Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.15/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

   

Şedinţa a început la ora 8.30.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ilie Dan Barna, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Bună dimineaţa, dragi colegi!

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 8 februarie 2022, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice.

Declaraţiile politice sau intervenţiile se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să îi retragă cuvântul.

Deputaţii îşi vor putea susţine declaraţiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, conform următorului algoritm: 3 deputaţi de la Grupul PSD, 3 deputaţi - PNL, 2 deputaţi - USR şi câte un deputat de la AUR, UDMR, minorităţi naţionale şi neafiliaţi.

Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o singură declaraţie sau o intervenţie în cadrul acestei şedinţe.

 
Video in format Flash/IOS Romulus-Marius Damian - declaraţie politică cu titlul Securitatea energetică trebuie să fie o prioritate pentru România!;

Intrăm, practic, în ordinea de zi şi, în continuare, dau cuvântul domnului deputat Romulus-Marius Damian, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Vă rog, domnule.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Romulus-Marius Damian:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică de astăzi - "Securitatea energetică trebuie să fie o prioritate pentru România!".

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Trecem astăzi printr-o criză în domeniul energetic, care, din păcate, îi afectează în primul rând pe români. Cetăţenii acestei ţări au nevoie de soluţii urgente pentru rezolvarea problemelor ce au apărut odată cu facturile crescute la energie electrică şi la gaze.

PSD a venit cu soluţia plafonării preţurilor la energie şi la gaze, care a fost votată unanim în Parlament, fiindcă suntem într-o coaliţie de guvernare, şi prioritatea noastră este protejarea românilor. Cu toate acestea, această soluţie este una temporară, şi este de datoria actualului ministru al energiei să vină cu o soluţie pe termen lung!

Românii îşi opresc căldura în locuinţe şi încearcă să fie cât mai economi pentru că nu au de unde să îşi plătească facturile. Resursele necesare vieţii de zi cu zi au devenit un lux pentru mulţi dintre români. Şcolile au început să nu mai susţină orele cu prezenţă fizică, deoarece nu pot plăti aceste facturi enorme, spitalele şi ele funcţionează la limită, iar zeci de mii de angajaţi îşi pot pierde locurile de muncă, fiindcă multe companii vor fi trimise în faliment dacă nu se găsesc soluţii concrete.

Trebuie introduse sancţiuni acolo unde se refuză aplicarea Legii plafonării şi compensării, iar Ministerul Energiei trebuie să asigure aplicarea corectă a legii! De asemenea, ministrul energiei, domnul Virgil Popescu, trebuie să vină cu soluţii urgente pentru ca preţurile să scadă după data de 1 aprilie!

PSD va vota pentru susţinerea Guvernului Ciucă, fiindcă ne aflăm într-o coaliţie, însă doresc să atrag atenţia că fiecare ministru şi fiecare partid este responsabil să găsească soluţii pentru domeniul aferent.

Potenţialul ţării noastre în acest domeniu este unul foarte mare, prin prisma depozitelor de gaze pe care le avem neexploatate, dar şi a centralelor şi complexurilor energetice existente în ţară, care îşi pot creşte producţia, însă este nevoie de investiţii şi de o strategie clară pe termen mediu şi lung!

Securitatea energetică este o problemă de siguranţă naţională şi trebuie să fie o prioritate pentru România.

Vă mulţumesc.

Deputat Romulus-Marius Damian, Caraş-Severin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Viorel Salan - declaraţie politică intitulată Războiul, cea mai păguboasă soluţie pentru criza din Ucraina;

Următoarea intervenţie este a doamnei Mirela Adomnicăi.

Dacă este prezentă?

Înţeleg că nu este.

Mergem mai departe.

A treia intervenţie de la Grupul PSD - doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă.

OK. Înţeleg că nu e nici dânsa.

Mergem mai departe.

Domnul Viorel Salan?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Salan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de azi am intitulat-o "Războiul, cea mai păguboasă soluţie pentru criza din Ucraina".

Suntem în secolul XXI şi expresia latină "Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război" pare, din păcate, mai actuală ca niciodată.

Situaţia de criză provocată de Federaţia Rusă la graniţele Ucrainei poate fi şi o consecinţă a faptului că preşedintele rus, Vladimir Putin, nu a obţinut recunoaşterea internaţională a anexării Peninsulei Crimeea, nici la opt ani de la episodul dramatic din martie 2014. Tot de atunci durează şi conflictul din Donbas, la graniţa de est a Ucrainei, soldat până în prezent cu peste 13.200 de morţi.

Săptămâna trecută au fost efective dislocate la graniţele cu Ucraina. Pe lângă cele circa 90.000, care erau anterior, au mai fost dislocaţi aproximativ 30.000 de soldaţi, care au fost mobilizaţi pe teritoriul Republicii Belarus, aşa cum menţionam, tot la graniţa cu Ucraina.

Cele mai recente semnale care sugerează că o invazie rusă a Ucrainei ar putea fi iminentă sunt construirea unui spital de campanie, deplasarea trupelor suplimentare la graniţă şi, nu în ultimul rând, desfăşurarea în zonă a poliţiei militare ruse.

Asistăm astfel la o escaladare fără precedent a tensiunilor militare în estul Europei.

În această situaţie gravă, lucrul cel mai important pentru România este calitatea de membru cu drepturi depline al Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic. Acum, pentru prima dată în istoria ei, România nu mai este singură în faţa unui conflict militar iminent la graniţa ei.

NATO este cea mai de succes alianţă militară din istorie. În ultimii 70 de ani, NATO a contribuit la crearea celei mai sigure, stabile şi prospere perioade din istoria membrilor săi.

Forţa NATO constă în unitatea sa şi în hotărârea de a rămâne fidelă principiilor şi scopurilor pentru care a fost creată.

NATO, înfiinţată în 1949, este acum cea mai puternică alianţă militară din lume, iar secretul acestei reuşite constă în capacitatea organizaţiei de a se schimba atunci când lumea se schimbă.

În termeni strategici, România are pe rol un Parteneriat strategic pentru secolul XXI cu Statele Unite ale Americii şi este membră a NATO şi a Uniunii Europene. În termeni tactici, avem forţe SUA pe teritoriul nostru şi o facilitate SUA din cadrul Sistemului antirachete balistice al NATO funcţională.

În plus, în contextul situaţiei de la frontiera cu Ucraina, Statele Unite şi Franţa şi-au anunţat disponibilitatea pentru a deplasa trupe suplimentare pe teritoriul României, în termenii Articolului 5 din Tratatul NATO. Spania, Danemarca şi Marea Britanie doresc şi ele să trimită forţe în regiune.

De fapt, România nu a avut niciodată o situaţie de securitate mai bună ca astăzi.

Cu toate acestea, o confruntare armată la graniţele ţării noastre nu este de dorit.

Tocmai din acest motiv, România a oferit, în cursul săptămânii trecute, o alternativă diplomatică, organizând reuniunea miniştrilor de externe din formatul Bucureşti 9, care cuprinde statele de pe flancul estic al NATO, şi la care a fost invitată să participe şi Ucraina.

Au apărut mai evidente ca niciodată până acum atât necesitatea de coordonare şi complementaritate în acţiune pe axa NATO - Uniunea Europeană, cât şi abordarea duală faţă de Rusia, care trebuie să conţină atât descurajare, cât şi continuarea dialogului pentru detensionarea crizei.

Stimaţi colegi,

Chiar şi în astfel de situaţii periculoase, fiecare stat trebuie să fie liber să îşi aleagă propria politică externă şi de securitate, iar calea diplomatică de a soluţiona conflictele dintre state rămâne cea mai bună alternativă.

Viorel Salan, deputat din partea Partidului Social Democrat, Hunedoara.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule Salan.

 
Video in format Flash/IOS Christine Thellmann - declaraţie politică: Cinci localităţi din judeţul Sibiu primesc fonduri europene pentru introducerea reţelei de gaze naturale!;

Cea de-a treia intervenţie a Grupului PSD, domnul Radu-Marcel Tuhuţ. Este? Înţeleg că nu.

Doamna Alexandra Huţu? Nu.

Domnul Vasile Cîtea?

Viorica Sandu?

Sau domnul Marian Mina?

Nu mai e nimeni.

OK.

Mulţumesc.

Am încheiat cu Grupul PSD.

Trecem la Grupul PNL.

Doamna Christine Thellmann?

Vă rog, doamnă.

Şi bună dimineaţa!

Video in format Flash/IOS  

Doamna Christine Thellmann:

Bună dimineaţa, stimate domnule preşedinte de şedinţă!

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Deşi declaraţia mea politică de astăzi se referă la cele 5 localităţi din judeţul Sibiu care au accesat şi vor primi fonduri europene pentru introducerea reţelei de gaze, nu aş dori să trec la susţinerea acesteia fără să nu condamn ferm evenimentele petrecute ieri, chiar la această tribună.

Asemenea gesturi nu îşi au locul în această clădire.

Bineînţeles, orice argument, orice opinie pot fi combătute, însă cu contraargumente şi cu raţiune, încât să facem cinste funcţiei pe care o purtăm.

Continui, aşadar, într-o notă mai pozitivă, vorbim despre 19 milioane de euro din fonduri europene care vor fi investite în cinci localităţi din Mărginimea Sibiului, fiind vorba despre Jina, Poiana Sibiului, Tilişca, Rod şi Răşinari.

Pentru localitatea Răşinari a fost câştigat un proiect, de către primărie, în valoare de 36,3 milioane de lei. Pentru localităţile Jina, Poiana Sibiului, Tilişca şi Rod, proiectul a fost depus de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transalpina Gaz, iar valoarea acestuia se ridică la 59,8 milioane de lei. Aceste localităţi vor avea peste 65 de kilometri de reţea inteligentă de distribuţie a gazelor naturale, la care vor fi conectate peste 3.300 de gospodării. De asemenea, vor fi racordate la reţeaua de gaze şi 12 instituţii publice din localitate. Este vorba de şcoli şi unităţi medicale.

Odată aprobate aceste proiecte, am încredere că lucrările vor începe în cel mai scurt timp şi că oamenii din aceste localităţi se vor bucura de beneficiile şi confortul aduse de aceste investiţii.

Sunt bani europeni prin care putem creşte calitatea vieţii fiecărui român. Când primarii sunt oameni harnici şi gospodari, vedem că banii europeni pot fi accesaţi şi cheltuiţi în folosul fiecărui român.

Nu ar trebui să mai avem localităţi unde lipseşte reţeaua de apă şi canal, unde lipsesc gazele, unde nu există şcoli sau dispensare, drumuri sau reţea de Internet în şcoli. Avem la dispoziţie fonduri din viitorul exerciţiu financiar, dar şi banii din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care pot veni în ajutorul comunităţilor locale.

Îi felicit pe cei care au depus şi câştigat astfel de proiecte şi le urez mult succes celor care vor să acceseze fonduri pentru a face mai bună viaţa în comunităţile lor!

Mulţumesc frumos.

Christine Thellmann, deputat de Sibiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Valentin-Ilie Făgărăşian - declaraţie politică intitulată România trebuie să facă mai mult pentru românii din afara graniţelor!;

Îl invit, în continuare, pe domnul Valentin-Ilie Făgărăşian?

Vă rog, domnule.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Un stat puternic este un stat care are grijă de fiecare cetăţean în parte. Un stat puternic este un stat care depune toate eforturile pentru conservarea identităţii culturale şi lingvistice. Istoria zbuciumată a secolului trecut a făcut ca milioane de români să fie despărţiţi de patria lor mamă, fie că vorbim de români din Moldova, Bucovina de Nord, Transnistria sau Voivodina. Chiar dacă acele teritorii nu mai aparţin României, consider că statul român ar trebui să se îngrijească, prin politici diplomatice şi chiar prin ajutor direct, ca românii să poată să-şi ducă mai departe limba română, tradiţiile şi alte elemente identitare româneşti.

Stimaţi colegi,

Îmi doresc, cu putere, ca statul român să genereze un sprijin mai consistent pentru şcolile româneşti de peste graniţe, acolo unde copiii români îşi doresc să înveţe în limba română, limba strămoşilor lor, dar acest lucru este tot mai dificil. Nu pot să nu mă gândesc la dificultăţile pe care le au elevii şi profesorii din aceste teritorii pentru a face rost de manuale, de material didactic, pentru a putea continua predarea limbii române, dar şi predarea în limba română a celorlalte materii. Nu putem trece cu vederea că, aşa cum în România avem un deficit major de dascăli în sistemul de educaţie, şi în afara frontierelor sunt tot mai puţini tineri care aleg o carieră didactică, pentru că misiunea este una grea şi lipsită de stimulente.

Stimaţi colegi,

Consider că atât Guvernul României, cât şi Parlamentul, prin grupurile parlamentare de prietenie, pot deschide noi căi de diplomaţie şi de negociere cu autorităţile din ţările vecine pentru a proteja drepturile minorităţilor româneşti din afara frontierelor.

În ultimele trei decenii, România a dovedit că este un exemplu european pentru toleranţă şi protejarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale. Haideţi să facem un efort comun pentru a garanta fraţilor noştri români din afara graniţelor dreptul la cultura şi identitatea românească, dreptul de a putea învăţa şi utiliza limba maternă! Ne stă în putere să facem acest lucru, iar succesul nu poate veni decât printr-un efort politic comun, al tuturor partidelor politice parlamentare.

Vă mulţumesc.

Valentin Făgărăşian, deputat de diaspora.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc frumos, domnule Făgărăşian.

 
Video in format Flash/IOS Oana-Marciana Özmen - declaraţie politică cu titlul Necesitatea creării cadrului legislativ pentru hidrogen;

Îl invit pe domnul Laurenţiu Leoreanu. Dacă este?

Înţeleg că nu se află aici.

Mergem mai departe acum, la Grupul USR, şi o invit pe doamna deputat Oana-Marciana Özmen.

Vă rog, doamnă.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Marciana Özmen:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Necesitatea creării cadrului legislativ pentru hidrogen".

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Ne aflăm în faţa unor reforme, în adevăratul sens al cuvântului, iar acţiunile noastre vor defini modul în care vom trăi peste câteva decenii.

Economia hidrogenului şi transformarea sistemului energetic naţional necesită planificare. Faptul că suntem în faţa unor decizii importante, care vor forma generaţii viitoare, ne face munca de aici, din Parlamentul României, cu atât mai însemnată. Trebuie să arătăm iniţiativă, responsabilitate şi curaj de a pune în practică viziunea.

Mai mulţi operatori economici şi-au anunţat intenţiile de a dezvolta capacităţi, fie de producere, transport sau stocare a hidrogenului. Alături de cercetătorii din domeniu au iniţiat deja proiecte care au în prim-plan hidrogenul, ca resursă energetică. Hidrogenul are multiple aplicaţii în domeniul energiei, industriei, transportului şi al clădirilor. Acesta poate fi utilizat ca materie primă, combustibil, iar Comisia Europeană a recunoscut rolul hidrogenului pentru un viitor neutru din punct de vedere climatic, odată cu adoptarea strategiei în 2020.

Va fi nevoie să accelerăm lucrurile, pentru că potenţial există, însă, momentan, ceea ce lipseşte e tocmai o piaţă a hidrogenului în România. De aici, din Parlament, putem încuraja investiţiile în domeniu. Intenţia Ministerului Energiei, de a finaliza Strategia pentru hidrogen a României în anul 2023, ne este cunoscută.

La nivelul Comisiei pentru industrii şi servicii a fost creat un grup de lucru dedicat hidrogenului, care a început odată cu debutul noii sesiuni parlamentare. Principalul obiectiv al grupului de lucru este de a dezvolta cadrul legislativ necesar în domeniu.

În calitate de raportor, mă voi asigura că vom depune un proiect legislativ bine fundamentat, care să vină în sprijinul actorilor din piaţă, şi nu numai. Rolul pe care mi-l asum alături de colegii din grupul de lucru este de a consolida relaţiile dintre instituţiile statului, mediul antreprenorial şi centrele de cercetare în domeniu.

Hidrogenul este o temă care suscită un mare interes în contextul actual al decarbonării industriei grele sau al transportului rutier de mărfuri.

Îmi exprim convingerea că, în strânsă legătură cu Ministerul Energiei şi celelalte autorităţi, colegii care s-au alăturat grupului de lucru şi experţii din domeniu, vom reuşi să propunem şi să adoptăm proiecte de lege care să faciliteze tranziţia spre o economie bazată pe hidrogen.

O economie verde înseamnă o nouă industrie, bazată pe hidrogen, generatoare de locuri de muncă. Trebuie să acţionăm din timp pentru a reuşi să facem tehnologiile pe hidrogen să funcţioneze în parametri optimi şi cu oameni pregătiţi, care vor beneficia de un loc de muncă.

Vă mulţumesc.

Oana Özmen, deputat al USR, Bucureşti.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Brian Cristian - declaraţie politică: România, ţara dosarului cu şină;

Îl invit, în continuare, la microfon pe domnul deputat Brian Cristian.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Brian Cristian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Brian Cristian:

Declaraţia mea politică de astăzi are legătură cu dosarele cu şină pe care le regăsim în instituţiile publice din România.

Stimaţi colegi,

Lipsa digitalizării eficiente costă cetăţenii, dar şi statul român, iar banii care ar putea fi investiţi în proiecte pentru ţară şi comunităţi sunt pierduţi din cauza unui sistem încremenit, cu o mare rezistenţă la schimbare. Pentru a vedea acest lucru este destul să ne uităm la noi în ogradă - atunci când primim documente de lucru oficiale, la comisii, în formate care nu permit interogarea, printate şi scanate, sau când funcţionari din Parlament folosesc adesea softuri fără licenţă, deoarece instituţia nu le poate deconta.

Azi vreau să vă vorbesc despre o iniţiativă legislativă pe care am depus-o în luna mai a anului trecut, privind digitalizarea instituţiilor publice, şi care va fi dezbătută în cursul acestei zile. După modificările care au fost aduse în trecut la O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată în 2016, prin adăugarea obligativităţii ca instituţiile publice să accepte încasări şi prin cardurile de credit sau debit, în anul acesta, în 2022, este momentul să continuăm modernizarea şi să impunem obligativitatea ca instituţiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi şi alte obligaţii de plată să accepte plata cu cardurile de debit şi credit şi online, printr-un sistem electronic modern de plată la distanţă.

Plăţile online nu sunt o noutate pentru cetăţenii români, aceştia alegând să plătească online pentru cumpărături efectuate la comercianţi, într-un număr tot mai mare, an de an, iar un bun exemplu în acest sens este chiar anul 2020, când au fost raportate creşteri în utilizarea acestor mijloace de plată. Creşteri mai mari cu până la 50% faţă de anul anterior.

În acest moment există un număr semnificativ de instituţii şi UAT-uri care oferă cetăţenilor posibilitatea plăţii online a taxelor şi impozitelor, începând chiar din 2011, iar numărul acestora a crescut constant în ultimii 10 ani. Avem exemple că plata online funcţionează atât în mediul rural, având înrolate în Ghişeul.ro UAT-uri care deservesc sub 1.200 de cetăţeni - cum ar fi comuna Ulieş din Harghita -, dar şi instituţii reprezentative la nivel naţional sau UAT-uri cu sute de mii de locuitori, precum primăriile de sector, Cluj-Napoca, Timişoara sau Braşov.

Chiar dacă platforma Ghişeul.ro ar putea fi prima opţiune pentru majoritatea primăriilor, sistemul fiind unul modern, inovativ şi pus la dispoziţie la costuri minime, primăriile au posibilitatea de a integra orice fel de soluţii care ar oferi cetăţenilor ca modalitate de plată a taxelor şi impozitelor în mediul online.

Beneficiile obţinute de primării sau alte instituţii, prin adoptarea acestor soluţii de plată online, sunt multe. O să menţionez:

  • reducerea cheltuielilor operaţionale;
  • creşterea sumelor colectate de la cetăţeni;
  • disponibilitate 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână;
  • sau creşterea încrederii cetăţenilor în administraţia publică locală.

În acest moment, proiectul de lege, depus în luna mai a anului trecut, a trecut de Senat şi a primit avize favorabile de la toate comisiile din Camera Deputaţilor, prin care a trecut, aflându-se, în prezent, în analiză la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor.

Dacă va primi astăzi un raport de adoptare, vom putea spune că am făcut încă un pas către digitalizarea eficientă a instituţiilor publice.

Vă mulţumesc.

Deputat Brian Cristian, Circumscripţia electorală nr. 26 Maramureş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Daniel-Codruţ Blaga - declaraţie politică referitoare la derapajele violente ale unor actori politici actuali.

Îl invit, în continuare, pe domnul deputat Cătălin Teniţă? Nu este.

Domnul Alin Apostol?

Cred că nu e nici dânsul prezent.

Îl invit pe domnul Daniel-Codruţ Blaga.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel-Codruţ Blaga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă supun atenţiei un subiect care, din păcate, a luat o mai mare amploare în ultima vreme, şi anume violenţa.

Şi mă refer, în mod special, la violenţa care a acaparat viaţa politică.

Vedem tot mai des episoade dure care se petrec în instituţii ale statului. Da, în zone unde ar trebui să ne simţim protejaţi de legi şi de personalul plătit pentru a asigura ordinea şi liniştea publică.

Gândul mă duce la recentul caz de la Mogoşoaia, unde colega mea, Felicia Ienculescu-Popovici, consilier local USR, a fost agresată şi ameninţată de doi colegi consilieri, unul de la PMP şi unul de la PNL. S-a ajuns până acolo, încât Felicia a fost ameninţată de domnul liberal că, dacă îl supără, o va băga în scaunul cu rotile.

Nu pot rămâne fără ecouri nici rânjetele absurde ale altui distins coleg liberal, de această dată din Braşov, care era de părere că Flaviei Boghiu, viceprimar al municipiului Braşov, membru al USR, i-ar sta mai bine vânătă la ochi.

Se pare că, pentru unii politicieni, violenţa nu are limite. Iar de la vorbe la fapte nu mai e decât un pas.

Despre cine vorbim? Despre oameni puşi pe liste de unele dintre cele mai mari partide din ţară. Oameni care ar trebui să fie responsabili, atât în limbaj, cât şi în comportament. Aleşi de la care ar trebui să ne aşteptăm să vină proiecte pentru binele comunităţilor din care fac parte şi să nu dea şi mai multă amploare fenomenului violenţei.

De ce se întâmplă asta? Pentru că unii se cred mai presus de lege. Pentru că, pentru ei, legea este un fleac.

Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege, iar pedepsele pentru violenţă trebuie înăsprite.

Agresorii trebuie pedepsiţi mult mai dur şi să suporte consecinţe pentru faptele lor, astfel încât să fie descurajaţi pe viitor să recurgă la asemenea agresiuni, de orice natură.

Am văzut cum se intră în Parlament, cu forţa, ori în primăria din Timişoara. Am asistat uluiţi la scenele desprinse parcă din filme, dar, din nefericire, au fost episoade violente cât se poate de reale.

Ultimul incident halucinant s-a petrecut chiar aici, la tribuna Parlamentului, ieri, când un lider politic l-a agresat pe ministrul energiei, sub privirile tuturor celor prezenţi.

Ce pretenţii să mai avem de la oameni să fie paşnici, când cei aleşi să îi reprezinte ajung să se manifeste ca pe maidan?

Mi-ar plăcea să îi văd pe politicieni apelând tot mai des la legea bunului-simţ, şi nu la legea pumnului în gură.

Din fericire, societatea civilă a reacţionat de fiecare dată şi sunt convins că o să reacţioneze din ce în ce mai bine în viitor. Oamenii sancţionează aceste derapaje violente, nu au nevoie de lideri brutali, ci de lideri care să le facă viaţa mai bună.

Violenţa naşte violenţă.

Avem un stat preocupat de multe altele, mai puţin de cetăţeni şi de nevoile acestora.

Asta trebuie să se schimbe. Şi nu peste mult timp, ci chiar acum!

Sunt oameni care îşi pierd vieţile, sunt femei care ajung la acte de suicid, sunt traume şi drame care nu pot fi şterse cu buretele. Toţi trebuie să facem mai mult pentru a stopa fenomenul violenţei.

Bătaia nu este ruptă din Rai şi nu îi reprezintă decât pe cei laşi.

Mulţumesc.

Daniel Blaga, deputat al USR PLUS de Dâmboviţa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Nicolae Roman - declaraţie politică ce are ca obiect diminuarea pensiilor militare;

Mergem mai departe.

Grupul parlamentar AUR.

Domnul Nicolae Roman?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

În această sesiune parlamentară, declaraţiile mele politice vor viza redeşteptarea poporului român.

Şi astăzi voi vorbi despre diminuarea pensiilor militare.

La un an după declaraţia politică intitulată "De ce pensiile militare nu sunt pensii speciale?", subiectul revine în actualitate într-un alt context.

Iată că, după ce o viaţă întreagă militarii au contribuit prin activitatea proprie la construirea unei Românii care performa economic, aceştia sunt chemaţi iar să ajute ţara jefuită timp de peste 30 ani de guvernanţi, de data acesta prin reducerea valorii pensiei, începând cu ianuarie 2022.

Această acţiune, dureroasă pentru familiile militarilor, este controversată, pentru că pensia reprezintă un drept patrimonial individual, iar diminuarea ei atinge dreptul constituţional la proprietate şi creează discriminări, generând multe acţiuni în instanţă, care, în mod constant şi curajos, se pronunţă în favoarea actualizării sau creşterii pensiilor militare.

La un post de televiziune, în data de 7 ianuarie 2022, actualul ministru al apărării naţionale, un civil cu responsabilitate manifestată faţă de instituţia militară, a făcut precizări bine-venite privind pensiile militare. Oare le-au înţeles cei îndrituiţi să rezolve această problemă?

Acestea sunt pensii de serviciu, nu speciale, pentru că statul contribuie la fondul de pensii atât pentru serviciul prestat de militari, cât şi ca recompensă pentru privaţiunile la care sunt supuşi aceştia.

Valoarea pensiilor este de 20% din bugetul ministerului. Nu există pensii nesimţite, cum le-au catalogat constant diferiţi lideri din întregul spectru politic.

Există pensii mari doar în zona justiţiei militare.

Sistemul actual de pensii militare, din cauza unor acte normative - Hotărârea Guvernului nr. 1/2017, Hotărârea de Guvern nr. 848/2017, Hotărârea Guvernului nr. 937/2018 şi Hotărârea Guvernului nr. 935/2019, impuse de măsurile de adaptare a instituţiei militare, a creat situaţia inacceptabilă în orice armată ca la grade şi funcţii egale să se plătească pensii diferite, anul 2017 fiind termenul care a permis acest lucru discriminatoriu. Astfel că raportul între o pensie plătită cu 10 ani în urmă şi una plătită în prezent este de 1 la 3. Precizez că pensiile militare nu au mai fost indexate din anul 2016.

Ţin să subliniez că statutul de membru NATO al Armatei Române implică şi problema pensiilor militare, permanent neglijată şi eludată de către guvernanţi, indiferent de culoarea politică.

Oare această ignorare a problemei spinoase a armonizării sistemului pensiilor militare nu afectează capacitatea de mobilizare a rezervei Armatei?

Domnule prim-ministru,

Prin măsura, deloc onorantă, adoptată la debutul lui 2022, vă înscrieţi în galeria celor care au tăiat pensiile şi veniturile românilor - Stănişoară, Oprea, Boc şi Băsescu.

Rămâneţi în istorie ca generalul care a tăiat pensiile camarazilor militari, iar, în toate armatele care se respectă, acţiunea are un singur cuvânt - definitoriu şi lipsit de onorabilitate.

Ce alte experimente sunt preconizate pentru pensionarii militari români?

Vă mulţumesc.

Deputat AUR, în Circumscripţia nr. 10 Buzău, Nicolae N. Roman.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule Roman.

 
Video in format Flash/IOS Nicolae-Miroslav Petreţchi - intervenţie consacrată împlinirii a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană;

Mergem mai departe.

Nu sunt intervenţii de la Grupul UDMR.

Grupul minorităţilor naţionale.

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi este?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Importanţa cooperării între statele europene a putut fi observată imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, când au fost puse bazele Uniunii Europene, astfel încât, de aproape 6 decenii, Uniunea Europeană a devenit cea care asigură pacea, stabilitatea, prosperitatea, precum şi creşterea nivelului de trai al cetăţenilor din Europa.

La data de 1 ianuarie 2007, România şi-a îndeplinit un ideal mai vechi, şi anume aderarea la Uniunea Europeană, proces început efectiv în 1993, concretizat prin paşi siguri, susţinuţi de reforme şi politici care au schimbat societatea românească, transformând-o într-o societate modernă, punând capăt unui capitol de câteva decenii de dictatură, lipsuri şi nedreptăţi.

Pe lângă importanţa socială, politică şi economică a acestui eveniment, aderarea României la Uniunea Europeană a reprezentat o reîntoarcere simbolică a ţării noastre la nucleul puternic al statelor de pe continentul european, mai mult, o asumare a parcursului occidental şi a valorilor democrate, fapt care a marcat recunoaşterea apartenenţei ţării noastre la un spaţiu întemeiat pe respectarea libertăţii, democraţiei, egalităţii, a statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

Astăzi, la 15 ani de la momentul aderării României, putem creiona o imagine clară asupra situaţiei ţării noastre, observând părţile pozitive pe care aderarea la Uniunea Europeană ni le-a adus, în acelaşi timp, având oportunitatea de a fi beneficiari direcţi ai prosperităţii economice, contribuind la conturarea politicilor europene, precum şi la definirea viitorului Europei.

Astfel, atunci când vorbim despre viitorul Europei, ne dorim o continuitate a acţiunilor Uniunii Europene, puternică şi eficace, într-o lume aflată în continuă schimbare, pentru a face faţă numeroaselor provocări, precum criza sanitară sau situaţia îngrijorătoare de securitate în vecinătatea noastră estică, ca urmare a folosirii forţei sau ameninţărilor cu forţa, pe care le credeam de mult uitate, cu intenţia vădită de a îngrădi dreptul suveran al statelor de a-şi alege singure alianţele şi organizaţiile internaţionale din care să facă parte.

În acest context, doresc să subliniez importanţa dialogului şi continuarea eforturilor diplomatice, ca unică modalitate privind soluţionarea actualei crize, salutând poziţia României privind susţinerea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei, precum şi demersurile şi declaraţiile oficialilor români pentru sprijinirea statului ucrainean.

Fără doar şi poate, etnicii ucraineni din ţara noastră şi-au adus aportul la înfăptuirea idealului de ţară, motiv pentru care organizaţia reprezentativă, Uniunea Ucrainenilor din România, monitorizează în permanenţă şi cu atenţie evoluţiile situaţiei de securitate din vecinătatea noastră, fiind implicată activ în dezbaterile pe această temă în cadrul organizaţiilor internaţionale în care este membră, contribuind inclusiv la procesul continuu de conturare a unor poziţii sau linii de acţiune, în funcţie de competenţele sale şi dinamica situaţiei.

Viitorul Europei, inclusiv la ceas aniversar, reprezintă o temă care ne preocupă, indiferent de culoarea politică, etnie, religie, motiv pentru care tocmai în astfel de momente avem nevoie de unitate şi solidaritate, reamintindu-ne că păstrarea valorilor democratice reprezintă baza păcii, securităţii şi prosperităţii noastre comune, minimizând astfel impactul periculos al propagandei, manipulării şi dezinformării deliberate.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Mihai Ioan Lasca - declaraţie politică intitulată Facturile la utilităţi sunt adevăratul virus care poate ucide românii;

De la Grupul celor neafiliaţi, Mihai Ioan Lasca este?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia mea politică de azi se intitulează "Facturile la utilităţi sunt adevăratul virus care poate ucide românii".

Stimaţi colegi,

Milton Friedman - premiat în 1976 cu Premiul Nobel pentru Economie - a spus următoarele vorbe destinate parcă pentru Guvernul României al anului 2022 - "Pune Guvernul să conducă deşertul Sahara şi în 5 ani vei descoperi că este lipsă de nisip".

Guvernul actual al României nu este decât un măscărici care se laudă în mod fals că economia este înfloritoare şi curg râuri de bunăstare prin toate sectoarele de activitate.

După ce 2 ani au speriat românii că în aer pluteşte COVID-ul, guvernanţii nu prea au luat măsuri în privinţa crizei economice care duhnea după primul an de "regie medicală", cu scopul de a îmbogăţi companiile producătoare de "seruri magice" livrate în doze fără număr. Guvernul a îngenuncheat în faţa companiilor producătoare de seruri experimentale şi a aruncat iresponsabil cu banii românilor pe geam - pe geamul de la vilele stăpânilor din afară.

Mai ţineţi minte, stimaţi colegi, că Guvernul a cumpărat 120 de milioane de doze de "seruri magice", promiţând că vor extermina COVID-ul? În lupta regizată cu un virus mai periculos decât creşterea euro, Guvernul a uitat de nivelul de trai al românilor.

Mai mult decât atât, facturile la utilităţi nu sunt deloc motiv de îngrijorare pentru guvernanţi, probabil că vor fi protestele românilor care s-au anunţat împotriva celui mai incompetent Guvern pe care l-a avut vreodată România.

Ministrul energiei nu pare a fi preocupat de creşterea nesimţită şi total nejustificată a preţurilor la energie. Guvernul îl mângâie pe creştet ca pe un copil răsfăţat care are voie să ude canapeaua pentru că, nu-i aşa, nimeni nu se supără!

Liberalizarea preţurilor la energie a fost un act de trădare şi, totodată, de vânzare a românilor pe post de sclavi energetici. Nu cred că Guvernul ar dori o revoltă a populaţiei ca în Kazahstan, iar dacă va avea loc, cu siguranţă, va fi luminată de torţe, pentru că becurile ar însemna risipă.

