Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Domnul Ioan Oltean:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Deschidem şedinţa săptămânală consacrată declaraţiilor politice.

Astăzi, vom începe cu Opoziţia, care este atât de prezentă şi de dornică să facă declaraţii după o lună şi jumătate de vacanţă parlamentară, de evenimente numeroase care le-au creat subiecte dintre cele mai interesante.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Stan, din partea Grupului parlamentar al Partidul Social Democrat+Partidul Conservator, şi o rog pe doamna Doiniţa Chircu, din partea Grupului parlamentar al Partidul Democrat Liberal, să se pregătească.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Stan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

A mai trecut un an, deloc uşor, în care, deşi ne-am străduit, cel puţin noi, trăitori pe tărâmuri fălticinene, n-am reuşit să trăim mai bine, ba chiar nici măcar la fel de "bine" ca în 2008 n-am mai reuşit s-o ducem.

Ne-au ajutat "întru această ispravă", cum se spunea într-o vreme sadoveniană pe uliţele Fălticeniului, "chibzuirea cu înţelepciune a banului public virat la bugetul statului, împărţirea dreaptă a aceluiaşi ban public având ca unic principiu conducător nevoia comunităţilor locale, neimplicarea politicului în administraţie" şi mă opresc pentru că nu mai am ghilimele şi mă tem să nu cumva să fiu greşit înţeles. Nu de alta, dar n-aş vrea să-mi privez localitatea de suflet şi de domiciliu, Fălticeniul, şi de ce brumă de parale s-o mai strecura printre degetele celor de la putere cu destinaţie spre malul Şomuzului.

Aşa că, mai bine mai vorbesc o dată şi încă o dată şi ori de câte ori va fi nevoie ca să mă fac auzit despre mult doritul, promisul şi aşteptatul spital municipal din Fălticeni.

Şi am să vă mai spun o dată că ceea ce s-a aprobat şi chiar edificat parţial sub guvernare PSD până în anul 1997, nu a devenit nici până azi ceea ce trebuia să fie. Ba, mai mult, proiectul iniţial a suferit mai multe transformări, plătite desigur sub numele de noi proiecte de fezabilitate din puţinii bani ce s-au mai strecurat printre degetele potentaţilor responsabili, transformări ce au condus la reconsiderarea destinaţiilor sanitare a spaţiilor şi apariţia unor locuinţe denumite iniţial "de serviciu" şi la terminarea edificării lor, vom mai vedea cum se vor mai chema.

Am să vă spun din nou că, urmare şi a insistenţelor noastre, în anul 2008, adică după ceva ani de când construcţia începută se ruina spre disperarea celor aflaţi în situaţia de a avea nevoie de îngrijiri spitaliceşti, într-o vizită mult mediatizată pe plan local, ministrul de atunci al sănătăţii promitea şi chiar aloca prin buget 40 de miliarde lei vechi pentru investiţia fălticineană, bani din care la Fălticeni n-a mai ajuns nici un leuţ din splendidul motiv, invocat încă la începutul acestui cuvânt, că primarul de atunci şi de acum al Fălticeniului a sărit din barca galben-albastră în cea portocalie, ceea ce ministrul sănătăţii de atunci n-a putut înghiţi.

Am mai avut parte şi în 2009 de promisiuni pentru, deocamdată, iluzoriul nostru spital, vreo 10 miliarde de lei vechi, pentru cea de a doua jumătate a anului, cu menţiunea infailibilă "dacă vor exista resurse", ceea ce n-au existat "Sfânta criză" a rezolvat şi asta ca pe multe alte neputinţe ale celor ce trebuiau, conform promisiunilor electorale, să ne facă să trăim bine!

Doamnelor şi domnilor colegi,

Cu riscul de a deveni obositor, precizez că vorbesc despre un aşezământ sanitar menit să rezolve problemele de sănătate a peste 170.000 de oameni din Fălticeni şi zona arondată.

Cu speranţa că voi impresiona pe cei ce strâng baierele pungii când aud de oraşul meu, vă spun că aşa-zisul spital municipal funcţionează într-o clădire ce datează din anul 1851. La vremea aceea, i-au trebuit acelui făcător de bine care s-a chemat Iftimie Stamati, protoiereu, nouă ani spre a aduna banii şi a ridica spitalul. În anul 2010 trebuie să-l putem egala pe Iftimie Stamati! Deşi în anul 2010 nu putem decât să aducem, prin cuvânt, rugămintea şi speranţele Fălticeniului în faţa dumneavoastră.

Pentru că sănătatea celor de care vă vorbesc mai poate fi îngrijită numai în spaţiul oferit de lucrarea protoiereului cu smerenie amintit, municipiul rămânând, ca urmare a redobândirii de către proprietari a imobilelor respective, fără maternitate şi fără secţie de boli contagioase.

Sunt extrem de îngrijorat că gândurile de descentralizare ale ministrului sănătăţii ar putea lăsa grija asigurării finalizării şi punerii în funcţie a spitalului, pe care încă îl mai credem al nostru, la voia unui primar de la care de cinci ani nu auzim decât că n-are bani.

Cer cu tăria născută din asumata răspundere în faţa concetăţenilor mei să se găsească resurse pentru terminarea construcţiei şi darea în funcţiune a Spitalului municipal Fălticeni.

Invit pe cei ce pot hotărî aceasta să ne dea un răspuns desluşit pentru că şi-au luat asupra lor răspunderea pentru binele poporului român din care, cu cinste, fac parte şi oamenii plaiurilor care m-au trimis aici.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

O invit la microfon pe doamna Doiniţa Chircu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Îl rog pe domnul Cristian Rizea să se pregătească.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi vine în sprijinul susţinerii noastre pentru Legea educaţiei naţionale.

În anul 2009, Partidul Democrat Liberal a susţinut pe deplin amplul proces de reformă a statului român, proces demarat de Guvernul Boc prin angajarea răspunderii asupra unor legi extrem de importante pentru societatea românească.

Dintre acestea, Legea educaţiei naţionale a primit un recul puternic prin confirmarea neconstituţionalităţii unor articole din textul său. Criza politică ce a urmat în toamna anului 2009, precum şi efervescenţa electorală prezidenţială din aceeaşi perioadă, au aruncat într-un con de umbră o lege atât de importantă şi aşteptată de toţi românii. Aşadar, reforma a fost încă o dată învinsă.

Această lege este absolut necesară pentru ca învăţământul românesc să se modernizeze. Educaţia din România chiar nu mai poate aştepta! Au trecut deja douăzeci de ani peste educaţia românească şi nu ne putem lăuda că am făcut ceva în sensul ameliorării infrastructurii educaţiei, a conţinutului actului educativ, politicii de resurse umane din acest domeniu, şi asupra altor aspecte la fel de importante.

Stimaţi colegi, afirm cu putere că susţin întru totul demersul actualului ministru al educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. El îşi asumă procesul de reluare a dezbaterilor pe această temă, iar în perioada imediat următoare va supune dezbaterii publice viziunea acestui tânăr ministru asupra noii Legi a educaţiei naţionale. Proiectul va putea fi amendat, după care îşi va urma cursul firesc şi cunoscut.

Nu cred că este cineva care să conteste faptul că avem nevoie de o Lege a educaţiei naţionale înainte de începerea noului an şcolar, pentru a putea crea previzibilitate atât pentru elevi, părinţi, cât şi pentru cadrele didactice.

Educaţia are nevoie de noi, are nevoie de consens politic şi de obiective unitare, care dacă le vom analiza, vom constata că ele sunt transpartinice. Haideţi, stimaţi colegi, în această perioadă de relativă acalmie politică, să reflectăm cu toţii la viitorul copiilor noştri, la viitorul acestei ţări. Aceasta este miza şi nu identificarea acestei importante legi cu un lider politic, indiferent cum s-ar numi el.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu foarte mult, stimată colegă.

Domnul Cristian Rizea. Nu este.

Domnul Cătălin Cherecheş, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi se pregăteşte domnul Pavel Horj, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de azi se referă la "Proiectul minier Roşia Montană".

Înainte de a se vorbi despre proiectul Roşia Montană, s-a vorbit despre accidentul ecologic de la Baia Mare, din 30 ianuarie 2000, şi despre pericolul tehnologiilor bazate pe folosirea cianurii.

Cianura a revenit din nou în atenţie odată cu proiectul Roşia Montană, despre care se discută de câţiva ani. Recent, 70 de organizaţii neguvernamentale preocupate de protecţia mediului au adoptat o declaraţie comună prin care critică includerea în programul de guvernare a controversatului proiect minier şi recentele luări publice de poziţie ale mai multor înalţi demnitari pe această temă, începând cu preşedintele Traian Băsescu, continuând cu ministrul economiei, ministrul mediului şi terminând cu europarlamentarul Adina Vălean.

Sunt unul dintre cetăţenii României pentru care protecţia mediului înseamnă o preocupare de zi cu zi, fiindcă nu-mi este indiferent în ce mediu trăim noi, dar mai ales generaţiile viitoare. De aceea ader la opinia organizaţiilor neguvernamentale că declaraţiile demnitarilor nu sunt doar neavenite, ci ignoră dispoziţiile legii şi deciziile justiţiei, aşa cum se argumentează detaliat în declaraţia lor comună. ONG-urile semnatare consideră proiectul minier Roşia Montană ca având un impact negativ de mediu peste limitele admisibile, fapt ce va fi în final dovedit în mod indubitabil, dacă se vor respecta procedurile legale de evaluare, şi nu vor fi distorsionate prin continuarea şi amplificarea unor manevre nelegale sau imorale.

Să nu uităm că proiectul minier Roşia Montană a fost şi este criticat nu numai pentru impactul asupra mediului, ci şi sub aspectul protecţiei patrimoniului cultural naţional, al respectării drepturilor omului, al intereselor economice ale statului român şi al comunităţilor locale şi dezvoltării durabile a României în general.

Declaraţia comună subliniază faptul că procedura de evaluare a impactului asupra mediului cu privire la proiectul minier Roşia Montană este suspendată de drept din cauza suspendării pe cale judecătorească a efectelor mai multor acte administrative deţinute de compania Roşia Montana Gold Corporation, şi care sunt indispensabile pentru derularea procedurilor de autorizare a proiectului minier, iar legislaţia în vigoare nu poate fi ocolită de decizii politice sau de voinţa altor autorităţi şi structuri.

Cum pot fi calificate declaraţiile publice ale ministrului economiei, Adriean Videanu, prin care exprimă opinii net favorabile proiectului minier Roşia Montană, altfel decât presiuni asupra autorităţilor abilitate să ia o decizie privind aprobarea proiectului, având în vedere statutul politic şi administrativ al autorului lor?

Declaraţiile pot fi şi o antepronunţare nepermisă de procedura în vigoare cu privire la o decizie în luarea căreia respectivul ministru ar urma să fie implicat în viitor, ca membru al Guvernului României, având în vedere că emiterea sau respingerea acordului de mediu pentru astfel de proiecte se promovează prin hotărâre de guvern.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Ca parlamentar al României, doresc să afirm că prevederea expresă în Programul de guvernare (aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 39 / 2009) a "reevaluării" proiectului Roşia Montană mi se pare inacceptabilă. Proiectul Roşia Montană este o investiţie preponderent privată (peste 80%) şi nu una de utilitate publică.

Nici abordarea ministrului mediului şi pădurilor, Laszlo Borbely, potrivit căreia va aproba proiectul minier Roşia Montană dacă va fi perfect convins că "nu va provoca poluări" nu era una corectă, întrucât conform legislaţiei în vigoare, evaluarea de mediu se face de către un colectiv de specialişti pe baze ştiinţifice obiective, iar decizia se adoptă nu prin Ordin al ministrului, ci prin Hotărâre a Guvernului. De altfel, la 10 ani de la accidentul ecologic de la Baia Mare, ministrul mediului şi-a schimbat punctul de vedere.

Cât priveşte declaraţiile preşedintelui României, despre discutarea şi luarea unei decizii în CSAT pe tema acestui proiect minier, consider că nu intră în atribuţiile CSAT evaluarea acceptabilităţii şi oportunităţii unui proiect minier, cu atât mai mult cu cât este vorba despre unul privat, nefiind credibilă afirmaţia că ar fi o problemă de apărare sau securitate naţională. Sugestia că CSAT va lua o decizie pro sau contra proiectului, în condiţiile în care atribuţia în cauză revine Guvernului pe baza evaluărilor făcute de autorităţile de mediu competente, cărora CSAT pare să dorească în acest fel să li se substituie în mod ilegal sau să le influenţeze implicit, nu este corectă. Implicarea CSAT în loc să mărească transparenţa (şi aşa deocamdată inacceptabil de redusă) cu privire la proiectul minier Roşia Montană, dimpotrivă riscă (sau chiar urmăreşte voit) să opacizeze şi mai mult situaţia prin natura şi regimul documentelor, discuţiilor şi deciziilor de resortul CSAT (care sunt de regulă confidenţiale în virtutea obiectului lor - apărarea şi securitatea naţională, care în acest caz însă nu sunt de fapt implicate).

Doamnelor şi domnilor colegi,

Un ultim aspect pe care doresc să vi-1 supun atenţiei se referă la informaţiile privind posibilitatea acordării unor garanţii de stat de 1 miliard de USD pentru proiectul minier Roşia Montană. Dacă ele sunt reale, ideea este inacceptabilă şi discriminatorie faţă de alte proiecte de certă utilitate publică sau care nu ridică asemenea semne de întrebare din punct de vedere ecologic. Despre seminarul de la Bruxelles, organizat de europarlamentarul Adina Vălean, trageţi fiecare concluziile.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Pavel Horj, din partea Grupului parlamentar al Partidul Naţional Liberal, şi se pregăteşte domnul Iosif Veniamin Blaga, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Pavel Horj:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se referă la drumurile forestiere şi modalităţile de modernizare a acestora prin fondurile structurale europene.

Restructurarea sectorului forestier, consecinţă a aplicării actelor normative privind retrocedarea pădurilor foştilor proprietari, a determinat schimbarea titularului dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere. În mod necesar, această situaţie presupune modificarea regimului juridic al drumurilor forestiere care deservesc fondul forestier deţinut de persoanele fizice sau juridice, în sensul transmiterii lor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

Având în vedere necesitatea modernizării acestor drumuri forestiere, inclusiv prin accesarea de fonduri externe - implementarea Măsurii 125 - Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii, Submăsura 125 b, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 - această transmitere creează posibilitatea implicării consiliilor locale în realizarea unor proiecte care vor avea ca obiect modernizarea drumurilor forestiere respective.

În prezent, drumurile forestiere care accesează fondul forestier, proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale sau proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, sunt în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva care are obligaţia de a asigura întreţinerea şi repararea acestora. În aceste condiţii, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva va identifica drumurile forestiere, căile ferate forestiere şi terenurile aferente acestora, care nu mai accesează fond forestier proprietate publică a statului în vederea transmiterii către unităţile administrativ- teritoriale deţinătoare de păduri.

Prin Legea nr.46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, nu au fost reglementate situaţiile în care a fost permisă, la solicitarea deţinătorului majoritar al fondului forestier, proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, trecerea drumurilor forestiere şi a terenului aferent acestora, prin hotărârea Guvernului, din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva. în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

În ceea ce priveşte drumurile forestiere şi terenurile aferente, menţionăm că, odată transmise în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor local ale acestora, le vor fi incidente prevederile alin.(3) al art.7 din Legea nr.46/2008, conform cărora: "Este interzisă trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al municipiului Bucureşti"

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Având în vedere cele de mai sus considerăm că este necesară adoptarea prin procedură de urgenţă a unui act normativ care să reglementeze această situaţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumim şi noi, domnule coleg.

Domnul deputat Blaga este invitat să-şi susţină declaraţia politică şi se pregăteşte doamna Pető Maria, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi şi colege,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Summitul de la Copenhaga - punct de vedere".

Participarea mea, alături de alţi colegi, membri ai Parlamentului României, la COP 15, în capitala Danemarcei, m-a determinat să vă prezint câteva puncte de vedere în legătură cu schimbările climaterice de pe Terra - Casa noastră.

Schimbările climaterice sunt un simptom prezent şi adevărat. Copenhaga a întrunit un număr impresionant de delegaţii din mai toate statele lumii. Mulţi au venit la Copenhaga cu aşteptări şi speranţe importante privind viitorul planetei, al nostru, al copiilor noştri. Trebuia să fie o reuniune crucială! Din păcate, finalitatea nu a fost cea aşteptată.

O participare importantă a fost din partea ţărilor sărace şi în curs de dezvoltare, ţări care suferă cel mai mult de pe urma schimbărilor climatice. Ţările bogate îşi fac matematica lor, au interesele lor, pare se greu de negociat, mai ales când vorbim despre state precum SUA sau China.

Aspectul cel mai important al analizelor şi discuţiilor l-a reprezentat şi îl reprezintă reducerea emisiilor de GES (în speţă emisiile de carbon). Statele dezvoltate precum China, SUA şi altele au emisii foarte ridicate de compuşi pe bază de carbon, pe când ţările în curs de dezvoltare sunt principalele victime ale schimbărilor climatice datorate acestor emisii.

Lupta internaţională contra schimbărilor climatice a început în 1990 odată cu negocierile asupra Convenţiei-cadru ONU legate de schimbările climatice. Aceasta a fost adoptată în 1992 la Conferinţa de la Rio, urmând protocolul de la Kyoto în 1997. Conform protocolului, emisiile de GES trebuiau să fie reduse cu 5% între 2008 şi 2012 (în raport cu 1990).

Evenimentele sunt altele şi COP 15 trebuia să adopte noi măsuri menite să ducă la stoparea unor posibile dezastre naturale. S-a dovedit că există convingerea urgenţei şi amploarei problemei.

Obiectivele fixate la Kyoto sunt insuficiente pentru stabilirea concentraţiei de GES din atmosferă. Există şi o teorie potrivit căreia la formarea condiţiilor de viată de pe Terra, carbonul din atmosferă s-a înglobat în pământ, iar acum, datorită vitezei exploatării şi nelimitării consumurilor, acest carbon se reîntoarce în natură. Cu ce consecinţe? Greu de stabilit dacă nu se iau măsuri de limitare a consumurilor.

Ridicarea temperaturii medii pe Terra, mai mult de 2 grade Celsius, ne face să intrăm într-o zonă din care e foarte greu, dacă nu imposibil, să ne mai întoarcem. Cred că din acest punct de vedere, toate statele lumii, mici sau mari, trebuie să aibă un important cuvânt de spus în ceea ce priveşte viitorul Terrei - Casa noastră.

Stimaţi colegi şi colege,

Parlamentele au rolul adoptării unor legi corespunzătoare pentru a împiedica schimbările climatice. ONG-urile au un rol important şi activ, dar nu ele sunt responsabile faţă de cetăţeni, ci noi, parlamentarii. Noi trebuie să apărăm interesele generaţiilor viitoare, ale copiilor noştri. Vorbele trebuie traduse în fapte, importantă fiind voinţa politică.

Trebuie să facem ca ţările bogate să înţeleagă că economia umană pune probleme. Va trebui să existe o limitare a dezvoltării, mai ales când vorbim de consumul unor resurse limitate. Accentul trebuie pus pe o dezvoltare durabilă. În acest sens, ţările bogate trebuie să ajute ţările mai sărace pentru achiziţionarea unor "tehnologii verzi". Nu putem negocia cu natura, nu putem fi naivi şi să continuăm ca şi până acum. Lucrurile nu sunt legate de bani, ci de viitorul copiilor noştri.

Atunci când vorbim de voinţa politică, aceasta trebuie să rezulte din sânul parlamentelor. Din păcate, constat şi eu că rolul Parlamentului şi al parlamentarilor s-a redus şi continuă să se reducă.

Parlamentul are rolul de a supraveghea activitatea guvernelor, iar în cazul de faţă activitatea privind măsurile de reducere a emisiilor de carbon, de semnare a documentelor internaţionale privind schimbările climatice, schimbări care ne afectează pe toţi.

Faţă de mediu nu putem lucra gradual, este o urgenţă, fiecare stat, fiecare administraţie este responsabilă şi trebuie să participe activ şi permanent pentru a preîntâmpina posibile dezastre naturale.

Stimaţi colegi şi colege membri ai Parlamentului,

Cred că o analiză la nivelul Parlamentului a acestei probleme, raportată la nivelul României şi în context internaţional, ar fi bine venită şi ar demonstra interesul Parlamentului faţă de această importantă problemă, viitorul Terrei - Casa noastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat Blaga.

O invit la microfon pe doamna deputat Petö Maria, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Se pregăteşte domnul Cristian Rizea. A venit? Nu a venit. Domnul Mircea Drăghici? Da.

Domnul deputat Mircea Drăghici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Petö Csilla-Maria:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "20 de ani de la înfiinţarea Uniunii Democrate Maghiare din România".

Permiteţi-mi ca în scurta mea declaraţie de azi să vă aduc în atenţie o aniversare. Este o aniversare specială pentru mulţi dintre noi, cei care am trăit-o de curând, şi sper să capete semnificaţie şi pentru dumneavoastră. Este o aniversare de 20 de ani, interesantă şi atrăgătoare în primul rând prin frumuseţea vârstei.

Da, doamnelor şi domnilor, UDMR-ul a împlinit 20 de ani. Este tânăr şi ar vrea mereu aşa să fie. Va şi reuşi acest lucru şi toţi tinerii noştri colegi, atât de partid cât şi de parlament, dovedesc deja asta. UDMR-ul nu a avut însă norocul să trăiască o tinereţe fără griji, aşa cum tot cântecul o întrevede, fiindcă încă de la formarea lui a fost apăsat de grijile şi problemele celor pe care îi reprezintă.

În urma căderii dictaturii comuniste, la data de 25 decembrie 1989 s-a înfiinţat Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) care s-a angajat în apărarea şi reprezentarea intereselor comunităţii maghiare din România. Iată deci că ne-am înfiinţat atunci când în întreaga lume creştină speranţa se naşte o dată cu mântuirea. Am apărut într-un sfârşit de an în care Europa întreagă, dar mai cu seamă centrul şi estul ei, au făcut să renască speranţa de libertate, democraţie şi o viaţă mai bună pentru toţi cetăţenii. Nu ne-am permis nici greşelile copilăriei şi nici extravaganţele tinereţii fiindcă am simţit responsabilitatea destinului uneia dintre cele mai numeroase minorităţi etnice din Europa: Maghiarii din România, cei pe care îi reprezentăm şi în acest for şi în rândul altor alese organizaţii internaţionale.

În prezent, conform principiului pluralismului intern, UDMR are în componenţă organizaţii teritoriale, platforme (grupuri de opinii), respectiv membri asociaţi. Membrii asociaţi sunt grupări sociale, ştiinţifice, culturale şi profesionale. Vedem, aşadar, că am crescut frumos în aceşti 20 de ani şi, în mod firesc şi foarte specific acestei vârste, privim cu optimism în viitor.

Ca urmare a rezultatelor obţinute la toate alegerile din România, UDMR a devenit un factor important al vieţii politice. Poziţia şi rolul uniunii au fost reconfirmate de fiecare dată când ne-am implicat decisiv fie în actul guvernării centrale, fie în cel al administraţiei locale. Prin prezenţa sa în Parlamentul României şi în Guvern, UDMR şi-a asumat un rol important în consolidarea sistemului instituţional democratic al României, în realizarea reformelor generale în toate domeniile vieţii politice, economice şi sociale, precum şi în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Totodată, organizaţia noastră îşi asumă, ca o menire primordială, promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale minorităţilor naţionale din România în cadrul statului de drept.

Sunt lucruri de netăgăduit acestea, sunt fapte pe care le recunosc şi aliaţii dar chiar şi adversarii noştri politici, sunt temeiuri care ne fac să fim mândri că am realizat toate acestea în doar 20 de ani. Comunitatea maghiară, în ansamblul său, ne consideră o organizaţie legitimă şi eficientă de apărare şi reprezentare publică a intereselor sale. Vrem să credem că suntem apreciaţi şi de comunitatea majoritară română. Avem chiar dovezi într-acolo - un singur exemplu ar putea fi primarii UDMR aleşi în mai multe localităţi cu populaţie majoritar românească.

Atât pentru maghiarii din România şi nu numai, cât şi pentru români aniversarea UDMR-ului poate constitui motiv de bucurie, de reflecţie asupra trecutului şi prezentului, de manifestare a speranţei în viitor şi de firească urare: "Vivat, crescat, floreat UDMR!"

Mulţumesc frumos.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Mircea Drăghici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi se pregăteşte colega noastră Carmen Axenie de la Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţie privind riscul României de a pierde peste 30 miliarde de euro, fonduri nerambursabile.

România riscă să piardă fonduri nerambursabile de peste 30 de miliarde de euro. Ce fac autorităţile în prag de colaps şi cu ameninţarea a unui milion de şomeri în acest an? Ei bine, frânează absorbţia banilor prin numărul mare de instituţii implicate în gestionarea fondurilor europene şi prin numeroasele controale ale statului îndreptate în principal împotriva celor care nu au paşaport portocaliu spre Europa. Aşa că potenţialii beneficiari pierd mult timp pentru a obţine toate actele necesare.

Fără îndoială, Guvernul Boc ia măsuri numai la nivel declarativ, lucru uşor de demonstrat dacă urmărim declaraţiile premierului din ultimele luni. Emil Boc a declarat în luna februarie 2009 că-şi propune să transforme anul 2009, dar şi următorii ani ai mandatului său în "anul absorbţiei fondurilor europene", apreciind că România are şansa istorică de a beneficia de sume importante de bani din fonduri europene pentru modernizare.

O lună mai târziu, şeful Guvernului a anunţat că a decis să reducă cu 23 numărul actelor care erau necesare pentru depunerea unui proiect finanţat din fonduri europene pentru întreprinderi mici şi mijlocii.

În iulie 2009, Boc miza pe faptul că România are şansa de a opri criza şi a reporni motoarele economiei prin cel puţin două domenii majore: domeniul infrastructurii şi cel al absorbţiei fondurilor comunitare, ce erau considerate priorităţi majore.

Pe 6 noiembrie, premierul în exerciţiu a cerut reprezentanţilor ministerelor care gestionează fondurile Uniunii Europene să prezinte estimările privind absorbţia fondurilor, pentru ca datele să fie incluse în proiectul Legii bugetului din acest an. De fapt, în fiecare an de după aderarea la Uniunea Europeană, pentru fiecare Guvern dimensionarea "lăbărţată" a bugetului a constituit un bun prilej de a-şi acoperi alocarea resurselor financiare către zonele de interes politic la debutul anului financiar.

Dar faptele vitejeşti ale lui Boc nu s-au oprit aici! Acesta a decis înfiinţarea unui grup interministerial pentru absorbţia fondurilor europene. Iată cu ce vorbe mari păcălea cetăţenii: "Sume importante de bani pot fi accesate de România, şi din acest punct de vedere am făcut prioritate zero a Guvernului perfecţionarea mecanismului de absorbţie a fondurilor comunitare şi monitorizarea permanentă a acestui demers. Vom informa periodic cu privire la stadiul de absorbţie a fiecărui minister, pe fiecare componentă, dat fiind faptul că, din nefericire, până în momentul de faţă, România se află într-o situaţie proastă, din perspectiva atragerii fondurilor europene", recunoştea la acel moment primul-ministru Emil Boc.

Nici la învestitura din decembrie nu a uitat să pălăvrăgească despre accelerarea gradului de atragere a fondurilor europene. Din păcate, domnia sa are o mare hibă: sincronizarea vorbelor cu faptele!

Spunea: "România are şansa istorică de a se moderniza prin intermediul celor aproape 30 de miliarde de euro pe care îi are la dispoziţie de la Uniunea Europeană. Dacă nu fructificăm aceşti bani, istoria are dreptul să ne condamne, pentru că am ratat şansa de modernizare a acestei ţări".

Da, domnule Emil Boc, mare dreptate aveţi, românii vă condamnă, pentru că nu vă pasă de ei şi de oportunităţile care li se oferă de către Uniunea Europeană!

Datele la sfârşitul lunii decembrie arată că, din 5,6 miliarde de euro alocaţi României în perioada 2007-2009, plăţile realizate pe proiecte însumează aproape 587 milioane euro, adică puţin peste 10% - potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice.

După trei ani de lucru cu fondurile europene şi diferite blocaje pe traseul cheltuirii acestora, în sistemul de gestionare şi control al fondurilor, situaţia este mai mult decât gravă! Salvarea poate veni de la autorităţile de management, care în ceasul al treisprezecelea trebuie să adopte o serie de măsuri. Mă refer aici la semnarea contractelor de achiziţii în euro, şi nu în lei, cu suma plătibilă în lei, la cursul din ziua efectuării plăţii. Astfel, beneficiarii vor fi protejaţi în faţa riscului de curs valutar.

De asemenea, am în vedere ca banii în avans pe proiecte pentru firmele private să fie garanţii de stat, printr-o schemă de ajutor de stat, iar banii în avans pe proiecte pentru autorităţile locale să fie acordaţi imediat ce au semnat un contract de achiziţie de o valoare semnificativă.

O altă idee se referă la schimbarea mecanismului contribuţiei bugetului de stat la proiectele autorităţilor locale, în prezent de 13%.

Mai mult, este indicat să fie majorat semnificativ gradul de îndatorare (în prezent de 35%), pentru autorităţile publice care prezintă proiecte importante, precum construcţiile de drumuri sau alimentare cu apă şi canalizare, idee pe care am susţinut-o încă de la începutul mandatului în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe, în care activez.

Garantarea cofinanţării pentru proiecte, pentru cota procentuală din valoarea totală eligibilă a proiectului există doar la nivel declarativ, administraţiile locale suferind în realitate de lipsa sprijinului efectiv în acest sens.

Şi, nu în ultimul rând, realizarea unui contract cadru multianual cu firme de specialitate pentru asigurarea de evaluatori externi pe proiecte - astfel, ar putea fi evitate celebrele deja blocaje în procesul de evaluare!

Iată, domnule Boc, că soluţii există, dar din varii motive, sper să nu fie vorba de rea-credinţă, suntem pe punctul de a pierde bani grei de la Uniunea Europeană!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că timpul regulamentar pentru o declaraţie politică este de trei minute. V-aş ruga să vă înscrieţi în acest timp, pentru că există încă o listă destul de lungă cu colegi doritori să-şi prezinte de la microfonul Camerei Deputaţilor declaraţia politică.

O rog acum pe doamna deputat Carmen Axenie să intervină şi pe domnul deputat Ioan Ţintean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, să-şi pregătească domnia sa discursul politic.

Doamna Carmen Axenie:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia mea politică se intitulează: "Nu, drogurilor! Apel de urgenţă".

Într-un oraş din apropierea colegiului meu, în plină zi, biroul unei agenţii de transport este devastat, angajatul acestuia fiind bătut bestial de nişte necunoscuţi care pretindeau câteva mii de euro. Într-un alt oraş din Moldova, cinci tineri studenţi ajung la urgenţe, iar un altul este închis la spitalul Socola pentru probleme grave de comportament. Aparent, fără legătură între ele, evenimentele au aceeaşi cauză: traficul şi consumul de droguri.

Anul trecut, am tras un semnal de alarmă în legătură cu răspândirea alarmantă a magazinelor de droguri uşoare. Astăzi avem şi explicaţia dezvoltării acestei pieţe: fly shop-urile sunt puncte stradale care au favorizat la maximum dezvoltarea reţelelor de trafic de droguri de orice natură. Practic, ele au fost şi sunt un paravan pentru cei care au dorit să-şi lărgească piaţa nestingheriţi. Aceste cuvinte sunt bazate pe date oficiale şi pe declaraţii publice ale unor înalţi oficiali europeni. Raportul anual al Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT) arată o creştere a consumului de droguri în ţările membre, în condiţiile unei oferte tot mai complexe. A explodat, practic, comerţul de droguri prin fly shop-uri şi pe internet. Noile produse, numite generic "Spice" şi vândute ca plante s-au dovedit, în urma unor teste recente, substanţe având în compoziţie produse de sinteză similare cannabisului, pe care utilizatorii pot să le consume fără să îşi dea seama. Aşa sunt momiţi către droguri de mare risc tinerii care acum consumă aşa-zisele droguri uşoare.

