Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.53/2009
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 8,30. Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dumitru Pardău şi Mihai Alexandru Voicu, secretari. * |
|||||
|
|
|
Bună dimineaţa! Stimaţi colegi, Deschid şedinţa noastră de astăzi consacrată declaraţiilor politice. În mod normal, ar trebui să începem cu un reprezentant al Opoziţiei, dar nu avem niciun reprezentant prezent în sală, aşa că am să-l rog pe domnul, distinsul nostru coleg, Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să-şi prezinte declaraţia şi să deschidă, efectiv, luările de cuvânt de la tribuna Camerei Deputaţilor. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Un proiect de viitor". Ultimele evenimente din Republica Moldova au arătat că mica ţărişoară de la est de România are încă probleme în ceea ce priveşte instaurarea unei democraţii veritabile. Mai mult, nivelul de sărăcie, corupţia, lipsa de oportunităţi pentru generaţia tânără din Republica Moldova îi obligă pe foarte mulţi cetăţeni ai acestei ţări să plece în străinătate. În anii de după 1989, mii de tineri basarabeni au venit la studii la Iaşi. O parte importantă dintre aceştia au solicitat cetăţenia română şi au rămas aici. La fel s-a petrecut şi în alte câteva centre universitare ale României. Iar acest proces continuă pe toate palierele. Datele oficiale arată că la Ministerul Justiţiei există circa 20.000 cereri de acordare a cetăţeniei române, venite din partea cetăţenilor basarabeni. Alte date, mai puţin oficiale, de data aceasta, ne spun că la sediul Ambasadei Române din Chişinău ar fi fost depuse aproape un milion de solicitări de acordare a cetăţeniei române. Cifra este, s-o recunoaştem, impresionantă. Tocmai de aceea, România este obligată să acorde o atenţie sporită fraţilor de peste Prut, care doresc o viaţă mai bună. Iaşiul trebuie să devină placa turnantă dintre România şi Republica Moldova. Poziţia geostrategică, dar şi prestigiul istoric, de veche capitală a Moldovei, recomandă Iaşiul pentru această demnitate. De aceea, am militat şi militez, încă, pentru deschiderea unui Consulat al Republicii Moldova la Iaşi. Ştiu că nu este suficientă doar bunăvoinţa autorităţilor de la Bucureşti, dar mai ştiu că atunci când oficialii de la Chişinău chiar au discutat despre acest proiect, nu s-a profitat de această şansă. Un Consulat al Republicii Moldova la Iaşi nu poate fi decât foarte util pentru toate părţile. În pofida relaţiilor încordate, din acest moment, dintre România şi autorităţile comuniste de la Chişinău, merită de analizat un astfel de proiect. Este un bun proiect de viitor. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Dacă din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul Rizea este? Nu. Domnul Cherecheş? Atunci mai aşteptăm puţin, până când apar colegii noştri pentru a-şi putea susţine declaraţiile politice. Îl rog pe domnul Marian Ghiveciu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să-şi prezinte declaraţia politică. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Reconsiderarea fenomenului apicol pentru renaşterea apiculturii". Albina este parte integrantă a zootehniei naţionale cu rol economic, ecologic, social, valorificând nectarul florilor, pe care îl transformă în miere, polen, propolis, ceară, apilarnil, venin, lăptişor de matcă, produse care, în trei cuvinte, se rezumă în hrană, sănătate, frumuseţe. Dar, pentru a obţine toate aceste produse, intervine apicultorul care prin dragoste, pricepere şi profesionalism ajută albina să-şi exprime aceste calităţi. Apicultura a fost îndeletnicirea de milenii a locuitorilor de pe aceste meleaguri. apicultorii, susţinuţi prin diverse modalităţi, pentru creşterea efectivelor şi a producţiilor pe familia de albine, au obţinut venituri prin valorificarea producţiei obţinute, în funcţie de dimensiunea exploataţiei şi priceperea acestora. După 1989, apicultura a înregistrat un regres, astfel încât efectivele, care atinseseră 1.418.000 familii de albine, au scăzut în 1999 la 620.000. Astăzi, efectivele au depăşit limita de 1.000.000 de familii de albine. În prezent, apicultura, apicultorii şi familia de albine, în general, prin prevederile legislative, şi anume prin sprijinul financiar al Planului Apicol Naţional, cât şi prin fondurile structurale prevăzute în Programul FDAR, pot simţi susţinerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Datorită "birocraţiei" excesive şi modului de interpretare a actelor normative la nivelul judeţelor, sprijinul acordat apicultorilor şi-a găsit soluţionare în "ceasul al 12-lea". Lipsa de colaborare a personalului direcţiilor sanitar-veterinare judeţene a determinat imposibilitatea apicultorilor din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Timiş, în totalitate, şi izolat în majoritatea judeţelor ţării, să depună la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în termen, dosarele pentru obţinerea sprijinului financiar în conformitate cu prevederile Planului Apicol Naţional pentru anul 2008. În aceste condiţii, este necesară o colaborare între instituţiile statului, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi Asociaţia Crescătorilor de Albine, pentru desfăşurarea în bune condiţii a Programelor şi a Planului Apicol Naţional privind accesarea fondurilor puse la dispoziţia apiculturii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu foarte mult. |
||||
|
|
|
Îl invit acum la microfon pe domnul Burlacu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, pentru a-şi prezenta declaraţia politică. Îl rog pe domnul deputat Cătălin Cherecheş, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească pentru a face şi domnia sa prezentarea declaraţiei politice. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Întâi de toate, "Cristos a Înviat!". Declaraţia mea politică se intitulează "Valea Prahovei, uitată de politicile doamnei Udrea". Am asistat în ultimele două săptămâni la o promovare, pe toate canalele media, a turismului în Bucovina şi pe litoralul românesc, în perioada sărbătorilor de Paşti. Ar fi o iniţiativă lăudabilă, dacă nu ar fi incompletă. Din păcate, Valea Prahovei - zonă cu puternică tradiţie turistică - a lipsit cu desăvârşire din "spiritul fabulos" al doamnei Udrea. Cu toate acestea, Valea Prahovei este zona care ar necesita în cea mai mare măsură o strategie de promovare turistică, având un număr mare de staţiuni şi o infrastructură ce trebuie dezvoltată în continuare. Şi, când vorbesc de o strategie de promovare, nu mă gândesc la plimbările pe bicicletă ale doamnei Udrea, şi nici la îmbrăcarea cu costume populare, ci la conceperea unor modalităţi de atragere a turiştilor români şi străini. Includ aici susţinerea turismului ecologic care, deşi se dezvoltă cu repeziciune în toate statele europene, nu beneficiază în momentul de faţă de atenţia autorităţilor din România. Ar mai trebui spus că adevărata dezvoltare a turismului are loc prin crearea unui cadru legislativ şi economic favorabil, cu exploatarea punctelor forte ale României. De asemenea, cred că efortul mediatic al doamnei ministru ar putea fi preluat cu succes de către o agenţie de publicitate, rolul doamnei ministru fiind de a concepe strategii axate pe indicatori economici şi de potenţial, şi nu de a juca în pseudo-clipuri publicitare menite, de altfel, de a crea un statut de imagine personală şi nicidecum de imagine a României. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Cherecheş, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Stimate coleg, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi "Ineficienţa Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură". Deşi au trecut câţiva ani de la înfiinţarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, eficienţa acestei structuri nu se vede. Un argument este şi decizia recentă a ministrului agriculturii de a-i demite pe toţi cei 60 de directori ai APIA, 42 locali şi l8 la nivel central. Începând cu 1 ianuarie 2007, APIA derulează, sau ar trebui să deruleze, fondurile europene pentru implementarea măsurilor de sprijin, finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură. 15 martie a fost data limită pentru finalizarea dosarelor cu sumele rămase restante de un an. Vorbim aici de circa 1.200.000 de persoane care nu şi-au primit banii de la Uniunea Europeană şi ale căror dosare trebuiau procesate. Trist este faptul că, deşi fermierii n-au primit bani de la Uniunea Europeană, directorii au primit sporuri în valoare de 75% din salariu, adică au beneficiat de toate facilităţile care se acordă unei munci eficiente. Vorbim aici despre lipsa de implicare. Neimplicarea unor oameni plătiţi cu salarii foarte bune, din cauza cărora România ar putea plăti corecţii şi penalizări de peste 78 de milioane de euro către Comisia Europeană, din cauza incapacităţii de funcţionare a conducerii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. Penalităţile pentru întârzierea plăţilor pe suprafaţă, impuse fermierilor în 2008 sunt estimate la aproximativ 28 milioane euro. Cifrele exacte despre banii pe care trebuie să-i plătească ţara noastră se vor şti abia în octombrie. Până atunci, se estimează că 8,4 milioane euro ar putea fi plătiţi pentru întârzierea în acordarea plăţilor aferente anului 2007. Din calculele celor de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, alte 70 de milioane de euro vor consta în corecţii. Cine va răspunde pentru faptul că pentru plăţile efectuate, după 15 octombrie, penalităţile vor fi de 100%, în sensul că toţi banii daţi fermierilor vor fi acoperiţi de la buget? Ce face Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a impulsiona activitatea acestei instituţii? Putem să dăm un răspuns afirmativ fermierilor? |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. Mai rămânem în aşteptarea celor care s-au trezit mai târziu puţin. |
