Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 6, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.185/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 6, 2021

  1. Alocuţiuni dedicate aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă.  

 

Şedinţa a început la ora 13.03.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Florin-Vasile Cîţu, preşedintele Senatului, asistat de domnul senator Sorin Lavric, secretar al Senatului, şi de doamna deputat Alexandra Presură, secretar al Camerei Deputaţilor.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Bună ziua!

Stimaţi colegi,

Haideţi să începem şedinţa!

Astăzi avem şedinţa solemnă a...

Se aşază oamenii...?

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă aşezaţi, să începem şedinţa!

Astăzi avem şedinţa solemnă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă.

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Domnilor foşti preşedinţi ai României,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Stimaţi membri ai Corpului diplomatic,

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Onorată asistenţă,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa solemnă comună dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă.

Vă invit să ascultăm Imnul naţional al României.

(Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Invit la tribună pe domnul Florin Cîţu, preşedintele Senatului României.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Bună ziua!

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

Distinsă asistenţă,

Se împlinesc trei decenii de la intrarea în vigoare, în urma aprobării prin referendumul naţional din decembrie 1991, a Constituţiei României. Atunci, din punct de vedere constituţional, ne-am despărţit de o epocă sumbră a istoriei ţării noastre, în care regimul comunist totalitar a încălcat sistematic cele mai elementare drepturi ale românilor. Reacţia poporului nostru a fost reprezentată de evenimentele care s-au desfăşurat în perioada 16-22 decembrie 1989, care au început la Timişoara, şi pe care eu vreau să le amintesc în mod special, pentru că am această datorie. A fost deschisă calea către democratizarea României şi către statul de drept. Am înaintat greu, dar pe o traiectorie ireversibilă, pe care românii au dovedit că sunt gata să o apere prin vot, dar şi prin proteste democratice.

Stimaţi colegi,

Pentru mine este o mare onoare să reprezint astăzi Partidul Naţional Liberal la o dezbatere care nu poate ocoli tradiţia democratică a acestei ţări. Ideea unei guvernări democratice face parte din gena PNL. Constituţia din 1866 a purtat amprenta gândirii politice liberale, apoi, după fondarea PNL, reforme democratice esenţiale, precum lărgirea dreptului de vot, au fost iniţiate de partidul nostru.

În perioada interbelică Constituţia din 1923, promovată de PNL, a dus mai departe tradiţia constituţională românească. Revenit pe scena politică, după ce a fost înregistrat ca partid politic, în ianuarie 1990, PNL a avut permanent pe agenda sa instaurarea unui regim democratic autentic în România, şi nu a unui model ipotetic de democraţie originală.

Probabil că în aceşti 30 de ani nici PNL nu s-a comportat fără greşeală, dar am fost mereu partidul dedicat sută la sută integrării europene şi euroatlantice a României, protejării valorilor statului de drept şi dezvoltării unei societăţi democratice.

Doamnelor şi domnilor,

Acesta nu este un moment de sărbătoare, ci unul de bilanţ pentru Constituţie şi pentru tot ce înseamnă organizarea instituţională a statului român. Reformele sunt inevitabile, pentru că asta doresc cetăţenii. În timp, cu profesionalism, fără patimă politică şi interes ascuns, va trebui să modernizăm structurile sale, modul în care ele funcţionează şi cum îl servesc pe cetăţean. Normele constituţionale vor trebui ajustate la realitatea pe care o trăim.

Salut faptul că în Programul de guvernare al actualului Guvern este avută în vedere eventualitatea ca, în cazul în care va apărea un moment constituţional autentic, Executivul să susţină o reformă, în sensul apropierii între stat şi cetăţean şi al creşterii gradului de protecţie al drepturilor şi libertăţilor, în acord cu jurisprudenţa CEDO.

De asemenea, Coaliţia de guvernare susţine ca iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, înregistrată la Parlament în mai 2019 şi aflată în prezent la vot final la Senat, să-şi găsească cea mai bună formă de transparenţă la nivel normativ, atunci când situaţia pandemică va permite acest lucru.

În acelaşi timp, trebuie să fim foarte atenţi la marile opţiuni pe care cetăţenii români le-au exprimat şi continuă să le exprime în ultimele trei decenii. PNL are o agendă liberală de măsuri necesar a fi avute în vedere la o eventuală revizuire a Constituţiei. De 30 de ani există un aspect care a rămas netranşat aşa cum ar fi trebuit - proprietatea privată. O măsura pe care trebuie să o abordăm este reducerea la 16 ani a vârstei la care se va putea vota, aşa cum este tendinţa în multe ţări europene. Multe alte subiecte trebuie abordate cu maturitate.

Reforma administrativă este un subiect care trebuie să stea în atenţia Parlamentului. Ultimii ani au adus pe tapet şi numeroase conflicte juridice de natură constituţională, iar normele constituţionale pot fi clarificate. Problema traseismului politic al parlamentarilor a rămas deschisă de atât de mulţi ani, deşi în fiecare legislatură ea influenţează aritmetica parlamentară. Şi nu trebuie să uităm că există o restanţă în ceea ce priveşte implementarea în Constituţie a rezultatelor referendumului din 2019 pe tema justiţiei.

Nu cred că numai Parlamentul sau numai partidele pot aborda un proces de reflecţie cu privire la o eventuală revizuire a Constituţiei. Rolul societăţii civile va fi fundamental.

Referitor acum la modul cum va arăta revizuirea viitoare vă pot spune de pe acum un lucru: îmi doresc să fie cel puţin la fel de liberală cum au fost constituţiile din 1866 şi 1923, ba chiar să aibă o doză şi mai mare de liberalism.

La mulţi ani, români!

La mulţi ani, România!

Mulţumesc. (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)

Invit la tribună pe Excelenţa Sa, domnul Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Cred că nu este nici prima oară şi nu va fi nici ultima oară când am să spun că eu nu susţin vaccinarea obligatorie (Aplauze.), dar am dreptul în primul rând la viaţă. Fiecare decide dacă e bine să se vaccineze sau nu.

Vă rog frumos, doamnă colegă, să purtaţi mască sau să mă protejaţi, să nu mă îmbolnăviţi. (Aplauze.)

Dreptul meu la viaţa şi dreptul oricărui român nu se negociază, doamnă!

 

Doamna Rodica Boancă (din sală):

Unde scrie că masca te apără, te protejează?!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Domnule preşedinte Constantinescu,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale a României,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi membri ai Comisiei pentru redactarea proiectului Constituţiei României,

Stimaţi membri ai Corpului diplomatic,

Constituţia e cartea de vizită a unei democraţii. Aşa cum facem o ecografie pentru a vedea corpul uman, la fel, Legea fundamentală trebuie să fie expresia unei societăţi.

În pofida transformărilor profunde din ultimii 32 de ani, România încă are o tradiţie democratică fragilă. Mai avem mult de muncă până să ajungem la practici democratice stabile şi să ne găsim acea vocaţie democratică autentică, în sensul culturilor occidentale.

Din această perspectivă, efortul făcut acum 30 de ani de părinţii fondatori ai Constituţiei din 1991 a fost imens. Textul noii Constituţii trebuia să producă, în primul rând, o schimbare radicală de mentalitate la nivelul societăţii, prin despărţirea definitivă de trecutul comunist.

Textul lor trebuia să găsească soluţiile potrivite şi echilibrate pentru o societate care avea nevoie de un nou set de valori comune, dar în care să se regăsească şi care să creeze solidaritate.

Aş dori ca astăzi, în mod special, să le mulţumesc celor care acum 30 de ani au pus umărul la reclădirea României pe baze noi, sănătoase şi democratice. (Aplauze.) Câţiva dintre cei de atunci sunt astăzi alături de noi. Lor vreau să le transmitem atât recunoştinţa mea, cât şi a colegilor mei din Parlament, pentru tot ce au făcut cu bună-credinţă, competenţă şi dragoste pentru România!

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi este un moment aniversar. Dar e cel mai bun prilej pentru a spune că avem nevoie de o Constituţie care să reflecte un model de stat conform cu nevoile societăţii actuale.

Trebuie să avem curajul să vorbim deschis despre necesitatea unei reforme constituţionale, care să facă din Legea fundamentală un instrument de modernizare a ţării.

Trebuie să vorbim despre acest lucru, fără teamă şi fără complexe. Toate sistemele democratice, cu excepţia Statelor Unite, au făcut-o atunci când a fost nevoie. Unele state au apelat chiar la revizuirea totală, aşa cum a făcut Finlanda în anul 2000 sau Elveţia în anul 1999. Altele, au apelat la o modificare parţială. Belgia chiar de 20 de ori în ultimii 20 de ani.

Este adevărat, şi în România s-a încercat de mai multe ori acest lucru. Cu excepţia anului 2003, toate încercările de modificare a Constituţiei au eşuat. Acest lucru s-a întâmplat pentru că cei care le-au iniţiat nu au înţeles că o revizuire a Constituţiei trebuie să satisfacă nevoile cetăţenilor, şi nu poftele politicienilor, fie că sunt parlamentari, premieri sau şefi de stat.

Reforma constituţională nu mai trebuie să fie un proiect personal al politicienilor. Această dezbatere trebuie mutată în societate, pentru că cetăţenii trebuie să fie implicaţi efectiv în acest proces. Toate modificările trebuie înţelese şi acceptate de români.

De aceea, consider absolut necesar un acord larg la nivelul întregii clase politice, dar şi la nivelul mediului academic, al corpului de experţi şi al societăţii civile. Contribuţia tuturor este esenţială pentru reuşita unui demers atât de complex!