Stimaţi colegi,

"La fiecare oră moare un cetăţean european din cauza consumului de droguri". Strategiile internaţionale, europene şi naţionale de monitorizare şi luptă împotriva drogurilor arată măsuri cu impact şi eficienţă asupra traficului şi consumului de droguri.

Realitatea ultimilor ani este însă foarte îngrijorătoare. Dacă nu luăm de urgenţă măsuri cu impact şi eficienţă asupra traficului şi consumului de droguri, vom regreta amarnic. Am văzut câteva argumente pentru legalizarea drogurilor uşoare. Niciunul nu rezistă în faţa unei gândiri morale sănătoase. Să profităm, aşadar, de faptul că Tratatul european precizează explicit că în probleme de etică, fiecare ţară are libertatea de a acţiona precum doreşte.

Anul trecut aţi primit bine solicitarea mea de a interzice prin lege comercializarea drogurilor uşoare. Mă bucur în special de faptul că anumiţi colegi din Partidul Democrat Liberal au şi întocmit un proiect de lege în acest sens. Acum nu doresc decât să fac oficial solicitarea ca acest proiect să intre pe ordinea de zi cât mai curând. Trebuie să ne asumăm această decizie fundamentală pentru sănătatea noastră şi a copiilor noştri. Cum s-ar putea bucura cineva de impozitarea comerţului cu droguri, când acei bani sunt banii care ne îndobitocesc tinerii? Solicit, aşadar, cu sprijinul dumneavoastră, posibilitatea legală de stopare a comerţului stradal, dimpreună cu o creştere a pedepselor celor care vor continua să facă aceasta.

Ştiu că stârnim un viespar mare, că ne asumăm laolaltă riscuri personale, dar în faţa lui Dumnezeu, a conştiinţei noastre şi celor care ne-au ales riscăm şi mai mult dacă nu-i vom spune răului pe nume. Consumul de droguri în România nu este cel mai mare rău al ţării, dar este unul pe care îl tolerăm cu o uşurătate de neînţeles.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumim şi noi, stimate colegă.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Ţintean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Se pregăteşte domnul deputat Amet Aledin, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Ţintean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Cum ajutăm marii contribuabili?"

Declaraţia politică pe care o supun astăzi atenţiei dumneavoastră se referă la propunerea de modificare a Ordinului Ministrului Finanţelor nr.753/2006 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, cu modificările şi completările ulterioare. În urma întâlnirilor pe care le-am avut cu reprezentanţii mai multor contribuabili din judeţul Bistriţa-Năsăud, am reţinut o serie de sesizări şi nemulţumiri privind prevederile acestui act normativ care le ridică mari probleme în activitatea economică.

Conform Ordinului nr.753/2006, agenţii economici, indiferent de domiciliul fiscal al acestora, trec în administrarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, având sediul în Bucureşti, conform criteriilor de selecţie prevăzute în Anexa nr.1 la acest Ordin, dacă la data de 31 decembrie a anului precedent celui în care se efectuează actualizarea listei marilor contribuabili - art.7 alin.1 - au înregistrat o cifră de afaceri mai mare sau egală cu 70 milioane lei.

Astfel, spre exemplu, la data de 01.01.2010, devin "mari contribuabili" societăţile care la data de 31.12.2009 aveau cifra de afaceri mai mare sau egală cu 70 milioane lei dar, acest statut odată dobândit, ca urmare a acestor prevederi legale, încetează doar dacă timp de 4 (patru) ani consecutiv societăţile respective nu mai îndeplinesc criteriul stabilit, în ceea ce priveşte cifra de afaceri.

Întrebarea firească a marilor contribuabili este următoarea: de ce, pentru includerea într-o asemenea categorie este suficientă îndeplinirea criteriului privind cifra de afaceri raportată la un singur an fiscal, determinată poate şi de o anumită conjunctură la acel moment, iar pentru a pierde acest statut,perioada prevăzută de legiuitor este de 4 ani consecutiv, în care acelaşi criteriu să nu fie îndeplinit?

Temerea marilorcontribuabili din judeţul Bistriţa-Năsăud este legitimă, în condiţiile neajunsurilor create acestei categorii care reclamă relaţia greoaie cu organul fiscal care îi are în administrare, din cauza distanţelor mari şi a costurilor suplimentare rezultate din modul în care este reglementată această relaţie. Concluzia este că agenţii economici din teritoriu au condiţii diferite faţă de cei din municipiul Bucureşti, atât în ceea ce priveşte operativitatea rezolvării problemelor, cât şi a costurilor pe care aceasta le implică.

În concluzie, considerăm că Ministerul Finanţelor trebuie să opereze urgent modificări ale acestui Ordin MF nr.753/2006,privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, în sensul că:

• ori ar trebui să se reconsidere termenul de un an fiscal, la care se raportează îndeplinirea condiţiei privind cifra de afaceri, prin prevederea unui termen de 4 ani consecutiv, pentru a intra în categoria marilor contribuabili, astfel, creându-se condiţii egale, atât pentru cei care dobândesc, cât şi pentru cei care urmează a pierde acest statut de "mare contribuabil". Mai mult, analiza situaţiei financiare a unui contribuabil, timp de 4 ani consecutiv, poate determina cu mai multă certitudine evoluţia acestuia în ceea ce priveşte cifra de afaceri şi categoria în care ar trebui încadrat, evitând astfel crearea unor situaţii de conjunctură, care îl fac să îndeplinească aceste condiţii doar temporar;
• ori ar trebui să se renunţe la administrarea acestei categorii de contribuabili de către alte organe fiscale decât cele existente în teritoriu.

Credem că indiferent de modificarea convenită, ea aduce doar beneficii marilor contribuabili şi poate stimula activitatea acestora în vremuri de criză economică.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul Amet Aledin şi se pregăteşte domnul deputat Ciuhodaru Tudor, din partea Grupului parlamentar al parlamentarilor independenţi.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Olimpiada de limba turcă".

În perioada 31 ianuarie - 2 februarie 2010 se desfăşoară la Medgidia Olimpiada naţională de limba turcă.

După anul 1990, libertatea de a-şi promova identitatea etnică a căpătat o altă dimensiune, inclusiv în domeniul învăţământului.

Esenţial pentru noi, comunitatea tătară, a fost înfiinţarea claselor cu predare în limba turcă, proces elaborat, complex şi, cu siguranţă, de lungă durată, tocmai pentru a fi perfecţionat.

În cadrul unor şcoli din localităţi precum Constanţa, Medgidia, Cobadin, Murfatlar, Valul lui Traian, Agigea, Tuzla, există astfel de clase, ceea ce demonstrează dorinţa elevilor de a-şi cunoaşte istoria şi tradiţiile.

Ceea ce a contat, însă, în mod deosebit, a fost înfiinţarea Liceului Kemal Atatűrk din Medgidia, în anul 1995, dorindu-se continuarea a tot ceea ce se înfăptuise multă vreme în plan spiritual la nivelul prestigiosului seminar musulman.

Planul-cadru privind învăţământul în limbile minorităţilor naţionale prevede, firesc, şi desfăşurarea unor evenimente specifice. În acest context poate fi inclusă şi Olimpiada de limba turcă, manifestare cu adevărat necesară, căreia uniunea pe care o reprezint i-a acordat, îi acordă şi îi va acorda atenţia cuvenită.

Ceea ce ne-am propus să realizăm este să le oferim, în primul rând tinerilor, încrederea noastră. Un astfel de gest ar fi benefic.

Iată de ce şi în anii următori scopul primordial trebuie să fie dedicat învăţământului.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg, pentru operativitate.

Domnul deputat Ciuhodaru Tudor, şi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul Cătălin-Ioan Nechifor este în sală? Mihai Apostolache? E-n regulă. Vă rog să vă pregătiţi, domnule deputat.

Aveţi cuvântul.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Acum aproape un an semnalam un fenomen social nou şi o nouă patologie apărută în medicina românească. Este vorba de intoxicaţia acută exogenă cu produsele etnobotanice.

Din păcate, numărul acestor pacienţi care ajung în serviciile de urgenţă este în creştere. Mai mult decât atât, în acest weekend, la Spitalul de urgenţă din Iaşi au ajuns zece pacienţi intoxicaţi cu astfel de produse, iar lucrul care ne îngrijorează este faptul că studenţii folosesc din ce în ce mai mult aceste substanţe, ca mijloace de relaxare.

Am iniţiat acum aproape un an un proiect legislativ în care se prevedea interzicerea comercializării acestor substanţe şi în care, mai mult decât atât, se condamna inclusiv tentativa de vânzare a acestor substanţe.

Este un proiect elaborat împreună cu cei de la Colegiul Medicilor, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Agenţia Naţională Antidrog, experţi în toxicologie, şi care are un mare avantaj: permite Ministerului Sănătăţii, de fiecare dată când un astfel de produs de sinteză apare pe piaţă, să poată fi interzis.

Eu sunt convins că doar prin această lege nu se rezolvă problema consumului de droguri, dar dă măcar un instrument, organelor abilitate, să intervină. Iar fără această lege, care a trecut deja de Senat şi este la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, veţi vedea din ce în ce mai mulţi tineri ajunşi în serviciile de urgenţă.

Sper că măcar acum vom avea înţelepciunea de a condamna comercializarea acestor substanţe.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Apostolache, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi se pregăteşte domnul deputat Tinel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Stimate coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Asistăm în ultima perioadă la o încercare de destabilizare a sistemului administrativ românesc, situaţie generată de acţiunile guvernamentale. Mă refer aici la tendinţa Guvernului de limitare a autonomiei locale, dublată de o descentralizare haotică a unor competenţe din plan central, fără a se asigura autorităţilor cărora li se încredinţează aceste competenţe sursa de finanţare corespunzătoare.

Concret, Guvernul doreşte să iniţieze un proiect de Lege privind normativele de personal pentru unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice din subordinea acestora. De la bun început trebuie remarcat faptul că titlul este greşit, deoarece unităţile administrativ-teritoriale (comuna, oraşul, municipiul, judeţul) nu dispun de personal şi nici de instituţii publice subordonate acestora, autorităţile administraţiei publice locale din cadrul acestor unităţi administrativ-teritoriale fiind cele care dispun de personal, precum şi de instituţii publice subordonate.

Potrivit Legii nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată, "Comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţile administraţiei publice locale". Se intră practic "cu bocancii" în activitatea autorităţilor locale alese (consiliu local, consiliu judeţean), încălcându-se în mod flagrant principiile prevăzute de Carta Europeană a Autonomiei Locale, de Constituţia României, precum şi de Legea administraţiei publice locale, nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Autonomia locală, ca principiu fundamental de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale, reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a gestiona şi a soluţiona, în numele şi în interesul colectivităţii locale pe care le reprezintă, treburile publice.

Or, prin acest demers, Guvernul limitează câmpul de manifestare al autorităţilor locale, stabilindu-le numărul maxim de posturi care se pot regăsi la nivelul fiecărei autorităţi locale, acest atribut fiind exclusiv al acestor autorităţi.

Autorităţile locale sunt cele mai în măsura să aprecieze ce număr de persoane trebuie să-şi desfăşoare activitatea în cadrul lor, şi nu Guvernul, deoarece aceste autorităţi cunosc cel mai bine specificul şi nevoile locale, fiind înzestrate cu voinţă populară dobândită prin vot.

De asemenea, amenda de la 10.000 lei la 50.000 lei cuprinsă în actul normativ trebuie să o primească Guvernul, deoarece nu cunoaşte faptul că, la nivel de comună, oraş sau municipiu nu există un aparat propriu al consiliului local, ci aparat de specialitate al primarului, iar atunci când o ţară este în plin proces de descentralizare, adică de transfer de competenţe din plan central în plan local, se reduce personalul de la vârful administraţiei publice, de unde dispar anumite competenţe, şi se menţine sau se măreşte structura personalului din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale către care s-au transferat aceste competente.

De aceea, solicit Guvernului României să retragă acest proiect de lege, deoarece este un proiect de act normativ neconstituţional, nedemocratic şi antieuropean.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Tinel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi o rog pe doamna deputat Cristina Pocora, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, să se pregătească.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică din această zi se numeşte "Partidul Democrat Liberal şi febra schimbărilor care pare că a cuprins întreaga scenă politică românească".

Hotărât lucru, anul 2010 pare a fi unul al marilor schimbări pe scena politică românească. În ultimele săptămâni, partidele sunt prinse în vârtejul schimbărilor, indiferent că se numesc PSD sau PNL, şi sunt semne că şi la PD-L se mişcă apele.

Dar dacă la PSD şi PNL aceste schimbări par a fi normale, dat fiind vorba că cele două partide au pierdut alegerile prezidenţiale din toamna lui 2009 şi, sunt, unul de mai mult timp şi altul de mai puţin timp, în opoziţie, la PD-L, schimbările preconizate, dar absolut necesare, trebuie făcute cu mult discernământ, înţelepciune şi viziune, şi mai ales fără să afecteze cât de puţin actul guvernamental.

Recunosc că sunt unul dintre cei care conştientizează faptul că Partidul Democrat Liberal are nevoie cât mai urgent de cristalizare doctrinară şi consolidare ideologică, de îmbunătăţirea mecanismului de selecţie pentru promovarea în funcţii publice şi de partid a membrilor, de creşterea şi întărirea rolului parlamentarilor, toate acestea având drept ţintă modernizarea partidului şi eficientizarea structurilor lui, în vederea bătăliilor politice care vor veni.

Cred, de asemenea, că demersurile făcute în ultima perioadă de Cristi Preda, Sever Voinescu şi Monica Macovei vor găsi ecoul cuvenit la vârful conducerii partidului şi sunt convins că cei care vor promova şi impune aceste concepte vor fi chiar liderii partidului. Nu de alta, dar refuz categoric să cred că liderii actuali ai Partidului Democrat Liberal, cei care au adus partidul la un scor de aproape 35%, nu vor simţi şi ei nevoia de revigorare şi de reîmprospătare a activului de bază şi de conducere a partidului, în conformitate cu noua orientare şi poziţionare a partidului pe eşichierul politicii româneşti.

Aşa este, Partidul Democrat Liberal are nevoie de o schimbare, dar nu de dragul schimbării, nu de dragul opoziţiei sau al presei, şi nu în orice condiţii.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Reformarea partidului e adusă şi în Parlament, domnule Tinel. Sunt absolut convins că nu ai dreptate, dar aceasta este...

O invit acum pe distinsa noastră colegă, Cristina Pocora, şi îl rog să se pregătească pe domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Dragi colegi,

Stimaţi cetăţeni,

În această dimineaţă, vă voi vorbi... despre desene animate!

Poate că unii dintre dumneavoastră veţi zâmbi acum, crezând că tema este puerilă, sau poate că alţii aţi devenit puţin melancolici, cu gândul la desenele animate care v-au umplut copilăria de bucurie!

Vă vorbesc tuturor, însă, pentru că tema desenelor animate difuzate pe canalele din România este mult mai serioasă decât pare. Asta pentru că aceste emisiuni sunt printre primii factori care dezvoltă personalitatea, comportamentul şi, implicit, viitorul copiilor noştri. Alături de părinţi, de prieteni, de grădiniţă şi de şcoală, televizorul are un rol extrem de important în educarea micuţilor. Iar, cum desenele animate sunt preferatele puştanilor, este evident că acestea influenţează, uneori brutal chiar, viitorul copiilor noştri.

În aceste condiţii, vreau să atrag atenţia asupra nivelului violenţei din aceste emisiuni, un nivel extrem de ridicat, care a atins cu adevărat cote alarmante. Deexemplu, potrivit studiului "Măsurarea gradului de violenţă prezent în programele audiovizualului românesc", pe Cartoon Network, unul dintre posturile tv preferate de copii, durata violenţei prezente în emisiuni a crescut, între 2004 şi 2008, de peste patru ori.Atenţie, de peste patru ori! În 2008, peste 22 de minute dintr-o oră de desene animate, adică mai bine de o treime, conţineau violenţă! În plus, gândiţi-vă că nu există date statistice pentru 2009, dar trendul este evident ascendent, aşa că, în prezent, gradul violenţei din desene animate ar putea fi mult mai mare.

Pe de altă parte, nu v-aţi auzit niciodată micuţii pronunţând cuvinte urâte şi nu înţelegeaţi de unde le cunosc? Sau nu v-aţi văzut niciodată copiii lovindu-şi prietenii sau ţipând la ei, total nejustificat? Nu v-aţi întrebat atunci de unde apar astfel de comportamente, în condiţiile în care, acasă, dumneavoastră încercaţi să le insuflaţi bunul-simţ, iar la grădiniţă sau şcoală, educatorii fac la fel?

Ei bine, micuţii dumneavoastră învaţă să lovească, micuţii dumneavoastră învaţă să fie răi cu prietenii, micuţii dumneavoastră învaţă să înjure din... desene animate. Din acele desene cu monştri, cu roboţi sau cu personaje mult mai puţin cizelate decât erau odinioară.

Dragi colegi,

Copiii noştri au nevoie de Mickey Mouse, de Minnie, de Pluto, au nevoie de poveşti şi de eroi care nu promovează violenţa!

Din păcate, aceste desene animate au dispărut de pe posturile tv din România. Şi tot din păcate, nu pot cere posturilor private care difuzează desene animate să-i readucă pe ecrane pe aceşti eroi.

Dar pot cere Consiliului Naţional al Audiovizualului, singurul organism cu atribuţii în controlul conţinutului emisiunilor tv, să ne ajute copiii! Dragi membri CNA, vă rog ca, împreună, să găsim soluţii pentru a ne feri copiii de violenţa din desenele animate! Este o violenţă total gratuită, pe care noi trebuie să o eliminăm sau măcar să o diminuăm!

Pot, de asemenea, să iniţiez, împreună cu dumneavoastră şi cu părinţii, o dezbatere publică pe această temă, pentru a identifica pârghiile prin care putem interveni pentru a-i feri pe copii de violenţa excesivă la care sunt expuşi!

Informaţii suplimentare:

Conform studiului "Măsurarea gradului de violenţă prezent în programele audiovizualului românesc", coordonator prof. dr. loan Drăgan, director CSMNTC, capitolul "Măsurarea violentei televizuale pe canalele de desene animate, octombrie 2008", în decursulunei ore de desene animate,copilul asistă în medie la 20de acte de violenţă, de diverse tipuri.

Astfel, în urma analizei programelor de desene animate s-a constatat că violenţa fizică predomină (54%), urmată de cea verbală (29,3 %), cea psihologică (11,4%), economică ( 4,5%) şi socială (0.8%). De remarcat că violenta psihologică însoţeşte inevitabil toate celelalte tipuri de violenţă.

Ca forme de manifestare ale violenţei fizice, copiii asistă la:

• bătaie 29%;
• agresare/ ciocnire 21%;
• rănire cu obiecte contondente 10%;
• rănire cu arme de foc 9%;
• rănire fără arme 6%;
• tentative de omor 5%;
• altele (explozii, luare ca ostatic, palme etc.) 20%.

Violenţa verbală se manifestă în special prin:

• ţipete, ridicare ton 42%;
• ceartă 16%;
• insultă 11%;
• ridiculizare 10%;
• etichetare prin declasare 8%;
• etichetări, stereotipii etnice 4%;
• altele (porecle denigratoare, limbaj licenţios, obscen etc.).

Nu în ultimul rând, violenţa psihologică se manifestă prin:

• ameninţare 59%;
• hărţuire 11%;
• umilire 14%;
• violarea intimităţii personale 4%;
• altele (obrăznicie, culpabilizare, altele) 13%.

Violenţa pe canalele de desene animate este un fenomen în creştere, aşa cum relevă studiile (de exemplu în 2004 durata violenţei era de 5,29 de minute dintr-o oră pe Cartoon Network, în 2008 Cartoon Network are 22,6 minute de violenţă într-o oră de emisiune).

Vă mulţumesc şi vă rog să reflectaţi la acest subiect.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult, doamna colegă. Cu siguranţă, cei prezenţi în sală vor reflecta cu foarte multă seriozitate asupra temei puse în discuţie, extrem de interesantă.

Îl rog acum pe domnul deputat Vasile Mocanu să ia cuvântul şi să se pregătească domnul deputat Sorin Stragea, din partea aceluiaşi grup parlamentar.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi am intitulat-o "Moldova rămâne în continuare izolată".

Ne-am săturat de promisiuni! S-au împlinit deja mai mult de cinci ani de când guvernanţii le tot promit ieşenilor o autostradă care să scoată Iaşiul din izolarea economică în care se află.

Promisiunea a fost vânturată şi la alegerile generale din 2004 şi la cele parlamentare din 2008 şi chiar la cele prezidenţiale din 2009. Au existat unii candidaţi care au vorbit de autostradă şi la alegerile europarlamentare, promiţând un ajutor viguros din partea Uniunii Europene pentru această investiţie.

Şi totuşi nu se întâmplă absolut nimic. Deşi reprezentanţii Partidului Democrat Liberal anunţau începerea efectivă a lucrărilor la autostradă încă din 2009, veştile pentru ieşeni sunt cât se poate de proaste. Dacă anul trecut au fost totuşi organizate trei licitaţii pentru întocmirea studiului de fezabilitate, în 2010 nu au mai fost alocate nici un fel de sume de la bugetul central. Nici măcar pentru continuarea documentaţiei tehnice. Ce să mai vorbim atunci de demararea efectivă a lucrărilor la autostradă?

Ca situaţia să fie cât mai grea pentru ieşeni, un alt proiect lăsat fără finanţare de către Guvern este şi Aeroportul Internaţional Iaşi. În acest caz, investiţia trenează şi din cauza statutului incert al unor terenuri din jurul aerogării, necesare extinderii pistei aeroportului, conducerea democrat-liberală a consiliului judeţean arătându-se incapabilă să rezolve această problemă.

Din păcate, 2010 se dovedeşte încă un an în care ieşenii primesc doar promisiuni de la Guvern. Şi ieşenii vor şti să mulţumească aşa cum se cuvine guvernanţilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat Vasile Mocanu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Sorin Stragea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Gheorghe Ana este? Îl rog să se pregătească, pentru a fi următorul vorbitor.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la Hotărârea Guvernului nr.1618/2009 şi consecinţele nefaste ale acesteia pentru învăţământul românesc.

Am fost informat despre simularea de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1618/2009 pe care Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş a solicitat-o directorilor de unităţi de învăţământ din teritoriu. Am primit, totodată, semnale de îngrijorare din partea profesorilor şi părinţilor, referitor la faptul că în şcoli cu tradiţie din municipiul Lugoj soluţiile găsite de directori pentru a aplica această hotărâre se referă la desfiinţarea claselor cu predare în limba germană de la Colegiul Naţional "Coriolan Brediceanu" şi Şcoala cu clasele I-VIII "Anişoara Odeanu" din Lugoj.

Aş vrea să vă aduc la cunoştinţă faptul că municipiul Lugoj are, împreună cu localităţile din jur, o populaţie de circa 60 de mii de locuitori, în proporţie de peste 3-4% aceştia fiind germani.

După alungarea turcilor, prin Pacea de la Passarowitz din 1718, a început colonizarea germană. Primii colonişti s-au stabilit pe malul stâng al Râului Timiş, la 1720, punând bazele "Lugojului german".

Încă din acea perioadă, a existat în Lugoj învăţământ în limba germană, tradiţie care a dăinuit până în zilele noastre, actualmente în Lugoj existând două grădiniţe cu predare în limba germană, clase cu predare în limba germană la Şcoala cu clasele I-VIII "Anişoara Odeanu" şi o clasă de ciclu de învăţământ la Colegiul Naţional "Coriolan Brediceanu". În total, numărul de elevi care învaţă în Lugoj în această limbă este în jur de 150 de elevi.

Între cele două şcoli lugojene şi şcoli din Germania au fost stabilite legături de înfrăţire care au generat sentimente de solidaritate şi cooperare în diferite proiecte efectuate în colaborare de elevii acestor şcoli - români şi germani, chiar municipiul Lugoj fiind înfrăţit cu oraşul german Jena.

În ultimii ani, s-a dezvoltat cu succes sistemul în care foarte mulţi părinţi de naţionalitate română preferă să-şi dea copiii în asemenea clase, ştiut fiind faptul că la absolvirea liceului copiii lor pot obţine un certificat de atestare a cunoştinţelor de limbă germană, recunoscut de statul german - "Deutsches Sprachdiplom".

Consider că Hotărârea Guvernului nr.1618 prevede o sumă prea mică alocată elevilor de naţionalitate germană, fapt care va face ca directorii de şcoli să desfiinţeze aceste clase, pentru a asigura bugetarea salariilor cadrelor didactice care predau în aceste şcoli.

Acest fapt reprezintă doar unul dintre aspectele negative generate de aplicarea acestei hotărâri de Guvern.

Pentru a lua ca exemplu aceeaşi şcoală de prestigiu a Lugojului, Colegiul Naţional "Coriolan Brediceanu", ai cărei elevi au obţinut de-a lungul timpului numeroase premii şi menţiuni la fazele judeţene şi naţionale ale olimpiadelor pe discipline, care are un corp profesoral de elită format din patru doctori, un doctorand, 31 de profesori cu gradul didactic I, 11 profesori de gradul II şi 15 profesori cu gradul didactic definitiv, 7 debutanţi, iar dintre aceştia, 21 au gradaţie de merit.

Acest lucru face ca la nivelul lunii octombrie 2009, fondul necesar de salarii să fie de 2.694.711 RON/an, fără primele de instalare pentru titulari, fără a lua în calcul eventuale grade didactice.

Grilele conform hotărârii de Guvern sus-amintite prevăd un fond de salarii la numărul de elevi existenţi doar de 2.038 RON, adică o diferenţă de 655 de mii de RON pe an.

Soluţia ce se întrevede pentru a rezolva această situaţie este fie vor fi angajaţi profesori debutanţi în locul profesorilor cu experienţă, dar cu salarii mari - o soluţie care conduce la scăderea calităţii învăţământului, fie cea naturală, de a modifica costul standard pe elev, prevăzut de hotărârea de Guvern sus-amintită, pentru a fi evitate aceste situaţii hilare.

În consecinţă, solicităm Guvernului modificarea Hotărârii de Guvern nr.1618/2009 şi o aplecare aprofundată asupra învăţământului în limbile minorităţilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc foarte mult.

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Gheorghe Ana, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi - o mână sus, o mână sus, domnul Victor Surdu, îl rog să se pregătească; o mână ridicată şi caldă.

Domnule deputat Gheorghe Ana, aveţi cuvântul.

Domnul Gheorghe Ana:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Pe ce drum mergem?"

Am început un nou an 2010 cu un buget sărac, dar şi dezechilibrat de interese diverse, cu marea majoritate a cetăţenilor preocupaţi în principal de menţinerea locurilor de muncă pentru a putea supravieţui într-o criză prelungită. Au trecut sărbătorile de iarnă, cămările românilor încep să se golească, iar perspectiva milionului de şomeri preconizată de şeful Misiunii FMI ne sperie pe toţi. Încet, dar sigur, mergem pe un drum al pierzaniei. Măsurile pe care guvernanţii le anunţă: legea responsabilităţii fiscale, legea salarizării unitare, legea pensiilor, desfiinţarea unor agenţii, introducerea actelor normative de personal pentru administraţia locală sună bine pe hârtie, dar, în realitate, ne fac să ne punem întrebarea firească: pe ce drum mergem?

Mergem pe un drum cunoscut, bine construit care să ne ducă fără riscuri spre un trai decent? Sau mergem pe un drum al falimentului? Tot timpul, fostul şi actualul premier ne îndeamnă la cumpătare, ne arată cât de roz va fi viitorul prin măsurile luate de Executiv.

Dar, în acest timp, mă întreb de ce nu obligă la cumpătare structurile din subordine, de ce nu se regăsesc aceste cumpătări în bugetul anului 2010?

ÎI invit pe domnul prim-ministru Emil Boc să-şi arunce privirea asupra categoriilor de investiţii finanţate în acest an şi o să constate că foarte multe sunt inutile şi care consumă milioane de euro.

Este obligatorie chiar o inventariere a tuturor investiţiilor la nivel naţional, poate cu ajutorul unui audit extern, care să ne şi precizeze oportunitatea unora şi inutilitatea altora. Cunoscând unde se duc banii contribuabililor, deşi, în general, pentru cei avizaţi este clar, în niciun caz pentru dezvoltare, putem să devenim conştienţi de greşelile pe care le facem sistematic în ultimii ani.

România nu a fost şi nu este o ţară săracă, în sensul bun al cuvântului. România aproape întotdeauna a fost guvernată de oameni "săraci", care au uitat de unde au plecat, au uitat de talpa ţării şi ne îndreaptă de 20 de ani pe un drum anevoios, pe un drum al disperării.

Şi, pentru că tot am pomenit de drumuri, costurile unui kilometru de autostradă în România sunt aproape de trei ori mai mari ca în alte ţări europene. De ce, domnilor guvernanţi? Răspunsul este unul singur: pentru că aţi fost săraci şi vreţi să nu mai fiţi!

Dar sărăcia nu este dorită de nimeni şi atunci faceţi ca într-un ciclu electoral să ne îmbogăţim cu toţii, construiţi drumuri bune şi ieftine pentru a găsi răspunsul la întrebarea "Pe ce drum mergem?"

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Şi eu vă mulţumesc, domnule coleg.

Domnul deputat Victor Surdu este invitat la microfon.

Dacă mai este vreun coleg în sală care nu şi-a prezentat declaraţia politică? Nu mai avem.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Chestiunea ţărănească".

Lunile decembrie şi ianuarie, deşi luni de iarnă, sunt luni care încălzesc sufletele oamenilor. Mari sărbători: Moş Neculai, Naşterea Domnului Isus, Sfântul Ştefan, Anul Nou, Sfântul Vasile, Boboteaza, Sfântul Ioan, colindători, urători, prieteni, şampanie, vânătoare, ţuică fiartă, vin fiert, bilanţuri şi planuri pentru noul an.

De data aceasta, fără a minimaliza optimismul şi puterea oamenilor de a trece peste necazuri, cumpăna dintre ani, deşi a fost presărată cu de toate din cele de mai sus, dar în cantitate mai mică decât de obicei, cumpăna dintre ani, cum spuneam, a schimbat valorile. De gerul Bobotezei, temperatura în atmosferă era uşor pozitivă, a fost cald, iar majoritatea românilor, şi nu numai, au avut însă sufletele îngheţate.

Le-a îngheţat sufletul românilor, deoarece chiar în perioada Bobotează-Sf.Ioan, s-a votat bugetul pe anul 2010, un buget care a îngheţat pensiile, a îngheţat salariile, a îngheţat speranţa multor români de a avea un loc de muncă în anul 2010, a îngheţat creditarea de către majoritatea băncilor a persoanelor juridice şi fizice, a îngheţat economia.

Au îngheţat pensiile, dar, de fapt, fiecare pensionar nu numai că nu va primi pensia recalculată plecând de la punctul de pensie 45%, va primi însă o pensie mai mică decât în 2009, deoarece nu s-a acceptat nici măcar indexarea pensiilor cu inflaţia.

Au îngheţat salariile, se estimează că în acest an încă 300.000 de oameni activi vor îngroşa numărul şomerilor, iar cei care vor lucra în domeniul privat sau bugetar, vor avea salarii şi/sau venituri mai mici, ca urmare a pierderii unor sporuri, tichete de masă, a neindexării salariilor cu inflaţia şi altele.

Majoritatea băncilor au ales comoditatea acordării de credit până la nivelul maxim de expunere statului, stat care a devenit cel mai mare îndatorat şi datornic şi care, pentru a-şi plăti datoriile, a devenit de asemenea comod, împrumută bani de la bănci şi nu se complică să reglementeze, prin buget şi legislaţie, capitalizarea firmelor, firme care ar genera o creştere a produsului intern brut, a locurilor de muncă, a salariilor, o creştere la fondurile sociale, o mai bună mişcare a mărfurilor prin creşterea puterii de cumpărare a oamenilor.

A îngheţat economia şi în primul rând agricultura. Din diverse motive, în anul 2009, prin rectificări bugetare, s-au transferat din Ministerul Agriculturii aproximativ 2.700.000.000 lei la alte ministere.

Consecinţa acestei diminuări a bugetului Ministerului Agriculturii a fost că subvenţiile şi sprijinul acordat agricultorilor români aprobate pentru anul 2009 au rămas neplătite, aproximativ 2.200.000.000 lei, sumă care a fost introdusă în bugetul pe 2010.

Bugetul pe 2010 pentru agricultură, aşa cum a fost prezentat de Guvern, la capitolul cheltuieli efective, cuprinde la capitolul sprijin acordat producătorilor agricoli, fermierilor, doar 220.000.000 lei, adică 0,041%, restul fiind cheltuielile de funcţionare cu personalul.

În replică, guvernanţii, în legătură cu bugetul agriculturii pentru anul 2010, au susţinut două idei: că bugetul este de 9 miliarde de lei şi că formele de sprijin ale agricultorilor au fost negociate cu Uniunea Europeană, ca fiind valabile doar până la 1 ianuarie 2010.

O analiză mai atentă a bugetului Ministerului Agriculturii în structura pe capitole scoate în evidenţă confuzia indusă în rândul neavizaţilor, şi anume existenţa în buget a unei sume de 5.800.000.000 lei, fără însă a preciza că 90% din această sumă se referă la acordarea pe o perioadă scurtă a unor garanţii, a unor sume pentru cofinanţare, la banii care vin de la Uniunea Europeană.

Aceste sume, spre sfârşitul anului, vor fi retrase din bugetul Ministerului Agriculturii, iar utilizarea temporară a banilor se face, nu pentru producţia şi industria agricolă, nu pentru industria alimentară, nu pentru securitatea alimentară, ci pentru dezvoltarea rurală.

Este foarte importantă şi această orientare către modernizarea infrastructurii satelor, dar asta nu reprezintă infuzie de capital în producţia agricolă.

Agricultorii şi cu atât mai mult viticultorii au mare nevoie de capital de lucru. Solicitarea de suplimentare a bugetului agriculturii cu 2,1 miliarde de lei, amendament admis de comisiile pentru agricultură şi comisiile pentru buget-finanţe, a fost nejustificat respinsă în plen.

Am reţinut, însă, şi m-am bucurat de angajamentul Guvernului, prin persoana ministrului de finanţe că, până la sfârşitul lunii februarie, se vor plăti toate datoriile către fermieri din anul 2009, iar în luna iunie, la prima rectificare a bugetului, va suplimenta bugetul Ministerului Agriculturii. Aş remarca şi faptul că primii 570 de milioane de lei au şi plecat din Ministerul Finanţelor către agricultori, dar asta se referă doar la datoriile pe luna septembrie a anului 2009.

Până atunci, ca şi în 2009, agricultorii nu au acces la creditele de producţie, în această lună, ianuarie, februarie şi martie, când se pregăteşte producţia agricolă a anului 2010. Nu au unde vinde laptele, carnea, vinul şi alte produse, deoarece piaţa este invadată de importuri, nu au cum să-şi achite la timp creditele din 2009, deoarece nu am primit subvenţiile la timp şi nu vor beneficia de prevederile Legii nr.150 şi, în consecinţă, vor intra uşor, uşor, în faliment, îngroşând rândurile şomerilor.

Situaţia din viticultură, datorită specificului producţiei de vin şi relaţia dintre vin şi consumator, este şi mai dificilă. Se ştie faptul că vinurile bune trebuie să stea la producător pentru limpezire, stabilizare şi maturare, funcţie de soi, între minim 1 şi 5 ani.

Asta presupune investiţii moderne în spaţii de depozitare, în recipienţi, în vase speciale, butoaie de lemn, aceasta presupunând consum de energie, salarii, adică bani, bani şi iar bani.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Dacă politica europeană în domeniul agriculturii este mult discutată, dar reglementările sunt ferme şi se aplică în toate ţările membre, dacă politica europeană în următorii ani va deveni nediscriminatorie şi ca urmare a faptului că noul comisar pentru agricultură este român, cunoscător al situaţiei socio-economice a satelor noastre şi dacă va reuşi să convingă Parlamentul European că şi prin reglementări, şi nu numai prin aplauze, să poată fi aplicată o politică naţională - mă refer la politica românească - care să stimuleze motivaţia populaţiei din zonele sărace, de a nu mai migra către marile metropole ale Europei, atunci este în regulă, dar va rămâne în continuare o mare problemă de rezolvat: politica naţională în domeniul agroalimentar, pe care trebuie s-o aplice Guvernul şi Parlamentul României, adică şi noi.

Aici am unele îndoieli, deoarece în sesiunea extraordinară în care s-a lansat şi s-au făcut dezbaterile generale pe bugetul anului 2010, despre agricultură s-a vorbit două minute, iar domnul prim-ministru n-a scos niciun cuvânt, nici în prezentare, nici în replică la laudatium.

Nu aş fi făcut această scurtă prezentare a situaţiei reale cu care se confruntă agricultura României dacă nu aş fi fost martorul unei discuţii la care una dintre ultimele persoane care s-au perindat ca printr-o staţie de tren la conducerea Ministerului Agriculturii, nu ar fi făcut afirmaţii extrem de grave şi fără acoperire la adresa a cel puţin 10 milioane de oameni care trăiesc şi muncesc în mediul rural, de la Prundul Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud şi până la Marea cea Mare. "La agricultură nu trebuie nicio subvenţie, acolo este multă minciună şi hoţie".

În replică i-aş transmite şi pe această cale distinsului domn ministru întrebarea adresată de cei peste 400 de agricultori, reuniţi recent la Brăila: "Pe unde veţi circula, domnule ministru, dacă agricultorii români vor proceda ca şi cei din Grecia sau cei din alte ţări ale Uniunii Europene?"

Având în vedere interesul deosebit pe care cetăţenii noştri, producători, comercianţi, consumatori, îl au pentru agricultură, în general, şi pentru viticultură, în special, vom reveni cu alte declaraţii politice privind securitatea alimentară a României.

E frig, e frig şi afară şi în sufletele oamenilor, dar ne încălzim. Ne încălzim la figurat, pentru că, în luna ianuarie, majoritatea produselor alimentare se scumpesc cu 4-5%, s-a scumpit energia electrică, probabil se vor scumpi şi gazele şi gigacaloria.

E frig, dar, totuşi, ne încălzim, la propriu.

O societate importantă, Vinarte, care produce unele dintre cele mai bune vinuri din România, a participat recent la Concursul internaţional de vinuri "Mondial du Merlot", organizat la Lugano şi a obţinut medalia de aur.

Se verifică încă o dată că omul sfinţeşte locul, că Domnul a dat, dar omul a pus, că vinul bun se face şi în vie, că oenologul a ştiut ce să facă cu strugurii şi că trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului; deci, felicitări producătorilor români de vinuri, care redemonstrează că pot fi unii dintre cei mai buni ambasadori ai noştri.

Îmi exprim speranţa că noua scrisoare primită personal, adresată personal de distinsul ministru al finanţelor, prin care ne informează că o comisie mixtă a Ministerului Finanţelor şi a Ministerului Agriculturii lucrează la reaşezarea posibilităţilor naţionale de sprijin al agricultorilor va fi pusă cât de curând în practică.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Ioan Oltean:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat, pentru declaraţia politică lungă şi călduroasă.

Îngăduiţi-mi să-i anunţ pe colegii noştri care astăzi au depus declaraţiile în scris la secretariatul Camerei Deputaţilor.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal au făcut acest demers următorii colegi: Marius Rogin, Nelu-Ioan Botiş, Ghiţă Cornel, Dănuţ Liga, Valeriu Alecu, Ionescu Gheorghe, Chirilă Constantin, Leşe Doru, Ioan Holdiş, Petru Călian şi Silviu Prigoană.

Din partea Partidului Social Democrat, domnii deputaţi: Neculai Răţoi, Eugen Bejinariu, Emil Radu Moldovan, Florin Pâslaru, Ion Dumitru, Valeriu Zgonea, Marian Ghiveciu, Mugurel Surupăceanu, Bogdan Ciucă şi Dorel Covaci.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnii deputaţi: Titi Holban, Florin Ţurcanu, Gavrilescu Graţiela, Gheorghe Dragomir, Virgil Pop, Lucia Varga şi Eugen Nicolăescu.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Grosaru Mircea, iar din partea parlamentarilor independenţi, domnul deputat Vasile Soporan.

Domnilor colegi, într-o statistică ad-hoc întocmită, 31 de deputaţi şi-au prezentat în scris declaraţiile politice şi 18 parlamentari le-au prezentat de la tribuna Camerei Deputaţilor, într-un echilibru aproape perfect al Opoziţiei cu Puterea.

Eu vă mulţumesc pentru participare la prima parte a şedinţei noastre de astăzi. Vă doresc să aveţi o zi bună!

Ne revedem la ora 10,00, când premierul României va fi prezent aici, pentru a prezenta priorităţile legislative ale Guvernului Boc.

Să aveţi una dintre cele mai frumoase zile!

Doamne, ajută!

Anunţăm pe domnul deputat Mircia Giurgiu, care a ajuns cu un pic de întârziere, că a depus în scris o declaraţie, şi pe domnul deputat Cătălin Nechifor, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Cu acestea, închidem şedinţa şi vă doresc o zi frumoasă!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Dănuţ Liga:

"Priorităţile noii sesiuni parlamentare"

Înainte de toate, vă urez succes şi multă putere de muncă în noua sesiune parlamentară din anul 2010. Aş dori să afirm astăzi, aşa cum se obişnuieşte la începutul fiecărei noi sesiuni, care sunt principalele priorităţi legislative pe termen scurt şi mediu.

După cum vă aduceţi aminte, la 22 noiembrie 2009, poporul român a fost consultat prin referendum asupra necesităţii reformării Parlamentului României. Vă aduc aminte că Grupul parlamentar al PD-L a luat deja iniţiativa constituirii unei Comisii parlamentare de revizuire a Constituţiei României, ale cărei lucrări nu au demarat încă. Ştim cu toţii că decizia populară nu se contestă, ci doar se pune în aplicare.

Tot în toamna anului 2009, Guvernul Boc a demarat un

amplu proces de reformare a statului. Multe voci au comentat în acel moment iniţiativa Guvernului de a-şi angaja răspunderea asupra unor proiecte atât de importante. Vă asigur că dacă Parlamentul României nu ar fi fost atât de inert, şi un astfel de proces de reformă ar fi fost demarat de aici, nu ar fi fost nevoie ca Guvernul să apeleze la această prerogativă excepţională. În fine, procesul a fost demarat, nimeni şi nimic nu îl mai poate opri. Mai sunt însă multe de făcut. Am adoptat anul trecut Codul penal şi civil, care, însă, în absenţa codurilor de procedură nu pot arăta beneficii pentru actul de justiţie din România.

Am pornit pe calea restructurărilor administraţiei publice, a eficientizării cheltuielilor publice şi a implementării standardelor de cost pentru serviciile publice. Fără o astfel de reformă, nu vom putea pretinde, în niciun fel, o creştere a investiţiilor publice în infrastructura din România.

Aşteaptă, din partea noastră, un răspuns urgent Legea educaţiei naţionale, dar şi proiecte care trenează de ani de zile şi sunt susţinute doar la nivel declarativ de către partidele politice: responsabilitatea fiscală, statutul minorităţilor naţionale, securitatea naţională, dar şi altele.

Deşi nu cred că am fost exhaustiv, un singur lucru aş mai dori să spun, şi anume că statutul de reprezentaţi ai cetăţenilor români, în virtutea principiilor democraţiei reprezentative, ne obligă la responsabilitate faţă de actele normative emanate de Parlamentul României. Viitorul acestei ţări depinde în mare măsură de noi şi deciziile noastre.

Domnul Valeriu Alecu:

"Politici mai bune pentru persoanele cu dizabilităţi"

România, ca stat membru al Uniunii Europene, are obligaţia de a-şi armoniza toate activităţile administrative conform Directivelor Comisiei Europene.

Una dintre categoriile de cetăţeni români care are nevoie urgentă de respectarea procedurilor europene printr-o legislaţie specifică este categoria persoanelor cu dizabilităţi (persoane cu handicap). În acest scop, este imperativ necesar să aplicăm strategia Comisiei Europene pentru persoane cu dizabilităţi, al cărei obiectiv a fost, încă din anul 2003, să genereze, în mod real, oportunităţi egale pentru persoanele cu handicap. Planul Comisiei are ca scop să transforme acest lucru în realitate, astfel încât să fie sigur că problemele persoanelor cu handicap sunt parte integrantă din toate politicile relevante ale Uniunii Europene.

În termeni tehnici putem vorbi despre fluxul necesităţilor esenţiale ale persoanelor cu handicap, în sensul că problemele şi interesele persoanelor cu handicap nu trebuie izolate şi tratate separat, ci duse mai departe prin acest "flux" în previziuni, în genere, în legislaţie şi societate ca un tot unitar, astfel încât să le fie recunoscute nevoile, dar şi contribuţia acestora.

Necesităţile esenţiale ale persoanelor cu handicap presupun înţelegerea unor nevoi variate ale acestora şi includerea lor în promovarea unei politici specifice, unde sunt utilizate instrumente variate pentru a susţine măsuri total integrate, de a descoperi nevoile individuale ale persoanelor cu handicap şi ale persoanelor fără handicap, în aceeaşi măsură.

Planul strategic european se desfăşoară în două etape pe an, promovând o politică de priorităţi, care să răspundă lipsei de calitate a serviciilor administrative cu care se confruntă persoanele cu handicap. Prioritatea în anii 2008-2009 a constat în accesibilitatea persoanelor cu handicap la toate palierele administrative, cu scopul de a stimula inclusiv participarea persoanelor cu handicap la viaţa socială şi facilitarea drepturilor fundamentale.

Accesibilitatea persoanelor cu handicap este posibilă prin:

• adaptarea lor pe piaţa muncii (flexibilitate, angajări susţinute);
• accesul la servicii de calitate şi bune condiţii de infrastructură;
• susţinerea persoanelor cu handicap pentru continuarea şi finalizarea studiilor.

O categorie aparte de persoane cu handicap este cea a nevăzătorilor. Aceste persoane întâmpină cele mai mari probleme de accesibilitate atât la programele de educaţie, cât şi la locurile de muncă pentru care pot aplica pe piaţa muncii. Nevăzătorii întâmpină mari dificultăţi şi în momentele în care vor să se deplaseze, deoarece nu există suficiente elemente de sesizare audio sau zone de trafic care să le fie destinate lor.

Numărul nevăzătorilor din România este estimat la 80.000, dintre care mai mult de un sfert sunt minori. Pentru a urgenta îmbunătăţirea accesibilităţii acestei categorii de persoane, este necesară obţinerea de fonduri prin proiecte europene, dar şi creşterea sprijinului financiar şi administrativ local pentru şcolile speciale pentru nevăzători.

Pentru tinerii nevăzători, şi nu numai, sunt necesare echipamente IT - Braille, Braille - display, imprimanta Braille cu soft screen-reading şi speeach-out/sinteza vocală/asociat.

Pentru studenţii cu dizabilităţi de vedere trebuie extins şi în România Programul european Tempus "Fără Bariere". Acest program european a urmat modelele şi standardele de la Universitatea Karlsruhe, Germania, şi Comenius, Slovacia. Un centru al acestui program există la Chişinău, Moldova, şi oferă studenţilor nevăzători tehnica şi programe speciale astfel încât studenţii pot scana cărţi pentru a le mări pe ecran sau pot transforma documentele în formate audio pentru a le asculta ulterior.

O măsură de ultimă oră este înscrierea pe agenda Uniunii Europene a problemelor pe care le ridică digitalizarea cărţilor pentru autori, biblioteci şi cititori. Astfel, au demarat audieri informative organizate de Comisia Europeană pe tema acordului Google Books. Finalizarea acestui acord ar permite tuturor cetăţenilor, inclusiv persoanelor cu dizabilităţi de vedere, să aibă acces la moştenirea culturală europeană.

Toate aceste consideraţii arată clar interesul crescut al autorităţilor europene faţă de problemele persoanelor cu handicap şi, în mod expres, pentru cele cu dizabilităţi de vedere, interes care trebuie manifestat şi de autorităţile române.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

În acest sfârşit de săptămână, colegii democrat-liberali ne-au uimit cu preocupările extrem de importante pe care le au.

Sindicaliştii ameninţă cu greve generale, salariaţii bugetari se gândesc cu groază la cifra impresionantă de disponibilizaţi pe care a anunţat-o Guvernul portocaliu, pensionarii fac eforturi pentru a-şi asigura ziua de mâine, analiştii politici şi sociologii arată că există pericolul unei dezordini fără precedent în România, vorbind chiar de anarhie.

Realitatea guvernanţilor este, însă, cu mult mai portocalie. Aşa se face că în acest sfârşit de săptămână, cu mic cu mare, miniştrii Cabinetului Boc IV s-au reunit de urgenţă la Poiana Braşov pentru a discuta probleme care nu suferă amânare. Care să fie sigla partidului a fost una dintre acestea. Merită oare să schimbe culoarea şi denumirea partidului, acum că tot îi aşteaptă un an atât de greu? Să schimbe trandafirul cu mărul, para, căpşuna sau pruna? Acestea au fost unele dintre problemele care i-au ţinut pe PD-L-işti ore bune ţintuiţi în şedinţe. Importanţa filosofică a mărului pe o siglă de partid a fost probabil un subpunct pe ordinea de zi a democrat-liberalilor. Contraargumentele au adus probabil în discuţie beneficiile incontestabile ale perelor.

Recomand colegilor democrat-liberali să pună în loc de un fruct o salată de fructe, iar în loc de o culoare un curcubeu ca să fie pe gustul tuturor. Poate aşa vom avea parte de un Guvern liniştit care să se reîntoarcă la problemele grave cu care se confruntă o ţară care se apropie de faliment.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Cristian Preda a citit Albă ca Zăpada?"

O regulă nescrisă spune că partidele trec prin clarificări doctrinare şi restructurări atunci când ajung în opoziţie şi nu când se află la putere şi au de gestionat treburile ţării, dar PD-L pare să fie o excepţie. Trecut printr-o victorie la limită obţinută de candidatul său la prezidenţiale şi confruntat cu perspectiva de a nu-l mai putea folosi pe Traian Băsescu pe post de locomotivă electorală, PD-L se vede nevoit să se reaşeze pe un făgaş care să-i permită creşterea în perspectiva viitoarelor scrutine. Cei care au dat semnalul înnoirilor au fost reprezentanţii curentului liberal şi ai aşa-numitei "grupări a intelectualilor" din partid, veniţi pe filiera Băsescu.

Iar dacă "stolojeniştilor" li s-a fluturat - când au deschis gura - perspectiva de a li se amputa "L"-ul din denumirea formaţiunii, echivalând şi cu trecerea lor pe linie moartă, tinerilor intelectuali foarte vocali li s-a dat o oarecare satisfacţie. Secretarul general Vasile Blaga - unul din "greii" cărora li se cere să opteze între funcţia din Guvern şi cea de la partid - pare împăcat cu necesitatea clarificării doctrinare, inclusiv prin schimbarea siglei şi a denumirii partidului, propusă de Sever Voinescu şi Cristian Preda.

Intrat în marea familie a popularilor europeni, PD-L continuă să aibă ca siglă trandafirii, simbol de sorginte socialistă, consideră Sever Voinescu, care a sugerat şi rebranduirea formaţiunii în Partid Popular. Ideea i-a inspirat pe Blaga şi Sorin Frunzăverde să se pronunţe pentru reorientarea către curentul creştin-democrat promovat de PPE, ceea ce ar minimiza componenţa liberală şi aşa discretă în PD-L. La rândul lor, europarlamentarii Cristian Preda şi Monica Macovei au propus Biroului Permanent Naţional clarificarea doctrinară, schimbarea denumirii şi a siglei partidului, nevoia reclădirii politicii de resurse umane pe bază de competenţe şi chiar copierea modelului american de candidaturi interne deschise pentru viitoarele cicluri electorale, idei ce urmează a fi analizate de comisia de statut validată în cadrul Consiliului Naţional.

Cristian Preda a declarat că va propune partidului schimbarea siglei prin înlocuirea trandafirului cu mărul, argumentând că "este un fruct pentru toată lumea. Oricine poate să mănânce un măr".

Alte voci din partid vin cu soluţii alternative. Spre exemplu, para este indicată drept soluţie corectă de către vicepreşedintele democrat-liberal Ioan Oltean, care a şi explicat de ce nu este de acord cu iniţiativa lui Preda: "Eu voi propune para. Uite-aşa, ca să nu fie mărul. Şi para este tot un fruct căutat". La rândul său, Sorin Frunzăverde a avut ideea ca noua siglă să fie una europeană, aşa că a propus roza vânturilor. În replică, Toader Paleologu le-a sugerat colegilor de partid ca noua siglă să fie un nod marinăresc sau, de ce nu, chiar o barcă.

Colegii din PD-L se întrec în a face un compot din ideea reformării partidului din care fac parte. Ceea ce omite sau nu ştie domnul Preda este faptul că mărul a fost deja siglă politică în România, respectiv a Partidului Alianţei Civice, o formaţiune tot de sorginte intelectuală, dar care a fuzionat, în 1998, cu PNL! În plus, în Rusia, mai există un partid social-liberal denumit Iabloko, care în limba rusă înseamnă "măr".

După toate zilele petrecute vociferând pentru a schimba, printre altele, sigla partidului, am putea spune, concluzionând, că mărul cel roşu, dar otrăvit, a ajuns în mâinile unora dintre membrii PD-L. Rămâne de văzut cine va juca rolul Albei ca Zăpada... că de pitici şi vrăjitoare PD-L nu duce lipsă!

Domnul Marius Rogin:

"Alegerile prezidenţiale din Ucraina - un pas înainte"

La începutul anului 2010, populaţia Ucrainei decide cine îi va conduce destinele în perioada 2010 - 2015.

Un scrutin prezidenţial marcat de amânări, repercusiuni grave ale crizei financiare şi probleme de constituţionalitate, dar şi de un interes sporit din partea electoratului într-o ţară în care identitatea cetăţenilor oscilează între un Vest pro-occidental euroatlantic şi un Est cu privirea îndreptată înspre vulturul bicefal al Kremlinului. În cursa pentru preşedinţia Ucrainei s-au înscris 18 candidaţi. Iar campania electorală (începută pe 17 octombrie 2009 conform legislaţiei Ucrainei) aflată pe ultima sută de metri a cunoscut toate etapele şi ingredientele de la obişnuitele promisiuni până la scandaluri cu acuzaţii de pedofilie şi altercaţii violente.

Alegerile prezidenţiale şi parlamentare precedente au arătat că în Ucraina simpatiile populaţiei se grupează în trei mari zone: de est, de centru şi de vest. Astfel, regiunile (oblasti) din estul ţării (considerate ca nuclee rusofile) votează majoritar cu şeful Partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici, iar cele de centru sunt dominate de simpatizanţii actualului prim-ministru Iulia Timoşenko, zona de vest fiind cea care l-a sprijinit masiv pe Viktor Iuşcenko, care în prezent nu se mai numără printre favoriţi. În aceste condiţii, lupta pentru câştigarea fotoliului prezidenţial de la Kiev s-a concentrat îndeosebi pe câştigarea alegătorilor din partea de vest a ţării, unde spiritul naţionalist este accentuat.
Potrivit sondajelor de opinie, candidatul prorus Viktor Ianukovici, a cărui alegere controversată din 2004 a declanşat Revoluţia portocalie, urmată de victoria opozantului său prooccidental Viktor Iuşcenko, şi a actualului premier Iulia Timoşenko, este favoritul pentru acest scrutin. Pe locul doi în sondaje se află Iulia Timoşenko. Blocul Ucraina Noastră-Autoapărarea Poporului (NU-NS), ce includea în 2007 nouă partide de centru - dreapta ce îl sprijineau pe actualul preşedinte, Viktor Iuşcenko, şi avea în parlament 72 de deputaţi, în ultimele luni s-a fărâmiţat în 14 partide (fiecare având propriul candidat la preşedinţie, din rândul unor foşti miniştri sau deputaţi). Dintre cei 72 de parlamentari, 40 o sprijină acum pe Iulia Timoşenko (coaliţia democratică), iar din restul de 32, doar 17 şi-au mai afirmat susţinerea pentru Iuşcenko (gruparea "Pentru Ucraina!").

În cadrul Congresului Mondial al Ucrainenilor, Iulia Timoşenko a declarat că sprijină necondiţionat ideea ca limba ucraineană să rămână singura limbă oficială de stat din ţară. În schimb, Viktor Ianukovici a afirmat în discursul său electoral că susţine ca şi rusa să fie limbă de stat, ceea ce îi poate aduce voturi în estul şi sudul ţării. Însă, conform analiştilor politici, această opţiune i-a scăzut semnificativ şansele de a-i convinge pe alegătorii din vestul ţării şi - într-o oarecare măsură - şi în regiunile centrale ale Ucrainei. De remarcat faptul că pentru a compensa acest deficit, Viktor Ianukovici a încheiat cu organizaţia care reprezintă interesele românilor din Ucraina un acord în care îşi ia angajamentul să obţină pentru limba română statutul de limbă oficială la nivel regional, în schimbul susţinerii sale la alegeri de către minoritatea română. Mai mult, pentru a da o şi mai mare deschidere discursului său şi a miza pe sprijinul minorităţilor, Ianukovici susţine că "pentru a rezolva problema limbii oficiale, ar fi suficient ca Ucraina să adopte o lege privind limbile prin care să implementeze cerinţele Cartei europene a limbilor regionale". În replică, candidatul Sergey Tighipko l-a acuzat pe Ianukovici de trădare şi comerţ cu integritatea teritorială a Ucrainei (acuze grave care însă nu i-au adus cine ştie ce câştig electoral, semn că discursurile de tip sovietic nu prea mai au aderenţi), afirmând că "Ianukovici nu poate să nu ştie că organizaţiile românilor ucraineni şi autorităţile României aflate în spatele lor consideră Bucovina de Nord şi sudul Basarabiei teritorii anexate ilegal de la România".
Dacă în ultimii ani, pe fondul unei perpetue crize economice şi politice, susţinerea pentru un eventual parcurs european a scăzut constant, susţinerea acordată candidaţilor de SUA sau Rusia continuă să fie considerată importantă. Statele Unite, prin vocea secretarului de stat american Hillary Clinton, speră că "alegerile prezidenţiale din Ucraina, vor fi libere şi corecte". De asemenea, după întâlnirea cu omologul său ucrainean Piotr Porocenko, Clinton a precizat că: "Statele Unite îşi confirmă susţinerea faţă de Ucraina pentru aspiraţia la democraţie şi deschidere, salutăm creşterea libertăţii presei şi a culturii politice din această ţară. Susţinem integrarea viitoare a Ucrainei în NATO şi în Uniunea Europeană şi sperăm o organizare de alegeri prezidenţiale libere şi corecte". Însă şefa diplomaţiei americane a evitat susţinerea în mod deschis a vreunui candidat, menţionând că este dispusă să colaboreze cu liderii aleşi de poporul ucrainean. În schimb, interesul Moscovei e cât se poate de vizibil.

La un an după declanşarea conflictului din Caucaz, relaţiile proaste dintre Rusia şi Ucraina au cunoscut un punct culminant, şi concludent am spune, prin mesajul preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, adresat omologului său ucrainean, Victor Iuşcenco, în care îl acuză pe acesta de "deviere de la principiile de prietenie şi parteneriat cu Rusia". Mesajul lui Medvedev trece în revistă o serie de puncte divergente cum ar fi: sprijinul Ucrainei pentru preşedintele georgian Mihail Saakaşvili în timpul invaziei ruseşti a Georgiei din august 2009, cursul declarat pro-aderare-NATO al Ucrainei care vrea să se asigure astfel în faţa "falsei ameninţări ruseşti", impedimentele create de ucraineni pentru flota rusească din Marea Neagră, antagonismul faţă de reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse. La final, liderul de la Kremlin îşi exprimă speranţa că o "nouă conducere politică în Ucraina va fi în măsură să stabilească relaţii conforme cu adevăratele aspiraţii ale celor două popoare şi ale securităţii europene".

Însă, prin înţelegerile semnate la recenta întâlnire dintre premierii Putin şi Timoşenko, Rusia a dorit să asigure Europa că nu va exista o nouă criză a gazelor. Mai mult, a dorit să arate comunităţii internaţionale că nu se va lăsa antrenată în lupta electorală din Ucraina. Că ar putea apărea însă surprize, o recunoaşte chiar vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, într-un interviu acordat Agenţiei InfoRusia: "Ne exprimăm speranţa că Ucraina va respecta obligaţiile ce-i revin din contracte şi va plăti la timp pentru consum. Rusia le-a transferat bani pentru tranzitul pe teritoriul ucrainean, am efectuat inclusiv şi o plata în avans în valoare de 2 -2,1 miliarde dolari, le-am anulat penalităţile pentru reducerea consumului pentru anul 2009, am acceptat reducerea volumului de gaze pentru 2010. Unicul aspect care poate apărea este legat de factorul electoral din Ucraina şi nu sunt excluse unele tentative de a bloca plata facturii pentru gazele ruseşti sau de a bloca alegerile".

Alegerile prezidenţiale din Ucraina vor fi monitorizate de observatori naţionali şi internaţionali. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi-a desfăşurat în noiembrie misiunea de observare pentru alegeri, ce cuprinde 16 experţi care vor monitoriza situaţia la Kiev şi alţi 60 repartizaţi în toată ţara. În ziua votului, vor fi mobilizaţi 600 de observatori suplimentari.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Şomajul - o realitate mult prea dură"

Şomajul este termenul folosit în cazul lipsei ocupaţiei plătite (a locurilor de muncă) pentru forţele apte şi calificate corespunzător pentru muncă. Acest fenomen este caracterizat prin faptul că o parte din populaţie este în căutare a unui loc de muncă. Când această situaţie ia proporţii apar probleme economice serioase în cadrul regiunii sau statului respectiv, prin creşterea cheltuielilor sociale de întreţinere a şomerilor.

Şomajul determinat de conjunctura economică în perioadele de recesiune (depresiune economică) este urmat de o perioadă de avânt economic cu reducerea şomajului, şomajul sezonier de obicei, care creşte în lunile când munca sezonieră nu e solicitată.

Şomajul cronic este o formă gravă a şomajului când nici în perioadele de avânt economic relativ nu se reduce marcant numărul şomerilor. Aceasta poate să fie structurată pe mai multe cauze, şi anume: datorită unei calificări necorespuzătoare cerinţelor, vârstei, sănătăţii sau lipsei dorinţei de a lucra cauzate de amplasarea în alte regiuni a locurilor de muncă, sau o retribuţie (salariu) mică. O altă cauză a şomajului cronic este schimbarea structurii economiei prin apariţia unor tehnologii noi, prin care se reduce necesarul forţei de muncă sau cea existentă nefiind calificată corespunzător.

Şomajul voluntar este acel tip de şomaj care descrie situaţia în care oameni apţi de muncă nu doresc să lucreze, în majoritatea covârşitoare a situaţiilor, deoarece deţin suficiente resurse materiale. Şomajul involuntar (forţat) descrie situaţia în care oameni apţi de muncă doresc să se angajeze, dar nu găsesc locuri de muncă disponibile. Acest tip de şomaj este cel care ridică probleme sociale, fiind singura formă acceptată pentru plata indemnizaţiei de şomaj în conformitate cu Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Şomajul involuntar reprezintă un efect secundar negativ al legislaţiei muncii, care creează bariere la intrarea pe piaţa muncii a cererii de forţă de muncă (a locurilor de muncă), ce are drept consecinţă apariţia unui excedent de ofertă de forţă de muncă (şomajul involuntar).

Măsuri de combatere a şomajului. Şomajul determinat de conjunctura economică, atunci când cererea se reduce pe piaţa economică, se poate combate printr-o politică fiscală flexibilă de a echilibra pierderile provocate prin reducea vânzărilor.

O măsură pentru combaterea şomajului structural este stabilirea unor tarife flexibile de salarizare prin colaborarea mai bună dintre sindicate şi conducerea firmelor, ca tarifele să fie reglate în funcţie de gradul ratei de inflaţie.

Metoda prelungirii şcolarizării elevilor şi pensionarea timpurie a angajaţilor s-a dovedit pe o perioadă mai lungă de timp ca o măsură costisitoare şi neeficace. O altă măsură de reducere a şomajului a fost crearea serviciilor mai scurte de 8 ore cu scopul ca un post să fie ocupat de doi angajaţi.

Măsurile politice active pentru reducerea şomajului sunt: la noii angajaţi este un timp de probă, timp în care primesc o retribuţie mai mică flexibilitatea timpului de lucru; uşurarea desfacerii contractului de muncă şi tarife de salarizare flexibile după conjunctura economică; instruirea şomerilor în felul în care trebuie să-şi caute un loc de muncă; integrarea în acest proces a celor care trăiesc în ţară şi au o cetăţenie străină; ridicarea nivelului de calificare şi pregătire a şcolilor.

În multe situaţii, măsurile active au ca efect sporirea numărului şi a intensităţii barierelor de pe piaţa muncii, accentuând şomajul. Eliminarea tuturor barierelor de pe piaţa muncii (normele specifice legislaţiei muncii), ar avea drept consecinţă eliminarea oricărei forme de şomaj involuntar, sporirea competiţiei dintre salariaţi pentru cele mai bune locuri de muncă (salarii şi condiţii de muncă superioare), sporirea competiţiei dintre angajatori pentru cei mai buni salariaţi, efectele fiind creşterea productivităţii muncii, reducerea birocraţiei, creşterea generalizată a veniturilor reale ale populaţiei şi stimularea dorinţei oamenilor de a se instrui.

Rata şomajului înregistrat în luna decembrie 2009 a fost de 7,8%, faţă de 7,5% în luna noiembrie 2009, şi 4,4% în aceeaşi lună a anului 2008. Numărul total al şomerilor înregistraţi a fost de 709.383 de persoane.

În judeţul Cluj, rata şomajului a fost sub procentul înregistrat la nivel naţional, fiind de 6,3%. Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 435.497 sunt şomeri indemnizaţi, iar 273.886 neindemnizaţi.

Modificarea legislaţiei în domeniu, în sensul încurajării angajatorilor de a încadra şomeri şi tineri absolvenţi este mai mult decât necesară.

Domnul Constantin Chirilă:

"Legislaţia stufoasă, ambiguă şi incompletă mereu"

Vreau să aduc în atenţia dumneavoastră impactul pe care procesul legislativ, aşa cum este el acum, stufos, ambiguu, invariabil incomplet şi de multe ori în discordanţă cu cadrul legislativ existent, îl are asupra cetăţenilor care ne-au acordat votul.

De multe ori, în lipsa unui studiu de caz coerent şi fezabil, votăm şi adoptăm legi care nu au aplicabilitate conformă cu realitatea, iar acest lucru se răsfrânge invariabil asupra eficienţei de punere în practică a legislaţiei respective.

Un astfel de exemplu asupra căruia aş vrea să trag un semnal de alarmă îl constituie proiectul de Lege privind normativele de personal pentru unităţile administrativ - teritoriale şi instituţiile publice din subordinea acestora, prin care numărul maxim de posturi este stabilit în funcţie de numărul de locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale. Măsurile prevăzute devin astfel arbitrare, datorită faptului că nu sunt luate în considerare particularităţile şi nevoile specifice. Simpla reducere a numărului de personal are implicaţii socio-economice complexe. În unele situaţii, dispariţia din gestiunea directă a serviciilor comunitare a utilităţilor publice duce la mărirea cuantumului taxelor şi impozitelor plătite de cetăţeni datorită externalizării acestora.

Având în vedere că în aparatul propriu de specialitate al primarului sunt organizate şi administrate servicii publice (poliţia comunitară, serviciile de salubritate etc.), o reducere de posturi în administraţia locală necorelată cu nevoile specifice fiecărei comunităţi în parte ar putea duce la privarea comunităţilor locale de servicii publice eficiente.

Consider în cele expuse mai sus că avem obligaţia de a încerca să dăm românilor o legislaţie coerentă, care să respecte nevoile lor actuale şi care să le facă viaţa mai uşoară.

Domnul Constantin Chirilă:

"Actualul Guvern trebuie să schimbe abordarea noţiunilor şi legilor"

Cei 20 de ani de la revoluţie nu au fost deloc cei mai fericiţi pentru poporul român. Aş putea spune contrariul. Odată cu derularea fiecărui an, românul a devenit tot mai sărac, mai decepţionat, mai psihopat. Cele mai vândute medicamente în farmaciile României sunt cele pentru boli de inimă urmate de calmante şi antidepresive. În România se înregistrează cea mai mare mortalitate, cei mai mulţi bolnavi, cei mai mulţi handicapaţi, cele mai multe sinucideri, cei mai mulţi săraci dintre toate ţările Europei.

Dacă selecţia genetică a început în perimetrul uman în SUA şi într-o mare parte din ţările europene, în România ea se manifestă puternic în plan social.

România are români foarte săraci, care n-au după ce bea apă, circa 40% de săraci care au după ce bea apă dar n-au apă pentru a-şi face baie şi foarte rar curent electric - până la 79%. Rămân circa 20% dintre români care au scăpat de spectrul mizerie, dar numai 2% pot afirma corect că sunt oameni avuţi.

Până în decembrie 1989 ne-a fost clar că avem de-a face cu o dictatură securisto-comunistă şi ne era la fel de clar că viaţa noastră este amanetată demonului comunist. Dar după aceea? Ce s-a întâmplat în România? Ce s-a întâmplat cu românii, ce fel de societate ne-am propus să construim? De ce s-a distrus totul? Căci s-a distrus totul: industrie, agricultură, turism, bănci, aşezăminte culturale, aşezăminte sportive, cercetarea şi învăţământul. S-a distrus un sistem prost, comunist, şi nu s-a oferit românilor decât o perioadă lungă de haos, mizerie, incertitudine, noi orizonturi de aşteptare din ce în ce mai lungi şi mai apăsătoare.

Distrugerea sistemelor economice şi sociale, atâtea câte au fost, s-a făcut prin furt şi prin incompetenţă. S-a distrus fără să se pună nimic în loc. S-a furat şi s-a distrus pur şi simplu fără jenă, fără scrupule, fără frică de lege şi de Dumnezeu. S-a furat şi în alte părţi ale lumii, fără ca furtul să devină politică de stat. Şi, poate, de aceea în alte ţări ale Europei, tranziţia a fost mai scurtă, iar nivelul de trai a depăşit repede pe cel din vremurile comuniste.

Cine este de vină de această realitate specific românească? Poţi să dai vina pe guvernări? Nu. Nu, pentru că ele au fost alese democratic. Este de vină sistemul politic de tip turbo-capitalist pe care noi, românii, am vrut să-l construim. Poate şi pentru că la urna de vot nu se alege şi sistemul politic care generează apoi sistemul economic şi cel social.

Sistemul politic actual, aflat la putere, poate genera prin management responsabil un sistem economic eficient, eficient în sensul formării unei economii de piaţă liberă, reală şi a unei protecţii sociale concrete, palpabile, care să conducă la dezvoltarea normală, naturală a românilor în spaţiul românesc.

Este clar că insuccesul economiei de piaţă în România, a capitalismului, s-a datorat modului bolnav în care unii politicieni au abordat noţiunile şi legile pe care trebuiau să le susţină şi să le respecte.

Domnul Ion Dumitru:

"Trebuie salvată mica proprietate agricolă?"

În România, mica gospodărie rurală involuează: circa 6000 de sate sunt în curs de depopulare, apar loturi de teren agricol nelucrate, procesul sau, mai corect spus, fenomenul de sărăcie se accentuează cu tot ce înseamnă acesta pentru viaţa rurală: nivel de trai, involuţia învăţământului (doar 2% din absolvenţii de liceu din mediul rural acced la învăţământul superior), natalitate, sănătate, dotarea cu utilaje de lucrat terenul agricol, prezenţa pe piaţă a produselor alimentare proprii, în reprezentare în viaţa politică a ţării, în accentuarea manifestărilor de violenţă sau a apetitului pentru viciile moderne (alcoolism, tabagism), demotivarea lucrării pământului, divizarea în continuare a micii gospodării, urmare a moştenirii pământului.

Mica gospodărie ţărănească este ameninţată ca existenţă, nu numai din interior, dar şi din exterior. Din interior, pericolele cele mai mari provin din emigrarea tinerilor, lipsa dorinţei de asociere pentru producerea, procesarea şi, mai ales, pentru comercializarea produselor, îmbătrânirea populaţiei, sărăcirea în continuare. Sinergic cu aceste provocări acţionează şi politicile Uniunii Europene care nu subvenţionează agricultura de subzistenţă, optând pentru comasarea proprietăţilor.

Guvernul român, la rândul lui, lasă în afara proprietăţilor mica gospodărie ţărănească. Fondurile de investiţii în modernizarea satelor, în infrastructura de transport, de învăţământ, de asistenţă medicală, cultura rurală, sport etc. sunt nesemnificative. Nu se găsesc soluţii pentru organizarea creditului şi stimularea, astfel, a investiţiilor. Nu se văd încercări de a realiza canale de comercializare a produselor agricole către oraşe, de a proteja propria producţie agricolă împotriva invaziei agresive, ofensive, a produselor alimentare din import etc. Hipermarketurile s-au construit în incita sau chiar în centrul oraşelor, desfiinţând micile magazine de produse alimentare care se aprovizionau de la producătorii autohtoni.

Există impresia că dependenţa României în proporţie de 70% din importul de produse alimentare nu se înscrie printre priorităţile actualilor decidenţi. Nici ponderea de peste 9% a valorii importurilor de produse agroalimentare, băutură şi tutun în balanţa de plăţi a ţării nu este resimţită în activităţile Guvernului.

Din exterior, modelul agriculturii industrializate, practicate pe loturi mari de teren, rămâne duşmanul micii gospodării ţărăneşti care nu-şi poate comasa proprietăţile în loturi de 40-60 sau 100 ha fiecare.

În finalul acestei declaraţii politice, rămâne o întrebare obsesivă pentru actualii guvernanţi: dacă suprafaţa terenurilor rămase necultivate totalizează între 2 şi 3 milioane ha, situate în zona cea mai fertilă a ţării, iar suprafaţa loturilor micilor gospodării rurale, situate în zone nu tocmai propice agriculturii (zona de deal şi munte), este de 2,3 milioane ha, dar care produce hrană pentru 6 milioane suflete, de ce ne concentrăm atenţia asupra comasării loturilor micilor gospodării rurale şi nu a valorificării terenului nelucrat? Aducerea acestuia în circuitul economic ar fi şi un atractor pentru emigranţii care se vor întoarce în ţară, putând să se angajeze pe aceste milioane de ha de teren arabil neproductive astăzi.

Nici comuniştii nu au reuşit să comaseze terenurile din zona de deal şi munte. Cum vor lucra aceste terenuri după comasare? Cu cele 730.000 căruţe şi 800.000 de cai existenţi în gospodăria de subzistenţă?

Domnul Dorel Covaci:

"PD-L-izarea forţată a României"

Situaţiile disperate cer măsuri cumpătate. Este o parafrază a unui vechi proverb chinezesc, care sintetizează mesajul pe care vreau să vi-l prezint. Condiţiile economice şi sociale dificile prin care trece naţiunea noastră ar fi trebuit să ne pună pe toţi într-o echipă comună, capabilă să articuleze cele mai bune soluţii pentru a atenua efectele dramatice ale crizei profunde prin care trecem. Din nefericire, politica românească este, din nou, în disonanţă cu priorităţile cele mai critice ale susţinătorilor săi.

Astfel, procesul nefiresc şi perdant de PD-L-izare al structurilor de conducere continuă aberant pe toate palierele vieţii noastre economice şi sociale. Carnetul de membru PD-L a devenit o necesitate pentru oricine, îndreptăţit sau nu, care doreşte să acceadă sau să-şi conserve o oarecare poziţie de responsabilitate civică sau socială. Destituiri anunţate de trimişii PD-L la ceas de seară sau la cântatul cocoşilor: serviciile dumneavoastră nu ne mai sunt necesare, de mâine vine omul nostru. Şi aceasta, în contextul în care opozanţii PD-L-ului sunt numiţi neocomunişti, conservatori şi corupţi.

Vendeta politică, poliţe personale sau epurarea masculilor beta, cei care nu mai au drept de reproducere, indiferent de calităţile lor, sunt plătite şi bifate prin pârghii politice. Puterea e exclusiv şi neproductiv în mâinile masculilor alfa. Ordinul de luptă este că cei care au pierdut trebuie să fie anihilaţi, până nu capătă vigoare să se ridice din nou. Criteriile profesionale de recunoaştere, meritocraţie şi suport public au devenit un mit, o utopie. Doamnelor şi domnilor, bine aţi venit la bursa trocurilor de favoruri!

Cine nu-i cu noi, cu siguranţă, e împotriva noastră! Iată cum s-a modificat până şi vestitul proverb cominternist. Te lepezi sau nu? Primeşti botezul întru PD-L? Sunt întrebări cheie cărora au trebuit să le găsească răspuns toţi cei care nu vor să facă un pas înapoi în carieră sau care consideră că au ceva de spus în sfera profesională. Cazurile mediatizate la nivel naţional sunt doar vârfuri vizibile ale aisbergului, pe lângă ce se întâmplă în teritoriu: abuzuri ale reprezentanţilor guvernului în judeţe asupra aleşilor locali, de altă factură decât PD-L, asupra şefilor de servicii descentralizate, precum şi împotriva funcţionarilor publici din administraţia publică locală şi judeţeană, care nu agreează portocaliul în garderobă; controale abuzive pentru a-i determina pe aceştia să demisioneze din funcţiile în care au fost aleşi ori numiţi sau din calitatea de membru non-PD-L sunt la ordinea zilei. Şi asta nu e tot: să fie umiliţi, să treacă pe sub arcul de furci caudine, ca să ştie cine e şeful!

Distanţa între "aparatchky" şi opoziţie poate fi parcursă acum doar cu viteze superluminice. Opoziţia nu mai poate fi considerată, în aceste condiţii, dozator şi reglator fin de putere, constructiv şi echilibrant, ci trebuie doar să se focalizeze pe contracararea atacurilor la persoană, lovituri sub centură, demontarea acuzelor nefondate. Doamne fereşte, să mai fii şi vocal, să dai în vileag nedreptăţile şi să arăţi cu degetul, că ajungi carne de tun, după modelul "blitzkrieg". Fabricarea dosarelor şi a acuzaţiilor a devenit o nouă industrie. Păcat că nu ne poate scoate din criză, pentru că noii guvernanţi par să aibă reale expertize şi să-şi facă treaba de minune. Şi toate acestea, în condiţii de recesiune profundă socială şi economică.

Am să mă opresc la două exemple din Colegiul 9 Făget - Buziaş, judeţul Timiş:

1. Cazul directorului Liceului teoretic "Traian Vuia" Făget, profesor Victor Birău, proaspăt demis, în mod nejustificat şi deranjant, de către reprezentanţii Inspectoratului Judeţean Timiş, chiar în faţa corpului profesoral. A fost director de şcoală în localitatea Făget în perioadele 1995-2005 şi 2007-2010. A preluat poziţia prin concurs, în anul 2007 şi, din nou, în 2008, pentru încă 4 ani. În toată perioada în care şi-a exercitat funcţia, a dovedit reale capabilităţi manageriale. A fost recunoscut şi apreciat pentru activităţi deosebite de către Ministerul Învăţământului, în decembrie 2007, şi premiat, alături de alţi doi directori de licee din judeţul Timiş, la Gala Directorilor 2007. S-a implicat în realizarea unor proiecte deosebite: a finalizat investiţiile unui corp de clădire a liceului, cu 14 clase, 2 laboratoare, sală de sport, sală de calculatoare, cancelarie, sală de festivităţi, cantină, sală de mese şi dotările aferente. Actul de demitere e ilegal şi perturbă buna desfăşurare a activităţilor, creând nemulţumiri profesorilor, părinţilor şi elevilor.
2. Cazul nr. 2 e al directorului Spitalului orăşenesc Făget, doamna doctor Delia Glava, manager în perioada 1987-1996 şi 2000-2009, recunoscut la nivel judeţean şi naţional, care a obţinut performanţa de a încadra instituţia ca cel mai bun spital din judeţul Timiş, fără datorii. De-a lungul anilor a reuşit să îndeplinească indicatorii de management cu evaluarea "foarte bine". Este multispecializată prin absolvirea unor numeroase cursuri de management de lungă şi scurtă durată. A avut o bună colaborare cu organizaţiile sindicale şi profesionale din ramură. În mod evident, destituirea domniei sale din funcţie va stopa demararea sau continuarea unor proiecte şi programe importante pentru modernizarea Spitalului orăşenesc Făget.

Vă întreb numai câte resurse se risipesc prin aceste epurări, motivate doar politic: bani, timp, cunoştinţe, încrederea personalului subordonat şi a colaboratorilor.

Din nefericire, arbitrul economic al crizei îşi va cere tainul acestei incompetenţe a deprioritizării interesului naţional în favoarea celui personal şi de grup. Înţelepciunea politică a momentului ar trebui să fie punerea împreună a celor mai bune resurse umane şi manageriale de care dispunem, indiferent de culoarea politică. Şi, cine ştie, câteodată s-ar putea să colaborăm mai bine interpartide decât intrapartid, având drept comandament suprem binele naţional.

Domnul Preşedinte ales, Traian Băsescu, a promis, în momentul reconfirmării în funcţie, că va fi preşedintele tuturor românilor, că va lupta pentru toţi, în mod echidistant, indiferent de opţiunea pe care şi-au manifestat-o prin vot. Până acum, realitatea nu confirmă acest lucru, dar avem, pe viitor, speranţe de mai bine.

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

În timp ce politicienii din ţările membre cu state vechi în Uniunea Europeană se preocupă de modul în care explică cetăţenilor pe care îi reprezintă beneficiile apartenenţei la construcţia europeană, guvernanţii noştri se pare că au cu totul şi cu totul alte preocupări. Mai precis, subiectul cel mai fierbinte pe masa guvernului nu este în niciun caz criza financiară, nici milionul de şomeri pe care România îi va avea în acest an. Nu, lucrurile sunt mult mai simple şi mult mai pragmatice şi se învârt în jurul conceptului de mulţumire a membrilor de partid care au pus osul în campania electorală şi care acum ar trebui recompensaţi, prin aruncarea unor firimituri de la masa guvernamentală. Mă refer, în principal, la modificarea statului funcţionarului public, care va putea permite plasarea în funcţii bine remunerate a membrilor de partid şi la fondurile generoase de salarii şi premii în aparatul de stat. Solidaritatea la care ne invită prim-ministrul, precum şi strânsul din dinţi, se aplică doar celorlalţi.

În ţările vest-europene, una din preocupările majore ale guvernării o reprezintă încercarea de a convinge cetăţenii plătitori de taxe că politicile guvernamentale şi cele europene sunt utile şi produc beneficii, traduse în nivel de trai şi bunăstare. Germania, Marea Britanie, Olanda şi alte state vestice, încearcă acum să îşi convingă populaţia naţională că actuala construcţie europeană este una care produce efecte pozitive. Chiar dacă statele la care făceam referire, nu mai sunt beneficiare majore ale fondurilor structurale, produsul lor intern brut fiind cu mult peste media europeană, politicienii acestor state explică modul în care, indirect, ţările lor beneficiază de pe urma statului de stat membru.

Întrebarea este de ce există o aşa de mare preocupare în a asigura această transparenţă informând corect cetăţenii? Răspunsul este simplu: pentru că cetăţenii lor sunt plătitori de taxe şi impozite şi statele respective fiind în acest moment contributori neţi la bugetul comunitar. Provocarea actuală este de a face înţelese aceste mecanisme şi a explica avantajele existente, în pofida faptului că statele vestice plătesc mai mult decât primesc, iar comunicarea publică guvernamentală se bazează pe prezentarea unor exemple clare, cum ar fi accesul companiilor la o piaţă unică extinsă, în care libertatea de circulaţie a capitalului, bunurilor, serviciilor şi persoanelor este garantată. De ce totuşi se face acest lucru cu atâta ardoare? Pentru că statul vest-european se bazează pe cetăţean, relaţia stat-cetăţean este una corectă, iar interesul general este de a se păstra un nivel ridicat de încredere în instituţiile statului şi în construcţia europeană.

Ce se întâmplă la noi în ţară în acest sens este cu totul şi cu totul altă poveste. România este corijentă, dacă nu chiar repetentă, la capitolul integrare europeană. Plecasem prin 2006 cu un procent de peste 60% de eurooptimişti, se vorbea atunci de miliarde de euro care vor ajunge în ţara noastră, în drumuri, şcoli, canalizări şi aducţiuni de apă, în spitale şi aşa mai departe. S-a vorbit foarte puţin despre costurile unui asemenea statut, despre faptul că taxa de membru, contribuţia României la bugetul UE este destul de mare şi se plăteşte indiferent de capacitatea noastră de a absorbi fondurile europene. În această situaţie, românii scot din buzunar, prin taxele şi impozite plătite, sume importante de bani, an după an, pentru a plăti incapacitatea guvernanţilor de a atrage banii europeni, pe care ar fi trebuit să îi fi primit de drept, în baza principiului de coeziune socială şi economică, ţinând cont de faptul că nivelul de dezvoltare al României este mult sub media europeană. Ce se întâmplă cu adevărat se ştie prea puţin, ştim că în cei trei ani de la integrare am absorbit sub 10% din fondurile alocate şi ştim, de asemenea, că dintr-un stat care ar fi trebuit să fie beneficiar net am devenit contributor net la bugetul UE.

Cu alte cuvinte, România a ajuns, din acest punct de vedere, la nivelul Germaniei, Marii Britanii şi Olandei, de exemplu, finanţând cu banii noştri proiecte în alte state membre, dar fără a avea prea multe beneficii indirecte. Ăsta da altruism, doar că Guvernul nu vorbeşte deloc despre acest subiect, că doar poporul n-are nevoie de exerciţii de sinceritate.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Noile promisiuni mincinoase PD-L - Boc din 2010"

A început o nouă sesiune parlamentară, prima din 2010, a treia din această legislatură, şi încă una în care cetăţenii îşi pun speranţele că o parte din aşteptările lor se vor putea regăsi în legi mai bune, mai drepte şi mai uşor aplicabile. De aceea, înainte de începerea sesiunii parlamentare, partidele politice şi-au stabilit priorităţile legislative pe care le-au anunţat public şi s-au grăbit să asigure oamenii că toate acestea le vor îmbunătăţi traiul de zi cu zi.

Am încercat să găsesc printre vorbele multe ceea ce poate fi făcut concret pentru oameni, căutând cu onestitate acele proiecte de lege care ar putea atenua efectele crizei economice, care ar putea crea locuri de muncă, care ar asigura venituri decente pentru pensionari şi salariaţi, care ar putea permite cumpărarea de medicamente compensate sau primirea de servicii medicale normale fără plată, potrivit pachetului pus la dispoziţie de casa de asigurări.

Bineînţeles că partidele de opoziţie au fost mai generoase în promovarea unor proiecte de lege care să aibă ca efect creşterea nivelului de viaţă al oamenilor, dar ne interesează în primul rând atitudinea PD-L, partidul aflat la putere, care poate în orice moment să aloce fonduri bugetare pentru un proiect sau altul, cu influenţe importante pentru viaţa fiecărui român. Surpriză: priorităţile legislative ale Guvernului PD-L sunt ori proiecte nerealizate în 2009 ori unele cerute de FMI pentru eliberarea următoarelor tranşe.

În realitate, Guvernul PD-L se gândeşte cum să blocheze creşterea pensiilor şi a salariilor şi în anul 2010, în condiţiile unei inflaţii destul de mari, astfel încât veniturile oamenilor vor ajunge în 2010 mai mici decât în 2009. Dar, Guvernul PD-L ne spune că va face orice pentru o nouă lege a pensiilor care, de fapt, nu va uniformiza sistemul ci va crea alte discriminări, discrepanţe, motivând eliminarea pensiilor nesimţite, fără nici o referire la faptul că multe pensii vor scădea şi că nu va asigura valoarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu, deci... promisiune deşartă!

Dar, Guvernul PD-L ne informează că vom avea o lege a educaţiei! Sigur că trebuie să avem o nouă lege a educaţiei pentru că cea pe care acelaşi guvern PD-L şi-a asumat răspunderea în Parlament a fost declarată neconstituţională, iar acum Parlamentul trebuie să modifice prevederile neconstituţionale astfel încât legea să poată opera.

Am aflat din această analiză a priorităţilor Guvernului PD-L că totul este o altă simplă promisiune cu iz electoral şi înseamnă adormirea vigilenţei electoratului în faţa greutăţilor tot mai mari pe care trebuie să le suporte cetăţenii, cei care duc pe umeri incompetenţa guvernanţilor.

Am înţeles încă odată că politicienii sunt din ce în ce mai necredibili din cauza încercărilor perpetue de păcălire a oamenilor pentru a obţine voturi.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Reconversia profesională, o soluţie pentru şomeri"

În această perioadă de criză economică, în care multe domenii de activitate sunt grav afectate, principiul fundamental care duce la diminuarea efectelor acesteia trebuie să facă referire la dreptate socială şi solidaritate. Pentru a respecta acest principiu este necesar să fie ajutaţi cei aflaţi în dificultate, şi mă refer atât la agenţii economici care sunt nevoiţi să-şi reducă personalul sau să-şi suspende activitatea, cât şi la persoanele care sunt disponibilizate sau care sunt în situaţia de a rămâne fără un loc de muncă.

Numărul şomerilor din întreaga lume, oameni rămaşi fără slujbă din cauza crizei economice globale a explodat în 2009 atingând o rată a şomajului de 6,6 % la nivel mondial, adică cifra record de 212 milioane de persoane, potrivit Biroului Internaţional al Muncii.

Conform statisticii ANOFM, rata şomajului la nivel naţional la finele lunii decembrie 2009 a fost de 7,8 %, iar numărul total al şomerilor înregistraţi a fost de 709.383 de persoane. Situaţia este îngrijorătore dacă comparăm cifrele cu decembrie 2008, rata şomajului fiind de 4,4 % şi şomeri înregistraţi un număr de 403.441 de persoane.

La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud în decembrie 2008 se înregistra o rată a şomajului de 2,8 %, iar în decembrie 2009 aveam o rată a şomajului de 8,44 %, situaţie la fel de îngrijorătoare.

Pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, consider că o soluţie viabilă de reintegrare pe piaţa forţei de muncă o constituie recalificarea şi reconversia profesională. Reprofilarea profesională a şomerilor depinde în mare măsură de flexibilitatea persoanei respective, şi aici vreau să responsabilizez agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă pentru a fi cuprinşi în programe de reconversie profesională obligatoriu şomerii de lungă durată.

Formarea profesională a adulţilor se realizează prin centrele de formare profesională subordonate agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, prin centrele regionale de formare profesionala a adulţilor şi prin alţi furnizori de formare profesională acreditaţi. În consecinţă, consider că este absolut necesar să sprijinim ANOFM cu fonduri atât prin Bugetul asigurărilor pentru şomaj cât şi prin Fondul social european pentru organizarea şi desfăşurare cursurilor de formare profesională.

Fondul social european reprezintă un instrument pentru reducerea efectelor crizei din România, astfel că prin POSDRU există o schemă generală de ajutor de finanţare care conţine trei regimuri. Unul dintre ele îl reprezintă subvenţionarea costurilor pentru formare profesională a tinerilor angajaţi în prima etapa a primului lor loc de muncă, formarea profesională continua a angajaţilor şi perfecţionarea, respectiv specializarea lor, realizate la iniţiativa angajatorilor.

Domnul Cornel Ghiţă:

"Anul 2010 - Anul european pentru lupta împotriva sărăciei"

Declaraţia mea de astăzi aduce în atenţia dumneavoastră faptul că Uniunea Europeană a declarat anul 2010 ca anul luptei împotriva sărăciei. Conferinţa de lansare a acestei campanii a avut loc la data de 21.01.2010, la Madrid, sub preşedinţia Spaniei la Uniunea Europeană.

În alocuţiunea de deschidere, preşedintele Manuel Durao Barroso a menţionat că "anul 2010 a apărut de la dorinţa comună a Uniunii Europene de a spune NU sărăciei şi de a respinge noţiunea de marginalizare. Este necesar - susţine dânsul - să intensificăm acţiunile pentru reducerea incidenţei inacceptabile a acestui fenomen".

Printre priorităţile generale pe care Uniunea Europeană şi le-a propus pentru anul în curs se regăsesc şi evidenţierea şi recunoaşterea drepturilor sociale ale fiecărei persoane, integrarea socială a cetăţenilor, promovarea coeziunii sociale la nivelul statelor membre. Astfel, anul 2010 este o oportunitate de a face schimbări asupra politicilor sociale ce pot crea un impact real asupra eliminării inegalităţilor.

Anul european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale reprezintă un instrument important care va contribui la reiterarea în conştiinţa publică a importanţei acţiunilor privind lupta împotriva sărăciei. Ca deputat PD-L, membru în cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, vreau să asigur Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale de spijinul meu în susţinerea campaniilor ce urmează a fi demarate de statul român pentru promovarea acestei campanii privind combaterea sărăciei şi a incluziunii sociale.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Drogurile uşoare - potenţială sursă de probleme sociale"

Mă adresez astăzi dumneavoastră într-o problemă a cărei rezolvare nu mai suferă amânare. Consumul de droguri, indiferent cât de tari sau uşoare sunt, reprezintă un fenomen complex, o provocare pentru tineri şi o problemă serioasă pentru părinţi şi pedagogi, un semnal de alarmă pentru societate.

După febra "cazinourilor" prezente la orice colţ de strada a venit şi vremea magazinelor de iluzii, menite să atragă tineri într-o spirală ce duce, nu de puţine ori, către consumul de droguri de mare risc.

Începând cu anul 2006, în România au început să fie comercializate aşa-zisele "droguri uşoare legale" sau substanţe etnobotanice. Acestea sunt, de cele mai multe ori, surogate ale drogurilor ilegale şi au efecte similare substanţelor stupefiante sau preparatelor psihotrope.

Produsul "Special Gold", spre exemplu, care este disponibil şi pe Internet, fiind livrat la domiciliu la orice oră din zi sau din noapte, conţine compusul chimic 4-methylmethcathinone, numit şi mephedrone. Substanţa este un derivat de amfetamină şi poate avea efecte devastatoare: cei care o consumă nu mai mănâncă cu zilele, au halucinaţii, văd gândaci pe sub piele, se scarpină, îşi fac răni. "Special Gold" şi orice substanţă asemănătoare afectează activitatea cerebrală şi funcţionarea inimii. În cazul unui consum prelungit, riscul de infarct creşte cu circa 35%.

