Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Sever Voinescu-Cotoi şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

*

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor colegi.

Vă doresc o zi frumoasă. Deschid şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, miercuri, 26 mai 2010.

Începem astăzi cu opoziţia, pentru că tot e în vervă. Să vedem dacă domnul deputat Laurenţiu Nistor este? Nu. Mircea Duşa? Ştefan Valeriu Zgonea? Bogdan Liviu Ciucă? Ioan Stan? Marian Neacşu? Manuela Mitrea? Cristian Rizea? Vasile Popeangă?

Domnule Vasile Popeangă, bună dimineaţa. Ne revedem cu drag. Aveţi cuvântul. Îl rog pe domnul Iosif Veniamin Blaga, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal să se pregătească.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi, declaraţia mea politică se intitulează "Statul clientelar şi Măsura 322".

De foarte multe ori am atras atenţia că în România s-a instaurat o guvernare de tip fanariot, foarte periculoasă nu numai pentru români şi România, dar şi pentru Europa. După ce Traian Băsescu s-a instaurat prin fraudă morală la conducerea acestei ţări, n-a făcut altceva decât să numească în Guvern pe cel mai obedient om al său şi împreună cu clanurile din Modrogan să înceapă devalizarea acestei ţări pentru ei, afacerile lor asigurând în acest fel liniştea domnului preşedinte.

Odată instaurat la putere, partidul stat s-a pus să controleze toate resursele publice, în aşa fel încât să poată să-şi recupereze nu numai sumele plătite în campania electorală, dar şi să-şi asigure un trai îndestulat pentru cel puţin 150 de ani, în timp ce românii mor de foame. Datorită faptului că instituţiile statului au fost portocalizate şi înţesate numai de "competenţi" care zeciuiesc contractele publice, în România, oamenii de bine nu mai pot continua afacerile, punând lacătele pe firme ce au în spate mii de oameni ce urmează a fi trimişi în şomaj, în timp ce firme de apartament, din paradisuri fiscale sau de clan câştigă pe bandă rulantă tot ceea ce este ban public în România.

Trag un semnal de alarmă atât pentru Guvernul României, cât şi pentru preşedintele Traian Băsescu, care se vrea, dar nu se doreşte omul de bine al românilor, că această teroare portocalie trebuie să înceteze, având în vedere că în cel mai scurt timp, noi, cei care dorim într-adevăr binele românilor, vom sesiza Comisia Europeană în legătură cu ultimele abuzuri în ceea ce priveşte eligibilitatea unor proiecte de culoare "portocalie" pe Măsura 322 din programul APDRP.

Cum este posibil domnule preşedinte, ca acum, în actuala criză economică, când se pune în discuţie cu cea mai mare acuitate problema absorbţiei fondurilor europene, în contextul restrângerii creditării şi reducerii volumului investiţiilor străine directe, ca oamenii dumneavoastră portocalii, implantaţi în toate structurile statului să elimine de la finanţare proiecte ale comunităţilor locale, doar pentru că banii nu merg spre firmele de casă ale camarilei dumneavoastră.

Exemplul cel mai grăitor cu ceea ce se întâmplă în judeţul Gorj sunt cele 32 de proiecte pe Măsura 322, perfect eligibile, rase de camarila portocalie, după ce au schimbat regula jocului în timpul desfăşurării meciului.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul Iosif Veniamin Blaga şi se pregăteşte, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, un liberal get-beget, Cătălin Cherecheş.

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Apropo de criză, apropo de lipsa de bani şi sărăcie".

Sunt multe scurgeri de bani nejustificate la nivelul economiei unui stat, există multă imprudenţă în utilizarea banilor publici, constatăm o utilizare proastă a acestora, fapt care, din păcate, nu este analizat decât în situaţii de criză.

Apar, de după vrafurile de cărţi, filozofi în arta economică şi socială, cu aşa-zisă expertiză în domeniu. Aceştia, pozând în inocenţi care de multe ori par a nu fi avut nimic cu situaţia în care ţara noastră a ajuns, dau soluţii, critică.

Dar de ce doar în momentele în care, vorba românului, "a ajuns cuţitul la os", ajungem să fim sau să părem şi transparenţi şi deştepţi?

Când vom reuşi să fim cu adevărat buni români şi buni patrioţi, buni cetăţeni ai acestei ţări? Când vom reuşi să fim cu adevărat răspunzători şi interesaţi de cei mulţi?

În acest context, permiteţi-mi să vă expun un exemplu, care poate părea întârziat, deşi nu cred, pentru că din greşeli recunoscute, trebuie să învăţăm. Este vorba de "aşa-zisa" pandemie datorată virusului AH1N1. Spun "aşa-zisă", fiindcă, în opinia multora, au fost rapoarte contrare adevărului.

Un stat precum Polonia a gestionat cel mai bine aceasta falsă problemă, făcând importante economii la nivelul statului, evitând o scurgere majoră de bani, cu aprobarea puterii publice.

România nu a făcut acest lucru, cheltuind mulţi bani pentru o epidemie care nu a fost aşa gravă, după cum a fost anunţată.

Dar nu vorbim numai de bani, deşi aceştia sunt la ordinea zilei, vorbim şi de un fenomen care întreţine sărăcia la nivelul multor state. Se pare că trăim într-o perioadă în care nu sunt scrupule când e vorba de bani.

S-au făcut greşeli la nivelul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (organizaţie politică, pentru care partea administrativă ar trebui depolitizată). La nivelul UE nu a fost o coordonare corectă, iar la nivelul unor state precum România, decizia nu este clar cine a luat-o şi pe ce bază, plătindu-se mult prea mult pentru o experienţă tristă.

În ultima vreme, la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, se pun multe întrebări pe tema pandemiei şi a vaccinului Tamiflu împotriva virusului AH1N1.

O întrebare se referă la independenţa experţilor care fac rapoarte privind o anumită stare de fapt. S-a constatat că unii experţi sunt în conflict de interese, plătiţi fiind de întreprinderile interesate în diferite situaţii, în speţă de către marile corporaţii farmaceutice.

De asemenea, întreprinderile farmaceutice recrutează lideri de opinie. Există, de altfel, şi o conjunctură uneori mai puţin favorabilă binelui, când ţările bogate antrenează ţările sărace într-o decizie greşită.

Stimaţi colegi şi colege, membri ai Parlamentului,

Ridic un semn de întrebare în ceea ce priveşte situaţia în care am ajuns. Câte alte exemple se pot da, în care o serie de decizii se iau în defavoarea banului public, datorită unor experţi, oameni de ştiinţă sau persoane aflate în punctele cheie ale deciziei, cu interese în societăţi naţionale sau transnaţionale?

Stimaţi colegi şi colege, cred că rolul parlamentarului trebuie întărit, cred că parlamentarii trebuie să se bată pentru o democraţie reală, în care statul nu trebuie să fie la mâna întreprinderilor.

Parlamentarii pot face viitorul şi trebuie să îl facă!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Cătălin Cherecheş şi se pregăteşte domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de azi este intitulată "Despre răul cel mic şi răul cel mare".

Ni s-a tot spus de ceva vreme că România nu avea decât două soluţii pentru a-şi rezolva problemele grave cu care se confruntă: reducerea salariilor şi pensiilor, sau creşterea taxelor şi impozitelor. Fluturându-ne sperietoarea Fondului Monetar Internaţional, preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul domniei sale, al cărui premier este Emil Boc, au ales varianta care să aducă în pragul disperării milioane de români. Cei mai năpăstuiţi fiind pensionarii, care îşi văd dijmuite pensiile pentru care au contribuit mulţi ani şi care constituie singura şansă de existenţă.

În toată această perioadă, Guvernul ne-a spus că e criză, e deficit bugetar, sunt multe cheltuielile, veniturile la buget au scăzut, dar nu ne-a spus nimic despre măsurile care să contracareze toate aceste realităţi. Şi pentru că nu are soluţii, Guvernul îşi asumă răspunderea. E mai simplu aşa. Dar nu aceasta este calea ieşirii din criză. În locul asumării răspunderii, Guvernul ar fi trebuit să arate românilor un program credibil, pe termen scurt, mediu şi lung, cu obiective realizabile, cu calcule clare, cu surse de finanţare.

De aceea întreb cu voce tare: când vor înţelege premierul şi Guvernul său că singura sursă de creştere economică pentru România sunt investiţiile? Că dacă diminuezi veniturile multor milioane de români sunt slabe şansele de a creşte consumul şi, deci, de a ajuta producţia. Li se tot spune românilor că nu mai sunt bani. Dar banii de care România are nevoie ar fi trebuit să vină dacă nu din veniturile interne, măcar din fondurile europene.

Dar, din păcate, statisticile privind absorbţia fondurilor europene plasează România pe ultimul loc în Europa Centrală şi de Est. În acelaşi timp, sub ochii statului, milioane de euro se topesc în facturi umflate, în achiziţii al căror preţ aproape se dublează de la încheierea contractului de licitaţie până la darea în folosinţă a lucrării, costul pierderilor pe această filieră fiind enorm.

Alături de evaziunea fiscală, practica umflării facturilor fiind cea mai eficientă metodă de drenare a banilor statului. Iar în vreme ce administraţia este sufocată de clientela politică, piaţa licitaţiilor publice, care înseamnă 10% din produsul intern brut, este controlată de circa 350 de oameni.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Fiecare dintre noi ştie că tăierea veniturilor bugetarilor cu 25%, reducerea ajutorului de şomaj şi a pensiilor cu 15% şi diminuarea drastică a subvenţiilor de la buget nu înseamnă măsuri de criză, iar faptul că guvernatorul Băncii Naţionale a României a spus, fără menajamente, că Guvernul a minţit, ne arată dimensiunea dezastrului în care se scufundă România.

De aceea, de la această tribună, i-aş întreba pe preşedintele ţării, pe primul-ministru şi pe miniştrii săi dacă se pot uita în ochii trişti ai bătrânilor, ajunşi muritori de foame, ai profesorilor batjocoriţi, ai medicilor care pleacă masiv din ţară, ai şomerilor, ai tuturor românilor cărora li s-a promis că vor trăi mai bine. Cum le explică românilor lipsa oricărei perspective, decalajele economico-sociale şi înrăutăţirea raporturilor interumane?

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici. Dacă între timp a mai venit cineva care vrea să susţină? Vă rog, domnule deputat.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Pe principiul: dacă nu eşti portocaliu, nu exişti în România. Sprijinul european merge doar la Partidul Democrat Liberal".

Clasamentul oficial al proiectelor acceptate la finanţare prin Măsura 322 -"Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale" este de fapt, topul sau mai bine zis bursa valorilor şi a influenţelor în PDL! Să vedem unde merg cei 760 milioane de euro pentru care s-au depus nu mai puţin de 1600 de proiecte.

Din sprijinul european, cea mai mare felie, respectiv 19 proiecte, revin judeţului Bihor, unde bineînţeles domneşte stăpânul portocaliu, Vasile Blaga. Pe locul doi, cu 18 proiecte este Clujul natal al premierului Emil Boc, urmat de Caraş-Severin - 17 proiecte, aflat sub asediul PDL-istului Sorin Frunzăverde şi de Suceava - 16 proiecte, unde îl întâlnim pe Gheoghe Flutur. Pentru Sălaj a câştigat 16 proiecte PDL-istul Lucian Bode, iar pentru Timiş, Gheorghe Ostaficiuc a fost răsplătit cu 15 proiecte, la egalitate cu dâmboviţeanul Florin Popescu. Liderii portocalii din Iaşi (Constantin Simirad) şi Satu Mare (Ioan Boldiş) vor avea bani fiecare pentru câte 14 proiecte, iar Mircea Hava la Alba va fi premiat cu 11 finanţări. Nici Neamţul lui Gheorghe Ştefan, zis Pinalti n-a rămas mai prejos cu 10 proiecte, la fel ca judeţul Maramureş, unde tartor este PDL-istul Mircea Man.

Pe poziţia a 15-a este Bacăul lui Gabriel Berca, unde vor merge bani pentru 9 proiecte, urmat de Vaslui (Dan Marian). Nici finul lui Traian Băsescu, Gheorghe Falcă din Arad, n-a fost uitat şi a primit de la naşu' 8 proiecte!

Ultimele locuri, de la 34 la 37 sunt ocupate în ordine de Călăraşi, Buzău, Teleorman, Vrancea, care au văzut roşu în faţa ochilor şi care au fost pedepsite cu doar un proiect câştigat! Să fie judeţele Buzău şi Teleorman, puse la colţ pentru că nu trăiesc în ţara preşedinţilor de consilii judeţene portocalii sau în aceste zone, dezvoltarea rurală a atins brusc standardele europene? Nici Dolj, Mehedinţi, Vâlcea, judeţe cu putere social-democrată, nu merită decât firimituri în opinia guvernanţilor, care le-au aruncat bani doar pentru două-trei proiecte, în timp ce Harghita, Gorjul, Brăila şi Ialomiţa au fost eliminate definitiv! Aşadar, România lor şi România noastră!

Judeţul Argeş se află pe locul 14 cu nouă proiecte câştigate, din care cinci depuse de primari PSD. Per total, edilii social-democraţi argeşeni au depus 69 de proiecte de finanţare, dar numai 5 vor primi bani europeni, rata succesului fiind de doar 3,45%. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cele trei proiecte depuse de primari PDL-işti, care au fost toate acceptate la finanţare, rata succesului fiind de 100%, după principiul "cine împarte, parte îşi face!".

De remarcat că vineri după-amiază, pe lista proiectelor câştigătoare, afişată pe site-ul Ministerului Agriculturii figura şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Muşăteşti-Brăduleţ, ulterior, printr-un "miracol tehnologic", picând fix sub linia celor admise la finanţare. Identică a fost situaţia şi cu alte 4 proiecte din Bihor, toate depuse de primari PSD şi ulterior rase de pe listă.

Domnilor parlamentari PDL, vă rugăm să înţelegeţi că românii sunt români, nu portocalii şi restul poporului!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ştefan Buciuta, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi se pregăteşte domnul deputat Tudor Ciuhodaru, deputat de Iaşi.

Domnul Ştefan Buciuta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea se intitulează "Festivalul interetnic "Convieţuiri" - 22-23 mai 2010, oraş Siret, judeţul Suceava".

În perioada 22-23 mai 2010, Uniunea Ucrainenilor din România (UUR), împreună cu Primăria oraşului Siret, judeţul Suceava şi cu sprijinul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, au organizat Festivalul Minorităţilor, sub denumirea de "Convieţuiri".

Manifestarea culturală s-a desfăşurat la a XVII-a ediţie, reunind formaţiile artistice ale etniilor: ucraineană, rusă-lipovenească, germană, polonă şi greacă, precum şi invitaţi din Ucraina şi Republica Moldova.

La festivităţile de deschidere a Zilelor oraşului Siret şi a Festivalului Minorităţilor "Convieţuiri", alături de primarul Adrian Popoiu, din partea Uniunii Ucrainenilor din România a participat deputatul Ştefan Buciuta, iar din partea Ucrainei au fost prezenţi reprezentanţii Consulatului General al Ucrainei la Suceava, în frunte cu domnul consul general Yurii S. Verbytskyi, precum şi oficiali din Ucraina: consilieri din raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi, şeful delegaţiei, preşedintele raionului Hliboca, domnul Zahariciuc Nicolae, cu un grup de 12 persoane şi din partea Republicii Moldova, o delegaţie de 58 de persoane, însoţite de preşedintele Uniunii Culturale a Ucrainenilor din Chişinău, domnul Maistrenko Alexander.

Au evoluat formaţii artistice din România, din partea minorităţii ucrainene: "Kolomeika" şi Fanfara "Armonia" - Şiret "Kazacioc" - Bălcăuţi, "Soacrele" - Suceava, "Veselea" - Văşcăuţi, "Strunele Negostinei" - Negostina, "Cervona Calena" - Călineşti, "Miculeanca" - UUR Satu Mare, Fanfara - UUR Iaşi şi alte minorităţi: Comunitatea Elenă - Piatra Neamţ "Mala Poiana" - Poiana Micului - grup polonez "Bucovina" - Forumul German, "Manolea", ruşi - lipoveni.

Au participat şi formaţii din Ucraina şi Republica Moldova: Grupul "Kamencianka" din raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi, solistul Vasily Daneliuk, artist emerit din Ucraina şi Grupul "Rodena" din Chişinău.

Prin această manifestare de la Siret, s-a demonstrat încă o dată că locuitorii acestei părţi a României convieţuiesc în bună pace şi înţelegere.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Tudor Ciuhodaru şi se pregăteşte doamna deputat Doina Burcău, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Spitalele sunt în comă, iar sănătatea este în colaps".

După 20 de ani de subfinanţare asistăm la căderea sistemului sanitar...

Vreţi să vorbiţi cu mine? Domnule Mocanu, vă rugăm frumos să nu întrerupeţi discuţia.

Domnul Ioan Oltean:

Nu daţi seama la discuţiile din sală, vă rog frumos!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

După 20 de ani de subfinanţare cronică, asistăm, practic, la moartea sistemului sanitar.

Mai mult decât atât, "minunaţii" care ne-au condus şi care au fost politizaţi în sistemul medical au luat întotdeauna decizii pompieristice şi vedem dublarea unor linii de gardă, vedem o organizare deficitară şi vedem că uneori pompierii pot să conducă institute.

Sunt lucruri prost organizate şi se uită faptul că atunci când creştem cu un an speranţa de viaţă, de fapt creştem produsul intern brut şi creştem investiţiile din România.

Mai apare acum un lucru nou. Se consideră că sănătatea nu este productivă, sănătatea nu este eficientă şi că cei din sistemul sanitar trebuie pedepsiţi, pentru că au suportat aceste măsuri de-a lungul timpului, inclusiv cu hăcuirea salariilor în această perioadă.

Vă avertizăm că au mai rămas puţini, că sunt extrem de rari aceia care mai vor să rămână să facă medicină în aceste condiţii, atunci când sunt agresaţi, când au salarii mici, când nu găsesc soluţiile optime pentru pacienţi din cauza unei proaste organizări a sistemului.

Cred că deciziile trebuie luate diferenţiat şi trebuie să ne gândim, atunci când vorbim de sănătatea noastră, că fără investiţii, fără orientarea fondurilor către acest sistem, mâine, poimâine s-ar putea să avem nevoie de un spital şi el să nu existe.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

O invit pe doamna deputat Doina Burcău, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat să ia cuvântul şi îl rog pe domnul deputat Aledin Amet să se pregătească.

Doamna Doina Burcău:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dorim ca prin intermediul acestei declaraţii politice, de la acest microfon, să ne manifestăm consternarea şi dezaprobarea cu privire la modificările ce se preconizează a fi aduse indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţiei pentru familia monoparentală, precum şi alocaţiei complementare pentru copii. Dezaprobăm orice scădere a indemnizaţiei de creştere şi îngrijire a copilului, a alocaţiei pentru familiile monoparentale şi/sau a alocaţiei complementare pentru copii. De asemenea, dorim să subliniem că respingem diminuarea concediului parental de la 2 ani la 1 an, în condiţiile în care în România nu există servicii sociale (creşe) suficiente de îngrijire a copiilor.

Împreună cu Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen - Filia dorim să atragem atenţia că:

1. Aceste măsuri nu au sens nici politic, nici economic, nici moral. În România, potrivit datelor disponibile, în luna martie la nivelul întregii ţări, beneficiau de indemnizaţia pentru creşterea copilului 193.004 persoane, plăţile cumulând 189.883.868 de lei. Din acestea, doar un procent de 20% primeşte o indemnizaţie mai mare de 600 de ron pe lună. "Economia" care s-ar face ar fi una infimă, care ar produce suferinţă nejustificată.
2. Indemnizaţia de creştere şi de îngrijire a copilului nu este o "pomană" făcută de statul român femeilor şi bărbaţilor. Indemnizaţia nu este nici ajutor social, aceasta înlocuieşte salariul unei persoane care a contribuit la bugetul de stat.
3. Plafonarea la 600 de lei este nedreaptă, în condiţiile în care beneficiarii au contribuit în mod diferit la bugetul de stat. Dorim ca principiul contributivităţii să fie aplicat şi în calcularea indemnizaţiei de creştere şi de îngrijire a copilului şi să nu fie folosit ca argument politic în funcţie de nevoile Guvernului, în condiţiile în care în prezent indemnizaţia este oricum plafonată la un prag de 400 de lei.
4. Majoritatea familiilor monparentale sunt constituite din mame singure. Această categorie de femei se confruntă cu imposibilitatea de a beneficia de facilităţi de îngrijire a copiilor, (din cauza diminuării veniturilor prin absenţa unui al doilea părinte) şi cu un grad sporit de sărăcie. Aceste categorii de populaţie, extrem de vulnerabile, ar trebui protejate şi sprijinite prin politici guvernamentale, nu sacrificate şi, astfel, excluse social.
5. Intrarea imediată în vigoare a acestor măsuri, începând cu data de 1 iunie a.c, afectează planurile de viaţă ale părinţilor beneficiari sau ale celor ce sunt în aşteptarea unui copil. Cei care au contractat credite şi cei care au achiziţionat bunuri şi servicii (inclusiv servicii de maternitate) au ţinut cont de un anumit cuantum al indemnizaţiei. Reducerea acestei indemnizaţii ar fi trebuit să le fie comunicată din timp, în niciun caz cu doar două săptămâni înainte.
6. Adoptarea acestor măsuri este un atentat la adresa securităţii sociale şi economice pe termen lung a ţării, întrucât va accentua şi mai mult declinul demografic cu care se confruntă România. Previziunile actuale sunt deja sumbre, indicând că în anul 2050 populaţia României va scădea la 16 milioane, numărul adulţilor activi fiind foarte mic. Statul ar fi trebuit să adopte de urgenţă măsuri care să conducă la creşterea natalităţii, nu la descurajarea ei.
7. Reducerea altor tipuri de alocaţii, precum alocaţia de stat pentru copii, alocaţiile complementare şi de susţinere pentru familiile monoparentale, alocaţia pentru nou-născut şi renunţarea la ajutorul pentru trusoul nou-născutului reprezintă măsuri ce vor avea efecte negative şi vor contribui la generalizarea sărăciei în România.
8. În cadrul Consiliului European de la Barcelona din 2002 a fost stabilit ca statele membre să asigure până în 2010 servicii de îngrijire pentru cel puţin 33% din copiii sub 3 ani. Statul român nu a avut ca prioritate investiţiile în creşe ori grădiniţe, în prezent existând judeţe în România cu o singură creşă şi judeţe în care numărul copiilor înscrişi este de zece ori mai mare decât locurile disponibile.
9. Intersecţia dintre muncă, familie şi viaţă privată este reglementată deficitar în România. Actualele măsuri o vor destructura. Propunerile legislative (din 2008 şi 2009) care să includă alternative la serviciile publice de îngrijire pentru copiii preşcolari, precum centre bebe şi serviciul bebe, bone, baby-sittere au fost "uitate" prin sertarele Ministerului Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale. Astfel, părinţii se află în imposibilitatea unei alternative viabile care să vizeze creşterea şi îngrijirea copiilor, în afara acceptării concediului de creştere şi de îngrijire a copilului şi a indemnizaţiei.
10. În 2003, plafonarea indemnizaţiei de creştere şi de îngrijire a copilului prin Ordonanţa de urgenţă nr. 9/2003 a Guvernului Năstase a declanşat protestele Partidului Democrat. Senatoarea PD Maria Petre şi deputata PD Anca Boagiu au lansat, într-o conferinţă de presă, acţiunea "Eşarfele albastre", prima acţiune de protest fiind îndreptată împotriva adoptării Ordonanţei nr. 9/2003.
11. Trusoul pentru nou-născuţi, "năzbâtia" asistenţială, se dă prin Legea nr. 482 din 19 decembrie 2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi. În acea perioadă, activitatea din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale era gestionată de ministrul PD Gheorghe Barbu.

Prin acţiunile lor, femeile social - democrate şi-au propus să ia o atitudine hotărâtă, de dezaprobare, neacceptând "dictatul" lui Băsescu. Orice gest de solidaritate cu asemenea măsuri inumane ar putea pune România în situaţia de a se confrunta cu un adevărat genocid social.

Sacrificiul celei mai dezavantajate părţi a societăţii nu va putea să contracareze lipsa de viziune, de voinţă şi capacitate politică a actualilor guvernanţi în a găsi soluţii reale şi viabile pentru scoaterea ţării din criza gravă în care ne aflăm.

Adâncirea României în criză nu trebuie privită ca o fatalitate, iar aceste lovituri succesive şi interminabile preparate în laboratorul Băsescu nu trebuie acceptate cu resemnare. PSD respinge genocidul social şi propune măsuri echilibrate pentru evitarea catastrofei economice şi sociale!

Vă solicităm luarea atentă în considerare a tuturor acestor observaţii şi efectuarea unei analize aprofundate a raportului pierderi/beneficii, dincolo de aspectele strict financiare.

În această situaţie, chemăm alături de noi, într-o solidaritate angajantă, toate organizaţiile de femei din partidele politice, din sindicate, ONG-uri, precum şi pe toţi cetăţenii afectaţi de decizii aberante, ca împreună să ne facem auzit protestul.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că durata unei intervenţii nu poate depăşi trei minute. Vă rog să vă integraţi în acest termen şi îl rog pe domnul doctor să nu mai agite spiritele şi aşa profund agitate, în cadrul acestui partid de opoziţie.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Aledin Amet şi îl rog pe domnul Cristian Buican, deputat PNL să-şi pregătească intervenţia.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Bună dimineaţa.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ziua Republicii Azerbaijan".

La data de 28 mai se sărbătoreşte Ziua Republicii Azerbaijan. Evenimentul, de mare importanţă pentru întreaga lume turcă, marchează un moment istoric deosebit: cel al constituirii, în urmă cu 92 de ani, a actualei forme statale.

Ţară cu un trecut bogat în fapte, Republica Azerbaijan reprezintă astăzi un exemplu pentru ceea ce înseamnă progres economic, social, cultural, ştiinţific.

Transformările sunt indiscutabil evidente, modernismul devenind un concept deja pus în practică.

Numeroasele resurse materiale, naturale: petrol, gaze, sare, aur, cobalt, cupru, dar şi capacitatea creativă a specialiştilor au oferit şi oferă posibilitatea unei dezvoltări uniforme.

Populaţia, în număr de 8.629.900, conform unui recensământ recent, este, în mare parte, de religie islamică. Baku, o capitală modernă, având 1.757.000 de locuitori, se distinge, în primul rând datorită unei reuşite combinaţii între arhitectura tradiţională şi cea contemporană.

Relaţiile României cu Republica Azerbaijan au căpătat consistenţă, existând, în ultima perioadă, o creştere semnificativă a schimburilor comerciale între cele două ţări. Desele vizite oficiale reciproce confirmă această realitate. Practic, se poate discuta despre un volum al schimburilor comerciale pentru a doua parte a anului 2008, în valoare de 79,9 milioane dolari SUA. Cifra, cu siguranţă, trebuie îmbunătăţită, existând, în acest sens, condiţiile create.

Dezvoltarea colaborării în toate domeniile de activitate trebuie să fie permanent un subiect de reală însemnătate.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Cristian Buican şi o rog pe doamna deputat Drăghici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Cristian Buican:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta opinia mea cu privire la curba de sacrificiu pe care Guvernul Boc încearcă să o impună bugetarilor şi pensionarilor.

Încă de la început, doresc să vă spun că măsurile de reducere a pensiilor şi ajutoarelor sociale cu 15%, precum şi a salariilor bugetarilor cu 25%, propuse de acest Guvern, nu are altceva decât lipsa de viziune şi incompetenţa care caracterizează acest Guvern. Mai mult decât atât, impunerea unor astfel de măsuri de austeritate poate fi pusă în practică doar de un Guvern credibil. Ori, în cazul Guvernului Boc, nu putem vorbi despre credibilitate.

Precizând că nu sunt de acord cu măsurile Guvernului Boc de tăiere a salariilor şi a pensiilor, consider că, dacă această măsură ar fi necesară, Guvernul ar trebui să îndeplinească cel puţin trei condiţii pentru implementarea ei.

Primul lucru pe care Guvernul Boc trebuia să-l facă după anunţarea acestor măsuri, era să precizeze pe ce perioadă sunt ele aplicate.

În al doilea rând, Guvernul trebuia să precizeze foarte clar câţi bani se vor economisi prin aplicarea acestor măsuri.

De asemenea, Guvernul trebuia să explice foarte clar care sunt domeniile în care se vor investi banii obţinuţi din reducerea salariilor şi pensiilor.

Îndeplinirea acestor minime condiţii de către Executiv în încercarea de impunere a unei curbe de sacrificiu a poporului român era necesară şi obligatorie. Ar fi redus presiunea sindicatelor şi patronatelor, ar asigurat o informare corectă a opiniei publice şi ar fi deschis calea dialogului cu partidele de opoziţie.

În condiţiile în care acest Guvern nu ne-a spus nici câţi bani se vor economisi, nici ce se va face cu banii, sau pentru cât timp bugetarii şi pensionarii vor suporta această curbă de sacrificiu, nu am niciun motiv să nu cred că aceste măsuri au fost luate pentru îndestularea clientelei portocalii. Mai mult decât atât, lipsa totală de comunicare şi informaţiile venite pe surse, nu fac altceva decât să bulverseze şi mai mult opinia publică şi în special pe cei afectaţi.

În aceste condiţii, protestele de stradă, greva generală sau moţiunea de cenzură, pe care opoziţia este obligată să o depună sunt acţiuni legitime ale celor care nu înţeleg necesitatea unor astfel de măsuri de o gravitate nemaiîntâlnită în România postdecembristă.

Fac un apel pe această cale la guvernanţi, la partidele politice care susţin acest Guvern şi la toţi factorii implicaţi în luarea unor astfel de măsură să vină imediat în faţa parlamentarilor, nu doar cei ai arcului guvernamental, şi să dea răspunsul la cele trei întrebări formulate anterior. Doar aşa se poate asigura informare corectă a tuturor cetăţenilor din România.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumesc pentru declaraţia făcută.

O invit la microfon pe doamna deputat Maria Drăghici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi-l rog să se pregătească pe domnul deputat Vasile Mocanu, din partea aceluiaşi grup.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În fiecare an, data de 26 mai este dedicată Zilei mondiale a persoanelor bolnave de scleroză multiplă. Acest eveniment se încadrează în "Săptămâna Speranţei", sărbătorită în întreaga lume de persoanele suferinde de această boală şi de cei care le sunt alături în lupta împotriva cumplitei maladii.

Scleroza multiplă, leuconevraxita sau scleroza în plăci este o boală cronică demielinizantă a sistemului nervos central, care afectează predominant tinerii şi sexul feminin, nu modifică intelectul, dar poate crea dizabilităţi motorii şi senzoriale. Tulburările de echilibru şi de vedere, alături de gravele probleme de deplasare şi locomoţie sunt doar câteva dintre formele de manifestare ale acestei afecţiuni. Tratamentul actual stopează sau încetineşte evoluţia bolii, permiţând pacienţilor, în general tineri, să aibă o viaţă normală, să înveţe şi să poată munci. În absenţa tratamentului, toţi vor deveni ireversibil asistaţi social.

Tratamentul cu Interferon ce trebuie aprobat în cadrul Programului naţional pentru scleroză multiplă este costisitor şi a fost întrerupt pentru toţi cei aproximativ 10 000 de bolnavi din România din aprilie 2010, lucru care va genera complicaţii grave în evoluţia stării pacienţilor şi costuri suplimentare pentru recuperare şi suport social. Consider că este profund discriminatorie această măsură, ce vizează vieţile unor tineri care merită să trăiască şi să aibă parte de o viaţă apropiată de normalitate.

Îmi exprim, în calitate de medic, deplina solidaritate cu cauza lor şi a Societăţii de Scleroză Multiplă din România şi solicit Ministerului Sănătăţii să găsească resurse pentru reluarea urgentă a finanţării Programului naţional, pentru a nu-i condamna la o moarte lentă pe toţi aceşti bolnavi.

Îmi vine în minte rolul lui Ipu, interpretat magistral de regretatul Amza Pellea, din filmul "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte", în regia lui Sergiu Nicolaescu. Un militar neamţ a fost ucis de un necunoscut într-un sat românesc din timpul ocupaţiei germane din al doilea război mondial. Dacă nu ar fi fost găsit criminalul, ar fi fost executaţi mai marii satului, cu familiile lor. Aceştia, ca să îşi salveze propria piele, îl trimit la moarte cu bună ştiinţă pe un nevinovat, un om de pripas, singur şi lipsit de mijloace materiale, pe care îl conving făţarnic că trebuie să se sacrifice pentru interesul general. "Ascultă, bace Todore, dumitale n-o să-ţi facă nimic, că eşti idiot", îi spun ei. În simplitatea lui, Ipu a răspuns: "Mare cinste mi-aţi făcut, domnilor! ". O nedumerire îl frământa însă pe bietul om: "Oare, cum o fi când te omoară?".

Guvernul va aproba azi scrisoarea de intenţie către FMI. Măsurile de austeritate luate de Guvernul României pentru echilibrarea balanţei bugetare sunt, din punctul meu de vedere, neprincipiale, de sacrificare a persoanelor defavorizate. Vor avea de suferit milioane de români, dintre care unii, din nefericire, bolnavi.

Soarta celor fără resurse financiare, dar şi fără sănătate, este pecetluită. Putem doar să ne întrebăm "Oare, cum o fi când te omoară?"

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Rog să se pregătească domnul deputat Marian Neacşu.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Fabrica de gogoşi". Întrucât moţiunea simplă pe agricultură nu a fost votată ieri şi va fi votată astăzi, mi-am permis să fac o declaraţie politică pe această temă.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Fermierii din Iaşi au anunţat că nu vor mai cultiva grâu, ci doar gogoşi. Văzând cât de bine se vând azi, pe piaţa românească, gogoşile, agricultorii din judeţul Iaşi sunt ferm hotărâţi să-şi schimbe obiectul de activitate.

În România, găseşti gogoşi oriunde. Pe stradă, în parcuri, în discursurile politicienilor puterii, dar mai ales în programul guvernamental. Spicuiesc din promisiunile de ieri ale guvernanţilor de astăzi, referitoare la agricultură:

• sprijin financiar consistent pentru fermierii din România,
• eforturi susţinute, din partea Executivului, pentru ameliorarea producţiei agricole;
• creşterea exporturilor de produse agro-alimentare;
• extinderea sistemului de îmbunătăţiri funciare;
• expertiză pentru accesarea fondurilor europene;
• prezervarea şi majorarea suprafeţelor forestiere;
• dezvoltarea mediului rural, pentru atenuarea diferenţelor dintre România şi ţările UE.

Pe scurt, gogoşi, gogoşi, gogoşi!

Realitatea agricolă din România, din anul de graţie 2010, arată cu totul altfel decât o previzionau specialiştii din PDL. Lipsa unei viziuni din partea guvernanţilor a adus şi agricultura la un pas de colaps.

Astfel, în ultimii ani, suprafaţa de teren nelucrat a crescut enorm. Numai în judeţul Iaşi, în 2009, existau, la o suprafaţă agricolă totală de 380.315 de hectare, mai mult de 20.000 de hectare lăsate pârloagă. Pentru comparaţie, în 2002, la aceeaşi suprafaţă agricolă, existau doar 4.752 de hectare nelucrate. Pe de altă parte, mulţumită politicilor agricole ale actualului Guvern, în timp ce pământul stă nelucrat, tot mai multe comunităţi rurale sunt asistate social. Tot în judeţul Iaşi, există comune în care aproximativ 50% din populaţie primeşte ajutoare sociale.

Sunt convins că această situaţie păguboasă poate fi regăsită peste tot în ţară.

Cine se plângea de uriaşele cheltuieli bugetare?

De asemenea, acolo unde se mai practică, cultivarea pământului are rezultate slabe. În 2009, România a ajuns pe ultimul loc în Europa ca productivitate la hectar cam la toate culturile agricole. Absenţa irigaţiilor, ca şi întârzierea subvenţiilor pentru fermieri provoacă pierderi financiare mari, reducerea drastică a locurilor de muncă, dar şi diminuarea salariilor. Se cunoaşte faptul că, în lipsa irigaţiilor, peste 3.000.000 de ha de culturi agricole merg în pierdere. Nu se scoate nici cât s-a băgat. Concomitent, pieţele agricole sunt invadate de produse alimentare din import, de proastă calitate, deseori nefiscalizate, iar statul nu face nimic împotriva concurenţei neloiale.

Cine promitea reducerea evaziunii fiscale?

Prin urmare, lipsa de coerenţă a politicilor agricole, dar şi absenţa profesioniştilor au făcut din fermierul român o specie pe cale de dispariţie. Şi, totuşi, soluţii pentru revigorarea agriculturii există, dar ele sunt la PSD. Nu suntem secretoşi. Le-am făcut deja cunoscute!

Dar ce ne spun acum guvernanţii?

Că vinovaţii pentru starea dezastruoasă din agricultură vor plăti.

Că toate datoriile restante către fermieri vor fi acoperite în cel mai scurt timp.

Că accesarea fondurilor europene va fi tratată cu maximă seriozitate.

Încă o dată gogoşi, gogoşi, gogoşi! Să le mâncaţi bine!

Noi, ceilalţi, vrem doar să vă respectaţi promisiunile pentru care aţi cerut votul românilor.

Ei v-au dat votul, voi le-aţi luat pâinea!

Dar a venit vremea s-o plătiţi!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Oof, ce bune ar fi nişte gogoşi, domnule deputat, acum, aşa ... V-am servi şi pe dumneavoastră cu câteva...

Da, vă mulţumesc, domnule deputat Vasile Mocanu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Marian Neacşu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Aveţi cuvântul.

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Opoziţia este trează, şi nu numai că-şi face datoria, domnule preşedinte, pentru că în ultima vreme s-au spus atât de multe lucruri de la microfonul ăsta, am ţinut să nu vă lăsăm singuri în dimineaţa asta.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Reducerea pensiilor şi salariilor bugetare - soluţia disperată a unui guvern incompetent".

M-am întrebat deseori cu ce se ocupă de fapt Guvernul actual, pentru că ideile şi soluţiile cu care vine pentru contracararea crizei economice sunt puţine şi proaste. De fapt, dacă examinăm modul amator în care a fost administrate afacerile publice şi de stat, ajungem inevitabil la concluzia că statul ar fi funcţionat tot aşa, şi cu echipa domnului Boc, şi fără ea, dintr-o inerţie administrativă. Este evident pentru toţi oamenii avizaţi că soluţia prezentată de cabinetul Boc, de a reduce toate pensiile şi toate salariile de stat, este atât de simplistă, că nu îi trebuiau domnului Emil Boc doctorate, ci nu mai mult de 8 clase de şcoală ca să emită o astfel de teorie la mintea cocoşului.

În primul rând, se ştie că soluţie este una temporară, paliativă. Ea este temporară, pentru că nu face decât să amâne cu câteva luni de zile falimentul bugetului de stat. Toţi economiştii avertizează că tăierea pensiilor şi salariilor de stat nu va fi de ajuns la reducerea deficitului bugetar, întrucât ea contribuie cu unul sau maxim două procente.

În al doilea rând, tăierea domnului Boc nu este suficientă pentru a reduce deficitul bugetar, pentru că ea vine prea târziu. Măsurile de combatere a crizei trebuiau adoptate treptat, începând cu anul 2009, în condiţiile în care criza economică se anunţa începând cu toamna anului 2008.

Este bine să ne amintim cum mediul de afaceri trăgea de mânecă Guvernul, arătând că este imposibil din punct de vedere economic ca salariul mediu de la stat să depăşească salariul mediu din sectorul privat, iar numărul angajaţilor din sectorul public să fie mai mare decât al celor din privat; că este incorect ca să se desfiinţeze sute de mii de firme mici în anul 2009; că este nerealist ca firmele private să concedieze oameni în anul 2009, iar în sectorul bugetar să nu se mişte nimic. Este bine să ne amintim cum se jura Traian Băsescu că nu este criză, fiindcă România este deasupra oricăror influenţe negative financiar-economice şi cum ameninţa în stilul caracteristic pe analiştii economici "care nu îşi ţineau gura" într-un an electoral.

