Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,42.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Valeriu Ştefan Zgonea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Sever Voinescu-Cotoi şi Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bună dimineaţa!

Domnilor, am făcut o greşeală, în Bucureştiul domnului Prigoană şi, în loc să plec pe jos să ajung la Parlament, am plecat cu maşina şi am uitat că în ultimii 8 ani de zile am avut doi primari care au fost aproape de cetăţeni şi împreună cu ei, unii fugăreau câinii şi ceilalţi puneau borduri. Drept pentru care, Bucureştiul a rămas format din oameni şi maşini.

Bună dimineaţa! Haideţi să începem declaraţiile politice.

O să fie o zi frumoasă, sunt convins că sunt colegi care vor ajunge la orele 12 la serviciu, drept pentru care Guvernul va avea un motiv în plus să facă reduceri de personal, aceasta fiind reforma pe care noi o gândim astăzi. Mai glumim şi noi de dimineaţă.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal sunt 29 de colegi înscrişi în acest moment, PSD+PC - 21, PNL - 25, Grupului parlamentar al UDMR, în acest moment, nu văd pe nimeni; minorităţile naţionale - 2 distinşi colegi, deputaţii fără apartenenţă la un grup parlamentar - 3 colegi în acest moment; deputaţii mai independenţi decât independenţii, aşa cum se numesc ei după noile norme făcute de... Bine aţi venit în Partidul Democrat Liberal, domnule Prigoană! "..doar unul singur, distins coleg, şi, bineînţeles că sunt convins că foarte mulţi vor mai depune astăzi în scris sau vor veni să completeze această listă spunând că şi telefoanele au fost ocupate de dimineaţă şi ieri în Parlament.

Dacă din partea Grupului parlamentar al PDL vreun distins coleg vrea să ia cuvântul?

Domnule deputat, ştiţi, trei minute şi restul o să-i citesc că au depus. Da? Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Arion:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Viorel Arion - Grupul parlamentar al PDL.

Domnul Viorel Arion:

"Avram Iancu, Luceafărul libertăţii"

Motto: "Uitaţi-vă pe câmp românilor, suntem mulţi, ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari, că Dumnezeu e cu noi". (Avram Iancu, 1848 - Câmpia Libertăţii de la Blaj)

S-au împlinit, la 10 septembrie 2010, 138 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Avram Iancu a fost, în fapt, liderul moţilor, comandant de oşti, un adevărat revoluţionar. A fost avocat, un intelectual de frunte care a luptat pentru emancipare socială şi naţională.

În primăvara anului 1848 a participat la începutul evenimentelor revoluţionare din Transilvania şi la Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Ulterior, va ajunge să conducă armata moţilor împotriva invaziei trupelor maghiare. După revoluţie începe prigoana autorităţilor austriece împotriva lui Iancu.

În februarie 1850 Avram Iancu pleacă spre Viena pentru o audienţă la împăratul Francisc Iosef. Avram Iancu a refuzat decoraţiile imperiale, pe motiv că el a luptat pentru drepturile poporului român, nu pentru medalii şi nu acceptă să fie decorat. Câteva zile mai târziu este chemat la poliţia din Viena şi i se sugerează să primească medaliile imperiale. Refuzând din nou, Avram Iancu este expulzat din capitala austriacă. Neprimind medaliile imperiale, Iancu declara: "...Eu distincţia ce mi s-a acordat, pentru care în ceea ce priveşte persoana mea îi mulţumesc Maiestăţii Sale cu toată supunerea, nu o pot primi atâta timp cât acele făgăduieli nu vor fi împlinite şi dorinţele juste ale naţiunei române nu vor fi satisfăcute, fiindcă în caz contrar, făcând abstracţie de faptul că eu aş fi considerat ca un bărbat de rea-credinţă de către popor, pe care aş fi ţinut numai să-l înşel cu promisiuni goale, dar mi s-ar face imposibilă calea ca să mai realizez ceva în viitor pentru monarhul meu şi pentru naţiunea mea."

În anul 1850 îşi face testamentul, un scris scurt, dar cuprinzător, care oglindeşte întreaga sa dorinţă faţă de poporul pentru care a luptat, poporul român, pe care nicio forţă străină nu a reuşit până în zilele noastre să-l îngenuncheze, şi nu va reuşi niciodată, în vecii vecilor. În testamentul său, Avram Iancu spune: "Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea, un fel de presimţire îmi pare ca mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc, dar şi hotărât dispun ca după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele".

Avram Iancu a fost contemporan cu Mihai Eminescu. Putem spune, fără să greşim, că România a avut pentru scurt timp doi luceferi în constelaţia naţională. Unul menit să înalţe spre eternitate sufletul nemuritor şi sensibil al neamului românesc, celălalt menit sa facă să-i vibreze inima de mândrie şi patriotism.

Inimă şi suflet. Vorbele înălţătoare ale criticului George Călinescu, dedicate poetului nostru naţional, se potrivesc ca o mănuşă şi pentru celălalt luceafăr românesc, luceafărul libertăţii, Avram Iancu.

"Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea se va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale".

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog frumos, distinse coleg, numai o secundă.

Mulţumesc mult.

Din cei 3 corifei ai PSD şi PC care ar vrea să fie primul? Transilvania, de data asta. Data trecută a fost Muntenia, domnule deputat.

De data asta începem cu fruntea... Suntem prieteni, nu-i problemă. Domnule Itu, vă rog frumos, scurt, ca domnul Damian, după aceea să ia cuvântul. Da? Vă mulţumesc mult.

Domnul Cornel Itu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

"Libertatea presei este în pericol"

Politicienii de la putere urăsc ziariştii. Cum urăsc şi oamenii cu casele distruse de inundaţii care-şi spun păsurile, cum urăsc profesorii care-şi cer drepturile, cum urăsc pensionarii care n-au acceptat să li se reducă pensiile. Politicienii de la putere au ajuns să-şi urască propriul popor, popor ce nu mai acceptă minciuna, batjocura şi crasa lor incompetenţă. Iar ziariştii, cu minusurile şi plusurile lor, ca toţi oamenii, sunt cei ce scriu despre starea de spirit existentă, despre calvarul prin care trece România sub conducerea lui Traian Băsescu şi a camarilei sale. Ceea ce nu convine şi exasperează. Ceea ce produce prăbuşirea în sondaje a acestor oameni pricepuţi doar în nepricepere, încolţiţi de teama apropiatului lor sfârşit politic. Care este inevitabil.

Asemuirea ziariştilor cu teroriştii, ca un risc pentru siguranţa naţională, într-un document al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, a fost primul semn de netăgăduit, nedrept, revoltător şi stupid, al urii faţă de presă. A urmat istoria cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58/2010, umilitoare a creatorilor, printre care se numără şi gazetarii, ce a născut un imens scandal - despre care am vorbit în declaraţia mea politică anterioară, când m-am solidarizat cu aceşti oameni de valoare - nestins încă, fiindcă bâjbâielile de ultimă oră ale Guvernului nu au reparat încă răul generat. Nu amintesc ieşirile bruşte în peisaj ale câte unui potentat, zbârlelile câte unuia cu nervii slăbiţi la presă, acestea sunt insuliţe pe marea de ură a guvernanţilor faţă de presă, pe care ar dori-o obedientă şi controlată, poate asemenea celei din Estul nu prea îndepărtat. Controlul asupra presei a devenit o obsesie a guvernanţilor, simptomatică pentru teama lor, în fond, pentru dorinţa lor arzătoare de a ascunde ce nu le convine.

Ca politician nu ai cum să nu fii omeneşte nemulţumit de ce scrie câteodată vreunul despre tine. Dar trebuie să accepţi situaţia, face parte din regula jocului, nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi. Şi să încerci să tragi o concluzie, dacă textul nu este vădit rău-intenţionat, ca să vezi dacă ai greşit. Însă, când aproape toţi te critică, atunci ai o problemă. Ca în povestea cu insul căruia îi zice şi al treilea apropiat că este beat şi el se hotărăşte, în final, să meargă să se culce. Aşa-i şi cu actuala putere, numai că liderii ei nu recunosc că ar trebui să meargă să se culce, să se eclipseze.

Ca politician, fără să mă tem că greşesc folosind cuvinte mari, am convingerea că trebuie să încerc să veghez şi asupra libertăţii presei, presă confruntată şi aşa cu grele probleme economice, care-i fac extrem de dificilă activitatea. Pentru că românii au murit în decembrie 1989 şi pentru libertatea cuvântului, nu numai pentru căldură în case şi alimente. Din această cauză, proiectul de lege depus la Parlament de un grup de parlamentari în frunte cu Silviu Prigoană, de trecere a presei scrise sub controlul Consiliului Naţional Audiovizualului, care să emită licenţe publicaţiilor şi să le retragă, la o adică, atunci când ziariştii nu ascultă comenzile politice, a fost pentru mine picătura care a revărsat paharul.

Libertatea presei este într-un serios pericol. Fac apel la toţi oamenii responsabili din Parlament să nu mai tolereze această stare de lucruri.

Mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, mulţumesc mult, daţi-mi voie să facem o primă citire celor care au depus în scris.

De la Grupul parlamentar al PDL: domnul Daniel Buda, doamna Carmen Axenie, domnul Marius Rogin, domnul Cristian Burlacu, domnul Avram Marian, domnul Constantin Chirilă, domnul George Ionescu, domnul Gheorghe Ciobanu, domnul Samoil Vîlcu, domnul Petru Călian, domnul Marius Dugulescu, domnul Arion Viorel a citit, domnul Petru Movilă depune şi domnia-sa în scris.

De la PSD: subsemnatul Valeriu Zgonea, domnul Ioan Stan şi domnul Cornel Itu deocamdată a citit. Domnul Ioan Oltean de la PDL şi domnia sa a depus în scris.

Iar de la Grupul parlamentar al PNL: domnul Teodor Atanasiu, domnul Mihai Donţu, domnul Andrei Dominic Gerea şi domnul Marin Almăjanu au depus în scris, ca şi domnul Radu Stroe.

Dacă de la Grupul parlamentar al UDMR este cineva? Nu.

Din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale domnul Grosaru sau domnul Amet Aledin, care dintre colegii mei vrea să ia cuvântul? Am înţeles, deci minoritatea musulmană are dreptul să vorbească astăzi.

Domnule Amet Aledin, aveţi cuvântul, vă rog frumos, bine aţi venit. Bună dimineaţa! Şi, atunci înseamnă că domnul deputat Mircea Grosaru depune în scris. Vă mulţumesc mult.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Împotriva reducerii numărului personalului de specialitate din cadrul bibliotecilor judeţene"

Am susţinut, în ultimii ani, în Parlamentul României, problemele bibliotecilor şi, firesc, problemele bibliotecarilor. Chiar dacă, de multe ori, acestea sunt minimalizate, mergându-se pe principiul "există situaţii mai dificile în alte domenii", nu trebuie omise teme precum numărul mult prea mic de specialişti în biblioteconomie, salarizarea la limita minimă, lipsa de investiţii în ceea ce priveşte achiziţionarea materialelor specifice.

Trecerea unor instituţii de cultură, aşa cum sunt bibliotecile judeţene, în subordinea autorităţilor locale, nu a reprezentat, în unele locuri, un succes. Se poate afirma chiar că, mai degrabă, procedura a fost greşită. Altfel nu se poate explica de ce, din ce în ce mai mulţi reprezentanţi ai unor instituţii de profil îşi propun ca acestea să revină la starea iniţială, adică să fie din nou preluate de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Sigur, situaţia generală nu este una favorabilă. Bugetul alocat unui sector vital pentru păstrarea identităţii unei naţiuni, mă refer la cultură, nu a cunoscut, în ultimii ani, creşteri spectaculoase. Protecţia oferită, însă, de un minister, constituie un avantaj suplimentar.

Iată de ce există aceste tendinţe. Nu este normal, chiar şi în condiţiile de criză economică, ca numărul personalului de specialitate din cadrul bibliotecilor judeţene, să fie redus drastic. Unii au impresia că astfel pot fi făcute economii. Ceea ce nu cunosc, însă, persoanele respective, este că, în timp, se va dovedi inutilitatea acestor hotărâri.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Au mai depus în scris, în acest moment, de la Grupul parlamentar al PSD: domnul Mircea Duşa şi domnul Neculai Răţoi, deocamdată.

Iar de la Grupul parlamentar al PDL: domnul Alin Trăşculescu, domnul Răzvan Mustea şi domnul Iacob Strugaru.

De la Grupul parlamentar al PNL, am să citesc pe toţi: Ciprian Dobre, Virgil Pop, Sorinel Ştirbu, Relu Fenechiu, Viorel Buda, Dan-Ştefan Motreanu, Graţiela Gavrilescu, Bogdan Tîmpău, Titi Holban, Nini Săpunaru, Cristian Adomniţei, George Scutaru, Cristian Buican şi Diana Tuşa au depus în scris.

De la Grupul parlamentarilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, deci cum spuneam, independenţii mai independenţi, domnul Dan Morega a depus în scris.

Şi dacă doamna Luminiţa Iordache este în sală şi dacă vrea să citească. Vă rog frumos, doamna deputat. Ciclic, totul se repetă, domnule deputat. Lăsaţi, Iaşiul, aţi văzut, e fruntea, după Transilvania vine Moldova lui Ştefan cel Mare.

Doamna Luminiţa Iordache:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Poliţia e cu noi?"

Titlul nu e întâmplător. Am ocazia de multe ori să asist la evenimente, să primesc sesizări la cabinet, să mi se întâmple chiar şi mie lucruri care îmi pun la îndoială credinţa în faptul că poliţia e chiar cu noi, adică cu cetăţeanul român, pe care are obligaţia să-l apere de toate şi de toţi.

Îmi aduc aminte cu mare neplăcere anii de dinainte de revoluţie, când numai la vederea unui miliţian - că aşa li se spunea atunci - orice om avea imediat o senzaţie de frică, de teamă şi chiar se speria săracul om că putea să i se întâmple ceva foarte rău. Da, aşa era, Miliţia era un instrument de oprimare la îndemâna statului, cu ajutorul căruia li se punea oamenilor pumnul în gură, li se inocula un sentiment de frică, ca să nu mai spun de nesiguranţă totală atât a lui, dar mai ales a familiei sale. Cine nu încremenea când suna miliţianul la uşă? Pe cine nu apuca leşinul când era oprit şi legitimat de un miliţian? Dar a venit revoluţia, aşa-zisa revoluţie, când mii de oameni au murit. Dar pentru ce? Pentru ca noi toţi să fim liberi să călătorim, să vorbim, să scăpăm de acea frică continuă.

Da, au murit oameni pentru a ne bucura de libertate, de a fi beneficiarii unor legi, unor regulamente care să ne pună la adăpost de orice instrument de represiune, de a ne bucura că în sfârşit putem să ne vedem visul îndeplinit.

Dar iată că nu s-a întâmplat chiar aşa, şi încă au mai rămas, chiar şi peste 20 de ani, reminiscenţe ale trecutului.

Deci:

Am transformat Miliţia în Poliţie, am încercat să-i învăţăm pe noii angajaţi, dar şi pe cei vechi, că poliţia este acum un instrument în slujba cetăţeanului căruia trebuie să îi asigure securitatea şi siguranţa.

Am încercat, noi toţi, să le demonstrăm poliţiştilor că sunt plătiţi din banii noştri, din bani publici, că sunt în slujba cetăţeanului şi numai în slujba cetăţeanului.

Am încercat să îi învăţăm că e mai uşoară munca de prevenţie, mai benefică pentru cetăţean, mai ales dacă ţinem la viaţa şi la siguranţa lui.

Am încercat să îi învăţăm că e mai important ca oamenii să respecte legea, să fie educaţi în acest sens, şi că mai presus de orice e viaţa şi siguranţa cetăţeanului în slujba căruia s-au angajat şi ne-am angajat.

Am încercat să îi învăţăm să privească orice cetăţean ca pe un cetăţean corect şi onest, şi nu ca pe un eventual infractor. Primează prezumţia de nevinovăţie pentru fiecare, nu?

Dar câte s-au realizat din toate acestea? Puţine, chiar foarte puţine.

Cel mai des, zi de zi, ne întâlnim cu poliţiştii de la rutieră. Îi vedem peste tot: în trafic, în oraş, pe drumurile judeţene, pe drumurile europene. Dar credeţi că vederea echipajelor de poliţie ne asigură o circulaţie în siguranţă? Foarte rar.

De obicei, echipajele de la rutieră sunt primele care încalcă legea; merg cu semnale luminoase şi sonore şi atunci când nu se justifică, de crezi că s-a întâmplat, ferească Dumnezeu, nu ştiu ce grav accident sau poate că e în vizită chiar preşedintele Americii. Dar nu, nu e aşa. Ei sunt regii şoselelor de care toţi şoferii trebuie să se teamă. Când eşti la volan şi vezi un echipaj de poliţie trebuie automat să te gândeşti că sigur o să ţi se întâmple ceva - o amendă, câteva puncte luate - în loc să te simţi protejat şi apărat.

Te simţi hăituit când cu viteză maximă întorc în plin drum european şi încalcă linia continuă, şi sigur tot tu eşti cel amendat. Şi crezi că amenzile sunt toate conform legii? Da de unde? Sunt sute şi sute de procese-verbale anulate de instanţă. Şi te întrebi: poliţiştii nu cunosc legea, sunt superficiali, sunt rău intenţionaţi, au normă de amenzi sau pur şi simplu nu le pasă?

E adevărat, sunt multe accidente, mulţi oameni îşi pierd viaţa pe şoselele României, dar unde e munca de prevenţie? În afară de unele pancarte puse pe ici şi colo, nimic.

Nu le pasă ce se poate întâmpla, le pasă numai să facă constatări, să întocmească prost procese-verbale, să pară persoane importante. Că de, poartă uniformă şi asta nu e la îndemâna oricui! Ca şi cum ne-am întrece în statistici, în cifre, în norme. Viaţa omului nu mai contează şi nici ce am putea realiza. Contează numai imaginea lor de poliţişti corecţi care se ascund în spatele unor regulamente care şi acelea nu sunt la îndemâna noastră, să le ştim măcar.

Îmi aduc aminte de vremurile când excepţionalul Mihai Alexa era inspector şef la Bacău. De la ieşirea din Bacău până la ieşirea din judeţ întâlneai un echipaj de poliţie care elegant, dar şi cu bune rezultate, avertiza din când în când: "Reduceţi viteza! Circulaţi mai pe dreapta! Puneţi-vă centura! Viaţa are prioritate!" Adevărat, parcă te simţeai mai în siguranţă.

E atât de greu să facem prevenţie întâi în trafic, să-i avertizăm pe şoferi de pericole şi apoi să aplicăm sancţiuni? E aşa de greu?

Eu cred că e mai important să îi avertizezi pe oameni, să-i înveţi cum să se protejeze şi mai puţin e important să constaţi şi să dai sancţiuni.

Mă întreb dacă Autoritatea de Ordine Publică îşi face bine treaba la nivelul fiecărui judeţ şi dacă se mai fac proiecte comune pe linie de prevenţie, dacă societatea civilă constată şi sancţionează şi atitudinea poliţiştilor, care se trezesc pe tarlaua lor proprie, şi mă mai întreb dacă chiar poliţia încearcă să-şi îmbunătăţească modul de a lucra cu cetăţeanul. Că programe şi proiecte europene sunt, important e dacă le accesează cineva, şi dacă da, unde se vede eficienţa?

Şi mă mai întreb dacă orice poliţist e conştient că e plătit din banii contribuabililor, că tocmai de aceea e slujba lor: să-i apere, şi nu să-i hăituiască.

Mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat, mulţumim mult.

Domnul Gheorghe Tinel, m-am şi speriat, m-am gândit că aţi revenit în Grupul parlamentar al PSD. Cum criticaţi poliţia română...

Domnul Tinel Gheorghe:

Să nu vă speriaţi prea tare, domnule preşedinte.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică din această dimineaţă, stimaţi colegi, se numeşte: "Şcoala - între a fi sau a nu fi de tip european".

Deschiderea noului an şcolar şi schimbările efectuate au produs multă agitaţie atât printre profesori, cât şi printre părinţi, elevi, dar şi politicieni.

Pe părinţi şi profesori îi înţeleg, unii nemulţumiţi de condiţiile oferite - şcoli nefinalizate, grupuri sanitare în lucru, realocări de elevi la alte şcoli, cu disconfortul de rigoare, alţii, profesorii, de faptul că li s-au redus salariile cu 25%.

Dar pe politicieni nu-i înţeleg deloc. Practic ce se întâmplă acum în unităţile de învăţământ este din vina exclusiv a politicienilor, care în ultimii 20 de ani au vândut iluzii pentru voturi. La mine în judeţ şi în colegiu nu ştiu de ce până acum Ministerul Învăţământului nu a cerut o verificare a tuturor investiţiilor începute în ultimii 4 ani şi nefinalizate încă.

Ar fi putut afla că la Sineşti, aici, la 30 de km de Bucureşti, un grup sanitar s-a construit cu circa 6 miliarde delei, şi este nefinalizat.

La Drogoeşti, la vreo 40 de km de Bucureşti, s-au băgat circa 12 miliarde de lei în reabilitarea şcolii la sfârşitul anului 2006, iar în 2007 copiii au fost mutaţi în comuna vecină, Roşiori, la Patru Fraţi, un sat aparţinând de comuna Adâncata, un grup sanitar încă neterminat a costat până acum 6,3 miliarde de lei şi mai necesită încă 500 de milioane, aceeaşi şcoală, deşi în scripte apare învelităLindab, în realitate are tot tablă zincată de 30 de ani pe acoperiş. La mine la Fierbinţi, lucrurile sunt mai complicate, până acum s-au băgat circa 15 miliarde lei într-un corp de campus şi cred că în realitate nu sunt mai mult de 2-3 miliarde. De altfel, cred că multe astfel de "nemernicii" care produc dispute interminabile şi pe care nu le pot finaliza decât organele abilitate ale statului, sunt în tot judeţul şi în toată ţara.

Vă rog, domnule ministru, să dispuneţi în judeţul Ialomiţa, şi mai ales în Colegiul 4 Urziceni, un control al tuturor acestor investiţii începute, făcând o analiză privind oportunitatea, necesitatea şi eficienţa acestora.

Solicit ca această declaraţie politică să ajungă expres pe masa Ministrului Educaţiei Naţionale.

Mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul reprezentantul celui mai frumos şi cel mai important judeţ al României, domnul Damian, vă rog frumos... Nu, Doamne, îmi permit aşa ceva? Sunteţi prietenul meu de atâţia ani de zile...

Domnule deputat, aveţi cuvântul. Se pregăteşte din partea deputaţilor independenţi, domnul doctor Tudor Ciuhodaru.

Domnul Ioan Damian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Oriunde v-aţi afla în această dimineaţă declaraţia mea politică se referă la un domeniu, sunt absolut convins, drag dumneavoastră, majorităţii dintre dumneavoastră - la domeniul sportului, şi se intitulează, nu ştiu dacă, până la urmă chiar sugestiv: "Sportul românesc - în mare suferinţă".

Nutresc convingerea că foarte mulţi dintre dumneavoastră stimaţi colegi, sunteţi mari iubitori ai sportului, acest fenomen social al planetei care înseamnă nevoia de sâmbătă şi duminică a săptămânii popoarelor.

Sportul românesc a fost (folosesc, din păcate, perfectul compus), dintotdeauna ambasadorul cel mai frumos şi performant al României în lume.

O întâmplare fericită face ca în actualul Parlament al României, să fi fost alese câteva personalităţi din această lume minunată a sportului: Senatorul Anghel Iordănescu, antrenorul secolului la fotbal, deputatul Marian Săniuţă, maestru emerit la volei, dar şi cel mai plăcut rostitor de slovă sportivă românească, inegalabilul Cristian Ţopescu, senator.

Ca unul care am reprezentat România, ca arbitru judecător de box, la şase ediţii ale campionatelor mondiale, patru campionate europene, la două ediţii ale jocurilor olimpice de la Sidney şi Atena, două cupe mondiale, dar şi zeci de turnee de categoria întâi, cu îngrijorare şi teamă mă întreb şi îl întreb pe domnul ministru Funeriu, de la educaţie, ce se întâmplă cu sportul României de azi, unde se va opri această cădere liberă în care se află acesta.

Nu vă voi enumera marile valori, fostele glorii sportive, din teama de a nu omite pe cineva şi pentru că sunt foarte multe nume imense, de la Nicolae Linca la Ivan Patzaichin şi de la Nadia Comăneci la Alina Dumitru, sportul românesc a făcut cunoscut într-un mod glorios numele României.

Pentru că trebuie să fim corecţi şi să recunoaştem că pentru întreaga lume, România înseamnă acum: Nadia, Ilie Năstase, Hagi, Bute, Drăgulescu sau Gabi Szabo, nu înseamnă Boc, Udrea, Funeriu, Ponta, Antonescu şi nici măcar Băsescu.

Anul 2011 va fi premergător Jocurilor Olimpice de la Londra, iar în funcţie de condiţiile create pentru pregătirea sportivilor, vor depinde rezultatele României la olimpiadă. Lipsa banilor, lipsa sălilor, a terenurilor, puţinătatea sponsorilor care nu sunt încurajaţi de o lege favorabilă, creează un orizont sumbru şi o mare lipsă de speranţă privind bilanţul sportului românesc la olimpiada londoneză. Nu sunt singurul care mă îndoiesc că de la Londra vom veni cu vreo medalie de aur.

Avem campionate mondiale, europene, calificări pentru jocurile olimpice şi este greu să ne descurcăm fără sprijinul Ministerului Educaţiei, prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Sport, condusă de fosta regină a semifondului mondial, doamna preşedinte Doina Melinte.

La recenta rectificare, sportul a fost uitat. Sperăm la puţini bani, ca suplimentare, la următoarea rectificare de buget. Pentru că, domnule ministru Funeriu, în zadar vom face rost de bani peste doi ani la data olimpiadei, dacă nu vom reuşi să ducem sportivii la turneele de calificare. Adică vom merge acolo doar delegaţie de oficiali.

Automat priorităţile trebuie să însemne sporturile olimpice chiar, dacă şi celelalte federaţii merită să fie respectate şi susţinute.

Fac un apel sincer şi călduros către dumneavoastră, domnule ministru Funeriu. Sunteţi un om tânăr, un spirit fin, cu o cultură aleasă şi nu cred că vă este indiferentă situaţia de acum a sportului românesc.

Aţi văzut lumea şi cunoaşteţi desigur ce importanţă acordă alte state sportului de performanţă.

Aceşti adolescenţi şi tineri care practică sportul de performanţă trudesc din greu fără sâmbătă, fără duminică şi, în unele discipline, fără copilărie. Despre alte renunţări nici nu vreau să mai amintesc, pentru că vă sunt cunoscute.

Şi încă ceva, sportul nu a avut şi nu trebuie să aibă culoare politică. Pe spatele tricourilor tinerilor sportivi români nu scrie nici PDL, nici PSD şi nici PNL, scrie întotdeauna România, iar atunci când drapelul nostru este înălţat pe cel mai înalt catarg, din nefericire foarte rar în ultimul timp, nu se cântă imnul niciunuia dintre partide, ci se intonează, printre lacrimile învingătorilor, imnul dulce al României.

Ajutaţi mai mult sportul, domnule ministru Funeriu, aşa cum zice românul "din toată sărăcia" pe care o cunoaştem şi pe alocuri chiar o înţelegem.

Vă mulţumesc pentru că m-aţi ascultat.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, mulţumesc mult de tot.

Au mai depus în scris domnul Bogdan Ciucă de la Partidul Social Democrat şi domnul Dorel Covaci de la acelaşi partid.

Are cuvântul domnul Cătălin Cherecheş. Se pregăteşte domnul doctor Ciuhodaru.

Iertaţi-mă. Am două grupuri de independenţi. Nu mai ştiu pe care să-l citesc primul.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Un grup de deputaţi liberi şi unul de independenţi.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule vicepreşedinte,

Declaraţia mea politică de azi se intitulează "Distrugerea învăţământului românesc."

Există câteva realităţi care îmi argumentează acest titlu al declaraţiei. România nu are bani de salarii pentru cadrele didactice, dar când vine vorba de tocat banul public pe construcţii inutile, este campioană. Sume uriaşe din bani publici au fost alocate pentru modernizarea unor şcoli care, însă, se vor desfiinţa din cauza lipsei elevilor.

S-au reabilitat clădiri acolo unde nu mai sunt copii, iar şcoli în care învaţă copii nu au autorizaţii de funcţionare din cauza condiţiilor în care sunt nevoiţi să stea copiii. în toată ţara sunt 1.400 de construcţii începute în 2008 şi care acum zac în paragină, din lipsa fondurilor.

Pe de altă parte, statisticile UNESCO arată că suntem pe locul al doilea, ca număr de analfabeţi, din Europa Centrală şi de Est, după Rusia, şi pe locul al cincilea pe întreg continental. Conform statisticilor, România are 440 000 de analfabeţi. Aşa încât este îndreptăţită întrebarea, cum reuşeşte România, de fiecare dată, să intre în topurile în care nicio ţară nu şi-ar dori să fie prezentă.

Europa este însă un continent norocos - nicio ţară nu are mai mult de un milion de analfabeţi, iar în regiunea central şi est europeană, pragul superior este chiar mai scăzut. La polul opus, Africa este continentul cu cei mai puţini oameni alfabetizaţi.

Reforma în învăţământ bate pasul pe loc şi din tot mai multe părţi vin acuzaţii către ministrul Daniel Funeriu, de distrugere a învăţământului. Ele se referă la intenţia Ministerului Educaţiei de a închide peste 1.000 de şcoli şi de a limita efectivul de posturi didactice şi nedidactice din învăţământul superior. În loc de măsuri viabile pentru reformarea învăţământului, s-a demolat exact ceea ce în alte ţări europene se construieşte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu ştiu dacă este vorba de nepricepere sau de rea-credinţă, dar ştiu sigur că desfiinţarea a sute de şcoli, inclusiv în Maramureş, judeţul pe care îl reprezint în Parlament, şi distrugerea autonomiei universitare au condus la haos într-un domeniu esenţial pentru viitorul României. Nici în cea mai neagră perioadă a României nu s-au desfiinţat atâtea şcoli şi n-au fost concediate sau în curs de concediere, după cum a promis domnul ministru Funeriu, atâtea cadre didactice.

În Maramureş, deşi sunt 208 unităţi şcolare care au personalitate juridică, doar 148 au fost autorizate de curând. Cea mai mare problemă, însă, o reprezintă şcolile comasate sau arondate. Există 328 de astfel de unităţi de învăţământ, dintre care doar 71 au autorizaţie sanitară de funcţionare. O cifră care arată precaritatea în care funcţionează şcoala românească.

Domnul ministru Daniel Funeriu a fost recent în Maramureş. Aş vrea să ştiu dacă s-a deplasat în teritoriu şi a vizitat şcolile din judeţul nostru, acolo unde sunt problemele reale, sau s-a limitat în a vizita doar birourile Prefecturii Maramureş. Nu vorbim aici despre dotări cu aparatură şi material didactic modern, ci de apă curentă, toalete pentru elevi şi cadre didactice, iluminat corespunzător, mobilier adecvat elevilor. Este minimul necesar pentru a fi avizate sanitar. Minim care, din păcate, nu este asigurat. Despre ce fel de şanse să discutăm când vorbim de elevii româniei? Cum vede ministrul educaţiei şansa oricărui copil de a merge la şcoală, în condiţiile în care unele şcoli se închid, altele nu au autorizaţii de funcţionare, altele sunt la kilometri buni de domiciliul elevilor, iar sărăcia bântuie dramatic viaţa satelor şi oraşelor României. În acest moment se poate vorbi despre o viziune defectuoasă a Guvernului şi a ministerului de resort vizavi de educaţia elevilor României.

Acesta să fie viitorul copiilor şi tinerilor României? Ca să nu fie aşa, avem datoria cel puţin morală să acţionăm împreună pentru binele învăţământului românesc.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, mulţumesc mult.

Cred că suntem din ce în ce mai mulţi colegi care începem să spunem că criza aceasta este suportată de foarte mulţi colegi din învăţământ.

Au mai depus în scris domnul deputat Vasile Mocanu, domnul deputat Vasile Popeangă depune şi domnia sa în scris.

Domnule deputat Ciuhodaru, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul deputat Militaru, de la Partidul Democrat Liberal.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernul lacom".

Stimaţi colegi,

Poate vă întrebaţi de ce am ales acest titlu pentru declaraţia politică. Nu voi vorbi astăzi despre corupţia din guvern. Am ales astăzi să vorbesc despre un alt fel de lăcomie şi despre tipul de om aflat la guvernare. George Orwell i-a numit sacerdoţii puterii. Dintotdeauna sacerdoţii au tins către absolut. În cazul de faţă este vorba nu numai de controlul resurselor economice, ci de controlul absolut al mecanismelor statului. În ciuda vastelor cunoştinţe de drept constituţional ale premierului, se pare că domnia sa are în continuare dificultăţi majore în interpretarea termenilor executiv şi legislativ. Probabil imprecis definiţi în Constituţia Republicii Socialiste România. Credeam că parlamentul nu este doar un apendice al guvernului. Credeam că rolul său nu este doar de a aproba ordonanţe de urgenţă emise în urmă cu mulţi ani şi de a vota bugetul de stat.

Gravă eroare. Legile iniţiate de parlamentari au slabe şanse de a trece prin comisii şi de a ajunge în plen, atât timp cât zi de zi acestea sunt preluate de reprezentanţii puterii şi prezentate cu mici modificări ca proiecte proprii. Pentru cei care mai au încă dubii, aceasta este chiar definiţia plagiatului.

Am început să îmi pun problema dacă să îmi înregistrez proiectele legislative la OSIM, dar nu vreau să îngroş şi mai mult rândul celor care stau la coadă pentru plata contribuţiilor sociale aferente drepturilor de autor. Sau poate că guvernul le va reţine direct de la sursă; adică de la guvern.

Am remarcat că mâna lungă şi scormonitoare a guvernului nu intră doar în buzunarele bugetarilor şi ale firmelor care încă mai cred că trebuie să îşi plătească taxele. Mai nou, această mână ajunge şi la iniţiativele legislative pe care le-am depus în Parlamentul României. Iar dacă memoria le e prea scurtă sau prea obosită, le amintesc de legile privind etnobotanicele, malpraxisul, agresiunea împotriva personalului medical, deblocarea posturilor din sistemul medical, transplantul şi datele înscrise pe cardul naţional de sănătate. Toate aceste proiecte legislative, pe care le-am depus cu mult timp în urmă în parlament, stau de prea mult timp în comisii, în timp ce membri ai guvernului le pun pe tapet drept proiecte proprii.

Ar fi bine ca guvernul să acţioneze şi nu doar să reacţioneze. În locul măsurilor pompieristice avem nevoie de iniţiative parlamentare care să creeze un cadru legal care să supravieţuiască primei crize apărute într-un sistem.

Până atunci, guvernul Boc papă tot. Până şi iniţiativa parlamentară...

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc mult.

Din partea Grupului Partidului Democrat Liberal, domnul Constantin Militaru.

Vă rog frumos, aveţi cuvântul. Trei minute.

Domnul Constantin Severus Militaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Prizonier la bancă".

Stimaţi colegi,

Una dintre categoriile de români cel mai puternic afectate de efectele crizei economice din România este reprezentată de cei care, bucuroşi de creşterea economică din perioada 2007-2008, s-au încumetat să acceseze un credit bancar, fie pentru o casă, fie pentru achiziţia unei maşini sau chiar pentru cheltuieli curente.

În entuziasmul lor, noii clienţi ai băncilor nu au apelat la consultanţă juridică specializată, atunci când au semnat contractul de creditare, motiv pentru care astăzi se văd confruntaţi cu îndeplinirea unor condiţii şi plata unor rate de rambursare pe care nu le mai pot susţine. Comisioane ascunse, altele redenumite sau chiar unele total necuvenite, dincolo de costul efectiv al creditului, modificări succesive ale ratelor dobânzii, pentru raţiuni care nu avantajează decât instituţia bancară sau financiar nonbancară au adus clienţii români, persoane fizice sau juridice, în pragul disperării.

Din nefericire, profitul uriaş pe care îl generează astfel de practici nu determină instituţiile bancare să abandoneze o astfel de relaţie cu clienţii lor. Acest lucru e demonstrat faptic de sancţiunile aplicate atât de Consiliul Concurenţei, cât şi de Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor, pentru unele bănci, care nu au avut nicidecum efectele scontate.

Pericolul pe care îl generează această stare de fapt, ar trebui să îngrijoreze în egală măsură atât autorităţile române, pe oficialii Băncii Naţionale, cât chiar şi pe managerii instituţiilor bancare, efectul cel mai vizibil al acestui comportament pe piaţă fiind concretizat în creşterea uriaşă a restanţierilor şi în abandonul bunurilor cumpărate în sistemul de finanţare leasing.

Transparentizarea condiţiilor contractuale ale creditelor, în principal, a costurilor, fermitatea clauzelor prevăzute în contract şi nu modificarea lor pe baze unilaterale, fermitatea ratelor dobânzii, asistarea juridico-contractuală şi informarea corectă a viitorilor clienţi sunt măsuri obligatorii de implementat, de urmărit şi de controlat de autorităţile române abilitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc că v-aţi încadrat în cele trei minute.

Din partea Grupului Partidului Social Democrat nu mai există nimeni să ia cuvântul.

Din partea Grupului Partidului Naţional Liberal, doamna Lucia Ana Varga.

Doamna deputat, aveţi trei minute. Vă mulţumesc.

Se pregăteşte domnul deputat Mircea Irimescu din partea Grupului de independenţi.

Doamna Lucia-Ana Varga:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Guvernul să privească cu precauţie măsurile luate de către Ministerul Agriculturii."

În sesiunea parlamentară anterioară, am depus în Parlament, împreună cu 78 de deputaţi şi senatori, o propunere legislativă prin care ceream un moratoriu pe o perioadă de cinci ani pentru cultivarea în România a organismelor modificate genetic.

Deşi este un subiect de care sunt preocupate majoritatea statelor europene, deşi este o chestiune care vizează direct viaţa oamenilor, nu am primit niciun punct de vedere de la oficialii guvernamentali. Ignorarea acestui subiect de către Ministerul Agriculturii şi Ministerul Mediului ne îngrijorează. Îşi asumă aceştia riscurile de sănătate şi de mediu pentru generaţiile actuale şi viitoare de români? Ţin oare cont guvernanţii de avertizările specialiştilor în nutriţie care atenţionează asupra faptului că adevăratele efecte ale consumului de organisme modificate genetic încă nu au explodat, acestea fiind introduse în consum relativ de curând, zece ani, iar atacul asupra corpului uman putând fi cu adevărat evaluat pe parcursul unei generaţii.

La toate acestea se adaugă şi efectele ireversibile asupra mediului înconjurător prin atacul asupra altor specii şi contaminarea culturilor ecologice.

Tăcerea Ministerului Agriculturii este cu atât mai profundă cu cât la conducerea acestei instituţii a fost numit domnul Tabără, om politic, care s-a pronunţat public de mai multe ori în favoarea cultivării şi consumului de organisme modificate genetic, ba chiar asociat unor interese ale marilor producători.

Este de explicat, de altfel, şi faptul că noul ministru al agriculturii a fost contestat încă din prima zi de mandat, majoritatea asociaţiilor de mediu cerându-i demisia imediat.

Acesta este motivul pentru care solicit Guvernului Boc, în ansamblul său, precum şi premierului, în special, să privească cu precauţie şi responsabilitate deciziile ministrului Tabără. Trebuie să înţelegem că România nu poate ignora semnalele tot mai puternice care limitează zona extinderii organismelor modificate genetic, aşa cum ar trebui să privim cu interes la exemplele altor state europene care au adoptat o poziţie rezervată şi de protejare a propriilor cetăţeni şi a mediului înconjurător pe acest subiect.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat, mulţumesc din suflet. Întotdeauna aţi fost o distinsă doamnă şi aţi vorbit de lucrurile care ne vor lovi în viitor şi ne lovesc în fiecare zi când mâncăm.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea Irimescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică este intitulată "Relaţiile româno-ucrainene astăzi".

Stimaţi colegi,

Duminică, 12 septembrie, la Cernăuţi, a avut loc cea de-a XXI ediţie a celei mai importante serbări a comunităţii româneşti din nordul Bucovinei: "Limba noastră cea română".

Instituită în 1990, după modelul patentat la Chişinău la începutul valului reformator ce a cuprins ţările din centrul şi răsăritul Europei, manifestarea de la Cernăuţi s-a dovedit a fi în decursul anilor un important for de dezbatere a gravelor probleme naţionale româneşti din partea înstrăinată a Ţării de Sus. Dincolo de creşterea gradului de solidaritate a compatrioţilor de aici şi de promovarea unei mişcări artistice naţionale adecvate, printre câştigurile certe trebuie subliniat şi faptul că dezbaterea problemelor minorităţii române din Ucraina se făcea în faţa reprezentanţilor autorităţilor statului român din Bucureşti şi din judeţele învecinate, în prezenţa reprezentanţilor presei din ţară. Multe greutăţi ale nord-bucovinenilor şi-au găsit rezolvare prin aceste întâlniri ale demnitarilor cu locuitorii etnici români ai Regiunii Cernăuţi.