Lipsa unei reacţii ferme a societăţii la apariţia şi dezvoltarea unui astfel de fenomen a permis ca în prezent să existe peste 150 de magazine fizice şi câteva zeci virtuale ce comercializează astfel de produse. Studiile efectuate arată că există deja circa 200.000 de consumatori, aceştia provenind preponderent din rândul tinerilor.

Legislaţia în vigoare nu oferă suficiente pârghii pentru a acţiona, în consecinţă organele de control rămânând doar spectatori la sinistrul spectacol. Propoziţia ridicolă scrisă pe ambalajul unora dintre aceste produse - "Nu se recomandă consumului uman" - este parcă special formulată pentru a sfida pe oricine încearcă să limiteze dezvoltarea acestui fenomen.

Stimaţi colegi, în declaraţiile anterioare am adus în discuţie problema natalităţii şi a îmbătrânirii populaţiei. Consumul de stupefiante poate fi un factor marcant al acestei degenerări şi de aceea nevoia de rezolvare a acestei probleme este stringentă.

Din aceste motive cred că ar trebui să acordăm mai multă atenţie proiectelor de completare si modificare ale legilor nr.143/2000 privind consumul si traficul ilicit de droguri şi nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.

Prin îmbunătăţirea acestor reglementări ne vom alătura altor state membre ale Uniuni Europene printre care Franţa, Marea Britanie şi Polonia, care au declarat consumul ierburilor cu efect psihoactiv ilegal.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Viitorul depăşeşte existenţa noastră?"

Vacanţa, pe lângă rosturile ştiute, îţi dă posibilitatea de a duce gândurile spre profunzimea şi liniştea necesară bunelor analize, dându-ţi posibilitatea ca, în cunoştinţă de cauză şi cu încărcătura specifică adusă de interesul naţional, să te apleci cu responsabilitate asupra situaţiilor pe care le trăieşti sau ai dori să le trăieşti în România. Personal sunt încărcat de credinţa şi de convingerea că viitorul nostru depăşeşte existenţa noastră.

Astăzi, când se discută despre posibila reformă a partidelor politice, despre doctrine, despre criză, despre măsuri anticriză, despre descentralizare, despre reforma instituţiilor statului, despre salarizare, despre buget şi acoperirea lui, despre taxe, despre numărul şi mărimea lor, despre bugetari, despre categoriile existente în cadrul acestora şi ierarhizarea lor, despre supravieţuirea firmelor pe timp de criză, despre împrumuturile luate şi folosirea acestora, despre restricţiile impuse sau autoimpuse, despre şomaj şi lipsa locurilor de muncă, despre integrarea europeană, despre atragerea resurselor financiare, despre iniţiativă, despre infrastructură şi modernizarea acesteia, precum şi de multe alte probleme importante sau mai puţin importante, consider că este de datoria Parlamentului şi, prin urmare, şi a parlamentarilor, să genereze o dezbatere naţională asupra stării economiei româneşti în contextul funcţionării acesteia ca parte a economiei Uniunii Europene, abordând şi perspectiva fructificării mecanismelor globalizării în interes naţional.

Fără a avea pretenţia posibilităţii dezvoltării detaliate a unei asemenea teme în acest cadru al declaraţiilor politice, consider că este necesar ca în acest moment să ne îndreptăm atenţia asupra a două tipuri de analize şi de acţiuni, care vizează controlarea timpului prezent în scopul diminuării cât mai substanţiale a efectele crizelor, criza globală şi criza de negestionare a dezvoltării şi creşterii, care ne aparţine, dar şi acţiuni care să vizeze termenul mediu şi lung pentru asigurarea dezvoltării durabile a României în context european şi global.

Chiar dacă interesul naţional este luat în derâdere de unii compatrioţi, consider că este necesară o construcţie politică importantă şi modernă legată de interesul naţional şi de concretizarea acestuia în starea economiei şi puterea acesteia de a ne asigura un viitor durabil, în care creşterea economică şi crearea locurilor de muncă să fie vitale pentru creşterea modului şi a standardului nostru de viaţă şi de aducerea acestora la nivelul situaţiei medii din Uniunea Europeană.

Această preocupare vine şi din faptul că suntem încă generaţia pentru care sacrificiul pentru un viitor mai bun a fost o axiomă care nu a ţinut seama de regimurile politice, fie că ne referim la democraţia populară, socialismul multilateral dezvoltat, tranziţia spre economia de piaţă, criza economică globală. Consider, în analiza pe care ar trebui să o facem, că ar trebui să răspundem la întrebarea: Ce capitalism s-a construit în România în ultimii douăzeci de ani? Înainte de a răspunde la această întrebare aş folosi o analiză a profesorului Carl J. Schramm, preşedinte şi director general al Fundaţiei Kauffman, în care se studiază problema diferenţelor de creştere economică din diverse ţări şi perioade. În cadrul acesteia se afirmă că există două surse de creştere: prima constă în suplimentarea cu mai mulţi factori de intrare, cu referire la capital şi la muncă, a doua este legată de inovaţie şi de schimbare tehnologică.

Aceste două strategii se numesc "strategie de creştere prin forţă brută" şi "strategie de creştere inteligentă". Robert Solow, laureat al Premiului Nobel pentru economie, analizând această problematică a constatat în studiile făcute şi a argumentat faptul că, în cadrul ţărilor industrializate, inovaţia şi creşterea inteligentă au fost mai importante decât forţa brută, inovaţia fiind asemănătoare manei cereşti, interpretată ca fiind ceva ce nu poate fi în general controlat de cei care elaborează politici. Plecând de la această analiză, se constată că există forme diverse de capitalism, capitalismul administrat de stat; capitalismul oligarhic în care statul ar fi putut juca un rol, însă cei de la conducere şi elitele nu au părut să fie interesaţi, în numele statului, de creştere economică, ci de avantaje personale; capitalismul marilor firme şi capitalismul antreprenorial în care antreprenorii, cei care testează piaţa cu idei revoluţionare, joacă un rol important.

S-a constatat ştiinţific că economiile cu cel mai mare succes sub aspectul creşterii economice sunt cele care beneficiază de o mixtură de antreprenori novatori şi firme mari, consacrate, capabile să rafineze şi să fabrice în serie inovaţiile aduse pe piaţă de antreprenori. Economiile astfel structurate sunt considerate economii antreprenoriale. Este sau nu este economia României o economie antreprenorială? Nu am pretenţia singurului răspuns posibil la această întrebare, dar încerc să formulez unul simplificat în faţa dumneavoastră.

Tranziţia noastră spre capitalism a adus în primii zece ani modelul capitalismului de stat, cu beneficiile pe care acesta putea să le aducă unei ţări în curs de dezvoltare. Următorii zece ani au însemnat o dezvoltare a capitalismului oligarhic în care interesul personal a însemnat mult mai mult decât interesul creşterii economice durabile, învingătoare pe durată lungă fiind creşterea speculativă. Nu s-a pus problema, în perioada celor douăzeci de ani, de a construi cu adevărat, în conformitate cu explicaţiile date, capitalismul antreprenorial. Nu consider critică această analiză, deoarece odată cu trecerea timpului, din experienţa proprie, dură şi nemiloasă în unele momente, aşez la adevărata valoare afirmaţiile profesorului Sascha Kugler din ghidul complet de strategie organizaţională: "Criticile care rănesc şi judecăţile reprezintă şi ele o pierdere de timp. De cele mai multe ori, lucrurile pe care le criticaţi la alţii sunt cele care nu vă plac la dumneavoastră. Vorbele grele au ca efect reacţii adverse deschise sau ascunse. Ele distrag atenţia de la obiectivul comun şi deschid câmpuri de bătălie secundare".

Pornind de la acest lucru, dorind să am mai mulţi parteneri decât duşmani, şi de la faptul că dezvoltarea economică este prin definiţie un proces îndelungat, astfel încât provocarea cea mai importantă o reprezintă proiectarea şi implementarea politicilor care să susţină creşterea pe termen lung, fac o propunere celor responsabili - şi sunt foarte mulţi în această categorie -, propunerea de a găsi soluţii pentru creşterea ponderii capitalismului antreprenorial în cadrul capitalismului românesc. În paranteză fie spus, Strategia de la Lisabona prevede acest lucru la nivelul Uniunii Europene.

Sincer, mi-e greu să vorbesc despre o nouă schimbare după atâtea alte schimbări, dar consider că această schimbare este absolut necesară şi vine în realizarea interesului naţional, încă nefundamentat, din păcate, la nivelul acordurilor fine şi la nivelul percepţiei populaţiei. Ştiu că acest lucru necesită un program amplu, în care instituţiile statului, autorităţile locale şi regionale, societatea civilă, patronatul, forţa universitară şi capacitatea academică dovedită, elitele tehnologice, învăţământul, cercetarea ştiinţifică, cultele, prin puterea pe care o au la nivelul populaţiei, mass-media trebuie să devină toate ca forţe ale întregului construit, părţi esenţiale ale unui program naţional de dezvoltare durabilă susţinută pe termen lung. Cu toate acestea, vă propun realizarea cadrului legal şi susţinerea financiară pentru realizarea centrelor de dezvoltare tehnologică, câte unul pentru fiecare regiune de dezvoltare, ţinându-se cont de specificul regiunii, construcţia trebuind să fie rezultatul conlucrării concrete între Uniunea Europeană, Guvernul României, autorităţile regionale şi cele locale. Cunoscând experienţa franceză din acest domeniu, care a dezvoltat aceste centre în contextul anilor şaizeci, când s-a pus problema construirii instituţiilor şi procedurilor care pun în legătură dezvoltarea regională şi amenajarea teritoriului, vă propun drept exemplu Parcul Tehnologic Sophia Antipolis, o mândrie a DATAR (Delegaţia interministerială pentru Amenajarea Teritoriului şi a Atractivităţii Regionale), care înseamnă la ora actuală 1300 de întreprinderi, 30.000 locuri de muncă de înaltă calificare şi 2300 de amenajări teritoriale.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Speranţa pentru agricultură?"

În dar de Crăciun, românii au primit un preşedinte pe care nu l-au vrut. Acum îl au. Noul preşedinte nu este nou-nouţ, în sensul că a fost reşapat, recondiţionat la şcoala "opoziţiei" şi "puterii" timp de 5 ani.

Îmi place să cred că acolo, în opoziţie, unde totdeauna locul e mai strâmt şi mai puţin cald, domnul Băsescu a avut timp să mediteze în perioada mandatului său din 2004-2009.

Poporul a demonstrat, şi poate demonstra faptul că funcţia de preşedinte poate fi efemeră dacă activitatea primului om al ţării şi al Guvernului pe care îl reprezintă nu corespunde dorinţelor poporului, adică nu conduce la creşterea nivelului de trai. Modul în care domnul Băsescu s-a reinstalat în funcţia de preşedinte mă face să cred că nu a învăţat nimic din mandatul 2004-2009. Nimic nu este mai important decât a învăţa din propriile experienţe nereuşite.

Aşa cum grăieşte Constituţia ţării, preşedintele ales trebuie să devină un "preşedinte al tuturor românilor". Deşi noi ştim că nu este chiar aşa, şi o ştie şi preşedintele reales, acum dorim în mod egoist ca preşedintele Băsescu să devină şi un preşedinte al agriculturii şi al agricultorilor, al ţăranilor şi al ruralului.

Agricultura României a ajuns una din cele mai înapoiate din Europa şi din lume.

Or, se ştie bine din istoria umanităţii că acele popoare care şi-au abandonat agricultura, au dispărut de pe harta planetei, înghiţite fiind de pustiurile, de deşerturile care au apărut ca urmare a abandonării agriculturii şi conservării pădurilor.

De Anul Nou, românii au primit un nou cadou, un prim-ministru Boc 3 şi un guvern reşapat, cu un nou ministru al agriculturii, care promite. Eu, de când mă ştiu, nu fac decât "politica agriculturii" şi le doresc tuturor "mult succes" în realizarea a ceea ce au promis nefericiţilor cetăţeni.

Îmi permit, în finalul declaraţiei politice, să prezint unele priorităţi ce nu trebuie uitate:

• finalizarea în România a relaţiilor de proprietate;
• agricultura să redevină principalul sector economic;
• formarea pieţelor agricole interne;
• alcătuirea unui program naţional strategic de alimentaţie a populaţiei cu produse autohtone;
• un program naţional de management al creditării şi funcţionării, corelat cu legislaţia europeană.

Să fie într-un ceas şi an bun, căci, dacă nu va fi acum, nu va mai fi multă vreme de-acum încolo!

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

În ultimele trei zile ale lunii ianuarie, atât Adevărul, cât şi Realitatea TV au dedicat spaţii ample unui subiect care ar trebui să ne dea de gândit tuturor: calitatea din ce în ce mai slabă a învăţământului medical românesc.

După ce, decenii la rând, ne-am mândrit cu profesioniştii de excepţie daţi lumii de şcoala românească de medicină, iată-ne, astăzi, în situaţia de a scoate aşa-zişi medici pe... bandă rulantă!

Realitatea atrage atenţia că peste 250 de tineri francezi, care, în ţara lor de origine, nu au fost admişi în învăţământul superior de specialitate, au fost primiţi, cu braţele deschise, contra unei taxe anuale de 5000 de euro, doar "pe bază de dosar", la UMF Cluj!

Adevărulface publice fapte şi declaraţii de la UMF Craiova, care îţi dau fiori pe şira spinării.

Iată ce spune, de pildă, dr. Alexandru Cameniţă, profesor de neurochirurgie la UMF Craiova, despre studenţii săi, viitorii neurochirurgi ai patriei şi poate şi ai Europei: "Nu au noţiunea cititului. Te cruceşti! Şcolarii din clasa a doua sunt mai deştepţi!" La rândul său, prof. univ. dr. Corneliu Sabetay susţine că "Studenţii nu au nici măcar cunoştinţe generale. Cum intră în facultate, aşa pleacă"...şieste vorba despre viitori chirurgi pediatri, cei la care vom apela ca să ne opereze copiii!

Şi studenţii fac declaraţii interesante: unul spune, de pildă, că nu cartea, ci norocul contează! Altul: "Cam 70-75% din materia predată la facultate este balast. Totuşi, nu se renunţă la ea. Sistemul este următorul: cât mai multă materie, dacă se poate deloc logică. În felul acesta, profesorii pot da note mari în funcţie de preferinţe, adică de şpăgi"... Alex, student la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, are o nedumerire: "Cine îi obligă pe profesori să îi treacă pe aceşti studenţi?", se întreabă studentul... Alex, student la UMF Cluj (facultatea la care dau năvală francezii!) povesteşte cum stau lucrurile acolo: "La multe materii, promovabilitatea este 100%, pentru că profesorii nu doresc să îşi «încarce inutil» programul în sesiunea de toamnă, unde ajung 2-3 studenţi rătăciţi care nu s-au prezentat la examenul din vară. Situaţia nu are cum să se schimbe atât timp cât UMF-urile primesc bani/cap de student versus calitatea acestor absolvenţi."

Incredibil!

Se pare că am ajuns ca, în numele autonomiei universitare să admitem, să permitem, să ignorăm totul!

Inclusiv distrugerea şcolii de medicină, cândva atât de apreciată, a României!?

Sper ca, împreună cu ceilalţi deputaţi din Comisia pentru sănătate, cu dumneavoastră, cu reprezentanţii ministerelor de resort să găsim, grabnic, soluţii pentru ca acest lucru să nu se întâmple!

Domnul Florin Ţurcanu:

"Bugetarii - spaima Guvernului!"

Critici asupra modului în care guvernanţii aplică aşa-zisele măsuri anticriză, apelând la concedieri masive în rândul bugetarilor.

Bugetarii au reprezentat de-a lungul timpului o categorie socială bine instruită, absolvenţi de studii superioare, care însă au fost un fel de "cuiul lui Pepelea" pentru fiecare guvernare, mai puţin cea liberală. Guvernarea liberală a apreciat activitatea acestora şi, prin urmare, a încercat să le asigure toate drepturile ce li se cuveneau.

A urmat apoi celebra guvernare PD-L-PSD şi acum PD-L-UDMR-Independenţi, care văd în bugetari acea categorie socială care distruge ţara şi care, la rândul ei, trebuie decimată. Prin urmare, guvernanţii noştri au apelat la mult lăudatele "măsuri anticriză" conform cărora reducerea numărului de bugetari va acoperi deficitul bugetar şi va scoate ţara din criză!

Zis şi făcut! Puterea a adoptat o lege care prevede reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, precum şi raţionalizarea cheltuielilor publice. Este vorba despre celebra Lege nr.329 din 5 noiembrie 2009. Această lege prezintă criteriile minimale care stau la baza reducerilor de personal.

În fapt, s-a utilizat cu precădere criteriul conform căruia persoanele care nu au copii în întreţinere sunt primele pe lista concedierilor, astfel, mulţi angajaţi de valoare au fost concediaţi. Dar ce contează valoarea într-o ţară condusă de nonvalori!

Masa de oameni care va ieşi din câmpul muncii va genera daune tot la bugetul statului, pentru că toţi cei disponibilizaţi vor intra în şomaj, consumul şi încasările la bugetele publice vor scădea, oamenii nu-şi vor mai putea plăti creditele bancare sau întreţinerea.

Reducerea numărului de funcţionari publici va crea o tensiune socială foarte gravă, pentru că majoritatea angajaţilor care ar putea fi disponibilizaţi au vârsta de peste 40 de ani, iar în prezent nu există un sistem de absorbţie a acestor şomeri pe piaţa muncii.

Există riscul creării unui şomaj cronic, care va aduce un dezechilibru al structurii sociale. Scăderea puternică a puterii de cumpărare a populaţiei, prin concedierea în acest moment şi fără a oferi o alternativă de angajare, va atrage reducerea activităţii şi chiar falimentul multor întreprinderi mici şi mijlocii care se bazau pe aceşti bugetari ca şi clienţi ai afacerilor lor. Rezultatul va fi un val de concedieri în domeniul privat şi, în consecinţă, o adâncire a crizei în România.

Pe de altă parte, orice analist economic ştie că singura cale de ieşire din criză este luarea unor serii de măsuri care să încurajeze ocuparea, prin păstrarea locurilor de muncă atât în domeniul privat, cât şi de stat, dar şi prin stimularea creării unor noi locuri de muncă, în special pe domeniul investiţiilor strategice în infrastructură, locuri de muncă care să reprezinte o alternativă pentru cei concediaţi.

Concluzia ar fi că PD-L, sub îndrumarea lui Traian Băsescu, duce o politică deliberată de sărăcire a populaţiei, ca metodă de pregătire a viitoarelor alegeri parlamentare, şi asta pentru că oamenii săraci, disperaţi şi copleşiţi de greutăţile vieţii sunt mult mai uşor de manipulat şi cumpărat cu o pungă de zahăr sau o sticlă de ulei. Prin urmare, milioane de euro din banii publici care se redistribuiau către sute de mii de români ajung să fie îndreptaţi, prin ministere precum cele conduse de Udrea sau Berceanu, către câteva firme din clientela politică a PD-L.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

«Guvernul Boc "produce" şomeri pe bandă rulantă»

În clipa de faţă, nu există o temă mai importantă decât locurile de muncă ale românilor.

Guvernul Boc nu propune nicio măsură care să stimuleze crearea de noi locuri de muncă. Nu se realizează niciun program de investiţii care să ducă la creşterea economică.

Guvernul Boc nu are nici soluţii, nici strategii. Are doar idei puţine şi fixe, care vor duce la adâncirea crizei economice şi vor crea probleme sociale fără precedent.

În jur de 100.000 de salariaţi bugetari rămân fără loc de muncă în următoarea perioadă şi sunt abandonaţi complet de către Guvern. 100 de mii de bugetari nu înseamnă 100 de mii de saci de cartofi pe care îi arunci din maşina care se poticneşte! Înseamnă 100 de mii de oameni cu familii, cu planuri şi rate la bancă.

Zeci de mii de oameni din administraţia publică locală, din sănătate, educaţie şi din sectorul energetic vor fi concediaţi fără nicio analiză punctuală, fără un program de reformă, doar pe baza unor criterii subiective.

De asemenea, zeci de mii de întreprinderi mici şi mijlocii îşi vor închide porţile, pentru că actualul Executiv nu îşi propune stimularea mediului de afaceri, a agenţilor economici.

Ar trebui organizate, în parteneriat cu patronatele, programe masive de reconversie profesională, orientate către zonele considerate prioritare şi reflectate ca atare în buget. Eu am căutat în bugetul domnului Boc şi nu am găsit aşa ceva!

Când un angajat din mediul privat rămâne fără loc de muncă, statul pierde de două ori. În primul rând, nu mai încasează contribuţiile şi impozitul pe venit, iar în al doilea rând, persoana respectivă trebuie să primească indemnizaţie de şomaj, plătită tot de către stat.

După cum a încropit bugetul acest guvern, banii de şomaj ajung doar pentru patru luni. Fondul total de şomaj pentru anul 2010 prevede cheltuieli de aproape 3 miliarde de lei, bani ce vor fi împărţiţi - potrivit socotelilor Guvernului Boc - la 280.000 de beneficiari de indemnizaţii. Însă numai la finele anului trecut erau înregistraţi aproape 710.000 de şomeri, din care 435.497 primeau indemnizaţii. Dacă adăugăm cei 100.000 de bugetari care vor rămâne fără locuri de muncă, observăm că necesarul de finanţare a fondului de şomaj aproape se va dubla, fără a lua în calcul şi şomerii ce vor proveni din sectorul privat.

Din acelaşi fond se vor plăti şi salariile compensatorii pentru bugetarii care vor fi concediaţi, precum şi veniturile lunare de completare pentru cei peste 10.300 de disponibilizaţi din sectorul feroviar.

În total, cel puţin 300 de mii de salariaţi îşi vor pierde locurile de muncă în acest an.

Ce vor face aceşti oameni? Nu-şi vor mai plăti facturile, îşi vor limita consumul. Nu vor putea să-şi achite datoriile către bănci.

Dacă în anul 2009 a crescut cu 50% numărul persoanelor fizice care aveau restanţe mai mari de 30 de zile la ratele bancare, în comparaţie cu anul 2008, mă întreb cum vor evolua lucrurile în acest an, când vom ajunge să avem un milion de şomeri? Sute de mii de familii riscă să rămână fără un acoperiş deasupra capului, pentru că au garantat creditele cu locuinţele! Actualul Guvern are toate şansele să rămână în istorie drept "Guvernul desproprietăririi". Aceasta este grija unui guvern de dreapta faţă de cetăţenii ţării.

Profesorii, medicii, agricultorii, pensionarii sunt din nou obligaţi să strângă cureaua, pentru că este criză.

Aplicarea Legii unitare a salarizării înseamnă diminuarea drastică a salariilor profesorilor şi medicilor. Profesorii pierd 40% din salariu, adică drepturile câştigate din 1990 până în prezent. Medicii pierd 50% din salariu, pentru că rămân fără sporul pentru orele suplimentare, tichetele de masă, dar şi banii pentru gărzi.

Cum este posibil, în acest condiţii, să crească sporurile şi primele la Administraţia prezidenţială şi la Secretariatul General al Guvernului?

Punctul de pensie va scădea la sub 40% din salariul mediu brut, în loc să crească la ţinta de 45%, aşa cum a cerut PSD. La această reducere a pensiei, se adaugă creşterea necontrolată a preţurilor la bunuri şi servicii, ceea ce pentru pensionari înseamnă scăderea puterii de cumpărare cu 15%.

Impozitele şi taxele locale s-au majorat cu 20%, iar factura la toate utilităţile a crescut cu acelaşi procent şi va creşte în continuare.

Mai mult de 2,5 milioane de familii nu au bani pentru plata curentului electric şi a energiei termice. Sunt milioane de români de care Guvernului Boc nu îi pasă!

PD-L a împărţit banii publici fără să ţină cont de nevoile sociale şi de criza economică. Bugetul pe anul 2010 nu a fost gândit în folosul cetăţenilor, ci pentru satisfacerea oligarhiei PD-L şi a clientelei politice. Am prezentat zeci de amendamente privind bugetul pe 2010 şi le voi susţine în continuare, pentru că sunt amendamente absolut necesare pentru protejarea categoriilor sociale vulnerabile în faţa crizei economice.

Am propus măsuri şi programe concrete, susţinute de cifre, pentru stimularea economiei reale, dar actualii guvernanţi sunt surzi şi muţi când e vorba despre interesele cetăţenilor români.

Domnul Ioan Holdiş:

"În amintirea şvabilor deportaţi în URSS"

Doresc să vă aduc la cunoştinţă tragedia şvabilor sătmăreni care în urmă cu 65 de ani erau deportaţi în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.

Primii şvabi sătmăreni apar în 1712, în urma unei solicitări făcute de Contele Alexander Károlyi din zona Şvabia, Germania, de unde li se trage şi numele, care dorea popularizarea zonei devastată de război. Odată cu trecerea anilor, comunitatea s-a dezvoltat în continuu până în ianuarie 1945, când peste 5.000 de oameni din judeţul Satu Mare au fot deportaţi şi duşi în lagărele de muncă forţată din Stalino şi Dombas din fosta Uniune Sovietică. Persoane cu vârste cuprinse între 17 ani şi 45 de ani, de ambele sexe, au fost încărcate în vagoane de marfă, cu destinaţia "infernul". Obligaţi să muncească până la epuizare, femeile cot la cot cu bărbaţii, în frig şi condiţii inumane, mulţi dintre ei nu au rezistat acestor condiţii vitrege, ajungând să moară cu sutele. După ani de muncă grea, cei care aveau şansa de a se întoarce în ţară scăpau de un calvar şi dădeau peste o nouă dramă, mulţi care făcuseră copii pe tărâm rusesc nu aveau voie să se întoarcă cu aceştia în ţară, fiindu-le luaţi cu forţa doar pentru că se născuseră acolo.

În urmă cu câteva zile sub motto-ul "Martiriul unei etnii", s-a desfăşurat cea de a 16-a ediţie a comemorării tragicelor evenimente. S-au ţinut slujbe religioase în memoria acestora, iar invitaţi de onoare au fost câţiva dintre puţinii supravieţuitori ai martiriului, doi dintre aceştia având chiar puterea de a rememora calvarul. Şvabii îşi plâng morţii îngropaţi în pământul îngheţat al Rusiei, în urma trăirii unor drame româneşti în suflete germane, pe pământ rusesc.

Am trecut aceste evenimente în revistă, dorind să vă aduc la cunoştinţă tragedia semenilor noştri, a căror dramă a pornit de la singurul fapt că erau de etnie germană, lucru care în ochii comuniştilor sovietici era de ajuns pentru a justifica deportarea şi relele tratamente la care au fost supuşi.

Am susţinut această declaraţie în numele comunităţii de şvabi ce depăşeşte 22% din populaţie în Satu Mare, şi mai ales în numele miilor de germani deportaţi în URSS cu scopul de a trăi clipe groaznice, sclavagiste.

Domnul Petru Călian:

"Reforma în sănătate - intervenţie de urgenţă"

Readuc în atenţie situaţia sistemului sanitar românesc, care, aflându-se în plină reformă, reuşeşte totuşi să ne surprindă: proiectele româneşti de prevenire a cancerului de col uterin au fost recompensate cu două premii de către asociaţia europeană de profil.

Adoptarea Legii asigurărilor sociale şi descentralizarea reprezintă primii paşi spre o restructurarea reală. Sistemul a fost văduvit şi hărţuit, iar forma sa actuală este îmbrăcată de haina crizei.

Aplicarea legislaţiei pentru descentralizare acordă şansa comunităţilor locale de a se implica activ în sistemul sanitar local. Practica europeană ne-a demonstrat şi ne încurajează că luarea măsurilor pentru reforma sănătăţii este vitală în această perioadă. Reforma e cu atât mai eficientă cu cât actualul ministru al sănătăţii ne-a asigurat că nu vor avea loc schimbări majore, doar va fi pus în practică ceea ce este deja legiferat. Deşi este vehiculat că anul 2010 va fi catastrofal, bugetul alocat Ministerului Sănătăţii rămâne aproximativ la nivelul anului 2009. Dincolo de acuze şi previziuni, am certitudinea că sistemul sanitar va reuşi să iasă din criză odată cu celelalte domenii. Noul plan de guvernare este astfel clădit încât să asigure ieşirea din criză. El a fost conceput împreună cu specialişti şi a urmat recomandările FMI.Trebuie să fim conştienţi că doar prin aplicarea concretă a unor măsuri anticriză vom ieşi la liman. Personalul auxiliar ar putea fi redus, însă doar în cazul în care se va constata că este prea numeros. O altă dezinformare care se vehiculează în cercurile medicilor este problema sporurilor: dar sporurile vor fi păstrate la nivelul anului 2009!

Crearea şi operaţionalizarea sistemului de asigurări de sănătate, descentralizarea serviciilor, redefinirea cadrului legal de furnizare a serviciilor de sănătate în cadrul spitalelor şi altor structuri sanitare, elaborarea şi implementarea normelor specifice de asigurare a calităţii în sectorul sanitar etc. sunt doar câteva puncte esenţiale pe ordinea de zi a ieşirii din criză. Toate acestea vor genera noi cerinţe la nivelul personalului cu atribuţii de conducere şi decizie. Absenţa competenţelor şi abilităţilor, a determinat apariţia unor efecte negative în sistemul sanitar: pierderi, dificultăţi în plata datoriilor către furnizorii de medicamente şi echipamente medicale, deteriorarea calităţii actului medical etc.

Restructurarea sectorului sanitar - prin regândirea funcţionării acestuia pe principiile eficienţei, în condiţiile asigurării accesului tuturor persoanelor la serviciile medicale de calitate, extinderea componentei private în domeniul sanitar - presupune nu numai măsuri de ordin organizatoric, ci şi economic.

Au existat şi există o multitudine de programe de restructurare şi îmbunătăţire a sistemului, dar niciunul nu a dus la rezultatele scontate. Criza economică nu este un motiv de a nu aplica ceea ce s-a stabilit într-un program pe termen lung.

Sistemul sanitar, prin situaţia actuală de criză, este impulsionat de a aplica cu o mai mare rapiditate legile care conduc la eficientizarea sa.

Domnul Titi Holban:

"Prioritatea PNL - ieşirea României din criză!"

Intrarea în noul an ar trebui să reprezinte pentru mulţi români un motiv de speranţă, dar pentru majoritatea dintre semenii noştri, puternic afectaţi de efectele negative ale crizei economice încă de anul trecut, anul 2010 aduce probleme sporite, griji tot mai mari pentru ziua de mâine, temeri legate de riscul de a-şi pierde locul de muncă, de a nu mai fi astfel capabili să-şi achite ratele la bănci.

De asemenea, românii care au reuşit cu greu în anul 2009 să-şi menţină în activitate micile afaceri, salvând astfel un număr semnificativ de locuri de muncă şi plătind taxele impuse de un stat tot mai slăbit, şi-au dorit ca anul 2010 să aducă măcar o undă de speranţă că lucrurile vor evolua în bine, într-un viitor previzibil.

Această speranţă este direct legată de ceea ce partidul aflat la guvernare a promis: o politică de dreapta axată pe susţinerea economiei şi eliminarea taxelor deja abuzive introduse în pripă anul trecut.

Speranţa a fost însă rapid înşelată. Bugetul de stat pe 2010 s-a dovedit a fi unul al sărăciei redistribuite, care nu a fost gândit în folosul cetăţenilor, ci pentru satisfacerea oligarhilor PD-L şi a clientelei politice. Politica bugetară marca Boc pentru anul 2010 a pornit de la premisele că impozitul forfetar a fost unul curativ pentru economie, iar închiderea a peste 120.000 de firme a avut efect de deratizare, aşa cum a afirmat dealtfel domnul Boc, nesocotind faptul că aceşti agenţi economici erau contributori la bugetul de stat.

