Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.55/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2021

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.93 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,11.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Laurenţiu-Dan Leoreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Oana Murariu şi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Alexandru Rafila, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Sărut mâna!

Bună ziua!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă informez că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 203.

În conformitate cu prevederile art. 93 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 12, marţi, 13 şi miercuri, 14 aprilie 2021; programul de lucru pentru perioada 12-17 aprilie 2021; lista rapoartelor depuse, în perioada 6-12 aprilie, de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17,00, vom continua cu primirea de răspunsuri adresate membrilor Guvernului.