Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Cezar-Florin Preda, Dumitru Pardău şi Mihai Alexandru Voicu, secretari.

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Începem de data aceasta cu reprezentanţii grupurilor parlamentare din opoziţie, practic Grupul parlamentar al PNL.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Pavel Horj.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Pavel Horj:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia politică se intitulează "Poluarea aerului din Baia Mare şi Copşa Mică, în lumina diagnozei foliare".

Poluarea industrială în România este o realitate concretizată prin 195 de unităţi poluatoare, care depăşesc limitele maxime admise şi au termene fixate pentru încetarea poluării prin actul de aderare a României la Uniunea Europeană, depăşirea acestor termene urmând să atragă penalităţi de 300.000 euro pentru fiecare zi de întârziere şi de neîncadrare în termenele fixate. Întrucât în anul acesta termenele încep să expire, considerăm utilă analiza situaţiei în două localităţi: Baia Mare şi Copşa Mică.

Biomonitorizarea poluării aerului se bazează pe analiza foliară a arborilor bioindicatori, care reflectă conţinutul aerului nu la un moment dat, ci ca o sinteză pe un an sau pe un sezon de vegetaţie, şi nu în ansamblu, sub denumirea de pulberi, ci detaliat pe elemente minerale, care în exces au fiecare o anumită acţiune nocivă specifică asupra sănătăţii oamenilor.

În urma biomonitorizării în cele două oraşe se constată prezenţa agenţilor poluanţi, cum ar fi: plumbul, cadmiul, fluorul, cuprul, zincul, fierul, clorul, cromul şi magneziul în proporţii de până la de sute de ori peste nivelurile maxime admise. Aceste elemente pot produce diferite afecţiuni, după cum urmează:

• Plumbul produce saturnismul;
• Cadmiul poate cauza cancer pulmonar şi cancer de sân;
• Fluorul provoacă osteoporoza şi osteoscleroza;
• Cuprul are acţiune iritantă;
• Zincul produce bronho-alveolită;
• Fierul în exces cauzează hemocromatoză;
• Clorul poate provoca infarct miocardic, insuficienţă renală;
• Cromul produce cancerul nazal;
• Magneziul în exces produce hipertiroidie, oligurie, insuficienţă renală sau ciroză.

Deşi termenul de încetare a poluării expiră la 31 decembrie 2010 pentru S.C. ROMPLUMB S.A. şi pentru S.C. TRANSGOLD S.A., azi denumite CUPROM, bioevaluarea poluării din Baia Mare în 2008 evidenţiază următoarele:

1. Poluarea, deşi s-a redus faţă de anii anteriori, se menţine foarte ridicată, fiind o poluare permanentă şi de durată, cu efecte grave asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor şi a vegetaţiei, care a înregistrat o diminuare a bogăţiei floristice şi a biodiversităţii, mergând până la dispariţia, după 37 de ani, a unor specii caracteristice, cum ar fi Galium odoratum, Euphorbia amygdaloides, Symphytum cordatum şi altele.
2. Poluarea este complexă, de tipul (şi aş dori să reţineţi că coeficienţii se referă la de câte ori depăşeşte pragul maxim admis): 15,4 mangan; 7,1 plumb; 4,5 cadmiu; 3,3 sulf; 3,3 zinc; 2 natriu; 1,5 cupru, cu dezavantajele inerente ale sinergismului între poluanţi ca manganul şi plumbul.
3. Cele mai poluate cartiere sunt: - Ferneziul, cu 19,7 părţi/milion/plumb, adică de 2 ori peste pragul de toxicitate; - Cartierul Vasile Alecsandri se distinge prin o proporţie cadmiului de peste 20,4; - Valea Roşie are cadmiu de peste 7 ori.

De altfel, în toate cartierele din Baia Mare sulful depăşeşte pragul de toxicitate admis.

Dintre punctele critice depistate, merită atenţia: centrul şi partea din aval a cartierului Firiza, Şcoala nr.16 din Ferneziu, Spitalul TBC, Spitalul Judeţean şi Policlinica Sf. Maria se disting printr-o proporţie a sulfului peste nivelul maxim admis. Stadionul Ferneziu şi toate parcurile din Baia Mare nu oferă băimărenilor aerul curat de care au nevoie.

În aceste parcuri, de asemenea, sulful, plumbul, zincul, cadmiul depăşesc de foarte multe ori proporţia maximă admisă. De asemenea, în urma acestor studii efectuate, constatăm că zonele de agrement peri-urbane sunt mai poluate decât majoritatea cartierelor din Baia Mare.

Merită, de asemenea, amintit că una din cele mai frumoase şi valoroase zone de agrement din România, Lacul Firiza, este, de asemenea, grav afectat de poluare. Analiza atentă a calităţii apei potabile din Lacul Firiza precizează influenţa indirectă a noxelor din apa potabilă asupra sănătăţii băimărenilor.

Cadmiul pătrunde cu uşurinţă în lanţul trofic şi afectează sănătatea consumatorilor de peşte, deoarece noxele acestea ajung şi în Păstrăvăria Pistruia, care este în aval de Lacul Firiza.

Analizele foliare la arbuştii fructiferi indică pericolul intoxicării cu sulf. Arborii fructiferi conţin în frunze noxe care indică pericolul intoxicării prin consumul fructelor cu fier şi mangan.

Pentru Societatea Comercială SOMETRA SA din Copşa Mică, termenul de încetare a poluării expiră numai la 31 decembrie 2014, dar în Perimetrul de Ameliorare Târnăvioara, amplasată lângă platforma industrială, şi localitatea Copşa Mică pragurile de toxicitate sunt depăşite în 2008 de zeci şi sute de ori, după cum urmează: la plumb, pragul de toxicitate se depăşeşte de 157 de ori; la cadmiu, pragul de toxicitate este de 129 de ori, ceea ce reprezintă maxime la nivel naţional şi probabil european; la zinc se depăşeşte pragul de 16,3 ori; la sulf pragul este depăşit de 8,8 ori, iar la fier de 7,7 ori.

Analizând cele prezentate mai sus, ca măsuri imediate se impune:

Nu se va mai autoriza funcţionarea unor uzine poluatoare cu filtre ineficiente la SOMETRA SA sau saci din iută la ROMPLUB ori cu hornuri fără filtre sau supraînălţate la CUPROM, în Baia Mare, care dispersează noxele pe o suprafaţă mare, poluând zonele de agrement din jurul oraşului Baia Mare, livezile, grădinile de legume, fâneţele şi păşunile din satele care aprovizionează cu produse lactate, carne, legume, struguri şi fructe intoxicate cu noxe.

Agenţia pentru Protecţia Consumatorului va insista pe verificarea produselor lactate, a cărnii, a legumelor, strugurilor şi fructelor consumate în Baia Mare şi împrejurimi (Mocira, Recea, Săsar, Lăpuşel, Satu Nou, Groşi etc.), ori în Copşa Mică şi împrejurimi (Târnava, Şeica Mică, Micăsaşa, Axente Sever).

Se va interzice recoltarea fructelor de pădure şi a plantelor medicinale din zonele poluate şi se vor populariza simptomele poluării pe frunzele plantelor medicinale şi ale arbuştilor fructiferi, descrise şi ilustrate în lucrări de specialitate.

Se va publica şi se va analiza Raportul de Stare a Mediului, dezbătându-se în presă bolile specifice noxelor, mortalitatea infantilă şi speranţa medie de viaţă în Copşa Mică, cunoscut fiind că România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană sub raportul acestor indicatori importanţi.

Populaţia, mai ales copiii din Copşa Mică şi Baia Mare, îndeosebi cei din cartierele Ferneziu şi Vasile Alecsandri, vor beneficia de analize medicale, care să indice cu exactitate efectele poluării asupra sănătăţii, urmând a beneficia de tratamente medicale, pe banii poluatorilor, în cazul în care sunt depăşite intervalele normale din sânge la plumb, cadmiu, fluor, fier, mangan ş.a.m.d.

Având în vedere numărul mic al analizoarelor fizico-chimice din oraşele României, 112 analizoare faţă de 1200, câte ar fi necesare...

Doamna Daniela Popa:

Pregătiţi-vă să încheiaţi, domnule deputat. Deja aţi depăşit cu mult timpul.

Domnul Pavel Horj:

30 de secunde mai am.

Având în vedere numărul mic al acestora, se va completa reţeaua analizoarelor din toate oraşele României cu arbori bioindicatori mai ieftini şi mai analitici.

Pentru prevenirea poluării rutiere, incipiente în România, este, de asemenea, nevoie de o strategie clară pentru reconstrucţia ecologică şi extinderea perdelelor forestiere de protecţie.

Iată de ce, stimaţi colegi parlamentari, considerăm că este necesar să tragem un semnal de alarmă asupra celor mai poluate zone din România, efectele acesteia asupra populaţiei, precum şi câteva măsuri imediate pe care le considerăm noi că statul, prin autorităţile publice centrale şi locale, este dator să le impună.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, dar v-am anunţat şi în şedinţa trecută: fiecare declaraţie politică trebuie să dureze 3 minute, în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor. Altfel, veţi lua din timpul rezervat grupului parlamentar din care faceţi parte.

Din partea Grupului parlamentar UDMR, doamna deputat Pető Csilla Mária.

Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Doamna Pető Csilla Mária:

"Viaţa culturală din Oradea în pericol - clădirea Teatrului de Stat, în moarte clinică".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la problemele grave cu care se confruntă Teatrul de Stat din Oradea. Fără a vă prezenta în detaliu istoria acestei instituţii, v-aş supune atenţiei aspectele care în prezent conduc la o decădere majoră a vieţii culturale din Oradea.

Instituţia este finanţată în prezent de Consiliul judeţean Bihor. De-a lungul deceniilor trecute, în clădirea veche de 109 ani au avut loc reparaţii mai mici sau mai mari, în schimb un proiect vizând renovarea în ansamblu a clădirii a luat naştere doar în 2005.

Renovarea exterioară a fost finalizată în 2008, dar reparaţiile interioare începute în toamna anului 2007 au fost oprite în scurt timp deoarece, comparativ cu cheltuielile avute în vedere iniţial, restaurarea specială a sălii de spectacole s-a dovedit a fi mult mai costisitoare. Astfel, de aproape doi ani această sală stă neatinsă, iar starea ei devine din ce în ce mai critică.

Trupele de la secţia română şi secţia maghiară sunt nevoite să-şi susţină spectacolele în alte săli asemănătoare din oraş - în sala de concerte a Filarmonicii din Oradea şi în Casa de Cultură a Sindicatelor -, acestea fiind însă neadecvate din mai multe puncte de vedere. Actorii sunt nevoiţi să lucreze în condiţii proaste, posibilităţile de repetiţie sunt extrem de limitate, iar din cauza mutării de la un loc la altul echipa tehnică este supusă unui efort uriaş.

Într-o altă ordine de idei, putem spune că, în susţinerea spectacolelor şi în organizarea spectatorilor, trupa este obligată să se conformeze dotării sălilor amintite, ceea ce din punct de vedere administrativ şi calitativ duce la o situaţie deosebit de nefastă. Au trecut două stagiuni ca şi cum trupa ar fi fost într-o deplasare continuă şi nici în privinţa stagiunii 2009-2010 nu există o perspectivă mai favorabilă.

În urma condiţiilor descrise, numărul spectatorilor a scăzut înfiorător: de la 31.309 în 2007 la 28.200 în 2008, ceea ce înseamnă că cea mai importantă instituţie culturală din perspectiva locuitorilor din Oradea devine pe zi ce trece inexistentă. Toate acestea în condiţiile în care în anul 2008 chiria plătită Casei de Cultură a Sindicatelor pentru sala de spectacole a fost de 1 miliard de lei, această sumă ajungând la mai mult de 1, 4 miliarde de lei doar pentru primele 6 luni ale anului curent. Este vorba despre o sumă incredibilă care, după părerea mea, s-ar putea folosi în scopul finalizării lucrărilor de restaurare a clădirii teatrului.

Aş vrea să atrag atenţia asupra faptului că noul buget prevede o sumă de 3.200.000 RON pentru finalizarea lucrărilor complete de restaurare şi renovare interioară. Consiliul judeţean Bihor nu poate să asigure suma necesară, care încă lipseşte pentru finalizarea lucrărilor, instituţia neprimind finanţare nici din partea Ministerului Culturii.

În consecinţă, instalarea morţii clinice la care făceam referire la început şi în legătură cu care am dorit pe această cale să trag un semnal de alarmă, în momentul de faţă este cât se poate de evidentă.

La fel ca şi în întrebarea adresată săptămâna trecută domnului ministru Theodor Paleologu, în numele cetăţenilor iubitori de teatru, de artă, de cultură în general, solicit luarea măsurilor care se impun în sensul soluţionării problemei grave în care se află Teatrul de Stat din Oradea.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L îl invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Ialomiţianu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă.

Declaraţia mea politică se referă la "Descentralizarea administrativă, între necesitate şi dorinţă".

Descentralizarea reprezintă un sistem de organizare administrativă care permite colectivităţilor umane sau serviciilor publice să se administreze ele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite constituirea unor autorităţi proprii şi le dotează cu resursele necesare.

Autonomia locală este o formă modernă de exprimare a principiului descentralizării, aşa cum apare în "Cartea Europeană" - "Exerciţiul autonom al puterii locale", din 15 octombrie 1985, a Consiliului Europei. Potrivit Cartei Europene, colectivităţile locale au dreptul la resurse financiare proprii suficiente pentru a-şi exercita, în mod liber, competenţele recunoscute de lege.

Resursele financiare trebuie să fie proporţionale cu atribuţiile stabilite prin lege. În descentralizare intervine opţiunea politică ce are în vedere atât costul descentralizării cât şi eficienţa socială a acestuia.

Interesul trebuie să fie unul sigur, şi anume ca aceste servicii publice să răspundă cât mai bine necesităţilor locuitorilor, indiferent la ce nivel funcţionează. Astfel, administraţia publică locală trebuie să fie furnizorul de servicii publice ce oferă servicii de calitate fără discriminări. Responsabilitatea privind funcţionarea administraţiei locale revine administraţiei centrale veghind asupra modului cum sunt furnizate serviciile publice către populaţie si utilizarea resurselor financiare, adică în mod eficient şi echitabil.

Am prezentat câteva considerente ce trebuie avute în vedere în momentul actual când se decide la nivelul Guvernului o descentralizare reală a administraţiei publice.

În cadrul partidelor există păreri diferite privind descentralizarea în domeniul administraţiei publice. De exemplu, unii doresc ca descentralizarea să se efectueze prin transferul competenţelor şi al resurselor financiare de la nivelul central la nivelul consiliilor judeţene. Alţi lideri de partid susţin că o descentralizare reală se realizează atunci când transferul competenţelor şi resurselor se efectuează de la nivelul central la nivelul primăriilor.

Argumentul principal se bazează pe responsabilitatea administraţiei locale faţă de cetăţeni. Reprezentanţii ministerelor doresc ca prin descentralizare să se realizeze numai transferul unor responsabilităţi de la nivel central la nivel local, fără o descentralizare financiară.

Partidul Democrat Liberal consideră că autorităţile publice locale sunt în cea mai mare măsură să satisfacă cerinţele cetăţenilor.

Partidul Democrat Liberal susţine că este necesară realizarea unei descentralizări reale, adică transferul responsabilităţilor de la nivel central la nivel local să fie urmat de o descentralizare financiară. Totodată, PD-L consideră că responsabilitatea cea mai mare în faţa cetăţenilor o are primarul. Acesta are obligaţia să asigure servicii publice de cea mai bună calitate.

Partidul Democrat Liberal porneşte de la premisa că administraţia publică trebuie redată cetăţenilor. Transferul competenţelor administrative şi financiare la nivelul autorităţilor locale reprezintă şi o importantă resursă a creşterii economice, prin furnizarea de servicii publice operative şi de calitate.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea aceluiaşi partid politic, respectiv PD-L, îl invit la microfon pe domnul deputat Sever Voinescu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Sever Voinescu-Cotoi :

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Pentru un acord cu FMI".

Criza economică pe care am început să o traversăm şi despre care e imposibil să spunem când şi cum se va termina a generat un discurs politic inflamat şi haotic la Bucureşti. Criza aceasta economică are o puternică dimensiune morală, fără îndoială, în sensul că ea a fost generată de o gravă subminare a fundamentului etic al capitalismului. Efectele politice ale crizei, la Bucureşti, sunt şi ele stridente în plan moral. Că domnul Tăriceanu, cel care a condus catastrofal un guvern într-o vreme favorabilă pentru economia noastră, se erijează într-un fel de magistru economic în vreme de criză, ar ţine de caraghioslâc, dacă nu ar friza insolenţa. Că cei care se visează preşedinţi din decembrie încolo o aduc din condei şi vorbesc despre combaterea efectelor crizei vorbind, de fapt, despre preşedintele Băsescu, este, iarăşi, o probă de iresponsabilitate şi politicianism ieftin.

În acelaşi registru al politicianismului ieftin se situează şi discuţiile referitoare la un eventual acord de împrumut cu FMI. Liberalii se dau de ceasul morţii şi susţin că nu avem nevoie de acest acord, pentru că avem banii necesari traversării crizei. Liberalii visează, evident. Au lăsat vistieria ţării goală, au cheltuit tot ce se putea cheltui, inclusiv banii rezultaţi din privatizări, fără niciun discernământ.

Social-democraţii se tem de efectele sociale ale unui acord cu FMI şi invocă situaţia României din anii '90. O fac, cred, tot în numele unui politicianism ieftin, de campanie electorală de proastă calitate.

Situaţia dramatică din România anilor '90 nu s-a datorat FMI cu care, subliniez, România nu a dus la capăt niciun acord în acei ani, ci felului incompetent şi fraudulos în care ţara a fost administrată în primul deceniu post-comunist.

În plus, România de astăzi este cu totul altă ţară decât era acum 10 sau 15 ani. România de astăzi este o ţară membră a Uniunii Europene şi asta face toată diferenţa. Este ca o diferenţă între două lumi. România aparţine astăzi celui mai performant şi mai sigur spaţiu al libertăţii şi prosperităţii cunoscut în istorie. România se află, astăzi, într-o familie de elită, puternică şi capabilă să supravieţuiască oricărei provocări. Prin urmare, a ne teme astăzi de presupusele efecte nefaste ale unui acord cu FMI este ca şi cum un om matur, în toată firea, s-ar mai teme de coşmarurile pe care le avea în copilărie.

De câteva luni, analiştii constată o tot mai evidentă coordonare a structurilor financiare ale Uniunii Europene cu Fondul Monetar Internaţional. Sunt domenii de expertiză şi, mai ales, mecanisme de monitorizare exersate îndelung de FMI, pe care structurile financiare ale Uniunii nu le posedă. Coordonarea este, deci, firească. Cu atât mai mult cu cât FMI este, în esenţă, un fond alcătuit din contribuţia benevolă a 185 de state din lume, printre care şi România. Subliniez, 185 de state din 193 câte există în evidenţele ONU.

Acest Fond este anume constituit pentru ca statele să poată împrumuta bani din această resursă în zile negre. Priviţi pe fereastră, afară e beznă de-a binelea. Vremea nevoii a sosit! În plus, FMI este o organizaţie internaţională creată pentru a veghea la stabilitatea sistemului mondial de plăţi. Lumea, cu tot cu România, se află într-o criză internaţională acută, care se manifestă inclusiv prin grava dezechilibrare a sistemului de plăţi, în condiţiile prăbuşirii creditului la scară globală. Este, aşadar, momentul ca organizaţia pe care noi toţi am constituit-o să intre în acţiune.

Sigur că acţiunea FMI nu este scutită de controverse. Ponciful după care politicile FMI nu au avut efecte benefice nicăieri şi niciodată este vehiculat intens. Până la urmă, nicio ţară nu este obligată să aibă acorduri cu FMI. Aşadar, termenii oricărui acord cu FMI se negociază. În loc să continuăm să speriem poporul la televizor cu FMI, mai bine ne-am concentra pe substanţa negocierii şi am gândi cum anume un acord de împrumut cu Fondul ne-ar putea ajuta. E vorba nu doar de banii pe care i-am obţine şi pe care i-am returna în lei, cu o dobândă mică. E vorba despre rigoarea pe care un acord cu FMI ar impune-o în cheltuielile noastre publice atât de dezordonate.

Prin urmare, cred că România trebuie să se îndrepte către orice resursă financiară la care poate avea acces acum pe plan internaţional şi trebuie să o facă cât mai repede, pentru că efectele crizei se adâncesc la noi şi pentru că, din zi în zi, creşte competiţia statelor pentru aceste resurse. Cred că negocierile cu FMI trebuie purtate în ritm alert, dar cu mare atenţie şi responsabilitate, în consultare cu structurile financiare ale Uniunii Europene şi în deplină transparenţă. Şi mai cred că orice politician care încearcă să capitalizeze politic din spaimele unei populaţii confuze şi lovite de criza economică este pur şi simplu iresponsabil.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC îl invit la microfon pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, doamnă preşedintă.

Declaraţia mea politică este "Stop Lăzărescu! Itinerare posibile".

Recunosc că am vrut să vorbesc despre altceva în această dimineaţă. Am vrut să vorbesc despre copiii vânduţi în România pentru organe, dar am răsfoit presa ieşeană din această dimineaţă şi am ajuns la o concluzie cruntă. Două itinerare posibile, în care puteţi muri: un pacient de 48 de ani din Răducăneni a fost adus la cel mai mare spital din Iaşi, Spitalul Sf. Spiridon, după multe ore necesitând transferul la Spitalul de urgenţă. Cei de acolo l-au tratat cu profesionalism, dar n-aveau mijloacele necesare, părea un diagnostic de intoxicaţie exogenă, şi nici posibilităţile terapeutice.

Aţi auzit poate de accidentul de la Vaslui: un microbuz izbit de un autoturism, 9 victime, un mort, un rănit şi nepoata doamnei Lazariuc ajunsă la Vaslui. De la Vaslui a ajuns la Iaşi, la Spitalul de neurochirurgie, după care a fost plimbată la Sf. Spiridon, după care a plecat din nou spre Bacău şi de acolo la Bucureşti.

Nu vreau să comentez decizia de transport şi de ce timpii au fost atât de mari, dar este o variantă în care puteţi muri.

Nu cred că în România secolului XXI şansa la supravieţuire a unui pacient traumatizat trebuie să depindă de distanţa faţă de un spital. În aceste condiţii, vă reamintesc: există o singură soluţie pentru stoparea "fenomenului Lăzărescu" şi aceasta poate începe vineri, la Iaşi, prin terminarea Spitalului de urgenţă.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Tot din partea Grupului parlamentar al PSD+PC invit la microfon pe doamna deputat Lucreţia Roşca.

Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Doamna Lucreţia Roşca:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Tema declaraţiei mele este "Problema mansardărilor - motiv de litigii între asociaţiile de locatari, primari şi constructori".

La sesizarea mai multor proprietari din Municipiul Galaţi, doresc să consemnez următoarele:

Organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a fost reglementată de Ordonanţa Guvernului nr.85/2001, iar în prezent este reglementată de Legea nr.230/2007. Atât Ordonanţa de Guvern, cât şi Legea nr.230/2007 sunt acte normative care reglementează aspecte juridice, economice şi tehnice cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, precum şi modul de administrare şi de exploatare a clădirilor de locuinţe.

Prin cele două acte normative, legiuitorul a înţeles să dea posibilitatea proprietarilor dintr-un condominiu să se asocieze în vederea administrării exploatării apartamentelor proprietarilor, precum şi administrării părţilor comune dintr-un bloc de locuinţe ce constituie un condominiu.

Cele două acte normative reglementează în detaliu modul de constituire a asociaţiilor, modul de înregistrare a acestora la judecătoria în raza cărora se află şi care sunt organele de conducere ale asociaţiei de proprietari, stabilind raporturile asociaţiei cu terţii, menţionându-se în mod expres că "proprietatea comună poate fi utilizată de către terţi, persoane fizice sau juridice, de drept public ori de drept privat, numai cu acordul majorităţii proprietarilor, membri ai asociaţiei şi ai proprietarilor direct afectaţi de vecinătate, în baza unui contract de închiriere, de folosinţă sau de concesiune".

Niciunul din cele două acte normative nu au reglementat posibilitatea ca printr-o hotărâre a Adunării Generale a Asociaţiilor, luată cu cvorumul prevăzut de aceste acte normative, să se facă acte de dispoziţie cu privire la dreptul de proprietate al proprietarilor din condominiu. Nu se pot face acte de dispoziţie nici cu privire la dreptul de proprietate exclusiv pe care asociaţii-proprietari îl au asupra părţilor comune din condominiu şi nici asupra proprietăţii în indiviziune.

Actele de dispoziţie înseamnă acte de înstrăinare, indiferent de modalitatea prin care se realizează această înstrăinare (vânzare, donaţie sau comodat).

A admite că printr-o hotărâre a adunării generale a unei asociaţii de proprietari, adoptată în modalitatea menţionată de Legea nr.230/2007, s-ar face acte de dispoziţie, ar însemna ca nişte persoane să poată dispune de dreptul de proprietate, drept de proprietate care este garantat de Constituţia României şi de care, potrivit Codului civil, nu poate dispune decât titularul dreptului de proprietate.

Art.480 din Codul civil prevede că proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege, adăugându-se din Codul civil mai multe alineate - 475, 470, 481, care subliniază lucrurile spuse.

Rezultă că legea nu are în vedere înstrăinarea, ci numai închirierea sau concesionarea părţilor comune ale unui imobil.

În municipiul Galaţi unii preşedinţi de asociaţii de proprietari şi-au permis să încheie, în numele şi pe seama proprietarilor de apartamente din blocurile ce le au în administraţie, contracte cu firme de construcţii, prin care preşedinţii de asociaţii au făcut acte de dispoziţie cu privire la dreptul de proprietate asupra părţilor comune din blocul de locuinţe în beneficiul constructorului. Cu alte cuvinte, au donat constructorului părţile comune din bloc asupra cărora proprietarii apartamentelor au drept de coproprietate în indiviziune. În contractul respectiv menţionându-se că, constructorul devine proprietarul apartamentelor pe care le construieşte pe planşeul ce constituie acoperişul blocului. De aici au apărut numeroase nemulţumiri soldate cu numeroase procese, din neconcordanţa actelor normative numite la nivelul Tribunalului Galaţi există în prezent Dosarele nr.:1437/121/2008, 5165/121/2008, 5166/121/2008, 5174/121/2008, iar pe rolul Curţii de Apel Galaţi se află spre soluţionare în recurs dosarele nr.7360/121/2007, 7362/121/2007. Aşadar, stimaţi colegi, doresc să ne aplecăm atenţia mai mult asupra legilor respective.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Despre ceea ce s-a petrecut la Cimitirul Musulman din Constanţa".

Religia reprezintă, fără îndoială, un reper important al existenţei unei naţiuni. Religia oferă echilibrul spiritual în viaţa omului. Iată de ce păstrarea tradiţiilor înseamnă modul de a fi definită o etnie.

În România se găseşte o importantă comunitate de musulmani. Firesc, sunt şi multe obiective religioase care aparţin respectivului cult.

Din păcate, săptămâna trecută, la data de 13 martie, s-a produs un fapt regretabil. O porţiune de aproximativ 30 de metri din gardul Cimitirului Musulman din Constanţa a fost dărâmată. De asemenea, a fost distrusă o piatră de mormânt, fiind provocate şi alte pagube. Autorii sunt deocamdată necunoscuţi.

Sigur, au fost demarate cercetările, iar fapta a fost mediatizată. Facem şi în acest fel de la tribuna Parlamentului un apel către autorităţile abilitate pentru a fi clarificată situaţia creată. Sesizarea noastră există deoarece considerăm că gestul reprobabil este unul nu întâmplător, ci pregătit, calculat.

În aceeaşi ordine de idei, ceea ce s-a întâmplat trebuie particularizat, pentru că în niciun caz nu trebuie prezentat ca un mod general de manifestare. O mai mare atenţie acordată acestor obiective religioase este benefică. Dacă nu vor fi luate măsuri corespunzătoare, se pot petrece, din păcate, fapte identice şi în cazul altor culte.

De aceea, sunt necesare măsuri în primul rând preventive. Ceea ce s-a petrecut la Cimitirul Musulman din Constanţa nu trebuie să se mai petreacă şi în alte locuri.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, invit la microfon pe domnul deputat Iosif Blaga.

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică se intitulează "Libertatea persoanei, libertatea de conştiinţă pentru generaţiile viitoare, pusă sub semnul întrebării".

La începutul acestui an, viaţa societăţii româneşti a fost tulburată de ştirea introducerii actelor de identitate biometrice.

Siguranţa acestor acte cu cip încorporat este doar un mit, lucru afirmat şi demonstrat. Odată stocate informaţiile personale în cipuri, mai devreme sau mai târziu, se vor găsi persoane care vor putea şi vor frauda documentele de identitate. Cine ne garantează că nu vor putea fi scoase şi introduse date din şi în cipurile personale, fără ştirea noastră şi în ce scop? Devine posibilă schimbarea caracteristicilor persoanei, clonarea persoanei legal sau ilegal, folosind aceste fapte împotriva noastră.

Prin amprentarea tuturor, cu toţii suntem consideraţi suspecţi de activitate infracţională. Întregul sistem de supraveghere electronică va reprezenta o invadare a vieţii private, lucru neîntâlnit în istorie.

Noile legi ce se vor a fi promulgate, reprezintă începutul unui proces de restrângere a libertăţilor individuale şi de intruziune în viaţa privată şi contravin art.8 şi 10 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi art.23,25,26,27, 29 şi 31 din Constituţia României.

Începând cu 1 ianuarie 2011, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148/2008 vor fi introduse cărţile de identitate cu cip. Apoi, se va ajunge la concluzia că pentru buna funcţionare a societăţii umane este strict necesar ca toţi oamenii să aibă implantate aceste cipuri pe frunte, posibil pe mâna dreaptă. Nu este pentru prima dată când, în numele unor intenţii bune, ţări întregi păşesc în ceea ce se va dovedi, posibil, o tragedie.

Consider noile perspective şi prevederi legale abuzive şi cer cu fermitate respectarea dreptului fiecărui cetăţean de a accepta sau respinge asemenea măsuri şi acte de identitate, bazate pe cipuri care contravin libertăţii convingerilor laice şi religioase.

Trăim cu speranţa că societatea civilă, prin organismele ei, Parlamentul României vor deschide o dezbatere publică la nivel naţional pe această temă pentru ca societatea, în ansamblul ei, să conştientizeze implicaţiile documentelor electronice.

Este important ca parlamentarii să suspende aplicarea actelor normative privind introducerea documentelor electronice sau să dea posibilitatea populaţiei în a-şi exprima libertatea de conştiinţă prin a alege.

Nu mă opun progresului ştiinţific, dorinţei de siguranţă, nu neg structurile de conducere, dar doresc să apăr acum şi în viitor cetăţenii noştri de posibila ameninţare a pierderii libertăţilor cu greu câştigate.

Stimaţi colegi,

Să ne unim în jurul Adevărului care este Hristos, să facem ca "binele" obţinut prin restrângerea libertăţii şi prin control să eşueze.

Ţări ca Grecia în 1997, Serbia în 2008 au reuşit să respingă introducerea actelor biometrice prin unitatea cu care poporul a acţionat. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi cei care se vor angaja în această luptă şi poporul român.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

În ordinea înscrisă pe listă de către Grupul parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Petru Călian.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am o declaraţie politică scrisă, însă de multe ori noaptea e un sfetnic bun şi am decis ca astăzi să vorbesc liber timp de 2 minute.

Mai precis, doresc din suflet - şi afirm cu toată răspunderea să fac un apel, în special colegilor din mass-media, dar şi oamenilor politici din România. Acest apel este legat de faptul că începând cu luna ianuarie a acestui an, în opinia mea, se supralicitează chestiunea legată de criza financiară şi de criza economică din România.

Prin faptul că de multe ori, nejustificat, oameni politici, dar şi persoane din mass-media fac afirmaţii neacoperite şi exagerate nu fac altceva, în fond, decât să aducă în România o stare de panică.

Cred eu că la ora actuală, populaţia României, poate parţial justificat, este într-o stare de panică, stare care duce, de fapt, inclusiv la un blocaj economic. Duce la un blocaj al circuitului financiar, dacă vreţi, pentru că deşi pe piaţă, la populaţie, există bani, foarte multă lume nu îndrăzneşte să-şi ducă viaţa mai departe, aşa cum este normal, să consume, să investească, pentru că intrând în această stare de panică, nu ştiu ce le aduce ziua de mâine.

Cred eu că România este ţara în care se supralicitează cel mai mult criza financiară, deşi, spre deosebire de alte state, România nu stă chiar aşa de prost. Cred eu că ar trebui să fim puţin mai solidari, ar trebui să nu exagerăm atunci când facem referire la criza financiară şi la criza economică, să fim optimişti, astfel încât să dăm populaţiei un semnal pozitiv şi împreună cu populaţia să trecem peste efectele acestei crize.

Cred că ar fi un semn de bun augur şi prin acest demers ne-am alinia şi noi ţărilor care sunt într-o criză profundă de natură financiară şi economică, însă nu exagerează aşa de mult precum exagerăm noi.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Cătălin Cherecheş.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de azi se intitulează: "Baia Mare - pol de regenerare urbană".

Municipiul Baia Mare, alături de Satu Mare, Oradea şi alte 10 oraşe, a fost desemnat unul dintre cei 13 poli de dezvoltare urbană, conform principiilor şi orientărilor pe care Uniunea Europeană le promovează în cadrul politicilor şi strategiilor sale de dezvoltare durabilă.

Acest statut îi permite să acceseze, până în 2013, fonduri structurale pentru proiecte privind infrastructura prin Axa nr.1 a Programului Operaţional Regional. Includerea municipiului reşedinţă de judeţ în acest plan a avut în vedere poziţia specială în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, faptul că "oraşul care învaţă" îşi asumă rolul de gestiune a resurselor locale, dar şi pe cel de generator de dezvoltare economică, atât prin activităţi productive, cât şi inovative, care să transforme oraşul într-un loc de viaţă atractiv, confortabil şi mai ales nepoluant, ştiut fiind faptul că zona aceasta suferă de o poluare istorică.

Strategia cuprinde patru zone de regenerare urbană, fiecare dintre ele având atât puncte tari, cât şi puncte slabe:

• prima zonă include şi malurile râului Săsar, un râu mort, care are nevoie de investiţii mari pentru amenajare;
• cea de-a doua include şi cartierul Ferneziu, unde funcţionează S.C. "Romplumb" S.A., care are nevoie de investiţii pentru retehnologizare şi diminuarea poluării;
• cea de-a treia include şi zona unde funcţionează o altă societate comercială a cărei activitate poate avea impact negativ asupra mediului, este vorba de S.C. "Cuprom" S.A.;
• cea de-a patra include şi cartierul "Vasile Alecsandri", unde există o populaţie numeroasă de rromi.

Ca să fie un demers continuu, participativ şi integrat, care să aibă în vedere obiectivele regenerării şi dezvoltării economice, creării de locuri de muncă, ameliorării condiţiilor de educaţie, de sănătate, creşterea calităţii vieţii, planificarea oraşului trebuie să îndeplinească nişte condiţii. Să existe un pact local între politic, economic şi social, care să permită luarea unor decizii în interesul comunităţii; să fie coerenţă între strategii; să se aplice concepte moderne de management şi să existe sprijinul Guvernului.

Cu atât mai mult cu cât în 2005, Baia Mare şi localităţile învecinate au făcut un pas spre înfiinţarea zonei metropolitane: o rază de 25 km, 88 000 hectare şi o populaţie de aproximativ 200 000 de persoane. Strategia urmând să conducă şi la schimbarea relaţiei dintre mediul urban şi cel rural, la amenajarea teritoriului şi protecţia mediului.

Zona include oraşele Baia Sprie şi Cavnic, care fac legătura cu Maramureşul istoric, Şomcuţa Mare, Seini, Tăuţii Măgherăuş, unde există multe oportunităţi pentru investiţii, comunele Groşi, Dumbrăviţa, Copalnic Mănăştur, care fac legătura cu zona Lăpuşului, Săcălăşeni, Recea, Satulung, Mireşu Mare, Valea Chioarului, cu deschidere spre zonele Codru şi Chioar.

Polul de regenerare urbană vizează, în acelaşi timp, şi cooperarea transfrontalieră. Iar aici trebuie spus că, din păcate, Maramureşul stă mai bine cu infrastructura spre nord, spre Ucraina, decât cu cea care leagă România de vestul Europei. De aceea este foarte importantă realizarea drumului de centură a municipiului Baia Mare şi a Drumului expres Baia Mare - Satu Mare - Vaja, Ungaria care să facă legătura cu coridoarele europene. La fel de importantă este şi modernizarea Aeroportului Internaţional Baia Mare, care poate conduce la atragerea investitorilor şi a turiştilor.

În contextul globalizării economiilor, Guvernul şi ministerele trebuie să sprijine administraţiile locale în amenajarea şi dezvoltarea teritorială, care să ţină seama de politica de dezvoltate regională şi principiile dezvoltării urbane şi rurale sustenabile, de politica de coeziune economică şi socială, cu păstrarea identităţii atât culturale, cât şi teritoriale şi atingerea, până în 2020, a standardelor de mediu impuse României.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Tot din partea Grupului parlamentar al PSD+PC invit la microfon pe domnul deputat Vasile Filip Soporan.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Doresc să prezint în faţa dumneavoastră declaraţia politică "Descentralizarea şi economia locală în sprijinul modernizării României".

Dacă facem o analiză a permanenţelor în istoria României, consider că una dintre acestea a fost şi este apelul pe care puterea momentului o face la reformă, austeritate şi solidaritate încercându-se soluţii ca, în sfârşit, să apară o stare de bine, bine care ar urma să fie simţit şi de cei mulţi într-o schimbare în care speranţa joacă un rol important, fiind în situaţia în care speranţa şi credinţa par interschimbabile.

După ce datoria externă a făcut un salt spectaculos anul trecut, ajungându-se la o cifră record de 72,5 miliarde de euro, fără ca autorităţile statului să acţioneze în sens preventiv, constat că astăzi creşterea anilor precedenţi, unde dezvoltarea speculativă şi cea bazată pe împrumut au constituit elementele de bază ale acesteia, se transformă astăzi, din păcate, în unul dintre factorii de risc ai economiei.

Practic, toate acestea se întâmplă în momentul prăbuşirii mecanismului valutar şi supraestimării capacităţii regulatoare a mecanismelor economiei de piaţă. Simplist, am putea spune din nou că România a fost prinsă pe picior greşit. Aşa este sau poate fi şi aşa, putând fi mulţumiţi cu această concluzie, fără a schimba lucrurile în desfăşurarea lor. În această stare în care economia este puternic afectată, dovedind lipsă de competitivitate şi insuficientă capacitate de inovare, ne găsim în situaţia discutării deficitului bugetar, a construcţiei bugetului fără ca acesta să fie utilizat ca instrument al dezvoltării şi al modernizării României.

Cu o mare lejeritate, sunt folosite teme cum ar fi cea legată de descentralizare, în care soluţiile propuse nu au nimic de-a face cu dorinţele care se manifestă la nivel politic. Vorbim fără să înţelegem prea multe despre descentralizare, fără a stimula dezvoltarea economiei locale, fără a sprijini, în acest sens, interesul local ca bază a constituirii interesului naţional. Din acest motiv, apare un interes al descentralizării prin stimularea atragerii şi utilizării resurselor financiare, care pot să ajungă pe anumite căi de la nivel central la nivelul autorităţilor locale.

Consider că relansarea economiei într-o manieră durabilă şi realizarea descentralizării reale nu se pot realiza decât printr-o politică responsabilă faţă de economia reală în care patronatul, autorităţile locale, resursele existente, competitivitatea şi inovarea pot deveni factori importanţi ai dezvoltării.

Pentru a putea clarifica mai exact acţiunile necesare a fi luate în contextul actual pentru modernizarea României, solicit prim-ministrului Emil Boc un răspuns neformal la următoarele întrebări:

1. care sunt funcţiile administrative şi serviciile publice care se vor descentraliza şi care este programul de materializare în plan economic al acestor acţiuni;
2. cum vor fi materializate fizic investiţiile în valoare de 10 miliarde de euro pentru anul 2009 şi care este ponderea firmelor şi a produselor româneşti care sunt implicate în realizarea acestui proces;
3. care sunt scenariile gândite de actualul Guvern, în situaţia în care estimările deficitului bugetar şi ale inflaţiei nu vor fi realizate;
4. cum apreciaţi evoluţia puterii de cumpărare a românilor în situaţia nefavorabilă pentru România a crizei economice şi influenţa acesteia asupra programului de convergenţă la zona euro pentru perioada 2008-2011;
5. specialiştii domeniului afirmă că una dintre cele mai mari probleme ale stabilităţii la nivel macroeconomic este legată de finanţarea externă a companiilor private care au datorii ce trebuie rambursate în cursul acestui an şi pe care nu le vor putea refinanţa total;
6. care sunt variantele de finanţare şi care este suma optimă pe care România o va împrumuta, urmărind să obţină condiţii de cost cât mai avantajoase şi un calendar rezonabil de rambursare.

Aştept un răspuns, răspuns care poate clarifica, pentru noi şi pentru prim-ministru, starea reală a României şi demersul necesar pentru ca descentralizarea şi modernizarea României să nu rămână doar teme de comunicare, ci să devină elemente de bază ale unui program de acţiune concret pentru devenirea noastră europeană.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Urmează Grupul parlamentar al PNL. Domnul deputat Gheorghe Coroamă.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Gheorghe Coroamă:

Mulţumesc, doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică se intitulează "Viitorul şcolilor de arte şi meserii, încă în ceaţă".

Recent ministrul educaţiei a anunţat că intenţionează ca din anul şcolar 2009-2010 să desfiinţeze şcolile de arte şi meserii şi să le transforme în licee tehnologice. Această schimbare presupune în primul rând desfiinţarea unor catedre de specialitate şi înfiinţarea unora noi, într-un timp foarte scurt.

Nu este exclus să asistăm la o disponibilizare în masă, în condiţiile în care profesorii care predau acum la aceste şcoli nu vor putea preda la clasele de liceu ce urmează a fi înfiinţate, deoarece metodologia nu le permite acest lucru. În ceea ce priveşte profesorii ce vor preda la viitoarele clase de liceu, situaţia lor este incertă tocmai pentru că ministerul nu a prezentat măsurile şi metodologia ce vor sta la baza acestor schimbări.

Desfiinţarea şcolilor de arte şi meserii ridică însă nenumărate alte probleme, pe care guvernanţii nu par să le ia în considerare. De exemplu, cele mai multe şcoli de arte şi meserii funcţionează în mediul rural, în comune sau chiar sate, pe lângă şcolile cu clase I-VIII.

Elevii care urmează cursurile acestor şcoli, sunt cel mai adesea proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse. Numai la nivelul judeţului Suceava există 53 de şcoli de arte şi meserii, dintre care peste jumătate funcţionează ca unităţi şcolare în comune.

În condiţiile în care părinţii nu-şi permit să-şi înscrie copiii la licee aflate la distanţe considerabile de casă, neavând mijloacele financiare de a suporta cheltuielile de întreţinere, opţiunea pentru cursurile şcolilor de arte şi meserii este practic singura opţiune reală de continuare a studiilor pentru aceşti copii.

În al doilea rând, elevii aleg să urmeze cursurile unei şcoli de arte şi meserii pentru că astfel au posibilitatea de a învăţa o meserie într-un timp mai scurt, ceea ce le facilitează accesul pe piaţa muncii după absolvire. Specializările existente în cadrul şcolilor de arte şi meserii pentru care pot opta elevii de clasa a VIII-a sunt variate şi acoperă multe domenii cum ar fi domeniul agricol şi al alimentaţiei publice, dar şi alte domenii precum instalaţii, construcţii sau turism.

Tocmai de aceea, privesc cu îngrijorare decizia ministerului de resort de a desfiinţa aceste şcoli. În condiţiile în care piaţa forţei de muncă din România se confruntă în ultimii ani cu o lipsă acută de muncitori calificaţi, urmare a migraţiei masive a forţei de muncă intervenite după aderarea României la Uniunea Europeană, reactivarea şcolilor de arte şi meserii a fost considerată o măsură viabilă, capabilă să furnizeze forţă de muncă calificată în domeniile în care există o cerere mare.

Este regretabil faptul că actualul ministru al educaţiei a luat decizia de a desfiinţa şcolile de arte şi meserii, sub pretextul neexplicat, de altfel, că acestea nu s-au dovedit performante. Ne-am fi dorit în schimb o cu totul altă abordare din partea conducerii ministerului. Aceea de a asigura o mai bună dotare materială pentru aceste şcoli şi profesori calificaţi, ca un demers constructiv de a creşte calitatea serviciului educaţional oferit în cadrul şcolilor de arte şi meserii.

Vreau să atrag atenţia conducerii ministerului educaţiei, că la începutul anului 2008 toate partidele politice din România au semnat Pactul pentru Educaţie, un acord al cărui principal obiectiv a fost acela de a decide că orice modificare sau propunere de reformă, în domeniul educaţiei, nu va mai fi făcută fără o consultare prealabilă şi o analiză atentă a implicaţiilor care pot apărea de pe urma implementării unor reglementări noi în acest sector.

Tocmai de aceea, solicit doamnei ministru Andronescu deschiderea unor consultări publice pe acest subiect, astfel încât decizia finală să poată fi luată după ce se ascultă părerea avizată, atât a cadrelor didactice de specialitate, cât şi a părinţilor direct interesaţi.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, invit la microfon pe domnul deputat Kötő Iosif.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Kötő Iosif:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţie politică: "Împlinirea a 50 de ani de la desfiinţarea instituţională a învăţământului superior în limba maghiară din România, a Universităţii Bolyai din Cluj"

În luna martie a acestui an comemorăm împlinirea a 50 de ani de la un eveniment trist pentru forţele democratice din România, pentru învăţământul în limba maghiară: desfiinţarea autoritară a Universităţii Bolyai din Cluj.

În frunte cu Nicolae Ceauşescu, o "brigadă" a Partidului Muncitoresc Român a suprimat învăţământul superior de sine stătător în limba maghiară, comasându-l cu Universitatea Babeş din Cluj.

În această ordine de idei, aş vrea să vă reamintesc că reţeaua instituţiilor de învăţământ superior ale comunităţii maghiare din Transilvania a început în 1581 prin inaugurarea Academiei jesuite la Cluj, pilonii acestuia constituindu-i anii 1622 (Academia de la Alba Iulia), 1872 (Universitatea Ferenc József din Cluj), 1945 (Universitatea Bolyai din Cluj).

Acum 50 de ani însă, în luna martie, a fost întrerupt cursul normal al dezvoltării sistemului de învăţământ în limba maternă a comunităţii maghiare.

Începând de la unificarea cu Universitatea Babeş numărul specializărilor predate în limba maternă au fost reduse substanţial, cadrele didactice de etnie maghiară au fost eliminate din sistem, nefiind asigurată posibilitatea angajării a noi cadre tinere.

Până în anul 1989 starea învăţământului superior în limba de predare maghiară a ajuns la pragul critic de dispariţie. După schimbarea regimului în 1989 comunitatea maghiară şi-a manifestat dorinţa fermă de a reînfiinţa Universitatea Bolyai. UDMR, dând glas acestei dorinţe unanime, a elaborat nenumărate memorandumuri, proiecte de legi şi hotărâri de guvern care însă nu au fost onorate nici de legiuitor, nici de Guvern, legitimând astfel o greşeală istorică a totalitarismului.

Ţin să vă atrag atenţia că în ciuda drepturilor constituţionale garantate de Legea învăţământului nr. 84/1995 - art. 123, a convenţiilor internaţionale pe care România le-a ratificat, a realităţilor din Uniunea Europeană, nici până în momentul de faţă nu s-a reuşit nici cel mai mic pas în direcţia înfăptuirii acestui deziderat.

Pentru susţinerea ideilor mele vă supun atenţiei câteva date edificatoare pentru reînfiinţarea învăţământului superior de sine stătător în limba de predare maghiară.

Populaţia de etnie maghiară reprezintă 6,6% din populaţia totală a ţării, în timp ce doar 4,4% dintre studenţii înscrişi sunt de naţionalitate maghiară şi numai 1,6% dintre aceştia studiază în limba maternă. Mai mult decât atât: în România la cca. 400000 de locuitori revine o universitate de stat, în aceste condiţii minorităţii maghiare de aproximativ 1,5 milioane i-ar reveni cel puţin trei instituţii de învăţământ superior.

Vreau să fiu foarte bine înţeles: maghiarii din România nu cer privilegii, ei doresc doar să dispună liber de sumele provenite din impozitele plătite, fiind şi ei contribuabili la fel ca ceilalţi cetăţeni. La fel de grav este că tocmai în domeniile de importanţă majoră pentru economie (inginerie, agronomie) nu există posibilitate de studiu în limba maternă.

În ceea ce priveşte exemplele europene, putem aminti: suedezii din Finlanda (o comunitate de 300000 de persoane), laponii din Norvegia (80000 de persoane), catalanii din Spania (6000000 de persoane), maghiarii din Slovacia (500000 de persoane), găgăuzii din Moldova (150000 de persoane), albanezii din Macedonia (700000 de persoane) dispun de una sau mai multe universităţi în limba maternă.

Menţionez de asemenea, că Raportul de condamnare a comunismului, întocmit de colectivul coordonat de Tismăneanu, prezentat de Preşedintele Traian Băsescu în faţa Parlamentului, face referire la problema învăţământului superior în limba maghiară, făcând trimitere expresă la Universitatea Bolyai înfiinţată prin ordinul regelui Mihai I la 29 mai 1945.

Având în vedere cele prezentate mai sus consider că în problema Universităţii Bolyai este nevoie de o reparaţie istorică. Reînfiinţarea acestei instituţii ar reprezenta o piatră de încercare a statului de drept în cadrul căruia sunt garantate prin lege drepturile constituţionale.

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la actul incalificabil al regimului comunist totalitar de a îngrădi accesul la învăţământul în limba maternă, afirmăm: comunitatea maghiară din România nu va renunţa niciodată la ideea reînfiinţării Universităţii Bolyai şi va iniţia demersurile legale pentru înfăptuirea acestui ideal nobil.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Mircea Grosaru.

Avei cuvântul, domnule deputat.

Domnul Mircea Grosaru:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Promit, în primul rând, să mă încadrez în cele trei minute, conform Regulamentului.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Votaţi pentru România!"

Următoarele alegeri pentru Parlamentul European vor avea loc în diferitele ţări ale Uniunii Europene, în perioada cuprinsă între joi, 4 iunie, şi duminică, 7 iunie 2009, aşa cum Consiliul Uniunii Europene a luat la cunoştinţă, în conformitate cu art. 10 al documentului semnat la Bruxelles în data de 20 septembrie 1976.

În România, după cum ştim, alegerile pentru Parlamentul României vor avea loc duminică, 7 iunie. Deşi mulţi spun că mai este destul timp până atunci, partidele politice au început pregătirea atentă a acestora prin strângerea de semnături, instruiri, dezbateri în mass-media, selecţia celor mai buni şi mai profesionişti candidaţi, capabili de o reprezentare pe măsură a perioadei ce urmează, deloc uşoară nici pentru România şi nici pentru celelalte ţări din Europa.

Ţările Uniunii Europene, prin reprezentanţele consulare ale ambasadelor prezente în România, au început deja să anunţe alegătorii care se găsesc în ţara noastră pe motive de lucru, afaceri sau pe motive de studii şi toţi membrii cu drept de vot ai familiilor care locuiesc cu aceştia la noi, că pot vota în România, dacă se vor înscrie pe listele de vot ale circumscripţiilor cancelariilor consulare din cadrul ambasadelor din România.

Pentru a-şi putea exprima votul pentru membrii Parlamentului european şi România va trebui să facă acelaşi lucru în secţiile electorale instituite pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene şi sunt sigur că o vor face mult mai bine şi cu mai multă atenţie decât în anii trecuţi, având în vedere că şi responsabilitatea europarlamentarilor români a crescut enorm pentru perioada următoare.

Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. - cuprinde mai multe categorii de membri, printre care şi cetăţeni cu dublă cetăţenie, română şi italiană, care, în conformitate cu normele europene în vigoare, pot vota pentru o singură ţară, iar alegerea lor consider că nu poate să fie alta decât pornind de la o raţiune simplă şi firească: ţara lor este România. De aceea, cu toţii trebuie să ştim că pe data de 7 iunie, de data aceasta, mai mult ca niciodată, vom vota pentru România.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Octavian Bot.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

De data aceasta mai devreme ca săptămâna trecută.

Domnul Octavian Bot:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Mai bine mai târziu decât niciodată. Nu ştiu dacă e în cutuma parlamentară, dar subscriu declaraţiei doamnei deputat Pető Csilla, pe care o felicit pentru ideea de a susţine o declaraţie politică pentru sprijinirea teatrului din Oradea. Cred că este o idee şi un scop nobil şi subscriu deplin la această declaraţie.

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Ardealul e mintea".

În "Pagini despre sufletul neamului românesc", marele nostru filozof Constantin Noica spunea: "Sentimentul de ruşine îl încearcă uneori pe cel cu adevărată conştiinţă de stăpân". Mai spune Noica în continuare: "Tipul de român înzestrat cu adevărată conştiinţă de stăpân îl dă mai ales Ardealul".

În campania pentru alegerile parlamentare, sloganul meu electoral a fost: "Ardealul e mintea". Am explicat la timpul potrivit că prin acel slogan nu doream să subliniez vreo diferenţă între ardeleni, munteni, olteni sau moldoveni., "Ardealul e mintea" era un avertisment adresat celor care periclitează buna convieţuire dintre români şi maghiari, vehiculând ideea autonomiei teritoriale pe criterii etnice.

Ca ardelean, după cum spunea Noica, cu adevărată conştiinţă de stăpân, m-a încercat într-un fel sentimentul de ruşine la aflarea veştii că autorităţile române nu au acordat autorizaţie de aterizare la Târgu-Mureş pentru preşedintele Ungariei, Solyom Laszlo. Găselniţa cu aeronava militară mi s-a părut puerilă.

Ruşinea m-a cuprins pentru că mai aveam încă proaspăt în minte exemplul de omenie şi civism oferit de maghiarii din Ungaria, în împrejurarea tragică a morţii handbalistului român Marian Cozma.

Sentimentul de ruşine s-a risipit însă destul de repede, văzând că aşa după cum "lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba", nici liderii UDMR nu şi-au schimbat năravul, folosind de fiecare dată sărbătoarea naţională a Ungariei pentru a susţine obsesiv autonomia teritorială.

Sunt de părere că dorinţa de autonomie teritorială este mai degrabă inventată de liderii UDMR, decât dorinţa reală a maghiarilor din România. Maghiarii simpli din Ardeal au alte gânduri şi preocupări. Susţinerea obsesivă a autonomiei teritoriale este un mod de a exista, de a supravieţui, pentru liderii UDMR.

Apreciez decenţa preşedintelui Ungariei, care, cu prilejul vizitei în Ardeal, a evitat diplomatic problema autonomiei teritoriale.

Sentimentul de ruşine m-a cuprins din nou, când am văzut că unii maghiari, cetăţeni români, încep să-şi uite limba maternă. M-am gândit că în România europeană, maghiarilor nu li se asigură condiţii suficiente pentru învăţarea şi păstrarea limbii materne. Numai aşa îmi explic cum de domnul Marko Bela spune că "niciodată" se traduce în limba maghiară, "în curând".

Cu respect îi amintesc domnului Marko Bela că "niciodată" se spune în ungureşte "şohoa" (am folosit transcrierea fonetică), iar "teruleti autonomia" nu este acelaşi lucru cu "hei autonomia", adică, pe româneşte, "autonomia teritorială" nu este acelaşi lucru cu "autonomia locală".

În încheiere, sper că românii şi maghiarii ardeleni nu vor uita sloganul "Ardealul e mintea".

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Tot din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Bud.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Nicolae Bud:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi vizează apropiata reglementare în domeniul salarizării bugetarilor.

Într-o perioadă în care referirile la bugetul recent aprobat se fac încă în registru critic, atât din punct de vedere al cuprinderii, cât şi al distribuţiei pe destinaţii, Guvernul ne anunţă pentru un viitor apropiat o reglementare în domeniul salarizării bugetarilor.

Salut graba cu care autorităţile din Palatul Victoria îşi convoacă forţele şi competenţele pentru a creiona temeiul unui obiectiv de însemnătate indubitabilă: răsplătirea activităţii desfăşurate de varii categorii de cetăţeni printr-un venit dimensionat în raport cu efortul şi mai ales cu rezultatul cu care participă fiecare la buna funcţionare a mecanismului global al societăţii, la progresul general al ţării. Operaţie, fără îndoială, deloc uşoară de marele număr al parametrilor ce intră în discuţie, de complexitatea lor, şi o ştim bine, de dificultatea comensurării acestora. Este de aşteptat un travaliu marcat de dificultăţi previzibile, cunoscut fiind că înainte de a fi o operaţie statistică, pur contabilă, salarizarea se constituie într-o grea şi plină de răspundere acţiunea de recunoaştere a valorii individului, a pregătirii şi potenţialului său profesional.

Venitul înseamnă, în fond, recompensarea activităţii desfăşurate în unitatea de timp, dar şi valoarea adăugată pe care o reuşeşte acolo unde se află oricare din noi.

Sistemul românesc de salarizare a fost dintotdeauna, vorba poetului, "Lung prilej de vorbe şi de ipoteze". Ştim şi de ce: niciodată nu s-a izbutit ca ofertele societăţii să satisfacă aşteptările cetăţeanului. Ni se va putea replica simplu: dar în ce ţară salariile sunt refuzate de cei în cauză pentru motivul că ar fi prea mari şi, în consecinţă, sunt nemeritate?

Fără îndoială că aşa stau lucrurile, dar la fel de adevărat este că fiecare modificare a sistemului de remuneraţie trebuie să ducă la o mai dreaptă aşezare a lucrurilor. Ne ajunge, cred, numărul atâtor experimente ca şi reverberaţiile dezastruoase la nivelul diferitelor categorii de funcţii şi profesii, care au găsit ca unică modalitate de a-şi obţine drepturile ieşind în stradă.

Noua legislaţie în domeniul salarizării trebuie să înceapă, obligatoriu, cu inventarierea lacunelor, a verigilor slabe, a impozitărilor şi inechităţilor strecurate în logica la nivelul concepţiei şi al aplicării sistemului de remunerare de la noi.

Tot respectul pentru strădaniile experţilor guvernamentali, a celor din comisiile parlamentare de specialitate, a senatorilor şi deputaţilor antrenaţi de-a lungul sesiunilor în conceperea şi perfecţionarea sistemului de salarizare din România, dar nevoia de a elabora reguli noi provine din constatarea că unele elemente ale actualei construcţii salariale pot fi corectate. Corectate în bine. Sunt convins că nimeni, absolut nimeni din Parlamentul nostru nu ar putea accepta ideea ca modificările, corecţiile considerate necesare, să afecteze venitul real al angajatului, oricine ar fi el şi oriunde s-ar afla. Că ar putea să apară şi excepţii? Ele nu ar rămâne decât ceea ce înseamnă, nişte excepţii şi nimic mai mult.

Regula de aur în noua filozofie a salarizării trebuie să fie corecta legătură între ce dai societăţii şi ce primeşti drept răsplată. Având grijă la o dreaptă aşezare în ecuaţie, cât se poate de echilibrată, a celor doi termeni, am spera, îmi permit să cred, la rememorarea cuvintelor preşedintelui Kennedy, intrate în legenda: "Înainte de a cere ceva de la ţara ta, gândeşte-te la ce îi dăruieşti tu ţării tale". Alăturarea, recunosc, poate fi forţată, dar nu lipsită de sugestii chiar şi în această relaţie a cetăţeanului cu bugetul de stat în punctul în care se intersectează cei doi vectori de ordin strict personal: ce oferi societăţii şi ce primeşti de la ea.

Rămâne de reconstruit în structura veniturilor capitalul atât de fărâmiţat şi comentat al sporurilor salariale. Nu eu voi fi cel care să acuze existenţa acelui venit suplimentar provenit din luarea în consideraţie a particularităţilor ce intervin între profesii şi funcţii ori în interiorul acestora graţie diferenţelor de solicitare, de responsabilitate, de angajament specific. Am lucrat ani de zile în minerit şi asta mă autorizează să interpretez cum se cuvine valenţele stimulatoare şi compensatoare ale diverselor sporuri.

Asta nu mă împiedică să îndemn la o examinare cerebrală a tot ceea ce merită să funcţioneze drept criteriu al creşterii veniturilor prin sporuri salariale. Nu cred că are cineva dorinţa de a împărţi aceste sporuri în binevenite şi neavenite. Fie şi pentru faptul că orice spor salarial este binevenit.

Analiza la care invit eu are în vedere stabilirea corectitudinii acestora şi motivaţia acordării lor. Ne obligă să facem asta răspunderea pe care ne-o asumăm faţă de banul public. De curând, un raport internaţional bancar sesiza că în România s-a ajuns ca, la anumite categorii de angajaţi, numărul sporurilor salariale să fie ridicat, desprinzând constatări la care nu li s-ar putea replica prea uşor. La salariile existente la noi nu poţi reproşa nivelul câştigurilor, mult prea departe de necesitate, ceea ce se realizează în alte ţări. Dar, dacă înţeleg bine, criteriile de acordare suportă radiografii atente şi reguli în consecinţă.

Despre asta vorbim: de o cât mai dreaptă răsplată a fiecărui cetăţean aflat în activitate, aşezând sistemul veniturilor pe temeiuri de logică implacabilă, distilând experienţele deja consumate şi promovând măsuri şi reguli impuse de fizionomia de azi a societăţii româneşti.

Mulţumesc mult.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, în ordinea înscrierii la grupul parlamentar, domnul deputat Marian Neacşu. Nu este în sală. Doamna Sonia Drăghici? Domnul Radu Vasilică? Domnul deputat Horia Grama.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Horia Grama:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "Autonomia teritorială pe criterii etnice, o himeră a UDMR."

De mai bine de 18 ani asistăm la diverse iniţiative ale UDMR de a obţine pe orice cale, autonomia teritorială pe criterii etnice a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, încercând să se prevaleze chiar de "exemple europene" pe care le interpretează într-un mod subiectiv, convenabil doar lor, stând cu jalba în faţa forurilor europene, devenind astfel petiţionari de carieră trimişi de statul român, uitând un lucru fundamental: că sunt cetăţeni ai României.

De 18 ani, refuză să-şi amintească faptul că la învestirea în funcţiile de demnitari aleşi şi funcţionari publici depun un jurământ prin care se obligă şi sunt obligaţi să respecte Constituţia şi legile ţării, să apere democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.

Consider că a venit momentul să sancţionăm ferm toate acţiunile ce aduc atingere Constituţiei, teritoriului României şi siguranţei naţionale, precum şi pe acei demnitari care, prin încălcarea cu bună ştiinţă a jurământului depus, practică şi acţionează pentru diverse forme de discriminare etnică a populaţiei minoritare române din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, fapt pentru care solicit constituirea unei instituţii de integritate a activităţii demnitarilor care să aibă atribuţii de sancţionare a acestora pentru încălcarea jurământului, mergând cu sancţiunea până la încetarea mandatului de demnitar.

Solicitarea mea este justificată de starea de fapt creată de reprezentanţii UDMR în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, unde cetăţenii români sunt ignoraţi, marginalizaţi şi discriminaţi prin politica unidirecţională a UDMR în favoarea cetăţenilor de naţionalitate maghiară, pentru păstrarea aşa-zisei balanţe etnice, a aşa-zisului Ţinut Secuiesc. În numele acestor idei se constată o creştere îngrijorătoare a agresivităţii politice a reprezentanţilor maghiari prin solicitarea fără echivoc a autonomiei teritoriale pe criterii etnice, arborarea de steaguri aşa-zis secuieşti în mod ilegal şi anticonstituţional pe diferite instituţii publice, folosirea unor însemne şi steme care sunt reprezentative doar pentru populaţia maghiară din zonă şi care nu ţin cont de existenţa populaţiei româneşti, organizarea de manifestări publice de la care sunt excluşi locuitorii de naţionalitate română, condiţionarea ocupării funcţiilor publice de cunoaştere a limbii maghiare.

Unele din faptele menţionate mai sus sunt sancţionate chiar de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării. În cele trei judeţe, reprezentanţii locali ai UDMR duc voit o politică izolaţionistă, de stopare a dezvoltării şi de sărăcire intenţionată a zonei, pentru a-şi argumenta acuzele aduse Guvernului şi statului român de neglijare şi neimplicare în scopul justificării necesităţii unei autonomii teritoriale ca unică soluţie.

România nu poate construi frontiere în inima ţării. Nu putem ridica bariere de jur împrejurul judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş. Nu putem construi nici şosele suspendate pe deasupra celor trei judeţe pentru a nu fi afectat "echilibrul etnic", atât de drag UDMR-ului.

Acum, când graniţele dintre statele Europei se deschid, este anacronic să construieşti graniţe în interior. Hotarele dorite de UDMR nu sunt dorite şi de români şi nici chiar de o parte mare a maghiarilor şi nu putem accepta, doar pentru orgoliul unor lideri ai UDMR, transformarea judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş în feude personale pe care aceştia să le controleze după bunul lor plac, asemeni grofilor din Evul Mediu.

Închei declaraţia mea politică cu un extras din Constituţia României: "Dreptul la identitate. Art.6: (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români".

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, mai este vreun coleg care susţine declaraţia? Nu.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Mihai Banu. Nu este în sală.

Domnul deputat Mihai Lupu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mihai Lupu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "Constanţa, judeţ al contrastelor".

Dincolo de marginile zonei metropolitane Constanţa, dincolo de staţiunile înşirate de-a lungul litoralului, departe de ochii turiştilor de sezon, judeţul pe care îl reprezint în Parlament se înfăţişează mai prăfuit, mai trist, mai sumbru decât vi l-aţi putea închipui.

Izolate, în descompunere, aproape fără identitate, localităţile care îl alcătuiesc par captive într-o spirală a paradoxurilor, condamnate la înapoiere.

Lumina se aprinde aici o dată la patru ani, cu pomeni electorale dozate cinic de un partid care le controlează de ani buni destinele, deşi nu le-a promovat niciodată în mod just interesele.

Sărăcia este o constantă definitorie, cu toate că potenţialul economic al regiunii induce cu totul alte premise.

Ca liberal, ca politician direct responsabil, dar poate, în primul rând, ca om profund ataşat de frumuseţea complexă a valorilor dobrogene, precizez că unul dintre principalele obiective asumate ale mandatului meu este reprezentat de ridicarea materială a acestei părţi uitate a judeţului Constanţa.

Opţiunea pe care o exprim astăzi va fi probată negreşit prin activitatea mea parlamentară viitoare.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe doamna Carmen Axenie.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Carmen Axenie:

Mulţumesc.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică este "Despre acurateţea terminologică şi morală a noului Cod penal".

Ca membru al Parlamentului României, al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor şi ca avocat, felicit iniţiativa şi efortul necesare alcătuirii unui nou Cod penal. Fără îndoială că avem nevoie de un cod bun, adus la zi, pentru a face faţă tuturor problemelor societăţii contemporane.

Cele douăsprezece titluri, la care se adaugă dispoziţiile finale, însumând 437 de articole, înglobează o cantitate mare de informaţie. Se poate întâmpla în cazul unui asemenea volum mare de date, precum cel de faţă, să nu avem peste tot o acurateţe terminologică care să ne lipsească de echivocuri.

Şi, iată că, de ceva vreme presa românească vorbeşte despre un asemenea loc neclar din textul noului Cod penal. Mă refer, desigur, la problema legalizării incestului şi a prostituţiei. Persoane din teritoriu pe care le reprezint în Parlament şi-au arătat profunda nemulţumire faţă de o astfel de prevedere, argumentându-mi, pe bună dreptate, că nu se poate simplifica Legea nr.301/2004 prin complicarea realităţilor sociale şi prin furnizarea unor premise de natură anticreştină.

Stimaţi colegi,

Prima propoziţie a expunerii de motive a acestui nou Cod penal spune: "Elaborarea şi adoptarea unui nou Cod penal reprezintă un moment crucial în evoluţia legislativă a oricărui stat". Adevărat, dar bine ar fi să nu fie şi unul de răscruce pentru pacea socială din ţara noastră.

Afirmaţiile domnului ministru al justiţiei, Cătălin Predoiu, conform căruia "problematica incestului reprezintă un aspect de patologie socială, iar nu de incriminare penală" sunt cu adevărat novative. Ele par că se bazează pe o viziune psihologică, ştiinţifică, pentru a fi mai exactă. Totuşi, nu putem ocoli un adevăr istoric: din 1936, legea românească incriminează explicit incestul şi iată că acum, de dragul unor înnoiri, unele de necesitate internă, altele venite din unele ţări europene, suntem în faţa unui limbaj juridic echivoc şi a unor probleme de morală.

La final, vă readuc în atenţie glasul unor persoane din ţară: "Nu este bine ca statul să tolereze aceste păcate grave prin dezincriminarea lor. Suntem de două mii de ani un popor creştin. Am trecut prin istorie cu păcatele şi necazurile noastre pentru că ne-a îngăduit-o Dumnezeu. Rugăm pe aleşii noştri să nu uite în alcătuirea legilor omeneşti trecătoare, din pricina greutăţilor prezente ori din alte pricini, de legile Lui veşnice".

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna deputat.

Ultima luare de cuvânt din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Silviu Prigoană.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Silviu Vasile Prigoană:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Casa Poporului, sursă de venituri la bugetul de stat".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Este cea mai mare clădire civilă din lume" şi "clădirea publică cu cele mai mari costuri administrative" spun, laudativ, ghizii care însoţesc vizitatorii prin Palatul Parlamentului.

Da, stimaţi colegi, plătim utilităţi şi întreţinere de 50 de milioane de euro anual pentru a funcţiona într-un imobil din care folosim numai 30% şi consider că această stare de fapt trebuie să înceteze.

Din punct de vedere al eficienţei cheltuirii banului public este o catastrofă. Consumul de energie electrică se ridică la peste 16.300 Mwh, iar cel de energie termică la peste 21.700 de gigacalorii. Costurile colaterale sunt, de asemenea, imense: mii de angajaţi pentru întreţinerea şi buna funcţionare a acestei imense clădiri care trebuie încălzită iarna, răcită vara, iluminată şi curăţată zilnic, cu costuri care nu se justifică într-o perioadă de criză şi recesiune mondială.

Este motivul pentru care, de ceva timp, încă dinainte de campania electorală din 2008, am promis cetăţenilor că voi propune Parlamentului României schimbarea destinaţiei acestui colos, astfel încât să aducă beneficii celor care i-au suportat material şi moral construcţia.

Cetăţenii m-au trimis în Camera Deputaţilor cu acest mandat şi, în scurt timp, vă voi cere sprijinul în dezbaterea şi aprobarea proiectului de lege prin care Casa Poporului să devină un centru de profit, profit pentru cetăţeni, pentru bugetul de stat, pentru sistemul de sănătate sau sistemul de pensii.

În aceste vremuri de criză, când bugetul de stat are nevoie de fiecare leu ce poate fi obţinut prin utilizarea eficientă a avuţiei naţionale, este nepermis ca un potenţial venit de câteva sute de milioane de euro pe an să fie ignorat, ba, mai mult, să fie sfidat de cheltuieli pe care le consider voluptorii.

Consider, totodată, că este mai puţin importantă destinaţia ulterioară a clădirii sau cine o va administra, atâta timp cât în loc să cheltuim bani publici câştigăm bani pentru buget.

Deloc de neglijat sunt şi cele peste 22.000 de locuri de muncă ce ar putea fi create cu uşurinţă prin atragerea investitorilor ce urmează să utilizeze întregul potenţial al clădirii. Nu este un secret pentru nimeni că avem nevoie stringentă de acestea, dacă dorim ca pe termen mediu să avem de unde plăti salariile bugetarilor sau pensiile părinţilor noştri.

Este timpul ca Parlamentul, eventual redus numeric şi la o singură Cameră, conform programului politic al partidului din care fac parte, să ocupe un spaţiu adecvat funcţiilor sale, un spaţiu modern, neenergofag şi cât mai ecologic cu putinţă. Am sugerat mereu şi susţin în continuare că actualul sediu în construcţie al Bibliotecii Naţionale (care nu a fost niciodată Bibliotecă Naţională) ar fi cea mai bună alegere.

Nu resping ab initio nici o altă opţiune, însă cheltuirea banului public fără discernământ trebuie să înceteze şi acest proces va începe de la noi, aleşii cetăţenilor în Parlamentul României.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Cu aceasta închidem şi şedinţa consacrată declaraţiilor politice, nu înainte să vă anunţ că o serie dintre colegii noştri au depus în scris declaraţiile lor.

Din cei care m-au anunţat aici la prezidiu sunt următorii: Grupul parlamentar al PD-L, domnii deputaţi: Silviu Alin Trăşculescu, Mihai Stroe, Severus Constantin Militaru, Ioan-Nelu Botiş, Claudia Boghicevici, Valeriu Alecu, Stelică Iacob Strugaru, Mircia Giurgiu, Valerian Vreme, George Ionescu, Constantin Chirilă, Samoil Vîlcu, Wiliam Gabriel Brînză, Daniel Bărbulescu, Daniel Buda, Gheorghe Albu, Mihai Doru Oprişcan, Ioan Oltean, Petru Movilă şi Daniel Oajdea.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, deputaţii: Ştefan Valeriu Zgonea, Daniela Popa, Liviu Bogdan Ciucă, Costică Macaleţi, Vasile Mocanu, Filip Georgescu, Eugen Bejinariu, Emil Radu Moldovan, Iuliu Nosa, Culiţă Tărâţă, Victor Surdu şi Florin Iordache.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnii deputaţi: Eugen Nicolăescu, Mihai Banu, Titi Holban, Bogdan Ţîmpău, Cristian Burlacu, Andrei Dominic Gerea, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Florin Ţurcanu, Mihăiţă Calimente, Cornel Pieptea, Dan Morega, Horea Dorin Uioreanu, Pop Virgil, George Dumitrică, Nini Săpunaru, Mihai Cristian Adomniţei.

De asemenea, domnul deputat Adrian Merka, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, a depus declaraţia în scris.

Cu aceasta, încheiem şedinţa consacrată declaraţiilor politice. În câteva minute va începe şi şedinţa în plen cu toate problemele înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Încă din perioada de dinainte de 1989, în cadrul curriculei şcolare, ora de educaţie fizică avea statut de Cenuşăreasă, fiind privită ca o materie mai mult opţională. Odată cu deschiderea către Uniunea Europeană, tot mai mulţi membri ai corpului didactic, precum şi majoritatea părinţilor au început să acorde un interes crescut pentru orele de sport, acestea fiind privite ca o condiţie obligatorie în buna dezvoltare, fizică şi mentală, a copiilor.

Tocmai de aceea, privesc cu îngrijorare decizia ministerului de resort de a reduce la o singură oră obligatorie educaţia fizică, restul de două fiind introduse în activitatea extracurriculară. Ţinând cont de noile cerinţe ale societăţii, care pun accent pe o dezvoltare fizică armonioasă a copiilor, cred că este extrem de important ca în paralel cu încurajarea activităţilor fizice în şcoli, să se combată metodele de ocolire a sportului prin practici deja cunoscute, precum scutirile medicale acceptate chiar dacă nu există un temei real. Mai mult, în ţările membre ale Uniunii Europene s-a optat pentru introducerea obligativităţii a 2 sau chiar 3 ore de educaţie fizică în şcoli.

În aceste condiţii, trebuie să recunoaştem că există o discrepanţă majoră între o singură oră şi necesarul de sport indicat pentru un elev. Orele de educaţie fizică sunt cu atât mai importante pentru şcolarii din clasele mici, care sunt la vârsta formării aptitudinilor sportive. Suplimentar, trebuie să recunoaştem că profesorul de sport poate fi printre primii care poate trage un semnal de alarmă în cazul în care există disfuncţionalităţi în dezvoltarea fizică a unui copil şi, prin urmare, poate sesiza părinţii pentru luarea unor măsuri medicale.

Este regretabil faptul că, în condiţiile în care în anii precedenţi au existat programe intensive de construcţie de săli de sport şi baze sportive, de renovare a şcolilor să se stopeze accesul elevilor la o activitate fizică sănătoasă, ce poate avea loc în cadrul şcolar, sub supravegherea unui profesor de specialitate.

În aceste condiţii, solicit doamnei ministru Andronescu deschiderea unor consultări publice mai aprofundate pe acest subiect, astfel încât decizia finală să poată fi luată după ce se vizualizează în ansamblu părerea avizată atât a cadrelor didactice de specialitate, cât şi a părinţilor direct interesaţi.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Transparenţă şi responsabilitate"

Discuţiile din ultimele săptămâni privind un eventual acord cu Fondul Monetar Internaţional agită spiritele pe scena politică românească, provocând reacţii şi în rândul opiniei publice. Modul în care este tratat un subiect de maximă importanţă pentru toţi cetăţenii României lasă loc de interpretări subiective şi de replici tendenţioase, din care se pot trage concluzii greşite. Disputele politicianiste şi declaraţiile contradictorii legate de acest subiect atrag suspiciuni şi lasă impresia că Executivul ar avea ceva de ascuns.

Trebuie să dezbatem cu maximă transparenţă şi responsabilitate toate aspectele legate de un eventual acord cu FMI şi să nu uităm nici o clipă faptul că ne aflăm aici pentru a reprezenta interesele celor mulţi, ale românilor care sunt deja afectaţi de efectele crizei economice.

Apreciez că sunt necesare câteva precizări prealabile legate de relaţia României cu Fondul Monetar Internaţional. România este membru cu drepturi depline al FMI din 15 decembrie 1972. Până în anul 1989, România a încheiat cu FMI trei acorduri stand-by, primul fiind semnat după trei ani de la momentul aderării la această instituţie.

După anul 1990, au fost încheiate 7 acorduri cu FMI, primind de cele mai multe ori doar prima tranşă, din motive care sunt cunoscute: pe de o parte, condiţiile severe impuse de Fond la acordarea unei noi tranşe din acord, iar pe de altă parte, nerespectarea de către România a programului de reformă. Cert este un lucru: FMI a jucat un rol activ în procesul de tranziţie din ţara noastră, condiţionând acordarea de împrumuturi financiare de efectuarea unor reforme radicale în economia românească.

La fel de adevărat este faptul că ne-am confruntat cu rigiditatea Fondului Monetar Internaţional în privinţa unor pachete de programe propuse, inadecvate structurii economiei româneşti, ceea ce a condus la apariţia unor controverse serioase în relaţia României cu FMI. De aici derivă şi prudenţa noastră.

România are nevoie de o ancoră pentru stabilitatea economiei sale, care poate fi construită printr-un program de creditare internaţională combinată de la Uniunea Europeană şi de la Fondul Monetar Internaţional. Comisia Europeană a anunţat că ne va oferi ajutor financiar de urgenţă în schimbul angajamentului autorităţilor române de a aplica o politică bugetară mai strictă. Toate statele care au apelat la ajutorul Comisiei Europene, în contextul actual, au recurs şi la un împrumut de la FMI.

Ce ne-ar aduce un acord cu Fondul Monetar Internaţional? În primul rând, credibilitate, având un impact pozitiv asupra ratingului de ţară şi a percepţiei investitorilor. Prevenim deteriorarea economiei, stopăm posibilele ieşiri de capital din ţară, avem stabilitate a monedei naţionale, protejăm rezerva valutară a României. Dar FMI are o "terapie" tradiţională: taie cheltuielile şi măreşte taxele şi impozitele. Aşadar, trebuie să ştim care sunt condiţiile pe care Fondul le-ar putea impune României.

În această perioadă, FMI a împrumutat mai multe ţări afectate sever de criza economică, printre care Ungaria, Letonia şi Ucraina. În cazul Ungariei, care a solicitat de la FMI un împrumut în valoare de 12,5 miliarde de euro, măsurile de impact impuse de FMI sunt următoarele: anularea reducerilor fiscale propuse pentru 2009, majorarea TVA, îngheţarea salariilor din sectorul bugetar, eliminarea celui de-al 13-lea salariu pentru toţi funcţionarii publici, plafonarea celei de-a 13-a pensii. Sunt măsuri nepopulare, de natură să afecteze categoriile defavorizate.

Trebuie să spunem clar aceste lucruri, să chemăm cei mai competenţi specialişti pe care îi avem şi să analizăm situaţia în care se află România, să avem programul anticriză pus la punct, să ştim dacă avem nevoie de un împrumut extern, care ar fi nivelul acestui împrumut şi care sunt obiectivele, să punem în balanţă toate avantajele şi dezavantajele unui acord cu Fondul Monetar Internaţional.

Dacă nu putem evita un acord cu FMI, Guvernul trebuie să-l negocieze cu mare atenţie, cu toată responsabilitatea.

Partidul Social Democrat nu se opune de principiu unui acord cu FMI, dar negocierea unui împrumut trebuie să aibă în vedere, în primul rând, nevoile sociale ale românilor şi contextul crizei economice.

Ne opunem unor condiţii draconice care duc la împovărarea categoriilor vulnerabile. Ne opunem unui acord prost negociat şi nu vom accepta sacrificarea protecţiei sociale.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Daţi-ne fotbalul înapoi!"

Încă de la începutul Ligii I Naţionale de Fotbal au apărut foarte multe nemulţumiri legate de imposibilitatea a peste 65% din locuitorii României de a viziona meciurile din această competiţie. La nivelul judeţului Cluj, procentul este de peste 90 %.

Cu toate că instituţia Consiliului Concurenţei a anunţat public faptul că va verifica dacă au fost îndeplinite prevederile legale în cazul licitaţiei dintre Liga Profesionistă de Fotbal şi firma care a câştigat licitaţia, nici până acum nu avem un răspuns oficial. Atât în campania electorală pentru alegerile parlamentare, cât şi în campania electorală pentru alegerile anticipate pentru Primăria Municipiului Cluj-Napoca, locuitorii urbei şi-au exprimat nemulţumirea legată de situaţia existentă.

Considerăm că nu s-au respectat prevederile legale în cazul respectivei licitaţii, în special în ceea ce priveşte monopolul şi acoperirea naţională. În condiţiile în care o persoană plăteşte atât abonamentul la SRTVR, cât şi la o societate de CATV, contracte care, în mod evident, au fost încheiate înainte de organizarea de către Liga Profesionistă de Fotbal a unei licitaţii pentru difuzarea meciurilor din Liga I Naţională, nu e normal ca abonaţii trebuie să plătească pentru o vină care nu le aparţine. În cadrul şedinţei CNA din data de 19 august 2008, ni s-a promis de către societatea care a câştigat licitaţia că în cel mult o lună de zile situaţia va fi rezolvată.

Chiar dacă există un contract comercial, considerăm că ar fi trebuit să se ţină cont de acoperirea naţională şi de nevoile fiecărui cetăţean care doreşte să fie informat şi să vadă echipa favorită din faţa televizorului. Oricum, există doar 16 oraşe cu echipe în Liga I (Bucureştiul are 3 echipe), iar fiecare echipă joacă şi în deplasare, fiind imposibil ca toţi suporterii să însoţească echipa favorită pe stadioane, fără să mai punem la socoteală că sunt microbişti, cărora nu le permite timpul sau situaţia financiară (pensionari, studenţi, şomeri, elevi etc.).

Trebuie să înţeleagă toată lumea că Liga Profesionistă de Fotbal este a României, chiar dacă i se mai spune "Liga lui Mitică", aşa cum Federaţia Română de Fotbal nu este a lui Mircea Sandu. Toţi românii au dreptul la informare, la un tratament egal şi trebuie să beneficieze de un serviciu pe care îl plătesc, indiferent de interesele financiare ale anumitor "grupuri de interese". Atât Liga Profesionistă de Fotbal din România, cât şi ceilalţi "actori implicaţi", trebuie să înţeleagă că toţi românii doresc să vadă meciurile de fotbal, iar ei nu au dreptul să ascundă fotbalul.

Vă supun atenţiei această problemă pentru că este una importantă, să o analizăm împreună şi să vedem dacă rezultatul la care vom ajunge nu va fi acela potrivit căruia meciurile Ligii I Naţionale de Fotbal să fie considerate ca evenimente de interes naţional.

Doamna Daniela Popa:

"Consideraţii privind acordul de împrumut dintre Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional"

Efectele crizei economice sunt din ce în ce mai resimţite în statele europene dezvoltate, care se confruntă deja cu încetiniri semnificative ale ritmului de creştere economică sau chiar cu recesiune economică. Desigur că, în asemenea condiţii, răspunsul guvernamental trebuie să fie prompt şi coerent. Pe fondul negocierilor care se poartă în prezent între Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional doresc să fac un apel la toţi cei care sunt implicaţi în aceste discuţii să nu uite că această criză nu trebuie traversată pe spatele celor vulnerabili: familiile tinere, pensionarii, angajaţii etc.

După modul în care se gestionează acordul cu FMI, Guvernul lasă impresia că fără acest împrumut nu se poate trece de criză. Asta poate să însemne fie că starea economiei este mult mai gravă decât ne-a fost prezentat anterior, fie că există alte motive care conduc spre acest acord. Esenţial este ca guvernanţii să înţeleagă că un astfel de acord nu ar fi de dorit dacă ar afecta puterea de cumpărare sau graficul creşterilor salariilor şi pensiilor. Avem nevoie de un împrumut extern pentru a finanţa deficitul bugetar, însă Guvernul are obligaţia să găsească o soluţie care să nu afecteze şi mai mult oamenii obişnuiţi. Mai mult, constat o abordare total netransparentă cu privire la acest împrumut. Nu ştim exact cât vom împrumuta, în câte tranşe, când vom începe să returnăm banii etc. În mod firesc, românii se tem că unii se vor folosi de banii acestui împrumut şi alţii vor plăti ratele.

Doresc să menţionez că Partidul Conservator nu este de acord cu creşterea taxelor şi impozitelor, a t.v.a.-ului, cu disponibilizările în masă şi cu scăderea salariilor şi pensiilor. Reducerea veniturilor ar fi dezastruoase pentru populaţie. Mult mediatizatele ajustări de salarii nu vor avea ca efect decât creşterea restanţelor la plata ratelor în bănci, la plata facturilor de utilităţi şi chiar la plata obligaţiilor către stat. Mai mult, un avertisment al Băncii Mondiale lansat în urmă cu câteva zile arăta că Guvernul trebuie să ia măsuri ferme pentru ca veniturile românilor să nu sufere o scădere spectaculoasă.

S-a mai spus, pe bună dreptate, în ultima vreme, că nu toţi suntem egali în faţa crizei, pur şi simplu pentru că nu putem pune semnul egal între un pensionar cu venituri la limita subzistenţei şi un investitor care a profitat la maxim de condiţiile optime de maximizare a profitului din ultimii ani. Consider că este de dorit a evita măsuri ce pot pune în pericol stabilitatea socială şi politică a ţării. În încheiere, fac un apel la maxim discernământ din partea tuturor factorilor implicaţi în negocierea acestui împrumut, exprimându-mi speranţa că deciziile care se vor lua nu vor împovăra cetăţenii acestei ţări, în mod exagerat, pentru mulţi ani de acum înainte.

Doamna Daniela Popa:

"Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României"

Doresc să vă supun atenţiei problema categoriei de cadre militare care îşi desfăşoară activitatea într-un mediu deosebit faţă de celelalte categorii de personal - personalul aeronautic navigant din aviaţia militară.

Mediul aerian este un spaţiu fizic imprevizibil, complex şi implică o responsabilitate deosebită a pilotului militar. Deciziile trebuie luate în fracţiuni de secundă, pot fi ireversibile în timp datorită factorilor şi influenţelor de mediu ce acţionează asupra organismului. Dintre factorii de stres fizici şi psihici cei mai activi şi greu de suportat sunt factorii de suprasarcină care se manifestă în cele trei axe de coordonate ca efect al forţelor aerodinamice ce apar pe timpul evoluţiilor în zbor, ajungându-se des la valori de 7-9 G, ceea ce înseamnă că greutatea corpului uman se măreşte de 7-9 ori pe timpul manifestărilor acestor forţe. Aceasta are ca efect fisurarea vaselor de sânge capilare care, în timp, conduc la îmbolnăvirea organismului uman. Aceste acţiuni au loc în condiţiile radiaţiilor cosmice, presiunii atmosferice reduse şi a lipsei de oxigen. Pentru a contracara influenţele negative asupra organismelor este obligatorie folosirea oxigenului, fapt ce măreşte arderile din organism, duce la îmbătrânirea prematură a persoanei şi, implicit, la reducerea duratei de viaţă.

Studiile medicale şi socio-profesionale au relevat faptul că profesia de pilot militar se situează pe primul loc în ceea ce priveşte factorii de stres excesivi şi riscul ridicat de îmbolnăvire. Programul variat de zboruri, condiţiile meteorologice de zi şi de noapte generează consecinţe nu doar de ordin biologic şi medical, dar şi cu implicaţii asupra vieţii sociale şi familiale a persoanei în cauză. Pentru siguranţa zborurilor, calitatea factorului uman este determinantă.

Studiile efectuate în plan mondial relevă că pierderile medicale şi profesionale datorate condiţiilor de zbor sunt destul de mari, iar raportul anual al deceselor este de 38% la vârste de 50-54 ani, faţă de restul populaţiei, unde raportul este de 28% la vârste de 70-74 ani. Uzura prematură a personalului navigant ca urmare a desfăşurării activităţii de zbor reduce în mod semnificativ perioada de viaţă.

Din perspectiva calităţii de membru al Uniunii Europene şi România trebuie să pună în practică reguli de siguranţă a zborului care se aplică la nivel comunitar. Motivaţia este că aviaţia militară este într-o continuă scădere. Dacă în 1990 existau aproape 1400 piloţi, în 2009 s-a ajuns la cifra de circa 330. Ieşirile anuale din sistem sunt de 50%, iar intrările erau de 13% în 2003 şi apoi acelaşi procent abia la fiecare doi ani. Baza de selecţie este în scădere. În ultimul an, din 1619 candidaţi, medical doar 280 au reuşit, din care 15% se pierd anual psihologic.

Legea nr.164/2001 privind pensiile militare nu ţine cont de aspectele specifice profesiei, categoria de muncă şi aportul individual la fondul de pensii adus de personalul aeronavigant. Drepturile financiare ale acestei categorii de militari stabilite de Legea nr.138/1999 au fost drastic reduse în mod abuziv prin OG nr.77/2007. Legea prevede că pentru personalul aeronautic militar, la un an de activitate să i se echivaleze 2 ani de vechime, pentru munca efectuată în condiţii deosebite. Pentru fiecare an de vechime ce depăşeşte 25 de ani de vechime se acordă suplimentar 2%.

La calculul pensiei militare, reglementările prevăd că pentru 25 de ani de vechime se acordă 64% din solda lunară brută la care se mai adaugă 2% pentru fiecare an ce depăşeşte cei 25 de ani de vechime. Se ajunge la situaţia în care o parte a personalului navigant militar care a zburat 25 de ani pe avioane cu reacţie să aibă o vechime de 50 de ani. La cei 64% se mai adaugă 50% şi se atinge cuantumul de 114% din solda lunară brută pentru calculul pensiei. Or, Legea nr.164/2001 art. 25, modificat de O.G. nr. 77/2007, limitează la 100% nivelul pensiei militare de stat din solda lunară brută luată în calcul la stabilirea pensiei.

Credem că lipsa de personal navigant militar şi migraţia celor existenţi în alte domenii de activitate, în condiţiile menţinerii acestor reglementări, se va accentua. La aceasta se adaugă şi refuzul promovării în structuri sau funcţii prin care îşi pierd calitatea şi drepturile de personal aeronavigant. Mai putem face şi o comparaţie cu personalul navigant civil. Un pilot civil are pensia de 4-5 ori mai mare decât a unui pilot militar. Este nedrept ca un general cu 41 de ani de serviciu, din care 34 de ani de zbor pe avioane supersonice, să aibă pensia mai mică de 3-4 ori decât un pilot civil. Credem că aceste nedreptăţi şi discriminări trebuie eliminate.

În acest sens, există în procedura dezbaterii parlamentare Proiectul de Lege privind Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României care, după primirea avizelor de la Consiliul Legislativ şi Guvern, va fi trimis la comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor. Fac un apel la toţi colegii din Parlament pentru susţinerea şi adoptarea acestui proiect de act normativ, în scopul eliminării inechităţilor expuse în această declaraţie.

Domnul Iuliu Nosa:

Tema intervenţiei mele de astăzi este "Traian Băsescu una declară, alta face".

În urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2008 şi intrarea la guvernare a PSD şi PD-L, preşedintele Traian Băsescu declara sus şi tare că el este artizanul acestei guvernări şi doar datorită lui a fost posibilă coaliţia dintre PSD şi PD-L. Tot atunci afirma, aproape patetic, că această guvernare a fost o soluţie de compromis, deci că nu prea iubeşte PSD-ul, dar şi-a sacrificat sentimentele pentru binele României. Frumoase cuvinte, aproape că ne dădeau lacrimile la auzul lor. Nu doresc, nici pe departe, să fiu ironic, dar după acele declaraţii sforăitoare, poate că mulţi români au sperat ca liniştea să se aştearnă peste plaiurile mioritice. Cu atât mai mult cu cât alegătorii erau deja suprasaturaţi de circul politic care a durat patru ani, pe timpul guvernărilor PNL-PD şi apoi PNL. Erau sătui de bileţelele dintre Băsescu şi Tăriceanu, de disputele prin telefon... Atât cetăţenii, cât şi noi, politicienii, ne-am dorit ca, după alegeri, să putem să ne facem munca în linişte. Mai ales că asupra noastră s-a abătut o criză economico-financiară fără precedent.

Speranţele tuturor au fost însă înşelate din nou de preşedintele Traian Băsescu. La scurt timp după ce şi-a asumat constituirea noii coaliţii de guvernare a venit cu declaraţii prin care se dezicea de ea. Apoi a venit în faţa noastă, stimaţi colegi, şi a aruncat în stânga şi în dreapta cu acuze, mai ales la adresa unor membri ai Guvernului. Vă daţi seama că nu a celor din partidul său de suflet! Din nou putem semnala o inconsecvenţă în ceea ce priveşte declaraţiile preşedintelui României. Nu credem că, în situaţia actuală, ne face vreun bine abordând subiectele de interes naţional în moduri atât de diferite.

Cred că actuala coaliţie aflată la guvernare, formată din două partide politice puternice, poate să scoată România din criză şi are toate şansele să readucă bunăstarea şi liniştea românilor dacă Traian Băsescu nu şi-ar mai băga coada în treburile Guvernului. Atâta timp cât el va fi mărul discordiei, România nu va avea nici o şansă să se îndrepte spre normalitate. În mod normal, preşedintele trebuie să fie, conform Constituţiei României, un mediator între puterile statului. Nu este normal ca el să fie cel care face programul Guvernului şi care dă ordine miniştrilor. Chiar dacă, uneori, susţine că el este artizanul actualei coaliţii aflate la guvernare. Probabil a avut un cuvânt greu de spus în acest sens, dar atâta timp cât după învestirea Guvernului a declarat că toată responsabilitatea actului de guvernare revine primului-ministru şi cabinetului său, aşa cu de altfel este normal, nu cred că ar mai trebui să intervină în activitatea Guvernului.

Avem un prim-ministru în persoana domnului Emil Boc, avem miniştri competenţi. Ei trebuie doar lăsaţi să îşi facă treaba şi să pună în aplicare programul de guvernare al coaliţiei. Doar în acest fel, lucrurile vor putea intra pe un făgaş normal şi se va termina cu scandalurile şi acuzaţiile reciproce vehiculate de canalele media. Iar actualul Guvern trebuie să reziste, pentru că este singura şansă a României.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Asaltul mediatic al preşedintelui Băsescu - semn de disperare înaintea campaniei electorale"

În ultima perioadă, preşedintele Băsescu a devenit omniprezent în peisajul mediatic: a început asaltul în Parlament, cu o luare de cuvânt care cu greu poate fi încadrată undeva, la mijloc, între o evaluare a stării naţiunii şi un discurs electoral, din păcate prost întocmit. Deşi aflat în funcţie de mai bine de 4 ani, echipa sa de comunicare pare încropită în pripă: discursul a fost scris în trei maniere diferite, cu abordări de sintaxă şi logică separate. Poate că aceasta a fost cauza greutăţii cu care a redat discursul în Parlament.

Însă nu acest fapt ne îngrijorează, ci practicarea unui limbaj de lemn menit să ascundă inconsistenţa mesajului şi lipsa de soluţii. Ca tânăr om politic nu pot să nu remarc revenirea la clişeele post-decembriste, practicate cu succes de alt preşedinte, domnul Iliescu, în care se vorbea, atunci ca şi acum, despre reducerea "decalajelor economico - sociale faţă de media europeană".

Surprinzătoare a fost şi revigorarea discursului referitor la tranziţie, deşi, din 2004 şi până în 2008, România a certificat încheierea tranziţiei. Nu am mai vorbit de "definitivarea reformelor" sau de "tranziţia la economia de piaţă", de mai bine de patru ani, acestea fiind obiective atinse de către România.

Revenirea la formulele referitoare la "reformare a statului" este o metodă de discurs cel puţin nefericită în condiţiile în care se poate vorbi doar despre accelerarea reformelor în unele domenii, precum justiţia. Credem că statul de drept şi reformele democratice au fost consolidate în România ultimilor ani şi de aceea ne îngrijorează revenirea la discursul adaptat unor momente regretabile, precum mineriadele sau mitingurile, ce aveau drept slogan "nu ne vindem ţara !".

Discursul preşedintelui Băsescu reprezintă o reîntoarcere în trecut - vorbim de tranziţie, de definitivarea reformelor, de criză economică şi protecţie socială pentru angajaţi pentru a justifica un împrumut din partea FMI. Este suficient să accesăm arhivele pentru a demonstra că se copiază în integralitate discursurile preşedintelui Iliescu şi ale premierilor Văcăroiu sau Stolojan când se glorifica acordul cu FMI.

Ne aşteptăm ca în perioada următoare să se revină la justificări în ceea ce priveşte creşterea de taxe şi impozite, scăderea nivelului de trai şi altele câte ne mai aşteaptă, prin formulări deja cunoscute de genul "Noi am vrea, dar nu ne lasă/nu ne permite acordul cu FMI".

Domnul Nini Săpunaru:

"Respect pentru vârstnicii României!"

În timp ce actualul guvern îşi menţine drept principală preocupare reducerea pensiilor, din acest episod amintind doar nerespectarea legii şi a acordului social care prevede stabilirea punctului de pensie la 45% din salariul mediu prognozat, mii de vârstnici se confruntă cu situaţii limită. În momentul de faţă există multiple solicitări şi cozi de aşteptare pe care sunt plasaţi, fără speranţe prea mari, vârstnicii ce doresc să se înscrie într-un centru pentru bătrâni. Mai mult, există mii de semnale de alarmă şi sesizări asupra condiţiilor indecente de viaţă care există în centrele de bătrâni existente.

Realitatea ne arată că există mii de persoane vârstnice care au nevoie de asistenţă medicală şi psihologică, acest fapt fiind dovedit de cererile de investiţii aflate în derulare pentru construirea unor noi centre pentru bătrâni. Autorităţile locale spun că bugetele locale sunt insuficiente pentru ridicarea unor noi aziluri şi, în multe cazuri, chiar şi pentru renovarea celor deja existente. De multe ori, construcţia unor noi centre de bătrâni are loc prin iniţierea de parteneriate între autorităţile locale şi Biserică sau fundaţii.

Cu toate acestea, cred cu tărie că un astfel de demers ar fi mult mai productiv dacă statul ar stimula aceste iniţiative prin atragerea de fonduri private. Astfel, poate că mulţi agenţi economici ar fi tentaţi să înceapă un parteneriat cu autorităţile locale pentru construcţia de noi centre de bătrâni sau renovarea celor existente dacă ar beneficia, în aceste condiţii, de facilităţi din partea statului.

Discuţiile despre adoptarea legii privind parteneriatul public-privat nu pot ocoli această realitate îngrijorătoare privind centrele de bătrâni. A sosit momentul să abordăm această lege şi din considerente economice, dar şi din considerente sociale şi din respect pentru cei care au ajuns la vârsta senectuţii. Pentru că, indiferent de lege, vorbim de cetăţeni ai României, vorbim de respect, vorbim de aplicarea legilor pentru a îmbunătăţi viaţa tuturor.

Domnul Titi Holban:

S-a vorbit în ultima perioadă despre posibila accesare a unui împrumut de la FMI. Dar oare ce înseamnă aceasta pentru ţara noastră? Până acum, este dovedit faptul că politicile promovate de FMI în alte ţări au fost un eşec.

Semnarea unui acord cu FMI va însemna scăderea nivelului de trai pentru cetăţeni, măsuri drastice de austeritate şi va furniza o susţinere limitată a leului pe termen lung.

Fondul Monetar Internaţional impune o serie de condiţii pe care statul trebuie să le respecte şi care sunt legate de politica bugetară, politica salarială, care înseamnă creşterea salariilor sub rata inflaţiei sau o menţinere artificială a cursului de schimb sau menţinerea echilibrului balanţei comerciale. Toate acestea măsuri pe care le impune FMI sunt de fapt măsuri care reduc consumul, restrâng piaţa, determină reducerea veniturilor şi în toate ţările care beneficiază de ajutorul FMI nivelul de viaţă al cetăţenilor scade.

Cred cu tărie că împrumutul FMI trebuie să fie ultima soluţie pentru România, care ar trebui să aibă în vedere credite pentru investiţii, nu pentru cheltuieli curente, aşa cum a făcut Guvernul Tăriceanu care a început o politică de creditare de la finanţatori precum Banca Europeană de Investiţii sau BERD, credite destinate investiţiilor, care pot fi motorul relansării economice şi mijlocul prin care se pot păstra locurile de muncă.

În concluzie, orice tranzacţie încheiată ca urmare a cererii României va calma temerile privitoare la o criză imediată şi ar putea determina o apreciere pe termen scurt a pieţei. Dar un astfel de acord nu va îndepărta nevoia fundamentală de depreciere a leului şi nici nu va redeschide calea spre o creştere explozivă.

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Spitalele din România au nevoie de ajutor"

Sistemul de sănătate este o prioritate pentru Guvernul actual - aşa cum ar fi trebuit să fie şi pentru guvernările anterioare - şi de aceea aduc în faţa Parlamentului situaţia deosebit de gravă a spitalelor din oraşele României, altele decât cele universitare. Voi descrie ceea ce se întâmplă în spitalul municipal din oraşul Motru, judeţul Gorj, reprezentativ pentru majoritatea spitalelor din zonele urbane mai mici, instituţii care asigură serviciile medicale pentru mai mult de jumătate din populaţia ţării.

Primul factor care afectează întreg sistemul sanitar, dar mai ales unităţile spitaliceşti de provincie, este lipsa specialiştilor. Este elocvent exemplul spitalului de la Motru, din care lipsesc cu desăvârşire medicii anestezişti de mult timp, deşi instituţia medicală deserveşte 23.000 de oameni. Pentru ca situaţia să fie şi mai gravă, blocul operator din spital a intrat în renovare acum aproape doi ani, pentru şase luni, şi nici până astăzi nu a fost repus în funcţiune. Cei doi chirurgi din spital nu au mai operat de atunci; până şi intervenţiile banale sunt trimise la spitalele din apropiere. Localnicele care rămân să aducă pe lume copiii în spitalul municipiului se supun unui mare risc fiindcă se poate aprecia corect că, fără anestezist şi fără posibilităţi de intervenţii chirurgicale neprevăzute, spitalul se află la nivelul secolului XIX. Un alt exemplu este spitalul din Drobeta Turnu Severin, care are trei posturi pentru medici anestezişti, dar nu s-a înscris nimeni la concurs.

Situaţia sistemului sanitar în România ultimilor ani nu e deloc promiţătoare. Puţine elite medicale mai rămân în ţară şi mai puţine profesează în oraşele mici. Dar suntem datori să găsim soluţii la ceea ce i-a alungat din ţară şi să redresăm serviciile medicale fiindcă prima bogăţie a unui popor este sănătatea.

Vă reamintesc că, în contextul crizei economice, încasările la fondul de asigurări sociale de sănătate vor continua să scadă. Sunt doar 5 milioane de români care cotizează la acest fond, bani care trebuie să acopere cheltuielile medicale pentru toată populaţia României. Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, conducerile spitalelor nu au autonomie în a lua decizii care privesc necesarul de posturi. O cerere de scoatere la concurs a unui post parcurge un drum mult prea lung pentru pacienţii care aşteaptă medici bine pregătiţi în spitalele lor. De la conducerea spitalului pleacă la Direcţia Sanitară unde stă o vreme, apoi la minister, unde e iar analizată şi apoi face tot acest drum înapoi.

S-a vorbit la vârfurile sistemului sanitar despre concentrare, fenomen care ar închide unităţile spitaliceşti din oraşele mai mici. Românii care nu au altă vină decât că nu locuiesc în metropole, ar trebui să străbată zeci de kilometri până la cel mai apropiat oraş mare, unde pot găsi un spital? Cu siguranţă, nu!

O soluţie ar fi acordarea autonomiei decizionale echipelor manageriale în stabilirea structurii organizatorice a spitalelor pentru asumarea în întregime a responsabilităţilor, dar şi pentru că ele ştiu cel mai bine ce este necesar pentru funcţionarea unităţii la parametri normali. Şi, de asemenea, a dreptului de a-i putea concedia pe cei care se fac vinovaţi de malpraxis, oferind încredere în calitatea actului medical. Acordarea de prime de stabilitate pentru medicii specialişti care acceptă să vină în oraşele mici şi realizarea unui sistem de co-plată a anumitor pachete de servicii medicale ar ameliora simţitor situaţia financiară şi organizatorică a spitalelor noastre. Plăţile făcute de Casa Naţională de Sănătate către spitale sunt insuficiente, dar autofinanţarea parţială ar reduce din handicapul necesarului financiar. În plus, consiliile locale pot achiziţiona echipamente medicale pentru spitalele din raza lor administrativă, iar implicarea lor este fără îndoială încă o soluţie pentru eficienţă.

Nu este un semn de sănătate să fim bine adaptaţi la un sistem bolnav, de aceea fac apel la Parlament şi la oficialii Ministerului Sănătăţii să trateze cu maximă responsabilitate problemele spitalelor din toate oraşele României, redând respectul cuvenit atât medicilor, cât şi pacienţilor.

Domnul Ioan Oltean:

"Criza economică mondială şi una din implicaţiile sale: şomajul"

Ne sunt cunoscute tuturor ultimele estimări ale Parlamentului European în privinţa şomajului care va afecta statele membre ale Uniunii Europene, estimări făcute publice în data de 12 martie a.c. În conformitate cu această analiză, criza economică, prin principala sa formă de manifestare, şi anume criza financiară, va lăsa fără un serviciu, în prima jumătate a acestui an, un număr de 3,5 milioane de oameni. Cifra este îngrijorătoare şi ea a determinat autorităţile de la Bruxelles şi Strasbourg să ia în calcul şi mai apoi în discuţie adoptarea unor măsuri urgente pentru contracararea efectelor negative ale şomajului care ar putea deveni "de masă". Astfel a apărut ideea unui "New Deal" european care, ca urmare a creşterii economice, să încurajeze crearea de noi locuri de muncă. Această propunere a intrat deja pe agenda Parlamentului European, fiind dezbătută în regim de urgenţă în plenul Parlamentului, la Strasbourg.

Ideea şomajului în masă sperie pe oricine, dar mai ales ideea că tinerii sunt şi vor fi în mare măsură afectaţi. Se ştie deja că una din cele mai vulnerabile categorii sociale sunt tinerii. Faptul că aceştia intră în şomaj duceîntr-adevăr la o catastrofă socială, pentru că ei reprezintă categoria care, atunci când îşi pierde locul de muncă pentru mai mulţi ani, nu se va mai integra niciodată pe piaţa muncii şi deci nici în societate. De aici s-a conturat ideea ca statele membre ale Uniunii Europene să creeze un program care să garanteze fiecărui tânăr care şi-a încheiat o anumită formă de educaţie la un anumit nivel, un loc de muncă.

În ţara noastră, potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante în săptămâna care a trecut, 6-13 martie 2009, sunt înregistrate 10.357 locuri de muncă. Situaţia locurilor de muncă vacante, disponibile în judeţul Bistriţa-Năsăud, în luna martie, cuprinde un număr de 62 de joburi. La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 572 locuri de muncă, iar cea mai bogată ofertă este pentru ingineri şi subingineri, adică 186 locuri de muncă.

Rata şomajului în luna februarie 2009 a fost de 5,3%, faţă de 4,9% în luna ianuarie 2009, şi 4,2% în aceeaşi lună a anului 2008. Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost de 477860 de persoane, din care 207574 femei. Totuşi, în judeţul Bistriţa-Năsăud rata şomajului a fost sub procentul înregistrat la nivel naţional, şi anume de 4,2%. Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 202470 sunt şomeri indemnizaţi, iar 275390 nu au intrat încă în plată. Rata şomajului în rândul femeilor a fost de 4,9%.

Se observă că, totuşi, economia românească a pierdut mai puţin decât s-au aşteptat unii analişti economici. În acest moment, rata şomajului se situează la nivelul de 5,3%, procent care, se pare, va continua să crească în lunile următoare. Însă, din fericire, vom fi departe de cifra de un milion de şomeri, care s-a vehiculat în urmă cu câteva luni.

O asemenea evoluţie a şomajului înlătură o parte din temerile legate de severitatea crizei economice şi ne poate da speranţe că vom scăpa cu pagube mult mai mici decât se aşteaptă agenţiile de rating. Iată că acum, însă, Guvernul dă dovadă de responsabilitate şi se concentrează îndeosebi pe sprijinirea sectorului privat şi pe accelerarea reformei însectorul bugetar.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Ne dorim o relaţie diplomatică tensionată cu Ungaria?"

Preşedintele Traian Băsescu este renumit pentru "talentul" său diplomatic ieşit din comun. A da cu bâta în baltă în mod repetat este într-adevăr o calitate greu de egalat.

Dacă în cazul Ucrainei poate înţelegem politica preşedintelui prin prisma relaţiilor cu Rusia, de la care avem nevoie de gaz, de această dată nu mai înţelegem de ce preşedintele Băsescu se axează pe crearea de conflicte mai mult sau mai puţin fictive cu ţările vecine României: Bulgaria, vezi cazul spionului bulgar, Moldova pe care preşedintele o consideră o greşeală pe harta Europei, iar Ungaria stat cu care România avea o relaţie diplomatică excelentă iniţiată de preşedintele Constantinescu şi menţinută de Iliescu şi apoi de Guvernul Tăriceanu.

Oare interdicţia de a ateriza pe aeroportul din Târgu-Mureş a aeronavei preşedintelui Ungariei, Solyom László, la manifestările din data de 15 martie de la Cosmeni, judeţul Harghita, a fost doar întâmplătoare sau se datorează faptului că suntem în an electoral, iar preşedintele, în plină criză de popularitate, vrea cu orice preţ voturile ultranaţionaliştilor români, în special ale celor din Transilvania?

La acest fapt se adaugă şi reacţia, din punctul meu de vedere disproporţionată, a Ministerului Afacerilor Externe care, prin ministrul Cristian Diaconescu, demonstrează o obedienţă greu de explicat faţă de Cotroceni. Ne aşteptam la mai mult de la ministrul de externe, care după ce a agitat spiritele în Ministerul de Externe ungar, preferă să stea ascuns, în condiţiile în care instituţia Preşedinţiei aruncă acum pisica spre alte instituţii. Aşteptăm cu nerăbdare găsirea Acarului Păun.

Să ne aşteptăm oare de la preşedintele României şi la unele dispute politice, inventate evident în scop electoral, cu ultima ţară vecină rămasă Serbia?

Domnul Teodor Atanasiu:

«Eşecul preşedintelui-premier: "În genunchi, mă întorc la tine FMI"»

După o absenţă mediatică ceva mai îndelungată, de câteva zile, preşedintele-premier apare în prime-time peste tot, abordând un scenariu de detalii consacrat deja.

Întâi, vine în Parlament ca sa ne spună, pe un ton grav, direct de la tribună, atât nouă, parlamentarilor, cât şi românilor, că nu mai are soluţii pentru România, că nu mai sunt bani pentru niciun domeniu: sănătate, pensii, educaţie, infrastructură etc., şi că singura noastră salvare este centura de constrângeri a FMI. Apoi, apare şi la radio şi la TV timp de mai multe zile, pentru a arăta lumii întregi care sunt "vinovaţii" de dezastru: Tăriceanu, liberalii, mogulii, Geoană, PSD, presa...

A uitat subit domnul preşedinte-premier că în ianuarie, anul acesta, ne-a transmis cu totul alte mesaje: "Ultimul lucru pe care îl va face România va fi să se împrumute la FMI"; "Economia României nu mai poate fi aşezată în matricea Fondului, am depăşit marginile matricei pe care Fondul le impune unei economii, şi nu numai economiei, ci şi societăţii..." sau: "Eu refuz categoric varianta prin care România s-ar duce acum la FMI să spună: avem nevoie de 10 miliarde". Păi ce să mai credem acum oare: ori că domnul, şi preşedinte şi premier, nu-şi asumă niciodată ceea ce afirmă, ori că soluţiile pompieristice ale guvernului pe care-l conduce cu o mână forte nu reuşesc nici măcar să mişte vreun milimetru economia românească.

Încă de la data învestirii actualului guvern, în decembrie 2008, noi, liberalii, am cerut ca acesta să vină urgent în Parlament cu un plan anticriză care să fie bine ancorat în realitate şi care să cuprindă măsuri pe termen scurt de stimulare a economiei, de menţinere a locurilor de muncă, de creare de noi locuri de muncă, de consolidare fiscală şi bugetară.

S-au grăbit să ne râdă în nas atunci noii guvernanţi, spunându-ne că n-au timp de aşa ceva, să mai aşteptăm...Că doar dumnealor erau foarte ocupaţi cu numiri şi negocieri, cu schimbări de miniştri din două în două săptămâni şi aruncări de ordonanţe pe piaţă în scop de fumigene salvatoare, dar care se dovedeau, a doua zi, doar lacrimogene eşuate. Acesta a fost doar începutul "guvernării cu contract" pentru România! Şi atunci, din păcate, nu a mai considerat domnul preşedinte şi premier că ţara are nevoie şi de ceea ce cer liberalii şi că este necesar să le spună celor pe care îi conduce că totuşi ne trebuie şi un plan anticriză!

Acum, când realitatea economică aduce şi România în impas, iar soluţia unică care ni se pune pe masă de către preşedintele-premier este doar FMI, cu ale sale constrângeri binecunoscute şi de noi şi de celelalte ţări care au apelat deja la Fond, ar trebui să ni se explice de ce nu s-au luat măsuri de urgenţă până în prezent.

De ce acest guvern a anulat, chiar de la instalare, tot programul anticriză propus de guvernul liberal încă din octombrie anul trecut, fără să vină rapid cu ceva mai bun în schimb, dacă acela era de aruncat imediat la coş? Şi pot să dau aici un singur exemplu: Anularea primei de câte 1000 de euro pentru angajarea fiecărui şomer din categoriile defavorizate de către actualul Guvern şi înlocuirea ei cu încurajarea şomajului tehnic, prin scutirea angajatorilor de la plata contribuţiilor către bugetul de stat şi al asigurărilor sociale pe o perioadă de 3 luni pentru cei trimişi în acest tip de şomaj. Aşa ştiu cei ne conduc să creeze noi locuri de muncă... stimulând şomajul! Aşa ştie domnul preşedinte-premier să pună în aplicare "contractul pentru România" al marii coaliţii când ţara are nevoie: chemând în genunchi FMI-ul!

Domnul Marin Almăjanu:

«"Contabilizarea" educaţiei»

Lacrimile doamnei ministru Andronescu, revărsate în Parlament odată cu votarea legii de mărire a salariilor profesorilor, au fost transformate în valuri de restricţii de tot felul, din ce în ce mai surprinzătoare pentru cei angajaţi în domeniul educaţiei.

În loc să aibă parte de majorarea salariilor, promisă sub jurământ, în cor, de PD-L-işti, PSD-işti şi, mai ales, de preşedintele cu atribuţii de premier, profesorii constată, în acest moment, că veniturile lor nete s-au diminuat în anul 2009 deoarece contribuţia la CAS a crescut cu 3,3% din februarie a.c.

