Sittings of the Chamber of Deputies of November 6, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.164/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 6, 2006

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.

 

Şedinţa a început la ora 16,20.

Lucrările au fost conduse de domnul Victor-Viorel Ponta, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Bună seara, stimaţi colegi!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor. Vă anunţ că din totalul celor 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 242 de colegi, fiind absenţi 89, din care 30 participă la alte acţiuni parlamentare.

În conformitate cu art.94 din Regulamentul Camerei, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de luni - 6, marţi - 7 şi joi - 9 noiembrie 2006; programul de lucru pentru perioada 6-11 noiembrie; lista legilor pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; lista rapoartelor depuse în perioada 31 octombrie - 6 noiembrie 2006 de comisiile permanente sesizate în fond şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.