|
|
Şedinţa a început la ora 16,32. Lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Cristian Buican, secretari.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Vă rog, domnilor deputaţi, ocupaţi-vă locurile pentru a începe şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor. Îmi cer scuze pentru întârziere, am avut o convocare a liderilor grupurilor parlamentare pentru a stabili câteva chestiuni care sunt de competenţa mea şi a liderilor grupurilor parlamentare. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschise lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul de 412 parlamentari, deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 323, 89 sunt absenţi, din care participă la alte acţiuni parlamentare 70, comisiile, pe care, după cum ştiţi, noi le-am aprobat în Biroul permanent de astăzi. Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen din zilele de 11 şi 12 februarie 2013; programul de lucru pentru perioada 11-16 februarie; lista rapoartelor depuse în perioada 30 ianuarie - 11 februarie 2013 de comisiile permanente sesizate în fond; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, partea I. Vreau să... înainte de a începe, aţi spus că e cineva care vrea să facă o declaraţie. Domnul deputat Nicoară, vă rog frumos. Până atunci, daţi-mi voie să le urez la mulţi ani celor 3 colegi ai noştri: domnul deputat Angel Tîlvăr, care este preşedintele Comisiei pentru învăţământ, la mulţi ani, domnule deputat! Domnul deputat Paul Dobre, pe care nu-l văd deocamdată. Iertaţi-mă, domnule ministru, la mulţi ani, să vă dea Dumnezeu sănătate! Şi domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu de la Partidul Conservator. (Aplauze.) Cei trei colegi ai noştri, dacă vreţi să îi puneţi să plătească astăzi nota de plată la o masă, sunt aici de faţă toţi 3, aşa încât le urăm încă o dată la mulţi ani.
|