Stimaţi colegi,

Au trecut 18 ani de la ultima revizuire a Constituţiei României. În această perioadă am văzut cum Legea fundamentală a fost folosită fie ca bâtă, fie ca scut de către unii politicieni, în funcţie de interesele politice de moment.

De multe ori, diferiţi actori politici şi-au forţat atribuţiile constituţionale. S-a ajuns în momente de criză politică, în care actuala Constituţie nu a putut oferi soluţii destul de clare pentru depăşirea lor.

De aceea, trebuie să ne punem întrebarea: cum dorim să reformăm Constituţia? Care sunt acele direcţii şi principii care să aibă un caracter eficient în plan normativ?

La nivel general, cred că Legea fundamentală trebuie să întărească instituţiile, astfel încât să avem un stat capabil să garanteze drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Oamenii trebuie să se simtă protejaţi cu adevărat de către stat.

În al doilea rând, consider că un sistem de guvernare eficient este acela care generează un control reciproc între puterile statului şi nu permite niciunui actor instituţional să concentreze puterea în mâinile sale.

Din păcate, acest principiu fundamental nu şi-a găsit întotdeauna şi aplicarea în practică. În România, am asistat de multe ori la un proces de personalizare a puterii. Cei care au ajuns să ocupe diverse funcţii în stat au modelat instituţia, conform propriilor dorinţe şi interese. În final, această forţare a dus la o perturbare a echilibrului între puterile statului şi la conflict.

Din această perspectivă, o clarificare a atribuţiilor preşedintelui cred că se impune. Trebuie să ne gândim dacă e momentul să depăşim angoasa dictaturii comuniste în ceea ce priveşte statutul şi rolul preşedintelui.

Acum trei decenii a fost stabilit un sistem echilibrat prin care cetăţenii să îşi aleagă direct preşedintele, însă puterile sale au fost limitate ca să nu devină un dictator.

Trebuie ca cei care vor lucra la reforma Constituţiei să se pronunţe dacă acest sistem, în care preşedintele este o struţo-cămilă, între un preşedinte francez, de exemplu, şi un monarh spaniol, mai poate funcţiona în România.

Rolul preşedintelui a fost gândit ca un producător de consens. Din păcate, a sfârşit de multe ori în a fi un producător de tensiune în societate. Nu de puţine ori am văzut cum preşedintele şi-a depăşit rolul de mediator şi a intervenit brutal peste celelalte puteri constituţionale.

De altfel, relaţiile dintre preşedinte şi premier au balansat în ultimii 30 de ani între conflict şi obedienţă. Am văzut că atunci când majoritatea parlamentară a fost favorabilă preşedintelui, acesta a ajuns şeful de facto al Guvernului. Premierul a devenit o marionetă. În cealaltă extremă, a coabitării, preşedintele a fost mai degrabă izolat de către prim-ministru, care a preluat toată puterea executivă. Aceasta nu este normalitatea!

Apoi, în plan parlamentar, mi-aş dori, de exemplu, să existe un anumit interes pentru reglementarea moţiunii constructive de cenzură, pe model german. În România, partidele politice au transformat moţiunile de cenzură într-un instrument de imagine şi prilej de atacuri politice la adresa adversarilor.

De aceea, eu cred că moţiunea de cenzură trebuie să fie clară şi nu numai pentru retragerea încrederii, ci şi pentru acordarea ei unei alte persoane, care să-şi asume de la bun început acest rol.

Demiterea premierului trebuie să conducă automat la desemnarea unui alt prim-ministru. Nu am fi stat acum două luni fără Guvern, dacă am fi avut acest instrument în Constituţie.

În plan guvernamental, cred că viitoarea Constituţie trebuie să găsească mecanisme mult mai clare de limitare a practicii excesive a ordonanţelor de urgenţă. Parlamentul nu este o anexă a Guvernului României, ci un partener instituţional. S-a folosit prea mult pretextul urgenţei, astfel încât practica ordonanţelor a devenit o modalitate curentă de legiferare. Lucrurile nu mai pot continua aşa!

În general, este nevoie de o clarificare a atribuţiilor fiecărei puteri în parte. Şi sunt convins că experţii vor găsi cele mai bune soluţii astfel încât să nu devenim victimele unui experiment constituţional!

Doamnelor şi domnilor,

Trebuie să ne gândim serios dacă ne aflăm în acel "moment constituţional". Am ratat acest moment după integrarea în Uniunea Europeană şi în NATO. Am ratat în 2011, am ratat şi în 2013, când am avut o largă majoritate parlamentară.

Nu avem scuze dacă vom rata din nou! După 30 de ani, nu mai putem să punem doar nişte proptele. Ele nu rezolvă nimic! Nu aduc dezvoltare, continuitate şi stabilitate!

Societatea aşteaptă o Constituţie modernă, care să reflecte realitatea, dar care să conducă la dezvoltare şi să ofere soluţii inovative la provocările viitorului.

Trebuie să facem o reformă constituţională serioasă. Şi avem nevoie de fiecare român pentru a reuşi acest lucru!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim, domnule preşedinte.

Invit acum la tribună pe Excelenţa Sa, domnul Nicolae-Ionel Ciucă, prim-ministrul României.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ionel Ciucă (prim-ministrul României):

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimate domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Domnule preşedinte Constantinescu,

Stimate doamne şi stimaţi domni parlamentari,

Stimaţi colegi miniştri,

Doamnelor şi domnilor ambasadori,

Bună ziua!

Sunt deosebit de onorat să particip astăzi la această şedinţă solemnă, prin care marcăm 30 de ani de la adoptarea Constituţiei României, act juridic şi politic fundamental al statului, garant al libertăţilor democratice ale cetăţeanului.

La referendumul naţional desfăşurat pe 8 decembrie 1991, românii s-au pronunţat pentru democraţie, libertate şi stat de drept, pentru o societate în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dreptatea şi pluralismul politic, supremaţia legii şi statul de drept să fie valori supreme, garantate de stat.

Prima şi singura Constituţie adoptată după căderea comunismului, actuala Constituţie a României, reprezintă piatra de temelie a societăţii noastre democratice, fiind inspirată şi legitimată de idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989, de sacrificiul şi jertfa celor care şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi în acele zile. Această Constituţie este cea de-a doua cea mai longevivă Constituţie a României, după cea din 1866.

Acum, la trei decenii de la adoptare şi după revizuirea necesară aderării la Uniunea Europeană, în anul 2003, consider că este necesară în continuare reformarea statului şi a administraţiei publice pentru a pune în centrul preocupărilor cetăţeanul, pentru a creşte eficienţa şi calitatea serviciilor publice oferite contribuabililor şi pentru a creşte responsabilitatea deţinătorilor funcţiilor publice.

Pandemia COVID-19 a arătat încă o dată cât de importantă este asigurarea echilibrului dintre libertăţile democratice şi dreptul la viaţă, pe care statul trebuie să-l asigure tuturor, inclusiv prin servicii medicale de care toţi cetăţenii români trebuie să beneficieze în mod egal. Starea de alertă este, alături de limitările legale şi legitime ale libertăţilor cetăţenilor pe o perioadă restrânsă, la fel de importantă ca şi nevoia de prezervare a drepturilor şi libertăţilor care dau esenţa statului democratic. Nevoia acestui echilibru este evidentă, astăzi, când traversăm o perioadă de criză sanitară în care sunt necesare unele reglementări pentru combaterea COVID-19. Trebuie să traversăm cu bine, împreună, această perioadă şi voi lua toate măsurile necesare pentru a trece ţara prin această criză, cu sprijinul experţilor şi al personalului de specialitate, al instituţiilor statului, în colaborare cu partenerii europeni şi internaţionali, dar mai ales cu sprijinul tuturor cetăţenilor României.

Excelenţele Voastre,

Distinşi invitaţi,

Aşa cum am subliniat de la această tribună şi cu prilejul acordării votului de învestitură, în centrul preocupărilor Guvernului se află cetăţeanul român şi binele comun. Alături de toţi miniştrii din acest Guvern ne angajăm să facem tot ce depinde de noi pentru ca situaţia economică, socială şi sanitară a românilor să se îmbunătăţească.

Oamenii au aşteptări legitime de la noi: să cultivăm respectul faţă de lege, să apărăm adevărul, dreptatea, unitatea socială şi solidaritatea. Lucrăm pentru cetăţeni, luând la timp, cu bună-credinţă şi nepărtinitor, decizii care să ducă la o viaţă în siguranţă, la dezvoltare, la respectarea demnităţii fiecăruia şi la o viaţă mai bună. Obiectivul nostru este ca prin măsurile pe care le vom implementa să asigurăm dezvoltarea şi prosperitatea ţării noastre.

Valorile şi libertăţile constituţionale există în fiecare dintre noi, ne unesc, ne fac mai puternici ca naţiune, iar idealurile comune reprezintă liantul între cetăţeni şi instituţiile statului.

De aceea, vă cer sprijinul, atât dumneavoastră, dar şi tuturor cetăţenilor, pentru a construi o ţară mai puternică şi prosperă, aducându-i pe oameni împreună în jurul unui obiectiv comun: dezvoltarea şi bunăstarea României şi a românilor.

În calitate de cetăţean român şi de prim-ministru al României, voi milita întotdeauna pentru respectarea literei şi spiritului Constituţiei şi pentru domnia legii.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim, domnule prim-ministru.

Invit la tribună pe Excelenţa Sa, domnul Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale.

Domnule preşedinte!

