Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,32.

Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele camerei Deputaţilor, asistată de domnii Sever Voinescu-Cotoi şi Mihai Alexandru Voicu, secretari.

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Dau curs prezentării declaraţiilor politice, astăzi, 23.06.2009. Începem astăzi cu Puterea. Dacă domnul Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, este prezent? Da.

Domnule deputat, aveţi cuvântul. Vă rog să prezentaţi declaraţia politică.

Domnul Nicolae Bud:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul "Când inflaţia scade, este aşteptată creşterea ofertei".

Orice s-ar zice, examenul cel mai sever pe care îl avem de trecut cu toţii - clasa politică, finanţele, managementul, alături de ceilalţi actori implicaţi, prin răspunderi specifice în evoluţia societăţii - rămâne legat nemijlocit de gestionarea crizei economice în desfăşurare.

Încotro mergem? Ce avem de făcut? Sunt întrebări ale căror răspunsuri ne obligă la reflecţii insistente, pe seama observării atente a toate câte se întâmplă.

Aşadar, ce constatăm? Inflaţia nu s-a întors, cum s-a prezis deseori. Dimpotrivă, datele pe luna mai arată o scădere până la 0,01%. Totuşi, preţurile, dobânzile, cursurile valutare au dat năvală în prim-planul dezbaterilor publice. Fapt binevenit, de altfel, fiindcă societatea românească are acum şansa să înţeleagă adevărul că locomotiva monetară singură nu poate să tragă trenul economiei. Numai împreună, politica monetară, politica fiscală, politica veniturilor şi politica de restructurare, în cadrul unei combinaţii coerente, pot să ne ajute să ajungem cu bine la mal.

De ce şi restructurare? Sunt analişti care gândesc că acum, în Uniunea Europeană, problema nu ar mai fi de actualitate... Ei bine, un astfel de punct de vedere nu stă în picioare. Cum să nu mai fie de actualitate problema restructurării când, referindu-ne bunăoară la inflaţie, tocmai întârzierea reformelor structurale constituie una dintre cauzele majore ale climatului inflaţionist de la noi.

Acum, în vara lui 2009, România are multe probleme de rezolvat. Există însă o urgenţă a urgenţelor: optimizarea ofertei de bunuri şi de servicii. Dacă vrem să stabilizăm inflaţia, pentru a asigura reluarea creşterii economice încă din 2009, o putem face mai cu seamă îmbunătăţind oferta internă. Cantitativ şi calitativ.

Evident, măsurile esenţiale, care să asigure plusuri de competitivitate şi eficienţă, nu pot fi luate imediat. În prima etapă ar putea fi ambalate trei motoare: disciplina financiară, disciplina salarială şi disciplina consumului.

E clar că inflaţia în 2009 are şanse să se încadreze în ţinta stabilită. Bătălia pentru o inflaţie care să se încadreze în ţintă va continua în 2010. Concomitent cu o altă bătălie: pentru reluarea creşterii economice sănătoase, pe fondul grăbirii reformelor structurale.

Uniunea Europeană pune acum un mare accent pe criteriile de performanţă, care să pregătească ţările membre pentru o integrare eficientă în sistemul economiei globale. Sunt stipulate cerinţe în deplin consens cu exigenţele acestui început de veac. În primul rând, este accentuat faptul că politicile monetară, fiscală, salarială şi de restructurare sunt complementare. Ele se potenţează reciproc. Combinarea optimă a acestor politici este obligatorie pentru asigurarea condiţiilor unei creşteri neinflaţioniste. În al doilea rând, însă, sunt inevitabile investiţiile în economia reală, în industrie, în agricultură, în servicii, care să aducă pe piaţă noi bunuri şi noi locuri de muncă, importante pentru coeziunea socială. Altfel, nu vom putea relua creşterea.

Criza ne-a lovit şi pe noi. O resimţim în trei direcţii importante: 1. o criză macroeconomică clasică; 2. o criză a structurilor bancare; 3. o criză a gestiunii dezvoltării. S-a întâmplat însă şi altceva: criza a grăbit, în România, confruntarea între modele de dezvoltare învechite şi disciplinele proprii globalizării economice. Fapt ce ne obligă să vizăm excelenţa în practica macroeconomică. Asta ar însemna să devenim performanţi, să fim competitivi, pentru a putea fi luaţi în calcul în sistemul economiei globale.

Agenţiile de rating au plasat România într-un context nefericit, într-o poziţie în nici un caz de invidiat, între cele mai vulnerabile ţări din lume... Astfel de avertismente trebuie să fie luate în seamă. Doar trăim într-o lume plină de capcane şi de riscuri. Acum, însă, o încetare de plăţi (aşa cum s-a spus) este exclusă. Ne-am mai aflat noi în faţa unor astfel de ameninţări. Chiar şi mai dramatice. Vă mai amintiţi că ni s-a prezis prăbuşirea financiară şi în 1999? Nu s-a întâmplat însă aşa ceva. Cum nu se va întâmpla nici acum. Dar nu puteam să nu ţinem cont de analizele unor agenţii specializate privind starea economiei româneşti. Pentru că mediul de afaceri din România n-a scăpat de riscuri. Multe legate de faptul că a întârziat nejustificat de mult trecerea la o altă manieră de organizare a muncii, dominată de spirit managerial modern, de flexibilitate şi caracter prospectiv.

Suntem nevoiţi să alegem: ori să grăbim restructurarea, pentru a reduce uriaşele pierderi din economie şi de a lua astfel din spatele bugetului o povară cumplită, ori vom accepta, în anii viitori, o reducere a cheltuielilor bugetare, în combinaţie cu noi impozite şi taxe. Nu e însă de acceptat o miză pe cea de-a doua variantă. Pentru că ar trebui să suportăm atât somnolenţa în continuare a economiei, cât şi un buget gâtuit. Şi cum bine se ştie, nici securitatea socială nu este posibilă fără protejarea economiei, îndeosebi prin expansiunea mecanismelor de piaţă.

Lentoarea competitivităţii, boală nepermis de mult lungită, nu mai poate continua, fiindcă în acest fel se închid canalele creşterii profitului. Numai o atitudine corectă faţă de competitivitate ne va scăpa de structurile de cost supraîncărcate, de consumurile exagerate, reprezentând fie preţul risipei de resurse, fie schemele de personal supraponderale, ce constituie una din frânele care ţin în loc productivitatea. Şi, mai cu seamă, nu vom ajunge la inflaţia de 2-3 la sută, ca rată anuală, atât timp cât toate aceste structuri vor continua să vadă în preţurile mari speranţa unei minime rentabilităţi.

Iată de ce cred că în ce ne priveşte, ca parlamentari, trebuie să punem să opereze acei catalizatori de sprijin pentru performanţa reală la scara societăţii. Să facem să lucreze mecanisme capabile să susţină economia românească în atingerea parametrilor aşteptaţi de calitate şi competitivitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Stimaţi colegi,

Îngăduiţi-mi să vă informez că durata unei intervenţii este de trei minute. Vă rog foarte mult, nu mă puneţi în situaţia să vă întrerup în timpul prezentării acestor declaraţii politice. Sunt foarte mulţi colegi înscrişi pe ordinea de zi. Să dăm posibilitatea câtor mai mulţi să şi le susţină de la tribuna Camerei.

Următorul intervenient este domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi se pregăteşte domnul Mihai-Aurel Donţu, din partea Grupului parlamentar Partidului Naţional Liberal.

Domnule deputat, aveţi 3 minute.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "O strategie pentru Regiunea de Nord-Est".

Un raport recent al UNICEF arată că Regiunea de Nord-Est va rămâne şi în perioada următoare cea mai săracă regiune a Uniunii Europene. Din nefericire, criza financiară din ultimul an, care afectează aproape întreaga lume, este pe cale să înrăutăţească situaţia economică a celor şase judeţe din Moldova care formează Regiunea de Nord-Est.

Potrivit raportului, rata sărăciei din România ar putea creşte de la 5,7% în 2008 la circa 7,4% în 2009, în timp ce numărul persoanelor sărace ar putea creşte până la peste 1,5 milioane, bună parte dintre aceştia fiind copii cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani.

Raportul UNICEF consideră că intră în categoria persoanelor afectate de sărăcie absolută cele care nu beneficiază decât de un venit zilnic de cel mult trei dolari.

Sărăcia va fi în continuare concentrată în mediul rural, mai ales, după cum mai spuneam, în Regiunea de Nord-Est, care cuprinde judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Botoşani, Vaslui şi Iaşi. Conform raportului menţionat, circa 11% din populaţia acestei regiuni ar putea fi formată din români săraci şi foarte săraci.

Am afirmat de mai multe ori în ultimii ani, pe diferite căi, faptul că Regiunea de Nord-Est are nevoie, mai mult decât alte regiuni ale ţării noastre, de o strategie integrată de dezvoltare. Ultimii patru ani nu au fost prea buni pentru cele şase judeţe ale Moldovei de care pomeneam mai sus. Deşi, nu cu multă vreme în urmă, liberalii se lăudau că economia naţională "duduie" şi că sunt bani cu duiumul, investiţiile în zonă au fost reduse şi nu au avut efectul scontat. Au fost promise autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal, şosele de centură pentru toate oraşele importante, spitale regionale de urgenţă şi multe altele, dar nu s-a făcut nimic. Locuitorii Regiunii de Nord-Est au rămas doar cu promisiunile.

Eu cred că a venit vremea să ne ocupăm cu seriozitate de problemele acestei regiuni. Există anumite proiecte care, derulate aşa cum trebuie, dar şi când trebuie, pot reduce gradul de sărăcie a acestei zone. Nu putem ignora la nesfârşit faptul că în România se află polul sărăciei din Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Am apreciat operativitatea dumneavoastră, sper ca şi ceilalţi colegi să facă la fel.

Domnul deputat Mihai-Aurel Donţu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi se pregăteşte domnul ministru Theodor Paleologu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Vin în faţa dumneavoastră pentru a trage un semnal de alarmă asupra creşterii îngrijorătoare a ratei şomajului în judeţul Braşov.

Dacă la sfârşitul guvernării Tăriceanu, în România, erau 400 de mii de şomeri, la sfârşitul acestui an, estimările arată că sunt peste 800 de mii de şomeri, persoane care nu vor mai avea de lucru. Numai în judeţul Braşov existau luna trecută 15 mii de şomeri, cu 20% mai mult decât la sfârşitul anului 2008.

Vorbeam de numărul de şomeri din judeţul Braşov: 15 mii de persoane, 40% dintre ei se regăsesc în mediul rural, acolo unde afacerile mici mai asigurau până acum un loc de muncă. Vă dau exemplu de localităţi din colegiul meu, unde procentul şomerilor depăşeşte cu mult 10%: Ungra - 349 şomeri, Hoghiz 345, Apata 250, Cata 213, Buneşti 193, Racos 179.

Ceea ce este mai grav este faptul că guvernanţii nu au niciun plan concret de redresare economică a zonelor afectate puternic de declin economic. Se pune totul în seama crizei economice. Dar oare ultimele măsuri privind introducerea impozitului minim şi alte astfel de măsuri chiar au menirea să scoată o economie din criză sau din contră? Ei bine, gândiţi-vă că o astfel de măsură loveşte mai ales în micii întreprinzători şi va creşte considerabil şi numărul şomerilor în toate satele, comunele şi oraşele din ţară, unde întreprinderile mici şi mijlocii reprezentau singura soluţie de redresare economică. Vă aduc aminte că Braşovul a fost puternic afectat de declinul marii industrii, în special colegiul meu Rupea-Feldioara. Singura şansă pentru ca oamenii să-şi găsească un loc de muncă erau IMM-urile. Unde vor lucra aceşti oameni, în condiţiile în care se vor închide şi micile afaceri din sate şi comune din cauza măsurilor fiscale eronate adoptate de guvernanţi?

Domnilor colegi din partidele aflate la guvernare,

Aţi vorbit în campania electorală de turism ca soluţie de redresare economică a zonelor puternic afectate de şomaj. Perfect de acord, însă fără sprijinul dumneavoastră pentru alocarea de fonduri necesare realizării unei infrastructuri adecvate nici un turist nu va călca prea curând în zona respectivă. Haideţi să luăm în calcul şi un alt aspect: lipsa unei politici coerente a guvernului de combatere a şomajului va conduce destul de repede la creşterea infracţionalităţii în zonă. Vorbesc de comunităţi cu un procent ridicat de populaţie rromă inactivă din punct de vedere economic. Şi acei oameni trebuie să se hrănească, să se încălzească şi să-şi trimită copiii la şcoală.

Constat, prin urmare, o profundă lipsă de interes din partea guvernanţilor pentru rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă judeţul Braşov. Ba mai mult, în loc să sprijine dezvoltarea economică a regiunii, reprezentanţii puterii au încercat din răsputeri să pună beţe în roate oricărui proiect menit să facă acest lucru. Să vă amintesc de modul în care au fost tergiversate discuţiile privind realizarea Aeroportului Internaţional de la Ghimbav atât de necesar în centrul ţării?

Chiar dacă nu vreţi să vedeţi problemele cu care se confruntă judeţul Braşov, eu voi veni în faţa dumneavoastră pentru a vă aduce aminte acest lucru, pentru că şi aici locuitorii merg la vot şi merită respect din partea dumneavoastră.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul ministru Theodor Paleologu şi o rog să se pregătească doamna deputat Maria Pető, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

Domnul Theodor Paleologu:

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vreau doar să vă atrag atenţia asupra Cărţii negre a patrimoniului, pe care aţi primit-o cu toţii, sper, deja, în acest moment. E o carte prin care Ministerul Culturii vrea să atragă atenţia şi să sensibilizeze opinia publică la ce se întâmplă de zeci de ani, de fapt, în România, de distrugerile de patrimoniu.

Am putea socoti ca începutul acestei opere de distrugere desfiinţarea Direcţiei pentru monumentele istorice de către Ceauşescu în 1977. Ei bine, de atunci lucrurile nu s-au ameliorat şi avem de-a face cu ceea ce eu numesc "Războiul de 30 de ani împotriva patrimoniului României". E un lucru extraordinar de grav, care trebuie prezentat în Parlament, pentru că dumneavoastră, stimaţi parlamentari, sunteţi încarnarea suveranului şi ţine de fiecare dintre dumneavoastră ca identitatea naţională să rămână, s-o păstrăm şi s-o valorificăm. E o chestiune de demnitate naţională, e o chestie de identitate, punem întrebarea a fi sau a nu fi, vrem sau nu vrem să avem memorie colectivă. Vrem sau nu vrem să păstrăm patrimoniul nostru care ne formează identitatea şi arată ceea ce suntem.

Am început cu Bucureştiul, pentru că Bucureştiul e cazul cel mai flagrant de distrugere a patrimoniului, dar şi pentru că este blazonul ţării, iar chiar dacă majoritatea dintre dumneavoastră, fireşte, reprezentaţi alte regiuni ale ţării, alte oraşe, alte judeţe, totuşi importanţa capitalei este o importanţă simbolică cu totul aparte.

Când vine cineva în România, când vine în Bucureşti, nu ştie dacă este într-o ţară europeană sau nu sau, mai grav, sunt clădiri frumoase din trecutul ţării, din secolele XVII, XIX, XX, iar ele sunt pur şi simplu mutilate de comportamentul din ultimii ani.

Ai uneori impresia că eşti într-un oraş din lumea a treia care a fost pe vremuri colonie şi că un alt popor s-a substituit celui de dinainte şi atârnă tot felul de cearşafuri, de mesh-uri, cum se spune, pe monumente istorice importante. Aşa ceva este inacceptabil, iar Cartea neagră pe care am realizat-o, menţionez, cu costuri minime, contrar a ceea ce s-a spus, din păcate, de către un coleg de Coaliţie, care răspândeşte totdeauna fiţuici despre mine, deci repet, e vorba de costuri minime, în jur de 17 mii de lei. Îmi pare rău că trebuie să vin cu asemenea mărunţişuri în faţa dumneavoastră.

Această carte prezintă o radiografie a situaţiei din Bucureşti şi este doar un prim demers în vederea realizării unei Cărţi negre a patrimoniului în întreaga Românie şi mai sunt nişte volume în pregătire. Şi am vrut să vă prezint dumneavoastră acest lucru, pentru că doar împreună vom putea ameliora legea patrimoniului, Legea nr.422 şi doar împreună, doar dacă este vorba de o voinţă politică colectivă, putem ameliora, putem salva patrimoniul din această ţară.

Voinţa unui ministru este, desigur, importantă, susţinerea Guvernului este importantă, dar numai împreună şi numai alături de dumneavoastră vom putea cu adevărat reuşi în salvarea patrimoniului, deci în prezervarea identităţii naţionale.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult, domnule ministru.

Urmează doamna deputat Maria Pető, din partea Grupului parlamentar al UDMR, şi se pregăteşte domnul deputat Cătălin Cherecheş.

Doamna deputat, aveţi microfonul pentru trei minute.

Doamna Pető Csilla-Maria:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Bolnavii de scleroză multiplă rămân fără tratament".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la subfinanţarea programului de tratament pentru bolnavii cu scleroză multiplă.

În urma sesizării doamnei Claudia Torje, director executiv al Societăţii de Scleroză Multiplă din România, am constatat că bugetul actual înregistrează un deficit de 27.528.000 lei.

Societatea de Scleroză Multiplă din România atrage atenţia asupra faptului că suma alocată privind programul de tratament al bolnavilor cu scleroză multiplă pentru anul 2009 a fost redusă cu aproape 30 de milioane de lei, astfel tratamentul acestor persoane este asigurat doar până în luna august 2009. După această dată toate persoanele cu scleroză multiplă se vor afla în imposibilitatea de a continua tratamentul pentru afecţiunea lor.

Aş enumera câteva motive din care rezultă importanţa asigurării tratamentului persoanelor bolnave de scleroză multiplă şi mai mult, necesitatea continuităţii acestuia:

• scleroza multiplă este considerată o problemă majoră de sănătate publică datorită faptului că este prima cauză de invaliditate majoră în rândul adulţilor tineri, de vârstă activă din punct de vedere socio-economic, care implică costuri sociale mari şi care are un impact psiho-social negativ;
• în ţara noastră procentul persoanelor suferind de scleroză multiplă aflate în tratament şi care sunt încadrate în muncă este de aproximativ 60%. Aceste persoane sunt susţinătoare ale bugetului de stat prin plata contribuţiilor sociale şi a impozitului pe salariu, dar în momentul în care vor ajunge în incapacitate de muncă - din cauza lipsei de tratament sau a întreruperii periodice a acestuia - vor deveni susţinuţi de către stat, vor avea nevoie de prestaţii sociale şi servicii sociale specializate;
• datele din mai multe studii realizate în ţările Uniunii Europene au arătat că scleroza multiplă, dacă nu este tratată, reduce speranţa medie de viaţă a pacienţilor cu 7 - 10 ani, faţă de populaţia generală;
• în marea majoritate a cazurilor boala debutează la vârsta adultului tânăr, în jur de 20 de ani.

Cele amintite mai sus sunt doar câteva din multitudinea de motive evidenţiate de studiile şi cercetările efectuate de către comunitatea ştiinţifică din România şi străinătate.

În condiţiile în care bugetul alocat rămâne la nivelul anunţat pentru 2009, bolnavii cu scleroză ar putea beneficia de medicaţie doar până în luna august, iar întreruperea tratamentului ar însemna agravarea bolii şi, implicit, costuri mai mari.

În aceste condiţii, solicit ministrului sănătăţii să analizeze situaţia gravă în care ar putea ajunge bolnavii cu scleroză multiplă şi să întreprindă toate demersurile necesare pentru completarea bugetului pentru programul de tratament în cazul sclerozei multiple, fiind bine cunoscut faptul că întreruperea acestui tratament poate duce la creşterea rapidă a gradului de dizabilitate.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Cătălina Cherecheş, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi-l rog să se pregătească pe domnul deputat Ioan Ţintean.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi "De ce nu ajung banii europeni în România?"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

19 miliarde euro a alocat Uniunea Europeană României până în 2013, prin Planul Naţional de Dezvoltare, menit să acopere decalajul existent între România şi cele mai importante state din Uniunea Europeană. Autorităţile române trebuie să realizeze cu aceşti bani şapte programe operaţionale care vizează dezvoltarea administrativă, a infrastructurii sau creşterea competitivităţii economice.

Din păcate, din suma pusă la dispoziţie de comunitatea europeană, au fost cheltuiţi doar 2,4 miliarde de euro. România beneficiază de foarte puţine fonduri din cauza ezitărilor autorităţilor de management, perioadelor lungi de evaluare şi întârzierilor la elaborarea documentelor, la care se adaugă, bineînţeles, lipsa de comunicare.

Din discuţiile avute cu administraţiile locale din Maramureş, judeţul pe care îl reprezint în Parlament, reiese faptul că proiecte există, dar peste 50% dintre acestea sunt respinse pentru chestiuni administrative. De aceea, e foarte important ca beneficiarii acestor fonduri să fie sprijiniţi de firmele de consultanţă pentru întocmirea documentaţiilor.

Am mai constatat că autorităţile locale din localităţile mici au nevoie de sprijinul consiliilor judeţene sau să se asocieze în cadrul unor asociaţii regionale, pentru a putea elabora proiecte cu valori mari (şansele de accesare a banilor europeni crescând considerabil).

O altă cauză a neaccesării de fonduri o constituie faptul că autorităţile locale nu dispun de aceşti bani pentru demararea proiectelor. Nedispunând de sumele necesare, mulţi dintre beneficiarii acestor fonduri renunţă la realizarea de proiecte. De aceea, statul ar trebui să intervină şi să sprijine proiectele aprobate în cadrul celor şapte programe. Altfel, banii nefolosiţi rămân în vistieria Uniunii Europene, lucru foarte posibil să se întâmple dacă ţinem cont de ritmul de absorbţie a fondurilor europene.

Guvernul a adoptat o serie de măsuri care ar trebui să conducă la o îmbunătăţire semnificativă a procesului de absorbţie în viitorul apropiat. Este vorba despre proceduri de achiziţie publică mai puţin greoaie şi mai alerte şi creşterea prefinanţării până la 35% din costurile eligibile ale proiectelor, dar şi din dorinţa de a recupera din decalaj, autorităţile încearcă să se concentreze doar pe operaţiunea de atragere de fonduri şi mai puţin pe proiecţia strategică a etapelor imediat următoare.

Atragerea fondurilor fără o planificare atentă a administrării şi implementării lor ulterioare ar putea atrage riscuri majore, mai ales în condiţiile crizei financiare actuale. S-ar putea ajunge la o incapacitate de plată şi, implicit, la o contracţie suplimentară a economiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Ţintean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi îl rog să se pregătească pe domnul deputat Aledin Amet.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Ţintean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Ministrul Pogea încurajează agenţii economici să eludeze, să nu respecte legea".

Deşi în Codul fiscal, Legea nr. 571/2003, la capitolul destinat calculării impozitului pe profit, art.21 alin.(1) - Determinarea cheltuielilor - se precizează foarte clar pentru toată lumea: "Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare". Ministrul Finanţelor Publice a promovat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 prin care încurajează agenţii economici să deturneze sensul elementelor de cheltuială care se scad la calculul profitului impozabil, contrar prevederilor Legii contabilităţii nr.82/1991.

Cu toate că la art.21 alin.(3) lit.n), Codul fiscal, se arată că "cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente autoturismelor folosite de angajaţi cu funcţii de conducere şi de administrare ai persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de atribuţii. Pentru a fi deductibile fiscal, cheltuielile cu parcul de autoturisme trebuie justificate cu documente legale", prin ordonanţa menţionată mai sus ministrul pune agenţii economici în situaţia de a face înregistrări contabile ilegale. Astfel, graţie actului normativ promovat de ministrul finanţelor, la grupa de cheltuieli deductibile clasa V, în loc să înregistreze cheltuielile mai sus menţionate la analiticele de cheltuieli nedeductibile, agenţii economici sunt forţaţi practic să le înregistreze la cheltuieli nedeductibile. Scopul este acela de a creşte artificial profitul net, astfel încât să fie impozitate suplimentar, îngreunându-se şi mai mult situaţia agenţilor economici.

Cerem ministerului finanţelor publice să elimine de urgenţă această prevedere din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 prin care a modificat art.21 şi să revină la forma iniţială din Codul fiscal, în concordanţă cu prevederile Legii contabilităţii nr.82/1991. Îi amintim domnului Pogea că menirea ministerului finanţelor este acea de a veni în sprijinul agenţilor economici şi de a nu încorseta mediul economic. Prin această măsură, agenţii economici vor beneficia de resurse suplimentare de venituri pe care le vor putea dirija către sectorul de investiţii, sursă sigură de creare de locuri de muncă, vitale pentru relansarea unei economii aflate în criză.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi se pregăteşte domnul deputat Tinel Gheorghe.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Problema rezidenţei pentru cetăţenii turci stabiliţi în România".

În România, după anul 1990, s-au stabilit, promovând afaceri în diferite domenii ale economiei, numeroşi cetăţeni turci. La început, într-un cadru restrâns, iniţiativele au căpătat amploare, astfel încât, în ultima perioadă, acestea s-au diversificat. Există importante societăţi cu capital turcesc. Dacă până în anul 2007, situaţia vizelor de şedere a acestor persoane în ţara noastră era una structurată în baza acordurilor dintre cele două state, după data respectivă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, problematica a căpătat o altă dimensiune.

Mulţi cetăţeni turci rezidenţi şi-au întemeiat familii şi îşi desfăşoară aici activitatea. Marea lor problemă este că obţin greu cetăţenia română, chiar dacă îşi doresc acest lucru, motivele fiind prevederile stricte din legislaţie. Considerăm că o mai mare flexibilitate ar fi, până la urmă, un lucru benefic. Firesc, respectarea legii este un act indiscutabil. O revizuire, însă, într-un mod pozitiv, a tematicii, reprezintă un pas firesc şi, de ce nu?, necesar.

Problema vizelor şi problema rezidenţei sunt cele pe care le propun, în discuţii, cetăţenii turci stabiliţi în România. Este corect să-i ascultăm, este bine să oferim încrederea noastră unor oameni ataşaţi deja de valorile spirituale ale naţiunii române.

Într-o Europă unitară, diversitatea culturală joacă un rol esenţial. Mesajul este, însă, unul singur şi el se reflectă în progres.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Tinel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi se pregăteşte domnul deputat Cristian Rizea.

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Testul APIA, prea greu pentru a putea fi trecut de Ministerul Agriculturii".

În martie, anul curent, făceam de la această tribună o declaraţie politică pe care o intitulam "Ţăranii ialomiţeni şi testul satelitului".

Arătam atunci că datorită incompetenţei manageriale manifestată atât la nivelul conducerii centrale a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), cât şi a celor judeţene, România era sancţionată cu aproximativ 14 milioane de euro pentru "excepţionala performanţă" de a nu fi capabilă să efectueze la termen plăţile pe suprafaţa aferentă a anului 2007, adică acei 100 de euro pe hectar pe care fermierul român trebuia să-i primească.

Arătam de asemenea că numărul cererilor depuse pe anul 2008 este mai mic cu 20% faţă de anul 2007, ceea ce scoate în evidenţă apariţia sentimentului de neîncredere a fermierului român în APIA şi în modul de funcţionare a acesteia. Am subscris atunci la primele măsuri luate de ministrul Ilie Sârbu, de demitere a întregii conduceri a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

Cred însă că problemele APIA sunt mult mai complexe şi ele ţin atât de superficialitate şi de gradul redus de conştiinţă a funcţionarilor publici, dar şi de inconsecvenţa, lipsa de coerenţă şi transparenţa măsurilor dispuse de conducerea ministerului.

Da, domnule ministru Ilie Sârbu, vă aduceţi aminte că în martie vă atrăgeam atenţia asupra faptului că acei 100 şi ceva de euro la hectar, trebuie să ajungă la timp la ţăranul român, altfel îşi pierd din valoare.

Din păcate, datele preliminare la 23.06.2009 indică faptul că peste aproximativ o săptămână, adică la 30.06.2009, nivelul de efectuare a plăţilor complementare nu va depăşi maxim 75%, în cel mai fericit caz, iar România va fi iarăşi penalizată de Uniunea Europeană cu milioane importante de euro, bani pe care va trebui să-i suportăm din nou de la bugetul de stat.

Explicaţia că nu sunt bani pentru partea de cofinanţare pe care trebuie s-o suporte statul român nu stă în picioare, dat fiind faptul că la începutul anului 2009, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură a semnat un contract de mentenanţă pentru softul, care şi aşa nu merge, de, atenţie!, 12,5 milioane euro.

Şi atunci mă întreb şi vă întreb: dacă nu cumva gestionarea problemelor la APIA au scăpat de sub control fiind necesară o analiză profundă, şi asta într-un timp cât mai scurt posibil, dat fiind implicaţiile activităţii acestei structuri din subordinea Ministerului Agriculturii.

Iată de ce vă solicit, domnule prim-ministru, să dispuneţi cât mai urgent o analiză a activităţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură pentru a identifica toate problemele cu care se confruntă această structură ce ar trebui să fie de succes în agricultura românească.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă domnul deputat Rizea este prezent.

Domnul deputat Cristian Rizea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, este rugat să-şi prezinte declaraţia. Şi se pregăteşte domnul deputat Mihăiţă Calimente.

Domnul Cristian Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Tema declaraţiei mele politice de astăzi este "Rolul intelectualilor în politică. Şcoala scoate tâmpiţi".

Doamnelor şi domnilor,

Consideraţiile preşedintelui în exerciţiu, Traian Băsescu, în ultimele luni ale mandatului său, sunt ritmice, generaliste, imprevizibile şi îngrijorătoare. Este lesne de înţeles nevoia sa de vizibilitate maximă când peste câteva luni va cere voturile noastre.

Apariţiile sale televizate respectă cadenţa din două în două zile sau din trei în trei zile, în funcţie de reacţia mass-media sau a publicului la prestaţiile prezidenţiale. Putem spune că reuşeşte să acopere teme nu numai de politica externă, în care ar trebui, teoretic, să exceleze. El abordează subiecte economice, financiare, pe teme agricole, dar şi de învăţământ. Practic, acreditează ideea preşedintelui polivalent, atoateştiutor, gata să înfiereze adversarii politici deopotrivă cu fidelii care nu-i mai sunt de folos.

Săptămâna trecută, preşedintele a atacat problema învăţământului, reproşând sistemului carenţe în pregătirea specialiştilor chelneri şi tinichigii şi excedentul de filozofi. Într-o confesiune făcută lui Gabriel Liiceanu, preşedintele a mărturisit că, de fapt, a vrut să zică "şcoala scoate tâmpiţi". Pentru că este un admirator al lui Traian Băsescu, filozoful Liiceanu a înghiţit jignirea şi a încercat să atenueze prostia spusă de şeful statului.

Dincolo de acest aspect, sesizez decepţia preşedintelui faţă de filozofi şi, implicit, faţă de intelectuali. În istoria recentă sunt numeroase exemple de intelectuali care au părăsit barca preşedintelui Băsescu. Deşi motivele reale au fost ocolite cu discreţie, rămâne certitudinea că şeful statului agreează persoanele docile, gata să-l aplaude, indiferent de motiv, şi fără păreri personale care să difere fundamental de ale sale. Reacţia Cotrocenilor la intelectuali are rădăcini adânci. În sistemul în care s-a format Traian Băsescu. Un sistem care promova proletcultismul, iubea făţarnic oamenii muncii şi detesta intelectualii.

Translatând în PD-L atitudinea prezidenţială faţă de această categorie socială, se poate observa că intelectualii democrat-liberali sunt uniformizaţi, iar cei care nu s-au adaptat sistemului impus au fost excluşi.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Mihăiţă Calimente, din partea Grupului parlamentar al Partidul Naţional Liberal, este invitat la microfon.

Şi se pregăteşte domnul deputat Petru Călian.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ora adevărului".

La şase luni de la preluarea puterii, actuala coaliţie de guvernământ a ajuns la fundul sacului.

"În prima zi de guvernare vom mări salariile profesorilor cu 50%. În prima zi de guvernare vom acorda mărirea cu 50% a pensiei celor din grupele I şi II de muncă. În prima zi de guvernare vom acorda 20.000 de euro fiecărui român care se întoarce în ţară.

Avem o majoritate solidă, în jur de 70%, care va fi capabilă să legifereze tot ceea ce ne-am propus.

E criză, dar actualul guvern, prin măsurile de economisire şi investiţii în infrastructură va avea o creştere de 2,5% a p.i.b.-ului."

Au trecut şase luni. Realitatea e cu totul alta decât cea prezentată în momentul formării guvernului.

Din măsurile preconizate, niciuna nu s-a realizat. Ba au realizat una: au dat trei milioane tuturor celor care nu au muncit din diferite motive, în aşa fel încât şi cei cu cotizaţie completă dar şi cei fără cotizaţie, au de multe ori aceeaşi pensie. Taxele nu au scăzut. Prin introducerea impozitului forfetar au renunţat practic şi la cota unică.

Au obţinut, mai mult obligaţi decât de bunăvoie, un împrumut de 20 de miliarde de euro, mai mult în favoarea băncilor străine decât a economiei româneşti.

Finanţarea nu a fost reluată. Investiţiile în infrastructură de 10 miliarde nu se văd nicăieri. Deficitul a ajuns la 6,5% în 6 luni. Guvernul a împrumutat de pe piaţa interbancară 9 miliarde de euro. Viteza cu care se împrumută guvernul este de 50 milioane de euro pe zi.

Singura explicaţie pe care o au actualii guvernanţi este o trezorerie goală lăsată de liberali şi cheltuielile din ultimele două luni ale guvernării liberale. În prima fază poate că a ţinut această minciună susţinută, nu fără interes, şi de unii analişti.

Vreau să vă aduc la cunoştinţă că trezoreria nu este un cufăr în care se lasă galbeni ca pe vremea lui Ştefan cel Mare.

Atacurile reciproce sub centură din partea celor două partide care formează guvernul, nu ţin loc de soluţii, cel mult înseamnă aruncarea pisicii moarte peste gardul vecinului.

În consecinţă, vedem că învăţământul este la pământ, iar mult trâmbiţata reformă a acestuia întârzie să apară. În sănătate, situaţia este identică. Spitalele noi preconizate de guvernarea liberală sunt pe hârtie, în timp ce medicamentele şi hrana sunt pe terminate. Salariile şi pensiile îngheţate pentru cei din partea de jos a grilei de salarizare.

Grila unică de salarizare la calendele greceşti. Infrastructura rutieră pe hârtie, CFR-ul în pragul falimentului. Anveloparea blocurilor, o şmecherie de partid PD-L-istă. Armata, poliţia şi serviciile lăsate de izbelişte în pragul revoltei.

Agricultura poate crede numai în vreo slujbă de resuscitare a părintelui Sârbu. Singurele reuşite sunt ale doamnelor Elena Udrea şi Ritzi care, cu bugetele celor două ministere şi ale administraţiilor locale P.D., au realizat un europarlamentar independent, EBA.

Un singur lucru nu ştim şi pe care actualii guvernanţi îl ţin la secret: Quo vadis Romania Domine?

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Invit la microfon pe domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Se pregăteşte doamna Farkas Ana, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi are titlul "Agroturismul, colacul de salvare al zonei rurale".

Am să prezint azi un subiect arzător, despre care s-a tot discutat, dar care întârzie să-şi găsească finalitatea. Este vorba despre agroturism, componenta turismului rural care ar putea salva economia zonei rurale.

Turismul este o activitate care se adresează tuturor categoriilor sociale, îmbinând partea materială (economică) a vieţii cu cea spirituală. Omul a simţit mereu nevoia de a se deconecta, de a ieşi din cotidian, de a cunoaşte noi locuri şi obiceiuri. Deci, sub o formă sau alta, turismul a existat dintotdeauna.

Agroturismul poate fi stimulent pentru dezvoltarea locală în multe zone rurale. Acest sector permite dinamizarea activităţilor economice tradiţionale şi valorificarea particularităţilor culturale locale, oferind în acelaşi timp locuri de muncă şi stăvilind astfel exodul rural pe care societatea românească îl deţine.

Am vizitat în urmă cu câţiva ani o zonă agroturistică de lângă Viena şi am rămas impresionat de funcţionalitatea pârghiilor economico-sociale pe care le poate oferi fenomenul de agroturism. M-am hotărât să depun un proiect de lege prin care să încurajez activitatea de agroturism prin scutirea de taxe şi impozite pentru toate pensiunile care se încadrează în această categorie de turism.

La nivel european există un larg interes legat de dezvoltarea turismului rural şi de capacitatea acestuia de a diminua o parte din efectele dăunătoare ale politicii agrare ale Uniunii Europene, prin protejarea moştenirii din zonele rurale ale continentului şi pentru a îmbunătăţii pretutindeni rezultatele turismului rural. Agroturismul nu s-a născut într-o formă spontană, ci a fost creat în urma cercetărilor şi proiectat de guvernele şi ministerele agriculturii şi turismului din ţările Comunităţii Europene, pentru a da răspunsuri la o serie de probleme create de situaţia zonelor rurale, şi anume: reducerea puternică a veniturilor agrare, abandonarea agriculturii, noua cerere de servicii privind mediul, precum şi stabilitatea populaţiei.

Ţări precum Franţa, Germania, Austria, Belgia, Elveţia, Italia au încurajat dezvoltarea agroturismului, iar experienţa lor în acest domeniu este de ordinul zecilor de ani. Am făcut o analiză asupra modelului european şi am constatat faptul că statul oferă facilităţi de natură fiscală şi materială substanţiale: în Germania, în anumite landuri, nu se percep taxe, iar în Austria activitatea este neimpozitată.

Avantajele economice oferite de agroturism sunt foarte multe: se creează direct şi indirect locuri de muncă; se măresc veniturile familiei; vor exista schimburi între veniturile urbane şi cele rurale; se vitalizează economia locală; se produc, de asemenea, efecte benefice asupra activităţilor meşteşugăreşti. Pe lângă aceste avantaje economice se pot aminti şi cele sociale şi culturale: sporirea speranţelor pentru locuri de muncă; stoparea exodului tinerilor, stabilitatea populaţiei; scăderea numărului de case abandonate; îmbunătăţirea infrastructurii publice; extinderea ofertei de servicii publice; schimburi între vizitatori şi populaţia rezidentă; revalorificarea obiceiurilor tradiţionale etc.