Închei cu vorbele geniului Mihai Eminescu - "Fără îndoială, sărăcia e un izvor de rele fizice şi morale, dar e tot atât de adevărat că relele morale sunt la rândul lor cauze ale decadenţei economice".

Trădătorilor, opriţi jaful asupra românilor!

Mulţumesc.

Deputat independent Mihai Lasca.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS Mirela Elena Adomnicăi - declaraţie politică: România riscă să piardă orice pârghie de control în domenii economice critice, cu mare impact social, prin vânzarea companiilor valoroase ale statului!;

Reluăm algoritmul.

De la Grupul PSD, dacă a revenit doamna Adomnicăi? Este?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România riscă să piardă orice pârghie de control în domenii economice critice, cu mare impact social, prin vânzarea companiilor valoroase ale statului!".

Vânzarea companiilor statului român, în contextul pandemiei, la preţuri mici, chiar derizorii, este o măsură total inoportună, cu un puternic caracter antinaţional. Recurgând la astfel de practici, autorităţile din România îşi pot pierde, pe termen lung, orice pârghie de control în domenii economice critice cu mare impact social.

Partidul Social Democrat, în 2020, a oprit Guvernul să vândă pe nimic companiile profitabile de stat, prin iniţierea şi adoptarea Legii nr. 173, prin care s-a interzis vânzarea "participaţiilor statului" în perioada de criză generată de pandemie, respectiv în următorii 2 ani. Legea a fost iniţiată de PSD, în urma tentativelor Guvernului Orban de a scoate la vânzare părţi mari din companiile profitabile.

Intenţia Guvernului de a vinde aceste companii se manifestase imediat după preluarea guvernării şi, pentru a ocoli această interdicţie, Cabinetul Orban emisese o ordonanţă de urgenţă prin care a restrâns interdicţia doar la vânzarea "acţiunilor", şi nu a "participaţiilor statului", cum era în legea PSD. Această modificare permitea privatizarea mascată a companiilor, sub forma vânzării activelor, respectiv a bunurilor deţinute de aceste companii. Dacă luăm, de exemplu, cazul Hidroelectrica, în baza respectivei ordonanţe de urgenţe, compania ar fi rămas cu acelaşi număr de acţiuni în următorii doi ani, dar ar fi putut vinde Hidrocentrala Porţile de Fier. Ar mai fi rămas astfel o companie doar pe hârtie!

Soluţia pentru salvarea sau consolidarea companiilor de stat aflate în dificultate este capitalizarea, aşa cum a făcut Guvernul PSD precedent cu CEC-ul, pe care l-a capitalizat cu aproape un miliard de lei, după acceptul Comisiei Europene.

Alte state europene, precum Germania, Polonia, Ungaria, au o politică economică inteligentă, prin care îşi protejează companiile strategice de privatizări, respectiv preluări, în această perioadă de criză şi incertitudini provocate de pandemie şi de salturile uriaşe de preţ de pe piaţa energiei.

Guvernul de la Berlin a adoptat reglementări mai dure privind achiziţionarea de acţiuni în companiile germane de către firmele din afara Uniunii Europene, o decizie menită să evite preluarea unor firme de importanţă strategică ale statului. Măsura permite Guvernului german să blocheze preluarea unor companii dacă există riscul ca expertiza să ajungă peste hotare şi să intervină în cazul în care un cumpărător acumulează o participaţie de peste 10%.

În Polonia, noile reglementări de protecţie elaborate se aplică companiilor publice, celor care produc software folosite în centralele energetice, transporturi, în sistemul de sănătate, precum şi firmelor din energie, telecomunicaţii şi apărare. Conform Guvernului polonez, măsurile luate nu au rolul de a-i speria pe investitori, ci doar de a proteja companiile împotriva preluărilor ostile, pe fondul deteriorării situaţiei economice.

Iată că soluţii există! Nu trebuie decât să le aplicăm!

Deputat al PSD de Suceava, Adomnicăi Mirela.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă - declaraţie politică: Să nu folosim «reformele» cu titlul de scuză, încât să pară de neconceput luarea măsurilor necesare pentru români;

O invit pe doamna Laura Vicol-Ciorbă, deputat al PSD.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă:

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Trăim un început de an cumplit pentru mulţi români, cu facturi duble sau chiar triple la energia electrică şi la încălzire, cu inflaţia care se află încă la un nivel ridicat, cu incertitudini legate de evoluţiile crizei sanitare şi modul în care aceasta va continua să afecteze economia şi viaţa oamenilor simpli.

Cu alte cuvinte, nu suntem într-un moment în care să ne permitem nici discursuri triumfaliste, dar nici discursuri fanteziste şi care nu spun nimic.

În ultimele zile auzim din nou mesaje despre mult iubitele "reforme" atât de necesare, atât de necontestat, dar de fapt nimeni nu ştie cine sunt şi ce sunt aceste reforme. Singurul lucru pe care îl ştim este că "reformele" sunt cele care ne ţin în loc şi blochează, cel puţin teoretic, luarea măsurilor necesare pentru populaţie: plafonarea preţurilor la energie începând cu ianuarie, reglementarea pieţei de energie pentru o scurtă perioadă de timp, rediscutarea plafonului la pensii. Aşa spun unii politicieni - nu putem face nimic pentru că trebuie să facem "reforme" cândva.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Conceptul de "reformă", din păcate, a început să îşi piardă din substanţă în dezbaterea politică de la noi. Am auzit, ani de zile, de la diverşi politicieni, şi auzim şi astăzi despre cât de "reformişti" sunt ei. Este vorba despre aceiaşi politicieni care, odată ajunşi la putere, iau decizii proaste sau nu sunt capabili să ia nici măcar o decizie. Singurii care suferă din cauza acestor lucruri sunt românii.

Necesitatea "reformelor" nu poate fi folosită cu titlul de scuză pentru a nu discuta măsuri necesare pentru români. Pentru românii care au nevoi reale astăzi, şi nu doar într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, la care nici măcar nu mai au timp să se gândească şi în care totul va fi rezolvat prin "reforme".

Vă mulţumesc.

Laura Vicol, deputat, Dolj, PSD.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Radu-Marcel Tuhuţ - declaraţie politică intitulată Partidul Social Democrat îşi continuă angajamentul pentru sprijinirea fermierilor, a industriei alimentare şi a satului românesc!;

Cea de-a treia intervenţie de la Grupul PSD, domnul Radu-Marcel Tuhuţ.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Marcel Tuhuţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

În cadrul declaraţiei mele de astăzi voi aborda o temă de o importanţă strategică pentru ţara noastră. Şi mă refer aici la sprijinul pe care Partidul Social Democrat îl acordă necondiţionat dezvoltării agriculturii româneşti şi, în acelaşi timp cu aceasta, dezvoltării fermierilor români şi a satului tradiţional românesc.

Acest parteneriat social între PSD şi fermieri sau procesatorii din industria alimentară continuă şi va continua de fiecare dată când Partidul Social Democrat va guverna, pentru că susţinerea fermelor româneşti şi a unităţilor de producţie şi procesare alimentară din mediul rural înseamnă nu doar dezvoltare economică în ansamblu şi crearea de locuri de muncă în mediul rural, ci mai ales salvarea satului românesc şi a comunităţilor rurale.

Dragi români,

Partidul Social Democrat vine cu noi măsuri şi programe de sprijin pentru producţia românească, fermieri şi industria alimentară. Trebuie să repetăm acest mesaj pentru a înţelege importanţa acestor programe care vin atât în întâmpinarea cetăţenilor, cât şi a întreprinderilor mici şi mijlocii româneşti.

România este obligată, în contextul crizelor actuale, atât energetice, cât şi economice, să-şi sprijine producţia internă de alimente şi servicii, astfel încât să evite falimentul comunităţilor rurale.

Dragi fermieri,

Revenind la programele lansate de curând de Ministerul Agriculturii, o parte dintre acestea stimulează cultivarea de legume şi sunt extrem de importante pentru oamenii din mediul rural, altele vizează asigurarea securităţii alimentare şi reducerea importurilor anumitor alimente.

Printre acestea amintesc de Programul Rural Invest, cu o valoare de 2,5 miliarde de lei, de care vor beneficia aproximativ 4.000 de proiecte de piscicultură şi acvacultură.

Agro IMM Invest este, de asemenea, un program vital pentru relansarea activităţii economice a fermierilor, iar bugetul acordat pentru anul acesta este de 5 miliarde de lei, de la un miliard, cât a fost în anul 2021.

Am relansat Programul "Tomata", celebrul program PSD care a dat roade în precedenta guvernare social-democrată. Doar pentru anul 2022 bugetul este de 225 milioane de euro, câte 4.000 de euro pentru fiecare beneficiar care produce tomate şi câte 1.000 de euro pentru producătorii de castraveţi, fasole, ardei, salată, spanac sau ceapă verde. Datorită acestui program, anul acesta nu vom mai vedea la ştiri tone de castraveţi şi alte legume aruncate de fermieri la gropile de gunoi.

De asemenea, continuă şi programul de susţinere a usturoiului românesc, continuă şi subvenţionarea preţului motorinei, iar în decursul acestui an urmează să lansăm un nou program de susţinere pentru producătorii de cartofi româneşti şi struguri de masă.

Partidul Social Democrat înţelege pe deplin necesităţile fermierilor, a fost, este şi va rămâne un partener de nădejde pentru fiecare fermier în parte.

Mai pe scurt, nu lăsăm să moară viaţa de la ţară!

Deputat al PSD de Alba, Radu Tuhuţ.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule Tuhuţ.

 
Video in format Flash/IOS Laurenţiu-Dan Leoreanu - declaraţie politică despre necesitatea unei evaluări, în cadrul coaliţiei de guvernare, a stadiului pregătirii şi implementării reformelor asumate prin PNRR;

Mergem mai departe la Grupul parlamentar al PNL.

Îl invit pe domnul Laurenţiu Leoreanu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Agenda Partidului Naţional Liberal este una reformatoare, care pune accent pe economie, pe investiţii, pe sprijinirea mediului de afaceri. Prioritară pentru noi este acţiunea fermă pentru implementarea PNRR, nicidecum discuţii şi polemici pe teme sterile. De aceea, în acest context, considerăm că este absolut necesară o evaluare în coaliţie a stadiului pregătirii şi implementării reformelor asumate prin PNRR.

PNRR conţine 64 de reforme şi 107 investiţii strâns legate între ele. Sunt 24 de jaloane ale reformelor din PNRR care trebuie îndeplinite până la 31 martie. Două dintre ele, reforma pe salarizare, pe Pilonul II de pensii, sunt la Ministerul Muncii.

Considerăm că este momentul faptelor, şi nu al polemicilor televizate. Timpul curge şi miza îndeplinirii la termen a măsurilor de reformă asumate prin PNRR este vitală pentru realizarea investiţiilor şi absorbţia celor aproape 30 de miliarde de euro din acest program al României. Cerem evaluarea pregătirii şi implementării reformelor pentru că nu ne dorim întârzieri care ar da peste cap aplicarea programului şi ar duce la blocaje.

Cele mai importante reforme din PNRR sunt:

  • reforma administraţiei fiscale şi revizuirea cadrului fiscal pentru a spori veniturile colectate cu cel puţin 3 puncte procentuale din PIB;
  • reforma sistemului de pensii pentru a asigura sustenabilitatea în contextul îmbătrânirii populaţiei, echitatea, respectarea principiului contributivităţii şi stabilizarea pe termen lung a cheltuielilor publice brute totale cu pensiile la un plafon de 9,4% din PIB;
  • reforma funcţiei publice, privind recrutarea, salariile, cariera, revizuirea sporurilor şi adoptarea unui sistem de stimulare a performanţei în sectorul public;
  • reforma justiţiei, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie UE, cu MCV, rapoartele GRECO, avizele Comisiei de la Veneţia şi rapoartele privind statul de drept;
  • îmbunătăţirea guvernanţei corporative a întreprinderilor de stat prin standardele OCDE;
  • reforma sectorului energetic, prin eliminarea treptată, până în anul 2032, a centralelor pe cărbune şi lignit şi accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile în mixul energetic românesc;
  • adoptarea unei noi Strategii forestiere naţionale, ce va urmări şi creşterea eficienţei mecanismelor de combatere a tăierilor ilegale şi îmbunătăţirea managementului forestier.

Reformele din PNRR sunt făcute pentru a avea garanţia că fondurile alocate României produc rapid creştere economică sustenabilă, corectăm dezechilibre macroeconomice produse în trecut, care ne obligă la împrumuturi pentru acoperirea deficitului, ne asigurăm că investiţiile nu se pierd în "găuri negre", că banii sunt cheltuiţi pe lucruri ce rămân, în infrastructura de care avem nevoie, şi cresc competitivitatea şi rezistenţa la potenţiale crize viitoare, să ne racordăm la priorităţile UE legate de tranziţia digitală şi economia "verde".

Vă mulţumesc.

Deputat al PNL Neamţ, Laurenţiu-Dan Leoreanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Alin-Gabriel Apostol - declaraţie politică despre nevoia implementării unui sistem digital online care să sprijine accesul persoanelor cu deficienţe de vedere la documentele şi informaţiile emise de instituţiile publice şi de stat;

Mergem mai departe, la Grupul parlamentar al USR.

Îl invit pe domnul Alin Apostol.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Astăzi vreau să vă vorbesc despre o problemă importantă a nevăzătorilor. Aceştia se confruntă cu dificultăţi în a lua cunoştinţă de un document, fie în instituţiile publice, fie private.

Şi vă dau două exemple concrete trăite de colegii mei nevăzători.

O persoană nevăzătoare merge într-o agenţie financiară pentru a semna un contract. Majoritatea funcţionarilor publici nu ştiu că au obligaţia să ajute persoana nevăzătoare pentru a lua cunoştinţă de acel contract şi nu ştiu ce să facă.

Un prieten nevăzător independent, ce munceşte zi de zi să-şi întreţină familia, şi care are o activitate absolut normală, are familie, merge la bancă ca să facă o depunere şi constată că programul de recunoaştere a semnăturii nu poate valida semnătura, conform specimenului de semnătură.

Exemplele sunt multiple, şi toate aceste impedimente duc la excludere socială.

Soluţia este simplă, digitală, şi unele societăţi comerciale deja o implementează. Eu am numit-o consimţământ digital online. Acest proces presupune trei paşi simpli:

  • autentificarea beneficiarului printr-un proces sigur;
  • transformarea documentului scris în fişier audio;
  • beneficiarul ascultă fişierul audio şi-şi dă consimţământul asupra lecturării lui.

Paşii sunt simpli, procedura e simplă, şi aceasta se poate aplica în toate instituţiile publice sau private.

De asemenea, el se poate extinde şi către persoanele neştiutoare de carte.

Stimaţi colegi de la celelalte partide parlamentare, aş aprecia ca, atunci când această propunere ajunge la vot, în comisii sau în plen, să nu ţineţi cont că a fost propusă de un USR-ist şi, deci, trebuie picată, ci să vă gândiţi la persoanele care au nevoie de această propunere.

Vă mulţumesc.

Alin Apostol, deputat al USR, Bucureşti.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Dragoş-Cătălin Teniţă - declaraţie politică: Cinci ani de la O.U.G nr. 13;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dragoş-Cătălin Teniţă.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş-Cătălin Teniţă:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Mulţumesc mult, dragi colegi.

Eu voiam să vă povestesc astăzi despre biblioteci, despre ce e trecut în PNNR pentru biblioteci, cu contribuţia noastră, a colegilor de la USR PLUS, dar mi-am dat seama, venind pe drum, că de fapt astăzi

se împlinesc 5 ani de la momentul în care 500.000 de oameni erau în stradă şi am reuşit să scăpăm cu toţii, împreună, de O.U.G. nr. 13.

N-am reuşit să scăpăm de domnul Grindeanu. Domnul Grindeanu este din nou la Palatul Victoria, este viceprim-ministru şi, cumva, lucrează cu mulţi dintre colegii de la PNL care, poate, atunci erau alături de noi, în stradă, într-o coaliţie care nu a fost votată de oameni, nu a fost dorită niciodată.

Vă mulţumesc foarte mult, domnule... Puteţi să-mi spuneţi numele! (Vociferări.)

Poftim?

Gulerul la cămaşă.

Mulţumesc foarte mult, domnule!

Ceea ce vreau să vă spun este că, până la urmă, PSD nu ştiu cum face, dar ajunge întotdeauna la putere, indiferent de ce doreşte poporul.

Ceea ce vreau să spun este că, până la urmă, s-ar putea să fie şi vina noastră, s-ar putea ca noi să nu fi reuşit să colaborăm atât de bine cu societatea civilă, cum ne-am dorit, s-ar putea să fie, în primul şi în primul rând, vina presei şi a mediei, care, de foarte multe ori, n-a prezentat cum trebuie ce a făcut domnul Grindeanu.

