Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 14.05.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul deputat Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Ion Marcel Vela, secretar al Senatului.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Vă invit să luaţi loc, vă rog..., vă rog, să putem începe şedinţa.

În începerea şedinţei, vă invit să ascultăm intonarea Imnului naţional.

(Se intonează Imnul naţional al României.)

Domnule Preşedinte al României, Klaus Iohannis,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea,

Doamnă prim-ministru, Viorica Dăncilă,

Domnilor foşti preşedinţi ai României,

Majestatea Voastră Margareta, Custodele Coroanei României, şi Alteţele Voastre Regale,

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi membri ai Corpului Diplomatic,

Stimaţi invitaţi,

Vă rog să îmi permiteţi să declar deschisă şedinţa solemnă comună de astăzi a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri.

Îl invit la tribuna Parlamentului României pe domnul Klaus Iohannis, Preşedintele României.

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte,

Domnul Klaus Werner Iohannis - Preşedintele României:

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Doamnelor şi domnilor membri ai Guvernului,

Excelenţe,

Doamnelor şi domnilor,

Dragi români,

Acum exact o sută de ani se înfăptuia Unirea Bucovinei cu România. Urmându-i Declaraţiei Sfatului Ţării de la Chişinău din 27 martie 1918, prin care se proclama Unirea Basarabiei cu România, Moţiunea adoptată de Congresul Naţional al Bucovinei făcea al doilea pas pe calea realizării Marii Uniri, care avea să se împlinească la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.

Aniversăm astăzi un veac de la cea mai importantă realizare a românilor - înfăptuirea unităţii naţionale. Elitele intelectuale şi politice ale începutului secolului XX ne impresionează prin exemplul lor de viziune, angajament şi jertfă. Este vorba despre suveranii României, de prim-miniştrii, de politicienii Regatului României ori de cei din Transilvania, Basarabia sau Bucovina. Este vorba despre oameni de ştiinţă şi cultură, după cum este vorba despre eminenţi păstori ai spiritualităţii poporului român. Ei au rămas cu toţii în memoria naţiunii pentru că au urmărit cu tenacitate realizarea proiectelor şi aspiraţiilor naţionale.

Rostite de la tribunele Unirii, cuvintele făuritorilor statului naţional nu ne explică doar cum a fost posibilă întregirea României, ci ne transmit, peste ani, un patrimoniu de idei şi valori care-şi păstrează neştirbită actualitatea.

Năzuinţa împlinirii unităţii naţionale a fost, totodată, şi expresia unor valori civice, întrunind adeziunea tuturor segmentelor societăţii, nu doar a elitelor. Mai mult chiar, în 1918, unirea provinciilor istorice cu România încetase să mai fie un obiectiv strict românesc, pentru a deveni unul convergent cu interesele şi aspiraţiile minorităţilor care convieţuiau cu românii în Basarabia, Bucovina, Transilvania ori Banat.

Prin toate acestea, Marea Unire a fost şi este mai mult decât momentul definitoriu al unui popor care-şi regăsea, democratic, cadrul statal natural. Marea Unire s-a putut înfăptui şi, mai ales, a durat pentru că propunea, în plan intern, drepturi şi libertăţi aşteptate de toţi oamenii. Ea susţinea, în plan internaţional, prevalenţa dreptului asupra forţei şi principiul frăţietăţii universale. Într-un moment de criză a relaţiilor internaţionale, România, cu sprijinul aliaţilor săi, a fost parte a soluţiei, nu a problemei.

Pe 1 decembrie 1918, Iuliu Maniu se întreba, la Alba Iulia, ce ar putea face generaţia sa pentru a se ridica la înălţimea îndeplinirii unui asemenea ideal?

Cu privilegiul de a fi Preşedintele României în vremea Centenarului, preiau emoţionanta interogaţie a fruntaşului ardelean, făuritor al Marii Uniri, şi v-o adresez dumneavoastră, aleşilor naţiei: prin ce putem să fim noi demni de împlinirile de acum o sută de ani?

Astăzi, întrebarea la care trebuie să răspundă politicienii, indiferent de partid sau doctrină, este dacă vor continua să promită mult şi să livreze puţin sau dacă vor avea curajul şi responsabilitatea de a pune bazele dezvoltării României în cel de-al doilea centenar.

Cred că răspunsul la această întrebare poate să ne indice sursele demnităţii şi coeziunii naţionale. Răspunsul la această întrebare se găseşte, în ultima instanţă, în oglinda clasei politice româneşti şi misiunea sa.

Doamnelor şi domnilor,

Centenarul nu este numai un prilej de a ne întoarce privirea spre trecut şi a ne onora istoria. Este, în egală măsură, şi un moment de reflecţie, în care să ne întrebăm, cu toată onestitatea, dacă ne-am revendicat locul pe care îl merităm în rândul ţărilor lumii. Mergem astăzi în direcţia corectă sau ne aflăm pe un drum greşit, care ne va duce în cu totul altă parte decât unde vrem să ajungem, ca naţiune?

Aniversarea celor o sută de ani ai ţării noastre ne găseşte la o răscruce pentru destinul României în următorul centenar. Secolul pe care l-am parcurs nu a fost deloc uşor, dar în ultimele lui decenii am reuşit să progresăm. Trăim într-o societate liberă, cu instituţii stabile şi ne leagă un amplu parteneriat strategic de cea mai puternică democraţie a lumii - Statele Unite ale Americii. Suntem parte a NATO, cu toate beneficiile de securitate care decurg din acest statut, şi suntem membri ai Uniunii Europene, integraţi în marea familie a naţiunilor, aşa cum au visat înaintaşii noştri.

Nu ne-a fost simplu să ajungem aici. Şi, tocmai de aceea, la fel ca acum un secol, oamenii au mari speranţe pentru viitorul ţării noastre şi aşteptări îndreptăţite de la cei care o conduc.

Cu atât mai mult de Centenar, românii aşteaptă o guvernare la înălţimea moştenirii care ne-a fost încredinţată, vor lideri politici responsabili, cinstiţi şi care să-şi propună obiective politice ambiţioase pentru România, nu pentru interesele lor vremelnice.

Românii înţeleg că prosperitatea noastră depinde, în mod esenţial, de alegerile pe care le facem, de opţiunile de dezvoltare pe care le adoptăm, de consecvenţa în a ne urma angajamentele. Este timpul să înţeleagă acelaşi lucru şi majoritatea politică şi guvernamentală.

Doamnelor şi domnilor,

Celebrăm Centenarul într-o perioadă tumultuoasă pentru societatea românească, iar unele abordări populiste, demagogice şi manipulatorii au semănat discordie şi au afectat unitatea care ar fi trebuit să caracterizeze modul în care sărbătorim împlinirea unui vis de veacuri.

Spiritul naţiunii este însă viu şi s-a manifestat în susţinerea fără echivoc pe care cetăţenii au arătat-o în faţa oricăror încercări de a pune în pericol principiile şi valorile care au stat şi la baza Marii Uniri de acum o sută de ani.

A fi român echivalează acum cu a fi european, iar acest lucru înseamnă mult mai mult decât semnificaţia istorică sau geografică a termenului. Înseamnă a fi parte a unei comunităţi de valori care preţuieşte libertatea, solidaritatea, respectarea demnităţii umane, democraţia şi în care domneşte necondiţionat statul de drept. Sunt lucruri care fac parte din fibra naţională şi nimeni, sub nicio formă, nu are dreptul de a le contesta.

Doamnelor si domnilor parlamentari şi guvernanţi,

Ascultaţi vocea românilor, recuplaţi-vă la interesele naţionale, ridicaţi-vă la demnitatea Centenarului şi nu îl dezonoraţi! Luaţi exemplul anului 1918: România îşi atinge potenţialul său doar atunci când politicienii sunt inspiraţi de năzuinţele oamenilor şi ghidaţi de un proiect naţional!

România trebuie să ţintească tot mai sus ca naţiune liberă, ca stat performant, în slujba cetăţenilor săi, iar nu să-şi piardă direcţia şi să devină captivă lipsei de viziune a câtorva politicieni fără simţul guvernării democratice.

Printre cele mai importante idealuri ale Marii Uniri au fost respectul legii şi libertatea individului. Sunt idealuri care şi astăzi mobilizează societatea românească şi, prin urmare, trebuie să mobilizeze şi acţiunea forului suprem al acestei naţiuni, care este Parlamentul României.

Este responsabilitatea dumneavoastră să asiguraţi o bună legiferare, într-un cadru de dezbateri deschise şi transparente, prin implicarea profesioniştilor şi prin dialog social, astfel încât deciziile luate aici să fie adaptate la nevoile reale ale societăţii. Este încă timp să reveniţi asupra unor legi care nu au nici susţinerea oamenilor şi nici nu corespund standardelor europene de drept. Nu puneţi în joc tot efortul şi sacrificiile românilor pentru care sunt atât de respectaţi în Uniunea Europeană, nu faceţi rău societăţii româneşti mergând mai departe cu legi ale justiţiei şi cu modificări ale Codurilor penale care sunt incongruente cu o democraţie veritabilă.

Sunt atât de multe probleme care-şi aşteaptă rezolvarea şi asupra cărora românii îşi doresc să vă aplecaţi, de la readucerea la performanţă a marilor sisteme publice, la eficientizarea administraţiei publice şi modernizarea infrastructurii.

Doamnelor şi domnilor,

Aniversarea Centenarului a fost aşteptată de concetăţenii noştri ca unul dintre acele momente de vitalitate ale unei naţiuni. Cu prilejul Centenarului, românii au aflat ce şi-au propus şi au văzut ce au realizat înaintaşii noştri. Dacă clasa politică de astăzi doreşte să fie evocată atunci când, peste ani, se va vorbi despre România la Centenarul Marii Uniri, atunci va trebui să-şi asume proiecte fundamentale şi să atingă acele obiective care corespund cu adevărat aşteptărilor cetăţenilor noştri.