Problema agroturismului din România este extrem de importantă, iar agroturismul poate constitui salvarea satului românesc. Potrivit proiectului meu de lege, localurile şi pensiunile vor fi scutite de orice sistem de impozitare fiscală, în condiţiile în care folosesc în meniurile lor numai produse de bază din producţia proprie, şi dau câteva exemple: carne, brânzeturi, lactate, legume, precum şi altele. Astfel, doresc să încurajez ţăranul român şi produsele naturale pe care le obţine în propria-i gospodărie.

Agroturismul este colacul de salvare al zonelor rurale, reprezentând o soluţie care nu a dat greş în nicio zonă unde a fost aplicat. Europa este exemplul cel mai apropiat, în care succesul agroturismului vorbeşte prin cifre şi prin datele statistice: încasări extraordinare, număr de turişti în continuă creştere şi o puternică imagine pe piaţa internaţională. Dacă la ei se poate, înseamnă că şi noi putem, mai ales dacă luăm în considerare potenţialul turistic impresionant al României.

Stimaţi colegi,

Fac apel la susţinerea dumneavoastră pentru acest proiect de lege şi îmi doresc ca un număr cât mai mare de colegi să semneze această iniţiativă pentru sprijinirea satului românesc pentru ca sectorul agroturistic să fie o emblemă pentru deviza "Unitate în diversitate!"

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Sper ca apelul dumneavoastră să fie bine recepţionat.

Invit acum la microfon pe doamna deputat Ana Farkas. Şi-l rog să se pregătească domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Doamna Farkas Anna-Lilli:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Proprietatea privată trebuie apărată ca orice alt drept constituţional."

După instaurarea regimului totalitar comunist, dar şi în anii anteriori acestuia, statul român a preluat în mod abuziv o parte din bunurile care au aparţinut cetăţenilor săi, ca persoane individuale ori ca membri ai unor comunităţi etnice şi religioase.

Măsurile legislative şi administrative întreprinse de autorităţile române după 1989 au fost de natură să repare numai parţial prejudiciile cauzate de confiscările şi exproprierile abuzive făcute de statul român. Ele au fost într-o măsură insuficientă în acord cu principiul restituirii in integrum a proprietăţilor sau cu acordarea unei despăgubiri echitabile în schimb.

Zeci de scrisori vin pe adresa cabinetului meu teritorial Braşov de la cei ce nu reuşesc, nici după 20 de ani de la căderea regimului comunist, să-şi recupereze bunurile abuziv luate după 1945.

Nu se poate constata nici până astăzi din partea statului român o manifestare reală care să indice existenţa unei voinţe politice pentru soluţionarea problemei proprietăţii private. Asta în ciuda faptului că Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) ameninţă România cu excluderea din organizaţie dacă ţara noastră nu se pune la punct rapid cu legislaţia referitoare la dreptul de proprietate şi nu urgentează procesul de restituire. Informaţia apare într-un document semnat de către premierul Emil Boc, respectiv în expunerea de motive a unui proiect care modifică Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, perioada comunismului. Potrivit documentului citat, CEDO s-a săturat de tergiversarea restituirilor în România, fapt care a dus la un număr mare de procese în urma cărora statul a fost sancţionat cu sume imense.

Mai mult, Curtea Europeană a avertizat Guvernul că "lacunele identificate în aceste cauze pot să mai dea naştere în viitor la numeroase cereri întemeiate" şi subliniază că incapacitatea statului român de a pune ordine în sistemul legislativ nu este numai un factor agravant în ceea ce priveşte responsabilitatea statului faţă de Convenţie pentru o situaţie trecută sau actuală, ci şi o ameninţare pentru eficienţa viitoare a mecanismului pus în practică.

Potrivit ultimelor statistici, România ocupă locul trei în topul ţărilor cu cele mai multe plângeri la CEDO, după Rusia şi Turcia, care însă nu sunt state membre ale Uniunii Europene.

Deşi aparent Guvernul a înţeles importanţa restituirii proprietăţii, totuşi evaluarea corectă a acesteia şi urgentarea procesului legislativ se lasă în continuare aşteptată, iar statisticile vizând restituirea confirmă acest lucru. Astfel se justifică şi faptul că proprietarii deposedaţi abuziv nu mai au încredere în nimeni.

Pe de altă parte, un aspect îngrijorător constă în modul de despăgubire a foştilor proprietari, care primesc o acţiune ce valorează doar 0,77 lei pentru fiecare leu la care au dreptul în contul imobilelor naţionalizate. Se încalcă astfel prevederile Convenţiei Drepturilor Omului privind despăgubirea la valoarea justă.

Nici alternativa despăgubirilor în numerar nu este mai sigură. Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a primit anul trecut cereri de restituire în numerar în valoare de 699 milioane de lei, însă pentru 544 milioane de lei n-au existat fonduri.

Pentru anul 2009, prin buget a fost alocată o sumă şi mai mică decât anul trecut, numai 95 de milioane de lei, care nu va permite nici măcar onorarea cererilor restante de anul trecut.

Cu toate acestea, este necesar ca, într-un timp cât mai scurt cu putinţă, statul român să facă demersuri pentru stabilirea unor măsuri clare, care să conducă la urgentarea procesului de retrocedare.

Sper ca acei oameni în vârstă de peste 80 de ani să poată beneficia de aceste sume, să nu sufere de boală şi de faptul că au pensii mici.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Stimaţi colegi,

Vă reamintesc, durata unei intervenţii este de trei minute. Vă rog foarte mult să încercaţi să vă integraţi în acest timp.

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Şi o rog să se pregătească pe doamna deputat Sanda-Maria Ardelean.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Bună dimineaţa!

"112. Numărul speranţei. Să nu ucizi!"

Să nu ucizi! A cincia sau a şasea poruncă a Decalogului...dar ne-am gândit vreodată la suicidări? La cei ce ucid ca să-şi provoace moartea?

Sinuciderea estre dovada disperării unui om care nu mai vrea să mai trăiască, acţiunea voluntară de suprimare a vieţii. Cel mai adesea pentru a scăpa! De ce? De o situaţie devenită intolerabilă.

Îmi este greu să vorbesc despre acest lucru, dar realitatea sinuciderii devine un spectru din ce în ce mai apropiat şi mai ameninţător. Organizaţia Mondială a Sănătăţii vorbeşte de un val sau o epidemie de suicid acum când, la nivel mondial, o persoană se sinucide la fiecare trei secunde, iar pentru fiecare din acestea există alte 20 ce au încercat să-şi ia viaţa. Mortalitatea prin această cauză a ajuns să ocupe un funest loc doi la adulţii tineri şi adolescenţi, la mică distanţă de cea prin accident.

Cum s-a ajuns aici?

Nu cred în etichetări sau fanatisme. Nu este admisibil să vezi doar nebunie în fiecare sinucigaş. Ţările cu cei mai puţini subiecţi cu tulburări psihopatologice au numărul cel mai ridicat de sinucideri. Orice zdruncinare a echilibrului favorizează sinuciderea, iar oamenii îşi iau viaţa cu mai multă uşurinţă atunci când structura socială suferă modificări importante. Orice fel de anomie, atât economică, sau familială, intrapersonală favorizează creşterea ratei sinuciderilor. Crizele industriale sau financiare, şomajul, schimbările şi conflictele profesionale, absenţa statutului profesional sau nesiguranţa acestuia, izolarea socială, angoasa marilor oraşe, alcoolismul, destrămarea familiei, afecţiunile cronice şi pierderea credinţei sunt tot atâtea coordonate ce pot conduce la o conduită suicidară.

Unii încearcă să se sinucidă, alţii pot face gesturi suicidare care sunt chemări în ajutor sau încercări de a face cunoscut cât de adâncă, cât de mare este disperarea lor.

Între 60% şi 80% dintre persoanele care au comis suicid au comunicat intenţia lor, într-o formă sau alta, din timp. Problema e că nu a fost nimeni care să-i asculte. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că majoritatea cazurilor de suicid care se întâmplă anual ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost adoptate soluţii adecvate de comunicare de către autorităţile sanitare naţionale.

Ce putem face? Am iniţiat la Iaşi un proiect "Cârtiţa", al Centrului Integrat Regional de Tratamente, Intoxicaţii, Traume şi Arşi. În cadrul acestui proiect, în unitatea de primire a urgenţelor de la Spitalul clinic de urgenţe "Sfântul Ioan", se asigură asistenţa medico-chirurgicală de urgenţă pentru aceşti pacienţi concomitent cu suportul psihologic oferit de către cei patru psihologi voluntari, precum şi cel duhovnicesc asigurat de preotul spitalului.

Deşi e greu, lucrurile funcţionează de aproape doi ani, în condiţiile extrem de dificile ale unui spital aflat încă în curs de strămutare în noul sediu din Copou. Dar totuşi lipseşte ceva: o lege simplă ce prevede ca prin numărul unic de urgenţă 112, orice pacient să poată beneficia de asistenţă psihologică gratuită zi şi noapte. Atunci când gândurile negre îi dau târcoale, atunci când disperarea îl cuprinde.

Am iniţiat această lege. Vă amintesc acum porunca "Să nu ucizi!". Prin vot, puteţi salva acum o viaţă!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

O invit pe doamna deputat Sanda Ardeleanu, din partea Grupului parlamentar al Partidul Democrat Liberal, să-şi prezinte declaraţia.

Şi-l rog pe domnul deputat Mihai Apostolache să se pregătească.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei politice de astăzi, pe care v-o prezint, este "Din nou, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării dezamăgeşte copii, profesori şi părinţi".

Felul în care transmitem mesaje viitorului depinde, în mare măsură, de modul în care generaţiile tinere îşi primesc educaţia astăzi.

Vă mărturisesc, dragi colegi, că dintr-un activ om al şcolii, am devenit brusc, ca parlamentar, un spectator neputincios, dar revoltat în faţa unor triste întâmplări ce au loc pe scena învăţământului românesc.

Mă voi opri asupra unui episod neplăcut care mă face să cred că problemele cu care sistemul de învăţământ românesc se confruntă sunt din ce în ce mai grave, că soluţiile găsite de conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării dovedesc lipsă totală de interes pentru vreo reformă, precum şi inadecvare la cerinţele pieţei muncii din România. În aceste condiţii, misiunea mea de deputat, membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, devine, pentru moment, iluzorie.

În urmă cu doi ani, Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" din Suceava a avut iniţiativa înfiinţării unei secţii în premieră naţională pentru învăţământul preuniversitar din România, şi anume Conservare-restaurare bunuri culturale. Specializarea urmează să pregătească tehnicieni în tehnici fundamentale de conservare-restaurare a bunurilor de patrimoniu, meserie care lipseşte cu desăvârşire pe piaţa muncii. În acest domeniu există numai cadre supracalificate, cu studii superioare, masterate şi doctorate, care fac cercetare, dar nu lucrează efectiv operaţiunile primare de tratare a obiectelor de patrimoniu.

Acţiunile întreprinse de Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" pentru realizarea acestei "cauze" au fost încurajate şi susţinute, până la un anumit moment, chiar de doamna ministru, Ecaterina Andronescu.

Demersurile Colegiului de Artă de la Suceava au vizat, într-o primă etapă, introducerea calificării de conservator-restaurator în nomenclatorul de calificări pentru învăţământul preuniversitar, demers finalizat cu succes în data de 26 august 2008. În data de 5 decembrie 2008, se obţinea avizul ARACIP, cu observaţia obligaţiei îndeplinirii indicatorului B/a/2.1/2.1.1., privitor la obţinerea Ordinului ministrului în vederea funcţionării specializării. Acum urmează sincopa...

De la data de 26 martie 2009, când doamna ministru a dispus, cu menţiune "urgent", eliberarea ordinului, nu s-a mai întâmplat nimic. În ciuda diverselor intervenţii din partea Colegiului de Artă "Ciprian Porumbescu", a Inspectoratului şcolar judeţean Suceava, cât şi a mea, redactarea acestui ordin nu a mai avut loc, fiind blocată, se pare, la nivelul Departamentului pentru Curriculum din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

Au urmat câteva luni de tergiversare, iar pe 15 iunie 2009, doamna ministru a dat verdictul: lipsa fondurilor necesare convocării Comisiei de evaluare împiedică aprobarea funcţionării clasei care începuse deja să se constituie la Suceava pentru anul şcolar următor.

De asemenea, doamna ministru Ecaterina Andronescu, în care şcoala suceveană şi-a pus toată nădejdea şi speranţa rezolvării acestor demersuri ce durează de mai bine de 2 ani, invocă acum "fărâmiţarea învăţământului", prin funcţionarea acestei specializări care ar presupune fonduri suplimentare şi creşterea normelor didactice.

Ne întrebăm care este logica de decizie a doamnei Ecaterina Andronescu care, iniţial, şi-a dat acordul, prin semnătură, pentru funcţionarea acestei specializări, pentru planul de şcolarizare aprobat de minister, dar care nu a dispus un răspuns în termen de 30 de zile către Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" din Suceava, sfidând şi demersurile metodologice de organizare şi înscriere în învăţământul vocaţional.

Absurdul îşi face loc şi de această dată în sistemul nostru de învăţământ: gafa Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării va fi trecută în contul tinerilor care apucaseră deja să se înscrie la această specializare, dar al căror vis s-a năruit într-o clipă.

Evidenţa faptelor ne demonstrează că buna intenţie declarată este total lipsită de valoare, iar forţa de acţiune a discursului anihilată de decizii contradictorii. Mai mult, faptele decredibilizează instituţia.

Stimaţi colegi,

Avem două alternative: ori ne resemnăm în faţa propriilor noastre neputinţe şi aşteptăm să ni se termine mandatul, ori pledăm neobosit pentru reformarea sistemului de educaţie care produce, din păcate, în continuare, noi victime. Personal, o aleg pe cea de-a doua.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, stimată colegă.

Următorul deputat este domnul Mihai Apostolache. Nu este.

Atunci îl invit la microfon pe domnul Vasile Soporan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Îl rog pe domnul Cristian Burlacu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, să se pregătească.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Doresc să prezint în faţa dumneavoastră declaraţia politică "Între reconversie şi uitare".

La sfârşitul săptămânii trecute, am avut o întâlnire cu reprezentanţii celor care au slujit una dintre cele mai apreciate instituţii din România, şi anume armata. Această instituţie a cunoscut transformări radicale în ultimii 20 ani, afectându-se traiectoriile personale ale multora dintre cei care şi-au ales cariera militară.

Din discuţiile purtate cu aceştia, am constatat că marea majoritate a ales pregătirea în această profesie din vocaţie. Practicarea au făcut-o cu dăruire, după un program care a creat automatisme şi o mai mică înţelegere a transformărilor la care a fost supusă societatea civilă în ansamblul ei, în care promovarea şi aşezarea valorilor au avut de suferit.

Mulţi şi-au încheiat cariera militară activă înainte de vârsta normală a pensionării; au o pregătire profesională foarte bună, se luptă cu un puternic sentiment al inutilităţii şi caută posibilitatea unor colaborări în care să aibă posibilitatea de a valorifica experienţa profesională şi de viaţă în domeniul civil.

În acelaşi timp, aceştia sunt preocupaţi de starea actuală a armatei, de bugetul care este alocat, de resursele disponibilizate structurilor componente, de misiunile pe care le întreprinde armata română în străinătate, de starea sporurilor care au fost acordate în timp militarilor, de statutul angajaţilor cu contract civil şi diferenţa care există între aceştia şi colegii lor din structurile militare, aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor, de faptul că în cadrul stărilor conflictuale militarii nu sunt reprezentaţi, aşa cum se întâmplă în alte cazuri, de faptul că propunerea pentru Legea salarizării unice îi aşează într-o competiţie cu alte profesii şi structuri, nu întotdeauna benefică, la nivelul orgoliilor lor, prezente şi de o parte şi de cealaltă.

Cu seriozitate, mi-au povestit de eforturile financiare pe care le fac, unele dintre acestea fiind consistente, de exemplu, 18.000 euro pentru atestarea unui aviator militar pentru efectuarea zborurilor civile, de dorinţa implicării în activităţile de voluntariat, de posibilitatea includerii lor în viaţa comunităţii.

Unii dintre foştii militari au solicitat chiar un program de pregătire de tranziţie, de la activitatea militară la integrarea în activităţile specifice mediului civil.

Pentru că problemele ridicate sunt reale, preocupările fiind încărcate de îngrijorare şi de dorinţa de a-şi realiza o nouă poziţionare pentru partea a doua a vieţii lor active, consider că, în centrele unde există un număr important de reprezentanţi ai acestei categorii, este necesar şi util să se creeze centre sau laboratoare de consiliere şi afaceri, care să asigure o bună orientare a celor care îşi încheie activitatea din domeniul militar.

Având în vedere faptul că reprezint un colegiu, Colegiul Câmpia Turzii, în care rezerviştii militari sunt foarte bine reprezentaţi, fac propunerea de realizare a unui asemenea centru în Câmpia Turzii, cu sprijinul şi implicarea directă a Ministerului Apărării, Ministerului Muncii şi Solidarităţii, autorităţilor locale, a unităţilor de învăţământ şi a unităţilor de monitorizare a fondurilor europene.

Nu este singura categorie socială care are nevoie de sprijin în acest moment, moment caracterizat de o criză puternică cu efecte negative majore asupra mediului de afaceri şi asupra locurilor de muncă, dar apreciez că valoarea investiţiei iniţiale şi a pregătirii profesionale făcute în timp, ne obligă să acţionăm cu responsabilitate pentru iniţierea unor proceduri de valorificare a potenţialului existent în interes naţional, local şi individual.

Afirm acest lucru, deoarece cunoaşterea din ce în ce mai rafinată devine o valoare care conduce la realizarea avuţiei, lucru ce poate fi generat la nivelul pregătirii continue a adulţilor, formă ce se poate face cu eficienţă la nivelul centrelor propuse.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Cristian Burlacu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, este invitat la microfon.

O rog să se pregătească pe distinsa noastră colegă Doiniţa Chircu.

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Valea Prahovei, uitată de ministrul Udrea".

La şase luni de la preluarea mandatului de ministru al turismului, doamna Udrea se poate lăuda doar cu o prezenţă activă ".. la televizor şi în presă. În rest, nu a irosit niciun efort, nu a căutat nicio soluţie pentru susţinerea efectivă a agenţilor economici din turism, pentru combaterea efectelor crizei din acest sector atât de important.

Am văzut-o pe doamna Udrea plimbându-se pe bicicletă, am văzut-o îmbrăcând costume populare, am văzut-o vorbind despre promovarea turismului în Bucovina, pe litoral sau în Deltă, dar niciun cuvânt despre Valea Prahovei. Se pare că pe harta de interes a domniei sale, această zonă lipseşte cu desăvârşire, din moment ce nu a catadicsit să-i acorde o minimă atenţie, deşi este o regiune care aduce un raport consistent la bugetul de stat, prin miile de turişti care vizitează staţiunile de pe Valea Prahovei.

În condiţiile în care această zonă nu este menţionată nici măcar în zonele publice de poziţie, nu este promovată în acţiunile publice de imagine, ne întrebăm care este poziţionarea în strategia privind stimularea turismului şi alocarea de resurse. Dar, de fapt, mă întreb, care strategie?! Pentru că, după jumătate de an de guvernare, nu a fost prezentat public niciun document care să arate direcţiile strategice de dezvoltare a turismului în România. Totul se face intuitiv şi haotic: dăm tichete de vacanţă, pe care ulterior le retragem; promovăm turismul pe litoral, pe malul Mării Negre şi Delta, exact la Sulina, ca şi cum oamenii de acolo nu ştiu ce potenţial de dezvoltare au respectivele zone.

Ar fi interesant de văzut dacă există vreo acţiune de promovare a turismului pe litoral, în oraşele Vaslui sau Baia-Mare, pentru a atrage oamenii de acolo să vină la Marea Neagră românească, în loc să opteze pentru un sejur la vecinii bulgari.

Cu alte cuvinte, doamna Udrea a ales să "vândă castraveţi grădinarilor", singura explicaţie fiind că este metoda cea mai simplă de a-şi promova imaginea... personală.

Şi, am putea chiar să trecem cu o critică majoră peste aceste vanităţi, dacă acţiunea doamnei ministru ar fi dublate de o strategie coerentă, cu raportări concrete la indicatori şi evoluţii economice în turism, cu măsuri concrete de stimulare şi susţinere a agenţilor economici în acest domeniu.

Dar realitatea ne arată un adevăr trist. În spatele unei spoieli strălucitoare de imagine, obţinută prin cheltuirea unor milioane de euro, nu se află absolut nimic şi va veni o vreme când acest nimic se va vedea mai tare decât orice acţiune de imagine a doamnei ministru.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Doamna deputat Doiniţa Chircu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, este invitată la microfon.

Se pregăteşte domnul deputat Kelemen Hunor, chestor al Camerei Deputaţilor, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică are ca titlu o întrebare retorică, care din păcate exprimă un trist adevăr: "Doar profesorilor le pasă de elevi?".

Cred că, săptămâna aceasta, ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, întreaga clasă politică şi unii lideri sindicali au primit încă o lecţie de viaţă şi de moralitate de la cei care fac în realitate educaţia în şcolile româneşti.

Nu este nicidecum prima dată când dascălii noştri pun mai presus decât drepturile lor salariale interesele elevilor lor, adică interesele copiilor noştri, şi participă la examenele de bacalaureat.

Câţi dintre oamenii politici din România se pot lăuda cu un astfel de comportament? Câţi dintre oamenii politici din România înţeleg importanţa socială a muncii profesorilor noştri?

Din fericire pentru această categorie profesională, dar şi pentru altele, Guvernul Boc va înlătura cea mai mare parte a inechităţilor prin adoptarea Legii unice a salarizării din sistemul bugetar.

Din nefericire pentru şcoala românească, această măsură vine destul de târziu, pentru că politica salarială defectuoasă din ultimii 20 de ani a dus constant la migraţia personalului didactic bine pregătit spre alte domenii de activitate. S-a ajuns astfel la situaţia neplăcută în care numărul posturilor didactice ocupate de profesori suplinitori să fie pe an ce trece tot mai mare.

Nu cred că există cineva care să conteste faptul că valoarea instituţiilor este dată, în primul rând, de valoarea oamenilor din aceste instituţii şi de respectul pe care statul şi societatea le-a acordat acestora.

Reforma educaţiei din România trebuie să înceteze a mai fi disputa partidelor politice şi a orgoliilor liderilor politici şi sindicali. Discuţiile răuvoitoare, care au fost purtate în ultimul timp de unii lideri politici ai partidelor din România şi lideri sindicali, se detaşează total de fondul problemelor din educaţie.

Educaţia nu este şi nu trebuie să fie o miză politică, ci ea este miza întregii societăţi şi cheia către dezvoltarea viitoare a ţării.

Dacă oamenii politici vor urma lecţia dascălilor noştri şi vor renunţa la propriile interese în favoarea intereselor generaţiilor viitoare, succesul reformei din educaţie va fi asigurat.

Mulţumim, dragi profesori, încă o dată, pentru lecţia primită şi pentru faptul că examenul de bacalaureat de anul acesta se desfăşoară în condiţii normale.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, doamna deputat.

Domnul chestor Kelemen, din partea UDMR, este invitat la microfon.

Este rugat să se pregătească domnul Bogdan Liviu Ciucă dacă este. Dacă nu, că nu îl văd în sală, atunci se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Ana, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule chestor, domnule deputat, aveţi trei minute la dispoziţie.

Domnul Kelemen Hunor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

"Cu discriminarea la purtător"

Trebuie să vă dau o veste bună: Guvernul spune că avem bani în Fondul de rezervă. Declaraţia a făcut-o extrem de clar, prin Hotărârea Guvernului nr.605/3 iunie 2009.

Vestea proastă este că nu sunt suficienţi bani.

Vestea şi mai proastă este că banii nu sunt deloc pentru localităţile conduse de alţi primari decât PSD şi PD-L. Bani nu sunt deloc pentru localităţile conduse de primarii UDMR.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Aceste localităţi nu au primit niciun ban. Având în vedere atitudinea PD-L-ului şi PSD-ului faţă de minoritatea maghiară, nici nu era necesar să ne uităm pe textul hotărârii emise de Guvern ca să ne dăm seama de conţinutul acesteia.

A fost foarte simplu de aflat care sunt localităţile care beneficiază de fonduri din partea Guvernului. Am luat lista localităţilor unde primarul nu este din partea UDMR, din judeţele Covasna, Harhita şi Mureşul, şi am aşezat-o pur şi simplu peste lista localităţilor beneficiare ale sumelor alocate. Rezultatul ne-a convins şi de faptul că aici nu este vorba de o simplă coincidenţă, ci de o reţetă general-valabilă pentru toate judeţele şi toate localităţile conduse de UDMR.

Stimaţi colegi din partidele de guvernământ,

Nu ştiu dacă domniile voastre vă daţi seama, dar cu fiecare mişcare adânciţi neîncrederea între comunitatea majoritară şi cea minoritară din aceste judeţe, umblaţi cu discriminarea la purtător.

Localităţile conduse de primarii UDMR au, înainte de orice culoare politică, o populaţie în majoritate de etnie maghiară. Dacă dumneavoastră credeţi că aceşti contribuabili, aceşti plătitori de taxe trebuie să fie pedepsiţi şi să tragă ponoasele faptului că UDMR, formaţiune care îi reprezintă, se află în opoziţie, vă rog să le comunicaţi chiar dumneavoastră.

La următoarea degustare de cârnaţi sau de alte bucate secuieşti, puteţi să le spuneţi chiar dumneavoastră, clar şi răspicat: "Dragi compatrioţi maghiari, nu luaţi, nu aţi luat şi nu veţi lua niciun ban pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru renovarea şcolilor, pentru echilibrarea bugetelor locale, din cauză că..." şi să le înşiraţi dumneavoastră motivele care v-au făcut să îi excludeţi din această hotărâre.

Recunosc, eu nu sunt îndeajuns de inspirat să găsesc o explicaţie credibilă, valabilă şi viabilă, în afară de criteriul apartenenţei politice şi etnice. Presupun că există nişte criterii foarte rafinate, pe care vă rugăm să le comunicaţi, fiindcă noi n-am reuşit să le desluşim.

Şi dacă tot vă aflaţi, stimaţi membri ai Cabinetului Boc, prin partea locului, în judeţele secuieşti, într-o nouă vizită electorală pentru alegerile prezidenţiale, să le spuneţi maghiarilor şi faptul că alaiul de miniştri desfăşurat nu demult şi în mai multe tranşe, cu surle şi trâmbiţe, pe meleagurile Ţinutului Secuiesc, în judeţele Covasna şi Harghita, de la bun început nu a fost altceva decât praf electoral în ochii maghiarilor, o mascaradă ieftină fără nicio relevanţă şi fără vreun rezultat.

Le-aţi rămas datori, pentru că dumneavoastră nu le-aţi promis doar că nu vor fi discriminaţi faţă de restul plătitorilor, dar aţi promis mult mai mult: le-aţi promis bani pentru drumuri, poduri, şcoli, spitale, pentru dezvoltarea regională şi echitate socială şi alte lucruri la fel de "mărunte". Total neinspirat, fiindcă ştiaţi de la bun început că nu vă veţi ţine de cuvânt.

Uniunea Democrată Maghiară din România protestează ferm împotriva demersului Guvernului şi ţine să vă atragă atenţia că există viaţă şi în afara localităţilor conduse de PD-L şi PSD. Şi acolo trăiesc oameni care au dreptul la creşterea nivelului de viaţă, au plătit taxe şi impozite şi au dreptul să primească bani de la buget.

Bugetul nu este portofelul domnului Boc şi nici portofelul domnului Geoană!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumim şi noi.

Domnul deputat Gheorghe Ana, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, este invitat la microfon.

Se pregăteşte domnul deputat Cornel Ştirbeţ, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Gheorghe Ana:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Să nu închidem Termocentrala Doiceşti ca pe un butic".

Săraca ţară bogată! Citat cu un puternic izvor istoric, fapt care denotă că încă nu ne-am găsit locul în lume şi că totdeauna am avut de înfruntat furtunile vremurilor. Ca şi acum, când criza economică răvăşeşte omenirea, iar valurile sale năpraznice izbesc adânc în trupul României.

Din 1990 încoace, economia se află în chinurile... refacerii. Un mod ciudat de a încerca să reclădeşti pe alte principii ceea ce ai demolat cu bună ştiinţă. Aşa se întâmplă acum în judeţul Dâmboviţa. O serie de unităţi economice, altădată etalon pentru diferite sectoare industriale, sunt aproape închise. Li se cântă prohodul.

Termocentrala de la Doiceşti, locul în care îşi desfăşoară activitatea 750 de angajaţi, pare să fi intrat în moarte clinică. Băieţii "deştepţi" din energie i-au pus gând rău. În cursul anului 2007, Termoelectrica a demarat procedurile pentru atragerea unor investitori în scopul realizării unor societăţi mixte la sucursalele sale din Borzeşti, Brăila şi Doiceşti.

Ceea ce a urmat după, demonstrează că în cazul Termocentralei Doiceşti totul nu a fost decât un aranjament. Protocolul semnat de ministrul economiei şi comerţului, Varujan Vosganian, în 2008, cu Federaţia Energetică şi Sindicatul Energie şi Solidaritatea de la Doiceşti a fost încălcat flagrant.

Ministerul Economiei şi Comerţului nu a anunţat din timp decizia de selectare a investitorului şi pentru Proiectul Doceşti, ceea ce a dus la pierderea celui mai fezabil investitor dispus să investească circa 500 milioane de euro. Este absurd ca o astfel de unitate, care a pompat energie electrică peste 40 de ani în sistemul naţional, să fie închisă ca un simplu butic.

O parte din sudoarea poporului român se găseşte în Termocentrala Doiceşti. Este simplu, este uşor să închizi ochii şi să o clasezi ca pe un caz oarecare, să o consideri un morman de fiare. De fapt, o comoară, la care jinduiesc conchistadorii fierului vechi, care văd în dezmembrarea Termocentralei Doiceşti o sursă de îmbogăţire.

Termocentrala Doiceşti nu trebuie să piară! Este o emblemă a judeţului Dâmboviţa, un simbol al ţării. Trebuie găsite neîntârziat soluţii. Termocentrala Doiceşti merită să fie inclusă în programul de reorganizare a sistemului energetic naţional.

Să nu dăm înainte cu criza financiară mondială. Să nu folosim această lozincă drept pretext pentru distrugere.

Stimaţi colegi,

Tensiunea socială creşte de la o zi la alta. Protestele sindicale se înmulţesc pe fondul neajunsurilor, pe fondul sărăciei. Constatăm că lipsesc soluţiile de ieşire din criză. Se organizează şedinţe, simpozioane, colocvii, comisii de toate tipurile. Totul sună frumos din punct de vedere teoretic. Hârtia pare să abunde de idei, dar acestea nu depăşesc spaţiul impus de şina de la dosar.

Angajaţii din sectorul energetic se pregătesc de grevă generală. Mii de oameni sunt gata să iasă în stradă pe 6 iulie.

Chiar dacă unităţile economice în care îşi desfăşoară activitatea au fost ciopârţite, pe modelul reorganizării, salariaţii din energie sunt bine legaţi prin acelaşi lanţ al amărăciunii.

Trebuie, de îndată, găsite metode de rezolvare a tuturor problemelor sociale şi economice apărute. Poate că nu avem şanse să ieşim din criză, fiindcă tăvălugul lucrează la nivel mondial, dar măcar putem să-i stopăm ascensiunea cauzată şi de lipsa de profesionalism şi de neimplicarea loială a celor care au condus şi conduc acest sector de activitate.

Greva energeticienilor reprezintă un semnal de alarmă deosebit de grav pentru întreaga societate.

Organismul socio-economic poate rămâne fără vlagă. Intră în agonie şi noi odată cu el.

Este timpul să trecem de la vorbe la fapte, să punem în aplicare măsurile pe care le tot vehiculăm şi pe care le plimbăm în mape pe la tot soiul de comisii.

Solicit ca domnul ministru Adriean Videanu să treacă de la declaraţii la fapte, iar Termocentrala de la Doiceşti să-şi regăsească locul în noul sistem energetic ce va fi creat.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul Cornel Ştirbeţ, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Şi, un ultim vorbitor, dacă este în sală, domnul deputat Neculai Răţoi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "De Măgurele!"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De câteva săptămâni, PSD-iştii umplu paginile ziarelor şi ecranele televizoarelor cu tot soiul de declaraţii, care mai de care mai spumoase, că vor să iasă de la guvernare, că vor să rămână la guvernare, că-şi doresc să scape de Băsescu, că fac analize peste analize.

Pe scurt, fumigene, strategii politice ieftine de tip "Geoană". În ultima sa apariţie publică, domnul Geoană vorbeşte despre interesul naţional. Şi cum defineşte el acest interes naţional? "Trebuie să scăpăm de Traian Băsescu", spune domnul Geoană. Foarte bine, scăpăm de Băsescu şi vine Geoană, dar nu în numele interesului naţional. Interesul naţional este cu totul altceva decât obsesia lui Geoană şi a acoliţilor săi adunaţi în şezătoarea de la Turnu Măgurele.

Singurul interes pentru care trebuie să scăpăm de Băsescu este interesul lui Geoană şi al PSD de a prelua controlul integral asupra instituţiilor statului şi a reinstaura dictatura PSD, similară celei din 2000 - 2004. O spun explicit toţi liderii PSD de Măgurele, şi anume: "Trebuie să punem mâna pe putere la toamnă; trebuie să avem pârghiile, şi pârghiile sunt scoase la concurs în noiembrie", declară unul din "baronii locali" ai PSD.

Ăsta este interesul naţional pentru dumneavoastră, domnule Geoană, însă nu aveţi bărbăţia să vă recunoaşteţi propriile gânduri. Lăsaţi, domnule Geoană, interesul naţional în grija celor care-l percep ca fiind dezideratul celor 22 milioane de români, al celor care măcar au bunul simţ să-l invoce mai rar.

În ceea ce priveşte concursul din toamnă, vă înţeleg starea de disperare în care vă aflaţi: sunteţi sub media partidului în sondaje şi mult sub alţi potenţiali candidaţi. Chiar şi domnul Iliescu v-a lăsat repetent, numindu-vă cu un termen apropiat de limbajul de Măgurele.

Aţi promis că învăţaţi, dar nu aţi învăţat nimic de la Ion Iliescu. Aţi preluat doar tupeul de a invoca interesul naţional. Aşa stând lucrurile, puteţi să organizaţi şezători, în continuare, puteţi să atacaţi partenerii de guvernare, puteţi să minţiţi, puteţi să copiaţi, însă veţi rămâne acolo unde sunteţi şi unde aţi fost, în spatele lui Traian Băsescu. Nu aveţi capacitatea să promovaţi concursul.

Ca şi cum nu ar fi destul cu domnul Geoană, strategii partidului, în frunte cu maestrul Vanghelie, urlă din toţi rărunchii, de dimineaţa şi până seara, că ei fac analize, vezi Doamne, dacă mai este sau nu oportun să rămână la guvernare.

Domnul Geoană se codeşte din nou: vrea şi cu banii în traistă şi cu sufletul în rai. Nu se poate aşa, domnule Geoană, dar vă dau un pont: nu mai este nevoie să vă tociţi neuronii, sunteţi liber să părăsiţi Palatul Victoria oricând doriţi. Ar fi de salutat o asemenea decizie, poate de această dată chiar în numele interesului naţional. Nu mai staţi pe gânduri.

Pentru ca orchestra de seară a PSD-ului să fie în formulă completă, de sub scenă apare şi dirijorul Iliescu care, într-un moment de revelaţie absolută, propune o întâlnire Geoană-Boc-Băsescu. De ce? Ca să-i spună preşedintelui Băsescu să nu mai intefereze cu Executivul.

Sunteţi cinic, domnule Iliescu, tocmai dumneavoastră vorbiţi de interferare cu Executivul?! Asta înseamnă că aţi fost degeaba preşedinte două mandate, că nu aţi priceput nimic din rolul constituţional al preşedintelui într-o ţară cu o Constituţie care s-a plămădit şi s-a votat în urma implicării dumneavoastră directe. Înclin să cred că este vorba de răutate, invidie şi neîmpăcare cu gândul că puterea, aşa cum o percepeţi dumneavoastră, nu vă mai este la îndemână. Aţi uitat de sinergia faptelor sub domnia voastră, aţi uitat de baronii locali, de aroganţa, hoţia, corupţia şi celelalte rele pe care le recunoşteaţi în perioada 2000-2004 şi vreţi acum să puneţi piciorul în prag, să reinstauraţi dictatura PSD.

Domnule Iliescu, lăsaţi viaţa să-şi urmeze cursul! Piciorul în prag, aşa cum propuneţi dumneavoastră, ar constitui o piedică, o întoarcere în timp, pe care românii au trecut-o cu bine. Iertaţi poporul român pentru că nu v-a mai acordat şi un al patrulea mandat. Iertaţi-l şi pe Mircea Geoană pentru unul din puţinele lucruri bune făcute şi împăcaţi-vă cu gândul că puterea este trecătoare şi este firesc să o deţină şi alţii.

În rest, să auzim numai de bine, dar nu de Măgurele!

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Dacă domnul Neculai Răţoi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, ultimul vorbitor, este? Da.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Neculai Răţoi:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Fondurile europene, o necesitate".

Atragerea fondurilor europene rămâne o prioritate în contextul crizei economice care a lovit toate ţările. România are obligaţia să acceseze fondurile pe care Uniunea Europeană le-a pus la dispoziţia ţării noastre.

Stimaţi colegi, atragerea fondurilor europene nu este o temă doar pentru administraţia centrală. Administraţia locală trebuie să se implice în acest proces, care ştim cu toţii că nu este cel mai uşor lucru. Birocraţia şi lipsa de informare sunt cele mai mari obstacole pe care atât autorităţile, cât şi oamenii trebuie să le depăşească pentru accesarea acestor fonduri. La aceasta se adaugă, mai grav, schimbarea criteriilor de eligibilitate în timpul jocului.

Politicile care se stabilesc la nivel central trebuie transmise către administraţia locală. Noi, parlamentarii, avem un rol important de jucat în ajutorarea primarilor din colegiile în care am fost aleşi. Cu sprijinul nostru, aceştia pot realiza proiecte eligibile, care să îmbunătăţească în mod real viaţa celor care ne-au acordat încrederea.

Este foarte important ca informaţiile pe care noi le deţinem, sau pe care noi le putem obţine, să ajungă în teritoriu. Personal, m-am confruntat cu lipsa de informare în calitate de consilier pe problema atragerii fondurilor europene al preşedintelui Consiliului judeţean Iaşi. Foarte multe proiecte au fost declarate neeligibile, din cauza modului în care au fost realizate sau, mai rău, nu s-au depus proiecte din lipsă de informare.