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu (preşedintele Curţii Constituţionale):

Stimate domnule preşedinte al Senatului Florin Cîţu,

Stimate domnule preşedinte al Adunării Naţionale, al Camerei Deputaţilor - zicem Adunare Naţională, pentru că aşa îi spunea pe vremuri,

Distinse domnule prim-ministru Nicolae Ciucă,

La mulţi ani şi pentru ziua dumneavoastră de astăzi!

Distinşi miniştri,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Stimaţi parlamentari,

Daţi-mi voie să mă răsfăţ şi să vă spun dragi colegi,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Onorată asistenţă,

Mulţumesc în primul rând Parlamentului pentru onoranta invitaţie de a mă adresa, în calitate de preşedinte al Curţii Constituţionale, acestei distinse adunări care cinsteşte Constituţia României.

În calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, pentru noi, Curtea Constituţională, este o mare onoare acest lucru şi în această calitate îmi permit să vă amintesc faptul că actul fundamental al ţării este o adevărată Biblie şi nu întâmplător fiecare dintre noi începem activitatea depunând jurământul de credinţă cu mâna pe Constituţia României şi pe Biblie.

Sărbătorim, astăzi, 30 de ani de la "momentul zero", de la borna de stat a democraţiei româneşti, 30 de ani de la debutul unei perioade istorice pentru neamul românesc, unei epoci dorită a fi de libertate şi speranţă, de încredere şi entuziasm, care să succeadă anilor lungi, apăsători şi tenebroşi ai comunismului, 30 de ani de la adoptarea Constituţiei României.

La acest moment aniversar, să ne amintim faptul că nu a fost deloc uşor să se elaboreze o nouă Lege fundamentală, care să reuşească mai întâi de toate să smulgă societatea din automatismele comportamentale şi atitudinile formate, fără voia sa, sub povara vremurilor, pe parcursul jumătăţii de secol petrecute în regimul comunist, mai apoi să imprime un suflu nou, democratic, în acord cu spiritul european, care să rezoneze cu aspiraţiile şi idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989 şi să ofere, în acelaşi timp, mecanisme juridice concrete şi eficiente, care să răspundă aşteptărilor poporului.

Adunarea Constituantă, instituită în acest scop, a avut la dispoziţie pentru acest copleşitor demers creator un termen de 18 luni de la înfiinţare. Lucrările Adunării Constituante s-au desfăşurat astfel încât să asigure Adunării Constituante timpul necesar pentru o elaborare ca atare.

S-au conceput două lecturi, în acest scop, prima lectură având ca obiect iniţierea membrilor Adunării Constituante cu modul de redactare a unei constituţii, precum şi informarea acestora cu privire la conţinutul constituţiilor din statele democratice.

Procesul de elaborare a Constituţiei a beneficiat de o substanţială asistenţă internaţională, fiind valorificată experienţa statelor cu tradiţie democratică.

Comisia a avut întâlniri inclusiv cu reprezentanţi ai unor autorităţi internaţionale, mai ales organisme ale ONU şi ale Consiliului Europei, iar lucrările comisiei au fost analizate în cadrul Comisiei de la Veneţia. Un rol important l-au avut avizele comunicate de diferite organizaţii, precum Comitetul Helsinki pentru drepturile omului, dar şi discuţiile purtate cu diferiţi specialişti în drept constituţional din numeroase ţări, şi chiar participarea nemijlocită a unor specialişti francezi, în frunte cu reputatul profesor Robert Badinter; la dezbaterile acestea care au însoţit elaborarea Constituţiei s-au valorificat şi tradiţiile constituţionalismului românesc, preluat din principiile revoluţiei franceze.

Precizez aceste detalii pentru a evidenţia dorinţa membrilor Adunării Constituante de a elabora o lege fundamentală a statului român care să fie în concordanţă cu standardele internaţionale în materie constituţională, care să înglobeze patrimoniul democratic european şi care să înalţe viaţa juridică, politică şi economică a societăţii româneşti la un nivel similar celor al statelor cu sisteme democratice consolidate printr-o îndelungată tradiţie. Să apreciem şi să respectăm acest efort uriaş, realizat cu toată convingerea şi cu bună-credinţă!

Desigur că, fiind o creaţie umană, Constituţia noastră nu putea fi perfectă, ireproşabilă, dar conţinutul ei reuşeşte să ofere suficiente repere pentru construirea pe baza sa a unui sistem care să permită buna funcţionare a instituţiilor publice şi a vieţii politice, economice, în ansamblul său. În timp, pe măsura evoluţiei sociale, a dezvoltării complexului de relaţii interumane şi interinstituţionale, a remodelării peisajului socio-politic, unele aspecte nu au mai corespuns noilor realităţi, diferite de cele avute în vedere în puterea constituantă originală. Tocmai pentru acest motiv, a fost înscrisă în Constituţie posibilitatea revizuirii sale, iar anul 2003 a fost momentul în care s-a realizat o astfel de primenire a legii noastre supreme, corijându-se imperfecţiunile, adaptându-i-se prevederile la schimbările survenite şi îmbunătăţindu-i-se soluţiile propuse iniţial.

De asemenea, revizuirea din 2003 a avut un scop mai mult decât atât, reconfigurându-se cadrul constituţional naţional, astfel încât să permită aderarea României la Organizaţia Atlanticului de Nord şi integrarea în Uniunea Europeană.

Aşadar, deşi este Legea fundamentală a statului, Constituţia nu putea rămâne încremenită în timp, ci poate fi modificată atunci când această necesitate apare ca stringentă. Dar revizuirea Constituţiei trebuie făcută cu responsabilitate, cu înţelepciune, cu simţul datoriei faţă de popor, cu intenţia sinceră de a aduce un beneficiu acestuia, şi nu dintr-o dorinţă, chiar inspirată, unilaterală. Din păcate, însă, ideea revizuirii Constituţiei a fost utilizată nu de puţine ori ca miză electorală, lipsită de o serioasă acoperire sub aspectul motivaţiei şi al justificării raţionale, fiind transformată într-un instrument de manipulare în vederea obţinerii de capital electoral din promisiuni irealizabile. O astfel de atitudine distructivă nu face altceva decât să semene îndoială, să inducă o stare de incertitudine cu privire la ordinea constituţională, fragilizând însăşi construcţia democratică a statului. Din fericire, probabil anticipând asemenea iniţiative oportuniste, legiuitorul constituant a instituit o procedură complexă de revizuire, compusă dintr-o succesiune de etape şi prevederi obligatorii, stabilind în final şi limitele revizuirii, care fac obiectul aşa-zisei părţi rigide a Constituţiei.

Ar trebui ca în lupta politică să se renunţe la ideea de a se da tot timpul vina pe pretinsele imperfecţiuni ale Constituţiei pentru nerealizările, pentru insuccesele clasei politice. Mecanismul statal va putea funcţiona perfect în baza actualei reglementări constituţionale dacă prevederile Legii fundamentale vor fi respectate atât în litera, cât şi în spiritul lor. Domnia legii, care este o exigenţă esenţială a principiului statului de drept, ar trebui să fie un adevărat far călăuzitor pentru toţi participanţii la viaţa publică. Nu puţini sunt cei care invocă acest concept al statului de drept, dar uită care este semnificaţia sa, uită că acesta implică subordonarea statului în toate componentele sale faţă de drept şi în primul rând faţă de Constituţie şi că are ca scop tocmai ponderarea eventualelor tendinţe abuzive discreţionare ale structurilor etatice. Or, se ştie că puterea exemplului este o armă redutabilă. Cum putem pretinde cetăţenilor să respecte şi să cinstească Legea fundamentală a ţării dacă unii dintre cei care deţin şi exercită puterea politică în numele lor o pun la îndoială sau o bagatelizează? Cum putem aştepta din partea poporului să fie mândru de Constituţia sa, când unii dintre reprezentanţii acestuia o contestă?

În calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea Constituţională vă invită să preţuim împreună importanţa cărţii noastre fundamentale, să-i recunoaştem obligativitatea şi să o respectăm în litera şi spiritul ei.

La mulţi ani Constituţiei României!

Şi v-aş ruga să-mi permiteţi o scurtă informare.

În foaierul din faţa sălii de şedinţe sunt mai multe panouri organizate cu sprijinul generos al Arhivelor Naţionale, al Monitorului Oficial şi al AGERPRES-ului, care redau constituţiile în original, cu semnăturile respective, Constituţia din 1866, invocată şi aici ca model, Constituţia din 1923 şi Constituţia din 1991.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Potrivit celor convenite, în această şedinţă solemnă vor avea intervenţii reprezentanţi ai grupurilor parlamentare reunite, în limita a 7 minute pentru fiecare grup parlamentar, iar deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi li se alocă 3 minute, cu o singură intervenţie, printr-un reprezentant comun.

Avem lista. Doar Grupul parlamentar AUR nu a ...

 

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Staţi că vă dau acum!

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Vă rog!

Din partea Grupurilor parlamentare ale PSD, domnul senator Robert Cazanciuc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Robert-Marius Cazanciuc:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Stimaţi membri ai Guvernului,

Doamnă ministru,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Domnule preşedinte Dorneanu,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Dragi colegi,

În misiunea noastră, ca membri ai Parlamentului, de a face cunoscută legea, facem deseori referire la litera şi spiritul ei.

Dacă vorbim de Legea fundamentală, avem aici spiritul Constituţiei, care s-a transformat într-o esenţă tare - Constituţia României.

Am luat de la bibliotecă această geneză şi daţi-mi voie să citez câteva rânduri din această carte: "Emoţia mea este firească în acest moment solemn, când pentru a treia oară, în decurs de 150 de ani, România are prilejul ca, prin reprezentanţii săi aleşi, să dezbată şi să voteze o constituţie adevărată".

