Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 9,40.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Gheorghe Albu şi Ioan Munteanu, secretari.

Domnul Tudor Miron Mitrea:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am o listă a deputaţilor care au depus declaraţiile politice în scris.

Conform obiceiului, trebuie să încep cu Opoziţia. Unul dintre colegii de la PRM care doreşte să prezinte?

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am avut răbdare, în speranţa că totuşi voi putea să-mi exprim câteva puncte de vedere asupra "Bugetului pe anul 2007, un buget fantasmagoric".

Poziţiile pro şi contra asupra proiectului bugetului de stat pentru anul 2007 arată că Guvernul a elaborat, aprobat şi înaintat forului legislativ mai mult promisiuni electorale şi mai puţin un buget bine articulat şi fundamentat cum se cuvenea să fie el în primul an de după aderarea în Uniunea Europeană.

Proiectul de buget pentru anul 2007 înaintat Parlamentului se bazează pe un deficit bugetar de 2,8% din P.I.B., pe o creştere economică de 6,4%, o rată a inflaţiei de 4,5%, pe un nivel al datoriei publice de sub 60% din P.I.B. şi pe un curs valutar de 3,53 lei pentru un euro.

Acestea sunt reperele principale ale unui buget deosebit de important, după părerea mea, deoarece este primul buget după integrare. Curios este un lucru: în timp ce se discută bugetul pentru anul viitor, se aşteaptă o a patra rectificare a bugetului pentru anul acesta, o premieră ce se pare că aduce la suprafaţă greşelile în elaborarea celor trei rectificări de până acum.

Caracteristica principală a bugetului pe anul 2007 este reprezentată de lipsa concretizării unei strategii post-aderare la Uniunea Europeană, de integrarea propriu-zisă în structurile şi politicile curente ale Uniunii Europene. România intrată în Uniunea Europeană va trebui să contribuie la bugetul unional cu circa 1,1 miliarde de euro. Cum a fost materializată această obligaţie în actualul buget? Mai mult ca o dorinţă, decât ca o realitate sau realizare, guvernanţii concentrându-se pentru absorbirea fondurilor nerambursabile de circa 2 miliarde de euro în anul viitor. Dacă nu va reuşi să şi obţină cu proiecte concrete şi credibile de investiţii, peste 55% din sumele nerambursabile, România va deveni sponsor, nu beneficiar al Uniunii Europene). Sumele prevăzute în proiectul de buget pentru investiţii (doar 6,7% din p.i.b. ) sunt din start mici pentru a atrage suficient de mult din banii promişi de Bruxelles, pentru a nu fi un sponsor, ci un beneficiar.

Alte deficienţe majore ale acestui proiect de buget, care a fost pasat Parlamentului, în speranţa că cele aproape 800 de amendamente vor încerca să-l ajusteze, se referă la sumele mici alocate IMM-urilor (sub 0,02% cât prevede legea!), majorarea deficitului comercial, accentuarea deficitului de cont curent, toate având ca rezultat nefast afectarea stării de stabilitate financiară a României din perioada post aderare. Acest buget, aşa cum arată în acest moment, prezintă exagerări atât la capitolul venituri, cât şi la capitolul cheltuieli, în principalele sectoare economice şi sociale.

Cu toate explicaţiile încurajatoare date de oficialităţi referitoare la domeniul social, datele înscrise în buget nu conving că acesta este o prioritate în politica economică şi socială a actualului guvern, deoarece se află la un nivel inferior celor din 2004. Valoarea punctului de pensie a scăzut în raport cu venitul mediu, recorelarea pensiilor nu a adus mai nimic pentru peste jumătate din pensionarii acestei ţări, iar fantasticele promisiuni de indexare a pensiilor nu le va face viaţa mai uşoară.

Nu mai vorbim şi de reducerea unor venituri, prin dispariţia TVA-ului în vamă, după aderare, ceea ce vine în sprijinul afirmaţiilor anterioare vis a vis de supradimensionarea veniturilor. Atunci, ca unică soluţie şi pentru menţinerea deficitului bugetar în limitele stabilite, principala modalitate va fi reprezentată de renunţarea la cota unică de impozitare. Ceea ce va antrena la rândul ei, ca un bulgăre de zăpadă, evaziunea fiscală în domeniul forţei de muncă, sau mai rău, integrarea ilegală a românilor pentru a munci în străinătate, chiar dacă ţările membre ale Uniunii Europene deja au început demersurile de îngrădire a libertăţii de mişcare a celor ce provin din acele două ţări admise în 2007.

Majorările de preţuri din ultimele luni ale acestui an, precum şi creşterea dobânzilor obligatorii, sunt resimţite de populaţie şi au fost aplicate tocmai pentru a nu se mai lua astfel de măsuri la începutul anului viitor, când frenezia aderării nu trebuie să fie umbrită, tot din motive electorale, de scumpiri şi alte veşti triste aduse românilor.

Toate aceste aspecte arată şi confirmă, dacă mai era cazul, că guvernul a elaborat şi înaintat legislativului nu un buget fundamentat pe realităţile şi posibilităţile reale ale României, ci pe promisiuni electorale şi fantasmagorii.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Călian.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi: "Poliţia română are dotările materiale europene, dar încetineala balcanică".

Mai avem aproximativ 45 de zile până când România va fi declarată ţară europeană, în sensul aderării la Uniune. Chiar dacă am fost europeni din totdeauna, prin aşezare geografică şi prin istorie, simple coincidenţe ale evoluţiei după cum se pare, românii nu vor fi cu adevărat europeni nici după 1 ianuarie 2007. Avem nevoie de ceva mai mult timp şi de ceva mai mult efort până să putem simţi cu adevărat "europenismul", dacă îmi permiteţi să numesc aşa suma principiilor şi valorilor împărtăşite de statele europene moderne, precum şi sentimentul apartenenţei la o comunitate de naţiuni care transcend graniţele fizice.

Am ascultat recent un fel de scurtă dare de seamă, neoficială, a Ministerului de Interne, care s-a lăudat cu dotări ale Poliţiei române de circa 12 milioane de euro. Dotări cu atât mai importante cu cât sunt exclusiv la nivelul palierului criminalistic, adică acel punct nevralgic al Poliţiei, ţinta celor mai numeroase critici la adresa acestei instituţii. Criminaliştii români se pot lăuda acum cu sisteme dintre cele mai performante, cu aparatură de ultimă generaţie, care toate creează senzaţia omului de rând că investigaţia criminalistică se învecinează cu vrăjitoria, dat fiind că posibilităţile oferite de noile echipamente deţinute de Institutul de Criminalistică depăşesc orice imaginaţie.

Este mai mult decât îmbucurător acest fapt, cu atât mai mult cu cât, de acum. încolo, poate, rezultatele anchetelor vor fi mai aproape de adevăr şi mai prompte decât până anii trecuţi, când poliţiştii foloseau metode a la Sherlock Holmes. Dar iată că, deşi noile echipamente sunt mult prea europene, dacă îmi este permisă licenţa, lentoarea poliţiştilor români este mult prea balcanică, mult prea tipică pentru alte vremuri şi alte situaţii.

Nu vreau să dau alt exemplu decât cel al fetiţei de 5 ani din Hoghiz, dispărută de acasă de aproape două săptămâni. Poliţiştii, jandarmii şi echipele specializate un au în acest moment alte detalii şi piste decât cele pe care le avea şi la finalul primei zile de cercetări.

Nu vreau să se înţeleagă prin acest demers al meu că aş critica cumva faptul că s-au investit 12 milioane de euro în sistemul criminalistic al Poliţiei române. Consider că acest sistem, Poliţia română, în general, are nevoie încă de multe investiţii, dintre cele mai urgente, în vederea ridicării standardelor actuale. Ce consider însă extrem de deranjant, nu numai la nivelul Poliţiei române, ci la nivelul tuturor instituţiilor statului, este lentoarea. Acea lentoare caracteristică statelor balcanice, foste comuniste, care te împiedică să rezolvi chiar şi cele mai simple probleme, dacă acestea pot aştepta şi până a doua zi. Este deranjantă birocraţia şi amânarea sarcinilor şi a rezolvării acestora, până când exasperarea unora sau altora creează presiuni menite să mişte lucrurile.

Este deranjant că nici un Guvern de până acum nu şi-a propus să creeze măsuri menite să educe mentalitatea poporului. Mai mult, toate măsurile şi politicile implementate au adus doar o cosmetizare a balcanismului nostru fundamental.

Prin urmare, cred că mentalitatea românească va deveni europeană nu la 1 ianuarie 2007, ci mult mai târziu, după ce ne vom reconsidera priorităţile şi vom conştientiza cu toţii ce înseamnă să fii european.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc şi eu, domnule coleg.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Mihei Andrian - Grupul parlamentar al PNL.

Declaraţie politică: #171;128 de ani de la reintegrarea Dobrogei în România, 134 de ani de învăţământ de marină sub spiritual şi semnul lui "Mircea cel Bătrân!" »

Vreau să încep prin a vă spune că astăzi este o zi memorabilă pentru Dobrogea, a cărei importanţă pentru dobrogeni, dar şi pentru întreaga noastră ţară este greu de cuprins în cuvinte. Astăzi se împlinesc 128 de ani de la reintegrarea Dobrogei în România.

Vă voi cita un fragment din Proclamaţia Domnească adresată de regele Carol către dobrogeni, datată 14 noiembrie 1879, care, în sine, era o afirmare, era o asigurare şi era un îndemn:

"Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân şi a lui Ştefan cel Mare, de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi fără a-şi primi legitima pedeapsă. În numele şi cu învoirea Europei noi luăm astăzi în stăpânire provincia Dobrogrea, care provine şi este ţara română şi, transmiţându-vă domneasca noastră salutare, vă rugăm ca această zi să devie, pentru această partea a României, începutul unui viitor de pace şi înflorire, începutul bunului trai şi al înfrăţirii între fiii aceleiaşi ţări".

Frumoase şi mândre vorbe... care au călăuzit de-a lungul anilor spiritul dobrogenilor şi care astăzi răsună încă în sufletele noastre, căutându-şi parcă o a doua împlinire, au fost scrise de marele om politic liberal Mihail Kogălniceanu, părintele reformei şi al primei modernizări a României.

În acelaşi timp, era redactat Domnescul ordin către ostaşii care, după o lungă perioadă de dominaţie otomană, intrau în Dobrogea: "Marile puteri europene, prin Tratatul de la Berlin, au unit cu România Dobrogea, posesiunea vechilor noştri domni. Voi nu intraţi în Dobrogea ca cuceritori, ci ca amici, ca fraţi ai unor locuitori acre de acum sunt concetăţenii noştri. Ostaşi! În noua Românie, veţi găsi o populaţie în cea mai mare parte română. Dar veţi găsi şi locuitori de alt neam, de altă religie, toţi aceştia devenind deopotrivă membri ai Statului român, au dreptul deopotrivă la protecţia, la iubirea voastră".

Totodată, pe data de 17 noiembrie, se împlinesc 134 de ani de istorie a învăţământului de marină. Totul a început prin înfiinţarea Şcolii Flotilei, la Galaţi, în 1872, care a reprezentat, în contextul creşterii rolului Flotei Militare şi Civile ca factor de putere navală, primul pas spre instituţionalizarea unor forme de instruire a cadrelor de marină. Pe parcursul a doi ani de studiu, în această instituţie s-au pregătit ofiţeri şi subofiţeri care au îndeplinit diferite funcţii la bordul navelor Marinei Militare, dar şi ale Flotei Comerciale Române.

Ideea apariţiei unei şcoli superioare de profil a fost susţinută multă vreme, iar materializarea a venit în anul 1909, prin înfiinţarea Şcolii Navale Superioare, la Constanţa. Începând cu anul 1910, denumirea şcolii s-a schimbat în "Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină", iar planul de învăţământ a cuprins explicit disciplina "navigaţie".

În 1938 a fost înfiinţată Secţia Marină de Comerţ, în cadrul aceleiaşi instituţii. Necesitatea asigurării unor condiţii optime de instruire practică a impus achiziţionarea unei nave şcoală. Construit în perioada 1937-1939 la Şantierele Navale "Blohm & Voss" din Hamburg - Germania, Bricul "Mircea" a intrat în dotarea Marinei Militare Române la 17 mai 1939, fiind un velier cu trei catarge înalte de 44 de metri şi 23 de vele, ce însumează o suprafaţă de 1.750 mp. Bricul "Mircea" poartă cu cinste pavilionul naţional pe mările lumii şi a creat un spirit care îi uneşte sub semnul său pe toţi aceia care şi-au desăvârşit ucenicia la bordul său.

Începând cu anul 1948, Şcoala Navală primeşte numele de Şcolile Marinei Militare, având în compunere atât şcoala de ofiţeri, cât şi pe cea de maiştri militari. Din 1950, instituţia devine Şcoala de Ofiţeri de Marină, apoi din 1954 Şcoala Superioară de Ofiţeri de Marină, moment în care a fost inclusă în sistemul învăţământului politehnic românesc. În anul 1969, şcoala a primit numele voievodului "Mircea cel Bătrân", iar în 1973 devine Institutul de Marină "Mircea cel Bătrân". După anul 1989, conducerea şcolii a iniţiat demersuri, care s-au dovedit fructuoase, pentru înfiinţarea Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", ca "instituţie militară de învăţământ superior de specialitate", destinată pregătirii şi perfecţionării ofiţerilor ingineri pentru Forţele Navale şi Marina Comercială.

Spaţiul educaţional european convenit cu ocazia Acordului de la Bologna, în 1999, pune în concordanţă obiectivele învăţământului de marină cu cerinţele beneficiarilor academiei, Ministerul Apărării Naţionale şi Autoritatea Navală română. Începând din acel an, prin planurile de învăţământ pe care Academia Navală "Mircea cel Bătrân" le pune în aplicare, se răspunde exigenţelor Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare.

În acelaşi timp, calitatea de naţiune membră a NATO a impus adaptarea planurilor de învăţământ militar la cerinţele de compatibilitate şi interoperabilitate între aliaţi. Cei peste 15 000 de ofiţeri absolvenţi se ridică la "Nivelul de pregătire mondial", fapt atestat şi de orientarea selectivă a companiilor maritime străine pentru recrutarea de personal navigant brevetat provenit de pe băncile instituţiei.

Numeroşi licenţiaţi ai acestei academii au urcat pe cele mai de sus trepte în ierarhia militară şi socială, devenind comandanţi de armă, comandanţi de unităţi, amirali, academicieni sau oameni de ştiinţă, comandanţi de cursă lungă, ba chiar şi un preşedinte.

Obiectivele Academiei Navale "Mircea cel Bîtrân" sunt: pregătirea ofiţerilor-ingineri pentru nevoile Forţelor Navale şi ale Poliţiei de Frontieră, pregătirea inginerilor şi a inginerilor economişti pentru Marina Civilă şi companiile de exploatări portuare şi exploatare nave, pregătirea ofiţerilor fluviali şi maritimi pentru marina civilă, perfecţionarea pregătirii personalului militar şi civil prin forme ale învăţământului postuniversitar, precum cursuri de masterat, cursuri postuniversitare, cursuri de carieră.

Academia Navală a devenit şi va rămâne un nume emblematic pentru şcoala superioară românească. Învăţământul superior de marină, o adevărată pepinieră de ofiţeri, trebuie să reprezinte nu doar o prioritate a politicii interne, ci, în contextul globalizării, constituie un fenomen de care toate autorităţile din domeniu trebuie să ţină seama. Şi, totodată, în contextul globalizării, consider că ar fi benefică reunirea unităţilor de învăţământ de profil, astfel încât în cadrul larg, al competiţiei internaţionale din domeniu, să fie creat un brand al ofiţerilor de marină român.

Trebuie să se acorde atenţie deosebită calităţii pregătirii teoretice şi practice a absolvenţilor astfel încât, pe lângă formarea profesională, şcoala să formeze caractere puternice, care să poată face faţă vicisitudinilor unui domeniu extrem de solicitant.

Pe de altă parte, poate că va veni un moment când politicul va înţelege că ţara noastră are nevoie de o flotă şi va lua măsurile adecvate, evitând pierderea unei îndelungi tradiţii în domeniu. Până atunci, însă, avem ofiţerii de marină, recunoscuţi şi respectaţi pe unde se duc, fiecare dintre ei reprezentând un adevărat ambasador al învăţământului şi culturii româneşti.

Urez Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" mulţi ani înainte, în formarea de viitori lupi de mare care să poarte cu mândrie imaginea României pe meleagurile străine şi să reprezinte cu cinste şi profesionalism învăţământul superior de marină românesc. Sper ca autorităţile române să acorde atenţia şi resursele necesare dezvoltării continue a acestei şcoli şi totodată meseriei în sine, şi nu în ultimul rând protejării intereselor celor care sunt absolvenţii academiei, în contextul globalizării.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule coleg, aveţi reprezentant de la UDMR?

Vă rog.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Din primăvara anului 2004 încerc să opresc ilegalităţile din zona Mélypatak. Atunci, domnul Potcovaru a blocat cercetările infracţiunilor. În toamna anului 2005, domnul Iordache a fost cel care a făcut imposibilă verificarea defrişărilor ilegale în această zonă. La începutul verii anului 2006, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a solicitat verificarea infracţiunilor la Mélypatak din partea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov. Atunci, inspectorii au constatat infracţiuni pe mai multe sute de hectare, care însă erau muşamalizate de controlor. Când am aflat că şeful Ocolului de Regim a raportat infracţiuni numai pe 47 de ha, prin mijloace parlamentare am întrebat pe domnul ministru Gheorghe Flutur despre consecinţele declaraţiilor false din partea unor şefi de ocoale prin care dau rapoarte false superiorilor lor din cadrul ministerului.

Ca urmare a adresei nr.173777/2006 a domnului ministru Gheorghe Flutur, privind distrugerea fondului forestier naţional privat în zona Mélypatak din U.P. VII. Remetea, u.a. 11-24, 115, 116 în raza de activitate al Ocolului Silvic de Regim Gheorgheni şi a Ocolului Silvic de Stat Topliţa în subordinea Direcţiei Silvice, Miercurea Ciuc trebuie să precizez următoarele:

1. De la înfiinţare, Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni a pus în valoare un volum de 27530 metri cubi masă lemnoase persoanelor fizice în baza cotelor aprobate. Volumul menţionat mai sus, în opinia mea, este recoltat de pe o suprafaţă de peste 70 de ha.

Atunci, pot să formulez întrebarea: domnule ministru, cu ocazia aplicării tratamentelor prin punerea în valoare a masei lemnoase de către inginerul silvic, nu era obligat să respecte Ordinul Ministrului nr.635/2002 privind respectarea normelor de exploatare a masei lemnoase pusă în valoare din vecinătatea suprafeţelor unde era în curs sau terminată exploatarea masei lemnoase din aceeaşi zonă?

Totodată, precizez: în asemenea exploatare haotică care a avut loc în acea zonă, s-a reţinut şi garanţie de reîmpădurire potrivit legislaţiei, cum se va realiza acest lucru? S-a reţinut de la aşa zişi proprietari din nou o sumă de bani care vor fi furaţi ca şi în parcelele din U.P.I. Ditrău, u.a. 59, 60 şi 62 din cadrul conducerii fostului Ocol Silvic de Stat Gheorgheni, actuala conducere a Ocolului Silvic de Regim Gheorgheni.

2. În adresa nr.1337/04 septembrie 2006, Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni, prin care a informat Inspecţia Silvică şi de Vânătoare Harghita este total întârziată fiindcă aceste distrugeri repetate din zona respectivă era obiectul declaraţiei mele politice în Parlamentul României, Camera Deputaţilor la 27 iunie 2006, şi am precizat personalul silvic implicat în aceste distrugeri repetate în frunte cu şeful de district, Incze Jozsef. După acest demers, am făcut o altă sesizare la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov. Instituţia respectivă, prin adresa nr.8089 din 24 iulie 2006, confirmă cele sesizate cu menţiunea că se vor lua măsurile legale împotriva celor vinovaţi de aceste tăieri ilegale. Se pare ciudat că, începând din luna iunie 2006, activitatea profesională a organelor în drept nu a avut nici un efect, iar, recent când a căzut zăpadă şi nu se poate evalua prejudiciul exact, se vor lua măsuri? Suprafeţele defrişate, brăcuite cu aproximaţie care nu corespund realităţii prin această adresă, unde volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal este de peste 20 000 metri cubi, faţă de care organele silvice de control nu au luat nici o măsură.

Consider că suntem sub incidenţa Legii nr.15/88 cap.II. art.13, lit.b), c), d), f), k) şi art.14 lit.b), g), h) şi a Legii nr.26/1996 titlul III, art.72 şi în ultimul rând încălcarea gravă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 art.35, din cadrul conducerii ambelor ocoale silvice. În conţinutul textului din care rezultă că se vor lua măsuri drastice cu cei care aduc prejudiciu pădurii este ridicolă, fiindcă personalul silvic angajat se face vinovat pentru aceste distrugeri, cei care au defrişat versanţi întregi şi au comercializat în mod fraudulos masa lemnoasă obţinută pentru firmele căpuşe ale lor şi a firmelor de proprietate personală coordonate din umbră.

Domnule ministru Gheorghe Flutur,

Eu sunt deja obişnuit cu răspunsurile dumneavoastră, în care menţionaţi că se vor lua măsurile ce se impun faţă de personalul silvic implicat.

Totodată, consider că în timp util veţi face o verificare reală la cele două ocoale menţionate despre activitatea profesională privind combaterea fenomenului infracţional împotriva persoanelor care au încălcat Legea nr.26/1996 potrivit Titlului IV art.104 şi a Legii nr. 427 din 2001 privind Statutul personalului silvic, art.40 alin.1.

Îmi pare rău că şi prin ultimul răspuns al dumneavoastră trimis Parlamentului României, adresa nr.173777/2006, sprijiniţi în continuare pe infractori.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Cu multă plăcere.

Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Mocanu.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o «În Iaşi funcţionează o agenţie guvernamentală "secretă" ».

În 2005, Guvernul a hotărât înfiinţarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, al cărei scop era gestionarea fondurilor destinate dezvoltării agriculturii. În Ordonanţa Guvernului nr. 103 din 2005 nu se spunea însă nimic de faptul că această agenţie va funcţiona ca un veritabil serviciu secret, ce va derula acţiuni dintre cele mai puţin transparente.

De ce spun aceste lucruri? Recent, toate eforturile unui ziar local de a afla - pe baza Legii nr.544/2001 - amănunte despre organigrama instituţiei, mai precis despre numele angajaţilor, posturile şi salariile acestora, s-a lovit de refuzul ferm al conducerii APIA. Nu poate rezulta de aici decât faptul că agenţia pentru agricultură lucrează cu informaţii clasificate şi cu secrete de stat. Probabil acesta este şi motivul pentru care ţăranii ieşeni habar n-au de această instituţie care ar trebui să-i ajute.

De altfel, nu cu mult timp în urmă, presa ieşeană a scris despre modul cât se poate de dubios în care se desfăşoară concursurile APIA. De fiecare dată, câştigătorii posturilor au fost pilele actualei Puteri.

Să ne mai întrebăm de ce merge atât de prost agricultura românească?

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Cu multă plăcere, domnule deputat.

Domnul Petre Străchinaru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi reprezentanţi ai mass-media.

În numele şi din încredinţarea Consiliului director al Forumului civic al românilor din Covasna şi Harghita, permiteţi-mi să vă prezint o chemare adresată în preajma sărbătorii naţionale a României tuturor celor care rezonează la semnificaţia istorică şi contemporană a zilei de 1 Decembrie, asemenea românilor pe care această organizaţie neguvernamentală şi-a asumat responsabilitatea să-i reprezinte în această zonă a ţării. "Acum în aceste zile când ne apropiem tot mai mult de 1 Decembrie, ziua naţională a României, din inima României, îmbrăţişată de arcul carpatic, adresăm o chemare de suflet mai marilor ţării şi tuturor cetăţenilor ca, începând din acest an, să facem ca la sărbătoarea noastră naţională să se bucure toţi fiii patriei comune, indiferent de etnie, credinţă sau stare socială. Dacă Bucureştiul reprezintă pentru noi toţi capitala constituţională de fiecare zi a României, iar Alba-Iulia este şi va rămâne capitala de conştiinţă a Marii Uniri, credem că este normal şi moral ca în fiecare an reşedinţele de judeţ să devină pe rând, pentru o zi la, 1 Decembrie, Capitala simbolică a ţării".

În acest spirit, Forumul civic al românilor din Covasna şi Harghita aduce cuvenita rugăminte autorităţilor publice centrale, Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, clasei politice şi reprezentanţilor societăţii civile ca, în acest an, festivităţile de rang naţional ale zilei de 1 Decembrie să fie organizate la Sfîntu Gheorghe, reşedinţa judeţului Covasna. Ne exprimăm convingerea că iniţiativa noastră va găsi ecoul de conştiinţă cuvenit la toate nivelele de decizie şi la toţi compatrioţii noştri.

În ajunul integrării României în Uniunea Europeană, de ziua naţională vă aşteptăm cu drag la Sfântu Gheorghe, în Ardeal, în inima României.

Făcându-mi o datorie de suflet din a vă adresa şi dumneavoastră această chemare, în calitate de deputat de Covasna, vă îndemn să-i daţi curs în spiritul promovării, începând chiar cu acest an, a unui proiect naţional generos, pe măsura sufletelor şi a conştiinţelor curate din care acesta a izvorât.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Azi a avut loc o mică neînţelegere privind şedinţa, a început mai târziu. De aceea am şi dat cuvântul mai liber, aşa, din partea grupurilor. Dacă mai există vreun coleg care ţine neapărat să ţină în faţa plenului declaraţia politică, pentru că am ieşit din program?! Dacă nu, vă mulţumesc pentru înţelegere.

O pauză de cinci minute. La zece şi un sfert începem a doua parte a şedinţei noastre.

Mulţumesc.

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă)

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Declaraţie politică: «Alianţa "Fumul şi Ceaţa" »

Există miniştri care îşi fac datoria aşa cum le solicită funcţia în care au fost învestiţi, dar există şi miniştri care se află într-o continuă campanie electorală, oameni care acum pozează în membri ai executivului, peste 5 minute sunt lideri de partide, peste alte cinci minute ieftinesc biletele la călătoria cu avionul, mai încolo promit transparenţă totală în derularea licitaţiilor publice, apoi se îngrijesc ca o licitaţie de sute de milioane de euro să fie câştigată de un amic (iar firmele străine cu experienţă şi seriozitate să piardă); fac pe necruţătorii, ameninţă, declară, atacă şi contraatacă, aruncă cu epitete în aliaţi şi duşmani, bărbaţi şi doamne, deopotrivă.

Aceşti oameni, care au preluat exemplul de succes al fostului primar Traian Băsescu, fac mai multă larmă decât treabă. Iar puţina treabă pe care o efectuează, au grijă să fie profitabilă clientelei de partid. În tot acest timp, au grijă să ne asurzească cu zgomotul şi cu limbajul lor colorat.

Recent, opinia publică a descoperit că instituţiile statului au modificat în ultimul moment documentele licitaţiei pentru primul tronson al autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, botezată de români Autostrada Golden Blitz, pentru a permite participarea la licitaţie a firmei româneşti PACO International. Explicaţia pe care factorii implicaţi au furnizat-o este că s-a urmărit "punerea pe picior de egalitate" a participanţilor. Adică trebuie să acordăm aceleaşi şanse atât firmelor serioase cu vechime şi autoritate în domeniu, care au în portofoliu lucrări impresionante realizate în toată lumea, cât şi firmelor prietenilor noştri, care nu au construit nici măcar un kilometru de autostradă până în acel moment. Culmea este că domnul ministru însuşi "descoperă" ulterior că firma în cauză nici măcar să repare autostrăzi nu se pricepe, declanşând, chipurile, nemulţumirea domniei sale.

Suntem nerăbdători să ne explice domnul ministru, care se grăbeşte să acorde atâta încredere unor firme româneşti - însă pe banii Uniunii Europene - cum motivează modificarea documentelor acestei licitaţii de stat. Credem, însă, că domnia sa nu va avea timp, deoarece se străduieşte să apară tot timpul la televizor sau în presa scrisă. La urma urmei, acelaşi tip de comportament neserios le-a adus altora cea mai înaltă demnitate în stat.

Domnul Aledin Amet:

"Geamia Esmahan Sultan din Mangalia trebuie reconsolidată"

Cu siguranţă, este necesară dezvoltarea unui plan consistent de refacere a monumentelor istorice. Parte a patrimoniului naţional, acestea definesc identitatea naţională, preocuparea pentru o păstrare a lor în condiţii corecte, însemnând datorie şi respect.

În niciun caz nu trebuie neglijată această zonă a culturii, extrem de importantă. Alocarea sumelor necesare restaurării obiectivelor religioase, monumentelor de artă reprezintă o cerinţă, indiferent de ţară, indiferent de guvernare.

În România există multe astfel de valori. Pe lângă îndeplinirea unei datorii de onoare faţă de trecut, acţiunea poate produce şi un efect benefic în domeniul turismului cultural.

Este şi cazul geamiei Esmahan Sultan din oraşul Mangalia, judeţul Constanţa. Monument istoric, acest lăcaş religios, datând din secolul XI, înseamnă, pentru toţi locuitorii urbei de la malul Mării Negre, un simbol şi o dovadă a diversităţii religioase. Geamia are nevoie, însă, în momentul de faţă, de lucrări intense, în scopul consolidării, zona cea mai afectată fiind minaretul. Au existat, de-a lungul anilor, în acest sens, mai multe sesizări, din păcate, nepuse în practică.

Efortul financiar este unul deosebit, dar salvarea unei astfel de construcţii oferă o satisfacţie morală de nemăsurat.

Dincolo de latura pur istorică, demersul poate constitui şi o parte a susţinerii turismului local. Conjugarea eforturilor autorităţilor responsabile este soluţia sigură, unică şi eficientă.

Doamna Cornelia Ardelean:

În prag de sărbători şi de integrarea în Uniunea Europeană, România este afectată din nou de greva de avertisment a funcţionarilor publici. Lucrătorii din finanţe, pensii, protecţia muncii, vămi şi alte sectoare fundamentale de activitate şi-au oprit activitatea din cauza faptului că nu există o lege a salarizării care să permită creşteri salariale. Mai mult, sindicaliştii ameninţă cu declanşarea grevei generale, începând din 20 noiembrie, în cazul în care revendicările nu le vor fi soluţionate.

Consider că Guvernul trebuie să răspundă într-un fel la cererea sindicaliştilor de a prezenta un proiect al legii salarizării care să respecte creşterile salariale şi sporurile solicitate de funcţionarii publici. Este de neînţeles să transformăm de fiecare dată sărbătorile de iarnă în zile cu acţiuni de protest, iar Guvernul să nu facă nimic în acest sens, mai ales acum, în preajma aderării României la Uniunea Europeană. Pe lângă faptul că nu reuşim să fim consecvenţi cu noi înşine, greva funcţionarilor publici ne aduce prejudicii de imagine şi în ochii europenilor care ne vizitează ţara.

Astfel, greva de avertisment a vameşilor arădeni afiliaţi la Alianţa Federativă Sed Lex a afectat ieri dimineaţă traficul în vămile de la frontiera cu Ungaria, unde s-au format cozi de maşini absolut nefireşti pentru această perioadă. Vameşii au oprit parţial controlul specific la frontieră, asigurând doar treimea impusă de lege, controlând vehiculele care au ieşit şi intrat din România într-un ritm mult mai lent decât de obicei.

Dincolo de aceste neajunsuri, cei care suferă din cauza acestor acţiuni revendicative sunt, ca de obicei, cetăţenii de rând, prin bulversarea activităţilor de relaţii cu publicul ale instituţiilor publice. Populaţia este cea mai afectată pentru că se închid ghişeele la care se plătesc impozitele, amenzile sau alte taxe, formându-se cozi de ore întregi, ca pe vremea lui Ceauşescu.

Consider că toate autorităţile statului, de la Guvern la funcţionarii publici care se consideră nedreptăţiţi, trebuie să dea dovadă de maturitate şi de spirit civic, pentru a rezolva amiabil aceste nemulţumiri. Activitatea unor instituţii publice de strictă necesitate pentru buna funcţionare a societăţii nu poate fi paralizată, iar Executivul trebuie să adopte cele mai bune soluţii pentru a soluţiona revendicările sindicaliştilor de comun acord cu aceştia.

Domnul Aurel Olărean:

"Revendicările sindicale în pragul aderării sunt binevenite sau nu?"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pe măsură ce ne apropiem de 1 ianuarie 2007, data aderării oficiale a României la UE, sindicatele agită tot mai mult fragilul echilibru economico-social în care ne zbatem. Nu ştiu dacă aceste mişcări fac parte sau nu dintr-o campanie intenţionată de destabilizare, dar efectele finale cam acestea ar putea să fie. Revendicări de genul "vrem dublarea salariilor" sau "creşteri salariale de 70%" au devenit leit-motivurile acestei toamne, iar multe dintre ele vin din rândul zonei bugetare.

În fond, este dreptul democratic al oamenilor de a-şi arăta nemulţumirea şi de a solicita mai mulţi bani pentru a acoperi dezechilibrul produs de creşterea aberantă a preţurilor. Funcţionari publici, cadre medicale sau din învăţământ, toţi vor creşteri salariale substanţiale, imediate, retroactive dacă se poate, şi toţi ameninţă cu greva dacă aceste revendicări nu sunt soluţionate.

Interesant este însă momentul ales: sfârşit de an şi cu un buget, pe anul în curs, aproape epuizat. Oare aceşti lideri sindicali, aleşi în aceste funcţii tocmai pentru că au o viziune mai largă asupra realităţilor economice ale unei ţări în comparaţie cu o infirmieră de spital să zicem, oare aceştia nu înţeleg că pretenţiile lor sunt nerealiste? Cum poţi acum, la final de an bugetar, să ceri sume astronomice? De unde să fie plătite? Din noi impozite şi taxe?

Situaţia celor angajaţi la patron este diferită. Ei pot oricând să acuze că sunt exploataţi, că alţii se îmbogăţesc pe spinarea şi pe munca lor, dar când eşti angajat la stat pe cine mai acuzi? Statul nu este şi nu va fi niciodată un patron. Statul nu se va îmbogăţi sau nu va sărăci de pe urma muncii funcţionarilor săi. El va avea întotdeauna un buget din care îşi va plăti slujbaşii şi va avea grijă ca aceştia să primească periodic măriri de salariu, cum a făcut şi până acum, căci spre deosebire de angajaţii din mediul privat, unde patronii vor reuşi sau nu să le indexeze salariile angajaţilor, salariile celor de la stat vor fi corelate cu noile preţuri.

În loc să anticipeze acest lucru, liderii sindicali continuă să incite inutil la grevă profitând tocmai de şansa pe care au avut-o de a prinde un loc de muncă la stat şi nu la patron. Pentru că un patron după ce ar fi discutat politicos cu liderii sindicali şi le-ar fi explicat cât de aberante sunt cererile lor, i-ar fi poftit pe poartă afară şi a doua zi ar fi angajat alţi oameni poate mai bine pregătiţi decât primii, dar care nu au avut şansa să găsească un loc de muncă. Când eşti însă angajat la stat, regulile jocului sunt altele, căci statul nu dă oameni afară de la locul de muncă şi sindicatele ştiu asta şi profită din plin, nu pentru interesul salariaţilor, ci pur şi simplu pentru a-şi justifica într-un fel activitatea. Pentru ca să nu credeţi că liderii sindicali nu sunt remuneraţi şi că ar face această muncă gratuit şi din filantropie.

Majorările salariale sunt necesare, ca şi corelarea veniturilor cu preţurile pieţei, dar modul în care se procedează şi şantajul la care statul este supus în prezent nu fac cinste celor care au avut şansa să ocupe un loc de muncă plătit din fonduri bugetare.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Declaraţie politică: "Atentat la pâinea noastră cea de toate zilele"

Politica dusă de Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a adus, în pragul iernii, o serie de scumpiri pentru o mare parte a populaţiei ţării, şi aşa încercată din greu în ultima vreme. Astfel, graţie modului de lucru pompieristic şi necorect al guvernanţilor, pâinea se va scumpi cu 15 la sută începând cu luna noiembrie.

În fiecare zi, milioane de români care trăiesc dintr-un salariu minim sau din pensii de nici 2 milioane de lei vor trebui să plătească, în plus, câte 300-1.000 lei vechi pentru o pâine. O spun cu toată tăria: este un atentat la pâinea noastră cea de toate zilele, este un atac direct la viaţa noastră de zi cu zi. În timp ce ţăranii au hambarele pline de grâu şi alte cereale, nimeni nu s-a gândit la acest lucru, fiind încurajată bursa de speculă. Revin şi spun că se întâmplă aşa deoarece Cabinetul Tăriceanu nu are o politică coerentă în domeniul agrar, ca de altfel în alte domenii importante ale economiei naţionale.

Consider că, în urma scumpirilor din ultima vreme, cei peste 4 milioane de pensionari români nu vor suporta şi mărirea preţului pâinii, aliment de bază. Din păcate, cu câteva luni înaintea intrării ţării noastre în Uniunea Europeană, la noi încercări este supus poporul, foarte asuprit, în ultimii doi ani, din cauza impotenţei guvernamentale.

Cu deosebită consideraţie,

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

Declaraţie politică: "Ţăranul român şi pariul european"

În România, agricultura, la ora actuală, are multe necunoscute iar ţăranul român trăieşte în confuzie şi incertitudine. Judeţul Galaţi deţine capul de listă din punct de vedere al producţiei agricole şi zootehnice. Zootehnia e cel dintâi teren de încercare. Aici, cu deosebire, e nevoie de transformări radicale. Ceea ce nu înseamnă că sunt demne de luat în seama prorocirile ce se tot vântură în vremea din urmă, că vom vedea stingându-se o tradiţie: creşterea animalelor şi păsărilor în gospodăriile ţărăneşti pentru comercializare. Gospodăria ţărănească va continua să aibă un rol important în aprovizionarea pieţei alimentare cu lapte, brânzeturi, ouă şi chiar carne. Numai că, tot mai mult, vor avea căutare numai produsele în realizarea cărora vor fi respectate reţete ecologice.

La fel stau lucrurile şi în cultivarea pământului. Este cert că ţăranii cu spirit gospodăresc s-ar putea îmbogăţi practicând o agricultură în stil tradiţional, cu îngrăşăminte naturale, dar punând la lucru şi ştiinţa modernă. Produsele obţinute ar putea să fie vândute pe bani grei în toata lumea, din Europa până în America.

Statul ar trebui să-i ajute. Nu cum a făcut-o până acum, prin structuri birocratice şi hipercentralizate, ci prin legi bune şi structuri de piaţă, care să-i stimuleze pe ţărani şi să le îndrepte atenţia către preocupări de acest fel. Există la noi chiar o experienţă notabilă, din perioada interbelică, numeroşi ţărani fiind antrenaţi atunci în cultivarea unui tutun de o calitate specială. Când stimulentele şi preocuparea au dispărut, imediat după război, s-a năruit şi cultura acestui tip de tutun. Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, la noi, desigur, căci în vremurile noastre, în ţările dezvoltate, prin libera iniţiativă, dar şi prin intervenţii de stat, dinamizarea pieţei este determinată de organizarea unor companii suple şi eficiente, cu scopul comercializării produselor agricole. Toate urmăresc să obţină profit din tranzacţii, având ca obiect munca fermierilor. O întreagă reţea de servicii agricole îl susţin însă pe fermier, de la arat, semănat şi recoltat până la vânzarea produselor, îngrijindu-se să-i revină un câştig optim, pentru că dacă fermierul dă faliment, întreaga reţea dă faliment. Când profitul nu e îndestulător intervin subvenţiile.

La noi însă se bâjbâie. În locul fermierului se află ţăranul român, despărţit de piaţă fie de intermediari, fie de stat. A primit pământ, dar sprijinul pe care-l primeşte ca să producă e palid. Nu se bucură nici de infrastructură, nici de preţuri stimulative de achiziţie, nici de reţele de servicii, nici de subvenţii şi nici de credite. Iar intermediarii din pieţele orăşeneşti, hărţuiţi acum de autorităţi, nu sunt decât nişte bieţi amatori, ce nu înţeleg bine nici măcar dependenţa lor fundamentala de munca ţăranului şi de profitul lui.

Fără o reformă radicală, făcută cu faţa la viitor, agricultura noastră nu poate supravieţui. O reformă a structurilor de producţie, a relaţiilor producţie-consum, a mentalităţilor ar fi singura şansă ca agricultura noastră să reziste în faţa concurenţei din Uniunea Europeană.

Domnul Cătălin Lucian Matei:

"Preşedintele României mai presus de Constituţie"

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat la 6 noiembrie a.c. decretele de acordare a graţierii individuale pentru doi traficanţi de droguri, Popa Cristian Claudiu şi Mezea Radu Cristian, aceştia nemaiexecutând restul de pedeapsă rămasă din condamnarea de 11 ani şi, respectiv, 10 ani.

Pe baza acestor fapte demne numai de preşedintele Traian Băsescu se poate constata cu uşurinţă că preşedintele României şi-a depăşit competenţa în cazul graţierii celor doi condamnaţi pentru trafic de droguri, nesocotind decizia instanţei de recurs. Domnia sa a precizat că motivul graţierii l-a constituit faptul că judecătorii care au majorat pedepsele nu au ţinut cont de circumstanţele personale ale celor doi tineri.

Dincolo de afirmaţiile domnului Preşedinte Traian Băsescu se află o situaţie de fapt care nu poate fi trecută cu vederea, şi anume încălcarea Constituţiei. Prin graţierea celor doi tineri traficanţi de droguri, Preşedintele României a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat şi a încercat să se substituie unei instanţe judecătoreşti. În comunicatul de presă în care Administraţia Prezidenţială anunţa gestul de clemenţă al preşedintelui se preciza că cei doi tineri, Claudiu Cristian Popa şi Radu Cristian Mezea, au fost judecaţi şi condamnaţi la 11, respectiv 10 ani de închisoare pentru trafic de droguri, deşi în dosarele lor nu existau probe temeinice care să justifice această acuzaţie.

Chiar şi Consiliul Superior al Magistraturii a considerat că precizările preşedinţiei reprezintă, practic, o "rejudecare a cauzei prin reevaluarea probelor", procedură care ar fi "neconstituţională" şi care ar "înfrânge principiul separaţiei puterilor în stat". Reacţiile de la Cotroceni faţă de acuzaţiile Consiliului Superior al Magistraturii au fost foarte scurte. "Decizia preşedintelui s-a bazat pe referatele trimise de Ministerul Justiţiei". Astfel, pentru fiecare dintre tinerii graţiaţi de Preşedintele României pe 6 noiembrie a.c. a existat câte un referat semnat de ministrul justiţiei, Monica Macovei, care cuprindea o serie de observaţii. Deci, domnul preşedinte acţionează din nou sub influenţa unui ministru care se subrogă instanţelor de judecată şi face precizări pe care le consideră necesare şi edificatoare, deşi instanţa de recurs a fost de altă părere. Dacă lucrurile stau aşa, atunci nu mai avem nevoie de instanţe, ci doar de ministrul justiţiei care să rezolve problemele în maniera sa proprie.

Consider că în asemenea situaţie nu se mai poate vorbi despre o reformă a justiţiei, ci, mai degrabă, despre o tendinţă către dictatură. Dacă doamna ministru acuză parlamentarii, ori de câte ori are ocazia, că nu sunt capabili să înţeleagă intenţiile domniei sale, putem afirma şi noi acum, cu certitudine, că are dreptate! Nu putem înţelege toate subterfugiile şi jongleriile caracteristice domniei sale, întrucât sunt acte ce nu ţin de procesul justiţiei, aşa cum ar trebui.

Se pare că domnul Preşedinte Traian Băsescu, de când se crede acreditat de electorat să facă ceea ce vrea, a ajuns să pună în libertate şi oameni deosebit de periculoşi, doar pentru că domnia sa este Preşedintele României şi atât. Cred, totuşi, că ar trebui să îi amintim domniei sale că justiţia nu se face la Cotroceni, ci doar jocurile de cărţi pe care le amestecă întotdeauna cu multă dibăcie şi pricepere.

Vă mulţumesc.

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Situaţia din ţara noastră referitoare la nemulţumirile diferitelor categorii sociale faţă de o problemă sau alta ne situează perfect în următorul cadru: "încă o zi, încă o poveste" sau mai bine spus "încă o zi, încă un nemulţumit".

Recent, o nouă grupare sindicală a intrat în grevă pentru a obţine dublări ale salariilor, dacă e să calculăm măririle de salarii, primele de concediu, sporurile şi celelalte beneficii cerute de sindicalişti. Mă refer la sindicaliştii funcţionari publici, plătiţi din banii contribuabililor şi a căror activitate trebuie să vină în folosul cetăţeanului.

