Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 17, 2016
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.96/2016
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 17, 2016 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 17, 2016
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 8,35. Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Mihai Alexandru Voicu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Cristian Buican şi Ion-Marcel Ciolacu, înlocuit de domnul deputat Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Declar deschisă şedinţa noastră de astăzi, 17 mai, pentru a prezenta declaraţiile politice. Această şedinţă este dedicată, la această oră, declaraţiilor. |
||||
|
|
|
Îl invit, pentru început, pe domnul deputat de Timiş, din partea PSD, Sorin Constantin Stragea. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute. |
|
||
|
|
Domnul Sorin Constantin Stragea: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ziua Internaţională a Familiei a fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 septembrie 1993, în baza Rezoluţiei 47/237. Deci, după cum v-aţi dat seama, declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "15 mai - Ziua Internaţională a Familiei", sărbătorită pe întreaga planetă, începând cu anul 1995, cu scopul de a sensibiliza opinia publică şi de a sublinia importanţa familiei. Accentul este pus pe dezvoltarea şi implementarea politicilor în acţiunile pentru reducerea sărăciei familiilor, asigurarea locurilor de muncă şi a echilibrului familiei, promovarea integrării sociale şi a solidarităţii între generaţii. Guvernele, agenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite, organizaţiile societăţilor civile, instituţiile academice şi sectorul privat sunt încurajate să contribuie la consolidarea rolului familiei în societate, în general, şi în particular pentru fiecare membru al familiei. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susţinută şi de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial Ziua familiei române. Familia este înţeleasă drept cea mai însemnată uniune socială de care depind dezvoltarea, stabilitatea şi mai ales existenţa întregii societăţi. Ea ocupă un loc tot mai important în preocupările tuturor factorilor responsabili de viitorul omenirii. Această zi ar trebui să reprezinte pentru noi toţi o ocazie de sărbătoare, de linişte şi pace în cadrul fiecărei familii. Sărbătorirea acestei zile are o mare importanţă pentru comunitatea internaţională, care acordă sprijin în mod constant şi contribuie la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi social, în vederea creşterii rolului familiei în viaţa socială. Deputat al PSD, Sorin Stragea, Colegiul nr. 7, Lugoj, Timiş. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc mult. |
||||
|
|
|
Îl invit în continuare pe domnul deputat, tot din partea PSD, Tudor Ciuhodaru, de la Iaşi. Vă rog, domnule doctor, să vedem ce ne mai spuneţi. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Mă întreb astăzi: Ce înseamnă 3 minute? Pentru unii dintre noi înseamnă o declaraţie politică. Pentru Patrick Ekeng a însemnat diferenţa dintre viaţă şi moarte. Dar dacă 3 minute vi se par multe, cum vi se par 26 de minute? Academicianul Cotea a murit la Iaşi, aşteptând 26 de minute SMURD-ul. Inhalase o portocală, aspirase o portocală. După 26 de minute, pe o distanţă cam de aici până în faţa Parlamentului, o distanţă care se putea face mai repede pe jos, a fost ajutat, la o oră de vârf de sâmbătă, de doi pompieri care, evident, nu au avut ce să-i facă, fără niciun fel de pregătire medicală. După alte 7 minute, un echipaj al Salvării a reuşit să-l intubeze şi să-l resusciteze. Din păcate, 26 de minute e mult prea mult. Asta trage încă o dată un semnal de alarmă: sistemul de urgenţă trebuie reorganizat, pentru că aici este vorba de viaţa noastră. Şi dacă avem un megadepartament de situaţii de urgenţă care întotdeauna ştie să găsească greşelile altora, poate că ar trebui să ne gândim cu toţii să punem din nou bazele unui adevărat sistem de urgenţă românesc. 26 de minute... e mult prea mult! |
||||
|
|
|
(De la tribună.) Stimaţi colegi, Am şi eu o declaraţie de făcut vizavi de o nouă lege a sportului. În ultima perioadă, aţi văzut - în handbal, în gimnastică, în tenis - România a avut o serie de rezultate foarte bune. Din punctul meu de vedere, ar trebui - Ministerul Sportului, oamenii de sport, dar şi cei care pot sprijini toate disciplinele, pentru că până la urmă s-a demonstrat că cei mai buni ambasadori ai României în plan extern sunt sportivii, sunt oamenii fără culoare politică, dar care au reprezentat şi care reprezintă în continuare cel mai bine România - din punctul meu de vedere, ar trebui să ne aplecăm mult mai aproape pentru a sprijini sportul, indiferent de ramurile sportive, pentru că s-a constatat în ultima perioadă că avem în ramuri de tradiţie o anumită scădere a performanţei. De aceea, cred că ar trebui să ne aplecăm mult mai bine şi mult mai aproape de fenomenul sportiv şi, fără culoare politică, să sprijinim mişcarea sportivă prin noua Lege a sportului. Vă mulţumesc mult. (Revine la prezidiu.) |
|
||
|
|
|
Din partea deputaţilor neafiliaţi, domnul deputat Iacob Puşcaş. Vă rog, domnule deputat, aveţi 3 minute. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "Pansament pentru sănătate" Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Asistăm de o bună perioadă de timp la o situaţie gravă pentru ţară, dacă privim din interior, şi o poziţie dezonorantă, dacă privim din exterior. Este vorba despre situaţia creată în sistemul de sănătate prin scoaterea la iveală a unor nereguli deosebit de grave pentru sănătatea populaţiei. Din punctul meu de vedere, poate fi catalogat drept atentat la neam şi ţară, cei vinovaţi putând fi acuzaţi de crime cu premeditare. A trebuit ca un guvern tehnocrat să scoată la iveală o asemenea grozăvie, deşi sunt convins că şi guvernele precedente au avut cunoştinţă de situaţia existentă, dar nu au reacţionat în niciun fel. Regretabil este totodată faptul că acest Guvern nu a fost capabil să-şi gestioneze situaţia creată, stângăciile de care a dat dovadă au dus în final la vacantarea scaunului de ministru al sănătăţii. O problemă însă este nerezolvată, şi anume achiziţionarea produselor folosite de către spitale în vederea dezinfectării, şi nu numai. Mă întreb: oare câte astfel de nereguli mai sunt în sistemul de sănătate şi nu numai şi când vor fi acestea scoase la lumină. Stimaţi colegi, Vin de această dată în faţa dumneavoastră cu o soluţie care va evita pe viitor o astfel de situaţie, şi anume: la procedura de achiziţie care are ca obiect furnizarea de produse să fie desemnaţi nu unul, cum este în prezent, ci trei câştigători, însă unul să fie considerat furnizor principal, cu pondere de 70% din valoarea contractului, ceilalţi doi fiind furnizori secundari, cu pondere de 15% fiecare. O situaţie cum se prezintă astăzi, când sistemul de sănătate a rămas fără furnizor, nu ar mai fi posibilă, capacitatea de furnizare fiind preluată de ceilalţi doi câştigători, unul dintre aceştia devenind astfel furnizor principal. Sigur că sisteme asemănătoare sunt folosite şi în alte părţi ale lumii cu succes, succes de care cred că se va bucura şi la noi. Pentru a realiza aşa ceva, vă invit, domnule prim-ministru, să elaboraţi urgent o ordonanţă, justificată, de această dată, împreună cu specialiştii dumneavoastră şi cu specialiştii comisiilor din Parlament, şi să implementaţi un astfel de sistem atât de necesar. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Din partea Grupului PNL, domnul deputat Grigore Crăciunescu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul, aveţi 3 minute. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Haos legislativ privind Nomenclatorul domeniilor şi specializărilor/programelor de studii universitare în cadrul facultăţilor de medicină dentară". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Directiva 36/2005 a Parlamentului European privind recunoaşterea calificărilor profesionale nu impune statelor membre obligaţia de uniformizare a denumirii titlurilor de calificare şi a titlului profesional, cerinţa obligatorie este de a asigura condiţii minime de formare pentru respectiva profesie, aşa încât titularul să beneficieze de recunoaşterea astfel reglementată în toate statele Uniunii Europene. În cazul României, termenul consacrat pentru instituţia de învăţământ din cadrul Universităţii de Medicină era Facultatea de Stomatologie, iar absolvenţii acestei facultăţi aveau titulatura de "doctor medic stomatolog". În 2004, în momentul negocierii privind aderarea României la Uniunea Europeană, cei care au negociat în numele României nu au comunicat Comisiei Europene denumirea consacrată în România pentru absolvenţii facultăţilor de stomatologie, şi anume aceea de "doctor medic stomatolog". S-a acceptat, la propunerea reprezentanţilor României, ca instituţia de învăţământ să se numească "Facultatea de Medicină Dentară", iar titulatura pentru absolvenţii acestei facultăţi să fie de "medic dentist". Colegiul Medicilor, toţi absolvenţii acestor facultăţi, toţi studenţii din aceste facultăţi nu sunt de acord cu această titulatură şi au făcut demersuri pe lângă Guvernul României pentru revenirea la titulatura de "doctor medic stomatolog". Ca urmare a solicitărilor Colegiului Medicilor Dentişti din România, s-a emis Hotărârea de Guvern nr. 580/2014 privind Nomenclatorul domeniilor şi specializărilor, a programelor de studii universitare, precum şi aprobarea titlurilor conferite absolvenţilor învăţământului universitar de licenţă înmatriculaţi în anii 2011-2014, care prevede acordarea din nou a titulaturii de "doctor medic stomatolog", începând cu promoţia 2016. Această hotărâre de Guvern se află în vigoare şi a fost emisă fără consultarea Ministerului Sănătăţii. Această hotărâre de Guvern lasă generaţii întregi de absolvenţi fără titlul profesional recunoscut în Uniunea Europeană şi implicit fără dreptul de a practica această meserie pe teritoriul statelor membre. Această modificare a denumirii titulaturii profesionale s-a făcut, de asemenea, cu încălcarea dispoziţiilor Directivei 36/2005 a Parlamentului European, unde se precizează "... Comisiei Europene îi sunt notificate de fiecare stat membru actele cu putere de lege şi actele administrative pe care le adoptă în materie de eliberare a titlurilor de calificare în domeniul reglementat în prezentul capitol". În 2015 s-a emis Ordonanţa de Guvern nr. 43/2015 privind modificarea Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România. În această ordonanţă a Guvernului se menţine denumirea de "medic dentist". Întrebarea firească se pune în felul următor: cu ce titulatură vor fi eliberate diplomele absolvenţilor Facultăţilor de Medicină Dentară, promoţia 2016, de "medic dentist" sau "doctor medic stomatolog"? În acest moment, pe parcursul legislativ, în Parlamentul României, este un proiect de lege care are ca subiect titulatura de "doctor medic stomatolog", care a fost aprobat de Senat. Comisia pentru sănătate din Camera Deputaţilor a dat raport de respingere în urma punctului de vedere al Guvernului, care precizează că Ministerul Sănătăţii nu a fost consultat nici atunci când s-a elaborat Hotărârea de Guvern nr. 580/2014 şi nici proiectul de lege care a fost dezbătut în Senat. Stimaţi colegi, Consider că menţinerea acestui haos legislativ în domeniu aduce grave prejudicii atât profesiei de medic dentist, împiedicând recunoaşterea acesteia în celelalte state membre, cât şi României, prin încălcarea angajamentelor luate în perioada de preaderare. Întrucât Colegiul Medicilor Dentişti din România, toţi cei care au diploma de medic dentist, toţi studenţii din Facultăţile de Medicină Dentară îşi doresc din nou titlul de "doctor medic stomatolog", singurul lucru firesc este ca în plenul Camerei Deputaţilor să votăm legea aprobată în Senat, care prevede această titulatură şi care este în concordanţă cu Hotărârea de Guvern nr. 580/2014, şi apoi să facem notificare la Uniunea Europeană pentru ca hotărârea de Guvern şi legea să poată fi aplicate. Dacă vom aplica hotărârea de Guvern şi dacă vom vota legea în Camera Deputaţilor, România va intra în procedură de infringement, ceea ce nu este de dorit. Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Grigore Crăciunescu. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl invit, din partea Grupului PNL, pe domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe. Domnule deputat, aveţi cuvântul, aveţi 3 minute. Se pregăteşte domnul deputat Ion Eparu, din partea Grupului PSD. |
|
||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Astăzi voi vorbi despre impactul amplasării Scutului antirachetă asupra rolului geopolitic pe care îl joacă România. Fără doar şi poate amplasarea Scutului antirachetă, conceput şi construit de Statele Unite, partenerul strategic al României, la Deveselu, în judeţul Olt, reprezintă un pas spre reconfigurarea rolului geostrategic, militar şi politic al României în Europa şi în lume. Fără să ne mai îndoim, este cert că în acest ansamblu de apărare colectivă reprezentat de NATO, rolul pe care îl joacă ţara noastră va fi de acum încolo unul mult mai important, iar responsabilitatea pe care noi trebuie să ne-o asumăm, ca ţară de frontieră pe acest flanc estic al NATO, va fi mult mai mare. Ceea ce este important de precizat în acest moment este faptul că odată cu amplasarea acestui Scut antirachetă, rolul României trebuie regândit. Avem nevoie de o Românie care să-şi regândească raporturile cu NATO, raporturile cu partenerul strategic, Statele Unite, şi cu ceilalţi aliaţi din cadrul Blocului Nord-Atlantic. Şi spun acest lucru, deoarece inclusiv riscurile de securitate colectivă care sunt asumate de România în acest moment sunt mult mai mari, importanţa pe care