Sittings of the Chamber of Deputies of September 1, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.100/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 1, 2025

  1. Informare privind încetarea activităţii doamnei deputat Raisa Enachi în cadrul Grupului parlamentar al SOS România şi activarea sa ca deputat neafiliat.

 

Şedinţa a început la ora 16.17.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Sorin-Mihai Grindeanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Mihai Grindeanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Se intonează Imnul naţional al României.

(Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".)

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă prima şedinţă din cadrul celei de-a doua sesiuni ordinare a Camerei Deputaţilor din anul 2025, convocată în temeiul art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 34 lit. a) din Regulament.

Din totalul de 330 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 275.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa de astăzi, întocmite de Biroul permanent şi aprobate de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Vă prezint o informare scrisă din partea doamnei deputat Enachi Raisa, care ne aduce la cunoştinţă că îşi încetează activitatea în cadrul Grupului parlamentar SOS România şi va activa ca deputat neafiliat, urmare a demisiei sale din Partidul SOS România, la data de 29 august 2025.