Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău şi Ştefan Valeriu Zgonea, secretari.

Domnul Ioan Oltean:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Daţi-mi voie să deschid şedinţa de astăzi consacrată prezentării declaraţiilor politice.

Astăzi începem cu puterea. O să-l rog pe domnul deputat Iosif Veniamin Blaga din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal să-şi susţină declaraţia şi îl pe domnul Vasile Popeangă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat să se pregătească pentru a urma la microfon.

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, domnilor colegi.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Încotro lumea, încotro naţiunea română?"

Faptul că economia mondială, fie din teorie, fie din practică nu mai corespunde realităţii este un lucru recunoscut de unii economişti ai lumii.

Românul, în general, spune că economia se face la gura sacului, nu la fundul sacului. Cu toate acestea, pare-se că principiul multor state şi al guvernelor româneşti a fost altul. Iată că am ajuns într-o situaţie complexă, într-o criză de toate felurile pe care nu am previzionat-o, aşa cum nişte conducători adevăraţi trebuiau să o facă. Îndrăznesc să spun că nu am dorit acest lucru. Normal era ca la preluarea unei guvernări, naţiunea să ştie de unde repornim economia.

Peste toate acestea, lăcomia unor corporaţii, lăcomia unora din poziţii cheie ale vieţii politice şi economice, gestionarea necorespunzătoare a banului public şi satisfacerea intereselor clientelei politice în ultimii 20 de ani ne-au adus în situaţia de faţă.

Am plecat de la început cu o gândire şi acţiuni păguboase. "Industria românească - un morman de fiare vechi" a fost un slogan care a dus de-a lungul anilor la vânzarea a o serie de obiective pe bani puţini şi foarte puţini, scurgându-se valori în buzunarele unora care nu le meritau sub nicio formă.

Unii dintre aceştia fac astăzi politică. Ce politică este aceasta-când votul secret nu mai este secret şi conştiinţa este controlată, manipulată în detrimentul de multe ori al unor măsuri importante de luat sau al altora care nu ar trebui luate?

Ce politică de opoziţie facem când, de regulă, totul se reduce la sintagma "Scoală-te de pe scaun, să mă pun eu"?

Oare când vom înţelege că măsurile trebuie luate la momentul potrivit, că de transparenţă şi adevăr avem nevoie tot timpul, nu numai în momentele grele de criză. Depindem astăzi de foarte mulţi factori, de foarte multe contradicţii.

Euro şi dolarul se luptă, naţiunile se luptă pentru câştigarea pieţelor de desfacere, partidele se luptă între ele, schimbările climatice ne ameninţă, revoltele sociale şi stările conflictuale sunt răspândite pe mapamond, mentalitatea oamenilor este de multe ori conflictuală, depărtându-se mult de ceea ce Dumnezeu o cere.

Politicienii din ce în ce mai mult folosesc antiteza: eu sunt bun, tu eşti rău, eu cinstit, tu hoţ, eu important, tu neimportant, eu simţit, tu nesimţit, ruşine să îţi fie; şi putem continua.

Cu asemenea mod de gândire, nu ştiu încotro se îndreaptă naţiunea noastră, mai ales că lumea, în ansamblul ei, are problemele ei. State precum Spania, Portugalia, Grecia, după cum declară preşedintele Comisiei Europene, Manuel Barosso, sunt într-o situaţie foarte delicată. Se discută existenţa euro, a Uniunii Europene.

Peste toate acestea nu suntem în stare să exportăm măcar produse agricole, precum grâul sau porumbul, nu mai vorbesc de elicoptere sau alte produse de înaltă tehnologie. Şi cunosc o ţară care le vrea, China

Un fapt neplăcut, printre altele neplăcute mie, întâmplat în Parlamentul României, şi anume rugămintea unui parlamentar de a discuta despre problemele agriculturii şi nu pierderea de timp important în dezbateri sterile, de dragul imaginii publice, a bilanţului luărilor de cuvânt, m-a pus pe gânduri şi îmi explică una din cauzele pentru care suntem în situaţia actuală.

M-am întrebat şi mă întreb, printre altele, la ce au folosit cei 140 milioane euro acordaţi firmei Ford, de ce nu au fost investiţi în alte afaceri, la uzinele IAR Braşov, în întreprinderile de prelucrare a aurului, în unele sectoare agricole, cel cerealier, de exemplu.

Stimaţi colegi şi colege,

Am convingerea că vor fi cântărite foarte bine datele problemei, în context mondial şi european, iar votul rezultat în urma moţiunii de cenzură faţă de unele măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare să fie un vot care să angreneze eforturile tuturor, ale guvernanţilor în special, în vederea reducerii riscurilor posibile, inclusiv acela de cădere a actualului guvern.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Popeangă şi se pregăteşte doamna deputat Sulfina Barbu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "La Cotroceni se poate trăi doar cu aer!".

Pe vremuri de criză năprasnică, atunci când ţara colcăie în sărăcie, când marea majoritate a românilor abia îşi mai duc traiul de pe o zi pe alta, drămuind puţinii bani care le-au mai rămas pentru achitarea facturilor, taxelor, impozitelor şi poate pentru mâncare şi medicamente, ce poate "da" mai bine în ochii norodului decât...da! aţi ghicit, - măsurile populiste.

Aşa a gândit-o cu siguranţă şi preşedintele ales al României într-un mod mai mult sau mai puţin veridic, atunci când a luat decizia de a-şi dona salariul într-un fond de solidaritate. Însă ce nu a reuşit să afle Traian Băsescu şi gaşca pedelistă este că românii sunt sătui până peste cap de măsuri cinice, demagogico-populiste de genul celor inventate de "El lider maximo de România" şi implicit ale Guvernului Boc, menite doar să "dea" bine la public.

Mai mult decât atât, românii au început să îşi facă griji cu ce va mai trăi familia prezidenţială, atâta timp cât prima doamnă nu are o sursă de venit, iar preşedintele s-a hotărât să îşi doneze leafa în semn de solidaritate cu ei. Nu cumva aici îşi fac apariţia "banii negri pentru zile albe", obţinuţi din afacerile necurate ale celor din PDL? Nu cumva aici îşi fac apariţia şi "sponsorizări" provenite de la clientelismul politic al PDL-ului, de care, deşi nu-i place să recunoască, nici preşedintele nu este străin, bani ai statului furaţi prin diferite trucuri, licitaţii, contracte de milioane de euro păguboase pentru stat, câştigate pe nedrept de unele firme portocalii şi care cu siguranţă au finanţat şi campania electorală a PDL-ului?

Evident, trocul ieftin, demagogic şi populist aruncat pe piaţă de preşedinte "în semn de solidaritate" nu aduce decât a "praf în ochi",... în ochii de prea multe ori înlăcrimaţi ai românilor.

Aşadar, iată cum s-a gândit preşedintele Băsescu să scoată ţara din criză, în lipsa unor măsuri concrete şi eficiente de protecţie socială.

Oamenii nu aşteaptă mila prezidenţială, care oricum nu acoperă nici cel mai mic procent din nevoile reale ale societăţii, ci îşi vor drepturile care li se cuvin cu adevărat, garantate prin Constituţia României, drepturi ce le-au fost grav încălcate de guvernarea "Să trăiţi bine": drepturi salariale, dreptul la pensie, dreptul la protecţie socială, dreptul la şcoală, dreptul la asistenţă medicală şi chiar dreptul la viaţă şi libertatea unui trai decent.

Domnule preşedinte Băsescu, nu credeţi că aţi mers prea departe...?

Opriţi genocidul social, acum în ceasul al 12-lea!

Şi mai am o declaraţie, "Reforma foamei", pe care o s-o depun la Secretariatul tehnic.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Să aveţi o zi frumoasă.

O rog pe doamna deputat Sulfina Barbu să poftească la microfon, pentru a-şi susţine declaraţia şi pe domnul Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar PSD+PC, să se pregătească.

Doamna colegă, aveţi cuvântul.

Doamna Sulfina Barbu:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la regionalizare. "Regionalizare sau fărâmiţare administrativ-teritorială - care va fi opţiunea României?"

Stimaţi colegi,

Am auzit de multe ori spunându-se că această criză economică pe care o traversăm trebuie privită drept o şansă pentru reformarea ţării. Iar acesta este un adevăr.

Actuala criză economică privită ca o şansă de reaşezare economică, pe baze solide, care să asigure o creştere economică sănătoasă. Actuala criză economică, văzută drept o şansă pentru modernizarea României. Să nu uităm însă că modernizarea reală a ţării nu poate avea loc în lipsa regândirii împărţirii administrativ-teritoriale a României.

Doamnelor şi domnilor,

Uniunea Europeană gândeşte în termeni de "regiuni" atunci când vine vorba despre dezvoltare.

Regionalizarea este modelul spre care merge Europa, iar modernizarea României va trebui să ţină cont de această realitate. Reorganziarea administrativ - teritorială este parte a reformei statului, care are în centrul său flexibilizarea şi eficientizarea instituţiilor.

Reorganizarea administrativ - teritorială este inevitabilă pentru un stat membru UE, care funcţionează încă după o împărţire teritorială veche din 1968.

Ca o paranteză, simt nevoia să clarific că mă refer la reorganizare administrativ teritorială, nu la reîmpărţirea teritoriului, care, aşa cum ştim, este indivizibil.

Modul de organizare administrativ - teritorială nu mai corespunde nevoilor actuale de dezvoltare. Iar primul efect se simte în dificultăţile create în accesarea fondurilor europene. Proiectele eligibile pentru finanţare depăşesc în mod constant limitele geografice ale unui judeţ - principala unitate administrativ teritorială a României - şi obligă la depunerea de proiecte comune între mai multe judeţe sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale. Coordonarea între judeţe implică în acest moment un management dificil, uneori chiar greoi, ceea ce conduce la încetinirea ritmului de depunere a proiectelor şi ,prin urmare, la încetinirea accesării finanţărilor externe pentru dezvoltare.

Din 2013, modelul de organizare administrativ - teritorială a României va deveni un obstacol major în procesul de dezvoltare. Deoarece, începând din 2013, fondurile europene pentru dezvoltare vor fi acordate cu prioritate pentru entităţile teritoriale de tip 2, conform Nomenclatorului Unităţilor Teritorial Structurale, care reprezintă regiunile, şi mai puţin entităţile de tip 3, care reprezintă judeţele.

Dacă nu abordăm problema împărţirii administrativ teritoriale cât mai repede, dificultăţile pe care le va întâmpina România vor deveni o frână în procesul de modernizare.

Primul pas ar fi acela să stopăm fărâmiţarea administrativă, un fenomen care în ultimii 10 ani a căpătat amploare. Am constatat că ultimii 10 ani au fost înfiinţate un număr de 229 localităţi noi, ceea ce a condus practic la slăbirea eficienţei administraţiei locale.

Actuala criză economică este o hârtie de turnesol, inclusiv pentru problemele din administraţia locală. Fărâmiţarea administrativă a ultimilor ani a slăbit puterea financiară a unităţilor teritoriale mici. Ceea ce, combinat cu o criză financiară la nivel naţional şi global ne-a adus în situaţia de acum, când numeroase primării nu mai au fondurile necesare nici pentru propria funcţionare.

Un al doilea pas este instituţionalizarea dezbaterii privind reîmpărţirea administrativ teritorială a ţării.

Este necesar să formăm o comisie parlamentară care să pună în dezbatere această problemă. La fel cum este necesar ca dezbaterea parlamentară sa fie puternic şi permanent sprijinită de către societatea civilă. Avem nevoie de perspective dintr-o arie cât mai extinsă: clasa politică, societatea civilă, mediul privat, mediul academic.

Din considerente politice, dar şi calcule electorale - asupra cărora nu voi insista aici - observ că această temă este trecută cu vederea. A închide ochii asupra unei teme atât de importante consider că nu este o soluţie. Realitatea vine peste noi şi nu o vom mai putea neglija. Este foarte simplu: din 2013, fondurile europene pentru dezvoltare vor fi acordate cu prioritate regiunilor de dezvoltare.

Pentru a nu ne trezi în faţa unei mari probleme în 2013 este necesar să acţionăm acum.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, doamna deputat Sulfina Barbu.

Îl rog să se deplaseze spre microfon pe domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi pe domnul deputat Daniel Budurescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, să se pregătească pentru a urma să-şi susţină declaraţia de la microfon.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi pentru indicaţii.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Nu mai vin banii pentru Iaşi".

Iaşiul a fost ocolit din nou de programul guvernamental de reabilitare termică. Deşi ne aflăm la mijlocul anului, autorităţile locale nu au primit până acum decât o simplă comunicare din partea Executivului referitoare la alocarea sumei de 160.000 de lei pentru acest program. Nu se preciza dacă fondurile respective sunt pentru anul în curs sau pentru lucrările efectuate anul trecut. Oricum, suma este insuficientă pentru nevoile reale ale Iaşiului, care s-ar ridica la peste 4 milioane de lei. Dar Guvernul pare surd şi orb.

Cu toate acestea, circa 20 de blocuri din municipiul Iaşi aşteaptă încă bani pentru începerea lucrărilor de reabilitare termică. Pentru alte 22 de blocuri, autorităţile sunt pe cale de a finaliza documentaţia tehnică. Dar, până astăzi, cel puţin, Guvernul nu a decontat nici măcar lucrările derulate în 2009.

Ignorarea Iaşiului pare un gest premeditat, de vreme ce alte oraşe din ţară primesc în continuare fonduri generoase de la Guvern pentru programul de reabilitare termică. Printre ele Slatina, Piatra Neamţ, Drobeta-Turnu-Severin, Târgovişte, Năvodari, Panciu sau Vulcan. Pentru Vulcan, de pildă, au fost alocaţi de circa 3 ori mai mulţi bani decât pentru Iaşi.

Nu cu mult în urmă, într-o şedinţă de Guvern ţinută la Iaşi, premierul Emil Boc nu mai prididea cu promisiunile privind investiţiile guvernamentale care vor veni în valuri spre Capitala Moldovei. De atunci nu s-a întâmplat nimic.

Să fie din cauză că Iaşiul are primar al Partidului Social Democrat? Sau pur şi simplu pentru că Guvernul Boc vorbeşte doar pentru a se auzi vorbind? În orice caz, un lucru este sigur: cei care, în cadrul programului de reabilitare termică, şi-au văruit blocul în portocaliu, regretă acum alegerea profund neinspirată!

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul Daniel Budurescu din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi îl rog să se pregătească, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, pe domnul deputat Amet Aledin.

Aveţi cuvântul, stimate coleg.

Domnul Daniel-Stamate Budurescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică se intitulează "Mostre din minciunile Guvernului Boc" şi începe în felul următor:

Domnule prim-ministru,

1. În replica pe care aţi dat-o la dezbaterea moţiunii de cenzură, marţi 15 iunie 2010, aţi afirmat, continuând aceeaşi propagandă mincinoasă şi fără nicio legătură cu subiectul moţiunii, că opoziţia se împotriveşte eliminării pensiilor speciale. De fapt, această placă, a pensiilor nesimţite, a început să fie pusă încă de la începutul lui 2009, dar nu aţi avut niciun moment intenţia să le desfiinţaţi. V-aţi plâns că în octombrie 2009 opoziţia a demis Guvernul Boc tocmai ca să împiedice adoptarea măsurii, dar nu aţi mai amintit nimic de eliminarea pensiilor speciale de la instalarea Guvernului Boc IV şi până acum, în iunie, când vă folosiţi din nou de pensiile speciale în scop pur propagandistic. Aceasta, în timp ce o iniţiativă legislativă a domnului senator Dan Voiculescu, de eliminare a pensiilor speciale, depusă încă din aprilie 2009, a fost respinsă de guvernul şi parlamentarii PDL în februarie 2010.
2. Acuzaţi existenţa unui raport de 100 de ori între cele mai mici pensii şi cea mai mare pensie de serviciu, cea a unui aviator. Haideţi să ne amintim puţin Legea nr.223/2007 privind statutul personalului navigant şi pensionarea acestuia lua în calcul venitul brut obţinut pe ultimele 3 luni şi a pornit ca o iniţiativă legislativă a 14 senatori şi deputaţi, dintre care remarcăm pe: Mihai Tănăsescu care ne dă acum sfaturi de cumpătare de la Washington, domnul Marian Sârbu, mai marele specialist în muncă şi pensii, doamna Anca Boagiu de la PD şi vicepreşedinte al Senatului şi ca să fim corecţi, Bogdan Olteanu, fost deputat PNL. Legea a fost votată în unanimitate la Senat, chiar şi de domnul Berceanu care se indignează acum de nivelul unor pensii rezultate dintr-o lege pe care a susţinut-o şi aprobat-o.

Interesantă este însă poziţia altor două instituţii răspunzătoare de apariţia acestei legi. Răspunsul guvernului, prin semnătura prim-ministrului Tăriceanu, a fost că legea creează situaţii discriminatorii şi că, în concluzie, se opune aprobării acesteia, pe când preşedinţia a primit legea de la Parlament pe 2 iulie 2007 şi a promulgat-o fără nicio ezitare, într-o grabă, aş numi-o, suspectă, chiar în ziua următoare, pe 3 iulie 2007. Întrebarea se pune: cine sunt adevăraţii susţinători ai legilor speciale de pensionare?

3. În privinţa reducerii numărului de bugetari, cameleonismul dumneavoastră, domnule prim-ministru, tinde să atingă perfecţiunea şi în acest domeniu. Iată ce scria presa din Cluj în ziua de 9 august 2007: "După două comunicări către presa, preşedintele PD a abordat temele zilei şi a trecut la un atac dur la adresa lui Călin Popescu-Tăriceanu..."

Alt citat din presă, dar cel mai vehement, a fost (Boc) la adresa ideii reducerii personalului din administraţie cu 10%. Deci primul-ministru Tăriceanu, încă din 2007 a abordat această idee. Şi ce spune domnul Boc:

"Premierul (Tăriceanu) demonstrează fie că nu pricepe ce este descentralizarea, fie este împotriva ei", a tunat Boc explicând că odată cu transferarea de competenţe, în ţările civilizate se transferă şi resurse şi se lasă posibilitatea existenţei unui personal apt să rezolve problemele cetăţenilor. Probabil aşa justifică fostul primar Emil Boc, dublarea numărului funcţionarilor din aparatul primăriei Cluj-Napoca, pe timpul mandatului său.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, stimate coleg.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Amet Aledin, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi-l rog să se pregătească pe domnul deputat Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Unele unităţi de cult islamice trebuie reconsolidate".

În judeţul Constanţa există mai multe unităţi de cult islamice, unele vechi, fiind nevoie de consolidări, pentru a nu se degrada, sau de noi clădiri, necesare integrării în sistemul arhitectural general.

Astfel, în localitatea Pecineaga se doreşte construirea unui minaret, în comuna Valu lui Traian realizarea unei noi geamii, iar în alte aşezări, precum Poiana, Amzacea, Grădina, efectuarea unor lucrări de întreţinere.

Firesc, pentru a fi finalizate aceste programe trebuie să existe un sprijin material din partea autorităţilor. Situaţia economică a ţării este, din păcate, una delicată şi înţelegem acest aspect esenţial. Nu putem însă să neglijăm obiective, precum cele enunţate.

În aceeaşi ordine de idei, trebuie să existe investiţii, pentru a fi reabilitate şoselele judeţului, în primul rând, cele care fac legătura între aşezările izolate.

De multă vreme pledez pentru a fi asfaltat drumul Limanu-Hagieni. Din păcate, proiectul este neglijat, aşa cum au fost neglijate şi alte demersuri importante.

Nu în ultimul rând, este nevoie să amintim că reabilitarea Podului IPMC, din municipiul Constanţa, reprezintă, pentru mai mulţi iniţiatori, un obiectiv primordial. Au fost susţinute interpelări, fără a exista, însă, rezultate concrete.

Aşadar, problematica are un caracter complex. Particularităţile judeţului Constanţa sunt legate şi de existenţa unor comunităţi religioase distincte.

Într-un cadru general, nu trebuie minimalizate cele specifice.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da, mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Nicolae Bud este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Florin Iordache din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Nicolae Bud:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi vizează un accident ecologic de dimensiuni mai reduse care a avut loc recent într-un perimetru minier din Maramureş.

Nu o singură dată, ci de trei ori la rând, în aprilie şi mai din acest an, din adâncurile abandonate ale Minei Ilba în perimetrul Purcăreţ a erupt apa din mină aducând la suprafaţă în cantităţi neaşteptate şuvoaie pline de nămol care s-au revărsat în toate direcţiile, atacând nemilos tot ce le-a stat în cale, şosele, gospodării ale cetăţenilor şi fântâni.

Dacă la scară naţională răsună ecourile unor astfel de întâmplări, în plan teritorial consecinţele lor au dimensiuni catastrofale. Am fost de faţă la ultima din aceste răzbunări ale naturii la adresa unor oameni care nu meritau acest blestem. Am văzut cu ochii mei apa, asemenea unei reptile pofticioase să distrugă, pornind către locuinţe, către căile de acces dintre localnici, către izvoarele făcute să potolească setea zilnică, dar transformate de această dată în posibilă sursă de otravă. Groaznică imagine!

Salut reacţia rapidă a autorităţilor locale cărora li s-a asociat reprezentantul organelor de resort de la Bucureşti. De remarcat în acelaşi timp şi rapiditatea cu care au fost aprobate primele măsuri însemnând contractul pentru elaborarea documentaţiei tehnice menite să pună şi să asigure punerea în siguranţă a zonei, ca şi alocarea de urgenţă a unei prime tranşe de măsuri financiare.

Dar, doamnelor şi domnilor deputaţi, oamenii izbiţi de nevoi au nevoie de măsuri asiguratorii pe termen mediu, lung şi de siguranţa zilei de mâine. Este motivul pentru care, cu permisiunea dumneavoastră, îmi îngădui să avansez de la această tribună unele consideraţii legate de nefericitele evenimente de la Mina Ilba, loc geografic pentru mine de neuitat, unde mi-am consumat cândva ani buni de tinereţe inginerească, mai întâi ca şef de sector şi ulterior ca inginer şef.

Mă veţi înţelege de ce o dată în plus, cerebral şi sentimental, vibrez alături de aceşti oameni, rezonez cu gândurile şi cu trăirile lor. Cele întâmplate recent la Mina Ilba se află în atenţia şi grija autorităţilor de resort şi nu îmi este felul să-mi adjudec nici atribuţii şi nici merite ce nu-mi aparţin. Dar, mă aflu la această tribună şi doresc să fac cunoscute două puncte de vedere.

În primul rând, oricât de mult ne-ar fi luat prin surprindere şi oricât de greu s-ar dovedi demersul reparator, el trebuie privit, după părerea mea, ca o necesitate de extremă urgenţă în tot ceea ce însemnează prospectiv, managerial şi financiar. Înclin să afirm, parafrazând o cunoscută sintagmă, cu riscul de a fi tratat drept nepotrivită, dar eu cred în ea, nici un efort nu poate fi apreciat drept prea mare când e vorba de soarta oamenilor şi de nevoile lor.

Spre cunoştinţa dumneavoastră, vă informez că am adresat domnului ministru Adriean Videanu un memoriu care cuprinde aprecieri referitoare la ceea ce s-a întreprins şi ce este pe cale să se întâmple. Cuvântul de ordine, după opinia mea, rămâne clar. Proiectul vizând punerea în siguranţă a zonei trebuie finalizat în acest an.

În al doilea rând, în zona Minei Ilba s-a produs după regulile acceptate o catastrofă ecologică. Apreciind cele întreprinse până în prezent, poziţia şi competenţa factorilor de specialitate în sfera ecologică, sunt îndemnat să solicit Ministerului Mediului şi Pădurilor demersuri adecvate de natură să menţină interesul pentru activităţile de conservare, închidere a minelor şi reconstrucţia ecologică a zonelor afectate de activitatea minieră, în corelaţie strictă cu protecţia mediului înconjurător, în mod deosebit având de grijă preîntâmpinarea unor eventuale reacţii şi sancţiuni din partea forurilor europene de resort.

Menţionez că m-am adresat în legătură cu aceste aspecte domnului ministru Borbely Laszlo, persoană desemnată de guvern să consemneze întreg complexul de probleme în domeniu.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Florin Iordache, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi-l rog să se pregătească pe domnul Cristian Buican din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Aveţi cuvântul.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea politică de astăzi se intitulează "Se doreşte subordonarea Curţii Constituţionale de către actuala Putere?"

Şi spun asta, deoarece, săptămâna trecută, cel mai important eveniment mediatic a fost moţiunea de cenzură. Toată lumea a fost captată, interesat sau nu, pensionari, vârstnici, copii au dorit să ştie dacă de aici încolo le vor fi tăiate pensiile sau salariile şi, datorită acestui important eveniment care s-a desfăşurat în Parlament - mă refer la moţiunea de cenzură - a trecut neobservat cel puţin un lucru: modul în care a fost desemnat judecătorul din partea Camerei Deputaţilor, cel de-al 9-lea judecător, desemnat de Camera Deputaţilor. Apoi, este vorba de desemnarea judecătorului de Senat.

Dacă, în cazul judecătorului desemnat de Senat a existat un vot valabil şi, din punctul nostru de vedere, colegii, în deplină cunoştinţă de cauză, au stabilit acest lucru, la Camera Deputaţilor, în total dispreţ faţă de lege, de Regulament, de Constituţie, votul a fost repetat. Şi s-a constatat că, de fapt, a fost încălcat, din punctul nostru de vedere, grosolan, modul în care trebuia desemnat acest judecător.

Spun asta pentru că în aceste zile se află în discuţie la Curtea Constituţională cele două legi cea care vizează micşorarea salariilor şi Legea care vizează micşorarea pensiilor şi întreb: nu, cumva, s-a dorit, prin această numire forţată a unui membru sau a unui judecător care a fost susţinut de Partidul Democrat Liberal, subordonarea Curţii Constituţionale de către actuala Putere? Nu se doreşte cumva prin această numire să se încline balanţa efectiv la Curtea Constituţională, din cei 9, să fie 5 care, de fiecare dată când vom sesiza Curtea Constituţională, să facă să fie respinse aceste sesizări. Şi spun asta, deoarece, în zilele trecute, şi noi şi colegii de la Partidul Naţional Libera am făcut sesizări la Curtea Constituţională şi aştept cu nerăbdare să văd dacă aceste sesizări vor fi admise sau vor fi respinse.

Dacă aceste sesizări vor fi respinse, fără îndoială, este primul pas pentru subordonarea - dacă mai trebuia spus - Curţii Constituţionale de către actuala Putere.

Vă mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

La microfon este invitat să participe reprezentantul Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Cristian Buican, şi-l rog pe domnul deputat Dan-Radu Zătreanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să se pregătească, pentru a urma la microfon.

Stimate coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Cristian Buican:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică pe care vreau să o susţin astăzi în faţa dumneavoastră se numeşte "Adevărul despre tăierea pensiilor".

Vă supun atenţiei câteva din tertipurile pe care actualii guvernanţi le au în vedere când se referă la pensii, precum şi la faptul că reducerea pensiilor cu 15% va fi făcută doar până la 31 decembrie 2009. De asemenea, aş dori să ridic şi problema reducerii pensiilor celor care se vor pensiona de acum înainte, în decursul acestui an.

În primul rând, aş vrea să vă anunţ că în actualele legi de genocid social există o serie de formulări ambigue care ar putea duce la o scădere a pensiilor cu până la 28%. Şi nu o spun doar eu, ci şi experţii Consiliului Legislativ, care au sesizat Guvernul cu privire la faptul că în proiectul de lege asupra căruia şi-au asumat răspunderea în Parlament există o serie de ambiguităţi. Astfel, la articolul 9 alineatele (1) şi (2) din Proiectul de Lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar se prevede ca reducerea cu 15% a pensiilor să fie aplicată la un punct de pensie de 622,9 lei, şi nu la un punct de pensie de 732,8 lei, cum este în prezent. Acest lucru însemnă că cei care vor ieşi la pensie după intrarea în vigoare a legilor genocidului social vor avea pensii mai mici cu 28% faţă de nivelul pensiei pe care ar trebui să o primească în acest moment. În condiţiile în care şi după ce Consiliul Legislativ a sesizat Guvernul asupra acestor ambiguităţi aceste articole din lege s-au păstrat în corpul legii, consider ori că acest Guvern este rău intenţionat, dorind să taie până la 30% din noile pensii, ori că este atât de incompetent încât nu a înţeles punctul de vedere al Consiliului Legislativ.

O a doua chestiune asupra căreia doresc să vă atrag atenţia se referă la faptul că la întâlnirea de la Snagov, pentru a doua oară în acest an, domnul Traian Băsescu a declarat că doreşte ca de la 1 ianuarie 2011 să nu mai existe venit în România care să nu fie impozitat cu 16%. În condiţiile în care am văzut că declaraţiile preşedintelui reprezintă literă de lege pentru actualii guvernanţi şi PDL, nu pot decât să mă gândesc că de la 1 ianuarie 2011 toate veniturile din România vor fi impozitate. Dacă vor fi cu 16%, cât e cota unică acum, sau cu mai mult, în cazul unei majorări a acestei taxe, asta rămâne de văzut. Însă esenţial este că impozitarea tuturor veniturilor ar însemna şi impozitarea pensiilor mai mici de 1.000 de lei care în prezent nu sunt impozitate.

Pe cale de consecinţă, domnul Traian Băsescu şi PDL au un calcul simplu. Anunţă că actualele tăieri de pensii de 15% vor ţine doar până în 31 decembrie 2010, iar de la 1 ianuarie 2011 vor impozita şi pensiile sub 1.000 de lei. Prin acest calcul cinic PDL speră să atingă două obiective: să îşi respecte, pe de o parte, cuvântul dat, cum că reducerea pensiilor nu va fi făcută decât până la sfârşitul acestui an, iar, pe de altă parte, să menţină aceste reduceri, prin impozitarea pensiilor mai mici de 1.000 lei. Or, în cazul fericit în care cota unică va rămâne la 16%, pensionarii vor pierde de la începutul anului viitor cu 1% mai mult decât vor pierde o dată cu reducerile deja anunţate.

Fac, pe această cale, un apel la colegii care nu mai departe de săptămâna trecută au votat împotriva moţiunii de cenzură şi implicit pentru reducerea pensiilor şi salariilor, să facă presiuni asupra propriilor guvernanţi ca acest plan cinic să nu fie pus în practică. Oricum pensionarii care au pensii sub 1.000 lei trăiesc la limita subzistenţei, iar această impozitare i-ar duce pe marginea prăpastiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat Cristian Buican.

Îl invit pe domnul Dan Radu Zătreanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, pentru a-şi susţine declaraţia politică, şi rog pe distinsul nostru coleg, Horea Uioreanu, deputat de Cluj şi de Gherla, să se pregătească pentru a-şi susţine declaraţia politică.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Dan-Radu Zătreanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la situaţia românilor de pe Valea Timocului şi are titlul «Pe Valea Timocului locuiesc români, nu "vlahi"!».

"Îi rugăm pe prietenii sârbi să-şi faciliteze parcursul european, prin uşurarea dialogului între statul sârb şi minorităţile naţionale".

Acesta este tonul pe care l-a folosit, stimaţi colegi parlamentari, ministrul Teodor Baconschi la întâlnirile oficiale pe care le-a avut cu prilejul vizitei de săptămâna trecută din Serbia. Şi asta după ce, în ultima lună, autorităţile de la Belgrad au intimidat, prin anchetări de tip fascist, membrii comunităţii române de pe Valea Timocului, care au dorit să-şi aleagă proprii reprezentanţi în consiliile naţionale. Problema românilor timoceni, cărora autorităţile sârbe vor să le şteargă identitatea naţională, datează de peste 200 de ani! În tot acest timp, generaţie după generaţie, românii de pe Valea Timocului s-au întrebat din tată în fiu de ce sunt numiţi "vlahi". Modelul stalinist îl cunoaştem, căci am mai auzit teoria aceasta şi dincolo de Prut, unde se acreditează ideea că basarabenii noştri nu vorbesc limba română, ci limba moldovenească, aşa cum şi limba românilor de pe Valea Timocului ar fi, chipurile, limba vlahă! Am atras atenţia, inclusiv de pe băncile Camerei Deputaţilor, asupra nedreptăţilor la care este supusă comunitatea românească din nord-estul Serbiei. Nu s-a făcut nimic. Ministerul Afacerilor Externe mi-a răspuns la interpelarea pe care am făcut-o, într-o limbă de lemn pe care ar fi invidiat-o până şi secţia de cenzură a Partidului Comunist! Cuvinte goale, copiate din acordurile internaţionale, prin care nu se comunică absolut nimic concret.

De fapt acest concret îl aşteptam şi de la recenta vizită în Serbia a ministrului român de externe. Câte şcoli în limba română se vor face pe Valea Timocului? Câte ore de program în limba română vor fi introduse în grilele radiourilor şi ale televiziunilor locale?

lată doar câteva dintre temele pe care, dacă am fi fost luaţi în seamă şi am fi fost incluşi în delegaţia care s-a deplasat în Serbia, după cum ne-am arătat disponibilitatea încă de acum o lună, le-am fi abordat şi am fi insistat să le perfectăm prin acorduri scrise. Înţelegem că limbajul diplomatic cere anumite eleganţe, dar nu putem fi de acord ca, în vreme ce conaţionalii noştri sunt anchetaţi în masă, orbindu-le ochii cu lampa, chiar, noi să aruncăm cu petale de trandafiri pe drumul către Uniunea Europeană al Serbiei. Să nu uităm câte steguleţe am avut noi de eliminat în perioada de preaderare. Să nu uităm câte dojeneli am primit. Nu s-a purtat nimeni cu mănuşi cu noi!

România va trebui să-şi exprime foarte clar şi fără echivoc poziţia cu privire la acordarea drepturilor minorităţilor româneşti din Serbia, ca o condiţie a aderării vecinilor noştri la Uniunea Europeană. Nicio concesie nu mai poate fi făcută guvernului lui Tadici, care una spune şi alta face în privinţa românilor din Timoc. Sunt peste 300.000 de români timoceni care au dreptul la cultură, la şcoli, la religie în limba română! Aceasta este poziţia pe care doresc să o exprim de la tribuna Parlamentului României şi pe care, după cum am văzut din comunicatele oficiale ale Ministerul Afacerilor Externe, ministrul Baconschi a evitat-o! Românii din Timoc au nevoie de sprijinul nostru concret şi de acţiuni ferme ale statului român pentru a nu le fi ştearsă identitatea naţională.

De aceea, vă solicit, stimaţi colegi, să adoptăm o poziţie oficială a Camerei Deputaţilor faţă de situaţia românilor din Serbia, de pe Valea Timocului, pe care avem datoria să-i protejăm şi să le apărăm drepturile.

De altfel, am trimis o scrisoare oficială doamnei preşedinte Roberta Anastase, pentru a lua o poziţie în această privinţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnule Horea Uioreanu, sunteţi invitat la microfon şi rog un alt distins clujean, mare amator de declaraţii politice şi de interpelări, domnul deputat Mircia Giurgiu, să se pregătească.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Vuvuzelele lui Traian Băsescu".

Vuvuzela este o trompetă de aproximativ un metru lungime, folosită de populaţiile zulu pentru a-şi anunţa diferitele întâlniri. De aproximativ un deceniu a început să fie utilizată de suporterii de pe stadioanele din sudul Africii, devenind cunoscută lumii anul trecut, la Cupa Confederaţiilor. Acum, stresează până la isterie sau distrează o lume întreagă, fiind principalul "obiect de făcut zgomot" pe stadioanele pe care se desfăşoară meciurile din cadrul turneului final al Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud.

Supăraţi că naţionala României a ratat calificarea, suporterii acesteia au totuşi o mângâiere: un român a creat o vuvuzelă autohtonă. Una originală, mai lungă de un metru, născută şi crescută pe plaiurile mioritice, special pentru români. Această vuvuzelă românească are unele avantaje în plus faţă de surata sa sud-africană: vorbeşte şi face zgomote la simpla comandă vocală a vuvuzelului şef, este flexibilă, astfel că se îndoaie când aude vocea celui care o stăpâneşte. Totuşi, trebuie să recunoaştem faptul că vuvuzela românească are şi dezavantaje: un vocabular sărac, limitat la poruncile transmise de stăpân. Repetând la nesfârşit şi fără odihnă aceleaşi vorbe, vuvuzela românească duce la disperare un popor întreg. În măsura în care zgomotele scoase de vuvuzela românească sunt transmise de televiziunile internaţionale, acestea stârnesc hazul celor care o ascultă, deoarece nimic din ceea ce spune nu dovedeşte că ar avea şi idei proprii.

Vuvuzela românească a fost creată, cu trudă şi migală, de preşedintele Traian Băsescu, şi este îndeobşte numită Emil Boc. Cel care a creat-o este foarte mândru de opera sa, mulţumit de felul în care reacţionează la ordinele sale. Şeful statului i-a dat un palat în care să stea şi să se joace de-a guvernarea şi nu vrea cu nici un chip să renunţe la vuvuzela-Boc. Nici opoziţia politică, nici sindicatele, nici patronatele, nici chiar unii dintre apropiaţii săi care au avut curajul să încerce, nu l-au putut convinge pe preşedinte că vuvuzela face rău şi că ar fi cazul să o trimită departe de capitala ţării şi de palatul în care a instalat-o.

Mai mult, duminică, la ceas de seară, într-o fostă casă de protocol a familiei Ceauşescu, vuvuzelul-şef, Traian Băsescu, şi-a strâns "orchestra" de vuvuzei-pedelei, pentru a-i învăţa să cânte la unison. Rău i-a mai certat pe cei care cam fals au cântat până acum - Blaga, Videanu şi Berceanu, ba chiar şi pe vuvuzelu-Boc l-a mustrat cu mânie proletară. Blând şi bun a fost vuvuzelul-şef doar cu vuvuzica-blondă, cea ascultătoare, care întotdeauna pe placul preşedintelui a cântat şi osanale i-a adus...

Date fiind asemănările care există între vuvuzela-Boc şi cea sud-africană, trebuia să-l atenţionez pe vuvuzelul-şef, Traian Băsescu, că simpatica trompetă a băgat în spital o femeie în Africa de Sud, şi că jucătorii se plâng că le este afectată concentrarea. Şi ar trebui să ia măsuri împotriva vuvuzelei-Boc înainte ca numărul tentativelor de suicid să crească şi înainte ca cetăţenii acestei ţări să se sature de tacticile, strategiile şi sunetele de sirenă ale scumpei noastre creaţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc.

Am auzit sfânta creaţie. Mulţumesc domnului deputat Horea Uioreanu.

Îl rog pe domnul Mircia Giurgiu să-şi prezinte declaraţia politică. Dacă mai este un coleg în sală care este înscris, şi doreşte să-şi prezinte de la microfonul Camerei declaraţia politică.

Domnule Mircia Giurgiu, aveţi cuvântul.

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "De ce am votat împotriva tăierii salariilor, pensiilor şi ajutoarelor sociale".

În 13 ani de zile, am luptat pentru apărarea drepturilor şi intereselor salariaţilor.

În campania electorală din anul 2008, la Cluj-Napoca am avut mai multe întâlniri, inclusiv în Biroul Partidului Democrat Liberal, cu preşedinţii sindicatelor din judeţul Cluj, cu cei ai Blocului Naţional Sindical, dar şi cu cei ai CNSLR "Frăţia", anume, Sindicatul SANITAS, plus celelalte sindicate: Sindicatul "Ambulanţa", Sindicatul profesorilor - e vorba de cei de la CSDR, precum şi colegii de la Cartel Alfa.

În aceste condiţii, pentru mine, ziua de marţi, 15 iunie, a fost cea mai grea zi, de fapt, din activitatea mea parlamentară de 5 ani şi jumătate, fiindcă, pe de o parte, era presiunea sindicatelor, iar, pe de altă parte, erau colegii mei din PDL.