Astăzi, la 30 de ani de la acest discurs, rostit de Dan Amedeo Lăzărescu în 1991, avem aceleaşi preocupări de a cârmui ţara spre un viitor european, numai că de această dată viitorul european este legat şi de utilizarea adecvată a uriaşelor resurse puse la dispoziţia ţării noastre pentru a reduce decalajele faţă de alte state europene care timp de 50 de ani au avut un destin mai bun decât am avut noi la frontiera Europei.

Spunea, la vremea respectivă, profesorul Iorgovan, că speră ca această Constituţie să aibă rolul unui adevărat pact social.

Dincolo de reaşezarea statului român pe principii real democratice, Constituţia din 1991, pe care o sărbătorim astăzi, a fost şi un rezultat al transpunerii în lege a entuziasmului celor care îşi doreau libertatea, despre care auziseră de la părinţi, bunici sau din filmele americane, dar şi a entuziasmului celor care plătiseră cu ani grei de temniţă comunistă pentru vina de a lupta pentru libertate.

Astăzi, noi, parlamentarii, avem o dublă datorie faţă de aceşti oameni şi faţă de urmaşii noştri. Avem datoria de a înţelege dacă în cei 30 de ani care au trecut de la adoptarea Constituţiei aceasta a reuşit să se facă cunoscută şi înţeleasă de poporul ei, dacă spiritul Legii fundamentale a fost desluşit de cei chemaţi să o aplice şi să o apere.

La începutul anilor '90, Constituţia a fost percepută mai degrabă ca un reper academic, departe de viaţa obişnuită.

O cercetare sociologică realizată recent ne-a arătat că pentru români Constituţia reprezintă astăzi nu doar un set de principii, ci un text viu, aflat în vârful ierarhiei legilor, care poate influenţa în mod direct viaţa fiecăruia dintre noi.

63% dintre români consideră că o modificare a Constituţiei le-ar face o viaţă mai bună.

Ne-am întrebat la începutul anului dacă ar fi o idee bună ca statul să distribuie fiecărui cetăţean câte o Constituţie. 90% dintre români au spus că da, ar fi o idee foarte bună. Românii vor să aibă un reper, vor să ştie că pot apela la cineva fundamental atunci când ceva nu merge bine.

Gardianul Constituţiei este, de 29 de ani, Curtea Constituţională, care prin 22.000 de decizii pronunţate până în prezent ne-a arătat cum trebuie interpretate textele Constituţiei, dar şi limitele unora dintre ele, care au rămas tributare contextului social economic în care au fost adoptate.

Gardian al Constituţiei sau făuritor de legi?

Sunt convins că membrii Curţii Constituţionale îşi pun această întrebare la fiecare decizie pe care o pronunţă, iar numărul mare al acestora arată, de asemenea, nevoia cetăţeanului de a respecta Constituţia, de către fiecare dintre noi, dar şi de către instituţiile statului.

Titulatura marginală a primului articol din Constituţie este "Statul român". Poate era mai potrivit dacă primul articol se numea pur şi simplu România, pentru a arăta preeminenţa poporului român.

Legea fundamentală trebuie să aibă în centrul ei omul, cu drepturile şi libertăţile lui fundamentale, cu un stat capabil în mod real să asigure protejarea lor, printr-o arhitectură constituţională care să statueze principiul supremaţiei şi respectării Constituţiei şi a legilor, precum şi cooperarea loială dintre puteri, toate acestea în beneficiul cetăţeanului.

Dacă această constituţie îndeplineşte astăzi acest rost vă invit să reflectăm şi să lucrăm împreună.

Pentru un dialog eficient despre Constituţie şi pentru a cunoaşte modele ce pot contribui la conturarea propriilor convingeri aveţi la dispoziţie o carte în format electronic.

În 2015, cu ajutorul a patru profesori universitari, am tradus în limba română toate constituţiile Uniunii Europene. O să primiţi fiecare dintre dumneavoastră, printr-un mesaj, din partea liderilor de grup, această carte în format electronic.

După 30 de ani îi evocăm astăzi aici pe membrii Adunării Constituante care ne-au lăsat moştenire o constituţie care a reaşezat ţara după comunism.

Care va fi moştenirea noastră, a celor de aici? Ce vom lăsa noi? O împărţire a românilor în mai multe categorii: bugetari şi corporatişti, locuitori în ţară sau în diaspora, pro sau contra Uniunii Europene, pro sau contra justiţiei.

După câteva luni de dezbateri în cadrul Partidului Social Democrat ne-am pus întrebarea dacă această Constituţie poate fi un liant al naţiunii.

Pentru a căuta răspuns la această întrebare, Asociaţia "Pro Democraţia" şi Institutul Social-Democrat "Ovidiu Şincai" au organizat pe 1 iulie o dezbatere consacrată analizei de ansamblu a evoluţiei societăţii româneşti guvernată de actuala Constituţie.

Aţi primit fiecare dintre dumneavoastră această carte. Cei care n-aţi primit-o încă, o veţi primi cu siguranţă. Este un volum care reuneşte lucrările a 12 profesori universitari şi 2 membri ai Adunării Constituante. Au fost invitaţi să-şi exprime opiniile cu privire la o Constituţie a viitorului şi asupra măsurii în care Legea fundamentală poate fi îmbunătăţită, astfel încât să răspundă marilor provocări ale României de astăzi, obiectivelor comune europene şi ale omenirii, în general.

Vorbind de viaţa acestei Constituţii şi de obiectivele comune europene, fostul ministru al integrării, profesorul Vasile Puşcaş, spunea că revizuirea din 2003 a tratat aderarea la Uniunea Europeană ca un simplu act de politică externă, şi nu ca un proces intern de transformare a statului şi a societăţii.

Revizuirea din 2003 a reprezentat actul juridic care a făcut posibilă aderarea la Uniunea Europeană şi NATO.

Încercările de revizuire din 2011-2013 au fost arme în bătălia politică internă, din păcate, dar, în acelaşi timp, au arătat nevoia de clarificare a unor texte scrise poate cu prea mult entuziasm în anii 1990-1991 şi nevoia de a consfinţi statutul nostru real de membri ai Uniunii Europene şi ai NATO.

Modificările actualei Constituţii ar putea fi abordate din cel puţin trei perspective, dacă doriţi. Aş spune una tehnică - şi vă dau un exemplu - art. 29 vorbeşte de telegrame. Am întrebat Poşta Română când a fost trimisă ultima telegramă. Acum mai bine de 10 ani.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Domnule senator, vă rog să încercaţi să finalizaţi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Robert-Marius Cazanciuc:

Imediat, domnule preşedinte! E un moment solemn.

De opţiune politică, regionalizarea şi formarea Guvernului. Poate preşedintele să încredinţeze formarea Guvernului partidului care a câştigat alegerile? Şi inovativă. Reglementarea constituţională a rolului opoziţiei parlamentare, protejarea drepturilor fundamentale în faţa provocărilor generate de evoluţia inteligenţei artificiale sau protejarea statului în faţa regimurilor comerciale şi economice transfrontaliere.

Cred că astăzi, în Parlament, avem obligaţia faţă de poporul nostru să lansăm dezbateri publice faţă de principalele teme ale vieţii sociale, economice şi politice, asupra modului în care drepturile fundamentale sunt respectate în mod real, asupra modului în care puterile statului au funcţionat în slujba poporului şi care în final să conducă, de ce nu, la un acord politic naţional pentru o eventuală revizuire a Constituţiei. Un asemenea proiect ar putea reprezenta un liant al naţiunii care să contribuie la uniunea spirituală a poporului român.

Va fi posibil doar în măsura în care acest proces va fi unul autentic şi oamenii vor vedea că este unul autentic, nu ca un alt instrument într-o bătălie politică.

Dezbaterea naţională în jurul temei revizuirii Constituţiei poate fi un instrument de atingere a obiectivului de refacere a legăturii ţării cu fiecare român.

Astăzi suntem datori să le lăsăm celor care vin după noi o Românie în bună stare.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc, domnule senator.

Din partea Grupurilor parlamentare ale PNL....

(Domnul senator Robert-Marius Cazanciuc revine la tribună.)

Mai aveţi?

Video in format Flash/IOS

Domnul Robert-Marius Cazanciuc:

Aţi primit, de asemenea, stimaţi colegi, o coliţă nouă, timbre realizate în 2019 de către Romfilatelia, în care pentru prima dată pe timbre au fost puse drepturile fundamentale. Sunt nouă drepturi fundamentale, tipărite în milioane de exemplare, care au încercat să facă cunoscută românilor Legea fundamentală.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim, domnule senator.

O iniţiativă foarte bună.

Din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, doamna senator Laura-Iuliana Scântei.

Video in format Flash/IOS

Doamna Laura-Iuliana Scântei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Înaltpreasfinţia Voastră,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Distinşi membri ai Corpului diplomatic,

Dragi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sărbătorim într-adevăr 30 de ani de la intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991.

Timp de 30 de ani, Constituţia a garantat stabilitatea regimului politic, a oferit termenul de referinţă pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi a fost temelia pe care s-au construit instituţiile vitale ale statului.

Totuşi trebuie să fim sinceri, 30 de ani nu înseamnă mulţi ani constituţionali. Prin comparaţie, Constituţia de la 1866 a fost în vigoare vreme de 57 de ani. Avem deci o Constituţie tânără şi, pe cale de consecinţă, o democraţie la fel de tânără.

