Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 17, 2014
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.99/2014
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 17, 2014 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 17, 2014
| 1. | Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru. | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 14,15. Lucrările au fost conduse de domnul senator Cristian-Sorin Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului, asistat de domnul senator Ion Rotaru, secretar al Senatului, şi doamna deputat Liliana Mincă, secretar al Camerei Deputaţilor. Din prezidiu a făcut parte domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
|
|
Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu: Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Vă rog să luaţi loc în sală, ca să putem să deschidem şedinţa. Invit pe domnii secretari să ia loc la prezidiu. În conformitate cu regulamentul, această şedinţă va fi condusă de reprezentantul Senatului, adică de mine, împreună cu domnul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor Viorel Hrebenciuc, din partea Senatului domnul secretar Rotaru, din partea Camerei Deputaţilor doamna Liliana Mincă. Doamnelor şi domnilor, vă rog să luaţi loc în sală pentru a începe şedinţa. Deschid şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor de astăzi 17 septembrie. Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor şi să vă anunţ că din totalul de 574 de senatori şi deputaţi, sunt prezenţi la lucrări, înregistrându-şi prezenţa, 419. Cvorumul legal pentru desfăşurarea lucrărilor este îndeplinit, 288 de senatori şi deputaţi. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună de astăzi, stabilite de către birourile permanente a celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite tuturor deputaţilor şi senatorilor. Întreb dacă sunt obiecţii cu privire la proiectul ordinii de zi. O invit şi pe doamna secretar Mincă să ia loc la prezidiu. Doamnelor şi domnilor, vă rog să luaţi loc. Doamnelor şi domnilor, Supun la vot ordinea de zi. Dacă nu sunt intervenţii sau solicitări din partea grupurilor parlamentare pe marginea acesteia. Cine este pentru? Vă rog să exprimaţi prin vot. Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri nu sunt. Ordinea de zi a fost adoptată. În legătură cu programul, dacă sunt obiecţii? Observaţii? Intervenţii din partea grupurilor politice parlamentare, dacă nu sunt? Supun votului dumneavoastră programul de lucru. Vă rog, doamnelor şi domnilor, cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? În unanimitate, programul a fost adoptat, deci până la epuizarea ordinii de zi. |