Pentru a descrie cât mai complet contextul în care au fost lansate solicitările enunţate mai sus, trebuie să reamintesc, pentru că este important, faptul că, în ziua de astăzi, funcţionarii publici au cele mai stabile locuri de muncă şi sunt printre puţinele categorii sociale care beneficiază de protecţie asigurată prin lege în ceea ce priveşte păstrarea locului de muncă.

De asemenea, salariile au crescut anul acesta cu peste 11%, în cadrul celor două majorări alocate de Guvern, procent care depăşeşte rata inflaţiei. Acestor majorări se adaugă promisiunea Guvernului de acordare de noi majorări începând cu anul 2007. De asemenea, în administraţia publică se beneficiază şi de cel mai accesibil sistem de prime, fiecare funcţionar public de conducere având la dispoziţie diferite variante de acordare de prime pentru stimularea subordonaţilor.

Cu toate acestea, cele prezentate mai sus nu trebuie considerate ca o încercare de a dovedi faptul că salariile funcţionarilor publici nu sunt mici şi că ei nu au motive să fie nemulţumiţi. Ele sunt foarte mici, iar funcţionarii publici au tot dreptul să solicite prin manifestaţii sindicale creşterea lor, mai ales că Guvernul şi Parlamentul răspund pentru reglementarea salariilor în domeniul public.

Însă, chiar dacă fiecare dintre părţi are argumentele sale, nu cred că este cazul ca tot cetăţeanul să fie cel care are de suferit în urma acestor neînţelegeri. Este ca şi când un angajator (cetăţeanul) este nevoit să îşi întârzie rezolvarea problemelor sale, pentru care plăteşte, din cauză că cei pe care i-a angajat sunt atât de preocupaţi să se certe între ei încât renunţă să mai facă lucrurile pentru care sunt plătiţi. Este o situaţie anormală, dar, totodată, din nefericire, reală la noi în ţară.

Stimaţi colegi, în munca pe care o trebuie să o depunem pentru realizarea interesului cetăţeanului, angajatorul nostru, nu ne putem rezolva problemele dacă încercăm să ne punem unii pe ceilalţi sub presiune. Dacă dumneavoastră credeţi că pot fi crescute salariile, iar noi nu facem asta pentru că nu vrem sau pentru că ne dorim să vedem cum dumneavoastră, profesorii, pensionarii, cadrele medicale şi toţi ceilalţi români cum trăiesc de pe o zi pe alta, vă spun că nu este aşa.

În aceste condiţii de protest agresiv care produce efecte directe, soluţiile pentru încheierea grevei vor fi tot o serie de promisiuni şi majorări etapizate, pentru că altfel o majorare directă, aşa cum este cerută de dumneavoastră, va conduce în mod direct la creşterea inflaţiei şi ca urmare la transformarea inexistentă a majorării salariale acordate.

Ca o concluzie de final, vă rog să încercăm să abordăm metoda diplomatică de negociere cu reprezentanţii Guvernului şi să căutăm împreună o soluţie de dialog care să nu mai transforme cetăţeanul în victimă a tuturor acestor neînţelegeri între dumneavoastră şi Guvern, respectiv Parlament.

Vă mulţumesc.

Domnul Constantin Traian Igaş:

Declaraţie politică: "Democraţii, parte a familiei politice europene!"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În aceste zile, Partidul Democrat a reuşit să ducă la bun sfârşit unul dintre obiectivele pe care noi toţi, cei care facem parte din acest partid, n-i l-am propus. Zilele trecute, după cum bine ştiţi, Partidul Democrat a primit un nou statut: acela de membru, deocamdată asociat, al Partidului Popular European, prin decizia care a fost luată săptămâna trecută la Bruxelles.

Aş vrea să-mi permiteţi să marchez acest eveniment în evoluţia Partidului Democrat, cu atât mai mult, cu cât, de la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, vom deveni şi membri cu drepturi depline ai acestui Partid Popular European.

Este evident că acest lucru ne onorează extrem de mult şi, în acelaşi timp, ne aduce o satisfacţie deosebită. România va avea o reprezentare în structurile europene, fiind parte a celui mai important grup politic din Parlamentul European, acolo unde, începând cu 1 ianuarie 2007, şi România îşi va delega europarlamentarii ei.

Aşa după cum am mai spus, lucrul ne onorează extrem de mult, dar, în acelaşi timp, ne şi obligă, pentru că nu puţini erau cei care nu vedeau cu ochi buni această asociere.

În anul 2005, Partidul Democrat şi-a exprimat dorinţa de a deveni parte în marea familie politică europeană, moment în care unele partide politice n-au gustat prea bine această soluţie, propunând mai întâi pentru noi doar statutul de observator. Avizul pozitiv pe care l-am primit săptămâna trecută, ne obligă în faţa celorlalte partide politice care încă privesc cu neîncredere această asociere. Partidul Democrat trebuie să demonstreze că este capabil să-şi rezolve acele probleme interne la care făceau referire unii lideri politici şi că deţine resurse importante cu ajutorul cărora să-şi poată îndeplini toate acele responsabilităţi care-i revin.

Sperăm însă ca Partidul Popular European să trateze în mod egal toate partidele care s-au asociat la această formaţiune. Sperăm ca şi Partidul Democrat să primească acelaşi tratament de care se bucură şi celelalte partide care reprezintă România în acest mare pol politic european. Semnalele pe care le-am primit până acum ne fac să credem că acest lucru se poate realiza. Eforturile pe care Partidul Democrat le-a făcut spre o mai bună colaborare cu celelalte partide care au aderat la o doctrină populară n-au trecut neobservate, astfel că şi aprecierile pe care Partidul Popular European le-a făcut la adresa noastră au fost pozitive.

Ele, sunt sigur că vor continua şi în viitor, Partidul Democrat fiind dispus întotdeauna spre colaborări cât se poate de eficiente cu alte formaţiuni politice şi sunt sigur că rezultatele nu vor întârzia să apară atâta timp cât această colaborare vine şi din partea celorlalte partide.

Vă mulţumesc.

Doamna Cornelia Ardelean:

Măsurile anunţate de Executiv pentru reorganizarea activităţii vămilor vor afecta semnificativ judeţul Arad. Potrivit ultimelor decizii anunţate de Guvern, în Transilvania şi Banat vor mai rămâne doar două direcţii regionale, iar Direcţia Regională Vamală Arad va fi mutată la Timişoara. Edificatoare este declaraţia liderului de sindicat al lucrătorilor vamali din Arad, Gheorghe Gligor, care susţine că din cei 385 de angajaţi care lucrează în prezent la punctele de frontieră vor mai rămâne doar aproximativ 85! Astfel, în vămile din judeţul Arad, Nădlac, Vărşand, Turnu şi Curtici, vămuirea va fi asigurată doar de către partea maghiară. Spaţiile deţinute în prezent de Vamă vor fi preluate de Poliţia de Frontieră, iar vameşii români vor mai opera doar la Zona Liberă Arad-Curtici, Aeroport şi Vama de Interior.

Mi se pare cel puţin surprinzătoare lipsa de viziune economică şi de strategie care caracterizează deciziile luate cu privire la vămile din Arad. Mă refer la faptul că nu cu mult timp în urmă în sediul Direcţiei Regionale Vamale Arad s-au investit sume uriaşe, de zeci de miliarde de lei, pentru ca acum sediul acestei instituţii să fie mutat la Timişoara! Aceeaşi lipsă de viziune a făcut, probabil, ca reorganizarea sistemului să nu fie bine pregătită, determinând astfel producerea unor efecte negative atât în plan social, cât şi în ceea ce priveşte buna desfăşurare a activităţii din vămile arădene.

Consider că o astfel de reorganizare, care este de aşteptat să conducă numai în judeţul Arad la concedierea a peste 300 de persoane, necesită o serie de măsuri pregătitoare. Cred că se impune creionarea unei strategii care să preîntâmpine problemele sociale inerente şi, în acelaşi timp, să facă faţă inerentelor proteste sindicale, cu atât mai mult cu cât se apropie perioada sărbătorilor de iarnă, în care vămile din vestul ţării sunt supra-aglomerate. În opinia mea şi a altor arădeni de bună-credinţă, astfel de măsuri guvernamentale radicale trebuie să fie luate cu respectarea realităţii concrete, nu să fie doar rezultatele calculelor hârtiei. Aflat în plină expansiune economică, judeţul Arad are nevoie ca de aer de continuarea activităţii Direcţiei Regionale Vamale Arad, fie şi numai pentru cele mai ridicate valori de tranzit spre şi dinspre România, care se înregistrează prin punctele sale de frontieră. În consecinţă, îmi exprim convingerea că Guvernul României va analiza posibilitatea ca mutarea Direcţiei Regionale Vamale Arad la Timişoara să nu determine apariţia unor consecinţe sociale grave în zonă.

Domnul Corneliu Ciontu:

Declaraţie politică: "Iresponsabilitate diplomatică"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am citit recent, ca orice spectator al lumii politice, declaraţiile pe care preşedintele Traian Băsescu le-a făcut în problema dependenţei Europei faţă de resursele de gaze ale Rusiei. Şi, pe măsură ce citeam, aveam conştiinţa acută a erorii ireparabile, a gafei strategice. A acelui tip de greşeală care poate afecta o ţară pentru foarte mult timp.

Sigur, suntem cu toţii de acord cu faptul că există o problemă majoră a gazelor în Europa. Suntem de acord cu ideea că monopolul rusesc are consecinţe nefericite la nivel politic, obligându-ne să acceptăm tot soiul de evoluţii interne "originale" în Rusia. Suntem de acord cu faptul că preţurile preferenţiale sau discriminante practicate de Rusia sunt o metodă de şantaj politic şi, în acelaşi timp, de dictat economic, dar - tocmai pentru că suntem toţi de acord - o declaraţie precum cea a preşedintelui Băsescu pare lipsită de sens. De ce spune Băsescu ceea ce ştiu deja şi românii, şi englezii, şi germanii? Crede cumva că această problemă nu se află pe agenda statelor europene? Crede că va deschide ochii şefilor de stat din Vest? Cu siguranţă, nu.

Traian Băsescu îşi asumă responsabilitatea de a spune un lucru arhicunoscut, dar sensibil şi cu potenţial exploziv. Când face un astfel de gest, un şef de stat urmăreşte un scop special. Transmite un mesaj cu bătaie lungă, anunţă un eveniment misterios, bate şeaua să priceapă iapa. Întrebarea e: ce mesaj subtil ar putea transmite gigantului rusesc preşedintele unui stat mai degrabă sărac şi lipsit de influenţă? Avem noi posibilităţi reale de a contracara Rusia pe plan energetic? Avem posibilităţi reale de a conduce o cruciadă anti-monopol? Avem, în ultimă instanţă, vreo posibilitate, de orice tip? Nu! În raport cu problema care a ridicat-o Traian Băsescu, România este neputincioasă.

Ne-au mai rămas două posibilităţi: fie preşedintele Băsescu transmite un mesaj în numele unei mari puteri europene, fie el se trezeşte, pur si simplu, vorbind, fără un scop anume, dintr-un soi de iresponsabilitate diplomatică. În prima variantă, în care România ar fi solul unui mesaj european, vom suporta, probabil, soarta oricărui sol cu veşti proaste: vom fi "ucişi". Dacă Germania sau Franţa se tem să muştruluiască Rusia frontal, de ce trebuie să fim tocmai noi pionul de sacrificiu? De ce să ne asumăm noi riscurile pe care o putere mai mare nu şi le asumă? Primim ceva în schimb? Puţin probabil, pentru că nici un avantaj nu poate compensa sumele pe care le pierdem iritând Rusia. Plătim deja un preţ exorbitant pentru gaz, motivul fiind antipatia cu care ne priveşte vecinul de la Răsărit în urma unor declaraţii în maniera preşedintelui Băsescu. Cât mai vrem să plătim? Cât mai vrem să perpetuăm propriul nostru război rece cu Rusia? Statele din fostul lagăr sovietic au reuşit, într-un fel sau altul, să conserve o relaţie decentă cu fostul aliat sovietic. Numai diplomaţia românească pare să nu înţeleagă butoanele pe care trebuie să apese pentru a menaja Kremlinul.

Din punctul meu de vedere, Traian Basescu nu a vorbit în numele Europei în această problemă. Şi asta pentru că, dacă ar fi făcut-o, s-ar fi dovedit un diplomat uşor de manipulat şi de păcălit. Ceea ce nu este. Nimic în lume nu ar putea convinge un politician inteligent să atace fără un avantaj mai mare decât pierderile estimate. Din punctul meu de vedere, în schimb, Traian Băsescu poate ataca pe oricine, oricând, indiferent de preţ, dacă aşa are chef. Şi dacă e convins că are dreptatea de partea sa - aşa cum se întâmplă în acest caz. Dar, din păcate, acest tip de francheţe costă enorm în relaţiile dintre state. Poţi fi direct şi onest cu colegii de vapor. Poţi fi sincer cu soţia şi prietenii. Poţi vorbi bărbăteşte cu electoratul, spunând lucrurilor pe nume. Dar când torni adevărul în faţa unui stat precum Rusia, asta nu mai e bărbăţie, nici sinceritate. E inconştientă.

Rusia e şi va fi mereu orgolioasă, sensibilă şi însetată de putere. Rusia va avea mereu vocaţia fratelui mai mare. Ea nu iartă insolenţele şi ciupiturile unor state pe care, cândva, le conducea de la telefon. Totul se contabilizează. Şi totul se plăteşte. În facturi uriaşe la gaze. În blocarea de facto a comerţului bilateral. În evitarea noastră ca partener diplomatic. Iar dacă cineva crede că Occidentul va refuza Rusiei anumite concesii de dragul României, se înşeală. Între o Românie puternică şi o Rusie liniştită, Occidentul va alege, în vecii vecilor, a doua variantă.

Iată de ce îi recomand preşedintelui Băsescu un cenzor în materie de politică externă. Sau metode naturiste de calmare în contexte diplomatice, atunci când unele cuvinte se cer înghiţite. Altfel, Traian Băsescu riscă să intre în istoria României, alături de Antonescu sau Carol al II-lea, ca un lamentabil gestionar al politicii externe.

Vă mulţumesc.

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţie politică: "Elevii tremură de frig în clase şi pentru că ministrului Hârdău îi arde de politizarea învăţământului"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Revin la acelaşi subiect dezbătut pe larg în societatea românească: situaţia din învăţământ. Precum am precizat şi în declaraţia mea politică anterioară, politica Guvernului în domeniul educaţiei nu poate fi caracterizată decât ca una mai mult decât găunoasă, pe lângă ridicolul diferitelor situaţii, aflându-ne acum în starea deplorabilă în care copiii noştri nu mai pot frecventa cursurile din cauza frigului din sălile de clasă.

Încercând să identific cauzele acestei situaţii, pentru început, am crezut că vina aparţine incompetenţei actualilor responsabili din învăţământ, în frunte cu onorabilul ministru Hârdău. Se pare însă că această explicaţie e cât se poate de reală, dar nu şi suficientă. Şi am să justific în continuare de ce.

Studiind mai în amănunt problema, am aflat unele informaţii potrivit cărora ministrul educaţiei a primit un raport despre "Administrare şi practici lipsite de integritate în şcoală", realizat de către Centrul Educaţia 2000+, ca urmare a unor anchete efectuate în teritoriu. Autorii materialului în cauză au semnalat ministrului influenţa politicului asupra educaţiei. Acest fenomen se petrece la mai multe niveluri şi include numirea inspectorilor, numirea directorilor, influenţarea evaluării, investiţiile, finanţarea şi selectarea profesorilor.

Referitor la inspectorii şcolari se precizează că, în majoritatea judeţelor, aceştia au fost schimbaţi după alegerile generale din 2004. Autorii raportului precizează explicit că etica, competenţa şi continuitatea proiectelor sunt criterii secundare de selecţie a respectivei categorii de personal. Drept consecinţă, în perioada imediat următoare alegerilor din 2004, a avut loc şi înlocuirea inspectorilor de specialitate şi a directorilor de şcoli.

Raportul confirmă o realitate strigătoare la cer, conform căreia rata de schimbare a directorilor a urcat în fiecare judeţ până la 90% din total! Desigur că nu mai este un secret pentru nimeni faptul că se practică pe scară largă sistemul "delegărilor", directorii actuali nefiind numiţi prin concurs, ci delegaţi pe post prin ordin al inspectoratului. Colac peste pupăză, toate persoanele intervievate au confirmat că motivaţia schimbărilor este una politică!

Deci, iată încă o cauză a defecţiunii majore din învăţământ: politizarea până în cele mai mici amănunte a sistemului, împânzirea lui cu oameni loiali actualei puteri, selectaţi nu după criterii de competenţă şi profesionalism ci pe bază de apartenenţă la unul din partidele aflate la guvernare. Păi cum să ne mai mire faptul că şcolile sunt în paragină, frigul bântuie prin clase şi aproximativ 70% din şcoli nu au apă curentă şi toaletă în incinta unităţii de învăţământ?!

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

Declaraţie politică: "A doua modernizare a României"

Partidul Naţional Liberal se află într-un moment istoric pentru trecutul său şi pentru viitorul României. Ca şi în perioada 1877-1938, când PNL a constituit forţa politică care a contribuit fundamental la crearea statului modern, şi acum, după 130 de ani, istoria ne regăseşte la guvernare şi ne încredinţează o nouă misiune: a doua modernizarea a României.

Ne asumăm cu responsabilitate acest rol şi credem cu tărie că "strategie" pe termen mediu şi lung este cuvântul de ordine al zilelor noastre. Nu putem relaxa tempoul de dezvoltare economică în primul rând, de democratizare a societăţii şi structurilor ei, de liberalizare a pieţei. Statutul de ţară europeană ne obligă extrem de mult, chiar mai mult decât pe alţii pentru a putea schimba imaginea de "cetăţeni de mâna a doua", imagine care ne afectează mult în aceste zile.

Orizontul de timp pe care îl are PNL în vedere vizează într-o primă etapă intervalul 2007-2013, ulterior având în vedere intervalul până în 2020. Strategia PNL are în vedere obiective economice şi sociale, bazându-se pe continuitatea reformelor deja implementate în ceea ce priveşte politica fiscal-bugetară, îmbunătăţirea climatului de afaceri, întărirea sistemului public de pensii, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea rurală în ansamblu. Creşterea competitivităţii societăţii româneşti în contextul european trebuie să plece de la aprofundarea procesului de integrare europeană, aşa cum am mai spus-o, România este încă campioană la "forme fără fond".

Cred că măsura patriotismului şi identitatea naţională trebuie să se evidenţieze după 1 ianuarie 2007 prin efortul conjugat de afirmare pozitivă a ţării noastre în noua casă europeană, prin ierarhia de valori pe care societatea noastră o va promova, iar dimensiunea economică trebuie să ne redea demnitatea şi să ne întărească puterea la masa negocierilor, în raport cu toate celelalte state europene.

Mândria de a fi român trebuie să fie echivalentă cu mândria de a fi un cetăţean onorabil al Europei. Mândria PNL de a fi forţa politică conducătoare a statului roman este echivalentă cu responsabilitatea noastră de a construi o Românie europeană.

Domnul Cristian Silviu Buşoi:

"Internaţionala Liberală salută aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi reprezentanţi ai mass-media,

În perioada 8 - 11 noiembrie 2006 a avut loc la Marakech, în Maroc, Congresul Internaţionalei Liberale. Partidul Naţional Liberal este încă din 1997 membru cu drepturi depline al acestui for. Congresul a reunit lideri ai partidelor liberale din toată lumea, preşedinţi, miniştri, parlamentari europeni, parlamentari din toate aceste ţări, lideri de opinie liberali. Tema acestui congres a fost "Democraţie şi dezvoltare".

Internaţionala Liberală a organizat în cadrul Congresului o dezbatere special dedicată integrării României şi Bulgariei în Uniunea Europeană. Dezbaterea s-a bucurat de o audienţă numeroasă şi distinsă, care a salutat succesul acestor două ţări, la care liberalii au avut o contribuţie decisivă, prin reformele iniţiate, dar şi prin sprijinul la nivel european pe care l-au primit de la familia liberală din care fac parte.

Exemplele României şi Bulgariei, care au realizat reforme liberale în economie, în justiţie, în organizarea societăţii, au fost prezentate ca exemple de succes, demne de a fi urmate şi de alte ţări din Europa sau din alte continente. Un exemplu de reformă liberală care în România a avut succes şi care a fost îndelung comentată şi apreciată a fost introducerea cotei unice de impozitare de 16%. Introducerea cotei unice a dus la dezvoltare economică, creşterea veniturilor la bugetul de stat, reducerea ponderii economiei informale, stimularea investiţiilor şi a creării locurilor de muncă, şi nu în ultimul rând mai multă echitate în impozitarea veniturilor.

România şi Bulgaria sunt exemple de ţări care au reuşit ca într-un timp foarte scurt să facă reforme radicale şi să progreseze astfel încât să fie primite în familia europeană. Multe dintre aceste reforme au fost iniţiate şi susţinute de liberali. Internaţionala Liberală a salutat integrarea în Uniunea Europeană a celor două ţări, cât şi succesul liberalilor, exemple de urmat pentru liberalii din toată lumea.

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Declaraţie politică: "PSD dă apă la moară adversarilor integrării"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am aflat ieri că PSD intenţionează să depună o moţiune de cenzură după ce se va vota bugetul pe 2007 în Parlament. Este dreptul legitim şi constituţional al oricărui partid să ceară socoteală Guvernului prin intermediul acestui instrument democratic al luptei parlamentare, moţiunea de cenzură. Din acest unghi de vedere, nu voi comenta intenţia PSD.

Am însă serioase obiecţii în privinţa temei pentru care este atacat Cabinetul Tăriceanu: Guvernul nu a reacţionat împotriva proiectului de autonomie teritorială promovat de Uniunea Democrată Maghiară din România. În primul rând, vreau să atrag atenţia că această temă este una caducă, din două motive: nu există un proiect propriu-zis, toate referirile la chestiunile privind autonomia teritorială fiind pur declarative, şi nu de ieri de azi, ci de aproape 15 ani. În al doilea rând, atrag atenţia că, în această problemă, premierul Tăriceanu a anunţat în repetate rânduri că nu se vor admite acţiuni împotriva prevederilor Constituţiei. Deci, reacţie a existat, acuzaţiile aduse Guvernului sunt nefondate.