Spre deosebire de cele întâmplate la Chişinău la sfârşitul lunii august, la Cernăuţi, pentru prima dată de la ediţia inaugurală, nicio autoritate românească nu a avut reprezentanţi la manifestarea din Palatul Tineretului din capitala Bucovinei. Nici măcar Consulatul General al României din localitate nu a catadicsit să-şi trimită un delegat la întrunire, mulţumindu-se să expedieze doar un mesaj de salut.

Efectul moral asupra comunităţii româneşti locale al acestei absenţe generalizate este lesne de bănuit. Deznădejde, frustrare, amarul sentiment al abandonării din partea patriei istorice etc. etc. Şi nu trebuie uitat că rana cauzată de încheierea tratatului româno - ucrainean în sufletele acestor oameni nu s-a închis încă, ceea ce-i face să fie deosebit de sensibili la semnalele care le vin din ţară. Ei suferă enorm la gândul că în acest an, când s-au împlinit 70 de ani de la ocuparea Basarabiei, Herţei şi a nordului Bucovinei, în ţară, despre destinul lor tragic nu s-a discutat nimic, în timp ce maghiarii din secuime au sărbătorit recent 70 de ani de la Dictatul de la Viena.

Nu ştiu care este cauza noii atitudini a statului român faţă de românii din Ucraina. Ar fi bine să fie vorba doar de o nefericită întâmplare accidentală care sper să nu se mai repete în viitor, dar mă tem că nu este aşa. Fără implicarea statului român, marile probleme naţionale ale comunităţii româneşti din Ucraina nu pot fi rezolvate.

Relaţiile româno - ucrainene se află astăzi poate la cel mai scăzut nivel de la declararea independenţei vecinului de la frontiera noastră nordică. Adevărurile istorice care privesc relaţiile româno - ucrainene nu pot fi eludate; este bine că preşedintele Băsescu s-a pronunţat răspicat despre starea cetăţenilor ucraineni de etnie română, însă păstrarea unor relaţii acceptabile cu autorităţile de la Kiev este în interesul tuturor. Prestaţii diplomatice româneşti profesioniste, inteligent susţinute, de eficienţă deosebită, sunt mai necesare ca oricând.

Din păcate, nu totdeauna se întâmplă asta. De exemplu, românii din Ucraina consideră inadecvat comportamentul delegaţiei conduse de preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, care a participat la solemnitatea depunerii jurământului de către preşedintele ales al Ucrainei. Absentarea de la prezentarea felicitărilor protocolare din finalul manifestărilor de învestire poate fi o atitudine în măsură să înrăutăţească gratuit relaţiile cu statul vecin. În aceste condiţii, adversitatea pe care o practică Ucraina faţă de toate interesele româneşti din spaţiul ex-sovietic, cu precădere în Republica Moldova, alimentată şi din astfel de stângăcii politice, n-ar mai trebui să mire pe nimeni.

Amânarea sine die a unei întâlniri la nivel înalt a conducerilor celor două ţări poate compromite rezultatele eforturilor unor diplomaţi pricepuţi. Acordurile pentru echivalarea în Ucraina a diplomelor obţinute de românii din Ucraina care fac studii în România, pentru stabilirea condiţiilor de mic trafic în zona frontierelor şi pentru deschiderea unei filiale a Centrului Cultural Român din Kiev la Cernăuţi, negociate cu succes cu partea ucraineană ce urmează a fi semnate cu prilejul întâlnirii dintre preşedinţii Băsescu şi Ianukovici sunt esenţiale pentru viitorul european al comunităţii româneşti din ţara vecină.

Dificultatea raporturilor noastre cu Kievul, cel puţin din punct de vedere politic şi economic, este evidentă. Dar ea nu scade prin neparticiparea instituţiilor statului la evenimentele naţionale semnificative din viaţa etnicilor români din Ucraina. Dimpotrivă, adoptarea unei astfel de atitudini este o gravă greşeală în care este bine să nu se persiste.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Distinşii mei colegi din Grupul nealiniat, deputaţi declaraţi independenţi în cursul mandatului, şi-au închis lista.

De la Partidul Democrat Liberal, domnul Daniel Geantă are cuvântul.

Se pregăteşte distinsul Octavian Bot.

Domnul Florian Daniel Geantă:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "Promoţii comerciale mincinoase".

În ultimele luni, din ce în ce mai mulţi români sunt înşelaţi de ofertele false din marile magazine, iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a constatat, după mai multe raiduri prin aceste supermarketuri şi hipermarketuri, că multe din produse sunt vândute prin oferte promoţionale, însoţite de campanii publicitare expirate, iar în foarte multe cazuri aceste oferte promoţionale false induc în eroare mulţi cumpărători.

ANPC recomandă consumatorilor să verifice de fiecare dată dacă aceste oferte sunt valabile atunci când fac cumpărături, avertismentul este pentru toţi clienţii acestor magazine, pentru că până la urmă aceste promoţii sunt făcute doar pentru a atrage cumpărătorul, care odată ajuns la raft constată că este păcălit, iar de multe ori preţul este mai mare cu mult faţă de cel afişat.

ANPC trebuie să aplice legea, să se implice mai mult în aceste cazuri semnalate de către cetăţeni, chiar dacă marile lanţuri de magazine primesc amenzi, continuă să păcălească clienţii.

Chiar dacă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a făcut eforturi serioase pentru ca la fiecare punct comercial să existe un număr de contact pentru reclamaţii, ANPC va trebuie să desfăşoare şi campanii de conştientizare şi încurajare a clienţilor păgubiţi de a reclama inconvenientele create de comercianţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

Domnule deputat, mulţumesc mult de tot.

Aşa cum am spus, următorul este colegul dumneavoastră, domnul deputat Octavian Bot.

Domnul Octavian Bot:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Parafrazând titlul unuia dintre cele mai cunoscute romane ale lui Marin Preda, aş intitula declaraţia mea politică "justiţia, ca o pradă."

De la o vreme, ai impresia că actul de justiţie, procedurile judiciare s-au transformat într-un interminabil serial de televiziune. Aşa după cum îi stă bine unui serial, fiecare episod are acelaşi regizor, acelaşi scenarist, diferă doar distribuţia; când Patriciu, când Becali, iar mai nou, Sorin Ovidiu Vântu.

Dacă "distribuţia" este binecunoscută, în jurul regizorului sau scenaristului pluteşte misterul. Mister ce deschide un larg câmp pentru speculaţii, prilej pentru opoziţia, molipsită de scenarită, de a bate câmpii cu graţie.

Cine să fie regizorul, cine să fie scenaristul? se întreabă o lume întreagă.

O fi vorba doar despre incompetenţă?

Arestarea controversatului Sorin Ovidiu Vântu ridică serioase semne de întrebare şi amplifică misterul.

Ca cetăţean român şi, nu în ultimul rând, ca om politic, aş vrea să ştiu dacă SOV este sau nu vinovat. Nu ştiu dacă SOV trebuia sau nu trebuia să fie reţinut. Se pare totuşi că justiţia română are măsuri diferite în ceea ce priveşte pericolul social pe care îl reprezintă învinuiţii.

Dacă arestarea împricinatului ar fi fost înfăptuită şi doar anunţată ca o ştire de larg interes, ar fi fost o procedură judiciară obişnuită. Când însă am asistat la un adevărat spectacol televizat, te întrebi pe bună dreptate ce s-a urmărit sau cui foloseşte toată mascaradă.

Dacă mai adăugăm şi scena cu împuşcatul câinelui, poţi crede că ai văzut un film cu proşti. Poţi crede, dar nu poţi fi sigur. De un singur lucru poţi fi sigur: procedând în modul acesta, justiţia s-a compromis sau a fost compromisă.

În faţa acestei situaţii, cetăţeanul de rând stă şi se întreabă năuc şi contrariat: "oare de unde bate Vântu"?.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Daţi-mi voie să mai fac o scurtă citire a celor care depun în scris: de la Grupul PSD+PC, domnul Ioan Sorin Roman, domnul Mugurel Surupăceanu, doamna Antonella Marinescu, domnul Cristian Resmeriţă, Costică Macaleţi, Emil Radu Moldovan, Florin Pâslaru şi Florentin Gust şi lista s-a încheiat la PSD au depus în scris.

De la Partidul Naţional Liberal: domnul Nicolăescu, prezent întotdeauna şi apreciat de domnul profesor Stanciu, depune în scris, e greu să vorbească; domnul Mihai Lupu, domnul Gheorghe Dragomir, domnul Cristian Mihai Adomniţei, domnul Horia Cristian, vor depune şi domniile lor în scris.

Grupul UDMR nu are pe nimeni, toţi independenţii au vorbit.

Îi dau cuvântul distinsului meu coleg, domnul Silviu Prigoană.

Vă rog frumos, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Eu am ajuns la şedinţă chiar în aglomeraţia făcută de Partidul Democrat Liberal în ultima perioadă, ceea ce demonstrează că încă criza nu a ajuns în România, ţinând cont de marea aglomeraţie de pe şoselele patriei care din ce în ce se lăţesc mai mult şi locurile sunt din ce în ce mai puţine...

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

... e de pe vremea ailaltă.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

Da. Mulţumesc încă o dată, domnule preşedinte, pentru bunăvoinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Şcoală, spital sau lăcaş de cult".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă mulţumesc pentru numărul impresionant, pentru numărul mare de deputaţi care sunt astăzi prezenţi în sală.

Mulţumesc şi domnului preşedinte că reuşeşte să stăpânească sala atât de bine!

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am învăţat de la dumneavoastră.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

Vă mulţumesc.

Sunt un model de inspiraţie, după cum se observă.

Aproximativ 3.300.000 de elevi şi preşcolari au început, luni, cursurile primului semestru din anul şcolar 2010-2011. Peste 220.000 dintre ei sunt boboci de clasa I, iar 500.000 sunt copii de grădiniţă. Cursurile, atât la grădiniţă, cât şi la şcoală şi liceu, vor fi predate de aproximativ 250.000 de cadre didactice titulare şi suplinitoare.

Sunt cifre impresionante pentru un sistem de învăţământ pe care mai toată lumea îl consideră anacronic şi lipsit de performanţă.

Din păcate, există peste 5.900 de unităţi şcolare ce nu au primit autorizaţii sanitare de funcţionare, elevii fiind obligaţi să suporte condiţii improprii desfăşurării în bune condiţii a procesului de învăţământ. Deşi avem cu circa 7.000 de şcoli mai puţine decât în urmă cu 20 de ani, nu reuşim să rezolvăm problema permanentă a salubrizării corespunzătoare a acestora.

În schimb, reuşim să construim noi şi noi lăcaşuri de cult, ca posibilă asigurare a unora că, probabil pe lumea cealaltă, vor putea să-şi cumpere spălarea păcatelor din lumea asta.

În ultimii ani, sume importante din bugetul de stat au fost alocate pentru lucrări de construcţie şi consolidare a noi lăcaşuri de cult. Statul şi comunităţile locale preferă să-şi bage banii în ridicare de biserici, nu în construirea şi renovarea unor şcoli sau spitale.

După 1989, în medie, România s-a ales cu 200 de biserici noi pe an, în timp ce numărul şcolilor a scăzut cu peste 300 de unităţi pe an.

În ritmul acesta, peste 20 de ani nu ştiu dacă vom fi mai credincioşi, însă, cu siguranţă vom fi un popor mai puţin educat, mult mai analfabet.

Nu neg importanţa religiei în societate şi pentru fiecare dintre noi, însă este necesar să înţelegem că educaţia şi sănătatea sunt nevoi primare ale societăţii contemporane.

Autorităţile locale trebuie să înţeleagă faptul că descentralizarea realizată în ultimii ani le obligă să ia decizii de care depinde, în bună măsură, viitorul cetăţenilor din localităţile pe care le administrează. Sunt cei în măsură să decidă dacă şcoala, dispensarul sau spitalul, drumul, podul sau alimentarea cu apă a localităţii trebuie făcute înainte de a fi construite biserici.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, sala dumneavoastră a vibrat după o asemenea declaraţie politică. (Rumoare.)

Voci din sală: Aplauzele nu se aud!

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

După cum aţi observat, există murmur în sală.

Vă mulţumesc foarte mult pentru declaraţie.

Dintre următorii colegi de la Partidul Democrat Liberal, dacă mai există vreun coleg care vrea să ia cuvântul?

Domnule deputat, vă rog frumos, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Holdiş:

Domnule preşedinte de şedinţă, vă mulţumesc.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Să ştiţi că până ieri nu eram decis dacă voi depune această declaraţie politică, dar ceea ce mi s-a întâmplat mie în 8 septembrie mâine vi se poate întâmpla şi dumneavoastră, şi cred că ar fi foarte bine ca pe viitor să luăm măsuri ca asemenea acţiuni să nu se mai întâmple.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată: "PSD-iştii lui Ponta vor să câştige alegerile cu bătaie şi cu ameninţări".

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sunt sigur că mulţi dintre dumneavoastră aţi aflat sau aţi văzut cum în România anului 2010, la 20 de ani de la căderea comunismului şi, implicit, a dobândirii libertăţii de exprimare atât de mult dorite, am ajuns să fiu agresat fizic şi verbal de către hoarda de primate comuniste aflate în aşteptarea mentorului lor, Victor Ponta.

Toate acestea în contextul în care, cu ocazia alegerilor locale parţiale din comuna Racşa, judeţul Satu-Mare, însoţit de alţi 12 colegi, făceam campanie electorală într-un loc public, pentru susţinerea candidaţilor noştri.

În acest judeţ, comuna Racşa este renumită pentru unipartidismul de tip comunist al primarului PSD-ist, a cărui camarilă formată din evazionişti şi infractori locali intimidează oamenii care ar putea fi o ameninţare la dictatura instaurată de "ciuma roşie", prin ai săi exponenţi.

Anul trecut, în campania prezidenţială ne-a fost blocat drumul către localitate şi am fost ameninţaţi cu bătaia. În urmă cu un an, un lider local liberal a fost bătut tot în această localitate de către acelaşi primar cu a sa trupă. Drumul a fost totuşi eliberat, dar numai după intervenţia Poliţiei.

Bineînţeles că celui care a blocat drumul şi ne-a ameninţat, nimeni nu i-a pus niciun fel de întrebare. Acum, un deputat ales şi legitimat prin voturile a mii de alegători, adică subsemnatul, a fost lovit, iar poliţia locală s-a limitat la a ne trimite acasă, pentru a nu deranja prezenţa şi primirea oficială a preşedintelui PSD.

"Dacă nu eşti cu noi, atunci eşti duşmanul nostru" este sloganul cu care sunt terorizaţi sătenii simpli. Şi atunci poţi fi bătut şi ameninţat. Prin astfel de metode a rămas Racşa - ultimul bastion comunist din judeţul Satu-Mare. Nu credeam că în secolul XXI aşa ceva se mai poate întâmpla în România, să avem un sat unde primarul îi terorizează pe oameni, îi ameninţă că le va închide firmele sau că îi va muta din localitate, dacă nu vor vota cu dânsul.

La Racşa am fost nu numai eu jignit, ci şi preşedintele ţării, Guvernul, Parlamentul, uitându-se că toate realizările din această comună (primărie, sală de nunţi, bloc social, post de poliţie) s-au făcut în ultimii 6 ani, pe timpul guvernărilor PNL - UDMR şi PDL - UDMR şi în perioada în care preşedintele României era domnul Traian Băsescu.

Cu sprijinul mass-mediei aservite, din agresat am devenit peste noapte, brusc, agresor. Deşi am fost lovit mişeleşte, pe la spate, de către tatăl fostului primar interimar, m-am trezit apoi acuzat că eu l-aş fi lovit pe fiul actualului primar. Şi toată această diversiune pentru a ne îndepărta cu violenţă de spaţiul în care trebuia să ajungă, după cum spunea într-una din zile colega noastră (Raluca Turcan), "adevăratul moştenitor ideologic al lui Iliescu" - cel care odată ajuns la Bucureşti, în acea seară, pe un post de televiziune naţional şi la o oră de vârf instiga oamenii din Racşa la mai multe violenţe.

Cum este posibil ca în anul 2010, un parlamentar al României să fie lovit, iar preşedintele principalului partid de opoziţie să instige la şi mai multă violenţă? Domnule Ponta, aşa vreţi să câştigaţi alegerile viitoare? Aceasta este strategia dumneavoastră - bătaia şi ameninţările? Sunteţi mândru cu astfel de susţinători beţivi şi primitivi?

Stimaţi colegi,

De aproape 20 de ani, PSD ne-a adus încet, dar sigur, în pragul ruinei. Acum, în loc de o competiţie corectă între programe şi strategii, la Racşa PSD ne-a mai servit un exemplu de democraţie PSD-istă. Văd însă, că la felul în care conducerea PSD înţelege democraţia, pluralitatea politică şi dreptul alegătorului la o opţiune politică, oricare ar fi ea, atitudinea violentă a militanţilor săi nu ar mai trebui să surprindă aproape pe nimeni şi deloc.

Ceea ce s-a întâmplat la Racşa este un eveniment în plus, în caz că mai era nevoie, ca să înţelegem că PSD nu se va reforma niciodată. Este un partid înţepenit în trecut, şi chiar dacă şi-a primenit de faţadă conducerea, habar nu are ce înseamnă democraţia. E regretabil că acesta promovează politica urii, a violenţei, a şantajului, aşa cum este evident că PSD-ul de azi încă nu poate oferi un viitor democratic României şi românilor.

Stimaţi colegi,

Ceea ce mi s-a întâmplat mie astăzi, mâine vi se poate întâmpla dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc mult de tot. Îmi dau seama acum de ce aţi luat doar 13%, fiind doar 12 - 1,1 procente de fiecare om. Dar este regretabil că totuşi unui parlamentar i se întâmplă. Să ştiţi că şi eu sunt vechi în politică şi am păţit şi eu de foarte multe ori ceea ce aţi păţit dumneavoastră. Câteodată şi fuga este sănătoasă, asta e. Suntem toţi cetăţeni ai României.

Dacă mai există vreun coleg de la Partidul Democrat Liberal care vrea să ia cuvântul?

Domnul Gheorghe Roman, domnul Viorel Arion, domnul Adrian Gurzău, domnul Mircia Giurgiu, domnul Mircea Lubanovici şi domnul Mihai Apostolache au depus în scris, din partea Partidului Democrat Liberal.

Salut prezenţa presei. Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor, bine aţi venit! Aţi reuşit în acest Bucureşti..., cred că pe jos aţi ajuns. Sau aveaţi aici depuse...

Doamnelor şi domnilor,

Declar şedinţa de declaraţii politice închisă.

Ne vedem peste un sfert de oră la şedinţa de plen.

Vă mulţumesc mult. O zi plăcută!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Costică Macaleţi:

"Nu triplării contribuţiilor sociale pentru activităţile independente!"

Declaraţia mea politică de azi se referă la intenţia Guvernului de a modifica Codul fiscal astfel încât, de la 1 ianuarie 2011, cei care au venituri din drepturi de autor şi cei cu profesii liberale şi care plătesc în prezent contribuţii totale de 16,5%, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor, să achite aproximativ 35%. Contribuţiile pentru pensie ar urma să se majoreze de la 10,5 la 24,43%. De asemenea, la sănătate ar putea să fie mai mare contribuţia, de la 5,5% la 8,35%, iar la şomaj, de la 0,5% la 0,78%. Asta s-ar traduce cam aşa: cine câştigă, de exemplu, 2.000 de lei, va da statului 690 de lei contribuţii sociale, faţă de 330 lei în prezent. Adică exact ce ne mai lipsea după ce acelaşi guvern a distrus sute de mii de microîntreprinderi prin introducerea impozitului forfetar!

Majorarea contribuţiilor sociale pentru persoanele cu venituri din activităţi independente nu este o măsură justificată nici din punct de vedere economic, nici politic sau social. Când în toate teoriile economice despre criză se precizează că soluţia în astfel de perioade o regăsim ori în investiţii publice masive ori în reducerea taxelor şi impozitelor, guvernanţii noştri propun majorarea dărilor. Dar cine va mai plăti taxe? Micii întreprinzători s-au "curăţat", a avut "grijă" de ei domnul Boc! Acum, aceste majorări vor duce practic atât la dispariţia liber-profesioniştilor, cât şi a persoanelor fizice autorizate, care se vor vedea nevoite să renunţe la afacerile pe care le desfăşoară din cauza fiscalităţii foarte ridicate!

Şi ce rezolvăm prin asta? Din ce bani publici îşi vor mai trage domnii de la putere comisioanele? Eu cred că ar trebui să se mai gândească. Nu de alta, dar iobăgia şi fumăritul n-au adus decât nenorociri.

Doamna Adriana Diana Tuşa:

"Reforma à la Boc"

Declaraţia mea politică de astăzi se doreşte a fi un semnal de alarmă pentru cei responsabili de buna administrare a sistemului sanitar din România.

Efectele dramatice ale celor doi ani de guvernare PDL ne demonstrează încă o dată că lipsa profesioniştilor este una din marile hibe ale actului guvernamental. Din păcate, e lesne de constatat faptul că Guvernul Boc a reuşit ceea ce niciun guvern postdecembrist nu a reuşit: să îi scoată pe români în stradă, cum de altfel s-a şi întâmplat ieri la Brăila, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă, unde angajaţii, speriaţi de reducerea drastică a salariilor, au ieşit să protesteze în faţa spitalului.

Îi înţeleg şi sunt alături de ei. Cu atât mai mult cu cât m-a indignat modul incalificabil în care au reacţionat angajaţii firmei ce asigură paza spitalului, ajungându-se până la a se folosi spray-uri lacrimogene împotriva angajaţilor. Se pare că se uită faptul că aceşti oameni au familii acasă care trebuie întreţinute. Au rate la bănci care trebuie plătite. Au copii de trimis la şcoală şi statul nu mai plăteşte nimic. Iar când eşti anunţat că salariul îţi va scădea cu 60-70%, asta după ce ţi-a mai fost scăzut deja cu 25%, într-adevăr, te apucă disperarea.

Acesta este rezultatul mult doritei descentralizări şi al reformei mult lăudate de domnul Boc. Transferul pe genunchi, fără fondurile aferente, al spitalelor către autorităţile locale.

În luna iulie, de exemplu, Casa Naţională de Sănătate a transferat Spitalului Judeţean din Brăila 50 de miliarde. În condiţiile în care 49 de miliarde merg la plata salariilor, alte 3-4 pe produse medicale, alte câteva pe medicamente, altele pe întreţinerea aparaturii şi altele pe utilităţi şi hrana pacienţilor, cum poţi să asiguri serviciile medicale de calitate de care vorbea domnul Boc?

În aceste condiţii nu trebuie să ne mai mire faptul că oamenii aleg să iasă în stradă ca să îşi reclame drepturile. Disperarea oamenilor este de înţeles în condiţiile în care, pe bună dreptate, majoritatea românilor sunt convinşi de faptul ca România se îndreaptă într-o direcţie greşită.

Domnul Bogdan Cantaragiu:

"Importanţa şi necesitatea reabilitării podului CFR de la Grădiştea, comuna Comana, judeţul Giurgiu, pentru fluidizarea transportului de persoane şi mărfuri pe ruta Giurgiu - Bucureşti"

În data de 12 august 2010 s-au împlinit 5 ani de când a fost închis traficului feroviar pe ruta Bucureşti - Giurgiu, din cauza avarierii podului de cale ferată de la km 23+577 - mai exact podul vechi din satul Grădiştea, comuna Comana, judeţul Giurgiu - creând astfel grave sincope în ceea ce priveşte transportul de persoane şi mărfuri pe ruta Bucureşti - Giurgiu. De atunci, în ciuda demersurilor făcute de Ministerul Transporturilor şi Sucursala Regională CF Bucureşti, traficul nu a mai fost reluat, linia se degradează pe zi ce trece şi, poate cel mai grav, mii de giurgiuveni fac naveta cu ce pot sau chiar au renunţat la slujbele avute în Capitală. În fapt, acesta este cel mai dificil aspect al blocării traficului CF.

Localităţile din judeţul Giurgiu, în special cele din zona de sud, nu excelează la capitolul locuri de muncă. Nici măcar municipiul nu este un magnet din acest punct de vedere, iar anii boom-ului economic au trecut peste oraşul de la Dunăre fără să lase urme. Dacă în alte părţi, 2000 - 2008 a reprezentat o perioadă înfloritoare şi mai peste tot au răsărit zone industriale, la Giurgiu nu a însemnat decât ştergerea ultimelor urme ale industriei comuniste. Acum, locuri de muncă sunt din ce în ce mai puţine şi mai prost plătite. În atare condiţii, aici s-a creat un real exod al forţei de muncă spre Capitală, de care, evident, a profitat cineva: proprietarii firmelor de transport, cei care au crescut nepermis de mult tarifele. Astăzi, o călătorie Giurgiu - Bucureşti, dus-întors, costă 30 de lei, iar un abonament pe o lună întreagă înseamnă jumătate de salariu. Nu mai vorbim de faptul că o călătorie durează o oră şi jumătate, iar programul unui giurgiuvean care munceşte în Bucureşti depăşeşte binişor 12 - 13 ore zilnic. Din păcate - şi acest lucru trebuie subliniat - mulţi au renunţat la această navetă chinuitoare. Azi, ei se mulţumesc cu câteva milioane salariu în Giurgiu sau sunt, pur şi simplu, asistaţi social ori lucrează la negru.

Nu aş fi vrut să vă vorbesc neapărat de problema socială din Giurgiu. Ea are cauze multiple şi rezolvarea ei depinde de o analiză complexă. Ceea ce vreau să vă prezint azi, ca posibilă măsură de creştere economică pentru judeţul vecin Capitalei, este reluarea transportului de persoane şi marfă pe calea ferată. Ar însemna o scădere a costurilor de deplasare pentru cei care fac naveta, ar fi o variantă de transport sigură şi economică între România şi Bulgaria şi ar reprezenta şi o opţiune de luat în seamă pentru operatorii economici. Gândiţi-vă la următorul aspect: se poate face transport de orice fel pe Dunăre, iar legătura dintre Dunăre şi Capitală, pe cel mai scurt traseu, ar fi prin Giurgiu.

Ştiu că în aceşti cinci ani care au trecut de la închiderea podului, Ministerul Transporturilor a făcut câteva demersuri pentru reluarea circulaţiei. Nu ştiu, însă, de ce aceste demersuri nu au avut finalitate. La Grădiştea există două poduri: cel vechi, de care vorbeam, care s-a surpat la inundaţiile din 2005 şi unul mai nou, început înainte de 1989, nefinalizat. În plus, la minister mai există un studiu de fezabilitate care s-a concretizat, în anul 2008, într-o hotărâre de Guvern prin care sunt aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Redeschiderea circulaţiei feroviare pe podul nou de cale ferată peste râul Argeş, linia CF Bucureşti - Giurgiu între staţiile CF Vidra - Grădiştea".

Acest studiu nu este, însă, suficient pentru ca giurgiuvenii să poată circula din nou pe un traseu scurt, de doar 60 de km, cu un mijloc de transport rapid, ieftin şi sigur.

Fac cu această ocazie un apel către noul ministru de resort, doamna Anca Boagiu, să analizeze cazul podului de la Grădiştea, judeţul Giurgiu şi să ia o decizie rapidă şi fermă în avantajul giurgiuvenilor. Ştiu că problematica "autostrăzilor" este prioritară pentru reabilitarea infrastructurii din România, dar cred că şi "drumurile de fier" pot avea importante avantaje economice şi sociale. Astfel, în doi - trei ani vom putea vorbi de reluarea activităţii şi a transportului pe cea mai veche cale ferată din România. Or, dacă nu, va fi reprimată, poate iremediabil, speranţa de a progresa a municipiului Giurgiu şi a majorităţii localităţilor din judeţ.

Domnul Cristian Buican:

"Necesitatea unui nou program de guvernare"

Stimaţi colegi, am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă supune atenţiei un lucru extrem de grav care se întâmplă de ceva timp în România condusă de căpuşele portocalii. Este vorba de lipsa unui program de guvernare pe baza căruia executivul să îşi desfăşoare activitatea. După cum probabil bine ştiţi, orice guvern dintr-o ţară normală guvernează pe baza unui program pe care şi-l asumă. Astfel, atunci când vine în faţa Parlamentului pentru învestitură, pe lângă echipa miniştrilor, parlamentarii votează şi un program de guvernare. Acest document ar trebui să reprezinte pentru executiv "Biblia" după care se ghidează activitatea sa. Nu e normal să stipulezi în programul de guvernare o anumită măsură, pentru ca după doar câteva luni să adopţi un act normativ contrar. Nu e normal să îţi asumi în cadrul programului de guvernare o anumită direcţie iar apoi să nu o mai respecţi. Însă, trăind în România condusă de căpuşele portocalii orice e posibil.

Votul acordat Guvernului de parlamentari este cu siguranţă şi al programului de guvernare. Sprijinul anumitor grupuri parlamentare se primeşte şi în urma negocierii programului de guvernare. Astfel, ţinând cont de aceste lucruri, lipsa unui program de guvernare sau nerespectarea lui ar trebui să fie condiţii obligatorii pentru demiterea unui executiv. Nu am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a înşirui o serie de motive ce reies din aberaţiile legislative pe care actualul executiv le promovează şi pentru care acest guvern trebuie să plece, ci pentru a supune atenţiei dumneavoastră un principiu: respectarea programului de guvernare asumat. Or, acest guvern ne-a demonstrat cu prisosinţă nu numai că nu respectă programul de guvernare pe care şi l-au asumat, ci şi adoptă acte normative ce vin să contrazică principii de bază enunţate în "actul constitutiv" al unui executiv.

Pentru a vă oferi un singur exemplu de decizie a Guvernului care vine în contradicţie cu programul de guvernare aprobat, o să mă refer în continuare la majorarea TVA-ului de la 19% la 24%. Am ales acest exemplu, dintr-o listă ce ar putea părea mult prea lungă, deoarece îl consider cel mai grav, atât în ceea ce priveşte efectele acestei măsuri, cât şi în ceea ce priveşte legalitatea aplicării lui. Astfel, dacă vreun pedelist din Guvern, din Parlament, sau din teritoriu ar citi măcar programul de guvernare ar putea observa foarte clar că unul din principiile asumate în acest program a fost păstrarea nivelului taxelor şi impozitelor, explicitându-se "păstrarea cotei unice la un nivel de 16% şi a TVA-ului de 19%". Ori, în aceste condiţii de clară contradicţie între două acte oficiale ale executivului, noi, Parlamentul României, ar trebui să luăm măsuri. Pot asculta explicaţii şi argumente legate de necesitatea majorării TVA-ului, chiar dacă nu le pot accepta, însă, problema de fond rămâne aceeaşi: o contradicţie gravă între programul de guvernare şi o măsură luată de executiv.

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă supune dezbaterii acest subiect şi dintr-un alt motiv: în urma numeroaselor interpelări adresate membrilor Guvernului legate de probleme de interes naţional sau judeţean, o parte din răspunsurile primite făceau trimitere la acelaşi program de guvernare. Credibilitatea acestor răspunsuri a fost astfel grav afectată de nerespectarea programului de guvernare. De ce aş crede eu un ministru care vine şi îmi spune că într-o anumită speţă rămâne ca în programul de guvernare, iar la nici două săptămâni distanţă îmi demonstrează că actul normativ semnat de el contrazice acelaşi act numit anterior. Ori, şi în acest caz, fie e vorba de incompetenţă, fie e vorba de minciună.

Vă solicit pe această cale o poziţie comună a Parlamentului prin care să obligăm actualul executiv fie să respecte programul de guvernare asumat, fie să vină în faţa noastră cu un nou program de guvernare pentru care să ceară votul.

Domnul Cristian Buican:

"Un nou an funebru pentru sistemul de învăţământ"

Stimaţi colegi, am venit astăzi în faţa dumneavoastră în dublă calitate, aceea de parlamentar, având astfel posibilitatea de a vorbi de la această tribună, şi de profesor, vocaţia şi meseria mea. Am ales această profesie, aceea de profesor, deoarece am considerat că atât prestigiul meseriei, cât şi vocaţia principală, aceea de modelator al caracterelor cetăţenilor de mâine, sunt principalele caracteristici ale unei meserii nobile. Însă, am ajuns astăzi să vorbesc în calitate de deputat despre profesori şi sistemul de învăţământ şi nu mai regăsesc nici una din caracteristicile de mai sus atunci când mă gândesc la meseria de profesor. Prestigiul acestei meserii a fost, nu doar în ultimii 20 de ani, tocat treptat şi aproape a dispărut. Vocaţia însă se zbate ca un fluture multicolor dintr-o specie rară, atins pe aripile-i superbe de un funebru anonim biped.

Astăzi, la două zile de la începerea anului şcolar 2010/2011, la doi ani de când nu mai profesez, mă gândesc la ce le-aş fi putut spune elevilor mei la începutul unui nou an educaţional. Cu ce le-aş mai fi putut suscita interesul pentru şcoală când ei văd în fiecare zi că succesul, funcţiile şi banii sunt obţinuţi de cei ce ţipă mai tare, de cei ce dau cu pumnul în masă, de impostori şi de agramaţi? Ce le-aş fi putut transmite generaţiilor de mâine în condiţiile în care şcoala ar pica pe ei, dotările ar lipsi cu desăvârşire, iar lipsurile financiare ce caracterizează majoritatea familiilor din ţara asta s-ar vedea şi pe feţele lor nevinovate? Cum i-aş putea îndemna la studiu şi muncă în timp ce la televizor defilează miniştrii ajunşi în posturile respective doar pentru că au fost slugarnici, obedienţi, mincinoşi şi lipsiţi de caracter?

Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră sunteţi profesori. Însă vă spun sincer că atunci când vorbesc cu foştii colegi care au rămas în învăţământ mă îngrozesc. Nu e zi în care să nu mă sune şi să îmi spună ce năzbâtie a mai făcut cel aflat în fruntea Ministerului Educaţiei, nu e zi în care să nu aud despre lipsa banilor pentru renovarea şcolilor şi nu e zi în care să nu primesc cereri de la directorii de şcoală de la mine din colegiu în care să mă roage să îi ajut cumva, oricum.

Ieri a fost dat publicităţii şi un sondaj de opinie despre opinia cetăţenilor asupra sistemului de învăţământ. Rezultatele sunt grăitoare şi probabil le cunoaşteţi. Concluzia este una singură: suntem la pământ. Iar de acest dezastru îl pot numi ca principal vinovat pe anonimul, până mai ieri, Daniel Petre Funeriu, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, care se putea lăuda, înaintea instalării sale ca ministru, că a calculat viteza braţului cu care Traian Băsescu a lovit acel copil în 2004. Or, la aşa ministru, aşa sistem de învăţământ.

Soluţia pe care o întrevăd în îmbunătăţirea sistemului de învăţământ ţine de voinţa politică de a lăsa acest sistem degrevat de influenţele politice. Poate suna ca o utopie, poate suna ca o promisiune electorală, însă, în lipsa unei asemenea direcţii, nu va mai rămâne nimic din acest sistem ce odată se putea mândri cu multe realizări. Educaţie este o prioritate pentru orice stat civilizat. La noi, însă, doar pe hârtie. În orice democraţie din lumea asta, liderii politici ştiu că doar prin educaţie se pot clădi naţiuni puternice, se pot educa viitorii lideri de mâine şi se poate obţine progres. Păcat însă că, în România, profesorii sunt muştruluiţi de către preşedinte, fie că pe oră sunt plătiţi mai bine ca el, fie că nu sunt în stare să scoată decât chelneri şi tinichigii.

Domnul Călin Potor:

"Politicieni, întoarceţi-vă cu faţa spre oameni!"

Când nimeni nu se mai aştepta, epoca lui Caragiale revine în forţă în România, politicienii şi certurile lor interminabile aruncând în haos şi debandadă întreaga societate de o bună bucată de vreme. Actorii de atunci, Caţavencu, Trahanache, Agamiţă Dandanache sau coana Joiţica, au fost mici copii faţă de protagoniştii de astăzi, care, mai grav, conduc de facto interesele României. Toată această mascaradă balcanică de joasă speţă denotă faptul că avem o clasă politică slabă, cu partide interesate doar de a-şi menţine oligarhiile financiare, cu politicieni preocupaţi doar de binele lor, în dispreţul simplului cetăţean. Dacă politicienii ar coborî în mijlocul oamenilor, numai în cazul în care sunt inumani nu ar încerca să propună soluţii şi să încerce să facă în aşa fel încât criza economică mondială, şi cea tipic românească, mult mai accentuată, să poată fi suportabilă pentru marea majoritate a românilor. Nu am auzit pe nimeni să fie interesat de viaţa de mizerie a pensionarilor, de soarta celor care sunt evacuaţi din casele naţionalizate, nimeni nu arată vreun interes pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru a oferi o şansă românilor să muncească în România, nu în alte ţări, nimeni nu este preocupat de situaţia încă precară a sănătăţii şi învăţământului.

Din păcate, acest comportament politic de cabaret dâmboviţean a trecut graniţele ţării, a ajuns şi la Bruxelles, oficialilor europeni fiindu-le transmis deliberat un mesaj de îngrijorarea faţă de soarta României, care este măcinată de instabilitate, neseriozitate şi lipsă de preocupare faţă de adevăratele probleme preconizate să le rezolvăm. Nefiind în nici un fel implicat în aceste scandaluri cu parfum de mocirlă, eu am ales să îmi dau demisia din Partidul Democrat Liberal, cu convingerea că în acest fel nu voi rămâne stigmatizat pe viaţă din punct de vedere moral, aidoma politicienilor care se complac în situaţii neplăcute.

În calitate de deputat independent, fac un apel la moralitate, şi solicit tuturor forţelor politice să se trezească la realitate, să ne conturăm priorităţile reale şi să ne concentrăm atenţia înspre oameni şi nevoile lor stringente, să rezolvăm problemele grave ale populaţiei şi ale economiei. Nicolae Iorga spunea cum nu se poate mai bine că "Ţara noastră are, înainte de toate, datoria de a munci". Consider că oamenii politici trebuie să se apuce cu toţii de muncă adevărată şi spornică, iar munca nu se poate face decât prin seriozitate şi solidaritate naţională.

Domnul Călin Potor:

"SOS, viitorul şcolii româneşti"

Noul an şcolar a început, din nefericire, sub aceleaşi auspicii nefaste ca şi anii precedenţi. Problemele nu numai că nu s-au rezolvat, spre exemplu cea a lipsei autorizaţiilor sanitare a unităţilor de învăţământ, dar s-au şi acutizat, prin desfiinţarea a numeroase şcoli. Avem din ce în ce mai multe ştiri despre situaţia precară în care se află învăţământul românesc. Paradoxal, cele mai multe dintre informaţiile difuzate de media nu sunt optimiste, în ciuda eforturilor bugetare impresionante destinate educaţiei cu care se laudă guvernanţii din ultimii ani. Din păcate, constatăm la toate nivelurile învăţământului un fenomen generalizat de lipsă de disciplină, de rigoare, la care se adaugă distanţarea copiilor din ziua de astăzi de şcoală, sau, mai exact, de principiile oferite şcoală.

Este evident că procesul de maturizare al copiilor, încă din ciclul gimnazial, este mult superior faţă de cel existent cu 20 de ani în urmă. Avem de-a face cu copii într-o formare rapidă, practic cu adolescenţi care sunt altfel de copii decât am fost noi, mult mai maturi. Indiscutabil, aceşti copii au alte nevoi, au alte cerinţe educaţionale, iar abordarea oferită de şcoală ar trebui să fie făcută din cu totul alte perspective, ceea ce, din păcate, nu se prea întâmplă în România. De asemenea, accesul copiilor la mass-media, la televiziuni, şi din ce în ce mai mult la internet, mai ales în mediul urban, unde adolescenţii au calculator în proporţie de 80-90 la sută, le conferă o mare diversitate de informaţie.

Şcoala însă, şi ceea ce se predă la ore, a rămas mult în urma copiilor, oferindu-le o programă şcolară extrem de încărcată de lucruri cu care ei nu au ce să facă. În continuare, sistemul de învăţământ românesc se bazează pe transmiterea de informaţii şi nu pe crearea de abilităţi, nu pe crearea de competenţe. În plus, ceea ce lipseşte aproape cu desăvârşire din sistemul de învăţământ românesc este formarea şi educarea copilului. Ar trebui să ajungem la transmiterea doar a informaţiilor foarte importante, care sunt obligatorii pentru formarea intelectuală a elevilor, să învăţăm copilul să şi gândească, să-şi pună întrebări, să identifice răspunsuri, nu doar să înveţe pe de rost lecţiile predate.