La mulţi ani, români!

La mulţi ani, România! (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

Îl invit la tribună pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule Preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnă prim-ministru al României,

Domnilor foşti preşedinţi ai României,

Majestatea Voastră Custodele Coroanei,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Domnule preşedinte al Curţii de Conturi,

Domnule preşedinte al Academiei Române,

Domnule Avocat al Poporului,

Domnule preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război,

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Ziua de 1 decembrie este unanim şi pe bună dreptate privită ca un eveniment, cel mai important dintr-o serie lungă de episoade ce au dus la constituirea statului naţional al românilor prin unificarea tuturor provinciilor istorice în care aceştia erau covârşitor majoritari.

Neîndoielnic, prima decizie a Adunării de la Alba Iulia a fost aceea de unire a românilor din Ardeal, Banat, Maramureş, cu regatul României. Este deci just ca, la 1 decembrie, să celebrăm decizia românilor de acum un veac de a trăi împreună ca o naţiune indivizibilă. Este tot atât de drept să-i comemorăm, în fiecare zi de 1 decembrie, pe ostaşii români care, prin jertfa de sânge, au adus mai întâi pe lume România ca stat suveran şi independent şi au făcut apoi posibilă înfăptuirea României Mari.

Evenimentele de la Alba Iulia de acum un secol nu au fost însă doar expresia politică şi încununarea instituţională a unei revoluţii naţionale. Ele au pus în mişcare şi o a doua revoluţie, o revoluţie democratică.

Unirea cu România a fost prima, dar nu singura măsură decretată de Rezoluţiunea de la Alba Iulia. Unirea nu a fost atunci afirmată ca o împlinire metafizică a unui ideal secular, ci ca un act de luciditate politică, deopotrivă democratic în gândire şi radical în acţiune. Unirea a fost proclamată, deopotrivă, ca o reparaţie istorică şi ca un proiect de societate.

În textul Rezoluţiunii, unirea a fost mai întâi asociată cu: "înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice". Printre trăsăturile acestui regim, delegaţii de la Alba Iulia au enumerat libertatea neîngrădită şi necondiţionată de exprimare şi de gândire. Au adăugat imediat "votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional pentru ambele sexe". Naţiunea pe care şi-o imaginau participanţii la Adunarea de la Alba Iulia avea, aşadar, nu numai o dimensiune etnică, dar şi o indiscutabilă componentă civică.

Ne-am deprins să sărbătorim Ziua Naţională într-un registru aproape exclusiv patriotic. După o sută de ani, a sosit timpul să recitim întregul program de la 1 decembrie 1918 şi să recunoaştem că multe din prevederile acestui program democratic au rămas o vreme - unele dintre ele chiar până în zilele noastre - în stadiul de proiect.

La un an de la Rezoluţiune, de pildă, autorităţile de la Bucureşti nu s-au arătat dispuse să dea drept de vot femeilor, care au fost nevoite să aştepte aproape trei decenii pentru a deveni cetăţeni cu drepturi depline.

Dacă este să luăm în serios ceea ce s-a petrecut la Alba Iulia în 1918, ar trebui să aniversăm nu doar un eveniment de ţinută patriotică, ci deopotrivă un act autentic de democraţie, un manifest al democraţiei - textul Rezoluţiunii, ce ar putea avea pentru noi aceeaşi însemnătate civică pe care declaraţia de independenţă o are pentru americani, ori declaraţia drepturilor omului şi a cetăţeanului pentru francezi. Aşa cum s-au petrecut faptele, 1 decembrie 1918 nu a fost un eveniment militar şi guvernamental, ci unul eminamente civic.

Aceia dintre noi care au trăit zilele din decembrie 1989 pot înţelege ce se întâmplă atunci când societatea se ridică împotriva unui stat a cărui putere nu o mai recunoaşte ca fiind legitimă. La sfârşitul Marelui Război, armata maghiară era demobilizată, iar cea română abia se pregătea să treacă Carpaţii. Jandarmeria, poliţia şi toate autorităţile centrale şi locale se aflau în stare de disoluţie ori de derută. Dinspre Est sufla viforul bolşevizării şi anarhiei.

Cu toate acestea, în Ardeal, în Banat şi în părţile locuite de români din Ungaria domnea ordinea pentru că elitele locale româneşti, asociate în două partide, Partidul Naţional Român şi Secţia Română a Partidului Social Democrat din Ungaria, au ştiut să se autoguverneze şi să-şi organizeze comunităţile pentru administrarea treburilor curente, dar, mai ales, pentru cel mai vast proces electoral din istoria democraţiilor moderne ce nu a fost pus în operă de un guvern. Convocate de fruntaşii şi militanţii celor două partide, au avut loc în fiecare comună şi în fiecare oraş întruniri cetăţeneşti în care au fost desemnaţi reprezentanţii pentru Adunarea de la Alba Iulia. Înarmaţi cu credenţiale, cu asentimentul unor alegători pe care nu-i convocase la urne vreo autoritate publică, aceşti reprezentanţi au adoptat textul Rezoluţiunii.

A sosit, aşadar, poate timpul să convenim că 1 decembrie nu este numai ziua în care naţiunea s-a desăvârşit prin unirea tuturor românilor în cuprinsul aceluiaşi stat. 1 decembrie este şi ziua în care ar trebui să celebrăm democraţia reprezentativă şi pluralismul, în care s-ar cuveni să recunoaştem rolul central al partidelor politice democratice în istoria noastră contemporană, rol la fel de mare ca acela al armatei ori al guvernelor.

Pe această cale, s-ar putea să înţelegem mai bine că patriotismul nu este doar un sentiment sezonier şi festiv, ci, în egală măsură, o alegere raţională. Montesquieu a scris cândva că adevăratul patriotism înseamnă să iubeşti legile ţării tale. Desigur, dacă aceste legi îţi merită afecţiunea. Unde este libertatea, acolo este ţara mea, a întărit şi Benjamin Franklin.

Ţine, aşadar, de noi, membrii Parlamentului, dacă vom fi dispuşi să ne lăsăm inspiraţi de principiile şi valorile din care s-a hrănit Rezoluţiunea de la Alba Iulia, să le dăm motive românilor să fie patrioţi adevăraţi şi să facem din România o patrie a libertăţii pentru toţi cetăţenii ei. Noi suntem cei care avem datoria de a consolida regimul democratic a cărui viziune a însufleţit Adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Şi acum are loc alocuţiunea domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea.

Aveţi cuvântul.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Domnule Preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Senatului

Doamnă prim-ministru,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Stimaţi reprezentanţi ai Cultelor Religioase,

Distinşi membri ai Familiei Regale,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Domnule preşedinte al Curţii de Conturi,

Domnule preşedinte al Consiliului Legislativ,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic,

Stimaţi invitaţi,

Trăim în aceste zile, aşa cum o simţim cu toţii, un moment unic în istoria ţării noastre. România împlineşte 100 de ani. Este un veac de unitate, un veac de împlinire a celui mai măreţ vis al naţiunii noastre. Este cea mai mare sărbătoare a României.

Peste trei zile vom sărbători Marea Unire, dar azi trebuie să marcăm faptul că pe 28 noiembrie, cu o sută de ani în urmă, în Sala de Marmură a Palatului Metropolitan din Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei a votat, în unanimitate, Unirea cu ţara-mamă, România. Astăzi, deci, se împlineşte un secol de la unirea Bucovinei cu România. Îi salut pe parlamentarii de Suceava şi transmit o urare caldă de la mulţi ani tuturor românilor bucovineni de pe ambele părţi ale graniţei dintre România şi Ucraina.

La mulţi ani, Bucovina!

De asemenea, aceeaşi urare de la mulţi ani o transmit şi românilor din Basarabia, pe peste Prut. Astăzi ne desparte o graniţă imaginară, o graniţă desenată pe o hartă, însă nimeni, niciodată, nu a reuşit şi nu va putea vreodată să traseze graniţe în sufletul unui popor, în spiritualitatea noastră naţională. Nu am fost despărţiţi niciodată şi vom continua să fim uniţi atâta timp cât prin inimile noastre va continua să curgă sânge românesc.

La mulţi ani, deci, pentru românii noştri din Basarabia şi din nordul Bucovinei!

Am fost întrebat în aceste zile care este cea mai importantă realizare a României în cei o sută de ani de la Marea Unire. Este greu de ales, pentru că sunt fapte mari, multe fapte mari, atât în perioada interbelică sau în al Doilea Război Mondial, dar şi în perioada regimului comunist, când au fost mulţi oameni curajoşi care au luptat pentru libertatea acestui popor.

Cred însă că la scara istoriei la care ne raportăm, cea mai importantă realizare în acest veac al Unirii este integrarea euroatlantică a României. Am construit un cadru de securitate extrem de solid pentru România, un cadru NATO, iar acum ne putem concentra acţiunile noastre pentru a aduce mai multă prosperitate şi dezvoltare pentru acest popor.

Cred, de asemenea, că este datoria noastră de a continua acest proces, este datoria noastră de a consolida poziţia ţării noastre în Uniunea Europeană şi în NATO. Avem obiective clare în această privinţă: adoptarea monedei euro în România, admiterea ţării noastre în spaţiul Schengen sau crearea unor relaţii de cooperare europeană care să facă din România o ţară mândră şi respectată în Uniunea Europeană. De asemenea, trebuie să asigurăm un rol activ pentru România în cadrul NATO, astfel încât să ne consolidăm relaţii puternice de securitate şi stabile, atât de necesare în contextul norilor negri care s-au strâns din nou la răsărit.

