Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2026
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2026 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2026
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 8.29. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Gianina Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de doamna deputat Verginia Vedinaş, secretari ai Camerei Deputaţilor. Ultima parte a şedinţei a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Sorin-Mihai Grindeanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de doamna deputat Verginia Vedinaş, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
||||
|
Bună dimineaţa! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 9 septembrie 2026, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice. Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă. În şedinţa din data de 8 octombrie 2025, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a aprobat implementarea unei noi maniere de lucru cu privire la desfăşurarea şedinţelor Camerei Deputaţilor consacrate declaraţiilor politice, conform următorului algoritm: 4 deputaţi - PSD, 4 deputaţi - AUR, 4 deputaţi - PNL, 4 deputaţi - USR, 3 deputaţi - UDMR, 2 deputaţi - minorităţile naţionale, un deputat - SOS România, un deputat - UPR, un deputat neafiliat. |
||||
|
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Remus-Gabriel Lăpuşan, din partea Grupului parlamentar al PSD. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, "Educaţia trebuie să fie o prioritate naţională" Prima zi de şcoală are întotdeauna ceva aparte. Pentru copii înseamnă revederi, emoţii şi curiozitate, pentru profesori un nou drum alături de elevii lor, iar pentru părinţi, poate, puţină nelinişte şi multă speranţă. Le doresc tuturor elevilor mult succes, curaj şi încredere în propriile forţe, cadrelor didactice putere de muncă şi satisfacţia rezultatelor, iar personalului didactic auxiliar şi nedidactic îi mulţumesc pentru contribuţia esenţială la buna funcţionare a şcolilor. Părinţilor le doresc răbdare şi bucuria de a-şi vedea copiii crescând şi reuşind. În judeţul Cluj, peste 110.000 de elevi, preşcolari şi antepreşcolari au început anul şcolar 2026-2027 în 271 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică. În spatele acestor cifre sunt copii, familii şi profesori, fiecare cu propriile aşteptări şi cu propriile griji. Din păcate, începutul acestui an şcolar vine şi cu probleme pe care nu avem voie să le ignorăm. Reprezentanţii sindicatelor din educaţie semnalează situaţii în care cadre didactice încă îşi caută ore pentru completarea normei şi faptul că mişcarea de personal nu este încă aşezată în totalitate. Este greu să vorbim despre stabilitatea şcolii atunci când oamenii care trebuie să intre la clasă nu au încă stabilitate profesională. Avem, în acelaşi timp, probleme care ţin de infrastructură. La nivel naţional, aproximativ 700 de unităţi de învăţământ nu îşi pot primi elevii în spaţiile obişnuite, fie din cauza lucrărilor de renovare şi reabilitare, fie a unor probleme privind autorizarea, fie din lipsă de spaţiu. Ministerul Educaţiei estimează că aproximativ 3% din elevi sunt afectaţi. Mai există şi şcoli în care problema grupurilor sanitare şi a utilităţilor nu a fost rezolvată definitiv; şi suntem în anul 2026. Nu putem considera asemenea situaţii simple dificultăţi administrative. Pentru un copil, condiţiile din şcoală contează. Pentru un profesor, stabilitatea locului de muncă şi respectul pentru profesia sa contează. Pentru un părinte, siguranţa că îşi trimite copilul într-o şcoală în care poate învăţa în condiţii bune contează. De aceea, educaţia trebuie să fie unul dintre domeniile pe care statul le protejează cel mai mult. Nu putem cere performanţă şi în acelaşi timp să lăsăm profesorii în incertitudine. Nu putem vorbi despre egalitate de şanse atunci când există încă diferenţe importante între condiţiile oferite copiilor. Şi nu putem vorbi despre viitorul României fără să privim cu maximă seriozitate la ceea ce se întâmplă astăzi în şcoli. Dragi colegi, Educaţia nu trebuie lăsată deoparte nici măcar pentru o clipă. Problemele bugetare, schimbările politice sau dificultăţile administrative nu pot transforma şcoala într-un domeniu de sacrificiu. Din contră, tocmai în perioadele dificile trebuie să investim mai multă atenţie, mai multă responsabilitate şi încredere în educaţie. Remus Lăpuşan, deputat de Cluj. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Maricel Popa, din partea Grupului parlamentar al PSD. |
|
||
|
Domnul Maricel Popa: Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, "Interesele proprii şi fondurile europene mize politice la Bruxelles, mai presus decât interesele României" Între un discurs politic şi folosirea canalelor instituţionale europene pentru a pune presiune ca propria ta ţară să fie sancţionată este o diferenţă majoră şi o chestiune de o gravitate excepţională. Această diferenţă trebuie foarte clar înţeleasă. Iar o solicitare de suspendare a fondurilor europene intră în sfera acţiunilor împotriva intereselor naţionale. România a ajuns instrumentul de negociere al unor partide sau lideri care, dacă nu şi-au putut impune agenda proprie în ţară, şi-au transferat disputele la Bruxelles. Atât premierul demis, cât şi ministrul afacerilor externe trebuie să vină urgent să dea explicaţii! Dacă şi-au folosit funcţiile pentru a solicita unui comisar european oprirea fondurilor destinate României, atunci au acţionat împotriva intereselor ţării, au pus în pericol economia naţională şi această acţiune nu poate rămâne nici neclarificată şi nici fără repercusiuni. Aşadar, lămuririle sunt absolut necesare: reprezentanţi ai Guvernului, ai PNL-ului sau ai USR-ului au avut vreun rol în demersurile care au ajuns la nivelul conducerii grupurilor politice europene şi al Comisiei Europene? Pentru că nu vorbim despre zvonuri. Există o scrisoare oficială din data de 24 august, transmisă preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, semnată de liderii PPE şi Renew Europe, structurile europene din care fac parte PNL şi USR. Este deosebit de grav că liderii acestor grupuri politice au adresat Comisiei Europene solicitarea privind condiţionarea plăţii a 770 de milioane de euro din PNRR către România de modificarea unei legi adoptate de Parlamentul României. Vorbim despre un demers oficial, făcut la cel mai înalt nivel european, care poate avea efecte directe asupra fondurilor ce ar trebui să intre în economia ţării. Vorbim despre resurse, despre finanţări pentru investiţii, despre proiecte de modernizare şi depindem într-o măsură importantă de fondurile europene. Iar aceste fonduri au fost transformate în miză politică la Bruxelles! Însă România nu poate fi pusă să piardă 770 de milioane de euro pentru ca anumite conflicte politice personale să fie tranşate favorabil. Tocmai de aceea solicit explicaţii publice din partea tuturor celor care au fost implicaţi în acest demers. Pentru că scrisoarea a fost transmisă, solicitarea oficială a fost formulată, presiunea asupra Comisiei Europene a existat, iar România este acum obligată să răspundă întrebărilor suplimentare şi să suporte consecinţele politice şi instituţionale ale acestui demers. Aşa, "pe propria mână", se pierd fonduri deja negociate şi negocieri viitoare. Nu-ţi poţi discredita propria ţară şi să soliciţi sancţionarea ei când pierzi o confruntare politică internă. Nu poţi transforma Bruxelles-ul într-o instanţă politică unde îţi reclami adversarii, deşi nota de plată ar fi achitată de români. Deşi, cel mai probabil, în acest deznodământ am auzit scuza: "Nu am vrut să pierdem banii, nimeni nu a urmărit ca România să piardă fondurile", cine a pornit acest demers? Cine l-a sprijinit? (I se întrerupe microfonul.) |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Bogdan Gheorghe Trif, din partea Grupului parlamentar al PSD. Şi se pregăteşte doamna deputat Ionelia-Florenţa Priescu. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
