Ioan Munteanu
Ioan Munteanu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 13, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.22/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 13, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.4 Ioan Munteanu - declaraţie politică: "De ce protestează minerii?";

 

Domnul Marian Sârbu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului deputaţilor fără apartenenţă, domnul deputat Ioan Munteanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "De ce protestează minerii?".

Timp de o săptămână, la începutul lunii martie 2012, peste 5.000 de mineri din Valea Jiului au ieşit în stradă pentru a-şi cere drepturile ce li se cuvin.

Ceea ce i-a determinat să protesteze a fost nerespectarea memorandumului aprobat de către fostul ministru Ion Ariton, în baza căruia sporul de periculozitate ar fi trebuit aliniat la legile actuale, iar grila de salarizare ar fi trebuit şi ea să fie adaptată, ajungându-se astfel la o creştere a salariului cu circa 10%.

Protestatarii sunt convinşi că dreptatea este de partea lor şi că măririle salariale solicitate se înscriu în cadrul legal. Este vorba mai exact de respectarea Actului adiţional, semnat de către mineri şi de către fostul ministru, prin care li se recunoştea acest drept. Dar cum Guvernul Boc a fost schimbat pe 6 februarie a.c., ca urmare a măsurilor de austeritate impuse populaţiei, prevederile stabilite de comun acord nu au mai fost respectate.

Diferenţa de salariu solicitată în aceste zile nu reprezintă decât sporul de pericol, care în contractul colectiv de muncă este la nivelul salariului minim pe economie. Cu toate că salariul minim a crescut, acest spor nu a mai fost modificat, iar retribuţia medie lunară a rămas la nivelul de 2.800 lei, adică aproximativ 650 de euro pentru o muncă grea, riscantă şi istovitoare.

Minerii au refuzat să coboare în subteran, pentru că sunt nemulţumiţi de deteriorarea permanentă a condiţiilor de muncă, de restructurările forţate, care au dus la sărăcie, şomaj, degradarea mediului de viaţă, ca şi de preţul scăzut al cărbunelui livrat producătorilor de energie, mult mai mic decât cel provenit din import.

Dacă la începutul anilor 1990 numărul angajaţilor din cele şapte mine ale Companiei Petroşani era de aproape o jumătate de milion, în anul 2012, este de doar 7.800, urmând ca până în anul 2018 numărul acestora să se reducă cu încă 3.300 de persoane, ca urmare a condiţiilor impuse de către Fondul Monetar Internaţional.

Din aceste motive, minerii au protestat timp de o săptămână, şi asta pentru că responsabilii din minister, care trebuiau să participe la negocieri, au tot amânat data întâlnirii. Cu toate că delegaţia ministerială îşi anunţase prezenţa la Petroşani pentru joi, 8 martie, oamenii au aşteptat până spre ziuă, după care au hotărât ca o delegaţie să plece spre Bucureşti.

După 5 ore de negocieri, s-a ajuns la un consens între reprezentanţii minerilor şi cei ai ministerului de resort. Din păcate, trebuiau să ajungă mult mai repede şi fără atâtea nemulţumiri.

Este regretabil faptul că guvernanţii nu conştientizează faptul că cei aproape 8.000 de mineri asigură peste 40% din combustibilul necesar centralelor din România, iar starea conflictuală pe care cei din minister n-au ştiut s-o gestioneze în mod profesional, respectiv întreruperea activităţii, reprezintă un real pericol pentru sistemul energetic naţional.

Ceea ce se ştie în aceste momente este faptul că din cele şapte mine doar patru sunt viabile şi că doar minerii de la Lupeni, Livezeni, Lonea şi Vulcan ar putea primi majorarea de 100 lei începând cu luna mai.

Cât despre cei de la Petrila, Paroşeni şi Uricani, mine considerate neviabile, aceştia vor rămâne fără spor, sporul de periculozitate - chiar dacă sunt expuşi unor ameninţări poate şi mai grave decât confraţii lor din minele viabile.

Fără îndoială, România are nevoie de minerit, lucru subliniat şi de către preşedintele României, Traian Băsescu, în recentul său discurs din Parlamentul României.

De aceea, Guvernul trebuie să găsească modalităţi adecvate pentru retehnologizarea minelor şi pentru asigurarea de câştiguri salariale pe măsura muncii depuse, locuri de muncă şi cărbune mai ieftin decât cel din import.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.