Sittings of the Chamber of Deputies of April 15, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.49/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 15, 2013

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Lucrările au început la ora 17,02.

Şedinţa a fost condusă în prima parte de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Cătălin-Daniel Fenechiu şi Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Partea a doua a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 412 deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 249. Sunt absenţi 163, din 45 participă la alte acţiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen din zilele de luni, 15, şi marţi, 16 aprilie 2013; programul de lucru pentru perioada 15-20 aprilie 2013; lista rapoartelor depuse în perioada 8-15 aprilie 2013 de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizate a Curţii Constituţionale; sumarul privind conţinutul Monitorului Oficial al României, Partea I.