Toate aceste obiective reprezintă mize majore pentru România. Acestea sunt teme cu adevărat importante pentru ţara noastră şi pentru acest popor, iar noi, ca oameni politici, avem datoria să ne comportăm ca adevăraţi români.

Suntem oameni politici, e adevărat, ne aflăm într-o competiţie internă permanent. E firesc, pentru că aşa funcţionează democraţia. Ne criticăm, ne atacăm, iar, din păcate, uneori, mergem prea departe.

Cred însă că în ceea ce priveşte România, în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor majore ale naţiunii, trebuie să fim în primul rând români, să fim oameni politici, ca oameni de partid, dar să fim patrioţi în ceea ce priveşte România. Să fim patrioţi în primul rând când ne raportăm la interesele majore ale ţării noastre. Să fim români adevăraţi, uniţi în promovarea naţiunii noastre. Să fim români înainte de orice, atunci când votăm în Europa.

Să ne stabilim împreună obiectivele pe care să le urmărim şi pe care să le susţinem cu toţii pe o singură voce, într-o singură limbă, limba românească. Să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat recent, când în Parlamentul Europei au fost români votând împotriva României. Nu putem justifica în niciun fel aşa ceva. Este expresia cea mai puternică a dezbinării noastre. Trebuie să încetăm acest război între români şi români, pe care îl ducem de prea multă vreme în afara ţării şi în interiorul ţării.

Vă asigur, dragi colegi, că nu asta vor cei care ne-au votat pe toţi. Ca şi dumneavoastră, eu ţin la ţara mea, iubesc România şi sunt pregătit şi eu, şi colegii mei să colaborăm cu toată lumea în interesul naţiunii. Sunt convins că sunt mulţi ca mine, care gândesc la fel în toate grupurile politice din România, şi-i invit pe toţi să construim împreună o strategie pentru această ţară. Îi invit pe toţi să stabilim împreună nu o strategie politică, ci o strategie românească în care să se regăsească marile obiective ale României.

Separat, putem fi frânţi unul câte unul, cum s-a mai întâmplat în istoria noastră. Împreună însă putem fi o forţă de nestăvilit. Împreună putem construi o Românie puternică în Europa, o Românie puternică în lume. Putem consolida împreună Marea Unire pentru încă o sută de ani de aici înainte şi pentru toate veacurile care vor curge până la sfârşitul timpului. Avem multe motive care să ne unească şi pentru care să fim mândri, mândri că aparţinem acestei naţiuni. Sunt mândru că sunt român şi-mi doresc ca România să stea mereu cu fruntea sus în istoria care va urma de acum încolo.

La mulţi ani, România!

La mulţi ani tuturor Românilor, oriunde s-ar afla! (Aplauze.)

Vă mulţumesc.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Urmează alocuţiunea doamnei Viorica Dăncilă, prim-ministrul României.

Aveţi cuvântul, doamna prim-ministru.

Doamna Vasilica-Viorica Dăncilă - prim-ministrul României:

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Stimaţi reprezentanţi ai cultelor religioase,

Distinşi membri ai Familiei Regale,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Domnule preşedinte al Curţii de Conturi,

Domnule preşedinte al Consiliului Legislativ,

Domnule preşedinte al Academiei Române,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului diplomatic,

Stimaţi invitaţi,

Vin astăzi în Parlament la şedinţa solemnă a Centenarului Marii Uniri, în calitate de prim-ministru, cu un mesaj de pace şi unitate pe care-l adresez tuturor românilor.

Centenarul este despre sărbătorirea idealului naţional, despre rememorarea faptelor înaintaşilor noştri, care au reuşit să canalizeze forţa şi energiile acestui popor, despre valorile, principiile şi credinţa care au unit românii şi despre omagierea faptelor de eroism ale celor care s-au jertfit pentru români şi România Mare.

Ca prim-ministru, am încredere în capacitatea întregii societăţi româneşti de a urma exemplul celor care au crezut în viitorul României şi am convingerea că Centenarul trebuie să unească, pentru că avem o datorie sacră: să transmitem copiilor noştri această moştenire de seamă primită de la înaintaşii noştri acum o sută de ani, iar societatea românească are suficiente resurse pentru realizarea acestui important obiectiv.

Eu cred în consens, în echilibru şi în cooperare. Vedem cu toţii că, din păcate, sunt situaţii în care este foarte dificil să se ajungă la un consens, însă eu am încredere că aceste obstacole pot fi depăşite. Orgoliile politice şi interesele personale nu au ce căuta pe acest drum.

Adresez un salut partidelor de opoziţie. Îi salut pe liberali pentru contribuţia esenţială a Brătienilor în realizarea României Mari şi a Unirii de la 1918. Este o moştenire politică preţioasă ce v-a fost lăsată de fondatorii Partidului Naţional Liberal, dar este totodată o ştachetă înaltă lăsată pentru cei care conduc astăzi acest partid. Oricât de acerbă ar fi lupta politică aici, în Parlament, nu există niciun motiv în această lume care să justifice un vot împotriva propriei ţări.

Diferenţele de opinie nu trebuie să ne plaseze pe poziţii adverse. Fiecare are dreptul la propria opinie. Putem dezbate, putem negocia, există pârghii legislative şi instituţionale care funcţionează şi care trebuie respectate. Celor care reprezintă România la un nivel sau altul le-aş recomanda ca, indiferent de opiniile lor politice sau personale, să se gândească în primul rând la interesul nostru comun ca naţiune europeană, nu doar la nemulţumirile lor personale.

Celebra deviză "Prin noi înşine", pusă de Brătieni pe frontispiciul Marii Uniri, trebuie să-şi găsească un corespondent şi în actualitatea noastră.

Prin noi înşine şi nu prin alţii ar trebui să ne rezolvăm problemele noastre din România.

Prin noi înşine, nu prin alţii ar trebui să ne apărăm interesele naţionale în Europa şi, în general, în lume, iar asta nu ne face mai puţin proeuropeni.

"Prin noi înşine, nu prin alţii" trebuie să fie şi astăzi deviza României, după cei o sută de ani care au trecut de la Marea Unire.

Poţi să critici, poţi să-ţi exprimi opiniile sau nemulţumirile, dar, ca român, când vorbeşti despre România, trebuie să dai dovadă de echilibru în declaraţii.

Ca om politic, indiferent de convingerile doctrinare, ai obligaţia de onoare să aperi şi să promovezi drepturile cetăţenilor români, să militezi pentru ca ţara ta să fie tratată cu respect, să faci tot ceea ce-ţi stă în putere, prin pârghiile legale pe care le ai şi prin anvergura funcţiei, ca românii să beneficieze de aceleaşi drepturi şi să se bucure de aceleaşi libertăţi ca toţi ceilalţi cetăţeni europeni.

Dragi români,

Aş vrea ca în acest ceas centenar să adresez un mesaj reprezentanţilor minorităţilor naţionale din România. Mă adresez în egală măsură parlamentarilor UDMR şi ai celorlalte 18 minorităţi reprezentate în Parlamentul României. Tuturor vreau să le reamintesc că drepturile fundamentale ale minorităţilor din România au fost garantate chiar prin actul Marii Uniri pe care o sărbătorim astăzi.

În Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 stă scris cu litere adânci următorul principiu, care a rămas la fel de viu până în zilele noastre: "Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba proprie, prin indivizi din sânul său, şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării, în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc." În această formulare atât de simplă regăsim drepturile minorităţilor de a folosi limba maternă în educaţie, administraţie şi justiţie, regăsim dreptul de reprezentare în Parlamentul României, împlinit astăzi chiar prin prezenţa dumneavoastră în această sală.

În numele Guvernului pe care-l conduc, le garantez tuturor cetăţenilor români de altă etnie că se vor bucura în continuare de toate drepturile şi de respectul nostru, indiferent de declaraţiile provocatoare pe care unii oficiali străini le mai lansează din când în când împotriva României. Indiferent de etnie sau de limba pe care o vorbesc, cetăţenii români sunt ai României. Nu trebuie stigmatizaţi din cauza unor declaraţii iresponsabile venite din afara ţării.

Dragi compatrioţi,

În această şedinţă solemnă a Centenarului Marii Uniri, adresez un mesaj de pace politică şi către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis. (Aplauze.)

Aşa cum am spus de-a lungul întregului meu mandat, am convingerea că, indiferent de mizele politice sau electorale pe care le avem în faţă, în calităţile oficiale pe care le avem, ca prim-ministru sau ca preşedinte, avem datoria de a coopera, de a colabora între noi. Este o datorie, dincolo de orice miză personală, este o datorie faţă de români şi faţă de România. Este momentul să ne bucurăm de consens, de linişte, la împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire.

Vreau să aniversăm Ziua naţională într-un climat de linişte şi pace, fără dezbinare. Interesul naţional trebuie să primeze în faţa interesului politic. În acest moment solemn al Centenarului încerc să mă inspir din înţelepciunea părinţilor Marii Uniri şi las în spate dezbinarea, las în spate atacurile, criticile nedrepte sau chiar jignirile care mi-au fost adresate anterior.

Adresez un îndemn la unitate către toţi. De acum, preluarea Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene intră în linie dreaptă, iar de la 1 ianuarie ne vom exercita responsabil mandatul pentru care ne-am pregătit pe parcursul întregului an.

Să fim români uniţi în următoarele şase luni în care România va juca un rol extrem de important!

Să arătăm că ţara noastră îşi împlineşte cu demnitate această înaltă responsabilitate!

Să fim români uniţi, astfel încât, până în anul 2024, să adoptăm moneda euro în România!

Să fim români uniţi pentru a realiza proiectele strategice pentru România. Să nu le mai întrerupem pentru că le-au început ceilalţi!

Să le realizăm pentru români şi pentru România!

