Sittings of the Chamber of Deputies of November 3, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.147/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 3, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

   

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

*

 
Video in format Flash/IOS Mihai Cristian Apostolache - consideraţii pe tema alocării de fonduri pentru realizarea unor obiective necesare localităţilor de pe Valea Teleajenului;

Doamna Daniela Popa:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începem şedinţa consacrată declaraţiilor politice. Normal, astăzi, trebuia să începem cu opoziţia, dar în condiţiile actuale, nu mai ştiu cine e opoziţia şi cine e majoritatea.

Începem cu cei prezenţi în sală.

Grupul parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Mihai Apostolache.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi pentru început să felicit societăţile comerciale prahovene care vineri - 30 octombrie au fost premiate la topul firmelor prahovene şi să le mulţumesc pentru faptul că şi în această perioadă de criză economică au reuşit să menţină şi să creeze noi locuri de muncă.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prim-ministrul demis, Emil Boc, a anunţat cu ceva timp în urmă că majorează plafonul pentru ajutorul de încălzire de la 425 de lei la 615 lei, în condiţiile în care acelaşi prim-ministru anunţa, cu câteva săptămâni în urmă, că acest ajutor a fost redus la 425 de lei, din lipsă de fonduri bugetare.

Să înţelegem că între timp s-a revigorat economia şi există banii necesari pentru un astfel de ajutor? Ori domnul Pogea a mai făcut o scamatorie şi a mai găsit şi alte resurse financiare, precum cele alocate pentru primarii PD-L.

Nu de alta, dar dacă tot sunt fonduri, îi propun domnului Berceanu, nu cel de la agricultură, ci cel de la transporturi, să aloce o parte din ele şi pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru şoseaua ocolitoare a oraşului Vălenii de Munte, studiu pe care s-a angajat că-l va realiza în acest an. Dacă între timp se epuizează şi aceste resurse bugetare anunţate, propun PD-L să doneze o parte din banii de campanie adunaţi prin metode specifice acestei formaţiuni politice, şi anume prin intimidarea agenţilor economici cu ajutorul organelor de control ale statului, bani destinaţi efectuării acestui studiu de fezabilitate. Va fi o soluţie şi pentru că autocarele PD-L folosite în campania alegerilor europarlamentare pentru turism electoral în zona Văii Teleajenului, să ajungă mult mai repede la secţiile de votare din staţiunea Cheia, precum şi din localităţile Vălenii de Munte şi Bătrâni, pe 22 noiembrie. Această şosea ocolitoare este strict necesară pentru zona Văii Teleajenului, putând să preia tot traficul greu din zonă şi să ofere oraşului Vălenii de Munte posibilitatea de a-şi recâştiga statutul de oraş al culturii româneşti, şi nu de oraş plin de tiruri şi maşini de mare tonaj.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Aledin Amet - declaraţie politică intitulată Doamna cântecului turco-tătar, Cadrie Nurmambet;

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, invit la microfon pe domnul deputat Amet Aledin.

Este primul pe listă. Dau citire, în ordinea înscrierii pe listă.

Domnule deputat Amet Aledin, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Bună dimineaţa! stimaţi colegi.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Doamna cântecului turco-tătar, Cadrie Nurmambet".

Sâmbătă, 17 octombrie anul curent, în Aula Bibliotecii Judeţene "I.N.Roman" din Constanţa, s-a desfăşurat o manifestare culturală, aşteptată de mult timp, deoarece a fost dedicată doamnei cântecului turco-tătar, Cadrie Nurmambet. Lansarea unui nou disc, cuprinzând cântece din vechiul şi bogatul nostru folclor, a prilejuit o întâlnire de ţinută, evidenţiindu-se, pe bună dreptate, personalitatea artistei.

Înainte de anul 1990, doamna Cadrie Nurmambet era o voce unică, capabilă să desluşească mirajul existenţei unei etnii, etnia tătară. Iar muzica reprezintă modul direct de a se ajunge în sufletele oamenilor.

Cântecele strânse în această ediţie sunt reeditări, dar şi prezentări în premieră, demonstrând, încă o dată, dacă mai era nevoie, talentul şi abnegaţia interpretei.

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România şi-a propus, încă de la înfiinţare, să sprijine, în primul rând, activitatea culturală. În acest sens, s-a preocupat să organizeze simpozioane istorice, manifestări literare, dar şi festivaluri folclorice. Nu au fost neglijate nici apariţiile editoriale, dar nici cele ale revistelor publicate în limba maternă, limba tătară.

Într-un astfel de context firesc nu putea să lipsească sprijinul pentru valorile noastre autentice.

Iată de ce a fost adus acest omagiu doamnei Cadrie Nurmambet. Iată de ce şi alte personalităţi ale comunităţii tătare din România trebuie promovate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică având tema Soluţia sănătoasă;

Din partea Grupului parlamentar PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

"Soluţia sănătoasă"

După 16 ani se întrezăreşte rezolvarea a doua vechi probleme medicale ale Moldovei. Noi ştim că lucrurile importante au nevoie de timp, dar "ora de aur" este esenţială pentru a creşte şansele de supravieţuire ale celui accidentat. De şaisprezece ani, pacienţii traumatizaţi se plimbă între spitalele ieşene. În fiecare zi şi în fiecare noapte există cel puţin un ieşean plimbat într-un itinerar funest ce nu-şi găseşte ţinta. Şi nu sunt doar din Iaşi. Sunt din Suceava, Bacău, Botoşani, Vaslui, Neamţ, Vrancea...

Mai mulţi parlamentari am iniţiat o lege care prevede ca în Iaşi să poată coexista într-o clădire nouă atât Spitalul de Urgenţă, cât şi Institutul Oncologic. Avem nevoie de acest spital. Toată Moldova are nevoie de acest spital.

Mai mult decât oricând, cei din Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor au arătat că sănătatea nu are culoare politică, avizând favorabil soluţia sănătoasă pentru Iaşi. Le mulţumesc tuturor colegilor care au susţinut ceea ce este bine.

Şi pentru ca acel pacient plimbat între spitale, pe care îl cunoaşteţi toţi sub numele de Lăzărescu, să poată ajunge în sfârşit acasă, va rog acum pe toţi să sprijiniţi din nou legiferarea acestei soluţii sănătoase.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ibram Iuseim - intervenţie cu ocazia împlinirii a 86 de ani de la proclamarea Republicii Turcia;

Domnul deputat Ibram Iusein, îl invit la microfon din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Aţi văzut că n-a durat aşa de mult până să vă dau cuvântul.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Iusein Ibram:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Pe data de 29 octombrie s-au împlinit 86 de ani de la proclamarea Republicii Turcia, sub conducerea lui Mustafa Kemal Atatürk.

Reformele adoptate de statul turc au dus la dezvoltarea şi modernizarea ţării.

Astăzi, Turcia este o ţară demnă de un statut al unei ţări europene.

Cu această ocazie, Comunitatea turcă din România urează prosperitate poporului turc şi mulţumeşte pentru sprijinul acordat Comunităţii turce din România.

Mulţumesc pe această cale excelenţei sale doamnei ambasador Ayşe Siniroğlu, ambasadorul Turciei în România, pentru sprijinul şi prezenţa permanentă alături de comunitatea turcă din România.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Cătălin Cherecheş - declaraţie politică intitulată Avem nevoie de un sistem energetic bazat pe energie regenerabilă;

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, îl invit la microfon pe domnul deputat Cătălin Cherecheş.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Cherecheş:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Titlul declaraţiei mele politice de azi este: "Avem nevoie de un sistem energetic bazat pe energie regenerabilă".

Doamnelor şi domnilor colegi,

Planeta are nevoie urgent de un nou model energetic care să ne îndepărteze de urmările unor schimbări climatice periculoase. În cele ce urmează mă voi opri la o problemă care devine tot mai presantă şi pentru România: un sistem energetic care să satisfacă nevoile României şi care să protejeze mediul înconjurător. Avem nevoie de un sistem energetic care să poată combate schimbările climatice, bazat pe energie regenerabilă şi eficienţă energetică.

Unii văd drept soluţie energia nucleară. Dar construirea unui număr suficient de centrale nucleare pentru a reduce semnificativ gazele cu efect de seră va costa mii de miliarde de dolari, va crea zeci de tone de deşeuri radioactive extrem de periculoase şi va contribui la proliferarea materialelor nucleare. Poate cel mai important este faptul că se vor irosi resursele necesare implementării unor soluţii semnificative pentru schimbările climatice.

Intenţia construcţiei celei de-a doua centrale nucleare electrice în România a fost declarată încă de prin anii 1983-1984, dar a fost amânată mereu, analizându-se amplasamentele cele mai potrivite. Studiile arată că aceasta va fi construită în apropierea râului Someş, fiind evaluate patru amplasamente, care ar include judeţele Cluj, Bistriţa, Sălaj, Maramureş şi Satu-Mare, pe care le traversează râul Someş, al cincilea ca mărime şi debit din România şi cu o lungime de 376 de kilometri.

Sigur că proiectul este unul de perspectivă, însă nu este lipsit de riscuri odată ce va fi realizat, ţinând cont că se utilizează materiale radioactive pentru producerea energiei. Regiunea bazinului Someşului este dens populată - peste 1,9 milioane locuitori în zonele urbane şi rurale - în zonă situându-se oraşe importante, precum Cluj-Napoca, Baia-Mare, Satu-Mare, Bistriţa, Zalău. Să nu uităm că apa este extrem de importantă în întreţinerea unei centrale nucleare. Iar perioadele de secetă pot diminua debitul Someşului.

Cu ocazia conferinţei ONU de la Haga pe tema schimbărilor climatice, ecologiştii au recunoscut energia nucleară ca murdară, periculoasă şi inutilă prin refuzul de a-i acorda acceptarea gazelor cu efect de seră. Puterea nucleară a primit o nouă lovitură când o conferinţă ONU asupra dezvoltării durabile a refuzat să califice energia nucleară ca tehnologie durabilă.

Riscurile ce însoţesc energia nucleară sunt reale, inerente şi de durată. Nici un reactor din lume nu este sigur în mod firesc. Combustibilul puternic radioactiv necesită răcire constantă. Dacă acest lucru nu este asigurat, poate duce la emisii catastrofale de radioactivitate. Din momentul în care uraniul este extras, se produc deşeuri nucleare la scară înaltă. Nu există nicio metodă sigură sau lipsită de riscuri pentru a stoca deşeurile nucleare. Nicio ţară din lume nu are soluţii viabile pentru deşeurile de nivel înalt care rămân radioactive pentru multă vreme. în prezent, soluţia cea mai puţin dăunătoare este ca deşeurile să fie depozitate sub pământ, în buncăre uscate la locul de origine, dar şi această opţiune prezintă provocări şi ameninţări majore.

Este energia nucleară cea mai bună metodă de combatere a schimbărilor climatice? Iată o întrebare la care e bine să medităm mai profund.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Cristian Rizea - declaraţie politică prin care se prezintă Riscurile incompetenţei unui Guvern;

Din partea aceluiaşi grup parlamentar, invit la microfon pe domnul deputat Cristian Rizea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Rizea:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi se intitulează: "Riscurile incompetenţei unui Guvern".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ultimele zile au fost presărate de discuţii privind temerea de a nu obţine următoarea tranşă de bani din acordul cu instituţiile financiare internaţionale. Şi pe bună dreptate, multifuncţionalul nostru Guvern interimar face greşeli impardonabile în abordarea acestui acord atât de important pentru statul român.

Ca urmare a întrevederii de săptămâna trecută a membrilor Fondului Monetar internaţional cu partidele politice, am luat la cunoştinţă necesitatea adoptării până la 10 decembrie 2009 a unui proiect de buget pentru anul 2010, cu un deficit bugetar de 5,9%.

În condiţiile în care avem un Guvern incompetent, cu ingineri în fruntea ministerelor ce gestionează banii publici, cu doamne stilate care deţin toate atuurile în modă şi nici unul în administraţie, coordonaţi cu toţii de un premier-marionetă care nu face altceva decât să execute ordinele şefului suprem al PD-L-iştilor, este un act de iresponsabilitate din partea noastră să stăm şi să privim impasibili la neputinţa lor, şi să nu venim cu o soluţie. Este clar că în situaţia de faţă nu se vor putea atinge obiectivele impuse, riscul cel mai mare fiind amânarea acestor tranşe de bani, bani de care în momentul actual România este atât de legată.

Ca oameni politici aflaţi la nivel decizional, este de datoria noastră să nu lăsăm lucrurile la voia întâmplării, să nu stăm sub umbrela protectoare a legislativului şi să ne dezicem de actul guvernării. în acest sens, propunerea noastră este ca majoritatea parlamentară de 65% să colaboreze în vederea elaborării unui proiect de buget pentru 2010 care să respecte deficitul de 5,9%, evitând astfel riscul ca acest Guvern să nu poată duce la bun sfârşit şi în timp util sarcina impusa de Fondul Monetar Internaţional.

Pentru a ieşi din criză economică trebuie să ieşim mai întâi din criza politică iar pentru acest lucru trebuie să lăsăm la o parte orgoliile şi să colaborăm în vederea atingerii obiectivelor naţionale.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Farkas Anna-Lili - declaraţie politică cu referire la Solemnitatea Tuturor Sfinţilor, Commemoratio omnium Fidelium Defunctorum - Ziua morţilor;

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, invit la microfon pe doamna Farkas Anna-Lili.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Farkas Anna-Lili:

Declaraţia mea politică astăzi se adresează celor care au trecut în cealaltă lume, nu mai sunt între noi. "Solemnitatea Tuturor Sfinţilor, Commemoratio omnium Fidelium Defunctorum - Ziua morţilor".

Semnificaţia zilei de 1 noiembrie trebuie căutată în spiritualitatea Bisericii Romano-Catolice, care conform calendarului propriu serbează în această zi toţi sfinţii, iar în ziua de 2 noiembrie pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi. De aici obiceiul credincioşilor de a merge la mormintele celor decedaţi pentru a se ruga, pentru a aprinde lumânări şi pentru a le împodobi cât mai frumos cu flori, ferigă şi crenguţe de brad.

De ani buni, tradiţia a fost preluată în Transilvania şi de credincioşii ortodocşi, şi acesta reprezentând un exemplu de interculturalitate, multe dintre obiceiuri fiind preluate de la celelalte confesiuni religioase şi de către credincioşii ortodocşi.

Ziua Morţilor sărbătorită la începutul fiecărei luni noiembrie este însă un bun prilej de a ne aduce aminte de cei trecuţi la cele veşnice, de a le aprinde o lumină şi de a spune "Dumnezeu să-i odihnească!".

În această zi ardem lumânări pentru morţi, pentru cei răposaţi din familie, dar şi pentru cei de care nimeni nu-şi mai aduce aminte, care poate au înfăptuit lucruri măreţe, au luptat şi au murit pentru idealuri, pentru patrie, naţiune, printre ei fiind foarte mulţi eroi necunoscuţi.

Fiecare dintre noi avem pe cine să plângem, de care ne aducem aminte zilnic sau mai rar, numai de 1 noiembrie. Trebuie să ne amintim de cei dragi nouă, dar şi de aceia de care nimeni nu-şi mai aminteşte şi să le aducem un omagiu, şi să îi comemorăm împreună.

Este o tradiţie specifică meleagurilor noastre, care ar trebui păstrată, nu una importată, de gen halloween, cu personaje malefice: vampiri, vrăjitoare, vârcolaci şi alte personaje imaginare, care este foarte străină de credinţa, mentalitatea românească

Ziua morţilor este şi un prilej de pioşenie, de aceea pentru această comemorare fiecare edil local, primar ar trebui să acorde o atenţie deosebită îngrijirii locurilor de veci, a cimitirelor, a monumentelor eroilor. aceasta ar fi o muncă în folosul comunităţii, şi un gest profund moral, care după părerea mea ar fi foarte mult apreciată de populaţie.

Să le fie ţărâna uşoară!

Închei prin a spune, Dumnezeu să-i odihnească!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS Vasile Popeangă - declaraţie politică intitulată Noi suntem urmaşii lui Traian Băsescu?;

Invit la microfon pe domnul deputat Vasile Popeangă, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Popeangă:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia mea se intitulează: "Noi suntem urmaşii lui Traian Băsescu?"

Mare Ţi-e grădina, Doamne! Am ajuns să trăim şi ziua în care ministrul demis al turismului, başca al mediului, Elena Udrea, a afirmat, către cele aproximativ 250 de persoane aflate în căminul cultural, la un spectacol electoral organizat într-o comună gălăţeană, Cavadineşti, după audiţia melodiei: "Noi suntem români", că "Noi suntem urmaşii lui Traian, ai lui Traian Băsescu!". Mai urma să le spună "Să trăieniţi bine!" şi tacâmul era complet! Că doar este dovada vie că la PD-L se practică spălarea de creiere!

Am mai văzut filmul ăsta undeva. Se numea Cântarea României, iar melodiile vechi, frumoase, erau luate şi adaptate pentru Nea Nicu! Nu credeam că am să mai apuc ca nişte activişti de partid ai mileniului III să facă la fel, la 20 de ani după ce nişte copii nevinovaţi au fost împuşcaţi în decembrie 1989! Mai bine stăteau liniştiţi, dacă astfel de vasali există încă! Vreţi să spuneţi că asta nu demonstrează, mai mult ca orice, cultul personalităţii preşedintelui Băsescu? Vreţi să spuneţi că Elena Udrea şi mulţi dintre PD-L-iştii din ceata lui Piţigoi nu seamănă cu guvernul lui Ceauşescu, care îi făceau dictatorului osanale balcanice? "Cel mai iubit conducător", "clarvăzătorul viitorului României", "minerul de frunte", "plugarul numărul unu al ţării" etc. Vedeţi cum pentru PD-L, Băsescu este sfântul, unicul, omnipotentul, singurul adevărat român, părintele creator al naţiei lui Burebista, Decebal, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Alexandru Ioan Cuza? Realegerea lui Băsescu va însemna că "Poporul-Băsescu-România" va fi noul imn al nostru, iar la televizor singurul subiect va fi Băsescu întâiul şi tribul său de vasali.

Credeam că nu voi mai avea sentimentul acesta de neputinţă pe care îl aveam înainte de 1989 în faţa unei veritabile dictaturi a unui politruc de trei parale. Pentru el, democraţia e doar o vorbă goală - orice s-ar scrie în Constituţie el interpretează după bunul plac, pentru a-şi asigura toată puterea dictatorială. El crede că poporul român preferă să se ţină după un dictator care îl minte frumos da' hăhăie urât şi se suie aghesmuit la volan, decât după o democraţie care îi spune adevărul în faţă! Dar însetatul de putere nelimitată uită un lucru: poţi prosti pe toată lumea un timp, îi poţi prosti pe unii tot timpul, mai ales dacă sunt din partidul tău prezidenţial, dar nu poţi prosti pe toată lumea la nesfârşit. Cred că-i momentul să ne gândim în ce fel de ţară vrem să trăim!

Deşi e trist că au murit oameni la Revoluţie, vedem cum Cântarea României şi tămâierea Cârmaciului iubit au supravieţuit şi o duc bine. "Mândră corabia, meşter Cârmaciul!" Să ne trăieşti, conducător iubit, cu toţi urmaşii tăi, aşa cum adevărat a grăit, pătrunsă de fior liric, doamna Udrea! Şi cred că, la câte perle scoate, am putea face un serial şi, din încasări, să plătim datoriile externe ale ţării!

Că veni vorba despre urmaşi: am întrebat şi eu, în stânga şi în dreapta, şi am primit numai răspunsuri negative, de la tot felul de mame: niciuna nu s-a plimbat cu bărcuţa când era Băsescu la vâsle, pentru a crede că suntem urmaşii lui Traian Băsescu. N-am reuşit să o întreb şi pe mama doamnei Udrea, dar, dacă doamna ministru o spune cu atâta convingere, nu cred că se bazează doar pe nişte bârfe ale unor vecini invidioşi...

Pe ceilalţi întrebaţi îi cred pe cuvânt: n-au vânzări anterioare, nu-s trecuţi în testamentul băsescian, n-au penthouse-uri de un milion de euro, n-au case în Mihăileanu, nu au tras dungi pe asfalt, nu au unchi cărători de armament şi alte asemenea. Pe doamna ministru n-am întrebat-o încă, dar, dacă recunoaşte dânsa singură, în gura mare şi într-un public destul de numeros, cine suntem noi să o contrazicem?

Cât despre paralelismul între împăratul Traian şi Băsescu, nici de glumă nu este bun... încă preşedintele pd-l-ist nu ajunge nici la degetul mic al celebrului împărat roman! în afara unei nefericite coincidenţe onomastice, alte asemănări nici măcar istoricii nu vor putea descoperi vreodată!

Oamenii ăştia ai preşedintelui au depăşit orice limite ale bunului simţ! Disperarea le întunecă minţile şi recurg la enormităţi şi măgării din ce în ce mai mari! Greaţa şi scârba sunt sentimentele pe care le provoacă Udrea, specialista PD-L în marketing prezidenţial de campanie, chiar şi în cele mai umile mahalale! Cu asemenea candidat şi cu asemenea campanie, singura şansă pentru a câştiga iarăşi El Presidente este să fure alegerile! Este din ce în ce mai evident, chiar şi pentru un orb, că dacă Trăienică va câştiga alegerile, indiferent de scor, nu va putea fi decât prin fraudă!

PD-L propune românilor capitalismul cu faţă inumană şi execută un plan de impunere în România a capitalismului de tip latino-american, dezastruos pentru întreaga naţiune! Nu-i interesează criză economică, salariile angajaţilor, locurile de muncă! Singurul lucru care-i interesează acum e să-1 scoată pe Băsescu preşedinte. Altfel, pe foarte mulţi pd-l-işti îi aşteaptă ceva foarte grav pentru "competenţa" şi "responsabilitatea" de care au dat dovadă în perioada în care au stat pe tot felul de funcţii, mai mici sau mai mari... De mare mirare este însă că Partidul Popular European asistă, parcă plin de satisfacţie, la tot ce comit Băsescu şi vasalii lui prin România, aprobând, printr-o tăcere suspectă, mişmaşurile acestora.

Tot referitor la urmaşi: poţi fi urmaş în două moduri - urmaş natural, ca fiu sau fiică, sau urmaş testamentar, dar asta înseamnă după moarte. Dacă Udrea e urmaşa politică a lui Traian Băsescu, rezultă că Traian Băsescu nu va mai prinde un mandat, în opinia ministresei Udrea Băsescu fiind deja de domeniul trecutului. Sau să înţelegem că Băsescu nu mai este printre noi şi nu am aflat încă, iar acum apare pe televizoare o sosie a lui, aşa cum are orice dictator care se respectă?

În concluzie, un apel de această dată: domnule Băsescu, interesul naţional nu a fost şi nu este niciodată totuna cu interesul domniei-voastre, aşa că nu-1 mai invocaţi inutil, pentru că nu faceţi decât să scârbiţi o naţiune întreagă! Şi vă rog, dragi pd-l-işti, să nu mai lipiţi aşa de multe afişe cu candidatul la referendum, pentru că ni-1 prezentaţi fără creier şi-ntr-o ureche, făcând astfel ca foarte mulţi români să rămână, - oamenii fără cuvinte...

Să trăiţi cum veţi vota!

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc mult, domnule deputat.

Haideţi să anunţ şi colegii care au depus în scris declaraţiile politice, ca să nu întrerupem de acum şedinţa consacrată acestor declaraţii.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnii deputaţi: Octavian Bot, Marius Rogin, Maria Stavrositu, Doiniţa Chircu, Florin Geantă, Stelică Iacob Strugaru, Mihai Stroe, Gheorghe Ciobanu, Marius Cristinel Dugulescu, Toader Stroian, Victor Boiangiu, Constantin Chirilă, George Ionescu.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC: Valeriu Zgonea, Bogdan-Liviu Ciucă, Daniela Popa, Filip Georgescu, Culiţă Tărâţă, Vasile Mocanu, Ion Dumitru, Costică Macaleţi.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Eugen Nicolăescu, George Dumitrică, Teodor Athanasiu, Marin Almăjanu, Andrei Dominic Gerea, Mihai Lupu, Titi Holban, Radu Bogdan Ţîmpău, Horia Uioreanu, Cornel Pieptea, Virgil Pop, Dan Motreanu.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale: Miron Ignat şi Merka Adrian-Miroslav.

 
Video in format Flash/IOS Constantin Severus Militaru - declaraţie politică având titlul Majoritatea vremelnică împiedică reforma;

Nemaifiind colegi în sală, declar închisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice... A! Au mai venit doi colegi...

Depuneţi în scris? Din partea Grupului parlamentar al PD-L, Constantin Severus Militaru.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin Severus Militaru:

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "Majoritatea vremelnică împiedică reforma".

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

De aproape o lună cetăţenii români, dar şi organismele internaţionale reclamă de la clasa politică românească înţelepciune şi abandonarea orgoliilor politice individuale în favoarea unui guvern stabil, capabil să treacă cu bine peste dificultăţile economice actuale.

Nu vreau şi nu pot să înţeleg de ce majoritatea vremelnică constituită în Parlamentul României consideră de cuviinţă să împiedice, prin orice mijloace, reformele cruciale ale statului român, pe care Guvernul Boc le-a demarat!

Mi se va spune: Guvernul Boc a căzut! Restul e istorie! Ştiu asta! Şi mai ştiu că este singurul guvern care a căzut în Parlamentul României pentru reformele pe care le promisese electoratului, şi de care ţara are atâta nevoie, şi nu pentru orgoliul său.

Aş dori să văd, din cei 254 de parlamentari care au votat moţiunea de cenzură, un singur parlamentar care şi-ar pune poziţia de demnitar public în joc, în favoarea reformelor structurale ale României! Altfel spus, pentru care ţara şi interesele naţionale ar fi mai presus de interesele lor personale.

Aş vrea să văd această minune! Nu am însă nici o speranţă. Pentru că, deşi Guvernul Boc a căzut, iar orgoliile dumnealor au fost satisfăcute, coaliţia majoritară continuă să lucreze împotriva intereselor publice.

În aceste condiţii, soluţiile pentru ameliorarea deficitului bugetar al statului, al celui privind asigurările sociale din care se asigură plata prestaţiilor sociale, devin din ce în ce mai puţine, pentru că adevăratele reforme au fost amânate indefinit de coaliţia vremelnică.

Ca un adevărat duşman naţional, noua coaliţie parlamentară majoritară împinge criza politică până după momentul alegerilor prezidenţiale, obiectivul său nefiind asigurarea unui guvern stabil al României. Au demonstrat acest lucru cu ocazia audierilor miniştrilor desemnaţi şi o vor mai demonstra odată cu ocazia votului de mâine. Mai mult, prin declaraţiile şi comportamentul lor, ale liderilor acestor partide politice, au fost profund afectate negocierile cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, privind derularea contractelor de împrumut ale României. Au demonstrat încă o dată că interesul personal este mai presus de interesul naţional şi de starea dificilă prin care trec societatea şi economia naţională.

Stimaţi majoritari, vă spun sincer că o mare parte dintre dumneavoastră nu mai face cinste Parlamentului României şi prin comportamentul dumneavoastră nu mai reprezentaţi nici un cetăţean român.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Marian Ghiveciu - declaraţie politică având titlul Spre un pol politic în jurul PSD-ului;

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Florin Iordache. Aţi depus în scris.

Domnul deputat Marian Ghiveciu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Ghiveciu:

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "Spre un pol politic în jurul PSD-ului".

Fără a face afirmaţii diplomatice, trebuie să spun că din punct de vedere economic, România se află în pragul falimentului. Chiar dacă actualul guvern minoritar PD-L nu spune exact acest adevăr, lucrurile aşa stau. În momentul de faţă, arieratele interne şi externe ale României vor reprezenta falimentul.

Stabilitatea pe care o trăim în zilele de azi, văzută de Banca Naţională, este o stabilitate foarte relativă, generată de tranşele primite de la FMI şi Uniunea Europeană. Numai 10% din masa monetară circulă în economia reală între Banca Mondială şi băncile comerciale şi prin capitalul de portofoliu. În felul acesta, spun că stabilitatea este negativă. Riscul de ţară a crescut, iar stabilitatea fiind incertă se prevede că până la sfârşitul anului să se devalizeze moneda naţională, ceea ce va declanşa prăbuşirea pieţei monetare.

Nu se semnalează nicio mişcare semnificativă pe plan investiţional. De altfel, investiţiile care s-au făcut din credite bancare au scăzut drastic la nivel naţional şi în cadrul întreprinderilor private.

În România, nu se mai pot face investiţii datorită dobânzilor bancare extrem de ridicate. Este de înţeles că în aceste condiţii, s-a ajuns la o descreştere a producţiei. Locul producţiei de bunuri româneşti a fost luat de importuri care însumează peste 80% din bunurile consumate, cu precădere cele alimentare. Ar mai fi de adăugat că nici nu se mai vorbeşte de productivitatea muncii şi nici n-ar mai fi posibil, din cauza reducerii crunte a investiţiilor. Se poate susţine că inflaţia, aparent redusă, este în realitate în expansiune, lucru confirmat de numeroşi specialişti.

Stabilitatea relativă, de care se face atâta caz, este pe un fond de moarte clinică a economiei. Nu se poate ignora că, pe fondul aşa-zisei stabilităţi, preţurile au crescut. Nivelul de trai s-a redus cu 50%, şomajul va ajunge la 10% din populaţia activă a ţării, numărul pensionarilor a depăşit pe cel al populaţiei active, iar deficitul import-export a explodat.

De asemenea, afirm, cu certitudinea dată de realitate, că schimbarea intelectualităţii tehnice din posturile din instituţiile descentralizate şi deconcentrate ale statului reprezintă o impostură, o promovare politică negativă a resurselor umane, contribuind direct la prăbuşirea economică a ţării.

Faţă de o asemenea situaţie foarte gravă, este nevoie de o intervenţie rapidă a forţelor ostile răului pentru a opri definitiv prăbuşirea ţării. România a intrat într-un risc de ţară extrem de grav.

Forţa de guvernare este formată dintr-un partid firav PD-L, extrem de ciudat, aproape mort ca mod de gândire.

Pentru că nu accept starea în care se află economia ţării şi pentru a înlătura forţele răului, solicit alegătorilor să se alăture în această campanie prezidenţială PSD-ului, pentru a-l vota pe Mircea Geoană.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Mircea Grosaru - declaraţie politică intitulată Ziua Armatei Române şi Armistiţiul de la Villa Giusti;

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, invit la microfon pe domnul deputat Mircea Grosaru.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Grosaru:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "4 Noiembrie - Ziua Armatei Române şi Armistiţiul de la Villa Giusti".

Putem vorbi în istoria noastră de o tradiţie de a lega marile evenimente de datele unor conducători. În acest caz, ziua de naştere a regelui Mihai I, 25 octombrie 1921, a fost aleasă de militarii români pentru eliberarea "ultimei palme de pământ românesc de sub ocupaţia hitleristă".

De fapt, nu trebuie să fim militari să ne imaginăm că desfăşurarea operaţiunilor militare ar fi putut precipita sau amâna această dată, avem de-a face cu un gest de curtoazie a militarilor faţă de suveranul de atunci, cu un rol important în întoarcerea armelor împotriva Germaniei.

În data de 3 noiembrie 1918 la Vila contelui Giusti del Giardino din Padova a fost semnat Armistiţiul între Imperiul Austro-Ungar şi Italia, motiv pentru care, în fiecare an, Ambasada Italiei la Bucureşti depune coroane de flori la monumentele ostaşilor italieni şi români de la Cimitirul Militar Ghencea.

De regulă, aceste zile au fost stabilite în corelaţie cu momentele semnificative din istoria modernă şi contemporană a fiecărei ţări în parte.

De altfel, ostaşii români şi italieni au luptat şi luptă împreună şi în prezent în operaţiunile din Afganistan şi Irak, pentru acelaşi ideal comun, libertatea.

Gestul Ambasadei Italiei la Bucureşti este unul de recunoaştere a faptului că atât Italia cât şi România, cele două ţări surori, îşi recunosc reciproc independenţa, frăţia şi eroii căzuţi în luptă pentru libertatea şi progresul celor două ţări.

De ani buni, Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. depune la Cimitirul Ghencea coroane de flori, însă în acest an, ceremonia de depunere a coroanelor se face împreună cu elevii Liceului "Dante Alighieri" din Bucureşti, acolo unde, în egală măsură, elevi români şi italieni învaţă limba italiană, ca limbă maternă.

În prezenţa Excelenţei Sale Mario Cospito, Ambasadorul Italiei la Bucureşti, şi a altor oficialităţi italiene se va desfăşura şi în acest an ceremonia de depunere de coroane de flori la monumentele ostaşilor români şi italieni, căzuţi în luptă, ţări ale căror istorii zbuciumate le-au legat şi mai mult în ultima perioadă.

