|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am rugămintea să luaţi loc, să putem începe şedinţa de plen. Şi îl rog pe domnul Buican, care era mai devreme aici, să vină la prezidiu. (Domnul deputat Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor, îşi ocupă locul la prezidiu.) Doamnelor şi domnilor, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 330 de colegi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 158. Vă reamintesc că şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. Vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni şi marţi, 17, respectiv 18 iunie 2024; programul de lucru pentru perioada 17 - 22 iunie 2024; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale. Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, până la ora 16.00. Întreb liderii de grup dacă există observaţii în legătură cu ordinea de zi.
|