Mulţumesc mult, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, "Guvernul «Minus» a dus România pe minus!" Nu o spune PSD. Nu este un slogan politic. O spun cifrele oficiale. În trimestrul al doilea din 2026, economia României a scăzut cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi nu este un accident. Este al treilea trimestru consecutiv în care economia României este pe minus. Trimestrul IV din 2025: minus 1,4%. Trimestrul I din 2026: minus 1,1%. Trimestrul II din 2026: minus 2%. Trei trimestre. Trei minusuri. Iar în spatele acestor procente sunt oameni. Sunt familii. Sunt firme româneşti care încearcă să supravieţuiască. Pentru că bilanţul Guvernului "Minus" arată aşa. 63.000 de locuri de muncă pierdute în mediul privat. Investiţii străine mai mici cu 82%. Producţia industrială - pe minus. Turismul şi HoReCa - pe minus. Consumul - pe minus. Fondurile europene, de asemenea, pe minus. Puterea de cumpărare - pe minus. Doar taxele sunt pe plus. Aţi crescut TVA. Aţi crescut accizele. Aţi pus noi poveri pe firme şi pe populaţie. Şi ce aţi obţinut? Oamenii cumpără mai puţin. Firmele vând mai puţin. Investitorii investesc mai puţin. Economia produce mai puţin. Aceasta nu este reformă. Este austeritate pe spatele românilor. Ni s-a spus că românii trebuie să strângă cureaua pentru ca economia să-şi revină. Românii au strâns cureaua. Economia însă a continuat să cadă. Şi comparaţia este dureroasă. Cu ultimul guvern condus de PSD, România ajunsese pe locul al doilea în Uniunea Europeană la creştere economică. Astăzi, cu Guvernul Bolojan, a ajuns la coada Europei. Aceasta este realitatea pe care niciun discurs şi nicio explicaţie contabilă nu o mai pot ascunde. Economia nu creşte dacă sărăceşti populaţia. Economia nu creşte dacă sufoci firmele. Economia nu creşte dacă distrugi consumul şi alungi investiţiile. România are nevoie de plus. Plus în economie. Plus în investiţii. Plus în locurile de muncă. Şi, mai ales, plus în buzunarele românilor. Dar, înainte de toate, România are nevoie urgent de stabilitate. Are nevoie de un guvern stabil, responsabil şi competent, care să se apuce imediat de treabă şi să înceapă redresarea economiei. Pentru că nu mai este timp de pierdut. Ilie Bolojan a făcut economia praf. Următorul guvern va avea o misiune grea, de a pune economia din nou pe picioare. Românii au plătit deja un preţ prea scump pentru această guvernare. Acum este timpul ca România să iasă din minus şi să revină pe plus. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul doamnei deputat Ionelia-Florenţa Priescu, din partea Grupului parlamentar AUR. Şi se pregăteşte doamna Cristina-Emanuela Dascălu. Vă rog, doamnă deputat. |
|
||
|
Doamna Ionelia-Florenţa Priescu: Stimaţi colegi, Cred că suntem conştienţi cu toţii că tema decarbonizării sectorului energetic a fost impusă în mod brutal României pe filieră ideologică şi asta a dus la scăderea producţiei energiei româneşti şi, implicit, la deteriorarea economiei româneşti şi a bunăstării cetăţenilor. Din păcate, când noi, cei de la AUR, am spus răspicat şi repetat că procesul de decarbonizare, aşa cum a fost el gândit, nu este fiabil pentru România, aţi lansat acuzaţii de extremism la adresa membrilor AUR şi ne-aţi ironizat. Însă, stimaţi colegi de la PSD, PNL şi USR, din păcate, criza energetică prin care trecem ne dă nouă dreptate şi vă arată că aţi greşit profund. Mă bucur că totuşi, în ultimul ceas, în Parlamentul României am reuşit să promovăm un proiect prin care nu vom mai închide nicio capacitate de producţie până ce o altă capacitate îi va lua locul şi va fi reală şi funcţională. Problema, stimaţi colegi, este că această corecţie vine destul de târziu. Deciziile de până acum au împins CEO foarte aproape de colaps, în prezent riscând să se închidă faptic, din cauza lipsei acute de fonduri şi a materiei prime. Ca să vorbim şi pe cifre, vă informez că pentru 2025, CEO trebuia să acopere 4,63 de milioane de certificate de carbon, din care 4,59 milioane au rămas neacoperite. În consecinţă, CEO a fost nevoit să apeleze la un împrumut de 1,1 milioane de certificate de carbon, în valoare de peste 92 de milioane de euro, şi asta doar pentru a trece termenul de 30 septembrie 2026, impus de Comisia Europeană. Obligatoriu trebuie să ne punem întrebarea: de ce CEO este obligat acum să apeleze la un împrumut, în contextul în care statul român datora Complexului Energetic Oltenia, încă din anul 2025, suma de 425,8 milioane de lei, o sumă care i-ar fi îmbunătăţit substanţial lichidităţile şi i-ar fi permis să cumpere certificatele necesare pentru conformare. Însă este o întrebare retorică, răspunsul îl ştim cu toţii. Stimaţi colegi, Luând în calcul datoria pe care statul român o are faţă de Complexul Energetic Oltenia, dar şi amendamentul promovat aici, în Parlamentul României, prin care am reuşit, practic, să stopăm procesul de decarbonizare, cerem Guvernului României şi clasei politice urgentarea plăţii datoriilor către Complexul Energetic Oltenia, precum şi asumarea unor măsuri şi planuri pentru investiţii, pentru a ajuta Complexul Energetic Oltenia să iasă din criza operaţională în care se află. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul doamnei deputat Cristina-Emanuela Dascălu, din partea Grupului parlamentar AUR. Şi se pregăteşte domnul deputat Alexandru Bordian. Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Doamna Cristina-Emanuela Dascălu: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimate colege, Stimaţi colegi, "Copiii României nu trebuie să plătească pentru eşecul statului!" Acum două zile, milioane de copii au intrat din nou pe porţile şcolilor. Pentru unii dintre aceştia, părinţii au avut bani pentru a le cumpăra rechizite, haine, încălţăminte, un ghiozdan şi tot ce este necesar pentru începutul de an şcolar. Pentru alţi copii, din păcate, părinţii au făcut calcule - cât costă caietele, cât costă hainele, cât costă transportul şi la ce putem oare renunţa pentru ca să putem trimite copiii la şcoală. Pentru unii copii, întrebarea este şi mai crudă: mâine oare mai putem merge la şcoală? Pentru că da, din păcate, în România anului 2026 există copii care merg flămânzi la şcoală, copii care lipsesc pentru că nu au bani pentru transport, copii care nu au rechizitele de care au nevoie, copii care abandonează şcoala pentru că sărăcia familiei le închide, încetul cu încetul, uşile şi oportunităţile. Să nu ne ascundem după statistici - 33,8% din copiii României sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială, faţă de 24,2% în Uniunea Europeană. 31,8% din copiii români sunt afectaţi de deprivare materială, mai mult decât dublul nivelului european, de 13,6%. În spatele acestor procente sunt copii care ar trebui să-şi facă planuri pentru viitor, nu calcule despre cum să supravieţuiască de la o lună la alta. Comunicarea Comisiei Europene privind Garanţia pentru copii ne atrage atenţia asupra unui adevăr fundamental - sărăcia din copilărie devine sărăcia adultului, iar costul inacţiunii este estimat la 3,4% din PIB-ul european în fiecare an. Dincolo de PIB, dincolo de statistici, ne gândim la copil, ce se întâmplă cu el. Dacă îi este foame, îi spunem să fie incluziv? Nu, sigur că nu. Îi dăm o masă caldă. Dacă nu are cu ce ajunge la şcoală, îi vorbim despre egalitate de şanse? Nu, îi asigurăm transportul. Dacă familia nu-şi permite rechizitele, îi cerem copilului să suporte consecinţele? Nu, îl ajutăm să rămână în şcoală. Iar când apar primele absenţe, statul trebuie să intervină, înainte ca ele să devină abandon. Pentru că un copil pierdut din sistemul de educaţie nu este un număr într-un raport, este un viitor pierdut. De aceea trebuie să punem întrebările pe care administraţia nu are voie să le evite: câţi copii au fost scoşi din sărăcie? Câţi au rămas la şcoală? Câţi primesc o masă caldă? Câţi au acces la servicii medicale? Câte familii au fost ajutate să trăiască din muncă, nu din dependenţa de ajutoare sociale? AUR susţine o politică în care familia este protejată, munca încurajată, copilul apărat. Vrem un stat care să rupă cercul sărăciei. Copiii sunt deja în bănci. Pentru ei această toamnă nu este o sta... (I se întrerupe microfonul.) |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Alexandru Bordian, din partea Grupului parlamentar AUR. Şi se pregăteşte domnul deputat Petre Puşcaşu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Titlul declaraţiei este: "Miliardul de euro introdus de 21 de ucraineni cu sacoşa în România a fost folosit în campania