România o joacă în acest ansamblu este mult mai mare şi misiunea pe care o are România în acest proiect transcontinental de apărare colectivă, reprezentat de NATO, este una mult mai importantă decât a fost până acum. Cred că trebuie să înţelegem că a venit momentul în care să investim mai mult în ceea ce înseamnă dezvoltarea capabilităţilor militare şi totodată partenerii noştri - şi mă refer, în primul rând, la Statele Unite - să conştientizeze că România nu este doar o ţară de frontieră a civilizaţiei occidentale, ci este un aliat care are dreptul de a-şi afirma şi a-şi pune în valoare propriile sale resurse, şi a-şi apăra propriile sale interese. De aceea, unul dintre lucrurile foarte importante, în perspectivă, - şi dacă mă gândesc bine, văzând şi reacţiile pe care Rusia le-a avut până acum la amplasarea Scutului antirachetă în România, văzând această revenire militară chiar neaşteptată a Federaţiei Ruse - o reprezintă prioritatea înarmării României. Şi spun a înarmării, deoarece înarmarea, în primul rând, descurajează un potenţial conflict, dincolo de a fi o cauză a unui conflict interstatal. Dar trebuie să gândim, să vedem care vor fi principalii paşi spre a ne recâştiga un anumit prestigiu şi a ne deroba de acest rol marginal pe care l-am avut până acum în acest ansamblu euroatlantic. De acum încolo, România este mult mai importantă şi cred că ar trebui tratată ca atare, inclusiv de Statele Unite, care au avut până acum o prezenţă politică poate mult dimensionată, sub anumite aspecte, care ţin de politica internă şi relaţiile instituţionale din România. Şi avem nevoie de două componente principale de dezvoltare în raport cu aliaţii noştri nord-atlantici: componenta economică, care, din păcate, a fost a fost neglijată în ultimii ani şi mai ales componenta militară, componenta dezvoltării capabilităţilor militare şi componenta schimburilor care ţin de acea capacitate a noastră de a ne regăsi ca o armată puternică şi o armată care poate să ţină piept oricărei ameninţări, indiferent din ce direcţie ar veni ea. De aceea, în NATO, România trebuie să joace rolul unui pivot regional, un pivot regional care să construiască un ansamblu de apărare colectivă în această zonă estică a Alianţei Nord-Atlantice, alături de naţiuni precum ar fi, să spunem: Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, de ce nu chiar Grecia, Ţările Baltice, un ansamblu, un cordon, dar nu un cordon sanitar, ci un cordon de securitate regională, care să coboare de la Marea Baltică şi să ajungă până la Mediterana şi spre nordul Africii chiar. Spun acest lucru deoarece, în perspectivă, avem alte riscuri regionale, cauzate de degradarea situaţiei politice dintr-o ţară foarte importantă, membră a NATO - şi mă refer la Turcia, care parcurge un proces de islamizare şi care nu mai poate fi, din păcate, pe termen scurt - la cum se prezintă viaţa politică de acolo - un aliat sigur al Occidentului; ne referim la această reafirmare a intereselor geopolitice ale Rusiei, o Rusie care, cel puţin militar, îşi revine, în ciuda faptului că economico-social este măcinată de o serie de discrepanţe puternice şi ne referim la necesitatea de a asigura această zonă a Balcanilor. Şi, chiar în perspectivă, cred că NATO ar trebui să se gândească şi spre integrarea Serbiei, dincolo de animozităţile care au fost în trecut şi de Războiul din Kosovo din 1998-1999. Ca atare, România trebuie să devină un factor activ în NATO, România trebuie să ridice capul sus şi trebuie să investească în ceea ce înseamnă dezvoltarea capabilităţilor de apărare şi a resurselor de siguranţă naţională. De aceea, cred că România nu mai trebuie să fie băiatul care mătură frunzele în curtea unităţii NATO. Vă mulţumesc. Daniel Gheorghe, deputat PNL de Ilfov. |
||||
|
|
|
Îl invit, în continuare, pe domnul deputat Ion Eparu, Grupul PSD. Aveţi 3 minute, domnule deputat. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Două sunt motivaţiile care m-au determinat să iau cuvântul astăzi de la microfonul Camerei Deputaţilor. Prima dintre motivaţii este una cu caracter general şi este una care întotdeauna mi-a produs o apăsare în suflet. Când ne gândim că în secolul XXI, secolul în care trăim, există copii, foarte mulţi, după cum vom constata din ceea ce am să citesc, implicaţi sub o formă sau alta în diverse forme de conflict, este o situaţie, repet, care în opinia mea ar trebui să dea de gândit tuturor factorilor de decizie la nivel naţional şi mondial. Aşa cum am precizat, am să încerc să punctez astăzi modul extrem în care resimt copiii de vârstă şcolară procesul de învăţământ, în ideea de a evita extremele negative şi de a tinde cât de mult este posibil către extremele pozitive. De altfel, declaraţia politică am intitulat-o "Copiii de şcoală, între extremele lumii în care trăim". În plan mondial, extremele sunt reliefate, pe de o parte, de viaţa şcolarilor din zonele de conflict, iar de cealaltă parte, de viaţa şcolarilor din Finlanda, de exemplu. În ultima vreme s-a tot dat exemplul acesta în ceea ce priveşte sistemul educaţional. M-am oprit la Finlanda, pentru că are, aşa cum se ştie, unul din cele mai performante sisteme de educaţie din lume. Prăpastia dintre cele două lumi este oglindită de un raport întocmit recent de UNICEF, raport care arată că aproximativ 75 de milioane de copii, aflaţi în zonele de criză din lume, au nevoie urgentă de sprijin educaţional. Raportul UNICEF precede Summitul Mondial Umanitar de la Istanbul, care va avea loc în perioada 23-24 mai 2016. Special pentru acest summit, secretarul general al ONU a întocmit un raport intitulat "O umanitate, răspundere comună", în care atrage atenţia asupra erodării neruşinate şi brutale a nerespectării drepturilor omului, referindu-se la atacurile asupra spitalelor şi mai ales a şcolilor. În aceste condiţii, în zonele de conflict devine o utopie ideea de şcoală, nicidecum de şcoală performantă. În plan naţional, extremele sunt atinse, pe de o parte, de cei aproximativ 100.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, care nu merg la şcoală, iar de cealaltă parte, de la olimpicii noştri, a căror dificultate este să ajungă la concursuri, nu să le câştige. Ideea intervenţiei de astăzi, aşa cum vă spuneam, a avut două motivaţii. Una am prezentat-o. Cealaltă motivaţie este legată de o idee pe care am găsit-o postată pe o reţea de socializare, de către echipa CADON, din municipiul Câmpina, din judeţul pe care îl reprezint. Echipa, formată din elevi ai Liceului Energetic şi respectiv din profesoara îndrumătoare, a reuşit pentru a doua oară consecutiv calificarea în finala unui concurs internaţional de programare, care va avea loc pe data de 28 mai 2016 în Statele Unite ale Americii. Pentru a ajunge la acest concurs au nevoie de aproximativ 15.000 de euro, din care bugetul local al municipiului Câmpina asigură doar jumătate. Aceşti copii sunt mult peste medie şi îşi consumă energia nu pentru a se pregăti pentru competiţie, ci pentru a strânge suma necesară pentru drumul la competiţie. Şi ca ei sunt mulţi alţii. Este adevărat că atunci când vorbim despre performanţă în sistemul nostru de învăţământ trebuie să ne raportăm la context, însă aşa cum spuneam la începutul intervenţiei, eforturile noastre trebuie să se îndrepte în două direcţii: pe de o parte, evitarea extremelor negative şi pe de altă parte, atingerea extremelor pozitive. Vă mulţumesc pentru atenţie. Deputat Ion Eparu, Colegiul nr. 10, Prahova. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Tot de la Prahova, îl invit pe domnul deputat Virgil Guran, Grupul PNL. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Acum o lună şi jumătate am trimis o interpelare la Ministerul Transporturilor şi ceream să-mi dea situaţia cu ce s-a construit în privinţa autostrăzilor de la 1 ianuarie până în prezent. Am primit un răspuns, pot să spun, puţin hazliu, aşa cum ni se dau nouă răspunsurile, parlamentarilor, când ne interesează ceva, ca să putem să vedem cu ce putem interveni legislativ sau cum se pot rezolva problemele, ceva de genul că nu ştiu ce s-a realizat, pentru că se realizează pe etape, pe structuri şi aşa mai departe şi nu au o evidenţă în acest sens. Un astfel de răspuns îmi dă de gândit şi ajung la următoarea concluzie: ori într-adevăr n-au nicio evidenţă şi n-au nicio treabă cu ce se construieşte la autostrăzi în ziua de astăzi, sau nu fac nimic şi n-au ce să raporteze. Când am văzut această lipsă de comunicare şi de seriozitate în comunicare cu noi, cu Parlamentul, m-am hotărât şi de atunci, în fiecare săptămână, le trimit aceeaşi interpelare, să văd ce s-a mai realizat în ultimul timp. Văd că nici măcar răspunsurile nu mai vin de o lună şi ceva încoace şi asta m-ar duce la concluzia că autostrăzi nu vom avea în România foarte curând şi asta aduce o concluzie clară că nu avem, CNADNR-ul, cel puţin, nu ştie ce face în momentul de faţă, iar ministrul transporturilor, cred eu, că nu are ca obiectiv realizarea de autostrăzi, de fapt un lucru extrem de important pentru România. Sper ca, în viitor, să se întâmple şi această minune şi să existe ca preocupare prioritară pentru ţara noastră realizarea de autostrăzi, pentru că o dezvoltare economică, o ţară modernă fără autostrăzi nu există. Mulţumesc. Deputat PNL, Guran Virgil. |
||||
|
|
|
O invit la microfon pe doamna deputat Lucia-Ana Varga, deputat PNL de Bihor. Aveţi trei minute, doamnă deputat, vă rog. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se referă la necesitatea aplicării de urgenţă a unor măsuri de reducere a poluării aerului în marile oraşe din România. Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertiza că în marile oraşe ale lumii calitatea aerului este necorespunzătoare, ameninţând sănătatea cetăţenilor. Comisia Europeană avertizează, printr-o scrisoare de infringement, România că nu asigură calitatea aerului corespunzătoare pentru cetăţenii săi. Mai mult decât atât, ministrul mediului, doamna Palmer, recunoaşte într-un răspuns la interpelarea pe care i-am adresat-o că în Iaşi, Braşov şi Bucureşti sunt depăşite frecvent limitele maxime admise la indicatori precum pulberi în suspensie şi bioxid de azot. Se mulţumeşte, însă, doamna ministru la a constata că sunt aceste depăşiri şi la a enumera o serie de măsuri pe care autoritatea locală ar trebui să le ia. Însă ce facem, dragi colegi, cu problema care rămâne, aceea a unui aer irespirabil în marile oraşe, a unui aer poluat, care duce, în final, la îmbolnăviri, la boli cardiorespiratorii ale copiilor, ale bătrânilor, ale femeilor gravide, ale cetăţenilor acestei ţări. Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă propune să nu stăm pasivi şi doar să asistăm la aceste îngrijorări ale autorităţilor de la nivelul cel mai înalt, ci să facem paşi concreţi în a elabora o politică publică de reducere a poluării aerului în marile oraşe. Şi, pe această cale, vă anunţ că Partidul Naţional Liberal va depune un proiect de lege prin care să extindem suprafaţa de spaţii verzi în România, în marile oraşe, pentru că mai multe parcuri în marile oraşe înseamnă un aer mai bun, înseamnă o reducere a poluării. De asemenea, fac apel la dumneavoastră în a avea un dialog pentru a elabora împreună o politică publică de înnoire a parcului auto în marile oraşe în ceea ce priveşte transportul în comun, de trecere de la acest parc auto poluant la parcuri auto nepoluante, aşa cum se întâmplă în multe oraşe din Europa, de luare de măsuri concrete de dirijare a traficului în afara zonelor aglomerate din oraşe spre centurile ocolitoare din oraşe, astfel încât să contribuim, prin această politică, la reducerea poluării aerului în România. Numai printr-un dialog între toate forţele politice, printr-un consens vom putea aplica pe termen scurt, mediu şi lung o astfel de politică şi vom contribui cu toţii la respectarea drepturilor cetăţenilor din România, dreptul la un mediu curat şi vom contribui la o asigurare a calităţii vieţii corespunzătoare pentru aceşti cetăţeni. Vă invit, deci, dragi colegi, pe toţi, indiferent de culoarea politică pe care o aveţi, să fiţi parteneri cu noi în această dezbatere publică pe care o lansăm pentru politica publică de îmbunătăţire a calităţii aerului în marile oraşe. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Îl invit în continuare pe domnul deputat Sorin-Avram Iacoban, Grupul PSD. Domnule deputat, aveţi trei minute. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Astăzi despre: "PNL sau instituţionalizarea pomenilor electorale". Dragi colegi, Iată că schimbarea legislaţiei electorale şi simplificarea acesteia din punctul de vedere al mijloacelor de propagandă electorală nu a diminuat corespunzător şi incidentele electorale, iar acest fapt se datorează, evident, numai şi numai "eforturilor" Partidului Naţional Liberal. Vizibil îngrijoraţi de barometrul opiniei publice, şefii PNL au început o ofensivă în toată regula, ofensivă care a vizat ansamblul de legi electorale, căutând, cu iscusinţa unui avocăţel la început de carieră, toate chichiţele avocăţeşti ale unor dispoziţii legale clare, după care să proclame: "Evrica, i-am păcălit şi pe ăştia!". Şi cum distanţa de la "i-am ciuruit" la "i-am păcălit" este demnă de raţionamentul unui avocăţel pentru care legea reprezintă cel mai "nobil" hobby, iată că ne-am văzut puşi în situaţia de a face o retrospectivă a primelor zece zile de campanie. Atacul colegilor de la PNL a avut ca ţintă directă "sâmbăta morţilor". Evident, aceasta nu e o glumă şi nici măcar o satiră, fiind rezumatul tuturor eforturilor PNL-ului de a confisca electoral tradiţionalele pomeni. Noi putem înţelege faptul că toată lumea, inclusiv politicienii, are dreptul la un hobby, numai că unii mai şi abuzează de acest lucru şi nu ne-ar mira ca, în scurt timp, colegii din PNL să vină cu o iniţiativă legislativă în care "sâmbăta pomenilor electorale" PNL-iste să devină şi zi de