Este clar că elevii zilelor noastre nu mai sunt obişnuiţi să citească. Aşa cum se mai făcea pe vremuri, citeai din plăcere. Şcoala actuală nu mai promovează aşa ceva, iar părinţii sunt destul de ocupaţi cu alte activităţi pentru a se mai ocupa într-un grad satisfăcător de educaţia copiilor. Te îngrozeşti de-a dreptul când auzi cu câtă lejeritate discută elevii de liceu despre droguri, violenţă şi alte subiecte care nu au nicio legătură cu şcoala. Din nefericire, viitorul educaţiei româneşti nu se vede în roz, iar în acelaşi timp există pericolul iminent al distanţării tot mai mari a copiilor faţă de şcoală. Este un capitol la care guvernanţii şi Parlamentul trebuie să reflecteze mult mai serios, pentru că nu este suficient să aruncăm cu bani în şcoli şi să numărăm stelele de pe steagul Uniunii Europene, ci se impune şi o analiză profundă şi aplicată a stadiului actual al educaţiei.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Oportunitatea unui nou acord cu FMI"

Săptămâna trecută s-a tot discutat despre posibilitatea ca România să ceară un nou împrumut de la Fondul Monetar Internaţional. Cred că lucrul cel mai înţelept este ca, înainte de a ne pronunţa asupra oportunităţii unui asemenea acord, să vedem în ce măsură împrumutul vechi şi-a atins scopul.

Din punct de vedere enunţiativ, împrumutul de la FMI a avut trei obiective principale:

1. Stabilizarea monedei naţionale, iar acest obiectiv a fost pe deplin atins. Practic, euro nu a variat mai mult de 2 - 3% în această perioadă.
2. Asigurarea credibilităţii României în faţa mediului financiar-bancar internaţional, obiectiv care, de asemenea, a fost atins. Pe lângă împrumutul de la FMI, am avut înţelegeri şi cu Comisia Europeană, dar şi cu Banca Europeană de Dezvoltare.
3. Repornirea creditării, lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat şi care afectează major mediul economic privat, cu precădere IMM-urile. Parţial, acest ultim obiectiv nu a fost atins şi din cauza băncilor.

De altfel, în mai multe rânduri am făcut apel în declaraţiile politice la responsabilitatea băncilor româneşti cu capital străin să înceapă să crediteze firmele româneşti, altfel nu vom ieşi din criză.

Una peste alta, acordul cu FMI a generat câteva puncte de stabilitate pe care nu este corect să le minimizăm. Pe de altă parte, nu a rezolvat nici pe departe problemele structurale ale economiei româneşti şi ale felului în care noi, politicienii, am construit bugetul de stat în ultimii ani.

Împărtăşesc parţial viziunea preşedintelui Traian Băsescu: nu putem ieşi din criza economică dacă împrumutăm bani pentru a plăti pensii şi salarii. Tocmai de aceea mă declar total împotriva unui împrumut de la FMI care ar urma să meargă la acoperirea deficitului bugetar sau care ar urma să meargă în continuare la BNR, precum precedentul.

Cred însă că orice infuzie de capital în România este binevenită. Chiar şi din împrumuturi, banii trebuie să fie rulaţi. Atât timp cât dobânda practicată de FMI este una mică, împrumutul pentru finanţarea unor obiective majore de investiţii poate fi o variantă. Din discuţiile pe care le-am purtat cu mai mulţi miniştri ai Cabinetului Boc, am înţeles că există dificultăţi majore, mai ales la transporturi şi dezvoltare, cu cofinanţarea proiectelor europene. Pentru simplul fapt că nu avem bani să contribuim la proiecte majore de infrastructură, rata noastră de absorbţie a fondurilor europene este una dintre cele mai joase dintre toate ţările proaspăt aderate la Uniunea Europeană.

Deci, un împrumut de tip precautionary, eventual supervizat de BNR, dar şi de ONG-uri din zona mediului de afaceri, poate fi o soluţie. Împrumutăm bani cu dobândă foarte mică şi ştim clar pe ce se duc aceştia. FMI ne pune la dispoziţie fondurile, pe care urmează însă să le deblocheze doar pentru cofinanţări ale proiectelor europene. Într-o asemenea variantă, împrumutul poate fi realizabil.

De asemenea, consider că un asemenea împrumut nu trebuie să atragă după sine condiţionări suplimentare din partea Fondului. România nu trebuie condusă prin impuneri de la Washington, acolo unde se află sediul FMI. Guvernul şi Parlamentul sunt perfect capabile să ia decizii cu privire la soarta României, fără să apeleze la reprezentanţii Fondului.

Acestea ar fi condiţiile în care eu, parlamentar al puterii, aş accepta un nou împrumut. O altă variantă nu este potrivită. Ea poate genera doar o spirală a împrumuturilor, al căror scop este să plătească alte împrumuturi.

Stimaţi colegi, de la Putere sau din Opoziţie, vă rog să nu trataţi posibilitatea unui nou împrumut de la fond într-o cheie politică. Este prea puţin important dacă PSD, PNL sau PDL mai câştigă câteva voturi, atât timp cât situaţia economică a ţării este atât de dificilă. Vă cer să analizaţi lucid această variantă şi să nu daţi drumul la megafoanele propagandistice pe care le-aţi tot purtat în ultimii ani electorali asupra voastră.

Domnul Ciprian Minodor Dobre:

Interesul guvernanţilor pentru problemele reale ale cetăţenilor este egal cu zero si asta se vede din plin, în ultima perioadă, prin măsurile pe care aceştia le-au luat în toată perioada în care au condus destinele ţării. Acelaşi dezinteres îl manifestă executivul şi pentru activitatea pe care noi, parlamentarii, o depunem, dar şi pentru activitatea legislativului în general.

În urmă cu patru luni am adresat Ministerului Administraţiei şi Internelor mai multe întrebări referitoare la stadiul alocărilor bugetare în baza Ordonanţei 7/2006 către anumite obiective de interes local din Judeţul Mureş, judeţ pe care îl reprezint în Parlament. Prin răspunsurile venite, mult după termenul prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaţilor, insuficiente şi nefolositore, mi s-a comunicat că responsabilitatea pentru precizările solicitate revine Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, alături de Ministerul Finanţelor Publice şi Secretariatul General al Guvernului.

Acest lucru demonstrează faptul că miniştrii aleg să-şi paseze responsabilitatea între ei, deşi au atribuţii clare pe domeniile lor de activitate, pe care cu bună ştiinţă nu le respectă. Se vede clar că aceştia nu sunt interesaţi de problemele oamenilor, de cei care trăiesc la limita subzistenţei, nu au apă potabilă sau facilităţi elementare unui trai decent.

Stimaţi miniştri ai Guvernului Boc, mai grav este că dumneavoastră alegeţi să vă spălaţi pe mâini şi să pasaţi problemele numai atunci când acestea ţin de cetăţenii acestei ţări, iar când e vorba de interesele clientelare puteţi rezolva orice. Ce să mai vorbim de situaţia în care sarcinile sunt trasate direct de la Cotroceni, atunci mergeţi ca pe sârmă.

Eu vă asigur însă, domnilor şi mai ales pe cei din actualul guvern, care nu vor sau nu au chef să-şi facă treaba, că suntem perseverenţi şi vom continua demersul nostru pentru a afla unde sunt banii prevăzuţi în bugetul de stat, bani care nu sunt direcţionaţi către localităţile unde există o reală nevoie, ci, probabil, către patinoarele doamnei Udrea sau scenele doamnei Ridzi.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cu privire la Proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice"

Apreciez ca dezonorantă şi nedreaptă situaţia în care se încearcă să fie adus personalul din structurile sistemului de securitate, ordine publică şi apărare naţională, activ şi în rezervă (pensionarii militari), prin includerea în conţinutul acestei legi a prevederilor, incorecte şi nedrepte, referitoare la pensia militarilor.

În majoritatea statelor membre NATO şi UE, salarizarea şi pensionarea personalului Forţelor Armate sunt reglementate prin legi şi norme specifice şi distincte. În unele state în care există grile comune pentru personalul bugetar, ministerele apărării sunt abilitate să completeze aceste legi cu acte normative proprii, ordine şi alte reglementări interne.

Vă reamintesc doar faptul că în procesul de transformare a armatei romane au fost utilizate modele legislative din ţările cu democraţii avansate, iar implementarea principiilor acestora a constituit un important atu în procesul de aderare la NATO şi UE.

Tocmai de aceea, susţin:

1. Eliminarea prevederilor referitoare la militari, precum şi menţinerea actualei Legi nr.164/ 2001 privind pensiile militare de stat (cu completările şi modificările ulterioare) şi respectiv a Legii nr.179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, care se încadrează în pilonul al doilea privind schemele ocupaţionale (profesionale) guvernate de Directiva Europeană nr. 86/378/EEC, modificată prin Directiva nr. 97/96/EEC.

Ar fi o eroare impardonabilă să nu se ţină cont de acest argument, în favoarea altora de circumstanţă, mai ales că principiile care stau la baza pensiilor militare de stat din legea aflată în vigoare sunt deja aliniate la legislaţia europeană.

Acest adevăr este confirmat prin Decizia nr.20/02.02.2000 a Curţii Constituţionale care precizează că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare nu reprezintă un privilegiu, ci ea este justificată în mod obiectiv, constituind o compensare parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii.

2.Reglementările propuse pentru recalcularea pensiilor militare şi ale poliţiştilor încalcă nu numai principiul "neretroactivităţii legii" prevăzut de art.15 alin.(2) din Constituţia României, ci introduce premisă falsă că pensiile ocupaţionale actuale pot fi recalculate ca şi cum ar fi fost obţinute în baza principiului contributivităţii prevăzut în proiectul legii supus dezbaterii la art. 2, lit. c).

Dacă prin lege militarul ieşit la pensie nu a contribuit la sistemul de asigurări sociale, cum putem inventa o contribuţie virtuală, atât timp cât, în înţelesul art.3, alin. (1) din Proiectul Legii militarul nu a avut calitatea de "asigurat" în sistemul public de pensii şi nici de "contribuabil"?

Faptul că militarii nu au avut niciodată până acum "Carte de muncă" ar trebui să constituie un argument la fel de convingător, în acest sens.

În plus, referitor la metodologia recalculării vă supunem atenţiei faptul că prin Decizia nr. 120/2007, Curtea Constituţională a dispus ca: "În toate cazurile în care din recalculare, rezultă un cuantum mai mare al pensiei se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior".

Apreciem că reglementările proiectului de lege sunt nu numai neavenite, dar şi antiumane, antieuropene şi anticonstituţionale, afectând în mod direct cadrele militare ajunse în postura de "pensionari" datorită procesului de restructurare a Armatei, şi duc la desfiinţarea profesiei militare şi a statutului de rezervişti pe care îl au pensionarii militari, care în virtutea legii au obligaţia că, în situaţii de criză său război, să-şi reia activitatea ca luptători în rândul forţelor armate.

Luând act de situaţia actuală, nu putem să nu ne întrebăm: militarii au greşit atunci când au contribuit la aderarea României la NATO şi UE sau greşesc acum, acceptând măsurile propuse împotriva lor? Cine doreşte decredibilizarea, demobilizarea şi demotivarea cadrelor Armatei României şi chiar desfiinţarea statutului de militar în România?

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Consiliile de administraţie clientelare"

Spitalele din România "beneficiază" de serviciile a peste 3.000 de membri ai consiliilor de administraţie care au "rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare şi funcţionare a spitalului", dar nu pot lua nicio decizie sau hotărâre imperativă.

Consiliile de administraţie asigură teoretic buna administrare a spitalelor publice, dar nu au avut niciodată vreo reacţie publică privind activitatea spitalelor. Totul e roz în activitatea acestor unităţi, în concordanţă cu aşteptările populaţiei şi cu respectarea tuturor normelor legale.

Managerul nu are obligativitatea de a respecta niciuna din opiniile acestui consiliu de administraţie întrucât, prin lege, este ordonatorulde credite, fiind cel care poartă răspunderea administrativă, civilă şi chiar penală pentru modul în care sunt cheltuiţi banii. Legea prevede imperativ faptul că "managerul are obligaţia să respecte măsurile dispuse de către conducătorul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie sau primarul unităţii administrativ teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti sau preşedintele consiliului judeţean, după caz, în situaţia în care se constată disfuncţionalităţi în activitatea spitalului public".

Consiliul de administraţie care nu poate face nimic în faţa reprezentantului administraţiei locale, proprietarul de drept al unităţii sanitare, se dovedeşte a fi inutil.

În locul acestor persoane ar putea fi angajat personalul medical necesar acoperirii corespunzătoare a activităţii medicale, iar asociaţiile pacienţilor interesate de binele persoanelor bolnave ar putea fi implicate în administrarea unităţilor sanitare.

Prin această propunere legislativă vom realiza orientarea resurselor către pacienţi şi nu spre unii clienţi ai sistemului!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Întrebări retorice?"

Întrebări retorice? Cred că nu mai miră azi pe nimeni...Ministerul Sănătăţii vrea să reducă numărul spitalelor. Aşa-numita raţionalizare a serviciilor medicale are la bază un raport al Băncii Mondiale, care arată că rata de internare în ţara noastră este mult mai mare decât cea din Uniunea Europeană.

Oare specialiştii Băncii Mondiale au şi un raport al stării de sănătate din România când o raportează cu celelalte ţări? Din câte ştim, suntem pe ultimul loc şi în ceea ce priveşte starea de sănătate în ansamblu, iar pentru multe afecţiuni grave care necesită spitalizare suntem fruntaşi.

Cine sunt specialiştii care au stabilit că ajung 150 de spitale şi care e dimensionarea acestora (în număr de paturi)? Care ar fi distribuţia lor teritorială ca ele să fie într-adevăr suficiente? Care sunt studiile care au dus la aceste concluzii?

Evaluarea şi închiderea spitalelor se referă şi la cele descentralizate deja? Nici măcar în aceste cazuri, comunitatea locală nu are un cuvânt de spus în ceea ce priveşte necesitatea existenţei sau eficienţa şi să hotărască dacă sunt de folos?

Odată cu planul arbitrar de reducere cu un anumit procent din capacitatea iniţială, ministerul vine şi cu proiectul de redimesionare proprie atât centrală, cât şi la nivel de direcţie tot cu acelaşi procent?

Sănătatea noastră beneficiază doar de măreţele planuri de "raţionalizare", în timp ce "descentralizarea" de dragul descentralizării a celor mai multe spitale, nu a schimbat nimic în organigrama şi aşa stufoasă a acestor structuri ministeriale anchilozate, menite doar să spună că treaba nu merge bine fără să facă nimic.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Noul an şcolar 2010-2011"

Stimaţi colegi, ne aflăm în faţa unui nou început de an şcolar, probabil cel mai trist de până acum pentru elevi, părinţi şi profesori datorită politicilor haotice şi incoerente promovate de actualii guvernaţi.

Din păcate, în România anului 2010, educaţia nu mai reprezintă o prioritate, iar modul în care este gestionat acest domeniu reprezintă o dovadă clară a incompetenţei şi nepăsării actualei guvernări. Elevii vor merge în şcoli unde igienizarea lasă de dorit. Părinţii vor trebui să subvenţioneze în continuare procesul de învăţământ, să cumpere manuale pentru că şcoala pune la dispoziţie manuale ieşite din uz, la a doua sau a treia editare fără a le fi schimbat conţinutul. Din păcate, pe fondul crizei economice, unii părinţi s-ar putea să fie atât de strâmtoraţi încât nu vor mai putea ţine copiii în şcoală. Ce vor face guvernaţii pentru aceştia? Cu siguranţă, nimic. Profesorii, cu salariile tăiate cu 25%, probabil că se vor lăsa de meserie, asta dacă nu vor fi disponibilizaţi în perioada următoare sau, mai rău, vor părăsi ţara.

Legea educaţiei, propusă de actuala putere, este o lege anacronică, haotică, fără predictibilitate, realizată doar pentru a mai puncta ceva de ochii electoratului. Părinţii şi cadrele didactice au nevoie de o lege clară, care să asigure stabilitatea, predictibilitatea şi eficienţa actului educaţional şi a sistemului de învăţământ românesc.

Guvernarea Boc nu face altceva decât să taie salariile profesorilor şi să facă disponibilizări în educaţie. În loc să facă asta, guvernanţii ar fi trebuit să se uite în propria curte, acolo unde clientela sa politică ocupă, în continuare, pe criterii non-profesionale, posturi publice plătite cu sume uriaşe din banii românilor.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Educaţia este o investiţie! Chiar şi pe timp de criză..."

Într-o cultură a libertăţii care se lasă modelată de artizanii mediocrităţii şi ai conformismului ideologic, investiţia în educaţie trebuie să continue, cu atât mai mult în timpul recesiunii economice. În condiţiile în care căutarea globală de competitivitate pe termen lung devine imperativă, educaţia trebuie să fie cu adevărat o prioritate naţională.

Preţul plătit de reforma educaţiei româneşti este foarte mare, având un impact puternic asupra reducerii posturilor, a veniturilor corpului profesoral, dar adevărata reformă a sistemului trebuie să vizeze eficacitatea şi eficientizarea procesului de învăţare a elevului. Impactul formator al educaţiei trebuie să devină principiul de hotar al reformei învăţământului românesc. Cât timp insistăm în a preda tuturor elevilor aceleaşi subiect, în acelaşi fel, progresul va fi doar o iluzie. Dar odată cu implementarea educaţiei individualizate şi cu adoptarea unor metode noi de eficientizare a procesului de învăţare, prin promovarea tuturor alternativelor educaţionale în sistem, reforma îşi va continua cursul firesc într-o ordine naturală a realităţii.

Educaţia este o investiţie atât din partea statului, ca politică de finanţare publică, dar şi o investiţie considerabilă din partea părinţilor, a familiei. Un studiu al Organizaţiei Salvaţi Copiii arată că, pentru un elev, costul minim pe an şcolar din partea familiei este 1.500 de lei. Educaţia nu a primit niciodată mai mult de 4,5% din produsul intern brut prin bugetul de stat, în ciuda faptului că reglementările aflate în vigoare prevăd că finanţarea ar trebui să fie de 6%.

Educaţia cere un preţ, dar, fără a plăti un preţ, nimic nu valorează. De aceea, Guvernul României trebuie să sprijine în continuare reforma în educaţie şi sub aspectul bugetului alocat reformei din sistem. Investiţia familiei trebuie să fie susţinută şi asigurată în mod constant de investiţia publică pe care statul este dator să o realizeze. De aceea, 670 000 de copii, echivalentul a trei generaţii de copii, vor beneficia în acest an şcolar de rechizite gratuite, fiind alocate în acest sens 18 milioane de lei. De asemenea, toţi elevii până la clasa a X-a vor beneficia de manuale gratuite dintre care 20% manuale noi, iar toţi elevii clasei I vor primi manuale noi. Trebuie menţinut, în continuare, programul "Bani de liceu" de care beneficiază 125 000 de elevi români, primind o bursă de 180 de lei pe lună pentru a merge la liceu, program finanţat de la bugetul de stat cu 178 de milioane de lei.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, într-un astfel de context al unei economii dinamice pentru care primează competitivitatea şi sustenabilitatea investiţiilor pe termen mediu şi lung, se impune dezvoltarea unui parteneriat real şi bine susţinut între şcoală şi mediul de afaceri, instituţiile statului şi organizaţiile nonguvernamentale. Investiţiile în sistemul educaţional trebuie să vizeze, în mod prioritar, crearea unor burse private pentru susţinerea elevilor performanţi şi implementarea unor programe de cercetare, reînfiinţarea unor centre de excelenţă care să devină mai apoi adevărate think-tankuri.

În mod irecuzabil, reforma educaţiei româneşti se cuvine a fi susţinută de un cadru legislativ coerent şi bine ancorat în realităţile sistemului de învăţământ, de aceea Legea educaţiei naţionale trebuie adoptată cu celeritate, fiind desăvârşită cu modificările pertinente şi legitime care se impun. Adoptarea acestui act normativ deosebit de important trebuie să fie o prioritate pentru actuala sesiune parlamentară.

Stimaţi colegi parlamentari, investiţia în educaţie este un privilegiu al unei societăţi moderne şi civilizate, pentru că dreptul la educaţie al cetăţenilor români este un drept garantat, protejat şi inalienabil.

Domnul Cornel-Cristian Resmeriţă:

"Se închid minele în Valea Jiului"

Prin H.G. nr.56/2010, modificată şi completată prin H.G. nr.357/2010, s-au stabilit unele măsuri pentru reorganizarea producătorilor de energie electrică şi termică de sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin înfiinţarea Companiei Naţionale Electra - S.A. şi Companiei Naţionale Hidroenergetica - S.A.

Ulterior înfiinţării Companiei Naţionale Hidroenergetica S.A., aceasta urma să preia şi patrimoniul Companiei Naţionale a Huilei - S.A. Petroşani, în condiţiile unui plan de restructurare, eficientizare şi dezvoltare a minelor, care va fi întocmit de conducerea executivă şi de administratorii societăţii şi aprobat de ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri.

Urmare acestor hotărâri de guvern, în cadrul CNH - S.A. Petroşani s-a făcut o analiză tehnico-economică şi s-a estimat evoluţia activităţii după data de 31 decembrie 2010, analiză ce a conturat două scenarii ce sunt dezastruoase pentru Valea Jiului.

Scenariul I: Toate unităţile CNH-SA intră în program de închidere.

Scenariul II: Trei unităţi din cadrul CNH-SA intră în program de închidere.

Având în vedere că astfel de măsuri ar avea consecinţe grave pentru comunităţile locale din Valea Jiului, primul scenariu ar duce la pierderea a 10.000 de locuri de muncă, solicit noului ministru al economiei, comerţului şi mediului de afaceri să se implice pentru adoptarea de urgenţă a unui set de reglementări de natură legislativă şi organizatorică care să salveze unităţile miniere din Valea Jiului.

Cu toate că s-au prevăzut direcţii clare până în anul 2020 în strategia energetică a României cu privire la contracte pe termen lung pentru furnizorii interni de cărbune care să le asigure acces la pieţele financiare, să fie sporite investiţiile în domeniul extracţiei de cărbune, în modernizarea şi reabilitarea echipamentelor în continuarea susţinerii producţiei de huilă nu s-a făcut nimic în acest sens.

Întârzie promovarea unui act normativ clar privind reorganizarea sectorului de huilă pentru crearea unei structuri organizatorice viabile.

Nu s-au reglementat drepturile şi obligaţiile autorităţilor publice locale din oraşele faţă de care societăţile miniere au obligaţii.

Solicit Guvernului României să se implice, aşa cum au promis, în păstrarea a 10.000 de locuri de muncă şi în salvarea unei comunităţi locale de peste 150.000 de locuitori.

Domnul Cristian Rizea:

"Ghinion pentru învăţământul românesc!"

Anul şcolar a început în 2010 într-o zi parcă predestinată ghinionului, pe 13 septembrie.

Problemele care măcinau învăţământul românesc în anii trecuţi şi care erau afişate în mass-media în fiecare septembrie, pentru ca apoi să cadă într-un con de umbra şi să nu mai auzim de ele, se repetă într-un ritm sacadat, exact, sub tutela nepăsării guvernanţilor.

Până acum aveam unităţi de învăţământ care stăteau să cadă pe elevi, care nu erau încălzite iarna, care nu aveau aviz sanitar de funcţionare, care nu erau dotate sau, şi mai rău, aveam copii care pentru a ajunge la şcoală trebuiau să străbată kilometri întregi. Anul acesta problemele de mai sus sunt doar o parte a dezastrului din învăţământ, doar un palier din cele trei.

A doua hibă a învăţământului este structura şi componenţa curricumului şcolar. Un an de zile este un timp mult prea scurt pentru ca domnul ministru Daniel Funeriu să revizuiască un curriculum şcolar despre care a recunoscut că este depăşit de cerinţele pieţei de muncă. Promovabilitatea de 67,4% înregistrată la examenul de bacalaureat anul acesta este nu doar ruşinoasă, dar şi alarmantă, este dovada faptului că în sistemul educaţional ceva nu funcţionează bine.

Al treilea palier al imaginii de ansamblu asupra prăbuşirii sistemului de învăţământ este dat de părăsirea sistemului educaţional de un număr mare de cadre didactice sau solicitarea concediului fără plată ca urmare a scăderii cu 25% a salariilor în luna iulie.

Acestea sunt realizările acestui Guvern, acesta este respectul pentru cei care formează şi educă generaţii, aceasta este grija pe care o poartă sistemului educaţional, sistem care are în mâinile sale starea acestei naţiuni şi viitorul său.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"A început cel mai trist an şcolar din istoria României"

Luni a început un nou an şcolar. Nu au fost deschideri fastuoase, cu prezenţa preşedintelui sau a premierului, iar agenţiile de presă nu au consemnat participări ale vârfurilor principalului partid de guvernământ. Din două motive nu am consemnat augustele lor prezenţe. Primul, dar nu principalul, este simplu: 2010 nu este an electoral, deci nu sunt neapărat necesare afişările în public. Cel de-al doilea este însă capital: mai marii ţării nu au riscat să dea ochii cu o categorie socială - cea a dascălilor - pe care au condamnat-o la salarii de mizerie şi, în multe situaţii, la condiţii de lucru mult sub standardele unui stat din Uniunea Europeană. De fapt, în ultimul timp, politica catastrofală din toate domeniile a "axei răului" - Băsescu-Boc - i-a determinat pe componenţii acesteia să evite pe cât posibil contactul cu cetăţenii.

Dacă nu au fost prezenţi fizic la evenimentul din 13 septembrie, atât premierul, cât şi preşedintele au găsit de cuviinţă să transmită câte un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar.

Scurtul mesaj, 214 cuvinte, al preşedintelui Traian Băsescu, este antologic. Am descoperit că şi domnia sa este posesorul unui clasic limbaj de lemn. Începutul şi sfârşitul mesajului parcă ar fi extrase dintr-un discurs al lui Nicolae Ceauşescu ocazionat de un eveniment similar: "Doresc să urez celor aproximativ 3,3 milioane de elevi, care se vor îndrepta de luni spre sălile de clasă, mult entuziasm, curiozitate şi putere de muncă. (...) Numai prin dezvoltarea unui simţ al comunităţii în jurul şcolii, în care toţi actorii interesaţi să participe la îndrumarea copiilor noştri, vom avea generaţii mai educate, cu spirit civic, care preţuiesc cunoaşterea şi sunt animate de dorinţa de a învăţa. Mult succes în noul an şcolar tuturor elevilor şi cadrelor didactice!" " Lipsesc doar aplauzele.

În ceea ce priveşte mesajul premierului Emil Boc, acesta a fost unul hilar şi, evident, cu tentă electorală. O frază sugestivă în acest sens: "Viitorul an şcolar este unul cheie pentru ceea ce înseamnă învăţământul românesc. În 2009-2010 nu a fost uşor pentru nimeni, dar după ploaie apare soarele de fiecare dată". Dar soarele nu va apărea pentru toată lumea, dacă ţinem cont de ce a spus la Turnu Severin acelaşi Emil Boc: "... din punct de vedere politic, în 2012, principalii câştigători vor fi cei care azi susţin Guvernul PDL, UDMR, UNPR şi grupul minorităţilor naţionale".

Este regretabil faptul că într-un mesaj care are printre adresanţi şi elevii, premierul nu renunţă la elementele ce ţin de campania electorală. Partea hilară a mesajului este cea în care premierul susţine că "bacalaureatul a devenit un examen cu adevărat reprezentativ", venind cu argumentul: "au lipsit scandalurile legate de subiectele aflate înainte de vreme, metodele de fraudare a examenului au fost drastic reduse". Din păcate, toată lumea ştie, rezultatele la bacalaureat - în ambele sesiuni din acest an - au fost mediocre, cu un grad mare de nepromovare, dar probabil primul ministru al României nu ştie acest lucru. Şi amuzant mi se pare şi îndemnul adresat elevilor "să nu vă pierdeţi în tot ce vă oferă televiziunea, pentru că adevărata educaţie se clădeşte în timp, citind carte după carte şi nu urmărind serial după serial". O altă povaţă adresată elevilor: "Vă spun că important este să aveţi o educaţie solidă, care să vă dea libertatea să alegeţi ceea ce vreţi să faceţi în viaţă". Cred că Emil Boc a uitat în ce ţară trăiesc aceşti elevi şi cine şi cum o conduce în acest moment. Sau poate nu s-a referit la România, ci la vreo altă ţară din UE.

În ceea ce-l priveşte pe Daniel Funeriu, ministrul de resort, acesta a preferat să fie prezent la o serie de şcoli dintr-un fief încă sigur al PDL, judeţul Arad, dar nici aici nu a riscat să se întâlnească cu liderii de sindicat, el schimbându-şi, conform relatărilor din presă, de trei ori traseul.

Acestea au fost "evenimentele" celei mai triste deschideri de an şcolar din istoria României. Un an şcolar care începe cu profesori sărăciţi, la propriu şi la figurat, cu 10.000 de dascăli mai puţini la catedre, cu elevi care încă învaţă în şcoli fără autorizaţii sanitare, în şcoli din mediul rural care nu diferă de cele din lumea a treia, şi cu părinţi care au grija zilei de mâine.

Domnul Daniel Buda:

"Politica de securitate europeană la graniţele României"

Integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană a adus cu sine o avalanşă de informaţii, oportunităţi şi, nu în ultimul rând, obligaţii, fie ele oficiale, legate de negocieri sau pur şi simplu obligaţii de conduită şi de moralitate. Fără doar şi poate, aşteptările noastre, ale românilor, sunt mari, plecând de la standardul de viaţă până la respectarea actelor normative şi abordarea unui comportament moral corespunzător în cadrul structurilor europene. În acest ultim aspect, un lucru demn de precizat este faptul că Europa nu ne poate ajuta în acest sens, ajutorul nu poate veni într-o formă convenţională, cu care suntem, istoric vorbind, obişnuiţi. Europa ne ajută să ne ajutăm noi înşine, să aplicăm noi singuri mecanisme care să ne faciliteze accesul la noile oportunităţi, la noi abordări. Din păcate, aceste noi oportunităţi au fost, uneori, înţelese şi experimentate totalmente greşit, astfel încât, plecând inclusiv de la dreptul de liberă circulaţie în Comunitatea Europeană, de multe ori cetăţenii români au fost ţinta unor atacuri directe sau indirecte şi responsabili de anumite acte criminale, justificate sau nu.

Contextul economic - financiar actual, grav afectat de criza internaţională, pe de o parte, iar, pe de altă parte, marcat de accelerarea globalizării, contribuie, fără doar şi poate, la amplificarea actelor criminale în regim organizat şi, desigur, la consolidarea grupărilor infracţionale. Astfel, prin politica din domeniul securităţii naţionale, avem menirea de a consolida condiţiile politice şi administrative necesare pentru garantarea unei securităţi reale şi eficiente în mod deosebit la nivel trasfrontalier. Şi menţionez acest aspect deoarece, prin poziţia geografică a ţării noastre, respectiv, ca ţară de tranzit, avem o obligaţie sporită să aplicăm o politică coerentă şi eficientă pentru prevenirea şi contracararea riscurilor şi reducerea vulnerabilităţilor.

În calitate de preşedinte al Comisiei juridice, nu îmi sunt indiferente raportările pe domeniul justiţiei ale forurilor europene şi am criticat tot timpul neajunsurile sistemului, dar trebuie să recunosc faptul că ţara noastră a făcut în ultimii doi ani progrese semnificative în reformarea sistemului judiciar românesc privind lupta împotriva infracţionalităţii şi a criminalităţii şi, evident, întărirea controlului la graniţe.

În acest sens, recentele măsuri abordate de actualul ministru al administraţiei şi internelor privind includerea ţării noastre în strategia unică de securitate din interiorul Uniunii Europene reprezintă garanţia eforturilor susţinute ale acestui Guvern de a contribui în mod decisiv la asigurarea protecţiei individuale şi de combatere a fenomenului infracţional. Interconectarea sistemelor economice, politice, sociale, culturale ale statelor membre a fost un principiu esenţial care a stat la baza înfiinţării Comunităţii Europene, astfel că realizarea unei strategii unice de securitate la nivel european este, în fapt, continuarea politicilor aplicate, o nouă provocare pentru asigurarea stabilităţii şi a unei securităţi sporite, în special în zonele strategice ale Uniunii Europene, cum este cazul României.

Am convingerea că, prin demersurile iniţiate de Guvern în vederea alinierii la standardele de securitate europeană prin compatibilizarea şi armonizarea legislaţiei din domeniul securităţii şi ordinii publice cu cea din statele membre ale Uniunii Europene, statutul României de stat cu o importanţă geopolitică strategică în cadrul Uniunii va fi consolidat, fenomenul infracţional va scădea în mod accentuat, iar imaginea ţării noastre va fi mai bună atât la nivel European, cât şi internaţional.

Domnul Dorel Covaci:

"An şcolar cu iţele-ncurcate"

A sunat iar clopoţelul pentru un nou an şcolar. 2010-2011 începe sub auspicii dintre cele mai sumbre, în haos şi degringoladă: salarii mici pentru cadrele didactice, umilinţe, şcoli funcţionale care stau să se prăbuşească, iar altele noi, închise, tensiuni sindicale şi expectaţia unor ample mişcări de protest.

Guvernul a decis reducerea a 15.000 de posturi din învăţământ şi desfiinţarea a peste 3.000 de şcoli, din raţiuni de economisire la un buget de stat găurit până şi în petice. Numai că multe dintre aceste şcoli, contrar unei strategii de bun simţ de cheltuire a banului public, sunt obiective nou construite sau reabilitate şi dotate, în conformitate cu normele europene, în timp ce 400.000 de elevi continuă să înveţe în şcoli improprii.

Cheltuielile pentru o parte dintre aceste investiţii şcolare au fost alocate în anii trecuţi de către chiar acelaşi executiv, care acum pare că a uitat oportunitatea şi necesitatea probată deja a acestor obiective, pe care le flutura pe lista realizărilor guvernării expiratului serial Boc.

Dar s-au sucit în stilul caracteristic. Nu rămâne decât să recunoască hăhăind că au greşit, că banii s-au risipit şi că trebuie să înceapă negocierile pentru noi împrumuturi pe piaţa externă. Aceste investiţii executate şi apoi lăsate pradă paraginii sunt exemple bune de bani risipiţi în vânt pe proiecte fără o analiză a durabilităţii şi o anticipare a rezultatelor sau a eficienţei.

Un studiu al situaţiei din învăţământ ne demonstrează că aproape 2.000 de şcoli şi grădiniţe funcţionează fără autorizaţie sanitară, din lipsă de utilităţi sau reparaţii neterminate, iar, drept consecinţă, unii elevi vor fi nevoiţi să facă naveta sau să înveţe în două sau trei schimburi.

În plus, programa şcolară este nereformată, studiul efectuându-se după o curriculă şcolară sufocantă, învechită, mult prea teoretizată şi neatractivă. La ora actuală, 60% din locurile la licee au specializări teoretice şi vocaţionale şi se adresează unui procent de doar 20% din piaţa muncii.

Situaţia profesorilor e dezastruoasă, încât mulţi preferă să-şi ia concediu fără plată şi să presteze alte munci, mai bine remunerate. Tăierea de salarii i-a aruncat la limita subzistenţei pe mulţi dintre ei sau le-a anulat recompensele dobândite prin ani de vechime sau promovarea unor grade profesionale. Oficial, veniturile s-au redus cu 25%, dar, efectiv, tăierea sporurilor şi eliminarea altor avantaje duc la o scădere chiar de peste 50%, în unele cazuri. În viitor, auspiciile nu sunt cu nimic mai bune, noua lege a salarizării unice menţinându-i sub media grilei, cu indicii semnificativ micşoraţi, chiar faţă de nivelul actual.

O profesie cu înalte cerinţe vocaţionale şi disponibilitate de sacrificiu ca aceea de dascăl, e greu să fie practicată la standarde înalte, în aceste condiţii umilitoare din prezent, de grijă pentru ziua de mâine. Adăugate la celelalte constrângeri, demoralizarea şi demotivarea cadrelor didactice nu fac decât să scadă din calitatea actului de învăţământ, deja compromis.

Cu toate acestea, domnul ministru al educaţiei, într-un discurs demagogic de început de an sau acces de naivitate debordantă, se declara mulţumit, spunând că este cel mai bine pregătit an şcolar de până acum.

Păcat că profesorii nu sunt în asentimentul domniei sale şi nu mai cred decât în aplicarea propriei legi a haiduciei pentru rezolvarea problemelor lor.

Vă mulţumesc şi doresc mult succes în noul an şcolar tuturor elevilor şi cadrelor didactice!

Doamna Carmen Axenie:

"Despre morala fiecărei zile în politica românească"

După cum bine ştiţi, astăzi, creştinii ortodocşi s-au strâns la chemarea Bisericii pentru a fi laolaltă la sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci. Această sărbătoare, care se ţine încă din secolul al IV-lea, ne reaminteşte că, în viaţa aceasta, ajutorul lui Dumnezeu este fundamental, fie că eşti împărat, fie că eşti un om simplu. Dar, pe lângă aceasta, ne mai spune ceva, anume că noi înţelegem purtarea de grijă a lui Dumnezeu abia atunci când, în momente cruciale, socotind epuizate modalităţile omeneşti de a ieşi din impas, ridicăm ochii şi inimile spre cer. Ne facem semnul sfintei cruci şi ne întărim, ne liniştim şi căutăm să privim lucrurile cu mai multă răbdare şi înţelepciune.

Acolo, în biserici, semenii noştri se roagă pentru noi astăzi ca să le fim de folos lor şi copiilor lor, adică prezentului şi viitorului acestei ţări. Cu acest gând al recunoştinţei faţă de aceste fapte bune, doresc să vă spun astăzi câteva cuvinte.

De la primul legislativ al României postdecembriste şi până astăzi, parlamentarii au iniţiat şi votat mii şi mii de legi. Socotesc că nimeni dintre noi nu am putea cuprinde dintr-o privire acest uriaş mozaic al legilor. Noi, parlamentarii români, am încercat să îmbunătăţim multe situaţii de-a lungul anilor. De multe ori nu am reuşit aceasta. Drumul de la bunele intenţii până la realizarea lor a fost deseori presărat cu fel de fel de obstacole. Dar alteori, şi faptul acesta l-a sesizat în multe rânduri poporul care are lumina credinţei şi arta măsurii, anumite legi nu s-au articulat cu morala creştină. Aceasta din urmă evidenţiază întotdeauna valoarea persoanei umane şi frumuseţea traiului în comun, după modelul vieţii creştine.

Am auzit cu toţii de-a lungul acestor ani cuvinte aspre, dar adevărate la adresa Parlamentului: "Faceţi politică fără Dumnezeu" sau "Nu vă mai interesează de cei care v-au ales". Cum putem să îi convingem pe cei care ne spun acestea că le vrem binele, când noi legalizăm vânzarea drogurilor, discutăm legalizarea prostituţiei, a vrăjitoriei, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, a obligativităţii de a trăi într-o societate a suspiciunii şi a monitorizării totale a celuilalt? Oare nu sunt acestea legi care bulversează societatea? Parcă îi şi aud pe unii care vor spune: "România modernă trebuie să se schimbe la faţă, cu orice risc, cu orice preţ. Să lăsăm în urmă cadavrul societăţii tradiţionale şi să ne aruncăm fără zăbavă în valurile viitorului".

Stimaţi colegi, să nu uităm cumva ceea ce poporul ştie foarte bine. România a fost, este şi trebuie să rămână o ţara creştină pentru ca şi ajutorul lui Dumnezeu să rămână cu noi. Voi încheia cu un exemplu din parlamentul colegilor noştri din Israel. A doua zi după ce s-a votat legea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, un mare cutremur a zguduit Ţara Sfântă. Atunci, un parlamentar a urcat la tribună şi a spus: "Am păcătuit înaintea lui Dumnezeu şi El ne-a dat un semn pe măsură".

Să învăţăm din toate acestea şi să nu punem, din pricina crizei, valoarea omului sub valoarea banului.

Domnul Valeriu Alecu:

"Cum vom sprijini fermierul român?"

Nu cred că mai sunt cuvinte pentru a exprima starea de insatisfacţie a fermierilor români faţă de politica agricolă din România şi lipsa totală de sprijin pentru activitatea acestora.

Oameni politici, jurnalişti şi chiar cetăţenii simpli reclamă zilnic inflaţia preţurilor produselor agro-alimentare, precum şi calitatea din ce în ce mai scăzută a produselor de origine străină. De asemenea, în lipsa produselor româneşti, consumatorii români sunt din ce în ce mai nemulţumiţi de faptul că sunt constrânşi să consume produse din import, în producerea cărora se utilizează substanţe chimice sau amelioratori, soiuri modificate genetic cu efete negative asupra calităţii şi gustului produsului şi poate chiar asupra sănătăţii oamenilor.

Nu am afirmat niciodată că elaborarea şi implementarea unei politici agricole coerente la nivel naţional ar fi un moft, uşor realizabil. Istoria Uniunii Europene a demonstrat că acest sector este cel mai complex domeniu de decizie şi cu un impact semnificativ asupra produsului intern brut.

Speranţa mea se leagă de înţelepciunea şi experienţa extraordinară a noului ministru însărcinat cu miile de probleme ale agriculturii româneşti, pe care atât eu, personal, cât şi opoziţia parlamentară îl învesteşte cu o încredere fără precedent pentru un ministru în ultimii 20 de ani.

