Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.21/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2025

  1. Marcarea împlinirii a trei ani de la declanşarea războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi păstrarea unui moment de reculegere dedicat comemorării cetăţenilor Ucrainei ucişi în război.

Şedinţa a început la ora 16.02.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de domnul deputat Cezar-Mihail Drăgoescu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor!

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală, să putem începe şedinţa noastră.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 178.

Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online.

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi, 24 februarie 2025, se împlinesc trei ani de la lansarea războiului neprovocat pe scară largă al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

În acest sens, vă propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria cetăţenilor Ucrainei ucişi în acest război.

Vă rog.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulţumesc.