|
Domnul Constantin Codreanu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În declaraţia mea politică de astăzi voi face referire la două răni deschise de pe corpul diplomaţiei româneşti, două subiecte pe care le-am abordat în mod consecvent şi de la această tribună, şi în Parlamentul României, şi în afara lui. În primul rând, vorbesc de cazul tragic, caz personal al familiei Smicală, al cetăţeanului român, Camelia Smicală, din Finlanda. Un caz personal care însă s-a transformat într-un vârf de lance al unei situaţii pe care nu o putem tolera şi pe care, din păcate, nu am ştiut să o gestionăm aşa cum trebuie, la nivel de instituţii ale statului român. Tragedia familiei Smicală - tragedia Cameliei şi a celor doi copii, Mihai şi Maria - a fost printre priorităţile mele, de la începutul mandatului, şi ca deputat de diaspora, şi ca preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. Am solicitat, de la bun început, un punct de vedere al autorităţilor finlandeze, prin ambasadorul Finlandei la Bucureşti, am avut o întâlnire, în acest sens, la Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, am avut numeroase discuţii cu doamna Smicală, am avut discuţii cu domnul ambasador Răzvan Rotundu, ambasadorul României la Helsinki. Am lăsat de-o parte şi acest statut al parlamentarului şi am ieşit la un protest, alături de peste 100 de români, în faţa Ambasadei Finlandei la Bucureşti, pentru a solicita un lucru esenţial - respectarea drepturilor familiei Smicală. Vorbim de cetăţeni români, deci vorbim de cetăţeni ai Uniunii Europene şi ne aşteptam, ne aşteptăm şi ne vom aştepta, în continuare, la un tratament civilizat, la un tratament aşa cum ar trebui să primească orice cetăţean al Uniunii Europene, oriunde se află acesta, pe teritoriul Uniunii Europene, dar dincolo de acest statut, de cetăţean european, aşteptarea mea, ca cetăţean român şi ca parlamentar al României, este ca instituţiile statului român să înţeleagă că drepturile cetăţenilor români trebuie protejate atât în interiorul ţării, cât şi oriunde în lume se află aceştia, şi oriunde există un singur cetăţean român acolo trebuie să fie România, acolo trebuie să existe sprijinul statului român. Am efectuat, bineînţeles, şi o vizită în Finlanda, ne-am întâlnit cu instituţiile responsabile de acest subiect în Helsinki, am mers chiar şi acasă la doamna Camelia Smicală, în Tampere. Şi am întâlnit un om frumos, un om care îşi doreşte copiii reveniţi acasă şi regret faptul că, din când în când, această tragedie, pe care noi credeam că am soluţionat-o odată cu vizita la Helsinki - atunci când am obţinut o mică victorie, şi anume faptul că ambasadorului nostru i s-a permis o întrevedere cu cei doi copii -, cunoaşte o acutizare intermitentă. Cel mai recent caz s-a produs atunci când doamnei Smicală i s-a refuzat accesul pe teritoriul Ambasadei României, printr-o explicaţie precum că nu i se poate oferi azil şi multe alte lucruri pe care noi nu prea putem să le înţelegem şi să le acceptăm. În fond, nu-l acuz de rea-credinţă pe ambasadorul nostru sau pe cei din Ministerul Afacerilor Externe, pe de o parte. Pe de altă parte, am această aşteptare foarte clară faţă de comportamentul diplomaţiei româneşti, aşa cum o au, din fericire, şi foarte mulţi cetăţeni români. Mă bucur că cetăţenii români, din România şi din afara României, au fost foarte sensibili la acest caz, şi împreună reuşim să impunem şi mass-mediei, să-i impunem şi Ministerului Afacerilor Externe să aibă poziţii foarte clare în privinţa acestui subiect. Nu-mi rămâne decât să sper în continuare că vom avea cel puţin o doză de fermitate, una care ne lipseşte în relaţiile cu statele membre ale Uniunii Europene, şi nu doar. Aşa cum spuneam în mod firesc, deşi suntem un stat exemplu atunci când vorbim despre respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, uităm să solicităm reciprocitate şi uităm să fim foarte fermi în a cere respectarea şi comunităţilor noastre etnice, şi a comunităţilor noastre de cetăţeni din afara României. Transmit, de la această tribună, gânduri bune Cameliei Smicală şi o asigur şi pe ea, şi pe toţi cei care sunt preocupaţi de acest subiect că nu voi renunţa la a insista asupra reîntregirii familiei şi asupra respectării drepturilor pe care ea şi cei doi copii ai României, pentru că sunt copii ai României, le au. Un al doilea subiect care s-a acutizat, în egală măsură, este relaţia cu Republica Moldova. Din păcate, observăm că lipsa de viziune din partea Bucureştiului pentru Republica Moldova, lipsa de înţelegere a proceselor politice care