Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,34.

Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

*

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor.

Deschidem şedinţa săptămânală consacrată declaraţiilor politice.

Începem cu puterea. Astăzi avem aici reprezentanţii Grupului de parlamentari independenţi şi vom începe cu domnul Cătălin Cherecheş, pe care îl rugăm să-şi prezinte declaraţia politică.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Chiar dacă nu sunt la putere, vreau să fac următoarea declaraţie politică: "Din solidaritate cu pensionarii, renunţ la jumătate din indemnizaţia de parlamentar".

După ani de muncă şi renunţări, persoanele de vârsta a treia traversează o perioadă extrem de grea datorită incompetenţei şi lipsei elementare de decenţă a unor politicieni care au uitat că la rândul lor au părinţi. În acest context, consider imperios necesar un gest de minimă moralitate, un demers prin care politicienii de la toate partidele şi palierele decizionale să dea dovadă de solidaritate umană şi civică faţă de persoanele a căror existenţă şi demnitate este anulată de atitudinea coaliţiei aflate la putere.

Solidar cu pensionarii din Baia Mare, pe care îi reprezint, a căror situaţie o cunosc, am decis să renunţ la jumătate din indemnizaţia mea de deputat, sumă din care voi plăti la cinci familii de pensionari aflaţi în situaţie critică, cheltuielile de întreţinere şi utilităţile lunare.

Fac un apel public către toţi parlamentarii, miniştrii, preşedinţii de consilii judeţene, primarii, viceprimarii, secretarii de stat, şefii de instituţii deconcentrate, şefii de agenţii guvernamentale, consilierii locali şi judeţeni să-şi asume responsabilitatea dezastrului în care au adus România, urmând gestul meu prin care vor şterge o parte din ruşinea în care am adus pe părinţii noştri, siliţi să aleagă între hrană, medicamente şi demnitatea lor.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Ţintean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Se pregăteşte domnul Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului de parlamentari independenţi.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Ţintean:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

lată că, după atâtea luni de căutări pentru aflarea misterului crizei economice, preşedintele Băsescu şi Guvernul pe care îl conduce s-au luminat şi au găsit soluţia: tăieri de salarii şi de pensii, reducerea şomajului şi a programelor sociale. De la 1 iunie, totul scade şi se impozitează, aceasta este noua filozofie bugetar-fiscală a României sub guvernarea PDL-istă.

Ţinta noilor măsuri: sistemul bugetar din România, fie că e vorba de salariaţi, pensionari, copii, magistraţi, poliţişti, vameşi, cadre didactice. Toţi trebuie să plătească preţul incompetenţei Guvernului Boc care, timp de 1 an şi jumătate, a mimat lupta anticriză şi nu a fost capabil să adopte cel puţin o măsură de stimulare a sectorului privat şi să sprijine activitatea IMM-urilor aflate în dificultate.

Aşa-zisa restructurare din mediul privat, vehiculată de preşedintele Băsescu, se traduce, de fapt, prin falimentarea agenţilor economici în urma prestaţiei jalnice a Guvernului PDL. Rezultatul direct: 120.000 de firme s-au închis sau şi-au suspendat activitatea.

Noile măsuri de austeritate asumate de Guvern, dintre care amintesc: scăderea salariilor cu 25%, a pensiilor cu 15% şi a indemnizaţiei de şomaj cu 15%, pot produce efecte doar în sistemul bugetar, dar nu au menirea de a relansa sectorul privat şi mediul de afaceri. Este adevărat că timp de 6-7 luni vom avea mai mulţi bani la buget, dar cine garantează că acest Guvern poate să-i utilizeze pentru relansarea economică a firmelor şi repornirea economiei? Probabil că aceste sume vor ajunge, ca de obicei, la clientela politică a PDL, iar cei care vor avea de suferit vor fi toţi românii, acum şi peste 7 luni.

Ceea ce Guvernul Tăriceanu a reuşit în patru ani, dublând salariile şi pensiile românilor, a fost şters cu buretele într-o după amiază de un acest Guvern.

Din păcate, calvarul acestei guvernări trebuie să continue şi probabil va continua şi din ianuarie 2011, când preşedintele Băsescu va anunţa alte măsuri de austeritate pentru România, puse în aplicare de acelaşi Executiv performant condus de domnul Boc şi acoliţii săi.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnul deputat Tudor Ciuhodaru. Ai un nume mai greu de pronunţat, Tudore.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ciuhodaru sunt cei care erau garda domnească a lui Ştefan cel Mare şi mă mândresc cu numele meu.

Remarc că este din ce în ce mai plin în această sală, chiar nu am reuşit niciodată performanţa să vorbesc în faţa unei săli goale. Cred că nu am altă afecţiune, pentru că dacă aş avea altă afecţiune aş ajunge, probabil, să mă şi sinucid, pentru că, dacă aţi remarcat, în România rata suicidului a atins cote ameţitoare. Raportul Institutului de Medicină Legală pe anul trecut arată că aproape 3.000 de români au decis să-şi ia viaţa. Nu avem programe de suport, nu avem programe de suport psihologic şi de asistenţă în astfel de situaţii şi de ce să nu recunoaştem, condiţiile prin care trece România nu aş putea spune că sunt cele mai favorabile pentru asigurarea unei existenţe normale.

Mai mult decât atât, tot aş putea să mă sinucid dacă aş fi unul dintre cei 52 de pacienţi care sunt plimbaţi în fiecare zi în Iaşi, între spitale. Remarc cu încântare că Direcţia de Sănătate Publică face în fiecare zi statistici, dar nu rezolvă cu adevărat probleme.

Sper că domnul Cherecheş va mai avea nişte bani şi să dea şi la rezidenţii din sistemul medical, pentru că în curând salariile lor vor fi interesante şi, în aceste condiţii, în ultima gardă, rezidenţii au hotărât că vor pleca în străinătate. Ne îndreptăm spre nu ştiu ce, ne îndreptăm spre o Românie care trebuie resuscitată, dar fără măsuri ferme luate congruent nu cred că situaţia se poate rezolva.

Vă mulţumesc că în această zi mi-aţi dat posibilitatea să vorbesc în faţa unei săli goale. Cred că măcar am avut ocazia să mă cunosc mai bine cu domnul preşedinte şi să îmi afle, în sfârşit, numele.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Cu siguranţă, cine a trebuit să te audă, te-a auzit şi e cel mai important lucru.

Mai aşteptăm, poate între timp mai apar şi alţi colegi de-ai noştri.

O rugăm acum pe doamna deputat Luminiţa Iordache, din partea Grupului de parlamentari independenţi, să îşi susţină declaraţia.

Doamna colegă, aveţi microfonul.

Doamna Luminiţa Iordache:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Sănătatea bolnavă sau boala sănătăţii". Şi mă bucur că este şi colegul meu, Tudor Ciuhodaru, aici, că sunt în asentimentul dumnealui în ceea ce priveşte sănătatea.

Stăm şi ne gândim ce e mai important pentru popor, pentru bietul popor la care atunci când ne e greu ne întoarcem cu faţa la el: cultura, învăţământul, sănătatea, agricultura, industria, comerţul, politica, relaţiile internaţionale, Uniunea Europeană, NATO, America, vecina Rusia, mă rog, câte priorităţi nu sunt!? Şi fiecare dintre ele, e una mai importantă decât alta. Când stai şi te gândeşti că fără dezvoltarea tuturor nu putem să asigurăm un viitor sigur cetăţenilor acestei ţări. Dar cum nu le putem face pe toate la fel de bine şi de responsabil, cum criza ne împiedică să investim în toate domeniile la capacitate maximă, cum banii sunt din ce în ce mai puţini, cum nevoile cresc, dar bugetul scade, ne gândim că măcar una din cele mai prioritare domenii să fie maxim în atenţia noastră, a guvernanţilor, a politicienilor,a administraţiei locale, şi de ce nu chiar a preşedinţiei.

Şi mă gândesc că cel mai prioritar domeniu e cel al sănătăţii.Şi mă duce gândul, şi nu întâmplător, când omul se simte cel mai năpăstuit, cel mai sărac şi cel mai necăjit, el singur cu credinţa lui, în genunchi în faţa lui Dumnezeu se roagă: dă-mi Doamne sănătate, că dacă suntem sănătoşi le vom duce pe toate.

Şi cum omul se roagă în primul rând pentru sănătate, ar fi păcat din partea noastră să nu ne gândim la sănătatea lui, că de, omul sănătos poate, şi poate multe, chiar mai multe decât ne putem închipui şi chiar mai multe decât le poate el duce.

Omul sănătos poate să muncească mai mult decât i-o cere cineva.

Omul sănătos la minte şi la trup îşi creşte şi îşi educă mai bine copiii.

Omul sănătos mai poate avea grijă de părinţi şi chiar de bunici.

Omul sănătos poate fi mai bun şi mai indulgent.

Omul sănătos poate ierta mai uşor.

Omul sănătos se mai poate gândi şi la necazurile altora.

Omul sănătos poate renunţa la multe pentru el în favoarea altora.

Omul sănătos poate fi conciliant şi cooperant.

Omul sănătos are mai multe speranţe, chiar dacă de multe ori rabdă de foame.

Omul sănătos poate răbda mai mult şi mai multe.

Şi pe lângă multe altele, omul sănătos ne poate ierta chiar şi greşelile.

Şi omul sănătos, chiar dacă e mai puţin cult, mai puţin politician, mai sărac, mai fără maşină,mai fără spaţiu suficient de locuit, mai fără conturi în bănci, mai fără proprietăţi, el, omul sănătos, poate fi pe drept "acuzat" de sentimentul de solidaritate.

Omul sănătos la trup şi la suflet poate fi la nevoie baza solidarităţii naţionale în situaţii grave, cum ar fi, de exemplu, azi, criza.

Şi dacă indiferent de e pace, de-i război, sănătatea e mai presus de orice, hai să ne gândim ce putem face pentru sănătatea acestui popor care, chiar dacă a trecut de-a lungul secolelor prin nenumărate necazuri, a rămas un popor sănătos.

Acum criza îşi joacă mendrele cu sănătatea noastră, a tuturor, şi noi nu putem sta nepăsători în faţa acestei boli a sănătăţii sau nu putem privi neputincioşi la o sănătate bolnavă.

Medicii buni ne pleacă în afara ţării, medicii care mai sunt se zbat în propriile lor nemulţumiri, asistenţii sunt puţini şi prost plătiţi, infirmierii nu mai au bani nici măcar de abonamente de transport, spitalele, o parte dintre ele, sunt ca nişte lagăre ale morţii, bani pentru întreţinerea spitalelor sunt supralimitaţi, mâncarea e din ce în ce mai puţină şi mai proastă, medicamente ioc, aparatura medicală de pe vremea lui Pazvante-Chioru, pereţii coşcoviţi şi saloane pline de gândaci, profesori hapsâni care nu mai lasă să crească în umbra lor alte somităţi ale medicinei româneşti, portari hâzi şi hapsâni, cu drepturi de manageri, consultaţii şi tratamente pe banii grei din buzunarul pacientului, licitaţii trucate pe puţinii bani care mai sunt, cu grele comisioane în buzunarul clientelei politice, cu spitale vechi şi costisitoare care sunt bune numai pentru muzee cu stafii, cu administraţie calmă şi nepăsătoare la boala sănătăţii, cu manageri incompetenţi, făcuţi directori peste noapte, când mai ieri erau simpli pompieri în spitalele pe care le consideră azi srl-ul lor, când multe şi multe lucruri se întâmplă nelalocul lor, cum putem spera ca sănătatea să fie sănătoasă, ca oamenii acestui popor să se ferească de boala sănătăţii?

Cum putem spera ca cetăţenii acestei ţări să creadă într-o sănătate sănătoasă, sănătate care să le dea încredere într-un viitor mai bun?

Cum putem spera într-o sănătate sănătoasă, care să facă din sistemul sanitar românesc un sistem sanitar sănătos, eficient, incoruptibil şi la îndemâna tuturor românilor? Mai ales că sistemul de sănătate ne costă mult prea mult, şi peasiguraţi şi pe asiguratori. Că sănătatea poporului acestei ţări pentru noi toţi nu trebuie săţină cont de şcoală, de scară socială, de avere personală, de pile, de relaţii.

Sănătatea poporului ţine de dorinţa noastră de fi peste ani şi ani un popor sănătos la minte şi la trup. Că aşa este: "Dacă ai sănătate, le ai pe toate".

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Îl rog acum pe domnul deputat Cornel Ghiţă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să ia cuvântul, pentru a-şi prezenta declaraţia politică.

Domnul Cornel Ghiţă:

Bună dimineaţa.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi are următoarea temă: "Avem impetuos nevoie de un Cod de asistenţă socială".

Stimaţi colegi,

În cadrul şedinţei de săptămâna trecută a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială am avut o întâlnire cu ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, care ne-a arătat că puterea executivă începe demersurile pentru elaborarea Codului de asistenţă socială, un cod foarte necesar în acest moment.

Avem în prezent un număr enorm de prestaţii sociale de care românii beneficiază (peste 202 drepturi de asistenţă socială, reglementate prin 179 de acte normative). Avem din ce în ce mai puţini oameni care îşi plătesc asigurările sociale, tot mai mulţi sunt cei care stau acasă şi au beneficii mai mari decât cei activi în câmpul muncii.

În această perioadă de criză consider că e necesară o regândire a întregului sistem de prestaţii sociale, ceea ce sper să se facă prin viitorul Cod de asistenţă socială. Ministrul muncii ne-a confirmat că deja un grup de lucru din cadrul ministerului lucrează la elaborarea principiilor care vor sta la baza Codului de asistenţă socială. Deci ceea ce vă cer, stimaţi colegi parlamentari este, să nu mai îngreunăm munca acestui grup de lucru şi să nu promovăm proiecte legislative cu noi prestaţii sociale sau noi beneficiari pentru aceste prestaţii, întrucât sistemul bugetar nu are sustenabilitatea necesară şi, mai grav, multe din acestea se şi dublează.

Acest mod de lucru în domeniul legislativ a făcut ca protecţia socială să fie diluată, astfel că de această măsură socială beneficiază o paletă foarte largă de categorii sociale, unele fără nicio motivaţie consistentă. În plus, cei care au nevoie reală de protecţie socială, nu pot beneficia de fonduri financiare suficiente.

Pe termen lung s-a încurajat "nemunca", exceptarea şi specularea legii în domeniul social devenind sport naţional, atât în mediul rural cât şi urban.

Odată cu regândirea vârstei de pensionare trebuie schimbată şi mentalitatea în domeniul social, flexibilizând codul muncii, astfel ca fiecare persoană să fie stimulată să presteze o activitate şi să degreveze bugetul asigurărilor sociale de stat de o povară greu de susţinut. În plus, stimularea muncii va duce la pensii mai mari, prin aplicarea calculului pensiei după principiul contributivităţii.

Elaborarea Codului de asistenţă socială va duce la o protecţie socială reală pentru persoanele defavorizate, la creşterea şi stimularea pieţei muncii, astfel ca sistemul de pensii să devină predictibil, dar şi sustenabil.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Întrucât nu mai sunt alţi doritori, daţi-mi voie să-mi susţin şi eu propria mea declaraţie politică.

Domnul Ioan Oltean: (De la tribună)

Doamnelor şi domnilor,

Domnule doctor,

Declaraţia mea politică se intitulează: «Despre "Ziua Europei", satul românesc şi conservarea tradiţiilor».

Duminica trecută, pe data de 9 mai, Ziua Europei a trecut aproape neobservată în România. Totuşi, în câteva localităţi din ţară, oamenii au simţit nevoia să se bucure româneşte. În contextul problemelor economice actuale, iată că românii au vrut să arate Europei bogata lor tradiţie, obiceiurile, cântecele şi dansurile tradiţionale. Acest fapt m-a făcut să aleg pentru astăzi o temă prea puţin pusă în valoare în ultima perioadă, cea a valorii pe care o reprezintă în sine satul românesc şi conservarea tradiţiilor sale.

În decursul etapelor zbuciumatei noastre istorii, românii au simţit nevoia să comunice între ei, poate mai mult decât alte popoare ale lumii, stabilind, astfel, diferite canale durabile de transmitere a informaţiilor. Aceste relaţii au fost la început pur şi simplu nişte norme de conduită fără caracter juridic, norme care au fost respectate de bună voie de către toţi. Deşi mai târziu a intervenit legea scrisă, satele au continuat să-şi judece pricinile potrivit dreptului strămoşesc. Este adevărat, cu timpul, legea scrisă a câştigat tot mai mult teren în defavoarea dreptului comunităţii locale. Dar între biruinţa unuia şi dispariţia parţială a celuilalt s-a impus o perioadă îndelungată, timp în care au coexistat ambele tipuri de «instanţe».

Fiind jurist, nu pot să nu mă opresc asupra câtorva aspecte care privesc chestiuni ale dreptului din această zonă. Satele româneşti se bazau până nu demult pe o tradiţie bine pusă la punct, pe norme nescrise, dar respectate cu stricteţe. De altfel, în micile comunităţi rurale româneşti, încălcarea legii nescrise ducea la sancţionarea celor vinovaţi, ceea ce demonstra importanţa legii nescrise.

Dreptul românesc a fost şi este încă indisolubil legat de societate. Românii şi-au creat propriile reguli sociale, dintre care amintim: regulile morale, religioase etc., reguli clare care le asigurau convieţuirea în colectivitate şi care coexistă şi azi, sau cel puţin aşa ne place să credem, cu regulile scrise. Astfel, o serie întreagă de practici sociale, îndelung repetate în actele zilnice, cunoscute, aplicate şi respectate, au devenit în timp norme de drept.

Condiţiile vieţii materiale şi spirituale, tipurile de relaţii sociale din societatea românească au determinat apariţia unor comunităţi şi grupuri specifice de solidaritate. Viaţa satului românesc a avut un puternic caracter comunitar colectiv concretizat în apariţia unor valoroase tradiţii social-economice, cu norme, forme de organizare şi instituţii proprii.

Baza dreptului la poporul român au format-o cutumele care creau o situaţie juridică menţinută prin consimţământ mutual.

Cutuma sau obiceiul juridic este cel mai vechi izvor de drept şi reprezenta o practică atât de înrădăcinată în comunitatea satului românesc, încât oamenii ştiau că prin ea îşi puteau exercita drepturile, şi chiar făceau acest lucru. Regulile formate în timp nu sunt impuse de constrângere, însă ele sunt respectate, chiar nescrise fiind.

Practica generatoare de cutume era uniformă, repetabilă şi avea o durată de timp destul de îndelungată. "Obiceiul" este, practic, rodul experienţei de viaţă a întregii comunităţi. "Obiceiul" este un model de conduită, el presupune o anumită constrângere în recunoaşterea valorilor de grup şi de respectare a lor. El apare ca un comportament pe care grupul social îl impune membrilor săi şi se concretizează, în general, pe formule orale, iar autoritatea lui se bazează, pentru aplicare, tocmai pe faptul că este rezultatul unei practici vechi, incontestabile. "Obiceiul" formează un mecanism creator şi păstrător de ordine şi, mai mult decât atât, ca să pun punctul pe "i", "obiceiul" este un mecanism păstrător de cultură.

Prevederile obiceiului pământului sunt izvorâte din bunul simţ şi din înţelepciunea poporului român. De aceea, atunci când un membru al colectivităţii greşea, el era judecat numai după normele cutumiare ale locului în care trăia.

Poporul român a ţinut, şi ţine încă, la tradiţia întemeiată pe practicarea şi manifestarea cultului. Tradiţia a fost şi încă mai este conducătoarea tuturor actelor omului. Poate tocmai de aceea legea ţării sau obiceiul pământului apare ca o emanaţie a întregului popor privit în structura lui şi în evoluţia lui istorică. Există, încă, obiceiuri străvechi care s-au păstrat aproape nealterate de-a lungul timpului, aceasta dacă vorbim, fie şi numai despre zona Bistriţa, pe care o cunosc foarte bine. Viaţa psihosocială în satul românesc a avut un caracter comunitar, evidenţiat de închegarea anumitor tradiţii cu caracter economic şi psihosocial, de conservarea unor mentalităţi specifice. Satul românesc şi-a dezvoltat forme specifice de existenţă şi supravieţuire, conform trebuinţelor comune şi a voinţei comune.

Arta populară a României îşi are rădăcinile în trecutul îndepărtat şi zbuciumat al acestei regiuni geopolitice. Fiind situată la intersecţia marilor civilizaţii istorice - greacă, romană, bizantină, orientală şi occidentală, elemente ale acestor civilizaţii au fost absorbite de locuitorii de aici, toate acestea împletindu-se într-o viziune originală care se găseşte în artă, meşteşugurile şi muzica populară românească.

Folclorul românesc este cel mai bine conservat din lume, iar manifestările sale sunt încă evidente în întreaga ţară.Folclorul reprezintă oglinda vie a existenţei poporului român, o dovadă grăitoare a străvechii noastre unităţi culturale, iar imensul tezaur folcloric al poporului nostru constituie o componentă valoroasă a acestei moşteniri.

Tradiţiile populare româneşti rămân bogăţia noastră cea mai de preţ şi trebuie să facem tot ce se poate pentru ca aceste comori să se păstreze vii în mintea copiilor noştri şi a noastră, a tuturor.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Îngăduiţi-mi să îi anunţ şi pe cei care astăzi au depus în scris declaraţiile politice.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnii deputaţi: Petru Movilă, Cezar Preda, Marius Rogin, Claudia Boghicevici, Ioan-Nelu Botiş, Silviu Prigoană, Iacob Strugaru, Cosmin Popescu, Daniel Florian Geantă, Ciobanu Gheorghe, Apostolache Mihai, Stan Nicolae, Buda Daniel, Carmen Axenie, Dugulescu Marius, Olar Corneliu şi Ionescu George.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnii deputaţi: Ion Dumitru, Filip Georgescu, Vasile Mocanu, Ioan Stan, Ana Gheorghe, Ion Stan, Valeriu Zgonea, Ion Burnei, Florin Pâslaru, Ion Călin, Emil Radu Moldovan, Ciprian Nica, Marian Ghiveciu, Vasile Popeangă, Dumitru Chiriţă, Dorel Covaci, Manuela Mitrea, Cristian Rizea şi Oana Mizil.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnii deputaţi: Gheorghe Gabor, Viorel Buda, Cristian Buican, Dan Motreanu, Virgil Pop, Alina Gorghiu, Horea Uioreanu, Pieptea Cornel, Cristian Adomniţei, Graţiela Gavrilescu, Viorel Palaşcă, Bogdan Ţîmpău, Titi Holban, Ionel Palăr, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Gheorghe Dragomir, George Dumitrică, Mihai Donţu, Andrei Gerea, Lucia Varga şi Nicolae Jolţa.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnii deputaţi Miron Ignat şi Aledin Amet.

Din partea Grupului parlamentar al independenţilor, domnul deputat Vasile Soporan.

Nemaiexistând alţi colegi de-ai mei dornici să-şi susţină de la tribună declaraţiile politice, declar închisă şedinţa noastră de astăzi.

Ne revedem mâine, la şedinţa normală de dezbatere a proiectelor înscrise pe ordinea de zi.

O zi bună tuturor!

De la ora 10,00 încep activităţile în cadrul comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Doamne ajută!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Ioan Stan:

"Sunt, într-un mod special, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume!"

Sunt, într-un mod special, unul dintre cei circa 33.000 din cei mai bogaţi oameni din lume, dat fiind faptul că împreună alcătuim populaţia municipiului Fălticeni din judeţul Suceava.

Sunt, în acelaşi timp, un viitor om sărăcit de avuţia sa specială prin nepăsarea şi nechibzuinţa, prin neînţelepciunea celor ce guvernează vremile de azi ale României.

Să mă explic.

Şansa de a fi trăitor pe un meleag despre care nici chiar neprietenii nu pot vorbi altfel decât cu uimire respectuoasă este onorantă şi copleşitoare! Te obligă să faci tot ce se poate pentru a răspunde în cel mai potrivit mod la faptul de a te număra printre locuitorii săi.

Ierarhii stabilite de statisticieni de renume spun că, după Bucureşti şi Iaşi, Fălticeniul este al treilea oraş din ţară ca număr de scriitori pe care i-a dăruit neamului românesc. Adevărul matematic arată că raportând numărul de nume ilustre la cel de locuitori, ierarhia se schimbă, propulsând Fălticeniul pe primul loc. Şi cum ar putea fi altfel când micul oraş de pe apa Şomuzului a dat spiritualităţii din România şi nu numai 16 academicieni, 12 generali şi 60 de doctori în cultură şi ştiinţă.

Au fost, mai mult sau mai puţin vremelnic, oameni ai pământului fălticenean, i-au respirat aerul înmiresmat de livezile celor şapte coline ce-i adăpostesc aşezarea, i-au bătut uliţele în căutarea prietenilor şi a prieteniilor de-o viaţă, i-au însufleţit căsuţele cu tindă şi cerdacuri umbrite de viţă, i-au nemurit existenţa în opere care ne fac pe noi cei de azi şi pe cei care ne vor urma receptori ai unor dăruiri nemăsurabile în monedă. Am avut chiar şansa de a moşteni mărturii materiale ale apartenenţei lor la tărâmul fermecat al Fălticeniului - case în care au locuit ca învăţăcei, ca prieteni veniţi în ospeţie, ca familişti mai tineri ori mai maturi.

Aproape că nu există zonă din oraş în care aceste mărturii să nu fie prezente. Dar sunt emoţionant şi cu siguranţă predestinat adunate pe ceea ce tot fălticeneanul recunoaşte ca fiind "uliţa Rădăşenilor", deşi însemnele civilizaţiei contemporane sunt inscripţionate cu "strada Ion Creangă".

Dacă nu întreg oraşul, măcar această stradă ar trebui să fie declarată muzeu!

Cu speranţă vă invit a mă urma într-un periplu imaginar spre a vă convinge de adevărul spuselor mele, şi iată:

• la nr.6 există încă, refăcută, casa în care s-a născut prima femeie comandant de vas în marina română - Angela Socolescu - Elefterescu;
• la nr.8 există încă, aproape nevitregită de vreme, casa pictorului Nicolae Tolea, îndrumător al pictorului Aurel Băeşu şi bunic matern al Angelei Socolescu -Elefterescu;
• la nr. 10 încă există casa în care s-a născut pictorul Ştefan Şoldănescu, cel care i-a fost profesor de desen la Iaşi lui Nicolae Iorga, căruia i-a împodobit mai târziu cu desene două opere istorice şi care a ilustrat cu 12 desene două dintre abecedarele lui Ion Creangă;
• la nr.10 bis a funcţionat între anii 1862 şi 1900 şcoala primară nr.l locul unde au desluşit primele slove Artur Gorovei, G.T. Kirileanu, Ştefan şi Gheorghe Şoldănescu, Eugen Lovinescu, Ion Dragoslav, Vasile Ciurea, Vasile Savel, George Stino;
• la nr.l4 încă se află casa părintească a Sofiei Ionescu Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din România, cea care timp de 40 de ani a operat pe creier şi pe coloană alături de profesorii Constantin Arseni, Bagdazar şi Pietraru;
• la nr.l5 încă există aşa numita casă a Enăchioaei în care a stat în gazdă timp de patru ani G.T. Kirileanu, în care s-a născut Jules Cazaban şi care, cumpărată mai apoi de familia Melidon, a devenit şi casa părintească a celei care 1-a însoţit pentru o viaţă pe Ion Irimescu -Eugenia;
• la nr.16 se află astăzi casa Băncilă, în care diaconul Leon Băncilă era deseori vizitat de vărul său pictorul Octav Băncilă. Domnia sa, diaconul, era dascăl de muzică la gimnaziul "Alecu Donici" azi colegiul naţional "Nicu Gane".
• la nr.29 când era proprietar D.Niculescu, funcţionar la prefectură, a fost găzduit timp de patru ani compozitorul Ion Chirescu, urmaş al lui Leon Băncilă la catedra de muzică a gimnaziului, iar când proprietar a devenit croitorul Iordache, aici şi-a găsit gazdă pe durata anului şcolar Nicolae Labiş;
• la nr.30 nu mai există casa lui Pavel Ciubotaru, în care a locuit împreună cu tovarăşii săi de şotii din Humuleşti, venit la şcoala de catiheţi, ori cum binevoia a o numi "fabrica de popi", cel care este şi va fi întotdeauna unicul Ion Creangă;
• la nr.35 nu mai există casa copilăriei scriitorului Mihail Şerban;
• la nr.40, în casa familiei Bâlu, a locuit în două rânduri între anii 1901-1903 şi 1906-1909, punând în slovă 8 din cele 18 cărţi scrise la Fălticeni, Mihail Sadoveanu, căsătorit cu fiica gazdei sale, Ecaterina Bâlu;
• la nr.43 nu mai există casa în care a văzut lumina zilei, în nevoiaşa familie a unui mic funcţionar, cel ce avea să devină pictorul Aurel Băeşu;
• la nr.47 a trăit o vreme poeta şi traducătoarea Lucreţia Andriu;
• la intersecţia uliţei cu strada Pietrari se află ce a mai rămas din vestita crâşmă a lui Hoişie, descrisă cu farmec de Profira Sadoveanu care menţionează printre cei care-i treceau pragul pe A.D.Xenopol, în drum spre Rădăşeni la prietenul Nicolae Beldiceanu, pe Artur Gorovei, Topârceanu, Ionel şi Păstorel Teodoreanu, Mihail Şerban şi Ion Dragoslav, ca şi pe ilustrul său părinte, Mihail Sadoveanu;
• la nr.60 a locuit poetul, folcloristul şi profesorul V.G.Popa, nu o dată sfătuitor al elevilor Nicolae Labiş, Tana Mugurel, Mihai Iacobescu;
• şi pentru că aţi avut bunăvoinţa să urcaţi împreună cu mine uliţa Rădăşenilor, a venit vremea să fiţi răsplătiţi. La nici o sută de metri pe creasta dealului se află la nr.68, singura casă pe care şi-a construit-o Mihail Sadovenu şi în care a locuit între anii 1909 - 1918. Doar o alee, meschin de îngustă, ducând din strada spre casă, a mai rămas din ceea ce cândva maestrul însuşi numea "grădina liniştii".

Spuneam că sunt un om foarte bogat pe care îl ameninţă sărăcirea. Mi-aţi înţeles desigur metafora, drept care ştiu că îmi veţi înţelege demersul!

O bună parte din vestiţii trăitori ai Fălticeniului sunt astăzi înfrăţiţi cu pământul său întru odihna cea de-a pururi. Lovineştii în cimitirul Grădini, Ion Irimescu şi buna sa coana Jeniţa în pacea Oprişenilor, ca să nu-i pomenesc decât pe cei mai apropiaţi de contemporaneitate.

Urmele celor de care v-am vorbit s-au scris, în afara operei proprii, prin strădania muzeografilor, în culegeri de amintiri, fotografii, scrisori ale vremii. Pentru câţiva mai stau mărturie casele de care v-am vorbit. Se încumetă să mai reziste în trecerea timpului, dar se apropie an de an de pământul care le va adăposti în curând materia. Tragedia constă în faptul că aceste vestigii, încă recunoscute, au o existenţă mai mult decât incertă. Cele aflate în proprietate publică, aşa cum este casa lui Sadoveanu, au nevoie de fonduri, dar tot le mai poartă de grijă cineva.

Cu cele aflate în proprietate privată lucrurile stau mult mai grav. Casele au statut de monument. Cei care le-au cumpărat determinaţi de oportunităţile locului şi nu de valoarea lor sentimentală, ca şi cei care le-au moştenit, nu le pot demola şi se consideră îndreptăţiţi să le ofere autorităţilor publice la preţuri exorbitante. Iar dacă nu găsesc cumpărători le lasă, despuiate de însemnele de recunoaştere cu care au fost marcate, pe mâna timpului care, implacabil, le transformă în ţărână.

Nu cred că mai există undeva în România o stradă care să facă istorie cu trecătorul la fiecare pas. Nu cred că sunt români care să nu fi auzit de cei care au nemurit uliţa Rădăşenilor cu fiinţa lor. Numele lor umplu dicţionarele, opera lor dăinuie peste timp, umbrele lor se trec în dulce peregrinare peste pământul Fălticeniului aşteptând nu numai de la cei ce-i însufleţesc azi cuprinderea, ci de la noi toţi recunoaştere şi recunoştinţă.

Iar aceasta nu în declaraţii se dovedeşte, ci în fapte!

Pentru a ne respecta această datorie de suflet, vă rog, doamnelor şi domnilor, să cerem împreună domnului ministru al culturii o măsură legislativă care să clarifice situaţii ca cele despre care v-am vorbit, să ocrotească semnele unor astfel de prezenţe în viaţa unui popor, să ne ofere şansa de a mai fi, noi toţi, bogaţii care încă suntem. Şi va trebui să cerem ca această îndreptare să se întâmple cu repeziciune pentru a mai avea obiect.

Altfel, mă tem că, văzându-ne nemernicia, după ce vor fi aşteptat de la noi atâta vreme să ne îngrijim de mărturia materială a trecerii lor prin spaţiul oraşului meu şi al Dumneavoastră, ca şi prin timpul spiritualităţii româneşti, ilustrele personaje se vor mânia moldoveneşte şi-şi vor lua casele la ei, sporind în amintiri fără trup fiinţa neamului nostru, sfinţind încă o dată, pentru ultima dată, ţărâna fălticeneană.

Domnul Vasile Mocanu:

"Despre investiţii, numai de bine"

O ştim cu toţii: e criză şi avem nevoie urgentă de investiţii! Iar fondurile de investiţii sunt necesare mai ales în zonele vulnerabile, unde situaţia socială şi economică este deosebit de gravă. Aşa cum este cazul Moldovei şi mai ales al judeţului Iaşi.

Guvernul este însă de altă părere. La ultima alocare de fonduri guvernamentale, am asistat din nou la o mare nedreptate. În vreme ce multe judeţe ale ţării chiar au primit sume importante, Iaşiul a fost din nou trecut cu vederea. Astfel, prin hotărârea de guvern, judeţul Iaşi a beneficiat de doar 5,7 milioane de lei. Raportând suma la numărul total al populaţiei, rezultă mai puţin de 7 lei pe cap de locuitor. Mai precis 6,9 lei.

Prin urmare, sumele primite nu rezolvă absolut nicio problemă a judeţului. Modernizarea aeroportului rămâne o dorinţă neîmplinită, în timp ce drumurile din judeţ continuă să se degradeze. Nu ne mai miră deloc de ce, în atari condiţii, suntem ocoliţi de toţi investitorii importanţi din ţară şi din străinătate. Ceea ce ne uimeşte este, din nou, lipsa de cuvânt a guvernanţilor. Nu demult, la şedinţa de guvern ţinută în Capitala Moldovei, cabinetul Boc nu mai prididea cu promisiunile făcute ieşenilor. Şi, totuşi, nu s-a întâmplat nimic. Noi am rămas cu promisiunile, iar banii s-au dus în altă parte.

Prin comparaţie, judeţul Cluj stă nemaipomenit de bine. Alocările pe cap de locuitor sunt duble faţă de Iaşi. Pentru reabilitarea unei singure străzi din judeţul Cluj s-au primit mai mult de jumătate din banii alocaţi Iaşiului. De altfel, pentru un cămin cultural dintr-o comună clujeană s-au dat mai mulţi bani decât pentru aeroportul din capitala Moldovei.

Iaşiul deţine cea mai importantă comunitate plecată la muncă peste graniţă. Numărul de şomeri din Iaşi continuă să crească. Judeţul Iaşi face parte din cea mai săracă regiune a Uniunii Europene.

Atunci, de ce Clujul şi nu Iaşiul?

Domnul Ion Stan:

"Greşelile în politică sunt crime, iar cele mai mari sunt crime împotriva naţiunii"

Nu trebuie să mai avem dubii. Guvernul real al României este unul din umbră, iar suveranitatea deciziilor politice strategice a fost transferată Fondului Monetar Internaţional.

Nu trebuie să existe urmă de îndoială că atât Fondul Monetar Internaţional, cât şi Uniunea Europeană consideră necesară, în cazul României, una din două: ori dublarea incompetentului guvern cu un "supervisor" alcătuit din funcţionari internaţionali, sau înlocuirea camarilei politice cu un guvern de tehnocraţi.

De la o zi la alta, declaraţiile şocante ale miniştrilor arlechini uimesc şi prostesc în faţă naţiunea.

Aşa, bunăoară, de pripasul ministru al finanţelor publice afirma cu o seninătate iresponsabilă: "(...) restructurăm cât trebuie, dar nu ştim cât(...)". Locul autorului acestei mostre de idioţenie politică nu ar putea fi în niciun guvern din lume, dar pe malurile Dâmboviţei, o asemenea alegaţie este simptomatică pentru o întreagă administraţie emanată din orgoliile rănite ale câtorva personaje tupeiste, care vagabondează rătăcite prin politica românească a ultimelor două decenii.

Dacă am ales să ne conducă nişte bezmetici, urmarea nu poate fi decât riscul să devenim o ţară de bezmetici.

Transfigurat de importanţa misiei sale, Micul Om Mare din Piaţa Victoriei s-a pus pe opere de pionierat: "Prima Casă", "Primul Siloz", "Primul Tractor", "Primul Spanac" (n.n. vândut la bordură cu factură fiscală!) şi, mai nou, "Primul Automobil Electric".

De invenţia românească, cea a motorului care descompune apa în elementele sale constitutive, furnizoare de combustie, se pare că nu are voie să audă. Altfel, cum ar fi el agentul de lobby al companiei... (nu-i facem publicitate).

Prim-ministrul şi miniştrii săi stau prost nu numai cu inspiraţia politică, dar şi cu aritmetica. Bunăoară, cum reuşesc ei că, numai din recalcularea şi reducerea a 7240 de pensii din cca. 200.000, să obţină o compensare de 1,7 miliarde euro la bugetul asigurărilor sociale, când abia dacă s-ar aduna vreo ".. 25 de milioane !

Motivaţia este cusută cu o aţă albă mai groasă decât odgonul marinăresc, cu care Traian Băsescu îi va lega, fără remuşcări, dacă îl vor confrunta cu o revoltă a nemulţumiţilor.

Guvernul are la îndemână suficiente resurse de redresare economico-financiară, dar nu le poate folosi. Dacă s-ar atinge de economia subterană, l-ar răsturna propria clientelă politică. Dacă ar apela la solidaritatea publică, contractând împrumuturi de la populaţie, emiţând titluri de stat ori apelând la subscripţii, ar deranja şi alte interese, inclusiv ale creditorilor externi.

Dacă ar concesiona marile proiecte de infrastructură miliardarilor autohtoni... Dacă...

Dar, de ce să oferim sugestii celor care le ştiu pe toate?! Mai puţin un lucru: "Greşelile în politică sunt crime, iar cele mai mari sunt crime împotriva naţiunii!"

Domnul Ion Stan:

"Puterea politică portocalie controlează canalele de comunicare publică"

În clasamentul internaţional al libertăţii presei, România ocupă locul 88. Pesemne că autorii clasamentului, în absenţa tuturor elementelor obiective ale stării de fapt, au supraevaluat.

Realitatea este că în România de azi, exceptând presa culturală solidă - excepţie şi ea - nu prea mai există un ziar care să merite a fi citit.

Cauzele acestui efect pot fi clasificate, funcţie de metodele la care recurgem pentru a diagnoza starea presei româneşti.

Pe fond, însă, atât puterea politică, cât şi cea economică au avut ca obiectiv controlul canalelor de comunicare publică.

Cum puterea politică nu putea să ia în proprietate aceste canale, fără de care libertatea presei şi a opiniilor nu există şi, pe cale de consecinţă, principii ale democraţiei şi ale Constituţiei rămân literă moartă, presa a fost cumpărată la pachet de două-trei trusturi străine, care să ne implementeze "presa democrată", de conivenţă cu câţiva capitalişti roşii autohtoni.

O parte a venit cu softul ideologic, cealaltă cu infrastructura sistemului de propagandă a regimului defunct, pe care şi-a adjudecat-o într-un prim exerciţiu al privatizărilor frauduloase care ne-au scris istoria ultimelor două decenii.

Şi o parte şi cealaltă au mimat exerciţiul libertăţii presei, până acum au ocupat şi suprasaturat piaţa cu teme şi subiecte, aparent din agenda cetăţeanului.

În realitate, însă, s-a exercitat o permanentă agresiune asupra libertăţii de exprimare şi răspândire a opiniilor, având ca ţel dezrădăcinarea mentalului colectiv din reperele sale axiologice identitare.

