Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.170/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 17, 2025

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

   

Şedinţa a început la ora 8.01.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Gianina Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 17 decembrie 2025, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice.

Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal.

Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute.

Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul.

Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă.

În şedinţa din data de 8 octombrie 2025, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a aprobat implementarea unei noi maniere de lucru cu privire la desfăşurarea şedinţelor Camerei Deputaţilor consacrate declaraţiilor politice, conform următorului algoritm: 4 deputaţi - PSD, 4 deputaţi - AUR, 4 deputaţi - PNL, 4 deputaţi - USR, 3 deputaţi - UDMR, 2 deputaţi - minorităţile naţionale, un deputat - SOS, un deputat - POT, un deputat neafiliat.

 
Video in format Flash/IOS Mircea-Vasile Govor - declaraţie politică intitulată Clarificări necesare privind exercitarea funcţiei parlamentare în raport cu principiile integrităţii publice;

În continuare dau cuvântul domnului deputat Mircea-Vasile Govor, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Şi se pregăteşte domnul deputat Remus-Gabriel Lăpuşan.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Vasile Govor:

Mulţumesc.

Bună dimineaţa tuturor!

"Clarificări necesare privind exercitarea funcţiei parlamentare în raport cu principiile integrităţii publice"

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

La un an de mandat parlamentar, pot afirma că experienţa din Parlament a fost una pozitivă. Activitatea se desfăşoară într-un cadru instituţional clar, în care se dezbat legi, se analizează proiecte şi se iau decizii cu impact naţional, pe baza unor reguli şi proceduri asumate. Acesta este rolul fundamental al Parlamentului şi standardul la care trebuie să ne raportăm.

La nivel local, confruntarea politică ajunge frecvent să fie o luptă sterilă, dominată de scandal, spectacol mediatic şi conflicte fără rezultate concrete pentru comunitate. Din păcate, judeţul Satu Mare este un exemplu relevant în acest sens.

La şedinţele consiliului judeţean şi ale consiliului municipal, în locul unor dezbateri serioase, asistăm adesea la episoade de tip scandal-circ, generate de consilieri ai PNL, dintre care unii provin din traseism politic şi dau dovadă de lipsă de coerenţă şi de respect faţă de instituţiile publice. Aceasta nu este politică, ci degradarea actului politic. Escaladarea discursului conflictual a depăşit, în unele situaţii, limita confruntării verbale, afectând grav climatul instituţional şi încrederea publică.

Un episod grav, relatat pe larg săptămâna trecută în presa locală, a evidenţiat atitudinea unui consilier judeţean de la PNL. Bineînţeles, finul deputatului Cozma, care a agresat în spaţiul public inspectori de la ISCTR.

Acelaşi tipar s-a regăsit şi în polemica privind organizarea reţelei şcolare. După amplificarea temerilor în spaţiul public, poziţia oficială a Ministerului Educaţiei a fost clară şi fundamentată: măsurile nu vizează desfiinţarea şcolilor sau mutarea elevilor, ci ţin de ajustări administrative realizate în cadrul legal, cu respectarea procedurilor şi a avizelor prevăzute de legislaţie. Nu se adoptă decizii arbitrare, iar procedurile administrative prevăzute de lege nu pot fi transformate într-un instrument de manipulare, presiune publică sau alarmism.

Unde vrem să ajungem cu acest stil de a face politică la nivel local? Este o întrebare legitimă, la care conducerea politică a PNL, inclusiv premierul Ilie Bolojan, ar trebui să reflecteze, deoarece PNL la Satu Mare este nefrecventabil.

În datele de 13 şi 20 mai 2025, deputatul Cozma a formulat două interpelări oficiale adresate Ministerului Sănătăţii, solicitând informaţii detaliate privind procedurile de concurs şi documentaţia necesară ocupării funcţiilor de conducere într-un domeniu medical strict reglementat, respectiv funcţia de medic-şef al Serviciului Judeţean de Medicină Legală.

Suprapunerea interpelărilor parlamentare cu presiunea mediatică exercitată în spaţiul public conturează aparenţa unei influenţe politice asupra unei instituţii medicale. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că doamna Cozma şi-a exprimat intenţia de a candida pentru o funcţie de conducere în cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală.

Parlamentul României este şi trebuie să rămână un spaţiu al responsabilităţii instituţionale, nu al tensiunilor importate din conflicte locale.

Vă mulţumesc.

Deputat de Satu Mare, Mircea Govor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Remus-Gabriel Lăpuşan - declaraţie politică având titlul Deciziile publice cer asumare, nu pasarea responsabilităţii;

Îi dau cuvântul domnului deputat Remus-Gabriel Lăpuşan, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Se pregăteşte domnul deputat Maricel Popa.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Gabriel Lăpuşan:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Deciziile publice cer asumare, nu pasarea responsabilităţii"

România se confruntă cu o perioadă de mari tensiuni sociale, care zdruncină încrederea în instituţiile statului. În astfel de momente, responsabilitatea noastră politică trebuie să fie totală!

De câteva săptămâni bune, peste 100.000 de români au rămas fără apă - mulţi dintre ei oameni bătrâni, bolnavi, în incapacitate de a se deplasa. Mai mult decât atât - sunt afectate spitale şi unităţi de producţie care s-au gândit serios să îşi trimită angajaţii acasă pentru că în procesul lor tehnologic, apa este esenţială. Cum era ca aceşti oameni să stea acasă fără să fie plătiţi, din cauza unor greşeli strategice? Ce puneau pe mese de sărbători? Este inadmisibil ca, în 2025, un eşec administrativ să pună în pericol sănătatea publică şi siguranţa economică a unui întreg areal geografic. Este nevoie de măsuri ferme, nu de scuze şi de păreri de rău.

Pe de altă parte, de câteva zile, România fierbe sub focul alimentat de o investigaţie jurnalistică ce vizează justiţia. Acuzaţiile vizează intruziunea nepermisă a factorului politic în actul de justiţie. Dacă într-adevăr este aşa, situaţia este foarte gravă, pentru că vorbim de o ameninţare directă a principiului separaţiei puterilor în stat. Mii de oameni au ieşit în stradă să ceară dreptate, apărând statul de drept şi democraţia.

De aici, de la tribuna Parlamentului, vreau să le transmit că vocea lor este auzită şi contează! Nimeni nu este mai presus de lege!

Haideţi să fim cu toţii responsabili şi să ne asumăm că prezenţa noastră aici se datorează unui mandat pe care fiecare dintre noi l-am primit la alegeri din partea oamenilor care ne-au votat. Asta înseamnă că avem datoria cel puţin morală de a acţiona în consecinţă.

Noi, parlamentarii PSD, am fost acuzaţi că am trădat Coaliţia de guvernare în momentul în care am votat moţiunea simplă împotriva ministrului mediului, Diana Buzoianu, la începutul săptămânii. Nu am trădat Guvernul sau Coaliţia, doar că nu am vrut să trădăm oamenii care au avut încredere în noi că îi putem reprezenta cu onestitate!

Noi doar am sancţionat lipsa de performanţă administrativă, indiferent unde se manifestă. Suntem aici să apărăm interesul public, nu carierele politice individuale!

Doamnă ministru Buzoianu, în acest moment, demisia dumneavoastră este un act de demnitate şi asumare politică, un gest de respect faţă de cetăţeni şi faţă de funcţia pe care o ocupaţi. Atât!

Teoria spune că democraţia presupune şi separaţia puterilor în stat, dar şi controlul reciproc exercitat de către cele trei puteri - executivă, legislativă şi judecătorească -, pentru a nu exista abuzuri şi a ne feri de ilegalităţi. Propun să ascultăm cu atenţie revendicările celor care au ieşit serile acestea în stradă. Solicit instituţiilor abilitate să analizeze cu maximă seriozitate orice informaţie privind imixtiuni nelegitime.

Cred că sunt în asentimentul colegilor mei când spun că toţi avem interesul să susţinem respectarea statului de drept şi că ne dorim să clarificăm această situaţie. Nu dorim să intervenim în independenţa justiţiei, dar sprijinim aflarea adevărului şi vrem să găsim împreună mecanismele prin care ne putem apăra de abuzuri.

Remus Lăpuşan, deputat de Cluj.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Maricel Popa - intervenţie intitulată Proiectul «Cobza - primele acorduri»;

Îi dau cuvântul domnului deputat Maricel Popa.

Şi se pregăteşte doamna deputat Ecaterina-Mariana Szőke.

Vă rog, domnule deputat.

(Domnul deputat Maricel Popa vine la tribună cu o cobză.)

Video in format Flash/IOS  

Domnul Maricel Popa:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi: "Proiectul «Cobza - primele acorduri»".

Săptămâna trecută, la New Delhi, am avut onoarea de a fi martor şi purtător al unui moment care intră în istoria culturală a României: cobza tradiţională românească. Cobza de la Scobinţi, Cobza de la Hârlău, din Capitala Veche a Moldovei, de la Iaşi, a fost recunoscută de UNESCO ca element al Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. Această decizie reprezintă o consacrare internaţională a unui simbol identitar profund, păstrat cu devotament în comunităţile noastre şi transmis cu grijă din generaţie în generaţie.

Am prezentat cobza în faţa lumii cu respectul cuvenit rădăcinilor noastre culturale şi cu responsabilitatea pe care o am faţă de patrimoniul spiritual al României. A fost o binecuvântare să pot reprezenta, în acest for internaţional, vocea autentică a Moldovei şi a satului românesc, spaţii în care tradiţia nu a fost niciodată uitată.

La Scobinţi, în atelierul meşterului popular Constantin Curecheriu, am înţeles cu adevărat ce înseamnă continuitatea culturală. Sub mâinile sale, lemnul se transformă în armonie, iar armonia în memorie vie. Munca acestor meşteri, tezaure vii ale României, este o lecţie de modestie, dedicare şi iubire pentru moştenirea strămoşească. Lor le datorăm această recunoaştere, iar datoria noastră este să îi sprijinim cu demnitate şi consecvenţă.

Includerea cobzei în Patrimoniul UNESCO este rezultatul unei construcţii temeinice, născute din cercetare, angajament şi viziune culturală.

Prin această recunoaştere, cobza devine nu doar un ambasador al tradiţiei româneşti, ci şi un simbol universal al creativităţii umane, al meşteşugului şi al demnităţii culturale. În sunetul ei se află identitatea noastră, rădăcinile noastre şi puterea comunităţilor care nu şi-au uitat originile.

Îmi reafirm angajamentul ferm de a sprijini, cu toată responsabilitatea pe care o impune mandatul public, tradiţiile româneşti, meşterii populari şi toate iniţiativele culturale care luminează valorile profunde ale poporului nostru.

Cobza (Arată instrumentul.) a vorbit lumii în numele României!

Iar noi avem obligaţia solemnă de a-i proteja ecoul şi de a-l transmite mai departe generaţiilor ce vin!

Vă mulţumesc.

Deputat de Iaşi, Maricel Popa.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ecaterina-Mariana Szőke - declaraţie politică: Românii persecutaţi, uitaţi de propriul stat - o nedreptate care continuă;

Dau cuvântul doamnei deputat Ecaterina-Mariana Szőke.

Şi se pregăteşte domnul deputat Ştefăniţă-Alin Avrămescu, din partea Grupului parlamentar AUR.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ecaterina-Mariana Szőke:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Astăzi nu vorbesc despre cifre, grafice sau constrângeri bugetare. Astăzi vorbesc despre oameni. Despre români care au suferit de două ori. O dată atunci când au fost refugiaţi, deportaţi sau strămutaţi din propriile lor case, din nordul Transilvaniei, din Dobrogea şi din alte regiuni ale ţării, doar pentru că erau români. Şi a doua oară acum, când statul român îi umileşte prin amânări succesive, an după an, ale unor drepturi prevăzute clar de lege.

Indemnizaţiile acordate urmaşilor acestor oameni nu sunt un favor şi nu sunt un moft. Sunt o reparaţie morală şi materială minimă pentru traume istorice reale. Cu toate acestea, românii persecutaţi pe criterii etnice şi urmaşii lor sunt singurii care, în mod repetat, nu primesc aceste sume la timp. Singurii pentru care dreptatea este mereu "amânată". Singurii care sunt trataţi ca o cheltuială incomodă.

În fiecare an, li se spune să mai aştepte. În fiecare an, li se spune că nu sunt bani. Dar timpul nu mai are răbdare cu ei. Numărul beneficiarilor scade constant. Oamenii aceştia încetează din viaţă, unul câte unul, fără să apuce să vadă că statul îşi respectă propriile legi. Fiecare nouă prorogare nu este doar o decizie administrativă, ci o lovitură morală, o ruşine instituţionalizată.

Aceşti români au pierdut case, pământuri, comunităţi, vieţi. Iar astăzi pierd şi dreptul la demnitate. Este inacceptabil ca statul român să rămână dator faţă de ei, nu din lipsă de resurse, ci din lipsă de voinţă şi de respect. Este o nedreptate istorică ce se perpetuează sub ochii noştri.

Dacă nu corectăm această situaţie acum, riscăm ca statul român să rămână definitiv cu o datorie morală neachitată. Iar această datorie nu va putea fi ştearsă niciodată prin explicaţii contabile sau tăceri convenabile.

Dreptatea amânată este, în realitate, dreptate refuzată. Iar refuzul de a face dreptate propriilor cetăţeni este cea mai gravă formă de nepăsare pe care un stat o poate arăta.

Stimaţi colegi, haideţi să nu mai uităm de românii persecutaţi, uitaţi de propriul stat.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Ştefăniţă-Alin Avrămescu - declaraţie politică intitulată Fermierii merită respect. Impozitul pe solarii trebuie eliminat;

Dau cuvântul domnului deputat Ştefăniţă-Alin Avrămescu, din partea Grupului parlamentar AUR.