Domnul Grindeanu ne zâmbeşte de la Palatul Victoria, şi asta este ce avem după 5 ani.

Eu vreau să le mulţumesc oamenilor care atunci, acum 5 ani, au fost în stradă. 500.000 de oameni au strigat "Jos Grindeanu!".

Mulţumesc foarte mult.

Cătălin Teniţă, deputat al USR PLUS.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Sorin-Titus Muncaciu - declaraţie politică: AUR este total împotriva obligativităţii vaccinării, atât a adulţilor, cât şi a copiilor!;

Mergem mai departe la Grupul parlamentar AUR.

Îl invit pe domnul Sorin-Titus Muncaciu la microfon.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Alianţa pentru Unirea Românilor este total împotriva vaccinării copiilor, adolescenţilor şi adulţilor tineri, deoarece aceste grupe de vârstă au o morbiditate şi o mortalitate statistic zero. Noi, aici, discutăm despre 99,97% supravieţuire pentru această grupă de vârstă.

Atunci, care este motivul pentru care noi dorim vaccinarea acestei grupe de vârstă atunci când este evident, din punct de vedere statistic şi ştiinţific, că această grupă de vârstă nu beneficiază de vaccinare?

Mai mult decât atât, atunci când această grupă de vârstă este vaccinată, din experienţa la nivel mondial, s-a constatat că între 50 şi 120 de cazuri, la un milion de doze administrate, fac complicaţii, şi complicaţiile sunt redutabile. Adică, aici, discutăm de pericardită, şi mai ales de miocardită. Aceste grupe de vârstă, mai ales adulţii tineri, au un sistem imunitar foarte reactiv, ei reacţionează la vaccin şi pot declanşa o furtună din aceasta citoclinică.

Mai mult decât atât, după ce au a doua doză, cifrele pur şi simplu explodează.

Din acest motiv, se pune întrebarea - care este motivul pentru care noi insistăm ca această grupă de vârstă să fie vaccinată, mai ales că avem acum la dispoziţie medicamente antivirale. Copiii, în general, fac o formă foarte uşoară, câteodată asimptomatică a acestei boli COVID-19.

Ce pot să vă spun este că BigPharma insistă pentru vaccinarea copiilor pentru că, conform certificării vaccinurilor, atunci când un vaccin este sub incidenţa de urgenţă, adică are o certificare de urgenţă, el este acoperit de liability, adică nu poate fi atacat în Curte de către persoanele care suferă reacţii adverse la acest vaccin.

La fel se întâmplă şi cu vaccinul care este certificat, pentru că în momentul în care un vaccin este certificat, atunci numai dacă se administrează şi copiilor acest vaccin este protejat în faţa liability, adică în faţa proceselor intentate de cei care au suferit.

Vă aduc aminte, pentru cei care susţin vaccinarea copiilor, că există o declaraţie de la Geneva a World Medical Association, care spune aşa: "I will not use my medical knowledge to violate human rights and civil liberties, even under threat". "Nu îmi voi folosi cunoştinţele medicale pentru a încălca drepturile omului şi libertăţile civile, chiar şi sub ameninţare".

Din acest motiv, vă rog să vă gândiţi foarte bine la interesul suprem al copilului. Copilul nu poate fi vaccinat decât cu acordul părinţilor sau tutorelui de drept, şi nici Ministerul Sănătăţii, şi nici o altă agenţie guvernamentală nu are dreptul să influenţeze sau să forţeze vaccinarea copiilor.

Atât am avut de spus.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Cătălin-Zamfir Manea - apel către autorităţi în vederea sprijinirii, la nivel naţional, recensământului populaţiei;

Mergem mai departe la Grupul minorităţilor naţionale.

Este domnul Cătălin Manea?

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

La data de 1 februarie 2022 a demarat, la nivel naţional, recensământul populaţiei şi locuinţelor, care reprezintă o cercetare statistică de mare anvergură, ce se desfăşoară o dată la 10 ani, având ca principal obiectiv producerea de statistici şi informaţii oficiale, naţionale şi europene privind numărul şi distribuţia teritorială a populaţiei rezidente, a structurii demografice şi socioeconomice, date referitoare la gospodăriile populaţiei, precum şi la fondul locativ, condiţiile de locuit ale populaţiei şi clădirile în care se situează locuinţele.

Practic, până la data de 13 martie, Institutul Naţional de Statistică va prelua date din surse administrative.

Începând cu 14 martie şi până la data de 15 mai, adică timp de două luni, cetăţenii României vor putea să se autorecenzeze online, prin intermediul aplicaţiei informatice dezvoltate de către Institutul Naţional de Statistică.

După aceea, în perioada 16 mai - 17 iulie anul curent, recenzorii se vor putea deplasa la domiciliul persoanelor care nu au reuşit să se autorecenzeze în perioada de autorecenzare şi vor culege date şi informaţii prin interviuri faţă în faţă.

Scopul fundamental al recensământului este acela de a oferi informaţii esenţiale şi de calitate pentru politicile guvernamentale în domeniul economic şi social, inclusiv pentru dezvoltarea umană, pentru cercetare şi pentru mediul de afaceri.

Aşadar, stimaţi colegi, recensământul este un demers naţional extrem de important pentru toţi cetăţenii acestei ţări, pentru Guvernul României, pentru noi, ca legislativ al ţării, şi, implicit, pentru toate autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale din România.

Din poziţia de deputat din partea minorităţii rome, fac un apel către dumneavoastră, în calitate de parlamentari, cât şi către primarii din localităţile pe raza cărora trăiesc cetăţeni români aparţinând minorităţii rome, să sprijiniţi acest proces extrem de important pentru noi toţi.

Pentru a putea culege date şi informaţii obiective care să reflecte situaţia reală a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome, primarii trebuie să aibă în vedere recrutarea cel puţin a unui recenzor din partea comunităţii romilor, în caz contrar vom întâmpina dificultăţi, iar situaţia socială şi economică reală a romilor din România nu va putea fi măsurată prin intermediul recensământului şi, implicit, nu vor putea fi elaborate măsuri, planuri de intervenţie sau politici publice care să îmbunătăţească viaţa romilor din România.

În încheiere, fac un apel către toţi romii din România să-şi asume, conştient şi cu mândrie, apartenenţa la etnia romă.

Dragi romi din toată ţara, este timpul să fim mai uniţi ca oricând, este timpul să fim mai conştienţi cu privire la viitorul copiilor noştri, să fim mândri de tradiţiile, obiceiurile, istoria şi cultura noastră şi, nu în cele din urmă, să fim din ce în ce mai conştienţi că vocea noastră, a romilor, poate fi auzită doar dacă suntem uniţi.

Aşadar, a sosit timpul să ne asumăm identitatea etnică.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi!

Mulţumesc.

Cătălin Manea, deputat din partea minorităţii rome.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Viorica Sandu - declaraţie politică intitulată Galaţi - judeţul în care atragerea fondurilor europene a devenit o normalitate;

Mergem mai departe.

De la Grupul PSD dacă a mai venit cineva? Mai erau pe listă Alexandra Huţu, Vasile Cîtea, Viorica Sandu sau Marian Mina.

Vă rog.

Sunteţi doamna Huţu?

Doamna Sandu.

Vă rog, poftiţi!

Video in format Flash/IOS  

Doamna Viorica Sandu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Galaţi - judeţul în care atragerea fondurilor europene a devenit o normalitate".

Despre Galaţi s-a vorbit tot mai des în ultimii ani, devenind un exemplu de bună practică pentru atragerea finanţărilor din fonduri europene.

La nivelul administraţiei locale, primarul PSD, Ionuţ Pucheanu, a reuşit performanţa de a duce municipiul Galaţi în topul naţional al oraşelor cu cele mai multe proiecte finanţate din fonduri europene.

La nivelul administraţiei judeţene, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, social-democratul Costel Fotea, a venit permanent în faţa populaţiei cu planuri de investiţii şi ulterior a raportat realizarea lor sau stadiul lucrărilor într-o totală transparenţă.

Despre proiectele finalizate, cel mai bine vorbesc rezultatele obţinute.

Eu îmi propun să aduc în atenţie marile proiecte gălăţene a căror temelie s-a pus zilele acestea.

Patru judeţe au pus bazele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară în vederea realizării unui coridor de transport rapid între Galaţi şi Autostrada A2.

Asociaţia are sediul la Galaţi şi reuneşte consiliile judeţene din Galaţi, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi, sub conducerea domnului preşedinte Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Proiectul Asociaţiei este primul proiect important din zona sud-est şi presupune construcţia drumului TransRegio Galaţi - Brăila - Slobozia-Drajna - Autostrada A2 - Chiciu, în parteneriat cu Ministerul Transporturilor.

Proiectul acestei investiţii va fi depus spre finanţare europeană de Ministerul Transporturilor.

Un alt element de unicitate în regiune - parteneriatul cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru realizarea a două investiţii extrem de importante pentru judeţul Galaţi. Prima se referă la construirea unui drum nou, care să facă legătura între Drumul Expres Galaţi - Brăila şi noua Variantă de Ocolire a Galaţiului, care va lega Vama Giurgiuleşti de DN25. Acest drum va fi construit de la zero şi va avea o lungime de aproximativ 8 kilometri şi patru benzi de circulaţie.

A doua investiţie vizează modernizarea a aproximativ 40 de kilometri din DN25, între Galaţi şi Tudor Vladimirescu, astfel încât traficul să se desfăşoare pe patru benzi.

Şi aceste investiţii sunt planificate a se realiza din fonduri europene.

"Când este voinţă este şi cale de mers", spune un citat celebru.

La Galaţi există voinţă şi pricepere de a accesa fondurile europene şi oameni dedicaţi celor ce i-au ales.

Deputat al PSD Galaţi, Viorica Sandu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Alexandra Huţu - intervenţie având titlul Arta, cultura şi tradiţiile populare trebuie readuse în viaţa satului românesc;

Înţeleg că mai este doamna Alexandra Huţu, da?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Alexandra Huţu:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În condiţiile în care, de mai mulţi ani, asistăm la o deteriorare continuă a vieţii economice şi culturale a satului tradiţional românesc, avem nevoie de revigorarea spaţiului rural al ţării noastre.

De aceea, vă propun ca, fiecare dintre noi, să ne implicăm mai mult în comunităţile rurale din judeţele pe care le reprezentăm aici, în Parlament, pentru a readuce în atenţia tinerilor, dar şi a celor care locuiesc la oraşe importanţa valorizării patrimoniului local, a personalităţilor care au marcat cultura românească şi a tradiţiilor care ne-au consacrat ca popor.

În opinia mea, este nevoie de o promovare permanentă a valorilor pe care le-am moştenit de la toţi oamenii de cultură din fiecare zonă, judeţ, comună sau sat, care ne-au înzestrat fiecare cu operele lor în toate domeniile vieţii culturale.

Bineînţeles că modul de dezvoltare economică, mai ales al zonelor rurale defavorizate trebuie să continue în mod accelerat, astfel încât nimeni să nu rămână în urmă şi să reducem cât mai mult decalajul dintre urban şi rural, prin creşterea accesului la condiţii civilizate de viaţă, ceea ce înseamnă acces la utilităţi, la educaţie şi sănătate sau sprijinirea producătorilor locali. Toate acestea însă trebuie dublate de o revigorare a activităţilor culturale în satele româneşti.

Eu sunt născută şi crescută la ţară şi vă spun că satul românesc se identifică, în esenţă, cu constituirea societăţii noastre. Satul este locul unde s-a născut cultura, unde se conservă şi supravieţuiesc valori şi tradiţii puternice ce se cer redescoperite, puse în lumină şi păstrate.

În prezent, cea mai mare parte a acestor activităţi care se organizează în satele noastre au loc în căminele culturale.

În judeţul Botoşani primarii au înţeles acest lucru şi au depus proiecte, iar în guvernarea PSD din perioada 2017-2019 s-a reuşit reabilitarea şi construirea a 25 de cămine, prin investiţii de peste 8 milioane de euro. Acum, în actuala guvernare, sunt, de asemenea, în diferite etape de construcţie alte 10 cămine culturale.

Avem nevoie în continuare de investiţii în toate domeniile şi cred cu tărie că nu vom neglija nici domeniul cultural.

Haideţi ca împreună, indiferent de partidul sau opţiunea politică pe care o reprezentăm aici, în Parlament, să salvăm satul românesc, spiritualitatea şi tradiţia marilor personalităţi care au contribuit la făurirea naţiunii care suntem astăzi!

Haideţi să nu abandonăm România rurală, care reprezintă 45% din toată populaţia ţării!

Haideţi să contribuim fiecare la înzestrarea generaţiilor tinere cu conştiinţa satului tradiţional, prin susţinerea evenimentelor şi acţiunilor care omagiază şi îi fac cunoscute valorile consacrate ale poporului nostru în toate domeniile vieţii culturale!

Lucian Blaga era convins că "veşnicia s-a născut la sat". Acelaşi lucru îl cred şi eu.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD de Botoşani, Alexandra Huţu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Cristina Camelia Rizea - declaraţie politică: Plaja Corbu, începutul dezastrului ecologic cu girul instituţiilor de la malul mării;

Mergem mai departe.

La Grupul PNL am epuizat intervenţiile.

De la Grupul USR, o invit pe doamna Cristina Rizea.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În ultimii 30 de ani, autorităţile române au fost complice la distrugerea sistematică a mediului înconjurător, dar ceea ce se întâmplă acum pe plaja Corbu le întrece pe toate.

Plaja Corbu este zonă protejată Natura 2000 şi face parte din Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării". Acest lucru nu a împiedicat toate instituţiile de la malul mării să emită avizele şi autorizaţiile pentru construcţia a peste 24 de clădiri direct pe plajă. Blocuri cu apartamente de lux, pe plajă, în sit protejat. Un ansamblu rezidenţial imens, întins pe o suprafaţă de aproape 28 de mii de metri pătraţi. În condiţiile în care terenul pe care se construieşte este aria de protecţie specială avifaunistică şi sit de importanţă comunitară.

Ştiţi ce înseamnă asta? Înseamnă că legea interzice înstrăinarea lui. Legea!

Vă citez din O.U.G. nr. 202/2002, art. 60 alin. (3): "Amplasarea oricăror construcţii pe terenuri acoperite de dune, faleze... este interzisă".

Cum e posibil ca niciuna dintre instituţiile statului să nu respecte legea? Niciuna. Cum e posibil ca Ministerul Mediului să rămână orb la distrugerea unui colţ important din rezervaţia Biosferei Delta Dunării?

Principalul biotop afectat de construcţie are indicativul "2110" şi poartă denumirea de "Dune mobile embrionare - habitat Natura 2000 cu o valoare conservativă foarte mare, ce asigură un prim stadiu de fixare a nisipurilor marine şi care adăpostesc specii foarte rare".

Da, doamnelor şi domnilor, acolo se toarnă betoane direct pe plajă, la câţiva metri de panoul de avertizare care anunţă clar interdicţia de a deranja în vreun fel prin activităţi umane habitatul.

Cum e posibil ca nimănui, în ţara asta, să nu-i pese?!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Radu Tudor Ciornei - declaraţie politică intitulată Opriţi măcelul!;

În continuare, domnul deputat Radu Ciornei, care va interveni online, de la distanţă.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Tudor Ciornei (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

"Opriţi măcelul!"

Fapte, nu vorbe, domnilor guvernanţi!

Din când în când, auzim despre dezastre rutiere pe şoselele patriei. Din păcate, autorităţile, prin ministrul Bode, în loc să îşi asume răspunderea carnagiilor, cum este cel de săptămâna trecută, când în Moldova şapte oameni au decedat într-un accident cumplit, ne urechesc şi ne spun: "Ajunge cu depăşirile riscante!"

Nu, domnule ministru!

Nu sunt de acord!

Nimeni nu spune: "Ajunge cu minciunile, cu fariseismul, cu furtul şi ipocrizia care ne-au lăsat fără autostrăzi, de decenii întregi!".

Sunt omul cifrelor şi al cuvintelor scrise, de aceea vă rog să deschideţi programele oficiale de guvernare ale celor care au condus ţara până acum şi să vedeţi cum, din 4 în 4 ani, au minţit cu neruşinare, promiţând fals aceleaşi realizări, care nu au venit niciodată.

Păi bine, domnule ministru Bode, până acum nu cumva nu trebuia să efectuăm depăşirile, pe principalele rute, fără maşini care vin din sens opus? Cine a încălcat, cu nesimţire, toate promisiunile electorale? Nu aveţi nicio scuză, tot sângele este pe mâinile voastre cu care scrieţi, o dată la patru ani, programe cu care ne umpleţi de minciuni, pentru a ne ţine în aceeaşi beznă, noroi şi subdezvoltare! Însă, pe lângă lipsa autostrăzilor, mai există câteva cauze care sunt uitate de către majoritatea populaţiei.

