Sittings of the Chamber of Deputies of May 29, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.89/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 29, 2017

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,03.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Ioana Bran şi de domnul deputat Cristian Ghinea, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Bună ziua, stimaţi colegi.

Declar deschisă şedinţa de astăzi.

Şi-au înregistrat prezenţa 143 de colegi, până la acest moment.

La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei, de astăzi şi mâine; programul de lucru - 29 mai - 3 iunie; lista rapoartelor depuse în perioada 22 - 29 mai; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

De la ora 17,00, răspunsuri orale la întrebări şi prezentarea interpelărilor.