prezidenţială a lui Nicuşor Dan?". Stimaţi colegi, Ministerul Finanţelor şi Autoritatea Vamală Română au analizat mii de declaraţii de numerar pentru ultimii doi ani. Rezultatul este îngrijorător: peste 1,7 miliarde de euro în numerar au fost declaraţi la intrarea şi ieşirea din România. Doar la intrarea în România au fost declaraţi peste 1,26 de miliarde de euro. Analiza indică tipare repetitive, concentrarea unor sume foarte mari în mâinile unui număr restrâns de persoane şi utilizarea repetată a aceloraşi rute şi puncte de frontieră. Ucraina este principala ţară de provenienţă a fondurilor: 73% din declaraţiile analizate la intrarea în România au ca sursă Ucraina. Dintre 1.464 de declaraţii aferente persoanelor care au intrat în România din Ucraina, 943 au fost depuse de numai 21 de persoane. Faptul trezeşte întrebări privind sursa fondurilor, destinaţia lor şi beneficiarii reali. Peste 1 miliard de euro din Ucraina s-au plimbat în România, într-un timp care a coincis cu perioada alegerilor prezidenţiale din România. Aceste cifre în sine nu demonstrează finanţarea ilegală de către ucraineni a vreunei campanii electorale din România, dar nici nu exclude aşa ceva. Amploarea cifrelor impune ca asemenea ipoteze să fie verificate riguros. Dacă există legături între aceste fluxuri financiare şi activităţi politice sau electorale, românii are dreptul să ştie. Dacă nu există, instituţiile statului trebuie să o demonstreze. Românii trebuie să afle ce s-a descoperit în urma verificărilor şi ce măsuri concrete s-au luat în acest caz. Preşedinţia, Guvernul, Ministerul de Externe şi instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale trebuie să explice public ce au ştiut, când au ştiut şi ce au făcut. Ministerul Finanţelor a transmis analizele autorităţilor competente pentru investigarea posibilelor infracţiuni economico-financiare. Nu cunoaştem rezultatul acestor demersuri. Solicit, prin urmare, clarificări complete privind fluxurile de sute de milioane de euro cash introduse în România de cei 21 de ucraineni, verificarea conexiunilor cu activităţi electorale şi politice şi informarea asupra măsurilor luate. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Petre Puşcaşu, din partea Grupului parlamentar AUR. Şi se pregăteşte domnul deputat Dumitru Ţiplea, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. "Când statul plăteşte mai bine clasele aglomerate, plăteşte împotriva copiilor" Stimate colege, Stimaţi colegi, Vreau să vă vorbesc despre o singură prevedere din noul proiect al Legii salarizării, una care mi se pare greşită din construcţie. Se propune ca indemnizaţia de diriginte să depindă de numărul de elevi din clasă: 10% pentru clasele mici, de până la 20 de elevi; 15% pentru cele între 21 şi 30 de elevi; 20% pentru clasele cu peste 30 de elevi. Citiţi încă o dată această scară, stimaţi colegi, şi spuneţi-mi ce înţelege un profesor din ea. Că statul plăteşte mai bine dacă are clasa mai aglomerată, că, dacă vrea un venit mai mare, are interesul să primească mai mulţi copii într-o sală în care oricum nu mai încap. Am ajuns să transformăm supraaglomerarea din problemă, în recompensă. Or, cu toţii ştim adevărul simplu pe care acest text îl contrazice. Un copil învaţă mai bine acolo unde profesorul are timp pentru el. Într-o clasă de 35 de elevi, dirigintele nu are cum să observe care copil vine nemâncat la şcoală şi care a încetat să mai ridice mâna, de trei săptămâni. Mai există ceva, la fel de nedrept. Indemnizaţia nu s-ar mai calcula la salariul profesorului, ci la o valoare fixă de 4.000 de lei. Asta înseamnă că pentru clasele mici plata scade sub cât este astăzi. Vorbim despre şcolile din judeţul Prahova, de pe Valea Teleajenului, din zona Vălenii de Munte, din satele de munte, acolo unde clasele au 18 sau 20 de elevi. Nu pentru că ar fi mai puţină muncă, ci pentru că sunt mai puţini copii în sat. Iar dirigintele acela are, de multe ori, cea mai grea muncă din tot sistemul: copii cu părinţi plecaţi în străinătate, absenteism, familii pe care le caută acasă, să aducă un elev înapoi la şcoală. Pe omul acesta îl vom plăti acum mai puţin decât înainte? Şi toate astea vin după un an în care învăţământul a pierdut peste un miliard 400 de milioane de lei, prin măsuri luate prin Legea nr. 141/2025. Nimeni nu i-a întrebat pe dascăli dacă vor să contribuie la reducerea deficitului. Li s-a luat, pur şi simplu. Stimaţi colegi, O lege a salarizării arată, dincolo de cifre, ce preţuieşte un stat. Cer, de aceea, ministerului de resort două lucruri: să refacă acest mecanism, astfel încât indemnizaţia să nu mai depindă de cât de plină este clasa şi să prezinte public impactul măsurii pe fiecare judeţ, inclusiv pe Prahova. Vă mulţumesc. Petre Puşcaşu, deputat de Prahova, Circumscripţia nr. 31 Prahova. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Dumitru Ţiplea, din partea Grupului parlamentar al PNL. Şi se pregăteşte domnul Mircea Fechet. Vă rog. |
|
||
|
"Semnătura liderilor PSD nu valorează nimic!" Să îţi respecţi cuvântul dat, să îţi duci la capăt angajamentele făcute în faţa oamenilor care şi-au pus încrederea în tine şi să fie sfântă semnătura pe care ai pus-o pe documentele oficiale sunt lucruri fundamentale pentru orice om politic care activează într-o democraţie modernă. Din acest punct de vedere, câtă încredere ar putea românii să aibă în PSD, atâta vreme cât liderii acestui partid nu şi-au respectat niciodată cuvântul dat, şi-au încălcat mereu angajamentele făcute şi şi-au bătut joc de semnăturile date pe documente oficiale? Vreţi exemple concrete? PSD a semnat acordul Coaliţiei proeuropene de guvernare, pe care l-a încălcat încă din prima zi după ce s-a format noul Guvern, în vara anului 2025, atacând din toate părţile Guvernul Bolojan şi blocându-l în toate demersurile de reformă. PSD a agreat şi a semnat Programul de guvernare din anul 2025, pe care nu l-a respectat deloc, prin miniştrii pe care i-a avut în structura Guvernului, acţionând împotriva votului de învestitură dat în Parlament. PSD s-a angajat în faţa românilor că este un partid proeuropean, democratic, dar s-a aliat cu extremiştii şi populiştii din Parlament pentru a depune o moţiune de cenzură şi pentru a dărâma guvernarea. Şi-au bătut joc de încrederea românilor şi au semnat alături de extremişti, iar acum se pregătesc să guverneze alături de aceştia. PSD a semnat un acord la Cotroceni că va susţine toate reformele din PNRR, pentru ca România să nu rateze banii gratuiţi, însă nici acel acord nu a valorat nimic pentru liderii PSD, România pierzând miliarde de lei din jaloanele nerealizate la timp, printre care şi Legea salarizării. PSD a semnat în Parlament acordul privind structura politică pe 4 ani a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, însă, la începutul acestei sesiuni parlamentare, PSD şi-a negat propria semnătură şi a introdus în conducerea Camerei, pe uşa din spate, doi reprezentanţi ai partidelor extremiste. După atâtea exemple, oare ce om responsabil ar mai putea să creadă în ceea ce spune sau semnează liderii PSD, pentru că semnătura lor pe acte oficiale nu valorează nimic. Spre deosebire de PSD, Partidul Naţional Liberal şi-a respectat întotdeauna angajamentele şi nu a abdicat niciodată de la principii, chiar dacă acest lucru a avut uneori costuri politice. De aceea, cred cu putere că cel mai important lucru în viaţa politică este să preţuieşti şi să respecţi încrederea pe care ţi-o acordă oamenii, pentru că nu te poţi juca cu speranţele acestora, aşa cum o face PSD de ani de zile. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc şi eu. Domnul Fechet nu este. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Andrei Daniel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al PNL. Şi se pregăteşte domnul deputat Sorin Năcuţă. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Bună dimineaţa! Vă mulţumesc. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Dezastrul PISA, o consecinţă a crizei morale". Astăzi vedem ceea ce se întâmplă în societatea românească, vedem declinul activităţii parlamentare, vedem şi o nouă coaliţie a populismului dintre PSD şi AUR, precum vedem şi tot felul de personaje mesianice cum se plimbă prin târgurile ţării. Însă, dincolo de toate aceste lucruri, rezultatele de la testele PISA vin să ne arate o radiografie a ceva mult mai profund: situaţia reală din învăţământul românesc, după zeci de ani de reforme şi după o tranziţie tulbure, care s-a transformat într-o perioadă în care valorile, idealurile, principiile, ştiinţa, cultura, cunoaşterea par a fi puse sub semnul întrebării, mai mult ca niciodată. Şi stau şi mă gândesc oare care este astăzi statutul profesorului. Dincolo de toată această - să o numim "reformită" - a învăţământului, pe care am văzut-o de zeci de ani, care este astăzi statutul profesorului? Astăzi profesorul este transformat într-un mic birocrat, supus unei hărţuiri permanente din toate direcţiile. Profesorul trebuie să facă hârtii, trebuie să completeze acte peste acte, trebuie permanent să dea cu subsemnatul pe tot felul de teme şi chestiuni. Poate şi asta e o consecinţă a unor elemente de modificări structurale în societatea postmodernă, nu ştiu acest lucru neapărat acum. Dar, un element fundamental pe care trebuie să-l avem cu toţii în vedere, cred că trebuie să lăsăm ipocrizia şi să înţelegem că există un adevărat dezastru în societatea românească cu privire la ceea ce înseamnă configurarea modelelor sociale. Vedem cu toţii ce se întâmplă în social media, vedem TikTok-ăreala, tot felul de false modele, de la influenceri până la interlopi, rechini, bombardieri şi tot felul de personaje foarte dubioase care, din păcate, vin să deformeze tinerele generaţii, vin să schimbe însăşi structura de valori a tinerilor din actualele generaţii. Un alt lucru foarte important este reprezentat de scăderea interesului pentru marile ştiinţe. Învăţământul, fără capacitatea de a înţelege cât de importantă este ştiinţa, cât de importantă este cultura şi cât de importante sunt marile domenii de studiu şi analiză ale umanităţii, nu poate să-şi îndeplinească misiunea cu adevărat. Avem nevoie de un învăţământ întemeiat pe valori, principii, morală, conştiinţă şi educaţie funda... (I se întrerupe microfonul.) |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Mircea Fechet, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. "Mai puteţi veni câteva ore? Mai puteţi preda încă un an?" În multe şcoli din România orarul se face astăzi cu telefonul în mână. Directorii sună foştii colegi ieşiţi la pensie şi le spun că şcoala are, din nou, nevoie de ei. Doar aşa mai pot fi ţinute, în unele gimnazii sau licee, orele de fizică, de chimie sau de matematică. Prin bunăvoinţa unor profesori care şi-au încheiat cariera, dar se întorc la catedră pentru că ştiu că, în lipsa lor, elevii rămân fără dascăl. Situaţia nu e un "dat" al şcolilor de la sate sau din oraşele mici, este cunoscută inclusiv la instituţiile din Capitală, acolo unde, din ataşament faţă de şcoală şi faţă de copii, profesorii pensionari revin într-un sistem care nu şi-a făcut temele şi care aleargă, pe ultima sută de metri, să găsească profesori şi să umple goluri. România avea, în anul şcolar 2022-2023, 3.892 de posturi didactice neocupate, faţă de doar 2.068, câte erau în 2014-2015. Şi asta o arată un raport al OCDE, "Educaţia pe scurt 2025". Asta înseamnă că, în mai puţin de un deceniu, numărul golurilor din educaţie aproape că s-a dublat. La gimnaziu, profesorii tineri sunt din ce în ce mai puţini. În 2023, cei sub 30 ani reprezentau doar 8% din total, faţă de 13%, cu 10 ani în urmă. În schimb, aproape o treime dintre profesori au cel puţin 50 de ani 32%. E un semnal clar că avem tot mai puţini oameni tineri care aleg catedra. Dragi colegi, Omul gospodar îşi face planul din timp, iar în sistemul românesc de învăţământ este nevoie urgentă de un asemenea plan, înainte să ajungem în punctul în care nu vom mai avea de unde să aducem profesori la clasă. Cred, prin urmare, că prioritatea zero a următorului ministru al educaţiei, indiferent de apartenenţa politică, este scrisă cu litere mari de realitatea din şcolile româneşti: refacerea corpului profesoral. România are nevoie de dascăli buni, suficienţi şi respectaţi. Iar strategia pentru a-i aduce în sistem, a-i convinge să rămână şi să fie modele pentru copiii noştri este să nu mai căutăm soluţii de avarie pentru catedrele goale, ci să construim noi şi noi generaţii de profesori. Cum? Cu burse pentru studenţii care aleg catedra, cu stagii plătite, profesori mentori, sprijin pentru zonele cele mai izolate, venituri previzibile şi trasee bine reglementate pentru specialiştii care vor să înceapă o a doua carieră în învăţământ. Pentru că viitorul educaţiei depinde de oamenii pe care astăzi îi convingem să intre în clasă. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Sorin Năcuţă, din partea Grupului parlamentar al PNL. Şi se pregăteşte domnul deputat Mihai Botez, USR. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Planul european pentru sănătatea inimii trebuie susţinut prin investiţii reale, nu doar prin declaraţii". Avem astăzi în Camera Deputaţilor Comunicarea Comisiei Europene privind "Planul pentru sănătatea inimii". Partidul Naţional Liberal susţine obiectivele acestui plan: prevenirea bolilor cardiovasculare, depistarea şi diagnosticarea timpurie, accesul rapid la servicii de urgenţă, tratamentul eficient şi recuperarea pacienţilor. Este esenţială şi schimbarea priorităţilor bugetare. În prezent, numai 3% din cheltuielile pentru sănătate sunt destinate prevenţiei. Este prea puţin, raportat la numărul de vieţi pierdute şi la costurile suportate ulterior de sistemul medical. Pentru România, această schimbare reprezintă o urgenţă. Potrivit Eurostat, avem a doua cea mai ridicată rată a mortalităţii, din Uniunea Europeană, datorită bolilor cardiovasculare: 787 de decese la 100.000 de locuitori, faţă de media europeană de 313. Una dintre cauze este infrastructura medicală insuficientă şi inegal distribuită. Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi deserveşte întreaga Moldovă şi inclusiv pacienţi din Republica Moldova. Funcţionează de peste trei decenii într-un spaţiu impropriu, afectat de incendiul din 2018. Programările ajung la 5-6 luni, iar personalul medical lucrează permanent la limita capacităţii. Cu toate acestea, proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară a fost depunctat pentru motivul că la Iaşi se construieşte un alt spital regional. Această justificare este inacceptabilă. Un spital regional de urgenţă nu poate înlocui un institut specializat în cardiologie şi chirurgie cardiovasculară. Foştii responsabili PSD ai Ministerului Sănătăţii, domnii Alexandru Rafila şi Alexandru Rogobete, susţin astăzi obiectivele europene, dar trebuie să explice de ce au blocat această investiţie vitală pentru milioane de oameni din zona Moldovei. Nu putem susţine la Bucureşti reducerea inegalităţilor regionale, iar în practică să privăm Moldova de infrastructura medicală necesară. Solicit Guvernului şi Ministerului Sănătăţii să stabilească urgent sursa de finanţare şi calendarul construirii Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară de la Iaşi. Sănătatea inimii nu se apără doar prin declaraţii şi rezoluţii. Se apără prin prevenţie, medici, aparatură modernă şi spitale construite la timp. Sorin Năcuţă, deputat al PNL de Iaşi. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Mihai Botez, din partea Grupului parlamentar al USR. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Vă mulţumesc. Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor, Legătura dintre Curtea Constituţională, Camera de Comerţ şi PSD nu este "o prietenie" pe Facebook, ci mai degrabă arată ca un anturaj cu beneficii reciproce în timp. Am văzut cu toţii că judecătorul Deliorga de la Curtea Constituţională, propunerea PSD, a fost invitat de către "prietenul lui de 30 de ani" de la Camera de Comerţ şi Industrie a României să zboare la Mykonos. Avion privat, aşa cum e moda la PSD! Vă propun să corelăm prietenia cu un scandal mai vechi. Lupta Camerei de Comerţ pentru a intra în posesia unui teren de 46 de hectare în zona Romexpo Bucureşti. Poate vă amintiţi că în 2021 Camera de Comerţ s-a luptat să obţină pentru sine o mulţime de proprietăţi, în general clădiri, în care istoric îşi desfăşoară activitatea. Legitim într-o anumită măsură, aş zice. În teorie, Camera de Comerţ şi Industrie are ca scop să promoveze şi să stimuleze comerţul pe care îl fac antreprenorii români. Dar, ce să vezi? Cu sprijinul PSD au trecut prin Parlament un proiect de lege care le dă dreptul şi la acel teren de 46 de hectare unde Camera de Comerţ devine dezvoltator imobiliar, nu organizaţie de interes public care se ocupă de promovarea intereselor afacerilor româneşti. După ce trece de Parlament, proiectul de lege este contestat de USR şi UDMR la Curtea Constituţională. La CCR însă îl avem pe "prietenul de 30 de ani" Deliorga al preşedintelui Camerei de Comerţ. Cu majoritate de voturi, deci nu cu unanimitate, proiectul este declarat constituţional. Nu ar fi fost normal ca "prietenul de 30 de ani" Deliorga să se recuze de la acest vot? Judecătorul Deliorga a informat Curtea Constituţională despre prietenia sa care pare mai mult decât o prietenie? Nu este justificat să ne întrebăm oare în ce sens a înclinat "prieteneşte" balanţa un judecător care apoi ajunge să fie plimbat în avion privat la Mykonos, în virtutea aceleiaşi prietenii? Comisia de anchetă va trebui să facă lumină şi în acest caz şi poate că ar trebui ca şi alte instituţii să deschidă ochii. Ceea ce s-a întâmplat este foarte grav, chiar şi la nivelul de suspiciune. Nu trebuie să ne uităm în altă parte. Nu trebuie să ne prefacem că "e doar prietenie şi atât". Trebuie să cerem lumină în acest caz, iar dacă sunt dovedite complicităţile, vinovaţii să fie pedepsiţi. Doar aşa vom reconstrui încrederea în stat şi în instituţiile sale. "Prieteniile cu beneficii" ale PSD-iştilor nu fac bine statului de drept. Mihai Botez, deputat al USR de Vaslui. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Silviu Feodor, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. Şi se pregăteşte domnul deputat Ştefan Bouda. |
|
||
|
Vă mulţumesc. Declaraţia mea politică se intitulează "Tinerii României între performanţă şi responsabilitatea noastră". Stimaţi colegi, Fac această declaraţie politică şi cu prilejul votului de astăzi din Camera Deputaţilor, PL-x 127/2026 - Proiectul de Lege privind instituirea anului 2026 ca Anul Grigore Constantin Moisil. În aceste zile, România începe un nou an şcolar. Pentru milioane de copii, părinţi şi profesori, este un moment al emoţiei, al speranţei şi al planurilor pentru viitor. Dar începutul şcolii trebuie să fie şi un moment de reflecţie pentru noi, cei care avem responsabilitatea de a construi România de mâine. Pentru că fiecare copil care intră astăzi într-o şcoală reprezintă, de fapt, o parte din viitorul acestei ţări. România are tineri extraordinari. Îi vedem pe podiumurile competiţiilor internaţionale de matematică, informatică, ştiinţă şi sport. Îi vedem în artă, în cultură, în cercetare şi în numeroase alte domenii. Ei demonstrează că România are inteligenţă, talent, creativitate şi mai ales dorinţă de performanţă. În spatele fiecărei medalii se află însă ani de muncă, disciplină şi sacrificii, se află părinţi care au susţinut, profesori care au format şi tineri care au refuzat să renunţe. Aceşti tineri sunt adevăraţi ambasadori ai României. Dar performanţele lor nu trebuie doar să ne facă mândri. Ele trebuie să ne pună şi o întrebare: Ce facem noi pentru ca aceşti tineri să îşi poată construi viitorul aici, în România? Datoria statului este să creeze şanse reale - o educaţie de calitate, profesori respectaţi, acces la cultură şi tehnologie, oportunităţi pentru performanţă şi, mai târziu, locuri de muncă pe măsura pregătirii. Talentul unui copil nu trebuie să depindă de veniturile familiei sale sau de localitatea în care s-a născut. Consider că dreptul la educaţie şi şansele egale pentru copii şi tineri trebuie să rămână o prioritate. Nu este suficient să îi aplaudăm pe tineri atunci când câştigă medalii. Trebuie să construim condiţiile în care ei să poată continua să performeze. Şi trebuie să construim o Românie în care un tânăr să poată spune cu încredere: "Îmi pot construi viitorul aici, acasă". Dragi tineri, Aveţi curaj să visaţi, aveţi curaj să învăţaţi, să munciţi şi să aspiraţi la performanţă! România are nevoie de inteligenţa voastră, de energia voastră şi de ideile voastre. Iar noi avem responsabilitatea să vă oferim şansa de a le transforma în realitate. La început de an şcolar, să nu uităm un lucru esenţial: Când investim în educaţie, investim în viitor. Când investim în tineri, investim în România. Iar adevărata noastră reuşită va fi atunci când aceşti copii vor putea spune, peste ani: "Am avut o şansă. Am muncit. Am reuşit. Şi am reuşit aici, în România". Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Bouda, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Mă adresez, astăzi, dumneavoastră, de la această tribună, pentru a celebra un model unic de convieţuire, rezistenţă culturală şi loialitate faţă de statul român. Ne apropiem cu paşi repezi de momentul în care se împlinesc două secole de când primele valuri de colonişti cehi veniţi din Boemia au transformat crestele muntoase ale Banatului de Munte şi ale Clisurii Dunării în căminul lor. Satele întemeiate de aceşti oameni destoinici - Gârnic, Sfânta Elena, Bigăr, Ravensca, Şumiţa şi Eibenthal - reprezintă o bijuterie culturală rară pe harta Europei de azi. Dintre toate aceste aşezări de poveste, doresc să aduc în atenţia Parlamentului mai ales localitatea Gârnic. Gârnicul este cel mai mare sat cu populaţie majoritară cehă din România şi un adevărat nucleu al rezistenţei identitare. De 200 de ani aici se conservă limba cehă arhaică, pură, se respectă tradiţiile strămoşeşti, iar morile de apă istorice încă veghează văile, atrăgând admiraţia vizitatorilor din întreaga lume. Stimaţi colegi, Acolo unde statul a ezitat, noi am acţionat. Din poziţia de parlamentar, am înţeles că protejarea identităţii nu se face doar prin discursuri, ci şi prin fapte administrative concrete. De aceea, mă mândresc să vă anunţ că am reuşit deja să aloc integral suma necesară proiectului de reabilitare a drumului de acces către Complexul istoric de mori de apă din Gârnic. Am deblocat o zonă cu potenţial turistic uriaş, însă datoria noastră colectivă nu se opreşte aici. Nu putem vorbi despre un turism european veritabil, când drumul judeţean principal DJ 571A către Gârnic rămâne o barieră din cauza birocraţiei. Este de datoria noastră să transformăm promisiunile în realitate, iar această arteră nu mai poate asista la amânări administrative. Aceleaşi eforturi de conectare trebuie îndreptate spre comunitatea din Eibenthal, aflată în judeţul Mehedinţi, un alt punct de referinţă care va îmbrăca anul viitor haine de sărbătoare. De aceea, de la această tribună, lansez un apel public pentru un parteneriat strâns şi urgent între Parlamentul României, Consiliile Judeţene Caraş-Severin şi Mehedinţi, precum şi Guvernul României. Avem nevoie de un plan integrat de măsuri logistice şi bugetare. Trebuie ca marea aniversare de anul viitor să prindă Gârnicul, Eibenthalul şi celelalte sate din Clisură cu drumuri complet modernizate şi cu un patrimoniu tehnic restaurat cu sprijinul Ministerului Culturii. Gârnicul ne arată că diversitatea este o forţă, iar păstrarea ei este o obligaţie de onoare a statului român. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc şi eu. Dau cuvântul domnului deputat Ionel Goidescu, din partea Grupului parlamentar SOS. |
||||
|
Domnul deputat Ion Nicolae-Mirel? Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Stimaţi colegi, Suveranitatea energetică este una dintre principalele probleme care grevează societatea românească. Parlamentul a spus nu sabotajului şi da finalizării hidrocentralelor româneşti, fapt care îmbunătăţeşte opţiunea de suveranitate energetică a ţării. Acum două săptămâni, în cadrul sesiunii parlamentare extraordinare, Parlamentul României a făcut un gest necesar şi de bun-simţ: a adoptat Legea care permite finalizarea hidrocentralelor începute înainte de 1989, prin scoaterea suprafeţelor necesare din interiorul ariilor naturale protejate. Senatul a votat această lege cu 92 de voturi, iar Camera Deputaţilor, ca For decizional, a confirmat-o, respingând cererea de reexaminare a preşedintelui României. Este un vot istoric pentru independenţa energetică a acestei ţări, într-un context extrem de dificil. De peste patru ani, zece obiective strategice - Răstoliţa, Bumbeşti-Livezeni, Cerna-Belareca, Surduc-Siriu, Paşcani şi altele, însumând aproape 700 de megawaţi de putere instalată - au stat blocate în instanţe şi în birourile administraţiei, la cheremul unor organizaţii neguvernamentale finanţate din străinătate, care s-au erijat în judecători ai intereselor naţionale ale României. Vorbim despre investiţii ridicate de generaţii întregi de români, cu bani publici, unele finalizate în proporţie de 89%, 90% şi chiar 98% - baraje construite, staţii electrice montate, echipamente instalate - lăsate să ruginească sub cerul liber, în timp ce România importă energie şi cetăţenii plătesc facturi umflate. Cine a câştigat din acest blocaj? Nu poporul român şi nu economia naţională. Au câştigat reţele de ONG-uri, precum Declic şi Bankwatch, care se erijează în apărători ai naturii, dar care, în realitate, servesc unei agende externe de subminare a capacităţii noastre de a fi independenţi energetic. Este inadmisibil ca decizii de importanţă strategică pentru securitatea naţională a României să fie dictate din birourile unor asociaţii fără nicio răspundere democratică în faţa cetăţenilor, cu influenţe clare din străinătate. Legea votată de Parlament restabileşte o ordine firească: statul român decide asupra resurselor sale, nu activismul finanţat din exterior. Textul este clar - obiectivele energetice de interes strategic nu vor mai fi ţinute ostatice de proceduri interminabile de evaluare a impactului, iar autoritatea de mediu are un termen ferm, de 60 de zile, pentru a rezolva situaţia juridică a acestor suprafeţe. Această lege a fost atacată la Curtea Constituţională. A fost trimisă spre reexaminare de preşedinte. Şi, de fiecare dată, Parlamentul României - expresia voinţei poporului - a rezistat presiunilor şi a confirmat: hidrocentralele se termină! Facem apel către Guvern şi către Hidroelectrica să acţioneze acum, fără întârziere... (I se întrerupe microfonul.) |
||||
|
Mulţumesc. (Vociferări.) Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
Dau cuvântul doamnei deputat Raisa Enachi, din partea Grupului parlamentar UPR. Şi se pregăteşte doamna deputat Aurora-Tasica Simu. Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Vă mulţumesc. Subiectul declaraţiei politice - "Vasluiul nu trebuie să fie lăsat în urmă, iar România are nevoie de o Europă a securităţii, dar şi a şanselor egale". Stimaţi colegi, Europa intră într-o perioadă în care securitatea militară, energia, competitivitatea industrială şi tehnologia vor necesita resurse tot mai mari. Dar o Europă puternică nu înseamnă doar o Europă care îşi apără frontierele, ci care îşi apără şi coeziunea şi economia şi oamenii. Ne aflăm în proximitatea războiului din Ucraina, cunoaştem cât de importantă este securitatea, dar trebuie să spunem clar - securitatea şi convergenţa economică nu sunt interese concurente, sunt componente ale aceleiaşi securităţi europene. De aceea, negocierea viitorului buget european pentru perioada 2028-2034, de aproape 2.000 de miliarde de euro, este esenţială pentru ţară. Trebuie să apărăm o politică de coeziune puternică ca pe un instrument prin care diferenţele dintre regiuni pot fi reduse. Iar Vasluiul este un exemplu clar. În 2025, PIB-ul pe locuitor este estimat la aproximativ 9.000 de euro, faţă de aproape 20.000 de euro la nivel naţional, adică doar 45% din media României. Salariul mediu net este cu peste 1.100 de lei sub media naţională. Populaţia ocupată continuă să scadă, iar şomajul se apropie de 10%. Aceste cifre arată că veniturile mici înseamnă plecare. Plecarea reduce forţa economică, iar o economie mai slabă atrage mai greu investiţiile. Pentru Vaslui, următorul exerciţiu financiar european trebuie să însemne investiţii care produc dezvoltare - infrastructură, energie, apă, digitalizare, economie şi sănătate, legate direct de atragerea capitalului privat şi de crearea unor locuri de muncă bine plătite. Agricultura trebuie să treacă de la simpla producţie de materie primă la irigaţii, procesare, depozitare, asociere şi industrie alimentară. O autostradă în Moldova înseamnă nu doar mobilitate, ci şi acces economic şi strategic. O cale ferată modernizată înseamnă comerţ şi securitate. O agricultură performantă înseamnă securitate alimentară. Iar energia şi industria înseamnă competitivitate. De aceea, frontiera estică nu poate fi considerată strategică atunci când vorbim despre securitatea Europei şi periferică atunci când vorbim despre distribuţia capitalului european. Viitorul guvern trebuie să apere finanţarea coeziunii, să protejeze Politica Agricolă Comună şi să transforme investiţiile europene în energie şi tehnologie în capacităţi industriale dezvoltate şi în România. Iar o Europă puternică este atunci când securitatea şi dezvoltarea merg împreună, iar şansele oamenilor nu depind de judeţul în care s-au născut. Vă mulţumesc. Deputat de Vaslui, Raisa Enachi. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul doamnei deputat Aurora-Tasica Simu, din partea neafiliaţilor. Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. "Cum să distrugi o ţară fără război?" Uitaţi-vă la România! Nu trebuie să tragi niciun glonţ. Este suficient să-i faci pe oameni să plece, pe tineri să nu mai vadă niciun viitor aici, iar pe românii plecaţi să nu-şi mai dorească să se întoarcă acasă. În 2025, aproape 55.000 de români au plecat definitiv din ţară. Este cel mai mare număr din ultimii 35 de ani. Şi doar 16.000 s-au întors acasă definitiv. Asta înseamnă că, la fiecare român care se întoarce acasă, aproape 3 pleacă definitiv. Iar cei care pleacă sunt în mare parte tineri, oameni care ar trebui să muncească în România, să-şi facă o familie aici, să-şi crească copiii şi să construiască viitorul acestei ţări. În ultimii 35 de ani, România a pierdut peste 4 milioane de oameni - peste 4 milioane! Se numeşte exod, un exod pe timp de pace! Şi în timp ce tinerii pleacă, România îmbătrâneşte. Între 2005 şi 2025, am avut cea mai mare creştere a vârstei mediane din întreaga Uniune Europeană. Se nasc tot mai puţini copii, pleacă tot mai mulţi tineri şi rămân în urmă părinţi şi bunici neputincioşi. Aceasta este România după zeci de ani de guverne antiromâneşti, formate din PSD, PNL, USR şi toate combinaţiile posibile, guverne care s-au comportat nu ca administratori ai României, ci ca lichidatori ai viitorului ei. Au avut guverne, ministere, miliarde de euro, fonduri europene şi promisiuni fără număr. Ce au reuşit? Au adus România în punctul în care românii trebuie să îşi facă bagajele şi să plece. Se numeşte fie genocid social, fie măcel demografic şi asasinarea viitorului ţării noastre. Ne spun că România se dezvoltă. Unde este dezvoltarea, dacă oamenii îşi fac bagajele şi pleacă fără să se uite în urmă? Ne spun că trăim bine. Atunci, de ce tinerii noştri îşi caută viitorul în Germania, Italia, Spania sau Marea Britanie? Şi nu mai pleacă doar pentru bani. Pleacă pentru spitale care funcţionează, pentru o educaţie mai bună şi accesibilă, pentru siguranţă, respect şi pentru un stat care nu îi jupoaie cu taxe şi biruri draconice ca mai apoi să îi abandoneze. Cel mai grav este că mulţi dintre ei nu vor să se mai întoarcă, pentru că nu au pentru ce. Asta ar trebui să fie urgenţa numărul unu în România, nu funcţiile şi certurile lor şi nu împărţirea banilor şi a puterii. România are nevoie de o politică făcută pentru români, pentru familii, pentru tinerii noştri şi pentru cei plecaţi, care trebuie să se întoarcă acasă. Pentru că o ţară fără oameni rămâne efectiv doar o bucată de pământ pe hartă. Iar România nu ne-a fost lăsată ca să o golim de români. Am moştenit-o ca să avem grijă de ea şi să o lăsăm mai departe copiilor noştri. Iar cei care îşi alungă propriul popor nu sunt reformatori, sunt groparii unei naţiuni, care trebuie aruncaţi la coşul de gunoi al istoriei. Deputat Tasica Simu, preşe... (I se întrerupe microfonul.) |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul doamnei deputat Monica Iagăr, din partea Grupului parlamentar AUR. Şi se pregăteşte domnul deputat Daniel-Cătălin Ciornei. Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Dragi colegi, Astăzi, vă rog să apăraţi palinca sătmăreană, nu birocraţia de la Bucureşti! Pentru dumneavoastră poate fi doar un articol din Codul fiscal. Pentru sătmăreni, însă, palinca înseamnă muncă, livadă, familie, tradiţie şi respect pentru satul românesc. Pe 20 mai, Camera Deputaţilor a adoptat o soluţie prin care gospodăriile înscrise în Registrul agricol puteau produce până la 200 de litri de palincă, băuturi alcoolice tradiţionale pentru consum propriu atenţie, consum propriu! fără plata accizei, cu condiţia să nu fie destinate vânzării. Era o măsură pentru gospodari, nu pentru traficanţi, pentru oamenii care îşi cresc pomii, îşi culeg prunele, merele sau perele şi duc mai departe o tradiţie veche de generaţii. S-a cerut reexaminarea legii. Senatul a cedat şi a eliminat această prevedere, iar acum proiectul se întoarce la Camera Deputaţilor. Eu spun foarte clar: nu este normal ca statul român să fie puternic cu gospodarul şi slab cu evaziunea adevărată. În Satu Mare, palinca nu este o statistică într-un tabel Excel de la Bucureşti. Este parte din identitatea noastră. Este produsul unei gospodării care a muncit un an întreg pentru câteva zeci sau sute de litri de palincă. Este ceea ce pun oamenii pe masă atunci când vin copiii acasă, când se adună familia sau când îşi primesc musafirii. Şi să fie foarte clar: nu vorbim despre comercializare, vorbim despre palinca care se consumă acasă. Aşadar, întrebarea mea pentru dumneavoastră este simplă: de ce trebuie pedepsit gospodarul sătmărean pentru faptul că are o livadă şi păstrează o tradiţie? Dacă există probleme de transpunere a directivelor europene, le corectăm. Dar nu accept ca soluţia să fie întotdeauna aceeaşi: mai multe taxe, mai multe limite şi mai multă birocraţie. Europa nu ne-a cerut să ne batem joc de tradiţiile noastre. România trebuie să ştie să respecte regulile europene fără să-şi umilească propriul gospodar. Iar celor care privesc cu superioritate spre satul românesc le spun atât: palinca sătmăreană nu este duşmanul României. Gospodarul care o face nu este infractor. Iar tradiţia nu trebuie pusă la acciză. Voi susţine până la capăt dreptul producătorilor sătmăreni şi al gospodarilor din România de a-şi păstra tradiţiile şi de a nu fi transformaţi în ţinte fiscale pentru fiecare litru produs în propria gospodărie. Camera Deputaţilor a făcut un pas în direcţia corectă pe 20 mai. Acum are obligaţia să-l facă din nou, pentru satul românesc, pentru producătorii români, pentru palinca noastră şi mai ales pentru respectul pe care îl datorează gospodarilor. Mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Daniel-Cătălin Ciornei, din partea Grupului parlamentar AUR. Şi se pregăteşte domnul deputat Gurlui. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Domnul Daniel-Cătălin Ciornei: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Dragi băimăreni, În ultima perioadă, am primit mai multe sesizări din partea personalului de la Spitalul de Pneumoftiziologie "Dr. Nicolae Ruşdea" din Baia Mare, oameni care muncesc, oameni care îşi fac datoria, dar care spun că au ajuns să nu mai suporte presiunile şi modul în care sunt trataţi de conducerea spitalului. Din sesizările primite reiese imaginea unui spital în care, de ani de zile, PSD-ul şi-ar fi construit o adevărată reţea de influenţă - fini, naşi, fraţi, fii, fiice, cumnaţi, nurori şi alte rude ale unor persoane cu influenţă politică. Sunt acuzaţii grave, care trebuie verificate. Există suspiciuni că unele posturi din spital ar fi fost ocupate pe criterii de pile, relaţii şi clientelism politic, în timp ce oamenii fără "spatele" potrivit sunt cei care muncesc şi duc greul. Vorbim despre acuzaţii privind politizarea unei instituţii publice şi folosirea ei pentru recompensarea clientelei politice. Dar există şi un semnal extrem de grav: cazul unei angajate care, într-un moment de disperare, ar fi ameninţat că se aruncă de la etajul 5 al spitalului, după care ar fi părăsit instituţia, în timpul programului. O parte dintre aceste probleme au fost aduse la cunoştinţa primarului municipiului Baia Mare, domnului Doru Dăncuş, de la PSD. Şi atunci întreb: dacă primarul municipiului Baia Mare nu poate rezolva problemele dintr-un spital aflat în subordinea Primăriei, atunci cine conduce, de fapt, acest spital? Cine ia deciziile? Eu cer public trimiterea de urgenţă a Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii la Spitalul din Baia Mare. Să fie verificate concursurile, angajările, promovările, transferurile, organigrama, statele de plată, relaţiile de rudenie şi toate situaţiile reclamate de angajaţi. Închei cu un mesaj către premierul demis, Ilie Bolojan. Domnule Bolojan, Mai aveţi puţin timp la Palatul Victoria. Trimiteţi Corpul de Control al prim-ministrului la Spitalul TBC din Baia Mare. Aprindeţi lumina acolo! Verificaţi angajările, verificaţi concursurile, verificaţi relaţiile, verificaţi banii, pentru că un spital public nu trebuie să fie filială de partid şi nici fabrică de funcţii pentru rude şi apropiaţi. Spitalul este al oamenilor din Baia Mare şi al maramureşenilor, nu al PSD-ului. Mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Silviu-Octavian Gurlui, din partea Grupului parlamentar AUR. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Domnul Silviu-Octavian Gurlui: Stimată doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Daţi-mi voie să anunţ de aici, de la tribuna Parlamentului, intenţia mea, cel puţin, de a creiona, la nivelul ţării, o strategie nouă, un program, un program naţional care se numeşte "Skyguard România", pentru dezvoltarea industriei şi tehnologiilor româneşti de apărare împotriva dronelor. Stimaţi colegi, Ieri, o parte mare din această ţară, zona Moldovei, a asistat, consternată, înfricoşată de o dronă care a survolat timp de 30 de minute ţara noastră. Fără să fie deteriorată, ea, mai departe, a căzut în Republica Moldova, din nou. 30 de minute! Aceasta se adaugă unui şir anterior de multe alte drone. Acestea indică o problemă ridicată asupra securităţii naţionale. Este clar că România are nevoie de o altă strategie, este clar că avem nevoie de o altă optică şi de o altă tehnologie. În acest Program "Skyguard" nu îmi propun, nu ne propunem să cumpărăm tehnologie pentru un nou scut pentru România. Îmi propun pentru a realiza aici, în ţară, un aşa demers, o astfel de industrie bazată pe optică activă, pasivă, imagerie, lidar, laser, camere termografice, imagini satelitare şi tehnologie de inteligenţă artificială, şi multe altele. Propun un astfel proiect pentru ţară şi în următoarele zile voi aduce în Parlament o iniţiativă legislativă în acest sens. Trebuie să avem o strategie clară pentru România, o strategie pentru a avea siguranţă pentru ţară, şi nu doar acum, ci şi pentru viitor, pentru că aceste tehnologii şi aceste drone vor fi din ce în ce mai avansate şi nu trebuie să fim spectatori în propria ţară cu astfel de optică şi stare de fapt. Declaraţia mea a fost una mai scurtă, dar este consistentă şi are amploare şi viziune pentru viitorul acestei ţări. Vă mulţumesc. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Vă rog să îmi permiteţi şi mie să citesc o declaraţie politică. (Coboară la tribună.) Patru luni de zile de când România nu are Guvern. Patru luni de zile de când România este lăsată în voia sorţii! Nu este o surpriză pentru noi. Ultimul raport prezentat de Eurostat: România se află în top, dar în topul de jos, pe ultimele locuri. Avem o scădere anuală de 2% a produsului intern brut, cea mai mare scădere din Uniune. Consumul cea mai mare scădere anuală din Uniune la vânzările cu amănuntul. Ce înseamnă asta? Că românul de rând îşi permite din ce în ce mai puţin să îşi asigure traiul zilnic. Creştere economică? Nu există. Zero., sub guvernarea Bolojan! România cel mai mare deficit din Uniunea Europeană. Aceasta este guvernarea Bolojan, susţinută de voi toţi: de PSD, de PNL, de USR, de UDMR. Aţi adus România şi românii în pragul sărăciei maxime. Ce a făcut acest Guvern? Ce soluţii a luat? Nimic! Soluţiile luate de Bolojan au fost să omoare economia României, prin taxe şi impozite, să închidă firmele româneşti, să lase românii fără un loc de muncă, pentru că vedem zilnic mii de români disponibilizaţi. Avem articolul 47, în Constituţie - şi vă întreb, stimaţi colegi şi domnule Nicuşor Dan, garantul Constituţiei - îl mai respectă cineva? Spune aşa, alineatul (1): "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent". Asta vă obligă Constituţia. România nu este săracă. România nu este săracă în resurse. Doar că banii pe care i-aţi colectat din taxe şi impozite, împrumuturile pe care le-aţi făcut la dobânzi colosale, dacă ar fi fost investiţi în infrastructură, în irigaţii, în educaţie, s-ar fi văzut şi rezultate. Dar nu, preferaţi să investiţi în contracte cu dedicaţie, în a plăti salarii colosale pentru sinecuri, iar reforma administrativă, mult trâmbiţată de domnul Bolojan, când şi-a preluat mandatul, nu există. Nu aţi făcut nimic pentru români, nu aţi făcut nimic pentru ţara noastră. Doar aţi fost acolo să o sărăciţi din ce în ce mai mult! România are oameni muncitori, are resurse şi are bogăţii, dar, din păcate, nu are un conducător care s-o iubească. Gianina Şerban, deputat AUR de Ilfov. (Revine la prezidiu.) Mulţumesc. |