sărbătoare naţional-liberală. Şi cum cutuma spune că, în aceste zile de sărbătoare, oficialităţile statului trebuie să exprime anumite puncte de vedere, iată că domnul ministru al afacerilor interne, dar nu în rezonanţă cu poziţia PNL-ului, a ieşit în media românească cu o frază inspirată parcă din efectele de Disneyland. Citez: "Principalul meu mesaj pentru toţi cei care sunt implicaţi în organizarea alegerilor este echidistanţa şi fermitatea în aplicarea legii." Am încheiat citatul. În situaţia în care domnul ministru tehnocrat, care şi-a însuşit cu drepturi de autor principalele dispoziţii legale, iniţiind sfaturi în "regie proprie", a ales să ne aducă la cunoştinţă faptul că echidistanţa şi fermitatea sunt principalii stâlpi ai aplicării legii, colegii noştri liberali au înţeles să aplice aceasta prin organizarea de secţii de votare în birourile personale ale primarilor liberali, prin proliferări de ameninţări şi interdicţii stabilite în nume proprii pentru ceilalţi competitori electorali. În pofida faptului că politicienii aşa-zişi de dreapta se chinuiesc să deturneze de la efectul firesc dispoziţiile legii electorale, ultimele măsurători confirmate ale institutelor publice relevă o realitate dureroasă pentru PNL, şi anume Domniile Lor ar pierde alegerile chiar dacă ar candida singuri, lucru greu de acceptat pentru un PNL-ist convins, dar uşor de înţeles pentru un "avocăţel de weekend". Dragi colegi, În disperare de cauză, PNL-ul a apelat în această campanie la - ce credeţi dumneavoastră? - şepci cu numele candidatului, maşini inscripţionate în acest sens, tricouri cu sigla de partid, în care săgeata liberală atârna cu vârful în jos, direct proporţional cu pierderea de capital electoral. Astfel, stăm şi ne întrebăm: a elaborat AEP-ul un alt ghid de campanie pentru colegii noştri liberali? A interpretat BEC-ul altfel dispoziţiile legale la sesizările colegilor noştri liberali? A lansat în media un alt punct de vedere domnul ministru Tobă pentru colegii noştri de la PNL? Sunt întrebări pentru care ne poate răspunde, printr-o pledoarie autentică de dreapta, doar un avocăţel mai sus menţionat, titular absolut al brevetului de liberal, în situaţia în care, nici după zece zile de campanie, autorităţile nu par a avea vreo reacţie. În încheiere, dragi colegi, doar unele concluzii mai pe înţelesul colegilor de dreapta, titulari ai instituţionalizării abuzului electoral. Suntem în situaţia în care schiţele lui Caragiale se vor rescrie. Vor apărea noi Caţavenci, noi Brânzoveneşti care vor transforma campania electorală într-o situaţie inevitabilă de umor. Aceasta din cauza faptului că este imposibil de acceptat să fii mereu într-o continuă sâmbătă a pomenilor electorale. Şi atunci vine fireasca întrebare: Ce veţi mai face, domnilor colegi liberali, după data de 6 iunie? Pe cine veţi mai "pomeni"? Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
În continuare, din partea Grupului PNL, domnul deputat Aurelian Mihai. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa! Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Spuneam şi acum o lună şi acum două luni şi trei luni şi la începutul anului despre cazul acesta atât de cunoscut al familiei Bodnariu şi mai aminteam că nu este singurul caz, cel puţin în Europa, al unor familii de români care şi-au pierdut, poate definitiv, tutela copiilor, români care trăiesc în diaspora, evident. Şi iată că, atât presa din România, cât şi cea din comunităţile româneşti din afara ţării semnalează un nou caz, cel din Marea Britanie. Cazul unei familii care, evident, pierzând dreptul de a-şi creşte copiii în faţa autorităţilor statului britanic, se regăseşte în situaţia pe care o descriam, aşa cum am spus, lunile anterioare, de a-şi vedea copiii daţi către adopţie unor familii formate din persoane de acelaşi sex - de gay, de lesbiene etc. Nu ştiu cât de moral şi cât de corect este aplicată legea de acest stat, dar, ţinând cont de faptul că structura unei familii tradiţionale este una destul de bine cunoscută şi mai ales educaţia pe care o primesc copiii în familiile care, într-adevăr, sunt cu adevărat creştine, consider eu că este o eroare foarte gravă. Mai nefericită este situaţia în care statul român nu reacţionează, iar în acest punct de vedere, ca parlamentar al diasporei, îmi fac datoria de a semnala această situaţie şi de a îndemna Guvernul României să ia atitudine, pentru că nu este una din situaţiile plăcute prin care trec românii din diaspora. Al doilea punct pe ordinea de zi în aceste declaraţii politice şi în declaraţia pe care eu o fac este cea legată de numărul parlamentarilor diasporei. Nu degeaba am solicitat dublarea numărului de parlamentari pentru românii din diaspora de la şase la 12, şase fiind în actualitate, cei pe care îi avem astăzi Parlament, senatori şi deputaţi. Însă o spun cu toată strângerea de inimă că nu este o situaţie nici comodă pentru noi, nici pentru românii din diaspora şi nici una echitabilă. Având în vedere că numai în colegiul meu se află peste 4 milioane de cetăţeni şi mai ales că în 2012, la alegerile parlamentare care au avut loc în acel decembrie, cam toate judeţele României au avut parte de o redistribuire şi evident suplimentare a numărului de deputaţi şi senatori. Diaspora nu. Avem în Parlamentul României un grup al deputaţilor care reprezintă minorităţile din România şi foarte bine, ne mândrim cu acest lucru. România este un stat model. Dar, iată, pentru diaspora nu s-a găsit înţelegere. Astăzi, însă, vom vota această modificare a Legii nr.208/2015 privind alegerile electorale pentru Camera Deputaţilor şi Senat în speranţa că dumneavoastră, colegii noştri, veţi înţelege demersul pe care îl avem. Este imposibil cu o reprezentare de 1%, cât actualmente există în Parlamentul României pentru diaspora, este imposibil ca noi să sperăm că acele legi pentru care le aducem înaintea dumneavoastră şi acele propuneri de legi să aibă o şansă de a fi dezbătute corect în comisiile parlamentare, de a obţine susţinere în plenul Camerei Deputaţilor şi Senat şi, evident, de a fi adoptate şi ulterior promulgate pentru ca românii din diaspora să se bucure în sfârşit de o şansă mult mai bună şi, de ce nu, de demnitate în faţa colegilor dumneavoastră parlamentari. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Din partea Grupului PSD o invit pe doamna deputat Ana Birchall, deputat de Vaslui. |
|
||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă. În declaraţia politică de astăzi vreau să mă refer la campania electorală pentru alegerile locale. Pe 5 iunie, locuitorii satelor şi oraşelor din România vor fi chemaţi la urne să îşi aleagă reprezentanţii în administraţia publică locală şi judeţeană. Stimate colege, Stimaţi colegi, Ne dorim cu toţii ca în acest scrutin să alegem oamenii cei mai buni, mai competenţi şi mai gospodari, care să reprezinte interesele cetăţenilor şi să vină cu proiecte care răspund în mod real provocărilor şi oportunităţilor din administraţia localităţilor noastre. În continuare, îmi exprim speranţa ca în această perioadă să avem şi vom avea dezbateri serioase, pornind de la temele care contează pentru români atunci când vorbim despre administraţia publică, şi anume ce s-a făcut, ce mai trebuie făcut la nivelul fiecărei localităţi. Însă, este regretabil faptul că nici măcar în ceasul al douăsprezecelea, când subiectul modului de organizare a alegerilor este unul închis, liberalii nu vor să accepte principiul că nu putem schimba regulile în timpul jocului. Chiar şi după începutul campaniei, chiar şi astăzi, după ce avem o decizie a Curţii Constituţionale, reprezentanţii PNL încă afirmă că îşi fac calcule cu privire la organizarea alegerilor în două tururi de scrutin, în pofida oricărei evidenţe. Campania electorală trebuie să urmărească planurile candidaţilor pentru dezvoltarea localităţilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a nivelului de trai al locuitorilor: proiectele de infrastructură, şcoli mai bune, spitale mai curate şi mai pregătite, curăţenia localităţilor sau transparenţa în alocarea banului public, doar ca să enumăr câteva dintre asemenea proiecte. Or, ca să putem alege oamenii cei mai bine pregătiţi, trebuie să avem dezbateri pornind de la soluţiile pe care le propune fiecare candidat. În ceea ce priveşte sistemul electoral, cred că în primul rând trebuie să avem coerenţă şi predictibilitate. Fiecare sistem de organizare a alegerilor are avantajele şi dezavantajele sale, dovadă că în România au fost organizate alegeri şi într-un singur tur de scrutin şi în două tururi, iar în alte state democratice funcţionează cu succes atât alegerile într-un singur tur de scrutin, cât şi în două tururi. Noi am spus de fiecare dată şi am spus de la bun început că nu ne opunem alegerilor în două tururi, dar considerăm că ar fi un precedent periculos să schimbăm legea electorală chiar în mijlocul calendarului electoral. Este un demers populist din partea liberalilor să ceară modificarea regulilor în timpul jocului şi sper ca şi PNL, într-un final, să dea dovadă de consecvenţă şi să înţeleagă că deciziile Curţii Constituţionale se respectă, nu se comentează. Sistemul de vot într-un singur tur a fost dezbătut în Parlament, legea a fost votată de toate partidele şi promulgată de preşedinte, iar contestaţiile la această lege au fost respinse de către Curtea Constituţională. Astfel, putem să ne întrebăm dacă toate aceste încercări repetate de a forţa modul de organizare a alegerilor aşa cum le convine lor nu trădează cumva faptul că liberalii nu au proiecte concrete pentru administraţia localităţilor din România. Primul pas către o schimbare autentică este acela de a îmbrăţişa civilizaţia în dezbaterea politică, de a înlătura ura şi dezbinarea din discursul public şi de a veni în faţa electoratului cu idei şi proiecte, al căror scop unic este în beneficiul tuturor românilor. Anul 2016 este unul important în planul deciziilor ce privesc evoluţiile viitoare atât în România, precum şi la nivel internaţional, iar ţara noastră are bazele pe care putem să construim mult mai bine pentru viitor. PSD merge cu fruntea sus în faţa românilor în aceste alegeri, pentru că ne-am respectat promisiunile şi vrem să arătăm că faptele sunt mult mai importante decât vorbele. Ne-am asumat acum datoria să susţinem ritmul de creştere economică şi să continuăm dezvoltarea în sensul în care aceasta răspunde nevoilor tuturor cetăţenilor, într-o societate incluzivă. Stimate colege, Stimaţi colegi, Apelul meu către dumneavoastră este să respectăm această perioadă de campanie electorală în care intrăm, să păşim civilizat pe terenul de luptă politică, să avem dialog şi o dezbatere reală pornind de la provocările cu care se confruntă locuitorii din satele şi oraşele din România şi să ieşim cu demnitate dintr-o competiţie democratică pe un ton civilizat, pe un ton european. Avem nevoie ca, în continuarea campaniei electorale, să avem o abordare constructivă din partea tuturor partidelor şi a candidaţilor, să vorbim despre proiecte şi politici publice fără populism, fără demagogie şi să ne întoarcem la agenda reală a cetăţeanului. Doar în acest fel vom alege cei mai buni oameni, cei mai gospodari primari pentru consiliile locale, pentru primăriile şi pentru consiliile judeţene. Vă mulţumesc. Ana Birchall, Colegiul nr. 5, Vaslui. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă deputat. |
||||
|
|
|
În continuare, din partea Grupului PNL, domnul deputat Urcan Ionaş-Florin, deputat de Mureş. Vă rog, domnule deputat. Se pregăteşte domnul deputat - tot din partea Grupului PNL - Radu Zlati. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu o declaraţie politică intitulată sec, zic eu: "Luduşenii plătesc pentru marea incompetenţă a actualului primar". Doresc pe această cale să condamn public de la tribuna Parlamentului României şi să cer socoteală conducerii Primăriei oraşului Luduş, judeţul Mureş, pentru incompetenţa şi incapacitatea de a gestiona un proiect vital pentru comunitate, ce are ca efect negativ plata din banii cetăţenilor acestui oraş a sumei de 35 de miliarde de lei vechi. În urmă cu mai bine de un an, am atras atenţia asupra pericolului de a se pierde un proiect important pentru oraşul Luduş, ce urma să fie susţinut financiar din fonduri europene nerambursabile în valoare de 1.600.000 de euro, respectiv "Modernizarea, echiparea şi dotarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Dr. Valer Russu al oraşului Luduş". După ce, prin adrese scrise, a refuzat banii europeni - acum, când cu toţii doresc să-i acceseze, nu să-i respingă - primarul oraşului Luduş s-a trezit în ceasul al XIII-lea şi, cu o întârziere de aproape jumătate de an, a binevoit a relua proiectul, semnând contractul de finanţare în mijlocul lui 2015. Dar, aşa cum procedurile au cerut-o, termenul de finalizare a proiectului fiind de 31.12.2015, aspect îndeplinit doar parţial, deoarece partea de achiziţii de aparatură medicală fiind tărăgănată prin vârtejuri procedurale, aspectul a împins finalizarea proiectului după data amintită. Costuri: 35 de miliarde de lei vechi, bani care trebuie susţinuţi din bugetul local, adică din banii voştri, ai luduşenilor. Încă astăzi, acest proiect nu este recepţionat, iar dacă această procedură nu este îndeplinită până la 30 iunie - repet, 30 iunie - întreg bugetul proiectului va fi susţinut din banii dumneavoastră, ai luduşenilor: 1.600.000 de euro. Mă întreb retoric câte străzi, câte parcuri, câte locuri de joacă s-ar fi putut realiza dacă nu ar fi existat dezinteres şi incompetenţă din partea conducerii primăriei Luduş. Să suporţi din banii cetăţenilor astăzi 35 de miliarde de lei doar pentru că nu ai ştiut să acţionezi la timp, să nu ştii şi să nu vrei să-ţi dedici tot interesul pentru atragerea fondurilor nerambursabile pe care le dorim cu toţii sunt lucruri de neînţeles pentru oricine. Sigur, aceşti bani se pot imputa şi sunt sigur că autorităţile competente o vor face la un moment dat. Trag acest semnal de alarmă şi mă adresez tuturor autorităţilor locale să fie extrem de vigilente în ceea ce priveşte atragerea şi gestionarea fondurilor europene, tocmai ca beneficiarii finali, cetăţenii, să nu aibă de suferit. Trag acest semnal de alarmă şi mă adresez tuturor cetăţenilor să nu mai accepte şi să desemneze prin vot oameni care nu ştiu, nu sunt capabili şi nu pot să dovedească eficienţă totală în ceea ce priveşte gestionarea corectă a localităţilor ce cu cinste şi competenţă ar trebui să le reprezinte. Mulţumesc. Deputat Florin Urcan, Mureş. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Radu Zlati, deputat de Cluj. Se pregăteşte, din partea Grupului PSD, domnul deputat Gheorghe Florin. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Prostia nu doare. Din fericire. Dacă ar durea, atunci, din toate colţurile patriei noastre iubite, s-ar înălţa răcnete. Că unele ar aparţine unor persoane cu educaţie mai puţină, n-ar fi o problemă. Dar multe ar aparține unor licenţiaţi, masteranzi şi, după moda mai veche, chiar unor doctoranzi. Nu o spun eu. O spune Curtea de Conturi într-un audit făcut pe sistemul de învăţământ universitar. Una dintre concluziile acestui audit fiind următoarea: dacă nu introducem corecţii mari şi rapide în sistem şi în universităţi - e vorba despre cele de stat - riscăm să avem universităţi tot mai puţin performante, diplome tot mai multe, competenţe profesionale de tip individual tot mai puţine şi, în final, o lipsă cronică de competitivitate europeană. Nu trebuie să ne-o spună Curtea de Conturi că suntem lipsiţi de competitivitate. Avem 103 universităţi de stat. Din cele 103 universităţi de stat, cinci, în unii ani, şase universităţi se strecoară în Topul 1000 al universităţilor din lume. Mai avem încă vreo zece universităţi care reuşesc să se strecoare în Top 2000. Trebuie să recunoaştem că, pentru o ţară ai cărei locuitori sunt mândri de sistemul educaţional românesc este jenant de puţin, este penibil. Căror cauze se datorează această situaţie? Sigur, cauzele sunt multiple, începând de la sistemul de finanţare. România şi Rusia sunt singurele două state din lume care încă mai menţin un sistem dual, adică unii studenţi la stat nu plătesc nicio taxă, în timp ce ceilalţi sunt plătitori integrali de taxe, până la sistemul de alocare a fondurilor din partea bugetului naţional. Readuc aminte că, prin ordonanţe de urgenţe succesive, Guvernul Ponta a măcelărit şi puţinul avut în Legea nr.1/2011, mai ales în domeniul educaţiei universitare. Pentru că, dacă iniţial Legea nr.1/2011 spunea că banii se dau şi pe calitatea educaţională oferită de către universităţi, cu alte cuvinte se făcea o evaluare a acesteia, guvernele succesive de după 2012, miniştrii care au ocupat onorantul loc de pe Strada Berthelot, au eliminat, practic, această clauză. Ba chiar în situaţia unor universităţi mici, regionale sau chiar locale - că s-a ajuns şi acolo, diferiţi baroni de partid şi-au făcut universităţi în municipiile reşedinţă de judeţ pentru plăcerea lor proprie - ei bine, atunci când aceste universităţi, datorită slabei calităţi, care nu atrăgea studenţi, au ajuns în grave dificultăţi financiare, ministerul le-a resuscitat prin infuzii de fonduri, fără a lăsa ca piaţa muncii, ca piaţă educaţională să decidă şi ceea ce nu merită să trăiască, să moară, evident. Ei bine, ziceam că prostia nu doare. Din fericire, din prostie nici nu se moare, cel puţin nu la modul direct, că dacă s-ar fi murit am fi avut şi noi un "Colectiv" al educaţiei româneşti sau un scandal cum este acela Hexi Pharma, în care se vinde pe bani buni o marfă proastă, şi atunci şi sistemul de învăţământ românesc, marfa aceasta proastă care este educaţia românească oferită sistemului preuniversitar şi universitar, ar fi generat un scandal, dar aşa cu toţii ne complacem în situaţia de faţă. Ce este de făcut? Poate să vină un Ionică să strige cât poate de tare: "Uite lupul!" şi lumea să-l creadă, pentru că, altfel, domnii mei, ne vom trezi la un apus de soare că lupul vine. Cu alte cuvinte, că noi vom rămâne solid implantaţi, pe ultimul loc, nu penultimul pe care-l ocupăm deocamdată, în ceea ce priveşte educaţia în Europa. Şi odată ce l-am ocupat nu vom mai ieşi cel puţin pe ratele actuale alocate din bugetul naţional educaţiei naţionale. Vă mulţumesc. Radu Zlati, deputat de Cluj. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Îl invit pe domnul deputat Gheorghe Florin. Se pregăteşte doamna deputat Carmen-Eleonora Hărău. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "Decizie istorică luată de Parlamentul României pentru un sector economic". În această lună, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat o propunere legislativă cu privire la reglementarea condiţiilor de practicare a acvaculturii marine în România. Deputaţii au dat un vot istoric atât pentru constănţeni, cât şi pentru sute de agenţi economici din România, adoptând iniţiativa legislativă propusă de subsemnatul, în anul 2015, care reglementează condiţiile de practicare a acvaculturii marine în apele teritoriale ale Mării Negre. Decizia este extrem de importantă dacă luăm în consideraţie faptul că numai în ultimii ani au crescut la cote inimaginabile importurile de produse marine, în condiţiile în care noi avem Marea Neagră şi potenţialul ei uriaş, însă nu putem să-l valorificăm. Până la votul din această lună, România era ultimul stat din Uniunea Europeană care nu permitea agenţilor economici interesaţi să practice acvacultura în condiţii de siguranţă pentru mediu. Se permitea în schimb pescuitul, deşi se cunoaşte că pescuitul de multe ori este necontrolat şi reduce substanţial efectivele în apele Mării Negre. Cred că efectele favorabile ale acestei legi se vor vedea în numai câţiva ani, poate chiar în doi-trei ani să putem să începem să culegem roadele acestei legi. În primul rând, mă aştept la o creştere a numărului locurilor de muncă în acest domeniu nou al acvaculturii marine şi la o creştere a efervescenţei agenţilor economici care au aşteptat ani de zile o lege care să le permită acest lucru. Apoi, sper ca cei care au concesionat suprafeţe de apă şi vor construi viviere să apeleze la fondurile europene în vederea dezvoltării şi a unor unităţi de producţie pentru produsele din peşte, scoici, alge şi aşa mai departe. De asemenea, vreau să cred că producţia de la Marea Neagră va reduce semnificativ importurile, va asigura necesarul pentru consumul intern şi chiar le va oferi producătorilor din Constanţa şansa de a exporta ei către spaţiul comunitar. Nu în cele din urmă, după cum bine se cunoaşte, acvacultura în viviere contribuie în mod semnificativ la repopularea mediului natural, ştiindu-se că la Marea Neagră unele state vecine au practicat un pescuit intensiv extrem de dăunător pentru efectivele din mare. Deputat PSD de Constanţa, Florin Gheorghe. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