Să fim români uniţi în Parlamentul European şi în faţa Comisiei Europene pentru ca România să fie admisă în spaţiul Schengen, iar ţara noastră să nu mai fie criticată pentru lucruri permise în alte state membre ale Uniunii Europene!

Să fim români uniţi pentru consolidarea poziţiei României în Europa şi în Alianţa Nord-Atlantică!

Am încredere că împreună vom gestiona cu succes dosarele importante pe care le vom avea pe masă, asigurând echilibru şi o cât mai bună reprezentare pentru toţi cetăţenii europeni.

La o sută de ani de la Marea Unire sunt convinsă că avem cel puţin o sută de motive care să ne unească, avem cel puţin o sută de motive să acţionăm ca o naţiune demnă şi puternică.

La împlinirea de către România Mare a frumoasei vârste de o sută de ani avem cel puţin o sută de motive să fim mândri că suntem români. Avem o ţară frumoasă şi bogată, o istorie plină de eroi care au făcut posibilă existenţa naţiunii noastre, avem invenţii şi inventatori care au impresionat întreaga lume, genii spectaculoase care au ţesut cu fir de aur zestrea noastră culturală, sportivi faimoşi care au obţinut premii şi recorduri mondiale.

Mai presus de toate, avem un viitor comun, al nostru şi al generaţiilor viitoare, depinde numai de noi cum îl vom împlini.

Dragi români,

Trebuie să continuăm să ne iubim ţara, să rămânem neclintiţi în credinţa noastră, să fim uniţi în apărarea şi păstrarea în inima noastră a tradiţiilor, valorilor şi simbolurilor acestui popor. Să avem încredere că prin consens, prin dialog şi deschidere putem să construim o Românie puternică pentru sute de ani de acum înainte.

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, români! (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Şi acum vă invit să ascultăm alocuţiunea Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei României.

Vă invit să luaţi cuvântul.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române:

Domnule preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Doamnă prim-ministru,

Preafericite Părinte Patriarh,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Excelenţele Voastre,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Aducem omagiu astăzi unei pagini înălţătoare, dar şi tragice din istoria noastră modernă.

Străbunica mea, Regina Maria, spunea la sfârşitul Primului Război Mondial că, după toate clipele negre, îi era teamă să privească lumina zilei. Poporul nostru a pornit la război cu cântecul pe buze, pentru că se ducea să lupte pentru visul lui de secole, dar visul a fost împlinit cu un sacrificiu uman fără precedent. Despre tragedia românească din acei ani suverana României Mari spunea: "Câte sacrificii, ce măcel, câtă moarte!".

Astăzi, după o sută de ani, cugetul nostru se bucură, în timp ce sufletul nostru lăcrimează.

Să fim mândri pentru Marea Unire şi recunoscători pentru pagina glorioasă scrisă de armata noastră, dar să nu uităm niciodată că fiecare familie de români a fost în doliu la acea vreme!

Să admirăm pe oamenii politici de atunci, care, indiferent de doctrina lor, au consolidat procesul Unirii!

Să păstrăm în minte şi în suflet întoarcerea triumfală a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria în Bucureşti la 1 decembrie 1918! Trecerea lor pe sub Arcul de Triumf, alături de Parlament, Armată, Guvern şi sute de mii de români, a fost un gest al renaşterii naţionale, a fost, de asemenea, un moment de comuniune şi de reflecţie, de fericire şi de jale, un legământ pentru viitor.

După un secol de la Marea Unire, Coroana română continuă să susţină aspiraţiile de democraţie şi libertate ale naţiunii. Familia Regală este implicată profund şi durabil în consolidarea locului României în familia europeană a naţiunilor.

Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Potrivit celor convenite în şedinţa Birourilor permanente reunite, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului, în cadrul şedinţei solemne vom avea intervenţii din partea grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor, şi anume o singură intervenţie pentru fiecare grup reunit, în limita a şapte minute.

De asemenea, senatorilor şi deputaţilor neafiliaţi li se acordă trei minute, cu o singură intervenţie, realizată printr-un reprezentant comun.

Dau cuvântul reprezentantului Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Gigel Ştirbu.

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnă prim-ministru,

Domnilor foşti preşedinţi ai României,

Maiestatea Voastră Custode al Coroanei Regale,

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Domnule preşedinte al Academiei Române,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Onoraţi membri ai Corpului diplomatic acreditat la Bucureşti,

Doamnelor şi domnilor,

"Noi nu ne putem închipui viaţa mai departe fără a fi împreună cu neamul românesc, mai degrabă voim moartea decât a fi sclav umil despărţit de fraţii noştri." - Iuliu Maniu, 1 decembrie 1918.

Doamnelor şi domnilor,

Suntem astăzi aici la această şedinţă solemnă pentru a evoca şi a cinsti un eveniment crucial de o excepţională importanţă în destinul istoric al poporului nostru, Marea Unire de la 1918.

Centenarul Marii Uniri trebuie să fie un moment de profundă reflecţie pentru societatea românească, care împleteşte suma progreselor realizate de România în cei o sută de ani care s-au scurs de la Marea Unire, cu o privire către viitor, şi de ce nu, cu o proiecţie pentru cei o sută de ani ce vor veni.

Putem spune că prin contribuţia vizionară şi prin jertfa făptuitorilor Marii Uniri istoria poporului nostru a cunoscut o schimbarea radicală, o schimbarea ce a făcut ca România să fie pusă alături de marile naţiuni ale Europei, care, atunci când au probleme existenţiale în istoria lor, dau dovadă de unitate şi sacrificiu suprem.

Acest lucru, doamnelor şi domnilor, nu ar fi fost posibil fără aportul unor oameni excepţionali, unor lideri politici fără de care astăzi, România, ar fi arătat cu totul altfel. Fără sacrificiul acestor oameni, noi, astăzi, nu am fi trăit într-o Românie europeană, într-o Românie liberă.

Trebuie să evoc aici importanţa pe care Casa Regală a României a avut-o şi Partidul Naţional Liberal - prin liderii şi conducătorii lor din acele timpuri - a avut-o, spuneam, la făurirea statului unitar român. Pentru că, doamnelor şi domnilor, România de astăzi este România lui Carol I şi Ferdinand I Întregitorul, dar, în egală măsură, este şi România lui Ionel Brătianu, este România acelor oameni politici vizionari, este România acelor oameni care au avut conştiinţa misiunii îndeplinite şi priceperea fructificării momentului istoric.

De aceea, la o sută de ani de la înfăptuirea României Mari, mai sunt oameni în această ţară care nu realizează importanţa acelor decizii şi acelor momente, considerând că a fost un dat istoric, care oricum se întâmpla.

De aceea, doamnelor şi domnilor, nu este niciodată prea târziu să vorbim de acei oameni de stat, de acele momente şi să evocăm însemnătatea şi efectele acelor momente realizate de acei înainte-mergători ai noştri.

De aici se nasc două întrebări puse actualelor generaţii. Două întrebări la care noi şi dumneavoastră, purtătorii de dregătorii, astăzi, în România, trebuie să dăm răspuns.

România de astăzi este România pe care şi-au închipuit-o înaintaşii noştri, care au zămislit şi au făurit marele act istoric de la 1918?

Ce Românie lăsăm moştenire urmaşilor noştri? Sau cum vor arăta următorii o sută de ani pentru această ţară?

Un mare istoric român contemporan cu noi, spunea că societatea românească este în derivă, pentru că nu are un ţel, un ţel istoric, un ideal care să conjuge toate energiile creatoare ale acestui popor, energii care, de altfel, spunea Domnia Sa, se pierd în dispute sterile.

Făcând un arc peste timp înapoi, acum o sută de ani, elita politică, elita intelectuală au arătat că pot să treacă peste divergenţele de opinii, au lăsat la o parte proiecte personale, viziuni singulare, şi-au dat mâna şi au realizat poate cel mai măreţ act istoric pe care această naţiune l-a cunoscut.

Reprezentanţi de seamă ai acelor generaţii au dat jertfa supremă pe câmpurile de luptă în marele război şi, din punctul meu de vedere, dimensiunea Centenarului este o dimensiune educativă, pentru că generaţia tânără, societatea română în ansamblu, trebuie să-şi însuşească valorile, atitudinile şi principiile care i-au ghidat pe înaintaşii noştri.

Doamnelor şi domnilor,

De-a lungul ultimilor ani, România a trecut prin diverse etape de dezvoltare. Toate aceste etape de dezvoltare au lăsat urme mai adânci sau mai puţin adânci în istoria modernă a României.

Ca atare, doamnelor şi domnilor, consider că astăzi, pentru România este un nou început şi cred că generaţiile care vor veni vor avea ceva de învăţat din ceea ce noi, ca generaţie, am făcut bine şi din ceea ce am făcut mai puţin bine.

Acestea fiind zise, rog pe bunul Dumnezeu să binecuvânteze România şi să-i binecuvânteze pe români.

La mulţi ani, România!

La mulţi ani, români! (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Din partea Grupurilor parlamentare ale USR, domnul deputat Ilie Dan Barna.

Aveţi cuvântul.

Domnul Ilie Dan Barna:

Doamnelor şi domnilor,

Pentru mine şi colegii mei din Uniunea Salvaţi România este în mod real o onoare să reprezentăm poporul român în Parlament la o sută de ani de la Marea Unire.

Dacă ne-aţi fi întrebat pe vreunul dintre noi acum doi sau trei ani ce vom face de Centenar, probabil, v-am fi spus că mergem cu familia la prieteni sau într-o minivacanţă sau, poate, la Alba Iulia, sau la Arcul de Triumf să vedem parada militară, dar niciunul dintre noi - niciunul! - nu am fi crezut că vom ajunge să-i reprezentăm pe români în cea mai importantă instituţie a democraţiei, în Parlamentul României.