|
||
|
Dau cuvântul domnului deputat Giureci Ghera, din partea minorităţilor naţionale. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Domnul Giureci-Slobodan Ghera: Mulţumesc frumos, stimată doamnă preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Deschiderea anului şcolar la Liceul Bilingv Româno-Croat din Caraşova - un nou început pentru comunitatea croată". Stimate colege, Stimaţi colegi, Îmi face o deosebită onoare şi bucurie ca astăzi, de la această tribună a Parlamentului, să salut comunitatea croată din România, cu ocazia începerii noului an şcolar. Alaltăieri, pe 7 septembrie 2026, am avut privilegiul de a participa la deschiderea festivă a cursurilor şcolare la Liceul Bilingv Româno-Croat din Caraşova, un moment de mare încărcătură emoţională şi de o importanţă fundamentală pentru păstrarea identităţii noastre culturale şi lingvistice. Evenimentul a debutat, conform tradiţiei noastre creştine, prin binecuvântarea adusă în cadrul slujbei religioase de la Biserica Romano-Catolică din Caraşova. Acest moment de rugăciune a unit întreaga comunitate, oferindu-le copiilor, părinţilor şi dascălilor liniştea şi călăuzirea spirituală necesare unui nou parcurs educaţional. Ulterior, festivitatea oficială s-a mutat în noul spaţiul generos al Centrului Cultural Sportiv al Uniunii Croaţilor din România. Într-o atmosferă profund festivă, plină de entuziasm şi speranţă, i-am avut alături pe reprezentanţii de seamă ai comunităţii şi ai sistemului educaţional: doamna director a liceului, doamna inspector pentru minorităţi din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, reprezentantul Poliţiei Române, cadrele didactice, dar şi cele mai importante personaje ale zilei copiii şi părinţii lor. Prezenţa noastră acolo, ca reprezentanţi ai Uniunii Croaţilor din România, reafirmă angajamentul ferm pe care ni l-am asumat, acela de a sprijini necondiţionat educaţia în limba maternă. Liceul Bilingv din Caraşova nu este doar o instituţie de învăţământ, ci este inima vibrantă a culturii noastre, locul unde tradiţiile croate se împletesc armonios cu valorile societăţii româneşti, formând viitoarele generaţii de cetăţeni responsabili, toleranţi şi bine pregătiţi. Vreau să adresez mulţumiri speciale dascălilor, care îşi asumă cu devotament nobila misiune de a educa, şi părinţilor, pentru încrederea pe care o acordă şcolii noastre. Celor mai tineri membri ai comunităţii, elevilor, le urez un an şcolar plin de realizări, curaj şi curiozitate! Vă mulţumesc. Deputat al Uniunii Croaţilor din România. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Dau cuvântul domnului deputat Ţiu Adrian-Mihai, din partea Grupului SOS România. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
Binecuvântat popor român, Doamnă preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Votul românilor este ignorat. Cine conduce, de fapt, România?" Astăzi mă adresez din nou, public, către Nicuşor Dan. Domnule Nicuşor Dan, De ce continuaţi să susţineţi Guvernul Bolojan? Au trecut mai bine de patru luni de zile de când acest Guvern a fost demis. Şi, totuşi, Ilie Bolojan şi miniştrii săi continuă să conducă astăzi România. Domnule Nicuşor Dan, Trebuie să răspundeţi public pentru situaţia economică în care astăzi se află România! De ce nu este desemnat un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în condiţiile prevăzute de Constituţie, pentru formarea unui nou Guvern? Şi de ce aţi comunicat că nu doriţi o majoritate din care să facă parte Partidele SOS România şi AUR? Vă reamintesc că preşedintele ţării nu trebuie să reprezinte interesele unui partid sau ale unei coaliţii. Cine v-a dat dreptul să împărţiţi voturile românilor? Partidele SOS România şi AUR sunt în Parlament, pentru că au fost votate de cetăţenii României. Şi mai există o întrebare la care mulţi români aşteaptă un răspuns. De ce continuaţi să acordaţi susţinere politică unui Executiv în mandatul căruia România se împrumută prin Programul SAFE pentru apărare, dar finanţează contracte şi investiţii în alte state - în Franţa şi Germania. Dacă România se împrumută, atunci România trebuie să producă! Construiţi fabrici aici, în România! Creaţi locuri de muncă aici! Pentru că numai dezvoltând producţia şi industria putem crea noi locuri de muncă şi putem reduce presiunea deficitului bugetar. Unde este reforma reală a statului român? Unde este oprirea risipei banului public? Unde este reforma achiziţiilor publice? De ce susţineţi un Guvern care a cerut doar sacrificii populaţiei înainte să demonstreze că a eliminat risipa şi privilegiile din aparatul de stat? De ce nota de plată ajunge mereu la românii care muncesc şi la pensionarii care au contribuit o viaţă întreagă? De ce îi cereţi pensionarului să strângă cureaua înainte să opriţi risipa? De ce încercaţi să ţineţi departe partidele pe care românii le-au trimis în Parlament? România nu este proprietatea unei coaliţii. Iar votul românilor nu mai poate fi ignorat. Respectaţi votul românilor! Respectaţi Parlamentul României! Şi răspundeţi la întrebarea pe care milioane de români o aşteaptă - domnule Nicuşor Dan, pe cine reprezentaţi la Cotroceni, România sau interesele PNL şi USR? Cu respect, din Parlamentul României, deputat SOS România, Mihai-Adrian Ţiu. Dumnezeu să binecuvânteze România şi poporul român! Doamne-ajută! |
||||
|
Mulţumesc. Dau cuvântul domnului deputat Ionescu Tudor. Doamna deputat Mariana Vârgă? S-au mai înscris la declaraţii politice susţinute oral: - din partea Grupului parlamentar AUR: domnul Cosmin Hristu, domnul deputat Dragoş-Florin Coman; - din partea Grupului parlamentar al USR: domnul deputat Brian Cristian, domnul deputat Iulian Lőrincz; - din partea Grupului parlamentar SOS România: domnul deputat Ionel Goidescu, domnul deputat Ionescu Tudor; - din partea Grupului parlamentar al UPR: doamna deputat Mariana Vârgă. Nefiind în sală, vă rog să-mi permiteţi să citesc lista colegilor care au depus declaraţii politice în scris. Din partea Grupului parlamentar al PSD: domnul deputat Petru-Bogdan Cojocaru, domnul Mircea-Vasile Govor, domnul Liviu-Bogdan Ciucă, doamna Rodica Plopeanu, domnul Ştefan Ţintă, doamna Rodica Nassar, domnul Romeo-Daniel Lungu, domnul Nicolae-Adrian Bara, doamna Oana Matache, doamna Mirela Furtună, domnul Virgil Alin Chirilă, domnul Ciunt Ionel şi domnul Samoilă Ion. Din partea Grupului parlamentar AUR: domnul Silviu-Titus Păunescu, domnul Ştefan-Alin Avrămescu, domnul Daniel-Răzvan Biro, domnul Sorin-Titus Muncaciu, domnul Valeriu Munteanu, doamna Laura Gherasim, domnul Doru-Lucian Muşat, doamna Lidia Vadim-Tudor, domnul Andrei-Cosmin Guşă, doamna Elena Doboş şi domnul Dorel Vulpoiu. Din partea Grupului parlamentar al PNL au depus declaraţii în scris: domnul Florin-Claudiu Roman, domnul Ioan Balan, domnul Răzvan-Olimpiu Cadar, doamna Vetuţa Stănescu, doamna Aneta Matei, domnul Adrian Mocanu, domnul Iulian-Alexandru Muraru, domnul Bogdan-Iulian Huţucă, domnul Marian Cruşoveanu, doamna Simona-Geanina Pistru-Popa, domnul Răzvan Sorin Prişcă, domnul Sebastian Burduja. Din partea minorităţilor naţionale, domnul deputat Varol Amet. Din partea Grupului parlamentar SOS România: domnul Lăzăroi Ioan, doamna Toader Elena-Laura, doamna Macovei Ilie Simona-Elena, domnul Caragaţă Florin, domnul Oltenaşu Sorin-George, doamna Vedinaş Verginia. Nemaifiind colegi înscrişi la cuvânt, declar închisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi. |
||||
![]() |