Mai mult decât atât, li se arată acum acestora pe post de "sperietoare", pentru a pune capăt pretenţiilor de punere în aplicare a legii respective, "spectrul" unei ordonanţe de abrogare a mai multor sporuri şi a altor drepturi salariale, care vor lăsa brusc profesorii, dar şi alte categorii de salariaţi, în imposibilitatea de a-şi mai achita măcar facturile curente, ca urmare a reducerii drastice a veniturilor acestora.

Iar ca "tortul educaţiei" să fie presărat cu "intenţii sclipitoare", doamna ministru Andronescu consideră că profesorii şi-au umplut suficient rafturile bibliotecilor şi nu mai au nevoie de suta de euro pentru cărţile necesare perfecţionării şi nici decontarea navetei nu mai este de actualitate, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi pentru că, în timpul crizei, cei din mediul rural ar face mai bine să stea acasă, ca nu cumva să consume "combustibilul" şi aşa pe terminate, al "marii coaliţii guvernamentale".

Constatăm cu surprindere, că singura preocupare a doamnei ministru este ca orele de sport şi limbi străine sau eventual de istorie şi geografie, să fie mai puţine la număr în orarul săptămânal al elevilor.

Nu credem că Pactul Naţional pentru Educaţie, conceput anul trecut la Cotroceni şi agreat şi de PSD şi de PD-L, a fost atât de intens trâmbiţat şi scos peste noapte din "cutia cu surprize" a domnului preşedinte, exact atunci când liberalii puseseră în dezbatere publică un pachet de proiecte de legi pentru educaţie, doar pentru acest "important" principiu de contabilizare a orelor de curs ale elevilor.

Să ne mai facem iluzii că acel pact a fost altceva decât un "colorat artificiu" de campanie electorală?

Dacă doar contabilizarea numărului de ore din planul de învăţământ rămâne prioritatea naţională a educaţiei din România pentru actualul guvern, ne întrebăm dacă reforma reală, care este absolut necesară în domeniu, şi menţionez aici două dintre principiile enunţate în celebrul pact: "modernizarea sistemului instituţiilor de educaţie prin modificarea substanţială a conţinutul curriculei şcolare", perimat de multă vreme, sau "alocarea a minimum 7% din p.i.b. acestui domeniu+cercetare, în perioada 2008-2013", va reintra vreodată în atenţia domnului preşedinte şi a "marii coaliţii" sau va rămâne doar la stadiu de document uitat în sertarele de la Palatul Cotroceni?

Domnul Andrei Dominic Gerea:

«Planul "anticriză" al Guvernului Boc constă doar în mărirea taxelor şi impozitelor, reducerea veniturilor angajaţilor sau inventarea unor noi impozite»

Atunci când lucrurile merg bine sau foarte bine în economie, te poţi gândi şi la eventualitatea introducerii unor noi impozite sau taxe. Dar, în condiţiile actuale, majorarea CAS cu 3,3%, devansarea majorării accizelor la tutun şi alcool sau intenţia de a mări cu un procent contribuţiile la asigurările sociale de sănătate, duc la posibilitatea ca firmele aflate oricum, în marea lor majoritate, de ceva vreme în dificultate, să fie obligate să se întoarcă la piaţa neagră sau să renunţe la angajaţi.

Pentru majoritatea firmelor, aceste noi creşteri de impozite ar reprezenta, într-o perioadă de criză financiară, doar un mare şoc, care ar putea trage în jos mai multe domenii de activitate, falimentând în special i.m.m.-urile.

O nouă şi "năstruşnică" idee de amplificare a impozitării nu ar aduce decât deservicii sistemului de colectare a impozitelor şi taxelor pentru că cei obligaţi la plata unor noi impozite şi taxe vor căuta cu înverşunare noi căi de evitare a plăţilor respective, fiind oricum împovărate excesiv şi de recenta majorare a CAS, care în varianta guvernului liberal ar fi trebuit să scadă de la 1 ianuarie 2009.

În aceste puţine, dar efervescente luni de guvernare PD-L-PSD, am asistat cu stupoare doar la mişcări haotice, iresponsabile şi fără nicio finalitate concretă, care nu au reuşit în niciun fel să vină efectiv în sprijinul i.m.m.-urilor sau al angajaţilor. Am văzut doar declaraţii "sforăitoare" din abundenţă, conferinţe de presă din oră în oră, dar la capitolul fapte, doar iluzii şi bâlbâieli...

În această perioadă de criză, măcar am putea să ne uităm în grădina altora cu un ochi, dacă n-avem doi disponibili, pentru a vedea ce fac alţii mai bine ca noi, respectiv a celorlalte ţări afectate şi vom constata foarte simplu că măsurile întreprinse rapid au fost de încurajare, de stimulare şi în niciun caz acestea nu au vreo legătură cu creşterea fiscalităţii.

Acest guvern ar trebui să aibă măcar responsabilitatea de a consulta mediul de afaceri, înainte de a împovăra şi mai mult activitatea acestuia, având în vedere faptul că în fiecare zi se anunţă disponibilizări masive, falimente şi că, din păcate, în momentul de faţă, 35-37% din totalul firmelor româneşti sunt neprofitabile.

Modul de gândire abordat de noua coaliţie pare extrem de limitat, fără viziune, fără a demonstra capacitatea de a avea o strategie reală şi o evaluare corectă a consecinţelor pe termen mediu şi lung şi, culmea, e scos din jobenul roşu-portocaliu tocmai acum, în acest moment greu încercat, pe care ar trebui să-l trecem cât mai lin cu putinţă, fără a intra în "vârtejul surprizelor" destabilizatoare.

Ce face, de fapt, Guvernul Boc, care îşi schimbă ideile şi legile dimineaţă, la prânz şi seara şi ziua următoare o ia de la capăt? Aruncă cu graţie toată povara acestei crizei, pe care nu reuşeşte sub nicio formă să o îmblânzească, din lipsă de autoritate sau de voinţă poate, în curtea mediului privat şi, în special, a i.m.m.-urilor producând doar două efecte imediate: amplificarea economiei subterane şi a şomajului.

Domnul Mihai Banu:

"Năzbâtiile domnului Ilie Sârbu, ministrul agriculturii,

pădurilor şi dezvoltării rurale"

Onorată Cameră,

De la începutul sesiunii actuale asistăm la o demonstraţie de crasă incompetenţă a conducătorului MAPDR. La începutul sesiunii, am crezut că timpul este acela care nu i-a permis domnului Ilie Sârbu să elaboreze o strategie pentru domeniile pe care le are în competenţă, dar la aproape trei luni de la preluarea mandatului şi având în spate o experienţă de patru ani de conducător al aceluiaşi minister, la care se adaugă si patru ani de senator şi membru al comisiei de agricultură, să prezinte tot felul de năzbâtii pe care le intitulează programe şi proiecte pentru anul 2009, mă determină să nu mă mai declar coleg cu domnia sa şi să-l tratez cu compătimire.

Prin urmare, în calitatea pe care o am de membru al Parlamentului României şi de specialist în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, nu-mi este indiferent cum se conduce acest minister. Să numeşti programe si proiecte pentru anul 2009, înşiruirea unor date care dau impresia unui ghiveci informativ şi nu a unei analize lucide, doamnelor şi domnilor colegi, să-mi fie iertat dacă am să afirm că domnul ministru Ilie Sârbu oferă agricultorilor o sumă de jucărele foarte frumoase, foarte plăcute, dar care nu satisfac nevoile acestora.

Când toată lumea se aştepta ca acea promisiune de 1500 lei/ha din campania electorală să fie înfăptuită, domnul Ilie Sârbu propune un buget pentru 2009 la capitolul ajutor pentru agricultori cu 25% mai mic faţă de 2008 - de la 1500 de lei/ha la 500 lei/ha.

Dezinformarea şi manipularea sunt elementele de bază ale acestui document. Bonificaţia la creditul agricol este cel mai important argument al dezinformării. Repartizează prin buget aproximativ 70 de milioane de lei bonificaţie, pentru cele nouă milioane de hectare de teren arabil şi vorbeşte de 700 de lei/ha sprijin pentru agricultorii care cultivă cereale şi 1400 lei/ha pentru cei care cultivă rapiţă.

De unde aţi plăti, domnule ministru, dacă toţi agricultorii ar solicita credit la Legea nr.150? Suma s-ar ridica la peste 6 miliarde de lei, iar sprijinul acordat agricultorilor prin bugetul de stat pe anul 2009 este de 2.4 miliarde de lei.

Denigrarea colaboratorilor - o alta "calitate" a domnului ministru. Afirmaţii de genul:"nu s-a elaborat nici un proiect pentru absorbţia fondurilor din FEADR ", în timp ce realitatea confirmată prin note informative este alta: "7773 de proiecte procesate de specialişti APADR în anii 2007 şi 2008 ".

Aş fi curios să aud argumentele domnului ministru Ilie Sârbu la această stare de lucruri, iar dacă acestea nu se vor prezenta, voi avea onoarea să prezint o moţiune simplă.

Domnul Florin Ţurcanu:

"România, criza şi FMI"

Evenimente fără precedent năvălesc peste imaginea gri a României. O criză fără precedent, impozite tot mai mari, îngheţarea pensiilor şi salariilor, eliminarea sporurilor, toate culminând cu "necesitatea" absolută de a accesa un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional!

Am ajuns să trăim într-o Românie măcinată de interesele oculte ale diferitelor grupări politice sau mai puţin politice, interese care nu fac altceva decât să întărească starea de disperare a românilor.

Din punctul nostru de vedere, situaţia creată este una premeditată şi cu un scop precis, acela de a decima România şi de a determina pe români să decurgă la varii mijloace pentru a-şi câştiga pâinea de zi cu zi. Vom argumenta acest punct de vedere amintindu-vă o serie de măsuri anticriză menite să "crească" nivelul de trai al românilor:

• creşterea taxelor şi impozitelor;
• introducerea unor taxe şi impozite noi;
• eliminarea sporurilor funcţionarilor publici;
• amăgirea cadrelor didactice : "Uite mărirea, nu-i mărirea!"
• îngheţarea pensiilor şi salariilor;
• blocarea posturilor în instituţiile publice;
• creşterea vârstei de pensionare.

Colac peste pupăză, guvernanţii noştri, sau, mai bine zis, o parte dintre ei doresc accesarea unui împrumut de la FMI. Democrat - liberalii, fără a ţine cont de părerile colegilor lor de coaliţie, social - democraţi, au efectuat o întrevedere cu reprezentanţii FMI, doar aşa de "curtoazie" zic ei nu cu un scop precis sau cu o anume finalitate! Partenerii însă, trecuţi prin "foc şi sabie" de mai multe ori până acum, nu acceptă aceste afirmaţii şi cer să li se dea socoteală pentru faptul că nu au fost consultaţi în vederea obţinerii împrumutului şi, mai mult, nu au fost cooptaţi în echipa trimisă la negocieri. Finalitatea, cred că o ştiţi cu toţii: ceartă, contradicţie şi, în concluzie, nimic bun pentru români şi România!

Care ar fi, totuşi, beneficiile obţinerii unui asemenea împrumut? În afară de faptul că va fi rambursat peste 5 ani şi o dobândă incomensurabilă, alt beneficiu nu se întrezăreşte. Niciuna dintre aşa zisele "măsuri anticriză" nu va fi eliminată, nici criza în sine nu va fi diminuată, nici nivelul de trai nu va fi diferit de cel de acum.

Nu-mi rămâne decât să-mi pun o serie de întrebări care vor rămâne cu siguranţă fără răspuns:

1. În ce direcţie se-ndreaptă România? Care va fi viitorul ei?
2. Care va fi soarta românilor în următorii ani?
3. Care este rostul acestei imense îndatorări la FMI, dacă situaţia financiară a ţării nu se va îmbunătăţi?

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Deturnare şi derutare a opiniei publice: ineficienţă pe banii cetăţenilor"

Când Ion Bazac a fost numit ministrul sănătăţii am sperat că un om care vine din sectorul privat va putea aduce cel puţin mentalitatea legată de iniţiativă, spirit managerial, eficacitate şi eficienţa utilizării fondurilor publice.

Se pare că domnul Bazac a rămas numai un bun cunoscător al învârtelilor, al matrapazlâcurilor din sectorul public unde a lucrat mai mulţi ani în diferite poziţii cheie. Şi aşa am compromis ideea managementului privat în sectorul public ca un element important al schimbărilor atât de necesare.

Am fost neplăcut impresionat de readucerea Fabricii de antibiotice din Iaşi în sectorul public, resuscitarea Fabricii de seringi din Arad, aflată în pragul falimentului, amândouă companiile aflate în situaţia de a nu vinde produsele proprii la preţurile pieţei, având nevoie de ajutorul statului. Cu alte cuvinte, tot din banii cetăţenilor români vom asigura funcţionarea acestor două societăţi, care vor intra în aceeaşi afacere cu compania UNIFARM si secţii de vaccinuri de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare "Cantacuzino", care au o situaţie economică destul de bună.

Amintesc că am dispus cât am fost ministru să se asigure finanţarea modernizării capacităţilor de producţie a vaccinurilor care să asigure independenţa României în domeniul vaccinurilor, la achiziţia acestora la preţuri mai mici decât cele din import şi chiar crearea posibilităţii de export.

De aceea este surprinzătoare decizia de a înfiinţa o companie farmaceutică prin asamblarea nefericită a mai multor entităţi cu profiluri diferite, cu atitudini diverse faţă de piaţă şi profit, cu preocupări opuse în loc să fie lăsate să se confrunte liber pe piaţă spre binele populaţiei.

Competiţia produce adaptarea mai bună la cerinţele pieţei şi obţinerea de produse cu o calitate mai bună la preţuri mai mici. Ceea ce se vrea înseamnă moartea concurenţei şi competiţiei, înseamnă crearea de companii de dimensiuni mari, ceea ce nu se mai practică în lumea modernă, pentru că este costisitor un asemenea sistem.

Este de neînţeles cum se poate distruge ceva ce merge bine numai din dorinţa de a crea megacompanii şi a da sinecuri clientelei politice, de a utiliza banii publici în scopuri private, inclusiv patrimonii importante aflate la instituţii publice. Poate că este încă timp de a se renunţa la o asemenea intenţie păguboasă şi ministrul să ne prezinte studiul care stă la baza unei decizii în acest sens, dacă există, dacă nu, să ni se spună adevărul.

Cine are interes în aceste fabrici şi care este avantajul cetăţeanului român dintr-o asemenea inepţie economică?!

În vremuri de criză, toate manualele de management recomandă fărâmiţarea companiilor, cu organizarea pe centre simple de cost şi de profit şi nu realizarea de mastodonţi greu de condus şi monitorizat sub aspect financiar, contabil, de control etc.

Ce puteţi să ne spuneţi, domnule ministru, despre această deturnare de fonduri şi derutare a opiniei publice şi care sunt proprietăţile publice pe care le luaţi dintr-o parte şi le mutaţi în altă parte împreună?

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"Identitatea românească"

În ultimele zile asistăm la un adevărat război al nervilor la care este supusă societatea românească de către declaraţiile unor lideri ai UDMR în contextul vizitei private a preşedintelui Ungariei în România. Atrag atenţia asupra activităţii unor grupări care "revendică", în mod inacceptabil şi neconstituţional, înfiinţarea unui ţinut de sine stătător în mijlocul ţării. Istoria ne arată că în vremuri de criză ies la iveală ultranaţionalismul, antisemitismul si xenofobia.

Doresc să le reamintesc celor care au uitat sau cărora nu le pasă că "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Teritoriul României este inalienabil. În România, limba oficială este limba română. În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie" - Constituţia României.

Cred că populaţia majoritară poate convieţui în pace şi bună înţelegere cu populaţia minoritară, ca şi până acum, cu respectarea legilor şi principiilor constituţionale, nefiind nevoie de delimitarea lor printr-o formă teritorială. Din punct de vedere european, România a fost în ultimii ani un model de convieţuire etnică, cetăţenii români respectând întotdeauna drepturile, datinile şi obiceiurile maghiarilor, şi nu numai, iar Carta Europeană a Drepturilor Omului este respectată ad litteram în România. Ar trebui ca membrii UDMR şi cei ai Consiliului Naţional Secuiesc să informeze populaţia la nivel local că ideea separării de România nu va însemna în niciun caz că secuimea o va duce mai bine sau se vor simţi mai europeni. Mai bine vom trăi dacă împreună vom fi o naţiune.

Partidul Conservator priveşte problema naţională într-o manieră pozitivă şi discretă, lipsită de excese ori stridenţe. Ne dorim o Europă a naţiunilor şi idealurilor comune şi respingem segregaţia şi separatismul etnic, de orice fel. Partidul Conservator va intensifica acţiunile politice în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş cu scopul sprijinirii cetăţenilor români din acele zone în care aceştia sunt minoritari şi supuşi unor presiuni inacceptabile din partea liderilor maghiari.

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

"Turism într-un mediu sănătos"

Ceea ce lipseşte turismului românesc este, în mod indiscutabil, adoptarea unor strategii eficiente de încurajare atât a agenţilor economici din sector, cât şi a turiştilor, în sensul de atragere a acestora către locaţii cu renume din România. Nu cred că celebrele, deja, tichete de vacanţă vor aduce o îmbunătăţire a calităţii turismului românesc. Vor fi poate, cel mult, o formă de decontare pentru clientela politică pentru partidele de guvernare şi o revigorare a turismului sindical, care în condiţii de criză va opta pentru cantitate în defavoarea calităţii. Tocmai de aceea cred că trebuie privită cu maximă seriozitate de către autorităţile guvernamentale orice iniţiativă de promovare şi dezvoltare a turismului.

De asemenea, trebuie avut în vedere menţinerea unui echilibru între dezvoltarea turistică a oricăror zone şi protejarea mediului înconjurător. În acest sens, consider că este de maximă prioritate încurajarea societăţilor comerciale care operează în turism, a persoanelor fizice autorizate sau a asociaţiilor familiale, prin acordarea de facilităţi economice dacă folosesc în unităţile de cazare metode ecologice. Acest fapt poate însemna înlocuirea sistemelor clasice de iluminat cu sisteme ecologice, inclusiv becuri ecologice, utilizarea energiilor neconvenţionale, achiziţionarea de mijloace de transport nepoluante, promovarea produselor tradiţionale româneşti ecologice.

Un exemplu în acest sens îl poate reprezenta Valea Prahovei, loc de referinţă pentru turismul românesc, dar invadat în ultimul timp de zgomot, pet-uri, construcţii neautorizate şi cu un grad din ce în ce mai crescut de poluare. Cred că sunt foarte mulţi agenţi economici din turism care ar fi dispuşi să investească în dezvoltarea turismului ecologic dacă ar beneficia de anumite facilităţi: scutiri la plata impozitului, susţinerea promovării turistice, susţinerea din partea autorităţilor locale etc.

Un astfel de demers ar fi benefic nu numai pentru Valea Prahovei, exemplul amintit mai sus, dar şi pentru întreg turismul românesc. De aceea, consider că ar trebui să beneficieze de susţinerea întregului spectru politic, dar şi a Ministerului Turismului şi al Mediului. Pentru că altfel, orice campanii de protejare a mediului sau de distribuire de tichete de vacanţă vor fi incomplete şi ineficiente.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Avantajele menţinerii şcolilor de arte şi meserii"

Problema învăţământului în România derivă din compatibilizarea pregătirii absolvenţilor cu piaţa muncii. În ultimii ani, tot mai mulţi tineri au fost pregătiţi în diferite profesii care nu se regăsesc pe piaţa muncii, integrarea lor în muncă devenind o problemă socială.

Şcolile de arte şi meserii au pregătit absolvenţi pe diferite meserii, aceştia reuşind să se adapteze cerinţelor pieţei muncii.

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării proiectează, fundamentează şi aplică strategia globală a învăţământului, stabileşte obiectivele sistemului de învăţământ în ansamblul său, precum şi obiectivele educaţionale pe niveluri şi profiluri de învăţământ.

Ministerul a emis ordinul prin care s-a aprobat pentru anul 2009 - 2010 Planul-cadru de învăţământ pentru învăţământul preuniversitar.

Acest nou plan presupune transformarea şcolilor de arte şi meserii în licee cu profil tehnologic. În acest caz, consider că elevii nu mai au posibilitatea de a obţine o calificare într-o anumită meserie.

Consider că trebuie să ne adaptăm structura învăţământului la cerinţele actuale ale pieţei muncii, şi nu să experimentăm noi forme de pregătire profesională, fără legătură cu cerinţele economice de astăzi.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Conservarea şi valorificarea patrimoniului imaterial naţional"

Contextul socio-cultural al globalizării şi modernizării a generat, în ultimele decenii, în întreaga Uniune Europeană, programe menite să conserve tradiţia şi identităţile culturale.

În acest sens, la 17 octombrie 2003 a fost adoptată la Paris Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului imaterial al umanităţii. Convenţia are ca obiectiv respectarea patrimoniului cultural imaterial la nivelul comunităţilor, grupurilor şi persoanelor din care acestea se compun, conştientizarea importanţei patrimoniului cultural imaterial, cooperarea şi asistenţa internaţională în domeniu.

Potrivit definiţiei formulate de UNESCO, prin patrimoniul cultural imaterial se înţelege "practicile, reprezentările, expresiile, cunoştinţele, abilităţile - împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele şi spaţiile culturale asociate acestora - pe care comunităţile, grupurile şi, în unele cazuri, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural."

La 20 ianuarie 2006, România a semnat Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului imaterial, iar la 31 ianuarie 2007, prin Ordonanţa nr.19 se legiferează protejarea patrimoniului cultural imaterial.

În sfârşit, Legea nr.168 din 5 martie 2008 stabileşte cadrul legislativ pentru "identificarea, cercetarea, conservarea şi punerea în valoare a elementelor patrimoniului cultural imaterial."

În România, ne aflăm în faza inventarierii elementelor de patrimoniu cultural imaterial, inventariere care operează pe trei liste distincte: lista elementelor dispărute, lista elementelor de patrimoniu cultural imaterial aflate în pericol de dispariţie şi, în fine, lista elementelor încă vii, care ar putea să fie incluse în zestrea patrimoniului imaterial al umanităţii.

Dacă în cazul primei liste de inventar mai putem vorbi doar despre cercetări de arhivă, în celelalte două cazuri vorbim despre cercetări de teren, care obligă la măsuri de protejare şi de promovare.

Domnul Mihai Stroe:

"Descentralizarea administraţiei"

Provocările aduse de gestiunea efectelor negative ale actualei crize economice sunt multiple, însă cu toţii suntem de acord că va trebui să începem, până la urmă, de undeva în atenuarea acestora.

În primul rând, va trebui să avem foarte mare grijă cum gestionăm sfera privată a afacerilor din România, care este sursa principală a veniturilor la bugetul de stat, şi eventualele probleme pe care acesta le-ar reporta s-ar traduce în creşterea numărului de şomeri.

În al doilea rând, va trebui, în actuala compoziţie politică a Parlamentului României, să acordăm tot sprijinul nostru politic şi expertiza noastră administrativă pentru ca eforturile cabinetului Emil Boc să poată conduce, nu mai târziu de luna mai a acestui an, la finalizarea pachetului de acte normative care să facă funcţional principiul descentralizării administraţiei publice.

Avem în prezent o structură administrativă supradimensionată. Acesta nu ar fi un lucru rău dacă s-ar traduce şi în creşterea performanţei administrative. Din nefericire, creşterea aparatului birocratic a însemnat în România exact contrariul. Ineficienţă!

Nu cred că trebuie să vă aduc aminte că de performanţele administraţiei publice din România depinde cât de mult vom fi capabili să absorbim din fondurile europene pe care le avem la dispoziţie. Reforma statului în România trebuie să înceapă cu administraţia publică! Competenţele locale ale acesteia trebuie să crească, dar în aceeaşi măsură şi responsabilitatea acesteia.

Responsabilitatea pentru decizii, eficacitatea în acţiunile publice şi eficienţa pentru gestionarea banului public trebuie să devină, stimaţi colegi, preambulul oricăror acte normative care vor reglementa de acum încolo domeniul administraţiei publice.

Dacă nu vom ţine cont de aceşti parametri, iarăşi vom vorbi în zadar de reformă în administraţie. Va trebui să gândim, de asemenea, ca descentralizarea să înlăture noţiunea de judeţ sărac, judeţ bogat. Să nu ne facem iluzii! Descentralizarea fără finanţarea adecvată e doar o iluzie.

Domnul Stelică Strugaru Iacob:

"Descentralizarea şi eficienţa"

Vorbim de foarte mult timp despre reforma din administraţie, despre eficienţă, despre debirocratizare, despre nevoile cetăţeanului, despre guvernare locală. Trebuie să recunosc că s-au făcut foarte multe eforturi în acest sens, însă nu ne putem încă lăuda că avem o administraţie locală bazată pe principiul guvernării locale.

Deşi din foarte multe puncte de vedere, actuala criză economică produce efecte economice şi sociale negative, pentru administraţia publică din România ea trebuie să reprezinte momentul de cotitură, în care decizia favorabilă descentralizării şi debirocratizării trebuie să fie luată imediat.

Personal susţin cu cea mai mare putere acest proces, însă trebuie să vă reamintesc că descentralizare fără finanţare nu se poate. Când spun asta, mă refer în primul rând la judeţele mai sărace, aşa cum este şi judeţul Botoşani, judeţ pe care-l reprezint astăzi în Parlamentul României. Descentralizarea nu trebuie să mai producă judeţe favorizate şi judeţe defavorizate, şcoli sărace şi şcoli bogate, spitale bune şi spitale în care doar să se constate decesul.

Descentralizarea reală va produce mutaţii şi asupra responsabilităţii administraţiilor locale. Dacă procesul descentralizării va fi desăvârşit, atunci administraţiile locale vor veni în faţa cetăţenilor judeţului Botoşani să răspundă faţă de lucrurile nu tocmai bune care se petrec în domeniul unităţilor sanitare, şcolare, poliţiei locale, serviciilor publice, dar şi altele. Nu vor mai găsi nicidecum scuza că "Ministerul" e de vină. Administraţiile locale vor trebui să lucreze pentru cetăţean, pentru nevoile lui, pentru că lucrează pe banii lui, pe banii publici.

Domnul Valeriu Alecu:

"Dispreţ faţă de români şi România"

De la Revoluţia română încoace, ziua de 15 martie a devenit nu o zi de cinstire a istoriei şi identităţii naţiunii maghiare, ci un moment caracterizat aproape invariabil de tensiuni ale discursului politic, de prezentarea unor proiecte utopice ale falşilor lideri ai minorităţii maghiare, de acte şi fapte ce pot fi simplu catalogate ca un afront la adresa statului român şi a populaţiei sale.

Respect şi voi respecta orice manifestare democratică ce va avea loc pe teritoriul României, orice manifestaţie publică ce nu va încălca nici prin discurs şi nici prin fapte principiile democraţiei şi ale statului de drept. Respect poporul maghiar, un popor iubitor de libertate, primul care s-a revoltat în 1956 împotriva ordinii oficiale a Moscovei.

Ceea ce nu pot să nu sesizez este faptul că majoritatea faptelor de care sunt acuzaţi incorect etnicii maghiari din România nu sunt decât rezultatul disperării liderilor Uniunii Democrate Maghiare din România. Ei se legitimează şi fac permanent campanie electorală pe seama unor probleme pe care ei înşişi le inventează, neinteresându-se în vreun fel de problemele reale ale acestor oameni.

Pentru aceasta, judeţele în care etnicii maghiari reprezintă o pondere însemnată în totalul populaţiei au devenit judeţele cele mai sărace ale ţării, cu cele mai importante probleme sociale şi economice şi cel mai uşor de manipulat de interesele particulare ale UDMR.

Cine ar caracteriza ca bună-credinţă manifestările de duminica trecută, când liderii UDMR au invitat în România pe preşedintele maghiar nu pentru cinstirea eroilor naţionali, ci pentru discursuri privind autoguvernarea.

Ştiu, organizatorii acestor evenimente, că asemenea discursuri ţin de jumătatea secolului trecut? Ştiu, domniile lor, că asemenea tensiuni nu fac decât rău, atât pe plan intern, cât şi extern, pentru cei pe care pretind că îi reprezintă.

Personal cred că orice individ născut în ţara asta, indiferent de etnia sa ar trebui să fie mândru că e cetăţean român şi că eforturile din ultimii douăzeci de ani au făcut ca România să fie patria comună a tuturor cetăţenilor săi.

Domnul Tudor Panţîru:

"Declaraţie politică cu privire la alegerile parlamentare din Republica Moldova"

În calitate de deputat ales în Circumscripţia electorală nr.43 diaspora, Colegiul uninominal nr. 2, vin în faţa dumneavoastră pentru a semnala următoarele aspecte care ţin de procesul electoral din Republica Moldova, proces aflat în plină desfăşurare.