Suntem antreprenori, funcţionari, medici, profesori, IT-işti sau agricultori, avem în rândurile noastre oameni din toate colţurile ţării şi de toate felurile, niciunul dintre noi însă nu visa că vom ajunge politicieni. Şi am ajuns aici, pentru că niciunul dintre noi nu a mai vrut să stea deoparte şi să se uite la televizor cum viitorul lui şi al celor din jur este decis de politicieni corupţi şi incompetenţi. (Discuţii în sală. Aplauze.)

În urmă cu o sută de ani, Petre Carp ne spunea că România are prea mult noroc să mai aibă nevoie de politicieni şi, dacă ne uităm unde este România astăzi - Uniunea Europeană, NATO, parteneriat cu Statele Unite - da, înclinăm să-i dăm dreptate lui Carp. Numai că el spunea asta când în fruntea statului român erau Regele Ferdinand, mareşalul Averescu, Ionel Brătianu, Barbu Delavrancea sau Nicolae Titulescu. Astăzi în fruntea României sunt: Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă sau Florin Iordache. (Discuţii în sală.)

Dragi români, cred că norocul ni s-a terminat!

Cu o generaţie înainte de Marea Unire, Anghel Saligny realiza sistemul de poduri de la Cernavodă, cel mai spectaculos proiect ingineresc din Europa la vremea respectivă era în România. Ştiţi în cât timp a fost terminat? În cinci ani. (Discuţii în sală.)

Politicienii care au guvernat România după Revoluţie nu au fost în stare să termine o autostradă, una singură, care să lege regiunile istorice în treizeci de ani de guvernare.

Puţin după Marea Unire, Nicolae Paulescu descoperea insulina, una dintre cele mai mari realizării ale medicinii, o descoperire care a îmbunătăţit viaţa a milioane de oameni bolnavi de diabet, iar o sută de ani mai târziu, corupţia din sistemul medical românesc a făcut ca spitalele noastre să fie incapabile să răspundă unei tragedii, precum Colectiv. Şi atunci au murit zeci de tineri cu zile.

Acum o sută de ani, România Mare era ţara la care visaseră generaţii întregi de români, dar astăzi, 4 milioane de români sunt nevoiţi să trăiască departe de ţară, în speranţa unei vieţi mai bune. Norocul ni s-a terminat. Dragi prieteni, ni s-a ter-mi-nat!

Nu mai putem sta deoparte. De-a lungul acestui Centenar românesc, în fiecare generaţie au fost români care au ales să nu stea deoparte: soldaţii care au murit la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz şi care prin jertfa lor au făcut posibilă România Mare, studenţii care în ´45 au ieşit în stradă într-o încercare disperată de a opri instaurarea regimului comunist sau muncitorii care au sfidat Securitatea şi au întrerupt munca în ´77 în Valea Jiului sau în ´87 la Braşov şi toţi cei care au sfidat gloanţele în ´89 şi au îndepărtat dictatura comunistă.

România noastră, România Centenară a fost creată de cei care nu au stat deoparte. Astăzi este rândul nostru, al antreprenorilor, funcţionarilor, medicilor, profesorilor, al studenţilor şi al corporatiştilor, al agricultorilor şi al muncitorilor, al tuturor celor care nu vrem să facem politică, dar ne pasă de viitorul nostru şi al României.

La o sută de ani de la Marea Unire, România are nevoie de noi şi USR este în prima linie. Nu mai staţi deoparte! Haideţi să recâştigăm viitorul pe care îl merităm cu toţii!

La mulţi ani, români!

La mulţi ani, Bucovina!

La mulţi ani, Basarabia!

La mulţi ani, România!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Îl invit la microfon, din partea Grupurilor parlamentare ale Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, pe domnul deputat Varujan Vosganian.

Domnul Varujan Vosganian:

Dragi compatrioţi,

Excelenţele Voastre,

Este pentru mine o onoare să vorbesc despre evenimentele măreţe din 1918, o onoare pe care, noi, cei de azi, trebuie încă să ne străduim ca s-o merităm.

A fost un secol cu bune şi rele, un secol cu fapte eroice, dar şi cu trădări şi laşităţi, un secol cu martiri şi cu călăi, un secol cu elite de cel mai înalt nivel, dar şi cu ignoranţă agresivă, un secol cu toleranţă şi fanatism, cu exaltare şi deznădejde.

Probabil că cea mai mare izbândă este aceea că drapelul nostru flutură alături de cel al ţărilor care doresc în lume pacea şi democraţia. Există însă şi neîmpliniri. Probabil că cele mai mari două neîmpliniri sunt, în primul rând, că România Mare nu mai e la fel de mare şi, în al doilea rând, că Marea Unire nu a dus la o Românie unită în profunzimile ei.

De aceea, cred că anul acesta al sărbătorii trebuie să fie şi un an al lucidităţii, al evaluării sincere şi al asumării conştiente.

În fond, ce a însemnat acest secol?

15 ani în care am încercat să aşezăm în noile fruntarii instituţiile naţionale, apoi un lustru de nelinişte care a debutat agresiv cu uciderea primului ministru, în 1933, după care cinci secole de dictatură şi încă trei secole de democraţie fragilă care, adesea, a alunecat în pseudodemocraţie.

Timp de 70 de ani şi mai bine, conducătorii ţării, când nu au fost alungaţi, au fost ucişi. Primul transfer real şi paşnic de putere a fost în 1996. Şi, ca să vedem şi care a fost impactul diverselor dictaturi, e suficient să vedem că în momentul în care trebuia să se descătuşeze solidaritatea şi nu ura, am văzut atâta vrajbă în jurul nostru: proprietarii cu chiriaşii, ortodocşii cu greco-catolicii, românii cu maghiarii ori cu romii, nostalgicii comunismului cu foştii deţinuţi politici, iar această nostalgie comunistă a reverberat în ecourile sale, încât a făcut să ratăm multe din oportunităţile primului deceniu de după 1990, şi efectele sale perverse ori oculte se văd până în ziua de astăzi.

De aceea, dragii mei, avem nevoie de o evaluare sinceră şi de o asumare conştientă. O evaluare sinceră înseamnă să nu ne prezentăm lumii nici din cale afară de vanitoşi, dar nici din cale afară de umili, spunând că în România este bine numai ceea ce vine ca aprobat din altă parte. Trebuie să fim aşa cum suntem pe acest pământ care a fost călcat de copitele cailor şi brăzdat de şenilele carelor de război, dar care a supravieţuit ca naţiune, cu farmecul "tămâiet" de care vorbea poetul, cu amestecul acesta inedit de ortodoxie şi latinitate.

Ce înseamnă asumarea conştientă? Ce înseamnă cu adevărat să fim uniţi? În primul rând, statul român nu trebuie să coboare ca grindina de sus în jos, ci el trebuie să se întoarcă în mijlocul societăţii care l-a creat.

Trebuie ca Bucureştiul, capitala noastră, să nu fie nici prea departe, nici prea arogantă, şi nici prea costisitoare pentru România. Trebuie ca cei care ne reprezintă în jocul diplomaţiei internaţionale să joace cu toţii în aceeaşi echipă naţională care este cea a României.

Trebuie ca, atunci când ascultăm "Deşteaptă-te, române!", el să fie imnul naţional al tuturor cetăţenilor români.

Trebuie ca, atunci când vrem să legăm cu adevărat provinciile istorice, să avem un tren de mare viteză care din Bucureşti şi până la Timişoara să facă mai puţin de trei ore şi care din Moldova până în Ardeal, cu autostradă, să facă mai puţin de două ore.

E nevoie de un pact naţional. Aşa cum Spania, cu Pactul de la Moncloa, a întemeiat spaţiul democratic hispanic, aşa şi noi trebuie să avem un astfel de pact.

Nu-mi vorbiţi de resurse! O ţară ca România poate în timp de cinci ani, prin resurse bugetare, resurse europene şi angajarea datoriei publice să mobilizeze oricând 30 de miliarde de euro, cu condiţia să ştim ce să facem cu ei.

În 1918, de la dreapta conservatoare şi până la socialişti, de la Alexandru Vaida-Voevod, Iuliu Maniu sau Ionel I.C. Brătianu până la Iosif Jumanca şi Ion Fluieraş, toţi oamenii politici şi-au dat mâna pentru a îndeplini acelaşi obiectiv, şi astăzi simt nevoia să-mi cer iertare pentru toţi liderii basarabeni şi bucovineni care nu au fost integraţi, aşa cum meritau, în elita politică de după război, simt nevoia să-mi cer iertare pentru toţii liderii Marii Românii care au murit în închisori sau care au suferit persecuţiile regimului comunist, simt nevoia să exprim sentimente frăţeşti pentru toţi românii pentru care România Mare n-a fost îndeajuns de mare ca să încapă toate speranţele lor şi care au mers pe alte tărâmuri să-şi caute norocul şi care rămân în continuare parte a poporului român.

În 1999, mi-am pus semnătura pe un pact al tuturor partidelor care a declanşat, probabil, primul mare proiect românesc de după 1990, integrarea în Uniunea Europeană. Eu reprezint Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, reprezint un partid cu temeiuri liberale care asumă o sinteză doctrinară a dreptului, dar sunt pregătit să întind mâna tuturor celor care doresc ca această Românie să aibă centrul de greutate înlăuntrul său, să aibă proiectele naţionale şi să asumăm împreună un pact naţional în ceea ce priveşte perioada următoare, astfel încât să dăm o şansă generaţiilor care vor veni să sărbătorească cum se cuvine următorul Centenar.

Vom merge la Alba Iulia!

Am fost la Alba Iulia în 1990. Eram cel mai tânăr dintre liderii politici de pe scena aceea. În loc să văd iubire, am văzut ură atunci. Sper să nu se mai întâmple acum la fel. Sper ca tranziţia să se încheie prin asumarea de către fiecare dintre noi a destinului naţional.

