|
Doamna Oana-Marciana Özmen: Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Necesitatea creării cadrului legislativ pentru hidrogen". Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Ne aflăm în faţa unor reforme, în adevăratul sens al cuvântului, iar acţiunile noastre vor defini modul în care vom trăi peste câteva decenii. Economia hidrogenului şi transformarea sistemului energetic naţional necesită planificare. Faptul că suntem în faţa unor decizii importante, care vor forma generaţii viitoare, ne face munca de aici, din Parlamentul României, cu atât mai însemnată. Trebuie să arătăm iniţiativă, responsabilitate şi curaj de a pune în practică viziunea. Mai mulţi operatori economici şi-au anunţat intenţiile de a dezvolta capacităţi, fie de producere, transport sau stocare a hidrogenului. Alături de cercetătorii din domeniu au iniţiat deja proiecte care au în prim-plan hidrogenul, ca resursă energetică. Hidrogenul are multiple aplicaţii în domeniul energiei, industriei, transportului şi al clădirilor. Acesta poate fi utilizat ca materie primă, combustibil, iar Comisia Europeană a recunoscut rolul hidrogenului pentru un viitor neutru din punct de vedere climatic, odată cu adoptarea strategiei în 2020. Va fi nevoie să accelerăm lucrurile, pentru că potenţial există, însă, momentan, ceea ce lipseşte e tocmai o piaţă a hidrogenului în România. De aici, din Parlament, putem încuraja investiţiile în domeniu. Intenţia Ministerului Energiei, de a finaliza Strategia pentru hidrogen a României în anul 2023, ne este cunoscută. La nivelul Comisiei pentru industrii şi servicii a fost creat un grup de lucru dedicat hidrogenului, care a început odată cu debutul noii sesiuni parlamentare. Principalul obiectiv al grupului de lucru este de a dezvolta cadrul legislativ necesar în domeniu. În calitate de raportor, mă voi asigura că vom depune un proiect legislativ bine fundamentat, care să vină în sprijinul actorilor din piaţă, şi nu numai. Rolul pe care mi-l asum alături de colegii din grupul de lucru este de a consolida relaţiile dintre instituţiile statului, mediul antreprenorial şi centrele de cercetare în domeniu. Hidrogenul este o temă care suscită un mare interes în contextul actual al decarbonării industriei grele sau al transportului rutier de mărfuri. Îmi exprim convingerea că, în strânsă legătură cu Ministerul Energiei şi celelalte autorităţi, colegii care s-au alăturat grupului de lucru şi experţii din domeniu, vom reuşi să propunem şi să adoptăm proiecte de lege care să faciliteze tranziţia spre o economie bazată pe hidrogen. O economie verde înseamnă o nouă industrie, bazată pe hidrogen, generatoare de locuri de muncă. Trebuie să acţionăm din timp pentru a reuşi să facem tehnologiile pe hidrogen să funcţioneze în parametri optimi şi cu oameni pregătiţi, care vor beneficia de un loc de muncă. Vă mulţumesc. Oana Özmen, deputat al USR, Bucureşti.
|