Puterea economică bazată pe rapt şi devalizare, a cărei conduită se caracterizează prin permanenţa conflictului cu morala şi legea, a avut ca ţel prostituarea profesiei de jurnalist.

"Analişti" născuţi peste noapte, atestaţi profesional doar de zerourile cifrei în care li se cuantifică angajamentul faţă de patronul trustului de presă, au devenit "guru" naţionali, omniprezenţi şi ubiscienţi în editoriale, pe ecrane, în serviciile de consultanţă politică, în staff-urile electorale, în budoarele nevestelor politicienilor şi în.....statele anexă ale organigramelor serviciilor secrete.

Starea actuală a presei româneşti se datorează, în egală măsură, tuturor celor care s-au închipuit slujitori ai cuvântului, dar în realitate au lucrat, cu osârdie şi ură, la învrăjbirea românilor împotriva românilor, atentând mişeleşte la fundamentele sistemului de valori al identităţii noastre.

Nemernica şi iluzoria izbândă a condotierilor de presă se întoarce acum şi împotriva presei înseşi. Cum au putut crede că va fi altfel?!

Meseria de jurnalist a ajuns să fie confundată cu cea de conspirator obedient puterii, pe care mercenarii condeiului o servesc interesat, pentru a lansa diversiuni prin care să se apere secretele unei guvernări, care are tot mai multe de ascuns de un popor pe care l-a minţit şi vrea să-i fure şi speranţele.

După "lansarea la apă" a noului partid al îmbogăţirilor din politică, împotriva evidenţelor denumit al "Uniunii Pentru Progresul României" când fondatorii sunt doar burghezi roşii parveniţi şi oportunişti politici şantajaţi, aşteptăm lansarea în spaţiul mediatic şi a organului de presă corespunzător.

Domnul Gheorghe Ana:

"Demagogie şi populism prin manipularea opiniei publice"

Principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţii publice impune egalitatea de tratament juridic, astfel încât să nu existe discriminări, privilegii de care să beneficieze unele instituţii sau categorii de cetăţeni în detrimentul altora.

De mai bine de 5 ani asistăm la manipularea opiniei publice prin demagogie şi populism ieftin. Ţinta predilectă o constituie Parlamentul României, una din cele mai importante instituţii ale statului de drept. Aproape permanent se vorbeşte de ineficienţa Parlamentului în actul legislativ, de privilegiile enorme de care beneficiază parlamentarii, de afacerile "oneroase" în care sunt implicaţi parlamentarii, de traficul de influenţă pe care îl produc etc. fără ca cineva să încerce măcar să răspundă public, onest la câteva întrebări de bun-simţ cum ar fi:

Cine are interes ca Parlamentul, instituţie în statul de drept, să nu funcţioneze?

Care sunt parlamentarii angrenaţi în afaceri "oneroase" şi pe cine slujesc aceştia?

Ce drepturi în plus sau în minus au parlamentarii români faţă de cei europeni?

De ce unii parlamentari sunt mai parlamentari decât alţii?

Este Parlamentul României o instituţie independentă?

Prin alegeri uninominale structura Parlamentului s-a îmbunătăţit sau nu?

Dacă răspundem onest la aceste întrebări, o să constatăm că România se îndreaptă spre dictatură, iar Parlamentul României nu mai este de mult o instituţie independentă. Actul legislativ este dictat de guvern sau de preşedinţie. După partidul aflat la putere toate relele care se întâmplă în societatea românească se datorează Parlamentului, uitând că şi ei fac parte într-o majoritate confortabilă. Cetăţeanul este manipulat grotesc arătând mai nou că "cel mai mare consumator de bani publici este Parlamentul" şi de aici ideea unui parlament unicameral cu maxim 300 de parlamentari, dacă se poate, componenţa s-o stabilească preşedintele ţării şi primul-ministru.

De ce să vorbim de guvernarea prin ordonanţe de urgenţă în număr nelimitat (călcând în picioare Constituţia), multe dintre ele neconstituţionale şi amendate de Curtea Constituţională, când putem să vorbim de eliminarea gardului incintei parlamentului.

De ce să vorbim de incapacitatea guvernului de a prezenta un pachet de legi anticriză necesar României, când putem să vorbim despre chiulul parlamentarilor.

De ce să dezbatem legi în plenul Parlamentului, când putem să le abrogăm prin asumarea răspunderii guvernului.

România este în colaps economic, iar guvernanţii manipulează cetăţenii cu minciuni gen: construim autostrăzi, avem creştere economică, ne achităm de obligaţiile asumate ca ţară membră UE şi NATO. Realitatea o vedem şi o simţim cu toţii. Reducem salariile şi pensiile pentru a supravieţui incompetenţei guvernanţilor.

Manipularea opiniei publice prezentând ţinte false prin demagogie şi populism ieftine, pune la îndoială existenţa României ca stat de drept. Comportamentul discreţionar al guvernanţilor ne aduce aminte de perioada de tristă amintire şi demonstrează incapacitatea de a conduce România. România a devenit ca un SRL, proprietatea unui singur om şi administrat prost de alt om.

Stimaţi guvernanţi, respectaţi principiul constituţional al separării puterilor în stat şi al egalităţii cetăţenilor în faţa legii! Lăsaţi instituţiile statului să funcţioneze aşa după cum au fost create şi pe cetăţeni să tragă ei concluziile asupra funcţionării, nu-i manipulaţi, nu-i minţiţi. În ei constă puterea, iar decizia ei o iau, dar nu manipulaţi şi minţiţi, pentru că ei reprezintă naţiunea, iar o naţiune manipulată nu are loc niciunde, darămite în Europa Unită.

Prin urmare, respectaţi cetăţenii acestei ţări şi totodată respectaţi cea mai importantă instituţie a statului de drept: Parlamentul!

Domnul Ion Călin:

"Şi a fost 1 Mai..."

În anul 1889, social democraţi afiliaţi la Internaţionala a II-a au stabilit la Paris ca ziua de 1 Mai să fie o zi internaţională a muncitorilor, recunoscându-se astfel ziua în care sute de mii de oameni au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite ale Americii. La 1 Mai 1866, aproximativ 100.000 de demonstranţi, din care 40.000 se aflau în grevă au participat la cea mai mare manifestare de la Chicago, pentru obţinerea zilei de lucru de opt ore.

La noi în ţară sărbătoarea de 1 Mai a ajuns în 1890, când a fost preluată prin simple întâlniri de cercurile intelectuale socialiste. Odată cu scoaterea Partidului Comunist în afara legii, în anul 1924, şi cu apariţia Sindicatelor Unitare, ziua de 1 Mai începe să capete însemnătate, într-unul din manifestele Sindicatelor Unitare se arată că "La luptă, nu la odihnă vă cheamă ziua de 1 mai. Muncitorimea din România va face în acelaşi timp ca revendicările ei, ca protestele să fie auzite de clasa stăpânitoare".

După 1944, ziua de 1 Mai a fost sărbătorită prin manifestări, parade, steaguri, lozinci şi cântece patriotice, iar după 1990, românii au considerat-o zi liberă, prilej de-a petrece la iarbă verde în aer liber.

În acest an, Ziua Internaţională a Muncii în multe ţări ale lumii au fost programate ample marşuri şi mitinguri pentru a reclama şomajul, noul flagel care afectează economia mondială şi astfel s-a revenit la adevăratele semnificaţii ale acestei zile.

La noi în ţară, ziua 1 Mai a fost marcată ca o simplă zi liberă, deoarece clasa muncitoare nu mai există, datorită dispariţiei industriei, această zi devenind Ziua internaţională a şomerilor. De ce? Pentru că dacă în Uniunea Europeană, numărul total al şomerilor a crescut cu 123.000 în martie, comparativ cu februarie, în România, rata şomajului a crescut la 8,36% faţă de 8,30% în luna precedentă, adică cu aproape 3.000 de şomeri mai mult. Problema şomajului în România este mai gravă decât în statele europene, deoarece guvernul nu se preocupă cu adevărat de reconversia forţei de muncă, iar ajutorul de şomaj nu îţi permite un trai decent.

Guvernanţii portocalii nu realizează pericolul real al şomajului, astfel unul din miniştrii guvernului PDL chiar declara că guvernul restructurează în acest an oricâte posturi va fi necesar pentru ca sistemul să funcţioneze eficient şi să se atingă un echilibru între sectorul public şi cel privat. Oare ce vor face aceşti oameni? Guvernul nu se preocupă de cursurile de reconversie profesională adaptate situaţiei din economie, majoritatea cursurilor organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt în afara cerinţelor pieţei, şomerii nu au bani să urmeze cursuri private, nu există măsuri de stimulare pentru firmele care angajează şomeri, firmele se descurcă cum pot, iar organizarea de burse ale locurilor de muncă reprezintă o pierdere de timp şi un câştig de imagine.

Până şi Traian Băsescu a recunoscut că "nici eu, nici Guvernul, nici Banca Naţională nu neam propus să scoatem ţara din criza economică".

Ziua de 1 Mai 2010 a găsit în România aproximativ un milion de şomeri, o industrie într-o continuă decădere, o agricultură în paragină, învăţământul şi sănătatea subfinanţate, pensionari care nu-şi mai primesc indexările, dimpotrivă, actualii guvernanţi reduc veniturile bugetarilor şi pensiile, deci o societate divizată în săraci şi bogaţi.

Dacă cei bogaţi sărbătoresc 1 Mai ca fiind deschiderea sezonului estival, prilej de distracţii, clasa muncitoare, care a mai rămas, nu are nicio perspectivă, drepturile îi sunt încălcate, iar timpul de lucru de opt ore este respectat de prea puţine ori. Şi cu toate acestea, şefii sindicatelor nu au ieşit în stradă pentru că nu vor să se creadă că sprijină un partid sau altul. Dar puteau să iasă în stradă pentru muncitorii care plătesc cotizaţie la sindicat şi de care se pare că au uitat.

Muncitorii români, cei care duc pe umerii lor tot greul crizei din ultimul an, s-au resemnat, că aşa este în democraţia lui Băsescu-Boc "Să trăiţi bine!" e valabil numai pentru ei şi ai lor, ceilalţi plătesc efectele crizei.

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Strategia Europa 2020"

Comisia Europeană a lansat Strategia Europa 2020 pentru ieşirea din criză şi pregătirea economiei Uniunii Europene pentru deceniul următor. Trei factori cheie sunt identificaţi de aplicat prin acţiuni concrete la nivelul UE şi la nivel naţional: o creştere inteligentă, prin promovarea cunoaşterii, inovării, educaţiei şi societăţii digitale; o creştere durabilă, prin realizarea unei producţii mai competitive, cu o utilizare mai eficientă a resurselor; o creştere economică favorabilă incluziunii, printr-o mai mare participare la piaţa forţei de muncă, dobândirea de competenţe şi lupta împotriva sărăciei.

Progresele realizate în direcţia acestor obiective vor fi măsurate faţă de cinci indicatori de referinţă, reprezentativi la nivel UE, pe care statele membre vor fi invitate să le traducă în indicatori de referinţă naţionali, care reflectă punctele de plecare:

• 75% din populaţia în vârstă de 20-64 de ani trebuie să fie angajată;
• 3% din p.i.b.-ul UE trebuie să fie investit în cercetare şi dezvoltare;
• îndeplinirea obiectivelor climatice şi energetice "20/20/20";
• ponderea abandonului şcolar timpuriu trebuie să fie sub 10%, iar cel puţin 40% din generaţia tânără trebuie să aibă studii universitare;
• trebuie redus cu 20 de milioane numărul persoanelor expuse riscului sărăciei.

lată obiective generoase, pe care trebuie să le aibă în vedere şi România. Din păcate, o analiză sumară a indicatorilor de referinţă arată că fără o strategie coerentă de dezvoltare, România nu se poate integra într-o uniune a inovării, care reorientează cercetarea şi dezvoltă politici de inovare.

Agenda Europeană vorbeşte despre creşterea calităţii şi a atractivităţii internaţionale a sistemului european de învăţământ superior, prin promovarea mobilităţii studenţilor şi a tinerilor profesionişti, iar în România sistemul de învăţământ se reformează de 20 de ani şi a ajuns într-un... punct mort.

O Europă care se dezvoltă durabil trebuie să-şi utilizeze eficient resursele, să aibă o politică industrială pentru o creştere economică verde, prin promovarea spiritului antreprenorial şi dezvoltarea de noi competenţe. Lucru care să conducă la noi locuri de muncă, prin crearea condiţiilor pentru modernizarea pieţelor forţei de muncă. În România, în fiecare zi dispar firme, dispar locuri de muncă, se preferă folosirea cianurii în locul unei economii verzi.

Platforma europeană împotriva sărăciei trebuie să asigure coeziunea economică, socială şi teritorială, ajutând persoanele sărace şi excluse social şi permiţându-le să joace un rol activ în societate. În România, pensiile se reduc cu 15%. La fel ajutorul de şomaj, dispar subvenţiile pentru persoanele aflate în nevoi sociale.

Vorbind despre strategia europeană şi raportându-ne la realităţile noastre, realizăm o dată în plus ce obiective stau în faţa României. Câtă nevoie este de o strategie de dezvoltare, alta decât cea de până acum, fiindcă de ea va depinde dezvoltarea fiecărei regiuni sau comunităţi locale, viitorul fiecărui român.

Domnul Nicolae Stan:

"Violenţa în familie - flagel al societăţii contemporane"

Amplu prin proporţii, răspândire geografică şi cuprindere socială, violenţa în familie este un fenomen simptomatic pentru discriminarea femeii şi perpetuarea inegalităţii între sexe, reflectând o încălcare flagrantă a drepturilor la viaţă şi integritate fizică şi psihică consacrate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art.3) şi în alte acte internaţionale şi legi interne.

Conceptul de violenţă în familie este amplu şi cuprinde violenţa domestică (înţeleasă ca violenţă ce apare între parteneri, fie soţi sau concubini), violenţa asupra copiilor, bătrânilor sau altor rude.

Impactul social al violenţei în familie este extins, deoarece aceasta afectează nu numai victimele, dar şi persoanele care sunt martore sau au cunoştinţă de astfel de situaţii în familie

În România, procesul de conştientizare a publicului cu privire la amploarea şi gravitatea fenomenului violenţei în familie s-a dezvoltat de curând.

Cauzele violenţei în familie sunt de ordin social, economic, politic şi individual.

Astfel, din punct de vedere social, a rămas înrădăcinată tradiţia potrivit căreia bărbatul este capul familiei şi el decide în toate problemele legate de aceasta.

Din punct de vedere economic, situarea a mai mult de jumătate din familii sub pragul minim de sărăcie duce la amplificarea stresului cotidian.

Considerarea familiei şi a spaţiului de vieţuire ca fiind tabu, de neviolat a favorizat cauzele de ordin politic şi legislativ, un obstacol major constituindu-1 reticenţa statului şi a organelor sale de a interveni într-o sferă considerată privată.

Personalitatea, caracterul şi temperamentul indivizilor sunt factori psihologici ai violenţelor în familie.

La acest ansamblu de cauze se mai adaugă deficienţele existente în sistemul educaţional precum şi criza de autoritate în familie.

În perioada 2004-2009 Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei a înregistrat 57.202 de victime, respectiv 754 de decese ca urmare a actelor de violenţă în familie. Numărul cazurilor este mult mai mare în realitate, deoarece numeroase victime nu sesizează sau nu recunosc că sunt agresate. Un serios semnal de alarmă a fost tras de către medicii de specialitate din cadrul Institutului Naţional pentru Medicină Legală estimând că numărul victimelor se apropie de 90.000. Diferenţa provine din numărul victimelor, în mare măsură femei, care nu îndrăznesc să facă plângere la poliţie, să se ducă în camera de gardă a unui spital de urgenţă sau să se prezinte la medic pentru a solicita un certificat medico-legal.

După şapte ani de la promovarea cadrului legislativ privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, situaţia serviciilor aflate în evidenţa ANFP stagnează la un număr de 101 unităţi specializate. Judeţul Olt, judeţ ai cărui cetăţeni îi reprezint în Parlamentul României, nu dispune de nicio unitate specializată, cu toate că în cursul anului 2009 au fost înregistrate 153 de cazuri.

În momentul actual se impune crearea unui cadru instituţional pentru a elabora, fundamenta, implementa, monitoriza şi evalua politicile, programele şi strategiile în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie. O altă necesitate stringentă o constituie dezvoltarea unui sistem unitar de servicii specializate acordate atât victimelor cât şi agresorilor familiali.

Prin coalizarea şi responsabilizarea principalelor instituţii publice centrale şi locale care se confruntă cu un număr ridicat de victime ale violenţei în familie (Poliţia, sistemul medical, institutele/serviciile de medicină legală, serviciile de probaţiune, parchetele, instanţele, centrele de asistenţă a victimelor violenţei în familie şi a agresorilor familiali), se poate acorda un sprijin real victimelor - oameni a căror demnitate şi integritate sufletească a fost rănită de bătăi, ameninţări, umiliri suferite în propria casă.

Domnul Dumitru Chiriţă:

"România între naţionalizarea mijloacelor de producţie şi naţionalizarea drepturilor şi libertăţilor individuale"

În acest moment, România traversează cea mai grea perioadă de după cel de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a deciziilor regimului Băsescu-Boc de a condamna marea majoritate a cetăţenilor la foamete şi sărăcie.

La 06.03.1947, regimul bolşevic instaurat după al Doilea Război Mondial naţionalizează mijloacele de producţie, iar astăzi, regimul Băsescu-Boc naţionalizează salariile, pensiile şi ajutoarele de şomaj, încălcând dreptul cetăţenilor la un nivel de trai decent.

În decembrie 1989, după 44 de ani de regim comunisto-bolşevic, românii au decis că aşa nu se mai poate şi au schimbat dictatura ceauşistă, în condiţiile în care România nu avea datorii externe, iar răposatul de la balconul Comitetului Central promitea românilor câţiva lei în plus la pensii, salarii şi alocaţii pentru copii.

Astăzi, după 6 ani de regim Băsescu, care în decembrie 2004 promitea "să trăim bine", România a ajuns la o datorie publică fără precedent şi ca membră a Uniunii Europene începând cu 01.01.2007 a devenit contributor net, în condiţiile în care până în prezent sumele nerambursabile alocate ţării noastre de peste 30 miliarde de euro pentru perioada 2007 - 2013 sunt utilizate în proporţie de cel mult 10%.

În acelaşi timp, regimul Băsescu-Boc a ajuns la concluzia că vinovaţi de situaţia economico-socială sunt cei 9 milioane de români şi familiile acestora pentru că au salarii, pensii şi ajutoare de şomaj "nesimţite", iar clientela actualului regim nu poate fura suficient de mult pentru "a trăi bine".

Anunţurile făcute de regimul Băsescu-Boc în data de 06.05.2010, respectiv 09.05.2010 privitor la reducerea salariilor pentru personalul din sectorul bugetar cu 25%, reducerea pensiilor cu 15%, reducerea ajutorului de şomaj cu 15% reprezintă un adevărat genocid pe care acest regim îl porneşte împotriva poporului român.

Totodată trebuie să remarc că regimul Băsescu-Boc prin aceste reduceri de cheltuieli de personal încurajează jaful banului public la un nivel nemaiîntâlnit realizat de clientela politică care accesează toate contractele cu statul român la preţuri nesimţit de mari.

În locul măsurilor pentru reducerea evaziunii fiscale, combaterea muncii la negru, utilizarea fondurilor nerambursabile alocate de Uniunea Europeană, regimul Băsescu-Boc oferă românilor mai puţini bani pentru mâncare, medicamente, întreţinere, educaţie, sănătate prin măsurile anunţate.

Este evident că dacă ar fi fost adoptate măsuri corecte în plan fiscal, economic, social şi de utilizare a resurselor europene, clientela regimului Băsescu-Boc ar fi fost prima afectată, iar majoritatea românilor ar fi traversat această perioadă dificilă mult mai uşor.

În aceste condiţii, acţiunile trebuie să fie cât se poate de energice pentru ca aceste măsuri să nu se aplice niciodată majorităţii românilor, iar forţele politice şi sociale responsabile vor trebui să acţioneze prin toate mijloacele democratice pentru îndepărtarea regimului Băsescu-Boc de la conducerea statului român.

Domnul Dumitru Chiriţă:

"Legea pensiilor - un atentat la siguranţa naţională şi la statul de drept"

Asistam astăzi, pe scena politică românească, la dezbaterea unui nou proiect legislativ privind sistemul unitar de pensii publice, sistem care, în loc să propulseze nivelul de trai al pensionarilor, are menirea de a rupe legătura dintre salarii şi pensii şi totodată de a crea din nou o prăpastie între acestea, adâncind astfel sărăcia în care se vor zbate milioane de pensionari. Acest proiect legislativ se dovedeşte a avea un caracter vădit neconstituţional, fiind elaborat în contradicţie cu legea fundamentală a ţării, a jurisprudenţei naţionale şi europene. Caracterul evident neconstituţional al noului proiect legislativ al actualului guvern încalcă o serie întreagă de prevederi aşa cum sunt retroactivitatea calculării şi diminuării pensiei aflate în plată, imprevizibilitatea reglementărilor.

Textul legii se dovedeşte a fi în contradicţie nu numai cu legislaţia naţională, ci şi cu întregul cadru legislativ din ţările civilizate, încălcând drepturile unei categorii de slujitori ai ţării şi anume: cadrele militare, poliţiştii, magistraţii, ale căror servicii au o importanţă fundamentală în buna funcţionare a instituţiilor statului de drept.

În contextul dat, nu putem face abstracţie de efectele pe termen lung pe care o astfel de lege le-ar putea avea asupra sistemului de siguranţă naţională.

După cum bine se ştie, România este una din ţările NATO cu cele mai mici pensii şi solde acordate cadrelor militare, cu toate acestea, armata română reprezintă una din forţele militare de elită fiind apreciată şi bine văzută în întreaga lume, militarii români fiind prezenţi în mod constant în teatrele de operaţiuni din zonele de conflict precum Kosovo, Irak sau Afganistan luptând alături de soldaţii NATO şi UE pentru recompense ce ţin mai degrabă de devotamentul pentru carieră decât pentru cei câţiva mii de euro pe care îi câştigă, neştiind dacă se vor mai întoarce acasă la familiile lor.

Dacă actualul guvern doreşte reducerea în continuare a drepturilor militarilor, atunci vom constata cum din ce în ce mai puţini tineri se vor orienta spre o carieră militară şi implicit, acest fenomen va atrage după sine un deficit la nivelul resursei umane în armata română. În toate statele NATO, pensiile militare sunt stabilite fie printr-o lege distinctă, fie printr-un capitol aparte al unei legislaţii unitare, iar România ar trebui racordată acestor practici internaţionale şi nu ar trebui să se recurgă la soluţii contrare legislaţiei europene şi internaţionale.

În prezent, pensia militară din ţara noastră se stabileşte pe baza soldei lunare, care nu cuprinde primele, sporurile, indemnizaţiile şi premiile acordate în conformitate cu legislaţia din domeniul salarizării, spre deosebire de sistemul public unde aceste drepturi băneşti sunt luate în calcul. Sistemul pensiilor militare de stat din România este reglementat de Legea nr. 164/2001, fiind un sistem ocupaţional care se încadrează în pilonul al II-lea privind schemele ocupaţionale guvernate de Directiva 86/378/EEC, modificată prin Directiva 97/96/EC. Acest sistem de pensii nu este un sistem contributiv şi conform legii, fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat se asigură de la bugetul de stat.

În acest moment, proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii se află în dezbatere la Senat şi o serie de amendamente promovate de către grupul senatorial PSD+PC au fost respinse. Respingerea acestor amendamente are loc în condiţiile în care ministrul Gabriel Oprea a promis că atât el cât şi senatorii din grupul independent, respectiv UNPR vor fi alături de cadrele militare active, în rezervă şi în retragere, punând la bătaie chiar mandatul de ministru.

Printre amendamentele respinse de plen la recomandarea Comisiei pentru muncă s-a numărat şi un amendament care viza eliminarea prevederii potrivit căreia în sistemul public de pensii sunt asigurate, prin efectul legii, cadrele militare trecute în rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării, ordinii publice şi al siguranţei naţionale care beneficiază de ajutoare lunare, ce se asigură din bugetul de stat, în condiţiile legii.

Din păcate, onoarea ministrului Oprea a fost de mult pierdută, iar demisia este un act nobil care nu intră în practica militarilor avansaţi la "apelul bocancilor".

Tocmai de aceea, intenţia atât a mea cât şi a grupului de deputaţi PSD + PC din care fac parte este de a menţine actualul sistem de pensii pentru militari, poliţişti şi magistraţi, prin aplicarea în continuare a legilor 164/2001, 179/2004 şi 303/2004.

Domnul Vasile Popeangă:

"Reforma în sănătate, de la "doctorul" Mengele la "doctorul" Boc"

Trecut-a oarece vreme de când lumea a crezut că a scăpat de medicii care aveau ca ţintă nu vindecarea pacienţilor, ci testarea limitelor de rezistenţă a corpului uman, testarea limitelor la care moartea punea capăt chinurilor celor căzuţi în mâna acestor... "doctori ai morţii". Românii n-au înţeles că, dacă nu înveţi din istorie lecţiile amare ale acesteia, sunt obligaţi să le repete! Şi iată că, într-o ţară care începe, pe zi ce trece, să semene cu un Auschwitz, în decembrie 2009, peste 5 milioane de români au votat, de dragul găleţilor portocalii pe fundul cărora se găseau ba câte-o sticlă de ulei, ba câte-un "kil" de făină sau de zahăr, reînvierea noilor "doctori" Mengele.

Pentru că, aşa cum o lume întreagă ştie, dar 5 milioane de români încă n-au aflat, somnul raţiunii (aş zice, mai degrabă, "somnul NAŢIUNII"!) naşte monştri! Peste 5 milioane de oameni n-au învăţat nimic (deşi sunt convins că au păţit-o mulţi!) din reclama FNI: "Dormi liniştit, FNI veghează pentru tine!". Iar acum, spre marea fericire a celor care au decis că Băsescu a făcut bine ce-a făcut timp de 5 ani şi că mai vor încă 5 ani de Băsescu, când intră-ntr-un spital, nu dau peste doctorul Mengele, ci peste doctorul Ciomu. Nu dau peste o seringă plină cu benzină care abia aşteaptă să li se înfigă în inimă, ci peste infecţii nosocomiale care abia aşteaptă să te omoare! Drept e că şi la case mai mari se întâmplă acest gen de infecţii, însă doar din an în Paşte, şi nicăieri nu se acceptă ca neraportarea acestora să fie criteriu de menţinere în funcţie a conducerii!

Nu demult, "doctorul" Boc care le ştie pe toate, afirma triumfalist că spitalele care nu îndeplinesc condiţiile de funcţionare (deci sunt infectate ş.a.m.d.), să fie transformate în cămine de bătrâni. Aşadar, un spital care nu e bun pentru bolnavi, este bun pentru cei de vârsta a treia, şi aşa măcinaţi de boli - deci iată cum s-a născut Mengele.

Însă, putem spune că doctorul Mengele era un tip milos: te scăpa relativ repede de chinuri! Doctorul Boc (cică-n drept, nu-n medicină - în dreptul de-a muri cu zile, probabil...) şi-a uitat mila acasă, pesemne d-aia i-a şi trăsnit propriul părinte cu oul în cap, da' el nu s-a prins încă: nu-ţi amputează vreun membru, nu te sterilizează şi nu-ţi aplică şocuri electrice, ci te omoară de fiecare dată când e vorba de cumpărat medicamente compensate, de salariile medicilor şi celorlalţi lucrători din domeniul sănătăţii, de plata CAS-ului, de plata coplăţii, de plata medicamentelor şi instrumentarului care nu se găsesc în spitale, dar iar care nu se poate face nici măcar o operaţie de apendicită. Căci, nu-i aşa? în sănătate scoate omul banii din buzunar! Mai vinde-o oaie, mai vinde-o vacă, mai vinde-o casă - poţi să mai trăieşti şi pe drumuri, dacă scapi de boală, de preferat profesională...

Spitalele au devenit locuri în care se moare, nu se mai vindecă. În curând - iar după cum merg lucrurile chiar în timpul mandatului lui Băsescu! - se va face apel la medici de import sau medici veterinari ca să facă o banală operaţie, căci medicii de valoare ori vor ieşi la pensie, ori vor emigra în ţări în care medicina este respectată.

Tot ca şi Mengele, Boc trăieşte sub false identităţi: ba aceea de premier al României, ba aceea de specialist în Constituţie, ba aceea de ins competent (Băsescu dixit, că alţii...). Diferenţa constă în faptul că doctorul Mengele făcea asta în Argentina, Brazilia, Paraguay etc., pe când "doctorul" Boc o face pe pielea poporului român. Cu ceva timp în urmă, măcar Mircea Ciumara, tot după aplicarea unor măsuri drastice, recunoştea cinstit că a chinuit degeaba un popor întreg timp de un an de zile. Azi, Boc chiar se mândreşte cu schingiuirea poporului român, cu un sadism care frizează absurdul! Momentan, ne construieşte cu sârg un Monowitz (Auschwitz III, pentru cunoscători), cu perspectiva de transformare în Birkenau (Auschwitz II). Frumoasă perspectivă (era să spun: finalitate...) pentru domnia unui despot luminat - măcar de la părăsirea şuviţei încoace! încolo... să bem în sănătatea coanei Udrea, că-i damă pricepută şi ne mai spune şi nouă, mai din timp, ce mai cloceşte mintea cotroceană despotic luminată! Scapă cine poate! Iar ultimul care părăseşte ţara, să închidă apa, lumina, gazul, uşa şi s-arunce cheia la canal...

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"9 mai 1877 - Ziua Independenţei de Stat a României şi Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial"

Ziua de 9 mai are triplă semnificaţie pentru români: "Ziua Europei", "Ziua Independenţei de Stat a României" şi "Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial".

Anul 1877 a marcat în mod crucial destinul naţiunilor din Europa de Est. Profitând de izbucnirea, în perioada anului 1877, a ostilităţilor ruso-turce, Parlamentul României, ziua de 9 mai 1877, a proclamat independenţa ţării faţă de Poartă. În urmă cu 133 de ani, Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de stat a României, deschizând drum spre recunoaşterea internaţională a dreptului naţiunii române de a-şi decide singură soarta. România devenea astfel un stat independent, de sine stătător, egal cu celelalte state europene.

Intrată în război, în primăvara lui 1877, armata română a triumfat pe câmpul de luptă, cucerind pe rând redutele otomane de la Plevna, Griviţa, Opanez, Smârdan, Vidin. Câştigată cu jertfa a peste 10.000 de ostaşi, independenţa ţării avea să reprezinte un imbold moral pentru înfăptuirea Marii Uniri. Temelia cuceririi independenţei a reprezentat-o făurirea statului naţional român în 1859, prin unirea Moldovei cu Ţara Românească sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza şi reformele ce i-au urmat pe direcţia modernizării.

Mai bine de o jumătate de secol mai târziu, la 9 mai 1945, românii aveau să trăiască bucuria capitulării celui de-al treilea Reich şi încheierea ostilităţilor militare pe continentul european. Cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat pentru întreaga planetă pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri incomensurabile. Lungul şi costisitorul război împotriva fascismului a însemnat o perioadă de grea încercare, când acţiunile imperialismului hitlerist ameninţau libertatea şi independenţa multor naţii.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Educaţia"

În orice societate modernă, nivelul democraţiei este strâns legat de cel al educaţiei.

Apărarea acestei legături este condiţia indispensabilă a libertăţii şi pluralismului. Prin atitudinea pe care o au faţă de educaţie, partidele româneşti şi guvernanţii au prilejul să-şi dovedească ataşamentul faţă de valorile democratice, precum şi apartenenţa de substanţă la marile familii politice europene.

Proiectul de reformă a învăţământului românesc desconsideră relaţia dintre educaţie şi cetăţenie. Dimpotrivă, el se hrăneşte dintr-o viziune managerială şi utilitaristă, inspirată de un tip de eficacitate ce poate fi cel al unei întreprinderi, dar niciodată al şcolii sau universităţii. În ciuda a 20 de ani de regim democratic şi de deschidere europeană, constatăm că, ascuns de un limbaj tehnocratic, supravieţuieşte vechiul comandament socialist al integrării dintre învăţământ şi producţie.

În învăţământul preuniversitar, proiectul de reformă dezvoltă trei principii, cel al "finanţării care urmează elevul", cel al reducerii duratei studiilor obligatorii şi cel al mobilităţii cadrelor didactice, principii care, aplicate în context românesc, vor agrava criza structurală a şcolii.

Într-un sistem de educaţie în care elevii sunt slab şi, mai ales, inegal pregătiţi, iar infrastructura şcolară este adesea precară, "finanţarea care urmează elevul" va adânci diferenţele de pregătire dintre elevi, transformând educaţia de calitate într-un privilegiu de grup social şi spulberând definitiv speranţa egalităţii de şanse a tinerilor români în materie de formaţie şi carieră.

Şcolarizarea obligatorie până la vârsta majoratului, noul proiect abandonează o parte importantă a tinerilor români cu vârsta între 15 şi 18 ani, împingându-i către condiţia de forţă de muncă necalificată.

Dubla dependenţă a şcolii faţă de Ministerul Educaţiei şi de administraţia locală, agravată de preconizata desfiinţare a titularizării cadrelor didactice, va consolida raporturile clientelare deja existente în multe cazuri între direcţiile şcolilor, inspectorate, personalul politic şi administraţia locală, punând sub semnul precarităţii însăşi profesia de educator.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"9 Mai - Ziua Europei"

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, ziua de 9 mai a devenit deja tradiţie pentru români. În 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europe de astăzi. Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei, dar şi altor state europene, să pună "bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii". Până astăzi, a trecut peste o jumătate de secol de stabilitate, pace şi prosperitate economică.

Principiile de bază ale Uniunii Europene sunt principiul libertăţii, al democraţiei, al respectului drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre. Fiecare ţară care alege în mod democratic să adere la Uniunea Europeană îşi însuşeşte valorile sale fundamentale de pace şi solidaritate.

Pentru noi, românii, Ziua Europei coincide în mod fericit cu Ziua Independenţei.

România trebuie să fructifice pe deplin şansa de a face parte din Uniunea Europeană, partener egal la construcţia unei Europe a valorilor împărtăşite. Aceste valori prind contur prin dezvoltarea economică şi socială care ţine cont, în acelaşi timp, de dimensiunile de mediu şi regionale, garanţii ale unui nivel de viaţă decent pentru toţi cetăţenii. Avantajele pentru statele membre din Uniunea Europeană sunt tangibile: comerţul cu statele candidate duce la creşterea locurilor de muncă, stabilitatea politică, cadrul politic stabil conduce numai la buna vecinătate, dar şi la o economie puternică.

Cetăţenii români trebuie să participe creativ la construcţia unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor naţiunilor care o compun, care este în serviciul cetăţenilor şi care, prin păstrarea valorilor şi tradiţiilor naţionale, creează concomitent sentimentul solidarităţii europene.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Luna mai - pichete, mitinguri şi greve generale"

România trece printr-o criză fără precedent. Toţi suntem profund nemulţumiţi de actuala conducere a ţării şi de deciziile luate de aceasta. Toate categoriile de buget şi-au exprimat deja dezacordul prin replici extreme, proteste şi pichete în stradă. Dar Guvernul ignoră disperarea acestor oameni.

Luna mai - pichete, mitinguri şi greve generale. Disperaţi, angajaţii din sectorul de stat reiau protestele, în principal pe tema noii legi de salarizare unitară. Ei cer venituri ca anul trecut şi respectarea contractelor colective de muncă. Sindicaliştii din sistemul bugetar şi agricultorii au o nemulţumire comună: lipsa banilor, reflectată fie în diminuarea veniturilor lunare ale salariaţilor, fie în neplata subvenţiilor pentru fermieri. Nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate de reducerea veniturilor cu 45 % din cauza legii unitare de salarizare şi de ameninţarea cu disponibilizări.

O altă problemă este cea legată de salariul minim garantat în plată pe economie care trebuie să crească la 705 lei pentru a elimina discriminarea care se creează în sectorul bugetar şi sectorul privat. În al doilea rând, ei sunt nemulţumiţi de proiectul legii pensionării care duce la micşorarea şi înrăutăţirea condiţiilor de aplicare a pensiilor pentru majoritatea pensionarilor şi a treia nemulţumire este legată de legea de salarizare unitară pentru sectorul bugetar care, de fapt, a creat dezacorduri majore între personalul de execuţie şi personalul de conducere.

Problemele apărute sunt legate şi de reîncadrările de la 1 ianuarie. Ordonatorii de credite sau Curtea de Conturi sau împreună au constatat că în anumite zone drepturile salariale plătite până la 31 decembrie au fost plătite fără să fie prevăzute de lege.

Printre problemele apărute se mai pot enumera: lipsa în ceea ce priveşte aplicarea noilor măsuri de ajutoare de stat, ţinând cont de faptul că de la 1 ianuarie 2010 România nu mai poate beneficia de ajutoarele, subvenţiile de care a beneficiat în cei trei ani de tranziţie; neachitarea datoriilor restante din anul 2009, ţinând cont că foarte mulţi au luat credite de la bănci şi totodată, de a fi pe picior de egalitate cu restul producătorilor agricoli europeni în ceea ce priveşte preţul la motorina destinată agriculturii, adică 50% din preţul practicat la pompă.

Aşa cum ne-a obişnuit când vine vorba despre subiecte importante, Guvernul nu are pregătite răspunsuri şi rezolvări aplicabile în realitate.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Economia României într-un faliment generalizat şi prelungit"

Intenţia Guvernului de a elimina cota unică de impozitare şi de a majora impozitul pe profit şi a dubla valoarea taxelor şi impozitelor locale se califică drept tentativă de asasinat economic la adresa celui mai productiv segment al societăţii româneşti: clasa mijlocie.

Prin desfiinţarea cotei unice de impozitare, care a constituit motorul creşterii economice a României, Cabinetul Boc ar aplica lovitura de graţie unei economii care abia mai respiră. Această măsură este de natură să arunce economia ţării într-un faliment generalizat şi prelungit.

Viitorul sună bine pentru guvernanţii noştri. Ei nu vor să vadă realitatea. Însă pentru românii săraci care îşi ştiu buzunarele goale şi trăiesc sub ameninţarea şomajului, pentru micile firme româneşti care resimt acut lipsa de comenzi, amânarea încasărilor şi criza de lichidităţi, viitorul sună prost.

România este în faţa unui Guvern fără soluţii. Economia României este în faliment şi trebuie să facem tot ceea ce putem ca să o salvăm. Pentru a o salva trebuie însă să fim conştienţi că aceasta este problema României, nu alta.

Dacă incompetenţii care guvernează temporar România nu au soluţii de scoatere a României din criza economică, le rămâne o singură soluţie - plecarea din funcţii.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Guvernarea antiumană"

În aceste zile, eşecul regimului Băsescu este, evident, cu rezultate catastrofale din punct de vedere economic, social, juridic, politic, moral, profesional. Însă portocaliii nu se lasă, vor să distrugă totul, orice urmă de bunăstare şi atentează chiar şi la viaţa şi sănătatea celor mai nevoiaşe categorii sociale din această ţară: pensionarii şi şomerii. Nimic nu este prea mult pentru această gaşcă de incompetenţi în ceea pe priveşte jefuirea acestei ţări, iar în spiritul ipocriziei şi nesimţirii pe care au propagat-o în ultimele campanii electorale şi în mass-media în ultima perioadă, opoziţia, mogulii, parlamentarii, oricine altcineva, numai ei nu sunt de vină pentru situaţia dezastruoasă în care au adus ţara.

Nu le e frică şi ruşine de Dumnezeu, de părinţi şi vecini, de tineri şi bătrâni, de ţărani şi intelectuali, de muncitori, le e frică doar să nu piardă bani pe care îi redirecţionează spre firmele de partid ale miniştrilor Videanu şi Udrea pentru a se înfrupta din belşug corifeii dezastrului naţional, iar pentru asta vor să înfometeze o ţară întreagă.

Au lichidat iniţiativa privată, investiţiile, speranţa, devotamentul, producţia naţională, vor să calce în picioare Parlamentul, singura instituţie democratică în istoria lumii, pe care acum îl vor la remorca Guvernului Boc, au preamărit minciuna, fariseismul, delaţiunea, laşitatea, au ignorat valorile, tradiţiile, munca şi spiritul de echipă, solidaritatea celor mulţi şi suferinzi.

În condiţiile în care Guvernul Boc suprimă tot, se pune întrebarea dacă mai există drepturile omului în România, dacă cetăţeanul român mai are drepturi sau numai obligaţia de a plăti luxul camarilei portocalii.

La 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a ONU a adoptat şi proclamat Declaraţia universală a drepturilor omului în care era stipulat faptul că orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure, atât lui cât şi familiei sale o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială, ba mai mult chiar, orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi a familiei sale.

Aceste cuvinte sunt lipsite de sens în România ultimelor zile, pentru că în urma deciziei guvernului de tristă amintire Boc, de a tăia pensiile şi salariile şi a elimina subvenţiile la căldură, foarte mulţi dintre cetăţenii acestei ţări se vor afla în imposibilitatea de a supravieţui, nicidecum de a supravieţui decent. Aşa că se pune întrebarea dacă mai sunt actualul Guvern şi actuala Preşedinţie instituţii care susţin interesele poporului român.

Realitatea ne dovedeşte contrariul şi ne arată pe zi ce trece că, în timp ce unii devin tot mai bogaţi, cei mulţi devin tot mai săraci, ceea ce face din puterea actuală o putere profund antiumană şi antinaţională.

Domnul Dorel Covaci:

"Măsurile prezidento-guvernamentale anunţate adâncesc inechitatea socială"

Se dictează de sus că insuficienţa resurselor financiare nu mai poate fi contrabalansată decât pe spinarea bugetarilor, mulţi dintre ei deja muritori de foame. Cazul funcţionarilor publici cu venituri deja reduse cu 20%, în urmă cu 2 luni, dacă se compune şi procentul propus de preşedinte, de 25%, se va ajunge la o reducere cu 45% a salariilor, în nici jumătate de an. Şi aceasta în contextul în care mulţi dintre cei care ocupă poziţii executive în sistemul de stat au avut şi au salarii sub media pe economie. Înjumătăţite astfel, se vor poziţiona la limita de jos a subzistenţei.

Măsurile de reducere în bloc a cheltuielilor bugetare propuse, cu 25% salariile şi 15% pensiile, sunt măsuri tardive, cosmetizări aritmetice anemice ale deficitului bugetar, care nu au nicio conotaţie de creştere economică şi îmbunătăţire a situaţiei. Sunt supape de urgenţă, de criză, şi nu avans pozitiv.

În plus, naţionalizarea pierderilor este nedreaptă, inechitabilă. Atât cei cu venituri şi pensii mari, cât şi cei cu venituri şi pensii mici îşi vor asuma expierea, în mod egal, indiferent de nivelul de salarizare sau productivitatea muncii. De ce trebuie să cotizăm la fel, când numai unii au împărţit prada, în virtutea drepturilor de castă politică? Ar fi fost mai corect poate o implicare mai consistentă a veniturilor şi pensiilor mari care nu au avut o contribuţie anterioară echivalentă.

Soluţia puterii este o măsură pe genunchi, punitivă, care introduce un clivaj în societate, dacă mai era nevoie, şi nu aderă problemelor fundamentale, acelora ale achiziţiilor şi cheltuielilor, în favoarea celor puţini şi în defavoarea celor mulţi.

Scăderea celor mici e în avantajul celor mari. Cei bogaţi vor fi şi mai bogaţi, iar cei săraci vor fi şi mai săraci. Pătura medie a societăţii începe să dispară încetul cu încetul, adâncind distanţa de poziţionare, venituri şi opţiuni între foarte bogaţi şi foarte săraci.

Funcţionari publici, medici, profesori, artişti, elita intelectualităţii vor îngroşa rândurile celor pentru care o coajă de pâine în plus devine raţiunea luptei acerbe de fiecare zi.

Şi nu e tot. 25% reducerea salariilor bugetare şi 15% a pensiilor, desfiinţarea subvenţiilor se vor propaga ca o undă de şoc în întreaga economie, adâncind mlaştina în care băltim şi creând oceane de nisipuri mişcătoare fără fund. Este imposibil ca aceste măsuri să nu genereze efecte negative în lanţ, de scădere a consumului, creştere generalizată a preţurilor, falimente personale şi instituţionale.

Şi toată această umilire a poporului nu recuperează mai mult de între 3% şi 6% din p.i.b., când, dacă ne gândim, numai economia subterană reprezintă 40% din p.i.b. Oare nu ar fi fost mai bine să găsim metode de aducere a acesteia la suprafaţă? Poate am fi putut să scădem impozitul pe salariu, până la nivelul la care angajatorii ar fi fost convinşi să aleagă varianta transparentă a modelului de business.

De asemenea, nu putem avea certitudinea destinatării acestor fonduri economisite prin restructurare, în direcţia investiţiilor, generatoare de noi resurse şi locuri de muncă. Experienţa tranşelor anterioare ale FMI ne demonstrează acest lucru. Este evident că se taie grosier, fără o estimare a scăderii performanţei sau eventualelor blocaje din sectoarele bugetare deja subdimensionate, doar pentru a convinge creditorii externi să ne refinanţeze din nou gaura neagră a clientelei politice.

Şi pentru că au ajuns la fundul sacului, iar unele promisiuni au rămas neonorate, stimabilii cu pâinea şi cuţitul nu se dau înapoi de la cele mai scârboase practici de mituire, presiune, ameninţare şi şantaj pe care ni le putem imagina. S-a format o bursă de carne vie a parlamentarilor, şefilor de instituţii sau a altor persoane cu influenţă. Preţul e la bucată şi se negociază în funcţie de prozeliţii pe care îi pot convinge să semneze botezul adeziunii portocalii. Dacă promisiunile dau greş, nu se dau înapoi de la practicile pe care le-am menţionat, în scopul anihilării discursului opozant, susţinerii la vot sau, pur şi simplu, satisfacerii orgoliului de a dovedi că pot face orice şi pot cumpăra pe oricine.

Pierderea demnităţii umane şi profesionale nu mai contează dacă avem de pus o pâine pe masă şi nu există altă cale. Şi aşa şi este. Nu sunt atât de vinovaţi manipulabilii şi manipulaţii, cât cei care recurg la practicile inchizitoriale ale torturării psihice, manipulanţii puterii, şcoliţi de însuşi creierul portocaliu şi acoliţii săi.

Ceea ce se întâmplă în zilele noastre nu are precedent în epoca modernă a poporului român. Starea de decadenţă s-a propagat la toate nivelurile: politic, economic, social, cultural şi religios. Poate nu e prea târziu să apelăm la conştiinţa, omenia şi bunul-simţ al celor care ţin destinele acestei ţări în vârful stiloului sau falangele degetelor cu care îşi dau votul.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Traian Băsescu şi criza economică"

Preşedintele Traian Băsescu a prezentat românilor dezastrul economic din ţară şi măsurile necesare pentru depăşirea acestei perioade dificile. Din păcate, în discursul său a omis să precizeze cine este responsabil de acest dezastru: Guvernul incompetent pe care el l-a impus cu încălcarea normelor constituţionale şi ale bunului-simţ şi care nu a făcut altceva decât să direcţioneze resursa ţării către pomeni electorale şi către clientela politică a PDL.

Disperat de prăbuşirea încrederii cetăţenilor în Guvernul Boc, Băsescu încearcă, prin manipulare şi minciună, să arunce răspunderea pe majorările de venituri ale populaţiei din perioada 2007-2008. Majorările reflectau însă creşterea economică susţinută din perioada guvernării liberale.

Realitatea este însă incontestabilă şi a spus-o chiar Traian Băsescu. Plătim ratele la împrumutul de 20 de miliarde de euro, făcut de Guvernul Boc în 2009, bani care s-au dus în consum şi în buzunarele clientelei politice a PDL.

Ce poate face Traian Băsescu pentru poporul român? Doar îşi va dona salariul de preşedinte. Dacă ar dori cu adevărat să facă ceva pentru economia românească, atunci să le ceară lui Videanu, Udrea şi Boc, să dea înapoi banii aruncaţi pe patinoarele de 12 milioane de euro bucata, ori pe consultanţa.

În contextul actual, România are nevoie urgentă de un alt guvern care să fie capabil şi credibil în ochii populaţiei, ai societăţii civile, să asume măsuri ferme în faţa crizei.

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Cum se vor aplica "măsurile Băsescu"?

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu au zguduit opinia publică, fără doar şi poate. Dar în egală măsură au ridicat semne de întrebare între juriştii şi experţii în dreptul muncii.

Sunt în asentimentul acestora când susţin că toate măsurile promise de la 1 iunie vor provoca numeroase dezbateri pe tema legalităţii şi corectitudinii lor. Revine în discuţie aceeaşi temă a "dreptului deja câştigat", despre care am mai discutat şi la Legea pensiilor. Aşadar, cu siguranţă ne vom confrunta cu un val de contestaţii şi litigii în instanţă. Ştiu că suntem obişnuiţi cu politica aceasta haotică şi erorile juridice ale premierului, dar aceste măsuri de o duritate extremă ar trebui gândite şi analizate de zeci de ori mai atent decât altele. Şi nu mi-e teamă de astfel de exprimări, pentru că ele descriu o realitate. Suntem sătui de neconstituţionalitate, de bâlbâieli guvernamentale şi gafe ministeriale.

Este momentul să simţim că cineva gândeşte acolo, la Palatul Victoria. Sincer, am sperat asta până în ultimul moment, chiar şi când funcţia de premier a fost anulată de ieşirile la tribuna Cotrocenilor ale preşedintelui unic jucător. Dacă-mi este permisă exprimarea specifică sportului, am asistat la eliminarea echipei guvernamentale, cu banca de rezerve cu tot. Preşedintele a centrat şi el a şi marcat golul, mediind negocierea între sindicate şi el însuşi.

Într-o societate democratică acest lucru trebuia să ne înspăimânte. Însă a avut grijă preşedintele să bage groaza în populaţie cu declaraţiile sale, forma aleasă de comunicare căzând pe locul doi ca interes.

Vor trece aceste propuneri prin Parlament, vom discuta aici despre noul buget şi noua configuraţie gândită la Cotroceni. Va fi un moment cu adevărat important în activitatea noastră, la care vom vedea cât cântăreşte raţiunea şi cât directiva de partid. Asta dacă nu se găsesc noi şi noi tertipuri de evitare a procedurilor legale şi nu ne va fi impusă politica forţării mâinii, deja un fapt învăţat de guvernanţii noştri. Indiferent de modul ales, revin cu observaţia că vom rătăci mult şi bine prin hăţişul legislativ, juridic şi în practica instanţelor, odată cu aplicarea măsurilor Băsescu.

Închei prin a vă asigura că nu percep FMI ca pe un bau-bau care ne-a vrut răul, dar din ghearele căruia am fost salvaţi de înţeleptul şi generosul preşedinte PDL care a propus măsuri mai bune decât fondul. Am învăţat şi noi tehnici de comunicare şi manipulare. Aceasta intră la exemplele clasice, de prim manual. Aşa că, permiteţi-mi să păstrez recunoştinţa pentru momente când se va impune cu adevărat.

Domnul Aledin Amet:

"Pentru revigorarea învăţământului religios islamic"

Religia este un element esenţial în ceea ce reprezintă existenţa unei naţiuni. Religia islamică, ca sistem de educaţie în unităţile şcolare, are în România, chiar dacă nu se cunoaşte foarte bine acest aspect, o veche tradiţie. Seminarul musulman, înfiinţat la Babadag şi transferat la începutul secolului XX la Medgidia, a fost un adevărat lăcaş de promovare a valorilor spirituale din zona islamică, generaţii de absolvenţi remarcându-se, în primul rând, prin pregătirea temeinică, dar şi prin pasiunea de care au dat dovadă.

În regimul comunist, la sfârşitul anilor `60, din raţiuni bizare pe care numai un sistem totalitar le pune în aplicare, unitatea şcolară a fost desfiinţată, pierind un ansamblu de concepţii clădit în timp cu numeroase eforturi.

După anul 1989, odată cu redimensionarea întregului mod de organizare, învăţământul religios a devenit, din nou, disciplină de studiu în unităţile şcolare. A fost înfiinţat Liceul "Mustafa Kemal Ataturk", din Medgidia, ca un continuator al vechiului seminar, liceul având şi secţie de teologie islamică. De asemenea, în cadrul unor anumite şcoli, cu precădere din judeţul Constanţa, s-au format clase în care se predă respectiva disciplină. Din păcate, în ultima vreme, din partea profesorilor de specialitate nu mai există acelaşi interes. Cauzele sunt multiple. O analiză corectă fiind, indiscutabil, necesară. Iată de ce pledez pentru revigorarea învăţământului religios islamic.

Domnul Angel Tîlvăr:

"Micşorarea salariilor şi pensiilor da, diminuarea evaziunii fiscale ba"

Cu toţii suntem la curent cu situaţia economică în care se află astăzi România. Auzim acest lucru zi de zi, fie atunci când suntem anunţaţi că se mai inventează câte un impozit, când se mai micşorează câte un salariu sau se anunţă întârzierea plăţii acestuia, fie când pensiile parcă intră la apă. Rareori mai avem ocazia să auzim modalităţi concrete ale Guvernului Boc de a strânge bani la buget fără a lua de la oamenii de rând, de la cei care se străduiesc să îşi ducă traiul de pe o zi pe alta. Rareori se mediatizează proiectele concrete ale guvernului care să nu vizeze creşterea impozitelor, a taxei pe valoare adăugată sau nu ştiu ce altfel de invenţii care să înrobească şi mai mult cetăţeanul de rând. Am asistat cu toţii la anunţul preşedintelui României, văzut de unii ca o soluţie salvatoare, simţit de cetăţeni ca o lovitură finală.

Îngrozit de intoxicările la care suntem astăzi supuşi din partea actualei guvernări, vin astăzi cu o propunere: propun, domnilor guvernanţi, să îi lăsăm pe săracii pensionari să îşi ducă bătrâneţile liniştiţi pe cât posibil, cu lipsurile iminente datorate unei gestionări defectuoase a banului public; să îi lăsăm pe micii întreprinzători să îşi ducă afacerea mai departe sau cel puţin să o ţină pe linia de plutire, iar pe lângă ei alţi zece muncitori concediaţi de la stat; să-i lăsăm pe profesori să aducă, în continuare, ţării medalii la concursurile internaţionale cu elevii pregătiţi de domniile lor, pentru ca astfel România să îşi păstreze renumele pe care şi l-a format; şi haideţi, domnilor guvernanţi, să acţionăm într-unul dintre domeniile în care statul chiar pierde o sumă imensă de bani: contrabanda cu ţigări.Mi-aţi putea spune că toată lumea este la curent cu acest flagel. Şi sunt de acord cu dumneavoastră, însă despre lipsa acţiunilor împotriva traficului de ţigări doresc să vorbesc şi despre o posibilitate reală de a aduce bani la buget fără să împovărăm şi mai mult cetăţenii.

Am ajuns campioni şi în acest domeniu. Introducerea accizelor a făcut din tutun marfa cu cele mai mari variaţii de preţ de la un stat la altul. Acest fenomen a favorizat fără echivoc contrabanda, iar criza economică a dus la o creştere fără precedent a contrabandei cu ţigări, transformând această problemă într-una extrem de îngrijorătoare pentru autorităţile din statele vest-europene care cer măsuri unitare şi ferme pentru reducerea fenomenului.

Agenţia France Press relatează că statele membre de la frontiera estică a uniunii, precum România, Ungaria, Slovacia şi Polonia sunt în prima linie a combaterii contrabandei cu ţigări, iar Uniunea Europeană, prin vocea şefului departamentului responsabil de combaterea contrabandei cu ţigări din cadrul Oficiului European de Luptă contra Fraudei (OLAF), declara că: "Din păcate, există o intensificare a traficului de ţigarete către UE, deoarece profiturile sunt de-a dreptul uriaşe şi că acest lucru se justifică şi prin diferenţa mare de preţ de la o ţară la alta"(...) "În timp ce un pachet de ţigări ajunge şi la peste 8 euro în Irlanda sau la mai bine de 5 euro în Franţa, în Ucraina el nu costă decât între 30 de cenţi şi un euro." În aceste condiţii, nu e de mirare că numărul ţigaretelor de contrabandă confiscate în UE a crescut între 2005 şi 2008 de la 4,4 miliarde la 5,2 miliarde. Aceasta nu reprezintă însă decât aproximativ 10% din traficul total cu ţigări de contrabandă.Acelaşi Oficiu European de Luptă contra Fraudei estimează un prejudiciu total de 9 miliarde de euro,înregistrat anual de bugetul statelor membre.

După ce mulţi ani în care au fost simple rute de tranzit către Europa Occidentală, Polonia şi România au devenit acum ţări de destinaţie, iar majorarea accizelor pentru tutun a făcut ca pieţele noastre locale să fie tot mai atractive pentru traficanţi.

Lupta împotriva contrabandei cu ţigări nu este doar lupta României, ci a întregii lumi. Iată că autorităţile vest-europene au încercat, prin diverse campanii media, să-i determine pe oameni să nu mai cumpere ţigări de contrabandă, subliniind faptul că, de multe ori, în procesul de fabricaţie al unor ţigări contrafăcute nu se respectă nicio normă din categoria celor de care trebuie să ţină cont fabricile de ţigări autorizate, astfel că multe ţigări contrafăcute pot avea niveluri de gudron sau nicotină extrem de ridicate. În plus, în cazul unor ţigări contrafăcute în Ucraina, s-a atras atenţia asupra faptului că au în compoziţie tutun din plantaţii situate în apropierea fostului reactor nuclear de la Cernobîl - zona puternic contaminată în urma exploziei din 1986. Astfel s-a constatat că unele ţigări de pe piaţa neagră, vândute şi în Franţa, Italia sau Germania, au un potenţial radioactiv periculos. Fumarea unor asemenea ţigări crescând exponenţial riscul de cancer pulmonar.

Şi România, prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a participat la o campanie împotriva contrabandei cu ţigări la iniţiativa unor companii internaţionale de tutun care au înregistrat la rândul lor pierderi semnificative datorate intensificării acestui flagel. Însă, diferenţa e următoarea: campania s-a transformat într-o preocupare a statului pentru strângerea de bani la buget. S-a făcut o campanie nu împotriva fumatului, ci împotriva contrabandei cu ţigări şi nu pe motiv că tutunul dăunează sănătăţii, ci pentru că prin contrabanda cu ţigări statul pierde anual un miliard de euro pe care, de altfel, l-ar putea încasa din taxe. Aşa cum bine a declarat Alina Ienciu, Director al Direcţiei de Informare şi Relaţii Publicedin cadrulMinisterului Administraţiei şi Internelor "până acum ministerul s-a axat pe politici de combatere şi mai puţin de prevenire". Încă o dată ministerul pune din nou interesele statului mai presus de cele ale cetăţeanului, participând la o altă campanie axată pe pierderile suferite de bugetul statului şi mai puţin pe nocivitatea fumatului asupra cetăţenilor.

În ultimele luni, Comisia Europeană şi-a arătat disponibilitatea de a finanţa programe de dotare a Vămii şi Poliţiei de Frontieră, în ţări precum: România, Polonia sau Bulgaria. Respectivele proiecte având ca scop final reducerea contrabandei cu ţigări de provenienţă estică.

Dacă în România cea mai mare parte a autorităţilor de profil au preferat să ignore aceste oportunităţi de finanţare, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în Polonia, ţară care de altfel a înregistrat anul trecut cele mai mari capturi de ţigări netimbrate. Pe lângă dotările finanţate prin programe UE, Guvernul polonez a anunţat că va cheltui în 2010 peste 133 de milioane de zloţi (aproximativ 33 de milioane de euro) pentru vehicule, echipamente specializate, inclusiv endoscoape şi detectoare, precum şi pentru un centru de control eficient şi pentru comunicaţii electronice. În Polonia, rezultatele nu s-au lăsat aşteptate.Astfel, există informaţii că, după securizarea suplimentară a graniţei poloneze s-a constatat o deplasare a traseelor de contrabandă spre sud, în Ungaria şi în Balcani.Traficul este profitabil, deoarece un transfer reuşit al unui container de 100.000 pachete de ţigări din Polonia în Regatul Unit poate aduce aproximativ două milioane de zloţi (500 000 euro). Sunt deci implicate sume considerabile.

Tutunul a ajuns produsul numărul unu al traficului în Europa. Se consideră a fi mai profitabil decât drogurile. Beneficiile acestor două afaceri sunt similare, dar sancţiunile pentru traficul de tutun sunt mai mici, fără a mai pune la socoteală consimţământul societăţii în multe ţări.

Ne-a fost demonstrat încă o dată că este mult mai simplu să dăm vina pe un sistem nefuncţional sau pe cerinţele Fondului Monetar Internaţional şi să adunăm bani la buget prin micşorarea salariilor şi pensiilor, prin disponibilizări şi falimentări de societăţi decât să luptăm prin politici concrete şi susţinute împotriva unui flagel care ar putea aduce anual la bugetul României milioane de euro.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Ziua Europei"

Pentru români, data de 9 mai are o triplă semnificaţie: Ziua Independenţei României, sfârşitul celui de al 2-lea război mondial şi Ziua Europei.

9 mai a fost aleasă ca zi a Europei de Consiliul European de la Milano, în 1985, întrucât s-a considerat că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei, dar şi altor state europene, să pună "bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii".

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, ziua de 9 Mai a devenit deja o tradiţie pentru noi. Manifestările organizate de Ziua Europei au ca scop apropierea cetăţeanului de valorile esenţiale ale Uniunii Europene. Pornind de la acest obiectiv, în Arad, oraşul de unde vin în Camera Deputaţilor, am organizat un concurs internaţional intitulat "Transmite Europei mesajul tău", competiţie care s-a desfăşurat sub auspiciile următorului motto: "Nu coalizăm state, noi unim oameni. ... Europa nu se va crea dintr-o dată, nici într-o construcţie de ansamblu, ea se va crea însă prin realizări concrete, punând la bază o solidaritate de fapt."(Jean Monnet).

Concursul a avut ca ţintă conştientizarea apartenenţei la marea familie europeană, prin îmbogăţirea sistemului de cunoştinţe cu informaţii despre UE; exersarea capacităţii de a analiza o imagine în scopul înţelegerii unui conţinut abordat; formarea comportamentelor adecvate muncii în grup; promovarea valorilor culturale prin intermediul activităţilor desfăşurate.

Ceea ce am urmărit a fost promovarea educaţiei, culturii şi tradiţiilor europene; formarea şi dezvoltarea conduitei civice în contextul european; dezvoltarea simţului şi spiritului estetic; integrarea dimensiunilor şi valorilor europene în activităţile elevilor; valorizarea şi aplicarea metodelor tradiţionale şi moderne europene în raport cu învăţământul românesc; încurajarea implementării activităţilor instructiv-educative cu tematică interculturală.

Consider că împreună trebuie să promovăm valorile europene, pentru o Românie în care fiecare zi să însemne câte un pas spre împroprierea spiritului european.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Susţinerea Caravanei ocupării forţei de muncă"

Suntem conştienţi cu toţii că nu toate persoanele neocupate sunt înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă. La fel de bine ştim că înregistrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă are multiple avantaje. În primul rând, vom avea o situaţie clară privind rata şomajului, privind numărul persoanelor care caută un loc de muncă, şi de aici tăvălugul continuă cu măsurile necesare a se lua, privind consilierea profesională, medierea muncii şi organizarea cursurilor de calificare/recalificare sau perfecţionare a acestor persoane.

În cadrul Caravanei ocupării forţei de muncă, agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă intervin prin acţiuni specifice de informare privind piaţa muncii, de informare şi consiliere în carieră şi de ocupare, direct în mijlocul comunităţilor din judeţ. Printre rezultatele urmărite ca urmare a derulării acestei acţiuni se numără: înregistrarea persoanelor care nu au loc de muncă; informarea şi consilierea profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă; identificarea problemelor şi obstacolelor cu care se confruntă persoanele din mediul rural şi cele de etnie romă, pentru stabilirea şi iniţierea unor măsuri care să răspundă mai bine nevoilor acestora; stabilirea şi consolidarea legăturilor de colaborare între toţi factorii de la nivelul comunităţilor, interesaţi de creşterea gradului de ocupare locală.

Aş aduce în discuţie "Cubul Informatic" care este un sistem privind centralizarea datelor despre fiecare persoană la nivelul instituţiilor subordonate Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Cubul prezintă o situaţie clară privind statutul social al fiecărei persoane. Este necesar ca dialogul între instituţii să fie intensificat pentru a avea o situaţie clară privind ajutoarele sociale pe care le primesc persoanele neocupate şi nu în ultimul rând pentru a putea beneficia de toate măsurile de sprijin necesare încadrării în muncă.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Dezvoltarea durabilă şi criza economică"

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu Tratatul de aderare, precum şi implementarea efectivă a principiilor şi obiectivelor Strategiei Lisabona şi Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă, reînnoite a adus o nouă viziune asupra raporturilor dintre dezvoltarea economică şi protecţia ecologică.

Viitorul nostru comun depinde de evoluţia societăţii şi de faptul că nu avem decât un pământ. Evoluţia societăţii este strâns legată de progresul tehnic, iar acesta trebuie să se manifeste "pragmatic", cu prudenţă faţă de cerinţele conservării mediului. Este necesar să revină în atenţia noastră, a tuturor, o dezvoltare durabilă favorabilă protecţiei şi conservării mediului acum până când nu se ajunge la o catastrofă ecologică majoră. Dar pentru aceasta trebuie să ne revizuim fundamentele noastre, să găsim "piatră filozofală" care să ne permită să conciliem dezvoltarea economică şi socială cu o buna gestiune a problemelor mediului.

Indicii de dezvoltare durabilă derivă din trei mari capitole: economia, societatea şi capitalul natural. În situaţia de criză economică în care ne aflăm, "piatra filozofală" o reprezintă accesarea fondurilor europene. Nu consider că a ne plânge pe umăr unul celuilalt va determina ieşirea din criză şi nici realizarea unei dezvoltări durabile, dar a accesa fonduri europene pentru proiecte viabile încă se mai poate. O absorbţie completă a fondurilor europene pentru un sistem de autostrăzi, un sistem de cale ferată performant, o agricultură adusă la nivelul secolului XXI, gropi de gunoi ecologice, centrale termoelectrice, sunt doar câteva elemente care pot conduce la o dezvoltare durabilă.

Dezvoltarea umană este o componentă intrinsecă a dezvoltării durabile şi presupune, în primul rând, posibilitatea de a trăi o viaţă lungă şi sănătoasă, educaţie, resursele adecvate unui nivel de trai decent; de asemenea, participare la viaţa socială şi politică a societăţii, libertatea cuvântului. Toate acestea asigură bunăstarea generaţiilor de astăzi, fără a compromite şansele similare pentru generaţiile viitoare.

Domnul Cristian Buican:

"Traian Băsescu, acest Augusto Pinochet al României"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă întreba un lucru simplu la care se pare că nu avem încă un răspuns conform cu realitatea la care asistăm în aceste zile: Cine guvernează astăzi România? Într-o ţară democratică, în care portarii instituţiilor publice nu sunt angajaţi pe criterii politice, în care atunci când te duci la spital nu trebuie să îţi cumperi singur tratamentul, în care legile sunt respectate şi valorile cultivate, Constituţia, cartea de căpătâi a fiecărui stat, este respectată. Însă în cazul nostru nu este deloc aşa.

După cum probabil bine ştiţi, în articolul 102 din Constituţie se spune clar: "Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice". Oricum am interpreta acest articol din Constituţia României nu putem afirma decât că Guvernul, sub controlul Parlamentului, este singurul care asigură politica internă. Noi însă am asistat în acest weekend la un adevărat tur de forţă al Preşedintelui Traian Băsescu care a ieşit public şi a anunţat măsurile pe care Guvernul le va lua, a negociat cu Fondul Monetar Internaţional şi s-a întâlnit cu sindicatele. Toate aceste acţiuni ale Preşedintelui Traian Băsescu ne demonstrează foarte clar că nu mai are niciun fel de respect faţă de Constituţie şi faţă de cetăţenii României. Mai mult, nu pot să nu vă amintesc că la suspendarea din 2007, acelaşi Traian Băsescu afirma că "pune totul pe o singură carte", aceasta fiind Constituţia României, de care acum nu mai ţine cont.

Consider comportamentul preşedintelui ca fiind nociv pentru statul de drept şi pentru democraţie. Nu mi se pare normal ca după ce a reuşit, cu mijloacele specifice unui regim totalitar, să câştige alegerile prezidenţiale şi să îşi impună un guvern marionetă, să vină acum cu un aşa-zis plan anticriză care sfidează orice logică economică şi care are ca unic scop distrugerea instituţiilor statului care se ocupă cu buna desfăşurare a activităţilor legate de domenii foarte importante, precum sănătatea, educaţia sau protecţia socială. De mediul de afaceri nici nu mai amintesc, pentru că l-a distrus deja.

Mai mult decât atât, acum câteva zile am citit un avertisment al domnului Cristian Pârvulescu, care făcea o paralelă între acţiunile lui Traian Băsescu şi cele ale dictatorului chilian Augusto Pinochet. Vreau, de asemenea, să vă reamintesc că acelaşi Traian Băsescu l-a folosit pe specialistul şi apărătorul democraţiei, domnul Cristian Pârvulescu, şi Asociaţia Pro Democraţia în lupta sa din 2004 cu sistemul ticăloşit al lui Adrian Năstase. În concluzie, nu putem să îl suspectăm pe Cristian Pârvulescu de rea-voinţă sau de partizanat politic. Tocmai de aceea vă voi citi câteva din concluziile şi din părerile preşedintelui Asociaţiei Pro Democraţia vizavi de comportamentul lui Băsescu: "Măsurile anunţate de preşedintele Traian Băsescu nu au o raţiune proprie, explicită. Măsurile sunt foarte slabe din punct de vedere economic. Nu o spun eu. O spun o multitudine de economişti reputaţi. Faptul că nu a existat nici măcar o minimă transparenţă a acestei decizii ne duce cu gândul la faptul că există un plan ascuns, pe care îl putem numi "experimentul România''.

Traian Băsescu îşi doreşte un stat care să consume sub 20% din p.i.b. şi care să fie redus la poliţie, jandarmerie şi servicii secrete. Sănătatea, educaţia şi pensionarii nu contează. România este al doilea Chile. Dacă analizăm reformele lui Băsescu şi filozofia acestuia realizăm cât de periculos de asemănătoare sunt acestea cu cele orchestrate de dictatorul Augusto Pinochet în momentul în care a luat puterea în Chile. Băsescu chiar e convins că, până în 2012, este posibilă o oarecare creştere economică. El crede că poate câştiga alegerile de atunci împreună cu partidele pe care le construieşte. Apoi, cu sprijinul acestei majorităţi politice, Băsescu vrea să schimbe regulile Constituţiei şi să îşi pregătească un rol politic pentru 2014". Această paralelă mi se pare plauzibilă în condiţiile în care, după cum îl ştim pe Traian Băsescu, întotdeauna s-a autointitulat un preşedinte jucător, de multe ori mai mult decât îi permitea Constituţia.

Vă rog să faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi să luaţi paralela şi teoria domnului Pârvulescu ca fiind adevărate. În aceste condiţii cred că ştiţi la fel de bine ca şi mine că Parlamentul, ca principal organ legislativ al ţării, ca cea mai democratică instituţie din România, nu îşi mai are rostul şi implicit nici dumneavoastră. În consecinţă, dacă vă simţiţi inutili, votaţi în continuare legile şi aşa-zisa reformă propuse de Traian Băsescu şi guvernul simulacru Boc-Udrea.

Domnul Cristian Buican:

"Legea falimentului primăriilor sau cum să scapi de edilii opoziţiei"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru că mă simt obligat să vă atrag atenţia asupra unei încercări de distrugere sistematică a oricărei opoziţii din România. Mă adresez dumneavoastră atât în calitate de parlamentar, cât şi de preşedinte de organizaţie judeţeană de partid şi vorbesc în numele a cel puţin 35 de primari liberali. La umbra scandalurilor legate de măsurile pe care guvernul Băsescu-Boc-Udrea a anunţat că le ia, cele referitoare la reducerea pensiilor şi a salariilor bugetarilor, executivul încearcă să asasineze orice urmă de opoziţie din România anului 2010 şi din viitorul apropiat.

În timp ce domnii Băsescu, Boc şi Vlădescu anunţă măsuri heirupiste de reduceri salariale, domnul Vasile Blaga, ministrul administraţiilor şi internelor, a iniţiat un proiect de lege intitulat sugestiv "Legea falimentului administraţiilor publice locale", proiect ce are ca unic scop distrugerea primăriilor şi preşedinţilor de consilii judeţene de la PNL şi PSD. Tactica este una inteligentă, trebuie să recunosc. În timp ce s-a iniţiat o dezbatere publică despre măsurile de austeritate luate de acest Guvern, Vasile Blaga îşi face treaba şi propune spre dezbatere Parlamentului, în regim de urgenţă, acest proiect de lege, prin care doreşte mazilirea primarilor opoziţiei.

În ceea ce priveşte transferul parlamentarilor, actuala putere a demonstrat că în lipsa unui cadru legislativ restrictiv, migraţia politică este un fenomen de actualitate. Acest lucru nu este posibil în cazul administraţiei publice locale odată cu aprobarea legii migraţiei politice. Având în faţă un astfel de impediment, Partidul Democrat, prin Vasile Blaga, trebuia să găsească o altă modalitate prin care să subjuge primarii şi preşedinţii de consilii judeţene din opoziţie. Iată că, în ciuda oricăror aşteptări, creativitatea şi imaginaţia actualilor guvernanţi nu are limite. Această lege va conferi cadrul legal prin care să bage în faliment majoritatea unităţilor administrative aflate sub controlul opoziţiei.

Proiectul iniţiat de Vasile Blaga prevede că "unităţile administrativ-teritoriale care nu mai pot plăti datorii mai vechi de 90 zile şi care depăşesc 15% din bugetul local anual vor fi considerate ca aflându-se în procedură de criză financiară". De asemenea, această procedură va fi aplicata şi în cazul în care "instituţia nu mai are capacitatea de a achita drepturile salariale pe o perioadă mai mare de 90 zile de la data scadenţei". Procedura de criză financiară prevede ca în cinci zile de la data hotărârii acestei stări să se constituie, prin ordin de prefect, "comitetul pentru situaţii de criză financiară". În acest caz, conducerea respectivei unităţi administrativ-teritoriale nu va mai avea dreptul de a lua decizii legate de obligaţiile financiare, de personal sau de a angaja credite. Mai mult, acelaşi proiect de act normativ prevede şi intrarea în starea de insolvenţă care se produce atunci când există obligaţii financiare neplătite de mai mult de 120 de zile şi care depăşesc 50% din bugetul local anual şi în cazul neachitării drepturilor salariale pe o perioadă mai mare de 120 de zile. În acest caz, se va pregăti de către administratorul judiciar împreună cu ordonatorul principal de credite un plan de redresare care va trebui aprobat de tribunal. În cazul în care acest plan nu este respectat de către primar sau de către preşedintele consiliului judeţean, administratorul judiciar poate propune suspendarea atribuţiilor acestora. Cu alte cuvinte, suspendarea atribuţiilor unor edili sau preşedinţi de consilii judeţene va fi la mâna prefecţilor care, precum bine ştiţi, sunt aserviţi puterii portocalii.

Fac pe această cale un apel public prin care să ne opunem cu toate forţele aprobării unei asemenea legi în forma sa actuală. Vă spun sincer că acest proiect nu are ca scop decât lichidarea edililor incomozi actualei puteri, iar prin aprobarea acestei legi nu facem decât să ne întoarcem în timp.

Domnul Cristian Buican:

"Guvernul Băsescu-Boc-Udrea nu a luat nicio măsură de relansare economică şi de scoatere a României din criză"

Guvernul incompetent Băsescu-Boc-Udrea nu are niciun fel de viziune de scoatere a României din criză şi de ajutorare a economiei româneşti pentru o relansare economică de care vorbim de mai bine de un an. Dacă îmi permiteţi să vă reamintesc, în campania prezidenţială din toamna anului 2009, Traian Băsescu ne vorbea despre relansare economică. Boc, Videanu şi Pogea vedeau mugurii relansării economice, probabil din cauza plantelor halucinogene interzise de Parlament. Ei bine, la ce asistăm zilele acestea? La relansare economică? Nicidecum. Asistăm la un genocid orchestrat de la Cotroceni şi care ne arată disperarea şi incompetenţa actualilor guvernanţi.

În ultimul an şi jumătate, la conducerea executivă a României s-au aflat aceiaşi domni care acum vin şi ne spun că nu se mai poate continua aşa şi că bugetul de stat nu are venituri suficiente pentru a susţine un sistem bugetar prea "gras", după părerea dânşilor. Ei bine, această abordare nesimţită cu care au venit Traian Băsescu şi Emil Boc este una de tip fascist, iar istoria ne este martoră. De asemenea, măsurile disperate anunţate de acest guvern şi memorandumul semnat cu Fondul Monetar Internaţional ne arată că în ultimul an şi jumătate aceşti domni au minţit cu neruşinare, iar împrumutul de la FMI nu a avut decât scopul de a plăti pensiile şi salariile. Dacă acest guvern ar fi avut vreun gram de viziune, vreo idee despre funcţionarea economiei de piaţă şi despre mult râvnita relansare economică, ar fi luat măsuri în acest sens. Or, noi nu am asistat decât la o lipsă de acţiuni a actualului guvern. Mai mult decât atât, măsuri de genul impozitului forfetar nu au făcut decât să accentueze criza economică în care ne aflăm şi au adus mediul privat, principalul generator de venituri bugetare, în moarte clinică.

Chiar dacă prin vocea preşedintelui Traian Băsescu, dublat de premierul marionetă Emil Boc, măsurile de tăiere a pensiilor şi salariilor bugetare au fost anunţate ca un plan de redresare economică, acest lucru nu este decât o altă minciună. Proaspătul memorandum semnat ieri de către Guvernul României şi FMI ne arată clar că mult trâmbiţata protecţie a sistemului privat în detrimentul tăierilor salariilor bugetarilor şi a pensiilor nu este decât o altă minciună. Altfel nu o pot cataloga, atâta timp cât scrie negru pe alb că Guvernul se angajează să impoziteze tichetele de masă, dobânzile bancare sau să nu mai subvenţioneze domeniul IT, unul dintre principalele motoare care ar trebui repornit pentru mult dorita relansare economică.

Memorandumul semnat ieri de Guvern ne mai arată faptul că majorarea t.v.a-ului şi a cotei unice este încă de actualitate şi că, în cazul în care aceste măsuri nu vor fi implementate şi nu vor avea efectele scontate, majorarea celor două taxe este mai mult decât obligatorie. Or, pentru mine, ca parlamentar şi liberal, aşa ceva nu este de admis.

Guvernul Băsescu-Boc-Udrea nu a luat nicio măsură benefică economiei româneşti. Nu a ajutat nici cu un fir de aţă industria românească şi producătorii români. Toate măsurile, dar absolut toate măsurile luate de acest Guvern au avut ca unic scop distrugerea mediului de afaceri. Iar acum au trecut la bugetari şi pensionari. Aşa ceva nu mai poate continua. Un alt lucru pe care nu pot să îl înţeleg este faptul că nu doresc să implementeze nicio măsură propusă de opoziţie. Iar aici nu pot spune că duc lipsă de aşa ceva. Există cel puţin o duzină de proiecte legislative în Parlament care prevăd măsuri de ajutorare a mediului de afaceri şi de eficientizare a structurilor statului, precum si o mai bună colectare la bugetul de stat, dar care sunt ignorate de actualul Guvern.

Singurul lucru de care a avut grijă acest guvern a fost propria camarilă portocalie, de la membrii de partid angajaţi în diferite funcţii de directori, până la firmele care i-au susţinut în campaniile electorale. Ei bine, cred cu tărie că de acolo ar trebui să se înceapă cu tăierile şi veţi vedea cum. Dacă această risipă se stopează, vom avea bani şi de pensii şi de salarii.

Domnul Cristian Buican:

"Reducerea salariilor şi a pensiilor sau genocidul guvernării PDL Băsescu-Boc-Udrea"

Mă declar consternat pe zi ce trece de acţiunile acestui guvern incompetent şi lipsit de viziune. Vă spun sincer că primesc zilnic telefoane de la ziarişti pentru a comenta acţiunile sau mai bine spus lipsa de acţiune a Guvernului Băsescu-Boc-Udrea care, pe zi ce trece, face tot posibilul să ducă la faliment această ţară şi nu contenesc în a critica foarte dur acest executiv. Cred că sunt în asentimentul majorităţii cetăţenilor din România când cataloghez acest simulacru de guvern ca fiind, de departe, cel mai slab executiv pe care l-a avut România în istoria sa. Mai mult, decizia actualilor guvernanţi de a reduce salariile tuturor bugetarilor cu 25%, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale cu 15% şi de a diminua salariul minim la 600 de lei nu numai că este una care îi nemulţumeşte pe majoritatea românilor, dar este şi o decizie luată heirupist, fără niciun fundament economic şi social.