O invit în continuare pe doamna deputat Carmen Hărău, deputat de Hunedoara, Grupul PNL. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, E campanie electorală şi iar se vorbeşte în Hunedoara pătimaş şi cu mare, mare aplomb despre Complexul Energetic Hunedoara. Este Complexul Energetic Hunedoara o structură economică pe punctul de a se prăbuşi, o structură economică despre care vorbesc în faţa dumneavoastră cel puţin din februarie 2015, când am auzit în Comisia pentru buget, finanţe, în discuţie cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, sintagma "lichidare Complex Energetic Hunedoara". Oamenii sunt acolo bombardaţi din nou cu promisiuni: "Vine marele popor chinez", "Vin investitorii" - depinde de Domniile Lor să vină investitorii şi sunt traşi de urechi miniştrii tehnocraţi care nu aduc repede şi degrabă investitorii pe care i-au ochit colegii noştri care au girat Guvernul Ponta, la vremea când Guvernul Ponta îngropa, pregătea groapa, adică, Complexului Energetic Hunedoara. Dragi prieteni, Aflu cu oarecare satisfacţie că aceşti 900 de oameni care, probabil, că vor pleca în acest an din Complexul Energetic Hunedoara vor primi salarii compensatorii, iar Ordonanţa nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate pe baza planurilor de disponibilizare s-a modificat. Prin aceste modificări, Executivul a stabilit ca, pe lângă măsurile de protecţie socială acordate de companii pentru atenuarea impactului social, angajaţii disponibilizaţi ca urmare a reducerii activităţii celor două societăţi energetice să primească şi venit lunar de completare. E vorba despre Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Energetic Oltenia. Venitul de completare se acordă lunar, pe perioade stabilite diferenţiat, respectiv 12 luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 3 ani şi până la 10 ani, 20 de luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 ani şi până la 15 ani, 22 de luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 ani şi până la 25 de ani şi 24 de luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă de cel puţin 25 de ani. E bine sau e rău că se face lucrul acesta? Bineînţeles că e bine, atenuându-se dezastrul social prin care oamenii aceştia vor trece. Dar nu mă pot împiedica să nu constat că o luăm de la început. O luăm de la început plătind nişte oameni obligaţi să-şi părăsească locurile de muncă. Stau şi mă întreb, cu amărăciune, când vom începe să solicităm sprijin adevărat, sprijin real în guvernele politice pentru relansarea economică a zonei? Când vom începe să folosim aceşti bani ca să plătim munca, nu nepriceperea politicienilor de a menţine locurile de muncă? Menţionez că este pentru mine o continuă uimire faptul că structura politică, Partidul Social Democrat, care ar trebui să apere interesele muncitorilor, să le apere efectiv, nu să-i transforme în asistaţi social, pe parcursul zecilor de ani decimează tocmai clasa muncitoare. Dragi colegi de judeţ Hunedoara, indiferent de formaţiunea politică din care faceţi parte, este nedrept să încercaţi să adunaţi, din nou, voturi pe seama disperării oamenilor, împrăştiind speranţe deşarte. Noi va trebui să muncim cu toţii responsabil, nu să-i amăgim din nou cu investiţii care mai de care mai fantasmagorice. |
||||
|
|
Vă rog să concluzionaţi. |
||||
|
|
Reuşesc să înţeleg, deşi nu-mi pică bine, nemulţumirea ministrului Grigorescu, care este pur şi simplu taxat ca unul care a generat dezastrul, când el s-a trezit în plin dezastru în ministerul pe care-l conduce şi încearcă din răsputeri, conştient fiind de faptul că această resursă energetică - cărbunele - trebuie declarată resursă strategică naţională. Vă mulţumesc frumos. Carmen Hărău, deputat liberal de Hunedoara. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
În continuare, din partea deputaţilor neafiliaţi, domnul deputat Mihai Deaconu. Domnule deputat, aveţi trei minute. Vă rog. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Iresponsabilitate la încheierea contractelor de mediu". Stimaţi colegi, În urmă cu 3 luni vorbeam de la tribună despre aria protejată Valea Vâlsanului (nr. 2.125) şi atrăgeam atenţia asupra faptului că această rezervaţie nu a beneficiat de proiecte de dezvoltare a zonei, astfel încât să li se ofere şi celor aproximativ 10.000 de locuitori din satele adiacente o şansă la un trai mai bun, prin desfăşurarea de activităţi specifice zonei rezervate şi cu respectarea standardelor de mediu. Între timp am aşteptat un răspuns de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru a afla mai multe detalii despre custodele acestei rezervaţii, despre ce activităţi specifice s-au întreprins în zona respectivă de către acesta. Am aflat de la doamna ministru că în 2010 a fost atribuită în custodie Fundaţiei Freies Europa Weltanschauung din Cluj, prin convenţia de custodie nr. 145/2010, partea din rezervaţie care se suprapune cu partea de nord a rezervaţiei Valea Vâlsanului, precum şi partea care se află la sud. În acelaşi an, prin contractul de administrare nr. 7/2010 situl Natura 2000, din Munţii Făgăraş, a fost atribuit Ocolului Silvic Răşinari SA şi Ocolului Silvic Izvorul Florii, care se suprapune peste rezervaţie. De aproape un an, custodia către fundaţia din Cluj a încetat de drept, iar contractul de administrare se află pe rolul instanţelor judecătoreşti, ceea ce face ca rezervaţia să rămână de la acel moment în coordonarea Agenţiei de Protecţie a Mediului Argeş. Aceasta din urmă este cea care a constatat că Fundaţia Freies Europa a desfăşurat activităţi de cercetare ştiinţifică în zone din afara limitelor sitului pe care l-au avut în custodie, precum zona montană baraj, poienile Vâlsanului, neîndeplinindu-şi nici pe departe atribuţiile de management al zonei, în termenele legale stipulate în Convenţia de custodie. Cu toate acestea, nu-mi explic cum Agenţia de Protecţie a Mediului Argeş, care recunoaşte că fundaţia respectivă nu şi-a respectat deloc clauzele contractuale, nu a sesizat până acum organele abilitate pentru a lua măsurile necesare ca cei implicaţi să fie traşi la răspundere pentru cei 5 ani în care au administrat Rezervaţia Naturală Valea Vâlsanului, ani pierduţi pentru dezvoltarea teritoriului, care merită o atenţie sporită pentru caracterul specific al faunei şi florei. Sugerez pe această cale Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor să efectueze o anchetă prin intermediul organelor de control intern pentru a vedea legalitatea Convenţiei de custodie, efectele acesteia pe perioada încheierii, precum şi care sunt eventualii vinovaţi pentru nerespectarea ei. Vă mulţumesc. Deputat Mihai Deaconu, Colegiul nr. 3, Circumscripţia nr. 3, Argeş. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Mulţumesc, stimaţi colegi. Încheiem aici prima parte a şedinţei. De la ora 10,00, continuăm cu ordinea de zi a plenului. |
||||
![]() |