||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, îl invit pe domnul deputat Marian Neacşu să-şi prezinte declaraţia politică. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Al 12-lea ceas pentru APIA". Înfiinţată în 2004, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are o schemă de personal uriaşă, de circa 5.000 de angajaţi, cu 546 de funcţii publice de conducere, 42 de centre judeţene şi 210 centre locale. Această impresionantă armată de funcţionari publici a pierdut, însă, "bătălia" pentru accesarea fondurilor europene în ultimii ani. Cine este responsabil pentru dezastrul plăţilor din agricultură? O eventuală anchetă la scară naţională ar risca să blocheze activitatea instituţiei. Ştim că, în prezent, APIA lucrează pentru aplicarea schemelor de plăţi directe pentru cererile depuse în anul 2008, până la termenul stabilit de Uniunea Europeană, ziua de 30 iunie. În condiţiile în care România trebuie să plătească penalităţi de 8,4 milioane de euro numai pentru întârzierile din perioada iulie - 15 octombrie 2008, schimbarea conducătorilor APIA la nivel central şi local era minima măsură care se putea adopta. Penalităţile vor creşte la 100% pentru întârzierile de plăţi, după data de 15 octombrie 2008, putând atinge 70 de milioane de euro, ceea ce înseamnă şi achitarea acestora din bugetul de stat al României. O grea amendă pentru incompetenţa şi comoditatea unora! Partidul Naţional Liberal a ameninţat, pe 1 aprilie, cu o moţiune simplă privind agricultura, o farsă proastă pe care nu am gustat-o. De ce nu am luat în serios acest anunţ? Pentru că însuşi PNL a administrat defectuos această activitate esenţială pentru agricultură, până în decembrie 2008. reprezentanţii PNL sunt principalii vinovaţi pentru acest ruşinos şi păgubos eşec al APIA. Liberalii au mai solicitat o comisie de anchetă privind demiterea celor 60 de directori de la APIA, cerând verificări care să cântărească care a fost partea fiecăruia de vină, în penibila poveste a banilor-cadou de la Uniunea Europeană pentru fermierii români, care nu au ajuns la aceştia. Ce-ar fi să-i întrebăm pe fermierii români care nu şi-au primit banii pentru cererile depuse în 2007 şi care au intrat în blocaje financiare din cauza APIA? Ce-ar fi să-i întrebăm pe fermierii care nu şi-au primit banii cuveniţi, deoarece sistemul de teledetecţie nu le-a recunoscut suprafeţele recoltate? Ce-ar fi să-i întrebăm pe românii săraci pentru care Uniunea Europeană a oferit gratuit alimente în valoare de 17 milioane de euro, dar nu au primit niciun kilogram, deoarece APIA s-a încurcat la licitaţii, în toamna lui 2007? Toţi aceştia şi-au exprimat un punct de vedere la alegerile parlamentare, iar acesta a fost clar: faceţi orice trebuie făcut pentru ca lucrurile să intre în normal, iar banii Uniunii Europene să ajungă la fermieri. Pentru a lămuri situaţia plăţilor restante pentru anul 2007, am încercat să discut cu şefii direcţiilor din APIA: direcţia de plăţi, direcţia economică, serviciul de contabilitate. aceştia mi-au spus că nu ştiu când se vor efectua aceste plăţi, nu ştiu câte cereri din 2007 nu au fost onorate şi nici ce cuantum au acestea. Directorul general adjunct nu este de găsit, iar un funcţionar de la direcţia economică a APIA mi-a oferit cel mai concis şi simptomatic răspuns: habar n-am! Aceasta este situaţia în care a ajuns APIA, iar într-o situaţie atât de gravă, cineva trebuie să răspundă pentru acest dezastru: PNL trebuia să piardă guvernarea, iar şefii de la APIA trebuiau cel puţin schimbaţi. Domnul Tăriceanu a solicitat constituirea unei comisii de anchetă privind destituirea şefilor din APIA. eu cred că ar trebui să creăm o comisie pentru anchetarea tuturor celor responsabili de dezastrul programelor gestionate de APIA, mergând până la membrii de frunte ai "Partidului Naţional al Pălincii şi Caltaboşilor." Să fim realişti: dacă firmele domnului Tăriceanu ar fi funcţionat ca APIA, dânsul ar vinde acum seminţe în Gara Chitila. În condiţiile în care funcţionarea APIA este vitală, trebuie ca partidele de la guvernare să îşi asume răspunderea politică a unor măsuri radicale şi necesare. Să sperăm că ele nu vor fi şi tardive pentru plăţile corespunzătoare anului 2008. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Mai aşteptăm să vină colegii, pentru a-şi susţine declaraţiile politice. |
||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Iosif Blaga, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să-şi prezinte declaraţia politică. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Cristos a Înviat! Declaraţia politică pe care vreau s-o prezint în faţa dumneavoastră şi a colegilor mei se referă la "Apel întregii clase politice la înţelepciune şi responsabilitate, la unitate spirituală." Stimată doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Marea sărbătoare a creştinătăţii, Paştele, a fost întâmpinată de către clasa politică a României printr-o prelungită "săptămână a patimilor". Conflicte acute şi deseori absurde au măcinat clasa politică, îndepărtând-o de la misiunea ei firească. Furtunile politice din perioadele electorale şi postelectorale generează profunde probleme de ordin economic, politic, social şi moral şi face prea adeseori să pălească candela spiritualităţii noastre. Este motivul pentru care adresez şi eu un apel întregii clase politice româneşti, îndemnând-o la înţelepciune şi responsabilitate, la unitate spirituală pentru binele naţiunii. La învestire, noi, parlamentarii, am jurat pe Cartea Sfântă, Biblia, să ne îndeplinim cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor. Parlamentarii, clasa politică, în general, are aşadar obligaţia ca la temelia exerciţiului politic să aşeze normele moralei creştine, sintetizate atât de elocvent în cele zece porunci. Dacă vom gândi şi acţiona conform îndemnului "să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei, 22 - 39), atunci vom putea găsi căile de înţelegere între partide, între Putere şi Opoziţie, între clasa politică şi popor. Susţin cu convingere că valorile creştine, care fac parte din valorile fundamentale ale poporului român şi ale Europei, pot fi aplicate în actualitatea politică şi pot să conducă la obţinerea echilibrului etic atât de necesar. Stimaţi colegi, Sperăm ca Lumina Învierii să contribuie din ce în ce mai mult, în următorii ani, la limpezirea necesară în viaţa politică românească, astfel încât pentru toţi românii să devină actual citatul: "Ei s-au bucurat că valurile s-au liniştit şi Domnul i-a dus în limanul dorit". (Ps. 107:30). Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl rog pe domnul deputat Varujan Pambuccian să-şi prezinte declaraţia. De asemenea, îl rog să se pregătească domnul deputat Amet Aledin. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, La sfârşitul lui aprilie, pe 24 aprilie, armenii din întreaga lume, şi nu numai, precum şi o mare parte a comunităţii internaţionale comemorează primul genocid al secolului al XX-lea. El a avut loc în imperiul otoman în destrămare. lui i-au căzut victime peste un milion şi jumătate de armeni. a fost un puseu ilogic al istoriei, la fel cum a fost şi cel din Germania hitleristă şi alte asemenea atrocităţi care au avut loc în Crimeea împotriva tătarilor, în Africa, la mijlocul secolului al XX-lea, în foarte multe locuri, din păcate, din lume. Spre deosebire de multe din aceste atrocităţi, genocidul armean nu a fost încă acceptat în totalitatea comunităţii internaţionale ca atare. Am vorbit aproape în fiecare an despre acest lucru, iar lucrul acesta îl fac nu pentru a cere în mod direct Parlamentului Român, aşa cum au făcut alte parlamente, recunoaşterea. Ştiu că pentru România nu este încă un moment potrivit să fac acest lucru, dar cred că orice crimă împotriva umanităţii, care încearcă să fie uitată şi ignorată, nu poate să ducă la nimic bun în istorie. Probabil că dacă genocidul armean şi recunoaşterea lui şi-ar fi urmat calea, aşa cum a început, din chiar zorii Turciei moderne, prin decizia pe care Tribunalul Militar a luat-o în 1919, de condamnare a capilor junilor turci, unul dintre capetele de acuzare fiind şi atrocităţile comise împotriva armenilor, probabil că dacă această cale a recunoaşterii ar fi fost urmată de către toţi locuitorii planetei, ar fi fost mult mai greu, poate chiar imposibil, ca holocaustul să se întâmple. Fiecare din lucrurile acestea recunoscute la timp şi acceptate ca atare sunt frânele care opresc, prin amintirea lor, repetarea lor. Şi acesta este rostul pentru care şi eu, şi ceilalţi armeni, şi foarte mulţi dintre oamenii contemporani nouă, cerem ca un lucru care s-a petrecut foarte de mult să fie acceptat şi catalogat ca atare, nu pentru că am dori într-un fel sau în altul. Ar fi o prostie ca generaţia noastră să aibă o tensiune cu actuala generaţie, de exemplu, din Turcia. Ar fi o prostie. Nici noi, nici ei, nu avem o legătură directă cu ce s-a întâmplat atunci, ci pentru ca toate aceste lucruri să nu se mai poată întâmpla niciodată în viitor. Sper că va veni o zi în care, de la această tribună, voi mulţumi Parlamentului României că a votat o rezoluţie prin care genocidul armean este recunoscut. Lucrul acesta îl voi face, sper, cu gândul la strămoşii mei şi cu dorinţa ca popoarele acestei lumi să nu mai treacă niciodată prin aşa ceva. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Amet Aledin, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, pentru a-şi susţine şi domnia sa declaraţia politică. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa. Mulţumesc, domnule preşedinte. Subiectul de astăzi se referă, bineînţeles, la comunitatea tătară. Dar, daţi-mi voie ca reprezentant al unei comunităţi care face parte din lumea turcă, să am câteva comentarii la ceea ce a afirmat domnul deputat, prietenul nostru, domnul deputat Pambuccian. Istoria, după cum cunoaşteţi, consemnează date şi evenimente. Anumite evenimente însă sunt indiscutabil neclare din perspectivă istorică. Într-adevăr, de la această tribună am comentat şi eu faptele care s-au petrecut în Crimeea. Într-adevăr, au existat astfel de fapte regretabile. într-adevăr, este un lucru discutat, şi anume faptul că această comunitate a armenilor din România încearcă să promoveze an de an ideea cum că în Turcia s-a petrecut un genocid. Daţi-mi voie să am o altă părere, cunoscând faptul că statul turc are o deschidere deosebit în ceea ce priveşte acest subiect, un subiect de altfel delicat. Istoriografia trebuie să consemneze faptele reale. Spuneam că statul turc are o astfel de deschidere. Haideţi să lăsăm istoricii să stabilească care este adevărul sau să stabilească care sunt faptele reale, Pentru că, altfel, cred eu, vom intra într-o confuzie regretabilă. Se spunea aici de posibilitatea unei rezoluţii. Eu, ca reprezentant al unei comunităţi turce, sunt împotriva unei astfel de rezoluţii aici, în Parlamentul României, pentru că, ştiţi foarte bine, s-a încercat aşa ceva şi în Parlamentul Franţei şi nu a fost posibil. Haideţi să lăsăm istoricii să judece faptele care s-au petrecut. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Daţi-mi voie să intru acum în problema, în subiectul pe care doresc să-l abordez. De altfel, am două idei pe care le-am dezvoltat. În primul rând, ne dorim să înfiinţăm un post de radio în limba tătară. După anul 1990, când s-a înfiinţat Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, priorităţile noastre s-au raportat la păstrarea identităţii etnice şi religioase. Am reuşit să construim lucruri durabile, am reuşit să promovăm legi, am reuşit să reintroducem, după mulţi ani, în cadrul sistemului de învăţământ, la nivel oficial, cursurile de limba tătară. A venit vremea ca preocuparea noastră să însemne şi înfiinţarea unui post de radio în limba maternă. Voi face demersurile necesare, fiind convins că va exista sprijinul autorităţilor competente. Un post de radio în limba tătară reprezintă cu siguranţă un fapt benefic. Aminteam de instituţiile abilitate din România. În aceeaşi măsură, însă, nu este de neglijat posibilitatea de a accesa fonduri europene, cu atât mai mult cu cât sunt, în acest sens, semnale pozitive. Firesc, la un astfel de post de radio, vor putea fi concepute şi emisiuni în limba română, dar şi în limba turcă. Etnia tătară doreşte să aibă parte de o astfel de realizare. Este de datoria noastră să reuşim. |
|
||
|
|
|
Celălalt subiect se referă la Ziua copilului din Turcia. Data de 23 aprilie are pentru poporul turc o semnificaţie deosebită. În anul 1928, data respectivă, la iniţiativa întâiului preşedinte al Republicii Turcia, marele om politic Mustafa Kemal Atatűrc, devine un simbol al tineretului, fiind la acea vreme prima iniţiativă de acest fel. De atunci, în fiecare an, se desfăşoară manifestări care promovează evenimentul. Mai mult, sărbătoarea a fost preluată, găsindu-se în majoritatea ţărilor lumii turce. Firesc, şi comunitatea tătară din România organizează, anual, la data de 23 aprilie, spectacole dedicate tinerilor. În această săptămână, la Palatul Copiilor din Constanţa, are loc un astfel de spectacol. Deja a devenit, pentru noi, o tradiţie, astfel încât se poate afirma că păstrarea identităţii se raportează, indiscutabil, la datele semnificative ale istoriei. Într-o altă ordine de idei, în cursul lunii aprilie, se celebrează, în localitatea Tătaru, judeţul Constanţa, ziua şcolii "Negip Hagi Fazâl". Este singura unitate de învăţământ din România, care poartă numele unui conaţional. Ne propunem să iniţiem şi alte demersuri de acest gen, pentru a putea promova imaginea etniei tătare. Sunt oameni care s-au afirmat în această ţară, cetăţeni români fiind, şi care merită întregul nostru respect. Iată de ce iniţiativele legislative deja adoptate au, în titlu, numele unor astfel de personalităţi: Mehmet Niyazi şi Sebat Husein. Vă mulţumesc. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule coleg. |
||||
|
|
Dacă mai sunt colegi, care, între timp au sosit pentru a-şi susţine declaraţiile politice? Se pare că astăzi avem o productivitate a muncii foarte scăzută. Doar opt colegi au prezentat declaraţiile de la tribuna Camerei Deputaţilor, iar 20 de colegi le-au depus în scris. Am să dau citire acestora, pentru a fi reţinuţi în stenograma şedinţei. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal au depus în scris declaraţiile politice următorii colegi: Stroian Toader, Iacob Strugaru, Militaru Severus, George Ionescu, Marin Mircea, Petru Călian, Mircia Giurgiu şi William Brînză. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat domnii deputaţi: Florin Iordache, Victor Surdu şi Ion Dumitru. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal domnii deputaţi: Gigel Ştirbu, Horea Uioreanu, Gheorghe Coroamă, Virgil Pop, George Dumitrică, Dan Bordeianu, Bogdan Ţîmpău, Cristian Adomniţei, Titi Holban şi doamna deputat Diana Tuşa. Domnul deputat Costică Macaleţi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, de asemenea, a depus în scris declaraţia politică. Domnilor colegi, nemaiexistând colegi de-ai noştri doritori să-şi susţină declaraţiile politice, declar închisă şedinţa dedicată declaraţiilor politice. Ne revedem la ora 10,00, la dezbaterile pe marginea proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi. O zi bună, tuturor! |
||||
|
(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
|||||
|
Declaraţie politică intitulată "Euro 200 - o şansă pentru educaţia elevilor botoşăneni". Declaraţia mea politică de azi se refera la educaţie. Este vorba mai exact de faptul că tot mai mulţi elevi din judeţul Botoşani, pe care-l reprezint în Parlament, îşi depun dosarele pentru Programul Euro 200, conform căruia elevii cu situaţie materială precară vor beneficia de 200 de euro în vederea achiziţionării unui computer. Conform statisticilor oficiale, anul acesta sunt 2.786 de solicitări eligibile, din 144 de unităţi de învăţământ. Dintre acestea, 390 de cereri sunt din mediul urban, iar 2.368 sunt din mediul rural. S-au înregistrat 1.086 de cazuri în care venitul era zero, 167 fiind din mediul urban, iar 919 din mediul rural. Ei, bine, acest fapt trebuie să atragă cât se poate de serios atenţia autorităţilor. Există foarte mulţi copii provenind din familii sărace pentru care dorinţa de a învăţa se împleteşte cu speranţa de a avea o şansă să scape din ghearele sărăciei lucii. Ştim cu toţii că în judeţul nostru gradul de sărăcie este unul dintre cele mai ridicate din regiune, şi că gradul de educaţie este din ce în ce mai redus. O dovadă în plus este şi aceea că luna trecută, un număr de aproximativ 7000 de persoane fără calificare căutau un loc de muncă, în timp ce numai circa 200 de persoane cu studii universitare nu aveau serviciu la nivelul judeţului Botoşani. Până pe 24 aprilie, aceste cereri trebuie sa fie validate de comisia judeţeană. În 2004 au existat 1.054 de cereri, în 2005 au fost 1.283 de solicitări, în 2006 s-au primit 1.264 de cereri, în anul 2007 au existat 1.845, iar în 2008 alte 2.061 de solicitări. După cum se observă, de la an la an, creşte numărul celor care beneficiază de acest program. Fac un apel la autorităţile competente. Asiguraţi-vă că fiecare elev îşi va primi banii pentru achiziţionarea mult doritului calculator. Nu lăsaţi pe niciunul dintre aceşti copii fără dreptul la educaţie! Nu putem să compromitem oportunităţile lor la o viaţă mai bună. |
|
|||
|
Domnul William Gabriel Brînză: În declaraţia mea politică de astăzi am să vă prezint motivele milioanelor de români din diaspora care susţin trecerea Departamentului pentru Relaţia Românilor de Pretutindeni de la MAE în subordinea primului-ministru. Au fugit din România de regimul comunist, s-au născut pe teritorii româneşti aflate sub dominaţie străină sau împinşi de lipsurile financiare au emigrat, părăsindu-şi familia şi ţara. Sunt românii care formează comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării. Odată cu revoluţia din 1989, destinul nemilos care le-a ţinut departe de ţară pe milioanele de români din diaspora părea că se luminează, iar Dumnezeu le zâmbeşte românilor. Clasa politică înţelegea importanţa comunităţilor româneşti din străinătate pentru viaţa economică şi politică din România şi în ianuarie 1999 înfiinţa Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare. Instituţia nou formată urma să asigure păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor din afara graniţelor ţării. Concomitent cu înfiinţarea acestei instituţii, în câteva ministere au fost organizate structuri de specialitate privind raporturile cu diaspora. Ceea ce la început părea a fi renaşterea şi îmbunătăţirea relaţiilor României cu cetăţenii ei din străinătate s-a dovedit a fi în timp o situaţie pe care fostele guverne cu greu au gestionat-o. Problemele românilor din afara graniţelor ţării s-au dovedit a fi mult mai apăsătoare şi complexe decât au calculat iniţial foştii guvernanţi, care au mutat DRRH-ul de la o instituţie la alta, sperând că vor găsi formula corectă pentru a conduce această structură. Ce a urmat ne-a dovedit contrariul. Iniţial activitatea DRRH a fost coordonată de Guvern, dar în scurt timp a trecut în subordinea Ministerului Informaţiilor Publice, urmând ca în 2003 să revină în subordinea primului-ministru, cu denumirea - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. În această situaţie, lucrurile păreau să intre pe un făgaş normal. Bucuria românilor a fost însă de scurtă durată. În 2005, Guvernul Tăriceanu hotărăşte să treacă DRP în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. Comunităţile de români sunt contrariate de această decizie, dar strigătul lor de nemulţumire a fost ignorat de guvernul Tăriceanu. În aceste condiţii, misiunea DRRP cu greu se poate realiza. Birocraţia îi taie avântul. În umbra MAE, DRRP a ajuns un simplu departament, motiv pentru care finanţarea proiectelor a fost încetinită şi chiar sistată pentru o bună perioadă de timp. Dezinteresul fostei guvernări pentru românii de pretutindeni s-a văzut în bugetul alocat DRRP. În 2007, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a avut un buget de 20 de milioane de RON, în timp ce în 2008 acesta a fost redus la jumătate, din care o altă jumătate au fost datorii plătite în contul lui 2007. În aceste condiţii, în 2008 DRRP a dispus de cel mult 1,5 milioane euro. În ciuda crizei financiare, actualul guvern a reuşit să aloce un buget mai mare pentru DRRP. Sunt fonduri insuficiente pentru susţinerea acţiunilor românilor de pretutindeni, dar sunt mai mulţi bani decât a alocat fosta guvernare. În subordinea MAE, românii din afara graniţelor ţării se plâng că nu ştiu cu exactitate care îi sunt atribuţiile DRRP-ului. Unde este competenţa MAE şi unde începe cea a DRRP în derularea programelor pentru românii de pretutindeni? Iată de ce DRRP trebuie să revină în subordinea primului- ministru, să devină o instituţie puternică, eficientă şi capabilă să multiplice contactele între organizaţiile comunităţilor de români şi instituţiile statului român şi totodată să aprofundeze relaţiile bilaterale dintre statele în care trăiesc şi România. Le-o datorăm milioanelor de români din afara ţării, celor care au promovat valorile şi cultura poporului nostru, care au susţinut financiar economia ţării. |
