Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2010
Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2010
| |
1. |
Informare privind demisia domnului Mihai Banu din PNL şi din Grupul parlamentar al PNL şi înscrierea în PDL şi în Grupul parlamentar al PDL. |
 |
|
|
Şedinţa a început la ora 16,25. Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Mihai Alexandru Voicu şi Dumitru Pardău, secretari. *
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă propun să luaţi loc, pentru a începe şedinţa noastră de astăzi. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 333 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 171; sunt absenţi 162, din care 12 participă la alte acţiuni parlamentare. Pentru început am să dau cuvântul domnului deputat Banu, pentru a face un anunţ.
|
|
Domnul Mihai Banu: Doamna preşedinte, este mai mult o formalitate. Din 6 aprilie mi-am dat demisia din Partidul Naţional Liberal. M-am înscris în Partidul Democrat Liberal. Mi-am dat demisia din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi mă înscriu în Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vă mulţumesc pentru acest anunţ.
|