În anunţul făcut ieri de purtătorul de cuvânt al PSD, după terminarea şedinţei conducerii acestui partid, mai există însă o problemă care deranjează şi care demonstrează că PSD este un partid în care demagogia este literă de lege. "Guvernul ar fi avut obligaţia să promoveze şi să încurajeze în Camera Deputaţilor adoptarea unui statut al minorităţilor naţionale european, modern, consecvent principiilor europene. "Această aşteptare nu a fost întrunită", a declarat ieri senatorul Cristian Diaconescu. Pentru cine nu cunoaşte realităţile din Camera Deputaţilor, această acuzaţie, dacă ar fi adevărată, ar putea fi foarte gravă atât în plan intern, cât, şi, mai ales, în plan european, deoarece se ştie că problemele legate de minorităţi reprezintă chestiuni extrem de sensibile la nivelul Uniunii Europene.

O astfel de afirmaţie făcută într-o declaraţie publică şi trecută eventual într-un document oficial, pentru că moţiunea de cenzură este un astfel de document, într-o perioadă în care în Parlamentul European se dezbat amendamentele la Raportul de ţară reprezintă un act de iresponsabilitate. Probabil că pentru adversarii din Parlamentul European ai aderării României la Uniunea Europeană sau pentru cei care intenţionează să ne şicaneze, astfel de afirmaţii le vin mănuşă. Şi îmi este teamă de o serie de consecinţe negative. Pentru că este greu de crezut că, în anumite cercuri, la Parlamentul European, se cunoaşte că de fapt proiectul de lege al minorităţilor naţionale bate paşii pe loc în Camera Deputaţilor tocmai din cauza boicotului sistematic al deputaţilor PSD şi al aliaţilor din PRM.

Iar declaraţia de ieri a unui coleg din PSD, că deputaţii acestui partid vor continua să nu vină la lucrările comisiilor reunite unde se dezbate statutul minorităţilor, reprezintă adevărata faţă a intenţiilor acestui partid. Din păcate, o moţiune de cenzură împotriva unui partid de opoziţie nu se poate depune. Nu-mi rămâne decât să apelez la proverbul, "hoţul strigă, prindeţi hoţul"! Se potriveşte 100% PSD!

Domnul Dumitru Avram:

"Strategii sinucigaşe"

Ceea ce se întâmplă acum cu PNL este revelator pentru soarta oricărei formaţiuni politice care abandonează idealurile naţionale şi soarta celor mulţi. Restituirile făcute cu inconştienţă - cum este cazul Castelului Bran, una dintre puţinele noastre bijuterii medievale -, concesiile faţă de UDMR şi guvernul de la Budapesta, în care prima victimă a fost inestimabila Moştenire Gojdu, şi, nu în ultimul rând, sfâşierile interne fără precedent fac din componenta liberală a actualei Puteri un perdant sigur. Promisiunea tânărului nostru ministru de externe, potrivit căreia în anii ce urmează România va deveni unul dintre tigrii economici ai Europei, trebuie luată ca o glumă.

Pe o structură economică mai mult decât firavă, noi avem probleme cu justiţia şi corupţia, ca să nu mai vorbim de faptul că adaptarea la standardele europene înseamnă încetarea unor activităţi care nu vor mai fi competitive în faţa unor companii din Vest. La PNL, despre care vorbim, au apărut două, sau trei, noi probleme: operaţia la genunchi a premierului motociclist, recuperarea lui Theodor Stolojan şi păstrarea la distanţă a lui Valeriu Stoica, asistent de fapt la un fenomen unic în politica românească - fracturarea unui partid aflat la putere. Acesta, un politician plin de farmec caragialesc, care anunţa în octombrie, când se punea la cale o improvizaţie liberală, se pregătea apariţia unui partid de dreapta (de parcă PNL ar fi altceva), dar unul în afara tradiţionalei doctrine a formaţiunii conduse (încă) de Călin Popescu-Tăriceanu. Ceva în genul Partidului Popular European, în care şi-au găsit adăpost toate înjghebările politice de pripas, atâtea curente dizidente fără viitor, din rândul cărora nu lipsesc iredentiştii maghiari. De unde, aşadar, o dreaptă majoritară şi, pe deasupra, capabilă să se unească într-o federaţie de partide?

În România, dreapta a pierdut trenul încă înainte de război, întrucât reprezentanţii săi, care au jecmănit ţara, atunci ca şi azi, n-aveau cum să se bucure de simpatie. Un popor flămând, o naţie săracă şi umilită nu poate, în nici un caz, să-şi manifeste adeziunea faţă de partidele politice al căror principal scop îl constituie acapararea, pe căi necinstite, a unor averi cât mai mari, atunci când se află la putere. De altfel, PNL n-a fost niciodată un partid de masă, ci unul de lideri, care a supravieţuit prin cohorte de industriaşi, moşieri sau bancheri şi prin aportul activiştilor locali, proţăpiţi şi ei în diferite funcţii publice.

Forţa politică a PNL n-a constituit-o niciodată numărul adepţilor, ci elementele cu mari resurse financiare şi cele legate, prin interese politice şi economice, de monarhie, de marea birocraţie civilă şi militară. Semnificativ în această privinţă este faptul că la alegerile din 1927, din cei 287 de deputaţi liberali, 130 erau avocaţi, 25 moşieri, 13 mari proprietari de imobile, de firme comerciale şi de transport, 7 industriaşi, 10 directori de bancă, 3 rentieri, restul fiind persoane din fruntea unor organizaţii locale şi unele personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi culturale, menite să confere o aureolă umanistă unui partid atât de distant faţă de oameni.

Unde era clasa politică de mijloc atât de invocată de liberali şi cât de reprezentată era ea în Parlament? Într-un discurs ţinut în faţa unor asemenea aleşi ai neamului, Nicolae Iorga remarca: "Îmbogăţiţii de război au simpatie pentru Partidul Liberal". Cât despre unitate în jurul liberalilor de ieri şi de azi, doar vorbe-n vânt.

În întreaga sa existenţă, PNL a fost teatrul unor dispute intestine, dictate de interese economice, care au dat naştere multor curente şi disidenţe şi mai apoi aripilor separatiste. Înşişi Brătienii au avut, în unele perioade, partiduleţele lor desprinse din PNL. Spectacolele pe această temă din ultimul deceniu şi jumătate sunt bine cunoscute. După ce a contribuit la dispariţia de pe scena politică a partidului istoric fondat de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, prin retragerea din fostul conglomerat pasager CDR (acea coaliţie constituită contra naturii politice, atinsă până la isterie de morbul puteri), PNL avea să plătească din greu din cauza imaturităţii şi nechibzuinţei sale de a declanşa lupta împotriva a milioane de români, acuzaţi că au colaborat cu regimul trecut.

Iată că isteria din urmă cu 6-7 ani, care a spulberat CDR de pe scena publică, se repetă şi în cadrul Alianţei DA, al cărei viitor sinucigaş este mai mult decât previzibil...

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

"Partidul Democrat - recunoscut ca popular european"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa cum probabil că deja ştiţi, Partidul Democrat este, începând de săptămâna trecută, membru asociat al Partidului Popular European, şi, conform procedurilor interne, de la 1 ianuarie va deveni automat membru cu drepturi depline în PPE. Acceptarea democraţilor în rândul marii familii a PPE s-a făcut cu 68 de voturi "pentru" şi un singur vot "contra", şi acesta fiind, ca o ironie a sorţii, acordat tocmai de reprezentanţii României, mai exact ai PNŢCD. Iată că mânaţi de interese obscure şi orgolii politice, românii au reuşit, din nou, să uite că aceasta este, în primul rând, o recunoaştere naţională şi de-abia apoi o recunoaştere a Partidului Democrat.

Să nu uităm că, prin această recunoaştere, democraţii vor face parte din cel mai important partid politic al Europei şi vor participa direct la luarea deciziilor politice ce vor influenţa destinul european şi, implicit, pe cel românesc şi să nu uităm, de asemenea, că PPE are cel mai numeros grup de membri din Parlamentul European, că zece şefi de stat şi de guvern din ţări membre UE fac parte din formaţiuni afiliate popularilor europeni şi că nouă din cei 25 de comisari europeni sunt membri PPE. Partidul Popular European este o forţă politică şi trebuie să fim mândri că am fost acceptaţi.

Orgoliile politice nu îşi au rostul într-o astfel de situaţie, iar faptul că un partid politic românesc, indiferent care este el, a reuşit să ajungă în cercul celor de unde pleacă deciziile europene, ar trebui să fie un motiv de mândrie şi de speranţe de viitor. Rămâne să vedem şi dacă vom reuşi să fim capabili să ducem la bun sfârşit ceea ce aşteaptă europenii de la noi.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Guvernarea prin şi din întâmplare"

Cu fiecare zi ce trece, prăpastia dintre guvernarea portocalie şi populaţie devine din ce în ce mai mare. În timp ce în ţară situaţia devine tot mai grea, guvernanţii devin tot mai zâmbitori şi mai preocupaţi de propriile lor probleme decât de cele ale populaţiei.

Pentru unii, preocuparea principală este cum să scape de cel de lângă el pentru a acapara toată puterea şi a se folosi după bunul plac de ea fără a fi deranjat de nimeni. Iar pentru alţii grija care nu le dă pace încă de la preluarea puterii este cum să facă să rămână cât mai mult la putere, dacă se poate până la pensie.

Din această ecuaţie lipseşte cu desăvârşire populaţia. Problemele cu care se confruntă, tot mai numeroase şi mai grave, nu se regăsesc printre priorităţile guvernanţilor.

În această perioadă în care românii sunt asaltaţi de scumpiri, autorităţile sunt tot mai tăcute, când de fapt vocea lor ar trebui să domine spaţiul public, propunând măsuri de protecţie socială pentru pensionarii care nu-şi mai pot plăti întreţinerea şi sunt aruncaţi în stradă, pentru oamenii cu venituri mici care vor petrece această iarnă în frig datorită imposibilităţii achitării facturilor exorbitante la căldură.

Dar aşa cum ne-au obişnuit, guvernanţii sunt foarte buni atunci când e vorba de promisiuni, proiecte şi măsuri abracadabrante, însă atunci când e vorba de a găsi soluţii la problemele concrete cu care se confruntă cetăţeanul, tactica pe care o abordează adesea este tăcerea şi lansarea prin intermediul a tot felul de interpuşi, a altor subiecte care să distragă atenţia de la problemele reale şi să facă uitată incompetenţa lor în gestionarea ţării.

În această perioadă de guvernare portocalie dominată de haos şi incertitudine, principalele coordonate au fost promisiunile de-a dreptul halucinante şi circul care trebuia să limiteze eşecul datorat neîmplinirii promisiunilor alianţei.

Iar situaţia nu pare a avea o rezolvare prea rapidă deoarece, în continuare, măsurile Guvernului au la bază orice altceva numai o strategie coerentă nu.

Domnul Valentin Emilian Frâncu:

"Prea multe otrăvuri în hrana noastră cea de toate zilele"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia mea politică de astăzi am sa mă refer la un aspect care unora le-ar putea părea anecdotic, iar altora le-ar stârni chiar o umbră de zâmbet. Din păcate, anecdota nu este comică, iar zâmbetul ar trebui să fie numai unul amar.

Din ce în ce mai des, groparii marilor cimitire, acolo unde criza locurilor de veci impune deshumarea morţilor la împlinirea a şapte ani pentru a face loc în groapa sicriului unui nou decedat, semnalează un fenomen prin care România a intrat, deja, în rândul ţărilor europene.

Morţii nu mai putrezesc, fiind găsiţi întregi, mumificaţi, spre uimirea rudelor şi a preoţilor care oficiază slujbele de parastas. Nu este vorba de o înmulţire a numărului de sfinţi pe cap de locuitor în România post-decembristă şi nici nu ne aflăm în prezenţa unui fenomen paranormal de amploare. Conform specialiştilor citaţi de presă, cauza ar constitui-o cantitatea exagerată de substanţe chimice conservante pe care populaţia a ajuns să o ingereze în alimentele consumate de-a lungul vieţii. Este vorba despre unele din aşa-numitele E-uri, compuşi sintetici utilizaţi în industria alimentară, care prelungesc de la câteva zile la câteva luni perioada de garanţie a produselor cumpărate din magazine.

Asemenea substanţe se folosesc peste tot în lume. Fără ele, pâinea nu şi-ar mai păstra prospeţimea a doua zi după ce a ieşit din cuptor, lactatele s-ar altera în două zile pe raftul din supermarket, salamul, cremvurştii şi parizerul ar trebui consumate în mai puţin de o săptămână de la data fabricării şi aşa mai departe.

Din păcate, spre deosebire de alte ţări, unde producătorii au într-o mult mai mare măsură conştiinţa responsabilităţii faţă de sănătatea consumatorilor, la noi primează interesul convergent al lanţului de producţie şi desfacere în realizarea unui câştig cât mai mare, prin reducerea la zero, dacă s-ar putea, a perisabilităţii.

Deoarece populaţia nu consumă la fel de mult şi la fel de des ca în ţările mai bogate, comercianţii nu mai achiziţionează decât produse alimentare cu termene de valabilitate nefiresc de lungi, iar producătorii au luat aminte la acest comportament şi au procedat în consecinţă, modificând reţetele şi introducând în alimente cantităţi sporite de conservanţi.

Din acelaşi motiv care ţine de puterea de cumpărare încă redusă a majorităţii populaţiei, comercianţii preferă produsele mult mai ieftine, dar şi mai slabe calitativ. Concentraţia de ingrediente naturale a scăzut, adeseori, atât de mult, încât am putea spune fără să greşim că românii au ajuns să mănânce parizer cu 10% carne şi 90% înlocuitori care dau gust şi culoare aşa-zis "identic naturale", legaţi între ei prin substanţe chimice care conferă în mod mincinos o consistenţă sau o afânare la fel de "identice" cu ale produselor tradiţionale.

În toate aceste cazuri, producătorii nu au nici o obligaţie de a respecta în reţetele de fabricaţie alte cantităţi decât cele omologate de ei înşişi, iar singurele sancţiuni pe care le pot primi sunt cele cu privire la neînscrierea vreunui ingredient pe eticheta produsului. În rest, metaforic vorbind, ar putea să ne ofere şi iaurt cu şoricioaică, dacă au grijă ca şoricioaica să fie "corect" trecută pe ambalaj.

Spuneam, la început, că morţii nu mai putrezesc în morminte. Aş vrea să adaug acum că ar trebui să aruncăm o privire şi pe crucile din cimitire. Tot mai mulţi oameni tineri, din ce în ce mai tineri, ajung acolo, foarte mulţi dintre ei după ce s-au îmbolnăvit de cancer digestiv, semn că agresiunea chimică asupra organismului uman îşi spune cuvântul, şi asta tot prin intermediul alimentelor.

Mai ales în ultimii 15 ani, situaţia a devenit îngrijorătoare. Luaţi statisticile de la starea civilă şi din spitale, staţi de vorbă cu un medic nutriţionist, citiţi etichetele produselor alimentare şi îmi veţi da dreptate. Repet, nu este vorba de a elimina ingredientele respective, ci doar de a le utiliza în doze corecte, nedăunătoare pentru sănătatea populaţiei.

A venit momentul ca, mai presus de bunăstarea producătorilor, distribuitorilor şi comercianţilor detailişti de produse alimentare, să stabilim un set de reguli prin care să avem certitudinea că ceea ce mâncăm nu ne face rău. Şi nu numai să le stabilim, ci şi să le impunem cu fermitate, prin asta înţelegând şi capacitatea de a efectua oricând o analiză a produselor respective, de a putea confrunta rezultatele analizelor cu reţeta producătorului şi, în funcţie de neconcordanţele constatate, să putem da sancţiuni care să meargă chiar până la privarea de libertate.

Nu ar strica să impunem prin lege ca termenul de valabilitate la produsele alimentare să nu depăşească un prag rezonabil. Este limpede că o maioneză ce expiră abia peste şase luni, ca să dau doar acest exemplu, nu este sănătoasă pentru organism, tocmai din pricina excesului de substanţe conservante.

Nu puţini vor sări ca arşi, invocând libertatea şi libera iniţiativă, acuzând birocraţia aprobării reţetarului de odinioară şi înfierând asprimea pedepselor care îi aşteaptă. Dar nu trebuie să ne lăsăm impresionaţi. În fond, sănătatea a milioane de oameni este mult mai importantă decât menţinerea actualelor profituri pe spinarea actualelor riscuri.

Iar întrebarea dacă preferăm un pahar cu lapte, aşa-zis sănătos, de la o vacă îndopată cu somatotropină, în detrimentul unui pahar cu suc doldora de substanţe chimice, sau al unei sticle de bere cu termen de valabilitate exagerat de lung, ar trebui sa dispară cu totul, şi cât mai repede, din mintea noastră.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Florin Iordache:

"Un buget cu numele D.A."

Deşi bugetul de stat pe anul 2007 este unul net mai mare decât cel de anul trecut, sumele suplimentare au cunoscut, încă de la început, o destinaţie precisă.

La dezbaterile care au avut loc pe parcursul celor două săptămâni s-a ajuns la o concluzie sigură şi certă - banii alocaţi pentru fiecare minister în parte au fost destinaţi unor direcţii care poartă numele D.A.

Toate amendamentele depuse de membrii opoziţiei, şi nu numai, au fost respinse pe motiv că nu sunt bani suficienţi la buget pentru solicitările prezentate în amendamente. Cred că bugetul ar fi trebuit clădit în raport de priorităţi şi nu în funcţie de autorul amendamentului. Nu credeam că, şi de această dată, nevoile oamenilor trebuie să poarte numele Alianţei D punct A punct.

Nu este posibil ca, la un pas înainte de votarea bugetului, funcţionarii publici să intre în grevă, pentru că, aşa cum s-au obişnuit, drepturile lor sunt uitate cu fiecare buget nou elaborat. Este şi firesc să fie nemulţumiţi atâta timp cât de activitatea lor depinde întreg sistemul public şi tocmai ei sunt cei lăsaţi în voia sorţii şi obligaţi să servească interesele statului în schimbul unor salarii care de-abia îi situează la limita de existenţă!

S-ar putea trage o concluzie firească din toate acţiunile întreprinse de liderii guvernării referitoare la bugetul de stat pe anul 2007, şi anume electoratul ar trebui să se roage să fie beneficiarul unei conduceri locale aparţinând coaliţiei de la guvernare, în caz contrar, sumele alocate de la bugetul de stat la bugetele locale vor ocoli cu siguranţă localitatea lor.

Păcat că bugetul nu se construieşte în raport de necesităţile oamenilor, pentru a li se oferi un trai mai bun, ci ţine cont de apartenenţa politică a omului care a fost ales.

Vă mulţumesc.

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică: "Dreptul la educaţie"

Revine în opinia publică problema salarizării profesorilor la doar câteva zile după ce comisiile de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat au votat proiectul de buget pentru anul 2007 referitor la învăţământ.

Sindicatele nemulţumite de suma alocată anunţă proteste de amploare după ce ameninţaseră cu boicotarea începerii anului şcolar la începutul lunii septembrie 2006.

În urma negocierilor dintre Guvern şi sindicate s-a ajuns la o creştere salarială de 16% pentru anul 2007 şi un buget de 5,2% din p.i.b. Dar sindicatele nu au vorbit nici o clipă de situaţia alarmantă în care se află sistemul de învăţământ din România, mai ales în mediul rural unde chestiuni normale precum încălzirea şcolilor sau realizarea unor facilităţi sanitare normale rămân un deziderat.

Consider această situaţie inadmisibilă pentru anul 2006, cu două luni înainte de integrare, în condiţiile în care numărul angajaţilor din sistem a scăzut cu peste 4%, iar rata abandonului şcolar a crescut în mediul rural, în special al ciclului primar şi gimnazial.

Dacă până acum câţiva ani ne obişnuisem să auzim numai vorbe de laudă despre eficacitatea sistemului de învăţământ românesc, acum avem o situaţie în care elevii români din şcoala primară sunt clasificaţi printre cei mai slabi, iar rezultatul cel mai dezastruos este acela în domeniul alfabetizării.

De asemenea, rata de absolvire a învăţământului liceal cu examen de bacalaureat a scăzut alarmant în ultimii ani. Aceasta poate fi foarte bine corelată cu o creştere a ratei şomajului pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, care au un nivel redus de educaţie.

Consider că trebuie revăzută întreaga strategie a învăţământului românesc către specializarea unităţilor de învăţământ, astfel încât tinerii noştri să aibă posibilitatea de a părăsi sistemul de învăţământ cu experienţă acumulată în producţie şi găsirea mai uşor a unui loc de muncă.

În calitate de deputat înţeleg foarte bine doleanţele profesorilor referitoare la cererile salariale, dar în calitate de părinte a doi copii aflaţi în sistemul de învăţământ sunt îngrijorat de scăderea progresivă a calităţii actului de educaţie în România.

Doamna Monica Maria Iacob-Ridzi:

Declaraţie politică: "Recâştigarea demnităţii României în Europa"

De la 1 ianuarie 2007 vom fi membri cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Este, practic, momentul în care, în sfârşit, România culege toate roadele unui trecut marcat mai mult de sacrificiu şi de pierderi de istorie. Este momentul în care, în sfârşit noi vom putea trăi cu adevărat mai bine şi nu vom mai trebui să le spunem copiilor noştri că fac parte dintr-o generaţie de sacrificiu. Şirul de generaţii pierdute se încheie aici. De acum înainte începe şirul generaţiilor câştigătoare.

De aceea, aderarea României la Uniunea Europeană trebuie să fie şi un prilej de redobândire a mândriei şi a mentalităţii de învingători. Avem nevoie să intrăm în rândul statelor europene cu capul sus, să privim de la aceeaşi înălţime pe oricare dintre partenerii noştri europeni. Pentru că aşa cum ne vom prezenta, aşa vom fi trataţi.

Da, în acest moment, România se confruntă cu un tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte accesul pe piaţa de muncă a unor state europene. De asemenea, România este obiectul unei campanii de lobby destul de agresive în ceea ce priveşte problema reluării adopţiilor internaţionale. Sunt probleme care au fost spuse deschis de partenerii noştri europeni care, prin aceasta, aşteaptă de la noi răspunsuri şi soluţii. Ce le oferim în schimb? Discursuri autocompătimitoare, zvonuri şi reacţii politice destul de palide.

