Doru-Petrişor Coliu
Doru-Petrişor Coliu

Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.160/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Doru-Petrişor Coliu - declaraţie politică având titlul "Domnule Dragnea, domnule Tudose, guvernăm şi noi ceva?";

 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al PMP, domnul Constantin Codreanu... Nu este.

Domnul Petru Movilă... Nu este.

Domnul Doru-Petrişor Coliu... Nu este. Este. A, mă uitam în dreapta...

Poftiţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Doru-Petrişor Coliu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ca deputat al cetăţenilor români din diaspora şi membru al diasporei economice româneşti, nu pot să nu mă "minunez" în faţa măsurilor economice propuse de actuala guvernare.

Mă întreb dacă domnii Dragnea sau Tudose au depăşit frontierele Teleormanului sau Brăilei pentru a vedea ce măsuri economice sunt adoptate prin alte state cu o economie mult mai performantă decât a noastră.

Am avut prilejul să discut cu antreprenori din Spania, Franţa şi Irlanda despre "ideile măreţe" propuse de PSD pentru mediul economic, faimosul Split TVA şi trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Ei bine, s-au închinat cu două mâini. Sunt sigur că dacă aveau mai multe, le foloseau pe toate. Reacţia tuturor a fost că sunt nişte măsuri propuse de oameni care şi-au pus în gând să asasineze mediul economic.

Ştiţi ce a ridicat economia Irlandei după ultima criză? Scăderea impozitului pe întreprinderi şi simplificarea birocraţiei administrative.

Ştiţi la ce s-a angajat preşedintele Franţei, Macron? La simplificarea birocraţiei administrative şi modernizarea legilor muncii. Şi exemple ar putea fi zeci sau sute.

În loc să facilitaţi viaţa celor care investesc în afaceri pentru a-şi câştiga o pâine, dumneavoastră, domnilor Dragnea şi Tudose, la sfaturile "colecţionarului" Darius Vâlcov, veniţi cu idei dintr-o altă epocă, idei care vizează înmormântarea definitivă a economiei, pe simplul motiv că aveţi nevoie de bani pentru plata a o parte din pensiile nesimţite sau construirea de stadioane prin oraşe care nu mai au nici măcar echipe de fotbal demne de această denumire.

Când a scris "colecţionarul" Vâlcov Programul de guvernare a uitat să vă spună că o să aveţi nevoie de un buget dublu pentru a pune în aplicare poveştile din faimosul dumneavoastră Program de guvernare? Apropo, să ştiţi că am programul acela, pe care trebuiau bifate "măreţele împliniri". Mi s-a uscat cerneala în stilou tot aşteptând să pot bifa ceva.

Noi, românii din diaspora, asistăm muţi la jalnicul spectacol al guvernării dumneavoastră şi putem face o comparaţie între adevăraţii oameni de stat şi oamenii de luat la goană.

Ei bine, domnilor Dragnea şi Tudose, dumneavoastră faceţi parte cu brio din categoria a doua. Nu are rost să vă spun şi impresiile românilor din diaspora în ceea ce priveşte masacrul legilor justiţiei, pregătit cu măiestrie de domnul Tudorel, sub oblăduirea domnului Iordache, artizanul faimoasei O.U.G. nr. 13 de tristă amintire, şi nici măsurile bezmetice luate de acesta, care au pus în libertate criminali ce pun în pericol vieţile cetăţenilor.

Reuşim cu chiu cu vai să scoatem din Parlament câte o lege cu adevărat benefică pentru oameni şi suntem nevoiţi să asistăm la propunerile de proiecte de lege, care mai de care mai stupide, propuse de către colegii dumneavoastră de partid. Românii din diaspora asistă neputincioşi la continuarea "operei" de distrugere a economiei de către Ion Iliescu, operă care i-a obligat să îşi părăsească ţara pentru a-şi putea hrăni familiile. Sau poate că aveţi un program secret de golire a spaţiului naţional de propriii cetăţeni?

Vă înţelegem că nu este uşor de condus o ţară între două vizite la DNA sau la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar nu v-a obligat nimeni să ajungeţi la putere. Poate că ar fi timpul să vă asumaţi şi adevărata guvernare, nu baletul acesta de miniştri care anunţă măsuri ce sunt retractate a doua zi. Asta în cazul în care nu sunt urecheaţi în direct de domnul Tudose, în şedinţa de Guvern, pentru a vedea poporul determinarea dumnealui.

Domnilor Dragnea, Tariceanu şi Tudose, românii din diaspora vă adresează o singură întrebare, vorba colegului meu: guvernăm şi noi ceva?

Mulţumesc.

Deputat de diaspora, Doru-Petrişor Coliu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulţumesc, domnule deputat.