Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,40.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Gheorghe Albu, secretari.

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Grupul parlamentar al P.S.D., domnul deputat Dumitru Bentu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "populus".

Referendumul cu valoare de unicat în viaţa politică a României postdecembriste s-a încheiat. Prin votul cetăţenilor, preşedintele Traian Băsescu îşi încheie etapa de suspendare şi, evitând demiterea, va reveni în primul palat al ţării, Cotroceniul.

Nu vom analiza cauze şi efecte, evoluţii şi consecinţe, implicaţii şi răspunderi. Vom spune doar că un demers constituţional a fost infirmat prin cel mai democratic act de voinţă civică - votul. Vor fi desigur şi beneficiari direcţi şi imediaţi ai "reinstalării", oligarhii asfaltului, bordurilor, marmurei, cu alte cuvinte adevăraţii "băieţi deştepţi". Clasa politică fie se va reforma, fie se va deforma prin proiectarea în planul percepţiei publice a urdarilor, maneliştilor, telenoveliştilor dar mai ales a celor din "cupola cardurilor" alimentate din bani publici.

19 mai a devenit un day after tomorrow în varianta pontico-dâmboviţeană. Aşa a hotărât poporul, aşa trebuie să fie. A făcut oare şi casaţie şi justiţie? Populus dixit.

Bine aţi revenit, domnule preşedinte, vă urează cu deplină satisfacţie păsăricile, găozarii, ţiganii împuţiţi, şandramaua în descompunere, mogulii, oligarhii şi toţi ceilalţi pe care îi iubiţi, cum numai dumneavoastră ştiţi s-o faceţi.

Post-scriptum: Jalnica prestaţie din Sala Sporturilor din Râmnicu Vâlcea i-a oferit lui Traian Băsescu prilejul de a mai călca în stilu-i propriu ceva - semicercul de la 6 metri, atunci când se străduia să trimită în plasa porţii mingea de handbal.

A călca, a încălca..., vorba lui nenea Iancu, Dă-i înainte, stimabile, e dorinţa adunării.

mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Andrian Mihei.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Andrian Sirojea Mihei:

mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţie politică: "Între Da şi Nu marinarii au avut Nu."

Stimaţi colegi,

Anul acesta, tema Zilei Internaţionale a Diversităţii Biologice din data de 22 mai este "biodiversitatea şi schimbările climatice". Schimbările de climă sunt preconizate a fi una dintre cele mai mari ameninţări la adresa biodiversităţii şi, fără acţiuni energice, consecinţele acestora asupra sistemelor naturale şi asupra societăţii vor fi severe. România are un nivel ridicat al biodiversităţii, precum şi sisteme ecologice intacte. Astăzi, prin sărbătorirea Zilei Internaţionale a Diversităţii Biologice, ne aflăm într-un bun moment pentru a impulsiona autorităţile responsabile să ia măsuri, să urnească sistemul în direcţia prezervării frumuseţilor naturale, în direcţia protejării florei şi faunei României, a diversităţii cu care natura a înzestrat România. Astăzi avem şansa să arătăm că, atât ca indivizi, cât şi ca membri ai comunităţii ne pasă de viitorul României, de ocrotirea şi conservarea frumuseţilor ei şi, în fapt, într-un cadru mai larg, de viitorul planetei, prin protejarea cadrului natural de va permite o viaţă mai bună pentru noi toţi.

Extrapolând, probabil că ar trebui să instituim şi o Zi Naţională a Diversităţii Politice, zi în care să se urmărească păstrarea diversităţii de opinii politice, dar şi pornind de la definiţia ecologiei, ocrotirea şi îmbunătăţirea interacţiunii dintre cetăţeni şi mediul lor de viaţă. Referendumul recent desfăşurat a constituit un demers democratic prin care cetăţenii şi-au exprimat opţiunea. Că rezultatul este bun sau rău, timpul va fi cel care ne va dovedi. Însă, încă o dată, se constată pe de o parte apatia cu care cetăţenii răspund unor astfel de provocări, prin prezenţa redusă la vot, iar pe de altă parte că în democraţia în care am păşit în ultimii 17 ani, minoritatea celor care au votat altfel se va supune majorităţii. Sper ca rezultatul acestui exerciţiu să conducă la o respectare a acestei minorităţi şi la o guvernare pro - români, lipsită de discriminări.

Totodată, acest referendum a evidenţiat câteva ipostaze care sunt insuficient reglementate în legislaţia noastră. Un aspect în acest sens este imposibilitatea unor categorii de cetăţeni de a vota, prin faptul că în legislaţia românească nu este inclusă această variantă. Suntem în Uniunea Europeană. Suntem de puţin timp cetăţeni europeni şi deseori, din păcate, ne pierdem printre rânduri interesele, cetăţenii, identitatea...

Conform Sindicatului Liber al Navigatorilor, corpul marinăresc al României numără aproximativ 25.000 navigatori şi personal auxiliar. Dintre aceştia, aproape 11.000 se află, în prezent, pe mare. Marea majoritate sunt angajaţi de armatori străini şi doar vreo 300 de navigatori muncesc pe cele câteva nave maritime rămase în flota românească. Şi doar pentru aceştia există prevederi legale referitor la posibilitatea de a-şi exprima opţiunea în moment de alegeri parlamentare, prezidenţiale sau referendum naţional. Ceilalţi sunt ignoraţi.

Suntem nevoiţi, stimaţi colegi, să ne gândim la toţi românii şi să le oferim tuturor într-o formă sau alta posibilitatea de a îşi exprima opţiunile în astfel de momente. Aşa cum pentru toţi românii aflaţi pe teritoriu străin s-au organizat secţii de votare, şi pentru aceşti oameni, marinarii care bat mările şi oceanele lumii, încadraţi în flote străine, se pot organiza. Iar dacă legea română nu poate să prevadă aceste lucruri, atunci, pentru că ne aflăm în Uniunea Europeană, reprezentanţii noştri acolo, actualii sau viitorii europarlamentari ar putea propune instituirea unei convenţii la nivel european, prin care să se reglementeze acest aspect. Pentru că şi aceşti oameni, deşi nevoia şi dorinţa de un trai mai bun îi împinge departe de ţară, casă şi familie, au dreptul să îşi exprime votul în problemele care privesc bunul mers al naţiunii.

Nu în ultimul rând, aş dori să îmi exprim satisfacţia că în sfârşit, unui ministru, în persoana domnului Paul Păcuraru, ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, i-a păsat de soarta acestei categorii de cetăţeni români-marinari angajaţi pe navele străine şi într-un scurt răstimp, a încheiat cu Norvegia o convenţie bilaterală, prin care marinarilor români li se oferă posibilitatea plăţii contribuţiilor sociale în ţara de naţionalitate, diminuând astfel riscul ca marinarii români să nu mai fie solicitaţi de armatorii europeni. Legislaţia europeană în domeniul maritim prevede ca navigatorii din ţările Uniunii Europene să fie plătiţi de armatorii europeni după aceleaşi grile de salarizare şi în plus, să le fie plătite de către armatori şi asigurările sociale în ţara sub al cărei pavilion este înregistrată nava, crescând astfel considerabil costurile armatorilor.

Deşi încă dinainte de integrarea României în Uniunea Europeană, atât eu cât şi Sindicatul Liber al Navigatorilor am tras nenumărate semnale de alarmă celor responsabili în această privinţă, eu adresând interpelări atât fostului ministru al muncii, domnul Gheorghe Barbu, cât şi ministrului transporturilor, domnul Radu Berceanu şi, din păcate, şi ministrului integrării europene, doamna Anca Boagiu, care a lucrat anterior şi în Ministerul Transporturilor şi era poate cea mai la curent cu aceste aspecte (mai ales că există precedent, Polonia şi Lituania, având semnate astfel de înţelegeri cu o serie de ţări din Uniunea Europeană). Din păcate, ori din lipsă de interes, ori din lipsă de dorinţă, ori pe criterii politice absurde, toate aceste demersuri au rămas până acum fără nici un ecou.

Domnul Păcuraru a făcut un prim pas şi sper că se vor mai semna astfel de înţelegeri şi cu alte state sub al căror pavilion marinarii români au muncit şi muncesc, aceste măsuri fiind avantajoase pentru toţi cei implicaţi. Pe de o parte, marinarii primesc asigurările sociale în ţară şi oricând au nevoie ori la ieşirea la pensie pot beneficia de ele fără alte complicaţii, pe de altă parte, aceşti bani vin la bugetul nostru de stat în loc să fie vărsaţi în bugetele altor ţări, contribuind la bunăstarea socială a altora.

În încheiere, aş dori să adresez un apel în oglindă către domnul preşedinte Băsescu "să vină la o cooperare" cu Parlamentul. Nu doresc să fac acum teoria relaţiei Preşedinte-Parlament. Dar, ce îmi doresc este ca toţi, Preşedintele, Guvernul, Parlamentul, autorităţile locale, să privim spre interesele celor pe care îi reprezentăm într-o formă sau alta, în cadrul competenţei cu care suntem învestiţi şi să facem acele schimbări necesare poporului român pentru a-şi transforma destinul într-unul mai bun.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.D., domnul deputat Romeo Raicu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Romeo Marius Raicu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă mulţumesc mult. Prezint o declaraţie politică intitulată: "Parlamentul - instituţie fundamentală în orice stat de drept".

Votul zdrobitor dat de popor la 19 mai 2007 este un vot de blam împotriva unei hotărâri a majorităţii celor trimişi de electori să îi reprezinte în Parlamentul. Legitimitatea deciziei celor 322, aceea de suspendare a Preşedintelui, decizie luată prin aplicarea regulilor democraţiei indirecte, prin reprezentanţi, a pălit însă în faţa unui referendum - act de consultare democratică directă, ateniană.

Rezultatul acestei coliziuni dintre popor şi cei aleşi de ei să-i reprezinte în forul legislativ nu trebuie să rămână nul. Întoarcerea Preşedintelui Băsescu la Cotroceni este un lucru normal... Însă nu consider că este firesc să nu apară niciun fel de efect al acestei contradicţii flagrante între ţara reală şi cea formală, între alegători şi parlamentari.

Rezultatul acestui exerciţiu democratic indică derapajul în care actualul Legislativ a ajuns: el nu mai beneficiază deloc de încrederea populaţiei şi, ca atare, se deligitimează. România are nevoie astăzi de un Parlamentul puternic, care să fie în armonie cu cei care şi-au trimis aleşii să îi reprezinte, care să fie credibil şi coerent cu voinţa electoratului şi nu împotriva lui. România nu poate rămâne 18 luni într-o profundă criză politică! Doar cu un Legislativ curat şi legitim şi cu un Executiv eficient, ale căror raporturi şi atribuţii sunt limpezi şi delimitate printr-o Constituţie modernă şi fără nimic confuz, putem spera că misiunea pe care actuala clasă politică o are - o Românie sincronă cu timpul ei şi la înălţimea propriului potenţial, va fi îndeplinită.

Votul popular de la 19 mai nu poate fi nici ignorat, nici negociat. Garanţia repunerii în legătură directă a aleşilor cu alegătorii nu poate veni decât din partea unor oameni responsbili în faţa celor care îi deleagă să îi reprezinte, şi nu a unor grupuri lipsite de chip, de responsabilitate, de onorabilitate. Liderii partidelor politice parlamentare trebuie să-şi asume deriva în care se găseşte Parlamentul, instituţie fundamentală în orice stat de drept. Ei au astăzi obligaţia de a recupera încrederea şi prestigiul acestui for. Ei au datoria de a declanşa procedurile pentru organizarea alegerilor anticipate şi pentru introducerea votului uninominal.

Am intrat în politică direct de pe Baricada însângerată din 21 Decembrie 1989, purtând în suflet cele mai pure idealuri ale Revoluţiei şi mi-am ghidat întreaga acţiune politică în conformitate cu acestea. Cred într-o Românie europeană, democrată, puternică şi respectată. Cred în onoare şi responsabilitate în politică... Cred într-o clasă politică responsabilă în faţa poporului... Cred într-un Parlament solid care să se bucure de încrederea populaţiei şi într-un guvern susţinut real de o majoritate parlamentară, capabil să implementeze mult aşteptatele reforme postaderare, acestea sunt singurele premise ale integrării de facto în Uniunea Europeană a fiecărui cetăţean român. Este momentul ca după ce am învăţat lecţia referendumului, să aprofundăm şi lecţia întoarcerii cu faţa către popor.

Personal, ca om politic responsabil, refuz să rămân în acest for lipsit de susţinere şi încredere populară şi înţeleg să-mi prezint demisia din calitatea de deputat în Parlamentul României, începând cu astăzi, 22 mai 2007.

mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Adrian Moisoiu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Declaraţia mea de astăzi este intitulată "Privire în viitorul învăţământului românesc."

Conform DEX (Dicţionarul explicativ al limbii române), şcoala este definită drept "instituţia de învăţământ public, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline". Cu alte cuvinte, şcoala trebuie să genereze competenţe prin prelucrarea informaţiei de instrucţie şi formare, care să permită articularea abilităţilor dobândite cu solicitările comandamentelor momentului.

Sistemul multinaţional de educaţie generează migrarea forţei de muncă calificate spre ţări cu deficit în domeniu, fără a se lua în considerare faptul că absolvenţii, găsind locuri de muncă în străinătate, rămânem noi fără mână de lucru calificată. Cu alte cuvinte, asigurăm servicii universitare pentru alţii cu efect dezastruos pentru o economie săracă. De aceea, ar trebui găsită o posibilitate prin care să se stabilească necesarul pentru economia ţării şi care este ponderea învăţământului care se exportă...

Din alt punct de vedere, este normal ca o şcoală publică să fie eficientă pentru ca banii publici să nu fie risipiţi. Dar, educaţia nu este un produs comercial, deci universităţile nu pot fi reduse la nişte societăţi producătoare de marfă...

O universitate este o instituţie publică mare, care asigură servicii educaţionale pentru societate, care la rândul ei trebuie să finanţeze învăţământul, potrivit cu nevoile acesteia.

La ora actuală, există o competiţie mondială între universităţi care luptă pentru prestigiu, resurse şi studenţi, lucru ce se extinde şi în politica externă practicată de ţările dezvoltate. Asistăm la un proces de internaţionalizare a învăţământului, iar educaţia devine un proces transnaţional.

În acest sens, actualmente, aproape 2 milioane de tineri studiază dincolo de hotarele ţării lor, ei constituind o adevărată piaţă a viitoarelor elite intelectuale. Confirm statisticilor unor organizaţii recunoscute, cea mai mare parte a acestora studiază în Statele Unite (28%), fiind urmaţi de Marea Britanie cu 12%, Germania cu 11%, Franţa cu 10%, Australia cu 9% şi Japonia cu 4%. Experţii susţin că în următorii 20 de ani, această tendinţă se va multiplica de 5 ori prin valorificarea potenţialului existent în special în Europa de Est şi Asia. Se observă că cei mai buni studenţi migrează spre Statele Unite şi Marea Britanie (care sunt mai selective), iar cei mai puţin competitivi sunt atraşi de universităţile europene. Ca urmare, pentru că în Franţa peste 54% din studenţii străini provin din statele africane şi mult mai puţini din Asia şi America, autorităţile au acuzat universităţile că recrutează absolvenţi de liceu din străinătate, fără să ţină cont de calitatea profesională a acestora.

Pe de altă parte, dezvoltarea învăţământului este legată şi de finanţarea sa din surse publice şi private. În Statele Unite, contribuţia publică este de circa 45,1%, în Japonia de 41,5%, în Australia de 48,7%, în timp ce în Germania este de 91,5%, în Franţa de 85,7%, iar în Marea Britanie de 72%.

În această competiţie, pentru studenţi au apărut fenomene speciale, ca de exemplu delocalizarea, marile universităţi deschizându-şi filiale în străinătate (Şcoala Superioară de Comerţ din Paris dispune de campusuri la Londra şi Madrid, în timp ce Universitatea din Chicago şi-a deschis un centru la Paris).

Dar, au apărut şi probleme de mobilitate şi competiţie şi pentru atragerea celor mai valoroase cadre didactice de la universităţile de prestigiu, lucru ce se realizează prin stimulente materiale (în universităţile americane salariile pot depăşi 300.000 de dolari/an).

De aici, s-ar putea desprinde câteva idei privind viitorul apropiat al învăţământului românesc, direcţia în care trebuie acţionat.

A urma o şcoală nu înseamnă neapărat a-i face pe oameni să citească şi să socotească, ci mult mai mult, să gândească!

Viaţa şi şcoala ne învaţă că cel care gândeşte puţin se înşeală mult, dar şi faptul că este necesar să acţionezi ca un om de gândire şi să gândeşti ca un om de acţiune. Cu cât gândirea îţi e mai săracă, cu atât nu-ţi poţi înţelege propriile dorinţe şi ca atare nu le poţi realiza.

Educaţia este un lucru greu, mai ales pentru miniştrii educaţiei care nu-i cunosc tainele, sunt lipsiţi de experienţă în domeniu şi sunt numiţi pe criterii politice. S-ar putea însă, ca tinereţea să fie un avantaj pentru proaspătul actual ministru, ca el să fie capabil să asigure acel spirit de schimbare, de mobilitate, pe care înaintaşii lui nu au avut curajul să-l promoveze. Să privească cu mult curaj realitatea din şcolile româneşti, degradarea acesteia şi să acţioneze în consecinţă. Nu se poate aprecia cel puţin interesantă neconcordanţa dintre rezultatele de la tezele cu subiect unic, testele naţionale, bacalaureat, olimpiadele şcolare şi notele din cataloage?

Oricât de neaşteptat ar fi spectacolul lumii, tinerii nu sunt niciodată surprinşi, ei probabil intuind toate posibilele combinaţii dintre lucruri.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R., domnul deputat Garda Dezideriu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Campania electorală, atât a domnului preşedinte Traian Băsescu, cât şi a partidelor care solicitau prin organizarea referendumului din 19 mai 2007 demiterea preşedintelui, s-a bazat pe ineficienţa luptei împotriva corupţiei dominate atât de oligarhi, cât şi de grupurile de interese.

Populaţia care s-a prezentat la vot din ambele părţi a mai sperat în eficienţa luptei împotriva corupţiei. Însă, în timpul campaniei, nimeni n-a vorbit despre poliţiştii corupţi de la cercetări penale din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, cât şi despre procurorii care susţin diferitele ramuri ale mafiei. Ar trebui să vină timpul ca aceşti ofiţeri şi magistraţi să fie traşi la răspundere pentru acoperirea infracţiunilor. Mai grave sunt situaţiile când aceste persoane se folosesc de situaţia lor privilegiată pentru a beneficia de banii publici ai primăriei şi să fure din conducta privată a unor cetăţeni.

În anul 1985, trei familii au executat din finanţare proprie racordarea apei reziduale la reţeaua municipiului Gheorgheni. Domnişoara procuror Maeczky Izabela, cu ştiinţă, fără a avea aprobarea proprietarilor pe cheltuiala cărora s-a executat lucrarea şi aprobarea organelor competente în domeniu, s-a folosit de funcţia sa şi a executat racordarea apei menajere din locuinţa sa în canalul cetăţenilor la data de 26-27 septembrie 2006, fără a avea autorizaţie de construcţie, planşele şi actele necesare din partea Primăriei Gheorgheni, conform Hotărârii nr.27 din 2004 a Consiliului local Gheorgheni. Cele 3 familii, în ziua de 28 septembrie 2006, au depus o cerere la Societatea comercială de gospodărire orăşenească din Gheorgheni, prin care au solicitat o expertiză după lucrarea efectuată fără aprobare şi fără acordul lor.

