Andi-Gabriel Grosaru
Andi-Gabriel Grosaru

Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.146/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Andi-Gabriel Grosaru - declaraţie politică având ca subiect "Săptămâna limbii italiene în lume";

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Grosaru?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Săptămâna limbii italiene în lume".

În cea de-a treia săptămână a lunii octombrie se sărbătoreşte "Săptămâna limbii italiene în lume". Iniţiativa a fost lansată în anul 2001, ca urmare a eforturilor comune ale Ministerului Italian al Afacerilor Externe şi al Cooperării Internaţionale şi ale Accademia della Crusca, fiind sprijinită ulterior şi de Elveţia, ţară în care italiana este una dintre limbile oficiale ale statului.

Fiecare an are propria sa temă specifică, care constituie un laitmotiv al acestui vast program cultural. În cadrul acestei săptămâni dedicate limbii italiene, institutele italiene de cultură din lume organizează evenimente al căror scop este promovarea limbii şi culturii italiene - conferinţe, colocvii, lecturi publice, cursuri de formare pentru profesori -, iniţiind un dialog cultural şi intercultural cu alţi scriitori, artişti, intelectuali şi reprezentanţi ai societăţii civile din numeroase ţări.

Această poveste de succes este rezultatul implicării comunităţilor italiene din lumea întreagă, care, alături de instituţiile culturale locale, şi nu numai, fac ca pasiunea pentru cultura şi civilizaţia italiană să sporească de la an la an, transformând limba italiană într-o cheie a succesului internaţional, în această lume din ce în ce mai conectată.

Nu întâmplător, cea de-a XVIII-a ediţie a "Săptămânii limbii italiene în lume", programată pentru perioada 15-21 octombrie 2018, se află sub semnul conectivităţii, fiind intitulată "Italiana şi reţeaua, reţele pentru italiană". Tema este una actuală şi este dedicată interacţiunii dintre limba italiană, Internet, noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării sociale, incluzând aici şi platformele sociale.

Această temă constituie o provocare şi o oportunitate în acelaşi timp. Ne arată că viitorul a început deja şi că este un viitor al digitalului, care oferă o nouă şansă unor limbi vechi. Această evoluţie digitală nu este despre digital, ci despre evoluţie. Evoluţie care necesită noi abordări şi noi metode de promovare a limbii italiene. Ea include oameni, proceduri, politici şi platforme culturale, un nou set de valori fundamentale care se dezvoltă în era digitală, având la bază limba italiană, o limbă cu potenţial universal.

Asociaţia Italienilor din România este alături de demersurile instituţiilor reprezentative ale statului italian de a promova limba şi literatura din ţara înaintaşilor noştri. În această săptămână specială, dar nu numai acum, organizăm evenimente culturale, precum şi lansări şi prezentări de carte în limba italiană, încercând să sensibilizăm atât iubitorii de cultură şi limbă italiană, dar şi etnicii italieni, cu privire la învăţarea sau îmbunătăţirea limbii italiene, pentru consolidarea identităţii proprii.

Cu acest prilej menţionăm colaborarea cu cadrele didactice ale Liceului Teoretic "Dante Alighieri" din Bucureşti, deocamdată singura unitate de învăţământ cu clase în care se predă în limba italiană maternă. Având aproximativ un milion şi jumătate de cetăţeni români care utilizează italiana ca a doua limbă, facem eforturi susţinute să înfiinţăm astfel de clase şi în alte şcoli din ţară.

Primirea pozitivă de care se bucură limba italiană ne bucură şi nici nu se putea altfel. Italienii care au venit în România la sfârşitul secolului al XIX-lea, când se întorceau acasă, le spuneau celor de acolo că au găsit "un popor prietenos, care vorbeşte aproape aceeaşi limbă". Astăzi, pe aceste meleaguri, avem şi o minoritate italiană cu o istorie aparte, cât şi o consistentă comunitate de oameni de afaceri italieni.

Majoritatea cuvintelor din limba română au origine latină. În "Istoria Limbii Române", Alexandru Rosetti definea limba română ca fiind "limba latină populară, vorbită neîntrerupt în părţile de răsărit ale Imperiului Roman".

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă rog să încheiaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Sub aspect gramatical, structura limbii române este cea mai apropiată de cea a latinei populare, faţă de toate limbile romanice.

De ce am amintit toate acestea? Pentru a sublinia faptul că "Săptămâna limbii italiene în lume" are în România o însemnătate mai mare decât în orice altă ţară.

În încheiere, aş dori să vă citez un proverb italian care defineşte relaţia dintre cele două popoare: Amor vecchio non fa ruggine; în traducere, "Dragostea veche nu rugineşte".

Vă mulţumesc pentru atenţie.