Deşi e tânără, Constituţia prevede un obiectiv de ţară istoric, împărtăşit în egală măsură de toate forţele politice responsabile, de autorităţile statului şi de majoritatea românilor, şi anume, România - stat democratic. Acel stat cu o democraţie consolidată, axată pe cele 3 mari valori fondatoare ale liberalismului politic, şi anume: protejarea vieţii, promovarea libertăţii şi garantarea proprietăţii. Adică un stat de drept, un stat de tip occidental, care îşi respectă îndatoririle rezultate din angajamentele internaţionale, inclusiv cele care decurg din calitatea de stat membru UE şi NATO.

Doamnelor şi domnilor,

Aţi auzit şi până acum, de la antevorbitorii mei, veţi auzi în continuare, azi, la ceas aniversar, multe cuvinte frumoase, dar şi critici la adresa Constituţiei în vigoare. Toate oferă răspunsuri cu privire la întrebarea: Ce reprezintă Constituţia României, după 30 de ani, pentru cetăţeni, pentru politicieni şi pentru ţară? Că înglobează cele mai înalte valori şi idealuri ale unei societăţi democratice, că este o pavăză pentru asigurarea statului de drept şi a independenţei justiţiei, o garanţie că nicio autoritate nu va abuza de puterea sa şi va acţiona în limitele constituţionale, că, într-adevăr, cuprinde catalogul de drepturi şi libertăţi fundamentale şi că e un scut împotriva abuzului de putere al autorităţilor statului împotriva cetăţenilor.

În ce mă priveşte, am dorit astăzi să vă spun despre ce nu este o Constituţie.

În primul rând, o Constituţie nu este doar un document politic sau doar o lege care se poate modifica oricum şi oricând, după bunul plac al unei majorităţi politice sau al unui partid care, de exemplu, s-ar teme că nu ar da nici după 20 de ani, în anul 2024, un candidat ales la funcţia de preşedinte al României.

În al doilea rând, o Constituţie nu reprezintă nimic fără constituţionalism. Legea fundamentală a unui stat capătă valoare dacă este respectată în timp şi dacă, prin respectarea continuă, la nivelul societăţii se creează un sentiment puternic de apartenenţă la Constituţie şi la valorile sale.

În al treilea rând, o Constituţie nu este în realitate opera unei majorităţi politice conjuncturale, deşi unii aşa cred. O Constituţie durabilă este rezultatul unui autentic moment constituţional. Un astfel de moment constituţional a fost în anii 1990, 1991, atunci când s-a realizat trecerea de la vechiul regim politic totalitar la noul regim politic democratic. Constituţia României a eliminat atunci posibilitatea concentrării puterii în mâinile unei persoane, ale unui grup de persoane sau ale unei instituţii şi aşa sperăm să rămână pentru totdeauna.

Mai târziu, în 2003, la momentul revizuirii, s-a avut în vedere nevoia fundamentală a României de a adera la structurile euroatlantice şi de a se defini un destin european pentru societatea românească.

Fără îndoială, doamnelor şi domnilor, Constituţia nu este perfectă, iar numeroasele decizii ale Curţii Constituţionale i-au evidenţiat vreme de 30 de ani şi limitele şi lipsurile. Cu toate acestea, momentele constituţionale autentice pentru revizuirea Legii fundamentale trebuie să fie rezultatul unei nevoi sociale reale şi să exprime o viziune asupra arhitecturii statului, construită în timp şi împărtăşită de majoritatea cetăţenilor.

Închei spunându-vă că Partidul Naţional Liberal nu se teme de o revizuire a Constituţiei. PNL reafirmă angajamentul politic de a continua construcţia statală asumată încă de la înfiinţarea sa, dar atunci când va revizui Constituţia nu va renunţa la viziunea sa liberală asupra statului şi asupra economiei. Liberalismul constituţional va fi promovat în continuare ca principiu de modernizare a statului român în era digitalizării, pentru a oferi cetăţenilor cu adevărat un stat funcţional, bazat pe o economie liberă, pe domnia legii şi pe respectul drepturilor fundamentale.

Aşadar, azi, la ceas aniversar, urăm Constituţiei noastre longevitate şi respect din partea tuturor - cetăţeni şi întreaga clasă politică!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc, doamnă senator.

Din partea Grupurilor parlamentare ale USR, domnul senator Radu-Mihai Mihail.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Suntem un stat care derapează spre eşec şi Constituţia din 1991 nu este străină de ceea ce se întâmplă. Constituţia României moderne, libere şi prospere ar fi trebuit să înceapă cu punctul 8 de la Timişoara. Cu despărţirea conştientă şi asumată de trecutul totalitar şi de aceia care i-au făcut posibilă existenţa timp de o jumătate de veac.

Constituţia de la 1991 a venit după "Duminica orbului" din 1990 şi a consfinţit restauraţia foştilor comunişti şi securişti din România. A fost scrisă după chipul şi asemănarea destinatarului şi autorului - Ion Iliescu, zis şi comunist cu faţă umană, şi Antonie Iorgovan, zis şi comunist cu studii juridice.

Constituţia României validată la referendumul din decembrie '91 a fost scrisă de un preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Comunişti din Universitatea Bucureşti, pentru preşedintele Uniunii Tineretului Comunist.

Acum 30 de ani eram reporter la Radio Delta şi eram pe stradă şi îi întrebam pe oamenii care mergeau foarte mândri să voteze Constituţia, dacă au citit textul şi de ce îl votează? Şi răspunsul era cam acelaşi de la toţi: "Păi, ne-a spus Ion Iliescu că e de bine".

USR a apărut pentru că românii s-au săturat să le spună un tătuc şi gaşca lui ce să facă. (Aplauze. Vociferări.)

Acum oamenii sistemului tot vorbesc despre schimbarea Constituţiei, astfel încât preşedintele să nu mai fie ales de români, ci de ei. (Vociferări.)

Oamenii fără chip vor ca funcţia de preşedinte al românilor să poată fi scoasă la mezat şi tranzacţionată între grupurile parlamentare, monedă de schimb în trocurile politice, departe de ochii lumii şi de ochii cetăţeanului.

USR a apărat, apără şi va apăra statul de drept şi valorile democraţiei liberale de toate încercările de a pune instituţiile statului, oricare ar fi ele... (Vociferări.) ...la dispoziţia infractorilor, a evazioniştilor, a hoţilor din bugetul de stat şi a combinatorilor politici care îi cauţionează. (Vociferări.)

Şi închei cu o ultimă remarcă. Antonie Iorgovan, părintele Constituţiei din '91, a fost, ca tot românul imparţial, expert în cadrul Comisiei juridice constituţionale şi pentru drepturile omului din cadrul CFSN şi independent, dar afiliat, în legislatura '90-'92, la Grupul parlamentar al PNL, pentru ca apoi să treacă la PSD, demonstrând astfel multilateralismul FSN-ismului, aşa cum îl vedem şi astăzi.

Nu-i aşa că de acolo de sus, de unde se află, Caragiale râde cu gura până la urechi? (Vociferări. Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc, domnule senator.

Din partea Grupurilor parlamentare AUR, domnul George Simion.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Mulţumesc frumos.

A fost un referendum pentru modificarea Constituţiei, să fie specificat faptul că în România căsătoria este între un bărbat şi o femeie. Sper că nu vreţi să modificaţi Constituţia în sensul în care să îl luaţi pe domnul Cîţu legal de soţie, da? (Vociferări.)

Noi nu suntem de acord cu faptul că trebuie să se producă o federalizare sau o regionalizare sau cum doreşte unul sau altul din partidele şi organizaţiile non-guvernamentale care sunt în Parlament astăzi. Nici pentru punerea în acord cu anumite prevederi europene. Noi credem că a noastră Constituţie este foarte bună. Şi unele încercări de încălcare a Constituţiei, cum a fost înlăturarea Avocatului Poporului, neconstituţională, au fost stopate.

Şi dacă tot ne-aţi dat nişte timbre aici, în care sunt prevăzute articolele fundamentale, vedeţi că pierdem o generaţie, pentru că dreptul la învăţătură este asigurat. Din păcate, nu a fost asigurat de statul român, prin hotărâri de Guvern care sunt aduse aici, în Parlament şi noi doar trebuie să le ascultăm, nici măcar nu putem interveni asupra stării de alertă.

Încetaţi să călcaţi în picioare drepturile fundamentale ale românilor şi începeţi să respectaţi Constituţia!

Nu prin şedinţe solemne faceţi asta, ci respectând Constituţia şi eliminând orice formă de obligativitate asupra românilor!

Constituţia este bună. Trebuie susţinută şi trebuie apărată de uzurpatori, atât de aici, de la Bucureşti, cât şi de la Bruxelles!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc.

Domnul Tanasă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Tanasă:

Da.

Înaltpreasfinţia Voastră,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Onoraţi membri ai Guvernului,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Art. 3 al Constituţiei României vorbeşte despre teritoriul României, care este inalienabil.

Din păcate, în ultimii 30 de ani, atât PSD, cât şi PNL şi UDMR au permis vânzarea pământului României către străini, la un nivel demenţial.

Din păcate, suntem poate unici în lume, ne-am înstrăinat pământul şi am vândut, ne-am trezit într-o situaţie în care am permis, culmea, încălcarea art. 3 al Constituţiei României.

Art. 12 vorbeşte de simbolurile naţionale ale României.

Art. 13 vorbeşte de limba naţională, de limba română.

Eu am câştigat câteva zeci de procese în instanţele din România, prin care am încercat să impun respectarea limbii oficiale de stat. Şi, din păcate, atât PSD, cât şi PNL, aţi tolerat timp de 30 de ani atitudinile absolut inacceptabile ale UDMR atunci când vine vorba de simboluri naţionale şi de limba oficială de stat în România.