Şi, întrucât anul 2009 era an electoral, iar tătucul Băsescu trebuia musai să câştige un nou mandat, toate avertismentele şi toate prognozele au fost băgate sub preş de Guvernul Boc. Acelaşi Guvern Boc care primise vot de neîncredere în Parlamentul ţării şi care a fost reînvestit, ca dovadă de încredere, de către Preşedintele Traian Băsescu.

Iată cum, pentru interesul economic al unui grup restrâns de oameni, o ţară întreagă se află în pragul colapsului economic şi financiar. Am convingerea că pentru acest grup de interese lucrează acum Guvernul Boc, astfel încât să satisfacă, prin fonduri publice, obligaţiile materiale ale acestora, rezultate din campania electorală în favoarea lui Traian Băsescu. Cum altfel poate fi explicată avalanşa de investiţii arvunite de firmele PDL, pentru construirea de bazine de înot şi săli de sport în diverse cătune izolate şi depopulate din ţara noastră, unde nici tineri nu mai există, şi nici asfalt nu s-a mai văzut? Cum altfel să interpretăm, decât că se aruncă cu banii publici spre clientela politică a PDL, faptul că se construiesc patinoare cu preţuri de 3-4 ori mai mari decât în străinătate?

Un guvern serios ar fi procedat cu totul altfel şi ar fi recunoscut că este nevoie de măsuri grele chiar dacă era an electoral. Un guvern competent de stânga ar elimina cota unică şi ar introduce impozitarea progresivă. Un guvern responsabil ar reduce cheltuielile de administrare ale statului şi ar introduce măsuri administrative de excepţie pentru a reduce contrabanda şi evaziunea fiscală. Un Guvern onest ar elimina sistemul clientelar de atribuire a contractelor de achiziţii publice, astfel încât să nu se mai cheltuiască pe furiş fondurile publice, ci să existe competiţie corectă.

Un guvern social-democrat ar lua în calcul intervenţia statului pentru creşterea nivelului de ocupare din sectorul privat şi pentru ca patronii de întreprinderi să nu câştige chiar şi în condiţiile actuale, prin disponibilizări nejustificate şi exploatarea angajaţilor rămaşi câte 10 ore pe zi, fără sărbători legale şi fără concedii medicale.

Eu consider că este nevoie de chibzuinţă atunci când se gândesc măsurile de austeritate, astfel încât greutăţile să nu le deconteze tot cei slabi şi tot cei săraci care muncesc. Şi mai cred că trebuie ca statul să treacă de urgenţă la transparentizarea achiziţiilor publice, să se publice contractele din fonduri publice, astfel încât să se elimine posibilitatea risipirii banilor publici.

Într-un cuvânt, ne trebuie alt Guvern care să îndeplinească toate aceste grele cerinţe.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Întrucât puterea a fost astăzi slab reprezentată la microfon, daţi-mi voie să ofer cuvântul domnului deputat Ioan Oltean, pentru a-şi susţine declaraţia politică. ( Coboară la tribună.)

Domnul Ioan Oltean:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia politică pe care am pregătit-o pentru a fi prezentată astăzi în plenul Camerei Deputaţilor se intitulează "România pe harta geopolitică a Europei".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Retrospectiva geoistorică din vremurile noastre şi până la rădăcinile etnogenezei româneşti argumentează fără nici o rezervă că unul din popoarele cele mai unitare ale Europei, atât din punct de vedere antropologic, cât şi lingvistic, este poporul român. Spaţiul românesc a fost supus de-a lungul istoriei presiunilor alogene, conturându-şi formaţiunea statală în limitele convenţionale stabilite între valea Tisei, Nistrului, Dunăre şi Marea Neagră. Această unitate s-a afirmat aproape în întregime în spaţiul vechii Dacii, cunoscând forme de organizare teritorială social-politică perfect corespunzătoare evoluţiilor din cadrul statelor autohtone europene.

Pentru formarea unei imagini mai complexe a suportului geoistoric care a stat la baza primelor forme statale din spaţiul românesc, documentele sunt relevante. Ele demonstrează o succesiune de formule statale încadrate de manifestări semnificative în plan istoric ale diverselor epoci. Unitatea geografică a teritoriului României s-a răsfrânt în mod direct în unitatea etnică şi de limbă a locuitorilor săi.

Imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, după perioada de refacere a economiei cu ajutorul Planului Marshall, în Europa Occidentală a început un plan de apropiere între state, pe linia colaborării economice. Paralel cu liberalizarea circulaţiei persoanelor şi a mărfurilor a început să se dezvolte o nouă formă de colaborare, în afara celei între state, şi anume în cadrul regiunilor transfrontaliere. Euroregiunile sunt definite drept zone-regiuni transfrontaliere de interferenţă economică, dar nu numai, în care se valorifică în comun, de către două sau mai multe state, resursele umane şi materiale, prin iniţierea şi derularea de activităţi şi programe agricole, industriale, comerciale. Primele regiuni transfrontaliere au luat naştere în urmă cu patru decenii. Euroregiunile la care participă România sunt: Euroregiunea Carpatică, Euroregiunea Dunăre-Mureş-Criş-Tisa şi Euroregiunile estice.

În prezent, la graniţa dintre cele două milenii este mai mult decât evident că pe continentul european se manifestă două tendinţe diametral opuse: una de integrare, respectiv de unificare a Europei, păşind pe calea şi în spiritul tratatului de la Maastricht, şi cealaltă de "dezintegrare", de fragmentare a continentului. Fragmentarea Europei este accentuată, în plus, de tendinţele de autonomizare. Aceste tendinţe se manifestă atât în estul continentului, dar şi în vestul acestuia. De pildă, Belgia a devenit, în 1988, în urma unei îndelungate dispute lingvistice între vorbitorii de limbă franceză, valonii, şi cei de limbă olandeză, flamanzii, stat federal cu trei regiuni autonome: Flandra, Vallonia şi enclava francofonă Bruxelles. Cinci ani mai târziu sunt aprobate noi amendamente constituţionale care adâncesc autonomia regiunilor federale, în prezent discuţiile pe această temă fiind reluate cu o şi mai mare vehemenţă.

În condiţiile în care se afirmă, sau cel puţin se doreşte a se afirma o Europă de "expresie germană" (Germania, Austria, Elveţia), şi o alta de "expresie slavă"- e adevărat, cu o vioară care vrea să cânte o partitură proprie, respectiv Polonia, nu se impune, oare, şi o manifestare comună a "Europei de expresie latină", în care România să aibă un cuvânt de spus?

Dar să vedem în cele ce urmează, care este situaţia statistică a latinităţii europene în prezent. Aceasta acoperă o suprafaţă de peste 1,7 milioane de kmp, ceea ce înseamnă în jur de o şesime din întinderea continentului şi însumează aproape 200 de milioane de locuitori, reprezentând în jur de un sfert din populaţia Europei, mai exact 28%. Iată, aşadar, că, mai ales ca populaţie, Europa latină este destul de reprezentativă.

Construcţia unei Europe latine, a unui "arc latin" pornind din Iberia şi sfârşind la Nistru, ar putea aduce, credem, un spor de dinamism întregii "construcţii" actuale de pe bătrânul continent. O Europă unită, funcţională, în care grupul ţărilor latine doreşte să îşi asume responsabilităţi sporite, nu poate fi împlinită dacă nu se ţine cont de apartenenţa de aproape două mii de ani a spaţiului românesc la spaţiul latin. Europa latină nu va putea să-şi pună în valoare întregul ei potenţial, inclusiv cel strategic, fără "insula" latină numită România, plasată în sud-estul părţii centrale a bătrânului continent.

Vă mulţumesc. (Îşi reia locul la prezidiu.)

Domnul Ioan Oltean:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Pe lângă declaraţiile citite de la microfonul Camerei, în număr de 13, din care 8 ai opoziţiei şi 5 ai puterii, mai avem depuse încă o mulţime de declaraţii în scris.

Daţi-mi voie să-i nominalizez pe colegii noştri care au recurs la această modalitate de a lua act de declaraţiile politice.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnii deputaţi: Marius Rogin, Constantin Chirilă, George Ionescu, Silviu Prigoană, Uricec Eugen, Răzvan Mustea, Buda Daniel, Petru Călian, Ioan Holdiş, Vasile Gherasim şi Marius Dugulescu au depus declaraţiile în scris.

Au depus, de asemenea, declaraţiile în scris, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat+PC, următorii deputaţi: Ion Stan, Răţoi Neculai, Marian Ghiveciu, Valeriu Zgonea, Bogdan Ciucă, Mircea Duşa, Ion Mocioalcă, Manuela Mitrea, Cristian Rizea, Ion Dumitru, Mugurel Surupăceanu, Vasile Popeangă, Ion Călin, Ciprian Nica, Florin Pâslaru şi Dorel Covaci.

Următorii deputaţi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal au depus, de asemenea, în scris, declaraţiile politice: Radu Stroe, Nicolae Jolţa, Bogdan Ţîmpău, Horea Uioreanu, Virgil Pop, Gheorghe Scutaru, Viorel Palaşcă, Ionel Palăr, Titi Holban, Alina Gorghiu, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, George Dumitrică, Mihai Donţu, Andrei Gerea şi Mircea Irimescu.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnii deputaţi: Miron Ignat şi Mircea Grosaru, iar, din partea Grupului parlamentar al independenţilor, domnul deputat Vasile Soporan.

Domnilor colegi,

Cu acestea, declarăm şedinţa consacrată declaraţiilor politice închisă.

Vă dorim o zi frumoasă, să ne revedem la următoarea şedinţă.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cenuşăreasa României"

Nu trebuie să considerăm sănătatea Cenuşăreasa României. Dincolo de temele de campanie electorală este o problemă prioritară tuturor românilor care revine în prim plan mai ales în vremuri de criză. Chiar în aceste condiţii ţările europene au alocat 6-8% din p.i.b. pentru sănătate, considerând că această criză aduce de fapt şi un plus de morbiditate.

Am susţinut în Comisiile pentru sănătate ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor alocarea a 8% din p.i.b. pentru sănătate, considerând că a investi în sănătate înseamnă a trata oamenii repede şi bine, mai puţine zile de spitalizare, mai puţine concedii medicale, mai puţine pensii pe caz de boală şi invaliditate şi mai puţine reţete compensate.

Considerăm că în termeni reali reducerea acestui buget la mai puţin de jumătate înseamnă pentru fiecare dintre noi jumătate de pat, jumătate de ventilator, jumătate de pungă de sânge şi jumătate din personalul necesar pentru a ne trata.

România a atins masa critică în ceea ce priveşte exodul personalului medical, iar fără acesta spitalele sunt simple muzee uneori aflate în paragină.

Considerăm că fiecare român are dreptul constituţional la sănătate şi ne propunem stoparea fenomenului Lăzărescu, a plimbării pacienţilor între spitale, prin asigurarea accesibilităţii la servicii medicale de calitate, acolo unde românii au nevoie.

Am iniţiat proiecte legislative precum: "ambulanţe în cartiere"- vizând distribuirea staţiilor de ambulanţe în interiorul marilor oraşe, pentru a scădea timpul de răspuns pentru fiecare intervenţie; asigurarea protecţiei personalului medical împotriva agresiunilor; Legea cardului naţional de asigurat; Legea transplantului; Legea malpraxisului; Legea privind decontarea serviciilor medicale de către cei ce ajung în stare de ebrietate; Legea înăspririi sancţiunilor pentru şoferii surprinşi băuţi în trafic; Legea privind reforma în domeniul sănătăţii privind stabilirea contractuală a serviciilor medicale de bază de care beneficiază fiecare pacient; Legea privind interzicerea comercializării produselor etnobotanice; Legea privind voluntariatul în domeniul medical.

Considerăm că este necesară o evaluare reală a tuturor resurselor medicale de care dispune sistemul în momentul de faţă şi luarea de măsuri pentru a acoperi deficitul existent în sistem în acest moment.

Am iniţiat toate aceste măsuri în urma unui dialog permanent cu decidenţii implicaţi în starea de sănătate a populaţiei, Asociaţiile de pacienţi, Colegiul Medicilor, DSP-urile, Ordinul Asistenţilor şi Ministerul Sănătăţii.

Dacă aceste măsuri nu vor fi iniţiate rapid nu putem spune decât că sănătatea românilor are un pronostic rezervat.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Accidentele sistemului sanitar din Iaşi"

De la începutul anului au fost tratate în UPU de la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan" 133 de victime ale accidentelor rutiere - 1 accidentat pe zi. Dintre aceştia, 94(70,67%) au fost bărbaţi, iar 39 (29,32%) au fost femei. În ceea ce priveşte mediul de provenienţă, 96 (72,18%) sunt din urban, iar 37 (27,8%) sunt din rural. Pe grupe de vârstă, cei mai numeroşi au fost cei între 18-25 de ani - 36 (27,06%) urmate în ordine descrescătoare de cei între 31-40 de ani - 27 (20,30%), 26-30 de ani - 23 (17,29%), 61-90 de ani - 21 (15,78%) şi grupele 41-50 şi 51-60 de ani - câte 13 cazuri (9,77%).

Majoritatea cazurilor au fost între 18 şi 50 de ani (74,43%), iar peste 50% din cazuri (mai precis 64,66 %) afectează grupa 18-40 de ani. În weekend s-au înregistrat 57 de cazuri (42,85%), adică aproape jumătate, deşi traficul nu a fost neapărat la fel de intens. Cele mai multe accidente s-au înregistrat la începutul weekendului - 27 (47,36 % din cazuri - adică aproape jumătate din cazurile de la sfârşit de săptămână şi 20,30% din totalul accidentelor) urmate de cele de sâmbătă - 21 (36,84% din cazurile de weekend), iar cele mai puţine au fost duminica - 9 (15,78 %).

Din datele pe care le avem - profilul victimei accidentului rutier - este un bărbat (în 70,67%) tânăr (în 74,43%) din urban (în 72,18%) accidentat adesea în prima zi a weekendului. Dacă ţinem cont de faptul că oricare dintre aceşti pacienţi poate asocia pe lângă leziunile de ortopedie-traumatologie, chirurgie de urgenţă, chirurgie vasculară şi chirurgie reconstructivă (rezolvabile la Spitalul de urgenţe "Sfântul Ioan") şi leziuni neurochirurgicale (rezolvabile doar la Spitalul de neurochirurgie "N.Oblu") putem vedea clar potenţialul fenomenului Lăzărescu (plimbarea pacienţilor între spitale). Fenomenul Lăzărescu înseamnă nu doar plimbarea între spitale (cu ambulanţe blocate în transportul acestor pacienţi, în loc să intervină pentru alţii ce reprezintă urgenţe), ci şi blocarea resurselor şi aşa insuficiente de personal medical în etapele plimbării prin diverse unităţi spitaliceşti, dublarea explorărilor imagistice şi biologice în vederea evaluării şi reevaluării (şi implicit a costurilor) temporizarea intervenţiilor cu impietarea prognosticului funcţional şi vital, creşterea costurilor intervenţiilor şi a duratei de spitalizare, riscul de infirmităţi şi sechele.

Singura soluţie pentru "vindecarea" domnului Lăzărescu accidentat rutier este deschiderea urgentă a noului Spital de Urgenţe din Copou pentru ca aceşti pacienţi să poată beneficia într-un singur loc de toate specialităţile necesare rezolvării corespunzătoare a acestor cazuri. Să nu uităm că aceşti tineri, fără alte patologii, au şanse maxime de a-şi relua existenţa normală şi de a trăi mulţi ani fără probleme prin deschiderea Centrului Regional de Urgenţe din Copou.

Oricine şi oricând poate fi victima unui accident! Puteţi medita la asta... pentru că somnul raţiunii a născut deja monştrii...

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Explozia fenomenului Lăzărescu la Iaşi"

Conform datelor publicate de DSP Iaşi anul trecut, 146.714 de persoane au ajuns la cele patru UPU; 47.012 de pacienţi au fost aduşi de ambulanţă, restul ajungând singuri. 77.614 (peste 50 %) de persoane au fost internate în spital pentru investigaţii şi tratament, 19.282 au fost redirecţionate către alte unităţi sanitare şi 74.620 s-au întors la domiciliu.

Din aceste statistici rezultă că 19282 de pacienţi s-au plimbat între spitale, căutând specialitatea necesară rezolvării patologiei pe care o prezentau. Altfel spus, 1606 în fiecare lună, peste 400 în fiecare săptămână sau 52,82 în fiecare zi. Ei reprezintă 13,14% din totalul pacienţilor prezentaţi în Unităţile de Primire Urgenţe din centrul universitar medical Iaşi.

În traducere "fenomenul Lăzărescu" reprezintă nu numai pacienţi plimbaţi între spitale.

Pentru pacienţi înseamnă suferinţă inutilă, temporizarea explorărilor şi intervenţiilor medicale, riscul afectării funcţionale şi vitale, riscul de complicaţii, sechele şi infirmităţi, eventual iradieri repetate inutile.

Pentru sistemul de sănătate înseamnă blocarea inutilă a ambulanţelor în transport interspitalicesc şi scăderea capacităţii reale de intervenţie în deservirea urgenţelor medicochirurgicale din prespital, blocarea resurselor de personal (şi aşa insuficiente) în mai multe UPU (care şi aşa sunt aglomerate), creşterea numărului de explorări de laborator şi imagistice (necesare evaluării şi reevaluării în dinamică a pacienţilor în diferite "staţii" din diferite spitale, eventual completarea anumitor investigaţii conform ghidurilor de practică medicală a diverselor specialităţi), necesar crescut în terapie datorită temporizării tratamentului, creşterea duratei spitalizării.

Pentru sistemul asigurărilor de sănătate înseamnă costuri crescute direct (număr crescut de ambulanţe utilizate, repetarea investigaţiilor clinice, imagistice şi biologice, suplimentarea terapiei şi a zilelor de spitalizare prin temporizarea intervenţiilor), dar şi indirect (zile suplimentare de concediu medical, controale repetate în ambulatoriu, reţete compensate, creşterea duratei şi a costurilor recuperării, infirmităţi şi pensii de invaliditate).

Singura soluţie de rezolvare a acestei problematici este deschiderea rapidă a noului Spital de Urgenţe din Copou -finalizat în proporţie de 90% pentru a se asigura într-un singur loc, într-o clădire monobloc, toate specialităţile necesare rezolvării rapide a acestor cazuri.

Mă întreb câţi trebuie să mai moară pentru ca Iaşiul să aibă acest nou spital de urgenţe. Până când ?

Domnule ministru al sănătăţii, vă voi reaminti în fiecare săptămână de la tribuna Parlamentului de aceşti "domni Lăzărescu" ce nu au posibilitatea de a se trata în străinătate.

Şi poate că veţi auzi strigătul disperat al acestor pacienţi şi veţi da un ordin pentru deschiderea imediată a noului Spital de Urgenţe din Copou.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Situaţia reală a consumului de etnobotanice la Iaşi"

Într-o singură săptămână - 17-23.05.2009 - 28 pacienţi au ajuns la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan" în urma intoxicaţiei cu produse etnobotanice.

Aceştia au fost preponderent bărbaţi 78,57% cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, dar majoritatea 50% cu vârste cuprinse între 21-30 de ani. Cei de peste 40 ani au reprezentat sub 10% din cazuri (7,14%). În cele trei zile de sfârşit de săptămână se înregistrează 35,71% din cazuri, iar distribuţia pe grupe de vârstă este similară celei din timpul săptămânii (50% fiind cei cu vârste între 21-30) la fel ca şi distribuţia pe sexe - 80% bărbaţi şi 20% femei. 75% dintre aceşti pacienţi sunt fără ocupaţie - se remarcă vulnerabilitatea socială a acestor pacienţi şi gradul scăzut de ocupare a timpului liber subsolicitarea, restul fiind salariaţi, elevi şi studenţi.

Toţi pacienţii au necesitat încă de la preluare în UPU de măsuri de suport respirator, volemic, depurare a toxicului, antidotism, terapie simptomatică şi au rămas internaţi la Toxicologie unde au beneficiat şi de suport CÎRTIŢA. Numărul crescut de pacienţi cu intoxicaţii acute exogene ce se adresează singurei secţii de Toxicologie din Moldova de la "Sfântul Ioan", precum şi condiţiile improprii de tratament pledează pentru deschiderea cât mai rapidă a noului Spital de urgenţe din Copou, în care să existe un Centrul Regional de Urgenţe Toxicologice.

Domnul Marian-Florian Săniuţă:

"Comemorare în stil PDL"

Departe de ochii opiniei publice, fără a ţine cont şi de propunerile opoziţiei, într-o zi tristă de 19 mai, dualismul PDL - UDMR a impus românilor noua lege a educaţiei.

În numele unei reforme antireformă, arcul guvernamental, coborât parcă din negurile istoriei, a hotărât implacabil ca elevii aparţinând minorităţilor naţionale din România să nu mai studieze istoria şi geografia în limba română. asta se întâmplă într-o Românie europeană, în care se pune accent din ce în ce mai mult pe păstrarea specificului naţional în faţa ofensivei globalizării.

Ce este trist, în opinia mea, este că la douăzeci de ani de la primele alegeri libere din România s-a pornit o adevărată ofensivă împotriva statului român unitar, suveran şi indivizibil, în loc să ne aducem aminte de lecţiile istoriei, pe care nu trebuie să le uităm vreodată.

Rostul acestei declaraţii politice nu este de a incita la tensiuni interetnice, dar nu mă pot abţine să nu mă întreb dacă membrii PDL nu cumva au uitat de tragicele evenimente din Transilvania, ce au avut loc în toamna anului 1940 şi de la care anul acesta comemorăm şaptezeci de ani.

Repet, ca să fiu clar: iertarea istoriei s-a aşternut peste acea pagină neagră a vieţii românilor, dar nu şi uitarea.

Cum vor învăţa la istorie şi geografie copiii minorităţilor din Transilvania despre Ip, Treznea, Moisei?

Cum vor citi ce a dăinuit în piatră sculptorul Vida Geza în limba română? Cum îi vor condamna pe cei ce au omorât copii doar pentru că erau români?

Aşa cum nu ştiu cum vor învăţa despre lupta de la Călugăreni din 1595, când Mihai Viteazul şi bravul căpitan secui Albert Kiraly au luptat împreună şi au câştigat, vorbind româneşte!

Sau cum vor comenta bătălia de la Posada? Sau Tratatul de la Trianon şi Marea Unire a Românilor de la 1918?

Este clar că de dragul puterii liderii PDL au ales să-şi uite lecţiile istoriei. Iar cine nu-şi cunoaşte istoria este ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii, a spus Nicolae Iorga. Iar un copil fără părinţi este unul orfan. Iar PDL este, a dovedit asta prin gestul făcut, copilul orfan de români al istoriei moderne.

Cum altfel să fie parlamentarii PDL care au susţinut această dezromânizare a copiilor născuţi în România?

Fie şi numai ca recurs la memorie, voi spune că cei care reprezintă românii din localităţile Ip, Treznea, Moisei, Sărmasu, Nuşfalău, Cerişa, Marca, Breţcu, Mureşenii de Câmpie, Mihai Bravu, Ciumarna, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmăşd, Sântion, Cosniciu De Sus, Camăr, Aghireş Sucutard, Ditrău, Suciu De Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiş, Şincai, Turda, Ozd, Gădălin, au uitat jurământul depus şi au rămas corijenţi la istorie.

Istoria ce va să vină va arăta cât de mult au greşit, trădând idealurile românilor de la Mihai Viteazul încoace.

Domnul Adrian Mocanu:

"Ziua mondială a biodiversităţii la români"

Trebuie să ne amintim că anul 2010 - Anul Internaţional al Biodiversităţii, lansat de Organizaţia Naţiunilor Unite, la 11 ianuarie 2010, are ca obiectiv creşterea gradului de conştientizare în plan global asupra importanţei biodiversităţii pentru binele omenirii, precum şi necesitatea protejării acesteia.

Comisia Europeană marchează Ziua Mondială a Biodiversităţii, care se aniversează în fiecare an, pe data de 22 mai, printr-o serie de evenimente ce se vor desfăşura în şase ţări ţintă, printre care şi România.

Mai trebuie amintit că biodiversitatea - diversitatea formelor de viaţă sub toate aspectele - furnizează o gamă largă de bunuri/servicii omenirii (spre exemplu: bunuri - lemn/cherestea şi plante medicinale - şi servicii de vitală necesitate precum - ape curate, reducerea riscurilor naturale, reducerea poluării, polenizare). Pierderea continuă a biodiversităţii a fost unanim recunoscută de către toate statele ca fiind cea mai urgentă problemă de mediu cu care societatea de azi se confruntă. Bogăţia fondului natural şi a habitatelor reprezintă un element de mare valoare pentru calitatea vieţii noastre. Valoarea economică a acestor "servicii de ecosistem" este mult mai mare comparativ cu costul necesar protejării şi conservării lor. Oamenii însă au tendinţa de a considera aceste servicii ca fiind gratuite şi inepuizabile.

Uniunea Europeană a lansat o campanie inovatoare destinată să evidenţieze acest mesaj şi se bucură actualmente de participarea a mii de oameni din întreaga Uniune Europeană şi din afara ei. Având ca slogan "Biodiversitatea - o chestiune care ne priveşte pe toţi", campania intenţionează să sensibilizeze populaţia cu privire la problema declinului biodiversităţii şi să ilustreze implicaţiile acestui declin asupra vieţii noastre de zi cu zi. Campania are şi o componentă educativă, care expune beneficiile aduse de biodiversitate, punând accentul mai ales pe ideea de servicii ecosistemice şi pe pericolele generate de dispariţia lor.

Peste 190 de ţări au convenit în anul 2002 să diminueze pierderea biodiversităţii până în anul 2010, însă nu s-a observat încă o diferenţă considerabilă. Guvernele lumii nu au reuşit să atingă scopurile pentru reducerea pierderii biodiversităţii până în anul 2010 şi sunt necesare mai multe acţiuni pentru a conserva ecosistemele, se arată într-un raport al Naţiunilor Unite.

"Natura 2000" este principalul instrument de protejare a biodiversităţii în Uniunea Europeană. Este cea mai amplă reţea ecologică de arii protejate din lume, fiind formată din peste 25000 de situri şi cuprinzând 17% din teritoriul terestru al UE.

Fiindcă provin dintr-un colegiu din judeţul Buzău, trebuie să apreciez eforturile şi realizările Consiliului judeţean care se implică în proiecte legate de protejarea biodiversităţii, cum ar fi cele legate de atribuirea în custodie a ariilor naturale protejate/siturilor de importanţă comunitară "Siriu" şi "Penteleu", aprobate prin Hotărârea Consiliului Judeţean Buzău nr.60/2009.

Deşi aceste aspecte legate de protejarea biodiversităţii sunt lăsate în plan secundar de către autorităţi, pentru că cetăţenii şi mijloacele mass-media sunt concentrate pe criza economică şi pe consecinţele sociale ale acesteia, consider că este la fel de important pentru noi toţi ca măsurile ce vor fi luate de Guvern în perioada imediat următoare să aibă în vedere şi problema biodiversităţii.

Chiar dacă, în contextul economic relatat, s-ar putea crede că nu mai avem timp să ne gândim şi la aceste aspecte, consider că acum este momentul pentru ca statul să poată crea acele politici publice de relansare economică, în concordanţă cu politicile globale de protejare a biodiversităţii şi a mediului, în general. Suntem într-un moment crucial al existenţei pentru că nu mai putem amâna adoptarea unui sistem de dezvoltare economică şi socială în armonie cu mediul înconjurător, care ne asigură habitatul şi resursele necesare vieţii.

Domnul Angel Tîlvăr:

"România protestează"

România protestează împotriva unui sistem, împotriva unei conduceri dezastruoase a Guvernului Boc, care nu se mai află de mult timp în slujba românilor şi împotriva unui preşedinte care a dus ţara în colaps. Am privit şi eu, la fel ca şi dumneavoastră, manifestările sindicale de săptămâna trecută şi am ajuns la concluzia că, cei cărora ar trebui să le pese de români nu au conştiinţa acestui lucru.

Am ajuns la concluzia că dacă ar fi vorba doar de un colaps financiar, am lupta din răsputeri să îl redresăm, dar este vorba de colapsul societăţii în ansamblul ei. Degradarea societăţii, generată de lipsa de viziune şi coerenţă a Guvernului a atins cote inimaginabile, iar situaţia pare să fie fără ieşire.

Fără greşeală, putem afirma că România protestează împotriva unui Guvern, a unui preşedinte care transformă ţara într-un teatru de bătălie. E, fără îndoială, bătălia spiritului civic al cetăţenilor oneşti împotriva celor care ar trebui să îi reprezinte şi care şi-au pierdut legitimitatea de a le apăra interesele!

În plină criză politico-economică, în plină decizie de diminuare a salariilor, pensiilor, a prestaţiilor sociale, a măririi impozitelor, România se confruntă cu o situaţie cel puţin paradoxală.

Spiritul haotic al guvernanţilor din Bucureşti se multiplică şi se propagă pe tot teritoriul României. Instituţiile centrale fac angajări, îşi măresc numărul de secretari de stat, de consilieri şi specialişti - adică tot felul de indivizi care reprezintă clientela politică - iar preşedintele ţării anunţă că nu putem supravieţui decât dacă salariaţilor oneşti li se reduc salariile, iar pensionarilor li se taie 15% din pensii.

Oare deciziile preşedintelui nu au fost valabile şi pentru aparatul central sau, pur şi simplu, miniştrii sub a căror oblăduire se întâmplă toate aceste lucruri erau absenţi în ziua în care preşedintele se fălea la televizor cu invenţiile sale în materie de economie?

În orice caz, îmi fac eu datoria de a le aminti miniştrilor că preşedintele vorbea în mesajul său şi de solidaritate. Oare unde era solidaritatea primului ministru când şi-a mărit numărul de secretari de stat? Căci Monitorul Oficial nr.0278 din 28 aprilie 2010, la Actul nr.145 ne anunţă decizia privind desemnarea domnului Călin Emilian Hintea, secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru, în calitate de coordonator al Departamentului pentru Strategii Guvernamentale din cadrul Secretariatului General al Guvernului. În dreptul emitentului nu e nimeni altul decât primul ministru. Actul nr.144 din acelaşi Monitor Oficial, apărut în aceeaşi dată, 28 aprilie 2010, ne anunţă că s-a emis decizia "privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice de secretar general adjunct al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de către doamna Daniela Anghel". Iar Actul nr.147 prezintă decizia de numire a "domnului Csutak-Nagy Laszlo în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor".

Trei numiri, într-o singură zi! Într-o perioadă în care Guvernul României, prin vocea preşedintelui, cere tuturor sacrificii. Cere sacrificii pensionarilor amărâţi, cetăţenilor care au restanţe la bănci, studenţilor care doresc cu adevărat să îşi construiască o carieră, profesorilor şi medicilor care încearcă să ţină această ţară pe linia de plutire.

Trei numiri pe şestache, în timp ce, în public, cerem solidaritate: "Nu poţi cere oamenilor reduceri de salarii şi pensii şi să accepţi în continuare evaziunea. Evazioniştii nu plătesc pensii şi dacă autorităţile nu îşi fac datoria, înseamnă că statul este pus în pericol. Vă cer să-i schimbaţi fără somaţie pe cei care nu aplică programul Guvernului împotriva evaziunii fiscale, nu avem timp să mângâiem pe creştet. Cine nu aplică programul Guvernului pleacă", afirma premierul Emil Boc, acelaşi care semna şi deciziile de numire a secretarilor de stat.

În aceste condiţii, vă întreb, domnule prim-ministru: este drept faptul că aţi semnat acele decizii de numire în funcţie într-o perioadă în care cereţi reduceri de salarii şi pensii şi oprirea evaziunii fiscale? Este drept, domnule prim-ministru să susţineţi încă o dată că deciziile împotriva bugetarilor şi pensionarilor au fost luate pentru a proteja sectorul privat când, în fapt, se pregăteşte atât o majorare a contribuţiei la Fondul asigurărilor sociale de stat la 14%, cât şi tăierea contribuţiei la Pilonul II de pensii la 0,5% în condiţiile în care, conform legii, aceasta ar fi trebuit să ajungă la 3% în 2010? Şi vă întreb, domnule prim-ministru: cine ar trebuit să plece?

Răspunsul acestei întrebări este în stradă! Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă pe geamul de la cabinet şi veţi vedea Piaţa Victoriei plină de oameni care vă cer acelaşi lucru: să plecaţi acasă, căci aţi distrus România şi pe români!

Domnul Dorel Covaci:

"Genocid asupra poporului român, dictat de către guvernanţi"

Aşa cum s-a speculat încă de la formularea declaraţiei publice a domnului preşedinte, privind necesitatea impunerii măsurilor de scădere a veniturilor pensionarilor şi bugetarilor, de curând s-a confirmat, printr-o expunere a directorului general al FMI, că decizia decimării unei bune părţi a populaţiei României se datorează, în exclusivitate, guvernării democrat-liberale. Tăierea pensiilor şi salariilor a fost opţiunea şi decizia acestora. FMI-ul, ca orice bancă, nu a impus decât direcţia de urmat, pentru mult aşteptatul reviriment economic. Încadrarea în limita de deficit se putea realiza, fie prin scăderea cheltuielilor publice, fie prin creşterea fiscalităţii. Potrivit declaraţiei şefului FMI, recomandarea creditorilor a înclinat spre protejarea celor vulnerabili, prin creşterea impozitării doar a veniturilor mari, printr-o cotă diferenţiată. Guvernul român a fost însă foarte ferm: doresc scăderea în masă a pensiilor şi salariilor, neglijând costul social. Până şi străinii s-au dovedit mai umani şi mai solidari cu poporul român, decât aleşii acestora. Chiar şi optarea pentru soluţia scăderii cheltuielilor publice, destul de extinsă şi ofertantă, în sine, lăsa posibilitatea economisirii din alte surse. Dar nu, achiziţiile publice inutile şi nesimţite continuă, parcă cu şi mai multă înverşunare, în paralel cu tăierea veniturilor, grăbindu-se să înhaţe şi ultimele fărâme care au mai rămas. Se scurg valori de neimaginat pe bunuri şi servicii derizorii, având drept sursă o clientelă politică mafiotă, ahtiată după câştiguri nemeritate. Se spune că dacă înşeli statul, nu se pune, statul nefiind o entitate bine conturată, nonconcretă şi vag determinată, dar statul este alcătuit din toţi cei care acum plătesc neîntrebaţi neştiinţa şi nesimţirea guvernanţilor.

Cazurile pensionarilor care trăiesc mai rău decât câinii străzii nu sunt izolate; sunt 4 milioane de pensionari foarte săraci în România. Cu venituri infime, deja nu îşi pot permite nici măcar pâinea cea de toate zilele. Medicamentele, hrana, îmbrăcămintea, serviciile sunt un lux pentru majoritatea dintre ei. Se hrănesc cu alimente stricate, aruncate la gunoi de către comercianţii din pieţe, se luptă cu câinii străzii pentru resturile din gunoaie şi binecuvântează orice coajă de pâine. Sunt poate părinţi, bunici, care nu au pe cineva să le întindă o mână de ajutor.

În aceste condiţii, măsurile guvernanţilor noştri nu se mai pot numi măsuri de solidaritate socială, ci devin instrumente de eradicare în masă a celor slabi, bătrâni sau bolnavi; acte guvernamentale împotriva intereselor naţionale, genocide ale zilelor noastre.

Mai rămâne şi problema oportunităţii creditului de la FMI. Toate aceste costuri sociale ale angajării banilor străini sunt năucitoare. Dar ne întrebăm, oare pentru ce îndurăm toate acestea? Se vede undeva luminiţa de la capătul tunelului? Nici măcar. S-a vehiculat că aceşti bani vor da o gură bună de oxigen economiei, pieţei bancare. Nu trebuie să fim observatori fini ai fenomenului economic, pentru a ne da seama că investiţii nu s-au realizat, creditarea nu e deblocată. Rămâne aceeaşi problemă a volatilizării banului public. În plus, a consultat cineva categoriile cărora acum li se cere atât de uşor să se solidarizeze, să pună umărul la scoaterea din marasm a ţării? Dacă nu, atunci să plătească cei care i-au cheltuit, şi nu amărâţii de pensionari şi bugetari fără vină.

Dacă problema pensionarilor e evidentă, nici salariaţii din România nu stau pe roze. 20% din totalul salariaţilor au venitul sub 750 ron, 59% se află sub salariul mediu de 1.500 ron şi doar 6% au peste 4.000 ron. De unde şi de la cine să se mai taie, ca să mai şi rămână pentru traiul de zi cu zi?

Este evident că aşa-zisele măsuri de stopare a dezastrului nu fac obiectul niciunei gândiri sau analize strategice. De ce 25% şi 15%? De ce nu 20% şi 10% sau 30% şi 20%? Niciun membru al Guvernului nu poate răspunde, pentru că aceste cifre sunt roade ale dispoziţiei prezidenţiale în fatidica zi a anunţului public, sau trase la sorţi, date cu banul sau poate şoptite de faimosul consilier pe probleme ezoterice, după o consultare prealabilă a tărâmurilor nevăzute.

Aşadar, vă invit, să descalificaţi acest guvern-paiaţă prin respingerea măsurilor criminale şi votarea moţiunii de cenzură!

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Decizia politică între activism şi profesionalism"

Momentul adevărului soseşte fără să vrei, el acumulează, uneori dramatic, acţiunile sau lipsa de acţiune, care se materializează în fapte concrete, poate faptul cel mai grav şi concret pentru o democraţie şi o economie de piaţă fiind acela al lipsei resurselor financiare. Spun cu greutate şi cu părere de rău aceste lucruri, gândindu-mă la faptul că de multe ori am fost privit cu neîncredere - ca să nu spun mai mult - în momentele în care am afirmat că dezvoltarea noastră este speculativă, iar nevoile noastre de durată medie şi lungă sunt legate de evoluţia şi consolidarea dezvoltării durabile.

În condiţii dramatice pentru România - ne găsim probabil în faţa celei mai puternice crize care ne-a afectat şi ne va afecta în continuare - este foarte greu să faci astăzi o analiză, când sunt puse în pericol pensiile şi retribuţiile. Pentru cei în cauză, în special pentru cei aflaţi sub nivelul minim al retribuţiei şi al pensiei, este de neînţeles să vorbeşti despre criză, despre globalizarea acesteia, despre lipsa de competitivitate a economiei, despre starea economiei, despre starea statului, despre poziţionarea noastră la nivel internaţional, despre piaţa care ne aparţine sau nu ne aparţine, despre capacitatea redusă de capitalizare pe care o aduce actuala structură a economiei.

Analizele, chiar dacă abordează de cele mai multe ori lucruri şi fapte foarte concrete, sunt de cele mai multe ori percepute ca fiind abstracte, fără eficienţă şi fără putere de a schimba lucrurile. Am constatat pe propria-mi piele că dorinţa de câştig la nivel de partid, în bătăliile electorale, a fost mai mare decât realizarea unei proiecţii sănătoase, în baza datelor reale de poziţionare a României în context european. Astfel am propus pentru alegerile europarlamentare o dezbatere asupra stării ţării noastre în comparaţie cu media europeană şi cu evoluţiile ţărilor care au venit în structura europeană cu aceeaşi foaie de drum pe care şi noi am avut-o. Diferenţa prezentă, între starea medie europeană şi starea României, trebuie să determine declanşarea mecanismelor de dezvoltare de care are nevoie România în momentul de faţă.