Din discuţiile purtate de fostul director al Societăţii comerciale de gospodărire orăşenească Gheorgheni cu Nagy Attila, a reieşit faptul că doamna prim-procuror abuzat de funcţia sa, dar el nu are curajul să sesizeze ilegalitatea.

În aceste condiţii, doamna Papp Elisabeta, a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, anexând şi documentele referitoare la ilegalitatea respectivă. Consiliul Superior al Magistraturii a trimis cazul spre cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş. Aici, însă, protectorii domnişoarei i-au dat un răspuns prompt prin care ei au afirmat că domnişoara Maeczky Izabela nu s-a folosit de funcţia sa pentru a beneficia de banii publici. Motivul invocat în apărarea sa de domnişoara Maeczky Izabela era că doamna Papp Elisabeta, din răzbunare, a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii pentru că ea a început cercetarea penală împotriva sa pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă şi astfel cazul era muşamalizat.

De ce am făcut referire la acest caz aparent neînsemnat? Pentru că domnişoara Maeczky Izabela, împreună cu concubinul său Szabo Tamas, era şi este principalul susţinător al mafiei lemnului din zona Gheorghenilor. Datorită activităţii sale sunt tergiversate şi puse deoparte dosarele celor care au defrişat munţi întregi, iar după interpelările şi întrebările mele, când sunt nevoiţi să dea o soluţie din partea procuraturii, ea nu cunoaşte alt termen decât neînceperea urmării penale. Se pare că pentru serviciile sale privind protejarea corupţiei din domeniul forestier, superiorii ei, implicaţi şi ei în mafia lemnului, vor să o promoveze.

Ar fi timpul ca prin cercetarea acestui caz, mai concret, racordarea la încălzirea cu rumeguş şi a apei calde la conducta centrală din banii publici la dispoziţia primarului, domnişoara Maeczky Izabela să fie cercetată în mod corect, dar solicit să fie trasă la răspundere şi pentru soluţiile date pentru acoperirea mafiei lemnului. Ar fi timpul ca prin cercetarea corectă a racordării apei reziduale în conducta celor 3 cetăţeni, fără acte în regulă şi racordarea încălzirii centrale cu rumeguş şi a apei calde din bani publici în valoare de 63 de milioane lei, cei vinovaţi să fie traşi la răspundere.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, doamna deputat Ionica Popescu.

Aveţi cuvântul, doamna Popescu.

Doamna Ionica Constanţa Popescu:

Bună dimineaţa tuturor!

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

În urma referendumului din 19 mai 2007, am luat hotărârea să demisionez din Parlament.

În urma faptului că o parte a românilor au preferat un preşedinte jucător, în urma faptului că o parte a românilor a crezut în vorbele meşteşugite ale domnului Traian Băsescu, pentru că unui număr de cetăţeni îi place să audă numai ce vrea să audă, nu ceea ce este corect şi argument, întrucât am greşit în cariera mea de parlamentar şi am făcut legi pentru infractori, pentru că de teama deschiderii dosarului meu am votat la fel ca ceilalţi 321 de parlamentari pentru suspendarea preşedintelui Băsescu, din cauză că domnul Traian Băsescu a strivit "sistemul ticăloşit" al PSD, pentru că preşedintele mi-a deschis ochii asupra pericolului pe care-l reprezintă pentru România sistemul oligarhic şi pentru că a avut un succes sincer şi fulminant în privinţa condamnării comunismului, întrucât preşedintele va informa populaţia o dată la trei luni asupra succeselor sale prezidenţiale în Piaţa Universităţii, aşa cum a promis la 19 mai 2007, şi pentru că preşedintele are o relaţie cinstită cu cetăţenii, cu minerii, cu jurnaliştii, am luat decizia să demisionez din Parlament... în următoarele 5 minute.

Stimaţi colegi,

Întrucât România are nevoie de un preşedinte mediator în societate, nu de unul jucător şi pentru că şi Legea fundamentală a ţării îi dă prerogative de mediator şi nu de jucător.

Pentru că pe mine, cetăţean român, mă interesează mai mult faptele domnului Băsescu şi mai puţin vorbele sale.

Pentru că domnul preşedinte mi-a vorbit doar despre oligarhii altora, uitând de oligarhii din jurul său.

Pentru că am propus legi pentru sprijinul pensionarilor, al elevilor, am făcut legi pentru tineri cu capacităţi intelectuale deosebite.

Pentru că am luptat ca deponenţii la CEC pentru o maşină Dacia să fie despăgubiţi şi legea propusă de mine a fost votată de dumneavoastră, motiv pentru care vă mulţumesc încă o dată.

Pentru că susţin reducerea TVA-ului la produsele alimentare de bază şi instituirea unei taxe de solidaritate cu pensionarii cu venituri indecent de mici şi pentru că nu ştiu care dintre aceştia toţi sunt infractorii de care vorbeşte preşedintele.

Pentru că nu am teamă de niciun dosar care mi s-ar putea deschide, întrucât ştiu că nu am furat nimic şi pentru că sunt curioasă de unde ştie domnul Băsescu, într-o ţară în care justiţia este independentă, câţi parlamentari au dosare şi care sunt aceia.

Din cauză că "sistemul ticăloşit" al PSD s-a limitat la termopanele de la casa lui Adrian Năstase.

Pentru că preşedintele s-a bâlbâit când a fost întrebat de relaţia sa cu oligarhul Căşuneanu şi pentru că n-a spus nimic de oligarhii săi şi ai "sistemului ticăloşit", Udrea, Cocoş, Umbrărescu, Bucşaru şi alţii.

Pentru că un preşedinte care s-a recunoscut comunist, care a avut parte din plin de beneficiile comunismului, comunism care l-a trimis şef la Anvers într-o vreme când cetăţenilor de rând le era interzis să iasă din ţară pentru o excursie de două zile, în Germania.

Pentru că acest preşedinte face un simulacru de condamnare a comunismului, în baza datelor furnizate de un alt beneficiar al sistemului comunist.

Pentru că preşedintele instigă la nerespectarea instituţiilor statului şi instituie comunicarea cu masele, mase despre care se ştie că nu-l pot contrazice şi care pot fi uşor manipulate cu dialoguri gen "Am greşit?" "Nu, n-aţi greşit!"

Pentru că preşedintele nu se sfieşte să tâlhărească în public un cetăţean român, o femeie, jurnalist la un post de televiziune, a cărui singură vină este că aparţine familiei unui adversar politic al său.

Pentru că în ziua în care Poporul i-a dat votul său de încredere pentru a se întoarce la Cotroceni, preşedintele a adresat cuvinte jignitoare şi discriminatorii la adresa unui om din popor pe care l-a numit "ţigancă împuţită".

Pentru toate acestea şi pentru încă multe altele, m-am răzgândit!

Nu vă uitaţi la ceas şi nu cronometraţi timpul după ce-mi termin intervenţia, pentru că nu am să demisionez!

Am învăţat acest mod de a face politică de la mentorul nostru, de la unicul şi perfectul Traian Băsescu!

Am învăţat de la dânsul că vorba nu are valoare şi că poţi face orice năzbâtie cu condiţia ca atunci când eşti prins să spui candid "am greşit-o, acuma nu mai pot s-o retrag!"

Stimaţi colegi,

Am să vă dau întâlnire şi mâine şi poimâine şi răspoimâine şi marţea viitoare la sesiunea de declaraţii politice, la Palatul Parlamentului. Vă dau întâlnire la fiecare sfârşit de săptămână în judeţele pe care le reprezentăm, pentru că sunt un om crescut la ţară şi aşa m-a învăţat bunica mea, Dumnezeu s-o odihnească. M-a învăţat că dialogul civilizat se poară într-un cadru civilizat. Pe stradă au loc maşinile, revoluţiile, loviturile de stat, meciurile de fotbal între copiii de cartier, luptele între bande, manifestările euforice ale suporterilor echipelor de fotbal. Pe stradă se foloseşte forţa, forţa fizică sau forţa presiunii maselor, nu greutatea ideilor trecute prin filtrul gândirii.

Aşadar, la revedere, pe mâine!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Aledin Amet.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Bună dimineaţa!

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Judeţul Constanţa are nevoie de un buget consistent".

Am afirmat şi cu alte ocazii că judeţul Constanţa are nevoie din partea guvernului de un regim deosebit, în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură. Zonă cu un potenţial turistic remarcabil, judeţul pe care îl reprezint înseamnă, şi din punct de vedere economic, un centru de referinţă. Aceste realităţi trebuie completate cu o dezvoltare echilibrată, concomitentă şi a celorlalte aspecte ale vieţii sociale. Încă există, la doar câţiva kilometri faţă de staţiunile turistice, şosele necompetitive şi localităţi, cele mai multe dintre ele rurale, ale căror probleme au rămas, din păcate, nerezolvate.

Bugetul alocat pentru anul acesta judeţului Constanţa este unul insuficient. Nu putem vorbi de modernizarea unui sector atât de vital, precum cel al turismului, dacă nu există o strategie bine definită din partea autorităţilor centrale. Iar pentru a se progresa, este nevoie, înaintea bunelor intenţii rămase la stadiul de bune intenţii, de investiţii materiale.

În scopul câştigării capitalului, nu numai de imagine, în domeniu, adică atragerea turiştilor, trebuie oferite condiţii care să concureze serios cu cele oferite de staţiunile din ţările vecine.

Într-o altă ordine de idei, sunt un susţinător al trecerii unui număr de acţiuni din cadrul administrării porturilor maritime în subordinea autorităţilor locale. Acest fapt, cu siguranţă, ar fi în avantajul locuitorilor judeţului Constanţa. Cu un buget sporit, s-ar putea realiza condiţiile unei noi etape în ceea ce se doreşte: dezvoltarea turismului românesc.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, domnul deputat Mircia Giurgiu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Loviţi de soartă şi de autorităţi".

La Cluj-Napoca există de 17 ani Asociaţia pentru Protejarea şi Ajutorarea Handicapaţilor Neuro-Psihici Cluj, care are ca scop promovarea şi reprezentarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi intelectule.

În prezent, Asociaţia derulează trei proiecte: serviciul social-comunitar Centrul de Zi "Sf.Maria", ai cărui beneficiari sunt 17 tineri cu dizabilităţi intelectuale grave şi accentuate; o expoziţie permanentă cu vânzare "Şi noi avem o şansă", unde cei 17 tineri beneficiari ai Centrului de Zi "Sf. Maria", supervizaţi de un lucrator social îşi valorifică propriile produse realizate în atelierele lucrative ale Centrului şi Atelierul agricol şi de horticultură.

Evident că sunt mai multe preocupări, dar a intervenit o problemă deosebită: şi anume că urmează să fie evacuaţi din sediul pe care şi l-au amenajat, în aşa fel încât facem apel la autorităţi să sprijinie această asociaţie.

Mai multe despre ceea ce se întâmplă acolo, am pregătit un material pe care îl depun la secretariat.

Vă mulţumesc.

(În continuare a fost consemnată în întregime declaraţia politică)

Centrul de Zi "Sf. Maria" s-a deschis la 15 septembrie 1995 pentru 6 copii cu dizabilităţi intelectuale grave, într-un imobil situat în Cluj-Napoca şi care a fost repartizat cu contract de închiriere Asociaţiei de către Consiliul Local; era dezafectat în vederea demolării, într-o stare de degradare greu de imaginat.

Prin eforturi proprii, Asociaţia pentru Protejarea şi Ajutorarea Handicapaţilor Neuro-Psihici Cluj şi graţie câştigării unei licitaţii de proiecte sociale prin programul PHARE-SESAM, s-a reuşit renovarea imobilului mai sus menţionat, iar la data de 1 martie 1997 şi-a început activitatea de care beneficiază 33 persoane - 16 copii şi 17 tineri peste 18 ani.

La 1 martie 2003, din lipsă de fonduri, Asociaţia pentru Protejarea şi Ajutorarea Handicapaţilor Neuro-Psihici Cluj s-a văzut nevoită să restructureze activitatea, renunţând la componenta pentru copii - de departe cea mai costisitoare - rămânând doar cu componenta pentru tineri.

La începutul lunii mai a acestui an, Asociaţia pentru Protejarea şi Ajutorarea Handicapaţilor Neuro-Psihici Cluj a primit o notificare de evacuare a Centrului de Zi "Sf.Maria", clădirea fiind retrocedată, susţine conducerea Asociaţiei, unei persoane fără calitate.

În acest sens au fost emise Sentinţa civilă nr.257/28.02.2006 a Tribunalului Cluj (dosar 6957/2005) şi Decizia civilă nr. 1618/r/15.06.2006 a Curţii de Apel Cluj (dosar 2766/33/2006).

În procesul de revendicare a acestui imobil, Primăria municipiului Cluj-Napoca, în calitate de pârât, prin serviciul juridic, nu a fost aparată absolut deloc.

În baza hotărârilor mai sus menţionate Primaria Cluj-Napoca a emis Dispoziţia de restituire şi acordare a dreptului de folosinţă special, nr. 4353/14.03.2007, prin care s-a restituit clădirea cetăţeanului israelian Berkovits Ladislau, care afirmă că este una şi aceeaşi persoană cu Bar Efraim, afirmativ moştenitorul defunctei Bercovits Eva. Acesta a prezentat în instanţă o copie după un testament făcut de Bercovits (Bar) Eva, în favoarea fiului ei, Bar Efraim.

Până în prezent, Centrul de Zi "Sf. Maria" Cluj este singura instituţie din judeţ care oferă o vastă gamă de servicii recuperatorii acestei categorii defavorizate, devenind un exemplu de bună practică prin calitatea şi varietatea serviciilor oferite.

Centrul a reuşit să redea beneficiarilor săi demnitatea pierdută, a dat posibilitatea familiei care are un tânăr cu dizabilităţi să se integreze în viaţa socială normală, a reuşit să transforme mila şi compasiunea în convingerea că şi persoana cu dizabilităţi poate deveni un membru util şi creativ al societăţii.

Activitatea Centrului de Zi este binecunoscută atât la nivel local, naţional (numeroase apariţii în presa scrisă, radio şi televiziune), cât şi internaţional (Franţa, Germania, Italia, Anglia, Olanda, USA ).

Închiderea Centrului ar însemna izolarea acestor tineri între cei patru pereţi ai casei, ar însemna refuzarea dreptului la o viaţă normală, ca a oricărui membru al acestei societăţi care se vrea a fi civilizate.

Integrarea persoanelor cu dizabilităţi nu ar trebui să rămână doar o problemă a ONG-urilor, ci ar trebui să fie preocuparea tuturor factorilor de decizie, de la toate nivelurile, cât şi a societăţii civile.

Nu negăm dreptul de proprietate al nimănui, dar, potrivit legilor în vigoare, imobilele în care se desfăşurau activităţi social-umanitare erau exceptate de la restituirea în natură, iar imobilul în discuţie era atribuit cu contract de închiriere Asociaţiei pentru Protejarea şi Ajutorarea Handicapaţilor Neuro-Psihici Cluj, pentru derularea programului social-comunitar pentru tineri cu dizabilităţi intelectuale, Centrul de Zi "Sf. Maria" fiind un astfel de caz.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Vasile Mocanu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Unde ne sunt irigaţiile?"

Domnilor guvernanţi,

Agricultura din Moldova este în pericol. Seceta prelungită din această primăvară a afectat deja majoritatea culturilor însămânţate toamna trecută.

Numai în judeţul Iaşi, circa 10.000 de hectare de grâu şi rapiţă au fost compromise, din cauza lipsei precipitaţiilor. Specialiştii estimează pentru 2007 o producţie de grâu la jumătate faţă de cea din 2005; adică aproximativ 80.000 de tone, faţă de 140.000, în urmă cu doar doi ani.

În 2006, producţia de grâu, în judeţul Iaşi, a fost de 110.000 de tone. La fel de afectate sunt însă şi culturile de grâu din Vaslui şi Botoşani. De altfel, direcţiile agricole din mai multe judeţe ale Moldovei au trimis deja la Guvern documentaţia necesară pentru a primi despăgubiri.

Îngrijorător este faptul că, mai mult ca sigur, seceta va ridica preţul pâinii în această vară, în mai toate judeţele Moldovei. Din păcate, şi în perspectivă, situaţia se anunţă la fel de problematică pentru agricultură. Pentru viitorul foarte apropiat, meteorologii vorbesc de ani din ce în ce mai calzi, cu precipitaţii din ce în ce mai puţine. Se pare că seceta va face zile tot mai grele agricultorilor din Moldova. Pâinea noastră cea de toate zilele este în pericol. În Iaşi, ţăranii au început să se roage pentru ploaie. Dar nu plouă!

Pentru că toate aceste necazuri nu ar fi apărut dacă Ministerul Agriculturii se implica mai puţin în politică şi mai mult în reabilitarea sistemelor de irigaţii, distruse, din varii motive, după 1989.

În programul de guvernare al P.N.L., refacerea acestui sistem era considerată una dintre priorităţile Cabinetului. De ce s-a uitat atât de repede această promisiune? Până la urmă, există o strategie guvernamentală în această privinţă? Dacă da, atunci, domnilor guvernanţi, acţionaţi cât mai repede, altfel vom rămâne fără pâine.

Chiar şi politica trece prin stomacul alegătorului.

Vă mulţumim.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Emilian Frâncu.

Vă invit la microfon, domnule deputat.

Aveţi cuvântul.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Traian Băsescu nu a înţeles nimic din lecţia referendumului."

Sâmbătă, cu doar câteva ore înainte de închiderea urnelor, la un hipermarket bucureştean, preşedintele suspendat al României, Traian Băsescu, şi-a permis un gest de o obscenitate politică greu de acceptat chiar şi în republica africană Congo, nu doar într-o ţară membră a Uniunii Europene.

Traian Băsescu a tâlhărit o ziaristă, căreia i-a smuls telefonul mobil şi pe care a insultat-o în văzul lumii. Indiferent cât de agasantă ar fi fost prezenţa ziaristei, preşedintele României nu avea voie să i se adreseze acesteia cu apelativul obscen de "păsărică", să o catalogheze drept "ţigancă împuţită" şi să-şi însuşească un obiect personal al acesteia.

Culmea comportamentului necorespunzător al celui care i-a implorat pe români să-l salveze de la demitere constă, însă, în răspunsul pe care i l-a dat părţii vătămate, atunci când aceasta l-a avertizat că va depune plângere la poliţie. "Ia fă tu o plângere la poliţie!", a ricanat Traian Băsescu, dând de înţeles că un asemenea demers ar fi fost inutil, deoarece dumnealui se situează deasupra legilor şi a instituţiilor din România.

Probabil că acelaşi răspuns l-ar fi dat Traian Băsescu şi în dimineaţa de pomină când s-a urcat băut la volan, după cheful pe care l-a avut împreună cu Gigi Becali într-o cunoscută cârciumă din Bucureşti: "Ia faceţi voi o plângere la poliţie, să vedem dacă au curaj să vină să-mi ia permisul".