|
|||
|
"Viitorul agriculturii româneşti, încotro ?" Potenţialul însemnat al agriculturii româneşti, precum şi creşterea preţurilor la produsele agricole pe plan internaţional ar putea menţine ridicat interesul investitorilor străini asupra acestui sector. Aceasta este una dintre concluziile analiştilor economici cu preocupări în domeniul agriculturii. România are cel mai mare nivel de utilizare a lucrătorilor familiali neremuneraţi în agricultura din UE. De asemenea, ratele scăzute de investiţii au crescut vulnerabilitatea agriculturii româneşti în faţa condiţiilor meteorologice şi au indus acestui sector un comportament foarte volatil. România are o poziţie privilegiată din punctul de vedere al resurselor agricole. Terenul arabil reprezintă 39,5% din suprafaţa totală a teritoriului. Sectorul agricol autohton este privit în mod frecvent drept un principal beneficiar al aderării României la Uniunea Europeană. Oportunităţile reies din fondurile europene importante care pot fi atrase în cadrul Politicii Agricole Comune - aproximativ 7,5 miliarde euro în perioada 2007-2013. România poate deveni a treia putere agricolă a Europei, după Franţa şi Germania, în condiţiile unei absorbţii bune a fondurilor europene până în 2013, a unor investiţii străine directe semnificative şi a unui anumit sprijin guvernamental. Zona rurală este caracterizată de existenţa unui segment considerabil de populaţie vulnerabilă din punct de vedere economic şi social, ce întâmpină dificultăţi în îndeplinirea noului set de cerinţe europene complexe din domeniul agriculturii. Structura foarte fragmentată a suprafeţei agricole reprezintă un obstacol în atragerea de noi investiţii, afectând în acelaşi timp productivitatea muncii. Dincolo de fondurile europene, oportunităţile la nivel local pot apărea şi din aplicarea unui cadru de reglementare mai stabil şi mai predictibil, ca urmare a implementării Politicii Agricole Comune, cu efecte pozitive în ceea ce priveşte stabilizarea preţurilor. Valorificarea deplină a avantajelor integrării României în Uniunea Europeană ar putea deschide noi oportunităţi pentru fermierii români, ce vor putea aproviziona o piaţă cu o populaţie ce depăşeşte 80 milioane de locuitori. Stimaţi colegi, Fermierul român trebuie să îşi redobândească statutul pe care îl merită. Acest lucru necesită, în această ordine:
|
|
|||
|
În urmă cu câteva săptămâni, Parlamentul a adoptat o iniţiativă legislativă a unor parlamentari PSD şi PD-L privind modificarea Legii nr.188 privind Statutul funcţionarilor publici. PNL a atacat această lege la Curtea Constituţională, aceasta urmând să se pronunţe pe 6 mai. Ignorând Constituţia, atribuţiile şi competenţele Curţii Constituţionale, pe furiş, guvernul Băsescu-Geoană a adoptat o ordonanţă de urgenţă cu acelaşi conţinut ca şi legea adoptată de Parlament Această ordonanţă nu a fost anunţată la briefingul guvernamental şi nici nu a fost trimisă la Monitorul Oficial, acestei instituţii cerându-i-se să rezerve spaţiu de publicare pentru ziua de marţi. Miza acestui act normativ este una foarte importantă pentru actuala guvernare. Astfel, se scot din corpul funcţionarilor publici toţi directorii şi directorii adjuncţi ai serviciilor publice deconcentrate, ai ministerelor şi ai celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale. Prin ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern au fost încălcate o serie de reglementări legale, printre care aş numi şi încălcarea Legii nr.52 privind transparenţa în administraţia publică. Mai mult, ordonanţa reprezintă un uriaş pas înapoi în ceea ce priveşte funcţionarea administraţiei publice în România. În aceste condiţii, fac un apel de la tribuna Parlamentului, în favoarea respectării Constituţiei şi a legilor, dar şi a atribuţiilor instituţiilor statului român. |
|
|||
|
Declaraţie politică intitulată "Guvernul PSD-PD-L, după chipul şi asemănarea preşedintelui". La instalarea noului guvern, în luna decembrie a anului trecut, preşedintele Traian Băsescu vorbea despre coaliţia PSD-PD-L ca fiind un "vis împlinit" al domniei sale. La acea vreme, afirmaţia preşedintelui părea de înţeles, ştiută fiind dorinţa sa de a controla funcţiile de conducere din ţara noastră, prin diferiţi interpuşi. Acum, însă, când au trecut câteva luni de activitate guvernamentală, o altă intenţie a preşedintelui ni se arată privirilor: Traian Băsescu şi-a dorit, într-adevăr, un guvern doar al său, pe care să-l poată controla după bunul plac, dar, mai presus de toate, preşedintele ţării şi-a creat un guvern potrivit pe croiala sa: conflictual şi incapabil de a vedea un alt interes în afara celui propriu. Săptămâna trecută, pe fondul apropierii alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale şi determinat probabil de scăderea în popularitate a domniei sale, preşedintele Traian Băsescu a dat "dezlegare" la atacul împotriva PSD. Astfel, în contextul unor declaraţii publice ale preşedintelui, domnia sa l-a ţintit pe Adrian Năstase, pentru ca mai apoi să îşi continue tirada împotriva preşedintelui PSD, Mircea Geoană, prin intermediul unor afirmaţii necuviincioase la adresa membrilor familiei sale. Totodată, în cadrul strategiei de campanie electorală pentru europarlamentare a PD-L, democrat-liberalii au dat undă verde atacurilor la adresa membrilor PSD, marcând astfel startul în strategia de îndepărtare a social-democraţilor de la guvernare. Departe de mine gândul de a le plânge de milă social-democraţilor, care s-au trezit brusc a fi principalii duşmani electorali ai celor din PD-L, însă, în timp ce partidele din coaliţie se angrenează în lupta politică electorală, românii suferă din cauza lipsei de competenţă a guvernului. Pentru că, stimaţi colegi, guvernul creat după chipul şi asemănarea preşedintelui arată astăzi ca un teren de ping-pong unde, pe de o parte, jumătatea PD-L lansează atacuri la adresa social-democraţilor pentru ca, de cealaltă parte, PSD să le încaseze, adoptând mai degrabă o atitudine de partid aflat în opoziţie, decât a unei formaţiuni aflate într-o coaliţie la guvernare. În acest context conflictual, România trebuie să traverseze cu bine o criză economică. Din păcate, însă, observăm cum guvernanţii, în locul unui program coerent anticriză, conduc ţara printre loviturile aplicate, respectiv încasate în cadrul coaliţiei: impun un climat de genocid fiscal, sabotează locurile de muncă ale românilor sau împrumută bani internaţionali în numele lor. Domnilor guvernanţi, Observ că aţi început campania electorală prematur, uitând brusc de interesele românilor şi de promisiunile electorale din toamna anului trecut. Remarc, totodată, că aţi transformat guvernul într-un teatru de operaţiuni, uitând pentru cine trebuie să luptaţi, de fapt. Din aceste motive, vă cer, stimaţi guvernanţi, să vă îndepărtaţi privirile din propria ogradă înspre români, pentru a realiza, în ceasul al doisprezecelea, că nu Traian Băsescu, Mircea Geoană sau Adrian Năstase sunt duşmanii României, ci criza economică şi sărăcia! |
|
|||
|
Declaraţie politică având titlul: "Mai mult decât penibil: PD-L, campanie electorală cu lumina sfântă". Ştiu că suntem într-un an electoral cu două scrutinuri: cel pentru alegerea Parlamentului European şi cel pentru alegerea Preşedintelui României. Ştiu că foarte mulţi politicieni sunt deja în campanie electorală, mai mult sau mai puţin pe faţă. Nu este pentru prima oară când se fură startul campaniilor electorale. Dar nu credeam însă că se va putea ajunge până aici, şi anume la utilizarea simbolurilor sfinte drept instrumente electorale. Şi totuşi acest lucru s-a întâmplat acum, cu ocazia Sfintelor sărbători de Paşti. Pentru că doar acţiune de campanie electorală se numeşte ceea ce a făcut fruntaşul PD-L-ist Gheorghe Flutur prin demersul său de a aduce lumină sfântă de la Ierusalim. Dacă făcea acest gest pe linie privată, fără tam-tam-ul publicitar aferent, era cu totul altceva. Atunci, domnul Gheorghe Flutur era demn de stimă, pentru că în urma unor eforturi, a ţinut ca pentru persoana sa sau a unor apropiaţi să ia lumină sfântă de la Ierusalim. Domnia sa însă a dat unui demers neoficial o calitate oficială, a implicat funcţia de preşedinte al consiliului judeţean Suceava şi bisericile din zonă, precum şi cele de pe litoral în această acţiune. Şi a făcut-o deşi exista un demers oficial al Patriarhiei Române în acest sens. Demers dus până la capăt şi care merită salutat. Demers ocazionat de împlinirea a 650 de ani de la recunoaşterea oficială a Mitropoliei Ţării Româneşti. Demersul domnului Gheorghe Flutur a fost însă unul pur electoral, care să servească PD-L. Altfel nu se explică implicarea clerului local şi a celui de pe litoral, unde organizator al manifestărilor adiacente sărbătorii Învierii a fost un ministru al PD-L. Argumentul domnului Flutur privind imposibilitatea ca Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim de delegaţia Patriarhiei să ajungă la Suceava şi - mai ales - la Constanţa, nu este viabil. Aceasta pentru că extraordinara organizare piramidală a acţiunii Patriarhiei - mă alătur şi eu celor care au felicitat conducerea BOR pentru intenţie şi rezolvarea ei - a permis ca Lumina Sfântă să ajungă în timp util în toate colţurile României. În timp ce acţiunea Patriarhiei a fost însă una discretă, cea la care a participat domnul Flutur a fost una zgomotoasă, însoţită de nelipsita baie de mulţime. În timp ce delegaţia oficială a Patriarhiei a beneficiat de o sponsorizare care s-a dorit a fi anonimă, domnul Flutur a declarat pe toate canalele de televiziune că demersul său a costat 20.000 de euro şi că a fost suportat de parlamentarii PD-L de Suceava. Dacă ar fi avut un pic de decenţă, atunci domnul Flutur ar fi trebuit să nu amintească autorii achitării notei de plată. Sunt convins că nimeni nu l-ar fi întrebat cine este sponsorul. Anunţarea faptului că parlamentarii PD-L au contribuit financiar la deplasare reprezintă de altfel unul dintre elementele ce ţin de campanie electorală. Mai mult, prin tot ceea ce a făcut şi în general prin tot ceea ce face, domnul Flutur dovedeşte că nu este preşedintele unui Consiliu judeţean, ci este doar preşedintele PD-L-iştilor din judeţ. Este regretabil ceea ce au făcut domnul Flutur şi PD-L Suceava. Este de asemenea, regretabil că preoţii din Suceava şi Constanţa au girat actul pur electoral al lui Gheorghe Flutur. Dacă demersul domnului Flutur ar fi vizat cele 154 de sate româneşti şi cele 46 mixte din zona Timoc-ului, atunci aş fi salutat iniţiativa, pentru că românii de acolo sunt printre cei mai oropsiţi şi, în plus, un demers oficial al Patriarhiei în zonă este imposibil. |