erau acolo a făcut ca, mai nou, la Chişinău, sub aspectul unui guvern tehnocrat, să se instaleze oamenii lui Igor Dodon, în fond oamenii lui Vladimir Putin. Cum bine spunea cineva, "Putin ante portas" - şi ne referim aici nu la Republica Moldova, ci la România. An de an, am cerut de la această tribună demersuri pragmatice şi practice pentru relaţia cu Republica Moldova, am uitat unii dintre noi că Republica Moldova nu este un simplu stat din vecinătatea României, uităm mulţi dintre noi că Republica Moldova este cel de-al doilea stat românesc. Mai uităm, unii dintre noi, că în Republica Moldova am ajuns la numărul de aproape un milion de cetăţeni români. Şi, nu în ultimul rând, uităm că securitatea şi situaţia politică din Republica Moldova este, în fond, o situaţie care vizează în mod direct situaţia internă şi securitatea internă a României. Este de neînţeles de ce guvernele României, în diversa lor coloratură, au înţeles să sprijine oameni politici de la Chişinău, şi nu un vector politic de la Chişinău. În zadar sprijinim un guvern, oricare ar fi numele acestuia, dacă, dincolo de oamenii politici, nu înţelegem că trebuie să sprijinim direcţia foarte clară pe care trebuie să o aibă Republica Moldova şi un viitor despre care trebuie să vorbim şi la Bucureşti, şi la Bruxelles, şi la Washington, şi la Moscova, acela de în şi cu România în şi cu Uniunea Europeană. Ne-am trezit, mai nou, cu declaraţii de la Bruxelles ale unor reprezentanţi ai României care vorbesc despre un guvern pe care îl salută ca fiind învestit la Chişinău. Şi închei prin a-mi exprima speranţa că noul departament pe care-l vom crea în Guvernul României, Departamentul pentru relaţia cu Republica Moldova, să nu fie doar un departament decorativ, să fie semnalul pe care l-am solicitat eu şi pe care l-au solicitat cetăţenii Republicii Moldova, care sunt nişte cetăţeni ai României, şi să fie acea continuare a unei declaraţii pe care am făcut-o în această sală, Camera Deputaţilor şi Senat, pe 27 martie 2018, atunci când spuneam foarte clar că România este pregătită să răspundă afirmativ dorinţei de unire a cetăţenilor din Republica Moldova, o dorinţă organică ce există în Republica Moldova şi care trebuie susţinută printr-un decalog de măsuri despre care am vorbit iarăşi de la această tribună, poate una dintre cele mai importante fiind acel spaţiu informaţional comun România - Republica Moldova. De aceea am insistat în cadrul audierii actualului ministru de externe, Bogdan Aurescu, asupra necesităţii continuării acestui proces. Un aspect la fel de important este şi Fondul Moldova, un fond prin care să nu mai dăm bani direct către Guvernul de la Chişinău, care se comportă într-un mod inacceptabil, şi anume condiţionează orice sprijin financiar către comunităţile locale, prin apartenenţa politică a unui primar sau a unui preşedinte de raion, adică de judeţ din Republica Moldova, la o anumită formaţiune politică. Nu, trebuie să schimbăm această filosofie şi să vorbim despre un sprijin direct în comunităţi, acordat de România, să vorbim în egală măsură despre deblocarea unor procese foarte importante pentru cei care-şi afirmă identitatea românească - şi mă refer aici, în primul rând, la cetăţenia română. An de an, am venit la această tribună să vorbesc despre necesitatea deblocării procesului de redobândire a cetăţeniei române şi sunt convins că voi vorbi, din păcate spun eu, şi în acest an, atunci când vom dezbate Legea bugetului de stat, despre necesitatea suplimentării fondurilor alocate Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, pentru a suplimenta numărul de funcţionari ai Comisiei pentru cetăţenie, astfel încât să deblocăm acel proces care s-a blocat, anume din inexistenţa unor resurse umane necesare. Un alt proces, la fel de important, este şi cel al echivalării diplomelor basarabenilor, medicilor basarabeni cu cetăţenie română. Infrastructura, bineînţeles, este şi ea foarte importantă. Vorbim şi despre podurile peste Prut, care au fost distruse de sovietici, şi multe alte lucruri pe care trebuie să le facem în mod pragmatic. Şi sper ca Guvernul Lodovic Orban să înţeleagă că, atunci când vorbim de relaţia cu Republica Moldova şi de domeniul respectiv, în poziţii-cheie, care să gestioneze acest domeniu, să vină, în primul rând, oameni din Republica Moldova, care cunosc realitatea de acolo, care sunt legaţi de realitatea de acolo şi care vor putea, în sfârşit, să dea acel final pe care-l aşteptăm în Republica Moldova, de o apropiere necesară, firească între cele două state româneşti. Vă mulţumesc.
|