Toată această încredere va trebui, însă, să se fructifice în veritabile politici orientate către fermierii care desfăşoară activităţi licite, în sprijin real către cei care cultivă suprafeţele şi nu către cei care obţin subvenţii pentru suprafeţe lăsate în paragină, pentru cei care se află în dificultate pentru că rezultatele muncii lor se orientează către piaţă şi nu către reţelele subterane ale economiei agrare.

Şi economia agrară oficială, asemeni celorlalte ramuri ale economiei, trebuie încurajată. Chingile politicii agricole comune sunt încă destul de largi în România, permiţându-ne încă sprijin pentru seminţe, un minim ajutor pentru combustibil şi deplin ajutor pentru infrastructura agricolă, de la drumuri agricole, sisteme de irigaţii, până la maşini şi utilaje specifice.

Pe termen scurt, obiectivele politicii agricole trebuie îndreptate numai către cei care orientează produsele către piaţă şi plătesc în mod corect obligaţiile către stat. Ei sunt ţinta politicii noastre, nu economia subterană, nu fermele de subzistenţă. Până să ajungă să adauge valoare la exporturile româneşti, fermierii români vor trebui să distrugă definitiv concurenţa pe piaţa locală, căci, fără niciun fel de superlative, faima agriculturii româneşti ar fi păcat să piară.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Judeţul Botoşani aparţine României!"

A devenit deja un negru obicei acela prin care toţi oamenii politici compătimesc sărăcia, efectele calamităţilor naturale, infracţionalitatea şi Dumnezeu ştie câte alte probleme nu afectează judeţele din nordul ţării.

Nu a devenit, însă, în ultimii douăzeci de ani, un obicei acela de a construi strategii clare de dezvoltare, de a aloca prin prevederi bugetare stricte sume pentru investiţii locale sau regionale, nu a devenit nicidecum un obicei acela de a elimina disparităţile de dezvoltare economică şi socială între regiunile ţării.

Pe fondul unei astfel de stări de lucruri, judeţul Botoşani nu mai domină statisticile naţionale doar la cea mai mare rată a şomajului, cel mai mic salariu mediu, cea mai mică productivitate a muncii, cea mai defectuoasă infrastructură, dar şi la cele mai mari ameninţări demografice pentru populaţia locală.

Natalitatea extrem de scăzută, completată de serviciile medicale deficitare cu impact asupra unei rate a mortalităţii infantile demnă de secolul trecut, au creat un climat de incertitudine şi lipsă de speranţă fără precedent.

Bruma de tineret care mai populează aşezările sunt deja în căutarea unui loc de muncă în străinătate, dacă nu au reuşit deja să plece, iar activităţile economice locale, chiar şi cele agricole sunt în pericol, pentru că nu mai pot fi sprijinite decât de botoşăneni de vârsta a treia.

Există soluţii şi ele sunt la îndemâna noastră. E vorba despre investiţiile reale şi despre promisiuni sau proiecte demarate şi niciodată finalizate. Botoşaniul poate deveni puntea economică de legătură a Europei cu nord-estul continentului şi poate redeveni un pol de prestigiu al economiei agro-alimentare.

Plătiţi bine şi cu perspectiva construcţiei unei vieţi decente, tinerii vor considera mai profitabil să se întoarcă în satul natal decât să ia drumul străinătăţii.

Domnul Răzvan Mustea-Şerban:

"Lecţii de solidaritate de la oamenii şcolii către politicieni"

Doresc să încep intervenţia mea reiterând o idee pe care am mai exprimat-o de la această tribună, aceea că şcoala românească reprezintă una dintre soluţiile viabile şi pe termen lung la problemele cu care se confruntă ţara noastră, prin educaţia trainică pe care o dă tinerei generaţii şi prin valorile adevărate pe care le transmite copiilor români. În vremuri grele, trebuie să ne gândim la viitorul copiilor noştri şi cred că cel mai sigur mod de a-i proteja de vicisitudinile vremurilor este să învestim în educaţia lor.

În calitate de aleşi uninominal în Parlamentul României, cred că este de datoria noastră să ne implicăm în găsirea de soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă sistemul educaţional şi împreună cu toţi membrii comunităţii şi cu factorii decizionali din administraţia locală şi centrală să redăm şcolii locul pe care îl merită în societatea românească.

Din păcate, începutul anului şcolar 2010-2011 ne înfăţişează o clasă politică blocată în clişee cu pronunţat iz electoral şi încă prea puţin convinsă că şcoala nu este un instrument de adunat voturi. Toate canalele media abundă în declaraţii politicianiste prin care se critică nerealizările din sistem. Se refuză cu obstinaţie să se constate şi lucrurile bune şi, lucrul cel mai grav, nu se oferă soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei.

Ca şi cadru didactic, dar mai ales ca şi părinte, mi-am pus mari speranţe că noua Lege a educaţiei va reprezenta un pas înainte în ceea ce înseamnă aşezarea şcolii pe fundamente corecte şi în redefinirea rolului pe care îl au toţi participanţii la procesul educaţional. Încă mi-e străin motivul pentru care această lege, care reprezintă, din punctul meu de vedere, un progres important al sistemului educaţional românesc, stă blocată de luni de zile într-o comisie de specialitate a Parlamentului României. Mă întreb cine are interesul ca un nou an şcolar să înceapă fără a defini noi principii de funcţionare ale unui sistem învechit, care, în mod evident, îşi arată astăzi limitele. Consider că, după douăzeci de ani de experimente nereuşite, România merită şansa de a se dezvolta printr-o resursă umană educată, responsabilă şi implicată în construcţia propriului viitor.

Cu toate acestea, nu pot să nu constat că o parte dintre oamenii şcolii ne dau adevărate lecţii în ceea ce priveşte solidaritatea în condiţii de criza şi dedicaţia faţă de acest domeniu nobil. Vreau să mulţumesc pe această cale conducerii unuia dintre liceele din colegiul pe care îl reprezint, care a reuşit mobilizarea elevilor şi profesorilor într-un efort de a finaliza curăţenia din parcul şcolii, în condiţiile în care fondurile alocate de către autorităţile de resort pentru aceste activităţi au fost insuficiente. Sunt sigur că exemplul pe care l-am dat nu este unul izolat, iar astfel de iniţiative ne arată că nici măsurile de austeritate şi nici alte condiţii potrivnice nu pot diminua dragostea de şcoală.

În încheiere doresc să urez, alături de dumneavoastră, un nou an şcolar plin de satisfacţii şi împliniri tuturor cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor şi fie ca înţelegerea, înţelepciunea, dedicaţia şi valoarea să fie axele directoare după care se va ghida activitatea noastră viitoare.

Domnul Alin Silviu Trăşculescu:

"Să nu uităm să celebrăm democraţia!"

"Democraţia este un sistem politic imperfect, cel mai bun, însă, pe care omenirea le-a inventat până acum!" spunea, în urmă cu mai bine de jumătate de secol, Winston Churchill.

În acest sens şi pentru că prea mulţi oameni s-au jertfit şi prea multe state ale lumii au luptat de-a lungul anilor pentru câştigarea sau recâştigarea drepturilor şi libertăţilor individuale, în data de 8 noiembrie 2007, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 15 septembrie ca "Ziua Internaţională a Democraţiei".

Aş dori să reamintesc că, pe 16 septembrie 1997, Consiliul Interparlamentar, reunit la Cairo, semna un document, cu rezonanţă mondială, ce avea să poarte numele de "Declaraţia Universală asupra Democraţiei" şi care conţinea dezideratele principale ale extinderii democraţiei pe întreaga planetă, atât în interiorul statelor, cât şi în relaţiile dintre ele.

Nu cred că noi, românii, ar trebui să trecem cu indiferenţă peste un astfel de eveniment, mai ales că în luna decembrie vom sărbători douăzeci şi unu de ani de la recâştigarea propriilor drepturi democratice. În ciuda crizelor, a sfidărilor şi dificultăţilor pe care ţara noastră le traversează, democraţia din România există, chiar şi imperfectă, şi ne creează toate premisele de a ne bucura de toate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

România, ţară care, poate, preţuieşte recâştigarea valorilor democratice mai mult decât alte state, care nu au înregistrat în istoria lor regimuri opresive sau totalitare, trebuie să devină un adevărat promotor regional al valorilor democratice în regiune. Sunt state în regiune care au nevoie de sprijinul şi experienţa noastră în a depăşi momente critice şi a alege pentru popoarele lor regimul care garantează cel mai bine drepturile şi libertăţile individuale.

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Cum a început şcoala?"

Încercând să ne detaşăm de puternicele emoţii ale primei zile de şcoală, ca oameni politici trebuie să privim cu multă atenţie la auspiciile sub care a început noul an şcolar.

Lipsa severă a resurselor bugetare, restructurarea reţelei şcolare, precum şi restructurarea numărului de cadre didactice din sistemul educaţional românesc nu avea cum să nu aibă puternice ecouri în toată ţara, în toate şcolile, liceele şi grădiniţele, în toate familiile care au copii şcolari sau preşcolari.

Din pricina încăpăţânării nejustificate a opoziţiei parlamentare, în anul 2010 am pierdut şansa de a deschide un adevărat nou an şcolar, care să se ghideze după o nouă lege a educaţiei, modernă, eficientă, adaptată noilor condiţii socio-economice din România.

În aceste condiţii, este datoria noastră, a tuturor oamenilor politici, o datorie pentru care am depus jurământ de credinţă la începutul mandatului, de a veghea ca soarta educaţiei copiilor români să nu rămână un alt subiect abordat doar în campanii electorale şi fără efecte în realitate.

De ani de zile declarăm obligatorie asigurarea unei finanţări de minimum 6% din produsul intern al ţării pentru educaţia românească, slogan şi prevedere legală ignorată an de an.

În privinţa investiţiilor în instituţiile şcolare, a îndeplinirii condiţiilor igienico-sanitare, a asigurării unui minim de logistică pentru desfăşurarea actului educativ, s-au făcut paşi importanţi, chiar dacă mai sunt încă multe de făcut. Mult mai important şi mai grav, însă, cred că este migraţia masivă a personalului didactic bine pregătit, cu ani de experienţă în învăţământ, care nu mai are niciun fel de stimulent să rămână la catedră.

Ceea ce toţi oamenii politici au uitat, au ignorat sau, mai grav, n-au ştiut, este că educaţia se face de oameni pentru oameni. Or, cine pierde acest lucru din vedere este imposibil că va putea realiza obiectivele unei educaţii moderne.

Soluţiile acestei probleme sunt simple şi cred că stau la îndemâna noastră, a tuturor. Imediat, dar absolut imediat finalizării procesului de restructurare, stimularea pe cale salarială a cadrelor didactice trebuie să devină realitate. Dacă restructurarea se va realiza în termeni reali, nu pot să nu propun ministerelor abilitate reanalizarea grilei privitoare la salarizarea cadrelor didactice. Valoarea din sistem se va putea menţine numai cu o salarizare adecvată, iar dacă cineva mă va întreba de ce propun aceste lucruri, îi voi răspunde ferm că, personal, consider că importanţa socială a muncii dascălilor ar trebui să fie cea mai mare pentru români şi România.

Pentru investiţiile pe care le vom realiza astăzi în educaţie, vom culege roadele peste ani de zile. De aceea decizia nu aşteaptă niciun fel de amânări, scuze sau piedici.

Domnul Dan Ilie Morega:

"Starea necorespunzătoare a autostrăzii A1 pune în pericol siguranţa rutieră în sezonul rece"

Cunoaştem cu toţii că starea generală a drumurilor europene sau naţionale, dar şi lipsa de operativitate în intervenţii rapide de reparare la timp a acestora au condus la cheltuieli mult mai mari. Un exemplu în acest sens îl constituie drumul european Piteşti-Râmnicu-Vâlcea, care a necesitat reparaţii şi acoperirea cu un covor asfaltic de uzură pe o porţiune de peste 50%.

Din nefericire, în loc să se tragă învăţămintele necesare, asistăm la un fenomen repetitiv cu autostrada A1 Piteşti-Bucureşti. Pe ambele sensuri de circulaţie, aceasta prezintă fisuri şi degradare pe toată lungimea.

Dacă până cel târziu în luna octombrie nu se vor concentra toate forţele în vederea reparării şi acoperirii cu strat asfaltic de uzură, la iarnă, din cauza intemperiilor (apă, îngheţ-dezgheţ), autostrada A1 va reprezenta un pericol pentru siguranţa traficului rutier.

Domnul Teodor Atanasiu:

"A început cel mai trist an şcolar din istoria postdecembristă"

Un nou an şcolar a început cu stângul, în aceste zile de septembrie. Din păcate, este primul an care deschide şcolile dezolant de trist, cu prea mulţi părinţi săraci, cu mare parte din şcoli nerenovate, insalubre şi neautorizate sanitar, deşi ministrul educaţiei susţine cu totul altceva, cu elevi debusolaţi, trişti, şi, mai ales, cu extrem de puţini profesori rămaşi în sistem.

Unul din zece elevi, adică peste 320.000 de copii vor merge în continuare în şcoli fără apă curentă şi grupuri sanitare. Aproape 30% din numărul de şcoli existente nu au primit autorizaţii de funcţionare, adică peste 5.900 de unităţi, conform datelor oficiale comunicate de minister. Ministrul de resort a anunţat concedierea a 10.000 de angajaţi din cei 370.000, iar alte zeci de mii pleacă de bună-voie, din cauza salariilor de mizerie la care s-a ajuns în domeniul educaţiei.

Premierul Boc se laudă în prime-time că este cel mai reformist premier de care au avut parte vreodată românii. La auzul unor astfel de declaraţii, stupefacţia este mare pentru orice contribuabil din ţara asta care se loveşte la fiecare pas de efectele măsurilor dezastruoase întreprinse de cele cinci guverne reformiste. Dar, cine ştie, poate miniştrii domnului Boc au aplicat reforma de care ne tot vorbesc într-o altă ţară, în care trăiesc bine dumnealor, dar de care noi nu am aflat încă şi, în niciun caz, în cea falimentară în care abia mai respiră, de atâtea poveri şi neajunsuri, cele câteva milioane de români rămaşi ca supravieţuitori.

Dacă prin reformă, guvernanţii portocalii înţeleg doar sărăcie acutizată, concedieri în masă, proteste nesfârşite şi, eventual, cât mai multă muncă voluntară, prestată cu maximă condescendenţă din partea rarilor profesori rămaşi pe baricade, atunci, da, aceşti măreţi reformişti şi-au îndeplinit obiectivele!

Probabil, punerea pe butuci a sistemului de educaţie românesc a constituit prima prioritate a celor cinci guverne bociene, conduse spre aceste impresionante culmi de însuşi preşedintele Băsescu, cu toată energia de care dispune.

Dacă reformă înseamnă, domnilor Boc şi Băsescu, în accepţiunea dumneavoastră, doar celebra promisiune, legiferată în campania din 2008, dar neonorată niciodată, referitoare la faptul că profesorii vor fi mai bine plătiţi (cu 50%) decât până la acea dată şi repuşi în drepturi cum se cuvine, după o lungă perioadă de discrepanţe faţă de alte categorii sociale, da, aţi reuşit să-i "mulţumiţi" pe deplin, după reducerea veniturilor acestora, de la 1 ianuarie 2010, cu peste 40%.

"Suntem conştienţi că fără o educaţie de calitate, România nu va putea să-şi privească viitorul cu încredere şi de aceea recredibilizarea învăţământului este principala misiune a mandatului meu", le-a transmis domnul ministru Funeriu, în direct, la deschiderea anului şcolar, atât părinţilor, cât şi elevilor din România.

Aproape că poţi rămâne fără replică atunci când constaţi că visele miniştrilor portocalii nu reprezintă decât coşmarul unei naţiuni şi, eventual, doar încă o cantitate impresionantă de vorbe goale, pentru care nu se va face vreodată vreun efort de materializate. La final, nu pot să nu-i pun măcar o singură întrebare domnului ministru Funeriu, după ascultarea unor asemenea incredibile declaraţii: Domnule ministru, cum aveţi de gând să rezolvaţi problema calităţii învăţământului românesc dacă, în prezent, un profesor de şcoală generală, proaspăt titularizat, câştigă 400 de lei pe lună, în timp ce salariul mediu pentru învăţământul preuniversitar este de aproximativ 900 de lei pe lună? Credeţi, domnule ministru, că, în acest secol, mai puteţi schimba ceva, în condiţiile în care, pe cei pe care doriţi dumneavoastră sa-i calificaţi, cu sume derizorii, preşedintele Băsescu îi sfătuieşte să plece pe alte meleaguri, dacă vor să trăiască mai bine?

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"În România nu mai sună clopoţelul pentru elevi, ci strigătele protestatarilor pentru guvernanţi"

De această dată, clopoţelul veseliei nu a mai sunat de intrare în noul an şcolar. Au putut fi, în schimb, auzite strigătele profesorilor protestatari, aşezaţi cu mărinimie de guvernanţii domnului "Boc al Cincilea" în faţa celei mai grele situaţii cu care s-a confruntat vreodată această grea încercată tagmă.

Elevii s-au trezit în acest an fără profesori la clase deoarece mulţi dintre aceştia au fost puşi deja pe liber, cu voia Ministerului Educaţiei, care a dispus concedieri în masă în domeniu, începând cu data de 1 septembrie. Alţi profesori şi-au agăţat în cui profesia şi au ales calea pribegiei, îndrumaţi de cel mai bun ghid al ţării, nimeni altul decât, bineînţeles, domnul Băsescu, iar cei rămaşi pe loc de sacrificiu nu au cum să acopere nevoia reală de posturi calificate.

Nicio problemă! Rezolvă instant totul domnul ministru Funeriu, cu suplinitori la îndemână şi ajunge imediat la standardele de calitate dorite.

Cu ce sunt răsplătiţi profesorii după numeroşii ani de stat la catedră de către cei mai înalţi demnitari ai ţării, premierul etern şi preşedintele neînfricat? Doar cu sărăcie, şomaj şi, mai ales, cu foarte multă critică pentru munca lor fără rezultatele cerute de cei mai calificaţi miniştri aflaţi la cârma educaţiei în ultimii doi ani.

Ce ar mai putea face, oare, profesorii altceva decât să protesteze în faţa situaţiei fără precedent în care au fost aduşi cu bună-ştiinţă de cele mai dezamăgitoare şi incapabile guverne portocalii?

Meseria de profesor nu a fost niciodată una bănoasă, dar decentă aproape că ajunsese să fie, până în anul 2008, deşi mai erau încă multe de făcut pentru a putea fi îndeplinit pe deplin acest deziderat. Nici profesorii nu au avut vreodată pretenţia de a fi plătiţi cu salarii de lux, la fel ca angajaţii domnilor Boc, Videanu, Berceanu sau ai doamnei Udrea, de prin instituţiile sau direcţiile protejate de către aceştia, cu preţul furiei unui întreg popor.

Dar decenţa în veniturile meritate şi-au clamat-o întotdeauna dascălii noştri şi acest drept nu le poate fi îngrădit şi nici înşelat fără scrupule, la infinit, aşa cum au procedat, in corpore, conducătorii pdl-işti după ce şi-au văzut sacii în căruţa plină de minciuni.

Dacă şi preşedintele Băsescu a ajuns să le spună profesorilor că cele 16 ore pe zi muncite de un profesor într-o săptămână nu se pot compara, pentru nimic în lume, cu cele 16 ore prestate, cu mult sârg, de dumnealui, într-o singură zi, de ce ne-am mai mira că la acest început de an şcolar mulţi dintre profesorii români au ales să nu se mai întoarcă la catedră, ci să-şi caute soluţii în alte domenii, recurgând la noi meserii, căutate în alte ţări, care să le ofere în cele din urmă doar un trai decent?

Domnul Marin Almăjanu:

"Este o certitudine: 2011 va şi mai greu pentru România!"

După ultimele aprecieri ale specialiştilor în domeniu, dar şi conform rezultatelor economice obţinute ca urmare a măsurilor de austeritate întreprinse de puterea portocalie, se pare că dezastrul economic în care România se afundă, cu aportul întregii energii guvernamentale, nu se va sfârşi curând, aşa cum ni s-a tot "jurat", ba chiar va fi mult mai profund în anul următor.

Un prim semnal al acestor negre previziuni este dat chiar de ştirea promovată, nu întâmplător, la bursa zvonurilor, de către preşedintele Băsescu şi ale sale ecouri guvernamentale, referitoare la faptul că România are nevoie, din nou, de un împrumut de la FMI.

Ni s-a promis că măsurile de austeritate drastice, luate de la 1 iulie a.c., deşi cele mai grele din Europa, sunt foarte necesare României pentru a grăbi ieşirea din criza fără precedent în care aceasta se blocase de prea multă vreme! Dar surprizele neplăcute, anunţate mai mult sau mai puţin voalat de către domnul Boc sau alţi guvernanţi pdl-işti, nu mai contenesc să ne copleşească prezentul şi, din nefericire, pe termen nelimitat şi viitorul.

În ultimii doi ani nu am avut parte de veşti bune în ceea ce priveşte oprirea prăbuşirii tuturor indicatorilor economici, decât sub formă de promisiuni mincinoase, care s-au dovedit ulterior a fi cele mai mari aberaţii emise vreodată la Palatul Victoria.

Ni s-a tot spus că miliardele de euro împrumutate necontenit sunt pentru investiţii masive în infrastructură şi pentru crearea a cât mai multor locuri noi de muncă, dar, în realitate, acestea s-au dovedit a fi doar cârpeli ale găurilor bugetare prin care s-au tot scurs bani grei, însă absolut necesari pentru contractele cu destinaţii trasate privilegiat de PDL.

Ni s-a promis modernizare, calitate, într-un cuvânt reformă profundă şi susţinută atât în educaţie, cât şi în sănătate, dar avem parte, în schimb, de cele mai grave falimente ale celor mai importante domenii pentru orice naţiune sănătoasă.

Nici măcar acum, în al treisprezecelea ceas al coşmarului în care se tot zbate economia românească, guvernanţii domnului Boc nu dau vreun semn de trezire la realitate şi nici nu par a fi impresionaţi de strigătele de disperare ale mulţimilor pe lângă care aceştia mai trec cu diferite ocazii.

Nu le pasă nici premierului Boc, nici pdl-iştilor săi imperturbabili, că toţi cetăţenii sunt din ce în ce mai sătui de minciuni şi laşitate, că aceştia îndrăznesc să se revolte de fiecare dată când îi văd prin preajmă pe oficialii portocalii sau că, efectiv, românii nu mai au vreo posibilitate să meargă mai departe plini de datorii şi fără soluţii pentru ziua de mâine.

Din cauza prezentului sumbru, impus cu forţa de către cei ce ţin să rămână conducători cu orice preţ, nu mai putem resuscita nici şansele viitoare de supravieţuire. Într-o ţară guvernată doar pentru buzunarele portocalii de partid, acestea au fost îngropate, fără scrupule, pe termen nelimitat.

Ne mai rămâne ceva, oare? Exodul medicilor este urmat acum de cel al profesorilor şi, probabil, în curând, va fi urmat de cel al tuturor românilor.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

«"Boc al Cincilea", mândru de "performanţele" sale falimentare»

Ne-am despărţit de mai bine de 20 de ani de faimoasa "epocă de Aur", care ne-a ţinut în frig, întuneric, sărăcie şi în extrem de multă minciună şi demagogie, cu preţul multor sacrificii, umane în mare parte, ca să ajungem acum, în anul 2010, să ne îndreptăm vertiginos spre aceeaşi nefastă direcţie.

În ultimii doi ani am avut parte de cei mai demagogi, corupţi, mincinoşi şi incapabili conducători din toată perioada postdecembristă, dar, cu toate acestea, fiecare român a mai îndrăznit să spere că lucrurile nu vor degenera într-o măsură atât de mare încât premierul în funcţie să aibă tupeul să ne cosmetizeze permanent realitatea, după bunul său plac şi al şefului său suprem.

Domnul "Boc al Cincilea" ne prezintă, ori de câte ori are ocazia, dezastrul măsurilor sale, de un haotism nemaiîntâlnit în Europa, ca pe cele mai inteligente şi necesare reforme, care au avut magnificul rol de a ne salva de la prăpastia în care tot dumnealui şi ale sale cinci guverne ne-au aruncat.

Spre disperarea românilor, toleranţi o vreme la acest stil, de make-up artist, al domnului Boc (care vede realitatea de fiecare dată cu alţi ochi, decât toţi experţii şi analişti români sau străini), această şmecherie, dezavuată deja de rezultatele dezastruoase obţinute cu fiecare trimestru care mai trece, nu mai poate acoperi în continuare eşecul instalat cu desăvârşire în mai toate domeniile.

Promisiunile veşnice ale celui de al cincilea premier Boc, că de luna viitoare sau din trimestrul următor ne va fi cu siguranţă mai bine şi economia românească va reînvia, ca urmare a inovatoarelor şi inteligentelor sale idei, care au doar rolul de a căpuşa profund resursele firmelor supravieţuitoare, precum şi buzunarele fiecărui cetăţean, nu mai au cum să înşele la infinit percepţia adresanţilor.

Şi, cu toate acestea, "Al Cincilea" recidivează: deşi FMI ne avertizează că în 2011 relansarea economiei îşi va încetini destul de tare viteza, premierul Boc ne linişteşte, asigurându-ne că "Marea Sa Reformă" ne va face mândri că existăm pe meleagurile bociene, începând cu anul 2012.

Unul din cei mai mari oameni de afaceri din România, dar şi mulţi alţi analişti economici responsabili susţin că anul 2011 va fi şi mai greu decât 2010, că cercul vicios în care ne-au închis măsurile extreme de austeritate marca Băsescu-Boc, nu va fi spart cu vreo revigorare a economiei, iar premierul revine cu optimismul său debordant şi ne prezintă falimentul ca pe cea mai importantă şi reală reformă economică şi socială pe care numai dumnealui şi al său viteaz partid au fost în stare să o implementeze.

Nu pot trage decât o singură concluzie după toată această insistenţă fără fond a cacialmiştilor portocalii, cum că ei şi numai ei sunt promotorii "Marii Reforme" din România: în viziunea clară a oricărui pdl-ist, dar în special în cea a celui de-al cincilea premier, prin reformă se înţelege: sărăcie, faliment, pensii şi salarii tăiate sângeros de tare, impozite cât mai multe, taxe pe aer şi pe viaţă, şomaj total şi convulsii sociale zilnice.

Domnul Radu Stroe:

"Remanierea guvernamentală faţă cu criza"

Recenta reconfigurare guvernamentală a consfinţit, într-un ambitus temporar relativ mic, al cincilea guvern condus de Emil Boc. Remanierea, în sine, este un act constituţional, legitim, dezirabil atunci când situaţia o impune. Aşa cum am văzut, covârşitoarea majoritate a celor numiţi în noul Cabinet Boc V nu au o imagine bine structurată, sunt chiar necunoscuţi, aleşi parcă din garnitura de rezervă a partidului. Şi, cel mai rău, acest lucru se întâmplă în contextul în care România alunecă fără oprire pe toboganul crizei, iar ţara este afundată într-o datorie fără precedent.

Ca şi cum toate acestea nu ar fi de ajuns, preşedintele Traian Băsescu declara, după întâlnirea cu şeful FMI în România, Jeffrey Franks, că este de văzut "dacă soluţia potrivită este să extindem acordul existent, sau să avem un alt acord preventiv". Întrebarea-cheie este dacă acest împrumut va fi folosit pentru investiţii care, la rândul lor, să genereze creştere economică. Dacă nu, pe principiul bulgărelui de zăpadă în rostogolire, va fi nevoie de alte şi alte împrumuturi, cu consecinţe catastrofice pentru viitorul ţării. Vecinii noştri de peste Dunăre, bulgarii, au declarat că ei nu mai au nevoie de vreun împrumut, executivul bulgar luând la timp măsurile necesare.

Pe premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu îi auzim clamând numai cuvântul "austeritate", austeritate pe toate planurile, nicidecum vreun plan fiabil de relansare economică care să facă posibilă o întrezărire a speranţei. Nu numai că deriva socială, asociată austerităţii, nu a putut fi domolită, dar până la sfârşitul anului se vor mai face încă 63.600 de concedieri, "aproximativ jumătate din totalul anunţurilor de restructurarea făcute în spaţiul Uniunii Europene".

Economistul Joseph Stiglitz atrăgea atenţia că «"promovarea măsurilor de austeritate reprezintă un "pariu greşit" al guvernelor europene"».

Sufocarea populaţiei şi a agenţilor economici prin impozite şi taxe din ce în ce mai împovărătoare, lipsa de interes şi fonduri cu care se confruntă agricultura (unul din domeniile care ar fi contribuit major la redresarea economică prin potenţialul existent), degradarea majoră a învăţământului şi a sănătăţii, incapacitatea atragerii fondurilor europene, toate acestea fac din România o ţară cu prezent şi viitor incert. Mai mult ca oricând, România ar fi avut acum nevoie de somităţi recunoscute, de profesionişti capabili şi responsabili.

Schimbarea la faţă de conjunctură a "eternalizatului" guvern Boc, nu face decât să confirme teoria maioresciană a formelor fără fond.

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"România lui Boc şi Băsescu - ţara tuturor aberaţiilor"

Dacă SUA este ţara tuturor posibilităţilor, România, cu siguranţă, este ţara tuturor aberaţiilor. Numai într-o ţară ca România se poate organiza o manifestare de genul celei care a avut loc pe 11 septembrie la Miercurea Ciuc. Se ştie, sâmbătă, o organizaţie maghiară din regiune a celebrat împlinirea a 70 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena şi implicit intrarea în Miercurea Ciuc a trupelor de ocupaţie hortiste.

Vreau să fiu foarte clar: nu am absolut nimic împotrivă ca minorităţile naţionale care trăiesc în România să-şi celebreze evenimente marcante ale naţiunii lor, indiferent dacă sunt de natură culturală, religioasă sau politică. Dar de aici şi până la a se celebra un act care a generat ocupaţia ţării în care trăiesc, un act care a generat numeroase tragedii în rândul populaţiei autohtone, un act care a generat traume care s-au vindecat extrem de greu, este o cale lungă. În ultimă instanţă, ceea ce s-a întâmplat la Miercurea Ciuc reprezintă şi o încălcare a legii privind arborarea însemnelor fasciste.

Dacă evenimentul de la Miercurea Ciuc reprezintă un fapt grav, extrem de grav este şi faptul că autorităţile competente nu au reacţionat deloc. De sâmbătă şi până marţi, la ora la care am conceput această declaraţie politică, am monitorizat din oră în oră toate agenţiile de ştiri interne. Nu am remarcat nici măcar o dezavuare verbală a manifestării de la Miercurea Ciuc. Este ruşinos modul în care s-au comportat autorităţile competente. Niciun cuvânt din zona Administraţiei prezidenţiale. Nu cred că preşedintele Traian Băsescu sau consilierii domniei sale nu au aflat nimic despre cele întâmplate la Miercurea Ciuc. Nici un cuvânt din partea premierului Emil Boc. Mă rog, domnia sa are o scuză. A fost ocupat cu probleme de ordin propagandistic, pentru că ţara trebuia să afle că în 2012 vor fi câştigători cei care susţin PD, UNPR şi UDMR.

Ministrul de interne, Vasile Blaga - deşi probleme de genul celor de la Miercurea Ciuc intră în fişa postului instituţiei pe care o conduce - nu a scos de asemenea niciun cuvânt. Iar procurorul general sau Parchetul, care aveau obligaţia să se autosesizeze, nu au avut nicio reacţie. Mi se pare normal, ţinând cont de faptul că în ultimul timp procurorii nu au altă preocupare decât să ofere spre publicare probe din dosarele adversarilor politici ai lui Traian Băsescu.

Nimeni nu a sesizat seninătatea cu care primarul municipiului Miercurea Ciuc, fostul nostru coleg de acum câţiva ani, Raduly Robert Kalman, a afirmat că manifestarea este legală, el participând de altfel la ea ţinând chiar şi un scurt discurs, prezentând "importanţa" evenimentului din urmă cu 70 de ani.

Aş vrea să supun atenţiei preşedintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc, ministrului Vasile Blaga, a procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, prefectului judeţului Harghita şi primarului municipiului Miercurea Ciuc, următoarele: ştiu domniile lor ce s-ar întâmpla dacă etnicii mexicani din Texas ar celebra victoria de la Alamo din 1836? Au auzit cumva domniile lor ca vreodată minoritatea română din Ungaria să celebreze intrarea trupelor române în 1919 în Budapesta pentru a neutraliza agenţii bolşevici ai Moscovei care temporar preluaseră conducerea în statul vecin? Credeţi că ar fi fost posibil aşa ceva în Ungaria? Credeţi că este posibil sau este cineva de acord ca etnicii germani din Polonia să sărbătorească pe 1 septembrie intrarea trupelor Wermachtului în Polonia? La toate aceste întrebări, răspunsul este un categoric nu. Dar, repet, România este ţara tuturor aberaţiilor sub conducerea lui Traian Băsescu şi PDL.

Aflu că totuşi domnul Băsescu a luat o poziţie: "Orice încercare de a oferi puncte de sprijin regimurilor separatiste este o contribuţie nefastă la deteriorarea stabilităţii regionale."

Însă preşedintele s-a referit la republicile ex-sovietice.

Domnul Ioan Oltean:

"Globalizarea, spaţiul geopolitic şi multiplele lor implicaţii în plan naţional"

Fenomenul globalizării este acum o etapă certă a procesului general de dezvoltare politico-economică, dar şi culturală, a omenirii.

Pentru moment, având în vedere actualele probleme de ordin economic şi, implicit, social care ne preocupă, este destul de dificil să vorbim cu certitudine despre efectele de lungă durată ale procesului de globalizare asupra comunităţii internaţionale şi implicit naţionale. Dar, chiar şi acum, este clar că procesul de globalizare are atât un impact pozitiv, cât şi unul negativ.

Să le luăm pe rând. Partea pozitivă a acestui proces este că va spori interacţiunea dintre ţări, care la rândul ei deschide noi posibilităţi îndeosebi în sfera economică. Intensificarea schimburilor comerciale, investiţionale şi tehnologice între diferite regiuni, facilitarea contactelor interumane, sunt, cu siguranţă, benefice. Cât despre partea negativă, se ştie că odată cu aceasta, globalizarea comportă şi noi provocări. Multe "pericole" au un caracter regional sau chiar planetar: catastrofele ecologice şi tehnologice, criminalitatea transnaţională, terorismul internaţional, traficul de persoane etc.

Expansiunea necontrolată a unor modele culturale de calitate îndoielnică aduce un prejudiciu tradiţiilor naţionale şi culturale ale popoarelor, şi nu exagerez când spun că poate ameninţa chiar originalitatea lor. Dar să fim realişti şi să recunoaştem că intensificarea procesului de globalizare prezintă chiar şi unele pericole pentru economiile naţionale. În acelaşi timp, din cauza distribuirii neuniforme a avantajelor globalizării, aspectele negative ale acestui proces se pot răsfrânge negativ în special asupra ţărilor cu economii mai puţin dezvoltate. Astfel, într-un scenariu considerat de unii ca fiind sumbru, acestea ar putea rămâne departe de progres sau chiar uşor în afara lui.

Creşterea interdependenţei în relaţiile internaţionale generată de globalizare aduce în discuţia publică şi noi aspecte ale noţiunii de "securitate naţională şi internaţională", crescând numărul factorilor externi care influenţează funcţionarea societăţii. De aceea, menţinerea stabilităţii la nivel global, acordarea asistenţei în crearea unor astfel de mecanisme internaţionale ce ar asigura o dezvoltare durabilă şi echilibrată, va deveni o prioritate si una din principalele probleme pentru comunităţile regionale.

Există opinii conform cărora fenomenul globalizării nu ar fi unul nou şi necunoscut anterior omenirii. Bazele sistemului economic global au fost puse odată cu descoperirile geografice, dezvoltarea transporturilor şi telecomunicaţiilor, a întregii economii mondiale. Ceva similar cu ceea ce numim noi astăzi "globalizare" a avut loc şi înaintea primului război mondial, când lumea a fost împărţită între marile puteri, devenind astfel mai omogenă. Primul şi al doilea război mondial, revoluţiile ce le-au urmat, la fel ca şi procesul de decolonizare, au încetinit puţin procesul de globalizare a economiei mondiale. Astăzi, această problemă este din nou pe ordinea de zi a politicienilor şi a politologilor.

Mai întâi de toate, globalizarea este un proces geoeconomic şi mai apoi geopolitic şi geocultural. Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai multor ţări. Se schimbă caracteristicile calitative ale acestor economii care se transformă din nişte sisteme închise în elemente ale unui sistem mondial. Se schimbă însăşi noţiunea de "economie naţională".

În discuţiile despre globalizare apare tot mai des noţiunea de "învinşi". Acestea sunt unele pături sociale sau chiar naţiuni întregi care s-au trezit în afara dezvoltării economice, fără vreo şansă de a ieşi de unele singure dintr-o situaţie extrem de dificilă, la fel cum circuitul liber al mărfurilor din ţările dezvoltate spre ţările în curs de dezvoltare diminuează posibilitatea ţărilor sărace de a-şi dezvolta producţiile în diverse domenii. Astfel, globalizarea este un proces de creare şi dezvoltare a unui sistem informaţional şi financiar unic, care cuprinde întreaga lume şi care este legat de accesul absolut la informaţie, dar şi de mişcarea rapidă a capitalului. Aceasta constituie, în fond, cel mai înalt nivel al integrării.

Dacă pe parcursul întregii sale istorii, omenirea nu a făcut altceva decât să schimbe natura, atunci, în prezent, presiunea antropogenă asupra naturii a atins nivelul critic şi omenirea nu mai rezolvă problemele apărute prin acomodarea naturii la propriile interese, ci, invers, pe calea acomodării proprii la natură. Pragul creat în urma apariţiei noilor tehnologii a devenit cea mai profitabilă afacere. Este clar pentru oricine că acest proces duce la schimbări internaţionale, deoarece concurenţa capătă noi resurse.

Aceasta, însă, implică o oarecare destabilizare şi o nesiguranţă globală.

Globalizarea poate înseamnă şi limitarea democraţiei, deoarece pentru a asigura influenţa este îndeajuns să poţi influenţa elita, care este un model pentru imitare. În urma acestor activităţi de lungă durată se schimbă şi modelul de conştiinţă al elitei. Ea începe să gândească puţin altfel, apar noi stereotipuri. «Democraţia are nevoie să fie "democratizată"», spune Anthony Giddens, cunoscutul autor britanic al mai multor cărţi despre integrarea globală. El menţionează în ultimul său volum, "Cum globalizarea schimbă modul nostru de viaţă", că în prezent cel mai important pentru omenire este dezvoltarea "puterii" şi culturii civice, precum şi transformarea organismelor transnaţionale, aşa precum este Uniunea Europeană, în structuri mai deschise şi mai responsabile.

Puţine teme sunt atât de controversate precum este tema globalizării. Însă, luând la un loc pieţele oarecum distanţate şi oamenii poziţionaţi în toată lumea, situându-i mental, dar şi faptic mai aproape unul de altul, vom simţi cu toţii o schimbare imensă ce ne afectează pe fiecare dintre noi, fie pe ţăranii din Ardeal sau India, pe studenţii din Paris sau Sofia, pe bancherii din Zurich sau New York. O astfel de perturbare este greu de ordonat, în special când aceasta este incontrolabilă. De obicei, oamenii se aşteaptă la ce este mai rău: ceea ce are valoare în prezent se va pierde şi ceea ce va fi pus în loc poate aduce numai rău. Dar mii de specialişti încearcă zilnic să convingă oamenii că globalizarea este, în general, o forţă de schimbare spre binele lor.

În ultimii 20 de ani am fost martorii unei creşteri accentuate a standardelor de trai ale populaţiei în mai multe ţări ale lumii, dar beneficiile care au fost obţinute pot fi pierdute foarte uşor. Sunt voci care spun că problema globalizării este lipsa "feţei umane". Probabil ei încearcă să spună că beneficiile globalizării înseamnă doar să-i ordonezi, să-i "înregimentezi" într-un anume fel pe oameni, dar nu este aşa. În cele din urmă, niciunul nu a depăşit încă baricade reale de ordin conceptual, cerând în primul rând ca eficienţa să fie maximizată.

Când se vorbeşte despre globalizare ca despre ceva care întunecă aspectul uman, aceasta se referă mai mult la faptul că omul simplu crede el însuşi că nu va avea niciun beneficiu. Este adevărat că standardele de viaţă în ţările sărace nu se compară cu nivelul celor bogate. Este o tragedie faptul că o pătrime din populaţia globului supravieţuieşte cu un dolar sau mai puţin de un dolar pe zi, iar aproximativ 1, 6 miliarde de oameni trăiesc având un venit între 1 şi 2 dolari pe zi. Reducerea unei astfel de extreme a sărăciei este o prioritate pentru toate ţările. Desigur, este mai uşor să spui decât să faci.