Spere ca măsurile care au fost anunţate să dureze cât mai puţin. Altfel, toţi colegii noştri, colegii mei parlamentari PDL, vom avea mari probleme, în momentul în care ne vom întoarce acasă.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Irimescu, din partea Grupului parlamentar al independenţilor, deputat fără apartenenţă la un grup parlamentar.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică este intitulată "Tranzacţii pe justiţie"

Stimaţi colegi,

În chiar zilele interesului major stârnit în opinia publică românească de dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură depusă recent de unul dintre partidele din opoziţie la angajarea răspunderii guvernului pe tema Legii privind unele măsuri de reducere a deficitului bugetar, atent şi abil, partidul de guvernământ a dat lovitura la Cutea Constituţională. Tranzacţionând cu spor voturile grupurilor independenţilor şi al minorităţilor naţionale, oferind UDMR-ului suficient pentru a fi mulţumit, mobilizând bolnavi, răniţi şi lehuze, s-au adunat cele 168 de voturi necesare în Camera Deputaţilor, astfel încât candidatul perdant al PDL-ului de ieri să devină învingătorul de azi şi deţinător de fotoliu moale la Curtea Constituţională. Mult mai uşor decât s-ar fi cuvenit, prin noile numiri de judecători şi prin alegerea unui fost deputat PDL în funcţia de preşedinte, Curtea Constituţională este în pericol de a se fi desprins din puterea judecătorească a statului, căzând sub dominaţia ilegală a politicului, mai exact a partidului din fruntea bucatelor - câte au mai rămas! - în România de astăzi.

Este drept că luptele pentru influenţă la instanţa supremă şi unică în jurisdicţie constituţională nu sunt, din păcate, numai de dată recentă. Şi altui partid al perioadei postdecembriste, când i s-a părut că puterea pe care o dobândise deborda fără să-i aducă suficient câştig sau protecţie sigură asupra tot ceea ce întreprinde, i s-a "pus pata" pe instituţia care decide constituţionalitatea actelor normative emise în ţară. Prin numiri interesate, cu vreo două legislaturi în urmă, acest partid a avut parte de un arbitru constituţional care i-a dat dreptate de mai multe ori decât o avea. Cum la noi năravurile au o contagiozitate de speriat, iată-i acum şi pe alţii făcând la fel.

Despre consecinţele nefaste ale acestei stări de lucruri s-a scris destul de palid în presă, deşi miza este enormă. Au luat poziţii critice o parte dintre oamenii politici şi unii dintre reprezentanţii societăţii civile. Însă, aceste acţiuni nu au provocat nici măcar o uşoară urmă de înroşire a obrajilor celor care au plănuit şi făptuit ce le era necesar pentru a fi siguri că pot face tot ce vor în materie de guvernare, indiferent de limitele constituţionale. Împiedicarea acestui ultim atentat la democraţia românească cerea mult mai multe eforturi pe care, în acest caz, nu a avut cine le depune. Nu mai insist în această direcţie.

Mi se pare important de reliefat similitudinea de mentalitate între cei care şi-au dorit subordonarea politică a Curţii Constituţionale şi infractorii de toate tipurile, nu puţini, ai acestei nefericite ţări. Aşa cum, să zicem, un traficant de substanţe interzise îşi doreşte cu ardoare o "proptea" undeva în justiţie, care să-i asigure măcar iluzia unei protecţii, aşa şi majoritatea guvernamentală vrea să ştie că legile pe care le adoptă nu vor fi invalidate la instanţa îndrituită a le verifice concordanţa cu legea fundamentală a statului. Aşa cum caută, cu mari cheltuieli băneşti, contrabandiştii sau evazioniştii să aibă "oamenii lor" în autorităţile judiciare, aşa şi mai-tarele partid politic al momentului, prin numiri, uneori costisitoare, doreşte să-şi asigure "spatele constituţional". Spre paguba irecuperabilă a poporului pe care clamează că-l apără şi diriguieşte.

La limită, tranzacţionarea ca la tarabă a voturilor unor parlamentari, în favoarea unui candidat care cu nici două săptămâni mai înainte fusese respins chiar de aceiaşi deputaţi, nu văd de ce nu ar putea fi considerată ca un grav caz de corupţie. Impactul negativ asupra ansamblului societăţii egalează în astfel de cazuri cam tot ceea ce s-ar putea imagina în materie de mită sau trafic de influenţă. Sfera luptei anticorupţie a organelor specializate ale statului trebuie să cuprindă şi astfel de cazuri. Altfel, justiţia statului român nu va fi putere independentă în stat.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă mai este vreun coleg care nu a depus în scris?

Avem 13 parlamentari care astăzi şi-au prezentat de la tribuna Camerei Deputaţilor declaraţia politică.

Pe lângă aceştia, avem un număr mare de deputaţi care au preferat să aleagă varianta depunerii în scris a declaraţiilor politice şi daţi-mi voie să-i reamintesc pe aceştia.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnii deputaţi: Iorguş Zanfir, Călian Petru, Daniel Buda, Marin Mircea, Chirilă Constantin, Ionescu George, Marius Rogin, Zătreanu Dan Radu, Iacob Strugaru, Uricec Constantin, Doiniţa Chircu, Brînduşa Novac, Ioan Oltean, Ciobanu Gheorghe şi Ioan Holdiş au depus în scris declaraţiile politice.

Acelaşi lucru l-au făcut şi următorii deputaţi ai Partidului Social Democrat: Ion Stan, Ioan Stan, Covaci Dorel, Zgonea Valeriu Ştefan, Manuela Mitrea, Rizea Cristian, Florin Pâslaru, Ciprian-Florin Luca, Emil Radu Moldovan, Gheorghe Ciocan, Marian Ghiveciu, Ion Călin, Ion Dumitru, Filip Georgescu, Neculai Răţoi, Bogdan Ciucă şi Mircea Duşa.

Grupul parlamentar al PNL, prin deputaţii: Radu Stroe, Viorel Buda, Virgil Pop, Ciprian Dobre, George Scutaru, Cornel Pieptea, Titi Holban, Ionel Palăr, Bogdan Ţîmpău, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Gheorghe Dragomir, Mihai Donţu, George Dumitrică, Andrei Gerea, Mihăiţă Calimente, Cătălin Cherecheş, Lucia Varga şi Nicolae Jolţa, de asemenea, au depus declaraţiile în scris.

Din partea minorităţilor naţionale, domnul deputat Mircea Grosaru; iar din partea Grupului parlamentar al deputaţilor independenţi, domnii deputaţi Prigoană Silviu şi Soporan Vasile.

De asemenea, domnul deputat Cătălin Nechifor a depus, în scris, declaraţia politică.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nemaiexistând alte solicitări de a se susţine declaraţia de la tribuna Camerei, declar închisă şedinţa de astăzi consacrată declaraţiilor politice.

Ne revedem la ora 10,00, la ora la care va începe şedinţa pentru dezbaterea proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

O zi bună tuturor! Doamne ajută!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Costică Macaleţi:

"Maternitatea Botoşani - nu ne tăiaţi viitorul!"

Declaraţia mea politică de azi se referă la decizia absolut aberantă a Ministerului Sănătăţii care a hotărât să reducă numărul de paturi din Maternitatea Botoşani de la 295 la 175. Astfel, în urma aplicării acestor măsuri, circa 30% dintre salariaţii din unitatea spitalicească urmează să fie disponibilizaţi. Ca urmare, angajaţii maternităţii au ţinut să protesteze faţă de faptul că ministerul nu a ţinut cont de realităţile din teren când a luat această decizie. Mai exact, nu s-a prezentat la Botoşani nicio comisie de la Bucureşti care să evalueze condiţiile de acolo şi care să dispună măsuri logice şi conforme cu ce există, tăierile fiind ordonate dintr-un birou de minister, pe baza unor date teoretice, ştiute numai de "specialiştii" din subordinea ministrului Attila Cseke.

Puse în faţa unei astfel de situaţii, responsabilii locali ai Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani nu au reacţionat aşa cum era firesc, insinuând că este mai degrabă vorba de un demers sindical decât unul raţional. Ceea ce uită însă aceşti responsabili este faptul că din pricina acestei decizii nu suferă numai salariaţii maternităţii, ci mai ales mamele şi copiii lor. Care este raţiunea unei astfel de decizii? Ea nu poate fi economică în lipsa unei analize la faţa locului a situaţiei exacte. Ea nu poate fi decât o decizie aberantă la ale cărei baze stau incompetenţa şi inconştienţa unor oameni care se ghidează după principiul "întâi tragem şi apoi punem întrebări!". Dar ce vom face când ne vom trezi că am închis toată România ca să facem "economii"?

Declaraţia mea nu este una politicianistă. Este un apel normal şi de bun simţ la raţiune. Dacă Maternitatea Botoşani trebuie să rămână cu mai puţine paturi, asta trebuie într-adevăr să decidă specialiştii, dar nu de pe un scaun de la sute de kilometri depărtare, ci după o analiză la faţa locului a situaţiei şi specificului local, după o consultare cu medicii şi autorităţile botoşănene şi, nu în ultimul rând, după consultarea pacienţilor, celor care beneficiază de serviciile medicale oferite de maternitate. Mai ales că nu vorbim despre saci de cartofi, ci despre mame şi copii nou născuţi.

Domnul Cristian Buican:

"Înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea acordării proiectelor pe măsura 3.2.2."

Ştiu că probabil subiectul pe care îl voi aborda în această declaraţie politică nu îi va interesa pe câţiva dintre dumneavoastră, mai ales pe cei de la putere. Ştiu acest lucru nu numai pentru că afişaţi un dispreţ profund faţă de cetăţenii care v-au trimis în Parlament, exemplul cel mai clar fiind votul de săptămâna trecută împotriva moţiunii de cenzură, dar şi datorită faptului că uitându-mă pe lista proiectelor aprobate pe măsura 3.2.2. mi-am dat seama că în colegiile pe care le reprezentaţi în Parlamentul României există localităţi care au avut proiecte eligibile şi nu au fost aprobate.

Săptămâna trecută, mai exact pe data de 17 iunie 2010, la iniţiativa Partidului Naţional Liberal, deputaţii partidelor politice din opoziţie au depus la secretariatul Camerei Deputaţilor cererea pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru verificarea modalităţii de atribuire a proiectelor europene pe măsura 3.2.2. Acest demers al Partidului Naţional Liberal vine în completarea acţiunilor pe care europarlamentarii PNL le-au făcut în decursul săptămânii trecute în vederea atenţionării preşedintelui Comisiei Europene şi a preşedintelui Parlamentului European asupra faptului că acordarea eligibilităţii proiectelor pe măsura 3.2.2. se face pe criterii politice. În aceste condiţii, doresc să fac un apel la dumneavoastră pentru un vot în favoarea înfiinţării acestei comisii parlamentare de anchetă.

Parlamentul României este singura instituţie din România care are posibilitatea să tragă la răspundere Guvernul. Tocmai de aceea, am propus, şi voi propune în continuare, un control mai strict al Parlamentului asupra acţiunilor acestui Guvern care a reuşit "performanţa" transformării incompetenţei, rea-voinţei şi nepotismului în politici de stat. Mai mult decât atât, Guvernul Boc - PDL a început să distribuie şi fondurile europene pe criterii politice, ceea ce contravine atât regulilor de bun-simţ, cât şi normelor europene. În urma activităţii acestei comisii de anchetă vom vedea foarte clar mecanismul prin care Boc şi camarila PDL încearcă să pună mâna şi pe banii europeni.

Ştiu foarte bine cum primarii vâlceni au făcut eforturi deosebite pentru a concepe proiecte eligibile şi nu pot să fiu de acord ca un funcţionar care răspunde politic să îşi bată joc de munca unor zeci de oameni şi de viitorul a câteva mii. Tocmai de aceea, Partidul Naţional Liberal va face toate demersurile necesare pentru demascarea alocării fondurilor europene pe criterii politice şi va sesiza organismele europene în acest sens. Vă spun sincer că pentru judeţul Vâlcea trebuiau aprobate minim 30 astfel de proiecte, nu doar 3, aşa cum s-a întâmplat.

Pe această cale fac un apel la dumneavoastră, parlamentari din opoziţie şi de la putere, să votaţi pentru înfiinţarea acestei comisii de anchetă. Acest lucru nu va întârzia în niciun fel alocarea fondurilor europene şi are rolul de a controla modalitatea prin care au fost aprobate aceste proiecte, despre care noi, parlamentarii opoziţiei, spunem că au fost alocate pe criterii politice. Astfel, dacă PDL şi celelalte partide care susţin activitatea guvernului ar dori o transparenţă în actul decizional nu înţeleg de ce nu ar vota pentru înfiinţarea acestei comisii de anchetă.

Domnul Cristian Buican:

"Primele cazuri de tentative de suicid din cauza măsurilor aplicate de Guvernul Boc"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă aduce la cunoştinţă câteva din primele efecte ale legilor de genocid social promovate de acest guvern criminal cu susţinerea parlamentarilor PDL, UNPR şi UDMR. Personal, am venit la această tribună şi am făcut apel la dumneavoastră pentru a vota moţiunea de cenzură, care nu înseamnă doar căderea pentru a doua oară a celui mai incompetent executiv din România ultimilor 20 de ani, ci mai ales stoparea legilor genocidului social de tăiere a pensiilor şi ajutoarelor de şomaj cu 15% şi a salariilor bugetarilor cu 25%. Chiar dacă nu pot înţelege motivele pentru care aţi ales să susţineţi aceste legi, vreau să vă vorbesc astăzi despre efectele acestora, chiar dacă ele nu au intrat în vigoare. După cum probabil intuiţi, nu este vorba de vreun efect benefic, pentru că următoarele luni vor demonstra că acest tip de efect nu va exista, ci despre dramele personale şi umane care se înmulţesc în fiecare zi.

Chiar dacă dezbaterea publică din acest weekend s-a focalizat pe ideea unei remanieri guvernamentale sau pe deja celebra întâlnire de la Snagov, acolo unde încă o dată Traian Băsescu a demonstrat că este preşedintele PDL şi nu preşedintele ţării, sunt sigur că aţi observat un subiect care riscă să devină minor, dar care ar trebui să fie în mijlocul dezbaterii publice: au început să apară cazuri de tentative de suicid în rândul pensionarilor din cauza legilor de tăiere de salarii şi pensii anunţate de Guvernul Boc-PDL. Nu ştiu cum vi se pare dumneavoastră, dar mie mi se pare extrem de grav acest lucru, iar creşterea acestor cazuri ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru actualii guvernanţi.

Mai mult decât atât, am sesizat de câte ori am avut ocazia faptul că în momente de criză, în momente de austeritate în care se adoptă tăieri de pensii şi salarii, chiar dacă tăierea pensiilor este fără precedent, ar trebui suplimentat bugetul din domeniul sanitar şi cel al ministerului de interne. Este foarte simplu şi logic faptul că în condiţiile în care aceste legi vor trece şi de Curtea Constituţională şi se vor aplica, nu numai că numărul cazurilor de tentative de suicid va creşte exponenţial, dar vom asista la din ce în ce mai multe drame personale şi la o creştere a persoanelor care vor avea nevoie de îngrijiri medicale, psihologică şi nu numai, precum şi o creştere a infracţionalităţii.

Sper ca actualii guvernanţi să îşi dea seama în al treisprezecelea ceas că aceste măsuri vor duce la drame care pot culmina chiar cu pierderea de vieţi omeneşti. Sper că măcar să ia măsuri în privinţa suplimentării bugetului sanitar care să vină în preîntâmpinarea acestor cazuri de suicid şi mai sper ca infracţionalitatea să nu scape de sub control. Oare actualii guvernanţi nu ştiu că unui poliţist căruia i s-a redus leafa cu 25% nu îi mai arde de stat ore suplimentare pentru rezolvarea unui caz, ci de cum să îşi asigure un trai mai bun? Oare actualilor guvernanţi nu le mai pasă de sutele şi zecile de drame personale pe care le vor provoca aceste măsuri de genocid social? În aceste condiţii, le solicit parlamentarilor care susţin puterea să pună pe masa Guvernului şi aceste probleme care sunt de o gravitate fără precedent şi care, în lipsa unor măsuri clare, se vor înmulţi exponenţial.

Domnul Cristian Buican:

"Pentru a avea şi controlul Curţii Constituţionale, Partidul Democrat Liberal încalcă Constituţia şi Regulamentul Camerei Deputaţilor"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a-mi exprima punctul de vedere cu privire la evenimentele petrecute în seara zilei de luni, de săptămâna trecută, din Parlamentul României. După cum probabil bine ştiţi, şedinţa Camerei Deputaţilor la care vreau să fac referire este cea legată de reluarea votului pentru desemnarea judecătorului propus de Camera Deputaţilor pentru Curtea Constituţională, precum şi evenimentele la care am asistat în cadrul acelei dezbateri.

Vă spun sincer că, după această şedinţă, în care am asistat la un comportament deplasat, nedemocratic şi neregulamentar al parlamentarilor de la PDL, care nici măcar nu ascultau argumentele pentru care reluarea acelui vot nu numai că era în dezacord cu regulamentul Camerei Deputaţilor, dar nici nu exista vreun motiv, fie el şi inventat, pentru care acest vot trebuia reluat, am simţit că nu trăiesc într-o ţară democratică a Uniunii Europene, ci într-un stat autoritar în care Parlamentul este condus prin telefon de către un singur om. Nici nu îmi pot imagina abuzurile pe care le face actuala putere în condiţiile în care, în seara zilei de luni, toată România a văzut cum se încalcă legile, regulamentele şi Constituţia doar pentru a îndeplini dorinţa unei singure persoane.

Sunt sigur că o parte dintre dumneavoastră, şi mă refer aici la acei talibani PDL care nu pot concepe că există şi alte puncte de vedere decât cele exprimate de Traian Băsescu, vor acuza modalitatea prin care opoziţia a înţeles să se manifeste în acea seară, blocând fizic, accesul la urnele de vot. Pentru aceştia, am o singură întrebare: ce puteam face în condiţiile în care în faţa oricăror argumente, regulamente, sau chiar decizii ale Curţii Constituţionale, răspunsul era unul obsesiv până la enervare? Şi ştiţi foarte bine că singura replică care stătea pe buzele reprezentanţilor dumneavoastră care au condus şedinţa era: "solicităm reluarea votului", fără niciun fel de argument, fără niciun fel de explicaţie, fără vreo urmă de bun-simţ sau respect pentru lege şi logică. Tocmai de aceea, opoziţia a ales să se manifeste în acest fel şi consider că am procedat corect în faţa unor oameni care nu înţeleg că Parlamentul României este un loc al dezbaterilor, argumentelor, negocierilor şi respectului faţă de lege şi Constituţie.

Aş vrea de asemenea să mă declar împotriva gestului făcut de Victor Ponta, preşedintele Partidului Social Democrat, care a renunţat în jurul orei unu noaptea la lupta pe care ne angajasem să o purtăm împotriva abuzurilor actualei puteri. Gestul preşedintelui PSD mă pune pe gânduri. În primul rând, pentru că în condiţiile în care PSD şi PNL stabiliseră să rămână în sală şi să blocheze reluarea votului cu orice risc, inclusiv acela ar prelungirii şedinţei până a doua zi dimineaţa, nu este normal ca o parte a unei înţelegeri să nu îşi mai respecte cuvântul dat, cu atât mai mult cu cât era vorba de un vot pentru un reprezentant al acelui partid şi nu unul din cadrul PNL. În al doilea rând, gestul lui Victor Ponta a reprezentat sfârşitul luptei împotriva măsurilor de genocid social asumate de Traian Băsescu, Emil Boc şi PDL, pentru că doar la Curtea Constituţională aceste măsuri mai pot fi oprite.

Aş vrea de asemenea să vă spun că în condiţiile în care opoziţia ar fi reuşit să blocheze această victorie a partidului de guvernământ ar fi reprezentat un semnal puternic pentru votul pe moţiune de a doua zi dimineaţa. Şi cum diferenţa de voturi a fost de doar 8 voturi, orice s-ar fi putut întâmpla în condiţiile în care PNL şi PSD ar fi demonstrat unitate şi forţă în seara zilei de luni prin blocarea unui nou vot dat pentru reprezentantul desemnat de Camera Deputaţilor la Curtea Constituţională.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Astăzi doresc să vă spun câteva cuvinte despre cancer. Cancerul este o categorie de boli caracterizate printr-o diviziune necontrolată a celulelor şi capacitatea acestor celule de a invada alte ţesuturi din organism, fie prin creştere directă în ţesuturi adiacente (invazie) sau prin migraţia celulelor spre locuri mai îndepărtate în organism (metastază).

Nu vă speriaţi, stimaţi colegi, nu am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă ţine o prelegere pe teme medicale. Nu pot însă să nu observ asemănarea izbitoare între "boala secolului" şi Traian Băsescu. Şi în cazul lui Traian Băsescu, avem de a face cu o evoluţie necontrolată în interiorul unui organism viu, care este societatea românească şi care atacă toate celulele sănătoase ale acestui organism, dezvoltându-se şi atacând tot ce are acesta mai bun.

Mi se pare absolut corectă această comparaţie în condiţiile în care Preşedintele României a atacat tot ce avea mai bun societatea românească: elite, morală, sistem de învăţământ, intelectualitate, absolut tot.

Mai mult, Traian Băsescu a reuşit să lovească şi în structura naţională a statului român, prin menţinerea la guvernare, în vederea susţinerii guvernului său de marionete, a UDMR, partid care nu urmăreşte altceva decât împărţirea României şi nerespectarea Constituţiei.

Chiar Traian Băsescu calcă în picioare Constituţia României, transformând-o într-un preş la poarta Palatului Snagov, acolo unde a preluat pe faţă funcţia de preşedinte al PDL.

Pentru România, metastaza nu este departe, dar, din punctul meu de vedere, comparaţia între Traian Băsescu şi cancer se opreşte aici, pentru că societatea românească începe să reacţioneze. Această acţiune s-a văzut şi zilele trecute în Parlament. Moţiunea nu a trecut, dar a rupt puternic din forţa unei dictaturi asumate de Băsescu. Mai mult, afirm cu cea mai mare responsabilitate că Băsescu şi PDL sunt terminate politic, pierzându-şi cea mai mare parte din sprijinul popular.

Cu oamenii care nu mai cred în preşedintele lor şi în Guvern, cu un Parlament în care voturile împotriva Executivului, deşi insuficiente, au fost mai multe decât cele în favoarea acestuia, teoria democratică spune un singur lucru clar: conducerea actuală a României este ilegitimă, trăsătură definitorie a unei dictaturi.

Ilegitimitatea însă nu poate dura o veşnicie, chiar regimuri dictatoriale mult mai puternice au avut un sfârşit tragic la un moment dat. Asta se va întâmpla şi în cazul Băsescu - cancerul României.

Domnul Constantin Chirilă:

"Sprijin pentru zonele vulnerabile la nitraţi din Dobrogea"

Sudul României figurează printre zonele din Uniunea Europeană în care apele subterane conţin niveluri crescute de nitraţi. Un raport al Comisiei Europene precizează că folosirea agricolă a fertilizatorilor chimici şi organici cu nitraţi este o sursă majoră de poluare a apei în Europa.

România are obligaţia de a implementa directiva europeană privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole. Principalele obiective ale Directivei 91/676/CEE, cuprinse în Planul de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării din surse agricole, sunt următoarele:

• reducerea poluării produse sau induse de nitraţi din surse agricole;
• prevenirea poluării apelor cu nitraţi;
• raţionalizarea şi optimizarea utilizării îngrăşămintelor chimice şi organice.

Îmbucurător este faptul că Ministerul Mediului şi Pădurilor a demarat proiectul "Controlul integrat al poluării cu nitraţi" finanţat de Banca Mondială din fonduri ale Facilităţii Globale de Mediu (GEF).

Din câte am văzut, obiectivul general al proiectului îl reprezintă acordarea de sprijin Guvernului României în vederea alinierii la cerinţele Directivei Nitraţilor a UE prin: a) reducerea deversărilor de nitraţi în corpurile de apă; b) promovarea schimbărilor comportamentale la nivel regional; c) sprijin pentru întărirea cadrului de reglementare şi capacităţii instituţionale. Obiectivul global de mediu este reducerea pe termen lung a deversărilor de nitraţi în apele ce se varsă în Dunăre şi Marea Neagră, printr-un management integrat al solului şi apelor.

Ce nu este tot atât de îmbucurător, este faptul că din totalul celor 251 de localităţi selectate să beneficieze de sprijin financiar, nu este nicio localitate din Dobrogea. Ca deputat de Constanţa, cunosc bine realităţile acestui judeţ. Cunosc bine localităţile rurale şi cred că este destul de greu să implementeze prevederile Directivei Nitraţi. Mai mult decât atât, Dobrogea are multe zone vulnerabile şi, în acest context, aş face un apel către Ministerul Mediului să includă în această listă şi localităţi din sud-estul ţării. Cred că a fost o regretabilă scăpare a celor care au întocmit lista şi cred că este de datoria noastră să reparăm această eroare.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Printre declaraţii"

În momentul în care mi-am exprimat votul pentru moţiunea de cenzură, nu am făcut-o decât din considerente morale. Pur şi simplu, era unica opţiune pentru a putea să privesc oamenii şi pe mine. Nu m-au interesat în acel moment posibilele declaraţii laudative sau punitive ale celor care fac politica sau care analizează fenomenul politic.

Din acest motiv, declaraţia domnului Nichita, prin care susţine că nici nu se pune problema revenirii mele în PSD, este total nelalocul ei. Nu se pune problema înregimentării mele în acest moment în niciun partid, în PSD cu atât mai puţin, şi în organizaţia Iaşi condusă de distinsul mai sus numitul domn şi mai puţin.

Să nu uităm că plecarea mea din PSD nu a fost cauzată deneînţelegeri cu liderii naţionali, cu care am colaborat mereu bine şi cu care am avut o relaţie permanentă de respect reciproc, ci s-a produs în urmaextrem de proastei comunicări cuiniţial numitul domn şiabsenţei sprijinului politic pe plan localîn realizarea principalului meu punct din programul politic din campania electorală, program cu care iniţial a fost 100% de acord.

În urma alegerilor locale în PSD la nivelul municipiului şi judeţului Iaşi, în structura conducerii nu s-a schimbat nimic, deşi rezultatele destul de modeste ale ultimelor campanii electorale ar fi impus-o.Aşadar, revenirea în PSD Iaşi, anchilozat în aceleaşi tipare de mai bine de zece ani, neadaptat şi chiar nereformat, este cea mai puţin ofertantăvariantă care mi se deschide.

Agenda îmi va fi ocupată în continuare cu promovarea legilor menite să întregească promisiunile făcute în campanie, legi pentru care sunt convins ca voi obţine sprijinul tuturor celor care doresc cu adevăratbinele Iaşiului.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"De ce am votat pentru..."

Prin natura meseriei mele, prea puţine lucruri pe care le fac sunt de natură să fie plăcute. Cu toate acestea, pacienţii acceptă manevrele medicale deoarece ştiu că ele sunt cele care îi salvează viaţa sau îi aduc sănătatea înapoi. Nu pot să îi spun unui pacient: "Îţi voi face ceva care doare foarte tare, dar nu sunt studii care să ateste că îţi şi va ajuta în vreun fel".

Ştiu că urmează o perioadă foarte grea, dar ea trebuie neapărat să fie încununată cu speranţă, iar această speranţă nu poate fi dată decât de competenţă maximă şi transparenţă absolută.

Am votat conform principiilor mele morale, mă pot uita în ochii oricui şi mai ales mă pot uita în oglindă fără să mă apese conştiinţa că din cauza mea mâine mulţi copii vor trebui să mănânce cu 25 sau chiar 50% mai puţin, că vor trebui să îmbrace o hăinuţă şi după aceasta va trebui peticită, că pensionarii, care oricum aveau nevoie de servicii medicale mai mult decât alte categorii, nu vor mai avea cu ce să îşi ia reţetele, că vor trebui să rezolve o dilemă extremă: îmi cumpăr medicamente, ori de mâncare, ori îmi plătesc întreţinerea?

Sunt şi voi fi alături de colegii mei care trudesc zile şi nopţi, alături de cazuri de multe ori disperate, plătiţi şi până acum cu salarii mici şi mă tem că, în scurt timp, vor fi din ce în ce mai puţini deoarece se vor duce să muncească în ţări unde li se recunoaşte munca din toate punctele de vedere.

Am votat pentru a nu trebui să mint profesorii că pot face performanţă cu copiii noştri şi dacă sunt ceva mai flămânzi, mai prost îmbrăcaţi şi cu restanţe la bancă. Am votat pentru că nu pot spune poliţiştilor că nu trebuie să fie invidioşi pe averea hoţilor şi că foamea poate fi combătută şi cu principii aşa ca să fie rezistenţi la mită, iar militarii noştri aflaţi pe teatre de război, departe de ţară, pot muri şi pe bani mai puţini ca să nu întregească şi ei dezmăţul bugetar creat de prea mulţi pensionari, prea mulţi dascăli, prea multe cadre sanitare, prea mulţipoliţişti şi prea mulţi militari.

Am votat, deoarece am constatat că, în general, noi, bugetarii, încurcăm cam tare.

Aştept cu interes introducerea taxei pe respirat.

Vă închipuiţi că dacă fiecare cetăţean al României respiră de aproximativ 18 ori pe minut şi am percepe doar un ban pe fiecare respiraţie, câţi bani am aduce la buget.

Singura problemă este că din cauza scăderii veniturilor vor respira din ce în ce mai puţini, şi asta nu este o metaforă.

Domnul Cristian Rizea:

"La Loteria Română încă e loc de tunuri"

Domnul Emil Boc spune că nu sunt bani. Domnul Sebastian Vlădescu ameninţă cu creşterea taxelor, din acelaşi motiv, că nu sunt bani. La domnul Radu Berceanu chiar se vede că nu sunt bani, kilometrii de autostradă promişi rămânând deocamdată doar pe hârtie. Însă iată că Loteria Română chiar are bani! Mai exact are cel puţin 4 milioane de euro pentru a cadastra şi intabula 1000 de imobile.

În urmă cu puţin timp, Loteria Română a organizat o licitaţie deschisă pentru a desemna firma câştigătoare ce urmează să execute lucrările cadastrale şi de intabulare a 1000 de imobile aparţinând acestei instituţii. Firma câştigătoare a fost SC Construct Co Grup, însă nu a avut cea mai bună ofertă în sensul preţului, ci dimpotrivă, a prezentat cel mai mare preţ. Astfel, pentru aceste servicii, Loteria Româna ajunge să plătească 4000 de euro/ amplasament, în condiţiile în care pe piaţa liberă preţul practicat este de cel puţin 10 ori mai mic.

Eu înţeleg că licitaţiile în România se fac cu uşile închise cu mult înainte de a fi publicat caietul de sarcini, pe care de cele mai multe ori îl redactează însăşi firma care "trebuie" să câştige, însă în condiţiile în care bugetarii şi pensionarii au ieşit în stradă pentru că Guvernul a anunţat măsuri mult prea greu de suportat, mi se pare inacceptabil să alegi o ofertă de 4 milioane de euro în condiţiile în care existau oferte de 1,2 milioane de euro. Lăsând la o parte faptul că se încalcă principiile unei licitaţii publice deschise, acestea sunt detalii insignifiante pentru Executivul nostru, este o dovadă de imoralitate şi ipocrizie faţă de cetăţenii acestei ţări. Se pare că ei sunt singurii care vor suporta austeritatea. Nici acum, în al 12-lea ceas, când scaunele guvernanţilor se clatină şi au trecut ca prin urechile acului de moţiunea de cenzură, nu se dau bătuţi şi nu vor să nu lase în urma lor niciun leu din banii publici.

Diferenţa de aproape 3 milioane de euro pe care Loteria Română a preferat să o achite către firma SC Construct Co Grup, doar pentru că avea pentru GPS cu 220 de canale şi scanner 3D poate că nu este una mare pentru cei care au plănuit această fraudă, însă ea este uriaşă pentru cei cărora urmează să li se taie 25% din salarii şi 15% din pensii.

Şi deoarece gaura în buget nu este destul de mare, să nu uităm că imediat după instalarea în funcţie, în februarie 2009, domnul Gheorghe Benea, director general al Companiei Naţionale Loteria Română a angajat o renumită casă de avocatură, Raţiu & Raţiu, cu milioane de euro, pentru a prelua litigiile instituţiei, deşi Departamentul juridic al Loteriei Române avea prevăzute 29 de posturi de jurişti, dintre care doar cinci erau ocupate. Contractul de asistenţă juridică şi reprezentare cu firma Raţiu & Raţiu este o nouă dovadă de cheltuire iraţională şi netransparentă a banului public.

Aşteptăm în continuare răspunsuri şi soluţii, însă acestea întârzie să apară. O să închei în aceeaşi notă în care am început. Se pare că dacă se doreşte cu adevărat, bani se găsesc. Totuşi, modul în care aceştia sunt folosiţi nu este unul de utilitate publică, ci unul de înavuţire a celor care au acces şi control asupra resurselor.

Domnul Daniel Buda:

"România, membră a Uniunii Europene, dar fără viză în Spaţiul Schengen"

După aderarea la structurile europene, toate demersurile iniţiate de ţara noastră s-au axat pe câteva capitole considerate problematice, între care justiţia, afacerile interne şi externe. În momentul semnării tratatului de aderare la Uniunea Europeană, toate forţele politice din România, indiferent de coloratura politică, şi-au manifestat, la unison, voinţa politică de a contribui la adoptarea tuturor măsurilor necesare integrării în cadrul structurilor europene.

Perioada care a trecut după momentul 1 ianuarie 2007 a fost contra cronometru, marcată de lupta cu inerţia, cu mentalităţile depăşite, cu interesele înguste de partid sau cu orgoliile personale. Deşi ne-am angajat cu toţii, ne-am luat răspunderea politică să contribuim la reformarea clasei politice, la reformarea justiţiei, la anihilarea practicilor de corupţie, la lupta cu birocraţia şi încetineala adoptării legilor, la libertatea de mişcare şi a forţei de muncă în cadrul Uniunii Europene, cu toate acestea, unii dintre reprezentanţii partidelor din opoziţie şi-au manifestat, constant, reticenţa pentru aplicarea şi adoptarea acestor măsuri de maximă importanţă pentru dezvoltarea şi atingerea standardelor europene de către ţara noastră. Rezistenţa a venit din toate părţile şi în toate domeniile: de la adoptarea celor două coduri juridice - civil şi penal - pe care, după dezbateri sterile provocate de opoziţie, am reuşit să le aprobăm, lupta anticorupţie s-a pus greu în mişcare, după o perioadă în care România devenise notorie ca ţară cu un înalt grad de corupţie, dar fără a avea corupţi, până la o reală reformă a societăţii româneşti şi a clasei politice bazată pe principii şi valori europene, toate au fost supuse unor atitudini ostile şi blocaje ale politicienilor conduşi de propriul interes de partid.

Partidul Democrat Liberal este partidul care a înţeles care este direcţia de urmat a României ca stat membru al Uniunii Europene. De aceea nu a ţinut cont de piedicile puse şi a mers mai departe pentru atingerea unui nivel de viaţă european, aşa cum îl merită cetăţenii acestei ţări. După 3 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, ţara noastră încă se confruntă cu restricţii în circulaţia cetăţenilor şi a forţei de muncă pe teritoriul altor state. De aceea, clasa politică actuală are datoria de a face toate demersurile necesare astfel încât să se renunţe la aceste restricţii. Rezultatele din ultima perioadă, confirmate şi în cadrul forurilor europene, evidenţiază progrese semnificative făcute de ţara noastră în această direcţie. Indiferent de obstacolele politice, vom continua munca pentru securizarea frontierelor externe, aplicarea politicilor europene pentru migraţia legală, prevenirea şi oprirea migraţiei ilegale şi, desigur, pentru introducerea sistemului de informaţii Schengen. Este responsabilitatea noastră, a celor care vremelnic ne aflăm la guvernare sau în opoziţie, de a continua munca şi eforturile depuse după aderarea României la UE să oferim românilor posibilitatea de a se bucura pe deplin de drepturile de liberă circulaţie.

România are obligaţia de a adopta reformele necesare pentru îndeplinirea criteriilor de convergenţă pentru intrarea în Spaţiul Schengen. În fapt, acest lucru depinde de progresele înregistrate, la nivelul instituţiilor statului român, cu privire la asigurarea bunei funcţionări a pieţelor, a statului de drept, a unui mediu de afaceri predictibil şi stabil şi, desigur, implementarea unor sisteme moderne, eficiente şi eficace de justiţie, educaţie, sănătate, agricultură şi dezvoltare rurală, economie şi finanţe publice. Prin politicile promovate, Partidul Democrat Liberal are misiunea să scoată România din criză, dar şi să accelereze demersurile privind cooperarea internaţională şi europeană în domeniul reglementării şi asigurării accesului echitabil şi deschis la pieţele ţărilor europene astfel încât România să răspundă problemelor create de criză şi cerinţei de îmbunătăţire a investiţiilor.

Avem datoria de a fi o naţiune responsabilă, în primul rând faţă de noi înşine şi apoi faţă de ceilalţi, prin îndeplinirea angajamentelor luate în cadrul structurilor europene, de a căror realizare depinde în mod direct şi bunăstarea cetăţenilor acestei ţări.

Domnul Marius Rogin:

"Alegerile din Olanda"

Rezultatul alegerilor din Olanda este în consonanţă cu evoluţiile din Europa. Alegerile anticipate din Olanda au fost câştigate pentru prima dată după aproape 100 de ani de către liberali. Rezultatul vine să confirme o tendinţă generală la nivelul întregii Europe.

Schimbarea de guvern din Olanda a fost provocată de criza economică şi nu de xenofobie. Electoratul olandez l-a sancţionat pe nepopularul premier conservator Jan Peter Balkenende, încrezându-se în liderul partidului liberal de dreapta, Mark Rutte, care a promis în campanie crearea de noi locuri de muncă.

Totuşi, dezbaterea legată de moneda euro şi de criza datoriilor nu a produs un derapaj complet spre dreapta în Olanda, fiindcă social-democraţii au reuşit să se claseze în Camera inferioară a Parlamentului pe locul doi, la distanţă minimă de câştigători.

Rezultat obţinut de islamofobul Geert Wilders, un populist de dreapta, este expresia unei adânci nesiguranţe existente în sânul societăţii olandeze, legată de tratamentul ce trebuie aplicat imigranţilor şi mahomedanilor.

În general, în societate domneşte nemulţumirea că sistemele de protecţie socială sunt luate cu asalt de străini, că integrarea acestora a eşuat şi în ţară s-au format societăţi paralele. Aceste temeri se suprapun şi se contopesc chiar cu frica pentru ziua de mâine, provocată de prezenta criză economică.

Pe fundalul acestei stări de fapt nu trebuie să mire că liberalii care au devenit cea mai puternică formaţiune au cerut în faţa Parlamentului de la Haga ca ajutoarele sociale să nu fie plătite către străinii provenind din state nemembre ale UE decât după 10 ani.

Alcătuirea guvernului va fi complicată în Olanda. Cele 10 partide parlamentare pot forma până la şase coaliţii, care urmează a fi sondate de aşa-numitul "informator" desemnat în curând de regină.

Rezultatul scrutinului se înscrie într-o tendinţă generală în Europa, în ciuda particularităţilor olandeze. Criza economică a determinat deja în acest an schimbări de guvern în Marea Britanie, Cehia şi Ungaria. În toate aceste ţări, alegerile au fost câştigate de conservatori. În Spania, cea de-a patra ţară ca pondere din zona euro, guvernul laburist minoritar se luptă pentru supravieţuire, în condiţiile în care reformele sale nu se bucură de popularitate.

Totuşi, şi unele alianţe conservatoare au pierdut puterea din cauza crizei financiare şi economice. Aşa de pildă, alianţa conservator-liberală din Letonia s-a destrămat, alegeri anticipate fiind programate pentru luna octombrie, iar în Grecia, conservatorii au pierdut puterea deja din toamna anului trecut, fiind înlocuiţi de socialişti.

O relativă stabilitate se poate constata în Franţa, Polonia şi Italia. În Germania, chiar dacă raporturile dintre liberali şi conservatori sunt tensionate, nu există un risc major ca alianţa să se destrame.

Îngrijorător este că în numeroase state, mai ales din Europa Centrală şi de Est, pe fondul problemelor economice majore existente apare o creştere a neîncrederii faţă de imigranţi şi faţă de minorităţile din propria ţară, fie ei ţigani, evrei sau homosexuali. În Cehia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Croaţia şi Serbia se poate constata un reviriment al extremei drepte.

Pentru activitatea UE, numeroasele schimbări de guvern sunt mai degrabă contraproductive. În vederea depăşirii crizei economice, Consiliul European ar avea nevoie de stabilitate şi continuitate. Acestea lipsesc însă, fiindcă la următoarea reuniune la vârf, o treime din echipă va fi formată din politicieni noi.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Considerente privind remanierea guvernamentală şi limitarea deficitului bugetar"

Respingerea moţiunii de cenzură iniţiate de PSD şi PNL este un semnal puternic pe care clasa politică românească îl transmite mediului economic. După mult timp, parlamentarii, culmea!, aleşi uninominal, au lăsat la o parte interesul electoral propriu şi au ales calea corectă. În acest moment, responsabilitatea se deplasează dinspre Parlament spre Guvern. Executivul are acum toate pârghiile pentru a pune în aplicare programul de reducere a cheltuielilor bugetare pe care şi-a asumat răspunderea. Nouă, ca parlamentari, ne rămâne obligaţia să monitorizăm eficienţa cu care Executivul pune în aplicare planul de austeritate.

Actuala formulă ministerială este una care are, cu siguranţă, plusuri şi minusuri. Dintr-o anumită perspectivă, o remaniere guvernamentală poate fi oportună. Nu pentru a înlocui un ministru cu altul, ci poate pentru a restructura unele ministere care nu îşi au utilitatea într-o asemenea perioadă. O formulă de Executiv mai suplă, având 10-12 ministere, poate fi dezirabilă în detrimentul actualei formule guvernamentale. Nu trebuie uitat că această formulă este moştenită în bună parte din perioada în care prim-ministru era Călin Popescu Tăriceanu. Or, la momentul respectiv, criza economică încă nu-şi făcuse efectul şi se justifica un număr mai mare de ministere.

Remanierea guvernamentală, dacă ea se va produce, nu trebuie să stea sub calculul factorului electoral. E mai puţin important acum dacă principalul partid de guvernământ scade în preferinţele electoratului, mai important este ca Guvernul să devină mai eficient. De aceea, remanierea nu e musai să se facă săptămâna aceasta sau peste două săptămâni sau peste o lună, mai ales că eu cred că înlocuirea unor miniştri cheie poate să afecteze tocmai ceea ce se numeşte operaţionalitate pe termen scurt. Nu ne permitem să amânăm momentul implementării măsurilor de austeritate pentru că asta ar însemna noi decalaje ale efectelor pozitive. Voi repeta ori de câte ori va fi nevoie: factorul determinant în acest moment este timpul. Dacă noi am fi luat toate aceste măsuri anul trecut sau la începutul anului acesta, lucrurile ar fi stat cu totul diferit în acest moment.

Din punct de vedere funcţional, în prezenta declaraţie politică aş vrea să fac un scurt comentariu asupra unui principiu din dezbaterea publică prezentat, cred eu, distorsionat. Este vorba despre nivelul deficitului bugetar. Realitatea contondentă este aceea că multe firme nu îşi mai plătesc la timp impozitele, nu pentru că ar fi dat faliment, nu pentru că ar fi intrat în insolvenţă, ci, pur şi simplu, pentru că nu au lichidităţi şi atunci preferă această variantă. În condiţiile date, veniturile estimate de Ministerul Finanţelor nu concordă cu veniturile reale. Dacă noi am face în aşa fel încât respectivele firme să aibă banii pentru a-şi plăti impozitele, atunci, implicit, deficitul bugetar ar scădea considerabil.

De aceea, cred că pe două direcţii merită insistat în perioada următoare. Cea mai importantă este cea a creditării pentru a oferi, în sfârşit, credite mediului privat, pentru a crea acel rulaj de bani necesar oricărei economii funcţionale. Cea de-a doua zonă de interes este cea a felului în care îşi face treaba Garda Financiară. Consider că reprezentanţii ANAF ar trebui să dea dovadă de o rigoare mult mai mare în această perioadă. Problema nu este a celui care face evaziune fiscală, ci a statului, care nu ştie să se protejeze de această molimă. Ca să parafrazez, problema nu este a şoferului care trece pe roşu, ci a poliţistului care nu-i dă amendă şi nu-i ia carnetul. De aceea, dintr-o anumită perspectivă, nu sunt de acord cu plata t.v.a.-ului la intrarea unor bunuri în ţară, mai ales că respectiva măsură nu corespunde nici măcar acquis-ului comunitar. Pe mine nu mă satisface explicaţia ministrului Vlădescu referitoare la punerea în practică a măsurii de infringement din partea Comisiei Europene. Consider că problema trebuie rezolvată de statul român, iar responsabilitatea nu trebuie plasată în zona mediului de afaceri onest şi cinstit. Când toată lumea se plânge de cash-flow, tu, ca stat, nu poţi merge în zona aplicării unui nou garou financiar.

Sunt de acord cu unirea Gărzii Financiare cu reprezentanţii vamali, sunt de acord cu mult mai multe controale pe care ar trebui să le deruleze structurile din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Sunt de acord cu orice tip de măsură a combaterii evaziunii fiscale care nu sporeşte artificial costurile produselor de import şi nu generează blocaje financiare suplimentare. Şi-aşa, statul s-a împrumutat de la bănci, lăsând multe firme private necreditate.

În final, aş vrea să transmit o laudă, o încurajare Guvernului, care a decis că una dintre priorităţile sale în următoarea perioadă trebuie să fie plata datoriilor către firmele private. A-i da mediului de afaceri banii pentru care acesta a muncit creează cu adevărat premisele unei reveniri economice importante. În măsura în care acest tip de stimulent va produce efectele scontate, cred că în toamnă ar fi oportună o dezbatere mai largă privind posibilitatea ca firmele să plătească t.v.a. abia în momentul încasării facturii, nu în momentul emiterii sale, aşa cum se întâmplă acum.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Soluţii de vreme bună şi construcţia de vreme grea"

România şi cetăţenii României se găsesc într-o situaţie dificilă, perioada dezvoltării speculative creează efecte asupra stării economiei, a vieţii politice şi a calităţii vieţii cetăţenilor.

În acest moment, consider că este necesară o analiză clară şi profesionistă asupra stării României, cu precădere asupra situaţiei economiei, a investiţiilor, asupra firmelor care execută investiţiile, a situaţiei acestora, a capacităţii lor financiare şi tehnologice, a pregătirii acestora pentru bătălia economică care trebuie dusă la nivelul Europei, asupra soluţiilor posibile din punctul de vedere al politicilor monetare, financiare, fiscale, sociale şi economice, din punctul de vedere al specialiştilor din domeniul economiei şi al dezvoltării durabile şi din punctul de vedere al instrumentelor juridice şi constituţionale care creează cadrul de reglementare şi de funcţionare.

Specialiştii analizelor de acest tip afirmă că ar trebui explicate cauzele crizei economice, pentru a putea stabili paşii care trebuie efectuaţi pentru atenuarea prezentei situaţii. S-ar putea spune foarte multe în această direcţie, dar aş vrea să amintesc câteva lucruri care sunt neglijate în anumite explicaţii care sunt date în momentul de faţă. Iată câteva dintre ele:

• distrugerea sofisticată a mijloacelor de producţie, fie prin sistemul de privatizare, fie prin nepăsarea transformării acestora în suportul unor activităţi necompetitive şi ineficiente;
• achiziţionarea masivă şi cumpărarea produselor de pe pieţele mai dezvoltate din punct de vedere economic;
• lipsa unei strategii de dezvoltare şi promovarea capitalului cu preponderenţă în cadrul tranzacţiilor imobiliare, la care se adaugă folosirea ineficientă a resurselor financiare dobândite, din punctul de vedere al investiţiilor productive şi al dezvoltării durabile;
• dezvoltarea unui consum neacoperit prin dezvoltarea unor sisteme de creditare inteligente şi facile, asigurându-se cu precădere achiziţionarea produselor altora;
• transferarea masei monetare peste graniţă şi alimentarea, pe această cale, a economiilor deja dezvoltate;
• neluarea în considerare într-o manieră concretă a strategiilor şi a finanţărilor care funcţionează la nivelul Uniunii Europene;
• neasigurarea transparenţei în ceea ce priveşte utilizarea banului public, neglijându-se astfel realizarea marilor lucrări de infrastructură şi consolidarea firmelor româneşti în context european şi global. Transparenţa este necesară şi pentru a se evita percepţia de astăzi că alimentarea bugetului de stat se face într-un sac fără fund, gestionat discreţionar şi clientelar, chiar în momentul în care statul a devenit un dator veşnic şi constrâns să preia şi alte datorii ale altora de aici sau de prin alte părţi.

Aceste lucruri sunt confirmate de îngrijorarea mediului de afaceri, exprimată prin reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României, în care se arată că se încearcă "exterminarea capitalului românesc, existând afacerişti străini care doresc să cumpere societăţile româneşti, profitând de oportunitatea oferită de criza economică. Capitalul românesc mai reprezintă doar 15% din economia românească, iar Guvernul nu are pârghii să relanseze economia în aceste condiţii. Guvernanţii ar trebui să poarte negocieri cu cei care controlează economic România şi să obţină condiţii mai bune pentru ţara noastră, inclusiv cu băncile care obţin profituri uriaşe de pe urma dinamitării mediului de afaceri". Antreprenorii români se simt frustraţi pentru că "băncile solicită o dobândă mai mare decât cea aplicată clienţilor care provin din ţara lor de origine şi ţin la acea dobândă", în speranţa că va apare renunţarea la creditul respectiv. Prin urmare, băncile trebuie să fie obligate legislativ să lucreze cu dobânzile pe care le aplică la nivel european. Ce se întâmplă este "o campanie de exterminare a mediului de afaceri autohton, astfel că aşa vom fi mereu dependenţi de alţii". (Nicolae Ţucunel, vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României).

Pot fi arătate şi alte aspecte, dar şi din acestea rezultă clar că lipsa resurselor financiare la nivelul mediului de afaceri şi la nivelul bugetului de stat constituie principala problemă cu care se confruntă România în momentul de faţă. În concluzie, avem o lipsă majoră de capital pe o piaţă care trebuie sa fie în plină dezvoltare. Se ştie că sunt necesare măsuri pe termen mediu şi lung pentru a ne aşeza cu adevărat în familia europeană. Pentru a avea, în acelaşi timp, o bază reală pentru eliminarea măsurilor de austeritate până la sfârşitul anului, consider că sunt necesare măsuri imediate, proactive de redresare a economiei, în sensul disponibilizării, în primul rând, a resurselor financiare. Deblocarea economiei are nevoie de infuzie de capital şi de introducerea unei mase monetare în ţară pentru a putea dezvolta mijloace productive şi a creşte puterea de cumpărare a populaţiei. Şi pentru faptul că integrarea în Europa abia a început, asigurarea resurselor financiare poate să facă apel la atragerea capitalului străin sau la găsirea soluţiilor interne. Acestea din urmă, chiar dacă nu sunt în stare să deblocheze singure situaţia, pot atenua, cel puţin, starea dificilă în care ne găsim. Soluţiile preconizate trebuie să vizeze mărirea vitezei de circulaţie a capitalului şi creşterea capacităţii de consum.

Pentru realizarea acestora propun următoarele măsuri:

• deducerea integrală a sumelor investite, cu efecte benefice asupra creşterii consumului şi a uşurării controlului fiscal, într-o primă fază, această procedură asigurându-se cel puţin pentru activităţile productive de bază;
• recuperarea creanţelor statului român de la agenţii privaţi prin convertirea acestora în acţiuni la companiile private. În această manieră, statul devine asociat cu partenerul privat în contul datoriei pe care acesta o are faţă de statul român. Astfel, reprezentanţii statului vor deveni membrii în consiliile de administraţie ale societăţilor private care nu mai au calitatea de datornici, ci de parteneri ai statului. În această manieră, ar exista un obstacol în calea achiziţionării de către alţii, pe preţuri de nimic, a societăţilor aflate în dificultate, cu o condiţie, aceea ca instituţiile statului să trateze cu maximă corectitudine şi transparenţă această nouă relaţie.

Efectele acestor măsuri pot fi următoarele: achitarea datoriilor către stat, acolo unde este rea-voinţă, deoarece este puţin probabil ca agentul economic să dorească pentru afacerea sa un nou partener, şi acesta să fie statul; transferarea în sistemul privat a unor funcţionari ai statului, aceştia trebuind să opteze pentru funcţia publică administrativă sau pentru funcţia de reprezentant al statului într-o societate sau un grup de societăţi, măsura fiind benefică şi în perspectiva viitoarelor disponibilizări; ajutor către societăţile aflate cu adevărat în dificultate prin stoparea penalităţilor de întârziere; posibilitatea participării acestor firme la licitaţii şi la accesarea fondurilor europene prin eliminarea constrângerilor de neparticipare datorită datoriilor la bugetul consolidat al statului. Această modalitate, corelată şi cu un management îmbunătăţit, poate să determine o relansare economică, care altfel nu s-ar putea face decât prin infuzie de capital, capital care nu există;

• evitarea pe cât posibil a plăţilor "cash" şi asigurarea plăţilor prin cardurile bancare, prin această modalitate se valorifică şi sumele nefiscalizate, iar o parte din economia subterană va ieşi la suprafaţă;
• crearea unui fond de locuinţe prin preluarea acestora de la companiile imobiliare falimentare în contul datoriilor şi transformarea acestora în locuinţe de serviciu; aceste locuinţe pot să fie închiriate bugetarilor sau acordate ca locuinţă viageră celor care au ieşit la pensie sau au încheiat o misiune în slujba României, în condiţiile clare stabilite de o lege specifică. Acest fond de locuinţe se poate transforma în sursă de venit către stat şi ar debloca societăţile imobiliare aflate în dificultate;
• eliminarea monopolurilor de la produsele de bază, în special la energia electrică şi la gazul metan, fie prin adoptarea unei politici clare antitrust, fie prin preluarea lor de către statul român;
• realizarea din producţie proprie a fondului de consum elementar, cu precădere a hranei şi a energiei, altfel orice creştere a consumului, în special pe produsele şi serviciile altora, ne-ar readuce într-o situaţie similară, probabil mult amplificată;
• includerea în caietele de sarcini a unor indicatori de performanţă socială şi de implicare la nivelul comunităţii pentru firmele doritoare, participante la licitaţii.

Poate că nu am construit un cadru politic complet, însă consider că în momentul de faţă este necesară o activitate intensă în găsirea soluţiilor, în discutarea acestora, în proiectarea variantelor necesare pentru a demonstra faptul că soluţiile bune nu sunt numai cele care apar pe vreme bună, ci, cu precădere, cele care sunt create şi impuse vremurilor grele, cu furtună la nivel financiar, economic şi politic.

Practic, astăzi ne aflăm între soluţiile de vreme bună şi construcţia de vreme grea. Cele trecute puteau fi mai bune, iar cele care vor veni, obligatoriu, trebuie să fie mai bune la nivelul construcţiei.

Consider că aceste gânduri sunt fundamentale pentru a putea spune că va fi mai bine dacă se va acţiona corect şi corespunzător.

Domnul Ciprian Minodor Dobre:

Actuala putere a găsit şi perfecţionat nenumărate metode de conectare a banului public la interesele private şi de partid şi de aceea ne confruntăm acum cu situaţii în care proiecte de interes public şi pentru comunităţile locale suferă şi se deteriorează din cauza lipsei de finanţare.

În această situaţie se află şi proiectele finanţate din fonduri europene existând numeroase sesizări privind nereguli în evaluarea şi acceptarea dosarelor. Tocmai de aceea, consider necesar şi am solicitat Camerei Deputaţilor să înfiinţeze o Comisie de anchetă parlamentară privind situaţia proiectelor finanţate pe măsura 3.2.2. Sesizările în această chestiune au ajuns şi în atenţia oficialilor europeni care au luat în calcul trimiterea în România a unei Comisii de monitorizare şi control pentru a verifica modul în care sunt atribuite şi cheltuite fondurile europene.

Banii atribuiţi proiectelor pe măsura 3.2.2. trebuie să se reflecte exact în destinaţiile lor iniţiale: dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru agenţii economici şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale, adică îmbunătăţirea vieţii din mediul rural şi nu trebuie să devină o resursă pentru finanţarea partidelor aflate la putere.

Suspiciunile asupra felului în care sunt atribuite fondurilor şi a modului de cheltuire derivă din câteva evidenţe semnalate atât de autorităţile locale, reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media precum: schimbarea criteriilor de evaluare în timpul evaluării proiectelor, deci schimbarea regulilor în timpul jocului, supra-reglementări şi complicarea procedurilor legislative din partea României în dezacord cu procedurile şi legislaţia europene privind modalităţile de atribuire a contractelor şi la schimbarea criteriilor de evaluare.

Acestea sunt motivele pentru care este necesară înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru a aduce clarificările necesare şi care să îndepărteze orice pată de pe obrazul României în privinţa absorbţiei şi cheltuirii fondurilor comunitare.

Domnul Mircea Marin:

"Reconciliere acum"

După 20 de ani de la revoluţie, România are nevoie de încă o revoluţie. Cea a reconcilierii naţionale. Am încercat şi am experimentat formule politice diverse care ne-au adus fără discuţie libertate, integrare şi progres. Dar nu a fost suficient. România are nevoie mai mult ca oricând de pace internă, o "pax democratica", precum altădată "pax romana", reprezintă un parteneriat pentru dezvoltare. O pace democratică în care fiecare, umăr la umăr, ca în vechile falange, să ne aşezăm la lucru în jurul unor programe de dezvoltare şi renaştere naţională.

În mijlocul acestei reconcilieri sunt chemate instituţiile statului şi, înainte de toate, Parlamentul, prima instituţie a ţării, reprezentativă la nivel naţional, alături de Preşedinţie, cu atribuţii legislative.

Parlamentul, cu una, cu două sau cu mai multe camere, cu mai mulţi sau mai puţini membri, a avut rolul de a face posibilă concilierea. Acolo era şi este locul ca oamenii să vorbească şi să lucreze pe teme de interes public, pe teme de interes naţional.

Parlamentul este credibil şi reprezintă o garanţie în faţa tentaţiilor extremiste, autoritariste, militariste de ieri şi de azi, de la noi şi de aiurea. Este foarte adevărat că din punct de vedere istoric spaţiul românesc se află în afara unei tradiţii parlamentare puternice, dar niciun popor nu s-a născut învăţat, cu atât mai puţin poporul român care s-a născut atât de greu, în condiţii atât de dificile. Mai târziu asta l-a ajutat să depăşească momente critice.

Unul dintre aceste momente, poate cel mai dramatic din istoria sa, a fost anul 1940. Atunci, România a pierdut jumătate din teritoriu, regele a abdicat, democraţia a fost suspendată, un partid extremist a ajuns la putere şi peste un an ţara intra în război, toate acestea, repet, doar într-un singur an. A fost prea mult chiar şi pentru un popor încercat ca al nostru. Şi toate acestea mai ales din cauza vrajbei interne.

Reconcilierea de azi ar trebui începută în primul rând cu schimbarea atitudinii unor colegi parlamentari şi cu refacerea imaginii principalei instituţii a democraţiei româneşti. Toate acestea ar fi trecut mai uşor dacă clasa politică, Parlamentul, ar fi reuşit să strângă în jurul său forţele credibile, sănătoase ale societăţii. Dar ca şi astăzi, Parlamentul avea o imagine deformată, în principal negativă, cauzată de performanţele slabe ale unor colegi, dar şi din cauza unor permanente atacuri din partea celor care doreau o Românie autoritară, sau o Românie a extremelor.

Desigur, într-un spectacol, cel care se vede cel mai bine este solistul, şi chiar mai bine decât el se vede dirijorul, chiar dacă este aşezat cu spatele la public. Dar nici solistul şi nici dirijorul (clasa politică) nu pot exista fără orchestră, fără instrumente diverse, fără sunete diverse (Parlamentul). Şi din acest motiv trebuie să existe un echilibru armonios între toţi actorii politici. Tentaţiile autoritare, dictatoriale de o parte sau de cealaltă nu fac decât să altereze sunetul şi să gonească publicul (poporul) din sală sau chiar să provoace acţiuni violente. Şi asta este în dezavantajul tuturor. Aş zice că este în principal în dezavantajul solistului. Haideţi, domnilor, "să cântăm" aceeaşi partitură, aceea a interesului naţional!

Ştiu că asemeni mie există colegi tineri care se pot alătura acestui efort de schimbare a imaginii Parlamentului şi a parlamentarului. Majoritatea dintre noi suntem la primul mandat. Ca şi mine, sunt parlamentari nemulţumiţi de imaginea proastă, în parte neadevărată, a instituţiei în care lucrăm. Haideţi să ne concentrăm pe problemele reale ale ţării şi să găsim soluţii. Acum este momentul să lăsăm la o parte divergenţele dintre partidele noastre şi să dezvoltăm un proiect credibil, un proiect nou pentru România de mâine.

Doamna Doiniţa Mariana Chircu:

"Nu îngropaţi reforma din educaţie!"

Nu a trecut mai mult de o lună de când Camera Deputaţilor, printr-un efort concertat al tuturor partidelor parlamentare, a reuşit să înainteze Senatului un proiect de lege privind reaşezarea, pe baze noi, a procesului de educaţie din România. A fost un efort greu, sinuos, care a demonstrat că în Camera Deputaţilor poate exista suficientă înţelepciune politică atunci când este vorba de interesul generaţiilor viitoare.

Proiectul adoptat de Camera Deputaţilor a reprezentat rezultatul unui compromis larg, în care atât partidele de guvernare, cât şi cele din opoziţie şi chiar ministerul de resort au înţeles că orgoliile personale şi politice trebuie abandonate în favoarea unei şanse mai bune pentru copiii noştri.

Din nefericire, orice lucru care demarează sub auspicii bune în România are tendinţa de a sfârşi prost. Acest lucru poate caracteriza şi proiectul reformei din educaţie, care a determinat o rivalitate nejustificată în Senatul României, încât opoziţia nici nu se mai gândeşte la conţinutul legii, ci doar la modalităţile de a-i împiedica adoptarea. Declaraţiile ipocrite ale unor lideri politici privind dorinţa de a ameliora toate componentele educaţiei din România nu mai sunt crezute nici de ei înşişi.

Avem nevoie cât mai repede de voinţă politică pentru ca legea să fie adoptată, aşa cum s-a convenit politic în Camera Deputaţilor, înainte de sfârşitul acestei sesiuni parlamentare şi în forma negociată politic cu sindicatele de profil şi cu reprezentaţii celor care vor aplica această lege.

Legea educaţiei este legea timpului său. Răspunde problemelor emergente din societatea românească şi doreşte să impregneze un traseu sigur şi corect capitalului uman din România. România nu mai trebuie să fie în topul ţărilor cu analfabetism şi abandon şcolar. România nu-şi mai permite şomeri hipercalificaţi şi sectoare de piaţă neacoperite de formare profesională.

România are nevoie să se impună pe scena europeană şi mondială ca un adevărat promotor al cercetării şi cunoaşterii şi nu ca un exportator net de resurse umane superior calificate. Sistemul de educaţie din România trebuie să înceteze să mai piardă dascăli bine pregătiţi, iar şcoala şi slujitorii ei trebuie să-şi recâştige locul şi rolul în societatea românească.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"România are nevoie de independenţă energetică"

Chiar dacă ne apropiem de miezul anotimpului cald, iar miza costurilor energiei şi securitatea furnizării acesteia nu reprezintă un subiect de cea mai mare actualitate, va trebui să luăm în calcul că vara va trece, iar problemele acestea ne vor presa şi ne vor costa mai mult decât ne imaginăm, în ciuda faptului că avem o ţară încă bogată, capabilă să susţină mai bine de jumătate din consumul intern de gaz natural şi petrol, diferenţa, din ce în ce mai accentuată şi în creştere, provenind din importuri scumpe, prost negociate în trecut şi, cel mai rău, incerte.

Experienţa "Ukraina" din 2005 şi exemplul "Belarus" de anul acesta trebuie să ne scoată din amorţeală şi să ne gândim cât mai curând la evitarea unor surprize neplăcute în privinţa aprovizionării cu resurse energetice.

Soluţia provizorie, prefigurată de statele europene, constă în proiectele energetice alternative, precum Nabucco, BTC sau altele. Dar, este şi aceasta doar o soluţie provizorie!

O strategie energetică sustenabilă, care să protejeze mediul economic naţional şi să îl poată facă mai competitiv, care să protejeze mediul ambiant şi care să vegheze la siguranţa şi sănătatea populaţiei are în vedere implicare, utilizarea şi exploatarea inovaţiilor şi a tehnologiei moderne.

România nu duce lipsă de niciunul dintre elementele care ar putea pune bazele unui program de dezvoltare sustenabilă. România nu duce lipsă de resurse umane bine pregătite. România nu duce lipsă de resurse naturale regenerabile. România nu duce lipsă nici de resurse financiare necesare, având în vedere finanţările asigurate de Uniunea Europeană pentru investiţiile în energie verde.

România duce însă lipsă de o viziune şi de o strategie pe termen lung, de coerenţă în implementarea unui plan de măsuri menite să ne scape de dependenţa energetică din exteriorul frontierelor ţării şi chiar din afara frontierelor Uniunii Europene.

România încă nu şi-a conştientizat importanţa şi influenţa în regiunea Mării Negre, oportunităţile derivate din calitatea de membru al UE şi pierderile inacţiunii într-o astfel de direcţie.

România este în momentul în care îşi poate decide în mod fericit viitorul.

Doamna Cornelia Brînduşa Novac:

"Despre copiii uitaţi"

Puţini dintre noi îşi amintesc şi înţeleg dramele familiilor care, din nefericire, în loc să se bucure de fericirea adusă de un nou membru al familiei trăiesc coşmarul luptei cu viaţa pentru propriul copil. Şi de parcă nu ar fi suficientă această tragedie, aceste familii se lovesc şi de zidul pe care sistemul de asistenţă medicală şi protecţie socială l-a ridicat împotriva lor.

Sunt multe cazuri în care anumite dizabilităţi curabile, din pricina sistemului medical deficitar, se transformă în dizabilităţi iremediabile. Barierele şi piedicile în calea vieţii acestor copii sunt în cea mai mare măsură birocratice, determinate de un prost management al sistemului şi de subfinanţare. Altfel spus, dacă natura a fost nemiloasă cu soarta acestor copii, noi, cei care putem face ca viaţa lor să fie mai frumoasă, nu le acordăm nicio şansă.

Sunt puţini cei care se dedică trup şi suflet unor cauze nobile, mai importante decât mize politice meschine şi vremelnice. Cu doar un dram de voinţă se pot muta munţii. Au demonstrat-o oameni care au trăit tragedii şi care nu s-au lăsat bătuţi. Graţie unui astfel de om, copiii vor avea o nouă secţie de chirurgie la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti. Deci, stimaţi colegi, se poate!

Azi-noapte a izbucnit un incendiu la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilităţi. Cât timp va trece până efectele nefericitului eveniment vor fi înlăturate? Şi, de cine? Tot de către societatea civilă?

Cred cu putere că, din când în când, ar trebui să ne uităm în jurul nostru şi să acordăm toată energia noastră unor lucruri mult mai importante decât lupta parlamentară.

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Trecerea la moneda unică - un obiectiv pe termen scurt"

Ştim cu toţii că undele seismice ale crizei economice care s-a instalat şi în România au periclitat într-o oarecare măsură liniile de convergenţă ale trecerii la moneda unică europeană, începând cu anul 2014.

Cu toate acestea, graţie Băncii Centrale şi a acordului de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional, fluctuaţiile cursului de schimb ale monedei naţionale au fost păstrate în limite rezonabile. Datoria publică a României se păstrează încă la mai puţin de jumătate din limita de 60% din produsul intern brut, iar inflaţia, chiar încă mare, poate să îndeplinească obiectivele stabilite la începutul anului.

Singura mare piedică în îndeplinirea exigenţelor de la Maastricht rămâne lupta cu deficitul bugetar excesiv. Măsurile de austeritate luate de Guvern nu vor fi suficiente pentru a impregna echilibrul bugetului de stat. Restructurarea administraţiilor publice, a serviciilor publice, eficientizarea cheltuirii banilor publici, precum şi creşterea ratei de colectare a veniturilor către 38-40% din produsul intern brut vor crea premisele unui buget statal sănătos.

România are o şansă istorică, din punct de vedere monetar, prin integrarea în această zonă, avantaje economice importante fiind transferate către sectoarele româneşti dedicate comerţului intraeuropean.

Nu trebuie însă să neglijăm lecţia statelor care au adoptat o monedă, fără a fi însă şi pregătite din punct de vedere economic. Lecţia grecească este cea mai reprezentativă în acest sens. Pe lângă exemplul dat de risipa banilor publici, lecţia grecească ne-a demonstrat şi avantajele apartenenţei la gruparea monetară, care a reuşit să sprijine printr-o finanţare importantă deficitul bugetar uriaş al Greciei.

Aşadar, de ritmul şi calitatea reformelor demarate în prezent, care trebuie susţinute pe termen mediu şi lung, va depinde în mod decisiv atât sustenabilitatea bugetară, cât şi capacitatea economiei de a susţine investiţiile publice, transferurile bugetare, precum şi plata salariilor şi a pensiilor publice.

Decizia luării unor măsuri de austeritate în plină criză economică nu reprezintă decât o condiţie necesară nu şi suficientă. Ea va trebui însoţită imediat de măsuri de sprijinire a întreprinderilor micro, mici şi mijlocii şi de crearea premiselor favorabile atragerii investiţiilor străine directe în domenii în care economia României poate deveni competitivă pe pieţele externe şi pe piaţa internă.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Milostivul Guvern Boc"

Incredibilele idei ale guvernanţilor bocieni sunt mai mult decât şocante şi mai ales jenante, în condiţiile deciziilor de proliferare a sărăciei în masă.

A le spune românilor că Guvernul este solidar cu ei, după ce le taie în mod abuziv pensiile şi salariile, lăsându-i pe mulţi dintre cei afectaţi de aceste măsuri să moară de foame, frizează un cinism fără margini, pe care niciun alt guvernant din Europa nu a mai îndrăznit să-l inventeze.

După ce peste nouă milioane de români sunt puşi să plătească din propriile buzunare incompetenţa totală a guvernelor pdl-iste şi incapacitatea acestora de a ţine în frâu cheltuielile impresionante pe care le-au făcut pentru a-şi achita notele de plată către susţinătorii portocalii, domnii Vlădescu şi Boc anunţă candizi că au deschis cutia milei la Palatul Victoria. Astfel, Ministerul de Finanţe a deschis un cont de solidaritate unde românii pot dona bani pentru bugetul statului. Şi, mai mult decât atât, unii dintre angajaţii bugetari cu venituri mai mari de 8000 de lei sunt obligaţi să doneze sumele câştigate peste acest cuantum.

Acest populism extrem de teatral este de o batjocură ieşită din comun, domnule prim-ministru!

De ce nu aţi fost solidari cu criza şi cu românii, găsind şi implementând cele mai rapide şi bune soluţii pe care vi le-am tot strigat în gura mare, în fiecare zi din ultimul an şi jumătate?

Veniţi acum cu idei potrivite pentru epoca feudală în cel mai rău caz, deschizând o cutie a milei care nu-i consolează cu nimic pe cei sărăciţi brusc de nepăsarea dumneavoastră afişată până în prezent.

Aţi minţit zilnic că vor trăi mai bine, aţi promis în fiecare minut că nu vor fi probleme cu salariile şi pensiile, că România va avea creştere economică, aţi jurat că aţi făcut reformă şi că aţi implementat cele mai bune măsuri anticriză şi unde sunt rezultatele mult aşteptate?

Nimic din cele promise nu s-a realizat şi acum le cereţi imperativ celor care v-au creditat în tot acest timp să plătească noianul de minciuni pe care v-aţi clădit patru guverne.

Totul are un preţ, domnule prim-ministru! Dar a-i pune pe români să acopere, din puţinul mărunţiş care le-a mai rămas, risipa cu care v-aţi delectat în campaniile fastuoase ale partidului dumneavoastră şi ale preţiosului său conducător, este peste limita suportabilităţii oricărui cetăţean din ţara asta.

Puteţi să vă aşezaţi şi în genunchi, domnule Boc, şi să-i rugaţi cât de mult puteţi pe români să vă doneze ceva bani la buget pentru a scoate ţara din criză, dar, sincer, nu mai meritaţi niciun leu credit din partea celor care v-au crezut şi votat.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

«"Surprizele plăcute" ale premierului Boc»

După ce majoritatea parlamentarilor PDL au ignorat voinţa poporului şi au votat săptămâna trecută împotriva moţiunii de cenzură a opoziţiei, dar pentru aplicarea măsurilor drastice susţinute de Guvernul Boc, de tăiere a salariilor şi pensiilor, aceştia l-au chemat urgent pe premier să le descrie viitorul luminos al României în noile nuanţe de portocaliu.

Dacă pdl-iştii nu-şi cunosc preşedintele, după tot ce s-a întâmplat în ultimele patru guvernări bociene, orice român ar putea să le dea suficiente detalii, astfel încât să înţeleagă şi ei mai uşor că un nou set de promisiuni, adresat fie lor, fie poporului, nu schimbă cu nimic dezastrul pe care acesta l-a implementat cu bună ştiinţă până în prezent.

Astfel, premierul Emil Boc, după ce a depăşit cu bine focul moţiunii de cenzură în Parlament, a cărui vâlvătaie i-ar fi putut arde instant scaunul de la Palatul Victoria, şi-a revenit rapid din sperietură trecând imediat la ceea ce ştie dumnealui mai bine să facă: multe promisiuni, noi-nouţe de această dată.

Domnul Boc le-a promis deputaţilor PDL, la o întâlnire de după moţiunea de cenzură, că în trei zile va veni în faţa lor cu un set de măsuri pentru relansarea economiei româneşti. Foarte impresionant, nu-i aşa? Dar acest plan va fi conceput de marele premier după ce tot dumnealui s-a străduit, timp îndelungat, cam un an şi şase luni, să aducă economia în sapă de lemn, ţara în haos şi poporul în cea mai gravă sărăcie. Nu-i nimic. Domnul Boc merge mai departe, fără mustrări de conştiinţă.

Şi ca să liniştească cât mai facil spiritele agitate din cadrul grupurilor parlamentare ale PDL, primul-ministru a mai inventat ceva, suficient de îmbucurător, pentru cei alungaţi cu ouă şi găleţi portocalii din propriile colegii parlamentare: "a anunţat o surpriză, plăcută, în privinţa pensiilor". A făcut publică fericita veste unul dintre deputaţii pdl-işti!

Domnilor cu carnete de partid expirate de multă vreme în ţara asta, ce i-ar mai putea oare surprinde pe pensionarii din România, după ce le-au fost amputate serios buzunarele şi li se mai pregăteşte încă o notă fabuloasă de plată pentru medicamente şi orice alt tratament spitalicesc? Căci, oricum, v-au ieşit cam mulţi la număr şi un guvern atât de costisitor nu poate duce în spate atât de mulţi pensionari!

"Toţi parlamentarii democrat-liberali, în discuţia cu domnul premier, am avut o poziţie foarte fermă în ceea ce priveşte ce va face PDL-ul în continuare, am cerut, printre altele, să ni se prezinte un plan de atac pe care-l are Guvernul în perioada următoare şi am cerut foarte clar ca aceste măsuri să fie luate până la sfârşitul anului", ne-a mai înştiinţat acelaşi domn parlamentar.

Minunat, domnilor pdl-işti, dar eu v-aş întreba, totuşi, dacă-mi permiteţi, unde aţi fost până acum, în toată această perioadă, când guvernele dumneavoastră nu au avut niciun plan, nici de atac, nici de relansare economică, nici de susţinere a mediului privat măcar, ci doar de punere a majorităţii firmelor pe butuci, prin inventarea a tot felul de impozite şi taxe noi, reuşind cu brio doar alungarea acestora pe alte meleaguri mai prietenoase?

De ce nu aţi fost fermi şi când s-au făcut patinoare de lux în loc de autostrăzi sau săli de sport, în loc de drumuri, canalizări şi şcoli sau grădiniţe?

De ce nu l-aţi întrebat până acum pe domnul Boc ce a făcut la Palatul Victoria, în afară de lungi liste de promisiuni şi planuri inexistente?

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Domnul Boc a minţit din nou. Se va opri vreodată?"

Cel mai mare demagog al tuturor timpurilor, premierul celor mai incapabile guverne din istoria României, ale căror programe de guvernare nu au făcut altceva decât să ridice minciuna la rang de promisiune solemnă, domnul Boc îşi încalcă din nou cuvântul dat în faţa românilor. Nimic din ceea ce a fost scris în acele programe nu a fost îndeplinit până în prezent. Nici măcar una dintre promisiunile făcute cu mâna pe inimă în campanii nu a fost transformată în rezultat palpabil.

Şi, cu toate acestea, domnul Boc este încă premier în funcţie, cel puţin până în toamna acestui an, pentru că aşa îşi doreşte preşedintele Băsescu, deşi ţara a intrat în faliment din cauza politicilor haotice implementate de miniştrii săi, iar promisiunile domnului Boc se dovedesc, din nou, cele mai mincinoase auzite vreodată de la Palatul Victoria.

"Am ales răul cel mai mic, să nu majorăm taxele", ne declara hotărât premierul, zilele trecute în Parlament, sau în conferinţe de presă. Şi ne explica, cu respectivele ocazii, că mărirea taxelor şi a impozitelor ar fi pus o foarte mare presiune pe mediul privat şi că acest lucru nu este de dorit deoarece s-ar prăbuşi definitiv întreaga economie.

Dar cele susţinute de premier nu au avut acoperire decât câteva zile, până ce dumnealui s-a văzut scăpat de hopul moţiunii de cenzură şi, apoi, ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat şi de această dată, în conformitate cu stilul său consacrat: domnul Boc şi-a schimbat brusc declaraţiile, ieşind la rampă cu noile sale intenţii şi anunţând hotărârea Guvernului de modificare a Codului fiscal, începând cu data de 1 iulie a.c., prin care se recurge şi la mărirea taxelor şi a impozitelor pe unele segmente.

Deci, aşa cum preconizasem deja, tăierea salariilor şi a pensiilor nu are niciun impact asupra vistieriei goale, pusă pe butuci de către termitele portocalii. În consecinţă, noi biruri sunt pe cale să fie legiferate: impozitarea tichetelor de masă, a dreptului de proprietate intelectuală sau majorarea impozitului pe proprietate sunt numai câteva din noile invenţii bociene.

Acest nou hăţiş legislativ, aceste tăieri de venituri şi creşteri de taxe şi impozite, aplicate toate de-a valma şi în acelaşi timp, nu vor face decât să închidă tot ce-a mai rămas în funcţiune în România.

Nu impozitul pe aer şi taxa pe supravieţuire vor scoate ţara din criză, domnule Boc, ci oxigenul dat la timp celor slăbiţi de boală şi sărăcie, acesta ar putea stimula vindecarea economiei aflate pe patul de moarte.

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Iluzii pentru românii care au credite"

Printr-o ordonanţă, Guvernul şi-a propus să dea liber la rambursarea anticipată a creditelor de consum şi ipotecare, amăgindu-i pe români că îşi pot refinanţa creditele de la o bancă la alta, plătind doar un comision de cel mult 1% din suma achitată anticipat, iar în cazul creditelor cu dobândă variabilă, comisionul de rambursare anticipată va fi zero.

La prima vedere, măsura pare a veni în sprijinul celor care au contractat credite de la bănci. Numai că Guvernul "uită" că românii au datorii la bănci de un miliard de euro şi trei sferturi dintre restanţele populaţiei sunt neachitate de peste 90 de zile, iar în ultima lună nu şi-au plătit ratele peste 700 de mii de oameni.

Mai uită Guvernul că dobânzile nu diferă mult între bănci şi nu se aşteaptă la migrări semnificative ale clienţilor de la o bancă la alta. Cel mult, poate vor fi refinanţate doar creditele cu dobânzi foarte mari.

Şi mai este un aspect deloc de neglijat, pe care Ordonanţa Guvernului a uitat să-l aibă în vedere. În cazul creditelor ipotecare, clienţii trebuie să aibă în vedere că valoarea garanţiilor care au fost luate în calcul la contractarea creditului iniţial a scăzut foarte mult, astfel că la solicitarea unui credit de refinanţare, aceeaşi garanţie s-ar putea dovedi insuficientă şi cei care au credite vor trebui să aducă o garanţie suplimentară sau să vină cu bani de-acasă.

