|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: O să rog liderii grupurilor parlamentare să îşi invite colegii în sală pentru a începe proiectul ordinii de zi de astăzi, cu un singur punct, Legea privind Codul fiscal şi, bineînţeles, cele patru proiecte de hotărâri cu privire la vacantarea mandatelor. Bun. Sunt 145 de colegi care şi-au înregistrat prezenţa pentru astăzi. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul nostru, vă informez că aţi primit următoarele documente: ordinea de zi, programul de lucru, lista rapoartelor depuse în perioada 1 iulie - 3 septembrie, adică pe timpul vacanţei parlamentare, de către comisiile permanente sesizate în fond şi informarea cu privire la iniţiativele legislative care au fost înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează, bineînţeles, procedura parlamentară, avize şi discuţiile pe fond. Dacă liderii grupurilor parlamentare au chestiuni? Domnul Neacşu. Cu privire la ordinea de zi, da?
|