|
|||
|
Domnul Stelică Strugaru Iacob: Declaraţie politică intitulată "Nevoia de infrastructură". Înainte de toate ţin să vă adresez Sfânta urare de Paşte: "Hristos a Înviat!". Învierea Domnului reprezintă, cu siguranţă, pentru toţi creştinii cea mai importantă sărbătoare religioasă, iar cei mai mulţi dintre români au găsit de cuviinţă să o cinstească alături de familiile lor. Nu putem să nu constatăm că singurul eveniment notabil, care a marcat aceste Sfinte Sărbători, a fost legat de dificultatea de a circula pe şoselele din România. De oriunde ai fi plecat sau venit situaţia a fost aceeaşi, blocaje, ambuteiaje, accidente, pericole şi ore întregi de aşteptare în coloane de autovehicule. Pentru mulţi dintre români, bucuria Învierii Domnului s-a transformat într-un adevărat calvar. Mulţi au fost aceia care şi-au dat cu presupusul şi au afirmat că aglomeraţia de pe şoselele României e cauzată de numărul prea mare de maşini existente în parcul naţional. Vreau să le amintesc acestora că, pe viitor, o dată cu dezvoltarea economică a ţării şi cu creşterea standardului de viaţă al românilor, numărul de autovehicule la mia de locuitori va fi şi mai mare. Şi cine oare nu-şi doreşte ca economia naţională să crească sau ca românii să trăiască mai bine şi să-şi poată permite o maşină? Stimaţi colegi, Problema nu este numărul crescând de maşini la nivel naţional, ci starea naţională a infrastructurii rutiere. În ultimii 20 de ani s-a făcut puţin, dacă nu deloc în acest sens. Avem, chiar în istoria recentă a României, guverne care pot intra cu succes în Cartea Recordurilor pentru ineficienţa lor în managementul politicii de transporturi, lăudându-se cu nu mai mult de 5 km de autostradă în 4 ani sau cu pietruirea unor drumuri comunale. Ştim cu toţii că infrastructura de transporturi reprezintă elementul cheie nu numai pentru confortul românului de rând, dar mai ales pentru dezvoltarea schimburilor şi a producţiei. În prezent, drumurile din România nu pot face faţă nici unui trafic greu şi nici unuia rapid. Reabilitarea reţelelor rutiere existente nu este cu nimic mai puţin ieftină decât construirea altora noi, presupunând eforturi investiţionale de miliarde de euro. Chiar dacă aceste costuri sunt extrem de ridicate, stimaţi colegi, ele trebuie asumate. Nu putem vorbi de atracţie investiţională a României în aceste condiţii. Nu putem vorbi de atragerea turiştilor străini pe litoralul Mării Negre, atâta timp cât de la intrarea în ţară şi până la Constanţa sunt necesare cel puţin 12 ore de chin, fără a lua în calcul un trafic rutier intens. Nu putem vorbi de competitivitatea firmelor româneşti, atâta vreme cât orice manager sau economist ştie că toate cheltuielile de transport sunt o componentă foarte importantă a costului total al produsului. Pentru toate acestea actualul guvern, împotriva criticilor, şi-a asumat rolul de a face cele mai importante investiţii publice din ultimii 20 de ani, între care infrastructura reprezintă domeniul prioritar. Noi, ca parlamentari, dar şi administraţiile locale şi orice alt factor public sau privat de care ar depinde succesul acestui efort investiţional, ar trebui să acordăm tot concursul pentru modernizarea nu numai a infrastructurii, ci a ţării noastre. |
|
|||
|
"Economia românească, încă foarte neagră" Hristos a Înviat! Sfintele Sărbători au trecut şi cu toţii trebuie să ne concentrăm, mai mult ca niciodată, asupra problemelor stringente din economia şi societatea românească. Programul de guvernare care ghidează acţiunea actualului cabinet se confruntă cu o dublă provocare. Pe de o parte, trebuie să vegheze la atenuarea efectelor sociale negative produse de criza economică, iar pe de altă parte, să ducă la îndeplinire proiectele de investiţii pe care şi le-a asumat. Nu este o necunoscută pentru nimeni faptul că veniturile colectate la bugetul de stat al României au înregistrat numai în primele trei luni ale anului un deficit de 8,29 miliarde de lei, adică 1,56% din p.i.b. Aceasta înseamnă mai puţini bani disponibili pentru proiectele guvernamentale, sau cel puţin devansarea realizării unor proiecte esenţiale pentru români. Cei mai mulţi dintre specialiştii în economie pun această scădere pe seama contractării afacerilor din România, adică pe scăderea cifrei de afaceri a firmelor, şi în consecinţă o scădere a taxelor şi impozitelor datorate bugetelor publice. Nu pot să contest aceste concluzii, însă nu pot să nu spun că, în economia românească, în ultimii 20 de ani, comportamentul evazionistului s-a dovedit a fi mult mai profitabil decât cel al bun-platnicului. Altfel spus, dacă eşti corect şi plăteşti impozite şi taxe, nu poţi rezista concurenţei neloiale de pe piaţa românească. S-a ajuns, astfel, ca în anumite sectoare, pierderile bugetare să fie impresionante. De exemplu, doar în industria de morărit şi panificaţie, evaziunea fiscală ajunge până la 700 de milioane de euro anual. Ştim cu toţii că exemple asemănătoare pot fi date şi în alte sectoare economice. Ajungem, astfel, la concluzia că bani pentru nevoile guvernamentale există, însă ingineriile contabile privează cetăţenii de proiectele de care au atâta nevoie. În plus, cei care evită plata taxelor beneficiază de un avantaj competitiv faţă de bun-platnici, care nu au practic nici o şansă: fie devin şi ei evazionişti, fie dispar de pe piaţă. Soluţia, stimaţi colegi, este reprezentată de o bună colectare a impozitelor, indiferent de calibrul agentului economic care le datorează, fără excepţii, fără privilegii, fără arierate. Guvernul României, chiar în plină criză economică, face eforturi deosebite pentru a diminua fiscalitatea din România şi a veni în sprijinul celor care acţionează liber şi corect pe diferitele pieţe. Cred că soluţia finanţării bugetului de stat se află la noi, şi ea presupune un lucru foarte simplu: colectarea tuturor taxelor şi impozitelor, de la toţi. |
|
|||
|
Domnul Raul-Victor Soreanu-Surdu: "Lumina învierii" Hristos a Înviat! Sfintele Paşti, moment care reprezintă apogeul unei perioade de tainică şi temeinică rugăciune - postul mare - aduce multe bucurii ale mântuirii neamului omenesc. Învierea Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă pentru români, în fiecare primăvară, cea mai profundă purificare sufletească şi începutul unei noi speranţe de viaţă. În anul acesta, un an greu pentru foarte multe familii de români, s-a încercat şi s-a reuşit în multe locuri, de către autorităţi şi de către fiecare familie în parte, să se creeze un cadru deosebit momentului învierii Domnului nostru Iisus Hristos, atât de către catolici, cât şi de către ortodocşi. Biserica ortodoxă, prin binecuvântarea Prea Fericitului Patriarh Daniel, a avut iniţiativa de a duce lumina sfântă de la Ierusalim. Ne-am bucurat, ca de fiecare dată când Biserica ortodoxă, prin acţiunile sale, a reuşit să unească spiritele şi acţiunile românilor, spre triumful raţiunii asupra violenţei. Îmi exprim regretul şi mă alătur credincioşilor care nu au înţeles sau au considerat stranie încercarea de a oferi lumină în noaptea învierii şi pe alte căi decât Patriarhia. |
|
|||
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: "Câteva probleme din România" Hristos a înviat! Stimaţi colegi, zilele acestea sunt sigur că majoritatea românilor s-au rugat pentru sănătate, o viaţă mai bună şi poate pentru un trai decent pentru familiile lor. Haideţi să le dam o mână de ajutor! Din păcate, cei de la guvernare refuză să facă acest lucru, ba chiar mai mult, vor să facă tot posibilul ca românii să aibă o viaţă din ce în ce mai dificilă. Să vă dau şi câteva exemple: OUG nr.34/2009 care impune impozitul forfetar şi care este împotriva legilor economice fireşti. Acest OUG nu va face decât să adâncească criza existentă pentru că multe microîntreprinderi care deja înregistrează pierderi fie vor da faliment, fie vor fi nevoite să disponibilizeze o mare parte din angajaţi cărora le va fi foarte greu să reintre în câmpul muncii pentru că piaţa locurilor de muncă este din ce în ce mai săracă. Falimentarea microîntrepriderilor va însemna în acelaşi timp şi mai puţini bani la buget. Un guvern responsabil nu încearcă să adâncească criza economică, ci caută soluţii pentru a ieşi din criză. Ce vor face tinerii, care până acum erau încurajaţi de stat să deschidă o afacere? Acum Guvernul nu că nu îi mai încurajează, ba chiar le pune piedici. În altă ordine de idei, poporul român a fost minţit cu neruşinare în campania electorală de către actualii guvernanţi, care au promis în schimbul voturilor majorarea salariilor profesorilor cu 50%, majorarea salariilor pentru celelalte categorii de funcţionari publici, pentru cei din sistemul sanitar, pentru pensionari, dar, după ce au ajuns la guvernare, au uitat de aceste promisiuni. O altă măsură care marchează eşecul acestei guvernări este rectificarea bugetară, venită numai după o lună şi jumătate de la adoptarea bugetului pe anul 2009 şi nu dovedeşte altceva decât lipsa de credibilitate a politicii fiscal - bugetare. Au fost diminuate bugetele de cheltuieli la Ministerul Agriculturii, Apărării, Educaţiei, MAI, Mediului, Justiţiei, Public şi Transporturilor, iar reforma şi investiţiile în agricultură, educaţie, justiţie, apărare, ordine publică şi infrastructură sunt compromise. În România, toate aceste măsuri, alături de nealocarea resurselor bugetare către proiecte cu efect multiplicator în economie, nu numai că nu atenuează efectele crizei economice, ci amplifică efectele acesteia. În concluzie, stimaţi colegi, cetăţenii au nevoie de speranţă în aceste vremuri dificile şi tot ei îi vor taxa foarte scump pe guvernanţi pentru toate promisiunile false de până acum. |