Dar noi putem să învăţăm din exemplele ţărilor care au fost odată în curs de dezvoltare şi care astăzi au obţinut cu succes calificativul de "ţări bogate".Globalizarea are un potenţial enorm de a genera creştere, dar, de asemenea, să nu uităm că procesul de globalizare poate provoca un status quo, adică integrarea poate slăbi cadrul reglementărilor financiare naţionale fără a furniza o alternativă satisfăcătoare.

În ceea ce ne priveşte, rămân la părerea că nu este momentul să ne retragem din viitor negându-l, sau să ne reîntoarcem la trecut - un trecut al cortinei de fier care ne-a demonstrat nouă, românilor, cu atâta claritate, cum barierele aplicate de unii sau de alţii pot numai să facă economia noastră mai săracă.

Stimaţi colegi, închei acum, spunându-vă că fostul Secretar General al ONU, Kofi Annan, a fost de părere, la un moment dat, că "...sărăcia este sărăcie nu din cauza globalizării excesive, ci, poate, tocmai din cauza insuficienţei ei".

Domnul Mircea Grosaru:

"Început de an şcolar fără politicieni"

Anul acesta, începutul anului şcolar a fost deosebit faţă de anii anteriori. Pentru prima dată, după mult timp, evenimentul a avut loc fără participarea politicienilor. Este o schimbare de salutat, întrucât învăţământul nu trebuie sub nicio formă politizat. Nu este o platformă pentru campania electorală. Procesul educaţiei este crucial pentru evoluţia oricărui popor. El trebuie ferit de lupta între diverşi poli de interese. De altfel, legea spune foarte clar că în şcoală nu este voie să se facă politică. Mulţi colegi de-ai noştri au fost sau mai sunt încă profesori. Unii, spre cinstea lor, uită că fac parte dintr-un partid atunci când intră în sala de curs. Alţii confundă catedra cu tribuna Parlamentului.

Dincolo de profesia fiecăruia, politicienii ar trebui să aibă o singură preocupare faţă de învăţământ, şi anume aceea de a elabora cele mai bune legi pentru sprijinirea procesului pedagogic, de a crea cadrul necesar pentru ca specialiştii din domeniu să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii optime.

Din păcate, învăţământul românesc trece printr-o perioadă foarte grea. Acest an şcolar îi urmează celui în care s-a înregistrat cel mai slab procent de promovabilitate la bacalaureat - 67,4% - din ultimul deceniu.

Au existat judeţe precum Ialomiţa, Călăraşi, Dâmboviţa şi Braşov, în care doar jumătate din numărul candidaţilor au luat toate examenele. Perspectivele sunt şi mai îngrijorătoare, în condiţiile în care nemulţumirea cadrelor didactice este în creştere, după micşorarea cu 25 % a salariului. Harul şi dragostea de a-i învăţa pe tineri vor duce o luptă crâncenă cu disconfortul psihic cauzat de grijile cotidiene.

Este o situaţie delicată şi ne trebuie calm şi înţelepciune pentru a trece peste ea. În acest context, revenim şi spunem că începutul de an şcolar fără politicieni este un important pas în faţă.

Sperăm că vor urma şi alţii, în spiritual depolitizării multor domenii de activitate în care clientele politică ocupă locuri nemeritate şi care au dus şi vor duce în continuare la neprofesionalism şi nonperformanţe în domenii în care nu ne mai putem permite niciun moment acest lucru, pentru că intrarea în Uniunea Europeană şi din acest punct de vedere implică altceva.

Domnul Mircea Grosaru:

"Sindicalişti sau politicieni?"

În această toamnă se anunţă ample mişcări sindicale ce pot culmina cu o grevă generală pe termen nedeterminat în sistemul public.

Pentru unii lideri sindicali, va fi momentul oportun să apară pe toate posturile de televiziune şi să strige sus şi tare cât de nemiloşi sunt cu guvernanţii, să afirme cât de puternici sunt ei, să ameninţe cu paralizarea ţării în cazul în care nu li se vor rezolva revendicările.

Se poate ca opinia publică să aibă un deja-vu. E probabil ca filmul acesta să fi mai rulat de multe ori pe micile ecrane. Nu în cadrul cinematecii, ci la emisiunile de ştiri şi talk-show-uri. În primăvara care a trecut, am avut mitinguri care au adunat zeci de mii de cetăţeni nemulţumiţi, cărora şefii de sindicat le spuneau, prin portavoce, exact ceea ce doreau să audă. Aceiaşi lideri i-au trimis apoi acasă, promiţându-le că va fi bine. Dar nu s-a schimbat nimic. Treptat, sindicaliştii de rând au început să îşi piardă încrederea în aceşti lideri, pe care îi acuză că negociază în interes personal şi nu al grupului pe care îl reprezintă.

Oare este compromisă mişcarea sindicală când este atâta nevoie de ea?

Da, într-o oarecare măsură. De-a lungul timpului, mai mulţi şefi de sindicat au trecut de partea cealaltă a baricadei, după ce au acumulat capital de imagine în timpul momentelor de tensiune socială. Au renunţat la luptă în schimbul privilegiilor oferite de un partid sau de altul. Aceste precedente, coroborate cu pasivitatea suspectă a unora dintre actualii lideri, fac ca sindicatele să nu mai aibă credibilitate. Sunt asemenea unor câini care latră, dar nu muşcă.

În timp ce, în alte ţări, sindicaliştii sunt priviţi ca o forţă teribilă pusă exclusiv în slujba categoriilor sociale, în România ei se confundă, de multe ori, cu o masă de manevră. Fiecare grevă este pusă pe seama intervenţiei vreunui partid politic. Astfel, este mai uşor ca protestele să fie contracarate.

Este de urmărit care va fi relaţia dintre sindicate şi noul Guvern. Ce răgaz concret le va fi oferit miniştrilor instalaţi la începutul lunii şi care dintre liderii sindicali vor încerca să spele imaginea defavorabilă pe care o au acum.

Domnul Mircea Grosaru:

"Emigraţia italiană la Galaţi"

La începutul secolului 19, Regatul Sardiniei era deja prezent din punct de vedere economic în aria pontico-danubiană, prin navigaţia comercială; în 1827 se deschisese o agenţie consulară în zona Dunării de Jos, în ţinutul Basarabiei, la Ismail, devenit porto-franco, iar apoi, în deceniul următor, guvernul regatului sard deschidea consulate în porturile dunărene Galaţi, în 1833, şi Brăila, în 1838. Din 1841 se deschide şi consulatul Regatului celor Două Sicilii.

Rapoartele consulare dau mărturie despre creşterea traficului comercial între Regatul Sardiniei şi Principatele Române, mai ales după 1837, când Galaţi şi Brăila sunt declarate porto-franco. Unele societăţi italiene, în principal cele genoveze, cum erau Pedemonte, Fanciotti, Bega şi Lamberti, cu sediul la Galaţi şi filiale la Brăila, ajunseseră la o poziţie însemnată în activitatea de import-export, în relaţie cu principalele porturi italiene şi europene. Până la începutul Războiului Crimeii (1856), în mişcarea comercială din porturile de la vărsarea Dunării în mare, navele sarde, prin număr şi tonaj, erau depăşite doar de cele greceşti şi turceşti, şi se aflau în concurenţă directă cu marina austriacă şi engleză.

Mărturie a prezenţei consolidate a societăţilor italiene şi a formării unei mici comunităţi italiene rezidente la Galaţi o constituie tipărirea unei gazete, între 1846 şi 1850. "Dunărea - Il Danubio. Gazetta comerciale, giornale di navigazione e commercio", în italiană şi română, unul dintre primele periodice tipărite în oraş, un săptămânal fondat şi condus de piemontezul Mario Pietro Cugino, rezident de mai mulţi ani în oraşul portuar, mai întâi ca agent de comerţ, iar ulterior, după obţinerea cetăţeniei române, devenind inspector şcolar şi, în cele din urmă, ajungând judecător pe lângă Secţia Comercială a Tribunalului local. Jurnalul era tipărit în tipografia italianului Francesco Monferrato, înfiinţată în 1845 şi activă până în anul 1871.

Galaţiul devenise singurul oraş din ţară în care funcţiona o bursă de mărfuri în prăvălia negustorului sard Francesco Delvecchio, transferată apoi în "il grande salotto" al proprietarului Vicenzo Fanciotti. Viaţa italiană la Galaţi va avea o ulterioară dezvoltare, odată cu crearea Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (1859), şi mai ales după instituirea Principatului României (1866). În cultura vremii, în Italia exista deja o mişcare de opinie filoromână, bazată pe elementele de analogie ale acţiunilor politice în lupta celor două popoare pentru unitate şi independenţă naţională şi prin punerea în lumină a rădăcinilor comune lingvistice şi istorice.

Dincolo de proclamata apărare a principiului naţionalităţii şi de simpatia pentru "cealaltă Italie", fiica şi sora latină din Orient, activitatea diplomatică a Regatului Sardiniei, favorabilă unificării Principatelor de la Dunăre, trebuie văzută în lumina acordurilor dintre Cavour şi Napoleon al III-lea, tinzând a încuraja o acţiune revoluţionară unită maghiaro-română antihabsburgică, o insurecţie de un tip deosebit, accesibilă mai ales emigranţilor unguri şi polonezi, care se organizau şi se înarmau la Dunărea de Jos. Această politică cavouriană era coordonată prin proiectul său strategic, printr-o campanie ce înainta către mijlocul secolului 19, prin intermediul consulilor Strambio la Bucureşti şi Vignali la Galaţi. Oraşul era un punct important în traseul revoluţionarilor italieni spre ţinuturile poloneze şi maghiare.

Nume ca Antonio Dodero sau Davide Vaccarezza, revoluţionari apropiaţi ai lui Giuseppe Garibaldi, şi-au găsit protecţie în casele gălăţenilor. Însuşi marele erou al naţiunii italiene vizitase oraşul dunărean, după cum a reieşit dintr-o scrisoare expediată din Caprera, la data de 1 iulie 1858, fratelui consulului Piemontului la Galaţi, Giacomo Carpeneti: "Fost-am la Galaţi către 1826 şi mare deosebire trebuie să fie în acel oraş de la acel timp. Îmi amintesc totuşi poziţia sa foarte frumoasă, care fără îndoială îmi evocă dorinţa de întoarcere către acea solitudine. Dacă, din întâmplare, vă veţi îndrepta din nou spre acele locuri, să nu uitaţi măcar că le doresc binele şi cât mă consider de onorat de a le fi prieten sincer pentru toată viaţa". (Documento No. 714 - Istituto Mazziniano, Genova).

Galaţiul, oraş portuar, s-a găsit de-a lungul istoriei sale într-un contact neîntrerupt cu exteriorul, aici stabilindu-se din timpuri îndepărtate colonii de străini, care alcătuiau la un moment dat o treime din totalul populaţiei sale. Aceste colonii erau formate din evrei, greci, bulgari, ruşi, unguri, germani şi nu, în ultimul rând, de italieni. Interesele italienilor erau reprezentate din 1859 de un consulat general, iar încă din anul 1834 aceştia se constituiseră în "L'Associazione della Comunità Cristiana di Galazi". Un gazetar local consemna: "Asemenea colonizări cu fraţi de-ai noştri de la Tibru, le credem nimerite şi am dori ca ele să se facă în număr cât se poate de mare pe întinsele domenii ale statului nostru". Din regiunile nordice ale Italiei începură să sosească "în valuri" meseriaşi sau simpli locuitori ai satelor de munte, preocupaţi de căutarea unui pământ ce le fusese făgăduit, pentru stabilirea unei gospodării şi a unui loc de muncă. Angajaţi ca buni meşteşugari, după un timp le erau concesionate terenuri pentru gospodărire.

În acest context istoric, în procesul accelerat al modernizării economice, de creare a unor reţele indispensabile de infrastructură stradală, feroviară şi edilitară, în ţara "surioară latină a Orientului" - cum fusese denumită de scriitorii italieni ai Risorgimentului - firmele de construcţii venete şi friulane în special, au avut un rol predominant şi constant, distingându-se prin profesionalism, seriozitate şi eficienţă. Prezenţa mâinii de lucru calificate devenise stringent necesară pentru dezvoltarea ţării, angrenată în edificarea unui stat modern după model occidental.

La început, pentru emigranţi, condiţiile de viaţă erau precare şi deloc satisfăcătoare, pentru că aceştia erau angajaţi fără nicio garanţie şi fără niciun contract preliminar, iar salariul era cu totul insuficient la viaţa scumpă din acel timp. Era de fapt vorba de o emigraţie necontrolată a grupurilor de lucrători în căutare de lucru: "Ei ajung neorganizat, lipsiţi cu totul de cele necesare şi deoarece nu pot să găsească imediat de lucru, locurile de muncă fiind insuficiente şi concurenţa foarte mare, în momentul când pun piciorul pe teritoriul românesc se găsesc în condiţii aproape disperate".

În iunie 1876, consulul Regatului Unit al Italiei la Galaţi, C. Durando, trimitea ministerului de resort un raport plin de date şi informaţii asupra vieţii comerciale, asupra compoziţiei etnice a diferitelor comunităţi, asupra unor instituţii publice şi private din oraş, o parte a acestui raport fiind rezervată situaţiei comerţului italian de aici, unde de zeci de ani exista un număr mare de case comerciale italiene stabilite pentru exportul de cereale şi importul de orez, de paste, de vinuri şi alte articole speciale, cum erau colonialele, produsele de manufactură, toate provenind din depozitele din Genova.

Consulul estima o creştere a schimburilor comerciale italiene, oferea informaţii asupra numărului şi compoziţiei sociale a comunităţii italiene: Sucursala locală a Băncii Române, condusă de cavv. Augusto Dall'Orso, Casa Italiana pentru import, patronată de Eugenio Pennazzi, care se ocupa de comerţul cu vinuri, lichioruri şi conserve alimentare franţuzeşti, existenţa unei şcoli italiene subvenţionată de Italia, frecventată de 60 de elevi şi gratuită, având trei profesori franciscani minori conventuali, care se ocupau şi de serviciul liturgic în biserica celor 3500 de catolici din oraşul dunărean. Cei 60 de copii ai şcolii italiene sunt mărturie a formării deja a unei colonii nu temporare de lucrători, colonie ce avea să se consolideze în ultimele două decenii ale secolului.

Trebuie amintit că terenul pe care fusese ridicată biserica catolică, fusese dăruit în 1842 de Principele Mihai Sturza, pe atunci domnitorul Moldovei, biserica fiind construită pe cheltuiala regelui Carlo Alberto şi cu contribuţia credincioşilor. Cei 3500 de catolici din Galaţi se compuneau din austrieci, francezi şi italieni, în bună parte comercianţi, agenţi ai companiilor de navigaţie şi de asigurări, tehnicieni şi funcţionari ai Comisiunii Europene a Dunării, care îşi avea sediul administrativ central la Galaţi. În rest, marea majoritate a străinilor catolici, "lumea săracă", era formată din lucrători şi angajaţi temporar, cărora unele state ca Franţa, Austria sau Italia le acordau anual ajutoare.

În raportul consular se mai remarcă prezenţa în teritoriu a unui mare număr de lucrători, în cea mai mare parte proveniţi din provinciile italiene venete Udine şi Belluno, care desfăşurau îndeletniciri specifice şi indispensabile în toate sectoarele. Autorităţile consulare se ocupau cu regularitate de această prezenţă venetă de la Galaţi şi Brăila, mai ales după anul 1890, când fluxul migrator creşte în cele două districte dunărene care prezentau în acel timp o dezvoltare edilitară considerabilă, datorită dezvoltării de mari lucrări publice portuare, stradale şi urbane.

Elemente de noutate faţă de perioada precedentă constau în prezenţa firmelor şi societăţilor italiene venete, piemonteze, marchigiane, romane, care acceptau acţionau în colaborare cu statul român atât în construcţiile publice, cât şi în lucrările de sistematizare urbană, stradală şi feroviară.

În anul 1894, emigraţia temporară depăşea 5.000 de lucrători, sosiţi în general din acelaşi Veneto, şi care lucrau la căile ferate, tuneluri, poduri, canale şi construcţii publice şi private. În anul următor, emigraţia ajunge la 7000 persoane şi celor din Veneto li se adaugă piemontezi, napolitani şi toscani, implicaţi în sectoarele de lucru amintite, numărul lor sporind în anii succesivi cu încă 3300 persoane.

Emigraţia italiană prinzând o asemenea vigoare, în raportul consular este introdus un tabel, în care lucrătorii erau distribuiţi după firmele italiene şi străine care îi angajase, după zona în care lucrau şi după tipul de activitate desfăşurată. Astfel, la Galaţi, lucrau la cheiul Dunării, la canalizare (sub antrepriza Fratelli Carmiz d'Ancona), la căile ferate (sub antrepriza Curti şi Mattioli din Roma), la drumuri (sub antrepriza Vincenzo Lapenna), apoi la cazărmi, la poduri şi tuneluri feroviare (sub antrepriza Ferrero), la docuri şi în fabrici, la edificiile publice din oraş, în calitate de zugravi, pietrari, la amenajări de terasamente, la extragerea pietrişului şi întărirea solului.

În afară de negustori, unii dintre italienii stabiliţi la Galaţi mai erau agenţi navali sau reprezentanţi pe lângă carantina din port. Micii întreprinzători au încercat să-şi croiască un nou destin în portul dunărean. Îşi deschideau prăvălii cafegii, limonagii, bijutierii, hangii şi modistele. Italienii care lucrau în port, aduşi de inginerul Anghel Saligny, erau prezenţe obişnuite în viaţa cotidiană a oraşului. Funcţionarii de la firmele comerciale şi de la consulatele sard şi napolitan, mai apoi de la Comisiunea Europeană erau în majoritate italieni. Se mai găseau liberi profesionişti, printre care medici, sau profesorii de la Şcoala comercială sau de la pensioanele private, unde se studia italiana. Un interes aparte îl reprezentau redactorii şi tipografii de origine italiană.

O categorie aparte a imigranţilor italieni o constituia aceea a artiştilor. Exista încă din 1848 o trupă de diletanţi care a constituit prima societate filodramatică italiană. Solicitărilor coloniei i-a răspuns un animator al teatrului, pe nume Victor Delmary, care contractează reprezentaţii de operă italiană la Galaţi, începând cu anul 1852. Profesorul de muzică Luigi Ademollo înfiinţează un mic teatru, în nişte încăperi clădite din lemn şi organizează baluri mascate în perioada carnavalului de iarnă. Printre animatori amintim pe Antonio Vernice, impresar şi Donato Boldini, coregraf. Dar cea mai remarcabilă personalitate culturală rămâne Fany Tardini, fiică a coloniei şi artistă de prestigiu a epocii, care înfiinţează în 1859 o trupă proprie, reprezentaţiile acesteia constituind un eveniment pentru publicul gălăţean, până prin anul 1900. În domeniul artelor plastice amintim pe Vicenzo Fattorini, sculptor de valoare în marmură şi alabastru, pictorii Carlota Zanelli şi Attilio Macor, cu frumoase expoziţii, librarul Nebunelli, cunoscut propagator de literatură italiană ş.a.

Emigraţia temporară italiană se va întrerupe începând cu anul 1915, în momentul declaraţiei de război a Italiei către Austria, când o parte a populaţiei masculine rezidente în România a fost nevoită să se conformeze ordinelor de încorporare emise de patria natală şi ca urmare a părăsit ţara de adopţie. La sfârşitul războiului, conform Anuarului statistic al emigraţiei italiene din perioada anilor 1876-1925, s-au expatriat în România între anii 1919-1922, dintre acei care plecaseră, 542 rezervişti şi 177 membri de familie.

Recensământul italienilor din afara Italiei la mijlocul anului 1927, prezenta un număr de 12.246 de italieni rezidenţi în România, dintre care 3.586 erau localizaţi în districtele consulare de la Galaţi şi Constanţa. În afară de imigranţii temporari, multe dintre persoane se integrau într-o comunitate permanent rezidentă, membrii acesteia fiind reţinuţi aici fie de legăturile de familie, fie de interese de durată, de clientela formată sau de obişnuinţele de viaţă dobândite.

Dacă din punct de vedere numeric, emigraţia italiană în ţara noastră are o mai mică însemnătate, din punct de vedere economico-financiar şi profesional are o deosebită importanţă. Cei sosiţi în ţară până la izbucnirea celui de al doilea război mondial, au fost exclusiv lucrători cu o înaltă specializare. Printre ei nu se găseau simpli zilieri sau persoane fără o meserie. Colonia italiană nu se remarca ca aceea elenă prin mari averi acumulate, dar se bucura de recunoaşterea de a fi harnică, cumpătată, cinstită şi pricepută în toate meşteşugurile pe care le practica.

La Galaţi, datorită portului său maritimo-fluvial, se consolidează prezenţa de tehnicieni calificaţi proveniţi din cele Trei Veneţii. Ingineri, arhitecţi şi meşteri constructori, atraşi de noile posibilităţi economice oferite de România, s-au stabilit în principalele oraşe ale ţării. Pentru majoritatea acestor profesionişti, era vorba de o alegere care le determina destinul. În oraşul dunărean îşi vor găsi împlinirea proiectele constructoare ale inginerului I.B.Giuliani, responsabil, încă din 1894, al Serviciului lucrărilor tehnice al oraşului Bucureşti, şi ale arhitectului Angelo Viecelli, emigrat către Muntenia în 1883, apoi stabilit la Barboşi, lângă Galaţi. În acest centru urban, tatăl şi fiii Viecelli s-au angajat în construcţii civile şi de drumuri (exemplu şoseaua de la malul Dunării spre Tulcea etc.). Mai apoi, Angelo, părăsind Galaţiul, a devenit un remarcabil arhitect în structuri tehnico-sanitare de pe întreg teritoriul ţării. La fel de bine apreciaţi au fost în localitate arhitecţii Guido Marion şi Cometto, ale căror frumoase construcţii proiectate sunt încă admirate în peisajul edilitar gălăţean.

În decursul secolului 20, membrii coloniei italiene din oraş se aflau în evidenţa Consulatului General al Italiei, condus de diplomaţi care îndeplineau totodată şi funcţiile de delegaţi ai Comisiunii Europene a Dunării. Comunitatea etnicilor italieni îşi desfăşura activitatea la "Casa Italiană", un aşezământ de cultură cu săli destinate activităţilor cultural-distractive şi dotat cu o bogată bibliotecă. Aici se adunau, fără deosebire, constructori, meşteşugari, comercianţi, intelectuali, simpli gospodari, împreună cu familiile lor, persoane care au lăsat în urma lor frumoase amintiri materiale şi spirituale. Şcoala italiană funcţiona în continuare cu 120 elevi anual, predarea făcându-se în ambele limbi.

Activitatea lucrătorilor specializaţi, a inginerilor, a arhitecţilor, care fusese foarte mult apreciată în perioada dintre cele două războaie mondiale, a fost cu brutalitate întreruptă odată cu instalarea regimului comunist, în 1948. Alessandro Vigevani, ataşat la Institutul de Cultură Italiană din Bucureşti şi profesor de friulană, remarca atunci: "Odinioară se calcula că emigranţii friulani în România erau în număr de circa 20.000. Se vorbea de colonia cea mai numeroasă. Recent numărul lor, din diferite motive, s-a redus mult. În toată România, la 31 decembrie 1948, se aflau 7052 cetăţeni italieni, dar de câţiva ani numărul lor tinde să se micşoreze".

Începea pentru rezidenţii italieni în România o perioadă de nesiguranţă şi de rătăcire, datorită crizei grave şi a dezintegrării comunităţii, a dificultăţii repatrierii şi impunerii tot mai presante din partea autorităţilor româneşti a obligaţiei naturalizării. Condiţiile de existenţă atât materiale, cât şi morale ale etnicilor rezidenţi deveniră foarte dificile. Acestea au determinat plecarea în anii '50 a unui număr de persoane de o foarte bună condiţie socială şi profesională. Soarta celor rămaşi, a celor care, fie că nu erau hotărâţi să-şi lase ţara unde trăiseră mulţi ani, şi unde mai posedau oarecare bunuri, fie că nu aveau curajul să înfrunte nesiguranţa asigurării unui loc de muncă în Italia de după război, sau că pierduseră orice contact de interese cu ţara mamă, devenise dificilă şi incertă pentru viitor.

S-a întâmplat un fenomen dureros pentru nu puţini emigranţi care au trebuit să ceară cetăţenia română. Ei au fost determinaţi să facă acest pas cu mâhnire şi în ciuda sentimentului viu patriotic, care caracteriza comunitatea italiană, de teama de a nu pierde locul de muncă datorită statutului de străin, aflaţi sub presiunea autorităţilor mai ales datorită complicaţiilor cauzate de ultimul război mondial, fapt care putea să-i ducă la închisoare sau deportare.

Dezagregarea comunităţii rezidente, exodul miilor de italieni şi asimilarea forţată a celor puţini rămaşi şi a descendenţilor lor sunt mărturia directă a acelor momente istorice dramatice. Supravieţuirea unei identităţi lingvistice şi culturale, naţionale şi regionale italiene, va deveni foarte problematică în deceniile ce au urmat, până la căderea sângeroasă a regimului dictatorial, de la sfârşitul anului 1989.

Astăzi, după recâştigarea demnităţii persoanei, ne regăsim noi, descendenţi ai celei de-a treia, respectiv a patra generaţie, care reprezentăm emigraţia italiană la Galaţi. Aceşti nepoţi şi strănepoţi sunt în continuare păstrători ai bunului simţ al limbii şi culturii italiene, ai cinstirii muncii creatoare a strămoşilor de sânge, fiind mândri de modelul de viaţă transmis.

Să încerci recuperarea unui timp pierdut în istorie, pentru reintegrarea în cultura europeană şi latină, înseamnă străduinţa de redescoperire a valorilor umaniste, de regăsire a propriei identităţi în spaţiul patriei în care te-ai născut, în respectul faţă de patria de sorginte etnică, ca o deplină recunoaştere a sacrificiilor făcute de bunicii şi străbunicii care şi-au părăsit patria nu din dispreţ, ci pentru salvarea şi binele familiilor lor.

"A fi etnic în România - scria jurnalistul nostru Virgilio Toso - înseamnă a fi rezultatul contopirii a două nobile popoare. În vine păstrezi sângele a două seminţii, o flacără nestinsă, adoraţia pentru Italia şi recunoştinţa de a întâlni pe zidurile marilor oraşe ale ţării tale numele bunicilor, străluciţi constructori şi arhitecţi, fapt care te face să fii un fel de păstrător de blazon".

Domnul Mircea Grosaru:

"Harta istorică a comunităţii din Greci, Tulcea"

Comunitatea italiană din Greci s-a născut în momentul în care regele Carol I a chemat pietrarii să muncească la cariera de piatră din munţii de lângă comună, în anii 1880 - 1885. Aceştia s-au stabilit în Greci, sat situat în regiunea Dobrogea, din sud-estul României. Colonizarea italienilor în acest loc s-a petrecut în anii 1886-87. Ei munceau piatra şi practicau agricultura. De atunci, italienii trăiesc aici împreună cu românii, în bună înţelegere.

Acum o sută de ani, italienii veneau în România primăvara, iar toamna plecau în Italia, acolo unde aveau familiile. Statul român le-a dat terenuri pentru a-şi construi case şi pământ pentru agricultură, încercând să îi ţină legaţi de acest pământ. Lor le lipsea, însă, o casă a Domnului, astfel că a fost construită o biserică care se numea Santa Lucia. Aceasta era protectoarea ochilor, care erau foarte expuşi prin natura muncii pe care o făceau italienii. Biserica Santa Lucia a fost construită în 1912 şi l-a avut pe Gustav Meiller drept prim paroh. Altarul a fost ridicat de tâmplarul Ottavio Piuzzi di Maniago. Între cele două războaie mondiale, viaţa spirituală a italienilor din Greci era de un înalt nivel. Biserica catolică din Greci avea o bibliotecă mare cu cărţi, reviste, jurnale şi documente valoroase. De asemenea, biserica era locul unde italienii cu mai puţină carte şi cultură primeau învăţătură. Acolo, ei aflau despre cultura şi civilizaţia italiană. În biserică, parohul a fost şi dascăl, până când s-a construit o şcoală unde au venit învăţători din Italia.

Corul bisericii cunoştea cântece religioase în limba italiană pentru toate sărbătorile anului. Şcoala s-a făcut în limba italiană până când, în 1944, statul a obligat copiii să frecventeze şcoala română. Şcoala din Greci se chema "Iridio Montavani", numele unui erou căzut în război şi în memoria căruia părintele a donat fonduri pentru construirea ei.

Italienii mai vorbeau doar dialectul folosit în familie şi care se mai vorbeşte şi astăzi. Astfel, vocabularul s-a redus semnificativ. În această situaţie, acum şapte ani, doamna Onţeluş Boro Celia a luat decizia de a începe un curs de limba italiană pentru copiii din comunitate. La început, cursul se făcea fără cărţi. Lecţiile erau scrise pe tablă. Apoi, ministrul învăţământului a trimis cărţi bilingve. În prezent se continuă cursurile în biserică, de către preotul Vicenţiu Pal. Elevii nu sunt numai italieni, ci şi români.

Cea mai mare parte a tinerilor au plecat de la ţară spre oraşele unde era nevoie de mână de lucru pentru progresul economiei româneşti. Astfel, comunitatea italiană din Greci s-a micşorat şi numără în prezent numai 70 de familii, toate mixte. Descendenţii familiilor au păstrat tradiţiile şi obiceiurile din secolul trecut. Limba, cântecele, mâncărurile tradiţionale, jocurile sportive şi ce făceau familiile în lungile seri de iarnă.

La început, italienii din Greci îşi conservau originea căsătorindu-se între ei. În decursul timpului au apărut familiile mixte. Astfel, limba şi tradiţiile au început să se diminueze, pierzându-se din originalitatea adevărată italiană.

Cunoscuţi ca buni pietrari, italienii din Greci au fost chemaţi să realizeze diferite lucrări, edificii sociale şi culturale în România şi în afara graniţelor. La Greci au lăsat un monument impozant dedicat eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale. Au lucrat, de asemenea, la hidrocentrala de la Bicaz, la Casa Albă, la Casa Sporturilor din Constanţa, la farul de pe malul Mării Negre, la podul de la Cernavodă, la podul Giurgiu - Ruse. De asemenea, au restaurat monumentul de la Adamclisi, ridicat de romani după colonizarea Daciei. Cu granitul escavat din cariera de la Greci s-a placat un mare stadion în Munchen (Germania).

Trăind între români s-au format familii mixte. În cadrul acestor familii au avut loc schimburi de obiceiuri şi tradiţii. Încă se prepară paste făcute în casă, gnochi cu cartofi, carne de porc după reţete vechi de o sută de ani. În prezent, la Greci, pietrarii sunt acum români, deoarece italienii bătrâni nu mai pot munci, iar tinerii italieni nu mai practică această meserie.

Raporturile culturale italo - române sunt prezente şi astăzi în comunitatea italiană de acolo, deoarece Italia a fost mereu pentru România simbolul latinităţii. Cultura italiană a intrat în România sub diverse forme.

Cei 50 de ani de izolare şi de presiune comunistă au fost caracterizaţi de momente dramatice. După 1948, autorităţile au interzis toate activităţile comunităţii italiene în România şi le-au confiscat proprietăţile, arhivele, documentele şi bibliotecile. I-au obligat pe toţi cei care erau cetăţeni italieni să accepte cetăţenia română. În caz de refuz, urma expulzarea. În aceste circumstanţe, mulţi s-au repatriat. Celor care au decis să rămână li s-au confiscat paşapoartele. Le-au fost tăiate toate legăturile cu patria mamă, cu cultura italiană şi chiar cu limba. Momentul decisiv pentru reluarea legăturilor a fost 1989, după căderea regimului comunist. Astăzi remarcăm o revitalizare a legăturilor întrerupte. În şcolile române se studiază din nou limba şi cultura italiană.

Cultura circulă fără bariere în interiorul Comunităţii Europene, favorizând cunoaşterea reciprocă a limbilor naţionale.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Ceauşescu are de ce să invidieze PDL"

A venit toamna şi a început şcoala. Anul şcolar 2010-2011 a debutat cu flori şi fluturaşi. Este vorba despre fluturaşii pe care dascălii clujeni şi i-au prins în piept şi pe care era inscripţionată noua stare a sistemului bugetar, minus 25%. În alte părţi, protestele au fost mai puţin elegante, profesori şi părinţi huiduind reprezentanţii puterii.

Ieri am aflat veşti noi: sindicatele bugetarilor purced la proteste. Unele de stradă, pe 22 septembrie, dar o federaţie vorbeşte şi de cea mai radicală formă de protest, greva generală, protest ce ar urma să se declanşeze pe 27 septembrie. Ca număr, că or fi 12 sau 34 de mii, probabil că potenţialii grevişti nu impresionează. Dar ar trebui să impresioneze faptul că este vorba despre funcţionari publici cu activităţi în zona combaterii evaziunii fiscale, funcţionari a căror grevă ar urma să afecteze circa 350 de instituţii publice. Adică Garda Financiară, Inspecţia Muncii, Protecţia Consumatorului, Ministerul de Externe, CNSAS, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Garda de Mediu, instituţii ale căror angajaţi sunt afiliaţi la Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici. Mai mult, e foarte posibil ca şi sindicaliştii din administraţia publică să se solidarizeze cu această grevă. Adică alte sute de instituţii, în general primării şi consilii judeţene, s-ar putea să aibă activitatea blocată din cauza acestei greve.

Motivele acestor proteste au fost cum nu se poate mai bine prezentate de unul dintre liderii de sindicat. "Funcţionarul public este flămând, îndatorat, n-are stabilitatea locului de muncă, stabilitate salarială, iar cu aceşti funcţionari nu se pot combate fenomenele care afectează bugetul de stat, adică evaziunea fiscală, munca la negru, protecţia consumatorului". Personal nu sunt de acord cu greva drept mijloc de protest, dar nu pot să nu fiu de acord cu spusele liderului de sindicat. După reducerea salariilor din sectorul bugetar, cei mai afectaţi s-au dovedit a fi funcţionarii de execuţie din instituţiile publice şi din administraţia publică locală. Cea mai mare parte a acestora au salarii mai mici de 800 de lei, iar apropierea iernii, cu toate creşterile de preţuri anunţate, de la alimente la utilităţi, are darul de a-i îngrijora chiar şi pe cei mai bine plătiţi. Singurii care par sa stea liniştiţi şi să nu vadă dezastrul care se apropie sunt guvernanţii. Închişi în turnul de fildeş al puterii, ei văd doar ceea ce le convine şi le place: ciolanul.

Îl rog pe domnul prim-ministru Emil Boc ca, între două vizite la Palatul Cotroceni, să arunce o privire şi asupra lumii reale, lumea în care copiii nu mai stau cu mâna pe telecomandă, pentru că nu mai au televizor sau pentru că locuinţa lor a rămas fără electricitate. La 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, românii sunt mai săraci, veniturile lor sunt mai reduse şi speranţele aşijderea. Înainte de 1989, dascălii erau respectaţi, nu doar de elevi, ci şi de stat, medicii erau încurajaţi să-şi practice meseria, iar absolvenţii şcolilor, indiferent de nivel, aveau şansa unui loc de muncă. Şi cred că Nicoale Ceauşescu şi susţinătorii săi ar jubila acum dacă ar vedea cum o duc românii. Sau ar fi invidios pentru că nici în 20 de ani nu a sărăcit ţara cum a reuşit PDL. Plus că a plătit şi datoria externă.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

«Institutul "Cantacuzino" a înfiinţat "Cutia milei"»

Încă de anul trecut, Institutul "Cantacuzino" se confruntă cu dificultăţi de ordin financiar şi organizatoric deosebite. Poate că vă amintiţi şi dumneavoastră de închiderea unor linii de fabricaţie, neautorizate, de protestul salariaţilor de acolo, de necesitatea importării de vaccinuri BCG etc.

Ca membru al Comisiei pentru sănătate, consider că este nevoie să readuc în atenţia opiniei publice şi, desigur, a Guvernului acest institut ajuns în pragul falimentului... din cauza statului.

Pe scurt, vă spun că, anul trecut, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul gripei porcine, Ministerul Sănătăţii a comandat fabricarea a 5 milioane de doze de vaccin, care urmau să fie livrate, ritmic, până în luna aprilie. În februarie, când deja se livraseră 3 milioane de doze, celelalte două aflându-se în diferite faze de producţie, oficialii au ajuns la concluzia că, dat fiind numărul mare al refuzurilor de vaccinare, livrarea şi producţia ar trebui stopate.

Ministerul a achitat comanda integral, însă, în urma verificărilor financiare, institutul a fost obligat să returneze tot ce încasase în plus faţă de cele trei milioane de doze livrate, deşi, repet, cheltuise şi pentru restul comenzii nefinalizate. Acest blocaj s-a suprapus celui deja existent, iar Institutul "Cantacuzino" a ajuns să înfiinţeze o "Cutie a milei" online.

Cum suntem prea săraci ca să ne putem permite, la nesfârşit, importul unor vaccinuri mult mai scumpe şi se spune şi mai puţin performante decât le putem produce în Bucureşti, le solicit domnilor miniştri ai sănătăţii şi finanţelor să identifice posibilitatea deblocării situaţiei apărute la Institutul "Cantacuzino".

Doamna Manuela Mitrea:

"Situaţia învăţământului; închiderea şcolilor din mediul rural"

În aceste zile, la începerea unui nou an şcolar, în judeţul Constanţa, 41 de unităţi de învăţământ nu îşi vor mai deschide porţile. Dintre acestea, 39 provin din mediul rural. Câte or fi la nivelul întregii ţări?

Am ajuns în această situaţie, în condiţiile în care în ultimii 20 de ani sistemul de învăţământ din România a fost declarat prioritate naţională de fiecare guvernare şi a suportat atâtea reforme, câţi miniştri ai învăţământului au fost. N-am avut viziune, ne-a lipsit o strategie coerentă în educaţie, managementul a fost defectuos, au lipsit investiţiile şi banii care să-i motiveze pe dascăli. Toate acestea sunt doar câteva dintre elementele care au adus învăţământul din ţara noastră aici.

Odată cu scăderea nivelului de trai şi sărăcirea satului românesc care, oricum, era în urma urbanului, accesul la învăţământ a devenit tot mai dificil. În unele sate, cheltuielile instituţionale sunt acoperite cu greu. Multe primării nu dispun de sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de menţinere a şcolii; nici nu se mai pune problema unor lucrări importante de reparaţii sau de investiţii noi în clădiri sau în echipamente şcolare.

Stimaţi colegi, educaţia are nevoie de o strategie naţională coerentă, acceptată de toate forţele politice din ţară, pentru că toţi copiii trebuie să meargă la şcoala, atât cei din mediul urban, cât şi cei din mediul rural. România are nevoie şi trebuie să învestească în pregătirea continuă a oamenilor, capitalul uman fiind cea mai importantă resursă.

Doamna Antonella Marinescu şi domnul Eduard-Stelian Martin:

În intervenţia de astăzi - succintă, concretă şi fără obsedantele preocupări de a releva sensuri şi semnificaţii - voi releva, prin argumentul faptei, încă o modalitate prin care guvernul celui de al V-lea Boc transformă încet, dar sigur, statul român din stat de drept în stat de drepţi.

Concret, prin O.U.G nr. 41/2010 privind unele măsuri de întărire a disciplinei în construcţii, onor guvernul celui de al V-lea Boc, sub motivaţia protejării zonei costiere, prin derogările de la Legea nr. 50/1991 prevăzute în art. 1, că încalcă în mod flagrant autonomia locală şi introduce, în mod abuziv, prin prevederile art. 2 şi art. 3 imixtiunea administraţiei publice centrale în sfera de competenţă a autorităţilor locale, ignorând faptul că la nivelul autorităţilor locale există servicii specializate de constatare a construcţiilor fără autorizaţii de construire sau fără respectarea acesteia.

Statul de drepţi, focalizându-se exclusiv asupra litoralului Mării Negre, în detrimentul zonelor din Valea Prahovei sau de aiurea, prin procedura rapidă de desfiinţare a construcţiilor, fără posibilitatea contestării măsurilor administrative, îşi creează platforma de a beneficia de o prezumţie absolută de adevăr şi încalcă nonşalant principiul potrivit căruia plângerea împotriva unei măsuri administrative dispusă printr-un proces verbal suspendă executarea actului administrativ.

Concomitent, definirea absurdă şi arbitrară a limitei prevăzute în art. 1, respectiv 200 de metri de la linia de coastă, conduce la abuzuri semnificative. În sensul menţionat, invocând tehnica de argumentare prin reducerea la absurd, dacă mâine, în condiţiile dramaticelor schimbări geoclimatice, nivelul apei creşte cu doi metri, înseamnă că cei 200 de m invocaţi ar putea să întindă limita invocată până la Bulevardul Tomis, iar toate locuinţele dincolo de această limită ar trebui demolate.

Iată de ce, doamnelor şi domnilor, linia de coastă şi depăşirea limitei autorizaţiei de construire reprezintă un element de analiză tematică, eventual expertizată, şi nu o simplă constatare din teren.

În context, motivarea caracterului urgent şi extraordinar al măsurilor întreprinse de o gravitate extrema, este insuficient justificată. Acest fapt, atât de specific statului de drepţi, când o persoană - fie ea şi un ministru - indică ridicând o mână şi zeci şi sute de locuinţe dispar, a determinat, inevitabil, distrugerea unor construcţii şi, deci, încălcări brutale ale dreptului de proprietate privată ale unor persoane juridice sau fizice.

De aceea, doamnelor şi domnilor, acceptarea acestei derogări de la Legea nr. 50/1991 înseamnă instituirea unui consistent abuz, în sensul centralizării activităţii de urbanism şi de amenajare a teritoriului, deoarece, în conformitate cu Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, această activitate reprezintă competenţa exclusivă a autorităţilor locale, rolul ministerului constând doar în emiterea avizului de specialitate şi numai pentru construcţiile de interes turistic.

De altfel, sesizând probabil abuzul consistent, ministrul administraţiei şi internelor, domnul Blaga, deşi avea obligaţia să sesizeze - conform art. 108 alin. (4) din Constituţia României, republicată - a pus un secretar de stat să facă acest lucru.

În încheiere, doamnelor şi domnilor, declar că la acest guvern supranumit "al V-lea Boc", nimic nu mă mai miră. De altfel, în ţara în care avem un împărat, doi regi şi doi prim-miniştri, unul la Palatul Victoria şi altul la Palatul Cotroceni, totul pare să fie posibil, inclusiv această ordonanţă ce contribuie efectiv la transformarea treptată, dar şi sigură, a statului de drept în stat de drepţi.

Domnul Marius Rogin:

"Referendumul constituţional din Turcia"

Europa si Statele Unite au salutat rezultatul referendumului constituţional din Turcia, prezentat de Ankara ca un atu pe calea integrării sale în UE, perspectivă care continuă însă să întâmpine reticenţe foarte puternice în rândul celor 27 de state ale blocului comunitar. Ministrul spaniol al afacerilor externe, Miguel Angel Moratinos, a văzut în rezultatul referendumului "un semnal clar al vocaţiei europene a Turciei.

"Acest rezultat deschide uşa europeană, chiar dacă realizarea acestui pas va dura", a declarat şi omologul său suedez, Carl Bildt, apreciind că Ankara "pregăteşte terenul pentru o evoluţie mai deschisă şi democratică a ţării".

Statele Unite, care militează puternic în favoarea aderării Turciei la Uniunea Europeană şi acuză autorităţile de la Bruxelles că îndepărtează Turcia de Occident prin tergiversarea negocierilor, au salutat prin vocea preşedintelui Barack Obama nivelul ridicat de participare la referendum. Obama a declarat că acesta este un semn al "vitalităţii democraţiei turce".

Chiar şi şeful diplomaţiei germane, Guido Westerwelle, care se teme de o derivă a ţării către Orientul Mijlociu şi Asia, a evocat "un pas suplimentar important pe drumul Turciei către Europa". Totuşi, el este cunoscut pentru faptul că este mai deschis la ideea de integrare a Turciei în UE decât cancelarul german Angela Merkel, care preferă un "parteneriat privilegiat" cu Ankara. În aceste condiţii, adoptarea reformelor constituţionale nu va fi suficientă pentru intensificarea ritmului negocierilor de aderare la UE pentru Turcia.

"Există o coaliţie a refuzului care se formează în mai multe ţări şi care grupează partide de dreapta antiislam şi proeuropene, ce se tem de o dizolvare a proiectului UE prin integrarea Turciei. Este o spirală foarte nefavorabilă pentru Ankara", a adăugat el. "Nu cred că acest rezultat va modifica situaţia. Poziţiile mai multor state-cheie, cum ar fi Germania sau Franţa, au devenit mai inflexibile pe tema aderării. Şi, orice ar face Turcia azi, ele nu se vor schimba", apreciază Jose Ignacio Torreblanca, analist la European Council on Foreign Relations.

Aproximativ 58 la sută dintre alegători au aprobat reforma propusă prin referendum, a anunţat, la Istanbul, premierul Recep Tayyip Erdogan. Poporul turc a dat un câştig de cauză net Guvernului islamo-conservator, circa 58 la sută aprobând, potrivit premierului, o reformă constituţională, care limitează puterea ierarhiei judiciare şi a armatei, două bastioane ale regimului laic, opuse actualului regim.

"Data de 12 septembrie va reprezenta o dată de referinţă în istoria democratică a Turciei", a declarat Erdogan. Partidul acestuia, Partidul Justiţiei şi Dezvoltări (AKP, rezultat din mişcarea islamistă) a adoptat în Parlament, în mai, aceste amendamente la Legea fundamentală, redactată de militari după puciul din 1980. "Poporul nostru a intrat într-o etapă istorică, pe calea democraţiei şi supremaţiei statului de drept", a afirmat el. Participarea la acest scrutin a fost "de ordinul a 77-78 la sută", a adăugat premierul turc.

Erdogan a reafirmat faptul că această reformă ar consolida instituţiile democratice din Turcia, constituind un atu pentru candidatura ţării la Uniunea Europeană. Revizuirea limitează prerogativele justiţiei militare şi modifică, în favoarea puterii, structura Curţii Constituţionale şi a Consiliului Superior al Magistraturii, care numeşte judecătorii şi procurorii. Principalul partid pro-kurd din Turcia a făcut apel la o boicotare, argumentând că această reformă nu consolidează drepturile celor 15 milioane de kurzi.Acest vot constituie un succes important pentru Erdogan şi partidul său, înaintea viitoarelor alegeri parlamentare, prevăzute în vara lui 2011. Această consultare, care s-a desfăşurat exact la 30 de ani de la puciul din 1980, a vizat un ansamblu de 26 de prevederi, între care o reorganizare a înaltelor instanţe judiciare ostile AKP, aflat la putere din 2002.

Domnul Mircea Duşa:

"Noul acord cu FMI poate fi colacul de salvare al României?"

Economiştii Fondului Monetar Internaţional au devenit un sac fără fund, din care România îşi extrage periodic sumele necesare pentru a ţine în viaţă actuala guvernare a ţării.

Până în momentul de faţă, banii împrumutaţi de la Fondul Monetar Internaţional s-au dus în consum şi în buzunarele clientelei politice. Dacă vom continua să ne împrumutăm de la Fondul Monetar Internaţional, datoria publică va creşte şi asta va pune presiune pe moneda naţională, dar mai ales pe buget.

Nu ne-am opune acestui împrumut dacă am fi asiguraţi că, în urma contractării acestuia, România va avea o relansare economică şi banii sunt destinaţi în principal investiţiilor. Dacă nu se vor lua măsuri de stimulare a economiei subterane sau a mediului economic, în general toate aceste împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional nu vor duce decât la o îndatorare mult prea mare a României, însă fără nicio posibilitate reală de a putea înapoia banii primiţi.

Ţinta principală a actualului guvern ar trebui să fie atragerea banilor europeni, accelerarea reformelor în domeniul sănătăţii, muncii, precum şi măsuri care generează creşterea economică. Pe de altă parte, în cazul în care este impetuos necesar acest nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, populaţia României ar trebui înştiinţată referitor la modul de alocare a banilor.

În momentul de faţă, România este mult prea înglodată în datorii. Nu ne putem permite să mai facem altele, în condiţiile în care nu producem nimic. Cum vom plăti toate creditele contractate? Din ce bani?

Un lucru este cert de foarte mult timp - singurul principiu de guvernare al actualului executiv este următorul: tăiem ca să avem. Dar întrebarea este cât putem tăia?

Cred ca ar fi de datoria partidelor din arcul de guvernare să gândească puţin mai departe de mandatul domniilor lor.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Bolnavii de diabet cheamă la solidaritate"

Federaţia Română de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice şi Societatea Română de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice, împreună cu Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Diabet din România declară solidaritate totală cu persoanele pe care le îngrijim: persoane cu diabet zaharat, obezitate, dislipidemii, alte boli metabolice.

Prin natura profesiei noastre am fost întotdeauna solidari cu semenii noştri, dar considerăm că în această perioadă de criză economică manifestarea solidarităţii trebuie atât rostită, cât şi demonstrată.

În spiritul acestei declaraţii, ne manifestăm solidaritatea cu asociaţiile persoanelor cu diabet pentru ca să nu se producă nicio modificare calitativă în tratamentul diabetului zaharat. aceasta presupune păstrarea actualului standard de gratuitate pentru medicamentele antihiperglicemiante, precum şi optimizarea facilităţii automonitorizării glicemice, în mod deosebit ne referim la copii.

Ne manifestăm plenar dorinţa ca profesia de educator specializat în diabet, nutriţie, boli metabolice să fie recunoscută şi statuată ca atare.

O menţiune specială este necesară pentru a sublinia încă o dată că tratamentul cu insulină este cel mai complex tratament din patologia umană. Dacă savantul român Nicolae Paulescu a avut o contribuţie excepţională la descoperirea insulinei, noi să avem o contribuţie excepţională pentru ca tratamentul cu insulină să se desfăşoare în condiţii optime în România.

Ne permitem să sugerăm ca oricine, oricând şi sub orice formă să ajute la creşterea calităţii vieţii semenilor pe care noi îi îngrijim. În acest sens, acţiunile de optimizare a stilului de viaţă la toate vârstele, la cei bolnavi şi la cei sănătoşi de pe cuprinsul întregii ţări, ar fi o garanţie a sănătăţii poporului.

Consider că este puţin ceea ce solicită bolnavii de diabet din România şi este la îndemâna oricui să ajute.

Domnul Petru Movilă:

"Mic manual de antidemagogie"

Spre surprinderea unora, a început din nou şcoala! Deşi nu s-au mai înghesuit să participe la festivităţile de deschidere a anului şcolar, ca în trecut, toţi liderii politici au ţinut să-şi arate încă o dată, oral sau doar în scris, marea dragoste faţă de şcoala românească.

I-am auzit pe liderii PNL exprimându-şi speranţa că vor veni şi vremuri mai bune. Le înţeleg nostalgiile, dar nu le scuz. Niciodată, în istoria recentă, nu s-au risipit atâţia bani ca în guvernarea liberală. În judeţul Iaşi, tocmai s-a închis o şcoală nou-nouţă, care a costat câteva milioane de euro. Motivul? Nu erau elevi. Nici nu fuseseră vreodată. Dar pentru că fostul primar este membru PNL, fosta guvernare s-a grăbit "să ajute" şcoala românească din mediul rural. Sau, poate, doar clientela politică a PNL. Liberalii şi-au format mâna din timp, când au construit, prin toată Moldova, toalete de sute de mii de euro ce deservesc şcoli care sunt pe punctul de a se prăbuşi peste elevi.

I-am auzit şi pe liderii PSD manifestându-şi încrederea în viitor. Şi pe ei în înţeleg, dar nu îi pot ierta. Vreme de 15ani au ţinut şcoala românească pe loc, învăţându-i pe copii doar cum poate fi falimentată economia românească sau cum pot fi arestaţi cei care criticau regimul direct de pe stradă. Da, mă refer la Mugur Ciuvică. Au mai predat elevilor lecţii de onoare, de modestie şi de bună creştere inspirându-se din viaţa lui Che Guevara sau Ion Iliescu.

Şi i-au mai învăţat cum se pot planta trandafiri chemând minerii la Bucureşti.

Şi pentru că, aşa cum mai spuneam, a început şcoala, poate n-ar fi rău să fie introdus în liceu şi un mic manual de antidemagogie. Cursul i-ar ajuta pe elevi să-i identifice foarte rapid pe politicienii care vorbesc doar ca să se afle în treabă. I-am văzut pe liberali şi PSD-işti cât de pricepuţi sunt la toate, atunci când au fost la guvernare. Încă plătim greşelile lor!

Domnul Nini Săpunaru:

"Politica formelor fără fond continuă..."

Mă întreb de câteva zile care este utilitatea acordării unor sume considerabile din banii publici pentru servicii de publicitate şi promovare ale ministerelor. Într-o ţară aflată sub spectrul austerităţii, în care Guvernul decide tăierea unui sfert din salariile a milioane de cetăţeni şi prevede noi taxe şi impozite majorate, te-ai aştepta ca astfel de măsuri de criză să fie însoţite de o atitudine mai conservatoare a autorităţilor în ceea ce priveşte felul în care manevrează banii publici.

În condiţiile în care atât preşedintele, cât şi membrii Guvernului îţi repetă zi de zi cât de adâncă este criza economică şi cât este de important în aceste momente grele să dăm dovadă de solidaritate şi să ajutăm statul să depăşească perioada de recesiune, te-ai aştepta ca aceiaşi guvernanţi să dea dovadă că ştiu să folosească în mod inteligent şi cu rezultate maxime banii pe care îi au totuşi la dispoziţie.

Ei bine, nu! În România, aşa ceva nu se va întâmpla niciodată, câtă vreme la conducerea acestei ţări se află echipa Boc-Băsescu şi Partidul Democrat Liberal. Pentru că de bună seamă prioritatea autorităţilor de azi nu este scoaterea României din criza economică, ci mulţumirea finanţatorilor de partid care se doresc recompensaţi pentru efortul financiar acordat în ultima campanie electorală.

Altfel cum poţi explica sumele fabuloase cheltuite de miniştri PDL pentru acţiuni de publicitate şi imagine. În urmă cu un an, fostul ministru al tineretului acorda contracte de publicitate în valoare de peste 600.000 de euro fără licitaţie unor firme de apartament. Încă actualul ministru Udrea a plătit din fondurile ministerului 800.000 de euro pentru un brand de ţară supraestimat. Adăugăm aici şi mult mai recentul contract de jumătate de milion de euro atribuit de fostul ministru al muncii, domnul Şeitan, cu puţine zile înainte să părăsească această funcţie.

Astfel de decizii însoţite probabil de altele despre care încă nu am aflat, nu fac altceva decât să dovedească până la ce punct au ajuns reprezentanţii PDL, aflaţi azi la guvernare, să sfideze cetăţenii acestei ţări.

Toate lucrurile astea sunt de două ori mai stranii la vreme de criză, când statul anunţă de dimineaţa până seara că nu mai are bani şi că va face economii la sânge. Parcă-parcă îţi vine să crezi că, îndărătul perdelei de fum asigurată de criza economică, politicienii aflaţi la cârma ţării se grăbesc să caute cele mai bune soluţii pentru a folosi eficient resursele de care dispun.

Când colo, risipa banului public continuă sa fie singura regulă. Şi aşa se face că în loc să avem soluţii pentru ieşirea din criză, avem ministere care îşi fac reclamă şi se promovează pe banii publici.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Împrumut FMI"

Traian Băsescu vorbeşte de prelungirea acordului de împrumut cu FMI în octombrie, ori de încheierea unui acord preventiv. Mai exact, alte împrumuturi, alte datorii. Pentru ce? Pentru a plăti datoriile existente deja. Cu plusul de dobândă aferent.

Prin lipsă de viziune şi prin incompetenţă, guvernul Băsescu-Boc a împins şi mai tare România în criză. Majorarea TVA, diminuarea cu 25% a salariilor, trimiterea în şomaj a zeci de mii de bugetari, ignorarea avertismentelor şi a strigătului de sprijin venite din partea firmelor, toate acestea au condus la scăderea consumului şi implicit a veniturilor bugetare. La toate acestea se adaugă dobânzile la împrumuturi şi, într-un viitor nu foarte îndepărtat, înapoierea banilor împrumutaţi.

În loc să atragă mai mulţi bani la buget prin stimularea economiei, Guvernul bagă tot mai mult mâna în buzunarul populaţiei.

Problema e că atâta timp cât suntem condiţionaţi de rambursarea împrumuturilor de la FMI, nu poate fi vorba de nicio relaxare fiscală. Nici de măsuri care să stimuleze investiţiile. Singurul lucru care se obţine e prelungirea agoniei. Adică moarte sigură. Iar dacă cineva mai crede că banii respectivi vor fi folosiţi pentru investiţii, le recomand să recitească declaraţiile făcute de actualii guvernanţi în urmă cu un an.

Ce s-ar obţine, practic, cu un eventual nou împrumut? Supravieţuirea actualei guvernări încă un an sau doi. Pe spatele contribuabililor români care vor rămâne cu datorii de plătit pe ani de zile.

Aşadar, banii împrumutaţi nu se vor duce în investiţii, ci în plata primului împrumut. România trăieşte pe datorie. Împrumut după împrumut, Guvernul Băsescu-Boc va îndatora generaţiile viitoare.

Băsescu şi PDL împrumută bani pe care îi consumă ei şi pe care îi plătim noi, miliarde şi miliarde de euro.

Actuala guvernare a distrus prezentul, iar acum vrea să distrugă şi viitorul acestei ţări.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Banul public, risipit de guvernanţi"

Dă-i putere unui om pentru a-l cunoaşte cu adevărat. De la constatarea anticului înţelept Pitagora, lucrurile au rămas neschimbate, aspect dovedit în fiecare zi de către guvernanţii noştri. În momentul în care au ajuns la putere, au început să îşi dea măsura caracterului - minciuna, înşelătorie, parvenitism.

Ei decid pentru noi fără a lua în considerare realităţile, adoptă măsuri doar în interesul lor, într-un cuvânt ne conduc după bunul lor plac. Guvernanţii noştri, chiar dacă mai sunt printre ei câţiva de bună credinţă şi vor să facă ceva util pentru cei mulţi, se gândesc cel mai mult la cum să ne fure, să ne mintă, cum să mai înhaţe o felie de caşcaval.

Ei se ţin departe de oamenii de rând. Fac afaceri între ei pe banul public, ies la televizor şi în conferinţe de presă cu măsuri populiste, sunt împotriva măsurilor dispuse de colegii lor de ai zice că sunt duşmani de moarte. În realitate, ei livrează circul pentru popor, pentru oamenii obişnuiţi care se trezesc de dimineaţa pentru a câştiga cinstit o bucată de pâine.

Preşedintele Băsescu ne anunţa încruntat, acum câteva zile, că «originea risipei banilor publici se află într-un comportament politic de natură populistă», uitând că, în urmă cu un an, susţinea sus şi tare majorarea salariilor profesorilor cu 50%, când criza economică rânjea la fereastră. Banii publici sunt risipiţi chiar de către miniştrii puşi de el.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Incluziunea socială a romilor"

România are o nouă problemă: incluziunea socială a romilor. Cetăţenii români de etnie romă au în ultimul timp probleme cu şederea în ţările europene. Autorităţile din aceste ţări încearcă să scape de ei prin expulzare. Luna trecută, în Franţa a izbucnit un adevărat scandal din cauza etnicilor romi, inclusiv români, care cerşeau pe bulevardul parizian Champs-Elysees, profitând de faptul că în zona respectivă se perindă zilnic un număr foarte mare de turişti străini.

De asemenea, în Danemarca, peste 20 de romi din România au fost deportaţi din cauză că au instalat o tabără ilegală în apropiere de Copenhaga.

Situaţia etnicilor romi nu este mai grozavă nici în România, unde aceştia nu sunt foarte mult ajutaţi de statul român să se integreze în societate. Chiar dacă numărul celor şcolarizaţi este în continuă creştere, după absolvirea unei forme de învăţământ, romii se confruntă cu greutăţi în găsirea unui loc de muncă.

Ministrul european al Franţei, Pierre Lellouche, a propus chiar înfiinţarea în România a unui minister special pentru integrarea romilor.

În domeniul educaţiei, deşi s-au făcut încercări pentru şcolarizarea unui număr cât mai mare de romi, maximum 3.000 de tineri romi sunt admişi la liceu anual, iar aproximativ 500 în universităţi, pe locuri rezervate acestei minorităţi de către autorităţile de la Bucureşti, în continuare ar trebui amplificate eforturile pentru şcolarizarea şi integrarea socială a acestora. În schimb, piaţa locurilor de muncă rămâne limitată pentru cetăţenii de etnie romă, doar între 25 şi 30 la sută dintre aceştia având un loc de muncă stabil.

Incluziunea socială a romilor trebuie să reprezinte un punct important pe agenda Guvernului. Nu trebuie să ne spălăm pe mâini de responsabilitate în această privinţă. Ei nu trebuie izolaţi şi excluşi.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Preşedintele la TVR"

Traian Băsescu, manipulator versat, a ieşit la postul public de televiziune pentru a arunca responsabilitatea dezastrului economic şi social pe spatele opoziţiei şi pentru a promova aceleaşi soluţii falimentare de ieşire din criză.

În ultima vreme amestecă miliarde de idei, jumătăţi de adevăr, transferuri de răspunderi, moşteniri dezastruoase de la "ticăloşi", refuzând să recunoască, fie şi în al 12-lea ceas, eşecul unei politici economice şi sociale iniţiate chiar de el şi soldate cu prăbuşirea fără termen de comparaţie în Europa a nivelului de trai al populaţiei şi îndatorarea înrobitoare a ţării la FMI.

Preşedintele Băsescu trăieşte într-o lume a lui şi nu are nicio legătură cu România. Guvernarea pe care o patronează nu oferă nicio perspectivă cetăţenilor acestei ţări. Nu mai are simţul realităţii şi al ridicolului.

Intervenţia publică a lui Traian Băsescu a fost una mincinoasă şi duplicitară. A anunţat că vârful crizei a fost depăşit, dar, în realitate, se pregătesc noi disponibilizări, noi creşteri de taxe şi impozite, precum şi impozitarea pensiilor mici.

Cum poate să vorbească despre depăşirea vârfului crizei când oamenii au în continuare cu 25 % mai puţin în buzunar, când şomajul creşte, când creşterea TVA a scumpit produsele şi când sunt anunţate noi măsuri de austeritate? Nici de astă-dată nu a dat vreo explicaţie plauzibilă a modului în care s-au cheltuit zeci de miliarde de euro împrumutate în ultimii doi ani.

Este clar că actuala putere nu are nicio viziune despre evoluţia ţării şi îndreaptă România spre fundătură. Marea majoritate a românilor consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Noul an şcolar 2010"

Luna septembrie înseamnă nu doar începutul unei noi sesiuni parlamentare, ci şi începutul unui nou an şcolar.

Cu ani în urmă şi pentru noi luna septembrie însemna începutul unui nou an şcolar. Dar noi mergeam parcă la şcoală, în prima zi, cu bucurie în suflet, cu dorinţa de a începe o nouă etapă de educare. Din păcate, acum în prima zi de şcoală întâlnim în curţile unităţilor de învăţământ chipuri triste, atât din rândul dascălilor, cât şi al elevilor. Interesul pentru şcoală începe să se piardă tot mai mult şi nu e de mirare, ţinând cont de starea în care se află învăţământul românesc de ani de zile.

Toţi ştim că profesia de dascăl este o profesie de elită şi tocmai de aceea profesorul trebuie să aibă un statut social demn în societate, pentru că el este cel care, până la urmă, formează şi modelează caractere.

Cadrul didactic reprezintă pentru elevi din toate punctele de vedere, de la ţinută şi până la demnitate, exemplul pe care ei ar trebui să-l aibă. Acest lucru, inevitabil, este conferit şi de salarizare.

Actualul Guvern trebuie să înţeleagă că fără o salarizare decentă, care să motiveze cadrele didactice să intre şi să rămână în sistem, nu vom ajunge niciodată la un învăţământ de calitate. Ar trebui să se ia în considerare toate exemplele din Uniunea Europeană, unde se are în vedere, în primul rând, o salarizare corespunzătoare.

Şcoala, învăţământul de astăzi reprezintă viitorul nostru. Trebuie să avem grijă de copiii noştri, trebuie să ne pese şi să depunem toate eforturile să facem şcolile să fie un adevărat izvor de cunoaştere de unde tinerii să pornească în viaţă cu încredere şi speranţă.

Pe această cale vreau să le mulţumesc oamenilor şcolii pentru dăruirea lor, pentru toată abnegaţia şi tot efortul pe care îl depun zi de zi şi să le doresc un an bun, putere de muncă şi mult succes.

Domnul Georgian Pop:

"Fondurile structurale - o oportunitate de modernizare a României"

Documentul prin care se stabilesc priorităţile de intervenţie ale Instrumentelor Structurale (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune) este Cadrul Strategic Naţional de Referinţă. Acesta realizează legătura între priorităţile naţionale de dezvoltare, stabilite conform Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013, şi priorităţile la nivel european, atât cele expuse în documentul denumit Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013, cât şi cele prevăzute de Strategia Lisabona, revizuită. Obiectivul strategic naţional stabilit de CSNR este utilizarea Instrumentelor Structurale în scopul reducerii disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi statele membre ale Uniunii Europene.

În perioada 2007-2013, Comisia Europeană alocă României o sumă totală deaproximativ 19,67 miliarde euro, din care 19,21 miliarde euro pentru Obiectivul "Convergenţă" şi 0,46 miliarde euro pentru Obiectivul "Cooperare teritorială europeană". Momentul adevărului va fi la 31 decembrie 2010, când România va trebui să prezinte la Bruxelles situaţia fondurilor structurale atrase după aderarea la UE. Atunci vom trage linie, iar partenerii europeni vor trage concluzii. Cu ce rezultat ne prezentăm în faţa forurilor europene? Din păcate, răspunsul este mai mult decât dezamăgitor. După 5 ani de existenţă în cadrul Uniunii Europene nu rămânem decât cu un sentiment amar că nu am reuşit să învăţăm şi să acumulăm nimic din spiritul pragmatic, din abilităţile şi capacitatea de organizare, dorinţa de implicare şi devotament faţă de obiectivele de dezvoltare ale ţărilor cu economii avansate şi cu tradiţie în iniţierea şi derularea de proiecte europene.

Domnul prim-ministru ne vorbeşte în mod constant despre absorbţia acestor sume. Mesajul domniei sale este mereu acelaşi: gradul de absorbţie este scăzut şi urmează, de acum încolo, să accelerăm ritmul, să cizelăm procedurile, să mobilizăm personalul etc. Raportul publicat la 31 iulie 2010 de Guvernul României este grăitor pentru slabele performanţe ale Guvernului. Astfel, la data de 31 august 2010, valoarea totală a alocărilor din perioada 2007 - 2010 era de 8.669.952.888 euro. Au fost depuse un număr de 19.371 de proiecte, dar au fost aprobate doar 4.878 de proiecte, restul de 8.589 fiind respinse şi 5.802 în curs de evaluare. Valoarea totală a plăţilor către beneficiari este de 4.650.403.195 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 1 miliard de euro. Deci, din cele 8 miliarde şi jumătate alocate abia dacă s-au făcut plăţi în valoare de un miliard, adică bani efectiv intraţi în economie. Este o sumă îngrijorător de mică, mai ales dacă avem în vedere perioada de criză economică pe care o traversăm. Aceşti bani ar fi fost o adevărată şansă pentru investiţii mai multe, pentru mai multe locuri de muncă şi pentru menţinerea economiei pe un trend măcar constant dacă nu ascendent.

Regretabil este faptul că rezultatelor slabe li se mai adaugă şi multe discuţii iscate şi legate de clientela politică, de anumite interese asociate unor contracte, puţine dintre ele dovedite într-o manieră serioasă, ci mai mult susţinute la nivel declarativ, dar care generează un sentiment de neîncredere în imparţialitatea procesului de analiză şi evaluare a proiectelor.

"Absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune, prioritate zero a Guvernului României", aşa se numeşte raportul Executivului, în care se prezintă realizările privind accesarea banilor europeni până la 31 iulie 2010. Din păcate, şi performanţele tind spre zero...

Domnul Virgil Pop:

"Câteva întrebări fără răspuns"

Nu ştiu, zău, în ce ţară îşi închipuie preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc că trăiesc şi guvernează, dar sigur nu este ţara în care restul românilor îşi duc zilele. Cei doi, ca nişte optimişti incurabili, ne spun de doi ani de zile că ţara iese din criză, că economia românească pare să-şi revină, că alţii o duc mai rău decât noi şi că, de fapt, lucrurile nu sunt atât de grave precum par la prima vedere.

Aveau dreptate. Lucrurile sunt şi mai grave decât s-au manifestat până acum, pentru că cei doi lideri sunt total rupţi de realitatea cruntă care ne înconjoară. Altfel nu s-ar explica mesajul preşedintelui la deschiderea anului şcolar, prin care ne-a transmis că şcoala românească are nevoie de creativitate, inovaţie şi iniţiativă în momente dificile din punct de vedere economic.

Domnule preşedinte, cereţi cumva iniţiativă din partea unor profesori cărora le-aţi tăiat salariul cu un sfert, asta în cazul fericit în care nu i-aţi disponibilizat? Faceţi apel la creativitate către elevii care învaţă din manuale învechite şi neadaptate la programa şcolară şi la realitatea de azi? Sau vă aşteptaţi la uimitoare experimente inovatoare de la cercetătorii cărora le-aţi tăiat fondurile constant în ultimii ani?

Preşedintele Băsescu ne spune totodată că ce e mai greu a trecut, din punctul de vedere al crizei economice. Toate bune şi frumoase, doar că, potrivit acestuia, am mai trecut peste acest hop şi în noiembrie 2009, atunci când domnia sa candida pentru încă un mandat la Cotroceni. Să înţelegem că România a regresat financiar în 2010? Sau că statul român a depăşit deja viteza precaută de recuperare a celorlalte state membre? Sau că, de fapt, ne minţiţi, la fel cum aţi făcut-o în ultimii ani?

Nici premierul Emil Boc nu se lasă mai prejos şi ne oferă o mostră din acelaşi optimism iremediabil: peste abia doi ani, românii se vor putea mândri în Europa cu ţara în care trăiesc, în urma procesului de reformare promovat de PDL. Cu ce exact ne vom făli în faţa europenilor, domnule prim-ministru? Cu o viitoare lege a salarizării care îi imunizează pe cei numiţi politic în administraţie? Cu acte normative care sfidează contribuabilul român? Sau cu o frunză de sute de mii de euro şi cu branduri de ţară penibile de milioane de euro?

Sunt sigur că întrebările acestea vor rămâne fără răspuns, la fel cum vor rămâne şi toate ofurile şi drepturile românilor cerute în aceşti doi ani. Pentru că cei doi lideri politici nu suferă, de fapt, de optimism incurabil, ci de grava boală a minciunii şi a dispreţului faţă de cetăţeni.

Domnul Relu Fenechiu:

"Telejustiţie cu telecomandă de la Palatul Cotroceni"

Cel mai recent episod, cazul Vântu, din "Telejustiţia", serialul de succes care ni se serveşte curent în ultimii şase ani, a debutat fără vreo surpriză majoră: mascaţi luând cu asalt mai multe domicilii şi publicarea în presă a stenogramelor interceptărilor telefonice ale principalului acuzat. În legătură cu acest ultim aspect, să facem un apel la memorie: ce stenograme din dosare judiciare au mai apărut în presă, nu într-o ordine cronologică, amintesc că am avut ocazia să lecturăm convorbirile lui Adrian Năstase, Dinu Patriciu, Decebal Traian Remeş ( în acest caz am avut şi un bonus, când, cu concursul neprecupeţit al postului public de televiziune am vizionat şi un aşa-zis flagrant filmat), Ioan Mureşan, Cătălin Voicu ş.a.

Vreau să precizez de la bun început că nu comentez în nici un caz problemele de ordin judiciar în care sunt implicate toate persoanele mai sus enumerate. Este problema magistraţilor să se pronunţe. Altceva este însă foarte interesant. Toate persoanele cărora li s-au publicat interceptările convorbirilor telefonice au ceva în comun: într-o anumită perioadă, mai lungă sau mai scurtă de timp, s-au aflat în opoziţie cu preşedintele Traian Băsescu.

Să le luăm pe rând. Adrian Năstase: a fost contracandidatul lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2004, iar în campanie au ieşit scântei. Cum au ieşit şi în perioada în care Adrian Năstase era premier şi Traian Băsescu primarul Capitalei. În plus, după alegerile din 2004, Adrian Năstase s-a declarat în permanenţă un oponent al şefului statului.

Dinu Patriciu: a intrat în divergenţe cu Traian Băsescu între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale, s-a opus planurilor lui Traian Băsescu de a subordona PNL şi a devenit, după 2004, un critic al acestuia.

Decebal Traian Remeş: personal nu a intrat în vreo dispută directă cu şeful statului, dar fiind ministru al agriculturii la data când au fost publicate stenogramele sale a fost însă o ţintă indirectă, şocul loviturii urmând să fie resimţit de guvernul liberal şi, implicit, de premierul Tăriceanu.

Ioan Mureşan a avut divergenţe cu Traian Băsescu în perioada în care amândoi se aflau în cabinetul CDR-PD-UDMR; a fost unul dintre ţărăniştii care nu a agreat întotdeauna soluţiile democraţilor în respectivul guvern.

Cătălin Voicu a încercat să facă o serie de jocuri în cadrul MAI şi a avut o tentativă de a diminua influenţa preşedintelui în acest minister extrem de important.

Despre Vântu, lucrurile sunt clare: după o relaţie specială cu şeful statului a devenit, în ultimul an, un contestatar pe faţă al lui Traian Băsescu.

Acestea sunt constatări care sunt de notorietate. Nici unul dintre cei enumeraţi nu face parte din tabăra politică agreată de Traian Băsescu. Este un al doilea numitor comun al celor cărora le-au fost publicate interceptările telefonice. Există o excepţie, primarul Craiovei, Antonie Solomon, membru al PD-L. Totuşi, avem de-a face doar cu o jumătate de excepţie, pentru că există informaţii certe cum că edilul oltean l-ar fi sprijinit, mascat, în campania şi la alegerile prezidenţiale din 2009 pe contracandidatul lui Traian Băsescu, Mircea Geoană.

Toate elementele prezentate mai sus conduc spre o singură concluzie: există o implicare a politicului, concret a zonei Palatului Cotroceni în toate aceste cazuri. Nu mă refer, până la proba contrarie - pronunţarea definitivă a instanţei - la o implicare în probleme de fond ale actului judiciar, ci la cele de formă. Motivele implicării sunt mai multe: acoperirea mediatică a unor realităţi negre ale zilei, răzbunarea personală, discreditarea politică a formaţiunii din care face parte cel căruia i se publică interceptările telefonice.

Lăsând însă la o parte implicarea de ordin politic, mi se pare la fel de grav docilitatea procurorilor, în special, în a răspunde la aceste comenzi politice. Adică exact cei care trebuie să vegheze la respectarea legalităţii, sunt primii care o încalcă. În niciunul din cazurile mai sus prezentate nu am asistat măcar la vreun simulacru de anchetă pentru a afla cine este vinovat de scurgerile către presă. Am asistat, doar în câteva situaţii, la simple negări în ceea ce priveşte scurgerea de informaţii din dosare. Atât şi nimic mai mult.

Nu vreau cumva să se înţeleagă că militez pentru restrângerea dreptului de exprimare a presei,dar este vorba de probe din dosare judiciare care nu sunt destinate, până la momentul ajungerii în instanţă, publicului larg. Pentru că este posibil ca, în anumite cazuri, persoana acuzată iniţial să fie găsită ca fiind nevinovată, dar imaginea publică grav deteriorată nu i-o mai repară nimeni. Pentru că regula într-o justiţie democrată este aceea a respectării principiului prezumţiei de nevinovăţie. Or exact acest lucru este încălcat prin publicarea pieselor de la dosar.

Drept urmare, consider că se impune de urgenţă o completare a legislaţiei juridice: în momentul când se înregistrează o astfel de scurgere de informaţii, toate persoanele care deţineau în custodie documente dintr-un dosar să fie exemplar sancţionate. Dacă nu se vor lua măsuri în acest sens, riscăm să avem o justiţie total nedemnă de o ţară membră a UE, riscăm să revenim la justiţia din anii '50.

Domnul Adrian George Scutaru:

"Un nou an şcolar - un nou an de proteste"

Luni, 13 septembrie anul trecut, peste 3,2 milioane de elevi din învăţământul preuniversitar au început cursurile şcolare care se vor încheia pe 17 iunie 2011.

Cu toţi ne-am dori ca acest an şcolar să fie unul liniştit, fără prea multe proteste, iar dascălii şi elevii să-şi concentreze întreaga atenţie asupra creşterii calităţii actului educaţional. Din păcate, semnalele actuale ne indică faptul că acest lucru nu va fi posibil, profesorii protestând încă de la festivitatea de deschidere, nemulţumiţi fiind de nivelul foarte scăzut al salariilor (în prezent, un profesor de şcoală generală, proaspăt titularizat, câştigă 400 de lei pe lună, în timp ce salariul mediu pentru învăţământul preuniversitar este de aproximativ 900 de lei) şi mai ales de reducerea salariilor cu 25% începând cu data de 1 iulie a.c. La acestea se adaugă şi faptul că de la 1 ianuarie au fost tăiate toate sporurile.

O dovadă în plus a faptului că în acest an şcolar nu vom avea parte de o bună desfăşurare a cursurilor şi de o eficientizare a actului educaţional o reprezintă atitudinea pe care o are Guvernul condus de premierul Emil Boc cu privire la personalul din sectorul bugetar, inclusiv profesori. În loc să găsească măsuri pentru ameliorarea problemelor existente, Guvernul Boc nu face altceva decât să le acutizeze pe cele prezente şi să mai dea naştere şi la altele, cum ar fi spre exemplu decizia de a concedia 10.000 de angajaţi din învăţământ şi, în consecinţă, creşterea alarmantă a numărului de şomeri.

Problema nivelului foarte scăzut al salariilor din învăţământ nu este singura problema existentă în domeniu la momentul actual. Deschiderea pentru un nou an şcolar a unităţilor de învăţământ a readus în discuţie condiţiile de igienă existente în şcolile româneşti. Astfel, cu doar câteva zile înainte de primul clopoţel, sute de şcoli din ţară nu îndeplineau condiţiile necesare pentru a-şi primi elevii, fie din cauza faptul că lucrările de reabilitare şi/sau de modernizare nu s-au finalizat încă, fie din cauza faptul că astfel de lucrări nu au fost demarate din lipsa fondurilor. În ceea ce priveşte autorizaţiile acordate, ministrul educaţiei e mândru de faptul că 90% din copii vor învăţa în şcoli autorizate sau în curs de autorizare fără a pomeni niciun cuvânt de ceilalţi aproximativ 320.000 elevi care vor fi nevoiţi să meargă în continuare în şcoli fără apă curentă şi grupuri sanitare, punându-şi în pericol sănătatea.

În concluzie, în cazul în care actuala coaliţie nu îşi va recunoaşte propriile neajunsuri în gestionarea economiei româneşti şi nu va renunţa la actul guvernamental, politica distructivă a Guvernului Boc nu va aduce nimic benefic, nici în acest an, învăţământului românesc.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Primele semne de frică ale puterii că pierde puterea!"

În urmă cu 20 de ani auzeam profeţia lui Silviu Brucan şi îmi închipuiam o Românie în care orice tânăr sau cetăţean de orice vârstă îşi va dori să trăiască. În aceste vremuri, când termenul profetic se împlineşte pot spune, fără aroganţă şi suficienţă de sine: din păcate, aţi greşit.

Am crezut că purgatoriul României a fost trecut în perioada 2000-2004, atunci când corupţia politică stăpânea România, când instituţiile statului nu serveau cetăţeanul, ci asupreau interesele acestuia, când aroganţa şi tupeul guvernanţilor lezau bunul simţ şi moralitatea românilor. Am privit urcuşul plin de speranţă al României în perioada de până la sfârşitul anului 2009, dar toate acestea s-au prăbuşit în momentul în care Traian Băsescu a conferit întreaga putere hoardelor PDL-iste.

Realegerea lui Traian Băsescu reprezintă începutul puterii discreţionare în România, reprezintă slobozirea (pentru a folosi un termen deja celebru) câinilor puterii asupra oricăror instituţii sau persoane ce încă doresc să respecte procedurile democratice. Aşa s-a întâmplat în Parlament săptămâna trecută când, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, puterea PDL ce a denaturat voinţa cetăţenilor prin coruperea unora dintre parlamentari, a schimbat regulamente şi a încălcat proceduri democratice de care nici Iliescu sau Năstase nu au îndrăznit să se atingă. Mai mult, vedem o înteţire a show-ului mediatic dat de către instituţiile ce răspund comenzii de la Cotroceni: arestări şi judecăţi pe timp de noapte, dinamitare a unor instituţii de presă, iar loviturile cu dosul palmei au devenit metode de comunicare publică.

Cu toate că acestea par semne de întărire a puterii, cred că sunt de fapt primele semnale ale faptului că PDL-iştii se tem că pierd dominaţia asupra României. Un regim democratic este unul care respinge autoritarismul excesiv şi teroarea, este unul care respectă drepturile şi libertăţile fiecărui cetăţean.

Nu în ultimul rând vreau ca astăzi, 15 septembrie, să urez succes dascălilor şi elevilor, chiar dacă acelaşi Guvern Boc a schimbat discreţionar data începerii anului şcolar şi a limitat manifestările festive, luând în acest fel şi singurul motiv de sărbătoare pentru cei atât de greu încercaţi de tăieri de salarii şi concedieri.

