Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.121/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2022

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16.01.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Daniel-Codruţ Blaga, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Florin-Alexandru Alexe, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 192.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 19 septembrie şi marţi, 20 septembrie 2022; programul de lucru pentru perioada 19-24 septembrie 2022; lista rapoartelor depuse în perioada 13-19 septembrie 2022 la comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17.00, vom avea primirea de răspunsuri orale la întrebări şi prezentarea de interpelări adresate membrilor Guvernului.

Întreb liderii de grup, dacă sunt...

(Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, domnule Moşteanu.

Vă rog.