Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2020
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.111/2020
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2020 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2020
| 1. | Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru instituirea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale (PL-x 498/2020); (retrimis Comisiei pentru industrii şi servicii şi Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi aprobarea desfăşurării lucrărilor comisiilor în paralel cu plenul). | ![]() |
|||
see bill no. 498/2020 |
|||||
|
Şedinţa a început la ora 10,07. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol şi de domnul deputat Iulian Iancu, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|
|
|
Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Vă rog să luaţi loc, să putem începe şedinţa. Declar deschisă şedinţa de astăzi, 6 octombrie. Din 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 131. Ordinea de zi şi programul au fost distribuite. Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice. Pentru început, chestiuni procedurale. Numai puţin... Este înscrisă la cuvânt doamna Ana Birchall. Faceţi legătura, să vedem dacă la chestiuni procedurale, vă rog. |
|
|
Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă): Bună dimineaţa! |
|
Bună dimineaţa! |
|
|
|
Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă): Aş dori să supuneţi votului colegelor şi colegilor introducerea pe ordinea de zi a PL-x 537/2017, privind printre altele şi confiscarea extinsă. Acest PL-x stă la sertarul Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, pentru raport, ca să ajungă la vot final, în Camera Deputaţilor, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională, din decembrie 2017. Vreau foarte mult şi vă rog, domnule Iordache, să nu mai faceţi... şi să nu mai aveţi comportamentul pe care l-aţi avut în ultimele luni şi să supuneţi votului această solicitare a mea - dacă se poate suplimenta astăzi ordinea de zi cu PL-x 537/2017. Comisia juridică poate să lucreze în paralel cu plenul, nu e prima dată, s-a mai întâmplat, poate să dea un raport şi poate să ajungă la vot final acest PL-x extrem de important, care printre altele prevede nu numai transpunerea unor directive importante, printre care şi Directiva 42, dar permite o recuperare a prejudiciilor, a produsului infracţiunilor, prin confiscarea extinsă. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Potrivit Regulamentului, introducerea unui punct pe ordinea de zi se face la propunerea unui lider de grup. Nu am un lider de grup, în acest moment, care să-mi solicite. Comitetul liderilor de grup a stabilit ordinea de zi pentru astăzi. Şi dacă... întreb, un lider de grup doreşte introducerea şi avem o solicitare din partea unui lider, dacă avem consens, nu mai supun votului. Dacă nu avem consens, voi fi obligat să supun votului. Domnul Roman, vă rog, Grupul PNL. Vă rog, domnule Roman. |
|
|
Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună): Bună ziua, domnule preşedinte! Doamnelor şi domnilor colegi, Ieri, în cadrul Comisiei juridice, colegul nostru, membru al comisiei, Gabriel Andronache, a solicitat discutarea acestui punct pe ordinea de zi a Comisiei juridice, pentru a avea un raport şi pentru a putea veni cu acest raport la plen. Deşi s-a insistat pentru ziua de astăzi, urmare a complexităţii - spun colegii jurişti - acestui PL-x, s-a luat decizia, înţeleg, de comun acord, ca acest PL-x să fie discutat şi dat un vot pe raport săptămâna viitoare. În cazul în care acest raport nu va ajunge la plen, cu siguranţă vom cere în plen ca cei de la Comisia juridică să lucreze în paralel cu plenul şi practic să putem avea un raport pe PL-x 537/2017. Vă mulţumesc. |
|
|
Da. Vă rog, doamnă. Faceţi legătura cu doamna... |
|
|
Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă): Eu salut ce a spus domnul Roman mai devreme. Nu ştiu cât de complex este, având în vedere că de 2 ani de zile stă la Comisia juridică, dar sper să avem acest angajament, că săptămâna viitoare vom avea la vot final acest PL-x extrem de important. Mulţumesc... |
|
|
Domnul Andronache, vă rog. Tot chestiune procedurală, vă rog. Suntem la chestiuni procedurale. Şi apoi intrăm în ordinea de zi. Vă rog. |
|
|
Domnul Gabriel Andronache (de la tribună): Da. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Confirm că la solicitarea Grupului PNL s-a discutat la Comisia juridică despre proiectul menţionat anterior. S-a stabilit că va fi pe ordinea de zi a comisiei, săptămâna viitoare. Şi vom insista să fie adoptat un raport, astfel încât să îl putem discuta în cadrul plenului. Chestiunea procedurală pe care doresc s-o aduc în atenţia dumneavoastră însă se referă la un alt proiect de lege, şi anume PL-x 498/2020. Este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru instituirea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale. În cadrul raportului am observat - şi de aceea este o chestiune procedurală - că există anumite aspecte care trebuie rediscutate în cadrul comisiilor sesizate în fond. Fapt pentru care vă propun următoarele chestiuni de procedură: introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect, pentru că are raport dat de comisii, deja; după introducerea pe ordinea de zi, retrimiterea la comisii, pentru o jumătate de oră şi convocarea celor două comisii sesizate în fond. Astfel încât proiectul să revină pe ordinea de zi şi să fie discutat astăzi, după ce comisiile analizează aspectele care, repet, generează impact important asupra proiectului şi ar trebui rediscutate. Cele două comisii sesizate în fond sunt Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Procedural, dacă toţi liderii de grup sunt de acord, în Comitet... Da, numai puţin. |
|
|
Domnul Gabriel Andronache (de la tribună): Voiam doar să vă spun că am discutat şi este consens. |
|
|
Bun. Asta... deci asta voiam să menţionez, Comitetul liderilor... Văd, USR, de acord; PSD, de acord; PNL, de acord; PMP, de acord; UDMR, de acord; PRO România, de acord, minorităţile, de acord. Deci, în integralitate, grupurile parlamentare sunt de acord cu introducerea pe ordinea de zi... şi nu mai avem nevoie de vot, şi apoi retrimitere la cele două comisii... şi mandatăm cele două comisii să lucreze în paralel cu plenul, astfel încât la finalul celor 10 sau 11 rapoarte pe care le avem, să discutăm şi acest proiect pe care l-a invocat domnul Andronache. De acord. Mai departe. Dacă mai sunt chestiuni procedurale, înainte de a intra în ordinea de zi? Nu. Bun. |