Şi se pregăteşte domnul deputat Cosmin-Ioan Corendea.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefăniţă-Alin Avrămescu:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia de astăzi se intitulează "Fermierii merită respect. Impozitul pe solarii trebuie eliminat".

În ultima săptămână a campaniei electorale pentru alegerile parţiale, ministrul Florin Barbu a venit pentru un eveniment de campanie la Buzău şi a spus că impozitul pe solarii nu poate fi aplicat. Doar că de atunci au trecut mai bine de două săptămâni, timp în care nu a făcut absolut nimic. Le-a spus fermierilor că nu există un asemenea impozit, că nu ştiau de un asemenea impozit. Doar că domnul ministru, la fel ca toţi ceilalţi miniştri din Guvern, a văzut ordonanţa de urgenţă, a văzut foarte clar ce a introdus în acel proiect. Acum, la două săptămâni, vedem tăcere totală. În campanie dădea bine, acum nu.

Tocmai de aceea AUR va depune un proiect de lege prin care acest impozit pe solarii să fie eliminat, iar fermierii să fie cu adevărat susţinuţi.

În judeţul Buzău, precum şi în alte judeţe din sudul României, sunt solarii, sunt sere, sunt răsadniţe care ocupă un teritoriu extins. Aceşti fermieri, din păcate, nu sunt sprijiniţi cu absolut nimic. Din contră, sunt fermieri, agricultori, din judeţele Buzău, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, care sunt nevoiţi, din cauză că nu au unde să îşi vândă marfa, să bage plugul în solarii şi să-şi distrugă munca. Nu aşa susţii agricultura, nu aşa vii în sprijinul fermierilor.

Sperăm doar atât - ca reprezentanţii Coaliţiei de guvernare, poate chiar şi domnul ministru Florin Barbu, să voteze acest proiect de lege şi să-l promoveze cât se poate de curând, pentru că, dacă nu o va face, atunci ne vom trezi cu un impozit inventat pe care fermierii vor trebui să îl plătească.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Cosmin-Ioan Corendea - declaraţie politică având ca obiect Ministerul Afacerilor Externe - ustensilă extinsă a unui partid politic;

Vă rog, domnule deputat Cosmin-Ioan Corendea, din partea Grupului parlamentar AUR.

Şi se pregăteşte doamna Cristina-Emanuela Dascălu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cosmin-Ioan Corendea:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă.

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Ministerul Afacerilor Externe - ustensilă extinsă a unui partid politic".

Stimaţi colegi,

Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu o îngrijorare legitimă privind felul în care este gestionat unul dintre cele mai sensibile şi importante ministere ale României: Ministerul Afacerilor Externe.

Pe 10 decembrie, în linişte, fără ca nimeni să ştie, se pare că nici măcar partenerii de Coaliţie, a fost numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe o doamnă, ONG-istă de meserie, şi anume doamna Clara Volintiru, o persoană cunoscută pentru legăturile strânse cu actualul ministru de externe, doamna Ţoiu. Modul în care s-a făcut această numire ridică multe semne de întrebare. Într-un minister în care transparenţa, meritocraţia ar trebui să fie fundamentale pentru funcţionarea credibilă a diplomaţiei româneşti, numirile "tacite", operate pe repede-înainte, nu fac altceva decât să fragilizeze şi mai mult instituţia Ministerului Afacerilor Externe care este oricum inundată de amatorism diplomatic.

Doamna Volintiru, trebuie spus, nu este o persoană neutră în raport cu conducerea ministerului. Este aceeaşi voce care, în iunie 2025, apărea în presă lăudând public nominalizarea doamnei Ţoiu la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, numind-o "mai mult decât binevenită", deşi întreaga societate observa lipsa evidentă de experienţă diplomatică a doamnei ministru, o lipsă care ulterior s-a şi evidenţiat prin şirul nesfârşit de gafe şi eşecuri diplomatice.

Astăzi, sub eticheta "reformei", acea voce entuziastă este răsplătită politic cu o poziţie-cheie în arhitectura Ministerului Afacerilor Externe. Întrebarea firească este: cum se numeşte această practică? Merit? Profesionalism? Sau o formă de loialitate recompensată?

Stimaţi colegi,

Diplomaţia românească nu este un laborator de favoruri personale. Ministerul Afacerilor Externe nu este o instituţie în care ne permitem să instalăm apropiaţi ai miniştrilor, oameni preferaţi doar pentru că au transmis în presă mesajele dorite sau că au activat într-un ONG.

Ministerul de Externe trebuie să reprezinte interesul naţional, nu agenda unor cercuri restrânse. Iar acest interes naţional cere profesionalism diplomatic, rigoare şi selecţie pe criterii clare, nu "manevre silenţioase".

Doamna ministru are obligaţia morală şi instituţională de a explica:

- Care au fost criteriile reale ale numirii?

- De ce a fost necesar ca totul să se desfăşoare pe tăcute?

- Şi care este fundamentul diplomatic, nu cel personal, al acestei decizii?

România a avut un potenţial enorm în politica externă, dar de mulţi ani diplomaţia românească pluteşte în derivă, iar toţi cei care s-au perindat pe la vârful Ministerului Afacerilor Externe parcă s-au întrecut în gafe şi eşecuri diplomatice.

Diplomaţia nu se construieşte cu improvizaţii şi nu poate fi îndreptată într-o singură direcţie, pe care doamna ministru o repetă obsesiv, o politică de partid devenită politică de stat.

Transparenţa nu este opţională, iar respectul faţă de instituţiile statului nu este opţional. România merită mai mult decât numiri preferenţiale. Românii merită un minister de externe puternic, credibil şi profesional.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Cristina-Emanuela Dascălu - declaraţie politică: Românul de rând nu poate fi transformat într-un mecanism de compensare a dezechilibrelor bugetare;

Dau cuvântul doamnei deputat Cristina-Emanuela Dascălu, din partea Grupului parlamentar AUR.

Şi se pregăteşte domnul deputat Antonio-Gabi Popescu.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Emanuela Dascălu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Românul de rând nu poate fi transformat într-un mecanism de compensare a dezechilibrelor bugetare".

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

România se confruntă cu o realitate fiscală care apasă tot mai greu asupra vieţii cotidiene a cetăţenilor - creşterea taxelor şi impozitelor nu este percepută ca o măsură excepţională, ci ca o practică repetitivă, prin care statul îşi transferă propriile neputinţe asupra celor care muncesc, economisesc şi îşi plătesc obligaţiile la timp.

Pentru românul de rând, aceste decizii nu sunt abstracţiuni bugetare, ci lovituri directe date siguranţei familiale. Ele reduc puterea de cumpărare, fragilizează stabilitatea gospodăriilor şi transformă munca onestă într-un efort tot mai greu de susţinut. În loc să ofere predictibilitate şi încredere, statul cultivă nesiguranţa şi presiunea permanentă asupra veniturilor.

Politica fiscală practicată în prezent nu porneşte de la reformarea aparatului administrativ, nici de la eliminarea risipei sau a privilegiilor. Ea porneşte, din păcate, de la cetăţean. De la salariul lui, de la pensia lui, de la mica afacere românească. Această inversare a responsabilităţii este şi nedreaptă, şi contraproductivă pentru dezvoltarea sănătoasă a societăţii.

Un stat care îşi măreşte constant pretenţiile financiare fără a-şi îmbunătăţi serviciile publice rupe echilibrul dintre contribuţie şi beneficiu. Când efortul populaţiei creşte, iar calitatea vieţii scade, se instalează o stare de neîncredere care afectează coeziunea socială.

România nu duce lipsă de oameni harnici, competenţi şi responsabili, duce lipsă de o guvernare care să trateze munca drept o valoare, şi nu drept o sursă inepuizabilă de venit. Într-o societate dreaptă, statul este cel care se adaptează la capacitatea cetăţeanului, nu cetăţeanul cel care trebuie să suporte consecinţele lipsei de viziune politică.

Această declaraţie este un apel la luciditate şi responsabilitate publică! Românul de rând nu poate fi transformat într-un mecanism de compensare a dezechilibrelor bugetare!

Demnitatea, stabilitatea şi siguranţa economică a oamenilor trebuie să fie temelia oricărei politici fiscale autentice!

Vă mulţumesc.

Deputat Cristina-Emanuela Dascălu, Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Antonio-Gabi Popescu - declaraţie politică având ca subiect Tezaurul dacic - eşec de stat, sfidare naţională şi iresponsabilitate politică;

Îi dau cuvântul domnului deputat Antonio-Gabi Popescu, din partea Grupului parlamentar AUR.

Şi se pregăteşte domnul deputat Dumitru Ţiplea, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Antonio-Gabi Popescu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţie politică: "Tezaurul dacic - eşec de stat, sfidare naţională şi iresponsabilitate politică".

Apropo de incompetenţa ministerială despre care s-a vorbit intens în ultimele săptămâni şi despre costurile uriaşe pe care aceasta le produce României, vin astăzi în faţa dumneavoastră cu o problemă cel puţin la fel de gravă: pierderea tezaurului dacic.

Aceasta nu este doar rezultatul unei administrări defectuoase, ci un eşec istoric al statului român, ale cărui consecinţe sunt ireversibile.

La aproape un an de la acest dezastru, patrimoniul nu a fost recuperat, responsabilităţile politice nu au fost asumate, iar mecanismele care au permis această decizie greşită au rămas neschimbate.

Aceasta nu mai e o problemă de anchetă penală externă. Este o problemă de funcţionare a statului român.

Decizia de a le trimite la o expoziţie organizată într-o instituţie regională din străinătate, disproporţionată ca rang şi nivel de securitate faţă de valoarea patrimoniului expus, a fost aprobată de Ministerul Culturii, în mandatul doamnei Raluca Turcan, fără hotărâre de Guvern, fără asumare colectivă şi fără un filtru politic pe măsura importanţei pieselor.

Doamna Raluca Turcan a avut responsabilitatea, puterea şi obligaţia să oprească această decizie. Nu a făcut-o.

După producerea furtului, statul român a eşuat din nou. Singura sancţiune aplicată a fost demiterea directorului Muzeului Naţional de Istorie - un executant, nu un decident.

În cele două sesiuni parlamentare ale anului 2025 am asistat la o sfidare în formă continuată a naţiunii române: doamna Raluca Turcan, ministrul sub a cărui semnătură tezaurul dacic a părăsit România, a fost tolerată şi protejată pe linie de partid, ocupând funcţii de conducere în Camera Deputaţilor şi prezidând şedinţe de plen, ca şi cum acest eşec istoric nu ar fi existat.

Parlamentarii sunt trimişii cetăţenilor aici, pentru a le apăra interesele, patrimoniul şi identitatea. Or, în acest caz, doamna Raluca Turcan s-a dovedit incapabilă să facă acest lucru. Poate fi legal, dar este profund ilegitim.

Un stat care îşi pierde tezaurul şi nu pierde nicio funcţie politică transmite un mesaj devastator: că istoria poate fi pierdută, iar răspunderea politică poate fi ocolită.

În aceste condiţii, solicit public şi ferm realizarea unui raport complet şi transparent privind toate deciziile care au dus la scoaterea tezaurului din ţară, stabilirea clară a responsabilităţilor politice şi administrative, inclusiv la nivel ministerial, urgentarea demersurilor de modificare a legislaţiei, astfel încât niciun bun clasat în categoria "Tezaur" să nu mai poată părăsi România fără hotărâre de Guvern, precum şi instituirea unor evaluări independente realizate de experţi acreditaţi şi a unor standarde de securitate proporţionale cu valoarea reală a patrimoniului naţional.

Tezaurul dacic...

Vă mulţumesc.

Popescu Antonio, deputat, Circumscripţia nr. 40 Vâlcea.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dumitru Ţiplea - declaraţie politică: Familia tradiţională - temelia pe care trebuie să clădim o societate puternică!;

Dau cuvântul domnului deputat Dumitru Ţiplea, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Se pregăteşte domnul deputat Adrian-Virgil Ciobanu.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Ţiplea:

"Familia tradiţională - temelia pe care trebuie să clădim o societate puternică!"

În ultimii ani, Institutul Naţional de Statistică a tras mai multe semnale puternice de alarmă asupra declinului demografic accelerat al ţării noastre. În numai 10 ani, România a pierdut mai mult de un milion din populaţia sa, iar în anul 2023 numărul născuţilor vii înregistraţi la oficiile de stare civilă din România a fost cu puţin peste 155 de mii, fiind cel mai mic număr de nou-născuţi din anul 1930 şi până în prezent. Orice om politic responsabil ar trebui să fie îngrijorat şi să-şi pună imediat întrebarea: încotro ne îndreptăm ca popor dacă vom continua tot aşa?

Stimaţi colegi,

Dacă vom analiza în profunzime factorii care au determinat situaţia demografică negativă a României, vom constata că nu numai migraţia externă a forţei de muncă a contribuit la acest declin, ci şi lipsa unor politici solide de susţinere a familiei. Politicile publice pentru încurajarea formării familiei, pentru susţinerea tinerilor care vor să aibă copii sunt mult prea prăfuite şi cu efecte extrem de modeste. Este de înţeles teama tinerilor de a forma o familie, atâta vreme cât la început de drum nevoile lor sunt foarte mari, iar posibilităţile mult sub nevoile acestor tineri. Politicile pentru familie trebuie să devină un obiectiv major al anilor care vor urma, chiar dacă, în mod fals, auzim tot mai frecvent că vremurile s-au schimbat şi că familia, aşa cum o ştim noi, cu părinţi, copii, bunici şi mulţi nepoţi, nu mai este de actualitate.

Personal, resping cu fermitate aceste voci care ar încerca să ne spună că familia tradiţională nu mai este la modă!

Rolul familiei în societatea românească este fundamental. În familie ni se oferă totul: susţinerea materială şi emoţională, educaţia, un sistem sănătos de valori, precum şi transferul de credinţe, tradiţii şi obiceiuri.

Aşadar, stimaţi colegi, vă invit să construim un pachet legislativ substanţial pentru susţinerea familiei şi pentru încurajarea tinerilor să aibă o familie numeroasă.

Sunt convins că în ţara în care familiile sunt puternice şi numeroase, societatea este puternică şi coezivă!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Adrian-Virgil Ciobanu - declaraţie politică cu titlul Gestiunea apei potabile - o problemă de interes naţional;

Dau cuvântul domnului deputat Adrian-Virgil Ciobanu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Se pregăteşte domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Virgil Ciobanu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Sărut mâna, distinse colege!

Bună ziua, stimaţi colegi!

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Gestiunea apei potabile - o problemă de interes naţional".

Distinse colege şi stimaţi colegi,

Criza apei potabile, pe care am văzut-o cu toţii în judeţul Prahova, a scos la iveală o serie de probleme grave: gestionarea defectuoasă a situaţiilor de criză, lipsa de responsabilitate a unor factori de decizie şi politizarea unor instituţii care, în mod evident, ar trebui ocupate de specialişti. Chiar dacă furnizarea apei a fost reluată, aceste probleme nu sunt izolate. La nivel naţional, întreruperile frecvente, calitatea reţelelor de distribuţie şi vulnerabilităţile sistemului de alimentare cu apă au devenit realităţi cu care se confruntă tot mai multe comunităţi, inclusiv în judeţul Neamţ, fie în perioade de secetă, fie în contextul unor fenomene meteo extreme sau al cedării infrastructurii.

În ultimii ani, prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", elaborat de Partidul Naţional Liberal, reţelele de apă şi canalizare s-au extins semnificativ, contribuind la creşterea nivelului de trai, mai ales în mediul rural. Totuşi, este clar că avem nevoie de un efort naţional mai bine coordonat, care să vizeze atât administrarea eficientă a resurselor de apă, cât şi capacitatea de a răspunde rapid situaţiilor de criză.

În acest sens, fac un apel ca, la construirea bugetului de stat pentru anul 2026, proiectele de apă şi canalizare să fie prioritare. Accesul la apă potabilă este un drept fundamental, iar investiţiile în această infrastructură nu doar că trebuie continuate, ci trebuie accelerate. Totodată, este esenţial să existe un lanţ clar de responsabilităţi, să fie promovaţi specialiştii în funcţiile tehnice şi să fie duse mai departe investiţiile deja începute, astfel încât cetăţenii să beneficieze de servicii sigure şi de calitate.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Mircea Fechet - declaraţie politică privind necesitatea unui leadership credibil la conducerea Ministerului Apărării Naţionale;

Dau cuvântul domnului deputat Mircea Fechet, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Fechet:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Dragi colegi,

Avertismentul transmis recent de secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost un apel de trezire pentru Europa: timpul nu mai este de partea noastră, iar riscul lucrează împotriva tuturor celor care şi-au permis până acum confortul autoiluzionării. Este şi cazul României, stat de frontieră al Alianţei NATO, cu vecinătate directă cu un conflict activ, care are o responsabilitate suplimentară: să-şi găsească un ministru al apărării naţionale care să se ridice la înălţimea acestui moment istoric.

După un ministru care s-a remarcat prin amânarea oricărei discuţii oneste şi transparente despre domeniul pe care l-a coordonat, care a invocat în spaţiul public un potenţial de şpagă de la 1 la 10 milioane euro pe o singură achiziţie de armament, România are nevoie de un lider care înţelege, fără echivoc, realitatea din domeniul apărării.

Apărarea naţională se sprijină pe un capital esenţial: încrederea. Ei bine, în ultimele cinci luni, am văzut cu toţii că această încredere se pierde instantaneu când un ministru e mai interesat de propria imagine decât de deciziile care protejează populaţia pe termen lung, iar în umbra lui planează suspiciuni de minciună şi precedente toxice.

Într-o perioadă în care drone ruseşti survolează spaţiul aerian al României, fără a fi neutralizate, iar România are o factură de peste 120.000 de euro la buget doar pentru câteva ore de monitorizare a acestora cu avioanele de luptă, ministrul apărării trebuie să fie, înainte de toate, un comunicator onest, pentru că decizia vine cu un cost de securitate, de încredere publică şi, în ultimă instanţă, cu un cost democratic. Suntem într-un moment în care temerile legitime ale românilor sunt alimentate zilnic de propaganda şi dezinformarea de pe reţelele sociale, iar o societate în ceaţă devine foarte uşor de destabilizat.

Dragi colegi,

Când secretarul general al NATO apasă butonul roşu de avertizare şi afirmă că, odată ce Rusia a reaprins războiul în Europa, următorii ani pot aduce un conflict de amploarea celui trăit de bunicii noştri, înseamnă că nu mai e loc de speculaţii.

România e în faţa unui test de maturitate politică şi instituţională.

În aceste condiţii, funcţia de ministru al apărării nu poate fi pusă decât pe umerii unui profesionist care ştie cum să gestioneze un portofoliu strategic, care nu vinde interesul naţional şi nu-l ascunde sub preşul altora.

Orice semn de incoerenţă sau superficialitate va fi imediat observată de partenerii noştri, atât de cei interni, cât şi de cei externi.

Pentru România acest lucru nu ar fi decât un semn de vulnerabilitate majoră şi o invitaţie la risc.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

Trecem la Grupul parlamentar al USR.

Domnul deputat Iulian Lőrincz? Nu este.

Domnul deputat Andrei Gheorghiu? Nu este.

Domnul deputat Brian Cristian?

 
Video in format Flash/IOS Gál Károly - declaraţie politică despre implementarea PNRR în domeniul ariilor naturale protejate şi necesitatea consultării comunităţilor locale;

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Gál Károly.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Şi se pregăteşte domnul deputat Hajdu Gábor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gál Károly:

Stimaţi colegi,

La data de 26 octombrie 2025, Ministerul Mediului a afişat în transparenţă decizională Proiectul de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, act normativ care vizează introducerea conceptului de zone prioritare pentru biodiversitate, în contextul obligaţiilor asumate de România prin PNRR şi Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030.

Acest demers legislativ a debutat, însă, sub denumirea de "Zone de Protecţie Strictă", fiind puternic contestat de primari şi de proprietarii de terenuri, nu pentru obiectivul de protejare a mediului în sine, ci pentru modul netransparent, centralizat şi lipsit de dialog în care au fost identificate aceste zone.

România şi-a asumat, prin PNRR, un jalon clar: instituirea unui regim de protecţie strictă pe 10% din suprafaţa naţională, fără intervenţii umane intruzive. Ceea ce contestăm este modul de implementare, care trebuie să respecte nu doar criterii tehnice sau ecologice, ci şi principii constituţionale, administrative şi de echitate socială.

Un exemplu relevant este judeţul Covasna, unde studiul privind "Identificarea zonelor potenţiale de non-intervenţie" - practic, inventarul terenurilor - a fost realizat fără consultări reale cu autorităţile publice locale şi fără dialog cu proprietarii sau cu administratorii terenurilor. A existat o singură consultare online, formală, în cadrul căreia nu au fost prezentate restricţiile concrete, impactul pe termen lung asupra administrării terenurilor şi nici mecanismele de compensare.

Mai mult, principiul reprezentativităţii a fost ignorat: zonele identificate în judeţul Covasna sunt concentrate aproape exclusiv în partea de nord-vest, fără a reflecta realităţile geografice şi ecologice ale judeţului. Această abordare creează dezechilibre, care puteau fi evitate printr-un proces participativ real.

Trebuie spus foarte clar: protecţia biodiversităţii presupune o cooperare reală cu comunităţile locale şi cu proprietarii de terenuri. Constituţia României oferă cadrul necesar pentru acest echilibru, stabilind că interesul public trebuie armonizat cu respectarea dreptului de proprietate, inclusiv prin asigurarea unor despăgubiri juste, stabilite de comun acord sau, dacă este cazul, prin intermediul instanţelor.

În forma actuală, procesul de desemnare a zonelor prioritare pentru biodiversitate nu oferă claritate privind compensaţiile, nu garantează negocierea reală cu proprietarii şi riscă să creeze percepţia unei restrângeri arbitrare a dreptului de proprietate. În statele membre din Uniunea Europeană...

 
   

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gál Károly:

... compensaţiile stabilite se achită în termenele prevăzute de actele normative.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Könczei Csaba - declaraţie politică privind implementarea zonelor de protecţie strictă şi efectele asupra fondului forestier şi terenurilor agricole;

Doamna Gianina Şerban:

Dau cuvântul domnului deputat Könczei Csaba. Sper că am pronunţat corect.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Könczei Csaba:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

La data de 26 octombrie 2025, Ministerul Mediului a afişat în transparenţa decizională modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, sub denumirea de "Zone prioritare pentru biodiversitate de protecţie strictă".

România, prin PNRR, şi-a asumat într-un jalon că va institui zonă de protecţie strictă în cuantum de 10% din suprafaţa ţării, fără tăieri, fără construcţii, fără intervenţii umane intruzive.

Strategia Uniunii Europene privind biodiversitatea pentru 2030 urmăreşte să contribuie la protejarea şi refacerea biodiversităţii Uniunii Europene până în 2030, fiind, totodată, esenţială în implementarea Pactului verde european, iniţiativă care vizează tranziţia spre o economie verde, având ca obiectiv final atingerea neutralităţii climatice până în 2050.

În ţara noastră, pe lângă zona maritimă şi Biosfera Delta Dunării, ariile naturale protejate cuprind numeroase fonduri forestiere şi suprafeţe agricole.

În cele ce urmează, atrag atenţia asupra unei chestiuni cel puţin îngrijorătoare - suprafaţa fondului forestier şi a terenurilor agricole din judeţul Covasna se vor restrânge, astfel încât proprietarii vor rămâne cu dreptul lor de proprietate, dar li se vor restrânge unele drepturi.

Proprietarilor fondurilor forestiere li se vor restrânge:

- dreptul de exploatare liberă a masei lemnoase, prin tăierile interzise sau permise doar limitat;

- dreptul de schimbare a destinaţiei terenului;

- terenul nu va mai putea fi scos din fondul forestier, nu se va mai putea construi sau nu va mai putea fi defrişat;

- libertatea de valorificare economică;

- planurile de amenajament vor trebui să respecte regulile ariei protejate.

Proprietarii terenurilor agricole vor avea drept de folosinţă restrâns:

- nu vor putea schimba destinaţia, nu vor putea realiza parcelări, investiţii fără avize speciale, valoarea terenurilor vor scădea, din cauza faptului că agricultura pe un teren inclus într-o arie protejată este limitată, fiind permisă doar agricultura tradiţională, veniturile agricole vor scădea.

Totodată, fiind reguli stricte, speciale, dreptul de folosinţă va fi extrem de limitat, urmând a beneficia, în anumite condiţii, de compensaţii. Dreptul la compensaţii este un drept constituţional, legal, european. La nivel naţional, compensaţiile sunt achitate cu întârziere, restanţele se ridică la sute de milioane de lei. În statele membre din Uniunea Europeană compensaţiile stabilite se achită în termenele prevăzute de actele normative, iar unii proprietari acceptă compensaţiile oferite, decât să îşi lucreze terenurile şi pădurile.

Este inadmisibil ca propunerile de introducere a suprafeţelor să fie realizate din birou, aşa cum a reieşit din afirmaţiile unui expert, conform căruia nu se merge pe teren - nu a fost nevoie; s-au folosit de hărţi online de la Romsilva, iar pentru alte habitate de la şes, pe multe studii anterioare.

Consider că pentru a institui...

 
   

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Könczei Csaba:

... o zonă de protecţie strictă este nevoie de dialog şi de implicarea tuturor părţilor, urmând ca forma finală să fie agreată de comun acord.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Varol Amet - intervenţie intitulată Ziua etniei tătare;

Dau cuvântul domnului deputat Varol Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Şi se pregăteşte domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Varol Amet:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Distinşi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Ziua etniei tătare".

Pe data de 13 decembrie a fiecărui an, comunitatea de tătari din România îşi serbează ziua etniei, acesta fiind un moment remarcabil şi plin de semnificaţie istorică.

Cu prilejul Sărbătorii etniei tătare din România, la Constanţa a avut loc un eveniment cultural şi academic de amploare, dedicat istoriei şi identităţii tătarilor dobrogeni, intitulat "Repere identitare dobrogene - Simpozion: Din Istoria Tătarilor", unde evenimentul a reunit reputaţi specialişti în istorie şi studii sud-est europene.

Lideri ai tătarilor crimeeni au fost prezenţi la Sărbătoarea etniei tătare din România: Refat Ciubarov, preşedintele Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni, muftiul tătarilor din Ucraina, Ayder Isoglu Rustemov, imamul Edem Basnaiev şi Namik Kemal Bayar, secretarul general al congresului, invitaţi ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, au participat în perioada 11-13 decembrie la manifestările prilejuite de Sărbătoarea etniei tătare din România.

Joi, 11 decembrie, delegaţia tătarilor crimeeni a avut întâlniri cu ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, cu secretarul de stat pentru culte, Ciprian Olinici, la Parlament, cu deputaţii Silvia-Claudia Mihalcea, secretar al Camerei Deputaţilor, cu Alexandru-Mihai Ghigiu, preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, şi cu subsecretarul de stat al Departamentului pentru relaţii interetnice, Dincer Geafer.