Alegerile parlamentare ce vor avea loc la 5 aprilie 2009 în Republica Moldova reprezintă o etapă esenţială în conturarea arhitecturii politice şi democratice la frontiera estică a României şi Uniunii Europene. Importanţa desfăşurării unor alegeri libere şi corecte a fost reiterată de către oficialităţile europene şi organismele internaţionale care monitorizează modul de desfăşurare a campaniei electorale din Republica Moldova. În acest sens, Consiliul Afaceri Generale şi Relaţii Externe al Uniunii Europene (CAGRE) a specificat că acordă o importanţă specială organizării într-o manieră democratică a alegerilor parlamentare din primăvara anului 2009. În pofida acestor aşteptări, constatăm cu profund regret că puterea de la Chişinău evită să se conformeze unor elementare reguli ale democraţiei şi de respectare a drepturilor omului, asumate prin pactele şi tratatele internaţionale la care Moldova este parte, inclusiv Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Suprimarea presei independente, îngrădirea dreptului la libera exprimare, utilizarea la scară largă a resurselor administrative de către Partidul Comuniştilor în promovarea propriei campanii electorale, implicarea organelor de poliţie, pentru intimidarea opoziţiei democratice, controlul mijloacelor de informare în masă de către partidul de guvernământ, limitarea exercitării dreptului la vot de către cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotare sau prezentarea unor probe concludente privind posibilitatea fraudării masive a rezultatului votului final sunt doar câteva date care, în opinia observatorilor interni şi internaţionali, conturează o posibilă distorsionare a rezultatului votului din 5 aprilie 2009, lipsind de orice conţinut noţiunea de alegeri libere şi corecte.

România, în calitatea sa de Înaltă Parte Contractantă a Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale care, prin Articolul 3 al Protocolului 1, obligă părţile contractante să asigure organizarea unor: "alegeri libere, cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ", precum şi în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, organizaţie fidelă valorilor societăţii democratice bazate inclusiv pe dreptul la alegeri libere şi corecte, nu poate să rămână indiferentă la atingerile aduse drepturilor fundamentale ale omului în campania electorală din Republica Moldova, şi ea parte contractantă a Convenţiei Europene. În acest context, precizez că România, în afară de instrumentele politice, ar putea face uz şi de instrumente juridice. Astfel, România are posibilitatea să intervină în baza Articolului 33 din Convenţia Europeană, care prevede că: "Orice înaltă parte contractantă poate sesiza Curtea asupra oricărei pretinse încălcări a prevederilor convenţiei şi ale protocoalelor sale de către o altă înaltă parte contractantă".

Vă reamintesc că importanţa acestor alegeri este amplificată şi de perspectiva negocierii şi semnării unui nou acord între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, organizaţie din care face parte şi România, care, de altfel, este un fervent şi sincer susţinător al Republicii Moldova în vederea aderării acesteia la Uniunea Europeană. Acest acord ar urma să concretizeze sub aspect politic şi juridic tendinţa de apropiere a românilor dintre Prut şi Nistru de valorile occidentale. În acest context, reamintesc importanţa spaţiului românesc răsăritean, nu doar pentru România, privită ca stat care trebuie să îşi apere interesul naţional, ci şi pentru întreaga Uniune Europeană, în imediata vecinătate a căreia se află Republica Moldova, inclusă în aşa-zisul Parteneriat Estic al UE.

În aceste condiţii, cer autorităţilor române abilitate să monitorizeze direct, dar şi prin intermediul monitorilor internaţionali, corectitudinea procesului electoral din Republica Moldova şi să reacţioneze prompt şi adecvat la orice încălcări ale legislaţiei electorale. În cazul în care încălcarea procesului electoral ar putea degenera în fraudarea alegerilor parlamentare de către autorităţile comuniste, România ar trebui să aibă în vedere inclusiv sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Domnul Valerian Vreme:

"Oneşti - relansare în criză "

Oneşti - oraşul cu o structură economică monoindustrială, orientată pe domeniul chimic (întreprinderi prelucrătoare a sării exploatată în zonă) şi petrochimic (întreprinderi ce prelucrează ţiţeiul), cu o resursă umană foarte bine pregătită, dar specializată pe domeniu, născut ca oraş pe platforma industrială Borzeşti, ce de fapt este un parc industrial (din punct de vedere fizic), dar fără facilităţi specifice parcurilor industriale - are o populaţie de peste 50000 locuitori, uniform adunată din toată ţara (fapt pentru care unii definesc Oneştiul ca o mică Românie) şi se confruntă cu probleme de o gravitate extremă din punct de vedere economic.

Un document al Strategiei Naţionale de Dezvoltare Regională a României arată că o asemenea zonă riscă să fie decuplată de la procesul de creştere economică, în primul rând datorită lipsei condiţiilor de bază pentru atragerea investitorilor, iar atunci când ei apar, problemele economico-juridice moştenite generează pentru aceştia o prudenţă sporită, care în cazuri normale nu este justificată.

În acest context, principalele întreprinderi din zonă ce au scăpat valurilor succesive de restructurări şi pentru care astăzi - chiar in condiţiile crizei - există soluţii reale de relansare, trebuie sprijinite pe perioada crizei şi promovate de actuala guvernare.

Luând ca exemplu RAFO - Oneşti, a cărui proprietar începând din 2007 este Petrochimical Holding Gmbh şi care a rezolvat problemele istorice preluate - in raport cu statul român - care din punct de vedere al moştenirii mai are câteva procese civile, vine cu un pachet investiţional de peste 330 milioane euro pentru următorii ani, investiţii care vor reorienta producţia de benzină şi motorină către fracţii superioare de prelucrare a ţiţeiului, cu valoare adăugată mai mare, produse care la ora actuală sunt obţinute în rafinării ale statelor dezvoltate tehnologic. Aş putea spune că este cel mai curajos şi de anvergură program de dezvoltare din domeniul petrochimic.

Continuând analiza cu CHIMCOMPLEX S.A. - unul din principalii producători de produse clorosodice din România - companie aflată în proprietatea grupului SCR din Cluj, având sarea ce este exploatată în zonă ca materie primă, are şi ea un pachet investiţional foarte curajos, început în 2008, dar aflat în plan la jumătate şi care se confruntă cu probleme la export - scăderi de preţ, lipsă comenzi, lipsă spaţiu de depozitare pentru clor -, ceea ce poate genera oprirea investiţiilor. O oprire a investiţiilor în acest domeniu poate avea consecinţe nefaste generate atât de costul foarte mare al pornirii, cât şi de gradul mare de coroziune la care sunt supuse instalaţiile din domeniu.

Eventuala oprire a pachetelor investiţionale pentru cele două companii va genera pe orizontală căderi şi celorlalte întreprinderi (ex. UTON, ce se comportă ca un mecanic şef pentru platforma Borzeşti, Termocentrala - producător de energie electrică, TIAB, COMREPI, TMUCB, TCIND etc. - firme ce interacţionează direct cu platforma).

E adevărat, ne aflăm pe creasta unei crize economice cu un impact major în toate domeniile de activitate, însă rolul unui stat puternic devine relevant tocmai în perioadele critice, când acumulările financiare generate trebuie să vină în întâmpinarea aşteptărilor şi solicitărilor jucătorilor din piaţa naţională, în vederea susţinerii acestora.

În concluzie, soluţiile rezonabile în situaţia actuala sunt generarea pentru platforma economică din Borzeşti de facilităţi specifice parcurilor industriale - ea fiind din punct de vedere fizic construită ca un parc industrial - şi o implicare financiară a statului în companiile de pe platformă, după modelele altor state. Şi vin cu o exemplificare - statul ungar sprijină platforma BorchodChem cu peste 50 milioane de euro. Conceptul relansării complexului petrochimic de la Oneşti reprezintă o posibilitate reală nu numai de a depăşi criza, dar şi de a stabili baze noi pentru economia statului.

Domnul Viorel Arion:

Declaraţie politică intitulată "Pentru ca Hunedoara să nu devină o Groapă...".

Motto: "Prin februarie se ardeau gunoaiele şi se reparau gardurile. Gerul se subţia. Primăvara venea neştiută. Sub garduri încolţeau mărăcinii. Râpile galbene se umpleau de câini.

Adulmecau gunoaiele şi cu nasul tot sub coada caselelor din jur.

Aveau boturile ascuţite şi ochii fierbinţi de poftă.

Nemâncaţi, ca stăpânii! Albi, roşcaţi, negri, cu spete mari.... Un ceferist amărât bea seară de seară câte-o cinzeacă şi, când ieşea din cârciumă la miezul nopţii, ridica pumnul spre cer şi striga: "Tu-ţi...!" (Eugen Barbu - Groapa) Prea ocupat de şicanarea adversarilor politici şi a cetăţenilor care vi se par a fi "de cealaltă parte", aţi uitat de oraşul pe care ar trebui să îl administraţi.

Trăiesc în Hunedoara de când m-am născut dar trebuie să recunosc că nu îmi amintesc ca Hunedoara să fi arătat vreodată atât de jalnic.

Străzi sparte, pline de gropi şi de bălţi puturoase, mizerie la tot pasul, blocuri întregi rămase fără apă, pentru că angajaţii Primăriei nu şi-au făcut datoria să verifice administratorii asociaţiilor de locatari dacă plătesc facturile de apă.

Gardurile şi stâlpii plini de afişe electorale.

Gunoaie. Câini mişunând peste tot. La intrarea în spital, câini. La intrarea în primărie, câini.

În parcuri, pe străzi, pe trotuare, peste tot: câini. Câini fără stăpân. Străzile arată ca după un bombardament, iar Hunedoara pare un oraş peste care a trecut tăvălugul războiului.

Cea mai mare grijă a cetăţenilor e să se ferească de apa care sare din gropile în care roţile maşinilor cad la tot pasul.

În locul unei primării în slujba cetăţeanului, aţi promovat o primărie în slujba şi interesul personal.

Dacă în mandatele celor care au mai fost primari până la dumneavoastră instituţia primăriei era deschisă cetăţeanului de rând, astăzi primăria este o cetate în care v-aţi baricadat cu câţiva apropiaţi, refuzând să mai auziţi durerile celor care v-au ales primar.

Domnul Virgil Pop:

"PD-L, partid promotor al migraţiei politice"

În ultimele două luni, într-un judeţ din Moldova, concret în judeţul Neamţ, PD-L a început o activitate febrilă de "convertire" a primarilor altor partide.

Operaţiunea a fost încheiată cu "succes".

Utilizând tertipuri neprevăzute în nicio lege, ci doar în legea după care se conduce, PD-L a racolat 9 din cei 10 primari liberali din judeţ.

Pentru a ocoli legislaţia care conduce la pierderea funcţiei de primar a celui care migrează la un alt partid politic, PD-L a inventat un "dualism" politic: primarul racolat rămâne în acte la partidul pentru care a candidat în alegeri, dar în acelaşi timp devine coordonator special al organizaţiei PD-L din localitatea în care funcţionează.

O practică total străină şi de Legea partidelor politice.

În urmă cu trei-patru ani, când democraţii ne erau partenerii la guvernare, liderii PD se lăudau cu faptul că au introdus în legislaţia privind aleşii locali elemente care să blocheze migraţia politică.

Recunosc, au fost câţiva PD-işti care au avut o contribuţie esenţială la elaborarea legislaţiei în domeniul respectiv.

De atunci, fostul ministru de interne, Vasile Blaga, a clamat pe toate posturile de televiziune că PD este cel care a jucat un rol decisiv în stoparea migraţiei politice.

Dar declaraţiile domnului Blaga, ale şefului său ierarhic, Emil Boc, şi ale celorlalţi lideri democraţi nu au deloc acoperire în realitate.

Pentru că, după cum se vede, partidul domniilor lor este acela care încalcă flagrant legislaţia care stopează migraţia politică a aleşilor locali.

Şi nu doar o încalcă, ci încurajează pe faţă migraţia politică.

În 2001, când PD a pierdut 50% dintre primarii pe care îi avea, în urma racolărilor masive practicate de PSD, domnii Băsescu, Boc & co. reclamau aceste practici în forurile politice europene.

Acum, PD-L a luat locul PSD-ului din perioada 2001-2002 şi-i continuă practicile politice antieuropene.

Mai ştiu că au existat tentative de anulare a prevederilor legislative care stopau migraţia politică, dar, în ultimul moment, fruntaşii PD-L au renunţat la intenţia lor.

Frica de presă şi ecourile negative ce ar fi venit dinspre Uniunea Europeană au determinat pasul înapoi.

Dar atât timp cât s-au găsit metode prin care legea să fie ocolită, efectul este acelaşi şi se poate spune fără echivoc că PD-L încurajează pe faţă migraţia politică.

Actuala structură a scenei politice româneşti va conduce, inevitabil, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, la formule de guvernare în care este posibil să se regăsească PD-L şi PNL.

Stau şi mă întreb: cum vor putea colabora cele două partide, din moment ce PD-L şi-a făcut un titlu de glorie din a racola primarii liberali? Ţinând cont de tot ce s-a întâmplat în ultimele luni, fac un apel la PD-L să înceteze cu practicile nocive privind racolarea primarilor, indiferent că este vorba de primari PNL, PRM, PNG, PSD sau de la alte partide.

Prin modul în care acţionează, PD-L nu doar că se descalifică, dar şi discreditează actul politic din România.

Şi nu în ultimă instanţă, şi aici este cel mai grav, PD-L îşi bate joc şi desconsideră voinţa electoratului.

PS: Privite din alt unghi, metodele utilizate de PD-L în racolarea primarilor, adică "angajarea lor pe post de coordonatori speciali ai filialelor PD-L" pot fi catalogate şi ca o incapacitate a acestui partid de a-şi organiza filialele.

Şi nu în ultimul rând, "apelând" cu precădere la liberali, recunosc direct superioritatea organizatorică a membrilor PNL.

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Dorim să avem masacre şi în şcolile din România?"

Dacă vrem să dăm o definiţie a haosului din România pentru secolul 21, atunci nu aven decât să ne uităm la ce programă şcolară pregăteşte Ministerul Educaţiei.

Cred că nici în ţările lumii a treia, unde şcoala se face într-un cort, nu există o (a)brambureală mai mare decât în România.

După ping-pong-ul cu orele de istorie, dar numai sub presiunea societăţii civile, a sindicatelor, a presei şi nu în ultimul rând a reprezentanţilor PNL, ministrul educaţiei a consfinţit să nu se renunţe la studierea istoriei României.

Din păcate, doamna ministru Ecaterina Andronescu perseverează în eroare şi condamnă elevul român de liceu să devină un cetăţean nepregătit.

Şi, ceea ce este şi mai grav, prin noua concepţie de elaborare a programei şcolare, se elimină latura educaţional-civică în liceu.

Mă refer aici la eliminarea orelor de dirigenţie. Ne aflăm în faţa unei greşeli capitale pentru învăţământul românesc.

În condiţiile în care infracţionalitatea juvenilă este în continuă creştere, în condiţiile în care şcoala a pierdut de mai mulţi ani, în bună parte, rolul său de educator civic, eliminarea orelor de dirigenţie reprezintă cireaşa de pe tort.

Am înţeles că în locul orelor de dirigenţie vor exista, în afara programului zilnic, activităţi de consiliere centrate pe elevii care au probleme.

"Nu e obligatoriu să fie prezenţi toţi copiii unei clase la aceste activităţi.

Poate vor fi chemaţi anumiţi elevi, care au probleme, împreună cu părinţii.

În altă săptămână se pot organiza activităţi de educaţie rutieră, altădată poate vine psihologul." Aceasta este formula - dacă poate fi numită aşa - a înlocuirii orelor de dirigenţie.

Deci care este logica doamnei ministru? Aşteptăm ca un elev să devină "elev-problemă" şi după aceea încercăm să reparăm ce se mai poate repara.

Dar oare doamna ministru Andronescu, sau colegii ei din "minunatul" Guvern Boc, nu au auzit de activităţile de prevenţie? Nu este mai uşor să previi, decât să repari, dacă se mai poate, mai târziu? Sau se vrea să se ajungă şi la noi ca elevi sau foşti elevi să intre cu pistolul automat în şcoală şi să tragă foc de secerare în plin, la întâmplare? Nu mai este mult şi elevii problemă sau foştii elevi, deveniţi cetăţeni-problemă, vor face masacre în şcoli.

Asta se doreşte? Eu nu spun că prin orele de dirigenţie s-ar rezolva problemele legate de prevenţie.

Dar tot este ceva, acolo.

Un "ceva" care mai poate reduce numărul elevilor-problemă.

Ca să nu mai amintesc de faptul că la ora de dirigenţie, elevul poate mai obţinea un sfat în ceea ce priveşte viaţa cotidiană, o îndrumare în ceea ce priveşte orientarea sa profesională viitoare etc.

Pe aceeaşi linie, acuz şi scoaterea din programa clasei a 10-cea a orei săptămânale de psihologie.

Eu cred că doamna ministru Andronescu nu a mai utilizat de foarte multă vreme transportul în comun.

Dacă este interesată, ar putea afla că în ultimii ani, peste 50% din acţiunile huliganice din autobuze, tramvaie, troleibuze, dar şi din alte locuri publice au drept autori elevi de liceu.

La ce ne putem aştepta oare după ce şi firava oră de consiliere educaţională a fost eliminată.

Evident, la creşterea procentului mai sus amintit.

Dar este un lucru care, bănuiesc, nu o interesează pe doamna ministru.

Şi ar mai fi o problemă. România este stat membru al Uniunii Europene. Circulaţia este liberă în statele Uniunii Europene. Poate o parte dintre cei care sunt acum elevi de liceu, vor dori să se specializeze în altă ţară.

Sau poate vor intenţiona să lucreze în altă ţară.

În afară de buna stăpânire a unei meserii, ştie oare doamna ministru Andronescu ce se mai cere imperios în afara graniţelor României? Să cunoşti limbi străine! Ei, bine, a venit momentul să nu ţinem cont de acest "amănunt" şi să reducem în programa şcolară orele de limbi străine.

Limbi străine, care sunt necesare şi tânărului care lucrează în ţară, dar vine în contact cu străini sau cu produse de pe piaţa străină.

Dar de ce să nu devenim noi, mai bine, cetăţeni europeni de mâna a doua? Credeţi că o va trage cineva la răspundere pe doamna ministru care în toamna trecută juca un perfect teatru electoral în Camera Deputaţilor, cerând printre lacrimi artificiale salarii majorate peste posibilităţile de plată ale statului? Nu, nu o va trage nimeni la răspundere.

Domnul George Ionescu:

"103 ani de la primul zbor din lume cu un avion care a decolat prin mijloacele proprii de bord"

La data de 18 martie 1906, Traian Vuia a realizat primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul, condus exclusiv prin mijloace proprii de bord.

Inventator roman, pionier al aviaţiei mondiale, Traian Vuia a fost preocupat de problema realizării zborului mecanic.

De aceea, în 1902 a plecat la Paris - considerat la acea vreme "capitala aeronauticii" - unde s-a ocupat de studiul construcţiei aeronavelor mai grele decât aerul.

Între 1903 şi 1906 a conceput şi a construit un avion monoplan cu cadru din ţevi de oţel, cu aripi din pânză de in impermeabilă, întinsă pe un schelet metalic şi având forma aripilor liliacului, echipat cu motor cu anhidridă carbonică, cu o singură elice şi cu tren de aterizare prevăzut cu roţi pneumatice.

Aeroplanul-automobil a rulat 50 de metri pe sol, iar apoi s-a înălţat singur la o înălţime de aproximativ un metru, străbătând în zbor 12 metri. Din păcate, după 12 metri, elicea s-a blocat şi motorul s-a oprit brusc, lovindu-se de un copac.

Deşi a durat doar câteva clipe, zborul a reuşit.

Românul Traian Vuia pusese piatra de temelie a aeronauticii moderne.

În continuarea preocupărilor sale în domeniul zborului mecanic, între 1918 şi 1922 a conceput şi construit două tipuri de elicoptere.

În 1925 a realizat un generator de abur original, cu circulaţie forţată unică, cu presiune şi temperatură înaltă şi cu randament termic ridicat.

În 1923 ţine o conferinţă pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigaţie Aeriană la care a anunţat că noua maşina de zbor era deja construită, dar trebuie perfecţionată.

Românul a intuit corect utilitatea acestui aparat pentru zborul comercial sau transportul de pasageri pe distanţe scurte.

În Franţa, Traian Vuia a încercat permanent să influenţeze destinul românilor din Transilvania, ducând o adevărată campanie pentru unificarea cu România.

Astfel, împreună cu alţi fruntaşi români aflaţi la Paris, a pus, la 30 aprilie 1918, bazele Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania.

De asemenea, el a fost consilier în cadrul delegaţiei române de la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920) unde, prin relaţiile pe care le cultivase, şi-a adus o importantă contribuţie la unificarea românilor.

Cu această ocazie a publicat lucrarea "Le Banat", spre a face cunoscute realităţile conaţionalilor de aici.

Mereu activ, nu numai în cercetarea aviatică, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, inginerul român a creat în 1943 "Frontul Naţional al Românilor din Franţa".

Această organizaţie a acţionat în legătură cu Rezistenţa franceză care lupta împotriva ocupaţiei germane.

Traian Vuia fost ales membru de onoare al Academiei Române pe 27 mai 1946.

Acestea sunt argumente suficiente pentru o definitivă încadrare a lui Traian Vuia pe primă treaptă în istoria universală a locomoţiei aeriene.

Deşi conştient de valoarea invenţiei sale, Traian Vuia spunea: "Ce importanţă are cine a făcut un lucru! Important este că el există, s-a făcut.

Eu n-am căutat niciodată gloria, fiindcă ştiu că gloria pierde adesea pe om.

Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, eu lucrez pentru gloria omenirii."

Domnul Alin Silviu Trăşculescu:

Declaraţie politică intitulată "Repatrierea muncitorilor români - cat de pregătiţi suntem?"

În ultimele luni, revenirea în ţară a românilor plecaţi la lucru în afara graniţelor a devenit un fenomen pe care nu ne putem permite să îl ignorăm. Nu vreau să mă refer aici la cauzele şi contextul în care are loc acest proces - ele sunt bine-cunoscute.

Vorbesc despre întoarcerea acasă a unei părţi din milioanele de compatrioţi cărora criza economică le-a desfiinţat locurile de muncă din ţări ca Italia sau Spania.

Mă refer la tot ceea ce implică acest lucru - un şomaj mai ridicat, o creştere a ratei infracţionalităţii, dar şi la reincluderea în sistemul românesc de învăţământ a mii de copii care au învăţat până acum în ţările unde au locuit cu părinţii.

Reprezint în Parlamentul României un judeţ pentru care emigrarea a însemnat nu numai depopularea masivă a unor comunităţi locale, ci şi un beneficiu material pentru rudele rămase în ţară.

Prosperitatea multor familii şi chiar economia judeţului s-a datorat în bună măsură banilor trimişi de vrâncenii care au muncit cinstit în toată Europa.

Acest lucru începe să se schimbe.

Ceea ce nu au reuşit campaniile guvernelor anterioare, reuşeşte acum criza economică.

La care se adaugă, din păcate, un curent xenofob căruia îi cad victime conaţionalii noştri din Italia.

Dar suntem oare pregătiţi să gestionăm în mod eficient şi responsabil toate problemele pe care le presupune această migraţie de retur? Suntem capabili să previzionăm dimensiunile acestui fenomen, pentru a lua măsurile cele mai potrivite? Este nevoie de un set de politici publice conjugate, astfel încât efectele negative ale acestui fenomen să fie controlate şi diminuate.

Folosesc acest prilej pentru a lansa un apel către instituţiile care au competenţe în acest sector să nu trateze superficial problema repatrierii românilor din străinătate.

Le datorăm acest lucru.

Chiar şi pentru faptul că, ani la rând, au susţinut economia naţională cu miliarde de euro trimişi în ţară şi au contribuit decisiv la reducerea deficitului de cont curent.

Domnul William Gabriel Brînză:

Am să încep declaraţia politică de astăzi cu o întrebare: Cât timp vor mai fi sfidaţi românii din străinătate de funcţionarii din ambasade şi din consulate ? Este întrebarea la care mii de români caută răspuns, dezamăgiţi că acest domeniu, care este unul al elitelor, a ajuns să fie pătat şi transformat de o parte dintre cei prinşi poate fără voia lor sau din întâmplare în acest sistem, într-o branşă în care ignoranţa este tot mai prezentă, din păcate nu şi virtutea.Şi spun asta gândindu-mă la tabloul deprimant pe care mi l-au descris românii din străinătate în sutele de mail-uri pe care mi le-au trimis.

Telefoane care sună ore în şir, dar nimeni nu răspunde, liste cu programări făcute de pe o zi pe alta, cozi interminabile şi funcţionari care aruncă în silă câte un răspuns la întrebările disperate ale românilor care, dezgustaţi de această situaţie intolerabilă, nu mai au putere să riposteze.

Aceasta este imaginea dezolantă din multe reprezentanţe diplomatice româneşti.

Adică din acele instituţii care ar trebui să fie casele românilor plecaţi peste hotare, ale românilor care trimit milioane de euro în ţară, bani din care sunt plătiţi inclusiv reprezentanţii corpului diplomatic.

Prin atitudinea lor, aceşti funcţionari ignoră propriul regulament.

La Capitolul I, articolul 1 din Regulamentul Consular se precizează: "Activitatea consulară are drept scop acordarea de asistenţă şi protecţie pentru apărarea în străinătate a drepturilor, intereselor statului român, cetăţenilor români".

În acelaşi Regulament, la Capitolul II, articolul 15 este stipulat: "Funcţionarul consular va acţiona pentru apărarea drepturilor şi intereselor patrimoniale ale statului român şi ale cetăţenilor săi", iar la articolul 3, litera b) din Convenţia de la Viena cu privire la Relaţiile Diplomatice, din 1961, se precizează că "Funcţia misiunii diplomatice este să ocrotească în statul acreditat interesele statului acreditant - adică ale României - şi ale cetăţenilor săi, în limitele admise de dreptul internaţional".

În multe ambasade şi consulate aceste reguli au rămas doar pe hârtie.

În realitate, o parte dintre funcţionarii reprezentanţelor diplomatice ale României în străinătate calcă în picioare onoarea românilor din diaspora.

În România anului 2009, când funcţionarul corpului diplomatic nu mai reprezintă doar România, ci şi Uniunea Europeană, constatăm cu amărăciune că mulţi dintre aceşti funcţionari nu şi-au înţeles misiunea.

România i-a delegat să lupte pentru cetăţenii ei, să nu-i lase fără apărare, oriunde s-ar afla aceştia, şi nu să-i trateze cu dezinteres.

Societatea a evoluat şi odată cu ea şi diplomaţia.

Am trecut de la epistole purtate de solii, la scrisorile electronice.

Mai puţin funcţionarii misiunilor diplomatice, situaţie care-i determină pe români să se întrebe: De ce îşi postează adrese de mail pe site, dacă oricum nu răspund? O fi de vină programul de lucru scurt sau volumul mare de muncă? Sau au uitat parola?, cea a respectului, pentru că aroganţa unora dintre aceşti funcţionari la adresa românilor este revoltătoare şi face notă discordantă cu funcţia nobilă pe care o deţin.

De ce se întâmplă toate acestea? Pentru că avem încă ambasadori şi consuli fără studii diplomatice sau numiţi pe criterii politice.

În acest domeniu de activitate, mai mult ca în orice alt loc, nepotismul şi influenţa politicului nu au ce căuta.

Funcţionarii diplomatici şi consulari sunt în slujba cetăţeanului, iar cei care nu înţeleg asta şi continuă să vadă diplomaţia ca pe o ştiinţă abstractă trebuie să părăsească sistemul înainte ca să li se ceară asta.

Competenţa profesională, promptitudinea şi respectul faţă de cetăţean, acestea sunt principalele calităţi pe care trebuie să le aibă orice funcţionar diplomatic, iar ambasadele şi consulatele trebuie să devină casele românilor din diaspora.

Diplomaţia este cartea de vizită a României în străinătate şi este imperios necesar să-i îmbunătăţim imaginea şi să-i oferim un suflu nou.

Domnul Daniel Buda:

Declaraţie politică intitulată "Restructurarea - o măsură anticriză".

România necesită o restructurare creativă, bazată pe intervenţia noilor principii de decizie, menite a eficientiza mecanismul de funcţionare a structurilor guvernamentale, dar şi creşterea performanţei administrative.

Restructurarea Guvernului, prin desfiinţarea suprastructurilor administrative greoaie şi inutile pentru rezolvarea mai rapidă a problemelor, a fost unul dintre angajamentele pe care noi, parlamentarii PD-L l-am luat în faţa cetăţenilor în campania electorală.

Restructurarea este absolut necesară atât din punct de vedere al eficienţei, cât şi din punct de vedere al armonizării cu zonele din Uniunea Europeană.

În contextual actual, câteva principii sunt necesare pentru a preveni degenerarea în haos.

Subsidiaritatea reprezintă un asemenea principiu, care presupune că autoritatea, sarcinile şi funcţiile să fie plasate la nivelul cel mai de jos, la care pot fi rezolvate cel mai bine.

Astfel, restructurarea Guvernului în concordanţă cu principiul subsidiarităţii presupune o creştere a rolului autorităţii aflate la nivelul inferior al guvernării până la limita competenţei acesteia.

Este cunoscut faptul că la nivel internaţional, în vremuri de criză, un pas esenţial în redresarea economiei porneşte de la vârf, de la nivelul superior spre cel inferior.

Restructurarea Cancelariei primului-ministru a fost un exemplu în această direcţie, prin care premierul Emil Boc a făcut o economie de 10 milioane de euro, prin micşorarea Cancelariei şi reducerea bugetului acestei instituţii.

Această restructurare trebuie continuată şi susţinută prin diminuarea numărului de agenţii guvernamentale ce au ca efect eliminarea paralelismelor dintre diverse structuri guvernamentale şi reducerea birocraţiei.