E adevărat că iluzia servită românilor preia prevederile unei directive europene pentru eliminarea barierelor de pe piaţa comunitară a creditului, dar le şi extinde în mod cu totul spectaculos prin aplicarea plafonului de 1% pentru comisionul de rambursare anticipată şi la creditele ipotecare şi la creditele deja în derulare, indiferent dacă sunt de consum sau pentru locuinţe, ceea ce nu prea este pe placul băncilor.

Rămâne de văzut dacă Guvernul va reuşi să înduplece Asociaţia Română a Băncilor să nu facă lobby pentru modificarea ordonanţei în cadrul dezbaterilor din Parlament, mai ales că BNR le susţine punctul de vedere.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Este fiscalitatea excesivă o măsură de dreapta, domnule prim - ministru?"

Decizia de aplicare a noului Cod fiscal de la 1 iulie a.c. demonstrează doar minciuna şi demagogia Guvernului Boc, care a pretins că nu se va atinge de taxe şi impozite, ci va introduce doar măsurile de reducere a salariilor şi pensiilor.

Aceste măsuri promovate de partidul de guvernământ arată încă o dată faptul că acesta este un partid fără ideologie, deşi se declară un partid de dreapta.

Faţă de vechiul Cod Fiscal, varianta 2010 prevede:

• impozitarea tuturor tichetelor (de masă, de creşă, de vacanţă şi a tichetelor cadou);
• impozitarea veniturilor din dobânzi (depozite la termen şi conturi curente);
• impozitarea plăţilor compensatorii şi a ajutoarelor primite, calculate în raport cu venitul lunar, salariul mediu pe economie sau salariul mediu pe unitate;
• introducea impozitului de 16% şi pentru câştigurile din tranzacţii cu valori mobiliare, deţinute de mai mult de un an (până acum erau impozitate cu 1%); această prevedere se aplică şi în cazul câştigurilor realizate din tranzacţionarea unităţilor de fond (emise de fondurile de investiţii);
• de asemenea, începând cu 2011, cota de impunere a veniturilor obţinute din transferul titlurilor de valoare va fi de 16%;
• scad deducerile în cazul veniturilor din drepturi de autor. Astfel, pragul de cheltuieli deductibile pentru cei plătiţi prin drepturi de autor va fi scăzut de la 40% la 20%. În schimb, va fi păstrată impozitarea anticipată de 10%, aplicată acestor venituri în fiecare lună;
• cresc impozitele pe locuinţe cu destinaţie rezidenţială. Impozitul pe clădiri se dublează la 30%, faţă de cota actuală, pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu a contribuabilului. Pentru a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu (deci cea de-a treia proprietate a contribuabilului), impozitul creşte de la 50% la 100%. Pentru a treia proprietate, impozitul creşte de la 75% la 200%.

La o primă vedere putem spune că impozitarea tichetelor de masă loveşte în economia albă şi, mai mult, reducerea valorii tichetelor de masă cu 16% va diminua consumul şi, implicit, producţia autohtonă. Noul Cod fiscal afectează şi profesiile liberale prin impozitarea drepturilor de autor.

Ca reprezentant al dreptei şi apărător al oamenilor care produc plusvaloare în România, Partidul Naţional Liberal nu va accepta niciodată această lovitură dată dreptului de proprietate intelectuală.

În timp ce România împovărează cât mai mult sistemul fiscal, ţările vecine, Ungaria şi Bulgaria, şi ele membre ale Uniunii Europene, au trecut la măsuri de micşorare a impozitelor pe venit pentru companiile mici şi mijlocii, care vor fi scăzute de la 19% la 10% în cazul Ungariei sau de la 16% la 10% ca în cazul Bulgariei.

Aşa cum nu ne mai miră să vedem străzile pline de maşini înmatriculate în ţara vecină Bulgaria, aşa cred că vom avea neplăcuta surpriză să vedem întregi afaceri mutate în Bulgaria sau Ungaria din motive pur fiscale. Dar, românii vor căuta întotdeauna soluţiile cele mai rentabile pentru ei, chiar cu riscul micşorării numărului de contribuabili.

Şi atunci, la ce sunt bune aceste măsuri fiscale?

Domnul Marin Almăjanu:

"Preşedintele jucător a jucat soarta României la ruleta disperării"

Am avut parte, de vreo şase ani încoace, de foarte multă acţiune prezidenţială, uneori exagerat de îndrăzneaţă, alteori cam anticonstituţională sau chiar halucinantă pentru manifestările unui om de stat, preşedinte al unei ţări europene. Dar n-a contat foarte mult acest aspect în ochii românilor, ci, din contră, aceste trăsături controversate, energizante în opinia unora, ale conducătorului de la Cotroceni, au fost privite cu foarte multă îngăduinţă de către cetăţeni şi cu foarte multă mândrie, presărată la fiecare pas cu termeni laudativi, de către cei cu carnete de partid portocalii.

"Este un preşedinte jucător", ne declarau la unison pdl-iştii extaziaţi de constatare.

Din păcate, nu ei sunt cei care trebuie să suporte consecinţele implementării unui haos fără precedent în România. Nu ei sunt cei care trebuie să plătească îndărătnicia cu care domnul preşedinte Băsescu a susţinut un premier care i-a fost loial şi supus orbeşte numai dumnealui, dar nu şi poporului român, popor pe care-l sacrifică acum pe altarul minciunilor fără acoperire şi al promisiunilor neîndeplinite! Nu ei sunt cei care nu vor mai avea bani de pâine mâine şi nici cei care vor trăi cele mai negre vremuri cauzate de incompetenţa şi demagogia duse până la paroxism de către aceşti falşi guvernanţi.

Preşedintele a decis singur să-l susţină pe domnul Boc de patru ori, uneori împotriva Constituţiei şi a unei majorităţii care avea o alternativă viabilă şi, apoi, tot dumnealui a tăiat pensiile şi salariile celor pe care i-a obligat să accepte cele mai slabe şi incapabile patru guverne pe care le-a avut România vreodată.

Îi chemaţi, la ceas de noapte, pe pdl-işti, oricând aveţi chef să-i aduceţi la noi ordine, ba ameninţându-i că-i remaniaţi, ba încercând să-i reconciliaţi pe cei revoltaţi împotriva veşnicului dumneavoastră protejat, domnul Boc!

Domnule preşedinte, nici măcar acum, în al treisprezecelea ceas, nu aţi înţeles că joaca dumneavoastră permanentă a bulversat şi pârjolit o ţară, a învrăjbit o clasă socială împotriva alteia, a semănat doar război între instituţiile statului şi a sărăcit o naţiune?

"Mergeţi pe mâna mea şi de data asta! E ultimul lucru pe care vi-l cer", le-aţi spus zilele trecute supuşilor dumneavoastră portocalii. Şi ei poate că vă vor asculta şi de această dată, dar, domnule preşedinte Băsescu, cu această cerere îi constrângeţi şi pe români să mai rabde în fruntea ţării un guvern incompetent, corupt, plin de interese de partid şi impasibil în faţa problemelor cetăţenilor.

Că v-aţi jucat cu soarta PDL, unde aţi făcut şi desfăcut partide şi partiduleţe, arătând lumii întregi că sunteţi unicul decident în sânul acestuia şi că oricând îl creşteţi sau micşoraţi, coagulaţi sau destrămaţi, după voia dumneavoastră, am înţeles cu toţii, deşi nu mai era aceasta treaba dumneavoastră, din momentul în care aţi fost ales preşedintele tuturor românilor, dar că vă jucaţi şi cu soarta noastră, a unui întreg popor, obligându-ne să vă credităm la nesfârşit deciziile proaste, care ne-au băgat cu bună ştiinţă în faliment, este mai mult decât am putea tolera în această ţară.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"De ce România trebuie să ia cele mai dure măsuri?"

În timp ce deficitul Cehiei este de doar 5,3% din p.i.b. şi guvernul face eforturi pentru reducerea acestuia până la 4,8, deficitul României se apropie de 10, 11%. Pentru atingerea acestui deziderat, Cehia reduce cheltuielile operaţionale ale statului, îngheaţă eventual pensiile şi impozitează veniturile foarte mari. Şi se mai gândeşte la o creştere a t.v.a. de 2%, de la 10 la 12%.

Tot în acest timp, guvernul bulgar, prin premierul său, anunţă: "Vom dovedi că Bulgaria face faţă problemelor economice mai bine decât România!""Revenirea economică se va simţi mai puternic în septembrie"anunţă şi ministrul de finanţe al Bulgariei, care consideră că indicatorii financiari ai Bulgariei sunt mai buni decât media Uniunii Europene, iar statul are o poziţie favorabilă pentru obţinerea sustenabilităţii fiscale pe termen lung. Şi, deşi merge peste câteva zile cu revizuirea bugetului de stat pe anul 2010 în parlamentul bulgar, guvernul vecin nu are în vedere tăierea pensiilor şi a salariilor şi nici modificarea taxelor.

Singura ţară din Europa care a luat măsuri similare cu cele ale domnilor Băsescu şi Boc este Letonia, care a tăiat pensiile în anul 2009 şi, surpriză, Curtea Constituţională a Letoniei a respins aceste măsuri de austeritate şi a decis că Guvernul letonian trebuie să returneze toţi banii reţinuţi din pensii: "Decizia de a tăia pensiile violează drepturile individului la securitate socială", se arată în motivaţia Curţii Constituţionale letone. În aceeaşi motivaţie se explica în continuare că Guvernul leton poate să strângă cureaua în timp de criză, pentru a respecta acordurile cu cei de la care a împrumutat bani (FMI), însă "acestea nu pot servi ca argumente pentru limitarea celor mai elementare drepturi".

În România, domnul Boc a amputat brusc şi în mod dramatic pensiile şi salariile, după ce a uitat, timp de un an şi jumătate, că trebuie să facă totuşi ceva pentru economia ţării, să ia măcar o singură măsură viabilă pentru a ţine cheltuielile în frâu. Şi ca să fie acoperit cumva împotriva furiei celor afectaţi, premierul în funcţie şi-a luat ca măsură de precauţie şi un argument halucinant: a invocat art 53 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Şi uite aşa, vor nu vor, românii sunt puşi în faţa unor decizii care le afectează bugetul, sănătatea şi viaţa pe termen lung, deşi nu este absolut deloc vina lor că au votat crezând că nu au de-a face numai cu demagogia, minciuna şi inconştienţa. Premierul Boc invocă la fiecare pas cuvântul nesimţite: pensii nesimţite, salarii nesimţite şi mai nou, stimulente nesimţite.

Dar domnul Boc nu ne vorbeşte niciodată despre cheltuielile miniştrilor săi, mai mult decât nesimţite, despre contractele fabuloase, încheiate de foarte mulţi membri PDL, puţin spus nesimţite, despre campaniile făcute pe bani publici, care nu pot fi numite altfel decât nesimţite şi în urma cărora au câştigat încrederea unor oameni cărora le taie acum şi aerul.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Daţi un leu pentru clientela politică!"

Guvernul PDL taie tot, de la pensii, salarii şi ajutoare sociale la speranţă şi dreptul la viaţă. Apoi, se milogeşte să-i donăm bani, în semn de solidaritate. Solidaritate cu cine? Cu aceşti mincinoşi care sunt preocupaţi doar de propriile afaceri şi de clientela politică?

Este absurd ca un Guvern incompetent, care a afundat România în criză şi care a tăiat pensiile şi salariile, să ceară de la cetăţeni solidaritate. Oamenilor le este teamă că actualii guvernanţi le vor fura banii. Orice leu donat va merge în buzunarele clientelei politice.

Românii nu au nevoie de donaţii şi de mila guvernanţilor, ci de respectarea drepturilor lor, de măsuri şi politici ferme de stimulare a economiei. Donaţiile temporare nu anulează faptul că în regiile şi agenţiile de stat clientela portocalie încasează nejustificat venituri extrem de mari. Aceste venituri trebuie impozitate diferenţiat şi nu reduse sub ameninţarea demiterii.

Guvernul PDL minte când afirmă că pensiile şi salariile vor fi tăiate doar până la sfârşitul acestui an. Guvernanţii caută deja scuze pentru a explica faptul că salariile şi pensiile nu pot fi aduse la nivelul anterior tăierilor. Conform Comisiei Naţionale de Prognoză, momentul revenirii pensiilor şi salariilor va fi amânat şi până în 2014, când România ar putea înregistra o creştere economică de peste 5%.

Şi mai grav este faptul că urmează concedieri în masă în rândul bugetarilor, urmează creşterea taxelor, iar românii vor ajunge în pragul disperării. PDL va da vina pe unii miniştri, pe rezistenţa din sistem, pe opoziţie, pe toate guvernările trecute, de la Alexandru Ioan Cuza şi până în zilele noastre.

PDL şi Traian Băsescu, care conduce ţara de 6 ani, sunt singurii vinovaţi. Se evită orice discuţie despre efectele sociale ale diminuării subvenţiei la încălzire, pe fondul tăierilor de pensii şi salarii. Guvernul ar trebui să facă de urgenţă o analiză şi să îşi reconsidere decizia, pentru că efectele sociale vor fi dramatice. Însă guvernanţii au alte treburi, îşi reglează conturile între ei, se bat pentru sfere de influenţă şi pentru contracte cu bani publici, în vreme ce pensionarii au ajuns în pragul sinuciderii.

În România condusă de Traian Băsescu şi Emil Boc, oameni în vârstă de 80 de ani au încercat să-şi pună capăt zilelor, de teamă că nu vor avea din ce să trăiască după tăierea pensiilor, că vor deveni o povară prea mare pentru copii.

În România condusă de Traian Băsescu şi Emil Boc, copiii sună la Telefonul Copilului şi cer ajutor pentru părinţii lor săraci.

În România condusă de Traian Băsescu şi Emil Boc, marea majoritate a cetăţenilor consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită.

Indiferent dacă ies sau nu în stradă să protesteze, românii sunt tot mai pesimişti. Cei mai mulţi dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani se gândesc să plece din ţară.

Măsurile aberante adoptate de Guvernul PDL puteau fi evitate prin introducerea impozitării diferenţiate. Pensiile şi salariile românilor putea fi salvate. Fără regândirea sistemului de impozitare şi fără măsuri proactive de sprijinire a investiţiilor şi a locurilor de muncă, România nu poate depăşi criza.

Aş fi fost curios să văd un plan alternativ al Guvernului, fără sacrificii aruncate pe umerii celor slabi. Aş vrea să văd cum reuşesc domnii de la PDL să decupleze clientela politică de la robinetele cu bani publici, cum încep austeritatea din propria ogradă şi cum sunt solidari cu românii care se zbat în sărăcie din cauza proastei guvernări.

PSD a propus măsuri echilibrate pentru evitarea catastrofei economice şi sociale. Am lansat un program coerent care cuprinde măsuri de stimulare a unor sectoare cu efect de antrenare în economie, măsuri de creştere a sustenabilităţii finanţelor publice şi de reducere a cheltuielilor bugetare. Avem propuneri concrete pentru salvarea locurilor de muncă, pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, sprijinirea mediului de afaceri şi stimularea IMM-urilor. Nu ne ascultă nimeni din acest Guvern care nu este capabil să producă nimic bun.

PSD va elabora în perioada următoare mai multe proiecte pe zona economică şi socială. Vom arăta Guvernului că se pot oferi şi altfel de răspunsuri la problemele actuale, nu buzunărindu-i pe pensionari şi condamnând la sărăcie milioane de români.

Domnul Dorel Covaci:

"În amintirea unui om deosebit"

La sfârşitul acestei luni vom comemora trecerea în nefiinţă a marelui om de cultură şi drag prieten, Romulus Zaharia. A trăit ultimii 6 ani ai vieţii la Făget, după o odisee tumultuoasă prin colţuri îndepărtate ale lumii: Africa, Spania, SUA.

S-a născut la Chişinău, în 15 februarie 1930. A avut un destin marcat de suferinţe, exil, boală şi răzvrătire împotriva condiţiei poporului român asuprit.

Şi-a pierdut fratele geamăn, Remus, la doar 7 ani, într-un accident tragic şi, apoi, tatăl, în cel de-al doilea război mondial. S-a refugiat împreună cu sora şi mama sa la Alba Iulia, pentru a se pune la adăpost de trupele sovietice care ocupaseră Moldova. Este arestat la Petroşani şi extrădat. În drum spre lagărele autorităţilor bolşevice, fuge de sub escortă şi trece Dealul Feleacului, spre Cluj. La numai 15 ani îşi întreţine familia, lucrând la o librărie, perioadă care îi influenţează decisiv orientarea sa profesională şi culturală.

Absolveşte Şcoala de Ofiţeri de la Măgurele, cu gradul de sublocotenent grăniceri şi este repartizat la Serviciul de Presă, în cadrul MAI. Înfiinţează şi editează aici revista "Pentru Patrie" şi alte publicaţii.

Se mută împreună cu soţia şi fiul la Bucureşti, unde lucrează, în diferite tipografii şi edituri, ca reporter şi machetator. Devine secretar de redacţie al revistelor "Aviaţia Sportivă", "Radioamatorul" şi "Sănătatea". Debutează literar în revista "Gazeta Literară" şi devine secretar general de redacţie al revistei "Luceafărul". Începutul publicistic are loc în ziarul "Lupta Ardealului", iar cel editorial odată cu cartea "Întâmplări din viaţă şi sport".

Absolveşte Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti. În 1967 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este şef serviciu presă al Direcţiei Reţelei Cinematografice şi Difuzării Filmelor, inspector general la Centrul Naţional al Cinematografiei şi Consiliul Culturii şi Educaţiei, redactor principal al Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice.

Publică cărţile "Ademenirea", roman moral-politic dedicat grevei studenţilor din Cluj şi partidelor istorice, de după cea de-a doua conflagraţie mondială, "Casa cu ochii scoşi", despre tragedia exploatării uraniului din Munţii Apuseni, de către sovietici, "Cal bătrân cu chingă roşie", "Pământul, marea, cerul şi oamenii", "Semnul delfinului", ecranizat de regizorul Stere Gulea.

După publicarea romanului "Ademenirea", a fost urmărit, persecutat, degradat din funcţie şi ameninţat cu arestarea, astfel că, în 1986, este nevoit, împreună cu familia, să ia drumul exilului. Imediat după retragerea romanului şi a dreptului la semnătură i s-au făcut percheziţii la domiciliu şi i s-au confiscat alte două manuscrise, despre grecizarea forţată a mănăstirilor româneşti de la Muntele Athos şi violarea culturii şi tradiţiei româneşti de către ruşi, documente care nu au fost recuperate nici până azi. I se confiscă de către statul comunist casa de la Breaza, cumpărată de scriitor împreună cu familia sa, şi nu i se retrocedează nici până în prezent. Stabilit, în cele din urmă, la New York, a continuat să scrie povestiri şi romane, şi să editeze revista de cultură şi atitudine "Hic Ego".

După anul 2000, când se întoarce împreună cu soţia sa în România, tipăreşte cărţile "Epihia în stil valah. Povestiri din America", "Anotimpurile unei ţigănci" şi "Călare pe milioane de dolari. Povestiri din America". Ultima dintre ele a fost înmânată scriitorului, grav bolnav, chiar în ziua morţii, ca o ultimă bucurie în această lume.

A fost talentat la desen şi pictură, martore stând numeroase desene, crochiuri, peisaje, mulaje, icoane pe sticlă. S-a preocupat de fitoterapie, având nenumărate cercetări şi rezultate în domeniu.

A primit numeroase onoruri şi distincţii: Ordinul Steaua Republicii Socialiste România, Ordinul Sfântului Stanislas în SUA, Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, oferit de domnul Preşedinte Ion Iliescu etc.

Ca un lup singuratic, aşa cum a fost numit de cunoscuţii săi, nu s-a dat bătut în lupta pentru redarea demnităţii şi mândriei poporului român greu încercat de-a lungul istoriei, cotropit, furat şi batjocorit de aşa-zisele mai mari ale lumii. Cu preţul libertăţii, sănătăţii, bunăstării şi liniştii sale şi a familiei a reuşit să prezinte netrucat fapte şi evenimente din trecutul tragic al poporului român, care altfel ar fi rămas poate neştiute sau ignorate. Exilul şi dizgraţia politică, pe care şi le-a asumat, l-au marginalizat, l-au ţinut departe de faima şi onorurile pe care le merita şi pe care, cu siguranţă, le-ar fi obţinut, dacă acomoda o toleranţă oarecare la compromis, la închis ochii, cum au făcut şi alţii în acele vremuri tulburi, care îşi cunoşteau mai bine interesul personal.

L-am cunoscut. A fost un om fascinant. Am fost onorat să îi fiu în preajmă. Am avut norocul să mă numească prieten. Îl numeam "adevărată enciclopedie". Zâmbea încurcat. Era şi foarte modest şi blând, aşa cum sunt doar marii oameni şi marile valori. Îşi iubea ţara şi poporul şi dorea cu ardoare ca pământul românesc să-l primească în braţele sale, atunci când va veni clipa marii treceri.

Astfel de oameni nu pot fi uitaţi. Sunt suflete mereu vii în amintirea noastră. Capodoperele udate cu lacrimi şi suferinţă, ale scriitorului Romului Zaharia, trebuie şi merită să fie făcute cunoscute ţării întregi şi ar fi o mare pierdere să zacă în uitare.

Domnul Radu Stroe:

"Guvernul postmoţiune"

Supravieţuitor la limită al unei noi moţiuni de cenzură, Guvernul Boc rămâne consecvent principiului ambiguităţii şi contradicţiei care l-a consacrat, al polarizării discursului şi al lipsei totale de unitate de esenţă între miniştri, informaţii colportate presei sunt apoi, după o rezonabilă fezandare, contrazise şi contracarate, pentru a ţine ocupată agenda publică sau, cel mai probabil, pentru tatonarea terenului.

Aşa se explică faptul că mult dezbătuta remaniere guvernamentală a trecut în subsidiar faptul că reducerile salariale şi a pensiilor pot fi făcute nu până la sfârşitul anului, ci, aşa cum declara consilierul guvernatorului BNR, pentru minim doi ani de zile, că până la sfârşitul anului vor mai fi disponibilizaţi peste 100.000 de bugetari.

Tot Lucian Croitoru aserta halucinant, la un seminar privind sectorul IMM: "Trăim într-o ipocrizie colectivă. Cum să ai miniştri de înaltă calitate dacă îi plăteşti cu extrem de puţini bani? Din cauza asta nu poţi să ai în Guvern miniştri de cea mai înaltă calitate, pentru că nu îi poţi răsplăti pe măsură, iar cei care sunt bogaţi au o agendă paralelă cu cea a reformei".

Iată, s-a găsit vinovatul pentru ineficienţa guvernului şi starea de marasm generalizat a ţării, salariile mici ale miniştrilor! Numai că afirmaţia suscită o descifrare, tocmai prin paradoxul pe care-l conţine logica acestui raţionament. Dacă miniştrii erau plătiţi mai bine ne puteam lăuda şi noi, precum Bulgaria, că vom ieşi din criză, că măsurile de austeritate nu sunt atât de draconice încât pot periclita viaţa a numeroşi concetăţeni mai puţini favorizaţi, pentru că ei deţineau pârghiile de atenuare şi chiar de ieşire din criză, însă nu s-au străduit, tocmai pentru că salariul era prea mic sau au fost cu premeditare numiţi miniştri tocmai pentru ca valoarea lor profesională să fie, în mod echitabil, echivalentă cu salariul primit. Cele două raţionamente devin caduce. Miniştrii au demonstrat că nu trăiesc din salariul aferent funcţiei de ministru. Din păcate, rămâne valabil cel de-al treilea raţionament.

Odată respinsă moţiunea de cenzură, Guvernul e liber să aplice, inspirat probabil de mitologicul Procust, cele două măsuri: 15% şi 25%. Nefiind, pesemne, îndeajuns, şi-au adus aminte şi de ceea ce este nelipsit într-o biserică: cutia milei. Adică tot populaţia să facă donaţii pentru ca ţara să supravieţuiască.

Faţă de aceste măsuri percepţia străinilor, referitoare la Guvern, este edificatoare şi reprezintă o radiografie cruntă pe care aceştia o fac României: "Persoanele cu venituri mici plătesc preţul pentru ineficienţa notorie şi corupţia din cadrul Guvernului [...] Dar va fi nevoie de mult mai mult decât atât pentru a schimba o cultură de nepotism, clientelism şi scandaluri privind licitaţii publice" (The Economist). "Asta înseamnă că Guvernul lui Emil Boc are mână liberă să impună reduceri drastice de cheltuieli în condiţiile în care încearcă să menţină un împrumut de mai multe miliarde de euro de la FMI" (Euronews). Liderul PSE, Poul Nyrup Rasmussen, într-un comunicat comun PSE-PSD, atrăgea atenţia: "În ultimele săptămâni am fost martorii unui atac grav la adresa sistemului democratic şi de bunăstare al României. După ce a pus toată povara crizei pe umerii angajaţilor la stat, pe copii şi pensionari, domnul Băsescu, preşedintele României, pare calat pe reducerea libertăţilor civile, inclusiv a dreptului legitim de a protesta".

România plăteşte fabulos - pentru cât timp de acum încolo? - preţul incompetenţei guvernanţilor, adică a faptului că aceştia au avut o "agendă paralelă" cu cea a poporului român.

Domnul Virgil Pop:

"Calculul politic bate interesul naţional"

Deşi unii democraţi-liberali clamau, înainte şi după moţiunea de cenzură, remanierea Guvernului Boc, se pare că tactica de a sacrifica câţiva miniştri complet incompetenţi pentru a "da sânge poporului", a fost avansată doar de ochii lumii, altul fiind, de fapt, calculul electoral.

Duminică, la Snagov, la întâlnirea de taină dintre preşedinte, parlamentarii PDL şi câţiva miniştri, ca şi când toate problemele României ar fi fost rezolvate, altele au fost temele discutate de cei mai de bază membri ai partidului-stat: cine îi va urma lui Traian Băsescu la cârmă, care sunt strategiile pentru ca PDL să nu scadă în sondaje, plus tehnicile de dedublare a partidului care se vrea şi la guvernare şi în opoziţie. Remanierea guvernamentală a fost lăsată pe luna septembrie, iar Guvernul a primit, pentru a nu ştiu câta oară, încă o perioadă de graţie de la preşedintele Băsescu.

Deşi plecarea câtorva miniştri nu ar schimba cu absolut nimic soarta românilor, remanierea va fi cu siguranţă folosită ca temă recurentă la toamnă, când banii pentru salarii şi pensii se vor termina. Tot în septembrie, românii vor simţi pentru prima oară efectele devastatoare ale măsurilor absurde de austeritate impuse de Guvernul Boc şi vor cere socoteală celor aflaţi la guvernare. Şi abia atunci, când dezastrul economic îşi va arăta cu adevărat colţii, Băsescu sau Boc vor constata stupefiaţi, că unii miniştri nu îşi fac datoria şi că trebuie demişi pentru "binele poporului".

Oricum am privi întregul act guvernamental, dirijat în mod evident de Băsescu, este clar ca lumina zilei că, şi atunci când miniştrii cei mai nepricepuţi şi mânjiţi din Guvernul Boc vor fi demişi, această tactică va fi pusă în aplicare doar din raţiuni de calcul politic, în încercarea de a salva câteva voturi pentru un partid aflat deja în picaj liber, şi nu din dorinţa de a schimba ce nu merge în Guvern. Incompetenţa, iresponsabilitatea şi nepriceperea nu vor fi niciodată, pentru cei din PDL, motive suficiente pentru o remaniere guvernamentală.

Şi până când aceşti miniştri sau acest Guvern vor pleca, PDL va încerca să îi amorţească pe români cu pseudorestructurări guvernamentale sau cu trucuri ieftine de genul "ne donăm indemnizaţiile publice", care vor potoli, într-o oarecare măsură, setea de sânge a poporului.

Dar, din păcate, până când cuţitul le va ajunge cu adevărat românilor la os, încât să ceară din nou pedepsirea ţapului ispăşitor, guvernanţii mai au încă câteva luni pentru îndestularea clientelei politice din bani publici, pentru a mai da două-trei tunuri financiare sau pentru a mai construi alte vile de mii de metri pătraţi pentru mai-marii ţării.

Domnul Nicolae Jolţa:

"Despre cinismul guvernării"

De la Machiavelli încoace cinismul a devenit un soi de sinonim nerostit al politicii. Oricine reuşeşte în politică ar trebui, conform percepţiei generale, să posede o oarecare doză de cinism.

Cinismul se manifestă în politică ori de câte ori se iau decizii, deciziile bazându-se şi în politică, ca şi în orice alt domeniu, pe analiza unor situaţii date, şi, cum rareori există situaţii din care toată lumea are de câştigat, politicianul îşi asumă cu cinism decizia pe care o consideră cea mai potrivită. Politica se face însă cu un cinism moderat, dublat de multă responsabilitate şi, din păcate, dacă cinismul nu lipseşte actualului Guvern şi şefului său de la Palatul Cotroceni, responsabilitatea se găseşte cu greu în deciziile luate de putere în ultima vreme.

La începutul săptămânii trecute, credeam că maximul cinismului în politică înseamnă să numeşti, cu preţul unui abuz parlamentar, un judecător la Curtea Constituţională. La mijlocul săptămânii trecute, credeam că cinismul în politică este să diminuezi cu 15 procente veniturile celei mai defavorizate categorii sociale pentru a atinge ţintele stabilite de forurile monetare internaţionale. Însă la sfârşitul săptămânii trecute, Preşedintele României care declara la întâlnirea de la Snagov că: "Pentru 30.000 de oameni care sunt clientela voastră, sacrificaţi nouă milioane de alegători", a dus cinismul în politică dincolo de orice imaginaţie a unui om politic onest.

Domnul preşedinte nu a vorbit despre 9 milioane de oameni reali, despre 9 milioane de familii cu probleme, cu rate la bancă, cu restanţe la întreţinere, cu medicamente lipsă, nu a vorbit despre 9 milioane de români ale căror venituri au fost diminuate drastic în ultima săptămână, ci s-a referit strict la 9 milioane de voturi.

Pe lângă acest exemplu de cinism, numirea unui judecător la Curtea Constituţională care să asigure punerea în aplicare a legilor, în opinia mea neconstituţionale, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, pare o joacă de copii. Şi dacă în cazul neconstituţionalităţii legilor există instanţe internaţionale care probabil vor sancţiona acest abuz, modul în care Preşedintele României îşi percepe cetăţenii nu poate fi sancţionat de nimeni.

Oscar Wilde spunea că cinicul este un om care ştie preţul tuturor lucrurilor, dar nu ştie valoarea lor. Preşedintele Traian Băsescu ştie preţul celor 9 milioane de voturi, dar îi este necunoscută valoarea celor 9 milioane de oameni.

Actuala majoritate cunoaşte preţul plătit pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, dar îi este străină valoarea democraţiei.

Guvernul Boc cunoaşte preţul măsurilor pe care le-a impus, dar nu cunoaşte valoarea vieţii cetăţenilor afectaţi de măsurile impuse.

Doamna Lucia-Ana Varga:

"Pericol de dictatură în statele din Europa cu datorii mari"

Săptămâna trecută, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat răspicat într-un cotidian britanic că: "Statele din sudul continentului - Grecia, Spania şi Portugalia mai ales - ar putea cădea pradă loviturilor militare şi revoltelor violente provocate de faptul că guvernele acestor ţări riscă să rămână fără niciun ban".

De asemenea, cotidianul britanic mai scria că: "Alte ţări din Uniunea Europeană care se confruntă deja cu proteste legate de măsurile de austeritate sunt Italia, Ungaria şi România, unde salariile din sectorul public urmează să fie reduse cu 25%".

Teama oficialului european se fundamentează, pe lângă greutăţile economice cu care se confruntă statele menţionate, pe faptul că acestea s-au democratizat abia în anii '70, după o perioadă îndelungată de regim dictatorial. În acest caz, care sunt aşteptările europenilor pentru România care are o democraţie de doar 20 de ani şi se află pe penultimul loc din Europa, din punct de vedere al p.i.b.-ului pe cap de locuitor?

Aceste remarci au trecut neobservate săptămâna trecută, în România, oficialităţile ferindu-se să comenteze în vreun fel pericolul real în care se află România, de a aluneca pe panta abuzului politic şi chiar a dictaturii.

Dictatura constă într-un regim politic în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică şi, prin urmare, un popor este condus forţat de către o persoană, un partid, sau un grup de oameni.

Oare felul în care se iau deciziile în România, în ultima perioadă, nu a început să semene izbitor cu definiţia anterioară? Oare numirea după miezul nopţii a unui judecător la Curtea Constituţională, cu încălcarea regulamentelor parlamentare, dar cu votul majorităţii, nu face parte din impunerea cu forţa şi prin orice mijloace a unor decizii luate nu se ştie unde, dar sprijinite de actuala majoritate? Oare măsurile de reducere a salariilor şi a pensiilor nu au fost impuse de către un partid, în ciuda evidentei pauperizări a unei întregi clase sociale din România?

Am mai spus de la această tribună că guvernarea trebuie făcută în conformitate cu interesele cetăţenilor, altfel ajungem în situaţia în care singurul moment când opinia cetăţeanului contează este momentul votului. Apoi, uitat şi umilit, cetăţeanul este ignorat de către putere până la următoarele alegeri, fapt ce justifică lehamitea şi neimplicarea politică a românilor şi a europenilor, în general.

Poate însă că aceasta este reţeta instaurării unei dictaturi. Puterea ignoră zecile de mii de cetăţeni care ies în stradă, ignoră cei 97% dintre români care s-au pronunţat, conform unui sondaj, împotriva măsurilor impuse de Guvernul Boc, ignoră cele mai elementare necesităţi ale pensionarilor, în speranţa că la momentul alegerilor populaţia va ignora clasa politică şi regimul politic instaurat, fiind prea ocupaţi cu procurarea unui trai pentru ei şi copiii lor.

Domnul Mircea Duşa:

"România... la marginea prăpastiei"

După începutul crizei, declinarea politică şi socială a legitimităţii statale se dovedea esenţială pentru asigurarea unui climat economic funcţional într-o lume în care reperele economice se prăbuşeau.

Dezbinarea şi prăpastia de neîncredere între guvernanţi şi guvernaţi vin să agraveze situaţia. Grevele recente arată că toată lumea se răzbună pe toată lumea, aparent fără să înţeleagă de unde vine răul. Conflictul şi dezbinarea din societatea românească sunt şi mai mult ajutate de către cei de la guvernare. Sistemul sanitar este în pragul falimentului, focare de infecţie periclitează viaţa şi sănătatea pacienţilor. Reţeaua feroviară este grav degradată, cu consecinţe directe asupra siguranţei transportului de persoane şi mărfuri.

În acest ritm România se îndreaptă cu paşi siguri spre dezastru. Totul este o bătaie de joc dusă deja în derizoriu.

Ce se întâmplă acum în România nu este nici reformă, dar nici plan anticriză. Sunt doar nişte măsuri luate în disperare, menite să mai dea statului o gură de aer înainte de a se îneca.

Reducerea drastică a pensiilor şi a salariilor din sectorul public va conduce la scăderea consumului. Prăbuşirea consumului va reduce încasările la bugetul de stat. Aşadar, măsurile care se doresc a fi luate de către actuala guvernare nu sunt nici pe departe începutul ieşirii din criză, ci mai degrabă începutul sfârşitului.

România este astăzi un stat cu o bază industrială slabă şi cu un grad de corupţie ce face imposibil orice proiect public. În jurul puterii centrale stau camarilele şi clientelele, în cercuri concentrice. România e un stat dependent de banii diasporei şi de instituţiile financiare internaţionale, în care ineficienţa economiei, corupţia şi incompetenţa guvernelor conduc regulat la crize majore şi la ajustări dure.

Indiferent câte acorduri vom finaliza, dacă nu vom avea un plan de dezvoltare, cel puţin pe termen mediu şi lung, nu vom putea asigura cadrul pentru o economie eficientă, performantă, competitivă, ci vom rămâne la coada Europei, acolo unde suntem şi în prezent, ca urmare a unei politici inconştiente dezvoltată de actuala guvernare.

Suntem la o margine de prăpastie. Oare ne vor ajuta măsurile luate de către acest Guvern să ne întoarcem din drum sau vom cădea fără a avea vreo şansă de salvare?

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Ce se poate face pentru cei cu pensiile şi salariile tăiate de Guvernul PDL al lui Băsescu?"

Guvernul Băsescu-Boc-Udrea, Guvern PDL, a scăpat de moţiunea de cenzură şi legea privind tăierea pensiilor şi salariilor, a trecut de un Parlament dominat de PDL, UDMR şi traseiştii politici, numiţi UNPR.

PNL a considerat că trebuie să se stopeze legea privind reducerea pensiilor şi salariilor şi a contestat această lege la Curtea Constituţională, însă şansele sunt mici pentru că Băsescu şi PDL şi-au numit judecători credincioşi la această înaltă instituţie.

PNL a încercat să blocheze numirea judecătorului propus de PDL la Curtea Constituţională, însă PSD a greşit, a negociat cu PDL, iar după cum îi este obiceiul, PDL a trădat şi lupta a eşuat.

Acum aşteptăm cu multă neîncredere decizia Curţii Constituţionale, speranţele sunt mici, puterea Băsescu-PDL controlează majoritatea judecătorilor de la Curtea Constituţională, majoritate pe care şi-au asigurat-o încălcând prevederile constituţionale şi ale Regulamentului Camerei Deputaţilor.

De asemenea, liniştea Guvernului PDL şi a lui Traian Băsescu demonstrează că se aşteaptă de la Curtea Constituţională o hotărâre politică favorabilă în dispreţul aşteptărilor normale, legale, constituţionale ale pensionarilor şi ale celor angajaţi la stat.

De aceea, în calitatea de deputat PNL de Călăraşi, am luat decizia de a asigura prin biroul parlamentar consultanţă juridică gratuită pentru toţi cei care vor dori să acţioneze Guvernul în instanţele de judecată.

Am credinţa că judecătorii vor lua decizii corecte, favorabile pentru apărarea intereselor cetăţenilor împotriva abuzurilor Guvernului PDL- Băsescu.

Am luat act de faptul că Asociaţia Magistraţilor din România a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să conteste la Curtea Constituţională o lege neconformă cu prevederile Constituţiei.

Dacă magistraţii consideră legea neconstituţională este evident că hotărârile judecătorilor vor fi în concordanţă cu această convingere pentru salvarea veniturilor pensionarilor şi salariaţilor bugetari, considerând nelegală această tăiere de pensii şi salarii.

Din păcate, procesele sunt greoaie şi lungi, cu mai multe căi de atac, dar reprezintă ultima formă legală prin care oamenii îşi pot proteja veniturile, înainte de a apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului care deja a dat hotărâri favorabile unor cetăţeni din alte ţări, obligând statele respective să respecte legea.

Biroul meu parlamentar îi va sprijini pe pensionari şi salariaţi până la ultima cale de recurs, pentru ca aceştia să-şi obţină drepturile care au fost încălcate de o putere discreţionară şi ipocrită.

Puterea PDL-Băsescu speră că va dura mult timp până când oamenii îşi vor câştiga dreptatea în instanţele de judecată şi va plăti un alt Guvern, cel care va fi atunci.

Oare câţi dintre părinţii sau bunicii noştri vor rezista până când li se va face dreptate?

Domnul Filip Georgescu:

Pe zi ce trece, actuala criză economică devine pentru noi, românii, un adevărat cataclism, reeditând tragedia curbelor de sacrificiu de acum 80 de ani, care le-au marcat amarnic viaţa părinţilor şi bunicilor noştri. Economia românească trece astăzi prin cele mai dramatice momente pe care le-a traversat în ultimele două decenii de declin, fiind creditată cu a treia mare scădere a Produsului Intern Brut, înregistrată în cadrul Uniunii Europene. De altfel, datele statistice pe primele patru luni ale acestui an arată că datorită diminuării cu 10% a vânzării de mărfuri şi a scăderii cu 7% a salariilor, sumele vărsate la buget de firme şi de populaţie au fost mai mici cu 4 miliarde de lei, în timp ce, în mod paradoxal, cheltuielile publice au crescut cu 3,5%. Pe de altă parte, potrivit unor statistici realizate la nivel european, anul trecut autorităţile noastre au adunat din impozite o sumă reprezentând doar 28,8% din p.i.b., fapt care situează România pe ultimul loc în rândul ţărilor comunitare. Aceleaşi surse menţionează că Danemarca, Suedia, Belgia şi alte state membre ale Uniunii Europene au strâns din taxe şi impozite aproape jumătate din p.i.b.