|
|||
|
"Zona montană - o şansă pentru România" Zona montană, prin resursele pe care le deţine, reprezintă una din problemele economice şi sociale de primă importanţă pentru România. Zona montană se întinde pe 29% din suprafaţa ţării, unde locuiesc 2,1 milioane locuitori în 1,2 milioane de gospodării şi care deţin 2,9 milioane de hectare de teren agricol. Potenţialul agricol şi silvic al zonei montane şi arhitectura specifică mediului rural sunt factori care favorizează turismul rural. La această dată, deşi există unele semnale pozitive de extindere a agroturismului, totuşi câţiva factori restrictivi blochează extinderea turismului la capacitatea oferită de peisaj şi cultură tradiţională. Factorii restrictivi sunt infrastructura (şosele, căi ferate, servicii bancare, poştale, telecomunicaţiile rapide şi sigure), condiţiile de locuit modeste, de neacceptat chiar şi pentru turiştii mai puţin pretenţioşi, oferite de majoritatea gospodăriilor ţărăneşti montane, instrucţia insuficientă a gospodarilor, nesiguranţa şi insecuritatea personală a turiştilor. Faptul că numai 0,1% din economia rurală a României provine din agroturism, comparativ cu 4,4% din ţările Uniunii Europene, este un indicator economic edificator pentru starea agroturismului românesc. Sunt necesare investiţii importante în agroturism pentru punerea în vedere a resurselor rurale. În cazul zonei montane, economia agricolă montaniardă, economia forestieră şi cea agroturistică se întrepătrund. Economia agricolă montaniardă, în mare parte ecologică sau organică axată pe creşterea vacilor de lapte, a tineretului taurin şi pe activităţi pastorale de oierit estival poate fi împletită cu activitatea de recoltare şi prelucrare a fructelor de pădure şi a plantelor medicinale din flora spontană montană, iar ambele conexate cu activităţi agroturistice de iarnă şi vară sau legată de obiceiurile pastorale şi etnofolclorice, religioase, activităţi sportive şi de drumeţie, toate acestea constituind căi de sporire importantă a economiei rurale montane, de valorificare superioară a capitalului natural al zonei montane. A doua problemă a dezvoltării rurale, în zonele predominant silvice, o reprezintă economia forestieră (exploatarea şi prelucrarea masei lemnoase). Economia forestieră românească este departe de a fi o componentă importantă a economiei rurale din zona montană. În cadrul extins al economiei forestiere, două aspecte trebuie să constituie obiective ale programelor de dezvoltare şi amenajare rurală. Primul se referă la extinderea pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, întreţinerea celor actuale, iar al doilea aspect cuprinde exploatarea raţională a pădurilor şi prelucrarea materialului lemnos brut în produse finite înalt prelucrate cu valoare adăugată brută. România obţine, în medie, pe tona de produs lemnos de 3,2 ori mai puţin faţă de ţările din Uniunea Europeană (80 euro/tonă în România şi 260 euro/tonă în Uniunea Europeană). Explicaţia este simplă: o parte ridicată a valorii produsului forestier provine din exportul de buşteni (46%). Pentru România, extinderea pădurilor este o prioritate a reconstrucţiei ecologice în multe zone ale ţării, deoarece sunt încă multe zone colinare cu acoperire forestieră mică. În condiţiile proprietăţii funciare private, împădurirea trebuie făcută prin programe de lungă durată şi cu avantaje economice pentru proprietari. O altă componentă importantă a economiei rurale din zona montană o reprezintă vânatul şi pescuitul sportiv, activităţi extrem de căutate de turiştii români şi străini. Lipsa infrastructurii şi echipării montane a pensiunilor reprezintă factori restrictivi, care fac încă economia vânătorii şi pescuitului necompetitive comparativ cu alte ţări, inclusiv cu vecinii adevăraţi. Starea de sărăcie severă a locuitorilor din zonele montane rezultă şi din faptul că au depins, în proporţie covârşitoare, de economia forestieră. |
|
|||
|
"Vânzările de copii - un fenomen prezent în România anului 2009" Am aflat cu stupoare că o femeie din Bragadiru şi concubinul acesteia şi-au scos la vânzare un copil de patru ani şi un altul care urma să se nască. Femeia le-a cerut cumpărătorilor să-i achiziţioneze o garsonieră de 23 de mii de euro în Bragadiru. Copilul de patru ani urma să fie scos din Casa de copii, unde se afla, şi apoi dat cuplului, iar celălalt luat direct de la maternitate. Reprezentanţii Direcţiei de Protecţie a Copilului susţin că vânzarea copiilor se practică destul de frecvent în România, însă se pot aplica pedepse doar dacă părinţii vânzători sunt prinşi în flagrant. În acest caz, trebuie să revizuim legislaţia care priveşte adopţia copiilor, iar pe de altă parte, în momentul adoptării Codului penal, trebuie ca sancţiunile pentru astfel de fapte să fie de ajuns de mari pentru a descuraja pe cei care intenţionează să le facă. Este de neacceptat ca în România anului 2009 să existe un astfel de fenomen. |
|
|||
|
Domnul George Ionuţ Dumitrică: "Modelul Boc, preluat de DNA: oamenii lui Morar din Cluj sunt aduşi în funcţii importante la centru" Actuala guvernare tinde să intre în cartea recordurilor. Nu este vorba de vreo realizare de excepţie pe linie economică sau politică. La aceste capitole, Guvernul Boc nu doar că nu excelează, din contră, se află cu şanse mari în cursa pentru obţinerea titlului de cel mai slab guvern posdecembrist al României. Alta este "performanţa" actualei guvernări: promovarea în masă, în aparatul central, a prietenilor şi clienţilor politici din Cluj-Napoca, fieful actualului premier Emil Boc. Nimeni nu poate contesta dreptul unui înalt demnitar ca în imediata sa apropiere să angajeze persoane cu care are colaborări de mai multă vreme. Dar de aici, la a aduce din localitatea în care a activat anterior premierul, în diverse instituţii şi în aparatul propriu peste 35 de persoane - printre care şi fostul şofer şi o nepoată - este cale lungă. Dar dacă despre aceste aduceri de "specialişti" de la Cluj-Napoca se poate spune că sunt imorale, că afectează bugetul anumitor instituţii şi, nu în ultimul rând, că au contribuit la eliminarea funcţionarilor publici existenţi acolo - unii dintre ei nefiind nici măcar numiţi de fosta guvernare, despre alte "transferuri" din Cluj-Napoca se poate spune că sunt şi suspecte. Astfel, începând cu data de 1 aprilie 2009, procurorul Laura Oprean, până atunci şeful Serviciului Teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a fost numită, cu delegaţie, prim-adjunct al procurorului-şef al DNA, Daniel Morar. (Nu mai comentez faptul că procurorul general al României şi şeful DNA au fost numiţi în funcţii - în timpul în care şi PD se afla la guvernare între 2005 şi 2007 şi deţinea portofoliul justiţiei - după ce anterior activase şi deţinuse portofoliul justiţiei - după ce anterior activaseră tot la... Cluj-Napoca). Îmi pun câteva întrebări de bun simţ: doar în Cluj-Napoca există procurori care pot conduce la nivel naţional Parchetul General şi DNA? Doar în Cluj-Napoca există procurori care să poată ocupa funcţiile de adjuncţi? În restul României nu mai sunt procurori capabili să îndeplinească - haideţi să nu mă mai întorc în trecut - funcţii de procurori adjuncţi la nivel de DNA? Recenta numire a Laurei Oprean poate fi interpretată şi ca o intenţie a procurorului şef al DNA, domnul Daniel Morar de a acţiona discreţionar, ţinând cont că nu poate fi tras de mânecă de către adjuncţii săi clujeni. Şi nu trebuie omis nici faptul că DNA este o instituţie acuzată mereu de faptul că acţionează la comandă politică. Mai trebuie menţionat că modul în care a fost numită doamna Laura Oprean este cel puţin suspect. Numirea prin delegaţie, pe termen de 90 de zile reprezintă o modalitate de ocolire a firescului examen pentru acest post. Şi coincidenţă, pe 1 ianuarie 2008, doamna Laura Oprean a fost numită în fruntea DNA Cluj tot prin varianta delegării. Există deci numeroase motive ca în ceea ce priveşte această numire să existe suficiente suspiciuni. Şi când este vorba de o instituţie cum este DNA, aceste suspiciuni pot reprezenta o pată de imagine. Evident, nu mă aştept ca domnul Daniel Morar sau procurorul general al României să explice raţiunile acestei numiri. PS: Aducerea doamnei Laura Oprean de la Cluj-Napoca la Bucureşti implică şi unele cheltuieli în plus la bugetul instituţiei. Probabil că la nivelul DNA nu se ştie că ne aflăm în plină criză financiară şi economică. |
|
|||
|
Am aflat din relatările de presă ale acestor zile că domnul Boc, prim-ministru al României, a ţinut să facă unele cadouri de Paşti celor 110 bătrâni instituţionalizaţi în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Cluj-Napoca. În declaraţiile publice, acesta a precizat că gestul domniei sale are valoare de simbol, încadrându-se în spiritul sărbătorilor Pascale. În mod normal nu aş fi avut nimic de comentat asupra acţiunii iniţiate de către domnul Boc, trecând chiar cu vederea puternicul iz electoral. Însă astfel de gesturi au o puternică notă de falsitate, mai ales atunci când vin din partea autorităţilor care ar trebui să asigure o protecţie reală pentru bătrânii din România. Şi mă refer aici la decizia guvernului Boc de nerespectare a legilor României care stipulau punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut din economie şi care cunoaşte acum o scădere, dramatică pentru pensionari, cu aproximativ 2%. Traducerea acestui fapt constă în bani mai puţini în buzunarele pensionarilor din România şi aşa afectate grav de criza economică. De asemenea, trebuie să menţionez că oferirea unor cozonaci bătrânilor dintr-un azil nu este chiar ceea ce se aşteaptă de la premierul ţării. Vorbesc aici de necesitatea elaborării unor politici coerente şi a unor prevederi legislative eficiente pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru bătrânii care se află în astfel de instituţii şi care se confruntă, de cele mai multe ori, cu o umilire fizică şi morală cauzată de lipsurile accentuate. Aşteptăm, aşadar, mai puţine gesturi "simbolice" şi mai multe decizii cu impact pozitiv din partea guvernului condus de Emil Boc. |
