Sittings of the Chamber of Deputies of April 15, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.55/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 15, 2019

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 17,08.

Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Silviu Dehelean, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 210 deputaţi.

La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 15 aprilie, şi marţi, 16 aprilie 2019; programul de lucru pentru perioada 15-20 aprilie 2019; lista rapoartelor depuse, în perioada 10-15 aprilie, de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele înregistrate la Camera Deputaţilor, care urmează să fie avizate de comisiile permanente.