În opinia mea, această decizie înseamnă recunoaşterea incompetenţei care îi caracterizează pe aceşti guvernanţi. De ce spun asta? Pentru că în condiţiile în care te afli de mai bine de un an şi jumătate la conducerea acestei ţări şi nu eşti în stare să impulsionezi economia pentru a avea venituri pentru plata salariilor şi a pensiilor, nu eşti altceva decât un incompetent şi în concluzie ar trebui să pleci.

Aş dori să vă împărtăşesc faptul că sunt convins de faptul că aceste măsuri nu vor face altceva decât sa adâncească şi mai mult derapajele sociale cu care ne-a obişnuit acest executiv. Soluţia pentru a avea încasări bugetare necesare plăţii salariilor, pensiilor şi ajutoarelor sociale nu este de a le tăia, ci de a impulsiona economia şi implicit de a încasa taxe şi impozite cu care să se poată plăti aceste salarii nesimţit de mici. Consider inadmisibil ca un profesor proaspăt angajat care câştiga până acum puţin peste 800 de lei să aibă un venit echivalent cu salariul minim pe economie, adică doar 600 de lei. Pentru că doar atât va câştiga un profesor debutant. Pe lângă faptul că o persoană adultă din România nu se poate întreţine singură cu aceşti bani, mai avem pretenţia să avem şi învăţământ de calitate. În aceste condiţii nu este posibil. Singura explicaţie pe care o pot găsi acestei măsuri de reducere a salariilor profesorilor cu 25% este aceea că Băsescu şi Boc au dorit să îi demonstreze ministrului educaţiei, ilustrului necunoscut Daniel Funeriu, că vor exista şi profesori care vor muri de foame.

Tăierea salariilor bugetarilor cu 25%, a pensiilor şi ajutoarelor sociale cu 15% sunt măsuri care, nefiind dublate de măsuri de ieşire a României din criză şi de relansare economică, nu vor face altceva decât să acorde Executivului Băsescu-Boc-Udrea un răgaz de câteva luni. În consecinţă vin şi vă întreb: După aceste luni ce vom face? Vom tăia din nou din salariile bugetarilor şi din pensiile bunicilor şi părinţilor noştri? Sau poate atunci vom creşte t.v.a-ul, cota unică sau mai ştiu eu ce alte taxe şi impozite.

Aceste măsuri de reducere a salariilor bugetarilor, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale pot fi catalogate drept un genocid asupra bugetarilor, a pensionarilor şi a asistaţilor sociali, care oricum trăiau la limita subzistenţei. Nu înţeleg nici încăpăţânarea cu care Băsescu şi acest simulacru de guvern doresc tăierea tuturor salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, în condiţiile în care o astfel de diminuare afectează grav majoritatea bugetarilor şi a pensionarilor care au venituri mai mici de 1.500 de lei şi mai puţin camarila portocalie angajată la buget care câştigă salarii de mii de lei. Or, o scădere a veniturilor bugetarilor sau a pensiilor diferenţiat în funcţie de venit ar fi reprezentat o minimă condiţie de la care trebuiau să plece discuţiile unor astfel de măsuri.

În ceea ce priveşte aplicarea acestor măsuri, ele nu pot fi realizate decât prin trecerea lor prin Parlament. În acest caz, vă pot asigura că cei care veţi vota astfel de măsuri veţi fi nevoiţi să daţi socoteală în faţa electoratului, poate chiar mai repede decât vă imaginaţi.

Domnul Ion Burnei:

"Declaraţie politică privind intenţia Guvernului României de a micşora drepturile pensionarilor cu 15%"

Prin prezenta declaraţie politică îmi exprim dezacordul asupra măsurilor anunţate de preşedintele României cu privire la micşorarea drepturilor pensionarilor cu 15%. Faptul că această măsură a fost anunţată de către reprezentantul unei instituţii care nu are atribuţii în acest sens, conform principiului separaţiei puterilor în stat prevăzut de Constituţia României, a creat, pe de o parte, confuzie, iar pe de altă parte, a generat şi o situaţie nedreaptă.

Reducerea cheltuielilor bugetare pe seama scăderii arbitrare a drepturilor de pensie este incorectă nu numai prin faptul că acestea au fost dobândite prin contribuţia bănească personală, ci şi pentru că se aduce atingere principiului juridic al dreptului câştigat. În dreptul muncii funcţionează principiul legii părţilor, conform căruia nu se pot modifica termenii unui contract în mod unilateral.

Toate măsurile anunţate vor genera o stare de nemulţumire generala şi un foarte mare număr de acţiuni în justiţie.

Pentru această situaţie, dar şi pentru starea dificilă în care se află economia ţării se fac responsabili: Guvernul României condus de premierul Emil Boc şi Preşedintele României Traian Băsescu.

Doamna Carmen Axenie:

"Magazinele de vise au reapărut. Să le reînchidem!"

Urmărind îndeaproape problema magazinelor de vise, am putut observa o constanţă a răului împotriva căreia noi toţi suntem chemaţi să luăm atitudine. Magazinele de droguri "aşa-zis uşoare" s-au redeschis şi efectul este acelaşi: o mulţime de tineri au ajuns la spitale în stare foarte gravă. Citind declaraţiile unui astfel de comerciant de etnobotanice, am fost uimită să văd cum viaţa şi sănătatea tinerilor noştri nu au nicio valoare pentru astfel de oameni.

Am sperat o vreme că în România se va dezvolta o cultură a informării cu privire la legislaţia în vigoare, dar ce se poate observa acum este că tocmai rău-făcătorii au început să fie foarte interesaţi de evoluţia legilor. Nu pot uita cu câtă seninătate afirma un negustor de droguri că el ştie legile şi că va fi mereu cu un pas înaintea statului. Dacă ne uităm bine la situaţia de faţă, cu foarte mare tristeţe, trebuie să îi dau dreptate.

Guvernul a interzis 36 de plante, dar acum pe piaţa noastră sunt noi ierburi halucinogene şi substanţe care nu apar pe lista Ministerului Sănătăţii ca substanţe şi plante interzise prin lege. Euphoria şi Generation 2012 sunt două dintre noile produse din gama etnobotanicelor pe care utilizatorii le pot cumpăra. Preţul este, în medie, de 75 de lei pentru 0,25 grame de Euphoria şi de 80 de lei pentru 0,5 grame de Generation 2012, ajungând până la 240 de lei în funcţie de gramaj. Pe lângă acestea au mai apărut şi cele din gama Bonzai, Jamaican, la care se adaugă, spun comercianţii, noua Sare de baie drift. Dacă în anul 2009, după estimările Ministerul Sănătăţii, peste 1300 de persoane, îndeosebi tineri, au avut nevoie de intervenţii medicale urgente, ne putem imagina că anul acesta raportul nu va fi deloc unul mai bun.

Realitatea este că răul cel mare a fost deja făcut prin faptul că statul nu a putut controla prin legi prompte comerţul cu droguri. Modificarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri a fost o victorie mică în acest război mare. Analizând situaţia la zi, observăm că e nevoie de o nouă atitudine energică şi pornită împotriva drogurilor. Cu cât lăsăm să treacă timpul mai mult, cu atât vom auzi că mulţi tineri au ajuns victime.

Suntem chemaţi să ajutăm din aceste funcţii generaţia tânără. Acum e mai greu să le oferim o viaţă prosperă, dar asta nu înseamnă că nu le putem da o viaţă mai sănătoasă. Vă rog să sprijiniţi lupta împotriva drogurilor, convinşi fiind că timpul lucrează împotriva celor care ajung dependenţi.

Domnul Cezar-Florin Preda:

"Referitor la neplata indemnizaţiei persoanelor cu handicap din Buzău"

Cei peste 353 de buzoieni care suferă de diverse forme de handicap grav au fost anunţaţi printr-o adresă oficială a primăriei Buzău, în luna martie, că "având în vedere situaţia economico-financiară cu care se confruntă municipiul Buzău, este posibil ca pentru perioada următoare să se procedeze la amânarea plăţii acestora".

Nu acelaşi răspuns însă a fost formulat de primăria Buzău şi către instituţiile centrale. Astfel, la Parlament s-a comunicat printr-o adresă oficială în luna aprilie 2010 că "vă facem cunoscut că până în prezent au fost achitate la zi toate drepturile cuvenite atât asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav cât şi indemnizaţiile de însoţitor", deşi indemnizaţiile nu au mai fost plătite din 10 martie 2010.

Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap apreciază "ca abuzivă măsura de sistare a indemnizaţiilor şi obligarea persoanei cu handicap grav la angajarea unui asistent personal".

În calitate de deputat de Buzău, am fost sesizat referitor la neplata acestor sume şi am solicitat primăriei Buzău să clarifice situaţia şi să continue să plătească indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap grav, persoane care au nevoie ca de aer de un însoţitor.

Este inadmisibil şi de neconceput ca, în 2010, Parlamentul României şi instituţiile centrale să primească în mod oficial informări false de la autorităţile locale. Persoanele cu handicap trebuie să ştie că indemnizaţiile lor nu vor fi afectate de măsurile de austeritate anunţate de Guvern şi că problema neplăţii trebuie rezolvată în plan local.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Austeritatea necesară"

Vizita delegaţiei FMI în România şi deznodământul acestei vizite au creat un val de subiecte de presă referitoare la starea economiei naţionale şi a ceea ce trebuie să facă Guvernul pentru a ne scoate din criza economică. In declaraţiile mele politice de până acum, chiar din ultima perioadă, am punctat de multe ori necesitatea de a merge înainte cu reformele structurale şi de a lăsa calculul politic (electoral) în plan secundar.

Consider că, în acest moment, Guvernul este interesat mai puţin de bilele negre pe care le primeşte din partea presei ostile şi a opoziţiei, şi mai mult de starea economiei reale. Dacă ar fi ceva pentru care actualul Guvern şi actualul prim-ministru ar trebui să primească aprecieri, ei bine, acel lucru ar trebui să fie curajul de care dau dovadă, lipsa instinctului de conservare politică, în ultimă instanţă, sacrificiul politic pentru a scoate ţara asta din criză.

Cine crede, din opoziţie, că e uşor să iei măsuri de austeritate, să te uiţi în ochii pensionarilor şi să le spui că le scad veniturile cu 15%, să le spui bugetarilor că vor primi salarii cu 25% mai mici şi că urmează disponibilizări majore, acela se înşeală. Aşa cum spuneam, îţi trebuie curaj şi putere de sacrificiu. Mai importantă este starea economiei. Ca unul care a punctat de multe ori în sensul încurajării iniţiativei private şi ca susţinător al mediului de afaceri privat, pentru mine, alegerea zonei în care să se strângă cureaua este destul de uşoară: statul şi aparatul bugetar pe care acesta îl presupune. Întreprinzătorii privaţi au o regulă simplă în minte: funcţionarea eficientă a firmei sau companiei lor. De aceea, ei sunt liberi să-şi facă ordine în propria ogradă şi, aşa cum au arătat cifrele şomajului de anul trecut şi de la începutul anului acesta, au făcut-o deja. Firmele care au rezistat crizei au "tăiat" tot ce trebuia tăiat, au făcut restructurările care se impuneau, iar acum au nevoie doar de măsuri economice proactive din partea Guvernului şi de predictibilitate fiscală în timp.

Dacă cineva m-ar întreba care era cea mai proastă variantă pentru economia românească, atunci, fără să stau prea mult pe gânduri, aş fi spus creşterea t.v.a. şi a cotei unice de impozitare. Asta ne-ar fi afectat pe toţi, iar reducerea deficitului bugetar ar fi fost în continuare o himeră. Un t.v.a. crescut nu ar fi însemnat neapărat încasări bugetare crescute, pentru că, în mod sigur, consumul ar fi scăzut.

O cotă unică de impozitare mai mare ar fi însemnat un semnal negativ pentru toţi investitorii străini care se gândesc la România. Există exemple foarte concludente în acest sens: ţările care au purces anul trecut la creşterea t.v.a. şi a impozitelor (în special Ungaria şi ţările baltice) au un orizont de timp extrem de îndepărtat pentru ieşirea din recesiune. Pe de altă parte, ţările care au păstrat sau chiar scăzut taxarea şi impozitarea au revenit pe plus. Cu siguranţă, acelaşi lucru s-ar fi întâmplat şi cu România dacă politica de cadre a fostului premier Tăriceanu ar fi fost dusă pe principiul competenţei şi nu al numărului crescut. Atunci când în 4 ani angajezi peste 400.000 de persoane în sistemul bugetar, în condiţiile în care statul se mişca eficient şi înainte, faci o investiţie electorală, nu una în folosul binelui general.

O spun şi eu pe şleau: în momentul de faţă sunt prea mulţi bugetari, iar deficitul bugetului asigurărilor sociale este prea mare. Măsura scăderii cu 25% a salariilor bugetarilor pentru jumătate de an reprezintă, pentru mine, o "perioadă de graţie" în care scopul Guvernului este acela de a identifica locurile suprapopulate cu bugetari şi de a face tăierile de personal. Tăierea cu 15% a pensiilor înseamnă, la fel, o perioadă de timp pentru Guvern pentru a identifica toate pensionările frauduloase şi pentru a pune în aplicare noua lege unitară a pensiilor. După aceste 6 luni, lucrurile vor reveni la o stare de normalitate dezirabilă.

Ceea ce doresc eu, în special din partea PSD şi PNL, este să găsească în propriile conştiinţe o fărâmă de solidaritate cu Guvernul. Nu să fie de acord cu măsurile, nu să şi le asume, dar să lase actuala putere să le pună în practică, să nu tergiverseze acest proces, să nu pună obstacole artificiale. Opoziţia poate să critice măsurile, dar să lase Guvernul să şi le asume ca atare. Dacă vor fi bune, atunci Guvernul va avea de câştigat. Dacă nu, atunci puterea va pierde, în condiţiile date, solidaritatea pe care o cer din partea opoziţiei înseamnă şi responsabilitate. Şi, după 20 de ani, cele două partide care au guvernat împreună mai bine de două treimi din perioada post-decembristă a României, ar cam trebui să dea dovadă de responsabilitate, pentru că vina situaţiei actuale le aparţine şi lor, la fel cum meritele pentru ieşirea din criză le pot aparţine parţial, numai să facă ceea ce trebuie.

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Genocidul românilor"

Cu toţii am fost martorii anunţării de către preşedinte a măsurilor anticriză pe care românii le vor suporta de la 1 iunie 2010. Am hotărât să fac această declaraţie politică în plenul Parlamentului deoarece mi se pare că trăim nişte vremuri în care dispreţul faţă de legile fundamentale ale statului, faţă de cetăţenii acestui stat, la urma urmei, faţă de viaţă sunt mai accentuate decât la orice regim politic postdecembrist.

O să le iau pe rând. Personal, am fost deranjat de faptul că toate aceste măsuri prin care românilor li s-a adus la cunoştinţă că pensiile şi ajutorul de şomaj se reduc cu 15% şi că salariile se reduc cu 25% au fost anunţate de preşedintele României deşi, din punct de vedere constituţional, cel care conduce Guvernul României, deci gestionează chestiunile acestea, este premierul. Prin urmare, actualul preşedinte a devenit, conştient, preşedintele-premier al României şi, din acest punct de vedere, Guvernul poate să îşi facă băgăjelul şi să plece acasă. Şi poporul poate să doarmă liniştit, primul cârmaci al ţării veghează la timona României.

Singurul gheţar care "obstrucţionează" orizontul nemărginit din faţa ochilor căpitanului de vas mai este Parlamentul, o parte din el, care se încăpăţânează să îi atragă atenţia celui mai priceput dintre români, ilustru economist şi reputat finanţist, că, înainte de toate, România este un stat constituţional.

Constituţia, acest coşmar proptit în calea fericirii căpitanului! Constituţia, singura care îndrăzneşte să nu stea dreaptă în faţa conducătorului nostru mult iubit! Constituţia, cea atât de terfelită, de hulită şi de imperfectă încât căpitanului i-ar veni să o modifice pe loc! Să scrie în ea că România a avut, are şi va avea un singur conducător, pe el şi pe urmaşii urmaşilor lui încununaţi de "succesuri" ca şi el! Constituţia, această "sintagmă" folosită de oamenii răi ai acestei ţări, de moguli, de ziarişti răuvoitori, de opoziţie, este cea care garantează dreptul la muncă al românilor, al acelor români cărora preşedintele-premier le va lua 25% din venituri, fără să se gândească la faptul că poate majoritatea celor care muncesc la stat au rate la bănci sau fel de fel de obligaţii financiare contractate înainte ca aceste idei nefericite să apară în mintea luminată a primului finanţist al ţării.

Constituţia mai garantează şi dreptul la viaţă, iar pensionarilor cărora li se va reduce pensia cu 15% li se pune în pericol acest drept fundamental. Pensionarii vor fi puşi în faţa unor alegeri dramatice: să cumpere mâncare, să plătească întreţinerea şi lumina, să cumpere medicamente? Nu vor avea bani pentru toate aceste cumpărături şi atunci vor trebui să aleagă. Dacă vor alege pâine şi medicamente, mai devreme sau mai târziu se vor trezi în beznă, iar mai apoi se vor trezi fără locuinţe. Dacă vor alege pâine şi utilităţi vor plăti cu viaţa această alegere. Este ceea ce vrea noul nostru cârmaci. Cei amărâţi, cei umiliţi, cei săraci să plătească! Să plătească cu munca lor, cu viaţa lor huzurul clasei conducătoare! Cei mulţi să fie cei care să ducă, pe umerii lor, greutăţile acestor vremuri iar cei din ministere, din Palatul Victoria, dar mai ales de la Cotroceni să nu simtă vicisitudinile acestor vremuri. Nici ei şi nici clientela lor politică!

Cei mulţi - medicii, profesorii, poliţiştii, asistenţii, funcţionarii - să meargă la lucru, de la 1 iunie 2010, opt ore, la fel ca şi până acum, dar să ia cu 25% mai puţini bani, iar aparatul clientelar din administraţia centrală, din ministere să stea nestingherit la cafele. Ba, mai mult, secretari de stat din acest guvern de incompetenţi să inventeze posturi de ataşaţi economici în Uruguay ca să-şi angajeze copiii, aşa cum a făcut secretarului de stat Maria Pârcălăbescu, fost candidat PDL.

Cei mulţi - pensionarii - să ia cu 15% mai puţini bani lună de lună, dar cheltuielile cu achiziţiile publice să rămână la fel de mari că ar fi grav să fie afectată clientela politică a căpitanului. Cu ce bani să îşi mai pună chipul în ramă, la fiecare colţ de stradă, dacă "băieţii deştepţi" nu mai sug de la ţâţa bugetului de stat?

Cei mulţi, cei 1 milion de şomeri ai Guvernului Băsescu-Boc să stea acasă şi în continuare. Să ia o indemnizaţie cu 15% mai mică şi să nu aibă niciun orizont de mai bine, în loc să muncească pe şantierele pe care un guvern responsabil le-ar fi deschis pentru a încerca să evite criza. De ce să avem investiţii publice în infrastructură dacă nu putem să facem cele mai scumpe autostrăzi din lume? Suntem prea săraci ca să facem autostrăzi ieftine! Şi dacă niciun investitor nu se încumetă să construiască atât de scump cât se încumetă "clasa conducătoare" să plătească, mai bine nu mai construim nimic în ţara asta şi aşteptăm calmi, surâzători ca nava să intre direct în gheţarul care îşi arată adevăratele dimensiuni ale tragediei, undeva la orizont.

Din nefericire, pe nava condusă de marele căpitan sunt 23 milioane de români, iar tragedia unui naufragiu marca PDL ne va afecta pe toţi. Fireşte, "eşecele" vor fi ale clicii PDL, însă tragedia va fi a celor 23 de milioane de locuitori ai României, cei mulţi care deja au fost aruncaţi peste bord şi care se zbat să înoate în apele reci ale oceanului fără veste de salvare şi fără a şti direcţia în care este ţărmul.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Măsuri de sacrificiu"

Măsura de reducere a veniturilor populaţiei nu era singura modalitate de a opri deficitul bugetar, mai ales că va avea şi efecte adverse asupra economiei prin scăderea consumului şi a productivităţii muncii. Partidul Conservator a prezentat public în nenumărate rânduri soluţii reale împotriva crizei, dar Guvernul nu a vrut sa le aplice.

Astfel, reformarea sectorului bugetarilor trebuia făcută încă din 2009, dar nu la grămadă, ci selectiv, pe bază de competenţe. Guvernul a preferat însă să angajeze alte 26.000 de persoane în sistem dintre apropiaţii puterii şi să plătească chiar şi trei salarii pentru acelaşi post de director din deconcentrate numai să îşi pună omul de partid pe funcţie. În privinţa plăţii datoriilor statului către companiile private, am propus aplicarea sistemului compensatoriu prin care orice datorie a statului către privaţi să se compenseze cu aceeaşi sumă datorată de firme bugetului de stat.

Am propus, de asemenea, plata t.v.a. la cel mult 30 de zile de la încasarea facturii pentru că firmele sunt blocate de plata t.v.a. la emiterea facturii pe care trebuie să o opereze chiar dacă vor încasa sumele de pe factura peste câteva luni.

Neimpozitarea profitului reinvestit, pentru ca să încurajăm dezvoltarea producţiei şi angajarea de personal, sau facilităţi fiscale pentru firmele care îşi plătesc la timp datoriile către stat, sunt alte câteva măsuri pe care le-am propus Guvernului şi pentru care am avut acordul şi sprijinul mediului de afaceri. Executivul a tras însă de timp, nu a făcut nimic împotriva crizei, pentru ca acum să vina cu masuri radicale, aplicate nediferenţiat şi care vor lovi în categoriile de jos ale populaţiei.

Cum va reduce Guvernul fondul de salarii din deconcentrate, când şefii acestora nu sunt nici la aceasta oră angajaţi pe baze legale şi nu au dreptul să ia astfel de măsuri? Statul va fi efectiv blocat de procese pe care le va pierde, aşa cum s-a întâmplat deja în cazul angajării de şefi politizaţi peste funcţionarii publici care ocupau deja respectivele posturi. Pentru a reduce salariile e nevoie de o bază legală, de modificarea Codului muncii. România nu este un butic în care, când patronul dă comanda, angajaţii sunt aruncaţi pe drumuri. Felul în care se doreşte să se scoată economia din recesiune este total contraproductiv şi dovedeşte o necunoaştere elementară a legilor economice. Suntem solidari cu nevoia de a reduce cheltuielile bugetare, dar ele trebuie făcute de specialişti, nu prin iritarea sindicatelor şi prin inducerea unui sentiment de nesiguranţă în rândul populaţiei. De ce mai plătim atunci un Guvern atât de scump de la buget, dacă oricum Preşedintele conduce totul?

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Despre turismul românesc"

Mai sunt câteva săptămâni până la deschiderea sezonului de turism atât pe litoral, cât şi la munte, numai că, din păcate, bilanţul turismului, la 20 de ani de la revoluţie nu poate fi un motiv de mândrie pentru niciunul dintre cei desemnaţi să-l conducă şi să-l organizeze în tranziţia spre capitalism. Din punctul meu de vedere, principalele cauze datorită cărora România se prezintă modest în ceea ce priveşte performanţele economice ale industriei turismului sunt: lipsa unui program de acţiuni coerent şi stabil privind dezvoltarea turismului şi lipsa fondurilor de investiţii destinate dezvoltării, modificării şi reabilitării infrastructurii generale şi specifice ca urmare a procesului lent şi complicat al privatizării, aplicării unei fiscalităţi neadecvate, inexistenţa unor facilităţi în domeniul creditelor bancare. Avem un potenţial turistic foarte mare, este un fapt cu care sunt de acord majoritatea celor care activează mai mult sau mai puţin în domeniul turismului. Avem Litoral, Delta Dunării, munte, staţiuni balneare, Bucovina, Maramureş şi multe altele. Felul în care ar fi trebuit însă exploatat acest potenţial şi ordinea priorităţilor arată diferit în viziunea fiecăruia. Ori că trebuia să ne axăm pe Litoral, unde este concentrată o bună parte din structurile de cazare, ori să facem pârtii de schi întinse pe zeci de kilometri, să revigorăm staţiunile balneare sau să-l scoatem pe Dracula la înaintare. În momentul de faţă, nu avem nici măcar Autostrada Soarelui terminată, pe Litoral investiţiile au fost mult prea puţine, promovarea României în afară este aproape inexistentă, staţiunile balneare sunt în paragină. Turiştii străini sunt puţini, iar veniturile sunt modice.

România a încetat să mai fie o destinaţie turistică atractivă din cauza concurenţei, a ofertei limitate, infrastructurii şi serviciilor necorespunzătoare. Oferta turistică românească se confruntă cu mai multe probleme. Toate tipurile de programe oferite de România întâmpină o concurenţă acerbă pe pieţele vest-europene, în timp ce destinaţiile concurente oferă o gamă variată de facilităţi pentru toate categoriile de turişti.

De asemenea, oferta românească este relativ limitată, restrânsă la câteva staţiuni, iar în cadrul acestora, doar la câteva hoteluri. La aceste probleme se adaugă infrastructura tehnico-rutieră necorespunzătoare, lipsa unor hoteluri de confort superior în marile oraşe şi în staţiunile turistice de interes internaţional. Din punct de vedere al raportului calitate-preţ, România a încetat să mai fie o piaţă turistică atractivă. Turismul din ţara noastră suferă şi datorită duratei mari necesare reconstituirii proprietăţii private în cazul activelor naţionalizate, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, reordonarea priorităţilor şi reorientarea unei părţi a cererii turistice interne către destinaţii externe. Consider că România poate miza pe resursele sale naturale şi culturale, pe îmbunătăţirea condiţiilor şi serviciilor de cazare, şi nu numai, şi, nu în ultimul rând, pe modernizarea infrastructurii, pentru a facilita accesul în zonele cu potenţial turistic, dar şi pe o activitate de prezentare internă şi internaţională a potenţialului turistic.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Spectacol guvernamental..."

Asistăm de câteva zile la un spectacol grotesc pus în scena de Guvern la comanda reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional. În viziunea reprezentanţilor Guvernului şi ai FMI, singura modalitate prin care aceasta ţară se poate redresa din punct de vedere economic o constituie scăderea salariilor, pensiilor şi ajutoarelor de şomaj, iar mai târziu creşterea cotei unice si a t.v.a. Din nou, Guvernul nu ţine cont nici de semnalele venite din piaţă, nici de cele mai elementare reguli ale economiei care spun că, pe timp de criză, cea mai bună metodă de colectare este scăderea taxelor pentru încurajarea mediului privat, dublată de o mai buna colectare a taxelor şi impozitelor la bugetul de stat. Nu este normal ca, în condiţiile în care t.v.a.-ul este plătit doar de jumătate din agenţii economici, în loc să colectezi şi de la jumătatea cealaltă, să măreşti taxa pe care o vor plăti tot cei care o achită şi în prezent. Mai mult decât atât, este posibil ca, în felul acesta, să intre în faliment tocmai plătitorii oneşti.

Cinismul Guvernului este fără margini şi în ceea ce priveşte scăderea salariilor şi a pensiilor, în acest caz este folosită o tehnică de manipulare agresivă denumita "uşa în nas". Guvernul actual se face vinovat de scăderea economiei şi a puterii de cumpărare a românilor şi trebuie să plece cât mai repede de la conducerea acestei ţări, iar ideea iniţierii şi depunerii în Parlament a unei moţiuni de cenzură este singura soluţie să mai salvăm ceva din această ţară.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

«Spitalul municipal "Anton Cincu" din Tecuci, în pragul colapsului»

Criza şi-a pus serios amprenta la spitalul din municipiul Tecuci. Stocul de medicamente pentru urgenţe este la limită, iar datoriile spitalului către furnizori au ajuns la 1.000.000 de lei. Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci se confruntă cu mari probleme financiare în această perioadă. Unitatea medicală nu mai dispune de fonduri nici măcar pentru cheltuielile curente. Sunt probleme mari în ceea ce priveşte stocurile de medicamente, alimentele necesare hranei pacienţilor, dar şi banii care trebuie plătiţi pentru facturile la utilităţi.

În ultimele trei luni de zile, unitatea spitalicească a primiţi de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi foarte puţini bani care nu au ajuns decât pentru plata salariilor. În aceste condiţii, restul necesităţilor sunt acoperite din fonduri proprii sau, mai grav, facturile sunt amânate pentru perioada următoare când conducerea spitalului speră să primească noi fonduri de la CJAS Galaţi. Furnizorii de medicamente, materiale sanitare şi soluţii perfuzabile sunt amânaţi de la o lună la alta până când se vor ivi fonduri. Situaţia este deosebit de delicată şi la capitolul hrană. Cu banii primiţi de la CJAS Galaţi, care sunt foarte, foarte puţini, nu s-a reuşit să se achite nici măcar utilităţile, nu mai spun de facturile la medicamente. La medicamente exista datorii de zece miliarde de lei vechi în condiţiile în care la ora actuală până şi medicaţia de urgenţă este la limită.

Trebuie identificate urgent soluţii complementare de finanţare a Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci şi în general a întregului sistem public de asigurări de sănătate, înainte ca acesta să intre oficial în moarte clinică, numai că, de la ministerul de resort, soluţiile se lasă aşteptate sau nu există, probabil că finalitatea imediată va fi greu de acceptat de către noi toţi.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Împotriva scăderii pensiilor"

Politicile sociale din România sunt încă incoerente, ineficiente, sunt reactive şi oferă soluţii ad-hoc la crize specifice, au obiective contradictorii, sunt lipsite de viziune, de abordare strategică, nu se bazează pe evidenţe, pe indicatori sociali, nu recurg la monitorizarea şi evaluarea programelor curente şi anterioare. Marea problemă a sistemului de protecţie socială este lipsa de capacitate de planificare strategică integrată a politicilor sociale.

România se află între ţările europene cu incidenţă mare a sărăciei relative, categoriile de populaţie cele mai expuse riscului de sărăcie în România sunt copiii, vârstnicii singuri, agricultorii, şomerii şi pensionarii. Sistemul de protecţie socială protejează în mod evident mai puţin copiii, familiile cu mai mulţi copii, asiguraţii din sistemul sanitar şi pensionarii în comparaţie cu alte categorii sociale, aşa-zis "privilegiate". Acest lucru nu este corect, nu este moral şi nici logic, până la urmă. Încercăm să înţelegem că nu sunt bani la buget, că situaţia economică este dificilă, dar ce vină au oamenii aceştia, pensionarii simpli care au contribuit o viaţă întreagă la fondurile de asigurări sociale pentru a se bucura de o bătrâneţe liniştită. Declaram la începutul mandatului că prioritatea mea rămân, în continuare, pensionarii. Subliniez că, spre deosebire de alţi politicieni care se "îndrăgostesc" brusc de pensionari în preajma campaniilor electorale, eu mi-am menţinut constantă această preocupare. În majoritatea intervenţiilor pe care le-am avut pe această temă, fie că a fost vorba de iniţiative legislative, interpelări, întrebări, declaraţii politice adresate de la tribuna Parlamentului sau întâlniri cu membrii ministerului de resort, am încercat să rezolv problemele cu care se confruntă marea parte a pensionarilor din România.

Personal, sunt împotriva oricărei măsuri de diminuare a cuantumului pensiilor, pentru care, din punctul meu de vedere, nicio explicaţie de natură economică sau de alta natură nu este plauzibilă.

Domnul Cristian Rizea:

"Guvernul Boc: scopul nu scuză mijloacele"

Ne aflăm într-o situaţie deosebit de sensibilă atât pentru viitorul economiei româneşti, cât şi pentru situaţia socială creată de măsurile care îşi doresc să combată efectele crizei, aruncate în faţa opiniei publice de actuala putere. Nu vreau să dezbat acum viabilitatea acestor măsuri sau aplicabilitatea lor. Totuşi, sunt de părere că un pachet de soluţii adaptate categoriilor sociale pe care le vizează, o abordare diferenţiată, ar fi de dorit mai mult decât varianta generală care îi va afecta prea mult pe cei care oricum sunt în situaţii dificile şi mai puţin pe cei care nu resimt acut criza.

Mi-aş permite să sugerez tandemului Băsescu-Boc să ia în calcul propunerile PSD de măsuri anticriză, din cel puţin două motive reale: sunt măsuri cu impact rapid ale căror rezultate se vor vedea în timp real şi reprezintă materializarea necesităţilor reale ale acestei ţări, formulate sub diverse forme, ani la rând.

Ceea ce încearcă să facă Guvernul Boc este, în fapt, o voalare a realităţilor economice şi sociale româneşti în perioada de criză. Nu contest că este nevoie de o politică restrictivă, însă felul în care se doreşte aplicarea acestor soluţii mă face să mă gândesc de două ori cu privire la bunele intenţii ale acestui Guvern. Lansarea unor astfel de programe produce nemulţumire şi disensiuni la nivel social. Mai mult, problemele se vor repara, din punct de vedere economic, doar pe termen scurt. Am uitat oare să încercăm să asigurăm sustenabilitatea sistemului bugetar pe termen mediu şi lung sau să realizăm un echilibru fiscal altfel decât pe genunchi? De aceea, ceea ce doresc să transmit actualei puteri este că scopul nu scuză mijloacele, problemele nu le rezolvi generând altele şi mai mari, cooperarea este de cele mai multe ori mai adecvată decât individualismul şi încă ceva: nimic nu se rezolvă de la sine. Avem nevoie mai mult decât oricând de un Guvern hotărât şi eficient. A auzit careva de vreunul prin România?

În acest moment, Executivul şi Preşedintele Băsescu trebuie să înţeleagă că este timpul să colaboreze cu celelalte partide şi nu să conducă în binecunoscutul stil oligarhic. Ne aflăm în situaţia în care este mai mult decât necesar să contribuim cu toţii la binele comun. Nu mai e vorba de lupta pentru putere. Nu mai e vorba de câştiguri electorale. Nu mai e vorba de interese politice. Suntem cu toţii de aceeaşi parte a baricadei, fie că vrem să recunoaştem acest lucru sau nu.

Domnul Daniel Buda:

"Lupii moralişti sunt, mai nou, lupi economişti"

Pentru a nu rămâne repetenţi la gesturi politice gratuite, reprezentanţii principalelor partide de pe eşichierul politic românesc au tras aer în piept şi şi-au exprimat punctele de vedere "obiective" cu privire la recentele măsuri de reducere a fondului de salarii a bugetarilor, a pensionarilor şi a şomerilor. Am asistat cu toţii, zilele acestea, la dezbateri televizate unde actorii politici şi-au pus în scenă cel mai îndrăgit rol, replicile cele mai bine învăţate de-a lungul anilor de politică şi, bineînţeles, desăvârşitele cunoştinţe economico-financiare. Cu toţii şi-au însuşit rolul de analişti economici şi şi-au expus teoriile cu maximă precizie şi moralitate. Şi cum nimic nu se întâmplă fără ca cineva să fie vinovat, desigur că imediat s-a identificat şi vinovatul: "Guvernul Boc şi PDL".

Ceea ce s-a dorit a fi o preocupare faţă de binele cetăţenilor, toată îngrijorarea politică subtilă şi plină de rafinament s-a dovedit a fi, în fapt, o grosolănie care nu se abate cu nimic de la modul dâmboviţean de a face politică. Mustrându-i conştiinţa sau funcţiile de problema sacrificării românilor, prin măsurile anunţate, unii dintre distinşii parlamentarii se speteau în a da sfaturi la televizor, să găsească formule de guvernare, dar, mai mult de atât, prezentau scenarii mult dorite de ei, în situaţia ipotetică dacă ei ar fi fost la guvernare. Am fost cu toţii martorii unei guvernării PNL, PSD şi am constat "capacitatea" desăvârşită de a gestiona banul public. Până acum au trăit, parcă, într-o altă ţară decât România, iar, acum, s-au trezit dintr-un somn profund cu soluţii salvatoare, cu principii şi valori de bun simţ. Din păcate, toate aceste abordări sunt conduse de setea de putere, de goana disperată după capital electoral şi nicidecum de binele României.

Partidul Democrat Liberal a fost singurul partid care, după 20 de democraţie, a definit cu maximă precizie, încă din primul moment al guvernării, ţinta strategică a României ca stat membru al Uniunii Europene, dar, mai mult de atât, nu s-a ascuns niciodată în spatele realităţii şi a prezentat cu responsabilitate şi corectitudine situaţia concretă a ţării noastre. Dincolo de orice alte speculaţii, blamări şi alte acuze politicianiste, un lucru este cert, şi anume faptul că nu Guvernul Boc, nici Guvernul Tăriceanu, nici Guvernul Năstase nu au inventat criza, dar deosebirea dintre ele este faptul că unii au avut posibilitatea de a consolida economia pe baze reale până în anul 2009, de a adopta măsurile care să asigure o minimă stabilitate, astfel încât astăzi să nu fim puşi în situaţia de a lua un set de măsuri drastice care, în mod clar, au un impact foarte dur asupra societăţii, dar în egală măsură au şi un efect electoral, pe care ni-l asumăm. Toate aceste măsuri, sunt, evident, datorate, pe de o parte, crizei internaţionale iar, pe de altă parte, incapacităţii unora de a gestiona fondurile acestei ţări într-o perioadă de creştere economică. Nu putem să închidem ochii la faptul că risipa banului public şi dezechilibrele financiare practicate în perioada 2007- 2008 au avut un rol esenţial asupra evoluţiei economice a ţării noastre.

Ceea ce se ignoră este faptul că, în perioada de creştere economică, s-a cheltuit tot ceea ce s-a putut, dar, mai mult, s-a înregistrat cel mai mare deficit bugetar după 1989. Guvernarea din primii doi ani după intrarea noastră în Uniunea Europene nu a reuşit să fructifice avantajele unui stat european, dimpotrivă, s-a caracterizat prin politica de risipă a banului public, prin incapacitatea de folosire a fondurilor europene pentru realizarea proiectelor, ceea a lăsat România descoperită în faţa crizei financiare şi a recesiunii mondiale.

Guvernul condus de Emil Boc este singurul care a respectat un program anticriză coerent şi eficient, un guvern care nu a ţinut cont de capitalul electoral sau de satisfacerea clientelei politice, ci de aplicare a celor mai bune măsuri care să permită ţării noastre să se dezvolte economic şi financiar, pentru şi în interesul românilor.

Este nevoie de un set de măsuri care să asigure o redresare financiară, o relansare economică, dar, în mod special, pentru evitarea riscului ca ţara noastră să intre în incapacitate de plată. Progresul economic şi ridicarea standardului de viaţă depind în mod hotărâtor de acţiunile politicienilor de astăzi. Este greu să vii în faţa oamenilor să le spui că trebuie să renunţe la anumite beneficii, însă sunt măsuri care au rolul de a o relansa economic.

Suntem de acord că sunt măsuri dure pentru societatea românească, dar sunt măsuri necesare, care trebuie luate pentru a preveni adâncirea României în criza economică şi a nu rata ultima şansă de revitalizare şi dezvoltare a economiei.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

«Continuă "Acţiunea plasa portocalie"»

I-am ascultat, siderată, mai întâi pe domnul preşedinte Traian Băsescu, apoi pe domnul prim-ministru Emil Boc, vorbind, aproape cu furie, despre faptul că nu mai sunt bani pentru pensii, salarii şi ajutoare de şomaj.

Nu, de data aceasta, nu despre mai vechile pensii şi despre foarte noile salarii nesimţite a fost vorba, ci despre toate pensiile şi toate salariile bugetarilor, ba chiar şi despre reducerea ajutorului de şomaj, probabil ca bonus pentru realegerea domnului Băsescu în funcţia de preşedinte şi răsnumirea domnului Boc în cea de premier.

Dacă nu aş fi româncă, dacă nu aş avea părinţi pensionari, actuali şi foşti colegi bugetari şi extraordinar de mulţi şomeri şi oameni săraci în colegiul meu, probabil că aş găsi, undeva, în mine, un strop de putere să zâmbesc. Să zâmbesc la amintirea sutelor de mii de veste, pilote, găleţi, pelerine şi sacoşe portocalii, pline cu produse alimentare răsplată pentru votul dat domnişoarei EBA sau PDL-ului la europarlamentare şi domnului Băsescu la prezidenţiale.

Să zâmbesc amintindu-mi cum le-am spus, atunci, măgurenenilor, băicoienilor şi floreştenilor mei: Oameni buni, eu nu am de unde să vă ofer cadouri! Ştiu că sunteţi săraci. Ştiu cât de mult contează un kilogram de zahăr ori un litru de ulei în plus. Luaţi-le plasele, dar nu luaţi plasă. Vă mint. Nu vă vindeţi votul.

Iată că, astăzi, din păcate, le pot oferi acelor oameni şi dovada. Pensii mai mici. Salariile profesorilor, medicilor şi funcţionarilor - mai mici şi acestea. Ajutoare de şomaj mai mici. Subvenţii şi ajutoare sociale reduse ori tăiate pur şi simplu.

Acestea sunt realizările Guvernului Boc reloaded sub oblăduirea preşedintelui Băsescu.

Acesta este bilanţul anilor de bâlbe, minciuni, inconsecvenţe şi nepriceperi guvernamentale şi al anilor de ambiţii delirante şi minciuni prezidenţiale. Iar dacă acest cuvânt, minciuni, vă deranjează, ei bine... să vă treacă.

Domnul Boc minte când afirmă că drama pe care ne sileşte să o trăim este cauzată de politica Guvernului Tăriceanu din 2007-2008. Cine l-a oprit pe domnul Boc să spună asta în 2009? Cine l-a oprit să întreprindă, din 2009, măsuri anticriză, când noi, din opoziţie, de doi ani le cerem, le oferim, le explicăm?

Domnul Băsescu minte când spune că soluţia adoptată este cea mai bună dintre cele două posibile, impuse de FMI. FMI nu a impus nicio soluţie, ci a cerut rezultate!

Exista şi o a treia soluţie, cea propusă de PNL, pentru repornirea motoarelor economiei, pe care Executivul, însă, este incapabil să o înţeleagă şi să o aplice.

Domnul Băsescu minte când spune că mediul de afaceri va fi afectat pozitiv de măsurile anunţate, în sensul că nu va mai hrăni statul obez. Pentru cine să mai producă firmele, dacă nu mai sunt clienţi? Cui şi ce să mai vândă comercianţii? Cât din mai nimic să plătească statului, ca taxe şi impozite, şi cât să păstreze pentru supravieţuire?

Domnul Boc minte când afirmă că banii pe care statul îi va tăia de la pensii se vor duce, transparent, către plata datoriilor pe care acesta le are la firmele care au contracte cu statul, că se vor derula noi investiţii publice etc. Cine a avut în aceşti ani contracte cu statul? Şi cine are şanse să încheie altele noi? Nu cumva doar clienţii politici ai PDL?

Regret că, la douăzeci de ani de la revoluţie, am trăit să văd, din nou, pe feţele conaţionalilor mei disperarea şi teama de a şi-o exprima.

Nu suntem un popor de laşi. Suntem doar un popor prea obosit şi mut de uimire că roata istoriei se poate întoarce.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Între rezolvările de fond şi rezolvările curente sau echilibrul între ceea ce oferim statului şi ceea ce ne oferă statul"

După ani de creştere economică, în care nu prea a existat interesul asupra fazelor în care aceasta se realizează şi nici asupra efectelor pe care le creează pe termen mediu şi lung la nivelul populaţiei, la nivelul comunităţilor şi al funcţionării, ne aflăm astăzi la momentul adevărului, un adevăr construit în ultimii douăzeci de ani, în care nu a existat o preocupare faţă de diferenţierea dezvoltării durabile de cea speculativă. Spun cu greutate acest lucru, reamintind faptul că, în mai multe rânduri, în calitate de parlamentar am atenţionat colegii de la guvernare sau adversarii de la guvernare asupra pericolelor în care ne găsim.

Nu doar pentru justificare voi aminti câteva dintre punctele de vedere exprimate în timp.

1. "Nu neg realizările momentului, dar consider că sunt prea puţine sau aduc mulţumire numai celor puţini. Atâta timp cât domină criza economică materializată prin marea instabilitate a leului, iar creşterile preţurilor sunt susţinute prin acţiuni sofisticate ale dezvoltării speculative, autoritatea statului democrat este distrusă prin incompetenţă, dorinţă de putere nemăsurată şi lupte intense pentru dominaţie economică. În acelaşi timp, rezolvarea problemelor sociale se face punctual fără punerea în aplicare a unor soluţii durabile, apărând un fenomen greu controlabil, acela al demobilizării populaţiei datorită lipsei unei perspective reale şi concrete, fapt care scoate cam 40% din populaţia matură a României din structura economiei de piaţă". Pentru a răspunde titlului rubricii profesorului Ioan Bolovan "România contemporană văzută de ...", aş putea să spun că România contemporană este România izolată, este România neperformantă, este România dezamăgită, este România trădată, este România condiţionată, este România amăgită, este România absurdului, este România contrastelor, este România extremelor, este România ameninţată, este România şantajată, este România celor uitaţi, este România certurilor permanente, este România între cei mulţi şi nemulţumiţi şi cei puţini la care mulţumirea se măsoară în mărimea banilor, este România.... Nu doresc să mai continuu, dar pentru dezvoltare durabilă propun trei direcţii de acţiune: dezvoltarea capacităţii novative în utilizarea resurselor locale, dezvoltarea capacităţilor de producţie, stimularea valorificării produselor autohtone la nivel local, regional şi naţional. Pentru aceasta este nevoie de definirea interesului sau intereselor, de o strategie reală, de programe de acţiune, de parteneriate corecte, de atragerea resurselor financiare şi de împărţirea corectă a plusvalorii, capabilă să mulţumească atât pe deţinătorul de capital, cât şi pe angajat." (decembrie 2007);
2. "Dezvoltarea locală nu se poate realiza doar prin creşterea alocărilor bugetare către judeţul Cluj, nici prin desfiinţarea simbolurilor identitare productive şi nici prin utilizarea mecanismelor creşterii speculative. Dezvoltarea actuală este un exemplu de dezvoltare bazată pe consum, pe servicii de comercializare a unor produse şi servicii realizate în altă parte, cu blocaje mult mai sofisticate decât cele care existente până în 2004, cu o economie de piaţă în care funcţionează principiul cumpără cu 1 euro şi vinde respectabil cu 100 de euro." (Camera Deputaţilor, 20.02.2007);
3. "Astăzi, practic ne aflăm în perioada declanşării mecanismelor de funcţionare a României în structurile Uniunii Europene. Poate exista un faliment al acestora? Pentru a scăpa de această ameninţare este necesar ca, de urgenţă, Guvernul să genereze, serios şi responsabil, programul de post-aderare al României, în care latura economică să fie hotărâtoare, ştiind faptul că la o populaţie de 21,5 milioane de locuitori, numărul de salariaţi este de 4,5 milioane, cu un indice de 22%, în momentul în care acelaşi indice este de 39% în Ungaria, iar în Uniunea Europeană variază între 40 şi 45%." (Camera Deputaţilor, 20.02.2007);
4. "Nu se analizează în mod serios starea economică a României, nu se cuantifică problemele României, nu sunt definite, în mod concret, obiectivele României în contextul integrării şi al intereselor Uniunii Europene într-o economie globalizată, unde se percepe pericolul expansiunii asiatice şi a lipsei performanţelor într-o confruntare economică directă cu SUA. România este într-o situaţie de criză care se va accentua în perioada realizării standardelor UE". (Camera Deputaţilor, 16.05.2006);
5. "România se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte implementarea Strategiei de la Lisabona, plan care urmăreşte transformarea Uniunii Europene în cea mai competitivă forţă economică a lumii. Strategia urmăreşte implementarea a 14 indicatori în domenii diverse: cercetare, administraţie, infrastructură, mediu de afaceri, piaţa muncii, îmbunătăţirea calităţii vieţii prin gestionarea durabilă a resurselor, pentru a creşte competitivitatea economică la nivelul celei existente în SUA şi Japonia." (Camera Deputaţilor, 25.09.2007);
6. "Nu poate fi observat niciun progres în ceea ce priveşte cariera, promovarea şi procedura de evaluare a funcţionarilor publici. Mobilitatea funcţionarilor publici rămâne o problemă nerezolvată, existând o modalitate redusă în cadrul instituţiilor şi în cadrul nivelelor de guvernare. Aceste aprecieri ale Raportului de monitorizare nu au fost şi nu sunt luate în considerare, existând o singură dorinţă, aceea de angajare în posturi publice a clientelei politice. Practic, actuala administraţie a angajat în şase luni ale anului 2005 tot atâţia funcţionari cât a angajat fosta administraţie în întreaga perioada 2001-2004." (Camera Deputaţilor, 14.02.2006);
7. "O problemă specifică actuală a statului naţional este aceea a modului de reprezentare a interesului naţional la nivel regional şi local. În contextul actual, interesul naţional este necesar a fi definit şi prin creşterea capacităţii administrative la nivel local şi regional în preluarea resurselor financiare puse la dispoziţie de Uniunea Europeană" (Camera Deputaţilor, 8.11.2005).

De ce această trecere în revistă? Pentru a arăta că România se găseşte între necesitatea urgentării luării unor măsuri de fond, care să vizeze îmbunătăţirea durabilă a performanţei şi competitivităţii, şi a măsurilor curente, capabile să rezolve sau să diminueze efectele problemelor dramatice apărute ca urmare a stării actuale şi a acordurilor cu FMI-ul şi Uniunea Europeană.

Consider că măsurile care vor fi promovate ca urmare a înţelegerilor amintite trebuie nuanţate şi însoţite de măsuri de relansare care să permită creşterea competitivităţii activităţilor economice şi a performanţelor activităţilor sociale în contextul european al dezvoltării durabile şi al apartenenţei la procesul de globalizare.

Nuanţarea trebuie să vizeze stabilirea unui plafon minim, de la care nu se mai aplică reducerea de 25% la nivelul retribuţiilor şi de 15% la nivelul pensiilor. În acelaşi timp, trebuie specificat cadrul legislativ de aplicare în aşa fel încât aplicarea să nu aducă nemulţumiri suplimentare şi măsuri incoerente. Tot în acelaşi cadru, este necesară precizarea duratei de aplicare a acestui sistem şi a condiţiilor de revenire la vechiul sistem.

Consider că problema cea mai importantă pentru rezolvarea situaţiei actuale, în aşa fel încât ciclic să nu ne găsim în situaţiile de impas dramatic specifice momentului actual, este cea a construcţiei programului de măsuri care să vizeze competitivitatea durabilă. Pentru a arăta faptul că pot fi preluate măsuri demonstrate în context european ca fiind eficiente, o să prezint pentru studiul colegilor, cei 12 determinanţi ai competitivităţii globale (Schwab, 2009): (1) Instituţiile; (2) Infrastructura; (3) Stabilitatea macroeconomică (4) Sănătate şi învăţământul primar; (5) Învăţământul superior şi pregătirea profesională;(6) Eficienţa pieţei produselor; (7) Eficienţa pieţei muncii; (8) Sofisticarea pieţei financiare; (9) Pregătire tehnologică; (10) Mărimea pieţei; (11) Sofisticarea modului de a face afaceri; (12) Inovarea.

Klaus Schwab este fondatorul şi preşedintele Forumului Economic Mondial, cel care coordonează rapoartele care se întocmesc anual asupra competitivităţii globale. Prestigioasă personalitate, este cel care a fondat Forumul Economic Mondial în 1971 ca organizaţie nonprofit şi l-a transformat ulterior în cel mai mare parteneriat între lideri din domeniul afacerilor, ai politicii şi intelectuali uniţi de dorinţa de a îmbunătăţi starea societăţii. Este un susţinător activ al antreprenoriatului social şi al inovării sociale.

Din perspectiva factorilor enumeraţi anterior, propun programul Bătălia pentru România - pentru o Românie competitivă şi o dezvoltare sustenabilă. Ţinta pe termen mediu şi lung a acestui program este plasarea României ca actor pe piaţa internă europeană, cu rol de influenţă în regiunea Centrală şi Sud-Est europeană. Acest lucru se poate realiza prin urmărirea pe termen lung şi mediu a câtorva proiecte de bază, care urmează obiectivele Strategiei Europa 2020, pe domenii de activitate, prin soluţii inovative româneşti:

1. România competitivă - actor principal pe piaţa internă centrală şi est-europeană(proiect în domeniul economic);
2. România inovativă - promovarea resurselor umane(proiect în domeniul educaţional);
3. România sănătoasă(proiect în domeniul sănătăţii);
4. România verde - dezvoltare sustenabilă 20/20/20(proiect în domeniul mediului);
5. România cetăţenilor(proiect în domeniul social);
6. România valorilor - promovarea valorilor culturale şi artistice(proiect în domeniul cultural).

Stimaţi guvernanţi, consider că în momentul de faţă este nevoie de un efort de gândire, de inspiraţie, de curaj, de profesionalism, de o bună comunicare pentru proiectarea cu responsabilitate a măsurilor de care are nevoie România pentru soluţionarea situaţiei actuale şi pentru construcţia durabilă a unei economii competitive, având în vedere ultimele aprecieri care aşează România printre economiile lipsite de performanţă de la nivelul Uniunii Europene. Diminuarea retribuţiilor, diminuarea fără o evaluare corectă a resursei umane pe domeniile de activitate şi fără un program de creştere a competitivităţii economiei nu cred că va scoate cu adevărat România din situaţia dramatică în care se găseşte în momentul de faţă.

În concluzie, momentul politic actual este al echilibrului, între măsurile de dreapta luate în rezolvarea problemelor de fond şi măsurile curente de stânga, capabile să tempereze la o limită acceptabilă efectele restructurărilor de echilibrare a sistemelor economice, sociale şi financiare.

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Eficienţă fiscală"

Trăim momente grele atât din punct de vedere economic, cât şi social. Măsurile ce vor urma a fi implementate sunt de departe deasupra voinţei politice a oricărui partid politic din România, pentru că, în absenţa lor, situaţia poate deveni de necontrolat.

Chiar dacă aceste măsuri vor fi implementate, nu înseamnă că şi cauzele aplicării lor vor fi înlăturate. Ne confruntăm cu o realitate usturătoare, şi anume dublarea numărului de angajaţi în sectorul public în perioada 2005-2008, fără nici o raţionalitate economică sau socială.

Mai adăugăm acestui aspect ineficienţa fiscală ridicată. La acest lucru au contribuit în mod direct şi foarte activ, atât organismele de control abilitate ale Ministerului de Finanţe, cât şi sistemul judiciar din România. Lipsa unui control economico-financiar riguros, corect, necorupt şi pus în slujba interesului public, a condus la inatractivitatea legalităţii afacerilor pentru majoritatea agenţilor economici. De asemenea, sistemul judiciar din România s-a arătat extrem de îngăduitor cu cei care acţionează în economia subterană, fără să cunoaştem vreun caz notabil de evaziune sever sancţionat de instanţele româneşti.

Lipsa controlului şi a aplicării sancţiunilor au dezvoltat în România o adevărată cultură a evazionistului, extrem de nocivă pentru statul român, şi anume: cel care este corect în relaţia cu statul şi îşi onorează datoriile este un fraier, iar cel care încalcă legea şi cumpără bunăvoinţa organelor de control sau a instanţelor este un şmecher.

Pe baza unei astfel de raportări la obligaţiile faţă de statul român nu este nicidecum greu de înţeles cum România nu poate depăşi ponderea de 30% venituri bugetare, exprimate în produsul intern brut sau cum concurenţa pe piaţa liberă este puternic alterată de cei care acţionează în economia neagră sau gri.

Nu puţini sunt cei care opinează că o reducere a fiscalităţii şi creşterea suportabilităţii fiscale ar aduce în economia oficială mai mulţi agenţi economici oneşti.

Am convingerea că, în lipsa unui control financiar-contabil necorupt şi a unor instanţe care să creeze respect faţă de obligaţiile către bugetul de stat, oricât am ajusta nivelul taxelor, nivelul încasărilor se va degrada continuu.

Mai cred, de asemenea, că stimulentele şi bonităţile vor acţiona la fel de eficient ca şi sancţiunea în scopul asigurării obiectivelor de bună colectare a taxelor şi impozitelor.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Când vom scăpa de dezechilibre economice structurale"

Fiecare dintre noi suntem în situaţia neplăcută de a merge în faţa cetăţenilor care ne-au mandatat să-i reprezentăm şi să le furnizăm explicaţii pentru măsurile de austeritate convenite cu Fondul Monetar Internaţional. Orice argumente tehnico-economice, sociale sau bugetare sunt insuficiente pentru a convinge românii că reducerea veniturilor lor este soluţia salvatoare pentru economia României.

De peste douăzeci de ani, dezechilibrele macroeconomice structurale nu au găsit un consens politic naţional pentru regândirea din temelii a tuturor verigilor unei economii de piaţă funcţionale. Ne-am bucurat cu toţii în anul 2004 când, în procesul aderării la Uniunea Europeană, am obţinut statutul de economie de piaţă funcţională, deşi orice cetăţean român ştia că acest criteriu nu era şi nu este nici pe departe îndeplinit în România.

În România, problemele macroeconomice majore pornesc de la lipsa de viziune asupra conceperii bugetului de stat şi continuă cu execuţia sa defectuoasă şi dezechilibrată de-a lungul anului. Pe lângă acest lucru şi în ciuda unor relative eforturi, modul în care sunt cheltuiţi în mod eficient banii publici rămâne un deziderat. În continuare, procedurile de achiziţii publice determină cheltuieli ineficiente, chiar frauduloase ale banilor din buget.

Vorbim mereu despre sărăcia bugetului de stat, fără să fi acţionat în vreun fel asupra eficienţei colectărilor veniturilor statului la bugetul de stat, ca pondere în produsul intern brut. Rămân în continuare sectoare largi nefiscalizate sau sectoare care acţionează mai mult de jumătate în economia subterană.

Vorbim mereu despre lipsa investiţiilor, în condiţiile în care statul trebuie să întreţină cheltuieli cu personalul mai mari chiar decât sectorul privat sau programe de asistenţă socială uriaşe.

Vorbim mereu despre vulnerabilitatea sectorului privat, în condiţiile în care numărăm pe degetele unei mâini măsurile concrete de stimulare a acestui sector în România.

Limita la care a ajuns funcţionarea şi sustenabilitatea bugetului de stat al României ne arată că măsurile de diminuare a veniturilor salariale nu sunt decât o soluţie temporară. Dacă ele nu vor fi însoţite de măsuri concrete de reducere a cheltuielilor cu funcţionarea statului şi de măsuri reale de sprijinire a sectorului producător de valoare adăugată, ne vom întoarce din nou în acelaşi punct critic. Măsurile provizorii sunt şi vor rămâne măsuri provizorii.

România are nevoie acum mai mult decât vreodată de strategie economică de dezvoltare pe termen lung, dincolo de interesul politic partizan al vreunui partid politic din România. Sindicatele, cetăţenii şi mediul privat au înţeles acest lucru. Rămâne să înţeleagă acest lucru şi clasa politică din România, angrenată de douăzeci de ani numai şi numai în jocuri politice sterile.

Domnul Mihai Cosmin Popescu:

"Necesitatea legilor unitare"

Constatăm cu toţii că deficitele bugetare în creştere au condus România în situaţia de a implementa măsuri extrem de nepopulare privind reducerea generalizată a veniturilor din sectorul bugetar.

Permanenţa măsurilor implementate în perioade electorale au condus la sarcini uriaşe asupra bugetului de stat şi a asupra bugetului asigurărilor sociale. Am ajuns la situaţia paradoxală în care cel care nu munceşte câştigă, prin asistenţa socială a statului, mai mult decât cel care munceşte, iar tânărul pensionar de la stat să beneficieze de o pensie specială mult mai mare decât salariul mediu pe economie. Sunt anomalii create în decursul ultimilor douăzeci de ani de guvernare, iar vina poate să fie împărţită în mod egal tuturor partidelor politice care au guvernat România.

Din nefericire, niciuna dintre măsurile pe care Guvernul Boc şi le-a asumat încă din anul trecut nu a început să producă efectele aşteptate. Când spun acest lucru mă refer la salarizarea unitară din sistemul bugetar, la sistemul unitar de pensii şi la implementarea standardelor de cost. Opoziţia politică absurdă, completată de piedicile iraţionale pe care sindicatele le-au pus unor astfel de măsuri, ne-au condus acum la o situaţie mult mai complicată decât cea care s-ar fi iscat prin implementarea măsurilor enunţate.

Statul român, chiar şi în situaţia unei economii a sectorului privat ieşite din criză, nu mai poate susţine bugetar peste jumătate din populaţia ţării. Statul român nu mai poate tolera venituri uriaşe necorelate cu productivitatea muncii, nici obţinerea de asistenţă socială nebazată pe logica economică a contributivităţii.

Oamenii politici mărunţi s-au împotrivit şi continuă să se împotrivească unor reforme reale şi necesare statului şi economiei române.

Măsurile enunţate nu sunt "reformele lui Boc", aşa cum tendenţios s-a tot afirmat, ci sunt reformele de care România are nevoie nu mai târziu de sfârşitul acestui an.

Cu cât vom amâna decizia politică asupra acestor reforme, cu atât vom culege roadele întârzierii: slăbirea accentuată a sectorului privat şi posibilul colaps bugetar al statului. Aşadar, aceste momente de restrişte trebuie să ne aducă tuturor mai multă înţelepciune şi viziune pe termen lung.

Domnul Teodor Atanasiu:

"La un an de mariaj cu FMI, s-a terminat brusc mierea conjugală"

Diletantismul fără margini al miniştrilor care s-au perindat prin cele patru cabinete ale domnului Boc şi demagogia acestora, dusă permanent până la paroxism, au adus România în sapă de lemn şi au determinat în aceste zile FMI să pună piciorul în pragul unui mariaj ratat, după numai un an.

După alunecarea Greciei pe toboganul haosului, reprezentanţii Fondului au vrut să se instaleze în pas alert la frâele guvernamentale ale României, în speranţa că vor reuşi să mai recupereze ceva din timpii morţi ai ultimei echipe a domnului Boc.

Nepăsarea PDL-iştilor, închişi până acum în Turnul de Fildeş al Palatului Victoria, amânarea la nesfârşit a măsurilor de reducere a cheltuielilor publice, minciunile repetate privind blocarea posturilor şi reducerea de personal bugetar, precum şi aruncarea banilor pe tot felul de contracte fără rost, dar benefice partidului şi prietenilor acestuia, sunt numai câteva din deciziile anticriză puse în aplicare, cu mare interes, de premierul Boc şi ai săi colegi portocalii.

La un an după încheierea acordului cu FMI, reprezentanţii acestuia s-au lămurit definitiv că partenerul contractual, Guvernul Boc, ridicat, de câteva luni, la rang de al IV-lea, una spune şi alta face, deoarece pe măsură ce mai trece un trimestru, visele roz ale premierului Boc devin din ce în ce mai negre, atât pentru români, cât şi pentru Fond.

În acest context, al vorbelor goale, trâmbiţate în tot acest timp de premierul Boc, al promisiunilor neonorate nici măcar pe sfert şi al optimismului debordant, afişat cu orice ocazie publică, dar uşor de transformat în coşmar, la o simplă analiză statistică, Fondul este îndreptăţit, la ceasul bilanţului, să ceară implementarea unor măsuri rapide, pentru a putea susţine deficitul bugetar convenit în acord.

După câteva zile de discuţii între Guvernul domnului Boc şi reprezentanţii FMI, în care zvonistica posibilităţii măririi t.v.a. şi a cotei unice a inflamat atmosfera publică, domnul preşedinte Băsescu ne-a demonstrat din nou, ca nu cumva să mai avem vreun dubiu la această dată, că numai ce vrea dumnealui contează în această ţară, că România nu are nici guvern, nici premier şi nici măcar vreun ministru, îndreptăţiţi vreunul dintre ei să facă ceea ce scrie în Constituţie. Este suficient că avem în fruntea ţării un preşedinte cu numele de Băsescu, aflat la al doilea mandat şi acest fapt îi conferă, de ce nu, puteri absolute. De aceea, dumnealui a ieşit în aceste zile la rampă, cu propriile decizii privitoare la aşa-zisa salvare a economiei, utilizând nonşalant atribuţiile Guvernului şi ale premierului Boc, motivând prin acest demers, că ceea ce a hotărât reprezintă singura soluţie prin care se mai pot respecta condiţiile impuse de FMI.

Astfel, potrivit preşedintelui Traian Băsescu, de la 1 iunie, salariile bugetarilor din administraţia locală şi centrală vor fi diminuate cu 25%. De asemenea, salariul minim în sectorul bugetar va scădea de la 705 la 600 de lei, iar pensiile şi ajutorul de şomaj vor fi reduse cu 15%.

Pentru a salva onoarea guvernelor PDL-iste, cu domnul Boc pe post de ecou prezidenţial, povara a fost din nou aruncată de preşedintele Băsescu pe umerii bugetarilor şi al pensionarilor. Nimic mai simplu, le transmite preşedintele: dacă vor să mai trăiască în România, aceştia nu au decât să plătească factura prostiei portocalii fără margini.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Ţara arde şi premierul Boc o stinge cu idei năstruşnice"

Cu câteva zile în urmă, înainte de venirea delegaţiei FMI la Bucureşti, domnul Boc gândea cu voce tare, într-una din vizitele sale de lucru, pe ce să mai arunce banii pe care nu-i are, dar pe care se străduieşte conştiincios să-i cheltuiască în avans.

În timp ce datele statistice, publicate de curând, arată dezastruos în mai toate domeniile, confirmând şi în acest an declinul industriei auto în primele trei luni ale anului s-au vândut doar 14.000 de maşini, cât se vindea în 2008 în două săptămâni, iar producătorii de componente recurg lunar la valuri de disponibilizări, premierul Boc ne spune că "automobilul electric nu ar fi doar o idee năstruşnică"!

Recent, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), a declarat că, în 2009, vânzările de maşini noi (autoturisme, vehicule comerciale şi autobuze) au scăzut în România cu 54%, de la un număr de 324.033 unităţi raportat în 2008, la numai 147.962 unităţi. Practic, nivelul de vânzări pe piaţa auto în 2009 a revenit la nivelul înregistrat în 2003. Şi tot în această perioadă, mai mulţi producători de componente auto şi-au sistat activitatea complet sau parţial din cauza lipsei acute de comenzi sau au recurs la disponibilizări masive, aşa cum s-a întâmplat şi în zona Codlea.

Ca şi cum criza nu făcuse suficiente ravagii în industria auto autohtonă, numeroasele modificări ale Codului fiscal, practicate intens de Guvernul domnului Boc, îl va ajuta să ia calea dispariţiei.

Reprezentanţii industriei auto au condamnat, încă din anul 2009, modificările aduse Codului fiscal şi au cerut eliminarea anumitor prevederi din proiectul de modificare, avertizând că acestea vor afecta în mod grav toate activităţile sectorului auto din ţară, respectiv producţia şi distribuţia de autoturisme şi piese de schimb, activitatea de mentenanţă şi service auto. Şi au cam avut dreptate deoarece, din primele luni ale lui 2010, repercusiunile greşelilor guvernamentale repetate şi-au făcut din plin efectul.

Considerând că majoritatea problemelor cu care se confruntă economia românească sunt deja de domeniul trecutului, iar industria auto autohtonă se plânge doar pentru a mai stoarce vreo lacrimă guvernamentală, premierul Boc a găsit de cuviinţă să precipite lucrurile la nivel de decizie a guvernului în ceea ce priveşte simpatica şi inovativa sa idee şi să propună constituirea cât mai grabnică a unui grup interministerial, care să elaboreze strategia României privind fabricarea automobilului electric.

Că aceasta ar fi sau nu realmente o idee năstruşnică, nu cred că mai are rost să comentăm acum. Dar, este incredibil faptul că avem la conducerea Guvernului României un premier care are tot felul de preocupări aduse la rang de primă-necesitate, una mai halucinantă decât alta, numai măsurile necesare ieşirii României din criză nu-şi găsesc un loc fruntaş în agenda de lucru a acestuia, indiferent de gravitatea situaţiei în care ne aflăm.

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Domnul Boc, salvatorul naţiunii"

Ultimele zile ne-au demonstrat cu prisosinţă că tot ceea ce se întâmplă în plan guvernamental este dirijat, până la ultimul detaliu, de regizorul de la Cotroceni.

Ca nu cumva dezastrul în care află economia românească, constatat în aceste zile de reprezentanţii FMI, să fie decontat de PDL, în frunte cu premierul Boc, domnul preşedinte Băsescu a găsit de cuviinţă să-şi asume din nou şi rolul de premier, prezentându-le românilor propriile decizii, privind măsurile de austeritate care vor fi luate începând cu 1 iunie, pentru a încerca menţinerea României pe linia de plutire în următoarea perioadă.

Că aceste măsuri de reducere a pensiilor, a salariilor bugetarilor şi a indemnizaţiei de şomaj sunt sau nu cele mai bune care s-ar fi putut lua în acest moment, ar fi foarte simplu de combătut, scoţând la lumină partea demagogică a unor astfel de decizii, luând în considerare numai creşterile aberante de cheltuieli, din ultima perioadă, decise pe la ministerele guvernelor domnului Boc. Astfel, la Ministerul Economiei, cheltuielile de personal au crescut cu 77%, invocându-se comasarea cu fostul Minister al IMM-urilor, care era însă mult mai mic. Tot la Ministerul Economiei, banii alocaţi pentru plata chiriilor angajaţilor în 2010 au crescut de la 815.000 lei în 2009 la 7,7 milioane lei, în prezent. La Ministerul Comunicaţiilor cheltuielile de personal s-au dublat pentru 2010, ajungând la 13,21 milioane lei şi ducând la majorarea veniturilor angajaţilor acestui minister.

În paralel, sumele destinate primelor de vacanţă în sistemul bugetar au crescut pentru 2010 cu 32,66%, ajungând la 71,67 milioane euro. Sumele cele mai mari au ajuns la Ministerul Administraţiei şi Internelor, urmat de Ministerul de Justiţie şi Ministerul de Finanţe. Banii pentru prime de vacanţă au crescut în 2010 şi la Administraţia Prezidenţială (cu 14,29%).

Invocarea de către preşedintele Băsescu a proastei guvernări liberale, de până în 2008, ale cărei rezultate ne-ar fi adus în pragul acestei crize fără precedent, este culmea ipocriziei fără margini şi acest lucru poate fi demontat dacă analizăm doar modul în care creşterile de cheltuieli prezentate mai sus au avut loc numai în acest an, deşi premierul şi preşedintele ne-au vorbit, în toată această perioadă, de economiile pe care le fac dumnealor în instituţiile pe care le păstoresc. Dacă am mai lua la bani mărunţi şi fiecare pas al miniştrilor portocalii şi, mai ales, pe cei ai premierului Boc, din ultimul an şi jumătate, am realiza consternaţi că toţi banii din bugetul României au fost efectiv spulberaţi pe contracte preferenţiale, pe îmbunătăţirea imaginii unor miniştri sau pe satisfacerea armatei clientelare a partidului-stat, PDL.

În acest context, pentru a masca nelegiuirile întreprinse şi pentru a proteja PDL de furia dezlănţuită a cetăţenilor afectaţi de măsurile anunţate, domnul preşedinte Băsescu a luat total asupra sa partea negativă a acestora şi l-a lăsat pe pupilul său, premierul Boc, să iasă la rampă numai cu aşa-zisele veşti bune, astfel încât acesta să se erijeze în adevăratul salvator al naţiunii, venind în faţa românilor cu măreţul său plan de investiţii. Dar, oricât ar încerca domnul Boc să-şi cosmetizeze greşelile repetate, cu sau fără ajutor prezidenţial, noile minciuni anunţate nu mai pot şterge, pentru nimic în lume, faptele aberante ale guvernelor acestuia, pline de consecinţe nefaste asupra tuturor românilor.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"60 de ani în Europa, sărbătoare cu lacrimi în ochi"

Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano, din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei, dar şi altor state europene, să pună "bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii". Ziua de 9 mai a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană.

Propunerea lui Robert Schuman avea ca scop crearea unei comunităţi în cadrul căreia membrii să îşi pună sub control comun producţia de oţel şi cărbune, ca bază a puterii lor militare, în scopul evitării izbucnirii unui nou război. Ţările cărora li se adresa în primul rând această provocare - Franţa şi Germania - fuseseră în război timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al doilea război mondial aproape că le distrusese.

În 1985, când proiectul construcţiei europene era deja clar conturat, cele zece state membre care formau la acea dată Comunitatea Europeană au hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei.

Mai mult decât în alte ocazii, ziua de 9 Mai are, în 2003, o încărcătură simbolică aparte, în contextul în care Uniunea Europeană se pregăteşte pentru cea de-a cincia şi cea mai amplă extindere din istoria sa, "Cei 15" de la acea dată urmând să devină "Cei 25" la 1 mai 2004, şi "Cei 27" în 2007, după ce şi România şi Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană. Totodată, în acest an, Convenţia privind viitorul Europei va definitiva proiectul unui nou Tratat constituţional, ce va crea cadrul necesar unei funcţionări eficiente a Europei extinse

Pentru 27 de state şi 450 de milioane de oameni, UE înseamnă azi mai puţine frontiere, mai multe oportunităţi, o Europă mai curată, studii în străinătate, egalitate de şanse, libertate, securitate şi justiţie socială.

Aşa că ieri, 09 mai 2010, Europa a suflat în 60 de lumânări. Nu e o aniversare tocmai fericită, iar tortul parcă are un gust amar. După şase decenii, continentul nostru traversează o fază critică: criza economică. Tragedia greacă a declanşat haosul economic în zona euro. Iar în loc de felicitări, Europa primeşte azi critici şi sfaturi.

Domnul Ionel Palăr:

"Competenţă, nu demagogie!"

Măsurile economice anunţate de preşedinte au bulversat întreaga societate românească.

Ca liberal, afirm cu tărie că este bine că nu au crescut taxele, dar nu pot să mă bucur pentru că scăderea sau creşterea taxelor nu sunt un scop în sine, ci sunt un mijloc pentru ceea ce noi credem că trebuie să fie dezvoltarea economică.

Aşa-zisul plan pe care Traian Băsescu l-a anunţat, plan care nu este bazat pe vreo evaluare, nu cuprinde detalii importante, nu ne spune care sunt consecinţele de natură economică şi de natură socială. În faşa acestui aşa-zis plan, nu am nici cea mai mică garanţie că vom avea o creştere şi o înviorare a economiei.

Este necesar un alt guvern care să fie capabil şi credibil în ochii populaţiei, ai societăţii civile, să asume măsuri ferme în faţa crizei. Este necesar un plan de soluţii economice de ieşire din criză.

Este necesar un plan de reducere a cheltuielilor bugetare. Este nevoie de o direcţionare exactă şi eficientă a acestora, în sensul reducerii birocraţiei, a cheltuielilor instituţionale, în sensul reducerii sumelor care se risipesc, în condiţii de criză, pentru clientela politică a celor care guvernează.

Nu FMI este responsabil de soarta României, ci Guvernul României. Nu FMI poate să spună cum au fost cheltuiţi banii din împrumut pe anul 2009, ci actuala guvernare.

În aceste condiţii, fac apel la guvernanţi ca măcar în acest al doisprezecelea ceas, să lase deoparte interesele clientelei şi să guverneze pentru oameni. Dacă nu pot, să plece!

Domnul Marin Almăjanu:

"O casă de cultură PDL-istă valorează mai mult decât apa, canalizarea şi drumurile necesare pentru zeci de localităţi din România"

Cu doar trei zile înainte de declanşarea bombei privind tăierea salariilor şi pensiilor cu procente impresionante, aruncată de însuşi preşedintele Băsescu ca motivare a excesului de greutate acumulată de stat, premierul Boc a mai cheltuit liniştit nişte bani din rezerva bugetară pe proiectele sale halucinante.

Ca şi când România are toate satele asfaltate, fiecare cătun conectat la energie electrică, canalizare şi apă potabilă, toate drumurile locale, judeţene şi naţionale reparate, ţara brăzdată de autostrăzi şi spitalele dotate cu tot ce le trebuie, ca fiecare român intrat într-unul să aibă şansa să iasă şi viu din ele, domnul Boc dă toţi banii agonisiţi prin vistieria bugetară bisericilor, caselor de cultură şi proiectelor sportive.

Dacă nu mai aveţi bani de pensii şi salarii, deşi aţi luat de la FMI şi alte instituţii financiare, numai într-un an, peste 20 de miliarde de euro, cum vă permiteţi, domnule Boc, să-i daţi prietenului dumneavoastră, domnul Flutur, 3 milioane de lei pentru reabilitarea unei case de cultură, când România se zbate între viaţă şi moarte?

Cum explicaţi, domnule prim-ministru, că pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi aţi dat de şapte ori mai puţini bani decât pentru întreţinerea unei străzi din Cluj-Napoca, oraşul păstorit până în 2008 de dumneavoastră, şi de zece ori mai puţini bani decât pentru lucrările de la Casa de Cultură a Municipiului Suceava? Concret, pentru aeroportul din Iaşi s-au alocat 300.000 de lei, pentru str. Fabricii din Cluj-Napoca, 2 milioane de lei, iar pentru Casa de Cultură din Suceava, 3 milioane de lei. Care sunt criteriile dumneavoastră de acordare a banilor publici, domnule prim-ministru?

În timp ce ţara întreagă este plină de gropi şi arată ca după bombardament, pacienţii mor pe capete în monstruoasele spitale româneşti, ajunse astfel din cauza subfinanţării cronice practicate de miniştrii dumneavoastră, numeroase primării locale sunt forţate să intre în faliment din cauza restanţelor acumulate, iar zeci de mii de proiecte vitale pentru o mulţime de comunităţi locale, începute încă din anii 2007-2008, zac neterminate, pentru că nu mai vreţi sub nicio formă să le finanţaţi, dumneavoastră, domnule Boc, continuaţi să aruncaţi cu banii storşi de la fiecare contribuabil român, pe tot ce vă pofteşte inima portocalie!

Vrea doamna Udrea să organizeze concerte pe litoral de 100.000 de euro, de 1 Mai, deşi toate staţiunile arată jalnic, iar turismul românesc se află la pământ, îi daţi imediat. Vrea vreun ministru PDL-ist, sau chiar dumneavoastră, un site guvernamental, primeşte, fără probleme, 500.000 de euro de cheltuială. Vrea domnul Flutur bani să reabiliteze un cinematograf, o casă de cultură la el acasă, ia din rezerva bugetară cât pentru 10 aeroporturi. Şi toate aceste mofturi PDL-iste le plătesc cu mari sacrificii cetăţenii României, fie că sunt bugetari, pensionari, şomeri sau întreprinzători. Că doar suntem în România, ţara în care domnul Băsescu face tot ce vrea, iar ocrotiţii săi huzuresc pe banii noştri.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"De la anunţul zilnic al premierului Boc că am ieşit din recesiune, la constatarea crizei profunde de către reprezentanţii FMI"

La începutul anului 2010, premierul Boc se bătea cu pumnul în piept în faţa naţiunii că am ieşit din criză. Ne spunea cu o siguranţă implacabilă că datele perfecte pe care le deţine ne indică faptul că suntem pe trendul cel bun deja şi că România nu mai are probleme cu recesiunea. Ba chiar îi liniştea candid pe pensionari, jurându-le că nu se pune sub nicio formă problema impozitării pensiilor, cum greşit anunţase domnul ministru Vlădescu, pe care premierul Boc l-a şi ameninţat furios cu demiterea, în cazul în care acesta s-ar mai fi încumetat să iasă pe piaţă cu zvonuri false.

Preşedintele Băsescu, de asemenea, era plin de optimism, anul trecut, în campania pentru alegerile prezidenţiale, şi ne prevestea ca sigură ieşirea din recesiune în primul trimestru al anului 2010.

Ce s-a întâmplat în cele câteva luni scurse de la alegerile din decembrie 2009, când toate erau bune şi frumoase în varianta PDL-istă şi viitorul nostru părea mai luminos descris? Cum a reuşit premierul Boc să ne arate permanent că are cele mai bune soluţii, că a luat cele mai pertinente decizii, că a făcut reforma necesară, că a respectat întocmai condiţiile cerute de FMI şi la ora primului decont serios cu Fondul s-a constatat brusc că lucrurile stau exact pe dos?

Odată cu venirea FMI în aceste zile la Bucureşti, pentru a cere socoteală guvernului Boc în legătură cu minciunile sfruntate utilizate zilnic drept paravan de campanie, doar ca să acopere dezastrul realităţii din terenul economiei româneşti, cutremurul adevărului a izbucnit inopinat, ştergând definitiv spoiala portocalie: necesitatea creşterii t.v.a. şi a cotei unice nu mai poate fi ocolită, ne-au spus imediat reprezentanţii Fondului. Şi surpriză: domnul Băsescu l-a ascuns pe domnul Boc în debaraua prezidenţială şi a luat hotărât bisturiul, de unul singur, ieşind să le strige românilor că le-a ajuns cât s-au îngrăşat, că plesnesc de atâta obezitate şi că trebuie tăiate fără anestezie toate veniturile care au vreo legătură cu sistemul public şi operată cu sânge rece orice cheltuială cu salariile bugetare, pensiile, alocaţiile şi subvenţiile pentru marea de asistaţi.

De ce nu trebuie, domnule preşedinte, tăiate, în acelaşi timp, şi cheltuielile ministerelor şi ale altor instituţii de prim rang cu achiziţiile de bunuri şi materiale, cele de protocol, cele cu deplasările externe şi interne cu suite întregi de asistenţi, cele cu maşinile de lux, absolut necesare la scara fiecărui demnitar mai mic sau mai mare sau cu locuinţele de serviciu pentru toată suflarea guvernamentală şi prezidenţială, adusă de la Cluj sau de pe alte meleaguri portocalizate?

Unde este premierul României acum, în aceste momente negre pentru români, când ar fi trebuit să vină în faţa tuturor şi să-şi asume eşecul celor patru guvernări? Chiar nu era cazul să ne explice ce a făcut cu miliardele împrumutate pe dobânzi fără sfârşit de la FMI, Banca Mondială şi alte instituţii financiare?

Domnul Boc are oare impresia că poate să mintă cu dezinvoltura unui veritabil Pinocchio o ţară întreagă şi să nu dea socoteală niciodată pentru incompetenţa crasă utilizată drept panaceu naţional, doar pentru că se poate ascunde oricând sub haina prezidenţială?

Să înţelegem că domnul Boc şi-a aruncat la coş atribuţiile de premier şi nu mai vrea să aibă de-a face cu o ţară pârjolită de măsuri crunte, fără precedent, ale căror consecinţe negative nu vor întârzia să apară însă, în următoarele luni?

Treziţi-vă din amnezie, domnule prim-ministru! Aţi luat cele mai proaste decizii, timp de aproape doi ani şi acum fugiţi de răspundere. Nu mai aveţi prea multe alternative de data aceasta, domnule Boc, şi va trebui să vă recunoaşteţi cât mai curând inutilitatea la Palatul Victoria.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Divide et impera - politica de stat a PDL"

Premierul Emil Boc a prezentat duminică seara noua politică fiscală a statului: să ia de la unii pentru a da altora. El a recunoscut faptul că prin reducerea veniturilor bugetarilor, Guvernul îşi va putea plăti datoriile către firmele private, datorii care trec de un miliard de euro. Adică Guvernul e dator firmelor care au primit contracte din bani publici deoarece a trebuit să-şi plătească obligaţiile către angajaţii din sectorul public. A fost cea mai nouă, din păcate nu singura, declaraţie a reprezentanţilor actualei puteri prin care diferite categorii sociale sunt învrăjbite. De mai bine de o săptămână, puterea portocalie aruncă anatema pe bugetari, prea mulţi, prea bine plătiţi. Ei sunt "suportaţi", la fel şi şomerii sau pensionarii, de cei care lucrează la privat.

"Divide et impera" a fost, în ultimii ani, principiul de bază al politicii PDL. În toamna anului 2008, partidul portocaliu s-a folosit de dascăli, propunând creşterea salariului acestora cu 50%, în pofida avertismentelor pe care PNL le dădea cu privire la consecinţele acestor măsuri. Toţi bugetarii au demarat atunci acţiuni de protest pentru a obţine aceleaşi creşteri salariale. Aproape un milion de salariaţi erau furioşi pe dascăli. PDL îşi freca mâinile de bucurie: câştigase de partea sa corpul profesoral.

După instalarea la Palatul Victoria, guvernele Boc întâiul şi următoarele au continuat să învrăjbească. Au apărut salariile nesimţite şi, pe cale de consecinţă, oameni nesimţiţi în sistemul bugetar. Lor le-au urmat pensiile nesimţite, cu pensionari pe măsură. Acum avem bugetarii, vinovaţi de falimentul statului. Spectrul creşterii taxelor a revoltat întreaga societate. Bugetari şi privaţi, sindicalişti şi patroni, s-au declarat vehement împotriva acestei măsuri. Astfel că anunţul de joi seară al preşedintelui, urmat de cel de duminică al premierului, a avut darul (şi scopul!) să-i demonizeze din nou pe bugetari. Oamenii de afaceri au răsuflat uşuraţi, au scăpat, deocamdată, de creşterea fiscalităţii. După minutul de euforie, tot ei şi-au pus primele întrebări: dacă nouă milioane de români vor avea venituri mai mici, ce se va întâmpla cu consumul? Ce se va întâmpla cu afacerile noastre? Din păcate, la aceste întrebări încă nu există un răspuns.

Se ştie doar că, asemenea haiducilor, PDL a decis să ia de la toţi bugetarii, şomerii şi pensionarii. Spre deosebire de haiduci, care luau doar de la bogaţi, Boc şi PDL iau de la toţi, fără diferenţă. Şi şeful de agenţie guvernamentală şi infirmiera de la spital vor primi cu 25% mai puţini bani. Şi pensionarul de CAP şi cel din aviaţie vor "dona" bugetului de stat 15% din venituri. Atâta tot că şeful agenţiei guvernamentale sau fostul aviator vor rămâne cu suficienţi bani pentru a trăi. Infirmiera şi pensionarul de CAP vor rămâne doar cu disperarea de a trăi într-o ţară guvernată pe principiile incompetenţei, obedienţei şi apartenenţei politice.

Conducătorii de azi ai României au luat mult de la cei mulţi, fără a pune ceva în loc. Nicio măsură de relansare a economiei, niciun fel de încurajare pentru restul. După o săptămână de tăcere, premierul Emil Boc a făcut duminică seara ceea ce ştie el mai bine: să dea vina pe alţii pentru eşecul său. De aceea, premierul mai are o singură soluţie pentru a ieşi cu faţa cât de cât curată din marasmul în care a aruncat ţara: demisia.

Domnul Virgil Pop:

"Falimentul unei naţiuni"

Chiar dacă sună extrem de pesimist, este din ce în ce mai evident că România se află, efectiv, pe marginea prăpastiei. Într-adevăr, poate că nu vorbim încă de un colaps economic, deşi eu sincer cred că suntem foarte aproape de acest moment, dar falimentul României, ca stat integru, sănătos, de apartenenţă europeană, este iminent, pentru că ne confruntăm, în primul rând, cu nesimţirea politicăa unui partid care a avut doar două preocupări de când este la guvernare, şi anume politizarea continuă a administraţiei politice pentru, şi acum ajungem la a doua preocupare, satisfacerea intereselor economice ale clientelei politice şi ale membrilor de vază ai PDL.

Fără tăgadă, ignorarea totală a actului de guvernare, a oamenilor, a politicilor publice, a mersului economic, în favoarea acestor două preocupări aducătoare de fonduri,a dus inevitabil la falimentul unei guvernări incapabile să gestioneze o ţară aflată în derivă economică. Vorbim aici şi de falimentul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu care, cu obstinaţie, a ţinut la un premier propriu şi personal, în ciuda majorităţii din Parlament, în ciuda Constituţiei, dar şi în ciuda dovezilor clare de incompetenţă ale Guvernului favorit.

Ca rezultat direct, în lipsa unor oameni competenţi din punct de vedere economic, dar având la cârma ţării oameni extrem de bogaţi în urma afacerilor cu statul, toată această butaforie a dus laeşec economic şi la speranţe deşarte în ceea ce priveşte o posibilă redresare economică a României în 2011. Deşi criza financiară îşi arăta deja colţii la începutul anului 2009 (chiar dacă preşedintele ne liniştea, atunci, spunându-ne că România nu va fi afectată atât de puternic de derapajul economic mondial), cei aflaţi la guvernare au evitat, din raţiuni pur electorale, aplicarea unor măsuri economice valabile, cu destinaţie clară şi cu efecte imediate. Dacă atunci se aplicau măsuri de reducere a fiscalităţii, cu siguranţă nu ne aflam acum pe urmele Greciei sau Bulgariei. Şi, cu siguranţă, cifrele ar fi arătat altfel în ceea ce priveşte şomajul sau închiderea firmelor, iar românii ar fi avut, astăzi, salariile şi pensiile neatinse în buzunar.

Acum, când trăim cele mai dificile momente, s-a recurs la suprataxarea ofensivă a populaţiei greu lovită de criza financiară, care va duce în mod cert la un adevărat genocid al tuturor categoriilor jefuite de pensia sau de salariul minim, dar neprotejate social. Oamenii vor ieşi în stradă, datoriile externe se vor mări şi nu vor mai putea fi plătite, iar măsurile drastice de austeritate îi vor lovi în continuare pe aceia care sunt lipsiţi de apărarea unor sindicate puternice: pensionari, asistaţi sociali etc.

Imaginea aceasta seamănă extrem de mult cu imaginea falimentară a unei naţiuni care, după 20 de ani de eliberare de sub comunism, îşi pleacă capul în faţa altor naţiuni europene care au ieşit deja din criză. Şi toate acestea, din cauza incompetenţei şi nesimţirii generalizate a unui Executiv lipsit de viziune, care nici măcar nu îşi asumă, în mod direct, negocierile cu FMI sau cu alte instituţii financiare. Pe mai multe voci, dar din aceleaşi sentimente de disperare şi teamă, sute de mii de oameni, dacă nu chiar milioane, cer, prin nemulţumirea vădit afişată, plecarea acestui guvern din funcţie. Nu suntem doar noi, liberalii, sau alţi reprezentanţi ai partidelor politice, ci sunt oamenii simpli, care îşi văd însăşi existenţa ameninţată de măsurile aberante ale acestui guvern. Să sperăm, doar, că vocea românilor va fi auzită, până nu e chiar prea târziu.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Medicamentele contrafăcute, o încălcare flagrantă a dreptului la sănătate"

Piaţa medicamentelor contrafăcute este estimată la un miliard de euro pe an, după cum arată un studiu recent efectuat de Compania farmaceutică Pfizer în 14 ţări europene. La nivelul întregii Europe, aceeaşi piaţă se ridică la 10,5 miliarde de euro, iar la nivel mondial, piaţa este în valoare de 75 de miliarde de dolari, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Mai mult, experţii susţin că între 50% şi 90% din medicamentele achiziţionate de pe internet sunt contrafăcute. 1.170 de comprimate viagra, 384 de comprimate levitra, 750 de comprimate cialis (medicamente administrate în cazul tulburărilor sexuale), 6.900 comprimate şi 300 fiole de anabolizant. Aceasta este doar una dintre recentele capturi ale Poliţiei Române care evidenţiază traficul de medicamente contrafăcute în ţara noastră.

Aceste date concrete au menirea de a sublinia o încălcare flagrantă a dreptului la sănătate, prin invadarea medicamentelor contrafăcute, ca o formă de criminalitate organizată în industria farmaceutică. Medicamentele pot conţine adesea amestecuri de cretă, praf şi apă murdară cu ambalaje ce imită perfect medicamentele autentice şi le aduc falsificatorilor miliarde de dolari. Contrafacerea medicamentelor este o activitate extrem de profitabilă, deoarece există o cerere importantă şi costurile de producţie sunt reduse, aşa cum avertizează în mod constant reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În acest context, membrii Comisiei pentru sănătate publică din Parlamentul European au votat la începutul lunii pentru introducerea unor norme de siguranţă pentru industria farmaceutică menite să reducă numărul medicamentelor contrafăcute în Uniunea Europeană. De asemenea, eurodeputaţii doresc să adauge la propunerea CE şi regularizarea vânzării de produse farmaceutice prin intermediul internetului. Dacă aleg comerţul online, vânzătorii trebuie să obţină o autorizaţie specială, să dispună de sigla UE şi să fie înscrişi într-o pagină web centralizată la nivelul statului membru şi într-o bază de date europeană. Specialiştii susţin că cele mai periculoase sunt produsele farmaceutice care se vând prin intermediul internetului, analizele efectuate demonstrând că aproape jumătate dintre medicamentele comercializate online fie nu conţin substanţa activă, fie aceasta se află într-un procent mult mai redus decât cel necesar.

În concordanţă cu măsurile Parlamentului European, legislaţia românească trebuie să creeze un cadru efectiv de combatere a traficului cu medicamente contrafăcute, prin implementarea unor măsuri de prevenire a extinderii acestei forme de criminalitate din industria farmaceutică, dar mai ales prin promovarea pe cale legislativă a măsurilor de protecţie a victimelor, a pacienţilor. Contrafacerea medicamentelor este o problemă de sănătate publică, de încălcare a demnităţii umane şi a drepturilor omului, iar ţările în care nu există un mecanism riguros de testare a calităţii medicamentelor şi nicio legislaţie penală cu efect punitiv, sunt foarte expuse acestei forme de trafic. Astfel, trebuie promovată o politică de combatere efectivă, constantă şi cu mijloace foarte variate în conformitate cu prevederile legale. Lupta împotriva fenomenului infracţional este în strânsă legătură cu informarea clară şi precisă cu privire la medicamentele eliberate pe bază de prescripţie medicală. Un studiu recent arată că 74% din pacienţi vor să ştie de la specialişti în sănătate ce site-uri internet să consulte pentru informare, iar deputaţii europeni au propus în mod legitim publicarea în spaţiul online a unor broşuri nepublicitare cu informaţii complete despre medicamente.

Dreptul la sănătate este un drept fundamental. De aceea trebuie protejat, garantat şi respectat prin iniţiative legislative şi politici publice relevante în domeniu, menite să prevină şi să combată în România traficul cu medicamente contrafăcute.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Ratificarea Convenţiei ONU cu privire la persoanele cu dizabilităţi"

Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi este un tratat internaţional care stabileşte drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi obligaţiile statelor-părţi de a promova, proteja şi garanta drepturile acestei categorii de persoane. Adoptată de Adunarea Generală a ONU pe data de 13 decembrie 2006, Convenţia este primul instrument juridic obligatoriu care vizează direct drepturile şi libertăţile persoanelor cu dizabilităţi, oferind un nivel de protecţie fără precedent, promovând incluziunea socială a acestor persoane în toate domeniile de activitate.

Deşi a fost semnată de România în anul 2007, Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi nu este încă ratificată de statul român. În şedinţa Guvernului României din data de 9 aprilie 2010, a fost aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Convenţiei, urmând a fi votat de Parlamentul României.

Astfel, se impune să adoptăm cu celeritate Legea de ratificare a Convenţiei ONU privind persoanele cu dizabilităţi, pentru că doar în acest mod lacunele existente în acest moment în legislaţie cu privire la această categorie de persoane se vor corecta prin armonizarea cu tratatul internaţional. În calitate de cetăţeni cu drepturi depline, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi restul populaţiei: dreptul la tratament egal, la o viaţă autonomă şi la o participare deplină în cadrul societăţii. Strategia Europeană pentru persoanele cu handicap (2004 -2012) are menirea de a crea un cadru potrivit pentru extinderea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi în diferite domenii, precum transportul, serviciile de telecomunicaţii, educaţie. Mai mult, deputaţii europeni de la Comisia parlamentară pentru drepturile omului au susţinut o schimbare deosebit de importantă în modul în care Europa se raportează la cele 50 de milioane de persoane cu dizabilităţi. Parlamentarii europeni au susţinut apartenenţa Uniunii Europene la Convenţia ONU, prin care persoanele cu dizabilităţi nu vor mai fi tratate ca beneficiare a carităţii sau protecţiei sociale, ci mai ales din perspectiva drepturilor omului ca subiecte de drept. În luna aprilie a anului 2009, Parlamentul European a aprobat Convenţia şi a cerut statelor Uniunii Europene să o ratifice.

Convenţia ONU stabileşte două mecanisme de implementare: Comitetul Persoanelor cu Dizabilităţi şi Conferinţa Statelor-Membre, constituită pentru discutarea problemelor de aplicare a tratatului internaţional; de asemenea, textul Convenţiei prevede crearea unor structuri naţionale independente, responsabile pentru implementare şi monitorizare, iar persoanele cu dizabilităţi şi reprezentanţii organizaţiilor specializate vor fi membri cu drepturi depline.

Protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi trebuie să fie susţinută de o legislaţie românească efectivă şi coerentă în materia drepturilor omului privind această categorie de persoane pentru care incluziunea socială este vitală. Accesul liber la educaţie personalizată, găsirea şi păstrarea locului de muncă, asistenţă medicală specializată şi permanentă, sancţionarea oricărei forme de discriminare în viaţa publică a persoanelor cu dizabilităţi reprezintă provocări şi responsabilităţi majore pentru statele care ratifică Tratatul internaţional privind protecţia persoanelor cu dizabilităţi.

Pentru 669.000 de persoane cu dizabilităţi din România, ratificarea Convenţiei ONU reprezintă o garanţie reală că drepturile şi libertăţile lor vor fi cu adevărat recunoscute, protejate şi respectate.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Măsurile lui Băsescu - Boc - Udrea împotriva cetăţenilor români"

Minciunile Guvernului PDL sunt acum la vedere!

În 2009 PDL, sub conducerea lui Traian Băsescu, a făcut promisiuni peste promisiuni electorale cu un singur scop: să fure cât mai mult din voturile românilor.

Nu s-a luat nicio măsură care să apere bugetul de stat, bugetul de pensii, ci s-a cheltuit cu nesaţ numai pentru voturi, să nu tulbure simpatia pentru Traian Băsescu, Emil Boc şi Elena Udrea, cei care decid soarta ţării.

Aceşti hoţi de voturi au amânat deciziile dure şi importante pentru populaţie după alegerile prezidenţiale, când reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional i-au atenţionat asupra deteriorării până la dezastru a finanţelor ţării.

Un an şi jumătate nu au luat nici o măsură de creştere economică, nu au creat locuri de muncă, ci au lansat alte promisiuni cu costuri fatale pentru bugetul naţional: pensie minimă de 350 lei, medicamente compensate 90% pentru toţi cei cu pensie sub 600 de lei şi altele asemenea, deşi ştiau că nu sunt bani, că economia nu mai produce.

Au dat, mincinos, unele creşteri, iar acum iau înapoi cu ambele mâini, nu numai de la pensionari, ci şi de la angajaţii de la stat, care oricum aveau lefuri mici.

Ne uităm fără să înţelegem: ce face acest guvern?

Totul se prăbuşeşte, nicio componentă a economiei nu funcţionează, iar guvernul se piaptănă.

Fondul Monetar Internaţional le-a cerut guvernanţilor să prezinte măsuri concrete pentru reechilibrarea bugetului ţării, iar Băsescu - Boc - Udrea au înţeles, în neprofesionalismul lor, că singura cale este reducerea salariilor bugetarilor şi a pensiilor, că la altceva nu se pricep.

Observăm că incompetenţii guvernanţi aruncă greul crizei şi al soluţiilor pe bieţii oameni, mai ales pensionari, care de abia îşi duceau zilele.

Aceşti guvernanţi trebuie izgoniţi imediat de la putere, dacă nu vrem să moară oamenii cu zile!

Ce vină au pensionarii, salariaţii că avem neputincioşi în fruntea ţării?

Măsurile guvernanţilor sunt împotriva românilor!

Domnul Filip Georgescu:

După Programul "Rabla", "Prima casă", impozitul forfetar şi alte asemenea măsuri de doi bani, premierul Boc recurge acum la o noua găselniţă, prin care speră să lovească devastatoarea criză economică drept în moalele capului - înregistrarea ţăranilor negustori la Registrul Comerţului. Ce vrea să însemne această parascovenie? Nimic altceva decât încă un impozit pe capul amărâtului de ţăran, care din surplusul lui de câteva sute de kilograme de produse agro-alimentare se zbate să-şi recupereze banii cheltuiţi pentru cultivarea ogorului şi să-şi asigure o brumă de venit, mai mult decât anemică, pentru nevoile casei. După ce plăteşte impozit pentru terenul arabil pe care-l deţine, după ce cheltuieşte pe rupte ca să-l are, să-l însămânţeze şi să-l recolteze, de unde să mai ia bani pentru noul bir? Refuzând să intre în evidenţa guvernanţilor, ca persoană fizică autorizată ori ca întreprindere familială plătitoare de impozit, ţăranul nu va mai putea să-şi expună legumele, zarzavaturile şi celelalte produse pe tarabă, nemaiavând acces la piaţă. El va fi nevoit să vândă surplusul de produse agro-alimentare intermediarilor, celor care n-au dat în viaţa lor cu sapa, dar care se văd acum încurajaţi să realizeze venituri imense, pe spinarea încovoiată de muncă a ţăranului.

Doamne, şi cum îi mai ridicau în slăvi pe ţărani preşedintele Băsescu şi premierul Boc în campanile electorale din ultimii cinci ani. Tundeau oile cu ei, coseau cu ei, sorbeau laolaltă din plosca cu tărie şi învârteau hora prin mai toate poienile. Acum, însă, ţăranii trebuie să achite onorariile pentru acele spectacole electorale.

De când se ştie, în această străbună vatră carpato-dunăreană, ţăranul român a dus aproape tot greul naţiei, el a făcut istoria noastră bimilenară. Ţăranii au fost cei care au constituit oştile de arcaşi, plăieşi şi călăreţi ale tuturor domnitorilor, jertfindu-se în sute de bătălii pentru apărarea gliei străbune. Ţăranii au fost cei care au asaltat temutele redute de la Plevna şi au adus independenţa ţării, tot ei, luptând pe viaţă şi pe moarte la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz au făcut România Mare şi tot ei au dus pe umerii lor calvarul celui de-al doilea război mondial. În deceniile de tristă amintire ale dictaturii comuniste, ţăranii au trăit groaza cooperativizării şi au plătit cu ultimul sac de grăunţe industrializarea forţată şi electrificarea ţării. Ţăranii care au refuzat să se înscrie în CAP-uri au ajuns în închisori, unii dintre ei sfârşind în chinuri groaznice după gratii, pentru ca, după desfiinţarea cooperativelor agricole, zeci de mii dintre ei să se zbată ani de-a rândul prin tribunale ca să-şi recapete pământul moştenit din moşi-strămoşi.

Şi iată-ne în secolul XXI, în anul 2010, an în care Guvernul Boc încearcă să desăvârşească tranziţia de la socialism la capitalism, dar mai cu seamă să soluţioneze criza economică pe seama legăturii de pătrunjel pe care ţăranul român o comercializează cu un "imens profit" în piaţă, fără să fi încăput între copertele Registrului Comerţului. Nu ştim dacă o asemenea idee ridicolă îi aparţine premierului Boc, ori i-a fost sugerată de vreun membru al Cabinetului său, dar trebuie să spunem că aceasta constituie una dintre cele mai inumane măsuri fiscale, întrucât îşi propune să impoziteze şi să împovăreze agricultura noastră de subzistenţă. N-ar fi exclus, ca, printr-o asemenea iniţiativă, premierul Boc să intre în Guiness Book.

Destrămarea cooperativelor agricole a fărâmiţat marea proprietate cooperatistă şi de stat în peste 4 milioane de loturi individuale, agricultura noastră reîntorcându-se la stadiul ei de subzistenţă din perioada interbelică. În asemenea condiţii, media de teren agricol care revine unei mici exploataţii ţărăneşti este de 1,5 hectare, de pe urma căreia sute de mii de ţărani nu-şi pot asigura necesarul de hrană. Dar să presupunem că micul producător agricol de la noi ar dispune de 3 hectare. Aproape fiecare ţăran ar cultiva 2-2,5 ha cu cereale păioase, restul terenului fiind rezervat pentru floarea-soarelui, cartofi, varză, fasole ori castraveţi. Ceapa, usturoiul, spanacul, ridichile, pătrunjelul, mărarul, leuşteanul şi alte verdeţuri şi-ar avea loc în grădina din jurul casei care, de regulă, nu depăşeşte 200-300 mp.

În aceste condiţii, poate un ţăran să pună pe tarabă mai mult de 200-300 kg de cartofi, 300-400 de verze, o sută de kg de ceapă şi câteva sute de legături de verdeţuri? Cât bănet poate să obţină un ţăran din vânzarea acestor produse pentru care trebuie să se deplaseze la piaţă săptămâni, dacă nu luni de-a rândul? Ce poate agonisi un asemenea ţăran negustor de pe urma desfacerii produselor în piaţă, având în vedere că înainte de toate trebuie să-şi amortizeze banii cheltuiţi pentru realizarea unor asemenea produse, bani pe care mulţi săteni sunt nevoiţi să-i împrumute?

Dacă premierul Boc, ministrul agriculturii şi cel al finanţelor îi invidiază pe ţărani pentru câştigurile realizate de pe urma comercializării pe piaţă a produselor agro-alimentare, le-am sugera să încerce să trăiască şi domniile lor, măcar două luni, pe seama unor asemenea venituri. Dintotdeauna ţăranul român a trăit greu. Dar mai rău ca astăzi nu a dus-o niciodată. S-a zbătut să-şi recapete pământul, dar acum nu are cu ce să-l lucreze. Motorina o cumpără la preţuri piperate, iar despre ierbicide ori irigaţii îi este greu să vorbească.

Ajutoarele de stat pentru agricultură, care şi aşa erau infime, nu vor mai fi plătite din acest an, ca urmare a unor directive ale UE. Cât despre fondurile comunitare pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziţia statelor membre pentru dezvoltarea agriculturii ori a aşezărilor rurale, România s-a situat printre beneficiarii cei mai nefericiţi. Neputând să întocmească proiecte sustenabile, care să poată fi finanţate de Uniunea Europeană, România nu a încasat decât o sută de milioane de euro din suma de 1,7 miliarde de euro contractaţi. Amintim că, în 2009, agricultura Franţei a beneficiat de 11 miliarde de euro. Din fonduri europene. Datorită unor asemenea impedimente, România realizează astăzi cea mai mică producţie la grâu la hectar (în 2009, producţia de grâu la hectar a fost de 2,38 tone, în timp ce în Marea Britanie a depăşit 8 tone).

Nu este de mirare, deci, că sărăcia a pus, în mod iremediabil, stăpânire pe satul românesc. Nesprijiniţi de stat, împovăraţi de biruri, jefuiţi de speculanţi, ţăranii nu se mai înconvoaie pe coarnele plugului, nu mai păşesc pe brazdă în urma tractorului, ca altădată, nici nu-şi mai dau viaţa pentru ogorul lor. Preferă să are, să semene şi să culeagă pe pământurile altor ţări din Europa. Nu puţini sunt ţăranii români care şi-au părăsit vatra natală şi s-au stabilit în Spania, Italia, Germania sau alte ţări. Autorităţile noastre nici nu se sinchisesc de acest exod masiv al ţăranilor noştri, de dramatica realitate a golirii satelor româneşti. Guvernanţii sunt mai degrabă interesaţi de o altă afacere, şi anume înstrăinarea aurului de la Roşia Montană, un alt mare jaf de pe urma căruia Puterea actuală va obţine comisioane imense. Dar, într-o zi, fiecare va trebui să răspundă pentru faptele sale.

Domnul Filip Georgescu:

Din zi în zi, criza economică ne macină tot mai virulent viaţa şi nimeni nu ne poate spune când vom scăpa de acest flagel catastrofal. Cu toate acestea, pentru autorităţi recesiunea pare o bagatelă. La noi, la ordinea zilei sunt revigorarea anticonstituţionalei ANI, aflată în moarte clinică, dar pe care preşedintele ţării încearcă s-o salveze prin respiraţie gură la gură, Legea lustraţiei, devenită după 20 de ani o frecţie la picior de lemn, drogurile etnobotanice, apărute subit în peisajul românesc, după intervenţia unei tinere europarlamentare, eutanasierea câinilor maidanezi, jefuirea aurului de la Roşia Montană, dar mai cu seamă reforma, o adevărată obsesie pentru actuala Putere.

În Parlament, la Cotroceni, la Palatul Victoria, pe micul ecran şi în presă, toată lumea înoată în reformă. Aşa cum spunea un fost premier post-decembrist, noi, românii, mâncăm reformă pe pâine. Şi dacă nu ne săturăm, am adăuga noi, aceasta se explică prin faptul că nu avem atâta pâine câtă reformă, întrucât velpitarii noştri nu ţin pasul cu reformatorii. La tot pasul se vorbeşte despre reforma învăţământului, a sănătăţii, a justiţiei şi administraţiei, dar mai ales despre reforma partidelor, a clasei politice, a Parlamentului şi a statului. Din păcate, reforma invocată atât de stăruitor nu se resimte absolut deloc nici în economie şi nici în viaţa politico-socială. Dimpotrivă, prin preceptele sale, cele mai multe anacronice, reforma nu urmăreşte decât să menţină actuala stare de fapt, de pe urma căreia puterea profită din plin, dar, şi mai grav, pretinsele înnoiri tind să restaureze vechile mentalităţi de dinainte de 1989. Reforma, ca atare, a ajuns o sperietoare, un instrument cu ajutorul căruia actualul Executiv taie şi spânzură. În acest sens, un analist politic afirma: "Niciun cuvânt nu a acoperit mai bine incompetenţa, corupţia, lipsa de profesionalism, interesele personale şi de grup şi aspiraţia la bani publici, putere şi privilegii decât cuvântul reformă".

România ar fi fost vital interesată de o profundă reformă structurală în economie, care să deschidă ţării reale orizonturi de dezvoltare şi modernizare şi competitivitate. Concepută, însă, pe un teren de-a dreptul minat, adică al unei ţări total văduvite de resursele sale naturale, de pe urma privatizării prădalnice şi a retrocedării anarhice a bunurilor naţionalizate şi a celor cooperativizate, dar mai cu seamă în condiţiile unei corupţii generalizate, reforma economică nu putea să fie decât o amară iluzie. Ca atare, astăzi, când criza tinde să ne sufoce, nu ne mai putem sprijini, din punct de vedere economic, nici măcar pe un băţ. În mod concret, o asemenea reformă, concepută şi dirijată de politicieni corupţi, a dus la transferul total al resurselor naturale ale ţării - petrol, minereuri, energie, marile capacităţi de producţie siderurgică, construcţia de maşini, chimie, rafinării şi din alte ramuri - în patrimonial capitalului străin, la dezindustrializarea totală, degradarea inimaginabilă a agriculturii, incapabilă să mai acopere integral consumul intern de cereale, legume şi fructe, carne ori produse lactate, a lichidat sistemul bancar autohton şi a făcut din România unul dintre cele mai îndatorate state europene.

Şi mai grav este, însă, faptul că simulacrul de modernizare a economiei a influenţat negativ reforma în toate celelalte domenii. În domeniul învăţământului, consecinţele reformei sunt de-a dreptul dramatice. Ca urmare a subfinanţării cronice, sute de şcoli vechi stau să se prăbuşească, dar în loc să construiască altele noi, actualii guvernanţi desfiinţează sute de lăcaşuri de învăţământ din mediul rural. Şcoala românească resimte o lipsă acută de cadre didactice calificate, însă Guvernul nu găseşte altă soluţie decât să suprime circa 15.000 de posturi din învăţământ, ori reduce salariile profesorilor. Reforma în învăţământ se reduce la permanentele modificări ale programei de învăţământ, ale evaluării elevilor şi la alte experimente nefericite, din care au de suferit şcolarii şi dascălii lor. În mod cu totul neaşteptat, reforma a făcut să dispară disciplina din şcoli, a tolerat apariţia unor găşti de elevi care se comportă ca borfaşii de cartier, încăierându-se între ei ori ameninţându-i pe profesori. Şcoala a devenit o piaţă a traficului de droguri, iar ca un corolar amarnic, a crescut alarmant abandonul şcolar din zi în zi.

Cu toate acestea, cabinetul Boc nu face nimic pentru redresarea şcolii. Dimpotrivă, prin măsurile pe care le preconizează, tinde să degradeze total învăţământul. Actuala Lege a învăţământului, purtând, în exclusivitate, pecetea democrat-liberalilor, tinde să golească şi mai mult educaţia de dimensiunea sa axiologică, de sensurile şi obiectivele sale bazate pe anumite valori. Păcatul fundamental al acestui act normativ este acela că nu conferă nicio orientare şi nu are nicio idee de bază cu privire la valorile pe care trebuie să le slujească şi să le promoveze învăţământul românesc.

Rezultatele mult descântatei reforme din domeniul sănătăţii sunt de-a dreptul catastrofale. România se află astăzi printre ţările cu cea mai înaltă rată a mortalităţii, cauzată în principal de bolile cardiovasculare, cancer, afecţiuni pulmonare şi boli infecţioase. În privinţa tuberculozei, boală eradicată cu 30 de ani în urmă, ţara noastră deţine astăzi primul loc în Europa. În urma simulacrului de reformă, care, de fapt, nu a urmărit decât să adâncească la maximum gradul de subfinanţare al sănătăţii publice, spitalele noastre au ajuns focare de infecţii, în care oamenii intră cu o boală şi ies cu două-trei. Subfinanţarea acută a făcut ca salariile medicilor din ţara noastră să fie de 4-5 ori mai reduse decât ale celor din celelalte ţări ale Uniunii Europene. Ca atare, în ultimii ani, circa 9000 de medici au părăsit România, iar alţi 6500 sunt pe picior de ducă, în diverse ţări ale lumii.

Poate că în niciun alt domeniu reforma n-a fost atât de mimată ca în Justiţie. Prin aşa-zisa modernizare a actului juridic, nu s-a urmărit decât politizarea excesivă a Justiţiei, proces declanşat şi realizat în perioada ministeriatului doamnei Monica Macovei. Astăzi, instanţele judiciare, şi în primul rând DNA, au ajuns adevărate arme devastatoare, cu ajutorul cărora puterea dezintegrează opoziţia, încătuşându-i parlamentarii, sub pretextul luptei împotriva corupţiei. Reforma n-a reuşit să reaşeze Justiţia în drepturile ei fireşti, n-a putut să-i confere calitatea de a treia putere în stat şi nici s-o debaraseze de vechile ei metehne, între care şi corupţia. Recentul raport interimar al Comisiei Europene apreciază că în ţara noastră reforma Justiţiei bate pasul pe loc. Este, desigur, o concluzie blândă în raport cu opinia milioanelor de români care şi-au pierdut total încrederea în capacitatea şi moralitatea Justiţiei. Dar mai presus de orice apreciere vorbeşte dramatica realitate, care arată că astăzi un român din cinci este implicat într-un dosar penal.

În concepţia actualilor guvernanţi, reforma în administraţie nu înseamnă decât epurare, o acţiune drastică prin care puterea încearcă să creeze locuri de muncă pentru propria-i clientelă politică, pe care nu mai poate s-o miluiască din vistieria proprie. În mod normal, funcţionarul public ar trebui să fie angajat pe baza calităţilor sale profesionale, probate în cadrul unui concurs organizat şi desfăşurat în mod cinstit, iar promovarea să fie realizată în baza rezultatelor obţinute în muncă. Din păcate, şi în Administraţie, ca şi în celelalte domenii, normalitatea este o rara avis.

La rândul său, reforma politică nu este decât o altă iluzie. Despre ce înnoire a vieţii politice se mai poate vorbi în condiţiile în care clasa politică s-a degradat, când partidele, partea sa organizată şi cea mai activă, şi-au pierdut identitatea doctrinară, când fiecare formaţiune politică este măcinată de lupte intestine pentru putere, când instituţiile fundamentale ale statului şi-au pierdut autoritatea, ca urmare a incompetenţei, a politicianismului deşănţat şi a încălcării flagrante a legislaţiei pe care erau chemate s-o apere? Reducerea Parlamentului la o singură Cameră, revizuirea Constituţiei, conservarea actualului sistem electoral şi a traseismului politic nu vor face decât să submineze democraţia şi statul de drept şi să faciliteze reîntoarcerea inconştientă la nefericitele vremuri de dinainte de 1989. În mod practic, reforma politică preconizată de partidul de guvernământ nu urmăreşte altceva decât ca democrat-liberalii să acapareze toate pârghiile puterii, să reducă pluripartidismul la unul sau două partide, încât să nu mai simtă în ceafă presiunea niciunei coaliţii, să confere Parlamentului rolul decorativ al Marii Adunări Naţionale de altădată, iar guvernului menirea executorului docil, care să gestioneze treburile ţării prin ordonanţe de urgenţă. Optând pentru autoritarism, "reformatorii" democrat-liberali ar trebui să ştie că nicio dictatură n-a reuşit să schimbe lumea ori să o facă mai bună. Şi un asemenea adevăr incontestabil ar trebui înţeles astăzi, până nu-i prea târziu!

Domnul George Ionescu:

«20 de ani de la primul "Pod de flori" de peste Prut»

Pe 6 mai s-au împlinit 20 de ani de la acţiunea "Podul de flori", prima deschidere a frontierelor dintre România şi Republica Moldova.

Acum 20 de ani, românii de pe ambele maluri ale Prutului s-au întâlnit şi s-au îmbrăţişat pe malul stâng al râului, în cadrul acţiunii "Podul de flori de peste Prut". Locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua de 6 mai 1990, între orele 13:00 şi 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără paşaport şi viză. Aproximativ un milion şi două sute de mii de români au participat la acest eveniment, când, de-a lungul Prutului au fost stabilite opt puncte de trecere a frontierei: Miorcani - Pererita, Stânca - Costeşti, Iaşi - Sculeni, Ungheni - Pod Ungheni, Albiţa - Leuşeni, Fălciu - Ţiganca, Oancea - Cahul şi Galaţi - Giurgiuleşti.

Cei prezenţi pe ambele maluri ale Prutului au aruncat în apă mii de flori, formându-se un adevărat pod plutitor, simbol al deschiderii sufletelor şi al armoniei între oameni, al întâlnirii emoţionante a fraţilor despărţiţi de ani şi ani, al lacrimilor de bucurie şi îmbrăţişărilor. Acest gest simbolic a dat numele evenimentului.

În urma succesului primei acţiuni de deschidere a graniţelor dintre România şi Republica Moldova din 6 mai 1990 a fost organizat şi desfăşurat un al doilea Pod de flori pe 16 iunie 1991. De data aceasta, 240.000 de locuitori din Republica Moldova au putut să treacă fără acte graniţa în România.

Mărturiile participanţilor au fost impresionante. Grigore Vieru, primul basarabean care a trecut Prutul la 6 mai 1990, spunea într-un interviu din 2008: "Era o tensiune emoţională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alţii şi se regăseau după ani şi ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă şi a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniţi. Aveau mari emoţii şi nu îndrăzneau să facă nicio mişcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit şi ceilalţi. S-au întâlnit toţi la mijlocul Prutului şi au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut şi nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioşi astăzi cei care ironizează Podul de flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei."

În ultimii ani, acest eveniment a trecut neobservat. Grigore Vieru credea că "uitând podul de flori am uita martirii care au murit în ideea acestui pod şi ar însemna să uităm marile adunări naţionale care au dus spre câştigarea alfabetului latin, a tricolorului, a istoriei neamului".

6 mai 1990 a fost şi rămâne o zi de sărbătoare, de înfrăţire spirituală a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Domnul Gheorghe Gabor:

"9 mai - întreita sărbătoare"

Situaţia actuală, internă şi internaţională, se caracterizează ca fiind una de criză. Mai mult, la noi, sub spectrul escaladării tensiunilor sociale, a grevelor şi manifestaţiilor bugetarilor, putem vorbi chiar de un faliment al statului.

România se află la o răscruce a istoriei.

În aceste momente de durere economică nu trebuie să uităm semnificaţia zilei pe care tocmai am sărbătorit-o: 9 mai.

Pentru noi, această dată are o întreită însemnătate.

Ziua de 9 mai 1877 a reprezentat un moment crucial atât în istoria noastră, cât şi în inimile românilor. Atunci, Mihail Kogălniceanu proclamase în sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, în numele Guvernului I.C. Brătianu, Independenţa de Stat a României.

De atunci, 9 mai a reprezentat o zi în care românii îşi aduc aminte de jertfa celor care s-au sacrificat pentru drapelul românesc, pentru unitate naţională şi pentru libertate.

Totodată, ziua de 9 mai este o piatră de hotar care aparţine şi patrimoniului universal. Astfel, în anul 1945, ziua de 9 mai a marcat încetarea celui de-al Doilea Război Mondial.

De asemenea, în anul 1950, aceeaşi zi de 9 mai reprezintă momentul în care s-au pus bazele proiectului vizionar de unificare europeană, prin adoptarea Planului propus de Robert Schuman,ministrul de externe al Franţei de atunci.

Cu această ocazie deosebită consider că nu trebuie să ne uităm înaintaşii.

Eroilor şi veteranilor din Ţara Făgăraşului, adică din municipiul Făgăraş, oraşul Victoria şi comunele Beclean, Drăguş, Hârseni, Lisa, Mândra, Recea, Sâmbăta de Sus, Şercaia, Şinca, Şinca Nouă, Ucea, Viştea sau Voila, dar şi din toată România le datorăm întreaga noastră recunoştinţă.

Aşadar, în cinstea lor, cu pioşenie ne plecăm frunţile şi depunem simbolic, de la înalta tribună a Parlamentului, o coroană de flori.

Domnul Ioan Holdiş:

"Viitorul energiei"

Companiile producătoare de energie electrică continuă să folosească în mare parte combustibili fosili pentru a vinde energia către consumatorii casnici şi companii. Consumul în exces a dus, cu timpul, la o problemă răspândită la nivel global. În primul rând, dovezi ale schimbărilor climatice au început să convingă pe toţi climatologii şi pe numeroşi alţi observatori că abordarea noastră actuală referitoare la producerea şi utilizarea energiei este foarte periculoasă pentru biosferă. Modificările emisiilor de dioxid de carbon sunt greu de detectat, din cauza persistenţei CO_" în atmosferă timp de secole.

Sursele de energie cel mai des întâlnite sunt cele obţinute din cărbune şi petrol, însă aceste metode sunt mult prea primitive şi nu fac decât să polueze aerul cu dioxid de carbon, prin arderea lor; pe deasupra sunt şi zăcăminte epuizabile. În situaţia actuală, ne punem întrebarea: Ce soluţii avem?

În timp, s-au găsit soluţii alternative precum: energia hidraulică, ce funcţionează prin presiunea şi forţa apelor, precum şi energia solară, ce câştigă din ce în ce mai mult teren. De exemplu, spaniolii au construit deja cea mai mare centrală, cu o capacitate de 20 de megawaţi, ce alimentează 10.000 de gospodării. O altă sursă este apa termală, ce poate fi folosită pentru încălzire, sau aburii de apă care produc electricitate. Energia eoliană, o altă sursă regenerabilă foarte importantă, este generată de puterea vântului ce antrenează elicele turbinelor eoliene, capabile de a genera electricitate.

Voi mai face o scurtă trecere în revistă a altor exemple precum, energia valurilor, energia nucleară, iar ca perspectivă de viitor se doreşte captarea energiei solare din spaţiu şi transmiterea acesteia pe pământ cu ajutorul microundelor, precum şi energia termică a oceanelor, prin trecerea apei calde cu ajutorul amoniacului ce antrenează o turbină înspre o zonă cu apă rece, şi exemplele pot continua.

De câţiva ani buni, cetăţenii lumii au conştientizat consecinţele încălzirii globale, căutând metode de energie verde, iar unele ţări chiar au făcut paşi uriaşi în dezvoltare energiei alternative.

Avantajele sistemelor sunt multiple, precum: emisia zero de substanţe poluate şi gaze cu efecte de seră, datorită lipsei de ardere a combustibililor, lipsa deşeurilor, costurile reduse pe unitatea de energie produsă.

În ţara noastră, multipli factori ne sunt favorabili în producţia de energie eoliană, hidraulică, solară, termală de care, din păcate, nu profităm. Avem zone din ţară unde se produce energie verde, dar doar la scară mică, cei mai mulţi fiind cetăţeni ce recurg la acestea doar pentru gospodăriile lor.

Producţia necesarului din energie regenerabilă reprezintă o investiţie pe termen lung ce are drept scop reducerea poluării la nivelul ţării şi la nivel global şi micşorarea cheltuielilor.

Reducerile costurilor de energie electrică se pot realiza prin metodele regenerabile care vor creşte eficienţa sistemului de producere a energiei electrice.

Ne aflam într-un moment în care este imperios necesar să conştientizăm că viitorul energetic, nu numai al României, ci al întregii lumi este unul incert.

Studiile arată că în aproximativ 50 de ani resursele energetice bazate pe combustibili fosili vor fi epuizate.

Ne aflăm sub influenţa crizei economico-financiare. Cu atât mai mult acum trebuie să gândim pe termen mediu şi lung, să învăţăm din greşelile pe care le-am făcut în trecut, astfel încât să nu le repetăm. Cred, cu tărie, că o strategie care să promoveze independenţa energetică a României este strâns legată de programe de cercetare şi investiţii constante în tehnologii de exploatare a resurselor de energie alternativă.

Domnul Ion Dumitru:

"Degradarea sistemelor agricole"

De îndată ce omul şi-a făcut simţită prezenţa în biosferă prin "evoluţie", să spun, el a început o luptă permanentă cu natura, în care nu odată a fost învins. Şi astăzi, cu toată tehnologia de care dispune, omul este învinsul naturii, mai ales acolo şi atunci când el nu a înţeles că nu poate supravieţui în afara naturii. În lupta sa cu natura, omul a cucerit spaţii, plante, animale pe care le-a domesticit, ca apoi, prin procese lungi de ameliorare să le transforme în organisme din ce în ce mai productive, care să facă faţă cerinţelor tot mai mari de hrană, dar mai ales concurenţei acerbe de pe piaţa alimentelor.

În felul acesta, societatea umană şi-a construit o lume a ei, formată din plante, animale din toate speciile şi fiinţele umane care se numesc "agricultori". Această lume nouă a căpătat denumirea de "ecosisteme agricole".

În ultimii 20 de ani, în lumea bună, adică cea dezvoltată, inteligenţa umană a reuşit să creeze ecosisteme agricole care să se integreze aproape sută la sută celor naturale.

Aduc în sprijinul acestor afirmaţii situaţia din Suedia, Germania şi mai ales Elveţia şi Austria, în care ecosistemele naturale, formate cel mai adesea din păduri, sunt înconjurate cu atâta atenţie din partea societăţii umane, încât primesc o cantitate importantă de inputuri convenţionale pentru a-şi mări productivitatea naturală, pentru a elimina disfuncţionalităţile create de poluările naturale sau umane.

Aceasta pentru că guvernele ţărilor respective doresc nu numai o agricultură performantă, ci şi o înfrumuseţare a ţării. Aceste ţări au devenit "bijuterii naturale" în care convieţuirea omului cu natura este aproape perfectă.

La baza succesului lor a stat "organizarea" atât a sistemelor naturale, cât şi a celor agricole. Organizarea a pornit de la nişte acte normative simple, severe, acceptate de toate guvernările politice care s-au succedat. A stat, de asemenea, mentalitatea sănătoasă cum că nu se poate trăi în afara naturii, ci numai în convieţuire şi evoluţie cu ea, protejând-o.

A fost nevoie de o expunere aşa mare, pentru a demonstra, dacă mai era nevoie, faptul că în România fenomenul se petrece invers. Totul a pornit de la implementarea defectuoasă a legilor, care a condus în scurtă vreme la dezorganizarea atât a ecosistemelor agricole, cât şi a celor naturale.

Amândouă sistemele au fost abandonate. Prin, de acum celebra "Legea nr.18, cu care Petre Roman a câştigat pariul cu agricultura" s-a distrus un lucru esenţial, şi anume, organizarea ecosistemelor agricole, obţinându-se dispersarea lor.

O asemenea atitudine faţă de protecţia sistemelor naturale şi agricole a condus la un fenomen rar întâlnit în lume, şi anume la reconversia sistemelor agricole spre cele naturale şi degradarea lor în ansamblu.

Doamna Lucia-Ana Varga:

"Executivul execută"

Executivul şi-a luat, în sfârşit, treaba în serios şi execută.

Din păcate, Guvernul nu "asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi nu exercită conducerea generală a administraţiei publice" aşa cum îi cere Constituţia, ci execută fără discernământ politicile dictate de la Cotroceni. Dacă mai avea cineva vreun dubiu în ceea ce priveşte modul în care se iau deciziile în România, recentele ieşiri la rampă ale preşedintelui Băsescu au clarificat definitiv acest aspect.

Şi asta nu pentru că preşedintele a fost cel care a făcut publice măsurile Guvernului, ci pentru că este clar că aceste decizii nu ar fi putut fi luate de către Guvern. Sunt sigură că specialiştii de la Ministerul Finanţelor nu ar fi putut veni cu o soluţie atât de slabă şi nefundamentată economic, la fel cum sunt sigură că specialiştilor de la Ministerul Muncii le-ar fi fost uşor să înţeleagă diferenţa dintre reducerea pensiilor cu 15% şi reducerea fondului de pensii cu 15%.

Dar, indiferent de unde vin aşa-zisele soluţii care vor salva România, ele lovesc "eficient" în ajutoarele "nesimţite" de şomaj, în drepturile pensionarilor care nu solicită decât plata unei pensii decente pentru care, de altfel, au cotizat zeci de ani. Celor mai prost plătiţi bugetari din Europa li se mai taie încă 25% din salariu, asta după ce Legea salarizării unice le-a mai diminuat veniturile şi la începutul anului cu încă aproximativ 20 de procente. Practic, unui medic specialist care va ajunge să câştige cu 45% mai puţin decât în anul 2008 nu îi va ajunge leafa nesimţită de bugetar pentru achitarea întreţinerii de la bloc, triplată de "diminuarea severă a subvenţiilor".

Nu ar fi fost mai simplu să renunţăm temporar la promovarea turismului? Ori la patinoarele de 12 milioane de euro bucata. Nu ar fi fost mai corect să stopăm scurgerea banilor pe achiziţii publice păguboase decât să lovim în categoriile cele mai defavorizate din România? Ba ar fi fost. Şi mai simplu şi mai corect. Doar că atunci din ce ar fi prosperat clientela politică portocalie? Din ce bani s-ar fi susţinut campaniile electorale ale puterii?

Este evident că aşa-zisele soluţii nu sunt un program economic. Sunt doar câteva măsuri luate la repezeală, fără efectuarea unui studiu de impact serios, sunt măsuri care, prin reducerea peste noapte a veniturilor milioanelor de români avuţi în vedere (bugetari, pensionari, şomeri, persoane cu handicap etc.) vor avea efecte dramatice asupra consumului şi deci asupra cererii de pe piaţă, lucru ce va afecta sectorul IMM-urilor, serviciile sau industria alimentară. Acest set de măsuri nu este, aşadar, îndreptat numai împotriva sectorului bugetar, ci va avea un impact imediat asupra sectorului privat.

De asemenea, lipsa unor evaluări economice serioase asupra reducerii veniturilor administraţiei locale, ori a impactului asupra bugetelor de asigurări sociale, urmare a reducerilor masive de contribuţii sociale, dar şi a creşterii cu peste 100.000 a numărului de şomeri, poate conduce România către colaps financiar şi incapacitate de plată.

Adevăratele măsuri economice menite să stimuleze economia au fost, din nou, uitate de Guvernul Băsescu-Boc. Singura şansă a României nu stă în înfometarea, din păcate la propriu, a unei bune parţi a populaţiei, ci în relansarea economiei, care poate asigura locuri de muncă şi venituri la buget.

Nu am auzit nimic despre anularea impozitului forfetar, despre anularea restricţiilor privind deductibilitatea t.v.a.-ului la achiziţia de autoturisme şi a cheltuielilor cu combustibilul, despre bonificaţii fiscale pentru contribuabilii care îşi plătesc taxele la termen, ori reducerea majorărilor de întârziere la plata obligaţiilor fiscale, corelat cu nivelul dobânzii de politică monetară a BNR, despre reducerea cu 10% a contribuţiilor la asigurările sociale pentru toţi contribuabilii, în scopul creării de noi locuri de muncă, despre cotă redusă de t.v.a. pentru anumite bunuri şi servicii. Nu am auzit nicio soluţie economică viabilă, am auzit doar condamnări definitive şi irevocabile, pronunţate de o putere lipsită de idei, de soluţii şi de viziune.

Preşedintele-premier nu a suflat o vorbă despre accelerarea plăţilor în economie, cu precădere către agenţii economici care trebuie să încaseze bani de la stat, şi nici despre limitarea blocajului financiar în economie ori despre creşterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat, ci a ales varianta simplă, aceea de a lovi în cei deja defavorizaţi.

Şi cum spuneam la începutul acestei declaraţii, Executivul execută ce i se dictează, chiar dacă asta înseamnă să execute în fapt şomeri, pensionari şi bugetari.

Doamna Manuela Mitrea:

"Situaţia maternităţilor din România"

Periodic aflăm o ştire că într-o maternitate din România un nou-născut sau mama acestuia sau chiar amândoi în unele cazuri s-au îmbolnăvit ori au decedat. Majoritatea maternităţilor din România anului 2010 par a fi desprinse din filme horror, în care naşterile au loc în condiţii de neimaginat.

Suntem pe primul loc la mortalitatea infantilă din Europa, înregistrându-se circa 14 decese la o mie de nou-născuţi, iar cele 261 de unităţi din România nu ating standardele europene.

În timp ce anul trecut se promiteau modernizări ale acestora de sute de milioane de euro, astăzi decorul este acelaşi: calorifere de zeci de ani stau rezemate de varul îmbâcsit cu dezinfectant, mobilierul este strâmb, frigul mătură holurile şi saloanele, microbii pândesc nevăzuţi de pe veşnica faianţă. În UE faianţa este interzisă în unităţile medicale pentru că rosturile de îmbinare sunt medii ideale pentru culturile de bacterii.

Pentru ca această imagine de coşmar să fie completă, pacientele trebuie să se obişnuiască rapid cu personalul slab remunerat, preocupat mai degrabă de grija zilei de mâine decât de problemele lor medicale.

S-a născut o adevărată mitologie a naşterilor în spitalele din România, fie ele de stat sau private, în care alternează pe rând când îngerii, când demonii, în balanţa argumentelor pro şi contra.

Spitalul de stat, pe de-o parte, este insalubru, cu un mediu dezumanizant în sălile de naşteri, cu o mentalitate depăşită în ceea ce priveşte relaţia imediată dintre mamă şi copil, dar cu cei mai buni medici şi cele mai performante dotări în ceea ce priveşte intervenţiile de urgenţă.

Clinicele particulare sunt usturător de scumpe, însă fac toţi banii pentru confortul pe care îl oferă. Din păcate, ele nu sunt pregătite pentru intervenţii mai complicate în timpul naşterii.

Dacă există un cuvânt care să definească experienţa naşterii în România, acesta este "imprevizibilul". Este o experienţă atât de particulară şi personală, care diferă atât de mult de la un caz la altul, încât, indiferent ce ai alege, stat sau privat, n-ai să ştii niciodată "cum ar fi fost dacă", nici de-o parte, nici de cealaltă.

Cu toate acestea, în ţara noastră se nasc din ce în ce mai mulţi copii. În 2008 ne-am clasat pe locul 7 în Europa la capitolul număr de naşteri înregistrate într-un an.

Nu putem privi nepăsători cum cei care conduc în acest moment destinele ţării (pentru o perioadă cât mai scurtă de timp, sper) fac exact invers decât ar trebui, tăind banii pentru spitale şi salariile din sistemul sanitar, în loc să facă investiţii majore în maternităţi şi să plătească salarii decente personalului medical!

Domnul Marian Ghiveciu:

"N-avem temeiuri să fim optimişti"

Consider că actualul Guvern Boc, susţinut de actuala coaliţie, nu va putea rezolva criza din România nici în 60 de ani. În opinia mea, rezolvarea poate veni din bani produşi în sistemul economiei reale, care trebuie pusă în mişcare prin investiţii în proiecte rentabile. Or, tocmai aici Guvernul se dovedeşte în întregime incompetent. Din acest punct de vedere, Guvernul de azi al României seamănă cu o sărmană babă văduvă, care în apropiere de sfârşitul vieţii sale îşi vinde ultimele bijuterii şi acareturi pentru a putea supravieţui până la moartea pe care o ştie aproape. De altfel, domnul Mugur Isărescu, pe care îl consider cel mai realist om al economiei româneşti în momentul de faţă, atrăgea corect atenţia asupra pericolelor care ne pasc, pentru că România nu are nevoie numai de o amânare a "morţii clinice" de azi pe mâine, ci are nevoie de o altă concepţie cu privire la revigorarea organismului economic.

Resursele ar putea fi numeroase, cu condiţia să se înţeleagă rolul economic al investiţiilor, al eficientizării reale a sistemelor de producţie. Trebuie să se înţeleagă nu numai în vorbe rolul întreprinderilor mici şi mijlocii într-o economie de piaţă. Or, care este realitatea în privinţa IMM-urilor ? Sunt informat că sfârşitul acestui an va aduce peste 100.000 de întreprinderi mici şi mijlocii în stare de faliment.

Guvernul actual trebuie să alcătuiască şi să aplice un program de salvare a IMM-urilor şi să ia măsuri de salvare naţională.

În sistemul sanitar situaţia este atât de gravă încât a devenit proverbială în Europa prin procentul mare de mortalitate pe care România îl are la toate categoriile de vârstă, nu numai la bătrâni şi la copii care sunt malnutriţi, nu-şi găsesc medicamentele, nu mai pot fi trataţi cum trebuie. Situaţia din spitale este de-a dreptul critică. Să nu dai bani sănătăţii pentru acei oameni care au nevoie de tratament, oamenii să moară cu zile pentru că aşa vrea unul sau altul de la putere, mi se pare o sfidare a legilor umanităţii. Aceasta mi se pare cea mai gravă dovadă a lipsei de înţelegere a necesităţilor româneşti, a necesităţilor oamenilor de rând, care sunt lăsaţi, în situaţii de criză, să moară precum câinii.

La mizeria sanitară se adaugă şi mizeria cauzată de lipsa de resurse financiare pentru o hrănire de minimă existenţă a omului.

Nu mă îndoiesc că va veni timpul când cei vinovaţi de acest nou genocid în expansiune vor suporta rigorile electoratului şi ale legilor.

Domnul Marius Rogin:

Catherine Ashton, şefa politicii externe a UE, a prezentat miniştrilor de externe şi Parlamentului European un plan revizuit pentru înfiinţarea Serviciului European de Acţiune Externă (EEAS).

Catherine Margaret Ashton, Baroneasa Ashton de Upholland, este un politician laburist fost Comisar european pentru comerţ; anterior, a fost preşedinte al Camerei Lorzilor şi Lord-Preşedinte al Consiliului.

Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare pe 1 decembrie 2009, prevede înfiinţarea unui Serviciu European de Acţiune Externă (EEAS) în cadrul UE: un corp diplomatic având ca obiectiv realizarea unei politici externe europene.

În ciuda opoziţiei din partea Parlamentului European, Ashton a venit pe 25 martie 2010 cu o propunere de organizare, în care erau prevăzuţi un secretar-general (în stil francez, cu puteri enorme) şi doi adjuncţi, la conducerea noului serviciu.

Pe 26 aprilie 2010, miniştrii europeni de externe au primit o propunere revizuită de organizare. Aceasta (mai precis bugetul noii structuri) va trebui aprobată şi de Parlamentul European înainte să prindă formă. Noua versiune nu mai conţine organigrama detaliată care a determinat controverse în primul rând din cauza stilului în care EEAS ar fi urmat să fie condus, potrivit unui ambasador al unei ţări a Uniunii Europene.

Revenind asupra planului de a instala un secretar-general puternic în fruntea noului serviciu diplomatic, Catherine Ashton propune de această dată o "conducere colegială" exercitată de trei înalţi oficiali, dintre care unul va prezida EEAS în lipsa Înaltului Reprezentant. Acest oficial, care ar fi "primul între egali", ar putea primi titlul de "secretar-general executiv", afirmă ambasadorul.

Cei trei ar putea fi comisarii care au atribuţii legate de relaţiile externe (Fule, Piebalgs şi Georgieva). O alta opţiune ar fi ca Ashton să fie secondată de toţi cei 27 de miniştri de externe şi să prezideze întâlnirile acestora. O a treia posibilitate ar fi ca ea sa fie reprezentată de trimişi speciali, pentru fiecare misiune, aşa cum se face în Statele Unite ale Americii.

Potrivit avocaţilor britanici ai organizaţiilor neguvernamentale active în cooperarea internaţională pentru dezvoltare, noua propunere de organizare a EEAS nu este conformă cu Tratatul de la Lisabona. O coaliţie de organizaţii ameninţă chiar cu acţiuni legale împotriva propunerii. Teama acestor organizaţii este că politica de dezvoltare ar urma să se confunde prea mult şi chiar să ajungă subordonată politicilor externe şi de securitate.

Bernd Nilles, secretar general al CIDSE, o alianţă a agenţiilor catolice pentru dezvoltare, a spus: "EEAS sprijină politicile interguvernamentale şi suntem profund îngrijoraţi că bugetul comun pentru dezvoltare al UE ar putea fi folosit pentru urmărirea intereselor naţionale, economice şi de securitate."

Exprimându-şi îngrijorările ca reprezentant al ONG-urilor europene pentru dezvoltare (reunite în confederaţia CONCORD), Simon Stocker, director a Eurostep, a spus: "UE este cel mai mare donator din lume. Politizarea ajutorului UE ar submina atingerea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului."

La 26 aprilie 2010, miniştrii afacerilor externe au ajuns la un acord politic cu privire la propunerea de instituire a EEAS.

Crearea EEAS reprezintă una din modificările cele mai semnificative introduse de Tratatul de la Lisabona. Obiectivul acestuia este asigurarea unei eficienţe şi a unei coerenţe sporite a acţiunii externe a UE şi creşterea influenţei sale politice şi economice în lume.

Noul serviciu este un organism al UE autonom din punct de vedere funcţional, creat pentru a-l asista pe Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate, Catherine Ashton, în desfăşurarea politicii externe şi de securitate comună.

Personalul va include funcţionari ai serviciilor pentru relaţii externe din cadrul Consiliului şi din cadrul Comisiei, precum şi membri ai serviciilor diplomatice din cele 27 de state membre. EEAS va coopera cu serviciile naţionale, iar delegaţiile sale din afara Europei pot sprijini statele membre în asigurarea de servicii consulare cetăţenilor.

Acordul va reprezenta baza consultărilor cu Parlamentul European, pentru a face ca noul serviciu să devină operaţional cât mai curând posibil. Decizia va fi adoptată de Consiliu ulterior respectivelor consultări, cu aprobarea Comisiei. Dispoziţiile de modificare a regulamentului financiar al UE şi a Statutului funcţionarilor necesare pentru crearea EEAS, precum şi un buget rectificativ vor fi adoptate împreună cu Parlamentul European prin procedura codeciziei.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Intervenţia mea de astăzi se doreşte a fi un îndemn către primarii din mediul rural, din zona Văii Teleajenului, pentru a realiza proiecte cu finanţare europeană.

Având în vedere criza financiară pe care o traversează România, se impune găsirea unor soluţii alternative pentru a consolida bugetul local. O astfel de soluţie o reprezintă atragerea fondurilor europene, măsură care impune realizarea de proiecte eligibile în baza cărora să fie atrasă finanţarea europeană.

O astfel de axă de finanţare către care se poate îndrepta atenţia autorităţilor locale din mediul rural cu potenţial turistic nevalorificat este Măsura 313 "Încurajarea activităţilor turistice", măsură care are ca obiectiv general dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale, cu scopul de a contribui la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atractivităţii mediului rural.

Beneficiarii eligibili ai unei astfel de măsuri sunt comunele, prin reprezentanţii lor legali, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, precum şi ONG-urile.

Astfel, pot fi construite, modernizate şi dotate centre locale de informare în scopul promovării, prezentării şi vizitării turistice; pot fi dezvoltate sisteme electronice locale de rezervare pentru structurile de primire turistice din spaţiul rural, conectate la sistemele regionale şi naţionale; pot fi amenajate marcaje turistice, precum şi refugii turistice de utilitate publică; se pot realiza investiţii legate de refacerea în scop turistic a vechilor trasee de cale ferată cu ecartament îngust, precum şi amenajărilor complementare acestora. De asemenea, se pot realiza investiţii legate de înfiinţarea şi amenajarea de trasee tematice - drumul vinului, drumul olăritului etc.

Tot în cadrul aceleiaşi măsuri se pot depune proiecte având drept scop dezvoltarea şi/sau marketingul serviciilor turistice legate de turismul rural.

Domnul Mircea Duşa:

"România, în pragul sărăciei"

Măsurile anunţate recent de către Preşedintele României şi primul-ministru nu reprezintă soluţii împotriva crizei, ci, dimpotrivă, vor trimite categorii largi de populaţie în sărăcie, la limita supravieţuirii. Este de-a dreptul revoltător că până în prezent nu s-a făcut nimic împotriva scăderii economice abrupte. A veni şi a anunţa măsuri atât de radicale precum cele de reducere a salariilor cu 25%, a pensiilor şi diverselor forme de ajutor social cu 15%, eliminarea subvenţiilor în agricultură şi în sectorul utilităţilor este o dovadă de cinism şi incompetenţă.

Un raţionament simplu ne arată că reducerea veniturilor populaţiei şi creşterea costurilor pentru utilităţi nu vor avea efecte pozitive în ceea ce priveşte consumul. Dimpotrivă, acesta se va reduce în mod dramatic, iar sectorul privat se va confrunta cu o scădere a cererii fără precedent.

Din felul în care au fost prezentate măsurile de austeritate parcă ar face din pensionarii, bugetarii, şomerii, militarii, medicii, profesorii acestei ţări principalii responsabili pentru situaţia în care se află România. Este o afirmaţie cel puţin surprinzătoare a Preşedintelui României. Nu, nu este aşa, stimaţi guvernanţi. Pensionarii nu sunt asistaţi social. Pensia este un drept câştigat prin muncă şi este expresia contribuţiei din timpul perioadei active a unui contribuabil.

Am avertizat în nenumărate ocazii asupra faptului că actualul Guvern nu are o acţiune eficientă în plan economic şi politica sa nu încurajează sectorul privat, singurul care poate să contribuie la sporirea încasărilor la bugetul de stat. Dacă ceea ce se decide acum nu este însoţit de măsuri de sprijin pentru sectorul privat, atunci este posibil ca în câteva luni să se ajungă la creşterea taxelor şi impozitelor. Şi atunci, tot acest sacrificiu va deveni inutil.

În dezbaterea publică s-a introdus o altă falsă axiomă: sacrificiul bugetarilor este necesar pentru a nu mai împovăra sectorul privat, care a plătit deja costurile crizei economice. În opinia noastră, este o premisă greşită. Eliminarea subvenţiilor la utilităţi îi va afecta şi pe cei care lucrează la stat şi pe cei care activează în sectorul privat. Oamenii vor scoate mai mulţi bani pentru plata întreţinerii, indiferent de unde provine venitul lor. Nu mai vorbim de faptul că reducerea veniturilor în mod atât de dramatic pune în pericol chiar sectorul bancar. Vor fi tot mai mulţi cei care se vor afla în imposibilitatea de a-şi plăti ratele la bănci.

Acum, România face un imens pas înapoi, din punct de vedere economic. Subliniez, încă o dată, faptul că indiferent de cât de multe sacrificii va face populaţia, fie că este vorba de lucrători la stat sau în sectorul privat, indiferent de câte credite va mai angaja Guvernul pentru plata obligaţiilor, dacă nu se va elabora şi pune în practică un program economic viabil, menit a genera creştere economică autentică, şansele de revenire vor fi foarte mici, pentru o lungă perioadă de timp şi pentru multe generaţii de acum încolo.

Domnul Mircea Grosaru:

"Previziuni actuale şi măsura competenţei"

Ieri, 10 mai, la Palatul Parlamentului a avut loc o întâlnire între parlamentarii puterii politice actuale, miniştri şi Preşedintele României, domnul Traian Băsescu.

Ca orice întâlnire de acest fel, anunţată cu doar o zi înainte, întreaga clasă politică, dar mai ales opoziţia şi mass-media au fost interesate să afle ceea ce se va discuta şi care este mesajul preşedintelui, după vizita Fondului Monetar Internaţional în România.

Nimeni nu s-a aşteptat la veşti bune şi parcă toată lumea simţea din plin momentul în care putem spune cu certitudine că se simte criza şi în România.

Poate că unii nu au crezut, alţii nu au simţit-o atât de mult, însă iată că acum, în luna mai, aceasta nu mai este o previziune, ci o certitudine.

Întrebările au început să fie din ce în ce mai multe, precum: de ce anunţă situaţia preşedintele, şi nu guvernul? De ce nu s-au luat măsuri anticriză în aceşti ultimi 2 ani, de când se ştia că va fi criză? şi multe altele.

Nu ştim cum va evolua criza, însă cu siguranţă că aceasta este şi una morală, pornită din interiorul fiecăruia dintre noi!

Oare alegerile au fost cele care au tranşat situaţia actuală?

După rezultatele obţinute, se poate spune că da, însă este mult mai mult decât atât.

Faţă de potenţialul actual al României, nu trebuie să ne facem griji, însă nu este suficient şi nu ne putem limita la împrumuturi de la FMI.

Poate că acestea ar fi trebuit să dinamizeze economia şi mediul de afaceri, ce reprezintă una din soluţiile crizei actuale, poate că taxele şi impozitele trebuie să scadă, şi nu să se majoreze, poate că măsurile împotriva evaziunii fiscale ar trebui luate acum, până nu va fi prea târziu.

Personal, sunt preocupat de toate cele ce se întâmplă în această perioadă şi încerc să fac tot ce este posibil, prin activitatea pe care o desfăşor, pentru a opri acest fenomen.

Nu este mult, dar consider că nu este nici puţin, iar fiecăruia dintre noi îi revine această misiune.

Şi sunt sigur că în final nu va fi puţin... prin măsura competenţei fiecăruia dintre noi toţi.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Sărăcia - o problemă de etică?"

Foarte multe persoane apelează la cămătari pentru obţinerea banilor necesari într-o afacere sau pentru acoperirea unor datorii scadente, deşi băncile şi-au diminuat dobânzile percepute în special în cazul creditelor oferite persoanelor fizice.

Fără giranţi şi multitudinea de acte pe care le solicită banca, anunţurile de la mica publicitate prin care se oferă împrumuturi cu dobândă mică, nespecificându-se dacă pe lună sau pe an, par, la prima vedere ispititoare, devenind o soluţie salvatoare pentru nevoiaşi. Persoanele care împrumută bani pot oferi chiar şi iluzia seriozităţii.

Cu alte cuvinte, totul se petrece la lumina zilei şi, dacă persoana este de bună-credinţă, nimic rău nu se poate întâmpla. Totuşi, se ascund multe capcane. Apelând la ajutorul cămătarilor, aparent interesaţi doar de câştigurile rezultate din dobândă, mulţi români au rămas fără case sau chiar mai rău, au fost bătuţi, unii pierzându-şi viaţa.

Pentru a elimina acest tip de activitate, trebuie să incriminăm fenomenul infracţional pe care îl poate amplifica acest tip de activitate.

Domnul Miron Ignat:

"65 de ani de la Victoria asupra fascismului"

În Federaţia Rusă şi în spaţiul CSI, ziua de 9 mai este desemnată "Ziua Victoriei poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei asupra Germaniei fasciste!

Anul acesta s-au împlinit 65 de ani de la victoria asupra fascismului şi această zi a fost celebrată în 19 oraşe ale Federaţiei Ruse şi în mai multe republici CSI prin parade militare şi depuneri de coroane şi flori.

Sărbătoarea din acest an a fost denumită "Parada Paradelor" în Federaţia Rusă, fiind un omagiu adus istoriei, eroilor care s-au jertfit pentru independenţă, libertate şi democraţie.

Aniversarea acestei zile nu este o sărbătoare doar pentru cetăţenii fostei URSS şi ai Federaţiei Ruse, ci este sărbătorită, în fiecare an, de milioane de oameni din diferite ţări ale lumii. În anul 1944, în luptele de pe teritoriul României au căzut peste 69.000 de soldaţi şi ofiţeri sovietici. Pe pământul românesc există aproximativ 120 de cimitire şi locuri de înhumare ale acestora.

Astfel, în România, în acest an au fost organizate parade militare şi depuneri de coroane în aproximativ 30 de oraşe, ceremonii organizate de Ambasada Federaţiei Ruse în România, cu participarea reprezentanţilor din cadrul Grupului Parlamentar România-Rusia, Ministerului Apărării Naţionale, Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, Asociaţiei Naţionale a veteranilor de război, Camerei de Comerţ Româno-Ruse, Agenţiei de presă InfoRusia, Jandarmeriei Române.

La Bucureşti a fost organizată ceremonia de depunere de coroane la cimitirul Ostaşilor Sovietici. Au depus un omagiu şi reprezentanţii Ambasadelor ţărilor CSI, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Republica Moldova şi Ucraina. Coroane de flori au fost depuse şi de reprezentanţi ai investitorilor ruşi din România, Compania Lukoil, Mechel, Gazprom Export, Metal Export-Import, Rosatomstroi.

De asemenea, la această dată se aniversează alte două mari evenimente cu semnificaţii şi rezonanţe profunde în istoria luptei poporului nostru pentru libertatea, suveranitatea şi dreptatea naţiunii: Ziua Independenţei României şi Ziua Europei.

Astfel, pe data de 11 mai a.c, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România va organiza la Palatul Parlamentul, Ceremonia dedicată împlinirii a "65 de ani de la Victoria asupra fascismului", la care vor participa numeroase personalităţi. În cadrul manifestării vor avea loc: expoziţia de desene şi pictură "Sub penelul păcii"; premierea participanţilor la concursul de lucrări scrise "Să păstrăm vie amintirea" şi prezentarea de materiale audio-video tematice. Ne vor onora cu prezenţa veteranii de război, membrii ai Asociaţiei Veteranilor de Război din România şi supravieţuitori ai holocaustului, membrii ai Federaţiei Comunităţii Evreieşti din România; personalităţi diplomatice din România, cât şi de peste hotare, reprezentanţii asociaţiilor internaţionale, reprezentanţii companiilor energetice.

Pe această cale îmi exprim recunoştinţa faţă de acei eroi care şi-au sacrificat viaţa pentru patrie şi pentru victorie. Datoria noastră este să depunem toate eforturile pentru a preveni conflictele globale, prin cooperare şi bunătate.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"După Emil Boc şi Traian Băsescu, potopul"

Iniţial aş fi vrut ca de la acest microfon să vă supun atenţiei semnificaţia unei sărbători uitate de mulţi români şi, o spun cu regret, şi de o parte dintre deputaţi. Este vorba de ziua de 10 Mai, care timp de câteva decenii a fost sărbătoarea naţională a României, şi această dată nu poate fi ştersă din istorie, oricât de mult ar vrea unii. Şi nu o spun pentru că reprezentanţii de atunci ai Partidul Naţional Liberal au jucat un rol principal, ci pentru a respecta adevărul istoric. Din păcate, nu pot face referiri la acest subiect încărcat de istorie, pentru că grozăviile prezentului mă obligă să iau atitudine.

Nu voi comenta măsurile - arbitrare, păguboase pentru cetăţenii acestei ţări şi totodată inutile pentru situaţia de criză - de reducere cu 15% a pensiilor şi 25% a salariilor, luate de preşedintele Traian Băsescu şi puse în practică de Guvernul Boc 4, deoarece au curs deja tone de cerneală şi au fost discutate şi răsdiscutate.

Am să mă refer la o serie de măsuri din Memorandumul cu FMI despre care nu s-a ştiut nimic până ieri după-amiază. Măsuri care pentru unii dintre români înseamnă o dublă lovitură primită din partea Guvernului Boc 4. Am aflat cu stupoare că timp de şase luni de zile sunt interzise pensionările anticipate. În acelaşi timp, se discută de disponibilizarea unui număr între 70.000 şi 140.000 de salariaţi din sistemul bugetar. Nu s-a gândit oare nimeni că primii dintre disponibilizaţi vor fi salariaţii aflaţi în apropierea vârstei de pensionare? Cine îi va mai încadra până vor ieşi la pensie pe aceşti disponibilizaţi, ţinând cont de faptul că o persoană trecută de 50 de ani extrem de greu îşi mai găseşte un loc de muncă, indiferent dacă este vorba de sistemul de stat sau privat? Poate dacă ar fi fost lăsaţi să se pensioneze anticipat, unii salariaţi vizaţi de disponibilizare şi-ar fi uşurat cât de cât situaţia. Din păcate, se pare că la Palatele Victoria şi Cotroceni este valabil principiul "după noi, potopul".

O altă măsură ţinută la "secret" este aceea a inventării de noi impozite: pe tichetele de masă, pe dobânzile de la depozitele bancare, pe plăţile compensatorii şi pe câştigurile la bursă. În ceea ce priveşte impozitarea tichetelor de masă, această măsură nu reprezintă altceva decât o formă mascată de micşorare a salariilor, în plus faţă de cele 25 de procente ştiute. Prin impozitarea dobânzilor, ne aflăm practic în faţa unei duble impozitări. Depozitul la bancă a unui cetăţean reprezintă de fapt o sumă de bani dintr-un venit care a fost o dată impozitat. În plus, nu este lovit doar cetăţeanul, ci şi sistemul bancar. Pentru că foarte mulţi români îşi vor retrage economiile, iar o perturbare a sistemului bancar din România - singurul neafectat de criză până acum - va genera o catastrofă pentru ţara noastră.

În sfârşit, o altă măsură consternantă o reprezintă închiderea unor şcoli şi spitale. Nu am crezut că într-o ţară normală se poate lua o astfel de măsură. O măsură care ne întoarce înapoi în timp. Stau şi mă întreb, au făcut guvernanţii un calcul simplu privind consecinţele închiderii unor spitale şi şcoli? Cu siguranţă că nu. Nu cred că reprezentanţii FMI au sugerat astfel de măsuri aberante. Domnii Traian Băsescu şi Emil Boc trebuie să spună clar, cui a aparţinut concret fiecare măsură. M-aş fi aşteptat ca în secunda doi, după ce s-a aflat despre aceste măsuri aberante, miniştrii de resort să iasă în public şi să explice situaţia. Evident, nu s-a întâmplat aşa ceva.

Nu în ultimă instanţă, mai este de comentat un amănunt: în orice ţară civilizată - şi cred că aşa sunt considerate statele din Uniunea Europeană - înainte de a fi luate astfel de măsuri, un minim bun-simţ prevedea o consultare cu toate partidele politice, cu sindicatele, cu reprezentanţii societăţii civile. Nu s-a întâmplat aşa ceva, motiv pentru care cer ca Guvernul să-şi facă bocceluţa şi să plece acasă.

Domnul Nicolae Jolţa:

"Vorbe şi cifre"

O să vă prezint în continuare câteva declaraţii şi câteva cifre.

Voi încerca să evit să comentez conţinutul acestora, lăsându-vă privilegiul de a socoti singuri caracterul şi competenţa bărbaţilor politici care şi-au asumat conducerea României în această perioadă.

• Vorbe: Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României: Rămân pe pronosticul de creştere economică 1,5 - 2%, undeva aici, (...) dar convingerea mea este că vom avea creştere economică în 2009".
• Cifre: Produsul intern brut al României (p.i.b.) a scăzut în 2009 cu 7,2% comparativ cu anul 2008, conform primelor estimări publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). P.i.b. în trimestrul IV 2009 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,5% comparativ cu trimestrul III 2009, faţă de acelaşi trimestru din anul 2008, p.i.b. a înregistrat o scădere cu 6,6%. În varianta finală a prognozei de toamnă, Comisia Naţională de Prognoză a estimat pentru 2009 o scădere economică pentru România de 7,7%.
• Vorbe: Domnul Emil Boc, prim-ministrul Guvernului României: "Niciun salariu în plată nu va scădea prin adoptarea Legii salarizării unice".
• Cifre: Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), valoarea salariului mediu brut, în luna februarie, a fost de 1.543 de lei, cu 5,7% mai mic faţă de luna precedentă, iar câştigul net a fost cu 5,5% mai mic decât în ianuarie şi a ajuns la 1.134 de lei. Cele mai importante scăderi ale salariului mediu s-au înregistrat în învăţământ (cu 22,6%) şi în administraţia publică (cu 17,9%).
• Vorbe: Domnul Emil Boc, prim-ministrul Guvernului României: "Vremea privilegiilor a trecut!"
• Cifre: Instalarea lui Ionuţ Popescu la Fondul Proprietatea a costat 500.000 euro - daune şi 20.000 euro - salariu lunar, la care se adaugă un buget de aproape 2 milioane de euro pentru salarii.
• Vorbe: Domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu, ministrul finanţelor publice: "Taxele şi impozitele nu vor creşte în anul 2010".
• Cifre: Guvernul a decis, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în octombrie 2009 pentru modificarea Codului fiscal, să elimine, cu începere de la 1 ianuarie 2010, articolul 26 litera a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în baza căruia persoanele cu handicap grav sau accentuat (nevăzători sau persoane aflate în scaun cu rotile) erau scutite de la impozitul pe indemnizaţiile de natură salarială.

Tot din 2010, veniturile obţinute pe baza unor convenţii civile, cele obţinute din contracte de colaborare sau pe bază de drepturi de autor vor fi impozitate cu 16%.

Să mai spunem că de câteva zile peste 8 milioane de români, pensionari, şomeri şi bugetari, aşteaptă cu sufletul la gură să le fie scăzute veniturile cu 25 sau 15 procente, că săptămâna trecută domnul ministru Şeitan promitea scăderea numărului şomerilor iar săptămâna aceasta vorbim de încă 100.000 de şomeri, de data aceasta din rândurile bugetarilor, că orice speranţă a murit pentru o bună parte din cetăţenii României care sunt siliţi acum să plătească factura incompetenţei unei guvernări aşa-zis de dreapta.

Aşa cum promiteam la începutul acestei declaraţii, nu voi comenta nici vorbele, nici cifrele. Vreau doar să observ că, din păcate, vorbele nu pot ţine loc de politică responsabilă.

Doamna Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme:

Astăzi vă voi vorbi despre judeţul Călăraşi, aşa cum îl cunosc acum, după ce i-am întâlnit oamenii şi am străbătut aproape fiecare localitate a lui, fie că a fost sat, comună sau oraş. Multe dintre cele pe care vi le voi dezvălui sunt, cu siguranţă, cunoscute şi de dumneavoastră, pentru că judeţul Călăraşi nu se deosebeşte cu mult de celelalte, iar problemele lui sunt, dacă nu identice, asemănătoare cu ale celorlalte judeţe.

Călărăşenii sunt oameni muncitori şi au avut şansa unei aşezări geografice ofertante, cu o posibilă agricultură de succes, cu deschidere la Dunăre şi cu un fost Combinat Siderurgic care a fost dat la fier vechi, şi la figurat, şi la propriu, după închiderea lui din anul 2005. Cu toate acestea, calitatea vieţii călărăşenilor este scăzută şi problemele cu care ei se confruntă sunt mari.

Chiar dacă judeţul Călăraşi este situat în bazinul dunărean, iar potenţialul lui hidrografic este uriaş, reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare lasă de dorit. Dreptul la apa potabilă de calitate ar trebui să fie prioritar şi, cu toate acestea, pensionarii călărăşeni încă mai cară apa cu găleţile. Şi în mediul urban, şi în cel rural este aceeaşi situaţie care nu mai lasă loc la fantezii precum extinderea sistemului de canalizare la sate. Familiile sătenilor trăiesc în condiţii mizere, iar şansele ca ele să evolueze economic sunt nule, având în vedere lipsa locurilor de muncă, imposibilitatea de reconversie socială şi profesională şi viitoarele scăderi drastice ale salariilor şi pensiilor.

În judeţul Călăraşi sunt copii care nu au acces la sistemul de sănătate şi nici la învăţământ. Multe şcoli se dărâmă, ca şi bisericile, alte şcoli, proaspăt renovate, nu pot fi folosite din diverse motive, precum lipsa unui pod către şcoala respectivă, şoselele sunt pline de gropi, iar drumurile de ţară nu sunt practicabile după ploaie. Şi, ca şi cum toate acestea nu ar fi suficiente, există localităţi în Călăraşi în care, cine nu aparţine sau nu simpatizează cu gruparea politică de la conducere, este blamat, nu primeşte autorizaţie de construire, i se stinge lumina pe stradă, este ostracizat.

Imaginaţi-vă că în anul 2010, în Lehliu, un oraş dintr-o Românie europeană, am întâlnit oameni care mi-au mărturisit că de foame au mâncat din gunoaie. Ce aş mai putea adăuga la asta, domnilor şi doamnelor?!

Domnul Corneliu Olar:

"De sete mor lângă fântână"

Dacă piaţa ar cere piei şi lână, moţii ar creşte oi, boi şi mai multe vaci, ar culege răşină şi ar face vărării pentru argăsirea pieilor. Dacă piaţa nu mai cere, ei nu mai fac. Piaţa nu mai cere nici lapte autohton şi nici produse lactate autohtone. Pentru că tehnologiile moderne au adus pe piaţă suplinitori de resurse sau de produse... dar şi pentru că nouă ne pasă de sinuciderile fermierilor francezi tractorişti mai mult decât le pasă "leşilor", care au sfidat comisarii UE, în folosul monedei şi în final al bugetului polonez, prin vânzarea produselor autohtone în magazine fără firmă, adică neimpozitate.

Să ne întrebăm, cu poetul francez Francois Villon: Unde-s vremile de altădată? Ce s-a întâmplat de am ajuns să consumăm alimente franţuzeşti!? S-au pierdut odată cu produsele autohtone, şi resursele naturale din care ar putea fi obţinute produsele pe care ni le aduc "bieţii" fermieri francezi, adică urmaşii anticilor şi vânjoşilor gali.

Dacă piaţa ar cere doniţe, ciubere, putini şi piei argăsite - care solicită manoperă şi produse accesorii - moţii ar face şi mai multe ciubere, putini şi piei argăsite şi ar culege răşină, nu ar face cherestea şi grinzi, ar folosi mai multă manoperă şi, deci, ar adăuga valoare mai mare lemnului. Valoare impozitabilă, aducătoare de taxe la buget.

În loc să creeze t.v.a., moţii plătesc t.v.a! Moţii plătesc t.v.a. şi pentru produsele pentru care operatorii economici sunt scutiţi; moţii plătesc t.v.a. şi pentru buştean şi pentru lemnul de foc. Moţii plătesc pe lemnul din pădurile statului, în medie, circa 80 lei + t.v.a., în timp ce operatorilor economici li se adjudecă lemnul la circa 50 lei (n-ar fi bine să fiu contrazis de RNP, cu acel limbaj de lemn fasonat). Dacă preţul curentului electric şi al gazului este mai mare pentru operatorii economici decât pentru populaţie, pe considerentul că operatorii economici au dotările necesare creşterii valorii adăugate şi deci a profiturilor, atunci inversarea preţului în cazul lemnului nu are ca bază acelaşi raţionament? Populaţia produce, în cazul lemnului, mai multă valoare adăugată decât unii operatorii economici!? Dacă creşterea t.v.a. este direct proporţională cu creşterea valorii adăugate, şi dacă 80 x 1,19 este mai mare decât 50, atunci aşa trebuie să fie. Concluzia se impune şi pe această cale: pădurile sunt şi merită să fie ale noastre, aşa cum le spunea şi le promitea moţilor şi Avram Iancu. Legea Moţilor trebuie să rămână, dar trebuie adaptată timpului şi exigenţelor UE (care cer performanţă şi nu permit privilegii... cu atât mai mult în timp de criză şi cu un buget sărăcit de diminuarea t.v.a.

Din 1989 moţul este îndemnat spre cultivarea pământului fără tractoare. După ce i-au fost luate toate resursele care aduc plusvaloare, moţului i se dă să se folosească de cea mai slabă resursă a pământului lui. Resursele care i-au ţinut în munţii de piatră, resursele care au adus şi încă ar mai aduce ceva plusvaloare rămân neexploatate, sunt concesionate, sunt cvasinaţionalizate iar noi, moţii, murim de sete lângă fântână - vorba aceluiaşi Villon. Munţii noştri aur poartă/Noi cerşim din poartă-n poartă este o replică peste timp dată de Octavian Goga dar şi un adevăr dureros şi prezent, sancţionat mai deunăzi de francezi prin identificarea cerşelii cu... salutul românesc.

Odată cu diminuarea păşunilor şi a fâneţelor, ca urmare a cvasinaţionalizării lor din 2008 şi ca urmare a pierderii mai multor resurse naturale, aşa cum am arătat, moţilor le-au rămas pentru a supravieţui numai pădurile. Pentru a exploata o parte din lemnul posibilităţii pădurilor, caii au devenit atât de indispensabili încât - în cadrul unor suprafeţe cu păşuni şi fâneţe tot mai reduse - au obligat şi obligă moţul să renunţe la oi, la boi şi la o mare parte a vacilor. De tractoare nu se face vorbire.

Mai deunăzi am constatat că cineva a introdus în ordinea de zi propuneri de anulare a unor prevederi din Legea Moţilor. A fost o întâmplare norocoasă că am aflat aceste intenţii pentru că am reuşit anihilarea acelei dorinţe obscure. Dacă moţilor nu li se permite accesul în pădure pentru a exploata în regie proprie lemnul pe picior şi dacă li se va lăsa numai posibilitatea cultivării pământului, vor pleca din munţii de piatră şi vor îngroşa rândurile fermierilor UE pentru a cerşi ceva mai modern: subvenţii, înlesniri şi pieţe de desfacere.

Constat că moţii au intensificat şi au diversificat prelucrarea lemnului în produse finite, în dauna prelucrării în cherestea şi grinzi. Constat că au crescut cererile externe de doniţe, ciubere, putini, tulnice şi obiecte de artizanat; aşa se şi explică faptul că moţii îşi permit să plătească lemnul din pădurile statului la un preţ dublu faţă de operatorii economici. Iată numai câteva motive pentru care Legea Moţilor trebuie să fie păzită şi adaptată la exigenţele timpului în care trăim şi iată de ce trebuie modificată prevederea Codului Silvic care nu permite exploatarea lemnului în condiţiile Legii Moţilor. Iată de ce am făcut şi fac demersuri pentru legalizarea acestor drepturi moţeşti, care nu trebuie pierdute, ci trebuie garantate, nu numai tolerate sau numai ocrotite. Moţii au fost ucişi, au murit în lupte, au cerşit, au înnebunit pentru aceste drepturi sau "au fost sinucişi", ca în cazul lui Crişan, dar nu s-au sinucis. Nu i-e dat pământeanului să întâlnească fire încăpăţânată şi perseverentă ca a moţului!

Francezii ne batjocoresc şi după ce le menajăm fermierii tractorişti de la care cumpărăm cerşitul, odată cu produsele lor alimentare. Dramatismul situaţiei fermierilor francezi tractorişti ar creşte cu certitudine fără umila noastră "cerere-salut"; de aceea este momentul să le reamintim versurile poetului-tâlhar Villon:

Eu sunt Villon, ăsta-i cusurul

De prin Paris, de pri-mprejurul...

Vedea-va mâine gâtul meu legat cu şnurul

Cât trage cu...rul

La salutul maimuţărit, cu mâna, şi la greoaiele atârnări, cu turul - ale galilor - moţii îi salută salvator şi plini de solicitudine: c-o mână-n turul şi-n bula galului!Dacă-i bai, rog Ambasada Franceză să ia legătura cu Ambasada Ţării Moţilor.

Domnul Viorel Palaşcă:

"Sărăcirea populaţiei - efectul unei guvernări catastrofale"

"Cota unică de impozitare de 16%, precum şi valoarea t.v.a. de 19% se vor menţine şi în anul următor", declara premierul Emil Boc la sfârşitul anului 2009 cu referire la legea bugetului de stat pe 2010, precizând că se va păstra politica orientată spre investiţii, care prevede ca o pondere de 20% din buget să fie alocată acestora.

Scopul era menţinerea actualelor locuri de muncă, crearea altora noi, precum şi modernizarea ţării. După nici un an de zile, incapacitatea actualului Guvern de a reduce cheltuielile i-a făcut pe aceştia să se gândească la majorarea cotei unice cu 4% şi a t.v.a. cu cel puţin 5%. Efectele negative ale majorării celor mai importante taxe din Codul fiscal vor fi semnificative.

O astfel de creştere s-ar traduce în preţuri mai mari pentru toate produsele şi serviciile din economie, care vor fi resimţite mai ales de populaţia activă, plătitoare de taxe şi impozite.

Adoptarea unei astfel de măsuri ar fi catastrofală, ar alunga investitorii şi ar duce la colaps economic.

Firmele şi plătitorii de taxe şi impozite vor fi nevoiţi să suporte din propriul buzunar ineficienţa guvernării. Mediul de afaceri ar suporta mult mai greu o creştere a cotei unice, considerată în acest moment una dintre puţinele avantaje ale fiscalităţii româneşti.

Reprezentanţii FMI s-au săturat de promisiunile repetate ale actualului Guvern şi nu mai au încredere în nicio altă măsură care le-a fost propusă la negocieri, aşa că au cerut de urgenţă reducerea deficitului bugetar şi stoparea declinului economic.

Încă o dovadă a incompetenţei actualei formule de guvernare o reprezintă, mai nou, demersurile total haotice pe care preşedintele Băsescu le-a anunţat în scopul încetinirii crizei economice. Mă refer aici la măsurile luate împotriva unor categorii sociale care şi aşa în ultima perioadă au suferit foarte mult ca urmare a politicii defectuoase duse de Guvern: angajaţii din sistemul bugetar şi pensionarii.

Şi dacă nu erau suficiente diminuările salariale de până acum şi stagnarea punctului de pensie, Guvernul Băsescu - Boc, care doreşte cu tot dinadinsul să distrugă întreaga societate, mai adaugă la acestea şi reducerea veniturilor bugetarilor cu 25% şi cu 15 % pensiile şi ajutoarele de şomaj, începând cu luna iunie.

Reprezentanţii Guvernului au început să recunoască, rând pe rând, că măsurile adoptate de Executiv nu au avut rezultatul convenit cu FMI şi nu au dus la relansarea economică.

Domnul Petru Movilă:

"O lege care se transformă în fum!"

Numai în ultimul weekend, trei tineri din judeţul Iaşi au fost internaţi în spital din cauza ierburilor halucinogene. Toţi trei prezentau semne ale intoxicaţiei grave cu etnobotanice. S-a dovedit că unul dintre ei, o studentă, era o mai veche consumatoare de ierburi.

E foarte sugestiv faptul că toate aceste cazuri s-au petrecut după ce o ordonanţă de urgenţă a Guvernului a închis toate magazinele care comercializau etnobotanice. În ultimul an, Iaşiul devenise un soi de capitală neoficială a comerţului de "ierburi", de aici şi numărul mare de consumatori, în imensa lor majoritate tineri şi foarte tineri. De altfel, chiar după intrarea în vigoare a legii, în mai puţin de două luni, peste 30 de ieşeni au fost internaţi prezentând simptome ale intoxicaţiei cu etnobotanice. Unii dintre ei, "recidivişti". A contat extrem de puţin că medicii şi-au făcut de fiecare dată datoria, avertizând că aceste produse halucinogene pot pune în real pericol viaţa consumatorilor. Fie ei şi de ocazie.

Am descoperit că modalităţile de eludare a legii sunt multiple. Legea pare a nu lua în seamă comerţul de acest gen de pe internet, şi nici paleta tot mai largă a plantelor cu proprietăţi halucinogene şi - poate - cel mai grav, legea nu oferă nicio şansă dependenţilor.

Dacă putem presupune că un control eficient poate dacă nu stopa, măcar diminua comerţul cu etnobotanice de pe internet, dacă avem garanţia că specialiştii pot identifica repede noile ‚ierburi' de pe piaţă, pare infinit mai greu a rezolva problema celor care nu mai pot ieşi din capcana consumului de etnobotanice. Studiile arată că, deseori, consumul de droguri uşoare este doar primul pas către dependenţa de droguri "grele".

E adevărat că orice lege este perfectibilă, dar nu ştiu dacă prima măsură care trebuie luată, în noile condiţii, este punerea la plată a celor care solicită ajutor medical de urgenţă în urma intoxicării cu etnobotanice. Poate că, într-o primă fază, înăsprirea pedepselor pentru cei care comercializează astfel de plante ar trebui să fie întâia prioritate.

O lege bună trebuie să rezolve probleme, nu să creeze altele noi. Haideţi să-i pedepsim întâi pe cei care vând astfel de plăceri tot mai vinovate. Să pedepsim "călăii", nu victimele!

Altfel, una vorbim şi alta fumăm!

Domnul Cornel Pieptea:

"Avem o nouă Constituţie"

Am să vă vorbesc astăzi despre atingerea unuia dintre dezideratele milenare ale României.

Revizuirea Constituţiei a fost făcută!

Din fericire pentru bugetul de stat şi aşa destul de slăbit, revizuirea Constituţiei a fost făcută fără a mai cheltui măcar un leu.

Comunitatea academică din sfera ştiinţei politice are în vedere, atunci când vorbeşte despre diferenţele dintre o republică parlamentară şi una prezidenţială, câteva criterii majore: răspunderea politică a executivului, modalitatea de alegere a şefului executivului, caracterul procesului decizional din interiorul Guvernului, şi, în fine, distincţia dintre şeful statului şi şeful guvernului.

Cu permisiunea dumneavoastră vă voi explica, pe rând, cu referiri stricte la cazul România, ce înseamnă fiecare dintre aceste criterii.

În privinţa răspunderii politice a executivului, ţin să vă informez că Guvernul nu mai răspunde în faţa Parlamentului, ci a preşedintelui. Astfel, cu ajutorul unei majorităţi parlamentare imorale, aflată la graniţa legalităţii, iniţiativele Guvernului sunt adoptate după ce trec de filtrul Cotrocenilor. Atunci când Guvernul legiferează fără a mai avea avizul prezidenţial rezultă ordonanţe haotice, contradictorii şi, de cele mai multe ori, neconstituţionale.

În paralel, dinspre Palatul Cotroceni se exercită o presiune publică constantă asupra posibililor miniştri remaniabili, anunţată prin "trompetele" partidului majoritar de guvernământ.

Un al treilea argument este reprezentat de încălcarea Constituţiei de către preşedinte, înfăptuită cu ocazia moţiunii de cenzură care a condus la demiterea Guvernului Boc şi la instalarea Guvernului... tot Boc.

Clar regim prezidenţial!

Referitor la modalitatea de alegere a şefului executivului: într-un regim parlamentar, şeful executivului este desemnat prin votul Parlamentului. Aţi simţit dumneavoastră, stimaţi colegi, că după demiterea prin moţiune de cenzură a Guvernului Boc, voinţa liber consimţită şi exprimată a Parlamentului a mai contat? Vă spun eu: nu, nu a mai contat. Până nu s-a votat ceea ce a dorit Preşedintele, ţara a rămas fără guvern legitim.

Într-un regim prezidenţial, şeful executivului, adică preşedintele, este ales prin vot universal. Este şeful executivului din România ales prin vot universal? Mulţi dintre dumneavoastră se vor grăbi să răspundă că nu; de aceea, vă rog să reflectaţi la următorul aspect: ţinând cont de comportamentul de subordonat al domnului Boc faţă de domnul preşedinte, nu cumva acesta din urmă este şeful executivului? Nu este el ales prin vot universal? Ba da!

Clar regim prezidenţial!

Prin prisma caracterului procesului decizional din interiorul Guvernului, conform ştiinţei politice, în regimul prezidenţial decizia politică aparţine exclusiv preşedintelui, miniştrii fiind un fel de consilieri cu rang mai înalt. Exact ca la noi, aici, în România.

În ultimele zile am văzut cum Preşedintele s-a tot întâlnit cu miniştrii cabinetului Boc, dar fără Boc, înainte şi după anunţarea veştilor din fatidica zi de joi. Anunţul privind politica economică a ţării a fost făcut exclusiv de către Preşedinte şi, după cum am văzut ulterior, fără înştiinţarea prealabilă a executivului.

Clar regim prezidenţial!

În fine, un alt criteriu de diferenţiere între republica parlamentară şi cea prezidenţială se referă la distincţia între şeful statului şi şeful guvernului. Există vreo diferenţă de facto între cele două poziţii, acum, în România? Nu!

În persoana Preşedintelui, cele două poziţii din stat au fost comasate. Dânsul asigură reprezentarea statului în plan intern şi extern, dânsul pune la punct, împreună cu organismele financiare internaţionale, câţi pensionari, bugetari şi şomeri vor suferi, dânsul dispune remanierea miniştrilor, dânsul impune sindicatelor asigurarea liniştii şi păcii sociale în societatea românească multilateral dezvoltată, dânsul comandă armata, dânsul iniţiază, printr-un guvern şi o majoritate parlamentară servile şi imorale, legi, pe care apoi le promulgă.

Clar regim prezidenţial!

Stimaţi colegi din momentanul Parlament al României,

După toate cele spuse, vedem că Preşedintele statului este un om extrem de ocupat; vedem cum România a ajuns, fără o modificare formală a Constituţiei, republică prezidenţială autocratică.

Şi mai vedem ceva: Preşedintele Băsescu este neconstituţional!

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Semnificaţii pentru 9 mai"

Ziua de 9 mai conţine reverberaţii istorice pentru români, fiind, în primul rând, ziua în care Parlamentul ţării proclamă, în anul 1877, cu unanimitate de voturi, "independenţa absolută a României". Este momentul aşteptat de multe generaţii, moment în care ministrul de externe Mihail Kogălniceanu poate rosti cuvintele "Suntem o naţiune liberă şi independentă", iar domnul ţării, Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, poate începe amplul proces de modernizare a statului. Şi, pentru că independenţa trebuia pecetluită cu sânge, ostaşii români au dat prinos prin jertfă la Plevna, Rahova şi Vidin.

Ziua de 9 mai înseamnă şi victoria forţelor aliate împotriva Germaniei naziste. La 9 mai 1945, sub loviturile concentrice ale forţelor aliate, Germania a fost silită să capituleze necondiţionat. Astfel, cel de-al Doilea Război Mondial - declanşat de axa Berlin-Roma-Tokio în anul 1939 -, a luat sfârşit în Europa. În rândul statelor învingătoare se află şi ţara noastră, care, sub conducerea Regelui Mihai, la 23 august 1944, iese din alianţa cu Germania nazistă şi se alătură ţărilor aliate, cu întreg potenţialul economic şi armata de peste 600 de mii de oameni.

Pentru eroii din războiul de independenţă, pentru eroii din primul şi cel de-al doilea război mondial, consider că trebuie să ne amintim şi să cinstim jertfa lor într-un mod mai solemn decât o facem astăzi. Este unul dintre momentele în care putem fi mândrii de înaintaşii noştri, în care putem împărtăşi şi transmite copiilor valori naţionale autentice.

Desigur, 9 mai este sărbătorită - din 1985 - şi ca Zi a Europei. Astăzi, pentru 27 de state şi aproape 500 de milioane de oameni, Uniunea Europeană înseamnă mai puţine frontiere, mai multe oportunităţi, un mediu mai curat, egalitate de şanse, libertate, securitate şi justiţie socială...

Importanţa construcţiei europene este evidentă şi nu trebuie argumentată. Faptul că România este parte a acestei construcţii este, poate, cea mai mare realizare după obţinerea independenţei în urmă cu 133 de ani.

La mulţi ani, 9 mai!

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

«România - ţara în care "mâine" nu există!»

La începutul anilor '90 România era o ţară unde oamenii trăiau în faţa televizoarelor - era important ce se întâmpla atunci, în ziua curentă, în pieţe, la CPUN, la dezbaterile de la televizor. Iar când ştirea trecea - toată lumea comenta. Şi aşa au trecut ani... Ani în care FSN-ul a ocolit reforma, ani în care demnitarii au jucat şi au pierdut încrederea Europei în destinul României, ani în care a început exodul inteligenţei româneşti.

Au trebuit să treacă 15 ani pentru ca o guvernare liberală să redea românilor demnitatea: eliminarea vizelor, intrarea în Uniunea Europeană, asigurarea unui trai decent şi chiar prosper, prin introducerea cotei unice. A fost perioada în care tot mai mulţi dintre noi au îndrăznit în iniţiativa economică privată, în care românii au putut să îşi îmbunătăţească traiul, prin cumpărarea de case şi maşini, în care puterea de cumpărare a crescut.

Acum, putem spune fără a greşi că urmaşii FSN-ului de ieri au reuşit regretabila performanţă de a întoarce România cu 20 de ani în urmă: concedieri, şomeri, falimente, executări silite. Dar ceea ce este cel mai trist dintre toate este tocmai faptul că deşi criza a trecut în plan european, incompetenţa rămâne în România. Avem de a face acum nu cu efectele unei crize mondiale, ci cu adâncirea într-o criză românească. Timp de mai bine de un an guvernanţii nu au găsit şi nu au căutat soluţii pentru cetăţenii români. Au întins mâna după ceea ce este cel mai simplu de luat - venitul românilor: 25% din salariile bugetarilor, 15% din pensii şi ajutorul de şomaj! Odată cu punerea în aplicare a acestor măsuri vom asista la falimentul României: falimentul economic al societăţii româneşti şi falimentul speranţei pentru fiecare român.

România se transformă în ţara în care pentru oamenii săi nu mai există "mâine": contează să poţi supravieţui astăzi, să poţi să pui ceva pe masa copiilor, să te bucuri că - pentru încă o zi - mai ai un loc de muncă. Pentru că, de mâine.... nu se ştie.

Aceasta este declaraţia unui tânăr, întâmplător om politic, care se vede ruşinat de incompetenţa unei majorităţi care conduce România. Este declaraţia unui economist - care se vede surprins şi uluit de lipsa de viziune a guvernanţilor. Este declaraţia unui tată şi soţ care nu poate spune că "Mâine va fi bine" !

Este o declaraţie care nu va schimba nimic, la fel ca strigătul mut al milioanelor de români către cei ascunşi în spatele zidurilor groase de la Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni.

Domnul Titi Holban:

"Băsescu a ales răul cel mic, românii s-au ales cu răul cel mare!"

După un an şi jumătate de incompentenţă la cârma României, Guvernul României şi ilustrul său conducător, în plus şi preşedinte, au găsit soluţia pentru ieşirea din criză: scăderea salariilor din sectorul bugetar cu 25%, scăderea pensiilor cu 15%, reducerea ajutorului pentru şomaj cu 15%. Întrebările fireşti sunt de ce şi cum s-a ajuns aici?

În tot acest timp, de cele patru planuri anticriză anunţate cu surle şi trâmbiţe de guvernanţi s-a ales praful. Măsurile au rămas doar pe hârtie pentru că, în realitate, nu a fost adoptată nicio măsură viabilă de stimulare economică şi de sprijinire a agenţilor economici. Acesta este bilanţul activităţii/ineficienţei Guvernului din 2009 încoace: închiderea sau suspendarea a 120.000 de firme şi falimentarea mediului privat.

Este adevărat, pentru preşedintele Băsescu acest lucru se traduce prin restructurare. Acum, tot domnia-sa anunţă că a venit vremea sistemului bugetar să fie "restructurat", prin tăierea salariilor şi a pensiilor. Ce uită domnul Băsescu să spună românilor este că timp de un an de zile a fost campionul demagogiei şi populismului şi că de fiecare dată, mai ales în campania electorală, când avea nevoie de voturi, îi anunţa pe români că sunt bani pentru pensii şi salarii şi că în scurt timp România va ieşi din criză, mulţumită acestui Guvern Boc, (tot timpul acelaşi) atât de capabil şi eficient.

Iar domnul Boc, la cât se pricepe la economie, n-are nicio vină şi chiar este de compătimit: joacă rolul figurantului într-o piesă proastă regizată de Băsescu. Grav este însă că amândoi se joacă cu România.

Ce mai uită domnul preşedinte să-i anunţe pe români în discursurile sale de la Cotroceni este când se va termina calvarul acestei guvernări şi cât timp şi câte şanse mai acordă acestui Guvern incompetent. Astăzi, preşedintele Băsescu iroseşte şansa României pe şansele Guvernului.

Să nu constatăm peste 6 -7 luni că românii au strâns cureaua degeaba cu 15%-25%, pentru că problema României nu este dacă vom avea mai mulţi bani la buget (slavă Domnului, am avut destui de la FMI), ci că acest Guvern nu-i va folosi pentru relansarea economică, ci pentru clientela politică a PDL, pentru sindrofiile doamnei Udrea, pentru scene scumpe de 1 mai sau patinoare care nu ţin de foame pe timp de criză.

Să nu constatăm, în ianuarie 2011, că preşedintele Băsescu va găsi alte soluţii de împovărare a românilor, puse în practică de acelaşi Guvern condus de veşnicul premier Emil Boc. Până atunci, concluzia este una singură: Băsescu a ales răul cel mic, iar românii au ales răul cel mare!

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Băsescu - Boc, guvernarea de coşmar"

Măsurile anunţate de Guvernarea Băsescu - Boc nu înseamnă nici reformă, nici luptă împotriva crizei. Sunt doar măsuri disperate, care vor avea efecte devastatoare asupra unor largi categorii sociale.

L-am ascultat pe Traian Băsescu vorbind despre încredere, stabilitate, decenţă, solidaritate şi sacrificiu. Cuvinte mari, rostite cu mult cinism. Încredere în cine? În aceşti mincinoşi care spuneau în campania electorală din toamnă că s-a terminat criza? Încredere în acest guvern care a minţit constant, după cum spune guvernatorul BNR? Solidaritate cu îmbuibaţii din gaşca PDL-istă, care au tocat banii publici cu firmele-căpuşă şi clientela politică, iar acum taie salariile bugetarilor, amărâtele de pensii şi ajutoarele sociale? Traian Băsescu vrea să ia subvenţiile familiilor nevoiaşe, vrea să ia banii orfanilor şi persoanelor cu handicap, ale bătrânilor bolnavi şi ale şomerilor ajunşi pe drumuri! În acelaşi timp, factura la întreţinere se va dubla, prin eliminarea subvenţiilor. Oare ce înseamnă sacrificiu, în viziunea PDL? Acţiunile acestui guvern Băsescu - Boc sunt un atac la adresa demnităţii umane, la dreptul la viaţă! Nu putem fi complici la acest genocid social.

În campania electorală, Traian Băsescu ştia foarte bine situaţia economică a României, pentru că era de cinci ani preşedintele ţării, dar nu a avut curajul şi demnitatea de a spune adevărul. A minţit cu seninătate, spunea vesel că ieşim din recesiune, iar acum vorbeşte de parcă ar fi fost plecat pe mare în ultimii 6 ani!

Nu a scos niciun cuvânt despre incompetenţa Guvernului său, cu toate că starea de lucruri este de o gravitate fără precedent. Cine este de vină? Omul gras, Opoziţia, Guvernul Tăriceanu, grecii, FMI, sindicatele, televiziunile mogulilor, vulcanii din Islanda, încălzirea globală, extratereştrii, toată lumea e vinovată, dar Băsescu şi PDL nu! Clovnii din Guvernul PDL nu au nicio responsabilitate!

Această guvernare mafiotă a falimentat România, iar acum PDL-iştii sunt disperaţi şi nu ştiu cum să acopere dezastrul. O clică de ipocriţi, care se ascund în spatele unor discursuri demagogice, ne-a adus pe marginea prăpastiei, pentru că nu a fost în stare să adopte nicio măsură de redresare a economiei. Suntem singura ţară din Europa care nu a luat niciun fel de măsură anticriză!

Guvernul acesta a avut timp şi bani să repornească economia, dar nu a făcut nimic. Singura "performanţă" a PDL este tocarea aberantă a resurselor bugetare. A alocat 10 milioane de euro pentru construcţia unui patinoar - cost dublu faţă de un patinoar similar din Europa. 45 de milioane de euro s-au dus la Cluj, pentru un stadion. Guvernul cheltuieşte 500 de milioane de euro pentru un site! Să nu mai vorbim despre "investiţia" portocalie devenită tradiţie: schimbarea bordurilor, în funcţie de anotimp, precum cauciucurile autoturismelor. În aceste condiţii, Traian Băsescu şi Emil Boc vorbesc despre austeritate!

Guvernul taie salariile, pensiile şi subvenţiile, iar din banii economisiţi se va îndestula clientela politică!

Consumul se reduce drastic, scad încasările la buget şi colapsul economic se va adânci. Toate costurile crizei sunt aruncate pe umerii populaţiei, pe umerii cetăţenilor cu salarii şi pensii mici.

PSD se va opune, prin toate mijloacele, aplicării măsurilor injuste şi nefundamentate anunţate de Traian Băsescu şi Emil Boc.

Susţinem impozitarea progresivă, creşterea t.v.a. pentru anumite produse şi adoptarea unei cote reduse a t.v.a. pentru produsele alimentare de bază. Se impun reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu 3-5 puncte procentuale, pentru a stimula crearea de locuri de muncă, şi acţiuni concrete în sensul reducerii evaziunii fiscale şi creşterii gradului de colectare a veniturilor bugetare, dar şi de absorbţie a fondurilor europene. De asemenea, propunem introducerea sistemului de deduceri pentru asigurări private de sănătate, educaţie, asigurarea locuinţei, reabilitare termică.

Decât să condamne la moarte categorii sociale întregi, Guvernarea Băsescu - Boc ar fi trebuit să desfiinţeze mafia licitaţiilor din instituţiile controlate de PDL şi contractele-căpuşă ale apropiaţilor PDL, să combată eficient evaziunea fiscală, să oprească toate contractele preferenţiale din energie şi să acorde fonduri publice pe priorităţi reale, şi nu pe criterii politice.

Emil Boc trebuie să vină în faţa Parlamentului şi să ne spună unde sunt banii împrumutaţi de la FMI şi UE în 2009, bani care s-au scurs printre degetele guvernanţilor, fără a lăsa vreo urmă în economia românească. Să ne spună Emil Boc care este planul de soluţii economice de ieşire din criză, dacă are vreun astfel de plan. Dacă domnul Boc nu are nimic de spus, ar trebui să aibă măcar un dram de onoare şi să-şi dea demisia.

Cea mai importantă soluţie anticriză, în acest moment, este schimbarea Guvernului Băsescu - Boc. PSD va depune o moţiune de cenzură care va viza temele considerate importante de toate formaţiunile politice din opoziţie. Rămânerea acestui Guvern incapabil la Palatul Victoria ar reprezenta o adevărată catastrofă politică, economică şi socială pentru România.

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"Guvernanţii abat un tsunami asupra românilor"

Preşedintele Traian Băsescu a găsit, în doi timpi şi trei mişcări, cine este vinovat pentru situaţia critică în care se află acum România. Evident, liberalii. Mai precis Guvernul Tăriceanu II. Nu şi primul cabinet Tăriceanu, din motive lesne de înţeles: în componenţa respectivului guvern se afla şi PD. Şi a mai descoperit şi că guvernul vinovat a îndatorat ţara cu 10,0007 miliarde de euro. Cum a ajuns fix la această cifră, domnul preşedinte nu ne-a spus. Nu contează! Este bine că s-a găsit un vinovat. Şi dacă guvernul Tăriceanu II nu este suficient, poate domnul Băsescu va descoperi ceva vinovăţii şi la alte guverne liberale, şi anume cele conduse de Ion C. Brătianu, Ion I.C. Brătianu, Dimitrie Brătianu, Dimitrie A. Sturza ş.a., pentru că au fost mai multe. Îl asigur pe domnul preşedinte că poate acuza fără niciun risc toate guvernările liberale interbelice, pentru că la vremea respectivă PD(L) nu exista.

Pun acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu pe seama urii sale viscerale faţă de liberali (de fapt domnul Băsescu urăşte tot ce nu ţine de PDL) şi pe faptul că domnia sa a declanşat deja acţiunile de campanie electorală în beneficiul partidului său de suflet. Iar în ceea ce priveşte pe cei acuzaţi, ştiu să se apere, există documente, probe etc. pentru a demonta ceea ce se poate încadra şi în categoria calomniei.

Marea problemă însă este alta. Prin aşa-zisele măsuri anticriză asupra românilor se va abate un veritabil tsunami. Şi nu mă refer doar la reducerile cu 25% a salariilor bugetarilor, la reducerile cu 15% a pensiilor. Mai sunt şi celelalte măsuri ţinute la secret până luni, de genul suspendării pe şase luni - cine garantează însă că termenul nu va fi depăşit? - al pensionărilor anticipate, al închiderii unor şcoli şi spitale, al impozitării tichetelor de masă ş.a.

Întreaga populaţie va avea de suferit pentru că actualii guvernanţi fie nu au ştiut, fie nu au vrut să aplice legislaţia în domeniul combaterii evaziunii fiscale, nu au fost fermi în acţiunile de colectare a taxelor şi impozitelor, nu au sprijinit IMM-urile, practic nu au făcut nimic util în ceea ce priveşte economia României. Pentru Guvernele Boc, prioritatea s-a numit preluarea tuturor funcţiilor din administraţie pentru propria clientelă politică, prioritate s-a numit încheierea de contracte cu firme aparţinând tot clientelei politice proprii, prioritate s-a numit pomparea de bani în acţiuni care nu au avut niciun rezultat. Şi am să dau doar două exemple: unul este cel referitor la sumele imense de bani alocate pentru promovare turistică, promovare făcută haotic, iar rezultatele se cunosc: în România au venit şi mai puţini turişti străini, iar în Bulgaria, Grecia, Turcia şi Austria şi-au petrecut sejururi şi mai mulţi români decât în anii trecuţi. Unde (la cine) au ajuns sume importante de bani destinate fostului minister al tineretului şi sportului, pentru acţiunile din primăvara anului 2009, poate ne va ajuta justiţia să aflăm.

Dar actualii guvernanţi nu au de ce să se teamă Vârfurile PDL pot fi liniştite. În 2013 sau 2014, preşedintele Traian Băsescu nu va acuza Guvernul Boc pentru dezastru provocat României în formă continuă. Şi nici următorul preşedinte nu o va face. Din motive de bun-simţ.

Cum actualul preşedinte al României nu îi va deranja nici măcar cu un cuvânt pe cei aflaţi trecător la Putere, sunt totuşi curios ce răspuns va da domnul Adriean Videanu când românii îl vor întreba unde sunt cele "5.050.000 de locuri de muncă" promise pentru finalul anului 2009 (declaraţie din 26 noiembrie 2008) şi ce va spune domnul Stolojan când va fi întrebat care sunt "cele 100 de taxe pe care ne propunem să le reducem" (4 noiembrie 2008).

Domnul Dan-Radu Zătreanu:

"Verde pentru Roşia Montană"

La presiunile unora care privesc cu ochelari de cal, s-au nesocotit interesele sociale şi economice ale locuitorilor din Apuseni şi s-a forţat votarea în Parlamentul European a unei moţiuni care se opune deschiderii exploatării miniere aurifere de la RoşiaMontană.

De altfel, comisarul european,Cecilia Malmström,căreia i s-a solicitat punctul de vedere, a afirmat de la tribuna Parlamentului European că prevederile stricte ale Directivei nu impun o interdicţie a metodelor moderne de exploatare, care protejează şi conservă mediul şi care vor fi folosite la Roşia Montană. Lobby-ul negativ a fost mai puternic decât scrisoarea semnată de primarii din localităţile din Apuseni, prin care solicitau oprirea dezbaterilor politicianiste şi deschiderea exploatării aurifere într-ozonăcu tradiţie de peste 2000 de ani în minerit.

Proiectul Roşia Montană poate fi cel mai mare complex industrial care s-a realizat înRomânia ultimilor 20 de ani, proiect care, pelângă relansarea economică a zonei şi pe lângă rezolvarea unor adânci probleme sociale ale locuitorilor, ar putea aduce ţării 4 miliarde de dolari, acum, într-o perioadă în care avem de plătit mari datorii externe, în condiţii de criză economică prelungită.

Putem spune chiar că avem de-a face cu un atac pe mai multe fronturi împotriva intereselor economice ale României, iar asta s-a văzut după modul în care a fost respinsă orice dezbatere raţională în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

Mă bucur că şi mulţi colegi liberali gândesc pozitiv, înţelegând importanţa economică a proiectului, iar membrii grupului UDMR şi miniştrii UDMR din Guvernul Boc sunt raţionali, dincolo de orice impuls emoţional.

Este de remarcat că unul din iniţiatorii rezoluţiei Parlamentului European privind interzicerea tehnologiei propuse pentru Roşia Montană, Laszlo Tokes, nu a mai semnat-o. Probabil şi-a dat seama cât de rău ar face României. De asemenea, sunt convins că şi printre colegii din PSD există susţinere pentru proiect, mai ales că Roşia Montană Gold Corporation şi-a început activitatea pe vremea guvernării lor. De aceea, şi având în vedere că moţiunea votată în Parlamentul european săptămâna trecută nu are niciun efect juridic, iar legislaţia europeană în domeniu a fost revizuită cu doar 4 ani în urmă, consider că Guvernul României trebuie să ia o decizie promptă în favoarea demarării proiectului de exploatare auriferă de la Roşia Montană.

Repet, proiectul asigură respectarea cu stricteţe a legislaţiei europene în domeniu şi prevede măsuri de protecţie şi conservare a mediului, precum şi a patrimoniului, ridicând, totodată, mineritul la noi standarde, bazate pe responsabilitate socială.

Lucrările şedinţei s-au încheiat la ora 9,07.