Până în anul 2013, România poate accesa peste 30 miliarde de euro. Sunt bani care ne vin în mod gratuit, bani nerambursabili, iar noi trebuie să folosim toate resursele pentru a atragerea acestor bani. Trecutul demonstrează că am abordat în mod greşit şi cu prea mare lejeritate problema accesării fondurilor europene. Rezultatul? Suntem pe penultimul loc în Europa în ceea ce priveşte rata absorbţiei fondurilor europene. Problema ţine atât de fosta guvernare Tăriceanu, cât şi de funcţionarii care se ocupă de verificarea dosarelor şi care, nu de puţine ori, sunt slab pregătiţi.

Este esenţial să accelerăm ritmul de accesare a fondurilor, iar pentru asta trebuie să folosim oameni bine pregătiţi în domeniu şi să facem accesibilă informarea celor interesaţi.

Fondurile europene nu înseamnă doar bani. Înseamnă spitale, înseamnă şcoli, drumuri, înseamnă o agricultură modernă, înseamnă apă, canalizare şi electricitate în satele noastre, înseamnă scăderea şomajului.

Este o crimă să ai de primit şi să nu iei, când tu duci lipsă!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Stimaţi colegi,

Pe lângă declaraţiile prezentate de la microfonul Camerei, următorii colegi au depus declaraţiile în scris.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnii deputaţi: Zanfir Iorguş, Stelică Iacob Strugaru, Răzvan Mustea-Şerban, Constantin Severus Militaru, Dan-Gabriel Gospodaru, Cornel Ghiţă, Daniel Buda, Doru Leşe, George Ionescu, Iulian Vladu, Mircia Giurgiu, Marius Rogin, Petru Movilă, Viorel Arion, Ioan Oltean, Chirilă Constantin, Lucian Riviş-Tipei şi Mihai Stroe;

din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat + Partidul Conservator: doamna deputat Oana Niculescu-Mizil şi domnii deputaţi Adrian Mocanu, Costică Macaleţi, Bogdan-Liviu Ciucă, Filip Georgescu, Culiţă Tărâţă, Emil Radu Moldovan, Marian-Florian Săniuţă, Marian Ghiveciu, Florin-Costin Pâslaru, Radu Costin Vasilică, Angel Tîlvăr, Florin Iordache, Dumitru Ion şi Victor Surdu;

din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, următorii deputaţi au depus declaraţiile în scris: Eugen Nicolăescu, Gheorghe Dragomir, Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Andrei Dominic Gerea, Bogdan Ţîmpău, Titi Holban, Neculai Rebenciuc, Virgil Pop, Ionel Paler, Cristina Elena Dobre, Cristian Adomniţei, Cristian Buican, Horia Cristian, Graţiela Gavrilescu şi Florin Ţurcanu;

din partea Grupului parlamentar al UDMR: domnul Derzsi Akos, iar din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Miron Ignat. În total, 52 de deputaţi au depus declaraţiile în scris, iar statistic, de la microfonul Camerei, au prezentat declaraţii 22 de deputaţi - 7 de la Partidul Democrat Liberal, 7 de la Partidul Social Democrat, 4 de la Partidul Naţional Liberal, 3 de la UDMR şi unul de la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Cu acestea, stimaţi colegi, închidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

În câteva minute, şedinţa va continua cu dezbaterea moţiunii prezentate sau depuse de către Grupul parlamentar al PNL.

Tuturor, o zi bună!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice, au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Daniel Buda:

"Codurile juridice, marea provocare a democraţiei"

România este un stat de drept, cu drepturi depline ca membru al Uniunii Europene, în care nimeni nu este mai presus de lege şi în care cetăţeanul trebuie să respecte şi să aibă încredere în autoritatea morală a unui sistem judiciar profesionist şi integru. De aceea, obiectivele noastre fundamentale sunt reforma profundă a sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei.

Avem nevoie de un sistem bazat pe predictibilitatea deciziilor, pe strategii şi programe eficiente, pe simplificare legislativă, pe o separare clară a funcţiilor de reglementare de cele de execuţie şi administrare a politicilor publice. O justiţie europeană înseamnă simplificarea procedurilor judiciare, înseamnă un corp de magistraţi profesionist şi responsabil, înseamnă un acces neîngrădit la justiţie, înseamnă legislaţie stabilă, simplă şi aplicabilă. Coerenţa, stabilitatea legislativă, aplicabilitatea actelor normative sunt condiţiile unei justiţii funcţionale şi credibile.

România a devenit membră a Uniunii Europene, dar face în continuare obiectul monitorizărilor în ceea ce priveşte justiţia. Trebuie să conştientizăm importanţa unei stabilităţi, în mod deosebit acum, în această perioadă afectată de criza economico-financiară internaţională. Justiţia este barometrul de raportare a întregii societăţi, este expresia stării de normalitate şi de reglementare corectă a raporturilor dintre membrii societăţii.

Asumarea răspunderii Guvernului României pentru adoptarea codurilor juridice este un act de responsabilitate de care ţara noastră are atâta nevoie. Desigur, acest act de curaj stârneşte controverse şi reacţii negative, avem tendinţa să le blamăm, deoarece este ceva nou pentru noi, ceva cu care nu am fost obişnuiţi, este poate pentru prima dată din istoria legislativă postdecembristă când executivul recurge la varianta asumării răspunderii pe proiecte legislative de o importanţă deosebită pentru ţara noastră.

Însă un aspect fundamental este faptul că nu vorbim despre o oarecare asumare a răspunderii Guvernului Boc pe un oarecare proiect legislativ, ci o răspundere care are ca finalitate încetarea monitorizării pe justiţie a ţării noastre, ceea ce duce la instituirea unei stări de normalitate, un aspect ce ţine de demnitatea naţională şi de statutul României ca ţară membră cu statut egal cu al celorlalte 26 de state ale Uniunii Europene. Este angajamentul pe care ni l-am asumat, fiecare dintre noi, în ianuarie 2007.

Noi, politicienii, am fost cei care le-am promis oamenilor că vom depune toată diligenţa pentru a le crea condiţiile unui stat european pentru România. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, de a face tot ceea ce se poate astfel încât România să îşi îndeplinească angajamentele europene, de a lua măsurile care se impun pentru a elimina orice monitorizare şi, mai mult decât atât, un eventual raport negativ. Este momentul când trebuie să privim lucrurile cu maturitate, să contribuim la deblocarea sistemului judiciar şi, bineînţeles, să dăm dovadă că ne merităm statutul de stat european.

Sunt sigur că reforma judiciară preconizată pentru anul 2009 este cea mai importantă din anul 1864 şi va înscrie în istorie eforturile actualei clase politice de implementare a unui sistem judiciar modern, transparent şi echitabil, în consonanţă cu principiile de drept aplicabile în sistemul comunitar.

Domnul Adrian Mocanu:

"Ţăranul român, agricultura şi fondurile structurale"

"Stau câteodată şi-mi aduc aminte " - aşa îşi încep ţăranii trista lor poveste prin care hotărârea puterii politice din martie 1949, referitoare la transformarea socialistă a agriculturii, le-a luat pământurile. "Marea colectivizare", cum a fost numită la acea vreme, a fost realizată în 24 de ore. Scopul declarat al colectivizării era modernizarea agriculturii româneşti şi introducerea structurilor socialiste la sate. Puţini dintre românii de acum mai vor să-şi amintească de acele clipe care au aruncat atâta necaz în gospodării, iar mulţi nu vor şti poate niciodată prin ce dramă a trecut atunci ţăranul român.

Începând cu anul 1990, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, în baza legilor fondului funciar, însă puţini ţărani îşi pot lucra pământul cu utilaje moderne sau beneficiază de sisteme de irigaţii.

Vremea secetoasă din ultimii ani, dar şi cea prognozată de meteorologi pentru anul 2009, precum şi criza economică mondială, îi determină, mai ales pe micii agricultori, să renunţe să mai lucreze pământul. De asemenea, subvenţiile mici din agricultură, stoparea creditării, precum şi lipsa unui program coerent privind irigarea terenurilor agricole, sunt motive de nemulţumire pentru ţăranul român. Anul 2009 va fi un an destul de dificil pentru agricultură, datorită secetei prognozate, crizei financiare, suprafeţelor mici irigate, dar şi a investiţiilor insuficiente efectuate până în prezent, drept pentru care vom plăti consecinţele prin importuri masive de cereale şi alimente.

În multe localităţi din ţară, locuitorii acestora fie nu cunosc procedura de accesare a fondurilor europene, fie nu au un capital de pornire pentru accesarea acestor fonduri sau nu ştiu cum se obţine un credit agricol subvenţionat. În acest sens, unul din scopurile noastre, prin activitatea din teritoriu pe care o desfăşurăm, este de a informa cetăţenii din mediul rural asupra modalităţilor de accesare şi de utilizare a mijloacelor financiare alocate prin programele de finanţare din fonduri structurale.

Programele de finanţare ale Uniunii Europene, cât şi ajutoarele din fonduri publice pot relansa agricultura printr-o atingere treptată a parametrilor minimali de performanţă, reprezentând o soluţie pentru înviorarea agriculturii.

A fost elaborată strategia de descentralizare a administraţiei agricole, bazată, în primul rând, pe constituirea camerelor agricole. Legea camerelor agricole este un proiect legislativ important în reformarea agriculturii româneşti, înfiinţarea acestora fiind prevăzută în Programul de guvernare 2009-2012. Obiectivele noastre, precum şi ale autorităţilor publice centrale şi locale implicate în acest mare proiect naţional, revigorarea agriculturii româneşti, sunt acelea de a crea mecanismele pentru aplicarea acestei strategii, dar şi de a monitoriza funcţionarea acestora în vederea găsirii soluţiilor optime de eficientizare a acestora.

Domnul Adrian Mocanu:

"Abandonul şcolar în mediul rural"

"Fiecare ceas pierdut la tinereţe este o şansă de nefericire pentru viitor" - Napoleon I

În ultimii ani s-au înregistrat creşteri alarmante ale abandonului şcolar, cea mai mare rată fiind în mediul rural. Cauzele abandonului şcolar sunt multiple: situaţia financiară precară a familiilor, reticenţa părinţilor care preferă să-şi ţină copiii acasă pentru a-i ajuta în gospodărie sau pentru a avea grijă de fraţii mai mici, căsătoriile timpurii, în special ale fetelor de etnie rromă etc.

Multe sate sunt situate la kilometri distanţă de şcolile cu clase de învăţământ gimnaziale, copiii fiind nevoiţi să parcurgă aceste distanţe pe jos. Statisticile arată că sunt copii din mediul rural care nu au fost niciodată înscrişi într-o formă de învăţământ preprimar sau primar, crescând astfel numărul copiilor analfabeţi.

Efectele abandonului şcolar sunt multiple. Pe termen lung, efectele abandonului şcolar se regăsesc în eşecul social. Analfabetismul trebuie înţeles nu doar ca incapacitatea persoanei de a citi şi de a scrie, ci în sens de incapacitate de a folosi instrucţia şi educaţia primită în şcoală,astfel încât să se adapteze cerinţelor sociale şi profesionale.

Implicarea autorităţilor publice locale, a inspectoratelor judeţene şcolare, cât şi a Ministerului Educaţiei Cercetarii şi Inovării, prin demararea unor strategii de prevenţie şi de intervenţie în abandonul şcolar, găsirea unor soluţii viabile atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt, va reduce numărul de elevi care renunţă la şcoală şi recuperarea şcolară a celor care au abandonat cursurile, prin măsuri de susţinere a elevilor cu risc de abandon şcolar şi de recuperare şcolară a celor care nu au încheiat ciclul gimnazial. Obiectivele acestor strategii trebuie să fie mai clar evidenţiate pentru conştientizarea de către părinţi a importanţei educaţiei în formarea copilului, pentru reducerea numărului de copii neşcolarizaţi şi a procentului de elevi cu risc de abandon şi performanţe şcolare scăzute.

Rezultatele finale trebuie să fie materializate prin creşterea prezenţei la cursuri a elevilor, cuprinderea în învăţământul gimnazial a unui procent de cel puţin 70% din numărul copiilor neşcolarizaţi, îmbunătăţirea nivelului de educaţie şi de calificare al elevilor şi reducerea numărului de elevi care abandonează şcoala înainte de încheierea ciclului gimnazial.

Din activităţile întreprinse de către autorităţile publice centrale şi locale rezultă că au fost făcute eforturi pentru a îmbunătăţi accesul copiilor din mediul rural în învăţământul preşcolar, care au condus şi la obţinerea unor rezultate locale bune. Pentru diminuarea acestui fenomen, cu toţii trebuie să ne implicăm mai mult prin activitatea întreprinsă în teritoriu, având convingerea că îi putem ajuta să se dezvolte pe măsura posibilităţilor lor şi că le putem oferi şansa de a avea o calitate a vieţii mai bună.

Domnul Nicolae Bud:

Declaraţie politică: "Nevoia de armonie"

Actul alegerilor europarlamentare s-a consumat şi putem considera că până în toamnă, când disputa pentru Cotroceni va deveni oficial şi legal evenimentul central al atenţiei publice, putem considera că viaţa politică din ţara noastră are temeiuri să funcţioneze în parametri de croazieră. Adică, normal.

Sunt întrunite condiţii, aşadar, pentru a ne întoarce privirea asupra a toate câte aşteaptă să-şi găsească rezolvarea în lista celor promise de fiecare partid în parte şi de fiecare din noi în campania electorală de anul trecut. Trăim un moment cât se poate de nimerit pentru a remăsura distanţa dintre promisiunile electorale şi reprezentarea lor în realitate. Operaţie necesară ca exerciţiu de bilanţ, obligatoriu la urma urmei în orice demers care îţi cere să măsori drumul parcurs şi să te dumireşti cu un ceas mai devreme cu privire la paşii următori. Dar folositor îndeosebi pentru a-ţi organiza efortul şi investiţia în vrerea acoperirii dificultăţilor de traseu în perioada care urmează.

Trăim zile grele şi nu poate spune cineva că nu observă, nu simte acest lucru. Cu toate acestea, sunt destui cei care par a considera că efectele crizei şi durata ei îi priveşte doar pe alţii. Alţii privesc vijelia şi furtunile care ne toacă, făcute pentru a trânti copaci doar peste maşinile altora. Cât priveşte canicula şi, inevitabil, seceta care ne ameninţă, să fie la ei acolo, noi cei de la oraş ce treabă avem cu asta?

N-am de gând să glumesc cu lucrurile serioase dar parca ne ocupăm timpul cu altceva în loc să luăm seama la cât de mult diferă realitatea de azi în raport de ceea ce ne închipuiam noi anul trecut în campania pentru locale şi, apoi, pentru parlamentare. Obligaţia de a prelua efectele crizei apasă în plus faţă de câte sunt de făcut în această ţară. Opinia publică nu ne iartă. Cum se vede, au început oamenii să iasă în stradă. Bruxelles-ul ne dă de înţeles că la noi treburile nu merg cum ne-am angajat. Ne aşteaptă în toamnă, din câte înţeleg, un raport de ţară deloc roz. Aşadar, suficiente motive, pentru a vedea ce şi cum putem face mai bine, astfel ca să îndreptăm cât mai multe din câte aşteaptă să fie aşezate în rostul lor, pentru binele cetăţeanului de la sat ori de la oraş. Cel care, la urma urmei, ne-a trimis, prin votul său, aici unde ne aflăm.

Nu dau eu lecţii nimănui de felul cum să-şi organizeze agenda verii ori pe durata care a ramas din acest an. Ceea ce cred este că putem fi mai vizibili ca generatori de valoare adăugată în primul rând reprimându-ne gesturi de polemică gratuită şi refuzul cooperării, ambele provenind din apartenenţa noastră la grupări politice diferite. Mă întreb dacă, după experienţa deja acumulată într-o secţiune sau alta a societăţii, nu ar fi cazul să căutam şi să găsim în primul rând ceea ce ne uneşte în obiectivele, în programele partidelor din care facem parte. Primează, în fond, lucrul deja realizat şi nu neapărat cine figurează pe antetul certificatului de inventator, proiectant general ori de executant. Că se poate persevera pe aceasta linie de evoluţie o dovedesc şi comentariile, dezbaterile, confruntările, în cadrul comisiilor de specialitate. Şi am în vedere, înainte de toate, pentru că ştiu mai bine cum stă situaţia, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, din care fac parte.

Nu îmi permit eu să fac observaţii asupra dezbaterilor parlamentare în plenul Camerei ori al Parlamentului. Ceea ce-mi îngădui să observ se referă la apariţiile noastre în public. În mass-media se consumă scene deloc agreabile, care situează în tabere diverse membri ai coaliţiei care, vreau să spun, stârneşte în rândul cetaţenilor cu care eu mă întâlnesc saptămână de saptămână - ei m-au votat, nu-i aşa? - comentarii cu totul defavorabile. Cele două partide par, prin prisma a ceea ce spun membrii lor, uneori chiar liderii lor, mai degrabă într-o permanentă dispută decât într-o colaborare asumată.

Un capital aparte, cu o producţie de luat în seamă, de epitete sclipitoare şi invective pe măsură, se consumă între Putere şi Opoziţie. Dispreţul exprimat la Centru se regăseşte nu arareori şi la nivel local, cu efecte deloc suportabile între reprezentanţii diferitelor grupări politice.

Ca să fiu sincer, mi-au displăcut întotdeauna asemenea comportamente. Îmi aminteşte de perioada în care unii profesori se certau în cancelarie, prelungind spectacolul nedorit pe coridoare ori în curtea şcolii. Vă închipuiţi efectul dezastruos pentru noi, elevii, în planul autorităţii şi al respectului nostru. Am câştiga timp concetrându-ne pe lupta de idei, pe utilitatea şi eficienţa lor. Pe efectul lor.

Ştiu, pot fi privit drept un visător naiv aşteptând ca oamenii politici să nu se mai certe între ei. Ce doresc eu nu priveşte felul cum fiecare îşi gândeşte existenţa publică, ci doar modul cum o parte din energia potenţială, intelectuală, doza de expertiză a fiecăruia se poate converti prin cooperare în energie cinetică, în soluţii valoroase.

Nu putem pretinde comportamente de şcolar persecutat, de temeri venind dinspre cei care-l judecă. Dar ne-am putea îngădui un plus de severitate în risipirea propriilor energii pe te miri ce. Un plus de armonie ne-ar aduce cu siguranţă câştiguri importante în planul aşteptărilor electoratului, atât de nerăbdător să ne vadă la lucru şi nu consumându-ne în polemici sterile şi păguboase.

Domnul Bogdan-Liviu Ciucă:

Declaraţie politică: "OUG nr.61/2009"

În urmă cu două săptămâni, Guvernul a propus spre adoptare Ordonanţa de urgenţă nr.61/2009 care prevede că actele normative vor fi completate sau, după caz, abrogate, după adoptare şi înainte de intrarea lor în vigoare, în situaţii temeinic justificate. Prin această ordonanţă de urgenţă, Guvernul a venit cu o derogare de la imperativul abrogării actelor numai după intrarea în vigoare a acestora. După adoptarea lor, în situaţii temeinic justificate, actele normative pot fi completate sau, după caz, abrogate şi înainte de data intrării lor în vigoare. Această aberaţie legislativă este motivată de Guvern printr-o altă aberaţie, care ţine însă de realităţile autohtone. Există acte normative adoptate care nu au intrat încă în vigoare şi care nu mai pot fi aplicate, având în vedere că acestea nu mai corespund realităţilor societăţii româneşti. Aceste legi sunt amânate sine die, deoarece intrarea lor în vigoare ar produce efecte juridice nefavorabile, cu un impact negativ asupra sistemului judiciar, cât şi asupra cetăţenilor. Spre exemplu, este cazul Codului penal adoptat în 2004 sau al Legii spitalelor nr. 270/2003, al căror termen de intrare în vigoare a fost amânat în mod repetat.

În rapoartele de ţară din ultimii ani, Comisia Europeană a atras atenţia Executivului că recurge prea des la ordonanţe de urgenţă. Iată că Guvernul a mai elaborat un OUG, care ar putea să ocupa un loc de frunte în viitorul raport de ţară, prin care şi-a arogat prerogativele de a abroga o lege chiar înainte de intrarea ei în vigoare, pe motiv că vrea să ajute Parlamentul, să-i ofere instrumentele legislative de care are nevoie.

Din punctul meu de vedere este anormal şi periculos pentru o democraţie reală punerea în discuţie a unei asemenea aberaţii juridice, prin care Guvernul devine un cenzor al Parlamentului. În această situaţie, întrebarea firească este: care mai e rolul Parlamentului, cum îşi va mai exercita rolul constituţional de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, dacă a ajuns să aibă nevoie de instrumente de la Guvern pentru a putea legifera?

Domnul Cornel Ghiţă:

Declaraţie politică cu tema "Modificări aduse la OUG nr.148/2006 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului"

Declaraţia mea de astăzi priveşte modificările aduse OUG nr. 148/2006 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Ca membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială m-am bucurat să văd în Monitorul Oficial de luni, 15 iunie 2009, publicarea celor două acte normative ce modifică substanţial Ordonanţa privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului: acordarea începând cu al 2-lea copil născut a sumei de 600 lei, cât şi acordarea pentru mamele ce urmează cursurile, la zi, preuniversitare şi universitare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Consider că era timpul ca natalitatea în România să fie susţinută şi cred că acesta a fost un prim mod de încurajare. Deşi cunosc multe mămici care sunt fericite pentru apariţia noilor modificări, fac un apel pe această cale către instituţiile publice locale pentru a nu îngreuna procedura de acordare a acestor drepturi. Cunosc situaţii în care birocraţia a fost cea care a demoralizat tinerele familii de a mai avea un copil.

Mai mult, în prezent sunt multe mămici care renunţă la proprii copii întrucât nu-i pot creşte, fie nu cunosc că statul le ajută în vederea susţinerii familiei pentru creşterea copiilor, fie sunt dezamăgite de birocraţia greoaie pe care o întâmpină.

Stimaţi colegi,

Cred că, în calitate de deputaţi, este obligaţia noastră de a face cunoscut modificările aduse OUG nr. 148/2006, apărute în M.Of. nr.403/15.062009 - Legea nr. 239/2009 şi Legea nr. 240/2009, pentru ca tinerele ce doresc un copil să fie sigure că statul le poate susţine în vederea creşterii copilului.

Domnul Cristina Elena Dobre:

"Parlamentul a votat o nouă lege populistă, o lege care va aduce deservicii statului"

În ziua de 10 mai - o dată care prin semnificaţiile ei istorice provoacă şi acum frisoane stângii FSN-iste, urmaşa PCR - în Cameră s-a votat Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2009 pentru modificarea art.7 din Legea nr.263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă.

Vreau să atrag atenţia că prin aprobarea acestei ordonanţe, actualele partide aflate la guvernare, PD-L şi PSD, au tras România cu ani buni înapoi. Nu mă refer în primul rând la faptul că medicii de familie vor fi obligaţi să facă - prin asigurarea continuităţii în centrele de permanenţă - muncă voluntară, activitate specifică regimurilor comuniste, mai precis activitate dusă până la perfecţiune de autorităţile comuniste române pentru a ţine ocupate şi sub observaţie întregi categorii profesionale în cadrul acelui imens "Big Brother" care a fost România înainte de decembrie 1989.

Nimeni nu neagă faptul că este extrem de important acest sector - medicina primară. Nimeni nu neagă faptul că este important să se asigure anumite servicii în perioada în care medicii de familie nu-şi mai desfăşoară activitatea, nemaiavând program. Nimeni nu neagă importanţa existenţei centrelor de permanenţă funcţionale, dar este imoral şi ilegal să obligi medicii de familie, adică medicii care îşi desfăşoară activitatea în regim privat să presteze servicii neplătite, care sunt de apanajul statului. Stat care a tăiat banii care ar fi revenit medicilor de familie care mai sunt împovăraţi şi cu alte persoane, adică cele neasigurate.

Nu aş vrea să fiu greşit înţeleasă. Un medic este un medic. Este o persoană care a depus un jurământ în ceea ce priveşte profesia sa. În orice situaţie şi când nu este în orele de program, un medic, dacă se află într-un loc în care se întâmplă ceva şi o persoană are nevoie de prim-ajutor, îl acordă fără să întrebe dacă persoana în cauză este sau nu asigurată. Dar nici cele de mai sus nu reprezintă elementul cel mai grav pe care îl legiferează OUG nr.32/2009.

Foarte grav este faptul că prin această ordonanţă de urgenţă se încurajează neasigurarea cetăţenilor. Văzând prevederile noii legi, cei care, dintr-un motiv sau altul nu sunt asiguraţi, vor avea un imbold în plus să nu se asigure. Până acum, aceste persoane au "aplicat" principiul 100% românesc: "merge şi aşa". De acum înainte, acest principiu se legalizează. În statele civilizate aproape că nu mai există persoane neasigurate. Vrem să atingem standardele Uniunii Europene, dar dăm legi cu reminiscenţe comuniste.

Sigur, cel sau cei care au gândit OUG nr.32/2009 exultă la ora actuală. A mai fost votată o lege populistă. O lege care va fi foarte utilă în campania electorală. Dar este şi o lege care, în ultimă instanţă, va fi dăunătoare statului. În primul rând, pentru că nu va creşte numărul de persoane asigurate. Şi în al doilea rând că va genera un nou val de plecări din ţară a medicilor spre state unde munca medicului este apreciată la adevărata ei valoare. Şi când va veni din nou un Traian Băsescu să întrebe de ce pleacă aşa de mulţi medici, unul dintre răspunsuri îl reprezintă şi OUG nr.32/2009.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

«"Bagabonţeală" pe bani publici»

Asistăm zilele acestea la un circ de nedescris între membrii actualei coaliţii de guvernare formată din PSD şi PD-L. Cuvintele cheie la ordinea zilei sunt "bagabonţeală", "nesimţit", "ţâşti-bâşti" şi alte apelative cu care membrii coaliţieie "se alintă" în spatele uşilor închise.

În mod normal, certurile din cadrul coaliţiei nu ar trebui să fie principala preocupare a românilor în aceste vremuri în care criza economică a pus stăpânire pe ţară, din simplul motiv că cele două partide partenere, PSD şi PD-L, ar trebui să îşi rezolve dificultăţile de comunicare în bucătăria internă a coaliţei. Însă bâlciul cu care cei de la guvernare ne-au obişnuit deja ridică mari semne de întrebare cu privire la aptitudinile coaliţiei de a gestiona destinul României. Cum poţi să conduci o ţară când coaliţia de guvernare, ce se presupune că ne va scoate din criză, funcţionează deja pe sistem de avarie? Cum poate cineva avea încredere în buna judecată a acestor domni ce îşi spun miniştri câtă vreme aceştia nu îşi pot convinge nici măcar partenerii de guvernare de oportunitatea unor măsuri ce sunt angajate de întregul Guvern? Şi cum vor putea aceste personaje demne de schiţele lui Caragiale să ne convingă că tot ce fac e pentru binele poporului român?

Stimaţi colegi,

Răspunsul la aceste întrebări, după cum ne arată realitatea, nu este nici pe departe apreciativ la adresa Guvernului Boc. Pentru că, dincolo de injuriile presărate în relaţia dintre cele două partide de guvernare, pe PSD şi PD-L îi mai leagă un singur lucru: monopolizarea tuturor resurselor financiare ale ţării şi asupra acestui pericol ar trebui să ne îndreptăm privirile. Din acest motiv, această comedie ieftină trebuie uitată cât mai repede. Nu doar pentru că vom asista la acest circ politic până când PD-L îşi va fi atins scopul, acela de a guverna fără PSD, ci pentru că, de fapt, această scenetă ne distrage atenţia de la chestiunile importante ce necesită dezbateri publice, cum ar fi cheltuirea banilor ţării.

Ministrul tineretului şi sportului, Monica Iacob-Ridzi, a cheltuit 600 de mii de euro din bani publici şi când a fost chestionată cu privire la destinaţia acestor bani, a ridicat candid din umeri. Totodată, potrivit mass-media, mai multe firme din Cluj, despre care se spune că sunt apropiate premierului Emil Boc, au câştigat licitaţiile organizate de Agenţia de Strategii Guvernamentale, în vreme ce un membru al Parlamentului României, care este şi ministru al turismului, a pus la dispoziţia unui candidat la europarlamentare un sediu de campanie a cărui chirie este plătită din banii contribuabililor. Mai mult, ministrul mediului a atribuit, prin negociere directă, un contract de 500 de mii de euro unei firme oarecare de publicitate. Şi Guvernul Boc nu oferă nicio explicaţie referitoare la aceste cheltuieli.

Din câte se poate observa "cu ochiul liber", guvernanţilor nu le pasă nici cât negru sub unghie de banii publici. Aruncă în stânga şi în dreapta cu fondurile statului, fără să se gândească la coşul zilnic al românilor, la profesori, la sistemul medical sau la infrastructură. Acesta este adevăratul subiect al zilei, care ar trebui să ne preocupe pe toţi şi noi, liberalii, îi asigurăm pe români că cei ce au greşit vor trebui să dea explicaţii şi vor plăti dacă au comis fapte ilegale, pentru că acest ospăţ indecent pe banii statutului, din care se înfruptă coaliţia de la guvernare, trebuie să ia sfârşit.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Preşedintele Băsescu s-a hotărât să şteargă definitiv optimismul oficialilor BNR şi al propriului guvern"

"România va înregistra o scădere a produsului intern brut şi în trimestrul al doilea din anul 2009, ceea ce înseamnă că intrăm în recesiune, oficial, pe toate planurile", ne-a spus preşedintele Traian Basescu zilele trecute.

Gata cu "partea plină a paharului" văzută de premierul Boc în urmă cu câteva săptămâni, gata cu "V" economiei visat de guvernatorul Isărescu, gata cu soluţia salariilor plătite din bani FMI!

Fără iluzii, domnilor guvernanţi, că veţi putea face ce vreţi cu banii, doar pentru că începe o nouă campanie electorală! Fără optimism la Banca Naţională, domnule Guvernator! Preşedintele a spus "stop"!

Dramatic, cum îl ştim, în momentele cheie pentru domnia sa, preşedintele Băsescu s-a hotărât să anunţe public recesiunea instalată în România, având grijă să atenţioneze Banca Naţională a României că nu a făcut cele mai corecte previziuni şi că ar trebui să ia cu totul alte măsuri necesare acum pentru relansarea investiţiilor şi pentru reducerea inflaţiei.

Astfel, optimismul "roz" manifestat de oficialii BNR şi, mai ales, de Guvernul Boc până nu demult, a fost pus la colţ de preşedinte, care se vrea acum cel mai responsabil şi sincer politician din România.

Preşedintele nu ţine nici de această dată cont că se contrazice în declaraţii de la o lună la alta. Dacă în luna mai, dumnealui ne transmitea: "încă nu sunt îndeplinite standardele să putem afirma ca România este în recesiune", în luna iunie, acesta se răsgândeşte brusc şi ne anunţă că a devenit oficial: "România este în re-ce-si-une!"

Ce să mai înţelegem, dacă şeful statului spune, la jumătatea lunii mai, că, deşi începem să ne revenim din punct de vedere economic, România nu este încă pe punctul de a ieşi din criză, dar trendul este pozitiv, iar în iunie suntem deja în recesiune şi ne îndreptăm cu paşi repezi spre derapajul economic!?

N-ar trebui, oare, preşedintele să fie cu adevărat sincer în acest moment şi să recunoască în faţa românilor că protejatul său, marele Guvern Boc, pe care l-a girat cu toată tăria în decembrie 2008, nu a adus României nicio schimbare în bine, ci doar promisiuni neonorate în faţa profesorilor, a pensionarilor, a celorlalte categorii sociale şi a mediului privat?

N-ar trebui, oare, acum, când însuşi Preşedintele României recunoaşte că ţara se îndreaptă spre derapaj economic şi social, acesta să devină în al treisprezecelea ceas responsabil în faţa românilor, a problemelor nesfârşite ale acestora, a nesiguranţei zilei de mâine cu care se confruntă majoritatea de mai bine de jumătate de an şi să demită acest guvern incapabil de a lua vreo măsură ce ar putea să stopeze toate aceste neajunsuri pe care, prin multitudinea de decizii aberante, miniştrii acestui cabinet nu contenesc să le mai genereze?

Dacă anunţul preşedintelui nu are doar iz de început de campanie electorală prezidenţială, prin arătarea vinovaţilor de ceea ce li se întâmplă românilor, în cu totul alte direcţii decât la Cotroceni, ne aşteptăm ca soluţiile dumnealui de stopare a declaratului derapaj să fie prezentate neîntârziat şi prima dintre acestea, o ştie foarte bine domnul Băsescu: guvernul Boc trebuie să-şi asume eşecul revărsat asupra acestei naţiuni şi să plece.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

«Programul "Prima casă"»

Stimaţi colegi, prin Programul "Prima casă", statul ar putea garanta circa 16.000-17.000 de case noi cumparate şi ar putea dubla suma garantată la 200 de milioane de euro dacă piaţa se mişcă, iar băncile se preconizează să înceapă să dea credite din august-septembrie 2009. Statul va selecta băncile care vor participa la program pe baza unor criterii precum costurile efective cele mai mici şi limitarea avansului la 5%. În plus, dacă cineva doreşte să cumpere un apartament de 100.000 de euro şi va merge la bancă pentru un împrumut, banca cere în avans 30%, iar dacă persoana în cauză nu are 30%, atunci fondul de garantare de la stat vine şi garantează băncii. Orice persoană care nu are o locuinţă în proprietate poate apela la acest fond şi va garanta cu locuinţa pe care o cumpără. Acesta era programul în varianta iniţială.

Acum, Guvernul a decis ca Programul "Prima casă" să includă toate tipurile de construcţii rezidenţiale, chiar şi pe cele ale samsarilor, astfel că Guvernul Emil Boc dă bani dezvoltatorilor imobiliari pentru ca aceştia să-şi finanţeze proiectele rezidenţiale, dar prin modificările de ultimă oră aduse programului, guvernul arată de fapt pe cine vrea să ajute cu adevărat să treacă criza.

Banii angajaţi de Guvern pot fi folosiţi la procurarea oricărui tip de locuinţă - mică, mare, veche, nouă, existentă, în construcţie sau pur şi simplu în stare de proiect, ba, mai mult, care poate fi înstrăinată imediat după obţinerea finanţării de la stat, conform deciziei senatorilor PD-L şi PSD, dovedindu-se astfel că principalii beneficiari ai acestui program vor fi dezvoltatorii imobiliari care, în trecut, au speculat masiv pe creşterea preţurilor, iar îngheţarea pieţei i-a prins cu locuinţele nevândute, dar cu cotizaţiile la partid plătite la zi.

În concluzie, acest program nu reprezintă altceva decât o mână întinsă de Guvern pentru clientela politică şi nici într-un caz în sprijinul tinerilor care la fel se vor îndatora pe viaţă pentru a cumpăra o locuinţă.

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică: "Guvernul - e vina voastră!"

Audiogramele din şedinţa de vineri a Comitetului Executiv al PSD, difuzate în exclusivitate de un post de televiziune de ştiri, au stârnit comentarii nu doar în lumea politică.

Crochiul întocmit ministrului transporturilor, Radu Berceanu, de către Liviu Dragnea arată cam aşa: "Berceanu, un tâmpit. În timpul unei întâlniri a coaliţiei spune: «Noi n-avem probleme cu seceta în România! Hai să-mi arătaţi şi mie", zice Dragnea. "Aşa pun ei problema" mai spune Dragnea şi continuă: "Cu ce e mai capabil Emil Boc, un ţâşti-bâşti, decât Dan Nica? Păi, ajungem să ne dea ei lecţii?!", "Şi Blaga ce e? Ăsta vorbeşte numai dimineaţa, că după-amiază are o problemă", spune el făcând aluzie, probabil, la anumite efuziuni bahice ale ministrului dezvoltării. "Sau Pogea... Cu ce e Pogea mai capabil decât Niţă? Nici nu e comparaţie!!", a putut fi auzit Dragnea.» La aceeaşi discuţie, Radu Mazăre, preşedintele PSD Constanţa, a catalogat Programul "Prima casă" al Guvernului Boc ca fiind o "vrăjeală": "Ce e asta prima casă? A venit Boc cu vrăjeala asta. Păi, cum îl las eu pe Pogea, când am jumătate din Guvern, să facă bagabonţeala asta? Ăştia cum ajung miniştri de finanţe, cum sunt foarte deştepţi", a opinat Mazăre.

El a mai subliniat că unul dintre scopurile întâlnirii de vineri ar fi să scape de Traian Băsescu. "Suntem aici să ne batem capul să scăpăm de Iuda ăsta de Băsescu, că ăsta e cel mai rău", a zis Mazăre. La rândul său, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, l-a catalogat pe Traian Băsescu ca fiind "bădăran", "om fără calităţi de om de stat" şi "primitiv".

Premierul Emil Boc a evitat să facă declaraţii despre cea mai recentă şedinţă a CExN a PSD, el precizând doar că se va întâlni cu liderii social-democraţi, în cadrul şedinţei coaliţiei, "la fel ca în fiecare luni". Nu acelaşi lucru se poate spune de ministrul economiei, Adriean Videanu, care a reacţionat dur după acuzele aduse de Mircea Geoană şi Radu Mazăre în cadrul şedinţei Comitetului executiv al PSD de la Turnu Măgurele. Liderii PSD au spus că "atunci când vorbeşte Videanu, în spate e un business, când respiră vrea să facă bani". În replică, Videanu a anunţat că îl va da în judecată pe Geoană dacă nu-şi probează afirmaţiile.

Reprezentanţii PD-L s-au exprimat pentru necesitatea întâlnirii anunţate de premierul Boc, menită să clarifice o serie de nemulţumiri exprimate de fiecare parte. Democrat-liberalii vor cere socoteală pesediştilor pentru jignirile aduse de Liviu Dragnea sau Mircea Geoană miniştrilor Adriean Videanu, Radu Berceanu, Vasile Blaga şi Gheorghe Pogea şi vor repune pe masă problema dosarului lui Adrian Năstase, blocat în Parlament de deputaţii PSD.

De cealaltă parte, social-democraţii au emis un ultimatum în direcţia PD-L, cerând liderilor acestui partid să se disocieze de preşedintele Traian Băsescu şi să nu mai permită imixtiunea acestuia în treburile Guvernului.