Eliberarea de carnete de conducere unor analfabeţi de către grupuri infracţionale organizate în jurul inspectoratelor judeţene de poliţie - cazurile Suceava sau Argeş sunt vârful modest al icebergului. Eliberarea permisului de conducere ar trebui făcută după examene serioase, care să demonstreze capacitatea de înţelegere a legilor şi a regulilor de circulaţie, să fie efectiv o dovadă de alfabetizare, nu după diplome dubioase. Pur şi simplu, teste de IQ sau de scris - citit la nivel mediu. Aici orice evitare a sistemului se măsoară în vieţi omeneşti pierdute, de aceea toleranţa ar trebui să fie zero. Insuficienţa instructorilor examinatori şi supraaglomerarea testării pentru permise auto duc la examinări superficiale.

De asemenea, lipsa obligativităţii efectuării şcolii şi susţinerea examenului în condiţii de vară şi de iarnă este un mare minus. Lipsa unei legislaţii care să asigure şi participarea examinatorilor civili la eliberarea permiselor şi pensionarea anticipată a cadrelor MAI duc la situaţii aberante, haotice, cărora nu li se găseşte rezolvarea de ani buni.

Lipsa unui sistem de suspendare sau anulare a permiselor pentru boli incompatibile cu şofatul, iar, duce la situaţii letale.

Domnilor guvernanţi, pentru că aţi fost la putere până acum, această hecatombă vi se datorează în totalitate. Sunteţi, din păcate, izvorul problemei, nu o parte a soluţiei. Şi, în final, pentru că suntem sătui de arătat cu degetul, fără a oferi soluţii, vă anunţ că voi contacta parlamentarii Moldovei pentru a pune constant presiune pe Ministerul Transporturilor şi MAI pentru rezolvarea acestor situaţii ce ţin România în lumea a treia, astăzi, când avem deja 15 ani de participare cu drepturi depline în Uniunea Europeană.

Fapte, nu vorbe, domnilor guvernanţi!

Soluţii, nu lamentări! Asta aşteptăm de la voi!

Deputat Radu Ciornei, Circumscripţia nr. 35 Suceava.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Vasile Cîtea - declaraţie politică: Cea mai mare sală de sport din România va fi construită în inima Moldovei;

Mergem mai departe.

De la Grupul AUR este domnul Daniel-Gheorghe Rusu cumva? Nu.

Atunci, ne întoarcem la Grupul PSD.

Înţeleg că a venit domnul Vasile Cîtea.

Vă rog, domnule!

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Cîtea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea de astăzi se referă la cea mai mare sală de sport din România, care va fi construită în inima Moldovei.

Mult timp, în România - Iaşi -, sportul a fost pus la coada priorităţilor de către autorităţi. Nu i s-a acordat atenţia cuvenită, nu s-a investit atât cât ar fi trebuit, nici în baze sportive, nici în oameni care să facă performanţă.

Actuala Sală polivalentă din Iaşi este ieşită din garanţie încă din anii 2000, primind autorizaţie de funcţionare anual, şi mai are şi probleme de dimensionare, privind înălţimea şi lungimea, lucruri care nu-i permit să organizeze competiţii de anvergură continentală sau internaţională.

Iaşiul este al doilea oraş din România, ca dimensiune, şi este al doilea centru universitar, după Bucureşti.

Necesitatea unei baze sportive moderne este pe deplin justificată.

În ultima perioadă însă, vreau să cred că lucrurile s-au schimbat în bine. Am început să punem mai mult preţ pe importanţa sportului şi să le acordăm sportivilor noştri respectul cuvenit. De asemenea, am început să investim mai mult în baze sportive şi săli de sport. Iar o investiţie de această anvergură va fi demarată şi în Iaşi. Vorbim despre construcţia celei mai mari Săli polivalente din România. Aceasta va avea zece mii de locuri. Noua Sală polivalentă va avea forma inspirată de coroana Reginei Maria.

Primăria Iaşi, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, a demarat procedurile necesare pentru construcţia Sălii polivalente, lucrări care vor dura 36 de luni, iar costurile acesteia se vor ridica la 43 de milioane de euro. Autorităţile din Iaşi aşteaptă oferte de la firme până pe data de 10 martie.

Sala va avea trei etaje, va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalităţii care se află în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgenţă şi a viitorului Stadion Municipal.

Sala de sport din Iaşi va fi folosită pentru competiţii sportive, evenimente culturale, bineînţeles, antrenamentul sportivilor, dar şi alte evenimente majore. Vor putea fi găzduite mai multe tipuri de competiţii, precum gimnastică, handbal, baschet sau volei.

De asemenea, sala va avea multiple facilităţi de servire pentru spectatori, spaţii comerciale, garderobe, puncte de prim ajutor, terase exterioare, dar şi sisteme moderne de comunicare, multimedia şi sonorizare.

Am încredere că lucrările la această sală de sport vor debuta în scurt timp şi că se vor găsi fondurile necesare, aşa cum a promis şi domnul ministru Cseke, necesare pentru construcţia ei. În urma finalizării Sălii polivalente "Regina Maria", Iaşiul va atrage mai mulţi vizitatori, sportivi de performanţă, evenimente de anvergură şi va fi una din capitalele sportului românesc.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Dan Barna:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Mai este cineva care este înscris la intervenţii? Nu.

Atunci, voi citi şi numele celor care au transmis declaraţii depuse în scris.

De la Grupul PSD au depus declaraţii în scris: Eugen Bejinariu, Daniela Oteşanu, Vasilică Toma, Nicu Niţă, Ştefan Muşoiu, Daniel Tudorache şi Eugen Neaţă.

De la Grupul PNL au depus declaraţii în scris: Florin-Alexandru Alexe, Florică Ică Calotă, Cristina Burciu, Alexandru Popa, George Şişcu, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, Robert-Ionatan Sighiartău.

De la Grupul USR, domnul deputat Radu Panait.

De la Grupul AUR, domnul deputat Vasile Nagy.

De la Grupul minorităţilor naţionale, domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol.

În momentul de faţă, lista a fost finalizată.

Vă mulţumesc.

Declar şedinţa închisă.

 
   

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
  Florin-Alexandru Alexe - declaraţie politică intitulată Rămânem pe drumul european! Rămânem pe calea democratică!;

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

"Rămânem pe drumul european! Rămânem pe calea democratică!"

Am celebrat recent, în plenul Parlamentului României, 15 ani de când facem parte din Uniunea Europeană. A fost un moment plin de însemnătate pentru statul român, pentru societatea românească şi, îndrăznesc să cred, pentru fiecare dintre noi, reprezentanţi ai poporului în Parlament.

Drumul României spre Uniunea Europeană nu a fost unul uşor. Înainte de instaurarea regimului comunist, ţara noastră era reprezentată cu demnitate la cel mai înalt nivel. Din nefericire, regimurile criminale Dej şi Ceauşescu au distrus strălucita elită a României şi au îndepărat România de Europa civilizată. În loc să participe la reclădirea Europei, regimul comunist a ţinut ţara noastră în apropierea dictaturilor şi a experimentelor socialiste nereuşite. În loc să prosperăm, ne-am întors în timp, din punct de vedere cultural, social şi politic. Din 647.875 de oameni intraţi pe mâna Securităţii, un sfert au murit în lagăre, închisori şi deportare, potrivit istoricului Marius Oprea. Nenumăraţi patrioţi şi-au pierdut viaţa în închisoarea de la Sighet, acolo unde fiecare român ar trebui să meargă pentru a înţelege proporţiile dezastrului cauzat de regimul comunist.

Revoluţia anticomunistă a reprezentat cel mai important pas pe care România îl făcea către Europa. Sătui de probleme, foamete şi cenzură, românii au ieşit în stradă să-şi arate nemulţumirea faţă de regimul Ceauşescu. Tinerii au strigat "libertate", iar coşmarul comunist avea să se încheie. Preţul libertăţii a fost enorm. 1.116 persoane au murit, potrivit Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, iar rănile familiilor îndoliate nu vor putea fi închise niciodată.

După 1990, forţele democratice au pus, cu orice risc, România pe drumul european. Deşi noua putere politică dominantă a preluat obiceiurile vechilor structuri, românii şi-au spus, din nou, punctul de vedere în stradă. Mineriadele au arătat două adevăruri: România era încă pe mâna unor forţe care se opuneau europenizării, dar românii nu putea să fie reduşi la tăcere. Din nefericire, justiţia încă nu ne poate spune exact câţi oameni au murit în timpul sângeroaselor evenimente din 1990, iar autorii abuzurilor împotriva protestatarilor paşnici sunt încă în libertate.

În data de 1 februarie 1993, avea loc semnarea Acordului de asociere a României la Uniunea Europeană. Acest moment nu era posibil fără românii care au crezut în libertate şi au ieşit în stradă în timpul Revoluţiei sau al Mineriadelor. Indiferent de provocările cu care s-a confruntat în perioada tranziţiei, după momentul semnării Acordului de asociere la UE, ţara noastră şi-a urmat parcursul european. Forţele politice democratice, societatea civilă, mediul academic, autorităţi şi cetăţeni au muncit pentru realizarea visului european.

În continuare, merită să evocăm câteva momente importante din relaţia României cu UE. În data de 1 februarie 1995, a avut loc intrarea în vigoare a Acordului de asociere la UE. În luna iunie 1995, ţara noastră prezenta cererea oficială de aderare la UE. În 2004, negocierile tehnice dintre România şi UE se încheiau. În anul 2005, a fost semnat tratatul de aderare al României şi al Bulgariei la UE. După eforturi susţinute ale guvernului liberal după 2005, în luna decembrie 2006, Consiliul European de la Bruxelles din 14-15 decembrie 2006 a confirmat aderarea României la UE la 1 ianuarie 2007. Momentul în care România a devenit stat membru al Uniunii Europene a fost plin de însemnătate pentru toate generaţiile.

Intrarea în UE a schimbat România fundamental. Comunitatea europeană ne-a oferit sprijin să ne dezvoltăm, să întărim instituţiile democratice şi, atunci când a fost cazul, să apărăm statul de drept.

Libera circulaţie le-a permis multor români să-şi urmărească visele, să se dezvolte şi să prospere. Indiferent de statul UE în care ajungem, găsim români demni care îşi desfăşoară activitatea în mod cinstit, ei devenind modele pentru întreaga comunitate. Deşi tragem nădejde că îi vom convinge să se întoarcă în ţară cât mai repede, apreciem că românii care muncesc şi inovează în UE se bucură de beneficiile cetăţeniei europene.

Având în vedere creşterea mişcărilor extremiste din ultimii ani, unitatea comunităţii europene devine mai importantă ca oricând. Dacă vrem să păstrăm viu sentimentul de apartenenţă la Europa libertăţilor, trebuie să răspundem ferm în faţa derapajelor iliberale. Am convingerea că românii se vor opune provocărilor extremiste şi vor susţine demersurile forţelor democratice.

Criza din Ucraina ne arată cât de fragilă poate să fie o naţiune în faţa ameninţărilor externe. Suntem recunoscători UE şi NATO pentru protecţia oferită în faţa ameninţărilor iliberale şi, din postura de stat membru al UE, trebuie să fim solidari cu poporul ucrainean.

Ne aflăm în faţa unui moment de cotitură pentru întreaga Europă. În ultimii 15 ani, apartenenţa la UE ne-a adus sprijinul ţărilor democratice în proiectele necesare dezvoltării ţării noastre. La rândul nostru, am oferit un reper celorlalte state vecine care cred în visul european. Trebuie să fim solidari cu statele care au ambiţii democratice. Este de datoria noastră să arătăm ce înseamnă spiritul european. Rămânem pe calea democratică! Rămânem pe drumul european!

  Florică Ică Calotă - declaraţie politică având ca obiect Securitatea alimentară în situaţie de criză;

Domnul Florică Ică Calotă:

"Securitatea alimentară în situaţie de criză"

Având în vedere impactul schimbărilor climatice şi al degradării mediului asupra producţiei de alimente sau schimbările geopolitice care ameninţă funcţionarea lanţului de aprovizionare cu alimente, un plan de urgenţă al Uniunii Europene pentru aprovizionarea cu alimente şi securitate alimentară este mai necesar ca niciodată.

Pandemia de COVID-19 a scos la iveală vulnerabilitatea lanţului alimentar european în faţa unor provocări la nivel de aprovizionare. Măsurile existente în cadrul Politicii Agricole Comune şi politica comună în domeniul pescuitului au contribuit la atenuarea celor mai grave deficite şi la accelerarea redresării, însă a devenit evidentă necesitatea unei planificări pentru situaţii de criză viitoare.

În urma crizei provocate de pandemia de COVID-19 şi după cum s-a anunţat şi în cadrul Strategiei "De la fermă la consumator", Uniunea Europeană intenţionează să intensifice coordonarea la nivel european pentru a se asigura că cetăţenii europeni nu se vor confrunta cu penurii de alimente în timpul crizelor.

Comisia Europeană a adoptat la 12 noiembrie 2021, Planul de urgenţă pentru aprovizionare şi securitate alimentară.

Prin această comunicare, Comisia a recunoscut că sunt necesare îmbunătăţiri suplimentare în anumite domenii, pentru a continua să se asigure aprovizionarea cu alimente şi securitatea alimentară în perioade de criză.

În acest scop, se va înfiinţa Mecanismul European de pregătire şi de reacţie în caz de criză în domeniul securităţii alimentare - EFSCM, alcătuit dintr-un grup de experţi în lanţul de aprovizionare cu alimente, coordonat de Comisie pentru a face schimb de date şi practici şi pentru a consolida coordonarea.

Se va concentra asupra unor activităţi specifice şi asupra unui set de acţiuni care trebuie finalizate între jumătatea anului 2022 şi sfârşitul anului 2024.

Din sectorul privat, sunt incluşi fermierii, pescarii, producătorii din acvacultură, prelucrătorii de alimente, traderii şi comercianţii cu amănuntul, precum şi transportatorii şi logisticienii. De asemenea, autorităţile UE, naţionale şi regionale vor fi esenţiale pentru acest plan.

Abordarea acestui plan este esenţial pentru îmbunătăţirea nivelului de pregătire al Uniunii Europene şi se bazează pe colaborarea dintre toate entităţile publice şi private care fac parte din lanţul de aprovizionare cu alimente.

  Cristina Burciu - declaraţie politică având titlul 15 ani în Uniunea Europeană;

Doamna Cristina Burciu:

"15 ani în Uniunea Europeană"

Plenul Parlamentului României a fost, săptămâna trecută, gazda unui eveniment solemn şi aniversar, cu prilejul aniversării a 15 ani de la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană.

​Aş vrea să subliniez că şedinţa solemnă comună a celor două Camere parlamentare a avut un rol pozitiv, acela de a oferi recunoaşterea binemeritată a prezenţei României ca membru al Uniunii Europene.

Chiar dacă mai sunt sceptici în privinţa avantajelor obţinute de noi prin acest statut, este evident că ne merităm prezenţa în Europa Unită, continuând astfel demersurile permanente ale statului român, pentru democraţie, prosperitate, libertate şi demnitate.

Sunt convinsă că, având calitatea de membru în Uniunea European, dar şi în NATO şi în celelalte organisme europene de prim rang, vom putea mult mai uşor să finalizăm construcţia statului modern, de drept şi democratic.

Trebuie să recunoaştem că în aceşti 15 ani am făcut paşi uriaşi în dezvoltarea generală a ţării, dar şi în ceea ce priveşte progresul oamenilor. Am reuşit, în această perioadă, să diminuăm foarte multe dintre efectele nefaste cu care ne-am confruntat anterior aderării, şi anume, sărăcia populaţiei, abandonul şcolar, şubrezirea clasei de mijloc, neparticiparea civică la viaţa comunităţii. La toate aceste capitole stăm, fără îndoială, sensibil mai bine decât înaintea momentului oficial al aderării, 1 ianuarie 2007.

Întărirea instituţiilor publice şi a statului de drept, precum şi investiţiile în sănătate, educaţie, infrastructură şi serviciile publice, trebuie să fie de acum înainte principalele preocupări ale decidenţilor politici şi ale Guvernului Ciucă. Doar aşa vom putea face paşi sustenabili spre realizarea proiectului României moderne, europene şi democratice, după aceşti 15 ani.

Sunt convinsă că avem nevoie de poziţii ferme şi demne, atât în cadrul instituţiilor Uniunii Europene, cât şi în Alianţa Atlanticului de Nord, a cărei parte suntem. Naţionalismul extremist, construit meticulos şi indus în mod voit în rândul conştiinţei colective, trebuie să fie transpus într-un patriotism veritabil şi credibil, atât pentru români, cât şi pentru partenerii noştri externi.

