Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.42/2018
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2018
| 1. | Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 16,07. Lucrările au fost conduse de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
|
|
Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu: Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 329 deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 203. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 12 şi miercuri, 13 martie 2018; programul de lucru pentru perioada 12-17 martie 2018; lista rapoartelor depuse, în perioada 7-12 martie 2018, de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. |