Însoţită de preşedintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Gelil Eserghep, deputatul Varol Amet şi muftiul Muurat, delegaţia a efectuat o vizită şi la Ambasada Republicii Turcia la Bucureşti.

Vineri, 12 decembrie, a avut loc, la Universitatea Ovidius din Constanţa, conferinţa "Din istoria tătarilor", unde liderul tătarilor crimeeni, Ciubarof, a vorbit despre situaţia tătarilor din Crimeea, despre statutul incert al peninsulei şi, implicit, al locuitorilor ei, despre nevoia de a fi susţinută în continuare lupta pentru Crimeea, făcând, totodată, un apel la toată diaspora tătară de a se implica în acest demers.

Cu ocazia sărbătorii etniei tătare din România, prefectul judeţului Constanţa, vicepreşedintele consiliului judeţean şi primarul municipiului Constanţa au primit, la un loc, vizita delegaţiei Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, condusă de Gelil Eserghep, alături de delegaţia Congresului Mondial al Tătarilor Crimeeni, condusă de preşedintele Refat Ciubarov.

Peste 1.200 de persoane au participat sâmbătă, 13 decembrie, la spectacolul organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin".

Tătari de toate vârstele şi din toate localităţile unde există organizaţii ale UDTTMR au fost prezenţi la Constanţa pentru a celebra împreună "Sărbătoarea etniei tătare din România".

 
   

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varol Amet:

Cu prilejul Zilei etniei, preşedintele ţării, Nicuşor Dan, şi prim-ministrul Ilie Bolojan au transmis mesaje de felicitare comunităţii tătare din România.

Romanya Tatarlarınıń Künĭ Qayırlı Bolsın!

La mulţi ani, cu ocazia Zilei etniei tătare din România!

Vă mulţumesc.

 
   

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Nicolae-Miroslav Petreţchi - declaraţie politică referitoare la Ziua minorităţilor naţionale şi rolul acestora în coeziunea societăţii româneşti;

Dau cuvântul domnului deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi.

Şi se pregăteşte doamna deputat Ana Baş, din partea Grupului parlamentar al SOS.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Celebrarea, la 18 decembrie, a Zilei minorităţilor naţionale ne prilejuieşte şi în acest an o excelentă şi necesară introspecţie privind prezentul şi viitorul minorităţilor naţionale în România.

Plecând de la fundament, România are un cadru excelent de protecţie, exprimare, manifestare şi promovare a drepturilor persoanelor minorităţilor naţionale, care este, pe bună dreptate, considerat un model de bune practici în Europa, şi nu numai.

De altfel, pe baza deciziei Congresului Mondial al Ucrainenilor, adoptată chiar aici, la Palatul Parlamentului, anul trecut, în cadrul Summit-ului liderilor congresului, comunităţile ucrainene promovează acest model de bune practici al României, la nivel global, în toate ţările în care acestea trăiesc.

Recent, am contribuit la organizarea Forumului Ucrainenilor din Europa de Est, care a avut loc în Polonia. Şi acolo am vorbit despre acest model, şi acolo România a fost lăudată pentru el.

Însă provocările externe şi interne sunt multiple şi suprapuse. Interesul unor actori revizionişti pentru destabilizarea societăţilor occidentale, pentru degradarea coeziunii noastre, pentru remodelarea întregii ordini globale, după chipul şi asemănarea lor, este în creştere exponenţială şi se exprimă toxic şi hibrid.

Câteodată, războiul hibrid al acestora ne găseşte vulnerabili şi slabi, cu reacţii anemice. Acestea se hrănesc din vulnerabilităţile noastre, din frustrările noastre, şi ne vorbeşte, în termeni mincinoşi, despre laptele şi mierea în care am trăi dacă am abdica de la principiile şi valorile lumii democratice.

Şi minorităţile naţionale din România se află sub acest asediu. Folosindu-se de cadrul legal permisiv şi de vulnerabilităţile de funcţionare de care vorbeam, neprietenii acestora şi ai României au creat multiple asociaţii fantomă menite să semene discordie şi haos în comunităţile noastre. Obiectivele lor fiind degradarea participării active şi pozitive a minorităţilor naţionale la viaţa comunitară colectivă a României, la patrimoniul naţional al ţării noastre, slăbirea tuturor coeziunilor posibile, în interiorul comunităţilor noastre, în relaţia dintre acestea şi statul român, precum şi degradarea încrederii noastre în Europa şi valorile ei.

Unele dintre acestea se demască uşor. Bunăoară, recent, au sabotat făţiş deschiderea de grupe de studiu al limbii ucrainene în şcolile cu predare în limba română. Acest război hibrid se bazează pe o maşinărie de propagandă care are o vastă experienţă în domeniu, care exploatează istoric vulnerabilităţile societăţii deschise şi ale modelului liberal pe care se bazează democraţia.

Celebrarea Zilei minorităţilor naţionale ne aminteşte rolul nostru crucial şi stabilitatea României în funcţionarea coeziunii civile, de care avem atâta nevoie, şi în consolidarea mecanismelor colective de autoapărare ale României şi restul Europei.

Forţele politice din România trebuie să participe la construcţii responsabile permanente, la perfecţionarea modelului de bune practici privind minorităţile naţionale şi a capacităţii noastre de rezilienţă colectivă.

Împreună suntem puternici!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ana-Marcela Baş - declaraţie politică: Anul 2025 - anul sărăciei, al dezbinării, al mâniei sau al împăcării?;

Dau cuvântul doamnei deputat Ana Baş, din partea Grupului parlamentar al SOS.

Şi se pregăteşte doamna deputat Raisa Enachi.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana-Marcela Baş:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

"Anul 2025 - anul sărăciei, al dezbinării, al mâniei sau al împăcării?"

Stimate doamne şi stimaţi domni,

Dragi colegi parlamentari,

Anul 2025 a început sub un semn de rău augur - alegerile anulate din 2024 au lăsat nori grei de furtună să se adune peste ţară şi au umbrit sărbătorile românilor.

Diana Iovanovici-Şoşoacă a fost primul politician care a căzut victimă unui sistem înfricoşat de faptul că poporul îi scapă de sub control. Interzicerea acesteia de a candida la alegerile prezidenţiale ne-a confirmat că Diana Iovanovici-Şoşoacă are potenţialul de a zgudui din străfunduri caracatiţa care a pus stăpânire pe ţară. Însă ce nu te doboară, te face mai puternic, iar partidul doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă a intrat în Parlamentul României pentru a încerca să îi ducă vocea mai departe.

Alegerile prezidenţiale din 2025 au scindat şi mai mult o societate deja învrăjbită de limbi ascuţite şi veninoase, pline de vorbe tăioase, care au rupt din sufletul românilor şi i-au îndepărtat şi înstrăinat de semenii lor. Familii nu şi-au mai vorbit, nu s-au mai vizitat. Nici măcar Marea Roşie nu a fost atât de despărţită, precum românii în această perioadă.

Şi unirea încă pare departe. Guvernul Ciolacu 2 şi-a făcut bagajele şi a lăsat României o moştenire greu de uitat şi de dus, moştenire care a lăsat urme adânci în economia şi bunăstarea ţării.

Tot dezmăţul şi cheltuiala Guvernului Ciolacu 2 va fi preluată cu entuziasm de Guvernul Ciolacu 3, cunoscut şi ca Guvernul Bolojan, un guvern dispus să bage şi mai adânc mâna în buzunarul românilor pentru a acoperi găurile uriaşe lăsate în bugetul României.

Au fost crescute taxele, s-au luat bani de la mame, de la elevi, de la profesori, de la persoanele cu dizabilităţi, au crescut TVA-ul. Iar aceste acţiuni lasă impresia că partidele de la putere nu fac altceva decât să se concentreze pentru a umple vistieria pentru următoarele alegeri parlamentare şi prezidenţiale.

Strângem cureaua. Dar oare o strângem pentru noi, sau pentru alţii? Strângem cureaua, dar bunăstarea pare atât de departe.

Parcă Dumnezeu ne încearcă credinţa şi ne trimite, ba inundaţii, ba ne lasă fără apă, ba conducători perfizi, cu măşti de salvatori de neam şi ţară.

Frica de Dumnezeu şi dragostea faţă de tricolor par a ne fi salvarea. Dar salvarea pare atât de departe...

Stimaţi colegi,

În pragul sărbătorilor de iarnă, în pragul Naşterii Domnului, vin la dumneavoastră cu rugămintea de a fi iertători, de a fi îngăduitori, noi faţă de noi, în primul rând, pentru a putea fi mai apoi un exemplu demn de urmat de românii noştri dragi.

Să ne bucurăm de ţară, de familie, de colinde, de pace, de linişte sufletească şi să ne aducem aminte că această Românie a fost... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Raisa Enachi - declaraţie politică având ca subiect La moţiunea de cenzură nu votul a câştigat, ci aranjamentele politice;

Mulţumesc, doamnă deputat.

Îi dau cuvântul doamnei deputat Raisa Enachi, din partea neafiliaţilor.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Raisa Enachi:

Subiectul declaraţiei politice: "La moţiunea de cenzură nu votul a câştigat, ci aranjamentele politice".

Stimaţi colegi,

Dezbaterile din Parlament sunt prezentate adesea ca exerciţii de stabilitate şi responsabilitate. În realitate, ele spun mult mai puţin despre viaţa românilor şi mult mai mult despre calculele politice din spatele voturilor.

După respingerea moţiunii de cenzură, din această săptămână, Guvernul a rămas în funcţie. Dar viaţa românilor nu s-a schimbat cu nimic în bine. Dimpotrivă, devine tot mai grea, sub presiunea preţurilor care cresc, a taxelor care se adună şi a unei nesiguranţe care apasă pe cei care muncesc, pe pensionari şi pe familiile care îşi calculează fiecare cheltuială.

Această realitate nu poate fi acoperită cu citate elegante şi nici cu discursuri moralizatoare. Oamenii nu trăiesc din replici istorice, oamenii trăiesc din salarii, din pensii, din facturi plătite la timp şi din sentimentul minim de siguranţă că munca lor are un rost.

În loc de asumare şi explicaţii oneste, am asistat la un discurs care a mutat discuţia de la efectele concrete ale guvernării spre judecăţi morale adresate opoziţiei. Ca şi cum problema României ar fi caracterul adversarilor politici, şi nu faptul că milioane de români simt, de la o lună la alta, că trăiesc mai prost.

Când un prim-ministru vorbeşte despre caracter, din poziţia unui guvern care a crescut taxele, a împovărat populaţia şi a cerut sacrificii repetate de la aceiaşi oameni, fără să atingă privilegiile şi dezechilibrele sistemului, se produce o ruptură gravă între discurs şi realitate.

Guvernul a rămas în funcţie nu pentru că ar fi convins românii că merge într-o direcţie bună, ci pentru că, în Parlament, s-a preferat menţinerea unor aranjamente politice comode. PSD, PNL şi USR au ales să nu deranjeze echilibrul puterii, chiar dacă acest echilibru este plătit zilnic de cei care muncesc şi nu reuşesc să ţină pasul cu scumpirile.

Moţiunea de cenzură nu a fost respinsă în urma unei dezbateri sincere despre binele public, ci printr-un vot care a confirmat, încă o dată, că, atunci când sunt puse în joc funcţii şi influenţă, graniţele dintre partide devin flexibile, iar promisiunile făcute cetăţenilor dispar. Pentru români, aceste jocuri nu sunt abstracte. Ele se traduc direct în taxe mai mari, preţuri scăpate de sub control şi un sentiment tot mai puternic că statul ştie să ceară, dar nu ştie să apere.

Când partidele care se declară diferite ajung să voteze la fel, pentru a proteja un premier şi un guvern care au împovărat populaţia, mesajul transmis românilor este periculos: nu contează cât de greu vă este, important este ca scaunele să rămână ocupate.

Aceasta nu este stabilitate, este conservarea unui sistem care se apără pe sine, pentru că puterea nu este un scaun de care să te agăţi, ci o răspundere... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Cătălin-Viorel Mîndroc, din partea Grupului parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS Ion-Alin Tomoescu - declaraţie politică intitulată Revoluţia de la Timişoara;

Domnul deputat Ion-Alin Tomoescu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Şi se pregăteşte domnul deputat Petru-Bogdan Cojocaru.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion-Alin Tomoescu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Revoluţia de la Timişoara".

Timişoara nu este doar un oraş al vestului României. Timişoara este locul în care frica a fost învinsă de curaj, iar tăcerea, de demnitate. În decembrie 1989, aici a început Revoluţia Română, nu ca un act de revoltă spontană, ci ca un gest conştient de libertate. Atunci, oameni obişnuiţi - muncitori, profesori, studenţi, elevi - au ales să spună "nu" dictaturii, cu riscul suprem. Am fost elev de liceu în Timişoara în acele zile şi pot spune, fără exagerare, că oraşul respira o tensiune pe care nu o voi uita niciodată, dar şi o solidaritate rar întâlnită. Se simţea că istoria se scrie pe stradă.

Revoluţia de la Timişoara a fost o lecţie de verticalitate civică. A arătat că libertatea nu se primeşte, ci se câştigă. A arătat că un popor poate învinge un regim opresiv atunci când frica este depăşită de conştiinţă. Jertfa celor care au murit la Timişoara nu a fost una abstractă, ci concretă, sângeroasă, definitivă. Datorită lor, România a ieşit dintr-o noapte lungă şi dureroasă. Ei nu au cerut privilegii, nu au negociat avantaje. Au cerut libertate, adevăr şi demnitate.

Astăzi, avem obligaţia morală de a nu transforma Revoluţia într-un simplu moment festiv sau într-o pagină de manual. Avem datoria de a spune adevărul despre acele zile, de a respecta memoria celor căzuţi şi de a apăra valorile pentru care s-a murit: libertatea, demnitatea, drepturile fundamentale, statul de drept. Revoluţia de la Timişoara nu aparţine trecutului, ci conştiinţei noastre civice prezente. Atâta timp cât ne vom aminti de curajul din decembrie 1989 şi îl vom transforma în responsabilitate publică, sacrificiul lor nu va fi fost în zadar.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD, Ion-Alin Tomoescu, Circumscripţia nr. 27 Mehedinţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Petru-Bogdan Cojocaru - declaraţie politică: Un plan de mobilitate pentru zona metropolitană Iaşi, urgenţa «zero» pentru cei 500.000 de locuitori;

Dau cuvântul domnului deputat Petru-Bogdan Cojocaru.

Şi se pregăteşte domnul deputat Alexandrin Moiseev.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru-Bogdan Cojocaru:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Declaraţia de astăzi se intitulează "Un plan de mobilitate pentru zona metropolitană Iaşi, urgenţa «zero» pentru cei 500.000 de locuitori".

Una dintre cele mai importante aglomerări din România, zona metropolitană Iaşi, se confruntă cu o mare problemă: congestia din traficul auto. Creşterea duratei de deplasare, majorarea costurilor şi o tot mai mare poluare - acestea sunt efectele acestei congestii din traficul auto. Pe scurt, dacă petreci ore în trafic, plăteşti mai mult pentru transport şi trăieşti într-un mediu poluat. Aceasta înseamnă o calitate scăzută a vieţii.

Calcul este foarte simplu: o oră pierdută dimineaţa, o oră pierdută seara, timp de 20 de zile lucrătoare în fiecare lună, înseamnă cel puţin 480 de ore pierdute în trafic, anual. Adică 20 de zile într-un an, ceea ce este foarte mult.

Soluţiile sunt la îndemână, în mare sunt cunoscute, dar trebuie să fie armonizate în cadrul unui plan bine pus la punct, care apoi să fie implementat, la virgulă, de Primăria Municipiului Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi.

Schematic, câteva dintre aceste variante, care trebuie şi pot fi analizate la nivelul acestor instituţii, bineînţeles, consultându-ne cu tot ceea ce ţine de societate civilă, mediu de afaceri, şi nu numai:

Primul punct este dezvoltarea transportului public. Investiţii foarte importante pentru a extinde această reţea de transport public, inclusiv în zonele metropolitane, în aşa fel încât să beneficieze de aceste modernizări toţi cetăţenii din această zonă;

2. Realizarea de benzi dedicate transportului public, după modelul deja testat în zona CUG - Nicolina - Podu Roş. Tot acest model de lucru trebuie replicat şi pe alte bulevarde, transportul public de mare capacitate devenind astfel prioritar;

3. Construirea şoselei de centură în integralitatea ei. Din nefericire, Iaşiul nu are astăzi o şosea de centură. Există doar o scurtă porţiune, între Miroslava şi Lunca Cetăţuii, dar toată această şosea de centură ocolitoare a Iaşiului trebuie să fie completată şi pe restul punctelor cardinale, de la sud, est şi nord. Scoaterea traficului greu din oraş şi diminuarea poluării vor fi vizibile instant;

4. Crearea de piste pentru biciclete şi transportul pe trotinete;

5. Implementarea sistemului inteligent de trafic;

6. Zone de acces restricţionat şi sensuri unice. Această soluţie poate crea noi zone de acces limitat pentru vehiculele motorizate în centrul Iaşiului, încurajând astfel pietonii şi utilizatorii de transport alternativ.

Sunt, bineînţeles, şi alte soluţii: parcări, planificare urbană durabilă, infrastructură pentru vehicule electrice, investiţii urbane de... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Alexandrin Moiseev - declaraţie politică cu tema România la final de an: între provocări, responsabilitate şi necesitatea stabilităţii;

Dau cuvântul domnului deputat Alexandrin Moiseev, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Şi se pregăteşte doamna deputat Lidia Vadim-Tudor.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandrin Moiseev:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă.

"România la final de an: între provocări, responsabilitate şi necesitatea stabilităţii"

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Astăzi susţin ultima declaraţie politică din acest an, un moment potrivit pentru a privi cu sinceritate la provocările prin care a trecut România şi la direcţia în care trebuie să continuăm. A fost un an marcat de tensiuni globale, de incertitudine economică şi de riscuri de securitate cum puţine generaţii au cunoscut simultan.

Unul dintre cele mai insidioase pericole rămâne războiul hibrid - acel amestec de dezinformare, manipulare, presiuni economice şi atacuri îndreptate asupra încrederii publice. Este un tip de conflict care nu anunţă niciodată când loveşte, dar ale cărui efecte pot afecta profund coeziunea unei societăţi.

În faţa acestui pericol, România are nevoie de instituţii puternice, de vigilenţă şi de capacitatea de a filtra adevărul de manipulare, pentru a nu permite vulnerabilizarea statului.

La aceste tensiuni se adaugă şi scandalul recent din sistemul judiciar, care a generat tulburare şi îngrijorare în rândul cetăţenilor. În astfel de momente trebuie reafirmat ferm: România are nevoie de o justiţie liberă, independentă şi funcţională, în slujba cetăţeanului şi a statului de drept.

Încrederea oamenilor în actul de justiţie este esenţială pentru funcţionarea democraţiei. De aceea, este datoria instituţiilor să clarifice rapid şi transparent situaţiile apărute, iar magistraţii trebuie sprijiniţi să îşi exercite profesia fără presiuni şi fără interferenţe.

În plan economic, anul care se încheie a impus decizii dificile. Inflaţia globală, creşterile de costuri în domeniul energiei, investiţiile necesare pentru infrastructură şi pentru apărare au creat o presiune serioasă asupra bugetului.

Ştiu că unele creşteri de taxe au fost resimţite dureros de cetăţeni. Însă, într-o perioadă complicată, responsabilitatea înseamnă uneori adoptarea unor măsuri nepopulare, dar necesare pentru stabilitatea financiară a statului şi pentru protejarea categoriilor vulnerabile.

Evitarea acestor realităţi ar fi însemnat amânarea problemelor, nu rezolvarea lor.

Privind spre viitor, România are nevoie de continuitate administrativă, de investiţii coerente, de modernizarea sistemelor publice şi de un efort constant de reducere a risipei. Este esenţial ca echipele guvernamentale să rămână concentrate pe stabilitate, profesionalism şi implementarea proiectelor care pot consolida capacitatea statului de a gestiona provocările următoarei perioade.

Stimaţi colegi,

Chiar dacă traversăm vremuri tulburi, România are toate resursele pentru a depăşi aceste provocări. Are experienţă, are oameni competenţi şi are vocaţia europeană necesară pentru a rămâne ancorată în valorile democratice şi în direcţia dezvoltării.

Închei această ultimă declaraţie politică din acest an cu un apel la unitate, la responsabilitate şi la luciditate. În astfel de momente, maturitatea unei naţiuni se măsoară prin modul în care reuşeşte să îşi păstreze echilibrul şi să îşi protejeze viitorul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Lidia Vadim-Tudor - declaraţie politică intitulată Cel mai sărac Crăciun;

Dau cuvântul doamnei deputat Lidia Vadim-Tudor, din partea Grupului parlamentar AUR.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul Ciprian Paraschiv.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Lidia Vadim-Tudor:

Vă mulţumesc.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cel mai sărac Crăciun".

Pentru mulţi români, Crăciunul acesta nu mai este despre bucurie. Este despre calcule, despre renunţări şi despre supravieţuire.

Este despre părinţi care se întreabă ce vor pune pe masă. Despre bunici care trebuie să aleagă între medicamente şi mâncare. Despre copii care vor primi explicaţii în loc de cadouri.

În casele românilor nu se mai vorbeşte despre sărbători tihnite, ci despre facturi, preţuri şi datorii. Inflaţia a intrat brutal în vieţile lor, puterea de cumpărare a scăzut dramatic, salariile şi pensiile nu mai ajung, coşul zilnic a devenit un lux, iar masa de Crăciun - o grijă suplimentară.

Românii simt că sunt singuri, abandonaţi. Că cei de la Putere nu îi mai ascultă, nu îi mai apără, ci dimpotrivă, vor să-i umilească şi să-i jupoaie de ultimii bani. Asta, în vreme ce dau în secret miliarde de euro Ucrainei. Adică, românii să strângă cureaua şi pentru Ucraina, în timp ce ei, politicienii tâlhari şi trădători de la Putere, nu au făcut niciun sacrificiu. Nu şi-au redus veniturile, nu au redus cheltuielile statului, nu au făcut nimic din toate acestea.

Un Crăciun sărac nu înseamnă doar lipsa banilor, ci şi pierderea demnităţii şi a speranţei.

Iar când milioane de români trăiesc astfel, nu mai vorbim despre o criză economică, ci despre un eşec profund al statului. Despre un stat eşuat şi mafiot. Despre o guvernare antinaţională. Despre o coaliţie a trădătorilor de ţară. Despre o mână de politicieni incompetenţi şi trădători, care au adus România pe buza prăpastiei, în pragul falimentului, în pragul intrării în incapacitate de plată.

Acesta este adevărul pe care nu îl mai pot ascunde nici luminiţele de Crăciun, nici propaganda guvernamentală. România nu este într-o criză gravă din cauza românilor, ci din cauza celor care o conduc. Din cauza PSD, PNL, USR şi UDMR. Iar cel mai sărac Crăciun este dovada clară că această guvernare a eşuat şi trebuie să plece.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ciprian-Constantin Paraschiv - declaraţie politică: Independenţa justiţiei nu se comentează înainte de verdict!;

Dau cuvântul domnului deputat Ciprian-Constantin Paraschiv, din partea Grupului parlamentar AUR.

Vă rog, domnule deputat.

Şi se pregăteşte domnul deputat Daniel-Cătălin Ciornei.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Constantin Paraschiv:

"Independenţa justiţiei nu se comentează înainte de verdict!"

Ne aflăm în aceste ore în mijlocul unui şocant episod, încă unul din serialul anulării democraţiei în România. Îl trăim fără să vrem, dar suntem obligaţi să reacţionăm!

Nu voi intra pe fondul Proiectului de modificare a Legii sportului, pe care l-am iniţiat - cunoscut drept "Legea Novak" -, care vizează asigurarea unui număr minim de sportivi români pe teren în sporturile de echipă. Nu intru în detalii deoarece românii cărora le pasă de România şi de viitorul ei prin sport au înţeles deja foarte bine: nu poţi plasa interesul naţional sub interesele financiare ale unora şi altora. Nici în sport, nici... nicăieri!

Mă refer exclusiv la poziţia absolut uluitoare a Preşedintelui României pe acest subiect. Sesizarea Curţii Constituţionale reprezintă un pas firesc în orice proces democratic. Chiar dacă Înalta Curte a decis deja în acest caz, fără dubii. Dar tu, ca preşedinte al României, să te pronunţi public înaintea justiţiei, citez: "legea încalcă", "legea afectează", "nu respectă", "nu este constituţională", asta nu are cum să existe într-un stat european, în niciun stat normal, până la urmă!

Ce preşedinte democratic se crede Nicuşor Dan şi ce independenţă a justiţiei garantează când se pronunţă înaintea justiţiei pe un subiect pe care el l-a trimis justiţiei spre pronunţare? Ce studii juridice are Nicuşor Dan, în fond, ce competenţă în materie? Cum a legat el argumentele juridice, dacă apropiaţii lui râd că abia îşi poate lega şireturile? Ce expertiză are pentru a ne da "indicaţii preţioase" despre reglementări în sporturile de echipă, când pe el îl muşcă mingea şi vine dintr-un partid al cărui preşedinte voia să îi ofere autograful său lui Emeric Ienei?

Oameni buni, cuvintele sunt prea puţine. Haideţi să ne trezim! Conştientizaţi, vă rog, indiferent de partidul pe care îl reprezentaţi, gravitatea momentului acesta. Nu putem privi cum se alege praful de statul de drept şi de ţara asta cu totul! Nu ne vor ierta nici copiii, nici copiii copiilor noştri!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Daniel-Cătălin Ciornei - declaraţie politică: Despre responsabilitatea politică, în contextul preluării de informaţii false şi scuze publice faţă de doamna Ana Birchall;

Dau cuvântul domnului deputat Daniel-Cătălin Ciornei, din partea Grupului parlamentar AUR.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul deputat Muşat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel-Cătălin Ciornei:

Stimaţi colegi,

Astăzi ţin să fac un gest necesar de corectitudine şi responsabilitate publică. Într-o declaraţie politică anterioară am făcut afirmaţii la adresa doamnei Ana Birchall, afirmaţii bazate pe informaţii apărute în spaţiul public, cu privire la un pretins document depus la Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, document care ar fi indicat că doamna Birchall s-ar fi oferit să devină "sursă" sau "agent CIA" în schimbul unei funcţii în România. La momentul respectiv am considerat acele informaţii credibile, deoarece erau difuzate şi comentate pe larg în presă.

Ulterior, s-a dovedit că acel document era un fals, fiind retras de către autorităţile americane, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, pentru difuzarea de acuzaţii foarte grave, fără dovezi, posturile de televiziune mainstream Antena 3 CNN şi Realitatea Plus, care au prezentat cazul în emisiuni şi dezbateri televizate, cu formulări de tipul "s-a oferit să lucreze pentru CIA" sau "spion CIA", fără a exista probe reale care să susţină aceste afirmaţii. În acelaşi timp, informaţiile respective au fost preluate şi propagate de mai multe publicaţii şi platforme media online mainstream, printre care Adevărul, HotNews, ŞtirileProTV, Digi24, Ştiripesurse, Mediafax, G4Media şi alte site-uri şi canale de ştiri, care au tratat iniţial acel document ca fiind autentic şi au prezentat conţinutul lui ca pe un fapt.