Ritualul militar este întotdeauna simplu, dar pregătit cu mare atenţie de către oficialităţile italiene, cu sentimente de mare respect în egală măsură pentru ambele ţări surori, România şi Italia.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Cosmin Mihai Popescu - declaraţie politică Poliţistul român are nevoie de mai multă autoritate şi respect!;

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, invit la microfon pe domnul deputat Cosmin Popescu.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Poliţistul român are nevoie de mai multă autoritate şi respect!"

Stimaţi colegi,

Dacă până acum câteva săptămâni ne îndoiam în privinţa creşterii infracţionalităţii din ultimul an, cauzată de către dezastruosul management al ministerului de resort din primele nouă luni ale anului 2009, astăzi acest lucru se poate observa cu uşurinţă prin numărul în creştere al infracţiunilor de tot felul.

Singurul element care poate lupta eficient împotriva fenomenului infracţional este Poliţia română, afectată puternic de lipsa resurselor financiare şi mai ales de lipsa de autoritate a celor care o compun.

Aproape în fiecare zi, prin intermediul mass-media, aflăm despre poliţişti ucişi de către diverse reţele infracţionale, de poliţişti umiliţi de copiii unor demnitari sau magistraţi, de poliţişti răniţi în trafic de cei care fie doreau să se sustragă controlului, fie pentru care autoritatea poliţistului nu reprezintă nimic.

Deficitul de autoritate provine, cum s-a demonstrat până acum, şi din faptul că procedurile actuale ale poliţiei nu permit acestora să facă apel la uzul armelor din dotare sau la aplicarea unor sancţiuni drastice împotriva infractorilor.

Apoi, despre ce autoritate a poliţiei putem vorbi, atâta vreme cât un suspect, prins în flagrant, este cercetat în libertate şi de cele mai multe ori fapta sa este considerată a nu prezenta un pericol social, fie trenează prin tribunale până la prescrierea faptei.

Ştim cu toţii că numărul personalului care deserveşte Poliţia română este în continuare unul foarte mic, fie că-l raportăm la numărul populaţiei, fie la infracţionalitatea în creştere şi la nevoia de a asigura un climat mult mai sigur pentru cetăţenii români. Nivelul salarial, mijloacele şi dotările deficitare, lipsa stimulentelor şi a satisfacţiilor profesionale au făcut practic neatractivă profesia de "om al legii", cinstită şi respectată în trecut de cetăţenii români.

Chiar şi în aceste condiţii, poliţistul român continuă să-şi facă datoria într-un mod profesionist, chiar în absenţa mijloacelor şi chiar în pofida faptului că infractorul necondamnat îi râde în faţă, ştirbindu-i autoritatea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Mircea Irimescu - declaraţie politică intitulată Aleşi şi alegători;

Să mai aşteptăm cinci minute, poate mai soseşte vreun coleg care doreşte să-şi susţină declaraţia.

A! Vă rog.

Domnul deputat Mircea Irimescu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Mă scuzaţi, domnule deputat, nu v-am observat.

Era şi sala plină şi n-aveam cum.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Irimescu:

Sărut mâna! Bună dimineaţa!

"Aleşi şi alegători".

Stimaţi colegi,

În plină campanie electorală, tot mai des suntem puşi în situaţia să luăm act de o adversitate socială majoră care se cultivă cu osârdie în rândurile populaţiei ţării noastre. Este vorba despre un presupus antagonism, cel între oamenii politici ("aleşii"), identificaţi în multe cazuri cu parlamentarii, şi restul populaţiei ţării ("alegătorii"). Chiar dacă este vorba despre o şarlatanie electorală a unei minorităţi politice posesoare sau dornice de putere executivă discreţionară şi avem de a face cu un atac împotriva structurii de rezistenţă a democraţiei, puţini sunt cei care par a avea timp să vadă şi să cântărească adevărul.

Încă din prima săptămână de activitate parlamentară am avut confirmarea unei situaţii pe care o bănuiam de mult: Parlamentul României reflectă fidel structura societăţii româneşti a timpurilor pe care le trăim. Cu excepţia inegalităţii numerice în care sunt reprezentate aici femeile, proporţia dintre deştepţi şi tonţi, dintre frumoşi şi urâţi, dintre tineri şi bătrâni, dintre graşi şi slabi, dintre limbuţi şi tăcuţi, dintre calmi şi colerici, dintre serioşi şi flecari, dintre cunoscători şi diletanţi, dintre culţi şi inculţi, dintre cei obsedaţi de corectitudine şi şmecheri, care se găseşte în mod obişnuit în România, se observă în Camera Deputaţilor şi Senatul României. Ceea ce se vede în piaţă sau pe stradă, este evident şi în forumul deliberativ suprem. Cei care au sperat că în camerele legislative se va concentra o elită a ţării au toate motivele să fie decepţionaţi. În mare măsură este o situaţie firească, mai ales dacă se ţine seama de pârghiile care asigură mecanismele selectării, promovării şi cultivării oamenilor noştri politici.

Ăştia suntem, să ne asumăm răspunderea, să ne privim în oglindă şi, dacă ni se cere, în cadru constituţional, să lăsăm locul altora, care pot face mai mult ca noi pentru lumea românească, în suferinţă şi cu răbdarea la limită. Oricum, datorită binefacerilor democraţiei, cel puţin o dată la patru ani - cu excepţia preşedintelui ţării care o face la cinci ani - aleşii, începând de la ultimul consilier comunal, vin în faţa alegătorilor pentru judecata activităţii depuse. Teoretic, poporul, potrivit capacităţii sale de a analiza şi a discerne, sancţionează şi îndreaptă răul pe care l-a suportat patru (cinci) ani. Numai că, la noi, răul pare a fi perpetuu...

Am crescut cu admiraţie pentru cele ce s-au realizat la noi în anii democraţiei interbelice. În destule domenii, cele petrecute în acea perioadă a istoriei noastre pot fi considerate exemplare. Am întrebat persoane trăitoare ale epocii despre felul cum se comporta electoratul român atunci. Răspunsurile arătau că, în afara unui număr redus de persoane înregimentate politic, oamenii îşi vedeau de treburile lor şi, de regulă, o dată la patru ani, se ocupau şi de politică, adică mergeau la vot. În statele civilizate ale lumii de astăzi se întâmplă cam acelaşi lucru. Noi, însă, la fel ca alte popoare ieşite din comunism, trăim o adevărată molimă a contemporaneităţii: psihoza politicii.

Rar întâlneşti în ţara asta o persoană care să răspundă dacă este întrebată despre o chestiune de politică "nu ştiu". La noi, lumea cunoaşte totul, şi nu oricum, ci foarte bine! Toţi ştiu, deopotrivă ţărani sau analişti politici, că soluţiile sunt la mintea cocoşului, că totul se poate rezolva repede, că ţărişoara este, ehei!, bogată. De vină sunt... cei pe care i-au ales şi, cumplit ghinion, totdeauna se alege prost! Despre conduita personală şi despre necesitatea învestirii cu încredere a celui pe care l-ai delegat să-ţi reprezinte interesele nu pomeneşte nimeni nimic. Critica, dură, aspră, neiertătoare, vine numai asupra celui ales. Alegătorul este o veşnică victimă, el nu are nicio răspundere şi niciodată nu se simte solidar cu alesul.

Sunt semne că această ireductibilă adversitate dintre ales şi alegător este în multe cazuri nefondată. Însă, din ea se hrănesc, cu nesaţ şi folos interesat, mulţi: de la dătători cu părerea în ziare provinciale la şeful statului. Şi când te gândeşti că, de fapt toţi, aleşi şi alegători, suntem o apă şi-un pământ...

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Nicolae Păun - declaraţie politică: Birocraţia Agenţiei Naţionale pentru Romi şi modul de funcţionare defectuos - o piedică în calea aplicării proiectelor europene pentru sprijinirea romilor;

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Păun.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Păun:

Doamna preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

Mi-am permis să formulez această declaraţie politică într-un context politic extrem de dificil. Ştim cu toţii că România trece printr-o situaţie extrem de delicată, trecem printr-o criză economică şi politică în acelaşi timp şi, cu toate acestea, în Guvernul României se întâmplă anumite aspecte care nu fac decât să îngreuneze activitatea prezentului Guvern şi aşa activitate cu destul de multe probleme.

Atrag atenţia asupra faptului că problema romilor a fost dintotdeauna una şi de ordin economic şi în cadrul Guvernului României, în subordinea Secretariatului General al Guvernului, funcţionează Agenţia Naţională pentru Romi.

Această instituţie a avut ca şi activitate, ca şi scop, în primul rând, să conceapă programe şi proiecte destinate comunităţilor de romi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora.

Un alt aspect este acela că agenţia trebuia să ţină legătura cu instituţiile locale şi centrale ale statului pentru a putea formula anumite acte normative venite în sprijinul comunităţilor de romi şi nu în ultimul rând, Agenţia Naţională pentru Romi va avea un scop nobil, şi anume, acela de a păstra relaţii cu finanţatori externi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Mă scuzaţi un pic, domnule deputat.

Rog reprezentanţii presei, chiar dacă sala nu este plină de parlamentari, pentru că aşa se obişnuieşte la declaraţiile politice, să fie prezenţi numai cei interesaţi să le susţină, vă rog un pic de respect, vorbiţi mai încet, pentru că deranjaţi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Păun:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte de şedinţă.

În atare condiţii, vreau să atrag atenţia actualului Guvern că deşi ne gândim de la zi la zi cum să micşorăm numărul de agenţii care consumă bani, câteodată mulţi şi ineficient, că Agenţia Naţională pentru Romi are personal, în primul rând, care nu este calificat pentru funcţiile pe care le ocupă şi chiar mai mult de atât, este vorba şi de personal mult prea mare pentru activitatea pe care şi-a propus-o Agenţia Naţională pentru Romi.

Dar lucrul cel mai important este acela că în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Romi există şase programe destinate comunităţilor de romi în valoare de 35 de milioane de euro. Aceste programe care sunt coordonate de anumiţi manageri, manageri care de asemenea nu au avut până în prezent de-a face cu comunităţile de romi, aceştia nu fac altceva decât să consume aceste sume într-un fel nejustificat. Şi, chiar mai mult de atât, în proporţie de peste 50% din aceste sume sunt consumate pe seminarii, întâlniri şi sunt consumate pentru salarii care, din punctul meu de vedere, sunt absurde. Salarii, undeva la peste 4 mii, 5 mii de euro de manager.

Prin urmare, închei scurta mea declaraţie politică din această dimineaţă cu rugămintea ca Secretariatul General al Guvernului, respectiv, primul-ministru interimar, să aibă o atitudine în acest sens, pentru că să consumăm în perioadă de criză, profundă criză economică, 35 de milioane de euro, vezi Doamne!, în virtutea rezolvării unor probleme pentru comunităţile de romi, dar, în fapt, banii să se ducă pe apa sâmbetei, şi să nu facem altceva decât să mai punctăm încă nişte sume care au venit în direcţia rezolvării problemelor comunităţilor de romi, dar nicidecum nu vor fi rezolvate, nu este tocmai în regulă. Mi-e teamă că după ce vor fi consumate aceste sume, vom trage o concluzie cât se poate de simplă, şi anume, că în continuare comunităţile de romi au rămas ca la început, dar în acest an de criză, Guvernul României, respectiv Agenţia Naţională pentru Romi, nu a fost capabilă să gestioneze 35 de milioane de euro.

Vă mulţumesc.

*

(Declaraţia politică prezentată in extenso, conform materialului depus la preşedintele de şedinţă.)

Birocraţia Agenţiei Naţionale pentru Romi şi modul de funcţionare defectuos - o piedică în calea aplicării proiectelor europene pentru sprijinirea romilor

O şansă majoră pentru sprijinirea categoriilor marginalizate o constituie fondurile nerambursabile oferite cu generozitate de către Uniunea Europeană. În acest scop, Agenţia Naţională pentru Romi care veghează la implementarea diverselor proiecte europene trebuie să dispună de oameni competenţi care să asigure cadrul legal, astfel încât programele şi termenele acestora să fie respectate şi proiectul să poată fi derulat în sprijinul destinatarilor acestuia. În acest mod, finanţarea europeană devine un mod de dezvoltare a societăţii româneşti şi nu o piedică în calea aplicării altor proiecte.

Din păcate, în ultimii 19 ani, au fost cheltuite peste 80 de milioane de euro pe programe care au vizat îmbunătăţirea situaţiei romilor - din care 65 de milioane provin din fonduri europene. După părerea mea şi a altor organizaţii civice al romilor, cele 80 de milioane de euro au fost irosite, deoarece programele europene au fost intervenţii pe termen scurt, acestea finalizându-se o dată cu încetarea finanţării, care în cele mai bune cazuri a durat 12 luni. În opinia mea, programele europene trebuiau să fie continuate de către instituţiile statului, de la Guvern până la cea mai mică primărie din ţară, lucru care nu s-a întâmplat.

În acest context, în condiţiile în care criza economică se simte tot mai mult, iar numărul romilor care trăiesc sub limita de subzistenţă creşte continuu, Agenţia Naţională pentru Romitrebuie să drămuiască cât mai eficient fiecare leu, cu atât mai mult cu cât este vorba de programele de sprijinire a romilor din comunităţile sărace.

În prezent, Agenţia Naţională pentru Romi derulează următoarele programe cu finanţare de la Uniunea Europeană:

  • "Educaţia Copiilor romi - calea spre un loc de muncă mai stabil" - cu un buget de 18.292.176 lei
  • "Împreună pe piaţa muncii" - cu buget de 18.162.175 lei
  • "Împreună pentru o societate mai bună" - cu buget de 17.650.000 lei
  • "Şcoala - o şansă pentru fiecare" - cu buget de 9.218.195 lei
  • "Reţeaua naţională a experţilor locali romi, mecanisme de sprijin la implementarea măsurilor de incluziune socială" - cu buget necomunicat de ANR

În prezent, considerăm că ANR funcţionează cu un personal supradimensionat şi că economiile realizate prin reducerea personalului - din care unii angajaţi se află în incompatibilitate, fiind atât cuprinşi în proiectele menţionate ca executanţi, dar şi ca specialişti din partea Agenţiei - ar putea realiza economii de circa 200.000 lei.

În condiţiile nereformării activităţii Agenţiei Naţionale pentru Romi, există riscul ca termenul-limită de aplicare al proiectelor europene să nu se poată respecta, cu toate consecinţele juridice şl financiare ce rezultă din aceasta pentru România.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Vă dau citire listei cu colegii noştri care au depus în scris declaraţiile politice.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnii deputaţi: Petru Movilă, Octavian Bot, Marius Rogin, Maria Stavrositu, Doiniţa Chircu, Florian Geantă, Stelică Iacob Strugaru, Mihai Stroe, Gheorghe Ciobanu, Marius Cristinel Dugulescu, Toader Stroian, Victor Boiangiu, Constantin Chirilă, George Ionescu.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC: Manuela Mitrea, Valeriu Ştefan Zgonea, Bogdan-Liviu Ciucă, Daniela Popa, Filip Georgescu, Culiţă Tărâţă, Vasile Mocanu, Ion Dumitru, Oana Niculescu-Mizil, Mugurel Surupăceanu, Costică Macaleţi, Adrian Mocanu, Neculai Răţoi, Florin-Costin Pâslaru, Florin Iordache, Raul- Victor Surdu-Soreanu.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnii deputaţi: Gheorghe-Eugen Nicolăescu, George Dumitrică, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Andrei Dominic Gerea, Mihai Lupu, Titi Holban, Radu Bogdan Ţîmpău, Horea-Dorin Uioreanu, Cornel Pieptea, Mihăiţă Calimente, Cristian Buican, Virgil Pop, Dan Motreanu.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnii deputaţi Miron Ignat şi Merka Adrian-Miroslav.

Cu aceasta, încheiem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Toţi cei care vin până la ora 10, pot depune la secretariat, la Serviciul pentru stenograme declaraţiile politice.

La ora 10 va începe şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor, cu toate problemele înscrise pe ordinea de zi.

 
   

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
  Octavian Bot - declaraţie politică cu titlul Şi candidaţii spun prostii;

Domnul Octavian Bot:

"Şi candidaţii spun prostii"

Titlul declaraţiei mele politice este o parafrazare a unei amuzante emisiuni de televiziune. Dacă în emisiunea respectivă avem de-a face cu nişte copii adorabili, prin trăsnăile pe care le spun, nu acelaşi lucru putem spune despre candidaţii la preşedinţie, care, spre ghinionul lor, nu mai sunt copii. La vârsta lor, te-ai aştepta să fie oameni maturi, iar în acest caz orice lucru trăsnit spus înseamnă prostie cu "P" mare.

Încă înaintea campaniei electorale s-a conturat o anumită atitudine a principalilor contracandidaţi ai lui Traian Băsescu, aceea de a-l ataca pe preşedinte tot timpul. Poţi admite într-o oarecare măsură o asemenea atitudine, ştiut fiind că nu te porţi cu mănuşi cu adversarul politic. A reduce, însă, discursul politic numai la atacuri la adresa preşedintelui în exerciţiu denotă lipsă de profesionalism, lipsă de idei politice. Dacă analizezi mai cu atenţie declaraţiile celor care se vor preşedinte al României, observi că ei vor să fie exact ceea ce i-au reproşat într-una lui Traian Băsescu, preşedinte-jucător. Unii promit reducerea taxelor şi a impozitelor, alţii amnistii fiscale, iar unii luna şi soarele de pe cer. Aş îndrăzni să pariez pe oricât că aceşti candidaţi nu s-au obosit să citească măcar capitolul din Constituţie cu privire la preşedinte. Ar fi aflat că preşedintele României are cu totul şi cu totul alte prerogative decât primul-ministru. De la un candidat la preşedinţie te-ai aştepta să nu dorească să devină un prim-ministru, ar trebui să demonstreze că este un vizionar, nu un visător. După 20 de ani de pluralism politic, ar fi de dorit să avem o confruntare între stânga şi dreapta. Dar ce să mai vorbim de orientare politică? Cerem prea mult, aşa încât singura lor preocupare este atacul la preşedinte.

Pentru că suntem în preajma votului de încredere acordat Guvernului Croitoru, vă spun, doamnelor şi domnilor deputaţi care susţineţi că formaţi o coaliţie majoritară pentru a-l desemna pe Klaus Iohannis candidat de prim-ministru, că pentru a pretinde acest lucru ar fi trebuit să candidaţi împreună la alegerile parlamentare din anul 2008 şi să fi obţinut o majoritate absolută. Coaliţia dumneavoastră există doar în declaraţii, ea nu poate fi recunoscută din punct de vedere constituţional. Are însă dreptul să se manifeste doar strict la votul din Parlament. Aici, însă, nu ar trebui să uitaţi că, tot potrivit Constituţiei, orice mandat imperativ este nul. Votul de încredere dat guvernului este vot secret cu bile. Conducerile celor două camere ale Parlamentului ar trebui să asigure secretul acestui vot şi să nu permită apropierea de urnele de vot a celor care îi urmăresc pe parlamentari cum votează. Dacă e vot secret, să fie secret! Altfel, votul nu va mai fi cu bile albe şi negre, va fi un soi de "alba-neagra".

Încăpăţânarea cu care îl prezentaţi pe Klaus Iohannis drept "cel mai tare om din lume" mă duce cu gândul la poezia poetului popular Victor Vlad Delamarina, "Ăl mai tare om din lume", în care mitul neamţului invincibil - "Ăl mai tare om din lume" - a fost spulberat într-o demonstraţie de forţă, la un târg din Banat, de breslaşul bănăţean Sandu Obleja Cojocarul.

Până citiţi această poezie, nu uitaţi: orice mandat imperativ este nul!

  Constantin Chirilă - despre Câteva elemente de susţinere a reformei în agricultură;

Domnul Constantin Chirilă:

"Câteva elemente de susţinere a reformei în agricultură"

Aşa cum spuneam şi în alte declaraţii politice, pentru dezvoltarea agriculturii este necesară o voinţă politică, necesară reactualizării unor sisteme de susţinere foarte importante, şi anume:

Restructurarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a altora care au incidenţă cu agricultura şi ruralul. În această restructurare trebuie să se ţină cont de faptul că structurile din teritoriu sunt birocratice şi dictatoriale. Pentru aceasta, se impune urgentarea desfiinţării direcţiilor agricole şi legiferarea înfiinţării camerelor agricole cu funcţii similare cu cele din vest, care să adune în mod voluntar în jurul lor cea mai mare parte a agriculturilor ţării. Simultan se va anula funcţia politică a acestora. De la camerele agricole, unde vor lucra cei mai buni specialişti români, se va emana întreaga logistică a dezvoltării agricole şi rurale. Ele vor colabora cu firme de asistenţă şi consultanţă pentru realizarea acestui deziderat.

Sistemul de educaţie managerială a producătorilor agricoli. Acest lucru se poate realiza prin cursuri speciale de instruire şi specializare, organizarea de ferme model, schimburi de experienţă şi specializare.

Sistemul de cercetare şi dezvoltare tehnologică

Dezvoltarea sistemelor financiare şi de asigurare prin asigurarea integrală a culturilor pentru riscurile de mediu, inclusiv secetă, înfiinţarea unui sistem bancar specific model vest, cuplat cu case de asigurări de acelaşi tip.

Sistemul legislativ

Agricultura nu are un sistem legislativ specific, are un amalgam de hotărâri ale Guvernului şi legi stufoase care au condus la distrugerea agriculturii şi nu la dezvoltarea ei. Soluţia? Anularea acestuia şi elaborarea unuia simplu, suplu, eficient şi de înţeles pentru toată populaţia ţării.

Este însă necesar un număr redus de legi care să cuprindă tot spectrul de măsuri necesare relansării agriculturii, şi anume:

Legea organizării agriculturii

Legea încurajării agriculturii

Sistemul legislativ trebuie astfel elaborat încât populaţiei să-i fie impuse limitele legii şi nu anularea dreptului la bună iniţiativă şi inovare.

Sistemul juridic are obligaţia să rezolve prompt toate conflictele cauzate de legile absurde elaborate până în prezent, pe baza noului sistem legislativ propus.

Vor trebui elaborate proiecte pentru fiecare domeniu de activitate pentru a răspunde concret necesităţilor dezvoltării reale şi durabile a agriculturii României.

  Culiţă Tărâţă - câteva considerente pe marginea crizei guvernamentale;

Domnul Culiţă Tărâţă:

De mai bine de două săptămâni, România nu are un guvern autorizat, un Executiv care să poată acţiona în toată plenitudinea pentru soluţionarea, nu doar a treburilor curente, ci şi a problemelor de o excepţională însemnătate cum sunt criza economică gravă, care tinde să se adâncească pe zi ce trece, lipsa proiectului de buget pe anul 2010, necesitatea discuţiilor cu reprezentanţii FMI pentru obţinerea noilor tranşe de împrumut, dar şi desfăşurarea în condiţii normale a campaniei electorale prezidenţiale.

În mod practic, actuala criză guvernamentală creează o criză politică generală, care vine să se suprapună, în mod nefast, peste criza economică şi peste cea financiară. Se spune că atunci când doi beligeranţi înrăiţi cad în prăpastie ori naufragiază pe vreo insulă pustie, fiecare îşi bagă pumnalul în teacă, întinzându-şi mâna unul altuia, pentru a se salva de la pieire. Din păcate, la noi, deşi ne aflăm cu un picior în groapă, atât puterea cât şi opoziţia stau încrâncenate pe baricade, împroşcându-se reciproc cu şrapnele politice care mai de care mai explozive, într-o luptă sterilă şi periculoasă, care nu lasă să se întrevadă perspectivele vreunei împăcări sau măcar ale vreunui armistiţiu.

Cum de a ajuns România într-o asemenea situaţie limită, ca să nu spunem disperată? Fără îndoială, cauza esenţială a crizei guvernamentale cu care ne confruntăm a fost generată de parteneriatul politic ipocrit semnat între PD-L şi PSD. Deşi ambele părţi afirmau că semnarea parteneriatului constituie un compromis impus de necesitatea soluţionării efectelor grele ale crizei economice, în realitate, fiecare parte îşi urmărea scopul său politic. După un stagiu de patru ani în opoziţie, profitând de conjunctura creată în urma divergenţelor dintre liberali şi democrat-liberali, PSD a trecut peste toate rivalităţile de până atunci şi a intrat la guvernare. La rândul său, văzându-se în situaţia ca şi după alegerile parlamentare din toamna trecută să rămână în afara guvernării, democrat-liberalii au făcut, la sugestia-dispoziţie a preşedintelui Băsescu, o jumătate de pas înainte spre Palatul Victoria, prin semnarea parteneriatului, urmând să facă şi cealaltă jumătate de pas, după eliminarea social-democraţilor, mişcare decisivă pentru acapararea integrală a Executivului, situaţie la care nu ar fi putut să aspire cu actuala susţinere parlamentară de care se dispune.

Închegată într-o atmosferă de totală suspiciune, alianţa PD-L-PSD a dat naştere unui Executiv considerat, din capul locului, incapabil să gestioneze criza economică, dar mai ales să înfăptuiască reforme structurale în domeniul vieţii politice, economice, dar şi în învăţământ, sănătate, justiţie, al salarizării unice şi al sistemului de pensii. Ca atare, după nouă luni, în cursul cărora a confirmat întru totul suspiciunile, Cabinetul Boc a căzut, fiind primul Guvern postdecembrist demis printr-o moţiune de cenzură. Cu toate acestea, membrii săi nu s-au ridicat din fotoliile călduţe, ci, dimpotrivă, pentru incompetenţa demonstrată au mai primit, fiecare, câte un minister, conform proverbului care spune că şoarecele nu încape pe gaură, dar îşi mai leagă şi o tinichea de coadă.

În pofida majorităţii parlamentare atât de consistente, constituită după căderea Cabinetului Boc, preşedintele Băsescu se ambiţionează să-şi arate muşchii dictatoriali, declarând fără niciun fel de reţinere: "Numesc premier pe cine vreau eu". Declaraţia este însă pe cât de arţăgoasă, pe atât de neinspirată, mai cu seamă că vine într-un moment în care şeful statului solicită electoratului un al doilea mandat. De altfel, premierul desemnat de preşedintele Băsescu, în persoana economistului Lucian Croitoru, ca şi miniştrii recrutaţi de acesta, au fost respinşi, aproape toţi, de comisiile parlamentare, dar trebuie spus că nici cetăţenii n-au manifestat vreun dram de simpatie pentru noii-vechii miniştri portocalii. Era, desigur, normal ca un ministru ca Radu Berceanu să fie respins, dacă ne gândim că în ultima vreme nu mai prididea să numere deraierile şi ciocnirile de trenuri, dar care nu catadicsea să-şi prezinte demisia, ca şi domnii Adriean Videanu şi Gheorghe Pogea din funcţiile de miniştri ai economiei şi finanţelor. În mod surprinzător a primit aviz favorabil domnul Vasile Blaga, deşi de la revenirea sa în funcţia de ministru al administraţiei şi internelor, criminalitatea a căpătat amploare alarmantă, ajungându-se ca înşişi poliţiştii să cadă victime, în plină stradă, actelor comise de interlopi, hoţi şi ucigaşi.

Cu siguranţă că votul Camerelor reunite, de la 4 noiembrie, va pune capăt aventurilor în politică, dar preşedintele Băsescu va merge până la capăt, ştiind că nu va avea nimic de pierdut. În ultimă instanţă, Cabinetul Boc II va rămâne la locul său, asigurând derularea scrutinului prezidenţial, după dorinţa actualului şef al statului. În acest sens, ar trebui să ne reamintim cele afirmate de preşedintele Băsescu, acum câteva săptămâni, care declara că PD-L nu putea să intre în alegerile prezidenţiale fără Vasile Blaga la interne. Iată, de fapt, cheia actualei crize guvernamentale.

În numele acestui deziderat, preşedintele Băsescu ignoră Constituţia şi Parlamentul, încalcă normele cele mai elementare ale democraţiei, opunând luptei generale pentru salvarea ţării de la prăbuşirea totală, ambiţia nemăsurată de a cuceri întreaga putere în stat. Să sperăm că în zilele scrutinului din noiembrie-decembrie, milioanele de români, ajunşi în pragul disperării, îşi vor exercita adevărata suveranitate, punând capăt încercărilor de reinstaurare a dictaturii, abolită cu grele jertfe acum 20 de ani.

  Daniela Popa - despre Scutirea pentru plata penalităţilor la întreţinere;

Doamna Daniela Popa:

"Scutirea pentru plata penalităţilor la întreţinere"

Prin prezenta declaraţie politică doresc să evoc faptul că împreună cu mai mulţi colegi din Alianţa PSD+PC, PNL, PD-L şi Grupul minorităţilor reprezentate în Parlamentul României am semnat şi înregistrat la Camera Deputaţilor o propunere legislativă pentru modificarea si completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea si funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

Propunerea legislativă prevede scutirea de la plata penalităţilor acumulate la întreţinere pentru cetăţenii care îşi achită datoriile de bază. Proprietarii care îşi achită către asociaţiile de proprietari cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, vor fi scutiţi de la plata penalităţilor pentru suma cu titlu de restanţă. Prin cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari se înţelege datoria cu titlu de bază fără suma rezultată din penalităţi. Aceste prevederi se aplică şi chiriaşilor care deţin spaţiu locativ în baza unui contract de închiriere cu administraţia locală, centrală sau orice instituţie a statului. Aceste reglementări sunt valabile pentru familiile cu un venit net minim lunar pe membru de familie, respectiv persoană singură, ce nu depăşeşte suma de 600 ron. Sumele cu titlu de penalităţi datorate către asociaţiile de proprietari, anulate conform prezentei legi, vor fi anulate şi din obligaţiile contractuale, cu titlu de penalităţi, existente între asociaţiile de proprietari şi societatea furnizoare de servicii.

În condiţiile unei crizei economice tot mai acute, o asemenea iniţiativă este de un real ajutor pentru cei care înregistrează restanţe la plata întreţinerii. Reducerea activităţii economice generează scăderea veniturilor populaţiei, iar devalorizarea monedei naţionale determină creşterea sumelor la facturile de utilităţi. În aceste condiţii, se înregistrează foarte mulţi restanţieri la plata întreţinerii, care sunt copleşiţi nu doar de aceste restanţe, dar mai ales de penalizările ce se acumulează.

Scutirea de la plata acestor penalităţi este necesară şi benefică pentru cei care se află într-o asemenea situaţie dramatică şi s-ar putea totodată evita un posibil blocaj. De aceea, consider că trebuie făcut tot posibilul ca această propunere legislativă să fie dezbătută şi votată cu celeritate.

  Florian Daniel Geantă - declaraţie politică cu referire la Un mediu curat - o viaţă sănătoasă;

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Un mediu curat - o viaţă sănătoasă"

Problema mediului este o problemă majoră a acestui secol, dezbătută la nivel mondial prin înfiinţarea multor instituţii internaţionale şi nonguvernamentale ce au ca principale obiective adoptarea unor soluţii de diminuare a poluării şi de creştere a calităţii mediului în ansamblu, aceste organizaţii încearcă pe diferite căi să atragă atenţia populaţiei asupra efectelor majore pe care le-ar avea traiul într-un mediu poluat, murdar şi plin de substanţe toxice.

Nu trebuie să uităm că mediul înconjurător condiţionează viaţa în general şi pe cea a omului în special, iar starea mediului înconjurător depinde numai şi numai de fiecare dintre noi, ne afectează în mod direct viaţa şi sănătatea noastră. Este nevoie de mai multă atenţie şi de mai multă responsabilitate din partea fiecărui cetăţean pentru a trăi într-un mediu curat, pentru a respira aer curat, pentru a bea apă curată şi pentru a putea folosi condiţiile de viaţă pe care ni le oferă natura, însă oamenii tratează cu neglijenţă acest aspect important al vieţii lor, ceea ce duce la agravarea procesului de poluare şi distrugere a mediului şi implicit la distrugerea sănătăţii fiecăruia dintre noi şi a celor din jur.

Cu toţii ştim că atitudinile şi comportamentul nostru faţă de tot ce ne înconjoară încep a se forma de la cea mai fragedă vârstă. iniţial părinţii, apoi profesorii încearcă să ne familiarizeze cu diferite norme şi valori morale. ecologiştii sunt cei care susţin că unul dintre factorii principali care contribuie la degradarea mediului, cu părere de rău, este nivelul slab de cultură ecologică al populaţiei sau, exprimându-ne mai dur, lipsa celor şapte ani de acasă. Literatura de specialitate defineşte educaţia ecologică drept un proces care are scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii prin asigurarea cunoştinţelor, deprinderilor, motivaţiilor, valorilor şi angajamentelor necesare oamenilor pentru a administra eficient resursele naturale şi de a-şi asuma răspunderea pentru menţinerea calităţii mediului.