Conjunctura economică nu ne mai permite să risipim banul public prin susţinerea unor instituţii supradimensionate, cu atribuţii paralele.

În România există peste 240 de agenţii guvernamentale care desfăşoară activităţii paralele.

O comasare a acestor activităţii, desfăşurată în paralel cu procesul de descentralizare, reprezintă, pe de o parte, un pas important în alinierea României la standarde europene, iar pe cealaltă parte, constituie o măsură din planul anticriză propus de Guvernul României în contextul economic actual.

România europeană trebuie să îşi compatibilizeze structurile guvernamentale şi instituţionale cu cele existente în UE, deoarece oamenii aşteaptă decizii rapide şi profesioniste de la autorităţi, care să nu se suprapună în materie de competenţe.

Suntem cu toţii conştienţi că prin restructurarea executivului s-ar produce şi o reducere a cheltuielilor la vârf, sumele respective putând fi redirecţionate către alte domenii, aflate în deficit.

Restructurarea nu porneşte de la persoane, ci de la obiective care ţin de banul public, de economisirea acestuia şi de eficientizarea mecanismelor de funcţionare a structurilor guvernamentale cu impact direct asupra cetăţeanului.

În faţa acestor argumente obiective am convingerea că demersurile Guvernului stau la baza procesului de modernizare a României iar noi, parlamentarii, avem menirea de a susţine şi încuraja aceste activităţi care au ca obiectiv central bunăstarea cetăţeanului.

Domnul Daniel-Ionuţ Bărbulescu:

«Domnule Geoană, uneori "menage a trois" chiar înseamnă "menajerie".

Studiu de caz: comuna Studina, judeţul Olt»

Una dintre cele mai acerbe bătălii electorale din cele care s-au desfăşurat în judeţul Olt la alegerile locale din vara lui 2008 a fost cea care a stabilit primarul şi consilierii locali din comuna Studina.

O aşezare frumoasă, cu oameni gospodari, situată în sudul judeţului Olt, această localitate a ales în iunie 2008 schimbarea atât de aşteptată de cei care, vreme de 18 ani, nu au primit din partea administraţiei locale decât promisiuni şi vorbe deşarte.

În această vreme, locuitorii acestei comune au fost, aproape fără voia lor, martorii unei indiferenţe din partea autorităţilor locale.

Pe acest fond, locuitorii acestei comune au ales în fruntea lor un primar reprezentativ, un om care a venit în fruntea administraţiei locale nu pentru a-şi rezolva problemele de natură personală, ci pentru a face ceva durabil pentru localitatea în care s-a născut şi în care trăieşte.

Sprijinit de PD-L, câştigătorul moral al alegerilor locale din vara anului trecut, Marian Vasile, se confruntă în prezent cu o opoziţie bolnavă a consilierilor de la alte partide decât de la PD-L, care acceptă cu greu că în fruntea treburilor din această comună a venit, în sfârşit, un om adevărat.

Sechelele campaniei electorale nu s-au estompat nici acum, la aproape un an de la alegeri, adversarii de atunci ai actualului primar devenind, în prezent, adversarii comunităţii.

Consiliul local Studina este format din 11 consilieri, urmare a voturilor obţinute pe 1 iunie 2008.

În cadrul său se regăsesc cinci membri PD-L, trei aleşi PSD, câte unul de la PRM, PNL şi UPSC.

Imediat după validarea acestora s-au declanşat nişte mecanisme greu de înţeles de locuitorii simpli ai comunei.

Prima etapă a conflictului s-a derulat odată cu alegerea viceprimarului, care, potrivit legii, se alege din rândul consilierilor locali.

Buna-credinţă a primarului ales s-a văzut şi cu această ocazie, atunci când acesta a permis accederea în funcţia de viceprimar a unui consilier din rândurile PSD, Costel Preoteasa.

Însă cei care nu s-au împăcat cu pierderea alegerilor nu au trecut peste conflictele din campanie şi au continuat să boicoteze primarul în toate acţiunile sale, că doar-doar îl vor face pe acesta să renunţe la mandat şi să predea primăria celor care o văd doar ca pe o vacă bună de muls.

Numai că pentru Marian Vasile binele localităţii este mai presus de interesele meschine pe care le au cei retribuiţi cu indemnizaţie de consilier local, peste două milioane lei vechi lunar, chiar dacă nu fac nimic pentru a-şi merita aceşti bani.

Viceprimarul Costel Preoteasa a rămas fără sprijin politic pentru că a îndrăznit să-l susţină pe primarul Marian Vasile.

În această stare tensionată, generată de echilibrul dintre adevăr şi minciună din Consiliul local, viceprimarul Costel Preoteasa a înţeles atitudinea primarului faţă de interesul public.

Acesta a avut forţa să se detaşeze de gaşca frustraţilor şi să-l susţină pe primar faţă de schimbarea la faţă a unei comune în care sunt atâtea de făcut.

Însă, potrivit unei vechi vorbe româneşti care spune că "Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită", inevitabil, viceprimarul şi-a atras antipatia colegilor de partid.

Aşa că, în mişcare a fost pusă maşinăria de partid.

Drept urmare, în urmă cu câteva zile, conducerea judeţeană a PSD Olt a decis să se implice în defavoarea locuitorilor comunei Studina, retrăgându-i sprijinul politic lui Costel Preoteasa, provocându-se în acest fel vacantarea funcţiei de viceprimar.

Pus în faţa faptului împlinit, primarul Marian Vasile nu are ce face şi priveşte cu tristeţe spre viitorul localităţii sale natale, gândindu-se la ce-i de făcut.

Supărarea edilului de la Studina este pe deplin justificată.

O seamă de proiecte de interes public sunt amânate de ambiţiile personale ale unor aleşi locali care se opun dezvoltării localităţii, dar nu uită să-şi ridice lună de lună indemnizaţia.

În urmă cu câteva zile, preşedintele Consiliului judeţean Olt, Paul Stănescu, un om pe care locuitorii comunei Studina îl cunosc ca fiind un om de-al lor, de-al locului, spunea la Slatina, la o întâlnire cu primarii din judeţ, că el este preşedintele tuturor primarilor, preşedintele tuturor locuitorilor judeţului.

Înainte de a-l crede pe cuvânt, trebuie spus că pe locuitorii comunei Studina îi tratează ca pe locuitorii unei comune din alt judeţ.

Căci de la începutul mandatului de preşedinte până în prezent, Consiliul judeţean Olt nu a acordat nici măcar un leu pentru sprijinirea şi modernizarea aceste localităţi.

Oficial, nu există nici o explicaţie, neoficial, de vină ar fi primarul care nu este membru PSD.

Cu toate astea, fără sprijin de la judeţ, acesta a reuşit renovări la şcolile din localitate, introducerea apei curente la grupurile sanitare, refacerea unui baraj distrus imediat după 1989, introducerea internetului.

Mai mult, s-a făcut igienizarea localităţii, s-au strâns sute de tone de gunoi, risipite pe izlazurile localităţii, reuşindu-se şi pietruirea unor uliţe din Studiniţa.

Semn că, dacă vrei, dacă îţi pasă, poţi face cu bani puţini lucruri multe pentru cei care au atâta nevoie de ele.

Fără comentarii, domnule Geoană !

Domnul Petru Movilă:

Declaraţie politică intitulată "O ruşine naţională!"

Pentru al treisprezecelea an consecutiv, Teatrul Naţional din Iaşi ratează galele UNITER.

În timp ce spectacole montate de teatre lipsite de vizibilitate din provincie culeg laude peste laude, Naţionalul ieşean nu a avut nici măcar o nominalizare.

Nu a fost selectat pentru nici o categorie.

De ce? O spun chiar specialiştii: Teatrul Naţional din Iaşi suferă de o gravă criză de identitate.

Deşi criza durează de 13 ani, situaţia s-a deteriorat de când în fruntea Teatrului Naţional a ajuns Cristian Hadji Culea.

În cei trei ani de când îndeplineşte funcţia de director, domnul Hadji Culea s-a remarcat doar prin indiferenţa cu care priveşte încetineala lucrărilor de reabilitare a clădirii monument din centrul Iaşiului.

Faptul că, în ultimii ani, pe scena Naţionalului ieşean au montat piese regizori de prestigiu precum Mihai Mănuţiu, Victor Ioan Frunză, Alexander Hausvater sau Claudiu Goga fără a atrage atenţia nimănui mai dovedeşte cu prisosinţă un lucru.

Conducerii Teatrului Naţional îi lipseşte un proiect cultural, o viziune de ansamblu care să conecteze Iaşiul cu lumea culturală din ţară şi din Europa.

De ani de zile, Teatrul Naţional seamănă tot mai mult cu un loc în care nu se întâmplă nimic.

Nu contest calităţile de regizor ale domnului Cristian Hadji Culea, dar ca manager s-a dovedit o pacoste.

Teatrul Naţional ieşean, care are în spate peste o sută de ani de istorie, a ajuns o ruşine naţională.

De 13 ani, ieşenii asistă la decăderea unui simbol al culturii naţionale.

La prăbuşirea unui mit.

Ca ieşean, vă rog, domnule ministru al culturii, spargeţi ghinionul, dându-i o nouă şansă, dar în altă parte, domnului Cristian Hadji Culea, iar nouă, la Iaşi, un teatru pe măsură "

Domnul Cornel Pieptea:

Declaraţie politică intitulată "Ministrul transporturilor spune nu autostrăzilor".

Numirile consilierilor de stat din rândul personalului auxiliar al diferitelor instituţii din Cluj, bâlbele legislative care au bulversat activitatea Regiei Autonome "Monitorul Oficial", întârzierile în publicarea ordonanţelor de guvern, reorganizările ministerelor folosite ca modalitate de a schimba oamenii cu experienţă din administraţia centrală şi locală sunt doar câteva din domeniile de excelenţă ale Guvernului Boc.

Din nefericire, se pare că această situaţie persistă şi la Ministerul Transporturilor, unde domnul ministru Radu Berceanu se încurcă în lucrări şi termene de realizare, în renegocieri de contracte, toate acestea îndepărtându-ne la nesfârşit de visul de a avea autostrăzi reale, şi nu doar pe hârtie.

În campania electorală partidul dumnealui anunţa, sus şi tare, că se vor construi între 800 şi 1000 de kilometri de autostradă până în 2012.

Chiar domnia sa spunea: "Ştim care sunt aceşti kilometri, ştim când îi vom face, cu ce bani îi vom face, cu ce eforturi de altă natură, de aceea, programul nostru şi propunerea noastră nu sunt basme de Petre Ispirescu: 1.000 de km, 1.500 de km." PD-L doreşte să construiască 54 de km de autostradă în 2009, 172 de km în 2010, 256 de km în 2011 şi 354 de km în 2012, astfel încât, potrivit lui Berceanu, la finalul guvernării democrat-liberale, România va avea 1.099 de km de autostradă.

În acelaşi timp, primul-ministru, domnul Emil Boc, menţiona, în strategia de combatere a efectelor crizei economice, dezvoltarea infrastructurii rutiere, ca un adevărat pilon de susţinere a economiei.

Iată însă, că în urmă cu doar câteva zile, ministrul Berceanu declara că în 2009 nu vom avea nici un kilometru nou de autostradă.

Şocant, dar cred că ne aşteptam cu toţii la o astfel de "realizare".

În acest moment, vin şi vă întreb, domnule Berceanu, cum credeţi că veţi putea să vă respectaţi angajamentul asumat prin programul de guvernare? Dacă în 2009 nu veţi reuşi să faceţi nici măcar 1 km de autostradă, cum veţi putea să faceţi în 3 ani - 2010-2012 - cei 1099 de kilometri? Asta dacă veţi rămâne la guvernare timp de 4 ani...

Sau acestea erau doar vorbe de campanie?

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţie politică intitulată "Bani europeni pentru localităţile botoşănene inundate în vara anului trecut".

Declaraţia mea politică de azi vine în sprijinul acordării sumelor necesare din banii europeni pentru refacerea localităţilor din judeţul Botoşani, cel mai grav afectat de inundaţiile din vara lui 2008.

Parlamentul European a alocat 11,8 milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene pentru refacerea infrastructurii în judeţele afectate de inundaţii.

Din aceşti bani, şi în întâmpinarea evaluărilor efectuate de către specialişti, consider că se cuvine a se aloca Botoşaniului circa 3 milioane de euro din sumele primite de la Comunitatea Europeană pentru îndepărtarea efectelor inundaţiilor din vara anului 2008 din ţara noastră.

Parlamentul European a aprobat, săptămâna trecută, suma solicitată pentru cele cinci judeţe grav afectate de inundaţiile din iulie 2008, respectiv Botoşani, Suceava, Maramureş, Iaşi şi Neamţ.

În cel mai scurt timp, urmează să fie încheiat memorandumul de finanţare între Guvernul României şi Comisia Europeană pentru ca banii pentru refacerea infrastructurii distruse de inundaţiile de vara trecută să ajungă în ţară.

Desigur că nu putem să nu sprijinim cu toată convingerea ideea că este firesc ca judeţul Botoşani să beneficieze de circa un sfert din banii europeni, şi fac această afirmaţie din două motive.

Mai întâi, sunt specialist în hidroconstrucţii şi ştiu foarte bine ce forţă incredibilă poate declanşa natura furioasă şi ce pagube imense pricinuieşte acest tip de fenomene precum inundaţiile, care iau avutul si uneori vieţile oamenilor.

Ştiu că trebuie întărite digurile de apărare şi consolidate lucrările de amenajare ale cursurilor de apă.

În al doilea rând, cunosc foarte bine că, pentru refacerea obiectivelor distruse de inundaţiile din iulie 2008, Guvernul a alocat anul trecut circa 7,2 milioane de lei pentru judeţul Botoşani, însă autorităţile locale consideră că este nevoie de o sumă de trei ori mai mare şi pot să susţin cu argumente afirmaţiile lor şi ale specialiştilor noştri.

Iată de ce îmi afirm sprijinul, ca specialist şi ca parlamentar de Botoşani, ca sumele necesare să ajungă la botoşăneni şi să vină în a alina suferinţele oamenilor şi în a le face viaţa mai uşoară în locurile lor natale.

Domnul Emil Radu Moldovan:

Declaraţie politică intitulată"Traian Băsescu îşi suflă în pânzele prezidenţialelor".

Discursul susţinut în plenul Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu demonstrează încă o dată că acesta nu şi-a abandonat niciodată rolul său de conducător al Partidului Democrat Liberal, ba mai mult, şi-a mai adăugat o funcţie în portofoliul său, cea de prim-ministru.

Temele abordate de Traian Băsescu denotă clar lansarea propriei campanii electorale pentru alegerile prezidenţiale, dar şi o încercare făţişă de a-şi căuta un alibi pentru eventualele nemulţumiri ale populaţiei.

Obişnuit cu lungile sale expediţii pe mare, preşedintele Băsescu simte că pământul şi electoratul îi fug de sub picioare, iar cei "322" pe care îi blama în urmă cu mai puţin de un an ar trebui să se constituie, de fapt, într-o "centură de siguranţă" pentru acest acord cu Fondul Monetar Internaţional.

Probabil că preşedintele traduce FMI cu Fără Mine este Imposibil de supravieţuit în aceasta perioadă de criză.

Ceea ce poate nu ştia domnul preşedinte este că Parlamentul doar ratifică, într-o ultimă etapă, acordul cu FMI, atribuţiile unor astfel de negocieri revenind Cabinetului Boc.

Şi totuşi, dacă de la Palatul Cotroceni se dă semnalul politicilor macroeconomice, atunci ce folos să mai avem şi un premier cu o cohortă de consilieri? Dacă tot şi-a însuşit şi prima funcţie în Executiv, Traian Băsescu ar fi trebuit să ofere şi nişte soluţii pertinente, nu doar să recapituleze o serie de probleme cunoscute şi de către populaţie, şi de către clasa politică, patronate sau sindicate.

E uşor să vorbeşti frumos, dar fără să oferi răspunsuri la îngrijorările mediului de afaceri sau ale cetăţeanului simplu, căruia nu-i pomeneşti nimic despre taxe mărite, taxă pe valoare adăugată majorată sau reducerea cheltuielilor publice prin limitarea cheltuielilor salariale sau pentru pensii.

Preşedintele nu a pomenit niciunul dintre dezavantajele unui astfel de acord, tocmai pentru că doreşte ca oalele sparte să nu se spargă în ograda Cotroceniului, ci tot la Parlament.

În contextul economic actual, un prim pas ar fi trebuit să-l reprezinte elaborarea de către Guvernul României a unui plan anticriză şi doar apoi, în funcţie de soluţiile propuse, solicitarea unui sprijin financiar din surse externe.

Românii trebuie să ştie către ce domenii se vor îndrepta aceşti bani şi cum vor resimţi acest împrumut, pentru că, până la urmă, ei sunt cei asupra cărora se vor răsfrânge constrângerile unui astfel de acord.

"Ultimul lucru pe care îl va face România va fi să se împrumute la FMI.

Economia României nu mai poate fi aşezată în matricea Fondului.

Am convingerea că avem alte soluţii decât FMI.", declara Traian Băsescu la mijlocul lunii ianuarie.

Între timp, preşedintele s-a răzgândit, pentru a nu ştiu câta oară, şi să sperăm că afirmaţiile sale de la acea vreme nu i-au deranjat prea tare pe oficialii de la Washington, astfel încât să impună condiţii prea dure pentru România.

Domnul Dan Ilie Morega:

"Sprijinirea agenţilor economici exportatori şi nu numai, care înregistrează datorii curente, restante şi dobânzi penalizatoare la bugetul consolidat al statului"

În prezent, în Codul de procedură fiscală este prevăzută obligaţia agenţilor economici de a achita impozitele către stat în ordinea vechimii, începând cu cele mai vechi, indiferent dacă sunt datorii efective sau dobânzi (majorări).

O societate comercială cu export de peste 60%, care din diverse motive - de exemplu diferenţe nefavorabile de schimb valutar - a întâmpinat dificultăţi în a achita obligaţiile bugetare curente câteva luni, intră într-un mecanism de achitare a obligaţiilor bugetare aproape fără ieşire.

Acest fapt este determinat de prevederea din Codul de procedură fiscală de a achita cele mai vechi datorii - debite şi dobânzi - în dauna datoriilor curente, ceea ce conduce ca datoriile curente să devină datorii vechi, purtătoare de dobânzi penalizatoare, societatea comercială mergând cu paşi siguri spre faliment.

Solicităm revenirea la vechea prevedere legală de a achita în ordine datoriile curente, datoriile restante şi numai după aceea dobânzile aferente.

De asemenea, consider că este o anomalie a achita dobânzi de 0,10% pe zi de întârziere în actualele condiţii de criză economică, ceea ce face ca multe din societăţile comerciale mijlocii şi chiar mari să intre în procedura de faliment.

Pentru edificare, vă redau următorul exemplu: S.C.ROSTRAMO (fostul Combinat de prelucrare a lemnului şi mobilă), având 650 angajaţi şi fiind printre cei mai mari exportatori ai judeţului Gorj, a achitat în cursul anului 2008 la bugetul statului suma totală de 5.436.550 lei, din care 789.161 lei dobânzi (14,51%), iar în prezent încă mai înregistrează restanţe la datorii.

În aceleaşi situaţii se află mai multe societăţi comerciale din Gorj şi din ţară, care încet, dar sigur, fără sprijinul Guvernului, merg spre faliment.

Cu atât mai elocvent fiind scăderea producţiei cu 34% pe primele două luni ale anului 2009, iar exporturile pe ianuarie au scăzut dramatic faţă de 2008.

Deoarece au avut o întârziere mai mare de 30 de zile la plata obligaţiilor bugetare, întreaga sumă de 5.436.550 lei a fost dirijată pentru achitarea sumelor restante.

În actualele condiţii de criză economică mondială, când nici băncile nu mai finanţează activitatea economică şi cu prevederile actuale de plată a impozitelor, este practic imposibil pentru orice societate comercială de a ieşi din impas.

Solicit sprijinul Guvernului şi a Ministerului Finanţelor la soluţionarea problemei expuse.

Domnul Samoil Vîlcu:

"Criza de personal, problemă majoră a sistemului sanitar românesc" Gradul mare de nemulţumire şi neîncredere a populaţiei în sistemul de sănătate s-a accentuat în ultima perioadă.

Viziunea actualei guvernări este de a menţine o stare cât mai bună de sănătate a populaţiei, concretizată în creşterea speranţei de viaţă, de a asigura accesul la serviciile de sănătate, fără discriminări legate de mediul de rezidenţă şi statut social.

În calitate de deputat, totodată membru al Comisiei pentru sănătate, consider că trebuie să acordăm o atenţie sporită asistenţei medicale din România, iar pentru asta avem nevoie de o strategie eficientă de sprijinire a medicilor rezidenţi.

În ultimii ani, tot mai puţini tineri au fost interesaţi de o carieră de medic, iar conform statisticilor, la admiterea în facultăţile de medicină s-a ajuns la o concurenţă de sub 2 candidaţi pe loc, ceea ce înseamnă că sistemul sanitar are probleme serioase.

În acelaşi timp, numărul medicilor rezidenţi care aleg să profeseze în afara ţării este tot mai mare de la an la an.

Având în vedere aceste aspecte, esenţiale pentru viitorul asistenţei medicale din România, consider că lipsa motivării medicilor rezidenţi este unul din principalele puncte nevralgice ale actualului sistem sanitar, iar pentru asta trebuie să găsim soluţii.

Înţeleg nemulţumirea medicilor rezidenţi, supăraţi că s-au vehiculat salarii pe care unii dintre ei nu le obţin, dar nu avem nevoie de certuri interminabile, ci de politici şi strategii eficiente în domeniul sanitar.

Problemele de personal medical sunt grave, de aceea politica de personal din sănătate trebuie foarte bine gândită.

Vorbim de dotări performante, dar toată aparatura modernă trebuie operată cu personal calificat, stimaţi colegi! Degeaba dotăm unităţile sanitare mai mici cu aparatura performantă dacă n-are cine s-o folosească.

La fel de gravă este problema şi dacă avem medici specialişti doar într-un domeniu, dar în altul lipsesc.

De exemplu, avem chirurgi generalişti, dar nu există suficienţi anestezişti, astfel încât să-şi poată efectua operaţiile.

Nu putem neglija faptul că avem nevoie în momentul de faţă, la fel de mult, de o reformă a sănătăţii, cum avem nevoie de o reformă a sistemului educaţional sau a celui de justiţie.

Actul medical trebuie să devină unul de calitate superioară, accesul la asistenţa medicală trebuie garantat, trebuie să dispară crizele de medicamente şi materiale sanitare, dar, mai presus de toate, trebuie să dispară cea mai mare temere a românilor: aceea de a fi bolnavi şi a ajunge să aibă nevoie de îngrijiri medicale.

Toate acestea nu le putem obţine decât printr-o reformă reală a sistemului sanitar.

Nu putem ignora faptul că avem probleme serioase în domeniul medicinei preventive, nu avem un sistem de îngrijire la domiciliu şi recuperare, iar sistemul ambulatoriu este subfinanţat.

La toate aceste probleme trebuie găsite soluţii, chiar dacă acestea uneori îi mulţumesc pe unii, şi îi supără pe alţii.

Iată de ce folosesc prilejul acestei declaraţii politice pentru a trage un semnal de alarmă că prioritatea noastră este reforma sănătăţii, chiar dacă perioada prin care ţara trece este una dificilă.

Aşadar, atâta vreme cât voi fi deputat, voi încerca prin mijloace democratice să mă zbat pentru reforma sistemului sanitar românesc.

Domnul Eugen Bejinariu:

Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul "Apartenenţa politică şi repartizarea de sume din buget în judeţul Suceava".

Parcurgând repartizarea sumelor prin votul Consiliului judeţean către comune, oraşe şi municipii în anul 2009 şi purtând discuţii cu cetăţenii şi autorităţile locale din Colegiul nr.8 Suceava am ajuns la concluzia, foarte gravă la această dată, că diferenţele între sumele alocate comunităţilor locale sunt determinate de apartenenţa politică a primarilor.

Există pe Anexa nr.2 "Repartizarea pe unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Suceava a sumelor defalcate din t.v.a. pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2009" o repetare a sumelor mici care se asociază cu apartenenţa primarilor la PSD, întrucât alte criterii nu se repetă cu atâta consecvenţă precum apartenenţa politică.

Situaţie absolut asemănătoare este şi în Anexa nr.1.

Cunoaştem, cum este firesc, elementele care pot servi drept criterii în această repartizare a sumelor, între care: numărul populaţiei, numărul de gospodării şi arealul unităţii administrativ-teritoriale, numărul de instituţii locale ale statului, situaţia vieţii economice a comunităţii locale etc.

Aceste criterii nu se regăsesc în cele două anexe.

Iată şi exemple: Zvoriştea (PSD) - 58 155, Bălcăuţi (PSD) - 79 963, Horodnic de Sus (PSD) - 43 616, Horodnic de Jos (PD-L) - 363 468, Frătăuţii Noi (PD-L) - 218 081, Volovăţ (PD-L) - 254 427.

Orice om de bună-credinţă, la o astfel de situaţie exprimată în cifre, nu poate avea decât o singură constatare: la Suceava între PD-L aflat la conducerea judeţului şi PSD aflat tot la conducerea judeţului în Alianţă nu s-a schimbat nimic în privinţa adversităţilor şi duşmăniilor de până la constituirea "Parteneriatului pentru România".

Solicităm Ministerului Finanţelor Publice şi, de ce nu, şi domnului prim-ministru Emil Boc să intervină nemijlocit la Suceava pentru a aşeza această repartizare a sumelor din buget pe temeiuri juridice, economice şi morale, deoarece ne-o cer cu îndreptăţire plătitorii de impozite şi taxe, inclusiv părinţii, rudele, consătenii şi cunoscuţii mei din Zamostea.

Domnul Vasile Mocanu:

"O marcă de suflet" Antibiotice S.A. este una din mărcile de suflet ale Iaşiului. De altfel, pe blazonul acestei firme scrie "Ştiinţă şi suflet".

Deoarece este nevoie de ştiinţă ca să produci medicamente de calitate; şi este nevoie de suflet ca să faci bine oamenilor.

Date fiind prestigiul şi anvergura acestei întreprinderi, am fost unul dintre aceia care s-au opus intenţiei fostului Guvern liberal de a o vinde.

Cu atât mai mult cu cât metoda aleasă în 2006 de către AVAS - licitaţie prin strigare - contestată şi de sindicalişti, putea conduce la sistarea producţiei şi la pierderea a numeroase locuri de muncă.

Dimpotrivă, trecerea companiei producătoare de medicamente Antibiotice S.A. în subordinea Ministerului Sănătăţii mi se pare a fi o idee bună.

Sunt convins că în acest mod pot fi atenuate multe dintre efectele negative ale crizei economice din sănătate.

Constituirea unei megasocietăţi producătoare de medicamente, ce va include, pe lângă Antibiotice S.A. atât SANEVIT Arad, producător de seringi de unică folosinţă, cât şi departamentele de vaccinuri din cadrul Institutului Cantacuzino de la Bucureşti şi Iaşi precum şi depozitul de medicamente UNIFARM este cea mai bună soluţie în momentul de faţă.

Faptul că acest concern farmaceutic va fi coordonat de către un bun profesionist, ieşeanul Ioan Nani, este încă un motiv să cred în reuşita acestui demers.

Dacă, în plus, aşa cum este şi normal, Antibiotice S.A. va deveni unitate strategică pentru România, iar portofoliul de acţiuni deţinut de AVAS va fi transferat la Ministerul Sănătăţii, atunci proiectul se va transforma cu adevărat într-unul de mare impact asupra populaţiei.

Sănătatea românilor trebuie să fie una dintre priorităţile noului Guvern.

Vă mulţumesc.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Ne îndatorăm sau nu?"

Fără îndoială, cel mai intens dezbătut subiect al momentului este legat de împrumutul FMI şi polemica din jurul acestuia, dacă este bine să acceptăm un împrumut sau nu.

Cert este că economia României intră uşor în recesiune, iar Guvernul nu este capabil să prezinte un plan coerent de măsuri economice anticriză.

Se pare că cele mai la îndemână soluţii sunt de a mări taxele şi impozitele, de a creşte numărul amenzilor pentru ca astfel bugetele locale şi bugetul central să se mărească.

Mai nou, soluţia salvatoare, în opinia guvernanţilor, este reprezentată de accesarea de împrumuturi externe, care ar îndatora România pe o perioadă lungă de timp şi ar impune câteva condiţii drastice pentru români.

Uniunea Europeană a avertizat România că va trebui să facă reduceri de cheltuieli pentru a obţine ajutorul necesar pentru ieşirea din criză, măsuri dificil de luat pentru cei aflaţi la guvernare din cauza faptului că acestea trebuie aplicate înaintea alegerilor prezidenţiale şi europene de anul acesta.

Orice ajutor străin acordat României pentru evitarea crizei financiare va presupune măsuri drastice de austeritate pentru ţara noastră şi va duce la o susţinere limitată a leului pe termen lung.

Înainte de a se grăbi în a contracta împrumutul de la FMI, guvernanţii ar trebui să conceapă o serie de măsuri constructive de combatere a efectelor crizei, să găsească stimulente pentru creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă, pentru scăderea contribuţiilor de asigurări sociale, astfel încât să nu mai reprezinte o povară pentru angajatori şi să nu mai fie obligaţi să concedieze din angajaţi.

De asemenea, trebuie avute în vedere măsuri pentru accelerarea investiţiilor în infrastructură, pentru accelerarea accesării fondurilor europene, stimularea investiţiilor private sau pentru sprijinirea sectorului bancar.

Fără îndoială, măsuri de combatere a crizei sunt aşteptate în toate aceste domenii, dar Guvernul Boc pare incapabil să ofere soluţii concrete, iar un acord cu FMI reprezintă un act de incompetenţă a Guvernului României pentru că nu se va face nimic pentru ajutorarea populaţiei, ba chiar mai mult, populaţia va suporta din ce în ce mai dur criza economică.

Domnul Mihai Doru Oprişcan:

"Crize de weekend".

Propun să desfiinţăm weekendul în Parlament.

Nu de alta, dar se pare că sfârşitul de săptămână nu le prieşte deloc liderilor PSD.

Din teritoriu, social-democraţii mârâie, aproape din reflex pavlovian deja, împotriva partenerilor de guvernare.

Nu mai departe de săptămâna trecută, Mircea Geoană a dat cu criza de pământ şi a declarat apoteotic că "în acest moment nu există un pachet anticriză coerent, avem un buget de criză, dar nu anticriză, de criză în sensul că sunt resurse mai puţine".

Aţi înţeles, nu? E criză, anticriză şi tot felul de crize.

Nu doar colegul de coaliţie Geoană a oferit televiziunilor pâine neagră de mâncat sâmbătă după-amiază.

Adrian Năstase şi-a întins şi el la uscat în faţa naţiunii rufele, pe care nici nu mai ştie bine cu cine sau de ce le-a spălat.

"A trecut perioada în care PSD domina scena politică.

PSD riscă să fie subordonat de PD-L, iar dacă nu ne trezim rapid, PSD va fi aruncat din trenul guvernării", a spus Năstase îngrijorat.

Imediat ne-a arătat şi marele morcov care îl chinuie de ceva vreme.

"Participarea la guvernare trebuie făcută în mod inteligent, pentru a nu fi transformaţi în ţapul ispăşitor al lui Băsescu".

Aşa a zis Năstase în faţa camerelor de filmat.

Aşadar, neliniştea, marea nelinişte care le dă tremurici social-democraţilor are un nume: Traian Băsescu.

Dragi colegi împreună cu care formăm coaliţia de largă susţinere, doriţi să desfiinţăm weekendurile? E o propunere onestă.

Sau vreţi să o ţineţi tot aşa până când Traian Băsescu va câştiga alegerile prezidenţiale? Avem foarte multe lucruri serioase de făcut în această perioadă.

Dacă dumneavoastră veţi continua să folosiţi weekendurile doar pentru a ataca PD-L, atunci anul acesta va fi unul aproape pierdut pentru România.

Noi vă putem înţelege obsesia şi coşmarul.

Ştim că toate acestea poartă un nume: Traian Băsescu.

Nu suntem deloc convinşi, însă, că şi electoratul va fi la fel de înţelegător.

Domnul Filip Georgescu:

La începutul acestei luni, Camera Deputaţilor a ridicat prin vot majoritar imunitatea parlamentară a fostului premier Adrian Năstase, demers în urma căruia deputatul social-democrat va fi trimis în faţa justiţiei.

Prin această decizie, a fost respinsă hotărârea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, considerată cea mai înaltă instanţă din România, care dăduse un aviz negativ cererii DNA pentru ridicarea imunităţii domnului Adrian Năstase.

Cu siguranţă că votul deputaţilor ar fi avut un cu totul alt rezultat dacă nu ar fi intervenit presiunile politice, exercitate timp de patru ani, de pe diverse paliere ale puterii care, în cele din urmă, l-au determinat pe însuşi cel vizat să ceară să i se ridice imunitatea, pentru a putea să elucideze în instanţă acuzaţiile de corupţie care i se aduc.

Referindu-se la votul din Camera Deputaţilor, Mircea Geoană, preşedintele Senatului, declara că "în ultimii patru ani subiectul Adrian Năstase a reprezentat şi continuă să reprezinte un subiect cu tentă de vendetă politică", subliniind că nu este normal ca într-un dosar care se doreşte rezolvat rapid de instanţă să fie invocaţi 972 de martori, ceea ce în mod sigur va duce la prelungirea, pentru mult timp, poate ani de zile, a procesului, astfel că se pune întrebarea dacă dosarul lui Năstase reprezintă dorinţa de a lupta "cu corupţia la nivel înalt sau este doar un clişeu cu privire la o persoană sau la un partid".

Declaraţia liderului PSD cred că a dat răspunsul cuvenit zaverei politice interminabile care se întreţine în jurul acestei probleme.

Ea pune în evidenţă lupta disperată pentru putere care se desfăşoară pe scena vieţii noastre politice.

În acelaşi timp, cazul Adrian Năstase relevă cât se poate de clar problemele nevralgice ale sistemului nostru judiciar, pe care preşedintele Senatului îl caracteriza drept "un sistem neperformant, încet, oferind servicii publice de proastă calitate omului obişnuit" şi care, am adăuga noi, acţionează la comandă politică.

În ultimii patru ani, DNA n-a finalizat niciun proces de mare corupţie.

Cu toate acestea, preşedintele acestei instanţe, domnul Daniel Morar, a fost menţinut în funcţie pentru un nou mandat.

Vâlva care se face în jurul actului de corupţie, în care Adrian Năstase este acuzat că ar fi strâns fonduri, în mod mascat, pentru campania prezidenţială din 2004, precum şi în dosarele "Zambaccian 2" şi "Mătuşa Tamara", nu-i decât o supă reîncălzită, cu câteva luni înaintea noilor alegeri prezidenţiale.

În legătură cu strângerea mascată de fonduri pentru campania prezidenţială de acum cinci ani, am vrea să-i întrebăm pe reclamanţii de azi de ce n-au semnalat justiţia la timpul potrivit? Probabil că, văzându-se cu sacii în căruţă atunci, în tumultul euforiei, Adrian Năstase nu mai reprezenta niciun impediment.

Sau poate că muniţia trebuia păstrată pentru anul electoral 2009.

Pe de altă parte, cei care vor să facă din Adrian Năstase prototipul corupţiei politice, n-aud şi nu văd că un lider democrat liberal şi-a angajat, în campania alegerilor locale de vara anului trecut, un interlop notoriu, pe care mai apoi l-a răsplătit cu funcţie guvernamentală.

Cât despre dosarul "Zambaccian 2", cazul este de-a dreptul vizibil.

Milioane de oameni din ţara noastră şi-au instalat termopane, iar un prim-ministru nu-şi permitea aşa ceva.

Orice om cu judecată cât de cât sănătoasă se poate întreba: cât de reprezentativ este pentru marea corupţie din ţara noastră procesul care i se instrumentează fostului premier Adrian Năstase, în comparaţie cu Dosarul Flota, în urma căruia România a pierdut sute de milioane de dolari, dosar îngropat definitiv de şeful DNA, cu concursul câtorva contabili binevoitori? Cât de grave sunt dosarele lui Adrian Năstase în comparaţie cu afacerea Roşia Montană ori cu scandaloasele matrapazlâcuri de la Hidroelectrica? Este limpede că, prin declanşarea urmăririi penale asupra lui Adrian Năstase, DNA şi cei care stau în spatele acestei instanţe nu au în vedere altceva decât să-l împiedice pe deputatul social-democrat de a candida în alegerile prezidenţiale din toamnă.

Cei care s-au angajat într-o asemenea luptă politică meschină ar putea să se trezească la sfârşit în faţa unei mari deziluzii.

Nu este deloc exclus ca asemenea gesturi de sorginte antidemocratică să determine electoratul la o profundă schimbare de atitudine.

Până la pronunţarea sentinţei, care ar putea să se întindă pe durata a două legislaturi, Adrian Năstase se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi poate candida fără nicio restricţie la alegerile prezidenţiale din toamnă, ba mai mult, cu speranţa că poate să le şi câştige.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Daniel Vasile Oajdea:

Peste două săptămâni, mai exact pe 5 aprilie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare.

Fraţii noştri de peste Prut vor desemna atunci cei 101 deputaţi care vor fi trimişi în Parlament.

După cum bine ştiţi, actuala majoritate parlamentară din Republica Moldova este deţinută de Partidul Comuniştilor.

Cei mai mulţi dintre noi ştiu că, la nivel declarativ, partidele cu orientări comuniste fac mare caz invocând aşa-numita "democraţie populară", care, spre deosebire de democraţiile simulacru din capitalism (de ei denumite astfel), ar avea ca principal efect dispariţia inegalităţilor sociale.

Fie că vorbim de "democraţie populară", fie că vorbim despre democraţia din capitalism, ambele se bazează pe un element fundamental: votul liber.

De aceea, recomand şi solicit Ministerului de Externe să facă toate demersurile necesare pe lângă autorităţile din Republica Moldova, ca în principalele centre universitare ale ţării să poată fi organizate secţii de votare.

Mă refer în special la oraşe precum Iaşi, Suceava, Bacău, Braşov şi Bucureşti, Timişoara.

Cheltuiala statului român nu va fi mare dar astfel vom veni în sprijinul studenţilor moldoveni care, din diferite motive, nu pot ajunge în ţara lor pentru a vota.

În încheiere, doresc să vă amintesc că la alegerile din România care au avut loc după Revoluţie, mereu ne-am plâns că cetăţenilor români plecaţi peste hotare nu li s-au pus la dispoziţie suficiente secţii pentru a vota.

Dacă vrem să corectăm lucrurile care nouă nu ne-au convenit, atunci să facem ceva pentru fraţii noştri de peste Prut.

Am convingerea că nu putem vorbi de democraţie atâta timp cât avem de-a face cu o restrângere, fie ea şi mascată, a dreptului de vot.

Înfiinţarea de către Republica Moldova doar a unei secţii de votare pe teritoriul României este insuficientă şi nu asigură posibilitatea reală ca cetăţenii moldoveni de pe teritoriul nostru să îşi manifeste opţiunile politice.

Domnul Mihăiţă Calimente:

"Eliminarea orelor de educaţie fizică"

În anul 2001, Guvernul Năstase, din care făcea parte şi doamna Ecaterina Andronescu, aflată la conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a lansat un ambiţios proiect care viza dezvoltarea sistemului de educaţie fizică şi sport prin construirea a 400 de săli de sport în toată ţara.

În a doua jumătate a anului 2004, aproape de alegerile parlamentare şi prezidenţiale, proiectul celor 400 de săli de sport a fost declarat îndeplinit şi asumat ca o realizare a guvernării Năstase.

Prin actuala decizie, suficient de controversată, nu numai că se creează un haos general printre valorile promovate în sistemul educaţional, dar, în cazul în care va pune în aplicare cele declarate, doamna ministru Andronescu neagă una din realizările unui guvern anterior din care a făcut parte şi lasă fără obiect de activitate infrastructura şcolară cu care partidul din care face parte s-a lăudat anterior.

Factual, în momentul elaborării proiectului ce includea dezvoltarea a 400 de săli de sport, România avea drept obiectiv aderarea la Uniunea Europeană şi era necesară promovarea unor proiecte îndrăzneţe şi implicare maximală în domeniile educaţionale, sportive şi de sănătate.

Având în vedere parcursul dificil al aderării şi al asimilării normelor europene, ar fi important să ne menţinem la nivelul Uniunii Europene şi din această perspectivă, a importanţei orelor de educaţie fizică în şcoli.

Este binecunoscut faptul că statele din cadrul Uniunii Europene pun foarte mare accent pe importanţa educaţiei fizice, printr-un număr minim obligatoriu săptămânal de 2 ore de educaţie fizică (cazul Belgiei, Italiei, Olandei), ajungându-se chiar şi la 5 ore în anumite situaţii (cazul Germaniei, Danemarcei, Spaniei).

Poziţia Uniunii Europene asupra acestui subiect este clar exprimată prin rezoluţia Parlamentului European din 13 noiembrie 2007 privind rolul sportului în educaţie.

Această rezoluţie prevedea ca toate statele europene "să confere educaţiei fizice un caracter obligatoriu în şcoli şi licee şi să accepte acele principii conform cărora, în orar, ar trebui să se prevadă cel puţin trei ore de educaţie fizică pe săptămână, în vreme ce şcolile ar trebui să fie încurajate să depăşească acest prag, în funcţie de posibilităţi".

De altfel, Programul Guvernului Boc menţionează drept obiectiv al guvernării "Asigurarea educaţiei complementare" (educaţie pentru sănătate şi alimentaţie sănătoasă, cultură, cultură civică, antreprenorială şi tehnologică, prin sport etc.) - capitolul 5, Educaţie.

Mai mult decât atât, la capitolul 10 - Tineret şi Sport, punctul 5, Guvernul Boc îşi propune ca obiectiv "Creşterea rolului educaţiei fizice şi a sportului în şcoli".

Însă, declaraţiile şi deciziile doamnei ministru au făcut în schimb uitate aceste promisiuni electorale, iar creşterea rolului educaţiei fizice în şcoli a devenit un obiectiv eşuat de la bun început, prin măsurile anunţate.

Deciziile doamnei ministru sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât nu a existat o dezbatere pe această temă între ministerul pe care îl conduce şi Ministerul Tineretului şi Sportului, reînfiinţat de actuala guvernare tocmai pentru a sublinia importanţa pe care o acordă celor două elemente: tinerii şi sportul.

De altfel, printre deciziile anterioare luate de doamna ministru în materie de sport se regăsesc, din păcate, şi alte acte dezastruoase.

În timpul mandatului precedent de ministru, în anul 2003, doamna Andronescu desfiinţa cluburile sportive şcolare independente.

Aveam totuşi speranţa că doamna Ecaterina Andronescu să fi învăţat diferenţa dintre educaţia fizică şi sportul de performanţă, până la acest al doilea mandat de ministru.

Îi reamintim doamnei Andronescu că educaţia prin sport este singura metodă viabilă, pentru tinerii de pretutindeni, de menţinere a echilibrului vital.

Doamna ministru Andronescu, având şi experienţă de cadru didactic universitar, ar trebui să conştientizeze că activităţile mentale trebuie suplimentate cu un sistem riguros de întreţinere şi menţinere a sănătăţii, fapt exprimat încă din antichitate prin expresia Mens sana in corpore sano.

În aceeaşi ordine de idei, îi reamintim doamnei ministru că România se află pe locul trei la capitolul obezitate infantilă, 54% din preşcolarii români consumând zilnic alimente cu un număr prea mare de calorii.

Numărul copiilor cu probleme de greutate creşte în fiecare an cu 500.000.

Aceste probleme au ca principală cauză modul de viaţă nesănătos şi alimentaţia nepotrivită.

Pentru îndreptarea acestor situaţii, mediul şcolar ar trebui să acţioneze ca un factor reparator, educaţia prin sport fiind un astfel de mecanism.

Din păcate, doamna ministru le-a oferit acestor copii cu probleme de greutate "şansa" de a face o singură oră de sport pe săptămână într-o perioadă a vieţii în care efortul fizic are un rol esenţial pentru dezvoltarea organismului.

Domnul Florin Iordache:

Declaraţie politică: "Adoptarea codurilor - un proces necesar, dar nu şi suficient".

Se află în dezbaterea Parlamentului cele 4 coduri (penal şi procedură penală, civil şi procedură civilă) pentru a fi adoptate în procedură de urgenţă.

Suntem în această situaţie, deoarece societatea a evoluat şi vechile reglementări nu mai rezolvă situaţiile noi apărute, dar şi pentru a răspunde observaţiilor făcute de Comisia Europeană în Raportul din luna ianuarie 2009.

Sunt în aceste proiecte legislative multe elemente noi şi bine-venite, care reglementează situaţiile apărute, dar şi elemente criticate pe bună dreptate de societatea civilă şi asociaţiile profesionale.

Numai printr-o dezbatere serioasă şi profesionistă între toţi cei implicaţi, aceste acte normative vor putea cu adevărat să răspundă necesităţilor actuale, dar şi viitoare ale societăţii româneşti.

Adoptarea lor este un act necesar, dar nu şi suficient.

După adoptarea şi promulgarea lor, în perioada imediat următoare, un rol deosebit de important îl au cei care trebuie să le şi aplice, căci numai cu o corectă şi unitară aplicare cetăţenii îşi vor recăpăta încrederea în justiţie, care, pe bună dreptate, în acest moment are o încredere foarte mică din partea oamenilor.

Iar pentru ca acest lucru să se petreacă, responsabilitatea într-o măsură foarte mare este a Parlamentului.

De aceea, printr-o muncă susţinută a tuturor celor implicaţi, în perioada următoare, România poate avea 4 coduri "europene" şi moderne.

Domnul Culiţă Tărâţă:

Până la începutul acestui an, criza economică globală era pentru noi o ameninţare de la distanţă, deloc alarmantă.

Înseşi autorităţile se arătau surprinzător de liniştite, socotind, probabil, că România nu se va intersecta cu această nouă depresie capitalistă.

Astăzi, criza a făcut un pas mare peste pragul caselor noastre, insinuându-se intolerant în viaţa cotidiană a oamenilor.

O resimţim în coşul zilnic, din ce în ce mai gol, ca urmare a îngheţării salariilor şi pensiilor, a creşterii permanente a preţurilor la alimente, medicamente şi servicii.

Ne împovărează, prin sporirea, de la o săptămână la alta, a numărului celor care îşi pierd locurile de muncă, detaşamentul şomerilor înregistraţi la această oră se apropie de o jumătate de milion, nivel prevăzut pentru sfârşitul acestui an.

Creşte, de asemenea, rata inflaţiei.

Scad, în schimb, cheltuielile pentru consum, iar la vânzările în domeniul imobiliar, unele apartamente şi terenuri mult supraevaluate anul trecut, au ajuns acum la preţuri de chilipir.

Tot mai mulţi români o duc greu, din punct de vedere al nivelului de trai, o mare parte a salariului lor fiind cheltuită pentru mâncare, băuturi şi ţigări, pentru întreţinere şi celelalte servicii, iar restul, dacă mai poate fi vorba de aşa ceva, pentru sănătate şi educaţie.

Potrivit unui studiu recent întocmit de o prestigioasă companie de cercetări, în luna ianuarie a acestui an, 44% din populaţia ţării noastre declara că situaţia financiară a familiilor lor este din ce în ce mai proastă, în timp ce în luna octombrie a anului trecut doar 30% dintre cei chestionaţi susţineau că resimt o scădere a nivelului de trai.

Din acelaşi studiu, rezultă că în România circa 22% dintre persoane trebuie să consume din economii sau să împrumute bani pentru a se descurca.

Românii sunt mai afectaţi decât polonezii, din rândul cărora doar 24% spun că nivelul lor de trai s-a înrăutăţit, şi decât cehii, unde acest procent este de 30%.

România rămâne, de asemenea, una dintre ţările cu un nivel redus al satisfacţiei de viaţă, aceasta atingând la începutul anului 2009 doar 47%, în timp ce Italia era de 63%, în Polonia de 76%, în Franţa de 80%, în Cehia şi Spania 80%, iar în Germania de 85%.

Din păcate, aceste date statistice oglindesc starea de fapt, aşa cum se prezintă ea acum în România, când criza n-a intrat decât cu un picior în casele noastre, vârful crizei fiind aşteptat în lunile mai - iunie.

Ca atare, specialiştii apreciază că sărăcia absolută ar putea să crească în acest an cu 1 - 2% faţă de nivelul atins în 2008.

Deocamdată, cheltuielile pe cap de locuitor în ţara noastră, destinate protecţiei sociale pentru acest an sunt reduse, ridicându-se la 11,4% din p.i.b.

Să sperăm că, prin măsurile anticriză pe care Guvernul le va pune în practică, prin consolidarea legăturilor dintre asistenţa socială, educaţie şi muncă, şi printr-o ofertă mai consistentă de sprijinire a persoanelor defavorizate, în special a celor din mediul rural, vom ieşi la liman.

Îmi exprim speranţa că România va trece fără situaţii de maximă dificultate peste actuala criză economică atât de nefastă, aşa cum în decursul existenţei sale a învins nenumărate şi grele vicisitudini care s-au aşternut în faţa sa.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

"Chestiunea ţărănească" Vă rog să-mi permiteţi să dau o înaltă apreciere organizării de către Fundaţia Dan Voiculescu şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" a dezbaterii "Impactul crizei economice asupra agriculturii României".

Aşa cum am subliniat şi în alocuţiunea rostită în Aula Magma a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi de altfel şi la dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor cu prilejul lansării de către primul-ministru, domnul Emil Boc, a bugetului de stat pe anul 2009, agricultura rămâne un domeniu pe cât de important pe atât de controversat în preocupările autorităţilor statului.

Astfel, deşi toate declaraţiile sunt în favoarea susţinerii tezei că agricultura poate avea un impact pozitiv asupra ieşirii din criza financiară şi economică, aspect subliniat şi de academicianul Alecu Bogdan, totuşi şi astăzi, 17 martie a.c., agricultorii se confruntă cu următoarele: - nu s-au încasat subvenţiile cuvenite anului 2008; - nu s-au încasat despăgubirile pentru calamităţile naturale pentru anul 2008; - nu s-a decontat contravaloarea acţiunilor sanitar-veterinare.

Pentru anul 2009, deşi se susţine că valoarea subvenţiilor va fi în jur de 15 milioane lei/ha, până astăzi nu există nicio formă administrativă cu putere de a fi respectată din care să rezulte accesul clar al agricultorilor la diferite forme de subvenţie: - nu s-a capitalizat banca CEC şi nu s-au emis normele în baza cărora să se facă creditarea agriculturii; - nu s-au emis actele normative prin care să se facă prelungirea Legii nr.150/2003 cu aplicativitate în 2009; - nu a apărut actul normativ prin care să se stabilească modalitatea de acordare a reducerii accizelor la motorină; - nu s-au stabilit modalităţile prin care se acordă unele facilităţi referitoare la cumpărarea de îngrăşăminte chimice.

Suntem informaţi de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale că toate aceste acte normative sunt în curs de elaborare şi că vor putea fi puse în aplicare în cel mai scurt timp.

Este important punctul de vedere al sindicatelor din agricultură şi al reprezentaţiilor organizaţiilor profesionale care în cadrul întâlnirii de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" au susţinut cu argumente că la această dată, deşi mai sunt câteva zile şi se trece la epoca a doua de semănat, agricultorii încă nu beneficiază din partea statului român de niciun fel de sprijin în această campanie de primăvară.

Domnul Gheorghe Albu:

"România între Balcanii de Vest şi Uniunea Europeană"

De sute de ani, ţările din Peninsula Balcanică au surprins printr-o istorie ce poartă amprenta unui amalgam de etnii, culturi, tradiţii şi religii, dar mai ales a unui sentiment naţionalist cu atât mai puternic motivat de aşezarea sa la confluenţa Marilor Puteri ale timpurilor.

Dacă luăm în considerare chiar şi istoria ultimilor 20 ani, putem spune că Balcanii sunt şi vor fi o veritabilă enigmă istorică dar cu un potenţial deosebit pentru economia Europei, devenind astăzi câmpul de luptă economic la limita între U.E. şi Rusia.

Dacă ar fi să delimităm geografic ce înseamnă, în momentul de faţă, regiunea Balcanilor de Vest, după integrarea României şi Bulgariei în UE, atunci trebuie avute în vedere ţările din fosta Iugoslavie, exceptând Slovenia, dar cu Serbia, Bosnia - Herţegovina, Croaţia, Muntenegru, Republica Macedonia, şi nu în ultimul rând, Albania.

Kosovo este considerat a fi parte a acestei regiuni doar din punct de vedere geografic şi mai puţin administrativ, datorită faptului că unele state ale lumii şi chiar România nu au recunoscut independenţa chiar şi după un an de la proclamare.

În acest context, Uniunea Europeană, deşi se confruntă cu o criză instituţională, datorită eşecului de la Lisabona, se declară interesată de procesul de extindere în această zonă, pe când Rusia, speculând puternic conflictul Kosovo, investeşte masiv mai ales în zona Serbiei, Muntenegru şi Bosnia- Herţegovina.

Ne întrebăm, firesc, care ar putea fi rolul României în această regiune, dar mai cu seamă, ce ne vor aduce nouă posibilele viitoare schimbări în zona balcanică? Primul aspect îl poate constitui faptul că, având în vedere intrarea în Uniune alături de Bulgaria, în ultimul val, am putea constitui un model de dezvoltare pentru unele ţări ca Macedonia, Croaţia şi mai nou Muntenegru, care şi-au depus candidatura, dar şi pentru Serbia, un partener al Românei în relaţiile bilaterale de mai bine de 100 de ani.

Pe de altă parte, NATO ne-a recomandat în 2008 drept un pol de stabilitate pe zona balcanică în domeniul securităţii prin summitul organizat la Bucureşti, unde Croaţia şi Albania au fost invitate oficial să adere la această structură internaţională.

Astfel, citându-l pe actualul ministru de externe, se reiterează ideea că "perspectiva integrării euro-atlantice joacă un rol hotărâtor pentru stabilitatea din Balcani" şi România este parte importantă a acestui proces.

De asemenea, în urma ultimei şedinţe a CSAT, preşedintele a concluzionat o poziţie fermă cu care România se va prezenta la summitul NATO de anul acesta, în sensul că vom susţine integrarea Macedoniei şi vom trimite în continuare trupe militare pentru menţinerea păcii în Kosovo.

Acest fapt demonstrează consolidarea poziţiei României, evident, cu un rol mai expresiv pe care îl poate şi îl va juca în derularea proceselor de integrare euro- atlantică şi crearea unui sistem de siguranţă în interiorul Balcanilor.

Dar cum rămâne cu Uniunea Europeană? Ce rol ar putea juca România în contextul în care există la nivelul agendei pe 2009 al Uniunii un plan ce confirmă perspective pentru această regiune? Deşi criza economică împovărează economiile europene, iar Rusia se arată deosebit de interesată pentru a-şi menţine o influenţă economică şi energetică importantă mai ales în Serbia şi chiar în Muntenegru, România poate juca un rol activ în procesul de stabilizare economică a regiunii.

Depinde doar de modul în care vom şti să ne consolidăm poziţia în interiorul UE ca membru responsabil şi eficient, fapt care poate genera beneficii pe termen lung pe domeniul politicilor economice externe în zonă.

Domnul Constantin Chirilă:

"Educaţia - o floare cu prea mulţi grădinari"

Subiectul educaţiei este unul stringent, pentru că o ţară care are oameni bine pregătiţi profesional este o ţară bogată.

Performanţele sistemului şcolar nu acoperă necesarul de educaţie, iar poporul român se confruntă cu o problemă: fiecare guvern are mentalităţile lui.

Trebuie să stopăm o practică devenită o pecingine a sistemului educaţional.

Trebuie să decidem că educaţia nu are nevoie de idei politice, însă are nevoie de adaptarea la realităţile sociale şi economice.

Consider că principala problemă a educaţiei este cea a incoerenţei programelor şcolare, există mari neconcordanţe la nivelul corelării programelor la trecerea de la un ciclu de învăţământ la altul.

Sunt noţiuni care nu se studiază la nivel primar, iar la nivel gimnazial se consideră studiate (înmulţirea şi împărţirea cu trei cifre, aducerea fracţiilor la acelaşi numitor etc.).

Generaţiile de copii din România sunt bulversate, pentru că nu mai ştiu cum se fac admiterile la liceu, cum se susţine bacalaureatul.

Acest guvern trebuie să fie primul care decide asupra direcţiei în care se va îndrepta educaţia în următorii ani, prin consultarea tuturor factorilor implicaţi.

Parafrazând o replică devenită celebră, putem spune aşa: "Avem un sistem educaţional admirabil, sublim am putea zice, dar lipseşte cu desăvârşire".

S-au creat structuri care, în loc să lucreze împreună, îşi văd fiecare de treabă.

Ori descentralizăm totul, dar facem în aşa fel încât structurile să lucreze integrat la nivel local, ori ne întoarcem la sistemul iniţial.

Nu întâmplător există voci care spun că sistemul educaţional din vremea comunismului era mai bun.

Doresc să se înţeleagă foarte clar că nu sunt adeptul centralismului, ci solicit doar ca mecanismele educaţionale să funcţioneze integrat.

Pentru că educaţia nu are nevoie doar de o programă şcolară bună, ci şi de mecanisme (politici şi programe) bune.

Dacă ne bazăm doar pe dorinţa profesorilor de a face treabă bună, rezultatele vor fi cele pe care le vedem cu ochiul liber.

Oricine poate vedea că sistemul actual e construit din cârpeli.

Şi atunci, încotro se îndreaptă sistemul, dacă fiecare guvernare aduce propriile sale modificări? Ce fel de descentralizare se face, câtă vreme spargem un sistem coerent într-o multitudine de organisme cu subordonări diferite, aşa cum este exemplul psihologilor şcolari, care sunt sub tutela consiliilor judeţene, dar activitatea lor se desfăşoară în unităţile şcolare?

Ştiu că printre noi se află mulţi colegi profesori, aşa că ştiu că veţi fi de acord cu mine, când spun că educaţia trebuie să îşi facă ordine în propria ogradă, altfel iar va pica la examenul de maturitate pe care se străduieşte de ani buni să îl treacă.