Drept urmare, în primele patru luni ale acestui an, România a înregistrat un deficit de 12,1 miliarde lei, cu 30% mai mare decât în perioada similară a anului trecut, rezultat care arată limpede că economia noastră naţională se află în recesiune. După aprecierile Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în aceste condiţii, în anul 2010, ţara noastră nu are şanse să înregistreze vreo creştere economică oricât de mică.

Din păcate, răul de până acum, generat de actuala guvernare, nu este decât începutul marelui dezastru, care se resimte, din zi în zi, tot mai ameninţător în viaţa noastră. Epuizând strategia minciunii, la adăpostul căreia a mascat şi a minimalizat consecinţele reale ale recesiunii, actuala putere se trezeşte astăzi total debusolată de propriile-i neghiobii, care aruncă ţara în prăpastie, la care nu vrea însă să renunţe, întocmai ca avarul care strânge banii la piept şi pe patul morţii. Aşa se facă că, la începutul lunii mai, preşedintele Băsescu a impus brutal slugarnicului premier Boc şi Cabinetului său amputarea cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu 15% a pensiilor şi a celor mai multe dintre ajutoarele de ordin social.

Majoritatea zdrobitoare a populaţiei condamnă cu vehemenţă asemenea măsuri criminale, prin care actuala putere atentează făţiş la existenţa fiinţei umane. Este îndeobşte cunoscut că în România salariul mediu este de 4-5 ori mai mic decât în ţările comunitare. Cu toate acestea, nici şeful statului, nici premierul, nici ministrul finanţelor nu se întreabă cum vor trăi de mâine bugetarii care vor pierde un sfert din actualele salarii şi aşa neîndestulătoare. S-au găsit, totuşi, impertinenţi din rândul parlamentarilor portocalii care le-au cerut salariaţilor şi pensionarilor să nu se mai plângă, întrucât "cu 500-600 de lei pe lună nimeni nu moare de foame". În schimb, unor asemenea politicieni îmbuibaţi nu le ajung mii de euro pe lună.

Cât despre pensionari, care din veniturile lor amărâte abia îşi târăsc viaţa de pe o zi pe alta, preşedintele Băsescu nu catadicseşte astăzi nici măcar să-i mai ironizeze cu urarea "Să trăiţi bine!", întrucât ştie că în Germania pensia medie este de 4,5 ori mai mare decât în România, în Franţa de 6 ori, în Elveţia de 7 ori, în Luxemburg de 17 ori. Şi tot atât de bine ştie domnia sa, că în nicio ţară din lume, bântuită de criză, pensiile n-au fost amputate, ci cel mult îngheţate, pentru o perioadă determinată. Ceea ce nu ştie sau nu vrea să ştie Preşedintele Traian Băsescu este faptul că pensia nu poate fi considerată o pomană, pe care Guvernul Boc o plăteşte de milă celor care au muncit o viaţă, ci un drept pe care fiecare salariat şi l-a asigurat plătind lunar, vreme de 30-40 de ani, o cotă din salariu, toate aceste sume reţinute din salariu fiind gestionate de stat. Mai mult, pensia nu este un venit, ci o proprietate, care nu poate fi tăiată după bunul plac al nu ştiu căror guvernanţi. Orice abuz în această privinţă este sancţionat de instanţele judiciare.

Numai că pe mai marele ţării îl doare-n cot că în următoarele luni ar putea pierde mii, zeci de mii de procese. Actuala putere care nu are nicio soluţie pentru rezolvarea crizei, are nevoie de timp, pe care-l va câştiga, amânând cu luni, cu un an sau doi plata drepturilor recâştigate de pensionari în instanţă. În cinismul ei, puterea portocalie mizează pe faptul că unii pensionari, probabil nu puţini, nu vor mai apuca ziua în care ar trebui să-şi încaseze sumele de bani ce le-au fost sustrase în mod tâlhăresc, în numele apărării securităţii naţionale, pretext invocat de minţi care şi-au pierdut orice dram de raţiune.

Spre deosebire de soluţiile de groaznică austeritate adoptate de autorităţile noastre, în celelalte ţări al Uniunii Europene, unele mult mai grav afectate de recesiune, guvernele au elaborat programe anticriză axate pe modalităţi de impulsionare a economiei, asociate cu măsuri suportabile de reducere a cheltuielilor bugetare. În Spania, unde deficitul bugetar depăşeşte 11%, gradul de îndatorare se apropie de 70%, piaţa muncii prezintă grave disfuncţionalităţi, creşterea productivităţii este anemică, iar competitivitatea slabă, Guvernul Zapatero şi-a propus ca, până în 2013, să reducă deficitul bugetar la 3%. În acest sens, salariile mari şi cele ale funcţionarilor publici vor fi reduse cu 5%, indemnizaţiile parlamentarilor se vor diminua cu 10%, iar salariile primarilor şi altor aleşi cu 15%, în timp ce pensiile vor fi îngheţate. În programul anticriză, elaborat de Executiv, este prevăzută, totodată, reducerea fondurilor destinate finanţării de la buget a proiectelor de investiţii. Grecia, care în 2009 a înregistrat cel mai mare deficit din Uniunea Europeană (13,6%) şi o datorie de aproape 300 miliarde euro, îşi propune, prin programul de măsuri anticriză, să reducă deficitul bugetar la 2,6% până în 2014. În acest sens, guvernul elen va îngheţa salariile şi pensiile, care sunt cu mult mai mari decât cele ale românilor, va spori cu 10% accizele la benzină, alcool şi tutun, iar cota TVA va fi majorată de la 19 la 23%.

Şi alte ţări adoptă măsuri de reducere a impactului social pe care criza îl exercită asupra cetăţenilor. Sunt măsuri de austeritate, dar suportabile de către toate categoriile de oameni. Franţa, care are un deficit bugetar de 8% va îngheţa toate cheltuielile publice pe o perioadă de trei ani, iar în eventualitatea în care va trebui să recurgă la reduceri de salarii, acestea îi vor viza doar pe miniştri. La rândul lor, autorităţile germane, care îşi propun să reducă deficitul anual de 3,3%, vor îngheţa pensiile şi vor reduce unele ajutoare (mult mai consistente decât salariile din ţara noastră), iar ca măsuri de rezervă preconizează majorarea unor taxe.

La noi, dimpotrivă, sub impulsul unor ambiţii politicianiste, guvernate de cinism, incompetenţă şi corupţie, autorităţile recurg la măsuri de o duritate extremă, prin intermediul cărora aruncă întreaga povară a crizei pe spatele a peste 85% dintre români. Guvernanţii noştri se cramponează în mod iraţional de masacrarea salariilor şi pensiilor, afirmând că aceasta este singura soluţie viabilă, deşi liderii şi parlamentarii partidelor de opoziţie, ba chiar şi unii democrat-liberali, analişti şi specialişti în domeniul economiei demonstrează că există multe alte posibilităţi de ieşire din criză, mult mai eficiente şi în acelaşi timp suportabile de către populaţie.

Astfel, spun economiştii, în condiţiile în care Guvernul Boc ar fi sprijinit 200.000 de IMM-uri cu circa 10 miliarde de euro, bani proveniţi de la FMI sau din alte împrumuturi, ar fi putut fi absorbiţi 500-600.000 de şomeri, s-ar fi încasat impozite, s-ar fi realizat importante cantităţi de produse pentru piaţa internă şi externă, de pe urma cărora statul ar fi beneficiat de TVA. De asemenea, dacă agricultura ar fi fost sprijinită cu 4-5 miliarde de euro, statul ar fi economisit 2-2,7 miliarde de euro pe care-i cheltuieşte anual pentru importul de cereale, legume, fructe, carne, lactate, iar pe deasupra ar fi putut să exporte produse agroalimentare în valoare de 1-2 miliarde euro. Un izvor important pentru alimentarea bugetului l-ar fi putut constitui resursele energetice ale ţării, încăpute pe mâna grupurilor de interese care mişună în jurul puterii. Din păcate, premierul Boc refuză, de mai bine de un an, să desecretizeze contractele de energie, ştiind bine câţi mafioţi portocalii sunt implicaţi în asemenea afaceri dubioase.

Există, de asemenea, multe alte modalităţi de soluţionare a crizei: impozitarea cu 0,5% a tuturor tranzacţiilor financiare din sistemul bancar, care s-ar traduce printr-un venit pentru stat de 2 miliarde lei; îngheţarea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii (autoturisme de lux, calculatoare sofisticate, mobilier şi altele) şi a cheltuielilor de protocol şi deplasări în străinătate s-ar solda cu 2,5 miliarde de lei la buget; atribuirea prin mijloace electronice a contractelor de achiziţii publice a unor lucrări ori cumpărarea de bunuri ar aduce statului circa 2 miliarde de lei; zeci de miliarde de lei s-ar obţine, de asemenea, prin stârpirea evaziunii fiscale, a contrabandei de ţigări şi alcool ori prin accizarea corectă a importului de ţiţei, încât n-ar mai fi nevoie să fie jecmăniţi salariaţii şi pensionarii.

Dacă nevoia de fonduri bugetare ar fi presantă, impunându-se reduceri salariale, acestea ar trebui operate în acele instituţii în care angajaţii realizează venituri de vis, cum ar fi Banca Naţională, unde de la guvernator la şoferi salariile depăşesc zeci de mii de lei, ca şi la Ministerul de Finanţe, unde vistiernicul şef al ţării a câştigat aproape 100.000 de lei de la companii de stat ca CEC Bank, Romavia şi Fondul Proprietatea, doar într-un singur an; tot într-un singur an a încasat contravaloarea a 266 de salarii medii, doar prin participarea la câteva şedinţe ca factor politic, şi tot într-o perioadă de un an, ministrul-rechin a greblat, făcând parte din consiliile de administraţie ale unor societăţi de stat, contravaloarea a 570 de pensii medii. Nici în ministerele conduse de Adriean Videanu, Radu Berceanu, Elena Udrea, Teodor Baconschi şi în agenţiile guvernamentale lucrurile nu stau altfel. Sumedenia de secretari de stat, consilieri, directori, şefi de servicii şi alţi angajaţi pe posturi de soţii, copii, nepoţi, veri sau prieteni, încasează lunar mii, zeci de mii de lei, în timp ce Guvernul se vaită că nu are bani pentru bugetarii de rând şi pentru pensionari.

De ce resping cu înverşunare preşedintele Băsescu şi premierul Boc asemenea măsuri eficiente anticriză? Întrebarea este, desigur, retorică, în condiţiile în care toată lumea ştie că PDL are de achitat o notă electorală de multe miliarde de lei pe care nu poate s-o facă uitată şi nici s-o mai amâne, dacă nu vrea să piardă sprijinul clientelei la viitoarele alegeri, aşa cum l-a pierdut pe cel al alegerilor din întreaga ţară. Un Guvern iresponsabil şi-a asumat răspunderea pe nişte legi tipice unui regim bolşevic. Chiar dacă va scăpa de moţiunea de cenzură, beneficiind de sprijinul unor parlamentari iresponsabili, actualul Executiv nu va avea viaţă lungă. În lunile următoare, când oamenii se vor trezi cu salariile şi pensiile ciuntite, dar obligaţi să facă faţă preţurilor exorbitante ale medicamentelor şi alimentelor, întreţinerii care se va dubla şi altor cheltuieli insuportabile, nu se vor mai rezuma la proteste. Nemulţumirea lor va exploda în stradă.

Singura soluţie înţeleaptă ar fi aceea ca Guvernul Boc să demisioneze şi să lase locul unui Cabinet de Uniune Naţională, format din specialişti de mare calibru, care să oprească ţara de la o prăbuşire iremediabilă.

Domnul Filip Georgescu:

În prima săptămână a acestei veri extrem de caniculare nu doar din punct de vedere meteorologic, cât mai cu seamă al exploziei sociale, iresponsabilul nostru premier Emil Boc şi-a asumat răspunderea pentru programul băsescian de groaznică austeritate, asigurându-ne, cu proverbiala sa impertinenţă, că amputarea salariilor bugetarilor cu 25%, a pensiilor, asigurărilor şi ajutoarelor sociale cu 15% este singura soluţie salvatoare pentru a reduce deficitul bugetar la nivelul convenit cu FMI.

Urcând la tribuna Parlamentului, forul reprezentativ al democraţiei, primul-ministru Boc n-a făcut altceva decât să-i reafirme, şi de această dată, detestabila slugărnicie faţă de mentorul său de la Cotroceni, politicianul care de 20 de ani nu face altceva decât să reabiliteze dictatura comunistă, sub înrâurirea căreia şi-a format întreaga concepţie morală şi politică. Pentru a motiva adoptarea legilor prin care împinge sărăcia şi disperarea dincolo de limitele oricărei suportabilităţi, nevolnicul premier a afirmat în faţa Parlamentului că ţara a ajuns în situaţia disperată de astăzi, întrucât românii consumă mai mult decât produc, fără să precizeze însă că cei care se înfruptă peste măsură şi în mod abuziv din banul public sunt români constituiţi în imensa clientelă portocalie.

Şeful Executivului a constatat, de asemenea, cu mare întârziere, că în ultimii 20 de ani, clasa politică a construit un sistem economic cu dezechilibre structurale majore, uitând că în 7 din cei 20 de ani, democraţii, deveniţi mai apoi democrat-liberali, s-au aflat la guvernare, în diverse formule de alianţe şi ar fi putut să corecteze toate erorile. Din păcate, PDL le-a agravat. În sfârşit, cu un ton ironic, afişat în mod ostentativ, primul-ministru a remarcat că azi nu mai avem BCR-ul de vânzare ca să finanţăm deficitul bugetar, omiţând să spună că un Berceanu a distrus transporturile feroviare, iar acum se pregăteşte să scoată la mezat CFR Marfă, că un Videanu, care a pus mâna pe exploatările de marmură ale ţării, este în acelaşi timp stăpânul marilor surse energetice în jurul cărora mişună o întreagă oligarhie clepto-securistă.

Ambiţiosul premier n-a convins însă pe nimeni că legile pentru care a angajat răspunderea guvernului ar putea să aibă vreun efect oricât de mic asupra impactului devastator al crizei economice. Este şi firesc, întrucât nu poţi să visezi nici măcar la un dram de prosperitate atunci când încerci şi cârpăceşti pauperitatea cu petece de sărăcie. Pe termen mediu şi lung, singura cale viabilă de relansare a economiei ţine de creşterea sectorului productiv al economiei şi orientarea ei către operaţiuni de export, această reorientare fiind sprijinită de o devalorizare controlată a leului şi o creştere a productivităţii.

În demagogica sa alocuţiune, premierul ne mai dă o lecţie ieftină de economie, spunându-ne că statul nu mai poate plăti salarii atât de mari ca acelea de azi, în condiţiile unei productivităţi a muncii extrem de scăzute. L-am întreba însă pe şeful Executivului, unde să realizeze românii o productivitate sporită? În marea industrie care a fost lichidată? În agricultura de subzistenţă ori în transporturile aflate mai întotdeauna în pană financiară? Premierul Boc nu ţine seama de realităţile existente astăzi în ţara noastră, ignoră propunerile opoziţiei şi ale tehnocraţilor, asumându-şi slugarnic răspunderea pentru promovarea politicii antipopulare şi antinaţionale, concepută de preşedintele Băsescu în favoarea mafiei clientelare. Slugarnic până în măduva oaselor şi total dependent de drogul băsescian al dictaturii, Guvernul Boc a dovedit că nu are voinţa, curajul şi capacitatea de a se disocia de politia absurdă ţesută la Cotroceni. Emil Boc ştie bine că orice gest de independenţă faţă de seniorul de la Cotroceni îl va costa nu doar pierderea fotoliului de premier, dar şi pe cel de lider al PDL, iar fără aceste galoane n-ar mai fi nimic.

Nu mai departe decât zilele trecute, Emil Boc a fost martorul mâniei dezlănţuite a lui Traian Băsescu împotriva unor palide divergenţe intervenite în PDL, în legătură cu votul pe marginea moţiunii de cenzură depuse de social-democraţi. În câteva cuvinte şi în câteva minute, Traian Băsescu a pus la zid oastea parlamentară portocalie convocată la Snagov: "Aveţi 48 de ore ca să alegeţi între putere şi opoziţie". Iar mai apoi, i-a "ciuruit" şi pe asociaţii la guvernare (UDMR şi UNPR) mai cu posturi guvernamentale, mai cu şantaje la DNA. În aceste condiţii este greu de crezut că moţiunea va trece.

De ce se cramponează preşedintele Băsescu de o asemenea politică inumană? Tot mai mulţi analişti politici afirmă că PDL are nevoie de o asemenea soluţie ca să adune cât mai repede cu putinţă miliardele de lei pe care trebuie să le achite clientelei politice, care în condiţiile tulburi de azi, cere cu o tot mai mare insistenţă să i se achite nota de plată electorală. În totală contradicţie cu reacţia milioanelor de cetăţeni ai ţării care condamnă măsurile de austeritate elaborate de actuala putere, Cabinetul Boc şi-a asumat răspunderea pentru o asemenea politică de genocid.

Dar, în ultimă instanţă, ce este acest gest disperat? Nimic altceva decât continuarea politicii totalitariste, promovate de preşedintele Băsescu, a acelei politici nefaste de sfidare a Parlamentului şi de repudiere a democraţiei. Premierul Boc n-a ezitat să angajeze răspunderea guvernului său, întrucât ştie că oricât de mari şi de costisitoare vor fi eşecurile unui asemenea act, pe cât de legal, pe atât de arbitrar, nici el şi nici miniştrii săi nu vor achita daunele din propriile buzunare. Va plăti statul, cu vârf, toate neghiobiile unor politicieni incapabili, dar ambiţioşi şi aroganţi, care nu vor să piardă din mână ciolanul guvernării. Sunt puţine şansele ca moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii PSD şi PC să se soldeze cu demolarea actualului Executiv. Maşina de vot portocalie, bine gresată cu promisiuni şi ameninţări, va funcţiona probabil fără rateuri.

Guvernul Boc va supravieţui. Întrebarea este pentru cât timp? În mod sigur, pentru două-trei luni, până atunci când milioanele de pensionari şi de bugetari vor simţi, în mod concret, cât li s-a furat din veniturile lor şi aşa amărâte, până în ziua în care nu vor mai avea ce pune pe masă, nu-şi vor mai putea cumpăra medicamente şi nu vor mai putea achita întreţinerea şi celelalte servicii, din cauza exploziei preţurilor. Atunci, năpăstuiţii din întreaga ţară vor ieşi în stradă şi îşi vor cere dreptul la viaţă. Cu ce mesaj de dragoste turbată, cu ce alte urări de trai bun ar mai putea să iasă Băsescu în faţa poporului care, până mai ieri, l-a "iubit" dar care astăzi îi arde portretul în stradă şi îi strigă demisia?

Actuala putere, ai cărei reprezentanţi trăiesc ca-n sânul lui Avram, n-a înţeles cât de dureroase sunt măsurile anticriză adoptate, dar mai ales un fapt şi mai dramatic, acela că ele afectează 85% din populaţia ţării. Va înţelege însă în curând, când se va trezi cu "gloata" dezlănţuită la porţile Cotrocenilor şi în Piaţa Victoriei. S-ar putea însă ca atunci să fie mult prea târziu!

Domnul Adrian George Scutaru:

"Ce garanţii avem că actualul Guvern Boc nu va mări t.v.a.-ul şi cota unică?"

Guvernul României a decis diminuarea veniturilor salariilor bugetarilor, a pensiilor, diminuarea indemnizaţiei pentru mame prin asumarea răspunderii în faţa Parlamentului. Singura speranţă care le-a mai rămas românilor în acel moment era moţiunea de cenzură, care s-a dovedit a avea, din păcate, un rezultat favorabil pentru Guvern şi catastrofal pentru români şi economia ţării.

Împotriva tuturor românilor şi ignorând complet realitatea economică, aţi ales, domnule prim-ministru, să reduceţi veniturile de la pensionari şi bugetari, care şi aşa în ultima perioadă au fost destul de afectaţi de măsurile luate de dumneavoastră, dar nu v-aţi gândit nici măcar un minut să reduceţi fondurile de care dispune clientela politică.

În mare parte, situaţia cruntă în care se găseşte economia naţională se datorează modului defectuos în care Guvernul Boc a decis să contracareze criza economică. Degeaba se lamentează acesta, aşa cum a făcut şi la prezentarea moţiunii, să dea vina pe guvernarea liberală, pretextul cel mai uzitat în momentul în care vine vorba de eşecul actualei politici de guvernare. Principalul responsabil pentru situaţia în care se află România este chiar domnia sa, care conduce Guvernul de un an şi jumătate în cel mai prost mod posibil, aspect de care nu a pomenit niciun cuvânt.

Din păcate, în ceea ce priveşte măsurile de austeritate impuse de Guvern, mi-e greu să cred că acestea nu vor fi aplicate şi după 1 ianuarie 2011 şi că nu vor creşte şi cota unică de impozitare şi t.v.a.-ul, pentru că mereu au minţit şi au susţinut că nu vor scădea veniturile bugetarilor şi pensionarilor şi că economia s-a stabilizat, ca mai apoi să ne prezinte un tablou apocaliptic al situaţiei economice din ţară.

Ţinând cont de demagogia şi minciuna care v-au caracterizat mandatul, vă cer public, domnule prim - ministru, să ne spuneţi dacă reducerile de salarii şi pensii vor continua după 1 ianuarie 2011, dacă veţi creşte valoarea TVA -ului şi a cotei unice de impozitare şi când aveţi de gând să anunţaţi un pachet de măsuri pentru stimularea economiei, împovărată de fiscalitate, care să ducă la noi locuri de muncă şi creşterea încasărilor la buget.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Opriţi dezastrul!"

În campaniile electorale de la sfârşitul anului 2008, pentru alegerile parlamentare, şi sfârşitul anului 2009, pentru alegerile prezidenţiale, o maree politică portocalie inunda satele, comunele şi oraşele României cu un "Program de guvernare" care prevedea cu prioritate o mai bună "Politică agricolă şi dezvoltare rurală".

Românii ieşeau la porţi şi au constatat că purtătorii acestui mesaj îi salutau într-un mod cu totul neobişnuit pentru ei, nu bună ziua, nu bună seara, nu lăudat fie Isus, ci cu "ispititorul" dar: "Primiţi un pachet PDL şi o găleată portocalie!"

Românii au primit cadoul "toxic" dar şi-au dat seama "cam târziu" că este prea toxic pentru ei, abandonându-l în final în curtea guvernanţilor portocalii.

Şi-au dat seama, de fapt, ce se ascundea în spatele acestor cadouri toxice, o guvernare incorectă, incompetentă, lipsită de strategii valabile, cu măsuri legislative care se obstrucţionează unele pe altele, mai simplu spus, o guvernare catastrofală.

Sănătatea este în colaps, neexistând, practic, medicamente compensate. Pensiile sărmanilor bătrâni, un drept constituţional şi moral, au devenit tot mai mici şi apoi au fost reduse cu 15%. Preţurile au luat-o razna în România, depăşind unele nivelul din ţările Uniunii Europene, în timp de salariile la majoritatea salariaţilor au stagnat, apoi au fost reduse cu 25%.

Plata gazului metan, a benzinei şi motorinei, a curentului electric, a apei şi a altor resurse şi servicii de strictă necesitate a devenit pentru români un adevărat coşmar. Economia este în pragul falimentului, urmând recesiunea, datorită unei politici fiscale greşite.

Politicienii actualei puteri au deschis deja uşa spre dezastru. Oare ce se vede prin această uşă ? Oameni săraci, oameni care luptă singuri cu calamităţile naturale, oameni care aşteaptă inutil, sub cerul liber, sprijin real din partea guvernanţilor portocalii.

Ce au făcut însă Guvernul Boc şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, condus de Mihail Dumitru, din "Programul de guvernare" promis în campaniile electorale ?

În primul rând, numita "alocare completă şi eficientă a resurselor bugetare pentru sprijinirea producătorilor agricoli" a fost ilogică, incoerentă şi, prin urmare, neeficientă.

Ca dovadă a incapacităţii sale, Guvernul nu a fost în stare să notifice ajutoarele de stat pentru agricultură la Uniunea Europeană, singurul ajutor notificat fiind motorina şi aceasta obţinându-se prea târziu pentru agriculturi.

Domnul Mircea Grosaru:

"După moţiune, urmează remanierea şi refacerea sistemului?"

După ce am anticipat că moţiunea nu va trece, iar Grupul minorităţilor naţionale, cu câteva excepţii, nu o va vota, într-o logică firească, guvernul va trebui remaniat, cel puţin pentru un motiv: moţiunea nu a trecut datorită numărului insuficient de voturi, adică majoritatea simplă, însă au fost mai multe voturi în favoarea moţiunii decât împotrivă.

Aşadar, după această logică, câţiva dintre miniştrii neperformanţi ar trebui să fie remaniaţi. Nu este greu de observat anumite aspecte ale neperformanţei, însă cine poate decide altfel decât partidul de guvernământ.

Preşedintele partidului, în calitatea sa de premier, urmare a consultărilor din aceste zile de la Snagov, poate propune preşedintelui României o asemenea măsură, dar şi aceasta trebuie asumată.

Poate cel mai greu în această perioadă este însăşi asumarea, pentru că poate crea multe disensiuni, iar ţara are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate. Stabilitatea însă înseamnă inclusiv remaniere.

Ceea ce nu înţeleg cetăţenii de rând şi mulţi dintre politicieni este însă altceva, şi anume de ce numai unii din cadrul partidului aflat la guvernare pot avea privilegii şi alţii nu. Este mai greu de explicat acest lucru care se simte, se vede şi împotriva căruia nu se găsesc răspunsuri clare.

De ce în România actuală s-a ajuns ca dezinformarea să ia locul cinstei, minciuna să fie uitată o dată la 4 ani, iar drepturile cetăţenilor să fie opţionale?

De unde pornesc toate aceste rele ale societăţii, dacă nu chiar de la fiecare dintre noi, de la absenteismul la vot, de la nepăsare şi de la bucuria de a obţine ceva rapid şi nemuncit.

Cum se explică votul uninominal în Parlamentul României, dacă toţi deputaţii şi senatorii, într-un spectacol de prost gust, arătau partidului bilele pe un "vot secret", în dispreţul Regulamentului Camerei Deputaţilor, legea fiecăruia dintre noi.

Oare nu de aici trebuie refăcut sistemul ?

Domnul Mircea Grosaru:

"Moţiunea şi rolul minorităţilor"

Desigur că în această săptămână politică, moţiunea de cenzură a PSD şi PNL reprezintă cel mai important eveniment, având în vedere măsurile antipopulare preconizate datorită situaţiei critice a economiei din ţara noastră.

Ce aduce nou această moţiune o intuim cu toţii, pentru că, pe de o parte, se vot limpezi apele în partidele politice, prin cristalizarea poziţiei deputaţilor şi senatorilor, iar, pe de altă parte, vocile dizidente vor avea încă o posibilitate de a-şi clarifica situaţia politică.

Este un moment greu pentru care se preconizează o luptă cel puţin la fel de dură, precum şi numirea unui judecător la Curtea Constituţională.

Declaraţiile politice cu siguranţă că se vor succeda în apărarea sau împotriva moţiunii de cenzură, însă cu siguranţă că cel mai important pentru toţi românii este relansarea economică, sau trecerea cu uşurinţă şi cât mai rapidă a crizei.

Din acuzaţiile reciproce ale puterii şi opoziţiei nu va rezulta nicicum o soluţie de redresare a României şi nici nu se întrevede a rezulta prea curând, aşadar cred că şi de această dată nu vom vedea pădurea din cauza copacilor.

Atacurile nu se vor opri aici, vor continua şi mai departe, însă ceea ce ar fi important ar fi soluţiile pentru cei care fie că stau în stradă, fie la televizor cu sufletul la gură că nu le vor mai ajunge nici salariile şi nici pensiile, nici pentru rate, nici pentru cheltuieli şi nici pentru a trăi decent.

Oare pentru acestea toate cine poate avea soluţii în afară de clasa politică? Tot clasa politică, desigur!

Dar de data aceasta ar trebui să-şi dea mâna, să colaboreze şi să încerce împreună fie să acceseze fondurile europene neaccesate, sau accesate într-o foarte mică proporţie, fie să gândească un proiect la care contează şi cuvântul opoziţiei. Nu pot să cred că nu putem găsi soluţii.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale nu va susţine moţiunea, dintr-un motiv extrem de simplu: consecvenţa.

Consecvenţa privind neimplicarea politică, aşa cum a susţinut de fiecare dată acest grup, va conta la fel de mult şi acum şi se va vedea...

Domnul Horia Cristian:

Declaraţie politicăprivind moţiunea de cenzură

Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, eu personal nu am fost de acord cu textul moţiunii, care nu oferea decât un minim de soluţii de stânga.

Am votat această moţiune fiind convins că Guvernul Boc trebuie să plece. Dacă mai era nevoie, Boc a reuşit din nou să ne convingă de incapacitatea sa de a conduce un guvern.

Chiar şi în acest al XII-lea ceas, Boc a găsit de cuviinţă să dea vina pe greaua moştenire şi pe criza economică. A arătat că este surd şi orb nu numai la problemele românilor, dar şi la soluţiile economice elementare. Nu a reuşit în 21 de luni de mandat să producă o singură măsură anticriză.

A îndatorat fiecare român cu 1000 de euro "pentru BNR, pentru a susţine leul", dar în 21 de luni, leul s-a devalorizat cu peste 30% faţă de euro, în condiţiile în care euro s-a devalorizat cu 17%. În plus, a demonstrat că, în afară de tăierea salariilor şi pensiilor, nu are nicio soluţie pentru viitor.

Sunt de acord că sistemul bugetar trebuie restructurat şi că trebuia restructurat încă din 2009. Şi guvernul a avut la îndemână instrumentele necesare selectării personalului din sistemul bugetar, aceasta fiind evaluarea funcţionarilor publici. Dar Boc a ales să facă o "lege a salarizării unitare" care a fost adoptată fără un minim de dezbatere, ducând la anomaliile semnalate de presă cu salarii de zeci de mii de lei. Şi acum adoptă o măsură brutală şi primitivă de tăiere a salariilor fără discernământ.

Pot să văd punctul de vedere al lui Băsescu când a decis tăierea salariilor, nu pot fi de acord, dar pot să îl văd. Dar cu pensionarii ce a avut? Tăierea pensiilor este o faptă de neconceput, din mai multe motive.

Deficitul de 1,5 miliarde euro este cauzat în mare măsură de Guvernul Boc, când a acordat "pensia minimă socială" care fură din bugetul de pensii 0,8 miliarde euro anual. Aceasta nu e pensie, ci reprezintă un ajutor social şi e un furt din bugetul de pensii unde sunt banii celor care au contribuit la acest buget zeci de ani de muncă.

Sumele necesare puteau fi găsite foarte uşor tăind de la cheltuieli materiale sau investiţii. Aşa cum a spus cu seninătate Elena Udrea, din cele 4,5 miliarde de euro pe care îi are pentru investiţii ministerul ei. Construcţia de 10 000 de case pentru "specialişti" în zonele rurale este o risipă inutilă de resurse. Mai bine ar oferi condiţii de muncă decât case pomană.

În final, trebuie remarcat cinismul Guvernului Boc, care vrea să ofere şi ceva "sânge", adică remanierea unor miniştri. De fapt, remanierea este doar nota de plata a UNPR pentru votul dat judecătorilor Curţii Constituţionale şi împotriva moţiunii. UNPR doreşte cu ardoare Ministerul Muncii pentru a-şi crea partid. Pentru că UNPR are "parlamentari", dar nu are partid. De aceea are nevoie de casele de pensii, AJOFM-uri pentru a-şi crea structura de partid în teritoriu.

E atât de simplu: soarta României a fost vândută unui partid de trădători.

Domnul Horia Cristian:

Luni, 21 iunie, am luat la cunoştinţă cu îngrijorare de evenimentele produse în noaptea de sâmbătă spre duminică, la sediile PDL din Timişoara.

Eu personal şi PNL, în general, dezavuăm manifestările care exced limitele civilizaţiei şi ale legii. Condamn ferm vandalizarea clădirilor şi sediilor, indiferent cui aparţin, indiferent de motivele care au dus la aceste acte.

De asemenea, consider că afirmaţiile făcute de domnul consilier Ovidiu Ciuhandu sunt insinuante şi lipsite de substanţă, ele fiind un atac lipsit de eleganţă la adresa adversarilor politici.

Noi, ca partid, şi eu personal, ca deputat, ne-am exprimat public punctul de vedere atât prin mass-media cât şi prin votul dat în Parlament şi sunt sigur că vocea noastră a fost auzită de toţi concetăţenii.

Consider că atitudinea domnului consilier de a învinovăţi presa "Cred că este un incident izolat provocat de incitarea din presă..." (www.pressalert.ro) sau adversarii politici - "Rugăm colegii de la alte partide care şi-au dorit să treacă acea moţiune prin Parlament, să se abţină să demonstreze că Timişoara este un oraş în care se practică genul acesta de mesaje şi evenimente de huliganism" (www.agenda.ro) denotă frustrare, lipsă de eleganţă şi aroganţă politică.

Poate ar fi momentul să se gândească la cei care, forţaţi de legile generate de incompetenţa Guvernului PDL, au ales această cale de a se exprima.

Domnul Ioan Holdiş:

"Salvarea sectorului bancar, pe umerii contribuabililor"

După criza economică în care se află majoritatea statelor lumii, ne pregătim, din păcate, de o criză socială fără precedent.

Criza sistemului bancar din întreaga lume a determinat specialiştii din domeniu să vină cu măsuri de prevenire în cazul unor falimente. Comisia Europeană, la finele lunii mai, venea cu propunerea creării unei reţele naţionale de fonduri la care băncile să aibă obligaţia să contribuie, iar în cazul falimentelor unor bănci, o parte din pierderile financiare să fie acoperite din aceste fonduri.

Directivele Uniunii Europene se aplică şi în România prin Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2010. Prin aceasta, Guvernul prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă, băncile fiind obligate să modifice inclusiv contractele aflate în derulare, prin acte adiţionale. Eliminarea comisionului va fi valabilă atât la creditele cu garanţii imobiliare, cât şi la cele fără acest tip, precum şi eliminarea la 1% a comisioanelor la creditele cu dobândă fixă. De asemenea, consumatorul are dreptul să se retragă din contractul de credit, fără a invoca motive, în termen de 14 zile calendaristice.

Se va interzice semnarea de contracte de credit în locurile de vânzare a bunurilor şi serviciilor destinate la finanţare prin respectivele credite, iar în cazul creşterii cu mai mult de 15% a valorii creditului după încheierea contractului, trebuie reactualizate informaţiile financiare despre debitor şi reverificată bonitatea acestuia. Perceperea unui comision de analiză a dosarului de credit, în cazul în care creditul nu se acordă, precum şi perceperea unui comision de depunere/retragere în numerar pentru plata ratelor de credit sunt pe punctul de a deveni istorie.

De asemenea, numărul comisioanelor aferente contractului de credit se limitează la patru: de administrare credit, de rambursare anticipată, după caz, de penalizare pentru întârzierea la plată şi comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor.

Astfel, băncile sunt puse în situaţia de a modifica până în luna septembrie toate contractele de credit încheiate pentru a le adapta noilor reglementări UE.

Aproape 8 milioane de contracte de credit vor trebui modificate în următoarele luni, modificări ce vor aduce pierderi de milioane de euro băncilor. Până când vom beneficia de dobânzi mai reduse şi de un sistem bancar cu o creştere a concurenţei mărite, din păcate, ca primă măsură avem de a face cu costuri mărite chiar şi pentru simplele retrageri de la ATM-uri şi se prevede o influenţă directă asupra costurilor creditelor noi.

Costurile ridicate ale implementării noilor prevederi i-a determinat pe bancheri să continue greul crizei bancare pe spatele contribuabililor atât cât mai pot face asta şi să facă presiuni pentru amânarea punerii în aplicare a ordonanţei de urgenţă.

Pe primele locuri, populaţia se confruntă cu plângeri pentru clauze abuzive, reclamaţii privind cesionarea creanţelor bancare către terţi, adică firmele de recuperare şi mai nou apărute, ca ciupercile după ploaie, aşa-zisele instituţii financiare nebancare, care au costuri nejustificat de mari la achiziţionarea de bunuri în rate.

Aceste măsuri au ca scop principal consolidarea coordonării economice în România, eliminând dezechilibrele macroeconomice, şi întărirea sistemul bancar, creând un caracter mai sigur pentru ieşirea din criza economică şi oferind mai multă siguranţă şi încredere populaţiei.

Domnul Ioan Oltean:

"Modernizare şi societate civilă. Concepte distincte, dar interdependente"

Societatea civilă şi sfera vieţii politice localizate în structurile statului sunt uneori privite, din anumite perspective ideologice, ca realităţi aflate în raporturi de excludere reciprocă. În fapt, ele sunt două laturi complementare ale existenţei umane în societăţile moderne. Statul reprezintă axul domeniului politic al unei societăţi. În schimb, societatea civilă priveşte domeniul relaţiilor directe dintre interesele grupurilor sociale şi dintre indivizi în toate planurile vieţii sociale.

Societatea civilă apare ca un proces major al modernităţii şi ca un produs al modernizării. Diferenţierea sferei private de cea politică, paralel cu restructurarea profundă a modului de existenţă şi-au pus amprenta asupra culturii şi psihologiei individuale şi colective.

Societatea civilă ca entitate activă şi autonomă există doar în măsura în care dimensiunea sa obiectivă, adică prezenţa unui spaţiu al intereselor umane particulare şi private, se întregeşte cu cea subiectivă, mai precis cu conştiinţa organizării diverselor structuri de interese, cu posibilităţi de acţiune în plan social, politic etc.

În primul rând, democraţia nu poate decât să beneficieze de accentuarea elementelor raţional-comportamentale care caracterizează în general mentalităţile individuale şi colective ale membrilor unei societăţi civile. Acest lucru permite lărgirea orizontului conştiinţei, depăşirea cadrului îngust al relaţiilor comunitar-familiale şi descoperirea unor elemente de identificare la scară naţional-statală.

Mobilizarea socială şi politică pe care o pregăteşte şi o susţine societatea civilă graţie factorilor social-culturali, diferenţierii şi multiplicării rolurilor sociale ale membrilor săi, nu poate fi decât o premisă excelentă, necesară şi de cele mai multe ori, benefică democraţiei.

Democraţia are nevoie prin urmare de societatea civilă, întrucât aceasta îi pune la dispoziţie nu numai indivizi-cetăţeni activi, ci şi structuri de organizare a intereselor de grup, de clasă sau general cetăţeneşti, respectiv pluralismul social şi politic, una dintre premisele şi formele instituţionale indispensabile democraţiei moderne. Societatea civilă nu este nici omogenă din punct de vedere social, nici unitară sau amorfă din punct de vedere cultural sau ideologic. Ea nu este altceva decât o întruchipare a diversităţii şi mobilităţii sub cele mai variate aspecte. Ea reflectă multiplicitatea structurilor şi forţelor sociale ca şi diferenţierea intereselor individuale şi colective autonome.

Este însă indiscutabil, în baza datelor istorice şi empirice, că această modernizare se realizează mult mai dificil în planul mentalităţilor şi al relaţiilor politice. Modernizarea economică determină unele schimbări în universul cultural şi comportamental al unei societăţi tradiţionale. Dar aceste schimbări pot fi nu neapărat de ordin pozitiv, şi nici uniforme. În unele cazuri, ele accelerează criza valorilor tradiţionale fără ca un nou sistem de valori moderne să apuce să se înrădăcineze în ţesuturile societăţii.

În alte cazuri, modernizarea economică poate fi susţinută de elemente perene şi valori specifice ale culturii tradiţionale, fără ca acest proces să impună cumva destructurarea modelului cultural endogen sau înlocuirea lui neapărat cu unul de tip occidental.

Afirmarea autonomă a societăţii civile nu reprezintă forma de amenajare a raporturilor sociale în măsură să ofere mijloacele rezolvării juste a tuturor problemelor. Societatea civilă, îndeosebi, nu determină în mod inevitabil şi direct ordinea social-politică democratică.

O ordine politică profund şi cimentat democratică este o condiţie favorizantă pentru funcţionarea societăţii civile. Ea reprezintă forma cea mai adecvată de rezolvare a conflictelor din sfera societăţii civile şi de instituire a unei ordini politice legitime.

Domnul Ion Dumitru:

"Democraţia în pericol"

Democraţia se naşte cu adevărat atunci când relaţiile dintre individ şi stat se armonizează de aşa natură încât ambele părţi sunt mulţumite şi se pot dezvolta nestingherite. Nici libertatea individului şi nici cea a instituţiilor statului nu trebuie îngrădită. În primul caz se naşte haos şi economia subterană, respectiv mafiotism, care poate sufoca structurile statale, iar în al doilea caz se naşte dictatura, indiferent de forma care o îmbracă.

Oricât de toleranţi am fi cu noi înşine şi cu situaţia din România, se poate spune că democraţia nu s-a instalat încă în acest spaţiu. Există "semne" de democratizare, există "semne" de respectare a drepturilor şi libertăţilor individului, dar prin nefuncţionalitatea instituţiilor statului nu există deloc garanţia că acestea se exercită în sensul lor real. Semnele de slăbiciune sau, pe alocuri, de îmbolnăvire gravă a democraţiei le întâlneşti la tot pasul, în modul cum se comportă unele instituţii de bază ale statului: preşedinţie, guvern, poliţie etc. în absolut toate se găsesc manifestări brutale ale lipsei democraţiei, ale unei atitudini sfidătoare faţă de drepturile omului. În cele mai multe cazuri însă, manifestarea lipsei de democraţie se recunoaşte uşor prin lipsa de funcţionalitate a instituţiilor statului, adică exact a autorităţii acestuia.

Două sunt cauzele acestor stări de lucruri:

1. Pe de o parte, nefuncţionarea instituţiilor de bază ale ţării au creat condiţiile necesare apariţiei "liberalismului" şi a ideii că dreptatea şi-o poate face fiecare după propria-i dorinţă. A fost încurajată nemunca, hoţia, criminalitatea sub toate formele, nesiguranţa cetăţeanului şi a proprietăţii private.
2. Acolo şi mai ales atunci când statul nu a mai putut stăpâni forţele răului, distructive, devoratoare de democraţie, pentru a-şi manifesta totuşi prezenţa în spaţiul românesc, el, statul, şi-a încordat muşchii împotriva cetăţeanului onest, susţinător al acestuia.

Avem, în acest moment, o dictatură guvernamentală şi prezidenţială, care sufocă parlamentul ţării, iar pe de altă parte, o disoluţie a instituţiilor statului provocată tot de cele două instituţii nominalizate. Există deci o sabotare a statului de către guvernanţi, adică exact aceia care ar trebui să-l apere şi să-l întărească.

Cauza cauzelor provine din faptul că s-au ratat reformele democraţiei şi, în primul rând, reforma economică, baza celorlalte reforme şi, fireşte, baza instaurării democraţiei reale.

În finalul declaraţiei politice îmi pun următoarea întrebare, astăzi: Capitalismul poate fi oare conceput fără democraţie?

Domnul George Ionescu:

"Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi Sânzienele"

Data de 24 iunie cade aproape de solstiţiul de vară (ziua cea mai lungă a anului), motiv pentru care această sărbătoare mai este cunoscută şi sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.

Este o zi cu multiple semnificaţii în calendarul satului tradiţional românesc: sunt sărbătorite atât Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cât şi Sânzienele, una dintre cele mai cunoscute serbări câmpeneşti româneşti, dar şi momentul sfârşitului anului agrar, când începe secerişul.

Lumea ortodoxă sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul pe 24 iunie. Ioan Botezătorul este ultimul şi cel mai mare dintre proorocii Vechiului Testament, acela care l-a botezat cu apă pe Iisus, "cel mai mare dintre cei născuţi din femeie". De regulă, Biserica noastră strămoşească serbează ziua morţii sfinţilor. Excepţie fac Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul cărora li se sărbătoreşte atât zămislirea, cât şi naşterea sau alte evenimente din viaţa lor. Potrivit Evangheliei, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a stat sub semnul unei minuni, venind pe lume din părinţi mai înainte neroditori, cărora, după rugăciuni stăruitoare înălţate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorinţa le-a fost îndeplinită. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă rodul iubirii neţărmurite a lui Dumnezeu faţă de împlinitorii voii Sale.

Drăgaica este o sărbătoare religioasă legată de cultul recoltei, al vegetaţiei şi al fecundităţii, închinată coacerii grânelor şi vizează prosperitatea şi protecţia culturilor, fiind un amestec de creştinism, păgânism şi vrăjitorie.

Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele, închipuiri ale zeiţelor aducătoare de rod şi prosperitate, îşi au originea într-un cult solar străvechi, denumirea fiind preluată de la Sancta Diana, zeiţa din mitologia romanǎ sau având origine slava (Drăgaica). Ritualul de origine agrară vizează prosperitatea şi protecţia culturilor, mai ales de cereale.

În folclorul românesc, Sânzienele sau Drăgaicele sunt preotese ale soarelui, făpturi fantastice, frumoase şi nemilostive, care bântuie prin ogoare, câmpuri şi prin păduri. Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, binecuvântează rodul holdelor, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor. Sânzienele pot lovi pe cei păcătoşi, stârnind din senin vijelii, aducând grindină, lăsând câmpul fără de rod şi florile fără de leac. Se spune, de asemenea, cǎ animalele se strâng şi stau la sfat, iar cine le pândeşte le poate înţelege graiul şi poate afla multe taine.

Multe sunt obiceiurile şi tradiţiile populare legate de această zi. Tradiţia cere ca în această zi nimeni să nu lucreze. Tot tradiţia popularǎ spune că Drăgaica face ca fructele să se coacă mai repede, dă bob grâului, miros florilor, sănătate bolnavilor, apără holdele de furtuni şi grindină, urseşte fetele de măritat.

"În ziua de Sânziene sau în ajunul ei, oamenii culeg flori de sânziene cu care împodobesc porţile, ferestrele, streşinile caselor, deoarece se crede că ele apără de agresiunea zânelor rele şi a duhurilor necurate", spunea Ivan Evseev, în "Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească". De Sânziene/Drăgaică se culeg plante de leac pentru tot felul de boli, dar şi pentru vrăji. În aceastǎ noapte cu semnificaţii magice, când se găseşte iarba fiarelor, existǎ un anume moment de linişte în care are loc un contact între lumea noastră şi "lumea cealaltă".

De asemenea, drăgaica poate desemna şi floarea galbenă denumită ştiinţific Galium verum. Planta cu miros frumos are două denumiri zonale: sânziana (Oltenia, Banat, Transilvania, Bucovina, Maramureş şi nordul Moldovei) şi drăgaica (Dobrogea, Moldova de Sud şi Centrală şi Muntenia) şi creşte prin fâneţe şi livezi, pe marginea drumurilor sau prin păduri. Florile, tulpinile, seminţele şi rădăcinile au numeroase utilizări în medicina şi cosmetica populară, fiind utilizate şi în obiceiurile şi actele magice împlinite în ziua înfloririi lor, în perioada ritualului. Aceeaşi tradiţie străveche spune cǎ este semn rău dacǎ florile nu sunt înflorite: înseamnă că ceva a încurcat desfăşurarea anului, sau că oamenii au supărat sânzienele.

Românii, cunoscând virtuţile magice ale acestor sărbători, continuǎ şi astăzi sǎ marcheze prin datini străvechi ziua de 24 iunie - Sânzienele, dar şi naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Domnul Zanfir Iorguş:

"Fondurile Europene - şansă majoră pentru ieşirea din criză a României"

În aceste zile guvernate de incertitudine, când subiectul crizei economice a atins dimensiuni culminante, transformându-se practic în obsesie naţională, fondurile europene devin foarte importante pentru ca economia României să iasă din recesiune.

În contextul actual, când investiţiile străine directe sunt tot mai mici, iar consumul, care în trecut a fost motorul creşterii economice, scade din ce în ce mai mult, fondurile europene nu numai că sunt fonduri de investiţii extraordinar de valoroase, dar sunt adevărata gură de aer pe care o primeşte ţara noastră în această presiune extraordinară a crizei.

Dar, în condiţiile în care statele membre ale Uniunii Europene contribuie la bugetul comun cu o cotă de 1,14% din Produsul Intern Brut şi pot atrage fonduri europene de o valoare mai mare dacă au proiecte eligibile pentru a le implementa, România abia reuşeşte să atragă fonduri egale cu contribuţiile pe care le plăteşte. Deşi ţara noastră este membră a Uniunii Europene de trei ani deja, iar fondurile disponibile au un termen limită până în anul 2013, din păcate, până acum, din cele peste 30 de miliarde de euro puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, am absorbit doar 5%.

Şi asta deoarece, până acum, ne-am obişnuit să considerăm aceste surse financiare ca fiind surse de asistenţă economică, socială şi nu de investiţii economice, limitându-ne doar la a sta cu mâna întinsă după tot felul de proiecte de asistenţă.Este momentul să ne schimbăm modul de gândire, cultura economică şi de piaţă, deoarece, în acest moment, discutăm de proiecte de dezvoltare care au ca sursă de investiţii fondurile structurale europene.

În plus, este necesar să existe şi să fie respectată o strategie cât se poate de clară referitoare la procesul de dezvoltare sustenabilă şi restructurare economică. Numai că acest lucru implică existenţa unui management eficient al fondurilor europene foarte bine corelat cu programele şi strategiile de dezvoltare de care România are foarte mare nevoie.

De aceea, în acest context, administraţia centrală şi locală ar trebui să acorde prioritate maximă utilizării eficiente a acestei surse de finanţare. Este esenţial ca toate departamentele, atât cele guvernamentale cât şi cele regionale, implicate în gestionarea şi managementul fondurilor UE, să depună eforturi concertate pentru îmbunătăţirea rezultatelor şi a performanţelor.

În condiţiile în care comunitatea de afaceri şi numeroşi investitori au subliniat, în repetate rânduri, că starea deficitară a infrastructurii în România constituie un impediment serios în calea investiţiilor, fondurile europene reprezintă o oportunitate unică de încurajare a investiţiilor şi de îmbunătăţire a infrastructurii. Trebuie să conştientizăm faptul că accesul la fondurile europene dă posibilitatea României să stimuleze economia, să dezvolte echilibrat regiunile rămase în urmă, să modernizeze infrastructura de transport şi mediu, să creeze locuri de muncă, să promoveze politici sociale care să ducă la creşterea nivelului de trai.

Este esenţial ca România să profite de sumele considerabile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană. Fondurile europene sunt de maximă utilitate şi, dacă sunt utilizate în mod eficient, chiar pot produce restructurare, dezvoltare şi, de ce nu, chiar sustenabilitate.

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua mondială a refugiaţilor"

În 2001, cu ocazia celebrării a 50 de ani de la adoptarea Convenţiei de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat data de 20 iunie ca fiind Ziua Mondială a Refugiatului.

Conform unui raport al "Global Trends", publicat recent de către United Nations High Commissioner for Refugees - Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (U.N.H.C.R.), în acest moment, la nivel mondial, există 42 de milioane de victime ale războaielor, conflictelor religioase, persecuţiei politice, dintre care 16 milioane sunt refugiaţi şi solicitanţi de azil, iar 26 de milioane sunt persoane deplasate intern, dezrădăcinate în propria ţară.

Tema, din acest an, pentru Ziua Mondială a Refugiatului este "Acasă", recunoscându-se astfel situaţia în care se află cele peste 40 de milioane de oameni dezrădăcinaţi din întreaga lume.

Fugind de conflicte armate şi persecuţie, ducând cu ei doar câteva haine, refugiaţii sunt separaţi de tot ce le este drag - familie, prieteni, loc de muncă, comunitate şi cultură. Pierderea căminului însemnă pierderea propriei identităţi.

Totuşi, în ciuda suferinţei uriaşe, refugiaţii nu renunţă niciodată la visul de a avea o casă, cu tot ce presupune aceasta - familie, toleranţă, siguranţă, sentimentul apartenenţei şi al încrederii în propria persoană.

România participă la efortul de protecţie a refugiaţilor, atât prin Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara, cât şi prin faptul că recent, a devenit şi stat de relocare.

Ziua Mondială a Refugiaţilor trebuie să ne amintească nu numai importanţa solidarităţii umane cu cei peste patruzeci de milioane de oameni, ci cauzele care au dus ca aceştia să fie rupţi de casele şi familiile lor - războiul, conflictele religioase, persecuţiile politice.

Cu intoleranţa, indiferent de forma pe care o îmbracă, trebuie să luptăm chiar noi.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Ceauşescu nu mai e, dar Snagovul a rămas"

Dacă posibilitatea remanierii Guvernului aprinsese focurile de tabără printre miniştrii PDL, întâlnirea acestora cu Traian Băsescu la Snagov a stins rapid temerile şi ambiţiile. Deşi susţinută chiar din interiorul grupului de câţiva parlamentari portocalii, remanierea nu se va produce până la toamnă. Nu pentru că nu ar fi utilă, ci, bineînţeles, pentru că este "în interesul" ţării, deoarece numai aşa măsurile anticriză pot fi aplicate cu randament maxim.

Prin urmare, fără miniştri demişi, fără ministere comprimate, cu interes pentru adoptarea Codurilor juridice, a Legii ANI şi a Legii educaţiei şi nu fără ironii caracteristice împotriva câtorva dizgraţiaţi, reuniunea PD-L de la Snagov a demonstrat încă o dată, dacă mai era cazul, că nimic nu mişcă fără aprobarea domniei sale, preşedintele Băsescu. Şi pentru că nimic nu este etern, un punct de discuţie l-a reprezentat, se pare, problema "erei postBăsescu" - mare provocare pentru un partid care trebuie să-şi antreneze de pe acum candidatul la viitoarele alegeri prezidenţiale.

Deşi greşesc imaginându-şi că românii nu vor fi învăţat până atunci din propriile greşeli care îi costă mai mult ca niciodată, asupra unui singur lucru nu s-au înşelat participanţii de la Snagov: chiar dacă are numai cinci ani, mandatul lui Traian Băsescu ne va părea chiar cât o eră ".. şi ceva mai mult.

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

România este stat membru al Uniunii Europene din 1 ianuarie 2007. Am tot vorbit în aceşti ani, dar şi înainte, în perioada de preaderare, despre beneficiile integrării europene. Am vorbit despre fonduri structurale nerambursabile, am vorbit despre 31 de miliarde de euro care ar trebui să ajungă în proiecte de dezvoltare a României până în 2013, pentru reducerea decalajelor faţă de statele membre care au aderat înaintea ţării noastre. S-a promis că regulile europene vor aduce acea stare de transparenţă şi de credibilitate pe care românii, dar şi ceilalţi cetăţeni europeni, o aşteaptă în ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici. Am vorbit despre proceduri europene, despre principiul primul venit, primul servit în ceea ce înseamnă finanţarea proiectelor, indiferent de statutul beneficiarului: persoană juridică privată, autoritate publică locală sau ONG. Şi am rămas cu vorbele. Gradul de absorbţie la trei ani de la integrare este cel mai mic dintre toate statele membre, principiile sunt călcate în picioare, iar regulile sunt schimbate în timpul jocului. Ieri, 21 iunie 2010, am asistat în Camera Deputaţilor la un caz fără precedent în raportul dintre România şi UE. Ieri a fost blocat demersul opoziţiei de a constitui o comisie de anchetă a modului în care s-au jurizat proiectele depuse de primăriile din mediul rural pe măsura 3.2.2., renovarea satului românesc.

Ieri, puterea actuală s-a ferit ca dracul de tămâie de acceptarea unei comisii de anchetă care ar fi trebuit să facă lumină în acest caz în care sute de primării din toate judeţele ţării au depus contestaţii la APDRP faţă de modul în care au fost aplicate procedurile de evaluare şi scorare a proiectelor de drumuri, apă, canalizare, investiţii în infrastructura socială şi culturală. De ce oare se blochează instituirea acestei comisii de anchetă? De ce oare le este frică unora? Aceste întrebări vor avea răspuns doar dacă comisia de anchetă va fi aprobată de deputaţi peste două zile. Şi pentru a parafraza un clasic în viaţă, pentru că de ce le e frică, nu scapă, sper din tot sufletul ca şi deputaţi din arcul guvernamental să voteze alături de noi pentru înfiinţarea acestui instrument prin care putem demonstra Europei că suntem corecţi şi, dacă nu, că putem să corectăm greşelile făcute la comandă politică. N-ar trebui să le fie frică colegilor din PDL, iarna nu-i ca vara, iar vara trecută au funcţionat două comisii de anchetă, în cazurile Udrea şi Ridzi, iar nimeni nu a murit din acest lucru.

Demersul nostru este unul corect, nu punem România în dificultate, ci dorim să eliminăm riscurile ulterioare, care pot fi majore dacă se va dovedi că evaluarea proiectelor s-a făcut pe criterii politice. România riscă iniţierea unei proceduri de infringement în domeniul fondurilor destinate dezvoltării rurale şi mai grav, putem să ne trezim în situaţia în care beneficiarii proiectelor, primării din mediul rural, să fie obligaţi să returneze banii primiţi de la UE pentru modernizarea infrastructurii din satul românesc. Vrem să ne asigurăm că acest lucru nu se va întâmpla, ne-am dorit prea mult statutul de stat integrat în UE şi nimeni nu are voie să îşi bată joc de sacrificiile şi speranţelor românilor care şi-au dorit ca visul european să devină realitate.

Fac un apel către toţi parlamentarii, indiferent de culoarea carnetului de partid, ca în calitatea lor de aleşi uninominal să se gândească bine înainte de votarea comisiei de anchetă referitoare la evaluarea proiectelor pe măsura 3.2.2. şi să decidă înspre binele locuitorilor din localităţile în care au fost aleşi să le reprezinte interesele în Parlamentul României.

Domnul Ionel Palăr:

"Opriţi măsurile aberante şi antieconomice!"

Săptămâna care a trecut a fost una foarte importantă pentru viaţa politică românească. Moţiunea de cenzură a fost respinsă, iar măsurile de reducere a pensiilor şi salariilor urmează să se aplice.

Deşi Guvernul Boc anunţa, nu cu mult timp în urmă, că nu se va lua măsura creşterii taxelor şi impozitelor, iată că de la 1 iulie vor intra în vigoare o serie de modificări la Codul Fiscal. Acestea prevăd o "mărire a bazei de impozitare", mai pe româneşte, alte costuri pentru populaţie.

Decizia de aplicare a noului Cod Fiscal de la 1 iulie a.c. demonstrează minciuna şi demagogia Guvernului care a pretins că nu se atinge de taxe şi impozite, ci introduce doar măsurile de reducere a salariilor şi pensiilor.

În fapt, Guvernului nu îi sunt suficiente tăierile de pensii şi salarii, aşa că recurge şi la impozitarea tichetelor de masă, a dreptului de proprietate intelectuală precum şi la majorarea impozitului pe proprietate. Noul Cod fiscal afectează şi profesiile liberale, prin impozitarea drepturilor de autor.

Aceste măsuri promovate de partidul de guvernământ arată încă o dată faptul că acesta este un partid fără ideologie, deşi se declară un partid de dreapta.

În calitatea mea de reprezentant al PNL, partid care apără oamenii ce produc plusvaloare în România, nu pot accepta niciodată această lovitură dată dreptului de proprietate intelectuală.

Susţin încă o dată faptul că singurele soluţii reale de ieşire din criză şi de relansare economică sunt soluţiile de centru-dreapta, promovate de PNL, soluţii ce presupun menţinerea la acelaşi nivel a taxelor şi impozitelor şi acordarea de stimulente pentru întreprinzătorii din mediul privat.

Aşadar, fac iarăşi un apel către reprezentanţii puterii, ca măcar în acest al treisprezecelea ceas, să realizeze că măsurile de reducere a veniturilor populaţiei şi de creştere a taxelor nu vor conduce sub nicio formă la redresare economică, ci dimpotrivă, şi să renunţe la adoptarea acestor măsuri aberante.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Măsurile Guvernului, un cerc vicios"

Potrivit vrerii preşedintelui ţării, Traian Băsescu, "al IV-lea Boc" nu vrea să audă de nimic altceva decât de ciuntirea salariilor bugetarilor şi a pensiilor.

Cei 3,6 milioane de pensionari, cu pensii de cel mult 1.000 de lei lunar, sunt aruncaţi pe marginea prăpastiei de măsurile Guvernului, dacă acestea se vor aplica.

Bugetarii şi pensionarii cum vor strânge punga dacă salariile şi pensiile sunt tăiate? Conturile bancare ale populaţiei de rând vor suferi, economiile se vor subţia, cureaua se va strânge la bunuri şi servicii.

Economia preconizată de Guvern va produce găuri în sumele ce vin la buget din t.v.a.-ul încasat şi din impozitul pe profit, găuri vor apărea şi la capitolul venituri obţinute din impozitul pe salarii. La salarii mai mici revin impozite mai mici. Reducerea încasărilor din t.v.a. afectează negativ sumele prelevate din acest capitol de venituri al bugetului de stat, ce se întorc apoi în unităţile administrativ-teritoriale, după criterii ce ţin seama, pe post de lege nescrisă, de apartenenţa politică a primarilor.

Reducerea profiturilor poate lovi de două ori bugetul. O dată, prin sumele mai mici încasate din cota de 16 la sută şi a doua, din dezvoltarea fenomenului evaziunii fiscale, scăderea profiturilor va genera o reducere a locurilor de muncă sau trecerea acestora de la suprafaţă în sectorul subteran.

Finanţiştii ştiu că cei mai siguri bani, care intră regulat, lună de lună, la stat, sunt leuţii strânşi din pensiile şi salariile multe şi mărunte. Posesorii acestor bugete familiale, adesea extrem de limitate, sunt cei mai buni plătitori de facturi la utilităţi, de impozite şi taxe ori alte asemenea angarale. Din puţinul lor, nu din prea-plinul conturilor grase adăpostite în bănci, se scurge grosul râului ce alimentează bugetul statului.

Şi, uite aşa, măsurile adoptate de Guvern pot declanşa un cerc vicios din care odată intraţi, cu greu vom mai putea ieşi.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

«"Singura soluţie" e să-şi dea demisia»

Domnul Băsescu scoate din nou pe tapet urgia cunoscută a "singurelor soluţii" şi se repede precum o acvilă de pradă asupra celor mai loviţi oameni.

În anii nouăzeci, Guvern condus de amicul Theodor Stolojan, Traian Băsescu ştia că prin acea majorare descrescătoare de pensii, milioane de pensionari au ajuns ca nişte veritabili milogi. Domnul preşedinte nu era taman un "nimeni" în acele guverne, cum nu era nici în cele conduse de fosta Convenţie Democratică, când milioane de salariaţi au fost trecuţi în şomaj şi respectiv, la pensie, unde evident că nu aveau o contribuţie sustenabilă prin alimentările legale la fondul de asigurări şi cel de şomaj.

Chiar şi aşa, cu şase luni în urmă, acest fond avea încă relevante disponibilităţi, ca să nu fie cazul de diminuări ale pensiilor cu 15%. Dar acest fond, evident că prin trecerea forţată la pensie a milioane de salariaţi, până la urmă a intrat şi el în degringolada actuală.

Acum, într-adevăr, rămâne ca fiind "impertinentă" această afişare a domnului preşedinte, când încearcă să ne convingă că dumnealui n-are nicio vină pentru starea jalnică a României de azi.

Preşedintele şi-a săpat, cum se spune, propriul mormânt, în materie de charismă şi prestigiu politic în faţa românilor. De ce? Întrucât această "singură soluţie" este o perfidie politică care nu o dată a fost folosită şi de către marile puteri să înrobească pe alţii. Şi după războiul rece, ea a fost scoasă pe tapet, cum o face acum domnul preşedinte, când vine timpul deschiderii ochilor şi mulţi ca noi realizează că oricând "graba strică treaba".

Ce-a făcut domnul Băsescu ca noi, românii, să fim "noi înşine"? Am ajuns să importăm totul, ca şi când geografia României ar fi mutat-o cineva în Sahara, ne duce armata prin Afganistan, ne cheamă la umbra rachetelor şi avioanelor, iar "instructori" şi militari străini în ţară.

Căci dacă e vorba să ne îmbătăm din nou cu vreo apă chioară gen "singura soluţie", atunci poate că ea ar fi astăzi cea mai fericită pentru ţară, ca domnul preşedinte să-şi dea demisia, precum a făcut-o cu demnitate domnul Kohler, preşedintele Germaniei, ţinând într-un fel seamă că şi acesta este cumva de-al nostru, fiind moldovean la origine.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

«"Oamenii" preşedintelui»

Orice persoană poate fi evaluată prin prisma calităţilor sale şi, în această privinţă, preşedintele Traian Băsescu e tare doar la intensitatea dorinţei de putere, ce pare absolută, şi la capacitatea la fel de intensă de răzbunare.

O persoană publică trebuie judecată şi prin anturaj.

Acum câţiva ani, preşedintele îl socotea pe domnul Boc măsură etalon a politrucilor băştinaşi. I-a plăcut atât de mult formula, că l-a lăsat moştenitor la partid şi, după un stagiu la primăria Cluj, ni l-a pus pe cap premier şi nu o dată, ci de patru ori.

Mandatele fiind epuizate, preşedintele poate face ce vor muşchii lui cu electoratul. Dar domnul Boc e doar o parte a răului, pentru că vin domnii Videanu, specialist în borduri, vacanţe şi-atât, Berceanu, "glumeţul şef" al partidului, Blaga care, deşi e ministru de Interne, habar n-are de mega-afacerile cu statul ale ginerelui propriu! Ministrul justiţiei a dispărut în ceaţă, deşi Raportul CE se apropie, iar domeniul dumisale e în vizor. Să nu-l uităm pe ministrul educaţiei, ajuns la mila suflatului purtătoarei de cuvânt, doamna Udrea care se roagă zilnic Domnului să n-avem soarta Greciei!

Cu aşa miniştri, tare mă tem să nu ajungem să-i invidiem pe greci.

Însă, laolaltă cu miniştrii săi, crede că se pricepe la economie. Bâlciul e pe banii noştri!

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Realitatea concretă"

A devenit deja obişnuit să vedem oameni care ies în stradă, care strigă "strigături" dintre cele mai năstruşnice împotriva guvernanţilor şi preşedintelui, care ard, protestatar, tabloul preşedintelui.

Oamenii au ieşit în stradă pentru ceea ce ne aşteaptă, pentru că cei care ne conduc au luat măsuri ce vor conduce la o situaţie extrem de neplăcută pentru cetăţenii României. Însă premierul spune că măsurile luate nu sunt împotriva cetăţenilor, după ce preşedintele susţinea că e greu să iei măsuri împotriva cetăţenilor.

Nu au ieşit în stradă pentru cât de săraci sunt acum, ci pentru ce se va întâmpla, însă, peste o lună, două, trei, patru, la iarnă, adică atunci când, într-adevăr, pe fluturaşul de salariu sau cuponul de pensie vor fi mai puţini bani?

Ce vor face atunci când buzunarele le vor fi mai goale? Dacă acum au ars tablourile preşedintelui, ce vor face atunci?

Cuţitul la os va ajunge abia mai încolo, când banii vor fi din ce în ce mai puţini, când se vor mări şi impozitele şi taxele, asta pentru cei care au crezut că nu se vor mări taxele, aşa cum au crezut că se vor mări salariile profesorilor cu 50 de procente sau că România nu are probleme cu plata pensiilor şi a salariilor sau, nu în ultimul rând, că, taman în campanie electorală, pentru a fi ales preşedinte, domnul Traian Băsescu vindea gogoşi calde direct de la taraba TVR, că ţara a ieşit din criză.

Preţurile produselor şi serviciilor vor fi mai mari, facturile de întreţinere pe perioadă de iarnă nu vor mai putea fi plătite, vom trece în anul în care pensiile şi salariile vor rămâne la fel - sau poate chiar mai rău, locuinţele oamenilor vor fi, poate, scoase la licitaţie, pentru plata datoriilor datornicilor, când, probabil, statul va lua locuinţele datornicilor, când, involuntar şi uşor mascat, ne-am putea da cu capul de o nouă naţionalizare, pentru a ne trezi că a fost dictatură în patrie.

Hai să încheiem şi cu o veste proastă: să vedeţi ce rău o s-o ducem!

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

«Premierul caută "nesimţirea" unde nu trebuie»

Când nu mai are niciun discurs populist pregătit, Emil Boc aduce din nou în discuţie "salariile nesimţite", "pensiile nesimţite", restructurarea ministerelor şi a agenţiilor guvernamentale.

Executivul şi-a asumat răspunderea pe o lege care prevedea restructurarea agenţiilor. După un an şi jumătate de incriminare a "salariilor nesimţite", unii secretari de stat obţin venituri mai mari decât ale miniştrilor, şi lista poate continua.

Premierul caută nesimţirea unde nu trebuie, ori nu ştie, ori nu vrea. Culmea că marea nesimţire se află aproape de premier: prin maşinile de lux de prin ministere, prin contractele publice de pază a unităţilor militare, prin borduri şi asfaltări, prin portaluri de milioane de euro, create pentru diferite instituţii ale statului, prin renovările de sedii ale direcţiilor ministeriale, prin afacerile cu societăţile de stat, intermediate de firme ale activiştilor de partid.

Nesimţirea are culoare portocalie, jonglează banul public şi se găseşte în direcţii cu şefi numiţi politic, în companii private ale miniştrilor, consilierilor, secretarilor de stat, şefilor de cabinet.

Domnul Petru Călian:

"Măsuri moderne pentru economia românească"

Criza financiară a determinat scăderea puterii de cumpărare, în special a principalelor produse alimentare. Din acest motiv, ca o soluţie anticriză, un prim pas ar fi înlăturarea obstacolelor birocratice existente în prezent cu privire la modul de repartizare şi decontare a tichetelor de masă, respectiv eliminarea comisioanelor, plătite atât de angajator cât şi de agenţii economici ce decontează aceste tichete a căror comisioane depăşesc 15-20 % din valoare. Înlocuirea tichetelor de masă cu contravaloarea lor prin virament pe carduri de masă personalizate ar implica un comision de administrare de 2% din alocaţia individuală de hrană.

În acest sens, consider oportună înlocuirea tichetelor de masă cu carduri de masă, avantajele materializându-se sub mai multe aspecte: la nivel de securizare - se elimină posibilitatea falsificării lor, ca întrebuinţare - se înlătură obligativitatea de a cumpăra alimente într-o valoare minimă egală cu valoarea tichetului, ca modalitate de atribuire - este mult mai facilă prin virarea pe card a sumei cuvenite, precum şi ca verificare şi control - de către organele abilitate în acest sens.

Prosperitatea cetăţeanului se regăseşte într-o economie de piaţă funcţională, care, în speţă, trebuie să fie capabilă să asigure cele mai performante şi mai eficiente instrumente de piaţă şi de decontare în cadrul operaţiunilor de acordare a alocaţiei individuale de hrană.

Tichetele de masă reprezintă o practică învechită, în neconcordanţă cu instrumentele moderne aflate pe piaţa europeană.

Această idee este una care ajută la scăderea preţurilor alimentelor, într-o perioadă în care România are nevoie de cât mai multe soluţii anticriză. Pe lângă faptul că este o metodă mai simplă şi mai elegantă de a acorda alocaţia individuală de hrană, ar duce la o reducere a preţului la alimente de minimum 5%, întrucât administrarea şi emiterea tichetelor de masă se ridică la cel puţin 10% din valoarea lor individuală, iar aceasta se regăseşte în adaosul comercial al produselor achiziţionate.

Avantajul unui astfel de card se face resimţit asupra veniturilor angajatului, a angajatorului, cu efecte reale şi imediate asupra economiei româneşti.

Domnul Cornel Pieptea:

"Politicianism ieftin de pe malul Dâmboviţei"

Cuvintele care caracterizează clasa politică actuală sunt ipocrizia şi demagogia. Cred că v-aţi obişnuit însă cu aceste epitete, care într-o societate cu valori morale, ar fi considerate grave şi ar atrage nişte demisii sau sancţiuni.

La noi nici vorbă de asumarea responsabilităţii actelor politice, atitudine de înţeles din moment ce peştele de la cap se strică. Care cap? Întâiul cap al ţării. În decembrie 2009, preşedintele statului s-a folosit de prerogativa de convocare a unui referendum. Referendumul nu a fost unul oarecare, ci şi-a propus chiar reformarea clasei politice prin reducerea numărului de parlamentari şi transformarea Parlamentului din bicameral în unicameral.

Observ însă cu dezgust că rezultatul referendumului este folosit doar ca armă de şantaj la adresa Parlamentului atunci când acesta începe să capete personalitate. Observ cum parlamentarii susţinători ai proiectului prezidenţial reclamă refuzul opoziţiei de a aplica rezultatele referendumului. Observ cum dintre parlamentarii opoziţiei sunt unii care îşi fac titlu de glorie, prin discursuri, din reforma clasei politice, dar când e vorba să acţioneze, îi loveşte amnezia.

Vin acum şi vă întreb, stimaţi colegi, cum vă explicaţi că propunerea legislativă nr. 248/2010, aflată în dezbatere la Comisia pentru administraţie din cadrul Camerei Deputaţilor privind amendarea articolului 5 din titlul I al Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali a fost respinsă? Menţionez că anterior, în cadrul şedinţei din 26 aprilie 2010, Senatul a respins în plen acest amendament.

Vă rog să îmi permiteţi să vă explic, dacă nu ştiţi, la ce se referea amendamentul propus de PNL la art. 5: schimbarea normei de reprezentare pentru alegerea unui deputat de la 70.000 la 110.000 de locuitori, iar pentru un senator de la 160.000 la 221.000 de locuitori. Cu alte cuvinte, Parlamentul României ar fi devenit mai mic cu 155 senatori şi deputaţi; prin adoptarea amendamentului propus, Camera Deputaţilor ar fi trebuit să aibă 215 mandate faţă de 334, iar Senatul 99, faţă de 137.

La un calcul sumar, cheltuielile exagerate ale Parlamentului, atât de mult invocate în această perioadă de criză, ar fi fost diminuate direct prin eliminarea salariilor şi sumelor forfetare, cu circa 7.000.000 de euro/an.

Deci, cine nu îşi doreşte reforma clasei politice? Nu cumva aceia care o propovăduiesc mai tare, o blochează mai cu spor?

Îmi doresc, totuşi, ca măcar în cadrul plenului Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, votul final să infirme afirmaţiile mele despre clasa politică.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Uniunea Europeană - Un vis împlinit?"

Astăzi, 22 iunie 2010, se împlinesc 15 ani de când România a transmis cererea de aderare la Uniunea Europeană. Cererea a fost transmisă împreună cu "Declaraţia de la Snagov", document ce conţinea voinţa exprimată a 14 partide politice - toate partidele existente pe scena politică a momentului - şi rezuma intenţia tuturor de a sprijini integrarea europeană.

În iulie1997, Comisia şi-a publicat "Opinia asupra solicitării României de a deveni membră a Uniunii Europene", iar în anul următor, a fost întocmit un "Raport privind progresele României în procesul de aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000.

Obiectivul României a fost de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La summitul de laSalonic din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv, deşi în Raportul de ţară din 2003 - întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentar european în Grupul popularilor creştin-democraţi - se menţionează că "finalizarea negocierilor de aderare la sfârşitul lui 2004 şi integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei".

România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg, iar aderarea a avut loc la 1 ianuarie 2007.

Ca mecanismele europene să se structureze în România - avem nevoie de eficienţă pentru a face faţă acum aşteptărilor ca stat membru. Prestaţia României în afacerile comunitare se simte, însă nu convingător.

Consider că este momentul să ne gândim la un nou document unificator, un fel de "Snagov 2", în care România să-şi definească obiectivele pentru adevărata integrare în Uniune. Avem nevoie de abordări mult mai realiste şi consistente ale dimensiunii europene, de optimizare a relaţiilor între structurile publice şi private româneşti cu structura comunitară şi componentele acesteia. Mă refer aici inclusiv la coordonarea lobby-ului românesc, la consolidarea imaginii de ţară şi a prezenţei româneşti în spaţiul european, în politica europeană.

Domnul Angel Tîlvăr:

"Substanţele etnobotanice, o problemă mereu actuală..."

Potrivit unei monitorizări făcute de Consiliul Europei, România ocupă un loc fruntaş în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul de etnobotanice. Devansată doar de Marea Britanie, Germania şi Olanda, România a ajuns în doar doi ani să ocupe locul patru în UE şi să deţină o piaţă de 7% din substanţele etnobotanice, în condiţiile în care în 2008 nici măcar nu figura în acest clasament.

Până când Guvernul s-a hotărât să ia o măsură în acest sens, numai în luna ianuarie 2010, 13 tineri din Vrancea au ajuns la spital. Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă, potrivit căreia pe lista produselor etnobotanice interzise se află 27 de noi denumiri şi nouă plante etnobotanice. Printre plantele interzise se regăsesc mai multe tipuri de salvie, planta care produce halucinaţii, specii de mitragină cu efecte similare cocainei, soiuri de ciuperci, sarea de baie şi altele.

Fiind unul dintre cei care au susţinut întotdeauna lupta împotriva consumului de droguri, indiferent de natura lor, am apreciat şi chiar am susţinut demersul Guvernului de a declara substanţele etnobotanice ilegale.Eu însumi am atras de nenumărate ori atenţia asupra efectelor pe care aceste substanţe le au asupra organismului, asupra necesităţii politicilor de prevenire, demonstrând adesea că nu e suficientă doar interzicerea lor. "Însă, după cum bine ştim cu toţii, interzicerea consumului de droguri, indiferent că sunt ele plante etnobotanice sau droguri grele, nu implică şi dispariţia consumului sau a comercializării. Este necesară o monitorizare atentă a apariţiei noilor tendinţe, dar la fel de necesară este şi conceperea şi implementarea unor politici de prevenire ca modalitate de control a consumului de droguri. "

Mai mult decât atât, într-o declaraţie politică din octombrie 2009, am dat exemplul ţărilor vecine care au înţeles, în urma unor studii amănunţite, importanţa conştientizării efectelor nocive pe care plantele halucinogene, ciupercile sau alţi derivaţi le pot avea asupra organismului. Nu de puţine ori am afirmat că Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie prezintă anual un raport privind situaţia drogurilor în Europa, iar în subcapitolul "Droguri noi şi tendinţe emergente" face referire la importanţa monitorizării continue a tendinţelor privind consumul de droguri în vederea depistării substanţelor noi şi introducerea lor pe lista substanţelor interzise.

Într-o altă declaraţie politică din aprilie 2009 subliniam necesitatea monitorizării grupurilor vulnerabile, determinate în urma unor studii efectuate în Ţara Galilor. Experienţa altor ţări europene ne arată că accentul pus pe anumite grupuri, îndeosebi cele vulnerabile, sau analiza unor factori demografici şi sociali, precum rata şomajului, absenteismul şcolar, familii dezrădăcinate constituie direcţii clare privind expunerea la riscul consumului de droguri. Într-un sondaj efectuat în Ţara Galilor s-a arătat că doar 1% din tinerii nonvulnerabili consumă droguri, pe când adevăraţii consumatori de droguri sunt în proporţie de 24% chiulangii, 33% sunt cei care nu au o locuinţă şi 39% sunt cei care au mai fost arestaţi în trecut.

Într-o altă declaraţie de la sfârşitul anului trecut puneam accent pe necesitatea implementării unor politici de prevenire din perspectiva identificării grupurilor vulnerabile, a modalităţilor de prevenire cât şi a locaţiilor de desfăşurare a actului preventiv, considerând că mai bine previi decât să tratezi. Am oferit spre exemplificare experienţa Germaniei şi a Ţărilor de Jos.