Acţiunea mediului poluant asupra organismului uman este foarte variată şi complexă, iar cunoaşterea acestor efecte ale poluării asupra sănătăţii a condus la necesitatea instituirii unor măsuri de protecţie a mediului înconjurător şi de aceea trebuie să ne îndreptăm cu toţii atenţia asupra consecinţelor poluării deoarece mediul este acela care ne oferă condiţiile de trai de care avem nevoie pentru o viaţă sănătoasă.

Protecţia mediului a apărut ca problemă a omenirii numai în zilele noastre, respectiv atunci când omul a cucerit întreg spaţiu al Terrei, acum bogăţiile şi resursele de energie au fost afectate în aşa măsură încât se întrevede epuizarea rapidă a unor dintre ele, iar unele condiţii esenţiale existenţei umane, ca apa sau aerul, dau semne de otrăvire.

Omul a înţeles că face parte şi el din natură, că Terra şi resursele ei sunt limitate, că această planetă funcţionează ca un sistem şi că dereglările produse într-un loc pot avea repercusiuni pentru un întreg circuit, inclusiv pentru om.

Opinia publică este sensibilizată de către instituţiile abilitate sau de alte organisme cu activităţi în acest domeniu prin diferite metode, pe diferite căi, pentru că oamenii trebuie să înţeleagă necesitatea adoptării unui comportament responsabil faţă de natură şi de aceea trebuie să ia atitudine pentru înlăturarea răului pe care l-a produs şi să treacă urgent la măsuri pentru protecţia mediului înconjurător, pentru ca Pământul să rămână o planetă vie.

Ocrotirea planetei este o problemă mondială şi, tocmai de aceea, fiecare om trebuie să-şi asume această responsabilitate. lupta împotriva poluării întregii planete solicită colaborare şi cooperare internaţională şi de aceea depinde de noi dacă vom trăi într-un mediu curat, sănătos şi nepoluat.

Nu trebuie nici o clipă să uităm că nu există decât un singur Pământ, iar omul şi natura au fost mereu nedespărţiţi, iar o criză privind mediul înconjurător va deveni în scurt timp problema majoră a umanităţii şi va domina în mod esenţial acest secol.

  Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică: Cum vine treaba cu prefraudarea alegerilor;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Cum vine treaba cu prefraudarea alegerilor"

A început campania electorală. Fluturaşi, panotaj, scrisori către electorat, apariţii televizate, acuze care mai de care mai tari şi, peste toate, criză politică şi economică. Şi când noi avem nevoie de un dram de normalitate, de o secundă de cugetare, hop şi societatea civilă se implică în campania electorală. Săptămâna trecută, principala ştire a fost faptul că nici măcar societatea civilă nu-l mai doreşte pe Traian Băsescu. Îmi permit ca, în cele ce urmează, să vă vorbesc puţin despre această societate civilă şi să le demontez argumentele.

Cele patru ONG-uri spun că, prin convocarea referendumului, se încalcă articolul 57 din Constituţie privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor. Mai precis, Traian Băsescu ar avea un avantaj că este şi cel care a convocat referendumul, dar şi candidat. E clar că interesul lor este unul electoral, atât timp cât argumentul cel mai puternic este acela că Traian Băsescu apare pe unele afişe electorale şi îndeamnă electoratul să voteze în favoarea reducerii numărului de parlamentari şi în favoarea trecerii la Parlamentul unicameral.

Ce ar trebui să ştie domnii de la Agenţia de Monitorizare a Presei, Pro Democraţia, Centrul de Resurse Juridice şi Transparency International este faptul că aceeaşi Constituţie vorbeşte despre dreptul preşedintelui de a convoca referendumul. Secundar, extrem de periculos, dumnealor fac o confuzie gravă între afişele candidatului la preşedinţie Traian Băsescu şi afişele preşedintelui Băsescu.

La momentul la care dumnealor au dat publicităţii respectivul raport, încă nu începuse campania pentru referendum, care, conform legii, începe cu 20 de zile înainte de data referendumului. Deci, afişele despre care dumnealor făceau vorbire erau ale candidatului Traian Băsescu exprimându-şi poziţia faţă de referendum, ceea ce pot face foarte uşor şi contracandidaţii săi, dar refuză să se poziţioneze într-un fel sau altul. Sunt absolut convins că în campania de informare referitoare la referendum dusă de Administraţia Prezidenţială nu vor exista probleme.

Nu numai că observaţiile făcute de cele patru ONG-uri sunt incorecte, ci ele instigă, aşa cum observa şi Sever Voinescu, la o participare cât mai mică la referendum. Or, societatea civilă ar trebui să aibă ca principal rol încurajarea participării civice la actul politic.

De ce fac asta? Să vedem... Transparency International este condusă de Victor Alistar. Citesc o ştire de pe Hotnews din 19 iunie 2009: ANI îl acuză pe Victor Alistar de fals în legătură cu declaraţia de avere. Acelaşi Victor Alistar a sugerat de atunci că s-a făcut totul la comandă politică, eventual de la Cotroceni. Centrul de Resurse Juridice este condus de Georgiana Iorgulescu. În 21 iulie, doamna Iorgulescu spunea că "Dumneaei este următoarea pe lista ANI". Aş îndrăzni să afirm că în cazul celor două ONG-uri este mai degrabă dorinţa şefilor lor de a scăpa de preşedinte, că poate o majoritatea PSD-PNL-UDMR dă de pământ şi Agenţia Naţională de Integritate.

Pro Democraţia este condusă de Cristian Pârvulescu. Care domn Pârvulescu a fost de mai multe ori în discuţii pentru ocuparea unui post de europarlamentar pe listele PNL. Mai mult decât atât, acelaşi domn Pârvulescu a susţinut mai mulţi candidaţi ai PNL la alegerile parlamentare de anul trecut. Dacă nu credeţi, întrebaţi-i pe colegii mei de la Suceava. A mai fost şi episodul diferenţelor de opinie dintre Administraţia Prezidenţială şi Pro Democraţia asupra legii votului uninominal, şi aveţi un tablou concret. Cât priveşte Agenţia de Monitorizare a Presei, aceasta este condusă de domnul Mircea Toma şi intens populată de caţavenci. Care Academie Caţavencu aparţine domnului Vântu. Care domn Sorin Ovidiu Vântu este acuzat de diverse de candidatul Traian Băsescu.

Din punctul meu de vedere, aceste ONG-uri, care au fiecare o agendă proprie, nu ar trebui să se implice în campania electorală. Mai mult, dacă aceasta este societatea civilă, atunci ar trebui să ne punem problema dacă ea conduce la evoluţia societăţii în ansamblu. Dacă nu, putem pune punct şi să o luăm de la capăt.

O ultimă observaţie: niciodată societatea civilă nu a fost alături de tabăra domnului Ion Iliescu. Pentru prima dată, acest lucru s-a întâmplat. Aceşti oameni au ieşit şi i-au legitimat acum prestaţia preşedintelui Iliescu care apărea pe afişele electorale din 2004 cu candidatul PSD Adrian Năstase. Asta înseamnă frauda morală a societăţii civile.

  Mihai Lupu - declaraţie politică cu tema Puncte cu potenţial turistic pe harta dobrogeană;

Domnul Mihai Lupu:

"Puncte cu potenţial turistic pe harta dobrogeană"

Identitatea spaţiului sud-dobrogean, reperul teoretic obligatoriu al oricărei strategii serioase de dezvoltare a turismului în zonă, poate fi exprimată printr-o lungă suită de ipostaze. Reuneşte şi însumează teritorii încărcate de istorie, dovezi timpurii sacre ale manifestării creştinismului, locuri de intersecţie a diferitelor etnii şi culturi, vecinătatea fericită a mării. Reprezentanţii autorităţilor locale şi centrale, dar şi cetăţenii sunt, în egală măsură, responsabili de identificarea, conservarea şi preţuirea acestor atribute.

Astfel, este necesar ca primii să abandoneze logica reducţionistă şi păguboasă pe termen lung a cordonului de staţiuni, înşirate de-a lungul litoralului, între Năvodari şi Vama Veche, dincolo de care aproape nimic nu mai contează.

Oraşele şi satele dobrogene nu duc lipsă de privelişti deosebite ori de poveşti, iar o naraţiune inteligent încadrată geografic poate transforma oricare punct de pe hartă din loc de tranzit în loc de popas. Spre exemplu, răspunsul nr.471/23.10.2009, formulat de Ministerul Turismului, evidenţiază potenţialul turistic apreciabil, însă, din "nefericire", încă neexploatat al localităţii constănţene Hârşova, situată într-o zonă în care pot fi îmbinate ecoturismul, turismul de agrement şi turismul cultural. Tot pe malul drept al Dunării, cetatea Capidava, una dintre cele mai importante fortificaţii ridicate de împăratul Traian la începutul secolului II, în cadrul măsurilor de organizare a sistemului defensiv situat pe limes-ul fluvial, este parte a unui peisaj natural fascinant.

În comuna Mihail Kogălniceanu sălăşluieşte o biserică catolică ridicată de etnicii germani la finele veacului al XIX-lea, componentă a unui traseu imaginar care include şi alte astfel de lăcaşuri de cult din Dobrogea, dar, în acelaşi timp, o realizare arhitecturală unică prin frumuseţea sa.

Şi această "pledoarie" pentru bogăţia complexă a Dobrogei de sud, a judeţului Constanţa poate continua cu nenumărate şi diverse alte exemple. De aceea, şi guvernanţii şi autorităţile locale au obligaţia morală de a privi cu respect înspre trecut, pe care trebuie să îl cunoască şi să îl înţeleagă şi, mai ales, să-l pună în valoare şi cu încredere înspre viitor, la construcţia căruia trebuie să participe.

  Stelică Iacob Strugaru - referire la Stimularea cercetării medicale în România;

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Stimularea cercetării medicale în România"

Trăim astăzi provocările deosebite ale extinderii cu mare repeziciune a gripei AH1N1, cunoscută şi sub denumirea de "gripa nouă", atât în ţările din vecinătatea României, cât şi în ţara noastră. Măsurile luate de Ministerul Sănătăţii Publice au fost unele deosebite, iar mobilizarea şi acţiunile tuturor direcţiilor judeţene de sănătate au fost chiar lăudabile.

Soluţia limitării extinderii acestui virus periculos constă în administrarea de urgenţă a unui vaccin, eficient şi testat pe eşantioane reprezentative, pentru a nu introduce factori de risc suplimentari. Ieri am aflat cu mare satisfacţie că Institutul Cantacuzino va reuşi să furnizeze, în cel mult două săptămâni, peste un milion de doze de vaccin, cu peste o lună mai devreme decât se estimase iniţial. Acest lucru înseamnă că România nu va mai fi nevoită să importe de urgenţă acest vaccin, import care presupunea costuri extrem de ridicate. Spre exemplu, numai taxa pentru rezervarea vaccinului era în valoare de 2 euro, la care se adăuga contravaloarea a două doze, la un cost de 9,5 euro. Costul vaccinului produs de Institutul Cantacuzino este de peste zece ori mai mic, fiind estimat la 0,92 euro.

Acest caz, precum şi precedentele situaţii, în care siguranţa sănătăţii publice a cetăţenilor români a fost ameninţată, ne conduc la singura concluzie, şi anume, la cât este de benefic să ai un sistem de cercetare microbiologic naţional, capabil să furnizeze imediat soluţii medicale.

Din nefericire, ştim cu toţii că subfinanţarea sistemului de sănătate a afectat direct şi cercetarea medicală din România. De asemenea, ştim cu toţii că investiţiile în cercetare produc economii de resurse prin aplicarea inovaţiilor cercetării, atât pentru bugetul sănătăţii, cât şi pentru cetăţenii români. Mai mult, cercetarea medicală eficientă are ca rezultat salvarea de vieţi, un lucru demonstrat de atâtea ori până acum.

Aşadar, stimaţi colegi, am toată convingerea că sistemul de cercetare medicală din România trebuie reconsiderat şi sprijinit, în primul rând prin susţinere financiară. De asemenea, universităţile de medicină trebuie stimulate să se dezvolte, ele însele, ca principale promotoare ale cercetării medicale aplicate, contribuindu-se astfel atât la formarea de noi cercetători, cât şi la implementarea noilor soluţii medicale.

  Mihai Stroe - declaraţie politică cu titlul Atenţie, cad ONG-uri politice!;

Domnul Mihai Stroe:

"Atenţie, cad ONG-uri politice!"

Societatea românească postdecembristă şi-a legat speranţele de construcţia şi consolidarea unei societăţi civile puternice, realmente nonguvernamentale, care să contribuie în mod semnificativ la democratizarea României. Deşi organizaţiile nonguvernamentale s-au dezvoltat mult mai greu în România, din cauza condiţiilor particulare ale trecutului nostru comunist, acţiunile lor au adus contribuţii lăudabile la depăşirea unor momente dificile din punct de vedere economic, social şi politic.

Multe din acţiunile ONG-urilor din România au reuşit să obţină încrederea cetăţenilor şi, astfel, poziţia lor pe scena deciziei politice, economice şi sociale s-a consolidat. Multe dintre acţiunile lor au răspuns chiar unor necesităţi pe care statul român nu a fost capabil să le satisfacă, iar rolul lor social a fost unul crucial.

Din nefericire, ca şi în cazul altor domenii ale vieţii sociale, oameni politici şi oameni de afaceri români au considerat oportun să utilizeze încrederea cetăţenilor în aceste organizaţii, în scopuri personale sau de grup.

Afirmaţia este susţinută de acţiunea demarată săptămâna trecută de un grup de ONG-uri cu profil politic, despre care aproape toată lumea ştie că numai independente sau imparţiale nu mai pot fi considerate, luând în calcul acţiunile lor din ultimii ani de zile.

Faptul că aceste organizaţii au găsit de cuviinţă să se implice în jocul campaniei electorale ale unora dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale, este unul cu totul periculos, punând o etichetă nedorită întregului ansamblu de organizaţii nonguvernamentale care acţionează în sfera politică. În primul rând, Preşedintele României a anunţat intenţia sa de a organiza referendumul încă din luna septembrie, iar faptul că aceste organizaţii se adresează Avocatului Poporului abia la mai bine de o lună nu poate fi interpretat decât ca un gest pur electoral.

În al doilea rând, demersul lor este cu totul nefundamentat, iar termenii utilizaţi, precum "prefraudarea alegerilor", nu pot decât să-i confunde cu demagogia obişnuită a unor partide politice aflate în competiţia electorală.

Vreau să fiu bine înţeles. Nimeni şi nimic nu poate şi nu trebuie să împiedice acţiunea ONG-urilor româneşti care au ca obiectiv apărarea democraţiei din România. Va trebui, însă, să cernem încrederea acordată acelor ONG-uri care, prin demersurile lor, servesc interese politice şi se transformă umil în instrumente ale partidelor politice.

  Toader Stroian - declaraţie politică intitulată Am uitat oare de reforma în justiţie?!;

Domnul Toader Stroian:

"Am uitat oare de reforma din justiţie!?"

Nimeni nu mai poate contesta astăzi faptul că sănătatea sistemului juridic din România determină direct funcţionalitatea tuturor sectoarelor vieţii economice, politice şi sociale.

Anul 2009 a reprezentat, pentru reforma justiţiei din România, un an în care s-a înregistrat într-adevăr un mare succes. Este vorba despre adoptarea celor două coduri, civil şi penal, coduri pe care societatea românească şi creşterea complexităţii vieţii sociale le reclamau de mulţi ani, poate chiar de la Revoluţia română. Aşa cum ştim cu toţii, implementarea acestor coduri este strict legată de adoptarea codurilor de procedură, proces demarat în urmă cu mai multe luni, dar care pare să nu fie la fel de important pentru liderii politici ai partidelor parlamentare, precum campania electorală sau luptele politice personale. Cui îi este frică de adoptarea lor, rămâne să stabilească fiecare cetăţean în parte.

Adoptarea acestor coduri nu va reprezenta în niciun fel finalul reformei din justiţie. Este doar un prim pas, uriaş şi în acelaşi timp necesar, care nu mai permite nici o amânare.

Reforma din justiţie presupune, pe lângă adoptarea tuturor codurilor, consolidarea statului de drept, realizarea reală a separaţiei puterilor în stat, respectarea principiului neretroactivităţii legii, dreptul neîngrădit al cetăţenilor la justiţie, independenţa reală a magistraţilor în faţa presiunilor de orice fel.

Managementul deficitar al resurselor umane din justiţie, precum şi lipsa de sprijin pentru formarea de magistraţi noi, a determinat o suprasarcină asupra judecătorilor şi procurorilor care activează în prezent (în primele trei luni ale anului 2009, 290.000 de cauze au fost repartizate aleatoriu la 1.281 de judecători), crescând termenele şi reducând încrederea cetăţenilor în actul de justiţie.

Modificările succesive ale legislaţiei, mai ales în domeniul dreptului de proprietate imobiliar, modificările de competenţă ale instanţelor, au bulversat sistemul, iar consecinţele se văd cu ochiul liber.

Nu cred că ar greşi cineva dacă ne-ar face responsabili de întârzierea acestor reforme, prin competenţele şi rolul pe care îl are Parlamentul României şi prin piedicile şi întârzierile pe care acesta le pune în procesul de realizare a justiţiei. Aşadar, haideţi să demonstrăm contrariul şi să sprijinim toate demersurile care ar eficientiza activitatea justiţiei din România.

  Doiniţa-Mariana Chircu - declaraţie politică: Ţara are nevoie de bugetul pentru anul 2010;

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

"Ţara are nevoie de bugetul pentru anul 2010"

Criza economică din România, peste care s-a suprapus şi criza politică, determinată de ieşirea PSD+PC de la guvernare, a creat şi continuă să creeze mari probleme sustenabilităţii bugetului de stat pe anul 2009. Dacă acest impas va fi cu siguranţă înlăturat de acordarea celei de-a treia tranşe din partea FMI, este cu mult mai dificil de gândit care vor fi soluţiile pentru anul viitor.

Sfârşitul anului se apropie cu repeziciune, iar clasa politică reprezentată în Parlamentul României nu a găsit nici timpul şi nici înţelepciunea de a acorda construcţiei bugetare pe anul 2010 importanţa cuvenită. Mult mai importante au fost luptele politice şi satisfacerea unor orgolii personale.

Criza economică nu a trecut! În absenţa unei proiecţii bugetare pentru anul 2010, criza, precum şi efectele sale, s-ar putea adânci şi mai mult.

În ciuda faptului că Fondul Monetar Internaţional nu a impus condiţii deosebite României, cheltuielile bugetare au crescut şi în anul 2009, mai ales pe componenta salarii ale angajaţilor din sectorul bugetar. Mai mult, nu numai cuantumul salariilor, ci şi numărul de angajaţi din sectorul bugetar a crescut.

În aceste condiţii, stimaţi colegi, şi în absenţa unei evaluări serioase pentru anul viitor, ţintele de deficit bugetar vor fi foarte greu de atins.

Aşadar, sper că Parlamentul României să poată găsi consensul în cel mai scurt timp şi să adopte, într-o formă cât mai bună, care să nu solicite rectificări succesive, un buget solid pentru anul următor. Cred că toată lumea a înţeles că reducerea numărului de angajaţii din sectorul public, reducerea cheltuielilor bugetare inutile în detrimentul investiţiilor se impune ca o necesitate imediată. Chiar dacă legea privind restructurarea cheltuielilor bugetare este blocată până la formularea unei decizii din partea Curţii Constituţionale, cred că pot fi formulate soluţii de eficientizare a cheltuirii banului public, chiar înainte de promulgarea acestei legi. Mai mult, construcţia bugetară pe anul 2010 va trebui să îşi fixeze un obiectiv major în creşterea veniturilor bugetare în produsul intern brut, în România acest nivel situându-se cu peste 10% mai mic faţă de media europeană.

Stimaţi colegi, ţara are nevoie de o lege a bugetului de stat cât mai rapid, iar Parlamentul României trebuie să demonstreze, mai mult ca niciodată, responsabilitate faţă de interesul naţional.

  Teodor Atanasiu - declaraţie politică cu subiectul Criza nu şi-a făcut apariţia şi în punga PD-L;

Domnul Teodor Atanasiu:

«Criza nu şi-a făcut apariţia şi în "punga" PD-L»

Dacă mergi prin Bucureşti sau prin oricare altă localitate din ţară, preşedintele Băsescu te priveşte ameninţător din orice colţ de stradă, de pe fiecare stâlp, bloc sau panou, prin intermediul materialelor electorale instalate cu miile, furibund, peste tot.

Am adormit doar cu freamătul începutului oficial de campanie în 22 octombrie şi ne-am trezit invadaţi, la propriu, de portocaliul pd-l-ist, la primele ore ale dimineţii de 23 octombrie, în toată ţara. A fost o noapte de muncă silnică, de portocalizare a ţării întregi, pentru a demonstra forţa şi, mai ales, sacrificiul de care este în stare acest partid pentru conducătorul său mult iubit, candidatul Traian Băsescu.

Dacă cineva mai credea într-o ultimă picătură de sinceritate afişată de preşedintele Băsescu, la semnarea decretului de declanşare a referendumului, cu o zi înainte de începerea oficială a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, în ceea ce priveşte intempestiva sa luptă cu parlamentarii, la sfârşit de mandat, ni s-a demonstrat cu prisosinţă că, în realitate, totul era foarte bine planificat, aranjat în detaliu de către dumnealui şi ai săi militanţi PD-L: aveau deja tipărite afişele, banner-ele, mash-urile, steagurile, cu sutele de mii, pentru domnul Băsescu, cu tot cu tema referendumului pentru reducerea numărului de parlamentari. Sloganul postat pretutindeni, ameninţător şi el, la fel ca şi figura preşedintelui în exerciţiu, "de ce le e frică, nu scapă", ne face să ne întrebăm dacă România a ajuns o ţară de infractori, care trebuie ameninţată şi apoi pedepsită integral, pentru că nu se comportă şi nu se execută întocmai, aşa cum cere imperativ preşedintele, la fiecare apariţie a sa.

Nicio instituţie din România nu mai are alte prerogative, decât cele forţate de preşedintele Băsescu. Nu mai avem guvern, nu mai avem parlament, nu mai avem justiţie, nu mai avem niciun fel de instituţii publice, în care protocaliul domnului Băsescu să nu fi intervenit dictatorial. Legea fundamentală a rămas doar facultativă şi, mai ales, halucinant interpretată sau boicotată, iar democraţia nu mai are nicio legătură cu evidenţa faptelor unui preşedinte jucător de instituţii şi principii.

Dacă referendumul era un atribut al poporului, avem acum plăcerea de a fi puşi în faţa unor alegeri prezidenţiale în care un candidat, aflat încă în funcţia de preşedinte, îşi face campanie creându-şi avantaje evidente, afişându-se pe toate materialele electorale, cu o temă pentru care cere votanţilor un vot dublu: pentru el şi pentru referendumul invocat.

Unde scrie oare că preşedintele are voie să-şi acorde singur mai multe şanse decât cele ale celorlalţi candidaţi aflaţi în cursa electorală?

Nu numai că domnul Băsescu a furat startul campaniei prin acest demers fraudulos, dar a reuşit să compromită moral ideea de referendum.

A uitat domnul Băsescu că, cu doar câteva zile înainte de începerea oficială a campaniei electorale, striga pe toate drumurile: "nu mai sunt bani de pensii şi salarii" şi înfiera ce avea mai la îndemână: vinovaţii sunt cei care au format o majoritate parlamentară şi au susţinut un alt premier decât cel pe care-l doreşte dumnealui şi care nici nu doresc ca data de desfăşurare a referendumului să fie aceeaşi cu cea a alegerilor prezidenţiale? Unde-i logica acestor acuzaţii sforăitoare, domnule preşedinte?

Dar milioanele de euro, aruncate din belşug pentru organizarea acestuia, cât şi pentru sutele de mii de materiale electorale, care cumulează îndemnul la vot pentru acelaşi preşedinte Băsescu, la pachet cu referendumul cu tema aleasă tot de dumneavoastră, din ce pungă misterioasă au apărut, pe timp de criză majoră în buget şi vânt în orice buzunar din ţara asta?

  George Ionuţ Dumitrică - declaraţie politică numită Domnul Boc, un premier neconstituţional la fiecare pas, după chipul şi asemănarea preşedintelui Băsescu;

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Domnul Boc, un premier neconstituţional la fiecare pas, după chipul şi asemănarea preşedintelui Băsescu"

Politizarea administraţiei publice a fost un subiect intens disputat, atât de putere, în direcţia intensificării acestui aspect al politizării totale, cât şi de noi, cei din opoziţie, în direcţia opusă, cea a delimitării funcţiei publice de cea politică, aşa cum ne angajasem în faţa organismelor UE şi cum era deja legiferat încă de la începutul anului 2005, în timpul guvernării Tăriceanu.

Dacă domnul Boc, imediat după instalarea sa în funcţia de premier, a avut grijă să emită o ordonanţă de urgenţă, care avea menirea să politizeze fiecare funcţie existentă în administraţia publică, de la director general la simplu funcţionar, noi, liberalii, am atras imediat atenţia că, prin acest demers ne întoarcem în timp cu foarte mulţi ani, ştergem cu buretele abuziv orice evoluţie pozitivă şi angajament faţă de UE şi, de asemenea, se încalcă flagrant Constituţia. Acesta a fost şi motivul care ne-a determinat să nu lăsăm lucrurile doar la stadiul de vorbe şi am recurs imediat la o sesizare de neconstituţionalitate în acest sens, în ceea ce priveşte OUG nr.37/2009, emisă de guvernul Boc.

Am motivat atunci în sesizarea noastră şi faptul că Legea de aprobare a OUG nr.37/2009 "Nu conduce la o eficientizare a activităţii instituţiilor publice, cu toate că acest principiu este enunţat în ordonanţă, ci sunt create toate premisele pentru bulversarea activităţii în instituţiile publice".

Deşi Curtea Constituţională a arătat în motivarea deciziei sale, din 7 octombrie a.c., când a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr.37/2009, că actul exprimă o "tendinţă de politizare", atrăgând atenţia Executivului condus de domnul Boc că prin ordonanţa respectivă "pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice", acesta a încălcat orice limită a bunului-simţ, recurgând la emiterea unei alte ordonanţe cu acelaşi conţinut, care avea ca scop abrogarea OUG nr.37, pe care a găsit de cuviinţă să o dea exact înainte cu o zi de pronunţarea CCR.

Ce importanţă are pentru un premier în funcţie, nimeni altul decât domnul Boc, că magistraţii CCR au demonstrat în decizia Curţii faptul că ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2009 "afectează" statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale. De altfel, aceştia au subliniat şi că "prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială", viciu de neconstituţionalitate care nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective, ceea ce a atras, implicit, neconstituţionalitatea legii de aprobare.

Toate acestea reprezintă prea puţine argumente pentru domnul Boc şi al său guvern. Nimic nu este imposibil în România atâta vreme cât însuşi şeful statului recurge frecvent la acelaşi tip de abordare a legislaţiei şi, mai ales, de interpretare a Constituţiei după bunul plac.

Au insistat şi magistraţii Curţii Constituţionale, cu atenţionarea celui mai abuziv premier pe care l-a avut România vreodată: "Curtea observă, însă, că soluţia aleasă de Guvern de a emite, chiar în ziua premergătoare celei în care Curtea Constituţională urma să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr.37/2009, o nouă ordonanţă de urgenţă prin care abrogă ordonanţa aprobată prin lege de Parlament, dar preia integral conţinutul acesteia, pune în discuţie comportamentul constituţional de ordin legislativ al Executivului faţă de Parlament şi, nu în cele din urmă, faţă de Curtea Constituţională.". am insistat şi noi, liberalii, prin alte demersuri: sesizarea Avocatului Poporului, susţinerea unei moţiunii de cenzură, a unei moţiuni simple, fără a reuşi să-i determinăm nici pe premierul anticonstituţional, domnul Boc, ajuns acum interimar, nici pe preşedintele profund anticonstiuţional, domnul Băsescu, să renunţe la astfel de practici abuzive, total antidemocratice, chiar dictatoriale, care ne întorc în timp cu 20 de ani. Dar toate aceste lucruri se vor sfârşi definitiv, foarte curând. Pentru că aceste abuzuri nu mai pot continua şi fiecare român în parte are decizia de partea sa, în 22 noiembrie.

  Marin Almăjanu - despre un Guvern care a instaurat falimentul şi şomajul în România la rang de măsuri anticriză;

Domnul Marin Almăjanu:

"Domnul Băsescu mai vrea un mandat, deşi a girat un guvern care a instaurat falimentul şi şomajul în România la rang de măsuri anticriză"

Efectul aşa-zis "benefic" al impozitului minim instaurat cu mare fast de domnii Pogea şi Boc, sub oblăduirea preşedintelui Băsescu, îşi arată acum, la sfârşit de an, ineficienţa şi, mai ales, pagubele enorme care au dus la rezultate dezastruoase: aproximativ 56.000 de angajaţi au fost trimişi în şomaj şi 112.000 de firme şi-au suspendat activitatea ca urmare a introducerii acestui impozit, fapt care a condus la pierderi de peste 100 milioane lei la bugetul de stat.

S-a demonstrat astfel că nici noi, liberalii, care am protestat vehement şi am şi iniţiat imediat o moţiune de cenzură în Parlament împotriva introducerii impozitului minim, nici mediul de afaceri, care arăta la vremea respectivă cât de nepotrivit este momentul ales de guvernul Boc pentru o creştere a fiscalităţii, nu am vorbit doar ca să ne aflăm în centrul atenţiei.

Demersul nostru avea în vedere exact această motivaţie: impozitul minim va aduce reale prejudicii economiei româneşti în vreme de criză şi foarte multe firme aflate deja în dificultate vor fi puse în situaţia de a-şi înceta activitatea şi de a-şi trimite angajaţii în şomaj într-un ritm accelerat.

Nu aceasta era soluţia, impozitarea suplimentară, şi nici vehiculata creştere a t.v.a., anunţată de către preşedintele Băsescu. Nu acestea sunt soluţiile pentru a creşte sursele bugetare şi acest lucru tocmai a fost dovedit prin cele peste 112.000 de firme care şi-au suspendat activitatea după nouă luni de guvernare nefastă, fără nicio măsură anticriză reală.

Soluţiile le-am prezentat noi, liberalii, de fiecare dată când am combătut neinspiratele măsuri impuse de guvernul Boc şi acestea au fost incluse integral în programul candidatului nostru la alegerile prezidenţiale, domnul Crin Antonescu.

În timp ce preşedintele Băsescu a girat un impozit minim care a falimentat peste 100.000 de firme şi acum ne vorbeşte despre creşterea t.v.a., noi vorbim despre reducerea semnificativă a taxelor, a impozitelor şi a birocraţiei. Noi, liberalii, susţinem că singura soluţie pentru ieşirea din criză înseamnă sprijinirea firmelor, protejarea locurilor de muncă existente şi atragerea investiţiilor, pentru a da posibilitatea creării de noi locuri de muncă.

Domnul Băsescu şi al său guvern au avut grijă să ne îndatoreze pentru mai multe generaţii şi apoi să otrăvească şi sursa de bani cu care am mai putea plăti ceva din împrumutul Băsescu-Boc.

Nicio ţară nu s-a dezvoltat prin creşterea impozitelor. Impozitele mari descurajează investiţiile şi alungă orice picior de investitor străin. Un mediu de afaceri prietenos, atractiv este realizat prin reducerea impozitelor, reducere care, prin atragerea investiţiilor, va avea apoi impact şi în ceea ce priveşte creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă.

Dar, dacă mai era în mediul de afaceri vreo brumă de speranţă că domnul Băsescu susţine în vreun fel "oxigenul" economiei româneşti, IMM-urile, recenta desfiinţare a ministerului pentru IMM-uri a spulberat orice urmă de gând în acest sens: "domeniul IMM-urilor are o importanţă foarte mare şi este cel mai afectat de efectele crizei financiare şi economice. Desfiinţarea acestui minister este o greşeală strategică şi va adânci criza în România", precizează acum reprezentanţii Consiliului Naţional al IMM-urilor.

Este evident faptul că întreprinderile mici şi mijlocii nu au beneficiat de niciun sprijin în mandatul premierului Boc, garantat de preşedintele Băsescu, ci, dimpotrivă, de biruri chinuitoare care le-au sufocat în întregime activitatea şi au dus la creşterea fulminantă a şomajului, care se aproprie de cifra de un milion de şomeri.