Aţi permis... aţi permis - că plecaţi, domnule Kelemen Hunor - aţi permis, domnilor, ca în Transilvania, practic, în multe zone, limba maghiară să devină, practic, de facto limbă oficială de stat. Şi permiteţi în continuare, dragi colegi de la PSD şi de la PNL!

Limba oficială de stat nu este negociabilă cu nimeni! Şi nici simbolurile naţionale! Acestea le puteţi spune colegilor de la UDMR.

Şi închei.

Art. 47 vorbeşte despre faptul că: "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent".

În ultimii 30 de ani, modul în care PSD şi PNL au înţeles să facă politică în România ne situează pe ultimele locuri la ceea ce înseamnă nivel de trai. Ultimele locuri în Europa.

Şi, mai mult decât atât, modul în care PSD şi PNL au făcut politică în ultimii 30 de ani a dus la situaţia absolut inacceptabilă în care peste 3,5 milioane de români au fugit de aici, de pe acest pământ. I-aţi fugărit voi. Şi, din păcate, în ultimii 4 ani, nici USR nu s-a lăsat mai prejos.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim.

Domnul deputat Ciubuc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian Ciubuc:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte Constantinescu,

Stimaţi colegi,

Stimaţi invitaţi,

Eu am să vorbesc scurt.

Şi am să vorbesc de art. 16 - cetăţenii români sunt egali în faţa legii.

Stimaţi colegi,

Nu suntem astăzi în măsură să respectăm art. 16. De ce? Pentru că pe baza ordonanţelor de urgenţă şi a stării de alertă, drepturile românilor nu sunt respectate. Avem 6 articole din Constituţie - domnule preşedinte al Curţii Constituţionale, puteţi să confirmaţi sau infirmaţi - care sunt călcate în picioare pentru că avem o stare de alertă neconstituţională şi măsuri restrictive aberante.

Vin de la întâlnirea care a avut loc săptămâna trecută, de la Delegaţia Adunării Parlamentare a Francofoniei, unde - vreau să vă spun un lucru foarte important şi vă rog să fiţi atenţi cu toţii - am fost adunaţi mai mulţi parlamentari din Parlamentul României, care facem parte din Delegaţie, inclusivi parlamentari din toate ţările francofone, ni s-au ţinut lecţii de modificare a Constituţiei, sub motiv de COVID şi sub motiv de pandemie. Din Parlamentul belgian ni s-a transmis, trebuie să modificăm Constituţia după modelul Luxemburg, să omogenizăm Constituţia. Inclusiv toate ţările care fac parte din Uniunea Europeană.

De asemenea, ni s-a vorbit despre suspendarea Parlamentelor naţionale. (Vociferări.)

Ni s-a vorbit de suspendarea Parlamentelor naţionale.

Mă bucur că colegii de la... antevorbitorii mei au vorbit despre modificarea Constituţiei.

Stimaţi colegi,

Nu putem să modificăm Constituţia, să o omogenizăm dacă nu ne întoarcem la popor.

Am susţinut şi în Parlamentul din Albania, la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, susţin şi de aici - cum vă veţi uita în ochii copiilor dumneavoastră sau în ochii românilor dacă vom modifica Constituţia şi vom omogeniza Constituţia după Constituţia din Luxemburg... (Vociferări.) ...sub motiv de COVID şi sub motiv de pandemie?

Am numărat, de 19 ori s-a vorbit de cuvântul "control". Controlul pandemiei, nemijlocit, controlul oamenilor. Nu putem controla pandemia dacă nu putem controla mişcarea oamenilor în Europa şi în statul naţional.

Oameni buni,

Stimaţi colegi,

Mă adresez şi românilor şi dumneavoastră.

Să vă ferească Dumnezeu de o revoltă populară!

Cum le-am spus şi francezilor din Parlamentul din Albania, românii nu sunt ca francezii, să iasă o lună, două, trei, o lună, 10 luni la proteste. Românii au ieşit 9 zile şi Ceauşescu a dispărut.

Noi avem o istorie de comunism. Ştim că aceste restricţii care ni se impun în Parlamentul naţional vin doar să îngrădească drepturi şi libertăţi şi nu măsuri ca să controlăm pandemia!

Nu putem să suspendăm drepturile noastre fundamentale conform Constituţiei şi să modificăm Constituţia fără să ne întoarcem la popor!

De aceea, vă rog pe toţi să conştientizaţi că pentru orice modificare a Constituţiei trebuie să fie direct întrebat şi poporul român, şi oamenii care ne-au ales.

Vă mulţumesc.

Şi sunt încrezător că dumneavoastră veţi reflecta la ce am vorbit astăzi aici.

Puteţi să-i întrebaţi şi pe colegii dumneavoastră care au fost în Parlamentul din Albania, să vă confirme acest lucru.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim.

Vă garantăm că orice modificare se va face doar prin referendum, deci mergem la popor.

Grupul parlamentar al UDMR, domnul Csoma Botond.

Video in format Flash/IOS

Domnul Csoma Botond:

Onoraţi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

România a avut o experienţă totalitară cruntă sub regimul comunist, mai ales în "Epoca de Aur", sub Ceauşescu. Iar dacă luăm în considerare acest lucru cred că adoptarea Constituţiei în anul 1991 a fost un pas foarte important pe drumul făuririi unei societăţi democratice, după decenii lungi de totalitarism.

Sigur, acea Constituţie, Constituţia de la 1991, a reflectat atât momentul politic, cât şi majoritatea parlamentară existentă sau majoritatea din Adunarea Constituantă, dar a reflectat şi acea euforie, pentru că oamenii în sfârşit erau liberi şi puteau să-şi spună opinia liber în această ţară şi nu sosea maşina neagră dimineaţa să-i ducă undeva.

Şi cred că a fost un moment foarte important, din acest punct de vedere.

S-a mers pe ideea unei - cred eu - unei republici semiprezidenţiale, care nu e similară nici cu Franţa, nici cu Statele Unite. Sunt nişte deosebiri importante.

În Statele Unite nu există premier.

În Franţa, premierul este subordonat preşedintelui.

La noi, premierul nu este subordonat, dar preşedintele desemnează candidatul la funcţia de premier.

Şi dacă ne uităm, în ultimii 15 ani a existat un conflict major în sânul puterii executive, mai ales când vorbim politic de coabitare între preşedinte şi premier.

Şi cred că acest conflict permanent care a existat în puterea executivă nu a făcut cinste României.

Şi, din acest punct de vedere, cred că avem nevoie de o modificare a Constituţiei. Să lămurim anumite chestiuni, nu numai în sânul puterii executive, putem vorbi şi de Parlament.

Noi propunem să menţinem sistemul bicameral, dar cu atribuţii separate, pentru Senat şi Camera Deputaţilor, şi ne putem gândi şi la un sistem distinct de alegere a Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

Sigur că prin Constituţia de la 1991 s-a instituit şi un sistem de checks and balances, acest mecanism de protecţie şi echilibru care în multe cazuri a funcţionat, în multe cazuri nu a funcţionat. De exemplu, când preşedintele României, în foarte multe cazuri, cred eu şi credem noi, de la UDMR, indiferent cine a fost preşedintele României, şi-a depăşit atribuţiile constituţionale, neavând o activitate de mediere, ci având o activitate eminamente politică, în anumite momente, în această ţară.

Sigur, trebuie să aducem în discuţie şi statutul minorităţilor, statutul minorităţilor din România.

Poate aţi citit şi dumneavoastră că în anumite documente pe care România le-a adoptat, atât în CSAT sau în alte instituţii, minorităţile naţionale de multe ori reprezintă un factor de risc la adresa securităţii naţionale.

Cred că după 30 de ani a venit timpul ca să existe o relaţie de încredere între statul român şi minorităţile naţionale care trăiesc pe teritoriul statului român. Şi, în această privinţă, s-ar impune, stimaţi colegi, ca minorităţile naţionale să devină factori constitutivi ai statului român. Cred că după 30 de ani şi în România se poate realiza acest lucru.

Dacă vorbim de modificarea Constituţiei, cred că o reaşezare în sânul puterii executive am putea realiza şi prin trecerea la o republică parlamentară.

Nu aş dori să intru în detaliu acum, ce înseamnă o republică parlamentară, dar vreau să vă supun atenţiei următorul aspect - în Uniunea Europeană, în majoritatea ţărilor membre, există republică parlamentară.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Cătălin-Zamfir Manea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Stimate domnule preşedinte Constantinescu,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului diplomatic,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Astăzi România aniversează Ziua Constituţiei şi împlinirea a 30 de ani de la referendumul din 8 decembrie 1991, prin care a fost aprobată Legea fundamentală, moment care a marcat opţiunea fermă a naţiunii române pentru un regim de guvernare democratic.

Prin adoptarea Constituţiei României s-au pus bazele statului de drept şi ale democraţiei constituţionale.

În anul 2003, Constituţia a fost revizuită, construcţia sa fiind consolidată şi adaptată la evoluţiile statului de drept, ale societăţii şi la noul context euroatlantic. Atunci, în anul 2003, noi, cei din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, am fost primii, de aici, din Parlament, care am propus o serie de modificări majore ale Constituţiei, precum: regim parlamentar; Legea-cadru pentru minorităţi, care, de altfel, este prevăzută în Constituţia României la categoria de legi organice şi care, din păcate, nu a fost încă adoptată; limitarea ordonanţelor de urgenţă; regândirea organizării administrativ-teritoriale; organizarea Senatului ca şi Cameră a Regiunilor; echilibrarea puterilor în stat.

Din păcate, propunerile noastre făcute în acel an au fost respinse de parlamentarii dumneavoastră de atunci. Menţionez, au fost respinse.