Potrivit Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie, şcoala este considerată locul propice unde prevenirea poate fi eficientă la cote maxime, precizând că intervenţia timpurie asupra copiilor cu tulburări comportamentale necesită o cooperare strânsă între serviciile medicale, sociale şi pentru tineret. Experienţa altor ţări a demonstrat eficacitatea cooperării dintre cele trei direcţii. Conceptul german de "tratament multi-modul" care oferă o combinaţie de consiliere pentru părinţi şi îngrijitori, sprijin concomitent medical, psihoterapeutic şi psihosocial, precum şi sprijin educaţional în grădiniţe şi şcoli, abordarea irlandeză de educaţie specifică şi consiliere psihologică şi cea a Ţărilor de Jos, unde s-a pus accent pe tratarea comportamentelor perturbatoare ale tinerilor în copilăria mijlocie sunt doar câteva dintre exemplele de succes privind importanţa prevenirii încă de pe băncile şcolii.

Studiind aceste exemple am realizat că ele dau rezultate, iar aplicabilitatea lor este maximă. Însă cum în România era pe val la acea vreme Ordonanţa de urgenţă nr.6/2010 pentru modificarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi a Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor stupefiante şi psihotrope, am trimis primului-ministru în luna martie o scrisoare prin care solicitam elaborarea unor norme stricte de aplicare a respectivei ordonanţe.

Răspunsul primit "elaborarea de norme de aplicare nu este necesară şi nici nu a fost prevăzută de ordonanţa de urgenţă" m-a descurajat în demersul meu de a stabili un cadru legislativ care să nu permită interpretări.

Întrucât cadrul legislativ lejer a fost de preferat, iar acest subiect a fost trecut într-un con de umbră, el fiind "resuscitat" doar atunci când se urmăreşte îmbunătăţirea imaginii Guvernului, am trimis, în luna mai 2010, Ministerului Sănătăţii o nouă întrebare, interesat fiind de modalitatea prin care vor implementa politici de prevenire a consumului de droguri şi care este conţinutul acestora.

Nu mică mi-a fost mirarea când citind răspunsul primit, am aflat de la Ministerul Sănătăţii că politicile de prevenire lipsesc cu desăvârşire şi că singurul aspect pe care au putut să mi-l relateze legat de această întrebare a fost că "prin Ordonanţa nr.6/2000(...) a fost îmbunătăţită procedura de introducere a noilor substanţe psihotrope pe lista substanţelor aflate sub control" şi ca "Secţiunea plante şi substanţe aflate sub control naţional" se actualizează ori de câte ori este necesar prin hotărâre de guvern.

Iată, stimaţi colegi, că nu avem nicio direcţie de urmat în acest sens! Iată că pe lângă cadrul legislativ superficial, politicile de prevenire ale Guvernului lipsesc cu desăvârşire. Încă o dată a fost demonstrat că nu învăţăm nimic din experienţa altor ţări, că actualul Guvern al României a uitat de tineri şi de problemele lor şi că deciziile luate pe picior, doar pentru imagine şi fală proprie nu pot fi susţinute până la capăt.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Cine sunt adevăraţii câştigători ai guvernării portocalii?"

Săptămâna trecută, premierul Boc şi Guvernul pe care îl conduce au dat adevărata dovadă a cinismului: au fost surzi la strigătele străzii, au ignorat vuietul mulţimii, au tratat cu nepăsare apelul opoziţiei. Ştim deja cine vor fi sacrificaţi: cei 9 milioane de pensionari şi bugetari ai României!

Cu toate acestea, ne-am obişnuit cu ideea că PDL este un aşa-zis partid pragmatic: ştie că din tot ceea ce face, cineva dintre ai lor trebuie să câştige. Şi pentru a vedea cine sunt aceia este suficient să ne uităm la ultimele sondaje de opinie. Astfel, la întrebarea: "Cum este situaţia financiară a dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră acum, comparativ cu anul trecut" doar 1,7% din cei care au răspuns au declarat că este mai bună. De asemenea, doar 3,5% cred că ţara merge într-o direcţie bună.

Ne întrebăm, cine sunt cei 1,7% cărora le merge mai bine - pentru că oameni de afaceri, medici, profesori, muncitori, bugetari şi pensionari îşi strigă nemulţumirea. Cu siguranţă, în cei 1,7% se regăsesc prietenele doamnei Udrea şi ale domnişoarei Băsescu, familiile şi apropiaţii lui Berceanu şi Videanu, nepoatele şi şoferii domnului Boc. De asemenea, se regăsesc şi toţi directorii şi directoraşii numiţi de cei din PDL şi totodată rudele acestora. Este o minoritate tăcută, fără a fi discretă, dar extrem de activă în stabilirea conexiunilor de scurgere a banului public.

Cu toate acestea, cei 1,7% sunt necesari conducerii portocalii, dar nu suficienţi pentru PDL. Pentru că altfel cum să ne explicăm prăbuşirea acestui partid în sondaje şi teama celor care iubeau băile de mulţime în a se întâlni cu electoratul. Poate cea mai mare realizare a Guvernului Boc este că a descoperit în anotimpul mişcărilor sindicale căile secrete, subteranele şi uşile de serviciu pentru accesul în Parlament.

De asemenea, vă întreb, stimaţi colegi de la PDL, unde sunt acum aşa-zisele proiecte de reformă a clasei politice şi de modernizare a statului. Pentru că de când barometrul PDL se opreşte în sondaje la aproximativ 20%, nimeni dintre dumneavoastră nu mai aminteşte nici de parlamentul unicameral, nici de reducerea numărului de parlamentari şi nici de schimbarea legii electorale. Nu-i aşa - în aceste condiţii, nu mai este loc pentru voi toţi în viitorul Parlament şi de aceea este necesară o tăcere de mormânt asupra subiectelor care v-ar putea aduce prejudicii funcţiilor!

Dar eu vă îndemn, stimaţi colegi, testaţi-vă curajul: ieşiţi în faţa mulţimii, explicaţi cât de bine se trăieşte în România şi apoi modernizaţi clasa politică! Vă asigur că veţi trăi senzaţii de carusel care plonjează în gol...în golul spaţiului extraparlamentar!

Domnul Titi Holban:

"De la vorbe la fapte, doar circ!"

Aşa s-ar traduce politica PDL şi activitatea liderilor acestui partid din ultimul deceniu. Să ne amintim cu toţii de circul oferit de actualul preşedinte al României pe vremea când conducea Primăria Generală a Capitalei, când a pornit mai multe războaie pe placul bucureştenilor, fără a câştiga vreunul. În spatele circului a avut grijă întotdeauna să ascundă şi să crească atent, minuţios, clientela politică care din 2004 s-a mutat la Palatul Cotroceni, pentru ca de 2 ani încoace să acapareze toate structurile statului. Totul a devenit o mare afacere PDL-istă, care a substituit actul de guvernare şi interesele bucureştenilor, apoi ale românilor. Astfel, noul slogan al PDL ţine loc de politică oficială a statului român promovată de la palatele Cotroceni şi Victoria.

În cadrul acestei politici se înscrie şi discursul populist al PDL despre modernizarea statului şi reformarea şi restructurarea clasei politice promovat cu atâta sârg atât de preşedintele Băsescu, cât şi de adjunctul său de la Victoria. Ultima dovadă a demagogiei PDL o avem în Parlament, la Comisia pentru administraţie condusă de deputatul PDL, Sulfina Barbu, care a reuşit să strângă o majoritate PDL-istă pentru a respinge Propunerea legislativă a PNL care viza tocmai reducerea numărului de parlamentari, un prim pas de reformă şi restructurare a Parlamentului şi de reducere a cheltuielilor parlamentare. Singura explicaţie ar putea fi scăderea bruscă în sondaje a PDL şi, din frica de a nu mai prinde în viitor locuri în Parlament, liderii PDL refuză să discute tema reducerii numărului de parlamentari, care a întrunit sufragiile populare necesare la referendumul din 2009 pentru a fi reglementată prin lege. Când e vorba de fapte, PDL oferă circ!

Domnul Adrian Mocanu:

"Moţiunea de cenzură şi reforma clasei politice au picat la vot"

Este cunoscut faptul că moţiunea de cenzură a picat la vot în Parlament, dar din acest fapt au rezultat cel puţin două lucruri importante: coaliţia de guvernământ nu mai deţine majoritatea voturilor în Parlament şi că schimbarea sistemului electoral de alegere a parlamentarilor a erodat foarte puţin puterea partidelor în raport cu proprii membri parlamentari.

Am citit şi ascultat la televizor în ultimele zile comentarii despre faptul că unii parlamentari nu au votat conform instrucţiunilor date de şefii lor de partid, şi anume au votat împotriva moţiunii de cenzură.

Se pare că am uitat foarte repede comentariile din mass-media şi zarva care s-a făcut în anul 2008 în vederea schimbării sistemului electoral pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor în Parlamentul României.

A existat atunci un consens general pentru necesitatea înlocuirii listelor de partid pe circumscripţii cu candidaţi aleşi în colegii uninominale, tocmai în scopul de a lega cât mai mult pe parlamentari de cetăţenii din colegiul în care candidează, dar şi de problemele cu care aceştia se confruntă.

Foarte mulţi politicieni şi analişti politici sperau atunci la o reformare a clasei politice în beneficiul alegătorilor, odată cu schimbarea sistemului de vot.

La aproximativ doi ani de la adoptarea legii respective, ne facem că am uitat scopul adoptării ei. Spun asta pentru că sunt astăzi unii şefi de partide care încearcă să impună sancţiuni acelor parlamentari care au votat moţiunea, respectând voinţa celor care i-au trimis prin votul lor în Parlament.

Această moţiune a fost, în opinia mea, şi un test pentru verificarea maturităţii clasei politice în relaţia cu alegătorii. Este simplu de tras această concluzie, întrucât, dacă efectuăm un sondaj de verificare a susţinerii măsurilor de austeritate propuse de Guvern în rândul alegătorilor, constatăm că acestea nu au susţinerea majorităţii.

Mai mult decât atât, se pare că perioada invocată de Guvern, de aplicare a acestor măsuri, nu este suficientă pentru atingerea obiectivelor asumate pentru anul următor. În acest sens, au fost făcute declaraţii chiar de la Banca Naţională a României. Cu alte cuvinte, măsurile propuse de Guvern sunt nerealiste.

De la aceste afirmaţii referitoare la contextul socio-politic naţional voi trece la a explica gestul meu de a vota moţiunea, oferind astfel un răspuns celor care mai dau interpretări politicianiste acestui gest.

În primul rând, vreau să afirm că, în urma discuţiilor cu diverşi cetăţeni din colegiul în care am fost ales, n-am întâlnit nici măcar unul care să fie de acord cu măsura reducerii pensiilor şi a salariilor.

În al doilea rând, consider că adevărata reformă a clasei politice presupune o legătură mai puternică între nevoile alegătorilor şi cel care a fost ales de aceştia să-i reprezinte.

În al treilea rând, voi aduce un argument de natură juridică invocat de Asociaţia Magistraţilor Pensionari din România, şi anume că în practica judiciară a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în cea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pensia este considerată un drept patrimonial şi, în consecinţă, diminuarea ei printr-o lege asumată de Guvern ar leza acest drept.

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"Democraţia în pericol"

Cu câteva zile înainte de dezbaterea moţiunii de cenzură şi cu două zile după, două declaraţii publice au trecut practic neobservate. Prima a fost făcută de preşedinta Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Anastase. Dânsa a afirmat în faţa ziariştilor din presa scrisă şi video, că "susţin asumarea şi nu susţin această mascaradă politică, această fraudă morală pe care o încearcă opoziţia".

Această afirmaţie conţine două teze extrem de periculoase. Prima: un exerciţiu democratic, prevăzut şi recunoscut de Constituţia României (la art.113), moţiunea de cenzură este considerată ca fiind o mascaradă. A doua teză: depunerea de către opoziţie a unei moţiuni de cenzură este considerată ca fiind o fraudă morală. Dacă aceste afirmaţii ar fi fost făcute de un susţinător fanatic al principalului partid de guvernământ cu un nivel de educaţie mai redus, sau de un alegător care merge la vot pentru că a primit un stimulent, ajutor social etc., atunci nu ar fi ceva grav. Dar când aceste afirmaţii aparţin unui om politic, iar acest om politic nu este altcineva decât preşedintele Camerei Deputaţilor, este nu doar revoltător, ci şi extrem de grav. Un astfel de mesaj venit de la al treilea om în stat nu poate fi tradus decât prin negarea unui exerciţiu democratic, prin negarea unei acţiuni perfect constituţionale. Aceasta pentru început. Cine ne va garanta că într-un viitor apropiat, beneficiind de o majoritate parlamentară conjuncturală, puterea nu va încerca, printr-o modificare a Legii fundamentale, să dilueze, să golească de conţinutul consecinţelor de ordin juridic acţiunea democratică numită moţiune de cenzură. Declaraţiile preşedintei Camerei reprezintă un prim pas în acest sens. Dacă domnia sa nu va retracta public respectivele afirmaţii, putem să ne aşteptăm la orice.

A doua declaraţie pe care o consider ca fiind periculoasă a aparţinut vicepreşedintelui PDL, Valeriu Stoica şi a fost făcută la o emisiune TV. Rugat să anticipeze cum va judeca instanţa Curţii Constituţionale sesizarea opoziţiei referitoare la legile asumării, domnul Stoica a afirmat că este posibil ca judecătorii Curţii Constituţionale să judece ţinând cont de contextul economic al momentului actual. Dacă o astfel de declaraţie venea de la o persoană care nu are cunoştinţe juridice, este acceptabilă, dar până la un punct. Dar când cel care face o astfel de declaraţie este un fost ministru al justiţiei, este un fost membru al comisiei constituante, atunci lucrurile sunt extrem de grave. Practic, declaraţia domnului Valeriu Stoica este una preventivă. Practic, nu doar reprezentanţii opoziţiei, dar şi românii, în general, sunt pregătiţi pentru viitoare decizii ale Curţii Constituţionale în care nu Legea fundamentală va sta la bază, ci interesul de ordin politic.

Este regretabil că la 20 de ani de la despărţirea de regimul comunist, facem paşi uriaşi înapoi în ceea ce priveşte democraţia. Care se află în mare pericol.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

La evantaiul de aberaţii şi absurdităţi pe care PDL-ul îl flutură sub denumirea de "măsuri anticriză", se adaugă încă una. Poate că motivul este acela de a face vânt şi ultimelor rămăşiţe de bun simţ şi de raţiune. Altfel este greu de înţeles cum de un deputat a putut gândi un proiect de lege care este şi tragic prin consecinţele sale, şi umilitor pentru cei cărora acest proiect se adresează.

Mă refer aici la proiectul de lege iniţiat de către deputatul PDL William Brînză prin care se doreşte impozitarea tuturor sumele de bani pe care românii ce lucrează în străinătate le trimit familiilor rămase în ţară. Conform acestui proiect, românii din diaspora care trimit bani în ţară din străinătate vor fi obligaţi să cotizeze la stat cu 1% din valoarea sumei transferate. Domnul deputat William Brînză consideră că, în acest fel, toată lumea va fi fericită.

Ei bine, îl anunţ pe domnul Brînză că se înşeală. Singurul fericit va fi Guvernul României care, incapabil de a lua cu adevărat măsuri de ieşire din criză, se va bucura de încă o găselniţă ce va duce atât la agravarea stării de sărăcire sistematice a populaţiei, cât şi la agravarea crizei economice. Îl mai anunţ pe domnul Brînză că acest proiect vine pe fondul scăderii transferurilor bancare făcute de cei care muncesc în străinătate.

Conform statisticilor, aşa cum au apărut ele şi în presă, anul trecut, în lunile ianuarie şi februarie, intrau în ţară prin transferuri bancare 1,49 miliarde de euro şi ieşeau pe aceeaşi cale 501 milioane de euro. Transferurile curente aveau aşadar un rezultat net de 989 milioane de euro. Anul acesta, în aceeaşi perioadă, prin transferurile bancare făcute de cei care muncesc în străinătate, au intrat în ţară doar 874 de milioane de euro, deci cu 616 milioane mai puţin decât anul trecut. Mai mult, prin intermediul transferurilor bancare, au plecat din ţară 562 milioane de euro. Oricine poate vedea şi calcula, chiar şi domnul Brînză, că diferenţa dintre banii care au intrat şi cei care au ieşit din ţară este de 312 milioane de euro. Şi că această cifră este de trei ori mai mică decât cea înregistrată anul trecut.

Îl mai anunţ pe domnul Brînză că românii din străinătate au un rol major, prin sumele pe care le trimit în ţară, la depăşirea crizei. Dar, se pare că, pentru domnul Brînză, românii din străinătate nu sunt buni decât ca masă de colectat voturi pentru PDL. Iar această atitudine nu este o excepţie, ci reprezintă o regulă pentru PDL.

Dacă PDL mai are o brumă de raţiune şi un dram de bun simţ, ar trebui să îi retragă sprijinul politic domnului deputat William Brînză. În Arad şi în colegiul pe care îl reprezint există mii de familii care vor fi afectate în cazul în care acest proiect aberant se va transforma în lege. De aceea, în numele arădenilor care pot fi afectaţi şi în numele tuturor românilor care vor suferi din cauza acestui, deocamdată, doar proiect, vă solicit dumneavoastră, colegi deputaţi, să respingeţi atunci când va fi cazul iniţiativa domnului Brînză. Iar dumneavoastră, colegilor de la PDL, vă propun să retrageţi sprijinul politic domnului deputat William Brînză, nu doar pentru a demonstra că PDL mai este totuşi un partid, ci şi pentru că aşa este normal să se comporte un partid faţă de toţi alegătorii săi, indiferent că aceştia se află în ţară sau în străinătate.

Domnul Vasile Popeangă:

"Reforma foamei"

Guvernul care, de la instalare, ocupă degeaba şi în detrimentul unei naţiuni întregi locul unor miniştri competenţi, s-a specializat doar în a se autoproclama ca fiind personalizarea responsabilităţii, dar şi a servilismului cotrocenist, marele "reformator" al societăţii româneşti, a ajuns la capitolul reformării... foamei! Cum, în accepţiunea generală, cuvântul "reformă", asociat celui de "societate", înseamnă o "transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obţine o ameliorare sau un progres", "a schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o concepţie etc.", la mintea portocaliilor (eh, ce bine ar fi să fie mintea lor de pe urmă...) cuvântul "reformă" înseamnă doar "scoaterea din uz a"... ceva, ceva care nu încape în logica unui neuron singuratic, amărât, agonizând de inaniţie.

Gândind toţi ca şi teleghidaţi, ca şi mancurtizaţi, toţi ca Unul şi acela gândind printre sticle de whisky, băsescienii se răzbună pe întregul popor român, chiar şi cel care a căpătat culoarea morcovului turbat. Apreciem (negativ, dar apreciem ca atare...) tăcerea vinovată şi absurdă, tăcerea complice a Partidului Popular European, care se solidarizează astfel cu producătorii genocidului din România, cu cei care naţionalizează (halal reformă!) 15% din pensiile unor oameni cărora oricum nu le ajungeau banii pentru medicamente, nici măcar din vechea pensie, nejumulită în favoarea unor Blaga, Berceanu, Udrea, Videanu şi a altor "hârciogi" ai banului public.

"Reforma" foamei înseamnă luatul cu japca, mai rău ca în 1907, de către acest simulacru de guvern, de la gura copiilor, orfanilor, bolnavilor, văduvelor şi altor oameni lipsiţi de posibilitatea de a se apăra, c-aşa se pare că l-au învăţat părinţii săi pe Boc-cel-mic-da'-viteaz-mare: "Dacă tot eşti mic, răzbună-te şi tu, ca orice complexat care se respectă, pe cei neputincioşi (că ăi mari sau valizi te rup cu bătaia, cât o să fii tu de premier - a se vedea el Băse, coana Nuţi etc.!) şi să vezi ce mândri o să fim de tine şi noi, părinţii tăi, şi nevastă-ta, şi copiii tăi, şi profesorii tăi, şi toţi cei care au muncit degeaba să te educe...".

Mult amintitele curbe de sacrificiu, care au incendiat societatea pe vremea ultimului război mondial, erau împrumuturi, nu naţionalizări, ca în varianta "reformei" Boc, şi tot au scos masiv în stradă populaţia. Acum, atât de sărăciţi şi îndobitociţi au fost oamenii încât li se pare normală orice tâmpenie a acestui Guvern. S-ar fi putut spera în mintea de pe urmă a românilor ca fiind depozitată la Curtea Constituţională, însă ferocitatea cu care s-au luptat portocaliii, cu ghearele şi cu dinţii, cu spaimele morţii (a se citi "plecării de la mierea puterii") în suflet, ca să-şi impună oamenii lor în CCR, a lămurit pe oricine că şi acest ultim bastion al democraţiei a căzut preş la picioarele diabolicilor sfătuitori ai lui Băsescu, căci e foarte greu să-1 credităm pe cotrocenist cu atâta glagorie... Poate n-ar strica să reînviem nişte Gavroche, căci ei au rămas ultima speranţă a acestui popor, cât încă nu vor fi şi ei "reformaţi"... sau daţi la reformă...

Domnul Neculai Răţoi:

"Fondurile europene - puţine şi doar pentru PDL"

De câţiva ani de zile discutăm despre necesitatea unei bune absorbţii a fondurilor europene. In aceşti ani am asistat de fapt la lipsa de interes de care autorităţile române au dat dovadă şi am văzut cum se pot pierde miliarde de euro din cauza indiferenţei. Instituţiile abilitate se mişcă greu, termenele limită se depăşesc, iar banii alocaţi proiectelor româneşti se duc pe apa sâmbetei. Intr-un moment în care România se confruntă cu o gravă lipsă de resurse şi când oamenilor le sunt tăiate salariile şi pensiile pentru ca bugetul de stat să poată supravieţui, Guvernul rămâne absent la posibilitatea accesării fondurilor UE. Asta în ciuda deselor ieşiri publice ale guvernanţilor care vorbeau despre importanţa investiţiilor pentru ieşirea din criză. Aşa cum ştim cu toţii, economia poate fi salvată doar prin atragerea de investiţii şi prin restructurarea reală a sistemului bugetar.

Satul românesc din secolul XXI este prădat de autorităţi. Comune fără canalizare, electricitate, apă curentă şi cel mai des fără drumuri creează tabloul unei Românii care nu poate şi nu doreşte să trăiască european. Sigur că unele dintre aceste comune sunt avantajate în obţinerea banilor europeni doar pentru simplul fapt că sunt conduse de primari PDL. Pentru că cea mai mare parte a proiectelor sunt declarate eligibile doar în baza culorii politice şi a prieteniei sau obligaţiilor pe care miniştrii PDL le au faţă de anumite persoane. Din păcate, judeţul Iaşi nu se află pe harta portocalie, iar cei care suferă de pe urma acestui fapt sunt locuitorii judeţului.

Să nu uităm nici un moment că România plăteşte o cotizaţie anuală, în calitate de contribuabil la bugetul UE, de peste 1,4 miliarde euro şi reuşeşte să absoarbă doar 300-400 milioane de euro pe an. Aşadar, în loc să fim beneficiari ai bugetului european, banii destinaţi României se duc spre alte ţări membre ale UE care ştiu să beneficieze de acest statut.

O cauză importantă care stă la baza acestei situaţii este faptul că Guvernul nu reuşeşte să asigure cofinanţarea proiectelor europene, ceea ce face ca absorbţia să fie mult limitată. Stimaţi colegi, în loc să luăm bani nerambursabili de la Uniunea Europeană, urmează să luăm un alt împrumut, cu dobânzi mari, de la Fondul Monetar Internaţional. Bani care nu vor merge nici de data aceasta în investiţii, ci vor acoperi incapacitatea Guvernului de a pune în practică politici eficiente. Fondurile europene nu înseamnă însă doar bani, înseamnă spitale, şcoli, drumuri, înseamnă apă, canalizare şi electricitate. Iar de aceste lucruri este nevoie în toată ţara, nu doar în zonele portocalii.

Mesajul pe care eu doresc să îl transmit guvernanţilor este că e o crimă să ai de primit şi să nu iei, mai ales atunci când duci lipsă. Este o crimă să dai doar la cei conduşi de oameni care se supun politic şi nu tuturor cetăţenilor ţării care, conform Constituţiei, sunt egali în drepturi şi obligaţii.

Domnul Ion Călin:

"Solidaritate şi circ"

De când preşedintele Traian Băsescu a făcut publice măsurile de austeritate, membrii partidului de guvernământ au făcut încontinuu apel la solidaritate naţională, indiferent de preferinţele politice, au deschis chiar un Fond de solidaritate, unde se depun bani pentru persoanele afectate, iar Ministerul Finanţelor a emis chiar un ordin, publicat în Monitorul Oficial nr. 395/15.06.2010, unde românii - persoane fizice sau juridice - pot face donaţii bugetului de stat.

Noi, opoziţia, nu am înţeles dacă trebuie să fim în totalitate solidari şi cu:

Prevederile proiectului de lege care modifică regulamentele de funcţionare a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) si a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), lege care scoate cele trei instituţii de sub controlul parlamentar, le consolidează independenţa şi le oferă putere de decizie deplină asupra domeniilor şi pieţelor reglementate. Acest proiect de lege, în forma adoptată, nu prevede însă niciuna dintre prevederile FMI privind necesitatea alinierii gradului de independenţă şi autonomie financiară a autorităţilor de reglementare, supraveghere şi control din sectoarele financiare la cele ale Băncii Naţionale a României.

Cei din Ministerul Transporturilor care aprobă de trei ani subvenţii pe bandă pentru firmele private de transport feroviar de călători, aceleaşi firme care au primit gratuit de la stat şi liniile ferate neinteroperabile. Statul acordă compensaţii de până la 70% firmelor particulare de transport călători, în timp ce CFR Călători e obligată să tragă pe dreapta.

Ministrul Radu Berceanu care nu are bani de autostrăzi, are însă suficiente fonduri pentru regii asfaltului din noua generaţie, astfel lărgirea unui kilometru la patru benzi pe tronsonul 33-43 km din Centura sud a Capitalei a ajuns să coste 2,2 milioane euro, adică mai mult decât construirea integrală a tronsoanelor Bucureşti-Fundulea şi Lehliu-Drajna de pe Autostrada Soarelui. Compania de Autostrăzi a decis să majoreze cu 20% contractul firmelor pe porţiunea menţionată, iar această majorare nu va fi ultima.

Conducerea Loteriei Române care cheltuieşte peste patru milioane de euro pentru a-şi intabula cele 1.000 de imobile, adică o simplă măsurătoare ajunge la 4.000 euro/amplasament

Sistemul clientelar, amplificat după alegeri, şi incompetenţa administraţiei care întârzie procesul de absorbţie a fondurilor europene, dar care ştiu să cheltuiască la petreceri sume importante.

Peste 90% din Biroul Permanent Naţional al PDL este format din acţionari ai unor firme care au afaceri cu statul. Pe această cale doresc sa fac un apel la solidaritate: politicieni portocalii aflaţi în fruntea ţării, stopaţi afacerile cu banii publici!

Acestea sunt doar câteva exemple, cu care noi cei din opoziţie nu dorim să fim solidari, noi dorim să fim solidari cu cei menţionaţi în studiul "După 20 de ani: opţiuni pentru România", realizat de Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii, sub egida Academiei Române, şi care menţionează că statul român cheltuieşte pentru domeniul social proporţia cea mai mică, nu numai în raport cu p.i.b., dar şi ca pondere din buget: 36,5% faţă de 55,9% media UE. Inegalitatea socială e mai mare decât înainte de 1989 şi contrazice teoria că avem un stat obez.

Datele arată că în România anilor 1998-2009, ponderea veniturilor publice s-a aflat, în medie, la 32,8% din p.i.b., iar ponderea cheltuielilor la 36,1% din p.i.b. Aceasta ne plasează pe ultimul, respectiv penultimul loc în Europa (după Irlanda).

Şi cum să nu fim solidari dacă prin aplicarea acestor măsuri, reducerea salariilor cu 25%, a pensiilor cu 15%, a indemnizaţiei de şomaj şi a celei pentru îngrijirea copilului, nu vor aduce o economie semnificativă la buget, ci doar 1,56% din produsul intern brut (p.i.b.). Adică Guvernul Boc aduce venituri la buget:

• prin tăierea cu un sfert a salariilor bugetarilor, 535.962.532 lei lunar (127.610.126 euro, la cursul de 4,2 lei);
• prin reducerea pensiilor cu 15%, măsură care va împinge în sărăcie o mare parte a vârstnicilor, o economie lunară la buget de aproximativ 568.873.058 lei (135.445.966 euro);
• prin măsurile de austeritate aplicate părinţilor care sunt în concediu de îngrijire a copilului până la 2 ani, Guvernul câştigă lunar la buget o sumă aproape nesemnificativă - 6.300.000 de lei (1.500.000 euro);
• nici şomerii nu au scăpat de goana autorităţilor după venituri la buget, economia rezultată fiind de 441 de milioane de lei (105 milioane de euro) pe tot anul, adică 63 de milioane de lei pe lună.

Deci, economia totală pe care va reuşi Guvernul să o facă prin toate aceste tăieri şi reduceri care afectează milioane de persoane, economia din cheltuielile publice totale abia ajunge la 4,33%.

Cei din arcul guvernamental, ştiaţi că România se află în cea mai dificilă situaţie după cel de-al doilea război mondial? Acum, după ce legile asumate de Guvern ca urmare a acordului cu FMI au trecut de votul parlamentului şi urmează a fi puse în practică, credeţi că sunteţi credibili în faţa instituţiilor internaţionale? Dar în faţa românilor cum credeţi că sunteţi percepuţi?

Chiar dacă premierul ştie cât de greu o duc oamenii, că nu a fost niciodată desprins de realitate, după cum declară, credeţi că dacă măsurile votate de dumneavoastră în Parlament nu vor duce la respectarea cerinţelor celor de la FMI şi va fi necesară şi creşterea taxelor, speraţi că plecarea guvernului Boc să fie suficientă şi pentru poporul român?

Preşedintele Traian Băsescu a câştigat primul mandat cu sloganul "Să trăiţi bine!", acum, în cel de-al doilea mandate, realitatea economică a ţării şi nepriceperea guvernanţilor, să nu fie pusă în aplicare vorba "I-am ciuruit", şi românii să moară de foame, frig şi boală, iar ceilalţi să-l citeze pe Emil Boc: "Iertaţi-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!".

Domnul Ion Stan:

"Săptămâna neagră a politicii româneşti"

Pentru cine este îndatorat poporul român Fondului Monetar Internaţional, dacă BNR finanţează cu banii primiţi deficitele bugetare ale altor state, iar trezoreria româniei este alimentată din curbele de sacrificiu impuse samavolnic populaţiei?

În cronica naţională, ce-a de-a doua săptămână a lunii iunie 2010 va fi interpretată de generaţiile viitoare ca cel mai tragic exemplu de eşec al demagogiei politice româneşti.

Iată şi faptele ce vor fi supuse judecăţii istoriei.

Deşi Guvernul nu obţine votul de încredere al majorităţii parlamentare, scorul fiindu-i defavorabil cu 21 de voturi, din cauza unei prevederi strâmbe a legii, cea mai lacomă, incompetenţa şi aroganta guvernare a României din toate timpurile, va rămâne la putere să continue adâncirea dezastrului naţional.

În faţa evidenţelor flagrante de neconstituţionalitate a legilor prin care Guvernul confiscă 25 şi, respectiv, 15 la sută din dreptul de proprietate al cetăţenilor liberi asupra salariilor şi pensiilor, preşedintele României, în calitate de naş al Mafiei Portocalii, a forţat schimbarea componenţei Curţii Constituţionale astfel încât majoritatea membrilor acesteia să fie alcătuită din foşti activişti ai partidului prezidenţial. Cel ales ca preşedinte al Curţii Constituţionale are o contraperformanţă unică: în întreaga sa carieră în slujba ştiinţelor juridice şi a dreptului şi-a pus numele pe un singur articol, iar experienţa de judecător constituţionalist a deprins-o în calitate de jurisconsult la o bază judeţeană de aprovizionare tehnico-materială. Prin această manevră, puterea s-a asigurat că va putea atenta împotriva Constituţiei după bunul plac, urmând a-i fi legitimate toate violările legii fundamentale, suprimările şi îngrădirile drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

În pofida unei crize acute de resurse financiare şi a curbelor de sacrificiu fără precedent, în România şi în lume, Guvernul este ferm hotărât să-şi pună, în continuare, căpuşele politice la suptul banului public, prin acordarea de împrumuturi de stat primăriilor care urmează să alimenteze puşculiţa Partidului Democrat Liberal. Împrumuturile au termen de graţie, dobânzile sunt mici, iar sarcina restituirii va reveni, în parte de 75 la sută, administraţiilor locale ce se vor constitui după alegerile din 2012.

O singură instituţie din România sfidează criza, Banca Naţională. Aceasta a trecut, în luna aprilie a.c., 5 miliarde de euro din rezerva sa din depozite în obligaţiuni emise de guvernele şi organizaţiile guvernamentale străine. În total, până la aceste moment, Banca Naţională a României a finanţat cu 21 de miliarde de euro (58 la sută din rezerva totală!) deficitele SUA şi ale statelor din Europa de Vest. În tot acest timp, în care rezervele BNR se diminuează cu echivalentul plasamentelor, Trezoreriei statului român nu-i este finanţat deficitul de nicio bancă centrală occidentală. Din nou, o lege strâmbă interzice Băncii Naţionale a României ceea ce băncilor centrale din occident le este permis: finanţarea statului.

Băncile central din SUA si Uniunea Europeană au ales, mai cu seamă în criză, să finanţeze propriile guverne, pentru a se asigura că în economia reală ajung suficiente lichidităţi, în condiţiile în care băncile comerciale nu îşi mai îndeplineau rolul de a realiza intermedierea financiară.

Faptul că aproape 60 la sută din rezerva totală a BNR a fost plasată în obligaţiuni emise de alte state, a fost posibil pe seama sumelor intrate în contul BNR din împrumutul acordat de Fondul Monetar Internaţional.

Dată fiind această situaţie, este imperativă interpelarea primului-ministru şi a guvernatorului Băncii Naţionale pentru a nu ne mai ascunde adevărul, fiindcă a ne îndatora Fondului Monetar Internaţional şi a se folosi Banca Naţională pentru a redirecţiona aceşti bani în scopul finanţării deficitelor altor state, când însuşi statul român este în criză, nu miroase deloc bine, miroase chiar a înaltă trădare! Sărăcimea României plăteşte îndoit: o dată prin curbele de sacrificiu inumane şi, a doua oara, prin efortul - şi al generaţiei viitoare - de a restitui împrumuturile externe folositoare altora. Nu mai vorbim de faptul că, în raporturile cu Uniunea Europeană, România are abonament permanent şi exclusive de contribuitor.

Profitând din plin de slăbiciunile statului român, datorate conducerii sale nevolnice şi trădătoare, participantul nelipsit la toate formele de guvernare, Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, triumfă pe toate planurile, iar euforia liderului uniunii este atât de fără măsură încât, în calitate de viceprim-ministru al Guvernului României, Marko Bela ne încheie cea mai neagră săptămână a politicii româneşti cu declaraţia: "Permiteţi-mi să-l salut pe domnul Samjen Zsolt, vicepremierul Republicii Ungaria, cât şi pe membrii delegaţiei domniei sale. E prima vizită oficială a domnului viceprim-ministru în Ungaria, la invitaţia mea!" Până la această declarative, tot în săptămâna neagră, europarlamentarul român de origine maghiară, Laszlo Tokes, o persoană dragă preşedintelui Traian Băsescu, a fost ales vicepreşedinte al Parlamentului Europei, în condiţiile unui vot pe care europarlamentarii social-democraţi şi liberali le-au declarat suspecte şi confuze, iar dacă au cerut explicaţii, acestea le-au fost refuzate. Şi fiindcă tot suntem în zona trocurilor politice trădătoare pe care Traian Băsescu şi Partidul Democrat Liberal le-a încheiat cu Internaţionala Neorevizionistă Maghiară, nu putem să nu observăm cum neonorabilul cetăţean român Paskany, un oligarh de Cluj-Napoca, simpatizat de Traian Băsescu şi Emil Boc, în calitatea sa de preşedinte al Uniunii Mondiale a Ungurilor (organizaţia liberă a luptei pentru refacerea Ungariei Mari) s-a pus în fruntea unei manifestaţii internaţionale "anti-Trianon" a diasporei maghiare. Reamintim, pentru cine are nevoie, că la Trianon a fost semnat Tratatul prin care s-a consfinţit România Mare interbelică.

Se apropie vacanţa parlamentară. Guvernul va conduce ţara prin ordonanţe anticonstituţionale şi prin acte samavolnice, conform Axiomei Boc a Democraţiei: "Se execută, nu se discută!" pe care nimeni nu o va mai contesta, ştiut fiind că în România are un preşedinte care a proclamat: "Eu sunt Parlamentul, eu sunt Curtea Constituţională, eu sunt Guvernul, eu am ascuns flota, si voi m-aţi ales preşedinte. Eu v-am vândut ţara Mafiei. Mai vreţi să trăiţi bine?

Domnul Ioan Stan:

La începutul acestei luni ce nu-şi dezminte supranumele de cireşar şi ne aduce, aproape sigur, cireaşa de pe tortul guvernării Băsescu, la începutul acestei luni, cum spuneam, a apărut în presa scrisă un material despre întâlnirea pe tema Strategiei fiscal-bugetare 2011-2013.

Strategia fiscal-bugetară (impusă de Legea responsabilităţii fiscale, act normativ pe care Guvernul s-a angajat să îl aprobe în urma negocierilor cu FMI) stabileşte obiectivele şi priorităţile în domeniul fiscal-bugetar, ţintele veniturilor şi cheltuielilor bugetului general consolidate, ale bugetelor componente ale bugetului consolidat şi evoluţia soldului bugetului general consolidat pe o perioadă de trei ani.

Departe de mine gândul de a mă arăta profesor de finanţe în faţa dumneavoastră. Pasajul anterior a avut drept ţel intenţia de a demonstra că nu numai nouă, ăstora de populăm plaiurile mioritice şi ne încăpăţânăm să nu dăm ortul popii cu tot sprijinul guvernamental de care ne bucurăm, ni se servesc, în texte savant construite, "ingredientele" de bază ale acestei guvernări - minciunile.

Nu, stimaţi colegi, are şi FMI-ul partea lui, deşi se ţine destul de băţos când ne şcoleşte în legătură cu ce avem de făcut ca să corespundem unor mereu repetate împrumuturi. Nu că i-aş plânge de milă sus-numitului FMI. Oricum, pe noi ne are deja.

Ştiind şi eu zisa aceea cu "vorba multă", mă întorc şi vă spun că documentul trebuia să fie înaintat FMI până la 30 mai, ceea ce nu s-a întâmplat. Şi iată de ce.

Guvernul hotărâse că, parte a strategiei de care vă vorbesc, va continua lucrările doar la 10-15 investiţii cu impact economic major la nivel naţional, restul urmând să fie vândute, realizate în parteneriat public privat sau transferat unor instituţii care le vor finaliza cu bani din bugetele proprii. Urma ca miniştrii să se întâlnească cu experţii Ministerului Finanţelor, ceea ce s-a şi întâmplat. Ce nu s-a întâmplat însă a fost înţelegerea între miniştri şi respectivii experţi asupra desemnării proiectelor ce vor fi finanţate cu prioritate.

Aşa că, aşteaptă mata FMI, că doar nu dau turcii!

Şi dacă în afara Fondului, cam des amintit, mai există cineva interesat în legătură cu motivele întârzierii finalizării Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011-2013, îi pot oferi eu câteva argumente.

Cum să pui pe hârtie considerări despre alocări bugetare prioritare, despre cofinanţarea proiectelor europene ca domeniu de prim interes naţional, despre ţintele cheltuielilor bugetare, când, ca de obicei, una zici şi alta faci.