  Dragoş Gabriel Zisopol - declaraţie politică având ca subiect Ziua Mondială a Limbii Elene;

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

"Ziua Mondială a Limbii Elene"

Ziua de 9 februarie a fost declarată din anul 2017 Ziua Mondială a Limbii Elene. Aceasta coincide cu ziua comemorării poetului naţional grec Dionysos Solomos (8 aprilie 1798 - 9 februarie 1857), autorul simbolicului "Imn către Libertate", poezie inspirată din lupta Greciei pentru independenţă, care va deveni ulterior imnul naţional al ţării şi al statului Cipru.

Oficializarea acestei sărbători a încurajat declanşarea de iniţiative care să ducă la răspândirea limbii şi a culturii greceşti în toate colţurile pământului.

Continuitatea limbii elene, vorbită în Elada fără întrerupere de mai mult de 40 de secole, de 28 de secole folosind acelaşi alfabet, i-a permis culturii greceşti să contribuie şi să îşi aducă în continuare aportul esenţial la patrimoniul cultural mondial.

În acest context, cuvintele şi faptele noastre cred nu vor fi niciodată îndeajuns pentru a cinsti cum se cuvine Ziua Mondială a Limbii Elene şi a-i preţui pe cei ce o slujesc sub diverse forme, în Grecia şi în afara ei.

Cuvintele lui Vaggelis Iliopoulos, candidat la Premiul Andersen în anul 2018, mă îndreptăţesc să susţin acest lucru - "Dacă, într-o bună zi, cuvintele greceşti ar hotărî să plece, nu ar rămâne doar elenii fără posibilitatea de a gândi şi de a se exprima. În toate limbile, cu precădere în domeniile filozofiei şi ştiinţelor, s-ar lăsa întunericul. Deoarece limba elenă este lumină, lumina civilizaţiei. O lumină plină de suflet".

În România, Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Limbii Elene a fost legiferată ca zi festivă prin Legea nr. 204 din 20 iulie 2018 şi a fost pentru prima dată sărbătorită la Bucureşti în anul 2019. Potrivit prezentei legi, pentru conştientizarea importanţei limbii elene în păstrarea identităţii etnice, dar şi a rolului său în cadrul culturii române şi a celei universale, în localităţile din România în care trăiesc membri ai comunităţii greceşti sau filoeleni se pot organiza manifestări culturale dedicate acestei sărbători.

Legea încununează munca de peste 30 de ani a membrilor Uniunii Elene şi a reprezentanţilor instituţiilor partenere din România şi Grecia, care au contribuit deopotrivă la dezvoltarea în această ţară a învăţământului în limba neogreacă.

Exemple elocvente în acest sens sunt:

  • predarea limbii elene în instituţiile de învăţământ preuniversitar sau la sediile filialelor Uniunii Elene din România, ca limbă maternă/modernă - cu note în catalog;
  • organizarea Olimpiadei Naţionale de Limba Elenă, începând din anul 2009, în parteneriat, cu recunoaşterea şi cofinanţarea Ministerului Educaţiei Naţionale din România;
  • iniţierea şi organizarea din anul 2014 a Olimpiadei Internaţionale a Elenismului - o manifestare cuprinsă în seria olimpiadelor şi concursurilor şcolare finanţate de Ministerul Educaţiei Naţionale;
  • studierea limbii elene la Lectoratul de Neogreacă din cadrul Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi;
  • studii universitare, postuniversitare şi doctorale la Universitatea din Bucureşti;
  • pregătirea cadrelor didactice cu specialişti de la Universităţi din Grecia etc.

Din anul 2019 şi până în prezent, neîntrerupt, Uniunea Elenă din România şi partenerii acesteia au organizat şi organizează manifestări culturale dedicate Zilei Limbii Elene. Un exemplu elocvent este sărbătorirea Zilei Limbii Elene în anul 2020 la Academia Română, alături de personalităţi din ţară şi din străinătate. În 2021, manifestările dedicate Zilei Limbii Elene au fost organizate de Uniunea Elenă din România în online, ceea ce se va întâmpla şi în acest an.

Aşa cum remarca domnul Κostas Gavroglu, ministru elen al educaţiei în momentul instituirii Zilei Limbii Elene, "este important să înveţi şi să iubeşti limba greacă datorită virtuţilor ei, dar mai ales pentru că a exprimat o mare cultură".

La mulţi ani, limbii elene!

  Eugen Neaţă - declaraţie politică: Răspunsul la problemă face diferenţa;

Domnul Eugen Neaţă:

"Răspunsul la problemă face diferenţa"

Văd şi eu ce vede toată lumea. Costurile vieţii cresc şi la originea creşterii lor se află explozia preţurilor la energie.

Aud şi eu ce aude toată lumea. Efectul creşterii preţurilor la energie se va duce mai departe în toate produsele de care are nevoie lumea pentru a supravieţui.

Simt şi eu ce simte toată lumea. Neliniştea care a cuprins întreaga omenire din cauza pandemiei lasă locul neliniştii mult mai profunde pe care o produce orizontul neclar al accesului la bunuri şi servicii necesare vieţii. Oamenii politici văd, aud şi simt la fel ca oricare om de pe acest pământ. Diferenţa este că cei aleşi să reprezinte sau să guverneze au la dispoziţie mijloacele pentru a interveni în mersul lucrurilor pe acest pământ. Am mai spus-o şi în alte rânduri, sunt de partea politicii care are ca prioritate soarta celor mulţi.

Social-democraţia românească, la fel ca social-democraţia de pretutindeni, este politica soluţiilor directe la problemele pe care le întâmpină populaţia. În faţa acestui val, colegii mei politici s-au alăturat guvernării şi au determinat-o în acest fel să întâmpine criza preţurilor la energie cu măsuri sociale şi de protecţie a celor cu putere de cumpărare scăzută.

Privesc peisajul politic românesc şi văd ceea ce vede toată lumea - partide care vorbesc despre prosperitate prin investiţii iluzorii, ca şi cum totul merge ca la carte, partide care fac elogiul unui trecut politic criminal, ca soluţie la toate problemele româneşti şi partide care îşi ridică poalele în văzul lumii pentru a-i oferi circ, într-un spectacol grotesc, fără programe şi fără idei.

Toată lumea vede, aude şi simte la fel. Efectul este însă diferit, de la caz la caz. Unii fug de realitate şi o fac ori pentru că se tem de ea, ori pentru că nu au soluţii, de cele mai multe ori, din ambele cauze.

Noi, social-democraţii români, am decis să participăm la guvernarea acestui moment dificil cu soluţii concrete. Le-am detaliat aici în ultima vreme şi, în bună parte, s-au aplicat deja. Mergem mai departe prin această furtună contemporană cu încrederea că vedem, auzim şi simţim la fel, dar suntem foarte diferiţi atunci când căutăm soluţii pentru problemele pe care le au oamenii cu adevărat.

  Marian Mina - declaraţie politică având titlul Am început anul 2022 în forţă. Investiţiile în infrastructură sunt fără precedent şi vor garanta un nivel de trai mai bun;

Domnul Marian Mina:

"Am început anul 2022 în forţă. Investiţiile în infrastructură sunt fără precedent şi vor garanta un nivel de trai mai bun"

Începând cu 25 noiembrie 2021, când Partidul Social Democrat a intrat la guvernare pentru a stopa declinul în care se afla România, au debutat o serie de măsuri clare şi necesare în toate domeniile de activitate, prin ministerele conduse de membrii social-democraţi.

Cele mai importante schimbări au avut loc în domeniile ce ţin de protecţia socială - sprijinirea românilor care au nevoie de ajutorul statului - şi, în mod evident, infrastructura naţională.

Înainte de toate, voi preciza că USR, partidul pe care l-am înlocuit la guvernare, nu a făcut în 8 luni de guvernare decât să monitorizeze lucrările de infrastructură în desfăşurare, pentru că de conceput şi de lansat, de aproape toate proiectele din România ultimilor 6 ani, PSD s-a ocupat şi a făcut-o destul de bine.

PSD a făcut ce era necesar să facă, şi anume, să dezvolte infrastructura României în ansamblu, nu doar în anumite regiuni ale ţării. Noi, social-democraţii, vom insista pe proiectele care să lege sudul ţării de centrul ei, respectiv de nord-vest şi nord-est. Pachetul nostru de investiţii în infrastructură pentru următorii 10 ani presupune 73 miliarde de euro, oferind României o oportunitate rară de a ajunge din urmă ţările din Europa de Vest.

România este acum capabilă să înceapă în sfârşit proiecte de infrastructură care au fost suspendate anterior, investind miliarde de euro în următorii zece ani, în proiecte ce includ reconstrucţia drumurilor şi podurilor noastre, investiţiile în transportul public şi reducerea întârzierilor de întreţinere ale căii ferate, extinderea reţelei de autostrăzi şi drumuri expres pentru a ajuta oraşele mai mici, comunităţile rurale şi cu venituri mici să atragă atenţia dezvoltatorilor industriali care caută noi locaţii pentru a investi.

Coridoarele paneuropene de drumuri 4 şi 9 sunt o prioritate şi vor fi dezvoltate într-un ritm accelerat. De asemenea, în premieră, vom insista pe realizarea drumurilor expres, construite mai ieftin, dar care vor fi nespus de eficiente pentru atragerea investitorilor în Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

În ciuda blocajelor birocratice şi a crizei mondiale, proiectele privind infrastructura ar trebui privite ca o victorie pentru administraţia României. Lupta pentru a le realiza are implicaţii clare pentru restul mandatului nostru şi pentru viitorul economiei româneşti.

De aceea, vă asigurăm că investiţiile în infrastructură sunt fără precedent şi vor garanta un nivel de trai mai bun pentru fiecare român.

  Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică având titlul România, partener strategic pentru NATO şi UE;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"România, partener strategic pentru NATO şi UE"

În urma ameninţărilor lansate de Federaţia Rusă, nu doar integritatea teritorială a Ucrainei este pusă în pericol, ci întreaga reţea de securitate şi stabilitate existentă între ţările europene democratice. Cooperarea şi coordonarea de măsuri ale NATO şi UE constituie un avantaj care formează "scutul diplomatic" împotriva agresiunii ruse. În acest cadru geopolitic, România demonstrează încă o dată relevanţa strategică pe care o are, precum şi potenţialul de a contrabalansa influenţa rusă în Marea Neagră.

În urma anexării Crimeii în 2014, România împarte, de facto, o frontieră comună cu Federaţia Rusă pe Marea Neagră. Moscova încearcă prin acest avantaj să-şi extindă controlul pe flancul estic al NATO, revenind din acest punct de vedere la geografia din perioada Războiului Rece. Federaţia Rusă şi-a extins controlul asupra porturilor, rutelor comerciale şi traseelor energetice, iar mai departe, demarând o campanie de hărţuire militară a NATO pentru a-şi afirma supremaţia în Estul Europei. Această strategie este iluzorie şi complet nefezabilă în contextul parteneriatelor strânse dintre statele democratice sub egida NATO şi UE, precum şi datorită colaborării militare dintre România şi Statele Unite. În urma sfârşitului Războiul Rece, relaţiile bilaterale şi multilaterale sunt mai strânse ca niciodată, iar realitatea interdependenţei economice şi energetice, care există între ţările europene, face ca mişcarea de invadare a Ucrainei de către Federaţia Rusă să fie una absurdă.

Diplomaţia română a dat asigurări că nu există motive reale de îngrijorare cu privire la izbucnirea unui conflict armat în care România va fi implicată, tocmai datorită inegalităţii de forţe. Acordarea de ultimatumuri Occidentului nu are decât rolul de a produce agitaţie, ca şi campaniile de fake news.

Statele Unite ale Americii, NATO, UE, alături de aliaţii lor, nu vor permite repetarea unui scenariu de anexare ilegală sau compromitere a integrităţii teritoriale a Ucrainei. Avem încredere în capacitatea militară a NATO, dar şi în forţele diplomatice ale UE, prilej cu care afirm că mijloacele diplomatice sunt calea de urmat pentru dezescaladarea situaţiei.

  Ştefan Muşoiu - declaraţie politică: Dovada că noi ne ţinem de cuvânt - PSD vine aproape zilnic cu iniţiative şi cu propuneri!;

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Dovada că noi ne ţinem de cuvânt - PSD vine aproape zilnic cu iniţiative şi cu propuneri!"

Cu doar câteva zile înainte de formarea Cabinetului Ciucă, dar şi imediat după data de 25 noiembrie 2021, vă anunţam, atât eu, cât şi alţi colegi parlamentari ai PSD, prin intermediul mai multor declaraţii politice sau luări de poziţie, că partidul pe care îl reprezentăm în cele două Camere nu îşi va pierde niciodată timpul cu divergenţele gratuite cu partenerii de guvernare. Şi subliniez că nici oferirea de replici la provocările de orice fel şi care au tot venit dinspre PNL, de la unii cu spirit insurgent mai accentuat sau poate cu apucături prea radicale, nu ne-a interesat încă de la accederea la guvernare şi nici acum nu constituie un obiectiv pentru noi.

Din nou, noi, cei de la PSD, am probat că nu ne-am concentrat şi nu ne concentrăm pe astfel de conflicte sterile şi deloc lucrative! Subiectele a două declaraţii politice, despre care vă semnalam în debutul acestui discurs, respectiv "Creşterea entropiei PSD, consfinţită de sondajele de opinie" şi "Pentru noi contează creşterea nivelului de trai, nu contrele continue sau testarea răbdării partenerilor de guvernare", consfinţesc şi ele preocupările reale ale parlamentarilor social-democraţi şi ale miniştrilor săi şi pot fi considerate, în mod generic, un crez comun al nostru.

Însă, dincolo de afirmaţiile mele, există o serie de fapte clare care vin şi le demontează orice critici până şi celor mai vehemenţi opozanţi ai PSD sau cârcotaşilor de serviciu.

Concret, PSD se prezintă în faţa opiniei publice, aproape zilnic, cu o serie de iniţiative şi cu diverse propuneri pertinente pentru diminuarea crizei sanitare şi pentru îmbunătăţirea reală a calităţii vieţii tuturor românilor, după adevăratul tzunami provocat de Cabinetul Orban şi alimentat de greşelile radicale ale Guvernului Cîţu de ale căror efecte este destul de complicat să pui la adăpost cât mai repede întreaga populaţie. În plus, în afară de stoparea consecinţelor mult prea numeroase şi neplăcute generate de fostele guvernări de dreapta, trebuie remarcată şi o perpetuă reticenţă venită din partea conducerii PNL faţă de miniştrii noştri. Iar această reticenţă mai este dublată şi de un spirit constant de frondă care nu face altceva decât să blocheze, mereu, implementarea multor decizii ale PSD pentru întrajutorarea populaţiei sărăcite şi exploatate de diverse entităţi economice, cum s-a întâmplat, spre exemplu, în urma procesului liberalizării haotice a pieţei de energie.

Altfel spus, în timp ce PSD construieşte cu specialiştii şi miniştrii săi planuri clare pe care le prezintă şi în coaliţie, şi public, o parte din PNL se mulţumeşte doar să reacţioneze la aceste măsuri ale noastre, în loc să vină să conlucrăm împreună!

Noi muncim, iar conducerea PNL se prezintă în faţa românilor doar cu reacţii de combatere şi de negare a eforturilor susţinute ale PSD! Nu vreau să intru în prea multe amănunte privind originea acestei atitudinii deloc corecte şi tot atât de constructive, însă, cel mai probabil, are ca sursă teama PNL că doar ei se vor eroda la guvernare. De asemenea, nu îmi propun nici să mă apuc să descâlcesc explicaţiile fără noimă şi fără argumente concrete venite dinspre unii lideri liberali faţă de modul în care PSD gestionează actul de guvernare. Dar, dincolo de aceste lovituri sub centură şi rafale gratuite de critci, toată lumea remarcă pericolul real care încearcă să se insinueze în mod subtil în coaliţie, respectiv curentul de opinie determinat şi dirijat împotriva premierului Nicolae Ciucă pentru a destrăma actualul arc guvernamental.

Aşa cum subliniam încă din debutul acestei declaraţii politice, chiar de la formarea guvernului, PSD s-a bazat pe percepţia sa în rândul populaţiei, cea de partid matur, serios, care, odată intrat într-o coaliţie de guvernare, face tot ce-i stă în putinţă pentru ca ea să supravieţuiască exclusiv în favoarea tuturor românilor. Acesta este "motorul principal" care pune PSD în mişcare dintotdeauna!

PSD a înţeles clar că românii s-au săturat de certurile tuturor celor care s-au perindat la guvernare şi că agenda cu scandaluri din Palate nu are nimic în comun cu agenda cetăţeanului de rând. Şi tocmai din aceste motive, populaţia a pus şi pune, în continuare, ineficienţa unei guvernări pe seama celor care stârnesc certurile din coaliţie şi niciodată pe a celor care muncesc în mod cuantificabil pentru ţară. Nu dau sfaturi, doar vă reamintesc că trebuie să ne canalizăm cu toţii eforturile să scoatem România, cât mai urgent, din crizele în care au târât-o antecesorii noştri, fie din neştiinţă, fie din dezinteres, fie din unele manifestări care au trădat şi reaua-voinţă!