Este inadmisibil ca preşedintele României, garantul respectării legii şi a instituţiilor democratice ale statului, să dea populaţiei un asemenea semnal, cu vădite semnificaţii antisociale. Prin urmare, este admisibil să conduci maşina în stare de ebrietate şi este acceptabil să tâlhăreşti o femeie, luându-i telefonul mobil, pentru că însuşi şeful statului procedează în felul acesta. Ce valoare mai au sfaturile părinteşti din cei 7 ani de-acasă, ce preţ să mai pună lumea pe învăţăturile dobândite în şcoală, cum să mai fie respectate legile în România şi ce prestigiu mai are instituţia Poliţiei după ce preşedintele ţării procedează în felul acesta?

Prin fapta sa de sâmbătă, de la hipermarket, Traian Băsescu a executat (ca să spun aşa) cel puţin 3 (trei) noi încălcări ale Constituţiei României.

În calitate de garant al legalităţii, dumnealui şi-a permis să încalce dreptul la proprietate, garantat în Constituţia României.

În calitate de mediator între instituţiile statului şi cetăţeni, preşedintele a călcat în picioare prestigiul Poliţiei, dând de înţeles că orice plângere a cetăţenilor este egală cu zero.

În calitate de garant al drepturilor omului şi de reprezentant al ţării în faţa celorlalte naţiuni, Traian Băsescu a comis infracţiunea de discriminare pe criterii etnice.

În primul caz, ar trebui ca Poliţia şi Parchetul General să se autosesizeze sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie. În al doilea caz, este treaba parlamentului să facă o primă crestătură pe un nou răboj. Sub cel de-al treilea aspect, sunt curios să văd cum va proceda Consiliul Naţional împotriva Discriminării, care nu poate să ignore expresia "ţigancă împuţită".

În orice caz, concluzia se impune de la sine: Traian Băsescu nu a învăţat nimic de pe urma referendumului şi va manifesta, în continuare, grave carenţe de comportament în stat şi în societate.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Ştefan Baban.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Ştefan Baban:

Doamna preşedintă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Maximă prudenţă spre zona euro!"

Leul, moneda noastră naţională, a împlinit în aprilie acest an, 140 de ani de la apariţia ei pe piaţa statului român. Cu acest prilej, moneda naţională s-a aflat în atenţia tuturor specialiştilor, începând de la analiştii financiari şi terminând cu autorităţile financiare şi bancare din România, deoarece anul 2014 reprezintă anul în care se va trece la euro. Polemicile nu au avut cum să nu apară, deoarece o hotărâre atât de importantă cum este renunţarea la moneda naţională a românilor, simbolul suveranităţii financiare a statului unitar român, în favoarea introducerii monedei euro, nu se ia doar pentru că suntem membri ai U.E., ci pentru că deja, în 2014 ne considerăm europeni, integraţi în standardele şi normele comerciale, monetare şi financiare ale pieţei comune europene.

Indiferent de păreri, aprecieri, analize pro şi contra, mai devreme sau mai târziu trebuie să ne înscriem în zona euro a comunităţii europene. Timpul pe care îl avem la dispoziţie trebuie să se constituie într-o etapă de pregătire a economiei româneşti, care trebuie să se integreze în structurile şi comportamentele pieţei unice. Concret, ar trebui să fie urmărite cu stricteţe evoluţiile economice, în special factorii echilibrului macroeconomic, prioritară fiind politica monetară şi cea bancară, pentru a stabili şi urma traseul optim care să ne ducă la trecerea la moneda unică, fără dificultăţi şi convulsii în evoluţia monetară a ţării.

Experienţa statelor care au format zona euro, dar şi a celor care au avut acces ulterior, a arătat că acestea au trebuit să îndeplinească criteriile de convergenţă ale Tratatului de la Maastricht, care impune condiţiile minime referitoare la deficitul bugetar, ratele dobânzilor pe termen lung şi datoria publică.

În cazul României, lucrurile stau şi bine şi rău: inflaţia a scăzut de la un an la altul, leul întărindu-se după mulţi ani de devalorizare îngrijorătoare. În schimb deficitul de cont curent a crescut destul de mult în ultimii ani, semn că România, deşi a fost vindecată de inflaţie, totuşi este bolnavă, acest deficit putând crea dificultăţi în drumul spre zona euro.

De aceea stabilizarea preţurilor va trebui să fie o preocupare permanentă, care să permită dezvoltarea pe termen lung a economiei, atingerea şi menţinerea criteriilor de convergenţă, toate impunând ponderare şi măsuri prudente pentru trecerea la euro! Acest pas nu este deloc simplu: data renunţării la leu şi trecerii la euro neputând fi fixată cu uşurinţă, ci doar atunci când economia românească, sistemul bancar şi cel financiar vor fi pregătite temeinic.

Având în vedere experienţa altor state membre în drumul lor spre zona euro, trebuie să ne înarmăm cu răbdare şi să nu sărim etapele necesare care să permită îndeplinirea tuturor criteriilor de convergenţă pentru ca economia să fie pregătită pentru a face faţă complet tuturor provocărilor. Până atunci, leul trebuie să rămână o monedă tare, iar bătălia pentru stabilirea preţurilor să nu înceteze nici o clipă.

Se cunosc programele iniţiale ale unor state membre ale U.E., chiar din fostul spaţiu comunist - Polonia, Ungaria, Cehia etc. - de a introduce euro până în 2010, ca apoi, în urma analizelor riguroase, să fie nevoite să amâne momentul aderării până în 2014 şi chiar mai târziu. Deci din experienţa lor putem trage o singură concluzie: nu este benefic, pentru România, să se grăbească la convertirea euro.

Iar acest lucru este confirmat de faptul că deşi iniţial au propus anul 2012 pentru aderarea la zona euro, acum au ajuns la concluzia că 2013 sau 2014 ar fi perioadele cele mai potrivite, deşi unii analişti şi politicieni, prea optimişti, indică anul 2009. Indiferent de momentul aderării la zona euro, trebuie să conştientizăm că trebuie să parcurgem toate etapele premergătoare acestei aderări şi cu mare precauţie, pentru a se evita eventualele neplăceri.

Oricum, concluzia finală este doar una: peste cel mult zece ani, adică după un secol şi jumătate de la apariţia sa pe piaţă, leul românesc nu va mai exista, fiind înlocuit cu euro!

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Tot din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Costache Mircea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mircea Costache:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Am observat cu toţii că în societatea românească, scrutinurile nu înseamnă ceea ce înseamnă pentru lumea civilizată: prilej de meditaţie, de analiză, de căutare de soluţii pentru ridicarea nivelului de viaţă, a standardului de civilizaţie.

Dimpotrivă, confruntările sunt întotdeauna paşi înapoi, semne ale degradării comportamentului, limbajului, semne ale decadentismului generalizat care paralizează societatea românească.

s-a ajuns până acolo încât pivotul unei societăţi, înaintemergătorul, cel care se autoiluzionează să creadă că este liderul de opinie şi personajul cel mai important care influenţează mersul unei societăţi, preşedintele României, să acrediteze drept Parlament câteva sute de lumpeni adunaţi în "Golania", Piaţa Universităţii, cărora le promite să le raporteze trimestrial de activitate, în locul instituţiei fundamentale a democraţiei, care este Parlamentul României, aşa cum este el.

A muta raporturile instituţionale dintre Preşedinţie, Guvern şi Parlament în piaţa publică înseamnă un regres de cel puţin 100 de ani, care aminteşte între altele de celebra republică din Ploieşti, când personajele politice ale vremii, urcate pe grătarul cu mici, ţineau discursuri fulminante despre avantajele sistemului democratic.

Cam aici a adus domnul Traian Băsescu, cu populismul domniei sale, exagerat şi deşănţat, discursul public şi mersul treburilor publice din România.

Cine sunt susţinătorii domnului Traian Băsescu? Cine, din ce se compune poporul lui Traian Băsescu? Cine sunt cei aproximativ 5 milioane de susţinători? În primul rând, disponibilizaţii domniei sale din perioada Guvernului C.D.R., al cărui membru era, din perioada ministeriatului său la transporturi, foştii disponibilizaţi de la CFR, de la ALRO, de la alte întreprinderi, Compania Naţională a Sării, Compania Naţională a Apelor Minerale, de la SIDEX şi PETROM chiar. Pentru că toate acestea au făcut parte din Programul PSAL II, pentru care negociator şef din partea României a fost Traian Băsescu.

Toţi disponibilizaţii, toţi dezmoşteniţii care au îngroşat rândurile şomerilor şi ale emigranţilor, dar şi ale beneficiarilor venitului minim garantat, toţi asistaţii sociali care reazemă primăriile în căutare de mijloace minimale de subzistenţă, sunt astăzi, paradoxal, susţinătorii celui care i-au pus pe drumuri.

De asemenea, sărăcimea satelor care, de asemenea, reazemă primăriile în aşteptarea ajutorului social, cu uşurinţă manevrată de primarii mai ieri ai P.S.D., actualmente P.D., este adusă să susţină, în necunoştinţă totală de cauză, menţinerea pentru încă jumătate de mandat, a unui om care a mutat dialogul politic la cârciumă, raportul cu Parlamentul în "golania", în faţa câtorva sute de rătăciţi, acela care a coborât nivelul dezbaterilor pentru găsirea de soluţii în vederea reînscrierii ţării pe orbita normalităţii şi a sincronizării cu Europa civilizată, a ajuns să fie actualmente susţinut tocmai de propriile sale victime.

Sărăcimea satelor şi a oraşelor şi-a pus nădejdea într-un luptător pentru adevăr şi dreptate care, după cum se vede, numai la adevăr şi dreptate nu s-a gândit vreo secundă. Pentru că rătăcirea este atât de mare, acestei stări de lucruri i se mai pune vârf şi prin susţinerea în faţa opiniei publice, în mass-media, de către susţinerea acestui personaj "cool", numit de unii, adică rentabil pentru cei din jurul său, şi surprinzător, atipic din punct de vedere al celor doritori de senzaţii tari, nonconformist, într-un anume fel, au ajuns să facă dintr-un personaj alăturea cu lumea şi cu drumul, care mută Parlamentul în Piaţa Universităţii, un reprezentant în stare să le ducă la îndeplinire aspiraţiile de echilibru, de adevăr, de dreptate socială, de mentor care ar fi trebuit să coalizeze şi să fie liant pentru energiile naţiunii.

Dacă s-a ajuns aici, noi nu ne putem supăra pe popor, nici măcar pe poporul lui Băsescu, cel format din 5 milioane de împinşi spre urne de către primari care vor să iasă în evidenţă în noul statut de democraţi, foşti social-democraţi, şi aşteptăm să vedem cât de entuziaşti vor fi, nu peste mult timp, când îşi vor da seama cât de mult s-a ratat, cât de mult timp s-a pierdut, cât de în urma lumii civilizate am rămas, cât de multe oportunităţi s-au irosit, care puteau fi folosite la vreme pentru a se aduce la cârma treburilor publice oameni cu sănătate mintală, cu echilibru psihic, cu comportament civilizat, cu ştiinţă de carte autentică, pentru a se pune cu adevărat în slujba naţiunii şi pentru a înscrie o pagină, dacă nu de glorie, măcar de normalitate.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Iuliu Nosa.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Iuliu Nosa:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Titlul declaraţiei mele este "Mai nimic nou".

Sâmbătă, 19 mai 2007, România şi poporul român au luat parte la un exerciţiu democratic unic în istoria ţării. Am participat cu toţii la un referendum care am sperat să ne aducă liniştea de care aveam nevoie pentru a ne putea realiza promisiunile din campania anului 2004. se pare că nu vom avea liniştea mult dorită, şi asta nu din vina noastră.

După referendum, a fost vehiculată ideea că, odată cu reîntoarcerea preşedintelui la Cotroceni, Parlamentul României nu mai este un organism legitim. Dimpotrivă, Preşedintele Băsescu ar fi mult mai legitim, dacă ni se permite această formulare.

Trebuie neapărat să lămurim lucrurile. Referendumul nu a fost o confruntare a Parlamentului cu Băsescu, unul trebuind să câştige şi învinsul să plece, ci o luptă a lui Băsescu pentru a rămâne în funcţie. Faptul de a fi reconfirmat de popor nu-i aduce nici un fel de legitimitate în plus, cum nici Parlamentul nu are nici un fel de scădere a legitimităţii. Parlamentarii români nu au făcut decât să uzeze de prerogativa constituţională care le dă dreptul să aducă cu picioarele pe pământ un preşedinte indisciplinat.

Făcând abstracţie de discursul "bombastic" al preşedintelui Traian Băsescu, în urma comunicării rezultatelor exit-poll-urilor, nu a sugerat decât relansarea luptei politice între puterile statului, de data asta cu săbiile mult mai ascuţite în luna de suspendare, trebuie să relevăm faptul că preşedintele nu a căpătat puteri suplimentare. El trebuie să se întoarcă la Cotroceni dispunând de aceleaşi prerogative constituţionale ca şi până acum.

Pentru ca România să poată intra în rândul statelor cu o democraţie solidă, preşedintele Băsescu va trebui să îşi inhibe spiritul belicos şi să încerce, aşa cum spune legea fundamentală a acestei ţări, să fie un mediator adevărat între puterile statului.

La învestirea sa în funcţie, Traian Băsescu a jurat că va respecta Constituţia şi legile ţării, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Nici nu se încheiase ziua referendumului, când preşedintele şi-a încălcat, din nou, jurământul, aducând injurii unei ziariste.

Apoi, cu toate că prevederile constituţionale îi interzic apartenenţa la un partid politic, după aflarea rezultatului votului, a făcut declaraţii politice din faţa sediului Partidului Democrat. Este acesta un exerciţiu democratic?

Referendumul nu a însemnat o alegere a preşedintelui. Votul de sâmbătă nu a exprimat decât dorinţa poporului ca Traian Băsescu să îşi reia funcţia de preşedinte. Dacă se gândeşte că are o mai mare legitimitate şi este mai îndreptăţit să facă ce a făcut până acum sau poate chiar mai mult, se înşeală. Ar trebui să conştientizeze că nu are cum să aducă la ascultare Parlamentul şi Guvernul, deoarece prevederile Constituţiei nu i-o permit.

Poate, cu puţină înţelepciune şi mai multă povaţă din partea sfătuitorilor săi de taină, va deveni mai cooperant şi mai puţin original în interpretarea prerogativelor prezidenţiale. În acest fel, poate vom reuşi să avem o Românie liniştită.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., doamna deputat Anca Petrescu.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

"Elena Văcărescu, personalitate a culturii şi diplomaţiei româneşti"

În această declaraţie politică nu voi vorbi despre brutalitatea şi lipsa de demnitate şi atitudine civilizată a unor personaje de pe scena politică actuală, ci le voi opune exemplul unei mari personalităţi cultural-politice a României, recunoscută pe plan european, cu care ne putem mândri.

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la trecerea în eternitate a scriitoarei Elena Văcărescu (1864-1947), ultima descendentă a familiei de cărturari patrioţi a Văcăreştilor.

"Ambasadoarea sufletului românesc", după cum o caracteriza Nicolae Iorga, Elena Văcărescu nu şi-a dezminţit faima strămoşilor al căror nume a intrat demult în cărţile de istorie. Astfel, amintim pe Ianache Văcărescu, sacrificat la Constantinopol, alături de familia marelui voievod Constantin Brâncoveanu, sau pleiada poeţilor din secolul XVIII-XIX, făuritori de cultură şi limbă românească: Ienăchiţă Văcărescu cu fiii săi Alecu şi Nicolae şi nepotul Iancu Văcărescu.

Rolul politic, diplomatic şi cultural al acestor patrioţi erudiţi a fost esenţial în formarea conştiinţei naţionale, într-o perioadă în care Principatele Române erau răvăşite de războaiele ruso-turco-austriece, iar cultura era dominată de limba greacă.

Aşa cum în epoca sa marele savant iluminist Dimitrie Cantemir (673-1723), oferise lumii Apusului o carte de căpătâi, "Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman", tot astfel, şi generaţia Văcăreştilor va oferi istoriografiei secolului XVIII o "Istorie a preaputernicilor împăraţi otomani" semnată de Ienăchiţă Văcărescu. La aceasta se adaugă opera de scriitor şi politolog a lui Ienăchiţă, prima sa gramatică Românească, tipărită în 1787, versurile sale de inspiraţie populară şi vestitul testament liric adresat urmaşilor: "Las vouă moştenire creşterea limbii româneşti şi a patriei cinstire"

Nepoată a poetului Iancu (fiul lui Alecu Văcărescu), Elena Văcărescu şi-a petrecut copilăria în pitorescul ţinut al Văcăreştilor din judeţul Dâmboviţa, în atmosfera sacră a familiei care i-a influenţat sensibilitatea şi vocaţia precoce pentru poezie. Continuă studiile particulare în Bucureşti, frecventând saloanele unei elite intelectuale emancipate, după victoria din Războiul pentru Independenţă, apoi urmează studiile la Paris, audiind cursurile Universităţii Sorbona.

A debutat strălucit, cu un volum de poezii în limba franceză "Chants d'Aurore" (1880), pentru care primeşte o distincţie din partea Academiei Franceze. A scris apoi, tot în limba franceză, volumele de versuri:

• "L'Ame serinne" (1896)
• "Leurs et Flammes" (1903)
• "Le Jardin passionne" (1908)
• "La dormeuse eveillee" (1914)
• "Amor vincit" (1908)
• "Le sortilege" (1911)

În domeniul teatrului, publică în 1904 piesa "Stana" şi drama "Pe urmele dragostei", în 1905. Editează în 1907 volumul folcloric "Nuits d'Orient" şi scrie, tot în franceză, libretul operei "Cobzarul" pe muzica lui Gabrielle Ferrari, reprezentată cu succes la Monte Carlo în anul 1909 şi la opera din Paris, în 1912.

Elena Văcărescu a avut privilegiul de a cunoaşte direct personalităţi ale vremii, consemnate apoi în amintirile sale. Astfel, au fost scriitorii: Victor Hugo, Leconte de Lisle, Anna de Noailles (născută Brâncoveanu), Vasile Alecsandri (fost ministru şi ambasador la Paris), Ion Luca Caragiale, Paul Valery, Marcel Proust, d`Anunzio, Unamuno, Tagore, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Octavian Goga.

Frecventând saloanele literare, unde se întâlneau personalităţile artistice, politice şi diplomatice, Elena Văcărescu i-a cunoscut pe Fr. Nietzsche, Aristide Briand, Nicolae Titulescu, Sarah Bernardt, Eleonora Duse.

În anul 1909, Elena Văcărescu publică volumul "Regi şi Regine pe care i-am cunoscut" şi reuşeşte la rândul ei să facă în lume o excelentă imagine ţării sale. În anii primului război mondial, distinsa scriitoare a susţinut activ interesele naţionale în Occident.

Este apreciată în ţară şi străinătate, precum şi în anturajul reginei, poeta Elisabeta ( Carmen Sylva ) care a ocrotit la un moment dat idila pură înfiripată între principele Ferdinand şi Elena Văcărescu. În această perioadă, Elena Văcărescu a primit misiunea de a activa în Societatea Naţiunilor şi de a susţine pe plan cultural şi diplomatic interesele României.

La 4 iunie 1920, în Palatul Trianon de la Versailles, unde s-a semnat Tratatul de pace care consfinţea graniţele României reîntregite, Elena Văcărescu a participat ca membră a delegaţiei române la Conferinţa de pace, asistând la semnarea acestui important document istoric.