Priorităţile Guvernului Boc, aşa cum au fost ele trasate de la Cotroceni, nu includ scoaterea României din criza economică, ci urmăresc interese politice şi de partid.

La începutul sesiunii parlamentare, ca de fiecare dată, partidele politice şi-au anunţat priorităţile legislative. Pentru Partidul Naţional Liberal continuă să fie pe agendă măsurile de stimulare a economiei şi combatere a efectelor crizei economice, măsuri pe care le-am susţinut şi cu ocazia dezbaterilor pentru aprobarea bugetului de stat, când PNL a fost dealtfel singurul partid politic care a ridicat problema necesităţii de a adopta anumite prevederi prin care să fie stimulată creşterea economică.

Aceste măsuri vizează, printre altele, reducerea impozitului pe venit la 10%, desfiinţarea impozitului forfetar, reducerea t.v.a. la construcţii noi, pentru a stimula construirea de locuinţe noi, şi astfel deblocarea acestui sector de activitate.

Nimic din toate aceste preocupări nu par a fi pe agenda celorlalte partide politice, preocupate doar de satisfacerea anumitor interese politice, care din păcate nu au nimic de-a face cu nevoile şi adevăratele probleme ale românilor.

În timp ce PNL cere guvernului să adopte măsuri care să susţină deblocarea activităţii economice şi să renunţe totodată la acele prevederi, adoptate anul trecut, care şi-au dovedit ineficienţa, cum ar fi introducerea impozitului minim, PD-L, deşi aflat la guvernare, practică în continuare politica "Noi pentru noi", acordând prioritate temelor de interes partidic, cum ar fi o mai bună conservare a puterii.

Domnul Mircea Grosaru:

"Începe cea mai grea sesiune a Parlamentului României"

Începe un nou an, o nouă sesiune parlamentară, o nouă perioadă extrem de dificilă de această dată pentru România.

Vacanţa politică şi parlamentară s-a încheiat, la fel cum s-au încheiat şi alegerile prezidenţiale, cele care au creat cele mai mari tensiuni politice din ultima perioadă de după 1990. Rezultatele sunt cele pe care le cunoaştem cu toţii şi parcă o undă de nedumerire pluteşte printre noi toţi cei implicaţi mai mult sau mai puţin în viaţa politică.

"Ai pierdut, continuă, ai învins, continuă!" pare să fie mesajul cu care Parlamentul României reîncepe activitatea în data de 1 februarie 2010, la un an de la alegerile parlamentare.

Deşi nu au fost noutăţi spectaculoase, totuşi scena politică a rămas marcată de rezultatele alegerilor prezidenţiale şi de răsturnarea de situaţie aproape de neimaginat, ce a produs mari dispute, mai ales în tabăra învinşilor.

Astfel că, începe poate cea mai grea sesiune din istoria Parlamentului în România, generată evident de criza economică pe care actualul guvern este obligat să o gestioneze şi să o depăşească fără mişcări de stradă, greve şi convulsii sociale.

Se pare că este foarte greu să gestionezi aşa ceva, acum, când România are nevoie mai mult ca oricând de proiecte, proiecte europene, care să atragă fonduri şi investiţii importante în ţara noastră.

După ce cu nu mult timp înainte guvernul Boc a fost respins de Parlament, iată că din propria "cenuşă" a reapărut acelaşi guvern, declarat incapabil de a conduce România, însă cam cu aceeaşi de neclintit miniştri: Vasile Blaga, Adriean Videanu, Elena Udrea, Radu Berceanu. Oare, după eşecurile guvernării trecute, aceştia vor fi în măsură să rezolve problemele crizei financiare în România, prin atragerea de investiţii, proiecte viabile şi măsuri care să-i poată împăca pe reprezentanţii firmelor?

Singurii care vor răspunde acestor întrebări vor fi cei din cabinetul Boc, indiferent că sunt aleşi, realeşi sau noi numiţi a conduce destinele unui sector de activitate, oricare ar fi acesta, cu profesionalism şi eficienţă.

Vom vedea în foarte scurt timp rezultatele asumate atât de preşedinte, cât şi de noul cabinet Emil Boc.

Domnul Mircea Grosaru:

"Reaşezarea clasei politice sau efectele alegerilor prezidenţiale"

După ultimele alegeri din luna noiembrie şi turul II din 6 decembrie şi după o vacanţă parlamentară care a trecut extrem de repede, datorită sărbătorilor de iarnă în primul rând, dar nu numai, iată că actuala clasă politică anunţă la unison congrese care au ca scop un singur subiect: alegerea unui nou preşedinte sau reconfirmarea celui anterior.

În spatele acestor alegeri însă se pare că stau alte interese ale partidelor, începând de la schimbarea siglei şi numelui partidului, până la alegerea unei noi strategii pe o perioadă de cel puţin doi ani, până la viitoarele alegeri locale.

Cum gândesc partidele aceste schimbări vom afla imediat după aceste alegeri, care sunt programate într-un interval extrem de scurt: februarie - martie 2010.

Mulţi vor spune că ne-am săturat de atâtea alegeri, însă de această dată este vorba doar de cei ce sunt strict implicaţi în viaţa politică, adică membrii de partid.

Vrând-nevrând, pe lângă implicaţiile directe sunt atenţi la ceea ce se întâmplă şi nemembrii de partid, ceilalţi cetăţeni ai României, care ştiu că de aceste alegeri depinde în mare măsură mersul lucrurilor în România, alegerile fiind de fapt spiritul democraţiei autentice.

Au trecut peste 20 de ani de la Revoluţia din 1989 şi am asistat în acest an la cea mai aprigă luptă pentru preşedinţia României, tocmai pentru că în această perioadă s-au întâmplat multe lucruri în ţara noastră, pe care, dacă ar fi să le comparăm cu viaţa dinainte de 1989, pentru cei care au trăit-o, ne dăm seama câte progrese am făcut.

Nu sunt puţine, însă nu a fost uşor şi nici ceva mai uşor nu ne aşteaptă în următorii ani. Dacă vom fi prudenţi în măsuri şi vom ţine cont de actuala situaţie economică şi criza financiară, care a devenit o realitate şi în România, nu putem să nu participăm, fiecare dintre noi, într-o mai mică sau mai mare măsură la alegeri, indiferent de ce natură ar fi ele, pentru că numai aşa vom putea depăşi această perioadă deloc uşoară şi să privim cu încredere înainte, chiar dacă va fi mai greu ca altădată.

Personal, sunt convins că şi de această dată ne vom mobiliza cu toţii, aşa cum am făcut-o de fiecare dată la greu, şi vom trece cu bine şi de acest "examen".

Doamna Lucia-Ana Varga:

"Şomajul şi nesiguranţa - priorităţile Guvernului Boc"

În şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 28 aprilie 2009, am cerut Guvernului Boc să renunţe la impozitul forfetar şi să îşi amintească că priorităţile guvernanţilor trebuie să fie priorităţile cetăţenilor.

Şi dacă, domnule prim-ministru, consideraţi că priorităţile cetăţenilor constau în pierderea locului de muncă, pierderea afacerii personale mici sau medii, instabilitatea financiară şi socială ori venituri din ce în ce mai mici, atunci puteţi afirma liniştit că priorităţile Guvernului pe care îl conduceţi sunt identice cu priorităţile cetăţenilor.

Din păcate, măsurile anticriză ale Guvernului Boc, inclusiv introducerea şi menţinerea impozitului forfetar ori majorarea cotei de impozitare pentru veniturile obţinute de microîntreprinderi de la 3% la 16%, cât propune Guvernul, au rezultate dezastruoase asupra cetăţenilor.

Ştiaţi, domnule prim-ministru, că luna decembrie a anului trecut este a 18-a lună consecutiv în care rata şomajului creşte faţă de luna anterioară, situaţie fără precedent în istoria recentă a României, chiar şi în perioada 1998-2000, în lunile de vară se constata o scădere temporară a ratei şomajului?

Ştiaţi, domnule prim-ministru, că numai în luna decembrie a anului trecut alţi aproape 30.000 de cetăţeni au rămas fără un loc de muncă? Că rata şomajului la nivel naţional a ajuns la sfârşitul lunii decembrie la 7,8%, faţă de 4,4%, cât era în decembrie 2008, şi că un singur an de Guvernare Boc, aşa-zisă de dreapta, a însemnat peste 300.000 de şomeri în plus? Ce le puteţi spune, domnule prim-ministru, celor peste 700.000 de şomeri înregistraţi astăzi în România, despre priorităţile lor şi despre priorităţile Guvernului pe care îl conduceţi?

Ce le pot spune eu celor aproape 17.000 de şomeri din judeţul Bihor despre priorităţile Guvernului Boc? Celor peste 7000 de femei din judeţul Bihor care nu mai au un loc de muncă?

Le pot spune tuturor că menţinerea impozitului forfetar şi majorarea cotei de impozitare pentru veniturile obţinute de microîntreprinderi de la 3% la 16% nu sunt măsuri anticriză, nici măsuri de dreapta, aşa cum arogant se autointitulează partidul pe care îl conduceţi. Sunt măsuri ale disperării fiscale, care nu numai că nu vor relansa economia, ci vor îngropa încă 200.000 de firme, fapt ce va conduce la creşterea numărului afacerilor sufocate de o politică nesăbuită, va creşte în continuare numărul şomerilor şi, implicit, va sărăci bugetul statului.

Oamenii vor să muncească, să îşi poată administra afacerile, să câştige decent, să se bucure de stabilitate economică, financiară şi socială. Vor să trăiască cu demnitate într-o ţară care, în schimbul impozitelor şi taxelor pe care le plătesc, le oferă un sistem de sănătate performant, infrastructură de calitate, un mediu de afaceri stabil şi competitiv şi, dacă mă întrebaţi pe mine, acestea cred că sunt adevăratele priorităţi ale cetăţenilor.

Domnule prim-ministru, guvernarea unei ţări nu este o glumă şi de aceea vă rog, încă o dată, să luaţi de urgenţă măsuri anticriză reale, eficiente, care să ţină cont de priorităţile cetăţenilor, nu de priorităţile dumneavoastră. Consultaţi-vă cu mediul de afaceri, aşa cum fac şi eu în colegiul pe care îl reprezint, ascultaţi oamenii înainte de a lua decizii care le afectează modul de viaţă şi luaţi acele măsuri de reducere a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor sociale care vor conduce la crearea de noi locuri de muncă, la creştere economică şi la menţinerea puterii de cumpărare.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"România condamnată la CEDO"

România este campioana proceselor pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Ţara noastră are de plătit cele mai multe daune în urma condamnărilor de la CEDO: aproximativ 12 milioane de euro, în 2009. Mai mult, România este şi în topul statelor rău-platnice: doar 5% dintre despăgubiri au fost făcute la timp. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în 2009 peste 4.000 de plângeri împotriva României, dintre care 97% au fost respinse, iar 153 au fost condamnări ale statului, care a trebuit să despăgubească cetăţenii prejudiciaţi cu 12 milioane de euro. Potrivit statisticilor Curţii, în 2009 au fost analizate 4.247 de cazuri (8,3% din totalul cazurilor) îndreptate împotriva României. Ţara noastră se situează astfel pe locul al patrulea, după Rusia (cu 32.600 de plângeri, adică 27,7%), Turcia (12.800 - 10,9%) şi Ucraina (10.100 - 8,6%).

În total, la 1 decembrie 2009, pe rolul Curţii se aflau 11.850 plângeri, dintre cele 4.247 de plângeri analizate împotriva României, 3.948 au fost declarate inadmisibile, iar 79 de cazuri au fost rezolvate prin înţelegere amiabilă între părţi sau prin declaraţii unilaterale formulate de Guvern. Dintre toate plângerile împotriva României, în 2009 au existat 153 de condamnări ale statului român, adică hotărâri care au constatat încălcarea a cel puţin unui drept prevăzut în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu specificaţia că numărul de încălcări este mai mare decât numărul total de condamnări, întrucât o hotărâre de condamnare, in majoritatea cazurilor, face referire la mai multe încălcări ale drepturilor fundamentale. Încălcarea dreptului la proprietate este cea care duce, în principal, la creşterea sumei totale pe care statul român o are de plătit, întrucât, de regulă, în cazul prejudiciului material se contabilizează valoarea imobilului care face obiectul plângerii. Astfel, în 2009, suma totală care a trebuit plătită ca urmare a condamnărilor statului a fost de aproximativ 12 milioane de euro, situându-se aproape la acelaşi nivel ca şi în 2008, când suma a fost de 12,2 milioane euro.

Cauzele care au condus la aceste condamnări sunt, din punctul meu de vedere, nu lipsa de profesionalism a magistraţilor, ci legislaţia incoerentă, în special în domeniul respectării dreptului la proprietate. Din acest punct de vedere România trebuie să-şi "asume" aceste condamnări, pentru că din 1990 până în prezent, niciun Guvern nu a reuşit să reglementeze într-un mod echitabil din punct de vedere juridic problemele pentru care ţara noastră este condamnată în mod frecvent la CEDO.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Suntem împotriva diminuării cuantumului pensiilor"

După 20 de ani de aşa-zisă democraţie, politicile sociale din România sunt încă incoerente, ineficiente, sunt reactive şi oferă soluţii ad-hoc la crize specifice, au obiective contradictorii, sunt lipsite de viziune, de abordare strategică, nu se bazează pe evidenţe, pe indicatori sociali, nu recurg la monitorizarea şi evaluarea programelor curente şi anterioare. Marea problemă a sistemului de protecţie socială este lipsa de capacitate de planificare strategică integrată a politicilor sociale. România se află între ţările europene cu incidenţă mare a sărăciei relative, categoriile de populaţie cele mai expuse riscului de sărăcie în România sunt copiii, vârstnicii singuri, agricultorii, şomerii şi pensionarii. Sistemul de protecţie socială protejează în mod evident mai puţin copiii, familiile cu mai mulţi copii, asiguraţii din sistemul sanitar şi pensionarii în comparaţie cu alte categorii sociale, aşa-zis "privilegiate". Acest lucru nu este corect, nu este moral şi nici logic, până la urmă.

Prin Legea bugetului de stat pe anul 2010, Guvernul doreşte diminuarea punctului de pensie, astfel, dacă în anul 2009 cuantumul punctului de pensie a fost de 732,8 lei (43 % din salariul mediu), pentru anul 2010 se doreşte ca punctul de pensie să scadă la 38 % din salariul mediu pe economie (aprox.680 ron), ceea ce ar determina scăderea tuturor pensiilor, iar aici nu mă refer la pensiile mari, ci la acele pensii şi aşa mici ale marii majorităţi ale pensionarilor, şi în special ale agricultorilor, siderurgiştilor şi navaliştilor.

Încercăm să înţelegem că nu sunt bani la buget, că situaţia economică este dificilă, dar ce vină au oamenii aceştia, pensionarii simpli care au contribuit o viaţă întreagă la fondurile de asigurări sociale pentru a se bucura de o bătrâneţe liniştită. Declaram la începutul mandatului că prioritatea mea rămân, în continuare, pensionarii. Subliniez că, spre deosebire de alţi politicieni care se "îndrăgostesc" brusc de pensionari în preajma campaniilor electorale, eu mi-am menţinut constantă această preocupare. În majoritatea intervenţiilor pe care le-am avut pe această temă, fie că a fost vorba de iniţiative legislative, interpelări, întrebări, declaraţii politice adresate de la tribuna Parlamentului sau întâlniri cu membrii ministerului de resort, am încercat să rezolv problemele cu care se confruntă marea parte a pensionarilor din România.

Personal, sunt împotriva oricărei măsuri de diminuare a cuantumului pensiilor, pentru care, din punctul meu de vedere, nicio explicaţie de natură economică sau de alta natură nu este plauzibilă.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Pledoarie pentru bolnavii de cancer"

Ignoranţa, lipsa de informare, coroborate cu o implicare încă limitată din partea autorităţilor în acest domeniu, duc la diagnosticarea târzie a bolii şi, ca urmare, tratamentul devine extrem de costisitor, agresiv, implicând mai multă suferinţă atât pentru pacient, cât şi pentru familie. Din aceste motive, în foarte multe cazuri vindecarea nu mai este posibilă. De aceea, şi percepţia publicului este greşită, făcând din boala canceroasă un diagnostic fără milă, echivalentul condamnării la moarte.

În Uniunea Europeană serviciile pentru pacienţi, în special pentru cei ce suferă de boli incurabile sau care implică tratament pe termen lung, iau în considerare toate aspectele legate de calitatea vieţii sau aspectele sociale implicate. În România nu există încă un sistem coerent de gândire în abordarea nevoilor complexe ale pacienţilor. De asemenea, nu există o cooperare interinstituţională cu privire la problemele acestor pacienţi. Cancerul este în prezent o importantă problemă de sănătate publică, fiind a doua cauză a mortalităţii la nivel naţional.

În România, copiii cu tumori maligne sunt diagnosticaţi tardiv, când afecţiunea se află în ultimele stadii, subliniază specialiştii în oncologie. Cel mai adesea, când copiii sunt atinşi de o boală atât de gravă, părinţii sunt dezarmaţi şi descurajaţi în faţa suferinţei cumplite şi a nenorocirii în care se găsesc. Mai mult, ei se confruntă cu un mediu medical care le este străin şi ignorant prin mentalitatea sa, prin termenii de specialitate şi prin nepăsare.

La nivelul judeţului Galaţi, în ultimul deceniu s-a dublat numărul cazurilor de tumori maligne la copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 14 ani. Astfel, la copiii între 0-1 an, dacă în anul 1995 s-a înregistrat un singur caz de tumoră malignă, în 2003 erau luate în evidenţă alte cinci cazuri, iar la sfârşitul anului 2006, încă trei cazuri de tumoră malignă au fost diagnosticate la sugari. Pe ansamblul grupei 1-14 ani, în anul 1995 au fost 14 cazuri noi de boli oncologice, dar în 2006, numărul acestora ajunsese la 35 de cazuri.

În ciuda acestui fenomen alarmant, reţeaua de oncopediatrie din România continuă să se rezume la doar şase centre de diagnostic şi tratament al bolilor oncologice la copii, situate în centre universitare tradiţionale: Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Târgu-Mureş. La nivelul judeţelor nu există nici măcar câte un singur medic oncopediatru, aspect ce este inacceptabil. Lipsa medicilor oncopediatri la nivel judeţean nu permite depistarea precoce a bolilor canceroase la copii, în condiţiile în care, în stadii incipiente, multe dintre acestea sunt vindecabile. De aceea, mulţi dintre copiii cu boli oncologice beneficiază târziu de tratamentşi adesea inutil. Viitoarele acţiuni şi programe iniţiate şi dezvoltate de către Ministerul Sănătăţii, dacă ele vor exista, ar trebui să aibă în vedere conştientizarea opiniei publice cu privire la prevenirea, tratamentul şi la serviciile disponibile în domeniu pentru persoanele bolnave de cancer; sprijinirea familiilor în care există persoane bolnave de cancer, pentru înţelegerea problemelor create de această boală şi facilitarea comunicării cu acestea; informarea părinţilor cu copii bolnavi de cancer cu privire la boală, tratamente, clinici, drepturi legale şi alte servicii utile.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Cultura românească, fără bani pentru supravieţuire"

Ne aflăm în primele zile după aprobarea bugetului de stat al României pe anul 2010. Fiecare dintre noi, oricât de nepriceput într-ale finanţelor ar fi, înţelege că de unde este puţin, nu poţi face mult. Înţeleg, aşadar, şi eu, că bugetul României este unul de austeritate, ca, din păcate, toate bugetele României din ultimii 19 ani. Înţeleg că nu sunt bani suficienţi pentru a fi alocaţi ministerelor pentru a face ca românii să trăiască mai bine, să trăiască decent, potrivit muncii pe care mulţi dintre ei au depus-o zeci de ani. Înţeleg, însă, şi faptul că priorităţile României trebuie să fie astfel structurate încât educaţia să fie pusă în prim-plan. Iar când spun educaţie nu mă refer numai la Ministerul Educaţiei, ci şi la cel al Culturii, cultura fiind strâns legată de educaţia membrilor unei naţiuni. Militez pentru nevoia de mai mulţi bani la educaţie, dar cu dorinţa ca aceasta să nu ne lase indiferenţi la nevoia de mai mulţi bani la cultură, tocmai pentru că aceste domenii sunt atât de strâns legate. Bugetul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional este şi anul acesta unul supărător de mic, jenant de redus pentru o ţară cu o istorie şi o cultură ca ale României, pentru o cultură ce are nevoie de a fi păstrată şi promovată. Probabil nu se vor găsi bani suficienţi pentru educaţie şi cultură nici la rectificările bugetare viitoare, care să ne dea speranţa, nouă, românilor, că autorităţile se respectă şi ne respectă la fel de mult pe cât ne-au respectat pe noi înaintaşii noştri. Potrivit componenţei sistemului de finanţare, Cultura este un domeniu dependent, în cea mai mare măsură, de bugetul de stat: 98,8 la sută este ponderea acestuia, în timp ce veniturile proprii reprezintă doar 1,2%. În opinia mea, ar trebui sa fie anumite sume care să aibă o destinaţie foarte clară: teatrele, muzeele, Biblioteca Naţională, direcţiile de cultură etc., dar şi realizarea câtorva proiecte importante - bienala de la Veneţia, târgurile de carte, prezenţa României cu alte evenimente în străinătate, şi acestea trebuie susţinute de la bugetul ministerului.

Mă întreb de unde se vor găsi fondurile necesare pentru unele clădiri de patrimoniu din Bucureşti şi din ţară care aşteaptă să fie reabilitate. Totodată, sunt deschise în întreaga ţară peste 200 de şantiere la obiective din cadrul Programului Naţional de Restaurare.

Apreciez echipa actuală de la conducerea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional; personal, sper să înţeleagă şi să identifice resursele financiare pentru a nu lăsa cultura românească să moară.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Tinerii supradotaţi şi rolul lor decisiv la dezvoltarea României "

Potrivit Recomandării nr.1248 din 1994 a Consiliului Europei, educaţia este un drept uman fundamental care trebuie, pe cât posibil, adecvat fiecărui individ. Însă acest lucru nu înseamnă nicidecum a privilegia un anumit grup în defavoarea altuia, ci doar a crea acele oportunităţi educaţionale care să permită celor care au abilităţi deosebite să îşi dezvolte la maximum potenţialul.

Tinerii supradotaţi reprezintă, pentru orice stat, o resursă umană extrem de valoroasă. Ei sunt acea garanţie a progresului unui stat, a locului pe care acesta îl ocupă şi îl va ocupa între celelalte state. Ei sunt cei care, prin contribuţia lor inovatoare în domenii precum: ştiinţă, tehnologie, antreprenoriat sau artă, dau statului în cauză posibilitatea nu doar de a răspunde provocărilor aduse de globalizare sau regionalizare, ci, mai ales, de a crea oportunităţi prin care statul să poată participa la beneficiile produse de aceste procese.

România are nevoie de aceşti tineri aici, acasă. Nu ne mai putem permite prelungirea acestui exod de creiere. Ei trebuie să poată găsi în ţară un mediu educaţional care să le dezvolte abilităţile la capacitate maximă, care să răspundă nevoilor lor speciale de instruire. Şi nu doar pentru motivul amintit mai sus, ci şi pentru a evita producerea unor reacţii nedorite şi dureroase, precum alienarea sau comportamentul antisocial.

În consecinţă, printr-o educaţie diferenţiată la nivel formal, nonformal şi informal, prin promovarea iniţiativei, a spiritului întreprinzător şi a creativităţii lor în toate domeniile, prin încurajarea participării lor active la procesul decizional, aceşti tineri supradotaţi îşi vor putea dobândi competenţele, cunoştinţele şi abilităţile care să îi stimuleze să devină lideri într-o Românie europeană şi modernă.

De aceea, a-i identifica şi a-i sprijini este o necesitate şi o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm cu toţii acum, atât clasa politică, cât şi societatea civilă. Şi nu doar pentru beneficiul acestor tineri excepţionali, ci şi pentru beneficiul societăţii româneşti. Fiindcă a face acest lucru înseamnă a da României cele mai bune resurse umane, care ar putea să îi asigure dezvoltarea susţinută şi progresul economic într-o Europă unită.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Sistemul sanitar românesc este în moarte clinică"

Sistemul sanitar este la un pas de colaps. Bolnavii abia îşi mai găsesc medicamentele în farmacii, iar spitalele au bani doar cât să acopere salariile angajaţilor. Prin proiectul de lege privind bugetul Ministerului Sănătăţii pentru anul 2010, lucrurile nu vor reveni la normal, fondurile alocate sunt în linii mari cam aceleaşi ca şi în anul 2009, numai că, de această dată, din aceste sume alocate trebuie onorate şi împrumuturile angajate de minister în anul trecut.

Sistemul public de sănătate prezintă, în forma actuală, multiple disfuncţionalităţi, dar principala problemă o reprezintă resursele insuficiente alocate de stat, deoarece cele 4,5% procente din p.i.b. alocate sănătăţii sunt insuficiente şi nu contribuie la îmbunătăţirea calităţii actului medical pentru cei 22 de milioane de beneficiari. Constatăm că, datorită deficitului de finanţare, sistemul de asigurări sociale de sănătate nu reuşeşte să-şi îndeplinească scopul pentru care a fost creat, mulţi dintre cei care plătesc la Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate ajung să nu mai poată beneficia de servicii medicale atunci când au nevoie de ele.

Consider că principalele măsuri care trebuie luate pentru eficientizarea finanţării sistemului sanitar ar trebui să fie creşterea numărului de contribuabili la bugetul asigurărilor de sănătate şi a surselor de alimentare a acestui buget, precum şi calcularea contribuţiei în funcţie de venituri. Altă măsură ar putea fi introducerea unui mecanism prin care să poată fi colectată o parte din contribuţia plătită de românii care lucrează în străinătate la fondurile de asigurări de sănătate din statele de destinaţie. La ora actuală avem un număr considerabil de români care lucrează în străinătate, dar care şi-au lăsat cea mai mare parte dintre membrii familiei în România, aceştia din urmă beneficiind de servicii medicale deseori fără a fi asiguraţi - în felul acesta, românii plecaţi la muncă în străinătate nu mai sunt solidari cu cei pe care i-au lăsat în ţară, ei contribuind la sistemele de asigurări sociale din statele de destinaţie.

Consider necesară şi recuperarea, de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a tuturor costurilor aferente serviciilor medicale acordate victimelor în cazurile de accidente rutiere sau de agresiune. Spre exemplu, deşi legislaţia specifică asigurărilor auto obligatorii prevede acoperirea costurilor tratării şi despăgubirii victimelor accidentelor rutiere, acestea intrând în preţul poliţelor, nu există o procedură de încasare CNAS sau de către unităţile sanitare a contravalorii serviciilor medicale acordate victimelor de la asiguratori, ceea ce aduce o pagubă considerabilă bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Trebuie identificate urgent soluţii complementare de finanţare a sistemului public de asigurări de sănătate, înainte ca acesta să intre oficial în moarte clinică, dar cum de la ministerul de resort soluţiile se lasă aşteptate sau nu există, probabil că finalitatea imediată va fi greu de acceptat de către noi toţi.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Actul educaţional din mediul rural"

Şcoli şi grădiniţe care funcţionează în spaţii comerciale, fără apă curentă, cu mobilier insuficient sau deteriorat, instalaţii electrice defecte şi curţi transformate în păşuni. Acesta este tabloul în care îşi desfăşoară activitatea sute de profesori şi mii de elevi din mediul rural.

În judeţul Galaţi funcţionează în momentul de faţă 509 unităţi de învăţământ, dintre care: 151 în urban şi 358 în rural, autorizate sanitar fiind 416, ceea ce reprezintă un procent de 81,72%. Din 93 de unităţi care funcţionează neautorizat sanitar, 21 sunt în urban şi 72 în rural. Verificările efectuate de către autorităţile de resort au scos la iveală faptul că unităţile şcolare neautorizate funcţionau exact în locurile unde nu avea ce să caute o şcoală. Este vorba despre apartamente de la parterul blocurilor, spaţii comerciale, case de locuit, spaţii cu circuite necorespunzătoare, ca să nu mai vorbim de grupurile sanitare insuficiente. La acestea se adaugă o serie întreagă de probleme care conturează un tablou sumbru al unităţilor şcolare, în special din mediul rural, elevii fiind nevoiţi să meargă la cursuri în condiţii improprii. Din nefericire, factorii de decizie nu s-au îngrijit să asigure nici măcar apa curentă în şcoli. Aşa se face că fie lipseşte sursa de apă sau este nefuncţională, instalaţia de alimentare cu apă este defectă, fie sistemul de evacuare a apelor uzate nu respectă prevederile legale în domeniu. Trebuie amintit şi faptul că sistemul de încălzire al unităţilor de învăţământ se reduce la nişte sobe metalice, mobilierul este insuficient sau deteriorat iar instalaţiile electrice sunt defecte sau incomplete. Pentru a completa tabloul, curţile şcolilor sunt neîmprejmuite şi neamenajate, presărate cu gropi care ameninţă sănătatea copiilor sau au fost transformate pur şi simplu în păşuni.

În prezent, în judeţul Galaţi sunt 185 de grădiniţe rurale, din care 130 sunt autorizate, dar 76 dintre ele au primit un calendar de conformare pentru rezolvarea deficienţelor. Exista însă 55 de grădiniţe neautorizate pentru diverse deficienţe descoperite, pornind de la lipsa apei curente sau instalaţiile nefuncţionale, dotări sanitare insuficiente sau grupuri sanitare deteriorate, iluminat necorespunzător, şi enumerarea ar putea continua.

Nici la capitolul licee nu stăm mai bine. Din cele două licee rurale existente în judeţ, numai unul a fost autorizat, cu calendar de conformare. Este vorba despre liceul din comuna Tudor Vladimirescu, unde autorităţile trebuie să construiască un grup sanitar pentru ca unitatea să continue să funcţioneze, în timp ce liceul din localitatea Pechea este neautorizat, întrucât instalaţia de alimentare cu apă este defectă iar sistemul de evacuare a apelor uzate este subdimensionat.

Aceasta este imaginea învăţământului din mediul rural de la nivelul judeţului Galaţi, şi cred că din toată ţara. De aceea, consider oportună alocarea fondurilor necesare administraţiilor publice locale pentru demararea unor lucrări de modernizare a unităţilor şcolare, care în mod cert vor creşte calitatea actului educaţional şi în mediul rural.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Infrastructura românească"

Infrastructura României este o eternă prioritate pentru fiecare Guvern. Ca să ajungă la putere, unii promit autostrăzi, poduri, tot ce trebuie pentru o ţară civilizată. Văzute de sus însă, drumurile arată că România a rămas codaşă în Europa la infrastructură, ba, mai mult, ocupă ultimul loc în Europa la numărul de kilometri de autostradă.

Două treimi din suprafaţa totală a infrastructurii din România trebuie refăcută. Mai multe studii arată că starea proastă a drumurilor şi lipsa investiţiilor în acest segment reprezintă un impediment major în calea dezvoltării economice. În aceste condiţii, modernizarea infrastructurii la standarde europene ar trebui să fie una dintre priorităţile naţionale pentru perioada 2007-2013.

România are de recuperat un decalaj foarte mare în domeniul infrastructurii, faţă de restul ţărilor UE. De exemplu, din reţeaua de aproape 80 de mii de kilometri de drumuri, doar 20% reprezintă drumuri naţionale. Restul sunt drumuri judeţene şi comunale a căror grad de utilitate a scăzut dramatic în ultimii ani. Aceasta deoarece numai 21 de mii de kilometri din total au fost reparaţi. Starea de uzură este mare şi din cauza faptului că numărul şoselelor din România a rămas aproximativ acelaşi de peste zece ani. Şoselele din zonele turistice au ajuns să fie extrem de aglomerate în perioadele de sezon. În raport cu suprafaţa ţării, România are cea mai mică densitate de drumuri din toate statele membre UE adică 33,5 kilometri la 100 de kilometri pătrati. România este clasată pe locul 76 în topul mondial al competitivităţii în turism, după Azerbaidjan, clasată pe locul 75, şi El Salvador, care ocupă poziţia 77.

În opinia mea, strategia de transport a României ar trebui să se bazeze în principal pe construirea reţelei transeuropene, ceea ce înseamnă autostrăzi noi, şi finalizarea celor care sunt în construcţie. Pentru drumurile naţionale şi cele judeţene, strategia trebuie să se bazeze pe reabilitarea lor. Iar în ceea ce priveşte reţeaua de căi ferate, un obiectiv ar fi creşterea vitezei operaţionale maxime la 160 de kilometri pe oră pentru trenurile de pasageri şi 120 de kilometri pe oră pentru cele de marfă. Strategia ar trebui să mai cuprindă ridicarea standardelor în infrastructura aeriană şi navală. Fiind un sector foarte important, o mare parte din fondurile europene ar trebui să se ducă în dezvoltarea infrastructurii, care în mod cert generează şi locuri de muncă.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă: "Pledoarie pentru creşterea calităţii învăţământului românesc"

Ne aflăm în faţa unor măsuri fără precedent anunţate, în ultima perioadă, de către Guvern, măsuri care vizează eliminarea tichetelor de masă şi de vacanţă, dar, ce este cel mai grav, disponibilizări masive în sistemul educaţional, pe parcursul anului 2010. Se încearcă astfel punerea în practică a unui program - al Ministerului Finanţelor şi Ministerului Muncii - care vizează disponibilizarea unui număr de 100.000 de bugetari în anul 2010. Mă întreb ce vor face acei oameni, cum vor putea ei şi familiile lor trece peste această perioadă grea? Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii nu au o viziune în ceea ce priveşte stimularea mediului privat pentru atragerea disponibilizaţilor sau contractarea fondurilor comunitare pentru acţiuni de reconversie profesională. În această declaraţie politică vreau să atrag atenţia asupra disfuncţionalităţilor deja existente în sistemul educaţional, dar şi asupra problemelor care vor apărea după aceste concedieri, în număr de 17.000, conform reprezentanţilor finanţelor publice. Ceea ce se propune în acest moment este un lucru greu de acceptat atât pentru dascăli, cât şi pentru familiile acestora, greu de acceptat chiar pentru sistemul de învăţământ în general, care şi aşa este într-o stare dezastruoasă, toţi miniştrii care au fost până acum nu au făcut decât să constate gravele probleme cu care se confruntă acest sector, şi atât...!

Învăţământul românesc se află într-un proces de degradare continuă. Media elevilor români care nu reuşesc să atingă nici măcar nivelul cel mai scăzut de performanţă este dublă faţă de media UE, România este pe ultimul loc în Europa în privinţa participării la o formă de educaţie pentru populaţia de 15-24 de ani, nici una dintre universităţile româneşti nu se afla în top 500 la nivel global, şi lista poate continua. Competitivitatea scăzută a forţei de muncă şi slaba productivitate a muncii în România provin din calitatea slabă a acestui sistem de educaţie. Angajatorii de pe piaţa locală sunt nevoiţi să investească bugete consistente pentru ca absolvenţii facultăţilor să facă faţă cerinţelor la locul de muncă. Tinerilor nu le lipsesc doar abilităţile profesionale de specialitate, ci şi cunoştinţele elementare, general valabile şi aplicabile la orice loc de muncă. Problemele nu sunt generate doar de calitatea învăţământului superior, ci vin din lipsurile cronice ale învăţământului preuniversitar - cu alte cuvinte, este o problemă a sistemului în ansamblu.

Oferta sistemului de educaţie din România este în neconcordanţă cu cererea de pe piaţa muncii şi din punct de vedere cantitativ. Piaţa locală se confruntă cu un deficit acut de personal calificat în cele mai multe domenii, dat fiind că nu există o politică de corelare a numărului de absolvenţi cu nevoile pieţei. În plus, lipsa unor programe de recalificare profesională a împiedicat anumite regiuni ale ţării să beneficieze de oportunitatea unui grad ridicat de disponibilitate al forţei de muncă.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Şomajul, principala problemă a României în anul 2010"

Peste jumătate dintre români sunt de părere că ceea ce este mai dificil abia acum urmează pe piaţa muncii, şomajul, creşterea preţurilor şi degradarea situaţiei economice sunt principalele temeri atât în ţara noastră cât şi pe plan european. Acestea sunt şi concluziile celui mai recent Eurobarometru realizat de Comisia Europeană, potrivit căruia creşterea preţurilor, situaţia economică şi şomajul sunt principalele dificultăţi cu care se vor confrunta românii în anul 2010. Astfel, 40 % dintre români cred că problema cea mai importantă pentru ei este creşterea preţurilor, faţă de 26 % care împărtăşesc această opinie la nivel comunitar, şomajul fiind a treia mare temere, 15 % dintre cei chestionaţi cred că şomajul va fi cea mai mare problemă pentru ei în 2010.

În România, conform celor mai optimiste previziuni ale reprezentanţilor Ministerului Muncii şi FMI, rata şomajului va ajunge în acest an la 10%, în condiţiile în care raportările privind şomajul au la bază o populaţie activă de 9,1 milioane de persoane, înseamnă că în anul 2010 se va ajunge la aproximativ 1.000.000 de şomeri. Pentru calcularea ratei şomajului, sunt luaţi în calcul doar şomerii înregistraţi la ANOFM, adică cei care încasează indemnizaţii de şomaj şi cei care, deşi nu au dreptul la astfel de ajutoare, declară la autorităţi că sunt în căutarea unui loc de muncă.

Datele privind numărul de salariaţi din economie, raportat la populaţia totală, indică însă o situaţie mult mai gravă. La o populaţie totală de 21,5 milioane de persoane, potrivit statisticilor oficiale, populaţia activă din calculele ANOFM este de 9,1 milioane de persoane. Însă numărul salariaţilor este doar 5,5 milioane (estimat). Practic, mulţi şomeri nu apar în statistici, fiind "incluşi" în cei 3 milioane români activi, care nu au venituri salariale şi nici nu apar în raportările privind şomajul (fiind asimilaţi agricultorilor sau întreprinzătorilor pe cont propriu).

În judeţul Galaţi, situaţia este cea mai gravă, judeţul fiind primul în totalul disponibilizărilor calculat pentru finalul anului trecut şi începutul noului an. Astfel, în ultima lună a anului care s-a încheiat, 1.325 de gălăţeni şi-au pierdut locul de muncă, iar luna aceasta vor fi trimise în şomaj aproape 200 de persoane, într-un singur an de zile fiind concediate 10.017 persoane, şomajul ajungând la 11,5%.

Consider că se impune elaborarea unui plan de măsuri imediate pentru atenuarea efectelor şomajului, printr-o disponibilitate mai mare, în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în vederea atragerii fondurilor europene, pentru ca o parte dintre angajatorii sau angajaţii care vor fi disponibilizaţi temporar să poată fi ajutaţi cu aceşti bani. România are şansa în acest an să îşi depăşească statutul de contributor net la bugetul Uniunii Europene şi să obţină măcar cu un cent mai mult decât contribuie. O politică mai coerentă de investiţii în infrastructură, agricultură şi turism pentru a genera locuri de muncă, cred că ar fi una dintre soluţii.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Despre serviciile sociale din România"

Aduc în discuţie pentru a nu ştiu câta oară un subiect care mă frământă şi care creează mari probleme şi dezavantaje unei mari categorii de persoane, este vorba despre persoanele cu handicap, bătrânii şi copiii.

O realitate cruntă ne loveşte în acest moment, jumătate din România este complet descoperită din punct de vedere al serviciilor sociale, iar în mediul rural situaţia este şi mai tragică, 50-55 la sută din populaţie, acolo, este formată din persoane cu handicap, bătrâni şi copii abandonaţi prin plecarea părinţilor din ţară. Pe de altă parte, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale reclamă faptul că statul nu finanţează, decât în mică măsură, programele sociale ale ONG-urilor. Astfel, dacă finanţarea de la bugetul de stat ajunge în Uniunea Europeană la 20 la sută, în România, media e de doar 3-4 % din p.i.b. Lipsa finanţării din bugetul de stat este cu atât mai mult resimţită de organizaţii, cu cât mulţi finanţatori internaţionali trebuie să se retragă din România, având în vedere noul statut de stat membru.

În România, este evident că atât sectorul public cât şi statul au fost incapabile să ofere o paletă corectă de servicii sociale adecvate noilor criterii impuse. În ultimii ani, se observă o transformare conceptuală de la servicii de asistenţă socială către servicii sociale primare centrate pe prevenţie, identificarea nevoilor sociale, limitarea situaţiilor de risc.

Este necesară realizarea unei cercetări de teren care are drept scop final realizarea unei hărţi a serviciilor sociale din România, elaborarea Strategiei naţionale privind dezvoltarea sistemului de servicii sociale şi a Planului de acţiune pentru implementarea acesteia. Este nevoie de implementarea unor servicii specializate care să cuprindă suport şi asistenţă pentru menţinerea, recuperarea sau dezvoltarea capacităţilor persoanelor sau grupurilor vulnerabile, de coerenţă internă a sistemului de proceduri; corelarea şi coordonarea agenţiilor de implementare; un sistem unic de acreditare a prestatorilor; dezvoltarea pe scară largă a serviciilor primare, la nivel local; formarea personalului care aplică aceste proceduri (evaluatori, contractanţi, agenţii de licenţiere etc.); formare specifică a prestatorilor de servicii în domeniul reglementării serviciilor sociale; testarea diferitelor scenarii şi proceduri pentru noile mecanisme introduse progresiv; flexibilitatea instrumentelor de reglementare, pentru a permite dezvoltarea serviciilor noi, care acoperă goluri importante în sistemul de servicii; implicarea utilizatorilor şi/sau a reprezentanţilor lor în elaborarea cadrului de reglementare pentru serviciile sociale; introducerea unor instrumente noi de management şi monitorizare în câmpul serviciilor sociale; un rol mai activ al prestatorilor de servicii, publici şi privaţi, în definirea politicilor şi implementarea programelor de reformă.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Mediul de afaceri trebuie ajutat să se dezvolte"

Atragerea investiţiilor străine şi sprijinirea mediului de afaceri prin adoptarea de măsuri legislative care să vină în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă investitorii străini, dar şi cei autohtoni, ar trebui să fie prioritate de gradul zero pentru orice guvernare, în condiţiile în care sectorul privat este unul din factorii de bază ai dezvoltării economice atât de necesare. De asemenea, se impune cu necesitate ca instituţiile abilitate de stat să sprijine sectorul privat, dar şi structurile asociative ale oamenilor de afaceri, să dezvolte şi să consolideze relaţii strânse de colaborare pentru deblocarea mecanismelor care în prezent frânează dezvoltarea sectorului privat în România şi, implicit, dezvoltarea economică în ansamblu. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că există o strânsă relaţie de interdependenţă între accesarea de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii locale de către autorităţile administraţiei publice locale şi atragerea de investiţii străine, în sensul că existenţa unei infrastructuri moderne şi oferirea de facilităţi sunt condiţii elementare pentru atragerea oricărui investitor. În aceeaşi măsură, crearea de locuri de muncă are efecte benefice asupra dezvoltării economice a comunităţii locale.

Atât pentru factorii de decizie din sectorul public, cât şi pentru cei din sectorul privat, este fundamentală eliminarea decalajelor economice între judeţe şi apariţia unei axe prioritare de dezvoltare pe judeţe. Problematica complexă a mediului de afaceri trebuie să preocupe în egală măsură autorităţile publice şi reprezentanţii oamenilor de afaceri, pentru asigurarea unei dezvoltări economice susţinute şi durabile. Identificarea soluţiilor la problemele cu care se confruntă principalul motor al dezvoltării economice - sectorul privat - făcută într-un cadru instituţionalizat va avea cu siguranţă efectul scontat.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Turismul românesc"

Bilanţul turismului la 20 de ani de la revoluţie nu poate fi un motiv de mândrie pentru niciunul dintre cei desemnaţi să-l conducă şi să-l organizeze în tranziţia spre capitalism.

România are un potenţial turistic foarte mare, este un fapt cu care sunt de acord majoritatea celor care activează mai mult sau mai puţin în domeniul turismului. Avem Litoral, Delta Dunării, munte, staţiuni balneare, Bucovina, Maramureş şi multe altele. Felul în care ar fi trebui însă exploatat acest potenţial şi ordinea priorităţilor arată diferit în viziunea fiecăruia. Ori că trebuia să ne axăm pe Litoral, unde este concentrată o bună parte din structurile de cazare, ori să facem pârtii de schi întinse pe zeci de kilometri, să revigorăm staţiunile balneare sau să-l scoatem pe Dracula la înaintare. În momentul de faţă, nu avem nici măcar Autostrada Soarelui terminată, pe Litoral investiţiile au fost mult prea puţine, promovarea României în afară este aproape inexistentă, staţiunile balneare sunt în paragină, iar cât priveşte muntele, suntem departe de a fi odestinaţie consacratăde schi. Turiştii străini sunt puţini, iar veniturile sunt modice.

România a încetat să mai fie o destinaţie turistică atractivă din cauza concurenţei, a ofertei limitate, infrastructurii şi serviciilor necorespunzătoare, oferta turistică românească se confruntă cu mai multe probleme. Toate tipurile de programe oferite de România întâmpină o concurenţă acerbă pe pieţele vest-europene, în timp ce destinaţiile concurente oferă o gamă variată de facilităţi pentru toate categoriile de turişti.

De asemenea, oferta românească este relativ limitată, restrânsă la câteva staţiuni, iar în cadrul acestora, doar la câteva hoteluri. La aceste probleme se adaugă infrastructura tehnico-rutieră necorespunzătoare, lipsa unor hoteluri de confort superior în marile oraşe şi în staţiunile turistice de interes internaţional.

Din punct de vedere al raportului calitate-preţ, România a încetat să mai fie o piaţă turistică atractivă.

Din punctul meu de vedere, principalele cauze datorită cărora, comparativ cu celelalte ţări central şi est-europene, România se prezintă modest în ceea ce priveşte performanţele economice ale industriei turismului sunt: lipsa unui program de acţiuni coerent şi stabil privind dezvoltarea turismului şi lipsa fondurilor de investiţii destinate dezvoltării modificării şi reabilitării infrastructurii generale şi specifice, ca urmare a procesului lent şi complicat al privatizării, aplicării unei fiscalităţi neadecvate, inexistenţa unor facilităţi în domeniul creditelor bancare.

Turismul din ţara noastră suferă şi datorită duratei mari necesare reconstituirii proprietăţii private în cazul activelor naţionalizate, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, reordonarea priorităţilor şi reorientarea unei părţi a cererii turistice interne către destinaţii externe.

Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului trebuie să vină foarte repede cu soluţii pentru redresarea turismului românesc, care ţin de o strategie îndrăzneaţă, proprie sectorului, stabilită cu concursul responsabililor la nivel operaţional, care să ofere o viziune, un model capabil să orienteze producţia şi comercializarea produselor turistice.

Consider că România poate miza pe resursele sale naturale şi culturale, pe îmbunătăţirea condiţiilor şi serviciilor de cazare şi nu numai şi, nu în ultimul rând, pe modernizarea infrastructurii, pentru a facilita accesul în zonele cu potenţial turistic, dar şi pe o activitate de prezentare internă şi internaţională a potenţialului turistic.

Domnul Adrian Mocanu:

"Economia mondială la răscruce de drumuri"

Miercuri, 27 ianuarie, s-a deschis la Davos, Elveţia, a 40-a ediţie a Forumului Economic Mondial. În cele cinci zile cât a durat forumul, peste 2500 de reprezentanţi din mai mult de 90 de ţări şi regiuni ale lumii au purtat discuţii ample privind problemele care se află în centrul atenţiei lumii, precum perspectiva relansării economiei globale, reforma sistemului financiar şi reconstrucţia Republicii Haiti. Mai exact, tema principală a acestei ediţii a fost "Îmbunătăţirea stării planetei: regândirea, remodelarea şi reconstruirea acesteia".

Participanţii la eveniment au fost în general de părere că în prezent economia mondială prezintă semne de relansare, dar baza relansării economiei încă nu este solidă. Relansarea economiilor emergente, precum China şi India, este mai puternică faţă de cele din SUA şi Europa.

Zhang Xiaoqiang, adjunctul directorului Comitetului de Stat pentru Dezvoltare şi Reformă din China, a declarat presei că centrul atenţiei acestei ediţii a forumului a fost China şi că în procesul de contracarare a crizei financiare mondiale, China a adus contribuţii de seamă la promovarea relansării economiei globale.

În ceea ce priveşte reforma sistemului financiar, participanţii şi-au dat seama de necesitatea consolidării controlului asupra economiei, dar mai există încă divergenţe legate de modul de consolidare şi măsurile care trebuie luate.

Economiştii şi investitorii prezenţi la Forumul Economic Mondial nu s-au putut hotărî însă între două perspective care au continuat să planeze asupra discuţiilor: prima este că redresarea economică globală ar putea pierde din ritm anul acesta dacă se va exagera cu reglementarea sistemului bancar, de tipul noilor propuneri de lege britanice sau de tipul planului preşedintelui Obama şi cea de-a doua, că există speranţe îndrăzneţe pentru o ieşire rapidă din cea mai adâncă recesiune de după cel de-al doilea război mondial, prin elaborarea unor reglementări comune.

Participanţii la acest forum au ajuns la concluzia că lupta împotriva şomajului, sărăcia globală şi schimbările climatice nu sunt numai lupte nobile, ele sunt şi esenţiale pentru recuperarea globală pe termen lung şi evitarea unor crize viitoare.

Din discuţiile şi concluziile rezultate din această ediţie a forumului ar trebui desprinse câteva direcţii de acţiune şi pentru politica economică actuală internă: lupta împotriva creşterii şomajului reprezintă o soluţie mai bună decât creşterea lui, indiferent dacă este vorba de sectorul public sau privat, precum şi o administrare mai eficientă a sistemului financiar.

Domnul George Ionescu:

"6 ianuarie - Sărbătoarea botezului cailor"

Botezul cailor are loc în fiecare an pe 6 ianuarie, de sărbătoarea creştinească a Botezului Domnului.

Despre această tradiţie a botezului cailor se spune că este veche de un secol şi că are loc în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, fiind oficiată, cu precădere, de către preoţii de la sate. Sărbătoarea nu este o superstiţie, este un obicei al locului.

Legenda spune că cei care îşi botează caii în această zi, vor avea parte de un an bun şi de o recoltă mănoasă, iar animalele vor fi bune de muncă tot anul şi vor fi ferite de boli. Şi celelalte animale din gospodărie vor fi stropite cu apă sfinţită.

Obiceiul străvechi de sfinţire a cailor a avut loc şi anul acesta în două localităţi din Colegiul nr.9 Prahova: în satul Pietroşani din comuna Puchenii Mari şi în satul Tîrgşoru Vechi din comuna cu acelaşi nume.

De Bobotează, toţi caii din Pietroşani sunt curăţaţi şi împodobiţi de către proprietarii lor cu panglici şi împletituri de culoare roşie, împotriva deochiului, într-un ritual de gătire pentru un an bun, cu recoltă bogată şi sănătate pentru toate animalele din gospodărie.

Ca şi în anii trecuţi, în satul Pietroşani, localnicii au petrecut sărbătoarea botezului cailor pe islaz, chiar dacă a început să plouă, iar frigul nu i-a slăbit deloc. Preotul a venit cu cazanul cu apă sfinţită după slujba de Bobotează din biserică şi a botezat toţi caii, după care a început parada acestora, urmată de concursul de galop pe câmpul plin cu zăpadă. Victorios a fost un armăsar din satul Româneşti, iar stăpânul animalului a fost răsplătit cu premiul cel mare.

Deşi în satul Pietroşani au mai rămas doar 60 de cai, oamenii cresc acum cai mai mult pentru plăcerea lor de a avea animale în curte şi mai puţin pentru muncile agricole.

"La noi în comună şi mai ales în Pietroşani, obiceiul de a boteza caii pe 6 ianuarie se păstrează de peste o sută de ani. N-a fost uitat nici în perioada comunistă, când superstiţiile şi datinile nu erau văzute cu ochi buni. Dar pentru că în zona noastră se creşteau mulţi cai, botezul lor s-a menţinut, ca să fie sănătoşi şi buni de muncă tot timpul anului", a declarat primarul comunei Puchenii Mari, Constantin Negoi.

Toţi sunt mândri de caii lor, iar discuţiile despre caii prezenţi la manifestare îşi vor avea sfârşitul după multe zile.

În satul Tîrgşoru Vechi din comuna Tîrgşoru Vechi, obiceiul botezului cailor începe încă din Ajunul Bobotezei. Proprietarii animalelor încep să-şi ţesale şi să-şi spele caii din gospodărie. A doua zi, pe 6 ianuarie, caii din toată comuna sunt duşi în centrul satului Tîrgşoru Vechi, unde preotul, după ce sfinţeşte apele pentru oameni, botează şi caii. Sătenii ştiu din moşi strămoşi că această sărbătoare dedicată cailor îi apără pe aceştia de rele, de boli şi de trăsnet.

După ce toţi caii sunt botezaţi, încep manifestările: cursa de alergare pe o distanţă de 5 kilometri, cursa de tras greutăţi (buşteni), dar şi concursul de frumuseţe pentru cel mai frumos cal. Câştigătorii au primit premii şi diplome, iar caii au fost plimbaţi cu fală pe străzile satului. Anul acesta, în cadrul sărbătorii, a avut loc şi un concurs columbofil.

În ambele localităţi manifestările s-au terminat, aşa cum e şi tradiţia, cu o petrecere câmpenească, cu mici şi muzică, la care au luat parte toţi participanţii, fie ei câştigători sau simpli săteni.

Caii sunt simboluri ale puterii şi bogăţiei. Viteza, puterea, eleganţa şi frumuseţea i-au făcut să fie asociaţi cu zeii. Nu e de mirare că sunt aproape nelipsiţi din poveşti şi legende unde au primit chiar puteri speciale: aripi cu care pot zbura, coarne fermecate, rapiditatea "vântului şi gândului". Caii sunt consideraţi prieteni de nădejde ai gospodarilor, fiind animale nobile.

Domnul Virgil Pop:

"România noastră şi România lor"

În răgazul oferit de vacanţa parlamentară, am avut prilejul de a sta mai mult timp de vorbă cu oameni simpli, care, împovăraţi şi îmbătrâniţi prematur de griji şi de nelinişte, au încetat să mai spere la o viaţă mai bună în această ţară şi au ales sau sunt pe cale să aleagă calea pribegiei, în speranţa salvării de la un destin marcat de sărăcie şi neputinţă. Am mai întâlnit şi români pentru care nici această speranţă nu mai există şi care vor rămâne, atât cât vor mai trăi, la mila statului român.

Aceşti oameni mi-au deschis ochii pentru a-mi arăta că acum, mai mult ca niciodată, România este divizată între ţara noastră - a pensiilor şi veniturilor mici, a drumurilor proaste, a birurilor aberante, a lipsei de viziune - şi ţara lor - rai al afacerilor cu statul, cămin al interlopilor cumetri cu legea - o ţară învrăjbită, condusă de o mână de nepricepuţi.

Aceşti oameni, care simt că îşi duc traiul într-o Românie lipsită de speranţă, îşi strigă neputinţa pentru că, la fel ca mulţi dintre noi, sunt sătui de criza economică, dar sunt şi mai sătui de modul în care Guvernul gestionează această perioadă dificilă din punct de vedere financiar.

Ne aflăm în continuare la mila FMI pentru a plăti salarii şi pensii, experţii în economie avertizează că nu mai putem continua să trăim exclusiv din împrumuturi, iar rata şomajului este într-o permanentă creştere. Iar în vreme ce mii de români se aşteaptă să fie disponibilizaţi în 2010 şi alţii se pregătesc să îşi caute dreptatea în stradă, pensionarii riscă să redevină generaţia de sacrificiu a ţării. Nu degeaba şeful Misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, constata, nu cu mult timp în urmă, că ţara noastră nu îşi poate permite un sector public de tip Mercedes, ci unul de tip Dacia. Nu pot decât să îi dau dreptate şi să remarc că, dacă românii au fost deja puşi să strângă cureaua, Guvernul taie din fondurile publice mai mult de unde apucă şi nu de unde trebuie, iar această practică trebuie urgent controlată.

Din nefericire, sunt sigur că aceşti oameni, despre care tocmai v-am vorbit, nu se regăsesc doar în colegiul pe care eu îl reprezint în Parlament, ci îi putem întâlni la fiecare pas, încercând să îşi menţină pe linia de plutire o mică afacere, economisind pentru zile negre sau pentru o Dacie. Aceştia sunt oamenii pe care noi, parlamentarii, suntem datori să îi sprijinim, prin toate mijloacele de care dispunem, atunci când altcineva nu o face. În realitate, ei fac România noastră, ţara pe care guvernanţii o observă, în grabă, din maşinile de lux ale coloanelor oficiale.

Domnul Doru Braşoan Leşe:

Deciziile privind siguranţa energetică a României reprezintă o parte importantă a politicilor legate de Strategia Naţională de Apărare, mai ales în condiţiile actualei crize financiare şi crizei de resurse energetice primare.

Faţă de structura companiilor de producere a energiei electrice din Europa, structura existentă din România este formată din societăţi de producere a energiei electrice monocolore, extrem de vulnerabile la fluctuaţiile preţurilor la combustibilii primari pe pieţele externe, precum şi la variaţii climatice.

Propunerea privind restructurarea sectorului de producere a energiei electrice a ţinut seama de modul de organizare a societăţilor de energie la nivelul ţărilor membre din Uniunea Europeană.

Înfiinţarea acestor două companii integrate a fost soluţia studiilor şi analizelor efectuate de specialişti, dar şi concluzia dezbaterilor publice desfăşurate aproape un an de zile şi susţine asigurarea în condiţii de sustenabilitate, siguranţă, competitivitate şi suportabilitate a preţului şi a accesului la reţea pentru toţi consumatorii de energie din România.

Cele două societăţi, comparabile cu societăţi similare din Uniunea Europeană sau din regiune, vor contribui la realizarea siguranţei şi securităţii energetice a ţării, prin limitarea dependenţei de resursele energetice din import şi utilizarea resurselor energetice primare din ţară, a energiei hidroelectrice şi nuclearoelectrice.

Domnul Neculai Răţoi:

"Guvernul să răspundă românilor!"

Anul 2010 se anunţă a fi un an extrem de greu pentru români. Cu un Guvern incapabil să pună în practică un plan anticriză şi incapabil să se lupte cu efectele economice ale crizei, ne vedem puşi în faţa unei situaţii extreme.

Guvernarea haotică nu face decât să creeze şi mai multă nemulţumire printre cetăţeni. Lipsa de comunicare, dar mai ales lipsa de respect a membrilor actualului Guvern faţă de români se reflectă în comportamentul şi deciziile pe care acesta le ia.

Executivul se bate cu pumnii în piept că promovează o politică de creare de locuri de muncă. În municipiul Paşcani peste un sfert dintre locuitori se află în şomaj. Ştiţi câte opţiuni de angajare au? Vă spun eu: niciuna, întrucât nu au fost create alte locuri de muncă. Prin urmare, mii de persoane trăiesc din ajutorul de la stat, în condiţiile în care nivelul de trai scade cu rapiditate. Neajunsurile au făcut ca oamenii să cumpere pâine şi ulei pe datorie. Mai mult, creşterea impozitelor şi taxelor locale decisă de Guvernul Boc IV îngreunează viaţa cetăţenilor, mulţi dintre ei aflaţi deja la limita subzistenţei. În municipiul Paşcani, ca şi în alte oraşe ale ţării, taxele au crescut cu 20% faţă de anul 2009.

Deciziile actualului Guvern demonstrează atât lipsă de interes real faţă de cetăţeni, cât şi luarea unor decizii fără discernământ. Un alt exemplu în acest sens este impunerea impozitului forfetar din cauza căruia în anul 2009 circa 200.000 de societăţi comerciale şi-au suspendat activitatea. La Paşcani aproximativ 200 de firme şi-au închis porţile. Dacă unele dintre aceste firme nu erau active, multe altele aveau angajaţi care acum sunt şomeri. Concluzia? Impozitul forfetar a dus la o creştere a ratei şomajului.

În ultimul an, restanţele populaţiei la bănci s-au triplat. La momentul de faţă o firmă din cinci se află în executare silită. Toate aceste aspecte au făcut ca tensiunile care au izbucnit anul trecut să se intensifice. Şi dacă anul trecut s-a reuşit evitarea paraliziei generale a ţării, anul acesta s-ar putea ca acest lucru să nu mai fie posibil. Numeroase proteste şi greve ameninţă la fiecare pas.

Actualul Guvern trebuie să îşi revizuiască politicile pentru a proteja cetăţenii şi nu doar propriile interese. Pentru a proteja, în special, categoriile cele mai afectate de criză: pensionarii, şomerii, persoanele cu venituri scăzute. Pentru a proteja firmele şi societăţile comerciale.

Doamnelor şi domnilor miniştri, acest mesaj este un mesaj pe care eu îl transmit în numele tuturor românilor. Al celor 54% dintre români care cred că trăiesc mai rău decât în anii trecuţi sau al celor 88% dintre aceştia care consideră, fără drept de apel, că economia ţării merge foarte prost. Lor trebuie să le răspundeţi prin acţiunile dumneavoastră.

Domnul Aledin Amet:

"O voce tânără a literaturii în limba tătară"

Domnişoara Cidem Narcis Brăslaşu s-a afirmat, în ultimii ani, în lumea literară din cadrul comunităţii tătare, devenind o voce autentică, sigură, puternică, cu un deosebit simţ pentru promovarea frumuseţii simple, neîntinată de hâdul cotidian.

Cititoare, cu siguranţă, a liricii clasice, autoarea unor deja cunoscute volume de poezii, şi-a îmbogăţit bagajul lingvistic, necesar unei creaţii cu adevărat de luat în seamă. Sigur, păstrându-se linia tradiţională, nu este omis, am putea chiar afirma că este promovat insistent, într-un mod benefic, modernismul. Această îmbinare reuşită conduce la înşiruirea unor cuvinte proaspete, nemascate, line, pline de substanţă.

Autoarea îşi propune să ofere cititorilor, cu generozitate, o frântură a visului ei unic, care se aseamănă, dacă nu chiar se confundă, cu bunătatea. Universul pe care l-a construit cu migală, cu multă migală, se găseşte în fiecare vers. Ceea ce pentru noi înseamnă noapte, pentru domnişoara Cidem Narcis Brăslaşu înseamnă foarte noapte. Ceea ce pentru noi înseamnă o banală dimineaţă, pentru domnişoara Cidem Narcis Brăslaşu înseamnă feerica magie.

Într-un astfel de cadru, învingând un destin neprielnic, se desfăşoară viaţa conaţionalei noastre, o viaţă, în aparenţă, simplă, în realitate, una a marilor frământări. Permanenta tensiune lăuntrică trebuie înţeleasă ca o impresionantă calitate, deoarece acest dar oferă forţă mesajului.

Astfel, creatoarea de artă, de sublim, şi-a inventat propria-i tradiţie: tradiţia de a scrie cu sufletul.

Domnul Aledin Amet:

"24 ianuarie 1859, dată importantă în Istoria României"

Fiecare naţiune are, în ceea ce se numeşte componentă istorică, date esenţiale pentru existenţa ei.

Cu siguranţă, 1859 reprezintă un reper semnificativ, fiind anul în care a luat fiinţă statul modern român. Dacă ar fi să ne raportăm la primii ani ai secolului 19, putem constata că perioada era una a contrastelor, în care conservatorismul stagna, progresul fiind unul mai degrabă neclar.

Revoluţia din 1848 a însemnat o primă etapă a transformării, în primul rând, în planul conştiinţei. Cu siguranţă, statele europene aveau nevoie de reforme radicale, tocmai pentru a străbate vremurile, cu atitudini noi, debordante.

Unirea, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, a devenit, astfel, apogeul năzuinţelor mai multor generaţii.

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza, numeroase şi benefice, pot fi comentate în mod favorabil şi astăzi, deoarece au produs schimbări majore în sectoare importante ale societăţii.

Evenimentele ulterioare, având semnificaţii deosebite, precum proclamarea, la data de 10 mai 1866, a lui Carol ca domn de către Adunarea Legislativă, evenimentul având loc în clădirea Mitropoliei, dar şi desfăşurarea Războiului de Independenţă, anul 1877 devenind, astfel, un reper al chiar existenţei naţiunii române, au condus fără îndoială la realizarea celui mai important act istoric, Marea Unire, proclamată la data de 1 decembrie 1918.

Există această continuitate, înfăptuirile succesive jucând un rol deosebit.

Domnul Eugen Bejinariu:

"Suferinţe recunoscute de autorităţi numai la temperaturi scăzute"

Anul 2010 a început cu ninsori, viscole şi înzăpezirea şoselelor, drumurilor şi căilor ferate, cu scăderea temperaturii la -34,8C° la Întorsura Buzăului în ziua de 25 ianuarie a.c. şi cu afirmaţii în mass-media de felul "România îngheţată", "Bucureştiul sub zăpadă", "Autostrada soarelui blocată", "Ger de îngheaţă pietrele" etc.

În graba noastră de încadrare în programul zilei, săptămânii sau lunii, sub povara informaţiilor de interes personal şi social pe toate căile şi cu grija zilei de mâine care cuprinde mereu tot mai mulţi români, oamenii n-au luat în seamă necazurile şi situaţiile extreme ale unor semeni.

Coborârea accentuată a temperaturii din acest an a provocat atragerea atenţiei autorităţilor administraţiei asupra cetăţenilor fără casă, fără masă, fără acoperiş deasupra capului şi prin trecerea la cele veşnice ale unora dintre aceşti oameni.

Este lăudabilă iniţiativa primarului general al Capitalei, domnul Sorin Oprescu, de a aduna oamenii cu această soartă, în spitale sau alte spaţii de cazare pentru vremurile de iarnă grea, iniţiativă aplicată şi în alte oraşe mari ale ţării. Cu acest prilej am aflat cât de mulţi cetăţeni sunt în această situaţie la limita supravieţuirii.

Dar oare serviciile sociale ale administraţiilor centrale şi locale de ce se ocupă în aceste vremuri de iarnă grea?

Grija statului, fie el şi "nereformat" şi mai cu seamă a autorităţilor administraţiei trebuie să aibă în centrul preocupărilor cetăţenii, inclusiv cetăţenii aflaţi în situaţii speciale.

Problema aşa-numiţilor boschetari nu este nouă, ceea ce este nou priveşte creşterea numerică îngrijorătoare a acestora în aproape toate comunităţile urbane. Această creştere nu poate fi scoasă din contextul economico-social, fiind produsul stării noastre economice de astăzi. Iarna va trece, dar problema persoanelor aflate la limita supravieţuirii va rămâne.

Multe din aceste persoane nu sunt direct vinovate de starea în care au ajuns, credem că cele mai multe pot fi reintegrate social, iar autorităţile administraţiei au sau trebuie să caute soluţii.

Firesc, ne întrebăm ce trebuie făcut pentru aceşti cetăţeni. Nici întrebarea nu o cred nouă! Specialiştii în domeniul social şi autorităţile administraţiei au datoria de a desfăşura un studiu cuprinzător asupra situaţiei actuale privind aceste persoane, inclusiv de unde provin ele social şi apoi de a promova măsuri de protecţie şi de reintegrare socială.

Solicităm Guvernului Emil Boc şi autorităţilor administraţiei centrale şi locale să ia măsuri pentru a-i trata ca cetăţeni ai ţării şi pe aceşti oameni supuşi cumului de soartă rea. Numai prin măsuri sociale, prin promovarea corectă şi activă a programului de guvernare şi prin demersuri ale solidarităţii, nădăjduim în mai bine pentru toţi românii.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Românii trecuţi la index"

Tot ce se întâmplă în aceste zile în România mă face să mă întreb în ce direcţie duc politicienii aflaţi la putere ţara, ce soluţii au pentru şomeri, pentru crearea de locuri de muncă, pentru pensionari, într-un cuvânt, pentru situaţia de criză în care se află România? Însă nimic din toate aceste lucruri nu par să fie printre preocupările liderilor PD-L sau membrilor Guvernului, care par să trăiască într-o realitate paralelă, în care principalele preocupări sunt contractele la suprapreţ acordate prin încredinţare directă unor firme apropiate activului de partid şi care vor îndatora populaţia română pe mulţi ani de acum înainte fără să se vadă vreun rezultat concret. Astfel, România plăteşte cel mai mare preţ din Europa pentru un kilometru de autostradă, dar nu are autostrăzi, dar, în schimb, are cei mai bogaţi constructori şi cele mai proaste drumuri din Europa.

Dincolo de discursuri din ce în ce mai populiste ale premierului Emil Boc care l-ar face invidios şi pe cel mai înfocat activist al partidului comunist, Guvernul condus de domnia sa nu are nicio strategie pentru cetăţenii acestei ţări, în schimb, are o strategie bine pusă la punct pentru membrii de partid care primesc contracte oneroase pe bandă rulantă.

Cetăţenii acestei ţări aşteaptă de la Guvernul Boc şi de la preşedintele Băsescu o strategie pe termen mediu şi lung pentru redresarea economiei şi revitalizarea unor sectoare de activitate care se apropie cu paşi repezi de colaps precum agricultura, precum şi pentru crearea de locuri de muncă.

Dar primul-ministru Emil Boc nu are un plan coerent de redresare a economiei şi nu face altceva decât să repete nişte lozinci învăţate de la reprezentanţii FMI şi Banca Mondială în timp ce guvernarea ţării este lăsată în voia hazardului pe principiul ce o fi, o fi, ne lăsăm duşi de val.

Astfel, în timp ce alte ţări au luat măsuri eficiente de luptă împotriva crizei şi au găsit soluţii eficiente pentru categoriile defavorizate, precum pensionarii şi şomerii, Guvernul Boc le serveşte acestor oameni lozinci şi nu le oferă nicio perspectivă uitându-i complet, lăsându-i în voia sorţii precum o frunză în vânt.

Nimeni şi nimic nu contează în această perioadă pentru Guvernul Boc, profesorii sunt daţi afară, agricultorii nu-şi primesc subvenţiile la timp, pensionarii sunt lăsaţi să se descurce cum pot, cetăţenii cu venituri mici nu au nicio şansă să poată să trăiască decent, şomerii nu mai intră în calcul, aşa încât nimeni nu ştie câţi vor fi anul acesta. Aşa încât, acest Guvern poate fi numit unul al haosului, dezastrului şi nepăsării.

În această perioadă, toţi românii, mai puţin activul de partid PD-L-ist, sunt trecuţi la index, aşa încât, domnule prim-ministru Emil Boc, vă întreb: pentru cine guvernaţi?

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Atragerea fondurilor europene"

Atragerea fondurilor europene rămâne o prioritate în contextul crizei economice care a lovit toate ţările. România are obligaţia să acceseze fondurile pe care Uniunea Europeană le-a pus la dispoziţia ţării noastre.

Atragerea fondurilor europene nu este o temă doar pentru administraţia centrală. Administraţia locală trebuie să se implice în acest proces, care ştim cu toţii că nu este cel mai uşor lucru. Birocraţia şi lipsa de informare sunt cele mai mari obstacole pe care atât autorităţile, cât şi oamenii trebuie să le depăşească pentru accesarea acestor fonduri. La aceasta se adaugă, mai grav, schimbarea criteriilor de eligibilitate în timpul jocului.

Politicile care se stabilesc la nivel central trebuie transmise către administraţia locală. Noi, parlamentarii, avem un rol important de jucat în ajutorarea primarilor din colegiile în care am fost aleşi. Cu sprijinul nostru, aceştia pot realiza proiecte eligibile, care să îmbunătăţească în mod real viaţa celor care ne-au acordat încrederea.

Este foarte important ca informaţiile pe care noi le deţinem, sau pe care noi le putem obţine, să ajungă în teritoriu. Personal, m-am confruntat cu lipsa de informare în calitate de consilier pe problema atragerii fondurilor europene al preşedintelui Consiliului judeţean Iaşi. Foarte multe proiecte au fost declarate neeligibile, din cauza modului în care au fost realizate sau, mai rău, nu s-au depus proiecte din lipsă de informare.

Până în anul 2013, România poate accesa peste 30 miliarde de euro. Sunt bani care ne vin în mod gratuit, bani nerambursabili, iar noi trebuie să folosim toate resursele pentru atragerea acestor bani. Trecutul demonstrează că am abordat în mod greşit şi cu prea mare lejeritate problema accesării fondurilor europene. Rezultatul? Suntem pe penultimul loc în Europa în ceea ce priveşte rata absorbţiei fondurilor europene. Problema ţine atât de fosta guvernare Tăriceanu, cât şi de funcţionarii care se ocupă de verificarea dosarelor şi care, nu de puţine ori, sunt slab pregătiţi.

Este esenţial să accelerăm ritmul de accesare a fondurilor, iar pentru asta trebuie să folosim oameni bine pregătiţi în domeniu şi să facem accesibilă informarea celor interesaţi.

Fondurile europene nu înseamnă doar bani, înseamnă spitale, înseamnă şcoli, drumuri, înseamnă o agricultură modernă, înseamnă apă, canalizare şi electricitate în satele noastre, înseamnă scăderea şomajului.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Dezvoltarea turismului balnear"

Turismul balnear a fost cel mai afectat de prostul management şi de aşa-zisa privatizare, foarte multe baze ale turismului balnear fiind distruse. Dacă menţionăm numai staţiunile Borsec şi Herculane şi tot ar fi suficient. Din această cauză este necesară o intervenţie urgentă a statului prin investiţii directe şi parteneriate cu administraţiile publice şi investitorii privaţi, în acelaşi timp trebuie verificată respectarea contractelor de privatizare şi, după caz, anularea de urgenţă a unor contracte care au dus la distrugerea bazelor turistice sau chiar naţionalizarea unor obiective.

Propun şi aici câteva măsuri de reabilitare şi dezvoltare a turismului balnear: atragerea investitorilor străini specializaţi în acest domeniu; atragerea investitorilor privaţi autohtoni susţinându-i prin consultanţă gratuită, promovarea investiţiei precum şi studii gratuite de evaluare a potenţialului balnear al zonei în care doresc să investească; crearea unei baze de date a unor circuite turistice balneare şi promovarea la nivel naţional şi internaţional a investiţiilor de toate dimensiunile ale turismului balnear; introducerea turismului balnear în circuitele internaţionale de cazare, agrement şi tratament pentru vârsta a treia.

Delta Dunării ar trebui să reprezinte o sursă de venit pentru bugetul naţional, dar şi un mijloc puternic de promovare a imaginii turismului românesc şi chiar a României. Pentru aceasta consider necesară o coordonare a dezvoltării imobiliare şi turistice în zonă pentru a evita dezvoltarea haotică şi de prost gust care ar putea compromite zona. Propun, de asemenea, un parteneriat pentru un program de lungă durată cu Ministerul Mediului, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în vederea unei protecţii reale, concrete a zonei.

O altă măsură urgentă este verificarea tuturor investiţiilor realizate în Delta Dunării şi luarea unor măsuri rapide pentru ca tot ce s-a construit aici să respecte norme clare legate de mediu şi specificul turistic.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Neaplicarea promisiunilor electorale"

Partidul Democrat Liberal, aflat azi la guvernare, ne-a promis în campania electorală adoptarea unor măsuri ferme pentru contracararea efectelor crizei, care se făcea simţită tot mai accentuat în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.

Majoritatea cetăţenilor au dat crezare acestor promisiuni şi au acordat votul lor, iar acum aşteaptă măcar un semn privind aplicarea promisiunilor din campanie.

Ce poate vedea cetăţeanul român în această perioadă? De la reinstalarea Guvernului Boc asistăm la discuţii permanente, deloc discrete pentru diferite funcţii de ministru de stat, directori, consilieri şi secretari, închiderea fabricilor, una după alta, şi desfiinţarea a mii de locuri de muncă, creşterea şomajului cu peste 50 % în unele judeţe, creşterea alarmantă a jafurilor violente şi neputinţa forţelor de ordine, iar cetăţenii nu pot fi în siguranţă nici la cumpărături în magazine.

Bugetul este unul de austeritate, drept urmare, nu sunt bani pentru educaţie, sănătate, transport feroviar, autostrăzi, investiţii. Se desfiinţează educaţia profesională, şcolile şi liceele profesionale, producătorilor agricoli li se impun noi şi noi măsuri de restricţii, fără a li se oferi măcar un minim sprijin necesar în vederea supravieţuirii.

Se remarcă imposibilitatea elaborării unor strategii viabile, a unor planuri de afaceri la nivelul societăţilor comerciale, lipsa unei strategii economico-financiare la nivel naţional pe termen mediu sau lung, lipsa măsurilor legislative reale privind revigorarea efectivă a economiei, lipsa forţei de muncă calificate, iar în pasivitatea sistemului bancar faţă de mediul de afaceri, inexistenţa unei reprezentări eficiente din partea Camerelor de Comerţ şi Industrie.

Angajaţii din toate domeniile nu mai au siguranţa zilei de mâine şi salariile minime sunt sub limita de existenţă. Ne dorim cu toţii stabilirea şi respectarea criteriilor de competenţă în angajarea şi concedierea personalului, fără criterii de simplă simpatie sau antipatie, loialitate personală, apartenenţă politică sau altele similare, protejarea produselor autohtone şi acordarea de ajutor producătorilor agricoli autohtoni, prin reducerea impozitului la produsele agricole, prin strategii clare şi consecvente, prin sprijin financiar şi informaţional continuu acordat producătorilor agricoli, dar modificările legislative adoptate sau propuse, în loc să vină în sprijinul întreprinzătorilor şi salariaţilor, îngreunează viaţa acestora.

România îşi continuă astfel drumul descreşterii indicatorilor economici, al adâncirii crizei economice, al creşterii şomajului şi al infracţionalitaţii.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Decimarea învăţământului"

Deşi de ani de zile se vorbeşte despre reformarea învaţământului românesc, măsurile pe care le-au luat toate guvernele până în prezent par să vizeze exact contrariul.

La acest capitol se înscrie şi prima ordonanţă de urgenţă adoptată în mare grabă de noul Guvern Boc. E vorba de OUG nr.114 din 2009 care preconizează că se vor reduce 15.000de posturi din învăţământul preuniversitar. O măsură contraproductivă pe termen mediu şi lung, contrară spiritului sau viziunii europene asupra unei societăţi informaţionale, a tehnologiilor de nivel înalt, a creativităţii şi competitivităţii.

În raport cu toate acestea, măsura propusă de guvernul nostru este doar una meschină de tip contabil, atâta timp cât, în paralel, în niciun moment nu s-a vorbit despre investiţiile necesare în pregătirea profesorilor pentru a putea prelua din mers noi manuale şi noi discipline integrate de învăţământ.

Dăm afară profesori, mărim numărul de ore, creştem numărul de elevi pe clasă, comasăm şcoli...

Nu era oare normal ca asemenea măsuri cu efect dramatic asupra a ceea ce înseamnă puterea de competitivitate a României de mâine să fi fost supuse unei dezbateri publice, de un studiu de impact. Care sunt costurile umane de mâine ale unei reforme a statului în acest domeniu? Care, în opinia mea, ar trebui să ia în seamă nu cerinţele României de azi, ci perspectivele ţării de mâine, precum şi obligaţia de a-i da mijloacele reale de supravieţuire.

Chiar dacă asemenea măsuri dramatice sunt acum imposibil de evitat, măcar viitorul să-1 formăm în mod inteligent şi să păstrăm o capacitate de resurse bine pregătite şi competitive. Dacă nu, peste puţin timp, toţi cei care vor putea să plece din ţară, se vor duce fără speranţă de întoarcere, iar şcoala românească, astfel decimată şi umilită, nu va mai produce decât forţă de muncă ieftină într-un fel de bantustan unde asta va rămâne principalul punct de atracţie.

Dacă asta vrem, să dăm frâu liber la exterminarea profesorilor şi a inutilelor centre de pregătire şi formare profesională mulţumindu-ne cu o creştere intelectuală zero şi cu o perspectivă de viitor asemenea!

Cine să mai creadă că Guvernul îşi doreşte calitate în educaţie, cu astfel de măsuri?

Boc şi-a făcut un obicei prost: când e vorba să taie de undeva, aleargă repede în ograda învăţământului. Apoi regretă eşecurile

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Agricultura României"

Privind retrospectiv, România era caracterizată ca o ţară eminamente agrară. Au fost ani în care eram consideraţi "grânarul Europei". Comparând producţiile de atunci cu cele obţinute astăzi în agricultura României, constatăm cu stupoare că peste 70 de ani de evoluţie spectaculoasă a societăţii au însemnat un progres mai puţin coerent pentru agricultura românească, este departe de realizările de excepţie ale multor ţări din Uniunea Europeană sau alte state.

Un lucru este cert, România nu reuşeşte să asigure din producţia internă nevoile celor 20 de milioane de români. Importăm cereale, plante tehnice, carne, peşte 65% din necesarul de fructe şi legume şi multe altele, răsturnând echilibrul balanţei comerciale agricole.

Chiar dacă ne confruntăm cu o criză economică, este momentul să încurajăm agricultura şi investiţiile în agricultură, în special, aceasta putând răspunde în timp scurt, real şi eficient la o serie din provocările actuale ale crizei. Actualul Guvern tratează agricultura ţării ca pe Cenuşăreasa de serviciu. Dovada acestui tratament "generos" pentru importanţa acestui domeniu o constituie cei 1,31% din p.i.b. alocaţi Ministerului Agriculturii.

Realizarea unui Program naţional de îmbunătăţiri funciare cu o componentă majoră, reabilitarea şi extinderea sistemului de irigaţii, ar fi trebuit să constituie prima opţiune investiţională a ţării.

Crearea perdelelor forestiere şi realizarea unui Program naţional de împădurire reprezintă o altă direcţie neglijată de actualii guvernanţi, cu efecte dezastruoase asupra agriculturii şi mediului înconjurător.

Cercetarea agricolă, cândva performantă şi eficientă, este la pământ. Din cele peste 160 de unităţi de cercetare au mai rămas mai puţin de 40 de unităţi. Cercetătorii sunt tot mai puţini şi prost plătiţi.

Agricultorii români, producătorii de seminţe sub licenţa marilor firme, cumpără ceea ce produc ei înşişi la preţuri prohibitive, dar vând cerealele şi celelalte produse la preţuri descurajante.

Îngrăşămintele şi erbicidele sunt tot mai slabe calitativ, dar tot mai scumpe de la an la an. Motorina pentru agricultură este scumpă. Subvenţiile pentru zootehnie nu au fost date, iar nivelul subvenţiilor per ansamblu este mult mai mic, comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Accesul la finanţarea investiţiilor în agricultură este lăsat, în mod discreţionar, la mâna băncilor private.

Ultima lovitură dată agricultorilor o constituie eliminarea subvenţiei pentru irigaţii, care va ridica costurile pe unitatea de suprafaţă cu peste 10 milioane de lei vechi.

Elaborarea unor strategii coerente, finanţarea prin bugete multinaţionale, investiţii în sisteme de irigat, crearea unor structuri viabile pe piaţa balanţei comerciale agricole, subvenţii la nivel naţional, creşterea suprafeţelor împădurite sunt obiective majore ale oricărui guvern responsabil din această ţară.

Eliminarea evaziunii fiscale de peste două miliarde de euro din agricultură, desfiinţarea sistemului de achiziţii pe borderou, comasarea terenurilor agricole, impozitarea excesivă a proprietarilor care lasă pământul pârloagă, taxarea inversă privind t.v.a.-ul la produsele agricole, crearea la CEC a unei divizii pentru finanţarea agriculturii şi regândirea criteriilor si procedurilor privind accesarea fondurilor europene sunt doar câteva soluţii.

Dacă nu se vor mai lăsa de izbelişte sute de mii de hectare necultivate, dacă va avea inteligenţa necesară să exploateze la maximum acest patrimoniu inestimabil, România poate avea un nou început.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Programul "Prima casă"!

Succesul garantat de domnul Boc, odată cu iniţierea mult lăudatului său program "Prima casă", s-a concretizat, până în prezent, într-un vulcan de nemulţumiţi, aduşi la disperare de nepăsarea şi încurcăturile celor implicaţi oficial în derularea acestuia.

Vă întreb, domnule prim-ministru, de ce nu aţi monitorizat temeinic acest program atunci când el se afla încă în faza de proiect, dacă tot mizaţi ca acesta să reprezinte principala măsură de relansare economică a mai multor sectoare şi aţi grăbit lansarea lui la apă în orice condiţii, indiferent de consecinţe, chiar dacă aţi fost avertizat că se poate scufunda după primul minut de plutire pe valurile euforiei guvernamentale?

Este limpede acum că nu rigurozitatea programului şi înlăturarea a cât mai multor eventuale blocaje şi inadvertenţe a contat în realitate, ci doar demonstraţia demagogică ieftină că aceasta este soluţia salvatoare, trâmbiţată pentru a crea un eveniment de prime-time cu impact mediatic intens folosit pentru a masca lipsa măsurilor anticriză absolut urgente.

Cât de bun şi de perfect este acest program aducător de case ieftine şi de bani în sectorul imobiliar şi cel bancar dacă deja îi face pe oameni să se confrunte cu o procesare extrem de greoaie a dosarelor de creditare, ce are ca şi consecinţă pierderea sumelor plătite în avans pentru cumpărarea locuinţelor sau a documentelor înaintate. Termenul de 5 zile de soluţionare a solicitărilor de garantare a fost de la început extrem de nerealist şi nu a făcut decât să aducă în ring o luptă surdă între beneficiari, bănci şi fondul de garantare, fiecare fluturându-şi dreptatea

pe tabela de punctaj, fără a avansa în vreun sens pe terenul soluţiilor concrete.

Oamenii acuză că aşteaptă un răspuns interminabil de la fondul de garantare, că au dosare depuse şi pierdute de mai multe ori de angajaţii acestuia, că pierd banii din antecontracte depăşite ca termen, că băncile nu-şi respectă bunele intenţii declarate în media, dar nepuse în practică în realitate. Fondul de garantare se plânge că nu are suficient personal şi dotări şi că băncile sunt de vină pentru răspunsurile întârziate peste limita răbdării beneficiarilor.

Un adevărat lanţ al slăbiciunilor, creator de încălcări repetate ale legii şi mai ales al bunului simţ al celor care s-au lăudat că pun în practică cel mai "performant" program de facilitare a achiziţionării de locuinţe ieftine şi au ajuns acum să-şi arunce unii altora vinovăţia incompetenţei.

Oamenii nu au sperat decât ceea ce li s-a vehiculat cu mâna pe inima guvernamentală: punerea programului "Prima Casă" în aplicare de către Guvernul Boc să respecte întocmai promisiunile făcute: eficienţă garantată şi ajutor real pentru cei care nu au avut până în prezent acces la o locuinţă. Dar ce vor mai putea să spună acei tineri care au apelat la acest program "Prima casa", iar acum aşteaptă să fie concediaţi în masă?

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Lovituri de criză economică"

Efectele negative vor prejudicia, pe termen mediu şi lung, mai puţin localităţile cu o activitate economică diversificată şi complexă şi mai puternic zonele sărace, lipsite de opţiuni reale de dezvoltare. Caracteristicile şi consecinţele inevitabilului impact cu unda de şoc a crizei vor varia în funcţie de tipologiile comunităţilor expuse. Penuria preexistentă, dar şi cele dintâi semne ale recesiunii traduse automat în şomaj, starea deplorabilă a infrastructurii rutiere, restrângerea orizonturilor profesionale pentru generaţia tânără sunt principalele probleme identificate ale urbei. Toate acestea au determinat, la rândul lor, nenumărate drame personale, poveşti triste aproape fără rezolvare pe care, mai întâi din postura de candidat, iar, mai apoi, din cea de deputat ales în Colegiul uninominal nr.6 din Circumscripţia electorală Galaţi am avut posibilitatea de a le afla.

Astfel, consider că există o singură soluţie pentru ca Galaţiul să-şi depăşească condiţia şi să devină oraşul pe care locuitorii lui îl merită: atragerea masivă a investiţiilor în perioada imediat următoare. Incontestabilele lui potenţiale teoretice de dezvoltare sunt acum, în sfârşit, dublate şi de o voinţă politică orientată hotărât în interesul cetăţeanului. Prin intermediul acestei scurte intervenţii, solicit sprijinul nedisimulat, fără culoare politică şi consistent al Guvernului pentru ca proiectele extrem de necesare iniţiate de autorităţile locale din Galaţi, dar şi din localităţile vecine, să fie iniţiate ori, după caz, finalizate.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Dezastrul economic al Guvernului Boc"

Atunci când am aflat că Guvernul Boc îşi va asuma răspunderea în Parlament pe un pachet legislativ, am tras speranţe că acesta va fi unul de natură economică care să fie capabil să corecteze marile erori ale acestui executiv. Dacă ar fi să menţionez doar un exemplu, aş face referire la aplicarea impozitului forfetar - fapt care a dus la colapsul unei bune părţi a economiei.

În schimb, avem de a face cu promovarea unei legi a salarizării unice care va diminua în fapt veniturile multora dintre salariaţii bugetari. Este pentru prima dată în România când oamenii primesc bani mai puţini în mână faţă de perioada anterioară. Însă aceştia ar trebui, probabil, să fie mulţumiţi că mai au un loc de muncă - deşi nu se ştie pentru cât de mult timp. Pentru că dacă acest Guvern va continua pe linia incompetenţei pe care a promovat-o până în prezent, s-ar putea ca România să înregistreze un număr uluitor de şomeri şi de întreprinderi închise.

Un exemplu relevant este judeţul Galaţi care se îndreaptă cu repeziciune spre un puternic derapaj economic. Deşi judeţul a cunoscut o relansare economică în perioada 2004-2008, în ultimele zece luni nu au existat investiţii semnificative nici în infrastructură şi nici în dezvoltarea de noi locuri de muncă sau susţinerea agenţilor economici.

Ba, mai mult, în judeţul Galaţi au dispărut peste 1200 de firme, adică de peste 100 de ori mai mult decât anul trecut. Rezultatul s-a văzut imediat în numărul oamenilor care au rămas fără un loc de muncă.

Când îşi asumă domnul Boc răspunderea faţă de aceşti oameni?

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Infracţiunile din România"

Printre noi circulă liber 49 de criminali, 46 de violatori, 213 tâlhari, 396 de escroci, 272 de hoţi şi 176 de conducători auto pedepsiţi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei. La care se adaugă falsificatori, evazionişti, spărgători de locuinţe, evadaţi sau dezertori. Şi de vreme ce nu sunt găsiţi, înseamnă că ei acţionează în continuare, prejudiciind alţi şi alţi oameni cinstiţi.

Furturile din locuinţe se înmulţesc, la fel şi cele din societăţile comerciale, oameni periculoşi acţionează nestingherit, hoţii de maşini sau spărgătorii de autoturisme aşijderea. Cifrele pe care le citeşti pe site-ul Poliţiei trebuie să dea de gândit despre eficienţa muncii acestei instituţii.

De aici, întrebarea legitimă a românilor: pot ei să doarmă liniştiţi? Se achită Poliţia de obligaţiile ce-i revin? Răspunsul, pornind de la succinta statistică, este mai degrabă negativ. Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual se apără şi spune că Poliţia se confruntă cu un deficit de 8.000 de cadre, că aproape 2.000 de absolvenţi ai şcolilor de Poliţie aşteaptă să fie angajaţi, iar în vremuri de criză se vorbeşte mai mult despre disponibilizări decât despre angajări.

În tot acest timp, observăm un adevărat caleidoscop infracţional. A crescut îngrijorător numărul infracţiunilor la regimul circulaţiei, punând în pericol siguranţa pietonilor şi a şoferilor corecţi. Falsificatori de tot felul, evazionişti şi condamnaţi pentru infracţiuni economice se ascund de oamenii legii, care îi caută să-şi ispăşească pedepsele. Lor li se adaugă persoane care au vrut să treacă ilegal frontiera de stat a României, care i-au privat de libertate pe alţii, alţii care posedă sau folosesc fără permis armament ori muniţie, condamnaţi pentru trafic de influenţă şi dare sau luare de mită sau multe alte fapte comune pentru a fi condamnate de lege.

Este legea prea blândă ori ea nu este aplicată? Este nevoie de alte legi sau cei care trebuie să aplice aceste legi n-o fac? Sunt întrebări care trebuie să dea de gândit atât despre eficienţa cadrului legislativ, cât şi despre eficienţa muncii angajaţilor din sistemul poliţienesc.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Falimentul autorităţilor publice"

Mă aflu astăzi aici în faţa dumneavoastră pentru că situaţia actuală nu mai poate continua. Gravitatea ei a ajuns la cote alarmante şi pentru prima dată vom asista probabil la închiderea la propriu a unor primării. Acest lucru nu are decât un singur nume, incompetenţa Guvernului care se află astăzi la conducerea României.

Ne aflăm în faţa unei situaţii disperate, în care mai multe primării conduse de edili din tot spectrul politic au ajuns în situaţia în care probabil vor trebui să pună lacăt pe uşile instituţiilor pe care le conduc. Banii de salarii, banii pentru plata utilităţilor, a ajutoarelor sociale, pentru igienizarea şcolilor, aprovizionarea cu combustibil sau pentru plata asistenţilor sociali lipsesc astăzi cu desăvârşire şi nu cred că putem acuza primarii de această situaţie. Ar fi şi nedrept şi neadevărat să spunem că edilii acestor localităţi nu au ştiut să-şi gestioneze resursele, deoarece se cunoaşte faptul că o primărie de comună nu poate supravieţui din fonduri proprii. Mai mult, ceea ce mă face să acuz guvernul de incompetenţă este faptul că în situaţia critică de a nu avea bani pentru salarii sau utilităţi se află şi localităţi conduse de primari PD-L, ceea ce demonstrează faptul că acest Guvern nu a putut rezolva nici măcar problemele propriilor primari.

În discuţiile pe care le-am avut cu edilii primăriilor care se află în această situaţie, mi-am putut da seama de gravitatea problemei, simţind în glasul lor disperarea şi neputinţa care îi macină. Consider de asemenea că judeţul Galaţi nu este singurul care se află într-un asemenea blocaj la nivelul administraţiilor publice locale şi tocmai de aceea vă cer să luăm atitudine. Nu este posibil ca astfel de blocaje să apară, indiferent dacă ne aflăm într-o perioadă de criză sau nu.

Chiar dacă sunt de acord cu reformarea administraţiei publice locale şi cu un control sporit asupra modului în care acestea cheltuiesc banul public, consider inacceptabilă o astfel de situaţie, cea în care se află o bună parte a administraţiilor publice locale din judeţul Galaţi şi din ţară. Trebuie să rezolvăm acest blocaj care ne presează şi apoi să dezbatem şi reformarea acestor instituţii, astfel încât rezultatul să se vadă în creşterea calităţii serviciilor oferite de către autorităţile publice din România.

Vă solicit pe această cale o poziţie comună a Parlamentului României prin care să solicităm primului-ministru o atenţie sporită şi o rezolvare rapidă a acestui blocaj. Consider că indiferent de coloratura politică a fiecăruia dintre dumneavoastră, trebuie să luăm atitudine rapid, altfel situaţia poate degenera.