Parliamentary debates
Parliamentary debates
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 16, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.145/2024
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 16, 2024 |
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 16, 2024
| 1. | Aprobarea programului de lucru. | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 17.38. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul Sorin Mihai Cîmpeanu, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de doamna Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul Marius Humelnicu, secretar al Senatului. |
|
Vă invit, cu respect, să ascultăm imnul naţional al României. (Se intonează imnul naţional al României.) Stimaţi colegi şi colege, Declar deschisă şedinţa comună de astăzi şi vă anunţ că, din totalul celor 450 de deputaţi şi senatori, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 306. După cum ştiţi, şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru această şedinţă comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Întreb dacă sunt obiecţii cu privire la proiectul ordinii de zi. Domnule Coleşa, vă rog. |
|
În primul rând, domnule preşedinte, vreau să vă rog, conform regulamentului, să faceţi un vot de control, pentru a ne asigura că avem cvorum pentru această şedinţă reunită a Camerei şi Senatului. Şi, în al doilea rând, vreau să vă propun eliminarea de pe ordinea de zi a Pl-x 70/2022 şi retrimiterea lui la comisie pentru raport suplimentar, pentru două săptămâni. Mulţumesc. Deci vot de control şi eliminarea de pe ordinea de zi. Vă mulţumesc. |
|
Domnule lider de grup, Atât de departe de mine este gândul de a face o polemică pe marginea regulamentului cu dumneavoastră, dar totuşi simt nevoia să o fac, pentru că sunteţi lider de... sunteţi lider de grup. Nu avem nevoie de cvorum de şedinţă decât la sesiunea de vot final. Prin urmare, prima intervenţie a dumneavoastră este lipsită de obiect şi e doar o mică încercare, aşa, politicianistă, că nu vreau să fac o dezbatere politică cu dumneavoastră. Ca să vedeţi că eu, în schimb, cunosc regulamentul, a doua parte a intervenţiei dumneavoastră, şi aceea este puţin discutabilă, cereţi retrimiterea la comisii pentru două săptămâni, nu eliminarea. Este ori eliminare, ori retrimitere la comisii. Dar, ca să vedeţi că sunt înţelegător, voi supune votului, pentru că este regulamentar s-o fac, retrimiterea la comisii a..., pentru două săptămâni, a proiectului pe care îl avem pe ordinea de zi. Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele, iar colegii din online, tabletele. Vot pentru retrimiterea la comisii. Vot, vă rog. |
|
177 de voturi contra, 35 pentru, 7 abţineri. Propunerea dumneavoastră nu a întrunit numărul de voturi. Aşadar, continuăm şedinţa. Dacă în legătură cu programul de lucru sunt obiecţii. Nu. Supun votului dumneavoastră programul de lucru. Vot, vă rog. |
|
204 voturi pentru, 13 contra şi 3 abţineri, 6 colegi care nu votează. Programul de lucru a fost aprobat. |