A conferenţiat în Belgia, Franţa, Elveţia, Italia, Olanda, Cehia, despre realităţile politice şi valorile culturale ale ţării sale, dovedind simţ politic, erudiţie şi talent oratoric.

În anul 1925 este primită ca membru de onoare al Academiei Române, prilej cu care rosteşte un memorabil discurs de recepţie.

În timpul celui de al doilea război mondial, Elena Văcărescu s-a retras în sudul Franţei, revenind la Paris în anul 1945, când a fost numită consilier cultural la Legaţia Română din Paris, continuând să susţină cauza României.

În amintirile sale, Elena Văcărescu se consideră o mesageră a sufletului românesc, ca şi contesa Ana de Noailles, pe care o cunoscuse în Franţa, patria sa adoptivă.

Ambasadoarea poetă, considera ţara lui Voltaire ca un model de cultură şi civilizaţie (care ajutase România în primul război mondial) dar pe care nu dorea să-l imite, convinsă fiind de valenţele şi geniul inconfundabil al poporului din care se născuse.

Iată ce mărturisea Elena Văcărescu în amintirile sale: "Modul de viaţă francez este un admirabil ideal omenesc şi un mijloc de perfecţionare a civilizaţiei... În zilele noastre înnourate de tot felul de idei şi de acte excesive, echilibrul francez e plin de învăţăminte.

Nu e vorba, desigur, să luăm Franţa drept model al dezvoltării sociale şi spirituale. Am depăşit de mult stadiul imitaţiei servile.

Nici o ţară din lume nu poate servi altei ţări drept pildă permanentă. Numai istoria rău concepută pretinde că un fenomen omenesc se poate reproduce identic sub altă latitudine. Nu dorim un model, ci exemple de meditat, exemple ce trebuiesc gândite cu gândire personală, în lumina împrejurărilor specifice de la noi.

Astfel, Elena Văcărescu, cu instinct sigur, intuia rezolvarea problemelor de conjunctură politică ale vremii sale în mod creator, cu scopul apărării intereselor ţării sale.

Folosind armele rafinate ale intelectualului şi omului politic, Elena Văcărescu a fost nu doar o remarcabilă personalitate a trecutului nostru, dar şi un mare caracter, reper valabil al conştiinţei contemporanilor confruntaţi azi cu marile probleme ale globalizării.

Ca urmare, ar trebui să luăm un exemplu de la cei care ne-au fost înaintaşi şi care au ştiut cum să se comporte în momentele grele din istoria ţării.

Vă mulţumesc foarte mult.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna deputat.

Vă anunţ că au depus în scris declaraţiile politice următorii colegi: din partea Grupului parlamentar al P.S.D.: domnul deputat Apostolache, doamna deputat Mihaela Rusu, domnii deputaţi Aurel Gubandru, Gheorghe Chiper, Vasile Soporan; din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Grigore Crăciunescu; din partea Grupului parlamentar al P.C., doamna deputat Daniela Popa; din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat.

În sală, mai sunt doritori?

Doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu, din partea Grupului parlamentar al P.R.M.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mă pregătisem pentru o altă temă, dar vreau să dau o replică, pentru că au fost atâtea populisme zilele acestea, încât ţi se întoarce stomacul pe dos şi nu poţi să nu reacţionezi.

Am văzut astăzi de dimineaţă pe un post de televiziune un coleg de-al nostru, fost preşedinte de comisie, care a venit de destul de puţine ori în plen, şi care a fost luat de preşedintele Traian Băsescu la Cotroceni, pentru deveni unul dintre consilierii domniei sale, dar care spunea astăzi că-şi dă demisia din Parlamentului României pentru că, ceea ce a făcut Parlamentul României i se pare inadmisibil, că facem parte dintr-un Parlament care ar trebui dizolvat, că ar trebui să fie alegeri anticipate ş.a.m.d.

De fapt, domnul Romeo Raicu, pentru că despre dumnealui este vorba, îşi dă demisia din Parlamentului României pentru a merge la Cotroceni.

Eu cred că ar fi bine ca, măcar în această perioadă, care este una de criză politică, orice s-ar spune, să renunţăm la aceste populisme ieftine care întorc stomacul pe dos oricui le ascultă.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Dacă mai sunt colegi doritori să-şi susţină declaraţiile politice. Nu mai sunt.

Cu aceasta încheiem acest tronson al şedinţei noastre de astăzi.

La ora 10,00 începe şedinţa în plen, cu problemele înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Doamna Angela Buciu:

"Cultura, încotro?"

Ieri, 21 mai, am sărbătorit cultura la nivel mondial. Bun prilej de recunoaştere şi cinstire a oamenilor de cultură şi de artă şi de promovare a culturii universale şi naţionale. Lista mioritică a artiştilor este însă de-a dreptul dezolantă: tinere sexi care nu au nevoie decât de un CD pentru a concerta, manelişti cu nume stridente, o întreagă generaţie de actori şi regizori specializaţi doar în reclame publicitare, şi nu în ultimul rând mari scriitori şi oameni de televiziune ai zilelor noastre, unde în top avem un reality show cu o familie, urmărită îndeaproape, în direct. Avem evident şi un făuritor de biserici, care este de fiecare dată cu un pas înaintea Executivului la orice calamitate naturală sau alte evenimente, o pictură devine celebră numai sub semnătura vreunui fotbalist sau "vedetă" de televiziune şi lista talentaţilor continuă.

Oare cum s-a ajuns până aici? Adevăratele valori ale României, istorie vie a neamului nostru, scriitori, actori, regizori, poeţi, artişti plastici, voci de excepţie ale cântului românesc de toate genurile, sunt marginalizaţi cu bună ştiinţă, trăiesc şi mor în sărăcie, iar televiziunile particulare s-au specializat în a face un rezumat al vieţii şi activităţii acestor mari români numai la trecerea lor în nefiinţă. Şi asta evident doar de dragul rating-ului. Perspectiva sărăciei târăşte mari nume contemporane în emisiuni şi talk-show-uri penibile, apariţiile lor de cele mai multe ori nefiind plătite.

La o privire mai atentă, situaţia este foarte clară: în spatele artiştilor de carton stau personaje foarte potente financiar, iar apariţiile în mass-media sunt la discreţia unor directori de programe, redactori şefi şi alţi mici sau mari şpăgari. Să ai talent în zilele noastre poate deveni o adevărată povară. multe teatre trăiesc vremuri de mult apuse, în locul cărţilor se cumpără doar tabloide de import, celelalte arte nu mai interesează pe nimeni, şi asta de multă vreme.

Dacă am organiza un referendum anual, cine ar spune DA răspicat sprijinirii şi promovării tradiţiei, artei şi culturii autentice, unitate în diversitate europeană, sau cine mai are timp şi forţă să spună ceva?

Doamna Lia Ardelean:

Organizarea referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui a reprezentat un eşec, cel puţin la nivelul judeţului Arad. Operaţiunea de predare-primire a proceselor verbale privind rezultatele referendumului din secţiile de votare ale judeţului a lăsat mult de dorit, oamenii fiind total nemulţumiţi de condiţiile de depunere a acestora la Biroul Electoral Judeţean. Preşedinţii secţiilor au făcut faţă cu mare greutate haosului şi dezorganizării care s-au manifestat în zona Direcţiei Judeţene de Statistică. Delegaţii din teritoriu s-au călcat în picioare pentru a-şi preda situaţiile şi, mai mult, au existat cazuri în care oamenii şi-au vândut unii altora biletele de ordine pentru a termina mai repede depunerea proceselor verbale şi a se putea întoarce în timp util acasă, mai ales cei veniţi de la distanţe mari de Arad. De asemenea, la secţiile de votare din oraşul Pecica, mai mulţi cetăţeni au sesizat faptul că nu s-au regăsit pe listele electorale. De altfel, în toate secţiile de votare din oraşul respectiv s-au înregistrat un număr nefiresc de mare, de ordinul sutelor, de votanţi pe listele speciale şi pe cele suplimentare.

Consider că astfel de acţiuni organizatorice defectuoase nu fac decât să încurce buna desfăşurare a scrutinelor electorale. Din fericire, referendumul a avut loc în pragul verii, dar nu vreau să-mi imaginez ce s-ar întâmpla dacă asemenea incidente ar fi avut loc în miezul iernii. Fac un apel la autorităţile abilitate să organizeze atât centralizarea proceselor verbale, cât şi celelalte detalii, în aşa fel încât să fie evitate evenimente nedorite la viitoarele scrutine electorale.

Domnul Bogdan Cantaragiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Datele oficiale prezentate după referendumul din 19 mai 2007 spun că la Madrid au rămas pe dinafară peste 400 de români. În Italia, la Roma, alte 2500 de persoane nu au putut vota. Iar la Paris, câteva sute de oameni au aşteptat ore în şir să-şi exprime opţiunea electorală. Sunt doar trei capitale europene, trei locaţii unde au fost probleme. Numărul lor este cu mult mai mare, iar numărul românilor din afara graniţelor care au fost nevoiţi să renunţe la exercitarea dreptului lor constituţional este uriaş.

Cu fiecare moment electoral, românilor din afara graniţelor li se mai dă câte un şut. Aşa a fost tot timpul. Am sperat, însă, ca măcar de data asta să fi fost diferit. Cu atât mai mult că au fost semnale destule în care s-a semnalat insuficienţa secţiilor de votare. Din păcate, nu a fost să fie.

În aceste condiţii, cred că ministrul de externe Adrian Cioroianu ar trebui să îşi asume întreaga vină şi să admită că organizarea referendumului pentru românii din afara ţării a fost un dezastru. Mai mult decât atât, cred cu tărie că trebuie să declare public, să îşi ceară scuze tuturor celor care, pentru o viaţă mai bună şi pentru un venit mai mare, au ales să fie catalogaţi drept "căpşunarii Europei".

Vă mulţumesc.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

«"Evoluţia" unui preşedinte de la "moarte oligarhilor" la "ţigancă împuţită"»

Stimaţi colegi,

În toate ţările normale ale acestei lumi, scena politică este apanajul oamenilor de bun simţ, a curajoşilor care cred că pot schimba starea de fapt în mai bine, a celor care au puţine de ascuns. Sunt minimele cerinţe pentru a da demnitate şi respect funcţiei pe care o ocupi vremelnic, pentru că în nici un colţ al lumii civilizate nu avem un sistem politic perfect sau doar politicieni cinstiţi şi corecţi. Ceea ce se întâmplă în România anului 2007 pare, însă, desprins din cărţile despre mărirea lui Hitler, semn că uitarea sau necunoaşterea trecutului poate fi intens speculată, iar experienţa folosită.

Ne dorim cu toţii, de mai bine de 15 ani, să ne găsim un loc în lume. Începutul anului 2007 ne-a oferit convingerea că nu mai este drum de întoarcere: România este o ţară europeană şi este cazul să se comporte ca atare. Or, ce a urmat după acest moment pare de domeniul fantasticului. De la show-ul bileţelului pierdut şi regăsit, la înfierarea poporului pe politicienii-oligarhi, toate acestea i-au făcut pe toţi partenerii noştri europeni să ne privească cu o doză de ironie şi să se întrebe de capacitatea noastră de a ne comporta ca o ţară membră a Uniunii Europene. Am devenit scandalagiii Europei, cei spre care se zâmbeşte subtil la întrunirile internaţionale.

Nu poţi schimba percepţia unui popor de la o zi la alta. Nu poţi să arăţi făţărnicia când ea este atât de bine regizată şi ascunsă în faţa unor scopuri atât de "nobile". Când tu, în calitate de conducător al unei naţiuni, ajungi să dezbini ireconciliabil un popor, ajungi să te numeşti fariseu, şi nu preşedinte. Când ajungi să furi telefonul unei ziariste pe care o numeşti "ţigancă împuţită", te comporţi asemenea unui şuţ de pe stradă şi nu ca un preşedinte al unui popor. Sper ca atunci când oamenii vor vedea adevărata faţă a lui Traian Băsescu, cea nemachiată şi prezentată de lăudătorii de serviciu, să nu fie prea târziu pentru naţiunea română.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Ieri seară, la un post de televiziune, un analist politic a declarat că în campania electorală pentru referendum, la PNL au fost "vizibili" doar vicepreşedinţii Ludovic Orban, Crin Antonescu şi Norica Nicolai. Afirmaţia este corectă, dar există şi o explicaţie. Miniştrii liberali (cu excepţia colegului Ludovic Orban care a fost şeful de campanie electorală), secretarii de stat ai partidului şi în general toţi liberalii din administraţie au avut o altă însărcinare, şi anume asigurarea în condiţii optime a actului de guvernare. Şi cred că nimeni nu poate susţine că Guvernul, într-o perioadă de acută criză politică (marcată şi de premiera numită referendum pentru demiterea şefului statului), nu a funcţionat la parametri normali.

PNL a ales, cu riscul - devenit în seara zilei de 19 Mai, realitate - de a înregistra un deficit de imagine pe linia prezenţei la urne şi a fidelităţii electoratului său, să acorde prioritate problemelor legate de guvernare. Prin activitatea reprezentanţilor săi în administraţie, PNL a demonstrat că a pus mai presus de o serie de interese politice, de imagine a partidului, interesul naţional. Ar fi fost un dezastru pentru ţară dacă demnitarii partidului ar fi lăsat baltă problemele de serviciu şi s-ar fi ocupat de campania electorală. De altfel, chiar şi presa defavorabilă Executivului şi PNL nu a avut în această perioadă cu reproşuri la adresa Guvernului şi nu a acuzat membri Guvernului că s-ar fi ocupat de campanie electorală în detrimentul treburilor ţării.

De aceea este de neînţeles de ce au existat voci de pe eşichierul politic (PD şi PLD) care au cerut plecarea Guvernului după referendum. Nu există nici o legătură între activitatea Guvernului şi un exerciţiu democratic precum referendumul pentru demiterea şefului statului. Ciudat, aceleaşi voci au ieşit luni seara la rampă şi nu au exclus o colaborare cu PSD pentru "binele ţări", mergând până la afirmaţii că sunt gata să modifice articolul din programul partidului care interzicea orice colaborare cu PSD.

Nu am nici un drept şi nici o calitate să interpelez conducerea altui partid politic în legătură cu intenţiile sale de a colabora sau nu cu orice altă forţă politică. Ar însemna un clar amestec în treburile interne ale respectivului partid, iar o astfel de practică nu există şi nu va fi văzută de la primul până la ultimul membru al PNL. Totuşi, plecând de la declaraţiile domnului Emil Boc de luni seara, făcute pe un canal tv (domnia sa a anunţat în premieră posibilitatea colaborării politice cu PSD) şi care vor deveni principala ştire astăzi la toate televiziunile şi va ocupa prima pagină a ziarelor de mâine, nu pot să mă abţin şi să nu pun o serie de întrebări.

Cine au fost cei care au acuzat cu vehemenţă înţelegeri subterane dintre PNL şi PSD? Cine au fost cei care au reclamat pe toate canalele media că PD este scos de la guvernare pentru a se face pe placul PSD? Cine au fost cei care au acuzat pe liberali că vor să înlocuiască membri PD din serviciile deconcentrate cu reprezentanţi ai PSD? Cine au fost cei care au alarmat întreaga opinie publică că PNL împreună cu PSD vor deturna agenda de la Cotroceni a lui Traian Băsescu în timpul interimatului lui Nicolae Văcăroiu? Cine a acuzat PNL că va profita de acelaşi interimat pentru a-şi pune director la SIE?

Răspunsul este unul singur: cei care acum întrevăd o colaborare cu PSD. Îmi mai permit o întrebare: de ce o (eventuală) colaborare a PNL cu PSD a fost considerată ca fiind toxică pentru ţară şi o colaborare a PD cu PSD reprezintă un act de normalitate? Cred totuşi că prin poziţia din ultimul timp, unii colegi de-ai noştri au ieşit din graniţele normalităţii. Cu toate acestea, PNL nu va depăşii aceste graniţe şi va continua să se preocupe de actul de guvernare şi de respectarea programului cu care a fost învestit. Pentru că acesta este principalul lucru care contează, şi nu denigrările şi acuzaţiile nefondate ale unora sau altora.

Domnul Relu Fenechiu:

"Şi în campanie şi după referendum, prioritatea PNL a fost şi este realizarea programului de guvernare"

Rezultatul referendumului de sâmbătă este, pentru PNL, unul negativ. Evident, principalul motiv care ne-a deranjat îl reprezintă pasivitatea, absenteismul la urne a unui procent însemnat dintre militanţii şi simpatizanţii liberali. Acest lucru însă se datorează unor cauze obiective. PNL - în virtutea considerentelor că Traian Băsescu a încălcat Constituţia, şi în ceea ce ne priveşte, refuzul repunerii în drepturi a ministrului Teodor Atanasiu, a reprezentat o încălcare a legii fundamentale - a decis să participe la campania de demitere a şefului statului. Numai că, ţinînd cont că este partid de guvernământ, PNL a acordat prioritate problemelor guvernării şi a pus în planul doi activităţile de campanie electorală. În plus, campania electorală promovată de PNL a fost una decentă, în care nu a apelat la elemente de populism şi nici la atacuri sub centură.

Victoria obţinută de Traian Băsescu - umbrită însă de cea mai scăzută participare la urne postdecembristă - a fost previzibilă din momentul în care preşedintele suspendat şi susţinătorii săi au apelat fără nici o reţinere la o campanie ultrapopulistă şi la atacuri împotriva unei instituţii, Parlamentul, care şi aşa are de peste 15 ani o imagine negativă în rândul populaţiei. Calculele preşedintelui suspendat nu au dat greş. Mergând pe această linie în campania electorală, ştia că va puncta la sigur. Or, PNL, partid cu o tradiţie de peste 130 de ani pe scena politică românească, nu-şi permitea, şi din câte ştiu nu şi-a permis niciodată după decembrie 1989, derapaje de la o campanie electorală civilizată. Şi, să ne amintim, acest lucru a costat multe procente partidul la alegerile care au avut loc în România ultimilor 17 ani.

Să comparăm două afirmaţii: "să-i aruncăm peste balustrada Parlamentului pe cei 322" (Traian Băsescu); "Miza acestui referendum este mult mai mare decât cea a schimbării unui singur om. Miza acestui referendum o constituie viitorul României în Uniunea Europeană". (Călin Popescu Tăriceanu). Numai şi din aceste exprimări se poate observa faptul că PNL, în ultimele 30 de zile, a stat cu piciorul pe acceleraţie în ceea ce priveşte guvernarea şi nu a făcut din demiterea preşedintelui un scop în sine.

Pentru PNL, cea mai importantă victorie în ultimele 30 de zile a reprezentat-o adoptarea Legii înfiinţării şi organizării Agenţiei Naţionale de Integritate, într-o variantă la standarde europene şi chiar mult mai dură decât cea iniţiată de Monica Macovei. Un ministru liberal a făcut în două săptămâni ceea ce nu a făcut Monica Macovei într-un an şi jumătate. A venit zi de zi în Senat, a discutat cu senatorii tuturor partidelor parlamentare şi a obţinut o lege cu sufragiile a 99% dintre senatori.

Spre dezamăgirea tuturor detractorilor Guvernului, liberalii nu au "profitat" (aşa cum sunau, manipulând din greu, ştirile în presa favorabilă lui Traian Băsescu) de interimatul de la palatul Cotroceni pentru a-şi desemna un director la SIE, pentru a parafa în CSAT retragerea trupelor din Irak, pentru a deturna agenda preşedintelui Băsescu. Concentrarea asupra actului guvernării a avut şi în acest caz prioritate.

Şi vreau să asigur pe toată lumea - şi vorbesc şi în calitate de membru al Biroului Politic Central al PNL - că şi în continuare, indiferent de ce presiuni se vor face împotriva Cabinetului Tăriceanu, prioritatea numărul unu pentru PNL o constituie actul de guvernare, îndeplinirea angajamentelor asumate atât faţă de electorat, cât şi faţă de organismele europene.

PS. Ţin să atrag atenţia că una dintre "priorităţile populare" rezultate în urma referendumului din 19 mai, introducerea în legea electorală a sistemului bazat pe votul uninominal, reprezintă o prioritate a PNL încă din 2003, iar proiectul de Cod electoral elaborat de PNL în cooperare cu Asociaţia Pro Democraţia şi care are la bază votul uninominal este înregistrat din ianuarie 2006 în Parlament. Nu este acesta un caz singular în care priorităţile PNL coincid cu priorităţile cetăţenilor.

Domnul Bogdan Cantaragiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Atrag atenţia asupra unei informaţii furnizate de presa centrală. La ora actuală, în Ministerul Transporturilor nu mai există personal angajat care să aibă atribuţii de control, cu excepţia şefului Direcţiei Monitorizare şi Control, Demirel Spiridon. Toţi cei 15 foşti angajaţi ai Corpului de Control au fost preluaţi de alte direcţii din Ministerul Transporturilor.

Cum legea funcţionarului public nu permite numirea unui membru al unui partid politic într-o funcţie de răspundere într-un minister, iar funcţionari publici nu sunt disponibili, există pericolul ca ministerul să rămână într-adevăr fără corp de control. În aceste condiţii, pun fireasca întrebare dacă a fost vorba de o scăpare din neştiinţă ori nebăgare de seamă sau a fost vorba de o mişcare periculoasă de a reduce la tăcere un domeniu sensibil în care se învârt sume colosale?

Vă mulţumesc.

Domnul Aurel Olărean:

"Ne-am întors la popor şi poporul a decis!"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Rezultatele referendumului din 19 mai nu au constituit o surpriză pentru majoritatea românilor. Cifrele vorbesc de la sine: 75 % dintre românii prezenţi la vot au dorit ca Preşedintele ales al României să rămână în funcţie. Mai exact, fiecărui român care a votat DA demiterii, i s-au opus alţi trei. Diferenţa este covârşitoare, iar declaraţiile liderului PRM privind o fraudare orchestrată şi la vedere nu fac decât să stârnească râsul.

Adevarul este altul, greu de conceput şi de acceptat de cei 322 de parlamentari ogolioşi, care au pus la cale toată această mascaradă populară: majoritatea covârşitoare a românilor îl vor pe Traian Băsescu preşedinte!

Voturile românilor pentru rămânerea în funcţia de Preşedinte al României a celui ales liber în 2004 nu se datorează numai PD-ului sau PLD-ului. Electoratul s-a maturizat, este mai pragmatic şi nu mai ascultă ca o turmă de oi de comenzile liderilor de partid. Acela era electoratul cu pălăriuţe şi umbreluţe de pensionari ai domnului Iliescu de pe vremea când în Kiseleff se bea şampanie şi se mâncau pişcoturi de Sfântul Ion.

O dovadă care ar trebui să pună pe gânduri conducerea PSD-ului şi să dea noi idei strategiei domnului Hrebenciuc este faptul că 25% din electoratul propriu a votat NU demiterii preşedintelui. Enorm de mult pentru un partid cu un electorat până acum docil şi fidel!

Nici celalat pilon fidel al mişcării anti-Băsescu, mă refer la Partidul Naţional Liberal, nu pare să-şi fi convins electoratul propriu de justeţea măsurii de demitere a preşedintelui. Era şi greu din moment ce acum 2 ani acelaşi PNL îşi convingea alegătorii că domnul Băsescu este bun, corect şi cinstit, iar acum că a devenit rău, corupt şi hoţ. Drept care, 60 % dintre penelişti au votat pentru Traian Băsescu ca Preşedinte al României. O palmă morală greu de şters de pe obrazul actualilor lideri ai PNL!

În rest, Partidul Conservator zburdă în continuare cu cei 2 % din electorat, conştient că mai jos nu se poate coborî, dar nici că poate face jocurile cu un asemenea procent. UDMR-ul este paralizat de rezultat: 60% din electoratul său a încălcat cuvântul partidului! În fond este logic: electoratul udemerist este format exclusiv pe criterii etnice, iar acest referendum nu avea nici o legătură cu problemele maghiarimii. Au votat deci liberi aşa cum le-a dictat conştiinţa de cetăţeni ai acestei ţări.

Lăsând deoparte scorul detaşat pro-Băsescu şi procentele de mai sus, un lucru trebuie remarcat: cei 322 de parlamentari au înşelat speranţele celor care i-au ales şi trimis aici. Au ignorat voit şi fără scrupule voinţa populară şi au fost amendaţi pentru asta. S-a vrut referendum ca să ne întoarcem la popor şi ne-am întors la popor. Şi poporul a decis. O decizie de necontestat, care va fi greu acum de negat sau argumentat de cei care ne-au adus, în inconştienţa lor, în această situaţie. Am încredere în electoratul partidelor care îi va sancţiona pe acei iresponsabili şi nedemni de votul maselor.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

"Electoratul nu iartă şi nu uită trădările!"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pe 19 aprilie, aici în această sală, de la această tribună, 322 de parlamentari au umilit poporul român şi au transformat această dată în "ziua ruşinii". Aşa cum am spus şi atunci, nu o zi a ruşinii naţionale, cum a titrat presa, ci o zi a "ruşinii clasei politice". Am asistat apoi, cu stupoare, cum aceiaşi 322 de parlamentari înverşunaţi au vrut referendum popular. Au avut referendum popular. Apoi au cerut ca DA-ul să fie NU şi NU-ul să fie DA. Şi afirmaţia a devenit negaţie. Au mai vrut ca să fie schimbate regulile referendumului chiar dacă jocul începuse. Şi Curtea Constituţională a schimbat şi aceste reguli. Toată această risipă de forţe şi imaginaţie doar pentru a fi siguri că vor putea schimba din funcţie un singur om: pe Preşedintele României, domnul Traian Băsescu.

Orgoliile au fost mari şi, în numele unui electorat docil, voinţa populară a fost călcată în picioare tocmai de cei aleşi şi trimişi aici ca să apere voinţa cetăţeanului. A mai trecut o lună şi poporul a avut ceva de spus.

Pe 19 mai nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Voinţa electoratului a fost clară şi normală: Preşedintele ales al României rămâne în funcţia unde a fost numit de voinţa majorităţii poporului român. Este un gest de normalitate de care puţini se îndoiau înainte de referendum.

Poporul a decis şi este normal să fie aşa. Aşa cum tot normal este acum ca poporul să se întrebe cine va suporta cheltuielile cu referendumul. Sau cei 58 % din membrii Partidului Naţional Liberal, care au votat împotriva deciziei partidului, au dreptul legitim să se îndoiască de justeţea gândirii politice a domnului Tăriceanu. În mod normal, după o asemenea palmă morală, un lider de partid şi-ar scrie demisia. Dar staţi liniştiţi, nu stă în caracterul domnului Călin Popescu Tăriceanu să facă asemenea gesturi de onoare!

Am mai văzut zilele acestea un domn Iliescu devastat şi îmbătrânit, flancat îndeaproape de un domn Geoană debusolat şi incoerent. A trecut epoca micilor şi a berilor reci, aşa că electoratul PSD-ist, docil şi ordonat de obicei, a votat aşa cum i-a dictat conştiinţa şi nu partidul: deci 25 % a ales NU demiterii preşedintelui.

Domnilor PSD-işti, PNL-işti, UDMR-işti şi PRM-işi, joaca s-a terminat! V-aţi târât electoratul într-un joc al orgoliilor personale şi aţi fost sancţionaţi ca atare. Este momentul să priviţi poporul în ochi şi să vă recunoaşteţi greşeala. Măcar acum, în ultimul ceas, poate reuşiţi să mai salvaţi ceva din onoarea terfelită.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Au trecut câteva zile de la referendum. Rezultatele sunt cele pe care le ştim şi pe care le respectăm deoarece votul popular este suveran. În schimb, trebuie să analizăm cauzele care au dus la acest rezultat şi aici mă refer la institutele de sondaj al opiniei publice.

Se pare că am uitat care sunt valorile unui stat de drept, ce anume apărăm sau ce urmărim noi, ca naţiune. Unde este democraţia, unde este dreptul la informare, şi nu orice fel de informare, ci una corectă, demnă de luat în seamă? Unde este respectul faţă de aceste valori aclamate, dorite dar nerealizate?

Oare ar putea să ne răspundă la această întrebare şi cei care, după ce o zi întreagă au avut pretenţia că au informat populaţia asupra procentajului prezenţei la vot şi a rezultatului estimat al referendumului au apărut scuzându-se că a fost o greşeală de calcul, o greşeală de 20%?

Nu cred că ar avea cum să o facă într-un mod corect, aşa cum nu au putut fi corecţi nici cu acele dezinformări.

Cred că am fost cu toţii martorii unei dezinformări în masă, pe parcursul unei zile întregi, mai mult, a unei manipulări a opiniei publice, o manipulare măsurată într-un procent de 20% eroare.

Rezultatul? populaţia a fost influenţată, opozanţii au fost demoralizaţi, precum şi o scăpare pentru situaţia în care rezultatul ar fi fost demiterea preşedintelui, şi anume posibilitatea de a striga fraudă, în situaţia unei majorităţi a populaţiei care ar fi fost de acord cu demiterea.

Trebuie să recunoaştem că PD a avut o strategie genială, atât de genială că a dat roade, şi acestea le vedem în rezultatul final. Cine ar fi crezut că se poate merge atât de departe încât un institut de sondaj să greşească, culmea, chiar cu câteva ore înaintea referendumului, cotele de participare la vot? Ce au auzit românii după ce toate ediţiile ziarelor au fost închise? Când nimic nu mai putea fi schimbat? Surpriză: de la 77% prezenţă la vot, Realitatea TV revine, spunând că s-a strecurat o eroare şi că, de fapt, prezenţa estimată la vot este de 55%. Într-adevăr, a fost o eroare. Cât de creduli ar fi trebuit să fim să închidem ochii la un asemenea joc şi să acceptăm "eroarea"?

Nu, domnilor, nu am crezut şi nici nu credem, păcat doar că nu avem atâta putere de convingere, cu ghilimelele de rigoare, asupra mijloacelor de informare, pentru ca acestea să îşi îndeplinească rolul de informare, dar o informare corectă şi nu una denaturată voit.

Da, suntem în faţa unui rezultat al referendumului, dar un rezultat indus, un rezultat care se apropie foarte mult de eroarea unui sondaj refăcut într-un ultim moment.

Ar trebui oare ca acesta să fie un semnal de alarmă? Da, dar câţi pot recunoaşte acest lucru?

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Românii sunt supăraţi pe clasa politică"

Dincolo de cifre, principalul rezultat al referendumului, desfăşurat sâmbătă, 19 mai, este acela al atenţionării clasei politice de către electorat.

Cu toate că doar 30% din români au susţinut, prin votul lor, revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, faptul că aproape 60% dintre electori au preferat să stea acasă trebuie să ne dea de gândit mai ales în perspectiva alegerilor europarlamentare din toamnă, şi aici ţin să menţionez cazul Bulgariei unde s-au prezentat numai 30% din cetăţenii cu drept de vot.

Acest mesaj a fost recepţionat, cel puţin în ceea ce mă priveşte, şi consider că Partidul Naţional Liberal şi-a ţinut promisiunile din programul de guvernare, dar votul a arătat clar că există un decalaj între priorităţile societăţii şi cele ale clasei politice. Acum trebuie să stabilim clar care sunt aceste priorităţi, iar aderarea la Uniunea Europeană nu trebuie să ne lase indiferenţi.

În ceea ce priveşte persoana preşedintelui Traian Băsescu, am speranţa că vom avea un preşedinte mai bun, dispus să colaboreze cu Parlamentul, care să ducă la o stabilitate politică fără de care dezvoltarea României va rămâne doar o dorinţă.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Ministerul Sănătăţii Publice va derula, în perioada 18.05-08.06. 2007, o amplă campanie de controale în spitalele publice ce va avea ca obiective atât evaluarea modului de derulare a "Programului naţional de diabet zaharat şi alte boli de nutriţie", subprogramul "Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice", "Programul naţional transplant de ţesuturi, organe şi celule" cât şi evaluarea respectării condiţiilor igienico-sanitare, calităţii serviciilor spitaliceşti şi îndeplinirii indicatorilor de performanţă asumaţi prin contractul de management în trimestrul I al anului 2007.

Având în vedere faptul că aceste controalele vor urmări: identificarea unor eventuale nereguli sau disfuncţionalităţi în derularea programelor menţionate anterior; identificarea cauzelor care au generat aceste disfuncţionalităţi; aprecierea respectării normelor igienico-sanitare în unităţile spitaliceşti precum şi a calităţii serviciilor oferite de acestea; aplicarea măsurilor legale de remediere, pe termen scurt şi mediu, a neconformităţilor şi disfuncţionalităţilor constate, credem că decizia Ministerului Sănătăţii de a demara această campanie este una corectă, care vine în sprijinul pacienţilor.

Rapoartele de evaluare la nivel de judeţ, elaborate de comisiile mixte de control, vor fi transmise Ministerului Sănătăţii Publice şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate până la data de 15.06.2007. Acestea vor cuprinde şi eventualele nereguli şi disfuncţionalităţi constatate pe domeniile supuse controlului, precum şi propuneri privind măsurile legale de remediere, pe termen scurt şi mediu, a neconformităţilor şi disfuncţionalităţilor constatate, astfel încât, în cel mai scurt timp, să se poată sesiza o îmbunătăţire a sistemului sanitar din România.

Domnul Iulian-Gabriel Bîrsan:

"Re-fe-ren-dum"

Injurături. Mitinguri. Contramitinguri. Acuzaţii. Calomnii. Minciuni. Moftangii. Fripturişti. Lachei. Aplaudaci. Yes-men-i. Guguştiuci. Prostănaci. Motani (felicşi). Proşti rău de tot. Da. Nu. Nu. Da. Moguli. Oligarhi. Guzgani rozalii. Eternul şi fascinantul nea Nelu. Mititei. Bere. Ciocanu. Secera. Steaguri. Fluturaşi. Grătare. Vorbe goale. Balamuc. Sondaje. Transpiraţie. Zăpuşeala. Arome. Mirosuri. Declaraţii. Ecrane tv încinse. Moderatori da. Moderatori nu. Campanie electorală, nu joacă. Numai pentru binele românului. Din banii lui.

Enervanţi la culme de tot bâlciul, românii au ieşit la vot într-un procent bunicel. Organizatorii s-au străduit din răsputeri să-i împiedice să voteze, intuind parcă ce urma să se întample: 75 % nu, 25 % da. Băsescu revine. Mai iubit, mai susţinut de români, după 2 ani de mandat. Contestatarii s-au fript rău cu referendumul ăsta. Un milion de voturi mai mult ca în 2004 a luat preşedintele Băsescu. Cel pe care l-au hulit, anchetat, batjocorit şi suspendat 322 de tovarăşi de joacă. Toţi aceştia ar trebui să plece acum din parlament şi să lase locul celor aflaţi mai jos pe liste la alegerile din 2004. Sau alegeri anticipate. Cred că nou veniţii şi-ar trata cu mai mult respect electoratul şi, cu siguranţă, ar pune la îndoială calităţile şi competenţele preşedintelui ales de români prin vot direct.

Aşadar Băsescu se întoarce. Pentru politica de cumetrie e începutul sfârşitului.

Românii care au dovedit prin vot că sunt mai înţelepţi decât politicienii. Aşteaptă asta de 17 ani.

Doamna Anca Constantinescu:

"Românii au votat pentru revenirea la normalitate!"

La trei zile de la referendumul organizat pentru suspendarea Preşedintelui Traian Băsescu, domnii activi până mai ieri, au amuţit subit şi s-au reîntors cu coada-ntre picioare la partidele lor.

În lipsă de alte idei s-au pornit să se sfâşie în propriile partide, căutând vinovaţi pentru eşecul demersului lor. Şi când spun eşec, mă refer la micimea acţiunilor acestora, pentru că rezultatul de sâmbătă demonstrează un fapt cât se poate de simplu - lipsa de credibilitate a celor conduşi de un singur scop, acela de a scăpa de Traian Băsescu.

Sunt curioasă ce gândeşte cu adevărat în aceste momente Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, cel al cărui nume nu se regăseşte integral nici măcar în listele de vot. Cum stăpâneşte el, Premierul de conjunctură, Guvernul? S-a aliat din disperare şi lipsă de onoare cu PSD-ul, a ales să-şi facă Guvern împreună cu partenerii de afaceri, a ales să uite cărui fapt îi datorează statutul de politician, a reuşit să destrame o Alianţă ignorând voinţa românilor, a demonstrat că poate dezbina un partid cu tradiţie - PNL.

Singura loialitate a domnului Tăriceanu pare să fie în aceste zile doar faţă de PSD. Şi cum să ne mire această afinitate când domnul Premier mai deţine această funcţie doar datorită unui sprijin imoral al PSD-ului? Orice liberal adevărat s-ar simţi jignit de această alăturare nefirească. Nu mai rămâne decât să vedem PRM-ul susţinut de UDMR sau, de ce nu, UDMR-ul susţinut de PRM.

Domnule Tăriceanu, ce vă puteţi dori mai mult? Ziua de sâmbătă arată că românii au ales. Nu mai este loc de cuvinte, stimabile Premier! Dacă aveţi un pic de onoare, sau măcar unul dintre multiplele dumneavoastră nume are conştiinţă, faceţi un gest de bărbat politic şi reîntoarceţi-vă de unde aţi venit. Sau, poate aveţi o ofertă mai bună. PSD-ul, care v-a susţinut intens în ultimele luni, vă poate primi cu braţele deschise pentru a face şi acolo aceeaşi ordine pe care aţi reuşit-o în PNL.

Mult succes domnule Călin Anton Popescu Tăriceanu, căci numai un noroc chior va face să fiţi recunoscut!

Doamna Monica Maria Iacob-Ridzi:

"Pentru clasa politică, vocea Poporului trebuie să fie vocea lui Dumnezeu!"

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor parlamentari,

Cred cu toată convingerea că Parlamentul, ca instituţie, este şi trebuie să rămână prima putere în statul nostru democratic. Parlamentul, dacă este bine ales, reprezintă voinţa poporului suveran.

Criza politică iniţiată, cu bună ştiinţă, de liderii monstruoasei coaliţii PNL - PSD, la care au dat o mână de ajutor liderii altor trei partide parlamentare, a atins punctul culminant aici, în Forul suprem al Ţării. În urma unui spectacol tragi-comic, Parlamentul a hotărât, aparent în numele poporului, suspendarea Preşedintelui Traian Băsescu. Scorul înregistrat este cunoscut: 322 - 108 în favoarea suspendării. Sau, dacă vreţi o exprimare procentuală, 75% au spus DA, în vreme ce 25% au spus NU!

Cei cinci lideri au anunţat acest demers ticălos ca pe o "mare victorie a democraţiei". Ei l-ar fi demis încă din acea seară pe Preşedinte, dacă Constituţia le-ar fi dat acest drept. Din fericire, cel chemat prin lege să tranşeze problema este Poporul, prin referendum naţional, şi nu şefii unor partide.

În campania premergătoare referendumului, cele cinci partide au adoptat forme de atac de o vulgaritate şi o virulenţă neatinse până acum în România. Lupta părea inegală. Pe de-o parte, "unite în cuget şi-n simţiri", cele cinci partide care întruneau, conform sondajelor, opţiunea majorităţii largi a Poporului. De cealaltă parte, un singur om, Traian Băsescu, susţinut de Partidul Democrat, sub culorile căruia a devenit Preşedintele României, şi de nucleul liberalilor adevăraţi - PLD.

Referendumul a avut loc. Organizat vicios, într-o zi de lucru pentru mediul rural, cu acces la urne limitat la 12 ore, cu câteva zeci de secţii de votare puse la dispoziţia milioanelor de români din diaspora! La unele secţii, au fost afişate, ca exemplu, buletine de vot model, mobilizatoare, cu ştampila aplicată pe Da! Guvernul a făcut tot posibilul să reducă participarea la vot, printr-o încercare disperată de a diminua amploarea unei victorii previzibile. Modul scandalos în care a conceput şi organizat acest referendum a dat, o dată în plus, măsura incompetenţei acestui guvern.

In final, Poporul a decis. Voturile populaţiei au demonstrat, matematic, o incredibilă simetrie, răsturnată ce-i drept: 75% au spus NU, în vreme ce 25% au spus DA!

Azi este mai evident ca oricând că voinţa Parlamentului şi voinţa Poporului se află într-un raport invers. Altfel spus, Parlamentul, în actuala sa formulă, gândeşte invers decât poporul! Aşadar, cei 322 de parlamentari nu reprezintă Poporul. În nici un caz poporul român!

Este dovada supremă că acest parlament este epuizat politic şi singurul lucru înţelept pe care îl mai poate face este să plece acasă. Pentru că un Parlament reprezentativ, asemenea unei viori, trebuie acordat perfect la diapazonul voinţei populare. Actualul Parlament cântă fals, grosolan de fals, după partituri cu miros de petrol şi trafic cu energie electrică.

Alegerile anticipate sunt singura soluţie cinstită şi onorabilă. E greu însă să ne aşteptăm la atâta cinste şi onoare din partea lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru care trădarea este o vocaţie, omul care a adus iar PNL-ul la limita pragului electoral.

Oricum, prin rezultatul său, referendumul dă legitimitate deplină aspiraţiilor Preşedintelui Traian Băsescu, din care amintim: alegeri anticipate şi vot uninominal.

Stimaţi colegi, să nu ne jucăm cu voinţa Poporului, exprimată mai clar ca oricând. Parafrazând un vechi dicton, îmi permit să clamez: într-o democraţie adevărată, pentru clasa politică, vocea Poporului este vocea lui Dumnezeu!

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Întoarcerea preşedintelui"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ziua cea mai lungă, aşa cum o numea cineva cu câteva zile în urmă, s-a terminat. S-a confirmat, încă o dată, dacă mai era cazul nu cred, dorinţa poporului. Din păcate, ni s-a mai confirmat şi un fapt mai puţin plăcut. Acela că dorinţa poporului nu este aceeaşi cu cea a unora sau chiar cu cea mai mare parte a parlamentarilor ce astăzi alcătuiesc Parlamentul României. Nu aceasta este însă, doamnelor şi domnilor, situaţia care ar trebui să existe în aceste momente în România, când suntem membri ai Uniunii Europene, aşa cum ne-am dorit.

Poporul a demonstrat, chiar dacă într-o zi strategic aleasă, că nimeni nu poate trece peste voinţa sa. Poporul are o încredere covârşitoare în preşedintele pe care deja şi l-a ales şi doreşte continuarea, nicidecum încetarea, luptei împotriva corupţiei.

Am ajuns să constat că aceasta este bătălia cea mai cruntă pe care România o duce, în prezent, contra multora dintre cei care astăzi îi conduc destinele. Lucru extrem de penibil şi înjositor.

Românii au decis duminică că ceea ce a început Traian Băsescu, cu sprijinul unor oameni ca Monica Macovei, Vasile Blaga şi alţii pe care timpul nu-mi permite să-i amintesc, este ceea ce doresc şi ei, în primul rând pentru că nu mai au răbdare. Prea mulţi ani au trecut de când ceea ce s-a început, trebuia să înceapă. Iar când a început, a fost repede stopat. Sau cel puţin s-a încercat.

Românii, în special tinerii, au dorit ca preşedintele ţării să se întoarcă şi să rămână acelaşi preşedinte jucător. Vremurile în care se mulţumeau cu preşedinţi de genul domnului Iliescu, au apus demult. Un jucător, indiferent că este de fotbal, baschet sau oină, când simte că nu mai este util echipei, chiar dacă e dureros, se retrage cu demnitate, lăsând locul celor dornici să-şi consume energia în folosul celor care au nevoie de ea. E un fapt din care mulţi din cei care se află încă în Parlamentul României ar trebui să ia lecţii. Poporul îi va aprecia mai mult.

Unde este demnitatea liderilor care până sâmbătă făceau din preşedintele Băsescu cel mai mare beţiv, mincinos şi duşman al poporului, iar astăzi folosesc mijloace penibile pentru a şterge scuipatul de pe faţa preşedintelui? Aceşti aşa-zişi "lideri" de partide nu mai au încrederea nici a propriului electorat. Aceştia au dovedit că "generalii" care-i conduc nu mai sunt demni de a fi urmaţi. Ce se impune în aceste momente? Un lucru simplu: plecarea din aceste poziţii şi aducerea celor care merită aceste locuri. Dar, nu acestea vor fi mişcările pe care le vom vedea, doamnelor şi domnilor deputaţi, dintr-un simplu motiv, pe care l-am amintit deja: lipseşte acea demnitate de care ar trebui să dea dovadă în aceste momente, cel puţin pentru a-şi opri declinul.

Acesta este şi motivul pentru care România nu va avea acea linişte de care are atâta nevoie. Pentru că preşedintele Băsescu nu are în parlament sprijinul de care ar avea atâta nevoie în această luptă. Preşedintele luptă tocmai cu cei care ar trebui să-i fie alături şi liniştea nu se va instaura. Iar singura soluţie logică şi morală ar fi alegerile anticipate, formarea unui parlament ales prin vot uninominal şi o reformă constituţională. Iar acestea sunt tocmai lucrurile pe care şi le doresc toţi românii. Cât vor ţine cont de aceste dorinţe cei 322 de slujitori ai oligarhiei, va fi extrem de interesant de urmărit.

Un lucru nu mai poate fi contestat însă de nimeni: preşedintele Traian Băsescu a câştigat zdrobitor în faţa tuturor celor care au contribuit la formarea acestei monstruoase coaliţii.

Un gând însă nu-mi dă pace, chiar dacă bătălia e câştigată. Mă gândesc cu groază ce se putea întâmpla dacă lucrurile n-ar fi avut acest deznodământ. Şi nu vreau să mă gândesc prea profund. Unde ar fi ajuns România în această situaţie? Şi cât de grea va fi lupta abia de acum înainte? Cine se culcă în aceste momente pe-o ureche, cum spune proverbul, face cea mai mare greşeală posibilă. Greul abia acum începe.

Mai mult ca oricând, preşedintele Băsescu va avea nevoie acum de sprijin şi cel puţin noi, Partidul Democrat, vom arăta că nu este singur.

Vă mulţumesc.

Domnul Radu Lambrino:

"Semnificaţia referendumului din 19 mai 2007"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Despre semnificaţiile referendumului ce tocmai a avut loc în data de 19 mai, s-ar putea vorbi din nenumărate perspective. Daţi-mi voie însă să mă refer astăzi la câteva dintre aceste semnificaţii şi să răspund în acelaşi timp unora dintre reacţiile apărute în aceste zile odată cu publicarea rezultatelor finale ale referendumului.

Mai întâi, în ceea ce priveşte prezenţa la urne de aproximativ 45%, s-au auzit voci care să susţină lipsa de legitimitate a rezultatelor şi o pretinsă detaşare a populaţiei de temele şi miza referendumului. Aş dori să le reamintesc acestora că, în urmă cu doar câţiva ani, în 2003, un referendum pentru modificarea Constituţiei, de o importanţă crucială pentru aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană, a avut o prezenţă la urne de maxim 55%. Şi atunci când spun "maxim 55%" ştiţi foarte bine la ce mă refer: un referendum la care organizaţiile neguvernamentale au raportat nenumărate abuzuri legate de folosirea urnelor volante, dar şi de exersarea votului multiplu după metoda botezată de mass-media la acel moment "operaţiunea autobuzul". Teama legată de absenteism a organizatorilor de atunci a referendumului, în condiţiile în care s-a votat nu într-o zi de sâmbătă, ca acum, ci 2 în (două!) zile la rând, şi ţinând cont şi de faptul că nici o forţă politică democrată de atunci nu s-a opus modificării Constituţiei din 2003, fac astăzi cu atât mai importante cele aproape 45% prezenţă la vot în 19 mai 2007. Adăugaţi la toate acestea prezenţa scăzută a minorităţii maghiare la vot - dezgustată de linia politică a UDMR - şi absenţa din ţară a unui mare număr de persoane şi veţi vedea că participarea la vot a populaţiei româneşti a fost una cel puţin la fel de consistentă ca la ultimul referendum.

În al doilea rând, aş vrea să comentez rezultatul votului. Cele aproape 75% procente în favoarea preşedintelui Băsescu demonstrează odată în plus cât de false sunt dezbaterile inventate de cei care încearcă să facă senzaţie cu titluri de genul: "Războiul româno-român". Am înţelege exagerarea din raţiuni jurnalistice a unui astfel de titlu dacă procentele ar fi fost cât de cât egale. Aşa însă, cei aproape 75% din electorat care s-au pronunţat împotriva demiterii preşedintelui Băsescu constituie deja o majoritate care, în caz de alegeri, ar fi adus oricărui partid o legitimitate şi o susţinere suficientă cât să poată duce până la capăt şi cel mai ambiţios plan de reformă. Nu văd nici o raţiune pentru care, repet, la un asemenea procent, am putea vorbi despre un război, despre o polarizare a societăţii. Dimpotrivă, s-a dovedit acum cât de largă este susţinerea de care se bucură proiectul politic al acelei alianţe care l-a adus la putere pe Traian Băsescu, alianţă îngropată de PNL odată cu scoaterea PD de la guvernare şi suspendarea preşedintelui.

Nu în ultimul rând, aş vrea să spun câteva cuvinte despre românii din străinătate. Pe lângă interesul acestora pentru ţară, ar trebui să admirăm la ei şi răbdarea de care au dat dovadă în încercarea de a vota. Pentru mulţi dintre ei, acest referendum a constituit una din rarele ocazii de a mai intra în contact cu administraţia statului român, iar experienţa pe care aceştia au trăit-o sâmbătă la unele ambasade şi consulate ale României sunt convins că le-a dat argumente în plus să nu îşi mai dorească să se întoarcă acasă. Cine îşi asumă răspunderea pentru organizarea catastrofală a acestui referendum în străinătate şi pentru orele de umilinţă la care au fost supuşi românii care au stat la cozi în faţa reprezentanţelor României pentru a putea vota? Sau, mai grav, cine va răspunde pentru toţi cei care au încercat să voteze şi nu li s-a permis? Aşteptăm în continuare măcar scuzele celor responsabili. Dacă e însă să luăm în considere cifrele care ne arată că peste 93% dintre românii aflaţi în străinătate au votat împotriva demiterii preşedintelui Băsescu, atunci înţelegem că nu ne aflăm în faţa unei simple incompetenţe organizatorice ci, mai grav, a unui gest de rea voinţă menit a bloca un vot nefavorabil organizatorilor.

Domnul Marius Rogin:

"Despre bătălia câştigată şi lungul război ce va urma"

Doamnelor si domnilor deputaţi,

Preşedintele Traian Băsescu a câştigat sâmbătă, zi strategic aleasă, prima bătălie în lupta împotriva oligarhiei slujită atât de "bine" de cei 322 de oligarhi. Românul nu mai poate fi considerat prost. Românii se bucură însă de această victorie conştienţi de faptul că greul abia acum începe, iar aceasta n-a fost decât una, prima, din bătăliile pe care Traian Băsescu le va avea de purtat.

Românii sunt conştienţi că lupta nu se opreşte aici. Aceşti 322 nu vor dispărea brusc din Parlamentul României, deşi ne-am cam dori-o. Un Parlament care s-a dovedit a lupta împotriva voinţei poporului şi nu alături de el, aşa cum este şi firesc într-o democraţie adevărată. Acesta este şi un exemplu concret că democraţia, adevărata democraţie pe care ne-o dorim, nu este cu adevărat instaurată în România, nu atâta timp cât ea mai are de luptat încă cu oligarhia.

Rezultatul referendumului de sâmbătă ar trebui să oblige partidele ce au format această monstruoasă coaliţie să se privească în oglindă şi să-şi analizeze forţele de care dispun, înainte de declinul proxim. Toate partidele care au format această monstruoasă coaliţie şi care nu merită nici măcar efortul de a le mai aminti, au fost ridiculizate de poporul în slujba căruia strigau în gura mare că slujesc. Poporul le-a arătat însă măsura umilirii pe care o merită: 60% din electoratul PNL, 50% din electoratul PRM şi UDMR şi 20% din electoratul PSD au votat împotriva deciziilor luate împotriva preşedintelui Băsescu de aceste partide. Electoratul cu care se lăudau atât de mult au demonstrat că nu mai sunt alături de cei care-i conduc. Că interesele acestor lideri nu corespund cu interesele lor, iar singurul lucru care se impune în aceste momente este alegerea unor alţi lideri şi dezicerea în totalitate de cei actuali.

Au dovedit în faţa poporului că nu doresc altceva decât schimbarea legilor după bunul lor plac. Că scoaterea miniştrilor PD de la guvernare a urmărit un singur lucru: eliminarea preşedintelui Băsescu. A preşedintelui pe care tocmai el, poporul, l-a ales, într-un mod cât se poate de liber şi democrat. S-a trecut însă peste voinţa acestui popor. S-a trecut peste voinţa Curţii Constituţionale, s-au schimbat legi importante doar pentru îndeplinirea dorinţelor unor oligarhi care manipulau parlamentari după bunul lor plac.

S-a dovedit că poporul are încredere în continuare în cel pe care l-a ales. Că ceea ce a încercat să facă preşedintele Băsescu este tocmai ceea ce românii aşteaptă de la el.

Lupta însă nu se opreşte aici. Aceşti 322 rămân în continuare în parlament, la fel de supuşi celor în slujba cărora se află şi la fel de manipulaţi la comandă de către aceştia. Un preşedinte, indiferent care ar fi acesta, are nevoie în ceea ce doreşte să facă spre binele poporului ce l-a ales, de sprijinul parlamentului. În cazul nostru, preşedintele nu are acest sprijin. Interesul celor 322 s-a dovedit a fi cu totul altul decât al poporului care l-a ales şi l-a trimis să formeze parlamentul unei ţări. Acest eşec pe care l-au avut în lupta împotriva preşedintelui impune o soluţie unică, logică şi morală: alegerile anticipate, un vot uninominal şi o reformă constituţională. Sunt lucruri extrem de greu de atins.

Ca membru tânăr al Uniunii Europene trebuie să dăm dovada unuia care merită încrederea acordată. Din păcate, imaginea pe care o are în prezent Europa despre noi, este cea a unui parlament care va intra în istorie prin două fapte: comportamentul huliganic şi laş la condamnarea comunismului, în 18 decembrie 2006, şi coalizarea în vederea demiterii fără motiv constituţional a preşedintelui. Lucru care nu ne face deloc cinste. Lucru pentru care putem să mulţumim unor oameni ca Mircea Geoană, Ion Iliescu, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Voiculescu, Marko Bela şi mulţi, mulţi alţii care i-au slujit.

Vom purta acest stigmat nu numai noi, ci şi cei ce vor urma după noi.

Va mulţumesc.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

«După 7 decenii, "dictatura regală" se pregăteşte să lovească din nou»

Pe 10 februarie 1938, Carol al II-lea a desfiinţat partidele politice ("hidra cu 29 de capete electorale", cum a binevoit el să catalogheze sistemul democraţiei pluripartidice din România), iar 45 de zile mai târziu, pe 27 martie 1938, a promulgat o nouă constituţie, care îi dădea şefului statului posibilitatea să guverneze în mod direct şi discreţionar, parlamentul, guvernul şi chiar puterea judecătorească fiindu-i în întregime subordonate.

Apoi, pe 16 decembrie 1938, tot Carol al II-lea a înfiinţat propriul său partid politic, Frontul Renaşterii Naţionale, prima legiferare a "partidului unic" în istoria României şi pasul decisiv către totalitarism, iar dictatura regală a fost desăvârşită prin subordonarea mijloacelor de comunicare în masă de la acea vreme şi prin desfiinţarea Parlamentului pe data de 5 iulie 1940.

Această scurtă incursiune istorică nu ne-ar învăţa mai nimic pe noi, cei din ziua de azi, dacă nu am observa că, în urmă cu 69 de ani, partidele politice au asistat neputincioase la lovitura de stat antidemocratică pe care şeful statului a dat-o în numele "salvării situaţiei" şi a "poporului român". Unele partide au mers până acolo încât şi-au proclamat, ele însele, suspendarea activităţii, neintrând nici măcar în opoziţie cu partidul unic instaurat de Carol al II-lea.

Am simţit nevoia să fac aceste precizări acum, când scena politică românească este pândită de un pericol la fel de mare şi, oarecum, asemănător, chiar dacă metodele de a da o lovitură de forţă, evident, s-au schimbat.

Profitând de impozanţa procentajului de 74% pe care l-a obţinut la referendumul din 19 mai (chiar dacă acest scor nu reflectă decât opţiunea unei treimi din populaţia cu drept de vot a României !!!), domnul Traian Băsescu şi prietenii săi politici vor încerca să destabilizeze toate partidele care au făcut front comun împotriva sa, în ideea creării Partidului Unic Prezidenţial, un fel de nou Front al Renaşterii Naţionale.

Afirmaţiile, lipsite de orice substanţă şi incapabile de a fi dovedite vreodată, cum că jumătate din alegătorii PNL, PSD, PC, PRM şi UDMR ar fi votat, chipurile, împotriva demiterii preşedintelui suspendat, instigarea - prin cozi de topor - a unor aşa-zise "revoluţii interne" în rândul partidelor adversare care "au pierdut referendumul", confiscarea marilor teme de dezbatere propuse de aceste partide (cum ar fi votul uninominal, lustraţia, revizuirea Constituţiei ş.a.) şi prezentarea lor drept iniţiative ale preşedintelui, toate acestea nu sunt decât semnale prevestitoare.

Pe baza lor, anticipez o reaccentuare până la paroxism, în lunile următoare, a tensiunilor politice abil lansate şi întreţinute de domnul Traian Băsescu şi de specialiştii lui în semănatul vântului şi culegerii poamelor căzute din copac pe timpul furtunii. Dacă partidele politice vor cădea în capcana dezbinărilor pe care le insinuează acum Traian Băsescu diverşilor "combinatori" ai scenei politice, vom asista la zdruncinarea din temelii a sistemului democratic, în numele "voinţei poporului", care l-ar fi învestit, chipurile, pe Traian Băsescu cu reformarea clasei politice.

Cred şi sper că niciunul dintre grupurile oportuniste interne, inerente oricărui partid politic, nu va fi lăsat să redirijeze strategia formaţiunilor politice care se opun eventualei instaurări a dictaturii prezidenţiale în România.

Cred şi sper că nici unul din grupurile de oportuniste interne din PNL, PSD, PC, PRM sau UDMR nu va izbuti să execute comanda fragmentării partidelor lor în grupuscule ce ar urma, apoi, în viziunea strategilor din jurul lui Traian Băsescu, să facă joncţiunea cu PD şi cu PLD, pentru reinventarea Frontului Salvării Naţionale, ediţia 2007-2008-2009.

Domnul Aurel Gubandru:

Spitalul Judeţean Buzău se află din nou în atenţia Parlamentului Flandrei de Est din Belgia.

La începutul lunii mai, o delegaţie a acestei instituţii belgiene s-a aflat la Buzău, în vederea semnării unui nou protocol de finanţare a Spitalului Judeţean.

Belgienii au încheiat primul protocol de finanţare cu Spitalul Judeţean în 1993, şi până acum au investit peste 2,4 milioane de euro pentru reabilitarea acestuia şi formarea personalului medical.

Fostul deputat şi şef al delegaţiei belgiene de acum 13 ani, Jean Pierre Van Der Meiren, de aceasta dată s-a aflat la Buzău ca prieten, predându-i stafeta lui Eddy Couckuyt, actualul deputat şi şef al delegaţiei, prezentându-l ca pe "o persoana pe care buzoienii o vor îndrăgi şi cu care vor colabora la fel de bine."

Din delegaţia flamandă au mai făcut parte: dr. Koen Vandewaude, medic la Spitalul din Gent, Martine Colpoert şi William Blondeel din partea administraţiei.

S-a semnat un nou protocol de finanţare a Spitalului Judeţean (110.000 euro), a Fundaţiei "Crucea Alb-Galbena" (56.000 euro) si a Fundatiei "Sfantul Sava" (4.000 euro).

Pentru a avea o imagine asupra investiţiilor realizate până acum, dar şi una despre ceea ce trebuie continuat, directorul A.S.P. şi directorul spitalului i-au invitat pe oaspeţi să viziteze atât secţiile Primire urgenţe, Ortopedie medicală şi Chirurgie plastică, ce au fost reabilitate şi modernizate, cât şi secţia Chirurgie generală, unde este nevoie de investiţii serioase.

De asemenea, a fost vizitată şi Maternitatea, unde se derulează actualul program de finanţare, ca şi Spitalul Gârlaşi, în cadrul caruia "Pavilionul Belgian" reprezintă una dintre cele mai moderne secţii ale spitalului.

In programul de vizită s-a aflat si obiectivul "Crucea Alb-Galbena" - serviciul de îngrijiri medicale la domiciliu.

Noul protocol de finanţare a Spitalului judeţean, a Crucii "Alb - Galbena" şi a Fundaţiei "Sfântul Sava" vizează perioada aprilie 2007 - iunie 2008.

Delegaţia flamandă pare dispusă să susţină, cel puţin până în anul 2012, finanţările pentru Spitalul Judeţean, contribuind astfel la modernizarea si reabilitarea secţiilor din cadrul acestuia, creându-se condiţii mai bune pentru însănătoşirea bolnavilor.

Colaborarea cu Parlamentul Flandrei de est nu se opreşte doar la sistemul sanitar, urmând ca în perioada următoare să fie dezvoltate relaţii atât în învăţământ, cât şi în viaţa socială.

Implicarea instituţiilor buzoiene în aceste proiecte constituie pentru belgieni un motiv de mândrie şi de consolidare a prieteniei care s-a legat.

Domnul Miron Ignat:

"Rata şomajului şi migrarea forţei de muncă"

Şomajul este unul din fenomenele cele mai puţin acceptate, care afectează economia tuturor ţărilor şi în special economia României. Acesta poate fi caracterizat ca o stare negativă a economiei, care afectează o parte din populaţia activă disponibilă prin neasigurarea locurilor de muncă.

Şomajul a devenit o problemă, odată cu dezvoltarea industrială, începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, în perioadele de recesiune, când întreprinderile industriale îşi micşorau producţia şi, ca urmare, eliberau un număr important de muncitori, care deveneau şomeri. Şomerii sunt toţi cei apţi de muncă, dar care nu găsesc de lucru şi care pot fi angajaţi, parţial sau în întregime, numai în anumite momente ale dezvoltării economice. Aceştia reprezintă un surplus de forţă de muncă, în raport cu numărul celor angajaţi, în condiţii de rentabilitate impuse de economia de piaţă.

Cel mai adesea, şomajul contemporan este abordat şi analizat ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivel naţional, ca un loc de întâlnire, şi de confruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă.

Şomajul apare ca rezultat exclusiv al ofertei de muncă sau de forţa de muncă, cererea nefiind luată în considerare. Cei apţi de muncă şi care sunt totuşi incluşi în forţa de muncă sunt fie bătrâni, fie persoane casnice sau poate fi vorba de indivizi care doresc să lucreze, dar au fost descurajaţi de greutăţile întâmpinate în găsirea unui loc de muncă.

Conform "Biroului Internaţional al Muncii" este şomer orice persoană care are mai mult de 15 ani şi îndeplineşte concomitent următoarele condiţii: este apt de muncă, nu are loc de muncă, este disponibil pentru o muncă salariată şi îşi caută un loc de muncă.

Mulţi oameni care devin şomeri au responsabilităţi familiale şi note de plată, în mod simplu ei nu îşi pot permite să iasă din cadrul forţei de muncă. În schimb, aceştia sunt forţaţi să accepte unele slujbe - orice slujbă - tocmai pentru a-şi întreţine corpul, sufletul şi familia. Rezultatul muncii poate fi o slujbă cu jumătate de normă sau cu normă întreagă, dar foarte prost plătită. Din acest motiv, mulţi şomeri sau persoane care au un loc de muncă prost plătit preferă să plece în alte ţări, deoarece găsesc locuri de muncă mult mai bine plătite decât în România. Din această cauză îşi sacrifică familia pentru a duce un trai mult mai bun şi mai decent în ţară. Persoanele ale căror salarii sunt prea scăzute ca să satisfacă nevoile economice ale familiei lor, vor fi socotite ca fiind cazuri de suferinţă.

Oficial, rata şomajului în România se ridică la 5,2% conform datelor statistice din luna martie 2007, valoare mult mai mică, chiar comparativ cu multe ţări membre ale Uniunii Europene. Însă această cifră "pozitivă" nu include şi forţa de muncă plecată în străinătate în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, şi nici pe acei cărora le-a expirat perioada de şomaj. Această emigrare a forţei de muncă va avea efecte negative atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. În unele localităţi din judeţul Tulcea, precum Slava Rusă, Slava Cercheză, Carcaliu, au rămas doar persoanele în vârstă, numărul copiilor de vârstă şcolară a înregistrat o scădere dramatică. Spre exemplu, în localitatea Slava Rusă, de la începutul anului 2007 nu s-a mai înregistrat nici o căsătorie, iar din punct de vedere al natalităţii s-a înregistrat o singură naştere. Aş menţiona doar câteva efecte negative: în cele mai multe cazuri, copiii celor plecaţi la muncă în străinătate rămân în ţară în grija altor membri ai familiei sau chiar a unor prieteni. Este greu de precizat cât de bine sunt educaţi aceşti copii, ce grijă şi asistenţă primesc. Nu mai menţionez acum impactul psihologic al acestor copii crescuţi fără părinţi în preajmă.

În localităţile rurale din România, responsabilitatea activităţilor gospodăreşti a rămas pe umerii celor în vârstă. Am devenit practic o ţară unde în sate întâlneşti cu precădere doar copii şi oameni în vârstă. Acest aspect este, şi devine în continuare, extrem de periculos, cu repercusiuni pe viitor, pe care nu le putem evalua acum.

De aceea, plecarea forţei de muncă în străinătate contribuie pozitiv la rata şomajului în România, dar trebuie să luăm în considerare efectele sociale şi economice datorate acestei migrări.

Este nevoie de măsuri ferme, care să stimuleze întoarcerea forţei de muncă în ţară, măsuri menite a garanta bunăstarea şi prosperitatea familiilor întregite şi nu dezbinate datorită acestor migrări.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

"Să NU credem în aparenţe!!"

Referendumul din 19 mai 2007 a reprezentat un test la care a fost supus poporul român. Nu putem însă să trecem cu vederea participarea scăzută la referendum. Faptul că nici măcar jumătate din populaţia acestei ţări nu s-a prezentat la vot denotă lipsa interesului poporului român pentru viaţa politică. Se pare că nici promisiunile deşarte făcute de membrii PD cetăţenilor şi nici nenumăratele "daruri" nu i-au convins pe electori să meargă la vot!

Deşi Traian Băsescu nu a făcut nimic altceva decât să instige poporul român la ură şi violenţă, acum se întoarce la Cotroceni cu o legitimitate îndoielnică. Spun asta pentru că Traian Băsescu a reuşit să obţină 75% dintr-un procent de 44% din numărul persoanelor cu drept de vot şi nu 75% din numărul total de votanţi ai poporului român. Interesul scăzut al populaţiei care nu a dorit să participe la vot arată clar că preocupările românilor nu mai poartă de mult timp numele de politică sau viaţă politică. Acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze şi nu ceea ce au votat mai puţin de jumătate din români. Trebuie să respectăm voinţa tuturor alegătorilor, dar trebui să tragem un semnal de alarmă şi pentru cei care nu mai vor să audă de viaţa politică. Vocea tăcută a celor care nu au votat trebuie ascultată şi respectată de către toţi politicienii ţării, dar mai ales de către preşedintele României.

Absenţa a milioane de români de la vot reprezintă un avertisment pentru întreaga clasă politică românească şi nu numai.

Sper că acest eveniment a pus capăt acestei crize care nu a făcut bine nimănui şi care a îndepărtat din ce în ce mai mult românii de clasa lor politică. Am pierdut suficient timp cu gafele preşedintelui, a venit clipa să ne preocupăm mai mult de cetăţenii ţării. Avem obligaţia să îi ajutăm pe toţi românii să aibă o viaţă mai decentă şi mai bună.

În final, nu putem decât să ne rugăm ca întoarcerea la Cotroceni a lui Traian Băsescu să nu genereze o altă criză politică, ci să conştientizeze că oamenii s-au săturat de conflicte, ei vor ca oamenii politici să se preocupe şi de interesele lor şi să lase deoparte vanităţile.

Vă mulţumesc.

Domnul Costică Macaleţi:

"Seceta"

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de azi se referă la starea deosebit de gravă în care ne găsim datorită secetei prelungite care afectează ţara noastră.

Specialiştii agronomi susţin că dacă în cel mult două săptămâni nu vor cădea precipitaţii consistente, de cel puţin 20 de litri pe metrul pătrat, culturile de toamnă care ocupă sute de mii de hectare vor fi compromise. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât agricultorii nu sunt pregătiţi să facă faţă unei crize de asemenea anvergură, având de vedere că se confruntă cu cea mai gravă lipsă de precipitaţii din ultimii 40 de ani. În plus, lipsa irigaţiilor se simte anul acesta mai mult ca niciodată. Nici nu e de mirare având în vedere faptul că, la nivel naţional, este irigată o suprafaţă de doar 5% din totalul de 700.000 de hectare care pot fi irigate. În judeţul Botoşani, de exemplu, pe care îl reprezint în Parlament există doar două sisteme de irigaţii, unul la Curteşti şi unul la Conceşti, cu mult sub nevoile agriculturii.

Asemenea situaţie de criză a determinat Guvernul să adopte unele măsuri de urgenţă. Ca parlamentar am susţinut constant şi puternic faptul că Legea îmbunătăţirilor funciare trebuia modificată. Presiunea oamenilor care se aflau în nevoie a fost foarte mare şi perfect justificată. Din discuţiile pe care le-am avut în judeţ, agricultorii au solicitat să poată încheia contracte pentru servicii de irigaţii până la sfârşitul lunii iunie, sprijinul financiar acordat de stat pentru irigaţii să fie dublat iar statul să acopere cel puţin 75% din valoarea totală a fondurilor necesare irigării unui hectar de teren.

Pentru a stimula folosirea sistemului de irigaţii, subvenţia trebuie acordată atât asociaţiilor, cât şi fermierilor individuali, iar la decontarea facturilor trebuie să existe un termen de graţie de 60 de zile. Tot pentru a-i încuraja pe agricultori să încheie contracte pentru irigaţii, este nevoie de electricitate ieftină de la Nuclearelectrica şi Hidroelectrica cel puţin trei luni pe an. Producătorii agricoli au specificat clar că doresc subvenţionarea apei pentru irigaţii până la hidrant, indiferent de treapta de pompare. În prezent, există diferenţe de tarif la plata energiei electrice din cauza introducerii taxei de putere ce se aplică la preţul iniţial. Din acest motiv, preţul energiei electrice la treptele superioare de pompare poate să ajungă şi la 2,6 lei pe kilowatt/oră, ceea ce este de nesuportat din punct de vedere financiar pentru agricultori.

De asemenea, este nevoie şi de despăgubiri pentru culturile calamitate. Guvernul a decis că despăgubirile pentru suprafeţele afectate de secetă vor fi echivalente cu cel mult 70% din costurile fermierilor. Considerăm că suma este rezonabilă, dar trebuie ca situaţiile să fie analizate caz cu caz şi, acolo unde se impune, cuantumul despăgubirilor să crească. De aceea se impune ca datele privind suprafeţele afectate să fie centralizate de comisii constituite la nivel local, conduse de primari. Se impune însă despăgubirea inclusiv a culturilor neasigurate pentru că sunt foarte mulţi agricultori care depind exclusiv de recoltă şi care nu au avut resurse financiare să-şi asigure culturile.

De asemenea, trebuie să gândim şi în viitor. Cu o asemenea schimbare de climă este nevoie de investiţii masive în sistemele de irigaţii şi de a aclimatiza la noi culturi rezistente la secetă, iar Guvernul trebuie să subvenţioneze cât mai mult achiziţionarea de seminţe şi preţul irigaţiilor.

Domnul Alexandru Mocanu:

"Paşol na turbinca, ciorti!"

S-a terminat! S-a terminat coşmarul dezbaterilor inutile pe o temă inventată, dar care, din ambiţia politicianistă a unor aşa zişi "lideri", a blocat agenda publică 5 luni de zile şi, în final, a condus la cheltuirea absolut fără rost a câteva mii de miliarde lei pentru a afla ceea ce, de fapt, ştiam cu toţii: cetăţenii României, în marea lor majoritate, nu sunt de acord cu demiterea Preşedintelui.

Înainte de a fi o victorie a lui Băsescu, a PD şi a PLD, rezultatul referendumului reprezintă o înfrângere zdrobitoare a coaliţiei anti-Băsescu: PSD-PNL-PRM-PC-UDMR. Liderii acestor partide, scrie Evenimentul Zilei, "au intrat cu capul în zid, ca berbecii. N-ar fi exclus ca unora, după o aşa izbitură, să le pice coarnele, iar propriile partide să le agaţe pielea-n cui". Este o palmă usturătoare pe care chiar propriile electorate au dat-o liderilor acestor partide pentru că s-au dovedit a fi rupţi complet de preocupările majorităţii cetăţenilor şi ale propriilor simpatizanţi.

În schimb, au fost preocupaţi să satisfacă de îndată cererea oligarhilor de a elimina un preşedinte ce s-a dovedit a le fi incomod. Mai mult, din obedienţă, au hotărât ca referendumul să se desfăşoare chiar de ziua oligarhului şef, adică pe 19 mai, atunci când Biserica Ortodoxă l-a prăznuit pe Sf. Mucenic Patrichie!!! Dar degeaba. Nici Dumnezeu, cât este El de bun, nu s-a milostivit să ţină partea oligarhilor.

Abia în al doilea rând, rezultatul referendumului este un triumf al lui Traian Băsescu şi al democraţiei. Măcar dacă, din această experienţă, liderii celor 322 de parlamentari ar fi învăţat ceva, şi anume că, oricât ai fi de puternic, nu poţi să înoţi împotriva curentului decât foarte puţin timp, după care, implacabil oboseşti şi curentul te bagă la fund. Au învăţat ceva politicienii noştri? Văzându-le declaraţiile de după exit-poll-uri aş putea spune că n-au învăţat nimic. În loc să ceară scuze pentru gâlceava sterilă, politicianistă şi foarte costisitoare întreţinută timp de 5 luni, declaraţiile acestora manifestă aroganţă, îngâmfare şi chiar impertinenţă, încercând într-un mod jalnic să ignore, să minimalizeze rezultatul referendumului ori să-l "traducă" în favoarea lor. Dacă membrii partidelor lor nu se vor trezi la timp şi nu-i vor retrage imediat pe aceştia în linia a doua sau a treia, atunci să nu se mire dacă, la proximele alegeri parlamentare, partidele lor vor înregistra scoruri în jurul pragului de 5%. Şi dintre toate, mărturisesc că cel mai mult îmi pare rău de PNL. Am muncit împreună şi pe mulţi dintre activiştii acestui partid îi respect pentru seriozitatea şi devotamentul lor. Sincer, nu cred că ei ca şi marea masă a liberalilor, merită soarta ţărăniştilor.

Dar apropo de PNL: ieri, un ziarist din presa locală m-a întrebat cum se simt şi ce fac liderii PNL Teleorman acum, după referendum. Mai în glumă, mai în serios am răspuns că aceştia caută cu înfrigurare prin sertare fotografiile, de acum prăfuite, în care apar împreună cu Teodor Stolojan în campania din 2004, pentru că, cred eu, s-ar putea să aibă nevoie de ele într-o anume circumstanţă spre a se relegitima. Dar vai, mulţi dintre ei le-au rupt public în urmă cu un an, declarându-se ... "patricieni" convinşi! Astăzi, după scatoalca primită de la electorat, se gândesc că dă bine să-şi reintroducă în CV-uri "faptele de arme" din vremea "bunului şi competentului" Teodor Stolojan. Bine zicea nenea Iancu: "O soţietate fără moral şi fără prinţip e, carevasăzică, că nu le are".

Tot ca pe vremea lui nenea Iancu, deunăzi, câţiva parlamentari din grupul celor 322, din motive pe care astăzi nu le cunosc în totalitate, au făcut pasul înapoi, recunoscând că acţiunea majorităţii antiprezidenţiale nu a avut niciun temei serios, ci a urmărit exclusiv interesele personale ale liderilor acelor partide sau ale oligarhilor pe care-i slujesc cu devotament.

La ora când susţin această declaraţie, la mine în Teleorman, s-ar putea desfăşura o conferinţă de presă la care să se anunţe "dorinţa arzătoare" a deputaţilor Constantin Amărie şi Teodor Niţulescu de a se înscrie în PD spre a putea, nu-i aşa, "să lupte cu mai multă eficienţă împotriva sistemului ticăloşit şi a oligarhiei PSD"!