Pe lângă presiunea politică şi socială mai există încă o presiune, aceea a incertitudinii implicării capitalului în acest proces de redresare structurală al economiei româneşti, fiind interesantă, cu multiple variante de interpretare, mai mult de declaraţia lui Dinu Patriciu prin care acesta cerea o amnistie fiscală pentru o implicare mai activă a capitalului în perioada următoare, decât de soluţii reale, care să ofere alternative viabile în aceste momente dificile.

Am suprapus aceste stări deoarece am convingerea, având în vedere starea de fapt a României, că ieşirea din criză nu se poate face numai prin decizie politică, ci şi prin racordarea capitalului, a sindicatelor şi a procedurilor europene la acest proces deosebit de complex. Consider că numai în această manieră putem să consolidăm statul, să-l facem mai puternic prin utilizarea proceselor democratice europene în reglementarea situaţiilor de acest fel.

În această situaţie, consider că trebuie să ţinem cont de propunerile Comisiei Europene pentru consolidarea guvernanţei economice în Europa. La 12 mai 2010, Comisia a propus buna funcţionare a Pactului de stabilitate şi de creştere pentru intensificarea dezechilibrelor macroeconomice. Abordarea se bazează pe trei piloni: consolidarea Pactului de stabilitate şi de creştere, supravegherea dezechilibrelor macroeconomice şi a divergenţelor în competitivitate şi realizarea unui cadru de lucru permanent şi robust pentru gestionarea situaţiilor de criză. Situaţia existentă, în care cel puţin 8 state, cu economiile între primele 20 sau primele 50 ale lumii, sunt conduse de guverne care s-au îndatorat, fapt care i-a determinat pe specialişti, printre care şi economistul american Nouriel Roubini, cel care a prevăzut criza de pe Wall Street din 2008, să afirme: "Criza euro precede o criză mondială a datoriilor publice".

Am făcut această prezentare pentru a arăta că situaţia este dificilă nu numai în context naţional, ci şi european, şi că procesul de redresare al României trebuie gândit şi proiectat la nivel european şi global. De ce acest lucru? Deoarece în perspectivă europeană, Comisia încurajează statele membre să integreze în legislaţia naţională a obligaţiilor ce revin din Tratatul privind disciplina bugetară (Protocolul nr.12 TFUE). Tot în acest cadru trebuie amintită "Procedura de deficit excesiv", procedură aplicată statelor a căror datorie are o pondere mai mare de 60% din p.i.b.

Având în vedere faptul că procedurile sunt tot mai complexe, iar deciziile trebuie luate în cunoştinţă de cauză la nivel politic, consider că România trebuie să stimuleze coagularea eforturilor specialiştilor pentru realizarea următoarelor institute-programe: Institutul pentru gestionarea situaţiilor de criză, Institutul pentru dezvoltare durabilă, Institutul pentru creşterea competitivităţii economice şi Institutul pentru responsabilitatea corporativă socială. Unii pot să considere acest lucru un lux, dar cred că luxul este mai mare dacă nu ar exista asemenea instituţii, având în vedere faptul că acest tip de instituţii funcţionează la nivelul Uniunii Europene. Asemenea programe ar putea să funcţioneze prin reunirea specialiştilor universitari, a celor care acţionează în institutele de cercetare, a celor care îşi desfăşoară activităţile în diferite domenii, fără a încărca bugetul la un nivel suplimentar.

Acest cadru ar putea oferi repere de continuare a activităţii pentru specialiştii-titulari ai unor posturi de prim rang administrativ, în perioadele când, fiind în opoziţie, nu mai îndeplinesc poziţiile executive. În acelaşi timp, acest program ar putea fi şi locul de formare/de stagiu pentru tinerii care doresc să îmbrăţişeze o carieră politică sau administrativă. În această manieră, s-ar putea asigura şi o continuitate normală a programelor de interes naţional, asigurându-se o eficienţă sporită activităţilor de creaţie necesare proceselor de conducere la nivelele înalte decizionale. Pentru a asigura suportul neutralităţii politice, aceste programe ar trebui să funcţioneze în subordinea Parlamentului României şi a Academiei Române.

Expertiza acestora este necesară, având în vedere faptul că procesele se desfăşoară cu o dinamică explozivă, fenomenele necesitând modelări şi simulări pentru prefigurarea viitoarelor evoluţii, iar noul management al proceselor economice şi sociale trebuie să se facă prin decizii care să înglobeze expertiza profesională a specialiştilor din mai multe domenii de activitate. Prin urmare, se asigură un suport suplimentar pentru ca promisiunile, făcute cu sprijinul specialiştilor, să devină realitate într-o lume în care, de multe ori, "se confundă bogăţia cu puterea, uitând că una este consacrată eradicării sărăciei şi cealaltă menţinerii stabilităţii globale", citindu-l aici pe Joseph Stiglitz, fost economist şef al Băncii Mondiale.

Domnul Constantin Chirilă:

"Moţiunea simplă PSD+PC, de fapt, moţiune împotriva ministrului Ilie Sârbu, PSD+PC"

Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru 2010, adoptat de Parlament, face parte din bugetul consolidat, cu reguli impuse de Uniunea Europeană, pentru a nu depăşi deficitul bugetar. De fapt, datoriile restante către fermieri pe anul 2009, invocate de către PSD+PC, provin din perioada în care stimatul ministru Ilie Sârbu conducea "cu patriotism" Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În ceea ce priveşte amendamentele propuse de PSD+PC, de mărire a bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2009, în perioada dezbaterilor, cu 2.100 mii lei, nu au fost aprobate pentru că stimabilii deputaţi PSD+PC nu au reuşit să identifice sursa de finanţare, sursă ce nu trebuia să afecteze deficitul bugetar impus de instituţiile Uniunii Europene.

Iniţiatorii moţiunii trebuie să-şi aducă aminte că înşişi reprezentanţii propriului partid au negociat condiţiile integrării în Uniunea Europeană şi au făcut-o prost. Trebuie să-i informez pe iniţiatorii moţiunii că Guvernul Boc va achita datoriile din 2009 către agricultori, datorii ale domnului Ilie Sârbu, până la sfârşitul lunii mai.

Din ce cauză fermierii finanţează statul? Pentru că acest domn ministru, fost ministru al agriculturii al PSD+PC, cunoscând situaţia acordării subvenţiilor pentru agricultură după 1 ianuarie 2010, impuse de Uniunea Europeană, nu a mişcat nici măcar un deget să emită în cursul anului 2009 un act normativ şi să urmeze notificarea ajutoarelor de stat la Uniunea Europeană pentru agricultori în 2010. Având în vedere că "dumnealui", Ilie Sârbu, a negociat condiţiile de aderare în privinţa agriculturii, îl putem încadra la poziţia "demolatorul agriculturii".

Timp de 11 ani, PSD a fost la guvernare în mod direct. Nu mai punem la socoteală anii în care PNL guverna în minoritate susţinut furibund de Partidul Social Democrat. Ce măsuri s-au luat atunci, au fost doar cele în favoarea clientelei politice. Din păcate, fermierii au rămas la fel de săraci, iar ajutoarele nu au ajuns în mod eficient să susţină acest sector prioritar al economiei naţionale. Depăşind "nesimţirea" ministrului agriculturii din 2009, Guvernul PDL a luat măcar măsura de a aproba Ordonanţa Guvernului nr.14 din 2010 privind reglementarea ajutoarelor de stat.

Domnilor de la PSD+PC, toate neajunsurile din agricultură vă aparţin şi dumneavoastră în proporţie la fel de mare. Uitaţi cât timp aţi guvernat România?

În concluzie, propunerile pe care le faceţi pentru rezolvarea problemelor din agricultură, erau, în mare parte, de competenţa "ministrului repetent" Ilie Sârbu - PSD+PC".

Domnul George Ionescu:

"Ziua Internaţională a Muzeelor"

Inaugurată de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) în 1977, Ziua Internaţională a Muzeelor este un eveniment anual, sărbătorit pe 18 mai, care îşi propune să întărească relaţiile de cooperare între muzee şi profesioniştii acestora, dar şi creşterea gradului de conştientizare a importanţei rolului acestora în demersul de promovare a armoniei şi incluziunii sociale.

Rolul muzeelor este acela de a evidenţia patrimoniul cultural, punând accent pe rolul indivizilor şi al grupurilor, ale căror particularităţi constituie diversitatea acestui patrimoniu comun.

Prin sărbătorirea Zilei Internaţionale a Muzeelor se evidenţiază şi se recunoaşte în acelaşi timp atât diversitatea şi apartenenţa fiecărei etnii, religii şi naţiuni, cât şi acceptarea diferenţelor culturale de la o regiune la alta. Ziua Internaţională a Muzeelor îşi propune mediatizarea culturii fiecărei naţiuni, dar şi atragerea populaţiei indiferent de vârstă către muzee şi, implicit, satisfacerea nevoilor lor de a cunoaşte şi de a descoperi cultura, indiferent de zonă sau regiune.

ICOM are peste 20.000 de membri, din 115 ţări, şi susţine iniţiativele internaţionale, programele de parteneriat şi activităţile multilaterale, care se desfăşoară în toate muzeele care fac parte din Consiliu. Ca în fiecare an, membrii ICOM din România s-au alăturat comunităţii mondiale a muzeelor, sărbătorind Ziua Internaţională a Muzeelor.

În anul 2005, Europa adopta programul "Noaptea muzeelor". Anul acesta, în noaptea dinspre 15 spre 16 mai s-a desfăşurat cea de-a şasea ediţie a "Nopţii Europene a Muzeelor", manifestare la care au fost invitate să participe toate ţările membre ale Consiliului Europei. Muzeele şi-au chemat publicul să petreacă o noapte printre exponate, în cadrul unei acţiuni care şi-a propus să contribuie la afirmarea unei identităţi europene comune. Evenimentul s-a bucurat şi în 2010 de înaltul patronaj al Secretarului General al Consiliului Europei, dar şi, pentru al doilea an consecutiv, de patronajul UNESCO. Anul acesta, la fel ca şi la ediţiile precedente, manifestarea a venit să stimuleze interesul publicului larg asupra bogăţiei şi diversităţii patrimoniului cultural naţional şi european, asigurând accesul gratuit la colecţiile muzeale.

În 2010, Ziua Internaţională a Muzeelor s-a desfăşurat sub genericul Muzeele pentru armonia socială şi a fost dedicată "preocupării pentru urgenta necesitate de a proteja şi a salvgarda toate formele de patrimoniu (material şi imaterial, mobil şi imobil, cultural şi natural), mai ales, în ţările şi regiunile unde aceste resurse ale patrimoniului sunt ameninţate de conflicte armate, foamete, schimbări climatice, trafic ilicit şi tensiuni între tendinţele de conservare şi cele de dezvoltare. Fundamentul armoniei sociale constă în dialog, toleranţă, coexistenţă şi dezvoltare bazate pe pluralism, respectul pentru diferenţă, competiţie şi creativitate", se arată într-un comunicat de presă al Comitetului Naţional Român al Muzeelor dedicat Zilei Internaţionale a Muzeelor 2010. În acelaşi comunicat, Preşedintele Comitetului Naţional Român al Muzeelor îşi exprima convingerea că "în 2010, muzeele din întreaga lume, inclusiv muzeele din România, vor dovedi că armonia socială, care presupune înţelegerea, în ciuda deosebirilor de vederi, şi căutarea unui spirit comun, în pofida diferenţelor, vor reuşi să atragă un număr record de vizitatori, prin programele speciale şi prin angajamentul muzeografilor, pentru a aduce muzeele cât mai aproape de public, de cetăţean, de comunitate".

"Noaptea muzeelor" a fost sărbătorită de peste 20 de muzee din toată România. În noaptea dinspre 15 spre 16 mai 2010, accesul a fost gratuit pentru vizitarea colecţiilor de artă din muzeele participante. Publicul s-a bucurat de expoziţii, spectacole de muzică, dans, teatru şi film, proiecţii şi evenimente speciale interactive. Potrivit Ministerului Culturii, anul acesta manifestarea "Noaptea muzeelor" a stimulat interesul publicului larg asupra bogăţiei şi diversităţii patrimoniului cultural naţional şi european.

Succesul manifestării "Noaptea muzeelor" a fost confirmat, o dată în plus, de numărul mare de vizitatori şi de instituţii participante.

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Lupta cu deficitele bugetare"

Deficitul bugetar excesiv cu care se confruntă România în ultimii ani nu este un caz unic în spaţiul Uniunii Europene. Numeroase alte state au, în prezent, deficite bugetare de peste 3%, determinate în mare parte de recesiunea economică, care a adus cu sine scăderea veniturilor fiscale, dar şi creşterea ajutoarelor pentru şomeri.

Diferenţa substanţială dintre România şi celelalte state ale Uniunii rezidă în derapajul deosebit al cheltuielilor curente, într-o perioadă în care România se bucura de o creştere economică importantă. Ca exemplu, deficitul public al României a atins în anul 2008 un prag de 5,4% din p.i.b., prin creşterea considerabilă a cheltuielilor cu salariile din sectorul public, cu prestaţiile sociale, o majorare mult peste creşterea economică a nivelului pensiilor publice, coroborat cu previziuni exagerat de optimiste şi nefundamentate economic privind veniturile bugetare.

În anul 2008, Comisia Europeană analiza această evoluţie şi avertiza România asupra posibilităţii declanşării procedurilor de deficit excesiv. A ţinut ministru finanţelor publice de atunci cont de aceste avertismente? Nu! Pentru că urma o campanie electorală pe care spera să o câştige! Concluziile experţilor europeni s-au rezumat atunci la faptul că, în perioada 2005-2008, România a urmărit o politică bugetară pro-ciclică, deficitul global crescând de la 1,2% la 5,4% din p.i.b., în ciuda unei creşteri medii reale a produsului intern brut de 6,5%.

Ne aflăm astăzi în faţa unei realităţi dure: nu putem pretinde modificări ale cheltuielilor moştenite din anii trecuţi, în condiţiile în care veniturile au scăzut constant şi previziunile sunt incerte.

La nivelul statelor europene, lupta împotriva deficitului mai mare de 3%, prevăzut ca sustenabil prin Tratatul de la Maastricht, a început deja. Redimensionarea cheltuielilor publice este deja aplicată în mai multe state europene, care, chiar după primul trimestru al anului în curs, au reportat creşteri economice pozitive.

Pe lângă aceste măsuri, state precum Germania propun membrilor Uniunii modificarea actelor constituţionale naţionale în care să se prevadă expres încadrarea într-o limită maximă a deficitului bugetar. De asemenea, creşterea sancţiunilor comunitare în materie de sistare a accesării resurselor financiare europene, precum şi posibilitatea excluderii sau suspendării din zona monetară.

Oamenii politici din România trebuie să înţeleagă faptul că lupta cu deficitul bugetar este o luptă a noastră, a tuturor: a Guvernului Boc sau a oricărui guvern care s-ar afla la putere în aceste timpuri grele. Dacă ţinta aderării României la moneda europeană s-a îndepărtat, obiectivul nostru imediat trebuie să fie reechilibrarea bugetară şi sprijinirea sectorului privat din economia românească.

Domnul Răzvan Mustea-Şerban:

"Solidaritate şi susţinere pentru evitarea agravării situaţiei financiare a ţării"

Libera exprimare a nemulţumirilor este parte a drepturilor pe care democraţia le oferă fiecăruia dintre noi, însă ceea ce cu toţii trebuie să conştientizăm este faptul că ne aflăm într-un moment zero al necesităţii aplicării unor măsuri care să permită redresarea economică a ţării.

Criza din economia românească face imposibilă susţinerea în continuare a unui sector public crescut, a salariilor care nu au acoperire reală în productivitate, sectorul bugetar având nevoie de ajustări până la un nivel sustenabil. De cealaltă parte, sectorul privat nu trebuie sufocat prin majorarea TVA sau creşterea cotei unice pentru a se putea dezvolta şi a genera locuri de muncă, creând premisele şi asigurând condiţiile unei viitoare creşteri economice serioase.

Împrumuturile de la Fondul Monetar Internaţional ar trebui să aibă ca scop direcţionarea de capital către investiţii care să reprezinte infuzii de capital menite să creeze locuri de muncă. Dacă aceşti bani pe care îi contractăm se scurg pe salarii şi pensii, atunci nu am făcut altceva decât să creştem datoria publică a statului şi să ne săpăm singuri groapa.

Avem nevoie de luciditate şi solidaritate. Când vorbesc de solidaritate nu mă refer la interesele partidelor din care fiecare dintre noi face parte, ci vorbesc de o asumare a unor responsabilităţi comune. Nemulţumiri există şi este firesc, dar alimentarea lor în mod public nu va duce la scoaterea României din criză. Părerile sunt împărţite, dar sunt convins de faptul că niciun politician şi niciun partid nu doreşte scăderea pensiilor şi a salariilor, iar misiunea noastră, a parlamentarilor, este una dificilă întrucât este sarcina noastră să explicăm aceste măsuri celor pe care îi reprezentăm.

Este foarte uşor să arunci vina asupra celorlalţi, dar să nu uităm că situaţia în care ne aflăm este rezultatul a 20 de ani de guvernare şi nu exclusiv a ultimilor ani, iar cei care acum depun moţiuni de cenzură şi blamează actuala guvernare sunt la fel de răspunzători. România are acum nevoie de stabilitate politică, de linişte socială şi de susţinere pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare în care se află.

Vă propun să nu uităm exemplul dureros al Greciei, pentru că ignorarea lui ne poate duce în aceeaşi direcţie, ne poate duce în pragul falimentului. Invocând situaţia dramatică a Greciei, nu recurg la un clişeu moralistic, ci atrag atenţia asupra unei stări de fapt, asupra unui stat care, deşi se află în zona euro, este, în momentul de faţă, alimentat cu 110 miliarde de euro pentru a scăpa de faliment. Avem la îndemână instrumente pentru a evita ca această situaţie să aibă loc în România. Tergiversarea luării unor decizii în cel mai scurt timp va duce ca, peste câteva luni, românii să nu mai primească nici măcar 75% din salarii sau 85% din pensii, pentru că vom avea un buget secătuit de resurse.

Domnul Mircea Duşa:

"Riscul unor tulburări sociale"

Acum două săptămâni, pensionarii au ieşit în stradă în mai multe judeţe din ţară, precum şi în faţa Palatului Cotroceni, nemulţumiţi de măsura privind reducerea pensiilor cu 15%, scandând împotriva preşedintelui şi a premierului şi cerând chiar demisia lor. De asemenea, în data de 19 mai 2010, în faţa clădirii Guvernului, a avut loc cel mai mare miting al sindicatelor din România din ultimii 20 de ani. Celor cinci mari confederaţii sindicale - Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală Meridian - li s-au alăturat şi reprezentanţi ai pensionarilor, ai persoanelor cu dizabilităţi, ai studenţilor etc. A fost un miting la care a participat aproximativ 50.000 de protestatari, oferind ocazia de a demonstra că în ciuda măsurilor dure anunţate de Guvern, cetăţenii acestei ţări, oricât de nemulţumiţi ar fi, au bunul simţ de a protesta în deplin respect pentru ordinea publică.

Încercările unor politicieni aflaţi la putere de a induce în opinia publică ideea că anumite partide ar încerca deturnarea acestei manifestaţii într-o acţiune violentă sunt cel puţin jenante şi pun în evidenţă laşitatea celor care ne conduc. Demonstrează fie lipsa curajului de a-şi asuma consecinţele sociale ce decurg din aplicarea unor măsuri aberante, fie lipsa capacităţii de a înţelege şi de a percepe realităţile economice şi sociale ale României de astăzi.

A pierdut Guvernul contactul cu realitatea? Cum altfel am putea interpreta tăierea salariilor cu 25%, a pensiilor cu 15%, a diverselor forme de ajutor social cu 15% ? Este evident că poporul român este supus unei curbe de sacrificiu ieşită din comun. În multe ţări din Europa se recurge la reducerea cheltuielilor bugetare, dar niciuna nu a decis să taie atât de dur veniturile populaţiei. De exemplu, reducerea veniturilor pentru categorii largi ale populaţiei împreună cu eliminarea subvenţiilor la căldură şi apă caldă este o măsură pentru care nu credem că s-a calculat gradul de suportabilitate. Este evident că cele două măsuri cumulate vor duce la sărăcirea multor milioane de români. Practic, oamenii nu vor mai avea bani de hrană.

Mai evidenţiez aici şi un alt fapt constatat zilele trecute: colapsul sistemului farmaceutic - la jumătatea lunii mai 2010 se înregistrau peste 1500 de farmacii în insolvenţă şi peste 400 în faliment. Prăbuşirea sectorului farmaceutic era previzibilă, dacă luăm în considerare că Ministerul Sănătăţii are datorii de aproximativ 500 de milioane de euro faţă de farmaciile care au distribuit medicamente compensate şi gratuite. Deja există semnale că reţetele compensate sau gratuite se acordă cu greu sau chiar deloc. Să ne imaginăm ce înseamnă acest lucru pentru pensionari şi pentru cei bolnavi? Pe lângă faptul că veniturile se diminuează, nici şansa de a procura medicamente ieftine nu mai există.

Săptămâna aceasta se va definitiva forma scrisorii de intenţie ce va fi trimisă la Fondul Monetar Internaţional. Fac din nou un apel la guvernanţi de a adopta măsurile de a ieşi din criză şi nu pe cele care să ne lanseze pe o spirală descendentă: reducerea veniturilor - reducerea consumului - reducerea încasărilor la bugetul de stat etc. Aceste decizii, odată aplicate, pot genera nemulţumiri serioase în rândul populaţiei şi am putea spune că Guvernul, demonstrând o mare iresponsabilitate, se supune singur riscului unor tulburări sociale.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Există resurse financiare, dar le vom şi folosi?"

În contextul situaţiei în care se regăseşte România, trebuie găsite surse alternative de venit la bugetul de stat, nu neapărat din diminuarea salariilor, pensiilor sau ajutoarelor sociale ori reducerea posturilor din sistemul bugetar.

O astfel de sursă o poate reprezenta, cu uşurinţă, indemnizaţia pe care o ia un membru din consiliile de administraţie şi adunările generale ale acţionarilor din cadrul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar.

În prezent, la o medie de 9 membri în consiliile de administraţie şi adunările generale ale acţionarilor cu o indemnizaţie de aproximativ 320 euro pe lună se adună o sumă de 2880 euro lunar, pe an 34.560 euro, iar această sumă înmulţită cu o medie de 500 de unităţi la nivel naţional se obţine suma de 17.280.000 euro pe an, bani care pot deveni venit la bugetul de stat.

Situaţia în care se regăseşte România în acest moment este de aşa natură încât ne obligă din punct de vedere moral să reducem toate cheltuielile la minim. Salariile, marea majoritate, pensiile, ajutoarele sociale sunt extrem de mici. În condiţiile acordului cu FMI, aceste vor fi şi mai mici. De aceea, din solidaritate cu marea majoritate a populaţiei, consider că şi partidele politice ar trebui să se alinieze la politica reducerilor de fonduri şi să renunţe pentru cel puţin un an la subvenţiile primite de la bugetul de stat.

Astfel, ar putea fi economisiţi aproximativ 24 milioane euro anual. Dar vom fi dispuşi să le folosim?

Domnul Miron Ignat:

"Festivalul poeziei ruse"

În perioada 28-31 mai 2010, la Brăila se va desfăşura cea de-a III-a ediţie a "Festivalului poeziei ruse". Acest festival este organizat de Comunitate Ruşilor Lipoveni din România, împreună cu Fundaţia "Obsina" şi în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Acest eveniment se înscrie în cadrul acţiunilor dedicate interculturalităţii, a dialogului intercultural şi are un rol important în promovarea identităţii noastre.

Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România îşi doreşte ca prin acest proiect să promoveze în rândul etnicilor noştri bogăţia literară a limbii şi poeţilor ruşi.

Concursul se va desfăşura în două etape, prima fiind dedicată concursului individual cu temele: Serghei A. Esenin, poet naţional, şi creaţie proprie, iar cea de - a doua etapă se va desfăşura cu aceleaşi teme, dar pe echipe. La acest concurs vor participa elevi, liceeni, vorbitori de limbă rusă care să prezinte poezii din literatura rusă.

Obiectivul acestui proiect este de a apropia etnicii ruşi lipoveni prin cultură şi limbă şi pentru a sprijini dialogul intercultural. Prin recitarea unei poezii putem înţelege o evoluţie a culturii şi a stării de spirit, abordate dintr-un unghi apropiat al literaturii. Atât în poezii, cât şi în operele literare întâlnim elemente legate de datinile şi obiceiurile unei comunităţi (tradiţii, folclor, succesiunea muncii) şi de viaţa de zi cu zi, ceea ce relevă desfăşurarea vieţii cotidiene.

Sonoritatea şi ritmul cu care sunt prezentate şi recitate poeziile, pot fi înţelese doar atunci când sunt citite în varianta sa originală. Prin operă se păstrează cultura şi limba din generaţie în generaţie.

Acest eveniment are menirea să încurajeze tinerele generaţii să-şi deschidă noi orizonturi spre cunoaşterea operelor ruseşti. Pe această cale dorim să susţinem promovare culturii ruse, să sprijinim tinerii ruşi lipoveni să descopere bogăţia artistică şi literară a marilor clasici ruşi. Festivalul a devenit o tradiţie şi sperăm să se desfăşoare şi în următorii ani.

Domnul Marius Rogin:

"Summitul Uniunea Europeană-America Latină şi Caraibe"

Ministrul de externe, Teodor Baconschi, a participat la Madrid săptămâna trecută, unde a fost programată o întâlnire cu omologii săi din Uniunea Europeană şi America Latină. Discuţiile au fost axate pe schimbările climatice şi criza economică mondială. Aceste convorbiri preced summitul comun al celor două regiuni, care s-a desfăşurat la Madrid, în paralel cu reuniunea oficială a şefilor de stat şi guvern din Uniunea Europeană, America Latină şi Caraibe, care a avut loc în 18 şi 19 mai, sub preşedinţia spaniolă a Uniunii Europene.

Evenimentul ar putea fi perturbat, însă, de protestele care au loc la Madrid. Un purtător de cuvânt al manifestanţilor a declarat că se doreşte denunţarea responsabilităţii şi abuzurilor Uniunii Europene în statele sud-americane, în mod direct sau indirect, prin politicile pe care firmele europene le dezvoltă acolo. Spania este, în mod special, responsabilă de această situaţie, pentru că este puntea de legătură a Uniunii Europene cu America Latină, au mai afirmat organizatorii protestului

Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, reuniunea ministerială a abordat perspectivele parteneriatului biregional, iar Summitul UE - ALC a abordat ca principale subiecte de dezbatere strategiile de ieşire din criza economică mondială şi problematica schimbărilor climatice. În cadrul celor două evenimente, ministrul Teodor Baconschi a reconfirmat importanţa pe care o reprezintă pentru România consolidarea relaţiilor cu America Latină, precum şi interesul ţării noastre de a contribui la amplificarea şi diversificarea relaţiilor de parteneriat strategic UE - ALC.

De asemenea, potrivit sursei citate, şeful diplomaţiei române a subliniat necesitatea reformării arhitecturii financiare internaţionale, în vederea asigurării unei dezvoltări sustenabile la nivel global, precum şi importanţa convenirii unui acord cuprinzător în ceea ce priveşte problematica schimbărilor climatice. Summiturile UE - ALC se desfăşoară la fiecare doi ani, alternativ, în Europa şi în America Latină şi constituie momentul de vârf al dialogului politic instituţionalizat UE - America Latină şi Caraibe, instituit în anul 1999 la Rio de Janeiro. Obiectivul general al acestor reuniuni la nivel înalt este acela de a oferi un nou impuls parteneriatului strategic biregional.

Summitul Uniunea Europeană-America Latină şi Caraibe (ALC) este precedat de un summit bilateral - Uniunea Europeană-Chile şi două subregionale - UE-Cariforum şi UE-Mercosur. De asemenea, miniştrii afacerilor externe din cele două regiuni s-au reunit în capitala spaniolă, pentru a pregăti summitul UE-ALC. Astfel, în cadrul summitului bilateral UE-Chile s-a stabilit foaia de parcurs pentru cooperarea dintre cele două părţi în două domenii considerate prioritare: educaţie şi energie, mediu şi modificările climatice.

În ceea ce priveşte summitul UE cu ţările din Cariforum (Forumul statelor africane, din Caraibe şi Pacific), cu care există deja un acord de asociere economică, părţile urmăresc să pună bazele unui dialog politic. Pe de altă parte, summitul UE-Mercosur a avut loc în condiţiile în care Comisia Europeană a aprobat reluarea negocierilor în vederea unui acord de asociere - un tratat între cele două părţi putând să ducă la crearea celei mai extinse zone de liber schimb din lume. Ulterior summitului UE-ALC, Uniunea Europeană va organiza un summit cu America Centrală, pe durata căruia preşedinţia spaniolă speră să formalizeze acordul de asociere strategică. La rândul său, summitul UE-Comunitatea Andină va servi la semnarea unui acord de liber schimb cu Columbia şi Peru, care va rămâne accesibil şi altor state din regiune, şi care va conţine elemente de dialog politic şi cooperare, conţinând şi o clauză de revizuire privitoare la respectarea drepturilor omului.

Reuniunea la nivel înalt a constituit o oportunitate de coordonare a acţiunilor statelor europene şi latino-americane, date fiind valorile comune împărtăşite: democraţie, justiţie socială, respect pentru libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului, cooperarea în forurile multilaterale, îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. În acest context, Uniunea Europeană şi statele din America Latină şi Caraibe au convenit consolidarea cooperării în forurile multilaterale pe subiecte majore de pe agenda internaţională - schimbări climatice şi sistemul financiar internaţional. Totodată, a fost reconfirmat angajamentul Uniunii Europene de solidaritate cu Haiti şi Chile în contextul reconstrucţiei în urma dezastrelor care au afectat ambele ţări.

În cadrul summitului Uniunea Europeană-ALC au fost adoptateDeclaraţia de la Madrid, Planul de Acţiune şi Termenii de Referinţă pentru Fundaţia EULAC.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Când aţi minţit românii ultima oară, domnule prim-ministru Boc?"

Era deja de domeniul obişnuinţei pentru orice român ca ceea ce au spus domnul Boc şi ai săi pdl-işti în campanii, să nu se materializeze în fapte prea curând, deşi jurămintele din programele de guvernare portocalii au fost extrem de promiţătoare şi înălţătoare de fiecare dată. Dar, de la asigurări că totul merge bine în economie, că aşteptam o creştere economică încă de la sfârşitul anului trecut, că recesiunea a rămas doar un vis urât, stins cu bagheta magică a guvernărilor pdl-iste, foarte pricepute, că au fost şi sunt bani suficienţi pentru plata pensiilor, a alocaţiilor pentru copii şi a salariilor, până a le spune brusc românilor că nu mai sunt bani deloc şi că îi priveşte dacă nu acceptă cele mai mari sacrificii impuse peste noapte, este culmea ipocriziei şi a cinismului.

Toate aceste minciuni, întinse pe durata unui an şi jumătate de guvernări poleite cu realizări fără niciun rezultat concret, au acum cele mai grave repercusiuni, din păcate, nu asupra celor care le-au proliferat, fără nicio jenă, ci asupra tuturor cetăţenilor care, de bună credinţă, au crezut tot ceea ce li s-a spus şi au ajuns acum în situaţia de a li se cere să se sacrifice pentru că nu au presimţit la timp incompetenţa şi nu au hulit cu înverşunare neadevărul.

Şi ca aceşti magnifici guvernanţi, cu brevet de mincinoşi fără scrupule, să nu creadă că au de-a face cu o ţară de amnezici, să îi amintim domnului premier Boc propriile vorbe susţinute în septembrie 2009: "Vreau să fiu foarte clar şi să nu las vreo urmă de îndoială: salariile, pensiile, alocaţiile sociale, toate obligaţiile sociale ale statului vor fi plătite până la sfârşitul anului fără niciun fel de problemă".

Tot în septembrie 2009, în precampania electorală pentru alegerile prezidenţiale, ca preşedintele Băsescu să beneficieze, fără grijă, de un succes garantat, domnul Boc nu mai contenea cu dărnicia, dându-le asigurări pensionarilor că vor avea pensiile chiar mărite: "De la 1 octombrie, pensia socială minimă va fi majorată de la 300 de lei la 350 de lei. Peste 900.000 de pensionari vor beneficia de această prevedere şi vor avea posibilitatea să aibă o pensie un pic mai mare pentru a asigura un nivel cât de cât decent de viaţă a unei categorii de persoane care au cele mai mici pensii".

Şi acum, ce aţi făcut, domnule prim-ministru, cu pensia minimă garantată şi cu toate celelalte pensii, indiferent de cuantum? Cum de reuşiţi să vă răzgândiţi de la un trimestru al anului la altul şi chiar de la o săptămână la alta, crezând că nici acum nu o să daţi socoteală pentru atâta bătaie de joc? De ce această grozavă curbă de sacrificiu, cum o denumiţi dumneavoastră, o puneţi tot în spatele celor mai greu încercaţi cetăţeni, fără să vă pese de consecinţele nefaste asupra celor vârstnici? Când aţi dat din vistierie nouă milioane de euro pentru un singur patinoar, nu v-aţi gândit că nu veţi mai putea susţine nici măcar cei 50 de lei în plus daţi în toamnă pentru pensia minimă garantată? Dar când doamna Udrea arunca banii pe publicitate deşănţată şi concerte fără număr, iar doamna Ridzi pe contracte controversate şi scene de lemn improvizate, nu tot din banii de pensii şi de salarii aţi păgubit cetăţenii, domnule prim-ministru?

De ce, domnule Boc, în decembrie 2009, le-aţi declarat românilor că: "Şi fără tranşa de la FMI avem bani pentru a plăti pensiile şi salariile în decembrie şi lucrăm să găsim soluţii şi pentru luna ianuarie. Avem modalităţile pregătite pentru a ne asigura că şi în decembrie şi în lunile următoare vom avea resursele financiare necesare", iar în aceste zile, după nici cinci luni de zile, le daţi cea mai neagră veste pe care au auzit-o vreodată: "Alternativa este să plătim salarii şi pensii, chiar dacă sunt mai reduse, sau, în decembrie, să nu plătim deloc. Asta este alternativa pe care o are România în momentul de faţă".

Cum aţi lucrat, domnule prim-minstru, în această perioadă şi în cele anterioare şi ce fel de modalităţi aţi avut pregătite de aţi reuşit, într-un timp atât de scurt, să băgaţi o ţară întreagă în faliment?

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Sacul fără fund al promisiunilor bociene a luat sfârşit"

Măsurile de reducere a salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% sunt menţinute cu înverşunare de guvernul Boc IV, chiar dacă acestea vor avea un impact dezastruos asupra majorităţii cetăţenilor şi, în special, asupra celor cu venituri mici.

Nu contează nicidecum, pentru marea familie pdl-istă, ajunsă pe culmi datorită arsenalului de promisiuni cu care au vrăjit naţiunea, că un pensionar care ia lunar cu 15% mai puţini bani rămâne fără pâine pe masă şi fără posibilitatea de a-şi mai plăti medicamentele absolut necesare, ce le asigură supravieţuirea de la o lună la alta.

Nu contează nici faptul că 25% mai puţin, adică un sfert dintr-un salariu, poate însemna suma necesară pentru o rată la bancă a unui salariat, care a garantat cu locuinţa şi care, fiind pus în imposibilitatea de a mai plăti, riscă să-şi lase întreaga familie în stradă.

Dacă într-o familie cu doi bugetari, veniturile sunt diminuate cu 50%, vă întrebaţi, domnule Boc, cât sunt nevoiţi să taie aceşti oameni din coşul zilnic şi cum să aleagă pe care dintre facturi să nu o mai plătească? V-aţi pus vreodată în situaţia de a face faţă unei situaţii de acest gen, în care să fiţi nevoit să trăiţi cu mai nimic o lună întreagă şi să mai aflaţi vestea că rămâneţi, peste noapte, din cauza unor incompetenţi şi iresposabili, cu mult mai puţin şi pe termen nelimitat?

Ce vină au aceşti oameni că dumneavoastră şi mulţimea portocalie de miniştri, pe care aţi gestionat-o atâta vreme, aţi minţit cu neruşinare şi aţi risipit miliardele împrumutate pe orice altceva, numai pe siguranţa zilei de mâine a românilor nu?

De ce ar gira salariaţii bugetari, pensionarii, mamele şi copiii, invalizii de război şi alţi cetăţeni oropsiţi, pe care-i supuneţi acum la chinuri, laşitatea dumneavoastră de a vă recunoaşte faptele şi meteahna de a arunca vina permanent pe alţii, dar de a nu a face nimic altceva, în afară de pagubă nemăsurată?

Cum justificaţi faptul că aţi luat în timpul guvernărilor dumneavoastră o mulţime de decizii anticonstituţionale, care au dus la politizarea fără seamăn a administraţiei publice şi la lăsarea pe un singur post a mai multor directori, pe care i-aţi mai şi plătit, în cor, pentru că aţi greşit, iar ei şi-au câştigat drepturile în instanţă?

Nu a fost şi aceasta o mare risipă bugetară, deoarece bugetul a fost şi de această dată grav afectat, o dată prin plata a două sau trei persoane pe un post de conducere şi a doua oară prin plata drepturilor anterioare a celor disponibilizaţi abuziv, prin aprobarea acestor ordonanţe neconstituţionale?

De unde aţi avut bani de cheltuit pentru plata mai multor persoane puse pe aceeaşi funcţie, domnule prim-ministru? De ce aţi luat astfel de decizii ilegale şi extrem de păgubitoare?

Nu vi se pare şi aceasta o cheltuială sinistră, în condiţiile în care, acum, veniţi şi le spuneţi românilor că de mâine s-ar putea să nu mai aibă nici măcar de o pâine, dacă nu stau cuminţi şi nu vă acceptă măsurile sărăciei fără precedent?

Pentru aceste fărădelegi, pe cine mai puteţi arunca vina, că doar dumneavoastră cu propria mână aţi semnat acele ordonanţe, deşi, noi, liberalii, v-am spus de la început şi Curtea Constituţională ulterior, că încălcaţi Legea fundamentală şi că veţi plăti pentru asta?

Din păcate, nota de plată le revine acum românilor, pentru că dumneavoastră nu recunoaşteţi factura, deşi aţi consumat pantagruelic.

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

«Tupeul guvernanţilor pdl-işti este incredibil: "FMI minte!"»

Când toată Europa vorbea de situaţia gravă a Greciei şi de drasticele măsuri pe care aceasta ar trebui să le ia pentru a evita efectul de bumerang asupra altor ţări din UE, domnul Boc ne prevestea cele mai bune şi liniştitoare rezultate economice pentru acest an. Dar, atunci când ziua decontului în faţa reprezentanţilor FMI a sosit, descoperirea că România se află în cea mai grea situaţie financiară pe care a traversat-o vreodată, a bulversat întreaga tagmă guvernamentală şi a amuţit definitiv verva proverbială a premierului Boc.

În acest context, şeful suprem, realesul în funcţia de preşedinte, nimeni altul decât domnul Băsescu, nu le-a dat domnilor guvernanţi posibilitatea, nici de această dată, să-şi demonstreze curajul şi, mai ales, eficienţa, măcar în ultimul ceas. Din păcate, adevărul a ieşit subit la iveală: preşedintele a girat timp de un an şi jumătate un premier slab, pe care l-a controlat şi suplinit permanent, un premier al celor mai incompetente şi haotice guverne pe care le-a avut România după 1990 încoace, şi care au reuşit să o arunce definitiv în prăpastia haosului şi a falimentului.

Domnul preşedinte a înlăturat făţiş orice vagă bănuială că România are în fruntea ţării un premier capabil să ia vreo hotărâre şi şi-a asumat singur măsurile de austeritate, aşa-zis salvatoare, pentru a le da senzaţia falsă românilor că nu domnul Boc are vreo vină că ţara se duce de râpă.