Faptul că până şi electoratul de dreapta, în larga lui majoritate, a ajuns la concluzia că, în împrejurările dificile din ultima vreme, România are nevoie de o coaliţie de guvernare puternică, reprezintă încă o dovadă certă că eforturile PSD şi ale miniştrilor săi contează foarte mult, atât graţie numărului lor, dar mai ales prin efectele benefice generate constant.

Îmi voi încheia observaţiile, reamintindu-vă tuturor că anul 2022 poate să însemne relansarea economiei şi trecerea de la stadiul de piaţă de consum la cel lucrativ! Ţine de noi, dar mai ales de reprezentanţii PNL să facem ca acest an să devină anul reformelor benefice, şi nu finalul unui proiect comun pentru România, pact semnat între doi opozanţi istorici, puternici, în folosul întregii populaţii!

  Vasile Nagy - declaraţie politică despre Poliţia de Frontieră;

Domnul Vasile Nagy:

"Poliţia de Frontieră"

Poliţia de Frontieră Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului care exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară, inclusiv braţul Măcin şi canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă şi în zona economică exclusivă, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă, în condiţiile legii.

Organism relativ tânăr, dar cu vechi tradiţii de-a lungul veacurilor în asigurarea ordinii la graniţele române, Poliţia de Frontieră se afirmă ca o instituţie cu personalitate proprie şi individualitate în executarea misiunilor, fiind în măsură să scoată în evidenţă, încă de la frontieră, adevărata imagine a statului de drept şi autentica democraţie şi civilizaţie a poporului român.

Cu aproximativ 3.150 kilometri de graniţă aflată în responsabilitate, Poliţia de Frontieră Română se confruntă permanent cu o problematică extrem de variată şi cu diverse motivaţii ilicite de tranzitare a frontierei române, pornind de la migraţia ilegală, traficul cu stupefiante, armament şi autoturisme furate şi terminând cu contrabanda, sub toate formele ei de manifestare.

Organizată după modelul instituţiilor similare din statele UE, Poliţia de Frontieră Română depune eforturi susţinute pe linia prevenirii şi combaterii fenomenelor infracţionale transfrontaliere şi pentru aplicarea şi respectarea legislaţiei interne şi internaţionale în vigoare, astfel încât, la frontierele României, activităţile specifice să se alinieze standardelor internaţionale.

Data de 24 iulie a fost desemnată ca Ziua Poliţiei de Frontieră Române prin articolul nr. 45 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române. Alegerea acestei date este legată de unirea celor două structuri grănicereşti din Moldova şi Ţara Românească de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza din data de 24 iulie 1864.

Prin Înaltul Decret Domnesc numărul 893 din 24 iulie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, se prevedea organizarea grănicerilor din Moldova după modelul celui din Ţara Românească şi unirea celor două corpuri grănicereşti.

Ziua Poliţiei de Frontieră Române are o conotaţie istorică specială, pentru că marchează în fiecare an memoria colectivă, adică ne arată temeiurile din vremuri imemoriale pe care se aşază tradiţia apărării pământului nostru.

Poliţia de Frontieră Română a urmărit permanent - în cadrul proceselor de transformare instituţională derulate în ultimii ani - crearea unei instituţii funcţionale, moderne, compatibile cu structurile similare din ţările membre ale Uniunii Europene şi capabile să combată eficient fenomenele infracţionale transfrontaliere.

Prin reorganizările etapizate, înfăptuite începând din anul 2001, s-a avut în vedere optimizarea structurii, în special pentru îmbunătăţirea practicilor de lucru şi dezvoltarea eficacităţii în supravegherea şi controlul fizic al frontierelor României, dar şi pentru a răspunde riscurilor generate de infracţionalitatea transfrontalieră, a creşte capacitatea de realizare a analizelor de risc operaţionale şi, nu în ultimul rând, pentru crearea condiţiilor necesare creşterii capacităţii de pregătire a personalului propriu.

De asemenea, după aderarea României la Uniunea Europeană, au fost create structuri de legătură între structura noastră şi instituţiile europene, realizându-se astfel un canal direct de comunicare, în special pe linie operativă.

În funcţie de evoluţia infracţionalităţii transfrontaliere şi de cerinţele impuse de statutul de ţară membră a Uniunii Europene, respectiv semnatară a Acordului Schengen, în viitor, Poliţia de Frontieră Română va acţiona pentru modificarea structurii sale organizatorice, astfel încât eficienţa activităţilor sale să se menţină la un nivel maxim.

Structura Poliţiei de Frontieră permite coordonarea unitară a activităţilor specifice derulate, asigurarea unui înalt nivel de supraveghere şi control la frontiera terestră, maritimă şi fluvială, combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în zona de responsabilitate, precum şi respectarea regimului juridic al frontierei de stat.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră este condus de un inspector general numit prin ordin al ministrului de interne, care este ajutat de adjuncţi. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră are în structura sa organizatorică direcţii, servicii şi birouri.

Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră şi Garda de Coastă sunt unităţi distincte în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, cu o competenţă teritorială determinată.

Instituţiile de învăţământ pentru pregătirea şi specializarea personalului asigură pregătirea iniţială si continuă a personalului Poliţiei de Frontieră, contribuind esenţial la creşterea nivelului de formare profesională, pe baza unui sistem performant, care corespunde cerinţelor de securitate a frontierei României şi practicilor europene în domeniu.

Dispoziţiile transmise în contextul COVID-19 trebuie puse în practică în mod eficient şi, pe de altă parte, aceea de susţinere a poliţiştilor de frontieră care, în aceste zile, alături de personalul medical, se află în prima linie şi interacţionează direct cu participanţii la trafic ce revin în ţară din zone de risc.

În contextul pandemiei COVID-19, pentru limitarea răspândirii virusului SARS COV 2 şi pentru a proteja sănătatea tuturor persoanelor, la nivel internaţional, cât şi naţional au fost necesare unele restricţii de călătorie. Aceste măsuri au avut influenţe majore în circulaţia internaţională a persoanelor, fapt ce a condus la scăderea semnificativă a traficului de persoane şi mijloace de transport prin punctele de frontieră, implicit la scăderea infracţionalităţii transfrontaliere.

  Nicu Niţă - declaraţie politică intitulată Intrarea PSD la guvernare a însemnat relansarea agriculturii româneşti;

Domnul Nicu Niţă:

"Intrarea PSD la guvernare a însemnat relansarea agriculturii româneşti"

Declaraţia mea politică se referă la măsurile economice şi legislative propuse şi adoptate de Partidul Social Democrat în primele două luni de guvernare, pentru domeniul agricol.

În viziunea Partidului Social Democrat, agricultura a fost şi va rămâne un veritabil motor de creştere economică, care trebuie alimentat şi susţinut corespunzător de statul român.

Fără sprijin, agricultorii români nu pot fi competitivi, astfel că pe masa românilor ajung preponderent produse din import, mult mai slabe calitativ şi mult mai scumpe, în timp ce fermierii români ajung să îşi abandoneze recoltele pe câmp, pentru că nu le pot valorifica la valoarea lor adevărată, iar produsele româneşti nu ajung să fie valorificate pe piaţa internă.

De aceea, de anul acesta se reia sprijinul acordat legumicultorilor pentru Programul "Tomata". Timp de mai bine de 3 ani de la iniţierea sa de către Partidul Social Democrat, Programul "Tomata" a reprezentat una din măsurile semnificative de sprijin pentru legumicultori şi a funcţionat fără nicio abatere. Astfel, pe mesele românilor au ajuns roşii autohtone, fără niciun fel de substanţe, cu gust bun şi nutritive.

Programul "Tomata" şi de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate are alocat pentru anul 2022 un buget de 225 de milioane de lei (45 milioane euro).

Sprijinul este de 4000 de euro/beneficiar pentru producţiile valorificate în perioada 1 martie - 10 iunie şi 15 octombrie - 9 decembrie.

Sprijinul pentru producţia de ardei, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde, valorificate în perioada 15 octombrie - 9 decembrie, este de 1000 de euro.

Programul "Usturoi" are un buget alocat de 22,2 milioane de lei (4.5 milioane de euro). Astfel, se acordă un sprijin de 3000 euro/ cultură/hectar/beneficiar în condiţiile unei producţii minime de 3 kg/10mp, pentru producţia valorificată în perioada 1 iunie - 21 decembrie.

O altă măsură propusă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, condus de ministrul PSD Adrian Chesnoiu, este reducerea subvenţiei la motorină pentru fermieri, la 1,630 lei/litru. Această măsură presupune un preţ mai redus cu aproximativ 25% faţă de cel plătit la pompă. Bugetul alocat pentru acest sprijin este de 309 milioane lei.

Alte măsuri din domeniul agricol aprobate la nivelul Ministerului Agriculturii, în primele două luni de guvernare a PSD, vizează fonduri nerambursabile de peste un miliard de euro, în baza unor proiecte de dezvoltare a exploataţiilor agricole, majorarea de la 40 de milioane la 70 de milioane de lei a sumelor acordate ca sprijin în anul 2021, pentru fermierii care se ocupă de îmbunătăţirea genetică a efectivelor de vaci, de bivoliţe, de taurine, de cabaline, de ovine şi de caprine, dar şi acordarea subvenţiilor pentru crescătorii de vaci de lapte, de bivoliţe şi de taurine pentru carne. Plăţile erau blocate de aproape 6 luni, în urma unei decizii a fostului ministru al agriculturii, Adrian Oros.

În contextul scumpirilor energiei electrice, ministrul PSD al agriculturii a iniţiat un proiect de hotărâre care a fost aprobat de Guvern, prin care statul va achita până la 50% din cheltuielile cu energia electrică consumată pentru irigaţii.

La nivel legislativ, Partidul Social Democrat a propus o serie de iniţiative legislative care să vină în sprijinul fermierilor români.

O primă măsură legislativă din domeniul agricol propusă de parlamentarii PSD şi care a fost promulgată o reprezintă solicitarea ca gospodăria ţărănească să poată deveni membru asociat în cooperativele agricole. Elementul de bază care poate salva satul românesc este gospodăria ţărănească, organizată şi coordonată de ţăranul gospodar. Este un element de mândrie pentru noi, românii, gospodăria ţărănească, şi trebuie să o protejăm şi să o promovăm!

O altă propunere legislativă propusă şi votată de parlamentarii PSD, care a fost promulgată, prevede ca fermierii să poată ridica construcţii agricole pe terenuri aflate în extravilanul localităţii, fără a mai fi necesară trecerea terenului respectiv în intravilan.

Prin această iniţiativă, fermierii vor putea ridica construcţii agricole pe terenuri aflate în extravilanul localităţii, fără a mai fi necesară trecerea terenului respectiv în intravilan.

Această modificare mult aşteptată vine în sprijinul agricultorilor nevoiţi să treacă terenurile în intravilan pentru a-şi putea renova fermele sau pentru extinderea lor.

Aceste măsuri nu ar fi existat dacă Partidul Social Democrat nu ar fi intrat la guvernare, în această perioadă dificilă din punct de vedere economic şi sanitar.

Partidul Social Democrat rămâne în contact permanent cu fermierii şi reprezentanţii industriei alimentare, pentru a propune în continuare măsuri economice şi legislative care să vină în sprijinul fermierilor şi pentru a asigura creşterea competitivităţii, productivităţii şi performanţei, în vederea securizării alimentare a populaţiei.

  Daniela Oteşanu - declaraţie politică având titlul Priorităţile PSD pentru acest an au în vedere măsuri ferme pentru combaterea preţurilor la alimente şi la energie şi consolidarea sistemului medical pentru depăşirea pandemiei!;

Doamna Daniela Oteşanu:

"Priorităţile PSD pentru acest an au în vedere măsuri ferme pentru combaterea preţurilor la alimente şi la energie şi consolidarea sistemului medical pentru depăşirea pandemiei!"

PSD este preocupat de rezolvarea pe termen lung a problemei preţurilor la energie. Soluţiile luate în luna ianuarie prin Ordonanţa de Urgenţă de scădere a preţului la gaze şi la curent reprezintă doar o rezolvare de moment a problemei facturilor. Este importantă rezolvarea pe termen mediu şi lung. Chiar dacă nu deţine portofoliul Energiei în Guvern, PSD lucrează deja la soluţia tehnică de reglementare a preţurilor la producătorii de gaze şi energie, pe o perioadă de un an.

Ca şi Franţa, România va obţine aprobarea Comisiei Europene pentru un plan de temperare a preţului la energie. Soluţia clară este revenirea la reglementare. Realitatea ne-a arătat că nu există o concurenţă reală care să permită liberalizarea pieţei. Preţurile sunt rupte cu totul de mecanismul cerere-ofertă, ceea ce arată că ele sunt speculative în lipsa unei concurenţe reale.

PSD a constituit deja un grup în partid care lucrează la elaborarea actelor normative necesare pentru un calendar de reglementare a pieţei energiei şi gazelor, începând de la 1 aprilie.

Toate datele economice disponibile arată că efectul liberalizării pe pieţele energetice angro a generat preţuri de 2,5 până la 5 ori mai mari în septembrie 2021, faţă de septembrie 2020. Nu există concurenţă reală, iar preţurile nu scad cum profeţeau fals profeţii liberalizării.

Am intrat la guvernare tocmai pentru a corecta derapajele socio-economice grave din ultimii doi ani. În acest sens, PSD a impus "pachetul social", pentru a permite pensionarilor şi salariaţilor cu venituri mici să aibă o rezervă financiară decentă pentru a depăşi cu bine iarna.

PSD a susţinut şi a determinat mecanismul plafonării şi compensării preţului la electricitate şi la gaze. Am promovat acordarea unui ajutor financiar consistent, pentru încălzire, pentru pensionarii cu pensii mai mici de 1.600 de lei. Miniştrii social-democraţi au propus o soluţie juridică, prin care compensarea facturilor să se aplice încă de la 1 ianuarie, variantă pe care miniştrii PNL ai energiei şi justiţiei au respins-o, din păcate, fără o justificare solidă.

În ceea ce priveşte gestionarea pandemiei, PSD a început să ia măsuri pentru consolidarea sistemului sanitar prin deschiderea centrelor de evaluare prespitaliceşti, pentru pacienţii cu forme uşoare sau medii, prin creşterea capacităţii de testare, inclusiv testare gratuită la medicul de familie şi în centrele de testare şi prin achiziţia de antivirale pe bază de reţetă în tratamentul ambulatoriu, al persoanelor cu simptome uşoare sau medii.

O deosebire majoră dintre ministrul PSD al sănătăţii, Alexandru Rafila, şi predecesorii săi e că acum Ministerul Sănătăţii se ocupă şi de bolnavii cu alte afecţiuni, nu doar de cei cu COVID. Viaţa este la fel de importantă pentru toţi pacienţii. Ministerul Sănătăţii a început derularea unui program pentru asigurarea tratamentului în România al copiilor care se nasc cu malformaţii cardiace, fără a fi nevoie de transferul lor în străinătate.

PSD a intrat la guvernare pentru că nivelul de trai al românilor se degrada în fiecare zi. În doar două luni, miniştrii social-democraţi au luat deja primele măsuri pentru a majora veniturile oamenilor. PSD va susţine creşterile de venituri pentru populaţie şi va interveni cu măsuri concrete pentru reducerea preţurilor la alimente şi energie şi pentru a depăşi pandemia, inclusiv prin accesul crescut la asistenţă medicală atât al celor care se îmbolnăvesc de COVID, cât şi al pacienţilor cu alte afecţiuni.

  Radu Panait - declaraţie politică: Siguranţa elevilor în şcoli trebuie să fie o prioritate!;

Domnul Radu Panait:

"Siguranţa elevilor în şcoli trebuie să fie o prioritate!"

Zilele trecute, Guvernul Ciucă a împlinit două luni de mandat, timp în care în ţară s-a instaurat la propriu, haosul. România a intrat în cel de-al cincilea val al pandemiei de coronavirus, a înregistrat recorduri de infectări, numărul persoanelor vaccinate nu a crescut din cauză că certificatul verde nu a mai fost adoptat, iar siguranţa elevilor în şcoli nici măcar nu a reprezentat un subiect de discuţii pentru colegii aflaţi la guvernare. Este legitim să spunem că Guvernul Ciucă a picat examenul responsabilităţii!

Să ne oprim puţin la siguranţa elevilor în şcoli. În luna decembrie au ajuns în şcoli, cu întârziere, desigur, primele teste de salivă, achiziţionate la vrac. Au fost livrate fără să fie asamblate kiturile unitare complete, fără instrucţiuni şi fără prospect. "Minunea" testelor a durat doar câteva zile, deoarece după întoarcerea din vacanţa de iarnă, vacanţă în care copiii au avut contact cu nenumărate alte persoane, aceştia s-au trezit că nu au teste. Teste nu au existat nici zilele trecute, la trei săptămâni de la începerea şcolii!