De subliniat este faptul că în prezent, la nivelul Uniunii Europene, din cele 27 de state, 17 dintre ele au regim parlamentar.

Aşadar, marea majoritate a statelor membre din Uniunea Europeană funcţionează ca republici parlamentare.

Parlamentul României trebuie să aibă mai multă putere pentru că, stimaţi colegi, potrivit art. 61 din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al naţiunii române şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Stimaţi colegi,

Constituţia României este consfinţită prin voinţa suverană a poporului şi reprezintă un set de principii şi norme fundamentale care se adresează în egală măsură autorităţilor statului şi cetăţenilor săi.

Funcţionarea instituţiilor statului, garantarea drepturilor şi libertăţilor individuale şi derularea în ansamblu a întregii vieţi a unei naţiuni îşi au originea în textele înscrise în Constituţie.

De aceea, Constituţia României poate fi cartea sacră a existenţei noastre, iar aniversarea ei astăzi constituie o adevărată sărbătoare.

Constituţia ţării trebuie respectată, nu doar în litera, ci şi în spiritul ei, destinatarii săi având obligaţia, nu doar morală, ci şi constituţională, de loialitate constituţională şi de interpretare a normelor sale cu bună-credinţă.

Aplicarea principiului controlului constituţionalităţii legilor a condus la înfiinţarea Curţii Constituţionale, care, aşa cum s-a mai precizat de la această tribună, în cursul şedinţei solemne, reprezintă garantul supremaţiei Constituţiei.

Sensul existenţei Constituţiei României constă în apărarea valorilor fundamentale înscrise în Legea fundamentală.

Dacă nu este în mod activ şi efectiv apărată, Constituţia României riscă să fie redusă la un set de principii şi norme de drept frumoase, nobile, dar invalide, lipsite de orice valoare şi forţă, iar atunci când Constituţia nu este respectată sunt puse sub semnul incertitudinii construcţia democratică a statului şi întreaga sa ordine de drept.

Orice popor, pentru a fi puternic, trebuie să-şi iubească şi să-şi apere Constituţia pentru că aceasta îi aparţine şi îl reprezintă.

Constituţia României conferă un sens comunităţii politice.

Nu în ultimul rând, Constituţia consfinţeşte garanţia dezvoltării normale a societăţii noastre împotriva oricărei forme de totalitarism, intoleranţă, discriminare şi populism.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale se va implica în procesul de revizuire a Constituţiei şi, ca de fiecare dată, va propune şi va susţine măsuri care să consolideze democraţia şi care să contribuie la apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor săi.

Să nu uităm, stimaţi colegi, că minorităţile naţionale au avut un rol extrem de important în construcţia statului român.

În încheiere, aş vrea să vă reamintesc că potrivit art. 4, care prevede, şi nu "vorbeşte", aşa cum am mai auzit de la această tribună, România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate sau de apartenenţă etnică.

La mulţi ani Constituţiei României!

La mulţi ani, România!

La mulţi ani tuturor cetăţenilor acestei ţări!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim, domnule deputat.

Din partea deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi, doamna senator Diana Iovanovici-Şoşoacă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

Mulţumesc.

Am asistat aici, am înţeles, la o şedinţă solemnă prin care aniversăm Constituţia României.

N-am auzit pe niciunul dintre noi spunând la mulţi ani de Sfântul Nicolae tuturor sărbătoriţilor de astăzi! La mulţi ani, popor român, pentru Sfântul Nicolae! (Aplauze.)

Cei care nu aplaudaţi - probabil că vă trebuie o nuia pentru Sfântul Nicolae! Pentru că suntem aici creştini din toate timpurile! Pentru că respectăm drepturile tuturor!

Asistăm astăzi la o aşa-zisă aniversare a Constituţiei României, că nu am auzit aici decât denigrări ale Constituţiei României şi solicitări de schimbare.

Cum poţi să aniversezi? E ca şi când aniversezi 30 de ani de căsătorie şi anunţi divorţul.

Asta aţi făcut astăzi, aţi pângărit Constituţia României, pe care ar trebui să o cunoaşteţi cu toţii!

A existat un jurnalist în foaier, care, în urmă cu câteva luni - Rafaelo Varga -, v-a întrebat pe cei mai mulţi dintre dumneavoastră, dacă aţi citit Constituţia României? Cei mai mulţi aţi spus nu, nu am avut timp.

În schimb, vă aflaţi aici, în fabrica de legi a României, unde Constituţia este Biblia românului. Mai presus de Constituţie nu este decât Dumnezeu şi Biblia. Atât!

De 30 de ani încălcaţi pas cu pas Constituţia României!

În ultimii 2 ani, aţi omorât-o! Aţi adoptat Legea nr. 136/2020 şi Legea nr. 55/2020, care încalcă prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţia României întrucât anulează efectiv existenţa drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Astăzi, de Sfântul Nicolae şi ziua acestei şedinţe solemne, în care văd că cea mai mare parte a Guvernului a plecat, mulţi invitaţi au plecat, domnul preşedinte nu participă pentru că nu îi place să participe la astfel de evenimente, cinste domnului Constantinescu, fostul preşedinte, că a venit! Vine tot timpul. Felicitări, domnule preşedinte! (Aplauze.)

Aşa se respectă poporul şi Parlamentul!

Cinste tuturor care aţi venit!

Celorlalţi, o nuia de la Sfântul Nicolae!

Tot pe... vă spun că de 25 de ani lucrez cu Constituţia României.

Până şi cel mai tânăr avocat, procuror, judecător, jurist ştie Constituţia României!

Având în vedere că nu o cunoaşteţi şi o pângăriţi chiar de ziua ei, nu mă mai miră faptul că v-aţi bătut joc de ea, mai ales în ultimii 2 ani.

Atâta timp cât mai există câţiva avocaţi, şi jurişti, şi judecători şi procurori care îşi fac treaba în această ţară, peste voinţa dumneavoastră, Constituţia României mai are o şansă!

De 30 de ani - spuneţi că o respectaţi? - n-aţi respectat nimic!

Art. 47 - traiul decent. Sunt peste 30% din români care trăiesc sub pragul sărăciei! 70% din români trăiesc în sărăcie!

Unde, cine a plătit vreodată pentru încălcarea Constituţiei României?

Constituţia României, stimaţi domni care râdeţi şi vorbiţi, aici, în primele bănci!

V-am urmărit pe toţi! N-aţi avut bunul-simţ să vă ascultaţi niciodată în tăcere unii pe alţii! Este chestiune de educaţie! Eu am stat şi v-am ascultat, indiferent că am fost sau nu de acord cu dumneavoastră, sunt cei 7 ani de acasă!

Nu puteţi, în ditai Parlamentul României, Legislativul României, să vă comportaţi în felul acesta şi să nu vă ascultaţi, să vă acordaţi măcar şansa de drept la liberă exprimare şi la opinie!

Dar nici nu putem să acceptăm să venim la aniversarea Constituţiei în care toţi cereţi schimbarea Constituţiei! Pentru că pe această Constituţie aţi jurat în acest mandat, nu să o schimbaţi, ci să o respectaţi!

Nu este posibil ca această Constituţie care v-a adus aici cu toate drepturile pe care le aveţi şi obligaţiile adiacente să fie încălcată de voi, să cereţi să fie schimbată! De ce? În condiţiile în care nici măcar pe aceasta nu o respectaţi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim, doamnă senator.

Video in format Flash/IOS

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

Imediat, mai am... conchid acum.

I-am cerut Sfântului Nicolae să-mi dea un cadou pentru aniversarea Constituţiei României. Asta mi-a lăsat! Este o botniţă prin care... (Aplauze.) ...Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale au fost anulate de către Parlament, de către Preşedinte şi Guvern!

Şi rog aici reprezentantul Curţii Constituţionale să aibă mai mult curaj, aşa cum a avut în Decizia nr. 457/2020, pct. 68, în care au menţionat că starea de alertă încalcă statul de drept, este creată artificial şi nu există fundament constituţional pentru existenţa acesteia!

Trăiască România liberă!

Trăiască dreptul la liberă exprimare!

Jos botniţa! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim.

Din partea Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Mihai-Alexandru Badea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Alexandru Badea:

Stimaţi membri ai Parlamentului,

Distinşi invitaţi,

Onorată asistenţă,

Constituţia din 1991 este cea de-a şaptea lege fundamentală propriu-zisă a României, într-o istorie de 155 de ani, care a început în 1866, sub domnitorul Carol I.

În pofida criticilor care i-au fost aduse, unele bine întemeiate, actuala Constituţie a reprezentat o realizare importantă, având în vedere contextul intern şi internaţional în care a fost adoptată. Într-o perioadă în care alte state din regiune alegeau să-şi revizuiască constituţiile comuniste, statul român îşi elabora o lege fundamentală cu totul nouă, dând astfel mesajul a ceea ce ar fi trebuit să fie despărţirea completă de vechiul regim.

În cei 30 de ani de existenţă s-au consumat nu mai puţin de 7 iniţiative de revizuire, dintre care doar cea din 2003 a avut succes şi ne-a permis aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.

Cea de-a opta, cunoscută sub denumirea de "Fără penali în funcţii publice", se află încă în desfăşurare, după ce a primit votul unanim al Camerei Deputaţilor, anul trecut.

Chiar dacă n-a existat suficientă voinţă politică pentru organizarea referendumului, odată cu alegerile parlamentare, continuu să sper că Senatul va adopta acest proiect şi că va alege un moment favorabil care să permită întrunirea cvorumului necesar. Ar fi pentru prima dată când o constituţie a României este revizuită la iniţiativa cetăţenilor români.

