|
Domnul Dan-Răzvan Rădulescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cultura calităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar din România". Doamnelor şi domnilor deputaţi, La solicitările de până acum adresate miniştrilor educaţiei în ultimul an şi jumătate, despre activitatea ARACIP din 2006 până în prezent, am primit răspunsuri evazive, bazate pe materiale întocmite de ARACIP, în care se autolaudă activitatea acestei instituţii. Deşi autorităţile care ar trebui să verifice, la propriu, ce face această agenţie aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale nu au nicio curiozitate legată de un real management al calităţii educaţiei în România, la firul ierbii lucrurile nu stau deloc ca în rapoartele oficiale. După atâţia ani de existenţă în lumea educaţiei din România şi cu atâtea "realizări" - proiecte europene, conferinţe, mese rotunde, formări de mii de oameni din sistem -, şcolile şi grădiniţele din România încă nu au înţeles ce înseamnă o cultură a calităţii, nici ce este managementul calităţii în educaţie - nu doar "asigurarea" calităţii. Chiar, s-a întrebat vreun ministru al educaţiei cum "asigură calitatea" ARACIP? Cine are curiozitatea să întrebe şi să analizeze puţin această problemă poate să descopere, cu tristeţe, că mare parte din ceea ce declară, la nivel oficial, ARACIP, pe teren nu mai este la fel de roz. Mulţi dintre membrii CEAC - Comisia de Evaluare şi Asigurare a Calităţii, obligatorie în toate instituţiile de învăţământ preuniversitar din România - au urmat cursuri de formare ori au participat la sesiuni de prezentare, cunosc conţinutul legislaţiei naţionale specifice ori chiar sunt colaboratori ai ARACIP, dar nu cunosc instituţia responsabilă de acordarea autorizării/acreditării pentru şcoli/calificări profesionale; pentru cei mai mulţi, ARACIP acordă autorizarea sau acreditarea. Răspunsul corect este Ministerul Educaţiei Naţionale. Din păcate, este vorba despre un mesaj eronat, lansat şi utilizat în sistem chiar de ARACIP, pentru a-şi întări, artificial, imaginea şi importanţa. Nu se cunoaşte rolul inspectoratelor şcolare judeţene în asigurarea şi evaluarea calităţii. În legislaţia specifică nu se prevede un rol clar al inspectoratelor şcolare în această zonă. Din practica evaluărilor şi activităţilor derulate până în momentul actual, inspectoratele nu sunt implicate concret în dezvoltarea culturii calităţii în şcoli. Cei mai solicitaţi sunt inspectorii de discipline tehnice; în unele judeţe, observatorii care participă la vizitele de evaluare externă sunt inspectorii de la învăţământul alternativ. Nu există, la niciun inspectorat şcolar, un inspector care să aibă în totalitate în răspundere asigurarea şi evaluarea calităţii în educaţie în unităţile de învăţământ din judeţ. Chiar dacă profesorii participă la diferite simpozioane, conferinţe, cursuri de formare despre asigurarea şi evaluarea calităţii în educaţie, din păcate, nu primesc răspunsuri la toate întrebările legate de acest proces. O altă problemă se referă la monitorizarea efectelor cursurilor de formare. Nu se ştie cine o realizează, când şi în ce condiţii. Realitatea, una alarmantă, este aceea că se derulează cursuri "pe bandă rulantă", însă fără urmări notabile, vizibile. CEAC realizează activităţi neprevăzute în legislaţia specifică. Mai trist este că, în urma inspecţiilor ori vizitelor de evaluare ale experţilor colaboratori ARACIP, situaţia nu se schimbă, fiindcă nici măcar aceştia nu stăpânesc această temă, extrem de importantă, actuală şi care la nivel internaţional cunoaşte o reală dezvoltare. Aşadar, stimaţi decidenţi din educaţia din România, când se va face ordine reală, astfel încât să existe măcar bazele sănătoase ale unor transformări reale şi utile educaţiei româneşti? Când vom fi competitivi pe piaţa educaţională internaţională? Mulţumesc. Dan Rădulescu, deputat al USR Prahova.
|