În tot acest timp, ministerul nu a fost în stare să caute, să găsească soluţii. În loc să facă asta, au schimbat scenariile de funcţionare a şcolilor, după cum le-a sunat lor mai bine. O dată se închideau în funcţie de rata de incidenţă a localităţii, apoi în funcţie de rata de vaccinare a profesorilor, iar în cele din urmă în funcţie de gradul de ocupare a paturilor din spitale. Ce să mai înţeleagă copiii? De mai bine de doi ani învaţă într-o incertitudine de nedescris, iar în cele mai tulburi vremuri Ministerul Educaţiei trebuia să îşi facă datoria şi să le ofere siguranţă, linişte şi stabilitate. Altfel, ce pretenţii putem avea de la ei?!

La mai bine de doi ani de la izbucnirea pandemiei, şcoala online continuă să reprezinte o spaimă atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. Sistemul a rămas la fel de ineficient ca la începutul pandemiei, iar cei care vor avea de suferi vor fi tot copiii, deoarece neajunsuri continuă să existe. Şcoala online putea fi o alternativă bună, dacă guvernanţii îşi făceau datoria. Degeaba USR a încercat pe durata guvernării să asigure condiţii şi tablete pentru elevii care nu îşi permiteau, dacă în continuare nu s-a insistat pe îmbunătăţirea sistemului de învăţământ online.

Dragi colegi de la PNL şi PSD, măcar în ceasul al 12-lea treziţi-vă! Înţelegeţi, copiii acestei ţări nu sunt instrumentele voastre politice! Suntem obligaţi să le oferim condiţii pentru a învăţa, pentru a-şi contura viitorul, nu motive să plece din această ţară.

  Daniel-Gheorghe Rusu - declaraţie politică: Cetăţenii români din toate colţurile lumii doresc respect!;

Domnul Daniel-Gheorghe Rusu:

"Cetăţenii români din toate colţurile lumii doresc respect!"

Nu demult, noi, parlamentarii AUR, am luat din nou "la picior" Europa, pentru a ne întâlni cu românii noştri "exilaţi" din ţară de o clasă politică mult prea preocupată de propriile-i interese şi prea arogantă pentru a vedea adevăratele probleme ale celor care "îngraşă" PIB-ul României an de an!

Că vorbim despre românii din Italia, Spania, Germania, Franţa, Anglia, Irlanda sau de cei din Ţările Nordice, toţi reclamă un singur laitmotiv principal, respect!

Au plecat pentru a găsi o viaţă mai bună şi o siguranţă pentru familiile lor. Au plecat pentru că s-au săturat de corupţia şi de birocraţia din România. Au plecat pentru că nu au mai văzut nicio speranţă de trai decent în ţara lor de baştină. Au plecat şi au sufletul frânt de dor, dor de casă, de sat, de prieteni, de biserică, de familie sau de tradiţiile noastre unice!

Când se întorc în ţară, încă de la frontieră începe umilinţa - cozi uriaşe, ore întregi de aşteptare, vorbe grele aruncate de anumiţi funcţionari, lipsa infrastructurii administrative, comportament absurd şi arogant oriunde ar merge, de parcă ar fi ciumaţi, parcă nu ar fi fraţii noştri.

Aceşti oameni ne-au vorbit despre faptul că nu îşi pot aduce morţii pentru a-i îngropa creştineşte în ţară din cauza costurilor exorbitante!

Ne-au spus că îşi doresc să se întoarcă acasă şi mâine, dacă cei care conduc România le-ar putea oferi o legislaţie care să-i încurajeze să revină acasă, dacă ţara nu ar mai fi condusă de oameni străini de interesele României, ci de patrioţi care să-şi iubească ţara si poporul!

Fraţii noştri din Moldova de peste Prut ar dori să vină acasă şi să fie consideraţi români cu drepturi depline, nu să fie umiliţi şi să li se recunoască cetăţenia după 3-4 ani de la depunerea actelor.

Totul ar putea fi atât de simplu, domnule prim-ministru, dacă v-ar păsa de poporul nostru. Nu mă aştept ca unor indivizi precum Iohannis, Arafat şi alţi naturalizaţi să le pese de români şi România. Dar mă aştept ca măcar unui român să îi pese de români!

  Robert-Ionatan Sighiartău - declaraţie politică intitulată Lumea Liberă trebuie să aibă politici energetice şi de mediu realiste, raţionale, bazate pe o puternică strategie comună SUA-UE!;

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

"Lumea Liberă trebuie să aibă politici energetice şi de mediu realiste, raţionale, bazate pe o puternică strategie comună SUA-UE!"

Lumea Liberă trebuie să taie conducta cu şantaj rusesc prin politici energetice şi de mediu realiste, raţionale şi unitare. O strategie energetică solidă, asumată solidar de SUA, UE şi ceilalţi actori importanţi ai democraţiilor lumii trebuie să fie parte a politicilor de descurajare a ofensivei Rusiei lui Putin şi Chinei comuniste.

Şantajul cu livrările de gaze, operat de regimul Putin, a fost principala cauză a creşterilor preţurilor la energie la nivel european. S-o spunem însă pe şleau: sistemul de tranzacţionare a certificatelor de emisii de carbon (ETS - principalul instrument care "forţează" atingerea ţintelor stabilite de UE) a avut o contribuţie semnificativă la creşterea preţurilor la energia electrică în 2021. Am ajuns aici pentru că politica de mediu a UE, la care s-au ambiţionat doamne şi domni de la Bruxelles, s-a decuplat de realitate.

În 2014, statele UE conveniseră asupra unei ţinte realiste, de 40% de reducere a emisiilor de carbon faţă de nivelul din 1990. După doar şapte ani, în 2021, s-a produs un "mare salt înainte", de la ţinta de 40% la una de 55%, realizată până în 2030. Această ridicare nerealistă a ştachetei a dus la creşterea bruscă a preţurilor certificatelor verzi pe care industriile poluatoare (centralele pe cărbuni, în primul rând) trebuie să le cumpere ca să-şi acopere emisiile de carbon. S-au scumpit de peste două ori într-un an, de la 27 la 64 euro. Drept bonus, ETS a adus în criză marile oraşe cu încălzire centralizată pe cărbuni.

Acum, Comisia Europeană plusează şi vrea să impună, din 2025-2026, un sistem similar de comercializare a certificatelor verzi pentru încălzirea clădirilor şi pentru transportul rutier, care va antrena creşteri de preţuri la carburanţi şi încălzirea locuinţelor, cu consecinţe negative directe asupra cetăţenilor statelor membre.

Când UE este responsabilă doar de 8% din gazele de efect de seră la nivel mondial - repet, doar 8 procente! -, în timp ce China - de 28%, da, de peste trei ori mai mult - nu poţi avea politici de mediu total disproporţionate ca ambiţii, care nu ţin cont de impactul asupra bugetelor familiilor, competitivităţii companiilor şi economiilor europene.

Când 45% din importurile de gaze naturale ale UE sunt de gaz rusesc ori când China ocupă primele patru locuri în Top 5 al producătorilor de panouri solare, nu poţi avea politici de mediu care măresc dependenţe de actori globali ostili Lumii Libere, precum China şi Rusia.

Investiţiile masive în regenerabile - energie solară sau eoliană - sunt caracterizate de un grad ridicat de volatilitate. De aceea, ele trebuie dublate de investiţii pe măsură în energie convenţională sigură: în energie nucleară şi gaze - exploatarea gazelor din Marea Neagră, terminale pentru gaz lichefiat. Altminteri, în contextul închiderii centralelor pe cărbuni şi al concentrării exclusiv pe regenerabile, UE ajunge dependentă de gazul rusesc ca sursă de energie stabilă.

Lui Lenin i se atribuie zicerea - "Capitaliştii ne vor vinde funia cu care îi vom spânzura". De aceea, spun că politicile de mediu şi de energie care cresc dependenţa de gazul rusesc ca sursă de energie stabilă nu servesc mediului înconjurător, cu atât mai puţin cetăţenilor ţărilor din Uniunea Europeană, ci regimului Putin! Şi aceasta chiar în momentul în care Putin se arată gata de o nouă agresiune militară şi, în cooperare cu China comunistă, vizează extinderea sferelor de influenţă şi dominaţie.

Pentru înalţii responsabili ai UE şi pentru noi toţi, oameni politici şi demnitari din statele membre, criza preţurilor la energie şi gravele ameninţări de pe flancul estic trebuie să fie pentru o trezire la realitate:

  • la nevoia de ţinte de mediu realiste care să respecte interesele contribuabililor şi companiilor,
  • la nevoia de politici raţionale şi echilibrate, care să întărească securitatea energetică a UE prin dezvoltarea puternică, cu bani europeni, a energiei din surse convenţionale curate, care nu depind de fluctuaţiile meteo - energia nucleară, exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră, dezvoltarea infrastructurii în UE pentru gazul lichefiat.
  • şi, nu în ultimul rând, la solidaritate şi strategie comună energetică SUA-UE, cu fructificarea tuturor resurselor de energie viabile, existente, nu cu vise ultracostisitoare şi nerealiste.

În decembrie, flotila americană de nave cu gaz lichefiat venită de peste Atlantic a domolit preţul la gaze naturale. A ajutat Uniunea Europeană să depăşească un moment critic. Dar Europa nu trebuie să se pună singură, prin politici nechibzuite, în situaţia de a fi din nou salvată de americani, nici de a se rupe de salvatorii ei din trecut, aceiaşi americani, ca să se repeadă la conductele cu gaze ale ruşilor şi să le întindă covoare roşii chinezilor. Europa este încă destul de puternică şi poate contribui la protejarea Lumii Libere, nu la vulnerabilizarea ei.

În 2021, România şi-a spus cuvântul în Uniunea Europeană în favoarea gazelor naturale şi energiei nucleare, în ciuda opoziţiei unor state dezvoltate care mizează exclusiv pe energie regenerabilă. A făcut alianţe pentru susţinerea intereselor naţionale. Eforturile au dat rod. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a înscris gazele naturale şi energia nucleară printre activităţile economice sustenabile, domenii ce pot fi susţinute cu fonduri europene şi pot avea acces privilegiat la finanţare.

Acest succes diplomatic şi politic arată calea de urmat - susţinerea mai fermă a intereselor naţionale în UE şi păstrarea legăturii cu realitatea. România şi alte ţări din Est au cunoscut consecinţele dezastruoase ale economiei planificate şi ale unor obiective utopice. Această experienţă este importantă acum la nivel european.

  Vasilică Toma - Scrisoare deschisă adresată prim-ministrului României, domnului Nicolae-Ionel Ciucă, şi întregului aparat al Executivului României - Moldova are nevoie de Autostrada Unirii!;

Domnul Vasilică Toma:

Scrisoare deschisă adresată prim-ministrului României, domnului Nicolae-Ionel Ciucă, şi întregului aparat al Executivului României

Moldova are nevoie de autostrada unirii!

Au mai pierit 7 oameni într-un accident rutier... DN28 în loc de A8.

Cifre sau oameni? Statistici sau vieţi?

Dumnezeu să îi odihnească în pace ca şi pe toate victimele accidentelor rutiere!

Am devenit, oare, atât de imuni la drame şi atât de concentraţi pe numere şi tabele, încât nu mai vedem şi oamenii din spatele lor?! Când vor înţelege funcţionarii din Guvern, că orice întârziere, orice greşeală, orice decizie părtinitoare au consecinţe până la cele mai grave?!

Oare, ne numărăm printre cei cu capacitate de decizie doar pentru a ne separa de oameni şi a ne izola în spatele unor hârtii şi birouri, prea preocupaţi de ele şi prea izolaţi de ce înseamnă de fapt impactul acţiunilor noastre asupra vieţilor celor din jurul nostru?

Oare, când mergem acasă, lângă cei dragi, chiar suntem capabili să uităm complet că munca noastră vine cu o responsabilitate colectivă totală?

Sunt întrebări pe care mi le pun de fiecare dată când presa mai relatează că încă un om, încă o familie, încă un tânăr sau bătrân, încă un seamăn au murit în accidente rutiere, lăsând în urma lor neconsolarea pe viaţă a rudelor şi prietenilor lor. Sunt întrebările pe care acum vreau să vi le adresez dumneavoastră, stimate domnule prim-ministru, şi tuturor celor aflaţi în aparatul de stat, de la cea mai înaltă funcţie, până la cea mai puţin aparent (!) importantă. Şi, cu siguranţă, nu sunt doar întrebările mele.

Pe DN28 Iaşi-Târgu Frumos, marţi, au murit 7 oameni. Ştiu, presa abundă de astfel de articole pe care le citim, la care ne gândim un minut-două, recunoscători că nu am fost noi şi apoi revenim la viaţa noastră.

Stimate domnule prim-ministru,

Ştiţi cum se numeşte DN28 Iaşi-Târgu Frumos? "Drumul morţii"... Mai este, oare, nevoie să vă spun de ce? Un drum care răpeşte vieţi, presărat de cruci şi tragedia tuturor celor care şi-au pierdut acolo mama, tatăl, soţul, soţia, copilul!

Oare, subalternii dumneavoastră din întregul aparat executiv ştiu? Poate că nu ar strica să îi întrebaţi, ocazie cu care să îi întrebaţi şi dacă, în opinia lor, întârzierea procedurilor la construcţia autostrăzii A8 reprezintă o chestiune birocratică, mult prea neinteresantă să fie abordată şi rezolvată sau reprezintă decizia de a contribui la ştirile care mai anunţă că alţi oameni şi-au pierdut viaţa sau au fost schilodiţi sufleteşte şi trupeşte pe viaţă.

Stimate domnule prim-ministru şi, prin intermediul dumneavoastră, toţi cei care se află în subordinea dumneavoastră,

Delăsarea, amânarea, incompetenţa, nepăsarea nu se pierd undeva în spatele birourilor sau a atitudinii funcţionăreşti. Ele se contabilizează în vieţi pierdute, în vieţi distruse, în accidente din acestea peste care trecem urmărind altă ştire, întorcându-ne la scuze, justificări şi explicaţii.

Poate că unii dintre cei care au capacitatea de decizie şi, mai ales, obligaţia de a decide în interesul comun al nostru al tuturor pot dormi bine noaptea, legănându-se în propriile scuze şi explicaţii care le servesc pe post de conştiinţă. A devenit o cutumă, nu? Din păcate!

Dumneavoastră, domnule prim-ministru, ce ziceţi? Este bine? Este uman? Este responsabil? Este corect să se continue aşa?

Ştiu şi ştim cu toţii că aveţi capacitatea de a le transmite tuturor celor din aparatul executiv că ceea ce fac sau nu fac înseamnă efecte, multe dintre ele iremediabile, asupra tuturor celor din jurul lor, că ştirile care anunţă că au mai murit alţi oameni nu trebuie să le treacă la diverse, ci să le trateze ca şi cum, acolo, ar fi vorba despre ei înşişi, mamele şi taţii lor, copiii lor, familia lor, că acum, până nu vor mai muri alţi oameni, trebuie să îşi asume responsabilitatea de a face tot ce le stă în putinţă pentru ca toate proiectele de care avem nevoie să se deblocheze şi să se finalizeze.

Cu respect şi consideraţie, cu mâhnire, însă cât se poate de hotărât, vă solicit atât dumneavoastră, cât şi tuturor subordonaţilor dumneavoastră să puneţi capăt "Drumului morţii" şi să faceţi tot ce aveţi de făcut pentru ca Autostrada Unirii să se concretizeze.

Post Scriptum: Acum o săptămână, am sărbătorit cu toţii Unirea. Oare, v-aţi gândit şi la toţi care au murit pe drumurile unei autostrăzi care tot întârzie să apară?

  Daniel Tudorache - declaraţie politică cu referire la criza din domeniul energiei.

Domnul Daniel Tudorache:

De ce trebuie reglementată piaţa energiei?

Pentru ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să aleagă între mâncare şi facturi.

Experimentul eşuat al liberalizării preţurilor trebuie să înceteze, iar piaţa trebuie reglementată solid, pe bază de studii şi prognoze. Măsurile de sprijin nu sunt suficiente, deşi sunt necesare ca şi soluţie de moment.

După creşterea preţurilor la energie, urmează creşterea preţurilor la alimente şi va urma şi creşterea preţurilor la celelalte produse, care nu sunt de bază.

Partidul Social Democrat va face toate eforturile posibile pentru ca Guvernul să decidă revenirea la preţuri reglementate şi corecte în domeniul energiei şi al gazelor.

Pachetul de măsuri propus de Partidul Social Democrat este orientat a avea rezultate imediate, dar şi pe termen mediu şi lung.

Nu putem permite ca românii să fie puşi să aleagă între mâncare şi facturi. Criza din domeniul energiei este una globală, dar în România a fost accentuată vertiginos de liberalizarea pieţei energetice "pe genunchi". Atunci când amatorii se joacă de-a guvernarea şi/sau de-a legiferarea, consecinţele pot fi cumplite, iar aventura liberalizării pieţei energetice a demonstrat-o încă o dată fără putinţă de tăgadă.