Să nu ratăm şansa de a scrie această pagină de istorie!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim.

Tot din partea Grupului parlamentar al USR, domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei-Răzvan Lupu:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale a României,

Stimaţi membri ai Corpului diplomatic,

Stimaţi reprezentanţi ai cultelor religioase,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Suntem aici pentru a marca un moment special din istoria noastră, adoptarea Constituţiei în 1991, şi îmi pare rău că unii dintre colegii noştri au uitat acest lucru.

Pentru mine, a vorbi despre Constituţia României are o semnificaţie specială pentru că, pe de o parte, acest act vital pentru democraţia noastră are o vârstă care o depăşeşte pe a mea.

Pe de altă parte, ca absolvent de drept şi cadru didactic în domeniul dreptului constituţional, este o onoare să pot discuta, dezbate şi construi o carieră aici, alături de dumneavoastră, în Parlamentul României, care Parlament îşi trage seva şi relevanţa instituţională din chiar Constituţia României.

Sunt deputat al USR şi spun asta pentru că probabil această etichetă înseamnă astăzi că ne găsim în dezacord politic cu majoritatea parlamentară. E un dezacord generaţional şi un dezacord de viziune politică asupra viitorului nostru comun.

Dar în ciuda acestor disonanţe şi în ciuda acestor viziuni contradictorii, precum şi ca persoană care a susţinut nevoia de a aduce schimbări majore actualei Constituţii, aş vrea să punctez partea meritorie a actualei Legi fundamentale.

Se vede foarte clar din textul Constituţiei actuale teama de dictatură a celor care au redactat-o. Şi este de înţeles că la începutul anilor '90 cei care au redactat-o erau încă plini de amintirile perioadei comuniste. Cred că această teamă a reuşit să creeze mai mult echilibru între puterile statului, care ne-a salvat de dorinţa unor oameni politici de a câştiga mai multă putere decât ar fi trebuit.

Precauţiile părinţilor actualei Constituţii au favorizat poate unele blocaje instituţionale, dar, slavă Domnului, ne-au salvat astăzi de a fi alături de unele state iliberale, cum sunt cazuri în estul Europei.

Dar cum timpul lucrează neîndurător, trebuie să vedem şi nevoia de schimbare.

Există puncte importante în care trebuie să clarificăm starea actuală. Şi aş enumera doar câteva:

  • Reforma Curţii Constituţionale;
  • Reducerea numărului de parlamentari şi a modului în care lucrează Parlamentul;
  • Clarificarea raportului dintre legislaţia europeană şi cea naţională, inclusiv Constituţia;
  • Şi, bineînţeles, introducerea Proiectului "Fără penali în funcţii publice" în corpul Constituţiei.

Mai sunt şi altele, desigur, dar cred în înţelepciunea celor care vor face parte din structura parlamentară ce se va ocupa de revizuirea Constituţiei.

Noi, Grupul USR, suntem pregătiţi pentru această provocare pe care orice om politic ar trebui să o trateze cu maximă preocupare.

Este un moment important din istoria statului român, a instituţiilor sale şi, mai presus de orice, a cetăţenilor ţării.

Sper că dincolo de ceea ce ne separă generaţional sau politic, să putem lucra împreună pentru un scop care transcende partidele şi generaţiile din care facem parte.

Avem nevoie, după 30 de ani de la adoptare şi după 18 ani de la singura sa revizuire, de o constituţie reformată.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim, domnule deputat.

Şi, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Ioan Cupşa.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Cupşa:

Domnilor preşedinţi ai Camerelor Parlamentului,

Onoraţi invitaţi,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Doamnelor şi domnilor,

Se împlinesc în aceste zile 30 de ani de la adoptarea Constituţiei din anul 1991, un act politic de o importanţă covârşitoare pentru noi. Un act care a însemnat ruperea definitivă de regimul politic stabilit în anul 1945 în România. Ruperea de organizarea de stat care, prin relaţiile sociale impuse, ne-a chinuit, ne-a nefericit pe noi, românii.

Înainte de a continua însă, daţi-mi voie să citez din spusele marelui filosof idealist, Hegel - "Fiecare ţară are Constituţia care i se potriveşte".

Constituţia din anul 1991 este opera Comisiei constituţionale, precum şi a unui Parlament transformat în Adunare Constituantă. Parlamentari sprijiniţi de experţi în drept constituţional au reuşit să adopte Legea fundamentală. Merită respectul nostru pentru acest lucru.

Demersul lor este unul criticabil, este imperfect, dar să nu uităm că această constituţie, Constituţia din anul 1991, ne-a fost nouă utilă.

A devenit o obişnuinţă să identificăm Constituţia folosind expresia "lege fundamentală a unui stat". Statul şi Constituţia se condiţionează reciproc.

Din punct de vedere istoric, în statul român, să nu uităm, în mai puţin de 70 de ani am avut parte de 6 constituţii - 1923, 1938, 1948, 1952, 1965, 1991 -, precum şi o revizuire, ulterior, în anul 2003. O fi bine?

Permiteţi-mi, în ceea ce priveşte aprecierea constituţiilor pe care noi în epoca modernă a statului le-am avut, să citez din cel care este de neuitat, Petre Ţuţea, care, cu stilul său inconfundabil, afirma: "Constituţia liberală din 1923 nu e o operă, e o capodoperă. Un rege puternic, înfăşurat într-un stat al normelor liberale: separaţia puterilor şi libertăţi câte doreşte nea Niţă (...)".

Suntem datori să respectăm Constituţia în spiritul ei. De ce în spiritul ei? Pentru că deseori - şi aici aveţi cu toţii această experienţă - normele pe care le punem noi în pagină sunt departe de perfecţiunea limbajului juridic de care ar trebui să dea dovadă.

Spiritul Constituţiei - principii, idei, elemente de bază care sunt necesare, pe care întreaga noastră viaţă socială se construieşte, aşadar, aceste principii trebuie înţelese şi trebuie însuşite.

Sunt dator să spun astăzi - interpretarea şi aplicarea normelor constituţionale de către reprezentanţii puterilor în stat, de către reprezentanţii instituţiilor de rang constituţional au avut suficient de multe sincope în ultimii ani.

Pe de o parte, au existat prea multe conflicte juridice de natură constituţională. Poate nu din cauza imperfecţiunii legii, cât mai mult din cauza abuzului prin care cei care vremelnic au fost sau sunt putere în stat au înţeles să aplice normele constituţionale.

Să nu uităm, am adoptat prea multe acte normative care nu respectă rigoarea constituţională.

Pe de altă parte, deciziile pe care le-a pronunţat Curtea Constituţională a României sunt contradictorii deseori. Contradictorii într-o perioadă relativ scurtă de timp. Ceea ce înseamnă că funcţionează imperfect Curtea Constituţională a României, garantul supremaţiei Constituţiei.

Expresia "este constituţional dacă...", care se regăseşte în prea multe decizii ale Curţii Constituţionale, a transformat uneori Curtea Constituţională a României într-un legiuitor ad-hoc.

Constituţia este imperfectă, imperfecte sunt legile pe care noi le adoptăm, este un fapt.

Morbul perimării există cuprins în fiecare lege pe care noi am adoptat-o. De fiecare dată trebuie să adaptăm legile, modificându-le, aşa cum şi Constituţia se impune probabil să o modificăm. Pentru că situaţia economică, socială, politică, atât internă, cât şi internaţională, se modifică în timp ce noi vorbim.

Constituţia este fundament al întregului sistem de drept. Este cheie de boltă a organizării şi funcţionării statului nostru.

Constituţia este legea scrisă cu majuscule. Lege care are drept scop ultim apărarea demnităţii omului, apărarea drepturilor, libertăţilor fundamentale şi, atenţie, stabilirea obligaţiilor esenţiale. Toate acestea împreună ne definesc pe noi ca oameni.

Constituţia este mijloc, şi nu scop în sine.

Ceea ce trebuie cu adevărat să ne preocupe este ca pentru viitor Constituţia să fie fundamentul dezvoltării naţiunii noastre. Să fie fundamentul mai binelui viitor al fiecăruia dintre noi.

Să ne dea Dumnezeu înţelepciunea să identificăm valorile fundamentale! Acele valori care ne permit nu doar să supravieţuim ca oameni, ca cetăţeni ai României, ci care ne ajută să trăim demn.

Cele care ne ajută să ne găsim fericirea. Să le protejăm şi să construim folosindu-ne de ele Legea fundamentală.

Constituţia este o lucrare pentru prezent, dar în mod special Constituţia este o lucrare pentru viitor. Constituţia trebuie să fie o privire aruncată în viitor. În viitorul naţiunii noastre.

Dar pentru ca toate acestea să devină realitate trebuie să luăm aminte că nu avem nevoie de nimic altceva decât de un proiect de ţară. Nu avem nevoie de o abstracţiune, nu avem nevoie de o operă formală, avem nevoie de Constituţia noastră.

Şi daţi-mi voie, la sfârşit, să citez dintr-un înţelept care acum mai bine de 200 de ani înţelegea acest lucru şi încerca să ne înveţe şi pe noi.

Joseph de Maistre ne spunea - "O constituţie care este făcută pentru toate naţiunile nu este făcută pentru niciuna, e o pură abstracţiune, e o operă şcolărească făcută pentru a exersa spiritul (...)".

La mulţi ani, România!

O zi bună, români!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim, domnule deputat.

Vă mulţumesc, stimaţi colegi, pentru participare.

Permiteţi să declar închisă şedinţa solemnă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 14.46.