Ioan Tămâian
Ioan Tămâian

Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.70/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.5 Ioan Tămâian - declaraţie politică referitoare la creşterea cu 50 de bani a taxei pentru Televiziunea Română";

 

Doamna Rodica Nassar:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Are cuvântul domnul deputat Ioan Tămâian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Tămâian:

Stimată doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică se referă la creşterea cu 50 de bani a taxei pentru Televiziunea Română.

Există - şi nu de azi, de ieri - în spaţiul public, dar şi în mediul politic o dezbatere în contradictoriu pe două teme ale aceluiaşi subiect: taxa pentru postul public de televiziune. Prima temă îi opune pe cei care susţin eliminarea taxei, celor care consideră că aceasta este necesară. Această temă apare în special în mediile politice, iar renunţarea la taxă este promovată din raţiuni populiste sau electorale. Foarte puţine, 5 sau 6 televiziuni publice din Europa, nu percep taxă. Numai că, în această situaţie, respectivele televiziuni primesc fonduri de la stat. Renunţarea la taxă ar însemna moartea imediată a Televiziunii Române, se ştie, taxa reprezentând 60% din venituri. Statul român vine cu o contribuţie de 35% şi mai mult nu poate. Consider deci că subiectul eliminării taxei pentru TVR nici măcar nu trebuie discutat. Şi constat cu regret că primul-ministru al României o consideră ca fiind forţată şi inutilă.

A doua temă de discuţie privind taxa pentru TVR se referă la mărirea ei. Sunt mai multe variante, dar cel mai mult se vorbeşte de o creştere de la 4 lei la 4,50 lei pe lună. Să vedem ce ar însemna dacă taxa pentru TVR ar creşte cu 50 de bani pe lună. În primul rând, se poate spune că ar fi vorba de o revenire a cuantumului taxei din 2002. Atunci taxa era de 4,50 lei, iar în 2003, Guvernul Năstase a decis reducerea la 4 lei.

Ce înseamnă pentru TVR o creştere a taxei cu 50 de bani? În primul rând, acoperirea în doi ani de zile a datoriei istorice a TVR care se ridică la 700 de milioane de lei. Prin creşterea cu 50 de bani a taxei, într-un an venitul TVR ar creşte cu 359,25 milioane de lei (toate calculele le-am făcut în urma unei documentări din media, unde în ultimele zile au apărut, confirmate şi oficial, foarte multe cifre privind situaţia din TVR şi, sigur, diferite simulări). Acoperirea datoriei istorice a TVR înseamnă automat posibilitatea ca postul public de televiziune să obţină linii de creditare de la bănci pentru a achiziţiona drepturi de transmitere a unor evenimente internaţionale importante cu mare priză la români. Este de notorietate scandalul declanşat în urmă cu o lună de zile când s-a aflat că există riscul ca postul public să nu transmită (o premieră din 1972) turneul final al Campionatului European de Fotbal din 2016 sau să nu mai poată să transmită (tot o premieră din 1960) meciurile de calificare ale echipei naţionale de fotbal. Şi nu este vorba doar de competiţii sportive, mai intră în discuţie riscul de a nu se mai transmite Eurovisionul şi alte evenimente culturale de amploare. Acoperindu-se datoria istorică, toate aceste riscuri dispar.

Ştiu că orice propunere de creştere a unei taxe este negativ percepută de populaţie. Şi este normal să fie aşa oriunde pe această planetă şi mai ales într-o ţară în care majoritatea cetăţenilor câştigă puţin, iar nivelul de trai nu este cel care ar trebui să fie. Totuşi, consider că majoritatea românilor vor să aibă un post de televiziune unde să poată vedea şi lucruri constructive, unde valorile să primeze în faţa prostului gust. Eu nu cred că românii, cea mai mare parte a lor, preferă doar transmisii ale unor aşa-zise vedete care ne scot din rândul ţărilor civilizate. Eu cred că românii vor opta pentru normalitate şi civilizaţie şi de asemenea cred că efortul suportării pe lună în plus a sumei de 50 de bani nu va însemna un sacrificiu. Vin şi cu două argumente de ordin economic:

1. În anul 2002, salariul minim pe economie era de cca 250 de lei. Acum este de 973 de lei. În toată această perioadă, cuantumul taxei pentru TVR nu a crescut nici măcar cu 1 ban.

2. TVR percepe pe an cea mai redusă taxă din Europa: 11 euro. Un top 10 al taxelor pentru posturile publice arată astfel: Elveţia - 385 euro, Norvegia - 330 euro, Danemarca - 326 euro, Austria - 302 euro, Suedia - 232 euro, Germania - 216 euro, Marea Britanie - 176 euro, Irlanda - 160 euro, Slovenia - 132 euro, Franţa - 131 euro.

Toată lumea ştie că în toate aceste ţări cetăţenii câştigă şi de 10 sau chiar de 15 de ori mai mult decât românii. Dar diferenţa dintre taxele care se percep în aceste ţări şi taxa din România este mult mai mare. Pentru toate aceste date pe care le-am prezentat, cred că o creştere cu 50 de bani pe lună a taxei pentru postul public de televiziune ar trebui luată în considerare.

Vă mulţumesc.

Ioan Tămâian, deputat PNL de Sibiu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Rodica Nassar:

Mulţumim şi noi.