Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of July 10, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.108/2023
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of July 10, 2023 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of July 10, 2023
| 1. | Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru pentru sesiunea extraordinară. | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 12.07. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Sorin-Mihai Cîmpeanu, vicepreşedinte al Senatului, asistat de domnul senator Ion-Narcis Mircescu, secretar al Senatului, şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretar al Camerei Deputaţilor. Din prezidiu a făcut parte şi domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor. |
|
|
|
Stimaţi colegi, Am fost anunţaţi că suntem în cvorum. Drept urmare, vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în cadrul sesiunii extraordinare convocate în temeiul prevederilor art. 65 alin (2) şi art. 66 alin. (2) şi (3) din Constituţie şi vă anunţ că din totalul de 466 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, 280 de colegi. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună de astăzi, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare şi înscrise în decizia de convocare a sesiunii extraordinare, au fost distribuite. Vă rog frumos, pentru început, să efectuăm un test de vot. Vot, vă rog. |
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (din sală): O intervenţie pe procedură o să vă rog. |
|
|
|
Staţi să aprobăm sesiunea, întâi. Bun. Rog liderii de grup să-mi confirme dacă există disfuncţionalităţi. Dacă nu sunt disfuncţionalităţi, supun votului dumneavoastră aprobarea sesiunii extraordinare. Vot, vă rog. Da. |
|
|
Avem 320 de voturi pentru, un vot contra, 8 abţineri, 6 colegi prezenţi nu votează. Vă mulţumesc. Cu majoritate de voturi, sesiunea extraordinară a fost aprobată. Acum supun votului dumneavoastră ordinea de zi pentru şedinţa comună de astăzi. Vot, vă rog. |
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (din sală): Păi, trebuie să mă lăsaţi să vorbesc. |
|
|
|
Ordinea de zi este publicată în Monitorul Oficial. |
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (din sală): E procedură, nu pot să vorbesc? |
|
|
|
318 voturi pentru, două voturi contra, 13 abţineri, un coleg prezent nu votează. Cu majoritate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată. Acum supun votului dumneavoastră programul de lucru. Vot, vă rog. |
|
Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (din sală): Îmi daţi voie, la programul de lucru, pe procedură? Sunt parlamentar. (Vociferări.) Am şi un sacou. Nu e al meu, dar e bun. (Râsete. Vociferări.) |
|
|
|
318 voturi pentru, 5 voturi contra, 14 abţineri, un coleg prezent nu votează. Cu majoritate de voturi, programul de lucru a fost aprobat. |

