Sittings of the Chamber of Deputies of November 4, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.142/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 4, 2025

  1. Aprobarea unei modificări a ordinii de zi.

 

Şedinţa a început la ora 10.03.

Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi!

Declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 130 de deputaţi.

Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online.

Ordinea de zi a fost distribuită.

Reamintesc că, potrivit programului de lucru, astăzi dezbatem iniţiativele legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea.

Aceste dezbateri vor avea loc până la ora 11.00, urmând ca votul final asupra acestora să-l dăm în şedinţa de mâine.

Stimaţi colegi,

Întreb liderii de grup dacă în legătură cu ordinea de zi există observaţii. Nu.

Mulţumesc.

(Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, domnule lider Andronache.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

O singură rugăminte, şi anume, ca PL-x 257/2019 (Proiectul de Lege pentru modificarea art. 14 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor), aflat în ordinea de zi la punctul 17, să devină în ordinea de zi punctul 29.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Aveţi consens?

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Nu am apucat să discut cu ceilalţi colegi lideri de grup.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Bun. Atunci, am să supun atenţiei dumneavoastră un vot pentru propunerea făcută de domnul lider Andronache.

Să înceapă votul!

154 de voturi pentru, un vot împotrivă, 5 colegi nu votează. Adoptată.

Înainte de a intra în ordinea de zi, permiteţi-mi să spun la mulţi ani doamnei deputat Veronica Grosu, din partea Grupului parlamentar AUR. (Aplauze.)

La mulţi ani! (Aplauze.)