|
Domnul Radu-Marcel Tuhuţ: Bună dimineaţa! "Performanţa ministrului social-democrat al transporturilor este indiscutabilă". Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În cadrul declaraţiei politice de astăzi, doresc să pornesc de la replica acidă a domnului prim-ministru, Nicolae Ciucă, care a declarat recent - "Dorim ca preluarea Ministerului Transporturilor de către un membru al PNL să dea un nou impuls realizării de infrastructură din România. România trebuie să devină un mare şantier, nu o şezătoare de politicieni care se uită la sondajele de opinie". În acest sens, consider că cetăţenii au dreptul de a fi informaţi corect asupra modului în care actualul ministru al transporturilor şi infrastructurii şi-a onorat mandatul, motiv pentru care voi prezenta pe scurt o parte dintre cele mai importante realizări în ultimul an de guvernare PSD. Pentru ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, cifrele şi faptele vorbesc de la sine. Doar anul trecut, pe infrastructura rutieră, ministrul Grindeanu a semnat contracte cu o valoare mai mare decât toate contractele semnate în ultimii 5 ani. Spre exemplu, CNAIR a semnat în 2022 un număr de 48 de contracte finanţate din fonduri europene, în valoare de 24 de miliarde de lei fără TVA, cu 2,07 miliarde de lei mai mult decât în perioada 2017-2021. De asemenea, tot în anul 2022 s-au lansat 15 proiecte importante de proiectare şi execuţie lucrări pentru construcţia a 550 de kilometri de drumuri de mare viteză, a căror valoare estimată este de peste 41,1 miliarde de lei. Dintre acestea amintesc - ultimele secţiuni ale autostrăzii Lugoj - Deva, secţiunile 1 şi 3, restante, din autostrada Târgu Mureş - Târgu Neamţ, autostrada Sibiu - Făgăraş, în integralitate, şi poate cel mai important obiectiv, datorită profesionalismului ministrului Grindeanu, începând din acest an se va lucra în ritm susţinut pe toată lungimea autostrăzii Moldovei. O altă reuşită extrem de importantă este semnarea tuturor contractelor autostrăzii Sibiu - Piteşti, astfel încât, în câţiva ani, românii vor putea traversa în sfârşit Carpaţii în condiţii decente şi sigure pentru traficul rutier, fără a mai pierde ore în şir pe Valea Oltului, în actualele ambuteiaje de care ne lovim cu toţii. În mandatul lui Sorin Grindeanu, Ministerul Transporturilor este campion detaşat la absorbţia fondurilor europene. În plus, au fost solicitate fonduri suplimentare în valoare de 500 de milioane de euro, aferente exerciţiului financiar 2014-2020, bani care riscau să fie neangajaţi şi care au fost cheltuiţi în mod integral. Este pentru prima dată în istoria democratică a ţării noastre când toate fondurile destinate infrastructurii sunt absorbite şi angajate. Ca o concluzie, numărul proiectelor în 2022 a crescut cu 63% faţă de anul anterior, realitate recunoscută de ONG-ul "Pro Infrastructura". Toate aceste date reprezintă performanţe remarcabile...
|