Corneliu Ştefan
Corneliu Ştefan

Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.24/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Corneliu Ştefan - declaraţie politică: "Ţara are nevoie de linişte!";

 

Doamna Rovana Plumb:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Am rugămintea la dumneavoastră, pentru cei care veţi lua cuvântul de acum încolo, să respectăm timpul de trei minute, pentru a putea vorbi toţi colegii care s-au înscris.

Dau cuvântul acum, de la Grupul parlamentar al PSD, domnului Corneliu Ştefan şi se pregăteşte, de la Grupul parlamentar al USR, domnul Iulian Bulai.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Ştefan:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia politică pe care o susţin astăzi este intitulată "Ţara are nevoie de linişte!"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Zilele acestea am trăit cu toţii un coşmar anti democraţie. Am asistat la un scenariu în care instituţiile fundamentale ale statului, Parlamentul şi Guvernul, au fost luate cu asalt sub o motivaţie absurdă, aceea că PSD şi ALDE intenţionează să favorizeze corupţia, să îi scoată din închisori pe cei condamnaţi pentru diferite infracţiuni. Total neadevărat!

Am asistat la un spectacol pus în scenă de cei pentru care democraţia, legile şi guvernarea pot fi decise în stradă, de cei care, dacă nu au reuşit să câştige alegerile, încearcă să se impună prin alte mijloace.

Ţara, doamnelor şi domnilor, aşa cum a spus un mare politician român, nu înseamnă strada. Ţara a votat pe 11 decembrie PSD, în majoritate. Ţara vrea stabilitate! Ţara are nevoie de linişte! Dorinţa cetăţenilor, exprimată prin vot liber, a fost aceea ca Partidul Social Democrat să conducă destinele României în următorii patru ani!

Cu toate acestea, reprezentanţii opoziţiei, PNL şi USR, formaţiuni perdante în alegerile din 11 decembrie 2016, încearcă, folosindu-se de tot soiul de tertipuri, animând manipulator strada, să destabilizeze ţara, să dea jos un guvern numit legal, după toate criteriile impuse de democraţie.

Doamnelor şi domnilor,

S-a încercat în aceste zile ca Piaţa Victoriei să devină un gen de euromaidan, aşa cum s-a întâmplat în Ucraina. Acelaşi scenariu, aceleaşi metode de a folosi masele, fără să apară vreun lider, fără ca cineva să-şi asume protestele.

Colegii noştri liberali şi USR-işti au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a propaga antidemocraţia şi a destabiliza statul. Au instigat la violenţă!

Nu mă aşteptam să văd în Parlamentul României imagini groteşti, asemănătoare celor din statele în care democraţia abia mijeşte. Deputaţi violenţi, cu banderole la mână, care s-au dedat la acţiuni de intimidare a colegilor.

Nu mi-am închipuit vreodată să văd Camera Deputaţilor transformată în dormitor pentru aleşii care au susţinut că în acest mod protestează împotriva Guvernului, împotriva partidelor aflate la putere. Mai era un pic şi ne dădeau afară cu forţa din Parlament, pentru a bloca instituţia supremă a democraţiei.

În Parlamentul României trebuie să primeze lupta pe idei, pe programe politice, trebuie să existe consens în folosul naţiunii. Cu toţii trebuie să slujim politicos, demn, moral şi principial valorile democraţiei. Nu prin acţiuni de violenţă sau prin cine ştie ce metode adoptate de prin ţările bananiere arătăm că ţinem la popor, nu pentru aşa ceva românii ne-au trimis în Parlament!

Ceea ce au făcut colegii noştri de la USR şi PNL sunt doar jocuri de imagine, scene bine regizate pentru a influenţa într-un mod neonest opinia publică, pentru a transforma PSD în oaia neagră a democraţiei, în răul cel mare.

Am vorbit cu mulţi oameni de bună-credinţă, care mi-au spus că s-au simţit jenaţi când au văzut la televizor parlamentari de la PNL şi USR împiedicând activitatea celorlalţi deputaţi şi senatori, dormind în sală, aprinzând lanternele de la telefoane, afişând lozinci prin care sugerau fals, manipulator că ţara se află sub asediu!

Sunt de acord cu protestele, cu mitingurile, cu ieşirile în stradă ale cetăţenilor nemulţumiţi - sunt elemente ce ţin de democraţie, de libertatea câştigată în decembrie 1989 -, dar nu sunt de acord cu manipularea maselor în interesul obscur al unora.

Am văzut tineri adunaţi în stradă, scandând împotriva Guvernului Grindeanu, în antren cu mulţimea, dar fără să cunoască exact fondul problemei, fără să ştie ce este bun şi ce este rău. Voiau să fie dat jos Guvernul, restul nu mai conta.

Trebuie să depăşim aceste momente de tensiune, de mânie şi să trecem la treabă. Trebuie să lucrăm în folosul acestei ţări, care are nevoie de legi bune, de norme care să aducă prosperitatea, siguranţa poporului, încredere şi libertate!

Vă mulţumesc.

Corneliu Ştefan, Circumscripţia electorală nr. 16, Dâmboviţa.

Video in format Flash/IOS

Doamna Rovana Plumb:

Mulţumesc.