|
|||
|
"Ziua Pământului" În fiecare an, în ziua de 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului, când se marchează aniversarea naşterii mişcării moderne a interesului pentru mediul înconjurător, a luptei împotriva poluării şi problemelor climaterice. «Ziua Pamântului» - eveniment simbol al responsabilităţii civice în protecţia mediului - a apărut cu scopul de a conştientiza populaţia şi factorii de decizie privind necesitatea conservării resurselor naturale ale lumii. Protejând resursele naturale (plante, animale, depozite minerale, soluri, apă, aer, combustibili fosili ca petrolul, gazele naturale, cărbunii etc.) protejăm biosfera, dar mai ales protejăm viaţa şi sănătatea oamenilor, implicit planeta albastră - PĂMÂNTUL. Apărută în 1970, Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetăţeni americani. După 2 decenii, în anul 1990, Ziua Pământului devenise un eveniment internaţional, mobilizând 200 de milioane de oameni din 141 ţări, aducând astfel pe scena mondială chestiunile mediului înconjurător. Ziua Pământului 1990 a dat un mare imbold eforturilor internaţionale pentru reciclare şi a ajutat la pavarea căii pentru Summit-ul Naţiunilor Unite pentru Pământ din 1992 de la Rio de Janeiro. Ziua Pământului a avut şi are un rol foarte important în mediatizarea problemelor climaterice ale Pământului. Ea a dat naştere unei organizaţii (Earth Day Organization) cu filiale în peste 170 de ţări şi rezultate notabile în conştientizarea omenirii asupra problemelor de mediu, efectelor poluării etc. Ziua Pământului a transmis un mesaj foarte clar şi foarte puternic, şi anume că cetăţenii întregii lumi vroiau măsuri rapide şi decisive legate de energia curată. Reţeaua «Ziua Pământului», constituită cu prilejul celebrării acestei zi importante cuprinse în "Calendarul evenimentelor ecologice", include multe tipuri de organizaţii din diferite domenii de activitate, care promovează acţiuni cu scopul de a educa populaţia şi de a favoriza participarea publicului în acţiunile ecologice. Activităţile şi programele de Ziua Pământului implică participarea tuturor nivelurilor sociale. Pot participa ţări, grupuri sociale, guverne locale, afacerişti, vecini, şcoli, universităţi şi grupuri bazate pe încredere şi speranţă. În România, Ziua Pământului a fost sărbătorită după 1990. Organizaţii de protecţie a mediului, şcoli şi alte instituţii se întrec în a desfăşura activităţi cât mai pline de fantezie: demonstraţii practice de transport ecologic, igienizări, seminarii, proiecţii de filme şi diapozitive, prezentări, concursuri, programe artistice şi carnaval, vizitarea rezervaţiilor naturale, plantare de arbori. Ziua Pământului este acum sărbătorită pe plan internaţional ca o expresie comună, ca o dorinţă publică de a construi o societate stabilă. Unind cetăţenii activişti, această zi educă şi mobilizează oamenii din întreaga lume pentru a proteja mediul înconjurător şi inspiră necesitatea de a acţiona, la nivel personal, comunitar, naţional şi internaţional. |
|
|||
|
"De la 1907, o problemă mereu nerezolvată în România: problema agrară" "ne găsim dinaintea unei încurcături interne din cele mai complicate, care zguduie din temelie statul nostru". (primul-ministru D.A. Sturdza, 13 martie 1907 - discurs parlamentar) La începutul secolului XX a avut loc cea mai gravă răscoală ţărănească din istoria României. În acea perioadă, proprietatea agrară era inegal răspândită şi nedrept administrată. Conform statisticilor, existau 4171 de proprietăţi mai mari de 100 ha. Ele reprezentau 54,52% din suprafaţa agricolă. Pe de altă parte, 920 939 ţărani aveau proprietăţi mai mici de 10 ha şi reprezentau 45,28% din suprafaţa agricolă. Cauzele răscoalei sunt multiple. N. Iorga amintea existenţa a două Românii, una instituţională, urbană, şi o alta rurală, tradiţională. La declanşarea răscoalei au mai contribuit crizele economice, seceta şi dezvoltarea arendăşiei, acest fenomen luând o mare amploare. În 1907, dintre 180 de mari proprietari funciari, doar 40 preferau să nu-şi arendeze pământul. Problema agrară nu a fost rezolvată prin reforma lui Al. I. Cuza din 1864. Chiar dacă ţăranii au primit pământ, nu s-a dezvoltat o categorie stabilă de mici proprietari agricoli care să consolideze clasa de mijloc. Cele două partide politice ale epocii - liberal şi conservator - nu au avut soluţii la această problemă. Răscoala începută în nordul Moldovei s-a răspândit cu repeziciune în tot Vechiul Regat. În mijlocul evenimentelor, Carol I i-a înlăturat pe conservatori de la putere şi a dat ordin de a face ordine în ţară liberalilor în frunte cu D.A. Sturdza, I.I.C. Brătianu la interne, şi Al. Averescu la război. La 18 martie 1907, liberalii au declarat starea de asediu pe întreg teritoriul României, urmată de moblilizarea generală. Numărul victimelor represiunii este dificil de precizat cu exactitate. Ion I. C. Brătianu menţiona în Parlament numărul de 419 ţărani ucişi. Ziarele de stânga patronate de C. Mille, "Adevărul" şi "Dimineaţa", dădeau cifra de 12.000-13.000 de victime. Regele Carol I declara ministrului Angliei la Bucureşti că era vorba de "mai multe mii". Răscoala a obligat clasa politică la reconsiderarea problemei agrare în România şi la căutarea unor soluţii pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al ţăranilor. A trecut mai bine de un secol de la izbucnirea marii răscoale şi problema agrară din România nu s-a rezolvat încă, de fapt parcă nu s-a schimbat nimic. Ţăranii, chiar dacă au pământ, nu au acces la credite ieftine, la mijloace agricole şi la alte facilităţi fiscale care să le permită să-şi pună în valoare proprietăţile. Guvernul liberal nu a reuşit nici de data aceasta să ofere soluţii concrete pentru oamenii care nu sunt încurajaţi să producă şi nu sunt ajutaţi să-şi desfacă produsele. Ba, mai mult, din cauza unor interese oculte sunt sabotaţi şi împiedicaţi să-şi promoveze produsele naturale, mai ieftine şi mai bune calitativ. Tot mai multe terenuri au fost scoase din circuitul agricol şi România, o ţară cu un teren şi o climă excelentă pentru agricultură, a ajuns să importe peste 75% din produsele alimentare din ţări mult mai puţin avantajate natural, dar în care se practică o agricultură subvenţionată şi în care clasa politică se implică în rezolvarea problemelor oamenilor. Ceea ce se întâmplă acum în agricultura românească "este doar un spectacol ieftin", ca să îl citez pe domnul Ilie Sârbu, ministrul agriculturii, când se referea la pichetarea de către fermieri a sediului Ministerului Agriculturii. "Eu discut doar cu organismele profesionale reprezentative. Pot sa protesteze în continuare, pe noi nu ne deranjează", a mai spus domnul Sârbu. Problemele sesizate de acei fermieri, "nereprezentativi" în opinia domnului ministru, sunt, din nefericire, reale şi reprezentative, de aceea îl rog pe domnul Ilie Sârbu, pe care de altfel îl apreciez ca pe un om echilibrat, să-şi reconsidere atitudinea şi să aprecieze ca reprezentativ orice fermier care readuce în atenţie probleme reale ale agricultorilor noştri. |
|
|||
|
Domnul Constantin Severus Militaru: "Proiectul pentru Pace a împlinit 58 de ani" Hristos a Înviat! Sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut a reprezentat un prilej de mare sărbătoare, atât pentru creştinii ortodocşi, prin cinstirea Învierii Domnului, cât şi pentru toţi cetăţenii europeni, prin celebrarea celor 58 de ani care au trecut de la semnarea Tratatului de la Paris, la 18 aprilie 1951, tratat care punea bazele Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Este meritul lui Jean Monnet de a fi răspuns profetic la o problemă permanent generatoare de tensiuni între Franţa şi Germania, prin găsirea unei soluţii paşnice. Era vorba despre cărbunele şi oţelul aflat la graniţa ce separa cele două state europene: "Atât cărbunele, cât şi oţelul erau cheia spre puterea economică, deci şi spre arsenalul armamentului de război. Această dublă putere le dădea o imensă încărcătură simbolică pe care noi am utilizat-o" avea să spună Monnet. Acum, la aproape şase decenii de la acest eveniment, cred că merită să cinstim eforturile tuturor celor care au făcut posibil acest Proiect pentru Pace, proiect care a generat mai multă securitate şi pace, mai multă prosperitate şi mai multe certitudini pentru cetăţenii europeni. Drumul construcţiei europene a fost un drum lung şi dificil, marcat mai degrabă de scepticism decât de optimism, mai degrabă de piedici decât de sprijin. Cu toate acestea, Uniunea Europeană se poate mândri astăzi ca fiind cel mai avansat proiect integraţionist din lume, regrupând, pe vechiul continent, "Marea familie europeană". Noi, românii, şi România, datorăm Uniunii Europene sprijinul constant al acesteia pentru ameliorarea democraţiei din ţara noastră, suportul trecerii la economia de piaţă şi integrarea noastră în anul 2007, chiar dacă anumite aspecte ale criteriilor de la Copenhaga nu au fost îndeplinite în totalitate. Astăzi, ca membri ai Uniunii Europene, avem atât oportunitatea, cât şi datoria de a lupta pentru realizarea proiectului politic european. România nu mai este un simplu spectator al construcţiei europene, ci trebuie să devină un membru activ, o adevărată portavoce a intereselor tuturor cetăţenilor europeni. |
|
|||
|