În afară de declaraţiile politice recente ale Preşedintelui României cu privire la problema accesului românilor pe piaţa de muncă britanică, declaraţii foarte clare, care exprimă o poziţie demnă de un stat european, nu am mai auzit nici un fel de reacţie similară din partea noastră, a politicienilor sau din partea Guvernului României. În schimb, presa centrală deja scrie articole în care românii sunt prezentaţi ca victime sigure ale unor politici europene aşa-zis potrivnice României. Nimic mai fals: statele europene îşi apără interesele şi aşteaptă de la noi acelaşi lucru.

Stimaţi colegi,

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007, nu ne-am câştigat dreptul de a primi bani, de a beneficia de oportunităţi sau de a avea de-a gata proiecte pentru dezvoltarea noastră viitoare. Ne-am câştigat în schimb dreptul de a vorbi liber, de a ne susţine punctele de vedere, de a lupta pentru promovarea lor la nivel european şi de a negocia împreună cu partenerii noştri europeni un loc cât mai favorabil pentru ţara noastră în rândul statelor europene.

De aceea, nu avem nevoie de discursuri de autocompătimire. Nu avem nevoie de scenarii catastrofice. În schimb avem obligaţia de a ne face auzită vocea cât mai puternic şi de a ne apăra interesele cât mai bine. Avem obligaţia de a ne negocia cât mai bine noua noastră traiectorie europeană.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Declaraţie politică: "ANI poate face nani"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Prezentată cu surle şi trâmbiţe înainte de-a se naşte, Legea privind Agenţia Naţională de Integritate a amuţit. Nu e în comă, e în convalescenţă. Legea s-a îmbolnăvit, şi nu iniţiatorul, Guvernul României, făcut preş la multe conferinţe de presă de doamna "procuror comunist" Monica Luisa Macovei, care n-a reuşit să-şi promoveze "avortonul" - legea ANI. Spun avorton pentru că mi se pare cea mai bună catalogare a unei golăneli feminine. Dumnezeu a creat femeia din dragoste şi pentru dragoste. Femeia se simte împlinită în apropierea bărbatului, dar nu toate sunt la fel. Un parlamentar, un membru al guvernului, un vorbitor în public de gen feminin impune respect şi admiraţie de cele mai multe ori. Aşa trebuie să fie. Ce te faci cu femeile care-şi etalează răutatea spirituală prin grimasele feţei? Această atitudine impune repulsie şi dezagreabilitate din partea ascultătorilor. Acesta este motivul pentru care doamna Macovei nu vine în faţa Parlamentului să-şi susţină "avortonul".

Această femeie bolnavă de idei preconcepute sfidează cică tot ce poate. Sfidează şi C.S.M.-ul prin neprezentarea la şedinţele acestuia, dar nu şi statele de plată ale acestuia. Leafa e mare şi trebuie încasată, nu cumva să fie returnată la bancă.

În comisia juridică a Camerei Deputaţilor, legea privind ANI a fost cosmetizată, ajustată şi adaptată societăţii în care trăim şi nu pretenţiilor Luisei. Plenul a decis! Conform raportului Comisiei de specialitate, cu amendamentele admise, legea a trecut de Camera Deputaţilor.

Până a ajunge la vot, doamna Macovei dorea să-şi retragă "avortonul". După umilinţele din plen, unde nici n-a catadicsit să fie prezentă, putea să o facă. Cică n-a vrut fiindcă are o înţelegere tacită cu Puiu Haşotti, liderul alianţei "igen" din Senat, să treacă "avortonul" şi nu legea în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Încă o dovadă a nesimţirii umane. Omul de multe ori e mai prejos decât necuvântătoarele. Totul este posibil în mintea unora. Inclusiv să-ţi sluţeşti propria fiinţă, să te anulezi practic prin neghiobie. Să-ţi scoţi prostia în faţă şi să o faci politică de partid.

Noroc mare avem cu Bunul Dumnezeu care mai poartă de grijă neamului românesc. Altfel, ne catadicseam cu un procuror comunist pe post de comisar european. Oricum, nu ne este totuna nici cu Leonard Orban, "agent al altei firme de pază a societăţii româneşti" ce se vrea integrată în Comunitatea Europeană.

Vosganian n-a fost bun. El era agent KGB şi vânzător de căciuli de astrahan. Cestălalt cică e omul congresmanului Lanţos şi elevul lui Söröş. Aşadar sluţită mai e democraţia românească, vorba doamnei senator Verginia Vedinaş.

Din cei peste douăzeci de milioane de locuitori nu s-a găsit un român neaoş pentru funcţia înaltă de comisar european. Cred că PNL-ul nu mai are oameni. Păcat! Brătienii au crezut că urmaşii lor se vor ridica la valoarea înaintaşilor. Acum se răsucesc în mormânt. PNL-iştii au doar oameni de talia afacerilor tip Megapower sau vânzători ai Romtelecom, din categoria taxă pe scaun, aer etc., comisionari ai Citroen sau vânzători ai bunurilor fundaţiei Gojdu. Ce să faci? Asta e situaţia. Vai de PNL-ul lor!

ANI aşadar face nani. Şi asta pentru că în faţa românilor nu te poţi prezenta cu ciorne de legi şi baliverne. Nu te poţi prezenta nici măcar cu scuza că bugetul nu intră în dezbaterea plenului Parlamentului, fiindcă Guvernul României are şedinţă la Budapesta, cu cel al Ungariei. Argumente puerile.

Români, treziţi-vă! Încă nu e prea târziu sau poate vă trezesc noile preţuri care au luat-o razna.

Doamne, ocroteşte-i pe români!

Domnul Ioan Ţundrea:

Obiectul declaraţiei politice: "Armonizare regională în tempo european prin trecerea de la mimarea socialistă la sinceritatea autentic conservatoare"

Vizionând spectacolul lui Alexandru Dabija de la Odeon, conştientizezi că integrarea într-un spaţiu geografic, oricare ar fi el, înseamnă, în primul rând, obligaţia fiecărui trăitor din acel spaţiu de a trece de la ritmul dictat în care mimezi la reînvăţarea mersului corelat cu ceilalţi în care trebuie să fii exact şi sincer.

Pentru existenţa noastră latino mioritică ar putea fi trecerea de la consumul telenovelistic la lumea lui Bunuel sau Marquez, depăşind veacurile de singurătate care ne-au marcat.

Îndepărtarea măştilor dictate, este singura soluţie pentru depăşirea neonorantului loc 60 ocupat de România în Human Development Report 2006, întocmit de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi a avertismentului dat de Bruxelles, pentru că nu am prezentat până acum Comisiei Europene planurile de dezvoltare regională.

Politica regională europeană consacră mai mult de o treime din bugetul Uniunii Europene pentru reducerea inegalităţilor în materie de dezvoltare între regiuni, dorindu-se ca această contribuţie să ducă la revitalizarea regiunilor rămase în urmă, să restructureze zonele industriale aflate în criză, să diversifice zonele agricole supuse declinului sau să revitalizeze cartierele defavorizate din oraşe.

Aşadar să ne corelăm paşii pierduţi în sistemul inert şi inept în care am mimat mişcarea spre nicăieri la ritmul normal şi firesc al redescoperirii necesităţii armonizării spaţiului românesc în toate cele 8 regiuni ale cetăţii.

Şi pentru că paşii conservatorilor au creat un spaţiu integrat şi durabil peste veacurile de înzidire care ne-au încremenit, ar trebui cel puţin să ne reamintim de ritmul acelor vremuri care, atunci ca şi acum, ne-au reacordat la universul în care locuitorii comunică privindu-se în ochi.

Vă mulţumesc.

Doamna Manuela Mitrea:

"Guvernul a picat examenul susţinut cu studenţii!"

Cehov spunea că "Universitatea scoate la iveală toate însuşirile noastre, inclusiv incapacitatea."

De doi ani de zile, de când a luat conducerea ţării, actuala coaliţie se străduieşte să ne demonstreze că ne-a procopsit cu un Guvern de incapabili.

Uniunea Studenţilor din România a realizat un bilanţ între măsurile propuse în 2004 şi realizările actualului Executiv în ceea ce priveşte educaţia şi tineretul, acordând nota 2.

Crizele prin care trece întreaga societate românească au cuprins şi sistemul naţional de educaţie, iar rezultatele se regăsesc în calitatea învăţământului de astăzi de la toate nivelurile şi este generat şi de dispreţul arătat de guvernanţi faţă de cadrele didactice şi faţă de generaţia de mâine.

În timp ce studenţii au întocmit "Cartea Neagră a Educaţiei", ministrul Mihail Hărdău găseşte vinovaţii acolo unde aceştia nu există, în propriii subordonaţi.

Având în vedere nota obţinută de "portocalii" la examenul susţinut cu studenţii, pot să afirm că actualii guvernanţi au picat în mod ruşinos şi le cer să meargă acasă să se mai pregătească un ciclu electoral.

Aceeaşi idee o îmbrăţişează şi mulţi studenţi ai Centrului Universitar din Drobeta Turnu Severin, unul din centrele noi din ţară dar cu rezultate notabile.

Faptul că 17 noiembrie este Ziua Internaţională a Studenţilor ar trebui să intereseze şi pe actualii guvernanţi nu numai pe studenţi. Să nu uităm că studenţii de azi sunt specialiştii de mâine iar România are nevoie de tineri cât mai bine pregătiţi!

Exodul "creierelor" trebuie să înceteze, domnilor guvernanţi!

Studenţii români au nevoie de un trai decent şi de un învăţământ care să le asigure performanţa şi competiţia! Numai aşa vom progresa!

Domnul Marius Rogin:

Declaraţie politică: "Despre noul statut al Partidului Democrat"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Partidul Democrat se află, în aceste momente, în fericita postură de membru asociat al Partidului Popular European. Începând de săptămâna trecută, când la Bruxelles celelalte partide politice au votat cu majoritate covârşitoare în favoarea acestei asocieri, am devenit, deocamdată cu statut de asociat, membru în cel mai puternic for politic european. Sperăm însă ca acest lucru să se schimbe de la 1 ianuarie 2007, atunci când România va deveni membră a Uniunii Europene, moment în care şi Partidul Democrat va deveni membru cu drepturi depline al acestui Partid Popular European.

Ne bucură în mod deosebit acest eveniment, cu atât mai mult cu cât Partidul Democrat şi-a exprimat dorinţa de a face parte din acest partid, schimbându-şi doctrina, sau mai bine zis aderând la cea populară. Decizia noastră a fost privită de mulţi cu circumspecţie, dovadă şi faptul că iniţial am fost acceptaţi doar cu statut de observator. Semnele de întrebare care ţinteau deasupra noastră veneau şi din cauza câtorva probleme interne cu care partidul nostru se confrunta la acea vreme. Partidul Democrat a reuşit însă să treacă peste aceste probleme, mare parte din ele a ştiut să şi le gestioneze şi iată, la mai puţin de două luni de zile până la aderarea la Uniunea Europeană, statutul nostru să se schimbe, Partidul Democrat fiind, în acest moment, membru asociat al celei mai puternice formaţiuni politice europene.

Este evident faptul că nu se puteau rezolva chiar toate problemele, dar încrederea pe care europenii ne-au acordat-o săptămâna trecută nu face altceva decât să întărească încrederea crescută pe care aceştia o acordă Partidului Democrat. Suspiciuni vor mai exista din partea altor partide politice. Într-o anumită măsură, este şi normal să existe. Ele pot fi însă diminuate numai prin colaborare. Din partea Partidului Democrat, această colaborare va exista întotdeauna. Nu se poate spune că am fost vreodată închişi sau nedispuşi la colaborări cu alte partide. Acest lucru trebuie să vină însă din ambele părţi.

Nu putem vorbi despre colaborări atâta timp cât ele vin dintr-o singură direcţie. Atâta timp cât ele sunt condiţionate de anumite chestiuni, deja putem spune că vorbim de cu totul şi cu totul altceva decât colaborări. Acest nou statut ne aduce însă pe lângă o mulţime de avantaje şi o serie de responsabilităţi. Trebuie să demonstrăm celor care ne-au oferit această şansă că suntem un partid responsabil, că suntem capabili să ducem la capăt obiectivele care ne-au fost trasate şi că suntem receptivi la tot ce ne este sugerat.

Sunt sigur că putem dovedi aceste lucruri şi că încrederea ce ne-a fost acordată nu va fi trecută cu vederea. Ne dorim însă ca acelaşi tratament care li se aplică celorlalte partide politice să ne fie acordat şi nouă, să nu existe nici un fel de discriminare şi din semnalele pe care deja le-am primit sunt sigur că aşa va fi.

Vă mulţumesc.

Domnul Mihai Dumitriu:

"Profituri fabuloase din preţuri crescute impus"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În intervenţia de astăzi vă aduc în atenţie scumpirile impuse de Guvernul Portocaliu gazelor naturale, energiei electrice, implicit pâinii şi a uleiului comestibil.

Corupţia instrumentată de ani de zile în sistemul energetic, un sistem care rulează anual sute de milioane de euro, reliefat de vânzările mascate de energie electrică de la Hidroelectrica, a realizat transferul de profit din sectorul de stat în cel particular. Numai în primul trimestru al anului 2006, profitul a fost de cel puţin 6 milioane de euro.

De semenea, negociatorii români, incredibil, dar au acceptat, cererea şi impunerea OMV-ului, care a preluat exploatarea şi furnizarea gazelor de sondă din producţia internă a României de a livra gazele la "paritate" cu preţul gazului din import, chipurile la presiunea UE.

Aceste adevăruri cunoscute stau la baza scumpirii energiei electrice cu 4,72% începând cu 1 decembrie 2006, scumpire devansată cu o lună de zile.

Profiturile fabuloase rezultate din preţuri crescute impuse şi nu din situaţii de piaţă, din exploatarea resurselor româneşti de gaze de către firme străine şi nu de statul român a dus la scumpirea drastică a gazelor cu 8,5% începând cu 11 noiembrie 2006.

La acest val de scumpiri, lumea se zgribuleşte mai tare decât o face apropierea frigului. Te înfrigurezi şi mai tare când te arde la buzunar.

Premierul portocaliu Tăriceanu motivează că scumpirea gazelor s-ar datora inflaţiei. Primul bărbat din stat explică că este o majorare semnificativă, dar că ne va fi mai uşor să dăm acum de trei ori mai mult decât cu ţârâita în trei rate.

Acest gen de argumentaţie l-am mai auzit şi anul tercut, în vara lui 2005. S-a luat de cu vară o cotă mărită la întreţinere ca să te scutească la iarnă de cheltuieli suplimentare. Atâta doar că le-au mai majorat odată de cum a venit iarna. Probabil se mizează nu atât pe memoria scurtă a oamenilor sau pe prostie, cât pe lehamitea care e mai ceva ca o boală.

Nu s-a schimbat în actuala guvernare a Alianţei D.A. modul de a trata masa amorfă numită ba populaţie, ba popor, ba electorat. Mulţimea neştiută şi mută de săraci trăieşte într-o mizerie cruntă. Scumpirile anunţate vor duce la scumpirea pâinii cu 10-12% şi a uleiului cu 5%.

Este haos, antiomenie şi lipsă de respect. Aceasta este situaţia dramatică în care a ajuns biata Românie în urma unei Guvernări liberale-democrate-udemeriste şi a unor privatizări nepotrivite şi antinaţionale care, din păcate, continuă. Interesele de grup ale politicienilor Coaliţiei portocalii primează.

Stimaţi colegi,

Într-o ţară cu majoritatea cetăţenilor cu venituri modeste sau fără venituri trebuie evitat abuzul poziţiei dominante, extragerea de rente într-un termen scurt. Nu puţine necazuri ale cetăţenilor rezultă din incapacitatea statului român de a formula o politică coerentă şi fermă faţă de furnizorii interni de energie. Trebuie să fii în măsură să-ţi protejezi cetăţenii şi interesul naţional.

Statul slab se constată în funcţionarea administraţiei publice, în acte normative, în aplicarea legilor, în incoerenţe ale politicii publice.

Intrăm în UE cu o fragilitate a statului care se poate răzbuna. Va veni o perioadă mai puţin bună şi atunci slăbiciuni flagrante vor fi mai dureroase.

Vă mulţumesc.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Însoţit de ministrul agriculturii, domnul Gheorghe Flutur, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a participat la Suceava la deschiderea Centrului de Afaceri Bucovina, un proiect care face parte din Strategia de dezvoltare regională Nord - Est pentru perioada 2007 - 2013, contribuind la dezvoltarea mediului de afaceri de pe piaţa regională.

Realizarea Centrului de Afaceri Bucovina a fost posibilă cu sprijinul fondurilor accesate de autorităţile locale prin Programul PHARE Coeziune Economică şi Socială 2001. Proiectul de mare anvergură, în valoare de 4.999.777,36 euro, a avut ca scop îmbunătăţirea infrastructurii, în vederea creşterii şi promovării activităţilor desfăşurate de IMM-urile din zonă, constituind, totodată, un atu important pentru dezvoltarea economică regională.

Centrul economic, aflat în apropierea aeroportului Suceava, se întinde pe o suprafaţă de 49.300 mp. Acesta dispune de o clădire centrală care include sală de expoziţie, magazin, restaurant, sală de conferinţe, birouri, 8 pavilioane pentru birouri, un centru de afaceri pentru centru de informare, birouri, săli de conferinţe, o platformă pentru expoziţii şi alte evenimente, reţea de canalizare, reţea de apă potabilă.

Centrul de Afaceri Bucovina reprezintă o investiţie în sprijinul şi folosul comunităţii locale, fiind un pilon în dezvoltarea mediului de afaceri din zonă. Este un proiect ce trebuie implementat şi în alte zone, deoarece un astfel de demers aduce o revigorare şi dezvoltare a economiei din regiune.

Domnul Mircia Giurgiu:

Declaraţie politică: "O casă - o utopie pentru cei mai mulţi"

Una dintre cele mai mari probleme cu care s-a confruntat România după 1989 a fost retrocedarea proprietăţilor foştilor deţinători. Anul 1990 a reprezentat începutul unui calvar pentru unii sau o simplă formalitate pentru alţii. Astfel, cei mai mulţi dintre foştii proprietari ai unor terenuri sau imobile şi-au căutat şi, de cele mai multe ori, chiar au găsit dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Stasbourg. Marea majoritate, însă, caută să-şi dobândească, de mai bine de 16 ani, proprietăţile în instanţele româneşti. Probabil că şi ei vor ajunge la CEDO. Şi statul român va trebui să îndeplinească sentinţele emise de Curtea Europeană.

Dar mai este o categorie de persoane care locuiesc în imobilele naţionalizate şi care au reuşit, prin mari sacrificii, să cumpere apartamentele. Problema a apărut în momentul în care fostul proprietar a obţinut în instanţă imobilul, iar chiriaşii sunt obligaţi să părăsească locuinţa pe care au achiziţionat-o legal, credeau ei. Instanţa le-a dovedit contrariul şi acum se văd nevoiţi să îşi facă bagajele şi să plece. Unde? Nimeni nu ştie. Unde vor putea, pentru că în locuinţa achiziţionată de la statul român, reprezentat prin primării, nu mai au dreptul legal de a sta.

Şi, din păcate, astfel de cazuri se întâlnesc din ce în ce mai des, cel puţin în Transilvania, unde cultele religioase au intrat în posesia imobilelor deţinute înainte de naţionalizare. Şi cine este de vină în acest caz? Cine trebuie să plătească pentru faptul că sute de oameni nu mai au unde să locuiască? Primăriile, care au vândut, pe bani buni, imobilele, neluând în considerare posibilitatea că nu deţine legal dreptul asupra lor? Statul român? Instanţele, care au retrodedat în baza actelor doveditoare, acele imobile proprietarilor de drept?

Cert este că sute de oameni se văd daţi afară din locuinţe şi, cei mai mulţi, fără nici o posibilitate de achiziţiona o alta. Cine îi va ajuta pe aceşti oameni năpăstuiţi de soartă?

Domnul Miron Ignat:

Stimate colege, stimaţi colegi,

România este o ţară cu credinţă puternică în Dumnezeu. Suntem cu toţii credincioşi, rugându-ne la bunul Dumnezeu în orice moment dificil al vieţii noastre şi apelând la mila şi bunătatea Lui ori de câte ori ne aflăm în impas. Credinţa noastră în bunul Dumnezeu ne îndreaptă spre rugăciune la bisericile din întreaga ţară.

Sunt credincios ortodox de rit vechi şi particip constant la slujbele bisericeşti la diferite biserici din ţară. Cu aceste ocazii am observat starea jalnică în care se află bisericile noastre. Unele lăcaşuri de cult sunt monumente arhitecturale sau istorice ce necesită întreţinere specială şi renovări. Altele sunt construcţii din lemn din perioada celor două războaie, sau chiar dinaintea primului război mondial, care necesită consolidare. În ceea ce priveşte bisericile din Delta Dunării, acestea necesită consolidare, reparaţii şi întreţinere specială, datorită condiţiilor meteorologice specifice, a umezelii şi a izolării.

Din păcate, multe biserici supravieţuiesc doar din suportul financiar al enoriaşilor, însă aceste fonduri sunt insuficiente pentru reparaţii sau consolidări. Mai sunt şi situaţii unde lucrările de construcţie a noilor biserici au fost stopate din lipsă de fonduri.

În plus, se apropie iarna, iar frigul din lăcaşele de cult îşi va face simţită prezenţa. Puţine sunt bisericile care dispun de încălzire termică centrală, majoritatea sunt încă încălzite cu sobe de lemne. Iar problemele cu lăcaşele noastre de cult nu se opresc aici.

Consider că este timpul să ne îndreptăm atenţia către sprijinirea bisericilor în ceea ce priveşte reparaţiile şi consolidările necesare. Este nevoie de elaborarea unor strategii guvernamentale concrete, care să soluţioneze situaţia gravă în care se află majoritatea lăcaşelor de cult.

Este nevoie de fonduri suplimentare la dispoziţia Ministerului Culturii şi Cultelor sau din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, care să fie destinate reparaţiilor şi consolidărilor bisericilor ce au nevoie urgentă de acest sprijin.

Doresc să mai menţionez că, fiind desemnat de Camera Deputaţilor să reprezint Parlamentul României la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei, am putut constata importanţa globală acordată religiei şi credinţei în Dumnezeu. De aceea, această importanţă nu trebuie acordată doar prin vorbe, ci şi prin fapte. Să începem cu sprijinul acordat construcţiilor, reparaţiilor şi consolidărilor bisericilor noastre.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Declaraţie politică: "Liberalii europeni susţin deschiderea pieţei muncii pentru români"

Nu îmi stă în caracter să utilizez spaţiul afectat pentru declaraţii politice, pentru a aborda festivist o serie de probleme. Voi face astăzi o excepţie, deoarece la nivelul Parlamentului European, ziua de ieri a fost una fastă pentru România. În calitate de euroobservator, am fost foarte mândru, ieri seară, când România a fost felicitată la Strasbourg, iar aderarea la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007 a fost susţinută în dezbaterile ce au avut loc în Comitetul pentru Afaceri Externe al Parlamentului European pe marginea proiectului de raport prezentat de raportorul Parlamentului European pentru România, Pierre Moscovici.

Ieri seară au fost depuse 36 de amendamente la proiectul de raport, iar votul final este prevăzut pentru 23 noiembrie Comitetului pentru Afaceri Externe al Parlamentului European, după care mai pot fi depuse şi alte amendamente doar până la 29 noiembrie, când va avea loc votul final în plenul Parlamentului European.

Îmi exprim, fără falsă modestie, satisfacţia pentru faptul că baroneasa Emma Nicholson reprezentantă a grupului parlamentar ALDE, la care este afiliat şi Partidul Naţional Liberal, a propus un amendament prin care încurajează statele membre să-şi deschidă piaţa muncii pentru cetăţenii români după 1 ianuarie 2007, adresând foarte multe felicitări ţării noastre.

Ca membru al PNL nu pot decât să salut faptul că grupul ALDE şi liberalii europeni susţin deschiderea pieţii muncii pentru cetăţenii români, opunându-se cu vehemenţă unor luări de poziţie contrare din parlamentele unor ţări.

Remarc şi faptul că raportorul PPE-DE, Francisco Millan Mon, autor şi el al unor amendamente favorabile, a reliefat contribuţia excelentă a euroobservatorilor români.

Mă simt obligat să trec în revistă şi părţile mai puţin plăcute ale reuniunii de ieri seară de la Strasbourg: reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei, gestionarea fondurilor comunitare şi securitatea alimentară, reprezintă domenii prin care ni se cer continuarea eforturilor începute pe parcursul integrării. De asemenea, nu trebuie omise şi amendamentele europarlamentarilor Kinga Gal şi Istvan Szent-Ivanyi, care cer autorităţilor române să ţină cont de cererile privind autonomia din rândul minorităţii maghiare, implementarea legislaţiei privind restituirea proprietăţilor şi renunţarea la proiectul Roşia Montană.

Domnul Emil Radu Moldovan:

Declaraţie politică: "Un ministru în vacanţă"

În comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, ministrul Hărdău a fost de acord cu transferarea a 420 milioane lei de la capitolul investiţii la fondul de salarii. Ulterior, în comisiile reunite de buget finanţe ministrul s-a opus amendamentului. Astfel ne întâlnim cu o premieră, primul ministru al educaţiei care e împotriva dascălilor. Catalogat de sindicate drept un trădător, ministrul se afla mai degrabă în concediu decât la serviciu atunci când a creat această confuzie dând speranţe deşarte profesorilor, deoarece, după propria lui declaraţie, au foarte multe zile de concediu plătite, iar un ministru informat şi documentat ce îşi face bine treaba nu declară într-o zi ceva ca peste câteva zile să facă cu totul altceva. De altfel, dacă analizăm întreaga sa activitate de la minister, nu observăm nici măcar o cât de mică realizare, ci mai degrabă un concediu bine plătit de români.

Însă atât ministrul, cât şi Guvernul, care se află şi el într-un concediu prelungit, prin acţiunile lor pun în pericol calitatea din actul de învăţământ din România, deoarece investiţia, nu atât în salarii, cât în resursele umane din învăţământ, este cel mai important factor al dezvoltării durabile a actului de învăţământ. În aceste condiţii, întocmirea unei strategii pe termen mediu şi lung privind resursele umane se impune cu necesitate.

Se pare că ministerul are alte priorităţi. Care sunt însă acestea, nimeni nu ştie. Lucru ciudat, deoarece Guvernul strigă pe la toate colţurile că pentru anul viitor educaţia are alocat un buget record, iar bani pentru salariile profesorilor nu sunt. Totul devine şi mai ciudat dacă avem în vedere fabuloasa sumă alocată anul acesta pentru investiţii în infrastructură şi în paralel ne uităm la felul în care arată majoritatea şcolilor din România şi cum elevii trebuie să înveţe în frig. Este evident că aceşti bani nu au fost cheltuiţi şi este foarte puţin probabil ca şi anul viitor să se reuşească să se cheltuiască o aşa sumă.

Însă, cu toate acestea, ministrul şi implicit Guvernul nu au fost de acord ca o parte din aceşti bani să fie investiţi în resursele umane din învăţământ. De ce? Poate pentru că aceşti bani nu există decât pe hârtie sau ei trebuie trecuţi prin nişte firme pentru a se înfrupta şi clientela politică portocalie din ei, lucru care nu este posibil decât dacă sunt păstraţi pentru investiţii în infrastructură.

Doamna Radu Lambrino:

"Problema funcţionarilor din instituţiile administraţiei publice a judeţului Timiş"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Necesitatea unei descentralizări reale a actului de administraţie publică în România este resimţită astăzi din ce în ce mai acut. Odată cu 1 ianuarie 2007, România va fi parte dintr-o structură în care instituţiile administraţiei publice sunt concepute şi gestionate pentru a servi interesele cetăţenilor contribuabili ale căror probleme trebuie să le rezolve. Instituţiile nu sunt însă nişte realităţi abstracte. Instituţiile funcţionează cu oameni şi sunt conduse de oameni, iar capacitatea instituţiilor de a-şi îndeplini rolul public depinde de pregătirea, moralitatea şi angajamentul oamenilor care lucrează pentru ele.

Situaţia judeţului Timiş este, din acest punct de vedere, una specială. S-a spus adesea că nivelul investiţiilor străine atrase de judeţul Timiş este, printre altele, un rezultat al deschiderii şi pregătirii angajaţilor administraţiei publice locale, al corectitudinii şi transparenţei acestora în relaţiile cu mediul de afaceri. Într-un mod oarecum paradoxal, nivelul investiţiilor private din judeţ şi dezvoltarea fără precedent a pieţei forţei de muncă din regiune a condus la un efect pe cât de neaşteptat pe atât de periculos.

Mai întâi trebuie spus că este de înţeles atracţia pe care o reprezintă pentru un funcţionar public un loc de muncă într-o companie privată cu toate avantajele salariale inerente. Îngrijorarea apare însă în momentul în care presiunea exercitată de mediul privat asupra pieţei forţei de muncă devine atât de mare încât aceasta ridică probleme pentru instituţiile administraţiei publice sub cel puţin două aspecte. Mai întâi este vorba de dificultatea motivării şi fidelizării funcţionarilor publici cu experienţă pentru a rămâne în administraţia publică. În al doilea rând, trebuie găsite soluţii pentru atragerea tinerilor absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ de profil înspre o carieră în administraţia publică locală.

Situaţia din acest moment nu este nici pe departe una de natură a ne linişti. Într-o regiune cu şomaj zero şi în care chiar investitorii privaţi au ajuns deja să perceapă concurenţa pe piaţa forţei de muncă calificată, mai este oare de mirare că instituţiile administraţiei publice nu reuşesc să angajeze funcţionari pregătiţi corespunzător cerinţelor postului chiar după două sau trei anunţuri publice? Pericolul este aşadar real în condiţiile în care forţa de muncă calificată tinde să migreze înspre sectorul privat sau să nu mai fie interesată să urmeze o carieră în administraţia publică. Este vorba de un pericol care afectează în primul rând calitatea actului administrativ şi capacitatea acestuia de a rezolva problemele comunităţii.

Soluţiile nu sunt uşor de găsit. Creşterile salariale în sectorul bugetar, pentru funcţionarii publici implicit, sunt în funcţie de creşterea veniturilor la bugetul public de stat şi o aducere a acestora în apropierea salariilor oferite de sectorul privat se poate realiza doar parţial şi treptat.

Scopul principal al acestei declaraţii politice este înainte de toate acela de a trage un prim semnal de alarmă şi de a propune pe agenda publică această problemă faţă de care, în calitate de deputat de Timiş, nu pot să nu îmi exprim astfel îngrijorarea. În al doilea rând însă, propun factorilor responsabili o discuţie pe această temă şi invit astfel la dialog nu doar reprezentanţii administraţiei publice. Mediul universitar ar trebui de asemenea responsabilizat pentru a-şi adapta propunerile educaţionale acestei situaţii. Oamenii de afaceri nu trebuie de asemenea ignoraţi întrucât aceştia sunt direct interesaţi de o administraţie performantă, ca o condiţie absolut necesară pentru un mediu de afaceri sănătos. Îmi exprim speranţa că, împreună, vom reuşi demararea unui program coerent prin care instituţia funcţionarului public să redevină o opţiune credibilă în planurile de carieră ale tinerilor performanţi din judeţul Timiş, pentru o administraţie publică atentă la probleme comunităţii, eficientă şi conştientă de misiunea ei în slujba cetăţeanului.

Domnul Relu Fenechiu:

"O diversiune tolerată: Liviu Turcu"

Săptămâna trecută, românii au asistat la un spectacol grotesc, la o farsă sinistră. Un securist al fostului regim - chiar dacă a activat în Centrala pentru Informaţii Externe, tot securist a fost - s-a plimbat pe la mai multe televiziuni, prin paginile mai multor ziare, şi, ceea ce este mai grav, a susţinut şi "prelegeri" la CNSAS.

Nu a fost de ajuns că numitul Liviu Turcu a pus umărul, printr-o diversiune de zile mari, la compromiterea candidaturii lui Varujan Vosganian pentru funcţia de comisar european, contribuind totodată la periclitarea imaginii externe a României. A venit - a fost adus? - în ţară şi a făcut ceea ce a învăţat în anii în care s-a aflat sub steagul Securităţii: a continuat cu acţiunile diversioniste.

Nu comentez aşa-zisa listă prezentată de Turcu, din două motive: nu a prezentat absolut nici o dovadă concretă în sprijinul afirmaţiilor sale, doi, nu sunt eu persoana competentă să mă pronunţ în domeniul respectiv.

Subiectul Turcu nu a fost însă abordat din alte unghiuri. În primul rând, se pune întrebarea, ce a căutat Liviu Turcu la CNSAS? Din unele declaraţii apărute în presă a reieşit că fostul (actualul?) securist s-a aflat în două rânduri în sediul din Dragoslavele nr.2, unde a dat "lecţii", membrilor Colegiului CNSAS. Să fim bine înţeleşi, membrii Colegiului CNSAS sunt persoane cu rang de secretar de stat, au un aparat de specialitate care cunoaşte aspectele muncii de cercetare/verificare a arhivelor fostei Securităţi. Tocmai din această cauză, nu era permis ca aceşti demnitari să se alinieze şi să ia notiţe după dictare de la Liviu Turcu, totuşi, un personaj dubios, fără credibilitate şi plecat din ţară de 17 ani. Se mai impune şi altă întrebare: în ce calitate a fost invitat Liviu Turcu la CNSAS? La aceste întrebări, membri Colegiului CNSAS ar trebui să răspundă, iar colegii noştri din Comisia parlamentară de control a activităţii SRI ar trebui să se autosesizeze privind cele două întrevederi dintre membri Colegiului CNSAS şi Liviu Turcu. Nu în ultimul rând, ar fi bine de ştiut dacă reprezentanţii CNSAS l-au deranjat pe Liviu Turcu cu întrebări concrete privind activitatea sa. Oricum, prin ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, imaginea CNSAS a avut enorm de suferit.

Mai este un unghi de vedere, din care trebuie privit subiectul Turcu. Aşa cum el singur a recunoscut, înainte de 1989 s-a ocupat iniţial de zona America de Nord şi, ulterior de o zonă europeană. Nu ştiu dacă pentru imaginea externă a României, este benefic faptul că o persoană care a spionat, a coordonat acţiuni împotriva actualilor noştri aliaţi din NATO şi UE, vine în ţară, este primit de unele oficialităţi, iar în anumite locuri este privit chiar ca un erou.

În încheiere, consider că este absolut necesar ca autorităţile competente să prezinte un punct de vedere faţă de consecinţele "vizitei" lui Liviu Turcu în România.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Aşa DA incompatibilitate !!!"

Săptămâna trecută, primarul municipiului Craiova, Antonie Solomon, a anunţat că Serviciul Public al Poliţiei Comunitare din municipiul Craiova va fi condus de către domnul Radu Theodor, fost ofiţer în Poliţia Română, actualmente consilier local al PD. Argumentele aduse de primarul urbei mai sus amintite, în legătură cu această numire au privit profesionalismul şi experienţa domnului Radu Theodor în acest domeniu.

Poliţia Comunitară a fost înfiinţată prin Legea nr.371/2004, constituindu-se prin reorganizarea Corpului Gardienilor Publici pe unităţi administrativ-teritoriale. Printre competenţe, la articolul 7 sunt enumerate următoarele: asigurarea ordinii şi liniştii publice, asigurarea pazei obiectivelor stabilite de consiliul local (parcări pieţe, cimitire, etc). Angajaţii Poliţiei Comunitare au calitatea de funcţionar public şi li se aplică reglementările prevăzute de Statutul funcţionarului public. Fiind în subordinea consiliului local şi în special a comisiei locale de ordine publică, Poliţia Comunitară nu poate fi încredinţată unui consilier local, chiar dacă acesta a lucrat anterior în domeniu. Atât timp cât Legea nr.371/2004 asimilează personalul Poliţiei Comunitare ca fiind funcţionar public, iar Statutul funcţionarului public interzice cu desăvârşire ocuparea oricărei alte funcţii publice, cu excepţia celei de cadru didactic, ne aflăm în faţa unui caz tipic de incompatibilitate, iar faptul că acest lucru a fost îngăduit de consiliul local este de nepermis.

Aşadar, domnul consilier municipal Radu Theodor trebuie să se decidă şi să renunţe la una din cele două demnităţi publice pe care le deţine în acest moment. O fi dânsul fericitul membru al unui partid virat cameleonic de la albastru la portocaliu, de la stânga la dreapta, zburat din Internaţionala Socialistă şi bulucit peste popularii europeni, însă nimic din toate astea nu îi conferă distinsului consilier dreptul de a fi mai "democrat" decât alţii şi mai presus de lege.

Consider că este nevoie atât în fruntea Poliţiei Comunitare din municipiul Craiova cât şi la conducerea altor servicii publice de persoane competente recunoscute pentru profesionalism, independente din punct de vedere politic, astfel încât aceste servicii publice să se afle în slujba cetăţeanului şi să nu fie simple instrumente dirijate politic, aflate la cheremul grupurilor de interese ale Partidului Democrat.

Având în vedere că de la 1 ianuarie vom deveni membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene, propun o abordare mult mai abilă în privinţa administraţiei publice locale, întrucât a sosit momentul să ne despărţim de vechile metehne ale unei epoci demult apuse, de care unii mai tind să abuzeze şi astăzi.

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică privind situaţia pensionarilor din România.

Doresc să aduc în atenţia dumneavoastră situaţia dramatică a unei categorii sociale marginalizate - pensionarii. La finele săptămânii trecute, am participat împreună cu alţi colegi parlamentari, la o întâlnire cu reprezentanţi ai pensionarilor din judeţul Cluj.

Vă rog să mă credeţi că auzind expusă fiecare situaţie în parte a pensionarilor prezenţi la întâlnire, am constatat că până acum nu s-a făcut ceva cu adevărat substanţial pentru aceşti oameni. Şi aici mă refer la ultimii 16 ani, perioadă în care viaţa lor s-a degradat tot mai mult, ajungând ca astăzi să fie într-o situaţie, cum spuneam la început, disperată. Oameni care nu-şi pot cumpăra medicamentele pentru a-şi trata bolile care odată cu vârsta s-au agravat. Oameni care au muncit o mare parte a vieţii lor şi au plătit contribuţiile stabilite de lege la fondul de asigurări sociale şi care acum stau la mila unui sistem incapabil să gestioneze situaţia.

M-am cutremurat auzind, în expunerea unuia dintre pensionarii prezenţi la dezbatere, că, statistic vorbind, perioada pentru care beneficiază un pensionar de pensie în România este 9 ani; aceşti oameni cer statului, faţă de care ei au fost corecţi, plătindu-şi contribuţiile, să le asigure un venit sigur şi decent care să le permită să trăiască civilizat, aşa cum se pretinde în societatea noastră la începutul secolului 21.

Ne îndreptăm cu paşi repezi către momentul în care vom intra în clubul ţărilor membre ale UE; nu trebuie să uităm însă că şi pensionarii, una dintre categoriile sociale cu grad mare de risc în ceea ce priveşte costurile aderării, trebuie să fie în atenţia noastră, prin măsuri de protecţie socială activă. Considerăm că un asemenea subiect ar trebui supus dezbaterii publice, astfel încât să poată genera soluţii din partea tuturor zonelor cu potenţial, administraţie, societate civilă, asociaţii profesionale, mediul de afaceri, asociaţii ale pensionarilor.

Pensiile private reprezintă o posibilă alternativă pentru cei care se află acum încă în perioada activă a vieţii, dar pentru pensionarii actuali nu este o rezolvare. Va trebui, probabil, gândit fie un sistem de pensii unitar la nivel de ţară sau poate un sistem de salarizare unitar care să permită colectarea de fonduri suplimentare cu destinaţie fondul de asigurări sociale sau identificarea unor alte surse de finanţare, ţinând cont şi de prevederile legale cât şi de propunerile care sunt deja pe rol.

Cu siguranţă că situaţia de faţă nu mai poate continua fără a se lua nişte măsuri concrete. Timpul curge, din păcate, în defavoarea pensionarilor pentru care fiecare zi este un calvar al luptei mizere pentru supravieţuire, într-o societate care nu-i respectă pe ei şi efortul pe care l-au făcut pe parcursul vieţii profesionale.

Facem un apel public la factorii responsabili din Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe, Casa Naţională de Pensii ca împreună cu asociaţiile care reprezintă pensionarii, să gândească o soluţie viabilă şi rezonabilă pentru ca pensiile din sistemul de stat să devină ceea ce ar trebui să fie, răsplata după o viaţă de muncă.

Domnul Viorel Oancea:

"Marian Vanghelie, primarul PSD-ist, gata să dea lecţii de furat"

Membrii Partidului Social Democrat s-au dat în spectacol încă o dată în cadrul unei adunări convocate de Mircea Geoană. Tot felul de personaje mai mult sau mai puţin pitoreşti s-au perindat prin faţa microfonului, încântând audienţa formată din PDS-işti, dar uimind presa şi cetăţenii simpli care au auzit discursurile respective.

Declaraţiile acestor agramaţi ne-au stârnit râsul, dar în acelaşi timp, ne-au inspirat şi milă. Cum altfel am fi putut privi declaraţiile războinice ale unui partid aflat pe cale de dispariţie, de genul "Geoană să ia buzduganul în mână şi să-i croiască pe boierii vicleni" sau "Aţi văzut cifrele noastre, aţi văzut cât de puternici suntem. (...) Nimeni nu se joacă cu PSD-ul. Suntem prea puternici şi prea uniţi"?

Unul dintre discursurile care ne-a şocat de-a dreptul a fost cel al primarului din Ferentari, Marian Vanghelie. Începându-şi recitalul cu un atac virulent la adresa membrilor actualei guvernări, primarul sectorului 5 al capitalei şi-a arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, nivelul cultural la care se află.

Pentru domnul Vanghelie politica se face prin cuvinte injurioase şi insulte. Dacă nu eşti în stare să aduci argumente şi să participi la o dezbatere de idei, atunci apelezi la violenţa verbală, aflată la mare rang în Partidul Social Democrat.

,,Aceşti hoţi proşti care sunt acum la conducere nici nu ştiu să conducă, nici nu ştiu să fure!" este una dintre declaraţiile primarului Vanghelie, care se pare că vrea să dea lecţii de furat. Suntem siguri că este un profesor foarte bun, dar aceste cursuri noi nu dorim să la urmăm.

Dacă ştim sau nu să conducem, va decide cetăţeanul simplu, dar cu siguranţă nu ştim să furăm. Aşa că acceptăm criticile domnului Vanghelie şi îl rugăm să dea în continuare lecţii în acest domeniu propriilor membri de partid. Noi preferăm să chiulim de la astfel de ore.

Eu am fost primar al Timişoarei patru ani şi nu am învăţat să fur. Cu siguranţă nu doresc să încep să învăţ acum şi în nici un caz să accept vreun sfat în acest sens din partea domnului Vanghelie. Sunt convins că dumnealui stăpâneşte toate tehnicile necesare unei astfel de activităţi, dar noi, membrii Partidului Naţional Liberal, îi mulţumim frumos şi îl rugăm să păstreze pentru sine cunoştinţele despre cum trebuie să furi.

Doamna Minodora Cliveti:

"Ce urmări au grevele în România guvernată de Alianţa D.A.?"

La 13 noiembrie, funcţionarii publici au protestat folosindu-se de greva de avertisment, ca modalitate sindicală neproducătoare de prejudicii materiale pentru instituţiile unde îşi desfăşoară activitatea. Au adoptat această modalitate japoneză de protest pentru a atenţiona guvernul asupra problemelor majore cu care se confruntă această categorie de bugetari, în special în legătură cu neîndeplinirea obligaţiilor asumate de guvernanţi în campania electorală, acolo unde funcţionarii publici, factori esenţiali ai bunului mers al instrumentului social numit"stat",au fost captaţi cu promisiuni de creşteri salariale importante.

Pentru un stat de drept, rolul funcţionarilor este esenţial, funcţionarii publici, persoane în majoritate cu pregătire superioară, aflaţi în permanenţă în contact cu publicul, reprezentând "autoritatea" însăşi. În România, însă, funcţionarii publici sunt umiliţi de salariile pe care le primesc, de neplata la vreme, sau chiar deloc, a unor drepturi colaterale: tichete de masă, premii etc. În schimb, statul român le cere EXCELENŢĂ, mai ales că, din 1 ianuarie 2007, vor deveni funcţionari ai Europei Unite!

Funcţionarii au ieşit în stradă, chiar dacă în manieră japoneză.

În oricare stat al UE, ştirea ar zgudui mass-media. S-ar vorbi despre întâlniri decise rapid cu reprezentanţi ai autorităţilor, de măsuri luate degrabă, de demisii ale miniştrilor. În loc de toate acestea, ştirea s-a strecurat timid printre accidentele rutiere, starea vremii sau sinuciderea unui bătrân bolnav.

Şi atunci, îmi amintesc de alte asemenea greve: cea a profesorilor (care au mai anunţat una, cât de curând), a grefierilor, a avocaţilor, a pensionarilor sau a studenţilor, toate anunţate cu oarecare plictiseală de către presă, toate comentate politicos, toate bifate de către guvernanţi ca fiind cu final aşteptat.

România este o ţară atipică, nici la capitolul "democraţie" nu suntem ca alţii. În timp ce în Europa se vorbeşte, din ce în ce mai mult, de "democraţia participativă", în care cetăţenii sunt invitaţi să ia parte activă la treburile cetăţii, la noi, românii care exercită democraţia sunt consideraţi demodaţi, banali, de vreme ce acţiunile greviste, de pildă, sunt banalizate, mai ales de către guvernanţi.

Cine nu a făcut greve în România ultimilor doi ani? Şi ce anume s-a rezolvat în urma multiplelor acţiuni greviste? Cârpeli guvernamentale, soluţii însăilate cu aţă albă, promisiuni pentru la "Sfântul Aşteaptă!"

Intrarea în UE va avea efecte şi asupra modului în care se exercită democraţia în România. Grevele vor trebui să fie apreciate la adevărata lor valoare, dreptsemnale puternice de ajungere"a cuţitului la os", drept motive de îngrijorare pentru guvernanţi, drept momente de instabilitate pentru o ţară membră a Uniunii!

De aceea, cer guvernanţilor să trateze cu responsabilitate aceste manifestărişi să negocieze rezolvarea cu bună credinţă şi cu dorinţa de soluţionare a acestor conflicte sociale.

Pentru că şi acestea fac parte din cartea de vizită a României!

Domnul Mircea Man:

"Toleranţa fără frontiere"

Proclamată solemn de către ONU la iniţiativa UNESCO la 16 noiembrie 1995, Ziua Internaţională a Toleranţei are ca scop promovarea toleranţei şi non-violenţei prin intermediul programelor şi instituţiilor din domeniile sociale, educaţie, cultură.

La data de 12 decembrie 1996, Adunarea Generală ONU a invitat statele membre să sărbătorească Ziua Internaţională pentru Tolerenţă la 16 noiembrie, prin activităţi la care să participe atât instituţiile de învăţământ cât şi publicul larg.

În Declaraţie, statele dau definiţia toleranţei şi afirmă voinţa lor de a combate intoleranţa şi de a promova toleranţa, care stă la baza drepturilor omului, a pluralismului si a democraţiei. A practica toleranţa înseamnă a renunţa la violenţă. Toleranţa, drepturile omului şi pacea sunt strâns asociate.

Acceptarea şi integrarea în societatea românească a categoriilor defavorizate constituie o problemă majoră a României contemporane.

Trebuie să întindem o mână organizaţiilor nonguvernamentale ce desfăşoară programe de susţinere a persoanelor marginalizate, copii abandonaţi, adulţi şi copii cu handicap, persoane cu venituri mici, minorităţi naţionale şi refugiaţi.

Filozoful danez Kirkegard spunea: "Tu trebuie să faci propria alegere ca să devii persoană umană şi să-ţi asumi propria responsabilitate". Suntem diferiţi după felul nostru de a gândi, după aspectul exterior, limbă, comportament, valori şi trebuie să ne respectăm reciproc aceste drepturi ce ţin de propria individualitate.

Putem deveni oameni, putem deveni mai buni, dar pentru aceasta trebuie să respectăm demnitatea fiecărei persoane, să construim relaţii bazate pe toleranţă, întelegere şi solidaritate.

O societate tolerantă va tinde spre a fi creativă şi inovativă, deoarece este deschisă faţă de noi descoperiri, iar principiul toleranţei contribuie la binele comun şi la crearea unei societăţi mai umane. Toleranţa este înţelegere şi intoleranţa nu duce la nimic bun, de toleranţă avem nevoie la orice pas.

Toleranţa are o putere infinită, nu are nici "mândrie", nici "vanitate"de apărat.

Domnul Király Andrei Gheorghe:

Declaraţie politică despre starea procesului educaţional în România.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În calitate de membru al Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, am avut dese şi repetate întâlniri cu diverşi reprezentanţi ai sindicatelor de ramură, atât în cadrul, cât şi în afara lucrărilor comisiei, încercând de fiecare dată aprofundarea analizei ce priveşte starea actuală a învăţământului şi situaţia, nu numai a cadrelor didactice, dar, implicit, şi a celuilalt factor al procesului educaţional, cea a elevilor.

De la început doresc să vă spun că înainte de a deveni deputat am petrecut 30 de ani în şcolile judeţului şi municipiului Arad ca profesor, dar şi ca director. Ca atare, pot să afirm că am avut ocazia să fac cunoştinţă chiar din interior cu acele probleme cu care se confruntă sistemul şi care îngreunează sau câteodată par să facă imposibilă funcţionarea lui. Din aceleaşi motive, nu am cum să mă aliniez acelor păreri din exterior care afirmă că salariul cadrelor didactice ar fi îndestulător. În această privinţă, sindicatele au dreptate: cadrele didactice sunt într-adevăr plătite prost.

Am greşi însă dacă problema salariilor am trata-o separat de întregul complex de probleme. Cred că putem conveni că un salariu decent se cuvinte în schimbul muncii care produce rezultate.

Este din ce în ce mai evident că rezultatele învăţământului de astăzi din România sunt cel puţin îndoielnice. Din păcate, astăzi, sistemul educaţional permite rareori ca munca dascălilor să fie eficientă şi să producă valori. Ce se poate face, în condiţiile în care cadrul muncii în şcoli este un plan de învăţământ supradimensionat, între 26-28 de ore săptămânal pentru copiii de clasa a IV-a şi 34-36 de ore pentru clasele a VII-a şi a VIII-a? Putem avea rezultate, când materiile predate supun elevii doar unor rafale de informaţii şi date seci lexicale? Nu mai este timp de explicaţii, de exersare, de aprofundare.

Ca rezultat, elevul nu îşi mai găseşte locul în acest sistem, se simte de prisos, un accesoriu de care, la urma urmei, şcoala s-ar şi putea lepăda. Deplângem indisciplina care s-a instaurat în şcolile noastre, lipsa de respect din partea elevilor faţă de dascăli şi faţă de instituţie. Elevi bătuţi de colegi până la spitalizare, profesori umiliţi, corupţie, şcoli în care singurii care se mai simt acasă sunt poate dealerii de droguri.

Exemplele în acest sens sunt numeroase şi bine-cunoscute. Sistemul este slab, rezultatele produse sunt slabe, la fel. Ca o consecinţă logică, salariul celor care lucrează în acest sistem nu poate fi altfel decât slab, de asemenea.

Ce se mai poate face, stimaţi colegi? Singura salvare poate fi o transformare a întregului sistem, o transformare care să aibă ca rezultat reaşezarea tuturor actorilor procesului de învăţământ pe locurile lor de odinioară, cu scopul ca şcoala să devină din nou ce a fost cândva: locul unde, în primul rând, se face educaţie. Să fie din nou acel Alma Mater, care este menit să se ocupe de mintea, dar şi de sufletul celor pe care ne place să îi numim "fundamentul societăţii viitoare".

Modul în care acţionăm, drumul ce îl avem de parcurs, trebuie să le găsim împreună. Dar s-o facem urgent! Poate nu luăm exemplul sistemului educaţional din Islanda, unde, până la terminarea clasei a VIII-a, elevii nu petrec mai mult de 16-18 ore pe săptămână la şcoală, şi acest timp, relativ scurt, fiind consacrat, pe lângă însuşirea unor noţiuni şi aptitudini de bază, educaţiei spirituale şi fizice a copiilor.

În acest proces, un rol important trebuie să îşi asume sindicatele, care, pe lângă eforturile - lăudabile, de altfel - pe care le depun pentru atingerea scopurilor salariale, trebuie să se aplece cu o la fel de mare atenţie şi asupra acestor aspecte. Altfel spus, să se ocupe şi de viitor, nu numai de prezent. Activitatea lor, aşa, ar căpăta o adevărată credibilitate!

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Declaraţie politică: "Bugetul anului 2007".

Bugetul anului 2007 are un vădit caracter amatorist şi este construit pe o bază fantezistă. Un buget european este un buget cu viziune în timp, care presupune multianualitatea şi este bazat pe programe. Bugetul anului 2007 este unul limitat şi nefundamentat, bazat pe cheltuieli, pe consum imediat şi fără nici un orizont.

Veniturile sunt previzionate cu un optimism exagerat, nejustificat. Baza de impozitare va scădea, din cauza fenomenului de emigraţie, deoarece vor fi mai puţine venituri din taxarea salariilor şi a asigurăilor sociale, a tarifului vamal comun extern, ceea ce va determina mai puţine taxe vamale la buget, pierderea de competitivitate, cauzată de comerţul liber, care va duce la falimentul multor agenţi economici. Creşterea încasărilor se sprijină prea mult pe creditul de consum, iar surplusul bugetar este cauzat nu de venituri prea mari, ci de amânarea cheltuielilor.

Urmare a excedentului bugetar înregistrat la 31 octombrie 2006, Guvernul a reacţionat în consecinţă: "Se impune urgent ca ordonatorii principali de credite să analizeze cauzele subutilizării alocaţiilor bugetare şi să acorde o atenţie specială folosirii acestora, inclusiv prin realocarea lor către domeniile şi acţiunile care necesită fonduri suplimentare şi au un potenţial maxim de absorbţie până la sfârşitul anului sau să propună trecerea la fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului a sumelor ce nu pot fi cheltuite până la finele lunii decembrie 2006".

Emisarii Fondului Monetar Internaţional au avertizat asupra lipsei de orizont a bugetului, a neprofesionalismului în execuţia şi provizionarea cheltuielilor şi veniturilor bugetare, a faptului că execuţia bugetară nu este graduală. Deficitul rezultat în final este doar rezultatul subminării interesului naţional, prin lipsa unui sistem viabil de prioritizare şi a unor indicatori de eficienţă şi eficacitate.

Bugetul pe 2007 atrage atenţia prin discrepanţe care au adus discuţia bugetului României şi pe masa Comisiei Europene, care a cerut măsuri radicale de corectare a acestora. Dacă doi dintre principalii indicatori economici: p.i.b.-ul şi rata inflaţiei sunt estimaţi voit eronat, doar pentru ca actuala guvernare să iasă bine în fotografie, nu putem pune bazele pe un buget amatorist, făcut într-un mod iresponsabil şi incompetent.

Domnul Emil Strungă:

"Centrala din Belene: un proiect îngrijorător"

Guvernul bulgar a aprobat construirea celei de-a doua centrale nuclearo-electrice, la Belene, în depresiunea Belene-Svishtov. Construcţia a început în 1981, a fost oprită în 1991, din lipsă de fonduri şi ca urmare a protestelor ecologiste. Perioada de construcţie menţionată urmează a fi de 60 de luni, iar perioada de funcţionare urmează să nu depăşească 60 de ani. Raportul evaluării impactului asupra mediului menţionează ca dată posibilă a intrării în funcţiune anii 2012-2014.

Proiectul este extrem de important pentru Guvernul bulgar, pentru că centrala va asigura rolul principal pe piaţa regională de electricitate, după închiderea centralei de la Kozloduy în decembrie 2006.

Un proiect de o asemenea amploare generează multiple critici, atât din partea organizaţiilor ecologiste, cât şi din partea statelor vecine, printre care se numără şi România.

Proiectul presupune construirea a două grupuri energetice de câte 1000 MW şi va funcţiona cu reactoare ruseşti de tip VVR 1000. Organizaţia Terra Mileniul III trage un semnal de alarmă în legătură cu faptul că aceste echipamente sunt depăşite tehnic şi moral şi reprezintă un pericol în regiune, putând oricând produce un accident nuclear asemănător celui de la Cernobîl, 1986. Această organizaţie a strâns 50.000 de semnături împotriva demarării acestui proiect şi a adresat o scrisoare deschisă ministrului mediului, Sulfina Barbu, în care evidenţiază mai multe puncte care fac din acest proiect un caz îngrijorător.

Pe lângă echipamentul depăşit, amplasamentul centralei este extrem de periculos, situându-se într-o zonă seismică activă, unde cutremurul din 1977 a făcut victime umane. Investiţia se va realiza în dreptul km 571 al fluviului Dunărea, pe malul braţului Belene, la o distanţă de 13,6 km de Zimnicea şi 32 de km de Turnu-Măgurele. Distanţa faţă de frontiera cu România este de 7 km. Aproximativ 900 km² de teritoriu românesc se înscriu în raza de 30 km. Aproximativ 900 km² de teritoriu românesc se înscriu în raza de 30 km, iar în raza de 100 km depărtare se află chiar capitala României, Bucureşti. Belene va produce deşeuri radioactive şi va pune în pericol dezvoltarea activităţilor agricole şi turistice.

Uniunea Europeană nu are putere de decizie asupra programelor energetice naţionale, însă, în concordanţă cu legislaţia română, bulgară şi cu cerinţele Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, evaluarea impactului fiecărei centrale nucleare trebuia să abordeze trei zone distincte: o zonă de protecţie împotriva radiaţiilor (până la 3 km), o zonă pentru măsuri urgente de protecţie (până la 30 km), o zonă monitorizată în jurul centralei (între 30 şi 100 km).

În concluzie, deşi nimeni nu poate nega dreptul unui stat în dezvoltarea propriilor programe energetice, mai ales în cazul Bulgariei, care nu dispune de resurse proprii de acest tip, trebuie ca un asemenea proiect să fie desfăşurat având în vedere toate implicaţiile sale ecologice, economice şi de siguranţă, nu numai în ce priveşte propriul teritoriu, cât şi cel al ţărilor vecine.

Domnul Ioan Stan:

"În preajma sărbătorilor de iarnă, Guvernul ne face cadou un nou val de scumpiri"

Procesul de umilire a cetăţeanului român a devenit tot mai accentuat şi diversificat, prin adoptarea unui pachet nou de măsuri dispreţuitoare şi nedemocratice la adresa populaţiei.

Devansarea creşterii preţurilor şi avalanşa scumpirilor la gazele naturale, la energia electrică şi termică, a transportului feroviar, ca şi explozia de preţuri care va urma la produsele de bază, lovesc tot mai puternic în demnitatea cetăţeanului român.

Toate acestea produc efecte catastrofale asupra standardului de viaţă a majorităţii populaţiei şi în special a pensionarilor şi vârstnicilor, care acum îşi dau seama tot mai mult de marea înşelătorie din campania electorală a Alianţei Portocalii.

Tratamentul umilitor şi valul de scumpiri anunţat de guvernanţi pentru iarna şi anul viitor mă îndreptăţesc să dau crezare articolului apărut în ziarul "Gândul" din data de 6 noiembrie 2006, precum că: "În iarna asta, jumătate dintre pensionari vor pieri".

O situaţie statistică arată că 70% dintre locatarii blocurilor sunt pensionari şi vârstnici. Întrebarea este: cu ce-i ajută pe pensionari subvenţiile pentru energia termică alocate de Guvern, ştiind că majoritatea apartamentelor de la bloc sunt debraşate de la acest sistem şi, în acest caz, nu mai primesc subvenţii. Fiind debranşaţi, au optat fie pentru a se încălzi de la flacăra aragazului, fie pentru a-şi mai pune o haină în plus. Cum şi gazele se scumpesc, nu îşi vor mai permite nici acest lux, şi a nu ne mira dacă pe unii dintre ei îi vom găsi îngheţaţi în apartamente.

Domnilor guvernanţi,

Toată această încâlceală politică, cât şi incapacitatea Guvernului actual condus de premierul Tăriceanu, au ieşit şi de această dată în evidenţă. Şi, pentru a vă convinge, vă rugăm a consulta nu sondajele laudative comandate politic, ci statisticile oferite de unele instituţii centrale şi locale (ministere, departamente, trusturi mass-media, direcţii de strategii şi programe etc).

Veţi vedea că rămâneţi în istorie cu aplicarea celor mai mari preţuri la utilităţi, la produsele de bază, cu cele mai multe taxe şi impozite asupra populaţiei şi cu cel mai înalt grad de erodare a nivelului de trai. Dacă ne referim şi la scena politică actuală, vom vedea că agenda politică a Guvernului nu este ocupată de priorităţile României, ci de efecte de imagine şi scandaluri politice, iar crizele de fond - învăţământul, sănătatea, asigurările sociale, pensionarii, tinerii nu sunt în atenţia Guvernului.

În numele cetăţenilor din judeţul Suceava solicit cât mai grabnic sistarea devansării creşterilor preţurilor la gazele naturale şi energie electrică şi menţinerii acestora, pe cât posibil, în limitele cotelor accesibile pentru populaţie.

Domnul Iuliu Ioan Furo:

Introducerea impozitului de 16% a dus la scăderea în 2005, faţă de anul anterior, cu 1% din p.i.b. a sumelor obţinute din impozitarea veniturilor personale şi ale firmelor.

În plus, un studiu al F.M.I. arată că, după adoptarea cotei unice, ponderea deţinută de impozitul pe venit în formarea p.i.b. a scăzut de la 3% în 2004 la 2,3% în 2005, faţă de 2,7% în 2004.

Se pare că per total, bugetul ar fi pierdut 1 miliard de dolari din cauza cotei unice; în concluzie, specialiştii F.M.I., cât şi analiştii economici consideră această măsură ca fiind una nesustenabilă.

Cota unică nu a dus la un avans al veniturilor bugetare, ci la creşterea consumului; acest fapt a dus la creşterea deficitului de cont curent, ceea ce este foarte periculos, întrucât poate influenţa, în mare măsură, inflaţia.

Ponderea importurilor este mai mare faţă de cea a exportului în 7 luni/2006. Deficitul balanţei comerciale s-a adâncit, fiind cu 41% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. Pentru 2007, fondurile alocate pentru promovarea programelor de export sunt de 403,9 milioane lei, faţă de 423,4 milioane în acest an.

Pentru sfârşitul acestui an, se estimează un deficit comercial de circa 15 miliarde euro, de la 10,3 miliarde în 2005, ponderea importurilor este mai mare faţă de exporturi.

Pensiile pentru agricultori vor creşte, în anul 2007, faţă de septembrie 2006, cu 50%.

Motivare: sumele necesare pentru finanţarea pensiilor de agricultori se vor redistribui în mod corespunzător prin reducerea cheltuielilor de la fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului şi de la Secretariatul general al Guvernului.

În anul 2007, din bugetul asigurărilor sociale de stat se va suporta diferenţa dintre valoarea biletului de tratament balnear sau de odihnă, contribuţia beneficiarilor de astfel de bilete, pentru un număr de până la 700000 de locuri, din care 600000 de locuri la tratament balnear şi 100000 de locuri de odihnă.

Motivare: suplimentarea numărului de bilete la 700000, din care 600000 de locuri la tratament balnear şi 100000 de locuri de odihnă, ceea ce reprezintă asigurarea posibilităţii de a utiliza bilete de tratament pentru 10% dintre pensionari şi bilete de odihnă pentru 10% dintre salariaţii bugetari.

Propun ca pentru anul 2007, numărul de posturi maxim finanţat prin bugetul asigurărilor pentru şomaj să se menţină la nivelul actual de 3430 persoane şi să nu se reducă cu 114 posturi, la 3316 persoane.

Menţinerea numărului maxim de posturi în anul 2007 la 3430 persoane şi majorarea fondurilor de salarii pe anul 2007 cu 1414 mii lei, de la 41036 la 42450 mii lei.

Motivare: asigurarea funcţionării optime a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) şi a agenţiilor locale presupune menţinerea numărului de posturi. Reducerea numărului de posturi conduce la scăderea capacităţii administrative a instituţiilor şi scăderea calităţii serviciilor şomerilor, persoane în căutarea unui loc de muncă, agenţilor economici, administraţiei locale şi altor clienţi ai agenţiei.

Suma totală care poate fi utilizată pentru acordarea de credite, conform art. 87 din Legea nr. 76/2006 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, este de 70,0 milioane lei.

Motivare: propunem creşterea sumelor cu destinaţie acordare de credite de la 45,0 mil. lei la 70,0 mil. lei pentru a stimula mai puternic crearea de locuri de muncă, prin creditele care se acordă din bugetul de şomaj.

Cuantumul fix al indemnizaţiei pentru însoţitor, în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate, drept ce se acordă potrivit prevederilor art. 61 alin.(1) din Legea nr.19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte, în anul 2007, la nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007.

Motivare: considerăm că este echitabil ca indemnizaţia pentru însoţitor să fie la nivelul salariului mediu brut, şi nu la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară.

Valoarea punctului de pensie, stabilit potrivit prevederilor art. 80 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2007, este de 571,5 lei şi se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Motivare: propunem ca valoarea punctului de pensie să fie de 571,5 lei, adică 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007. Proiectul de lege ne propune reducerea punctului de pensie de la 31,5%, cât este în anul 2006, la 31,2% în anul 2007, faţă de salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Tichetele de călătorie pentru pensionari, neutilizate în anul 2006, la cererea titularilor, în primul trimestru din anul 2007, se vor deconta în bani. Valoarea unui tichet de călătorie pentru pensionari, neutilizat, şi la care se face decontarea spre pensionari, va fi de 20% din valoarea punctului de pensie în vigoare în anul în care se face plata acestora.

Motivare: pentru sprijinirea pensionarilor care, din diverse motive, nu utilizează tichetele de călătorie, se asigură echitate pentru decontarea tichetelor neutilizate.

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

"Despre cine dă şi cine primeşte".

În săptămânile care au trecut am fost martorii unui adevărat război de presă şi al declaraţiilor în ceea ce priveşte accesul românilor pe piaţa muncii din Europa. Am preferat să las o vreme subiectul să se domolească înainte de a-l aduce în discuţie în Parlamentul României.

Disputa s-a concentrat în primul rând asupra Marii Britanii, deşi multe sunt ţările care au impus asemenea restricţii pentru România şi Bulgaria, şi altele o vor mai face până la 1 ianuarie 2007.

Sigur, ceea ce s-a scris în presă este perfect adevărat. Marea Britanie nu a acţionat corect. Nici celelalte ţări care impun asemenea restricţii. Piaţa liberă este nucleul dur al Uniunii Europene. Iar piaţa liberă înseamnă, printre altele, şi libera circulaţie a forţei de muncă.

După valul de aderare din 2004, ţările care au permis accesul muncitorilor din ţările proaspăt intrate au avut numai de câştigat. Dar asta numai pentru cine are ochi să vadă, nu şi pentru cine are chef doar să stârnească scandal şi controverse.