Recunosc deschis faptul că m-am lăsat influenţat de acest val mediatic şi am preluat aceste informaţii fără să verific personal autenticitatea documentului. A fost o eroare de judecată din partea mea, o eroare pe care mi-o asum integral. În calitate de deputat, aveam obligaţia nu doar să urmăresc ce apare în presă, ci să verific cu rigoare, înainte de a aduce în plenul Parlamentului acuzaţii grave la adresa unei persoane.

Pentru această greşeală, îmi cer scuze public doamnei Ana Birchall şi familiei domniei-sale. Îmi cer scuze pentru faptul că, prin declaraţia mea, am contribuit, chiar dacă indirect şi fără intenţie, la amplificarea unei dezinformări care i-a afectat în mod injust reputaţia. Este corect şi firesc să îmi rectific poziţia public şi să recunosc că afirmaţiile mele s-au bazat pe informaţii false, provenite dintr-un document care s-a dovedit a fi neautentic.

Consider, de asemenea, important să subliniez că şi eu, Daniel Ciornei, am fost la rândul meu victima unor fake news-uri, în momentul în care am participat la un protest şi au fost difuzate în presă afirmaţii denigratoare şi neadevărate la adresa mea, comentarii şi etichete care nu aveau legătură cu realitatea, dar care au fost rostogolite în spaţiul public zile la rând. Ştiu, din experienţă personală, cât de uşor poate fi afectată imaginea unui om atunci când presa sau comentatorii publici aleg senzaţionalul în locul adevărului şi verificării.

Tocmai această experienţă mă obligă, cu atât mai mult, să condamn ferm fenomenul dezinformării, indiferent cine este ţinta, şi să îmi asum responsabilitatea atunci când, prin declara.... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS Doru-Lucian Muşat - declaraţie politică intitulată România, de vânzare;

Dau cuvântul domnului deputat Lucian Muşat, din partea Grupului parlamentar AUR.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru-Lucian Muşat:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

"România, de vânzare"

În ţara în care prim-ministrul semnează pe ascuns prelungirea licenţelor de exploatare ale OMV cu încă 15 ani, practic o a doua privatizare, în ţara în care ministrul mediului lasă fără apă potabilă săptămâni întregi peste 120.000 de oameni şi care, în urma acestor goliri ale respectivelor lacuri în toiul iernii, pune în pericol structurile de rezistenţă ale acestor baraje, în ţara în care nişte alegeri sunt anulate abuziv şi doi candidaţi sunt interzişi în a candida la alegerile prezidenţiale, în ţara în care alte puteri străine îşi pun o marionetă la Palatul Cotroceni, în ţara în care trenurile CFR au avut în 2024 o întârziere cumulată de 12 ani, iar viteza medie a acestora este de 44 km/h pentru cele de călători şi de 15 km/h pentru cele de marfă, în ţara în care străinii controlează resursele, mâncarea, energia, în ţara în care peste 5 milioane de români au emigrat către aceiaşi străini, în ţara în care copiii şi părinţii ne mor în spitale din cauza infecţiilor nosocomiale, în ţara în care, la 10 ani de la Colectiv, încă n-avem un spital de mari arşi şi orice astfel de caz îl trimitem în străinătate, în ţara în care statul îţi ia 70% din ce câştigi, în ţara în care Ungaria a investit peste 10 miliarde de euro în Transilvania, în ultimii 10 ani, iar dacă nu ne trezim odată, România o va pierde din nou, în ţara în care 1,4 milioane de oameni lucrează la stat şi doar 4,2 milioane în mediul privat, care susţin şi angajaţii de la stat, şi pensionarii, şi motorina din maşinile de pompieri sau poliţie, căldura din şcoli sau medicamentele din spitale, în ţara în care statul tocmai s-a hotărât să mărească cu 80% impozitul pentru locuinţe, cu 10% TVA-ul şi cu 60% cel pentru dividende, în ţara în care datoria externă a ajuns la 1.100 de miliarde de lei şi dobânzile pentru creditele luate vor fi de aproape 12 miliarde de euro/an, în ţara în care tot mai puţini copii se nasc, în ţara în care aurul ne este depozitat într-o ţară străină care oricând poate şantaja Guvernul României să adopte sau nu anumite măsuri, cu pierderea acestor 60 de tone de aur, în ţara care nu se mai poate proteja singură, de ce şi-ar mai dori cineva să rămână aici? Şi de ce atâţia nesăbuiţi continuă să voteze aceiaşi oameni din aceleaşi partide care, timp de 36 de ani, au distrus această ţară?

Am rămas o mână de oameni care vrem să îndreptăm cumva acest rău, şi nici aşa nu este bine. La un moment dat vom pleca şi noi, şi atunci, cu siguranţă, România va fi pierdută.

Ţara România a dispărut după lovitura de stat din ’89, iar în locul ei a rămas doar teritoriul România.

Mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Andrei Daniel Gheorghe - declaraţie politică având tema Moldovenismul - o ficţiune sovietică;

Dau cuvântul domnului deputat Andrei Daniel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Moldovenismul - o ficţiune sovietică".

Cu toţii ştim foarte bine că în timpul ocupaţiei sovietice asupra Republicii Moldova de astăzi, a Basarabiei, s-a acreditat ideea că românii şi moldovenii ar fi două popoare separate, iar nu moldovenii reprezintă pur şi simplu o realitate regională românească. Pur şi simplu, moldovenii, care toţi sunt români, fiind moldoveni, erau consideraţi ca fiind o etnie, o naţiune, un popor separat, distinct de români. Acest lucru este unul dintre cele mai grave mecanisme de deznaţionalizare şi de distrugere a fiinţei naţionale româneşti în Basarabia şi a fost folosit de Rusia Sovietică încă din 1924, când se creează Republica Sovietică Socialistă Moldovenească la Est de Prut, cu scopul de a rupe Basarabia de România. În timpul ocupaţiei sovietice, un mecanism de îndoctrinare care a fost folosit ca alternativă la rusificarea populaţiei româneşti, moldovenismul se dovedeşte a fi principala armă prin care românii moldoveni erau rupţi de trunchiul lor naţional românesc. Prin această idee se acredita faptul că nu trebuie să se unească cu Ţara-mamă, ba chiar li se inocula ideea că România nu ar fi un frate, ci un duşman.

Toate aceste lucruri, din păcate, au lăsat urme adânci. Şi astăzi inclusiv mai vedem, în rândul opiniei publice sau chiar în rândul unor lideri de la Chişinău, o serie de afirmaţii şi o serie de poziţionări care vin practic în direcţia rezultatului acestei propagande sistematice pe care regimul criminal sovietic, controlat de Rusia de la Kremlin, a derulat-o în toţi anii de ocupaţie.

Din păcate, trebuie să spunem foarte limpede - naţiunea civică moldovenească este tot o consecinţă a ideilor specifice regimului comunist sovietic care încerca să-i rupă pe fraţi de fraţi.

Pentru toţi românii din Basarabia există o singură Ţară-mamă, România, iar ideea că ei ar reprezenta un fel de naţiune separată de România este tot o consecinţă şi o idee inoculată de Rusia.

Cei care cred că naţiunea civică moldovenească este o realitate nu sunt sub nicio formă cei care înţeleg identitatea noastră comună, a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Aşadar, moldovenismul este o idee toxică, o idee antiromânească şi o idee care a avut un singur scop - distrugerea identităţii româneşti a românilor din Republica Moldova.

Să nu avem teamă şi să facem unirea!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul domnului deputat Iulian Lőrincz, din partea Grupului USR. Nu este.

 
Video in format Flash/IOS Andrei-Florin Gheorghiu - declaraţie politică având titlul Justiţia capturată nu mai apără cetăţeanul, apără corupţia;

Domnul deputat Andrei Gheorghiu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei-Florin Gheorghiu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

"Justiţia capturată nu mai apără cetăţeanul, apără corupţia"

Stimaţi colegi,

Documentarul Recorder nu a mai lăsat loc de interpretări. Nu vorbim despre zvonuri, nu vorbim despre percepţii, nu vorbim despre "cazuri izolate". Vorbim despre un sistem de justiţie capturat, despre o putere a statului care în loc să apere legea, a ajuns să o negocieze.

Ceea ce am văzut este şocant nu prin noutate, ci prin confirmare. Pentru că mulţi români simţeau deja că ceva este profund stricat. Recorder a pus lumină acolo unde ani la rând a fost cultivată tăcerea. Iar tăcerea este cea mai periculoasă formă de complicitate.

Această criză a justiţiei este rezultatul unui pact politic murdar. Un târg între politicienii care se temeau de anticorupţie şi părţi obediente din sistemul judiciar. Un târg prin care s-au rescris legile nu pentru a face justiţia mai bună, ci pentru a face justiţia inofensivă, mai lentă, mai uşor de controlat.

Iar rezultatul este dramatic: dosare prescrise, mari corupţi scăpaţi, prejudicii uriaşe şterse şi o justiţie care nu mai funcţionează pentru români.

Într-o justiţie capturată, nimeni nu este în siguranţă. Să ai un dosar pe rol devine o loterie. Să cauţi dreptatea devine un risc şi statul de drept se transformă într-o ficţiune. Iar asta este incompatibil cu orice stat care se pretinde democratic.

USR a spus aceste lucruri când era incomod să le spui. Ne-am opus legilor strâmbe ale justiţiei, iar pentru asta am fost scoşi de la guvernare. Nu pentru că greşeam, ci pentru că am deranjat. Pentru că am refuzat să girăm distrugerea controlată a luptei anticorupţie.

Stimaţi colegi,

Justiţia nu se apără prin tăcere. Se apără prin adevăr, curăţenie şi responsabilitate. Soluţia nu este cosmetizarea, ci reforma profundă. Legile justiţiei trebuie rescrise. Promovările trebuie să fie pe competenţă, nu pe relaţii. Dosarele trebuie repartizate transparent, verificabil. Iar lupta anticorupţie trebuie readusă acolo unde poate funcţiona cu adevărat.

Este momentul ca politica să repare ceea ce tot politica a stricat. Nu pentru imagine, nu pentru scor electoral, ci pentru dreptul fiecărui cetăţean de a trăi într-o ţară în care legea nu este o ruletă rusească.

USR va merge până la capăt pentru o justiţie corectă, pentru un stat în care nimeni nu este deasupra legii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Brian Cristian. Nu este.

Nemaifiind colegi din partea Grupului parlamentar al USR, trecem...

(Domnul deputat Ciprian-Doru Rigman solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, veniţi puţin! (Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Ciprian-Doru Rigman.)

 
Video in format Flash/IOS Ciprian-Doru Rigman - declaraţie politică: PSD alege să lupte pentru sabotarea, şi nu pentru realizarea reformelor necesare;

Dau cuvântul domnului deputat Ciprian Rigman.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Doru Rigman:

Mulţumesc foarte mult, doamnă preşedinte.

"PSD alege să lupte pentru sabotarea, şi nu pentru realizarea reformelor necesare"

Luni, 15 decembrie 2025, o nouă majoritate parlamentară s-a format în Senatul României. Senatorii PSD şi AUR au căzut de acord. Nu pentru a realiza ceva pentru români sau pentru a îndrepta din greşelile guvernărilor din ultimii 35 de ani. Nu pentru a susţine economia românească, producătorii locali sau antreprenorii români. Dimpotrivă.

Ce a unit PSD şi AUR în Senatul României a fost dorinţa de a opri, cât mai repede şi prin orice mijloace, reformele de la Ministerul Mediului. Iar primul rezultat al acestei alianţe antireformă a fost adoptarea în plenul Senatului României a moţiunii simple împotriva ministrului Diana Buzoianu.

Prin acest vot comun, PSD-AUR, cele două partide şi-au asumat în mod oficial, nu doar declarativ, o agendă de interese, viziune şi acţiune comună. Românii pot vedea, astfel, cum, sub masca grijii proclamate pentru mai bine lor, PSD încearcă, din răsputeri, să menţină mai binele propriului aparat de partid, prin apărarea sinecurilor şi drenării banului public de la mediu.

Românii pot vedea, de asemenea, cum, sub discursul patriotard al liderilor AUR, se ascund, de fapt, aceleaşi dorinţe de menţinere a statu-quo-ului incompetenţei şi antireformei care ne afectează pe toţi.

Forţele politice moderne care vor desfiinţarea pensiilor speciale, reforma administraţiei publice, eliminarea cheltuielilor inutile din zeci de instituţii şi sute de companii publice, şi cele care se agaţă cu toate puterile de orice posibilitate de sabotare a acestor eforturi sunt clar separate acum. AUR nu este o alternativă la PSD. AUR este portavocea PSD şi un PSD cu feţe vechi şi noi deopotrivă, dar cu aceleaşi aspiraţii şi năzuinţe.

USR trebuie, în echilibrul de forţe din Parlament şi Guvern, să rămână un motor al îndreptării lucrurilor şi al schimbării în bine a României. Pentru acest lucru am fost votaţi şi acesta este drumul pe care vom continua.

Mulţumesc.

Ciprian Rigman, Circumscripţia nr. 13 Cluj.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Hajdu Gábor. Nu este.

 
Video in format Flash/IOS Silviu Feodor - declaraţie politică având ca obiect marcarea Zilei minorităţilor naţionale;

Dau cuvântul domnului deputat Silviu Feodor, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor.