  Andrei Dominic Gerea - declaraţie politică cu titlul Menţinerea crizei permanente, singura realizare a domnului Băsescu;

Domnul Andrei Dominic Gerea:

«Menţinerea crizei permanente, singura "realizare" a domnului Băsescu»

Deşi 12 din cei 14 miniştri propuşi de către domnul Croitoru, premierul desemnat de către domnul preşedinte Băsescu, nu au primit avizul pozitiv în comisiile de specialitate, reunite pentru audieri, ale Parlamentului, acesta nu are niciun gând în a veni, aşa cum este democratic şi, mai ales, logic, cu alte propuneri de miniştri.

Niciodată în istoria de 20 de ani a parlamentarismului de după revoluţie nu au fost respinşi de către comisiile de resort din Parlament aproape toţi miniştrii propuşi pentru un guvern. Din punct de vedere tehnic, premierul desemnat trebuia să numească alţi candidaţi pentru posturile care au primit avize negative. Dar, aşa cum era de aşteptat, domnul Croitoru nu a făcut niciun anunţ în acest sens, deşi avizul negativ al comisiilor are acelaşi efect cu avizul negativ al preşedintelui, în cazul respingerii unui ministru, prin echivalare, conform unor decizii anterioare ale Curţii Constituţionale.

Nimic surprinzător însă, în ceea ce-l priveşte pe domnul Croitoru. Acesta a avut din primul moment al desemnării sale manifestări controversate, care i-au şters cu viteza luminii "aura de credibilitate" cu care era garantat de preşedintele jucător. Şi reamintesc aici doar anunţul triumfător al acestuia că va avea în guvernul său foarte mulţi tehnocraţi de marcă. În fapt, a venit în Parlament cu clona guvernului Boc, retuşată pe alocuri.

Dacă preşedintele Băsescu i-ar fi cerut acestuia să vină cu alte propuneri de miniştri, aşa cum este logic într-o ţară în care ar fi trebuit să domnească normalitatea, în care Parlamentul reprezintă pilonul democraţiei, cu siguranţă că premierul desemnat s-ar fi conformat de urgenţă. Dar, cum preşedintele Băsescu a anunţat deja ce intenţii are, şi anume să vină cu o altă desemnare de premier cât mai curând şi chiar să provoace alegeri anticipate prin dizolvarea Parlamentului, în cazul în care va fi reales, domnul Croitoru rămâne impasibil la respingerile Parlamentului.

Deşi, însuşi preşedintele declara din primele minute ale nominalizării domnului Croitoru că şansele acestuia de a obţine votul Parlamentului sunt de doar 50%, şi a vorbit încă de atunci, neîncrezător în propria fumigenă lansată, de o a doua nominalizare şi de bomba ameninţătoare a anticipatelor, fiind conştient, în realitate, că încăpăţânarea lui de a susţine individual o propunere de premier, fără a avea o majoritare parlamentară evidentă, reprezintă doar un joc de campanie sortit eşecului, domnul Băsescu aruncă acum această criză, iniţiată şi menţinută prin propriile sale decizii, aşa cum era de aşteptat, în grădina partidelor politice parlamentare din opoziţie.

Preşedintele vorbeşte azi de refuzul partidelor din opoziţie de a da României un guvern, în aceste momente dificile din punct de vedere economic şi social. Dar cum a contribuit domnul Băsescu la diminuarea crizei politice, la stingerea conflictului instituţional, pe care-l invocă, dar nu-l respectă niciodată, ci dimpotrivă îl alimentează neîncetat, de cinci ani încoace? Vorbeşte de iresponsabilitatea politicienilor din unele partide, dar preşedintele însuşi se pune permanent împotriva tuturor şi nu respectă nimic din ceea ce ar induce o stare de normalitate: a uneltit şi apoi a decis că PSD trebuie să plece din "minunatul" guvern de coaliţie, la care visa în decembrie 2008, doar pentru a-şi creşte cota electorală. a menţinut apoi în funcţie un guvern ilegal, cu 11 miniştri clonaţi la toate ministerele, a făcut ulterior o desemnare de premier împotriva Constituţiei şi fără a lua vreun moment în seamă propunerea majorităţii parlamentare absolute, formată ad-hoc, pentru a urgenta deblocarea situaţiei create, chiar dacă începerea campaniei prezidenţiale nu recomanda, din punct de vedere electoral, un astfel de compromis candidaţilor din partidele respective.

Preşedintele, care a generat o stare de haos în această ţară, prin numeroasele bâlciuri iniţiate la fiecare pas, prin refuzul de a media, aşa cum îi cere Constituţia, conflictele apărute între instituţii, prin scandalurile întreţinute la foc automat, în fiecare zi din cei cinci ani de mandat al său, prin degringolada care a reuşit să o instaureze în orice domeniu pe care l-a atins în vreun fel, ne spune acum că mai are nevoie de încă cinci ani pentru a ne demonstra ce poate.

  Valeriu Ştefan Zgonea - declaraţie politică cu subiectul Programul lui Croitoru, lipsit de viziune şi repere;

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Programul lui Croitoru, lipsit de viziune şi de repere"

Programul de guvernare al cabinetului propus de Lucian Croitoru seamănă cu un referat şcolar copiat de pe internet. Aproximativ 90% dintre obiective şi măsuri sunt preluate din programul PSD-PD-L. Mai sunt adăugate câteva măsuri de la premierul interimar Emil Boc, care are idei puţine, dar fixe. Rezultatul este o parodie de program guvernamental, lipsit de viziune şi de repere, care stabileşte ca obiectiv depăşirea crizei, dar nu are nicio soluţie concretă de ieşire din criză.

Nu s-au stabilit măsuri de stimulare a reluării creşterii economice. Programul nu cuprinde niciun plan pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a agriculturii. Se înşiră nişte obiective, fără a fi indicate surse de finanţare şi termene de realizare.

Programul lui Croitoru presupune îngheţarea salariilor şi a pensiilor, precum şi îndeplinirea promisiunii lui Traian Băsescu: afară cu 300.000 de bugetari, dar nici un sprijin pentru ei! Totodată, nu oferă nicio soluţie pentru sporirea gradului de absorbţie a fondurilor structurale şi sunt eliminate ajutoarele financiare acordate fermierilor.

Pentru a nu ne mai încurca în cifre, nu se mai precizează nici un procent din p.i.b. pentru finanţarea educaţiei, cercetării, sănătăţii sau agriculturii. Cât o da Domnul, îşi spune, probabil, domnul Croitoru care acţionează după principiul "Dacă nu poţi convinge, atunci creează confuzie!".

În programul de guvernare trimis de Lucian Croitoru la Parlament, revin promisiunile ministrului Radu Berceanu cu autostrăzile. După ce a spus că vom avea 1.800 de kilometri de autostradă în anul 2013, acum domnul Berceanu promite 677 km până în 2012. De ce fix 677 km, nu ştiu încă, dar cu siguranţă există nişte explicaţii mai mult sau mai puţin plauzibile. Vom construi sute de kilometri de autostradă, dar nu se precizează de unde avem bani. Resursele financiare necesare pentru cei 677 de kilometri depăşesc 6 miliarde de euro, sumă de 12 ori mai mare decât bugetul pentru autostrăzi al Ministerului Transporturilor, din acest an. De asemenea, programul lui Croitoru nu prezintă soluţii pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune pentru transporturi.

Cu un program de guvernare făcut pe genunchi şi cu miniştri plini de "succesuri", precum Pogea, Videanu sau Berceanu, Cabinetul Croitoru are un singur scop: să pice cu succes!

Miniştrii propuşi au fost respinşi pentru incompetenţă, nu din motive politice. Votul favorabil primit de Vasile Blaga în comisie se datorează UDMR-ului şi nu oglindeşte vreun joc politic spectaculos. Pur şi simplu, este vorba despre banii pe care Guvernul Boc II se grăbeşte să îi împartă clientelei politice.

Cu o zi înainte de adoptarea moţiunii de cenzură, Cabinetul Boc II a scos urgent 160 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi a împărţit banii, cum a dorit, pentru a acoperi datoriile bugetare acumulate de centralele de energie termică administrate de autorităţile locale. Desigur, majoritatea centralelor beneficiare sunt în oraşele conduse de PD-L-işti. Cele mai mari sume le-a primit Braşovul (56 de milioane de lei), unde primar este George Scripcaru, preşedintele organizaţiei judeţene a PD-L, Aradul (16,5 milioane de lei) condus de primarul Gheorghe Falcă, finul lui Traian Băsescu. Urmează Botoşani (10 milioane de lei), unde edil-şef este Cătălin Fluture, şeful PD-L-ului local, Reşiţa (9 milioane de lei), cu un Consiliul Local portocaliu, Videle, unde este primar vărul lui Adriean Videanu. Pe lista celor care au primit fonduri se află, nu întâmplător, şi Cluj-Napoca, Târgu-Mureş şi Gheorgheni.

Aşadar, pomana electorală vine prin calorifer!

Municipii cu zeci sau sute de mii de apartamente termoficate - precum Constanţa, Timişoara, Piteşti ori Galaţi - nu au primit nici un leu, dispreţul faţă de cetăţeni depăşind orice limită.

Singurele CET-uri care s-au bucurat de "pomana" Cabinetului Boc II şi care nu sunt în sfera de influenţă a PD-L sunt cele din Iaşi, Buzău şi Brăila. Spre exemplu, municipiul Iaşi a primit 8 milioane de lei, de 7 ori mai puţin decât Braşovul, în condiţiile în care la Iaşi situaţia este extrem de gravă în ceea ce priveşte asigurarea căldurii pentru sezonul rece, datoriile către furnizorii de combustibili depăşind 74 de milioane de lei.

Iar bătaia de joc va continua, cei de la PD-L şi premierul demis pregătind o nouă împărţire a fondurilor pe criterii politice. Este vorba despre repartizarea unor sume pentru implementarea programului de dezvoltare a infrastructurii rurale, care înseamnă drumuri comunale, alimentare cu apă, canalizare, construiri sau reabilitări de poduri. Grosul banilor se duce direct către primăriile conduse de PD-L! De asemenea, UDMR are un procent important din totalul sumei, iar PSD, care are cel mai mare număr de primari din România şi cele mai multe proiecte depuse pe OG nr.7/2006, este tratat cu maxim dispreţ şi trimis la colţ pe coji de nucă.

Sper că membrii acestui Cabinet interimar, o parodie de Guvern, nu mai au tupeu să vorbească despre reforma statului, despre bun simţ, încredere şi decenţă, când ei îşi bat joc de oameni şi de banii publici.

Ne aflăm într-o situaţie extrem de dificilă. 80% dintre români spun că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. Zilnic îşi pierd slujbele în jur de 800 de oameni.

În acest moment, nu avem nevoie de declaraţii de mare vibraţie din partea lui Traian Băsescu sau Emil Boc, nici de Cabinetul Croitoru, desprins din tratatul cu bancuri cu Bulă. Avem nevoie de un Guvern serios, cu miniştri competenţi. Avem nevoie de un program de guvernare coerent, cu priorităţi, obiective, termene şi surse de finanţare, cu soluţii şi măsuri clare pentru ieşirea din criză, nu de forme fără fond.

Trebuie să punem interesul naţional şi interesul românilor înaintea oricăror ambiţii politice, înaintea oricăror alte interese, mai ales de natură electorală. Trebuie să investim corect şi eficient puţinii bani pe care îi avem, pentru păstrarea locurilor de muncă şi pentru crearea de noi slujbe. Locul de muncă este cel mai bun antidot al crizei.

  Victor Boiangiu - referire la Cel mai scurt drum către bugetul României 2010;

Domnul Victor Boiangiu:

"Cel mai scurt drum către bugetul României 2010"

Au trecut deja două săptămâni de când, de la tribuna Parlamentului, mi-am exprimat îngrijorarea faţă de imposibilitatea votării unui buget al României pe anul 2010, evident, cu ingredientele politice ce ne stau la dispoziţie astăzi.

Nu am avut niciodată pretenţia ca în urma unei simple declaraţii politice, oricare dintre colegii noştri să ia aminte de imperioasa necesitate a adoptării unui buget bine pus la punct, mai ales în contextul economico-fiscal nesigur în care ne-am aflat în ultimul an.

Dar, vă mărturisesc că am sperat că, în cel mai scurt timp, reprezentanţii majorităţii parlamentare vor fi făcut ceva în această privinţă. Astăzi ne aflăm exact în aceeaşi situaţie în care ne aflam acum 2 săptămâni. Pe cuvânt, am impresia că în acest Parlament trăim într-un illo tempore. Este chiar atât de dificil de realizat că de instaurarea cu maximă celeritate a unui Guvern, depinde chiar bugetul României pe viitorul an.

Stimaţi colegi "majoritari", care a fost abordarea dumneavoastră asupra acestei probleme iminente pentru viitorul, nu îndepărtat, ci imediat al ţării pe care aveţi datoria să o reprezentaţi?

Aţi tergiversat procesul, de altfel formal, al audierii miniştrilor cabinetului Croitoru. Aţi respins oameni de o calitate profesională şi morală ireproşabilă din pricina unor mofturi politice. Acest tip de gesturi am convingerea că reprezintă întocmai mediocritatea politică pe care dumneavoastră alegeţi să o promovaţi. Îmi este greu, chiar imposibil să îmi imaginez ce motive tehnice sau profesionale măcar de bun simţ aţi avut să respingeţi propuneri de miniştri cum ar fi: doamna Sulfina Barbu pentru Ministerul Mediului sau domnul Daniel Funeriu pentru învăţământ.

Probabil, păreri de rău există în conştiinţa unora dintre dumneavoastră, dar după cum bine ştiţi, formaţiunile politice PSD şi PNL au o conduită fermă în ceea ce priveşte exprimarea sau măcar exteriorizarea oricărui element de conştiinţă a membrilor, o conduită de zero toleranţă pentru asemenea elemente.

Revenind la tema bugetului ţării pe anul 2009, condiţie indispensabilă pentru accesarea următoarei tranşe de bani de la FMI, declaraţia aparţine chiar reprezentanţilor FMI. Cred că abordările politice ale majorităţii parlamentare sunt grăitoare în această privinţă.

Să vii acum şi să spui că este nevoie de o viziune unitară şi solidară asupra adoptări legii bugetului, după câteva luni de dezbinare şi atomizare politică, concertată atent şi meticulos de factori de decizie ce au ca singur obiectiv, atacarea Preşedintelui ţării, este de o ipocrizie rar întâlnită chiar de pereţii acestei vechi clădiri.

Colac peste pupăză, în timp ce unii, în natura lor de sorginte socialisto-comuniste, fac apel la unitate, alţii, "mai liberali din fire", s-au apucat de scris un proiect propriu de buget pe 2010. Domnilor şi doamnelor, dumneavoastră doriţi să facem şi din adoptarea bugetului o nouă criză politică, superpusă celei actuale? Probabil aşa este la noi, în loc să îi lăsăm să îşi facă treaba pe cei care chiar ştiu ce fac, simţim o nevoie de natură chimică să intervenim cu polemici şi discuţii sau fumigene şi petarde.

Îmi pare rău, domnilor colegi liberali şi socialişti-democraţi, dar se pare că, din nou, singura soluţie de evitare a acestei mari şi grave probleme de natură economică, politică şi morală stă în mâinile noastre. Nu mă dezic de această problemă, sunt sigur că toată clasa politică a participat într-un fel sau altul la momentul prezent, dar, de asemenea, nu pot să nu observ cum se prezintă situaţia:

  1. bugetul României este cel mai important produs legislativ al puterii politice;
  2. este un element la care trebuie să participe întreaga clasă politică, indiferent de ambiţiile efemere ale unei campanii electorale sau de orgoliile unor lideri de partid;
  3. de buget depinde viitorul imediat al întreg sectorului bugetar; de asemenea sectorul privat depinde în mare măsură de alocarea judicioasă şi nu tendenţioasă a fondurilor;
  4. împrumutul de la FMI este direct determinat de adoptarea bugetului;
  5. niciun politician, indiferent de calitatea sa morală sau de formaţiunea politică din care face parte, nu se poate opune adoptării rapide şi eficiente a unui buget fără a trăda, pur şi simplu, interesul naţional.

Având în vedere cele spuse, încă o dată vă rog, uitaţi de campania electorală, de vacanţa parlamentară şi de toate problemele personale pe care le-aţi putea avea şi miercuri gândiţi-vă doar la binele cetăţenilor ale căror interese sunteţi obligaţi moral să le apăraţi, acordaţi un vot de încredere unui guvern format din persoane profesioniste, care pot duce la capăt o promisiune şi un angajament.

Închei prin a îmi exprima încrederea în capacitatea dumneavoastră de decizie, în cinstea şi calitatea dumneavoastră de oameni, nu de politicieni. Stabilitatea economică a milioane de oameni se află în mâinile dumneavoastră. sper să luaţi decizia corectă.

  Maria Stavrositu - declaraţie politică intitulată Sacrificiul învăţământului românesc;

Doamna Maria Stavrositu:

"Sacrificiul învăţământului românesc"

În această perioadă se difuzează pe posturile de televiziune un spot publicitar în care se vorbeşte despre "cei mulţi şi tăcuţi", despre neputinţa acestora de a riposta în bătălia cotidiană cu birocraţia, cu o administraţie depăşită şi un întreg sistem construit parcă împotriva, şi nu în sprijinul cetăţeanului.

Sintagma respectivă şi ideea în sine mi-au venit în minte zilele trecute, la o întâlnire cu cadrele didactice din Constanţa, atunci când am realizat cât de mult au de suferit dascălii din cauza deselor schimbări legislative şi a lipsei de coerenţă din sistem.

Am încercat, bineînţeles, să le spun că Guvernul tocmai şi-a asumat răspunderea pe noile legi ale educaţiei, proiecte menite să aducă mult aşteptatele măsuri de reformă şi modernizare în sistem. Puţini însă şi-au manifestat optimismul. Ştiţi de ce, stimaţi colegi? Pentru că educatorii, învăţătorii şi profesorii sunt oameni informaţi, cu o bogată cultură politică, oameni care nu pot fi duşi de nas cu discursuri politicianiste. Reprezentanţii cadrelor didactice din Constanţa au fost dezamăgiţi şi chiar indignaţi de faptul că reforma educaţiei se blochează în continuare din cauza unor orgolii şi interese politice meschine.

O reformă aşteptată în zadar de generaţii întregi de elevi şi studenţi, o modernizare a învăţământului românesc cerută de ani buni de către oficialii UE este în continuare ţinută pe loc de aliaţii PSD-PNL, care au atacat la Curtea Constituţională legea pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea. Demersul este de neînţeles nu neapărat pentru noi, dar mai ales pentru cei care ar trebui să beneficieze în mod direct de reformele propuse de Comisia Miclea, şi mă refer aici la elevi, studenţi şi dascălii lor. Dacă tergiversările doamnei Andronescu s-au putut explica, oarecum, prin lipsa de viziune, piedicile de acum nu îşi mai găsesc absolut nicio justificare de ordin politic sau moral. Nu eu, Maria Stavrositu, ci zecile, sutele de educatori, învăţători şi profesori, cei mulţi şi tăcuţi vă întreabă, domnilor, de ce? De ce sacrificaţi viitorul unor copii şi cariera unor profesionişti, prin blocarea reformei în educaţie? De ce puneţi interesul dumneavoastră de grup mai presus de nevoile celor care v-au dat votul pentru a ajunge aici? De ce frânaţi europenizarea învăţământului românesc?

Toate aceste întrebări nu vin din partea mea. Eu doar vi le transmit, din partea celor pe care pretindeţi că-i apăraţi, din partea cadrelor didactice cu care am vorbit zilele trecute. Dacă aţi fi dorit cu adevărat reformarea sistemului, aţi fi adus completări constructive noilor legi ale educaţiei înainte de asumarea răspunderii nu le-aţi fi atacat la Curte pentru a bloca procesul de modernizare. Sunt observaţiile pertinente ale profesorilor constănţeni, cărora, cum v-am spus, mi-a fost greu să le explic un asemenea demers.

Cu toate acestea, în întâlnirea respectivă mi-am exprimat convingerea că acum, în plină campanie electorală, colegii noştri, aliaţii PSD-PNL, vor dovedi înţelepciune şi maturizare politică şi vor renunţa la demersul lor, oferind astfel învăţământului românesc mult-aşteptata şansă de a ajunge din urmă sistemele similare din alte state ale Uniunii Europene.

  Maria Stavrositu - declaraţie politică intitulată Disputele electorale ne îndepărtează de problemele reale ale societăţii;

Doamna Maria Stavrositu:

"Disputele electorale ne îndepărtează de problemele reale ale societăţii"

Suntem în plină criză politică şi economică, iar pe deasupra ne mai aflăm şi în campanie electorală. Este combinaţia perfectă pentru ca politicianul român să neglijeze cu desăvârşire problemele cotidiene ale societăţii, necazurile de zi cu zi ale oamenilor de rând, cei care, de fapt, ne-au dat votul pentru ca noi să fim astăzi aici, în Parlamentul României.

Ceea ce pentru noi pare important, combinaţiile politice şi disputele lipsite de conţinut sunt subiecte total paralele cu realitatea de dincolo de zidurile acestei clădiri. Am auzit de multe ori vorbindu-se de cele două Românii. Acum constatat că tocmai noi, cei care invocăm această sintagmă, trasăm linia de graniţă între lumea reală şi universul nostru politic, abstract.

Între dezbaterile sterile din Parlament şi nevoile unui român dintr-un cartier al oricărui oraş din această ţară am creat o prăpastie în care suntem pe punctul de a cădea noi toţi, cei din această sală.

Criza, şomajul, salariul, pensia, întreţinerea, hrana de zi cu zi - acestea sunt adevăratele probleme care îl macină pe omul de rând. Acestea sunt subiectele care ar trebui să ne preocupe şi pe noi, mai presus de certurile pe funcţii, mai presus de interesele personale sau de grup.

Am avut, acum câteva zile, o întâlnire cu preşedinţii unor asociaţii de proprietari din Constanţa. Am încercat să le prezint pe scurt activitatea din forul legislativ. Care credeţi că a fost principalul subiect de interes pentru interlocutorii mei? Desigur, reabilitarea termică a blocurilor. Dincolo de orice discuţie, oamenii mi-au spus foarte clar că vor să li se reabiliteze blocurile, că au văzut altele refăcute şi le-a plăcut, iar acum m-au rugat să le sprijin demersurile de a intra în acest program naţional iniţiat de domnul ministru Vasile Blaga, în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale.

Iată, aşadar, că oamenii ştiu exact ce vor, iar problemele lor trebuie să fie pe agenda noastră. Reabilitarea termică, despre care am discutat cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari, este un program care naşte dispute între locatari şi primării, iar rolul nostru cred că este acela de a găsi soluţii pentru a fi modernizate un număr cât mai mare de imobile, din toate oraşele ţării.

În cadrul întâlnirii de la Constanţa, au participat preşedintele şi vicepreşedintele filialei locale a Uniunii Asociaţiilor de Proprietari (UAP), respectiv domnii Marcel Dragu şi Nicolae Martin. Printre problemele concrete care au fost ridicate s-a cerut stabilirea unui termen în care primăriile să dea curs cererilor asociaţiilor de proprietari privind înscrierea în Programul naţional de reabilitare termică. De asemenea, cei prezenţi au cerut să nu se mai pretindă autorizaţii de construire pentru lucrările de reabilitare energetică a anvelopei la blocuri.

Ca o particularitate, a fost reclamată lipsa de interes a Primăriei locale în ceea ce priveşte cererile locatarilor care au reabilitat blocul pe banii lor, iar acum solicită decontarea lucrărilor.

Discuţiile au fost, bineînţeles, mai ample şi am atins mai multe probleme legate de legislaţia în domeniul reabilitării termice a blocurilor. Am dorit însă să vă relatez câteva aspecte punctuale pentru a observa împreună ce îi interesează, cu adevărat, pe români.

De aceea, eu vă propun să lăsăm deoparte scandalurile electorale şi să le arătăm românilor că putem avea o campanie constructivă, bazată pe proiecte. Avem acest program naţional de reabilitare termică - o acţiune care a prins imediat şi este apreciată la nivel naţional. Pornind de la această temă, vă propun să sprijinim includerea cât mai multor imobile în acest program, astfel încât să le dăm românilor satisfacţia de a fi ajutaţi de politicianul pe care l-au votat.

  Vasile Filip Soporan - Un gând bun pentru ţara de după alegeri: Veţi crea, veţi avea. Nu veţi crea, nu veţi fi nimic;

Domnul Vasile Filip Soporan:

«un gând bun pentru ţara de după alegeri: "Veţi crea, veţi avea. nu veţi crea, nu veţi fi nimic"

Orice gest pe care-l faci, în logica acţiunilor pe care le întreprinzi, are o anumită justificare. În cele ce urmează încerc să aduc o justificare gestului de a demisiona din grupul parlamentar al PSD, spunând de la început că nu există o problemă personală, şi chiar dacă ar exista, ar fi minoră, pălind în comparaţie cu situaţia gravă în care se găseşte România.

Vă întreb ce aţi alege între supărarea faptului că prin managementul asigurat la nivelul conducerii centrale a PSD nu există nicio poziţie alocată, în Birourile permanente ale Camerelor şi în conducerile comisiilor permanente, din cele opt deţinute, parlamentarilor care provin din zona Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului şi situaţia economică şi politică gravă în care se găseşte România? Oricât de mare ar fi supărarea şi orgoliul, politicianul responsabil ar alege discutarea situaţiei grave în care se găseşte România şi ar constitui un punct forte al oricărui program electoral prezentat cetăţenilor pe care-i reprezinţi sau doreşti să-i reprezinţi.

Acest lucru am încercat să-l fac de la începutul celui de al doilea mandat de parlamentar ca, în calitate de membru al grupului parlamentar al PSD, să atenţionez colegii şi să pun în discuţie unele probleme esenţiale, cum ar fi: lipsa majoră a locurilor de muncă, gândindu-ne la faptul că 4 milioane de români, aflaţi la vârsta activă, nu îşi găsesc loc pe piaţa forţei de muncă din România; instabilitate pronunţată la nivelul funcţiei publice prin deprofesionalizare şi politizare excesivă; apariţia unor blocaje majore cu efecte asupra funcţionării principalelor instituţii ale statului; incapacitatea de a gestiona problematica dezvoltării şi utilizării eficiente a resurselor financiare guvernamentale şi de la nivelul Uniunii Europene pentru realizarea marilor lucrări de infrastructură; apariţia unor decalaje majore la nivelul veniturilor, lipsa unei viziuni asupra dezvoltării durabile.

Pornind de la această situaţie de criză generalizată, consider că partidele politice s-au transformat în gestionari ai crizelor permanente, fiecare dintre ele aşteptând - fiind la dreapta - certificate de bună guvernare de stânga sau fiind la o guvernare de stânga - certificate de bună guvernare de dreapta, evitând, prin liderii lor, să afirme că sunt promotorii unor politici novatoare şi vizionare în plan economic, capabile să aşeze România într-o economie tot mai globalizată. În toată această perioadă, prin modul în care s-au formulat sau nu s-au formulat politicile de dezvoltare, constat că individualismul a fost deasupra interesului colectiv, al comunităţilor şi deasupra interesului naţional, ducând în derizoriu exprimarea interesului politic pentru o consolidare necesară în plan economic şi social.

Prin modul în care sunt formulate politicile, prin evitarea folosirii specialiştilor sau prin promovări pe criterii strict politice în activităţile de construcţie şi de punere în aplicare a acestora, consider că ne găsim într-o situaţie dificilă, într-o criză a funcţionării partidelor politice, care influenţează negativ funcţionarea instituţiilor statului şi realizarea politicilor de dezvoltare de care avem nevoie cu toţii, cetăţeni şi politicieni.

Din acest motiv sunt într-o căutare a echilibrării situaţiei existente. Săptămâna trecută făceam o propunere de stabilire a Parlamentului prin utilizarea votului uninominal pentru o parte a mandatelor şi printr-o desemnare a celorlalte mandate pe criterii profesionale, la propunerea unor instituţii de prestigiu. A doua măsură pe care am luat-o în considerare este legată de constituirea unui grup al parlamentarilor independenţi - această structură funcţionează şi la nivelul Uniunii Europene - care se poate constitui într-un mediator al acţiunilor partidelor politice pentru urmărirea interesului naţional, cu precădere în rezolvarea situaţiilor de criză în care se găseşte, tranzitoriu, România în urma unor influenţe externe sau interne. Din acest motiv, am susţinut ideea constituirii unui grup al parlamentarilor independenţi, un grup capabil să abordeze profesionist problemele majore cu care ne confruntăm, cu atât mai mult cu cât dominantă pentru România a fost încrâncenarea, lipsa de flexibilitate în înţelegerea şi în transformarea inteligentă a inerţiilor, care acţionează în plan economic şi politic, în factori mobilizatori pentru dezvoltare durabilă, după principiul profesorului Octav Onicescu: "Veţi crea, veţi avea, nu veţi crea, nu veţi fi nimic" sau a butadei lui Ford, preluată de profesorul Nicolae Profiri (întemeietorul Şcolii de Drumuri din Bucureşti), "Nu este adevărat că din cauza sărăciei nu avem drumuri, adevărul este că din cauza lipsei de drumuri suntem o ţară săracă".

Mai am o rugăminte: să nu ne mai jucăm de-a ţara şi poporul şi să nu ne mai ascundem, să nu ne prindă criza şi, mai nou, pandemia. Haideţi să gândim matur, să dăm legitimitate actului de guvernare pentru a vă vedea liniştiţi de campanie cu un gând care trebuie să apară în permanenţă: Cum vă apare ţara de după alegeri? O degradăm astăzi prin acţiunile noastre sau o protejăm cu maximă responsabilitate? Ce vom face dacă anul viitor va apărea suplimentar un număr de un milion de şomeri? Cum vom spune că ne-am făcut datoria dacă firmele private nu vor mai avea activitate prin faptul că investiţiile se vor reduce semnificativ? Cum putem să vorbim despre dezvoltare dacă viteza de circulaţie pe căile ferate este la nivelul anilor 1950? Cum putem să vorbim de apropiere de Uniunea Europeană când singura autostradă de legătură cu aceasta bate pasul pe loc?

Vom putea spune că am avut campanie electorală pentru alegerea preşedintelui şi au fost anumite jocuri politice? Vom putea face acest lucru ca apoi, indiferent de situaţia ţării, în numele unui partid politic, să cerem un vot pentru un candidat şi mai puţin pentru un anumit program? Putem să facem toate aceste lucruri, cu o singură condiţie, să nu ne gândim la responsabilitatea pe care o avem în impunerea interesului naţional. Nefiind niciun parlamentar care să afirme că nu acţionează în interes naţional, vă îndemn, stimaţi colegi, la raţiunea de a înţelege că fiecare nepăsare, fiecare lipsă de acţiune şi responsabilitate, fiecare neînţelegere poate să însemne, în ultimă instanţă, un furt de la cei care flămânzesc şi nu sunt hrăniţi, de la cei înfriguraţi care nu sunt îmbrăcaţi, ca să folosesc într-un alt context explicaţia dată de Dwight Eisennhower raportului existent între înarmare şi problematica socială a populaţiei.

Vă îndemn la responsabilitate şi la un gând bun pentru ţara de după alegeri.

  Florin Iordache - declaraţie politică intitulată Sistemul feroviar în grija nimănui;

Domnul Florin Iordache:

"Sistemul feroviar în grija nimănui"

Luni 02.11.09 s-a produs un grav accident feroviar, când, din neatenţia unui mecanic, o locomotivă s-a ciocnit de trenul accelerat Timişoara-Sighetul Marmaţiei, aflat în staţionare lângă dealul Ştefăniţei, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Conducerea Ministerului Transporturilor recunoaşte că accidentul în urma căruia trei pasageri au fost răniţi s-a datorat unei erori umane.

Accidentale din ultima perioadă confirmă dezastrul în care se află calea ferată română, precum şi insuficienţa fondurilor pentru întreţinerea şi reparaţia infrastructurii.

Este clar că sistemul feroviar nu a constituit şi nu constituie o prioritate pentru conducerea Ministerului Transporturilor şi de aceea avem nevoie de un Guvern responsabil şi de o nouă conducere a ministerului, pentru ca lucrările să intre în normal, şi accidentele la calea ferată să devină amintiri.

  Filip Georgescu - comentarii cu privire la suplimentarea unor bugete locale;

Domnul Filip Georgescu:

Acum, în plină campanie electorală pentru alegerea preşedintelui României, tot mai mulţi analişti economici, mass-media în general, pe baza datelor puse la dispoziţie de instituţia purtătorului de cuvânt al Executivului, ne sesizează faptul că Guvernul Boc II lucrează cu motoarele în plin. Sunt scoase în evidenţă o serie de Hotărâri de Guvern care, aplicate pe loc, au menirea să ajute cu sume importante de bani în principal judeţele conduse de reprezentanţi de seamă ai PD-L.

Aşa se face că, nu mai puţin de cinci consilii judeţene - Suceava, Botoşani, Maramureş, Neamţ şi Iaşi - vor beneficia de suma de 11 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru repunerea în funcţie a reţelelor de aprovizionare cu apă, pentru repunerea în funcţie a sistemelor de colectare a apelor fluviale şi a instalaţiilor pentru apele reziduale, pentru refacerea infrastructurii rutiere. De asemenea, pentru finalizarea unor proiecte de investiţii privind realizarea reţelelor de alimentare cu apă, canalizare, poduri, podeţe şi baze sportive, o altă Hotărâre de Guvern alocă unor asemenea proiecte suma de circa 36 milioane de euro. După cum era de aşteptat, mare parte a sumei menţionate este direcţionată către localităţile în care partidul prezidenţial, PD-L, deţine puterea. Aşa se facă că oraşele Năsăud, din judeţul Bistriţa-Năsăud, Titu, din judeţul Dâmboviţa, şi Reghin, din judeţul Mureş, sunt localităţile care îndeplinesc condiţiile pentru înscrierea în Proiectul "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 de locuitori". Obiectivele de investiţii amintite vor fi finanţate din credite externe de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, de la bugetul de stat şi din bugetele locale.

Tot printr-o altă Hotărâre de Guvern s-au suplimentat bugetele locale ale administraţiilor publice cu suma de 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului pentru primăriile care au probleme cu asigurarea funcţionării. O sumă importantă, de aproximativ 160 de milioane de lei a fost alocată, totodată, primăriilor care au în subordine producători de energie termică. În acelaşi timp, Guvernul a aprobat sume importante şi pentru plata primei tranşe a subvenţiei pe cap de animal în sectorul zootehnic, beneficiari fiind cei peste 224.000 de fermieri din întreaga ţară.

Sumele amintite mai sus au fost aprobate de Guvernul Boc II în preziua declanşării campaniei electorale privind alegerea preşedintelui României. Se vede de la o poştă că reprezentanţii Guvernului, membri marcanţi ai PD-L au repartizat sumele respective clientelei politice, pentru a-i asigura cât mai multe voturi candidatului lor la alegerile prezidenţiale - Traian Băsescu.

Ca cetăţean al acestei ţări n-am decât să mă bucur de iniţiativele guvernamentale care au drept scop dezvoltarea sectoarelor economice şi a localităţilor, creşterea gradului de civilizaţie. Ca deputat de Argeş, însă, am motive să cred că toate aceste iniţiative au un substrat politic. Cum altfel se poate explica faptul ca municipiul Piteşti, emblema automobilului românesc, oraşul chimiei şi, nu în ultimul rând, oraşul lalelelor, să fie total ignorat de Guvernul Boc II. După cum se ştie, municipiul Piteşti are aproape 200.000 de locuitori care beneficiază de energie termică de la producători din subordinea primăriei. Pentru sezonul rece, societatea de termoficare care asigură căldura cetăţenilor oraşului, primăria municipiului Piteşti, ca ordonator de credite, nu au primit niciun leu pentru încălzire. Eu cred cu tărie că şi în acest caz banii au fost daţi pe ochi frumoşi, după culoarea politică a edililor localităţilor. Or, cum la Piteşti în fruntea urbei se află de ani buni un lider PSD, Guvernul Boc II a ţinut cont şi nu a alocat niciun leu.

Pe această cale, fac un apel la reprezentanţii actuali ai Executivului de la Bucureşti de a analiza situaţia creată şi de a repartiza municipiului Piteşti, în cel mai scurt timp, banii necesari, sigur, sub formă de subvenţie, atât de necesari asigurării încălzirii oraşului în această iarnă care bate la uşă.

  Mircia Giurgiu - declaraţie politică intitulată Bonă cu acte în regulă;

Domnul Mircia Giurgiu:

Declaraţie politică intitulată "Bonă cu acte în regulă".

Mulţi tineri şi-au întemeiat o familie, dar nu se pot baza pe sprijinul bunicilor pentru a le îngriji copiii. De aceea, aceştia apelează la ajutorul unor bone. Nu în toate cazurile bonele respectă copilul şi familia în care au intrat, ajungându-se la situaţii din cele mai grave. De aceea, am propus o lege prin care să fie reglementat statutul acestor bone.

Proiectul de lege privind serviciul de asistent familial (bona) va reglementa înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor la domiciliu de îngrijire şi educare a copiilor pe timpul zilei.

Prin asistent familial se înţelege acea persoană care desfăşoară activităţi de îngrijire şi educare a copiilor la domiciliu. Asistentul familial îşi poate desfăşura activitatea ca persoană fizică autorizată sau în baza unui contract individual de muncă încheiat cu organismele private acreditate sau cu alte persoane juridice.

Asistentul familial oferă simultan servicii de îngrijire şi educare pentru cel mult patru copii cu vârsta cuprinsă între 3 luni şi vârsta de şcolarizare. Pentru copiii cu vârsta de peste 6 ani, asistentul familial poate oferi servicii pentru cel mult şase copii, inclusiv proprii copii. Prevederile se aplică şi în situaţia în care asistentul familial oferă servicii de îngrijire şi educare la domiciliul copilului şi există acordul reprezentantului legal al acestuia de a primi în locuinţă şi alţi copii, în calitate de beneficiari.

Să dăm o şansă copiilor să aibă o copilărie fericită şi ferită.

  Mircea Grosaru - declaraţii politică Cum rămâne cu Buletinul procedurilor de insolvenţă?;

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţie politică intitulată "Cum rămâne cu Buletinul procedurilor de insolvenţă?"

După mai multe runde de încercări, negocieri politice sau susţineri politice reciproce, se pare că tot astăzi, 3 noiembrie 2009 se va pune în discuţie, dar şi în votul plenului Camerei deputaţilor Legea prin care, urmare a modificărilor trecute de votul majoritar al Comisiei juridice a Camerei deputaţilor, se va ajunge la crearea unei noi confuzii în viitorul apropiat.

Proiectul legislativ înregistrat la Camera Deputaţilor sub nr. 502/19 octombrie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr.335/2007 şi a Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului nu se susţine, datorită următoarelor argumente, fiind necesară respingerea acestuia.

Motivele pentru care se doreşte trecerea registrului comerţului sunt reduse de fapt la unul singur, respectiv veniturile ONRC care, în contextul acestui proiect legislativ, pot fi utilizate fără nici un fel de control, în prezent acestea fiind supuse controlului Curţii de Conturi, care tocmai s-a încheiat.

I. Cu privire la trecerea serviciului public de ţinere a Registrului Comerţului la Camerele de Comerţ, în perioada 2005 - 2007 au fost iniţiate, dezbătute şi respinse mai multe proiecte legislative, chiar prezentul proiect legislativ fiind respins de Senat, unul dintre aceste proiecte fiind declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională, iar penultimul proiect legislativ fiind respins în luna iunie a anului curent.

II. Referitor la constituţionalitatea şi legalitatea proiectului se încalcă Constituţia României - art.136 - Regimul juridic al proprietăţii publice, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia - art.11 - Bunurile din domeniul public, art.12 - Administrarea bunurilor din domeniul public, art.15 - concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică, Legea privind achiziţiile publice, Legea nr.21/1996 - Legea Concurenţei - art.26 lit. l) privind emiterea de către Consiliul Concurenţei a avizului conform pentru proiectele de acte normative care pot avea impact anticoncurenţial, OUG nr.117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, referitoare la autorizarea acordării ajutorului de stat, Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Directiva Consiliului nr. 92/50/EEC şi Comunicarea interpretativă a Comisiei Europene privind concesiunile, publicată în Jurnalul Oficial C 121 din 29.04.2000 - Încălcarea regulilor comunitare constă în atribuirea directă a unui monopol de stat unor entităţi private.

De asemenea, potrivit noilor reglementări în domeniul restructurării agenţiilor şi instituţiilor publice şi salarizării unice, în prezent fiind la Curtea Constituţională, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, modificare care a fost realizată în cadrul îndeplinirii angajamentelor asumate prin Memorandumului de Înţelegere între Comisia Europeană şi România - 2009, şi comunicată în acest sens.

III. Referitor la motivele invocate şi modificările propuse, vă prezentăm situaţia actuală la registrul comerţului:

  • camerele de comerţ au acces la bazele de date ale registrului comerţului cu titlu gratuit, pe baza protocolului încheiat în august 2008 la nivel de minister, astfel încât invocarea imposibilităţii de desfăşurare a activităţilor, ca urmare a imposibilităţii de accesare a informaţiilor despre comercianţi, nu constituie un motiv în susţinerea proiectului de lege; menţionăm că multe camere de comerţ nu au accesat nicio dată informaţiile din registrul comerţului, deşi au acces gratuit;
  • termenul de eliberare a certificatului de înregistrare şi, după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni este de 3 zile, respectiv 5 zile, calculat de la data înregistrării cererii potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, dacă judecătorul-delegat nu dispune altfel, conform art.8 alin.(3) din Legea nr.359/2004, iar nu de 15-20 zile, cum se susţine.
  • primirea solicitanţilor se face în spaţii adecvate lucrului cu publicul, conform Memorandumului Guvernului României;
  • certificatele constatatoare, informaţiile şi copiile certificate se eliberează pe loc, urmarea solicitării persoanelor interesate;
  • taxele şi tarifele nu au crescut; progresiv fiind adaptate prin stabilirea unui sistem mult mai simplu de taxare, care se aplică unitar, urmărindu-se crearea posibilităţii de calcul al taxelor de înregistrare fără asistenţă specializată şi depunerea documentelor prin corespondenţă sau în formă electronică; astfel, s-a redus numărul de taxe de la 54 (în anul 2002, care se cumulau pe operaţiuni, conform Anexei nr.9) la 12 taxe, permiţând întreprinzătorilor să efectueze un calcul preliminar al costurilor pentru efectuarea unei înregistrări în registrul comerţului, iar în cursul acestui an, prin reducerea şi comasarea acestora;
  • verificarea documentaţiei este realizată unitarde personalul tuturor oficiilor registrului comerţului, formalităţile aferente tipurilor de înregistrări fiind uniforme;
  • pentru înregistrarea în registrul comerţului se utilizează aceleaşi formulare, aprobate prin ordin al ministrului justiţiei;
  • sistemul informatic şi aplicaţiile informatice sunt utilizate unitar la nivelul tuturor oficiilor registrului comerţului;

IV. Efectele negative care se pot înregistra în urma transferului registrului comerţului:

  • Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a realizat şi are în derulare mai multe proiecte, inclusiv pentru accesare fonduri structurale, pentru dezvoltarea serviciului public de ţinere a registrului comerţului şi integrarea acestuia în sistemul electronic naţional, care astfel vor fi blocate: sistemul de arhivă, reproiectarea sistemului informatic pe o platformă modernă, implementarea formularelor electronice de transmitere a documentelor în vederea înregistrării on-line, crearea unui sistem informatic judiciar integrat pentru realizarea conexiunii cu instanţele şi parchetele, potrivit Strategiei de informatizare a sistemului judiciar, interconectarea Buletinului Procedurilor de Insolvenţă în cadrul portalului de justiţie europeană E-Justice etc.

Astfel, datorită modificărilor statutului juridic al instituţiei, apare ca obligatorie restituirea fondurilor structurale accesate pentru proiectul "Servicii On-Line (de E-Guvernare) oferite de ONRC pentru comunitatea de afaceri, prin intermediul unui portal dedicat", derulat de ONRC în cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" axa Prioritară III, Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele public şi privat, Domeniul Major de Intervenţie 2 "Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice", Operaţiunea 1 "Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar".

Proiectul se implementează în perioada iulie 2009 - iunie 2011 la nivel naţional, în cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, valoarea finanţării nerambursabile a proiectului este de 21.498.682,07 lei, iar obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea de noi servicii publice on-line, creşterea complexităţii şi eficienţei serviciilor publice oferite on-line de ONRC mediului de afaceri (Government to Business G2B), cetăţenilor (Government to Citizen G2C) şi administraţiei publice (Government to Government G2G), servicii flexibile şi orientate către nevoile specifice ale solicitanţilor, prin intermediul unui portal dedicat.

De asemenea, adoptarea prezentului proiect legislativ conduce la imposibilitatea de îndeplinire a angajamentelor asumate pentru îndeplinirea măsurilor în cadrul Memorandumului de Înţelegere între Comisia Europeană şi România - 2009, în cadrul Reformelor Structurale - Îmbunătăţirea mediului de afaceri - simplificarea formalităţilor privind autorizaţiile şi permisele legate de înregistrarea proprietăţii, operarea unei afaceri sau lucrări de construcţii şi reducerea termenelor în cadrul procedurii falimentului, pentru a scurta timpul necesar închiderii unei afaceri la mai puţin de 1 an.

  • caracterul de " autoritate publică " al actelor încheiate de directorul general şi directorul general adjunct al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, precum şi directorul şi directorul adjunct al oficiului registrului comerţului încalcă dispoziţiile Legii nr.554/2004 - Legea contenciosului administrativ - art.2 alin.(1) lit. b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică; art. 2 alin.(1) lit. c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;
  • cu privire la taxele şi tarifele percepute, se înlătură transparenţa în gestionarea fondurilor provenite din activitatea registrului comerţului şi acest lucru contravine Directivei Consiliului nr. 80/723/CEE privind transparenţa relaţiilor financiare între statele membre şi întreprinderile publice;
  • este imposibil ca Oficiul Naţional al Registrului Comerţului să îndeplinească atribuţia referitoare la asigurarea condiţiilor necesare în vederea funcţionării sistemului informatic unitar al registrului comerţului;
  • cu privire la efectele proiectului de act normativ care pot aduce atingere transpunerii şi implementării legislaţiei comunitare asupra actelor normative interne, necesitând modificarea corespunzătoare a acestora: acquis-ul comunitar implică nu numai armonizarea legislaţiei dintre dreptul comunitar şi cel naţional, ci şi capacitatea administrativă de a implementa măsurile adoptate;
  • Oficiului Naţional al Registrul Comerţului îi revine în mare parte obligaţia de a pune în practică prevederile celor 6 directive comunitare privind societăţile comerciale, angajament asumat de România în cadrul negocierilor pentru capitolul 5 (de exemplu: publicarea situaţiilor financiare, sancţionarea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de publicitate, furnizarea informaţiilor către cei interesaţi în timp util, în format clasic şi electronic, înregistrarea şi arhivarea atât în format clasic, dar şi electronic a informaţiilor prevăzute de directive etc.);
  • Comisia Europeană a criticat funcţionarea Registrului Comerţului anterior preluării acestuia de către Ministerul Justiţiei.
  • transmiterea datelor la registru, înregistrarea şi stocarea acestora şi comunicarea informaţiilor de interes trebuie, potrivit Directivei 2003/58, să fie făcute şi prin mijloace electronice. Astfel, ONRC a dezvoltat o reţea IT integrată, fără de care nu mai este posibilă realizarea acestor obligaţii. Comunicarea permanentă între oficiile teritoriale şi mai ales centralizarea acestora este esenţială. Administrarea separată a oficiilor teritoriale, care ar fi generată de adoptarea propunerii legislative, periclitează administrarea reţelei, integralitatea şi circuitul datelor;
  • cu privire la impactul modificării procedurilor de înregistrare a societăţilor comerciale din perspectiva luptei anticorupţie; rezultatele luptei anticorupţie în România, precum şi iniţiativele legislative şi instituţionale în domeniu se află încă sub monitorizarea Comisiei Europene, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) - măsuri de acompaniere postaderare. Astfel, în urma unei misiuni de evaluare a instrumentelor anticorupţie în anul 2005, Consiliul Europei a recomandat României întărirea verificării informaţiilor cerute de lege şi a obiectului real al societăţilor, atât la momentul înregistrării lor, cât şi ulterior. În plus, echipa de evaluare GRECO a consemnat faptul că "persoanele chestionate au confirmat o mai bună funcţionare a registrului de la transferul în subordinea Ministerului Justiţiei"(Raport GRECO, pag. 25);
  • având în vedere faptul că se propune nu doar revenirea registrului comerţului în subordinea camerelor de comerţ, dar şi o modificare substanţială a procedurii - efectuarea înregistrării de un agent privat (director ONRC numit de preşedintele camerei de comerţ), în locul unui agent public independent, sunt eliminate garanţiile de profesionalism şi independenţă necesare desfăşurării acestei activităţi.
  • cu privire latrecerea cu titlu gratuit în folosinţa Camerei de Comerţ şi Industrie a României a bunurilor aflate în dotarea ONRC şi a oficiilor registrului comerţului nu se precizează regimul proprietăţii din punct de vedere al proprietarului;
  • în ceea ce priveşte veniturile rezultate din activitatea desfăşurată de serviciul public, de regulă, acestea sunt venituri bugetare, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti neavând un drept de proprietate asupra bunurilor aflate în dotarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a oficiilor registrului comerţului şi a birourilor unice.

Propunere de reglementare a activităţii de înfiinţare a comercianţilor şi înregistrare în registrul comerţului, având în vedere argumentele pentru respingerea proiectului legislativ înregistrat la Camera Deputaţilor sub nr.502/19.10.2009 pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr.335/2007 şi a Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului, dar şi necesitatea asigurării condiţiilor de stabilitate şi continuitate pentru derularea acestei activităţi şi evitarea producerii unor consecinţe ireparabile în acest domeniu.

Proiectul poate fi propus de MJLC pentru analiză şi discuţii, sub condiţia retragerii sau respingerii propunerii legislative în cauză, pentru revenirea la normalitate şi încheierea procesului de introducere în Parlament a nenumărate propuneri legislative de transfer al registrului comerţului.

Având în vedere contextul economico-social actual şi disponibilitatea manifestată de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti privind degrevarea instanţelor judecătoreşti de activităţile privind registrul comerţului, se impune ca fiind necesară o revizuire a activităţii de înfiinţare a comercianţilor şi înregistrare în registrul comerţului, în cadrul unui proces amplu de analiză şi modificare a sistemului actual de înregistrare a comercianţilor, în concordanţă cu normele legale şi care să conducă la stimularea dezvoltării mediului de afaceri.

Pentru realizarea celor prezentate este nevoie de măsuri urgente pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, dar şi de asigurare a unui mediu stabil pentru elaborarea tuturor modificărilor, fără acţiuni de natură a perturba activitatea care se derulează în prezent.

Astfel, se propune retragerea/respingerea proiectului legislativ înregistrat la Camera Deputaţilor sub nr.502/19 octombrie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr.335/2007 şi a Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului şi demararea procesului de revizuire a activităţii de înfiinţare a comercianţilor şi înregistrare în registrul comerţului, ţinând cont de următoarele propuneri.

Propuneri urgente

1. Prin derogare de la prevederile Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competenţa de soluţionare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului şi, după caz, a altor cereri aflate în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat, pe o perioadă de 1 an, aparţine Directorului Oficiului Registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

2. Cererile de înregistrare depuse la Oficiile Registrului Comerţului de pe lângă tribunale şi nesoluţionate vor fi soluţionate de către directorul Oficiului Registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau de către persoana sau persoanele desemnate, urmând a fi avute în vedere şi termenele de soluţionare anterior acordate.

3. (1) Cererile formulate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Oficiile Registrului Comerţului de pe lângă tribunale care erau în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat se înaintează secţiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul, urmând a fi soluţionate de urgenţă şi cu precădere.

(2) Constatarea dizolvării de drept, potrivit art.30 din Legea nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora aparţine secţiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul, care se va pronunţa la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau a oricărei persoane interesate.

(3) Radierea din registrul comerţului ca urmare a dizolvării în temeiul art.237 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a art.30 şi 31 din Legea nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice se dispune de secţia comercială a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul.

(4) Competenţa de numire a lichidatorului în situaţiile prevăzute la art.237 alin.(7) din Legea nr.31/1990 şi art.31 alin.(4) din Legea nr.359/2004 aparţine secţiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul.

(5) În cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3), hotărârea tribunalului este supusă numai recursului.

4. (1) În cazul fuziunii, inclusiv a fuziunii transfrontaliere, şi în cazul divizării, competenţa de verificare a legalităţii hotărârii asupra fuziunii/divizării, precum şi, după caz, a actului constitutiv ori a actului modificator şi de a dispune înregistrarea acestora în registrul comerţului aparţine secţiei comerciale a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul comerciantului.

(2) Hotărârea de fuziune şi actul constitutiv al societăţilor rezultate sau, după caz, actul modificator al societăţii absorbante se depun la oficiul registrului comerţului, care le înaintează, în termen de 24 de ore de la primire, instanţei competente, conform prevederilor alin.(1).

(3) Cererea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art.331-339 din Codul de procedură civilă.

5. În cazul fuziunii transfrontaliere, atribuţiile de verificare a legalităţii procedurii pe care o urmează societăţile participante la fuziune - persoane juridice române sau societăţile europene cu sediul social în România - şi, dacă este cazul, societatea nou-înfiinţată - persoană juridică română sau societate europeană cu sediul social în România -, aparţin directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, cu excepţia atribuţiilor prevăzute la art.25113 - 25114 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, care vor fi exercitate de tribunal, secţia comercială. Pentru cererile aflate în competenţa de soluţionare a tribunalului, art.4 se aplică în mod corespunzător.

6. (1)În soluţionarea cererilor potrivit art.1 şi art.2, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoana sau persoanele desemnate pronunţă rezoluţii prin care se dispune autorizarea constituirii societăţilor comerciale, efectuarea tuturor înregistrărilor în registrul comerţului, a publicităţii, precum şi înregistrarea în registrul comerţului a declaraţiilor-tip pe propria răspundere şi a datelor cuprinse în acestea, după caz, conform prevederilor legale în vigoare.

(2) Rezoluţiile pronunţate în temeiul prezentului act normativ sunt executorii de drept.

(3) Împotriva rezoluţiei directorului şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare pentru părţi şi de la data publicării rezoluţiei sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV a, pentru orice alte persoane interesate.

(4) Plângerea se depune şi se menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerţului înaintează plângerea secţiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul comerciantului.

(5) Plângerea formulată împotriva rezoluţiilor directorului oficiului registrului comerţului şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, în condiţiile dreptului comun.

7. (1)Procedura desoluţionare a cererilor de înregistrare prevăzute la art. 1 şi art. 2 nu are caracter contradictoriu şi nu se desfăşoară în şedinţă publică, cu excepţia cazului în care în mod expres se solicită acest lucru de către partea care a depus cererea sau reprezentantul acesteia, situaţie în care se va organiza audienţă publică pentru susţinerea cererii înainte de soluţionare.

(2) Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoana sau persoanele desemnate consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, poate să dispună efectuarea unei expertize, în contul părţilor, precum şi prezentarea oricăror alte dovezi. În acelaşi scop, părţile pot fi invitate să se prezinte la oficiul registrului comerţului.

(3) Înscrisurile noi în susţinerea cererilor de înregistrare se depun la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, prin registratura generală, cu cel puţin o zi înainte de data soluţionării.

(4) În condiţiile în care cererile de înregistrare şi documentele depuse în susţinerea acestora nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, se acordă un termen de amânare de cel mult 15 zile libere, fără a se lua în considerare ziua când a început şi ziua când s-a sfârşit termenul. La cererea motivată a solicitantului, termenul de 15 zile poate fi prelungit o singură dată, cu maxim 15 zile.

(5) Comunicarea rezoluţiilor de amânare se realizează prin afişare la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

(6) Dacă în termenul prevăzut la alin. (3), solicitantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile dispuse prin rezoluţia de amânare a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau a persoanei sau persoanelor desemnate, cererile de înregistrare urmează a fi respinse.

(7) În situaţia în care la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenţie, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoana sau persoanele desemnate vor transmite dosarul secţiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul, unde vor fi soluţionate de urgenţă şi cu precădere.

8. (1) Pe durata de aplicare a prevederilorprezentului act normativ, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, nu încasează taxa judiciară de timbru şi, după caz, contravaloarea timbrului judiciar.

(2) Pe perioada menţionată la alin. (1) se folosesc formularele tip aflate în uz.

9. În cazul cererilor de înregistrare depuse la registrul comerţului şi nesoluţionate, dacă informaţiile din cazierul fiscal au expirat sau urmează să expire, oficiile registrului comerţului vor solicita reconfirmarea acestora direcţiilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Această operaţiune este scutită de plata oricăror taxe/tarife.

10. (1) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezentul act normativ, directorul oficiului registrului comerţului şi/sau persoana sau persoanele desemnate nu poate fi supus nici unei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea unei autorităţi sau a unei persoane fizice sau juridice.

(2) Solicitantul, aşa cum este definit de Legea nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, răspunde pentru legalitatea, autenticitatea, exactitatea datelor cuprinse în cererile de înregistrare şi în documentele depuse în susţinerea acestora.

(3) Sancţionarea directorul oficiului registrului comerţului şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate, pentru săvârşirea unor abateri în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor prevăzute, se va face numai cu avizul directorului general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

11. (1) În termen de douăzile lucrătoare, directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului va emite deciziile de desemnare a directorilor şi, după caz, a altor persoane din cadrul instituţiei care vor îndeplini atribuţiile de soluţionare a cererilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2) În cazul în care volumul de activitate o impune, persoanele menţionate la alin.(1), cu excepţia directorilor şi directorilor adjuncţi, vor exercita pe perioada desemnării exclusiv atribuţiile de soluţionare a cererilor, urmând ca restul atribuţiilor care le revin potrivit fişei postului să fie redistribuite în mod corespunzător celuilalt personal din cadrul oficiilor.

(3) Persoanele desemnate potrivit alin.(1) să îndeplinească atribuţiile de soluţionare a cererilor prevăzute, sunt salarizate în baza deciziei directorului general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, pe perioada exercitării efective a acestor atribuţii, la nivelul de salarizare al directorului oficiului registrului comerţului în care îşi desfăşoară activitatea.

(4) Funcţiile de conducere din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi oficiilor registrului comerţului şi persoanele desemnate, cu studii de specialitate juridică, beneficiază de vechime în specialitate juridică.

Propuneri generale

12. În termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, Guvernul va adopta, la propunerea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, proiectul de lege privind activitatea de înfiinţare a comercianţilor şi aprobare a modificărilor aduse pe parcursul derulării activităţii şi a tuturor actelor, faptelor şi menţiunilor comercianţilor, autorizarea funcţionării acestora, înmatricularea în registrul comerţului, înregistrarea modificărilor şi a tuturor actelor, faptelor şi menţiunilor comercianţilor, organizarea şi funcţionarea registrului comerţului, în sensul celor reglementate mai jos, precum şi celelalte activităţi derulate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale.

13. Activitatea de înfiinţare a comercianţilorşi aprobare a modificărilor aduse pe parcursul derulării activităţii,autorizarea funcţionării şi dispunerea înregistrării în registrul comerţului a înmatriculării, a modificărilor ulterioare şi a tuturor actelor, faptelor şi menţiunilor comercianţilor se desfăşoară de Agenţia Naţională pentru Înfiinţarea şi Autorizarea Comercianţilor, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, înfiinţată prin reorganizarea actualei instituţii a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

14. Înfiinţarea comercianţilorşi aprobarea modificărilor aduse pe parcursul derulării activităţii, autorizarea funcţionării şi dispunerea înregistrării în registrul comerţului a înmatriculării, a modificărilor ulterioare şi a tuturor actelor, faptelor şi menţiunilor comercianţilor se face prin încheiere a registratorilor comerciali, organizaţi în cadrul Agenţiei Naţională pentru Înfiinţarea şi Autorizarea Comercianţilor.

15. Înregistrarea în registrul comerţului a înmatriculării comercianţilor, a funcţionării, a modificărilor ulterioare şi a tuturor actelor, faptelor şi menţiunilor comercianţilor se face numai pe baza încheierii registratorilor comerciali, a numărului de ordine alocat de Agenţia Naţională pentru Înfiinţarea şi Autorizarea Comercianţilor şi a codului unic de înregistrare alocat de Ministerul Finanţelor Publice şi obţinut de Agenţia Naţională pentru Înfiinţarea şi Autorizarea Comercianţilor.

  Mircea Grosaru - prezentarea unei scrisori-deschise din partea firmei Reinvent Consulting;

Domnul Mircea Grosaru:

Pe site-ul Camerei deputaţilor, la adresa personală de e-mail am primit adresa nr.1044/15 octombrie 2009, din partea firmei Reinvent Consulting, reprezentând scrisoarea-deschisă pe care o prezint ca declaraţie politică, pentru o mai buna percepţie din partea tuturor celor care pot influenţa luarea unor măsuri corespunzătoare.

Scrisoare-deschisă

Adresată Consiliului Superior al Magistraturii, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Camerei Deputaţilor, Senatului, Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerului Economiei, Partidului Democrat Liberal, Partidului Social Democrat, Partidului Naţional Liberal, Uniunii Democrate Maghiare din România, instituţiilor de presă.

Situaţia de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cauzată de încălcarea flagrantă a legii de către judecători, periclitează atât climatul economic, cât şi pe cel social. În mijlocul acestei perioade atât de tensionate economic şi pline de evenimente politice, agendele instituţiilor şi ale oamenilor politici pot trece uşor cu vederea un fenomen extrem de grav, cu consecinţe însemnate şi ireversibile pe termen lung, care blochează tocmai mecanismul economic aflat deja în regim de avarie.

Măsurile luate la nivelul instituţiei amintite, de a desfăşura doar trei şedinţe de judecată pe săptămâna, în care să se soluţioneze câte 100 de dosare, au făcut ca termenele de judecată primite pentru dosarele înregistrate în prezent să ajungă deja în luna ianuarie 2010.

Cum ritmul înregistrării dosarelor este cu mult mai mare decât cel al soluţionării acestora, menţinerea situaţiei va duce în curând la termene de circa 6-8 luni. Având în vedere faptul că legea prevede ca eliberarea documentelor privind înmatricularea societăţilor comerciale sau înregistrarea de menţiuni la registru să se facă în 5-7 zile lucrătoare, scurgerea unui interval de 2 pană la 8 luni, pe lângă faptul că este o serioasă încălcare a legii, generează consecinţe severe la nivelul a zeci de mii de comercianţi care pot avea activitatea blocată, la nivelul angajaţilor lor şi a societăţilor cu care aceştia au relaţii de afaceri, a companiilor de consultanţă în domeniu, precum şi la nivelul cetăţenilor care în prezent doresc să demareze o afacere.

În ultimă instanţă, reacţia în lanţ, amplificată, va genera şi favoriza blocajele economice şi va afecta grav mediul social.

Cum este posibil ca tocmai judecătorii, care ar fi trebuit să fie garanţii aplicării şi respectării legii, să o încalce în mod sistematic? În baza cărei hotărâri se aplică acest lucru şi, mai mult decât atât, pentru ce raţiuni sa fie directorii instituţiei sancţionaţi de judecători doar pentru că încearcă să introducă la soluţionare mai multe dosare (adică să asigure aplicarea legii)?

Vă solicităm un punct de vedere referitor la cele sesizate şi adoptarea cât mai urgentă a unei soluţii care să poată aduce la standarde normale activitatea desfăşurată de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Cu stimă,

Director General

Claudiu Barbu

În speranţa găsirii unei soluţii şi la această problemă,

Vă mulţumesc.

  Mircea Grosaru - declaraţii politică Amendament strict necesar la Proiectul de Lege nr.502/19 octombrie 2009;

Domnul Mircea Grosaru:

Amendament strict necesar la proiectul de Lege nr.502/19 octombrie 2009

Astăzi, 3 noiembrie 2009, pe ordinea de zi, la vot final se va vota deja, după o negociere politică, Legea nr.502/19 octombrie 2009.

În Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, la art. 7 alin. (1) se prevede că:

"Citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Comunicarea citaţiilor, a convocărilor şi notificărilor faţă de participanţii la proces al căror sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate este supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolvenţă va fi realizat şi în formă electronică."

În aceste condiţii, pentru a nu perturba activitatea practicienilor în insolvenţă, o activitate deosebit de importantă în această perioadă de criză economică, va trebui introdus un amendament, astfel:

"Art.XII

(1) Buletinul procedurilor de insolvenţă, înfiinţat în temeiul art.2 din Legea nr.149/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.64/1995 şi art.7 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei îşi va continua activitatea în cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, care va proceda la preluarea activităţii, împreună cu logistica aferentă şi personalul afectat, inclusiv personalul pentru activităţile suport.

(2) Organizarea activităţii Buletinului procedurilor de insolvenţă se va face prin ordin al ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti. Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti asigură toate dotările necesare pentru continuarea activităţii Buletinului procedurilor de insolvenţă.

(3) Personalul afectat activităţii de realizare şi publicare a Buletinului procedurilor de insolvenţă îşi va continua activitatea în aceleaşi condiţii şi nu va fi transferat odată cu personalul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

(4) Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, se va modifica corespunzător prin reglementarea activităţii Buletinului procedurilor de insolvenţă în cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti."

Motivare:

Buletinul procedurilor de insolvenţă asigură serviciul public de citare, comunicare, convocare şi notificare a tuturor actelor de procedură emise de organele care aplică procedura - instanţele judecătoreşti şi practicienii în insolvenţă numiţi administratori judiciari sau lichidatori judiciari.

Faţă de cele arătate mai sus, nu se poate transfera această activitate unei organizaţii nonguvernamentale, chiar dacă este declarată ca fiind de utilitate publică.

Buletinul procedurilor de insolvenţă va trebui să rămână în subordinea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti care, de altfel, l-a şi creat, acesta neexistând în momentul transferului Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de la Camera de Comerţ a României către Ministerul Justiţiei.

Finanţarea BPI este asigurată în conformitate cu prevederile art.17 din H.G. nr.460/2005 şi art.7 alin.(1) la Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.

  Titi Holban - pledoarie pentru momentul reconstrucţiei României;

Domnul Titi Holban:

Este clar că în momentul de faţă România este dusă spre colapsul moral, economic, social, politic de către preşedintele "jucător", Traian Băsescu. Pentru acesta nu contează că numărul real al şomerilor a depăşit 1.000.000, că România este în încetare de plăţi, în vreme ce ţările din Europa ies una după alta din recesiune, că românii ar putea să nu îşi mai primească pensiile şi salariile.

În tot acest timp, Băsescu vorbeşte despre creşterea t.v.a., iar în timp ce românii ar putea să nu îşi mai primească pensiile şi salariile, în timp ce numărul şomerilor creşte alarmant, Băsescu îşi permite să arunce 61 de miliarde de lei vechi pentru un referendum pe care îl foloseşte ca instrument electoral.

Pe data de 22 noiembrie, românii pot alege însă, prin vot, un om care poate readuce normalitatea, care poate reda românilor încrederea şi speranţa, care poate readuce bunul-simţ nu doar în politica românească, dar şi în societatea românească. Un om care poate reconstrui România pe criterii de ordine, morală şi valori autentice.

Noi, liberalii, credem că este momentul reconstrucţiei României cu un altfel de preşedinte, precum Crin Antonescu, cu un altfel de guvern, precum acela condus de Klaus Iohannis, cu un altfel de proiect pentru România, capabil să garanteze românilor că îşi pot lua pensiile şi salariile, că nu vor ajunge şomeri, că vor avea parte de siguranţă când merg pe stradă, că vor avea acces la educaţie şi sănătate performante.

  Horea-Dorin Uioreanu - declaraţie politică intitulată Domnule Băsescu, de ce vă e frică nu veţi scăpa!;

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

«Domnule Băsescu, de ce vă e frică nu veţi scăpa!"

"Râde ciob de oală spartă". Cam aşa s-ar caracteriza alegerea nefericită a sloganului de campanie (prezidenţială sau pentru referendum: nici domnia sa nu ştie) a lui Traian Băsescu. Pentru că, mai mult decât oricui în ţara aceasta, preşedintelui ar trebui să îi fie frică de ceea ce va urma după 6 decembrie.

Lui Traian Băsescu ar trebui să îi fie frică, în primul rând, de toate faptele ilegale comise în trecut care îl vor ajunge din urmă, imediat ce va pierde funcţia supremă în stat şi, implicit, imunitatea. Domnia sa ar trebui să ştie că nu vor scăpa basma curată nici acoliţii săi şi nici membrii familiei sale care s-au înfruptat cu nesimţire timp de cinci ani din banii publici, cu acordul lui Traian Băsescu, care a confundat România cu propria sa moşie. Şi, mai mult, preşedintelui ar trebui să îi fie frică de aceşti mercenari ce-şi spun acum "supuşi ai preşedintelui" care vor tăbărî asupra perdantului fără a sta prea mult pe gânduri, odată ce acesta va rămâne fără fonduri tocmai bune de împărţit.

Lui Traian Băsescu ar trebui să îi fie frică şi de poporul român. Multă vreme, preşedintele a crezut în memoria colectivă scurtă şi a acţionat în consecinţă. Astfel, a crezut că românii au uitat de promisiunea demisiei în 5 minute, de "inoportunitatea autostrăzilor", de cazul jurnaliştilor răpiţi în Irak, de cei 4 ani de şicanare a guvernului Tăriceanu. Poate că unele din aceste lucruri au intrat în negura istoriei, dar românii ţin minte un lucru foarte important: nu trăiesc bine, aşa cum Băsescu clama în 2004. Preşedintelui ar trebui să îi fie teamă şi de candidatul PNL la prezidenţiale, Crin Antonescu, care a pornit împreună cu cei mai mulţi dintre români revoluţia bunului-simţ, un manifest împotriva tuturor metehnelor încetăţenite de Băsescu şi acoliţii săi: minciuna, trădarea, mojicia şi furtul.

Enumerând aceste pericole ce-l pândesc pe Traian Băsescu, constat că preşedintelui i s-a făcut deja frică şi că momentul în care România va scăpa de tirania acestui personaj este aproape. Ne-a demonstrat-o însuşi şeful de stat când, cu o laşitate fără margini, a decis organizarea unui referendum concomitent cu alegerile prezidenţiale, din motive lesne de înţeles; în aceşti cinci ani, Traian Băsescu nu a făcut nimic constructiv pentru această ţară, nu are cu ce veni în faţa românilor pentru a le cere votul şi, în consecinţă, încearcă să ascundă acest adevăr, prin impunerea dezbaterii privind unicameralismul.

În încheiere, doresc să îi adresez preşedintelui aceeaşi urare călduroasă pe care ne-a transmis-o nouă, parlamentarilor. Pentru că Traian Băsescu are de ce să îi fie frică. Şi, cu grija românilor, de data aceasta nu va scăpa.

  Miron Ignat - intervenţie în legătură cu Ziua internaţională a Mării Negre;

Domnul Miron Ignat:

"Ziua internaţională a Mării Negre"

Anul acesta a fost sărbătorită a 13 ediţie a evenimentului "Ziua internaţională a Mării Negre". Din anul 1996, reprezentanţii tuturor ţărilor riverane Mării Negre: România, Bulgaria, Rusia, Georgia, Turcia şi Ucraina au semnat "Planul Strategic de Acţiune pentru reabilitarea şi Protejarea Mării Negre" "

Acest plan cuprinde un set de strategii şi politici iniţiate pentru salvarea şi reabilitarea uneia dintre cele mai poluate mări ale lumii.

Marea Neagră este unul dintre cele mai fascinante ecosisteme marine din lume, aproape unic. Are cel mai mare bazin hidrografic, acoperind o treime din suprafaţa Europei.

Marea Neagră reprezintă o cale de tranzit pentru comerţ, pentru resursele energetice spre pieţele internaţionale, un nod important pentru fluxurile energetice şi de transport. România oferă Uniunii Europene una din ieşirile la Marea Neagră, atât prin porturile marine, cât şi prin gurile Dunării, care se varsă pe teritoriul ţării noastre în Marea Neagră. Aceste aspecte reprezintă un avantaj pentru noi, românii, şi trebuie să le folosim şi să le valorificăm.

Din nefericire, situaţia ecologică a Mării Negre s-a înrăutăţit în ultimii 35 de ani, a suferit deteriorări puternice ale condiţiilor de mediu, datorate în cea mai mare parte reziduurilor, deversărilor necontrolate de produse petroliere transportate pe fluviile care traversează cele 21 de ţări, locuite de 171 de milioane de oameni. Fiind o mare închisă şi având o perioadă de retenţie a acestor toxine de 140 de ani, este practic sufocată de aceste deşeuri.

Poluarea marină nu ţine cont de graniţe. Cele 6 ţări trebuie să colaboreze pentru salvarea Mării Negre. O mare curată şi un mediu reabilitat ecologic pot oferi mai multe beneficii economice, inclusiv venituri şi locuri de muncă în turism, pescuit şi acvacultură.

Şi în acest an, obiectivul a fost promovarea nevoilor urgente de cooperare la nivel înalt, împotriva ameninţărilor cu care se confruntă Marea Neagră, şi creşterea nivelului de conştientizare a populaţiei cu privire la poluarea şi lipsa unei legislaţii adecvate în domeniul pescuitului.

Marea Neagră este unul dintre cele mai fascinante ecosisteme marine din lume, de aceea trebuie să luăm măsuri şi să facem demersuri necesare împotriva poluării.

  Ioan Holdiş - declaraţie politică intitulată Mizeriile electorale;

Domnul Ioan Holdiş:

Declaraţie politică intitulată "Mizeriile electorale"

Cu câteva săptămâni bune înainte de începerea oficială a campaniei electorale se dădea startul unui şir continuu de mizerii care aveau un singur scop, şi anume denigrarea actualului preşedinte.

Nu prea inventivi, cei din opoziţie au fabricat un site "fantomă" similar cu cel oficial al domnului Băsescu, doar că aici totul este răstălmăcit, pentru a păta imaginea adversarului cel mai de temut în acest scrutin. Pe site, aşa zişii "susţinători" postează filmuleţe şi mesaje care îl incriminează sub falsul mesaj al actualităţii politice.

Un alt exemplu ar fi asocierea lui Omar Hayssam, subiect resuscitat la comandă, cu actualul preşedinte. Lipsite de bun-simţ, diferite persoane pun în balanţă aşa-zisele declaraţii ale sirianului în care susţinea că ar avea protecţia preşedintelui, deci ale unui infractor condamnat, împotriva cuvântului şefului statului. Când Hayssam făcea referire la "domnul profesor" de fapt se referea la fostul şef al statului, domnul Ion Iliescu, cu care era foarte apropiat, că doar domnia sa îl lua pe sirian în delegaţiile oficiale, în avionul prezidenţial.

Singurul care merită să fie asociat, şi la care ar trebui să ne rezumăm este domnul Iliescu, care în urmă cu câţiva ani îl făcea pe Hayssam membru de partid, care dacă nu şi-a dat demisia între timp, încă este, personaj de altfel omniprezent la toate petrecerile de la nivel înalt.

Un alt exemplu ar fi domnul Crin Antoescu, care a comandat mai multe bannere pe care scrie mare pe un fond portocaliu "România în criză", de aici sperând că se va face asocierea cu domnul Băsescu. Aceste mizerii se fac în timp ce se bate cu pumnul în piept că se doreşte o campanie a "bunului-simţ", bun-simţ pe care nu îl are, dacă recurge la lucruri atât de josnice.

Campania murdară a acestora a început de câteva luni, când diverşi "susţinători" se infiltrau pe site-uri media, unde atacau prin injurii, ba chiar ameninţau.

Este cea mai "murdară" campanie electorală de la Revoluţie până acum, deoarece mulţi se afundă în aceste mizerii, trăind cu spaima pierderii scaunului pe care stau de mulţi ani, afacerilor mai mult sau mai puţin legale şi mai ales partea de ciolan.

Din torentul de acuzaţii ce se revarsă asupra preşedintelui în ultima perioadă, sunt unele care arată cât de departe poate ajunge minciuna, lipsa de scrupule.

Cu aceştia se luptă de cinci ani încoace domnul Băsescu, oameni care, prin faptele lor arată cât de mari le sunt interesele pe care le protejează, şi că nu se dau în lături de la nimic pentru a păstra acest status quo.

În acest moment miza este campania electorală, şi pentru a ajunge pe scaunul de la Cotroceni, mai marii partidelor din opoziţie încearcă, prin mizeriile mai sus menţionate, manipularea opiniei publice pentru un scop efemer şi volatil, votul din 22 noiembrie.

  George Ionescu - Despre Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

Domnul George Ionescu:

"Despre Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului"

La 4 noiembrie 1950 se semna la Roma Convenţia pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, cunoscută şi sub denumirea de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la data de 20 iunie 1994.

Intrată în vigoare pe 3 septembrie 1953, Convenţia este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei şi este preocupată în special cu importanţa politică şi civilă a Drepturilor Omului pentru statele membre. Obiectivul convenţiei a fost de a proteja majoritatea drepturilor enunţate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a înfiinţat Comisia Europeană a Drepturilor Omului şi Tribunalul European al Drepturilor Omului, amândouă având sediul în Strasbourg.

Tribunalul European al Drepturilor Omului a fost înfiinţat cu scopul de a verifica dacă autorităţile şi tribunalele naţionale europene respectă Drepturile Omului, tribunalul fiind compus dintr-un număr de judecători egal cu cel al statelor membre ale Consiliului Europei care au ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorii acţionează la Curte cu titlu individual, şi nu reprezint nici un stat. Pentru tratarea plângerilor, Curtea este asistată de o grefă compusă în special din jurişti care provin din toate statele membre. Aceştia sunt complet independenţi de ţara lor de origine, nu reprezintă nici reclamanţii şi nici statele.

Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale, asigurând respectarea de către statele membre ale Consiliului Europei a angajamentelor lor decurgând din documentele internaţionale menţionate, Curtea aplicând prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului. Verificarea respectării de către state a drepturilor şi garanţiilor prevăzute de Convenţie, reprezintă misiunea Curţii. În acest sens, aceasta trebuie sesizată printr-o plângere depusă de persoane sau, uneori, de state. În cazul în care Curtea constată o încălcare a unuia sau a mai multor drepturi de către un stat membru, aceasta emite o hotărâre. Hotărârea este obligatorie, ţara în cauză fiind obligată să o execute.

Curtea europeană a drepturilor omului este direct accesibilă persoanelor, iar jurisdicţia sa este obligatorie pentru toate statele contractante. Ea funcţionează permanent, ocupându-se de toate etapele preliminare şi elaborează decizii.

Conform Regulamentului său, Curtea este împărţită în patru secţiuni, a căror componenţă, stabilită pentru trei ani, trebuie să fie echilibrată atât din punct de vedere geografic, cât şi al reprezentării sexelor, ţinându-se cont, în acelaşi timp, de diferitele sisteme de drept ale statelor contractante.

Peste 600 de angajaţi lucrează în birourile de la Strasbourg pentru a face dreptate locuitorilor Europei. Fiecare cetăţean european are dreptul de a se adresa Curţii pentru Drepturile Omului, dacă sistemul juridic naţional nu a ajuns la un rezultat satisfăcător, tribunalul de la Strasbourg fiind adeseori privit ca o ultimă instanţă.

Dreptul de a apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului - CEDO, este garantat prin art. 20 din Constituţia României, potrivit căruia dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. În cazul existenţei unor neconcordanţe între acestea şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Orice stat contractant sau persoană care pretinde a fi victima unei încălcări a Convenţiei poate depune direct la Curtea de la Strasbourg o cerere prin care invocă o încălcare de către un stat contractant a unuia dintre drepturile garantate prin Convenţie.

  Marius Cristinel Dugulescu - declaraţie politică intitulată Parlamentul unicameral!;

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

Declaraţie politică intitulată "Parlamentul unicameral!"

mesajul meu doreşte să sublinieze două realităţi cu care statul şi societatea românească se confruntă: o realitate preocupată atât de analiza tehnică şi critică a modelului parlamentar bicameral şi o alta care surprinde transformarea rapidă a societăţii româneşti şi incompetenţa actualei paradigme decizionale de a genera răspunsuri imediate noilor provocări.

Decizia regimului democratic incipient de a opta pentru paradigma Parlamentului bicameral nu a reprezentat niciodată un demers menit să reflecte valorile şi normele organizaţionale ale societăţii româneşti, ci mai degrabă s-a urmărit impactul psihologic care să consolideze noua cultură politică. Astfel, în procesul de reconstrucţie instituţională, bicameralismul a fost perceput ca un schelet mai adecvat decât unicameralismul, primul model fiind o formă mai stridentă pentru implementarea noilor valori democratice. Prin decizia optării în favoarea modelul bicameral, care implicit manifestă principiul democratic de control, limitare şi deconcentrare a autorităţii pentru fiecare cameră, s-a vrut, de fapt, adoptarea unei forme complet opuse Parlamentului monocameral al regimului comunist, legislativ care deţinea puteri şi autorităţi nelimitate.

Concluzionând această observaţie, putem spune că adoptarea Parlamentului bicameral în dauna celui monocameral a fost mai degrabă o opţiune pe termen scurt luată într-un context sensibil şi special, decât una legitimizată de realitatea empirică a societăţii româneşti.

De asemenea, alegerea instituţională este o dimensiune determinantă în procesul de tranziţie şi consolidare a democraţiei, iar reformularea arhitecturii parlamentare reprezintă una dintre cele mai importante reglementări aduse în sprijinul reconstrucţiei modernităţii din România. Trecerea de la experienţa limitată în calitate şi cu o slabă eficienţă, a bicameralismului, la o formă mult mai reprezentativă a societăţii româneşti, prin adoptarea unicameralismului, este un pas înainte pe care România trebuie să şi-l asume. Această politică vine să reglementeze lacunele procesului de luare a deciziilor din cadrul Parlamentului bicameral, simetric din punct de vedere al autorităţii, cu reflexe diminuate şi care, prin consolidarea valorilor democratice, şi-a sfârşit mandatul, expirându-i termenul de garanţie. Mai mult decât atât, trecerea la Parlamentul unicameral este legitimizată şi de câteva aspecte importante şi obiective: aderarea la Uniunea Europeană, transformarea societăţii româneşti şi nivelul mare de omogenitate culturală a societăţii.

Mai precis, România a predat de bunăvoie anumite prerogative, odată cu integrarea în Uniunea Europeană, şi o serie de politici care până la momentul integrării erau dezbătute pe plan intern, acum sunt supuse dezbaterii în cadrul Parlamentului European. Această situaţie amplifică indirect dilema numărului de portofolii din Parlamentul unei societăţi suprareprezentate, o discuţie la fel de relevantă ca şi aceasta.

Ca răspuns asupra acestor realităţi, cadrul legislativ actual s-a dovedit de nenumărate ori a fi depăşit de dinamismul schimbărilor şi al provocărilor generate de multitudinea contextelor noi, tipice unei epoci postmoderne. Pe de altă parte, un sistem eficient în elaborarea de decizii şi un potenţial ridicat de schimbare al politicilor, denotă şi un nivel înalt al calităţii Parlamentului, virtuţi şi statut pe care forma unicamerală le valorifică.

Sistemul bicameral nu îşi găseşte justificarea într-un stat unitar, ba, mai mult, se dovedeşte a fi un inhibitor al procesului decizional, într-o perioadă de instabilitate politică şi economică. Această constatare, corelată cu studiile sociologice care susţin realitatea transformărilor societăţii şi a nevoilor umane, confirmă faptul că România se pliază mult mai bine pe un model legislativ unicameral, reprezentativ, eficient, modern şi performant.

  Adrian-Miroslav Merka - omagierea statului ceh cu prilejul zilei naţionale;

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Folosesc acest prilej pentru a saluta, din plenul Camerei Deputaţilor, statul ceh pentru sărbătorirea zilei naţionale.

După prăbuşirea imperiului Austro-ungar s-a format republica independentă Cehoslovacia în 1918. De atunci şi până acum statul ceh a fost un model demn de urmat de către statele lumii civilizate, în principal în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor numeroaselor minorităţi care trăiesc pe teritoriul acestei ţări. Astfel, germanii, maghiarii sau polonezii sunt cetăţeni egali, având posibilitatea de a-şi exercita drepturile culturale, lingvistice şi religioase.

Mai mult, Revoluţia de Catifea a făcut înconjurul lumii, fiind considerată un exemplu de reafirmare a libertăţilor pe care le revendicau cetăţenii cehi. Din 1989 şi până acum Cehia a fost un demn partener al Uniunii Europene, din care a ales să facă parte începând cu 1 mai 2004. De asemenea, Europa este un spaţiu mult mai sigur din 1999, de când Cehia şi Slovacia s-au alăturat Alianţei Nord Atlantice.

În ultimii 20 de ani, Republica Cehă a reuşit să devină un punct de referinţă în spaţiul european şi în ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi mai ales dezvoltarea turistică.

Toate acestea şi încă multe altele sunt motive pentru a omagia din plenul Parlamentului României ziua naţională a Cehiei şi de a transmite întreaga mea consideraţie şi apreciere pentru un stat care a reuşit să treacă demn şi vertical prin încercările istoriei.

  Manuela Mitrea - intervenţie intitulată Ziua internaţională a Mării Negre;

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua internaţională a Mării Negre"

Data de 31 octombrie a fost desemnată ca "Ziua internaţională a Mării Negre" în anul 1996, când toate cele şase ţări riverane - Bulgaria, Georgia, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră. Acest plan conţine cel mai cuprinzător set de strategii iniţiate pentru salvarea şi reabilitarea uneia dintre cele mai poluate mări ale lumii. Dar şi cea mai izolată, pentru că este aproape în totalitate separată de restul oceanelor lumii.

În ultimele decade ale secolului XX, Marea Neagră a suferit deteriorări puternice ale condiţiilor de mediu, datorate în cea mai mare parte eroziunii costiere, eutrofizării, insuficientei tratări a apelor uzate, introducerii de specii exotice, pierderii de habitate şi managementului neadecvat.

Diversitatea biologică a scăzut dramatic. Au avut loc accidente ale unor nave petroliere care au dus la poluarea cu petrol şi la consecinţele dramatice ale acesteia.

Conform datelor raportului de supraveghere Global Environmental Facility (GEF) din 1992, cea mai serios degradată mare a planetei este Marea Neagră.

De atunci situaţia s-a degradat şi mai mult. Principalele probleme ce determină această categorisire sunt: declinul stocurilor comerciale de peşte, supraexploatarea resurselor biologice, fără a se ţine cont de potenţialul de refacere al speciilor cu utilitate economică; pierderea de habitate, în special zonele umede şi plajele; degradarea peisajului şi reducerea valorii turistice a acestuia; protecţia neadecvată a resurselor marine şi de coastă faţă de accidentele maritime; introducerea, accidentală sau intenţionată, în ecosistemele marine de specii străine care dacă găsesc condiţii optime de viaţă pot înlocui speciile autohtone; poluarea apei, aerului şi solului cu diferite substanţe chimice provenite din activitatea antropică şi care duce la alterarea habitatelor ocupate de diferite specii.

Mai aproape de zilele noastre, respectiv în 27 octombrie 2009, un raport al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" avertiza: "Mai multe specii de peşti, plante şi alte vieţuitoare din Marea Neagră au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie din cauza stratului de apa «moartă» de pe fundul mării, care s-a format exclusiv din cauza poluării". Una dintre concluziile raportului este că mediul marin ar avea nevoie de mai multe decenii pentru refacerea echilibrului natural, însă doar dacă poluarea ar fi stopată şi resursele Mării Negre nu ar mai fi exploatate.

Nu este prea târziu ca instituţiile cu atribuţiuni directe în problematica expusă mai sus să facă ceva. Ceva concret, pentru că strângerea elevilor în fiecare an la acţiuni ONG-iste axate pe adunarea peturilor de pe plajă sau realizarea de filmuleţe, interesante şi emoţionate de altfel, întru salvarea delfinilor sunt doar nişte picături. Picături într-o Mare mult prea Neagră de indiferenţa noastră.

  Adrian Mocanu - declaraţie politică intitulată Zootehnia, încotro?;

Domnul Adrian Mocanu:

"Zootehnia, încotro?"

Pe plan mondial şi cu deosebire în ţările europene cu economie de piaţăîn care se urmăreşte permanent asigurarea unor consumuri medii ridicate pe locuitor, de produse de origine animală, producţiile animaliere înregistrează tendinţe de creştere tot mai accentuate, motivând orientările în creşterea animalelor în ţările respective, precum şi gradul avansat al tehnologiilor de ameliorare şi exploatare a efectivelor şi de valorificare a producţiei animaliere.

La ora actuală, ţara noastră realizează valori mult inferioare din punct de vedere al producţiilor realizate în sectorul zootehnic, comparativ cu alte ţări, în care s-a pus un accent deosebit pe exploatarea, ameliorarea şi creşterea animalelor. Pentru asigurarea de produse proaspete este necesară şi oportună o asociere a crescătorilor de animale, în vederea înfiinţării de pieţe proprii de desfacere.

Finanţările acordate până în prezent pentru înfiinţarea de ferme, întreţinerea păşunilor, precum şi pentru achiziţionarea de utilaje sunt insuficiente în dezvoltarea acestui sector de activitate.

Diferite programe de finanţare care să ajute zootehnia să dezvolte o piaţă de desfacere nu au fost încununate de succes, deoarece multe asociaţii de crescători de animale au structuri complicate, activitatea lor fiind aproape inexistentă. Exportul de animale a scăzut drastic în ultimii ani, acest lucru s-a produs datorită lipsei unei asocieri şi/sau unei asocieri cu un management defectuos.

O altă problemă apărută în acest sector, care a dus la o diminuare a creşterilor numărului de animale, a venit din partea veterinarilor, care au impus reguli stricte privind comercializarea animalelor în pieţe, târguri şi oboare, în vederea stopării propagării bolilor specifice animalelor. Impunerea acestor măsuri a condus la o scădere drastică a numărului de animale crescute în gospodării sau de către micii fermieri.

Factorii externi care influenţează negativ acest sector sunt condiţiile climaterice, seceta din ultimii ani care s-a abătut asupra ţării noastre. Lipsa subvenţiilor sau subvenţiile insuficiente au condus la apariţia unor probleme, ţăranul nemaiputând cultiva furaje - lucernă, borceag, secară etc., în vederea asigurării hranei zilnice în perioadele de secetă, toţi aceşti factori duc la decimarea şeptelului.

Zootehnia din România a intrat într-un proces de regres drastic, iar soluţia de redresare este departe de a fi identificată de către cei care se bat cu pumnul în piept că "dau subvenţii". Într-adevăr, se dau subvenţii, dar fără o monitorizare atentă a tuturor factorilor implicaţi în acest proces. În aceste condiţii, în curând, acest domeniu ar putea dispărea din atenţia fermierilor, la fel ca şi agricultura. În viziunea multor specialişti, pentru redresarea acestui sector de activitate trebuie identificate şi aplicate măsuri urgente sau trebuie acordat sprijin pentru accesarea de fonduri europene în vederea redresării zootehniei, sector cu un real potenţial pentru economia românească.

  Marius Rogin - declaraţie politică având tema Consiliul European de toamnă de la Bruxelles;

Domnul Marius Rogin:

Declaraţie politică cu tema "Consiliul European de toamnă de la Bruxelles"

Problema viitorului preşedinte stabil al Consiliului European, desemnat pentru un mandat de până la cinci ani - un nou post prevăzut de Tratatul de la Lisabona - nu se afla pe ordinea de zi a summit-ului de două zile care a avut loc la Bruxelles săptămâna trecută. Chestiunea a dominat însă discuţiile de culise.

Discuţiile au avut loc în contextul în care Uniunea Europeană a început clar să-şi "caute un George Washington", potrivit expresiei folosite de fostul şef de stat francez Valéry Giscard d'Estaing, care a făcut referire la primul preşedinte al Statelor Unite. Obiectivul este încheierea sistemului actual al rotaţiei semestriale, care, adesea, a făcut ca vocea celor 27 să nu se facă auzită.

Premierul britanic Gordon Brown i-a făcut lobby predecesorului său, Tony Blair, la summit-ul de la Bruxelles, a anunţat BBC, citând surse guvernamentale: "Este un avocat persuasiv, un european autentic şi un adevărat întemeietor de coaliţii", a menţionat, încă de luni, şeful diplomaţiei britanice, David Milliband.

Sarcina fostului lider al Partidului Laburist se anunţă însă complicată. O mişcare de opoziţie se conturează împotriva lui pe continent, susţinută de ţările din Benelux şi Austria. Lui Tony Blair i se reproşează susţinerea pentru războiul din Irak şi euroscepticismul dominant din Marea Britanie, care continuă să se afle cu un picior în interiorul UE şi cu celălalt în afară.

Fostul premier britanic are deja un prim adversar declarat, în persoana premierului luxemburghez Jean-Claude Juncker, care şi-a arătat interesul pentru postul de preşedinte al UE. Un al treilea candidat este şeful guvernului olandez, Jean Peter Balkenende.

Într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a subliniat că există două viziuni privind rolul preşedintelui stabil al Consiliului European: "de imagine şi de voce a Europei în lume." Alţii au o altă concepţie şi spun că acest preşedinte va fi cel care va veghea la o gestionare armonioasă, eficientă a procedurilor Consiliului European. "În realitate, căutăm o pasăre rară, care să facă ambele lucruri", a subliniat Nicolas Sarkozy.

Principalul subiect al Consiliului a fost legat de politica de combatere a schimbărilor climatice şi negocierile internaţionale pentru stabilirea regimului post-Kyoto. Sigur, asta în perspectiva Conferinţei mondiale care va avea loc la Copenhaga, în luna decembrie, şi obiectivul Uniunii a fost să stabilească mandatul pe care statele Uniunii Europene îl vor avea pentru Conferinţa de la Copenhaga. În ceea ce priveşte România, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că «mandatul a fost atins, din punctul nostru de vedere, adică contribuţiile, cel puţin în perioada de "start up" vor fi în funcţie de posibilităţile fiecărei ţări şi pe bază de voluntariat, ceea ce înseamnă şi că o ţară cu dificultăţi financiare ar putea să nu contribuie, având priorităţi interne, urmând ca mecanismele pentru după 2015 să fie stabilite în interiorul Consiliului European.»

Un alt subiect extrem de important a fost punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona, şi principalul obiectiv a fost soluţionarea exigenţelor preşedintelui Vaclav Klaus cu privire la semnarea Tratatului.

Liderii UE au acordat Cehiei derogarea cerută de preşedintele ceh, euroscepticul Vaclav Klaus, în schimbul semnării tratatului, eliminând astfel şi ultimul obstacol din calea ratificării textului. Şeful statului ceh cerea ca ţara sa să beneficieze de o derogare de la Carta Europeană a Drepturilor Omului, pentru a împiedica restituirea bunurilor germanilor sudeţi expulzaţi în 1945.

S-au găsit formulele de compromis, care să dea satisfacţie Cehiei, în aşa fel încât până la sfârşitul anului Tratatul de la Lisabona să fie în vigoare şi Comisia Europeană să fie construită în acord cu Tratatul de la Lisabona, adică o ţară - un comisar, pentru că, în lipsa Tratatului de la Lisabona, trebuia să se treacă la reducerea numărului de comisari, în baza Tratatului de la Nisa. Deci, sunt toate condiţiile ca, până la sfârşitul anului, Tratatul de la Lisabona să fie în vigoare.

S-a avut în vedere şi o tratare a problemei Afganistan-Pakistan, constatându-se înrăutăţirea situaţiei de securitate, atât în Afganistan, dar mai ales în Pakistan, ţară a cărei stabilitate este decisivă pentru a se putea obţine victoria trupelor NATO în Afganistan. Referitor la acest subiect, preşedintele Băsescu, prezent la summit, a subliniat: "România va milita pentru o implicare activă a tuturor statelor prezente în Afganistan privind, însă, cu mare atenţie la problematica din Pakistan, pentru că resursele, bazele talibanilor nu se află preponderent în Afganistan, ci în Pakistan, şi de acolo se lansează la atacurile împotriva armatelor NATO."

În ceea ce priveşte criza economică, Consiliul s-a pronunţat în favoarea unei soluţii care să reflecte realităţile economice ale momentului, şi nu să opteze pentru declanşarea procedurilor de ieşire a guvernelor din strategia de intervenţie pentru diminuarea efectelor crizei.

  Dan-Ştefan Motreanu - declaraţie politică intitulată Ne întoarcem la practicile anilor 1946-1947?;

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

Declaraţie politică intitulată "Ne întoarcem la practicile anilor 1946-1947?"

"Am luat act de poziţia aberantă a unororganizaţii nonguvernamentale". Această exprimare reprezintă punctul de vedere oficial al administraţiei prezidenţiale referitor la o acţiune a unor organizaţii ale societăţii civile. Dacă sintagma "poziţie aberantă" ar fi aparţinut administraţiilor prezidenţiale din Venezuela sau Bolivia nu ar fi mirat pe nimeni. Dar să auzi o astfel de exprimare în cadrul unui punct de vedere al Preşedinţiei unui stat membru al Uniunii Europene şi al NATO reprezintă o uriaşă surpriză. Dar numai pentru cei care nu cunosc realităţile româneşti.

Ce au făcut respectivele ONG-uri, de au stârnit mania preşedintelui României? Nimic deosebit. Au sesizat o instituţie a statului roman - Avocatul Poporului - privind o serie de nereguli, de încălcări ale legislaţiei şi Constituţiei regăsite în unele acte normative şi acţiuni ale actualei puteri. A sesiza Curtea Constituţională, Avocatul Poporului sau alte instituţii care au drept obiect de activitate controlul legislaţiei reprezintă un act democratic. Un act democratic prevăzut de Constituţie. Pentru preşedintele României însă, un act democratic a devenit - în cel mai fericit caz - "o poziţie aberantă".

Poziţia Preşedinţiei din aceste zile, vis-à-vis de exerciţiul democratic din România, mă duce cu gândul la perioada neagră de la sfârşitul anilor '40, când orice act democratic era criticat şi, imediat, înăbuşit din faşă. Am recitit într-o carte apărută după 1990 următoarele "aprecieri" - "Otrăvitori de suflete, năpârci, megafoane, nazişti în frac, canalii, vagabonzi politici, asmuţitori la război, moaşte, simbriaşi ai imperialismului, limbrici, gorile..." - ale redactorului-şef adjunct al Scânteii din acea perioadă, Silviu Brucan. Aşa erau etichetate atunci partidele istorice (PNL şi PNŢ) şi unele voci ale intelectualităţii, când solicitau oprirea abuzurilor comuniştilor din campania electorală a anului 1946.

Acum, organizaţii ale societăţii civile, un partid istoric - PNL, (dar şi celelalte formaţiuni politice, cu excepţia PD-L) şi cea mai mare parte a presei au atras atenţia privind incorectitudinea alegerilor şi a multiplelor posibilităţi de fraudare a lor. Preşedinţia a răspuns, catalogând demersul ca fiind o aberaţie, iar un "satelit de presă" al preşedinţiei a reactivat limbajul lui Brucan: "Din cortegiul pestriţ al falşilor dizidenţi, luptători cu sinistra dictatură băsesciană, au prins voce şi primesc tribună tot cei demni de dispreţ într-o societate normală: frustraţi, penali, moguli, impostori agresivi, oportunişti, turnători la securitate, plastografi, manipulatori de profesie, naivi isterici, sindicalişti corupţi, intelectuali rataţi, ONG-uri clonă, independenţi de faţadă..."

Ne întoarcem oare în anii 1946-1947? Cu siguranţă acest lucru nu mai este posibil, dar o tentativă de a prelua şi adapta la zilele noastre practicile din epoca proletcultistă este în curs de desfăşurare. Iar acest lucru nu va scăpa cu siguranţă instituţiilor UE care monitorizează scena politică a României, iar imaginea ţării noastre va avea foarte mult de suferit.

PS: Preşedinţia României consideră că "Acţiunea ONG-urilor care au cerut sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la organizarea referendumului are un caracter politic şi electoral dovedind ieşirea din neutralitatea politică a semnatarilor acestui demers". Mă întreb, însă, ONG-ul care se ocupă de campania privind referendumul nu a ieşit din "neutralitatea politică"?

  Radu Bogdan Ţîmpău - declaraţie politică: FMI - paravanul incompetenţei guvernamentale;

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"FMI - paravanul incompetenţei guvernamentale"

Ne aducem aminte cu îngrijorare de începutul anilor '90 când orice revendicare socială sau nemulţumire a populaţiei, oricât de întemeiată ar fi fost ea, era întâmpinată de către respectivii guvernanţi cu formula: "nu se poate, nu vrea FMI." Nimeni nu judeca dacă e bine sau e rău, dacă e posibil sau nu - era mult mai simplu să te prevalezi de dorinţele FMI, prevăzute într-un acord pentru care populaţia a plătit timp de 15 ani.

O dată cu venirea guvernului liberal, România a demonstrat că se poate supravieţui şi fără FMI - că ţara poate merge bine, că se poate realiza creştere economică, că salariile şi pensiile pot creşte. Dar iată că Guvernul Boc a decis să readucă România cu 20 de ani în urmă, pentru că un acord cu FMI era singura cale de a-şi ascunde incompetenţa: de ce să mai gândim măsuri anticriză, când vin banii de la FMI?

Ne amintim cu toţii de cele 28 de măsuri anticriză evocate la capătul primului raport semestrial care nu au produs şi nici nu vor produce efecte vizibile. Premierul Boc şi-a anunţat cu aplomb realizările în lupta cu actuala criză economică fără însă a putea furniza date concrete.

Spre exemplu, premierul nu a ştiut să spună nici până acum câte locuri de muncă au fost salvate mulţumită politicilor economice ale cabinetului său. Nici n-ar fi prea uşor de obţinut un calcul favorabil, în condiţiile în care societăţile de stat se pregătesc să facă disponibilizări masive, unele urmând să renunţe chiar şi la o treime din personal. Se vorbeşte cu uşurinţă despre necesitatea de a concedia 150.000 de angajaţi din sectorul public pe parcursului anului viitor.

Chiar dacă nu au generat noi locuri de muncă, măsurile anticriză adoptate au reuşit să "menţină rata şomajului la un nivel satisfăcător", cel puţin aşa susţinea Emil Boc. Eu unul nu pot să înţeleg care este satisfacţia pe care o poate simţi cineva care a reuşit să lase fără un loc de muncă peste 800.000 de români, care poate fi satisfacţia generată de închiderea a peste 130.000 de societăţi comerciale.

Domnul Boc a comparat şomajul de 5,7% din România cu cel de 18,1% din Spania, încercând să inducă ideea că la noi măsurile anticriză au fost mai eficiente. În realitate, rata şomajului se apropie de media din 2005, ceea ce se poate traduce printr-o pierdere a locurilor de muncă create în aceşti ani de guvernarea liberală.

Creşterea ratei şomajului s-a accentuat vizibil începând cu luna aprilie a acestui an, după introducerea impozitului minim obligatoriu, o măsură antieconomică, nerecomandată pe perioada de criză, ce a forţat zeci de mii de firme să meargă la Registrul Comerţului pentru a-şi închide sau suspenda temporar activitatea.

Noi, liberalii, am spus atunci, prin intermediul unei moţiuni de cenzură, că acest tip de impozit nu ajută agenţii economici şi în ciuda previziunilor guvernului, nici nu a adus bani la bugetul de stat. Au spus-o atunci şi reprezentanţii mediului de afaceri şi în cele din urmă acest eşec al politicii fiscale obtuze promovate de domnul Pogea a fost recunoscut şi de reprezentanţii guvernului.

Încercarea de a repara lucrurile prin anunţarea scutirii de la impozit a profitului reinvestit a fost şi ea sortită eşecului, pentru că, practic, agenţii economici nu mai aveau ce profit să reinvestească datorită contracţiei continue a pieţei interne prin scăderea continuă a puterii de cumpărare a populaţiei datorată atât pierderii masive de locuri de muncă cât şi unei inflaţii constante.

Ministerul Finanţelor nu a prezentat până în prezent nicio analiză din care să reiasă ce s-a întâmplat după trei luni cu persoanele trimise în şomaj tehnic pentru care Guvernul a suportat din bani publici plata contribuţiilor şi impozitelor la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat şi nici care este valoarea totală a sumelor cheltuite în acest sens. Probabil nici nu s-a dorit urmărirea acestor aspecte.

Între timp, suntem anunţaţi că este posibil ca salariile şi pensiile să nu mai poată fi plătite integral şi la timp.

Se pare că nici acordul cu FMI nu ne mai poate salva de "specialiştii" domnului Băsescu...

  Neculai Răţoi - despre Ignoranţa preşedintelui Băsescu;

Domnul Neculai Răţoi:

"ignoranţa preşedintelui băsescu"

În România lui Traian Băsescu, şcoala scoate tâmpiţi. În România lui Traian Băsescu, sistemul educaţional nu dă nicio speranţă ţării. În România lui Traian Băsescu, tinerilor nu le trebuie şcoală. Pot să devină ospătari. Sau poate "croitori". Se vede că cei din urmă sunt foarte apreciaţi de către şeful statului.

Am luat parte şi am asistat săptămâna trecută la audierile miniştrilor aşa-numitului guvern de tehnocraţi "Croitoru". Rezultatul a constat în avizarea negativă a miniştrilor cabinetului Boc, aceiaşi miniştri care au fost demişi acum ceva timp.

Doamnelor şi domnilor, ceea ce se întâmplă acum la nivel instituţional nu reprezintă decât o încercare perfidă de a lui Traian Băsescu de a-şi satisface propriile orgolii, ignorând, ca de obicei, părerea majorităţii constituite la nivel parlamentar, majoritate care susţine numirea lui Klaus Iohannis premier.

De aceea, guvernul Croitoru va pica la votul din plenul reunit al celor două camere. De aceea, criza instituţională se va adânci. Dar Traian Băsescu ştia acest lucru încă de când a decis să facă aşa cum vrea el şi nu cum vor cei mai mulţi. Numirea lui Croitoru a fost nu doar un gest de sfidare, ci şi sacrificarea acestuia. Dovadă şi reacţiile liniştite ale miniştrilor care nu au primit avizul. Sigur că următoarea propunere pe care Băsescu o va face va fi una din partidul pe care neoficial îl patronează.

Însă mai departe de aceste jocuri de imagine, împrumutul de la FMI stă acum sub semnul sabiei. Întârzierile care ţin de primirea banilor de la Fond sunt provocate de lipsa de echilibru din politica actuală a ţării. Una dintre condiţiile esenţiale pe care Fondul le impune este adoptarea bugetului pentru anul viitor. Iar pentru adoptarea bugetului avem nevoie de un Guvern cu puteri depline. De mai bine de o lună propunerea majorităţii este ignorată. Ce urmăreşte Traian Băsescu? Poate dumnealui nu ştie că studiile arată că un român din trei suferă de pe urma crizei, că ţara se cutremură, că România o duce greu. Poate că dânsul şi-a respectat promisiunea doar în ceea ce îl priveşte pe dânsul şi pe apropiaţii săi şi acum "trăiesc bine".

Şeful delegaţiei de la FMI a spus că problemele din România nu pot fi rezolvate de un singur partid, ci de o coaliţie de forţe. Aşa că îi cerem domnului preşedinte Băsescu şi partidului pe care îl conduce, PD-L, să nu se mai opună majorităţii, ci să se alăture acesteia în luarea celor mai bune decizii în aceste vremuri deosebit de dificile. Este responsabilitatea pe care o au în faţa românilor care i-au votat şi cărora le-au promis că o să trăiască bine.

  Virgil Pop - declaraţie politică Site-ul Băsescu.ro dezinformează şi manipulează;

Domnul Virgil Pop:

"Site-ul Băsescu.ro dezinformează şi manipulează"

Am intrat zilele trecute pe site-ul Băsescu.ro. De la început am avut o nedumerire: era vorba de site-ul de campanie electorală al candidatului la preşedinţie Traian Băsescu, sau era vorba de un site de promovare a referendumului din 22 noiembrie?

Indiferent din ce unghi abordam acest site, se putea constata că depăşeşte graniţa dintre legal şi ilegal. Dacă era vorba de un site de campanie, atunci nu aveau ce căuta, explicit, numeroasele texte privind referendumul. Dacă era un site privind o promovare a referendumului, atunci asocierea cu persoana lui Traian Băsescu - poze, citate din domnia sa etc. - nu aveau ce căuta acolo. Pentru că referendumul este promovat de instituţia preşedintelui României, nu de candidatul la preşedinţie Traian Băsescu. Ieri, reintrând pe site, m-am edificat - în urma completărilor aduse paginii de net. Este vorba de site-ul de campanie al lui Traian Băsescu. Deci, rămâne valabilă partea a doua a criticii expuse anterior.

Ce am constatat recitind aproape în întregime respectivul site. În primul rând, că suntem în faţa unor intoxicări şi manipulări tipice anilor 50. Este vorba de pagina dedicată explicării avantajelor parlamentului unicameral şi a dezavantajelor parlamentului bicameral în viziunea preşedintelui Traian Băsescu. (De ce în viziunea şefului statului, Parlamentul unicameral nu prezintă dezavantaje, iar cel bicameral nu poate conţine elemente pozitive? De ce preşedintele României nu poate fi echidistant şi înclină balanţa doar într-o parte? - este o altă poveste.)

În respectiva pagină se prezintă - printre altele - procedura adoptării unei legi.

"În cele 45 sau 60 de zile ale adoptării, legea se supune unui acord legislativ, e analizată de comisa de specialitate, se depun amendamentele etc.". Până aici este corect. Dar atenţie ce urmează: "Diverse comisii şi comitete o pot respinge pe parcurs, ceea ce reîncepe tot procesul". O dezinformare mai mare decât Casa Poporului. Să nu ştie fostul deputat şi ministru Traian Băsescu faptul că în cazul în care o comisie respinge un proiect de lege, acest lucru nu înseamnă reluarea de la zero a procedurilor? În plus, trimiterea la "comisii şi comitete" o aluzie la opera lui Caragiale, nu are alt scop decât de a trece în derizoriu activitatea parlamentarilor. Mai departe: "În plus, legile se împotmolesc în chichiţe legale. Concret, legea referendumului a fost înregistrată pe 19.07.2005 la Senat şi publicată în Monitorul Oficial pe 27.07.2006. Un an pentru o lege!"

Ce poate înţelege cetăţeanul care citeşte aşa ceva? În primul rând - referirea la chichiţe legale - nu este altceva decât un îndemn al preşedintelui la nerespectarea legalităţii. Iar în al doilea rând sugerează că procedurile prevăd că o lege se adoptă într-un an de zile. Ce uită să spună Traian Băsescu: că legea la care face referire a fost de două ori pe la Curtea Constituţională (una din sesizări a aparţinut lui... Traian Băsescu), că a mai fost supusă şi reexaminării tot de către şeful statului. Că aceste proceduri nu reprezintă regula, ci excepţia nu mai spune Traian Băsescu. Dar de ce trebuie să afle cetăţeanul care citeşte respectiva pagină de net, adevărul? El trebuie să afle doar adevărul lui Traian Băsescu. Un adevăr care nu are legături cu realitatea.

  Cristina-Ancuţa Pocora - declaraţie politică Senatorilor PD-L nu le pasă de persoanele cu dizabilităţi;

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

"Senatorilor PD-L nu le pasă de persoanele cu dizabilităţi"

Alienarea guvernului Boc şi a colegilor săi de partid este totală. Membrii PD-L parlamentari trăiesc într-o altă lume, una paralelă celei reale, în care România cotidiană este doar un vis urât. Asta pentru că România cotidiană are nevoie de ajutor, iar domnii de la PD-L nici nu clipesc la solicitări.

Ultimul exemplu în care membrii PD-L şi-au demonstrat nepăsarea totală faţă de oameni s-a înregistrat ieri la votul final din plenul Senatului.

După cum ştiţi, am depus la Parlament o propunere legislativă de modificare a Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Prin acest demers legislativ, peste 600.000 de persoane cu dizabilităţi urmau să primească o indemnizaţie lunară egală cu valoarea pensiei minime, şi anume 350 de RON. Chiar dacă este un an de criză, se puteau găsi bani la buget pentru acordarea acestor drepturi. Ca iniţiator, am propus, ca sursă de finanţare, instituirea unei taxe de «lux» pe jocurile de noroc. Practic, prin suprataxarea acestor servicii, persoanelor cu dizabilităţi li s-ar fi putut acorda indemnizaţia.

Mai mult, în Comisia pentru muncă din Senat, proiectul de lege a înregistrat o largă majoritate, inclusiv reprezentantul Guvernului a fost de acord cu iniţiativa.

Din păcate, odată ajunşi la votul final, senatorii PD-L au uitat tot. Au băgat capetele în pământ şi au votat, ca oile, după cum le-a cerut liderul de grup. Aşa se face că proiectul a fost respins de către plenul Senatului, neîntrunind numărul necesar de voturi pentru o lege organică.

Eu rămân însă optimistă şi sper ca în Camera Deputaţilor, cameră decizională - demersul meu să fie acceptat. Asta pentru că societatea românească, prin reprezentanţii săi legitimi, trebuie să le întindă o mână de ajutor persoanelor cu dizabilităţi.

Sunt convinsă că, împreună cu toate organizaţiile din domeniu, vom reuşi să-i convingem pe deputaţi să voteze pozitiv. Printr-un gest mic, ei pot aduce o rază mare de speranţă în sufletele a sute de mii de persoane cu handicap.

Cred că, dincolo de scandalurile politice interminabile, putem să ne oprim cu toţii în loc o secundă şi să ne gândim, din Parlament, la cei aflaţi în nevoie.

  Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme - declaraţie politică: De ce dizolvarea Parlamentului, şi nu schimbarea preşedintelui?;

Doamna Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme:

De ce dizolvarea Parlamentului, şi nu schimbarea preşedintelui?

Intervenţia preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, aflat în campanie electorală la Iaşi, m-a uimit şi m-a revoltat foarte tare. Asta pentru că preşedintele a oferit o măsură anticriză la care, până acum, nu s-au gândit niciunii dintre membrii de guvern ai statelor europene care au început deja să se redreseze economic. Preşedintele s-a gândit că dacă niciuna dintre legile deficitare şi lacunare asumate de Guvernul Boc, indispensabil pentru ţară, în opinia lui Traian Băsescu, nu a putut să aducă nicio îmbunătăţire crizei din România, cel mai bine ar fi să fie dizolvat Parlamentul. Măsura şocantă face parte bineînţeles din planurile strategice ale lui Traian Băsescu de a controla instituţiile statului fără nicio rezervă.

Îmi este foarte greu să înţeleg cum poate dizolvarea Parlamentului să scoată ţara din criza financiară şi socială în care ne scufundăm tot mai tare. Dizolvarea Parlamentului ar însemna organizarea unor alegeri anticipate de care românii nu mai au nevoie acum, mai ales în contextul în care ultimul an a fost abundent în momente electorale. Apoi, organizarea la nivel naţional a unei alte runde de alegeri parlamentare la numai un an de la ultimul scrutin de acest gen ar însemna cheltuieli enorme şi inutile care ar pune la grea încercare un buget care este oricum deja secătuit. În plus, dintre cele trei mari instituţii ale statului Preşedinţie, Guvern şi Parlament, cea din urmă este cea mai stabilă în acest moment. La nivelul Parlamentului s-a creat o majoritate transparentă şi reprezentativă, în aşa fel încât în această instituţie nu mai există conflicte de interior. Celelalte două instituţii, însă, au mari probleme. Guvernul este încă interimar şi va rămâne aşa pentru că preşedintele se încăpăţânează să-şi ţină la putere acoliţii politici. Acest Guvern şi-a dovedit deja din plin incompetenţa. Despre Preşedinţie se poate spune că a ajuns dintr-o instituţie mediatoare una creatoare de conflicte care pune pe jar clasa politică şi iniţiază crize politice inutile.

Aşadar, nu înţeleg care sunt argumentele logice pentru ca dizolvarea Parlamentului să însemne un pas înainte în lupta cu criza financiară. Consider că, în acest context şi în lumina celor expuse mai sus, oportună este schimbarea preşedintelui şi nu dizolvarea Parlamentului.

  Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declaraţie politică: Numai Dumnezeu ne poate apăra de gripa nouă;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Numai Dumnezeu ne poate apăra de gripa nouă"

De peste o jumătate de an, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atenţionat ţările lumii, iar Comisia Europeană ţările membre ale Uniunii Europene, despre o posibilă pandemie de gripă nouă, adică despre o mulţime de cazuri de îmbolnăvire de gripă cu efecte catastrofale, inclusiv cu un număr mare de decese.

Toate ţările care au guverne responsabile au început să ia o serie de măsuri care să acopere a gamă largă de activităţi: prevenţie prin vaccinare sau autoprotecţie evitând contractarea virusului, protecţia împotriva răspândirii virusului în masă, asigurarea spaţiilor spitaliceşti pentru tratamente.

Din păcate, în România, absolut toate măsurile au fost numai pe hârtie, formale, fără nimic concret, măsuri de imagine publică şi, eventual, de consum de bani publici.

Aşa am ajuns la începutul lunii noiembrie şi am constatat că nu s-a achiziţionat vaccin împotriva gripei sezoniere, obişnuite, care provoacă destule îmbolnăviri şi complicaţii, mai ales la persoanele cu grad mare de risc: copii, bătrâni, bolnavi cronici, personal medical etc.

Aşa am ajuns în această perioadă să vedem că a început să crească numărul cazurilor de gripă nouă în tot mai multe locuri din ţară, focare care constituie motive de îngrijorare pentru sănătatea publică.

De asemenea, nici pentru gripa nouă nu s-a achiziţionat nicio doză de vaccin, cel fabricat la Institutul Cantacuzino nefiind încă autorizat pentru utilizare.

Cu alte cuvinte, autorităţile i-au lăsat pe oameni neprotejaţi, aceştia neputându-se vaccina, deoarece în România nu există vaccin - nici românesc, nici din import - iar oamenii nu pot face nimic, nici chiar pe banii lor.

Medicii vă pot spune că situaţia se poate agrava pentru orice persoană care are gripă sezonieră şi mai contractează şi gripă nouă, deci creşte riscul de deces, risc care putea fi diminuat dacă se evita măcar îmbolnăvirea cu gripa sezonieră.

În Ucraina procentul de decese a ajuns la circa 30% din numărul bolnavilor de gripă nouă, iar alte ţări sunt în alertă pandemică, ceea ce a creat un anume grad de spirit civic din partea autorităţilor şi populaţiei.

Situaţia este foarte gravă, explozivă, campania de vaccinare neîncepând înainte de declanşarea epidemiei, Guvernul, miniştrii sănătăţii din acest an fiind iresponsabili, condamnând practic populaţia la îmbolnăvire cu gripa nouă.

Dacă am fi avut autorităţi responsabile, am fi asistat la o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării care are atribuţii pe linia securităţii naţionale, dar preşedintele este în campanie electorală, în loc să se ocupe de treburile ţării şi de sănătatea oamenilor.

Preşedintele minte populaţia că va începe vaccinarea înaintea turului I al alegerilor prezidenţiale, deşi oficialii Ministerului Sănătăţii au ca orizont optimist 25-26 noiembrie 2009.

Guvernul demis şi ministrul interimar al sănătăţii au alte treburi - şedinţe de partid şi de campanie prezidenţială - ceea ce ne arată că de soarta oamenilor nu se ocupă nimeni.

Cine va răspunde dacă vor muri oameni ca urmare a neluării măsurilor necesare şi normale într-o asemenea situaţie dramatică?

Şi dacă se va găsi vreun acar Păun cui îi va folosi, în condiţiile în care se vor fi pierdut vieţi omeneşti?

  Mugurel Surupăceanu - declaraţie politică: Băsescu versus societatea civilă;

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Băsescu versus societatea civilă"

Pe zi ce trece, situaţia economică se agravează în România. Între timp, Băsescu şi Boc par tot mai relaxaţi. Boc povesteşte în tihnă prin emisiuni tv cum ducea dânsul gâştele la apă. Care va să zică, aşa a învăţat premierul ce înseamnă responsabilitatea. Iată cum se face că Boc a sosit la întâlnirea cu FMI după invitaţii săi. Chiar şi fără gafe de acest gen, ar trebui ca actualului Guvern portocaliu să-i crape obrazul de ruşine faţă de trimişii FMI. Cu toate acestea, Băsescu face tot ce ştie el mai bine: "unge rotiţele" maşinăriei sale electorale chiar şi pe ultima sută de metri, ţinând politica şi economia din România în stand-by. Din birourile FMI se vede clar ca bună ziua că ceea ce se petrece acum cu Guvernul României ne adânceşte şi mai tare în criza economică. Însă pe Băsescu nu-l interesează decât rezultatul alegerilor, el e dispus să sacrifice chiar şi a treia tranşă de bani din acordul cu FMI şi Comisia Europeană.

Dar Băsescu nu se opreşte aici. El îşi pune purtătorii de cuvânt să acuze ONG-urile de partizanat politic, deşi ştie prea bine că acestea nu fac decât să semnaleze un aspect legal: dacă referendumul este organizat în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale, iar preşedintele în cauză candidează, atunci referendumul constituie un avantaj pentru iniţiatorul său. După cum subliniază şi documentul de poziţie al ONG-urilor mult-hulite de către Băsescu (Asociaţia Pro Democraţia, Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul de Resurse Juridice şi Transparency International), acest fapt se traduce drept o fraudă morală, întrucât este încălcat principiul egalităţii dintre candidaţi. Mai grav este că, pentru a-şi atinge scopul, Băsescu a implicat însăşi instituţia preşedinţiei în competiţia electorală, iar acest lucru este suficient pentru a vicia procesul electoral. Băsescu ar trebui să lase deoparte campania pentru o zi şi să pună mâna pe Constituţie!

  Petru Movilă - declaraţie politică intitulată Suntem acasă în toată Moldova!;

Domnul Petru Movilă:

"Suntem acasă în toată Moldova!"

Suntem acasă în toată Moldova. Suntem acasă în toată Republica Moldova şi Ucraina. Suntem acasă în toate statele Europei Centrale şi chiar spre Soare-Răsare. "Aici, Radio Moldova". Sunt cuvintele care au răsunat în eter pentru prima dată acum 68 de ani, la 2 noiembrie 1941. De 68 de ani, etericele unde ale radioului ieşean au dus pe aripile lor graiul, gândurile şi simţămintele româneşti.

În 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, radioul ieşean a amuţit, pentru ca apoi, la 1 mai 1956, să fie revigorat sub denumirea Radio Iaşi. De atunci a funcţionat ca studio teritorial, fără personalitate juridică, în cuprinsul Radiodifuziunii Române, aşa cum se întâmplă şi astăzi. Între 1984 şi 22 decembrie 1989 regimul Ceauşescu i-a anulat dreptul de a emite, la fel ca şi în cazul celorlalte posturi teritoriale. După decembrie 1989, însă, radioul ieşean a pornit, cu mari sincope, în căutarea timpului pierdut, încercând să păstreze un echilibru între noile generaţii şi ceea ce poate contribui, în egală măsură, la prestigiul, bunul gust şi respectul pentru tradiţie.

Am vrea să credem că Radio Iaşi a însemnat vocea autorizată a Moldovei, salvarea de la uitare a unor clipe fără egal, gesturi şi trăiri, sincerităţi debordante, oameni născuţi pentru a se dărui. Am vrea să ştim că fiecare zi presupunea râvnă, responsabilitate, un uriaş efort de voinţă pentru oamenii care au muncit şi muncesc în acest post de radio. Tragem speranţa că, de fiecare dată, Radio Iaşi a renăscut din propria cenuşă, că vocea i-a fost auzită tot mai clar şi mai folositor oamenilor în slujba cărora se implică cu toată fiinţa sa.

Radio Iaşi este cel mai cunoscut post regional din sistemul radioului public românesc. Este lider de piaţă şi, în acelaşi timp, cea mai importantă organizaţie de presă din Moldova. Radio Iaşi se adresează locuitorilor din judeţele Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Vrancea, dar şi celor din Republica Moldova şi Ucraina.

Radio Iaşi împlineşte 68 de ani de transmisie clasică şi 2 ani de transmisie FM. Separarea plajelor de audiţie AM-FM, proiect iniţiat de Nicolae Tomescu, s-a impus ca efect a politicii privind scăderea mediei de vârstă. În FM sunt abordate segmentele mai tinere de populaţie, diminuându-se astfel riscul pierderii altor categorii de ascultători prin reconstrucţia AM-ului. Schimbările, atât de fond cât şi de formă în ceea ce priveşte politica editorială, precum şi eforturile depuse la nivel de promovare, se concretizează astăzi într-o imagine din ce în ce mai bună pentru Radio Iaşi, care ajunge să fie perceput drept postul preferat al celor mai mulţi ascultători din Moldova.

Este radioul cu care am copilărit şi pe care îl ascultam cu mare plăcere şi în adolescenţă, şi în studenţie. În timpul Revoluţiei, când eram student, am păzit clădirea în care era Radio Iaşi, începând cu 22 decembrie 1989, şi am fost printre primii care erau de faţă atunci când s-au repornit transmisiile. Îl ascult acum cu aceeaşi bucurie, pentru că şi-a păstrat verticalitatea şi modul obiectiv de a transmite informaţiile. Mai mult decât atât, aplecarea spre cultură, spre păstrarea şi promovarea tradiţiei, a făcut ca acest post de radio să fie cel mai audiat în Moldova dar şi în Republica Moldova şi Ucraina, unde românii tresar de fiecare dată când prind în eter emisiunile ieşene. Acest post de radio, pe frecvenţa 1053 MHz, este ascultat şi de românii plecaţi din ţară, în aproape toate ţările Europei Centrale.

Felicit cu această ocazie, împlinirea a 68 de ani de existenţă, atât conducerea postului, cât şi întreaga echipă redacţională care s-a îngrijit ca acest post îndrăgit în toată Moldova să-şi menţină prospeţimea şi vigoarea atâţia ani.

La mulţi ani şi buni, Radio Iaşi!

  Cristian Buican - o atenţionare: România, ţara blocajelor instituţionale;

Domnul Cristian Buican:

"România, ţara blocajelor instituţionale"

am venit astăzi în faţa dumneavoastră deoarece consider că asistăm zilele acestea la un circ din care nu au de pierdut decât cetăţenii. Afirm acest lucru, deoarece noi, ca instituţie, trebuie să ne ocupăm mai mult de problemele cetăţenilor şi mai puţin de apariţiile televizate. Noi toţi împreună trebuie să găsim soluţiile la ieşirea din această triplă criză la care asistăm astăzi: politică, economică şi socială. Ordinea în care le-am enunţat ar trebui să fie şi cea care stabileşte priorităţile şi modalitatea de rezolvare.

Ceea ce mă îngrijorează şi ceea ce m-a determinat să vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta acest subiect este faptul că această criză se manifestă pe două planuri, naţional şi local şi vă voi prezenta în continuare situaţia la care s-a ajuns în judeţul Vâlcea, judeţ pe care îl reprezint în Parlamentul României.

Ieşirea PSD de la guvernare şi căderea guvernului Boc în urma moţiunii de cenzură iniţiate de PNL şi UDMR au declanşat un atac asupra directorilor de instituţii de la nivel judeţean. S-a ajuns în situaţia extremă în care singurul lucru pe care îl mai face astăzi guvernul interimar condus de Emil Boc să fie acela de a schimba directorii instituţiilor conduse până nu demult de oameni susţinuţi de PSD sau de alte partide. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât aceştia din urmă încearcă prin orice mijloace să amâne această schimbare prin tot felul de tertipuri, cel mai întâlnit fiind concediul medical.

Într-o astfel de situaţie, problemele sunt de două feluri: în primul rând, cetăţenii au de suferit, deoarece deciziile importante, soluţiile pe care aceste instituţii ar trebui să le găsească şi punerea lor în aplicare sunt tergiversate, cele două părţi fiind mai mult interesate de schimbarea sau păstrarea în funcţii a unor oameni, depinde de ce parte a baricadei se află. În al doilea rând, în cadrul acestor instituţii este instaurat un haos total în care angajaţii nu-şi pot desfăşura activitatea din cauza unei lipse totale a factorului decizional. S-a ajuns astfel în situaţia gravă în care activitatea instituţiilor este blocată din cauza interferenţei politicului şi a portiţelor legislative oferite de legislaţia în vigoare.

Şi vă întreb, dragi colegi, cine este de vină? Din punctul meu de vedere, vinovaţii sunt oamenii politici de la PD-L şi PSD, însă nu vreau aici să lansez acuze, ci să vă atenţionez că noi, ca parlamentari, avem posibilitatea să oprim această practică. Trebuie să hotărâm o dată pentru totdeauna care sunt funcţiile politice în instituţiile statului, precum şi modalităţile clare prin care se înlocuiesc oamenii care le ocupă.

Această decizie este în mâinile noastre. Noi avem pâinea şi cuţitul, însă decizia finală trebuie luată în urma unor consultări şi dezbateri a tuturor celor implicaţi, de la Guvern până la ONG-uri şi de la cetăţeanul obişnuit la oamenii care lucrează în instituţiile implicate. Tocmai de aceea vă propun această temă de discuţie din care nu poate ieşi decât o legislaţie conformă cu realităţile de zi cu zi în care trăim.

Am afirmat mai devreme că ne aflăm într-o triplă criză: politică, economică şi socială. Consider că aceste trei dimensiuni ale haosului din ţara noastră pot fi rezolvate foarte repede prin formarea unui guvern cu susţinere în Parlament, iar acest lucru se poate realiza prin acceptarea ca premier a lui Klaus Iohannis şi luarea unor măsuri economice de scoatere a României din criză, ca principal obiectiv al noului Guvern, ce va duce cu siguranţă şi la rezolvarea crizei sociale în care ne aflăm.

Încercarea de a lăsa la o parte orgoliile care ne-au afundat în situaţia dezastruoasă în care ne aflăm ar trebui să reprezinte pasul de bun-simţ pe care noi toţi trebuie să îl facem. Doar aşa putem reuşi să redăm Parlamentului imaginea unei instituţii europene funcţionale. Propun să eliminăm portiţele legislative, să clarificăm legile importante şi să îmbunătăţim, prin aceste măsuri, viaţa oamenilor care ne-au votat.

  Liviu-Bogdan Ciucă - Pledoarie pentru respectarea drepturilor veteranilor de război;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Pledoarie pentru respectarea drepturilor veteranilor de război"

Aduc în discuţie încă o dată problemele cu care se confruntă cei care au dat un nou sens existenţei noastre pe acest pământ românesc, mă refer desigur la veteranii de război. Am primit numeroase memorii prin care mi se aduce la cunoştinţă faptul că legea cadru care ar fi trebuit să le protejeze drepturile nu este respectată de către instituţiile statului român.

În conformitate cu Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, aceştia beneficiază de o serie de drepturi prevăzute care, din păcate, nu sunt respectate în totalitate sau sunt respectate parţial. Cu toate prevederile legale, acestea, în bună parte, rămân pe hârtie, fără ca cei îndreptăţiţi, care s-au sacrificat în război pentru ţară, şi-au pierdut viaţa sau au fost mutilaţi, să poată beneficia de cele mai importante drepturi, pe care noi, întreaga societate, le datorăm acestor oameni sau urmaşilor lor.

Mai exact, există numeroase cazuri de veterani de război sau urmaşi ai acestora care sunt într-o situaţie materială precară, fără locuinţe sau sunt daţi afară din locuinţe de foştii proprietari sau de pretinşi proprietari care sunt puşi în posesie prin decizii ale instanţelor, în baza unor acte uneori discutabile din punct de vedere al capacităţii probatorii. De asemenea, legea mai prevede, printre altele, scutirea de plată a impozitelor şi taxelor locale, scutirea de plată a abonamentului telefonului pentru un singur post, asistenţă medicală gratuită, medicamente gratuite în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării.

Unele dintre aceste prevederi rămân doar la nivel de normă neaplicabilă prin indiferenţa autorităţilor care sunt insensibile la cererile acestor oameni care îşi cer drepturile ce li se cuvin. Veteranii de război, adevăraţii eroi ai neamului românesc, merită cinstire şi recunoştinţă pentru faptele de arme săvârşite în primul şi cel de al doilea război mondial, nu dispreţul şi ignoranţa cu care sunt trataţi de către autorităţile publice. În urma unor discuţii avute cu membrii unei asociaţii a veteranilor de război, aceştia mi-au semnalat o serie de deficienţe ale Legii nr.44/1994 privind veteranii de război. Astfel, o să amintesc doar una dintre nemulţumiri care vizează veteranii de război nedecoraţi care, deşi au luptat pe front alături de camarazii lor, se simt discriminaţi prin neincluderea lor ca beneficiari ai unor drepturi în raport cu veteranii de război decoraţi şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. Se impune îmbunătăţirea legislaţiei actuale, în sensul includerii şi acestei categorii a veteranilor nedecoraţi în zona beneficiarilor drepturilor stipulate în cuprinsul Legii nr.44/1994 privind veteranii de război.

Consider că autorităţile statului trebuie să fie preocupate cu prioritate de soarta veteranilor şi a urmaşilor acestora prin punerea în aplicare, în cel mai scurt timp, a unor măsuri pentru protejarea acestei categorii de persoane, care merită toată recunoştinţa noastră, de a veghea la respectarea legilor în vigoare care le dau o serie de drepturi şi de care nu se pot bucura datorită indiferenţei unor reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale.

  Marian Ghiveciu - declaraţie politică: O simplă mărturisire;

Domnul Marian Ghiveciu:

"O simplă mărturisire"

România este singura ţară europeană care şi-a pierdut în proporţie de peste 70% patrimoniul economic, în care fluxurile economice şi sociale au fost în continuă scădere în toţi cei aproape 10 ani de tranziţie. Cinci ani de zile, politicienii desueţi din PD-L au vorbit de reformă, fără să fi făcut reformă, decât dacă prin "reformă" se înţelege distrugerea ţării în toate planurile. Distrugerile care au avut loc în România au fost mai mari decât însumarea pagubelor aduse de cele două războaie mondiale.

Dacă aceste devalizări, prădări ale economiei româneşti, furturi la drumul mare ar fi contabilizate undeva într-un cont al lui Dumnezeu, pentru ca apoi acesta să fie utilizat pentru luminarea politicienilor PD-L şi revărsarea bogăţiei peste plaiurile româneşti, aş înţelege, poate, aceste lucruri. Cum patrimoniul natural şi economic al ţării a fost metamorfozat în conturile particulare, ale "puternicilor" politicieni de la PD-L, luând îndeosebi drumul străinătăţii, mă îndoiesc că România va beneficia de bunăvoinţa divinităţii în a avea lumina necesară reînvierii fotosintetice a neamului.

Diversiunea PD-L-istă a luat locul concilierii şi întrajutorării, ca urmare a celei mai cumplite crize morale pe care societatea românească trebuie să o accepte, impuse fiind de însăşi clasa politică PD-L-istă. PD-L a creat o dictatură a proştilor, incompetenţilor şi impostorilor, împotriva poporului. Mântuirea neamului românesc va veni din interiorul ţării, de la oamenii săi şi nu de la PD-L.

Munca a stat la baza lucrurilor. Românii ştiu să muncească, dar nu sunt lăsaţi să o facă. România nu va avea parte de recăpătarea speranţei în dezvoltare şi civilizaţie dacă nu va avea conducători cinstiţi şi destoinici şi, mai ales, legi bune, care să creeze cadrul acţiunii benefice pentru ţară, al certitudinilor.

Împăcarea românului cu românul şi cu natura mamă, pe fondul dezvoltării stă la baza stabilizării crizei şi reluării dezvoltării. Va fi în stare actualul PD-L să facă acest lucru? Ne-a mai condus acest PD-L şi s-a văzut rezultatul dezastruos.

Sper ca Partidul Social Democrat să fie altfel decât restul politicienilor şi, în primul rând, să-şi poată permite să facă politică pentru cetăţenii ţării, pentru că majoritatea căutărilor mele se opresc în punctul în care doresc să fiu util cetăţenilor români şi nefericitei Românii.

  Costică Macaleţi - declaraţie politică: Agricultorii botoşăneni în criză;

Domnul Costică Macaleţi:

"Agricultorii botoşăneni în criză"

Declaraţia mea politică de azi se referă la dificultăţile cu care se confruntă producătorii agricoli din judeţul Botoşani.

Aceştia susţin că suprafaţa cultivată cu principalele culturi de toamnă va scădea anul acesta cu până la 30%, comparativ cu anul trecut, din cauza neacordării subvenţiilor. Cauza rezidă în faptul că avansul de 70% din plata pe suprafaţă încă nu s-a acordat decât la un număr foarte mic de fermieri, până în acest moment. Astfel, în condiţii de criză, când preţurile seminţelor şi lucrărilor agricole au crescut şi preţurile produselor agricole au scăzut, cultivatorii au ajuns să aibă multe stocuri şi nu au reuşit să se capitalizeze. Toate aceste aspecte, cumulate cu lipsa subvenţiei vor conduce la scăderea suprafeţei cultivate în toamna acestui an.

Mai concret, conform specialiştilor, cultura orzului şi orzoaicei va scădea anul acesta la circa 420.000 hectare, după ce în 2008 au fost cultivate circa 500.000 hectare. în ceea ce priveşte cultura de grâu, în 2008 au fost însămânţate circa 2.200.000 hectare, iar anul acesta suntem undeva la 1.800.000 hectare. La rapiţă, anul acesta sunt cultivate 470.000 hectare, faţă de 450.000 hectare în 2008, dar 30.000 hectare sunt deja calamitate din cauza secetei, iar 25.000 hectare au densitatea foarte mică, tot din cauza lipsei ploilor.

De asemenea, din cauza lipsei banilor, producătorii agricoli se aşteaptă la o scădere a producţiei de cereale, cauzată şi de fertilizarea slabă din acest an. Campania aceasta a fost întârziată din lipsa finanţării şi se va reflecta în scăderea producţiei cu circa 30% deoarece fertilizarea a fost slabă. Toate îngrăşămintele s-au dat pe bani gheaţă şi astfel s-au pus mai puţine. Se pare că nu s-a folosit nici jumătate din cantitatea de îngrăşăminte care s-ar fi aplicat dacă ar fi existat resurse. De exemplu, la un hectar de grâu, din 200-250 kilograme de îngrăşăminte cât era necesar, anul acesta nu s-au folosit nici 100 kilograme.

În aceeaşi vreme, oierii au manifestat în faţa Palatului Cotroceni cerându-şi drepturile cuvenite pentru a nu îngropa definitiv şi oieritul nostru strămoşesc. Cocoţat undeva la înălţime, preşedintele Băsescu a încercat să-i calmeze, dar nu a avut succes. Dar a făcut ce ştie el mai bine să facă: să-i mintă şi să le promită! Iar guvernul demis Boc a găsit soluţia miraculoasă: oierii să se împrumute la bancă pentru a supravieţui la iarnă.

E vremea să spunem: stop! E vremea să acţionăm hotărât şi să salvăm ce se mai poate salva din agricultura unei ţări mult prea sărace pentru a-şi permite încă 5 ani de faliment! E vremea să alegem la Cotroceni un preşedinte în adevăratul sens al cuvântului! E vremea să reuşim împreună! E vremea lui Mircea Geoană preşedinte!

  Ion Dumitru - despre Democratizarea democraţiei;

Domnul Ion Dumitru:

"Democratizarea democraţiei"

Profunda criză economică a României, urmată de un simulacru de profundă criză politică, în conexiune cu situaţia internaţională actuală, m-au determinat să formulez unele consideraţii pe tema democraţiei şi a statului de drept.

România se poate număra printre ţările care în decembrie 1989 a vărsat pe străzi cea mai mare cantitate de sânge şi morţi pentru idealul de libertate şi democraţie. Nu s-a putut dovedi ştiinţific dacă acest lucru ar fi putut sau nu să fie evitat sau dacă inevitabilul a trebuit să se petreacă cu adevărat. Cert este că rezultatul încercărilor revoluţionare din acea iarnă nu a condus nici spre libertate şi nici spre democraţie în deplinul înţeles al acestor aspiraţii.

Democraţia a existat din antichitate, îndeosebi la greci şi romani, dar nu numai, statele, puterile respective au rezistat atâta vreme cât normele democraţiei au fost respectate. De îndată ce regulile şi jocurile democratice n-au fost respectate, marile puteri antice au dispărut. La fel s-a întâmplat şi cu marile imperii ale Evului Mediu şi mai recent cu imperiul roşu rus. Se poate spune deci că, ajunşi la putere, reprezentanţii societăţii nu devin automat "stăpânii alegătorilor" - aşa cum se întâmplă în cazul dictaturilor, ci ei sunt mai degrabă acei oameni respectabili, puşi în slujba alegătorilor şi al căror prestigiu social se câştigă prin realizările lor în folosul societăţii şi nicidecum prin simplul act al alegerilor.

Când puterea insistă prin impunerea unor legi într-o altă formă sau a unei situaţii, fără a ţine cont de voinţa majoritară, se ajunge nemijlocit la dictatură dacă reprezentanţii aleşi (puterea) nu realizează eroarea sau nu vor să o recunoască. Salvarea democraţiei, într-o atare situaţie, constă în părăsirea puterii. Guvernul României, care a părăsit "normele democraţiei", va părăsi în curând sfera puterii.

Democraţia are multe lucruri comune cu tradiţia, cu modul omului de a exista în ecosistemul, în habitatul său. încercarea de a-l smulge de acolo fără a-i oferi ceva mai bun, care să-i permită o adaptare rapidă, constituie un act antidemocratic, o încălcare a drepturilor lui elementare.

în finalul acestor consideraţii nu pot să nu-mi pun următoarele întrebări. Poate România deveni o democraţie reală cu milioane de şomeri, pensionari şi înfometaţi, cu zeci de mii de morţi cu zile şi cu spitale "amorţite"?Nu cumva puterea şi criminalitatea românească au lucrat pentru instaurarea unei dictaturi în România?

  Vasile Mocanu - despre Perdelele de fum din jurul lui Traian Băsescu;

Domnul Vasile Mocanu:

"Perdelele de fum din jurul lui Traian Băsescu"

Preşedintelui Băsescu îi place să arunce cu fumigene în mulţime. Aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Iaşi, în campanie electorală, şeful statului nu a ezitat să mintă din nou electoratul.

într-un interviu acordat unui ziar local, Traian Băsescu şi-a "devoalat" intenţia de a impune un guvern de dreapta PD-L-PNL, după alegerile prezidenţiale de pe 22 noiembrie. Cu o condiţie: ca liberalii să renunţe la pretenţia de a propune ei înşişi premierul. Mă tem că opţiunea lui Băsescu va fi greu de pus în practică, de vreme ce, din 6 decembrie, România va avea un alt preşedinte.

Totuşi, ceea ce surprinde în declaraţia actualului preşedinte este dispreţul cu care tratează acesta alegătorul din România. După ce, luni de zile, i-a caracterizat pe liberali drept incompetenţi, impostori şi corupţi de cea mai joasă speţă, acum vorbeşte din nou despre o alianţă politică postelectorală cu PNL. Brusc, liberalii par să fi devenit iar cei mai buni amici ai lui Traian Băsescu, în timp ce alegătorii sunt consideraţi a avea grave tulburări de memorie.

Motivul unei atare schimbări de atitudine? România ar avea nevoie, în următorii ani, de un guvern puternic, a comentat Traian Băsescu, în acelaşi interviu. Că uneori preşedintele mai spune din greşeală, dar numai din greşeală, şi adevărul o dovedeşte faptul că şeful statului a recunoscut că cel mai bun Executiv de după 1989 a fost cel condus de Adrian Năstase, între 2001-2004, care "a fost mult mai eficient" decât celelalte cabinete. Am citat chiar din declaraţia lui Traian Băsescu, care nu a uitat să adauge că, totuşi, Cabinetul Năstase a fost unul "monocolor". Şi atunci cum se mai împacă intenţia de a reface Alianţa PD-L-PNL cu recunoaşterea faptului că numai un guvern monocolor "cu o uşoară susţinere în Parlament" a reuşit să aibă rezultate la guvernare?

Toate aceste mesaje contradictorii lansate cu diferite prilejuri de Traian Băsescu sunt de natură a crea tot mai multă confuzie în rândul electoratului. Singurul scop al şefului statului este doar acela de a păstra camarila PD-L la guvernare. Iar pentru a-şi îndeplini acest deziderat, Traian Băsescu este în stare să promită orice. Indiferent de preţ.

De aceea, în încheiere, un sfat mereu actual: Feriţi-vă de Traian Băsescu mai ales când face promisiuni!

  Cornel Pieptea - declaraţie politică: Guvernul Boc III;

Domnul Cornel Pieptea:

"Guvernul Boc III"

Stimaţi colegi şi colege, deputaţi aleşi ai Parlamentului României, m-am săturat să tot aud în declaraţiile politice ale PD-L-ului că responsabilitatea trenării instalării unui nou guvern aparţine coaliţiei PNL-PSD-UDMR - alte minorităţi. Stimaţi colegi din PD-L, vă rog să nu mai minţiţi.

Cum poate orice om raţional, fie el om politic, fie tehnocrat, fie cetăţean să susţină o variantă de guvernare aşa cum este cea prezentată săptămână trecută de către premierul desemnat, domnul Cătălin Croitoru? Nucleul central al guvernului este reprezentat de cei 7 membri ai fostului guvern Boc II: Berceanu, Blaga, Videanu, Paleologu, Stănişoară, Pogea, Predoiu.

Domnilor şi doamnelor colegi, vă reamintesc că guvernul Boc II a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură prin care s-a criticat competenţa administrativă vidă (fără aluzie la vreun ministru), nulă, dacă vreţi, în materie de practică a bunei guvernări.

Cum speră susţinătorii guvernului propus să votăm o echipa ministerială din care fac parte aceşti miniştrii? Sunt convins că printre noile nume propuse în lista de miniştri sunt buni profesionişti, însă alăturarea de greii PD-L din fostul guvern Boc nu le face cinste.

Susţinerea acestei variante ingrate de guvern de către PD-L se poate explica într-un singur fel: se doreşte în mod premeditat să fie respinsă la votul final în Parlament, pentru ca guvernul Boc să poată controla în continuare pârghiile puterii până la momentul alegerilor prezidenţiale.

Refuzul venit din partea preşedintelui ţării, domnul Traian Băsescu, de a alege varianta de guvern propusă de către actuala coaliţie majoritară din Parlament, singura capabilă să treacă de votul senatorilor şi al deputaţilor, are efecte critice pentru România.

Ştim cu toţii poziţia organismelor financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană). Banii din ultimele tranşe de împrumut pe acest an se pare că vor întârzia. Guvernul a anunţat deja ca a demarat procedura de împrumut de pe piaţa interbancară la un nivel foarte ridicat al ratei dobânzii.

Milioane de pensionari şi de salariaţi stau sub semnul foametei, în timp ce guvernul patronează cheltuirea veselă a banului public, după cum însuşi domnul Stolojan recunoştea, făcând referire la milioanele de lei aruncate în petreceri prilejuite de zile ale comunelor şi oraşelor.

Ce face în tot acest timp domnul Traian Băsescu? îşi face campanie electorală pe bani publici invocând referendumul pentru trecerea la Parlamentul unicameral, deşi există voinţa politică, pe deplin consensuală, de reducere drastică a numărului de parlamentari, concretizată într-un proiect de lege depus.

Parlamentul României trebuie să ia atitudine.

  Mihăiţă Calimente - declaraţie politică dedicată Armatei României;

Domnul Mihăiţă Calimente:

"Armata României"

25 octombrie, Ziua Armatei României. Niciodată ca acum, nu cred că Armata României a fost mai neglijată, mai umilită şi mai batjocorită.

În orice societate care se respectă, armata este un corp de elită. Purtătorii de arme au format de-a lungul vremii un corp echilibrat. Nobilimea de arme a fost considerată superioară nobilimii de funcţie. Dar un mare respect, anumite privilegii şi o poziţie în societate corespunzătoare are orice militar în societăţile civilizate. Şi asta pentru că aceşti oameni sunt dispuşi să facă ceea ce mulţi dintre noi nu putem sau nu avem curajul să facem. Adică să ne riscăm viaţa sub drapelul tricolor pentru interesele ţării.

Cum arată această instituţie fundamentală a ţării sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu?

De la Armata Populară care număra aproape 350.000 de membri şi bazată pe conscripţia obligatorie, s-a considerat că trebuie să trecem la o armată modernă, mobilă, de aproximativ 100.000 de militari bazată pe principiul voluntariatului.

Această armată nouă trebuie să fie garantul independenţei şi suveranităţii României. Ea trebuie să îndeplinească sarcinile pe care România şi le-a asumat ca membră NATO în teatrele de operaţiuni unde acţionăm ca parte a acestei alianţe, sau sub egida ONU. Toate astea pentru ca militarii să aibă o viaţă de mizerie atunci când sunt în ţară. În special salariile militarilor angajaţi sunt de batjocură, adică aproximativ 9 milioane de lei pe lună.

Nici salariile ofiţerilor nu sunt mai stimulative. Prin tăierea sporurilor şi primelor pe care aceşti oameni le merită, ei ajung să câştige mai mult decât modest. La întoarcerea din teatrele de operaţiuni, aceşti oameni nu beneficiază de recuperare, aşa cum spune legea.

Condiţiile din ţară, din unităţile militare sunt proaste. Norma de hrană a fost pusă sub semnul întrebării. Programele de înzestrare au fost amânate şi tergiversate, aşa că la toate capitolele suntem descoperiţi. Avem fregate care nu au armament, avem vechile MIG-uri care nu mai zboară, avem aparate de transport care nu au mai venit, avem transportoare prea puţine (cele moderne). Ne-am angajat să cheltuim 2,38 % din p.i.b. pentru înzestrare. Niciodată ca în acest an bugetul armatei nu a fost redus la mai puţin de 1% din p.i.b. Starea de nemulţumire din armată este mai acută ca niciodată. Preşedintele Băsescu a indus în Armată o stare de tensiune şi suspiciune. Cazul Ciorogârla care a decapitat aviaţia militară, trezeşte şi acum semne de întrebare dacă nu cumva a fost o făcătură pentru a înlătura din funcţii ofiţeri incomozi.

Întârzierea înzestrării Armatei I se datorează, în parte, Preşedintelui României, în calitatea sa de şef al CSAT. Cu toate condiţiile vitrege, Armata şi-a îndeplinit cu cinste sarcinile. Dar în ce condiţii?

Înzestrarea materială precară şi-a spus cuvântul. TAB-urile noastre au căzut victimă prea des încărcăturilor explozive improvizate. Maşinile noastre de teren nu prea porneau dimineaţa după frigurile din nopţile deşerturilor din Irak şi Afganistan, iar armamentul din dotare este cel din perioada comunistă.

Dincolo de patriotismul şi onoarea pentru care militarii români participă sub tricolor la aceste misiuni, ne uimeşte faptul că aceşti oameni se duc în teatrele de operaţiuni pentru bani, pentru a trăi mai bine şi pentru că noi nu suntem în stare să le oferim minimul de subzistenţă.

Politica populistă şi demagogică a PD şi a lui Traian Băsescu a făcut ca salariile acestor militari să fie indecent de mici. Încercarea de subordonare a armatei, conflictele cu miniştrii care aveau idei diferite, obsesia controlului serviciilor secrete, în speţă cel al armatei, au generat un climat de suspiciune şi nesiguranţă.

Un alt aspect grav este promovarea pe alte criterii decât performanţa şi competenţa militarilor. Ultima avansare în grad a celor trei generali în rezervă care şi-au anunţat susţinerea electorală pentru domnia sa este de-a dreptul scandaloasă.

La sosirea în România, vicepreşedintele SUA, Joe Biden, ne-a mulţumit pentru contribuţia noastră din Irak şi Afganistan. Practic, le-a mulţumit militarilor, care fac cinste României.

  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică Băsescu pică!;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Băsescu pică!"

Au trecut cinci ani în care poporul român a crezut, a sperat că o dată cu trecerea timpului, va veni şi vremea când "vom trăi bine".

În toamna anului 2004, Traian Băsescu plângea duios pe umerii lui "dragă Stolo", mulţi nu bănuiau ca răul produs atunci era un rău atât de mare. Ştiam că atacă violent şi necruţător persoane, adversari de-a valma cu prieteni, dar nu-mi imaginam că poate ataca sălbatic instituţii fundamentale ale statului de drept, cu intenţia, nicio clipă ascunsă, de a le distruge iremediabil.

Băsescu spunea atunci că banii noştri zac în hârtoapele acelea atât de dragi amicilor săi, regii asfaltului. Până şi plăcuţele care ne aruncau acest adevăr drept în ochi erau o afacere bănoasă de care profitase ministrul transporturilor.

Un preşedinte care se uită cruciş la concetăţenii lui de pe afişe cât casa şi rânjeşte ameninţător cum că "de ce ne e frică nu vom scapa", va scapa de ce i-e lui frică.

Soluţia dilemei nu e în mâna contenciosului administrativ şi nici măcar a Curţii Constituţionale, soluţia este în mâna fiecăruia dintre noi.

Am strâns cureaua, am crezut că imposibilul poate deveni posibil, am crezut că omul se poate schimba, şi-a schimbat tunsoarea, dar năravul ba.

Au trecut cinci ani de promisiuni, cuvinte frumoase, ameninţări, vorbe goale. Cinci ani de zile, Traian Băsescu a provocat şi a alimentat conflictul dintre instituţiile fundamentale ale statului român: a atacat Guvernul şi a executat miniştri, a încercat să dizolve Parlamentul, a atacat magistraţii, Înalta Curte de Justiţie şi Curtea Constituţională până când justiţia a intrat în grevă.

Traian Băsescu este un pericol pentru ordinea şi stabilitatea României. De dragul puterii, Traian Băsescu a executat trei guverne şi a aruncat România în haos. Îşi doreşte un guvern personal, care să îi legalizeze drogurile uşoare şi prostituţia.

A venit vremea în care noi, românii, ar trebui să ne deşteptăm! Vremea lui a trecut!

  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică Să nu uităm de gripa nouă!;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Să nu uităm de gripa nouă"

Virusul gripei noi riscă să se răspândească serios în iarna asta, poliţiştii sunt împuşcaţi în mijlocul străzii, preţul la gaze stă să crească, la fel şi t.v.a., preţul alimentelor ori taxele locale.

Tema adusă în discuţie de un preşedinte care pare să fíe aşa de disperat de pierderea puterii încât organizează referendum pe o temă populară în ziua alegerilor. Ca încă o remarcă în legătură cu falsitatea acestui referendum. Mi s-a dovedit că în ţara asta se poate munci cu spor. Preşedintele a semnat decretul de organizare a referendumului, a doua zi România era împânzită de bannere cu Băsescu în postură de terminator al parlamentarilor.

Un preşedinte care a mers până acolo încât a convocat referendum pe tema Parlamentului în ziua alegerilor prezidenţiale.

Aproximativ patru milioane de români s-ar putea îmbolnăvi de gripă porcină, pe toată perioada pandemiei, virusul noii gripe va deveni tot mai virulent şi e probabil să apară şi în ţara noastră cazuri mortale.

Deja în România au fost confirmate la începutul lunii noiembrie (în primul weekend al lunii noiembrie) 76 de noi cazuri de gripă porcină. În numai 24 de ore, s-au înregistrat oficial 36 de cazuri de gripa AH1N1, ceea ce face ca numărul bolnavilor să se apropie de 500, fiind cel mai mare număr confirmat într-un interval de o zi.

Ministerul Sănătăţii a anunţat pe 1 noiembrie încă 40 de cazuri infectate la Hotel Sinaia, unitatea hotelieră fiind închisă 48 de ore, iar toţi turiştii români şi străini sunt în curs de izolare în secţiile de boli infecţioase.

Gripa porcină se extinde, făcând noi victime şi acolo unde nu mai fuseseră semnalate cazuri de gripă nouă. În ţările vecine, apar din ce în ce mai multe decese. Specialiştii dau semnale de alarmă. Virusul e nou şi poate conduce la decese. Nu ştie nimeni cine va duce boala pe picioare sau va muri din cauza ei.

În Ucraina, Preşedintele Iuscenko a semnat un decret prin care situaţia creată de epidemia de gripă reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Abia în acest moment, oficialii din sănătate au anunţat că vor să cumpere urgent un milion de doze de vaccin contra gripei noi, în condiţiile în care cel de la Cantacuzino e gata abia în decembrie.

România este ţara care nu are vaccinuri împotriva gripei porcine pentru că s-a considerat că pericolul a trecut după panica din prima parte a anului. România este ţara unde guvernul împrumută 20 de miliarde de euro ca să-i bage în măsuri comuniste, să-1 ajute pe Băsescu în campania electorală. România este ţara unde, la sfârşitul lunii, românii vor vota un preşedinte nou.

Luaţi atitudine de preşedinte! Sau aşteptăm să se înregistreze şi în România cazuri de decese din această cauză, să treacă primul şi al doilea tur al alegerilor?

Trebuie să facem eforturi financiare pentru achiziţionarea rapidă a vaccinului din sursă externă (de pe o piaţa externă), nu pentru organizarea unui referendum pe care în acest moment îl doreşte numai domnul preşedinte Băsescu.

  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică Accidentele de muncă;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Accidentele de muncă"

Vreau să vă expun o problemă foarte importantă în care legislaţia în vigoare este insuficientă, ca de altfel în foarte multe domenii. Dar astăzi, vreau să vă atrag atenţia dumneavoastră, stimaţi colegi, dar mai ales instituţiilor în drept să acţioneze şi să reglementeze asupra unei probleme majore care ţine zi de zi prima pagină a ziarelor - accidentele de muncă.

Fiecare accident de muncă înseamnă suferinţe fizice şi psihice, pierderi de venituri pentru cei implicaţi - victime, familie, prieteni, dar şi o pierdere de timp de muncă pentru firma în care are loc evenimentul şi pentru societate.

O angajată la Ford România şi-a pierdut viaţa în octombrie după ce maşina cu care se deplasa prin curtea fabricii de la Craiova a fost lovită de un motostivuitor.

La Râmnicu Sărat, un muncitor de 29 de ani a căzut de la înălţimea de 16 metri, de pe o platformă care era folosită pentru munca la înălţime.

Pentru a justifica numărul mare al accidentelor de acest gen, invocăm vina persoanelor însărcinate de executanţi, de bunul mers al lucrărilor - şefi de echipe, diriginţi de şantier. Dar cauza reală o reprezintă lipsa unei politici adecvate, care să aibă în vedere îmbunătăţirea continuă a performanţei şi integrarea managementului de securitate şi sănătate în muncă în managementul strategic al firmei, precum şi eliberarea autorizaţiilor pe şantier în mod preferenţial şi fără respectarea condiţiilor impuse de actele normative.

Aşadar, problema accidentelor de muncă este o problemă stringentă în societatea românească, putând fi cauzată de surse diverse, una dintre ele fiind chiar neglijenţa sau lipsa de interes a angajatorilor şi a angajaţilor faţă de protecţia muncii.

În anul 2008, în România, aproximativ 331 de oameni au murit în urma unor accidente de muncă, în timp ce alţii 4261 au fost răniţi. Companiile care sunt obligate să le asigure angajaţilor siguranţa la locul de muncă, de cele mai multe ori, scapă sau sunt nevoite să plătească, în cel mai bun caz cu amenzi simbolice.

De fiecare dată, după un astfel de accident, timp de câteva zile, opinia publică este revoltată. De fiecare dată, autorităţile par interesate pe moment, însă, doar pentru camerele de luat vederi. Până când, data viitoare, se întâmplă exact la fel.

  Raul-Victor Surdu-Soreanu - despre Chestiunea ţărănească.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

"Chestiunea ţărănească"

În anul 2009, deşi am intervenit cu amendamente, bugetul pentru agricultură a fost cel mai mic din ultimii 20 de ani - 1,37%.

Cu toate acestea, la prima rectificare de buget s-a luat de către Ministerul de Finanţe din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale suma de 2,3 miliarde lei, iar la a doua rectificare de buget 670 milioane lei.

Datorită acestor rectificări, banii alocaţi prin bugetul de stat Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în care erau incluşi şi banii de subvenţii pentru animale au fost dirijaţi prin hotărâri unilaterale şi abuzive pentru alte cheltuieli.

Ca urmare, în luna iunie, am primit la Parlamentul României o delegaţie numeroasă a reprezentanţilor crescătorilor de animale care, în afara pericolului neîncasării subvenţiilor la timp, semnalau şi alte aspecte legate de activitatea de creştere şi exploatare a animalelor cum ar fi:

  • nealocarea cotei de lapte;
  • primirea subvenţiilor de către unii producători care nu mai au animalele în fermă;
  • neprimirea subvenţiilor de către unii producători care au achiziţionat animale şi care populând cu animale fermele noi realizate cu fonduri de la Uniunea Europeană şi fonduri proprii sunt în pragul falimentului;
  • preţul mic la lapte şi refuzul unor mari procesatori şi al lanţurilor de supermarketuri de a cumpăra produse de la producătorii români, în condiţiile în care în România se importă cantităţi de lapte şi carne neconforme.

Prin interpelări, prin întrebări adresate Guvernului am insistat asupra rezolvării situaţiilor concrete cu care se confruntă crescătorii de animale. Nu s-a dat curs acestor solicitări de către Guvern şi crescătorii de animale au fost nevoiţi să se solidarizeze în manifestaţii de protest atât în vară, cât şi în ultimele zile.

De ce nu s-au plătit subvenţiile la producători şi de ce acestora li s-a promis doar a treia parte din sumă spre decontare imediată şi restul doar în anul 2010, ştiut fiind că prin bugetul de stat s-au alocat sumele necesare subvenţiilor încă de la începutul acestui an ?

Cum de s-a găsit această treime din banii cuveniţi numai în urma protestului?

De ce sunt îndrumaţi crescătorii de animale să piardă timp, să cheltuiască bani în plus prin întocmirea dosarelor de finanţare prin bănci a acestor subvenţii?

Există un răspuns şi în acest an ca şi în alţi ani, guvernanţii vorbesc despre agricultură ca despre un domeniu esenţial în asigurarea securităţii alimentare a României, iar programele concrete şi banii rămân doar vorbe.