Celebrul cotidian "The Sun", cel în care a avut loc o adevărată campanie de denigrare a românilor şi a României, a scris doar aberaţii. Dar de ce ne-am mirat atât de tare? Nu avem şi noi o "Libertatea"? Tabloidele fac asemenea lucruri pete tot în lume. Presa serioasă din Marea Britanie - The Guardian, The International Herald Tribune, The Economist - a criticat la unison decizia guvernului Blair şi au avertizat că ea nesocoteşte regulile unei economii libere.

Presa tratează lucrurile cu pasiune, politicienii ar trebui să o facă la rece. Altfel spus, noi, oamenii politici, nu ar trebui să judecăm Europa în funcţie de ce am dori să fie, ci după ceea ce ea este cu adevărat. Iar omul politic realist şi atent observă cu uşurinţă că Uniunea Europeană este departe de ceea ce îşi propune a fi.

Aceasta nu este o critică adusă Bruxellesului. Lucrurile solide nu se construiesc peste noapte. Uniunea Europeană mai are multe de realizat. Ceea ce vreau să spun este că spiritele în rândul politicienilor s-au inflamat degeaba.

Oamenii politici nu ar fi trebuit să reacţioneze cu patos şi mai ales nu ar fi trebuit să ameninţe Marea Britanie cu repercusiuni. Oamenii politici ar fi trebuit să ştie la ce oră bate ceasul în Europa şi să ştie că asemenea măsuri erau cât se poate de probabile şi că strigătele României, oricât de puternice, nu le-ar fi putut împiedica. Eram datori să le explicăm românilor de ce Uniunea reacţionează astfel, să le arătăm mecanismele ei greoaie şi în curs de perfecţionare şi să-i avertizăm că nu trebuie să se deziluzioneze. Aceste restricţii vor dispărea în câţiva ani. Oamenii politici au datoria să gândească pe termen lung, şi nu să joace teatru de ochii electoratului.

Şi ar mai fi de menţionat un lucru. Poziţia etică şi morală de pe care România a urlat că este nedreptăţită era una tare slabă. Când era vorba să îndeplinim condiţiile de aderare, nu ne-am mişcat prea alert, iar când am făcut-o adesea a ieşit prost. Ce s-a întâmplat cu Legea ANI? Dar cu mult trâmbiţata descentralizare? Dar cu corupţia? Dar cu comisarul european? Să nu ne prefacem că nu ştim. În clipa în care a fost vorba să luăm parte la împărţirea caşcavalului, însă, am sărit primii de pe scaun.

Să fim sinceri. România nu a intrat în Uniunea Europeană pentru merite excepţionale. Undeva în cancelariile de la Bruxelles, oameni politici adevăraţi au înţeles că dacă aşteaptă până România va îndeplini cu adevărat condiţiile de aderare vor mai trece 20 de ani. Intrată în Uniunea Europeană, această ţară a noastră se va dezvolta mult mai repede, va avea acces la fonduri şi astfel va ajunge mai repede să stea cu capul sus printre ceilalţi membri ai Uniunii Europene

Atunci, acei oameni politici adevăraţi au ales să închidă ochii şi să permită României să adere mai repede decât ar fi fost capabilă. Oamenii aceia nu au luat decizii electorale, pentru că mulţi dintre compatrioţii lor se opuneau aderării. Nu! oamenii aceia au gândit în viitor, aşa cum fac adevăraţii conducători. Îmi pare rău să o spun, dar politicienii aceia de la Bruxelles s-au gândit mai mult la România decât cei care şed astăzi în fotoliile acestui Parlament. Şi atunci, vă întreb, cu ce drept urlăm noi că am fost nedreptăţiţi?

Este drept, politicienii Europei puteau să facă o treabă mai bună. Dar pentru că au acţionat totuşi cu mai multă viziune şi mai multă hotărâre decât toată clasa politică românească din ultimii 16 ani, ar trebui pentru o vreme să tăcem ruşinaţi, măcar în semn de respect, şi nu să facem scandal şi balcanism de îndată ce ne-au primit în casa lor.

Deocamdată sănătos ar fi să mulţumim frumos pentru uşa deschisă, să luăm cele 30 de miliarde de euro pe care o să-i primim, să nu-i risipim şi să nu-i furăm, să facem din România o ţară mai bună şi din români un popor mai demn. Fiţi pe pace! Va veni şi vremea să ne cerem toate drepturile.

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi poartă numele "Guguvi".

Chiar dacă rata participării populaţiei între 15-24 de ani la educaţie prezintă o tendinţă de creştere (37,3% în 2000 - 46,1% în prezent) ea este sub media Uniunii Europeane, de 59%.

Alte date statistice arată că în anul 2005 numai 1,6% din adulţii români cu vârste între 25 şi 64 de ani au participat la educaţie şi formare, media U.E. fiind de 10,8%, iar nivelurile statelor performante trec de 19%.

Grupa de vârstă între 15-24 ani furnizează 30% din numărul total al şomerilor din România, cu diferenţieri consistente între tinerii din mediul urban şi cei din mediul rural.

Din totalul populaţiei în vârstă teoretică de absolvire, doar 33% termină cursurile învăţământului superior.

Sunt convins că vă veţi întreba ce se ascunde dincolo de aceste cifre.

Răspunsul este la fel de simplu şi de dezarmant: calitatea precară a pregătirii pentru cei care intră în posesia diplomei universitare. Conjunctural, unii dintre aceştia ajung să deţină funcţii administrative importante, dobândite, evident, printr-un adecvat suport politic.

Putem concretiza prin exemplul recent destituitului preşedinte al AVAS, Răzvan Orăşanu, produs, probabil tipic, al "elaboratului" "Curriculum" - de şcoală nouă. Expresiile cuprinse în sumarele interviuri acordate în această calitate, dar mai ales cele din ultima intervenţie jurnalistică, sunt edificatoare: "nu a existat întâlnire la care să nu se fi produs un memo", "ministrul X mi-a trimis doi guguvi în prima săptămână", "mi-am luat înjurături în mod egal de peste tot", "am oprit o grămadă de şmenuri", "s-a răspândit ştampila că nu le fac jocurile". Baleiaj mediocru între argou şi jargou, "elevat", "elegant", dar şi relevant pentru profilul intelectual al unui tânăr înalt funcţionar public.

Între timp, sindicatele l-au declarat pe actualul ministru al învăţământului "un simplu slujbaş al Guvernului, care şi-a arătat adevărata faţă", opunându-se măririi salariilor profesorilor, şi domnia sa ne povesteşte ce frumos arată învăţământul românesc sub înţeleapta păstorire a domniei sale.

Îi recomandăm şi domnului ministru şi Guvernului din care face parte o vizită la Berlin, pentru că în aceste zile se desfăşoară în celebra capitală europeană "Zilele basmului", ediţia a 17-a.

P.S. Guguv = guguştiuc guvernamental (?)

Domnul Ion Luchian:

"Liviu Turcu - securistul care strigă securiştii"

Stimaţi colegi,

În ultimele săptămâni am fost martorii unei adevărate campanii de manipulare care l-a avut în prim plan pe Liviu Turcu, fost şef de serviciu în CIE-DIE al Securităţii comuniste, care în numele unui ideal nobil, acela al deconspirării fostei Securităţi, a vrut să ne facă să credem orice spune, chiar dacă nu are nici cea mai mică dovadă.

După ce a provocat un scandal de presă, odată cu nominalizarea lui Varujan Vosganian la funcţia de comisar european, pe care l-a acuzat fără să aibă nici o dovadă, în afară de cuvântul său, că a fost colaborator al Securităţii, fapt ce a provocat retragerea acestuia din cursă, domnul Turcu a publicat acum câteva zile o listă cu 11 nume de oameni politici importanţi care, potrivit afirmaţiilor nesusţinute ale acestuia, au colaborat sau au fost agenţi ai Securităţii.

Or, tocmai în acest mod de a acţiona constă manipularea, pentru că domnul Turcu încearcă să convingă o ţară întreagă de justeţea afirmaţiilor sale, tocmai folosindu-se de imaginea sa de fost ofiţer de Securitate fugit din ţară în 1989 pentru că, nu-i aşa, un fost securist trebuie să-i ştie pe ceilalţi securişti.

Este interesant faptul că pe lista celor nominalizaţi de domnul Turcu până acum se află numai politicieni de la PSD şi de la PNL, precum şi câteva persoane retrase între timp de pe scena politică, precum domnii Radu Vasile şi Gelu Voican Voiculescu. Dacă ne gândim şi prin intermediul cărui trust de presă a preferat domnul Turcu să-şi facă cunoscute opiniile, precum şi momentul de pe scena politică în care s-a decis să vorbească, este clar faptul că atacul său este direcţionat împotriva celor două partide pe care le-am pomenit mai sus, în beneficiul altor jucători de pe scena politică.

Domnul Turcu spune că singura probă pe care o oferă în sprijinul afirmaţiilor sale este credibilitatea sa. Or, aceasta este o probă foarte subţire pentru că, dacă ne uităm atent, vedem că domnul Turcu este un fost ofiţer al Securităţii, nu este un Simon Wiesenthal aflat la vânătoare de nazişti, este un fost beneficiar al sistemului comunist, pe care l-a slujit timp de mulţi ani, nu este o victimă a acestuia.

În acest sens, în tot mai desele sale apariţii publice din ultimul timp, nu l-am văzut pe domnul Turcu căindu-se pentru activitatea desfăşurată înainte de 1989.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Stimaţi colegi,

În câteva zile voi depune la Secretariatul Camerei Deputaţilor o propunere legislativă pentru completare Legii educaţiei fizice şi sportului.

Prin această propunere legislativă voi încerca, şi, cu sprijinul dumneavoastră, sunt convins că voi reuşi, să realizez o reparaţie morală şi financiară faţă de campionii mondiali universitari, ale căror merite nu au fost recunoscute, fiind omişi din prevederile legii, prezentată anterior, care stipulează că "Sportivii de performanţă care au obţinut o medalie de aur, argint sau bronz în probele olimpice din cadrul Jocurilor Olimpice, Campionatelor Mondiale sau Campionatelor Europene de seniori au dreptul la rentă viageră",

Campionii mondiali universitari sunt sportivi - studenţi care au obţinut medalia de aur la Jocurile Mondiale Universitare, organizate de Federaţia Sportului Universitar, la care este afiliată şi Federaţia Sportului Universitar din România, reuşind să se împartă între performanţa în sport şi carte şi oferindu-ne satisfacţii morale prin imaginea pe care o prezintă lumii întregi, confirmând dictonul "Mens sana in corpore sano".

Stau şi mă întreb prin ce diferă laurii obţinuţi de campionii mondiali universitari faţă de cei obţinuţi de campionii europeni, de exemplu?

Nu credeţi că s-a făcut o mare nedreptate atunci când s-au acordat nişte drepturi unor sportivi care au obţinut un titlu european, ignorându-se meritul altor sportivi, care au obţinut un titlu mondial, fie el şi universitar? Eu cred că da.

Oare nimeni nu şi-a pus problema că prin această nedreptate vom desfiinţa Sportul Universitar, vom desfiinţa "senior", categorie superioară, pe cale de dispariţie în mai toate sporturile?

Nimeni nu mă convinge că o medalie de aur obţinută la Campionatele Europene este mai valoroasă decât una obţinută la Jocurile Mondiale Universitare.

Nu trebuie omis faptul că în sporturile olimpice, marile centre universitare din Anglia, Franţa, Italia etc. dacă ne raportăm la Europa, sau cele din SUA, care au o adevărată tradiţie, au dat marii campioni, care păstrează la loc de cinste în palmaresul lor titlul de campion mondial universitar.

Foştii campioni mondiali universitari, care în fapt trăiesc o mare nedreptate făcută de societatea care până ieri i-a aplaudat, sunt extrem de nemulţumiţi pentru faptul că mulţi dintre ei au renunţat la concursuri de Grand prix, competiţii plătite cu mii de euro, pentru a se pregăti şi participa la un nivel ridicat la aceste campionate mondiale universitare, care acum sunt privite ca fiind lipsite de valoare de către cei care au stat drepţi şi au judecat strâmb.

De aceea, stimaţi colegi, fac apel la dumneavoastră pentru a susţine acest demers, în aşa fel încât şi acestor campioni mondiali universitari să li se recunoască meritele, deoarece şi pentru aceştia a cântat imnul României, şi performanţele lor au avut răsunet în întreaga lume.

Vă mulţumesc.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Guvernul a repartizat, în şedinţa de săptămâna trecută, a doua tranşă de fonduri în cadrul Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural, suma totală pentru finanţarea proiectelor fiind de 100.698.000 lei.

Această iniţiativă a Guvernului este binevenită, având în vedere infrastructura rurală existentă - drumuri comunale, poduri, podeţe, ce fac legătura cu drumurile judeţene -, scopul programului fiind diminuarea decalajelor existente între zona rurală şi cea urbană.

În plus, programul cuprinde măsuri esenţiale, menite să transforme mediul rural românesc şi să-l pregătească pentru aplicarea Politicii Agricole Comune, precum şi măsura de legare a tuturor localităţilor la reţeaua de drumuri publice prevăzută în "Strategia în domeniul infrastructurii rutiere".

Este de înţeles faptul că acest proict a avut un ecou important în rândul autorităţilor locale. De la lansarea programului, 2.028 de localităţi au depus proiecte de dezvoltare a infrastructurii către Comisia de evaluare. Este şi normal, dacă ne gândim că scopul Programului "Poduri şi podeţe" îl reprezintă modernizaea infrastructurii rurale, care reprezintă o premisă importantă a creşterii dinamicii de dezvoltare umană în mediul rural românesc. Prin dezvoltarea infrastructurii în mediul rural, executivul urmăreşte creşterea pieţei agricole şi atragerea de investiţii pe plan local, îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, printr-un acces mai facil şi mai frecvent la serviciile medicale, creşterea nivelului de educaţie, prin facilitarea frecvenţei şcolare şi scăderea abandonului şcolar la sate.

Prin programul "Poduri şi podeţe", facem un pas important pentru locuitorii din mediul rural, care se vor putea bucura în curând de o infrastructură demnă de o ţară membră a Uniunii Europene.

Domnul Ionel Palăr:

"Violenţa - soluţia la îndemâna românului modern"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Săptămâna trecută a fost marcată de incidente care ar trebui să ne pună pe gânduri. Sau, măcar să ne facă să ne oprim o clipă din nebunia zilnică, din goana după scopuri de neatins, şi să gândim soluţii. Până mai ieri, scene în care o altercaţie banală de stradă se rezolva cu focuri de armă erau specifice filmelor americane. Era unica asociere care se putea face, apanajul exclusiv al ghetourilor insalubre sau al lumii interlope. Astăzi, însă, România noastră, altminteri neprihănită şi neîntinată de astfel de orori, se dovedeşte a fi gazdă promiţătoare pentru violenţe. Astăzi, violenţa pare a fi cheia unei comunicări non-verbale la care recurg oameni din cele mai variate categorii sociale. Astăzi, prea multe conturi ajung să fie reglate cu pumnul, sau, după caz, cu pistolul.

O altercaţie banală într-un club a omorât un copil, săptămâna trecută, la Cluj. În timp ce protagnoniştii bătăii exersau, cu mulţi pumni şi destulă furie, preludiul unei morţi neaşteptate, gardienii clubului respectiv priveau, amuzaţi, de la margine. Tot săptămâna trecută, nervii unui şofer au fost întinşi în trafic suficient cât acesta să-şi defuleze acumulările isteroide cu focuri de armă. Vă amintiţi, desigur, cum cu câteva luni în urmă, încălcarea proprietăţii a fost prilej de arme descărcate în capetele infractorilor. Protagoniştii erau persoane publice, al căror statut pe scara socială a "motivat" pe deplin decizia executărilor ad-hoc. În şcoli, pumnul este soluţia tuturor problemelor, de la absenţe nemotivate şi note de corigenţă, până la iubiri neîmpărtăşite.

Este tardiv să căutăm vinovaţi, în afara celor direct implicaţi în evenimentele evocate mai sus. Este, asemenea, imposibil să dăm filmul înapoi şi să vedem exact momentul în care România a apucat-o pe un drum greşit. Totuşi, ceea ce putem face este să regândim noţiunea de prevenţie. De la instituţiile statului şi până la celula societăţii, familia, totul trebuie regândit, reeducat şi reformat.

Vă mulţumesc.

Domnul Gheorghe Chiper:

"În bugetul anului 2007 - proiecte măreţe pentru un viitor îndepărtat şi incert"

În general, când se construieşte un buget, se face totul la timpul viitor, pentru o perioadă următoare, dar şi pentru a se stabili termene şi responsbilităţi pentru proiectele viitoare. Tot ca o consideraţie de ordin general, parametrii viitorului buget - indiferent de nivelul la care ne raportăm - au la bază rezultatele perioadei curente, realizările cumulate, dar şi estimările privind evoluţiile viitoare, posibilităţile şi condiţiile următoare, extrapolările şi modelele proiectate pe baze teoretice, fundamentate riguros şi temeinic.

Studiind modul cum este structurat şi conceput noul buget consolidat al statului, precum şi legăturile sale cu bugetele locale, se poate aprecia faptul că ceea ce am arătat în primul paragraf - inspirat desigur dintr-o bază teoretică reală - se potriveşte prea puţin actualului proiect de buget, care se va supune dezbaterilor din Parlament.

Se pote reţine în acest sens supraestimarea veniturilor fiscale (de aproape 28%), ceea ce deformează baza de stabilire a cheltuielilor viitoare. Se pot constata, de asemenea, proiecte măreţe, o nouă serie de obiective de investiţii, mai ales din domeniul social-cultural, care urmează să înceapă, dar nu la anul, ci într-o perioadă următoare, anul viitor fiind doar pentru pregătiri, pentru documentaţii, pentru licitaţii, dacă este posibil. Este interesant faptul că cele mai multe dintre ele nu se ştie când vor fi gata - important este că se vorbeşte de ele, că vor fi făcute de actuala putere, că până acum n-a îndrăznit nimeni să le "atace" şi să ne "fericească" cu ele. În judeţul Arad se furnizează asemenea informaţii iluzorii despre şcoli, chiar campusuri şcolare, despre spitale, chiar clinici de specialitate, despre o autostradă în zonă, chiar cea despre care spunea preşedintele Băsescu că are absolută prioritate faţă de cea din Transilvania.

Ce prevede bugetul anului 2007 în acest sens? Trebuie spus că - ducând raţionamentul pe exemplul aceluiaşi judeţ - proiectul de buget cuprinde unele sume pentru toate aceste proiecte grandioase; dar ele sunt tot pentru documentaţii - ca şi în acest an -, iar termenele de începere şi finalizare, mai ales pentru viitoarele şcoli, sunt fie incerte, fie îndepărtate în timp. Sunt ceva bani prevăzuţi pentru continuarea pregătirilor la autostrada Nădlac-Lugoj, dar intrigă faptul că timp de doi ani nu s-a făcut nimic în acest sens, de ce s-ar face totul în anul viitor? S-au alocat bani pentru continuarea lucrărilor la Spitalul din Ineu, 95 miliarde lei vechi, ca şi în anul acesta, dar nici aceştia nu au fost viraţi şi utilizaţi, de ce s-ar schimba practica aceasta în anul viitor?

Toate acestea sunt elemente care conduc la o singură concluzie: se continuă şi la anul afişarea unor proiecte şi angajamente nerealiste, fără condiţii de realizare, alocându-se sume mici pentru obiective mari, ale căror termene de finalizare sunt îndepărtate în timp sau pur şi simplu sunt fără astfel de termene. În aceeaşi măsură, se abandonează unele alocări de fonduri pentru investiţii mari, de importanţă naţională, cum este cazul magistralei de gaze Arad-Szeged - investiţie despre care am prezentat recent o interpelare ministrului de resort. Să aşteptăm răspunsul!

Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:

Declaraţie politică: "Învăţăm în stil european în fabrici de diplome!"

Şcoala este un prestator de serviciu public care asigură educaţia comunităţii, dar eşecul masiv la concursurile pentru intrarea în profesie scoate în evidenţă nereuşita sistemului de învăţământ românesc. Promoţii întregi ratează atestarea profesională sau ocazii de angajare în urma studiilor încheiate, pentru că au trecut printr-un sistem şcolar haotic.

Se pare că aşa stau lucrurile din moment ce locurile de muncă stau neocupate iar angajatorii se plâng că există un minus sever în ceea ce priveşte forţa de muncă specializată şi de modul cum actualul sistem de învăţământ înţelege să pregătească resursa umană pentru piaţa muncii.

Şcoala românească nu mai pregăteşte demult ceva care să răspundă cerinţelor actuale de pe piaţa forţei de muncă şi fie ele licee sau facultăţi, expulzează grămezi de învăţaţi care odată ajunşi în faţa "noului" oferit de piaţa muncii bâjbâie dezorientaţi şi ajung fie şomeri cu diploma, fie tarabagii, sau în cele mai fericite cazuri fac ceea ce nu credeau că vor face, cu un salariu minim pe economie.

Ar mai fi o posibilitate pentru aceşti tineri absolvenţi şi totuşi nepregătiţi; să plătească bani grei pentru cursurile de specializare, care să le asigure propulsarea în lumea celor bine pregătiţi, a adevăraţilor profesionişti.

Nu s-a făcut nimic pentru a se începe reforma propusă în campania electorala de actualul Guvern şi totuşi guvernanţii se laudă ca învăţăm "europeneşte", deşi nici o universitate din România nu este inclusă în clasamentul primelor 500 de universităţi din lume sau în primele 100 din Europa.

Prin urmare, este şi normal ca mulţi tineri valoroşi să prefere emigrarea peste hotare în vederea absolvirii unei facultăţi prestigioase, considerând că emigrarea este unica şansă de realizare profesională.

Concluzia acestui fapt este una singură: o bună parte din liceele şi facultăţile româneşti nu sunt altceva decât fabrici de diplome, bucăţi de hârtie fără acoperire în cunoştinţe şi abilităţi bune doar de păcălit tinerii naivi, soluţia fiind aceea ca, pe viitor, angajatorii interesaţi în pregătirea forţei proprii de muncă să-şi înscrie angajaţii la cursuri pentru eficientizarea muncii.

Şi atunci mă întreb: care mai este rolul acestor fabrici de anonimi pe piaţa muncii ?!

Vă mulţumesc.

(Pauză între orele 10,10-10,25)