Sittings of the Chamber of Deputies of May 7, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.59/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 7, 2013

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,26.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Cristian Buican şi Eugen Nicolicea, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Stimaţi colegi,

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală.

Rog secretarii de şedinţă să mă acompanieze.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deschidem lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 412 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 254; sunt absenţi 158, din care 135 participă la alte acţiuni parlamentare.

Cvorumul legal este de 207 deputaţi.

La punctul 1 al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen din zilele de marţi 7 şi miercuri 8 mai 2013; programul de lucru pentru perioadele 29 aprilie - 4 mai şi 6 - 11 mai 2013; lista rapoartelor depuse în perioada 22 aprilie - 7 mai 2013 de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.