Despre Constantin Amărie nu am a comenta şi nici nu doresc acest lucru. Rămâne ca dânsul să explice opiniei publice gestul făcut, iar mai departe va fi, eventual, decizia BPL al PD din Roşiori.

În ceea ce îl priveşte însă pe Teodor Niţulescu, indiferent ce revelaţii va spune că a avut zilele trecute sau ce argumente va reuşi să invoce în justificarea gestului său, eu unul o spun clar: nu sunt de acord cu primirea sa în rândurile PD şi recomand organizaţiei Alexandria ca şi organizaţiei judeţene să nu facă greşeala de a-l primi. Nu de altceva dar, în mai 2000, când a fugit din PD la PSD, nu a făcut-o cu decenţă, ci a găsit de cuviinţă să scuipe în obrazul colegilor care l-au sprijinit aproape 4 ani şi, drept mulţumire, i-a lăsat cu "ochii în soare", cu 4 săptămâni înainte de alegeri! Astfel de lucruri nu trebuiesc uitate niciodată. Aş spune chiar că, periodic, ele trebuiesc rememorate pentru ca şi colegii mai tineri să înveţe din astfel de lecţii.

Şi pentru că adeseori lucrurile o iau razna de tot, voci avizate din politica mare susţin că peste o săptămână chiar Liviu Nicolae Dragnea îşi va arăta "dragostea neţărmurită" pentru PD şi, pentru a nu veni cu mâna goală, aduce şi 40 de primari, adică cu 20 în plus faţă de cei cu care a plecat în 2001 din PD la PSD. Fără comentarii!

Pe fondul acestor "veşti" mi-am amintit că, în urmă cu 3-4 ani, cineva mi-a spus că politica este a doua meserie, ca vechime, din lume. Pe zi ce trece, trebuie să recunosc că înclin să-i dau dreptate: politica poate fi a doua meserie din lume pentru că prea seamănă mult cu prima!

Date fiind aceste ipoteze absolut halucinante, tare aş dori să am o turbincă fermecată, precum în basmul cu pricina, în care, la o comandă, să-i pot introduce pe toţi aceşti politicieni care, nepăsându-le de cetăţeni, se "plimbă" dintr-un partid în altul, de la stânga la dreapta şi retur, o dată sau de mai multe ori, urmărind exclusiv propriul interes. Restul, adică ceea ce ei spun public, nu este altceva decât politicianism de cea mai joasă speţă menit să-i prostească pe cei pe care pretind că-i slujesc. Să mă iertaţi, dar aceştia nu sunt politicieni ci sunt adevăraţi draci. Aşa că: Paşol na turbinca, ciorti!

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Stimaţi colegi,

În calitate de tânăr parlamentar, doresc să-mi exprim nemulţumirea faţă de modul în care autorităţile înţeleg să se comporte într-o ţară care de la 1 ianuarie 2007 este membră a Uniunii Europene.

În loc să acorde importanţa cuvenită diferitelor instituţii ale statului şi angajamentelor asumate, actualii guvernanţi nu fac altceva decât să minimalizeze instituţiile statului şi să le decredibilizeze în ochii opiniei publice.

De la 1 ianuarie 2007, problemele Uniunii Europene sunt şi problemele României.

România trebuie să iasă din starea de amorţeală şi să înţeleagă că trebuie să fie o componentă activă a Uniunii, că trebuie să participe la consolidarea sistemului democratic european, că are dreptul, dar şi obligaţia de a veni cu soluţii şi propuneri în ceea ce priveşte noua arhitectură europeană.

România este şi membru NATO, iar în această calitate trebuie să participe activ la procesul de transformare al Alianţei, deoarece numai în acest fel poate deveni un actor important pe scena internaţională, Summitul de la Bucureşti, din 2008, fiind un bun prilej pentru ţara noastră de a realiza acest deziderat.

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

De curând, am asistat la o scenă demnă de Reality TV: preşedintele României a agresat şi tâlhărit o ziaristă, luându-i (cu forţa) telefonul mobil cu care aceasta îl filma.

Mai mult, preşedintele a insultat-o, sau cel puţin aceasta i-a fost intenţia: a accesat memoria telefonului şi a şters câteva înregistrări, ceea ce poate însemna violarea corespondenţei.

Pe simplul cetăţean, acest şir de posibile infracţiuni l-ar fi trimis direct în faţa procurorului. În cazul celui mai iubit dintre cetăţeni s-au găsit imediat avocaţi - din oficiu - care să acrediteze ideea că scuzele ar fi suficiente pentru ca acest caz nefericit să fie închis.

De asemenea, putem constata că niciun procuror nu s-a autosesizat pentru vreuna din infracţiunile susmenţionate. În această situaţie, am putea crede că totul se va muşamaliza în cel mai clasic stil al baronilor politicii.

Avem, însă, de-a face cu un preşedinte care se pretinde a fi cel mai cinstit, mai reformator şi mai hotărât să apere drepturile românilor! De aceea, îi solicit ca, în calitatea mea de cetăţean, chiar dacă nu al Pieţei Universităţii, să se prezinte el însuşi, de îndată, la Parchet, să dea o declaraţie pe propria răspundere în legătură cu faptele pe care le-a comis, şi să aştepte decizia justiţiei la fel ca oricare cetăţean.

Altfel, o mare parte a populaţiei va bănui că se ascunde în spatele funcţiei politice deţinute, a imunităţii, şi că mult proclamata reformă a clasei politice, al cărei standard este chiar domnia sa, a fost doar o cacialma electorală. Ca să nu mai vorbim de efectele secundare ale gestului prezidenţial, atât în privinţa agresării jurnaliştilor, cât şi a unor anumiţi etnici, cărora de-acum încolo orice cetăţean lise va adresa, chiar dacă nu public, cu binecunoscuta sintagmă prezidenţială. Dar acesta e o altă chestiune.

Stimate domnule preşedinte,

Nu mă voi adresa procurorului general, urmând exemplul altor parlamentari, ci conştiinţei dumneavoastră civice, pe care nu eu, ci aproape 7 milioane de români acreditează ideea că o aveţi din plin. Poate fi, dacă vreţi, o contribuţie la construcţia noii clase politice.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Temerile privind evoluţia leului"

Preşedintele României, Nicolae Văcăroiu, a susţinut pe bună dreptate zilele trecute că riscul deprecierii leului este enorm din cauza creşterii rapide a deficitului de cont curent. În primele 2 luni, deficitul este de peste 2 miliarde de euro, iar Comisia Naţională de Prognoză estimează un nivel pentru 2007 de cel puţin 12,5% din p.i.b., care coroborat cu un deficit bugetar de peste 3% din p.i.b. poate afecta grav echilibrul macroeconomic. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), aprecierea leului faţă de euro a dus la stagnarea exporturilor, iar aderarea a triplat deficitul comercial în relaţia cu statele din Uniunea Europeană la sfârşitul lunii februarie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Toate mediile financiare, investitorii importanţi cât şi cei speculativi sunt cu ochii aţintiţi spre România. Aceştia încearcă să desluşească aprecierea din ultimii ani a leului în raport cu moneda unică. Unii specialişti susţin că este vorba de o supraapreciere, alţii susţin că este vorba de un spor de productivitate al României superior Germaniei şi altor ţări ale Uniunii Europene.

Cert este că Banca centrală a acţionat reducând dobânda de politică monetară până la 7,5% pentru a proteja economia de investitori speculativi, care sunt periculoşi pentru stabilitatea leului.

Importatorii câştigă, pe de o parte, din aprecierea leului, iar pe de altă parte optează pentru o scădere a preţurilor abia atunci când se reduce probabilitatea majorării cursului de schimb la un nivel ce le-ar afecta marja de profitabilitate.

În schimb, exporturile româneşti nu sunt încurajate de evoluţia monedei naţionale. Cu cât leul devine mai puternic, cu atât bunurile produse în ţară sunt percepute ca fiind mai scumpe de firmele străine ce vor să le cumpere. Anul trecut, exportatorii chiar au făcut grevă în faţa sediului Băncii Naţionale a României.

Leul va continua să se întărească în 2007, dar aprecierea va rămâne sub nivelul ratei anuale a inflaţiei, pe care banca centrală urmăreşte să o menţină în jurul unei ţinte de 4%, cu o eroare "acceptabilă" de un procent, a declarat un oficial BNR.

Părerile sunt împărţite, iar un răspuns sigur la această întrebare nu există pentru că economia României este una în dezvoltare, în continuă dinamică ce îşi caută o anumită identitate, locul şi rolul în Uniunea Europeană.

O explicaţie ar putea fi paritatea puterii de cumpărare care iese în acest context la suprafaţă, în economia reală. Diferenţele salariale rămân încă uriaşe comparativ cu nivelul mediu al salariilor din Uniunea Europeană, dar există o uşoară tendinţă de apropiere, o prindere din urmă (catching up).

Menţinerea dobânzii de referinţă la un nivel scăzut poate avea ca efect explozia creditului de consum concomitent cu reducerea economisirii şi poate fi un element la fel de periculos ca şi atacul investitorilor speculativi. Aşadar, trebuie găsită calea de echilibru.

Domnul Gabriel Sandu:

Referendumul de sâmbătă a spulberat clar şi fără echivoc demersurile coaliţiei anti-Traian Băsescu, pe care, în urma votului o putem numi, fără să greşim, coaliţia anti-România. Deşi pentru acest referendum s-au coalizat nu mai puţin de cinci partide parlamentare care, în noiembrie 2004, reprezentau 75% din voturile românilor, scorul acestora din 19 mai a fost de numai 25%, iar preşedintele a câştigat cu exact procentele reprezentate de cele cinci partide în Parlament.

Acest lucru demonstrează că românii nu mai pot fi păcăliţi de discursuri politicianiste, în spatele cărora se ascund interesele de grup ale câtorva şefi de partid, care, practic, au confiscat parlamentul, sfidând pe cei care i-au votat.

În plus, votul din 19 mai, confirmă, o dată în plus, actualilor membri PLD, demisionari din PNL, faptul că au luat o decizie corectă plecând din PNL.

Iată că, în sfârşit, am putut confirma faptul că unicul motiv din care am plecat de la PNL, renunţând la funcţii de conducere, a fost faptul că actualul preşedinte PNL a transformat cel mai vechi partid din România într-un satelit al PSD, descedentul direct al PCR.

Se pare că singurul scop al lui Tăriceanu este acela de a fi prim-ministru chiar într-un guvern care are sprijinul chiar al celor împotriva cărora au mers la alegeri în noiembrie 2004. din păcate, această eroare a istoriei, numită Călin Popescu Tăriceanu, va fi cel care va îngropa PNL, scoţându-l într-un mod ruşinos din istorie.

Iată că PLD demonstrează, o dată în plus, că este singurul partid cu adevărat liberal din România, singurul partid care îi va susţine, în mod real, pe micii şi marii întreprinzători români. PLD va fi partidul care va realiza integrarea României în Uniunea Europeană, un partid modern, european pentru românul european.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Perspectivele economice ale României"

O prognoză a evoluţiei economice a României pe o perioadă îndelungată este greu de făcut pentru că variabilele aleatoare ce apar într-o economie în dezvoltare cum e cea a noastră modifică radical datele problemei.

Totuşi, sunt unii experţi care urmăresc diverse interese şi se grăbesc să facă diverse afirmaţii bazate pe ceea ce văd în globul de cristal.

Centrul Român de Politici Economice (CEROPE) este teoretic o organizaţie non-profit, non-guvernamentală şi apolitică care trăieşte din programe extrem de bănoase realizate cu ministerele, în special cu Ministerul de Finanţe şi cu Comisia de Prognoză.

Această instituţie cântă în strună cercurilor liberale. Într-un studiu recent al acestora, realizat pentru Comisia Naţională de Prognoză (CNP), dacă ritmul mediu anual de creştere economică se va situa în jurul valorii de 6-7%, iar avansul Uniunii Europene nu va depăşi 2-3%, România ar putea egala media europeană a produsului intern brut (PIB) pe cap de locuitor în următorii 20-30 de ani.

Într-un raport al U.E., publicat de curând, se estimează că România va atinge media actuală a produsului intern brut (p.i.b.) pe cap de locuitor al Uniunii Europene în 80 de ani, iar Bulgaria ar putea atinge această valoare în 60 de ani.

Probabil că asurziţi de zgomotul banilor care le cad în buzunare şi de imaginea sacilor cu milioane de euro primite din programe PHARE, aceşti aşa-zişi specialişti de marcă se hazardează să facă afirmaţii iresponsabile intoxicând populaţia cu estimări ridicole.

Dacă o ţară are o creştere economică nu înseamnă că ea este o economie modernă. Această creştere poate fi rodul unor conjuncturi favorabile şi al unei supraîncălziri a economiei. Creşterea sustenabilă este cea care se realizează în condiţiile realizării echilibrelor macroeconomice, oferind perspectiva dezvoltării viitoare.

Deficitul de cont curent a fost anul trecut de 10,3% din p.i.b., un record absolut pentru ultimii 17 ani, şi este estimat pentru anul acesta la 12% din p.i.b. de către agenţia de rating Fitch.

România are nevoie de creşterea exporturilor prin întărirea industriei prelucrătoare. Siderurgia şi rafinarea petrolului pot salva această situaţie ce riscă să devină necontrolabilă şi să ducă România în colaps economic.

Agenţia de rating al riscului de ţară Standard&Poor's a redus perspectiva de rating a României motivându-şi decizia prin "lipsa de transparenţă a politicilor guvernamentale din anul 2007", dar şi prin climatul de incertitudine politică din ultima vreme de la Bucureşti.

Experţii Fitch recomandă autorităţilor de la Bucureşti o politică fiscală coerentă, atrăgând atenţia asupra semnalelor de supraîncălzire din economie.

În viziunea Standard&Poor's, noul climat politic "reduce probabilitatea unor reforme structurale viguroase şi răspunsul rapid la riscurile macroeconomice."

România este departe de convergenţa nominală şi mult mai departe de cea reală. Convergenţa nominală constă în îndeplinirea criteriilor de la Maastricht privind: inflaţia, cursul de schimb, sustenabilitatea poziţiei fiscale.

Convergenţa reală constă în apropierea veniturilor pe cap de locuitor, calculat la nivelul ratei de schimb nominale. Când vom adopta moneda unică, Euro, aceste discrepanţe uriaşe ce ne despart de ţările Uniunii Europene se vor vedea şi mai mult. Românul va vedea atunci că 100 de euro în România nu fac cu mult mai mult decât în alte ţări din Uniunea Europeană sau că vor face chiar mai puţin.

Domnul Gheorghe Chiper:

Declaraţie politică: "Ţăranul român - de la ugerul vacii la internet"

Afirmaţia nu este o figură de stil. Este o reprezentare cât mai verosimilă a unei realităţi noi în lumea satelor noastre - indiferent că ne referim la fermierii care practică deja o agricultură la standarde europene sau la ţăranii, care sunt cei mai mulţi, dar care au gospodării de subzistenţă. Toţi, conform reglementărilor actuale, trebuie să aibă o sumă de cunoştinţe de matematică şi informatică, care să le permită formularea cererii pentru subvenţii sau dreptul de a-şi valorifica produsele către procesatori.

Nici această ultimă menţiune nu este exagerată, pentru că omul nostru de la ţară - s-a putut constata şi în relaţia din această primăvară cu cei de la A.P.I.A. - trebuie să poată identifica pe harta digitală toate loturile pe care le are în folosinţă sau proprietate.

La depunerea cererilor pentru subvenţii, acelaşi solicitant trebuie să reia pe hărţi la altă reprezentare aceeaşi operaţiune de localizare a propriilor terenuri, dar să şi ştie care sunt bunele condiţii agricole pentru a fi... eligibile cererile. (Se vede că sunt necesare inclusiv cunoştinţe noi de ordin lingvistic.)

Mai nou, un ordin al ministrului agriculturii vine să adauge alte exigenţe în materie de cunoaştere pentru agricultori, indiferent de situaţia lor materială şi de gradul de pregătire. Aşa, de exemplu, cei care au vaci şi livrează anual minim 5000 l lapte (ceea ce ar echivala cu producţia de la două vaci bine furajate) trebuie să ştie să transforme litri în kilograme, laptele în brânză sau caşcaval, să aplice formule pentru a determina conţinutul de smântână pornind de la procentul de grăsime, să aibă cunoştinţe de contabilitate şi chiar de internet, de unde trebuie să-şi procure precizările necesare întocmirii "Caietului fermierului".

Mult, prea mult pentru condiţia actuală a ţăranului nostru. Mult, pentru că ne-am integrat într-un sistem care funcţionează de ani buni în astfel de condiţii, pe care noi nu le-am putut pregăti din timp. Şi poate nici n-am dorit.

Nu ştiu dacă oficialii U.E. le-au dorit sau au vrut să se confrunte cu o asemenea rămânere în urmă. În mod sigur, însă, beneficiază din plin de pe urma acestui caz de sorginte românească.

Doamna Minodora Cliveti:

"Despre democraţie şi alţi demoni"

Democraţia s-a născut şi a ajuns la apogeu în Atena: puterea poporului, reală, înseamnă, practic, realizarea unui cadru social în care poporul îşi exprimă voinţa respectând legile.

Esenţa democraţiei şi cheia succesului ei era recunoaşterea şi respectarea primordialităţii legii.

Când Socrate a fost condamnat să bea cupa de cucută a fost pentru că judecătorii lui, atenienii, au decis că marele gânditor atenta la ordinea de drept. Socrate s-a apărat explicând că el nu a făcut altceva decât să încerce să modeleze personalitatea discipolilor săi spre binele spiritului atenian, dar a fost în zadar.

Principiul pe care românii l-au formulat mai târziu drept "dura lex sed lex" funcţiona şi la Atena.

Socrate a băut cucuta, deşi discipolii i-au propus să-l ajute să fugă. Şi argumentul lui a fost: Atena, pe care eu am criticat-o, m-a condamnat. Dacă am ales să trăiesc în ea, trebuie să-i respect legile. Pot să nu fiu de acord cu ele sau cu unele dintre ele, dar trebuie să le respect. Sunt cetăţean, mă bucur de foloasele democraţiei, accept decizia statului pe teritoriul căruia democraţia funcţionează.

Socrate a fost, într-un fel, un martir al democraţiei. A murit respectând legea care îl condamna la moarte.

Soluţie năucitoare, nu-i aşa, pentru un român din România de azi! Ţara în care legea nu mai este respectată, instituţiile statului sunt în bloc contestate, negate, considerate inutile, producătoare de cheltuieli, democraţia este considerată o vorbă goală şi alungată din viaţa românilor!

Ţara în care constituţia poate fi încălcată de către preşedinte, ţara în care Curtea Constituţională apreciază că un preşedinte poate încălca, dacă nu o face într-o manieră "gravă", legea fundamentală, ţara în care parlamentarii care aplică prevederile constituţiei sunt blamaţi şi ameninţaţi cu tragerea în ţeapă!

Parlamentul şi-a făcut datoria atrăgând atenţia cetăţenilor asupra acestor fapte: este vina lui, a Parlamentului, că n-a ştiut să se facă înţeles de oameni. Dar nimic nu îl scuză dacă nu va continua să vegheze la respectarea legilor de către toţi cetăţenii, inclusiv de capul statului.

Trebuie să rămânem atenţi pentru că poporul nu trebuie să uite ceea ce el însuşi a spus: "peştele de la cap se strică"!

- pauză -