Eduard-Andrei Popica
Eduard-Andrei Popica

Sittings of the Chamber of Deputies of April 7, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.53/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 7, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Eduard-Andrei Popica - declaraţie politică intitulată "Este momentul să ne reimaginăm împreună viitorul României";

 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Are cuvântul domnul deputat Popica Eduard-Andrei.

Se pregăteşte domnul Lőrincz? Nu este. De la USR.

Dommul Panait Radu?

Se pregăteşte domnul Panait Radu.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eduard-Andrei Popica:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Este momentul să ne reimaginăm împreună viitorul României".

Onorat prezidiu,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cu îngăduinţa dumneavoastră, consider că a sosit momentul să ne reimaginăm împreună viitorul României, după mai bine de un an de la începutul pandemiei de COVID-19.

Apreciez că este nevoie de solidaritate, bună-credinţă, de responsabilitate individuală şi colectivă pentru a ieşi din această criză economică severă în care Guvernul de dreapta ne-a aruncat. În acest sens, în ultimul an aveam să asistăm la o diminuare masivă a veniturilor a milioane de români ce şi-au văzut vieţile distruse în urma adoptării de către Guvern a unor măsuri ilogice.

În această notă, daţi-mi voie să vă reamintesc că de şase luni de zile avem impusă carantina de noapte, fără, însă, a exista vreun studiu care să justifice o astfel de măsură. Tind să cred că scopul unei asemenea măsuri a fost de fapt unul de suprimare a vieţii sociale a populaţiei, de transformare a cetăţenilor în fiinţe fără viaţă socială, fără tradiţii, fără bucurii. Singura explicaţie oferită de autorităţile publice a fost una lapidară - "am preluat datele din Franţa". Poate semnul egal între Franţa şi România nu trebuia pus, stimaţi guvernanţi, dacă este să privim înspre viaţa de noapte intensă din cartierele franceze înainte de impunerea restricţiilor.

Domnule prim-ministru, domnule ministru al sănătăţii, de ce nu v-aţi inspirat din modelul promovat de Suedia sau de statele americane Texas şi Florida, unde eliminarea unor restricţii aberante a condus la scăderea numărului de infectări? De ce a fost nevoie să ne inspirăm din modelul francez, unde restricţiile extrem de dure nu au avut ca efect decât creşterea accelerată a cazurilor de COVID-19?

Tot în categoria măsuri aberante promovate de acest Guvern pentru aşa-zisa "protecţie" a cetăţenilor se înscrie şi limitarea programului de funcţionare a magazinelor, fapt ce nu a condus decât la aglomeraţie şi, implicit, la o creştere exponenţială a infectărilor. Totodată, cozile de la magazine s-au mutat la benzinării, unde preţurile sunt de câteva ori mai mari. Un mic magazin cu capital românesc este închis, dar o benzinărie cu capital străin, care are aproximativ acelaşi spaţiu, rămâne deschisă şi vinde produse cu adaos de 1000%. Cui folosesc aceste măsuri, stimaţi colegi? Cu siguranţă, românilor nu!

Avem nevoie urgentă de adoptarea unor măsuri ferme de combatere a pandemiei de COVID-19 şi de sprijinire a populaţiei, reglementări concrete şi coerente care nu doar să ajute populaţia, ci să ieşim din această criză.

În mod concret, ca exponent al social-democraţiei, permiteţi-mi să vă propun următoarele:

- Limitarea fluxului de persoane în centrele comerciale, cu prelungirea programului de funcţionare şi eliminarea carantinei de noapte. Astfel, vom avea mai puţini oameni deodată în magazine, aspect ce ulterior va fi compensat cu prelungirea orarului de funcţionare a magazinelor;

- Limitarea numărului de călători...

Video in format Flash/IOS

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Concluzionaţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eduard-Andrei Popica:

...din mijloacele de transport public în comun, în concordanţă cu acordarea de stimulente pentru acele firme care îşi decalează programul de lucru;

- Creşterea capacităţii de vaccinare - bineînţeles, pentru doritori - la minimum 150.000 de doze/zi, corelată cu creşterea capacităţii secţiilor ATI, unde de un an de zile suntem aproape la acelaşi stadiu ca la începutul pandemiei;

Şi o ultimă măsură - adoptarea de măsuri reale de sprijin pentru operatorii economici afectaţi de restricţii. Şi aici, spre exemplu, s-ar putea compensa un procent din cifra de afaceri înregistrată de operatorul economic pe parcursul anului 2019.

 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Concluzionaţi, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eduard-Andrei Popica:

Este bine ca guvernanţii noştri, măcar în al doisprezecelea ceas, să-şi reamintească că trebuie să vină în faţa populaţiei cu o serie de măsuri de întrajutorare, de sprijinire şi nicidecum de forţă, de coerciţie, fiindcă, stimabililor, pandemia nu se combate prin instaurarea dictaturii şi distrugerea capitalului autohton!

Vă mulţumesc.

Deputat Popica Eduard-Andrei, Circumscripţia electorală nr. 39 Vaslui. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulţumim, domnule deputat.