Se pregăteşte domnul deputat Ştefan Bouda.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu Feodor:

Vă mulţumesc, stimată doamnă preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică este dedicată Zilei minorităţilor naţionale.

Dragi colegi,

În România, pe data de 18 decembrie se marchează Ziua minorităţilor naţionale.

Această zi nu este doar un moment festiv, ci un reper politic şi democratic esenţial pentru statul român. Este ziua în care reafirmăm, fără echivoc, respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, reprezintă o obligaţie constituţională, un angajament european şi o condiţie fundamentală pentru funcţionarea unei democraţii autentice.

România s-a construit şi s-a dezvoltat prin diversitate, iar aceasta reprezintă o realitate istorică, o resursă de dezvoltare şi afirmare pe plan naţional şi internaţional.

Minorităţile naţionale nu sunt simple comunităţi tolerabile, ci parteneri egali în edificarea societăţii româneşti. Contribuţia acestora la viaţa economică, culturală, educaţională şi spirituală a ţării este incontestabilă şi trebuie recunoscută ca atare nu doar prin declaraţii, ci prin politici publice concrete şi eficiente.

Cadrul legislativ românesc oferă garanţii importante pentru protejarea identităţii etnice, lingvistice şi religioase. Cu toate acestea, realitatea demonstrează că drepturile consacrate trebuie apărate permanent, consolidate şi adaptate noilor provocări sociale. Orice tentativă de relativizare a drepturilor minorităţilor, orice discurs al excluderii sau al intoleranţei trebuie respins ferm şi fără ambiguitate în spaţiul public şi politic.

În calitate de parlamentar şi preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, afirm clar că protecţia minorităţilor nu este un act de concesie, ci o responsabilitate politică asumată de statul român.

Respectarea drepturilor omului şi a minorităţilor este un criteriu de credibilitate internă şi internaţională pentru România. Astăzi, mai mult ca oricând, este necesar să apărăm principiul unităţii în diversitate. Societăţile care marginalizează, discriminează sau ignoră minorităţile devin fragile şi vulnerabile. În schimb, statele care investesc în incluziune, dialog şi respect construiesc stabilitate, coeziune socială şi încredere între cetăţeni.

Comunitatea ruşilor lipoveni din România, pe care o reprezint în Parlament, asemenea tuturor minorităţilor naţionale, îşi asumă identitatea, cu demnitate şi responsabilitate, respectând valorile statului şi poporului român, a cărui parte integrantă este, şi contribuind activ la viaţa publică. Această loialitate faţă de România trebuie împlinită cu respect, recunoaştere şi politici publice care să sprijine păstrarea identităţii şi dezvoltării comunităţilor.

De la tribuna Parlamentului României transmit un mesaj ferm: drepturile minorităţilor naţionale nu sunt negociabile şi nu pot deveni victime ale populismului sau ale discursurilor radicale. Viitorul României se construieşte prin respect, incluziune şi responsabilitate politică.

La mulţi ani, România!

La mulţi ani tuturor minorităţilor naţionale din România!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ştefan Bouda - declaraţie politică intitulată Comunitatea cehă, pilon al diversităţii culturale din România;

Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Bouda.

Vă rog, domnule deputat.

Şi se pregăteşte doamna deputat Andreea-Petronela Cîmpianu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Bouda:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Comunitatea cehă, pilon al diversităţii culturale din România".

Mâine, ca în fiecare an, de altfel, sărbătorim Ziua minorităţilor naţionale din România, recunoaştere a contribuţiei istorice şi culturale ale etnicilor cehi.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă aduc astăzi în atenţie o componentă esenţială şi preţioasă a identităţii naţionale a României - comunitatea cehă, etnică, un grup cu o istorie de peste două secole pe aceste meleaguri.

Comunitatea cehă, concentrată istoric în special în regiunea Banatului şi în Clisura Dunării, reprezintă un exemplu remarcabil de rezilienţă culturală. Strămoşii acestor cetăţeni au adus cu ei, din Boemia şi din Moravia de azi, nu doar cunoştinţe preţioase de meşteşug şi agricultură, ci şi un patrimoniu spiritual şi cultural pe care au reuşit să-l păstreze viu în satele lor pitoreşti.

Patrimoniul ceh este o bogăţie inestimabilă pentru cultura română.

De la arhitectura specifică a aşezărilor, la tradiţiile folclorice şi la limba care continuă să fie predată şi vorbită, comunitatea cehă a contribuit la crearea acelui mozaic etnic vibrant care defineşte România.

Prezenţa şi activitatea Forumului Cehilor din România, în această Cameră a Parlamentului, demonstrează angajamentul acestei comunităţi faţă de valorile democratice şi de dezvoltare a ţării noastre.

Prin evenimentele culturale pe care le organizează şi prin eforturile de a menţine viu dialogul cu ţara de origine, membrii acestei comunităţi acţionează ca o punte vie care consolidează excelenta relaţie bilaterală dintre România şi Republica Cehă, ambele state, de altfel, fiind partenere în Uniunea Europeană şi în NATO.

Este datoria noastră, a Parlamentului României, să ne asigurăm că acest patrimoniu cultural şi lingvistic este protejat şi transmis generaţiilor viitoare.

Prin urmare, fac un apel pentru susţinerea continuă a programelor de educaţie în limba maternă şi a iniţiativelor culturale destinate păstrării identităţii cehe, alocarea resurselor necesare pentru restaurarea şi conservarea patrimoniului material şi imaterial al aşezărilor cehe din Banat.

Doamnelor şi domnilor colegi,

A preţui minorităţile noastre înseamnă a ne preţui propria istorie.

Să celebrăm şi să sprijinim comunitatea cehă, un pilon de cultură, istorie şi loialitate în sânul naţiunii noastre.

La mulţi ani tuturor minorităţilor naţionale din România!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă rog, cu permisiunea dumneavoastră, doamna deputat Bucura Oprescu vrea să vă transmită un mesaj şi o invitaţie.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS Simona Bucura-Oprescu - prezentarea unei invitaţii de a participa la celebrarea tradiţiilor autentice din Argeş şi Muscel la Palatul Parlamentului, în anul Centenarului Patriarhiei Române;

Doamna Simona Bucura-Oprescu:

Dragi colegi,

Am bucuria de a vă aduce mai aproape o parte din România autentică, România de la Argeş, fiindcă fiecare dintre noi suntem parte de suflet românesc. Iar fiecare dintre noi, în acest an, de 100 de ani de Biserică Creştin-Ortodoxă, în preajma sărbătorilor de iarnă, în care fiecare dintre noi căutăm să ne regăsim în familie, cu credinţă, în zi de sărbătoare, cred că este important să punem în valoare ce avem mai de preţ.

Pentru asta, vă rog, după ce finalizaţi declaraţiile politice, vă invit aici, în foaierul din faţa sălii de plan, pentru a întâlni colindători minunaţi din Argeş, de pe Valea Topologului, conduşi de un preot - nu întâmplător de un preot - de preotul Bogdan Lupu, care, prin ceea ce i-a învăţat pe copii, prin colindele autentice din Argeş, dar nu în ultimul rând prin costumele populare extraordinare din Argeş şi Muscel, ne aduce o parte din frumuseţea României reale, aici, la Palatul Parlamentului.

Vă mulţumesc şi vă rog ca şi dumneavoastră, după ce finalizaţi declaraţiile politice, să veniţi să-i ascultăm pe copii.

Numai bine!

Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumim, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Andreea-Petronela Cîmpianu - declaraţie politică intitulată Ultima redută a statului - justiţia;

Dau cuvântul doamnei deputat Andreea-Petronela Cîmpianu, din partea Grupului parlamentar SOS România.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Andreea-Petronela Cîmpianu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Ultima redută a statului - justiţia".

Este clar deja pentru toată lumea că în România democraţia este muribundă, iar românii aşteaptă o soluţie miraculoasă. O soluţie care nu poate veni decât de la poporul român şi de la cei care sunt cu adevărat iubitori de ţară.

Se întâmplă un joc perfid şi s-a creat un nou triunghi amoros între Bucureşti, Budapesta şi Viena. Şi asta ne face să fim siguri că nu degeaba premierul a făcut acest traseu turistic în ultimele zile. Miza era prelungirea contractului OMV, în schimbul susţinerii actualului premier şi a acoliţilor lui la putere.

Această trădare a premierului ar trebui să aibă deja consecinţe penale şi probabil că de aceea au dat asaltul asupra justiţiei. Au nevoie de oameni-cheie în locuri-cheie.

Întrebarea este de ce nu a cerut ajutor de la şefa lui directă de la Bruxelles. Să fie oare pentru că acolo există alte înconjurări, mai mari şi mai importante?

Incapacitatea Europei de a susţine financiar războiul din Ucraina sau reconstrucţia ei. De ce? Pentru că situaţia economică a Europei este dezastruoasă. Şi nu doar economică. Pentru că la Bruxelles se aplică modelul România.

Mai marii nealeşi de la Bruxelles au extins limitele tratatului, încălcând principiile şi impunându-şi propria voinţă, trecând peste votul statelor membre.

Dictatura bruxelleză s-a instaurat oficial în UE. Ceea ce urmează va fi clar o subjugare a cetăţenilor ei şi o încălcare mai agresivă decât în al Doilea Război Mondial al drepturilor.

Aşadar, domnilor politicieni, vă spun, la sfârşit de an: să vă fie ruşine, iar istoria vă va judeca cu prisosinţă!

Mulţumesc frumos.

Deputat SOS România, Circumscripţia nr. 43, Andreea Cîmpianu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumim, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Gheorghe-Petru Pîclişan - declaraţie politică despre impactul social al noilor taxe pe locuinţe şi maşini;

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe-Petru Pîclişan, din partea neafiliaţilor.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Petru Pîclişan:

Pentru mulţi români, locuinţele sunt tot ce au, iar maşina este singura lor şansă să ajungă la muncă. De anul viitor, statul le cere mai mult pentru ambele.

Începând cu anul 2026, românii vor plăti impozite mai mari pe locuinţe şi pe autoturisme, ca urmare a modificărilor fiscale adoptate. Este o realitate care trebuie spusă clar şi fără ambalaj tehnic, pentru că în spatele cifrelor sunt familii reale, bugete deja întinse la limită şi oameni care muncesc cinstit.

Noile reguli vor afecta atât persoanele fizice, cât şi firmele. Impozitele pe locuinţe vor fi recalculate după valori mai apropiate de piaţă, iar pentru autoturisme, criteriile de poluare şi capacitate cilindrică vor aduce costuri suplimentare, mai ales pentru cei care deţin maşini mai vechi. Pentru multe familii, asta înseamnă cheltuieli anuale mai mari, fără ca veniturile să fi crescut în acelaşi ritm.

Trebuie spus deschis: aceste măsuri nu sunt neutre. Ele apasă cel mai greu pe cei cu venituri mici şi medii. În mediul rural şi în oraşele mici maşina nu este un moft, ci o necesitate. Este singura soluţie pentru muncă, şcoală, medic sau aprovizionare. Când taxezi această realitate fără să oferi alternative, creezi o povară, nu o politică publică.

Statul are dreptul să colecteze impozite. Dar are şi obligaţia să o facă echitabil, predictibil şi cu respect faţă de cetăţeni. Orice creştere de taxe trebuie însoţită de explicaţii clare, de evaluări reale de impact şi de măsuri de protecţie pentru cei vulnerabili. Altfel, nu vorbim despre responsabilitate, ci despre dezechilibru.

Românii au dreptul să ştie ce plătesc, de ce plătesc şi ce primesc în schimb.

Impozitele mai mari nu pot fi justificate doar prin nevoia de venituri la buget, dacă aceste venituri nu se întorc în servicii publice mai bune, infrastructură funcţională şi respect faţă de contribuabili.

Aceasta este o declaraţie de alarmă, dar şi de echilibru. Politicile fiscale nu trebuie construite pe spatele celor care muncesc şi plătesc deja. România are nevoie de un sistem fiscal corect, uman şi responsabil, care să protejeze oamenii, nu să îi împovăreze.

Vă mulţumesc.

Deputat Gheorghe-Petru Pîclişan, Circumscripţia electorală nr. 7, Botoşani.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul domnului deputat Cătălin-Viorel Mîndroc. Nu este în sală.

 
Video in format Flash/IOS Petru-Gabriel Negrea - declaraţie politică: Europa a fost construită ca un proiect al păcii;

Dau cuvântul domnului deputat Petru-Gabriel Negrea, din partea Grupului parlamentar AUR.

Şi se pregăteşte domnul deputat Dragoş-Florin Coman.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru-Gabriel Negrea:

"Europa a fost construită ca un proiect al păcii"

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Europa nu a fost construită pentru război.

Uniunea Europeană s-a născut din ruinele a două conflagraţii mondiale, tocmai pentru ca generaţiile viitoare să nu mai fie sacrificate pe altarul ambiţiilor ideologice şi al erorilor geopolitice.

Astăzi asistăm cu îngrijorare la un discurs tot mai iresponsabil, care normalizează ideea confruntării militare majore, ca şi cum războiul ar fi o simplă opţiune politică. Nu este. Războiul este eşecul suprem al politicii.

A vorbi despre pregătirea Europei pentru un conflict de proporţii istorice, a forţa decizii economice şi financiare cu potenţial exploziv şi a ignora voinţa unor state membre înseamnă a împinge continentul într-o spirală periculoasă, fără mandat democratic real.

Europa nu are nevoie de retorică războinică. Are nevoie de diplomaţie, prudenţă şi responsabilitate.

Nu putem apăra pacea provocând războiul. Nu putem pretinde că apărăm democraţia, încălcând regulile care stau la baza ei.

În numele cetăţenilor europeni, care vor siguranţă, stabilitate şi viitor pentru copiii lor, spun clar: Europa nu trebuie să devină câmpul de luptă al ambiţiilor altora. Este momentul să coborâm tonul, să redeschidem canalele diplomatice şi să ne amintim un adevăr simplu: pacea se apără prin raţiune, nu prin escaladare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dragoş-Florin Coman - declaraţie politică având titlul Mai mult de jumătate din an muncim ca să plătim taxe şi impozite;

Vă rog, domnule deputat Dragoş-Florin Coman, din partea Grupului parlamentar AUR.

Şi se pregăteşte drumul deputat Nicolae Mîndrescu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş-Florin Coman:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

"Mai mult de jumătate din an muncim ca să plătim taxe şi impozite"

Doamnelor şi domnilor,

Angajatul din România duce în spate cea mai mare povară fiscală din Uniunea Europeană. La final de lună, angajatul român rămâne cu cei mai puţini "bani în mână", deşi cele mai multe dintre preţurile de consum le-au depăşit pe cele din statele dezvoltate. Noi, românii, plătim cele mai mari tarife la energie, deşi avem cele mai importante resurse, plătim printre cele mai mari preţuri la mâncare, deşi suntem cel mai mare exportator de cereale. Până şi apa de la robinet a devenit un lux pentru cei mai mulţi dintre noi.

Când am spus că mai mult de jumătate din an muncim doar ca să plătim impozite, nu am exagerat cu nimic. Dimpotrivă, este posibil ca efortul nostru să fie chiar mai mare. Astfel, dintr-o sută de lei... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Au trecut trei minute? (Vociferări.)

Erau două minute şi ceva pe ecran, să ştiţi!

Daţi-i cuvântul, vă rog, domnului deputat, să termine... (Se adresează staffului tehnic.)

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş-Florin Coman:

Mulţumesc.

Astfel, dintr-o sută de lei muncită, 41,5% ne ia statul direct, prin impozit şi contribuţii. Apoi, din cei 58 de lei rămaşi în buzunar, plătim TVA de 21% la tot ceea ce consumăm, plătim accize, vignete, taxe de poduri, taxe locale şi impozite pe bunurile cumpărate din munca noastră. Dacă facem un efort şi le însumăm, o să ajungem uşor la concluzia că muncim mai mult pentru stat decât pentru familiile noastre.

Cunoscând bine cum stau lucrurile, ce s-a gândit Guvernul României? Să mai majoreze încă o dată impozitele şi taxele, de la 1 ianuarie 2026, şi nu cu oricât, ci cu 75%-80%. Mai cinic, cine este mai sărac şi nu are bani de un autoturism mai nou, cu normă de poluare 6, plăteşte mai mult... căci întotdeauna cei săraci sunt cei mai mulţi.

Or, în aceste condiţii, când auziţi politicieni care se întreabă uimiţi de ce au plecat din România peste 5 milioane de români, răspunsul este simplu: s-au săturat ca statul român să-i jefuiască prin taxe şi impozite şi să nu ofere în schimb educaţie, sănătate şi infrastructură de calitate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Petre Puşcaşu - declaraţie politică: Barajul Paltinu, un dezastru anunţat;

Dau cuvântul domnului deputat Petre Puşcaşu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Puşcaşu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi: "Barajul Paltinu, un dezastru anunţat".

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Astăzi, aduc în atenţia Parlamentului României un subiect care afectează zeci de mii de oameni şi care scoate la lumină, încă o dată, vulnerabilităţile grave ale sistemului naţional de gestionare a resurselor de apă, anume criza generată de administrarea defectuoasă a barajului Paltinu, care a lăsat comunităţi întregi din Prahova fără apă potabilă.

Nu vorbim despre o situaţie imprevizibilă sau despre un fenomen natural extrem, ci despre un dezastru anunţat, despre greşeli umane, despre interpretări tehnice eronate, despre lipsa unei monitorizări responsabile şi despre o comunicare incoerentă între instituţiile care ar fi trebuit să protejeze cetăţenii.

În ultimele zile, numeroşi specialişti au atras atenţia asupra faptului că modul defectuos în care a fost gestionată situaţia de la barajul Paltinu - de la evaluarea debitelor şi până la deciziile privind evacuările de apă - a contribuit decisiv la situaţia actuală.

Atunci, se pun întrebările legitime:

- dacă aceste avertismente au existat, de ce au fost ignorate?

- de ce populaţia a fost lăsată fără apă, fără explicaţii şi fără soluţii de rezervă?

- de ce responsabilitatea acestui eşec este pasată de la o instituţie la alta, în loc să fie asumată clar şi transparent?

Criza de apă din judeţul Prahova nu este doar o problemă tehnică, ci este o problemă de responsabilitate publică. Ea arată vulnerabilităţile unui sistem administrativ fragil, incapabil să prevină situaţii previzibile şi nepregătit să gestioneze rapid şi eficient situaţii de urgenţă.

Consider, stimaţi colegi, că această situaţie trebuie tratată cu maximă seriozitate, iar pentru acest lucru este nevoie de o investigaţie completă, de identificarea responsabililor, de măsuri clare pentru modernizarea infrastructurii, dar şi de un angajament public ferm că un astfel de incident nu se va mai repeta. Zecile de mii de oameni afectaţi trebuie să ştie ce s-a întâmplat şi de ce.

În numele cetăţenilor afectaţi, solicit autorităţilor centrale şi instituţiilor de profil să prezinte public un plan concret de redresare şi modernizare, precum şi un calendar precis privind implementarea lui.

Vă mulţumesc.

Petre Puşcaşu, deputat... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Silviu-Octavian Gurlui - declaraţie politică privind discriminarea şi blocajele administrative în asistenţa persoanelor cu dizabilităţi;

Dau cuvântul domnului deputat Silviu-Octavian Gurlui, din partea Grupului parlamentar AUR.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu-Octavian Gurlui:

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea este una care pleacă de la o serie de probleme grave semnalate în această săptămână de o parte dintre cetăţenii din comuna Movileni, din judeţul Iaşi. Este o problemă legată de oamenii care au dizabilităţi; o problemă, de fapt, generală, la nivelul Iaşiului şi la nivelul ţării.

La nivelul ţării sunt peste 950.000 de oameni care au astfel de probleme, şi nu altele, decât cele de organizare.

O mare problemă este legată de cum se îngrijesc primăriile şi presiunea, de fapt, care cade pe primării, pentru a gestiona asemenea probleme, după ce direcţiile de asistenţă sociale judeţene clasifică sau dau anumite - să spunem - anumite proceduri şi clasamente pentru astfel de oameni.

De fapt, problema este una majoră, în care oamenii aceştia cer milă, de multe ori. Şi, iată, multe semnale arată că primarii, în multe cazuri, în mod obiectiv, în alte cazuri, în mod subiectiv, cu suspiciune că aleg astfel de persoane să le ofere îngrijire, să aibă acea indemnizaţie sau, de fapt, să ofere, să angajeze din partea primăriei persoanele de ajutor de însoţitor pentru astfel de probleme cu dizabilităţi.

Or, de multe ori, este suspiciunea că aceşti primari aleg aceste persoane pe criterii politice sau îndrumă astfel de oameni, sau îi înjosesc. O problemă deosebită, de fapt, care arată că există o mare problemă la nivel naţional şi în judeţul Iaşi, aşa cum am spus.

Aceste probleme sunt legate de o presiune mare pe aceste primării, iar discrepanţele majore între indemnizaţia primită de oamenii cu dizabilităţi şi persoanele însoţitoare, discrepanţa este foarte mare, dezechilibrul este foarte mare. Primăriile reclamă că nu au buget să avanseze astfel de sume, pentru astfel de oameni cu dizabilităţi, deşi aceste primării îşi primesc sau sunt decontate de la Ministerul Muncii cu sumele aferente. Fie dintr-un mod obiectiv, fie dintr-un mod subiectiv, toate aceste persoane au de suferit.

Această stare nu mai poate să meargă la nesfârşit şi trebuie să luăm măsuri urgente.

Sunt, repet, peste 950.000 de oameni la nivel naţional, iar în judeţul Iaşi sunt peste 30.000 de oameni, dintre care aproximativ 20.000 provin din mediul rural, în special, pentru că acolo sunt problemele cele mai delicate.

Vă mulţumesc frumos.

Silviu Gurlui, deputat AUR de Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Tudor Ionescu - declaraţie politică: Criza apei potabile din judeţul Argeş, un eşec grav al Guvernului PNL-PSD-USR-UDMR!.

Dau cuvântul domnului deputat Tudor Ionescu, din partea Grupului parlamentar SOS România.

Vă rog, domnule deputat.

Nemaifiind alţi colegi de la celelalte grupuri parlamentare, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Ionescu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Iau astăzi cuvântul de la tribuna Parlamentului pentru a avertiza din nou asupra uneia dintre cele mai grave situaţii generate de actuala guvernare: criza apei potabile din judeţul Argeş, care a lăsat aproximativ 40.000 de români fără acces la un serviciu public esenţial.

În municipiul Curtea de Argeş şi în comunele Valea Danului, Valea Iaşului şi Băiculeşti, oamenii au fost puşi în faţa unei realităţi absurde: într-o ţară europeană, în anul 2025, statul român nu este capabil să asigure accesul elementar la apă potabilă.

Golirea barajului Vidraru nu este, în sine, problema. Problema este modul iresponsabil în care această operaţiune a fost decisă şi gestionată, fără soluţii alternative funcţionale, fără o informare reală a autorităţilor locale şi a populaţiei şi fără o evaluare serioasă a impactului asupra sănătăţii publice.

Această decizie a generat o criză majoră, cu efecte directe asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor, asupra funcţionării spitalelor, a şcolilor, a grădiniţelor şi a altor instituţii publice din judeţul Argeş. Lipsa apei potabile nu înseamnă doar disconfort, ci şi un risc epidemiologic real, care poate duce la apariţia focarelor de boli şi la punerea în pericol a sănătăţii oamenilor.

Este inadmisibil ca Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să gestioneze o asemenea criză fără a asigura continuitatea resursei de apă, iar Ministerul Sănătăţii să trateze cu pasivitate un risc evident pentru sănătatea publică.

Aceasta nu este o problemă tehnică. Este un eşec răsunător al guvernării PNL-PSD-USR-UDMR. Este dovada clară a unei rupturi între deciziile luate în ministere şi realitatea din comunităţi.

De la această tribună a Camerei Deputaţilor solicit din nou:

- demiterea ministrului mediului, Diana Buzoianu;

- măsuri urgente şi concrete pentru restabilirea permanentă a alimentării cu apă potabilă a municipiului Curtea de Argeş şi a comunelor Valea Danului, Valea Iaşului şi Băiculeşti;

- sprijin real pentru autorităţile locale şi pentru populaţia afectată din judeţul Argeş;

- identificarea şi sancţionarea celor responsabili pentru această criză majoră.

Accesul la apă potabilă nu este un privilegiu. Este un drept fundamental, esenţial pentru sănătate, demnitate şi o viaţă decentă. Orice guvern care îl încalcă, prin indiferenţă sau incompetenţă, îşi pierde legitimitatea morală.

Criza apei din judeţul Argeş trebuie să fie un semnal de alarmă şi un punct de cotitură. Partidul SOS România nu poate accepta ca zeci de mii de argeşeni să fie trataţi ca o statistică sau ca un efect colateral al unor decizii prost gândite. Iar situaţia din judeţul Argeş nu mai poate fi tratată cu indiferenţă, explicaţii evazive sau promisiuni fără acoperire.

Vă mulţumesc.

Tudor Ionescu, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 3, Argeş.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

Vă rog să-mi permiteţi să dau citire listei cu deputaţii rămaşi, care s-au înscris pentru a susţine declaraţiile politice oral.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, Cătălin-Viorel Mîndroc.

Din partea Grupului parlamentar AUR, Nicolae Mîndrescu.

Din partea Grupului parlamentar al USR: Iulian Lőrincz şi Brian Cristian.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, Hajdu Gábor.

Din partea neafiliaţilor: Aurora-Tasica Simu, Mariana Vârgă şi Monica Ionescu.

S-au mai înscris pentru declaraţii depuse în scris următorii colegi.

Din partea Grupului parlamentar al PSD: Ştefan Ţintă, Răzvan-Iulian Ciortea, Romeo-Daniel Lungu, Vlad-Florentin Drinceanu, Angel Tîlvăr, Nicolae-Adrian Bara, Augustin-Florin Hagiu, Marius-Constantin Budăi, Virgil Alin Chirilă.

Din partea Grupului parlamentar AUR: Silviu-Titus Păunescu, Andrei-Cosmin Guşă, Daniel-Răzvan Biro, Valeriu Munteanu, Andra-Claudia Constantinescu, Fabian-Cristian Radu, Dorel Vulpoiu, Cosmin Hristu, Sorin-Titus Muncaciu.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Florin-Claudiu Roman, Ioan Balan, Răzvan-Olimpiu Cadar, Marian Cruşoveanu, Vetuţa Stănescu, Adrian Mocanu, Iulian-Alexandru Muraru, Bogdan-Iulian Huţucă, Aneta Matei, Simona-Geanina Pistru-Popa, Gabriel Andronache.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor, domnul Dragoş Gabriel Zisopol.

Din partea Grupului parlamentar SOS România: Florin Caragaţă, Sorin Oltenaşu, Vasile Nagy, Simona-Elena Macovei Ilie, Laura-Elena Toader, Verginia Vedinaş, Ioan Lăzăroi, Mihai Ţiu.

Nemaifiind alţi colegi înscrişi, declar închisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi.