Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 3, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.157/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 3, 2013

  1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

 

Şedinţa a început la ora 10.00.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Cristian-Sorin Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de domnul deputat Adrian-Nicolae Diaconu, secretar al Camerei Deputaţilor, înlocuit de domnul deputat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, secretar al Senatului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnelor şi domnilor colegi, bună dimineaţa!

Vă rog frumos să luaţi loc în bănci pentru a începe şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. O să-l rog şi pe domnul Scutaru, liderul Grupului parlamentar al PNL, să ia loc în bancă.

Până vine domnul prim-ministru, vă informez că avem cvorum în acest moment, putem începe procedurile.

Onoraţi membri ai Guvernului,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschisă şedinţa comună ca Camerei Deputaţilor şi Senatului de astăzi şi vă anunţ că, din totalul celor 580 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment 338, iar 242 sunt absenţi.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au adoptat proiectul ordinii de zi şi programul de lucru pentru şedinţele comune, în forma distribuită tuturor deputaţilor şi senatorilor, lucrările începând de astăzi şi continuând în zilele următoare, potrivit programului.

Sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi? Nu sunt.

Rog secretarii să fie atenţi. Supun votului ordinea de zi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 30 de voturi împotrivă.

Deci cu o largă majoritate...

(Discuţii în sală, în partea Grupului parlamentar al PDL)

Atâţia sunteţi. Mai număraţi dumneavoastră, că vă pricepeţi.

Cu majoritate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată.

Dacă în legătură cu programul de lucru sunt comentarii? Nu sunt. Supun votului programul de lucru.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 29 de voturi împotrivă. 29, că unul a fugit.

Vă mulţumesc foarte mult.

Cu majoritate de voturi, programul de lucru a fost aprobat.

(Discuţii în sală)

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În primul rând, o scurtă observaţie. Spun gurile rele din sală că atâta vreme cât a citit domnul Oltean, aici, amendamentele Domniei Sale, o parte din investiţiile respective au şi fost puse în funcţiune.

Având în vedere că am observat, cu mult jind, - trebuie să recunosc lucrul acesta - colegii noştri au şi primit ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană şi sunt în plină vervă, am să solicit în numele grupurilor parlamentare ale Uniunii Social-Liberale prelungirea programului de lucru până la epuizarea amendamentelor şi a discuţiilor pe anexele care au rămas din bugetul de stat pe acest an.

Din sală: Bravo! (Discuţii în sală)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Supun votului această propunere.

Cine este pentru?

De la prezidiu: 99 de voturi pentru...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Care...? Toată lumea este de acord. Unanimitate.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt. Unanimitate.

Deci presa... stăm până la 5 dimineaţă, aşa. Nu-i o problemă.