Domnul Mircea Irimescu:

Declaraţie politică: "Sisteme termice centralizate locale, afectate de neplata subvenţiilor la energia termică"

Odată cu decizia de trecere a subvenţiei la energia termică de la bugetul de stat la bugetele locale, nu s-a întâmplat nicio minune care să aducă mai multă căldură, apă caldă la orice oră sau mai mulţi bani economisiţi în casele românilor aşa cum promiteau guvernanţii actuali atunci când se refereau la descentralizare. Acum, românii pot constata pe pielea lor cum stau lucrurile în realitate.

După ce multă vreme au fost nevoiţi să "cumpere" iluziile guvernanţilor referitoare la reabilitarea sau modernizarea reţelelor şi punctelor termice care să conducă la scăderea preţurilor la producător astfel încât consumatorii să fie avantajaţi prin obţinerea unor servicii îmbunătăţite şi prin reducerea facturilor lor, cetăţenii constată că, de fapt, n-au câştigat nimic.

Iată exemplul municipiului Rădăuţi, judeţul Suceava. Administraţia locală, cu destulă naivitate, s-a îndatorat peste măsură prin celebrul program garantat de Guvernul României "Utilităţi şi mediu la standarde europene" şi a modernizat instalaţiile termice din oraş. Se promiteau randamente substanţial mărite şi prin asta servicii de calitate şi facturi mai mici pentru consumatori. În realitate, prin obligaţia de a plăti dobânzi foarte mari, pentru mai bine de un deceniu de acum înainte, facturile la energia termică ale locuitorilor vor fi mai mari, la acelaşi nivel al consumului ca şi în prezent. Asigurarea edililor rădăuţeni de atunci că fiecare cetăţean care beneficiează de serviciile de termoficare centralizată va avea parte de facturi mai mici, nu mai are nicio valoare în prezent.

Peste această situaţie negativă a mai venit o pacoste printr-o hotărâre guvernamentală: o parte din subvenţiile pe care la plătea statul trec în sarcina administraţiilor locale. Urmarea este că apa caldă este întreruptă deja în Rădăuţi, deoarece Primăria municipiului este datoare cu peste 3 milioane de lei către SC Servicii Comunale, din care deconturi subvenţie la energia termică pentru populaţie, cotă parte a primăriei pentru lunile noiembrie - decembrie 2008, în sumă de 516.275 şi cele ce trebuiau plătite prin primărie de la Ministerul Afacerilor Interne, în sumă de 622.384, în total 1.138.660 lei datorii neachitate pentru energie termică. Consecinţa este că, la rândul ei, SC "Servicii Comunale" are restanţe la furnizorul de gaze care, după mai multe reeşalonări, a întrerupt furnizarea combustibilului şi oraşul a rămas fără apa caldă care se produce în sistem centralizat.

La ce ne putem aştepta în acest caz în perioada următoare? Având în vedere că disputa dintre primarul municipiului Rădăuţi şi conducerea SC Servicii Comunale este interminabilă, nu ne putem gândi decât la faptul că, din nefericire, şi căldura va fi un lux în iarna care urmează pentru abonaţii la serviciul centralizat de termoficare.

Interese, mari şi mici, personale sau de grup, măruntul şi condamnabilul politicianism local, fac ca lucrurile să meargă prost. Primarul nu vrea să gasească o soluţie de rezolvare a situaţiei conflictuale pentru că urmăreşte să obţină controlul absolut asupra serviciilor de gospodărire locală din Rădăuţi, iar un grup apropiat fostului primar ţine şi cu dinţii de SC "Servicii Comunale" SA. Evident, suferă cetăţenii!

Pretextul pentru justificarea stării inacceptabile descrise mai sus este tot "criza", cuvântul coşmar al perioadei actuale. Guvernul a aruncat sarcina achitării subvenţiei pentru trimestrul IV al anului 2008 pe umerii administraţiei locale din motive de "criză", iar primarul, deşi se pare că are posibilităţi de plată, îşi justifică refuzul, evident, tot prin "criză". Despre un control sau o reglare a anomaliilor printr-o intervenţie de la nivel superior (judeţ sau guvern) nici nu pomeneşte nimeni că, deh, promovăm de zor descentralizarea!

Aşa că cetăţeanului nu-i mai rămâne decât să se roage să treacă recesiunea pentru a putea spera că se va spăla şi încălzi la "standarde europene". Numai că, probabil, şi asta este tot o iluzie.

Domnul Marin Almăjanu:

"Doar Houdini sau Iosefini mai pot face autostrăzi în România"

"Eu nu sunt Houdini sau Iosefini, ca să fac de două ori mai multe autostrăzi cu 70% mai puţine fonduri", ne spune ministrul Berceanu după mai bine de şase luni de guvernare.

Anul trecut, cu puţin timp înainte de a intra la guvernare, cei de la PD-L, prin vocea preşedintelui partidului, ne promiteau că partidul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului pe un proiect denumit "Pactul naţional cu privire la autostrăzile României" şi, mai mult decât atât, domnul Boc ne jura solemn că: "Din primul minut al guvernării vom veni în faţa Parlamentului cu acest plan urbanistic naţional al autostrăzilor care vor fi create şi construite în următorii patru ani, pe fiecare an în parte cu numărul de kilometri şi cu sursa de finanţare. Odată aprobat de Parlament, acest program va fi obligatoriu pe perioada mandatului. Indiferent cine va fi ministru al transporturilor, va fi obligat sa respecte acel calendar al realizarii autostrăzilor".

Dar, între timp, liderul democrat-liberal a uitat subit că le-a promis românilor şi cifre exacte: "pentru perioada 2008 - 2012, obiectivul PD-L este de a construi 834 de kilometri de autostrada". Apoi, imediat după intrarea la guvernare, domnul Boc, în calitate de premier, atunci când a trecut Legea bugetului pe anul 2009 prin Parlamentul României, a susţinut cu mâna pe inimă că peste 9 miliarde de euro din buget vor fi alocaţi investiţiilor.

Întrebarea mea este foarte logică şi destul de simplă, dat fiind toate cele citate mai sus: Ce s-a întâmplat, domnilor guvernanţi, cu aceşti bani pe care i-aţi inclus într-o lege, cea a bugetului pentru acest an, de care eraţi atât de siguri, şi mai ales mândri că veţi crea o mulţime de noi locuri de muncă în industriile conexe domeniului infrastructurii, că programul de investiţii se va derula cu viteza luminii şi că acest guvern nu va cheltui, pentru nimic în lume, nici un euro în plus pe bunuri şi servicii, aşa cum susţineaţi că au procedat alţii?

Acum nu răspunde nimeni pentru aceşti bani care, probabil, cu ajutorul invocaţilor Iosefini sau Houdini, s-au volatilizat? Sau a fost şi aceasta încă o mare minciună aruncată doar pentru a le mai alimenta puţin iluziile românilor că ar fi votat pe cine trebuie şi că vor avea parte de un trai şi mai bun în conformitate cu promisiunile primite la pachet, decât în perioada de guvernare liberală?

Domnul Berceanu se lamentează acum la TV sau prin ziare că în Guvernul Tăriceanu au fost cu 70% mai multe fonduri pentru infrastructură. Îi reamintesc domnului ministru Berceanu, că timp de doi ani, democraţii şi chiar dumnealui au făcut parte din acel guvern. Şi mai mult decât atât, în perioada mai sus amintită, au fost demarate o mulţime de proiecte de infrastructură sau aduse aproape de finalizare, având în vedere că nici procedurile referitoare la licitaţii sau expropieri nu au fost tocmai simple, altfel ar fi trebuit şi democraţii să aibă rezultate măsurate în km de asfalt în cei doi ani de guvernare.

Domnul ministru Berceanu nu ar fi trebuit decât să continue proiectele începute de guvernarea Tăriceanu, şi mă refer aici macar la cele 75 de proiecte de centuri ocolitoare ale marilor oraşe sau la drumurile expres absolut necesare în anumite zone, dacă autostrăzile sunt atât de costisitoare încât numai Iosefini sau Houdini le pot construi...

Şi ar mai trebui domnul ministru al transporturilor să se hotărească când spune adevărul: atunci când susţine că are banii necesari pentru investiţii în infrastructură şi ne vorbeşte de 9 miliarde de euro sau acum când apelează la celebrii magicieni ca să-i termine treaba?

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"În timp ce Preşedintele ne anunţă recesiunea instalată în România, aflăm că un ministru PD-L a cheltuit 628.000 de euro prin familia Georgescu"

România a devenit ţara guvernată de cei mai iresponsabili şi neprofesionişti miniştri pe care i-a avut vreodată. Şi nu spun acest lucru doar de dragul de a ataca vreun ministru al actualului guvern, ci prezentând fapte absolut incredibile, fapte care se petrec în grădina premierului Boc, fără ca acesta să ia nici cea mai mică măsură, cel puţin de dragul aparenţelor, în faţa a milioane de români năpăstuiţi de condiţiile din ce în ce mai grele prin care trec în această perioadă.

În timp ce recesiunea a devenit oficială în România, prin anunţul recent al preşedintelui ţării, şi, mai mult decât atât, acesta i-a înştiinţat pe românii că în toamna acestui an îi aşteaptă cele mai sumbre previziuni în ceea ce priveşte posibilitatea de a-şi mai obţine salariile sau pensiile, ministrul tineretului şi sportului, doamna Ridzi, cheltuie dintr-un foc 0,7% din bugetul instituţiei pe care o conduce, pe evenimente organizate de o firmă de apartament.

Ce înseamnă acest 0,7% din bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului? Doar "banala" sumă de 628.000 de euro, care ajunge la familia Georgescu, ce patronează două firme aflate la acelaşi sediu, un apartament din blocul M52 situat pe strada Poet Panait Cerna din Bucureşti.

Când i se cer lămuriri în acest sens, doamna Ridzi nu are nicio problemă în a spune că nu trebuia să organizeze nicio licitaţie pentru a atribui banii necesari organizării evenimentelor din 2 mai a.c., Ziua tineretului, dar nu are nici decenţa de a justifica cum a ajuns această sumă, nu tocmai mică, în buzunarele a două firme "fantomă", cu sediul în acelaşi apartament din Bucureşti şi cu aceiaşi acţionari.

Contribuabilului român, căruia i se cere de mai bine de şase luni să înţeleagă că România trece prin criză, că nu mai sunt bani de creşteri salariale, de pensii indexate măcar, de salarii conform legii pentru profesori, de investiţii în educaţie, infrastructură, agricultură, sănătate, nu trebuie să i se dea nicio explicaţie nici atunci când banii publici, bani plătiţi statului din buzunarul fiecărui cetăţean român, ajung nici mai mult nici mai puţin decât la un patron de apartament, pe nume Georgescu, pentru că aşa a decis doamna ministru Ridzi, în ideea celui mai "bun" preţ ofertat.

"Apropo, nu sunt firme de buzunar. Sunt firme mari, chiar dacă au sedii în apartamente", ne spune ministrul tineretului!

Doamnă ministru, nu credeţi că ar trebui să le precizaţi românilor cum aţi decis să cheltuiţi atâţia bani din buget, organizând evenimente de care românii, mai mult ca sigur, nu aveau nevoie în acest moment, când li se spune chiar de către preşedintele ţării că, în curând, nu vor mai putea fi plătiţi pentru munca lor, că vor fi din ce în ce mai mulţi şomeri în România până la sfârşitul anului şi că mâine nu vor mai fi bani deloc, iar Guvernul trebuie să se împrumute în fiecare zi pentru a face faţă plăţilor şi a nu intra în colaps financiar?

Doamna Ridzi nu ne poate spune decât că alte ministere cheltuie mai mult pe evenimente şi acest lucru nu pare a reprezenta vreo problemă pentru premierul Boc, de aceea, dumneaei ne asigură cu tărie că în viitor va avea grijă să cheltuie şi mai mulţi bani tot pentru evenimente, că doar îi dă mâna.

MTS nu se poate lăsa mai prejos. Dacă alţii pot şi ministrul Ridzi poate! Guvernul Boc are de unde cheltui şi la tineret şi la IT şi la turism. Recesiunea este un element vehiculat nejustificat de preşedintele ţării, doar pentru că acesta a intrat în propria campanie elctorală...!

Domnul Zanfir Iorguş:

"Criza şi reforma învăţământului"

Educaţia de bază reprezintă esenţa întregului edificiu cultural, profesional şi social al personalităţii umane, fiind un important factor de progres cultural, cu implicaţii directe asupra stării generale a resurselor umane.

Derapajul învăţământului românesc a început odată cu reforma comunistă din 1948, când printre obiectivele primordiale ale acesteia au fost şi formarea omului nou - homo sovieticus, promovabilitatea de 100%, deci estomparea elitismului prin desfiinţarea oricărei forme de exigenţă. În acest fel, promovarea non-valorii a reprezentat principiul de bază al doctrinei comuniste, asigurând libertate totală de acţiune nomenclaturii. Elitele care, totuşi s-au format, au evadat din sistem sau au acceptat compromisul sub diferite forme cu Puterea.

La fel ca în toate celelalte domenii ale societăţii româneşti şi în domeniul educaţiei, anii '90 au fost caracterizaţi prin multiple frustrări. Dar de ceva, totuşi, nu s-a dus lipsă: de declaraţii sau chiar de încercări efective de reformare. Până în prezent, încercările de reformare a educaţiei câte au fost ele dincolo de declaraţii, au eşuat. Programele de modernizare a învăţământului au produs efecte superficiale la nivelul curriculumului, materialelor didactice sau procedurilor de evaluare a elevilor.

Din raţiuni probabil exclusiv politice, problema scăderii nivelului de pregătire în învăţământul românesc este tratată fals, numai în relaţie exclusivă cu veniturile bugetare. Autonomia şcolilor generează, din păcate, haos. Nu puţini profesori îşi ţin orele (cursurile) când şi dacă vor. Alţii (sau aceiaşi) dau meditaţii plătite propriilor lor elevi. În facultăţi, la examene, la fel. În acest fel, cultul educaţiei muncii încă din şcoală a devenit inutil. Şi atunci, încotro mergem?

Una dintre problemele majore ale sistemului de învăţământ este chiar incapacitatea acestuia de a-şi rezolva propriile probleme. Şcoala românească nu reuşeşte să răspundă în mod eficient nevoilor prezentului şi provocărilor legate de tranziţia spre societatea post-industrială.

Misiunea şcolii este reprezentată de un set de standarde generale prin intermediul cărora aceasta interpretează aşteptările statului sau a diferitelor comunităţi pe care încearcă să le deservească: comunitatea naţională, comunitatea locală, lumea afacerilor etc. Ea este în acelaşi timp un angajament asumat de această organizaţie faţă de elevi şi părinţi în calitatea lor de utilizatori ai serviciilor educaţionale oferite de învăţământul public. Îndeplinirea acestor responsabilităţi în raport cu autorităţile, cu diferite grupuri sociale, cu indivizii şi în general cu toţi cei interesaţi de starea educaţiei naţionale justifică, în ultimă instanţă, existenţa şcolii şi efortul public şi privat pentru educaţie.

Scopurile generale ale educaţiei şi idealul educaţional descriu raţiunea de a fi a sistemului de învăţământ. Legislaţia învăţământului şi documentele de politică educaţională (programul de guvernare, programele de reformă sau iniţiativele prezidenţiale) trebuie să exprime responsabilităţile acestuia, valorile împărtăşite de oamenii şcolii şi modalitatea în care ei îşi propun să satisfacă cererea naţională, socială şi individuală de educaţie. Ele formulează de asemenea o perspectivă strategică privind viitorul cel mai dezirabil al şcolii şi priorităţile naţionale în acest domeniu.

Lipsa unor standarde de performanţă ale instituţiei şcolare în raport cu principalii ei beneficiari şi absenţa mecanismelor de dare de seamă pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare a educaţiei reprezintă principalele modalităţi de manifestare a crizei de responsabilitate din şcoala românească. Preocupându-se doar de satisfacerea intereselor pe termen scurt ale personalului didactic, şcoala nu îşi asumă răspunderile sale fireşti faţă de clienţii serviciilor educaţionale şi faţă de mediul său economic, social şi politic.

Învăţământul public este responsabil de calitatea serviciilor educaţionale pe care le furnizează, faţă de principalii săi utilizatori. Aceştia consideră că, la ora actuală, şcoala românească nu-şi îndeplineşte aceste responsabilităţi.

Având în vedere toate aceste aspecte, învăţământul românesc are nevoie de o reformă sistematică, eficientă şi coerentă care să sporească valoarea adăugată a procesului educaţional. Nu se poate dezvolta o economie a cunoaşterii competitivă fără a rezolva problema rupturii dintre comunitatea de afaceri şi cea din educaţie şi cercetare. Sistemul nostru de învăţământ ar trebui proiectat în funcţie de noile realităţi ale ofertei europene de pe piaţa muncii, cum ar fi modificarea rolului profesiilor şi evoluţia calificărilor. Fără coordonarea cerinţelor pieţei cu oferta pentru formare iniţială şi continuă, tot mai multe locuri de muncă vor rămâne neocupate. Cultura generală ar trebui dublată de o cultură practică, de specialitate şi antreprenorială. Un veritabil dialog nu poate fi purtat decât pe o piaţă a ideilor şi a culturii de specialitate.

Domnul Derzsi Ákos:

Declaraţia mea politică este intitulată "Praf de cauciuc în ochii organelor de control".

Satul bihorean Telechiu a fost o localitate liniştită până în anul 2004, când s-a revoluţionat tehnologia şi în locul fostului CAP s-a realizat o investiţie spectaculoasă prin care resturile de cauciuc sunt transformate în combustibil rafinat. Chiar şi la prima vedere miroase atât locul cât şi afacerea, cu atât mai mult că pe platforma de "lucru" pe lângă munţi întregi de anvelope sunt depozitate tone de praf de cauciuc în saci care sunt etichetate conform normelor europene, în limba engleză, dar de provenienţă spaniolă. Oare de ce se ambalează cauciucul măcinat la Telechiu în saci cu etichete spaniole? Sau cumva cauciucul măcinat este import? Cine ştie? Oricum nu are importanţă pentru că societatea inovatoare are autorizaţii de funcţionare de la toate instituţile publice competente.

Toate bune şi frumoase până în ziua de 25.01.2009 când pe amplasamentul în cauză a izbucnit un incendiu de proporţii care a fost stins de către mai multe echipaje de pompieri din Oradea şi Aleşd. Din declaraţiile specialiştilor rezultă că aceste cauciucuri continuă să ardă mocnit şi în prezent, sub stratul de pământ, fapt care a cauzat şi cel de-al doilea incendiu. Situaţia a ajuns explozivă şi Agenţia pentru Protecţia Mediului a efectuat analize pe probe prelevate concluzionând că atât calitatea aerului (pentru produşi gazoşi, pulberi în suspensie şi pulberi sedimentate), cât şi calitatea apei la sursa de alimentare a localităţii Telechiu, a apei distribuite locuitorilor, precum şi a apelor subterane în zona monitorizată, se încadrează în valorile maxim admise de standardele în vigoare pentru fiecare categorie. În acelaşi timp s-au dispus următoarele:

• solicitarea revizuirii autorizaţiei de mediu - termen: 12 februarie 2009;
• efectuarea a trei analize de sol cu OSPA în date diferite din luna februarie; termen de prezentare a buletinelor de analiză: 1 martie 2009;
• elaborarea unui studiu privind impactul incendiului asupra biodiversităţii din zonă - termen prezentare studiu: 1 martie 2009;
• desfiinţarea instalaţiei de piroliză existentă pe amplasamentul societăţii din Telechiu - termen: 30 iunie 2009.

S-a constatat că autorizaţia de mediu nu s-a eliberat pentru depozitare praf de cauciuc.

Cred că nu este nicio surpriză că măsurile dispuse nu au fost realizate. Şi nu am vorbit încă despre respectarea normelor PSI, normelor de igiena muncii, normelor de securitate a muncii.

Oare cât cauciuc trebuie să mai ardă sau cât praf de cauciuc trebuie să apară din senin sau cât trebuie să mai suporte localnicii, ca autorităţile să-şi facă datoria astfel încât să nu devenim groapa de experienţe urât mirositoare a Europei?

Doru Doru Braşoan Leşe:

"Maramureş - civilizaţie unică din lemn şi piatră"

Necesitatea ocrotirii, conservării şi dezvoltării pădurilor nu mai trebuie motivată, deoarece sunt cunoscute fără nici un dubiu rolul si funcţiile pădurilor şi a altor terenuri cu vegetaţie forestieră pentru economia naţională, pentru toţi cetăţenii.

În urmă cu mai multe decenii, România se afla, sub raportul volumului de masă lemnoasă, pe locul al patrulea în Europa, fondul forestier depăşind 6.378.000 ha, adică 26,8% din suprafaţa ţării.

Nicolae Iorga, în prefaţa la Documentele lui Hurmuzaki, vol.X, pag. XXY, spunea: "Din vestiţii codri, astăzi dispăruţi în parte, ţara noastră era silită să dea turcilor, cu preţuri comode pentru aceştia sau gratis, lemne pentru cetăţile dunărene, lemne pentru casele din Constantinopol, lemne pentru poduri, lemne pentru corăbii."

Cel de-al doilea val de secătuire a pădurilor în ţara noastră este declanşat, culminând in perioada dintre cele două războaie mondiale.

În ultimele secole, fondul forestier al ţării noastre a pierdut cel puţin 5 milioane hectare de pădure. Potrivit datelor statistice, în mai puţin de o sută de ani, respectiv din 1829 până în 1922, au fost defrişate aproape 3 milioane hectare, adică aproape jumătate din actuala suprafaţă a fondului forestier naţional. Din acestea, peste un milion hectare de păduri au fost distruse prin aplicarea Legii din septembrie 1920 privind înfiinţarea de păşuni comunale.

Ponderea pe care suprafaţa fondului forestier naţional o ocupă în teritoriul naţional este de 26,8%, România situându-se din acest punct de vedere pe locul 17 în Europa.

Fondul forestier pe picior însumează un volum total de 1.350 milioane mc (39% răşinoase, 37% fag, 13% stejar si 11% alte foioase),- volumul mediu de masă lemnoasa la hectar fiind de 217 mc, iar creşterea medie anuală la hectar de 5,6 mc.

Aplicarea legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere a produs în ultimii ani mutaţii importante asupra structurii proprietăţii, în sensul creşterii numărului proprietarilor. Astfel, din suprafaţa de 6.396.986 ha, reprezentând fondul forestier naţional la momentul actual, 4.234.135 ha sunt păduri proprietate publică a statului, administrate de Regia Naţionala a Pădurilor - Romsilva, iar diferenţa de 2.162.851 ha aparţin unităţilor administrativ-teritoriale, persoanelor juridice si persoanelor fizice.

În perioada de aplicare a legilor fondului funciar, noţiunea de proprietate privată asupra pădurilor a fost interpretată de o mare parte a noilor proprietari în mod eronat, determinând ca exploatarea acestora să se efectueze, în cele mai multe cazuri, fără respectarea regimului silvic.

Dragi colegi,

Doresc să salut pe aceasta cale acţiunile întreprinse de autorităţile abilitate în acest scop, pentru combaterea eficienta a infracţiunilor silvice care, de altfel, se află în continuă creştere in Maramureş. De asemenea, apreciez că pe linie de prevenire s-a acţionat atât în baza planurilor de acţiune proprii, cât şi conform unor planuri comune pe linie silvică, întocmite la nivel judeţean în comun cu celelalte instituţii cu atribuţiuni în domeniu. Astfel, în primul trimestru al acestui an, în Maramureş, infracţiunile silvice au fost în creştere faţă de perioada similară a anului trecut. În ceea ce priveşte tăierea arborilor, în acest an s-au înregistrat 38 de infracţiuni, cu un volum total de masă lemnoasă de 506 mc. Valoarea lemnului dispărut se ridică la 137.790 lei. De asemenea, s-au înregistrat 73 contravenţii, cu un volum de masă lemnoasă de 67 mc, în valoare de 9.219 lei. Cele mai multe infracţiuni s-au înregistrat pe raza Ocoalelor Silvice Poieni (13), Vişeu (9) şi Mara (6). Personalul silvic nu a reuşit să justifice 252 mc de lemn, în valoare de 58.377 lei, prejudiciul în această situaţie fiind recuperat de la pădurarii gestionari ai cantoanelor silvice, cărora li se vor reţine bani din salariu.

În ciuda neregulilor înregistrate în jurul gaterelor, echipe mixte formate din lucrători silvici, jandarmi si poliţişti au efectuat controale în trafic pentru a afla provenienţa materialului lemnos transportat. Astfel, în primul trimestru al anului au avut loc 298 de astfel de acţiuni, ocazie cu care au fost depistaţi 93 de contravenienţi. Cu aceasta ocazie a fost confiscat un volum de masă lemnoasă de 233 mc., în valoare de 67.780 lei. În atenţia silvicilor au intrat şi activităţile desfăşurate în jurul instalaţiilor de debitat. Aici se comit cele mai mari nereguli în privinţa masei lemnoase. Din totalul celor 64 de acţiuni, s-au înregistrat 12 contravenţii, confiscându-se 233 mc, în valoare de 14.600 de lei. Anul trecut, în primele trei luni, acţiunile întreprinse au fost mult mai intense. Astfel, au fost efectuate 141 de controale, ocazie cu care s-au înregistrat 34 de contravenţii, confiscându-se 26 mc de lemn, în valoare de 9.060 de lei. Astfel de acţiuni continuă, scopul acestora fiind limitarea furturilor din păduri şi transportul fără forme legale ale masei lemnoase.

Stimaţi colegi, trebuie avut în vedere că, în momentul de faţă, nu se mai poate vorbi despre pădure ca o "resursă naturală" a cărei reproducere are loc pe baza jocului orb al forţelor naturii. Înţelegerea acestui fapt constituie premisa succesului al activităţilor de ocrotire, conservare şi dezvoltare a fondului forestier.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Coaliţia marii împărţeli"

Am atras atenţia de nenumărate ori asupra situaţiei îngrijorătoare în care se găseşte administraţia locală din România. Marea majoritate a primăriilor, mai ales cele ale comunelor, dar şi multor oraşe, susţin că nu mai au bani decât până în luna august, având probleme inclusiv cu plata salariilor angajaţilor.

Ţinând cont de acestea, de unde ar mai putea să găsească bani de investiţii sau pentru cofinanţarea proiectelor europene?

Iar dacă autorităţile locale susţin că nu mai au bani pentru investiţii, iar administraţiilor locale le lipsesc banii pentru cofinanţări, cum ar putea să se îmbunătăţească viaţa oamenilor din comunităţi, care au acordat votul celor care le promiteau salarii şi pensii mai mari, sute de kilometri de autostrăzi, mii de case noi, locuri noi de muncă?

În acest context a apărut ştirea conform căreia Guvernul a alocat 26 mil. euro pentru unele primării înainte de alegeri, evident cu alocarea celor mai multe sume la PSD si PD-L. Probabil că este stimulentul necesar pentru susţinerea coaliţiei în teritoriu, coaliţie care pe zi ce trece îşi arată fragilitatea, adică scârţâie din toate încheieturile. Şi cum singurul numitor comun care îi uneşte este împărţirea ciolanului puterii, atunci s-a luat decizia de acordare a acestor sume de bani către administraţiile locale pentru a rezista foamei activului de partid şi de stat.

PD-L şi PSD trebuie să mintă în continuare populaţia cu promisiuni din banul public, de data aceasta prin aleşii lor locali, numai aşa stimulaţi să facă demersuri electorale eficiente pentru conducerile PSD şi PD-L.

De altfel, nu ar fi fost nimic condamnabil dacă criteriile de împărţire a banului public ar fi fost dictate de motive reale, profesioniste şi de interes pentru viaţa oamenilor: iniţierea unor lucrări de infrastructură atât de necesare, continuarea finanţării unor proiecte aflate în derulare şi stopate de către actuala coaliţie de guvernare sau susţinerea unor localităţi ce se confruntă cu grave probleme generate de criza economică: închiderea de fabrici, creşterea numărului de şomeri etc.

Din păcate, unicele criterii au fost cele de apartenenţă politică la partidele coaliţiei dornice să-şi sporească propriile venituri şi luaţi aminte la cazurile miniştrilor Ridzi, Udrea, Nemirschi şi altele pe care le vom descoperi în perioada următoare, pe lângă afacerile baronilor locali ai coaliţiei mincinoase şi ipocrite.

Acolo sunt banii dumneavoastră, ai tuturor celor care munciţi cinstit şi plătiţi impozite şi taxe unui stat condus imoral şi deseori ilegal de o coaliţie pusă pe jaful public.

Domnul George Ionescu:

"Ziua Drapelului naţional al României"

Prin lege, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua Drapelului naţional al României. Aceasta a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat că Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului naţional prin Legea nr.96 din 20 mai 1998. Marcarea acestei zile, conditiile în care drapelul este arborat sau este coborât în bernă sunt prevazute de lege. Drapelul României trebuie arborat în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional. Drapelul nu poate lipsi nici de la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statului român din străinătate, precum şi la reşedinţa şefilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. Ca pavilion, este permanent arborat pe navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Drapelul de luptă este scos din vitrină la solemnitatea prezentării sale, la festivitatea depunerii jurământului militar, la paradele trupelor şi revistele de front, la predarea sau luarea comenzii unităţii respective, la darea onorurilor militare în cadrul funeraliilor militare. Drapelul României în bernă se arborează în zilele de doliu naţional, stabilite de Guvern.

De mici ne învăţăm copiii semnificaţia culorilor drapelului: albastrul cerului, galbenul ogoarelor şi roşul sângelui vărsat de stramoşii noştri. Cele trei culori - roşu, galben şi albastru - au fost legate de poporul român, iar astăzi ele alcătuiesc drapelul României. Acesta are formă dreptunghiulară, dimensiunile fâşiilor culorilor sunt egale, fiind aşezate vertical, iar ordinea este albastru, galben, roşu, începând de la lance. Culorile împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnificând verticalitatea neamului de-a lungul istoriei.

Reunirea celor trei culori are semnificaţii istorice: statornicia, dorinţa de unitate şi independenţă nutrită de neamul românesc de-a lungul întregii sale existenţe.

Istoria drapelului naţional începe în 1834, când domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Dimitrie Ghica, a obţinut de la otomani învoirea "de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii". Pentru corăbiile negustoreşti se prevedea "steag cu faţa galbenă şi roşie, având pe dânsul stele şi la mijloc pasăre albastră cu cap", iar pentru armată, "steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc."

Revoluţionarii de la 1848 au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca "Frăţia: Dreptate - Frăţie" şi dându-i denumire de "stindard al libertăţii". Decretul nr.1 din 14 iunie al Guvernului Provizoriu este primul decret pentru Steagul Naţional, în care se arată: "Steagul Naţional va avea trei culori: albastru, galben, roşu". A doua zi ,15 iunie, drapelul naţional tricolor a fost sfinţit în cadrul unei mari adunări populare, pe Câmpia Libertăţii. O lună mai târziu, "văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale", decretul guvernamental nr.252 din 13 iulie 1848, preciza din nou că "stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin". Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: "lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind".

Înlăturat odată cu interventia străină din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel naţional la 1 septembrie 1863, de către Alexandru Ioan Cuza. El avea însă culorile dispuse orizontal, redate roşu, galben, albastru, şi se va menşine în această alcătuire până în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însărcinată cu stabilirea drapelului ţării şi-a însuşit propunerea lui N. Golescu, fostul paşoptist, "culorile să fie aşezate cum era la 1848, adică vertical, în ordinea albastru, galben, roşu", care s-a păstrat până azi.

Stimaţi colegi,

Steagul este cel mai statornic simbol al unui popor, reprezentând individualitatea şi suveranitatea naţiunii, prestigiul de care se bucură în rândul celorlalte naţiuni.

Ca cetăţeni, avem datoria de a conştientiza respectul ce i se cuvine acestui simbol al identităţii naţionale ce înglobeaza virtuţile şi valorile morale ale neamului românesc.

Sărbătoarea drapelului naţional ne uneşte şi ne aduce aminte cu mândrie şi patriotism că suntem români.

Referindu-se la originea şi semnificaţia drapelului de stat, Mihail Kogălniceanu preciza în şedinta Parlamentului din 26 martie 1867 că: "Drapelul tricolor, cum era astăzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însuşi drapelul neamului nostru, din toate şările locuite de români".

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Absenteismul electoral ne delegitimează pe toţi!"

Peste câteva zile încheiem o sesiune parlamentară. Fiind la primul mandat de deputat, nu pot să fac comparaţia cu alte sesiuni. Dar, fără îndoială, am parcurs o primă jumătate de an foarte complicată. În primul rând, pentru România şi, pe cale de consecinţă, şi pentru scena politică. Am avut - şi încă avem - parte de criză economică, am avut rectificare de buget, moţiuni, asumarea răspunderii Guvernului, am avut dezbateri aprinse şi atacuri uneori duse peste limita decenţei. Nu în ultimul rând, am avut alegeri. Alegeri la care au venit la vot mai puţin de 30% dintre cetăţeni. Este un semn rău!

Desigur, mulţi analişti au afirmat că Parlamentul European este o instituţie mult prea depărtată de nevoile şi înţelegerea cetăţeanului român, că nu avem încă acea cultură a implicării care a stat la baza Uniunii Europene. Că, la urma urmei, nu România e codaşa la prezenţa la vot, că mai sunt şi alte trei sau patru ţări în urma noastră.

Şi că, dacă e vorba despre un scrutin care să reprezinte o miză importantă, atunci concetăţenii noştri îşi vor activa ca prin minune simţul civic şi se vor buluci la vot.

Dragi colegi, daţi-mi voie să afirm că acestea sunt răspunsuri false la o problemă adevărată.

Alegătorii sunt obosiţi de promisiuni, plictisiţi de aceleaşi figuri de politicieni care candidează pentru toate funcţiile posibile, lehămesiţi de ineficienţa celor aleşi. De ce nu l-ar crede, atunci, pe un cunoscut realizator tv care, periodic, repetă: "Nu vă duceţi la vot, că tot aia e!" Dacă ne legănăm în continuare în iluzia legitimităţii unui sistem în care votează mai puţin de o treime din cetăţeni s-ar putea să avem parte de surprize foarte neplăcute.

Adevărul e că, din anii '90 încoace prezenţa la vot a scăzut continuu. Până la un punct, e un proces tolerabil. Dar când, în trei procese electorale consecutive, prezenţa e sub 50%, ar trebui să căutăm o soluţie. Absenteismul electoral ne delegitimează pe toţi, deopotrivă. Şi pe cei aleşi, pentru că nu exprimă o voinţă democratică, şi pe alegători, pentru că, în acest fel, destructurează societatea.

În toamnă vom avea o nouă campanie electorală. Am da dovadă de responsabilitate dacă ne-am gândi, de acum, la o asemenea soluţie.

Stimaţi colegi,

S-ar putea ca unii să spună "Ce treabă are Ciobanu, care e economist, cu problema votului, care e o problemă juridică?" Are, pentru că statul cheltuieşte tot atâţia bani şi dacă la vot vin 99% din alegători, şi dacă vin 1% din alegători. Şi e o problemă de eficienţă: dacă tot cheltuim bani, haideţi să şi merite.

Dar, să zicem că aveţi dreptate. Tocmai de aceea propunerea de faţă e prezentată ca declaraţie politică şi nu ca proiect de lege. Vreau să o consideraţi mai degrabă ca un subiect de reflecţie şi, neapărat, cu o doză de umor. Asta nu înseamnă, însă, neseriozitate.

Au existat deja voci care au pus problema votului obligatoriu. Dacă omul va fi obligat să intre în cabina de vot, atunci fie va avea vreo preferinţă - ceea ce ar duce la creşterea legitimităţii aleşilor -, fie va folosi "votul alb" ca formă de protest. Sunt, în Europa, câteva ţări în care funcţionează acest sistem. Acestor voci li s-a răspuns că votul e un drept, nu o obligaţie. Şi că ameninţarea unei amenzi nu ar duce deloc la trezirea conştiinţei, ci, mai curând, la amintirea vremurilor lui Ceauşescu.

Stimaţi colegi,

Acum vin eu şi vă spun: dar dacă am folosi o discriminare pozitivă, în loc de una negativă? Dacă persoana care ar vota ar primi, pe baza ştampilei din buletin, un beneficiu? Să zicem că ar primi o zi liberă. Sau nişte tichete de masă. Sau un set de analize medicale gratuite. Sau, la urma urmei, de ce nu?, o sumă de bani!

Veţi spune: "Uite, Ciobanu vrea să legalizeze mita electorală!" Şi eu voi spune: "Ba nu, dimpotrivă!" Se ştie că, în campaniile electorale, foarte mulţi candidaţi, din toate partidele, împart lucruri care sunt departe de nevinovatele "obiecte promoţionale". Că se dau pungi cu făină, mălai, zahăr, pulpe de pui sau bancnote de 50 de lei, o ştiu oamenii, o ştiu ziariştii, o ştiu şi autorităţile. Dacă statul ar fi cel care ar "premia" alegătorii, atunci "atenţiile" candidaţilor ar avea mai puţin efect. Şi ca să fie treaba limpede, am să vă indic şi sursa de finanţare. E simplu. Fondurile pentru aceste "premieri" să fie scăzute din fondurile care se alocă partidelor pentru campania electorală.

Stimaţi colegi,

Repet, dacă mai e nevoie: am convingerea profundă că democraţia nu se poate cumpăra. Că oamenii trebuie să fie conştienţi, responsabili şi implicaţi. Dar această educaţie se dobândeşte în timp. Şi, până acolo, cetăţenii trebuie să aibă dovada utilităţii votului lor. Ei trebuie să vadă că lucrurile se îndreaptă pentru că au fost la vot şi nu faptul că lucrurile sunt la fel pentru că nu au fost la vot.

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică: "Studenţii basarabeni şi drepturile constituţionale"

În data de 19 iunie 2009, prin scrisoarea cu nr. de înregistrare 584, studenţii basarabeni din România m-au sesizat cu următoarea scrisoare, pe care o redau integral:

"Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti şi Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara, iniţiatorii campaniei "Pro Cetăţenie Română" consideră că unele dispoziţii ale Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991, proiect ce a fost adoptat de Senat în şedinţa din 9 iunie 2009 şi care a fost trimis spre dezbatere şi adoptare către Camera Deputaţilor la data de 10 iunie 2009, sunt în totală neconcordanţă cu dispoziţiile art.5, art.16 din Constituţia României, ale art.4, art.5 şi art.34 din Legea nr.21/1991 din următoarele motive:

În fapt, în luna aprilie, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, precum şi la Senat, sub nr. BP 266/02.04.2009, respectiv sub nr. BP 168/08.04.2009, a fost înregistrată Propunerea Legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/1991 privind cetăţenia română, semnată de 50 de deputaţi şi senatori din Parlamentul României "

Astfel, în totală concordanţa cu prevederile art.5 din Constituţia României şi ale art. 5 şi art.34 din Legea nr.21/1991, prin iniţiativa legislativă se propune "umplerea golului legislativ" prin introducerea, în cuprinsul legii, a noţiunii de "recunoaştere" a cetăţeniei române pentru persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

1. au dobândit această calitate prin naştere, conform principiului "ius sanguinis" sau sunt descendenţii acestora,
2. nu au săvârşit vreo faptă de natură să constituie motiv legal de pierdere a cetăţeniei române,
3. din diferite motive, nu pot face dovada cetăţeniei române conform art.21 din Legea nr.21/1991.