Ultimele săptămâni au cunoscut o nouă evoluţie negativă a relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, în contextul organizării alegerilor parlamentare în ţara vecină şi a contestării la scară largă a modalităţii în care au fost organizate aceste alegeri. Expulzarea ambasadorului român la Chişinău, precum şi a altor cetăţeni români, printre care numeroşi jurnalişti, acuzaţiile aduse României de intervenţionism în politica internă a statului vecin, toate acestea sunt doar câteva exemple de atitudine agresivă manifestată de autorităţile comuniste din Moldova faţă de ţara noastră. Reacţia autorităţilor române, marcată prin discursul susţinut săptămâna trecută în plenul Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu, a fost considerată ca fiind mult întârziată, din moment ce scandalul de la Chişinău izbucnise cu cel puţin două săptămâni înainte. Cu toate acestea nu reacţia întârziată este aspectul cel mai îngrijorător. Preocuparea preşedintelui Băsescu pentru situaţia din Republica Moldova este, în general, de apreciat, dar discursul şefului statului pe această temă este contrazis de politica dusă de Guvernul de la Bucureşti şi deciziile luate de acesta, printre care aceea de a desfiinţa Oficiul pentru gestionarea relaţiilor cu Republica Moldova. Din 1992, când a fost creat Comitetul interministerial pentru relaţiile cu Republica Moldova, acesta a fost conceput, împreună cu organismul similar de la Chişinău, ca un cadru instituţional, de lucru, al celor două guverne. Acest comitet interministerial avea 25 de comisii de specialitate pe diverse zone (perechile de ministere şi instituţii centrale) prin care se realiza o influenţă la nivel de lucru asupra structurilor guvernamentale. Date fiind importanţa şi specificitatea relaţiilor cu Republica Moldova, precum şi necesitatea asigurării unei acţiuni coerente şi unitare pe acest spaţiu, în anul 2003 această structură s-a transformat într-un oficiu mult mai important sub autoritatea primului ministru. Decizia recentă a Guvernului Boc de desfiinţare a acestei structuri de cooperare cu autorităţile de la Chişinău riscă să creeze o nouă blocadă în relaţia de cooperare dintre cele două state. Singura modalitate de a merge înainte şi de a sprijini Republica Moldova este o abordare pragmatică. Atâta timp cât la Chişinău se va afla la putere partidul comunist, palierul politic nu va putea constitui o direcţie de cooperare funcţională. În acest context consider că în relaţia cu Republica Moldova, România trebuie să adopte o atitudine pragmatică, iar relaţiile dintre cele două state ar trebui să se dezvolte pe cât mai multe paliere, în afara celui politic. Avem nevoie de sprijin pentru dezvoltarea economică, de sprijin pentru zona culturală, pentru educaţie şi învăţământ, inclusiv burse, avem nevoie de o dezvoltare a relaţiilor la nivelul societăţii civile. Aceasta trebuie sa fie politica noastră. Iar această politică ar trebui coordonată de o structură administrativă care să asigure comunicarea interguvernamentală permanentă la nivel sectorial între cele două guverne. |
|
|||
|
"Măsurile anticriză ale Guvernului Boc. Doar pe hârtie" Declaraţia mea politică de astăzi se referă la măsurile anticriză adoptate de Guvernul Boc, însă doar pe hârtie. Încă din primele zile ce au urmat învestirii în funcţie, atât domnul Boc, actual premier al României, cât şi membrii Guvernului pe care, cu onoare, domnia sa îl conduce, au anunţat public, în nenumărate rânduri, adoptarea în perioada imediat următoare a unei serii de măsuri menite să atenueze efectele crizei economice, pe de-o parte, dar şi să contribuie la menţinerea a cât mai multe locuri de muncă şi la stimularea creşterii economice, pe de altă parte. Reluate, însă tot la nivel declarativ, cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc în Parlamentul României asupra Proiectului Legii privind bugetul de stat pe anul în curs, niciuna dintre măsurile ce vizau protejarea mediului de afaceri de consecinţele imediate ale crizei economice nu a fost transpusă în practică. După patru luni de bâjbâieli şi veşnice promisiuni, într-un final, sub presiunea patronatului românesc, la sfârşitul lunii martie, Guvernul Boc a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr.28 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială, ordonanţă prin care s-a reglementat scutirea de impozite şi taxe a şomajului tehnic, prevăzându-se ca, pentru primele 3 luni ale perioadei în care angajaţii sunt trimişi acasă cu plata a 75% din salariu, din lipsă de comenzi a firmei, angajatorul să fie scutit de plata contribuţiilor sociale pentru aceştia. Deşi adoptată cu întârziere, măsura reglementată prin ordonanţă de urgenţă ar fi reprezentat o gură de oxigen pentru un mediu de afaceri supus unor grele încercări nu atât din cauza efectelor crizei economice internaţionale asupra economiei autohtone, cât mai ales din cauza lipsei de consecvenţă şi acţiune a Guvernului. Din păcate, la fel ca şi celelalte măsuri adoptate până în prezent, şi aceasta s-a dovedit a fi, în realitate, doar o altă mare gogoaşă a Guvernului Boc. În primul rând, deşi, potrivit actului normativ, scutirea de taxe şi impozite a şomajului tehnic ar fi trebuit să se aplice începând cu data de 1 aprilie, ea nu poate fi pusă în practică deoarece Casa de Pensii, Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Casa de Asigurări de Sănătate nu au binevoit să-şi adapteze aplicaţiile informatice pentru declararea contribuţiilor. Trecând însă peste problemele tehnice, care se pare că se ţin scai de actuala Coaliţie (şi aici îmi permit să fac o mică paranteză, colegii din Parlament ştiu cel mai bine cât de des se defectează sistemul de vot din sală, tocmai atunci când este vorba de un vot într-o problemă spinoasă) trecând, aşadar, peste problemele tehnice, de care actuala Coaliţie pare că nu mai scapă, însăşi prevederile ordonanţei de urgenţă adoptate de Guvernul Boc fac ca măsura anunţată cu atâta tam-tam să fie, pur şi simplu, inaplicabilă. Aceasta deoarece Guvernul Boc a omis reglementarea situaţiei comune, uzuale, a şomajului tehnic, cu alte cuvinte, situaţia care se întâlneşte cel mai des în practică, şi anume faptul că, în cursul unei luni de zile, un angajat poate lucra o perioadă, iar o altă perioadă se poate afla în întrerupere de activitate. Consecinţa acestei omisiuni? Una singură: ordonanţa de urgenţă nu este operaţională. Prin urmare, deşi pe hârtie figurează ca fiind adoptată ca măsură anticriză, menită să contribuie la protejarea mediului de afaceri şi la menţinerea a cât mai multe locuri de muncă, scutirea de taxe şi impozite a şomajului tehnic se dovedeşte a fi doar paf în ochii patronatului român. Având în vedere toate acestea, mă întreb care a fost dorinţa reală a Guvernului Boc în ceea ce priveşte protejarea mediului de afaceri din România prin acordarea scutirii de impozite şi taxe a şomajului tehnic. În condiţiile în care mai toate măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare s-au dovedit a fi doar modalităţi de asigurare de locuri de muncă pentru rubedenii şi clientela politică şi nicidecum măsuri reale de economisire a banului public, oare nu tocmai dorinţa de a nu priva bugetul de stat de banii reprezentaţi de aceste scutiri, a fost motivul pentru care o astfel de măsură anticriză a fost reglementată printr-un act normativ care nu poate fi pus în aplicare? |
|
|||
|
"Din seria promisiunilor neonorate ale Guvernului Boc..." În plină campanie electorală, actualii guvernanţi, pe atunci simplii candidaţi ce tânjeau după votul cetăţenilor, vorbeau cu aplomb despre reformele majore şi de mare importanţă pe care le vor implementa odată cu preluarea guvernării. Una dintre cele mai vehiculate promisiuni a fost cea privitoare la reducerea numărului de instituţii bugetare şi, respectiv, a numărului de funcţionari. Iată că la acea vreme - acum uitată, de altfel - PD-L-iştii promiteau o "analiză, în primele 60 de zile ale guvernării PD-L, a tuturor agenţiilor guvernamentale si desfiinţarea acelora care nu răspund unei cerinţe reale a populaţiei si firmelor". Sursa acestor afirmaţii este un document asumat la acea vreme în mod public de către partidul domnului Boc, adică Planul anticriză al PD-L, aşa cum apare pe site-ul www.pdlcluj.ro. Iată că, nu numai că nu a fost prezentată o analiză a acestui sector (al agenţiilor) de către guvernanţii PD-L-PSD, cu toate că s-a depăşit de mult timp termenul de 60 de zile, dar una dintre primele măsuri a fost sporirea numărului de ministere. În acest fel au fost posibile restructurările şi concedierile pe criterii politice, dar şi mărirea numărului de posturi pentru mulţumirea clientelei politice. Înţelegem, în acest fel, că încă odată interesele de partid au prevalat asupra promisiunilor electorale. Ceea ce uită însă guvernanţii este că majoritatea cetăţenilor monitorizează, chiar şi în tăcere, toate aceste grave încălcări ale moralităţii politice. Iar rezultatul va fi contabilizat la următoarele alegeri, când toţi actualii demnitari vor trebui să dea socoteală pentru neîmplinirile lor. |
|
|||
|
Declaraţie politică intitulată "Energia electrică - încă un lux în secolul al XXI-lea". În secolul al XXI-lea există localităţi din România care nu beneficiază de binfacerile civilizaţiei: apă, gaze şi curent electric. Apa, de bine de rău, oamenii o pot capta de la izvoare, şi de cele mai multe ori e chiar mai bună decât cea furnizată de regiile de profil. Gazele natuale provoacă adevărate drame şi conflicte între naţiuni - cel mai recent exemplu este cel dintre Rusia şi Ucraina: motivul - preţul gazelor care tranzitează teritoriul ucrainean. Fără gaze naturale de la conductă oamenii pot rezista, mai ales că pot folosi lemne. Dar energia electrică este esenţială: copiii sunt obligaţi să înveţe la lumina lumânării, părinţii citesc pruncilor poveşti cu zâne tot la lumina palidă a lumânării, iar bunicii povestesc nepoţilor cum era cândva pe acelaşi întuneric. În judeţul Cluj există localităţi care deşi se află la marginea civilizaţiei nu se pot bucura de curent electric ori apă potabilă la robinete sau gaz metan la aragaze şi sobe. Nu mi se pare normal ca în anul 2009 - an din secolul vitezei - românii să trăiască în întuneric. Autorităţile din domeniu ridică din umeri şi tot pun condiţii care mai de care, numai pentru a nu face nimic. Vreau să cred ca Lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos le va da gândul cel bun şi să-i ajute pe cei aflaţi în nevoie. Trebuie să ne gândim la viitorul copiilor noştri. Multe minţi luminate provin din mediul rural, tocmai de acolo unde nu este lumină. Pentru ei, dacă nu şi pentru părinţii lor, trebuie să facem ceva. |
|
|||
![]() |