Domnul Titi Holban:

Ne confruntăm la începutul acestei sesiuni parlamentare cu o nouă serie de discursuri fanteziste ale membrilor Guvernului referitoare la starea proastă a finanţelor ţării. Acestor discursuri li se alătură tot soiul de zvonuri, informaţii date "pe surse" de aceeaşi guvernare, privind posibile creşteri de taxe şi impozite. Mai mult decât atât, cu câteva zile în urmă, preşedintele a readus în dezbaterea publică perspectiva unui nou împrumut de la FMI.

În acest peisaj întunecat în care România pare că nu găseşte resurse să întrezărească luminiţa de la capătul tunelului, ne întrebăm cu îngrijorare unde ne va duce guvernarea PDL patronată de preşedintele Traian Băsescu.

Dacă pentru unii mai optimişti, deciziile de la începutul lunii iunie privind tăierile salariale, reducerile de personal şi creşterea TVA au părut că reprezintă soluţia ieşirii din criză, realitatea ne arată că nu ne apropiem nici pe departe de finalul recesiunii economice.

În timp ce alte ţări europene în jurul nostru raportează creşteri economice de până la 2% pe ultimul trimestru, România sub guvernarea Boc-Băsescu se afundă într-o datorie publică pe care nu o va putea plăti zeci de ani de acum înainte.

Mai rău decât atât este faptul că Guvernul Boc în continuare nu vorbeşte despre nicio măsură de relansare economică. Singurele lucruri despre care se discută la palatele Cotroceni şi Victoria sunt reducerile salariale, reducerile de personal şi creşterile de taxe, ignorând cu încăpăţânare faptul că şi buzunarele românilor au ajuns să fie tot mai goale.

Din informaţiile disponibile ştim că situaţia României a ajuns disperată, dacă ne gândim că datoria externă a ţării s-a dublat în doi ani şi a ajuns la 87 miliarde de euro, iar o parte din aceste împrumuturi vor ajunge la scadenţă în 2011.

Redresarea economică nu poate fi obţinută prin impunerea de noi biruri. Trebuie să punem ceva în schimb. Trebuie să sprijinim activitatea economică pentru a spera la o îmbunătăţire a veniturilor încasate la bugetul de stat.

În faţa acestei provocări, Guvernul Boc-Băsescu rămâne însă mut şi indiferent. Singurul răspuns pe care l-a oferit a fost înlocuirea ministrului de finanţe şi anunţarea unui nou împrumut de la FMI.

Este îngrijorător faptul că în ultimii doi ani comunicarea publică s-a rezumat doar la anunţarea listei de sacrificii pe care cetăţenii trebuie să le facă pentru a realiza redresarea economică. Acest guvern nu a făcut niciodată publice informaţii privind efectul măsurilor adoptate.

De aceea, solicit pe această cale, noului ministru al finanţelor publice să facă o analiză reală a situaţiei financiare în care se află România şi să prezinte până la finalul lunii date concrete privind încasările la bugetul de stat, situaţia şi nivelul împrumuturilor făcute de Guvern în ultimii doi ani, cuantumul economiilor rezultate din reducerile salariale şi de personal efectuate la începutul trimestrului II al anului curent, precum şi destinaţia care a fost dată acestor sume, nivelul încasărilor suplimentare rezultate de pe urma aplicării impozitului minim obligatoriu şi a cotei majorate de TVA.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

«"Realizări" fără număr, pe tărâmul educaţiei»

Recunosc că l-am criticat de mai multe ori pe actualul ministru al educaţiei, domnul Funeriu, nu doar de dragul de a critica, ci dintr-un motiv simplu şi elocvent: educaţia ne priveşte pe toţi, în egală măsură, elevi, studenţi, profesori, părinţi.

Acum, la început de an şcolar, îmi propusesem să nu îl mai critic. Însă copilul meu, spre deosebire de copilul domnului ministru Funeriu, nu este protejat de experimentele PDL-iste din şcoala românească. În plus, m-a uimit tupeul actualilor guvernanţi de a veni în faţa elevilor şi a dascălilor, în prima zi de şcoală, pentru a le vorbi cu seninătate despre dăruirea cadrelor didactice şi împlinirile din şcoala românească.

Un scurt bilanţ al "realizărilor" guvernării Băsescu-Boc în domeniul educaţiei demonstrează, încă o dată, că această guvernare nu este capabilă să construiască nimic.

Peste 1000 de şcoli au fost închise, deşi cele mai multe dintre acestea au beneficiat de investiţii capitale. În judeţul Dolj, 48 de unităţi de învăţământ (printre care şi Şcoala "Obedeanu" din Craiova, instituţie cu valoare de patrimoniu, fiind cea mai veche şcoală din Oltenia) vor rămâne cu lacătul pe uşă. Şcolile au fost desfiinţate "din pix", la ordin, fără nicio reţinere. Sunt convins că nimeni din Ministerul Educaţiei nu ştie cum arată satele Georocel, Lăcriţa, Curmătura sau Moşneni, nimeni nu s-a interesat dacă elevii din aceste sate au mijloace de transport până la o altă şcoală din localităţi învecinate. Vă spun eu, domnule ministru, că nu au microbuze şcolare! Îi condamnaţi pe aceşti copii, le călcaţi în picioare dreptul la educaţie şi şansele la un viitor mai bun.

Toate investiţiile în sistemul de învăţământ au fost stopate. Aproape 30% dintre şcoli nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. Un primar din Gorj a adunat pentru ministrul educaţiei o căruţă de păpuşi fără mâini şi picioare, în speranţa că nu se vor cheltui 2,75 de milioane de euro pe păpuşi cu dizabilităţi, când primăriile din mediul rural nu au bani nici de cauciucuri pentru microbuzele şcolare, nici de materiale de curăţenie şi dezinfectanţi pentru grădiniţe şi şcoli.

Nu există transparenţa execuţiei bugetare şi a activităţii din Ministerul Educaţiei, în ciuda promisiunii că, începând cu 1 iulie 2010, se vor publica pe site toate cheltuielile. Nu există standarde de performanţă şi de calitate ale activităţii structurilor subordonate Ministerului Educaţiei. Inspectorii şi directorii sunt numiţi după criterii politice. O persoană care nu a condus nici măcar o grădiniţă ia decizii ce bulversează întregul sistem de educaţie şi confundă reforma învăţământului cu improvizaţia şi planul de concedieri.

Cel mai rău nu este felul în care arată şcolile, ci ceea ce se întâmplă în ele. Şi în acest an şcolar, elevii vor învăţa după acelaşi curriculum şcolar sufocant. Manualele, oricum depăşite şi zdrenţuite, sunt pe cale de dispariţie. Editurile nu mai au bani pentru retipărirea acestora. Se va ajunge la împărţirea unui manual la 3 elevi!

Stabilirea planurilor de şcolarizare pentru clasa a IX-a nu a ţinut cont de structura pieţei muncii. Învăţământul tehnico-profesional a rămas văduvit în continuare, prin absenţa şcolii profesionale.

15.000 de cadre didactice au fost date afară din învăţământ. Salariile au fost reduse. În prima zi din noul an şcolar, dascălii au protestat în tăcere, purtând în piept, ca ecuson, fluturaşul de salariu, pe care au scris "minus 25%".

Nici viitorul nu le aduce nimic bun profesorilor. Viitoarea lege a salarizării unitare a bugetarilor îi menţine în jumătatea de jos a grilei de salarizare, fără nicio legătură cu criteriile de performanţă. Ce spune ministrul educaţiei în acest sens? Că nu cunoaşte vreun profesor care moare de foame în România! Avem toate şansele să cunoaştem, graţie guvernării portocalii. În curând, vom vedea elevii împărţind "cornul şi laptele" cu profesorii, în pauza mare.

Informaţiile de ultimă oră dezvăluie un fenomen care va duce la prăbuşirea sistemului de învăţământ: mii de profesori au părăsit sistemul, în ultimele luni, din cauza salariilor mici şi a umilinţelor, pentru că guvernarea Băsescu-Boc îi tratează ca pe nişte duşmani, ca pe nişte paraziţi care "toacă" banii publici de pomană.

Uniunea Europeană priveşte educaţia ca pe o chestiune de echitate socială, dar şi ca pe un factor care face o ţară atractivă pentru investiţii. Lipsa unei strategii în educaţie va lăsa urme adânci, pe termen lung, în societatea românească. În educaţie trebuie învestit mai ales în perioade de criză, fiindcă aceste fonduri oferă pe termen lung dobânzile cele mai mari şi mai sigure.

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"Prima zi de şcoală: în loc de sărbătoare, îngrijorare"

Zeci de ani, în România, prima zi de şcoală a fost una de sărbătoare pentru elevi, pentru părinţi şi pentru profesori. Luni, prima zi a anului şcolar 2010-2011, nu a mai fost o sărbătoare. Nici pentru cei 3,2 milioane de elevi, nici pentru cei mai mulţi dintre părinţii lor şi nici pentru corpul didactic.

Perspectivele sunt mai mult decât sumbre. Cu un buget aflat la limita de avarie, cu profesori, şi aşa prost plătiţi, cu salarii diminuate cu 25%, cu foarte mulţi părinţi care nu sunt siguri pe ce le oferă ziua de mâine, prima zi de şcoală nu a putut genera decât îngrijorare. O şcoală care începe cu 10.000 de dascăli mai puţin şi numărul celor care vor părăsi catedra s-ar putea să crească dacă se vor ivi oportunităţi în alte domenii, în ţară sau în străinătate. Am fost şocat să aud că au fost cadre didactice care au renunţat temporar la meserie pentru a pleca în străinătate chiar dacă nu aveau decât perspective unor munci necalificate, dar, cu siguranţă, mai bine plătite decât activitatea didactică din România.

O şcoală care începe cu un cost de instruire pe cap de elev de 2.857 lei în mediul urban şi 3.494 lei în mediul rural. În Spania şi Franţa, cheltuielile pe cap de elev sunt de 5 ori mai mari, iar în Marea Britanie, de 6 ori. Cred că orice comentariu la acest capitol este inutil.

Domnul ministru Daniel Funeriu spune că principala misiune a mandatului său este "recredibilizarea învăţământului". După câteva luni în fruntea ministerului de resort, nu există nicio speranţă că va realiza ceva.Rezultatele mai mult decât mediocre de la cele două sesiuni de bacalaureat din acest an, trebuie să-i dea de gândit domnului ministru de resort. Sau, dacă domnia sa ignoră acest lucru, ar trebui ca un sondaj realizat între 6 şi 8 septembrie de IRESCOP, şi dat publicităţii ieri, să fie un semnal de alarmă pentru domnia sa.

Conform datelor prezentate în cadrul respectivei cercetări de piaţă, 61% din români au o părere proastă şi foarte proastă despre şcoala românească şi tot 61% ar prefera studiul în străinătate pentru copiii lor. (O mică paranteză, între aceşti 61% se află şi ministrul de resort şi cred că ne aflăm în faţa unei premiere: într-un stat care se consideră civilizat, într-un stat membru al Uniunii Europene, copilul ministrului educaţiei învaţă la o şcoală din altă ţară) Ce ne mai spune sondajul: 69% din români consideră că învăţământul românesc nu îi pregăteşte pe elevi pentru viaţă, 78% apreciază că învăţământul este centrat prea mult pe informaţie şi mai puţin pe formarea de competenţe. Alte răspunsuri: 71% din cei chestionaţi cred că absolvenţii de facultate sunt slab pregătiţi, iar 77% cred că diplomele nu mai au nicio valoare, iar cireaşa de pe tort - 86% din români consideră că actualii elevi sunt mai slab pregătiţi decât cei din perioada antedecembristă. Totodată, 80% din români consideră că profesorii sunt prost plătiţi, în timp ce 51% apreciază că sunt slab pregătiţi. Cu alte cuvinte, criticatul - de contemporanii perioadei - sistem de învăţământ din regimul comunist este considerat ca fiind superior celui actual.

Cu astfel de date, cu realitatea pe care o palpăm zi de zi, îmi este greu să cred că domnul ministru Funeriu va reuşi să "recredibilizeze" învăţământul românesc. Şi nici domnia sa nu are şanse să devină credibil, fiind, după doar câteva luni de mandate, cel mai criticat ministru care a ocupat vreodată funcţia de ministru al educaţiei.

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

"Uniunea Elenă din România, multiculturalitate şi voluntariat"

Europa a devenit un pământ roditor al multiculturalităţii. Extinderea Uniunii Europene, cât şi mulţi alţi factori au amplificat caracterul multicultural al multor state, contribuind la diversificarea religiilor, etniilor şi culturilor. Ca urmare, dialogul intercultural are un rol primordial în promovarea identităţii şi cetăţeniei europene.

Trebuie să recunoaştem şi să păstrăm marea diversitate culturală a Europei ca pe un avantaj unic ce oferă oportunitatea de a învăţa trăind şi a trăi învăţând din diferitele tradiţii culturale europene.

În acest context, proiectele emblematice ale Uniunii Elene din România (UER), care poartă pecetea proiectelor europene precum şi a programelor de parteneriate, sunt menite să mobilizeze societatea civilă în general şi pe membrii noştri în special, în evidenţierea bunelor practici şi în identificarea nevoii de dialog intercultural.

Trebuie să recunoaştem contribuţia voluntară a membrilor Uniunii Elene din România la dezvoltarea comunităţilor teritoriale ca o formă de cetăţenie activă de nivel european, cu atât mai mult cu cât anul 2011 a fost declarat "Anul european al voluntariatului".

Uniunea Elenă din România încurajează şi sprijină dezvoltarea voluntariatului, într-un context european în care trei din zece europeni sunt voluntari şi 80% din populaţia Uniunii Europene consideră implicarea activă în viaţa socială drept crucială pentru democraţie.

Domnul Marian Avram:

Declaraţia mea de astăzi vine în sprijinul celor afirmate de ministrul agriculturii, Valeriu Tabăra, în legătură cu penalizarea proprietarilor de terenuri nelucrate atât extravilan, cât şi intravilan, care nu îngrijesc şi nu curată respectivele suprafeţe.

Suntem cu toţii conştienţi de marile probleme cu care se confruntă agricultura românească, iar necultivarea terenurilor agricole constituie una dintre multele probleme. În momentul de faţă, în România, valoarea terenurilor nelucrate este de circa 20% din suprafaţa arabilă, în condiţiile în care sunt cultivate circa 8,1 milioane hectare.

România a plătit 581 de milioane de euro din subvenţii directe pe suprafaţă fermierilor români, subvenţii aferente anului 2009. Mulţi dintre aceştia se înscriu pentru primirea subvenţiilor europene, însă sunt cazuri în care terenurile pentru care se plătesc aceste sume de bani nu au văzut niciodată un utilaj agricol, singurul lucru care creşte acolo fiind ciulinii.

Apreciez implicarea domnului ministru Tabăra şi salut luarea unor asemenea măsuri, dar să nu uitam ca o astfel de lege există din 1991, Legea 18, o lege care îi amendează pe cei care nu îşi cultivă terenul, lege care până în momentul de faţă nu s-a aplicat.

Oamenii trebuie să înţeleagă că pământul trebuie lucrat în asociaţii sau arendat. Sunt oameni care, deşi nu au puterea financiară pentru a lucra terenul, refuză să îl dea în arendă. Prin aplicarea acestei legi se elimină aceste cazuri.

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

"Joc pasiv PSD, aruncare liberă pentru echipa Boc!"

Exact cu o săptămână în urmă, moţiunea simplă pe agricultură a PSD+PC, intitulată "Agricultorii români sufocaţi de importuri şi falimentaţi de politica agricolă a Guvernului Boc", a fost respinsă.

Nu vreau să mă întorc, acum, la fondul demersului respectiv, ci vreau să ridic o problemă de principiu. Desigur, este dreptul şi chiar obligaţia unui partid de opoziţie de a sancţiona prin moţiuni activitatea Guvernului, însă, şi de această dată, am avut de-a face cu ceea ce, în handbal, se numeşte "joc pasiv".

După ce, în urmă cu un an, PSD, dând de greu, şi-a luat jucăriile şi a plecat de la guvernare şi după ce, de aproape un an, cere demisia Guvernului Boc fără a avea curajul de a spune ferm: să plece PDL pentru că noi ne asumăm responsabilitatea scoaterii ţării din impas prin masurile A, B, C,..., şi de această dată, acelaşi PSD mimează... activitatea parlamentară.

Tragerea de timp, jocul pasiv despre care aminteam, nu sunt unele întâmplătoare: orice zi care trece greu pentru poporul român pune procente în contul PSD. Logica este simplă: blocăm, două zile, activitatea Parlamentului cu iniţiative inutile, ca cea a moţiunii simple pe agricultură, două zile în care majoritatea parlamentară nu are posibilitatea să urnească niciuna dintre legile aşteptate de români de luni de zile, facem zgomot la televizor, facem şi puţin teatru... dacă tot se televizează... şi mai ciupim un procent-două de încredere din partea românilor...

Ce alt rost ar fi putut avea o moţiune cu referire la un ministru deja demis, în contextul în care, în locul acestuia, tocmai fusese numit un altul, a cărui competenţă şi onestitate sunt indubitabile?

În handbal, când arbitrul constată o posibilă tendinţă de joc pasiv, arată semnalul de preavertizare, dând posibilitatea echipei să schimbe modul de atac.

Prin declaraţia politică de astăzi, nu am pretenţia să mă substitui poporului român, singurul arbitru îndreptăţit să ne invite în sau afară din arena politică. Doresc doar să atrag atenţia că jocul pasiv practicat de PSD durează cam de mult, că se vede şi că, aici, în Parlament, timpul înseamnă... legi!

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Un popor care mai crede în glume"

Guvernul Băsescu-Boc-Udrea, un guvern PDL, a scăpat din mână orice legătură cu populaţia, cu economia, cu viaţa reală, cu problemele oamenilor şi ale societăţii româneşti şi se ocupă de îmbărbătarea propriilor aleşi în administraţia publică locală.

Am văzut de curând cum reprezentanţii de seamă ai PDL au petrecut un sfârşit de săptămână în judeţul Mehedinţi pentru a discuta despre problemele lor şi nicidecum ale ţării.

Am văzut că miniştrii, primarii, consilierii locali PDL în frunte cu prim-ministrul său formal s-au ocupat de activul de partid, spunându-şi cât de bine conduc ei ţara, cum tăierea pensiilor şi a salariilor este un lucru bun, cum contractarea de împrumuturi de la FMI sau de oriunde se mai poate este mană cerească pentru românii din ce în ce mai datori, cum în justiţie nu se face dreptate şi oamenii aleargă cu anii prin diverse procese, cum preţurile cresc în special la alimente, cum toate se înrăutăţesc... iar PDL va câştiga viitoarele alegeri parlamentare chiar dacă ţara noastră o duce tot mai greu.

Românii sunt oameni toleranţi, cu răbdare multă şi foarte inteligenţi, preferând să fie ironici, să dea dovadă de umor, să creeze bancuri aşa cum făceau înainte de 1989 ca să facă faţă regimului dictatorial, plin de suferinţe pentru mulţi din cauza lipsei de alimente, de lumină, de TV etc.

În ultima vreme s-au înmulţit bancurile şi asta dovedeşte nemulţumirea gravă a cetăţenilor care îşi găsesc refugiul în glume acide la adresa guvernanţilor. Am citit câteva într-o revistă de rebus cu glume.

Două prietene vorbesc la telefon, din care una îi spune celeilalte că îşi va schimba modul de salut când va răspunde la telefon, astfel: Bună ziua, dragă, ţie şi ... ascultătorilor noştri!

O altă glumă: Guvernul a decis să mute orăşenii fără serviciu la ţară. Ce au răspuns aceştia? De acord, dar ... în altă ţară!

Iată starea de spirit a tot mai multor români după 18 luni de guvernare catastrofală portocalie, condusă de gruparea odioasă Băsescu, Boc, Udrea - PDL.

România este o ţară în care poporul său mai crede în glume ca formă de protest şi supravieţuire, alternativă la batjocura guvernamentală PDL.

Domnul Gheorghe Roman:

"Remanierea guvernamentală din 2010"

Mesajul pe care doresc să îl transmit se adresează atât dumneavoastră, colegilor, cât şi cetăţenilor României, care au fost şi sunt în continuare afectaţi de măsurile anticriză adoptate de Guvern. Fie că vorbim despre un "fost guvern" sau despre structura guvernamentală nou formată, trebuie să punem accentul pe proiectele de reformă iniţiate, al căror curs trebuie să continue înspre realizarea obiectivelor propuse, şi anume: ieşirea din criză care, de altfel, actualmente, reprezintă prioritatea şi totodată responsabilitatea Guvernului.

Referitor la criticile aduse la adresa noilor miniştri, atât de către o parte a presei, cât şi de către opoziţie, consider că, pentru început, ar trebui să acordăm noului Guvern o perioadă de graţie pentru că în situaţia în care se află ţara noastră, în momentul de faţă, abilitatea de a-şi conduce fiecare în parte ministerul nu poate fi dovedită decât odată cu trecerea unei perioade de timp de la instalare, iar îmbunătăţirile pe care aceştia le pot aduce pot fi resimţite treptat. Or în contextul acesta, criticile sunt nefondate, şi spun asta deoarece nu poţi critica modalitatea de conducere a unei persoane, dacă, in prealabil, nu ai lăsat-o să îşi demonstreze capacitatea de administrare.

Susţin noua structură guvernamentală pentru că vorbim despre o echipă formată din oameni de bună-credinţă, care cred că vor face tot posibilul pentru a aduce economia României la liman.

Domnul Neculai Răţoi:

"Profesori, elevi şi părinţi disperaţi"

A început un nou an şcolar. Din păcate, condiţiile în care învaţă elevii români sunt la fel de nefavorabile ca şi în anii trecuţi. Degeaba tragem semnale de alarmă privind importanţa educaţiei pentru dezvoltarea şi viitorul acestei ţări. Administrarea proastă a învăţământului şi falsul entuziasm al miniştrilor care au vrut mereu să schimbe sistemul nu au făcut decât să înrăutăţească starea şcolii româneşti. Nu pot să nu mă întreb care sunt motivele pentru care ministrul Funeriu a fost păstrat în funcţie la mult trâmbiţata remaniere a guvernului Boc IV. Un ministru fără zvâc, mereu în conflict cu dascălii şi sindicatele, lipsit de calităţile necesare unui om care gospodăreşte un domeniu atât de important. Mai mult, un ministru care îşi recunoaşte incapacitatea afirmând că "nu oferim educaţia necesară copiilor noştri".

Este adevărat că învăţământul din România nu oferă copiilor educaţia pe care aceştia trebuie să o aibă. Dar primul motiv pentru care acest lucru se întâmplă este chiar prezenţa domnului Funeriu la conducerea Ministerului Educaţiei. Aşa-zisa reformă pe care domnul Funeriu o invocă atât de des nu este decât un set de născociri gata să agraveze situaţia sistemului de învăţământ.

Anul şcolar care a debutat ieri a luat din nou autorităţile prin surprindere, astfel încât multe unităţi şcolare nu sunt pregătite să primească elevi. Lipsesc avize, nu există grupuri sanitare funcţionale, în unele şcoli reparaţiile abia au început, iar în altele s-au suspendat din lipsa de fonduri. Cum pot fi aceste autorităţi luate prin surprindere când şcoala începe în fiecare an în septembrie, după un calendar destul de clar? Răspunsul nu poate fi decât unul, şi anume lipsa de interes pentru educaţia copiilor.

Elevii români, oricât de dornici de performanţă ar fi, nu pot să reuşească în asemenea împrejurări. Nu au rechizite, nu au clase încălzite iarna sau locuri de recreare, nu au acele condiţii minime în care să poată învăţa.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, între educaţie şi învăţare există o mare diferenţă, însă România nu îşi învaţă copiii şi, cu atât mai mult, nu îi educă. Învăţarea se poate face în condiţii prielnice şi ţine mai mult de culegerea de informaţii. Educaţia se poate face de către dascăli cu talent şi cu vocaţie. Însă puţini sunt dascălii care îşi mai permit să trăiască din salariul de profesor, nimicit de deciziile guvernanţilor şi care nu visează un viitor mai bun în afara ţării. Profesorii care s-au prezentat în şcoli la începutul acestui an şcolar sunt din ce în ce mai îngrijoraţi şi trăiesc din ce în ce mai greu. Cum putem aştepta performanţă de la aceşti oameni şi ce drept are ministrul Funeriu să le ceară acest lucru când nu a putut nici măcar să stabilească un dialog cu ei, darămite să le protejeze drepturile în Guvern?

Guvernaţii trebuie să înţeleagă că trebuie oprită această bătaie de joc. Că trebuie oprite experimentele care se fac pe sistemul de învăţământ, pe viitorul ţării şi al copiilor români. Altfel, tinerii români nu vor mai fi căutaţi decât pentru munci necalificate şi nu vor avea şansa de a se bucura de statutul de egal al celorlalţi cetăţeni europeni, statut pe care România l-a obţinut cu atâtea sacrificii.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Un nou an şcolar"

Pentru mine, parcă dintotdeauna şi pentru totdeauna, în septembrie începe şcoala. Nu este o continuă reamintire, nu este nici nostalgia pentru anii trecuţi, este pur şi simplu sentimentul unui început ce exprimă noutăţi, acum doar bănuite, şi mai ales dorinţa de a le afla. Şi tot în septembrie, într-un ciclu constituţional, de data aceasta, începe o nouă sesiune parlamentară. Poate nu este întâmplător ca aceste instituţii atât de diferite să-şi suprapună măcar momentul de reluare a activităţii. Ambele sunt destinate să formeze şi să proiecteze pentru viitor o naţiune, prin educaţie sau prin lege, de ambele depinzând soarta acestei naţiuni Şi, atunci, să nu uităm că dascălii noştri ne-au pregătit pentru ce trebuie să facem acum pentru că datorită lor am căpătat în viaţă un sens şi o perspectivă.

Am învăţat principii şi legi, am tocit teoreme şi declinări latine. A venit momentul să înţelegem de ce am învăţat toate acestea. Toate s-au ordonat şi mai ales s-au sintetizat în modul în care gândim şi acţionăm în viaţă. De aici şi neliniştea mea la acest început de sesiune parlamentară. Oare să fi uitat tot ce am învăţat în mereu reluatul septembrie al studiilor noastre? Oare nu am înţeles nimic sau, dacă am înţeles, am înţeles oare bine? Se poate demonstra că tehnic este posibil, dar tot atât de bine se poate demonstra că este lipsit de sens. Principiile şi legile ştiinţelor exacte şi ale ştiinţelor naturale au fost aduse, prin studii îndelungate, aproape la gradul de a fi imuabile şi, în orice caz, definitorii în timp.

Noi am acumulat numai finalitatea unei imense şi laborioase activităţi de secole a umanităţii. Este timpul să gândim ca şi legilor fundamentale ale vieţii sociale să le dăm aceeaşi valoare. Unele dintre ele există, exemplul Codului civil napoleonian, în vigoare şi astăzi după 102 ani, având rădăcini viguroase în dreptul roman milenar, îmi este cel mai la îndemână. Câte din legile noastre vor rezista măcar 10 ani? E păcat că am uitat definiţia şi scopul legilor. E păcat că am început să uităm să aplicăm principii simple care din principii ale ştiinţelor devin principii de viaţă.

E septembrie şi începe şcoala, dar şi o nouă sesiune parlamentară, ultima din această legislatură, o legislatură în care individual ne-am pregătit, fiecare în felul său, pentru examenul din această toamnă şi unii dintre noi, pentru un nou ciclu parlamentar.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Energia verde"

Dezbatere despre energiile regenerabile trebuie să pornească de la problemele schimbărilor climatice şi disponibilităţii resurselor, în condiţiile unei importante creşteri demografice şi necesităţii de a permite accesul la energie a miliarde de persoane care în prezent sunt private de acesta. Utilizarea surselor de energie regenerabile SER au avantajul perenităţii lor şi al impactului neglijabil asupra mediului ambiant, ele neemiţând gaze cu efect de seră. Chiar dacă prin ardere biomasa elimină o cantitate de CO2, această cantitate este absorbită de aceasta pe durata creşterii sale, bilanţul fiind nul. În acelaşi timp, aceste tehnologii nu produc deşeuri periculoase, iar demontarea lor la sfârşitul vieţii, spre deosebire de instalaţiile nucleare, este relativ simplă. De asemenea, Uniunea Europeană, în cooperare cu statele riverane Mediteranei, pune la cale exploatarea energiei solare în mijlocul deşertului, în cadrul proiectului Desertec.

Conceptul Desertec vizează să pună tehnologia şi deşertul "la lucru" pentru a produce energie, apă potabilă şi un climat de securitate. Mai multe ţări, cum ar fi Algeria, Egipt, Iordania, Libia, Maroc şi Tunisia, au manifestat deja interesul pentru acest gen de cooperare. Mulţi dintre noi cunoaştem că, pentru anul 2020, Comisia Europeană a fixat pentru Uniunea Europeană obiectivul de utilizare în proporţie de 20% a energiei obţinute din surse regenerabile. Dar câţi dintre noi pot să indice trei proiecte recente din România care valorifică surse regenerabile de energie? În ţările occidentale vedem la tot pasul instalaţii eoliene de producere a energiei electrice şi totuşi, în Occident, de consideră că nu s-a făcut îndeajuns.

Drama este că, dacă întrebăm actualul nostru Guvern, vom afla că s-au realizat foarte multe... doar pe hârtie. În viaţa de zi cu zi, însă, nu vedem rezultatele concrete ale politicii energetice referitoare la sursele regenerabile. În realitate, ponderea majoritară între aceste surse utilizate în România continuă să o deţină hidroenergia şi foarte puţin celelalte tipuri de energie, care sunt folosite în mod curent în ţările vestice - biocombustibilii, energia eoliană, energia solară.

Producătorii de energie care au beneficiat de schema de promovare a resurselor regenerabile prin acordarea de certificate verzi au generat anul trecut peste 46.000 de MWh de energie, dublu faţă de 2006. Din aceasta, 83% a reprezentat-o energia din surse hidrologice şi 16,3% din cele eoliene. Chiar şi în urma acestor creşteri ale producţiei de energie curată, cantitatea este mică în comparaţie cu potenţialul real la nivel naţional.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Etichetarea plantelor modificate genetic"

Subiectul etichetării produselor obţinute din organismele modificate genetic a generat dezbateri intense atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, organizaţiile de mediu şi cele sanitare denunţând influenţa lor negativă atât asupra sănătăţii, cât şi asupra mediului. Deşi aceste organisme modificate genetic au depăşit cu mult graniţele cultivării, aprobării şi apoi comercializării lor, studiile internaţionale în domeniu demonstrează că în realitate acestea sunt dăunătoare atât pentru sănătatea oamenilor, cât şi pentru sănătatea animalelor.

Unul dintre cele mai disputate aspecte privind organismele modificate genetic ţine de etichetarea acestora, în momentul de faţă existând un act normativ care reglementează modul în care se face etichetarea, dar care însă lasă la aprecierea producătorului dimensiunile mesajului de pe aceste produse. Această situaţie confuză din Uniunea Europeană se transpune şi în România, care a devenit un însemnat producător şi consumator de organisme modificate genetic, asta din cauza faptului că nu avem o legislaţie adecvată în domeniu şi a lipsei informării consumatorilor.

Potrivit Greenpeace, în România, pe lângă soia modificată genetic, se mai comercializează şi cartofi, orez, porumb şi prune modificate genetic, iar autorităţile competente "închid ochii" la o problemă atât de gravă, cetăţenii devenind cobai pentru aceste produse, constatându-se că cei care consumă "OMG-uri" sau lucrează cu acestea, pot suferi afecţiuni foarte grave ale rinichilor, ale pancreasului sau ale sistemului nervos, mărirea riscului de avort la femei, precum şi naşterea copiilor cu malformaţii genetice.

Problema devine gravă dacă ne gândim că există magazine de produse naturiste care comercializează aceste produse obţinute din plante modificate genetic. Deci, aşa-zisa valoare nutriţională îmbunătăţită a organismelor modificate genetic nu este decât o poveste frumoasă, menită să ademenească credulii. Nu ne putem imagina cât de distructive pot fi efectele secundare şi accidentele în cazul tuturor acestor tehnologii care se "joacă" cu ordinea şi echilibrul atât de fragil al celulelor vieţii.

Consider că este nevoie urgent de un cadru normativ adecvat care să reglementeze corect şi fără echivoc situaţia în care consumatorii nu au posibilitatea de a-şi exercita dreptul de a opta pentru alimentele pe care preferă să le consume, prin introducerea unui mesaj de avertizare, în interiorul unei buline galbene, care să reprezinte 30% din suprafaţa etichetei produsului. De asemenea, ar trebui avute în vedere şi situaţiile în care comercializarea se face atât în magazine, cât şi în pieţe, instituindu-se măsuri distincte de afişare a avertismentului.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Măsuri pentru relansarea mediului de afaceri"

Câteva sunt măsurile ce trebuie implementate de urgenţă pentru accesul imediat la finanţarea europeană a proiectelor româneşti. Transferul fondurilor europene de la pilonul întreprinderilor mari spre pilonul IMM-urilor şi alte măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor.

a. Fondul European de Investiţii va gestiona cele 100 de milioane de euro din programul JEREMIE dedicat întreprinderilor mici si mijlocii. Fondurile vor fi utilizate pentru dezvoltarea pieţei de garantare a creditelor pentru IMM-uri şi respectiv a fondurilor de investiţii (venituri, capital), având astfel un efect pozitiv asupra posibilităţilor IMM-urilor de a-şi finanţa activităţile de dezvoltare.

Fondul de participare JEREMIE este blocat în prezent (nu s-a agreat banca colaboratoare), deşi trebuia deschisă schema în perioada 2008-2009. Prin urmare, 100 milioane de euro pentru alocaţii pentru cofinanţarea IMM-urilor care accesează fondurile structurale sunt blocaţi.

b. Măsurile pentru crearea de poli de competitivitate sau integrarea întreprinderilor în lanţuri de furnizori sau clustere nu s-au deschis niciodată. Alocarea totală a acestor măsuri este de 450 milioane euro. Aceşti bani ar putea fi redistribuiţi către o nouă măsură pentru întreprinderile mari şi către schemele de finanţare pentru IMM-uri.

În cazul realocărilor de sume în cadrul aceleiaşi axe nu trebuie decât cerut avizul Comitetului de Monitorizare, fiind o procedură uşor de urmat.

c. Accelerarea proceselor de programare şi evaluare a proiectelor pentru IMM-uri.

Deşi se invocă la nesfârşit lipsa personalului necesar pentru derularea proceselor de accesare a fondurilor structurale de către Autorităţile de Management, acestea nu ar trebui să fie afectate de măsurile "anticriză", respectiv reducerea personalului sau reducerea veniturilor personalului deoarece pentru AM-uri exista un program special care ar trebui să asigure accesarea cu succes a fondurilor structurale. Prin urmare, Autorităţile de Management deţin toate instrumentele necesare pentru derularea cu succes a programelor cu finanţare nerambursabilă. Dacă nu se găseşte ca fiind oportună externalizarea serviciilor din cadrul AM-urilor, măcar un procent de 50% din alocarea financiară să fie redistribuit către IMM-uri.

d. Amânarea termenului de plată a TVA la facturările emise de către furnizori a societăţilor care implementează proiecte cu finanţare nerambursabilă până la momentul intrării proiectului în perioada de exploatare.

IMM-urile, în proiectele cu finanţare nerambursabilă, îşi iau angajamentul creării locurilor de muncă şi asigurării unei funcţionări economice pe o perioadă de cel puţin 5 ani. Prin urmare, având în vedere avantajele finanţării acestor tipuri de proiecte (care asigură creşterea locurilor de muncă), se impune acordarea unor facilităţi pentru creşterea atractivităţii depunerii de proiecte. Această amânare la plata a TVA-ului pentru investiţii cu finanţare nerambursabilă, cu siguranţă va creşte interesul companiilor, deblocându-se astfel situaţia actuală, în care IMM-urile nu mai fac investiţii.

e. Demararea de programe europene de reconversie profesională în scopul realizării unei plase de siguranţă pentru bugetarii disponibilizaţi.

Prin acordarea de finanţare europeană (în cadrul POS DRU) pentru Serviciul Public de Ocupare (SPO) se urmăreşte creşterea calităţii şi eficienţei serviciilor furnizate către ANOFM pentru a asigura:

• corelarea ofertei cu cererea de forţa de muncă;
• pentru a asigura o asistenţă personalizată persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi acelora care aparţin grupurilor vulnerabile;
• creşterea competenţelor profesionale ale personalului implicat în furnizarea acestor servicii;
• îmbunătăţirea cooperării SPO cu alte organizaţii şi organisme active pe piaţa muncii, cu autorităţile publice locale şi cu furnizorii de educaţie şi de formare profesională, precum şi pentru a oferi servicii de consiliere profesională de înaltă calitate pentru dezvoltarea carierei.

Propun unele măsuri imediate în sensul că Autoritatea de Management a programului POSDRU (în contextul crizei actuale) să deschidă măsurile pentru Serviciul Public de Ocupare. Conform calendarului orientativ se deschid măsurile doar pe grant (maximum 500.000 euro/proiect) în iunie, acest lucru este însă incert. Pentru anul 2010 nu se prognozează deschidere sesiunilor pentru proiecte de tip strategic (max. 5.000.000 euro/proiect). Prin urmare, nici anul 2010 nu va reprezenta un an în care poate creşte gradul de absorbţie pe axa indicată, promovarea implicării active a personalului SPO pentru accesarea fondurilor disponibile.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Regresul economic al României"

Guvernele naţionale trebuie să depună eforturi pentru consolidarea sistemelor de protecţie socială, oferind o serie de soluţii la nevoile identificate de societate, cu accent special asupra integrării sociale a persoanelor, prin reinserţia profesională şi locuri de muncă.

Ministerele de resort trebuie să acţioneze în sensul reducerii polarizării şi ameliorării stării de sărăcie, printr-o serie de proiecte şi programe destinate grupurilor vulnerabile.

În activitatea acestora trebuie inclusă toată problematica legată de bunăstarea şi protecţia familiei, deci are ca scop realizarea de politici destinate tuturor persoanelor care se află în risc crescut de excluziune şi marginalizare socială (copil, persoana cu handicap, familia în ansamblul ei) şi pentru toate tipurile de structură în care se poate găsi: tinerii aflaţi în dificultate, persoanele vârstnice dependente, persoanele aflate în sărăcie etc.

Efectele negative ale crizei economice internaţionale s-au manifestat în România, declanşând comprimarea economiei, ceea ce a afectat piaţa forţei de muncă şi a determinat reducerea semnificativă a numărului de asiguraţi. Reducerea numărului de asiguraţi a condus la creşterea numărului de pensionări anticipate, înregistrându-se o triplare anuală a numărului de pensionări anticipate, ajungându-se în anul 2009 la circa 110.000 de pensii anticipate parţiale în plată. Criza economică şi socială ce afectează în prezent România are efecte negative asupra condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor.

În România, pragul sărăciei absolute este calculat prin însumarea costului unui coş minim alimentar cu un minim de consum de bunuri nealimentare şi de servicii, egal cu cheltuielile efectuate de persoanele al căror consum alimentar este egal cu costul coşului alimentar. Costul coşului alimentar a fost estimat pentru a asigura necesarul de 2.550 de calorii zilnic, în funcţie de consumul populaţiei din decilele 2 şi 3 ale distribuţiei populaţiei după cheltuielile de consum. Pragul sărăciei absolute pentru o persoană a fost, în anul 2009, de 254,5 lei. Plecând de la această sumă ne putem da seama câte persoane sunt în pragul absolut al sărăciei în România şi cum primesc ele aceste reduceri ale salariilor şi pensiilor, operate ilegal de către Guvern.

Domnul George Ionescu:

"Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC)"

În luna septembrie a anului 1960, la Conferinţa de la Bagdad, a fost creatǎ Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

Ideea înfiinţǎrii acestei organizaţii a venit atunci când companiile monopoliste au luat măsuri de scădere la jumătate a preţului petrolului brut exportat de ţările producătoare. Acest lucru a produs pagube materiale semnificative în economiile ţărilor producătoare, care au fost forţate să se gândească la noi modalităţi de asigurare a intereselor lor şi de prevenire a irosirii surselor lor de venit.

Organizaţia a cǎrei limbǎ oficialǎ este engleza, a avut sediul la Geneva pentru primii cinci ani de activitate, iar din 1965 sediul central se află la Viena, Austria.

Organizaţia interguvernamentală permanentă, care include în componenţa ei statele exploatatoare de petrol brut, indiferent de naţionalitatea acestora, coordonează şi uniformizează politicile în domeniul petrolului ale ţărilor membre, în vederea asigurării unor preţuri stabile şi echitabile pentru producători.

Statutul OPEC stipulează că "orice ţară cu un substanţial export net de ţiţei care are interese fundamental asemănătoare cu cele ale ţărilor membre poate deveni membru cu drepturi depline al Organizaţiei dacă este acceptat de o majoritate de ¾ din membrii cu drepturi depline, având toate voturile membrilor fondatori".