Astfel, FMI i-a cerut domnului Boc să reducă cheltuielile şi deficitul bugetar, iar domnul Băsescu a tăiat pensiile şi salariile. Reprezentanţii Fondului au recunoscut public faptul că nu ei sunt cei care impun anumite măsuri unui guvern, ci acesta trebuie să-şi găsească singur soluţiile necesare pentru obţinerea anumitor rezultate şi aşa s-a întâmplat şi în cazul României: "Guvernul român ne-a spus: vom tăia 20 - 25% din salariile funcţionarilor. Noi am spus: nu, nu luaţi această măsură dacă vreţi să faceţi economii; măriţi impozitele şi mai ales impozitele pentru cei mai bogaţi. Guvernul a spus: nu, noi suntem cei care decidem. Şi acesta este adevărul: Guvernul decide întotdeauna, nu FMI. Noi spunem doar care e situaţia şi care e drumul de urmat. Guvernul propune măsurile, guvernul român le-a ales", a declarat directorul general al FMI, domnul Dominique Strauss-Kahn într-o emisiune a postului France 2.

Deci, nu FMI este cel care le taie românilor pensiile şi salariile, ci domnul Băsescu, preşedintele-premier, împreună cu al său executant, domnul Boc, incapabil să aibă discernământ în favoarea propriilor cetăţeni. Dar acest fapt nu poate fi recunoscut cu uşurinţă de niciunul dintre ei.

Ce s-a întâmplat după ce şeful FMI a făcut declaraţiile de mai sus, este absolut incredibil: toţi pdl-iştii au găsit de cuviinţă să-l facă mincinos şi interesat de propria campanie electorală pe domnul Dominique Strauss-Kahn. Aceasta este culmea laşităţii, domnilor guvernanţi!

De ce aceste măsuri impuse de domnul Băsescu sunt cele mai drastice care s-au luat în Europa, până la acest moment, deşi toată lumea murea de grija Greciei şi în niciun caz a României? Simplu, dar trist: deoarece am avut parte în ultimii ani de cel mai nepăsător preşedinte, jucător cu soarta României şi girant al minciunilor guvernamentale fără număr, dar, în special, al proliferării falimentului în masă. Şi, din nefericire, am avut parte şi de cel mai gălăgios, dar inexistent în fapte, premier. Acum avem şi rezultatele...

Domnul Mircea Irimescu:

"Salvatorii neamului"

În ultimul secol, le-a fost dat românilor ca pe lângă războaie, cutremure, inundaţii, secete pârjolitoare, ierni cumplite, şi un alt gen de nenorocire. Una naţională, specifică nouă, cu o periodicitate de apariţie de vreo 20-25 de ani: conducători care se cred aleşi să croiască o nouă istorie pentru poporul lor. Desigur, ei cred, una mai bună, total diferită faţă ce trăise ţara până la ei.

După o prestaţie de vreo 8 ani în fruntea statutului, regele-jucător Carol al II-lea a impus o nouă Constituţie, credea el, menită a fi cadrul de drept al unei Românii a bunăstării. Atent la propria sa camarilă care-l ajuta la "reforme", şi-a dorit şi a numit numai prim-miniştri marionete în mâinile sale. Populaţia s-a ales, desigur, cu ce a semănat acest om dominat de patimi: o ţară sfârtecată, izolată politic şi militar, nepregătită în faţa unui război fără precedent.

În locul lui Carol al II-lea, când era nevoie de un conducător cumpătat şi modest, ne-am trezit cu un alt... salvator al neamului. Generalul Antonescu şi-a pus în joc toată priceperea, tot prestigiul său de militar, toată faima sa de, incontestabil, om integru, pentru a scoate ţara din războiul pustiitor care venise peste noi. Convins fiind că menirea sa pe pământ este mântuirea României, ameţit de înălţimea misiunii sale, nu a ascultat şi nu a întrebat pe nimeni când a trimis ţara într-un război care, dincolo de Nistru, nu mai era al nostru. A pus onoarea sa mai presus de orice şi şi-a respectat cuvântul dat (temă obsesivă în politica românească!) mai ceva ca cel mai neamţ dintre nemţi. Şi-a dorit enorm să fie EL reformatorul statului, creatorul unei noi Românii. Ce a rezultat? Un dezastru. Sute de mii de tineri morţi în război, ţara distrusă, datorii imense de plătit învingătorului şi... teren mănos pentru cultivarea comunismului.

Mai trece aproape un sfert de veac. Am plătit datorii, am distrus elita politică şi intelectuală a ţării, am distrus tradiţiile de dezvoltare urbană şi rurală, am adoptat un tip de economie care, psihologic, era incompatibil cu populaţia noastră. După mari suferinţe, reuşim totuşi să ieşim din cârpe, ne încălţăm, ne electrificăm, eradicăm foametea. Aşteptăm un trai mai bun care pare a veni dar, vai, nu vine. Ne procopsim însă cu un nou salvator al patriei!

În câţiva ani, Ceauşescu ajunge să domine cu autoritate statul român. Şi el scrie o nouă Constituţie (altă obsesie păguboasă!), ba scrie chiar textul imnului naţional, face o marotă din idealul unui "om nou", vede industrializarea ca salvare naţională. Dedicat ridicării ţării pe "noi culmi de civilizaţie", nu mai ţine seama de nimic, este convins că el, cerând sacrificii poporului, îl va conduce la fericirea milenară. Iluzii de om care şi-a pierdut minţile. A sfârşit la zid şi a rămas după el o ruină, o ţară săracă, fără infrastructură, cu resursele minerale spre epuizare şi cu o agricultură incapabilă de a rezista oricărei concurenţe venite din lumea largă. O ţară în care totul părea făcut în contratimp.

O luăm, sisific, de la capăt după trecerea în istorie a acestui personaj malefic care se credea providenţial. Traversăm o altă gravă criză economică, risipim cu uşurinţă ceea ce am agonisit cu eforturi de robi, prindem gustul societăţii de consum, ne bucurăm de succese politice incontestabile rezultate din integrarea noastră în structurile politice care domină continentul nostru. Mijesc zorii unei prosperităţi care părea întemeiată. Dar, fatalitate. În scurt timp, se spulberă totul. Iarăşi criză, iarăşi lipsuri, iarăşi proteste... Tot mai mulţi oameni la limita subzistenţei. Peste toate, aud din nou despre un şef - jucător al statului, despre reforme fără sfârşit, despre nevoia stringentă de o "nouă constituţie", despre un prim ministru figurant, despre "modernizarea statului" cu orice preţ, despre sacrificii şi mi se face frică. Obsesii de oameni politici mărunţi şi bolnavi. Recunosc prototipul unui nou salvator al neamului şi nu mai vreau. Ne-ar fi de ajuns un conducător normal cu un comportament adecvat. Prea ne-am fript amarnic cu salvatorii ţării din politica noastră.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"România subterană"

În efervescenţa goanei după bani a premierului Boc, după ce acesta s-a trezit cu vistieria goală, deşi din visele sale zilnice ne descria numai întâmplări economice pozitive şi rezultate guvernamentale pe măsură, întreg aparatul guvernamental a aflat peste noapte că economia subterană a României se află la cote alarmante, de aproximativ 40% din p.i.b.

Premierul a uitat poate că nu guvernează de ieri de azi şi că această cifră impresionantă nu se topeşte peste noapte, chiar dacă intenţia sa, cel puţin la nivel declarativ, pare extraordinar de hei-rupistă.

Ar fi trebuit ca atunci când a venit la guvernare, cu performantele sale echipe şi cu sacul de promisiuni, care ar fi adus România pe cele mai înalte culmi de dezvoltare, domnul Boc să aibă şi un plan concret şi repede pus în aplicare în acest sens şi nu să vină, imediat cum s-a instalat în fotoliul de premier, cu măsuri care au dat un elan nemărginit acestui fenomen al evaziunii, pe mai multe planuri.

Un prim exemplu este mărirea contribuţiilor sociale, care i-au făcut pe angajatori să renunţe în masă, după o perioadă de corectitudine, la angajarea forţei de muncă necesare şi să recurgă din nou la subterfugii, alegând astfel, între supravieţuire şi legalitate.

Un alt exemplu este cel al sufocării întreprinzătorilor cu o mulţime de taxe noi şi, în special, cu acel celebru impozit progresiv, care a pus pe butuci peste 100.000 de firme, convingându-i pe marea majoritate a acestora, că nu merită să facă afaceri curate în România dacă şi în vreme de criză, propriul stat îi sufocă, la propriu, în loc să îi ajute să respire şi să le administreze măcar câte o gură de oxigen, din când în când.

Şi atunci când acesta vine şi le mai taie substanţial salariile funcţionarilor, care au menirea de a scoate la lumină contrabanda şi a amenda făptuitorii, cum mai are oare pretenţii ca aceştia să-şi facă datoria, cu ochii închişi şi să micşoreze acest fabulos procent de 40% din p.i.b. al economiei subterane?

Dacă până acum nu v-aţi întrebat, măcar o singură dată - fapt demonstrat prin măsurile greşite pe care le-aţi întreprins până în prezent - care sunt cauzele acestei creşteri a economiei subterane şi care sunt cele mai bune şi eficiente măsuri care ar putea diminua cauza şi apoi, evident, efectul, nu văd ce aşteptări aveţi, dacă veţi merge pe acelaşi trend şi veţi sufoca din nou zona privată cu reglementări excesive, în loc să le aplicaţi mai bine pe cele deja aflate în vigoare, domnule prim-ministru Boc!

Dacă aţi hotărât în al doisprezecelea ceas să eradicaţi evaziunea, domnule Boc, nu veniţi cu planuri pe hârtie, ca acele faimoase promisiuni din programele de guvernare portocalii, ci veniţi cu fapte, cu lucruri bine gândite, care să aibă efect pozitiv pe termen lung şi, în niciun caz, efectul invers celui scontat.

A! Era să uit: dacă vă interesează şi nu v-a informat nimeni, să ştiţi că în pieţele agro-alimentare se vând ţigări de contrabandă! De când s-au mărit accizele... Oare cât o fi pierdut de atunci bugetul ţării?

Domnul Marin Almăjanu:

"Criză şi venituri tăiate din buzunarele unora, săli de sport şi patinoare de milioane pentru buzunarele altora..."

Care este oare etalonul acestui guvern portocaliu atunci când vine vorba de sacrificii necesare pentru binele României?

Nici măcar acum, când adevărul, ascuns cu grijă timp îndelungat de domnii guvernanţi, a ieşit forţat la iveală, aceştia nu au bunul simţ să renunţe la minciuni şi la practicile jecmănitoare care au adus România în stare de faliment.

Nu mai sunt bani pentru plăţi, nu mai sunt bani pentru salarii şi pentru pensii, nu mai sunt bani pentru mame şi pentru bebeluşi, nu mai sunt bani pentru asistenţă socială, ne spune supărat preşedintele şi noi suntem nevoiţi să-l credem. Deşi, în decurs de numai un an, domnul Boc s-a împrumutat doar vreo 20 de miliarde de euro şi ne-a asigurat permanent că nu avem probleme în ceea ce priveşte plata salariilor şi a pensiilor, acum nu mai are nimeni nicio justificare pentru situaţia la care s-a ajuns.

Şi ceea ce este şi mai grav, lăsând la o parte faptul că domnul Boc nu are curajul să-şi asume responsabilitatea faptelor sale şi a cheltuielilor nemăsurate pe care le-au practicat colegii săi de cabinet şi de partid, îl reprezintă risipa continuă cu care pdl-iştii se răsfaţă şi la acest ceas.

Unde sunt, domnule prim-ministru, miliardele de euro împrumutate? I-aţi cheltuit pe toţi numai pe salarii şi pe pensii? De ce nu aţi spus adevărul până acum? De ce le-aţi dat românilor speranţe că mai pot trăi şi mâine liniştiţi, pentru că îi guvernaţi dumneavoastră cu maximă responsabilitate? Unde sunt, domnule Boc, creşterea economică mult promisă şi investiţiile de miliarde, care ar fi trebuit să scoată economia din recesiune şi să creeze foarte multe locuri de muncă? De ce nu aţi tăiat de la rădăcină răul, dacă acesta ne ameninţa de atâta vreme şi aţi lăsat lucrurile să meargă până la instalarea definitivă a dezastrului?

De ce, atunci când domnul Năstase construia săli de sport, acestea erau benefice doar pentru buzunarele PSD, iar când doamna Udrea a reluat aceeaşi meteahnă, ridicând aceste proiecte la costuri fulminante şi răspândindu-le cu mărinimie prin comunele portocalizate, acestea au devenit brusc necesare ca aerul, deşi nu avem canalizare, staţii de epurare sau electrificare în foarte multe localităţi din România?

Guvernul dumneavoastră, domnule Boc, nu a alocat niciun ban pentru autostrăzi în acest an, doar pentru că aceste săli de sport sau patinoarele de multe milioane de euro, sunt chiar mai importante decât pensiile şi salariile românilor?

Cum este posibil, domnule Boc, să le spuneţi românilor că pot muri de mâine de foame, că nu mai aveţi bani pentru ei, de parcă i-aţi da din propriul buzunar, pentru că doamna Udrea vrea să facă săli de sport, pentru că domnul primar al sectorului 6 are o soţie foarte pricepută la a câştiga licitaţiile pentru aceste săli de sport sau pentru că unul sau mai mulţi dintre primarii, senatorii, consilierii dumneavoastră portocalii au afaceri cu statul şi câştigă cele mai grase contracte posibile în vreme de criză profundă?

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Studiile superioare? O formă de masochism"

După ce măsurile taumaturgice ale Guvernului Boc au măturat şi ultimele rămăşiţe de decenţă din venitul şi aşa oripilant de mare al profesorului român, noile victime ale sistemului de învăţământ se anunţă a fi studenţii. Potrivit Mediafax, un proiect de ordonanţă de urgenţă aflat în stadiu de elaborare prevede, printre altele, reducerea facilităţilor la transport şi a burselor din educaţie. De la 1 iunie 2010, adică exact de Ziua Copilului, cuantumul burselor elevilor, studenţilor şi doctoranzilor, dar nu numai, se va diminua cu deja canonicul procent de 25%.

Întrucât bursele elevilor sunt oricum mici, iar necesităţile lor de deplasare relativ reduse şi fiindcă ponderea doctoranzilor e considerabil restrânsă, cei mai afectaţi de noua "soluţie" vor fi, desigur, studenţii. Obligaţi să naveteze de acum înainte pe banii lor spre centrele universitare în care îi aşteptau până acum doar insuficientele locuri de cămin şi paranormalele preţuri de chirie, pe studenţii români îi va întâmpina din toamnă o nouă lipsă, a banilor de bursă.

În aceste condiţii, la lipsa motivaţiei dascălilor se va adăuga şi lipsa motivaţiei studenţilor, pe care nevoia îi va forţa să-şi găsească un loc de muncă pe parcursul studiilor, în defavoarea acestora din urmă. Pe principiul reducerii nediferenţiate aplicată la toate nivelurile, putem presupune, dintr-o bursă socială redusă, un student îşi va mai permite probabil un bilet dus-întors spre casă, cu condiţia să nu locuiască la mai mult de 300 km de centrul universitar. Cât despre o bursă de studiu, în cel mai bun caz, studentul beneficiar va putea să îşi achite mâncarea pe două săptămâni, într-un regim de viaţă draconic.

Curat instrument de tortură, domnilor guvernanţi, să faci studii superioare în România acestor zile şi, culmea, să trebuiască să mai şi supravieţuieşti pentru asta. Până când şi până unde?

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Guvernare după inspiraţia de moment"

Membrii Guvernului şi preşedintele ne-au obişnuit cu un mod propriu şi original de a adopta şi apoi de a anunţa măsurile anticriză: lansează idei şi iniţiative clocite în secret sub formă de zvonuri şi filosofii de acţiune. Aruncă bombe fumigene şi testează reacţii. Măsoară opoziţia în rândul populaţiei afectate şi apoi, cel mai des, dau înapoi, retractează, reformulează, dezmint peste doar câteva ore.

Iniţial, Traian Băsescu a dat asigurări că România nu va fi atinsă de criză şi ulterior s-a grăbit să anunţe că în 2010 vom ieşi din criză, iar acum, la disperare, vine cu măsuri aberante. Asta este nenorocirea unei guvernări incapabile, neprofesioniste, incompetente şi care apelează la măsuri antipopulare. Preşedintele Băsescu şi-a asumat această răspundere ca să iasă în faţă şi să indice direcţiile de acţiune care se pare că nici măcar nu au fost discutate în prealabil cu FMI. S-a interpus, s-a suprapus şi s-a substituit Guvernului.

Actuala guvernare a părăsit orice formă de dialog, de consultare cu aceia care ar putea oferi soluţii, şi a venit cu "inspiraţia de moment". Într-un stat democratic, Guvernul trebuie să elaboreze măsuri şi să le supună aprobării Parlamentului, după ce a consultat Consiliul Economic şi Social, nu să supervizeze măsurile indicate de preşedintele ţării.

Această guvernare de dreapta, care a venit din 2005 a mărit aparatul birocratic al ţării de la 900.000 la 1.400.000. Şi ei reclamă umflarea aparatului. Păi cine a făcut-o? Cui îi revine răspunderea?

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Lipsa de transparenţă şi coerenţă"

Campania de comunicare guvernamentală a măsurilor care se vor a limita impactul crizei are rezultate catastrofale în planul imaginii publice a Guvernului. Este prost gândită, necoordonată, lipsită de documentare, nepregătită şi nesusţinută temeinic şi argumentat.

Această revărsare necontrolată de vorbe goale creează frustrare şi confuzie în rândul electoratului, provocând inutil emoţii şi tensiuni sociale suplimentare într-o situaţie în care, oricum, nervii fiecăruia sunt întinşi la maxim.

Arată o lipsă de coordonare şi corelare în interiorul cabinetului în privinţa mesajelor publice. Denotă o libertate prost înţeleasă: fiecare ministru iese în public cu iniţiativele sale înainte de a avea acordul colegilor din cabinet. A discuta însă pripit şi neinspirat despre impozitarea pensiilor, diferenţierea alocaţiilor pentru copii, taxa fast-food, impozitarea suplimentară a proprietăţilor şi averilor, a învinovăţi contabilii pentru aplicarea Legii unice a salarizării, a posta pe site-urile oficiale ale ministerelor variante neactualizate ale proiectelor de lege supuse dezbaterii publice demonstrează doar confuzia şi degringolada decidenţilor şi aparatului guvernamental.

Astfel, românii nu ştiu pe ce se duc banii de la bugetul de stat, ei fiind însă cei care trebuie să plătească facturile în timp ce cheltuielile publice au crescut văzând cu ochii în ultimii ani, ducând deficitul bugetar la peste 8% din p.i.b. în timpul crizei financiare care a trimis România în recesiune. Un exemplu în acest sens îl constituie contractele de achiziţii publice - cu o piaţă evaluată la 12 miliarde euro - ce sunt ţinute departe de ochii opiniei publice.

Birocraţii ar trebui să îşi justifice bugetele, achiziţii în cadrul unor audieri publice şi să renunţe la cheltuielile inutile. Modelul a fost deja implementat în Japonia, unde noul guvern încearcă să reducă datoria publică a statului, ajunsă la 200% din p.i.b.. Audierile din Japonia sunt transmise live pe internet, ca publicul să vadă cum sunt cheltuiţi banii lor din taxe şi impozite. În România, rapoartele unor instituţii importante precum BNR, CNVM, Curtea de Conturi trec de Parlament fără ca nicio informaţie despre achiziţii sau salarii să fie divulgată senatorilor şi deputaţilor.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Măsuri procriză"

Aşa-numitele măsuri anticriză promovate de regimul Băsescu sunt de fapt procriză - sunt sărăcirea săracilor şi îmbogăţirea bogaţilor. Se joacă cu nervii şi cu răbdarea noastră greu încercate în hăţişurile luptei pentru supravieţuire. Este un plan deliberat de utilizare a tuturor pârghiilor pentru a ne face cobai într-un experiment de reformă pe care nu îl stăpânesc suficient. Testează pe noi un "vaccin" despre care nu se ştie sigur dacă va scăpa România de boala gravă a dezechilibrelor macroeconomice de care suferă.

Impozitele pe venit rămân îngheţate în sistemul cotei unice, în timp ce salariile şi pensiile se reduc. Astfel, în locul subvenţionării consumatorilor sunt subvenţionaţi furnizorii. Cum reducerea salariilor se referă doar la sectorul bugetar, inegalitatea creşte. În sectorul productiv se păstrează impozitul forfetar, ceea ce distruge micii întreprinzători. Astfel, afectată este clasa mijlocie şi în special doctorii, profesorii, judecătorii, poliţiştii, adică furnizorii de servicii publice esenţiale.

Cum vor restitui salariaţii creditele pentru casă, maşină etc. şi ce se va întâmpla atunci când acestea le vor fi luate de bănci în contul datoriilor? Ni-i putem imagina însă pe perceptorii cu salarii diminuate ducându-se să culeagă mai multe venituri pentru stat şi întorcându-se cu "mita compensatorie" pentru ei. Cum şi poliţiştii vor fi demotivaţi spre a combate corupţia vor fi limitate libertăţile civile. Prăbuşirea serviciilor medicale şi educaţiei va afecta destinul naţiunii pe termen lung. Degeaba flexibilizezi piaţa muncii dacă forţa de muncă este bolnavă şi slab calificată.

Reducerea deficitului şi plata creditorilor, singure, nu relansează economia. Impozit progresiv şi abrogarea taxei forfetare, debirocratizarea şi descentralizarea reală, investiţii strategice, combaterea îmbogăţirii prin specularea crizei şi ocrotirea defavorizaţilor, reglementarea pieţei şi democratizarea societăţii ar fi soluţii diferite faţă de actuala guvernare Băsescu-Boc.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Salariile secretarilor de stat"

În goana după reducerea cheltuielilor, Guvernul s-a împotmolit în "tăierea" pensiilor şi salariilor şi se face că nu-i vede pe secretarii de stat din ministere care sunt plătiţi cu cel puţin 1.000 de euro pe lună. În România sunt cel puţin 300 de secretari de stat, dacă sunt adunaţi pe cei angajaţi cu această titulatură la ministere, la cabinetul primului-ministru, pe şefii de agenţii şi pe consilierii de stat de la Administraţia Prezidenţială. Toţi aceştia din urmă au rang de secretar de stat, chiar dacă nu sunt în ministere.

Doar pentru salariile secretarilor de stat, statul plăteşte anual 3 milioane de euro, în condiţiile în care numărul acestora, dar şi a angajaţilor din subordinea lor, ar fi trebuit înjumătăţit de la începutul anului. Fiecare bugetar cu rang de secretar de stat are un salariu de 4.489 de lei (peste 1.000 de euro), la care se adaugă sporurile. Un calcul sumar arată că statul cheltuieşte anual minim 3 mil. euro doar pentru salariile acestei categorii bugetare, în condiţiile în care sumele alocate pentru aparatul propriu al fiecărui secretar de stat pot fi de zece ori mai mare. Şi asta pentru că fiecare dintre secretarii de stat are secretară, şofer, consilieri, fond de protocol, fond de deplasări, diurnă, maşină de serviciu, cheltuieli care se adaugă la salariul propriu-zis.

Deşi vorbesc despre reducerea cheltuielilor şi a numărului de angajaţi, membrii Guvernului evită să-şi dea afară din secunzi şi ignoră mediul de afaceri care arată insistent cu degetul spre structura supradimensionată a aparatului de stat.

În mod cert, disponibilizările trebuie să înceapă din aparatul central. Nu se ştie dacă aceste disponibilizări vor fi suficiente astfel încât să garanteze că nu mai sunt necesare reducerile de salarii şi pensii, însă toate cifrele arată că încărcarea bugetară este în administraţia centrală.

Reducerea cheltuielilor din administraţie este principalul angajament al guvernului Emil Boc de la instalarea la Palatul Victoriei. În aproape un an şi jumătate nu s-a făcut încă nimic, deşi miniştrii au promis tăierea salariilor "nesimţite" de mii de euro a şefilor de regii şi companii de stat, a sporurilor şi a privilegiilor.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Singurătatea cetăţeanului"

Traian Băsescu a luat locul întregului guvern, transformându-i pe miniştri într-o ceată de copişti care lucrează, zi şi noapte, ca să dea viaţă gândului prezidenţial.

Aici avem, fireşte, în primul rând, o problemă legată de încălcarea statutului instituţiilor, a atribuţiilor şi responsabilităţilor constituţional definite. Cel care are răspunderea legală, Guvernul, nu-şi asumă nimic. Cel care nu are nicio răspundere aici, preşedintele, îşi asumă totul. Finalul e deja previzibil, nimeni nu e şi nu va fi vinovat de nimic, indiferent de evoluţia lucrurilor. În rolul victimei colaterale, ca de obicei, cetăţeanul (românul).

Constituţia defineşte clar instituţia prezidenţială ca fiind menită să asigure echilibrul dintre stat şi societate. Să aşeze la masa dialogului, oricând e nevoie, guvernul şi sindicatele sau mamele, sau medicii ori pensionarii.

Odată cu Traian Băsescu, a dispărut o instituţie constituţională esenţială deoarece "preşedintele" s-a transformat din mediator în jucător şi şef al federaţiei, în acelaşi timp.

Cum ar putea Băsescu să modereze discuţii când el e cel care a generat problema, a propus soluţii, a avansat cifre? Într-un moment de criză grea, când se vorbeşte aproape epuizant despre "solidaritate", cetăţeanul e singur. Între el şi stat nu mai există niciun pod. Doar câteva bariere păzite de jandarmi.

Această situaţie e rezultatul punerii în practică a gândirii constituţionale marca Traian Băsescu. Chiar înainte de a schimba textul Constituţiei, el aplică zi de zi acea lege fundamentală din capul lui. Pentru un stat unipersonal în care există un singur lider şi atât.

Privind goliciunea instituţională care se măreşte, zi de zi, e imposibil să nu te întrebi cine va media, în perioada următoare, conflictul, tot mai dramatic, dintre Traian Băsescu şi naţiunea română?

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Principala ocupaţie a românilor"

Criza economică şi politică a actualului guvern a dus la suspendarea activităţii a 133.000 de firme în anul 2009, de 11 ori mai multe faţă de 2008, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. În acelaşi timp, anul 2009 a consemnat o creştere de aproape cinci ori a numărului dizolvărilor, iar numărul radierilor a crescut cu 247%, ajungând la 43.615 şi mulţi angajatori anunţă la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă ce concedieri vor face.

Dacă la sfârşitul anului 2009, numărul şomerilor era de 709.000, în anul 2010 rata şomajului va creşte până la 8,5%, după cum estimează ministrul muncii, Mihail Şeitan, cu toate că cei de la Fondul Monetar Internaţional prevăd că se va ajunge la un milion de şomeri.

În asemenea condiţii, Guvernul a adoptat actul normativ prin care măsura şomajului tehnic se aplică şi în 2010, de la 1 februarie, fiind astfel salvate 200.000 de locuri de muncă, urmând să fie luate şi măsurile anunţate la începutul sesiunii parlamentare, prin acordarea unor facilităţi fiscale pentru firmele care angajează şomeri, îmbunătăţirea cadrului legislativ de utilizare a programului european din Fondul Social European pentru sprijinirea firmelor care angajează şomeri, sperând astfel că acestea vor duce la crearea de noi locuri de muncă şi scăderea numărului de şomeri.

Sper că actualul guvern are în vedere şi altfel de programe, mai ales pentru cele 9 judeţe unde rata şomajului depăşeşte deja 10%, luând măsuri speciale pentru sprijinirea agenţilor economici, pentru reconversia profesională, pentru păstrarea locurilor de muncă şi crearea de noi locuri de muncă.

Domnilor guvernanţi, în campania electorală aţi promis "măsuri de securizare a locurilor de muncă, a rămânerii pe piaţa muncii a persoanelor care au împlinit vârsta de pensionare", iar în programul prezentat la învestirea Guvernului aţi promis "sprijinirea creării de noi locuri de muncă, inclusiv în mediul rural, protejarea şi creşterea graduală a puterii de cumpărare a populaţiei", când aveţi de gând să le puneţi în aplicare?

Dacă nu o să veniţi cu politici active pe piaţa muncii, pentru că această problemă nu poate fi rezolvată decât prin adoptarea unor altfel de măsuri, altele decât cele pe care le-aţi luat până acum pentru limitarea efectelor crizei economice şi crearea de noi locuri de muncă, sloganul de campanie din 2008 "Ei cu ei, noi cu voi", acum, când sunteţi la guvernare, se va transforma în "Ei cu ei, noi cu noi" şi cetăţenii acestei ţări vor fi cei care vor avea cel mai mult de suferit.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Sărăcia din România"

Dinspre sindicate răzbate zvon de glasuri, din ce în ce mai tăios, din ce în ce mai răspicat. Liderii sindicalişti nu mai pot face faţă presiunilor celor pe care îi reprezintă şi care s-au săturat de atâta pace socială, pentru ei, fără perspectivă. Partidele din opoziţie, mass-media, ong-urile, tot încearcă să atragă atenţia asupra furtunii care va veni, dar guvernanţii, prea preocupaţi să aplice fără greşeli algoritmul, n-au timp să privească spre barometru.

Ne apropiem de jumătatea mandatului, dar ne îndepărtăm de ţelurile portocalii strălucitoare ale campaniei electorale. Românii câştigă tot mai puţin. Mulţi dintre ei, poate cei mai mulţi, nu-şi pot acoperi din salarii, cu atât mai puţin din pensii, nici măcar minimul traiului zilnic. Obsedaţi de reuşita unei reforme pe care nu o înţeleg nici ei, guvernanţii au uitat sau poate n-au ştiut niciodată că indicatorul sintetic cel mai elocvent al implementării unei reforme îl reprezintă dinamica veniturilor reale ale populaţiei.

Legitimaţi de alegătorii care ne-au trimis în Parlament, mai mulţi decât cei înşelaţi de aşa-zisa Alianţă "Dreptate şi Adevăr", mai tragem un ultim semnal de alarmă înaintea declanşării grevelor anunţate.

Nici salariile nu ni s-au dublat, aşa cum ni s-a promis în 2004, nici revendicările formulate în acordul semnat toamna trecută între Executiv şi federaţia sindicatelor din învăţământ nu le-au fost luate în seamă. Au intrat în greva foamei cadre didactice care renunţaseră anul trecut la această formă de protest extremă, dar în urma unor artificii prezidenţiale.

Revolta medicilor este iminentă, în urma haosului din sănătate, aşa cum iminentă este şi extinderea revoltei cadrelor medii din sănătate, în virtutea bine cunoscutei sintagme: "Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!"

Nici pensionarii nu mai acceptă să aştepte în faţa televizoarelor binefacerile reformei portocalii a pensiilor. Se pare că au înţeles că nu mai au nimic de pierdut, aşa că nu se lasă intimidaţi de desfăşurările de forţe impresionante ordonate de prefecţi, ca la cele mai crâncene demonstraţii ale minerilor.

În nota de dispreţ şi nepăsare care caracterizează guvernanţii, probabil nu vor înţelege gravitatea momentului. Chiar dacă ar înţelege-o, n-ar şti ce trebuie făcut. Unii dintre ei, mai maturi la gândire, ar putea spera în intervenţia salvatoare a întâiului mediator al naţiunii, cel care îi întoarce pe protestatari din greva foamei prin vizite prieteneşti şi strângeri calde de mâini perfuzate.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Partidul Social Democrat are soluţii pentru ieşirea din criză"

Fiecare guvern este dator să-şi protejeze cetăţenii. Şi când spun acest lucru, nu mă refer la unii cetăţeni bogaţi, "afiliaţi" la clientela politică portocalie, ci la cei mulţi şi săraci, care vor fi afectaţi de măsurile de austeritate haotice luate de Guvernul Băsescu-Boc.

Majoritatea statelor Uniunii Europene au îngheţat salariile şi pensiile, au crescut TVA şi au taxat serios veniturile mari. Niciun stat european nu a ales să lovească în bătrâni, în copii, în şomeri şi persoane cu handicap. Niciun stat european nu a aruncat povara datoriilor pe umerii celor slabi.

Până şi directorul Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, a declarat că FMI s-a opus scăderii salariilor şi pensiilor românilor, deoarece acest sacrificiu ar fi prea mare, propunând în schimb impozite mai mari pentru cei bogaţi. Dar Guvernul Băsescu-Boc a ales să-i jupoaie pe români, să ameninţe sindicatele şi opoziţia.

Guvernanţii se încurcă în propriile minciuni pe care le aruncă poporului de un an şi mai bine. Până luna trecută, Emil Boc susţinea cu seninătate că nu avem nicio problemă cu plata pensiilor şi salariilor. În noiembrie anul trecut, Traian Băsescu declara că vârful crizei a fost depăşit şi lucrurile merg pe calea cea bună. Creşterea economică bătea la uşă. Cred că Traian Băsescu şi Emil Boc calculau p.i.b.-ul în numărul de borduri de cap de locuitor.

Responsabilitatea pentru situaţia în care ne aflăm astăzi şi pentru lipsa oricărei perspective aparţine actualei guvernări, campioană la dezmăţ în cheltuielile bugetare şi la îmbogăţirea clientelei politice. Prin minciună şi furt, PDL e vinovat de actuala situaţie. Nu trece o zi să nu apară dezvăluiri despre proiecte cu dedicaţie, menite a umple conturile "prietenilor" politici.

Traian Băsescu şi Emil Boc au vorbit mereu despre reforma statului, pentru că dădea bine în ochii alegătorilor. Dar au dovedit că sunt incapabili ori nu doresc cu adevărat să reformeze statul şi să închidă robinetele ce alimentează "sistemul ticăloşit".

Ar putea Emil Boc să blocheze investiţiile umflate oneros, să verifice la sânge cheltuielile aberante din ministere şi să aducă toate companiile de stat şi regiile la grila de salarizare bugetară? NU, pentru că acolo sunt oamenii partidului şi banii partidului.

Ce face atunci Emil Boc? Măcelăreşte pensiile şi salariile fără să clipească.

Criza va lua sfârşit prin tăierea pensiilor şi salariilor? NU, stimaţi colegi, pentru că acest guvern nu are soluţii pentru a repune economia în funcţiune.

Concluzia este una singură: Trebuie să oprim acest guvern!

PSD nu acceptă politica tâlhărească a PDL care loveşte în categoriile defavorizate.

Avem nevoie de un guvern de oameni competenţi, capabili să scoată ţara din criză şi să-i protejeze pe români.

Avem nevoie de un nou model de dezvoltare în România, un model care să stimuleze creşterea economică pentru bunăstarea tuturor cetăţenilor. Nu trebuie să fii de stânga sau de dreapta pentru a vedea uriaşa prăpastie socială din România. Suntem datori, faţă de generaţiile de azi şi de mâine, să reducem polarizarea socială, să creăm locuri de muncă prin creşterea economică alimentată de investiţii şi export.

Avem nevoie de un nou contract social, bazat pe încredere şi competenţă. Încredere din partea oamenilor într-un nou guvern şi într-un plan corect de ieşire din criză. Competenţă din partea unui guvern care să nu uite ce scrie în Constituţia României: "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent" (art.47 alin.(1).

Partidul Social Democrat are soluţii pentru ieşirea din criză. Am spus şi repet acest lucru: avem soluţii, dar actualii guvernanţi cred că deţin adevărul absolut şi nu acceptă propunerile noastre.

Avem o viziune clară, diferită de cea a PDL, o viziune bazată pe un alt model fiscal, pe o altă logică a distribuirii avuţiei naţionale, dar şi a răspunderilor în societate.

PSD propune un plan care abordează simetric măsurile de austeritate: atât reducerea cheltuielilor, cât şi creşterea veniturilor.

Vom prezenta, punct cu punct, măsurile pentru creşterea veniturilor bugetare, pentru stimularea economiei şi crearea de locuri de muncă, precum şi măsurile de creştere a gradului de absorbţie a fondurilor europene.

Depinde doar de cei aflaţi la guvernare dacă vor să ne asculte şi să adopte planul nostru de măsuri. Soluţiile economice nu pot fi înlocuite cu diversiuni portocalii.

Domnul Vasile Gherasim:

"Situaţia medicilor specialişti cu competenţă în medicina muncii fără contract cu casele de asigurări de sănătate"

Recent am fost pus în temă cu situaţia, cel puţin nefericită, a medicilor ce au ales să fie salariaţi ai întreprinderilor în defavoarea unui contract cu casele de asigurări de sănătate. Pregătirea profesională a acestei categorii de medici, specializaţi în medicina de întreprindere, este echivalentă cu 6 ani de facultate de medicină plus încă 4 ani de secundariat sau rezidenţiat. Din păcate însă, în prezent, întreaga categorie profesională a medicilor de întreprindere sunt puşi în situaţia bizară de a nu avea drept să practice meseria pentru care s-au pregătit timp de cel puţin 10 ani.

Începând cu anul 2002, o serie de măsuri guvernamentale, printre care ordinele Ministerului Sănătăţii cu numerele 875/2002, şi 933/2002 au împiedicat orice drept de practică medicală în această categorie. Spre exemplu, Ordinul 875/2002 al Ministrului Sănătăţii, care chiar la primul său articol prevede că medicii specialişti de medicină generală care îşi desfăşoară activitatea în întreprindere sunt obligaţi să parcurgă 200 de ore de pregătire teoretică şi practică pentru a fi certificaţi prin susţinerea unui examen de competenţă în medicina de întreprindere. Or, după cum am spus şi mai devreme, în urma a 10 ani de pregătire în cadrul universitar şi de lucru efectiv, aceşti medici sunt consideraţi fără competenţă în a desfăşura activitatea pentru care s-au pregătit şi pe care au desfăşurat-o timp de cel puţin 5 ani.

Am ales să susţin doleanţele acestui grup profesional în faţa dumneavoastră şi cauza principală pentru care mă adresez dumneavoastră, stimaţi colegi, este faptul că ne confruntăm cu un cadru legislativ inechitabil în această situaţie, ca în multe altele de altfel. Cred cu desăvârşire că este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi, cel puţin cât timp suntem legitimaţi să ocupăm funcţia de parlamentar, să ne asigurăm că astfel de situaţii nu dăinuie în legislaţia României.

Vreau, de asemenea, să atrag atenţia asupra lipsei de oportunitate a acestor restrângeri ale libertăţii de practică. Numărul medicilor specializaţi în medicina muncii este extrem de redus. Asistăm la un monopol al acestei pieţe de muncă pentru un grup de 400 de medici la nivel naţional. La nivelul judeţului Bacău, judeţul pe care îl reprezint în Parlament, la momentul 2008 erau peste 122.400 de angajaţi şi doar 8 medici de medicina muncii. Este de prisos să zăbovesc aici asupra imposibilităţii celor 8 medici de a completa fişele de aptitudine ale tuturor angajaţilor în cunoştinţă de cauză.

Sunt convins că suntem cu toţii capabili să cuprindem cât de hilară este această situaţie în care medicii specialişti în medicina muncii îşi dau ştampila pe fişele angajaţilor, "pe încredere". Din păcate, Bacău nu este singurul judeţ din România cu deficienţă la acest capitol. Vă pot da exemple de judeţe care nu au nici măcar un medic specialist în medicina muncii, cum ar fi Giurgiu. În consecinţă, devine lesne de înţeles că problema pe care o prezint astăzi în plenul Camerei Deputaţilor devine o problemă de interes naţional.

Cred că este de prisos să pomenim din nou starea infrastructurii serviciilor naţionale de sănătate. Stimaţi colegi, România este o ţară cu multe deficienţe la acest capitol. Tocmai din acest punct de vedere consider că este necesar să investim în prevenţie. Într-o ţară cu peste un milion de cazuri de Hepatita C, prevenţia poate aduce economii considerabile la bugetul fiecăruia dintre noi prin evitarea achiziţionării de medicamente şi tratamente foarte costisitoare. Consider că înlesnirea includerii medicilor generalişti, specializaţi în medicina de întreprindere, în rândul medicilor de medicină a muncii are câteva efecte vizibil pozitive.

În primul rând, suplimentarea numărului de medici specializaţi în medicina muncii va ajuta la îndeplinirea obligaţiilor acestei categorii de medici, impuse de legislaţia în vigoare, cu alte cuvinte, un prim pas spre reintrarea în normalitate în ceea ce priveşte controalele medicale standard ale angajaţilor.

În al doilea rând, vor fi reduse cazurile în care, pentru a face un examen medical la angajare, sau un control periodic, persoanele trebuie să se deplaseze distanţe foarte mari, uneori dintr-un judeţ în altul.

Nu în ultimul rând, consider că numai astfel se poate face dreptate acestor medici care şi-au câştigat statutul de experţi în medicina muncii având ani de experienţă în medicina de întreprindere şi în prezent experienţa dobândită pe parcursul a peste 10 ani de studiu şi practică este considerată nulă.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

«Falimentarea pensionarilor - preţul pentru "Renaşterea satului românesc"»

O ţară întreagă geme sub papucul mic, dar apăsat al domnului Boc. Toţi membri Guvernului se sprijină pe spatele miilor de bugetari, pensionari, medici sau profesori pentru a se opinti în lupta lor pentru a nu fi urniţi din fotoliile guvernamentale. Dar ceea ce este mult mai grav, este tocmai faptul că, pe fondul declaraţiilor tânguitoare ale oficialilor privind lipsa banilor şi criza economică, tocul lung şi subţire al doamnei ministru Udrea se înfige adânc în bugetul sărăcit al acestei ţări. Şi asta pentru că, probabil, doamna Udrea se doreşte a fi un om de cuvânt: a promis beneficii clientelei politici şi astfel trebuie cu orice preţ şi în orice moment să le obţină.

Pentru că doar aşa se poate explica paradoxul ca, în condiţii în care pensionarilor şi bugetarilor li se taie veniturile, prin Guvern se trece o Hotărâre (HG 151/2010 publicată în Monitorul Oficial 162/12 martie 2010) care prevede alocarea de la bugetul de stat a 285 de milioane de euro numai pentru acest an, pentru începerea licitaţiilor de construcţie a celor 25.000 de case în 2500 de comune ale României. Şi asta în condiţiile în care reprezentanţi ai sindicatelor, dar şi ai patronatelor au cerut începerea măsurilor de austeritate cu diminuarea cheltuielilor în domeniul investiţiilor aberante. Iar acest proiect, în vremuri de criză, poate fi doar unul prostesc - asta dacă nu cumva este o alocare mascată către clientela politică.

Un calcul simplu ne arată că banii folosiţi în acest proiect ar putea evita tăierea pensiilor cu 15% pentru întreaga categorie de pensionari din România!

Domnule Băsescu - iată care sunt priorităţile pupilei dumneavoastră! Domnule Boc - iată care este gradul de solidaritate al membrilor guvernului cu cei cărora le cereţi să strângă cureaua!

Acesta este motivul pentru care vă solicit, domnule Boc, să veniţi în Parlament odată cu asumarea răspunderii pentru măsurile de tăiere a pensiilor şi salariilor, a indemnizaţiilor pentru mame şi persoane cu handicap şi cu prezentarea în detaliu a priorităţilor guvernului dumneavoastră, aşa cum reies ele din proiectele fanteziste ale doamnei Udrea! Doar atunci majoritatea pe care o ghidonaţi împreună cu domnul Băsescu va putea să îşi asume public responsabilitatea pentru "datoriile" prioritar de onorat ale doamnei Udrea!

Domnul Ion Dumitru:

"Democraţia nu se apără cu aparatul de ordine, ci prin reforme reale!"

Puterea de azi tratează cu neglijenţă, ba chiar cu aroganţă şi dispreţ marile probleme ale ţării. Se observă fără prea multă analiză că guvernul acceptă deliberat conflictul şi escaladarea lui, pentru a demonstra lipsa de profesionalism pe toate planurile. Sunt semne că nu se înţelege nici acum că oamenii ţării, chemaţi de 20 de ani numai "să strângă cureaua", fac din ce în ce mai greu faţă nevoilor vieţii de zi cu zi.

Nu se înţelege nici acum că reforma, mă refer la o reformă reală, şi nu la una cosmetică şi de propagandă, nu a început în economie şi nici în instituţiile statului.

E greu de ocolit adevărul că diletantismul Puterii a condus la situaţia actuală, deşi domnul Boc nu pare dispus să ia în considerare acest lucru.

Analizele mele, ca de altfel ale oricărui observator al vieţii politice şi social-economice, mă îndreptăţesc să declar că profunda criză social-economică a ţării nu poate fi rezolvată de actualul Guvern. Actualele instituţii conduse de Guvernul Boc nu dovedesc să sunt capabile să ofere situaţii viabile, coerente pentru marile probleme dificile ale României. Evident că este extrem de îngrijorătoare această situaţie ce poate avea consecinţe irevocabile asupra viitorului ţării. Este, în aceste condiţii, imperios necesară crearea altei alternative la putere, deci, schimbarea Guvernului Boc.

Se pare că societatea românească, şi mai ales actuala coaliţie, au contactat o maladie căruia i s-a pus numele de "scenarită", iar între timp boala a devenit cronică, ocolindu-se, din diverse motive, adevăratul diagnostic şi, desigur, tratamentul adecvat.

A lăsa fără loc de muncă şi salarii sute de mii de oameni e mai mult ca o măsură negândită, e o crimă, câtă vreme nu li se oferă o alternativă viabilă. Cum aş putea fi de acord şi mulţumit de prestaţia puterii, de declaraţiile arogante, de modul provocator în care unii miniştri au înţeles să arate poporului "muşchii ministeriabili", în locul unei gândiri lucide şi a disponibilităţilor constructive.

Cum îşi poate permite Guvernul Boc, în condiţiile în care dreptul omului la muncă este consfinţit de Constituţie, să lase pe drumuri sute de mii de oameni?

Soluţia nu va putea fi aceea de a aşeza organele statului în faţa nemulţumirii populaţiei.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Microorganismele, preşedintele şi guvernanţii Boc"

Am un respect deosebit pentru acele animale micuţe de tot, numite "organisme folositoare" care ştiu să-şi facă treaba bine de tot, chiar dacă după ce au făcut-o mor în totalitate.

Un exemplu este acela al populaţiei de bacterii care creează "minunatul iaurt bogat în vitamina B" şi care a ajuns să coste 1 leu linguriţa.

Dacă iaurtul nu este consumat, bacteriile continuă înmulţirea, continuă producţia de acid lactic şi, la o anumită concentraţie a acestuia, se atinge limita toxică şi bacteriile mor. Ele şi-au făcut însă bine şi complet treaba.

Admir aceste microorganisme şi le iubesc, la fel cum urăsc pe cele nefolositoare, dăunătoare, care ne aduc tuberculoza, bolile alimentare şi o grămadă de alte boli de care omul nu poate să scape de foarte multe ori în viaţa lui.

Am prezentat aceste adevăruri, gândindu-mă la guvernanţi, adică la Homo Sapiens.

Noi ce facem?

Unde se poziţionează în dinamica populaţiilor biosferei?

Cred că prin obţinerea capacităţii de a gândi am devenit extrem de perverşi. Creierul nostru nu gândeşte numai soluţii bune, cel mai adesea pe cele rele.

De două săptămâni, preşedintele ţării şi Guvernul Boc au reuşit să învrăjbească clasele sociale în procesul de rezolvare a crizei. Preşedintele ţării şi Guvernul Boc sunt şi ele ecosisteme destul de ciudate.

Aş putea spune că nici preşedintele şi nici guvernul nu şi-au făcut datoria în rezolvarea crizei. Adică în loc să facă "iaurt" au făcut "lapte stricat".

O bacterie lactică fără creier, pusă în locul unui ministru Boc "cu creier", ar fi făcut nişte "enzime" să le zic - măsuri anticriză - prin care rezolva situaţia dramatică a populaţiei României.

Bacteria n-ar fi zis nici "pâs", ar fi rezolvat problema şi ar fi mers la celălalt "borcan cu lapte", adică la celelalte măsuri, care nu afectează aşa greu viaţa românului.

Şi aici apare perversitatea preşedintelui şi Guvernului Boc. Au creier, şi prima condiţie cerută purtătorilor de creier este să gândească. România are nevoie acum, în criza economică, de "muncă intelectuală", şi nu de "trăncăneala intelectuală" a puterii.

Domnul Adrian George Scutaru:

"FMI - pretextul măsurilor dure impuse de Guvern"

Situaţia economică a României la momentul actual este extrem de gravă, acest lucru fiind resimţit de toate categoriile sociale.

Incapacitatea Guvernului de a elabora un program anticriză eficient a condus la instalarea colapsului economic şi social. Nemulţumirea populaţiei creşte din ce în ce mult şi este amplificată în prezent de măsurile antisociale pe care Guvernul României le-a anunţat începând cu data de 1 iunie. Acestea se referă la: diminuarea tuturor pensiilor cu 15%, reducerea cu 25% a fondului de salarii din sectorul bugetar, scăderea pensiei sociale minime garantate de la 350 lei la 300 lei, a indemnizaţiei de şomaj cu 15%, reducerea indemnizaţiei pentru mame cu 25%, diminuarea cu 15% a drepturilor invalizilor, veteranilor de război, revoluţionarilor din 1989 etc. Modalitatea prin care Guvernul intenţionează să impună pachetul de măsuri de austeritate este una cu care ne-a obişnuit, care subminează rolul Parlamentului ca for legislativ suprem, şi anume asumarea răspunderii.

Adâncirea crizei economice şi imposibilitatea de a gestiona propriile resurse financiare a determinat Guvernul român să solicite sprijin financiar de la FMI, astfel că la momentul actual acest împrumut reprezintă principala scuză a premierului atunci când vine vorba de măsuri antipopulare precum cele enunţate mai sus. Mai mult decât atât, domnul Emil Boc minte cu neruşinare, susţinând că diminuările salariale şi ale drepturilor de asigurări sociale vin în urma analizei efectuate împreună cu reprezentanţii FMI în vederea stopării deficitului economic şi îndeplinirii în bune condiţii a obligaţiilor asumate în vederea restituirii împrumutului. Astfel, premierul Emil Boc, cu privire la măsurile dure ce urmează a fi instituite de la 1 iunie, declara că: "propun asumarea răspunderii Guvernului pe un proiect de lege care să cuprindă măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare convenite cu FMI".

În urma acestor declaraţii, reacţia FMI nu a întârziat să apară, contrazicând ceea ce susţine Guvernul. Astfel, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a afirmat că: "Fondul a sugerat autorităţilor române o variantă care să pună accentul pe creşterea veniturilor prin majorarea t.v.a. şi a cotei unice, dar şi trecerea la impozitarea progresivă".

De asemenea, în ceea ce priveşte tăierea salariilor, directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, într-un interviu acordat postului public France 2 afirma că "Situaţia s-a degradat mai mult decât am crezut. Ca urmare, am cerut noi măsuri. Guvernul român ne-a spus: vom tăia 25% din salariile funcţionarilor. Noi am spus nu: dacă vreţi să faceţi economii, măriţi impozitele şi mai ales impozitele pentru cei bogaţi. Guvernul a spus nu, noi suntem cei care decidem. Şi ăsta e adevărul: Guvernul decide întotdeauna, nu FMI. Noi spunem doar care e drumul de urmat. Guvernul propune măsurile, Guvernul român le-a ales".

Şi, într-adevăr, reducerea cheltuielilor nu este o soluţie recomandată în acest context economic, pentru că în afară de urmările catastrofale pe care le va avea asupra celor ameninţaţi cu diminuarea veniturilor, nu va produce decât revolte sociale, mitinguri şi greve, precum cea de miercuri, 19.05.2010, când s-au adunat mai mult de 40.000 de oameni în Piaţa Victoriei încercând să-şi apere drepturile.

Şi lanţul urmărilor nu se opreşte aici, reducerea veniturilor populaţiei fiind reflectată ulterior şi în consum, fapt care va afecta foarte mult firmele şi va duce la falimentarea acestora, ceea ce înseamnă alte sute de mii de disponibilizări în sectorul privat, ajungându-se în final la prăbuşirea societăţii româneşti.

Guvernul a preferat adoptarea unor măsuri care nu sunt ancorate în realitatea economică a României şi care nu vor duce la relansarea economiei.

Din păcate, incompetenţa Executivul este plătită aspru de către pensionari, de către bugetari, de către mamele şi de către toţi românii care sunt neputincioşi în faţa celor care conduc în prezent ţara şi care, în loc să lupte pentru interesul general, nu se gândesc decât la propriile interese.

Consider că efectele pe care aceste măsuri le vor avea reprezintă premisele necesare pentru singura soluţie care ne mai poate salva, şi anume demisia Cabinetului Boc.

Domnul Viorel Palaşcă:

"Curba de sacrificiu impusă de Guvernul Boc atinge şi companiile de stat"

Reducerea cu 25% a salariilor îi aduce în pragul disperării pe cei mai mulţi dintre bugetari, care se văd nevoiţi să strângă şi mai mult cureaua.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, după diminuarea salariilor, unele categorii bugetare - precum profesori, medici şi poliţişti - vor mai rămâne lunar cu un venit mediu cu puţin peste 1.000 de lei.

După ce Preşedintele Traian Băsescu a anunţat reducerea salariilor bugetarilor şi a pensiilor, premierul Emil Boc a plusat, cerând o reducere cu 25% a drepturilor salariale în companiile de stat.

"Angajaţii din companiile de stat ar trebui să accepte o reducere a salariilor, din solidaritate" declară actualul ministru al economiei, Adriean Videanu, care susţine că orice venit ar trebui impozitat.

Reducerea salariilor cu 25% şi la angajaţii din companiile de stat reprezintă o încălcare a contractelor colective de muncă, va duce la plecarea specialiştilor din aceste companii care oricum unele dintre ele se află în competiţie cu firmele private, iar măsura va scoate şi mai mulţi oameni în stradă.

Veniturile angajaţilor din acest sector sunt legate de productivitatea muncii şi de performanţele obţinute, şi nu de bugetul de stat.

Atât în timpul anului 2009, cât şi în anul 2010, o parte din angajaţii din minerit şi energie au fost o perioadă de timp în şomaj tehnic şi au primit salarii mult diminuate.

Prin reducerile salariale în companiile de stat nu se fac economii la bugetul de stat, ci dimpotrivă, se vor diminua veniturile la bugetul de stat iar mulţi dintre specialişti se vor îndrepta spre companiile private sau chiar spre străinătate.

Consider că această măsură de reducere a salariilor în societăţile comerciale cu capital de stat constituie o măsură la fel de aberantă şi antieconomică precum şi reducerea salariilor bugetarilor cu 25% şi veniturilor pensionarilor cu 15%.

Sper ca măcar în ceasul al doisprezecelea Guvernul Boc să renunţe la această abordare, care este atât împotriva creşterii economice, cât şi a bunăstării cetăţenilor României.

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

"Având în vedere situaţia dificilă economică şi socială din România, pe fondul crizei financiare mondiale care a afectat economia globală, ţinând cont de măsurile de reducere a deficitului bugetar propuse de preşedintele Traian Băsescu şi asumate de Guvernul Boc, care reclamă reducerea salariilor bugetarilor, diminuarea pensiilor, precum şi reducerea sau chiar eliminarea unor forme de asistenţă socială, întrucât poziţiile preşedinţiei României şi ale guvernului sunt divergente faţă de poziţia oficială a FMI, prezentată de Dominique Strauss-Kahn, referitoare la recomandările Fondului cu privire la creşterea impozitelor şi taxelor, în locul măsurilor de diminuare a pensiilor şi salariilor bugetarilor, considerând că soluţiile de ieşire din criză pot fi identificate prin dialog între actorii din mediul politic, sindical, antreprenorial şi al societăţii civile implicaţi în viaţa românească, promovând un mod de interacţiune transparentă între toţi factorii care pot contribui la o mai bună guvernare a României, organizaţia judeţeană a PSD Suceava adoptă prezenta foaie de parcurs, în urma discuţiilor purtate în data de 24 mai 2010 cu reprezentanţi ai sindicatelor: BNS filiala Suceava, Cartel Alfa filiala Suceava, Sindicatul Poşta Română Suceava, - SLITC Bogdan Vodă, Sindicatul Salariaţilor FRE Suceava, Federaţia Univers BNS, Sindicatul judeţean din Învăţământ Spiru Haret Suceava, afiliat la FSLI, Uniunea judeţeană CNSRL-Frăţia Suceava.

Foaie de parcurs pentru susţinerea mişcării sindicale la nivelul judeţului Suceava.

Parlamentarii PSD aleşi în colegiile uninominale din judeţul Suceava vor cere plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului adoptarea modalităţii de vot deschis în cazul moţiunii de cenzură care va fi depusă de PSD la asumarea responsabilităţii guvernului pentru măsurile de reducere a pensiilor şi salariilor bugetarilor. În caz contrar, parlamentarii PSD din judeţul Suceava vor vota cu bilele la vedere, pentru a ne asuma transparent opoziţia noastră faţă de măsurile aberante propuse de preşedintele Traian Băsescu şi asumate de Guvernul Boc.

PSD este solidar cu sindicatele reprezentate la nivelul judeţului Suceava şi va oferi asistenţă juridică de specialitate în situaţia în care lideri şi/sau membri de sindicat vor avea de înfruntat repercusiuni politice din partea actualei puteri de dreapta. Invităm sindicatele, asociaţiile profesionale, precum şi organizaţiile neguvernamentale şi asociaţiile care reprezintă societatea civilă să continuăm acest tip de dialog, în speranţa că în acest mod vom putea să identificăm soluţii corecte şi fezabile la gravele probleme cu care se confruntă România.

Credem că în interiorul PSD găsim resursele profesionale pentru a asigura o mai bună guvernare în condiţii de criză, atât timp cât PSD şi-a mai asumat acest rol şi în perioada 2000 - 2004, atunci când preluarea mandatului s-a făcut după o perioadă de grave tulburări guvernamentale, generate de puterea de dreapta CDR şi de aceiaşi actori pe care îi regăsim şi astăzi în posturi cheie ale României: Traian Băsescu, Emil Boc, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu. Sprijinim mişcările de protest iniţiate de sindicate în perioada imediat următoare şi ne asumăm propria noastră poziţie publică, care va fi transpusă într-un miting de protest la adresa guvernării de dreapta judeţene şi centrale, şi nu putem interzice dreptul niciunei persoane să se ralieze la forma noastră de protest. Considerăm demersurile întreprinse de sindicate ca fiind legale şi justificate şi milităm pentru identificarea de soluţii corecte pentru a evita măcar în cel de al 12-lea ceas o catastrofă economică şi socială care ar putea afecta România pentru o lungă perioadă de timp de acum încolo.

Domnul Radu Stroe:

"România, încotro?"

Manipularea informaţiilor, întreţinerea iluziei, erorile voite şi omisiunile vizând adevărata stare de fapt din România au avut drept rezultat efectele-bumerang pe care le suferă românii, dar au scos în evidenţă şi o altă faţetă a Guvernului şi a Preşedintelui. Altfel cum se explică faptul că într-un an şi jumătate s-au luat numai măsuri factice, ineficiente, contraproductive, iar în urmă cu mai mult de două săptămâni, în cadrul unei conferinţe de presă, Preşedintele Traian Băsescu, ca un adevărat premier, anunţa tăieri drastice pe toate palierele: minus 25% salariile bugetarilor, minus 15% pensiile, 25% disponibilizări din aparatul funcţionăresc. Acest lucru creează, în mod inerent, adevărate sincope sociale, cu atât mai mult cu cât ele sunt cele mai dure din întreaga Europă. Aplicarea acestor măsuri pe un segment de populaţie extrem de fragilizat poate avea consecinţe dintre cele mai dramatice.

Solidarizarea în faţa crizei, clamată pretutindeni de guvernanţi, ar fi de înţeles, poate, în condiţiile în care guvernul ar fi dat dovadă de responsabilitate şi raţionalitate, iar nu de o disimulare a practicii de guvernare. Nu poţi pretinde sacrificii de la păturile sărace şi foarte sărace când proprii miniştri aproape prăduiesc nestingheriţi bugetul pe proiecte inutile într-o perioadă de criză, realizabile doar în momente de relaxare fiscală extraordinară. Să aloci încă 75 milioane de euro pe un alt brand de promovare a României, când primul a fost un fiasco, în condiţiile în care România nu mai are de fapt turism, pentru că toate componentele necesare pentru acest lucru lipsesc sau suferă de o degradare inadmisibilă, cum se poate numi? Să aloci multe sute de milioane de euro, în orice caz o sumă fabuloasă pentru ţara noastră în acest moment, pe proiectul e-România, cum poate fi numit? Alte asemenea proiecte inutile, unele de-a dreptul grandomane, cum pot fi numite? Şi, ca să nu existe discuţii că partidul-stat nu se gândeşte la sănătatea cetăţenilor săi, acesta le face un bine cu forţa: pune impozit şi pe... sare; măcar aşa, fiind scumpă, ei să se mai abţină, punând astfel punct bolilor declanşate de buclucaşa şi nociva sare.

Săptămâna trecută am asistat la cel mai puternic miting organizat de sindicate în ultimul deceniu, poate chiar de la căderea comunismului în 1989, intitulat sugestiv "Mitingul Sărăciei şi al Disperării". Zeci de mii de protestatari din toate categoriile sociale, de la profesori şi doctori până la pensionari, au scandat în Piaţa Victoriei mesaje antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, cerând soluţii clare la situaţia lor disperată. Mesajul transmis de ei a fost ferm: rezolvarea crizei nu poate fi pusă pe spinarea celor foarte săraci, oricum sacrificaţii de serviciu cei mai la îndemână!

Să amanetezi trecutul, prezentul şi viitorul unei naţiuni din cauza incompetenţei şi lăcomiei guvernanţilor este unul dintre lucrurile cele mai rele care se pot întâmpla unei ţări!

Domnul Mircea Grosaru:

"Variantele şi curajul Preşedintelui Traian Băsescu"

După ce şi-a asumat public întreaga responsabilitate a guvernării de până acum, prin declaraţia publică de diminuare a salariilor şi pensiilor, preşedintele Traian Băsescu a început să explice grupurilor parlamentare care susţin încă actualul Guvern, decizia.

Desigur că decizia nu a fost a domniei sale, precum se încearcă a se sugera, ci a fost o decizie greu de luat de către România şi greu de acceptat pentru cei afectaţi.

În această situaţie în care întreaga Europă şi nu numai este lovită de criza financiară, fiecare ţară încearcă să se descurce pe cont propriu; aşadar, România a cerut ajutor din partea Fondului Monetar Internaţional. Renunţarea la acordul cu Fondul ar fi o greşeală, finanţarea deficitului bugetar de pe piaţa bancară este mult mai costisitoare şi aproape imposibil de realizat, iar mărirea cotei unice şi a t.v.a.-ului ar conduce spre o inflaţie galopantă de peste 10%.

Singura şansă a României a rămas reducerea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, care mai poate fi tradusă şi prin disponibilizarea unui sector bugetar ultrapolitizat, cu angajări excesive ale clienţilor politici şi cu păstrarea unor organigrame saturate, pe de o parte, şi, de asemenea, diminuarea decalajului excesiv dintre categoriile de pensii.

Toate aceste realităţi ale României vin pe fondul unor calcule în care fondul de salarii depăşeşte 27% din buget, pensiile 36%, iar contribuţia României la Uniunea Europeană este de 3%, în total 66%. Din restul de 34% ar trebui să se acopere cheltuielile cu spitalele, şcolile, armata şi poliţia, ceea ce la ora actuală este foarte greu.

Desigur că la ora actuală ne îndreptăm spre un nou împrumut de la Fondul Monetar Internaţional, care, ca şi orice bancă, în situaţia în care va avea un profit, o va face şi de data aceasta, însă gradul de îndatorare a ţării noastre prin deficitul bugetar va depăşi 37%, cât este prevăzut la finele anului 2010.

Desigur că se caută soluţii şi se vor găsi, însă constat că preţul campaniilor electorale a fost unul mult prea mare pentru România, iar mişcările sociale sunt din ce în ce mai puternice.

După variantele Preşedintelui României, prezentate tuturor grupurilor parlamentare din actuala coaliţie la guvernare, aşteptăm variantele Guvernului, care pot duce inclusiv la demiterea acestuia. Şi aceasta poate fi o soluţie, dar care nu rezolvă criza...

Domnul Titi Holban:

"Din lista abuzurilor Guvernării Băsescu-Boc: naţionalizarea pensiilor private"

La numai doi ani de la reformarea sistemului de pensii prin introducerea fondurilor de pensii private, Guvernul a anunţat săptămâna trecută decizia de a anula practic această piaţă pentru a aduna mai mulţi bani la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Prin reducerea nivelului contribuţiei plătite de angajaţi la fondurile de pensii private obligatorii de la 2,5% din salariul brut lunar la 0,5% în următorii 2 ani, Guvernul speră să diminueze deficitul bugetului public de pensii.

O astfel de decizie echivalează practic cu o naţionalizare a sistemului de pensii private obligatorii, din moment ce afectează conturile private ale fiecărui contribuabil. Prin decizia anunţată este posibil ca pe termen scurt deficitul bugetului public de pensii să fie parţial acoperit, însă implicaţiile pe termen mediu şi lung ale acestei decizii pot fi dezastruoase pentru actuala populaţie activă.

Vorbim de o reducere cu cel puţin 30% a valorii pensiei, în contextul în care cuantumul contribuţiei nu numai că nu a crescut progresiv din 2009, aşa cum fusese stabilit, ci urmează acum să fie redus considerabil. Adăugăm aici şi faptul că o parte din asiguratorii actuali pot fi nevoiţi să iasă de pe piaţă, în contextul în care nu îşi vor mai putea recupera investiţiile făcute la momentul intrării pe această piaţă, ceea ce poate duce la o destabilizare sporită a sistemului de pensii.

Generaţia tânără este cea care va plăti pentru tot acest haos creat de un guvern aflat în căutare disperată de fonduri. Un guvern care, după ce a aprobat cheltuieli masive pentru propria clientelă politică, ajuns acum la fundul sacului, caută să reducă din cheltuielile bugetare, prin tăierea generalizată a salariilor şi a altor contribuţii.

Această ultimă decizie, anunţată cu aceeaşi lipsă de analiză ca şi restul măsurilor propuse în ultimele două săptămâni, este cel puţin nedreaptă, din moment ce aduce prejudicii generaţiei tinere, cea care participă în prezent la pilonul II de pensii şi care a plătit deja preţul lipsei de viziune economică a acestui guvern în 2009 şi 2010, preluând şocurile unei reaşezări brutale a economiei, al restructurărilor, şomajului şi dificultăţilor financiare.

Aceste decizii abuzive propuse de autorităţi, care nu au niciun fundament dovedit, nefiind însoţite de studii de impact care să ateste gradul de eficienţă al măsurilor propuse, precum şi implicaţiile acestora pe termen scurt, mediu şi lung, sunt de natură să creeze şi mai multă destabilizare în societatea românească.

Nu poţi guverna azi în ignoranţă totală faţă de viitor. Nu poţi sacrifica viitorul a mai multe generaţii pentru a rezolva parţial o problemă de moment. Există soluţii pentru criza actuală şi lipsa de fonduri publice. Soluţii pe care Guvernul Băsescu-Boc le ignoră cu bună ştiinţă, preferând să adopte măsuri cu impact negativ pe termen lung.

Domnilor guvernanţi, încetaţi să vă bateţi joc de o ţară întreagă. Încetaţi să vă jucaţi cu viitorul nostru şi al copiilor noştri. Recunoaşteţi-vă incompetenţa şi lăsaţi altora sarcina guvernării, înainte să fie prea târziu!

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi"

În dimineaţa zilei de 25 mai 1979, Etan Patz din New York, în vârstă de 6 ani, dispare în drum spre şcoală şi de atunci nimeni nu l-a mai văzut. Povestea zguduie întreaga opinie publică americană. Este lansată cea mai amplă campanie de căutare a vreunei persoane dispărute. Recompensa oferită a fost fabuloasă.

În 1980, mai multe organizaţii americane patronează manifestări în amintirea lui Etan, iar la 25 mai 1983, preşedintele Ronald Reagan declară ziua de 25 mai Ziua naţională a copiilor dispăruţi. Ulterior, tot mai multe state europene au luat aceeaşi hotărâre, astfel că 25 mai a devenit Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi.

Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi este aniversată în 15 ţări membre ale Federaţiei Europene pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi. România este una dintre ţările în care dispariţiile de copii reprezintă o problemă reală.

În fiecare zi sute de copii dispar în Europa. Unii nu sunt găsiţi niciodată, dar, din fericire, cei mai mulţi dintre ei sunt găsiţi în primele 24 de ore de la dispariţie, prin eforturile pe care le depun cei implicaţi în domeniu.

În România, dispar în medie câte trei copii în fiecare zi, potrivit statisticilor Poliţiei, iar majoritatea nu mai ajung să se întoarcă niciodată lângă familiile lor.

Cei mai mulţi dintre ei sunt băieţi, cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani, care îşi părăsesc familiile de bunăvoie şi dispar fără urmă, transformându-se în dosare nerezolvate şi cifre în statisticile Poliţiei.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia de Investigaţii Criminale, numărul total de dispariţii sesizate în ultimul ana fost de 3.084 de cazuri, fapt carese datorează în proporţie de 95% plecărilor voluntare ale minorilor de la domiciliu sau de la centrele de ocrotire, doar 3-4% din cazuri reprezentând dispariţii accidentale (rătăciri, înec, accidente) şi 1% dispariţii inexplicabile. În 168 de cazuri din cele 3.084 sesizate sunt implicaţi copii cu vârste de până în 10 ani.

O parte dintre minorii dispăruţi au fost găsiţi prin diverse state europene, unde fuseseră trimişi fie în scop de exploatare sexuală, fie să cerşească sau pentru munca la negru.

Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi are scopul de a trage un semnal de alarmă şi, de asemenea, de a direcţiona atenţia publicului asupra importanţei problematicii copiilor dispăruţi, răpiţi sau exploataţi sexual.

Stimaţi colegi, cred că trebuie să încurajăm şi să sprijinim activităţile de informare a opiniei publice în general, dar mai ales a elevilor, părinţilor şi profesorilor, în legătură cu dispariţia copiilor. De asemenea, cred că trebuie să înăsprim legislaţia în cazul abuzării şi exploatării copiilor.

Domnul Cristian Rizea:

"Criza bugetarilor"

N-am depăşit nici pe departe criza economică sau pe cea politică şi totuşi trebuie să ne aşteptăm la ceea ce este probabil cea mai importantă criză, cea socială.

Urmare a pachetului de măsuri propus de Guvern drept soluţie pentru ieşirea din criză şi îndeplinire a obiectivelor impuse de FMI, ne vedem loviţi de o majoră problemă socială, grevele. Toţi acei bugetari care, pe bună dreptate, se consideră afectaţi grav de consecinţele aplicării acestor planuri de reducere a cheltuielilor bugetare, ies în stradă şi îşi opresc activitatea. Foarte important de menţionat aici este faptul că bugetarii, domnilor guvernanţi, cum prea bine ştiţi sau nu ştiţi, nu sunt doar funcţionarii care mută hârtii dintr-un birou în altul. Bugetari sunt medicii, profesorii sau cei din transporturi. Prin natura activităţii lor, şi aşa destul de prost remunerată până în prezent, aceştia au ţinut în spate întregi categorii sociale.

Ce înseamnă, aşadar, domnule Boc, pentru bugetul de stat, economia de 300 de lei care se face prin tăierea salariului unui profesor de liceu sau al unui medic rezident? Dacă această întrebare este prea complicată, întreb altceva: ce înseamnă, pentru un elev sau un student, pierderea unui an şcolar sau cât de greu ar fi pentru un pacient sa-şi amâne un infarct pentru momentul când România va avea medici?

A fost aleasă cea mai simplă modalitate de reducere a cheltuielilor: tăiem uniform, 25% din fiecare salariu plătit din bugetul de stat şi 15% din fiecare pensie. Procentele cred ca le-a visat domnul Boc în noaptea de după întâlnirea cu FMI, preocupat fiind de situaţia tării.

Mi-e teamă ca aceste soluţii vor aduce în final mai mult rău decât bine, atât în economie, cât şi pe plan social. Dacă nu sunt coroborate cu nişte măsuri pozitive, de stimulare a consumului şi a investiţiilor, rezultatele vor fi tragice. În acest moment, domnul Boc trebuie să înţeleagă faptul că nu avem nevoie de un prim-ministru care să taie pe unde apucă, ca un măcelar, ci de un profesionist care să rezolve rapid şi eficient problemele românilor.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Traian Băsescu: Să trăiţi bine!?!?!?"

Mult timp am crezut că sloganurile de campanie înseamnă responsabilitatea numărul 1 pentru momentul în care ajungi la guvernare, în acest mod promisiunile electorale se îndeplinesc şi alegătorii - cetăţenii - capătă încredere în aleşi.

Mai cred şi acum că aşa trebuie să se întâmple şi că acesta este singurul drum corect, adevărat şi necesar în vederea întăririi democraţiei, aptă să răspundă aşteptărilor oamenilor, dar şi să-i sancţioneze pe mincinoşi, demagogi, populişti.

M-am străduit să nu promit decât ceea ce pot realiza eu însumi, prin puterile mele şi ale partidului din care fac parte, astfel încât, dacă partidul ajunge la putere, să aibă responsabilitatea să nu-i trădeze pe cetăţeni.

Sigur că atunci când nu se ajunge la putere nici nu se pot aplica măsurile propuse şi pentru care oamenii au votat, dar acum, firesc, se urmăresc promisiunile celor care au primit votul majorităţii populaţiei şi se află la guvernare, cei care au luat voturi pe multe făgăduieli făcute electoratului.

Constatăm că în 2004 preşedintele Traian Băsescu, împreună cu Alianţa DA, a câştigat alegerile cu sloganul "Să trăiţi bine!", ceea ce, în mare parte s-a realizat în perioada 2005 - 2008.

Aduc aminte că în acea perioadă guvernul liberal Tăriceanu a dublat pensiile, aproape a dublat salariile din sectorul bugetar, medicilor rezidenţi de anul I şi II chiar li s-au triplat salariile de încadrare, precum şi pensiile agricultorilor, indemnizaţiile de creştere a copiilor, alocaţiile de stat pentru copii, alte ajutoare sociale au crescut cu sume considerabile, uneori cu peste 100%, ceea ce poate să însemne un drum spre a trăi mai bine.

După alegerile din 2008, PNL a intrat în opoziţie, iar Guvernul PDL - PSD a luat măsuri contrare a ceea ce promiseseră în campania electorală, astfel că au îngheţat pensiile şi salariile, economia a intrat în recesiune şi a crescut numărul şomerilor.

În 2010, PDL, partidul majoritar al guvernării, condus de Traian Băsescu, a luat decizia tăierii pensiilor şi salariilor, a tuturor prestaţiilor sociale, ceea ce înseamnă introducerea de curbe de sacrificiu, în loc să asigure dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă, reducerea unor impozite şi taxe.

Guvernul PDL condus de Traian Băsescu este incompetent, neputincios şi aruncă povara prostiei pe umerii cetăţenilor nevoiaşi, de fapt a tuturor cetăţenilor, pentru că în final toţi vor suporta consecinţele grave ale unor politici dezastruoase.

Cu excepţia clientelei politice a PDL susţinută de Traian Băsescu nimeni nu trăieşte bine în România.

Sistemul ticăloşit al lui Traian Băsescu a învins poporul român!

Domnul Daniel Buda:

"Provocarea responsabilităţii - sindicatele, între statutul de parteneri sociali reali şi instrumente ale Opoziţiei"

După evenimentele din decembrie 1989, unul dintre cele mai importante drepturi câştigate a fost libertatea de exprimare a opiniilor sau a credinţelor prin orice mijloace de comunicare în public. Acest lucru a reprezentat o reală victorie, primită cu maxim entuziasm de către populaţia ţării noastre, mai ales dacă se ţine seamă de perioada zbuciumată şi de suferinţele prin care am trecut de-a lungul anilor de cenzură din perioada comunistă.

Numai că imediat după această perioadă de maximă exaltare, de entuziasm teribil, meritat, fără îndoială, din păcate au fost unii care au înţeles greşit acest drept câştigat prin vărsare de sânge. Practic, după momentul decembrie 1989, românii şi-au câştigat dreptul de a-şi exprima poziţia cu privire la actul politic, la politicile guvernamentale, la măsurile propuse şi evident de a se opune deciziilor autorităţilor publice.

Mişcarea sindicală nu a făcut notă discordantă din acest punct de vedere şi nu a ezitat să adopte rezoluţii sau să impună condiţii faţă de practicile politice, economice şi sociale inerente tranziţiei. În virtutea luptei pentru apărarea drepturilor şi intereselor angajaţilor supuşi vicisitudinilor unei tranziţii economice, s-au identificat liderii de sindicat ca reprezentanţi de frunte, portavocea, în fapt, a unor valori şi principii. Însă ce păcat că o dată ajunşi în funcţii de reprezentare, aceşti lideri au fost preocupaţi primordial de propria persoană, iar interesul personal sau al grupurilor de interese a primat în faţa valorilor sindicale şi sociale.

O bună parte dintre liderii de sindicat care blamau măsurile politice, care se revoltau pentru modul cum se guvernează, conduşi fiind de propriile interese au schimbat fără urmă de mustrare haina sindicală cu cea politică, şi sindicatele pe care le reprezentau au fost aruncate în apriga luptă politică, alăturându-se în mod partizan unor forţe politice.

Fără a încerca să fac o pledoarie cu privire la rolul sindicatelor într-o societate democratică, cărora, de altfel, le respect eforturile de a se implica în actul de guvernământ, pentru şi în interesul celor pe care îi reprezintă, nu pot să ignor jocurile de culise dintre liderii sindicali şi Opoziţia reprezentată astăzi de PNL şi PSD. Ceea ce este, însă, mai grav este faptul că tocmai datorită acestor jocuri de culise şi comportamentului oscilant al unor lideri de sindicat, mişcarea sindicală nu poate juca un rol constructiv în reforma economică. Plecând urechea la promisiunile deşarte ale Opoziţiei şi jucând după cum le dictează aceştia, sindicatele nu fac decât să se îndepărteze de la valorile şi principiile pe baza cărora s-au consolidat de-a lungul anilor. Este o chestiune ce ţine de deontologia profesională şi de respectul faţă de cei pe care îi reprezintă şi care le-au acordat încrederea.

Calea dialogului sincer şi a înţelegerii asupra unor chestiuni de ordin naţional şi internaţional a fost dintotdeauna cheia succesului garantat, însă fără a porni de la false premise şi discursuri dinainte învăţate.

Făcând jocul politic al unor partide, sindicatele, în marea lor majoritate nu fac altceva decât să contribuie la adâncirea României într-o criză economică, socială şi politică, iar măsurile dure de reformare a ţării noastre să fie amânate aproape sine die. Acestea sunt, însă, victorii sporadice deoarece, odată amânată luarea unor măsuri necesare pentru redresarea situaţiei economice a ţării, efectele pot fi dezastruoase în timp. Nu doresc să apelez la comparaţii cu alte ţări europene care au cedat în faţa presiunilor sindicale şi au ajuns la colaps economic şi financiar.

În calitate de parlamentar ales uninominal, nici mie nu îmi este uşor să le explic cetăţenilor din colegiul pe care îl reprezint reducerile de salarii şi pensii, însă un lucru este cert, şi anume faptul că dintre toate variantele propuse, dezbătute şi analizate, aceasta este cea mai bună variantă, în caz contrar economia va intra într-o criză profundă şi, poate, ireversibilă. Sunt de acord cu faptul că cetăţenii au dreptul de a protesta, de a se lupta pentru binele lor, dar nu pot fi de acord ca dreptul la grevă, la mitinguri să fie transformate în instrumente de punere în aplicare a politicilor Opoziţiei, şi nu de protejare a intereselor salariaţilor şi pensionarilor.

În aceste momente dificile pentru ţara noastră, avem nevoie de responsabilitatea tuturor liderilor politici şi sindicali, dar, în egală măsură, a cetăţenilor, în caz contrar, efectele se vor răsfrânge asupra noastră.

Am convingerea că avem maturitatea politică de a gestiona cu maximă responsabilitate situaţia economică a ţării şi de ne asuma răspunderea pentru binele cetăţenilor, în loc să apelăm la tot felul de subterfugii şi să ne afirmăm punctele de vedere în faţa camerelor de luat vederi numai din dorinţa de a ne creşte notorietatea şi de a contribui conştient şi decisiv la adâncirea crizei economice.

Este de datoria noastră, a politicienilor, de a ne asuma responsabilitatea în faţa celor care ne-au acordat încrederea, şi nu prin lamentări şi dezbateri sterile ci, din contră, cu înţelepciune, calm şi responsabilitate.

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

«Libertatea de exprimare - de la "ţigancă împuţită" la controlul publicităţii pentru mass-media»

Aş dori să aduc în faţa dumneavoastră un subiect care mă îngrijorează. Este vorba de libertatea de exprimare, unul dintre puţinele drepturi de care ne putem bucura, cu adevărat, în urma Revoluţiei din 1989.

Libertatea de exprimare nu înseamnă bancuri cu Emil Boc sau Traian Băsescu, spuse pe la colţul străzii. Libertatea de exprimare nu înseamnă nici înjurături grosolane pe diverse forumuri, spuse în spatele unui nickname. Să nu înţelegeţi greşit! Bancurile cu Băsescu sunt savuroase, iar înjurăturile vin o dată cu decizia de a intra în viaţa publică, aşa că fie le accepţi de la început, fie nu faci politică.

Libertatea de exprimare este un concept care preocupă nu doar mass-media. Este o preocupare constantă a oricărei societăţi civilizate şi ori de câte ori societatea a înţeles că acest drept fundamental este în pericol, ţările s-au grăbit să facă anumite reglementări pentru conservarea acesteia. Aşa s-a ajuns ca libertatea de exprimare să fie declarat "un drept fundamental al omului şi piatra de temelie a tuturor libertăţilor cărora li se consacră Naţiunile Unite" de către Adunarea Generală a ONU, în prima sa sesiune din 1948. O amplă reglementare a libertăţii de opinie şi exprimare se regăseşte şi în Convenţia Internaţională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată şi deschisă spre semnare şi ratificare de către Adunarea Generală a ONU prin rezoluţia 2106/XX din 21 decembrie 1965, iar Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că "Orice persoană are dreptul la libertatea opiniei şi a expresiei; acest drept include libertatea de a susţine propriile opinii, fără interferenţe, libertatea de a căuta, primi şi răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi fără frontiere".

Probabil că unii dintre dumneavoastră - mă refer aici la colegii mei din PSD, PC, PNL şi UDMR - ştiţi că şi Constituţia României, în articolul 30 arată că sunt inviolabile: "libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public".

După cum vedeţi, libertatea de exprimare se bucură de un statut privilegiat în lume şi este garantată de Constituţie, aşa cum este şi firesc să fie, într-un stat care respectă valorile democraţiei, într-un stat membru NATO şi UE. Şi pentru că vreau să demonstrez că preocuparea legată de conservarea libertăţilor de exprimare nu reprezintă doar vorbe în vânt pentru actualii guvernanţi, aş vrea să vă mai redau, în câteva fraze, o ştire de la finele anului 2009, care a trecut neobservată de către opinia publică. La acea dată a fost semnat de către toţi candidaţii la Preşedinţia României "Pactul pentru Garantarea Libertăţii de Exprimare şi Creşterea Responsabilităţii Presei", iniţiat de către următoarele organizaţii nonguvernamentale: ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie, Asociaţia Patronală a Editorilor Locali (APEL), Asociaţia Jurnaliştilor din România (AJR), Sindicatul Jurnaliştilor Galaţi, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, Asociatia AltPHel, Uniunea Jurnalistilor Maghiari din România - Mureş, Liga Jurnaliştilor Sibiu, Asociaţia Jurnalistelor din România "Ariadna", Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Libertăţii de Exprimare (APPLE), Asociaţia Profesioniştilor din Presă - Cluj (APPC), Patronatul Presei din România - ROMEDIA.

Printre cei care au semnat acest pact se numără şi actualul Preşedinte al României, Traian Băsescu, susţinut în alegeri de către PDL. Ce prevede pactul? Printre altele că, pe durata mandatului, preşedintele se angajează să sprijine "dreptul la libertatea de exprimare şi dreptul la informare". Pactul semnat şi de Preşedintele Traian Băsescu mai prevede că acesta va sprijini "asigurarea transparenţei în aplicarea Legii achiziţiilor publice, în principal a achiziţiei de publicitate şi produse mass-media din bani publici", dar şi "sprijinirea industriei de media prin politici fiscale adecvate pentru garantarea independenţei financiare a instituţiilor de media, aşa cum se aplică în majoritatea statelor din Uniunea Europeană".

Acum, la câteva luni diferenţă, mi-aş dori să îl pot felicita pe Preşedintele României pentru gestul "omenesc" de a semna acest pact! Nu pot să o fac, deoarece premierul Emil Boc a făcut ceea ce nici un guvern, nici un om politic nu şi-a permis să facă.

În şedinţa de Guvern din 17 februarie a fost aprobat un memorandum prin care autorităţilor publice locale, cele care teoretic au independenţă faţă de Executiv, nu mai au voie să încheie niciun contract de publicitate şi/sau promovare în cursul anului 2010, şi atunci când derulează proiecte europene care au şi capitole speciale destinate popularizării acestora prin mass-media, autorităţile publice locale trebuie să solicite avizul personal al premierului Emil Boc. Cum s-ar spune, doamnelor şi domnilor, atât mass-media, cât şi toţi primarii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene din România sunt la pixul lui Boc, chiar dacă Uniunea Europeană a fost de acord să finanţeze publicitatea prin mass-media pentru proiectele respective. Cu alte cuvinte, aşa cum scrie presa din aceste zile, "Emil Boc va cenzura personal ceea ce Comisia Europeană a decis deja să finanţeze".

Tot mass-media atrage atenţia că decizia luată de Guvernul Boc "încalcă regulamentele pe baza cărora se obţin finanţările europene" deoarece fiecare Program Operaţional are un buget separat pentru publicitatea acestuia, iar fiecare proiect în parte include un buget de promovare, promovarea proiectului fiind unul dintre criteriile de evaluare folosite la acordarea finanţărilor pe fonduri europene.

Iată, stimaţi colegi, prima acţiune a actualei puteri legată de "protejarea" mass-media, acea putere care, prin semnătura Zeus-ului Băsescu s-a obligat să "sprijine industria de media prin politici fiscale adecvate pentru garantarea independenţei financiare a instituţiilor de media, aşa cum se aplică în majoritatea statelor din Uniunea Europeană".

Astăzi, puterea care a patentat jignirile la adresa ziariştilor de genul "găozarule" sau "ţigancă împuţită" trece la o nouă fază de luptă împotriva libertăţii de exprimare. Prin decizia lui Boc, începe faza de cenzură economică a mass-media şi, ulterior, ca urmare a lipsei fondurilor, "cenzorii" de la Cotroceni şi de la Palatul Victoria vor trece la etapa de cenzură totalitaristă a acelei părţi a presei care va fi dispusă să accepte acest compromis pentru a beneficia de "mărinimia" pixului lui Boc.

În 2009, Asociaţia "Reporters Sans Frontieres" arăta că în România libertatea de exprimare este mai puţin respectată decât în Ghana, Namibia, Cehia, Ungaria sau Slovacia. În ceea ce priveşte respectarea acestui drept "ne putem mândri" că suntem mai buni decât bulgarii, albanezii sau moldovenii. Vă atrag atenţia că vorbim despre un top realizat în 2009. În 2010 vom fi la coada acestui clasament, alături de Venezuela, unde Hugo Chavez a dat dispoziţie să fie oprită emisia Televiziunii RCTV, sau China, unde site-urile occidentale cum este Google nu funcţionează.

Dacă Hugo Chavez a interzis RCTV de ce nu ne-ar obliga Băsescu să ne uităm doar la B1 TV şi doar între orele 20,00-22,00? Nu este o întrebare retorică, dragi colegi, ci un semnal de alarmă pe care îmi permit să îl trag de la tribuna Parlamentului în legătură cu deciziile Guvernului Boc de a submina economic mass-media!

Acum, când mugurii cenzurii prind contur, cred, stimaţi colegi, că ar trebui să facem front comun pentru a preîntâmpina un nou pericol care ameninţă democraţia.

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Guvernul Boc şi experimentele nereuşite"

Încep această declaraţie politică referindu-mă la o acţiune pe care am dorit să o demarez la nivelul colegiului pe care îl reprezint în Parlament, cât şi la nivelul întregii Organizaţii PSD Vrancea.

Astfel, pe data de 12 aprilie 2010, în ziua în care Guvernul a trimis la Parlament proiectul Legii educaţiei am dat publicităţii un comunicat de presă în care îi informam pe profesori că noi, parlamentarii PSD din judeţul Vrancea, am dori să modificăm, prin intermediul amendamentelor pe care le putem formula, acest proiect de lege şi că aşteptăm propunerile lor pentru ca aceste modificări să fie cât mai pertinente!

Acum, la mai bine de două săptămâni de la acel moment, vreau să vă informez că nici eu, nici colegii mei din PSD, dar nici alţi parlamentari din Vrancea nu au primit niciun semn din partea celor 4.202 profesori din judeţ sau măcar din partea celor 1.060 de profesori care au făcut, pe data de 22 aprilie, grevă, nemulţumiţi de prevederile proiectului de lege.

Vă veţi gândi că lipsa de reacţie a profesorilor mă va indigna şi că vă prezint această temă cu intenţia de a-i blama pentru faptul că nu se arată interesaţi de o eventuală "bătălie" pentru drepturile lor. Nici pe departe!

Vă prezint această temă pentru a trage un semnal de alarmă faţă de lipsa de încredere pe care cetăţenii, în cazul de faţă profesorii, o au faţă de instituţiile statului. Cred că în acest moment românii care trăiesc în România nu mai au niciun fel de speranţe, nu mai au niciun fel de aspiraţii şi, în acelaşi timp, nu mai cred în nimeni şi în nimic. Şi mai cred că această atitudine de resemnare şi de alienare a societăţii civile în raport cu clasa politică este mediul propice pentru crearea şi implementarea unor reguli politice care să ducă România înapoi cu 20 ani.

Aşa cum spuneam, nu îi învinuiesc pe profesori pentru atitudinea de neîncredere pe care o manifestă! Atunci când vezi la televizor sau citeşti în presă gogomăniile spuse de cei care au gândit proiectul Legii educaţiei e normal să nu mai reacţionezi în niciun fel, deoarece ai senzaţia că nici cele mai radicale reacţii nu vor putea îndrepta zecile de lucruri pe care acest Guvern le-a stricat în câteva luni de guvernare. Iar atunci când Guvernul nu a stricat nimic, prin promovarea vreunei legi tâmpe au avut grijă domnii miniştri să dea cu băţul în baltă!

Este cazul ministrului educaţiei, Daniel Funeriu, care s-a lansat în fel de fel de elucubraţii la o emisiune TV de săptămâna trecută - "Naşul" de la oficiosul B1 TV.

Ascultându-l pe acesta am aflat că deşi toată lumea admite că salariile în educaţie nu sunt unele grozave, profesorii nu mor de foame sau că presa - atât de hulită de PDL - ar duce deliberat o campanie de dezinformare împotriva Ministerului Educaţiei anunţând tăieri de salarii, de sporuri sau concedieri masive sau faptul că meditaţiile, care se practică peste tot în ţările civilizate, sunt acţiuni asociate cu promiscuitatea. Adică, mai pe româneşte, în viziunea lui Funeriu profesorii sunt persoane dubioase deoarece fac meditaţii!

Vă garantez, stimaţi colegi, că această emisiune a fost privită de profesori cu aceeaşi mirare cu care a fost privită şi de mine! Şi vă garantez că dacă aţi fi privit şi dumneavoastră o emisiune similară, în care Daniel Funeriu să "evolueze" cu aceiaşi dezinvoltură, aţi realiza că orice amendament pe care l-aţi propune la o lege ar fi sortit eşecului. Practic, tupeul imberb al unor astfel de indivizi ajunşi să decidă soarta a sute de mii de cadre didactice anihilează orice fel de acţiune coerentă a celor care ar trebui să se revolte în faţa propunerilor aberante care se regăsesc în proiectul Legii educaţiei.

Fireşte, acestea sunt doar câteva exemple din aberaţiile pe care, zi de zi, profesorii le aud de la guvernanţi în legătură cu munca lor de la catedră. Ar fi ideal dacă miniştrii şi secretarii de stat s-ar opri măcar din debitat inepţii! Ştiţi la fel de bine ca şi mine că de la 1 ianuarie 2010 profesorilor le-a scăzut salariul care, şi aşa, era unul mic, iar acum stabilitatea lor profesională este ameninţată, prin acest proiect de lege.

Să nu ne facem că nu înţelegem: Executivul face experimente pe tot ce mişcă în ţara asta. Face experimente pe pensionari, face experimente pe medici, face experimente pe magistraţi sau pe profesori. Românii, fie că sunt bugetari sau întreprinzători particulari, se simt ca într-un imens lagăr de concentrare în care un domn, mic la stat şi cu ochelari, se joacă cu butoanele destinelor noastre! Astăzi învârte puţin butonul valorii punctului de pensie, mâine învârte puţin butonul disponibilizărilor din administraţie, iar poimâine pe cel al disponibilizărilor din educaţie!

Vreau să precizez că am scris această declaraţie politică cu gândul de a le transmite profesorilor din judeţul Vrancea optimism şi am sperat că indignarea mea le va insufla acestora puterea de a se revolta împotriva nedreptăţilor la care sunt supuşi.

Nu ştiu dacă am reuşit acest lucru! Vreau, însă, ca de la această tribună să îi asigur că noi, parlamentarii PSD din judeţul Vrancea, ne vom bate pentru drepturile lor, la fel cum vom încerca să ne batem şi pentru drepturile pensionarilor sau ale oamenilor de afaceri pentru ca România să nu devină un "lagăr de exterminare" aflat la dispoziţia unor politicieni incompetenţi şi rău intenţionaţi, care pun în practică lucrurile pe care le-au visat noaptea!

Şi vreau să mai precizez faptul că ne vom bate şi pentru ca principiul separaţiei puterilor în stat să fie respectat. Ministrul Funeriu reprezintă puterea executivă! El ar trebui să se preocupe de bunul mers al învăţământului, adică ar trebui să fie preocupat ca profesorii să aibă salarii decente, iar elevii să aibă condiţii bune în şcolile pe care le frecventează. Binele şcolii e treaba Ministerului Educaţiei, iar legile destinate acestui sector sunt treaba naţiunii şi a reprezentanţilor ei!

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Noi mai săraci, ei mai bogaţi"

2010 a fost declarat "Anul european de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale". Sub sloganul "Stop sărăciei acum!", Comisia Europeană a lansat o campanile care are drept obiectiv lupta împotriva sărăciei.

Statisticile europene arată că sărăcia afectează un european din şase, adică 80 de milioane de europeni - 17% dintre cetăţenii din întreaga UE trăiesc la ora actuală sub pragul sărăciei.

Europenii consideră că lupta împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale face parte integrantă din efortul de a ieşi din criză.

Iată de ce anul european 2010 are drept obiectiv sensibilizarea faţă de cauzele şi consecinţele sărăciei în Europa, atât a actorilor-cheie, cum sunt guvernele şi partenerii sociali, cât şi a publicului larg.

Sărăcia şi excluziunea socială sunt probleme care preocupă omenirea încă de la finele secolului trecut. Prin Rezoluţia 47/196, adoptată în 22 decembrie 1992 de către Adunarea Generală a ONU, ziua de 17 octombrie a fost numită Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei. Iată că omenirea, în sine, este preocupată de acest fenomen.

În 2009, în România rata sărăciei a crescut de la 5,7% la 7,4%. Potrivit UNICEF, numărul populaţiei sărace a ajuns la 1,59 de milioane de persoane, dintre aceştia 351.000 fiind copii până în 14 ani.

Într-o lume politică plină de scandaluri, de suspiciuni şi de o detaşare evidentă a jucătorilor politici faţă de agenda cetăţeanului, unii dintre dumneavoastră vă veţi întreba de ce am adus această temă în discuţie în faţa domniilor voastre? Răspunsul meu este simplu: îi reprezint pe cetăţenii Colegiului 6, Vrancea, şi simt că trebuie să atrag atenţia în legătură cu o problemă cu care ei se confruntă la nivel local, dar cu care societatea românească se confruntă la nivel naţional. Şi, mai ales, vreau să atrag atenţia în legătură cu efectele generate de sărăcia lucie în care se zbat românii.

În acest sens, vreau să vă relatez despre fapta unui bărbat de 28 ani din municipiul Adjud care, pe data de 14 februarie 2010, a fost arestat după ce a încercat să tâlhărească, de foame, o bătrână. Bărbatul a intrat în casă peste vecina sa, căreia a vrut să-i fure mâncare. Când poliţiştii l-au reţinut el a recunoscut fapta comisă, motivând că nu mai mâncase de două zile şi s-a hotărât să caute mâncare în casa vecinei.

Pe data de 24 februarie, un alt bărbat, din comuna Ciorăşti a fost arestat pentru că a intrat în casă peste o bătrână de 85 ani căreia i-a furat suma de 200 lei şi mai multe haine. Exemplele pot continua.

Iată, stimaţi colegi, că sărăcia extremă pe care românii o simt în 2010 duce la gesturi extreme. Cele două bătrâne despre care v-am vorbit au scăpat cu viaţă din lupta cu foamea a unor concetăţeni de-ai lor dar, mai devreme sau mai târziu, foamea va ucide! Şi toate aceste lucruri se întâmplă în 2010, "Anul european de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale".

Preotul Joseph Wresinski, unul dintre cei mai aprigi luptători împotriva sărăciei, cel care a fondat mişcarea ATD Fourth World spunea "ori de câte ori un bărbat sau o femeie sunt condamnaţi să trăiască în sărăcie, drepturile omului sunt violate". Eu spun că cei care condamnă concetăţenii la sărăcie şi foamete sunt cei care vor primi reversul acestui comportament, mai devreme sau mai târziu.

Am dorit să aflu ce fac actualii guvernanţi pentru a limita acest fenomen care, aşa cum aţi putut afla, a crescut în 2009. Am citit, cu mirare, că pentru a lupta cu sărăcia, "România are nevoie să reformeze sistemul de asistenţă socială şi să vină cu măsuri concrete pentru sprijinirea familiilor tinere cu copii, care sunt cele mai afectate de criză". Am citat din ministrul muncii, Mihai Şeitan, care a făcut aceste declaraţii la conferinţa naţională de lansare a "Anului european pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale". Sublimă declaraţie! M-a adus cu picioarele pe pământ un titlu din presa locală de zilele trecute din Vrancea mea dragă. Titlul suna aşa: "Săracii directori bogaţi ai PDL vor case de la ANL". Adică directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea şi directorul coordonator adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea - tineri de peste 30 de ani, cu salarii de aproape 3.000 lei - doresc să primească locuinţe sociale de la Primăria Focşani.

Citind articolul din cotidianul local am înţeles exact sensul declaraţiilor ministrului muncii, care vrea sprijin pentru familiile tinere "cele mai afectate de criză"! Evident, sunt familiile tinerilor directori ai PDL care, nu-i aşa, trebuie protejaţi cât mai bine de criză, nu de alta, dar ar fi păcat ca asemenea somităţi în domeniu să dea piept cu vicisitudinile vremilor pe care le trăim!

Sărăcia şi excluziunea socială sunt chestiuni cu care nu ne putem juca! La fel cum nu ne putem juca nici cu instabilitatea legislativă! Nu putem anunţa astăzi că vom reduce sau vom anula alocaţiile de stat pentru copii, iar mâine declarăm senin că nu avem în intenţie să facem aşa ceva.

Dreptul copiilor la alocaţiile de stat este prevăzut în Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului, Constituţia României şi Legea nr.272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului! Dar ce sunt toate aceste prevederi legale pentru un guvern care dă vina pe contabili pentru diminuările drastice de salarii ale bugetarilor? Vorbe în vânt şi nimic mai mult!

De ce spun aceste lucruri? Acelaşi ministru al muncii afirmă, cu ocazia conferinţei naţionale de lansare a "Anului european pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale" că nu crede "în eradicarea sărăciei, ci în reducerea acestui flagel, care se manifestă şi în România".

Cred că sărăcia şi excluziunea socială reprezintă nu doar o problemă a individului, ci a societăţii în ansamblul ei şi ne afectează pe toţi, pe toate planurile - politic, economic, cultural, social, moral şi spiritual! Şi mai cred că acest flagel nu poate fi eradicat cu amatori care au ajuns, printr-un concurs nefericit de întâmplări, să conducă Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Societatea românească trebuie să însemne mai mult decât o categorie foarte restrânsă de milionari şi o categorie foarte răspândită de oameni sărăci care nu văd nicio perspectivă de a-şi îmbunătăţi traiul. Pentru a lărgi orizontul de aşteptări al românilor care acum sunt pesimişti avem nevoie de profesionişti în vârful sistemului de protecţie socială şi de programe realiste, a căror aplicare să renască speranţa de mai bine a zecilor de milioane de români care astăzi cred că ţara merge într-o direcţie greşită.

Le atrag atenţia celor care guvernează România că politicile dumnealor în domeniul economic şi social sunt dezastruoase şi că numărul românilor care se vor declara săraci, la finele lui 2010, va fi mult mai mare decât a celor din 2009. Şi mai vreau să le atrag atenţia guvernanţilor asupra faptului că, o dată cu creşterea numărului de săraci, va creşte şi numărul celor dispuşi să îşi rişte libertatea pentru o lingură de mâncare. Atunci nici toţi SPP-iştii din lume nu îi vor scăpa pe cei responsabili de această situaţie de furia românilor!

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Condamnaţi la supravieţuire"

Subiectul abordat de mine astăzi este unul de mare actualitate pentru românii care sunt preocupaţi de viaţa lor, de sănătatea lor şi mai puţin de ceea ce ce întâmplă în lumea politică sau în Parlament.

Ideea acestei declaraţii politice mi-a fost sugerată de mai mulţi pensionari din oraşul Panciu şi din municipiul Adjud, din colegiul pe care eu îl reprezint în Parlament. O bătrânică din Adjud mi-a spus că de la 1 aprilie nu mai poate obţine reţete medicale gratuite pentru că medicii de familie nu se înţeleg cu Ministerul Sănătăţii şi, prin urmare, refuză să mai scrie astfel de reţete. Fără să-mi facă un reproş, mai degrabă resemnată, bătrânica m-a întrebat: "Ce vină am eu că sunt bătrână şi bolnavă? De ce trebuie noi, pensionarii să fim mereu cei care tragem ponoasele atunci când Guvernul nu mai are bani de medicamente, atunci când Guvernul nu mai are bani de pensii, atunci când Guvernul nu se înţelege cu medicii de familie? Ce vină am eu că din pensia mea de câteva milioane de lei vechi nu pot să cumpăr şi medicamentele de care am nevoie ca să trăiesc şi pâinea de zi cu zi, lumina, întreţinerea! De ce viaţa mea, la bătrâneţe, nu poate fi liniştită şi, in schimb, e plină de griji?".

În vorbele bătrânei am simţit toată durerea, toată suferinţa a milioane de oameni care nu mai înţeleg nimic, care nu ştiu la ce să se aştepte de la ziua de mâine. Am văzut disperarea a milioane de români care astăzi ştiu că au un salariu cu care îşi pot plăti ratele la bănci şi pot asigura educaţia copiilor lor, iar mâine dimineaţă se trezesc cu noi taxe şi impozite, în aşa fel încât nu mai pot plăti ratele pe care le au, şi abia dacă îşi mai pot trimite copiii la şcoală.

Am vrut să scriu această declaraţie doar pe tema sănătăţii şi am vrut să vă aduc dumneavoastră în atenţie ceea ce probabil că majoritatea ştiţi deja: de la 1 aprilie 2010 sistemul sanitar e blocat! Pensionarii, bolnavii cronici nu mai beneficiază de reţete compensate sau gratuite! Oamenii care îşi drămuiesc până la ultimul leuţ din pensie vor trebui să facă o alegere fatală: cumpărăm medicamente ca să supravieţuim sau cumpărăm pâine ca să nu murim de foame? Din păcate, aceasta nu poate fi o alegere într-o ţară care peste un an de zile va adera la spaţiul Schengen!

Şi totuşi este ţara noastră în care, de câteva luni de zile, lucrurile parcă au luat-o razna de tot! Prima dată au fost huliţi pensionarii cu aşa zisele pensii nesimţite şi, sub pretextul că acestea vor fi micşorate, Guvernul a redus toate pensiile! Au urmat apoi profesorii care, peste noapte, s-au trezit cu lefuri mai mici! Au venit şi explicaţiile: contabilii de la şcoli nu au ştiut să facă încadrările cum trebuie. O explicaţie jalnică, iar rezultatul s-a văzut: profesorii sunt în stradă şi ameninţă că vor boicota închiderea anului şcolar. Acum a venit rândul medicilor de familie să intre în malaxorul schimbărilor marca Boc şi a "patrioţilor" UDMR-işti de la Ministerul Sănătăţii.

Când a fost numit ministru, Cseke Attila s-a bucurat de sprijinul şi simpatia multor politicieni din România care afirmau despre domnia sa că este un tip în regulă. Şi eu l-am creditat cu încrederea mea, mai ales că fusesem coleg de comisie parlamentară cu "Atti".

La patru luni de la numire, singurul lucru pe care pot eu să îl spun despre Cseke Attila este că numele său se leagă de "taxa fast-food" şi de protestul medicilor de familie care, nemulţumiţi de contractul-cadru propus de minister nu mai eliberează reţete compensate şi gratuite către cetăţeni. Sper doar că face aceste lucruri obligat de partenerii de guvernare de la PDL.

Şi, de când m-am întâlnit cu bătrânica din Adjud, numele Cseke Attila îmi aduce aminte de întrebarea retorică a acesteia: "Eu ce vină am că medicii nu se înţeleg cu cei de la minister?".

Şi, stimaţi colegi, iată ce am descoperit, citind ştirile de prin ziare? Aceeaşi întrebare retorică este şi pe buzele premierului Emil Boc care, cu câteva ore înainte de Înviere spune că: "Nu este normal ca populaţia să aibă de suferit ca urmare a negocierilor pe care medicii de familie le poartă cu Ministerul Sănătăţii", că "Ministerul Sănătăţii a stat în negocieri tot timpul şi va negocia cât va fi necesar" şi că "sper să se găsească înţelegere, pentru că nu e firesc ca oamenii să sufere din cauza negocierilor sau a birocraţiei".

O declaraţie care pe mine, personal, m-a pus pe gânduri! O opinie a unui om care parcă nu ar avea în mâini frâiele acestei ţări, ci ar fi portar la Palatul Victoria şi, în pauzele lungi şi dese, şi-ar da şi el cu părerea pe chestiunea conflictului medici de familie-minister!

Am scris această declaraţie în timp ce medicii de familie se întâlneau cu ministrul fast-food şi în timp ce alţi medici mărşăluiau între Ministerul Sănătăţii şi Piaţa Universităţii, pe trotuar, întrucât nu aveau aprobare pentru organizarea unui miting!

Probabil, pe viitor, nici alte categorii socio-profesionale nu vor mai avea voie să organizeze mitinguri de protest în Capitală pentru a nu-l deranja pe cel mai iubit dintre premieri, care acum e preocupat doar de ideea de a-şi face blog şi cont pe Facebook.

Probabil că, preocupat exclusiv de imaginea de lider politic competent, neaservit şi vertical pe care Emil Boc vrea să şi-o construiască în spaţiul virtual, domnia sa uită să le explice oamenilor de afaceri de ce legile fiscale se schimbă de la o zi la alta, de ce pensionarii primesc pensii mai mici, de ce profesorilor nu li s-a mărit leafa, de ce medicilor de familie li se îngrădesc dreptuile şi, pentru că tot uită, cel mai bine ar fi ca aceştia să nu mai aibă nici dreptul de a protesta!

Şi, pentru că am început această declaraţie politică referindu-mă la sănătate şi la bătrânica din Adjud care mi-a spus ce are pe suflet şi m-a rugat să fiu portavocea ei, vreau să termin referindu-mă tot la acest subiect.

Pe 7 aprilie 2010 Organizaţia Mondială a Sănătăţii sărbătoreşte Ziua Mondială a Sănătăţii. În acest an organizaţia dedică ziua de 7 aprilie campaniei "1.000 de oraşe - 1.000 de vieţi" - o acţiune care doreşte să arate cum este îmbunătăţită starea de sănătate a populaţiei în zonele urbane! Să ştiţi că şi în România se derulează această campanie. Din păcate, ea a fost organizată doar în sediile Direcţiilor de Sănătate Publică, pe stradă. În oraşe nu a ajuns niciodată, iar bătrânica din Adjud va avea şi pe viitor aceeaşi întrebare: "Cu ce sunt vinovată că trebuie să aleg între a cumpăra medicamente, ca să supravieţuiesc, şi pâine, ca să nu mor de foame?"

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Acordul cu FMI - justificarea PDL pentru distrugerea României"

Trăim vremuri pe care nici unul dintre noi nu şi le-ar fi dorit să le trăiască. Vremuri care aduc parcă în prim-plan poveştile bunicilor noştri despre foametea de după războaie.

Lumea a fost lovită de criză, dar parcă nicăieri în lume tragediile celor care trăiesc în aceste vremuri amare nu sunt atât de mari, atât de intense aşa cum sunt cele din România, şi parcă nicăieri în lume guvernanţii nu şi-au întors faţa de la popor, aşa cum au făcut-o cei care conduc astăzi România.

De şase ani de zile, Preşedintele României spune poporului cât de răi, de meschini, de lipsiţi de profesionalism sunt medicii, magistraţii, profesorii.

În ultimul an, vocea lui Băsescu a fost dublată de cea a lui Boc, care explică poporului ce pensii nesimţite au pensionarii acestei ţări...

În ultima lună, Băsescu, Boc, deontologii PDL ne spun cât de incompetent este acest popor şi cât de rău a fost croit sistemul acestei ţări pe care ei, într-o formă sau alta, o conduc de şase luni de zile.

În ultima lună, discursul guvernanţilor PDL la adresa poporului a devenit din ce în ce mai virulent, din ce în ce mai critic şi din ce în ce mai tragic pentru fiecare român în parte. Spun tragic deoarece este neplăcut să îţi auzi conducătorii cum de dimineaţă până seara te fac prost, hoţ, incompetent pe tine, românul simplu, românul care trudeşte pentru a-şi plăti dările la stat, românul sărac, care îi ţine pe ei în huzur.

Şi, pentru că propaganda avea nevoie să funcţioneze, pentru ca românul să mai înghită senin, calm toate jignirile, toate palmele Guvernului PDL, a fost inventată şi motivaţia perfectă: FMI!

"Stimaţi cetăţeni, sunteţi proşti, hoţi, incompetenţi şi aveţi şi pensii nesimţite nu pentru că noi, cei de la PDL, credem asta despre dumneavoastră, ci pentru că aşa ne-au spus cei de la FMI, pentru că aşa susţine Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România" - aceasta este o strategie de discurs propagandistic cu care PDL speră să adoarmă, încă o dată, vigilenţa românilor şi să îngheţe la maxim dorinţele acestora de a trăi bine!

De ce spun că este o strategie, pentru că, din punctul meu de vedere, PDL este doar la începutul singurului plan pe care acest partid îl poate pune în practică, respectiv distrugerea României.

Acest plan a început să se aplice o dată cu venirea la putere a Guvernului Boc şi continuă. Singurul scop al planului este îmbogăţirea peste măsură a clicii PDL şi conservarea puterii cât mai mult timp! Deciziile de reducere a pensiilor şi indemnizaţiilor de şomaj cu 15% şi a salariilor cu 25% reprezintă un pas important în acest plan! Dacă românii vor accepta să fie divizaţi şi vor accepta să fie puşi la jug pentru a trage căruţa corupţilor din PDL cât mai mult timp, atunci înseamnă că ne merităm soarta, aceea de a fi în coada Uniunii Europene.

Personal cred că românii nu vor mai fi victime sigure ale acestui Guvern otrăvitor, ci vor realiza că sunt mai mult decât nişte pioni pe tabla de şah a minţilor bolnave de la Cotroceni şi Palatul Victoria şi se vor revolta.

Se vor revolta împotriva deciziei aberante de a reduce numărul spitalelor cu 200. Pentru că este revoltător să ştii că deşi contribui la bugetul asigurărilor sociale nu poţi beneficia de asistenţă medicală de specialitate.

Medicii şi asistenţii medicali, cei cărora Guvernul Boc le-a redus salariile de la începutul acestui an şi cărora li se vor reduce, din nou salariile cu 25% şi cărora li se va închide şi spitalul în care lucrează, sunt primii care ar trebui să protesteze. Sunt primii care ar trebui să spună românilor că închiderea a 200 de spitale înseamnă condamnare la moarte pentru cei care fac un infarct sau suferă un şoc anafilactic. Personalul medical ar trebui să spună tuturor, şi în special guvernanţilor, că nu avem suficient de multe ambulanţe pentru ca un bolnav care are nevoie de asistenţă medicală de urgenţă să o poată primi în timp util.

Tot medicii ar trebui să spună: Casa Naţională de Sănătate, această bancă a sănătăţii, este ineficientă şi produce mai mult blocaje în sistem. Iar farmaciştii ar trebui să spună şi ei acelaşi lucru. Şi să mai spună că pensionarii, cărora Guvernul PDL le ia 15% din pensie, vor muri, pentru că preţul medicamentelor este mult peste puterea lor de cumpărare.

La fel şi profesorii, care ar trebui să spună ţării întregi că nu sunt doar nişte cetăţeni care fac meditaţii după program, ci că sunt cei care asigură viitorul acestei ţări. Profesorii, cei cărora Guvernul le-a redus salariul de la 1 ianuarie 2010 şi le ia încă 25% din salariu deja ciuntit, sunt cei care ar trebui să le spună elevilor, părinţilor acestora, bunicilor că atunci când salariul îţi scade peste limita de suportabilitate nu îţi mai pasă de calitatea muncii pe care o prestezi şi nu mai ai în tine puterea de a fi mândru că educi viitoarele generaţii ale României pentru că te gândeşti, înainte de toate, la ce vei da de mâncare propriului tău copil şi cu ce vei plăti întreţinerea.

Profesorii, toate cadrele didactice trebuie să fie unite şi să spună românilor că ei, la fel ca şi medicii acestei ţări, nu sunt "nişte bugetari care trăiesc pe spatele oamenilor de afaceri", ci sunt oameni care şi-au dedicat viaţa studiului, salvării vieţilor şi educării generaţiilor viitoare.

Iar funcţionarii din administraţie, administraţie căreia i se va mai retrage 0,3% din p.i.b., conform Acordului cu FMI, trebuie să spună că nu "taie frunză la câini", aşa cum crede Guvernul PDL. Funcţionarii trebuie să spună românilor că ei sunt cei care scriu proiecte pentru atragerea de fonduri europene, atât de necesare dezvoltării comunităţilor locale. Administraţiile locale trebuie să spună că ele sunt alături de oameni, cele care se gândesc la nevoile comunităţii, la faptul că tanti Sanda nu are bec în faţa porţii, sau că Strada George Coşbuc din Panciu nu este legată la utilităţile publice: apă, canal, gaz. Administraţiile locale trebuie să mai spună că pentru ca nea Ion din Străoane să aibă uliţa pietruită, iar Strada Coşbuc să fie racordată la gaz şi canalizare are nevoie de bani, bani pe care Guvernul PDL nu numai că nu îi alocă, dar îi mai şi retrage de la nivelul acestora. Şi trebuie să mai spună administraţiile locale încă ceva: că aparatul central al Guvernului PDL este stufos şi incompetent şi că le pune doar beţe în roate primarilor care vor să facă ceva în comunităţile lor.

Acesta este planul PDL de distrugere a României, acestea sunt metodele prin care vor aplica acest plan, iar strategia propagandistică, motivaţia este simplă: "Facem ce a cerut FMI. Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România este vinovat! Băsescu şi PDL vă iubesc!".

Înainte de a încheia, aş vrea să vă mai spun ceva! Vreau să aud şi din partea PDL şi a clicii lor corupte răspuns la câteva întrebări care ar putea reprezenta soluţii de scoatere a României din criză, cu sau fără sprijinul FMI.

Prima întrebare: de ce România nu a atras decât 7% din cele 30 miliarde de euro pe care Uniunea Europeană i-a pus la dispoziţie în perioada 2007-2013? Oare 30 miliarde euro gratis de la Uniunea Europeană nu reprezintă mai mult decât 20 miliarde euro împrumutaţi de la FMI?

A doua întrebare: de ce Guvernul PDL nu a început restructurarea administraţiei centrale de la 1 ianuarie 2010 şi de ce acum, la 15 mai 2010, nu le este prezentată românilor o strategie unitară prin care şi guvernanţii se sacrifică pentru popor, şi nu doar cer sacrificii de la popor?

A treia întrebare: de ce nu renunţă Guvernul PDL la fondurile alocate achiziţiilor publice? Achiziţionarea de laptopuri şi maşini în valoare de 120 milioane euro, de la 1 ianuarie 2010 şi până în prezent, este mai necesară decât realizarea de autostrăzi, decât branşarea străzilor, a cartierelor la gaz, apă curentă sau canalizare? Răspunsul ne-a fost dat de PDL! Da, clientela politică care roieşte la Bucureşti în jurul ministerelor şi Preşedinţiei este mai importantă decât nevoile lui nea Ion din Străoane sau a celor de pe strada George Coşbuc din Panciu.

În încheiere, vreau să le spun românilor că Acordul cu FMI este doar justificarea PDL pentru distrugerea României! Fac un apel la români şi le cer să nu se lase pradă uşoară în mâna Guvernului otrăvit al PDL. Hai România!

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Apa caldă va deveni un lux în oraşul european Timişoara?"

Timişorenii s-ar putea confrunta cu o situaţie incredibilă şi dramatică pentru anul 2010. Din cauza datoriilor pe care COLTERM le are la furnizorul de gaz, cota de combustibil s-ar putea reduce la jumătate sau opri definitiv. În primă fază, furnizorul de gaz a ameninţat cu închiderea robinetului la jumătate, urmând ca dacă banii nu se plătesc, gazul pentru încălzirea apei să fie oprit. O situaţie absurdă şi dramatică pentru un oraş european ca Timişoara, cu atât mai mult cu cât compania de furnizare a căldurii şi apei calde în oraş, COLTERM, transmite de 6 ani asigurări populaţiei că, datorită investiţiilor care s-au realizat, depăşind 50 de milioane de euro, vom avea un preţ mai scăzut la apă caldă şi la gigacalorie, la încălzire. După 6 ani, timişorenii constată că trebuie să plătească mai mult, din cauza datoriilor de peste 80 de milioane de lei acumulate de COLTERM faţă de OMV PETROM, în perioada decembrie 2009 - aprilie 2010.

Pentru a putea funcţiona în acest an, COLTERM-ul avea nevoie de subvenţii de 51 de milioane de lei din partea Guvernului României şi 57 de milioane de lei de la Primăria municipiului Timişoara. Guvernul a prevăzut pentru acest an subvenţii de 21 de milioane de lei, din care a transmis până acum 12 milioane, iar primăria a prevăzut subvenţii de 25 de milioane, din care a transmis către COLTERM doar 13,6 milioane de lei. De asemenea, COLTERM are de încasat de la timişoreni restanţe de 7 milioane de lei şi alte 36 de milioane de lei din facturile la zi. De la instituţii publice, şcoli şi spitale, societatea de termoficare are de primit zece milioane de lei, iar de la agenţii economici, patru milioane de lei.

În căutarea soluţiilor, edilii municipiului Timişoara susţin cu fermitate o falsă soluţie, la o falsă problemă. Potrivit primarului Gheorghe Ciuhandu, singura soluţie pentru funcţionarea COLTERM-ului este scumpirea preţului de vânzare către populaţie a gigacaloriei. Dar nu există nicio justificare pertinentă, în raport şi cu alte oraşe din ţară, pentru majorarea preţului local al energiei termice facturată populaţiei de la 162 de lei la 207 lei pe gigacalorie începând cu data de 1 august 2010, fiind o măsură vădit îndreptată împotriva cetăţenilor municipiului Timişoara.

Aleşii locali au mai aprobat, în iulie anul trecut, majorarea preţului la gigacalorie cu 15%, mai exact creşterea preţului local al energiei termice facturată populaţiei de către COLTERM de la 162,62 lei la 187 de lei pe gigacalorie şi totodată majorarea ajutoarelor suplimentare de încălzire acordate de la bugetul local, tot cu 15%. Respectiva hotărâre de Consiliu Local a fost în mod legitim atacată în instanţă de Prefectura Timiş, care a contestat legalitatea ei, pentru nerespectarea procedurii legale pentru această majorare de preţ. În consecinţă, hotărârea nu a putut fi pusă în aplicare, fiind suspendată până la finalizarea procesului.

Soluţiile reale care se impun în acest caz trebuie să vizeze managementul Companiei COLTERM şi implicarea determinantă a Primăriei municipiului Timişoara în negocieri susţinute cu reprezentanţii OMV PETROM, dar şi prin alocarea tuturor subvenţiilor către COLTERM. Datoriile pe cale municipalitatea le înregistrează faţă de COLTERM sunt tot mai mari în fiecare an, ceea ce demonstrează o lipsă de interes faţă de companie, deşi se află sub directa coordonare a Consiliului Local Timişoara.

Indiferent de gradul de vinovăţie pentru această situaţie fără precedent în Timişoara, Societatea de termoficare şi Primăria municipiului Timişoara trebuie să găsească urgent soluţii viabile pentru rezolvarea crizei şi să anuleze încă din faza de proiect programul de raţionalizare a apei calde, care va afecta în mod direct timişorenii, mai exact cele 90.000 de apartamente conectate la sistemul centralizat: de luni până vineri de la ora 6,00 la 9,00 şi între 17,30 şi 23,30. Sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale de la ora 8,00 la 11,30 şi de la 18,00 la 23,30.

Acest program absurd îmi aminteşte de perioada comunistă, când incompetenţa şi incapacitatea de a căuta şi de a găsi soluţii reale erau subordonate raţionalizării fără drept de apel. Oraşul european Timişoara nu merită să fie asimilat în anul 2010 unei perioade comuniste - cetăţenii din oraşul-martir Timişoara au dreptul la o viaţă cu adevărat decentă.

Domnul Petru Călian:

"Măsuri active pentru relansarea economiei"

În calitate de deputat de Cluj şi membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, am iniţiat un plan de măsuri active, complementar cu măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, a pensiilor şi a altor venituri. Aceste măsuri pot compensa măsurile propuse de Guvernul României, astfel încât să producă efecte precum: diminuarea impactului social negativ, atragerea de lichidităţi la bugetul de stat consolidat, diminuarea evaziunii fiscale, stimularea şi dezvoltarea sectorului privat.

Prin aceste măsuri fiscale se vor scuti de la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aplicate impozitului pe salarii, t.v.a. şi impozitului pe profit toţi contribuabilii la bugetul de stat consolidat care îşi achită taxele şi impozitele restante în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei prevederi; se reduc cu 50% dobânzile şi penalităţile de întârziere aplicate impozitului pe salarii, t.v.a. şi impozitului pe profit, tuturor contribuabililor la bugetul de stat consolidat care îşi achită taxele şi impozitele restante în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei prevederi şi cu 25% pentru persoanele care îşi achită taxele în termen de 60 de zile.

O altă măsură face referire la introducerea unui sistem de compensare la limita a 3 nivele: stat, instituţie bugetară, agent economic, astfel încât datoriile contribuabililor la bugetul general consolidat, care au de încasat bani de la diferite unităţi finanţate de la bugetul de stat, să se compenseze în baza unui ordin de compensare. Urmează ca fiecare parte implicată în acest sistem de compensare să plătească mai puţin cu cuantumul taxelor şi impozitelor, documentul de bază fiind ordinul de compensare, care se va întocmi în 3 exemplare.

Ordinea de stingerea obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat se va modifica astfel: debitul principal în ordinea vechimii, iar dobânzi şi penalităţi de întârziere în ordinea vechimii.

Alte măsuri importante:

• Întreprinzătorii privaţi care desfăşoară activităţi de servicii agroturistice vor fi scutiţi de la plata impozitului pe profit şi vor plăti t.v.a. redus, de 5%, în cazul în care vor folosi numai produse agroalimentare româneşti, producţie proprie sau achiziţionate din zona respectivă.
• Se înlocuiesc tichetele de masă cu carduri electronice personalizate, în vederea reducerii cheltuielilor de procesare, cât şi a personalului bugetar. Societăţile comerciale care nu au înregistrat profit în ultimul an fiscal îşi vor pierde dreptul de a acorda tichete de masă, respectiv carduri personalizate.
• Se reduce cu 50% impozitul pe salariile aferente pensionarilor, în vederea stimulării angajatorilor care doresc să angajeze pensionari;
• Terenurile aferente construcţiilor vândute sau date în folosinţă în urma procesului de restructurare - privatizare, cele vândute de către lichidatorii judiciari sau de către ANAF etc., vor fi vândute la preţul de piaţă persoanelor fizice sau juridice care deţin construcţiile respective.
• Se consideră venit licit orice sumă depusă de către persoanele fizice în băncile din România prin transfer bancar de la băncile externe.

Constituirea Fondului de Solidaritate Socialăreprezintă un pas important pentru economia românească. Acesta constă înîncasarea a 1% din profitul brut al tuturor agenţilor economici pe o perioadă de un an. Fondul de Solidaritate Socială va fi direcţionat strict înspre acordarea de ajutoare sociale pensionarilor care vor avea pensii mai mici de 1000 lei în urma aplicării măsurii reducerii pensiilor cu 15%.

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

"Traian Băsescu îi face pe români să plângă după Ceauşescu, iar pe tineri îi aruncă la coşul de gunoi"

Decizia premierului-preşedinte Traian Băsescu, însuşită de PDL, UNPR şi UDMR, de a face rost cu orice preţ de bani la bugetul de stat, prin măsurile dure anunţate deja, are consecinţe catastrofale pe termen mediu şi lung.

Cei mai loviţi de acestea sunt, din păcate, tinerii. Fie că sunt la început de drum, fie că deja au o familie, tinerii sunt cei mai afectaţi de măsurile dure ale actualilor guvernanţi. Ei sunt cei care îşi doresc să se perfecţioneze profesional, ei sunt cei care îşi doresc o casă, îşi doresc copii, îşi doresc un trai mai bun, iar dorinţele lor sunt absolut justificate şi de bun-simţ. Ei sunt cei care au nevoie de credite de la bănci, au nevoie de sprijin pentru creşterea copiilor, au nevoie de un sistem economic guvernat de legi clare şi corecte care să le ofere şanse de muncă şi afirmare. Ei sunt cei care pun ţara în mişcare, motorul societăţii.

Guvernul Băsescu nu înţelege însă acest lucru, fiind prea preocupat de satisfacerea clientelei politice. Mai mult, se face că nu înţelege sau ignoră total prevederile articolului 47 din Constituţie, potrivit căruia "statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent".

Care trai decent, domnilor preşedinte şi miniştri, când tinerii din ziua de azi se gândesc cu groază cum vor face faţă vieţii de zi cu zi în momentul în care salariile lor vor fi tăiate cu 25 la sută şi pensiile părinţilor lor cu 15 la sută, când îşi vor pierde locul de muncă, când indemnizaţiile pentru mame vor fi micşorate drastic, şi asta doar pentru că nu aţi fost în stare să îndepliniţi cea mai elementară prevedere constituţională. Cu ce bani îşi vor plăti aceşti tineri ratele la bancă, dările către stat, educaţia copiilor, cele necesare zi de zi dacă dumneavoastră, domnilor preşedinte şi miniştri, prin incompetenţa de care daţi dovadă, îi condamnaţi pe aceştia la o viaţă plină de privaţiuni?

Mai mult, ca şi cum efectele guvernării dezastruoase nu ar fi fost suficiente pentru perioada pe care o traversăm, Guvernul Băsescu are grijă să pună sub semnul întrebării şi pensia la care tinerii de astăzi ar avea dreptul peste câţiva zeci de ani. Măsura blocării virării Pilonului II de pensii private obligatorii are drept consecinţă condamnarea cetăţenilor la o pensie incertă, care ar avea drept sursă doar sistemul public de pensii care, după cum ne demonstrează Guvernul Băsescu, poate fi la cheremul politicienilor. Conform analizei Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, "orice afectare a contribuţiei virate către Pilonul II mută practic sume importante dinspre economisire şi investiţii către consum şi risipă, adică exact opusul măsurilor necesare acum economiei româneşti".

Toate acestea vor avea următoarele consecinţe pe termen mediu şi lung: plecarea masivă a tinerilor din ţară, mai ales a specialiştilor de care avem atâta nevoie, disoluţia familiei, scăderea natalităţii şi creşterea mortalităţii infantile (unde, deja, din păcate, ocupăm un loc fruntaş în Europa), creşterea numărului de şomeri la cote inimaginabile în urmă cu câţiva ani de zile, creşterea abandonului şcolar şi a numărului de analfabeţi, condamnarea pensionarilor şi a persoanelor asistate la condiţii inumane de viaţă. Aceasta este România pe care Guvernul Băsescu o creionează astăzi.

Dispreţ, cinism, imoralitate, minciună şi incompetenţă, este tot ceea ce poate dovedi Guvernul Băsescu astăzi. De aceea, până nu este prea târziu, este momentul să-i schimbăm pe cei care pun sub semnul întrebării însuşi dreptul la viaţă stipulat în aceeaşi Constituţie care în ochii lor nu mai valorează nimic.

Vina cea mai mare a premierului-preşedinte Traian Băsescu este aceea că la 20 de ani de la Revoluţie, prin acţiunile sale iresponsabile, a reuşit să trezească în români ideea că "era mai bine pe vremea lui Ceauşescu!" şi atunci, stau şi mă întreb, pentru ce sau, mai exact, pentru cine s-au sacrificat, în mod ironic, tot tinerii în decembrie 1989? Iată o întrebare dureroasă, la fel ca şi sentimentul jertfei inutile a atâtor vieţi pentru libertate şi democraţie, sentiment ce cuprinde tot mai mulţi români.

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

"Despre pensionari, putere şi nesimţire"

Încep declaraţia politică de astăzi cerând scuze celor care au fost subiect de primă pagină a ziarelor şi de prime time în jurnalele de ştiri, acei oameni care au o vârstă înaintată şi cărora toate aceste discuţii le-au creat neplăcuta impresie că încurcă pe cineva. Le cer scuze pensionarilor!

Ştiu că aşteptau acest gest din partea reprezentanţilor puterii. Îi anunţ că este o aşteptare care nu aduce nimic bun, din contră: noi idei de reducere la buget pe seama celor care primesc oricum prea puţin din partea statului. "Reparaţiile acestea istorice", cum numea cineva tăierile dure în pensii şi salarii, sunt departe de a fi soluţia ieşirii din criză, dar ne sunt ambalate şi vândute cu o prezentare mincinoasă pentru a masca lipsa de control a situaţiei din ţară. Aşa am ajuns să urâm pensionarii din magistratură, angajaţii de la stat (culmea, chiar şi pe cei cu salarii de mizerie!), am ajuns să detestăm pensiile piloţilor, altădată aclamaţi la scenă deschisă, ale parlamentarilor "nesimţiţi", cum plin de respect i-a numit primul ministru al României, chiar şi pensiile militarilor.

Despre aceştia vreau să vorbesc astăzi, o categorie specială prin natura meseriei alese, a privaţiunilor la care au fost supuşi actualii pensionari din armata română în timpul serviciului militar şi acum prin modul de calcul al pensiei.

Foarte mulţi dintre rezerviştii militari de azi, indiferent de structura din care provin, sunt parte din preţul plătit de România pentru integrarea în structurile euroatlantice; ei au fost nevoiţi să părăsească sistemul cu mult înaintea vârstei de pensionare şi au făcut-o pentru că aceea a fost cerinţa atunci... Armata este prima instituţie a statului român care a făcut cu adevărat o reformă reală, s-a aliniat la prevederile Tratatului de la Viena şi, din 1996 până în 2007, efectivele militare au fost reduse de la peste 350.000 la circa 75.000.

Ei nu au "pensii nesimţite", aşa cum i-au catalogat mulţi dintre reprezentanţii clasei politice de azi. Pensia lor medie este în jurul valorii de 1400 lei.

Nu găsesc niciun argument în favoarea includerii acum a pensiilor militare în Legea privind sistemul unitar de pensii publice şi recalcularea lor pe baza unor principii care nu li s-au aplicat vreodată, în afară de preferinţa actualei puteri de a fi împotriva legii. Îi anunţ pe stimabilii guvernanţi că în acest caz putem discuta de încălcarea Constituţiei, a jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României, a legislaţiei Uniunii Europene, chiar a jurisprudenţei CEDO.

Felul în care ne-a fost livrată ideea reducerii pensiilor militare este cel puţin josnic, prin inducerea ideii de discriminare pe care ar face-o statul privilegind cadrele militare. Nu a fost nevoie decât de o scânteie pentru ca spiritele celorlalţi pensionari să se aprindă şi să se ajungă la falsa concluzie că se face dreptate. Suntem departe, stimaţi colegi, prin această lege a pensiilor, de ceea ce numim dreptate. Din contră, punem la zid nediferenţiat nişte oameni care şi-au ales cariera militară, au acceptat regimul cazon şi au ajuns la vârsta pensionării sau au fost pensionaţi forţat, cu promisiunea respectării contractului cu ţara.

Acum, când a venit vremea ca statul să-şi respecte partea de înţelegere, pensionarii din armată sunt printre primii sacrificaţi, pentru că este mai la îndemână să tai un drept câştigat decât să găseşti resurse bugetare autentice.

Şi pentru că am discutat despre lege, drepturi şi jurisprudenţă, adaug, în calitate de jurist şi preşedinte al Comisiei juridice a Partidului Naţional Liberal, că nu am întâlnit până acum o mai flagrantă încălcare a principiului neretroactivităţii unei legi, dacă îmi este permisă comparaţia.

Mai mult, proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii, aflat acum pe rolul Camerei Deputaţilor, contravine legislaţiei comunitare privind structurarea sistemelor de securitate socială în trei piloni, prin integrarea nepermisă în pilonul 1 (care acoperă doar schemele de bază, generale) a sistemului ocupaţional din care fac parte militarii, poliţiştii şi magistraţii, categorii care reprezintă pilonul 2. România nu poate fi străină de aplicarea acestui sistem, deoarece i s-a acordat consiliere juridică, la Bruxelles, la 31 ianuarie 2007, în privinţa încadrării sistemelor speciale de asigurări sociale şi/sau de pensii în "sisteme de securitate socială legate de profesie". Conform reglementărilor comunitare, criteriile decisive pentru încadrarea unui sistem de securitate socială ca sistem ocupaţional sunt îndeplinite în totalitate de actuala lege a pensiilor militare de stat din România. Aşadar, sub incidenţa acestei legi intră o categorie particulară de lucrători - cadrele militare, cum sunt definite de legislaţia română - pentru care acordarea pensiei este direct legată de durata serviciului militar/pensia este calculată prin raportare la ultimul salariu al lucrătorului, respectiv ultima soldă a cadrului militar.

Consider că este nedrept şi neproductiv să ceri pensionarilor militari să le fie ruşine pentru suma pe care o primesc acum, încadrându-i la "nesimţiţi", o nouă categorie profesională în accepţiunea PDL. Se puteau găsi alte metode şi alte locuri de unde să se facă reduceri, de exemplu din salariile directorilor ilegali din instituţiile deconcentrate. Asta fiind primul exemplu care îmi vine în minte. Vă asigur că lista este lungă şi cuprinzătoare.

Închei mulţumindu-le pensionarilor militari din Colegiul nr.22 al capitalei, pe care îl reprezint, pentru eleganţa şi corectitudinea pe care le afişează atunci când îşi expun punctul de vedere în legătură cu situaţia penibilă în care i-a pus guvernul. Este o lecţie de viaţă din care mulţi avem ce învăţa.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Munca - resursă pentru ieşirea din criză"

Asistăm zilele acestea la un adevărat concurs de potenţiale soluţii care să diminueze impactul crizei economice asupra vieţii de astăzi şi de mâine a concetăţenilor noştri. Întreaga societate românească se află, parcă, înaintea unui meci de fotbal în care strategia echipei este gândită în fiecare colţişor al ţării...

Să luăm de la unii, să dăm mai mult la alţii, să ajustăm sau să sporim, să atacăm pe partea stângă sau pe partea dreaptă, sunt posibile tactici menite în opinia unora să aducă victorie.

Observaţia pe care doresc să o fac cu privire la propunerile existente în această perioadă este că din conţinutul lor lipseşte un ingredient care a salvat toate naţiunile atunci când s-au aflat în dificultate: munca.

Consider că principala sarcină a noastră, a tuturor, este să găsim acele formule care să ne transforme din preponderent consumatori în preponderent producători. Este de datoria fiecărui lider local - şi mă refer aici în special la primari şi prefecţi - să identifice oportunităţile zonei pe care o au în responsabilitate şi să faciliteze dezvoltarea unor activităţi specifice în care să fie înglobată o cât mai mare cantitate de muncă. Înglobarea muncii în activităţi şi produse, o muncă cât mai calificată şi eficientă, poate constitui o resursă locală care să sprijine eforturile administraţiei centrale de a depăşi momentele dificile prin care trecem.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Agenda cetăţeanului Boc vs agenda simplului cetăţean"

Una din cele mai îndrăgite expresii, cu şanse maxime de a intra în folclor, este "agenda cetăţeanului". De mai bine de un an şi jumătate, din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008, domnul Emil Boc şi întregul PDL ne vorbesc zi lumină şi, ca o bonificaţie, la talk-show-urile nocturne, despre agenda cetăţeanului. Adică despre ceea ce consideră domniile lor că stă scris în aceasta.

În timp, domnul Boc a mai modificat pe ici, pe acolo priorităţile din agenda cetăţeanului, nu de alta, dar trebuia să dea bine la public, adică la electorat. S-a ajuns ca agenda de azi să nu corespundă nici cu cea din toamna anului 2008, nici cu cea din vara anului 2009, ba nici măcar cu cea din ianuarie 2010! Probabil că la frizerie, locul de unde premierul mărturisea că adună idei, personalul îşi modifica constant opţiunile! Nu voi face un remember al mulţimii de "agende" pe care PDL şi şeful său le-a atribuit cetăţeanului, pentru că aş vrea nevoie de prea mult timp.

Vreau să mă refer doar la momentul actual şi la ceea ce un sondaj de opinie a relevat că se află pe agenda cetăţeanului, priorităţi care nu prea "puşcă" cu cele ale Guvernului. Întrebaţi care ar trebui să fie priorităţile românilor, respondenţii acestui sondaj au pus pe primul loc crearea de locuri de muncă (50,5%), iar pe locul doi, e drept, la mare distanţă, lupta împotriva corupţiei (12,5%). Aceste priorităţi erau urmate de creşterea salariilor şi a pensiilor, stimularea mediului privat îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi a celui sanitar, reducerea taxelor şi impozitelor.

Vedem, aşadar, că agenda cetăţeanului Boc, aceea care reduce salarii, pensii, ajutoare sociale şi se pregăteşte de creşterea taxelor şi impozitelor, nu prea se potriveşte cu agenda simplului cetăţean. Simpli cetăţeni demonstrează că ştiu mai multă economie decât experţii PDL şi că înţeleg că acum e nevoie de măsuri care să genereze locuri de muncă, măsuri care pot ajuta la depăşirea crizei economice, iar scăderea angaralelor şi stimularea mediului privat sunt unele din modalităţile care pot aduce venituri suplimentare la bugetul statului.

Cetăţenii acestei ţări ştiu şi că lupta împotriva corupţiei nu se face prin declaraţii belicoase, nici prin arestări spectaculoase. Corupţia se lăfăie şi se îngraşă din fonduri publice, prin licitaţii cu dedicaţie, prin contracte păguboase pentru stat şi profitabile pentru clientela politică.

Ca urmare, îi recomand domului prim-ministru Emil Boc să mai iasă din Palatul Victoria, să se întâlnească şi mai ales să asculte şi părerile celor care suportă azi efectele dezastruoase pe care agenda domniei-sale le-a avut asupra economiei româneşti. Poate că aşa se va face un pic de lumină în mintea "graşilor" de bugetari care-i scriu discursuri şi îi propun reduceri de venituri şi va înţelege că din sărăcie nu se mai poate tăia nimic. Se poate doar adăuga mai multă sărăcie, caz în care apare disperarea. Or, se ştie, disperarea nu poate fi controlată. Nici măcar prin demagogie.

Domnul Virgil Pop:

"Partidul te vrea mort"

Deşi sună extrem de cinic, aceasta este concluzia ce se desprinde din toată pleiada de măsuri de austeritate aberante adoptate de Guvernul Boc, măsuri care au şocat, practic, întreaga opinie publică şi care au generat mişcări de protest ample, care pot duce oricând la acte de violenţă nedorite.

Pentru cei aflaţi la guvernare, planul este destul de simplu: secătuirea şi umilirea tuturor categoriilor sociale dependente de statul român şi, prin urmare, îndepărtarea lor de la sursa de fonduri publice pentru a pompa bani în alte direcţii, înspre clientela politică, spre exemplu. Iar orice încercare de a zădărnici acest plan, prin propunerea unor măsuri coerente anticriză este respinsă din start, din motive lesne de înţeles, acum, însănătoşirea economiei, protecţia cetăţenilor, susţinerea sistemelor de învăţământ şi de sănătate nu se află pe lista de priorităţi a guvernului.

Doar aşa se pot explica gesturile halucinant de duplicitare şi paradoxale ale unui guvern incapabil să gestioneze angajamentul cu Fondul Monetar Internaţional şi frâiele economiei româneşti, gesturi menite, parcă, să anihileze sau, oricum, să micşoreze cu siguranţă numărul celor care sunt dependenţi, într-o măsură sau alta, de fondurile publice.

Preşedintele ne anunţă că nu mai sunt bani pentru plata pensiilor. Paradoxal, se găsesc bani, însă, pentru covoraşe de cocos, odorizante şi combustibil, toate în valoare de sute de mii de euro, chiar pentru Administraţia Prezidenţială. Ni se mai spune că nu mai avem fonduri pentru mame, pentru salariaţi, pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru preoţi, pentru profesori. Se găsesc, însă, fonduri pentru construirea de săli de sport în satele cu populaţie îmbătrânită. Se găsesc, desigur, bani pentru ridicarea de patinoare în toată ţara. Şi mai avem fonduri şi pentru cumpărarea unor utilaje extrem de scumpe, dar complet nefolositoare.

Acesta este planul. Umilirea şi sărăcirea contribuabilului român. Altfel, este complet de neînţeles felul în care Guvernul refuză de un an jumătate să pună în aplicare măsurile coerente propuse de specialiştii în economie ai Partidului Naţional Liberal, măsuri care ar revitaliza economia românească în doar câteva luni şi ar readuce ţara pe un făgaş normal. Totodată, este de neînţeles cum, dintr-o singură mişcare bruscă, guvernanţii au hotărât să impună populaţiei o serie de măsuri anticriză ce se înscriu printre cele mai austere din Europa, deşi, după spusele aceloraşi miniştri, România nu se află şi nu s-a aflat nici pe departe într-o situaţie la fel de grea ca şi Grecia, de pildă. Iată însă că, dintre ţările europene, doar Letonia a mai luat o măsură la fel de restrictivă precum reducerea cu 25% a salariilor, în vreme ce majoritatea ţărilor europene s-au limitat la reduceri de până la 5 la sută a veniturilor bugetarilor sau la îngheţarea salariilor. Şi, mai mult, niciun stat european nu a îndrăznit să se atingă de pensiile cetăţenilor săi, un drept câştigat prin zeci de ani de muncă. Guvernele altor state s-au limitat la îngheţarea veniturilor pensionarilor, în efortul de a-şi proteja, totuşi, vârstnicii.

Chiar dacă ni se pare tuturor extrem de greu de crezut şi chiar dacă e destul de dificil să spui un asemenea lucru despre conducerea propriei ţări, sunt din ce în ce mai convins de un lucru: Guvernul României şi preşedintele acestei ţări se fac vinovaţi de subminarea economiei româneşti, în detrimentul poporului român, în favoarea clientelei politice. Iar această nelegiuire nu mai poate continua şi nu trebuie să rămână nepedepsită. Toţi cei ce ne guvernează, inclusiv preşedintele, trebuie să plece urgent din funcţii şi să ceară iertare oamenilor de rând pentru toate atrocităţile fiscale la care i-au supus în ultimii ani. Pedeapsa, sunt sigur, nu va întârzia mai apoi să apară.

Domnul Ioan Holdiş:

"Salvarea IMM-urilor prin fondurile europene"

Începând cu 1 ianuarie 2007, România face parte din Uniunea Europeană. Ca membră a Uniunii, ţara noastră beneficiază de fonduri structurale nerambursabile, în valoare de 19,6 miliarde de euro. Comisia Europeană a alocat această sumă pentru intervalul 2007-2013, dar depinde doar de noi să atragem cât mai multe fonduri.

Pentru 2007, am avut dreptul să accesăm fonduri de 2 miliarde de euro (1,7% din p.i.b.), în 2008, 2,9 miliarde de euro (2,2% din p.i.b.), în 2009 la 4 miliarde de euro (2,5% din p.i.b.), iar în 2010 avem dreptul la 4,3 miliarde de euro (2,5% din p-i-b-).

Din nefericire, România se clasează pe penultimul loc în Uniunea Europeană, între ţările ce au atras fonduri europene. Această situaţie se datorează mai ales imposibilităţii de a asigura cofinanţarea proiectelor majore. Cu toate acestea, se doreşte ca până în noiembrie 2010, România să atragă 1,05 miliarde de euro.

Din păcate, ne confruntăm cu dezechilibre macroeconomice majore, ţinând cont de contribuţia la fondurile europene cu sume mai mari decât atragem. Accesarea fondurilor europene este o problemă stringentă a României.

Guvernul a făcut două lucruri majore pentru a veni în ajutorul atragerii de fonduri europene: a redus birocraţia privind formalităţile şi a făcut un proiect comun cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, numit "Regio", prin care sprijină şi încurajează accesarea de fonduri nerambursabile.

Acesta simplifică procedurile de absorbţie a fondurilor structurale şi vine cu programe în ajutorul proiectelor derulate în domenii precum: transportul, mediul, competitivitatea economică, dezvoltarea regională, asistenţa tehnică, resurse umane şi îmbunătăţirea capacităţii administrative.

Printr-un memorandul adoptat în Guvern, s-a redus numărul actelor necesare prin care se primesc bani europeni, pentru întreprinderile mici şi mijlocii, de la 29 de la 6. Ba mai mult, persoana ce solicită fonduri va depune iniţial doar o declaraţie pe propria răspundere, urmând ca, într-un termen stabilit, să depună şi actele necesare dacă este declarat eligibil.

Programul Operaţional Regional - Regio - are drept scop să ajute dezvoltarea economică pe regiuni, categorii, ce se dezvoltă mai greu. Anexa 4.3 face referire la sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor, finanţând investiţiile în anumite domenii de activitate economică, şi sprijinirea acestora în atragerea de fonduri europene.Finanţarea microîntreprinderilor are drept scop sprijinirea continuării procesului de restructurarea şi redresare economică a zonelor aflate în declin, îndeosebi a oraşelor mici şi mijlocii, aceste creând locuri de muncă având flexibilitatea necesară să se adapteze cerinţelor unei economii de pieţe dinamice.

IMM-urile pot beneficia de servicii de consultanţă pentru identificarea programului de finanţare corect sau pentru a fi asistat pe parcursul procesului de aplicare.

Fondurile europene sunt singura soluţie în acest moment prin care putem aduce bani la bugetul de stat, şi mai ales bani nerambursabili, ce vor ajuta la ieşirea din criză a ţării, într-un moment în care investiţiile străine directe s-au redus, consumul intern scade, iar statul a redus drastic investiţiile în infrastructură. 1,1 miliarde de euro a alocat Comisia Europeană până în 2013, pentru sectorul IMM-urilor, pentru a sprijini dezvoltarea şi creşterea economică a acestora.

Stimaţi colegi, sunt de părere că unul din cele mai importante lucruri, în momentul de faţă, este creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene.

Domnul Ion Mocioalcă:

Evoluţia evenimentelor din ultimele săptămâni, situaţia extrem de gravă cu care se confruntă România urmare a unei guvernări incompetente, iresponsabile, încăpăţânarea actualei puteri de-a refuza orice formă de dialog, cooperare cu celelalte partide politice, în interes public, încrâncenarea cu care Guvernul Băsescu-Boc continuă să impună măsuri aberante şi care nu fac decât să depăşească orice limită a legalităţii unui stat de drept lovind categoriile sociale cele mai defavorizate, toate acestea îndreptăţesc demersurile PSD, ca principală reprezentare a celor mulţi, de-a introduce şi susţine moţiunea de cenzură îndreptată împotriva principalilor vinovaţi ai acestei situaţii fără precedent.

Schimbarea celei mai neproductive guvernări din istoria postdecembristă, se impune!

Actuala guvernare Băsescu-Boc nu beneficiază nici de încrederea populară şi nici nu oferă soluţii de relansare a economiei în vederea depăşirii crizei economice, cu atât mai puţin de atenuare a efectelor dramatice cauzate de iresponsabilitatea, dezinteresul şi lipsa de viziune a PDL, ce au dus la apariţia riscului ca criza socială să escaladeze.

Suntem în atenţia forurilor internaţionale pe aspecte ce nu ne fac cinste şi amintim ca exemplu încălcarea drepturilor copiilor prin decizii criminale, copii cărora acest Guvern nu numai că nu le oferă vreo şansă, ci le retează cu bună ştiinţă aripile, ceea ce este condamnabil şi de neiertat.

Stimaţi colegi, ne revine o mare responsabilitate, aceea de-a oferi soluţii şi a le pune în practică urgent!

Guvernul Băsescu-Boc, în multiplele-i ipostaze, a dovedit că nu e în stare. Orice tentativă a acestui organism care s-a limitat să execute ordinele primite de la Premierul Băsescu, nicidecum să-şi îndeplinească obligaţiile, s-a concretizat într-un lanţ de eşecuri. Guvernul şi-a pierdut identitatea. A devenit una din jucăriile preferate ale Premierului Băsescu. O maşinuţă, telecomanda fiind în mâna insensibilului Băsescu. Roboţelul răspunde la comandă, execută ce i se impune. Niciunul din actualii miniştri n-a avut forţa, capacitatea de-a demonstra că n-ar fi aşa.

Nouă, celor ce ne dorim în adevăr evitarea falimentului şi suntem în stare, celor ce venim cu un pachet de măsuri, o strategie limpede, ne revine datoria să insistăm pentru oprirea prăbuşirii, să nu asistăm impasibili, să acţionăm; resurse umane, disponibilitate, alternative la spectacolul incompetenţei oferit de aşa zisul Guvern Boc, există!

PSD propune, ca soluţie de fond, reformarea sistemului fiscal-bugetar şi susţine aplicarea impozitului diferenţiat, reducerea cheltuielilor administrative şi amintim din nou că banii publici au devenit confetti în mâna unor inconştienţi şi nu e moral, corect, ca populaţia să suporte consecinţele managementul defectuos al celor ce nu s-au priceput să gospodărească fondurile aflate-n mâna lor, a PDL. Dezmăţul cu banul public va înceta! E necesar să se renunţe la satisfacerea clientelei politice apropiate Cotroceniului, la interesele de culise, la afacerile în interes personal, la actuala guvernare ce se comportă precum un clan, o haită prăduitoare.

Este inadmisibil ca populaţia să suporte costul destrăbălării neruşinate a celor ce confundă România cu moşia personală, iar pe români îi tratează cu dispreţ, batjocoră, indiferenţă, servindu-le umilinţe şi poveri fără justificare legală, imorale şi prin decizii necugetate. Nu austeritatea este cheia ieşirii din criza economică, ci redresarea economică. Nu cei săraci şi mulţi trebuie loviţi repetat şi fără milă, ci cei bogaţi trebuie să plătească impozite mai mari prin taxare diferenţiată şi aceasta ar însemna normalitate, măsuri democrate, nicidecum să te caţeri pe umerii deja aplecaţi ai populaţiei pe care ai îngenunchiat-o afişând cu indolenţă aere de superioritate şi să fii doar la nivel declarativ democrat.

Alternativa la dreapta agresivă o reprezintă unitatea, forţa şi echilibrul în orice demers, iar scopul final al oricărei decizii transpuse în acţiune concretă trebuie să fie satisfacerea interesului public, nu al famiglia, beneficii împărţite echitabil tuturor cetăţenilor, nu direcţionate spre categorii restrânse, găşti, grupuri de interes.

PSD mizează pe eficienţa reducerii evaziunii fiscale, favorabilă mediului de afaceri, propunem măsuri concrete de stimulare a economiei şi creare de locuri de muncă, prioritate considerăm absorbţia fondurilor europene, cu alte cuvinte, măsurile pe termen scurt, mediu şi lung să preîntâmpine decalaje majore, să urmărească acelaşi scop, şi anume, un model nou de relansare şi dezvoltare economică pentru un nou model de societate, o societate echilibrată, corectă ale cărei baze e necesar să fie solide, durabile.

Viziunea PSD este compatibilă cu Planul Naţional de Reforme propus de România şi cu programele de măsuri anticriză propuse de UE. Nu se pot ignora standardele europene, fluturând demagogie ieftină şi necredibilă, efect al numeroaselor promisiuni neonorate de actuala guvernare care se impune trasă pe dreapta pentru că încurcă bunul mers al oricărui pas înainte. Am să amintesc, nu întâmplător, că circulaţia banilor trebuie să urmeze căi legale, nu oculte, că banul public nu se cuvine stocat în conturile neîncăpătoare ale unor şmecheri, e drept, cu încă funcţii decizionale.

Asumându-ne responsabilitatea de-a dărâma sistemul mafiot piramidal, decapitând caracatiţa cu tentacule întinse pretutindeni şi denunţând naşii clanurilor ce au concurat la dezastrul actual din România, vom demonstra că suntem salvatori ai României. Primul pas, dar poate că cel mai important este redobândirea pârghiilor statului ce au fost confiscate de PDL, de Cotroceni şi aceasta o facem prin vot: votând schimbarea Guvernului incompetent, incapabil, nociv, care a abandonat poporul.

Parlamentul României e unica şansă de-a străpunge întunericul ce a acoperit ochii impostorilor ce au pus stăpânire pe România, al cărei destin nu e condamnarea la faliment în favoarea satisfacerii "pohtelor" sufleţelelor unor oportunişti. Parlamentul României este în slujba poporului şi aceasta trebuie s-o demonstrăm împreună, prin fapte, prin vot în interesul general, naţional, nu al fripturiştilor. E singura cale să recâştigăm încrederea populaţiei ajunsă pe bună dreptate la limita răbdării, să salvăm România.

Parlamentul României trebuie să demonstreze că îi pasă şi nu e insensibil la lacrimile părinţilor, bunicilor, ale celor ce au muncit cinstit o viaţă şi acum le sunt furate drepturile, pentru că pensia este un drept. E incalificabil şi o ruşine că s-a ajuns în situaţia de a jecmăni buzunarele bătrânilor. Hoţie, ilegalitate. Jos labele de pe bănuţii bătrânilor noştri! Nu în ultimul rând şi poate că cel mai important e că ne revine tuturor datoria şi responsabilitatea de a asigura un trai decent copiilor, ei sunt viitorul României şi aceasta depinde şi de noi sau mai întâi de toate de noi, cei ce le reprezentăm interesele.

Votăm moţiunea de cenzură şi pentru a ne privi fără ruşine copiii, părinţii, electoratul în ochi! Doamne ajută!

Domnul Neculai Răţoi:

După evenimentele care au avut loc săptămâna trecută, este evident că drumul pe care trebuie să îl urmăm acum este schimbarea acestui guvern.

În timp ce opoziţia pregăteşte o moţiune de cenzură, se conturează o alianţă împotriva guvernului mincinos, susţinută şi de intensificarea acţiunilor sindicale. Liderii sindicali au anunţat că vor face tot ce le stă în putinţă pentru a convinge parlamentarii să voteze moţiunea de cenzură şi acesta este şi apelul pe care eu îl fac astăzi către domniile voastre. Sunt convins că există printre aleşii PDL sau printre cei care s-au îndreptat către grupul independenţilor oameni pentru care soarta ţării este mai importantă decât micile beneficii de care se bucură ca susţinători ai puterii.

Acestor parlamentari mă adresez, în speranţa că vor înţelege că este nevoie de sprijinul lor pentru demiterea actualului executiv şi formarea unuia nou, capabil să facă tot ceea ce guvernul Boc nu a putut face. Pentru că, doamnelor şi domnilor, nu plătim doar pentru greşelile din trecut, dar şi pentru cele pe care executivul continuă să le facă şi le va face în continuare ca şi până acum, adică fără cea mai mică reţinere. Modul mincinos şi contradictoriu în care guvernul a acţionat a dat naştere la o stare generală de nemulţumire şi frustrare care a culminat cu protestul de săptămâna trecută. Protestele vor continua şi se vor înmulţi ca răspuns la ceea ce se întâmplă.

Avem datoria să ascultăm glasurile celor peste 50.000 de oameni care s-au aflat în Piaţa Victoriei, dar şi a celor care au protestat în teritoriu, în faţa prefecturilor. De noi depinde direcţia în care România va merge în continuare şi nu fac acum o declaraţie populistă. Putem alege să alunecăm în continuare în prăpastie sau ieşim din pericolul în care ne aflăm. Moţiunea opoziţiei are şanse, atât timp cât raţiunea va învinge scopurile frivole, atât timp cât cei pe care oamenii i-au ales îşi vor aduce aminte de ce se află în Parlament. 24 de voturi sunt necesare opoziţiei pentru ca moţiunea să treacă.

Vă invit, stimaţi colegi care susţineţi Guvernul Boc, să reflectaţi la aceste lucruri şi să alegeţi calea cea bună. Soarta României şi a cetăţenilor ei se află acum în mâinile dumneavoastră!

Domnul Ion Stan:

"Legea lustraţiei portocalii: rămân nomenclaturiştii comunişti Băsescu - Boc şi pleacă elevul utecist Ungureanu!"

Că actuala putere are o capacitate extraordinară de a genera cele mai incredibile şi aberante iniţiative legislative este, deja, un fapt comun, de largă notorietate internaţională, care intră în categoria a ceea ce legea categoriseşte ca fiind "fapte ce nu se cer dovedite".

Proiectul recentei legi a lustraţiei vine, în schimb, să mai demonstreze şi altceva. Că România este condusă de o clică politică atât de coruptă, pervertită şi perversă, încât nu mai legiferează în numele interesului social general, ci personalizat, cu dedicaţie pentru favoriţii şi, respectiv, incomozii puterii portocalii.

În proiectul iniţial al legii, adoptat de Senat în anul 2006, la art. 1 lit.k) se prevedeau ca lustrabili "şefii misiunilor comerciale române în străinătate şi adjuncţii acestora". S-a spus atunci, că o distinsă doamnă deputat - iniţiator al legii, ar urmări o vendetă personală cu cetăţeanul Traian Băsescu, preşedintele României, fost şef al Reprezentanţei NAVRON la Anvers şi maior în rezervă (dar activ în legătura Centrului de Informaţii Externe, care i-a preluat dosarul din evidenţa Ministerului Apărării Naţionale). În varianta proiectului legii, adoptat de Camera Deputaţilor miercuri, 19 mai 2010, şefii misiunilor comerciale ale României în străinătate au fost radiaţi. Chiar că nu merita, din moment ce pentru cei aleşi, legea ar urma să se aplice numai după încheierea mandatului.

Varianta anterioară a legii avea în vedere, potrivit art. 1 lit.e), lustrarea "preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România la nivel central şi de centru universitar". Textul a fost radiat. Dacă se adopta o asemenea prevedere, cetăţeanul Emil Boc ar trebui să părăsească Palatul Victoria. La fel, deveneau lustrabili şi alţi nomenclaturişti ai Partidului Democrat Liberal şi ai partidelor satelite.

În schimb, noua variantă a legii vizează lustrarea "membrilor şi membrilor supleanţi ai Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist".

Prin coroborarea textelor modificate rezultă că nomenclaturişti comunişti cu dosare de "rezervişti activi" rămân, iar elevul utecist Răzvan Ungureanu ar trebui să plece "

Ceea ce este, însă, cu adevărat de luat în seamă, este ştirea certă că listele lustrabililor au fost întocmite de către o anumită instituţie, înainte ca legea să fie adoptată şi promulgată, ceea ce constituie un fapt de o gravitate cu totul şi cu totul specială, fiindcă vine să dovedească mârşăvia puterii: neutralizarea până după viitoarele alegeri parlamentare şi prezidenţiale a unor potenţiali adversari, dar spălarea trecutului militanţilor proprii.

Legea ce ar urma să fie adoptată este, însă, mult mai periculoasă prin lacunele de fond în ceea ce priveşte lipsa de mecanisme şi criterii procedurale, fiind deschisă calea arbitrariului şi a abuzului în aprecierea diverselor speţe şi aplicarea în speţele concrete.

Astfel, se prevede declaraţia pe proprie răspundere pentru situaţii de incompatibilitate ce se cer constatate de către instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel. Dacă o anumită situaţie, aceea de colaborator al securităţii ca poliţe politică, se stabileşte, potrivit legii, numai de către o instanţă judecătorească, nefiind valabilă constatarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, atunci cum pot persoanele vizate să aprecieze în locul judecătorilor care decid pe baza probelor furnizate de CNSAS?

Legea conţine şi alte vicii care o vor face inaplicabilă. În plus, sunt mult prea evidente conflictele cu jurisprudenţa CEDO, care a dat câştig de cauză petenţilor din alte state care au atacat prevederile legilor lustraţiilor.

În loc de concluzie, într-un moment greu pentru oamenii acestei ţări, o putere falimentară care continuă să adâncească ţara în criză, deranjată fiind de tirul continuu al criticilor şi dezavuărilor la care este supusă, lansează o nouă diversiune: intoxicarea şi blocarea spaţiului comunicării publice cu noi scandaluri. Scandalurile lustraţiei, tragere inutilă de timp.

Consecinţa: promotorii legii lustraţiei şi-au asigurat candidatura pe indexul negru al unui viitor regim politic, care, în mod democratic, le va sancţiona abuzurile de putere săvârşite.

Domnul Ion Stan:

"Apel către parlamentari pentru salvarea României"

Preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul său marionetă îşi dovedesc pe zi ce trece incompetenţa şi reaua-voinţă în conducerea destinelor naţiunii, manifestând un comportament politic şi decizional antinaţional, total iresponsabili şi de netolerat.

Faţă de situaţia catastrofală pentru populaţie adusă de actualii guvernanţi, care pregătesc dictatura personală a lui Traian Băsescu, a camarilei sale mafiote şi dizolvarea statului de drept, Parlamentul României, în virtutea înaltelor sale îndatoriri faţă de cetăţenii ţării, trebuie să ia de îndată măsuri excepţionale.

1. Respingerea măsurilor inumane ale Guvernului care încearcă transferarea consecinţelor dezastruoase ale actelor sale de subminare economică asupra populaţiei şi care nu vor avea alt efect imediat decât agravarea situaţiei de criză. Scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, a veniturilor bugetului din impozite nu pot relansa economia, ci doar accentua criza.
2. Stoparea achiziţiilor publice fără legătură directă cu necesităţile de urgenţă ale populaţiei.
3. Impunerea unui impozit progresiv pentru toate veniturile care depăşesc salariul mediu pe economie.
4. Punerea sub acuzare a preşedintelui României, Traian Băsescu, care şi-a încălcat jurământul, pentru înalta trădare şi suspendarea lui de drept. În loc să se consacre propăşirii spirituale şi materiale a poporului - esenţa şi rezultatul stării de securitate naţională, Traian Băsescu a promovat interesele clientelei politice transpartinice, a destabilizat echilibrul puterilor statului, consecinţa fiind anularea supremaţiei legii, încălcările sistematice ale Constituţiei şi instaurarea unui regim politic cezarian.
5. Demiterea prin moţiune de cenzură Guvernului pentru eşecul managementului politic, ignorarea avertismentelor de criză, necunoaşterea stării naţiunii, administrarea şi gestiunea frauduloasă a finanţelor ţării, întârzierea nepermisă a programului anticriză, incapacitatea evidentă de a soluţiona criza, toate acestea fiind motive care fac Guvernul lipsit de credibilitate şi legitimate.
6. Realizarea consensului politic parlamentar pentru desemnarea unui Guvern tranzitoriu de tehnocraţi care să gestioneze efectele imediate ale crizei şi să organizeze alegeri parlamentare şi prezidenţiale "
7. Anchetarea de către o comisie parlamentară extraordinară a demnitarilor care au prezentat denaturat şi incomplet starea economiei româneşti, săvârşind acte de guvernământ împotriva intereselor naţionale, precum şi a conducerilor serviciilor de informaţii cu responsabilităţi pentru prevenirea surprizelor economice.
8. Auditarea cheltuielilor tuturor partidelor politice care s-au aflat şi se află la guvernare, urmare a mitei electorale din bani publici sau din donaţii ori sponsorizări din resurse ilicite: contrabanda, trafic de droguri, prostituţie, jocuri de noroc, şantaje şi altele asemenea.
9. Amnistierea fiscală a tuturor celor care îşi vor repatria activele de capital aflate în bănci din străinătate (paradisuri fiscale) şi vor finanţa lucrări de infrastructură ori alte proiecte creatoare de locuri de muncă, urmând să-şi recupereze investiţiile din exploatarea serviciilor concesionate.
10. Emiterea legislaţiei speciale pentru combaterea economiei subterane.

Domnul Ion Stan:

"Puterea portocalie - o tagmă de jefuitori, o clică trădătoare a intereselor naţionale. Preşedintele şi primul-ministru trebuie puşi sub acuzare pentru înaltă trădare."

Nu înţelegem de ce ţipă Băsescu la popor, la dragii lui români ale căror dorinţe, până mai ieri, le ştia fără să-i întrebe?

Dacă în urmă cu şase luni, cel mai bine informat om din stat ne asigura că criza a trecut fără să ne doboare, de ce prevesteşte azi ameninţător că România intră în colaps?

Preşedintele, primul-ministru, ministrul comerţului, industriilor şi mediului de afaceri dădeau la început de an asigurări că economia se relansează, că încasările la buget cresc, că nu vor fi probleme cu salariile şi pensiile în plată. Asemenea veşti bune, rostite din gura celor care conduc România, deci ştiau ce spun, că doar aveau toate informaţiile, cum pot să fie infirmate de aceiaşi care vin acum să ne spună că România, fără curbele de sacrificiu impuse de preşedinte şi guvern, se va duce inevitabil în faliment?

Ce să înţelegem, că cei mai sus numiţi au ştiut adevărul şi premeditat au minţit, ori nu l-au ştiut şi în ambele ipoteze se fac vinovaţi, nu de ignoranţă criminală, ci de încălcarea jurământului, ceea ce, în cazul preşedintelui României, constituie crimă de înalta trădare?

După şase ani de luptă de imagine cu guvernările ineficiente, cu corupţia, evaziunea şi teroristul Omar Hayssam, obosit până la epuizare în nesfârşitele sale bătălii pentru învingerea "sistemului ticăloşit", reformarea clasei politice şi a statului, a justiţiei, învăţământului, sănătăţii, agriculturii, a societăţii, satisfăcut de macularea imaginii externe a României, care este bilanţul lui Traian Băsescu şi al guvernelor sale portocalii?

Iată şi răspunsurile:

1. O administraţie care a perfecţionat şi instituţionalizat corupţia, patronează reţele de contrabandişti şi oferă protecţie evazionismului.
2. Un uriaş aparat de stat pe care nu populaţia l-a umflat artificial cu peste 250.000 de angajaţi numai în ultimii ani, ci interesele clientelare ale partidelor pe care preşedintele le-a invitat la guvernare ca să desăvârşească marile jafuri şi trădări naţionale.
3. O ţară fără o diagnoză şi previziune strategică de securitate naţională, cu o Administraţie Prezidenţială şi un Guvern unde marile decizii, de care depind prezentul şi viitorul naţiunii, se iau, ori cu ignorarea voită, ori în absenţa estimărilor şi avertismentelor informative pe care Comunitatea Naţională de Informaţii am fost asiguraţi că le are în atribuţii.
4. Un popor fără suveranitatea deciziilor asupra patrimoniului de resurse strategice vitale supravieţuirii şi perpetuării biologice.
5. O politică financiară de drenare a resurselor bugetare în buzunarele reţelelor clientelare, care s-au îmbogăţit din banul public, simulând tot felul de lucrări, multe inutile, preluând contracte cu statul pe care nu le-au finalizat, dar au multiplicat costurile, dincolo de orice imaginaţie, oferind, în schimb, populaţiei doi ani de nesfârşite spectacole, pe bani furaţi, pentru ca acum să se ia din puţinul bătrânilor pensionari, segmentul social care a edificat infrastructura economică a României şi pe a cărei lichidare - prin pradă, jaf şi gestionare frauduloasă - guvernele portocalii şi-au întemeiat o iluzorie şi efemeră legitimitate.
6. Descurajarea, blocarea ori împingerea în faliment a iniţiativei economice private, independente de condiţionările partidelor din arcul guvernamental şi rezistenţa la solicitările, mai mult sau mai puţin deghizate, de mită şi foloase necuvenite, pentru a nu se pune piedici în desfăşurarea legală, corectă şi onestă a afacerilor.
7. Un sistem electoral reformat pentru a facilita finanţarea campaniilor candidaţilor de către reţele oculte, manipularea alegătorilor şi cumpărarea voturilor.
8. Un monstruos aparat secret şi poliţienesc de stat, prin care ciuma portocalie să-şi perpetueze puterea, să intimideze permanent opoziţia, să împiedice forţele politice democratice să acceadă la guvernare pe căi constituţionale.
9. Interferenţa, pe baza comuniunii de interese ilicite, a deţinătorilor puterii politice cu reţelele crimei organizate, cu clanurile lumii interlope şi încurajarea organizaţiilor parastatale ale acestora, pe a căror protecţie scontează după ce nu vor mai fi la guvernare.
10. Instituţionalizarea principiului eredităţii şi al nepotismului pentru perpetuarea principalelor familii politice portocalii în sistemul de putere, drept garanţie pentru prezervarea marilor averi dobândite prin subminarea economică şi politică a statului.

Acesta este decalogul unora dintre cauzele stării prezente a naţiunii, pe care niciunul dintre serviciile de informaţii pentru securitate naţională nu a prezentat-o Parlamentului, în virtutea obligaţiei constituţionale de a se supune controlului puterii reprezentative a poporului, fiindcă ţara este condusă de o camarilă atât de neruşinată, încât se crede a fi poporul însuşi.

Cu cine cere Traian Băsescu şi primul-ministru românilor să fie solidari când le micşorează cu un sfert salariile şi cu 15% pensiile?

Cu tagma portocalie a jefuitorilor care au pustiit România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit?

Cu nou createle instituţii, nu pentru că nu funcţiona statul fără ele, ci pentru că aţi avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie mare director, mare preşedinte şi i-aţi făcut cadou o instituţie?

Cu fărădelegea, pe care nu populaţia o ocroteşte în ţara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese?

Cu o putere care la fiecare patru ani a distrus ce a găsit bine făcut de guvernul anterior, reluând totul de la zero, antrenând imense resurse din care să vă satisfaceţi clientelele politice?

Cu noua şi prostituata poliţie politică prin care controlaţi tot, terorizând populaţia şi instituţiile fundamentale ale statului?

Cine sunt nesimţiţii şi neruşinaţii României, cei pe seama cărora vreţi să vă salvaţi pe voi de la judecata pentru înaltele crime de trădare, sau clanurile voastre care susţin economia subterană şi subminează economia şi finanţele naţionale, dar de care nu vă atingeţi, fiindcă fără banii drenaţi lor nu aveaţi cu ce vă cumpăra voturile şi înaltele demnităţi publice?

Cei ce vor să scoată statul - pe care ei l-au împins în faliment - din criză pe spinarea şomerilor, a pensionarilor şi a bugetarilor de execuţie, care ţin în spate aleşii şi numiţii în funcţiile de conducere, nu trebuie să se creadă nici curajoşi, nici înţelepţi şi nici călăuziţi de moralitate.

Dacă nu sunteţi capabili să comasaţi sau să desfiinţaţi instituţiile de pomană create de voi, măcar reduceţi numărul exagerat de mare al directorilor. Aţi umplut ţara de şefi. Pe ei daţi-i afară întâi şi după aceea cereţi solidaritatea sărăcimii.

Trei sferturi dintre directorii voştri, pe care i-aţi instalat în instituţiile bugetare, au afaceri acasă. Fac afaceri cu banul public. Daţi-i pe aceştia afară! Nu ei să mănânce cu mai multe guri, iar alţii să crape.

Luaţi-vă clientela politică din toate AGA şi CA-urile companiilor de stat, de pe lângă primării, consilii judeţene şi ministere!

Daţi-vă afară armatele de consilieri de la sutele de birouri ale demnitarului! De ce aţi crede că ei sunt mai puţin paraziţi pe buget decât profesorul, medicul, sau pensionarul?

Încetaţi să mai căpuşaţi ministerele (primăriile, consiliile judeţene) cu clientela pe care o serviţi cu miliarde de euro.

Nu mai creaţi şi nu mai întreţineţi evaziunea fiscală şi munca la negru. Oamenii voştri, ai partidelor de la putere îi protejează pe aceşti subminatori economici de lege.

Numai după ce toate astea vor fi făcute, abia atunci să aveţi îndrăzneala să pomeniţi de solidaritate.

Aici aţi adus România, cetăţene Băsescu. O ştiţi, o cunoaşteţi, dar nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri, din moment ce aveţi propriul clan.

În schimb, vă este mai la îndemână să-i jupuiţi de vii pe bătrâni. Ei vi se par inofensivi, neputincioşi, antrenaţi să rabde. Nu au nici putere ca să ţipe, aşa că loviţi-i, loviţi-i cât de tare vă lasă inimile voastre cu sânge rece, cetăţene preşedinte şi cetăţene prim-ministru!

Domnul Ion Călin:

"Preşedintele reales"

Traian Băsescu ne asigura în campania electorală că odată ales ca preşedinte, în ţară nu va fi linişte, astfel că nimeni nu va mai fura, nu se vor mai da tunuri, gen Petrom, nu va mai fi influenţată decizia politică pentru ştergerile de datorii la companiile private.

Acum, însă, la cinci luni de la obţinerea celui de-al doilea mandat, când ţara freamătă, ne întrebăm cu toţii oare cum ar fi arătat România dacă Traian Băsescu nu ar fi fost reales în 2009?

În mod sigur, Emil Boc nu ar mai fi fost premier şi deci, nici nu ar mai fi condus un guvern atât de incompetent. Cum altfel putem să numim un guvern care conduce ţara spre un dezastru, aşa cum face acesta? Sub ce guvern datoria externă a ţării a mai cunoscut o creştere atât de mare şi pentru ce? Din toate împrumuturile luate de la FMI sub pretextul relansării economiei, realizării de investiţii în infrastructură, nu s-a realizat nicio investiţie, nu s-a finalizat nicio construcţie şi nu s-a relansat niciun sector al economiei, toate miliardele mergând către salarii, pensii şi cheltuieli bugetare. Sau în ce guvern ar mai fi fost cel puţin 300 de secretari de stat, flecare cu şofer, secretară şi consilieri, care, în afară de salariu de demnitar, mai au şi câteva consilii de administraţie.

Cu acest guvern în România, investiţiile străine realizate pe primele luni ale anului au fost la jumătate faţă de anul trecut. Cum poate Guvernul Boc să aibă rezultate bune dacă membrii lui, majoritatea de la PDL, se întrec în cheltuirea banilor publici, în numirea şi alocarea licitaţiilor numai clientelei politice, în ineficientă şi incompetenţă. Astfel, ce ministru al dezvoltării ar mai cheltui 700.000 de euro pentru achiziţii publice, adică pe servicii de curierat rapid, servicii de curăţenie şi 75 de milioane de euro ca să creeze un brand turistic pentru ţara noastră sau ce ministru al economiei ar mai da peste 1,3 miliarde de lei din bugetul de stat din 2009 sub forma de sporuri şi prime, tichete de masă, de vacanţă de aproape 100 milioane de lei şi salarii de merit la directorii companiilor cu pierderi.

Şi câte alte exemple se mai pot da. Dar cum să nu risipească guvernul dacă însuşi preşedintele ales, după ce a anunţat măsurile ce vizează diminuarea salariilor bugetarilor cu 25% şi reducerea cu 15% a pensiilor şi ajutoarelor sociale, îşi permite să cumpere produse de curăţenie de 10.000 euro şi chiar un aparat foto performant de 40.000 lei şi alocă 50.000 de euro pentru ca biserica Cotrocenilor să fie poleită cu aur. Dar ce mai contează? Preşedintele a anunţat poporul la televiziune în direct ce măsuri de austeritate urmează să fie luate, iar premierul ar trebui acum să le pună în practică, şi dacă nu reuşeşte, ar trebui ca dumnealui să demisioneze, că pe Băsescu îl judecă istoria, după cum susţine consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.

Oare asta au dorit majoritatea alegătorilor când l-au ales pe Traian Băsescu preşedinte? Credeau oare alegătorii că Traian Băsescu îl va desemna din nou premier pe Emil Boc şi PDL va deveni principalul partid de guvernământ?

Iar dacă în campania electorală Traian Băsescu îl considera pe Dinu Patriciu un coşmar pentru ţară, ca posibil premier, oare Emil Boc cum poate fi caracterizat ca prim-ministru de popor? Ce poate să mai creadă poporul acum când expresiile lansate chiar de Emil Boc la instalarea noului guvern, "salarii nesimţite" şi "pensii de lux", au devenit acum "risipa nesimţită" şi "diurne de lux", iar sloganul din campanie "PDL luptă pentru tine" s-a transpus în "PDL luptă pentru ei şi împotriva poporului".

Domnul Ionel Palăr:

"Exista şi o a treia cale..."

Suntem la începutul unei săptămâni care este importantă, în care, aşa cum am aflat din calendarul autorităţilor, al Guvernului, probabil miercuri, scrisoarea de intenţie va fi asumată de către Guvern, la ordinul preşedintelui, sub forma angajării de răspundere în Parlament. Practic, vorbim despre un document politic, care conţine decizii politice.

Ştim deocamdată ce ne-a spus preşedintele României în numele Guvernului: reducerea tuturor pensiilor, fiecărei pensii cu 15%, reducerea salariilor în sectorul bugetar, a fiecărui salariu cu 25%. De asemenea, aşa cum s-a spus, reducerea diferitelor forme de subvenţii, ajutoare speciale etc.

Personal, consider falsă dilema pe care ne-o prezintă preşedintele şi Guvernul, şi anume ori măriri de taxe şi impozite, ori aceste amputări dramatice din veniturile câtorva milioane de români. Din punctul meu de vedere, privitor la acest deficit bugetar, există următoarea formulă: 1. Nu cresc taxe şi impozite. Ar fi catastrofal pentru economia românească vlăguită şi aşa, lăsată de un an şi jumătate sub diversele guverne Boc fără niciun fel de soluţie de relansare, ba chiar afectată de măsuri absurde, cum ar fi impozitul forfetar sau minimal, care a fost menţinut şi este menţinut în continuare, în ciuda tuturor consecinţelor sale nefaste şi în ciuda tuturor apelurilor noastre pentru a fi abrogat, nu e cazul, deci, ca în acest moment să mai crească vreo taxă sau vreun impozit, ci, dimpotrivă, e nevoie de un program de măsuri de stimulare a mediului economic privat, a economiei reale.

În al doilea rând, da, e nevoie de reducerea cheltuielilor bugetare, dar o spunem foarte limpede, nu de la pensii şi salarii, ci de la cheltuielile pe care partidul de guvernământ, Partidul Democrat Liberal, condus de Emil Boc, le face pentru propria sa clientelă.

Aşadar, există şi alte măsuri decât cele două alternative pe care ni le prezintă Guvernul.

Domnul Cristian Buican:

"Programul PNL de ieşire din criză"

În condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu, secondat de Emil Boc, anunţă măsuri de austeritate fără precedent, măsuri aberante ce afectează atât mediul privat cât şi bugetarii şi pensionarii, Partidul Naţional Liberal este singurul partid care propune un "Program de urgenţă pentru ieşirea din criză şi reluarea creşterii economice".

După cum probabil bine ştiţi, acum mai bine de o săptămână, în cadrul Biroului Politic Central al PNL, a fost adoptat acest document ce cuprinde măsuri concrete pe care România trebuie să le ia pentru ieşirea din criză. Acest document arată foarte clar că Partidul Naţional Liberal este partidul din România care are cei mai buni specialişti în economie ce pot propune soluţii viabile, dar şi faptul că PNL poate în orice moment să-şi asume guvernarea.

De mai bine de două săptămâni opinia publică discută despre măsurile anunţate de Traian Băsescu, referitoare la reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, a pensiilor şi ajutoarelor sociale cu 15%. precum şi alte măsuri care au în vedere o supraimpozitare a mediului privat. Ceea ce însă ar trebui să se spună este că, indiferent dacă aceste reduceri de salarii şi pensii vor fi puse în aplicare, economia, singura care poate genera venituri suplimentare la bugetul de stat, nu este impulsionată în niciun fel. Din contră, reducerea salariilor şi a pensiilor, impozitarea bonurilor de masă sau alte asemenea măsuri aberante ale acestui Guvern nu vor face decât să scadă consumul şi implicit, veniturile la bugetul de stat, care oricum este gol.

Soluţiile pe care Partidul Naţional Liberal le propune reprezintă o serie de măsuri care trebuie luate imediat şi care vizează nu numai reducerea cheltuielilor cu funcţionarea statului, ci şi o gură de oxigen pentru redresarea economiei şi sprijinirea mediului privat, singurul în măsură să genereze prosperitate. Mai mult decât atât, reducerea cheltuielilor bugetare nu trebuie realizată din topor, aşa cum propune actualul Guvern, ci trebuie făcută în urma unei analize reale şi pertinente.

În primul rând, reducerea cheltuielilor nu trebuie realizată pe seama pensionarilor şi a majorităţii bugetarilor. În condiţiile în care în sistemul sanitar sau cel de educaţie există o lipsă acută de personal calificat, ministrul turismului, Elena Udrea, are 40 de consilieri personali. În timp ce preşedintele Traian Băsescu şi executantul Emil Boc propun reducerea pensiilor cu 15%, în România există 300 de persoane ale clientelei politice PDL care au rang de secretar de stat. Asta înseamnă că fiecare dintre aceştia au şofer, maşină, secretară şi minim 2-3 consilieri plătiţi de la bugetul de stat. Reducerea cheltuielilor se poate face pe seama acestora şi nu pe seama bugetarilor şi pensionarilor cu venituri mici.

Partidul Naţional Liberal, în propunerea sa de "Program de urgenţă" de ieşire din criză şi relansare economică stabileşte 4 obiective foarte clare:

1. crearea unui cadru favorabil mediului economic şi promovarea unor măsuri sectoriale cu efect de antrenare a economiei;
2. reducerea cheltuielilor publice prin restructurarea cheltuielilor bugetare şi redimensionarea rolului statului, dar nu prin reducerea salariilor şi pensiilor bugetare;
3. creşterea veniturilor bugetare, precum şi reducerea evaziunii fiscale;
4. eficientizarea sistemului de management şi control pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene.

Fiecare dintre aceste patru obiective pot fi duse la îndeplinire prin măsuri concrete pe care le puteţi găsi în "Programul de urgenţă" aprobat de conducerea PNL. Mai mult decât atât, acest program are în vedere nu numai reducerea cheltuielilor publice, fără însă a tăia din salariile bugetare şi pensii, ci şi măsuri de relaxare fiscală pentru impulsionarea mediului privat.

Fac apel mai ales la cei din cadrul arcului guvernamental: studiaţi acest document şi propuneţi aceste măsuri în cadrul coaliţiei de guvernare, deoarece doar prin aplicarea acestora încă de acum putem spera că anul 2011 va fi cel al relansării economice!

Domnul Nicolae Jolţa:

"Guvernarea mută, surdă şi oarbă"

Îmi asum şi astăzi, aşa cum am făcut-o în repetate rânduri, misiunea de a vă prezenta situaţia ţării în care trăiesc eu, alături de familia mea, de domniile voastre şi de un întreg popor. Vorbim însă de situaţia reală, aşa cum se vede ea de la această înaltă tribună, nu de realitatea contrafăcută, văzută de ocupanţii vremelnici ai Palatului Victoria.

În acest an, pe stradă, în colectivităţi diverse, în diferite medii profesionale, cetăţenii dezorientaţi de măsuri de guvernare prost alese şi aplicate, vorbesc tot mai mult de posibilitatea de a emigra. Oriunde. Chiar şi Republica Moldova a devenit tentantă pentru afacerile românilor dispuşi să plece oriunde numai să scape de măsurile incorecte ale acestui Guvern.

Am ajuns în situaţia în care cetăţenii nu-şi mai dau vreo şansă de reuşită aici, în România, ajungând să-şi încerce norocul oriunde altundeva.

România trece azi prin momente grele, încercată fiind de furia unei populaţii contra măsurilor luate de Guvern. Se spunea că România de după anul 1989 nu va mai fi niciodată România de dinainte de anul 1989.

Pentru prima dată însă, după anul 1989, un conducător al României este asimilat cu Ceauşescu, pentru prima dată strigătul fricii în faţa unei sărăcii promise cu cinismul bine cunoscut, este auzit mult mai tare ca în alte proteste de până acum şi tot pentru prima dată după Revoluţie, cele două personaje care conduc România se ascund de popor, apar doar la televiziuni prietene, de teama de a nu fi contrazişi.

Trebuie să vă reamintesc că suntem în anul 2010?

Vă întreb pe domniile voastre, de când nu s-a mai făcut politică în stradă, ei, bine, se întâmplă acum, în anul 2010, într-un singur ton, al nemulţumirii faţă de conducători. De când n-aţi mai fost neputincios în faţa a ceea ce se întâmplă în plan politic, ei bine, da, ne simţim neputincioşi şi inutili în faţa puterii care, urmând mesajul campaniilor băsesciene par a fi surzi, muţi şi orbi faţă de noi şi poporul nostru. De când preşedintele României nu s-a mai adresat populaţiei noaptea, târziu, aşa cum a făcut-o aseară preşedintele Băsescu inducând o stare de panică, ameninţând cu catastrofe economice dacă măsurile propuse de el, în al 12-lea ceas, la propriu şi la figurat, nu sunt luate imediat.

Să trăiţi bine sau prost după cum ne este dictat de către proprii noştri conducători care nu ne văd, nu ne aud şi nu ne vorbesc!

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Cuantumului pensiilor nu trebuie diminuat"

După 20 de ani de aşa-zisă democraţie, politicile sociale din România sunt încă incoerente, ineficiente, sunt reactive şi oferă soluţii ad-hoc la crize specifice, au obiective contradictorii, sunt lipsite de viziune, de abordare strategică, nu se bazează pe evidenţe, pe indicatori sociali, nu recurg la monitorizarea şi evaluarea programelor curente şi anterioare.

Marea problemă a sistemului de protecţie socială este lipsa de capacitate de planificare strategică integrată a politicilor sociale. România se află între ţările europene cu incidenţă mare a sărăciei relative, categoriile de populaţie cele mai expuse riscului de sărăcie în România sunt copiii, vârstnicii singuri, agricultorii, şomerii şi pensionarii. Sistemul de protecţie socială protejează în mod evident mai puţin copiii, familiile cu mai mulţi copii, asiguraţii din sistemul sanitar şi pensionarii în comparaţie cu alte categorii sociale, aşa-zis "privilegiate". Acest lucru nu este corect, nu este moral şi nici logic, până la urmă.

Prin pachetul de măsuri pentru reducerea cheltuielilor, Guvernul doreşte diminuarea cuantumului tuturor pensiilor cu 15 %, ceea ce ar determina scăderea tuturor veniturilor pensionarilor, iar aici nu mă refer la pensiile mari, ci la acele pensii şi aşa mici ale marii majorităţi a pensionarilor, şi în special agricultorilor, siderurgiştilor şi navaliştilor.

Încercăm să înţelegem că nu sunt bani la buget, că situaţia economică este dificilă, dar ce vină au oamenii aceştia, pensionarii simpli care au contribuit o viaţă întreagă la fondurile de asigurări sociale pentru a se bucura de o bătrâneţe liniştită. Declaram la începutul mandatului că prioritatea mea rămân, în continuare, pensionarii. Subliniez că, spre deosebire de alţi politicieni care se "îndrăgostesc" brusc de pensionari în preajma campaniilor electorale, eu mi-am menţinut constantă această preocupare.

În majoritatea intervenţiilor pe care le-am avut pe această temă, fie că a fost vorba de iniţiative legislative, interpelări, întrebări, declaraţii politice adresate de la tribuna Parlamentului sau întâlniri cu membrii ministerului de resort, am încercat să rezolv problemele cu care se confruntă marea parte a pensionarilor din România.

Personal, sunt împotriva oricărei măsuri de diminuare a cuantumului pensiilor, pentru care, din punctul meu de vedere, nicio explicaţie de natură economică sau de alta natură nu este plauzibilă.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Reducerea sărăciei"

Reducerea sărăciei şi a marginalizării sociale şi îmbunătăţirea standardului de viaţă pentru persoanele vârstnice reprezintă obiective strategice în demersul Guvernului privind îmbunătăţirea actualului sistem de protecţie socială din România. Creşterea constantă a preţurilor la alimente, creşterea costurilor la utilităţi (energie electrică, gaze, energia termică etc.) sunt probleme la care pensionarii cu greu mai fac faţă, un procent important al acestora trăind la limita sărăciei. Drama lor este cu atât mai mare cu cât la această vârstă, o bună parte din banii de pensie se duce pe medicamente. Este evident că pentru traiul de zi cu zi nu le mai rămân suficienţi bani.

Aşa cum se precizează şi în Constituţie, statul român are obligaţia să intervină cu măsuri de protecţie socială. Este nevoie să se modifice art. 48 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul implementării unui program prin care să se asigure gratuitatea medicamentelor pentru pensionari. Această măsură este necesară pentru îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea speranţei de viaţă, având în vedere creşterea vertiginoasă, în ultimul deceniu, a mortalităţii, precum şi asigurarea continuităţii şi a calităţii serviciilor medicale acordate pensionarilor. Pentru implementarea unui astfel de program se pot utiliza sume de la trezoreria statului, din sumele acumulate din procesul de privatizare.

În Constituţia României, la art. 47 se menţionează că:

"(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii."

În virtutea acestor prevederi din legea fundamentală a statului român, autorităţile sunt obligate să asigure condiţiile unui trai decent pentru toate categoriile de populaţie, în special a celor defavorizate, categorie în care se încadrează şi pensionarii.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Programe de reconversie profesională" În România, sunt şomeri care încasează lunar cu mult mai mult decât majoritatea persoanelor care muncesc. Cea mai mare sumă plătită de statul român sub forma unei indemnizaţii de acest gen ajunge la 7.550 de lei şi revine unui lucrător german care a avut "ghinionul" să fie disponibilizat când avea domiciliul pe teritoriul ţării noastre.

Sumele primite de persoanele fără loc de muncă variază în funcţie de vechimea angajatului, de perioada de cotizare, dar şi de venitul încasat înainte de disponibilizare. Dacă majoritatea şomerilor primesc aproximativ 500 de lei pe lună, sunt şi multe persoane care ridică de la casieriile agenţiilor de ocupare a forţei de muncă sume care ar putea provoca invidia şi în rândul managerilor de companii.

Şomerii proveniţi din rândul angajaţilor români au cu totul alt regim. Potrivit legislaţiei în vigoare, ajutorul statului se acordă în mod diferenţiat în funcţie de stagiul de cotizare. În plus, valoarea indemnizaţiei rezultă din cea a veniturilor declarate de disponibilizat în ultimul an de activitate. Persoanele care, pe lângă salarii, au fost răsplătite şi cu anumite prime sau bonusuri, pot ajunge la un şomaj de mii de lei, deoarece nu există un plafon-limită pentru aceste indemnizaţii. Mulţi dintre cei care apar pe listele agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă având ajutoare generoase s-au autodisponibilizat, ştiind că nu o vor duce prea greu în intervalul în care statul îi sprijină. Dar cum legislaţia în vigoare nu poate evita astfel de situaţii, autorităţile nu au altă soluţie decât să plătească.

Reconversia profesională rămâne doar o iluzie, în timp ce în alte ţări statul preferă să investească în reconversia profesională a persoanelor rămase fără un loc de muncă, la noi sunt preferate măsurile pasive. Pentru anul în curs, Guvernul a alocat doar 27,3 milioane de lei programelor de formare profesională. În plus, cursurile de calificare se înscriu în seria celor fără niciun viitor, predominând cele de bucătari, ospătari şi frizeri. Nici cele 500 de milioane de euro puse la dispoziţia României prin Fondul European de Adaptare la Globalizare nu au atras autorităţile de la Bucureşti. Banii sunt destinaţi exclusiv ajutorării lucrătorilor disponibilizaţi să se reîncadreze în muncă.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"România fără cianuri"

Să ne aducem aminte cum în luna ianuarie a anului 2000, mii de tone de peşte au murit în râurile Tisa şi Dunăre din cauza unei scurgeri de cianuri de la mina "Aurul", deţinută de o companie australiană. Aproximativ 99.000 mc de ape reziduale cu cianuri s-au revărsat din lacul de decantare al minei, provocând cel mai mare dezastru ecologic din Europa din ultima decadă. Biologii au estimat ca fiind necesari 5 ani pentru repopularea cu peşte şi între 10-20 de ani pentru refacerea totală a florei şi faunei. Bazinul Tisei era unul dintre cele mai curate râuri din Europa, adăpostind cel puţin 20 de specii protejate de peşte.

În urmă cu ceva timp, tot printr-o declaraţie politică, atrăgeam atenţia asupra problemelor majore rezultate ca urmare a folosirii cianurilor în mineritul românesc. Acelaşi lucrul voi încerca să îl readuc în discuţie prin aceasta declaraţie politică. Cu toţii trăim într-un mediu care îşi pune amprenta asupra vieţii noastre, iar prin distrugerea bogăţiilor naturale şi exploatarea lor pe bază de cianură nu se poate întâmpla altceva decât un dezastru natural. Cianura de sodiu este extrem de dăunătoare pentru sănătatea umană şi pentru mediu, chiar în cantităţi mici putând fi fatală pentru oameni şi faună, existând premisele creării unui dezechilibru natural. Folosirea cianurii în minerit a dus peste tot în lume la accidente cu grave urmări ecologice, numai între 1998 şi 2006 înregistrându-se 25 de accidente cu cianuri în întreaga lume (în state cum ar fi Colorado, Nevada, Montana, Idaho, California, South Dakota şi South Carolina, precum şi în ţări ca şi România, Guyana, Canada, Kirghistan şi Papua Noua Guinee), cauzând moartea unor cantităţi enorme de peşte, distrugerea unor întregi ecosisteme şi contaminarea surselor de apă.

Mai multe state au hotărât să interzică prin lege folosirea cianurii în minerit, printre acestea numărându-se Costa Rica, Republica Cehă, Montana, Colorado, Wisconsin (USA), precum şi Argentina.

Având în vedere necesitatea protecţiei mediului, a vieţilor omeneşti, fără frica unui eventual dezastru ecologic, care este atât de iminent a se produce, consider că avem tot dreptul şi trebuie să ne opunem oricăror iniţiative care doresc să aducă atingere unor principii fundamentale. Noi trebuie să hotărâm, noi trebuie să luăm atitudine, să acţionăm pentru a fi convinşi că am făcut ceea ce este necesar, firesc şi moral. Este mai uşor să prevenim un dezastru decât să ne tratăm de efectele lui. Proiecte ca Roşia Montană ţin de trecut, nu ţin de viitor.

În secolul XXI, aurul adevărat se va afla în acele ţări în care va fi păstrată natura aşa cum a creat-o Dumnezeu, şi nu acolo unde se mutilează peisajul şi se fură de la natură şi "ultimul cântec de pasăre".

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Soluţii pentru bolnavii de leucemie"

O soluţie pentru ca mai mulţi români care suferă de leucemie să fie trataţi ar fi dotarea şi finanţarea centrelor deja existente în România. Cei care au puterea de decizie sunt însă indiferenţi. O bună parte din tratamentele pentru care românii merg acum în străinătate, iar statul le plăteşte, ar putea fi făcute cu succes în ţară, la costuri mult mai mici. Un exemplu relevant este situaţia bolnavilor depistaţi cu leucemie care au nevoie de transplant. Statisticile arată că circa 40% dintre cei care cer ajutor pentru a fi trataţi în străinătate suferă de leucemie.

Experţi români în hematologie consideră că multe persoane cu boli grave ale sângelui ar avea acces la transplantul de măduvă în România dacă ar fi posibilă finanţarea unui număr dublu de proceduri. La nivel naţional, Ministerul Sănătăţii a stabilit finanţarea unui număr fix de transplanturi:100 de autotransplanturi şi 30 de allotransplanturi (cu măduva prelevată de la donatori înrudiţi). Această limitare neortodoxă îi supune unui stres în plus pe bolnavi şi pe familiile lor, care fac eforturi supraomeneşti să obţină banii sau aprobarea dosarelor pentru transplant în centrele din străinătate.

De asemenea, şi medicii se simt constrânşi profesional de lipsa banilor. În România, un autotransplant este decontat cu 25.000 de euro (doar recoltarea celulelor şi administrarea grefei), respectiv cu 45.000 de euro pentru un allotransplant. În schimb, în străinătate, costul este de aproximativ 120.000 de euro, dar în aceşti bani intră absolut toate cheltuielile: plata medicului, condiţii de spitalizare etc.

Pe de o parte, Ministerul Sănătăţii nu investeşte în dezvoltarea centrelor româneşti de transplant, fapt care ar putea duce la salvarea multor vieţi înscrise pe listele de aşteptare. Lipsa funcţionării registrului naţional al donatorilor de celule stem hematopoetice micşorează considerabil şansele de supravieţuire ale persoanelor fără donator înrudit. Aceşti bolnavi sunt trimişi în străinătate tocmai pentru că la noi nu funcţionează registrul naţional. Banii plătiţi de Ministerul Sănătăţii pentru tratamentul în străinătate ar putea fi investiţi în centrele din România.