Sittings of the Chamber of Deputies of October 21, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.127/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 21, 2013

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,19.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţi Deputaţilor.

Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Rog liderii grupurilor politice parlamentare să-şi invite colegii în sală, ca să putem începe dezbaterea pentru moţiunea simplă. Mai aşteptăm un pic până vin toţi ceilalţi. Cred că lumea nu e obişnuită să începem aproape la fix. Braşovul, dânsul e de la Braşov. L-a informat că am venit şi noi acolo? Am fugit, da, deci joi am fugit, da, da.

Mai aşteptăm un pic până semnează colegii, să avem cvorumul de şedinţă şi să vină toţi colegii noştri ca să putem începe dezbaterea.

După o scurtă pauză

Putem începe? Domnule secretar general, vă mulţumim că aţi venit în rândurile noastre. Suntem atât de emoţionaţi... liderii grupurilor politice parlamentare... domnule Fenechiu, da, am văzut şi Partidul Conservator. Noul lider de la Partidul Naţional Liberal. UDMR-ul e OK, da? PD-ul OK, domnul Ganţ am văzut.

A, bine aţi venit în cadrul nostru, aici, la partea social-democrată, am înţeles. Bun.

Daţi-mi voie să citesc procedura standard.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Deschid şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 400 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 221, 186 sunt absenţi, 16 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit.

La punctul 1 a ordinii de zi, numai o secundă vă rog frumos, că să termin procedura. Am văzut, e domnul deputat Scutaru şi după aceea dumneavoastră.

La punctul 1 al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen de astăzi şi mâine, 21-22 octombrie; programul de lucru pentru perioada 21-26 octombrie; lista rapoartelor depuse de către comisiile permanente sesizate în fond în perioada 14-21 octombrie; informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; sumarul, bineînţeles, partea... sumarul privind conţinutul fiecărui Monitorul Oficial. Bun.

Înainte de a intra în punctul 2 al ordinii de zi, aşa cum a stabilit Comitetul liderilor şi a aprobat Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, avem dezbaterea moţiunii simple iniţiată de cei 55 de deputaţi.