Sittings of the Chamber of Deputies of November 26, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.129/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 26, 2019

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,11.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Carmen-Ileana Mihălcescu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vlad-Emanuel Duruş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 225.

În conformitate cu prevederile art. 93 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de marţi, 26 şi miercuri, 27 noiembrie 2019; programul de lucru pentru perioada 25-30 noiembrie 2019; lista rapoartelor depuse în perioada 30 octombrie - 26 noiembrie 2019 de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, la ora 17,00, vom avea prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

Înainte însă de a-i da cuvântul doamnei deputat Iurişniţi, domnul Varujan Pambuccian, pe procedură.

Vă rog, aveţi cuvântul.