Se propune doar o dezvoltare a principiului statuat prin dispoziţiile art.34 din Legea nr.21/1991 conform căruia "Sunt şi rămân cetăţeni români persoanele care au dobândit şi au păstrat această cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare" şi, totodată, o reglementare mai clară a unor situaţii prevăzute de către legiuitor în cuprinsul acestui text de lege, dar care nu-şi găseau o reglementare expresă în legea specială sau în orice alt act normativ. Se dorea totodată şi accentuarea caracterului perpetuu al acestui drept fundamental.

La data de 15.04.2009, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr.36 care avea scopul de a îmbunătăţi procedura de redobândire şi acordare a cetăţeniei române. În aceeaşi zi, prin Hotărârea nr.71, Guvernul a trimis spre aprobare Parlamentului proiectul de lege pentru aprobarea acestei ordonaţe de urgenţă.

Aşa cum s-a precizat, acest proiect de lege a fost adoptat de Senat, însă, cu unele modificări şi completări, printre care şi întroducerea, în cuprinsul legii, a noţiunii de "recunoaştere" despre care se face referire în iniţiativa legislativă susţinută de catre 50 de parlamentari.

Considerăm că membrii Senatului, poate, în mod involuntar, au deturnat sensul acestei noţiuni, înlăturând în totalitate raţiunea acesteia şi făcând abstracţie de trăsaturile definitorii şi esenţiale ce o caracterizează, aşa cum rezultă ele după o analiză gramaticală şi logico-juridică a noţiunii folosite. Această concluzie logică apare evidentă, deoarece "a recunoaşte" o calitate înseamnă:

• a identifica ceva ce a fost cunoscut mai înainte;
• a admite existenţa acesteia,
• a mărturisi, a nu nega,
• a admite o anume situaţie preexistentă.

Nicidecum între noţiunile de "recunoaştere" şi "acordare" sau "redobândire" nu se poate pune semn de egalitate aşa cum se propune prin proiectul legii aprobat de Senat, deoarece:

"A acorda" înseamnă a da, a oferi unei persoane ceva ce nu i-a aparţinut niciodată.

"A redobândi" înseamnă a obţine din nou, o stare pierdută pe care a mai avut-o cel căruia i se dă.

"A recunoaştere" are, însă, cu totul alt sens şi altă raţiune.

Astfel, după cum se poate observa cu uşurinţă, noţiunea de "recunoaştere" nu are nicio trăsătură comună cu noţiunile de "acordare" şi "redobândire" deoarece, acestea din urmă presupun acţiunea de "a da, de a oferi", iar prima noţiune presupune doar o simplă manifestare de voinţă exprimată printr-o marturisire afirmativă a unei situaţii preexistente.

În mod inexplicabil, membrii Senatului propun ca recunoaşterea cetăţeniei române să se facă persoanelor care îndeplinesc următoarele două condiţii: au dobândit cetăţenia română prin naştere sau sunt descendenţii acestora; se află în cel puţin una dintre următoarele 3 situaţii: au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor; cetăţenia română le-a fost retrasă fără voia lor; nu le-a fost recunoscută calitatea de cetaţeni români pe care, oricum, au dobândit-o prin naştere.

Considerăm că, dacă va fi adoptat proiectul contestat, tratamentul la care vor fi supuse persoanele care se încadrează în prevederile punctului c) este discriminatoriu deoarece ei sunt de facto cetăţeni români, iar calitatea lor de cetăţean român a fost dobândită prin efectul legii, de drept, fără îndeplinirea altor condiţii. Mai mult chiar, introducerea acestor situaţii în cuprinsul legii este inoportună deoarece genul acesta de situaţii pot fi clarificate conform prevederilor art.29 alin.(4) şi art.35 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

În speţă, conform modificărilor art.10¹ propuse de catre membrii Senatului, persoanele care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie sau descendenţii acestora, cărora nu li s-a recunoscut cetăţenia română din diferite motive, pot solicita acordarea cetăţeniei române prin recunoaştere, fiind obligaţi să respecte procedura birocratică prevăzută pentru persoanele care solicită acordarea cetăţeniei române.

Or, Constituţia României prin dispoziţiile art.16 nu face nicio deosebire între cetăţenii românî cu acte (de iure) şi cei fără acte (de facto). De aici rezultă şi caracterul neconstituţional al acestor modificări propuse de Senat.

Faţă de aspectele sesizate, noi, membrii Organizaţiilor Studenţilor Basarabeni din România, vă solicităm să puneţi în discuţie în cadrul comisiei din care faceţi parte, precum şi cu orice altă ocazie, în faţa colegilor dumneavoastră deputaţi, aceste încălcări grave ale Constituţiei care puteau fi legiferate dacă nu ar fi fost constatate la timp. Chiar şi dacă, în situaţia în care colegii dumneavoastră vor face abstracţie de solicitarea noastră, vă informăm că vom solicita Curţii Constituţionale, conform procedurilor legale, să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea eventualelor modificări aduse Legii nr.21/1991 prin legea care urmează să fie adoptată.

În concluzie, considerăm că, acum, când Camera Deputaţilor dezbate Proiectul Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36 din 2009 este momentul oportun de a reda noţiunii de "recunoaştere" sensul firesc pe care-l are. Solicităm, de asemenea, ca competenţa şi procedura "recunoaşterii cetăţeniei române" să fie reglementată în spiritul propunerii legislative nr.BP 266/02.04.2009, respectiv nr.BP 168/08.04.2009, nicidecum în mod discriminatoriu, neconstituţional şi, până la urmă, injust."

Sunt convins că îi putem ajuta şi trebuiesc ajutaţi.

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică: "Legea Camerelor şi comercianţii"

Începând cu anul 2002, mai precis prin OUG nr. 192/2002 şi ulterior prin Legea nr.503/2003, de aprobare a ordonanţei mai sus menţionate, prin care Registrul comerţului a trecut în subordinea Ministerului Justiţiei, lege adoptată în regim de lege organică, Legea Camerelor de Comerţ este "plimbată" între Guvern, Parlament şi Curtea Constituţională, iar aceasta din urmă a hotărât în 5 iulie 2006 că Legea Camerelor de Comerţ este neconstituţională.

Curtea detaliază prin Decizia nr. 545 din 5 iulie 2006, publicată în M.Of. nr.638/25 iulie 2006, aspectele privind neconstituţionalitatea Legii Camerelor de Comerţ din România şi implicit trecerea Oficiului Registrului Comerţului la Ministerul Justiţiei, care a creat de asemenea o polemică neîntreruptă în toată această perioadă, datorată faptului că acesta reprezintă o importantă sursă de venit.

De unde provine confuzia şi până unde se poate merge ?

Tot Decizia nr.545 a Curţii Constituţionale lămureşte lucrurile în dispozitivul său, arătând, printre altele, că, în conformitate cu art.3 alin.(3):

"Camerele înfiinţate în baza Decretului-lege nr.139/1990, cu completările ulterioare, sunt succesoarele şi continuatoarele de drept ale Camerelor de comerţ şi industrie desfiinţate prin Decretul-lege nr.74/1949 pentru desfiinţarea Camerelor de Comerţ şi industrie, publicat în M.Of. nr.47/25 februarie 1949".

În art.33 alin.(2) lit.a), se arată, de asemenea:

"Camera de comerţ şi industrie asigură organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, precum şi îndrumarea metodologică a funcţionării registrului comerţului de pe lângă camerele judeţene"

Din coroborarea celor două articole, reiese clar că Legea Camerelor de Comerţ trebuie să pornească de la vechea lege abrogată şi trebuie să se refere la organizarea şi funcţionarea Oficiului Registrului Comerţului într-o formă nouă, modernă şi conformă cu noile reglementări ale legislaţiei europene.

Pe când, totuşi, această nouă lege, importantă pentru comercianţi şi pentru noi toţi în aceeaşi măsură ?

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică: "Politica şi puterea exemplului"

În multe domenii de activitate auzim frecvent de puterea exemplului, fie că este vorba de şcoală, facultate, apoi la serviciu, la firmă sau oriunde în altă parte, şi mă gândesc dacă acest lucru funcţionează şi în politică.

Am învăţat multe lucruri la şcoală şi la facultate, nu numai legat de cunoştinţe, dar şi de caracter sau comportament, încercând să-mi creez un model pe care să încerc să-l urmez, însă desigur că este foarte greu să fii ceea ce ţi-ai dori.

Dacă nu încerci însă a fi ceea ce ţi se potriveşte şi ceea ce îţi place, se spune că nu ai avea nici un ideal etc.

Poate că cel mai greu model de urmat în viaţă, cel puţin în România, este modelul politicianului român, care nu seamănă de multe ori cu nimeni şi cu nimic, pentru raţiuni pe care le poţi înţelege doar dacă trăieşti în interior.

Mă gândesc la politicienii actuali, persoane deosebit de mediatizate în toată mass-media şi despre care se spun lucruri nu prea plăcute, auzind frecvent apelative precum "mincinos", "fără cuvânt", "fără viziune" şi nu aş dori să merg mai departe, pentru că nu are sens.

Pe canalele de ştiri, zilnic auzim lucruri senzaţionale, construite unele cu multă dibăcie în culisele partidelor politice sau ale posturilor de radio sau televiziune, pentru că sunt foarte eficiente, şi nu degeaba se spune că "România la ora actuală este condusă cu televizorul".

Ştirile ajung la urechile cetăţenilor foarte repede, însă nimeni nu mai are timp parcă să verifice nici gradul de adevăr şi nici sursa de unde provin, pentru a face un raţionament rapid.

Dar, totuşi, în politică există puterea exemplului propriu ?

Liderii politici actuali sunt credibili ?

Cât timp poate dura o perioadă de tranziţie, cum tot ne place să o numim pe cea din România ?

La toate aceste întrebări şi la multe altele pe care ni le putem pune, fără a găsi un răspuns, vom putea răspunde atunci când în România va funcţiona puterea exemplului în politică.

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică: "Agricultura din România - între secetă şi criză"

Dacă ar fi să analizăm evoluţia agriculturii din România în ultimii 20 de ani, am constata mai mult o lipsă de proiecte pe termen scurt sau mediu decât o dezvoltare a acestui important sector al economiei naţionale.

Chiar dacă previziunile meteo arătau că lunile de vară vor fi secetoase şi neproductive pentru agricultură, la ultima rectificare a bugetului de stat discutată de guvern, cele mai multe resurse au fost tăiate agriculturii şi aşa lovită de secetă şi nu numai.

Oare care ar fi soluţia pentru revigorarea acestui sector cu care România mulţi ani s-a lăudat şi datorită căruia mulţi, foarte mulţi investitori străini s-au oprit în ţara noastră.

Putem afirma fără să greşim cu nimic că datorită agriculturii România este considerată de specialişti că deţine un "pământ" pe care mulţi şi-l doresc în ţara lor şi o climă deosebit de prielnică agriculturii şi totuşi...

De ce nu investim în agricultură?

De ce importăm atâtea produse agricole?

De ce nu avem mai multe produse ecologice, pe care le putem uşor cultiva în România ?

De ce nu avem o strategie în acest sens ?

Dacă vom pune aceste întrebări reprezentanţilor Guvernului, sunt sigur că ne vor răspunde formal, şi mai bine am încerca o altă metodă de a răspunde tuturor acestor minime exigenţe ale acestui sector, şi anume, în locul emisiunilor de televiziune în care asistăm la dispute şi explicaţii cu încărcătură politică la care nu găsim uşor un răspuns cât de cât corect, ar fi de preferat diverse reportaje destinate modului de pregătire a acestui sector, printr-un proiect care să mobilizeze actuala populaţie a ţării de a deveni mici cultivatori şi producători, măcar pentru propriile necesităţi.

Cred că metoda ar prinde bine tuturor, iar de la mica producţie şi micile gospodării, însoţite de o experienţă pe măsură, se poate gândi şi la o extindere în acest domeniu, important fiind să începem.

Să începem cât mai repede, până nu va fi prea târziu !

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică: "Legea Camerelor de Comerţ, o nouă dispută politică"

Într-o zi de marţi, ca de obicei la votul final, în data de 20 iunie 2006, deputaţii din vechiul mandat au adoptat Legea Camerelor de Comerţ şi Industrie, care prevede în principal trecerea Registrului Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei în administrarea Camerelor de Comerţ.

După exact 3 ani şi 3 zile, legea revine în plenul Camerei Deputaţilor cu aceeaşi temă, după ce în anul 2002, Oficiul Registrului Comerţului a fost trecut din subordinea Camerelor de Comerţ în cea a Ministerului Justiţiei, mai exact în subordinea Tribunalelor.

Este uşor de observat că această dispută politică, dar şi economică în acelaşi timp revine periodic în actualitate, din 3 în 3 ani, cu aceeaşi temă, şi dacă auzi argumentele fiecărei părţi eşti tentat să dai dreptate pe rând şi unora, şi altora.

Un serviciu public poate fi dat în administrare unei persoane private?

Cum va funcţiona instituţia judecătorului delegat?

Cine va putea dispune prin hotărâre înfiinţarea unei firme?

Cum se vor face menţiunile sau modificarea statutelor?

Oricine ar face-o, în afara judecătorului delegat, ar comite o faptă penală.

Cine va asigura discreţia informaţiilor?

Este lege organică sau lege ordinară?

În circa doi ani, Registrul comerţului înregistrează profit de circa 15 milioane de euro, atât cât este la ora actuală şi patrimoniul său, şi se pare că aceasta este şi miza acestor dispute, pentru că aş vrea să ştiu care instituţie nu şi-ar fi dorit să aibă în subordine o asemenea sursă de venit.

Ieri am votat din nou Legea Camerelor de Comerţ şi sunt convins că această lege va reveni în actualitate şi în dezbaterea partidelor politice cât de curând, mai ales datorită art.56 alin.(1¹) din OUG. nr.61/2009, care modifică Legea nr.24/2000, la fel de contestată precum legea cu pricina: "După adoptarea lor, în situaţii temeinic justificate, actele normative pot fi completate sau, după caz, abrogate şi înainte de data intrării lor în vigoare"

Pe când oare legi clare, concise şi eficiente? Ceea ce avem nevoie!

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică: "FSN-ul, minerii şi securitatea"

Conducerea FSN-istă s-a arătat foarte productivă în primele luni ale anului 1990 când, cu ajutorul "băieţilor cu ochii albaştri", s-au stârnit evenimentele sângeroase de la Târgu-Mureş, ciocniri violente între români şi maghiari, izbucnite pe fondul fricii adânc înrădăcinate în conştiinţa oamenilor, precum că ungurii ar lucra la recucerirea, la distrugerea ţării.

Securitatea - cu un nou nume, Serviciul Roman de Informaţii - SRI, care avea la bază aceeaşi băieţi discreţi, pe 26 martie 1990, împreună cu Preşedintele României, primul-ministru şi noul director al SRI acuzau serviciile secrete străine, adică "agenturile", că ar fi profitat de desfiinţarea Securităţii pentru a-şi urmări agenda antiromânească, prin orchestrarea evenimentelor de la Târgu-Mureş.

Avizi de legitimitate, în condiţiile în care deja se făceau auzite voci care îi contestau, au făcut exact ce trebuia, ştiind că în caz de pericol iminent, oamenii se strângeau în jurul conducătorilor. Învrăjbind o parte a sa împotriva celeilalte, preşedintele şi ai săi au căutat să declanşeze un conflict interetnic care să ducă la coalizarea populaţiei româneşti în jurul său.

Conducătorii Puterii de la Bucureşti au dat vina pe "agenturile străine" şi au fost crezuţi, cu preţul şifonării serioase a imaginii externe a ţării (casetele cu maghiarul Cofariu bătut de naţionaliştii români au făcut înconjurul lumii...) şi a distrugerii vieţii unor oameni, simpli pioni pentru nişte indivizi - aşi ai diversiunii şi manipulării cetăţenilor.

Pregătiţi pentru a desăvârşi furtul Revoluţiei - câştigarea alegerilor, printr-un alt plan bine pus la punct, Frontul Salvării Naţionale, care promisese că nu va participa la alegeri, desfiinţează printr-o campanie puternică de discreditare partidele istorice şi reprezentanţii acestora - forţele democratice din Romania, declanşând o campanie extrem de puternică de discreditare a PNŢCD şi PNL, precum şi împotriva liderilor Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Radu Câmpeanu, şi obţin peste 85% din voturi. Tom Gallagher a numit întreaga manevră de atunci "furtul unei naţiuni", însă în România, chiar după dispariţia unuia dintre cele două mari partide istorice şi trecerea a 20 de ani, istoria nu se poate repeta!

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică: "Casa d'Italia - după 60 de ani"

În municipiul Târgovişte de astăzi există o structură arhitecturală în formă de semicerc, unică în lume, nemodificată de peste cinci secole, care îmbină perfect edificiile secolelor XVII-XVIII, adică mai exact cele de la Curtea Domnească până la Liceul Văcărescu.

Apoi, în rânduri succesive sunt aşezate frumoasele clădiri şi monumente ale municipiului Târgovişte, care dau farmec acestui oraş, construite în secolele următoare, XVIII - XX, reprezentative pentru istoria şi civilizaţia de altădată a acestor locuri.

Nu sunt născut în această zonă a ţării, însă vizitând oraşul Târgovişte, te îndrăgosteşti de aceste meleaguri dâmboviţene şi de istoria locurilor, marcate de prezenţa arhitecţilor italieni, care au construit printre altele Casa d'Italia, locul unde altădată se întâlneau cetăţenii români şi italieni deopotrivă, pentru diverse manifestări, zile onomastice, cursuri de cultură şi civilizaţie pentru copii sau adulţi, întâlniri şi dezbateri pe diverse teme de actualitate.

După anul 1948 însă, odată cu naţionalizarea a început declinul tuturor clădirilor de acest fel, clădiri vechi şi martor că România începe sistematizarea în regim comunist a ţării, adică distrugerea pe zi ce trece a tot ceea ce în alte ţări nu ai voie prin lege nici măcar să atingi.

Se pregătea de fapt o schimbare totală a sistemului de valori.

Am mai scris şi am mai făcut demersuri în care am arătat despre Casa d'Italia şi în alte declaraţii politice, care sper să ajungă la urechile autorităţilor locale din Târgovişte, în egală măsură ca şi la autorităţile italiene, iar împreună să salvăm Casa d'Italia.

Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. se va implica în acest proiect important în egală măsură pentru Italia, cât şi pentru România, fiind încă o dovadă a relaţiilor de frăţie a celor două state.

Salvând Casa d'Italia, salvăm frăţia, istoria şi tradiţiile ce ne leagă de mai mult de 2 milenii şi nu numai atât.

Domnul Horia Cristian:

Declaraţie politică adresată domnului ministru Vasile Blaga

Cu interes am luat la cunoştinţă de comunicatul de presă, referitor la programul de reabilitare termică a blocurilor din Timişoara, emis de ministerul pe care cu onoare îl conduceţi.

Doresc să vă aduc la cunoştinţă că niciunul din cele 74 de blocuri nu va fi reabilitat termic în acest an, aşa cum rezulta din informaţiile publicate pe site-ul ministrului dumneavoastră. De asemenea, Timişoara se afla pe locul 66 din 69 de localităţi, într-un top sui generis publicat pe acelaşi site. Acestea fiind zise, vă informez că în afirmaţiile mele nu este niciun neadevăr, aşa cum în mod fals prezentaţi în comunicat.

Dar trebuie să constat că în buna tradiţie a liderilor PD-L, înţelegeţi ca dezbaterile, polemicile să fie duse cu injurii, şi nu cu argumente, motiv pentru care aţi înţeles să transmiteţi acest comunicat calomnios.

Ceea ce consider dincolo de orice dispută politică este faptul că funcţionarii publici, şi chiar o instituţie publică se implică în campania electorală, emiţând comunicate de presă calomnioase la adresa parlamentarilor opoziţiei, în timpul unei campanii electorale. Acest lucru este imoral şi ilegal, fiind expres interzis de Legea funcţionarului public. În acest sens, vă solicit public să declanşaţi o ancheta administrativă, să îmi prezentaţi numele persoanei care m-a calomniat, precum şi sancţiunile administrative acordate.

Pe de altă parte, mă bucur să constat că un deputat al opoziţiei a stârnit o reacţie atât de violentă din partea unui minister. Aceasta înseamnă că problema este deja pe jumătate rezolvată.

Doresc sa va informez că din discuţiile purtate cu asociaţiile de proprietari din aceste blocuri, marea majoritate au luat foarte în serios promisiunile dumneavoastră şi au strâns sumele de bani necesare aportului cetăţenilor la acest program. Am discutat cu asociaţii de proprietari care au strâns sume de 100.000 sau chiar 150.000 lei, şi aceştia sunt extrem de dezamăgiţi de atitudinea dumneavoastră.

Aştept o reacţie din partea dumneavoastră, alta decât una electorală.

Domnul Miron Ignat:

"Ziua Mondială a pescuitului"

Pe data de 27 iunie, în toată ţara este sărbătorită "Ziua Mondială a Pescuitului".

Delta Dunării este un paradis al naturii, caracterizat prin bogăţia faunei şi florei, prin speciile de păsări unice şi prin peisajul mirific care atrage anual zeci de mii de turişti.

An de an, Delta Dunării atrage tot mai mulţi pescari, zona dezvoltându-se şi din punct de vedere turistic. S-a dezvoltat turismul rural, acesta asigurând locuri de cazare în vile, case, hoteluri şi pontoane plutitoare.

În ultimii ani, starea fondului piscicol a înregistrat instabilităţi, pescarii au fost puşi în imposibilitatea de a-şi practica activitatea, zona Deltei Dunării a fost delimitată în loturi, gestionate de concesionari după bunul plac. În unele localităţi, pescarii s-au organizat în sindicate şi au reuşit să negocieze cu concesionarii preţuri bune pentru peşte, având la dispoziţie puncte sigure de predare a peştelui. Din cauza condiţiilor impuse de unii concesionari, mulţi pescari au renunţat la această situaţie şi au obţinut permise şi autorizaţii pentru pescuitul comercial, de la Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură. Conform actului normativ, pescarii au obligaţia să achiziţioneze şi să monteze mărci pe uneltele de pescuit, înscrise în perimetrul de pescuit comercial, acestea fiind trecute în permisele de pescuit, care mai conţin şi date referitoare la identificarea navei/ambarcaţiunii de pescuit, perioada de valabilitate şi cota alocată de specii.

S-au instituit măsuri de prohibiţie pentru pescuitul oricărei specii de peşti în apele continentale în perioada 13 aprilie-11 iunie a.c, iar în perioada 15 aprilie-30 mai în apele care constituie frontiera de stat.

În Complexul lagunar Razelm-Sinoe, pescuitul este interzis 90 de zile în perioada 1 aprilie-30 iunie, iar mai multe locuri din Delta Dunării au fost declarate, conform ordinului ministerial, "zone de protecţie pentru resurse acvatice vii". Astfel, în zone de pe Dunărea Veche şi pe canalele şi gârlele adiacente, considerate habitat al reproducătorilor mai multor specii de peşte, s-a interzis pescuitul pe tot parcursul anului.

Au fost introduse restricţii privind pescuitul în amenajări piscicole din Delta Dunării, pentru a se impiedica "braconajul legal" în perioada de prohibiţie, prin intermediul fermelor de acvacultură din aceste zone. Fermierii piscicoli din Deltă vor putea pescui în perioada de prohibiţie doar dacă deţin licenţa de acvacultură eliberată de ANPA şi ARBDD, şi dacă fac dovada achiziţionării puietului de peşte cu facturi fiscale a consumului de energie electrică pentru alimentarea cu apă a bazinelor piscicole din care intenţionează să pescuiască şi au evidenţiat în bilanţul contabil.

Acest lucru a înrăutăţit situaţia pentru locuitorii din această zonă, deoarece o mare parte din populaţie a rămas fără locuri de muncă şi fără posibilitatea de a-şi asigura traiul de zi cu zi. Majoritatea locuitorilor nu-şi pot desfăşura activitatea zilnică în condiţii normale, respectând condiţiile clare şi acceptabile. Nivelul de trai, deja sub nivelul întregii ţări, va fi redus drastic.

Trebuie să avem în vedere că pescarii din Delta Dunării cunosc această îndeletnicire de sute de ani. Ei cunosc secretele acestui meşteşug, pe care îl apără şi îl preţuiesc, fiind sursa lor de venit de bază.

Trebuie să-i sprijinim cu programe şi măsuri care să-i determine să-şi continue activitatea tradiţională în condiţii favorabile şi să-şi permită un trai de viaţă decent.

Domnul Ioan Oltean:

"Fondurile europene, o necesitate stringentă"

După cum bine ştiţi, fondurile structurale şi fondul de coeziune sunt instrumentele financiare specifice politicii de coeziune economică şi socială comunitare, prin care se urmăreşte reducerea decalajului dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni din statele membre ale Uniunii Europene, dar şi promovarea, pe cale de consecinţă, a coeziunii economice şi sociale.

În această perioadă de grea încercare economică, este esenţial să deţinem abilităţile, strategiile şi competenţele corespunzătoare pentru a reuşi o bună administrare şi gestionare a situaţiei de criză cu care ne confruntăm.

În acest sens, dragi colegi, vă reamintesc ca este imperativ să păstrăm gestul de largă disponibilitate a Comisiei Europene în ceea ce priveşte alocarea acestor tipuri de fonduri României.

Fără intenţia de a aduce în prim-plan precaritatea sistemului de management pe care vechea guvernare l-a propagat şi propulsat în mod repetat, să nu uităm, dragi colegi, că România ar fi putut primi de la Uniunea Europeană în cursul anilor 2007 şi 2008, 3 miliarde 129 de milioane de euro, bani care ar fi fost destinaţi beneficiarilor din România. Din păcate, însă, guvernarea trecută a reuşit performanţa de a aduce doar 6% din aceşti bani, adică 176 de milioane de euro.

În momentul de faţă, România riscă să piardă fondurile europene alocate dacă raportul Comisiei Europene pe justiţie nu va fi unul favorabil.

În aceste sens, o delegaţie de experţi supraveghează şi monitorizează activitatea instituţiilor care luptă împotriva corupţiei. Din nefericire, DNA, principala instituţie care se ocupă cu combaterea marii corupţii, prezintă o evaluare complet nesatisfăcătoare. Astfel, conform statisticilor preluate de pe site-ul DNA, din aproape 17.000 de dosare pe care procurorii le-au avut în lucru în septembrie 2002, momentul înfiinţării DNA, şi până la sfârşitul anului trecut, au fost trimise în judecată 3.000 de persoane. Dintre aceste 3.000 de persoane, doar 670 au fost condamnate definitiv.

De asemenea, o cifră de 41,9 milioane de lei, adică peste 10 milioane de euro, ar putea să-i scape României printre degete, suma reprezentând fonduri europene de pre-aderare, acordate prin programele PHARE, ISPA şi SAPARD, motivele fiind unele din cele mai jenante şi care în mod firesc şi direct se raportează la seriozitatea şi profesionalismul cu care ar trebui să ne implicăm în cadrul desfăşurării unor astfel de programe, respectiv: nerespectarea convenţiilor încheiate, nefinalizarea la timp a proiectelor tehnice, lipsa resurselor proprii pentru cofinanţare, precum şi licitaţiile întârziate.

Încerc, stimaţi colegi, prin intermediul acestei declaraţii politice, să trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte aspectul alocării fondurilor europene ţării noastre. România trece prin vremuri grele, astfel că este absolut imperativ să ţinem cu dinţii de toate oportunităţile care ni se oferă.

În concluzie, consider că este de datoria noastră să păstrăm şi să fructificăm toate şansele prin care ni se oferă în mod real fonduri europene, prin adoptarea de măsuri pertinente, menite să genereze rezultate pozitive, optime.

Domnul Ionel Palăr:

"Cum actuala guvernare faulteză administraţia publică"

Am asistat cu uimire luni, în şedinţa Comisiei pentru administraţie publică, la aprobarea Proiectului de Lege al Ordonanţei de urgenţă nr.37/2009 privind serviciile deconcentrate, prin care se vizează schimbarea din funcţie a aproximativ 2.100 de funcţionari publici. Prin adoptarea acestui act normativ putem spune că ne-am întors cu câteva secole în urmă din punctul de vedere al arhitecturii sistemului administrativ. Din punctul meu de vedere, momentul ales de actuala majoritate parlamentară pentru dezbaterea acestei ordonanţe, vitală, decisivă pentru administraţia publică românească, este unul agitat, tumultuos, ceea ce face să nu avem o dezbatere reală pe acest subiect, subiectul trecând astfel în plan secund pe agenda publică şi politică.

În contextul în care avem în Parlament asumarea răspunderii Guvernului pe cele două coduri juridice, dezbaterea moţiunii simple pe cercetare depusă de opoziţie şi votul pentru începerea urmăririi penale pentru fostul premier Adrian Năstase, mă face să cred că acest moment a fost ales special pentru a trece "pe furiş" un act normativ de care va depinde modernizarea administraţiei publice din România sau mai bine zis regresul acesteia.

Astfel, toţi banii investiţi în ultimii ani pentru modernizarea administraţiei publice, pentru formarea experţilor au fost irosiţi, prin subordonarea funcţionarilor faţă de clasa politică. Noii numiţi pe criterii politice semnează noi contracte de management, al căror conţinut ar trebui făcut public deoarece, în mod normal, periodic se face o evaluare a prestaţiei acestora, şi ar trebui să ştim care sunt noile criterii de performanţă: sper că nu servilismul sau abilitatea de a deturna banii publici.

Aşa cum am susţinut cu fiecare ocazie, această ordonanţă reprezintă o întoarcere la feudalism, dispreţul total faţă de cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite şi aservirea funcţionarilor publici politicului.

Parada făcută pe această temă de către coaliţia PSD-PD-L, la care se adaugă declaraţiile Preşedintelui Băsescu, care a îndemnat coaliţia să reflecteze pe acest subiect înainte să adopte actul normativ în Parlament, se înscriu în acelaşi registru demagogic şi populist cu care ne-au obişnuit. Subiecte foarte importante, cum este şi cel de faţă sunt tratate cu superficialitate şi într-un mod iresponsabil de către cei care ne conduc.

Aş vrea să le reamintesc celor care au fost foarte vocali pe acest subiect şi care ne linişteau că această ordonanţă va suferi modificări în Parlament, astfel încât să nu devină toxică pentru administraţia românească, că în Comisia pentru administraţie, amendamentele aduse au fost mai mult pe formă decât pe fond.

Există riscul ca Parlamentul, principalul for de dezbatere al unui stat democratic, să se transforme într-o anexă a Guvernului care propune acte normative, iar parlamentarii să ridice doar mâna pentru a le aproba, fără a le mai îmbunătăţi sau amenda eventualele erori.

Domnul Iulian Vladu:

Declaraţie politică cu tema "Toate drumurile conduc la investiţii"

Potrivit zicalei "Toate drumurile duc la Roma", subliniind performanţa sistemului rutier, în România postdecembristă, majoritatea contractelor de autostrăzi s-au dus către străini. Un pas important a fost în anul 2006, când Preşedintele Traian Băsescu a lansat un apel pentru realizarea unor consorţii ale firmelor româneşti pentru a participa la marile proiecte de infrastructură. Din păcate, aceste consorţii nu au putut fi duse la bun sfârşit, din cauza luptei pentru întaietate. Probabil românii sunt atât de conservatori şi nu sunt deschişi spre colaborare. Un alt factor care, de asemenea, a blocat accesul companiilor româneşti la multe proiecte a fost, de multe ori, exigenţa caietelor de sarcini pentru licitaţiile de autostrăzi, care propuneau experienţă semnificativă în realizarea unor proiecte de investiţii mari, cu un număr de kilometri deja executaţi. Nici licitaţiile care erau deja câştigate de companiile care ofereau cel mai mic preţ nu sunt dezirabile, în condiţiile în care compania solicită uterior de la stat suplimentarea bugetului, determinând cele mai ridicate preţuri de construcţie raportată la kilometru de autostradă. Aceşti factori, cumulaţi, reprezintă o parte din cei construiţi în Europa (sursa Eurostat). Trebuie să conştientizăm importanţa fiecărui kilometru de autostradă construit, importanţa pe care autostrăzile o au în ceea ce priveşte dezvoltarea socio-economică a ţării. Doar existenţa autostrăzilor poate conduce la atragerea de noi turişti, respectiv cu efect de bumerang către investiţii şi crearea de noi locuri de muncă.

Avem nevoie de creştere economică. În mod cert, dezvoltarea infrastructurii va alimenta şi creşterea economică, o va susţine, va permite în continuare României să atragă investiţii, să promoveze investiţii româneşti şi străine şi, în final, va conduce la continuarea creşterii nivelului de trai.

De asemenea, autostrăzile maritime reprezintă rute maritime-cheie între statele membre UE care oferă servicii regulate de o înaltă calitate, combinate cu alte moduri de transport şi care furnizează o alternativă eficientă la transportul rutier. Toate acestea conduc la creşterea economică a ţării. Fiecare ţară trebuie să susţină transportul intermodal, care furnizează o soluţie prin combinarea diferitelor moduri de transport pentru o singură calătorie şi prin utilizarea cea mai eficientă a infrastructurii disponibile, cu costuri generale reduse ale societăţii. Este important de beneficiat de orice subvenţie venită din partea UE care poate conduce la facilităţi şi oportunităţi, adică obiective de investiţii. Este foarte importantă vizita pe care oficialii europeni au facut-o la Portul Constanţa şi discuţiile cu oficialităţile române despre beneficiile alternativei la transportul pe uscat. Este foarte important interesul pe care această guvernare îl manifestă pentru investiţii, sursă sigură de venit pentru dezvoltarea economiei.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Criza corectează deficitul de cont curent"

Zilele trecute, Banca Naţională a României a făcut publici principalii indicatori macroeconomici ce reflectă cu mare acurateţe atât performanţele economiei româneşti, cât şi vulnerabilităţile mediului concurenţial autohton. La prima citire a sintezelor BNR am putea spune că avem şi motive de bucurie, dar şi multe motive de îngrijorare.

Veştile bune aduse de statistici sunt exprimate într-o diminuare substanţială a deficitului de cont curent, balanţa de plăţi înregistrând după primele patru luni un deficit de 1,182 miliarde de euro, în scădere cu 78,9%, faţă de perioada similară din anul 2008. Balanţa comercială s-a redus şi ea, cu o pondere semnificativă, de 66,5%, însumând 1,97 miliarde de euro.

Aşa cum spuneam, există şi veşti rele, acestea vizând scăderea cu peste 44,4% a investiţiilor străine directe, însumând după primele patru luni ale anului doar 2,05 miliarde de euro. Din totalul celor 2 miliarde de euro, participaţiile la capital au reprezentat 51,2%, creditele intra-grup 40% şi profitul reinvestit 8,8%.

Dacă unii analiştii economici pun această diminuare pe seama faptului că majoritatea investiţiilor străine provin din ţările Uniunii Europene, ţări în care criza economică s-a instalat şi pare că se află la apogeu său, aş putea spune că reducerea semnificativă a investiţiilor îşi are o parte din justificare şi în modul de dezvoltare al economiei româneşti. Trebuie să recunoaştem cu toţii că statutul de economie de piaţă funcţională, câştigat abia în anul 2004, este cu greu demonstrat de actualele realităţi economice româneşti.

Dintre principalele deficienţe care fac în continuare neatractivă piaţa autohtonă, continuă să rămână sistemul fiscal neatractiv şi stufos, asupra căruia actualul guvern a făcut deja primele ajustări, în sensul diminuării numărului de taxe şi impozite pentru mediul de afaceri din România.

De asemenea, concurenţa loială în România continuă să rămână o mare necunoscută, diferitele pieţe fiind profund marcate de înţelegeri de tip cartel, de existenţa în continuare a unor quasi-monopoluri, de agenţi economici ce beneficiază de ajutorul direct sau indirect al statului sau al unor contracte preferenţiale cu statul, şi lista problemelor poate fi continuată. Nu în ultimul rând, aş adăuga că instabilitatea legislaţiei româneşti în materia investiţiilor străine directe, precum şi lipsa unei politici stimulative pentru acestea creează în continuare o atractivitate redusă pentru mediul economic din România. Ştim cu toţii că rating-ul "investment grade" se obţine greu, principalele instrumente prin care noi putem să-l obţinem fiind previzibilitatea şi atractivitatea mediului concurenţial românesc.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

Tema: "Să... corectaţi bine!"

Zilele trecute, în weekend, ca de obicei, m-am aflat în colegiul meu, unde m-am întâlnit cu cetăţenii, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, cu cadre didactice.

Cred că ştiţi, pentru că trăim în aceeaşi ţară!, care a fost principala lor nemulţumire: dubla măsură cu care lucrează Guvernul când este vorba despre banii publici!

Colegiul nr.3 Prahova, cu precădere în zona sa liberală, a fost extrem de nedreptăţit la alocarea fondurilor! Primarii au "înghiţit" greu explicaţia "re-ce-si-u-nii", dar au strâns din dinţi şi au încercat să îşi vadă de treabă.

Ceea ce eu, ei şi cetăţenii nu suntem dispuşi, însă, să mai acceptăm este obrăznicia!

Pentru "Ziua Tineretului", doamna ministru Ridzi şi-a permis să toace peste 600 mii euro pentru clipuri publicitare proprii şi spectacole clar electorale, la care şi-a invitat prietenii, fără ca măcar să aibă vreo tresărire de ruşine sau de frică. În paralel, până în... penultima clipă nu s-a ştiut dacă şi cu cât vor putea fi plătiţi profesorii care urmau să participe în comisiile de bacalaureat!

Peste 220 de mii de copii, absolvenţi de liceu, familiile lor şi profesorii au pus sub semnul întrebării organizarea examenului de maturitate!