Prin Hotărârea de Guvern nr.615/2004 care reglementa "strategia industriei miniere pentru perioada 2004-2010" s-au alocat, de unde dacă nu de la bugetul de stat, 623 milioane dolari pentru închiderea unor mine. Banii au fost alocaţi, cheltuiala lor s-a făcut cu entuziasm. În anul 2009, înţelegerile electorale, pentru care sindicaliştii din minerit şi-au vândut sufletul şi pe mulţi dintre noi şi care fluturau mirajul că respectivele mine vor fi date spre exploatare foştilor salariaţi cu acordare de resurse financiare garantate de stat, au rămas vorbe goale după ce s-au văzut cu sacii în căruţă cei ce vindeau pielea ursului din pădure. Aşa încât în bugetul de stat pentru 2010, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi-a prevăzut alocarea a încă 148,37 milioane de lei pentru închiderea şi conservarea aceloraşi mine, cu aproape 12 milioane de lei mai mult decât în 2009.

Şi acum, pentru că vorbeam de priorităţi bugetare, nu-i aşa?, acelaşi minister elaborează un proiect de hotărâre prin care pentru 47 de obiective miniere a căror închidere făcea obiectul anterioarelor decizii ministeriale se suplimentează bugetul cu 414 milioane de lei, iar pentru închiderea a încă patru mine şi a unei staţii pilot se alocă încă 158 milioane de lei.

Ce impact economic major, ce alocări bugetare în domeniul infrastructurii rutiere? Ce dacă alocăm bani în 2010 pentru închiderea unei staţii pilot pentru care, în plin program strategic de restructurare a industriei miniere, am alocat bani în vederea construirii doar cu un an înainte? Ce n-avem de unde? Din 25% luaţi din salariile bugetarilor, din 15% de la pensionarii plini de bani, din alocaţiile pentru creşterea copiilor, din subvenţii şi, dacă numai un pic ne mai batem capul, mai găsim resurse. Că de asta suntem la guvernare!

În timp ce ei se gândesc, vă las pe dumneavoastră să apreciaţi dacă poate fi simplu pentru bietul ministru de resort să stabilească, ajutat sau nu de experţii Ministerului de Finanţe, priorităţile bugetare, să informeze premierul care să dispună cuprinderea gândirii respective în strategia fiscal-bugetară pe care o aşteaptă atâţia, inclusiv FMI. Şi să mai subvenţionezi în acelaşi timp şi echipe de fotbal ale minelor pe care le închizi.

Puţin lucru credeţi domniile voastre că este?

Până la urmă, mult, puţin, eu am certitudinea că este destul!

Domnul Gheorghe Ciocan:

"Guvernarea în timp de criză: 25% interes propriu, 15% indolenţă"

De Paşte, tatăl primului ministru Emil Boc a ciocnit un ou de capul fiului său. Desigur, n-a vrut să-şi pună fiul într-o situaţie jenantă: a făcut-o cu drag, chiar dacă gestul său a fost poznaş. Ne întrebăm, însă, câte ouă i-ar sparge acum, cu toată indulgenţa, după pozna pe care a făcut-o fiul tăindu-i pensia lui şi tuturor pensionarilor din această ţară? Dar să presupunem că 1-ar înţelege, totuşi, şi nu l-ar admonesta. Însă, milioane de alţi pensionari nu-1 înţeleg şi nu-1 vor înţelege curând.

Realitatea crizei, care nu afectează numai ţara noastră, ci regiuni întregi ale globului, e incontestabilă, iar guvernele tuturor statelor afectate au luat măsuri împotriva acesteia. Dar cum se face că în nicio ţară, din Europa cel puţin, oricare sunt măsurile de austeritate luate, printre acestea să nu se numără şi tăierea pensiilor? Cum au putut alte state să-şi protejeze cea mai vulnerabilă categorie socială - pensionarii - iar Guvernul nostru - nu? Sau altfel spus: cum au putut găsi alte state resurse de contracarare a efectelor crizei fără să aducă atingere veniturilor pensionarilor? Şi de ce nu a reuşit guvernarea actuală să găsească alternative similare? Este situaţia noastră atât de dramatică încât asemenea măsuri să fie inconturnabile? Nici în acest caz nu se pot deroba de responsabilitate: intervenţia în ultima clipă, de urgenţă, nu reflectă decât faptul că n-au fost luate măsuri preventive, anticipative, pentru a nu se ajunge în această situaţie critică.

Guvernarea actuală s-ar fi putut inspira din înţelepciunea populară: omul prevăzător pune răul în faţă. Şi, cu certitudine, se ştia de acest rău cel puţin de anul trecut. Au recunoscut acest lucru chiar miniştrii, adică cei responsabili de asigurarea unei bune guvernări. Guvernarea actuală a mizat totuşi, nesăbuit, pe o evoluţie pozitivă. De ce? Asta înseamnă a fi responsabil, a fi optimist?

Dar de bună seamă că nu optimismul în legătură cu o evoluţie generală pozitivă a fost sentimentul care a animat guvernarea actuală, ci optimismul în legătură cu propriul interes: accesul la resurse şi satisfacerea clientelei politice. Acesta e adevăratul sentiment care a obnubilat evaluarea raţională a stării în care se găsea cu adevărat ţara noastră.

Astfel că numai indolenţa ne-a adus în acest punct critic. Iar indolenţa, când se intersectează cu interesul naţional, trebuie sancţionată.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Dispreţul puterii portocalii"

România traversează în prezent o perioadă pe care nici cei mai pesimişti analişti politici nu o anticipau. Promisiunile preşedintelui Traian Băsescu şi ale premierului "trâmbiţaş" Emil Boc nu doar că nu s-au adeverit, dar au fost dublate de măsuri antisociale fără precedent.

Criză economică severă îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai tare, de vină nefiind faptul că trăim într-o epocă a globalizării şi că un cutremur financiar provocat în Statele Unite zguduie încă toată lumea, ci lipsa de soluţii a actualului Guvern. "Portocaliii" domnului Băsescu nu au găsit mecanismele necesare pentru a menţine economia măcar pe linia de plutire, măsurile luate având doar rolul de a proteja clientela politică.

Cei mai afectaţi de această situaţie economică gravă sunt tot cei săraci, pentru care reducerea chiar şi cu câteva zeci de lei a veniturilor are efecte mult mai mari în subzistenţa zilnică. Între timp, "specialiştii" democrat-liberali, puşi în funcţie după gradul de rudenie şi cuantumul cotizaţiei în campania electorală, cei care au dus ţara în această situaţie, dar şi clienţii lor din mediul de afaceri, nu au pentru ce să se teamă.

Nici pentru cei din companiile de stat sau din regiile autonome, păstorite de domnii Adriean Videanu sau Radu Berceanu, nu se întrevăd zile negre. În urma presiunii mediatice, veniturile acestora au fost plafonate pe o perioadă determinată, lucru care nu se aplică în ceea ce-i priveşte pe muritorii de rând. Oamenii puşi în funcţie pe criteriu politic, democrat-liberali pursânge, rămân la salarii exorbitante, de-a dreptul nesimţite. În timp ce clientela se mai bucură de prime de vacanţă, de sărbători şi alte beneficii, bugetarii, pensionarii, şomerii, dar şi majoritatea celor care încă mai lucrează în mediul privat de-abia mai au după ce să bea apă. Debandada financiară patronată de actualul Guvern ţine de cald protejaţilor cu sau tară carnet de partid.

Domnul preşedinte Traian Băsescu cere românilor să fie solidari. Dar cu cine sau în ce scop? Puţini sunt românii care nu şi-ar dori să fie "uniţi" în lefuri şi privilegii cu miniştrii, secretarii de stat, şefii de companii, de regii, cu directorii şi directoraşii PDL. Dacă oamenilor de rând le spunem să rabde de foame, să nu-şi mai cumpere toate medicamentele, să se mulţumească şi cu câţiva bănuţi, atunci de ce nu propune "mintea luminată" a partidului de guvernământ aceleaşi lucruri şi pentru ascultătorii săi elevi.

Aparatului guvernamental, chiar dacă a picat examenul moţiunii, i s-a dat păsuire de la domnul diriginte încă 60 de zile. Oare domnul Băsescu crede că ceva care nu s-a putut rezolva într-un an şi jumătate de guvernare portocalie va fi soluţionat în două luni? Sau răgazul a fost acordat pentru ultimele licitaţii şi cheltuieli nesăbuite făcute pe spatele poporului?

Cât mai trebuie să suporte românii pentru ca domnul preşedinte şi acoliţii săi să înţeleagă că avem nevoie de o schimbare totală de direcţie, pentru că altfel România riscă să naufragieze? Românii nu mai pot vâsli la o barcă la a cărei cârmă stă un om care nu ştie spre ce se îndreaptă şi când va ajunge la liman.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Absenteismul şcolar"

Problema absenteismului ar trebui să reprezinte o preocupare permanentă a autorităţilor şi instituţiilor publice, aşa cum rezultă din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar: Art.110: "Elevii din învăţământul de stat şi particular au datoria de a frecventa cursurile, de a se pregăti la fiecare disciplină de studiu şi de a-şi însuşi cunoştinţele prevăzute de programele şcolar"; Art. 127 alin. (2): "Sancţiunea se aplică şi pentru un număr de cel puţin 40 de absenţe nejustificate din totalul orelor de studiu sau cel puţin 30% din totalul orelor la o singură disciplină de studiu/modul, cumulate pe un an şcolar"; Art. 131: "Pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar, la fiecare 10 absenţe nejustificate, pe semestru, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe semestru la o disciplină/modul, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct";

Legea nr.84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 180 alin. (2) precizează ca: "Părintele, tutorele legal instituit sau susţinătorul legal este obligat să ia măsuri pentru asigurarea frecvenţei şcolare a elevului în învăţământul obligatoriu. Nerespectarea acestei prevederi din culpa părintelui, a tutorelui legal instituit sau a susţinătorului legal constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 50 lei şi 200 lei";

Art.180 alin. (3): "Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii se fac de către autorităţile desemnate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul de Interne, printr-o metodologie comună."

De asemenea, proiectul Legii Educaţiei Naţionale prevede următoarele:

(1) Unităţile de învăţământ încheie cu părinţii, în momentul înmatriculării ante-preşcolarilor, respectiv preşcolarilor sau elevilor, un contract educaţional în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor. Contractul educaţional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi este particularizat, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin decizia consiliului de administraţie.

(2) Nerespectarea prevederilor contractului educaţional de către unitatea de învăţământ este sancţionată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în conformitate cu prevederile metodologiei specifice, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

Părintele sau tutorele legal instituit este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu. Nerespectarea acestei prevederi din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 100 şi 1000 lei sau muncă echivalentă în folosul comunităţii, prestată de părinte sau de tutorele legal instituit.

Amenzile sau munca în folosul comunităţii sunt aplicate de către autoritatea administraţiei publice locale sau judeţene, după caz, la sesizarea directorului unităţii de învăţământ. Sumele de bani încasate pot fi utilizate exclusiv în folosul învăţământului preuniversitar."

În concluzie, ministerul de resort trebuie să asigure pârghiile legale pentru eradicarea absenteismului, dar modul de aplicare a acestora şi monitorizarea fenomenului, ţine, conform principiului descentralizării, de managementul instituţional specific fiecărei şcoli şi de implicarea părinţilor şi a comunităţii locale.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Bursele studenţeşti"

Bursele din mediul studenţesc sunt din ce în ce mai mici, iar studenţii sunt tot mai neîncrezători în viitorul lor. În învăţământul superior se acordă mai multe tipuri de burse, în funcţie de criteriile generale şi criteriile specifice de acordare şi sursele de finanţare.

În temeiul art. 7 alin. (5), (6) şi (7) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, au fost stabilite criteriile generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru elevii, studenţii şi cursanţii din învăţământul de stat, cursuri de zi, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 558/1998 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 445/1997 privind stabilirea criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru elevii, studenţii şi cursanţii din învăţământul de stat, cursuri de zi.

În instituţiile de învăţământ superior de stat se alocă fonduri de la bugetul de stat pentru acordarea următoarelor categorii de burse: burse de studiu pentru studenţi români, cursuri de zi, acordate în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură; burse de studiu pentru doctoranzi români, înscrişi în programele de doctorat cu frecvenţă; burse de studiu pentru studenţi cu domiciliul în mediul rural, acordate în baza Hotărârii Guvernului nr. 769/2005; burse de performanţă "Meritul olimpic", acordate în baza Hotărârii Guvernului nr. 1004/17/2002.

Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru aceste tipuri de burse se repartizează instituţiilor de învăţământ superior de stat către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, proporţional cu numărul studenţilor de la cursurile de zi, înscrişi la studii universitare de licenţă, de masterat şi de doctorat, înmatriculaţi pe locuri fără taxă, din instituţia respectivă şi următoarele cuantumuri, care se menţin pentru anul 2010 la nivelul anului 2009.

Instituţiile de învăţământ superior de stat pot completa fondul de burse provenit de la bugetul de stat cu fonduri provenite din venituri proprii extrabugetare şi pot acorda şi alte categorii de burse, cum ar fi: burse de studiu şi burse de merit pentru studenţii cu taxă, burse sociale, burse de performanţă ştiinţifică; burse de performanţă sportivă şi burse de performanţă cultural-artistică, precum şi alte tipuri de burse speciale.

Cuantumurile diferitelor tipuri de burse sunt stabilite de către senatele universitare în funcţie de fondul alocat pentru burse şi numărul de burse acordate în funcţie de criteriile specifice de acordare a burselor la nivelul instituţiilor de învăţământ superior. Cuantumul minim al bursei ar trebui să acopere cheltuielile de cazare şi masă în cămine şi, respectiv, la cantine, ceea ce nu se întâmplă.

În concluzie, studenţii pot primi sume variabile cu titlu de bursă în decursul unui an, ca urmare a ponderii diferite a fondurilor provenite din venituri proprii extrabugetare la constituirea fondului de burse.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Nevoile de programe solide în vederea sprijinirii persoanelor disponibilizate"

Prin concedierile anunţate în sectorul bugetar autorităţile vor trebui să-şi asume responsabilitatea identificării unor programe solide şi concrete în vederea sprijinirii persoanelor disponibilizate. Potrivit declaraţiilor, politica în privinţa reducerii efectelor negative ale concedierilor va urmări dezvoltarea unor programe de reconversie profesională, dar şi consiliere în ceea ce priveşte iniţierea unei afaceri.

Specificul pieţei forţei de muncă actuale presupune atât o identificare a programelor de reconversie profesională adaptate noilor cerinţe, cât şi dezvoltarea unor programe de asistenţă în vederea iniţierii unei afaceri într-un anumit domeniu, care să ia în considerare posibilitatea dezvoltării reale a unui anumit gen de activitate, în condiţiile economice actuale.

Potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi actelor de punere in aplicare în scopul prevenirii şi reducerii efectelor sociale nefavorabile ale restructurării activităţii angajatorilor, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ar trebui să comunice în scris disponibilizările de personal ce vor fi efectuate pe plan local prefecturilor şi autorităţilor administraţiei publice locale, pentru ca acestea să participe activ la elaborarea şi realizarea măsurilor pentru prevenirea şomajului. Pentru acordarea serviciilor de preconcediere, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă trebuie să contacteze conducerea unităţilor, precum şi organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, în vederea stabilirii unui program comun de lucru.

Prin programul comun de lucru se stabilesc: data şi locul desfăşurării serviciilor de preconcediere, tipul serviciilor furnizate, numărul participanţilor, precum şi reprezentanţii angajatorilor, ai organizaţiilor sindicatelor reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, reprezentanţii aleşi ai salariaţilor care colaborează cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă pentru realizarea serviciilor de preconcediere.

Din punctul meu de vedere, măsurile ce trebuie implementate ar trebui să prevadă acordarea de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională persoanelor în căutarea unui loc de muncă, prin furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor, evaluarea şi autoevaluare personalităţii, în vederea orientării profesionale, dezvoltarea abilităţii şi încrederii în sine a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, precum şi instruirea în metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Coplata în sistemul medical"

Pornind de la necesitatea creşterii resurselor alocate sănătăţii, obiectiv al actualei strategii privind politica de stat in domeniul sănătăţii, ministerul de resort a reconfigurat pachetul general de servicii medicale din sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi s-a identificat un mecanism adecvat acestui obiectiv, coplata. Coplata reprezintă contribuţia personală la plata serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor, în momentul utilizării efective a acestora.

Se propune aplicarea acestui mecanism la toate nivelurile de asistenţă medicală, cu excepţia asistentei medicale de urgenţă. Pacientul care plăteşte contribuţia personală primeşte un document numit tichet moderator pentru sănătate, prin care se face dovada realizării actului medical şi plata acestuia. Tichetul va avea valoare accesibilă, iar categoriile defavorizate de populaţie vor fi scutite de la plata lui, urmând ca, contravaloarea să fie acoperită de la bugetul de stat. Categoriile de persoane pentru care se propune suportarea de la bugetul de stat a tichetelor de sănătate sunt următoarele: persoane fără venituri sau care fac parte din familii care primesc ajutor social (363.553 persoane), pensionari cu pensii sub 700 lei/lună (3.153.030 persoane), copiii până la 18 ani, tinerii între 18-26 ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi, dacă nu realizează venituri din muncă (4.814.478 persoane), şomeri (517.700 persoane), alte categorii - revoluţionari, veterani de război, persecutaţi politic etc. - care beneficiază de gratuităţi în virtutea unor legi specifice (388.174 persoane). Sumele aferente coplăţii vor constitui în totalitate venituri ale furnizorilor de servicii medicale, funcţionând atât ca sursă suplimentară de finanţare a sănătăţii, cât şi ca mecanism de reglare şi creştere a calităţii asistenţei medicale.

În anul 2010, plafonul maxim aferent coplăţii se estimează la 600 lei/pacient/an.

S-a considerat că, în acest context economic dificil, coplata este cea mai puţin împovărătoare soluţie.

Din punctul meu de vedere, introducerea acestui mecanism va avea efecte negative asupra calităţii actului medical, nu va elimina plăţile informale, nu va furniza sistemului fonduri suplimentare care se vor reflecta în tratamentul corespunzător al bolnavilor, nu va stimula competiţia între medici şi spitale pentru pacienţi, nu va creşte adecvarea la nivelul de asistenţă medicală, nu va îmbunătăţi monitorizarea şi transparentizarea cheltuielilor.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Drepturile persoanelor care au lucrat în DGSM"

Detaşamentele de muncă din cadrul DGSM au fost înfiinţate de regimul comunist pentru tineri care nu prezentau încredere faţă de regimul opresiv şi nu aveau origine socială sănătoasă, provenind din părinţi deţinuţi politici, ofiţeri şi subofiţeri care au luptat împotriva URSS, chiaburi, preoţi, doctori, profesori, cadre universitare, studenţi care trebuiau oprimaţi.

Regimul de muncă forţată din aceste detaşamente era asemănător celui din lagărele de muncă fascisto-comuniste, respectiv de exterminare, prin acest regim de muncă, dictatura comunistă urmărind exterminarea fizică şi psihică a acestor tineri.

Deosebirea esenţială dintre persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii şi cele care l-au efectuat în cadrul Ministerului Forţelor Armate, în detaşamente de muncă necombatante, este dată de statutul fiecărei categorii, şi nu de activitatea în sine desfăşurată în perioada respectivă. Înaintările în grad în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii erau aprobate de directorul instituţiei, acestea nefiind recunoscute de Ministerul Forţelor Armate, în timp ce militarii în termen erau avansaţi în grad conform reglementărilor în vigoare la acea dată.

Militarii în termen care au desfăşurat activităţi în economia naţională în acea perioadă nu au fost încadraţi în structuri speciale în afara organizării forţelor armate, ci au făcut parte din unităţi militare, au purtat uniformă militară, au îndeplinit planul pregătirii de luptă şi au depus jurământul militar, fapt pentru care aceştia pot fi asimilaţi persoanelor recrutate în detaşamentele de muncă din cadrul Serviciului Muncii.

Desfiinţarea Serviciului Muncii în ianuarie 1961 nu a determinat încetarea activităţii în unităţile militare, iar aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002 persoanelor care au efectuat stagiul militar în perioada 1950-1961 în aceste unităţi conduce la noi inechităţi şi forme de discriminare, atât în rândul militarilor conscriptibili care au desfăşurat acelaşi gen de activităţi şi în aceleaşi condiţii după anul 1961, cât şi al militarilor care au fost încadraţi în structuri cu misiuni de luptă şi instrucţie, al celor care executau şi alte lucrări în economia naţională (construcţii şi exploatare căi ferate, construcţii şi întreţinere porturi, drumuri şi poduri, strânsul recoltei sau alte activităţi conexe domeniului agriculturii sau industriei) şi care, într-un fel sau altul, au înfruntat greutăţile serviciului militar.

Acordarea acestor drepturi persoanelor care au fost încorporate în sistemul Ministerului Forţelor Armate presupune ca persoanele care au efectuat serviciul militar obligatoriu, să beneficieze de prevederile Legii nr. 309/2002, ca o măsură reparatorie financiară şi morală.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Exodul medicilor"

Analiza densităţii medicilor în ţările din regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, arată că România se află pe locul 31 din 33 de ţări, cu o densitate de 1,9 medici la 1000 locuitori, doar Albania şi Bosnia-Herţegovina înregistrând densităţi mai mici decât ţara noastră. România ocupă ultimele locuri, înregistrând o situaţie la fel de critică şi pentru asistentele medicale (3,89 asistente medicale la 1000 locuitori), dentişti (cu 0,22 dentişti la 1000 locuitori) şi farmacişti (0,06 farmacişti la 1000 locuitori). Aceleaşi comentarii se pot face şi pentru moaşe, în toate aceste situaţii, România având un număr cu cel puţin o treime mai mic decât media europeană, în condiţii de mortalitate şi morbiditate mult superioare mediei UE, iar la nivelul anumitor specialităţi medicale deficitul de personal este şi mai mare.

În acelaşi timp, în afara numărului redus de personal medical la nivel naţional, există şi importante dezechilibre geografice, cu concentrarea resursei umane în mediul urban, în detrimentul celui rural, precum şi evitarea regiunilor sărace sau a celor populate cu grupuri specifice şi care sunt cele mai expuse la risc (minorităţi, săraci etc). Un alt factor ce afectează performanţa resurselor umane din sănătate este cel legat de prezenţa unui sistem insuficient de motivare. Acesta se referă atât la veniturile obţinute de personalul medical, cât şi la aspecte precum condiţiile nesatisfăcătoare de muncă şi posibilitatea redusă de promovare profesională pe baza unor criterii obiective.

Conştient de situaţia dificilă a resurselor umane din sectorul de sănătate consider necesară deblocarea posturilor vacante din sectoarele şi specialităţile medicale deficitare.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Datoriile la întreţinere"

Am iniţiat, împreună cu alţi colegi parlamentari, un proiect de modificare a Legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, prin care cei care au venituri medii pe familie de sub 1000 de lei, dacă îşi plătesc datoria cu titlul de bază în termen de un de zile de la apariţia şi publicarea în Monitorul Oficial a actualei modificări legislative, vor fi scutiţi de plata penalităţilor, cu condiţia să-şi plătească integral datoria cu titlu de bază. Cei care şi-au plătit datoria cu titlu de bază scapă de plata penalităţilor. Datoria aceasta este ştearsă şi din relaţia asociaţie-furnizor de serviciu, pentru ca asociaţia să nu rămână încărcată cu penalităţile către furnizor. Deci penalitatea se şterge până la capăt, iar furnizorul îşi primeşte datoria cu titlul de bază.

Adoptarea acestei iniţiative legislative nu afectează bugetul statului în niciun fel, iar furnizorii şi-au exprimat, în cadrul unor discuţii consultative, aprobarea faţă de acest proiect de lege, o atitudine similară având şi organizaţia asociaţiilor de locatari. Aceasta este o soluţie eficientă de a bloca amplificarea necontrolată a datoriilor locatarilor faţă de furnizorii de utilităţi. Sunt oameni care au 2.000 de lei datoria cu titlul de bază, iar printr-un mod de calcul aberant, trebuie să plătească penalităţi de 3.000 de lei la datoria de bază.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Descentralizarea spitalelor"

Chiar dacă părerile sunt împărţite cu privire la descentralizarea spitalelor din România trebuie să înţelegem că aceasta nu înseamnă aruncarea responsabilităţii asupra autorităţilor locale. Descentralizarea unităţilor spitaliceşti va fi pusă în aplicare de la 1 iulie, în scopul creşterii responsabilităţii unităţilor administrativ-teritoriale în ceea ce priveşte existenţa şi funcţionarea spitalelor.

Descentralizarea este necesară pentru eficientizarea sistemului de sănătate, dând posibilitatea ca acestea să se poată implica mai mult în această activitate. Descentralizarea nu va duce la scăderea fondurilor alocate spitalelor, ci dimpotrivă, la surse de finanţare. Se vor adăuga pentru cheltuielile de întreţinere şi funcţionare banii alocaţi de primărie pentru spitalul respectiv. Deci putem spune că va exista o a doua sursă de finanţare pentru spitalele care se vor afla în subordinea consiliilor locale.

Ministerul Sănătăţii va coordona din punct de vedere profesional şi îşi va desfăşura politica sanitară la nivel naţional. CAS va deconta în continuare serviciile medicale prestate de unităţile spitaliceşti. Instituţia Primăriei va finanţa bugetele spitalelor şi va acoperi costurile de utilităţi şi reparaţii.

Consider că această colaborare va fi mult mai bună, în avantaj sunt şi clădirile care aparţin Consiliilor judeţeane, nemaifiind nevoie ca pentru orice problemă să se apeleze la minister (pentru modernizarea unei secţii era nevoie de cereri şi aprobări la nivel naţional). Sper ca ministerul de resort sa fie alături de autorităţile locale, prin dotarea cu aparatură de înaltă performanţă, iar CAS va trebui să deconteze şi să contracteze serviciile medicale prestate de personalul medical al spitalelor.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Proiectul de directivă privind traficul de persoane"

Salut iniţiativa promovării la nivelul legislaţiei comunitare a Directivei privind traficul de persoane, care se va adresa statelor membre. Aplicarea directivei în Regatul Unit, Irlanda şi Danemarca va fi stabilită în conformitate cu dispoziţiile protocoalelor (nr. 21 şi nr. 22) anexate la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Traficul de persoane este considerat în întreaga lume una dintre cele mai grave infracţiuni, o încălcare gravă a drepturilor omului, o formă modernă de sclavie şi o afacere extrem de profitabilă pentru reţelele de crimă organizată. Acesta constă în recrutarea, transferul sau primirea de persoane, operaţiuni efectuate prin mijloace coercitive, frauduloase sau abuzive, în vederea exploatării, inclusiv a exploatării sexuale sau a muncii prestate, precum şi în vederea muncii forţate, a servituţii domestice sau a altor forme de exploatare, inclusiv a prelevării de organe.

Prin urmare, răspunsul la trafic trebuie să fie ferm şi trebuie să vizeze prevenirea infracţiunii şi sancţionarea acesteia prin mijloace penale, precum şi protejarea victimelor acesteia. O serie de state membre ale UE sunt importante ţări de destinaţie a fluxurilor de trafic de persoane dinspre ţările din afara UE. În plus, există dovezi referitoare la existenţa unor fluxuri de trafic în interiorul UE. Se poate estima din cifrele disponibile că, anual, câteva sute de mii de persoane fac obiectul traficului fie din afara UE înspre UE, fie între diferite locaţii de pe teritoriul UE.

Vulnerabilitatea socială este indiscutabil principala cauză a traficului de persoane. Vulnerabilitatea rezultă din factori economici şi sociali, precum: sărăcia, discriminarea bazată pe sex, conflictele armate, violenţa domestică, familiile disfuncţionale, şi din factori de ordin personal, precum: vârsta, starea sănătăţii sau un handicap. Această vulnerabilitate este exploatată de reţelele de crimă organizată pentru a facilita migraţia şi a-şi exploata apoi victimele într-un mod grav, prin uz de forţă, ameninţări, constrângere sau diverse forme de abuz, cum ar fi servitutea pentru datorii. De altfel, nivelul ridicat al profiturilor generate este un stimulent subiacent important. Un alt stimulent este cererea de servicii sexuale şi de forţă de muncă ieftină.

Obiectivele propunerii nu pot fi atinse într-o măsură suficientă doar de către statele membre, din următoarele motive. Combaterea traficului de persoane necesită coordonarea eforturilor statelor membre, precum şi cooperarea la nivel internaţional, în vederea atingerii obiectivelor stabilite. Diferenţele de tratament juridic între statele membre reprezintă un obstacol în calea coordonării eforturilor şi obstrucţionează cooperarea judiciară şi poliţienească la nivel internaţional.

Acţiunea la nivelul Uniunii Europene va atinge într-o mai mare măsură obiectivele propunerii, din motivele expuse în continuare. Propunerea va apropia dreptul penal material şi normele procedurale ale statelor membre într-o măsură mai mare decât decizia-cadru în vigoare. Acest lucru va avea un impact pozitiv asupra cooperării judiciare şi poliţieneşti internaţionale, precum şi asupra protecţiei şi asistenţei acordate victimelor. Prin urmare, propunerea respectă principiul subsidiarităţii. Propunerea respectă principiul proporţionalităţii prin faptul că se limitează la minimul cerut pentru a realiza obiectivele prevăzute la nivel european şi nu depăşeşte ceea ce este necesar în acest scop.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Remanierea guvernamentală"

Consider că amânarea remanierii guvernamentale nu este decât o strategie politică şi electorală care nu are drept scop ca acest Guvern să vină cu măsuri sănătoase şi pozitive pentru populaţie. O moţiune de cenzură depusă în toamnă va avea un alt rezultat decât cel al ultimei moţiuni. Cred că actualul Guvern este lăsat să absoarbă nemulţumirea electorală şi, probabil când această nemulţumire va ajunge la saturaţie, va veni propunerea de remaniere, pentru a da o gură de oxigen cu privire la aşteptarea electoratului faţă de viitorul Guvern.

Cred că această păsuire nu are decât un fundament electoral. Actualul Guvern e lăsat să absoarbă toată nemulţumirea populară şi, probabil când această nemulţumire va ajunge la paroxism vor fi schimbaţi unii miniştri. Din păcate, credem că această măsura va veni prea târziu pentru populaţie.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Lipsa măsurilor anticriză"

Partidul Conservator a atras atenţia Guvernului, în mai multe rânduri, că lipsa de măsuri concrete duce la continuarea declinului economic şi la pierderea de locuri de muncă. Primele luni ale anului 2010 confirmă acest lucru: este nevoie de revenirea cererii interne şi de revigorarea consumului intern, pentru ieşirea din criză. Acest lucru nu se poate realiza prin ignoranţa măsurilor esenţiale de susţinere a IMM-urilor, a producţiei interne, a creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor cetăţenilor. Faptul că nu s-a renunţat la impozitul minim, deşi premierul a anunţat la începutul anului că aşa va face, lipsa dezbaterii Codului fiscal, aşa cum a cerut-o Partidul Conservator, menţinerea unei birocraţii stufoase şi costisitoare, a unei politici fiscale greoaie, dar şi a parafiscalităţii, arată încă o dată modul haotic şi dezorganizat în care se conduce România. Datoria externă a ţării noastre a crescut de la zero, în 1990, la 82,348 miliarde de euro (5.100 dolari pe locuitor) la sfârşitul lunii aprilie 2010.

Partidul Conservator crede că anul 2010 se va încheia tot cu scădere economică. De aceea, avem nevoie de asumarea unor politici pro dezvoltare economică, măsuri clare şi eficiente pentru susţinerea IMM-urilor şi industriaşilor, care să stopeze declinul economic, şomajul şi creşterea consumului.

Consider că Executivul trebuie să spună care sunt măsurile anticriză pe care le va lua în 2010 şi 2011 pentru îmbunătăţirea indicatorilor economici.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Violenţa în familie"

Legea nr.217/2003 defineşte violenţa în familie ca fiind orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. De asemenea, împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale se încadrează tot în conceptul de violenţă în familie. Astfel, această lege extinde conceptul de violenţă în familie şi la alte forme de violenţă decât cea fizică.

În sensul acestei legi, prin membru de familie se înţelege soţul sau ruda apropiată, aşa cum este definit în articolul 149 din Codul penal, însă de efectele acestei legi beneficiază şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copil, dovedite pe baza anchetei sociale (articolele 3 şi 4).

Violenţa în familie trebuie redusă şi prevenită. Violenţa în cadrul familiei este nu numai o problemă socială şi de sănătate publică, dar şi o problemă a nerespectării şi a încălcării drepturilor omului.

Statisticile naţionale privind violenţa în familie sunt îngrijorătoare, reprezentând doar partea vizibilă a acestui fenomen. În perioada 2004 - mai 2010, la nivelul întregii ţări a fost înregistrat un număr de 59.795 cazuri de violenţă în familie şi au fost raportate 778 de decese provocate ca urmare a actelor de violenţă comise în familie.

Potrivit datelor statistice realizate de către ministerul de resort, în anul 2009 s-au înregistrat 444 inculpaţi trimişi în judecată pentru infracţiuni de violenţă intrafamilială, adică 0,9% din totalul celor trimişi.

Atrage atenţia numărul mare de infracţiuni grave comise între membrii familiei (omor, viol, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă), ceea ce impune cu necesitate acţiuni de prevenire din partea autorităţilor şi a organizaţiilor neguvernamentale.

În vederea dezvoltării reţelei de servicii sociale specifice domeniului prevenirii şi combaterii violenţei în familie, în baza Hotărârii Guvernului nr. 197/2006 privind aprobarea programelor de interes naţional pentru victimele violenţei în familie, cu modificările şi completările ulterioare, s-au organizat cinci sesiuni de selecţie de proiecte, fiind atribuite 28 de proiecte de finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat, dintre care 22 centre destinate victimelor violenţei în familie şi 6 centre destinate agresorilor familiali.

În momentul de faţă, la nivelul întregii ţări există 50 de adăposturi, dintre care 29 sunt publice, 7 în parteneriat public - privat şi 14 private, a căror capacitate se ridică la 600 de locuri pentru victime adulte plus copiii acestora. De asemenea, sunt 27 centre de consiliere a victimelor violenţei în familie, 2 centre de recuperare şi 2 centre de informare şi sensibilizare a populaţiei. Din anul 2006 s-au înfiinţat 6 centre de asistenţă destinate agresorilor familiali, care oferă programe specializate de tratament şi consiliere a acestui segment.

Consider că Guvernul trebuie sa asigure protecţia copilului şi egalitatea de şanse, prin adoptarea următoarelor soluţii:

• modificarea Legii nr.217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prin adoptarea unor măsuri care să asigure o protecţie imediată victimei violenţei în familie. Proiectul de act normativ vizează introducerea măsurilor preventive cu caracter temporar, care urmăresc protejarea provizorie a unei persoane împotriva oricărei vătămări, prin instituirea unei interdicţii adresate alteia de a se apropia de aceasta, de casa sau locul de muncă ori de a o contacta, prin orice mijloace. În caz de nerespectare, sunt prevăzute sancţiuni severe. Măsura poate dobândi caracter definitiv şi poate fi extinsă pe o perioadă îndelungată de timp;
• întărirea capacităţii Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - ca autorităţi judeţene, respectiv a Serviciilor Publice de Asistenţă Socială - ca autorităţi locale, în vederea promovării, monitorizării, elaborării de strategii de intervenţie şi implementării legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie;
• realizarea unor campanii de informare asupra drepturilor pe care le au victimele violenţei în familie şi a unor campanii de schimbare comportamentală, prin promovarea valorilor familiale, prin dezvoltarea atitudinilor şi comportamentelor nonviolente, precum şi conştientizarea asupra efectelor actelor de violenţă în familie;
• continuarea campaniilor de informare privind actele de violenţă intrafamilială, pentru a creşte intoleranţa faţă de acest tip de violenţă şi a determina o reacţie de respingere din partea victimelor şi din partea persoanelor din proximitatea acestora. Campaniile de informare, sensibilizare şi educare vor fi direcţionate şi către ideea necesităţii intervenţiei persoanelor din imediata vecinătate şi crearea unor reţele sociale de intervenţie (rude, prieteni, vecini, colegi);
• elaborarea şi implementarea unei metodologii comune de înregistrare, sesizare şi orientare a cazurilor de violenţă în familie la nivelul instituţiilor competente;
• promovarea unor emisiuni de radio şi TV în vederea dezbaterii de caz a victimelor violenţei în familie şi a dialogului cu publicul în vederea conştientizării impactului negativ al violenţei asupra individului şi asupra armoniei familiale;
• continuarea formării corespunzătoare a tuturor categoriilor profesionale (asistenţi sociali, psihologi, poliţişti, medici de urgenţă, medici legişti, consilieri juridici, mediatori familiali, procurori, avocaţi, consilieri de probaţiune şi profesori) ce lucrează cu victimele violenţei în familie şi cu agresorii familiali;
• înfiinţarea liniei telefonice naţionale gratuite adresată victimelor violenţei în familie, care va facilita accesul acestora la consiliere primară şi informare, inclusiv asupra drepturilor de care beneficiază;
• întrucât separarea victimelor violenţei în familie de agresori nu este întotdeauna o soluţie pentru care optează partenerul agresat, considerăm că ar trebui acordată o mai mare atenţie agresorilor, în sensul orientării lor către centre speciale de tratament şi de reeducare în care, cu ajutorul specialiştilor, să înveţe să-şi controleze comportamentul violent şi eventual să primească asistenţă medicală adaptată nevoilor lor;

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Ziua drapelului naţional"

Anual, în 26 iunie se sărbătoreşte Ziua Tricolorului, sărbătoare instituită prin lege (Legea nr.96/1998). S-a considerat că drapelul naţional este simbolul cel mai sfânt al românilor şi manifestările dedicate lui pot contribui major la formarea şi consolidarea sentimentelor patriotice. De altfel, în toate ţările, drapelul de stat are acest rol de întărire a patriotismului, în jurul lui solidarizându-se, la bine şi la rău, fiecare popor. Un astfel de comportament nu poate fi acuzat de naţionalism şovin; nici o formă de respect faţă de propriul drapel, nici o formă de punere a acestuia în evidenţă nu pot fi etichetate critic.

Dar de ce 26 iunie? Pentru a afla un răspuns la această întrebare trebuie să privim în trecut, mai exact în prima jumătate a secolului XIX. Astfel, din 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea "de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii". Dacă steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.

O altă informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason, Jean Alexandre Vaillant, potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva, zona Comarnic. Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt. Pentru noi, cei de astăzi, este un prilej de adâncă emoţie gândul că acei ţărani şi ciobani anonimi din Comarnic, adunaţi în jurul tricolorului, pe muntele Pleşuva, au fost poate martorii neştiutori ai unui eveniment istoric de mare semnificaţie pentru făurirea naţiunii noastre. Ca şi faptul că, atunci, în ajunul "regenerării" noastre ca naţiune, s-au găsit, alături de acel drapel, un francez şi un român, ca o întruchipare simbolică a unei prietenii ce a înfruntat veacurile.

Coroborând primele informaţii cu mărturiile lui Vaillant, rezultă în primul rând o constatare neaşteptată: tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional, aşadar cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa. Atenţia ne este atrasă şi mai mult de anul revoluţionar 1848. Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo - democratice (1848 - 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea Decretului nr. 1, de instituire a drapelului naţional.

Mai puţin cunoscut este însă faptul că el exista, am putea spune, in pectore, în inimile revoluţionarilor încă de mult timp. El a fluturat poate pentru prima oară odată cu izbucnirea Revoluţiei din februarie 1848 de la Paris, pe Hotel de Ville, primăria capitalei franceze, alături de celelalte steaguri ale "naţionalităţilor". Poate, pentru prima dată tricolorul românesc a fost înfăţişat public, ca simbol vexicologic naţional, în contextul aceluiaşi an revoluţionar 1848, după 25 februarie, la Paris, când o delegaţie de tineri români a mers în "cântări de libertate" la Primăria Parisului, să felicite guvernul provizoriu.

Sigur este că revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca "Frăţia": "Dreptate - Frăţie" şi dându-i frumoasa denumire de "stindard al libertăţii". În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, "zi de mântuire pentru toată România", sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat "flamura cea mare tricoloră a naţiunii române", a întregii naţiuni române.

Potrivit unei alte ipoteze, tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie să fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.

În finalul acestei scurte treceri prin istoria tricolorului, tragem concluzia că Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea.

După 1989, conform art. 12 alin.(1) din Constituţia României, poziţia culorilor s-a schimbat, aceasta fiind cu albastru lângă lance.