Mă plec în faţa Albei Iulia! Dar mă plec în faţa unei Albe Iulia simbolice, "o omotetie celestă" care se regăseşte în fiecare din noi!

Mă plec în faţa Albei Iulia din pieptul fiecărui român! Pentru că numai astfel vom îndeplini cele două deziderate, măcar o unire spirituală a românilor de pretutindeni şi o unire a românilor înăuntrul fruntariilor până în profunzimile sale.

Dedic cuvântul meu de astăzi Albei Iulia din pieptul fiecărui român şi

vă mulţumesc! (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Din partea Grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România, domnul senator Novák Csaba-Zoltán.

Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Novák Csaba-Zoltán:

Stimate domnule preşedinte al României,

Stimate domnule preşedinte al Senatului,

Stimate domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimată doamnă prim-ministru,

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

O să încep cu un citat din circulara editată de Preasfinţitul Miron Românul, mitropolitul ortodox al Sibiului, cu ocazia Mileniului maghiar în 1896.

"Cu toate că nu avem motive să ne bucurăm de aceste sărbători în aceeaşi măsură în care se bucură cei cărora destinul le surâde, măcar să organizăm şi noi serbarea noastră cu amintirile, cu tradiţiile noastre, religia şi îndatoririle noastre patriotice. Să mergem în bisericile noastre şi acolo să evocăm tot ce am trăit de-a lungul secolelor în ţara asta, să-l slăvim pe Domnul Dumnezeu pentru că ne-a dăruit comorile cele mai de preţ, biserica şi naţionalitatea noastră şi, în acelaşi timp, să ne rugăm ca să ne ajute şi să le păstrăm şi în viitor, să ne rugăm, aşa cum ne porunceşte El, şi pentru eliminarea diferendelor între popoare şi religii, pentru pacea interioară."

Doamnelor şi domnilor,

În secolul trecut au fost foarte puţine ocazii în care românii şi maghiarii au avut prilejul de a sărbători ceva împreună. În anul serbărilor Mileniului maghiar, românii din Ardeal şi-au exprimat păsurile şi nemulţumirile seculare, iar în 2018, ne amintim de un eveniment istoric cu altă semnificaţie pentru maghiari decât pentru români.

Fără îndoială, istoria adeseori ne-a învrăjbit. Secolele de istorie s-ar putea interpreta şi ca o istorie a unui conflict, însă observăm şi faptul că nu de puţine ori am reuşit să cooperăm. Am luptat împotriva pericolului otoman şi am sperat împreună sub jugul dictaturilor din secolul XX, am trăit împreună schimbarea regimului comunist şi am aderat împreună la Uniunea Europeană.

Doamnelor şi domnilor,

Această aniversare ar putea fi o excelentă ocazie pentru a crea un proiect de viitor, un proiect de ţară, nou şi concret, însă această doleanţă va putea fi creată doar prin normalizarea relaţiei dintre majoritate şi minorităţile naţionale.

Transilvania, Siebenbürgen, Erdély, această regiune care leagă destinul nostru al tuturor, ne oferă un exemplu unic în acest sens. Este regiunea în care a fost instituită, pentru prima dată în lume, egalitatea religiilor şi libertatea religioasă. Este regiunea în care cultura română, maghiară, germană, evreiască, armeană, romă şi celelalte culturi au supravieţuit împreună şi s-au îmbogăţit reciproc.

Acest model transilvan multisecular, stima reciprocă faţă de cultura celuilalt, acceptarea reciprocă a diferitelor viziuni trebuie să fie exemplul nostru şi în viitor.

Aceasta ar putea fi şi concluzia evenimentelor din secolul trecut: forţa unei ţări nu este dată de uniformizare şi convergenţa opiniilor, ci, dimpotrivă, de crearea unui cadru juridic şi social pentru exprimarea liberă a diversităţii şi multiculturalităţii.

Trebuie să admitem faptul că modelul al cărui spirit este asumat şi de Rezoluţia de la Alba Iulia, unul dintre atestatele fundamentale ale României moderne, nu s-a concretizat în România.

Acest lucru nu este susţinut doar de noi, maghiarii, dar şi de mulţi patrioţi români din perioada interbelică. Considerăm că, în timp ce aniversăm Centenarul formării României moderne, trebuie să vedem cum anume şi în ce mod s-au realizat promisiunile incluse în Rezoluţia de la Alba Iulia.

Citez: "Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său." Am încheiat citatul.

În secolul trecut, minorităţile naţionale, printre care şi maghiarii, au fost private de drepturi esenţiale şi, cu toate că după 1989 situaţia s-a ameliorat, suntem departe de egalitatea totală dintre naţionalităţi, aşa cum prevede Rezoluţia de la Alba Iulia.

Maghiarii din România nu se pot raporta la acest centenar la fel ca majoritatea română, întrucât ceea ce românii consideră ca fiind îndeplinirea dezideratului lor naţional, pentru maghiari va rămâne o pierdere majoră până când promisiunile cuprinse în Rezoluţia de la Alba Iulia nu vor fi respectate. Spun asta cu respectul cuvenit sărbătorii dumneavoastră.

Deşi secolul trecut a însemnat una dintre cele mai dramatice perioade ale istoriei maghiarilor, totuşi acesta are şi un mesaj pozitiv: comunitatea maghiară din România a reuşit să-şi păstreze identitatea, cultura, limba în secolul XX, ca şi comunitatea românească din secolele al XVII-lea, XVIII-lea, XIX-lea.

De fiecare dată, comunitatea maghiară a avut o atitudine constructivă, paşnică şi cooperantă. În puţinele momente critice care au fost, am ales calea dialogului. În ultimii 29 de ani, UDMR şi maghiarii din România şi-au demonstrat intenţia de cooperare cu românii pentru binele acestei ţări, pentru binele tuturor.

Iar celor care contestă acest fapt, celor care suspectează mereu un scop ascuns şi planuri secrete ale maghiarilor din Transilvania, le transmitem că abordarea lor este absolut greşită, iar presupunerile nefondate îngreunează gândirea comună, planificarea, posibilitatea identificării soluţiilor corecte privează de energie şi societatea română.

Noi, românii şi maghiarii, am luat o decizie corectă atunci când am ales calea dialogului în locul confruntării.

Doamnelor şi domnilor,

Eu am încredere că, în deceniile care urmează, putem construi o ţară întemeiată pe toleranţă şi înţelegere reciprocă, pe un dialog sincer, pe respectul faţă de cultura şi diversitatea celuilalt, o ţară în care minorităţile naţionale şi religioase pot avea sărbători comune, gândindu-se la bunăstarea ţării şi la tot ceea ce îi uneşte.

Propun să căutăm împreună posibilităţile cooperării, să elaborăm un nou proiect de ţară, să aşezăm pe baze noi convieţuirea dintre naţionalităţi, relaţia dintre majoritate şi minoritate.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnul deputat Eugen Tomac, din partea Grupului parlamentar al PMP din Camera Deputaţilor.

Aveţi cuvântul.

Domnul Eugen Tomac:

Domnule preşedinte al României,

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimată doamnă prim-ministru,

Domnule preşedinte Constantinescu,

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Domnule preşedinte al Academiei Române,

Distinşi membri ai Familiei Regale,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului diplomatic,

Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi,

Aş începe prin a-i spune colegului de la UDMR că, din punctul meu de vedere, consider că ţara mea este pe deplin integrată, şi-a respectat toate angajamentele asumate de la Alba Iulia, iar probă, stimaţi colegi, este faptul că, în urmă cu câţiva ani de zile, şi românii din Oltenia, şi românii din Moldova, şi românii din Bucovina au votat cu inima deschisă, sigur, în număr de 6,3 milioane de români, un preşedinte de origine germană. Deci suntem o naţiune pe deplin integrată şi acesta este un lucru extraordinar.

Mai sunt ceasuri numărate, stimaţi colegi, până când o sută de ani de la Marea Unire vor fi trecut, iar noi, români din toate colţurile lumii, vom retrăi emoţia acelui moment.

Dacă astăzi înţelegem să celebrăm cu fast Centenarul Marii Uniri, este pentru că gloria împlinirii idealului dintotdeauna al românilor o impune.

Dacă astăzi înţelegem să aducem un omagiu făuritorilor Unirii, este pentru că doar ei au avut puterea de a-i aduce acasă pe toţi românii. Într-un efort nemărginit, cu sacrificii titanice, în condiţii vitrege ale acelor vremuri, fără a se plânge, fără a căuta pretexte, au răzbit. A fost nevoie de curaj, de viziune, de unitate. Oare astăzi noi le mai avem?

Drumul către Marea Unire a fost lung şi plin de obstacole. Prima oprire, Basarabia, cel dintâi dintre ţinuturi care revenea acasă. Dacă astăzi semnăm în toată ţara declaraţii de unire, este pentru că acum o sută de ani, la 27 martie, Basarabia ne-a arătat cuvintele potrivite.

Actul Unirii, votat de Sfatul Ţării, este şi astăzi model şi lecţie de demnitate. Oare astăzi o mai avem?

A urmat Bucovina. Exact acum o sută de ani, pe 28 noiembrie, Congresul general al Bucovinei, condus de Iancu Flondor, a votat, în unanimitate - subliniez, în unanimitate, inclusiv minorităţile naţionale -, unirea fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României. Sala Palatului Mitropolitan de la Cernăuţi păstrează şi astăzi bucuria momentului când Congresul a votat unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, cu Regatul României. Devenise limpede că procesul de unificare a României este ireversibil. După Cernăuţi, toate privirile s-au îndreptat către Alba Iulia, Transilvania fiind ultima oprire în drumul istoric al reîntregirii.

După lungi şi deloc uşoare tratative, Adunarea Naţională a Tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România.

Transilvania acelor vremuri a avut parte de politicieni remarcabili, care au crezut în izbândă şi au luptat cu toată forţa lor pentru ţară. Vasile Goldiş, Iuliu Maniu sunt doar câţiva dintre fruntaşii românilor transilvăneni care au scris pagini de aur în istoria României.

Cuvântarea lui Vasile Goldiş în faţa Adunării Constituante, ţinută în ziua de duminică, 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, se încheia cu aceste cuvinte: "legătura sfântă a celor 14 milioane de Români ne îndreptăţeşte azi a zice: Trăiască România Mare!", urmate de aplauze nesfârşite ale adunării.

Să nu uităm că toate s-au întâmplat sub sceptrul Regelui Ferdinand, regele întregitor. Sub conducerea lui, România a fost întreagă.

Din păcate, visul împlinit al românilor a fost scurt. După doar 22 de ani, România pierde Basarabia şi nordul Bucovinei. La Bucureşti e zi de doliu naţional. La 23 august 1939, Ribbentrop şi Molotov decid să dăruiască părţi din Europa. Pentru românii acelor ţinuturi a început calvarul. Sub ocupaţie sovietică, aceştia au fost supuşi unui proces diabolic de deznaţionalizare şi teroare, cum rar s-a mai întâmplat în Europa de după cel de Al Doilea Război Mondial. Sute de mii de români au fost deportaţi sau omorâţi doar pentru că erau loiali României făurite la 1918.

Aceste crime împotriva umanităţii nu trebuie uitate. Insist să amintesc din nou aici, în Parlament, la ceas aniversar, că mii de români bucovineni au fost omorâţi cu brutalitate pe 1 aprilie 1941 doar pentru simplu fapt că au refuzat să devină cetăţeni ai URSS. Ei au cerut să fie repatriaţi în România, însă în drumul lor spre graniţă, în pădurea de la Fântâna Albă, pe 1 aprilie, trupele sovietice au deschis focul continuu asupra lor. Femei, bărbaţi, oameni de toate vârstele au fost omorâţi. Unii au fost îngropaţi de vii. În numele acestor martiri, avem obligaţia să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a face dreptate, dreptate pentru românii morţi, pentru demnitatea noastră.

Mai revoltător şi nedrept decât Pactul diabolic Ribbentrop-Molotov de acum 79 de ani este faptul că România arată şi astăzi aşa cum au decis doi criminali: Hitler şi Stalin. Nu avem voie să rămânem prizonierii istoriei. Trebuie să înţelegem că a lupta prin mijloace democratice pentru drepturile românilor aflaţi în componenţa altor state este un act de normalitate şi o datorie politică pentru fiecare dintre noi. Este obligaţia generaţiei noastre să-i readucem acasă pe toţi cei care, fără voia lor, ne-au fost furaţi.

Proiectul unirii Republicii Moldova cu România este cel mai important proiect de ţară al generaţiei noastre. Sper să înţelegem cu toţii asta. Nu poate exista obiectiv mai nobil şi mai înălţător decât cel împlinit acum o sută de ani de cei care au făurit România de la Nistru până la frontiera de vest a ţării noastre.

Anul acesta, la 27 martie, am adoptat cu toţii aici, în Parlament, o declaraţie prin care afirmăm deschiderea pentru unirea cu Republica Moldova. Documentul este argumentat şi, în fapt, pe 27 martie am decis în forul legislativ că suntem de acord să declanşăm oricând procesul de unificare cu Republica Moldova, atunci când decidenţii de la Chişinău vor dori acelaşi lucru.

Unirea a început. Doar cine nu vrea să accepte această realitate neagă ceea ce este fără urmă de îndoială un proces ireversibil. Sunt paşi mici spre un viitor mai mare.

Vă fac aici, în plenul Parlamentului, într-o zi festivă, o mărturisire: am intrat în politică pentru că am acest crez, îmi doresc să refacem România aşa cum a fost acum o sută de ani.

Sunt convins că vom reuşi împreună să readucem Basarabia acasă, în România, în Uniunea Europeană. Am început acest proces de reunire împreună cu preşedintele Băsescu şi el trebuie continuat. Avem obligaţia să gândim spre un viitor mai bun şi mai sigur pentru cetăţenii Republicii Moldova, iar acesta nu poate fi construit decât împreună cu România.

Preafericirea Voastră,

Permiteţi-mi să-mi exprim admiraţia pentru curajul de a crede în reuşita unui proiect înălţător şi necesar poporului român şi pentru efortul de a reuşi împlinirea lui. Înălţarea, în inima capitalei României, a Catedralei Naţionale, simbol al recunoştinţei şi gratitudinii în faţa celor pe care nu-i cunoaştem astăzi, dar care şi-au vărsat sângele pentru România, este probabil printre puţinele bucurii ale acestui an centenar.

Vă felicit şi mă înclin!

Stimaţi colegi,

Dacă toţi am crede şi am munci cu la fel de multă dăruire pentru ţara noastră, România ar fi fost mai departe. Bineînţeles, am făcut progrese notabile: suntem în Uniunea Europeană şi în Alianţa Nord-Atlantică, suntem trataţi în Europa şi în lume cu respect.

Vreau să le mulţumesc tuturor guvernatorilor din Statele Unite ale Americii care au emis proclamaţii de aniversare a Centenarului României. Ziua de 1 decembrie va fi sărbătorită şi în 18 state ale Statelor Unite, şi asta ne bucură enorm. Sărbătorind împreună această zi istorică nu facem decât să întărim şi mai mult legăturile dintre ţările noastre, în spiritul Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI semnat în 2011 la Washington.

România are astăzi aliaţi puternici, românii se bucură din plin de toate drepturile şi libertăţile ce izvorăsc din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Locul nostru este în Europa şi trebuie să continuăm într-un ritm mai energic şi mai hotărât să ne aliniem standardelor Uniunii Europene.

Milioane de români se simt astăzi acasă la Roma, la Madrid, la Berlin şi nimeni nu trebuie să-i judece pentru că au ales să plece. Ştim bine că acolo îşi creează o biserică, o şcoală, o mică Românie, pentru a păstra vie limba, cultura şi tradiţiile noastre. Ei sunt parte a corpului naţiunii române şi legătura cea mai puternică între noi şi statele în care locuiesc.

Românii au aşteptări mari de la clasa politică. Ne cer mai multă responsabilitate şi au dreptate, doar aşa putem genera o viaţă mai bună. Românii vor un stat care să-i respecte, vor instituţii eficiente, vor o clasă politică matură care acţionează pentru interesul public, care servesc România cu onestitate şi acordă atenţia cuvenită priorităţilor ţării noastre. Românii vor autostrăzi pentru că doar aşa ne putem dezvolta mai mult economia, doar aşa pot fi create locuri de muncă bine plătite. Românii vor un sistem de educaţie de calitate, fără bani nu putem face însă performanţă. În urmă cu 10 ani, toată clasa politică şi-a asumat, printr-un pact naţional, alocarea a 6% pentru învăţământ. Astăzi, educaţia nu primeşte nici 3%.

Dragi colegi,

Educaţia trebuie să fie prioritatea noastră. Generaţiile viitoare au nevoie de şcoli sigure, dascăli bine instruiţi şi remuneraţi. Fără un consens şi finanţare corespunzătoare pentru educaţie nu putem clădi o Românie puternică şi performantă. România viitorului trebuie să fie o ţară dezvoltată şi sigură în Uniunea Europeană. România trebuie să fie ţara în care cetăţenii au încredere în instituţii. România viitorului trebuie să fie o ţară de care să fim mândri prin cultură, educaţie, ştiinţă. România viitorului trebuie să fie ţara care îşi tratează cu respect înaintaşii care au murit după ce au făurit România Mare în închisorile comuniste. România viitorului va fi o ţară şi mai mare şi mai puternică după revenirea Republicii Moldova acasă.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

La mulţi ani, România! (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Varujan Pambuccian, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc.

Domnule Preşedinte al României,

Domnilor foşti preşedinţi ai României,

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfinţiile Voastre,

Majestatea Voastră,

Domnilor preşedinţi ai celor două Camere,

Doamnă prim-ministru,

Excelenţele Voastre,

Stimaţi colegi,

Acum exact o sută de ani Bucovina îşi proclama revenirea în ţara de unde fusese smulsă, Bucovina eliberată de glorioasa armată română condusă de către generalul Iacob Zadik, armean din Moldova. Nu spun întâmplător lucrul ăsta. Pentru că Primul Război Mondial a fost o exemplară participare a ceea ce, la Alba Iulia, era numit ca popoare conlocuitoare la acest efort extraordinar de constituire a marii naţiuni române.

Pe câmpurile de luptă s-au găsit nenumăraţi voluntari: romi cărora după ce fuseseră eliberaţi din sclavie şi lăsaţi într-o nouă formă de sclavie, fără niciun fel de proprietate, li se promisese că vor fi integraţi alături de toţi ceilalţi cetăţeni ai României, evrei care nu aveau cetăţenie română şi care au murit pe câmpurile de luptă pentru România care urma să se făurească, cărora li se promisese cetăţenia, care au fost decoraţi pentru faptele de arme, inclusiv de către marele Rege Ferdinand. Ce s-a întâmplat după? Cu romii ştiţi ce s-a întâmplat. Evreii au trebuit să primească cetăţenie individual, prin hotărâre a fiecăreia din cele două Camere, după ce fuseseră decoraţi pentru faptele de arme. Şi cei decoraţi pentru faptele de arme au sfârşit în timpul rebeliunii legionare aşa cum ştiţi. Şi trebuie să ne amintim şi de ei pentru că oamenii ăştia au murit sau s-au chinuit crezând într-o Românie pe care o visaseră la fel ca şi poporul român. Ceea ce este extraordinar este că ei au dovedit după aceea, prin loialitatea pe care o au faţă de naţiunea română, că nu făcuseră faptele acestea neapărat pentru a primi proprietăţi sau pentru a primi cetăţenie, ci pentru că au crezut în această naţiune română.

Ea nu a fost un joc al întâmplării, nu a fost nici un joc al conjuncturilor, nici un fenomen spontan. Gândiţi-vă cât de mult din ea a fost pregătit într-un extraordinar creuzet al ideilor mari, care a fost Ardealul, al ideilor extraordinar de novatoare, pentru că Proclamaţia de la Alba Iulia este unul dintre documentele care contrastează extraordinar, prin modernitatea lui, cu felul de a gândi al vremurilor în care el a fost citit.

Ce s-a întâmplat cu cel care a dat glas acestui document, preotul greco-catolic Iuliu Hossu, cu cardinalul Hossu? A murit cu domiciliu forţat. Şi a fost norocos, pentru că Maniu a murit în închisorile comuniste.

De ce vă spun lucrurile astea? Pentru că eu cred că cel mai important lucru pe care îl putem face pentru tot ce s-a întâmplat atunci este respectul de sine. Revenirea la respectul de sine pe care cei care au gândit Proclamaţia de la Alba Iulia l-au avut şi pe care l-am pierdut din cauza vremurilor, din cauza conjuncturilor poate. Dar cred că nimic nu este mai important decât respectul de sine al unei naţiuni. Şi spun asta pentru că, dacă vă uitaţi la fenomenul care a avut loc la Alba Iulia..., păi, acolo au venit, alături de români, popoare de pe întreg cuprinsul României. La scurt timp după Adunarea de la Alba Iulia a avut loc adunarea saşilor la Mediaş, au avut loc adunări ale rutenilor, ale altor popoare trăitoare în Ardeal sau pe întreg teritoriul României care au proclamat acelaşi lucru. În adunarea Bucovinei se găseau, alături de români, şi minoritari: erau nemţi, erau polonezi, erau evrei, care au proclamat acelaşi lucru. Şi toate lucrurile astea împreună fac parte din acest respect de sine pe care oamenii ăia l-au avut şi pe care noi, prin ceea ce am făcut după aceea, l-am pierdut.

S-a promis atunci... În punctul 3 din Proclamaţia de la Alba Iulia erau lucruri extraordinare promise.

Ştiţi că au venit... până şi din Dobrogea au venit oameni acolo, de la distanţe mari de tot au venit oameni la Alba Iulia, din Banatul care nu era încă integrat în România. Au venit de peste tot, de pe cuprinsul României şi au fost sprijiniţi de popoare de astea foarte vechi, venite pe pământurile româneşti: de greci, de armeni, de evrei.

În punctul 3 nu întâmplător se vorbeşte despre minorităţi. Punctul 3 e foarte sus în Proclamaţie. Dacă aţi citit Proclamaţia, e foarte sus în Proclamaţie. În punctul acela, 3, se vorbeşte despre drepturile acestor popoare. După aceea, se vorbeşte despre drepturile femeilor.

Lucrurile astea nu s-au întâmplat în Constituţia din 1923, aşa cum s-au propus atunci. Poate cu minorităţile a fost chiar mai bine decât a fost cu dreptul de vot al femeilor, care a venit foarte târziu. Şi, vedeţi, toate astea fac parte din respectul de sine. Cred că, dacă am citi această proclamaţie şi ne-am gândi strict la principiile de acolo, ne-am da seama ce naţiune mare a fost făurită atunci.

Şi acestei naţiuni române, din care şi popoarele noastre fac parte, îi dorim astăzi: la mulţi ani! (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Urmează domnul deputat Daniel Constantin, reprezentantul senatorilor şi deputaţilor neafiliaţi.

Domnul Daniel Constantin:

Domnule Preşedinte al României,

Domnilor preşedinţi ai celor două Camere,

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Majestatea Voastră Custodele Coroanei,

Stimat auditoriu,

Sărbătorim astăzi un moment simbol de o importanţă covârşitoare pentru existenţa noastră ca ţară şi pentru identitatea noastră de români.

România se bucură astăzi de o sută de ani de existenţă a statalităţii sale moderne, ca naţiune europeană cu vechi rădăcini spirituale, date de o tradiţie proprie, şi cu instituţii construite pe baza unor valori occidentale profunde, cum ar fi: democraţia şi libertatea.

România face astăzi bilanţul a o sută de ani de existenţă unitară a românilor, a unor generaţii care au trăit, fiecare în mod diferit, amplele evoluţii şi schimbări ale secolului XX, până în ziua de astăzi, când ne aflăm în plină epocă a tehnologiei şi globalismului. Aş spune că pentru noi ziua de astăzi nu este doar o frumoasă sărbătoare, ci şi un oportun şi necesar moment de bilanţ, în care putem reevalua importanţa identităţii pe care o avem. România a trecut prin nenumărate regimuri politice, unele de tristă amintire, dar a reuşit, treptat, să parcurgă tranziţiile necesare consolidării sale ca naţiune modernă, încercând să urmeze modelul naţiunilor civilizate şi prospere. Deşi acest din urmă lucru nu s-a petrecut până la capăt, aşa cum ne-am fi dorit, suntem totuşi acum o ţară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, a NATO şi facem parte, totodată, dintr-un favorabil ansamblu economic, competiţional desfăşurat la nivel mondial, în care succesul depinde, din fericire şi în bună măsură, de calitatea deciziilor pe care le luăm, de competenţa şi structura morală a celor care ne conduc.

Astăzi România poate alege, aşadar, în orice clipă unde vrea să fie: în rândul ţărilor ignorate şi tratate ca având un statut inferior sau în zona acelor state care îşi pot atinge în mod real gradul maxim de potenţial. Depinde doar de voinţa politică şi de modul în care oamenii politici aleg sau nu să reprezinte interesele cetăţenilor români atât în plan economic, cât mai ales strategic, prin felul cum gândim să oferim un viitor copiilor noştri.

Să nu uităm că România Mare a apărut după momente de cumpănă ale istoriei, unul dintre ele fiind chiar un cataclism umanitar, reprezentat de Primul Război Mondial. Nicio clipă nu trebuie să uităm jertfa imensă pe care au adus-o înaintaşii noştri atât pe câmpul de luptă, cât şi în timpul Revoluţiei din 1989, acolo unde, din păcate, sute de tineri şi-au dat viaţa pentru tot ceea ce trăim şi ne bucură pe fiecare dintre noi astăzi.

Ne putem întreba dacă, la o sută de ani de la Marea Unire, România trece printr-un astfel de moment de cumpănă, unul care să-i afecteze viitorul şi stabilitatea. Milioanele de români plecaţi peste graniţe reprezintă răspunsul cel mai sincer şi mai direct, statistica cea mai evidentă, dacă vreţi, şi, totodată, cea mai brutală evaluare a felului în care românii au ajuns să se simtă în ţara lor. Starea de exilat şi viaţa de sacrificiu trăită încă de mulţi dintre români sunt teme de reflecţie obligatorii, pe care fiecare politician responsabil ar trebui să le aibă în vedere, mai ales acum, în an centenar.

Ne putem întreba dacă avem resursele necesare pentru a inversa aspectele dure, dar realiste cu care ne confruntăm astăzi, iar răspunsul vine, din nou, privind atitudinea marilor oameni de stat care au fost la Alba Iulia în 1918. Unirea de atunci a tuturor românilor a fost făcută posibilă de o clasă politică responsabilă, al cărei act de voinţă ne-a plasat cu demnitate în liga ţărilor care ştiu să îşi afirme rolul şi statutul în marea familie europeană.

Unificarea teritorială a fost, deci, un act eminamente politic, iar nu unul cucerit pe câmpul de luptă. Unirea a fost un act prin care românii s-au afirmat drept comunitate vie, care aspiră la aceleaşi valori şi scopuri şi care au decis în mod democratic că vor să fie uniţi.

În acelaşi timp, atunci, la 1918, România a avut norocul de a avea o clasă politică responsabilă şi capabilă să mobilizeze societatea în jurul unei idei comune, promovând-o prin intermediul partidelor politice, atunci, organizaţii care coagulau în mod real voinţa cetăţenilor. Întrebarea care se pune este dacă mai putem afirma acelaşi lucru şi astăzi.

La o sută de ani de la Marea Unire, România are nevoie, mai mult ca oricând, de o voce care să-i respecte interesele, de o atitudine politică pusă în slujba nevoilor prioritare ale cetăţenilor şi nu în interesele particulare sau de grup. Forţa unui individ depinde, în bună măsură, de forţa pe care o are comunitatea din care face parte. Soluţiile individuale ale plecării din ţară sau implicarea în politică strict ca demers egoist nu ar trebui să mai fie fenomene pe care să le mai acceptăm în anul 2018.

Trebuie să ne cunoaştem bine trecutul, să descoperim neîncetat cine suntem şi să găsim anticorpii prin care ne putem reechilibra ca societate, eliminând incompetenţa şi factorii care fac ca statul să ajungă, uneori, e adevărat, unul confiscat în mâna unora.

Stimaţi colegi,

Doresc să spun tuturor românilor un sincer şi din inimă la mulţi ani şi cred cu tărie că un astfel de moment aflat la exact o sută de ani distanţă de la Marea Unire ne poate da înţelepciunea unui imbold mai proaspăt, unul care să nu ne lase în postura de spectatori, ci care să ne dea motivaţia necesară de a construi împreună o ţară aşa cum o merităm cu adevărat.

Este momentul când cu toţii trebuie să ne găsim soluţii pentru sau pro România!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor şi domnilor,

Declar închisă şedinţa solemnă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri.

Şedinţa s-a încheiat la ora 16.00.