Doamna ministru Andronescu şi-a mai televizat câteva lacrimi de emoţie, făcând apel la responsabilitatea dascălilor de a nu pune în pericol viitorul copiilor, boicotând acest examen! Apoi a apărut şi "bomba": fiind "re-ce-si-u-ne", sumele alocate membrilor comisiilor au fost înjumătăţite faţă de anul trecut!

Duminică, reprezentanţi ai aceluiaşi guvern- de- largă-dar-ce-folos- coaliţie anunţau, victorioşi, în mass-media, că "bacul" se va ţine conform programului, niciun profesor nedeclinându-şi participarea!

RUŞINE!

Profesorilor li s-au promis salarii mărite cu 50% de către PSD şi PD-L şi au fost MINŢIŢI.

RUŞINE!

De mai bine de o lună se negociază o aşa-zisă mărire de salariu asigurată prin grila unică, fără a se spune când anume exact anunţatele măsuri vor fi şi puse în operă! Perdea de fum, pentru ca anul şcolar să se încheie, "bacul" şi admiterile să se desfăşoare, profesorii să plece în vacanţă şi, până se dezmeticesc, să apuce să pună şi ştampila pe candidatul Băsescu Traian!

RUŞINE!

Care este adevărata părere a guvernanţilor despre şcoala românească s-a văzut: şcoala românească scoate "tâmpiţi", pardon, "filozofi"!

Până când nu vor scoate ospătari fruntaşi în olimpiada de făcut şpriţ, "tinichigii" şi "mecanici auto" capabili să repare maşinile cu numere devenite sigle electorale, profesorii României să facă ciocul mic şi... la muncă, nu la întins mâna! Să... corectaţi bine, stimaţi profesori! Urarea cu trăitul bine e pentru toţi oamenii preşedintelui!

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţie politică - "Locurile de muncă în criză"

Declaraţia mea politica de azi se refera la numărul din ce în ce mai mic de locuri de muncă, şi în special la locurile de muncă pentru tineri, la nivelul judeţului Botoşani, pe care îl reprezint în Parlament.

Potrivit ultimelor statistici ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani, la sfârşitul lunii mai, anul curent, numărul şomerilor înscrişi în baza de date se ridica la 8.610, rata şomajului fiind de 5,4%. Din noiembrie şi până în prezent, şi-au pierdut locurile de munca aproape 2.000 de botoşăneni. Situaţia este de-a dreptul îngrijorătoare, în condiţiile în care, comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut, numărul persoanelor fără loc de muncă aproape s-a dublat. Din totalul şomerilor aflaţi la ora actuala în baza de date oficială, doar 3.810 beneficiază de indemnizaţia de şomaj. Dacă anul trecut, în luna mai, erau în evidenţele AJOFM puţin peste 400 de tineri, anul acesta, numărul lor ajunge la 700, reprezentanţii instituţiei aşteptându-se ca, în perioada următoare, numărul acestora să crească.

Statistica privind numărul şomerilor devine, aşadar, din ce în ce mai îngrijorătoare. Şi situaţia nu dă semne să se îmbunătăţească în lunile ce urmează. Pe lângă angajaţii cu state vechi care îşi vor pierde locurile de muncă, fiind deja anunţate concedieri colective pentru luna iulie, rândurile şomerilor vor fi îngroşate de absolvenţii care abia au ieşit de pe băncile şcolii sau ale facultăţilor. Criza tot mai mare de pe piaţa muncii, situaţia critică în care au ajuns multe firme, precum şi oferta din ce în ce mai slabă a locurilor de muncă vor face ca sute de tineri să devină absolvenţi cu diplomă de şomer. Având în vedere că suntem în perioadă de criză şi ţinând cont de faptul că în ultimele luni s-au făcut multe disponibilizări la nivelul judeţului, cel mai probabil numărul şomerilor va creşte, printre aceştia regăsindu-se şi absolvenţi.

La o atare situaţie nu putem să nu adresăm un apel la autorităţi, să găsească politicile necesare pentru a oferi locuri de muncă pentru botoşăneni. Este foarte cunoscut, la nivel specialiştilor şi al autorităţilor, faptul că există programe gratuite de calificare-recalificare. Din nefericire, prea puţini şomeri aleg sa urmeze aceste cursuri. Mai există şi problema fondurilor necesare susţinerii financiare din partea statului a acestor cursuri şi există relatări care reflectă apariţia germenilor unei crize şi în această zonă. Iată de ce fac un apel la autorităţile locale şi naţionale să ia de urgenţă măsurile ce se impun pentru a nu creşte şi mai mult rata şomajului, şi aşa destul de mare la nivelul judeţului nostru.

Domnul Mihai Stroe:

"Biosfera Delta Dunării"

Valoarea universală a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării nu poate fi contestată de nimeni, ea fiind inclusă imediat după Revoluţie, în anul 1990, în reţeaua internaţională a rezervaţiilor, în cadrul Programului "Omul şi Biosfera". Din nefericire, atât politicile regimului comunist, cât şi cele din perioada postdecembristă s-au caracterizat printr-un management defectuos pentru resursele naturale, cu impact nefavorabil atât asupra florei, cât şi a faunei din Delta Dunării.

Deşi imediat după anul 1990 a fost creată şi instituţia specializată să se ocupe de gestiunea celor peste 58.000 de hectare, reprezentând 2,2% din suprafaţa teritoriului naţional, problemele specifice zonei persistă şi astăzi.

Biosfera Delta Dunării a funcţionat după legea rezervaţiei dar nu a beneficiat până acum de o legislaţie modernă, unitară, care să acopere întregul spectru de probleme pe care le generează această regiune a României. S-a pierdut din vedere că această regiune are o populaţie cu probleme şi nevoi specifice, fiind privată de o infrastructură minimă necesară.

Mare parte a activităţilor agricole, înfiinţate de regimul comunist prin desecarea anumitor suprafeţe, au fost continuate şi de guvernele postdecembriste, prin concesionarea acestor incluziuni din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, pentru redevenţe nesemnificative în raport cu valoarea inestimabilă a arealului în care se face aşa-zisa agricultură, ce produce pagube imense florei şi faunei.

Se impune renaturarea acestor arii şi revenirea la ceea ce a fost iniţial - şi anume luciu de apă. De asemenea, politicile de protejare a masei piscicole s-au limitat doar la înlăturarea activităţilor de braconaj şi pentru respectarea perioadelor de prohibiţie, însă nici un moment nu s-a avut în vedere exploatarea piscicolă raţională şi popularea controlată a zonelor. S-ar fi creat, astfel, condiţiile creării de locuri de muncă stabile, pe termen lung, pentru populaţia rezidentă şi ar fi fost creaţi factorii favorabili dezvoltării economice sustenabile a acestor zone. Unicitatea zonei a fost extrem de slab exploatată din punct de vedere turistic, infrastructura fiind principalul obstacol în calea turismului de masă. Toate aceste activităţi ar fi putut fi generatoare de resurse financiare pentru administraţi locală şi un generator de dezvoltare socială pentru populaţia din Deltă.

Aceste aspecte reclamă, fără întârziere, o strategie pe termen lung asupra unuia dintre elementele principale ale patrimoniului naţional. Misiunea actualului Parlament este aceea de a elabora o legislaţie modernă, cuprinzătoare şi adaptată problemelor specifice, ţinând cont de faptul că actuala lege a rezervaţiei este depăşită, ea fiind completată cu OUG nr.57/2007, cu referire la ariile naturale protejate, şi OUG nr.195/2005 privind protecţia mediului în România, iar prin aderarea României la Uniunea Europeană, legislaţia trebuie revizuită şi adaptată politicilor europene specifice.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Drumuri de tot felul"

Primul lucru pe care îl făceau romanii după ce cucereau un teritoriu era să construiască drumuri, pentru a lega noua provincie cu capitala imperiului - Roma. La câteva sute de ani distanţă, românii nu reuşesc să construiască drumuri pentru a fi legaţi nu numai de capitală, dar şi între ei şi cu restul lumii civilizate.

La 20 de ani de la revoluţia din 1989 nu există o reţea de autostăzi, marile oraşe nu au centuri de ocolire, iar drumurile care străbat ţara dintr-o parte în alta nu se ridică la standardele unei ţări cu pretenţii de civilizaţie, aşa cum este România. Turismul nu se dezvoltă dacă drumurile de acces către staţiuni - la munte ori la mare - sunt pline de gropi sau chiar mai rău.

De ce toate acestea? Pentru că poate nu ne interesează potenţialul turistic al României şi ne gândim să ne dezvoltăm pe altă direcţie. Care ar fi aceasta, însă, nu pare să existe o părere unanimă. România reprezintă un paradis, din punct de vedere turistic: avem munţi, mare, lacuri, păduri frumoase. Potenţial există, dar nu îl exploatează nimeni.

Municipiul Cluj-Napoca este catalogat de unii drept capitala Transilvaniei. Numai că acesta nu are o centură de ocolire. Lucrările începute cu ani în urmă nu sunt nici pe departe de a fi finalizate. Nu este normal ca în acest secol marile oraşe să nu aibe o centură de ocolire, în special pentru devierea traficului greu.

Toţi ar trebui să luăm exemplu de la strămoşii noştri romanii, care construiau, înainte de toate, infrastructura, şi abia apoi restul. Poate aşa vom ajunge şi noi în rândul ţărilor civilizate!

Domnul Răzvan Şerban-Mustea:

"Indisciplina în construcţii"

Ne-am bucurat cu toţii că în ultimul deceniu domeniul construcţiilor de imobile din România a înregistrat o dezvoltare fără precedent. S-a asigurat prin aceasta o creştere substanţială a produsului intern brut, o diminuare a şomajului pe acest segment al pieţei muncii şi o creştere a industriei conexe, producătoare de materiale de construcţii. S-a atenuat, de asemenea, şi o parte a cererii excedentare de spaţii locative, fie cu destinaţie de locuinţe, fie pentru uz comercial sau spaţii de birouri. Datele pieţei contrazic de departe ipotezele neprofesioniste acreditate de unii specialişti, potrivit cărora în România am avea o supraofertă imobiliară. Rostul intervenţiei mele politice de astăzi este acela de a infirma aceste zvonuri răuvoitoare şi de a atrage atenţia asupra adevăratelor probleme ale acestui sector.

În primul rând, administraţiile locale, extaziate de faptul că domeniul construcţiilor le va aduce resurse bugetare locale suplimentare, au ignorat orice exigenţă de urbanism şi amenajarea teritoriului. Nu la păduri care au dispărut peste noapte, înlocuite de vile luxoase, nu la construcţii realizate pe malul lacurilor protejate sau în mijlocul parcurilor de recreere mă refer. Ci la aspecte care ţin de însăşi securitatea acestor construcţii şi a posesorilor lor.

În primul rând, deşi de sute de ani administraţiile locale ştiu cu siguranţă unde există pericolul producerii de inundaţii sau de alunecări de teren, au fost eliberate în continuare autorizaţii de construire, fără nici un fel de responsabilitate faţă de destinul acestor cetăţeni.

În al doilea rând, aşa-zisele noi cartiere rezidenţiale sunt în realitate adevărate capodopere de haos urbanistic şi dispreţ arhitectonic. S-au permis de către administraţiile locale, prin planurile de urbanism şi din pricina preţului terenului, căi de acces către aceste locuinţe, repet "căi de acces", căci străzi nu pot fi numite, cu lăţimi de sub 4 şi chiar 3 metri, şi chiar intrări cu lăţimi de 2 metri. Nu numai că accesul nu permite tranzitarea a două autovehicule în acelaşi timp, dar este practic imposibil maşinilor de salvare, pompieri şi chiar de ecologizare să intre în aceste zone. Apoi, întâlnim blocuri între case, case între blocuri şi distanţe minime de siguranţă ce trebuie respectate la amplasarea imobilelor ignorate total. Dumnezeu să ne apere de posibilitatea izbucnirii unui incendiu sau fenomen natural extrem, căci nimeni nu poate estima consecinţele unei astfel de situaţii.

Nu în ultimul rând, calitatea structurii de rezistenţă a noilor construcţii este pusă sub un mare semn de întrebare. Creşterea preţului materialelor de construcţie a determinat pe unii din managerii de proiect să reducă din costuri, reducere ce se pare că a afectat exact ceea ce nu se vede într-o construcţie, şi anume coeficientul ei de rezistenţă la mişcări tectonice.

Stimaţi colegi.

Dacă administraţiile locale şi Inspectoratul de Stat în Construcţii au trecut cu vederea, nu dezinteresat, o astfel de situaţie, eu nu am de gând să tolerez o stare care pune în pericol viaţa românilor. Cu riscul de a-mi face foarte mulţi "prieteni", voi propune o profundă modificare a legislaţiei în materie şi mai ales o reconsiderare a controlului disciplinei în construcţii. Deocamdată ea rămâne doar un deziderat şi o iluzie, şi nu o realitate efectivă.

Domnul Neculai Rebenciuc:

"Certitudini prezidenţiale: să facem ospătari, nu filosofi"

În urmă cu ceva timp, în cadrul unei şedinţe de guvern, miniştrii au asistat la devoalarea gândirii băsesciene în privinţa reformei învăţământului. "Am convingerea că despre păpădie şi salată orice copil, dacă intră pe Google, află cum e cu păpădia şi salata. Dacă vrea să ştie despre istoria antică, Herodot, intră pe Google. Hai să revenim pe o programă adecvată, neîncărcată şi pe cât posibil adaptată economiei româneşti, pentru că toate semnalele sunt că nu mai avem mecanici auto, tinichigii pregătiţi în şcoli". Revelaţie controversată dacă ţinem seama de unda declanşată, de reacţiile de contracarare şi punere la punct, dar şi de provocarea unei alte serii de cuvinte rident-memorabile în panoplia vangheliană: gogal, goagăl, gagal... Şi pentru a se face mai bine înţeles, Preşedintele a simţit nevoia să accentueze: "Nu mai sunt licee de alimentaţie, să facem ospătari, să facem ce ne trebuie! Nu facem filozofi, şi ăia neîncadrabili în câmpul muncii cu uşurinţă". Există o expresie legată de acest subiect, folosită chiar ca titlu de un ziarist: "Dacă tăcea, filosof rămânea". Dar Traian Băsescu nu a pretins vreodată a fi un "filosof", acţiunile sale putând fi interpretate mai curând în cheie hedonistă decât în cheie carteziană, de aici derivând şi popularitatea sa. În orice caz, nu ne îndoim că ospătarii şi chelnerii de la restaurantele unde şeful statului sărbătoreşte, televizat, în diverse ocazii, sunt bine pregătiţi şi suficienţi de mulţi.

Indubitabil, este nevoie şi de învăţământ orientat pe profesii, de adaptarea programei de învăţământ la nevoile economiei. Nimeni nu contestă acest lucru. Dar el există, şi ministrul Andronescu a demonstrat-o cu cifre. De aceea, dispreţul faţă de "filosofi", pe lângă faptul că nu-şi poate găsi o justificare, nici nu intră în logica unei gândiri raţionale, ci în logica politicianistă de antagonizare şi aruncare în derizoriu a unui segment social. Acest lucru însemnă reintroducerea conceptului comunist de "luptă de clasă", intelectualii (adică cei care gândesc, creează conexiuni, rezolvă probleme la nivel teoretic) reprezentând un soi de paraziţi inutili, neproductivi, care trăiesc din "sudoarea poporului". Dacă iniţial nu era clar la ce se gândea şeful statului când a folosit acest termen (la cei care termină Facultatea de filozofie sau la teoreticieni în ansamblu), câteva zile mai târziu acesta spulberă echivocul, explicându-i filosofului Gabriel Liiceanu că, de fapt, a "greşit": a vrut să spună că şcoala scoate "tâmpiţi". Aşadar, în opinia Preşedintelui României, filosof este sinonim cu tâmpit (este, de fapt, un oximoron, dar se pare că şi semantica s-a schimbat cu 180°) sau, prin extensie, toată populaţia România care a terminat şcoala este "tâmpită". Să renunţăm la această analiză "filosofică" pentru că, în fapt, lucrurile sunt foarte simple: "războiul" prezidenţial cu Educaţia, în preajma alegerilor prezidenţiale, nu înseamnă altceva decât încercarea de câştigare a voturilor părinţilor, deci capital electoral, prin aruncarea pe piaţă a unei alte gogoriţe: aceea că ministrul educaţiei şi liderii sindicali "plimbă" legile propuse de Mircea Miclea, pentru că "Au intrat în aceeaşi logică a parteneriatului împotriva elevului". Şi ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, a pus lucrurile la punct, apreciind că acuzaţiile preşedintelui Băsescu sunt "incorecte şi răuvoitoare" şi că acesta foloseşte şcoala ca temă pentru a-şi face campanie electorală.

Ce încheiere poate fi mai potrivită decât reflecţia aceluiaşi preşedinte, care avertiza: «Dacă vindem din nou copiii pentru voturi la prezidenţiale, putem să scriem pe noi "Imorali"»

Doamna Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme:

Declaraţie politică: "Copiii români - copiii nimănui"

Gradul de abandon al copiilor a crescut cu 50% şi chiar cu 100% în unele judeţe din România. Ce-i face pe părinţi să-şi lase copiii pe la uşile Direcţiilor de Asistenţă Socială din toata ţara? Lipsa posibilităţii de a-i hrăni a doua zi. Nivelul de trai al românilor a scăzut dramatic în ultimele trei luni. Oamenii care acum cateva luni şi-au pierdut slujbele au ajuns acum să-şi abandoneze copiii pentru că nu le mai pot oferi nici măcar un trai la limita subzistenţei. Agenţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor avertizează că, dacă abandonurile continuă în acest ritm, direcţiile pentru protecţie socială din ţară nu vor mai putea face faţă numărului mare de copii care trebuie instituţionalizaţi.

Forurile internaţionale au intervenit şi ele, atenţionând asupra problemelor pe care românii le au în ceea ce priveşte drepturile copiilor şi ale tinerilor. Raportul Comisiei ONU pentru Protecţia Drepturilor Copilului arată în mod expres nemulţumirea internaţională vizavi de interesul scăzut al instituţiilor politice româneşti faţă de problemele privind sănătatea şi educaţia tinerilor şi a copiilor.

În tot acest timp, în ţară, numărul abandonului familial şi abandonului şcolar creşte alarmant. Sărăcia îi împiedică pe părinţi să-şi trimită copiii la şcoală, dar, şi mai grav, să-i ţină lângă ei.

Pe de altă parte, copiii care încă mai merg la şcoală şi care, de exemplu, se pregătesc pentru examenul de bacalaureat, sunt în pericol să rămână fără profesori în comisiile de examinare. Motivul? Nu sunt bani pentru ca profesorii să fie remuneraţi pentru activitatea din timpul examenului.

Oamenii trăiesc în sărăcie lucie, îşi abandonează copiii pentru că nu-i mai pot întreţine, elevii absolvenţi de liceu sunt în pericol să nu-şi poată lua diploma de bacalaureat. Este clar pentru toată lumea că suntem în mijlocul unei crize financiare, economice şi sociale crunte. Mulţi dintre noi încercăm să găsim soluţii. Lucrăm la proiecte sociale, căutăm portiţe pentru ieşirea dintr-o situaţie care este disperată. Alţii, însă, se pare că nu sunt în criză. Se pare că pentru ei există un fond special, un fel de rezervă pentru extravaganţe. Nu-mi explic altfel cum se poate ca, dacă Guvernul nu îşi permite să scoată educaţia din criză, unii colegi îţi permit totuşi să plătească peste 7.000 de euro pentru o scândură sau peste 700.000 de euro pentru manifestaţii în scopuri electorale şi, culmea, să răspundă că nu-i interesează, atunci când sunt întrebaţi pe ce au fost cheltuiţi banii.

Vă propun, aşadar, stimaţi colegi, să ne îndreptăm privirile şi interesul către categoriile sociale defavorizate, aşa cum sunt cele ale căror probleme le-am prezentat mai devreme, şi nu către problemele şi interesele personale şi de partid. Vă propun să fim responsabili şi uniţi, pentru a le arăta celor care ne-au acordat un vot de încredere acum câteva luni că nu stăm degeaba în cel mai înalt for instituţional al ţării!

Domnul Petru Movilă:

"Să sprijinim şi industria românească!"

Vreau să vă vorbesc despre o stare mai puţin normală în care se află industria românească. Cea în care aşteaptă un mic ajutor din partea clasei politice, ajutor ce este aproape inexistent, prin însăşi lipsa de asumare a unui rol hotărîtor, determinant.

Se vorbeşte despre o criză mondială. Se vorbeşte despre închiderea societăţilor comerciale, din lipsă de piaţă de desfacere şi de comenzi. Se vorbeşte despre creşterea şomajului. Se vorbeşte despre măsuri ce trebuie luate pentru a depăşi această situaţie dificilă. La noi se vorbeşte.

În alte ţări s-a trecut deja la fapte. Franţa a anunţat sprijinirea financiară a companiei Renault. Dar condiţia a fost cea a investirii sumei în fabricile din Franţa ale concernului. Italia sprijină financiar producătorii tradiţionali. Dar numai unităţile din Italia. SUA pompează aproape 900 de miliarde de dolari în companiile americane pentru a le ajuta să depăşească criza.

Noi, pe de altă parte, sprijinim firmele străine din România, în detrimentul celor locale. Concernul Daewoo, care, printre altele, a preluat portul Mangalia, construieşte nave aducînd repere din Coreea, în condiţiile în care aceleaşi repere se pot face în societăţi româneşti, la un preţ avantajos. Dar conducerea Daewoo sprijină astfel economia coreeană. Dezvoltatori imobiliari străini îşi aduc materiile prime din ţările din care provin pentru a sprijini propria economie, deşi aceleaşi materiale sunt fabricate şi în ţara noastră, la preţuri şi calitate competitive.

Gravă, însă, este o altă situaţie. Cea în care lucrări de importanţă publică sunt concesionate unor firme străine de către autorităţile române, fără impunerea unor condiţii cum ar fi aprovizionare cu un procent de, să zicem, 30% din reperele necesare de la firme româneşti. Pentru că, domnilor colegi, industria românească există, sau mai bine spus, încă există.

Vă dau un exemplu concludent în acest sens, o situaţie pe care o cunosc destul de bine. Este vorba despre concesionarea de către statul român a parcului eolian din Dobrogea către firma Continental Wind Parteners, aceasta din urmă vînzîndu-l către firma cehă CEZ. Proiectul presupune amplasare a peste 240 de turbine eoliene în două localităţi, Fântânele şi Cogealac. Firma CEZ a demarat proiectul, iar piesele componente ale turbinelor eoliene sunt produs în fabrici din Cehia şi aduse la noi în ţară.

Astfel de piese au fost produse şi se produc la Fortus Iaşi. Societatea a livrat arbori pentru turbinele eoliene chiar şi pentru firma CEZ. A produs astfel de repere pentr doi dintre cei mai mari dezvoltatori din domeniu, firmele Siemens şi Nordex, în condiţii de calitate excepţionale. Societatea ieşeană are posibilitatea producerii şi a altor repere pentru aceste turbine. Dar trebuie ajutată în acest sens chiar şi de clasa politică.

Nu sunt împotriva investiţiilor străine în România. Dimpotrivă. Dar dacă o firmă străină vrea cu adevărat să investească la noi, în condiţiile actualei crize economice mondiale, consider că poate ajuta industria românească prin însăşi aprovizionarea cu repere ce se produc în ţară, nu prin importarea lor. În special în situaţiile în care este cîştigătoare a unor licitaţii organizate de autorităţile române, privitoare la concesionarea unor activităţi.

Putem sprijini industria românească şi putem să ne ajutăm pe noi înşine prin astfel de măsuri.

Domnul Emil Radu Moldovan:

Declaraţie politică: "Toţi tâmpiţii preşedintelui votează"

De regulă, când un om face o gafă, ori se scuză, ori încearcă să pună batista pe ţambal pentru a se uita repede orice repercusiune negativă. Dar, când preşedintele Băsescu face o gafă, gândirea sa de căpitan de vas îl determină să persiste penibil în a populariza greşeala cu iz de hăhăit. Întâiul conducător al naţiunii a reuşit performanţa de a lăuda generaţii de absolvenţi printr-un apelativ de-a dreptul stupefiant... tâmpiţi. Bâlbâiala prezidenţială, de fapt mintea îngustă a preşedintelui, poate fi interpretată extrem de simplu. În prima fază, aşa cum a explicat chiar Băsescu, a vrut să spună că şcoala românească nu produce decât tâmpiţi, însă pe ultimul neuron s-a răzgândit şi a spus că elevii români termină liceul drept filosofi. Sunt doar două ipoteze în această situaţie. Ori pentru Traian Băsescu filosofii sunt nişte tâmpiţi, iar în acest caz filosofii care l-au susţinut pe acesta au o mare problemă de ataşament prezidenţial, ori, într-adevăr, avem un preşedinte care işi bate joc de elevii României.

Cred că ambele variante sunt valabile, deoarece întâiul om în stat s-a lăudat, nu o dată, cu "prolifica sa activitate şcolară", mândru de chiulul şi dezinteresul de care a dat dovadă pe băncile şcolii. S-ar explica oarecum parcursul elevului Basescu, deoarece nu puţină lume avizată ştie cum fosta Secu i-a suflat în pânzele ascensiunii. Ceea ce nu ştie preşedintele, în schimb, este faptul că imensa majoritate a elevilor români au greutăţi, nu au o instituţie specializată care să le vegheze chiulul şi să-i promoveze, şi cu toate acestea avem zeci de premianţi români la olimpiadele internaţionale şi sute de absolvenţi români vânaţi de marile universităţi ale lumii. Nici nu are de unde să ştie, deoarece este complet rupt de realitatea din societatea românească, singura sa preocupare fiind aceea de a contempla nocturn vrajba pe care a semănat-o în ultimii ani.

Pentru Traian Băsescu, toate acestea nu contează, în mintea lui toţi suntem o apă şi-un pământ, nişte tâmpiţi, în frunte cu miile de elevi care tocmai au absolvit liceul şi trec prin emoţiile primului examen al maturităţii, bacalaureatul. Chefurile de la Golden Blitz, dansurile cu ţigăncile de la malul mării, tunsul oilor sunt preocupări mult mai demne pentru Traian Băsescu decât sprijinirea tinerilor absolvenţi, măcar cu o vorbă bună, dacă nu cu o strategie sau o viziune corectă a sistemului.

Nu pot să-i spun preşedintelui să-i fie ruşine, pentru că nu cunoaşte acest sentiment, dar pot sa-i spun că s-a făcut singur de ruşine, atât în faţa miilor de elevi, cât şi a părinţilor acestora. Sunt sigur că în toamnă "generaţia de tâmpiţi" îi va arăta preşedintelui ce înseamnă o alegere deşteaptă, iar modelul Băsescu va fi doar o amintire urâtă, inclusiv pentru toţi filosofii preşedintelui.

Domnul Marius Rogin:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cât de aproape este Republica Moldova de Uniunea Europeană?"

În stânga Prutului populaţia visează la un trai mai bun, iar toate aşteptările şi le îndreaptă către Uniunea Europeană. Numai că din 1993 încoace, relaţiile moldo-europene au evoluat prea lent. În plus, aşa-zisa putere comunistă de la Chişinău a stârnit o adevărată nebuloasă, îmbinând fidelitatea faţă de Rusia.

Această politică duplicitară, care i-a derutat atât pe europeni, cât şi pe moldoveni, a constituit un calcul machiavellic de succes, însă protestele din 7 aprilie a.c. şi urmările lor au arătat faţa adevărată a puterii politice. Inevitabil, a apărut întrebarea: "Cât de aproape este Republica Moldova de Uniunea Europeană?" Un răspuns în prezent îl oferă Rezoluţia Parlamentului European referitoare la situaţia postelectorală din Moldova, iar unul definitiv va veni curând, în mai puţin de două luni.

Între Nistru şi Prut, aspiraţiile proeuropene ale populaţiei sunt evidente. Argumentul-forte în susţinerea acestei afirmaţii îl oferă barometrele de opinie publică, ultimul fiind publicat în martie 2009. La întrebarea "Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dumneavoastră aţi vota pentru sau contra?" 65% din respondenţi s-au pronunţat pentru, 18% împotrivă, iar 13% au răspuns că sunt încă indecişi. În comparaţie cu penultimul barometru de opinie publică, cel din octombrie 2008, opţiunea proeuropeană a cetăţenilor moldoveni a suferit o mică depreciere (atunci 71% din respondenţi s-au pronunţat pentru), însă asta nu înseamnă că percepţia opiniei publice din Republica Moldova faţă de Uniunea Europeană (UE) a fost afectată în vreun fel. Dimpotrivă, majoritatea populaţiei abia aşteaptă ca Republica Moldova să se integreze în UE. Asta pentru că moldovenii din stânga Prutului sunt convinşi că în UE se va trăi mai bine, fapt confirmat de 70% din intervievaţi în barometrul de opinie publică din octombrie 2008.

Alegerile parlamentare din 5 aprilie a.c. au consfinţit victoria PCRM. O victorie obţinută lejer, de un partid care deţine puterea absolută asupra spaţiului mediatic şi resurselor administrative ale ţării. Inerţia cu care au votat bunicii pentru stabilitate nu a fost pe placul nepoţilor dornici de schimbare. Un protest paşnic, iniţiat de câţiva tineri din Chişinău, care au aprins lumânări pentru moartea democraţiei în Republica Moldova, a adunat în timp-record, cu ajutorul reţelei Twitter, zeci de mii de tineri revoluţionari, care au cerut să nu li se îngroape viitorul. În lipsa unui lider şi din cauza provocărilor puterii, pe 7 aprilie protestele au degenerat în acţiuni de vandalism asupra instituţiilor statului şi violenţe. Ceea ce s-a întâmplat ulterior a amintit de practicile caracteristice regimurilor autoritare: transformarea statului într-un regim poliţienesc, nerespectarea drepturilor omului, întărirea controlului asupra populaţiei, constrângerea libertăţii de exprimare, exercitarea presiunilor politice asupra presei libere, societăţii civile, opoziţiei şi subjugarea justiţiei. Desigur, aceste practici nu au constituit o noutate, însă felul în care puterea a gestionat situaţia le-a arătat celor ce evitau să vadă, mai ales la nivelul UE, faţa adevărată a partidului care nu se fereşte să ţină discursuri despre integrarea Europeană.

Totodată, evenimentele din 7 aprilie au ridicat o întrebare pertinentă: "Cât de aproape este Republica Moldova de Uniunea Europeană?" Rezoluţia Parlamentului European din 23 aprilie, ce analizează situaţia postelectorală din Republica Moldova, nu oferă nici o şansă. Partidul Comuniştilor, de când a venit la putere, a ştiut numai să beneficieze de banii europeni. În rest, a uitat să respecte valorile europene precum supremaţia legii, democraţia, economia de piaţă şi protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Ceea ce este foarte trist, uitând de situaţia deplorabilă din economie şi infrastructură, de relaţiile încordate cu vecinii, de esenţa Parteneriatului Estic, care nu oferă o perspectivă clară de aderare, şi de problema transnistreană, care constituie problema adevărată a integrării.
Oficialii de la Chişinău şi Bruxelles trebuie să se aşeze din nou la masa discuţiilor. Reprezentanţii Moldovei joacă tare şi cer semnarea unui acord de asociere. Însă europenii nu sunt orbi, ca să nu vadă că de la începerea planului bilateral de acţiuni s-au scurs patru ani degeaba, şi cel mai probabil îi vor cere Moldovei să o ia de la capăt.

Domnul Samoil Vîlcu:

Declaraţie politică - «"Prima casă", cea mai bună măsură pentru cei care nu au încă o locuinţă»

Programul "Prima casă", prin care Guvernul a anunţat că vor fi garantate în proporţie de 80% creditele ipotecare cu o valoare de maximum 60.000 de euro, contractate pentru achiziţia unei prime locuinţe, este cea mai bună măsură venită în sprijinul dezvoltatorilor imobiliari şi a celor care din diverse motive nu au încă o casă.

Această masură va impulsiona puternic sectorul construcţiilor imobiliare. Un alt efect, cel puţin la fel de important, este deblocarea pieţei de credit. Băncile vor putea reveni la o politică de credit imobiliar activă, sprijinindu-se pe garanţiile oferite de stat.

În plus, cei care vor cumpăra o locuinţă prin intermediul programului "Prima casă" vor beneficia de t.v.a. redus de 5%, la achiziţionarea primei locuinţe, iar notarii şi-au exprimat intenţia de a sprijini Guvernul în programul "Prima casă", anunţând că vor reduce cu 30% onorariile pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. De asemenea, reprezentanţii băncilor au ajuns la concluzia că piaţa imobiliară se va debloca rapid, iar programul "Prima Casă" este unul foarte bun, bancherii primind asigurări că garanţia statului va fi acordată imediat, în caz de neplată a ratelor aferente creditului contractat, fără ca băncile să fie obligate să execute garanţia.

Românii care încă nu au o casă pot profita de noul program al Guvernului - "Prima Casă", întrucât Cabinetul Boc va garanta locuinţe în România în valoare de un miliard de euro. Primul-ministru Emil Boc a precizat că în maximum două săptămâni vor fi aprobate normele metodologice, care vor cuprinde toate criteriile de acordare a acestui ajutor al statului pentru achiziţionarea primei locuinţe, iar acest lucru este bine-venit.

În calitate de deputat în Parlamentul României, sprijin această masură a Guvernului, întrucât programul "Prima Casă" dă speranţe multor tineri care nu au o locuinţă şi are atât scop social, dar şi economic, întrucât va conduce la relansarea creditării, deblocarea pieţei imobiliare şi impulsionarea sectorului de construcţii.

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Dependenţa de gaze ruseşti"

Sunt şi astăzi foarte vii emoţiile de iarna trecută, atunci când majoritatea ţărilor europene s-au văzut private de aprovizionarea cu resurse de gaz natural de provenienţă rusească. La acel moment, reacţiile europene au fost virulente, s-au făcut planuri de acţiune, s-au resuscitat proiecte energetice mai vechi, însă până la urmă liniştea s-a aşternut asupra tuturor acelor iniţiative. Este şi normal, atâta timp cât anumiţi membri ai Uniunii Europene au definit proiecte şi strategii energetice proprii încă de la criza petrolului din anii '70, iar relaţiile lor bilaterale cu furnizorul de la Est sunt unele privilegiate.

Riscul ca o nouă criză a gazelor ruseşti să se declanşeze în următoarele luni s-a reactivat din nou săptămânile trecute, prin faptul că situaţia economică, precum şi cea politică din Ucraina, creează grave dificultăţi în privinţa onorării angajamentelor sale de plată către furnizorul rus. Deşi Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barrosso, caută soluţii financiare internaţionale pentru sprijinirea Ucrainei, trebuie să recunoaştem că dependenţa faţă de un furnizor extrem de sensibil şi instabil este una periculoasă. Soluţiile sunt de moment, iar noi nu trebuie să fim inerţi. Marea şansă a României se traduce în rata de dependenţă energetică extrem de redusă în raport cu alte ţări europene, ea situându-se la sub o treime din necesarul de consum naţional.

Cabinetul Emil Boc, prin intermediul Ministerului Economiei, este primul care şi-a asumat o strategie pe termen mediu privind creşterea independenţei energetice naţionale şi pentru producţia eficientă de energie. Organizarea sistemului energetic naţional în două companii energetice naţionale, precum şi măsurile active de relansare şi eficientizare a activităţii acestora trebuie să fie doar primul pas în realizarea unui sistem energetic riguros şi puternic în faţa provocărilor ciclice ale economiei.

De asemenea, diversitatea surselor de energie, precum şi eficientizarea celor care produc la costuri duble faţă de media pieţei europene trebuie să reprezinte un al doilea obiectiv major pe termen mediu. Reforma sistemului energetic din România presupune investiţii majore, de miliarde de euro, ce nu pot caracteriza nicidecum mandatul unui singur ministru sau cabinet. Aşadar, strategia de creştere a independenţei energetice a României nu este şi nu trebuie să fie o miză politică, ci o miză de creştere a securităţii naţionale şi a competitivităţii economiei României în ansamblul provocărilor şi interdependenţelor internaţionale.

Domnul Bogdan Radu Ţîmpău:

Doamna Monica Iacob-Ridzi trebuie invitată respectuos să părăsească Palatul Victoria după ce cele două firme de apartament, Artisan SRL şi Mark SRL, care au aceiaşi acţionari şi sediul comun, într-un apartament locuit de o familie, au primit 600.000 de euro fără licitaţie, pentru organizarea evenimentelor cu ocazia "Zilei Tineretului" la Bucureşti, Costineşti şi în alte oraşe din ţară.

Astfel, Partidul Naţional Liberal, deşi a depus plângere penală împotriva aşa-zisei ministru, are convingerea că nu trebuie aşteptat verdictul procurorilor, care, iată, par cam timizi când vine vorba de verificarea principalului aliat al fiicei mici a preşedintelui Băsescu. Este suficientă atitudinea dispreţuitoare pe care Ridzi a manifestat-o faţă de banul public, şi asta în plină criză.

"Pe mine nu mă interesează cum au fost cheltuiţi banii, ci mă interesează obiectivul final. Acesta a fost îndeplinit, am reuşit să strângem 100.000 de oameni la evenimentele din toată ţara." Dincolo de aceste cuvinte, rostite pe un ton răstit de Ministrul Tineretului şi Sportului, nu mai rămân multe lucruri de analizat. Pentru Monica Iacob-Ridzi poate doar demisia şi, eventual, nişte declaraţii în faţa procurorilor DNA, cu condiţia ca acestora să li se pară ceva ciudat în faptul că unul dintre cele mai sărace ministere din România a dat fără licitaţie peste 600.000 de euro pe trei concerte amărâte. Adică 20% din întregul buget alocat Tineretului, şi asta într-un moment în care Educaţia riscă să pice bacul pentru că nu are bani şi ar vrea să reducă cu 50% cheltuielile. Această atitudine dispreţuitoare faţă de banul public este principalul motiv pentru care doamna ministru trebuie să plece urgent de la Palatul Victoria. Retorica guvernamentală cu care ne-am tot obişnuit în ultima perioadă, pleda pentru stricta gestionare a fondurilor publice, bunul-simţ faţă de taxele şi impozitele plătite de către noi toţi. Acţiunile celor din Guvern contrazic însă declaraţiile acestora, faptele doamnei ministru întrecând orice limită a bunului- simţ.

Justificările ministrului tineretului sunt o pată pe obrazul Guvernului, dar şi o piatră de moară de gâtul candidatului Traian Băsescu, care şi-a făcut din lupta împotriva crizei principala armă electorală. Pe ce aţi cheltuit, domnule Băsescu, banii împrumutaţi la FMI? Pe o scenă de 75.000 de euro? Grea întrebare pentru şeful statului, care dacă şi-ar dori s-o schimbe pe Ridzi, cu siguranţă nu va întâmpina nici un fel de opoziţie din partea PD-L, dar va avea mari probleme în familie.

Domnul Titi Holban:

"De la Parteneriatul pentru România la Parteneriatul împotriva viitorului României"

Anul 2009 a început în forţă cu echipa de "succes" formată dintr-un preşedinte-premier şi un guvern susţinut de o majoritate de 70% în Parlament, puşi pe fapte mari şi încărcaţi cu promisiuni fantasmagorice pe care fiecare din cele două partide le făcuseră în timpul campaniei electorale.

A fost însă o lună de miere scurtă, pentru că mult prea repede am constatat şi am simţit cu toţii pe pielea noastră incompetenţa actualului guvern şi a preşedintelui-premier de a gestiona guvernarea acestei ţări.

Educaţia este din păcate cel mai bun exemplu al felului deficitar în care preşedintele şi guvernul înţeleg să acţioneze. Inutil să menţionez aici marea minciună a creşterilor salariale, pe care atât PSD, cât şi PD-L, în frunte cu preşedintele Băsescu, au susţinut-o pe durata campaniei electorale.

Vreau să trag un semnal de alarmă asupra unui alt aspect care ţine de performanţele actuale şi viitoare ale învăţământului din România. Este îngrijorător felul în care preşedintele şi guvernul înţeleg să abordeze reforma în acest domeniu. Acţiunile superficiale, deciziile pripite, fără consultarea factorilor implicaţi, pasarea responsabilităţii între cele două palate, pentru ca o dată la două luni, rând pe rând, reprezentanţi ai celor două partide aflate la guvernare să constate situaţia "dramatică" în care se află educaţia, în condiţiile în care nu au făcut altceva, de la începutul anului, decât să aducă şi mai mult haos în sistem.

Preşedintele ne vorbea zilele trecute despre nevoia de a reforma sistemul educaţiei pentru ca: "şcoala să se apropie mai mult de piaţa muncii", prin orientarea tinerilor către meseriile cerute de piaţă, ignorând cu desăvârşire faptul că guvernul pe care îl patronează a luat decizia în urmă cu câteva luni de a desfiinţa şcolile de arte şi meserii, instituţii de învăţământ pe care guvernul liberal a decis să le reînfiinţeze în urmă cu doi ani, tocmai pentru a veni în întâmpinarea cererii din piaţă de a pregăti tinerii în domenii variate, precum domeniul agricol şi al alimentaţiei publice, dar şi alte domenii, precum instalaţii, construcţii sau turism.

În condiţiile în care piaţa forţei de muncă din România se confruntă în ultimii ani cu o lipsă acută de muncitori calificaţi, urmare a migraţiei masive a forţei de muncă, intervenită după aderarea României la Uniunea Europeană, reactivarea şcolilor de arte şi meserii a fost considerată o măsură viabilă, capabilă să furnizeze forţă de muncă calificată în domeniile în care există o cerere mare.

Este regretabil faptul că actualul Guvern a luat decizia de a desfiinţa şcolile de arte şi meserii, sub pretextul, neexplicat de altfel, că acestea nu s-au dovedit performante. Ne-am fi dorit în schimb o cu totul altă abordare din partea conducerii ministerului. Aceea de a asigura o mai bună dotare materială pentru aceste şcoli şi profesori calificaţi, ca un demers constructiv de a creşte calitatea serviciului educaţional oferit în cadrul şcolilor de arte şi meserii.

Vreau să atrag atenţia conducerii Ministerului Educaţiei că la începutul anului 2008 toate partidele politice din România au semnat Pactul pentru Educaţie, un acord al cărui principal obiectiv a fost acela de a decide că orice modificare sau propunere de reformă în domeniul educaţiei nu va mai fi făcută fără o consultare prealabilă şi o analiză atentă a implicaţiilor care pot apărea de pe urma implementării unor reglementări noi în acest sector.

Domnul Toader Stroian:

«Generaţia "Singur acasă"»

De la tribuna Parlamentului României s-au făcut nenumărate declaraţii politice legate de situaţia copiilor emigranţilor români, sugestiv intitulată de Organizaţia Naţiunilor Unite, generaţia "Singur acasă". Declaraţii s-au făcut şi probabil se vor mai face, însă măsurile concrete vor continua să fie aşteptate de copiii rămaşi fără familie. Zilele trecute, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului avea să confirme cele spuse de mine şi să recomande României îmbunătăţirea de urgenţă a măsurilor de identificare şi de sprijinire a copiilor din generaţia "Singur acasă". În evaluarea sa, Comitetul ONU avea să aprecieze favorabil programele iniţiate şi demersul legislativ care au vizat mecanismul de identificare şi monitorizare a minorilor lăsaţi în ţară de părinţii plecaţi la muncă în străinătate, dar atrage atenţia asupra numărului mare de copii care continuă să se afle într-o situaţie de risc.

O sugestie a Comitetului ONU se referă la eforturile autorităţilor române de a spori alocaţiile bugetare destinate aplicării drepturilor copilului. Este o măsură greu de îndeplinit, mai ales în anul 2009, dar care trebuie anticipată pentru bugetul anilor următori.

Personal, cred că observaţiile Comitetului ONU sunt cât se poate de pertinente, iar cele peste o sută de mii de cazuri inventariate, care vizează acest subiect, nu trebuie nicidecum ignorate. Trebuie să avem în vedere că este vorba nu de un număr de copii, nu de o problemă anume, ci de soarta unei întregi generaţii. Este generaţia în rândul căreia se înregistrează cel mai mare abandon şcolar, cea mai slabă rată de monitorizare a stării de sănătate, cel mai mare număr de abuzuri şi cele mai frecvente nerespectări ale drepturilor.

Cred cu fermitate că în această problemă rolul cel mai important este şi trebuie să fie al autorităţilor administraţiei publice locale. Ele trebuie să preia sarcina monitorizării acestor familii, a informării părinţilor care părăsesc ţara şi a protejării drepturilor acestor copii.

La nivel naţional, mai vechea iniţiativă a colegilor mei democrat-liberali privind înfiinţarea unei instituţii independente, denumită Avocatul Copilului, ar trebui reactivată şi adoptată în cel mai scurt timp, aşa cum chiar Comitetul ONU a apreciat.

De asemenea, simpla înfiinţare a acestei instituţii nu este de la sine suficientă, ea trebuind să fie cea care va veghea la respectarea fără niciun fel de excepţie a drepturilor copilului, adică a generaţie care va construi mâine România.

Domnul Florin Ţurcanu:

"Abuzurile autorităţilor locale"

Stimaţi colegi, în calitatea mea de deputat al unui colegiu în componenţa căruia se află 8 localităţi conduse de primari liberali, vin în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta problemele cu care se confruntă aceştia. Problemele nu sunt în principal de natură financiară, ci de natură ideologică.

Trecând peste faptul că primarii liberali nu au fost luaţi în seamă la împărţirea fondurilor guvernamentale care au ajuns în judeţul Botoşani, ajungem la abuzurile demne de Cartea Recordurilor din partea autorităţilor locale PD-L aflate în momentul de faţă la conducerea judeţului (preşedintele consiliului judeţean, primar de municipiu, prefect etc.) Comenzile politice executate de prefectul apolitic se răsfrâng atât asupra primarilor liberali, cât şi asupra comunităţilor pe care aceştia le conduc.

Îmi voi începe "epopeea" cu situaţia oarecum comică care a avut loc în comuna Manoleasa, judeţul Botoşani, unde primarul PNL a avut de trecut mai multe obstacole puse la cale de către preşedintele PD-L din comună, un oarecare Alexandru Boroleanu.

O primă încercare a fost "otrăvirea" biroului primarului. Aflat în timpul unei şedinţe a Consiliului local, întors în biroul său, primarul a constata că biroul său a fost "parfumat" cu insecticid. Martorii oculari au declarat că un angajat al preşedintelui PD-L a făcut acest lucru. Declaraţiile acestora au fost ignorate de postul de poliţie local, care, se pare este aservit "PD-L-iştilor".

A urmat apoi o reclamaţie "anonimă" la Regia Autonomă a Apelor Române, la adresa fiului primarului, un tânăr fermier, absolvent al Facultăţii de Zootehnie, care deţine o fermă de bovine în comună. Iniţial, inspectorii care au realizat controlul nu au găsit motive de amendare a acestuia. Ulterior însă, "dându-şi seama" că este vorba de o comandă politică, cei doi inspectori au revenit cu un proces-verbal în cadrul căruia era prevăzută o amendă de 25000 lei. Bineînţeles că s-au găsit şi motivele: vidanjarea nu s-a făcut la timp, urina de la bovine se scurge într-un pârâu din apropiere etc. Martor ...un botoşănean get beget, care locuieşte în Botoşani, pe strada Împărat Traian nr.42, la 70 de km de Manoleasa! Singura "legătură"a acestui "martor" cu cele prevăzute în procesul verbal de amendă este calitatea de membru PD-L a acestuia!

Motivele prevăzute în procesul verbal nu sunt reale, fapt recunoscut şi de cei 2 inspectori de la Apele Române care au motivat că nu au avut ce face în acest sens.

Urmează apoi terorizarea membrilor PNL din organizaţia Manoleasa. De trei ori pe săptămână, aceştia, în frunte cu viceprimarul liberal şi consilierul personal al primarului, sunt luaţi de poliţie şi interogaţi în legătură cu o serie de reclamaţii, de asemenea anonime şi nemotivate real şi legal. (Informaţii în acest sens: arhiva on-line a ziarului Monitorul de Botoşani: www.monitorulbt.ro)

Liberalii din comună care au magazine sau alte afaceri sunt ameninţaţi frecvent cu diferite controale ale Gărzii Financiare, a celor de la Finanţe, precum şi cu închiderea afacerilor dacă continuă să susţină primarul şi PNL.

Ce se încearcă, domnilor, prin acest demers? La început am crezut că e vorba de o încercare de destabilizare a PNL-ului la nivel local. Dar, treptat, mi-am dat seama că dictatura comunistă care a luat sfârşit în decembrie 1989 e înlocuită din ce în ce mai pregnant de "dictatura portocalie". Va lua oare sfârşit în decembrie 2009?!

Voi continua să vă prezint fiecare caz de abuz asupra primarilor liberali, abuzuri care vin din aceeaşi direcţie: PD-L.

Domnul Viorel Arion:

"Nicolae Bălcescu, ideologul României moderne - mesaj vibrant şi model pentru România europeană"

Pe 29 iunie 2009 se împlinesc 190 de ani de când Nicolae Bălcescu a văzut lumina zilei. Mai contează astăzi, pentru cineva, fapta şi lucrarea politică, istorică şi naţională a paşoptistului român, primul promotor al ideii de Europă Unită?

Tânăra generaţie n-a prea auzit de marele istoric, chiar dacă Bălcescu ne-a demonstrat că se poate face alianţă şi cu maghiarii în momentele de interes naţional, el fiind artizanul primei înţelegeri româno-maghiare realizate în iulie 1849.

Se poate spune despre Nicolae Bălcescu că a fost un înainte-mergător al social-democraţiei din România, un adevărat român şi naţionalist convins. "Eu mi-am început viaţa intrând în închisoare pentru revoluţie, şi închisoarea obligă, ca şi nobleţea", mărturisea cel care avea să devină, câţiva ani mai târziu, unul dintre întemeietorii "Frăţiei".

Având în vedere toate aceste argumente, nu-mi rămâne decât să punctez astăzi, în plenul Parlamentului, importanţa personalităţii marelui paşoptist român, la cele aproape două secole care au trecut de la naşterea sa.

Nicolae Bălcescu poate fi perceput ca un caz singular în grupul fruntaşilor mişcării de eliberare a naţiunii române, singular prin tragismul existenţei sale şi a sfârşitului prematur, dar mai ales prin personalitatea lui deosebită, incomparabilă.

Bălcescu a apărut pe scena istoriei naţionale mult mai devreme, din păcate, fiind prea puţin preţuit pentru fapta sa.

Elev fiind, acesta s-a comportat prea matur şi serios pentru vârsta lui, însuşirile sale remarcabile fiindu-i recunoscute repede de către contemporani. Peste ani, el a pus bazele istoriografiei moderne româneşti, demersurile sale fiind la nivelul celor mai importanţi istorici ai secolului al XIX-lea. Dedicându-se cu pasiune istoriografiei, "scrierile sale au fost subsumate ţelurilor naţionale", aşa cum mărturiseşte academicianul Dan Berindei, contribuind prin fapta şi pana sa la construirea statului naţional român modern.

Înainte de viaţa şi sănătatea proprie, au stat ţara şi datoria de a sluji o Românie virtuală. Şi chiar dacă Luxiţa Florescu, mama copilului pe care nu l-a văzut niciodată, s-a aflat mereu în inima sa, România a fost marea sa iubită!

Deşi măcinat de boală, a luptat împotriva ei cu aceeaşi tenacitate cu care s-a împotrivit şi duşmanilor revoluţiei, căutând să se comporte ca un om sănătos până la final. N-a fost interesat să dobândească bunuri materiale, trăind o viaţă la limita sărăciei, liber consimţită, el însuşi provenind dintr-o familie modestă. Astfel, sărac, dar demn, conştient de însuşirile sale, cu o mare putere de dăruire pentru semenii săi - ca un adevărat creştin, deşi nu credea în dogma religioasă, Bălcescu s-a comportat mereu ca un fruntaş al naţiunii, ca "acela căruia îi revenea nu numai a o sluji, dar şi a se număra printre îndrumătorii ei".

A surprins şi prin credinţa sa în izbânda ţelurilor pe care le urmărea, optimismul său fiind motivat de argumentul evoluţiilor istorice. Prin toate acestea, Bălcescu poate fi considerat un model de vieţuire şi comportament, un adevărat Apostol al naţiunii, neclintit în convingerile sale privind împlinirea unor năzuinţe, ce pentru mulţi dintre contemporanii săi păreau doar simple utopii.

Bălcescu ar putea fi o figură exemplară, în primul rând, pentru oamenii politici, al celor care trebuie "să zidească o ţară nouă, vindecând-o de suferinţe" şi redându-i locul ei "sub soare", aşa cum a făcut-o el - cu dăruire, cinste şi jertfă de sine.

Marele român al secolului al XIX-lea poate fi un model pentru cetăţenii României europene, dornici de drepturi şi mai puţin de datorii. De asemenea, pentru tinerii ţării, marcaţi uneori de individualism egoist şi uitând de solidaritate, dornici de căpătuială şi de imitat modele apusene, mai mult decât să dea curs inteligenţei creatoare pentru a deveni români de succes, slujind ţara în care s-au născut şi societatea căreia îi aparţin, fie că le place sau nu această realitate.

Prea puţini dintre noi înţeleg că dacă ar exista mai mulţi Bălceşti, soarta ţării ar fi alta şi această înălţare spirituală ar fi benefică în plan economic, politic şi social, scoţându-ne din rândul "rudelor sărace".

Bălcescu s-a impus, prin personalitatea sa de mare valoare, atât prietenilor şi admiratorilor, cât mai ales duşmanilor. "Inteligent, ardent şi entuziast", cum îl vedea Ion Ghica, slăvind "înzeita libertate", istoricul este un exemplu de luciditate politică, căci la el avântul înnoitor s-a îmbinat cu profunda cunoaştere a realităţii, înţelegând trebuinţele ţării, studiind problemele dominante ale vremii şi căutând cele mai bune căi de rezolvare, fiind însufleţit totodată de dorinţa de progres şi dragoste de patrie.

Cunoscând drumul către inima contemporanilor săi, aşa cum l-a văzut Alecsandri, acesta vorbeşte despre Bălcescu ca despre un adevărat patriot, om de acţiune, cărturar de cinste, cel care le-a cerut românilor să-şi ia "rangul" cuvenit "în marea familie a naţiunilor europene", deoarece "niciodată o naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi".

Citindu-l astăzi pe Bălcescu, ne dăm seama că ar putea fi contemporan cu noi. Acesta le dezvăluia conaţionalilor săi, că românii se găseau "într-o epocă de tranziţie, între trecutul care piere şi viitorul care începe a ne luci (...); astfel, domnilor, cei mai mulţi dintre noi nu ştim unde trebuie să mergem şi ce cale să luăm ca să ajungem la ţintă". În ceea ce îi priveşte pe români, în ansamblul lor, ei sunt, în opinia lui Nicolae Bălcescu, "corupţi, degradaţi, resemnaţi cu starea în care se regăsesc". Totuşi, revoluţionarul paşoptist îşi exprimă credinţa neclintită în destinul neamului românesc, în faptul că "acesta are o misiune de îndeplinit pe pământ, totul depinzând însă de felul în care fiecare va face ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestei misiuni, oricare ar fi ea".

El a făcut apel la istorie şi de aceea chestiunile sociale, mersul revoluţiei în istoria românilor, istoria militară în condiţiile renaşterii armatei au constituit principalele teme cărora li s-a consacrat, deoarece argumentul istoric l-a folosit la consolidarea motivaţiei politice. Istoricul a crezut în unitatea naţiunii, militând pentru transpunerea acestei realităţi într-un fapt statal: "ţinta noastră socotesc că nu poate fi alta decât unitatea naţională a românilor. Unitatea mai întâi în idei şi simţăminte, care să aducă apoi cu vremea unitatea politică... Românii nu vor pieri! Românii nu pot pieri!", dând exemplu fapta lui Mihai Viteazul.

În opinia lui Bălcescu, pentru a fi român trebuie, în primul rând, să fii conştient de ceea ce reprezinţi tu, de apartenenţa ta la naţiunea română. Acesta este lucrul cel mai important: să nu-ţi pierzi conştiinţa naţională, să nu-ţi pierzi naţionalitatea. Restul valorilor, inclusiv libertatea, sunt mai puţin importante decât aceasta, pentru că ele se pot redobândi, pe când naţionalitatea nu, aşa cum arată revoluţionarul român într-o scrisoare către Ion Ghica.

Cărturar cu o largă viziune asupra destinelor umanităţii, Bălcescu milita pentru înţelegerea între popoare şi pentru pace, combătând ideea de "popoare alese" şi "popoare osândite", dorind "respect, recunoaştere, egalitate şi solidaritate" între naţiuni.

În ceea ce priveşte revoluţia română de la 1848, aceasta "n-a fost un fenomen neregular, efemer, fără trecut şi viitor (...); revoluţia generală fu ocazia, iar nu cauza revoluţiei române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt optsprezece veacuri de trude, suferinţe şi lucrare a poporului român asupra lui însuşi", considera cel care îşi făcuse ucenicia pe baricadele Parisului revoluţionar.

Membru al Comitetului executiv, secretar de stat, secretar al Guvernului provizoriu, personalitate marcantă a Comitetului revoluţionar, Bălcescu a căutat ca acţionând în domenii variate, să pună în practică convingerile afirmate în scris: problema agrară, votul universal ca soluţie electorală, susţinerea presei revoluţionare fiind doar câteva exemplificări.

Acest "erudit de prim ordin", cum îl elogia marele istoric francez Jules Michelet pe Nicolae Bălcescu, va ocupa mereu un loc de cinste în Panteonul creatorilor României moderne, iar opera sa se poate impune şi astăzi ca un mesaj vibrant şi înălţător pentru toţi cei care mai cred în binele acestei naţiuni.

Domnul Virgil Pop:

"Se impune de urgenţă (cel puţin) suspendarea din funcţie a ministrului Monica Iacob-Ridzi"

Despre afacerea "2 mai" şi cheltuirea iresponsabilă şi dubioasă a banului public de către ministrul tineretului şi sportului, Monica Iacob Ridzi, se scrie de mai bine de trei săptămâni. Nici din partea PD-L, nici din partea primului-ministru nu a existat nici cea mai mică reacţie până acum.

Presa de luni informează însă că procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a confirmat că a primit sesizarea depusă de PNL în ceea ce priveşte pe ministrul tineretului şi sportului şi că a dat "dosarul în lucrare".

În termeni juridici, acest lucru înseamnă cercetare penală. Există doar două posibilităţi în ceea ce priveşte dosarul penal care o vizează pe doamna Monica Iacob-Ridzi: este trimisă în judecată sau procurorii decid neînceperea urmăririi penale.

Până la o decizie a procurorilor, trebuie ca preşedintele Traian Băsescu să solicite suspendarea din funcţie a ministrului Monica Iacob Ridzi. Să nu uităm că în guvernarea trecută, cum unui ministru - în special din zona PNL - i se deschidea un dosar penal, imediat venea suspendarea dictată de la Palatul Cotroceni. Să nu uităm de cazul lui Teodor Atanasiu. Pentru o serie de acuzaţii infinit sub nivelul celor ce planează în privinţa doamnei Monica Iacob Ridzi, acuzaţii cel mult morale şi pe care procurorii nu le-au confirmat, Teodor Atanasiu a fost în mare vizează suspendat din funcţie. În cazul ministrului tineretului şi sportului este însă vorba de acuzaţii de genul delapidare şi abuz în dauna interesului public. Este vorba de cheltuirea dubioasă a unei sume substanţiale: 630.000 de Euro. Deci sunt înzecit mai multe motive pentru ca odată pornită acţiunea Parchetului, preşedintele României să ceară suspendarea din funcţie a doamnei Monica Iacob-Ridzi.

Până astăzi, Preşedinţia României nu a reacţionat. Îi acord preşedintelui Traian Băsescu prezumţia lipsei de timp în privinţa informării. Dar dacă până la sfârşitul săptămânii nu va cere suspendarea ministrului tineretului şi sportului, atunci este clar că şeful statului acţionează cu dublă măsură, atunci când este vorba de miniştrii PD-L.

PS: Aştept din partea premierului Emil Boc măcar un comentariu privind declaraţia sfidătoare la adresa opiniei publice a doamnei Monica Iacob-Ridzi: "Nu mă interesează costurile" "

Domnul Lucian Riviş-Tipei

Mi-am intitulat declaraţia politică "De ce nu mai votează românii?"

Iată că alegerile pentru Parlamentul european au trecut. După prezenţa la vot, ne-am situat undeva în zona de mijloc a clasamentului. Prezenţa la vot, pe ţară, 27,65%, este însă mică, orice s-ar spune. De la primele alegeri libere din 1990, interesul şi încrederea românilor în puterea de a schimba lucrurile prin vot s-au degradat constant: în 1990 participarea la vot la alegerile generale era de 86%, în 1992 şi 1996 a scăzut la 76%, în 2000 a ajuns la 65%, în 2004 - 58%, în 2007, la primele alegeri europarlamentare prezenţa a fost de 29%, iar în 2008 puţin peste o treime dintre români mai mergeau la vot.

La nivelul Uniunii Europene se înregistrează o scădere constantă a participării la vot. În 1979, la primele alegeri pentru PE, s-a înregistrat o prezenţă de 63%, în timp ce la următoarele interesul s-a diminuat: 1984 - 61% ,1989 - 58,5% ,1994 - 56,8%, 1999 - 49,8%, 2004 - 45,6% "

Dincolo de faptul că miza politică a acestui scrutin este mică, dincolo de faptul că impactul politicii noastre la Bruxelles este minor, rămâne deschisă întrebarea pe care o lansa şi Institutul de Politici Publice: "Vor renunţa toţi românii la dreptul de vot în semn de protest faţă de clasa politică?"

Stimaţi colegi,

Institutul de Politici Publice susţine că "Aceste cifre indică un deficit grav de democraţie reprezentativă, atât din partea candidaţilor şi a partidelor care îi susţin - prin incapacitatea de a convinge alegătorii să voteze, cât şi din partea cetăţenilor care au renunţat să se mai implice în treburile publice, dar le susţin invariabil prin plata de taxe şi impozite". Institutul condamnă eşecul partidelor de a promova o campanie electorală competitivă, cu mesaje care să informeze corect electoratul despre importanţa votului pentru Parlamentul European.

Şi totuşi, dincolo de ce spun unele organizaţii sau instituţii, românii care au fost chestionaţi pe tema neprezenţei la vot au declarat că nu mai sunt interesaţi de acest aspect întrucât "nu mai au încredere în clasa politică din România şi în dorinţa ei de a schimba ceva" (potrivit NewsIn).

Stimaţi colegi,

Nu ştiu dacă prezenţa obligatorie la vot, aşa cum se întâmplă de exemplu în Cipru, ar revolva problema legitimităţii şi reprezentativităţii la nivelul puterii, sau dacă obligativitatea ar fi un atac la unul dintre principiile fundamentale ale dreptului, şi anume libertatea de a-ţi folosi drepturile, dar sunt convins că absenteismul de la vot este un efect, şi nu o cauză. Votul prin omisiune este totuşi o formă de vot.

Nu ştiu dacă Andrei Pleşu avea dreptate când spunea că "e preferabil să consolidăm, prin lege, anemicul simţ civic autohton, decât să fim campionii absenteismului european şi să ne lăsăm conduşi de opţiunile (aproximative) ale unei minorităţi active sau manipulate. Cred că nervii sunt mai buni decât lehamitea, că îndeplinirea unei obligaţii antipatice e mai utilă decît satisfacţia unei libertăţi fără reguli", însă cred că un lucru este sigur: prezenţa la vot are legătură fundamentală cu responsabilitatea clasei politice.

Cred că este acum momentul potrivit să ne întrebăm: "Cui vrem să slujim?" Fără o schimbare de mentalitate şi atitudine, la nivel politic, nici obligativitatea votării nu va schimba lucrurile. Sau poate că nu dorim cu adevărat schimbarea, întrucât este mai bine aşa.

Şi, în acest context, întrebarea cetăţeanului turmentat tot nu îşi va găsi un răspuns pertinent: "Eu cu cine votez?".

Domnul Angel Tîlvăr:

"Demnitatea dascălului român"

Ieri s-a dat startul examenului de bacalaureat. 220.000 de absolvenţi de liceu s-au pregătit timp de 4 ani pentru a susţine examenul maturităţii. Unii cu emoţii mai puternice decât în prima zi de şcoală, alţii mai relaxaţi, s-au prezentat ieri pentru a susţine proba orală la limba şi literatura română. Cu siguranţă, însă, stresul cel mai mare l-au avut fie părinţii fie profesorii care s-au ocupat cu pregătirea elevilor. Până aici, nimic nou. Acesta este scenariul tipic care se repetă în fiecare an în această perioadă. Nu despre acest aspect doresc să vă vorbesc astăzi, ci despre demnitatea dascălilor români.

Am fost cu toţii martori, zilele acestea, la spectacolul mediatic care s-a ţinut pe seama desfăşurării bacalaureatului. Se susţine, nu se susţine, vin profesorii la bacalaureat, nu vin profesorii la bacalaureat, avem o criză a sistemului de învăţământ, nu avem criză?! E vinovată doamna ministru pentru situaţia creată, e vinovat guvernul... nici acum nu ştim!? Rezultatul însă cred că a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că profesorii din România îşi fac meseria cu demnitate, cu respect faţă de elevi şi faţă de părinţii acestora şi faţă de un sistem care, de cele mai multe ori, îi nedreptăţeşte. Profesorii ne-au dat zilele acestea o lecţie de morală şi devotament predată cu stil chiar şi după încheierea anului şcolar.

Vă las pe dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, să apreciaţi dacă astfel de oameni pot după 4 ani de zile să trimită în societate "nişte tâmpiţi".

În anul 2007, la Olimpiada Internaţională de Filosofie România a obţinut 2 menţiuni din 2 lucrări participante, în anul 2008 ţara noastră, fiind organizatoare, a participat cu 10 elevi şi a obţinut 7 premii: două medalii de aur, o medalie de bronz, două menţiuni şi două premii speciale, iar anul acesta România a obţinut medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Filosofie, care a avut loc în perioada 22-26 mai la Helsinki, din 52 de participanţi reprezentând 22 de state. Aceştia sunt "tâmpiţii" pe care îi scoate şcoala românească, oameni apreciaţi peste tot în lume, care ne aduc cinste şi de care uităm să ne mândrim.

Este adevărat că sistemul românesc de educaţie întâmpină probleme şi neajunsuri, însă rezultatele dascălilor nu întârzie să apară chiar şi în aceste condiţii.

Suntem cu toţii la curent cu problemele din ţară privind neplata salariilor unor dascăli de către primării, condiţiile în care profesorii îşi desfăşoară activitatea. Zilele acestea am aflat că datorită crizei bugetul de anul acesta pentru bacalaureat s-a înjumătăţit de la 58.000.000 cât a fost anul trecut la 33.000.000 de anul acesta. În aceste condiţii, un preşedinte de comisie - în sarcina căruia cade toată responsabilitatea pentru buna desfăşurare a examenului - va primi 850 de lei, sumă căreia i se vor aplica impozitele aferente oricărui venit. Membrii comisiei vor primi 400 de lei, iar profesorii examinatori 2 lei de candidat (pentru probele orale) şi 4 lei de candidat (pentru probele scrise).

Şi totuşi, stimaţi colegi, ieri bacalaureatul a început. Profesorii s-au prezentat la examene şi totul a decurs normal. De ce?... Cu siguranţă nu au venit pentru bani. Au venit tocmai din cauza acelei demnităţi care îi caracterizează, din cauza efortului pe care l-au depus timp de 4 ani de zile cu nişte adolescenţi care în scurt timp poate îi vor uita şi nu în ultimul rând poate din respect pentru părinţii care le-au încredinţat educaţia copiilor lor.

Domnul Florin Iordache:

"Apărarea unor principii de drept în Parlament"

În aceste zile, Parlamentul este pus în faţa unei dileme, în urma solicitării Procurorului General al României de a revota un dosar pentru începerea urmăririi penale împotriva domnului deputat Adrian Năstase.

Am spus dilemă pentru că în mod normal o astfel de solicitare este inacceptabilă, deoarece Hotărârile Curţii Constituţionale au efecte numai pentru viitor, iar Regulamentul Camerei Deputaţilor în 13.08.08 era şi valabil şi constituţional. În plus, s-ar crea un precedent pentru Parlament că hotărârile odată adoptate pot fi rediscutate şi revotate.

Am încredere în discernământul colegilor mei şi indiferent de decizia politică a grupurilor parlamentare, votul parlamentarilor va fi în concordanţă cu Constituţia, principiile de drept şi practica parlamentară.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

Tema declaraţiei politice: "Aradul — oraş al terorii, unde poliţia este o unealtă în mâna celor care conduc judeţul".

Şeful IPJ Arad, comisarul şef Alexandru Tanco implicat în alegerile electorale din anul 2008 în favoarea PNL şi alături de prefectul Gavril Popescu, în prezent fiind omul de ordine publică al PD-L şi agentul de serviciu al prefectului Călin Bibarţ.

Tratativele de aderare şi apoi integrare a României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 trebuiau să profesionalizeze aparatul administrativ românesc şi să-1 scoată de sub tutela politicului, clasa politică a mimat astfel modelul francez privind instituţia prefectului.

După alegerile din toamna anului 2004, Alianţa DA şi-a numit prefecţii din rândul celor două partide, prefecţii erau oameni politici cu carnet de partid.

Odată cu intensificarea procesului de integrare europeană s-a accelerat aplicarea statutului funcţionarului public, conform faptului că prefecţii erau înalţi funcţionari publici fără apartenenţă la un partid politic. Prin Legea nr.340/2004, republicată în anul 2008, s-a făcut un pas hotărâtor în depolitizarea administraţiei publice.

Executivul a invocat necesitatea atingerii obiectivului din Programul de guvernare 2009-2012 privind eficientizarea conducerii instituţiei prefectului pe principiul mobilităţii înalţilor funcţionari publici.

Temeiul procedural al numirii domnului Călin Bibarţ în funcţia publică de prefect al Prefecturii Arad, a întrunit probabil criteriul "eficientizării instituţiei prefectului", măsura administrativă a numirii fiind luată cel mai probabil în funcţie de îndeplinirea criteriului profesional şi a celui voliţional, cunoscut fiind faptul că domnul inginer silvic Călin Bibarţ a fost o opţiune a PD după alegerile generale din anul 2004 pentru funcţia de prefect al judeţului Arad.

Dacă la prima alianţă DA domnul inginer silvic Călin Bibarţ nu s-a calificat în procesul de evaluare pentru ocuparea funcţiei de prefect al judeţului Arad deşi filiala PD de la acea vreme a apreciat implicarea dumnealui în campania electorală, nu a fost decât o chestiune de timp pentru a reuşi să intre în echipa funcţionarilor publici ai Consiliului Judeţean Arad, prin bunăvoinţa preşedintelui acestuia, care a reuşit un lucru extraordinar, respectiv a crescut nivelul pregătirii profesionale a domnului Călin Bibarţ în numai câteva zile, făcându-1 să evolueze de la nivelul unui simplu inginer silvic la înaltul funcţionar public - reprezentant al Guvernului în teritoriu.

Capacitatea prezumtivă a domnului prefect Călin Bibarţ, garantată prin însăşi responsabilitatea înaltei funcţii publice ocupate, în prezent se identifică cu abuzul în funcţie publică contra intereselor persoanelor, comis de inspectorul şef al IPJ Arad domnul Tanco Alexandru, care, în data de 05.06.2009, la instigarea prefectului judeţului Arad a intervenit în desfăşurarea evenimentului PSD girat de deputatul Ciprian-Florin Luca sub genericul "Ziua arădeanului nemulţumit", girând şi dispunând abuziv, cu exces de putere publică, intervenţia în forţă a echipajului de poliţie din incinta Ştrandului Arad pentru cercetări cu consecinţa întreruperii acţiunii.

La data de 05.06.2009, în momentul în care reprezentanţii Organizaţiei municipale PSD sub coordonarea domnului preşedinte, deputat Ciprian Florin Luca, s-au prezentat pentru desfăşurarea acţiunii "Ziua arădeanului nemulţumit" împreună cu cetăţenii Aradului, în mod abuziv şi nelegal, în spaţiul astfel închiriat de organizaţia PSD prin contractul nr.2/02.06.209, s-a desfăşurat o partidă de minifotbal a tineretului PD-L sub coordonarea domnului Marcel Grec reprezentant al fundaţiei "Nelu Aristide Dragomir".

La faţa locului, în jurul orelor 17:15, în incinta parcării au sosit iniţial cadrele punctului local de poliţie Ştrand Neptun Arad, care, însoţiţi de echipaje mobile ale Jandarmeriei, au procedat la intervenţia şi legitimarea celor împotriva cărora a fost exercitată acţiunea.

În jurul orei 17:35 la faţa locului a sosit inspectorul şef al IPJ Arad la instigarea domnului prefect Călin Bibarţ, ce a solicitat părţilor vătămate, respectiv Organizaţiei municipale PSD, domnului deputat Ciprian Florin Luca, domnului Leontin Aslău să fie de acord cu desfăşurarea evenimentului nelegal al PD-L, ameninţând cu amenzi şi întocmirea de dosare penale părţi vătămate nu şi făptuitorilor de fapt, respectiv reprezentanţii şi membrii PD-L ce au încălcat normele juridice ce privesc protecţia proprietăţii şi a folosinţei terenului parcării auto, respectarea opiniei şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Prin conduita domnului inspector şef al IPJ Arad faţă de infracţiunile şi încălcările sesizate de părţile vătămate şi de domnul deputat Ciprian-Florin Luca în mod special, ne situăm în faţa unui abuz de putere comis de către cel mai înalt responsabil cu eradicarea manifestărilor antisociale şi discriminatorii, considerînd totodată că suntem discriminaţi de autorităţile statului: Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Arad, Jandarmeria Arad, Prefectura Arad, pe temeiul opiniei şi a convingerilor politice, de înaltul funcţionar public prefect al judeţului Arad ca instigator şi de către domnul Alexandru Tanco - inspector şef al IPJ Arad.

În anul 2008 la alegerile locale din oraşul Ineu, cu aceeaşi logică politică conjuncturală, s-a manifestat domnul comisar şef Alexandru Tanco, în perioada mandatului asumat cu sprijinul politic al prefectului liberal Gavril Popescu, când urmare unui incident politic izbucnit la Ineu prin implicarea unui poliţist de la serviciul DPIR Arad, care în timpul unei întâlniri politice desfăşurate de PNL la Casa de Cultură Ineu şi-a permis, cu depăşirea îndatoririlor publice de statut special al poliţistului să intervină public în favoarea candidatului PD-L la Primăria oraşului Ineu în timpul său liber, sunt de natură să arate promptitudinea şi slugărnicia organelor de poliţie din judeţul Arad faţă de cerinţele mediului politic aflat la putere.

Folosirea instituţiilor publice în mandatul PNL de desfăşurare a a campaniei electorale în anul 2008 în judeţul Arad a fost un exerciţiu preluat de puterea democrat -liberală din judeţul Arad în anul 2009, iar Aradul a devenit oraş al terorii, unde poliţia este o unealtă în mâna celor care conduc judeţul.

Domnul Cristian Buican:

Declaraţie politică: "Incompetenţa din Ministerul Sănătăţii a condus la colapsul sistemului sanitar din România"

Dragi colegi, mă adresez dumneavostră pentru a vă semnala un fapt extrem de grav care se petrece în sistemul sanitar din România, problemă ce va duce cu siguranţă atât la nemulţumiri ale cetăţenilor pacienţi ai spitalelor, cât şi a salariaţilor din sistemul sanitar.

În urma sesizărilor din presă şi în urma audienţelor din teritoriu, am constatat un fapt extrem de grav la nivelul unor spitale din judeţul Vâlcea, fapt ce pare a se extinde la nivel naţional, aceeaşi situaţie regăsindu-se şi în alte judeţe.

În primul rând, un avertisment extrem de grav a fost dat de către Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale care a anunţat că va opri livrările de medicamente şi materiale sanitare către spitalele care au acumulat datorii, iar după cum ştiţi, acestea nu sunt puţine.

În al doilea rând, aş dori să vă prezint situaţia extrem de gravă de la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Vâlcea, acolo unde lipsa fondurilor necesare a dus la o situaţie critică. În această unitate există întârzieri cu salariile, precum şi o lipsă acută a materialelor sanitare necesare unei naşteri, fie că este vorba de cezariană sau naştere normală, atât pacientele cât şi doctorii fiind astfel nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru a asigura condiţii minime pentru desfăşurarea actului medical. Spitalul de Obstetrică-Ginecologie este singurul spital de acest gen de pe teritoriul judeţului Vâlcea, iar intrarea lui într-un colaps financiar reprezintă o tragedie. La nivel judeţean au existat tentative de remediere a acestei situaţii, însă până la această oră, fără sprijinul Ministerului Sănătăţii nu s-au găsit soluţii. Consider că este de neconceput ca într-o ţară a Uniunii Europene, într-un spital de stat, pacientul, asigurat medical, să îşi plătească singur medicamentele şi materialele sanitare necesare.

Aş vrea să vă anunţ că prin intermediul unei interpelări am anunţat Ministerul Sănătăţii atât de cazul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Vâlcea, cât şi de avertismentul extrem de grav dat de Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale, însă, consider că interesul acestui Guvern pentru problemele reale ale cetăţenilor nu există şi astfel am ales să mă adresez dumneavostră pentru a încerca să-1 punem pe ministrul Ion Bazac la treabă.

Se poate declara oficial că sistemul sanitar din România este în pragul prăpastiei, lipsa de reacţie a Ministerului Sănătăţii ducând spitalele din România în colaps. Lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare din spitale şi "practicile" găsite de fiecare spital în parte pentru supravieţuire pun existenţa sistemului sanitar din România sub semnul întrebării.

Consider că doar acţionând cu promtitudine situaţia nu va degenera şi din acest motiv trag astăzi un sistem de alarmă care sper că va avea efectul scontat. Cred că în cazul în care ministrul sănătăţii nu va lua măsuri, va trebui să-şi prezinte demisia, intrarea sistemului sanitar în colaps datorându-se incapacităţii sale manageriale.

Domnul Culiţă Tărâţă:

Guvernul a decis să-şi asume răspunderea pe proiectele de lege privind Codul penal şi Codul civil. După dezbaterile tensionate din lunile anterioare, pe marginea Codurilor penal şi civil, intenţia Executivului de a urni lucrurile din loc stârneşte reacţii dintre cele mai diferite.

Astfel, Coaliţia aflată la putere consideră că adoptarea cât mai rapidă a Codurilor reprezintă o "bilă albă", ce va îmbunătăţi Raportul asupra Justiţiei pe care Comisia Europeană îl va face cunoscut în lunile următoare. Cele două acte normative, sublinia în acest sens premierul Boc, sunt importante în contextul reformei profunde a sistemului nostru judiciar. Adoptarea lor răspunde exigenţelor ridicate de mecanismul de cooperare şi verificare pe justiţie, în sensul de a ne achita la timp de obligaţiile pe care România le are în vederea eliminării acestui mecanism, astfel încât să nu mai existe niciun fel de restanţă în domeniul judiciar.

Pe de altă parte, opoziţia susţine că adoptarea Codurilor juridice prin asumarea răspunderii de către Guvern constituie o sfidare la adresa Parlamentului şi a societăţii româneşti, ameninţând cu o moţiune de cenzură la adresa Executivului. În corul opozanţilor se înscriu, de asemenea, o serie de organizaţii ale societăţii civile, precum şi Transparency International Romania care consideră că asumarea celor patru Coduri reprezintă o acţiune contrară principiilor europene.

Unele ONG-uri afirmă că România nu are nevoie de coduri neconstituţionale, care să treacă prin Legislativ fără o analiză amănunţită, fără îmbunătăţiri şi amendări serioase, întrucât există riscul ca la prima sesizare a Curţii Constituţionale, tot eşafodul juridic să se surpe. Însuşi Consiliul Superior al Magistraturii, care a avizat favorabil proiectul noilor Coduri penal şi civil, a formulat unele observaţii asupra noilor reglementări înscrise în cele două proiecte. Între altele, reprezentanţii CSM consideră că în Codul penal nu este precizat momentul în care legea temporară iese din vigoare, că în acelaşi Cod se creează confuzii între noţiunea de vinovăţie şi cea de imputabilitate, precum şi constatarea că regimul sancţionator al infracţiunilor de corupţie este mai redus, precizând că blândeţea nu se justifică.

Controverse au apărut până şi în rândul celor care au elaborat codurile. În timp ce Comisia de redactare a Codului civil a susţinut varianta succesiunii la data la care moştenitorul a aflat de deces, pe motiv că certificatul de moştenitor nu poate fi eliberat în prezenţa unui singur moştenitor, membrii subcomisiei de Coduri consideră că succesoratul ar trebui să intervină de la data decesului, pentru securitatea circuitului civil. La rândul lor, parlamentarii din subcomisia de analiză a Codurilor civile au purtat discuţii contradictorii cu reprezentanţii CSM în privinţa despăgubirilor la divorţ. În timp ce Consiliul Superior al Magistraturii consideră că prevederile referitoare la instituţia prestaţiei compensatorii sunt descurajante, sugerând să se refacă prevederile articolului respectiv, membrii subcomisiei sunt de părere că posibilitatea soţului de a obţine despăgubiri ar transforma căsătoria într-o afacere.

Un recent sondaj arată că şapte din zece români nu sunt de acord cu micşorarea pedepselor. Nu mai puţin de 92 la sută dintre cetăţenii interogaţi consideră că pentru omor condamnarea trebuie să fie mai mare de 20 de ani sau detenţie pe viaţă. În privinţa noului Cod civil, CSM a constatat că cele 896 de amendamente aduse în Parlament au constituit mai degrabă o "peticire" a acestui act normativ decât o încununare a unui tot unitar.

În multe cazuri şi susţinătorii fervenţi, dar şi criticii vehemenţi ai Codurilor juridice au dreptate, într-o mai mică sau mai mare măsură. Este extrem de greu să elaborezi o lege întrutotul perfectă, darmite un Cod juridic. Trebuie să se ţină seama însă, că şi în privinţa legislaţiei, ca în oricare domeniu, totul este perfectiv.

Noile Coduri penal şi civil, au fost dezbătute timp de aproape trei luni de către profesori de specialitate, magistraţi, parlamentari, lideri de partide, reprezentanţi ai societăţii civile şi simpli cetăţeni, care şi-au spus cuvântul de la tribuna unor înalte foruri politice, în coloanele presei scrise sau în emisiunile posturilor de televiziune. Poate că ar fi fost nevoie de încă trei luni sau de încă un an pentru dezbateri. Din păcate, Comisia Europeană nu poate să asiste la infinit doar la dezbateri, oricât ar fi ele de docte şi interesante.

Raportul de ţară, care va constata situaţia precară a justiţiei din ţara noastră, este pe punctul să se încheie. El nu poate aştepta la infinit noi şi noi fapte, nu poate să rămână în stadiul de elaborare până când noi vom ajunge cu Codurile la unison. Afectat de scandaluri şi influenţe politice, sistemul nostru juridic aşteaptă adoptarea grabnică a unor Coduri îmbunătăţite, moderne, europene, ca o soluţie obligatorie de recredibilizare a Justiţiei.

După Constituţie, codurile reprezintă cele mai complexe, unitare şi importante acte legislative care reglementează funcţionarea Justiţiei, dar şi raporturile cetăţenilor cu instituţiile publice. Actualul nostru Cod civil datează de la 1 decembrie 1865, din vremea domnitorului Cuza, fiind o reproducere, cu modificări neînsemnate, a Codului civil napoleonian din 1804, iar Codul penal în vigoare este cel adoptat în 1968, reprezentând o actualizare a celui din 1936. În atari condiţii, actualizarea lor, punerea lor în acord cu legislaţia europeană reprezintă nu doar un demers important, ci înainte de toate unul necesar.

Aşa cum sublinia ministrul justiţiei, domnul Cătălin Predoiu, proiectul noului Cod penal simplifică reglementările în domeniu, ceea ce va facilita aplicarea lor unitară şi cu celeritate de către organele judiciare, va asigura satisfacerea exigenţelor decurgând din principiile fundamentale ale dreptului penal consacrate de Constituţie şi de pactele şi tratatele privind drepturile esenţiale ale omului, la care România este parte. În ceea ce priveşte noul Cod civil, s-a urmărit crearea unui cadru legislativ modern, care să răspundă nevoilor de reformare a instituţiilor şi să reflecte realitatea şi cerinţele societăţii româneşti actuale.

În baza acestor constatări, sunt convins, stimaţi colegi, că noile coduri vor reprezenta un punct de cotitură pentru reforma justiţiei în ţara noastră, reformă care să pună capăt, odată pentru totdeauna, tergiversării şi blocării în Parlament a dosarelor de corupţie, a influenţei nefaste pe care clanurile interlope o au în cadrul Parchetelor, a eliberării sistemului judiciar de sub tutela politicului şi de reacreditare a ideii că Justiţia este un domeniu vital pentru milioane de români. Toate aceste concluzii mă fac să cred că asumarea răspunderii pe Codurile penal şi civil de către Cabinetul Boc este un act politic binevenit şi salutar.

Domnul Filip Georgescu:

Am mai atras atenţia, de la acest microfon, asupra situaţiei inadmisibile în care se află, de câţiva ani, Parcul Trivale, dar semnalul nostru a rămas fără ecou. Reamintesc astăzi că, în ultimii 4-5 ani, ca urmare a retrocedărilor ilegale, întemeiate pe legi aberante, Pădurea Trivale, însumând 2000 de hectare, a fost supusă unui jaf inimaginabil. Sub oblăduirea unor reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai unor factori de răspundere din cadrul Direcţiei Silvice Argeş, Pădurea Trivale a ieşit de sub jurisdicţia statului şi a legilor care-i asigurau protecţie, transformându-se într-o marfă aptă pentru tranzacţii mafiote. În ultimii ani au fost acaparate încă 400 din cele 480 de hectare câte mai rămăseseră în patrimoniul Parcului Trivale, care în 2004 fusese inclus de Ministerul Agriculturii în categoria pădurilor cu caracter de "rezervaţii ştiinţifice, păduri monumente ale naturii şi alte arii strict protejate".

O cercetare mai amănunţită a jafului din Trivale ar pune în evidenţă falsitatea cererilor de revendicare, formulate de zeci şi zeci de impostori, întrucât documentele de arhivă atestă că, în intervalul 1890 - 1910, Primăria oraşului Piteşti, Prefectura Argeş şi Ministerul Agriculturii şi Domeniilor au cumpărat, pe bani mulţi, numeroase loturi de pădure de la cetăţenii care locuiau la periferia oraşului, în zona Trivale. În atari condiţii, ne întrebăm cu stupoare: de unde au răsărit astăzi atâţia chilipirgii şi cum de le sunt soluţionate favorabil cererile frauduloase de către autorităţile locale? Piteştenii sunt din ce în ce mai neliniştiţi, întrucât mafia care a acaparat cele 400 de hectare din Parcul Trivale va trece, mai devreme sau mai târziu, la defrişarea acestei suprafeţe, ştiut fiind că afaceriştii din domeniul imobiliar, temperaţi pentru o vreme de rigorile crizei economice, aşteaptă ca păsările de pradă să iasă la atac. Parcul Trivale, încărcat de legende şi de istorie, este pentru piteşteni nu doar locul pe care natura l-a blagoslovit cu superlativul frumuseţii, ci şi un perimetru sacru, care aşa trebuie să rămână pentru eternitate.

Tot mai mulţi locuitori ai oraşului, dar şi oameni de prin alte aşezări argeşene ne scriu, rugându-ne să acţionăm, prin toate mijloacele de care dispunem ca parlamentari, pentru a salva Trivalea. Împărtăşind întru totul dorinţa lor îndreptăţită, ne-am adresat organelor locale şi centrale, solicitându-le să declanşeze o anchetă temeinică asupra afacerilor murdare, care au avut drept ţintă distrugerea Parcului Trivale, tragerea la răspundere a tuturor celor care au jefuit această comoară a naturii, precum şi iniţierea procedurilor de anulare a titlurilor acordate în mod discreţionar, încât vestitul parc piteştean să redevină ceea ce a fost odinioară.

Mă adresez organelor abilitate să sprijine cu toată autoritatea de care dispun această acţiune legitimă şi, nu în ultimă instanţă, mă adresez dumneavoastră, stimaţi colegi parlamentari, cerându-vă imperios să vă implicaţi în salvarea Parcului Trivale. În speranţa că apelul meu şi al locuitorilor oraşului Piteşti va găsi ecoul cuvenit, vă mulţumesc anticipat.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Reabilitarea şi dezvoltarea turismului rural, istoric şi cultural"

În ultimii zece ani s-a făcut o confuzie gravă între agroturism şi turismul practicat în pensiunile din zona noastră rurală. Putem vorbi, în cazul a peste 90% din pensiunile din România, de turism rural, de aceea consider că el ar trebui definit ca atare şi trebuie introduse norme clare de apariţie, dezvoltare şi susţinere a investiţiilor din acest domeniu.

Consider că turismul rural poate fi realizat cu prioritate în comunele care pot primi atributul de comune turistice, în alte cazuri pensiunile putând fi catalogate doar ca spaţii de cazare pentru tranzit. În acest scop este necesară crearea unei baze de date privind potenţialul turistic al tuturor localităţilor rurale din ţară şi atribuirea, în baza unor criterii clare, a calificativului de localitate turistică.

Ca direcţii de dezvoltare a turismului rural propun următoarele:

• dezvoltarea unor centre zonale pentru instruirea investitorilor în turismul rural;
• introducerea unor criterii clare care să vizeze specificul zonei pentru acordarea licenţelor în turismul rural;
• obligarea investitorului de a respecta condiţiile cu specific local.

Având în vedere atât specificul economic, cât şi dimensiunea redusă a investiţiilor în turismul rural, este necesar un program stabil de susţinere financiară şi promovare a investiţiilor în acest tip de turism.

Foarte puţin valorificat la noi, turismul istoric şi cultural se adresează multor categorii de vârstă, dar are, în special, un scop formator pentru generaţia tânără. În acelaşi timp este o mină de aur pentru administraţiile locale ale multor localităţi.

Consider turismul istoric şi cultural ca o obligaţie naţională şi cred că este rolul nostru să readucem obiective şi monumente ale istoriei cu care ar trebui să ne mândrim la nivelul de obiectiv de interes pentru circuitele turistice.

Ca direcţii de dezvoltare propun:

• parteneriate cu administraţiile locale pentru programe de promovare a unor obiective culturale;
• promovarea şi colaborarea cu instituţii sau întreprinzători din domeniul cultural;
• intensificarea demersurilor pe lângă UNESCO pentru introducerea mai multor obiective din România în patrimoniul lor;
• introducerea unor zone ale României în circuitele şi evenimentele europene.

Turismul alături de agricultură pot scoate România din criză.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Reabilitarea şi dezvoltarea turismului de litoral"

În ultimii ani, turismul de litoral a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă datorită serviciilor de proastă calitate, precum şi a preţurilor practicate de agenţii de turism, oferta fiind net depăşită de ţările învecinate. În acelaşi timp, s-a neglijat complet coordonarea dezvoltării staţiunilor româneşti, multe dintre acestea degenerând într-un adevărat haos în perioada de vârf de sezon, permiţându-se apariţia cu prioritate a prostului gust şi a kitsch-ului. De asemenea, rolul social şi educativ al turismului de litoral a fost complet dat uitării, litoralul românesc ajungând un fief al consumului de alcool, al prostituţiei şi chiar al traficului de droguri. În aceste condiţii şi mai ales pentru că vorbim de un Program de guvernare, consider că trebuie pus accentul pe câteva principii clare de lucru:

• susţinerea turismului social prin dezvoltarea sau chiar înfiinţarea unor staţiuni economice
• instituirea unui regim special pentru localităţile cu potenţial turistic prin elaborarea unor planuri de urbanism concepute de specialişti, precum şi a unor programe de dezvoltare peisagistică pentru zonele agricole care au tendinţa de a se transforma în zone rezidenţiale sau turistice de maxim interes pe litoral;
• respectarea normativelor, a clasificărilor şi intensificarea controalelor care să asigure respectarea acestor criterii;
• creşterea calităţii serviciilor, ajungându-se până la închiderea unităţilor care nu înţeleg să angajeze şi să pregătească personal calificat;
• intervenţia statului, în condiţiile legii, în cazul obiectivelor privatizate care nu au respectat programele de investiţii menţionate în contractele de privatizare;
• însănătoşirea climatului prin constituirea unor comandamente de vară, împreună cu Poliţia Română, pentru eliminarea zonelor de promiscuitate şi de infracţionalitate de pe litoral;
• o campanie agresivă, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Poliţia Română împotriva consumului de alcool, mai ales de către tinerii sub 18 ani.

O direcţie de dezvoltare importantă ar putea să fie parteneriatul cu administraţiile locale ale unor comune cu potenţial de dezvoltare (Tuzla, 23 August, Corbu etc.) pentru investiţii în parteneriat pentru realizarea unor staţiuni economice, a unor parcuri turistice sau chiar a unor tabere pentru elevi şi studenţi.

Drumul reabilitării turismului este lung, dar poate fi validat, pentru a nu prelungi agonia.

Domnul Ion Dumitru:

"Competiţia cu bioenergia măreşte cererea de biomasă din sectorul agricol"

Iniţial, energia de bază a omenirii a fost oferită de biomasă. În 1850, combustibilul de bază pentru încălzirea şi gătitul hranei era alcătuit din lemn şi alte resturi organice. Tot în jurul lui 1850 au început şi primele exploatări industriale ale cărbunelui, ca una dir principalele forme de energie, până în zilele noastre.

Odată cu anul 1900 a început exploatarea masivă a petrolului, iar în 1925 şi a gazelor naturale. În 1970 s-au dezvoltat masiv centralele nucleare şi hidro, acesta din urmă fiind prima formă de energie regenerabilă utilizată în producerea de curent electric.

Din 1950 până în anul 2000 aprovizionările cu energie şi consumul au crescut logaritmic, numai în aceşti ani consumându-se de circa 300 de ori mai multă energie decât în întreaga istorie a omenirii.

Din 1950 apar şi marile fenomene de poluare cu emisii gazoase, lichide şi solide, care au anesteziat complet biodiversitatea acvatică şi terestră, până în 1980, când s-au luat primele măsuri de reconstrucţie ecologică a componentelor mediului.

Există o diferenţă mare de concepţie privind siguranţa pe care o oferă bioenergia oferită de agricultură între politicienii lumii şi realitatea zilnică oferită de cercetători.

Dacă ne gândim la circulaţia rutieră, procentul de bioenergie utilizat va fi în 2030 de 3,4%. Deci, în acest segment siguranţa energetică nu poate fi oferită. Este foarte adevărat însă că actualele forme de combustibil luate în calcul nu reprezintă cea mai elaborată tehnologie în domeniul discutat.

În 2006 America a produs 18 miliarde tone de bioetanol, echivalentul a peste 5 milioane tone de porumb şi printr-o legislaţie specială urmăreşte ca în 2022 să producă 57 miliarde litri, adică echivalentul a 15 milioane tone de porumb. Prea puţin pentru o ţară atât de consumatoare. Acelaşi lucru se poate spune şi despre biodiesel.

Costurile de producere a combustibililor neconvenţionali sunt mult prea mari comparativ cu efectele. La costuri trebuie adăugate şi creşterile de preţuri la alimente foarte prezente şi în spaţiul românesc în acest început de an 2009.

În concepţia mea, "tehnologiile noi" încă nu sunt prezente în producţia de bioenergie, ele zăcând încă în sertarele multor multinaţionale care nu pot renunţa încă la profiturile mari obţinute din petrolul clasic.

Bioenergia de primă generaţie bazată pe biodiesel şi bioetanol este mai degrabă o "ambiţie politică" decât o realitate tehnică şi economică durabilă.

Expansiunea combustibililor bio nu se poate face fără sacrificarea a o parte din consumul de alimente. Pentru a oferi oportunitatea unei expansiuni semnificative a biocombustibililor omenirea ar trebui să renunţe la 6-9% din consumul de calorii. Deci, tehnologiile de obţinere a carburanţilor pornind de la cereale şi plante oleaginoase nu sunt viabile pe termen lung şi nu le putem recomanda nici României.

Pe fond, este de reţinut că soarele produce mai multă energie decât are nevoie planeta. Captarea energiei solare va rezolva cu siguranţă orice criză energetică dacă din punct de vedere politic se vrea rezolvată. Pe de altă parte, populaţia planetei poate fi manipulată exact cu problema asigurării energiei.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Subiectul: "Pescuitul în scop ştiinţific"

În contextul în care în forul legislativ al României se analizează Proiectul de Ordin privind condiţiile de acordare a autorizaţiei speciale de pescuit în scop ştiinţific, venim cu rugămintea de a susţine un amendament la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, secţiunea a III-a cap.VII art.51, prin care sectorul Acvariu din cadrul CMSN Galaţi, precum şi celelalte 14 acvarii publice din ţară să poată primi la cerere autorizaţie de pescuit în scop ştiinţific pentru derularea programului propriu de educaţie şi cercetare ştiinţifică.

Pentru susţinerea amendamentului menţionăm că în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi funcţionează sectorul Acvariu cu activităţi care se desfăşoară în domeniile cercetare ştiinţifică, conservare, educaţie.

Pe o suprafaţă de 835 mp, Acvariul public din Galaţi deţine toate utilităţile pentru a-şi transmite mesajul: vulnerabilitatea resurselor acvatice, necesitatea conservării biodiversităţii şi a habitatelor naturale.

Colecţia vie expusă publicului este formată din 72 specii de peşti, respectiv 790 exemplare, din zona temperată şi tropicală, din mediul dulcicol şi mediul marin tropical. 50% din volumul Acvariului destinat expoziţiei deţine exemplare din ihtiofauna nativă în bazinul hidrografic al cursului inferior al Dunării.

Expunerea speciilor vulnerabile sau periclitate de peşti din zona montană, colinară sau de şes, din diferite habitate aflate sub puternica presiune a acţiunilor antropice, reprezintă unul dintre obiectivele importante ale instituţiei, în perfectă concordanţă cu rolul muzeului precum şi cu mijloacele tehnico-materiale pe care le deţine Acvariul public, la acest moment.

Colecţia de specii de peşti dulcicoli indigeni cuprinde, la această dată, un număr de 26 de specii cu 163 de exemplare, care acoperă aproape toată reţeaua hidrografică a României. Sunt prezentate publicului vizitator speciile de peşti ce trăiesc în pârâuri şi râuri din zona de munte, râurile, lacurile şi bălţile din zona colinară şi de şes, Dunăre şi Delta Dunării.

Aria expoziţională înfăţişând ihtiofauna bazinului hidrografic al cursului inferior al Dunării, permite informarea publicului vizitator cu privire la biologia, etologia şi ecologia peştilor, biodiversitatea faunei şi a habitatelor naturale, impactul pe care îl au diferiţi factori antropici şi modificarea ecosistemelor asupra populaţiilor acvatice. Sunt prezentate vizitatorilor speciile vulnerabile şi periclitate de peşti indigeni (pietrarul, răspărul, sturionii, linul, speciile semimigratoare din lunca inundabilă a Dunării etc), cauzele ce au determinat această situaţie şi măsurile ce trebuie luate pentru conservarea ihtiofaunei.

Menţionăm că prin soluţionarea acestui deziderat, acvariile publice din ţară vor putea fi asimilate unităţilor de cercetare şi vor intra în legalitate în ceea ce priveşte asigurarea bazei materiale şi de date pentru derularea programelor proprii de educaţie, cercetare şi conservare, achiziţia de peşte şi de hrană vie pentru colecţia de peşti răpitori etc.

În acest spirit, art. 51 poate fi enunţat astfel: Art.51 alin.(1) Agenţia Naţionala pentru Pescuit şi Acvacultură eliberează, la cerere, o autorizaţie specială de pescuit în scop ştiinţific, netransmisibilă, instituţiilor de cercetare din sectorul pescăresc, acvariilor publice, care au ca obiective de cercetare... completat cu: lit.e), educaţia, cercetarea şi conservarea sepeciilor.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România"

Pe site-ul Camerei Deputaţilor a fost postat Proiectul de Lege nr.778/2007 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, care stabileşte la pct.8 al articolului 1 modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin introducerea obligativităţii certificării declaraţiilor fiscale anuale ale contribuabililor, persoane juridice de către un consultant fiscal, cu stadiul: "depus la Secretarul general în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională".

Având în vedere efectele pe care le-ar putea produce adoptarea acestei legi pentru cei peste 50.000 membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, din care peste 1.000 de membri activează în judeţul Galaţi, din analiza efectuată la nivelul conducerii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, s-au desprins câteva constatări, pe care le expunem în continuare.

După cum cunoaşteţi, potrivit Legii nr.200/2004, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, a fost desemnat autoritatea competentă în domeniul activităţii de expert contabil şi de contabil autorizat. Prin Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 aprobată prin Legea nr. 42/1995, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România gestionează activitatea de expert contabil şi de contabil autorizat din România; potrivit standardelor şi uzanţelor internaţionale, activităţile de consultanţă, consiliere şi asistenţă fiscală constituie apanajul profesiei contabile, mai precis al experţilor contabili.

Un studiu efectuat recent de IFAC (Federaţia Internaţională a Contabililor) a concluzionat că serviciile fiscale sunt furnizate în cea mai mare parte de asociaţiile profesionale din domeniul contabilităţii (Austria, peste 90%, Italia, peste 95%, Japonia, aproape 100%, Suedia, peste 90% etc).

De asemenea, cifrele statistice ale unui studiu efectuat pe 7 ţări europene (între care Franţa, Spania şi Marea Britanie) demonstrează că cifra de afaceri obţinută de firmele de contabilitate din prestarea serviciilor de consultanţă fiscală şi managerială reprezintă între 31% în Spania şi 70% în Suedia din totalul încasărilor.

Măsura contravine directivelor europene; astfel, în timp ce Directiva Volkestein precede liberalizarea circulaţiei unor astfel de servicii, reglementarea în cauză creează un monopol asupra serviciilor liberale şi nu orice monopol, ci un monopol de stat.

Reglementarea conduce la scăderea dramatică a autorităţii uneia din cele mai importante instituţii ale statului, Ministerul Finanţelor Publice. Nu e posibil ca o instituţie publică care emite reglementări fiscale şi stabileşte impozite, să acorde şi consultanţă fiscală contribuabilului.

Reglementarea are consecinţe dramatice asupra contribuabilului şi implicit asupra mediului de afaceri şi bugetului statului cel puţin din două puncte de vedere:

• creşterea costurilor legate de noi tarife, onorarii (care în prezent sunt asociate serviciilor contabile) care, fiind deductibile, au impact asupra veniturilor bugetului de stat. Este ştiut că pe axa fisc - contribuabil, trebuie să apară o persoană neutră, independentă, care să asigure pe de o parte contribuabilul - că nu va fi obiect al unor abuzuri şi nedreptăţi şi pe de altă parte fiscul - ca respectivul contribuabil respectă legea.

Prin eliminarea acestui specialist neutru - expertul contabil - şi închiderea circuitului între fisc şi contribuabil se ridică două probleme:

• cel care emite reglementarea fiscală şi stabileşte impozitul, tot el să acorde şi consultanţă, iar în caz de litigiu să efectueze expertiza, creându-se astfel un monopol total al statului şi toate condiţiile pentru disfuncţionalităţi în relaţiile contribuabilului cu fiscul.
• cum va fi influenţat mediul de afaceri în legătură cu aceste măsuri generatoare de noi costuri?

Considerând că acum este momentul să eliminăm neajunsurile şi neînţelegerile legate de activitatea de consultaţă fiscală din România, vă rugăm să eliminăm pct. 8 al art. I din OG nr. 47/2007 în baza argumentelor menţionate mai sus.

Domnul Radu Costin Vasilică:

Obiectul declaraţiei mele de astăzi îl constituie nevoia unei transparenţe instituţionale cât mai largi în România, aceasta fiind atât o măsură de civilizaţie democratică, cât şi una de creştere a eficienţei utilizării banului public.

Personal, cred că în afara informaţiilor care vizează direct siguranţa naţională, orice altă problemă care priveşte statul, dar mai ales utilizarea fondurilor publice, trebuie să fie adusă la cunoştinţa oamenilor care contribuie la constituirea acestor fonduri: cetăţenii României. Pentru că numai în acest fel activitatea celor care dirijează banul public poate fi analizată corect şi, eventual, sancţionată democratic prin vot.

Transparenţa utilizării fondurilor publice este, poate, cea mai bună măsură de combatere a corupţiei. În caz contrar, ori de câte ori caracterul secret împiedică accesul cetăţeanului la informaţiile referitoare la modalităţile de utilizare a banilor publici, se iveşte suspiciunea cheltuirii incorecte a acestora.

În acest moment, România nu îşi mai poate permite risipirea banului public sau cheltuirea acestuia fără a se observa vreun rezultat concret sau fără ca nimeni să dea socoteală pentru incompetenţă ori rea-voinţă. Prea mult timp interesele unei minorităţi decidente au afectat interesul majoritar comun, şi anume nevoia unei dezvoltări economice echitabile. Deturnarea banului public nu a făcut altceva decât să zădărnicească eforturile de dezvoltare şi să conducă la discrepanţe sociale uriaşe.

Tocmai de aceea se impune necesitatea existenţei unei transparenţe cât mai largi la nivelul utilizării fondurilor bugetare. De asemenea, nu aş vrea să mai auzim despre contracte de privatizare secrete, despre achiziţii publice făcute peste noapte sub diferite pretexte, despre salarii uriaşe, dar confidenţiale în instituţiile de stat, acolo unde angajările se fac pe diferite criterii, între care însă, din ce în ce mai rar, se regăseşte competenţa profesională.

Ne-am săturat ca la adăpostul opacităţii instituţionale să se întâmple tot felul de abuzuri şi ilegalităţi, în dispreţul banului public şi al contribuabililor români. Lipsa transparenţei decizionale în administraţia publică a permis, de exemplu, ca resursele României să nu mai fie ale românilor, ca autostrăzile şi drumurile naţionale să fie contractate la cele mai mari preţuri din Europa, ca păcura să fie cumpărată fără licitaţie într-o aşa-zisă situaţie de criză, ca maşinile poliţiei să coste de câteva ori mai mult decât era normal, ca viitorul României să fie grevat de diferite contracte de împrumut cu finalitate incertă, ca anveloparea blocurilor să fie făcută numai de către firmele agreate la partid, ca unele instituţii ale statului să fie transformate în adevărate caste, în care salariile sunt indecent de mari, dar secrete şi multe altele. Peste toate astea, organizăm concerte extrem de costisitoare pe bani publici, după principiul "în loc de pâine, să le dăm circ".

Vă invit, stimaţi colegi, să dăm dovadă de voinţă politică - atât la nivel legislativ, cât şi la nivel executiv - şi să creştem gradul de transparenţă a mijloacelor de constituire şi utilizare a fondurilor publice. Vom da astfel României o mai bună şansă de dezvoltare, într-un climat mai onest şi mai demn.

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

"Un pod prea îndepărtat"

Programul de guvernare pentru perioada 2009-2012 prevede la Capitolul 13 "Infrastructura de transport", punctul 6 din obiectivele de guvernare, "dezvoltarea infrastructurii feroviare coordonată cu cea rutieră, în conformitate cu cerinţele europene".

Nimic mai fals pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii condus de PD-L prin persoana domnului Radu Berceanu. Să vedem însă şi de ce.

Oraşul-staţiune Slănic din Prahova este una din localităţile cu pondere importantă în peisajul economic din acest judeţ. Oraşul este legat de municipiul Ploieşti prin DJ 102B şi prin calea ferată ce străbate localităţile de pe Valea Slănicului. Oraşul-staţiune Slănic, recunoscut mai ales prin existenţa pe teritoriul său a salinei ce îi poartă numele, cea mai mare, de altfel, din Europa, şi a celor patru băi cu ape sărate, respectiv Baia Baciului, Baia Roşie, Baia Porcilor şi Lacul Verde. Băile cu concentraţie mare de sare, sunt folosite la tratarea unor boli reumatismale degenerative şi diartritice, la tratarea bolnavilor aflaţi în stări posttraumatismale şi a celor acuzând boli ale sistemului nervos periferic, a bolilor ginecologice, respiratorii şi a celor vasculare.

Activitatea de exploatare a sării se desfăşoară în mina Cantacuzino, iar vechea mină de sare Unirea a fost transformată în sanatoriu, la adâncimea de 210 m, pentru tratamentul bolilor respiratorii în microclimatul de aer sărat.

Staţiunea dispune de complex balnear ca şi de multe vile, pavilioane şi case private pentru cazare. Turismul intensiv din zonă este determinat şi de existenţa pitorescului lac al Miresii (sau Grota Miresii, 425 mp, 20 m adâncime) care s-a format în 1914, prin prăbuşirea unei mine de sare. De mare însemnătate este faptul că staţiunea este deschisă tot timpul anului.

În prezent, cei ce fac naveta în alte localităţi îşi asigură transportul ori cu maşinile personale, ori cu microbuzul, ambele mijloace fiind foarte scumpe pentru mulţi dintre localnici. Dacă se pun la socoteală şi turiştii sau bolnavii ce vin la tratament în staţiune, de multe ori microbuzele sunt insuficiente. În plus, în sezonul estival, când foarte mulţi prahoveni aleg să-şi petreacă sfârşitul de săptămână la una din băile Slănicului, traficul rutier ce se desfăşoară pe o şosea cu o singură bandă pe sens, este foarte aglomerat. Totuşi, dacă în cazul arterei rutiere, în aceste condiţii, lucrurile stau bine graţie eforturilor depuse de edilii prahoveni, în cazul căii ferate lucrurile nu mai sunt în ordine datorită ministerului condus de domnul Berceanu.

În aceste condiţii, repararea podului de cale ferată de la km 30+370 este o reală necesitate. Reluarea traficului feroviar pe ruta Ploieşti-Slănic trebuie să aibă loc cât mai curând, din mai multe considerente:

• social - soluţionarea acestui deziderat ar readuce majorităţii locuitorilor oraşului deschiderea către capitala de judeţ, şi nu numai, şi le-ar micşora navetiştilor bugetul alocat transportului până la locul de muncă;
• economic - traficul rutier ar fi mai puţin aglomerat, ceea ce ar conduce la scăderea bugetelor alocate pentru repararea şi întreţinerea şoselei; în plus, sarea exploatată din salină ar fi transportată pe calea feroviară, ceea ce este, de altfel, recomandabil, atât din considerente financiare, cât şi din cele pe care le-am menţionat mai sus;
• turistic - prin repunerea în circulaţie a trenului s-ar încuraja turismul estival, cel de sfârşit de săptămână, şi cel balnear, ce se practică tot timpul anului.

Dar care e situaţia actuală a podului? Încă din 19.10.2007, după ploile puternice din toamna acelui an, podul de cale ferată de la km 30+370, situat în Poiana Vărbilău, a trebuit să fie închis din motive ce ţin de siguranţa circulaţiei. De atunci şi până în prezent s-au făcut eforturi şi demersuri nenumărate pentru efectuarea reparaţiilor necesare, dar de fiecare dată ne-am lovit de opacitatea ministerului condus de domnul Radu Berceanu. Ba că se obţine autorizaţia de construire şi lucrările încep în aprilie 2009, ba că se înregistrează contestaţii la licitaţia de atribuire a lucrărilor de construcţie, ba că nu sunt bani prevăzuţi în buget, toate acestea fiind motivaţiile invocate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Ultima variantă este închiderea acestei căi ferate.

În felul acesta se refuză şansa la dezvoltare a acestei zone, care a votat cu PSD, e drept, şi care este astfel "pedepsită" pentru opţiunea sa, şi se dă credit unor "afacerişti cu carnet de partid" să-şi dezvolte afacerile în domeniul transporturilor de mărfuri şi persoane, dar şi să preia Salina Slănic, ce va intra în faliment datorită costurilor prea mari de transport al sării pe şosea.

Toate acestea să fie oare întâmplătoare? Eu cred că nu, din moment ce acest pod prea îndepărtat pentru cetăţenii din Slănic devine motiv de acaparare a afacerilor din zonă de "unii băieţi deştepţi". Cu carnete portocalii.

Căci deh, la bine pentru ei, la greu pentru cetăţenii din Slănic!

Domnul Constantin Chirilă:

"Solurile României"

A trecut de mult vremea când România producea cu uşurinţă 10-15 milioane tone de cereale. Astăzi, ne declarăm fericiţi dacă obţinem cele 3-4 milioane, atât cât să nu plesnim de foame.

Şi, în timp ce lucrurile stau aşa cum stau în câmp, puţini se gândesc la arături de vară, la semănături de toamnă, în vederea folosirii bogăţiei pe care o avem: solul.

Solul reprezintă cea mai de preţ resursă naturală a României, bogăţia naturală cea mai valoroasă, care, împreună cu apa şi aerul, dau naştere Hranei, fără de care populaţia s-ar prăpădi în câteva zile.

Ei bine, pământul, solurile sunt în mare pericol datorită gravelor erori de decizie politică în privinţa măsurilor de conservare. Solurile româneşti şi-au pierdut peste 40% din starea naturală a fertilităţii lor datorită:

• practicării unei agriculturi primitive în care îngrăşămintele ca factor de producţie nu mai există. Peste 50% din producţiile care cu greu se mai obţin astăzi sunt realizate pe seama resurselor solurilor- fenomen prezent numai în Africa - în agriculturile cele mai primitive;
• distrugerii a circa 60% din păduri, favorizând regruparea precipitaţiilor spre zonele umede şi accentuând seceta în zonele secetoase;
• secetei devenite foarte frecvente pe circa 3,9 milioane ha;
• mai mult de jumătate din solurile României, şi anume circa 6 milioane ha, sunt puternic compactate;
• alte 700.000 ha au fost supuse unor catastrofe, alunecări de teren, distrugând solul, ca şi mii de locuinţe, grajduri, animale şi oameni.

O suprafaţă de peste 300.000 ha a fost erodată până la schelet. Dacă fenomenele nu vor fi stopate, şi nu se întrevede nimic în acest sens, în circa 50 de ani, România ar putea avea aproximativ 1,5 milioane ha de deşert, iar peisajul ţării ar deveni unul din cele mai urâte din Europa.

Pe toţi care vor putea să aibă un minim de sensibilitate pentru dezastrul pe care în trăim, îi informez că 1 cm de sol se reface în minimum 400 de ani. Biodiversitatea este în pericol, sudul şi estul României tind spre selenizare pe termen lung.

Programe concrete de refacere a fertilităţii solului şi optimizare a factorilor de producţie, deşi sunt urgent necesare, nu se întrevăd în curând sau cel puţin nu sunt prezente până în 2009. Dacă ar fi, acestea ar trebui să înlocuiască neglijenţa criminală a guvernelor comuniste şi postcomuniste privind gestionarea patrimoniului natural român. Românii au dreptul la o ţară frumoasă şi nu cred că vor accepta în continuare distrugerea ei.

Am dreptul să solicit Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale să pună capăt distrugerii solului, prin iniţierea actelor normative de profil.

De aceea, voi milita pentru urgentarea dezbaterilor asupra iniţiativei privind Legea solului.