Parliamentary debates

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, pe domnul deputat Vasile Gudu.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Gudu:

Vă mulţumesc.

Bună dimineaţa, dragi colegi!

Declaraţia politică de astăzi este intitulată: "Agricultura românească versus agricultura Uniunii Europene".

Aproape 28% din populaţia României îşi desfăşoară activitatea în agricultură, contribuţia acesteia la PIB fiind de doar 6%. Sectorul agricol se confruntă cu condiţii de creditare aspre: rate mari ale dobânzilor şi solicitarea de garanţii dificil de prezentat, din cauza scăderii valorii terenurilor.

În ultimii ani statul a plătit aproximativ 10 miliarde de euro pentru subvenţii în agricultură, fără a socoti fondurile europene.

Din păcate, fondurile alocate rămân insuficiente, iar agricultorii noştri sunt net dezavantajaţi, în comparaţie cu sprijinul oferit în alte state.

Creditarea dificil de obţinut în mediul rural descurajează şi ea dezvoltarea unei producţii agricole eficiente, destinată cu precădere pieţei. Nici sistemele de colectare nu sunt puse la punct, intrându-se, astfel, într-un adevărat cerc vicios. În plus, preţurile mici ale terenurilor faţă de media europeană deschid posibilitatea amortizării în decurs de 5-10 ani, chiar dacă nu e lucrat.

O parte semnificativă dintre suprafeţele agricole este cultivată doar de ochii inspectorilor şi lăsată să se "calamiteze", pentru a putea încasa despăgubiri.

Terenul arabil ocupă circa 64% din suprafaţa agricolă, 33% din aceasta este ocupată cu păşuni şi fâneţe, iar viile şi livezile reprezintă circa 3%. România se găseşte pe locul 6 din Europa ca suprafaţă agricolă utilizată (după Franţa, Spania, Germania, Marea Britanie şi Polonia) şi pe locul 5 ca suprafaţă arabilă (după Franţa, Spania, Germania şi Polonia).

Raportul dintre suprafaţa arabilă a ţării şi numărul de locuitori denotă faptul că fiecărui locuitor îi revin circa 0,41 ha teren arabil, valoare aproape dublă faţă de media Uniunii Europene, care este de 0,212 ha/locuitor.

În această privinţă, România ocupă locul şase, după ţările baltice, Danemarca şi Finlanda. Importurile de produse agroalimentare, băuturi şi tutun s-au înjumătăţit în ultimii ani, valoarea acestora rămânând inacceptabilă pentru potenţialul de care noi dispunem. Vina principală o poartă productivitatea redusă şi tehnologiile înapoiate folosite încă pe suprafeţe însemnate.

Economia rurală românească are ca trăsătură predominantă procentul foarte mare al fermelor mici, care produc în principal pentru autoconsum, comercializând pe piaţă doar întâmplător produsele obţinute. Existenţa unui număr foarte mare de ferme mici, în paralel cu fermele foarte mari, relevă dezechilibrul structural ce influenţează agricultura din ţara noastră şi competitivitatea acesteia.

Deşi forţa de muncă în agricultura României este în continuare una dintre cele mai numeroase din Europa, dinamica ponderii populaţiei ocupate în agricultură arată o tendinţă de scădere treptată a acesteia. Cauzele scăderii ponderii populaţiei ocupate în agricultură ţin de retragerea multor persoane vârstnice, de veniturile mici realizate, neatractive pentru tineri, şi investiţiile încă reduse în servicii şi mica industrie.

Cu o asemenea balanţă import-export, România are printre cele mai mari preţuri la alimente, raportat la veniturile populaţiei. Potrivit cifrelor Eurostat, salariile românilor ating doar 20% din nivelul mediei UE, însă preţul coşului alimentar de bază ajunge la 66% din costul mediu european.

Cele mai scumpe sunt ouăle, laptele şi brânzeturile, care se vând la preţuri apropiate de media Uniunii Europene. Preţul cărnii, în România, depăşeşte cu puţin jumătatea preţului mediu al acestui produs în UE. La nivel mondial, preţul alimentelor îşi continuă creşterea, cerealele fiind cele care s-au scumpit cel mai mult, potrivit indicelui de preţ al alimentelor, calculat de Organizaţia Mondială pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, importante resurse financiare au fost programate pentru dezvoltarea sectorului agricol. România dispune de programe de dezvoltare rurală în perioada 2007-2013 cu un buget total de 13 miliarde euro, din care 10 miliarde fonduri publice asigurate în proporţie de peste 81% din fonduri europene nerambursabile.

Finanţarea europeană reclamă însă atragerea de fonduri private de cofinanţare. Absorbţia acestor fonduri ar trebui să devină un subiect central pe agenda publică şi reclamă două direcţii de acţiune: eficientizarea şi simplificarea gestionării lor şi dezvoltarea unui parteneriat cu instituţiile bancare pentru asigurarea cofinanţării.

Cercetarea, dezvoltarea şi inovarea reprezintă sursa soluţiilor problemelor complexe ale agriculturii şi economiei rurale. Fără reformarea rapidă a cercetării agricole, fără integrarea rezultatelor cercetării în practicile productive, fără un sistem profesionist şi eficient de consultanţă agricolă, România nu va fi pregătită pentru noua Politică Agricolă Comună şi pentru utilizarea resurselor financiare importante alocate în perioada 2014-2020.

Necesitatea reformării cercetării agricole a fost subliniată, la nivel oficial, şi în anii trecuţi, fără a fi luate însă măsuri concrete în acest sens.

Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, susţine faptul că cercetarea agricolă din România are nevoie de fonduri de la bugetul de stat şi nu se mai poate baza pe o valorificare a terenurilor. Cercetarea agricolă merge într-o direcţie şi producătorii agricoli în altă direcţie.

Cercetarea agricolă trebuie să fie conectată la cerinţa socială, la ceea ce fermierul are nevoie. Este necesară o restructurare din temelii, pusă pe alte baze, datorită căreia în 2014 să se poată absorbi banii care vor fi disponibili, altfel îi vom pierde sau nu îi vom putea obţine, dacă nu vom demonstra că avem un sector de cercetare care să facă cercetare pentru fermier. Altfel, România nu îşi poate asigura sursa de vitalitate viitoare a agriculturii şi a spaţiului rural.

Vă mulţumesc.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.