Statutul face diferenţa între cele trei categorii de membri: membru fondator, membru cu drepturi depline şi membru asociat. Organizaţia de apărare a intereselor producătorilor a avut ca membri fondatori Iranul, Irakul, Kuweitul, Arabia Saudită şi Venezuela. Cele 5 state fondatoare au fost urmate ulterior de alte state membre, în prezent organizaţia fiind formata din 12 membri de pe 3 continente (Africa, Asia si America de Sud): Algeria, Angola, Libia, Nigeria, Irak, Iran, Kuweit, Qatar, Arabia Sauditǎ, Emiratele Arabe Unite şi Venezuela. Ecuador a fost membru deplin între 1973 - 1992, revenind în organizaţie în octombrie 2007. În mai 2008, Indonezia, care a devenit importator net de petrol, a anunţat că se va retrage din OPEC Gabon a fost membru deplin OPEC între 1975 - 1995. Sudan şi-a exprimat intenţia de a deveni membru, state candidate la poziţia de viitori membrii ai organizaţiei fiind si Norvegia, Bolivia, Mexic si Siria.

În cadrul OPEC, deciziile se iau prin consens. Fiecare ţară are, teoretic, suveranitate absolută asupra producţiei sale de petrol. Ţările membre decid, însă, prin vot unanim asupra nivelului maxim al producţiei pe întreaga organizaţie, dar şi defalcat pe fiecare ţară membră.

Determinarea celor mai bune modalităţi pentru apărarea intereselor statelor membre în mod individual şi colectiv; considerarea continuă a intereselor naţiunilor producătoare şi a necesităţii securizării venitului stabil a ţărilor membre; întocmirea şi adoptarea metodelor pentru a garanta stabilizarea preţurilor pe pieţele acţiunilor petroliere internaţionale în vederea eliminării fluctuaţiilor dăunătoare şi inutile; susţinerea eficientă, economică şi regulată cu petrol a naţiunilor consumatoare şi o întoarcere cinstită a capitalului pentru investitorii din industria petrolieră, reprezintǎ scopul principal al organizaţiei, conform statutului ei.

Influenţa OPEC pe piaţă nu a fost întotdeauna una de stabilizare. Ea a alarmat lumea favorizând inflaţia atât în ţările în curs de dezvoltare, cât şi cele dezvoltate prin folosirea "armei petrolului" în criza petrolului din 1973. Capacitatea OPEC de a controla preţul petrolului s-a diminuat semnificativ din acel moment, ca urmare a descoperirii şi dezvoltării unor mari exploatări de petrol în Golful Mexic şi Marea Nordului, începutul ascendent al Rusiei si modernizarea de piaţă. Cu toate acestea, OPEC are încă o mare influenţă asupra preţului petrolului, întrucât exporturile de petrol ale organizaţiei reprezintă aproximativ 60% din petrolul comercializat la nivel mondial. Ţările membre OPEC produc aproximativ 40% din ţiţeiul mondial şi 14% din gazele naturale.

Dependenţa de produsele livrate de Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) va creşte în următorii 5-10 ani, în condiţiile în care producţia statelor din afara cartelului va scădea. "Am constatat o creştere a ofertei statelor din afara OPEC, dar pe termen mediu aceasta va scădea. Din acest motiv, dependenţa de petrolul OPEC va fi mai mare", a declarat şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), Nobuo Tanaka. În august 2010, OPEC a prognozat că cererea mondială de petrol va creşte în acest an cu 1,8 milioane de barili pe zi la 86,6 milioane de barili pe zi

Domnul Constantin Chirilă:

"Administrate judicios, terenurile statului pot contribui la micşorarea deficitului bugetar"

Doresc să vă supun atenţiei problema terenurilor aflate în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului. Recent, mi-a fost adusă la cunoştinţă informaţia potrivit căreia există suprafeţe de terenuri date spre exploatare către agenţi economici, prin contracte care au pretenţia de a concura cu Matusalem ca vârstă. În vremuri de criză, este necesar să privim cu atenţie fiecare contract prin care bunurile statului sunt date spre folosinţă, să vedem care este câştigul adus bugetului. În cazul în care acest câştig nu există sau este ridicol de mic, consider că este mai bine să adoptăm o formula mai eficientă de acordare a acestor bunuri spre folosinţă.

Criza economică trebuie combătută cu măsuri de reducere a costurilor, de maximizare a câştigurilor, de renunţare la activităţi neprofitabile. Dacă transpunem aceste principii economice din mediul privat către activităţile economice ale statului, trebuie să dăm dovadă de o aliniere corectă la cerinţele momentului. Prin urmare, contractele de folosinţă ale terenurilor din patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului trebuie să fie reanalizate periodic, în aşa fel încât încasările să fie cât mai mari.

Rămânând la capitolul încasări provenite din închirierea sau concesionarea terenurilor Administraţiei Domeniilor Statului, am remarcat că există importante suprafeţe de teren care nu au fost preluate spre exploatare de către agenţii economici. Astfel, la şirul de terenuri lăsate în paragină de către proprietarii care nu au bani să le lucreze sau le-au cumpărat doar pentru potenţialul imobiliar, mii de hectare ale statului vin să completeze peisajul dezolant al agriculturii româneşti. În acest fel, Agenţia va cheltui resurse pentru a proteja terenurile de intruşi, dar nu va atrage resursele necesare acestor costuri. După cum se ştie, orice cheltuială a statului se adaugă deficitului bugetar.

Extrapolând aceste aspecte sesizate de mine la nivelul tuturor activităţilor statului din care se pot încasa venituri, trebuie să remarcăm faptul că reducerile de cheltuieli cu salariile şi numărul de personal nu sunt suficiente. Trebuie ca autorităţile de resort să găsească formule eficiente de lucru, pentru a micşora povara cheltuielilor statului.

În încheiere, atrag atenţia asupra faptului că Agenţia Domeniilor Statului este o entitate cu caracter financiar şi comercial, având ca scop valorificarea terenurilor aflate în proprietatea statului. Sper că sunteţi în asentimentul meu atunci când afirm că "valorificarea" trebuie să însemne să dăm valoare acestor terenuri.

Este cazul să ieşim din inerţia rămasă de pe vreme comuniştilor, când bunurile statului erau ale tuturor, dar ale nimănui. Aceste terenuri reprezintă un potenţial de încasări la bugetul de stat, astfel ca ele trebuie să fie un punct de interes major, în condiţiile în care fiecare leu din buget este obţinut cu dificultate şi trebuie drămuit cu grijă.

Domnul Petru Călian:

"Învăţământul, nota 4 la lucrarea de control"

Începutul gri din acest an şcolar a fost în concordanţă cu discursul ministrului Funeriu, care a urat copiilor un bun venit în clasa "întâia". Tradiţia şcolii noastre, interesul pentru un anumit câmp de cercetare înalt specializat, bagajul de cunoştinţe, metoda şi stilul de muncă, toate acestea nu mai reprezintă ţelul elevilor şi cadrelor didactice. Auspiciile sub care a început anul şcolar sunt dureroase şi adânci. Ponderea cadrelor didactice fără pregătire pedagogică adecvată, reprezentată destudenţişi de persoane provenite din programe de reconversie profesională, lipsa autorizaţiilor sanitare şi a utilităţilor, precum şi starea tensionată a profesorilor compun reţeta marca Funeriu, intitulată "Recredibilizarea învăţământului românesc ca principală misiune a mandatului său de ministru".

Criza fără precedent din sistemul educaţional păleşte în faţa remanierii anunţate de către ministrul de resort, remaniere care din păcate rămâne un proiect nefinalizat.

Noua abordare a educaţiei are, cu siguranţă, intenţii bune, dar vedem cu toţii că în ciuda speranţelor de a intra în normalitate, învăţământul din România se confruntă cu un continuu proces de degradare şi instabilitate.

Dezvoltarea societăţii constă în dezvoltarea capacităţii intelectuale a viitoarelor generaţii. Remodelarea, transformarea, reorganizarea şi modernizarea sunt concepte pe care societatea le ia din mers, în evoluţia sa în timp. Societatea românească, în ansamblu, este supusă unor ample şi complexe procese de reformare, palierele sistemului educaţional depinzând de criza economică prin care trecem.

Reformarea învăţământului trebuie concepută în corelare cu tradiţiile valoroase ale şcolii româneşti, dar şi cu valorile europene. Aceasta trebuie dezvoltată pe mai multe planuri şi direcţii, cu finalităţi specifice. E suficient să copiem modelele altor ţări, care au reuşit cu succes să-şi dezvolte societatea datorită educaţiei.

Sunt de părere că şcoala reprezintă nucleul unei societăţi sănătoase îndreptate spre dezvoltare.

În prima zi a noului an şcolar, a fost publicat un sondaj de opinie privind modul în care este perceput învăţământul românesc. În funcţie de întrebare, numărul nemulţumiţilor variază între 60 şi 80%. Peste jumătate dintre români apreciază şcoala românească drept mai slabă decât şcolile din celelalte state UE. O mare parte din respondenţi au găsit drept soluţie a redresării nivelului învăţământului românesc revenirea la câteva reguli din vremea comunismului. Acest lucru confirmă faptul că învăţământul românesc necesită trecerea de la un sistem bun la unul adaptat actualelor cerinţe ale societăţii.

Şcoala se defineşte ca un univers al căutărilor şi al incertitudinilor, aşa ar trebuie să fie şi reforma ei: cu rezultate şi răspunsuri.

Domnul Samoil Vîlcu:

"Învăţământul, domeniu strategic pentru România"

Un nou an şcolar a început pe 13 septembrie. Emoţia începutului pentru cei de clasa I, dar şi a revederii colegilor şi profesorilor a fost uşor de sesizat în prima zi de şcoală. Învăţământul, cred eu, este un domeniu strategic pentru orice ţară. Având un învăţământ de calitate, poţi spera în evoluţia societăţii şi chiar într-o clasă politică mai bună.

Conform Constituţiei, în ţara noastră au dreptul la învăţătură toţi cetăţenii ţării indiferent de origine socială, sex, apartenenţă, politică sau religioasă şi fără alte îngrădiri care ar putea constitui nerespectarea drepturilor omului. Învăţământul de stat are un caracter deschis, toţi cetăţenii având acces la toate gradele şi formele de învăţământ şi este gratuit.

Trebuie să recunoaştem că învăţământul românesc este unul performant, dacă avem în vedere numărul mare al cercetătorilor, oameni de ştiinţă, ingineri, care fac carieră şi în afara graniţelor României, în importante institute, companii din Occident, şi care prin contribuţia lor au revoluţionat dezvoltarea mondială.

Este adevărat, numeroasele modificări aduse sistemului de-a lungul anilor au slăbit calitatea învăţământului sau au scos la suprafaţă probleme majore ce nu pot fi rezolvate rapid, dar învăţământul românesc a fost şi este o rampă de lansare pentru oameni de o deosebită valoare.

La fel ca întreaga societate, şi învăţământul românesc trece printr-o perioadă dificilă, dacă ne gândim la reducerea numărului de posturi şi la închiderea unor şcoli, dar toate acestea ar putea duce la creşterea calităţii actului de învăţământ.

Începerea unui nou an şcolar îmi oferă prilejul, stimaţi colegi, de a ura cadrelor didactice şi elevilor succes şi rezultate deosebite!

Domnul Mircea Lubanovici:

În calitate de deputat ales în Colegiul nr.3 Diaspora, dar şi de cetăţean al Statelor Unite ale Americii, doresc să-mi exprim cu claritate convingerea că toţi românii din Diaspora merită pe deplin să beneficieze de o lege electorală, conform căreia să voteze în condiţii mai accesibile, fără a consuma atâta timp şi, implicit, resurse materiale în acest scop nobil.

În acest context, reamintesc compatrioţilor mei din ţară că românii din SUA, Canada şi Australia, pe care-i reprezint - ţări care reunesc 35 de secţii de votare - se deplasează de multe ori de la sute de kilometri depărtare, cheltuind bani şi timp, pentru a-şi exercita dreptul democratic de a vota, în semn de iubire şi loialitate faţă de patria-mamă.

Proiectul de lege privind votul prin corespondenţă pentru românii din străinătate - iniţiat de ministrul de externe, Teodor Baconschi - vine tocmai să rezolve aceste probleme ale alegătorilor români din Diaspora, ca şi o iniţiativa legislativă similară aparţinând colegei de partid, doamna deputată Raluca Turcan.

Proiectul de lege al Ministerului Afacerilor Externe privind votul prin corespondenţă vine să rezolve aceste neajunsuri şi să asigure accesul mai amplu, mai uşor şi mai puţin costisitor al românilor din străinătate la procesul electoral din România, eliminând în acelaşi timp supraaglomerarea secţiilor de vot din străinătate şi asigurând o alternativă de exprimare a votului pe care multe democraţii avansate o utilizează deja cu succes. Menţionez că votul prin corespondenţă există în multe dintre ţările occidentale cu democraţie consolidată.

Pentru cetăţeanul român din străinătate, votul prin corespondenţă creează o modalitate alternativă de vot fără a exclude însă modalitatea tradiţională de vot. Pe de altă parte, dacă alegătorul doreşte să-şi exercite dreptul de vot chiar în ziua alegerilor, direct în secţiile de vot deschise de ambasadele sau consulatele României, acesta va avea în continuare această posibilitate, cu condiţia să vină la secţia de vot cu certificatul de alegător şi cu buletinul de vot nefolosit.

Pe de altă parte, este vorba doar de avantaje - potrivit noului proiect de lege - şi pentru românii aflaţi în străinătate, dar fără domiciliul stabil acolo (doar aceştia pot vota la ambasade), care nu pot vota pentru că au în actul de identitate o adresă diferită faţă de locul în care trăiesc de fapt. Dreptul de a alege este garantat de Constituţie, dar cu toate acestea mulţi cetăţeni - în 2008 a fost vorba de cel puţin un milion, se pare - nu şi l-au putut exprima, tocmai din această cauză.

Având în vedere cele prezentate, susţin şi salut - împreună cu alegătorii mei - aceste iniţiative legislative menite să îmbunătăţească sistemul de votare din România şi să transforme pentru românii din Diaspora exercitarea dreptului la vot dintr-o corvoadă într-o acţiune simplă.

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Banii s-au dus, iar ecologizarea perimetrelor miniere nu se vede"

Am vorbit de mai multe ori de la tribuna Parlamentului despre problemele pe care le au Baia Mare şi Maramureşul din cauza sistării activităţii miniere. Şi am mai spus că închiderea minelor este una dintre afacerile netransparente, ca să nu spun necurate, nu doar din Maramureş. Stau argument cele peste 35 milioane euro alocate, pentru ecologizare, dar fără a se vedea şi rezultatele. Prezentă în Maramureş, în acest an, directoarea adjunctă a SC Conversmin, spunea că, până la sfârşitul anului 2009, pentru activitatea de proiectare, conservare, închidere, ecologizare şi monitorizare post-închidere pentru obiectivele miniere din Maramureş au fost alocate fonduri bugetare în valoare totală de 99.695.562 lei. Iar pentru 2010, pentru obiectivele miniere din judeţ s-au alocat fonduri în sumă totală de 48.351.443 lei. Adică peste 35 milioane euro, pentru punerea în siguranţă, stabilitatea şi ecologizarea a patru iazuri de decantare, pentru funcţionarea şi retehnologizarea a 4 staţii de colectare şi epurare a apelor de mină amplasate în bazinul hidrografic Someş-Tisa, cu posibil impact transfrontalier, iar pentru conservarea şi protecţia perimetrelor miniere a căror activitate a fost sistată (15 obiective miniere, 5 staţii de tratare a apelor şi 7 iazuri de decantare la care nu s-a început punerea în siguranţă) s-au repartizat 7,5 milioane lei. Au mai fost alocaţi 1,4 milioane lei pentru serviciile de asistenţă termică pentru lucrările de închidere şi ecologizare încheiate cu Conversmin, dar şi a celor finanţate prin Banca Mondială.

Sumele sunt mari, iar o parte dintre autorităţile judeţene recunosc că lucrările au fost făcute de mântuială, semn că mulţi dintre banii alocaţi n-au ajuns la lucrările care trebuie efectuate, ci s-au pierdut pe drum, de la licitaţie şi proiectare, până la execuţie. Iar dacă te iei după ce se scrie în presă, cei care verifică modul de execuţie a lucrărilor sunt pe aceeaşi mână cu executanţii. Se decontează lucrări care nu s-au făcut, iar din staţiile de epurare ies tot ape poluate, sau staţiile nu funcţionează deloc, banii au ajuns la firmele abonate la banul public, în loc să ajungă în economia reală.

Priveliştea oferită de perimetrele miniere în care nu se mai lucrează este dezolantă: guri de mină care poluează, halde şi iazuri lăsate de izbelişte, staţii de epurare prin care trec ape otrăvite etc. Reprezentanţii Gărzii de Mediu din Maramureş spun că firmele care au lucrat la închiderea perimetrelor miniere au fost alese, şi în acest an, în baza contractelor semnate în anii anteriori.

Aşa se face că o singură firmă a câştigat, la încetarea activităţii Companiei REMIN, licitaţia de întocmire a proiectelor tehnice. Este vorba de peste 80% dintre lucrări.

Şi în tot acest timp, Ministerul Economiei, dar şi Ministerul Mediului şi cel al Turismului vorbesc despre strategii de dezvoltare durabilă şi alternative la minerit.

Domnul Vasile Popeangă:

"Regulamentul trădării"

E de groază ce poate să mai scornească gaşca portocalie şi vasalii ei pentru a se menţine la putere! În locul lor, nişte politicieni de bun-simţ, ajunşi la o aşa de joasă încredere în ochii poporului pe care declară că-l conduc, şi-ar lua bocceluţele şi s-ar călători către vastele locuinţe proprii, în aşteptarea unor zile mai bune, dar ei se ţin cu ghearele şi cu dinţii de putere, deoarece sunt convinşi că nu mai pupă puterea în următorii 50 de ani, în nicio combinaţie guvernamentală raţională posibilă. Aşa că trag cu toţii de actuala coaliţie neraţională, sub pretextul reformei pentru a face prostii cât Casa Poporului şi cu imbecila justificare a crizei şi a lipsei banilor la orice nu reuşesc să facă într-o guvernare reală. Piară România, trăiască guvernarea portocalie! Nu contează că sunt incapabili, nu contează că habar n-au să atragă fonduri europene, cât contează faptul că aceste fonduri de orice natură sunt pentru jumulit. Din acest motiv speculează orice cuvânt scris care i-ar putea avantaja, se dau de ceasul morţii şi cu fundul de asfalt doar-doar or rămâne încă o zi în scaunul puterii şi se roagă permanent să mai rămână puţin la guvernare, că n-au jumulit suficient şi altă ocazie nu mai pupă. Ce jalnici! Ce penibili! Ei sunt mai răi ca popoarele migratoare, îşi lasă semnele pe tot ce ating: onoare, conştiinţă, legi, regulamente... Să amintim doar jenanta prestaţie cu iz de pseudointeligenţă prin care se dau toţi portocaliii de ceasul morţii ca să le ofere niscaiva funcţii în parlament vasalilor lor, foştii independenţi fugiţi din toate partidele, actualii neindependenţi, dar membri de partid liber-schimbist ai generalului peste curele şi obiele.

O femeie de la care naţiunea română ar avea pretenţii că, cică, a reprezentat-o şi cu o altă ocazie, se tot dă peste cap ca să nu priceapă că în Parlament funcţiile sunt date reprezentanţilor poporului. Cum transfugii lui Oprea (cu el în frunte) nu au dat ochii cu electoratul în postura de reprezentanţi ai UNPR-ului, rezultă, chiar şi pentru un om simplu, că nu pot avea un grup parlamentar al UNPR-ului, deoarece ei nu reprezintă pe nimeni. Ca să reprezinte pe cineva, băsiştii lui Oprea ar fi trebuit să se întoarcă la popor, de la Băsescu citire! Da, au fost votaţi, unii uninominal, dar au fost votaţi pe platforma partidelor din care provin. Pe vremea aia, juraseră credinţă electoratului partidelor respective, aşadar au fost votaţi ei, dar pe motive ţinând de partidele de provenienţă. Dacă ar fi fost într-adevăr nişte valori independente bine conturate, candidau independent de la bun început. Înregimentându-se sub flamură partinică, din start au pierdut atu-ul independenţei pe care o clamează acum. Scuza că au fost votaţi uninominal pentru marile valori care sunt şi nu pentru doctrinele şi ideile pe care le-au reprezentat, nu stă în picioare.

Vreţi să demonstraţi că aveţi dreptate? OK, lăsaţi locurile libere, faceţi iar alegeri şi vedeţi dacă mai puteţi ocupa vreunul locurile de reprezentare pe care vă lăfăiţi acum, dar fără a mai reprezenta pe cineva. Aşa că, acum nu vă deosebiţi cu nimic de statutul reprezentanţilor minorităţilor etnice sau cultelor care au, ipso facto, un reprezentant în parlament, chiar dacă sunt sub norma de reprezentare electorală. De asemenea, nici nu poţi cere tu, minoritatea X (neetnică), o funcţie de conducere într-o comisie, doar pentru că îţi închipui, tu şi încă vreo câţiva împricinaţi cointeresaţi, foşti reprezentanţi, că ai fi, prin dezertare, vreun alt soi de mare reprezentant sau ceva...

Şi tot de la Băsescu citire: chiar dacă UNPR-ul s-a înscris la tribunal, locul lui în Parlament ar fi fost eventual de la următorul mandat, iar alianţa (dom' Băsescu, alianţa PDL-UDMR-UNPR e cumva înscrisă la tribunal ca să fie majoritară legal în Parlament?) va fi valabilă tot de la următorul mandat.

Consider că eforturile de strâmbare a înţelesurilor slovelor regulamentului Camerei Deputaţilor sunt pentru perpetuarea la putere a nesimţirii şi bunului plac, a dictaturii unei minorităţi tot mai nesemnificative în detrimentul poporului român chinuit de criză, chiar dacă se transformă cu bună ştiinţă bietul regulament într-un regulament al trădării.

Stimaţi portocalii, sunteţi doar la un pas de trădarea de neam şi ţară, şi mai e doar un pic până la momentul în care indiferent cine va veni după voi la putere o să-şi facă un titlu de onoare din a vă aduce pe toţi în faţa justiţiei, pentru a răspunde pentru toate ilegalităţile pe care le-aţi comis cât aţi fost la putere.

Temeţi-vă de mânia poporului acesta, căci aspră s-a dovedit a fi! Ceauşescu stă mărturie!

Domnul Vasile Popeangă:

"Reforma prostituţiei"

Spuneam cu ceva timp în urmă că, Guvernul Boc IV urmează să implementeze cea de-a 30-a măsură pentru înflorirea economiei româneşti, respectiv impozitarea reformei celei mai vechi meserii.

Acum se pune de zor pe tapet reforma prin impozitare a celei mai vechi meserii din lume - prostituţia. Că acum propunerea de îmbogăţire a bugetului statului prin impozitarea gunoiului moral vine din partea unui rege al gunoaielor, nu e o surpriză deosebită. Başca, dacă luăm în calcul că, nu cu mult timp în urmă, au fost trimişi în documentare, dar şi sub acoperire, însăşi unii parlamentari PDL, chiar din judeţul de baştină al premierului mic la stat - mare la sfat.

Distinşii colegi au studiat pe îndelete nu numai sfintele taine ale meseriei aducătoare de mangoţi în vistieria bugetului, dar şi unde vor instala casa de marcat fiscală sau, de ce nu, ceasul de verificare pentru ca meseriaşele să nu pice pe panta evaziunii fiscale. Nu ştim la ce concluzie s-a ajuns, dar tare mi-aş dori ca activitatea să înceapă de la cele mai înalte vârfuri, având în vedere că însuşi Băsescu a zis că ar cam trebui ca unii să-şi găsească un al doilea job şi bineînţeles, ca de obicei, fiind o activitate reformată după chipuri şi asemănări portocalii, să fie impozitate conform importanţei. Să vezi atunci prosperitate pe capul ministerului Finanţelor! Îşi vor dubla personalul doar pentru a ţine evidenţa şi a controla afacerea frumoaselor fericite.

Propun, însă, ca din start, specialistele menţionate mai sus să primească un spor de impozit de 25%, aşa, cu dedicaţie direct de la conducerea superioară a PDL, pe motiv de invidie de breaslă, spre fericirea premierului care, la muşchii care i-au crescut la limbă în ultimii ani, deşi se spune că politica-i o femeie de moravuri uşoare, tipul ar da faliment şi-n branşa asta, tot cum a dat şi în domeniul ştiinţei legii fundamentale...

Acum, sincer, ziceţi dumneavoastră, chiar şi cei mai portocalii la suflet, cine s-ar duce la premier ca să-i taie o chitanţă? În cazul său, poporul român face donaţii caritabile sau se mulţumeşte doar cu zisul... Asta e. După cum bine zicea şi Topârceanu: un ţânţar nervos şi foarte slab la Constituţie, în zadar vrea să ia parte la o prostituţie... Cine mă poate contrazice, să ridice două degete.

Iar eu zic: Boc, lasă mâna jos că te ia Băsescu de ciuf!

Domnul Vasile Popeangă:

"Reforma ticăloşiei"

Traian Băsescu, în marşul portocaliu triumfal spre reforma a orice în România, făcută după chipul şi asemănarea băsescienilor, a ajuns şi la reforma ticăloşiei. După spusele înaltului, da' degeaba demnitar al României, cică ticăloşi sunt doar ceilalţi care au mărit pensiile, ai lui - nu! Deşi numai în 2009 s-au mărit pensiile de două ori: cu 2%, respectiv 3%!

Nu, domnule Băsescu! Ticăloşi sunt doar cei care se gândesc numai la cum să fure ei, nu să împartă din venitul naţional şi cu cei care îl produc, prin măriri de pensii şi de salarii.

Ticăloşi sunt doar cei care, numai c-aşa vrea muşchiu' lor, "reformează" după bunul plac valoarea forţei de muncă, în scădere subită cu minim 25%, sub imbecilul pretext al crizei pe care n-au ştiut s-o managerieze sub nicio formă.

Ticăloşi sunt cei care se răzbună pe pensionari pentru că n-au fost capabili să le fure legal 15% din pensii, iar acum nu ştiu cum să mai impoziteze pensiile cu 16%.

Ticăloşi sunt cei care, la nişte pensii impozitate deja - cel puţin înainte de 1989 şi câţiva ani după, întâi se luau impozitele la salariul brut, apoi se repartizau procentele pentru pensii, asigurări sociale etc.-, după impozitare mai vor să aplice încă 16% impozit.

Ticăloşi sunt cei care spun nemulţumiţilor de tăierile de salarii ca să-şi mai ia încă o slujbă, când la peste un milion de neangajaţi (şomeri plus cei scoşi din evidenţe prin depăşirea timpului alocat - altă ticăloşie! -) nu sunt decât vreo 12.000 de locuri de muncă oferite, multe dintre acestea fiind în condiţii de muncă subumane sau scoase "de formă" la agenţiile de muncă.

Cum tot ticăloşie înseamnă să jefuieşti poporul român de miliarde şi miliarde de euro pe vreme de criză, aruncându-i pe fleacuri care fac portofelul ca purcelul firmelor "de casă" ale puterii, şi cum tot ticăloşie a fost împrumutul de la FMI luat fără aprobarea Parlamentului, împrumut pe care o altă putere democratică n-ar fi imposibil să-1 recupereze de la cei care acum se joacă de-a conducerea României. Căci, nu-i aşa? După faptă şi răsplată. Nu poate să plătească un popor întreg ce intră în buzunarele altora.

Cam astea sunt formele primare ale ticăloşiei portocalii, pe care, din păcate toată lumea le ştie, dar faţă de care instituţiile statului nu acţionează.

Să trăiţi bine !

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Dezastrul puterii portocalii"

În urmă cu un an, în campania electorală, preşedintele Băsescu le spunea românilor cu mândrie şi satisfacţie că România a ieşit din criză datorită Guvernului Boc, iar în aceste zile le transmite românilor că e dezastru şi că toţi trebuie să fim solidari şi să acceptăm reducerea veniturilor în aceste vremuri grele. Dar, odată trecută campania electorală, deşi puteau să mai mintă aşa cum spunea un ministru cu puţin timp în urmă, pentru a nu îngropa de tot România, adevărul a fost spus şi astfel dezastrul în care guvernul de acum, de tristă amintire Boc, a aruncat România din cauza incompetenţei şi clientelismului fără margini de care dă dovadă a ieşit la iveală.

Nimic nu a rămas neatins de ciuma portocalie care distruge tot ce întâlneşte în calea sa, de la sistemul de sănătate la sistemul asigurărilor sociale, la învăţământ, orice poate aduce un venit pentru camarila portocalie care este din ce în ce mai înfometată şi lasă impresia că nu vrea să se oprească decât după ce va falimenta totul în această ţară.

Astfel, în timp ce bugetul asigurărilor sociale are un deficit mare, guvernul nu se preocupă să rezolve situaţia în sensul de a determina instituţiile statului să-şi facă treaba şi să ia măsuri pentru ca restanţele la bugetul asigurărilor sociale al firmelor la care statul este acţionar majoritar să fie plătite, astfel, încât să nu fie nevoie să se impoziteze pensiile pentru a reduce deficitul.

Însă această preocupare nu este printre priorităţile guvernului cenuşiu Boc, deoarece ar însemna să deranjeze clientela de partid care este instalată în toate consiliile de administraţie şi la conducerea companiilor de stat pentru a se îmbogăţi pe spatele românilor, nu pentru a fi eficienţi, competenţi şi a lucra pentru bunăstarea românilor. Dar ce contează pentru ei? Atâta timp cât îşi fac plinul, poate să se întâmple orice, cetăţenii nu contează, importanţi sunt doar şefii portocalii care trebuie mulţumiţi.

În timp ce dezastrul se generalizează, oamenii puterii se preocupă de soarta partidului care se dovedeşte a fi mai importantă pentru ei decât viaţa românilor care în această perioadă au nevoie de măsuri concrete de redresare economică pentru a le da o speranţă şi nu pentru a le distruge orice urmă de optimism. Dar în afară de a distruge viaţa cetăţenilor din această ţară, Partidul Democrat Liberal nu ştie să facă altceva, şi din acest motiv trebuie să plece de la putere pentru a da României şi românilor o şansă.

Domnul Cornel Itu:

"Campusurile şcolare, şantiere veşnice"

S-au scurs trei ani de când fostul ministru al educaţiei şi cercetării, Mihail Hârdău, pe un ton triumfal, a prezentat Programul de reconstrucţie şi reabilitare a campusurilor şcolare ca obiectiv prioritar al strategiei de dezvoltare a învăţământului, aprobată de Guvern pentru perioada 2006-2008.

Iniţial, programul la nivelul întregii ţări cuprindea 84 de campusuri şcolare, dintre care 15 obiective de investiţii noi, 26 reabilitări şi 43 extinderi şi reabilitări.

Vă întreb stimaţi colegi, ce s-a ales de acest program? Câte din aceste proiecte au fost finalizate?

Întrebările sunt retorice, realitatea se vede, se ştie. Astăzi după trei ani, ne putem mândri cu o idee, cu o intenţie, cu proiecte începute şi nefinalizate, cu bani aruncaţi pe apa sâmbetei.

Pot spune că din entuziasmul de început s-a ales praful şi pulberea. Unele campusuri au rămas în stadiu de proiect, altele, într-o situaţie şi mai gravă, au ajuns nişte şantiere abandonate, adevărate ruine, pentru care s-au făcut cheltuieli uriaşe fără nicio finalitate. Aceste veşnice şantiere întregesc imaginea declinului economic în care ne zbatem şi pentru care actualul guvern n-are nicio soluţie.

În aceste condiţii, mă întreb dacă într-o ţară cu o industrie precară, cu o agricultură de subzistenţă, cu o infrastructură învechită, distrusă de vreme, mai poate fi vorba de investiţii în domeniul social, în învăţământ, în sănătate?

Răspunsul oficial este arhicunoscutul laitmotiv: lipsa banilor.

În realitate este vorba, în primul rând, de elaborarea unor proiecte care prin anvergura lor, depăşesc posibilităţile noastre reale, precum şi de cheltuirea ineficientă, necontrolată şi părtinitoare a banului public de către autorităţile teritoriale.

Astfel, multe dintre firmele angajate în executarea lucrărilor, de teamă să nu rămână fără bani, executând o parte din lucrări, au cerut recepţie parţială, au luat banii şi pe-aci ţi-e drumul. Un exemplu concret îl oferă situaţia campusurilor şcolare din judeţul Cluj.

La Dej şi Huedin au început lucrări de reabilitare şi extindere a campusurilor proiectate, apoi din lipsa banilor lucrările au fost sistate, iar ce s-a construit se deteriorează pe zi ce trece. Prin grija ministerului, ne-am procopsit cu nişte şantiere în ruină, cu nişte şantiere veşnice, în locul campusurilor şcolare visate.

Domnul Ioan Stan:

Îngrijorarea şi nedumerirea mă fac să verific, încă odată, valabilitatea zicerii că, orice ar fi, mai multe capete judecă mai bine decât unul singur, indiferent cât de bogată i-ar fi "încărcătura" acestuia din urmă. Acesta este motivul pentru care vă rog să-mi acordaţi atenţie şi sprijin.

Îngrijorarea se naşte de fapt din nedumerirea care mă face să mă tot întreb cum se poate întâmpla aşa ceva în lumea în care trăiesc, deşi cred că mai corect ar fi să mă întreb pur şi simplu în ce lume trăiesc.

Un poliţist de 24 de ani se zbate între viaţă şi moarte.

Un specimen de 21 de ani, căruia suntem obligaţi să-i spunem "om" doar pentru faptul că umblă pe două picioare şi vorbeşte, este deja recidivist de penal. A crescut la sânul naşului atotputernic, s-a format după chipul şi asemănarea celui care la 36 de ani de viaţă a adunat deja 38 de dosare penale, fiind acuzat de aproape toate infracţiunile cu violenţă care se regăsesc în Codul penal. Şi-a câştigat prin fapte dreptul de a se număra printre membrii clanului Ghenosu şi, implicit, protecţia naşului realizată nu doar direct, ci, ticăloşia ticăloşiei, cu sprijinul unor magistraţi!

Cu atare descendenţă şi proptele, individul nu putea să nu valorifice apartenenţa la clan. Din acest punct de vedere n-am nicio nedumerire. Am doar îngrijorarea provocată de dezlănţuirea fiarei din acest produs interlop, împotriva poliţistului care a îndrăznit să creadă că legea trebuie respectată de toţi şi peste tot în această ţară.

Vorbesc de lege aşa cum este ea la ceasul acesta, la care se dovedeşte că poate fi eludată de jurişti ca Elena Turcu şi Dumitru Rebegea, oameni plătiţi din banii micului contribuabil ca să-i asigure traiul în adevăr şi dreptate, şi care au ales să semneze pactul cu diavolul. Ei sunt cei care l-au lăsat în libertate pe Florin Pîrjol, zis Ghenosu, pentru ca acesta împreună cu locotenenţii săi să facă propria lege în Dâmboviţa, Prahova şi Argeş. Şi mă cutremur văzând contrarierea de care se lasă dominat ministrul de resort când se întreabă retoric ce anume face posibil ca Dumitru Rebegea să se afle după gratii, iar fiare ca Ghenosu ori Danezul să se afle în libertate.

Oricine, altul decât un lucrător al sistemului, retribuit din ban public, ar avea dreptul să pună astfel de întrebări. Nici într-un caz ministrul care îşi subordonează de drept Poliţia.

De ce să mă mai mir că nefericita statistică publicată de Poliţia Română, în rapoartele sale, şi de unde aflăm că în anul 2010 s-au înregistrat 215 cazuri de ultraj asupra lucrătorilor de poliţie, este considerată ca doveditoare de bună evoluţie, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut când s-au înregistrat 252 astfel de fapte. Să mă bucur deci de aceste rezultate! Ele spun că totul merge spre bine şi că va şi mai bine, ca urmare a diminuărilor de salarii şi de forţe numerice în rândul poliţiştilor. Acelaşi ministru, la care m-am referit, aprecia, în treacăt, că victima Danezului nu prea avea ce să caute la locul agresiunii. Adevărat! La fel a gândit şi agresorul când 1-a lovit pe poliţistul care îl jena prin prezenţă într-un loc public.

Acum, când victima nu poate trece către speranţă, cu toate eforturile medicilor, avocata puiului de ghenos face declaraţii lacrimogene cu privire la presupusele regrete de care ar fi măcinat clientul său, mai ales că destinatarul loviturii ar fi fost, în intenţia sa, o cu totul altă persoană decât poliţistul. Ca şi cum pe altul criminalul ar fi fost chiar îndreptăţit să-l lovească. Şi toate acestea pentru că legea permite.

Acesta este răspunsul cutremurător la nedumeririle şi îngrijorările care se vor transforma în spaimă dacă nu vom lua din mâna celor spurcaţi în tovărăşia cu necuratul, instrumentul care folosit diabolic îi serveşte pe cei pe care ar trebui să-i condamne, şi-i pune la voia interlopilor pe cei care ar trebui să ne apere pe noi, dar şi pe ei însuşi.

Particip la dezbaterea proiectelor de acte normative, la amendarea lor, la adoptarea lor de către Camera Deputaţilor. Nu sunt în măsură să dau sfaturi tehnice făuritorilor de lege, dar sunt obligat de mandatul meu să le cer în mod imperativ o altă lege. Una clară "ca bună ziua", una aspră şi intransigentă, una care să ne apere şi să ne pedepsească pe oricare dintre noi, ţinând cont numai de ipostaza în care faptele noastre ne vor situa. O lege valabilă pentru toţi şi peste tot în această ţară. O lege a cărei cunoaştere să înceapă la grădiniţă şi pe care s-o revedem periodic, aşa cum am face un tratament, aşa cum am lua nişte medicamente vitale pentru fiecare dintre noi. O lege care să pedepsească de zece ori mai aspru la încălcare pe cei puşi s-o aplice decât pe ceilalţi.

Dacă nu vom avea un astfel de instrument în uzanţă corectă şi responsabilă, nu ne va rămâne decât să ne rugăm pentru viaţa celor agresaţi şi a noastră. Sau să acceptăm să trăim într-un stat interlop în care noi, cetăţenii captivi, va trebui să mai plătim încă o taxă pe care mă tem că actuala guvernare o percepe deja - taxa de protecţie!

Domnul Vasile Mocanu:

"Ce mai propune Cabinetul Boc?"

Guvernanţii se întrec în propuneri de măsuri aberante.

În primul rând, se pare că Guvernul Boc a găsit modalitatea de a pune agricultura pe roate. Amenzile! Astfel, proprietarii de terenuri agricole nelucrate ar putea fi amendaţi cu o sumă ce poate ajunge până la 60 de euro pe hectar.

Guvernanţii nu se întreabă, însă, de ce circa 3 milioane de hectare de teren agricol au devenit pârloagă în 2010. Şi de ce dezastrul în agricultură s-a consemnat taman în guvernarea portocalie. De cinci ani, dar mai ales în ultimul an şi jumătate, agricultura s-a prăbuşit aproape complet.

Lipsa unei strategii coerente privind agricultura din România, care nu poate porni decât de la sprijinirea fermierilor autohtoni şi de la înţelegerea realităţilor din mediul rural, este principala cauză a dezastrului din agricultură. Nu de amenzi au nevoie agricultorii din România, ci de subvenţii care să vină la timp! Suprafeţele uriaşe de teren lăsat pârloagă sunt doar efectul măsurilor proaste luate în ultimul timp.

Că PDL nu are niciun fel de viziune, o dovedesc şi noile angajamente ale Cabinetului Emil Boc luate faţă de FMI. În anul 2011, dacă PDL se va mai afla la guvernare, vom avea parte de concedieri masive în rândul bugetarilor, precum şi de noi reduceri ale veniturilor. În acest moment, datoria externă a României este de peste 80 de miliarde de euro. Şi creşte continuu!

Din nefericire, din nou, lipsesc măsurile economice autentice care să dinamizeze mediul privat. Dimpotrivă, noile majorări de taxe şi impozite vor avea drept rezultat o şi mai mare reducere a consumului, o creştere a inflaţiei, dar şi a şomajului. Aşadar, efectul acestor măsuri va consta doar în prăbuşirea nivelului de trai al populaţiei.

Dar Cabinetul Boc perseverează în greşeală. Propunerile de modificare a Codului muncii, a legii sindicatelor şi a conflictelor de muncă nu urmăresc altceva decât distrugerea drepturilor sindicaliştilor. Speriat tot mai tare de opoziţia salariaţilor faţă de politica dusă de PDL, Guvernul vrea să închidă gura protestatarilor. În această toamnă, zeci de mii de sindicalişti din toată ţara şi-au propus să-şi arate nemulţumirea faţă de lipsa de soluţii a Guvernului la marile probleme cu care se confruntă România.

Iată de ce se tem PDL, Guvernul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu: de români!

Şi ca să fie siguri că vocile critice vor fi reduse la tăcere, PDL pune la cale inclusiv cenzurarea presei. Înăsprirea regulilor de acordare a licenţelor, controlul drastic al mediei de pe internet, dar şi trecerea unor posturi de televiziune sub aripa unor ministere nu urmăresc altceva decât îngenuncherea presei.

Cu PDL, viitorul sună a catastrofă!